Drepturile Sotului Supravietuitor In Cuprinsul Legiilor Speciale

INTRODUCERE

În cadrul tematicii vaste a dreptului succesoral, amplu tratată în doctrina și practica juridică, sub toate aspectele ei, problema drepturilor succesorale de care se bucură soțul supraviețuitor este o problemă aparte, datorită caracterului special al acestor drepturi, de extremă importanță și actualitate.

Doctrina de specialitate tratează tematica drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor într-un mod particular, individualizând acele drepturi cu caracter special, al căror titular este doar soțul supraviețuitor, cum ar fi dreptul asupra mobilierelor și obiectelor de uz caznic și dreptul de abitație, în raport de drepturile succesorale de drept comun, de care soțul beneficiază în concurs cu celălalte clase de moștenitori, în calitate de moștenitor legal sau testamentar al soțului defunct.

Referitor la prima categorie de drepturi succesorale, cele cu caracter special, acestea sunt lăsate soțului supraviețuitor în temeiul prezumției conform căreia, în virtutea relațiilor de afectivitate existente între cei doi, soțul defunct ar dori să îi asigure același nivel de trai soțului supraviețuitor, chiar și după moartea sa. În ceea ce privește dreptul la moștenire legală al soțulului supraviețuitor, în concurs cu celălalte clase de moștenitori, acesta se bucură de toate drepturile succesorale prevăzute de lege, cu caracterele juridice specifice- fiind moștenitor rezervatar- fără a putea înlătura sau fi înlăturat de la moștenire de celălalte clase de moștenitori.

Am apelat la acest scurt preambul pentru a putea face mai bine înțeles motivul pentru care am ales această temă în elaborarea lucrării mele de licență. Este o temă de extremă actualitate, cu o mare aplicabilitate practică, care suscită un permanent interes și o constantă atenție în rândul doctrinei și practicii de specialitate juridică.

Subiectul lucrării prezintă importanță atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Din punct de vedere teoretic, nu există nicio abordare a dreptului succesoral, indiferent de opinie, care să nu facă o amplă referire la drepturile soțului supraviețuitor, atât la cele cu caracter special, cât și la cele de drept comun. Din punct de vedere practic, nu se poate vorbi despre venirea la moștenire în ordinea claselor și gradelor de moștenitori, fără a se face referire la drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor. Chiar dacă acesta nu înlătură de la moștenire nicio clasă de moștenitori, venind în concurs cu aceștia, cota sa succesorală se impută asupra cotei celorlalți, diminuându-o. În plus, soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar fapt care prezintă importanță, chiar în cazul existenței unui legat lăsat de defunct, întrucât masa succesorală transmisă prin legat va fi redusă, dându-se la o parte rezerva succesorală a soțului supraviețuitor.

În fine, nu trebuie uitate drepturile speciale de care se bucură soțul supraviețuitor, respectiv dreptul asupra mobilierelor și obiectelor de uz caznic și dreptul de abitație asupra locuinței în care a conviețuit cu defunctul, indiferent de durata căsătoriei. Aceste bunuri sunt exceptate de la masa succesorală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Noul Cod Civil. Prin urmare, celălalte clase de moștenitori nu vor beneficia de drepturi succesorale asupra mobilierelor și obiectelor de uz caznic, nici asupra imobilului în care defunctul a locuit împreună cu soțul supraviețuitor, aceste fiind date de lege în patrimoniul soțului supraviețuitor, cu excepțiile prevăzute de cod.

Am structurat lucrarea de față în 3 capitole, pornind de la general la particular și ajungând până la studiul de caz din finalul lucrării, cu caracter strict particular, tratând drepturile soțului supraviețuitor în abordarea legilor speciale.

Primul capitol, intitulat Moștenriea , are caracter de scurtă intorducere în materia dreptului succesoral, făcând o prezentare teoretică și practică a noțiunilor de moștenire legală și testamentară, precum și caracterele juridice ale acestora, a condiților ce trebuiesc îndeplinite pentru a se putea veni la moștenire, precum și o introducere în aria claselor de moștenitori, cu sublinierea poziției soțulului supraviețuitor în raport cu acestea.

Cel de-al doilea capitol, intitulat Devoluțiunea legală a moștenirii, intră efectiv în miezul tematicii care face obiectul prezentei lucrări, tratând drepturile succesorale de care se bucură soțul supraviețuitor, în calitatea sa de moștenitor legal, în concurs cu celălalte clase de moștenitori. Așa cum arătam mai sus, soțului supraviețuitor nu îi sunt aplicabile în mod direct principiile ce guvernează devoluțiunea legală a moștenirii, prezentate în primul subpunct al capitolului doi, el venind în concurs cu toate clasele de moștenitori, neputând cu alte cuvinte nici înlătura, dar nici fi înlăturat de ceilalți moștenitori. Asta nu însemană însă că soțul supraviețuitor este în mod definitv exceptat de la aceste principii, el fiind un moștenitor legal, ce se supune devoluțiunii legale a moștenirii.

Capitolul trei, tratează sub numele aparent generic de Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, problema acelor drepturi cu caracter special de care se bucură soțul supraviețuitor, respectiv dreptul de abitație și dreptul asupra mobilierelor și obiectelor de uz caznic, în virtutrea prezumării de către legiuitor a intenției soțului defunct de a asigura celui supraviețuitor același nivel de trai și după moarte, datorită relațiilor de afectivitate existente între aceștia în timpul vieții. Capitolul trei abordează, prin urmare, pe larg, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească soțul supraviețuitor pentru a putea veni la moștenire în temeiul acestor drepturi speciale, precum și obiectul lor.

În fine, studiul de caz, după cum îi spune și titlul Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor în reglementarea legiilor speciale, reprezintă o analiză a modului în care legiuitorul a înțeles să reglementeze problema drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor în legi cu caracter special. Sunt prezentate drepturi precum cele de autor sau cele la restituirea terenurilor.

CAPITOLUL I

MOȘTENIRE- NOȚIUNI GENERALE

Noțiune

Moștenirea este definită în art. 953 C. Civ. ca fiind: „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.„ Rezultă deci că moștenirea reprezintă:

O transmisiune de patrimoniu;

Are ca obiect un patrimoniu constand atat în drepturi cat și în obligații, văzute în ansamblu;

Sensul transmisiunii este dinspre o persoană decedată către o persoană sau mai multe persoane, fizice sau juridice, în viață;

De cuius nu poate fi decat o persoană fizică, regulile care guvernează moștenirea nefiind aplicabile în cazul încetării existenței unei persoane juridice;

Cei care primesc moștenirea trebuie să fie în mod obligatoriu în ființă, să existe, indiferent că este vorba de persoane fizice, juridice sau de stat.

În ceea ce privește coexistența termenilor de moștenire și succesiune, aceasta se păstrează și în reglementarea Noului Cod Civil. Astfel, articolul 954 din Cod face referire la termenul de moștenire: „Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada domiciliului se face cu certificatul de deces, după caz, cu hotărarea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.„ Nu s-a renunțat însă nici la termenul de succesiune: „ moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară.„

Astfel, în materia dreptului de moștenire termenii de succesiune și moștenire sunt termeni echivalenți, în raporturile mortis causa cel din urmă fiind folosit în sens restrans, deoarece în sens larg privește orice fel de transmisiune de drepturi, inclusiv cea inter vivos. În sens restrans, dimpotrivă definește transmisiunea patrimoniului unei persoane decedate și masa succesorală sau, altfel spus, patrimoniul succesoral care se transmite.

Subiecții implicați în transmiterea patrimoniului succesoral sunt:

Persoanele decedate – defunctul, al cărui patrimoniu se transmite. Acesta e definit de doctrină drept autorul moștenirii sau autorul comun al comoștenitorilor.

Persoanele în ființă – cele care dobandesc patrimoniul celui decedat. Aceștia se numesc moștenitori sau succesori. Dacă vorbim de o moștenire testamentară, denumirea se transformă în legatari.

Felurile moștenirii

„Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă prin moștenire legală.„

Din dispozițiile art. 955 Cod Civil distingem existența a două feluri de moștenire, clasificate în funcție de izvorul vocației succesorale:

Moștenirea legală;

Moștenirea testamentară

Moștenirea legală presupune ca transmiterea patrimoniului succesoral să aibă loc în temeiul legii, după spiritul ei. De regulă se dispune în absența unui testament, sau chiar dacă defunctul a dispus asupra averii sale în timpul vieții prin testament, însă nu cu privire la întreg patrimoniul succesoral, sau cu privire la alte aspecte decat patrimoniul succesoral.

În situația dată, o parte din moștenire va fi totuși culeasă, chiar împotriva voinței testatorului, de așa-numiții moștenitori rezervatari. Ca atare, moștenirea testamentară și moștenirea legală pot coexista, putând vorbi de moștenire legală atunci când patrimoniul succesoral se transmite, în ordinea și cotele strict determinate de lege, persoanelor care au calitatea de moștenitori legali, universali, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Pe de altă parte, moștenirea testamentară presupune că transmiterea patrimoniului testatorului are loc în temeiul voinței sale, voință ce se exprimă prin testament. Cei cărora le revine patrimoniul succesoral transmis astfel se numesc legatari, putând fi la rândul lor universali- cu vocație la întregul patrimoniu transmis-, cu titlu universal- având drepul doar la o fracțiune din masa succesorală- și cu titlu particular- privind doar bunurile singulare, anume determinate.

Așa cum aminteam mai sus, există o coexistență între moștenirea legală și cea testamentară. Testatorul poate să facă un legat cu privire la o parte din patrimoniul succesoral, adică unul sau mai multe legate cu titlu universal sau cu titlu particular, privitoare la anumite cote din moștenire. În această situație devoluțiunea va fi testamentară în limitele legatului, și legală în ceea ce privește restul patrimoniului succesoral transmis.

Chiar în situația în care testatorul ar fi dispus cu privire la întreaga moștenire prin legat, moștenitorii rezervatari vor primi în temeiul devoluțiunii legale parte din patrimoniul succesoral transmis prin legat, aferent rezervei succesorale a acestora, chiar împotriva voinței testatorului. În această situație se poate vorbi din nou de o coexistență între moștenirea legală și cea testamentară, pentru partea care nu încalcă rezerva succesorală.

Există doar două cazuri în care moștenirea legală poate fi înlăturată de cea testamentară, cazuri prezentate într-o enumerare strict limitativă, de către doctrina de specilaitate:

Cazul în care testatorul a dispus cu privire la patrimoniul său prin unul sau mai multe legate universale în favoarea mai multor legatari universali care împreună au vocație la întreaga moștenire.

Cazul în care nu există moștenitori rezevatari.

1.3 Deschiderea succesiunii

Momentul deschiderii moștenirii îl reprezintă momentul morții defunctului, asta pentru că nu putem vorbi de o transmitere a moștenirii în cazul persoanelor în viață, sau de o transmisiune a drepturilor succesorale ale acestuia nulla viventis hereditatis. Prin urmare, înainte de moartea testatorului nu se poate vorbi de noțiunea de moștenitori, masă succesorală sau patrimoniu succesoral, toate acestea, inclusiv moștenitorii putând fi determinați numai după deschiderea moștenirii. Numai prin moartea autorului, moștenitorii prezumtivi se transformă în moștenitori efectivi.

Deschiderea moștenirii poate fi privită ca o consecință juridică a morții autorului, ce are ca efect transmiterea moștenirii către succesorii acestora. Moartea testatorului se constată fizic prin examinarea cadavrului sau juridic, prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte, nu de dispariție, pentru că declararea judecătorească a dispariției unei persoane fizice nu duce la deschiderea moștenirii acesteia: ”Cel dispărut este socotit în viață , dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.”

1.3.1 Data deschiderii moștenirii.

Data deschiderii moștenirii este reprezentată de data decesului testatorului. Ca atare, moștenitorii trebuie să dovedească atât moartea cât și momentul (ora și minutul) morții autorului lor. Dovada se face prin orice mijloc de probă, fiind vorba de un fapt și nu de un act juridic. Mijlocul de dovadă îl reprezintă certificatul de deces în cazul morții constatată fizic, sau hotărârea judecătorească declarativă de moarte în cazul morții constatată juridic, rămase definitive, data fiind în acest caz cea stabilită de instanță prin hotărâre.

În ceea ce privește persoanele dispărute, acestea pot fi declarate moarte prin hotărâre judecătorească, numai dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor indicii din care rezultă că persoana era în viață. Dacă această dată nu poate fi stabilită cu exactitate, termenul curge: „de la sfârșitul lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili cu exactitate nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic.„

Excepție de la această regulă face situația celui dispărut în situații deosebite, împrejurări care conduc la presupunerea rezonabilă că respectiva persoană a murit, va fi declarată moartă dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariția. Dispozițiile aceluiași articol 50 din Noul Cod Civil stabilesc că: „ atunci când este sigur că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție.„

Dacă hotărârea judecătorească declarativă de moarte stabilește o anumită dată, aceea este data morții testatorului. În caz contrar, se consideră că data morții este reprezentată de ultima oră a zilei stabilite ca fiind cea a morții. Această dată diferă de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, și nu trebuie confundate. Fiind vorba de un fapt juridic, dovada contrară se poate face prin orice mijloc de probă.

Cei interesați probează nu numai data la care a avut loc decesul ci și „ clipa morții” (adica ora sau minutul) daca aceștia doresc. Spre exemplu, daca mai multe persoane decedează în același moment cum ar fi cazul unui accident rutier sau feroviar, se consideră faptul ca toți au murit in aceeași clipă. Nu se poate determina exact clipa fiecarui individ.

În situația în care, după ce se declară prin decizie judecătorească moartea indivizilor, iar apoi este găsit certificatul de deces al respectivului individ, orice persoană poate ataca hotărârea si implicit a o anula. Nu trebuie încurcată deschiderea moștenirii cu deschiderea procedurii succesorale notariale.

1.3.2 Importanța datei deschiderii moștenirii

Această dată are o importanță deosebită din punct de vedere judiciar:

În funcție de acest moment se stabilesc persoanele chemate la moștenire, în urma unui testament, capacitatea lor succesorală sau chiar in urma drepturilor ce li se cuvin.

Aceasta este data la care se retroactivează renunțarea sau acceptarea moștenirii.

În situația în care există mai mulți moștenitori , această dată marchează începutul stării de indiviziune dintre aceștia.

În acest punct, actele ce sunt în legătură cu moștenirea devin valabile

Este data compunerii și hotărârii valorii masei succesorale.

De subliniat este faptul că actele realizate dupa deschiderea moștenirii sunt guvernate de legea activă în momentul în care acestea au fost întocmite.

1.4 Locul deschiderii moștenirii

1.4.1 Noțiunea de loc al deschiderii moștenirii

Ultimul domiciliu al decedatului este și locul deschiderii moștenirii,irelevant fiind locul în care acesta a decedat. Acesta este ales locul de deschidere al moștenirii tocmai pentru că se consideră că este mult mai ușor de rezolvat problemele ce pot aparea în decursul derularii moștenirii.

Nu trebuie confundați termenii reședintă și domiciliu. Domiciliul este locuința principală a individului pe când reședința este locuința secundară. Atunci când domiciliul unei persoane nu poate fi determinat, reședința este cea care o înlocuiește.

Dacă nici reședința nu este cunoscuta, nici domiciliul, atunci locul de deschidere al moștenirii este locul ce se află în sfera de acțiune a unui notar public de pe teritoriul țării, acolo unde defunctul are cel puțin un imobil pe care îl poate lăsa moștenire.

În cazul în care nu are niciun imobil pentru a îl lăsa drept moștenire, atunci locul deschiderii moștenirii este locul ce se află în sfera de acțiune a unui notar public de pe teritoriul țării, acolo unde defunctul are cel puțin un mobil pe care îl poate lăsa moștenire.

Daca nu are nici bunuri mobile nici bunuri imobile, atunci locul deschiderii moșteniri se considera în circumscripția primului notar public sesizat.

Aplicarea acestui dispozitiv este valabilă în cazul în care primul organ sesizat este instanța de judecată. Dovada ultimului domiciliu, de regulă, se face pe baza cărții de identitate si/ sau a certificatului de deces a respectivei persoane ce va lăsa bunuri drept moștenire sau pe baza hotărârii judecătorești. Se va face prin mijloace de probă dovada domiciliului, fiind o situație de fapt.

1.4.2 Importanța practică a locului deschiderii moștenirii

Importanța acestui loc de deschidere a moștenirii este dată de faptul că pe baza lui sunt determinate organele teritoriale ce trebuie să rezolve problemele juridice în legătură cu moștenirea:

Secretarul consiliului local sau orice persoana din raza localitații aleasă ca loc de deschidere al moștenirii poate cere deschiderea procedurii succesorale.

„Competența notarului public din biroul situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu;ca excepție în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre birourile notariale din circumscripția teritorială a judecătoriei în care a avut domiciliul cel din urmă autor”

Instanța judecătorească este stabilită tot în urma acestui loc

Această instanță judecătorească a ultimului domiciliu este capabilă să judece următoarele:

Cererile cu privire la executarea sau validarea dispozițiilor din testament

Cereri cu legătură directă asupra moștenirii precum și asupra pretențiilor moștenitorilor

Cererile creditorului sau legatorilor decedatului

Cereri de anulare a certificatului de moștenire realizat de notarul public

Chiar dacă moștenirea nu include bunuri imobiliare, competența aparține instanței ultimului domiciliu al decedatului.

1.5 Condițiile deschiderii moștenirii

Conform art.957 Noului Cod Civil, pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să existe în momentul deschiderii succesiunii, având astfel capacitatea succesorală. Capacitatea succesorală se poate defini astfel drept aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi și obligații ce decurg din calitatea de moștenitor. Capacitatea succesorală se definește separat de capacitatea de folosință sau de capacitatea de exercițiu.

1.5.1 Capacitatea succesorală

În momentul deschiderii moștenirii, dovada ,,existenței,, revine aceluia care pretinde drepturi asupra moștenirii și care poate fi moștenitorul în cauză sau succesorii săi în drepturi. Moștenitorul poate dovedi în mod direct sau prin succesorii săi în drepturi, caz în care dobândirea moștenirii se face prin ,,retransmitere,, – adică moștenire succesivă, ce nu trebuie a fi confundată cu moștenirea în ,,nume propriu,, sau cu cea prin ,,reprezentare,,.

Prin dovadă înțelegem atât existența persoanei la momentul deschiderii succesiunii cât și legătura ei cu momentul morții celui care lasă moștenirea.

Persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală fără deosebire de naționalitate, rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenență politică, de avere sau de origine socială (Constituție, art.4).

Dovada este constituită de actele de stare civilă iar dacă moștenitorul care a fost în viață la data deschiderii moștenirii, a decedat, dovada o constituie certificatul de deces sau o hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte din care să rezulte că decesul moștenitorului a intervenit după deschiderea moștenirii. Cei interesați pot face dovada contrară prin orice mijloace admise de lege.

În cazul decesului survenit imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale – inclusiv cel de opțiune succesorală – vor trece la proprii săi moștenitori ca parte a patrimoniului succesoral lăsat de el. Capacitatea succesorală nu este condiționată de durata vieții moștenitorului după data deschiderii moștenirii.

Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii se consideră că există cu condiția de a se naște vii, iar existența lor începe la data nașterii conform art.36 Noul Cod Civil, așa încât cel care pretinde moștenirea în numele copilului trebuie să facă dovada prin orice mijloace admise de lege că data concepției copilului se situează înainte de momentul deschiderii succesiunii și că el s-a născut viu.

Momentul concepției fiind greu de stabilit, la art.412 alin.1 se prevede o prezumție legală cu privire la perioada concepției, ca fiind intervalul cuprins între a 300 zi și a 180a zi dinaintea nașterii. Spre pildă, dacă se face dovada că un copil s-a născut viu înainte de a fi trecut 301 zile de la moartea lui de cuius, prin aplicarea prezumției timpului legal al concepțiunii, acesta dobândește capacitatea succesorală chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii nu se născuse.

Persoanele dispărute sunt, conform art. 53 Noul Cod Civil, socotite a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. Înțelegem de aici că atât persoanele declarate judecătorește cât și cele nedeclarate, dar considerate a fi dispărute, au capacitate succesorală fiind considerate de lege în viață.

Dispărutul are o capacitate succesorală ,,provizorie,, cu finalitatea fie în reapariția persoanei fie în constatarea fizică a morții sau declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morții acestuia.

Capacitatea succesorală a dispărutului se desființează retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă că la data morții celui care lasă moștenirea, dispărutul nu mai exista. Se consideră astfel că persoana dispărută nu avea capacitate succesorală și deci bunule primite drept succesiune în numele acestuia necesită a fi înapoiate la masa succesorală, modificând cotele celorlalți moștenitori.

Persoanele juridice au capacitatea succesorală dacă sunt în ființă, la data deschiderii acesteia sau de la data înregistrării dacă sunt supuse înregistrării sau de la data actului de înființare ori de la data autorizării constituirii lor.( art.205 alin(1) și (2) N.C. civ.)

Ca o caracteristică pentru persoanele juridice, acestea pot dobândi moștenirea exclusiv prin legat cuprins în testament, deci exclusiv ca moștenire testamentară, legea recunoscând și persoanelor juridice o capacitate de folosință anticipată, aici fiind inclusă și capacitatea succesorală, de la data actului de înființare dacă bunurile succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.(art. 205 alin.3 N.C.civ.)

Predecedații și persoanele juridice care au încetat să mai aibă ființă își pierd capacitatea succesorală. Deși predecedatul este exclus de la moștenire în cadrul moștenirii legale, descendenții săi vor putea veni la succesiune în condițiile prevăzute de lege pentru reprezentarea succesorală. Spre pildă, copii unui predecedat, la momentul morții bunicului lor vor putea veni la noua moștenire deschisă, urcând în locul ascendentului lor. De asemenea, copilul conceput înaintea deschiderii moștenirii dar născut mort, se consideră a nu fi existat.

Comorienții, persoane decedate în aceeași împrejurare și în condiții în care nu se poate stabili dacă o persoană a supraviețuit altora și codecedații, persoane decedate în împrejurări diferite de natură a nu se putea stabili care a supraviețuit altora, aceste persoane nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta potrivit art.957 alin(2) N.C.civ. Pe de altă parte, codecedații sunt definiți de doctrina de specialitate ca fiind persoanele „decedate în împrejurări diferite, de natură a nu se putea stabili care persoană a supraviețuit celeilalte.„ Deci, diferența între comorienți și codecedați este făcută de împrejurările și locul în care a avut loc decesul, în timp ce asemănarea este dată de imposibilitatea stabilirii supraviețuirii unei persoane față de cealaltă și, prin urmare, de imposibilitatea stabilirii vocației succesorale a unora dintre comorienți sau codecedați.

În dreptul roman, se considera că persoanele puternice, în funcție de sex și vârstă, supraviețuiau celor mai slabe din acest punct de vedere. Prin urmare, aceștia, presupunându-se că erau în viață la data deschiderii moștenirii, aveau vocație succesorală. Singura excepție prevăzută în dreptul roman era cea a comorienților care nu erau rude de sânge. Despre aceștia se considera că au murit deodată și, ca atare, că nu aveau vocație succesorală.

În dreptul actual, este instituită prezumția morții concomitente, conform căreia, dacă decesul intervine ca urmare a unui accident feroviar, aerian, a unui cutremur, a prăbușirii unei construcții sau a altei calamități, nu se mai pune problema rezistenței fizice a unei persoane în funcție de sex sau vârstă, ci se aplică această prezumție conform căreia: „ persoanele care au decedat dar nu se poate stabili că una a supraviețuit celeilalte, indiferent că sunt codecedați sau comorienți, nu se vor putea moșteni deoarece, nesupraviețuind una alteia, niciuna nu dobândește capacitate succesorală, chiar dacă au vocație succesorală reciprocă.„

Această prezumție este prevăzută și în art.957 alin. 2 Noul Cod Civil: „ Dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe cealaltă.„ Așadar, comorienții și codecedații au vocație succesorală reciprocă, dar, decedând în împrejurări asemănătoare sau diferite, în imposibilitatea de a se stabili ordinea decesului, nu au capacitate succesorală.

1.5.2 Vocația succesorală.

Vocația succesorală reprezintă dreptul concret al persoanelor asupra unei moșteniri deja deschise. Reprezintă o a doua condiție pozitivă ce trebuie îndeplinită de cei care vin la moștenirea unui defunct. Ea nu trebuie confundată cu devoluțiunea succesorală, ce se referă la determinarea persoanelor chemate la moștenirea patrimoniului lui de cuius.

Vocația succesorală se se dobândește pe două căi:

Legal, în lipsa unui testament sau în cazul existenței unui testament ineficace;

Testamentar, în baza testamentului lăsat de defunct.

Persoanele cu vocație la moștenire în virtutea legii sunt:

Rudele defunctului;

Soțul supraviețuitor;

Statul

În virtutea unui testament dobândesc vocație succesorală toți cei care au capacitate succesorală în temeiul testamentului lăsat de defunct, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.

În sens general, vocația la moștenire reprezintă o vocație potențială de a veni la moștenirea lăsată de o altă persoană a rudelor în linie directă fără limită de grad. În sens special, este vorba de o vocație utilă a persoanelor care vor veni efectiv la moștenirea lăsată de defunct. Niciuna din cele două vocații nu se confundă cu aptitudinea generală abstractă a oricărei persoane de a-și exercita dreptul general la moștenire garantat prin constituție. Aceasta este o aptitudine abstractă: „devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv prin vocația concretă la moștenire.„

1.5.3 Nedemnitatea succesorală.

Conform art.958-961 N.C.civ. o persoană trebuie să îndeplinească și o condiție negativă, și anume să nu fie nedemnă de a moșteni, ceea ce înseamnă că s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de defunct sau față de memoria acestuia, ceea ce reprezintă decăderea acestuia din dreptul de a-l moșteni.

Există o diferență între nedemnitate și incapacitate succesorală. Nedemnitatea este o sancțiune civilă care se apică celui vinovat de săvârșirea unei fapte față de cel care lasă moștenirea sau față de memoria acestuia, fiind opera legii sau a unei instanțe de judecată și nu expresia voinței celui care lasă moștenirea. Ea are următoarele caracteristici:

Priveste atât moștenirea legală cât și legatele cu care nedemnul a fost gratificat prin testament

Operează direct sau poate fi judiciară (declarată de instanța judecătorească)

Efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau prin act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.

Se aplică și produce efect numai în ce privește autorul faptei, nu și față de alte persoane chemate la moștenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare

Nedemnul este înlăturat numai de la moștenirea persoanei față de care a săvârșit faptele, domeniul de aplicare ne putând fi extins și la alte moșteniri.

Sancțiunea nedemnității se aplică numai pentru fapte săvârșite cu vinovăție, adică moștenitorul trebuie să fi acționat cu discernământ

Nedemnitatea este de două feluri : nedemnitate de drept și nedemnitate juridiciară.

În ce privește nedemnitatea de drept, o persoană este de drept nedemnă de a moșteni:

Persoana este condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea.

Persoana este condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni înainte de deschiderea moștenirii, cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului. Dacă condamnarea pentru faptele de mai sus este împiedicată prin decesul autorului, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează numai dacă aceste fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă art.958 alin(2) N.C.civ.

Nedemnitatea de drept, se constată oricând , la cererea persoanei interesate, sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă aceasta.

Nedemnitatea judiciară se aplică în următoarele cazuri:

Persoană condamnată penal pentru săvârșirea cu intenție a unor fapte grave de vioelnță impotriva celui care lasă moștenirea, fizice sau morale sau după caz fapte care au avut ca urmare moartea victimei.

Persoană care cu rea credință a ascuns, a alterat a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

Se aplică celor care, folosindu-se de violență, l-au împiedicat pe defunct să modifice, să întocmească sau să revoce testamentul.

Nedemnitatea judiciară nu operează de drept, ci trebuie invocată în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, sub sancțiunea decăderii, de către oricare dintre succesibili. Prin excepție, termenul de un an nu se va calcula de la data deschiderii moștenirii ci de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în primele două cazuri. În cazul în care a intervenit amnistia, prescripția răspunderii penale sau decesul autorului faptei, acestea fiind constate prin hotărâre judecătorească civilă definitivă, termenul de un an va curge de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri. În fine, dacă succesibilul a cunoscut cazul de nedemnitate ulterior deschiderii moștenirii, termenul va curge de la data cunoașterii acestui fapt.

Pe lângă succesibili, au dreptul de a invoca nedemnitatea și creditorii acestora pe calea acțiunii oblice, conform art. 1560 Noul Cod Civil. Inclusiv nedemnul poate să își invoce propria nedemnitate, fiind vorba de înlăturarea lui efectivă de la moștenire, întrucât nedemnitatea operează de drept. Nedemnitatea se invocă în termenul arătat mai sus, dar numai după deschiderea moștenirii și numai în cazul unei vocații succesorale concrete. Ea poate fi invocată numai față de nedemnul în viață, sau, în caz de deces al acestuia, față de moștenitorii legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri. De asemenea poate fi invocată împotriva copiilor defunctului înainte de data deschiderii moștenirii.

În ceea ce privește efectele produse de nedemnitate, aceasta desființează retroactiv titlul de moștenitor al nedemnului. Acesta este considerat ca fiind lipsit de drepturi cu privire la moștenire, atât cu privire la cea legală cât și cu privire la cea testamentară. În aceste condiții nedemnului nu i se cuvine nici măcar rezerva succesorală, titlul său de moștenitor fiind desființat. Partea sa de moștenire va reveni celor în concurs cu care el ar fi venit la moștenire sau pe care i-ar fi înlăturat prin prezența sa de la moștenire. Pot să profite și legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul era moștenitor rezervatar.

Dacă, înainte de constatarea nedemnității, acesta ar fi intrat în posesia bunurilor moștenirii, va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptățite, în principiu în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, prin despăgubiri. De asemenea, acesta va restitui fructele, naturale, industriale și civile, rezultate din bunurile moștenirii, fiind considerat posesor de rea-credință. Drepturile și obligațiile nedemnului stinse prin confuziune vor renaște retroactiv. Totodată, acesta va avea dreptul să i se restituie cheltuielile necesare, cele utile și cele făcute pentru achitarea datoriilor moștenirii.

Nedemnitatea nu îi afectează pe descendenții nedemnului. Aceștia pot veni la moștenire atât în nume propriu cât și prin reprezentare succesorală:„nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii, poate fi reprezentat„

Pentru a înțelege acest aspect vom porni de la analiza următoarei spețe. Unicul fiu al defunctului este nedemn și are la rândul său un copil. Acesta din urmă va putea culege întreaga moștenire a lui de cuius în nume propriu, el fiind singurul chemat la moștenire, în absența unor moștenitori de grad mai apropiat, înlăturând de la moștenire celălalte rude ale defunctului, din clasele inferioare. Nedemnitatea tatălui nu îl va afecta. Dacă defunctul ar avea doi copii, unul nedemn, celălalt nu, copiii nedemnului vor veni la moștenire însă nu în nume propriu, ci prin reprezentare, indiferent dacă tatăl lor nedemn ar mai fi sau nu în viață la data deschiderii moștenirii, întrucât nedemnitatea nu afectează reprezentarea succesorală. Aceleași reguli se vor aplica și în cazul copiilor fraților și surorilor defunctului, precum și descendenților subsecvenți ai nedemnului pe linie colaterală.

În cazul în care, între momentul deschiderii moștenirii și cel al constatării nedemnității, nedemnul a încheiat acte juridice cu terțe persoane, privitoare la bunurile moștenirii, acestea vor fi desființate cu efect retroactiv odată cu desființarea titlului de moștenitor al defunctului. Acest principiu se va aplica însă numai în raporturile cu terții de rea-credință, nu cu cei de bună-credință care nu au cunoscut vicierea titlului de moștenitor al nedemnului.

Prin excepție vor rămâne valabile următoarele categorii de acte prevăzute de art. 960 alin.3 Noul Cod Civil:

Actele de conservare și cele de administrare care profită moștenitorilor;

Actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate cu terții de bună-credință;

În aceste două situații nedemnul va trebui să plătească moștenitorilor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, în calitate de posesor de rea-credință.

Efectele nedemnității pot fi înlăturate expres prin testament sau prin intermediul unei declarații autentice la notar. În lipsa unor astfel de manifestări exprese nu se poate vorbi de o înlăturare a efectelor nedemnității. Lăsarea unui legat nedemnului după constatarea nedemnității sau intervenirea reabilitării nedemnului, a amnistiei postcondamnatorii, a grațierii sau a prescripției nu înlătură efectele nedemnității.

CAPITOLUL II

DEVOLUȚIUNEA LEGALĂ A MOȘTENIRII

Devoluțiunea legală a moștenirii presupune transmiterea ei în temeiul legii, persoanelor cărora li se cuvine, în ordinea și în cotele determinate de lege, după ce aceste persoane sunt determinate. În absența unui testament, se aplică devoluțiunea legală a moștenirii. Există însă și excepții. Astfel, ea poate interveni și în prezența unui testament, dacă acesta nu cuprinde legate, ci doar dispoziții de ultimă voință. Testamentul poate însă să cuprindă dispoziții de dezmoștenire sau exhereditate, prin care este înlăturată de la moștenire o anumită categorie de moștenitori. În această situație vor veni la moștenire ceilalți moștenitori legali care își vor împărți masa succesorală.

Prin urmare, se poate observa că moștenirea legală poate coexista cu moștenirea testamentară, dacă de cuius a dispus prin testament numai cu privire la o parte din moștenirea sa, sau a lăsat moștenitori rezervatari, caz în care partea din moștenire neafectată de rezervă se va transmite conform voinței acestuia, iar cealaltă parte după regulile moștenirii legale.

Dacă sunt întrunite condițiile generale pentru ca o persoană să vină la moștenire, despre care am vorbit mai sus, respectiv vocația succesorală concretă și dreptul de a veni la moștenire, va opera transmiterea legală a moștenirii, ca drept, nu ca obligație.

2.1 Principiile generale aplicabile în materie succesorală

Există trei principii în baza cărora se stabilesc persoanele cu vocație succesorală concretă, care pot veni la moștenire, stabilite în funcție de clasele de moștenitori și de gradele de rudenie, respectiv:

Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor legale de moștenitori;

Principiul proximității gradelor de rudenie între moștenitorii de aceeași clasă;

Principiul egalității claselor rudelor în cadrul aceleiași clase aceleiași grad, chemate la moștenire.

2.1.1 Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor legale de moștenitori.

Prin clasă de moștenitori se înțelge o categorie de rude care, în mod colectiv, înlătură de la moștenire sau este înlăturată de la moștenire de o altă categorie de rude. Sunt stabilite patru clase de moștenitori legali:

Prima clasă a descendenților în linie directă, în care intră copiii, nepoții de bunic, strănepoții defunctului, fără limită de grad;

Clasa a doua, numită clasa ascendenților privilegiați, care cuprinde părinții defunctului și pe colateralii privilegiați adică frații și surorile defunctului împreună cu descendenții acestora fără limită de grad;

Clasa a treia, a ascendenților ordinari, care cuprinde bunicii și străbunicii defunctului fără limită de grad;

Clasa a patra, a colateralilor ordinari, adică unchii, mătușile, verii primari ai defunctului.

Principul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori presupune că:

Rudele din prima categorie înlătură de la moștenire celălalte clase.

Prin urmare, rudele din clasa a doua sunt chemate la moștenire dacă nu există rude din clasa întâi, ori acestea sunt nedemne sau renunțătoare. La fel se va întâmpla și cu rudele din clasa a doua și a treia de moștenitori.

Anumite persoane pot face parte concomitent din două clase de moștenitori. Astfel, poate exista o căsătorie între nepotul de bunic al defunctului și nepotul de frate al defunctului, căsătorie din care poate rezulta un copil. Acesta va face parte din ambele clase de moștenitori, din clasa întâi ca strănepot al defunctului și din clasa a doua ca strănepot de frate al defunctului. Într-o atare situație el va avea dreptul de a opta între cele două clase de moștenitori din care face parte concomitent.

Soțul supraviețuitor al defunctului nu face parte din nicio clasă de moștenitori pentru că nu este rudă cu defunctul dar vine la moștenire în concurs cu toate clasele de moștenitori, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Totodată, nefăcând parte din nicio clasă de moștenitori nu va putea înlătura pe alte clase de moștenitori, dar nici nu va putea fi înlăturat de alte clase de moștenitori, indiferent de cei cu care ar veni în concurs.

2.1.2 Principiul proximității gradelor de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă de moștenitori.

În cadrul aceleiași clase de moștenitori, rudele în grad mai apropiat vor avea întâietate față de rudele de grad mai îndepărtat conform principiului proximitor excludint remotiorem. astfel, în cadrul aceleiași clase, vocația concretă la moștenire este dată de gradul de rudenie, cu două excepții:

În clasa a doua de moștenitori, părinții, deși rude de gradul întâi, nu vor înlătura de la moștenire pe rudele de gradul al doilea; frate, soră. Vor veni împreună la moștenire.

Reprezentarea succesorală.

2.1.3 Principiul egalității în cadrul aceleiași clase a rudelor de același grad.

Între moștenitorii de aceeași clasă și același grad, moștenirea se împarte în mod egal. Sunt prevăzute de lege două excepții:

Împărțirea pe tulpini în cadrul reprezentării succesorale;

Împărțirea pe linii în cazul colateralilor privilegiați, fraților sau surorilor provenite din părinți diferiți, cosangvini sau uterini, descendenților de frați și surori din categorii diferite.

În aceste două cazuri părinții vor culege o cotă fixă indiferent de numărul celor cu care vin în concurs.

2.1.4 Soțul supraviețuitor

Așa cum arătam mai sus soțul supraviețuitor , nefăcând parte din nicio clasă de moștenitori, nu înlătură de la moștenire alte clase de moștenitori, dar nici nu este înlăturat, indiferent de cei cu care ar veni în concurs. Pentru a putea însă veni la moștenire este necesar ca, la data deschiderii moștenirii să nu existe o hotărâre definitvă de divorț. În cazul în care nu există o altă clasă de moștenitori, ori aceștia sunt nedemni sau renunțători, soțul culege întreaga moștenire.

2.2. Drepturile soțului supraviețuitor în concurs cu celălalte clase de moștenitori.

Făcând o privire retrospectivă, inițial, soțul supraviețuitor era văzut ca un succesor neregulat și nerezervatar. A apărut apoi Legea 319/1944 care l-a trecut în rândul moștenitorilor regulați și rezervatari, conferindu-i un drept succesoral de a veni în concurs la moștenire cu oricare din clasele de moștenitori, plus drepturile succesorale speciale . erau astfel întărite relațiile de familie și patrimoniale între soți, i se acorda un drept la moștenire soțului supraviețuitor în plină propietate, în concurs cu orice clasă de moștenitori, un drept de abitație, un drept de moștenire legală special. Toate aceste dispoziții se regăseau și în Codul Civil de la 1864, la articolele 970-974, dar și în doctrina de specialitate, un exemplu reprezentându-l Tratatul de drept succesoral al lui Francisc Deak, și în jurisprudența referitoare la căsătoria putativă, la calificarea dreptului de abitație al soțului supraviețuitor.

Odată cu apariția Noului Cod Civil, în 2009, s-a simțit nevoia unei noi reglementări în raport de dinamica vieții sociale actuale. S-au acordat soțului supraviețuitor, pe lângă drepturile preluate din Codul Civil de la 1864 și anumite drepturi bănești prevăzute și de legi speciale, având în vedere diminuarea considerabilă a venitului soțului supraviețuitor la pensie, direct proporțională cu scăderea puterii de muncă. În articolul 1 al legii 578/2004, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că soțul supraviețuitor pensionar la data deschiderii moștenirii, va primi, la cerere, în condițiile legii pensiilor și asigurărilor sociale de stat, un ajutor bănesc lunar în cuantum de 25% din pensia soțului defunct, dacă îndeplinește următoarele condiții:

Este pensionar în momentul deschiderii moștenirii, conform sistemulu public de pensii și de asigurări sociale de stat;

Nu se recăsătorește;

Căsătoria a durat cel puțin 15 ani, sau mai puțin, dar nu sub 10 ani;

Să fi împlinit vârsta standard de pensionare conform legii 19/2000.

Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la art. 83-93 reglementează dreptul soțului supraviețuitor la pensie de urmaș pe toată durata vieții. Pentru a primi acest drept trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

Să împliniească vârsta standard de pensionare la data deschiderii succesiunii;

Durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 15 ani, sau de 10 ani, în acest ultim caz cuantumul pensiei de urmaș diminuându-se cu 6,0%, proporțional cu fiecare an de căsătorie care au lipsit până la împlinirea celor 15 ani. Durata căsătoriei poate fi de 1 an, caz în care soțul supraviețuitor va beneficia de pensie de invaliditate de gradul I sau II, dacă soțul decedat a murit ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Drepturi speciale îi sunt acordate soțului supraviețuitor și prin legea 302/2004 privind statutul judicătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, articolul 84 prevede că soțul supraviețuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul la pensie de urmaș, dacă a împlinit vârsta de 60 de ani, procent din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul la data deschiderii succesiunii.

În fine, conform dispozițiilor Ordonanței nr. 102/1999 cu modificările și completările ulterioare, soțul supraviețuitor are dreptul la o indemnizație lunară de 100 de lei neimpozabilă, cu condiția să nu se recăsătorească.

2.2.1 Concursul soțului supraviețuitor cu celălalte clase de moștenitori.

Așa cum arătam mai sus, pentru a putea veni în concurs cu celălalte clase de moștenitori, trebuie să nu existe o hotărâre de divorț la data deschiderii moștenirii. Divorțul, în lumina Noului Cod Civil este de două feluri:

Divorțul remediu, prin acordul sau la cererea unuia dintre soți, ori din motive de sănătate;

Divorțul din culpa soților, dacă au fost grav vătămate raporturile de căsătorie, vătămare ce face imposibilă continuarea acesteia, ori în cazul în care există o separație în fapt de cel puțin 2 ani.

Este importantă distincția între cele două tipuri de divorț prin prisma efectelor pe care le produce asupra drepturilor soțului supraviețuitor. În primul caz, hotărârea rămâne definitivă la data eliberării certificatului de divorț, iar în cel de-al doilea caz se acordă un termen de 30 de zile pentru o eventuală retragere a cererii de divorț, iar dacă în acest termen intervine decesul unuia dintre soți, cel rămas în viață va avea calitatea de soț supraviețuitor și va putea veni la moștenirea defunctului.

Dacă divorțul intervine ca urmare a cererii unuia dintre soți, hotărârea prin care se constată aceasta este de la început definitivă, nesuscpetibilă de apel. Dacă decesul unuia dintre soți survine între momentul formulării cererii și momentul acceptării ei de către celălalt soț, soțul supraviețuitor va putea veni la moștenirea soțului defunct, în concurs cu celălalte rude. Dacă divorțul survine din motive de sănătate, iar între momentul introducerii cererii de divorț și momentul rămânerii definitive a hotărârii intervine decesul unuia dintre soți, soțul supraviețuitor va veni la moștenire împreună cu celălalte clase de moștenitori.

În fine, divorțul poate fi pronunțat și din culpa soților, din motive precum vătamarea gravă a raporturilor dintre soți, separarea în fapt a soților timp de cel puțin doi ani, caz în care desfacerea căsătoriei intervine la data pronunțării hotărârii definitve, suspceptibilă de toate căile de atac. Dacă soțul reclamant decedează în cursul divorțului survenit din culpa soțului pârât, acțiunea fiind continuată de moșteniri, divorțul pronunțându-se până la urmă din culpa soțului pârât , căsătoria se va considera desfăcută la data decesului soțului reclamant. Astfel, soțul culpabil este înlăturat de la moștenire. Prin excepție, dacă acțiunea nu a fost continuată de moștenitorii defunctului, soțul vinovat își va păstra calitatea de soț dintr-o căsătorie valabilă și va veni la moștenire în concurs cu ceilalți. În caz de separare în fapt, se păstrează calitatea de soț supraviețuitor.

Căsătoria poate înceta și ca urmare a constatării nulității ei, în următoarele cazuri:

Bigamie;

Căsătoria între persoane de același sex;

Aliențaie mintală;

Nerespectarea condițiilor pentru valabilitatea căsătoriei;

Căsătoria putativă.

Dacă defunctul a fost declarat mort pe cale judecătorească, iar soțul supraviețuitor, de bună-credință, s-a recăsătorit crezându-l mort, el nu va mai putea veni la moștenirea soțului defunct, dar căsătoria cu cel de-al doilea soț va rămâne valabilă, chiar în caz de reapariție, și îl va putea moșteni. Dacă însă a fost de rea-credință, va fi considerat bigam, iar cea de-a doua căsătorie va fi lovită de nulitate absolută.

Căsătoria poate fi lovită și de nulitate relativă, ca urmare a viciilor de consimțământ sau a lipsei discernământului la încheierea căsătoriei. În toate cazurile de desființare a căsătoriei nu se poate vorbi de un drept al soțului supraviețuitor în concurs cu celălalte clase de moștenitori, întrucât cei doi sunt considerați a nu fi fost căsătoriți niciodată. De la această regulă există excepția soțului de bună-credință: „soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă.„

2.3 Regimul comunității matrimoniale

Regimul matrimonial ales de soți este de două feluri:

Comunitatea legală de bunuri;

Comunitatea convențională de bunuri;

În regimul comunității legale, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, sunt considerate bunuri comune de la data dobândirii lor. De aceste bunuri se va putea dispune prin legat de oricare dintre soți, la încetarea căsătoriei. Comunitatea legală poate fi modificată, potrivit dispozițiilor art. 369 din Noul Cod Civil în termen de un an de la încheierea căsătoriei, la cererea oricăruia dintre soți, respectându-se condițiile încheierii convențiilor matrimoniale.

Soții pot însă să aleagă, în condițiile art. 312 alin 1 Noul Cod Civil, regimul comunității convenționale, putând încheia o convenție matrimonială, înaintea sau în timpul căsătoriei, în acest din urmă caz doar după trecerea unui an de la încheierea ei, în forma unui act autentic sau prin mandat cu procură specială și conținut predeterminat. Se derogă astfel de la principul comunității legale de bunuri prin introducerea în comunitate a unor bunuri dobândite cu caracter de bun propriu, înaintea sau în timpul căsătoriei, restrângerea comunității la anumite bunuri specificate în convenția matrimonială, introducerea clauzei de preciput.

Regimul comunității convenționale nu afectează dreptul succesoral al soțului supraviețuitor în concurs cu celălalte clase de moștenitori, însă masa succesorală va cuprinde în acest caz și unele bunuri proprii dobândite de soți înainte sau după căsătorie, ori va fi după caz lipsită de anumite bunuri de care soțul defunct a dispus în timpul vieții potrivit convenției.

Soțul supraviețuitor va fi codevălmaș cu privire la partea sa din comunitatea de bunuri, prezumându-se că a contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor. Astfel, el va împărți bunurile comune și proprii care alcătuiesc masa succesorală cu ceilalți moștenitori.

2.4 Cota succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu celălalte clase de moștenitori

Așa cum am arătat mai sus, în concurs cu celălalte clase de moștenitori, soțul supraviețuitor beneficiază de o cotă-parte din moștenire variabilă, în funcție de clasa cu care vine în concurs. Astfel, în concurs cu descendenții din prima clasă de moștenitori, soțul beneficiază de o cotă de ¼ din moștenire. În concurs cu ascendenții privilegiați sau colateralii privilegiați și descendenții acestora, are dreptul la 1/3 din moștenire, indiferent de numărul lor. În concurs numai cu ascendenții privilegiați sau cu colateralii privilegiați, , beneficiază de ½ dim moștenire. În concurs cu colateralii ordinari sau ascendenții ordinari, beneficiază de ¾ din moștenire. În absența oricărei clase de moștenitori soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.

Se stabilește un raport invers proporțional între dreptul succesoral al soțului supraviețuitor și rudele defunctului de gradul cel mai îndepărtat, cu care acesta vine în concurs. Cota succesorală a soțului crește în concurs cu rudele de grad mai îndepărtat.

Așadar, soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu toate celelalte clase de moștenitori cota sa pornind de la ¼ în raport cu descendenții din prima clasă și ajungând până la întreaga moștenire, în absența celorlalte clase. El primește astfel o cotă invariabilă din moștenire în raport cu rudele din aceeași clasă cu care vine în concurs, dar variabilă în raport cu diferitele clase de moștenitori.

Având în vedere dispozițiile art.970 Noul Cod civil, întreaga masă succesorală preia cota de moștenire a soțului supraviețuitor, ducând astfel inevitabil la scăderea masei succesorale asupra căreia se impută cotele cuvenite moștenitorilor cu care vine în concurs.

În raport cu descendenții, soțul supraviețuitor are dreptul la ¼ din moștenire urmând ca restul de ¾ să se împartă între descendenți în mod egal, conform art.975, alin(3) Noul Cod civil.

În raport cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, soțul supraviețuitor are dreptul la ½ din moștenire urmând ca restul de ½ să se împartă în mod egal între aceștia.

În raport cu ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari, acesta are dreptul la ¾ din moștenire urmând ca ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari să împartă în mod egal ¼ din moștenire.

În literatură se susținea opinia, până la intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, că împărțirea s-ar face în cazul în care soțul supraviețuitor se raportează la ascendenții și colateralii privilegiați, prin raportarea și a cotei părinților defunctului la întreaga masă succesorală, urmând ca frații și surorile să împartă între ei restul moștenirii. Soluția este singulară în doctrină pentru că ea vine în contradicție cu art.673 Cod civil de la 1864, conform careia colateralii privilegiați și ascendenții privilegiați aveau dreptul la ¾ sau ½ din moștenire după cum ar fi fost în concurs cu un singur părinte sau cu mai mulți.

Jurisprudența noastră a aplicat mai multe sisteme de calcul pentru stabilirea cotei ce se cuvine soțului supraviețuitor în concurs cu ascendenții privilegiați și cu colateralii privilegiați, anterior Codului civil din 2009.

Practica judecătorească și cea notarială nu au găsit o soluție unitară privind drepturile succesorale ale ascendenților privilegiați și ale colateralilor privilegiați în raport cu soțul supraviețuitor în cel de-al doilea concurs dintre ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați ale căror drepturi se află în relația ¼ pentru un părinte și ¾ pentru colateralii privilegiați sau ½ pentru ambii părinți și ½ pentru unu sau mai mulți colaterali privilegiați.

Astfel prin Legea 319/1944 s-a modificat dreptul comun stabilindu-se o cotă egală din dreptul de moștenire ce revine ascendenților și colateralilor privilegiați, chiar și atunci când există un singur părinte, la nivel de 1/3 pentru fiecare , adică pentru soțul supraviețuitor, un părinte și colateralii privilegiați.

O altă soluție a fost că drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor nu aduce atingere drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați prin menținerea aceleiași cote calculate din întreg, astfel pentru soțul supraviețuitor se calcula 4/12 din moștenire, pentru un părinte 3/12 sau 6/12 pentru mai mulți părinți, iar restul de 5/12 sau 2/12 pentrru colateralii privilegiați.

O altă rezolvare dată prin practica notarială, în cazul soțului supraviețuitor, dreptul succesoral al acestuia afectează proporțional drepturile succesorale ale ascendenților privilegiați din dreptul comun, în sensul că se acordă cota prevăzută pentru soțul supraviețuitor conform art.1,lit.b din Legea 319/1944 adică 1/3 după care ceea ce rămâne (2/3) se împarte potrivit Codului civil de la 1864 (art.673) între ascendenții privilegiați: ¼ pentru un părinte sau ½ pentru ambii părinți și diferența colateralilor privilegiați, împărțită între ei în mod egal sau pe linii dacă la succesiune veneau frați și surori care nu aveau ascendenți comuni.

  Cotele ce se cuvin se stabilesc mai întâi pentru soțul în viață pentru că el nu face obiectul unei controverse cu cei cu care concurează. Calculul ce urmează a fi făcut pentru stabilirea cotei soțului supraviețuitor din masa succesorală și implicit întinderea vocației succesorale, nu va cuprinde mobilierul și obiectele de uz caznic pe care acesta le moștenește în virtutea dreptului său special de moștenire, dar vor fi luate în calcul numai dacă soțul defunct le-a dezafectat scopului prevăzut de lege.

  Conform art.340 Cod civil bunurile care vor intra în masa succesorală bunurile proprii ale soțului defunct precum și partea din bunurile comune care se cuvin acestuia, în funcție de contribuția fiecăruia dintre soți la dobândirea ei, iar după determinarea masei succesorale se procedează la împărțirea moștenirii potrivit sistemului de calcul arătat mai sus.

Deci în cazul concursului ascendenților și colateralilor privilegiați cu soțul supraviețuitor cota de ¼ respectiv ½ ce se cuvine părinților în concurs cu colateralii privilegiați,trebuie să se raporteze la 2/3 din moștenirea rămasă după scăderea cotei de 1/3 cuvenită soțului prin lege (adică ¼ din 2/3=1/6 sau ½ din 2/3=1/3) așa cum și cota de ¾ sau ½ ce revine colateralilor privilegiați se aplică tot după deducerea cotei soțului supraviețuitor (3/4 din 2/3-1/2 sau ½ din 2/3=1/3).

Faptul că mai întâi soțul supraviețuitor trebuie să-și primească partea sa din moștenire conform art.1,lit.b, din Decretul-lege nr.319/1944 iar apoi ceea ce a mai rămas se împarte între mama, frații și surorile defunctei conform art.673 Cod civil din 1864, a fost statuat și de instanța supremă cu interpretarea dispozițiilor art.972 alin(1), lit.a) din Codul civil și art.1, lit.b din Legea nr.319/1944.

Dacă doar unul sau mai mulți dintre descendenți sunt exheredați, nu sunt probleme deoarece soțul vine în contact doar cu clasa lor, acestuia cuvenindu-i-se cota de moștenire legală de ¼, descendenților exheredați rezerva, iar celor neexheredați restul. Dacă toți descendenții sunt exheredați, aceștia culeg rezerva,iar soțul supraviețuitor vine în concurs cu clasa a-II-a de moștenitori, respectiv ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați.

Dacă nu există descendenți ci doar ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați, iar ascendenții privilegiați sunt exheredați, cota soțului supraviețuitor se calculează în raport cu ascendenții privilegiați împreună cu colateralii privilegiați, adică va fi de 1/3 din moștenire. Prin legea 319/1944 nu s-a stabilit cota de care urma să beneficieze soțul în viață care concurează cu două clase de moștenitori legali în situația în care toți rezervatarii din interiorul unei clase sunt dezmoșteniți direct, iar defunctul nu dispune de cotitatea disponibilă, care va reveni moștenitorilor legali din clasa subsecventă celei ai rezervatarilor. În mare parte doctrina admite că soțul în viață beneficiază de o cotă stabilită ca și cum acesta ar veni în concurs cu cea mai apropiată dintre clasele de moștenitori.

CAPITOLUL III

DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Odată cu intrarea în vigoare a Codului civil din anul 1864, au apărut importante modificari asupra relgementării drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.Era vorba despre o organizare strict pe baza principiului de rudenie. În acest sens, soțul supraviețuitor putea intra în posesia averii numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea. Câțiva ani mai tarziu, în 1921 soțul supraviețuitor putea veni la moștenire dupa ultimul colateral de gradul al patrulea. Exista totuși o excepție. Văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moștenire dacă venea în concurs cu doar un descendent sau doar ¼ daca venea în concurs cu mai mulți descendenți.

Recunoșterea totală a drepturilor unui soț supraviețuitor a fost în anul 1944 prin intermediul Legii nr.319/1944. Deșii soții nu erau rude, s-a luat în considerare afecțiunea dintre aceștea, astfel că în anul 1944 s-au adus o serie de modificări cu privire la drepturile soțului supraviețuitor, acesta putând să intre în concurs cu descendenții având inclusiv dreptul la rezervă succesorală ba chiar și anumite drepturi sociale accesorii.

Se remarcă trei categorii de drepturi pentru soțul supraviețuitor:

Un drept de a moșteni în concurs cu moștenitorii legali sau colaterali până la gradul patru

Un drept de moștenire aparte, special , ce cuprinde „mobilierul și obiectele de uz casnic”

Un drept de abitație pentru locuință

3.1 Condițiile speciale ce trebuie îndeplinite de soțul supraviețuitor pentru a putea moșteni

Există anumite condiții ce trebuie îndeplinite de soțul supraviețuitor pentru a putea să îl moștenească pe decedat. Acestea sunt condiții generale cerute de lege, dar și condiții speciale și anume să aibă calitatea de soț la data deschiderii dosarului de moștenire

Condiția specială amintită mai sus presupune ca respectiva persoana ce dorește să moștenească defunctul, să aibă calitatea de soț la data deschiderii dosarului, fără a da importanță perioadei pe durata căreia au fost căsătoriți, dacă cei doi au avut sau nu copii, sexul soțului, și alți factori. Întrucât calitatea de soț poate fi anulată prin diferite proceduri juridice precum desființarea căsătoriei prin nulitate sau anulare, anumie aspecte trebuie precizate. Dacă a fost anulată căsătoria prin divorț la data deschiderii moștenirii, fostul soț al decedatului nu mai are dreptul de a intra în concurs pentru moștenire.

Totuși căsătoria este desfăcută din punct de vedere legal în momentul când există o hotărâre judecătorească finală. Dacă la data deschiderii dosarului de moștenire, nu există o astfel de hotărâre, atunci chiar dacă procedura de divorț este inițiată, fostul soț are dreptul de a participa la moștenire. A doua precizare se referă la aspectul de anulare a căsătoriei sau nulitate. Dacă anterior datei deschiderii dosarului de succesiune, s-a pronunțat anularea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, atunci fostul soț iși pierde vocația succesorală. În ceea ce privește nulitatea căsătoriei, aceasta se anulează retroactiv, chiar dacă hotărârea a venit după data deschiderii dosarului de moștenire.

În cazul excepțional în care soțul se dovedește a fi de bună credință, atunci chiar și cu existența unei hotărâri judecătorești de anulare a căsătoriei, acesta are dreptul de a moșteni defunctul. Dacă se dovedește a fi de rea-credință atunci acesta își pierde dreptul de a moșteni defunctul.

În primul rând se pune problema determinării masei succesorale. Lăsând la o parte bunurile proprii ale defunctului, se remarcă existența bunurilor comune. Odată cu decesul unuia dintre soți comunitatea de bunuri nu mai există. Trebuie stabilite bunurile ce i se cuvin soțului supraviețuitor din această comunitate care împreună cu celălalte bunuri urmează să formeze masa succesorală. Această împărțire se va face conform Noului Codului Civil, iar dacă există anumite divergențe, se va hotărî de judecători.

3.2 Dreptul special al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și a obiectelor de uz casnic

Bunurile și obiectele aparținând gospodăriei casnice precum și darurile de nuntă cuprind amintirea unei căsătorii care a încetat prin moarte și de aceea au beneficiat de o atenție deosebită din partea legiuitorului. Acestea, potrivit art.5 din Legea 319/1944 se cuvin, peste cota sa succesorală, ori de câte ori acesta nu vine în concurs cu descendenții soțului decedat. Același lucru îl statuează și art.974 Cod civil care reglementează un drept special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților, drept conferit soțului în viață dacă nu vine în concurs cu descendenții.

Cerințele generale pentru acest drept sunt să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn, să aibă vocație succesorală, să aibă calitate de soț.Condițiile speciale sunt

Soțul supraviețuitor să vină în concurs cu oricare dintre celelalte clase de moștenitori în afară de clasa I a descendenților;

Soțul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte;

Bunurile să fi fost afectate folosinței comune a soților.

Prima condiție, soțul supraviețuitor să nu vină în concurs cu clasa I, a descendenților, indiferent de numărul lor, pentru că atunci mobilierul și obiectele de uz casnic vor fi incluse în masa succesorală și moștenirea se va împărți conform art. 972 alin. (1) lit. a) și art. 97

Potrivit art. 972 alin. (1) lit. a) Codul civil, soțul suprvaiețutior moștenește o pătrime din averea celuilalt soț, când vine la succesiune în concurs cu copiii defunctului sau cu descendenții lor, indiferent de grad.Dacă soțul surpraviețuitor vine în concurs cu un singur descendent al defunctului, aceste bunuri vor intra în masa succesorală și se împart potrivit dispozițiilor art. 972 alin. (1) lit. a) Cod civil, care prevede dreptul general de moștenire al soțului în concurs cu oricare clasă de moștenitori (1/4 soțul supraviețuitor și ¾ ceilalți moștenitori, care intră în prima clasă, respectiv unicul descendent). 

Dacă, defunctul are un singur descendent sau mai mulți, și îi înătură de la moștenire, prin exheredare, în masa succesorală, vor intra și mobilierul și obiectele de uz casnic care se includ în masa succesorală în vederea calculării rezervei succesorale a descendentului exheredat, având în vedere faptul că acesta, făcând parte din clasa I, înseamnă că soțulului supraviețutior nu-i mai revin în totalitate acele bunuri, potrivit condiției instituite de art. 974 Cod civil. 

După calcularea rezervei sucesorale a descendentului exheredat, mobilierul și obiectele de uz casnic care au mai rămas nu vor mai fi împărțite cu ceilalți moștenitori, care vin la moștenire ca efect al exheredării moștenitorilor din clasa I, respectiv cu ascendenții sau cu colateralii, indiferent din ce clasă fac parte, ci vor reveni în totalitate soțului surpaviețuitor. În concluzie, soțul supraviețuitor nu este îndreptățit să le culeagă în cazul în care există descendenți, iar pentru ascendenți și colaterali, bunurile respectve pot fi considerate ca nefăcând parte din masa succesorală, excluderea acestora de la moștenire ar putea fi considerată ca o exheredare în temeiul legii, potrivit art. 974 Cod civil.

Putem observa că soțul în viață nu beneficiază de avantajul cuprins în art. 974 Cod civil, decât atunci când vine în concurs cu ascendenții și colateralii defunctului. Prezența descendenților îl împiedică a pretinde mobilierul și obiectele de uz casnic, rațiunea introducerii de către leguitor a acestei restricții fiind, desigur, protejarea acestor moștenitori.

Oricât de justificat ni s-ar părea dreptul soțului în viață asupra bunurilor ce intră în masa succesorală a predecedatului, mai ales când aceste bunuri au aparținut uzului casnic, considerăm că niciodată nu trebuie ca, în conflict cu dreptul descendenților, interesele acestora să fie sacrificate. Având în vedere evoluția familiei și legăturile de afecțiune care există între soți și copii, putem admite egalitatea de drepturi între soțul supraviețuitor și descendenții defunctului, nu  însă și avantajarea primului în detrimentul celorlalți. 

În schimb, în concurs cu oricare din celelalte rude în grad succesibil (ascendenți privilegiați, colaterali privilegiați, acendenți ordinari și colaterali ordinari) mobilierul și obiectele de uz casnic nu sunt incluse în masa succesorală. Ele vor reveni în totalitate, în mod exclusiv, peste cota sa succesorală din celelalte bunuri, soțului supraviețuitor. Sancțiunea prevăzută de art. 1119 Cod civil, conform căruia succesibilul vinovat de ascunderea sau sustragerea unor bunuri succesorale nu poate lua nimic din bunurile ascunse, el pierzând partea ce i-ar reveni din ele, nu este aplicabilă soțului supraviețuitor. Această soluție este aplicabilă consecvent și în practica judecătorească, cu motivația că comoștenitorii, în afară de descendenții defunctului, nu au niciun drept asupra acestor  bunuri, așa că sustragerea lor nu este de natură să-i prejudicieze prin crearea unor inegalități  între ei.

Sancțiunea prevăzută de art. 1119 Cod civil a fost instituită numai pentru a se menține raportul de egalitate între comoștenitori, dar avându-se în vedere vocația succesorală a fiecărui succesor.

Dispozițiile art. 974 Cod civil privitoare la atribuirea mobilierului și obiectelor de uz casnic se aplică numai în cazul devoluțiunii legale a moștenirii, nu și în cazul unei moșteniri testamentare care privește universalitatea bunurilor, dacă soțul supraviețuitor nu a atacat testamentul și nu a obținut anularea lui. Legiuitorul a avut în vedere nu totalitatea bunurilor reprezentând mobiler și obecte de uz casnic, ci numai partea soțului decedat din bunurile comune, precum și bunurile proprii ale defunctului, din acaestă categorie. Trebuie făcută precizarea că soțul supraviețuitor, de regulă, are un drept de proprietate asupra unei părți din bunurile care au fost comune în timpul căsătoriei și care au avut ca obiect mobilier și obiecte de uz casnic prevăzute în art. 974 Cod civil. Numai cealaltă parte – aceea care aparține soțului decedat –intră în masa sucecsorală.

Bunurile proprii ale soțului supraviețuitor , precum și partea sa din bunurile comune care are ca obiect mobilier și obiecte de uz casnic nu intră în masa succesorală. Dacă defunctul a dispus de partea sa din aceste bunuri prin donații făcute unui terț sau prin legate, testamentul trebuie să cuprindă legate care să confere vocație la unul sau mai multe bunuri care intră în categoria bunurilor aparținând gospodăriei casnice. 

Avem în vedere doar actele cu titlu gratuit, iar din categoria acestora, liberalitățile. Bunurile proprii constituie excepție de la comunitatea legală de bunuri și sunt limitativ prevăzute de lege; bunurile respective nu mai pot fi dobândite de soțul supraviețuitor în virtutea dreptului special consacrat de Noul Codul civil. Soțul supraviețuitor nu este rezervatar în ceea ce privește obiectul acestui drept special de moștenire, rezerva soțului supraviețuitor fiind recunoscut prin art. 1087 și 1088 Noul Cod civil numai cu privire la celelalte bunuri care formează masa succesorală, iar dispozițiile referitoare la rezervă sunt de strictă interpretare, dat fiind caracterul lor derogator de la principiul libertății persoanei de a dispune de bunurile sale. Astfel, el nu este apărat prin lege  împotriva unor liberalități ale defunctului având ca obiect mobilierul și obiectele de uz casnic, fie ele între vii (donații), fie pentru cauză de moarte. Totuși, aceste bunuri vor fi luate în calculul rezervei cuvenite părinților și soțului supraviețuitor, iar ca urmare vor putea servi la  întregirea ei în cazul în care soțul decedat le va fi dezafectat de la destinația prevăzută de art. 974 Cod civil.

Dacă defunctul a dispus numai de o parte din aceste bunuri, dreptul soțului supraviețuitor va opera cu privire la partea rămasă neatinsă din acestea. 

Bunurile să fi fost afectate folosinței comune a soților, în caz contrar soțul supaviețuitor neputându-se bucura de dreptul special de moștenire. Condiția se desprinde din interpretarea a art. 974 Cod civil care prevede că: ”… soțul supraviețuitor moștenește…mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților”. Astfel, în cazul căsătoriei putative datorită bigamiei, stabilirea drepturilor succesorale ale soților supraviețuitori asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic urmează să se facă în funcție de afectațiunea lor concretă folosinței comune în cadrul menajului casnic.  Astfel, soțul supraviețuitor din căsătoria valabilă va culege bunurile din această categorie, pe care le-a folosit în cadrul gospodăriei casnice împreună cu defunctul, iar soțul supraviețuitor de bună credință, din căsătoria nulă, dar putativă, va culege și el pe cele din gospodăria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor.

3.3 Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

Art. 973 din Noul Cod Civil reglementează dreptul de abitație al soțului supraviețuitor cu privire la casa în care a locuit pe timpul vieții, împreună cu soțul defunct. Pentru a beneficia de dreptul de abitație, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplineacă două condiții:

Imobilul trebuie să facă parte din masa succesorală

Soțul supraviețuitor trebuie să nu fie titular al unui drept real asupra unei locuințe.

În ceea ce privește obiectul dreptului de abitație, acesta este reprezentat de casa în care a locuit cu soțul supraviețuitor până la data deschilderii succesiunii. Nu este vorba de o locuire în fapt. Legea permite soților să aibă locuințe separate. Prin urmare, obiectul dreptului de abitație îl reprezintă casa în care a locuit soțul supraviețuitor, fără să fie necesar să fi locuit acolo și defunctul. Totodată, este vorba despre o locuință în fapt a soțului supraviețuitor, nu trebuie să aibă domiciliul legal în acea locuință. Nu prezintă relevanță juridică nici caracterul respectivei locuințe de locuință de familie, în sensul art. 321-324 Noul Cod Procedură Civilă. De asemenea, nu se impune înscrierea imobilului în cartea funciară.

Dreptul de abitație nu este condiționat de perioada în care soții au locuit în respectivul imobil. Este suficient ca soțul supraviețuitor să fi locuit acolo pentru o perioadă scurtă de timp, înainte de data deschiderii succesiunii.Referitor la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea dreptului de abitație de către soțul supraviețuitor, acestea sunt în număr de trei și trebuie îndeplinite cumulativ. În primul rând, așa cum arătam mai sus, imobilul în cauză trebuie să facă parte din masa succesorală. Cu alte cuvinte, la data deschiderii succesiunii, imobilul ce face obiectul dreptului de abitație trebuie să se fi aflat în proprietatea soțului defunct, indiferent dacă era bun comun sau bun propriu. De asemenea, nu prezintă relevanță dacă era o proprietate exclusivă asupra imobilului a soțului defunct sau era deținut în copropietate. În toate aceste cazuri operează dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, însă în temeiul art. 636 Noul Cod Civil, nu în temeiul art. 973. Acest articol se aplică în cazul în care imobilul ar fi fost deținut în baza unui contract de închiriere, ori al unui drept de uzufruct sau al unei rente viagere.

O a doua condiție ce trebuie îndeplinită de soțul supraviețuitor pentru a putea veni la moștenire în baza dreptului de abitație este reprezentată de absența vreunui drept real al soțului supraviețuitor asupra unei alte locuințe corespunzătoare nevoilor sale. Este de remarcat că legea vorbește despre un drept real asupra unei locuințe. Este vorba deci despre orice drept real, nu un drept de proprietate exclusiv. Așadar, nu beneficiează de dreptul de abitație soțul supraviețuitor care este titularul unui drept de concesiune, folosință, uzufruct sau proprietate asupra altui imobil. În plus, este necesr ca locuința care face obiectul dreptului real să corespundă nevoilor soțului supraviețuitor.

Întinderea noțunii de nevoi ale soțului supraviețuitor este lăsată la aprecierea părților sau a instanței, în cazul în care nu există un acord al părților, nefiind stabilit niciun criteriu legal pentru delimitarea lor. Este vorba în același timp de o apreciere obiectivă, fizică, cât și subiectivă, morală, psihologică, respecându-se însă limita bunei –credințe și evitându-se caracterul abuziv a dreptului de abitație conferit de lege.

În acest sens, putem lua ca exemplu cazul în care soțul supraviețuitor este proprietarul unui imobil format din o cameră și dependință. Imobilul ce face obiectul dreptului de abitație este format în speța de față din două camere plus dependințe. Soțul supraviețuitor, deținând în proprietatea imobilul cu o cameră și dependințe, s-ar aprecia că nu mai poate beneficia de dreptul de abitație conferit de lege asupra celuilalt imobil, însă dacă se dovedește că locuința deținută în proprietate nu este corespunzătoare nevoilor sale, datorită unor împrejurări obiective legate de starea de sănătate, de studiu sau de cerințele profesionale, în aceste condiții va opera dreptul de abitație prevăzut de art. 973 Noul Cod Civil asupra imobilului cu două camere și dependințe.

Ultima condiție ce trebuie îndeplinită se referă la interdicția soțului supraviețuitor de a deveni proprietar exclusiv al imobilului ce face obiectul dreptului de abitație, ca urmare a transmsiunii moștenirii de la soțul defunct. Această condiție este o consecință a regulilor privitoare la dreptul de proprietate ce îi conferă titularului său toate prerogativele dreptului de proprietate: folosința, posesia și dispoziția, atribute pe care le implică și dretul de abitație al soțului supraviețuitor.

Din punct de vedere al conținutului său, dreptul de abitație al soțului supraviețuitor este un drept cu caracter special. Este un drept ce aparține strict soțului supraviețuitor, în considerarea calității de soț al defunctului. Prin urmare, are un conținut diferit de cel al dreptului de abitație normal reglementat de art. 750 și următoarele din Noul Cod Civil. Este un efect al legii ce nu ține cont de acordul moștenitorilor legali. Acest drept ia naștere prin lege în favoarea soțului supraviețuitor, existența lui nu depinde de încheierea unei convenții între moștenitori. O astfel de convenție poate să privească doar modul de exercitare al dreptului de abitație, ce nu este reglementat de norme imperative, ci lăsat la aprecierea părților.

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor ia naștere în patrimoniul acestuia din momentul deschiderii succesiunii. Prin urmare, acceptarea succesiunii de către soțul supraviețuitor este suficientă pentru consolidarea dreptului de abitație al acestuia asupra imobilului în care a locuit până la data deschiderii moștenirii. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, însă renunțarea la acest drept nu poate fi decât expresă, având în vedere că este un drept special, acordat în considerarea calității de soț al defunctului. Art. 973 din Noul Cod Civil prevede expres că renunțarea soțului supraviețuitor la moștenire presupune, implicit, și renunțarea la dreptul său special de abitație. Nu se poate renunța la moștenire, dar accepta dreptul de abitație ca drept individual, acesta fiind acordat strict în considerarea calității de moștenitor al soțului supraviețuitor,

Se pune problema ce se va întâmpla în ipoteza în care soțul supraviețuitor,având dublă calitate, de moștenitor legal și moștenitor testamentar, renunță la prima calitate și acceptă moștenirea în calitate de moștenitor testamentar. Mai poate fi vorba de operarea dreptului de abitație prevăzut de art. 973 Noul Cod Civil? În doctrina de specialitate s-au conturat două păreri în acest sens. O primă opinie a fost aceea că în această situație operează dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, întrucât efectele acestuia nu sunt condiționate de calitatea în care soțul supraviețuitor acceptă moștenirea. Singurul criteriu avut în calcul este acela de soț supraviețuitor al celui defunct. În susținerea acestei teze se arată că a avea calitatea de soț nu se pierde prin decesul defunctului. Dacă există un testament în favoarea soțului supraviețuitor, în considerarea relațiilor afective dintre cei doi, este normal ca acesta să beneficieze de unele privilegii, chiar în ciuda renunțării la calitatea de moștenitor legal.

O altă opinie susține că dreptul de abitație este izvorât din lege și, prin urmare, condiționat de calitatea de moștenior legal al soțului supraviețuitor. Renunțând la calitatea de moștenitor legal, automat, în această opinie, care s-a conturat cel mai mult în practică, pierde dreptul de abitație.

Dreptul de abitație presupune dreptul soțului supraviețuitor de a locui în imobilul care face obiectul acestui drept, singur sau împreună cu persoanele aflate în întreținerea sa, inclulsiv copiii săi, indiferent că sunt sau nu rezultați din căsătoria cu defunctul, chiar și pentru copiii născuți după data deschiderii succesiunii, indiferent că provin sau nu din căsătoria cu defunctul. Dacă însă este vorba despre un copil născut dintr-o relație extraconjugală a soțului supraviețuitor, se pune problema dacă un astfel de copil poate să beneficieze sau nu de dreptul de abitație al soțului supraviețuitor. Această problemă se pune în contextul faptului că, prin apariția unui astfel de copil, nevoile soțului supraviețuitor se măresc iar condițiile ce vor trebui respectate de către ceilalți moștenitori pentru a cere restrângerea sau schimbarea obiectului dreptului de abitație, vor fi mult mai oneroase.

Totuși, dreptul de abitație al soțului supraviețuitor se păstrează chiar și în această din urmă situație, legea nefăcând niciun fel de distincție între copiii rezultați din relații extraconjugale și copiii legitimi, aceștia având statut de egalitate.

Există și o limită impusă de lege în ceea ce privește dreptul de abitație al soțului supraviețuitor. Este vorba despre recăsătorirea acestuia care pune capăt dreptului de abitație. Soțul supraviețuitor nu poate locui în casa care face obiectul dreptului de abitație cu soțul sau soția nouă. El va putea să locuiască în continuare în imobilul care face obiectul dreptului de abitație, dar nu în temeiul acestuia, ci în temeiul unui drept de proprietate, uzufruct, închieriere, comodat,etc. Nu se va putea însă prevala de beneficiile dreptului special de abitație acordat de lege.

Dreptul de abitație special al soțului supraviețuitor poate fi restrâns de către moștenitorii legali, în ipoteza în care se dovedește că, prin raportare la nevoile sale, soțului supraviețuitor nu îi este necesară folosința întregului imobil. Acest aspect este un efect al condiției impuse de art. 973 alin.1 din Noul Cod Civil, care spune că imobilul ce face obiectul dreptului de abitație trebuie să corespundă nevoilor soțului supraviețuitor. Prin urmare, dacă se depășește această sferă a nevoilor personale, este normal ca legea să permită o restrângere a dreptului de abitație. Se asigură astfel un echilibru între moștenitori și o împărțire echitabilă a bunurilor ce fac obiectul succesiunii.

Fiind un drept cu caracter personal, stabilirea nevoilor corespunzătoare în raport de imobilul care face obiectul dreptului de abitație, se va face prin raportare la persoana soțului supraviețuitor, la starea de sănătate a acestuia, la necesitățiile sale profesionale și personale, la persoanele avute în întreținere.

Pe lângă această condiție, art 973 alin 3 din Noul Cod Civil mai impune pe aceea că, în schimbul restrângerii dreptului de abitație, moștenitorii să ofere soțului supraviețuitor o locuință corespunzătoare, în caz de schimbare a celei care face obiectul dreptului de abitație special. Caracterul de „locuință corespunzătoare” este lăsat la aprecierea părților, legea neimpunând un criteriu anume în acest sens. Singura condiție este ca această nouă locuință să corespundă nevoilor obiective și subiective ale soțului supraviețuitor. Noua locuință îi va fi dată acestuia tot cu titlu de abitație, pentru a se evita orice fel de disconfort juridic. Dacă i se oferă cu titlul de comodat sau închiriere soțul supraviețuitor are dreptul să refuze.

În ceea ce privește modalitatea practică de realizare a restrângerii sau schimbării dreptului de abitație, singura condiție impusă de lege este aceea de a exista înțelegerea părților. Acestea vor putea alege între a încheia o convenție privind fie restrângerea fie schimbarea dreptului de abitație, în cel din urmă caz fiind necesară o declarație a soțului supraviețuitor prin care arată că renunță la dreptul de abitație asupra casei deținute inițial.

În ceea ce privește stingerea dreptului de abitație al soțului supraviețuitor, aceasta se poate face pe două căi:

Prin partaj succesoral

Prin recăsătorirea soțului supraviețuitor.

Astfel, dreptul de abitație se stinge prin partaj succesoral, dar acesta nu poate interveni mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Dreptul de abitație se poate stinge și înainte de împlinirea termenului de 1 an, prin recăsătorirea soțului defunct.

STUDIU DE CAZ

DREPTURILE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ÎN CUPRINSUL LEGIILOR SPECIALE

Drepturile soțului supraviețuitor sunt prevăzute și într-o serie de legi speciale. Astfel, legea 10/2001 la articolul 4 prevede faptul că soțul supraviețuitor, alături de ceilalți moștenitori legali, beneficiază de un drept de restituire. Condiția care trebuie îndeplinită este ca soțul defunct să fi fost titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării acestuia, indiferent dacă decesul ar fi fost constatat fizic sau pe calea unei hotărâri judecătorești. Această condiție se aplică soțului defunct, legea prevede însă și o condiție ce trebuie îndeplinită de soțul supaviețuitor și anume – calitatea acestuia de moștenitor să fie stabilită printr-un certificat de moștenitor, eliberat pe calea procedurii succesorale notariale.

DREPTUL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR LA RESTITUIREA IMOBILULUI LOCUINȚĂ COMUNĂ.

Dovada calității de soț supraviețuitor se face deci prin certificatul de moștenitor sau de legatar sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în cazul în care a acceptat moștenirea. În caz contrar, dovada se va face cu actele de stare civilă sau prin testamentul defunctului, apreciindu-se ca act de acceptare a moștenirii formularea cererii de restituire a imobilului în cauză. Această cerere are însă valoare de acceptare numai în raport cu bunul a cărui restituire se cere.

Se pune problema regulilor aplicabile în cazul în care soțul supraviețuitor și-a manifiestat voința de a renunța la moștenire. În această situație se aplică dispozițiile Noului Cod Civil care la art. 1121 alin. 1 prevede că „ succesibiul care a renunțat la moștenire este considerat a nu fi fost niciodată moștenitor.” Prin urmare, renunțând la moștenire soțul supraviețuitor devine străin de aceasta și nu mai poate beneficia de dispozițiile legale. Dacă s-ar fi dorit o excepție de la dreptul comun, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă expres faptul că, chiar și în caz de renunțare, titularii renunțători să își păstreze dreptul la restituire.

Cererea de restituire a imobilului trebuie făcută de către soțul supraviețuitor în termenul prevăzut de lege. În caz contrar, dispozițiile acestei legi speciale nu i se vor aplica, chiar și în cazul în care acesta ar fi acceptat moștenirea. Certificatul de legatar sau de moștenitor atestă calitatea de moștenitor acceptant al soțului supraviețuitor, nu reprezintă titlu de proprietate.

B. DREPTURILE DE AUTOR ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR.

Drepturile de autor și cele conexe ale soțului supraviețuitor sunt reglementate de Legea 8 din 1996 cu modificările și completările ulterioare. Problema interesantă pe care o aduce această lege în raport de subiectul prezentei lucrări o reprezintă aceea a duratei protecției dreptului de autor, întemeiată pe principiile moderne ale proprietății dreptului moral și ale duratei limită al dreptului patrimonial. Se pornește de la ideea că orice creație morală supraviețuiește autorului ei, putând face obiectul unei transmisiuni pentru cauză de moarte.

Drepturile patrimoniale de autor pot fi transmise moștenitorilor pe o perioadă de 70 de ani, termenul începând să curgă de la începutul anului următor celui al morții defunctului sau celui al aducerii la cunoștiință a operei. La expirarea termenului, dacă nu a fost transmisă moștenitorilor, opera va intra în proprietate publică. Transmisiunea drepturilor de autor are deci loc într-un termen de 70 de ani, făcându-se după regulile devoluțiunii legale testamentare.

Din punct de vedere al categoriei de moștenitori legea 8 din 1996 nu face nicio difernță între soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori legali. Se înlătură orice fel de privilegii ale descendenților, ascendenților și soțului supraviețuitor față de ceilalți moștenitori, referitor la durata drepturilor de autor. Toți dobândesc aceste drepturi de la data deschiderii succesiunii: „drepturile de autor se transmit după moartea defunctului, prin moștenire, potrivit legii civile.”

Prin urmare, legea statuează clar faptul că în materia transmisiunii dreptului de autor se aplică regulile de drept comun. Ca atare, pentru ca soțul supraviețuitor să poată dobândi drepturile de autor care au aparținut soțului defunct, trebuie să accepte moștenirea în termenul legal de 1 an. În ceea ce privește bunurile și instrumentele folosite de defunct în creearea respectivelor opere, acestea vor intra în componența masei succesorale și vor fi transmise moștenitorilor, fără diferențe.

C. DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ÎN VIZIUNEA LEGII 36 DIN 1995, PRIVIND STATUTUL NOTARILOR PUBLICI.

Legea 36 din 1995 privind activitatea notarilor publici, cu modificările și republicările ulterioare, prezintă un interes deosebit din punct de vedere al drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.

Procedura succesorală notarială este de competența notarilor publici de la ultimul domiciliu al defunctului potrivit art. 8 lit. C din Legea sus-menționată. El este cel care stabilește calitatea de moștenitor legal și de moștenitor testamentar, întinderea drepturilor acestora și componența masei succesorale. Bunurile care intră în componența acesteia se dovedesc prin proba cu înscrisuri sau orice alt mijloc de probă permis de lege. Referitor la acea parte a bunurilor comune, acestea se împart în cadrul procedurii succesorale necontencioase notariale.

Partajarea acestora se face pe baza acordului comoștenitorilor, în funcție de cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea lor. Soțul supraviețuitor nu va mai beneficia de aceste bunuri în cazul în care alege să renunțe la moștenire prin declarație autentică notarială, la biroul notarial de la locul deschiderii succesiunii. Nu reprezintă o renunțare la moștenire cazul în care soțul supraviețuitor face o astfel de declarație autentică notarială în schimbul unei sume de bani de la ceilalți moștenitori legali. Aceasta echivalează cu o acceptare a succesiunii.

CONCLUZII

Moștenirea este definită în art. 953 C. Civ. ca fiind: „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.„

Conform art.957 C.civ. pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să existe în momentul deschiderii succesiunii, având astfel capacitatea succesorală. Capacitatea succesorală se poate defini astfel drept aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi și obligații ce decurg din calitatea de moștenitor. Capacitatea succesorală se definește separat de capacitatea de folosință sau de capacitatea de exercițiu.

Soțul supraviețuitor al defunctului nu face parte din nicio clasă de moștenitori pentru că nu este rudă cu defunctul dar vine la moștenire în concurs cu toate clasele de moștenitori.

Art.974 Cod civil care reglementează un drept special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic care au fost afestate folosinței comune a soților, drept conferit soțului în viață dacă nu vine în concurs cu descendenții.

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor este un drept cu caracter special. Este un drept ce aparține strict soțului supraviețuitor, în considerarea calității de soț al defunctului. Prin urmare, are un conținut diferit de cel al dreptului de abitație normal reglementat de art. 750 și următoarele din Noul Cod Civil. Este un efect al legii ce nu ține cont de acordul moștenitorilor legali.

legea 10/2001 la articolul 4 prevede faptul că soțul supraviețuitor, alături de ceilalți moștenitori legali, beneficiază de un drept de restituire. Condiția care trebuie îndeplinită este ca soțul defunct să fi fost titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării acestuia, indiferent că decesul ar fi fost constatat fizic sau pe calea unei hotărâri judecătorești.

Drepturile de autor și cele conexe ale soțului supraviețuitor sunt reglementate de Legea 8 din 1996 cu modificările și completările ulterioare. Problema interesantă pe care o aduce această lege în raport de subiectul prezentei lucrări o reprezintă aceea a duratei protecției dreptului de autor, întemeiată pe principiile moderne ale proprietății dreptului moral și ale duratei limită al dreptului patrimonial

BIBLIOGRAFIE

ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck,București, 2013, p. 50

BOB Mircea Dan, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul cod civil, Universul juridic, 2012

BOROI Gabriel, STĂNCIULESCU Liviu, Instituții de drept civil în reglementatea Noului Cod Civil, editura Hamangiu, 2012,București

CADARIU I.E, Drept civil. Succesiuni., Editura Junimea, Iași, 2013, p.11

DEAK F., Tratat de drept succesoral, Editura Actami, București, 2000, p. 25

DOGARU Ion, Vasile STĂNESCU, Maria Marieta SOREAȚĂ, Bazele dreptului civil. Vol. V – Succesiuni, Beck, București, 2009

DUMITRACHE, Contractele civile și Moștenirea legală,în lucrarea “Institu

GENOIU Ilinoara, Drept civil. Succesiuni, Editura Universul Juridic, 2012

GENOIU Ilinoara, Dreptul succesoral în Noul Cod Civil, Editura Hamangiu, 2013

MACOVEI D., CADARIU I.E., Drept civile. Succesiuni., Editura Junimea, Iași, 2012,p.45

Moțiu F, Succesiunile în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București, 2013,

NECULAE Ioan, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea letgală, editura Hamangiu, 2014

NEGRILĂ Daniela, dreptul de opțiune succesorală, vol. I, Editura Hamangiu, 2013

POPA Ioan, Drept civil. Moșteniri și liberalități, Universul juridic, 2013

RICU Carmen Simona, Moștenirea legală. Partajul succesoral. Practică judiciară adnotată, Hamangiu, 2009

ROSETTI-BĂLĂNESCU, BĂICOIANU AL., Tratat de drept civil roman, vol. III, Ediția republicată în 2012, București, p.364

TOADER CAMELIA, MARIAN NICOLAE, ROMEO POPESCU, BOGDAN Instituții de drept civil. Curs selectiv pentru licență 2010-2013”, Editura Universul Juridic, București, 2009.

Noul Cod Civil

Legea 10/2001

Legea 8/1996

BIBLIOGRAFIE

ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck,București, 2013, p. 50

BOB Mircea Dan, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul cod civil, Universul juridic, 2012

BOROI Gabriel, STĂNCIULESCU Liviu, Instituții de drept civil în reglementatea Noului Cod Civil, editura Hamangiu, 2012,București

CADARIU I.E, Drept civil. Succesiuni., Editura Junimea, Iași, 2013, p.11

DEAK F., Tratat de drept succesoral, Editura Actami, București, 2000, p. 25

DOGARU Ion, Vasile STĂNESCU, Maria Marieta SOREAȚĂ, Bazele dreptului civil. Vol. V – Succesiuni, Beck, București, 2009

DUMITRACHE, Contractele civile și Moștenirea legală,în lucrarea “Institu

GENOIU Ilinoara, Drept civil. Succesiuni, Editura Universul Juridic, 2012

GENOIU Ilinoara, Dreptul succesoral în Noul Cod Civil, Editura Hamangiu, 2013

MACOVEI D., CADARIU I.E., Drept civile. Succesiuni., Editura Junimea, Iași, 2012,p.45

Moțiu F, Succesiunile în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București, 2013,

NECULAE Ioan, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea letgală, editura Hamangiu, 2014

NEGRILĂ Daniela, dreptul de opțiune succesorală, vol. I, Editura Hamangiu, 2013

POPA Ioan, Drept civil. Moșteniri și liberalități, Universul juridic, 2013

RICU Carmen Simona, Moștenirea legală. Partajul succesoral. Practică judiciară adnotată, Hamangiu, 2009

ROSETTI-BĂLĂNESCU, BĂICOIANU AL., Tratat de drept civil roman, vol. III, Ediția republicată în 2012, București, p.364

TOADER CAMELIA, MARIAN NICOLAE, ROMEO POPESCU, BOGDAN Instituții de drept civil. Curs selectiv pentru licență 2010-2013”, Editura Universul Juridic, București, 2009.

Noul Cod Civil

Legea 10/2001

Legea 8/1996