Drepturile Succesorale ALE Sotului Supravietuitor

DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

CAPITOLUL I

Introducere

Subcapitolul 1.1. Evoluția drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor

Subcapitolul 1.2. Conținutul dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor

Introducere

Articolul 953 C.civ. definește moștenirea ca fiind “transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”. Legiuitorul a încercat să evidențieze trăsăturile cele mai importante ale noțiunii de moștenire, rezultând că:

moștenirea este una dintre modalitățile de dobândire a proprietății sau de transmitere a patrimoniului. Art. 557 alin.(1) din C.civ. prevede că: dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, prin moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune etc.”

obiectul transmisiunii îl reprezintă patrimoniul, ca universalitate a drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, ce aparțin unui subiect de drept, fiind astfel excluse acele drepturi nepatrimoniale, drepturi cu caracter viager, alte obligații intuitu personae ale defunctului (obligația de întreținere etc.).

subiectele raportului de drept succesoral sunt: persoana fizică decedata, în calitate de transmițător (persoana al cărei patrimoniu se transmite nu poate fi decât o persoană fizică, deoarece transmiterea patrimoniului unei personae juridice este supusă regulilor speciale) și una sau mai multe persoane (fizice sau juridice), în calitate de dobânditor/dobânditori.

Spre deosebire de Codul Civil de la 1864, care folosea atât noțiunea de moștenire cât și pe cea de succesiune, în cuprinsul Codului Civil actual, legiuitorul a optat pentru folosirea cu precădere a termenului de moștenire, fără însă a înlătura cu desăvârșire termenul de succesiune sau derivate ale acestei sintagme (de exemplu, patrimoniu succesoral, reprezentare succesorală, rezervă succesorală). Astfel, domeniul este desemnat prin termenii de moștenire sau succesiune. Alteori, în doctrină se mai folosește și termenul de ereditate.

În concluzie, putem susține că noțiunile de moștenire și succesiune sunt sinonime, în această materie, dar numai în accepțiunea restrânsă a termenului de succesiune.

Subiectele dreptului de moștenire sunt:

persoana decedată, poate fi întălnită sub denumirea de defunct, de cuius, autor sau testator;

persoana care dobândeste patrimonial lăsat de către defunct, se numește moștenitor, successor, uemaș sau legatar.

Persoana despre a cărei moștenire este vorba, defunctul,se mai numește și de cuius, abreviere din dreptul roman “is de cuius succesionis (rebus) agitur” (cel despre a cărui moștenire/bunuri este vorba). Atunci când lasa testament, defunctul se numește testator.

Potrivit dispozițiilor art. 955 alin. (1) C.civ., patrimoniul succesoral “se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament”. Astfel, în funcție de izvorul vocației succesorale a celor care vin să culeagă moștenirea, Codul civil reglementează două forme de mostenire: moștenire legală și moștenire testamentară.

Evoluția drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor

Istoric vorbind, recunoașterea în favoarea soțului supraviețuitor a unui drept la moștenire integral, complet și complex, fără deosebire de sexul acestuia, de durata căsătoriei sau de existența copiilor rezultați în urma mariajului, este o realitate juridica relativ nouă. Legiuirile vechiului drept românesc erau, pentru vremea lor, destul de “moderne” în raport cu alte sisteme de drept, întrucât recunoșteau o anumită egalitate soților în materia dreptului succesoral, acordându-le posibilitatea de a se moșteni reciproc, indiferent dacă era vorba de soț sau de soție. Distincția se făcea în raport cu averea soțului rămas în viață, cu existența sau nu a copiilor din altă căsătorie a defunctului, cu recăsătorirea soțului supraviețuitor sau cu durata căsătoriei.

Sub imperiul Codului civil de la 1864 situația succesorală a soțului supraviețuitor era foarte nefavorabilă , inechitabilă. Astfel, el dobândea moștenirea lăsată de defunctul soț numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea, iar prin efectul Legii nr.358/1921 asupra impozitului progresiv pe succesiuni dobândea moștenirea după ultimul colateral de gradul al patrulea. În mod excepțional, văduva săracă avea dreptul la o cotă-parte în uzufruct dacă venea în concurs cu descendenții defunctului, iar dacă nu erau descendenți, avea dreptul la o pătrime din moștenire în plină proprietate. Explicația acestei situații nedrepte constă în aceea că în acele vremuri, fundamentul dreptului de moștenire era rudenia, legătura de sânge, iar soțul supraviețuitor nu îndeplinea acest criteriu.

Ținând cont de afecțiunea reciprocă, de noile teorii europene în materie legală, prin Decretul-Lege nr.319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (care a abrogat implicit dispozițiile din Codul civil de la 1864 referitoare la succesiunea soțului supraviețuitor) legiuitorul a adus o serie de îmbunătățiri situației succesorale a soțului supraviețuitor, recunoscându-i dreptul la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală, și anumite drepturi succesorale accesorii.

În prezent, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor sunt reglementate de dispozițiile art. 970-974 C.civ. Noul Cod civil a păstrat, în principiu, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor consacrate prin Decretul-Lege nr.319/1944.

Conținutul dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor

În actuala reglementare observăm o abordare completă și complexă a drepturilor soțului supraviețuitor asupra moștenirii lăsate de catre soțul sau defunct, deoarece norma legală recunoaște posibilitatea dobândirii unei cote din patrimoniul succesoral în concurs cu toate clasele de moștenitori și în același timp acoperă și nevoile locative sau de confort și siguranță spirituală ale celui care, se presupune, este cel mai puternic afectat de moartea de cuius-ului.

Actualul Cod civil acordă soțului supraviețuitor un statut și o demnitate juridică pe care nu le-a mai avut până acum, repunându-l pe soțul supraviețuitor în toate drepturile cuvenite moral.

Practic, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor alcătuiesc un ansamblu, nefiind vorba doar de un drept singular la a culege o parte a moștenirii, ci și de alte drepturi, adiacente și accesorii acestuia, de care soțul supraviețuitor beneficiază în virtutea statutului său de soț și de moștenitor. Vorbim deci, în această materie, de patru drepturi distincte pe care le are soțul supraviețuitor și pe care le poate primi, fie odată cu exprimarea dreptului său de opțiune succesorală, fie independent de aceasta.

Dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor este un drept complex, în alcătuirea căruia intră cele patru drepturi:

Dreptul de a culege o cotă parte din patrimonial succesoral, în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moștenitori sau de a primi întreaga avere a defunctului în lipsa altor moștenitori legali sau testamentari.

Dreptul de abitație asupra casei de locuit.

Dreptul de moștenire special asupra mobilierului și bunurilor de uz casnic, destinate folosinței commune a soților.

Dreptul de a beneficia de clauza de preciput prevăzută în convenția matrimonială.

Primele trei drepturi ale soțului supraviețuitor – respectiv dreptul de a culege o cotă-parte din patrimonial succesoral, dreptul de abitație asupra casei de locuit și dreptul de moștenire special asupra mobilierului și bunurilor de uz casnic – reprezintă atribute ale statutului de moștenitor al soțului supraviețuitor. Aceste drepturi se nasc odată cu acceptarea moștenirii și ca effect al acesteia și sunt într-o stransă interdependență, dar în același timp funcționează independent unul față de altul, într-un mecanism legal extrem de interesant și unic.

Practic, aceste trei drepturi ale soțului supraviețuitor se nasc sau se pierd prin exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Daca soțul supraviețuitor acceptă moștenirea, el beneficiază, automat, de toate cele trei drepturi, indifferent dacă înțelege să uzeze efectiv sau nu de ele. Dacă soțul supraviețuitor renunță la moștenire, opțiunea sa se extinde asupra tuturor celor trei drepturi, pe care le pierde în totalitate. Aceste efecte există în temeiul caracterului unitar și indivizibil al moștenirii, care face ca acceptarea sau renunțarea la moștenire să se îndrepte asupra însuși statutului de moștenitor al unui defunct, părțile neputând accepta anumite bunuri sau drepturi și renunța la altele. Odată ce s-au născut, ca efect comun al acceptării moștenirii, existența și exercitarea celor trei drepturi devine una independent. Astfel, soțul supraviețuitor poate să culeagă o cotă-parte din patrimonial succesoral fără a uza de dreptul de abitație sau poate să nu exercite acest drept fără a afecta partea culeasă din moștenire.

Clauza de preciput funcționează indifferent de acceptarea sau de renunțarea la moștenire a soțului supraviețuitor, ca un drept stabilit prin convenție matrimonială. Legătura cu dreptul la moștenire este aceea că devine operațională odată cu deschiderea moștenirii și ca efect al acesteia, oferind soțului supraviețuitor anumite drepturi înainte de efectuarea partajului succesoral. Clauza de preciput este dependent de existența calității de soț supraviețuitor și de existența în masa succesorală a unor bunuri deținute de foștii soți în devălmășie sau în coproprietate, dar nu mai este subordonată acceptării moștenirii.

CAPITOLUL II

Condițiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni

Subcapitolul 2.1. Ipoteza divorțului

Subcapitolul 2.2. Ipoteza constatării nulității sau a anulării căsătoriei

Subcapitolul 2.3. Reguli speciale privind vocația la moștenire a soțului supraviețuitor

Condițiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni

Pentru a avea dreptul la moștenire, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, în afara condițiilor generale ale dreptului la moștenirea legală (respectiv să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn față de defunct – situație în care ar putea primi, la cerere, doar rezerva succesorală), o condiție specială (în locul rudeniei cu defunctul), care să îi confere vocație la moștenire: să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii. La aceste condiții putem adăuga și condiția negativă ca soțul supraviețuitor să nu fi fost dezmoștenit de către defunct, situație în care acesta va putea culege doar rezerva succesorală atribuită de lege în calitatea sa de moștenitor rezervatar al defunctului.

În primul rând, este necesar ca la data deschiderii moștenirii, soțul să fie în viață (supraviețuitor), chiar daca supraviețuirea lui este de foarte scurtă durată, de ordinul orelor sau chiar al minutelor. Dacă nu se poate stabili momentul decesului a doi soți și faptul supraviețuirii unuia dintre ei față de celălalt, ei vor fi considerați codecedați sau comorienți, după caz și, prin aplicarea art. 957 alin. (2) C.civ., nu vor avea capacitatea de a se moșteni reciproc.

În al doilea rând, ca și condiție generală a dreptului de a moșteni, este obligatoriu ca soțul supraviețuitor să nu fie nedemn de a moșteni, în oricare dintre formele nedemnității.

Este necesar, de asemenea, să existe calitatea de soț la data deschiderii moștenirii, adică la data deschiderii moștenirii trebuie să existe o căsătorie valabil încheiată, care să nu fi fost desfăcutăprin divorț sau o căsătorie care să nu fi fost anulată sau declarată nulă printr-o hotărâre rămasă definitivă anterior sau ulterior deschiderii moștenirii.

Dacă soțul supraviețuitor a avut această calitate, de soț supraviețuitor la data deschiderii moștenirii, nu are importanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut sau nu au avut copii ori dacă conviețuiau la data deschiderii moștenirii sau erau atunci despărțiți în fapt, indiferent din vina căruia dintre soți. În schimb, conviețuirea a două persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocație succesorală legală. Concubinul poate avea drepturi succesorale având izvorul în testamentul defunctului.

Remarcăm, așadar, că dacă în privința moștenitorilor din cele patru clase de moștenitori legali s-a avut în vedere gradul de rudenie cu defunctul, în ceea ce privește recunoașterea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor, aceasta este legată de existența calității sale de soț al defunctului. Deși la data decesului unuia dintre soți căsătoria încetează, poate este mai corect să spunem că, în acest caz, drepturile soțului supraviețuitor sunt legate de fapt de inexistența unei hotărâri judecătorești definitive de desfacere a căsătoriei la data decesului lui de cuius. Astfel, textul art. 970 C.civ. prevede că soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă. Termenul de hotărâre judecătorească la care se referă textul legal vizează atât actul jurisdicțional al instanței, cât și actul final al ofițerului de stare civilă și al notarului public prin care se desface căsătoria părților, respectiv certificatul de divorț.

Subcapitolul 2.1. Ipoteza divorțului

Potrivit art. 970 C.civ. „ Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu exista o hotărâre de divorț definitivă”.

În privința datei desfacerii căsătoriei, deosebim mai multe situații:

În cazul divorțului pe cale judiciară, art. 382 alin. (1) C. civ. prevede: căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.

Până la această dată calitatea de soț se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit în cursul procesului, eventual chiar după pronunțarea divorțului, dar înainte ca hotărârea sa fi devenit definitivă. În această situație, efectele divorțului nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte, soțul supraviețuitor urmând să moștenească. Soluția dreptului la moștenire se impune întrucât art. 382 C. civ. are caracter imperativ. Pe de altă parte, ea se justifică prin aceea că, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, nu se cunoaște soarta raportului juridic litigios dintre soți dedus judecății: poate intervenii împăcarea părților în cursul procesului, admiterea sau respingerea acțiunii, atacarea cu apel a hotărârii pronunțate înainte de a fi rămas definitivă. După rămânerea definitivă a hotărârii, fostul soț al defunctului, evident, nu mai are calitatea să moștenească.

În legătură cu divorțul, exista și o situație de excepție, reglementată de art. 925 C.pr.civ. și de art. 380 și 382 alin. (2) C. civ. Potrivit art. 925 C.pr.civ., „(1) Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează, instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului. (2) Cu toate acestea, când cererea de divorț se întemeiază pe culpa pârâtului și reclamantul decedează în cursul procesului, lăsând moștenitori, aceștia vor putea continua acțiunea, pe care instanța o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soțului pârât. În caz contrar, dispozițiile alin. (1)rămân aplicabile. […] (4) În cazul în care acțiunea este continuată de moștenitorii soțiului reclamant, potrivit alin (2), căsătoria se socotește desfăcută la data introducerii cererii de divorț”.

Codul civil conține prevederi similare, însă există o deosebire esențială: potrivit art. 382 alin. (2), căsătoria se socotește desfăcută la data decesului soțului reclamant.

Luând în considerare succesiunea în timp a acestor acte normative, putem aprecia că prevederea din art. 382 alin. (2) C.civ. a fost abrogată implicit prin art. 925 alin (4) C.pr.civ. Așadar, căsătoria se socotește desfăcută la data introducerii cererii de divorț, iar nu la data decesului.

În cazul divorțului prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedură notarială, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorț. Astfel, potrivit art. 375 alin (1) C.civ., dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptati, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.

Subcapitolul 2.2. Ipoteza constatării nulității sau a anulării căsătoriei

În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desființează cu efect retroactiv, astfel încât problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soți. Calitatea de soț pe care soțul supraviețuitor o avusese la data deschiderii succesiunii se desființează cu efect retroactiv.

În mod excepțional, art. 304 C.civ., care consacră instituția căsătoriei putative, prevede că soțul “ de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabila”. Drept urmare, dacă decesul unuia dintre soți s-a produs înainte de rămânerea definitive a hotărârii de declarare sau de pronunțare a nulității, iar soțul supraviețuitor a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei, el va putea veni la moștenire, fiindcă păstrează calitatea de soț pe care a avut-o la deschiderea succesiunii. În schimb, dacă soțul supraviețuitor nu a fost de bună-credință, nu va moșteni, pierzând calitatea de soț cu efecte retroactive. Este, după cum am văzut, singura excepție prevăzută de lege de la principiul reciprocității vocației succesorale legale.

Remarcăm faptul că prevederea legală citată se poate aplica numai în cazul în care la data decesului hotărârea de constatare/declararea nulității nu era pronunțată sau nu era definitive. De fapt, condiția rămânerii definitive a hotărârii judecătorești este firească atât în cazul declarării/constatării nulității căsătoriei, cât și in cazul divorțului, singurul moment de care legea leagă întotdeauna producerea efectelor juridice ale unei sentințe judecătorești fiind momentul rămânerii definitive a acesteia.

Prevederile art. 972 alin. (3) C.civ. vin să determine modul de împărțire a cotei cuvenite soțului supraviețuitor în cazul în care, ca rezultat al căsătoriei putative, două sau mai multe personae au calitatea de soț la data deschiderii moștenirii: cota cuvenită soțului supraviețuitor se împarte în mod egal între cei care impart practice calitatea de soț supraviețuitor.

În situația în care o persoană căsătorită este declarată moartă prin hotărâre judecătorească, iar soțul supraviețuitor se recăsătorește, însă, ulterior, hotărârea de declarare a morții este anulată, fie pentru că s-a descoperit certificatul de deces (care prevede o altă data a morții), fie pentru că persoana este, de fapt, în viață, soluțiile practice se vor decela în funcție de buna sau reaua-credință a soțului supraviețuitor.

Astfel, pentru ipoteza în care hotărârea declarative a morții a fost anulată pentru că s-a descoperit certificatul de deces al persoanei, daca data decesului din certificatul de deces este anterioară datei stabilite prin hotărârea de declarare a morții, drepturile la moștenire ale soțului supraviețuitor vor rămâne intacte, indiferent daca s-a recăsătorit sau nu și indiferent dacă la momentul încheierii celei de-a doua căsătorii a fost ori nu de bună-credință.

Dacă însă data decesului existent în certificatul de deces este ulterioară celei stabilite prin hotărârea judecătorească, va trebui să distingem după cum recăsătorirea soțului supraviețuitor s-a produs înainte ori după data reală a morții și după cum acesta a fost de bună sau de rea-credință.

Încheierea unei noi căsătorii înainte de data reală a decesului obligă la aplicarea prin similitudine a prevederilor art. 293 alin. (2) C.civ., deci la aprecierea bunei-credințe a soțului celui declarant mort. Dacă acesta a fost de bună-credință, prima căsătorie se va considera desfăcută la momentul încheierii celei de-a doua căsătorii, ceea ce înseamnă că dreptul la moștenire al așa-zisului soț supraviețuitor se va desființa. Dacă a fost de rea-credință, cea de-a doua căsătorie va fi considerată nulă absolut prntru încălcarea condiției prevăzute de art. 273 C.civ. referitoare la bigamie, ceea ce înseamnă că soțul supraviețuitor își păstrează calitatea de soț și va putea să-l moștenească pe defunct, într-o nouă procedură succesorală desfașurată în raport de data reală a decesului.

Dacă cel care a avut calitate de soț supraviețuitor s-a recăsătorit după data reală a decesului, constatată și menționată în certificatul de deces, atunci drepturile sale succesorale vor rămâne neatinse indiferent dacă a știut sau nu că adevărata dată a morții nu este cea stabilită prin hotărâre judecătorească.

În cazul în care persoana declarată judecătorește moartă se dovedește a fi în viață, reapărând după căsătorirea soțului supraviețuitor, atunci aplicabile vor fi prevederile art. 293 alin. (2) C.civ. Buna-credință a soțului celui declarant mort va determina valabilitatea celei de-a doua căsătorii, precum și faptul că prima căsătorie se consideră a fi fost desfăcută în momentul încheierii celei de-a doua. Prin urmare, nu se va mai pune problema unui drept la moștenirea celul declarat mort și care se află, de fapt, în viață, ba mai mult, se va trece la aplicarea prevederilor art. 56-57 C.civ. cu privire la teoria moștenitorului aparent. Dacă soțul celui declarant mort și care se dovedește a fi în viață a fost de rea-credință la încheierea celei de-a doua căsătorii, atunci aceasta va fi nulă absolut, considerându-se că prima căsătorie este încă în ființă. Aceasta înseamnă că, dacă nu va intervene un divorț până la momentul decesului unuia dintre ei, soții își vor menține vocația succesorală reciprocă și se vor putea moșteni unul pe altul.

Subcapitolul 2.3. Reguli speciale privind vocația la moștenire a soțului supraviețuitor

Art. 971 C.civ. stabilește regulile fundamentale ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor. În analiza lor vom avea în vedere și prevederile art. 972 alin. (1) și (2) C. civ., după cum urmează:

Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire cu oricare dintre clasele de moștenitori legali [alin. (1) C.civ.]. Aceasta înseamnă, practic, faptul că, din întreaga masă succesorală, cota soțului supraviețuitor se va calcula cu precădere, iar cotele fiecărei clase de moștenitori cu care soțul vine în concurs vor reprezenta numai partea rămasă după scăderea cotei ce s-a atribuit soțului supraviețuitor. Ne aflăm în fața unui drept primordial la moștenire pe care legea îl recunoaște soțului supraviețuitor, întreaga economie a Codului civil actual fiind practic subsumată acestui principiu.

Cota soțului supraviețuitor se va calcula în funcție de moștenitorii cu care vine împreună și efectiv la moștenire, fără a se lua în considerare succesibilii renunțători. Nerezervatarii, chiar dezmoșteniți de defunct, vor fi avuți în vedere numai în situații speciale, respectiv atunci când cota soțului supraviețuitor va reprezenta baza calculării rezervei sale, fără ca prin acest calcul fictiv să le fie reatribuită nerezervatarilor dezmoșteniți posibilitatea de a culege patrimoniul succesoral.

Orice cauză de înlăturare de la moștenire a unui moștenitor legal aparținând unei clase de moștenitori va profita și va mări cota comoștenitorilor din aceeași clasă, dacă aceștia vin la moștenire, sau din clasa subsecventă, dacă ea există și dacă moștenitorii ce o compun au la rândul lor vocația succesorală concretă. Soțul supraviețuitor va putea profita de înlăturarea de la moștenire a unui moștenitor aparținând unei clase de moștenitori legali și va beneficia de o majorare a cotei sale numai dacă acel moștenitor era singurul din clasa sa, iar înlăturarea lui de la moștenire a determinat concursul cu o altă clasă (ceea ce, indirect, determină o sporire a cotei soțului supraviețuitor) sau rămânerea fără concurs de moștenitori legali (caz în care ”partea” cuvenită soțului supraviețuitor va fi, de fapt, întreaga masă succesorală, bineînțeles în lipsa unor moștenitori testamentari).

Dacă nu există niciun moștenitor legal sau testamentar, soțul supraiețuitor culege întreaga moștenire. De fapt, redactarea textului alin.(2) al art. 971 C.civ. se referă expres la situația în care nu există moștenitori aparținând vreuneia dintre clasele prezentate anterior sau dacă aceștia nu vor sau nu pot veni la moștenire. Condiția se completează însă corespunzător, avându-se toate normele legale referitoare la modul de atribuire a unei moșteniri, atât în baza legii, cât și în baza voinței celui care a decedat.

Prin urmare, dacă defunctul nu are moștenitori legali și nu a lăsat un testament valabil, patrimoniul succesoral se va atribui integral soțului supraviețuitor. Însă, în cazul în care nu există moștenitori legali, dar defunctul a lăsat un testament valabil, atunci când soțul supraviețuitor va beneficia de rezerva pe care legea i-o acordă, urmând ca restul averii defunctului să se împartă conform voinței acestuia.

Astfel cum spuneam anterior, vocația la moștenire a soțului supraviețuitor și modul în care el va culege moștenirea în situații speciale trebuie să suporte și următoarele precizări:

În cazul căsătoriei putative, atunci când două sau mai multe persoane au calitatea de soț supraviețuitor, în temeiul art. 972 alin. (3) C.civ., cota stabilită în beneficiul soțului supraviețuitor se va împărții în mod egal între cei care au situația unui soț supraviețuitor, în conformitate cu prevederile legale. Aceasta este o reglementare clară și explicită, care se află în concordanță cu parerile exprimate anterior în literatura de specialitate. Justidicarea acestei reglementări stă în aceea că ar fi inechitabil să se atribuie fiecăruia dintre cei care au calitatea de soț supraviețuitor o cotă completă în raport de clasa cu care vin în concurs. Soluția contrară ar duce în mod nejustificat la diminuarea cotei celorlalți moștenitori legali, fără ca aceștia să aibă vreo culpă în raport de situația creată, și le-ar pricinui un prejudiciu care nu ar putea fi motivat sub niciun aspect.

În cazul în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu clase de moștenitori diferite, în temeiul art. 972 alin. (2) C.civ., cota soțului supraviețuitor se va stabili ca și cum acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele. Prin existența acestei prevederi legale se pune capăt discuțiilor care s-au purtat anterior în literatura de specialitate.

Astfel de situații se pot întâlni în practică atunci când:

• Defunctul a exheredat o întreagă clasă de moștenitori rezervatari, care, în temeiul legii, au însă dreptul să își culeagă rezerva lor succesorală.

• Defunctul a dispus prin testament ca un moștenitor, rezervatar sau nu, să culeagă o cotă mai mică decât cota sa legală, dar fără a încălca rezerva atunci când ea este stabilită imperativ de lege.

Pentru partea rămasă, de care cel care lasă moștenirea nu a dispus însă prin testament , vor fi chemați la moștenire cei aflați în clasa următoare, care vor veni astfel în concurs cu moștenitorii rezervatari din clasa superioară. În această ipoteză se va calcula cota soțului supraviețuitor ca și cum ar veni în concurs numai cu clasa moștenitorilor rezervatari exheredați sau a moștenitorilor cărora li s-a testat o cotă inferioară cotei lor legale, după care se va calcula rezerva cuvenită celor dezmoșteniți – dacă este cazul – , iar apoi diferența se va atribui clasei de moștenitori subsecvente care a fost chemată la moștenire ca efect al exheredării dispuse de autor.

Observăm că nu este obligatoriu ca cei dezmoșteniți să fie rezervatari. Două condiții există însă pentru a se aplica această regulă, ambele fiind necesare cumulativ. Prima dintre ele este ca autorul să nu fi dispus de partea care rămâne după atribuirea rezervelor, respectiv a cotelor, moștenitorilor, iar cea de-a doua este ca succesorii aparținând clasei subsecvente să fi acceptat moștenirea în termenul legal de opțiune succesorală.

Vom analiza mai multe situații, pentru exemplificare:

Exemplul nr. 1: Defunctul lasă un testament în care stipulează doar faptul că își dezmoștenește toți copiii, precum și nepoții sau strănepoții (de fiu/fiică), respectiv întreaga clasa întâi a moștenitorilor rezervatari, fără a face precizări cu privire la modul în care se va atribui partea de moștenire care rămâne. Prin urmare, la moștenire va fi chemată clasa a doua de moștenitori, respectiv cea a ascendenților și colateralilor privilegiați. Dezmoștenirea nu va putea însă opera și cu privire la rezerva succesorală cuvenită clasei descendenților. În această situație, soțul supraviețuitor va veni în concurs atât cu clasa descendenților (clasa întâi de moștenitori), cât și cu clasa ascendenților și colateralilor privilegiați (clasa a doua de moștenitori). Cota soțului supraviețuitor se va calcula însă ca și cum ar veni în concurs numai cu clasa întâi de moștenitori, stabilindu-se la ¼ din moștenire.

Exemplul nr. 2: Defunctul, care nu are descendenți, lasă un testament prin care dispune dezmoștenirea ascendenților privilegiați, fără a preciza ce se întâmplă cu partea de moștenire care li s-ar fi cuvenit acestora. În această ipoteză, dacă defunctul a avut colaterali privilegiați, aceștia vor fi chemați imediat la moștenire, Chiar dacă ei nu fac parte dintr-o altă clasă de moștenitori, principiul care se va aplica va fi același, respectiv cel prevăzut de art. 972 alin. (2) C.civ., astfel încât cota soțului supraviețuitor va fi cea stabilită de Codul civil în cazul în care acesta vine în concurs atât cu ascendenții, cât și cu colateralii privilegiați, întrucât ascendenții privilegiați vor culege rezerva la care le dă dreptul legea, iar colateralii vor culege diferența. În cazul în care defunctul nu a avut colaterali privilegiați, vor fi chemați la moștenire cei aflați în clasa a treia sau a patra, după caz, iar cota soțului supraviețuitor se va calcula ca și cum ar fi venit în concurs numai cu ascendenții privilegiați, care-și culeg obligatoriu rezerva, nu cu întreaga clasă a doua. Soluția aceasta pare cea mai îndreptățită dacă analizăm în amănunt prevederile legale. Astfel, dispozițiile art. 972 alin. (2) C.civ. prevăd clar că, în situația în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu mai multe clase de moștenitori, cota acestuia se va stabili ca și cum ar veni în concurs cu cea mai apropiată dintre ele. Dar coborând aceste prevederi cu cele ale alin. (1) lit. b) și c) ale aceluiași articol, observăm că legea stabilește cote diferite în cadrul aceleiași clase a doua, în funcție de component acesteia. Astfel, daca soțul supraviețuitor vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați, cât și cu colateralii privilegiați, cota lui va fi de 1/3 din moștenire, iar dacă soțul supraviețuitor vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, cota lui va fi de 1/2 din moștenire. Ori, în ipoteza pe care o analizăm, soțul supraviețuitor vine în concurs, pe de o parte, cu ascendenții privilegiați – ca moștenitori rezervatari care își culeg rezerva la care legea le dă dreptul – și, pe de altă parte, cu moștenitori din clasa a treia sau a patra. De aceea, nu ni se pare firesc să calculăm cota soțului supraviețuitor ca și cum ar veni în concurs cu întreaga clasă a doua de moștenitori, atribuindu-i 1/3 din moștenire, întrucât el nu vine la moștenire efectiv cu întreaga clasă a doua de moștenitori. Firesc este să-i atribuim soțului supraviețuitor cota la care are dreptul în raport cu componenta clasei a doua de moștenitori cu care vine efectiv în concurs, respective cu ascendenții privilegiați, lăsându-l astfel să primească 1/2 din moștenire. Argumentul acestui punct de vedere îl prezintă faptul că, pe linia principiilor generale ale moștenirii, toate situațiile se apreciază în funcție de vocația concretă la moștenire și de cei care vin împreună și efectiv la moștenire, iar nu în funcție de vocația generală la moștenire.

Exemplul nr. 3: Defunctul, căsătorit fiind, are un frate și un unchi. Dispune ca fratele să primească numai o treime din moștenire, și nu 1/2 cât i s-ar cuveni. Soțul supraviețuitor primește o cotă de 1/2 din masa succesorală, ca și când ar veni în concurs numai cu colateralii privilegiați, iar fratele, neputând accepta moștenirea decât ca legatar, prin aplicarea dispozițiilor art. 1.102 C.civ., primește numai 1/3. Restul se va atribui în continuare unchiului defunctului.

CAPITOLUL III

Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor

3.1. Soțul supraviețuitor este moștenitor legal

3.2. Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar

3.3. Soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar

3.4. Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire numai în nume propriu

3.5. Soțul supraviețuitor este obligat să raporteze donațiile

3.6. Reprezintă unul dintre subiecții prezumției instituite de art.1.091 alin.(4) C.civ.

3.7. Este beneficiarul așa-numitei “cotități disponibile speciale”

Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor

Din analiza integrală a textelor legale referitoare la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, caracterele juridice pe care le are sunt următoarele:

Soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume propriu, niciodată prin reprezentare succesorală;

Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar, respectiv beneficiază, chiar împotriva voinței lui de cuius, de o parte din moștenire cu titlu de rezervă de rezervă succesorală;

Soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar , respectiv beneficiază de posesia de fapt asupra patrimoniului succesoral și are dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile lui de cuius (art. 1125-1126 NCC);

Soțul supraviețuitor este obligat la raportul donațiilor primate de la de cuius atunci când vine în concurs la moștenire cu clasa descendenților, dacă donația nu este scutită de raport [art. 1146 alin. (1) NCC].

3.1. Soțul supraviețuitor este moștenitor legal

În primul rând, soțul supraviețuitor este moștenitor legal, drepturile sale fiind stabilite și reglementate de noul Cod civil în capitolul destinat moștenitorilor legali.

3.2. Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar

În al doilea rând, soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar. Rezerva ce i se atribuie soțului supraviețuitor este de 1/2 din ceea ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor. Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1.068 C.civ., rezerva soțului supraviețuitor se va calcula prin aplicarea cotei de rezervă asupra părții ce i se cuvine ca moștenitor legal, în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs. Important de reținut este faptul că rezerva soțului supraviețuitor se impută asupra întregii mase succesorale, nu numai pentru că și cota lui se calculează în raport de întreaga masă succesorală, ci mai ales datorită actualei reglementări legale, extrem de clară și explicită, care afirmă că rezerva este “jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.” Ori, atâta vreme cât cota soțului supraviețuitor este stabilită din întregul masei succesorale, în funcție de clasa cu care vine în concurs, este evident că și rezerva se va calcula în același mod.

Aplicând cele de mai sus cu fiecare clasă de moștenitori cu care soțul supraviețuitor vine în concurs, înseamnă ca:

• dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/8 din masa succesorală;

• dacă vine în concurs cu ascendenții privilegiați și cu colateralii privilegiați, rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/6 din masa succesorală;

• dacă vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, soțul supraviețuitor are o rezervă de 1/4 din masa succesorală;

• dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari, soțul supraviețuitor beneficiază de o rezervă de 3/8 din masa succesorală;

• în lipsa oricăror moștenitori legali, rezerva soțului supraviețuitor este de 1/2 din moștenire;

Iată care va fi rezerva soțului supraviețuitor, într-un tabel sintetic:

Deși simplă în aparență, modalitatea de calcul a rezervei soțului supraviețuitor se dovedește a fi, din nou, o teamă de dispută în doctrina juridică prezentă.

Cu titlu de introducere, vom aminti discuțiile care au existat sub vechea reglementare, generate de lipsa unei concordanțe între Codul civil (1864) și Legea nr. 319/1944. O primă opinie susținea că partea cuvenită a soțului supraviețuitor se impută asupra întregii moșteniri, dar fără a diminiua cotele cuvenite celorlalți succesori, ceea ce are ca efect o eventuală micșorare a cantității disponibile, dacă este cazul. O altă opinie a susținut că, dimpotrivă, cota soțului, imputându-se pe masa succesorală, diminuează cotele celorlalți moștenitori și, implicit, rezerva acestora. Disputa teoretică și practică a pornit de la modul de reglementare a Codului civil, care vorbea despre întreaga moștenire atunci când stabilea drepturile moștenitorilor legali. Ori, în urma apariției Legii nr. 319/1944, era firesc să se considere că partea celorlalți moștenitori este diminuată prin apariția ca moștenitor legal a soțului, el având o cotă din moștenire în concurs cu toate celelalte clase. Efectele unei astfel de interpretări se puteau vedea cel mai bine în situația ascendenților privilegiați, care nu își mai măsurau partea succesorală din întreaga moștenire, ci din ceea ce rămâne după deducerea cotei soțului supraviețuitor.

Doctrina actuală a analizat chestiunea și, pornind de la expunerea de motive a Legii nr. 319/1944, a concluzionat că varianta corectă era cea care a susținut că partea soțului supraviețuitor, deși se impută principial asupra întregului patrimoniu succesoral, nu este de natură să administreze cotele celorlalți moștenitori și, implicit, și nici rezervele acestora.

Această opinie este susținută și de literatura juridică actuală, fiind considerată pe deplin compatibilă cu legislația prezentă.

Cu privire la calculul rezervei soțului supraviețuitor, funcționează algoritmul comun care determină existența a două etape:

• Prima etapă – fictivă – presupune determinarea cotei care i s-ar cuveni ca moștenitor legal, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor. Spunem că este fictivă pentru că nu această cotă i se va repartiza soțului, ci numai rezerva, așa cum va fi ea identificată ulterior.

• Cea de-a doua etapă, care duce la stabilirea rezervei soțului presupune înjumătățirea cotei cuvenite ca moștenitor legal.

În materia rezervei soțului supraviețuitor observăm că modul de calcul a acesteia este impecabil în situația în care soțul este singurul moștenitor legal al defunctului și în ipoteza concursului dintre soț și descendenții defunctului sau dintre soț și ascendenții privilegiați ai defunctului. Astfel, considerând rezerva ca jumătate din cota care i s-ar cuveni ca moștenitor legal, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor, ea va fi de 1/2 din masa succesorală, dacă nu există niciun alt moștenitor legal, de 1/8 din masa succesorală, dacă soțul suportă concursul descendenților, și de 1/4 din masa succesorală, dacă există concursul părinților defunctului. Calitatea de rezervatari a descendenților și a parinților lui de cuius face necesar să sa țină cont de existența lor, indiferent de daptul că există un testament care îi prejudiciază, limitându-i numai la rezerva ce li se cuvine.

De exemplu, dacă defunctul, căsătorit fiind, are un copil și a instituit un legatar universal, la stabilirea rezervei soțului se va ține seama de existența descendentului care își cere rezerva. Prin urmare, în cadrul procedurii succesorale, notarul este obligat să îl cheme în fața sa pe copil, chiar dacă este dezmoștenit parțial prin existența liberalității, iar cota legală a soțului – a cărei stabilire fictivă este necesară pentru a i se calcula rezerva – nu este nici mărită nici diminuată de existența copilului dezmoștenit pentru că aceasta are dreptul să vină la moștenire și să primească o parte a acesteia în ciuda testamentului lăsat de defunct.

Avansând în adâncimea claselor de moștenitori, observăm că, în situația în care soțul vine în concurs cu moștenitorii aparținând claselor a doua, a treia sau a patra de moștenitori, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Astfel, dacă defunctul are soț supraviețuitor, părinți și un frate, dar a instituit și un legatar universal, prima etapă, cea în care se stabilește cota de moștenitor legal la care ar fi avut dreptul soțul supraviețuitor, determină valori diferite după cum soțul ar veni în concurs cu întreaga clasă a doua de moștenitori (având o cotă de 1/3) sau numai cu una dintre componentele acesteia (având o cotă de 1/2).

Problema care se pune derivă din aceea că fratele nerezervatar fiind, este înlăturat de la culegerea patrimoniului succesoral, ceea ce ar face ca existența lui să fie ignorată atunci când se calculează rezerva soțului supraviețuitor. Pe de altă parte, art. 1.088 C.civ. dispune că rezerva se calculează pornind de la cota cuvenită ca moștenitor legal, “în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor”, ceea ce duce la concluzia că ar trebui să se țină cont de existența fratelui, chiar dezmoștenit, atunci când se calculează rezerva soțului supraviețuitor.

Pornind de la aceste argumente, doctrina cunoaște deja două curente de opinie. Primul dintre ele consideră că rezerva soțului supraviețuitor se stabilește ținându-se cont de calitatea moștenitorilor cu care el ar fi venit în concurs ca moștenitor legal, chiar dacă unii dintre aceștia sunt înlăturați de la culegerea emolumentului succesoral ca urmare a dezmoștenirii. Pentru aceasta, se va verifica dacă ei, în calitate de moștenitori legali, ar putea moșteni, deci dacă nu sunt nedemni sau renunțători, ceea ce presupune citarea lor în fața notarului public. Într-o altă opinie, rezerva soțului se calculează fără a se tine seama de acei moștenitori care, prin existența testamentului sunt înlăturați de la culegerea patrimoniului succesoral.

De exemplu, în ipoteza data, după prima opinie, se va proceda după cum urmează: se va calcula cota soțului supraviețuitor ca și cum ar veni în concurs cu întreaga clasă a doua de moștenitori; astfel, cota sa fiind de 1/3, rezerva va fi de 1/6; rezerva părinților va fi de 1/6, iar cotitatea disponibilă va fi de 2/3. După cea de-a doua opinie, la stabilirea rezervei soțului nu se va tine seama decât de părinții defunctului care vin efectiv la moștenire, iar nu și de la fratele care, nerezervatar fiind, este înlăturat prin existența testamentului: în felul acesta, rezerva soțului va fi de 1/4, cea a părinților va fi de 1/4, iar cititatea disponibilă va fi de 1/2. Aceeași formula se folosește și atunci când însuși fratele este instituit legatar universal.

Situația se perpetuează și pentru ipoteza în care defunctul, căsătorit fiind, are moștenitori legali aparținând clasei a treia sau a patra și a lăsat un testament prin care instituie un legatar universal. Astfel, după prima opinie, pentru a se stabili rezerva soțului supraviețuitor, se calculează mai întâi cota sa de moștenitor legal ca și cum ar veni în concurs cu respectivii succesori, ceea ce presupune analizarea posibilității lor de a veni la moștenirea legală, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor se va verifica dacă aceștia nu sunt nedemni sau renunțători – ceea ce presupune citarea lor în fața notarului public – și abia apoi se va stabili, în funcție de aceste elemente, cota soțului ca moștenitor legal. După aceasta se va calcula rezerva soțului care va fi de 3/8, atunci când moștenitorii legali din clasa a treia sau a patra nu sunt nedemni și nici renunțători, sau de 1/2, dacă aceștia sunt fie nedemni, fie renunțători. Conform celei de-a doua opinii, de existența acestor moștenitori nici nu se va tine cont în stabilirea rezervei soțului, ea fiind invariabil de 1/2, calculate ca și cum nu ar exista moștenitori legali, aceștia fiind înlăturați de la moștenire prin existența testamentului.

Ceea ce diminuează susținerile celui de-al doilea autor pare a fi ipoteza în care toți ceilalți moștenitori legali, cu excepția fratelui, sunt exheredați, fără a se institui un legatar, nici măcar în persoana acestuia. În această situație va fi chemat la moștenire fratele, ca beneficiar a părții rămase în urma dezmoștenirii. Prin urmare, cota soțului se va calcula ca și când ar veni în concurs cu întreaga clasă a doua de moștenitori, ceea ce va determina o rezervă de 1/6. Părinții vor avea și ei o rezervă de 1/6. Fratele, beneficiar al părții rămase în urma dezmoștenirii poate culege cota de 2/6. Dacă vom compara acest rezultat cu cel în care însuși fratele este instituit legatar, constatăm că ar trebui să nu ținem seama de calitatea de moștenitor legal a fratelui, chiar dacă el optează să accepte succesiunea și în această calitate, și să avem în vedere numai legatul. Prin urmare, am socoti că soțul vine la moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați, ceea ce determină o cotă de 1/2 și o rezervă de 1/4. Părinții ar avea și ei o rezervă de 1/4. Fratele instituit legatar universal nu ar beneficia decât de cotitatea disponibilă de 1/2. Ori, este evident faptul că se creează un regim discriminator. Fratele, care a fost practice preferat de autorul moștenirii atunci când a fost instituit legatar universal, este dezavantajat, deși voința defunctului pare a fi fost alta. La fel de evident este că, în situații juridice identice, nu se pot da soluții diferențiate, ci este nevoie de o egalitate de tratament. Răspunsul la această dilema s-ar putea găsi în temeiul pe care îl considerăm ca stand la baza chemării la moștenire a fratelui atunci când el beneficiază de aceasta ca urmare a dezmoștenirii celorlalți moștenitori legali. Astfel, dacă socotim că acest temei îl reprezintă testamentul – cum consideră însuși autorul opiniei analizate – este nefiresc în continuare să dăm soluții diferite, pentrucă, și atunci când fratele vine la moștenire ca legatar, temeiul vocației sale succesorale este tot testamentul. În schimb, dacă am considera că acest temei îl reprezintă legea – așa cum socotește autorul celeilalte opinii – , atunci am putea considera că, având temeiuri diferite, cotele de moștenire pot fi diferite. Astfel, dacă fratele vine la moștenire în urma dezmoștenirii celorlalți succesori, chemarea sa succesorală fiind una legală, atunci putem considera că partea sa poate fi diferită față de situația în care vine la moștenire în calitate de legatar.

Față de cele de mai sus, constatăm că opinia primului autor este mai consecventă în raport de toate susținerile sale, inclusiv în privința temeiului juridic al chemării la moștenire a celorlalte rude ale defunctului ca urmare a exheredării dispuse de autor cu privire la succesori aparținând unei clase preferate de lege. Prin urmare, considerăm că rezerva soțului supraviețuitor se va calcula după formula indicată, luându-se în considerare cota la care ar avea dreptul ca moștenitor legal, în absența liberalităților sau a dezmoștenirilor – chiar dacă aceasta presupune analiza posibilității de a moșteni a nerezervatarilor exheredați -, și aplicându-se asupra acesteia procentul de jumătate.

3.3. Soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar

Având ca sediu al reglementării dispozițiile art. 1.125-1.129 C.civ., sezina conferă titularilor săi dreptul de a avea stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral anterior atestării calității de moștenitor prin eliberarea unui certificat de moștenitor. În plus, moștenitorii sezinari vor putea administra patrimoniului defunctului și vor putea exercita toate drepturile și acțiunile acestuia. Este o prevedere care, întocmai ca multe altele din noul Cod civil, se diferențiază față de reglementarea anterioară, care nu cuprindea în lista moștenitorilor sezinari și pe soțul supraviețuitor.

3.4. Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire numai în nume propriu

Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare. Luând în discuție instituția reprezentării, pornind de la interesul pentru care a fost recunoscută și încheind cu finalitatea pe care o are, ne dăm seama că niciuna dintre acestea nu se pot aplica în materia drepturilor la moștenire ale soțului supraviețuitor. În esență, aceste drepturi sunt recunoscute titularului lor în virtutea calității de sot pe care acesta o are, pe când reprezentarea funcționează atunci când este vorba de relații bazate pe rudenie. Mai mult, admiterea reprezentării cu privire la descendenții soțului supraviețuitor ar fi de natură să creeze, pe de o parte, o suprapunere cu clasa întâi de moștenitori legali – care sunt, în regulă generală, descendenți atât ai defunctului, cât și ai soțului supraviețuitor. Pe de altă parte, pentru situația în care descendenții soțului supraviețuitor nu sunt comuni cu defuntul – de exemplu, sunt copii din altă căsătorie a soțului supraviețuitor -, s-ar ajunge la situația nefirească de a se recunoaște drepturi succesorale bazate pe alt temei decât pe relațiile de rudenie sau pe relația soților izvorâtă strict din căsătorie, încălcându-se ordinea succesorală și principiile devoluțiunii legale a moștenirii.

3.5. Soțul supraviețuitor este obligat să raporteze donațiile

Soțul supraviețuitor este obligat să raporteze donațiile ce i-au fost făcute de către defunct, atunci când vine în concurs cu descendenții acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 1.146 și urm. C.civ. Raportul donațiilor de datorează atunci când cele două categorii de moștenitori vin împreună și efectiv la moștenirea legală și constă în reducerea în masa succesorală a bunurilor ce le-au fost donate fără scutire de raport de cel care lasă moștenirea. În cazul în care soțul supraviețuitor renunță la moștenire, el nu mai are obligația de a raporta donațiile, putându-le păstra în limita cotității disponibile. Dacă însă contractul de donație conține o stipulație expresă în acest sens, donatarul – soț al defunctului – poate fi obligat la raport și în cazul în care a renunțat la moștenire, dar numai în limita valorii bunului donat care depășește cota ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. În temeiul art. 1.146 alin. (2) C.civ., dacă părțile nu au convenit altfel, obligația de raport există numai dacă donatarul ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donației.

Raportul se realizează în principiu prin echivalent, dar donatarul poate să îl efectueze și în natură, dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului, nu l-a grevat cu vreo sarcină reală și nu l-a închiriat pe o perioadă mai mare de 3 ani.

3.6. Reprezintă unul dintre subiecții prezumției instituite de art. 1.091 alin.(4) C.civ.

Reprezintă unul dintre subiecții prezumției instituite de art. 1.091 alin.(4) C.civ., conform căreia “înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendant privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere”. Este vorba de o prezumție relativă, care funcționează “până la dovada contrară” și care este, de asemenea, insuficientă în cazul în care beneficiarii săi au consimțit la înstrăinare. În temeiul acestei prezumții, categoriile de acte precizate de lege vor fi analizate ca donații, aplicându-li-se regimul acestora în tot ceea ce privește procedura notarială a dezbaterii moștenirii. Prin urmare, dacă soțul supraviețuitor a dobândit un bun de la defunct, cu titlu oneros și cu rezerva dreptului de usufruct sau abitație, ori în schimbul unei rente viagere sau al întreținerii, atunci această dobândire este prezumată a fi donație dacă ceilalți moștenitori – descendenți sau ascendenți – nu au consimțit la înstrăinare. Similar, soțul supraviețuitor va putea beneficia de această prezumție dacă nu a consimțit la înstrăinarea unui bun facută de defunct către descendenții sau ascendenții săi, în aceleași condiții.

Ceea ce legea denumește sub sintagma “consimțământ la înstrăinare” nu reprezintă un consimțământ la transmisiunea propriu-zisă a bunului, pentru că nimeni nu trebuie să consimtă la încheierea unui act privind un bun care nu îi aparține cu niciun titlu. Este vorba, în realitate, de o recunoaștere a caracterului oneros al actului încheiat în condițiile legii și între persoanele desemnate de aceasta.

Prezumția instituită de art. 1.091 alin. (4) C. civ. Nu privește decât actele de înstrăinare cu titlu oneros, nu și pe cele cu titlu gratuit și care conțin anumite sarcini, neprezumându-se fictivitatea acestora. Ca effect al aplicării acestei prezumții, actul va fi prezumat ca fiind o donație deghizată, în principiu scutită de raport, dar supusă reducțiunii.

3.7. Este beneficiarul așa-numitei “cotități disponibile speciale”

Este beneficiarul așa-numitei “cotități disponibile speciale” în temeiul prevederilor art.1.090 C.civ. Astfel, atunci când vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni cu defunctul, soțul supraviețuitor nu poate primi liberalități neraportabile de la acesta decât în limita unui sfert din moștenire sau a părții descendentului care a luat cel mai putin. Pe cale de consecință, libertatea de a dispune a defunctului în favoarea soțului supraviețuitor, atunci când la moștenire vin și alți descendenți decât cei rezultați din căsătoria sau din conviețuirea lor, respective descendenți din altă căsătorie sau din afara căsătoriei defunctului, este limitată nu la cotitatea disponibilă ordinară, ci la o cotitate disponibilă specială, al cărei minim este valabil (partea descendentului care a primit cel mai putin) și al cărei maxim este fix (un sfert de moștenire).

Aceeași soluție se aplică și atunci când liberalitatea nu este făcută direct, în forma unei donații sau a unui testament, ci se ajunge la o mărire a cotei de care poate beneficia soțul supraviețuitor prin dezmoștenirea direct a descendenților care fac parte din categoria ptotejată de lege.

Precizăm că prevederea legală se aplică atât în cazul în care la moștenire vin numai descendenți care nu sunt comuni defunctului și soțului supraviețuitor, cât și în cazul în care vocație succesorală au atât descendenți comuni, cât și descendenți necomuni celor doi soți. De asemenea, dispoziția legală se aplică atât în cazul în care există descendenți de gradul întâi, cât și de grade subsecvente.

Pentru aplicarea prevederilor art. 1.090 C.civ., se au în vedere numai acei descendenți care vin efectiv la moștenire, adică aceia care nu sunt nedemni și care nu au renunțat la moștenirea lăsată de de cuius.

CAPITOLUL IV

Corelația dintre regimul matrimonial al soților și dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor. Clauza de preciput.

4.1

Subcapitolul 4.1. Corelația dintre dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor și regimul matrimonial ales

4.1.1. Regimul comunității legale

4.1.2. Regimul comunității convenționale

4.1.3. Regimul separației de bunuri

Subcapitolul 4.2. Clauza de preciput

Subcapitolul 4.1. Corelația dintre dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor și regimul matrimonial ales

Corelația dintre dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor și regimul matrimonial ales La decesul unuia dintre soți, pentru a se putea stabili drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor și ale celorlalte categorii de moștenitori legali cu care acesta vine în concurs, sau numai a celorlalți moștenitori legali, dacă soțul supraviețuitor nu vrea sau nu poate veni la moștenirea defunctului, trebuie ca în prealabil să fie determinată masa succesorală rămasă de pe urma lui de cuius. Art. 321 alin. (1) Cod civil arată că viitorii soți pot alege ca regim matrimonial comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională. De asemenea, art. 291 alin. (1) Cod civil prevede că ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. Chestiunea determinării masei succesorale lăsate de defunct se face, atât raportat la bunurile proprii ale acestuia, dar și raportat la cota acestuia din bunurile comune dobândite de acesta și soțul său supraviețuitor. Potrivit art. 319 alin. (1) Cod civil, regimul matrimonial încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei. Așadar, la încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți, trebuie determinată partea din bunurile dobândite în comun de către soți aparținând defunctului și care va face obiectul transmisiunii succesorale.

Partea cuvenită defunctului din comunitatea de bunuri a soților, va compune masa succesorală lăsată de acesta, parte care aparține acestuia în calitate de cotitular asupra comunității respective. Determinarea drepturilor soților asupra comunității de bunuri, se face prin raportare la dispozițiile din materia dreptului familiei. Ceea ce ne interesează în operațiunea de determinare a masei succesorale, rămase de pe urma defunctului, vizează situația în care regimul matrimonial ales a fost acela al comunității legale sau al comunității convenționale, pentru că în regimul separației de bunuri soții au dobândit doar bunuri proprii.

4.1.1. Regimul comunității legale

Regimul comunității legale este reglementat în art. 339-359 Cod civil. Potrivit art. 339 Cod civil, bunurile dobândite în timpul comunității legale, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților. Anterior datei de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil, regimul comunității legale reprezenta singurul regim în materia relațiilor patrimoniale dintre soți. Așadar, în regimul comunității legale toate bunurile dobândite de soți, sub acest regim matrimonial, sunt bunuri comune în devălmășie ale ambilor soți. Potrivit art. 350 Cod civil, fiecare soț poate dispune, prin legat, de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri. Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat, obligațiile soțului decedat asupra bunurilor comune divizându-se între moștenitori, proporțional cu cotele ce le revin din moștenire, așa cum prevede art. 355 alin. (3) Cod civil. Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă, atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor. Lichidarea regimului matrimonial se face, potrivit art. 320 Cod civil, prin hotărâre judecătorească definitivă sau, după caz, prin înscris întocmit în formă autentică notarială. Potrivit art. 1133 alin. (2) Cod civil, în vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial. Menționăm că potrivit art. 357 Cod civil, în cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale, atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală. Menționăm că, în cadrul procedurii succesorale notariale, potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, în succesiunile care privesc bunuri comune ale autorului succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor și asumarea obligațiilor, se stabilesc prin acordul moștenitorilor, consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare, încheiat în formă autentică. Dacă între soțul supraviețuitor și moștenitorii defunctului nu se ajunge la un consens, potrivit art. 108 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 36/1995, în caz de neînțelegere hotărăște instanța judecătorească.

4.1.2. Regimul comunității convenționale

În cadrul comunității convenționale, prin convenție matrimonială se derogă de la dispozițiile privind regimul comunității legale, potrivit art. 366 Cod civil. Specificitatea comunității convenționale nu are însă influență asupra materiei succesorale, ele fiind aceleași ca în cazul comunității legale, întrucât, prin convenția încheiată, soții aduc modificări numai în privința întinderii masei succesorale aparținând soțului defunct, respectiv aceasta va fi mai mare sau mai mică, după cum a avut loc o includere în comunitate a unor bunuri proprii sau a intervenit dimpotrivă o restrângere a comunității, prin excluderea unor bunuri dobândite în comun din comunitatea soților, potrivit art. 367 Cod civil. Așadar, în cazul comunității convenționale, masa succesorală lăsată de defunct poate fi mai vastă decât în cazul comunității legale, dacă soții, prin convenția matrimonială, au inclus în comunitate bunuri proprii, dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, sau dimpotrivă, comunitatea poate fi mai restrânsă decât cea legală, dacă, prin convenție, soții au înțeles să restrângă comunitatea la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă acestea sunt dobândite, ori, după caz, născute, înainte sau în timpul căsătoriei. În ceea ce privește comunitatea convențională, art. 368 Cod civil prevede că, în măsura în care prin convenție matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunității convenționale se completează cu dispozițiile legale privind regimul comunității legale. Aceasta înseamnă că, regulile privind lichidarea regimului comunității legale, se aplică și lichidării comunității convenționale și transmiterii bunurilor soțului decedat către soțul supraviețuitor și celorlalți moștenitori ai lui de cuius. Dar așa cum am menționat, dispozițiile legale ale regimului comunității legale, sunt aplicabile în măsura în care prin convenția matrimonială nu s-a prevăzut altfel. Este așadar posibil, ca în convenția matrimonială să se stipuleze anumite clauze privind lichidarea și partajul bunurilor, includerea clauzei de preciput, partajarea bunurilor comune în cote inegale, suportarea în cote inegale a pasivului succesoral, atribuirea preferențială a unor bunuri către unul dintre soți, etc. În ceea ce privește clauza de preciput [7] arătăm că, potrivit art. 333 Cod civil, prin convenția matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia, fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate.

Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei. Clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii, în condițiile legii. Potrivit art. 333 alin. (4) Cod civil, clauza de preciput devine caducă, atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător ori când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni. Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent. Așadar, dacă soții, prin convenția lor matrimonială, au stipulat o clauză de preciput, soțul supraviețuitor va prelua fără plată, înainte de partajul moștenirii, bunurile comune în devălmășie sau în coproprietate ce fac obiectul preciputului, situație în care, în privința acestora nu mai sunt incidente regulile anterior menționate. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în ipoteza în care se încalcă rezerva succesorală, bunurile ce fac obiectul preciputului sunt supuse reducțiunii.

4.1.3. Regimul separației de bunuri

În privința regimului separației de bunuri, stabilirea componentei masei succesorale se face potrivit art. 360 Cod civil. Astfel, fiecare dintre soți este proprietar exclusiv, în privința bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a celor pe care le dobândește în nume propriu după aceasta dată. În cadrul regimului separației de bunuri, soții pot dobândi însă, potrivit art. 362 Cod civil, bunuri proprietate comună, pe cote-părți. Bunurile dobândite împreună de soți aparțin acestora, în proprietate comună pe cote-părți, în condițiile legii. Astfel, la decesul unuia dintre soți se va determina cota sa parte din aceste bunuri, care va face parte din masa succesorală lăsată de acesta. Clauza de preciput poate fi stipulată și în cadrul acestui regim matrimonial, dacă ea are ca obiect bunuri comune pe cote-părți aparținând soților.

Subcapitolul 4.2. Clauza de preciput

Clauza de preciput, ca instituție, și nu ca denumire, nu reprezintă o noutate absolută, nici pentru dreptul civil român și cu atât mai puțin pentru cel francez (sursa de inspirație a celui român) sau cel al altor sisteme de drept continental sau nu. Această clauză a fost mijlocul juridic prin care se realiza instituirea contractuală de moștenitori, aceleași efecte producându-se și astăzi, așa cum vom încerca să prezentăm în cele ce urmează.

Instituirea contractuală este cunoscută încă din epoca romană. În vechiul drept francez, în special în dreptul cutumiar, deși se afirmă că „instituirea de moștenitor nu are loc”, în mod paradoxal, prin contractele de căsătorie erau permise orice fel de acorduri. De fapt, istoricește vorbind, aceste contracte au precedat și au creat pe cale cutumiară viitoarele contracte de căsătorie. Instituirea contractuală era „o asigurare irevocabilă de a moșteni”, conform afirmațiilor lui Dunod de Charnage, întrucât titlul de moștenitor era irevocabil dobândit, în timp ce emolumentul succesoral era doar susceptibil de a fi dobândit la data decesului lui de cuius. Preciputul avea o natură mixtă, astfel încât, potrivit afirmațiilor lui Domat, era un contract de donație din punctul de vedere al irevocabilității, dar era și un mod de a succede în ceea ce privește deschiderea clauzei și modul de transmitere a bunurilor. Pentru Furgole, era o instituție „amfibie” sui-generis.

În Sudul Franței, instituirea contractuală era considerată o donație cumulativă de bunuri prezente și viitoare, care era descompusă în două donații juxtapuse: o donație de bunuri prezente care era definitivă și pentru bunurile viitoare. Se aprecia că donatarul avea dreptul de a le accepta sau de a le refuza în momentul deschiderii succesiunii. 

CAPITOLUL V

Natura juridică a drepturilor succesorale ale soțului supreviețuitor

Subcapitolul 5.1. Dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor în concurs cu fiecare clasă de moștenitori legali

Subcapitolul 5.2. Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic

Subcapitolul 5.3. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor