Drepturile Succesorale ale Sotiei Supravietuitoare Defunctului Sot
Cuprins
CAPITOLUL1: NOȚIUNI GENERALE PRIVITOARE LA MOȘTENIRE
1. Mostenirea și felurile ei
2. Mostenirea legală
CAPITOLUL2: DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚIEI SUPRAVIEȚUITOARE DEFUNCTULUI SOȚ
1.Considerații generale
1.1. Sediul materiei
1.2. Conditiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni
1.3. Corelatia dintre dreptul de moștenire al soțului supravietuitor si comunitatea de bunuri a soților
1.4. Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor
2 Dreptul soțului supraviețuitor la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase
2.1.Câtimea dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
2.2.Imputarea cotei soțului supraviețuitor asupra masei succesorale și micșorarea în mod corespunzător, a părților cuvenite tuturor celorlalți moștenitori
2.3 Caractere juridice ale dreptului ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
3 Dreptul special la moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nunta
4 Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor
5 Reglementarea rezervei soțului supraviețuitor în dreptul civil român
5. 1.Aspecte generale, reglementare și particularități
5.2Imputarea rezervei soțului supravietuitor
5.3. Situația soțului supraviețuitor în alte sisteme de drept
CAPITOLUL3: Considerațiuni finale
Bibliografie
CAPITOLUL1
NOȚIUNI GENERALE PRIVITOARE LA MOȘTENIRE
Regimul juridic succesoral, instituit prin Legea nr. 319 din 10. 06. 1944, a recunoscut soțului supraviețuitor calitatea de moștenitor legitim, alături de erezii care vin la succesiune, în temeiul raporturilor de rudenie cu defunctul.
Ceea ce particularizează dreptul succesoral al soțului supraviețuitor, față de acela al altor moștenitori, este modul cum a fost conceput. Soțul supraviețuitor vine la succesiune în concurs cu toate clasele sau ordinele succesorale.
Înlăturarea de la succesiune a unei clase, pe baza ordinei de preferință constituită pentru moștenitorii legitimi, nu influențează dreptul succesoral al soțului supraviețuitor, vocația sa ereditară nu derivă din rudenie, pentru a fi operant principiul ordinii de preferință între diferitele categorii de rude, vocația sa succesorală își găsește originea în prevederea legală, inspirată din ideea prelungirii obliga ției de întreținere statornicită între soți, de norme de morală și reguli de conviețuire socială.
Datorită faptului că soțul supraviețuitor are vocație la succesiune cu toate clasele de moștenitori, dreptul său a fost stabilit prin cote variabile în funcție de clasa succesorală cu care vine în concurs.
Stabilirea acestor cote a fost făcută în considerarea unei prezumate afecțiuni a defunctului față de diferitele sale rude, cât și în considerarea aceleiași prezumate afecțiuni față de soțul rămas în viață.
Sistemul actual, a consacrat un drept succesoral soțului supraviețuitor în concurs cu toți moștenitorii legitimi, reprezentând o însemnată evoluție față de concepția Codului civil care i-a creat o situație de inferioritate față de rudele defunctului.
Moștenirea și felurile ei
Codul civil în vigoare a optat pentru o definiție legală a noțiunii de moștenire. Astfel, conform art. 953 Cod Civil, „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”. Deși cuprinde o definiție succintă, articolul citat surprinde trăsăturile esențiale ale noțiunii de moștenire. Rezultă, așadar, că ceea ce se transmite printr-o moștenire este un patrimoniu ca ansamblu de drepturi și obligații, că moștenirea, ca modalitate de transmitere a patrimoniului, intervine numai în cazul unei persoane fizice și numai în situația decesului acesteia (fiind reglementate reguli speciale de transmitere a patrimoniului unei persoane juridice pentru cazul încetării existenței acesteia), precum și faptul că transmiterea patrimoniului se realizează către una sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice în ființă ori chiar către stat.
Pentru desemnarea instituției pe care o analizăm, Codul civil a optat pentru folosirea cu precădere a termenului de moștenire și doar excepțional pentru sintagma de succesiune sau derivate ale acesteia (de exemplu, „reprezentare succesorală”, „cotă succesorală”, „rezervă succesorală”, „masă succesorală”, „opțiune succesorală”, „succesibil” etc.). În limbajul curent și chiar în cel juridic, noțiunea de moștenire și cea de succesiune sunt folosite ca sinonime, ceea ce nu este greșit, numai că între cele două noțiuni nu există o sinonimie perfectă, relația dintre ele fiind una dintre întreg și parte. Prin urmare, toate moștenirile sunt succesiuni, pe când nu toate succesiunile sunt moșteniri.
Rezultă că noțiunea de succesiune este susceptibilă de două înțelesuri. În sens larg (sens care include și excede noțiunii de moștenire), prin succesiune se înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică sau juridică la o altă persoană fizică sau juridică, atât prin acte juridice între vii (de exemplu, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, cumpărătorul este un succesor în drepturi și, în anumite privințe, chiar în obligații al vânzătorului, dar nu și un moștenitor al acestuia), cât și prin acte juridice pentru cauză de moarte.
În sens restrâns (sens egal ca încărcătură terminologică noțiunii de moștenire), prin succesiune se înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice sau juridice în ființă sau către stat. Acesta este și sensul avut în vedere de art. 953 Cod Civil. Sintagma de moștenire desemnează atât transmisiunea patrimoniului, a unei fracțiuni a acestuia sau a unui bun ori bunuri determinate dintr-un patrimoniu, cât și patrimoniul în sine care se transmite (obiectul acestei transmisiuni). Din punct de vedere al dreptului succesoral, patrimoniul care se transmite prin moștenire poartă denumirea de patrimoniu succesoral sau masă succesorală.
Persoana fizică decedată al cărei patrimoniu se transmite prin moștenire se numește de cuius (abreviere a sintagmei latine is de cuius successione agitur – cel despre a cărui moștenire este vorba). Pentru desemnarea ei, Codul civil a preferat noțiunea, deloc fericită, de „defunct”. În același sens se folosește frecvent și termenul de „autor”. Sintagma de cuius se folosește în cazul moștenirii legale, dar se poate folosi și în cazul moștenirii testamentare.
În această din urmă situație, persoana al cărei patrimoniu se transmite se numește și testator.
Persoanele care primesc patrimoniul succesoral poartă denumirea de moștenitori sau succesori (se mai utilizează și noțiunea de urmași sau erezi). În cazul moștenirii testamentare, cel care primește poartă și denumirea de legatar.
Codul civil în vigoare utilizează și sintagma de succesibil pentru a desemna „persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală” – art. 1100 alin. (2) Cod Civil. Din această prevedere legală nu se înțelege că succesibilul reprezintă o categorie aparte de moștenitori, ci doar că legiuitorul a urmărit să evidențieze situația intermediară a persoanei care are dreptul să moștenească, dar care încă nu și-a exprimat opțiunea în sensul acceptării moștenirii, caz în care i se consolidează retroactiv calitatea de moștenitor – art. 1114 alin. (1) Cod Civil sau renunțării la moștenire situație în care este considerat că nu a avut niciodată calitatea de moștenitor – art. 1121 alin. (1) Cod Civil. Considerăm că nu este greșită utilizarea și a noțiunii de moștenitor sau succesor din prima clipă după deschiderea succesiunii.
Moștenirea este reglementată de Codul civil în Cartea a IV-a, intitulată „Despre moștenire și liberalități”, Titlul I – „Dispoziții referitoare la moștenire în general” (art. 953-962), Titlul II – „Moștenirea legală” (art. 963-983); Titlul III – „Liberalitățile” (art. 984-1099) și Titlul IV – „Transmisiunea și partajul moștenirii” (art. 1100-1163).
De asemenea, moștenirea ca modalitate de transmitere a proprietății, este enumerată de art. 557 alin. (1) Cod Civil: „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, prin moștenire legală sau testamentară (…)”.
Dispoziții conexe moștenirii sunt cuprinse și în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată, în art. 69-85 care reglementează procedura succesorală notarială. Dreptul la moștenire este consacrat și garantat de art. 46 din Constituția României în Capitolul II din Constituție, intitulat „Drepturile și libertățile fundamentale”.
Alte acte normative cuprind dispoziții incidente în materie, de exemplu, Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 etc.)
Codul civil fiind recent intrat în vigoare, există o perioadă tranzitorie în care se vor aplica în paralel ambele Coduri civile Codul civil din 1864 și Codul civil din 2009. Pentru rezolvarea problemei aplicabilității în timp a noului Cod civil în materie succesorală, devin incidente dispozițiile art. 91-98 din Legea nr. 71/2011. Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii (Codul civil din 1864 și Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor).
În funcție de izvorul vocației succesorale a celor care vin să culeagă moștenirea, Codul civil reglementează două forme de moștenire: moștenirea legală și moștenirea testamentară. Astfel, potrivit art. 955 alin. (1) Cod Civil, „Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament”.
Moștenirea legală
Moștenirea este legală atunci când transmiterea patrimoniului succesoral se realizează în temeiul legii, la persoanele, în ordinea și în cotele strict determinate prin lege și intervine, de regulă, numai în cazul în care cel care lasă moștenirea nu a dispus în timpul vieții de averea sa prin testament.
În literatura juridică s-a afirmat că moștenirea legală este „modul de transmitere cel mai natural al patrimoniului unui defunct”. Moștenirea legală mai este cunoscută și sub denumirea de moștenire ab intestat (moștenire fără testament), când defunctul nu a lăsat testament ab intestato mori11 și deci transmiterea acesteia se va face după regulile legale. De menționat că termenul de moștenire ab intestat nu mai păstrează semnificația și nici dimensiunea din dreptul roman, care a consacrat-o (în sensul că în dreptul nostru nu mai constituie o excepție).
Din dispozițiilor art. 955 alin. (1) Cod Civil rezultă că moștenirea este legală atunci când și în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus, în timpul vieții, de patrimoniul său prin testament în favoarea uneia sau mai multor persoane. Deși art. 955 se referă doar la situația în care nu s-a dispus „altfel prin testament”, vom fi în prezența moștenirii legale și în situația în care s-a dispus prin testament, numai că legatele testamentare nu epuizează întreaga masă succesorală sau, deși epuizează întreaga masă succesorală, legatele nu pot fi executate, întrucât sunt ineficace. De asemenea, moștenirea va fi una legală și în situația în care s-a dispus prin testament, însă cu privire la alte aspecte, și nu cu privire la patrimoniul succesoral, cualte cuvinte, testamentul nu cuprinde legate.
În situația în care s-a dispus de patrimoniul succesoral prin legate testamentare care pot fi executate, însă acestea afectează rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, precum și atunci când testatorul a făcut dezmoșteniri directe, iar cei îndepărtați de la moștenire sunt moștenitori rezervatari, în ambele cazuri moștenitorii rezervatari vor avea dreptul să vină la moștenire împotriva voinței testatorului și să culeagă o cotă din moștenire cu titlu de rezervă succesorală. Rezerva succesorală se va împărți potrivit regulilor stabilite de lege între moștenitorii legali rezervatari, în ordinea și în cotele care le revin. Totuși, dacă cel înlăturat este moștenitor rezervatar, el va culege o parte din moștenire împotriva voinței testatorului, în calitate de moștenitor legal rezervatar.
Persoanele care dobândesc patrimoniul lui de cuius în temeiul legii sunt moștenitori universali, deci care au vocație la întreaga masă succesorală și se numesc „moștenitori”, „succesori” sau „erezi”. Ei păstrează calitatea de moștenitori universali chiar și în ipoteza în care, existând mai mulți moștenitori legali, în concret fiecare dobândește câte o cotă-parte.
În ceea ce privește rezerva succesorală, fiind o parte a moștenirii, ea se va culege numai cu titlu universal, moștenitorii legali rezervatari având vocație doar la o fracțiune din masa succesorală.
Așa cum s-a afirmat în literatura juridică, moștenitorii legali nu pot avea vocație succesorală cu titlu particular, doar la un anumit bun sau la anumite bunuri privite individual din patrimoniul succesoral. Față de cele afirmate mai sus și având în vedere modalitatea de reglementare, putem conchide că moștenirea legală constituie regula în dreptul nostru succesoral, iar moștenirea testamentară excepția. Noțiunea de moștenire legală nu se confundă cu devoluțiunea legală a moștenirii, care reprezintă determinarea persoanelor chemate în temeiul legii să moștenească patrimoniul persoanei fizice decedate.
Așa cum s-a arătat, moștenirea legală poate coexista cu cea testamentară dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moștenirii sale (sau a dispus de întreaga moștenire, dar există moștenitori rezervatari), situație în care o parte din moștenire se va transmite după voința testatorului, iar cealaltă după regulile moștenirii legale.
Coexistența moștenirii legale cu moștenirea testamentară
Potrivit art. 955 alin. (2) Cod Civil, patrimoniul succesoral se poate transmite prin moștenire testamentară pentru ceea ce s-a dispus prin testament și prin moștenire legală pentru diferența necuprinsă în testament sau pentru partea cuprinsă în testament, dar care nu poate fi executată sau a fost redusă. Rezultă, așadar, că cele două forme de moștenire nu se exclud reciproc, ci pot să coexiste.
De exemplu, de cuius a făcut un testament prin care a lăsat toate bunurile sale mobile unui anumit legatar (legat cu titlu universal), iar unul dintre bunurile imobile unei alte persoane (legat cu titlu particular), iar cele două legate luate împreună nu epuizează întreaga masă succesorală. În această situație, moștenirea va fi testamentară pentru ceea ce este cuprins în cele două legate și legală pentru diferență. Menționăm că moștenirea va fi testamentară numai în limita legatelor care pot fi executate în mod concret, deci nu sunt ineficace. Dacă, în exemplul luat, unul dintre legatari renunță la legat, iar testatorul nu a dispus altfel printr-o substituție vulgară, partea de moștenire cuprinsă în legatul ineficace se va cumula cu diferența de care nu s-a dispus și se va împărți potrivit regulilor moștenirii legale.
De asemenea, în cazul în care de cuius a făcut un testament prin care a dispus de unicul bun imobil pe care îl avea în proprietate (legat cu titlu particular, dar care epuizează întreaga masă succesorală) și există moștenitori rezervatari, iar aceștia solicită reducțiunea legatului excesiv, moștenirea va fi testamentară în limita cotității disponibile și legală în limita rezervei succesorale.
Dacă, în acest ultim exemplu, nu ar exista moștenitori rezervatari sau ar exista, dar nu ar cere reducțiunea, moștenirea ar fi doar testamentară. Rezultă, prin urmare, că moștenirea testamentară poate să înlăture moștenirea legală, dar numai dacă legatele testamentare făcute de către de cuius epuizează întreaga masă succesorală și nu există moștenitori rezervatari sau, deși există, nu solicită reducțiunea legatelor excesive.
Coexistența calității de moștenitor legal cu cea de moștenitor testamentar
Este posibil ca, în cazuri practice, aceeași persoană să cumuleze la aceeași moștenire atât calitatea de moștenitor legal, cât și pe cea de moștenitor testamentar. De exemplu, de cuius gratifică printr-un legat testamentar cu titlu particular pe unul dintre moștenitorii săi legali. Dacă acest legat nu epuizează întreaga masă succesorală, iar moștenitorul legal are și vocație concretă la moștenire, în baza legii, la diferența de care nu s-a dispus, acesta va veni în calitate de moștenitor testamentar și va culege legatul, precum și în calitate de moștenitor legal și va culege o cotă-parte din ceea ce mai rămâne.
În cazul în care moștenitorul cumulează cele două calități, de moștenitor legal și de moștenitor testamentar, el are pentru fiecare dintre ele un drept de opțiune distinct, putând să opteze diferit: să accepte legatul și să renunțe la moștenirea legală sau invers , conform art. 1102 alin. (1) și (2) Cod Civil. Totuși, dacă, deși nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota care i s-ar fi cuvenit legatarului ca moștenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar, art. 1102 alin. (2) Cod Civil.
CAPITOLUL2
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚIEI SUPRAVIEȚUITOARE DEFUNCTULUI SOȚ
Sistemele transmisiunii succesorale adoptate de legislațiile de influența romanică au fost edificate pe principiul tradițional al legăturii de sânge existente între membrii aceleiași familii. În înțelesul noțiunii de membrii ai aceleiași familii au fost cuprinși ascendenții și descendenții defunctului, cât și colateralii acestuia care își găsesc ascendența în același autor comun cu al defunctului, indiferent cât de îndepărtat ar fi gradul de rudenie cu acesta.
Adoptarea acestui sistem de transmisiune succesorală, pe principiul legăturii de sânge între membrii aceleiași familii, justificat de o prezumata afecțiune a defunctului față de rudele sale, a atras o însemnată consecință materializată prin conservarea patrimoniului în mâinile aceleiași familii.
Aplicarea riguroasă a acestor principii, în diferite etape istorice de transformare a sistemului devoluției succesorale, a constituit un obstacol în recunoașterea unui drept succesoral direct soțului supraviețuitor. Deși, prin căsătorie acesta a devenit un membru al familiei, nu este rudă de sânge cu antecesorii defunctului. Teama de a se transmite un patrimoniu familial soțului supraviețuitor, în caz de deces fără moștenitori direcți ai soțului predecedat, a constituit explicația refuzului recunoașterii unui drept succesoral direct al soțului supraviețuitor.
I s-a recunoscut însă, în anumite circumstanțe, un drept de uzufruct asupra unei cote părți din bunurile succesorale. Prin aceasta nu se aducea nici o atingere patrimoniului familial, care se reîntregea odată cu stingerea uzufructului în caz de deces al soțului supraviețuitor. În același timp, era indirect reafirmat principiul tradițional al devoluției succesorale întemeiat pe rudenia de sânge și pe afecțiunea prezumată a defunctului.
Sediul materiei
Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au fost reglementate prin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor prin care au fost implicit abrogate dispozițiile art.679, 681-684 vechiului Cod civil care reglementau acest domeniu, înlăturând prevederile dezavantajoase și nedrepte ce priveau moștenirea soțului. Drepturile la moștenire ale soțului supraviețuitor în temeiul Legii nr. 319/1944 se referă la aspecte generale ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor, la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor în cazul comunității de bunuri cât și la numerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.
Astfel, îmbunătățirea situației soțului supraviețuitor poate fi privită în trei direcții principale.
În primul rând, prin art. 1 din lege i se recunoaște soțului un drept de moștenire în concurs cu oricare rudă a defunctului, indiferent din ce clasă succesorală ar face ea parte. În al doilea rând, calitatea de moștenitor legal a soțului supraviețuitor este substanțial îmbunătățită prin dobândirea statutului de moștenitor regulat. Drepturile sale succesorale dobândesc cele mai multe dintre caracterele juridice pe care le au numai drepturile celor mai apropiate rude în grad succesibil ale lui de cuius: descendenții. Astfel, la fel ca aceștia, soțul supraviețuitor este protejat împotriva liberalităților excesive – inter vivos ori mortis causa – făcute de defunct, prin recunoașterea, în ceea ce-l privește, a unui drept la rezervă. Apoi, la fel ca descendenții și în concurs cu aceștia, soțul supraviețuitor datorează raportul donațiilor, dar este de asemenea îndreptățit să beneficieze de acest raport de care sunt ținuți și copiii (în sens larg) celui care lasă moștenirea.
În sfârșit, în afara dreptului de moștenire pe care îl are în concurs cu oricare clasă de moștenitori legali, căruia să îi spunem dreptul comun de moștenire al soțului în viață, acesta are, în anumite condiții expres prevăzute de lege, încă alte două drepturi: unul vremelnic de abitație (reglementat de art. 4) și altul special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și darurilor de nuntă (izvorul său formal este art. 5 din Legea nr. 319/1944).
Considerăm că anul 1944 a reprezentat un an de referință în evoluția drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor, este bariera dintre injustiție și echitate și reprezintă recunoașterea poziției pe care soțul rămas în viață o ocupă pe planul afectiv al defunctului.
Mai trebuie subliniat și faptul că dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor nu mai este substanțial diferit de dreptul la moștenire al celorlalți moștenitori legali, fiind un drept în plină proprietate, având un caracter reciproc și retransmisibil, ca orice drept de moștenire.
Așadar, soțul supraviețuitor se va bucura, ca o condiție firească a naturii dreptului său, de toate drepturile și obligațiile inerente calității sale de moștenitor.
Codul civil ocrotește și el drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, reproducând unele dintre dispozițiile din Codul civil de la 1864 și ale Legii nr. 319/1944, dar și cu unele elemente specifice.
Noul Cod civil adoptat în anul 2009 cuprinde un capitol distinct în legătură cu drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, și anume Secțiunea 1 (art. 970-974) din Capitolul III – „Moștenitorii legali”.
Ca atare, considerăm că reprezintă o trăsătură pozitivă a noului Cod civil faptul că reglementează, în cuprinsul său, mai întâi drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor și apoi drepturile celorlalți moștenitori legali.
S-a considerat, pe drept cuvânt, că această ordine a noii reglementari în materie civilă este justificată de faptul că soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori, iar, în al doilea rând, dintre soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori ai defunctului, cota celui dintâi determinându-se cu prioritate.
Conditiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni
Pentru a putea culege moștenirea la care este chemat, în calitate de succesor legitim, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească unele condiții de ordin general, cerute oricărui moștenitor, și de ordin special, impuse de particularitatea dreptului său succesoral.
Astfel, pentru a putea moșteni, soțul supraviețuitor, fiind unul dintre moștenitorii legali, trebuie să îndeplinească condițiile generale cerute de lege atât pentru moștenirea legală, cât și pentru cea testamentară (să aibă capacitate și vocație succesorale, să nu fie nedemn), la fel ca oricare alt succesor ab intestat, dar și o condiție specială, și anume să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii.
Pe lângă condițiile generale cerute oricărui moștenitor pentru a putea moșteni soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească condiția ca la data deschiderii succesiunii să aibă calitatea de soț. Dacă drepturile celorlalți moștenitori legali au la bază legătura de rudenie cu defunctul, ale soțului supraviețuitor izvorăsc din calitatea sa de soț. Legătura de concubinaj nu conferă concubinului supraviețuitor vreun drept la succesiunea celuilalt concubin predecedat.
Soțul supraviețuitor să aibă capacitate succesorală
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor si obligațiilor pe care le presupune calitatea de moștenitor legal sau testamentar.
În conformitate cu prevederile art.970 alin.1 din noul Cod civil o persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii succesiunii. În consecință, supraviețuind lui de cuius soțul acestuia îndeplinește condiția de a exista la deschiderea moștenirii având, așadar capacitate succesorală. Pentru a fi îndeplinită această condiție nu are relevanță durata de viață a soțului supraviețuitor după data deschiderii succesiunii, fiind suficient ca el să existe în viață la data morții soțului său, chiar dacă ulterior acestui moment soțul supraviețuitor decedează la scurt timp.
Existența soțului supraviețuitor la momentul morții soțului său poate fi dovedită direct de către soțul supraviețuitor cu actele de stare civilă iar în caz de deces al soțului supraviețuitor la scurt timp după data morții lui de cuius, dovada se va face de succesorii săi în drepturi cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte din care rezultă că moartea soțului supraviețuitor a survenit după deschiderea succesiunii. În această din urmă situație dobândirea moștenirii are loc prin retransmitere care operează dacă soțul supraviețuitor aflat în viață la data decesului lui de cuius moare înainte de a-și fi exercitat dreptul de opțiune succesorală caz în care art. 1105 alin.1 din noul Cod civil arată că moștenitorii săi vor exercita dreptul la opțiune succesorală separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea autorului lor.
Una din problemele care trebuie discutate legat de capacitatea succesorală a soțului supraviețuitor este cea a dispariției acestuia. Referitor la persoanele dispărute legiuitorul instituie prezumția că ele sunt în viață. În acest sens sunt prevederile art. 53 Cod civil potrivit căruia cel dispărut este socotit a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. În raport de aceste prevederi soțul supraviețuitor are capacitate succesorală însă aceasta este provizorie.
În cazul în care soțul dispărut este declarat mort prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă două ipoteze sunt posibile:
– capacitatea succesorală a soțului dispărut se desființează cu efect retroactiv dacă data morții sale stabilită prin hotărâre declarativă de moarte este anterioară celei deschiderii succesiunii. Întrucât soțul dispărut este predecedat lui de cuius acesta din urmă are calitatea de soț supraviețuitor. Într-un atare caz, bunurile care s-au primit din moștenire trebuie readuse la masa succesorală.
– soțul dispărut păstrează capacitatea succesorală dacă data morții stabilită prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă este ulterioară datei deschiderii succesiunii.
O altă problemă care prezintă interes din punct de vedere al capacității succesorale a soțului supraviețuitor este aceea legată de situația în care soții decedează în același timp, în aceeași împrejurare (comorienții); sau în împrejurări diferite (codecedații) astfel încât nu se poate stabili dacă unul a supraviețuit celuilalt. Problema în discuție prezintă importanță teoretică și practică întrucât în cazul soților vocația succesorală este reciprocă. Soluția la această problemă este dată de prevederile art. 957 alin.2 Cod civil care prevede că, dacă în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe cealaltă. În concluzie, dacă soții au decedat în același timp fără a se putea stabili dacă unul a supraviețuit celuilalt niciunul nu dobândește capacitate succesorală.
Soțul supraviețuitor să aibă vocație la moștenire
Vocația sau chemarea la moștenire reprezintă cea de-a doua condiție pozitivă ce trebuie îndeplinită de către orice succesibil pentru a putea moșteni. Această condiție este reglementată de prevederile art. 962 Cod civil care stabilesc că pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.
Soțul supraviețuitor are vocație la moștenirea soțului decedat în baza legii. În acest sens, arătăm că legiuitorul stabilește în art. 971 alin. 1 Cod civil că soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali. Așadar, soțul supraviețuitor nici nu este exclus de moștenitorii legali cu care vine în concurs și nici nu îi exclude pe aceștia. Dacă nu există moștenitori din cele 4 clase sau niciunul dintre aceștia nu vrea sau nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire (art. 971. alin. 2 din Cod civil).
2.2.3. Soțul supraviețuitor să nu fie nedemn
O altă condiție generală a dreptului de a moșteni reglementată de dispozițiile noului Cod civil care trebuie îndeplinită și de către soțul supraviețuitor este aceea ca succesibilul să nu fie nedemn. Principalul efect al neîndeplinirii acestei condiții negative este prevăzut de art. 960 alin. 1 Cod civil și constă în înlăturarea nedemnului atât de la moștenirea legală cât și de la cea testamentară. Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea succesibilului legal sau testamentar din dreptul de a moșteni, inclusiv rezerva succesorală întrucât a săvârșit o faptă gravă, prevăzută expres de legiuitor, împotriva defunctului sau al unui succesibil al acestuia.
Noul Cod civil aduce în materia nedemnității succesorale o serie de elemente de noutate, dispozițiile acestuia făcând distincție între nedemnitatea de drept și nedemnitatea judiciară.
Nedemnitatea de drept. Faptele care atrag nedemnitatea de drept sunt prevăzute de art. 958 alin. 1 din noul Cod civil care arată că este de drept nedemnă de a moșteni :
a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea.
b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
Atât faptele prevăzute de art. 958 alin.1 lit. a cât și cele prevăzute de art. 958 alin.1 lit. b se caracterizează sub aspectul laturii subiective a infracțiunii prin intenția de a ucide fiind excluse din acest punct de vedere infracțiunile săvârșite din culpă și cele praeterintenționate. Pentru a opera nedemnitatea de drept nu este necesar să se producă rezultatul constând în moartea victimei, fiind sancționată de legiuitor și tentativa întrucât în situația infracțiunilor de omor intenția de a ucide există și în cazul ei, aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită faptului că ceea ce se sancționează este atitudinea morală a făptuitorului.
Obiectul material al infracțiunilor la care se referă art. 958 lit. a și b îl constituie corpul lui de cuius sau al unui alt succesibil care are vocație generală la aceeași succesiune ca și subiectul activ al infracțiunii. În caz de participație penală sancțiunea nedemnității va fi suportată atât de către autori cât și de către instigatori și complici.
Pentru a fi de drept nedemn moștenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la una din infracțiunile de omor sau a infracțiunilor de omor în formă consumată iar hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă. În cazul în care condamnarea pentru faptele menționate la art. 958 alin.1 este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă (art.958. alin.2).
Pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea, aceasta poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public (art.958 alin.3). Așadar acțiunea în constatarea nedemnității de drept are caracter imprescriptibil, aceasta putând fi constatată oricând după deschiderea moștenirii nu și anterior acestui moment întrucât înainte de deschiderea moștenirii acțiunea este lipsită de interes. Nedemnitatea de drept operează ope legis instanța de judecată sau notarul public având numai rolul de a o constata.
Nedemnitatea judiciară. Faptele care pot să atragă nedemnitatea judiciară sunt prevăzute de art. 959 alin.1 care arată că poate fi declarată nedemnă de a moșteni :
a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei.
b) persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului.
c) persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Folosind expresia „poate fi declarată nedemnă de a moșteni” legiuitorul lasă la latitudinea instanței de judecată declararea nedemnității judiciare pentru cauzele arătate în art. 959 alin.1. În temeiul art. 959 alin. 2 din noul Cod civil, sub sancțiunea decăderii, orice succesibil care dorește înlăturarea de la moștenire a celui care se face vinovat de fapte care atrag nedemnitatea judiciară trebuie să ceară instanței să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. De la regula că termenul de decădere de un an începe să curgă de la data deschiderii moștenirii există următoarele excepții când termenul curge de la o altă dată:
– de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la art.959 alin. 1 lit. a din noul Cod civil se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii (art. 959 alin. 3);
– de la data apariției cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii, atunci când condamnarea pentru faptele menționate la art. 959 alin. 1 lit. a este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, caz în care nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă (art. 959 alin. 4);
– de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii, în cazurile prevăzute de art. 959 alin. 1 lit. b și c (art. 959 alin. 3).
Atât în cazul nedemnității de drept cât și în cazul nedemnității judiciare art. 961din noul Cod civil prevede că efectele acesteia pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
Concluzionând se poate spune afirma că soțul supraviețuitor va fi înlăturat de la moștenire dacă este de drept nedemn sau a fost declarat nedemn de către instanța de judecată iar efectele nedemnității nu au fost înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
2.2.4. Condiția specială cerută de lege pentru ca soțul supraviețuitor să poată moșteni
Pentru a putea moșteni, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, alături de condițiile generale ale dreptului de a moșteni reglementate de art. 957-962 și condiția specială care rezultă din prevederile art. 970 din noul Cod civil, respectiv aceea de a avea calitatea de soț la data deschiderii succesiunii. Potrivit acestui articol soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă. Așadar, condiția specială cerută pentru ca soțul supraviețuitor sa–l moștenească pe soțul decedat este îndeplinită dacă acesta încetează din viață înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de desfacere a căsătoriei.
Calitatea de soț se dobândește prin încheierea căsătoriei și există între momentul încheierii căsătoriei care, potrivit art.289 din noul Cod civil este momentul în care, după ce ia consimțământul fiecăruia dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți și momentul rămânerii definitive a hotărârii de divorț.
Întrucât art. 970 instituie condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive unele precizări sunt necesare. În primul rând, trebuie avute în vedere prevederile art. 382 alin.1 din noul Cod civil potrivit căruia căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă. În consecință, dacă defunctul decedează în cursul procesului, inclusiv în perioada cuprinsă între momentul pronunțării hotărârii de divorț și momentul rămânerii definitive a acesteia, căsătoria nu se consideră desfăcută ci încetează de drept prin moarte, condiția calității de soț a soțului supraviețuitor este îndeplinită iar acesta îl va putea moșteni pe soțul decedat.
Ca element de noutate în materia desfacerii căsătoriei dispozițiile art. 380 din noul Cod civil au reglementat posibilitatea continuării acțiunii de divorț de moștenitorii soțului reclamant dacă acesta decedează în timpul procesului, acțiunea continuată de moștenitori urmând a fi admisă dacă este îndeplinită condiția cerută de art. 380 alin. 2 din noul Cod civil, respectiv dacă instanța constată culpa exclusivă a soțului pârât. Într-un atare caz, prin excepție de la regula conform căreia căsătoria se consideră desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă, căsătoria se socotește desfăcută de la data decesului conform art. 382 alin. 2 din noul Cod civil. Așadar, în concepția legiuitorului român dacă în timpul procesului soțul reclamant decedează iar moștenitorii acestuia au continuat acțiunea și instanța de judecată a constatat culpa exclusivă a soțului pârât căsătoria nu încetează ci se consideră desfăcută de la data decesului soțului reclamant iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Așadar, dacă aceste condiții sunt îndeplinite, ne aflăm în prezența unei excepții de la regula potrivit căreia, în cazul decesului unuia dintre soți căsătoria încetează. În doctrină s-a arătat că prin aceste dispoziții este posibil ca legiuitorul să fi dorit sancționarea soțului care se face vinovat de desfacerea căsătoriei și, ca atare, înlăturarea acestuia de la moștenirea soțului defunct întrucât soțul în viață și-a pierdut calitatea de soț.
Posibilitatea continuării acțiunii de divorț de către moștenitorii reclamantului când cererea de divorț se întemeiază pe culpa pârâtului și reclamantul decedează în cursul procesului este reglementată și de art. 925 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă, text care, la fel ca și art. 380 alin. (2) din Codul civil, condiționează admiterea acțiunii de constatarea de către instanță a culpei exclusive a pârâtului. Însă, spre deosebire de prevederile art. 382 alin. (2) din Codul civil care consideră desfăcută căsătoria de la data decesului cele ale art. 925 alin. (4) din noul Cod de procedură civilă stabilesc că aceasta se socotește desfăcută de la data introducerii cererii de divorț.
Întrucât art. 925 alin. (4) din noul Cod de procedură civilă reprezintă noua manifestare de voință a legiuitorului cu privire la data desfacerii căsătoriei în situația continuării acțiunii de divorț de către moștenitorii soțului reclamant iar prin această normă juridică ulterioară intrării în vigoare a Codului civil este reglementată diferit data desfacerii căsătoriei în comparație cu reglementarea anterioară a art. 382 alin. (2) din Codul civil urmează să acceptăm că, în mod tacit, legiuitorul a dorit să scoată din vigoare prevederile art. 382 alin. (2) din Codul civil.
Într-o atare situație hotărârea de divorț produce efecte retroactive în ceea ce privește calitatea de soț care încetează, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, nici de la data decesului soțului reclamant ci de la data introducerii acțiunii de divorț astfel că, soțul pârât, nu va putea veni ca soț supraviețuitor la moștenirea soțului reclamant decedat în cursul procesului. În al doilea rând, trebuie observat că întrucât art. 970 din noul Cod civil se referă la existența unei hotărâri judecătorești definitive legiuitorul are în vedere numai divorțul pe cale judiciară, astfel că prevederile acestui text de lege nu sunt armonizate cu cele pe care noul Cod civil le conține în materia divorțului (art.375 și urm) care reglementează și posibilitatea desfacerii căsătoriei pe cale extrajudiciară, respectiv pe cale administrativă sau prin procedura notarială dacă există acordul soților. Dacă soții care sunt de acord cu divorțul optează pentru desfacerea căsătoriei de către ofițerul de stare civilă sau de către notarul public căsătoria este desfăcută, conform art. 382 alin. 2 din noul Cod civil, pe data eliberării certificatului de divorț. În consecință, dacă unul dintre soți decedează până la data eliberării certificatului de divorț, chiar și înăuntrul termenului de reflecție de 30 de zile prevăzut de art. 376 alin.1 din noul Cod civil pe care ofițerul de stare civilă sau notarul public îl acordă odată cu înregistrarea cererii, celălalt soț va avea calitatea de soț supraviețuitor și implicit vocație la moștenirea soțului decedat. În aceste condiții propunem completarea dispozițiilor art. 970 din noul Cod civil astfel încât să se prevadă că soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă sau nu a fost eliberat un certificat de divorț de către ofițerul de stare civilă sau de către notarul public competent.
Căsătoria poate să-și înceteze existența și ca urmare a desființării acesteia. În situația în care căsătoria este lovită de nulitate absolută sau relativă aceasta se desființează cu efect retroactiv ca și cum nu ar fi fost încheiată iar calitatea de soț se consideră că nu a existat niciodată astfel că nu se poate pune problema dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor chiar dacă nulitatea a fost pronunțată după decesul unuia dintre cei aparent căsătoriți. Excepție face căsătoria putativă referitor la care art. 304 alin.1 din noul Cod civil arată că soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă. În consecință, dacă numai unul dintre soți a fost de bună-credință iar celălalt decedează înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea ori s-a anulat căsătoria soțul de bună-credință beneficiază de dreptul la moștenire în calitate de soț supraviețuitor.
Dacă ambii soți au fost de bună-credință vocația succesorală este reciprocă, fiecare dintre ei având dreptul la moștenire în calitate de soț supraviețuitor dacă celălalt decedează anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de desființare a căsătoriei.
În cazul în care moartea unuia dintre soți intervine după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de desființare a căsătoriei niciunul dintre soți, fie el și de bună-credință, nu va putea moșteni întrucât nu are calitatea de soț.
O problemă care prezintă interes sub aspectul dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor este cea privitoare la încetarea căsătoriei prin declararea judecătorească a morții. În cazul în care un soț este declarat mort prin hotărâre judecătorească data morții și deci data încetării căsătoriei, este data stabilită prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă. În acest caz condiția calității de soț este îndeplinită, soțul supraviețuitor moștenindu-l pe soțul decedat.
În cazul în care soțul celui declarat mort prin hotărâre judecătorească de recăsătorește și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, art.293 alin.2 din noul Cod civil arată că noua căsătorie rămâne valabilă dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință iar prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Într-un atare caz, soțul care se recăsătorește nu-l va putea moșteni decât pe soțul din cea de-a doua căsătorie, întrucât, el pierde calitatea de soț din prima căsătorie la data încheierii noii căsătorii când prima se consideră a fi desfăcută.
Coroborând prevederile art.293 alin.2 cu cele ale art.54 alin.1 care arată că dacă cel declarat mort este în viață se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea rezultă că soțul celui declarat mort și care se recăsătorește este de bună-credință dacă nu a cunoscut că cel declarat mort este, de fapt în viață. Dacă soțul celui declarat mort a cunoscut că acesta din urmă este în viață el este de rea-credință iar intr-un atare caz cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate pentru bigamie (art.273 coroborat cu 293 alin.1) fiind menținută prima căsătorie astfel că vocația succesorală a soțului de reacredință în raport de soțul din cea de-a doua căsătorie se va desființa cu efect retroactiv, el păstrându-și calitatea se soț în raport de soțul din prima căsătorie pe care îl va putea moșteni. În schimb, pentru soțul din cea de-a doua căsătorie aceasta poate fi putativă în condițiile în care el nu a cunoscut cauza de nulitate crezând că încheie o căsătorie valabilă. Într-un atare caz, dacă soțul bigam decedează până la rămânerea definitivă a hotărârii de constatare a nulității absolute a celei de-a doua căsătorii vor avea calitatea de soț și, în consecință, vor veni la moștenirea acestuia atât soțul din prima căsătorie cât și soțul din cea de-a doua căsătorie. De altfel o atare situație a și fost avută în vedere de legiuitor care a stabilit în art.972 alin.3 că dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor, cota succesorală a soțului supraviețuitor stabilita potrivit art.972 alin.1 și 2, se împarte în mod egal între acestea.
Corelatia dintre dreptul de moștenire al soțului supravietuitor si comunitatea de bunuri a soților
Adoptând concepția monistă de reglementare a raporturilor de drept privat, noul Cod civil, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, inserează în cuprinsul dispozițiilor sale și prevederi specifice raporturilor de familie. Una dintre modificările salutare ale noului Cod civil este posibilitatea pentru viitorii soți de a încheia, fie anterior căsătoriei, fie în timpul căsătoriei, o convenție matrimonială prin care să aleagă regimul matrimonial aplicabil bunurilor dobândite atât în comun, cât și separat de către fiecare dintre ei. Convenția matrimonială este actul juridic prin care viitorii soți stabilesc regimul matrimonial aplicabil, în principiu, pe toată durata căsătoriei sau prin care modifică regimul matrimonial sub care s-au căsătorit. Prin urmare, convenția matrimonială se poate încheia fie de către viitorii soți înainte de a se căsători, pentru a-și alege regimul matrimonial aplicabil [caz în care convenția își va produce efectele de la data încheierii căsătoriei – art. 330 alin. (2) Cod Civil, fie în timpul căsătoriei, pentru a modifica regimul matrimonial sub care s-au căsătorit [caz în care convenția produce efecte de la data stabilită de soți sau, în lipsă, de la data încheierii ei – art. 330 alin. (3) Cod Civil. Sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială trebuie încheiată prin înscris autentificat de către notarul public.
Potrivit art. 312 Cod Civil, „Viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională”. Trebuie precizat că regimul comunității legale reprezintă dreptul comun, fiind aplicabil ori de câte ori viitorii soți nu au încheiat convenție matrimonială prin care să opteze pentru un alt regim matrimonial aplicabil. În acest sens sunt și dispozițiile art. 329 Cod Civil, potrivit cărora „Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se poate face prin încheierea unei convenții matrimoniale”. Din această dispoziție legală rezultă că, pentru aplicarea regimului comunității legale, nu este necesară, în principiu, încheierea unei convenții matrimoniale. Apreciem însă că dispozițiile Codului civil nu interzic și nu înlătură posibilitatea pentru viitorii soții de a încheia convenție matrimonială prin care să opteze expres pentru regimul comunității legale.
Prin urmare, noul Cod civil deschide perspectiva existenței a trei regimuri matrimoniale distincte cu efecte diferite, menționăm că noul Cod civil cuprinde și dispoziții primare, generale, aplicabile tuturor celor trei regimuri matrimoniale și de la care nu se poate deroga prin convenția părților – art. 312-338.
În cazul aplicabilității regimului comunității legale, bunurile dobândite în timpul acestui regim de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii, cu anumite excepții – a se vedea art. 340 Cod Civil, bunuri comune în devălmășie ale soților (art. 339 Cod Civil).
Dacă se optează pentru regimul separației de bunuri, fiecare dintre soți este proprietar exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte încheierii căsătoriei, precum și a celor pe care le dobândește în nume propriu după această dată (art. 360 Cod Civil). Potrivit art. 362 Cod Civil, soții pot, și sub acest regim, să dobândească bunuri comune, numai că de această dată comunitatea va fi una pe cote-părți.
În fine, soții pot să opteze și pentru o a treia variantă, și anume comunitatea convențională de bunuri. Într-o asemenea situație, prin convenție matrimonială, viitorii soți pot fie să introducă în comunitate, în tot sau în parte, bunurile dobândite sau datoriile proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) și c) Cod Civil, fie să restrângă comunitatea la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepția obligațiilor prevăzute de art. 351 lit. c) Cod Civil, fie și una și alta [art. 367 lit. a) și b) Cod Civil.
Având în vedere dispozițiile art. 368 Cod Civil și dacă, prin convenție matrimonială, nu s-a prevăzut altceva, apreciem că bunurile stabilite de către soți ca fiind comune sub acest regim sunt bunuri comune în devălmășie.
Aplicarea în timpul căsătoriei a unui anumit regim matrimonial, în măsura în care acesta nu a fost lichidat anterior deschiderii succesiunii, va avea implicații și asupra dreptului succesoral, știut fiind faptul că anterior partajului succesoral trebuie lichidată comunitatea de bunuri a soților, întrucât în patrimoniul succesoral al soțului decedat vor intra numai bunurile proprii ale acestuia și o parte dintre bunurile comune ale soților.
Astfel, în cazul regimului comunității legale, lichidarea comunității de bunuri ale soților se va face potrivit dispozițiilor art. 357 Cod Civil, determinându-se cota-parte care revine fiecăruia dintre soți, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Teza finală a alin. (2) al acestui articol instituie o prezumție relativă de egalitate de contribuții, care poate fi răsturnată prin proba contrară. În cazul acestui regim, bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți intră exclusiv în lotul acestuia art. 357 alin. (1) Cod Civil. Așa fiind, în masa succesorală a soțului predecedat vor intra toate bunurile sale proprii și cota din bunurile comune, stabilită conform regulilor de mai sus, regulă, de altfel, existentă și anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.
Dacă soții au optat pentru regimul separației de patrimonii, în principiu, ei nu au bunuri comune. Dacă totuși dobândesc bunuri în coproprietate, regulile aplicabile vor fi cele de la coproprietatea pe cote-părți, și nu de la coproprietatea în devălmășie, ca în cazul anterior. Cele două patrimonii ale soților fiind separate, în masa succesorală a soțului predecedat vor intra numai bunurile sale proprii. În cazul în care soții au dobândit și bunuri comune, în masa succesorală a soțului predecedat va intra și o parte dintre bunurile comune corespunzătoare cotei sale de contribuție. În privința dovedirii calității de bun propriu sau de bun comun al soților, se vor aplica dispozițiile art. 361-362 Cod Civil, care prevăd necesitatea întocmirii de către notarul public a unui inventar al bunurilor mobile.
Cu toate că, potrivit acestui regim, cele două patrimonii sunt, în aparență, independente, viața în comun a soților în timpul căsătoriei va determina și în acest caz o confuziune patrimonială mai mare sau mai mică între cei doi soți, care va ridica problema practică a determinării legăturilor patrimoniale care au luat naștere.
Întrucât Codul civil nu cuprinde nicio prevedere expresă sau implicită în acest sens, izvorul legăturilor patrimoniale dintre soți va trebui căutat în alte instituții civile (de exemplu, îmbogățirea fără justă cauză).
În cazul regimului comunității convenționale, regulile lichidării și partajului comunității pot să fie stabilite de comun acord de către soți prin convenție matrimonială art. 367 lit. e) Cod Civil, caz în care în masa succesorală a soțului predecedat vor intra bunurile proprii și acea parte din bunurile comune determinată potrivit voinței soților.
Dacă în convenția matrimonială nu s-a prevăzut nicio regulă de lichidare și partajare a comunității, se vor aplica dispozițiile legale reglementate de Codul civil în materia regimului comunității legale.
În toate cazurile trebuie avute însă în vedere și dispozițiile imperative ale art. 332 alin. (2) Cod Civil, care prevăd că prin convenție matrimonială nu se poate aduce atingere devoluțiunii succesorale legale.
O altă interferență între convenția matrimonială și dreptul succesoral va interveni în măsura în care în convenția matrimonială părțile vor insera așa-numita clauză de preciput, pe care o vom trata însă într-o secțiune ulterioară în cadrul drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.
Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor
Potrivit art.972, art.973 și art.974 din noul Cod civil, ca și în sistemul Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor are următoarele drepturi succesorale:
– un drept general de moștenire, în concurs cu oricare clasă de moștenitori;
– un drept temporar de abitație;
– un drept special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor de uz casnic
care au fost afectate folosinței comune a soților.
Dreptul soțului supraviețuitor la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase
Regimul juridic succesoral, a recunoscut soțului supraviețuitor calitatea de moștenitor legitim, alături de erezii care vin la succesiune, în temeiul raporturilor de rudenie cu defunctul.
Ceea ce particularizează dreptul succesoral al soțului supraviețuitor, față de acela al altor moștenitori, este modul cum a fost conceput.
Soțul supraviețuitor vine la succesiune în concurs cu toate clasele sau ordinele succesorale.
Înlăturarea de la succesiune a unei clase, pe baza ordinei de preferință constituită pentru moștenitorii legitimi, nu influențează dreptul succesoral al soțului supraviețuitor, vocația sa ereditară nu derivă din rudenie, pentru a fi operant principiul ordinii de preferință între diferitele categorii de rude, vocația sa succesorală își găsește originea în prevederea legală, inspirată din ideea prelungirii obligației de întreținere statornicită între soți, de norme de morală și reguli de conviețuire socială.
Datorită faptului că soțul supraviețuitor are vocație la succesiune cu toate clasele de moștenitori, dreptul său a fost stabilit prin cote variabile în funcție de clasa succesorală cu care vine în concurs. Stabilirea acestor cote a fost făcută în considerarea unei prezumate afecțiuni a defunctului față de diferitele sale rude, cât și în considerarea aceleiași prezumate afecțiuni față de soțul rămas în viață.
Sistemul actual, a consacrat un drept succesoral soțului supraviețuitor în concurs cu toți moștenitorii legitimi, reprezentând o însemnată evoluție față de concepția Codului civil care i-a creat o situație de inferioritate față de rudele defunctului.
2.1.Câtimea dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
Așa cum am văzut, soțul supraviețuitor nu face parte din nici o clasă de moștenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moștenire. Înseamnă că el nici nu este înlăturat de la moștenire, dar nici nu înlătura de la moștenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte.
Potrivit art.971 alin.1, soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali. Acest drept variază ca întindere, în funcție de clasa concurentă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 972 alin.1 din noul Cod civil:
a) 1/4 din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (clasa întâi), indiferent de numărul lor;
b) 1/3 din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați (indiferent de numărul lor), cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului (de asemenea indiferent de numărul lor); este vorba despre clasa a doua;
c) 1/2 din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului, în ambele cazuri indiferent de numărul lor;
d) 3/4 din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenții ordinari (clasa a treia), fie cu colateralii ordinari ai defunctului (clasa a patra), în ambele cazuri indiferent de numărul lor;
e) în absența persoanelor de mai sus sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.
Cota-parte cuvenită soțului supraviețuitor se calculează la întreaga masă succesorală, cu prioritate, urmând ca, numai ceea ce rămâne să se împartă moștenitorilor legali din clasa concurentă . Rezultă acest lucru din dispozițiile art.963 alin.1, conform cărora "moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz".
Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele (art.972 alin.2). De exemplu, când unicul sau toți moștenitorii rezervatari ar fi fost exheredați (dezmoșteniți) și la moștenire sunt chemați moștenitori dintr-o clasă subsecventă, dar și exheredatul/exheredații, care culege/culeg în temeiul legii rezerva succesorală.
Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor, cota stabilită potrivit art.972 alin. 1 și 2 se împarte în mod egal între acestea. De exemplu, soțul dintr-o primă căsătorie, valabilă, și soțul de bună-credință dintr-o a doua căsătorie, bigamă, căsătorie nulă față de bigam, dar valabilă ca o căsătorie putativă față de soțul acestuia, care a ignorat bigamia celuilalt.
Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar și, ca noutate față de vechiul cod civil de la 1864, sezinar (art.1126).; este obligat să raporteze la masa succesorală donațiile primite în timpul vieții de la defunct. De asemenea, soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare.
Concursul soțului supraviețuitor cu ascendenții sau colateralii ordinari până la gradul al patrulea inclusiv.
Codul civil menține această poziție, arătând în art.971 alin.1, privitor la vocația la moștenire a soțului supraviețuitor, că el este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, iar în absența acestora sau dacă niciuna dintre ele nu vrea, ori nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.
Stabilirea cotei care se cuvine soțului supraviețuitor are întâietate față de stabilirea cotelor celorlalți moștenitori. Aceasta înseamnă că partea cuvenită soțului supraviețuitor se impută asupra părții celorlalți moștenitori legali ai defunctului. În consecință partea cuvenită celorlalți moștenitori se micșorează cu cota soțului supraviețuitor, fără nici o excepție.
Noul Cod civil stabilește în art.972 alin.2 că determinarea cotei soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitorii legali aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
Pentru stabilirea cotei soțului supraviețuitor se ține seama de moștenitorii care vin efectiv la moștenire, adică nu se vor avea în vedere renunțătorii, nedemnii și exheredații, în acest din urmă caz, dacă nu sunt moștenitori rezervatari
Jurisprudența a stabilit în conformitate cu Codul civil că liberalitățiile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care nu este părintele descendenților cu care vine în concurs, nu poate depăși partea descendentului care a luat cel mai puțin și în nici un caz nu poate fi mai mare de ¼ din masa succesorală.
Aceasta constituie o cotitate disponibilă specială, care se include în cotitatea disponibilă ordinară, fără a se putea cumula una cu alta și fără a se putea atinge rezervele legale, caz în care liberalitățile trebuie reduse până la limita rezervelor legale. În cazul când cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară, iar defunctul nu a făcut nici o liberalitate pentru această diferență, urmează a fi împărțită.
Pentru situația prezentată noul Cod civil prevede același lucru ca și Legea nr. 319/1944, dar precizează expres cui îi revine diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială a descendenților, precum și faptul că dispozițiile se aplică corespunzător și în situația în care descendentul a fost exheredat în profitul soțului supraviețuitor care nu este părintele său. Cu această ocazie sunt înlăturate controversele din doctrină privind această instituție.
În ipoteza existenței a două sau mai multe persoane care pretind drepturi succesorale în calitate de soți supraviețuitori (bigamie, poligamie), moștenirea lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această moștenire prevăzută de lege în favoarea soțului supraviețuitor în concurs cu diferitele clase de moștenitori legali, se împarte în mod egal între soțul din căsătoria valabilă și soțul inocent din căsătoria nulă, soțul inocent fiind de bună credință, fiind victima erorii comune și invincibile, nu cunoștea situația că soțul decedat avea două căsătorii, fapt pentru care a inserat în art.972 alin. 3, dispoziția conform căreia, dacă în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor, cota stabilită se împarte în mod egal între acestea.
Stabilirea rezervei ascendenților privilegiați în concurs cu colateralii privilegiați și soțul supraviețuitor
O problemă discutată și analizată în literatura juridică o reprezintă stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați în concurs cu colateralii privilegiați (și descendenții lor) și soțul supraviețuitor.
O asemenea chestiune prezintă importanță pentru scopul lucrării din următoarele considerente:
a) în primul rând, de întinderea drepturilor succesorale depinde întinderea rezervei succesorale, aceasta fiind mai mică sau cel mult egală cu porțiunea legală ce s-ar cuveni ascendentului rezervatar;
b) în al doilea rând, nu este indiferentă modalitatea de imputare a porțiunii succesorale a soțului supraviețuitor (asupra întregii moșteniri sau numai asupra cotității disponibile).
În conformitate cu dispozițiile art. 1090 C. civil, liberalitățile făcute de defunct nu pot aduce atingere rezervei părinților care este de 1/4 din moștenire în cazul chemării la succesiune a unui părinte și 1/2 din moștenire dacă sunt chemați doi (și prin asimilare trei sau patru) părinți.
Intrarea în vigoare a Legii 319 din 10 iunie 1944 a ridicat problema imputării soțului supraviețuitor, foarte controversată atât în doctrină cât și în practica judecătorească.
S-au conturat două opinii: una conform căreia rezerva soțului supraviețuitor s-ar imputa exclusiv asupra cotității disponibile și cealaltă care admite ca rezerva soțului supraviețuitor să se impute asupra întregii moșteniri (micșorând, deci, atât cotitatea disponibilă, cât și rezerva celorlalți rezervatari).
În ipoteza în care soțul supraviețuitor concurează cu un părinte (sau mai mulți) și o soră a defunctului instituită legatară universală.
Se observă că rezerva părinților este în cazul unui părinte de 5/24 din întreaga moștenire, iar în cazul chemării a doi părinți rezerva va fi de câte 5/24 din moștenire pentru fiecare dintre ei. Practic, și într-un caz și în celălalt, rezerva părinților, prevăzută de art. 1090 C. civil de 1/4 din moștenire se va diminua cu 1/24 (1/4-5/24), mărindu-se cota colateralilor privilegiați de la 1/3 și 1/2 la 10/24 (5/12) și respectiv 15/24(5/8).
Această modalitate de calcul va avantaja în mod implicit și ascendenții privilegiați care vor profita de legatul făcut în favoarea sorei.
În literatura juridică s-a preconizat și o altă soluție, în sensul raportării rezervei părinților la dreptul lor succesoral determinat în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii. Astfel, în situația în care ar fi chemați la moștenire doi părinți, cota legală fiind de 1/3, rezerva va fi de 1/2 + 1/3 = 1/6 sau 1/12 pentru un părinte. În cealaltă situație, a chemării unui singur părinte, cota legală a acestuia în concurs cu colateralii «privilegiați fiind de 1/6 din moștenire, rezerva va avea o întindere de 1/4 din 1/6 adică 1/24.
Așa cum se arată în literatura de specialitate, o asemenea modalitate de calcul a rezervei are drept consecință o reducere excesivă a rezervei ascendenților privilegiați, iar rezultatul diferit în funcție de numărul părinților chemați la moștenire (1 sau 2)
O ultimă precizare trebuie făcută în legătură cu rezerva descendenților privilegiați: dacă în concurs cu descendenții soțul supraviețuitor nu beneficiază separat de mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice și de darurile de nuntă, acestea fiind incluse (în proporția în care aparțin defunctului) în masa succesorală, în concurs cu ascendenții privilegiați (cealaltă categorie de moștenitori rezervatari consacrată de C. civil) aceste bunuri se vor include în masa succesorală.
Noul Cod civil prevede în art.976 alin.2 că din categoria de moștenitori colaterali privilegiați fac parte frații și surorile defunctului precum și descendenții din frați și surori până la gradul IV inclusiv. Frații și surorile pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopția cu efecte depline. La adopția cu efecte restrânse cel adoptat și descendenții săi nu devin rude cu rudele adoptatorului, astfel că, la acest tip de adopție cei adoptați de aceeași persoană nu au vocație reciprocă unul față de altul și nici în ipoteza existenței unui copil, de pildă al adoptatorului și unul rezultat din adopție, întrucât, nu devin rude între ei. Colateralii privilegiați în cazul adopției cu efecte restrânse se recrutează, cum bine s-a spus, numai dintre rudele firești ale defunctului.
Așadar, dacă adoptatorul a adoptat mai mulți copii, toți cu efecte depline ei se vor moșteni între ei. Dacă toți au fost adoptați cu efecte restrânse au vocație unul la moștenirea celuilalt. Dacă însă a adoptat un copil, de pildă cu efecte depline și încă unul doar cu efecte restrânse adoptatul cu efecte depline nu-l va moșteni pe celălalt adoptat cu efecte restrânse, deși s-a susținut și teza inversă, întrucât rudenia nu poate fi unilaterală, adică numai adoptatul cu efecte depline să fie considerat frate cu cel adoptat cu efecte restrânse, iar invers nu. Ei nu se moștenesc, așadar, unul pe altul într-o atare ipoteză. Cel adoptat cu efecte restrânse păstrându-și legăturile de rudenie din familia firească va veni la moștenirea fraților săi de sânge și eventual a celor adoptați de părinții cu efecte depline. Dacă însă părinții săi firești ar fi adoptat un copil cu efecte restrânse, ei nu au vocație succesorală reciprocă, căci nu sunt considerați rude între ei.
Cât privește împărțeala moștenirii între colateralii privilegiați regula generală instituită de art.981 alin.1 C. civ. este aceea că se va împărții în părți egale, adică pe capete. Aceasta este valabilă și pentru descendenții din frați și surori.
Regula generală se aplică însă numai atunci când frații sunt frați și după mamă și după tată. Pot exista însă frați numai după tată și se numesc frați consangvini sau consângeni și frați numai după mamă care se numsc frați uterini.
Când la moștenire sunt chemați frați care fac parte din aceeași categorie, bunăoară toți sunt frați consangvini sau toți sunt frați uterini se aplică regula generală, adică moștenirea se va împărții în părți egale. Lucrurile se schimbă însă când există frați și surori din categorii diferite și atunci moștenire se împarte pe linii, cota de ½ pentru linia paterna și cota de ½ pentru linia maternă. Cota de ½ din linia paternă se va împărții în mod egal între frații pe linie paternă, iar cota de ½ între frații pe linie maternă.
Frații buni vor lua însă câte o parte din ambele linii, adicâ atăt cea paterna cât și cea maternă, pe când ceilalți numai din linia din care fac parte. Nu are în prezent importanță dacă frații sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei. Deși prevederile art. art. 981 alin. 3 și 4 C. civ., s-ar părea că duc la concluzia că împărțirea pe linii a moștenirii are loc numai atunci când colataralii privilegiați vin în concurs cu ascendenții privilegiați, în realitate regula se aplică și atunci când la moștenire ei vin singuri.
Nedemnitatea sau renunțarea unui frate consangvin sau uterin profită celor care fac parte din aceași linie.
Noul Cod civil prevede în art. 981 alin.2 că în cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentare succesorală, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină, ceea ce este în concordanță cu actuala reglementare.
Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiați se caracterizează prin aceea ca ei nu sunt nici moștenitori rezervatari și nici sezinari. Ei pot veni la moștenire fie în nume propriu, când este vorba de frați și surori, fie prin reprezentare, dacă este vorba de desceendenții lor, desigur dacă condițiile reprezentării sunt îndeplinite. Ei nu sunt obligați la raportul donațiilor.
Iată care va fi rezerva soțului supraviețuitor, într-un tabel sintetic
2.3 Caractere juridice ale dreptului ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:
– soțul supraviețuitor vine la moștenire în nume propriu, nu și prin reprezentare;
– soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar;
– soțul supraviețuitor este obligat, atunci când vine în concurs cu descendenții, să raporteze
La masa succesorală donațiile primite de la soțul decedat;
– soțul supraviețuitor nu este moștenitor sezinar, în consecință,el trebuie să ceară punerea în
posesie.
Sistemul actual a realizat o modificare de structură a dreptului succesoral al soțului supraviețuitor. A fost – indirect – recunoscut ca făcând parte din categoria moștenitorilor legitimi, în timp ce Codul civil îl plasa alături de stat, ca succesor neregulat. În același timp, a fost instituit ca moștenitor rezervatar, recunoscându-i-se drepul, alături de descendenți, de a solicita raportul bunurilor la masa succesorală. Deși nu face parte din categoria succesorilor care beneficiază de sezină, trăsăturile generale ale dreptului său succesoral îl aproprie de moștenitorii legitimi cei mai favorizați, respectiv de descendenții și de ascendenții privilegiați.
3 Dreptul special la moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nunta
Noul Cod civil reglementează dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic, folosind o terminologie actuală, preferabilă, din punctul de vedere al legiuitorului, celei de „mobile” și „bunuri ale gospodăriei casnice”, păstrând esența articolului 5 din Legea nr. 319/1944. Astfel, în temeiul art. 974 NCC, în ipoteza în care soțul supraviețuitor nu vine în concurs cu descendenții defunctului, acesta moștenește, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.
Din textul legal, se desprind două condiții speciale ce trebuie a fi îndeplinite pentru ca soțul supraviețuitor să culeagă aceste bunuri, respectiv: soțul supraviețuitor să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului (ci numai în concurs cu clasele II-IV de moștenitori, când aceste bunuri i se cuvin lui în totalitate și în mod exclusiv) și soțul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalități inter vivos sau mortis causa, în favoarea unor terțe persoane sau în favoarea tuturor moștenitorilor săi. De menționat că iberalitățile făcute de către defunct sunt valabile și nu vor fi supuse reducțiunii, soțul supraviețuitor nefiind rezervatar în privința acestor bunuri, ci numai în privința dreptului de moștenire ordinar.
Soțul supraviețuitor va fi lipsit de acest drept numai în ipoteza în care soțul său predecedat a dispus prin liberalități de întreaga sa parte din această categorie de bunuri, întrucât prevederile legale au avut în vedere exclusiv acele bunuri aparținând gospodăriei casnice care constituiau partea cuvenită soțului defunct din bunurile comune ale soților, precum și bunurile proprii ale defunctului.
Soțul supraviețuitor are un drept de proprietate asupra unei părți din bunurile care au fost comune în timpul căsătoriei și care, prin natura și afectațiunea lor, sunt destinate să servească în cadrul menajului casnic și sunt folosite în comun, corespunzător nivelului obișnuit de trai al soților, sau care serveau la mobilarea locuinței soților. De asemenea, bunurile proprii e soțului supraviețuitor care au această natură și au fost folosite în comun îi aparțin cu titlu de proprietate și nu fac parte din masa succesorală.
În tăcerea legii, definirea bunurilor care alcătuiesc mobilierul și obiectele de uz casnic a fost în sarcina doctrinei și a jurisprudenței, care au considerat că intră în această categorie bunurile destinate mobilării locuinței soților și covoarele, televizorul, obiectele de menaj, aragazul, frigiderul etc., dar și bunurile mobile necorporale, cum ar fi, de pildă, creanța în despăgubire pentru stricăciuni cauzate acestor bunuri.
Nu fac obiectul acestui drept special de moștenire, potrivit literaturii de specialitate, următoarele categorii de bunuri:
bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în menajul casnic propriu-zis: automobilul, pianul, bunurile destinate exercitării profesiei defunctului, obiectele care, prin valoarea lor, depășesc înțelesul obișnuit al noțiunii de obiecte de uz casnic etc.;
bunurile cărora, în pofida naturii lor susceptibile a fi folosite în menajul casnic, nu li s-a dat această afectațiune, fiind procurate în alt scop (spre exemplu, pentru a face investiții sau pentru a fi donate) sau care au fost destinate uzului personal și exclusiv al defunctului;
c. bunurile aparținând gospodăriei țărănești (animale, unelte etc.)
Atribuirea acestui drept special are la bază criteriul afectațiunii concrete a bunurilor în discuție, folosinței comune în cadrul gospodăriei casnice.
Astfel, se impune o mențiune specială: în cazul căsătoriei putative (din cauză de bigamie), soțul din căsătoria valabilă și soțul inocent din căsătoria putativă au un drept de moștenire asupra mobilelor și obiectelor menajului casnic în funcție de afectațiunea lor concretă în gospodăria casnică, fiecare culegând bunurile pe care le-a folosit în menajul comun cu defunctul. Aceste bunuri vor fi împărțite, în mod egal între cei doi soți supraviețuitori, numai în cazul excepțional în care acestea au fost afectate folosinței comune în ambele gospodării.
Distinct față de vechea reglementare, noul Cod civil nu menține dispozițiile art. 5 din Legea nr. 319/1944, referitoare la darurile de nuntă, al căror regim juridic era identic cu acela al mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice pe care l-am înfățișat anterior. Astfel, legiuitorul nu mai înțelege să reglementeze dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor asupra darurilor de nuntă, ca drept special de moștenire al acestuia.
Prin darurile de nuntă înțelegem acele daruri manuale, făcute soților cu ocazia nunții, fără a se distinge dacă donatorul este un terț sau chiar soțul defunct. Prin prevederile art. 5 s-a considerat că Legea nr. 319/1944 a avut în vedere atât darurile de nuntă făcute ambilor soți sau unuia dintre ei, cât și cele pe care soții și le-au făcut reciproc cu acel prilej, indiferent de afectarea lor folosinței în gospodăria comună. Bunurile dăruite de terțe persoane ori de către soțul predecedat numai soțului supraviețuitor, precum și partea sa din darurile comune nu făceau obiectul dreptului special de moștenire aparținând soțului supraviețuitor, la fel ca și mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice care sunt ale soțului supraviețuitor
Problema darurilor de nuntă a fost o problemă viu discutată în literatura juridică, ajungându-se la concluzia că aceste bunuri vor fi comune dacă este vorba despre darurile obișnuite ce se fac cu această ocazie în executarea unei convenții sociale, ele, prin destinația lor, servind la ajutarea tinerilor căsătoriți în a-și constitui viața de familie și comunitatea de bunuri a soților. Dacă, însă, este vorba despre sume mari de bani sau bunuri deosebit de valoroase, donate din partea unuia dintre soți, aceste daruri vor fi proprii, afară de cazul în care dispunătorul prevede expres că ele vor fi comune
Aceste distincții sunt oportune, întrucât în funcție de acestea, darurile de nuntă vor face parte sau nu din masa succesorală a soțului defunct, ce urmează a se împărți între moștenitorii legali, care au vocație succesorală concretă, potrivit cu cotele legale ce le revin. Așadar, soțul supraviețuitor nu mai beneficiază de un drept de moștenire special asupra darurilor de nuntă, acestea (darurile proprii ale soțului defunct și partea din darurile de nuntă comune) revenindu-i în temeiul dreptului de moștenire ordinar.
În privința naturii juridice a acestui drept, doctrina și practica judecătorească s-au pronunțat în acord una cu cealaltă, dar, în timp, în moduri cu totul diferite. Este vorba de o situație rară, cel puțin pentru materia succesiunilor, în care același text de lege, prin aprecierea în mod diferit a naturii juridice a unei instituții, să producă efecte substanțial deosebite inclusiv în planul aplicării dreptului.
Se mai poate exemplifica, în sensul celor arătate, doar prin trimitere la instituția dreptului statului asupra moștenirii vacante. În adevăr, o lungă perioadă s-a considerat că moștenirea vacantă este culeasă în temeiul unui drept de desherență al statului, căci în calitatea sa de putere suverană acesta culege bunurile unei persoane care a murit fără posteritate. Apoi, s-a considerat – teorie împărtășită și în prezent, pe care o socotim corectă – că statul culege moștenirea vacantă ca succesor legal. Consecințele practice ce decurg din fiecare dintre aceste abordări teoretice sunt în mod substanțial diferite.
Dreptul soțului supraviețuitor reglementat de art. 5 din Legea nr. 319/1944, de vreme ce poartă asupra unei mase de bunuri ce au aparținut lui de cuius și au făcut parte din patrimoniul acestuia, este fără îndoială că are caracter succesoral, este un drept de moștenire legală.
În literatura de specialitate a apărut teoria potrivit căreia soțul supraviețuitor culege aceste bunuri în virtutea unui legat cu titlu particular prezumat, legea prezumând că defunctul a vrut să îi lase soțului supraviețuitor acel folos patrimonial peste porțiunea succesorală legală. În situația în care s-ar accepta această opinie, ar trebui ca legatele, chiar prezumate, să fie supuse regulilor liberalităților testamentare:
a) în cazul în care ar veni în concurs cu moștenitorii rezervatari, acest legat ar trebui redus în limita cotității disponibile;
b) soțul supraviețuitor ar avea posibilitatea de a opta în mod diferit cu privire la acest legat și cu privire la dreptul obișnuit de moștenire. Or, acest lucru nu este posibil, întrucât o persoană nu poate accepta în parte o moștenire, iar în parte să renunțe la ea. Astfel, soțul supraviețuitor ori acceptă moștenirea și îi revin ambele categorii de drepturi, ori renunță la moștenire și nu îi mai revine nicio categorie de drepturi.
Cât despre felul succesiunii, s-a socotit o perioadă semnificativă că este vorba de un legat prezumat de lege și, în consecință, „el rămâne supus regimului prevăzut (…) pentru liberalitățile testamentare”.
Ca argument pentru o asemenea calificare s-a adus, printre altele, faptul că rezerva soțului supraviețuitor este determinată, potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944, prin raportare la porțiunea din succesiune la care soțul în viață are dreptul, conform art. 1 din același act normativ, în concurs cu fiecare clasă succesorală (acesta fiind, așadar, dreptul lui de moștenire legală).
Potrivit textului art. 5 din legea în discuție, dreptul exclusiv al soțului supraviețuitor se acordă „în afară de partea sa succesorală”. Această parte constituind obiectul dreptului de moștenire legală, înseamnă că mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice și darurile de nuntă formează obiect al unui preciput special, a cărui natură este de legat prezumat de lege.
Începând cu anul 1968, această calificare a dreptului reglementat de art. 5 din Legea nr. 319/1944 a fost părăsită și înlocuită cu aceea a unui drept de moștenire legală, dar cu o destinație specială.
Rolul hotărâtor în schimbarea de viziune l-a avut practica judecătorească. Într-o soluție ce și-a câștigat notorietatea, s-a precizat că în dreptul nostru se cunosc numai două feluri de moștenire – legală și testamentară –, nu și un al treilea fel al devoluțiunii succesorale, cel al legatului prezumat. În consecință, dreptul de care ne ocupăm este afectat unui anumit scop avut în vedere de legiuitor, dar rămâne – după cum am precizat – tot unul de moștenire ab intestat.
Această nouă orientare a teoriei și practicii, în prezent de mult consolidată, este, mult mai adecvată și compatibilă cu alte instituții ale dreptului de moștenire.
Ne vom referi în acest context doar la două aspecte. Mai întâi, precizăm că atenția noastră nu se îndreaptă asupra consecințelor juridice în parte diferite ce decurg din împărtășirea uneia ori a celeilalte calificări a dreptului succesoral vizat: aceea de legat prezumat, respectiv de moștenire legală cu destinație specială. Aceste asemănări și mai ales deosebiri de regim juridic au fost analizate în amănunt de doctrină.
În actuala concepție, când este vorba doar de moștenire legală, chiar când soțul în viață are drept exclusiv asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și darurilor de nuntă, se poate pune întrebarea dacă numai art. 5 determină excepția de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale sau și art. 1 din Legea nr. 319/1944.
Răspunsul este, în sensul că excepția apare doar în cazul ființării dreptului special de moștenire legală consfințit de art. 5. Dacă, dimpotrivă, acest drept nu este actual, de pildă, pentru că există descendenți ai defunctului în concurs cu soțul în viață, transmisiunea succesorală va fi unitară, chiar dacă, pe lângă dispozițiile Codului civil, devoluțiunea succesorală se va face și potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944. Altfel, s-ar ajunge la consecința de neacceptat ca, ori de câte ori există soț moștenitor, transmisiunea succesorală să fie una neunitară. Iată de ce, prin drept comun succesoral – am arătat – trebuie înțelese atât prevederile în materie succesorală ale Codului civil, cât și cele ale Legii nr. 319/1944, mai puțin, desigur, acelea cuprinse în art. 5.
4. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor
Legea nr. 287/2009 conferă, prin art. 973, un drept de abitație al soțului supraviețuitor, care operează indiferent de clasa cu care acesta vine în concurs la moștenire. Astfel, noul Cod civil prevede că „soțul supraviețuitor, care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale, beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii”. Spre deosebire de vechea reglementare, problematica dreptului de abitație al soțului supraviețuitor este modificată pe alocuri, sub aspectul condițiilor și caracterelor sale juridice, modificări pe care le voi reliefa în decursul analizei acestora.
Soțul supraviețuitor dobândește, din momentul deschiderii succesiunii, un drept de abitație, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții, ce rezultă din textul legal ce recunoaște acest drept soțului supraviețuitor:
– să fi locuit până la data deschiderii moștenirii în casa care formează obiectul dreptului de abitație (deși Legea nr. 319/1944 nu reținea această condiție, ea fusese propusă în literatura de specialitate, fiind preluată ulterior de noul Cod civil);
– să nu fie titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale (spre deosebire de vechea reglementare în materie civilă, care folosea exprimarea „nu are o altă locuință proprie”, în sensul dreptului de proprietate asupra unei locuințe, în noul Cod civil, legiuitorul se referă la necesitatea de a nu fi titularul niciunui drept real asupra unei
locuințe, incluzând drept de uz, de uzufruct, de abitație etc.);
– să nu devină prin moștenire proprietarul exclusiv al locuinței (în cazul în care soțul supraviețuitor este unicul moștenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea, în plus, și un dezmembrământ al dreptului de proprietate neminem res sua servit);
– locuința să facă parte din masa succesorală (și în lumina noii reglementări rămâne neclarificată situația necesității proprietății exclusive a soțului defunct asupra locuinței sau deținerea acesteia în proprietate comună a soților sau cu alte persoane).
Personal, achiesez la opinia majoritară, potrivit căreia dreptul de abitație al soțului supraviețuitor ia naștere și în ipoteza în care locuința în discuție a constituit proprietatea comună a celor doi soți sau proprietatea comună a soțului defunct și a unui terț, situație în care dreptul de abitație vizează numai partea din proprietate care a aparținut defunctului (spre exemplu, se poate întâmpla ca partea soțului supraviețuitor să fie foarte mică, astfel încât folosința locuinței în limitele titlului de proprietate să nu corespundă nevoilor sale).
Dacă soțul supraviețuitor moștenește locuința împreună cu alte persoane, dreptul de abitație îi va permite să o folosească potrivit necesităților, și nu numai în raport de cota-parte dobândită din moștenire.
– defunctul să nu fi dispus altfel, întrucât soțul supraviețuitor nu este moștenitor rezervatar în ceea ce privește casa.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor se caracterizează prin următoarele: este un drept real, ce are ca obiect casa de locuit, însă titularul dreptului se va putea servi și de terenul aferent sau de părțile comune ale imobilului cu mai multe locuințe, în măsura necesară folosirii locuinței; este un drept temporar, care durează până la ieșirea din indiviziune (dar cel puțin un an de la deschiderea moștenirii) sau până la recăsătorirea soțului supraviețuitor, chiar înainte de trecerea termenului de 1 an. Prin aceasta observăm noutatea adusă de noua reglementare (art. 973 alin. 4 NCC) față de Legea nr. 319/1944, care menținea dreptul de abitație, în orice caz (inclusiv în ipoteza recăsătoririi), cel puțin timp de un an de la încetarea din viață a soțului său. În situația în care soțul supraviețuitor va continua să folosească locuința și după încetarea dreptului de abitație – dacă locuința nu a căzut în lotul său prin împărțeală sau dacă nu s-a făcut împărțeala, dar s-a recăsătorit -, el va fi obligat la plata chiriei dacă folosește mai mult decât cota sa parte din dreptul de proprietate asupra locuinței. În cazul în care locuința a fost dobândită exclusiv de comoștenitori, aceștia au posibilitatea de a-l evacua pe soțul supraviețuitor în condițiile contractului de închiriere a locuinței.
– este un drept strict personal și,potrivit art. 973 alin. 2 NCC, cu titlu gratuit, inalienabil și insesizabil (nu poate fi înstrăinat sau grevat de soțul supraviețuitor în favoarea altei persoane și nu poate fi urmărit de creditorii defunctului).
Potrivit art. 973 alin. 3 NCC, „oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare”. Așadar, cu scopul de a asigura soțului supraviețuitor o protecție suplimentară, noul Cod civil prevede obligația moștenitorilor defunctului de a pune la dispoziția soțului supraviețuitor o locuință corespunzătoare, asupra căreia acesta să aibă un drept de abitație, iar nu orice alt titlu precar (spre exemplu, închiriere sau comodat).
Toate litigiile cu privire la dreptul de abitație se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu (art. 973 alin. 5 NCC).
5 Reglementarea rezervei soțului supraviețuitor în dreptul civil român
Orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile sale, astfel încât patrimoniul succesoral rămas la decesul său să fie neînsemnat. Mai mult, nimeni nu este obligat să lase o moștenire, chiar dacă are soț supraviețuitor sau rude apropiate.
Cu toate acestea, dreptul de a dispune poate fi limitat în cazurile prevăzute de lege. Unul dintre cazurile în care legea limitează dreptul de dispoziție este acela referitor la rezerva succesorală . Astfel, dacă persoana care lasă moștenirea are moștenitori rezervatari (soț supraviețuitor, descendenți și părinți) actele de dispoziție trebuie să se încadreze în anumite limite, prevăzute de lege în favoarea acestora. În sistemul Codului civil francez ca și al Codului civil român, spre deosebire de sistemele de drept anglo-saxone (care conferă libertate deplină de a dispune mortis causa), se consideră că datoria socială și familială de a transmite rudelor apropiate o parte a bunurilor succesorale prevalează asupra libertății de a dispune după bunul plac de propriile bunuri. Aceste limitări vizează numai liberalitățile făcute prin acte între vii (donațiile) și mortis causa (legatele), precum și dezmoștenirile făcute prin testament.
În schimb, chiar în prezența moștenitorilor rezervatari, actele cu titlu oneros și actele cu titlu gratuit care nu sunt liberalități (de exemplu, actele dezinteresate) pot fi încheiate liber, fără nici un fel de îngrădire, pentru că nu micșorează patrimoniul succesoral.
5.1. Aspecte generale, reglementare și particularități
Potrivit art. 1086 rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.
Prin reglementarea rezervei succesorale, legiuitorul apără pe moștenitorii rezervatari împotriva donațiilor și legatelor testamentare făcute de defunct în favoarea terțelor persoane, asigurându-le primirea cel puțin a unei părți din moștenirea ce li se cuvine potrivit legii.
De asemenea, trebuie precizat că rezerva îi apără pe moștenitorii rezervatari nu numai împotriva liberalităților excesive făcute în favoarea unor terțe persoane, dar și împotriva liberalităților făcute în favoarea unor moștenitori legali rezervatari. Astfel, dacă defunctul are mai mulți copii, nu poate gratifica pe unul dintre ei decât cu respectarea rezervei celorlalți.
Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități (art.1089).
Ca urmare, în toate cazurile în care defunctul a lăsat moștenitori rezervatari, dacă a dispus de patrimoniul său prin donații sau legate testamentare ori i-a dezmoștenit, masa succesorală se împarte în două părți valorice distincte: rezerva succesorală, de care nu putea dispune cu titlu gratuit în favoarea altor persoane, întrucât această parte se cuvine, în temeiul legii, moștenitorilor rezervatari și cotitatea disponibilă, de care putea dispune cu titlu gratuit în mod liber. Rezerva și cotitatea disponibilă se exprimă prin fracțiuni din unitatea care este patrimoniul defunctului.
Dacă defunctul a dispus, prin acte cu titlu gratuit, și de rezervă (sau de o parte din rezervă), la cererea moștenitorilor rezervatari asemenea acte sunt supuse reducțiunii, fiind sființate, în tot sau în parte, în măsura întregirii
rezervei succesorale.
Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Rezerva succesorală prezintă următoarele particularități:
a) Rezerva este o parte a moștenirii. Așa cum rezultă din prevederile art. 1086, rezerva succesorală este "partea din bunurile moștenirii" care se cuvine și care trebuie să rămână moștenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinței celui care lasă moștenirea.
Rezerva succesorală, ca parte a moștenirii, se stabilește (calculează) la data deschiderii moștenirii. Pentru stabilirea rezervei succesorale se are în vedere atât patrimoniul defunctului efectiv rămas la data deschiderii moștenirii, cât și donațiile făcute în timpul vieții, care se adaugă la activul net al moștenirii.
b)Rezerva succesorală se atribuie rezervatarilor în calitate de moștenitori legali, conform regulilor moștenirii legale ; prin urmare, poate fi pretinsă numai de moștenitorii rezervatari care vin efectiv la moștenire, adică cei care îndeplinesc condițiile cerute le lege pentru a moșteni și care au acceptat moștenirea;
c) Rezerva succesorală fiind o parte a moștenirii, culegerea ei implică obligația moștenitorilor rezervatari de a plăti datoriile moștenirii;
d)Moștenitorii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau de renunțare la rezervă înainte de data deschiderii moștenirii, căci asemenea acte asupra unei moșteniri nedeschise sunt lovite de nulitate absolută (art. 956);
e) Atât întinderea rezervei succesorale cât și moștenitorii rezervatari sunt stabilite imperativ de lege, neputând fi modificate prin voința defunctului, nici chiar cu acordul viitorilor moștenitori rezervatari care ar consimți la micșorarea rezervei; orice dispoziții testamentare prin care testatorul ar dispune micșorarea rezervei ori ar institui sarcini asupra acesteia sunt lovite de nulitate; însă, legea stabilește imperativ numai dreptul la rezervă, dar nu și obligația exercitării dreptului; după deschiderea moștenirii rezervatarul poate renunța la dreptul conferit de lege;
f) Dreptul la rezerva succesorală este un drept propriu, născut în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii, iar nu dobândit de la defunct prin moștenire Aceasta înseamnă că moștenitorii rezervatari nu sunt succesori în drepturi ai defunctului în privința liberalităților făcute de el prin care se aduce atingere dreptului la rezervă, în schimb, moștenitorii rezervatari sunt succesori în drepturi în privința celorlalte acte juridice încheiate de defunct, care vor produce efecte juridice și față de ei;
g) Moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură, iar nu sub forma echivalentului în bani; cu alte cuvinte, moștenitorii rezervatari sunt au dreptul să primească bunuri în natură întrucât sunt proprietari asupra rezervei; ei nu sunt creditori ai moștenirii pentru valoarea rezervei succesorale, adică nu pot fi obligați să se mulțumească cu valoarea părții rezervate lor din moștenire, ci pot pretinde predarea bunurilor în natură.
h) Rezerva succesorală este intangibilă, în sensul că nu poate fi știrbită prin donații sau legate; așa cum s-a arătat în literatura juridică, în prezența moștenitorilor rezervatari (care la data deschiderii moștenirii ar îndeplini condițiile cerute de lege pentru a moșteni), liberalitățile defunctului prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt supuse reducțiunii până la limita cotității disponibile; dar aceasta nu înseamnă că bunurile din patrimoniul unei persoane în viață sunt indisponibile și, cu atât mai puțin, inalienabile și insesizabile; în timpul vieții,orice persoană este liberă să-și înstrăineze bunurile sale, chiar și cu titlu gratuit; viitoarea și eventuala rezervă succesorală nu înseamnă inalienabilitate, ci doar că aceasta nu poate fi știrbită prin donații sau legate;
Moștenitorii rezervatari nu pot fi dezmoșteniți, nici direct (prin dispoziție expresă de înlăturare de la moștenire) și nici indirect (prin instituirea de legatari), căci rezerva succesorală este o parte a moștenirii "pe care legea o deferă, imperativ, moștenitorilor rezervatari, fără a ține socoteală de voința liberală a defunctului".
Moștenitorii rezervatari. Potrivit art.1087 sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului
Rezultă că ascendenții ordinari și rudele colaterale ale defunctului nu beneficiază de rezervă succesorală. Pe cale de consecință, pot fi înlăturați de la moștenire fără nici o limitare.
5.2. Imputarea rezervei soțului supravietuitor
Noul Cod civil aduce un important element de noutate prin reglementarea instituției rezervei succesorale după un model clar – sistemul german. Astfel, art. 1088 consacră principiul potrivit căruia rezerva succesorală este de jumătate din cota succesorală.
Art. 1088 -Întinderea rezervei succesorale
Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, in absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
Așa cum am arătat, cota succesorală ce i se cuvine soțului supraviețuitor, în calitate de moștenitor legal, diferă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs. Dacă rudele dincele patru clase lipsesc ori nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, el culege întreaga moștenire.
Întrucât rezerva soțului supraviețuitor este de jumătate din cota succesorală care i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, înseamnă că trebuie să se determine cu exactitate calitatea moștenitorilor cu care el vine în concurs: rude ale defunctului, care fac parte dintr-o anume clasă de moștenitori legali sau legatari care nu sunt rude cu defunctul și deci nu fac parte din clasele de moștenitori legali. Dacă defunctul are rude cu vocație la moștenire, stabilirea rezervei soțului supraviețuitor se va face ținând seama de rudele care vin efectiv la moștenire, adică nu sunt renunțători, nedemni sau dezmoșteniți. Dacă defunctul nu are rude, rezerva soțului supraviețuitor se va determina numai în raport cu beneficiarul liberalității (donatar sau legatar).
Având în vedere cele de mai sus, cuantumul rezervei soțului supraviețuitor va fi:
– 1/8 din moștenire (adică jumătate din cota succesorală legală de 1/4), dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (clasa întâi), indiferent de numărul sau gradul de rudenie cu defunctul (copii, nepoți, strănepoți etc.);
– 1/6 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții privilegiați și cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor (adică jumătate din cota succesorală legală de 1/3);
– 1/4 din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor (adică jumătate din cota succesorală legală de 1/2);
– 3/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari (clasa a treia) sau cu colateralii ordinari (clasa a patra), indiferent de numărul lor (adică jumătate din cota succesorală legală de 3/4);
– 1/2 din moștenire, dacă rudele din cele patru clase de moștenitori legali nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni (adică jumătate din întreaga moștenire), deoarece în acest caz concurează numai cu beneficiarul liberalității, care nu are calitatea de moștenitor legal, inclusiv ipoteza în care ar fi avut această calitate, dar a renunțat la moștenirea legală.
Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori rezervatari (descendenți sau părinți) gratificați de defunct cu donații sau legate, aceștia pot veni la moștenire atât în calitate de moștenitori legali rezervatari, cât și de beneficiari al liberalităților, făcute în limitele cotității disponibile.
Ca și în sistemul Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor este rezervatar numai în privința cotei succesorale care i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. În privința dreptului special de moștenire asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic (art.974), precum și a dreptului de abitație (art.973), soțul supraviețuitor nu se bucură de rezervă, aceste drepturi speciale putând fi înlăturate prin voința defunctului. Așa fiind, dacă defunctul a dispus prin liberalități de aceste bunuri, valoarea lor va fi luată în calcul la stabilirea rezervei soțului supraviețuitor și a părinților defunctului. În cazul în care defunctul nu a dispus prin liberalități de bunurile în discuție, acestea revin toate soțului supraviețuitor în temeiul art.974, nefiind luate în calcul la stabilirea rezervei deoarece părinții defunctului nu au vocație la ele.
Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor. Potrivit art. 1090 alin.1 "Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin".
Prin urmare, asemănător cu dispozițiile art.939 din vechiul Cod civil de la 1864, dacă defunctul are ca moștenitori unul sau mai mulți descendenți, care nu sunt și descendenți ai soțului supraviețuitor, nu îl poate gratifica pe acesta din urmă în limitele unei cotități disponibile ordinare (obișnuite) – prevăzută la art.1089 – ci numai în limitele unei cotități disponibile speciale – prevăzută la art. 1090 alin.1 – care nu poate depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin.
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, prin instituirea cotității disponibile speciale legiuitorul a urmărit ocrotirea descendenților defunctului împotriva influențelor și presiunilor pe care soțul supraviețuitor ar putea să le exercite asupra lui de cujus, determinându-l pe acesta ă-i facă liberalități în
în detrimentul descendenților avuți în vedere de lege.
a) Descendenții la care se referă art. 1090 alin.1. Textul de lege se referă la "alți descendenți decât cei comuni lor", adică la alți descendenți decât cei pe care defunctul îi are împreună cu soțul supraviețuitor.
Înseamnă că sunt vizați, ca și sub imperiul art.939 din vechiul Cod civil de la 1864, descendenții defunctului dintr-o căsătorie anterioară, din afara căsătoriei, precum și descendenții adoptați de către de cujus.
De asemenea,prin descendenți trebuie să înțelegem nu numai descendenții de gradul întâi (copiii defunctului), ci și descendenții în linie dreaptă de orice grad (nepoți, strănepoți, străstrănepoți etc.).
Pentru a invoca prevederile art. 1090 alin.1, descendenții trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru a putea moșteni (capacitate și vocație succesorală, să nu fie nedemni), fiind indiferent dacă vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare și să vină efectiv la moștenire (adică să nu fie renunțători).
Sunt ocrotiți astfel atât descendenții din căsătoria anterioară a defunctului, cât și cei din căsătoria actuală, care vor profita deopotrivă de partea din cotitatea disponibilă ordinară care ar depăși cotitatea disponibilă specială.
Vor beneficia atât descendenții născuți, dar și cei doar concepuți la data deschiderii succesiunii. Descendenții din afara căsătoriei vor putea beneficia de prevederile art.1090 alin.1 indiferent de data când li s-a stabilit legal filiația, iar descendenții adoptați vor beneficia indiferent dacă au fost adoptați cu efecte restrânse ori cu efecte depline de filiație firească.
b) Liberalitățile care intră sub incidența art.1090 alin.1. Sunt vizate de textul de lege "liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor", adică:
– donațiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport (art.1150 alin.1 lit.a); dacă donația este supusă raportului, ea urmează să fie readusă, în natură sau prin echivalent, la moștenire și deci reprezintă doar un avans asupra moștenirii; este indiferent dacă donația a fost făcută în perioada căsătoriei cu soțul supraviețuitor sau înainte de încheierea căsătoriei cu acesta, dacă încheierea căsătoriei a fost cauza impulsivă și determinantă a liberalității;
– donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse (art.1150 alin.1 lit.b), pentru că, în principiu, și aceste donații sunt neraportabile, iar noul Cod civil nu mai interzice vânzarea între soți;
– legatele făcute de defunct în favoarea soțului supraviețuitor, indiferent de data întocmirii testamentului:
Potrivit art. 1090 alin.3, dispozițiile art.1090 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct (expres), iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor. Așa c um s -a observat în literatura juridică, în această situație soțul supraviețuitor ar culege cotitatea disponibilă nu ca legatar, ci în calitate de moștenitor legal. Însă, chiar dacă nu este vorba despre un legat sau donație, dezmoștenirea directă va produce efecte numai în limita cotității disponibile speciale, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 1090 alin.1, pentru că altfel s-ar putea eluda aceste dispoziții legale.
c) Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale. Instituția cotității disponibile speciale operează numai atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu cel puțin un descendent al defunctului dintr-o altă căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptat numai de de cujus. În aceste cazuri, dacă defunctul a făcut liberalități în favoarea soțului supraviețuitor acestea trebuie să se încadreze în limitele cotității disponibile speciale, dublu limitată: nu poate depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin.
Să presupunem că defunctul a lăsat ca moștenitor un copil din afara căsătoriei, iar pe soțul supraviețuitor la instituit legatar universal, determinarea cotității disponibile speciale presupune operațiile de mai jos:
– În primul rând, se va determina rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari.
Întrucât defunctul a făcut liberalități, moștenirea lăsată de acesta se va împărți în două părți: rezerva succesorală și cotitatea disponibilă.
Rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari (a soțului supraviețuitor și a copilului) va fi următoarea: 1/8 + 3/8 = 4/8 din moștenire.
– În al doilea rând, se va determina cotitatea disponibilă ordinară, scăzându-se din întreaga moștenire rezervele moștenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibilă ordinară va fi de 4/8 din moștenire. Această cotitate disponibilă se numește cotitate disponibilă ordinară (obișnuită) pentru a o deosebi de cotitatea disponibilă specială reglementată de art.1090 alin.1.
– În al treilea rând, se determină cotitatea disponibilă specială, conform art. 1090 alin.1.
Pentru că soțul supraviețuitor este concurat de un descendent al defunctului din afara căsătoriei, el nu va putea primi liberalități (legate) în limita cotității disponibile ordinare, adică în limita a 4/8 din moștenire, ci numai în limita cotității disponibile speciale, respectiv 2/8 din moștenire. Cotitatea disponibilă specială va fi de 2/8 din moștenire. Rezultă că soțul supraviețuitor nu va putea beneficia de legatul universal decât în limita cotității disponibile speciale (2/8 din moștenire).
– În al patrulea rând, se va stabili diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară (mai mare – 4/8 din moștenire) și cotitatea disponibilă specială (mai mică – 2/8 din moștenire).
Această diferență este de 2/8 din moștenire. Defunctul putea dispune liber de această porțiune din moștenire, în favoarea oricui, cu excepția soțului supraviețuitor care putea fi gratificat numai în limita unei cotități disponibile speciale de 2/8 din moștenire.
Dacă defunctul nu a dispus de această diferență prin liberalități, ea revine descendenților, în exemplul luat copilului. În acest sens, spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864, care nu prevedea nimic în această privință, art.1090 alin.2 dispune că: "Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art.1089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților".
Prin urmare, cele două cotități nu se cumulează, cea specială imputânduse (scăzându-se) asupra cotității disponibile ordinare. Așa fiind, defunctul putea face liberalități în favoarea soțului supraviețuitor până în limita cotitățiidisponibile speciale, iar în favoarea terților putea face liberalități pentru diferență, dar numai până la limita cotității disponibile ordinare, în așa fel încât să nu se aducă atingere rezervei moștenitorilor rezervatari.
– În al cincilea rând, se vor stabili drepturile finale ale moștenitorilor, care în exemplul luat sunt cele de mai jos:
Soțul supraviețuitor va primi rezerva succesorală (1/8), plus cotitatea disponibilă specială (2/8) = 3/8 din moștenire.
Copilul defunctului din afara căsătoriei va primi rezerva succesorală (3/8), plus diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială (2/8) = 5/8 din moștenire.
d) Sancțiunea depășirii cotității disponibile speciale. Deși art.1090 nu prevede vreo sancțiune în cazul în care defunctul a făcut liberalități care depășesc limita cotității disponibile speciale, considerăm că, așa cum se admitea unanim în literatura juridică anterioară noului Cod civil, sancțiunea care intervine este reducțiunea. Aceasta deoarece regulile reducțiunii sunt aplicabile în toate cazurile în care liberalitățile, făcute prin acte între vii sau prin testament, depășesc cotitatea disponibilă (indiferent dacă este vorba despre cotitatea disponibilă ordinară sau despre cotitatea disponibilă specială).
De asemenea, în literatura juridică anterioară noului Cod civil se admitea că, deși reducțiunea profită indirect și copiilor defunctului avuți împreună cu soțul supraviețuitor, reducțiunea putea fi cerută numai de către descendenții în favoarea cărora a fost instituită cotitatea disponibilă specială, cu condiția ca aceștia să vină efectiv la moștenire (adică să nu fie nedemni sau renunțători). În prezent, o asemenea soluție poate fi considerată discutabilă întrucât art.1090 alin.2 prevede că dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților (fără deosebire după cum sunt comuni sau sunt doar ai defunctului). Rezultă că și ceilalți descendenți ai defunctului, pe care îi are împreună cu soțul supraviețuitor, profită direct de reducțiune, situație în care trebuie admis că și ei ar putea invoca sancțiunea reducțiunii.
Dacă defunctul a făcut liberalități atât soțului supraviețuitor cât și în favoarea unei altei persoane, atunci liberalitățile făcute soțului supraviețuitor nu trebuie să depășească cotitatea disponibilă specială, iar împreună cu celelalte liberalități să nu depășească cotitatea disponibilă ordinară, adică să nu aducă atingere rezervei succesorale.
În caz de depășire, se va ține seama de ordinea reducțiunii liberalităților excesive. Sancțiunea reducțiunii este aplicabilă în toate cazurile în care liberalitățile făcute de defunct (inclusiv prin donații indirecte) în favoarea soțului supraviețuitor depășesc limitele stabilite de art.1090 alin.1, Prin excepție, în conformitate cu dispozițiile art.992 alin.1, în cazul în care liberalitatea făcută de defunct în favoarea soțului supraviețuitor este simulată sancțiunea va fi nulitatea relativă și totală a liberalității, chiar dacă valoarea ei se încadrează în limitele prevăzute de art.1090 alin.1, deoarece această nulitate urmărește să sancționeze nu atât depășirea cotității disponibile speciale, cât intenția de fraudare a drepturilor descendenților defunctului.
Sancțiunea nulității relative poate fi invocată de către descendenții defunctului care vin efectiv la moștenire și al căror interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată (art.1248 alin.2). Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție stabilit de lege (art.1249 alin.2). Termenul prescripției este de 3 ani (adică termenul general).
5.3. Situația soțului supraviețuitor în alte sisteme de drept
În țări precum Româna, Olanda, Italia, Grecia, Germania, soțul supraviețuitor primește, indiferent care ar fi moștenitorii cu care vine în concurs la moștenire, o cotă din succesiune, fiind rezervatar. Cota variază în funcție de numărul celorlalți moștenitori, iar în situația în care defunctul nu are descendenți, soțul supraviețuitor va culege toată moștenirea.
În Anglia nu este recunoscută rezerva succesorală, dar sotul supraviețuitor care vine în concurs cu unul sau mai mulți copii va primi 125,00 lire sterline și bunurile personale ale defunctului, sumă care nu va fi supusă impozitării, ceea ce este semnificativ, căci în mod normal se impozitează 40% din valoarea totală a averii pe care o lasă defunctul.
Se poate observa în cadrul acestei succesiuni legale o favorizare a soțului supraviețuitor, iar în situația în care nu vine în concurs cu descendenții va culege o parte mai mare. Singura condiție prevăzută în această legislație este accea ca soțul supraviețuitor să îi fi supraviețuit lui decujus cel puțin 28 de zile. Chiar și fostul soț va primi drepturi succesorale dacă nu s-a recăsătorit.
În Elveția soțul supraviețuitor dobândește toate bunurile succesorale, suportă toate datoriile succesotale și este debitorul unei creanțe acordate copiilor în cuantum echivalent cu drepturile lor succesorale, exigibilă la decesul acestuia. Soțul supraviețuitor nu este moștenitor rezervatar, are dreptul ca în 3 luni de la data decesului lui de cujus să ceară anularea partajului legal care va fi stabilită într-un act notarial și înscrisă în registrul succesiunilor.
Dacă soțul supraviețuitor se recăsătorește, legea dă dreptul copiilor să solicite transferul drepturilor mai devreme, tocmai pentru a nu trece, în eventualitatea unui deces, în proprietatea părintelui vitreg.
În Suedia, soțul supraviețuitor primește moștenirea de care nu poate dispune prin acte mortis causa și la moartea acestuia copiii lui decujus au dreptul la moștenire. Soțul supraviețuitor nu este moștenitor rezervatar, iar dacă decujus are copii care nu sunt comuni căsătoriei, aceștia au dreptul la partea din succesiune ce le revine.
În Luxemburg se cere calitatea de soț la momentul decesului, astfel în ipoteza divorțului, fostul soț nu va moșteni. În contradictoriu, Franța admite calitatea de moștenitor și fostului soț.
În Germania dacă a fost începută procedura divorțului, soțul supraviețuitor va primi o cotă redusă și o pensie alimentară.
Din 1989, Danemarca a recunoscut parteneriatele și concubinajul homosexual, acordând aceleași drepturi ca și în cazul căsătoriei. Olanda din 1998 și Germania din 2001, au recunoscut egalitatea de drepturi a căsătoriei cu parteneriatele înregistrate, iar Franța în 2001 i-a recunoscut concubinajului unele drepturi succesorale.
CAPITOLUL3
Considerațiuni finale
În cadrul legii noastre civile actuale, soțul supraviețuitor se bucură de importante drepturi în succesiunea soțului său predecedat, chiar în concurs cu clasa descendenților. Dar aceasta este rezultatul unei reforme recente. Codul civil, în forma sa primitivă, urmând o lungă tradiție, era mult mai zgârcit cu soțul rămas în viață.
În dreptul român clasic, soțul supraviețuitor în temeiul acelei bonorum possesio unde vir et uxor, create de pretor, moștenea întreaga succesiune a soțului defunct, însă numai în lipsa oricărui alt moștenitor, înaintea fiscului.
Mai târziu sub influența creștinismului, în perioada dreptului bizantin, Autentica Praeterea, extrasă din Novella 117, acorda văduvei sărace a patra parte din moștenire bărbatului afară numai dacă venea în concurs cu mai mult de trei copii când i se cuvenea o parte de copil.
În sfârșit, Novella 53 acorda bărbatului supraviețuitor sărac aceleași drepturi ca și văduvei sărace.
Cât privește vechile noastre legiuiri Codul Ipsilanti din 1780 atribuia soțului rămas în viață, fără deosebire între bărbat și femeie, un drept de moștenire în averea celuilalt soț, în concurs cu rudele acestuia, fără a fi nevoie ca soțul supraviețuitor să fie sărac.
Sub condiția de a fi avut copiii, femeia primea în concurs cu aceștia o porție de copil în uzufruct, pentru hrana vieții, iar bărbatul o treime. Dacă din căsătorie nu se născuseră copii, femeia își lua înapoi numai zestrea și darurile propter nuptias, iar bărbatul așternutul patului și calul de ginere.
Potrivit Codului Caragea, femeia supraviețuitoare moștenea, în concurs cu copiii, uzufructul unei porțiuni virile, iar în concurs cu alte rude, o șesime, în plină proprietate, însă numai în cazul când căsătoria a dăinuit 10 ani. În lipsă de rude, întreaga moștenire se cuvenea soției.
După părerea lui Alexandresco, aceste dispoziții se aplicau și bărbatului supraviețuitor.
Codul lui Andronache Donici reproducea Novella 117, adică văduvei neînzestrate și sărace un sfert de moștenire în plină proprietate, când erau mai puțin de 4 copii, iar în cazul contrar, o parte de copil.
Codul Calimah se inspira din Novella 53. El recunoștea soțul supraviețuitor, fără distincție de sex, dreptul la o parte în uzufruct, sub condiția, dacă este bogat, să nu se recăsătorească.
Femeile bogate, care nu au adus zestre, și bărbații bogați, care nu au adus daruri de nuntă, nu se bucurau de acest drept.
Femeia săracă, având până la trei copii de la defunctul ei soț, primea în uzufruct, din curata lui avere, o parte; iar dacă avea mai mulți copii, o porțiune virilă. În prezența copiilor dintr-o precedentă căsătorie, aceste drepturi erau atribuite în plină proprietate.
În lipsă de succesibili, averea se moștenea de soțul supraviețuitor, dacă soții au trăit nedespărțiți până la moarte.
Vechiu Cod civil a împrumutat și în această materie sistemul atât de criticat al Codului Napoleon. Ca și modelul său francez, art. 679 C. civ. cheamă pe soțul supraviețuitor, în calitate de succesor neregulat, la întreaga succesiune a soțului defunct, însă numai înaintea Statului și după ultima rudă de sânge. În sistemul primitiv al Codului nostru, un simplu colateral al gradului al XXII-lea înlatura așadar, de la moștenire, pe tovarășul de viață al defunctului. Această situație succesorală atât de defavorabilă s-ar fi datorat, în Codul francez, unei simple greșeli materiale. În cursul discuțiilor de la Consiliul de Stat, Malleville ceru să se acorde o pensiune soțului supraviețuitor, dacă acesta era sărac. Treilhard răspunde că unul din articolele proiectului îi acorda uzufructul unei treimi din bunurile lăsate de soțul precedat. Cererea lui Malleville fu respinsă, fără altă cercetare, deși textul invocat acorda uzufructul descendenților, iar nu soțului.
Mai degrabă trebuie să credem că autorii Codului Napoleon au lucrat sub înrâurirea legii din Nivose anul II, care cuprindea o dispoziție asemănătoare. Pe de altă parte, grija de a păstra bunurile în familia de unde proveneau nu a fost desigur în preocupările lor; de asemenea este probabil că ei au socotit că, prin mijlocirea convențiilor matrimoniale sau a testamentului, fiecare dintre soți putea să asigure traiul celuilalt, pentru cazul morții sale.
În sfârșit, chiar în absența unor asemenea acte juridice, regimul legal matrimonial fiind acela al comunității, la moartea unuia dintre soți, cel rămas în viață, în calitate de soț comun în bunuri, avea dreptul la o jumătate din averea mobilă sau dobândită cu titlu oneros, în timpul căsătoriei.
În cadrul vechiului Cod civil, care consacra ca regim matrimonial legal separațiunea de bunuri și potrivit tradițiilor noastre, care nu cunosc altă convenție matrimonială decât cea dotală, alcătuire întemeiată pe separațiunea intereselor celor doi soți, dispoziția art. 679 C. civ. trebuia necesarmente să producă rezultate mult mai inechitabile, ca în dreptul francez, ea nefiind corectată prin efectele comunității legale sau ale convențiilor matrimoniale inspirate din principiul comunității.
Poate din aceasta pricină, mai sigur sub înrâurirea propriei noastre tradiții, autorii Codului civil român au înlăturat însă numai în parte consecințele inechitabile ce izvorau din vocația succesorală prea îndepărtată a soțului supraviețuitor, acordând văduvei sărace o treime în uzufruct din averea mortului, dacă venea în concurs cu un singur descendent; o parte de copil în uzufruct, dacă erau mai multi descendenți; și, în sfârșit, o pătrime din proprietate dacă venea în concurs cu alte rude (articolul 684). S-a discutat dacă dreptul văduvei sărace este un drept de creanță, cum au susținut unii, sau un adevărat de moștenire, cum a isprăvit prin a decide, la sugestiile majorității autorilor, jurisprudența noastră.
Netăgăduit, dispoziția art. 684 îmbunătățea, însă numai parțial și neîndestulător, situația succesorală a soțului supraviețuitor. Pe de o parte, fiindcă spre deosebire de unele dintre vechile noastre legiuiri, nu se acordă nici un drept de moștenire văduvului sărac; pe de altă parte, fiindcă chiar văduvei nu i se recunoștea chemare succesorală, decât dacă era lipsită de avere la deschiderea succesiunii; în sfârșit, fiindcă în cazul concursului cu alte rude decât descendenții, partea cuvenită văduvei sărace era prea modestă.
Deosebit de aceasta, văduva mai avea dreptul de a lua din moștenire, în timpul anului de doliu, o sumă potrivită cu averea bărbatului, pentru abitațiune și veștmintele ei de doliu, căci “le femme ne doit pas pleure le mari à ses dépens”. În sfârșit, în cursul aceluiaș an, văduva avea drept la alimente.
Aceasta era situația succesorală, cu totul nedreaptă, a văduvului și ceva mai favorabilă a văduvei, dacă era săracă, în cadrul vechiului Cod civil.
Ulterior, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au fost îmbunătățite, direct sau indirect, prin efectul a diferite legi speciale.
Astfel, legea autorizând luarea de măsuri în vederea starii de război cu privire la averea celor mobilizați din 23 Decembrie 1916, prin art. 13-16, acorda văduvei celui chemat sub arme un drept de moștenire, în plină proprietate, de 1/3, dacă venea în concurs cu un singur descendent; de 1/4 când venea în concurs cu mai mulți descendenți; de 1/2 în concurs cu colateralii privilegiați, dacă valoarea moștenirii depășea 10 000 lei și, indiferent de valoare, dacă venea în concurs cu ascendenții. În lipsa rudelor arătate, văduva moștenea întreaga avere.
Văduva mai avea, potrivit acestei legi, un drept de abitație asupra casei defunctului, în care locuia cu acesta, dacă valoarea moștenirii nu depășea 10 000 lei. Ea nu era rezervatară.
Acest sistem a fost păstrat de legea nr. 609/1941 pentru măsurile excepționale aplicabile în timpul cât armata se afla în stare de război (art. 12), cu următoarele deosebiri:
În concurs cu copiii legitimi, văduva moștenea o parte de copil, care nu putea depăși o treime.
În concurs cu colateralii privilegiați, ea avea drept la jumătate, indiferent de valoarea succesiunii.
Ea nu se mai bucura de dreptul de abitațiune, prevăzut de legea din 1916.
De asemenea, legea din 28 iunie 1923, prin derogare la art. 650 și urm. din Codul civil, asimilează pe soțul supraviețuitor, de data aceasta indiferent de sex, cu copiii legitimi, cât privește succesiune la dreptul de proprietate literară sau artistică (art. 4, 7 și 8).
Mai generale au fost efectele legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 28 iunie 1921 care prin art. 4 dispunea că bunurile lăsate de defunct, în lipsă de testament și de rude colaterale până la al IV-lea grad inclusiv, trec în folosul fiscului. Neîndemânatica redactare a textului a permis unora să susțină că dreptul de succesiune al soțului supraviețuitor ar fi fost desființat. Ținând însă seama de scopul legii, care era exclusiv de a lămuri vocația succesorală a rudelor colaterale până la al IV-lea grad inclusiv, de lucrările preparatorii și în special de dezbaterile parlamentare, din care rezulta că legiuitorul, departe de a voi să excludă pe soțul rămas în viață de la moștenire, nutrea dimpotrivă de a-i îmbunătăți situația succesorală, cel puțin cât privește văduva; în sfârșit și mai ales de tabloul de impuneri care face parte integrantă din lege și care cuprindea alături de descendenții de gradul I și pe soți, jurisprudența a statornicit că reforma din 1921 a lăsat neatins atât dreptul succesoral al soțului supraviețuitor, cât și dreptul văduvei sărace (Apel Galați nr. 69 din 29. III. 1929, p. r. 1924 II. 35; Apel Iași nr. 114 din 5 Iulie 1923. P. R. 1924, I, II, III. 37; Cas. I nr. 1213 din 30 Iunie 1924, Jur. Gen. 1924 nr. 1685; Cas. I nr. 572 din 6 Mai 1936, Bul. P. 344).
Această interpretare jurisprudențială a fost confirmată prin art. 19 alin. 2 al legii din 29 Aprilie 1927.
La lumina acestei interpretări, legea din 1921 nu numai că nu a desființat dreptul de moștenire al soțului rămas în viață, dar indirect i-a îmbunătățit situația, prin aceea că în loc să fie înlăturat de la succesiune, de colateralii până la gradul al XII-lea, el primea întreaga succesiune în lipsă de colaterali de gradul al IV-lea.
Chiar astfel îmbunătățită, situația succesorală a soțului supraviețuitor nu putea stârni invidia dacă ar fi fost comparată cu aceea ce i-o recunoșteau legiuirile moderne din țările apusene, sau mai ales din Rusia Sovietică.
Astfel, în Franța, legea din 9 Martie 1891, modificată prin legile din 29 Aprilie 1925 și 3 Decembrie 1930, acorda soțului supraviețuitor, în uzufruct, după cum este bărbat sau femeie și fără a deosebi după cum este sau nu sărac, un sfert sau o parte de copil, în concurs cu descendenții; o jumătate, în concurs cu copiii nelegitimi, ascendenții sau colateralii privilegiați și uzufructul întregii succesiuni dacă vine în concurs cu colateralii ordinari. În concurs cu ascendenții sau colateralii, fie ei chiar privilegiați, soțul supraviețuitor primea în plină proprietate o jumătate de moștenire, în lipsă de orice alți succesibili, în afară de Stat.
Codurile moderne sunt mai generoase încă, față de soțul care supraviețuiește. Potrivit Codului elvețian, soțul poate cere, în concurs cu descendenții, fie uzufructul unei jumătăți, fie sfertul în plină proprietate a moștenirii; în concurs cu părinții defunctului sau posteritatea acestora, el are dreptul la un sfert în proprietate și la 3/4 în uzufruct; în concurs cu bunicii și cu posteritatea lor, el primește jumătate în proprietate și o jumătate în uzufruct; în lipsă de bunici sau de posteritatea acestora, întreaga moștenire se cuvine soțului rămas în viață.
Noul Cod civil italian dispune că soțul supraviețuitor va avea o jumătate din moștenire în uzufruct, dacă un singur copil legitim vine la succesiune, chiar dacă sunt și copii naturali, și 1/3 în uzufruct dacă sunt mai mulți copii legitimi. El primește în plină proprietate 1/3 dacă vine în concurs cu copiii naturali; 1/2 dacă vine în concurs cu ascendenții sau colateralii privilegiați; 3/4 dacă vine la moștenire cu alte rude până la gradul al IV-lea inclusiv și întreaga moștenire în celelalte cazuri.
Codul civil german acordă soțului rămas în viață 1/4 din moștenire, în plină proprietate în concurs cu descendenții; 1/2 în concurs cu moștenitorii din cl. II și bunicii; iar în lipsă de asemenea moștenitori, toată succesiunea.
În toate aceste trei coduri, soțul supraviețuitor are calitatea de moștenitor rezervatar.
Acest curent legislativ favorabil drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor se justifică cu ușurință.
În măsura în care vocația la succesiunea ab intestant se întemeiază pe afecțiunea prezumată a defunctului, trebuie să semnalăm, după cum spuneau Les assises de Jérusalem încă din veacul al XIII-lea, că “ Nimeni nu este moștenitorul atât de drept al mortului ca soția sa“, iar această afirmație este deopotrivă valabilă și cât privește soțul defunctei. Legea firii, deasupra legilor omenești, voiește ca omul să-și împartă afecțiunea, în primul rând, între copiii care au primit viață de la dânsul și tovarășul cu care a împărțit puținele bucurii și multele necazuri ale existenței. Din acest punct de vedere, soțul supraviețuitor, alături de descendenți, trebuie să treacă înaintea celorlalți succesibili.
Mai mult, averea fiecăruia dintre soți este de obicei rodul muncii amândurora și chiar dacă averea defunctului se datorează numai muncii sale, el n-ar fi putut să o agonisească, sau să o păstreze, fără spiritul de economie al celuilalt. Într-un sistem legislativ ca al nostru, în care regimul matrimonial, fie el legal sau convențional, este aproape întotdeauna întemeiat pe separațiunea de interese, singurul mijloc tehnic de a trage din această situație urmările de drept cerute de echitate este să se acorde un drept de moștenire soțului în viață, cu titlu de rezervatar.
Aceste considerațiuni, precum și exemplele produse de dreptul comparat, au condus pe legiuitorul nostru să purceadă la reforma înfăptuită prin legea nr. 319 din 10 iunie 1944, care reproduce în general sistemul consfințit de Codul civil român unificat din Septembrie 1940, elaborat de Consiliul Legislativ.
În cadrul acestei lucrări am încercat să realizez un studiu comparat privind Drepturile succesorale ale sotiei supravietuitoare defunctului sot în actuala și vechea reglementare a devoluțiunii succesorale legale.
Noutățile cât și dispozițiile din noul Cod civil care au rămas în acord cu vechea reglementare se regăsesc în cuprinsul lucrării, fără a le acorda o subsecțiune specială, iar acolo unde am putut mi-am permis să comentez și să reliefez avantajele sau dezavantajele noii reglementări.
Am schițat unele idei privind succesiunea în dreptul internațional privat, fără a intra în amănunt în această problemă.
Consider că vechea reglementare necesita o împrospătare și o reformulare a instituțiilor sale de drept în conformitate cu dezvoltarea societătii, ceea ce noul Cod civil pare să realizeze cu succes, ba mai mult aduce unele inovații juridice în dreptul românesc preluate din dreptul altor state. Astfel, art.959-961 din noul Cod civil se inspiră din art.620-623 ale Codului civil al provinciei Québec și mențin numai primul caz de nedemnitate al vechiului art.655 c.civ., celelalte două fiind considerate căzute în desuetudine.
Bibliografie
ADAM I., A. RUSU, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, București, 2003
ALBU, Considerații de lege lata și de lege ferenda privind calificarea testamentului, în R.R.D. nr. 9/1975
ALEXANDRESCO D., Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, tom. III, partea a II-a, Moștenirile ab intestat, Atelierele Grafice „Socec & Co”, București, 1912
ALEXANDRESCO D., Principiile dreptului civil român, vol. II, București, 1926
AVRAM M., C. NICOLESCU, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 2010
BACACI A., V. C. DUMITRACHE, C. C. HAGEANU, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, Ediția 7, Editura C.H.Beck, București, 2012
BACACI Al., Gh. COMĂNIȚĂ, Drept civil.Succesiunile, Ediția 2, Ed. CH Beck,București, 2006
BICĂ Gh., Bică D.L., Aspecte privind evoluția dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor, în In honorem
BOROI G., L. STĂNCIULESCU, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012
CANTACUZINO M.B., Elementele dreptului civil, Editura Cartea Românească, București, 1998
CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
CRĂCIUNESCU C.M., Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, București, 2000
DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2002
DEAK Francisc, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor, R.R.D., nr. 4/1989
Fr. DEAK, Drepturile statului asupra moștenirii vacante, în R.R.D. nr. 3/1986
ELIESCU M., Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966
ELIESCU M., Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Editura Academiei RSR, București, 1966
GENOIU I., The Vocation of Inheritance in the New Romanian Civil Code, în volumul Dreptul și legitimitatea, Edit. Prouniversitaria, Târgoviște, 4-5 iunie 2010,
GENOIU I., Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Editura CH.Beck, București, 2012
HAMANGIU C., ROSETTI-BĂLĂNESCU I., AL. BĂICOIANU, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, București, 1998
MACOVEI C., Drept succesoral. Moștenirea legală, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006
MACOVEI D., CADARIU I.E., Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iași, 2005
MACOVEI D., STRIBLEA M.S., Drept civil . Contracte . Succesiuni , Editura Junimea , Iași , 2000
MACOVEI C., M. C. DOBRILĂ, Condițiile generale ale dreptului de a moșteni în noul Cod civil, comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2012
MUREȘAN M., I.URS, Drept civil. Succesiuni, Editura Cordial Lex Cluj-Napoca, 2006
PĂTRAȘCU B., Despre condițiile cerute pentru a moșteni. Aspecte teoretice și practice, în S.D.R. nr. 3-4/2002
Popa Nicolae, Culegere de studii juridice, Edit. Sitech, Craiova, 2010
Popescu Dan Andrei, Protecția partenerului supraviețuitor, în Buletinul notarilor publici nr. 4/2010
RICU C. S., Condițiile generale ale dreptului de a moșteni în Noul Cod civil, în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, 2012
RICU C. S., Moștenirea legală. Partajul succesoral.Practică judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, București, 2009
STĂNCIULESCU L., Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Edit. All Beck, București, 2002
STĂNCIULESCU L., Drept civil. Contracte și succesiuni, ed. a 4-a revăzută și actualizată, Edit. Hamangiu, București, 2008
STĂNCIULESCU L., Curs de drept civil. Succesiuni, ed. revăzută, Ed. Hamangiu, București, 2012
STOICA V., Dreptul la moștenire, Editura Universul Juridic, București, 2007
V. STOICA, L. DRAGU, Moștenirea legală în noul Cod civil, Editura Universul juridic, București, 2012
. UNGUR H.A, Fr. DEAK, În legătură cu dreptul de moștenire special al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, în R.R.D. nr. 11/1988
VASILESCU P., Regimuri matrimoniale. Partea generală, ed. a 2-a revăzută, Ed. Universul Juridic, București, 2009
VURDEA Ioan C., Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor, în R.R.D., nr. 4/1989
Trib. Supr., secția civilă, dec. nr. 1615 din 8 august 1972, în R. R. D. nr. 4/1973
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 190/1983, în C.D. 1983
C. S. J. dec. civ. 1031/1991, în Dreptul nr. 1/1992
Legea nr. 319/1944
Codul civil
=== bibliografiе ===
Bibliografie
ADAM I., A. RUSU, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, București, 2003
ALBU, Considerații de lege lata și de lege ferenda privind calificarea testamentului, în R.R.D. nr. 9/1975
ALEXANDRESCO D., Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, tom. III, partea a II-a, Moștenirile ab intestat, Atelierele Grafice „Socec & Co”, București, 1912
ALEXANDRESCO D., Principiile dreptului civil român, vol. II, București, 1926
AVRAM M., C. NICOLESCU, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 2010
BACACI A., V. C. DUMITRACHE, C. C. HAGEANU, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, Ediția 7, Editura C.H.Beck, București, 2012
BACACI Al., Gh. COMĂNIȚĂ, Drept civil.Succesiunile, Ediția 2, Ed. CH Beck,București, 2006
BICĂ Gh., Bică D.L., Aspecte privind evoluția dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor, în In honorem
BOROI G., L. STĂNCIULESCU, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012
CANTACUZINO M.B., Elementele dreptului civil, Editura Cartea Românească, București, 1998
CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
CRĂCIUNESCU C.M., Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, București, 2000
DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2002
DEAK Francisc, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor, R.R.D., nr. 4/1989
Fr. DEAK, Drepturile statului asupra moștenirii vacante, în R.R.D. nr. 3/1986
ELIESCU M., Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966
ELIESCU M., Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Editura Academiei RSR, București, 1966
GENOIU I., The Vocation of Inheritance in the New Romanian Civil Code, în volumul Dreptul și legitimitatea, Edit. Prouniversitaria, Târgoviște, 4-5 iunie 2010,
GENOIU I., Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Editura CH.Beck, București, 2012
HAMANGIU C., ROSETTI-BĂLĂNESCU I., AL. BĂICOIANU, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, București, 1998
MACOVEI C., Drept succesoral. Moștenirea legală, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006
MACOVEI D., CADARIU I.E., Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iași, 2005
MACOVEI D., STRIBLEA M.S., Drept civil . Contracte . Succesiuni , Editura Junimea , Iași , 2000
MACOVEI C., M. C. DOBRILĂ, Condițiile generale ale dreptului de a moșteni în noul Cod civil, comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2012
MUREȘAN M., I.URS, Drept civil. Succesiuni, Editura Cordial Lex Cluj-Napoca, 2006
PĂTRAȘCU B., Despre condițiile cerute pentru a moșteni. Aspecte teoretice și practice, în S.D.R. nr. 3-4/2002
Popa Nicolae, Culegere de studii juridice, Edit. Sitech, Craiova, 2010
Popescu Dan Andrei, Protecția partenerului supraviețuitor, în Buletinul notarilor publici nr. 4/2010
RICU C. S., Condițiile generale ale dreptului de a moșteni în Noul Cod civil, în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, 2012
RICU C. S., Moștenirea legală. Partajul succesoral.Practică judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, București, 2009
STĂNCIULESCU L., Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Edit. All Beck, București, 2002
STĂNCIULESCU L., Drept civil. Contracte și succesiuni, ed. a 4-a revăzută și actualizată, Edit. Hamangiu, București, 2008
STĂNCIULESCU L., Curs de drept civil. Succesiuni, ed. revăzută, Ed. Hamangiu, București, 2012
STOICA V., Dreptul la moștenire, Editura Universul Juridic, București, 2007
V. STOICA, L. DRAGU, Moștenirea legală în noul Cod civil, Editura Universul juridic, București, 2012
. UNGUR H.A, Fr. DEAK, În legătură cu dreptul de moștenire special al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, în R.R.D. nr. 11/1988
VASILESCU P., Regimuri matrimoniale. Partea generală, ed. a 2-a revăzută, Ed. Universul Juridic, București, 2009
VURDEA Ioan C., Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor, în R.R.D., nr. 4/1989
Trib. Supr., secția civilă, dec. nr. 1615 din 8 august 1972, în R. R. D. nr. 4/1973
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 190/1983, în C.D. 1983
C. S. J. dec. civ. 1031/1991, în Dreptul nr. 1/1992
Legea nr. 319/1944
Codul civil
=== cuprinѕ ===
Cuprins
CAPITOLUL1: NOȚIUNI GENERALE PRIVITOARE LA MOȘTENIRE
1. Mostenirea și felurile ei
2. Mostenirea legală
CAPITOLUL2: DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚIEI SUPRAVIEȚUITOARE DEFUNCTULUI SOȚ
1.Considerații generale
1.1. Sediul materiei
1.2. Conditiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni
1.3. Corelatia dintre dreptul de moștenire al soțului supravietuitor si comunitatea de bunuri a soților
1.4. Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor
2 Dreptul soțului supraviețuitor la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase
2.1.Câtimea dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
2.2.Imputarea cotei soțului supraviețuitor asupra masei succesorale și micșorarea în mod corespunzător, a părților cuvenite tuturor celorlalți moștenitori
2.3 Caractere juridice ale dreptului ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor
3 Dreptul special la moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nunta
4 Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor
5 Reglementarea rezervei soțului supraviețuitor în dreptul civil român
5. 1.Aspecte generale, reglementare și particularități
5.2Imputarea rezervei soțului supravietuitor
5.3. Situația soțului supraviețuitor în alte sisteme de drept
CAPITOLUL3: Considerațiuni finale
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile Succesorale ale Sotiei Supravietuitoare Defunctului Sot (ID: 127651)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.