Drepturile Si Obligatiile Functionarului Vamal European
Capitolul I – Funcția publică și sisteme administrative în unele țări europene
Generalități privind funcția publică europeană și funcționarul public european
În cadrul organismelor Comunității Europene își desfășoară activitatea agenți supuși unor norme speciale, care reprezintă dreptul funcției publice europene. Reglementările statutare privind funcționarii publici europeni au suferit o anumită evoluție în timp.
Într-o primă etapă a reglementărilor, Statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Comunității Economice Europene și Statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Comunității Economice a Energiei Atomice conțineau prevederi derogatorii față de Statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului.
Diferențele principale dintre funcționarii celor trei Comunități erau reprezentate de:
ierarhia diferită a gradelor;
nivelul de ansamblu al remunerațiilor (care reprezenta o diferență de 3%);
regimul pensiilor care era mai puțin liberal.
Astfel pentru o anumită perioadă s-a ajuns la o juxtapunere a trei corpuri de agenți supuși unor regimuri diferite.
Într-o a doua etapă s-a concretizat unificarea într-un singur Regulament a normelor statutare existente; iar a treia etapă este reprezentată de Statutul Funcționarilor Comunităților Europene.
În preambulul acestui document sunt prezentate motivele de fapt și de drept care au determinat necesitatea adoptării unei noi reglementări statutare la nivel comunitar.
Un prim aspect abordat vizează necesitatea de a se transpune în reguli juridice aplicabile funcției publice a Comunităților Europene aspecte care răspund nevoilor în evoluție a instituțiilor și personalului, în respectul culturii și tradițiilor unei administrații comunitare fondată pe principiul că aceasta este în serviciul cetățeanului.
Comunitătile trebuie să dispună de o administrație publică europerană de nivel ridicat pentru a putea să-și îndeplinească misiunile care le revin; eficiența acțiunii administrației depinzând de calitatea personalului care o deservește.
De aceea, în preambul vom regăsi ideea că este necesar să existe un cadru de recrutare de către Comunități a personalului lor, de natură să permită o selectare care să corespundă mai multor exigențe, respectiv:
viitorii funcționari europeni să dispună de înalte aptitudini de productivitate, eficiență și integritate;
viitorii funcționari europeni să provină dintr-o bază geografică cât mai largă, spre a fi reprezentativă pentru cetățenii statelor membre;
personalul din cadrul Comunităților să execute sarcinile în condiții care să garanteze funcționarea activității acestora în condiții optime;
finalitatea modului de recrutare și a reglementărilor care guvernează Statutul personalului Comunităților este aceea de a crea resursele umane capabile să asigure o funcție publică europeană caracterizată prin competență, independență, loialitate, imparțialitate și permanență ca și printr-o diversiate culturală și lingvistică.
Prin statut al funcționarilor publici înțelegem ansamblul de reguli referitoare la situația juridică a funcționarilor care formează dreptul comun al funcționarilor publici.
Adoptarea unui statut a influențat regimul general al funcției publice comunitare, deoarece, cum se susține în mod întemeiat despre statutul funcționarilor naționali, statutul general este un cadru global în interiorul căruia se integrează corpuri sau cadre de funcționari.
Totodată statutul are menirea că grupează principalele probleme pe care le presupune condiția juridică a salariatului, a funcționarului public sau a altei categorii de personal. În afara acestui statut există și unele reglementări speciale care privesc funcționarii din compartimentele științifice și tehnice.
Pentru definirea funcției publice este necesară relevarea a două elemente caracteristice și anume: permanența funcției și integrarea într-o ierarhie administrativă.
În sistemul administrativ francez, problema care a preocupat doctrina din această țară este aceea dacă natura juridică a situației funcționarului public este una de drept public sau este una de drept privat precum și dacă funcționarul se află într-o situație legală și reglementară sau este într-o situație subiectivă dedusă dintr-un contract; ajungându-se la concluzia că situația funcționarului este legală și reglementară și nu subiectivă.
În sistemul administrativ german predomină forța tradiției, aceasta perpetuându-se din secolul al XVIII-lea când servitorul seniorului era considerat a fi și servitorul statului; Constituția Germaniei conținând o prevedere importantă prin care obligă legiuitorul să reglementeze dreptul funcției publice ținând cont de principiile tradiționale ale funcționarului.
În această țară funcționariatul profesional este o instituție care răspunde cunoștințelor, competenței și fidelității care trebuie să asigure stabilitatea administratiei și să constituie ea un factor de echilibru față de forțele politice care dau configurație vieții statului.
Cu privire la apartenența instituției funcționarului public la dreptul public sau dimpotrivă la dreptul comun al muncii, în România se întâlnesc trei opinii principale:
prima susține că funcționarul public este o instituție care constituie obiect de studiu al dreptului muncii, aparținând în consecință ramurii dreptului privat;
a doua susține că funcționarul public este o instituție care își relevă apartenența la dreptul public mai exact la dreptul administrativ;
a treia susține că funcționarul public se află la confluența dintre ramura dreptului public și cea a dreptului privat, împrumutând particularități de la ambele ramuri de drept.
În doctrina juridică românească nu numai că nu există un punct de vedere unitar, unanim sau majoritar acceptat de specialiști cu privire la statutul funcționarului public comparativ cu acela al salariatului ci există divergențe care par a fi ireconciliabile.
Regimul funcționarului european a împrumutat unele din dimensiunile regimurilor naționale ale funcțiilor publice peste care s-au suprapus elemente deduse din faptul că el își desfășoară activitatea într-un spațiu pe care doctrina comunitară îl denumește teritoriu comunitar.
Uniunea Europeană este constituită dintr-un conglomerat de state, fiecare cu tradiții diferite în ceea ce privește funcția publică iar acest lucru duce la o mare dificultate a găsirii unei soluții care să-i mulțumească pe toți membrii. Aceste tradiții influențează în mod firesc diferite experiențe comunitare fără a determina transformarea funcției europene într-una de tip francez sau german.
Potrivit Statutului Comunităților Europene, funcționar al Comunităților poate fi orice persoană care a fost numită, în condițiile prevăzute în Statut, într-o funcție permanentă dintr-una din instituțiile Comunității, printr-un act emis de autoritatea învestită cu puterea de numire de această instituție.
Competența de numire a unui funcționar internațional nu poate rezulta decât dintr-un documnet internațional care prevăzând existența funcționarului, stabilește și autoritatea care va trebui să-l numească sau să-l aleagă. Se constată astfel că funcționarii sunt recrutați printr-un act unilateral al autorității competente și se supun dreptului comunitar în exclusivitate.
Funcționarii publici europeni sunt împărțiți în două categorii, în funcție de natura și importanța atribuțiilor pe care le au și anume în categoria funcțiilor administrative(AD) și categoria funcțiilor de asistenți(AST).
Categoria funcțiilor administrative(AD) cuprinde 12 trepte, de la AD5 la AD16, corepsunzătoare atribuțiilor administrative , de consultare, lingvistice și științifice. Pentru numirea în treptele AD5 și AD6 de funcții administrative este necesar a fi îndeplinite cel puțin următoarele condiții:
un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate, de cel puțin 3 ani și atestate prin diplomă sau,
acolo unde se justifică prin interesul serviciului, pregătire profesională la un nivel echivalent.
Pentru numirea în treptele AD7 – AD16 de funcții administrative este necesar a fi îndeplinite cel puțin următoarele condiții:
un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate și atestate prin diplomă, atunci când perioada normală de studii universitare este de 4 ani sau mai mult sau,
un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate și atestate prin diplomă și experiență profesională adecvată de cel puțin un an atunci când perioada normală de studii universitare este de 3 ani sau,
acolo unde se justifică prin interesul serviciului, perfecționare profesională la un nivel echivalent.
Categoria funcțiilor de asistenți(AST) cuprinde 11 trepte corespunzătoare atribuțiilor executive, tehnice și de birou iar pentru numirea în această funcție este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
un nivel de educație post-liceal atestat prin diplomă sau,
un nivel de educație liceal, atestat prin diplomă, care poate fi urmat de un nivel post-liceal și experiență profesională specifică de cel puțin 3 ani sau,
dacă este justificat de interesele serviciului, pregătire profesională sau experiență profesională la un nivel echivalent.
Ca în orice funcție publică națională, interimatul își găsește locul și în funcția publică europeană. Interimatul presupune că funcționarul public poate fi solicitat să ocupe interimar o funcție din categoria sau încadrarea sa, superioară funcției căreia îi aparține.
Începând cu a 4-a lună a interimatului, el primește o indemnizație diferențiată egală cu diferența dintre remunerația aferentă gradului și eșalonului său și cea corespunzând eșalonului pe care l-ar obține în gradul de bază dacă ar fi numit în categoria pentru care asigură interimatul.
Interimatul este limitat la 1 an cu excepția situației în care servește direct sau indirect la înlocuirea unui funcționar detașat în interesul serviciului sau chemat să-și satisfacă stagiul militar sau în concediu de boală de lungă durată.
Administrația publică ca activitate și ca sistem de organizare reprezintă acțiunea oamenilor în raport cu alți oameni, ceea ce înseamnă existența unor numeroase și variate relații sociale.
Multitudinea și varietatea activităților și a formelor de organizare a sistemului administrației comunitare impun cu necesitate reglementarea juridică.
Normele juridice constituie o modalitate importantă de introducere a ordinei în organizarea și funcționarea sistemului administrației publice, oferind un criteriu obiectiv de apreciere a conduitei oamenilor care realizează administrația publică.
Necesitatea reglementării juridice a administrației publice în condițiile statului de drept, derivă din natura obiectului acestei activități; administrația publică având ca obiect realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății, interese care sunt formulate prin legi.
Diversitatea situațiilor la care se referă normele juridice în legătură cu administrația publică implică varietatea reglementărilor juridice aplicabile administrației publice.
Sistemul administrativ centralizat
Regimul administrativ în care autoritățile administrative locale și speciale sunt numite de administrația centrală și sunt direct dependente de ea definește centralizarea administrativă.
Administrațiile centralizate prezintă următoarele trăsături:
în toate părțile teritoriului statului, interesele și nevoile tuturor cetățenilor sunt considerate a fi identice;
prin dispoziții legale și regulamente uniforme pe întreg teritoriul statului, administrațiile centralizate urmăresc satisfacerea tuturor intereselor și nevoilor cetățenilor;
organele administative locale sunt numite de puterea centrală;
organele administrative din administrația locală au putere de decizie și sunt numite de puterea centrală și dependente de aceasta;
resursele necesare pentru aplicarea deciziilor cad în sarcina puterii centrale.
Subordonarea este trăsătura caracteristică a sistemului de organizare administrativă centralizată. Diviziunile și subdiviziunile administrative ale statului și serviciile speciale sunt subordonate în întregime, voinței administrative a organelor centrale, ale căror decizii și ordine le execută.
Deși sunt deosebite în stat, localitățile, din punct de vedere administrativ nu au o voință distinctă și independentă față de voința puterii centrale.
Administrația publică a oricărui stat nu poate fi numai centralizată sau numai descentralizată, latura centralizatoare sau cea descentralizatoare predominând într-o etapă sau alta însă nefiind exclusivă.
Sistemul administrativ centralizat prezintă următoarele avantaje:
asigură funcționarea promptă și eficientă a serviciilor publice sub un singur coordonator;
înlătură suprapunerile de același nivel, precum și paralelismele, reducând numărul lor la strictul necesar cu efecte benefice pe planul cheltuielilor financiare necesare pentru organizarea și funcționarea serviciilor publice;
asigură unitatea de scop și acțiune a autorităților centrale și locale ale statului de la toate verigile componente ale sistemului;
conducerea centralizată asigură mai multe trepte de efectuare a controlului și de luare a măsurilor legale corepsunzătoare, fapt ce se constituie în garanții suplimentare pentru apărarea intereselor celor administrați.
Sistemul administrativ centralizat prezintă următoarele dezavantaje:
interesele locale nu-și pot găsi o rezolvare optimă, autoritățile centrale nefiind familiarizate cu aceste interese iar chiar dacă ar fi rezolvările acestora nu s-ar face pe deplin deoarece interesele locale diferă de la o comunitate la alta;
conducerea fiind centralizată, are loc fenomenul de supraaglomerare și implicit rezolvarea cu întârziere și/sau superficială a activităților care s-ar rezolva mai operativ și mai bine de către autoritățile locale;
birocrația și rutina se instalează mai ușor acolo unde există structuri administrative centralizate numite și nu alese;
cetățenii nu pot participa la administrarea treburilor lor din moment ce funcționarii publici din toate posturile sunt numiți de la nivel central.
Sistemul administrativ descentralizat
Descentralizarea administrativă urmărește ca administrația intereselor locale să fie dată în grija organelor elective locale. Sistemul administrativ descentralizat este complet opus celui centralizat.
Dezvoltarea localităților în folosul unor organe locale, alese de colectivitățile locale și diminuarea drepturilor care aparțin autorității centrale definește descentralizarea administrativă.
Statul acordă județelor și comunelor anumite drepturi precum dreptul de a stabili impozite, dreptul de a recurge la măsura exproprierii, de a avea bunuri și domeniu public.
Sistemul administrativ descentralizat nu impune o aplicare uniformă a unor reguli, nevoile și interesele cetățenilor împărțindu-se în mai multe categorii: interese centrale, judetene, comunale etc.
În ierarhia administrativă, fiecărei categorii de interese îi corespunde un organism deosebit, menit să corespundă unui interes deosebit, ce are personalitate juridică, capacitatea de a fi subiect activ și pasiv de drepturi și obligații atribuite prin legile de organizare.
Descentralizarea presupune existența unui patrimoniu necesar îndeplinirii atribuțiilor administrative determinate prin legile de organizare.
Dreptul de patrimoniu este criteriul însuși al existenței personalității juridice cu care se află învestită localitatea.
Colectivitățile locale au dreptul să-și aleagă administratorii, organele însărcinate cu gestiunea intereselor locale etc..
Diferența între sistemul administrativ centralizat și sistemul administrativ descentralizat constă în aceea că administrația descentralizată este condusă de organele locale colective iar administrația centralizată este condusă de organe numite de către administrația centrală.
Totuși, în orice stat, de-a lungul timpului vă predomina când forma de administrare centralizată când forma de administrare descentralizată, statul neputându-se guverna numai printr-un singur fel de administrație.
Înțelegerea corectă a fenomenelor de centralizare și descentralizare ajută legiuitorul în a interveni și a face corecțiile necesare în legislație.
Centralizarea în administrația publică însemnă, în plan organizatoric, subordonarea ierarhică a autorităților locale față de cele centrale și numirea funcționarilor publici din conducerea autorităților locale de către cele centrale, cărora li se subordonează și le dau socoteală de modul cum conduc, iar în plan funcțional, emiterea actului de decizie de către autoritățile centrale și executarea lui de către cele locale.
Descentralizarea în administrația publică este un regim opus centralizării, în care soluționarea problemelor locale nu se mai face de către funcționarii numiți de la nivel central ci de catre cei aleși sau numiți de corpul electoral. Autoritățile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor centrale, iar actele lor nu mai pot fi anulate de către acestea din urmă ci de către autorități din sfera puterii judecătorești ori din cadrul unui sistem jurisdicțional special constituit.
Sistemul administrativ descentralizat prezintă următoarele avantaje:
nefiind obligate să se conformeze ordinelor de la nivel central, autoritățile locale pot rezolva mai bine problemele locale sau pune în practică interesele locale;
nefiind obligate să aștepte aprobări de la nivel central, autoritățile locale pot lua măsuri și decizii operative;
pe plan local, autoritățile locale pot folosi cu mai multă eficiență rersursele financiare, materiale precum și forța de muncă;
fiind aleși sau numiți pe un termen bine determinat, se diminuează considerabil birocratizarea și rutina în rândul funcționarilor publici locali;
alegerile locale accentuează spiritul de responsabilitate și astfel îi determină pe cetățeni să caute și să găsească soluții la problemele cu care se confruntă.
Sistemul administrativ descentralizat prezintă următoarele dezavantaje:
deoarece descentralizarea pune pe seama autorităților locale alegerea funcționarilor publici, este mai greu de găsit în localitățile mici buni specialiști în administrația publică, în măsură să gireze serviciile publice;
descentralizarea sporește numărul autorităților cu patrimoniu și buget propriu situație care duce la îngreunarea unui control eficient asupra utilizării banului public și formarea unei viziuni corecte, cât mai reale asupra finanțelor țării;
alegerea autorităților locale introduce în administrația locală politica de partid, dându-se frâu liber demagogiei și servilismului în modul de recrutare a autorităților publice locale.
Sistemul administrativ deconcentrat
Este un sistem intermediar de administrație publică și se situează între centralizare și descentralizare administrativă.
Asemănarea cu sistemul administrației centralizate o reprezintă faptul că titularii puterii locale nu sunt aleși de electoratul local ci sunt numiți de la nivel central; iar asemănarea cu sistemul administrației descentralizate o reprezintă faptul că titularii puterii locale au competența să rezolve unele sau toate chestiunile locale fără a le mai înainta spre studiu/aprobare șefului ierarhic de la nivel central.
În sistemul administrativ deconcentrat autoritatea publică locală rămâne parte integrantă în sistemul ierarhiei centrale iar deciziile date în competența autorității publice locale sunt luate de acest regim sub puterea ierarhică a autorităților centrale.
Deconcentrarea administrativă reprezintă un regim mai atenuat de centralizare administrativă și are ca principiu distinctiv deplasarea de atribuții de la nivel central la diviziunile administrative locale; astfel, oricâte atribuții ar mări competența organelor administrative locale, deconcentrarea nu poate fi confundată cu descentralizarea, aceasta având ca regulă distinctivă electivitatea organelor locale.
Sistemul administrativ autonom
Autonomia locală nu presupune doar autoadministrarea ci și autoguvernarea, astfel comunitatea fiind învestită cu drepturi de putere publică de autoguvernare și atribuții de legiferare.
Pe lângă faptul că reprezintă un sistem de administrație locală, autonomia locală reprezintă și un sistem de orientare politică.
După sursa drepturilor de putere publică, se pot identifica două tipuri de autonomie locală: – autonomia imperfectă (atunci când dreptul de decizie statutară emană printr-o concesiune din partea statului în favoarea localităților);
autonomia perfectă (atunci când dreptul de a edicta norme generale emană de la colectivitatea locală).
Atât în cazul autonomiei imperfecte cât și în cazul celei perfecte, dreptul de putere publică are un cuprins identic în sensul că sistemul de organizare politică a statului (unitar sau federal) este acela care admite existența acestor prerogative de putere publică în favoarea comunității.
Capitolul II – Funcționarii vamali europeni
Nașterea raportului de funcție publică comunitară
Conceptul de carieră este folosit în dreptul public contemporan pentru a evoca dezvoltarea în timp a situației juridice a funcționarului, de la recrutare până la sfârșitul activității profesionale, deci de la emiterea actului din care se naște raportul de funcție publică până la emiterea celui prin care se pune capăt acestui raport.
Astfel, cariera funcționarului public comunitar se poate defini ca reprezentând elemente care concretizează situatia juridică a funcționarului public, din momentul în care autoritatea învestită cu puterea de numire emite actul de numire până în momentul în care, un alt act juridic sau un fapt juridic pune capăt calității de funcționar public comunitar.
În doctrina occidentală, mai ales în cea franceză, se vorbește despre un drept al funcției publice comunitare, acesta reprezentând ansamblul normelor care guvernează regimul funcției publice comunitare, deduse din reglementările europene și completate cu principiile jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Funcția publică în sistemul administrativ din România
Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.
Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.
Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:
– punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
– elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
– elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;
– consilierea, controlul și auditul public intern;
– gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;
– colectarea creanțelor bugetare;
– reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
– realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.
Totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici.
Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt:
– legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
– transparența;
– eficiență și eficacitate;
– responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
– orientare către cetățean;
– stabilitate în exercitarea funcției publice;
– subordonare ierarhică.
Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.
Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.
Funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:
– prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective;
– prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condițiile legii, în situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplinească cerințele specifice pentru a fi redistribuiți. Persoana numită în aceste condiții dobândește calitatea de funcționar public numai pe această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
– structurile de specialitate ale Parlamentului României;
– structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
– structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
– serviciile diplomatice și consulare;
– autoritatea vamală;
– poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
– alte servicii publice stabilite prin lege.
Prin statutele speciale se pot reglementa:
– drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege;
– funcții publice specifice.
În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare, precum și polițiștilor și altor structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi referitoare la carieră.
Elemente specifice carierei funcționarului vamal european
Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici
Funcțiile publice se clasifică după cum urmează:
– funcții publice generale și funcții publice specifice;
– funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a
III-a;
– funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.
Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.
Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice sau care necesită competențe și responsabilități specifice.
Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, în condițiile legii, se face prin statute speciale sau la propunerea autorităților și instituțiilor publice, de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome.
Funcțiile publice teritoriale sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Funcțiile publice locale sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.
Funcțiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, după cum urmează:
– clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
– clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
– clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:
– funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;
– functii publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;
– funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.
Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții publice de execuție.
Funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi.
Pot fi numite funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant.
Pot fi numiți funcționari publici definitivi:
funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare;
persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea
în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și respectiv 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite.
Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice:
secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
prefect;
secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
subprefect;
inspector guvernamental.
Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcții publice:
– director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
– director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
– secretar al unității administrativ-teritoriale;
– director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în cadrul instituției prefectului, în cadrul aparatului propriu al autoritătilor administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
– șef de serviciu precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia;
– șef de birou, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
În cadrul autorităților administrative autonome pot fi stabilite și funcții publice prevăzute în reglementările specifice.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa I persoanele numite în următoarele funcții publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa a II-a persoanele numite în funcția publică generală de referent de specialitate precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa a III-a persoanele numite în funcția publică generală de referent precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:
– superior, ca nivel maxim;
– principal;
– asistent;
– debutant.
Categoria înalților funcționari publici
Înalții funcționari publici realizează managementul de nivel superior în administrația publică centrală și în autoritățile administrative autonome.
Pentru a ocupa o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
are cetățenia română și domiciliul în România;
cunoaște limba română, scris și vorbit;
are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
are capacitate deplină de exercițiu;
are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege;
studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.
Pentru ocuparea următoarelor funcții publice:
secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale se pot stabili condiții specifice sau proceduri specifice, în condițiile legii.
Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se organizează în condițiile legii.
Intrarea în categoria înalților funcționari publici se face prin concurs național.
Recrutarea se face de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiți prin decizie a primului-ministru.
Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani și jumătate și sunt numiți prin rotație.
Persoanele care au promovat concursul național pot fi numite în funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale comisiei permanente se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, în condițiile legii, de către:
Guvern, pentru functiile publice de: secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului; prefect și subprefect;
primul-ministru, pentru functiile publice de: secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale prevăzute; inspector guvernamental.
Numirea într-o funcție publică de: secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului sau secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale se face dintre persoanele care îndeplinesc condițiile cerute pentru a intra în categoria înalților funcționari publici.
La eliberarea din funcția publică, înalții funcționari publici au dreptul la compensații materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se face anual, în condițiile legii.
Evaluarea generală a înalților funcționari publici se face o dată la 2 ani, în scopul confirmării cunoștințelor profesionale, aptitudinilor și abilităților necesare exercitării funcției publice.
Înalții funcționari publici au obligația de a urma anual cursuri de perfecționare profesională, în condițiile legii.
Evaluarea anuală și evaluarea generală se fac de către o comisie de evaluare, ai cărei membri sunt numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative.
Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici
Pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial se înființează, în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative. În exercitarea atribuțiilor care îi revin, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici emite ordine cu caracter normativ și individual.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici este finanțată de la bugetul de stat.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are următoarele atribuții:
elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției publice și al funcționarilor publici;
elaborează și avizează proiecte de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici;
monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici;
elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici;
stabilește criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici;
centralizează propunerile de instruire a funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici;
colaborează cu Institutul Național de Administrație la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici;
întocmește și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici;
aprobă condițiile de participare și procedura de organizare a recrutării și promovării pentru funcțiile publice pentru care organizează concurs, avizează și monitorizează recrutarea și promovarea pentru celelalte funcții publice, în condițiile prezentei legi;
realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
acordă asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;
participă la negocierile dintre organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici și Ministerul Internelor și Reformei Administrative;
colaborează cu organisme și cu organizații internaționale din domeniul său de activitate;
elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare a funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului;
constată contravenții și aplică sancțiuni, în condițiile legii.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are legitimare procesuală activă și poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă cu privire la:
actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control;
refuzul autorităților și instituțiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici.
Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate sesiza și prefectul în legătură cu actele ilegale emise de autoritățile sau instituțiile publice locale.
Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește:
numărul maxim al funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici;
numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide;
numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare;
numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi inființate;
numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării;
numărul maxim de funcții publice pe fiecare clasă, categorie și pe grade profesionale;
numărul maxim al funcțiilor publice de conducere și al funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Planul de ocupare a funcțiilor publice se elaborează anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici, astfel:
de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală;
de către primar sau, după caz, de către președintele consiliului județean, prin aparatul de specialitate, pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică locală.
Planul de ocupare a funcțiilor publice se întocmește centralizat, pe fiecare ordonator principal de credite și pe fiecare instituție din subordinea acesteia sau finanțată prin bugetul său.
Planul de ocupare a funcțiilor publice din administrația publică centrală se aprobă prin hotărâre a Guvernului; iar planul de ocupare a funcțiilor publice din administrația publică locală se aprobă prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului județean.
Pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică locală, proiectul planului de ocupare a funcțiilor publice se transmite Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 45 de zile înainte de data aprobării.
În situația în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici constată neregularități în structura acestuia, autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a modifica proiectul planului de ocupare a funcțiilor publice, pe baza observațiilor Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în conformitate cu prevederile legale.
Gestiunea curentă a resurselor umane și a funcțiilor publice este organizată și realizată, în cadrul fiecărei autorități și instituții publice, de către un compartiment specializat, care colaborează direct cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici
Agenția Națională a Funcționarilor Publici administrează evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, pe baza datelor transmise de autoritățile și instituțiile publice.
Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici se ține în cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, potrivit formatului stabilit de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a transmite Agenției Naționale a Funcționarilor Publici toate informațiile cuprinse în evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici din cadrul acestora.
În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum și pentru urmărirea carierei funcționarului public, autoritățile și instituțiile publice întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcționar public.
Dosarul profesional al funcționarului trebuie să cuprindă:
orice documentare ca privește situația sa administrativă și rapoartele ce privesc randamentul, comportamentul și competența sa;
observațiile formulate de funcționar cu privire la documentele mai sus menționate.
Orice document trebuie să fie înregistrat, numerotat și clasat fără discontinuități; instituția nu poate invoca și nici nu poate opune contra funcționarului documentele vizate la primul punct, dacă acestea nu i-au fost comunicate înainte de a fi înregistrate.
Comunicarea oricărui document este certificată prin semnătura funcționarului sau în lipsa acesteia, se face prin scrisoare recomandată.
Nici o mențiune făcând aluzie la opinii politice, fiziologice sau religioase ale unui funcționar nu pot figura în acest dosar.
Pentru fiecare funcționar nu poate fi deschis decât un singur dosar.
Formatul standard al evidenței funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și conținutul dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Autoritățile și instituțiile publice răspund de întocmirea și actualizarea dosarelor profesionale ale funcționarilor publici și asigură păstrarea acestora în condiții de siguranță.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau instituția publică păstrează o copie a dosarului profesional și înmânează originalul funcționarului public, pe bază de semnătură.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în situația funcționarilor publici.
Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și la dosarul profesional al funcționarului public au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal, în condițiile legii.
La solicitarea funcționarului public, autoritatea sau instituția publică este obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în specialitate și în funcția publică.
Funcțiile publice generale și specifice din cadrul Autorității Naționale a Vămilor
În raport cu gradul de complexitate al atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general, îndeplinite de Autoritatea Națională a Vămilor, funcțiile publice de execuție ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor și direcțiile regionale vamale din subordine sunt:
– funcții publice de execuție din clasa I: consilier, inspector, consilier juridic, auditor;
– funcții publice de execuție din clasa a II-a: referent de specialitate;
– funcții publice de execuție din clasa a III-a: referent.
Gradele profesionale corespunzătoare funcțiilor publice din clasele prevăzute mai sus sunt:
– superior, ca nivel maxim;
– principal;
– asistent;
– debutant.
Funcțiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorității Naționale a Vămilor sunt:
– director;
– director adjunct;
– șef de serviciu;
– șef de birou.
Funcțiile publice generale de conducere din direcțiile regionale vamale sunt:
– director coordonator;
– director coordonator adjunct;
– șef de serviciu;
– șef de birou.
În raport cu gradul de complexitate al atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific, îndeplinite de Autoritatea Națională a Vămilor, funcțiile publice specifice de execuție ale personalului vamal din structura birourilor vamale de frontieră și de interior sunt:
– funcții publice de execuție din clasa I: inspector vamal;
– funcții publice de execuție din clasa a II-a: agent vamal;
– funcții publice de execuție din clasa a III-a: controlor vamal.
Gradele profesionale corespunzătoare funcțiilor publice specifice de execuție enumerate mai sus, sunt:
– superior, ca nivel maxim;
– principal;
– asistent;
– debutant.
Funcțiile publice specifice de conducere în birourile vamale de frontieră și de interior sunt:
– șef de birou vamal;
– șef adjunct de birou vamal;
– coordonator de tură.
Recrutarea funcționarilor vamali europeni
Prin statut, recrutarea funcționarilor vamali comunitari, se face prin concursuri cu probe scrise și probe orale.
La analiza dosarului depus pentru concurs, candidații înscriși pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și de execuție, generale și specifice, în oricare dintre formele prevăzute de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, sunt supuși testării psihologice. Rezultatele testului psihologic sunt obligatorii atât pentru candidat, cât și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.
Personalul vamal în funcție care, datorită comportării necorespunzătoare la locul de muncă, afectează activitatea normală a compartimentului de lucru din care face parte va fi supus testării psihologice. Rezultatele testului psihologic sunt obligatorii atât pentru candidat, cât și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.
Testarea personalului vamal în funcție se face o dată la 2 ani. Testarea psihologică se poate face și la solicitarea motivată a șefului ierarhic al funcționarului care are un comportament necorespunzător, cu aprobarea directorului, dar nu mai devreme de 6 luni de la testarea precedentă.
Refuzul nejustificat al funcționarului nominalizat de a se prezenta la testarea psihologică atrage eliberarea din funcția publică deținută, în condițiile Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Testarea psihologică se efectuează de instituții specializate ori de persoane autorizate în acest sens, în condițiile legii.
Prin intermediul recrutării trebuie să se asigure instituției vamale comunitare acei funcționari care posedă cel mai înalt grad de competență, randament și integritate, recrutați dintre cetățenii statelor membre ale Comunităților Europene.
Astfel, se desprind următoarele principii care guvernează recrutarea acestei categorii de funcționari publici:
recrutarea trebuie să asigure selectarea celor mai competente persoane, al celor care prin calitățile lor, prin educație și instrucție, pot determina randamente deosebite. Resursele umane sunt piatra unghiulară a progresului serviciului public în mileniul trei; fenomenul administrativ fiind legat indisolubil de cei care își desfășoară activitatea în cadrul diferitelor structuri administrative, de calitatea profesională și afectivă a acestora.
recrutarea trebuie să asigure selectarea persoanelor care corespund din punct de vedere al integrității lor dobândirii statutului de funcționar al unui organism comunitar. În funcția publică, atât națională cât și comunitară contează nu numai pregătirea și performanțele profesionale ci și valoarea morală a celui care prestează un serviciu public.
persoana recrutată trebuie să întrunească acele condiții necesare pentru dobândirea calității de funcționar vamal comunitar;
recrutarea se face pe bază de concurs, care constituie regula.
Condiții fixe:
naționalitatea, care impune ca persoana respectivă să fie cetățean al unui stat membru al Comunităților;
exercițiul drepturilor civile; această condiție impune ca persoana să se bucure de drepturile sale civile;
stagiul militar satisfăcut; această condiție impune ca viitorul funcționar vamal comunitar să aibă reglementată situația sa militară;
garanția de moralitate care se deduce din cazierul judiciar și din prezentarea unor referințe sau recomandări;
aptitudinea fizică; această condiție impune ca viitorul funcționar vamal comunitar să fie apt fizic pentru îndeplinirea îndatoririlor sale;
alte condiții.
Condiții variabile, care pot fi cerute de către Autoritatea Națională a Vămilor pentru numirea în anumite funcții, cum ar fi: cunoașterea unor limbi, studii, experiență profesională, limită de vârstă etc.
Recrutarea în funcție se realizează prin concurs cu excepția funcțiilor înalte (directori generali), fiecare Autoritate Vamală organizându-și propriul concurs.
Perspectiva unei cariere într-o funcție publică europeană și implicit a unei funcții vamale comunitare este un vis la care aspiră foarte multe persoane. Atracția pe care o exercită această perspectivă explică și numărul foarte mare de candidați înregistrați cu ocazia organizării concursurilor pentru ocuparea diferitelor posturi.
Procedura de concurs determină identificarea următoarelor dimensiuni ale regimului său juridic:
numirea ca și promovarea sunt supuse principiului potrivit căruia ele nu pot viza decât posturi vacante;
declararea vacanței unui post este precedată de o anumită procedură prealabilă prin care Autoritatea de numire verifică dacă postul poate fi ocupat prin transfer, numire sau promovare. În cazul în care au fost primite mai multe cereri de transfer de la mai mulți funcționari de aceeași treaptă, se poate ține un concurs intern și apoi să se urmeze procedura de concurs. Această procedură poate fi parcursă în egală măsură și în scopul de a se constitui o rezervă de recrutare.
Autoritatea învestită cu puterea de numire trebuie să consulte comisia paritară, după care va întocmi înștiințarea sau anunțul pentru organizarea concursului. Înștiințarea privind organizarea concursului trebuie să cuprindă mai multe elemente și anume: natura concursului, putând fi vorba despre concurs intern al instituției sau concurs general, modalitățile de desfășurare a concursurilor, putând fi vorba despre concurs de probe sau de titluri și probe; natura funcțiilor și atribuțiilor aferente posturilor de ocupat precum și grupa de funcții și gradul propuse; diplomele și alte titluri sau nivel de experiență cerute pentru posturile ce urmează a fi ocupate; în cazul examenelor de probă, natura examenelor și modul cum evoluează fiecare dintre ele; pentru anumite funcții, condițiile (limita) de vârstă; data limită de primire a candidaturilor; anumite derogări pe care le poate acorda Autoritatea învestită cu puterea de numire.
pentru desfășurarea fiecărui concurs se constituie un juriu, a cărui componență este decisă de autoritatea învestită cu puterea de numire. Juriul este compus dintr-un președinte (desemnat de Autoritatea de numire) și dintr-un număr de membri desemnați în mod egal de Autoritatea de numire și de Comitetul personalului. Componența juriului include funcționari publici care au cel puțin aceeași categorie și grad cu cel al postului scos la concurs. Juriul este cel care stabilește lista aptitudinilor necesare pentru ocuparea posturilor vacante.
candidații trebuie să completeze un formular, al cărui conținut este stabilit de Autoritatea învestită cu puterea de numire;
Autoritatea stabilește lista candidaților care îndeplinesc condițiile cerute și le înaintează juriului împreună cu dosarele candidaților;
juriul este cel care stabilește lista candidaților care răspund cerințelor impuse prin înștiințarea de concurs. În cazul în care este vorba despre un concurs de probe, toți candidații înscriși pe listă sunt admiși pentru susținerea lor.
candidații aleși sunt numiți în treapta grupului de funcții menționat în înștiințarea de concurs.
Regimul juridic al candidatului selecționat prin concurs în unele țări din Uniunea Europeană
Funcționarul vamal comunitar face parte din acele categorii de funcționari în care promovarea unui concurs atrage statutul de funcționar public însă nedefinitiv.
În doctrina occidentală contemporană se poartă o aprinsă discuție cu privire la regimul juridic al rezultatelor unui concurs și legat de această problemă statutul candidatului admis.
Doctrina noastră interbelică a fost și ea controversată în această materie iar la întrebarea dacă trecerea cu succes a concursului poate naște pentru cei promovați dreptul la numire, răspunsul a fost negativ în opinia unor autori.
Selecția, în majoritatea statelor, nu antrenează în mod automat numirea într-un post și această numire nu intervine cel mai adesea decât după o perioadă de probă.
În Uniunea Europeană se deosebesc trei categorii de țări din punct de vedere al corelației dintre selecție și numire:
țări în care numirea se suprapune până la identificare cu ultima fază de selecție promovată, atât numirea cât și selecția fiind efectuate de aceeași autoritate; în această situație este imposibil ca o personă să fie selecționată și să nu fie numită. Germania, Olanda, Danemarca sunt țări exemplificative în acest sens.
în cea de-a doua categorie se includ țări în care legătura între selecție și actul de numire nu este directă, datorită faptului că o autoritate face selecția și o alta numirea. În această situație se gasesc țări precum Irlanda și Marea Britanie unde selecția se realizează de o comisie specială pentru funcția publică dar numirea se face de către administrație la propunerea comisiei respective.
în cea de-a treia categorie intră țări care au o procedură asemănătoare cu cea anterioară dar și particularități fiind vorba despre țări (Portugalia, Belgia, Italia, Luxemburg) în care numirea nu se face de către autoritatea care a selecționat viitorii funcționari publici. În această categorie intră țările în care se practică sistemul funcționarilor de rezervă; persoanele admise sunt înscrise pe niște liste speciale de rezervă dar care nu sunt valabile pe timp nelimitat. Caracterul limitat al valabilității lor apare firesc având în vdere faptul că exigențele funcției publice sunt în devenire iar o persoană apreciată ca aptă să ocupe o funcție la un moment dat poate deveni într-un timp determinat incapabilă să facă față unui nou sistem de cerințe.
Raportându-ne la sistemul românesc, promovarea unui concurs sau examen pentru ocuparea unei funcții publice atrage obligația autorității publice, din structura căreia face parte postul scos la concurs, de a-l numi în funcția pe care l-a promovat.
În ceea ce privește statutul celui care a promovat un concurs sau examen, după caz, pot fi identificate două situații:
debutanții. Cei care promovează examenul sunt numiți cu statut de debutanți iar după efectuarea perioadei de stagiu, în funcție de rezultatele obținute în această perioadă, va avea loc fie definitivarea pe post fie eliberarea din funcție a celor care au obținut rezultate necorespunzătoare.
cei care dobândesc un statut definitiv după promovarea examenului.
Funcționarul care a absolvit concursul de selecție este, cu puține excepții, un funcționar nedefinitiv, el urmând să dobândească acest statut după expirarea unei perioade de probă și după promovarea unui sau mai multor examene.
Capitolul III – Modificarea, promovarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor VAMALI europeni
Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor vamali europeni
Mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel:
pentru eficientizarea activității autoritătilor și instituțiilor publice;
în interes public;
în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică.
Orice funcționar este plasat într-una din următoarele situații:
activitatea;
delegare;
detașare;
mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice;
exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere;
transfer;
concediul în interes personal;
disponibilizarea;
concediul pentru satisfacerea serviciului militar.
Activitatea este situația funcționarului care exercită în condițiile statutului funcțiile corespunzând postului la care el a fost afectat sau căruia îi asigură interimatul.
Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.
Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații:
graviditate;
își crește singur copilul minor;
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcționarului public.
Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, iar autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al îndemnizației de delegare.
Detașarea este poziția funcționarului titular care, prin decizia autorității învestită cu putere de numire în interesul serviciului este desemnat să ocupe temporar un post în afară instituției sale sau este însărcinat să exercite în mod temporar funcții sau este desemnat să ocupe temporar un post căruia autoritățile bugetare i-au conferit un caracter temporar; de asemenea, la cererea funcționarului, detașarea se realizează prin punerea la dispoziția unei alte instituții.
Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni.
În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public.
Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică.
Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris.
Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații:
graviditate;
își crește singur copilul minor;
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea;
detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare;
este singurul întreținător de familie;
motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării.
Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul.
Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al îndemnizației de detașare.
Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară.
Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situații:
când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcționarului public;
la solicitarea justificată a funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, pe o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public;
în alte situații prevăzute de dispozițiile legale.
Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.
Mutarea temporară sau definitivă în cadrul altui compartiment poate fi solicitată de funcționarul public în cazul în care starea sănătății, dovedită cu certificat medical, nu îi mai permite desfășurarea activității în acel compartiment.
Mutarea se poate face pe o funcție publică corespunzătoare, dacă funcționarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuții care îi revin.
Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcționarul public beneficiază de drepturile prevăzute în situația transferului.
Funcționarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității sau instituției publice în altă localitate dacă se află în una din următoarele situații:
graviditate;
își crește singur copilul minor;
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mutarea;
mutarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare;
este singurul întreținător de familie;
motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs mutării.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile Legii nr.188/1999.
Dacă funcția publică este vacantă, măsura exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, astfel:
cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru funcțiile din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală;
cu obligația înștiințării înainte cu cel putin 10 zile a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru funcțiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică locală.
În situația în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere, dispune neefectuarea măsurii sau, după caz, încetarea acesteia.
În mod excepțional, perioada de 6 luni poate fi prelungită cu maximum 3 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dacă autoritatea sau instituția publică a organizat concurs de recrutare sau promovare și funcția publică nu a fost ocupată, în condițiile legii.
Dacă funcția publică este temporar vacantă, măsura exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, până la data încetării suspendării din funcția publică, a detașării titularului funcției publice sau, după caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului funcției publice a sancțiunii de retrogradare în treapta de salarizare sau retrogradare în funcția publică pe o perioadă de până la un an.
Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.
Transferul poate avea loc după cum urmează:
în interesul serviciului;
la cererea funcționarului public.
Transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului.
Transferul în interesul servicului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat.
În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o îndemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile.
Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul public sau într-o funcție publică de nivel inferior.
Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul.
În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică locală.
În cazul funcționarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcții publice de conducere ale căror atribuții sunt similare cu atribuțiile funcției publice de pe care se efectuează transferul.
Autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a asigura publicitatea funcțiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situația în care doi sau mai mulți funcționari publici solicită ocuparea unei funcții publice vacante prin transfer la cerere, selecția se face pe bază de interviu.
Funcționarul titular poate să fie trecut în concediu fără plată pentru motive de ordin personal în mod excepțional și la cererea sa pe o durată limitată la 1 an; iar concediul poate fi reînnoit de două ori pe an.
Pe durata concediului său, funcționarul nu mai participă la avansările în eșalon și la promovarea în grad; afilierea sa la sistemul de securitate socială precum și la acoperirea riscurilor corespunzătoare sunt suspendate.
Concediul în interes personal se supune următoarelor reguli:
este acordat la cererea celui interesat de către autoritatea investită cu putere de numire;
reînnoirea sa trebuie să fie solicitată cu două luni înainte de expirarea perioadei în curs;
funcționarul poate fi înlocuit în funcția sa pe timpul concediului;
la expirarea concediului in interes personal, funcționarul este reintegrat în mod obligatoriu, într-un post din categoria sau din serviciul său corespunzător gradului său cu condiția ca el să posede aptitudinile cerute de acest post. Dacă refuză postul oferit, își păstrează drepturile la reintegrare, în aceleași condiții, atunci când este liber un alt post din categoria sa sau din cadrul serviciului său, corespunzător gradului său. În cazul unui al doilea refuz, funcționarul poate fi demis din oficiu după consultarea comisiei paritare. Până la data integrării sale efective, funcționarul rămâne în concediu în interes personal fără remunerație.
Disponibilizarea este situația funcționarului atins de o măsură de reducere a numărului de posturi dintr-o instituție publică.
Reducerea numărului de posturi pe o gradație este decisă de autoritatea bugetară competentă în cadrul procedurii bugetare.
Autoritatea învestită cu puterea de numire, după primirea avizului comisiei paritare, determină natura posturilor ce vor fi afectate de această măsură.
Autoritatea învestită cu puterea de numire fixează lista funcționarilor atinși de această măsură după primirea avizului comisiei paritare și ținând cont de competența, randamentul, conduita în serviciu, situația familială și vechimea în muncă a funcționarilor.
Orice funcționar ocupând unul din posturile menționate mai sus și care își va exprima dorința de a fi disponibilizat este înscris din oficiu pe această listă.
Funcționarii ce figurează pe această listă sunt puși în disponibilitate prin decizia autorității învestită cu putere de numire.
În această situație, funcționarul încetează de a-și mai îndeplini funcția și să mai beneficieze de drepturile sale de remunerare și de avansare în eșalon, dar continuă, pe o perioadă ce nu poate depăși cinci ani, să dobândească noi drepturi la pensia de vârstă pe baza salariului aferent gradului și eșalonului său.
Pe durata a 2 ani, socotiți de la punerea sa în disponibilitate, acest funcționar are un drept de prioritate pentru a fi reintegrat în orice post de categoria sa sau corespunzător gradului său, ce ar deveni vacant sau ar fi creat, sub rezerva ca el să posede aptitudinile necesare ocupării acelui post.
Funcționarul pus în disponibilitate beneficiază de o indemnizație calculată în condițiile fixate de statut iar la terminarea perioadei în timpul căreia dreptul la îndemnitate a soft deschis, funcționarul este demis din oficiu.
Funcționarul încorporat într-o unitate militară pentru efectuarea serviciului militar legal este plasat în concediu pentru serviciul militar și încetează a mai primi remunerația sa dar continuă să beneficieze de dispozițiile în ceea ce privește avansarea de eșalon și promovarea.
În cazul în care funcționarul este obligat să efectueze o perioadă de instrucție militară sau de concentrare, beneficiază, pentru durata acestei perioade, de remunerația sa dar diminuată cu valoarea soldei militare primite.
Promovarea funcționarilor vamali europeni
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare.
Promovarea constituie unul din instrumentele cele mai eficiente ce pot determina stimularea atitudinii unui funcționar public, motivarea acestuia în vederea creșterii randamentului activității proprii și în consecință creșterea eficienței de ansamblu a administrației publice.
Promovarea, ca o răsplată a efortului, constituie momentul de satisfacție pentru cei care își realizaeză cu devotament și pricepere rolul ce-l au în cadrul diferitelor autorități publice.
Pentru acest motiv sunt necesare acte normative care să reglementeze cu multă grijă această problemă promovând idee potrivit căreia promovarea se face în funcție de calitățile persoanei, de rezultatele obținute în realizarea sarcinilor și de regulă în baza unor probe practice, examen sau concurs.
Promovarea funcționarilor vamali comunitari este atribuită prin decizia autorității învestită cu putere de numire și antrenează pentru funcționar numirea într-un grad superior al categoriei sau a gradului căruia îi aparține.
Promovarea se face exclusiv prin alegerea dintre funcționarii care justifică minimul de vechime în grad, după examinarea comparativă a meritelor funcționarilor ce au vocația la promovare precum și a raporturilor care le-au fost întocmite.
Vechimea minimă este de 6 luni pentru funcționarii numiți în gradul sau categoria de bază iar pentru ceilalți funcționari este de 2 ani.
Trecerea unui funcționar de la o încadrare sau de la o categorie la o altă încadrare sau la o categorie superioară nu poate avea loc decât prin concurs dar în funcție de nevoia de cadre proprii, se poate face derogare permițându-se trecerea funcționarilor prin mutare.
Funcționarul numit la un grad superior beneficiază în noul său grad, de vechimea corespunzând eșalonului virtual egal sau imediat superior eșalonului virtual atins în vechiul său grad majorat cu suma totală a creșterii bi-anuale de eșalon în noul său grad.
Funcționarul numit într-un grad superior este clasat cel puțin la primul eșalon al acestui grad.
În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii.
Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant.
Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Fișa postului funcționarului public care a promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități.
Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.
Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
să aibă cel puțin 4 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
să fi obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea performanțelor individuale în ultimii 2 ani;
să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată.
Funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut pot participa la concursul organizat, în condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică.
Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
să fie absolvenți de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;
să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului;
să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată.
Avansarea în trepte de salarizare se face în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.
În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, în condițiile legii.
Promovarea se face prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării examenului.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual. În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător".
Calificativele obținute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la:
avansarea în treptele de salarizare;
promovarea într-o funcție publică superioară;
eliberarea din funcția publică.
În cadrul procesului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici se stabilesc cerințele de formare profesională a funcționarilor publici.
Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după consultarea organizațiilor sindicale ale funcționarilor publici, reprezentative la nivel național.
Suspendarea raportului de serviciu al funcționarului vamal european
Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații:
– este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
– este încadrat la cabinetul unui demnitar;
– este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, pentru perioada respectivă;
– desfășoară activitate sindicală pentru care este prevazută suspendarea în condițiile legii;
– efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;
– este arestat preventiv;
– efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii;
– se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii;
– carantină, în condițiile legii;
– concediu de maternitate, în condițiile legii;
– este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
– forță majoră;
– în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
– pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;
– în alte cazuri expres prevăzute de lege.
În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris, persoana care are competența legală de numire în funcția publică, despre acest fapt.
Neinformarea persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, cu excepția cazurilor când este arestat preventiv sau se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii sau se află în carantină în condițiile legii sau este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă sau se află în situație de forță majoră.
Persoana care are competența legală de numire în funcția publică are obligația să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului de 15 zile calendaristice, condițiile necesare reluării activității de către funcționarul public.
Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații:
– concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii;
– concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
– desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internationale, în alte situații decât atunci când este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale;
– pentru participare la campania electorală;
– pentru participarea la grevă, în condițiile legii.
În afara cazurilor menționate mai sus, raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes personal legitim, pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu exceptia situatiei de participare la grevă când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de declanșarea grevei.
Suspendarea raportului de serviciu se constată, respectiv se aprobă în cazul cererii de suspendare, prin act administrativ al persoanei care are competența numirii în funcția publică.
Reluarea activității se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea raportului de serviciu, precum și cel prin care se dispune reluarea activității de către funcționarul public se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condițiile legii.
Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză.
Perioada suspendării raporturilor de serviciu în situația în care este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale se consideră vechime în funcția publică.
Încetarea definitivă a raporturilor de serviciu ale funcționarilor vamali europeni
Încetarea definitivă a raportului de serviciu poate avea loc prin:
demisie;
demisie din oficiu;
retragerea din funcție în interesul serviciului;
licențierea/retrogradarea pentru insuficiență profesională;
revocare;
scoaterea la pensie;
deces.
Demisia prezentată de funcționar nu poate fi decât rezultatul unui act scris al interesatului ce demonstrează voința sa neechivocă de a înceta în mod definitiv orice activitate în instituție.
Decizia definitivă a autorității învestită cu putere de numire trebuie să intervină în termen de 1 lună începând cu data primirii scrisorii de demisie iar demisia devine efectivă la data fixată de autoritatea învestită cu putere de numire.
Demisia poate fi refuzată dacă o procedură disciplinară contra funcționarului este în curs la data primirii scrisorii de demisie sau dacă o asemenea procedură este începută într-un termen de 30 de zile ce urmează primirii scrisorii de demisie.
Funcționarul nu poate fi demis din oficiu din funcție decât în cazul în care nu mai corespunde condițiilor expres prevăzute în statut iar decizia de demitere trebuie să fie motivată și să primească avizul comisiei paritare, aviz care se dă după audierea funcționarului interesat.
Retragerea din funcție nu are caracterul unei măsuri disciplinare; oricărui funcționar putându-i-se retrage funcția în interesul serviciului.
Funcționarii care dovedesc insuficiență profesională în exercițiul profesiei pot fi licențiați; pe de altă parte funcționarilor în cauză li se poate propune clasarea într-un grad inferior.
Propunerile care privesc retrogradarea unui funcționar trebuie să expună motivele care impun această acțiune și să fie comunicată celui interesat iar acesta are posibilitatea de a prezenta orice observații pe care le consideră utile.
Pensionarea funcționarului are loc:
din oficiu, în ultima zi a lunii în timpul căreia atinge vârsta de 65 de ani;
la cerere, în ultima zi a lunii în timpul căreia a fost prezentată cererea atunci când funcționarul a împlinit cel puțin 60 de ani.
CAPITOLUL IV – DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE FUNCȚIONARILOR VAMALI EUROPENI
Acorduri colective. Comisii paritare
Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:
– constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
– sănătatea și securitatea în muncă;
– programul zilnic de lucru;
– perfecționarea profesională;
– alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici din respectiva autoritate sau instituție publică, desemnați în condițiile legii.
Autoritatea sau instituția publică va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii.
În cadrul autorităților și instituțiilor publice se constituie comisii paritare.
În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanți desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice și de sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici.
În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, reprezentanții lor vor fi desemnați prin votul majorității funcționarilor publici din respectiva autoritate sau instituție publică.
Modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor paritare, precum și componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situații:
– la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților și instituțiilor publice pentru care sunt constituite;
– la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici, dacă costurile acestora sunt suportate din fonduri bugetare;
– la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorității sau instituției publice;
– alte situații prevăzute de lege.
În exercitarea atribuțiilor, comisiile paritare emit avize consultative.
Comisiile paritare urmăresc permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici cu autoritățile sau instituțiile publice.
Comisia paritară întocmește rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor încheiate în condițiile legii, pe care le comunică conducerii autorității sau instituției publice, precum și conducerii sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici.
Durata lucrului funcționarului vamal european
Funcționarii activi sunt în orice moment la dispoziția instituției dar durata normală a lucrului nu poate depăși 42 de ore pe săptămână, efectuate conform unui orar general stabilit de autoritatea învestită cu putere de numire iar pentru anumite grupe de funcționari ce îndeplinesc sarcini deosebite, aceeași autoritate poate stabili orare adecvate dar în cadrul aceleiași limite și numai după consultarea comitetului personalului.
Datorită nevoilor serviciului sau a exigențelor normelor de securitate a muncii, funcționarii pot fi obligați, ca în afara duratei normale de lucru, să fie la dispoziția instituției la locul lor de muncă sau la domiciliul lor; instituția fixează modul de aplicare al acestui alineat după consultarea comitetului personalului.
În mod excepțional și pentru motive bine întemeiate, autoritatea învestită cu putere de numire poate autoriza funcționarul să-și desfășoare activitatea cu program redus la jumătate dacă se consideră că o asemenea măsură corespunde interesului instituției.
Funcționarul astfel autorizat, este obligat să îndeplinească lunar prestații de o durată egală cu jumătatea din durata normală a lucrului.
Funcționarul nu poate fi obligat să efectueze ore suplimentare decât în caz de urgență sau de creșterea excepțională a muncii; munca de noapte precum și munca duminica sau în zilele de sărbătoare legală nu poate fi autorizată decât în conformitate cu procedura decisă de autoritatea învestită cu putere de numire.
Totalul orelor suplimentare solicitate unui funcționar nu poate depăși 360 de ore pentru o perioadă de an.
Funcționarul care în cadrul unui serviciu continuu sau în ture, decis de instituție datorită necesităților serviciului sau al cerințelor normelor de protecție a muncii și considerat de acea instituție ca fiind obișnuit și permanent, este obligat să efectueze serviciu de noapte, sâmbăta și duminica sau în zilele de sărbătoare legală, poate beneficia de îndemnizații.
Funcționarul care prin decizia autorității învestită cu putere de numire luată ca urmare a necesităților serviciului sau a solicitărilor normelor de securitate a muncii, este obligat în mod regulat să fie la dispoziția instituției la locul de muncă sau la domiciliul său în afara duratei normale de lucru poate beneficia de îndemnizații.
Durata normală de lucru a unui funcționar care asigură serviciul continuu sau în ture nu poate fi superioară totalului numărului normal anual de ore de lucru.
Drepturile funcționarilor vamali europeni
Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat.
Personalul vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor are dreptul ca, în afara serviciului, să își exprime liber ideile, opiniile sau convingerile politice, etice, religioase ori de altă natură.
Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.
Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.
Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.
Dreptul de asociere sindicală este garantat funcționarilor publici.
Funcționarii publici pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora.
Personalul vamal, cu exceptia funcționarilor publici de conducere, poate înființa, în condițiile legii, organizații sindicale, poate adera la acestea și poate fi ales în organele de conducere legal constituite.
Organizațiile sindicale își determină liber scopul pentru care au fost create, structura organizatorică, organele de conducere, drepturile și îndatoririle membrilor.
Lista cuprinzând numele membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau în celelalte forme de asociere va fi adusă la cunoștința Autorității Naționale a Vămilor sau, după caz, direcției regionale vamale.
Reuniunile organizațiilor sindicale se desfășoară în afara programului de lucru.
Organizațiile sindicale reprezentative pot organiza în timpul orelor de serviciu o reuniune lunară de informare.
Durata acestei reuniuni nu poate depăși o oră.
În mod excepțional, limita maximă de 3 ore pe trimestru poate fi cumulată într-o singură lună.
Cumulul poate fi autorizat de conducătorul Autorității Naționale a Vămilor sau, după caz, de directorul coordonator al direcției regionale vamale în a cărei rază se desfășoară reuniunea.
Spațiile cu destinație culturală, sportivă, de servire a mesei și de cazare, aflate în proprietatea Autorității Naționale a Vămilor, pot fi folosite de organizațiile sindicale, cu acordul Autorității Naționale a Vămilor, respectiv al direcțiilor regionale vamale.
Organizațiile sindicale legal constituite sunt îndreptatite să folosească mijloacele stabilite prin Legea sindicatelor pentru apărarea drepturilor generale și a celor specifice recunoscute personalului vamal prin statut, precum și pentru realizarea scopurilor prevăzute în statutele proprii de organizare.
În situația în care înalții funcționari publici sau funcționarii publici de conducere sunt aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, aceștia au obligația ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizațiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcții.
În cazul în care funcționarul public optează pentru desfășurarea activității în funcția de conducere în organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcția de conducere din organizația sindicală.
Funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale sau în alte organizații având ca scop protejarea intereselor profesionale.
Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii.
Funcționarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
salariul de bază;
sporul pentru vechime în muncă;
suplimentul postului;
suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului, o primesc gratuit.
Regulamentul privind modelul uniformei de serviciu, însemnele distinctive și accesoriile care însoțesc portul acesteia, durata normală de utilizare, condițiile de acordare și personalul care beneficiază de uniformă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
În birourile vamale în care activitatea se desfășoară în schimburi, durata normală a timpului de lucru pentru personalul vamal este de 12 ore consecutiv, fără a putea depăși 48 de ore pe săptămână sau media orelor de muncă, calculată, potrivit legii, pe o perioadă de maximum 3 săptămâni.
În cursul programului normal de lucru, cu excepția programului desfășurat în schimburi, se poate acorda o pauză de masă de cel mult o jumătate de oră, care nu se include în durata normată a timpului de muncă.
Pauza de masă nu trebuie să afecteze desfășurarea normală a activității vamale.
Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază.
Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 într-un an.
Autoritatea Națională a Vămilor constituie un fond de stimulente, astfel:
– prin aplicarea unui coeficient de 35% la sumele încasate pentru bugetul de stat, ca urmare a controlului, reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și amenzi;
– prin aplicarea unui coeficient de 15% la sumele confiscate;
– prin aplicarea unui coeficient de 8% la sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate cu valorificarea;
– prin aplicarea unui coeficient de 5% din sumele încasate prin executare silită, cu excepția dobânzilor, penalităților și a amenzilor.
Nivelurile de constituire pentru fiecare sursă și condițiile de utilizare, precum și categoriile de personal care beneficiază de fondul de stimulente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Personalul vamal care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierelor beneficiază de un spor de frontieră de 20%, calculat la salariul de bază.
Personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani i se acordă un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează:
– între 5 ani – 10 ani 3%;
– între 10 ani – 15 ani 5%;
– între 15 ani – 20 de ani 7%;
– peste 20 de ani 10%.
Sporul de stabilitate se acordă cu începere de la data de întăi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcție corespunzătoare tranșei cuvenite.
Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii.
Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
Funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii.
Funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică.
Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii.
Funcționarii publici beneficiază de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii.
În caz de deces al funcționarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaș, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina autorității sau a instituției publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare pensia de urmaș până la emiterea deciziei pentru privind aceasta.
Funcționarii publici beneficiază în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să asigure protecția funcționarului public împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției publice sau în legătură cu aceasta.
Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Personalul vamal beneficiază de protecția legii și este apărat de orice ingerință sau amestec în activitatea sa, de natură sa îi influențeze libertatea de apreciere, de execuție, de decizie sau de control, cu consecințe grave asupra îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.
Personalul vamal supus ingerințelor, influenței sau oricărei alte forme de presiune este îndreptățit să ceară șefului său direct și în cazul în care nu este mulțumit de măsurile luate, să solicite șefului ierarhic superior înlăturarea constrângerilor care îi alterează libertatea de apreciere, de execuție, de decizie sau de control.
Măsurile speciale de protecție pentru funcționarii publici cu atribuții de control și inspecție, executare silită a creanțelor bugetare, precum și pentru alte categorii de funcționari publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau de către autorităti și instituții publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Funcționarii publici au dreptul și obligația de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională.
La solicitarea agenților economici, a instituțiilor publice sau a instituțiilor private de pregătire profesională, funcționarii publici din cadrul Autorității Naționale a Vămilor pot susține cursuri și alte forme de pregătire și perfecționare profesională în domeniul vamal, pentru personalul acestora.
Modalitățile de participare la acțiunile solicitate se stabilesc prin protocoale între entitățile interesate și Autoritatea Națională a Vămilor.
Autoritătile și instituțiile publice au obligația să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecționare profesională a funcționarilor publici organizată la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice.
Pe perioada în care funcționarii publici urmează forme de perfecționare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea sunt:
organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice;
urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice.
Funcționarii publici care urmează forme de perfecționare profesională, a căror durată este mai mare de 90 de zile într-un an calendaristic, organizate în țară sau în străinătate, finanțate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică între 2 și 5 ani de la terminarea programelor, proporțional cu numărul zilelor de perfecționare profesională, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută o altă perioadă.
Funcționarii publici care au urmat forme de perfecționare profesională finanțate din bugetul de stat sau bugetul local și ale căror raporturi de serviciu încetează înainte de împlinirea termenului prevăzut, sunt obligați să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, precum și după caz, drepturile salariale primite pe perioada perfecționării, calculate în condițiile legii proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului.
Obligația restituirii contravalorii cheltuielilor efectuate pentru perfecționare nu se aplică în cazul în care funcționarul public nu mai deține funcția publică din motive neimputabile acestuia.
În cazul în care persoanele care au urmat o formă de perfecționare, dar nu au absolvit-o din vina lor, sunt obligate să restituie instituției sau autorității publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, precum și drepturile salariale primite în perioada perfecționării, calculate în condițiile legii, dacă acestea au fost suportate de autoritatea sau instituția publică.
Nu constituie forme de perfecționare profesională și nu pot fi finanțate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația să comunice anual Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile legii, planul de perfecționare profesională a funcționarilor publici, precum și fondurile prevăzute în bugetul anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor de perfecționare profesională a funcționarilor publici, organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice.
Personalul vamal are îndatorirea să participe, cel puțin o dată la 2 ani, la un program general de documentare în materie de legislație vamală.
Obligațiile funcționarilor vamali europeni
Personalul vamal are obligația să cunoască, să respecte și să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general și special din domeniul vamal, precum și prevederile incidente în materie vamală din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
Funcționarii publici din cadrul autorității vamale au obligația de realiza un serviciu public vamal de calitate în folosul cetățenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică, în scopul realizării atribuțiilor autorității vamale.
În exercitarea funcției publice, funcționarii publici din cadrul autorității vamale au obligația de a avea un comportament profesionist, pentru a câștiga și menține încrederea cetățenilor în integritatea, imparțialitatea și eficiența autorității vamale.
Orice funcționar care, în exercitarea funcției sale, este pus în situația sa se pronunțe aupra unei probleme în tratarea sau soluționarea căreia are un interes personal de natură să-i compromită independența, trebuie să informeze autoritatea învestită cu putere de numire despre această situație.
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I; persoanele care se află în situația aceasta vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.
Personalul vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor are obligația să cunoască conținutul tuturor reglementărilor cu caracter intern, concretizate în ordine, instrucțiuni, norme, proceduri și orice alte dispoziții de care depinde îndeplinirea la timp, în mod eficient și în condiții corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.
Personalul vamal are îndatorirea să cunoască atribuțiile generale și specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale a Vămilor, prin fișa postului și prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor și îndatoririlor profesionale și să semnaleze intervențiile operate în structura ori conținutul funcției, susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Funcționarii vamali au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
Funcționarii vamali de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
Funcționarii vamali au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.
Funcționarilor vamali le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil acelasi regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.
Înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice.
Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.
Funcționarii vamali sunt obligați să păstreze cea mai mare discreție asupra a tot ceea ce privește faptele și informațiile ce au ajuns la cunoștința sa în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcțiilor sale; el nu trebuie să comunice, sub orice formă ar fi aceasta, unei persoane ce nu are calitatea de a avea cunoștință de aceste lucruri, nici un document și nici o informație ce nu ar fi trebuit să fie făcută publică.
Funcționarii publici din cadrul autorității vamale au obligația:
ca, prin actele și faptele lor să respecte Constituția și legile țării, reglementările și normele vamale, precum și orice dispoziție internă cu caracter oficial, potrivit atribuțiilor ce le revin;
să respecte dispozițiile legale privind restrângerea exercițiului unor drepturi, datorată funcției publice ocupate;
să respecte și să aplice principiile privind integritatea morală și legalitatea;
să apere prestigiul autorității vamale, precum și de a se abține de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia.
Funcționarilor publici din cadrul autorității vamale le este interzis:
să exprime în public aprecieri care nu sunt conforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității vamale, cu politicile și strategiile acesteia sau cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
să facă aprecieri neautorizate în legatură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care autoritatea vamală are calitatea de parte;
să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația în vigoare;
să divulge informațiile la care au acces în exercitarea funcției publice, dacă aceasta este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile autorității vamale ori ale unor funcționari publici vamali, precum și ale persoanelor fizice sau juridice;
să ofere asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acțiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau a autorității vamale.
Divulgarea informațiilor care nu au caracter public sau transmiterea documentelor care conțin asemenea informații, la solicitarea reprezentanților unei alte instituții publice, este permisă numai cu acordul conducerii unității vamale în care funcționarul public vamal își desfășoară activitatea.
Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.
Personalul vamal este obligat să își îndeplinească atribuțiile de serviciu numai în limitele competențelor și responsabilităților cu care a fost învestit.
Personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne, precum și cele stabilite prin acorduri și înțelegeri internaționale destinate prevenirii, constatării și sancționării fraudei vamale.
Personalul vamal are îndatorirea să acționeze permanent pentru restrângerea și eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal.
Personalul vamal are obligația să cunoască dispozițiile legale referitoare la regimul informațiilor clasificate și să le aplice în mod corespunzător documentelor, datelor și oricăror alte înscrisuri de care ia cunoștință în cursul operațiunilor vamale specifice.
De asemenea, personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispozițiile legale cu privire la datele și informațiile confidențiale sau care nu sunt destinate publicității.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat, o atitudine corectă și fermă în relațiile cu persoanele supuse procedurilor vamale și să contribuie în mod constant la prevenirea, combaterea și sancționarea încălcărilor aduse reglementărilor vamale.
Funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.
Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.
Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală.
Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția astfel de situații.
Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.
La numirea într-o funcție publică, precum și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legii, conducătorului autorității sau instituției publice declarația de avere.
Declarația de avere se actualizează anual, potrivit legii.
Funcționarii publici au obligația de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.
Funcționarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competența lor sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor cereri.
Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii.
În timpul serviciului personalul vamal are îndatorirea de a purta uniforma cu însemnele și accesoriile specifice.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici din cadrul autorității vamale sunt obligați:
de a apăra și respecta demnitatea funcției publice deținute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorității vamale;
de a respecta libertatea opiniilor și de a nu se lăsa influențați de considerente personale sau de popularitate; în exprimarea opiniilor, trebuie să aibă o atitudine conciliantă și să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
În exercitarea funcției publice, funcționarii publici din cadrul autorității vamale le este interzis:
să participe la strângerea de fonduri pentru finanțarea activității partidelor politice;
să furnizeze sprijin logistic persoanelor fizice care candidează la funcții de demnitate publică;
să colaboreze cu persoanele fizice sau juridice care efectuează donații ori sponsorizări partidelor politice;
să afișeze, în cadrul autorității vamale, însemne ori obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora;
să se lase influențat de presiunile politice, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
să impună altor funcționari publici vamali să se înscrie în partide politice, ori să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor beneficii materiale sau profesionale.
Relațiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcționarii publici care sunt desemnați în acest sens de către conducătorul unității vamale.
Funcționarii publici din cadrul autorității vamale desemnați să participe la activități sau dezbateri publice, în calitate oficială, au obligația să respecte limitele mandatului de reprezentare încredințat de conducerea autorității vamale.
În situația când nu sunt desemnați în acest sens, funcționarii publici din cadrul autorității vamale pot participa la activități sau dezbateri publice, însă au obligația de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al instituției vamale.
În exercitarea funcției publice deținute, funcționarilor publici din cadrul autorității vamale le este interzis să permită folosirea numelui sau imaginii proprii în activități comerciale, precum și în scopuri electorale.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici din cadrul autorității vamale sunt obligați:
– să aibă o ținută vestimentară curată, îngrijită și purtată în mod corespunzător;
– să fie, în toate circumstanțele, obiectiv și imparțial;
– să nu se lase influențat de interesele personale, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
– să îndeplinească sarcinile de serviciu în limitele competențelor și responsabilităților atribuite, cu conștiinciozitate și responsabilitate;
– să îndeplinească toate sarcinile dispuse de conducătorii ierarhici, cu condiția ca acestea să nu contravină legislației în vigoare;
– să aibă un comportament echilibrat și nediscriminatoriu, tratând pe fiecare în mod egal, respectându-i drepturile și demnitatea;
– să aibă un comportament bazat pe respect, bună credință, corectitudine și amabilitate;
– să păstreze confidențialitatea operațiunilor efectuate, a materialelor și informațiilor de care ia cunoștință prin exercitarea funcției publice;
– să acționeze pentru combaterea fraudei, corupției, traficului ilicit de mărfuri și bunuri și a altor acțiuni ilegale;
– să sesizeze conducătorului ierarhic cazurile în care i se cere să acționeze contrar prevederilor codului de conduită, precum și faptele ilicite de care a luat la cunoștință în exercițiul funcției publice;
– să nu se lase intimidat de presiunile sau influențele exercitate asupra lui, de către persoane sau structuri din interiorul sau din afara instituției, cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
– să nu aducă atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul autorității vamale, precum și persoanelor cu care intră în legatură în exercitarea funcției publice, prin: utilizarea unor expresii jignitoare, dezvăluirea unor aspecte ce țin de viața privată și întocmirea unor sesizări sau plângeri calomnioase;
– să acționeze întotdeauna astfel încât să nu fie afectată securitatea sa ori a colegilor săi;
– să promoveze o imagine favorabilă țării și instituției, în cadrul unor organizații internaționale sau alte activități cu caracter internațional, la care participă;
– în deplasările externe, să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol;
– să gestioneze în mod rațional resursele instituției care-i sunt încredințate în scopul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarul public vamal îi este interzis:
– să primească cereri a căror soluționare nu este de competența lui sau care nu i-au fost repartizate de conducătorii ierarhici;
– să intervină pentru soluționarea unor cereri;
– să se implice în săvârșirea unor acțiuni ilegale;
– să consume alcool și/sau substanțe stupefiante, în timpul pragramului de activitate;
– să fumeze în locuri în care acest lucru este interzis sau când își desfășoară activitatea în locuri publice;
– să utilizeze, în alte scopuri decât cele stipulate de legislație, prerogativele funcției publice deținute;
– să utilizeze poziția oficială pe care o deține sau relațiile pe care le-a stabilit în îndeplirea atribuțiilor de serviciu, pentru a influența anchetele interne ori externe sau pentru a impune luarea unei anumite măsuri;
– să impună altor funcționari publici vamali să se înscrie în asociații, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor beneficii materiale sau profesionale;
– să promită luarea unei anumite decizii de către autoritatea vamală, de către alți funcționari publici;
– în deplasările externe și le este interzisă încălcarea legislației și a obiceiurilor statului gazdă;
– în relațiile cu reprezentanții altor țări, să exprime opinii personale referitor la aspecte naționale sau dispute internaționale.
Este interzis portul uniformei cu însemnele și accesoriile specifice în locuri și în condiții care ar putea afecta prestigiul funcției și interesele Autorității Naționale a Vămilor.
Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.
În cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovăția funcționarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.
Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
absențe nemotivate de la serviciu;
nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici;
alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Sancțiunile disciplinare sunt:
mustrare scrisă;
diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an;
destituirea din funcția publică.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, conducătorul autorității sau instituției publice are obligația de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influența cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorității ori instituției publice.
Mustrarea scrisă se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică.
Celelalte sancțiuni disciplinare se aplică de persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la propunerea comisiei de disciplină.
Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public.
Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității.
Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemneaza într-un proces-verbal.
Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare și propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice se constituie comisii de disciplină.
Din comisia de disciplină face parte și un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat.
Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulți membri și după caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităților sau instituțiilor publice să cerceteze faptele sesizate și să prezinte rezultatele activității de cercetare.
Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari publici, numiți prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative.
Modul de constituire, organizare și functionare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.
Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.
Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:
desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcționarilor publici;
desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de disciplină;
desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară;
ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere;
în orice alte situații prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
funcționarului public interesat;
conducătorului autoritătii sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
președintelui comisiei de disciplină;
altor persoane prevăzute de lege.
Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:
în termen de 6 luni de la aplicare, sanctiunea disciplinara sub formă de mustrare scrisă;
în termen de 7 ani de la aplicare, pentru sancțiunea de destituire din funcția publică;
în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, pentru celelalte sancțiuni disciplinare.
Radierea sancțiunilor disciplinare sub formă de mustrare scrisă și sancțiunea sub formă de diminuare a drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioada de până la 3 luni se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul public sancționat.
Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.
În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.
Dacă instanța judecatorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
În situația în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcționarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.
De la momentul începerii urmăririi penale, în situația în care funcționarul public poate influența cercetarea, persoana care are competența numirii în funcția publică are obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorității ori instituției publice.
Concluzii și propuneri
În orice societate, față de cei care încalcă normele juridice, statul este nevoit să folosească forța sa de constrângere, să-i tragă la răspundere.
Instituirea răspunderii, sub toate formele acesteia, față de funcționarii vamali apare cu atât mai necesară dacă se are în vedere importanța deosebită a activității administrației vamale. Având ca sarcină aplicarea legii, funcționarii vamali trebuie ca în primul rând, ei să respecte legea, iar în caz de încălcare a acesteia, să poarte întreaga răspundere pentru fapta lor.
De asemenea evoluția relațiilor de muncă și respectiv a comunicării în domeniul muncii este influențată de factori externi, care pot influența performanțele autorităților sau instituțiilor publice, evoluția climatului social și a condițiilor de muncă. Printre acești factori enumerăm specificul activității organizației, cultura organizațională, sistemul relațiilor colective de muncă, condițiile geografice și evoluțiile mediului politic. Comunicarea are un rol important și în procesul de formare al funcționarului vamal.
Funcționarul vamal își exercită atribuțiile prin intermediul comunicării, fapt pentru care aceasta are un rol deosebit, în procesul formării lui. Modul în care se desfășoară procesul educativ este important, de acesta depinzând transformarea corectă a unui tânăr salariat într-un viitor funcționar loial și eficient. Este importantă de asemenea modalitatea de comunicare existentă în cadrul autorității sau instituției publice. Este importantă comunicarea oficială și autoritară, care se realizează de regulă prin canale ierarhice stabilite în structura organizatorică a autorității sau instituției publice, fiind o comunicare formală, scrisă, sub forma statutelor, regulamentelor, notelor interne, ordinelor, deciziilor, dispozițiilor, anunțurilor oficiale. Tot la fel de importantă este și comunicarea informală în afara canalelor oficiale.
Procesul de formare al funcționarului vamal depinde de climatul de comunicare, care reprezintă atmosfera generală în care are loc comunicarea organizațională. Climatul influențează atât procesul comunicării, cât și efectele sale asupra performanței individuale și de grup. Climatul de comunicare depinde nu numai de natura organizației, ci și de valorile și tradițiile sale, de grupurile de putere existente și de relațiile dintre ele, de politicile manageriale și de gradul de rigiditate al rețelelor de comunicare.
În concluzie, apreciem că, în administrația vamală pentru a menține integritatea este necesar pe lângă reglementările legale specifice funcționarului vamal, să se pună în aplicare anumite instrumente, ca de exemplu: instrumente legate de comunicare, informații și transparență. Astfel pentru a combate corupția, considerăm că este oportună inițierea unor campanii de responsabilizare, având ca scop informarea publicului despre standardele de calitate, normele și valorile care trebuie aplicate în relația cu funcționarii vamali. Tot în scopul evitării corupției și abuzului în serviciu se impun inițierea unor programe de analiză a dilemelor morale de către autoritățile vamale. Aparent funcționarii vamali nu sunt conștienți de anumite dileme morale, considerând normal să ia decizii în funcție de propriile lor interese, sau nu știu cum să analizeze, deși au de-a face zilnic cu astfel de probleme. Aceste programe de analiză a dilemelor morale sunt utile pentru a aduce în discuție integritatea și codul de conduită a funcționarului vamal.
Observând asemănarea conținutului statutelor funcționarilor publici din Uniunea Europeană, deci implicit și cele ale funcționarilor vamali, precum și micile deosebiri/particularități între acestea, se constată că se poate propune elaborarea unui statut unic pe toată întinderea Uniunii Europene astfel încât, în virtutea drepturilor și obligațiilor ce le revin, funcționarii vamali să-și poată desfășura activitatea cu ușurință în orice loc al Uniunii Europene indiferent de țara de origine.
BIBLIOGRAFIE
Valerică NISTOR, Drept administrativ comparat, Editura Fundației Academice „Danubius”, Galați, 2006
Verginia VEDINAȘ, Constanța CĂLINOIU, Statutul funcționarului public european, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2007
Benone PUȘCĂ, Valerică NISTOR, Vasilica NEGRUȚ, Jana MAFTEI, Personalul autorităților publice române și comunitare, Editura Fundației Academice “Danubius”, Galați, 2005
Ioan ALEXANDRU, Structuri, mecanisme și instituții administrative, volumul II, Editura Sylvi, București, 1996
Legea nr.243/09.06.2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial nr.532/14.06.2004
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.365 din 29.05.2007
www.customs.ro, Codul de conduită al funcționarului public din cadrul Autorității vamale
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile Si Obligatiile Functionarului Vamal European (ID: 125171)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.