Drepturile ȘI Îndatoririle Funcționarilor Publici
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ” DIMITRIE CANTEMIR”
FACUTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
DREPT
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Coordonator științific:
Conf.univ.dr.MIHAELA AGATA POPESCU
Absolvent:
VLĂSCEANU SORINA-GEORGIANA
BUCUREȘTI
2016
CUPRINS
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ……………………………………………………..4
CAPITOLUL II. REGIMUL JURIDIC AL FUNCȚIEI PUBLICE …………………………………….7
2.1 Doctrina juridică a funcției publice ……………………………………………………………………….7
2.2 Noțiunea de funcție publică ………………………………………………………………………………….7
2.3 Clasificarea funcției publice …………………………………………………………………………………8
CAPITOLUL III. ASPECTE GENERALE PRIVIND STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI REGLEMENTATE DE LEGEA 188/1999 ………………………………………………………10
3.1 Noțiunea de funcționar public ……………………………………………………………………………..10
3.2 Clasificarea funcționarilor publici ……………………………………………………………………….10
3.3 Deontologia funcționarilor publici ………………………………………………………………………13
3.4 Principiile care guvernează activitatea funcționarilor publici ………………………………….17
3.5 Numirea în funcțiile publice a funcționarilor publici ……………………………………………..18
3.6 Raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală…20
CAPITOLUL IV. CONDUITA ETICĂ A ANGAJATULUI-FUNCȚIONAR PUBLIC ………..29
Norme de conduită profesională a funcționarilor publici …………………………………………29
Principiile conduitei etice a angajaților-funcționari publici ……………………………………..30
Sistemul de formare al funcționarilor publici …………………………………………………………31
CAPITOLUL V. DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRIL FUNCȚIONARILOR PUBLICI………….35
Ocuparea funcției publice și promovarea funcționarilor …………………………………………35
Îndatoririle și obligațiile funcționarilor publici ……………………………………………………..37
Drepturile funcționarilor publici ………………………………………………………………………….41
Recrutarea și încadrarea funcționarilor publici în serviciul public ……………………………43
Remunerarea muncii și garanțiile sociale ………………………………………………………………44
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici ……………………………………..46
CAPITOLUL VI. RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI ……………………………….50
Răspunderea penală a funcționarului public ………………………………………………………….50
Răspunderea disciplinară a funcționarului public …………………………………………………..52
Răspunderea civilă a funcționarului public ……………………………………………………………54
Răspunderea contravențională a funcționarului public ……………………………………………55
CAPITOLUL VII. DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN …………………………………………………………………………………………………………………56
Debutul carierei funcționarului public european ……………………………………………………..56
Drepturile și îndatoririle funcționarului public european ………………………………………….58
ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………………….62
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………….74
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….75
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
Studierea disciplinei DREPT ADMINISTRATIV permite studenților acumularea stiințelor de specialitate privind organizarea și funcționarea administrației publice prin analiza juridică a raporturilor ce se instituie între aceasta, ca parte integrantă a sistemului de guvernare și celelalte subiecte de drept, state, organizații publice și/sau private, persoane fizice/sau juridice.
Dreptul administrativ este o disciplină de specialitate, proprie studiului știintelor juridice și stiințelor administrative.
Dreptul administrativ face parte din ramura dreptului public. Drept urmare, trebuie să se facă o delimitare între dreptul public și dreptul privat. În accepțiunea teoreticienilor drepul public cuprinde normele care se referă la organizarea și funcționarea autorităților publice, raporturilor dintre aceste autorități, dintre stat și particulari, precum și raporturile dintre state. Unii autori arată că dreptul administrativ a apărut înaintea altor ramuri ale dreptului public, deoarece înaintea oricăror activități și preocupări,omul a trebuit să o opună pe cea privind modul în care îsi organizează comunitatea, cum se apără împotriva dușmanilor, acestea fiind dimensiuni ale activității administrative.
În dreptul privat se înscriu ramura dreptului civil, ramura dreptului familiei, ramura dreptului muncii și securității sociale, ramura dreptului comercial.
În studiul dreptului administrativ, ramură a dreptului public, noțiunea de administrație publică ocupă o poziție centrală.
Sediul materiei în ceea ce privește regimul juridic al funcției publice și al funcționarului public se găsește în Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată în 2004, modificată de Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 și completată cu mai multe acte administrative normative : Hotarârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, Hotărârea Guvernului nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici.
Statutul reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și intituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu, dispozițiile sale completându-se cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice :
structurile de specialitate ale Parlamentului României;
structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
serviciile diplomatice și consulare;
autoritatea vamală;
poliția și alte structuri ale Ministerului de Interne;
alte servicii publice stabilite prin lege.
Prin statutele speciale se pot reglementa :
drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de Legea 188/1999;
funcții publice specifice.
În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare, precum și
polițiștilor și altor structuri ale Ministerului Administreției și Internelor, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor precizate mai sus, precum și cu privire la carieră.
Prevederile Legii nr. 188/1999 nu se aplică :
personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și
instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative ,
protocol, gospodărie, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;
personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
corpul magistraților;
cadrelor didactice
persoanelor numite sau alese în funcție de dominate publică.
Dacă un funcționar a fost investit în funcție publică fără respectarea condițiilor
legale, această investire are aparență de legalitate, exercitarea funcției având character public, se pune problema valabilității actelor sale emise în legătură cu atribuțiile exercitate, mai ales în raporturile cu terții cărora nu li se poate imputa, sau care nu pot cunoaște, neregularitatea investirii și care ar putea fi vătămați în drepturile lor prin nulitatea actelor respective, deși actele îndeplinesc condițiile de fapt și de formă cerută de lege.
Cât privesc drepturile și obligațiile funcționarilor publici sunt stabilite pe cale generală și impersonală, odată cu înființarea de către stat a serviciilor publice. Deci, odata cu numirea lor funcționarii publici se vor afla într-o situație juridică obiectivă, determinată pe cale unilaterală de către stat. Dar așa cum funcțiile publice servesc exclusiv și nemijlocit serviciului public, tot astfel, drepturile și obligațiile funcționarului public vizează buna funcționare a serviciului și nu interesele sale particulare.
Cercetarea a fost sistematizată în șapte capitole.
În capitolul ” Regimul juridic al funcției publice” am relatat despre diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică realizată prin servicii publice.
Cel de-al III-lea capitol este consacrat aspectelor generale privind Statutul funcționarilor publici reglementate de Legea 188/1999 și este alcătuit din șase subcapitole. Li se acordă o importanță deosebită funcționarilor publici, rolul acestora și locul în organele administrației publice.
”Conduita etică a angajatului-funcționar public„ include principiile conduitei etice și participarea funcționarului public la sistemul de formare și perfecționare profesională.
”Drepturile si îndatoririle funcționarilor publici” precum și, ” drepturile și îndatoririle funcționarului public european” sunt analizate minuțios in cuprinsul capitolelor V și VII.
Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, aceștia răspund penal, contravențional, disciplinar și civil. Analiza răspunderilor funcționarilor publici și sacțiunilor disciplinare a fost relatată in capitolul VI.
În încheierea cercetării sunt prezentate concluziile și aprecieri finale, precum și bibliografia.
CAPITOLUL II
REGIMUL JURIDIC AL FUNCȚIEI PUBLICE
2.1.Doctrina juridică a funcției publice
Comunitatea umană n-ar fi avut succes dacă nu și-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitatea prin personalul investit în diversitatea de funcții statornicite de-a lungul timpului. Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică necesită o variată gamă de prestațiuni realizată prin serviciile publice, ca și un personal cu pregătire profesională diversă.
În legătură cu personalul administrației publice, trebuie analizate cu întâietate două aspecte principale :
Conceptul de funcție publică
Conceptul de funcționar public
2.2.Noțiunea de funcție publică
Potrivit art. 2 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici , funcția publică este definită ca fiind ” ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și administrațiile administrative autonome”.
Serviciul public este definit ca o activitate desfășurată de organele publice în vederea unui interes general, iar funcțiile statului sunt categorii de acte împărțite după natura lor juridică pe care le fac organele publice atunci când girează servicii publice. Statutul funcționarilor publici în prezent în vigoare, a fost adoptat prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999.
Această lege a suferit ulterior numeroase modificări și completări, cele mai de substanță fiind cele prevăzute în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, lege care a și dispus republicarea Legii nr. 188/1999 , dându-se textelor o nouă numerotare.
Constituția Romanieiadoptată în anul 1991 și revizuită în anul 2003, cuprinde următoarele dispoziții care constituie un cadru principal de reglementare a acestor instituții juridice :
-art. 16 alin. (3) : ” Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii de persoane care au cetățenia română și domiciliul în țară, statul român garantând egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice.” ;
-ast. 73 alin. (3) lit. j) : ” Reglementarea Statutului funcționarilor publici se face numai prin lege organică.
2.3.Clasificarea funcției publice
Funcțiile publice se clasifică în funcții publice generale și funcții publice specifice, funcții publice din clasa I , funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a,funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.
Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu
caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.
Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice sau care necesită competențe și responsabilități specifice. Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, în condițiile legii, se face prin statuetele speciale prevăzute la art. 5 alin. (1) sau la propunerea autorităților și instituțiilor publice ale Agenției Naționale a Funcționarului Public.
Funcțiile publice de stat sunt funcții publice stabilite și avizate, potrivit legii,în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome.
Funcțiile publice teritoriale sunt funcții publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului , serviciilor publice, deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Funcțiile publice locale sunt funcții stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.
Funcțiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilol necesare ocupării funcției publice, după cum urmează :
clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licență sau echivalentă;
clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
clasa a III-a cuprinde funcțiile publice a căror ocupare se cer studii liceale respectiv studii medii locale, finalizate cu diploma de bacalaureat.
După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:
funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;
funcții publice corespunzătoare categoriei funcțiilor publice de conducere;
funcții publice corespunzătoare categoriei funcțiilor publice de execuție.
CAPITOLUL III
ASPECTE GENERALE PRIVIND STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI
REGLEMENTATE DE LEGEA 188/1999
3.1.Noțiunea de funcționar public
Legea Statutului funcționarilor publici, adoptată în anul 1923, reprezintă prima reglementare unitară în materie și reflecta baza acestei legi principiile stabilite prin Constituția din 1923. Pe baza acestei legi, a fost adoptat în același an, la 3 noiembrie, Regulamentul Legii Statutului funcționarilor publici, care a detaliat multe din prevederile legii. La aceste reglementări s-au mai adăugat și altele, care au apărut în anii următori și priveau anumite categorii de funcționari publici.
Funcționarul public este definit în art. 2 alin. ( 2) din Statut ca fiind, ” persoana numită în condițiile legii, într-o funcție publică.” De asemenea, persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă a funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public. Spre deosebire de reglementarea din Statutul funcționarilor publici, în Codul Penal al României noțiunea de funcționar public are o accepțiune mult mai largă.
3.2.Clasificarea funcționarilor publici
Funcționarul public, în sensul legi penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești, exercită o funcție de demninate publică sau o funcție publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemena, este considerată funcționar public, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Prin termenul ”public” se întelege tot ceea ce priveste autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Funcționarii publici sunt debutanți și definitivi. Pot fi numite funcționari publici debutanți, persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant.
Sunt numiți debutanți funcționari publici care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare și persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum 12 linu, 8 luni și respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite.
Categoria înalților funcționarilor publici cuprind persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice :
secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general din ministre și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
prefect;
secretar general adjunct din ministre și alte organe de specialitate ale administrație publice centrale ;
subprefect;
inspector guvernamental.
Categoria funcției publice de conducere cuprinde persoanele numite în una din următoarele funcții publice de conducere:
director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate al administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice ale acestora;
director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome al ministerelor și al celorlate organe de specialitate administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
secretar al unității administrativ-teritoriale;
director executiv și director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrateale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în cadrul instituției prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile specifice asimilate acestora;
șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
șef birou, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa a II-a persoanele numite în funcțiile publice generale de referent, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.
Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:
superior, ca nivel maxim;
principal;
asistent;
debutant.
Funcționarii publici pot fi clasificați în mai multe grupe, prin folosirea mai multor criterii:
Sub aspectul regimului juridic se disting:
funcții carora li se aplică regimul juridic comun reglementat prin lege cadru , nr. 188/1999;
funcții cu statute speciale stabilite prin alte acte normative.
Din punct de vedere al studiilor se disting:
funcționari publici din clasa I, cei care au studii superioare de lungă durată;
funcționari publici din clasa a II-a, cei cu studii superioare de scurtă durată;
funcționari publici din clasa a III-a, cei cu studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat.
Dupa nivelul atribuțiilor se disting:
Înalți funcționari publici :
secretar general și secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general și secretar general adjunct în ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
prefect;
subprefect;
inspector guvernamental;
Funcții publice de conducere;
Funcții publice de execuție.
Pe lângă funcțiile generale, există și funcții specifice și anume:
Funcții publice de conducere: arhitect șef
Funcții publice de execuție: -inspector de concurență
-inspector vamal
-inspector de muncă
După organul în care își desfășoară activitatea:
funcționarul care ocupă o funcție de stat, adică fincîia publică stabulită, potrivit legii, în cadrul ministerelor, altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, a autorităților administrative autonome;
funcționarul care ocupă o funcție publică teritorială adică funcția publică stabilită, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului , a serviciilor publice deconcentrate a ministerelor și a altor organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
funcționarii care ocupă o funcție publică locală, adică funcția publică stabilită, potrivit legii, în cadrul organelor locale ale administrației publice.
Unii juriști sunt de parere că denumirea dată acestor trei categorii de funcții este improprie. Astfel, se spune funcții ”de stat”, ceea ce ar însemna că celelalte funcții nu ar fi de stat, iar denumireade funcții ”teritoriale” ar sugera ideea că s-ar desfășura pe un anumit teritoriu, dar și funcțiile, ca și cele locale, se exercită, aceste trei categorii de funcții publice ar fi trebuit denumite, funcții centrale, funcții județene și funcții locale țn raport cu locul ocupat de organul în care sunt îndeplinite, în sistemul organelor administrative publice, anume, organele centrale, organe județene, organe locale.
3.3.Deontologia funcționarilor publici
Termenul ”deontologie” a fost folosit pentru prima dată de juristul și moralistul englez Jeremy Bentham (1748-1832) în lucrarea sa ” Deontologia sau știința moralității ”, în care scrie: ” baza deontologiei este principiul după care o acțiune este bună sau rea, demnă sau nedemnă, merituasă sau blamabilă, în raport cu tendința ei de a spori sau diminua suma fericirii publice.” Concepția lui Bethan se înscrie în cadrul curentului utilitarist în etica, potrivit căruia principiul fundamental al oricărei etici și legislații este ” cea mai mare fericire a celui mai mare numar de oameni”.
Termenul ”deontologie” se formează din cuvintele grecești deon, deonios care înseamnă ceea ce se cuvine, ceea ce trebuie făcut, datorie și logos care înseamnă discurs, știință. Deontologia se poate defini ca știința a ceea ce trebuie să facem, ca o căutare a acelui ” mijloc” (mesotes = medie rațională) între ”prea puțin” și ” prea mult” ce există în cadrul fiecăruei activități desfășurate de noi, iar, în particular, de funcționarul public.
Observăm că, în concepția lui Bentham, deoontologia este o denumire dată unui curent al eticii.
Astăzi, prin deontologie se întelege, în sensul comun indicat de dincționare , ansamblul de reguli care precizează normele de conduită și obligațiile etice ale unei profesiuni, precum și doctrina despre acestea. Aceste reguli au în vedere conduita celor ce exercită o anumită profesiune, atât în raporturile dintre ei , cât și în raporturile cu clienții lor sau cu publicul.
Deontologia se află la interferența între drept și morală. Ea poate fi definită ca reprezentând ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. O parte din aceste norme sunt consacrate din punct de vedere juridic, putând fi impuse prin intervenția forței de coerciție a statului, altele sunt sancționate doar de opinia publică,înscriindu-se în categoria normelor etice.
Astfel, deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o guvernează. Vom găsi o deontologie profesională a avocatului, a judecătorului, a medicului, a profesorului, a jurnalistului, a salariatului și plecând de la normele comune consacrate de aceste, un specific al deontologiei funcționarului public. Regulile deontologiei care guvernează o anumită activitate sau profesie sunt sintetizate în ”coduri”, care reprezintă ”în formă concentrată,sedimentările valorice și normative ale noii societăți exprimat printr-un limbaj adecvat”.
Nicolae Cochinescu subliniază în lucrarea sa ” Introducere în deontologia juridică” faptul că deontologia trebuie să se regăsească în toate formele de exprimare ale existenței individului. Omul, în acțiunile sale, se exprimă pe sine, propria individualitate, propriile aspitații, raportându-se în acelasi timp și la nevoile celorlalți, pe care are datoria să nu le afecteze.
Art. 59 din Legea nr. 188/1999 prevede că evaluarea activității funției publice se face în scopul acordării drepturilor salariale corespunzătoare performanțelor profesionale individuale, pe baza criteriilor elaborate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Această evaluare se face tinându-se seamă de criteriile de performanțtă pe baza cărora se definesc clasele și gradele existente în interiorul aceleiași categorii. Este neccsar ca la începutul anului conducătorii de compartimente să comunice în scris fiecărui funcționar public criteriile de performanță stabilită de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, corespunzătoare cateoriei , clasei și gradului funcției publice ocupate de acesta.
Anual, conducătorii compartimentelor din cadrul unei autorități sau instituții publice completează și notează în fișa de evaluare performanțele profesionale individuale obținute în ultimele 12 luni de către funcționarii publici. În urma evaluării, aceeștia pot primi unul dintre calificativele: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător.
Legea prevede ca o condiție a avansării, obținerea în ultimul an de către funcționarul public , cel puțin a calificativului bun. De asemenea, se precizează că în situația în care , în ultimii doi ani, funcționarul public a fost notat cu calificativul nesatisfăcător, conducătorul instituției publice va propune acestuia trecrea într-o funcțtie inferioară. Dacă propunerea se refuză, funcționarul public va fi eliberat din funcție.
În unele lucrări de specialitate consacrate acestei materii și aparținând lui Ion Mocioi, deontologia funcției publice este definită ca reprezentând”(…) un ansamblu de reguli de conduită a funcției publice, pentru a funcționa, în administrația publică, în cadrul unui post al activității specifice”.
Trebuie să ținem cont însă și de faptul că legea, oricât, ar dori autorul ei, nu reușește să acopere totalitatea aspectelor pe care le presupune practica administrativă. De aceea, dintotdeauna s-a recunoscut că administrația publică dispune de o putere discreționară, respectiv dispune de o anumită marjă de libertate, o posibilitate de apreciere în activitatea ei. Deontologia funcției publice poate fi definită ca reprezentând totaltatea normelor care guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public în virtutea statului de detentor al autorității publice.
În Europa, organizarea funcțiiei publice din administrația publică începe în secolul al XVIII-lea, prin intermediul reglementărilor juridice privind corpurile de funcționare și statutele acestora.
Spre deosebire de profesiunile libere, care se organizează singure și la un moment dat, statul le recunoaște organizarea, prin acte normative, organizarea corpurilor de funcționari se face mai întâi de autoritățile publice legislative sau executive. Abia mai târziu apar și se dezvoltă diverse asociații ale funcționarilor publici, de natură profesională sau sindicală. În cadrul corpurilor de funcționari, reglementate prin lege, există organe cu caracter profesional, dar rolul lor este de regulă consultativ, decizia aparținând conducerii autorităților sau instituțiilor din care fac parte funcționarii respectivi. În sfera puterii publice există anumite categorii de funcționari sau demnitari publici, care, prin specificul activității desfășurate, se supun unor norme deontologice speciale. Ei se încadrează în ceea ce legiutorul numește funcționari publici cu statut special.
Fac parte din această categorie:
Manageri publici
Polițiști
Funcționarii cu statut special din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor
Funcționarii publici parlamentari
Dezvoltarea carierei funcționarului public implică o multitudine de activități , desfășurate, în principal, de către personalul care încadrează compartimentele de resurse umane, dar și de fiecare funcționar în parte. Acest proces implică evoluția profesională a funcționarilor ocupând succesiv anumire posturi, grade și niveluri de pregătire. Toți funcționarii publici trebuie să dispună eforturi susținute pentru dezvoltarea propriei cariere. Planurile de carieră trebuie să conțină componente pe termen scurt,mediu și lung.
Dezvoltarea carierei implică un amplu proces de gestionare a carierei și are în vedere evoluția funcției publice în cadrul funcționarilor publici în cadrul instituțiilor publice, confirm cu nevoile acestora și în funcție de performanța ,potențialul și aspirațiile fiecărui funcționar. Majoritatea instituțiilor publice au planuri concrete în ceea ce privește dezvoltarea carierei funcționarilor publici și sunt oferite cursuri de formare profesională. Toate aceste acțiuni trebuiesc planificate și coordonate, de obicei , responsabili sunt cei din compartimentul resurse umane și în special directorii de resurse umane. Aceștia sunt speciali instruiți și numiți în cadrul acestor departamente pentru a avea în vedere dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Cariera în funcția publică cuprinde ansamblul situațiilor juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii.
Modalități de dezvoltare a carierei în funcția publică sunt promovarea într-o funcție publică superioară și avansarea în gradele de salarizare.
Dezvoltarea carierei implică o gamă largă de activități desfășurate, în principal, de personalul departamentelor de resurse umane, dar și de fiecare persoană în parte.
Dezvolarea carierei cere trei obiective la bază :
satisfacerea nevoilor de resurse umane ale instituției publice;
asigurarea pregătirii și dezvoltării necesare funcționarilor publici pentru a le permite să facă față oricăror responsabilități, cu condiția ca aceștia sa posede capacitatea de a atinge acest nivel;
îndrumarea și susținerea funcționarilor publici competitivi pentru a atinge obiectivele pesonale în funcție de potențialul, nevoile și aspirațiile acestora și de contribuția lor în cadrul instituției.
Stadiile carierei sunt expansiunea – dezvoltarea ,ritmul susținut, stabilizarea – aptitudinile și cunoștiințele dobândite în faza de avansare(expansiune) sunt puse în aplicație, testate, modificate și consolidate prin experiență și maturitatea – funcționarii publici au un drum al carierei bine stabilit și evoluează în concordanță cu abilitățile, motivația și oportunitățile pe care le au.
Fiecare persoană se dezvoltă și ajunge la maturitate într-un ritm diferit , ceea ce înseamnă, că odată atins stadiul maturității, fie continuă să se dezvolte, fie se plafonează(deși desfășoară încă activități utile) sau stagnează și intră în declin.
3.4 .Principiile care guvernează activitatea funcționarilor publici
Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt :
legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
transparența;
eficiență și eficacitate;
responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
orientare către cetățean ;
stabilitate în exercitarea funcției publice;
g) subordonare ierarhică .
Principiile care îndrumă organizărea și dezvoltărea carierei funcționarilor publici sunt :
competența, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să promoveze într-o funcție publică trebuie să dețină și să cofirme cunoștiințele și aptitudinile necesare exercitării funcției publice respective;
competiția, principiu potrivit căruia confirmarea cunoștiințelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții publice se face prin concurs sau examen ;
egalitatea de șanse, principiu potrivit căruia este recunoscută vocația la carieră în funcția publică a oricărei persoane care îndeplinește condițiile stabilite, potrivit legii.
profesionalismul, principiu căruia exercitarea funcției publice se face prin îndeplinirea în mod eficient a atribuțiilor care implică exercitarea prerogativelor de putere publică în limitele prevăzute de dispozițiile legale care reglementează atribuțiile respective;
motivarea, principiu potrivit căruia , în vederea dezvoltării carierei funcționarilor publici, autorităților și instituțiile publice au obligația să identifice și să aplice, în condițiile legii, intrumente de motivare financiară și nonfinanciară a funcționarilor publici, precum și să sprijine inițiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora;
transparența, principiu potrivit căruia autpritățile și instituțiile publice au obligația de a pune la dispoziție tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică.
3.5 .Numirea în funcțiile publice a funcționarilor publici
Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcțioari publici, denumit în continuare program, se organizează de regulă anual, în condițiile prevăzute de lege, de Institutul Național de Administrație, denumit în continuare INSTITUT. Admiterea la program se face pe bază de concurs național. Programul are ca scop dezvoltarea competențelor și aptitudinilor necesare executării funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. Programul se desfășoară pe module care tratează o tematică multiplă, stabilită pe baza priorităților guveernamentale, corelate într-o succesiune logică și axate pe stingerea scopului principal.
Adminterea la program se face prin concurs național, denumit în continuare concurs.
Concursul este alcătuit din două probe:
selectarea dosarelor de curs ;
interviu.
La concurs pot participa:
a) persoana care ocupă o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, conform legislației în vigoare.
b) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. b) și art. 54 lit. a), b), d), h), j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și care au cel puțin patru ani de vechime în specialitatea studiilor superioare de lungă durată absolvite.
Numirea în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici se face în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin.(1) și anume ” Numirea, modificarea, suspendarea,încetarea raporturilor de serviciu precum și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, în condițiile legii de către:
Guvern, pentru funcțiile prevăzute la art. 12 lit. a), c) și e);
Primul-ministru , pentru funcțiile publice la art. 12 lit.b), d) și f).
Numirea în funcțiile publice de conducere pentru care se organizează concurs în condițiile art. 58 alin. (1) lit. b) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din admninistrația publică centrală și locală, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs în condițiile art. 58 alin. (1) lit.c) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților și intituțiilor publice din administrția publică centrală și locală care au organizat concursul.
Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a acrivității. Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acestuia se înmânează funcțioarului public, La intrarea în corpul funcționarului public, funcționarul public depune jurământ de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Jurământul are următoarea formulă :
” Jur sa respect Constituția , drepturile și libertățile fundamentale, ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în fincția publică în care am fost numit să păstrez secretul profesional și să-ți respect normele de conduită profesionala și civilă.
Așa să-mi ajute Dumnezeu. ”
Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase. Depunerea jurământului prevăzut la alin. (6) se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcție publică. Obligația de organizare a depunerii jurământului aparține persoanei care are competență legală de numire.
În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică, în condițiile legii. Promovarea în clasă și promovarea în grade profesionale nu sunt condiționate de existența unui post vacant. Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare. Promovarea în funcția publică se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autoritățile și instituțiile publice prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Fișa postului funcționarului public catre a promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități sau, după caz, prin creșterea gradului de complexitate a atribuțiilor exercitate.
3.6.Raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația
publică locală
De-a lungul timpului, organizarea administrativă a teritoriului statului a cunoscut formule dintre cele mai diverse, încercând să răspundă cerințelor din perioadele respective. Orice stat, pentru a putea fi bine condus și administrat își organizează teritoriul în unităîți administrativ-teritoriale, cărora le recunoaște personalitatea juridică și le conferă atât atribuții de drept public, cât și atribuții de drept privat. Constituția României prevede în art. 3 alin. (3) că ” Teritoriul este organizat sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii”.
Potrivit art. 22 din Legea administrției publice locale nr. 215/2001, delimitarea teritorială a comunelor, orașelor , municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabila a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, c are se organizează potrivit legii.
Referitor la principiile care guvernează administrația publică locală, precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea adm inistrației publice locale nr. 215/2001, administrația publică în unitățile administrativ- teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării
serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit. Aplicarea acestor principii nu poate duce la atingerea caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.
Potrivit dispozițiilor din Legea nr. 215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primării, ca autorități executive. Asemenea autorități se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Consiliile locale și primării, funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.
În fiecare județ se constituie un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orățenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este condus de un președinte. Potrivit art. 25 din Legea administrației publice locale, aleșii locali sunt primarul, consilierii locali, președintgele consiliului județean și consilierii județeni.
Autoritățile administrației publice locale, precum și președintele consiliului județean se aleg în condițiile prevăzute de Legea pentru alegerea autorităților adminiostrației publice locale nr. 67/2004.
Termenul de ”lege” din definiția administrației este utilizat în accedpțiunea sa largă, nu numai în sensul de act al Parlamentului, ci de orice act juridic dat spre executare în competența organelor administrației publice.
Referitor la organele administrației publice pot fi grupate în două mari categorii:
a) organe care execută legea prin stabilirea de conduite obligatorii, de exemplu:
– Guvernul
– Ministerele
– Consiliile județene
– Consiliile locale
b) organe care satisfac cerințele sociale, tot în cadrul activității de executare a legii, prin prestarea unor servicii în regim de drept administrativ sau civil, de pildă, instituțiile de învățământ, instituțiile sanitare, regiile autonome cu capital de stat.
În doctrina de specialitate, se apreciază în ceea ce privește competența aceasta însemnează în general ansamblul atribuțiilor adică al drepturilor și totodată al obligațiilor ce revin organelor administrației publice, compartimentelor din cadrul unui organ, precum și persoanelor care alcătuiesc un organ pentru a duce la îndeplinirea în nume propriu o anumită activitate administrativă. Această competența este stabilită prin lege, prin actul de organizare și funcționare a organului căruia i s-a stabilit acea competență, este obligatorie, atât pentru organul, compartimetul sau persoana din cadrul organului, cât și pentru cei care vin în contact cu acel organ, compartiment sau persoană, nu este un drept subiectiv, la care se poate renunța de către titularul acestuia, ea fiind obligatorie pentru organul, compartimentul sau persoana căreia o s-a conferit.
Importanța competenței în administrația publică rezultă în argumentul legalității actelor administrative emise sau adoptate de către personalul administrativ apt, însa în limitele competenței pe care legiutorul a conferit-o acestuia.
Ca și în alte țări și în Germania, sfera administrației publice se definea în funcție de filosofia care era acceptată ca bază a interpretării principiului separației și respectiv, a principiului colaborării în cele trei puteri statale. Edificatoarea este în acest sens opinia lui Jellinek care definește administrația ca fiind ” activitatea statului stau a tuturor de putere publică care nu este legiferare și nici justiție.” Plecând de la aceste considerații, profesorul Paul Negulescu definește adminstrația publică ca fiind o instituție complexă care reunește toate serviciile publice destinate să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale.
Autorul mai relevă, de asemenea, faptul că administrațiile publice (statul, județul , comuna) ” sunt personificate ”, adică sunt persoane juridice ”politico-teritoriale” ,ceea ce înseamnă că au inițiativă , răspundere și capacitatea juridică de a face acte de putere publică, care , la nevoie, pot fi puse în executare prin forța de constrângere a statului.
Cu unele nuanțări, administrația publică își găsește aceeași interpretare și în opiniile altor reputați autori de drept public din perioada interbelică, dintre care cităm pe Anibal Teodorescu, Constantin Rarincescu și Erast- Diti Tarangul.
Majoritatea autorilor consideră în conformitate cu principiile Constituției României, că noțiunea de administrație publică are un dublu sens, astfel:
Un sens formal-organic, care privește organizarea administrației;
Un sens material-funcțional, care vizează activitatea specifică administrației.
În primul sens, prin administrație publică se întelege ” ansamblul mecanismelor (organe, autorități publice, instituții și unități publice), care pe baza și în executarea legii, realizeazp o activitate cu un anumit specific bine conturat”.
Activitatea administrației publice se realizează în regim de putere publică, aidoma activității desfășurate de Parlament și puterea judecătorească, ceea ce înseamnă că interesul general (public) este ocrotit, uneori chiar în detrimentul interesului particular. Prin puterea publică, doctrina întelege acte prerogative, drepturi speciale, exorbitante pe care organul legisltiv le deține în sensul de autoritate care reperzintă și apără interesul public(general).
Interesul public este definit de legiutor în art. 2 lit.1 alin.(1) din Legea nr. 554/2004- Legea conteciosului administrativ, ca fiind ”interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competențelor autorităților publice”.
În cel de-al doilea sens (material-funcțional), ” prin administrația publică se înțelege activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legii, în principal de către părțile care compun acest mecanism, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații către particulari”.
Potrivit art. 1 alin. (1) și 2 din Legea nr. 188/1999, prezenta lege regementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrativ autonome ori prin autoritățile și instituțiile ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu. Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.
Raportul de serviciu se naște și se exercită pe baza actlui admin istrativ de numire emis în condițiile legii. Exercitarea raporturilolr de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.
Doar prin excepție, funcțiile publice pot fi ocupare pe perioadă determinată. Astfel, funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o luna pot fi ocupate pe perioadă determinată:
– prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective;
– prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condițiile legii, în situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplineasca cerințele specifice pentru a fi redistribuiți.
Persoana numită în aceste condiții dobândește calitatea de funcționar public numai pe această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Doctrina română este divizată între specialiștii de dreptul muncii, care susțin că raportul de serviciu este tot o formă a raportului de muncă și specialiștii de drept administrativ, cărora ne raliem, și care susțin natura juridică de drept administrativ a acestui raport juridic.
Astfel, funcționarul public nu-și negociază drepturile și obligațiile, ci are doar facultatea de a le refuza sau accepta, ele fiind stabilite de către autoritatea publică, pe baza legii; în principiu, această situație nu se întâlnește la persoanele angajate cu contract de muncă în autoritățile publice, însă, încălcând acest principiu din dorința de a împiedica posibilele abuzuri (salarizarea personalului contractual în condiții m ai bune decât a funcționarilor publici) legislația română stabilește și limite pentru salariie personalului contractual din autoritățile publice.
O altă diferență față de raportul de muncă este dată de numirea în funcție a funcționarilor publici prin act unilateral al autorității publice, diferită fundamental de angajarea în urma unui act bilateral(contract de muncă).
Unul din drepturile fundamentale ale persoanei încadrate în muncă este stabilitatea de muncă, contractul de muncă neputând sa înceteze decât în cazurile prevăzute de Codul Muncii. Funcționarul publlic se bucură nu doar de stabilitate, care are un regim special față de cazul salariatului, ci chiar de inamovibilitate în condiițiile legii.
Regimul protegiutor de care beneficiază funcționarul public statutar a generat preocupările din ultimele decenii, prin care și statul și instituțiile publice sa-și protejeze propriile interese, să se creeze un echilibru al protecțiilorr, experimentându-se diferite mijloace juridice. Înțelegem astfel că și moddifiicarea raportului de serviciu nu se poate realiza decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Nevoile unei bune organizări a activității dintr-o instituție publică , anumite interse ale colectivității pe care o deservește serviciul public respectiv sau pur și simplu anumite interese ale funcționarului public pot determina modificarea raportului de funcție publică.
Înțelegem prin modificarea raportului de funcție publică sau raportului de serviciu trecerea salariatului ppe un alt post sau pe altul similar , în aceeași instituție publică sau în alta, în mod vremelnic sau definitiv.
Raportul de funcție publică se naște dintr-un act de numire , care reprezintă un act juridic cu caracter unilateral, neexcluzându-se un consimțământ, o accceptare din partea titularului. Însă din principiu în cazul funcționarului public nu poate fi pusă în discuție forma de modificare a raportului de funcție publică prin acordul părților, în sens de convenție, de contract. Modificarea unilaterală este intterzisă, de principiu, ea putând interveni numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
Funcționarii publici pot fi detașați sau delegați de către conducătorul unității în care sunt încadrați, sa îndeplinească unele activități în afara acestuia.
Delegarea se deosebește de detașare prin urmatoarele:
A. Delegarea este dispusă în interesul unității în care este încadrat cel delegat, în timp ce detașarea este dispusă în intereasul unitățiii în care cel detașat urmează să-și desfășoare activitatea.
B. Delegarea durează cel mult 60 de zile calendaristice înttr-un an, iar pentru o perioadă mai mare numai cu acordul scris funcționarului.
Detașarea durează cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic, detașarea pentru o perioadă mai lungă de cel mult 6 luni , se poate face numai cu acordul scris al funcționarului detașat. Detașarea se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției undde va fi detașat.
Delegarea poate fi refuzată în următoarele situații:
Graviditate;
Funcționarul iîși crește singur copilul minor;
Starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Detașarea poate fi refuzată în urmatoarele situații:
Gaviditate;
Funcționarul public își crește singur copilul minor;
Starea sănătății, dovvedităă cu certificat medical, face contraindicată delegarea;
Detașarea se face într-o localitate unde nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare;
Este singurul întreținător de familie;
Motive familiale temeinice justifică refuzul de a accepta detașarea.
În timpul delegării, costul transportului, al cazării și al indemnizației de delegare, care este egală cu salariul pentru 8 ore de muncă, sunt suportate de unitatea ce în deleagă pe funcționar, iar funcționaarul își păstrează funcția și salariul.
În cazul detașării, aceste cheltuieli, inclusiv celle de transport, dus și întors, o data pe lună, în cazul detașării într-o alta localitate , sunt suportate de unitatea beneficiară a detașării , iar dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acel salariu, păstrându-și însă funcția și salariul în unitatea care l-a detașat.
Transferul ca modalitate de modificare a raportului de serviciu, poate avea loc între autoritățile sau instituțiile publice după cum urmează:
În interes de serviciu;
La cererea funcționarului public.
Transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului.
Transferul în interes de serviciu se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interes de serviciu în altă localitate, funcționarul public are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celui în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plata aceestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în intteresul serviciului se face într-o funcție publică echivalentă vu funcția publică deținută de funcționarul public.
Transferul la cerere se face într-o funcție publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau a instituției publice la care se solicită transferul.
Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definită sau temporară.
Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se aprobă, cu acordul scris al funcționarului public, de către conducărul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție vacantă, de acceași categorie, clasă și grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului și a salariatului acestuia.
Mutarea definitivă se poate face, fie din dispoziția conducătorului unității, fie la cererea justificată a funcționarului, cu aprobarea conducătorului unității.
Mutarea temporară în cadrul altui compariment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.
Funcționarul public poate solicita mutarea temporară sau definitivă în cazul în care starea sănătății lui , atestată prin certificat medical, nu îi permite desfășurarea activității lui în același compartiment.
Suspendarea raportului de serviciu. Raportul de serviciu se suspendă atunci când funcționarul public se află în una din situațiile :
Este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
Este încadrat la cabinetul unui demnitar;
Este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale , pentru perioada respectivă;
Desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii;
Este concentrat sau mobilizat;
Este arestat preventiv;
Efectuează tratament medical în strainătate, dacă funcționarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului său, după caz, a soției, ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii;
Se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii;
Carantina, în condițiile legii;
Concediu de maternitate, în condițiile legii;
Este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
Forța majoră;
În alte cazuri expres prevăzute de lege.
În termen de 15 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris persoana ce are competență legală de numire în funcția publică , despre faptul respectiv. Aceasta are obligația ca, la expirarea termenului menționat , să asigure, în termen de 5 zile , condițiile necesare reluării activității de către funcționarul public.
Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații:
– Concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani în condițiile legii;
– Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
– Desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale , în alte situații decât atunci când este desemnat de autoritatea publică;
– Pentru participarea la campania electorală;
– Pentru participarea la grevă , în condițiile legii.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public și în altă situație când este în interes personal legirim al funcțioanrului pe o perioadă de o luna la 3 ani.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. Suspendarea raportului de serviciu se aprobă prin act administrativ al persoanei competente să numească în funcția publică.
Actul administrativ prin care se aprobă suspendarea raportului de serviciu, precum și cel prin care dispune reluarea activității funcționarului public se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Încetarea raportului de serviciu ale funcționarilor publici are loc în următoarele condiții:
de drept;
prin acordul parților;
prin eliberare din funcția publică;
prin destituire din funcția publică;
prin demisie.
Raportul de serviciu încetează de drept:
la data decesului funcționarului public;
la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public;
dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una din condițiile pentru a fi funcționar public;
la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, invaliditate sau pensionare anticipată a funcționarului publi;
la data expirării termenului pe care a fost exercitată , cu caracter temporar funcșia publică;
ca urmare a constatării a nulității absolute a actlui administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcției, ca măsură de siguranța ori ca pedeapsă complementară , de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei competente să numească în funcție publică. Actul administrativ prin care s-a constatat intervenire unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu se comunică se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuză încadrarea funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale , acesta poate cere instanței de cotencios administrativ anularea actului prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu , în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ , a unei despăgubiri egale cu salarii indexate m majoritatea recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.
CAPITOLUL IV
CONDUITA ETICĂ A ANGAJATULUI-FUNCȚIONAR PUBLIC
4.1.Norme de conduită profesională ale funcționarilor publici
Codul de conduită a funcționarilor publici, denumit în continuare cod de conduită, reglemetează normele de conduită profesională a funcționarilor publici. Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Obiectivele prezentului cod de conduită urmăresc să asigure creșterea calității serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public , precum și să contribuie la eliminarea birocrației și a faptelor de corupție din administrația publică, prin:
A. reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale și profesionale corespunzătoare creării și menținerii la nivel înalt a prestigiului instituției funcției publice și al funcționarilor publici;
B. informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptățit să se aștepte din partea funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor publice;
C. crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici, pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de alta parte.
În acest capitol ne-am propus să explicăm textul legii și în special acele aspecte legate strict de obligațiile pe care trebuie să le respecte funcționarii publici pentru a da dovadă de o conduită profesională și etică, în conformitate cu standardele unei categorii profesionale aparte din administrația publică. În acest sens, articolele din Legea 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor publici, precum si unele articole reglementate de Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiiloe publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, sunt explicate nu printr-o abordare teoretică, ci de o manieră practică.
Codul de conduită a funcționarilor publici , denumit în continuare cod de conduită, reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici. Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru persoanele care ocupă o funcție publică în cadrul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale și locale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.
4.2.Principiile conduitei etice a angajaților-funcționari publici
Conform legii, principiile care guvernează conduita profesională a funționarilor publici sunt următoarele:
– supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării;
– prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice;
– asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice , principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
– profesionalismul, principiu conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate,competențăeficiență,corectitudine,conștiinciozitate;
– imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcșionarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes public, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;
– integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte , direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;
– libertatea gândirii și exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și explime și să-și fundamenteze opiniile,cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;
– cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună-credință;
– deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetațenilor.
În interesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
A. funcționar public – persoana numită într-o funcție publică în condițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată;
B. funcție publică – ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică , în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale;
C. interes public- acel interes care implică garantarea și respectarea de către instituțiile și autoritățile publice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, recunoscute de Constituție , legislația internă și tratatele internaționale la care România este parte;
D. interes personal- orice avantaj material sau de orice altă natură, urmărit sau obținut , în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alții , de către funcționarii publici prin folosirea reputației, influenței , facilităților, relațiilor, informațiior, la care nu au acces, ca urmare a aexercitării funcției publice;
E. conflict de interese – acea situație sau împrejurarea în care interesul personal, direct ori indirect, al funcționarului public contravine interesului public , astfel încât afectează sau ar putea afecta independența sau imparțialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitatea a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcției publice deținute;
F. informație de interes public – orice informație care privește activitățile sau care rezultă din activitățile unei autorități publice ori instituții publice, indifereny de suportul ei;
G. informație cu privire la date personale – orice informație privind o persoană identificată sau identificabilă.
4.3.Sistemul de formare a funcționarilor publici
Potrivit Statutului funcționarilor publici formarea și perfecționarea profesională reprezintă un drept dar și o obligație pentru fiecare funcționar public. Formarea poate avea loc într-un cadru formal (prin cursuri, participare la conferințe) dar și informal, la locul de muncă.
În România, sistemul de formare al funcționarilor publici, urmărește, îmbunătățirea continuă a competențelor și a nivelului de cunoștinte al acestora în vederea :
îmbunătățirii standardelor serviciilor publice furnizate cetățenilor și altor terți;
adaptării cotinue la ultimele inovații sau schimbări în activitatea administrației publice;
creșterii nivelului de competivitate al sectorului administrației publice ăn comparație cu administrația publică din alte state membre UE;
transformării administrației publice într-un angajator de top care investește în pregătirea funcționarilor publici.
Această secțiune este dedicată unor recomandări practice pe care le puteți urma pentru a maximiza oportunitățile pe care vi le oferă sistemul de formare, influențând modul în care acesta este conceput și implementat:
– Anual entitatea publică angajatoare evaluează nevoilor de formare profesională ale funcționarilor publici și întocmește un raport pe care îl transmite Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
– Este important să vă implicați activ în procesul de identificare a nevoilor de formare profesională și să oferiți sprijinul solicitat de către echipa care realizează acest demers. Identificarea nevoilor reale de formare profesională vă va facilita accesul la programe de formare adecvate nevoilor dumneavoastră.
– Dacă metodologia de colectare a datelor referitoare la nevoile de formare profesională nu reușelte să identifice toate discrepanțele existente între cunoștințele, abilitățile și deprinderile dumneavoastră și cele necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor la locul de muncă, semnalați această situație superiorului dumneavoastră sau responsabilului de formare profesională;
Selectați programele de formare la care doriți să participați în urma unei evaluări atente a următoarelor elemente:
obiectivul general al programului de formare;
conținutul de specialitate pe care îl anuntă prezentarea programului de formare;
exepertiza șu calitățile de formator ale lectorilor .
Practicarea unui comportament etic de către toți angajații- funcționari publici creează următoarele avantaje:
Pentru entitate publică:
contribuie la menținerea unei rate normale de fluctuație a funcționarilor publici;
contribuie direct la creșterea productivității în entitatea publică;
contribuie la asigurarea unui serviciu public eficient și de calitate;
asigură prestigiul entității publice și șansele de a atrage candidați dintre cei mai calificați la concursurile de recrutare;
evită disfuncționalități în diversele procese ale entității publice.
Pentru funcționarul public:
crește satisfacția fată de locul său de muncă , acesta vine cu plăcere la slujba știind că beneficiază de un mediu pozitiv;
este mai încrezător în ceilalți și în sine;
scade nivelul stresului legat de muncă, funcționarul public se poate concentra mai bine pe activitatea profesională;
crește atașamentul, loialitatea față de locul de muncă, nu doar salariul și tipul de activitate sunt factorii care influențează fluctuația angajaților; la fel de mult poate cântări într-o decizie de plecare voluntară și calitatea raporturilor de muncă și umane existente într-o organizație;
îmbunătățirea prestigiului propriu, crearea unei imagini pozitive despre sine.
Funcționarilor publici le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătura cu litigiile aflate în curs de soluționare în care își desfășoară activitatea are calitate de parte;
c) să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informațiile la care au acces în exercitarea funcției publice , dacă această dezvățuire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituției ori ale unor funcționari publici, precum și ale persoanelor fixice sau juridice;
e) să acorde asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vedrea promovării de acțiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorității ori instituției publice în care își desfășoară activitatea;
Legea statuează că funcționarilor publici le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitatea publică;
c) să colaboreze, în afara relațiilor de serviciu cu persoanele fizice sau juridice, care fac donații ori sponsorizări partidelor politice;
d) să afișeze, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice , însemne ori obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici coordonează aplicarea normelor prevăzute de prezentul cod de conduită , exercitând următoarele atribuții:
urmărește aplicarea și respectarea , în cadrul autorităților și instituțiilor publice, a perevderilor prezentului cod de conduită;
primește petiții și sesizări privind încățcarea prevederilor prezentului cod de conduită;
formulează recomandări de soluționare a cazurilor cu care a fost sesizată;
elaborează studii și cercetări privind respectarea prevederilor prezentului cod de conduită;
colaborează cu organizațiile neguvernamentale care au ca scop promovarea și apărarea intereselor legitime ale cetățenilor în relația cu funcționarii publici.
Prin activitatea sa, Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu poate influența derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Încățcarea dispozițiilor prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcționarilor publici, în condițiile legii.
Comisiile de disciplină au competența de a cerceta încălcarea prevederilor prezentului cod de conduită și de a propune aplicarea sancțiunilor disciplinare, în condițiile legii.
În cazurile în care faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condițiile legii.
Funcționarii publici răspund potrivit legii în caazurile în care , prin faptele săvârșite cu încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice și juridice.
CAPITOLUL V
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARILOT PUBLICI
5.1.Ocuparea funcției publice și promovarea funcționarilor
Planul de ocupare a funcțiilor publice este primul act pe care trebuie sa îl aveți în vederea pentru ocuparea funcțiilor publice. Acesta se realizează în mod centralizat de către fiecare ordonator principal de credite, pentru fiecare instituție din subordinea sa.
Planul stabilește mai multe criterii, printre care:
numărul maxim al funcțiilor publice destinate pentru promovarea funcționarilor publici
promovarea rapidă
recrutare
înființare
reorganizare pe clase, categorii și grade profesionale
Modalități de ocupare a funcțiilor publice:
Promovarea
Definitivă- se ocupă prin concurs sau examen;
Temporară- se ocupă pe o perioadă determinată.
Promovarea în clase sau în grade profesionale nu este condiționată de posturile vacante.
Transferul – este modalitatea de ocupare a unei funcții publice, dar și de verificare a raporturiloe de serviciu ale funcționarilor publici de execuție ori de conducere.
În interesul serviciului- poate fi realizat doar într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional precum cel deținut.
La cererea funcționarului public- se realizează în condițiile aceleiași categorii, clase și grad profesional, unde este necesară aceeași experiență precu, actuala funcție a candidatului, doar în urma aprobării cererii de transfer de către conducerea autorității/instituției publice.
Redistribuirea
În aceeași localitate ori alta aflată la o distanță de până la 50 km de localitatea de domiciliu.
În alt județ ori localitatea aflată la o distanță mai mare de 50 de km fată de domiciliu.
Redistribuirea se realizează într-o funcție de aceeași categorie , clasă și grad profesional cu funcția publică ocupată de candidat ori într-o funcție publică inferioară vacantă, în baza unui acord scris.
Recrutarea
Se organizează trimestial, prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual.
Poate fi organizat de :
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Autoritățile și instituțiile publice
Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale
O comisie de concurs permanentă, independentă, formată din 7 membri
Alte modalități prevăzute expres de lege
Potrivit Legii nr. 188/1999, Republicată, cu modificările și completările ulterioare, modalitățile speciale de ocupare a funcției publice sunt:
Detașarea
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere
Pentru ocuparea funcției publice este necesară îndeplinirea de către candidat a următoarelor condiții:
*cetățenie română;
*domiciliul în România;
*cunoașterea limbii române(scris și vorbit);
*vârsta de 18 ani împliniți;
*capacitate de exercițiu deplină;
*stare de sănătate corescpunzătoare funcției, atestată de un medic de specialitate;
*îndeplinirea condițiilor de studii pentru ocuparea funcției respective;
*îndeplinirea condițiilor specifice pentru ocuparea acelei funcții;
*nu a fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
*nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau a autorității, o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției , de fals, de complice, precum și a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care îl face incompatibil cu exercitarea acelei funcții publice, cu excepția cazului când a intervenit reabilitarea.
În ceea ce privește pe înalții funcționari publici , pe lângă condițiile generale pentru ocuparea funcției publice, candidatul mai trebuie să îndeplinească și următoarele condiții speciale:
– studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licență sau echivalentă;
– cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
– a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici , ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
– a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.
Ocuparea funcției publice se face prin concurs. Condițiile de paricipare și procedurile
de organizare a concursului se stabilesc prin lege.
Anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a
și într-un cotidian de largă circulație cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului.
Termenul poate fi redus pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție temporar vacante.
În cazul funcțiilor publice de execuție, condițiile minime de vechime în specialitate sunt:
– un an pentru funcțiile de asistent din clasa a I-a, 8 luni pentru asistent din clasa a II-a, 6 luni pentru asistent clasa a III-a;
– 5 ani pentru funcția de grad profesional principal;
– 9 ani pentru funcția de grad profesional superior.
În cazul funcțiilor de conducere condițiile sunt:
– 2 ani pentru șef de birou, șef serviciu și secretar al comunei ori funcțiile asimilate acestora;
– 5 ani pentru alte funcții de conducere.
Prin promovare, funcționarul public poate ocupa o funcție superioară.
5.2. Îndatoririle și obligațiile funcționarilor publici
Funcția publică este exercitată de către persoane fizice care își fac din aceasta o carieră.
Prin numirea, în funcție publică, funcționarul este investit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile acestuia. Situația juridică a funcționarului public este statutară, el aflându-se într-un raport juridic de serviciu și nu de muncă. Fiecare funcționar public are un drept personal la avansare în funcție, la inamovabilitate sau stabilitate, la salariu, etc. Prin individualizarea efectuata la investirea în funcția publică, dreptul devine subiectiv, având un titular, astfel încât funcționarul poate să îl apere în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel de drepturi sunt publice, iar funcționarul le deține temporar, pe durata exercitării funcției, fiind conferite în interes general, cu scopul de a acorda titularului funcției garanții în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Funcționarul public poate să și apere drepturile conferite de lege în condițiile contenciosului administrativ.Articolul 73 alin.(3) litera “j” din Constituția din 2003 enumeră, printre domeniile de reglementare rezervate legilor organice și Statutul funcționarilor publici.
Drepturile si obligațiile funcționarilor generale ale funcționarilor publici fac obiectul Statutului funcționarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999.
Această lege a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, reunite în ședință comună, conform dispozițiilor art.113 din Constituție, nefiind posibile astfel dezbateri asupra textului său. Opțiunea legiutorului constituant relevă semnificația deosebită pe care acesta a acordat-o instituției funcționarului public, care se află în strânsa legătura cu semnificația legilor organice în sistemul constituțional actual. Legiutorul face vorbire despre două legi organice deosebite, una prin care să se reglementeze regimul funcționarului public și alta care să reglementeze regimul salariatului , ceea ce a determinat pe unii autori să se exprime în sensul că s-au avut în vedere și două regimuri juridice diferite, unul de drept privat, aplicabil salariatului și un regim de drept public, aplicabil funcționarului public.
Un alt text constituțional este art. 16 alin.(3) care prevede că funcțiile și demnitățile publice nu pot fi deținute decât de persoane care au exclusiv cetățenia română și domiciliul îm România.
În îndeplinirea funcției pe care o dețin, funcționarii publici pe lângă drepturi au și o serie de obligații prevăzute de lege. Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.Funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorităților sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege. Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic și să nu participe la activități politice în timpul programului de lucru. Trebuie să se abțină de la orice faptă care ar putea prejudicia unitatea în care își desfășoară activitatea.
Funcționarilor publici le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice, iar înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cu același regim juridic, ori din fundațiile sau asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice. Funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.
Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Are îndatorirea să aducă la constința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția, astfel de situații.
Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de ordin public.
Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor, daruri sau alte avantaje.
La numirea într-o funcție publică, precum și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legii, conducătorului autorității sau instituției publice, declarația de avere. Declarația de avere se actualizează anual, potrivit legii.
Funcționarii publici au obligația de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrarile repartizate.
Funcționarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competența lor sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor cereri.
Funcționarii publici au obligația să-și perfecționeze pregătirea profesională, urmând ca rezultate obținute la cursurile de perfecționare să fie avute în vedere la evaluarea anuală a activității sale în cazul în care cursul de perfecționare durează mai mult de 3 luni, iar în această perioadă funcționarul a primit drepturile salariale, el va trebui să se angajeze în scris că va lucra între 2 și 5 ani în unitatea respectivă, iar dacă nu-și respectă angajamentul, va suporta cheltuielile facute de acea unitate, proporțional cu timpul rămas până la îndeplinirea termenului, cu excepția cazului când acel funcționar nu mai deține funcția din motive ce nu îi sunt imputabile sau a fost transferat în interesul serviciului. Dacă perfecționarea se organizează în altă localitatea, funcționarul beneficiază de toate drepturile ce decurg din delegare.
Funcționarii publici care au urmat forme de perfeționare profesională, ale căror raporturi de serviciu au încetat prin acordul părților, prin destituire, prin demisie, fiindcă au fost condamnați la închisoare privativă de libertate, cărora li s-a interzis exercitarea funcției sau pentru incompetența profesională, înainte de îndeplinirea termenului prevăzut, sunt obligați să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, precum și drepturile salariale primite pe perioada perfecționării, proporțional cu perioada rămasă până la îndeplinirea termenului.Au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite prin lege.
Funcționarul public răspunde de îndeplinirea obligațiilor ce îi revin din funcția publică pe care o deține, precum și din atribuțiile ce îi sunt delegate.
5.3.Drepturile funcționarilor publici
Dreptul la asociere sindicală este garantat funcționarilor publici, în condițiile legii cu privire la sindicate. Este cel de-al doilea drept recunoscut funcționarilor publici.
Constituția îl consacra în articolul 37, care garantează tuturor cetățenilor dreptul de liberă asociere în partide politice, sindicate și alte forme de asociere.
Sindicatele, federațiile si confederațiile sindicale, denumite în continuare organizații sindicale sunt constituite de către salariați pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale, precum și al apărării drepturilor individuale și colective ale acestora prevăzute în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționalela care România este parte.
Dreptul la stabilitate în muncă. În virtutea acestui drept, funcționarii publici nu vor putea fi suspendați sau eliberați din funcție decât în condițiile prevăzute de legea privind statutul funcționarilor publici sau în legi organice. În cazurile prevăzute de legi organice, funcționarii publici vor putea fi declarați inamovibili.
Dreptul la grevă. În trecut, Legea pentru Statutul funcționarilor publici din 1923 prohibică dreptul acestora la grevă, ba mai mult consideră ca delict faptul de a fi uneltit sau pus la cale o grevă funcționărească. Astfel, în articolul 31 se prevedea că cei care unelteau pentru grevă erai pasibili de închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, iar în articolul 32 se arată că, dacă părăsirea serviciului era consecința unei decizii luate de o asociație de funcționari, asociația va fi dizolvată, iar ulterior urmăriți și pedepsiți conform articolului 31.
Conform articolului 30 din Legea privind Statutul funcționarilor publici din 2015 , funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii. Funcționarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei.
Dreptul la salariu. Pentru serviciul efectuat, funcționarii publici au dreptul la salariu. Sistemul de salarizare a funcționarilor publici este stabilit prin lege sau după caz prin hotărâre a Guvernului.
La stabilirea si acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală. Salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității.
Dreptul la concedii de odihnă. Concediul anual de odihnă se va acorda cu luarea în considerare a intereselor bunei funcționări a serviciului public și cu cele ale funcționarilor, pentru că spre deosebire de o unitate economică, ce poate fi închisă pentru o perioadă de o lună, perioada în care toți salariații și-au luat concediul de odihnă, un serviciu public care trebuie să funcționeze continuu și ritmic, nu-și poate întrerupe activitatea. Concediului de odihnă îi sunt aferente două categorii de drepturi, și anume, indemnizația de concediu, o primă al cărei cuantum este egal cu salariul de bază din luna anterioară și care se impozitează separat.
Dreptul la limitarea timpului de muncă. Funcționarul public are dreptul la o durată limitată a timpului de muncă la 8 ore pe zi și cel mult 40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate peste durata legală a timpului de muncă, din dispoziția conducătorului unității, funcționarul public de execuție are dreptul la recuperări sau la plata majorată cu un spor de 100 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 360 de ore în decursul unui an.
Dreptul la protecție. În exercitarea atribuțiilor lui, funcționarul public beneficiază de protecția legii.
Unitatea în care funcționarul public își desfășoară activitatea are obligația să asigure funcționarului protecție împotriva amenințărilor, a violențelor, a faptelor de ultraj în exercitarea funcției sau în legătura cu aceasta, să asigure funcționarului condiții normale de muncă și igienă care să le ocrotească sănătatea, pentru motive de sănătate, funcționarul poate solicita schimbarea compartimentului sau a unității unde își desfășoară activitatea, cu condiția de a fi apt profesional să îndeplinească noile atribuții, să despagubească pe funcționar pentru prejudiciile suferite în timpul îndeplinirii funcției din cilpa unității unde acesta își desfășoară activitatea.
Funcționarul public mai beneficiază de pensie și alte drepturi de asigurări sociale de stat, asistență medicală, proteze, medicamente, în cazul decesului funcționarului, membrii familiei acestuia, care au dreptul la pensie de urmaș, primesc, pe o perioadă de 3 luni, echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitatea a celui decedat.
Dreptul la uniformă gratuită. Funcționarul public, care este obligat să poarte uniformă în timpul serviciului, are dreptul să primească în mod gratuit această uniformă.
Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat.
Dreptul de a fi informat. Funcționarii publici au dreptul de a fi informați cu privire la deciziile care se adoptă în aplicarea statutului și care îl vizează direct pe funcționarul public.
Dreptul la perfecționare profesională. Funcționarii publici au dreptul de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională. Pe perioada în care funcționarii publici urmează forme de perfecționare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea sunt organizate la inițiativa sau în interesul autorității sau instituției publice, urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice, organizate de Institutul Național de Administrație, de centre regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, în condițiile legii sau de alte instituții specializate din țară sau străinătate.
În cazul în care formarea și perfecționarea profesională se organizează în afara localității unde își are sediul autoritatea sau instituția publică, funcționarii publici beneficiază de drepturile de delegare, în condițiile legii.
5.4.Recrutarea și încadrarea funcționarilor publici în serviciul public
Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
are cetățemie română și domiciliul în România
cunoaște limbe română, scris și vorbit
are vârsta de minimum 18 ani împliniți
are capacitate deplină de exercițiu
are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestaă pe baza examenului medical de specialitate
îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică
îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice
nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statutui sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice
nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii ani.
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Condițiile de participare și procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii. Concursul are la bază principiile competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale. Anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al Românieim Partea a III-a, și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. În mod excepțional, termenul de 30 de zile poate fi redus, în condițiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante. Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
5.5.Remunerarea muncii și garanțiile sociale
Salariul se calculeză și se acordă pentru activitatea desfășurată în exercitarea funcției publice deținute, în timpul normal de muncă, ptoporțional cu durata efectiv lucrată, pe perioada unei luni caracteristice. Salariul funcționarului public se stabilește, în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege, prin act administrativ al persoanei care are competența de numire în funcția publică.
Salariul reprezintă remunerarea funcționarului public pentru activitatea desfășurată lunar, pe durata normală a timpului de lucru stabilită de lege, potrivit atribuțiilor din fișa postului. Coeficientul de încadrare în funcția publică se stabilește în funcție de nivelul prevăzut de lege pentru nivelul studiilor necesare funcției publice.
Sistemul de salarizare reglementează remunerarea personalului bugetar în raport cu munca depusă, cu responsabilitatea, experiența și competența profesională, cu cantitatea și calitatea acesteia, cu importanța socială s muncii, cu condițiile concrete în care aceasta se desfășoară, precum și cu rezultatele obținute. Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitare de salarizare pentru funcționari publici. Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați sa poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit.
Durata normală a timpului de lucru pentru funcționari publici este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice pe durată normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100 % din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100 % nu poate depăși 360 într-un an. Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală,proteze și medicamente, în condițiile legii.
Funcționarii publici beneficiază de pensii, precum și de celalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii.
Funcționarii publici beneficiază în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii. Autoritatea sau instituția publică este obligată să asigure protecția funcționarului public împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victima în exercitarea funcției publice sau în legătura cu acestea. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Măsurile speciale de protecție pentru funcționarii publici cu atribuții de control și inspecție, executare silită a creanțelor bugetare, precum și pentru alte categorii de funcționari publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Pulici sau de către autorități și instituții piblice, cu avizul Agenției Naționale a Funcțioanrilor Publici.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
5.6.Încetarea raporturilor de serviciu a funcționarilor publici
Încetarea raportului de serviciu al funcționarilor publici are loc în următoarele condiții:
De drept;
Prin acordul părților, consemnat în scris;
Prin eliberare din funcția publică;
Prin destituire din funcția publică;
Prin demisie.
Raportul juridic încetează de drept la data decesului funcționarului public, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public, dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una din condițiile pentru a fi funcționar public, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, invaliditate sau pensionare anticipată a funcționarului public. Ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la caree nulitatea a fost constatată prin hitărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală, pe baza căreia s-a dispus și suspendarea raportului de serviciu, ori prin care s-a aplicat o sancțiune privativă de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcției ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția. La data expirării termenului pe care a fost exercitată, cu caracter temporar, funcția publică.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei competente să numească în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a constatat intervenirea unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
Persoana competentă să numească în funcție publică, va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:
Autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;
Autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public;
Ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori prin motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare;
Pentru incompetență profesională în cazul obținerii calificativului ”nesatisfăcător” la evaluarea performanțelor profesionale individuale;
Funcționarul public nu mai îndeplinește condițiile de a fi funcționar public;
Starea sănătății fizice și psihice a funcționarului public, constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute;
Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de a accepta o numire conform prevederilor legale cu privire la mobilitatea în funcție, în categoria funcțiilor ce pot fi ocupate de înalții funcționari publici.
În cazul eliberării din funcție, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice. În acest interval, cel care are competența de numire în funcția publică poate să acorde funcționarului reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite pentru perioada de preaviz.
În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții sau noile compartimente în cazul în care:
Se modifică atribuțiile unei funcții publice mai puțin de 50 %;
Se schimbă denumirea funcției publice fără să se modifice atribuțiile aferente funcției de peste 50 %;
Se reduc atribuțiile unui compartiment;
Este schimbată structura compartimentului;
În acest caz, trebuie să se respecte:
– Categoria, clasa și gradul profesional al funcționarului;
– Criteriile specifice pentru funcția publică;
– Pregătirea profesională a funcționarului;
– Funcționarul să fi desfășurat anterior activități similare.
Dacă pentru noua funcție sunt mai mulți funcționari, se organizează examen.
Reducerea unui post este justificată în situația în care atribuțiile acestuia se modifică în proporție de peste 50 % sau, dacă se modifică condițiile specifice de ocupare a postului respectiv referitoare la studii.
Destituirea din funcția publică se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența de numire în funcție, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, pentru motive imputabile funcționarului public, în următoarele cazuri:
Ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea repetată a aunor abateri disciplinare, sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave;
Dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zzile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.
Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei competente să numească în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare.
La încetarea raportului de serviciu funcționarul public are îndatorirea să predea lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu. La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.
Redistribuirea funcționarilor publici se face de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, astfel:
În cadrul autorităților sau instituțiilor publice din aceeași localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanță de până la 50 km de localitatea de domiciliu;
În cadrul autorităților sau instituțiilor publice din alt județ sau aflate la o distanță mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcționarului public.
Redistribuirea funcționarilor publici se face pe o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută. Redistribuirea se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcționarului public.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi funcționarii publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar.
Pe lângă funcționarii publici activi, există și un corp de rezervă al functionarilor publici.
Corpul de rezervă este alcătuit din funcționarii publici care au fost eliberați din funcție pentru următoarele motive:
Autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată în altă localitate, iar funcționarul nu a fost de acord să o urmeze;
Admiterea cererii de reintegrare în funcție a funcționarului eliberat din funcție în mod nelegal;
Funcționarul public nu mai îndeplinește condițiile pentru ocuparea unei funcții publice.
Corpul de rezervă este gestionat de Agenția Naționala a Funcționarilor Publici. În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuză încadrarea, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.
În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contecios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.
CAPITOLUL VI
RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
6.1.Răspunderea penală a funcționarului public
Denumirea de infracțiune provine din substantivul latinesc ”infractio”, care înseamnă spargere, frângere. Legiutorul a definit conceptul de infracțiune utilizând trăsăturile esențiale ale acesteia.
Astfel potrivit, art. 15 Noul Cod Penal, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârsit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Prin definirea infracțiunii se stabilește regula de drept potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte(contravenții), care pot fi combătute prin mijloace nepenale.
Fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de legea penală. Vinovăția există când fapta este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită.
Fapta este săvârșită cu intenție când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte ( intenție directă ), prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui ( intenție indirectă ).
Fapta este săvârșită din culpă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce, și nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.
Există intenție depășită când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune intenționată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei faptuitorului (praeterintenția) . Fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție. Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres.
Infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârșită și prin omisiune, când există o obligație legală sau contractuală de a acționa, și autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
Cauzele care înlătură răspunderea penală. Efectele amnistiei.
Aministia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
Aministia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate. Prescripția răspunderii penale. Prescripția înlătură răspunderea penală.
Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost comise, infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei. Prescripția nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. b) pentru care nu s- a împlinit termenul de prescripție, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții.
Orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau –ntr-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. În cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovăția funcționarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.
Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
6.2.Răspunderea disciplinară a funcționarului public
Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
întârzierea sistematică în efectuarea lucrătorilor
neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor
absențe nemotivate de la serviciu
nerespectarea în mod repetat a programului de lucru
intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal
nerespectarea secretului professional sau a confidențialității lucrărilor cu acest character
manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea
desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu character politic
refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu
încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici
alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative in domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Sancțiunile disciplinare sunt mustrarea scrisă, diminuarea drepturilor salariale cu 5-20 % pe o perioadă de până la 3 luni, suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau , după caz, de promovare în funcția publică o perioadă de la 1 la 3 ani, retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an, destituirea din funcția publică.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seamă de cauzee și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplina cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii diciplinare. În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspenda până la dispunerea clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, conducătorul autorității sau instituției publice are obligația de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influența cerecetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorității ori instituției publice.
Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezrenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces verbal. Pentru analiza faptelor sesizate ca abateri disciplinare și propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice se constituie comisii de disciplină.
Din comisia de disciplină face parte și un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarilor publici nu sunt organizați în sindicat. Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulți membri și, după caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităților sau instituțiilor publice să cerceteze faptele sesizate și să prezinte rezultatele activității de cercetare.
Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari publici, numiți prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative. Modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează. Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile diciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.
Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:
– desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcționarilor publici;
– desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de disciplină;
– ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere;
– desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară;
– în orice alte situații prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
– funcționarului public interesat;
– conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
– președintelui comisiei de disciplină;
– altor persoane prevăzute de lege.
6.3.Răspunderea civilă a funcționarului public
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, ”răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
La rândul său, art. 85 din Statut are următorul conținut:
”(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lic. C) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contecios administrativ.
(2.1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
În vederea desfășurării cercetării răspunderii civile prealabile, în Anexe am analizat o speță privind condițiile angajării răspunderii civile a unor persoane fizice, având statut de funcționari publici de conducere, pentru paguba cauzată instituției publice cu care acestea se află în raporturi de serviciu, rezultată fin faptul obligării persoanei juridice de drept public la plata de daune morale, către o terță persoană. Procedura de urmat pentru realizarea dreptului de a obține repararea prejudiciului produs prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.
6.4.Răspunderea contravențională a funcționarului public
Funcționarii publici răspund penal, contravențional, disciplinar și civil, în cazul în care încalcă cu vinovăție îndatoririle de serviciu și în raport cu gravitatea abaterii săvârșite. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa instanței judecătorești, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul, care a refuzat nejustificat să rezolve cererea ce i-a fost adresată sau nu a soluționat-o în termenul legal.
Dacă se admite acțiunea și se constată vinovăția funcționarului public, acesta va fi obligat la plata daunelor solidar cu autoritatea sau instituția publică. Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale.
Răspunderea contravențională a funcționarului public este angajată în cazul în care acesta a săvârșit o contravenție în timpul serviciului sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Funcționarul nemulțumit poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul autoritatea sau instituția publică în care funcționarul deține funcția publică.
CAPITOLUL VII
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN
7.1.Debutul carierei funcționarului public european
Regimul juridic al candidatului selecționat prin concurs în unele țări din Europa.
Funcția publică europeană face parte din acele categorii de funcții în care promovarea unui concurs atrage statutul de funcționar public însă nedifinitiv.
În doctrina oocidentală contemporană se poartă o aprinsă discuție cu privire la regimul juridic al rezultatelor unui consurs și, legat de această problemă, statutul candidatului admis. Doctrina noastră interbelică a fost și ea controversată în această materie.
La întrebarea dacă trecerea cu succes a concursului poate naște, pentru cei promovați, dreptul la numire, răspunsul a fost, în opinia unor autori, negativ.
Din punct de vedere al corelației dintre selecție și numikre, pot fi identificate trei categorii de tări:
– Țări în care numirea se suprapune până la identificare cu ultima fază de selecție promovată, atât numirea cât și selecția propriu-zisă fiind efectuate de aceeași autoritate. În această situație , este imposibil ca o persoană să nu fie selecționată și să nu fie numită. Astfel de țări sunt Danemarca, Germania, Țările de Jos, Grecia.
– În cea de-a doua categorie se includ țări în care legătura între selecție și actul de numire nu este directă, datorită faptului că o autoritate face selecția și o alta numirea. În această situație se găsesc țări ca Irlanda, Regatul Unit, unde selecția se realizează de o comisie specială pentru funcția publică. Dar numirea se face de către o administrație, la propunerea comisiei respective.
– Ultima grupă de țări are oarecare o asemănare cu cea anterioară, dar și particularități. Este vorba deci de state în care numirea nu se face de către autoritatea care a selecționat viitorii funcționari publici. Persoanele admise sunt înscrise pe niște liste speciale de rezervă, care, foarte interesant, nu sunt valabile pe timp nelimitat. Caracterul limitat al valabilității lor apare firesc având în vedere faptul că exigențele funcției publice sunt în devenire, iar o persoană apreciată ca aptă să ocupe o funcție la un moment dat, poate deveni, într-un timp nedeterminat, incapabilă să facă față unui nou sistem de cerințe.
Intervine de asemenea puterea discreționară a administrției , care poate mergem ca în Italia, până la posibilitatea de a schimba ordinea de clasament. Raportându-se la sistemul românesc, în conformitate cu legea cadru în materie, promovarea unui concurs sau examen pentru ocuparea unei funcții publice atrage obligația autorității publice din structura căreia face parte postul scos la concurs de a-l numi în funcție pe care l-a promovat.
Regimul persoanei selecționate prin concurs în dreptul comunitar al funcției publice.
Funcționarii superiori trebuie să treacă o perioadă de probă de nouă luni înainte de a fi titularizați pe post. Stagiul are un dublu obiectiv: să constituie o perioadă de probă și pentru a învăța, el având o durată în care funcționarii nu beneficiază de garanțiile recunoscute agenților titulari.
Situația juridică a stagiului și stagiarului într-o funcție publică europeană. Durata stagiului
Se admite că termenul stabilit ca durată a stagiului să poată fi întrerupt, prelungit sau să i se pună capăt înainte de a expira în întregime, după cum urmează :
Întreruperea perioadei de stagiu are loc în situația în care, în cursul stagiului, funcționarul este împiedicat să-și exercite funcțiile ca urmare a unei boli, a unui concediu de maternite. Faptul că perioada corespunzătoare situațiilor mai sus evocate nu se consideră perioadă de stagiu, atrage după sine prelungirea stagiului cu o durată corespunzătoare celei în care a avut loc întreruperea. În nici o situație, durata maximă a stagiului nu poate depăși 15 luni.
Inaptitudinea funcționarului stagiar
În situația în care funcționarul stagiar dă dovadă de inaptitudinea vădită, se va putea, în orice moment al constatării ianptitudinii, să se întocmească un raport cu privire la această situație în orice moment al stagiului. Împotriva acestui raport, funcționarul stagiar poate face contestație ” își poate formula în scris observațiile” , cum se exprimă textul din statut, în termen de opt zile libere, calculate de la data comunicării. Raportul, însoțit de observațiile funcționarului stagiar, sunt înaintate de superiorul ierarhic al stagiarului la autoritatea învestită cu puterea de numire.
7.2.Drepturile și îndatoririle funcționarului public european
Dreptul funcționarului se transformă în obligație pentru instituție și invers.
Un prim principiu este reprezentat de necesitatea ca funcționarul european să se achite de îndatoririle sale și să-și adapteze conduita având în vedere numai interesele Comunităților și preocupându-se pentru realizarea unei independențe absolute a funcționarului public față de orice guvern, autoritate, organizație sau persoană exterioară instituției sale.
Un al doilea principiu care guvernează exercițiul drepturilor și îndatoririlor funcdamentale ale funcționarului comunitar și care se află în strânsă corelație ci cel enunțat anterior, mai exact derivă din aceasta, este o dimensiune a acestuia care are însă o semnificație care ne determină să-l analizăm de sine stătător, îl reprezintă necesitatea de a asigura independența față de statele membre al căror naționali sunt.De multe ori, statele membre ale organizației internaționale au impresia că resortisanții lor trebuie să le reprezinte interesele propii, ceea ce este fals și periculos în același timp.
Un alt principiu este acela că privilegiile și imunitățile sunt conferite funcționarilor exclusiv în interesul Comunităților.
Un principiu care guvernează regimul juridic al realizării prerogativelor de funcție publică de nivel european este acela că funcționarii activi se află în orice moment la dispoziția instituției lor.
În ceea ce privește terminologia folosită în dreptul românesc pentru a analiza această materie, se impun câteva observații.Mai întâi termenul de ”îndatorire” este preferat celui de ”obligație”. Termenul de ”obligație” poartă, în opinia noastră, o încătcătură preponderent civilistă, ea aflându-se în strânsă corelație cu drepturile subiective.
De altfel, puțini autori de drept public folosesc conceptul de ”obligație” atunci când analizează această instituție.De obicei , este folosită sintagma de ” îndatorire fundamentală”.
Drepturile și libertățile fundamentale, subiective, prin natura lor, consacrate fiind prin chiar așezământul și prin normele comunitare sau internaționale, sunt prerogative în jurul cărora gravitează toate celelalte drepturi subiective și ele se bucură de o protecție în raport cu toate puterile statului, inclusiv, dacă e cazul, prin intervenția judecătorului constituțional și a celui european, în condițiile prevăzute de normele naționale și de cele comunitare.
Funcționarii beneficiază de libertatea de opinie și de expresie, respectând principiile loialității și imparțialității. În doctrina occidentală, se susține că dreptul la opinie al funcționarului public trebuie analizat diferit, în timpul serviciului și în afara serviciului.
În timpul serviciului, Funcționarul public este ținut de obligația de neutralitate, care îi impune să dea dovadă de loialitate față de instituție, de stat.În afara serviciului, dreptul la opinie este circumstanțiat de obligația de rezervă și de măsura în exprimarea opiniilor sale.
De altfel, libertatea de expresie este una din libertățile fundamentale prevăzută de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Funcționarul european beneficiază de dreptul de asociere. Dreptul de asociere în organizații de tip sindical reprezintă un drept fundamental al cetățeanului, recunoscut și garantat și funcționarului public de legislațiile naționale. El cuprinde posibilitatea pe care o au cetățenii ” de a se asocia în mod liber, în partide sau formațiuni politice, în sindicate, patronate, sau în alte forme și tipuri de organizații, uniuni, cu scopul de a participa la viața politică, stiințifică, socială și culturală pentru realizarea unei serii de interese legitime comune”.
După cel de-al doilea război mondial, în cadrul creat de ceea ce autorul citat numește ” nebunia eliberării ”, cele mai multe țări își modifică concepția privind exercițiul dreptului la grevă, fără a reuși însă să armonizeze libertatea grevei cu principiul fundamental al continuității serviciilor publice. În prezent în Europa există patru categorii de țări, din punct de vedere al recunoașterii sau nu, pentru funcționarii publici, a acestui drept fundamental :
țări unde există în continuare interzisă greva funcționarilor ( Danemarca, Germania, Portugalia, Belgia ).
În România articolul 43 din Constituție garantează dreptul grevă salariaților și îl circumstanțiază de apărarea unor interese profesionale, economice și sociale.
Funcționarilor europeni le este recunoscut dreptul fundamental la concediul anual de odihnă, care are o durată de minim 24 de zile lucrătoare, la acestea adăugându-se un număr de zile suplimentare, care se stabilește în funcție de diferite criterii (vârstă, grad). Maximul durate de concediu este de 30 de zile. Un drept important recunoscut funcționarilor europeni este acela de a candida la funcțiile elective. Funcționarilor comunitari le este recunoscut dreptul la carieră. Noțiunea de carieră este definită de doctrinele naționale pornindu-se de la rădăcinile sale foarte vechi, ea reprezentând dezvoltarea, în timp, a situației profesionale a unui funcționar de la recrutare până în momentul în care încetează activitatea profesională a acestuia.
Funcționarilor comunitari le este recunoscut dreptul la pensie. Dreptul la pensie este recunoscut sub cele două forme clasice ale sale, cunoscute și în legislația românească.
Dreptul la perfecționarea pregătirii profesionale. Pe parcursul delurării unei cariere europene un rol cu totul speecial îl are pregătirea profesională afuncționarului. Nu este de conceput ca persoana care ocupă o funcție europeană să stagneze din punct de vedere al devenirii, să se mențină la stadiul în care se găsea în momentul în care a fost învestit cu o astfel de funcție. Unii autori disting două feluri de obligații: pozitive și negative. Primele impun o anumită conduită, iar secundele interzic o anumită conduită.
În concordanță cu documentele europene, cu practica Uniunii și cu jurisprudența Curții Europene, apreciem că pot fi identificate următoarele obligații:
– Îndatorirea de independență și neutralitate a funcționarului internațional față de orice altă autoritate decât organizația care l-a angajat.
– Înatorirea de rezervă și de discreție, cunoscută și în majoritatea sistemelor naționale ale funcției publice se regăsește prevăzută expres și de Statutul funcției publice europene. Această îndatorire îi interzice funcționarului public divulgarea informațiilor de care are cunoștință din exercitarea funcției sale.
– Discreția profesională și publicitatea documentelor. La ora actuală , obligația de discreție profesională trebuie armonizată cu problema transparenței în administrația publică, viu discutată de doctrina din toate statele.
– Obligația de supunere este prevăzută în majoritatea statutelor de personal și naște problema firească întalnită și în dreptul intern, dacă agentul trebuie să se supună tot timpul, dacă trebuie să execute și el un ordin ilegal.
– Obligația de fidelitate a funcționarului european. În toate țările din Uniunea Europeană se consacră obligația funcționarului public de a fi loial națiunii pe care o slujește, instituțiilor democratice ale acesteia și în particular, instituției în care este numit.
– Obligația unui comportament profesional corespunzător. Această obligație nu este analizată de sine stătător de toți autorii și nici prevăzută, ca atare, de Statut, credem că se impune a fi avută în vedere atât în regimul funcționarilor naționali cât și în cel al funcționarilor europeni și internaționali.
– Obligația de domiciliu. Unii atori rețin printre obligațiile funcționarilor și obligația de rezidență. În doctrina de drept comunitar se recunoațte această obligație, sub titulatura de ” obligație rezidențială” și nici nu se putea altfel de vreme ce Statutul o prevede ca pe o obligație distinctă a funcționarilor europeni.
– Obligația de a repara prejudiciile cauzate Comunității prin faptele sale personale grave.
– Îndatorirea de moralitate( integritate). Moralitatea vieții private a funcționarului public face parte din obligațiile generale ale acestuia, indiferent că ne raportăm la funcționarii naționali sau la cei internaționali.
– Efectuarea controlului medical anual reprezintă o obligație a fiecărui funcționar european. Exercitarea unei funcții publice într-un organism european presupune nu doar disponibilități intelectuale, pregătirea necesară în scopul îndeplinirii ei, ci și o stare de sănătate fizică și psihică adecvată. Aceasta este rațiunea pentru care funcționarii europeni se supun anual unui control medical, care se poate efectua fie prin medici consilieri din instituție fie de către medicul pe care l-a ales funcționarul în cauză.
– Obligația funcționarului european de a se abține de la orice formă de hărțuire psihologică sau sexuală.
ANEXE
Speță privind condițiile angajării răspunderii civile a unor persoane fizice, având statut de funcționari publici de conducere, pentru paguba cauzată instituției publice cu care acestea se află în raporturi de serviciu, rezultată fin faptul obligării persoanei juridice de drept public la plata de daune morale, către o terță persoană. Procedura de urmat pentru realizarea dreptului de a obține repararea prejudiciului produs prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.
Temei de drept:
Legea nr. 188/1999 Instituția publică – dacă i s-a cauzat un prejudiciu material, ca urmare a obligării sale, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, la plata de daune morale, către un funcționar public căruia i-au fost modificate, pe o cale ocolită și discreționară, elemente ale raportului de serviciu – are deschisă doar calea acțiunii în regres, în temeiul art. 84 lit. c) coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999, împotriva funcționarilor publici de conducere care au dispus, în mod abuziv și fără nici un suport, acele modificări, contestate în instanță. Pentru exercitarea acțiunii în regres, nu are nici o relevanță faptul că, potrivit unor norme departamentale, entitatea administrativă păgubită trebuie să parcurgă, în prealabil, o serie de etape preparatorii, în care sunt implicate structuri ierarhice superioare, întrucât aceste proceduri sunt valabile și produc efecte doar în relația instituțională în care se află persoana juridică reclamată, nu și în relația dintre titularul dreptului la acțiune și persoanele apreciate a fi vinovate de producerea prejudiciului a cărui acoperire se solicită prin acțiunea în regres.
Decizia civilă nr. 1160/8.04.2013
Prin sentința nr. 2217/CA/ din 16 octombrie 2012, Tribunalul Iași respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția de nelegalitate a raportului nr. 2390/22.08.201l, emis de reclamantă, a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, în contradictoriu cu pârâții Lupașcu Vasile și Marin Sorina Eliza, pe care i-a obligat să plătească reclamantei câte 4.428,50 lei fiecare, plus dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, calculată de la data de 27.04.2011, până la data de 22.08.2011. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că acțiunea promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Lupașcu Vasile și Marin Sorina Eliza, se întemeiază pe prevederile art. 84 lit. c) din Legea nr.188/1999, motivat de faptul că, prin sentința nr. 522 din 02.06.2010, pronunțată de Tribunalul Iași, D.G.F.P. Iași a fost obligată să plătească numitului Doroftei Sorin suma de 9.058,90 lei, cu titlu de daune morale, hotărâre în considerentele căreia s-a reținut că, prin nota de serviciu nr. 44022 din data de 18.09.2009, ce a fost semnată de Lupașcu Vasile, în calitate de director coordonator, și de Marin Sorina Luiza, în calitate de director coordonator adjunct, a fost luată o măsură fără suport legal, față de funcționarul public Doroftei Sorin, precum și faptul că procedura de executare a sentinței menționate s-a realizat în conformitate cu art. 12 din OG nr. 4/2009 și cu pct. 5.2 alin. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 2626/2010, astfel cum rezultă din avizul de legalitate și din ordinul de plată nr. 696/27.04.2011.
Examinând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție ce a fost ridicată de pârât, prima instanță a reținut că, din moment ce s-a invocat, ca temei al acțiunii, răspunderea delictuală a pârâților, devin aplicabile prevederile pct. 5.3 alin. l) din ordinul care reglementează demersurile vizând dreptul de regres al MFP/Statul Român, sarcina promovării unei atare acțiuni, împotriva persoanelor considerate vinovate de plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărârea menționată, revenind D.G.F.P, Iași și nu Direcției Juridice din M.F.P. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, prima instanță a reținut că reclamanta își întemeiază acțiunea pe faptul că reclamanții au avut un rol determinant la întocmirea și punerea în executare a notei de serviciu prin care s-au dispus măsuri administrative în ceea ce-l privește pe terțul Doroftei Sorin, situație de fapt ce a fost reținută ca atare în considerentele hotărârii prin care celui în cauză i s-au acordat daune morale, daune pe care D.G.F.P, Iași a fost obligată în final să le plătească.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost respinsă de prima instanță pe motiv că acțiunea reclamantei este întemeiată pe prevederile art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, care se completează cu prevederile art. 998 – 999 Cod civil, reținându-se totodată că, prin raportare la principiul disponibilității, în proces nu au fost introduse alte subiecte de drept; excepția de nelegalitate a raportului nr. 2390/22.08.2011 fiind respinsă pe motiv că respectivul raport nu este un act administrativ, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. l) din Legea nr. 554/2004, ci doar un simplu act preparator al măsurilor pe care reclamanta urma să le ia în vederea recuperării sumei plătite lui Doroftei Valeriu; demers pe care reclamanta și l-a întemeiat pe prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 și nu pe menționatul raport. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin hotărârea ce a fost pronunțată în dosarul nr. 2816/99/2010, al Tribunalului Iași, s-a stabilit caracterul nelegal al notei de serviciu întocmită de pârați, reținându-se în mod explicit că aceasta reprezintă o încălcare semnificativă a principiului stabilității în exercitarea unei funcții publice, principiul consacrat de art. 3 lit. f) din Legea, nr. 188/1999, și că nepunerea de acord a scopului măsurii cu forma în care aceasta a fost adoptată, precum și caracterul ambiguu și nemotivat al acelei măsuri, au pus funcționarul public vizat în imposibilitatea de a cunoaște nu doar fundamentarea în fapt și în drept a măsurii, dar și durata acesteia în timp, elemente care i-ar fi permis să stabilească dacă acea delegare de atribuții s-a făcut în interesul serviciului sau a urmărit cu totul alte scopuri, obscure și contrare statutului juridic recunoscut funcționarului public, concluzionându-se că, din considerentele sentinței nr. 522 din 02.06.2010 a Tribunalului Iași și ale deciziei nr. 591 din 01.11.2010 a Curții de Apel Iași, rezultă că nota de serviciu a fost adoptată cu încălcarea dreptului funcționarului public la stabilitate în funcția publică deținută, precum și a prevederilor art. 88 din Legea nr. 188/1999, ce stabilesc condițiile delegării. Constatând că răspunderea civilă a funcționarului public reprezintă o sancțiune cu caracter reparator, care intervine în cazul în care se constată existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, dar și a unei culpe personale în producerea acestuia, prima instanță, raportându-se la hotărârile pronunțate în dosarul nr. 2816/99/2010 și la ordinul de plată nr. 696/27.04.2011, a concluzionat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute pentru antrenarea răspunderii civile a pârâților, vinovați de plata daunelor morale pe care reclamanta a fost obligată să le achite lui Doroftei Sorin, ca urmare a notei de serviciu nelegale ce au emis, culpa acestora rezultând din ignorarea cadrului normativ referitor la condițiile în care pot fi modificate raporturile de serviciu, existând o legătură de cauzalitate evidentă între faptul emiterii actului nelegal și prejudiciul pe care reclamanta, în calitate de comitent, a fost ținută a-1 acoperi funcționarului public vătămat. În ceea ce privește suma pe care trebuie să o achite fiecare pârât, prima instanță, în lipsa unor prevederi speciale, a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, care fac trimitere la prevederile legislației muncii, astfel că, raportânduse la art. 255 alin. l din Legea nr. 53/2003, a apreciat că pârâții au contribuit în mod egal la producerea pagubei, însumând 8.857 lei, drept pentru care fiecare pârât a fost obligat să plătească reclamantei o sumă de 4.428,50 lei, cu titlu de daune, la care au fost calculate dobânzi penalizatoare, conform art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, de la data de 28.04.2011, până la data de 22.08.2011, reținând că această soluție se impune și prin prisma atribuțiilor stabilite în sarcina pârâților prin contractele de management ce au încheiat; nota ce au emis neputând fi tratată ca un act formal, ci ca rezultat al unei evaluări a activității la nivelul instituției publice reclamante, în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice ce și-au asumat, printre care se numără și cel al eficientizării activității pe care ei o coordonau. Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâții Lupașcu Vasile și Marin Sorina Eliza. Pârâtul Lupașcu Vasile critică hotărârea primei instanțe pe motiv că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale atunci când a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pentru a promova acțiunea în regres, în condițiile în care mandatul ce ar fi trebuit să fie dat de Ministerul Finanțelor Publice nu a fost emis; fără temei legal reținându-se totodată că suportul răspunderii delictuale s-ar afla în clauzele contractului de management; fiind cunoscut că răspunderea delictuală poate fi antrenată doar în lipsa unui contract. În ceea ce privește soluția ce s-a dat excepției lipsei calității procesuale pasive ce a ridicat, recurentul susține că nu s-a observat faptul că acțiunea în daune este urmarea refuzului reclamantei de a-l rechema pe Doroftei Sorin Valeriu pe postul pe care acesta îl deținuse, fapt de care consideră că nu poate fi făcut răspunzător, întrucât, la doar 18 zile de la data emiterii notei de serviciu contestate, i-a încetat contractul de management, în condițiile în care în dosarul nr. 2816/99/2010 reclamanta nu și-a făcut apărări corespunzătoare, rezumându-se la a invoca excepția tardivității acțiunii, iar nota de delegare avea o valabilitate și aplicabilitate de doar 60 de zile Cât privește soluția respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, invocată ca urmare a faptului că nu erau întrunite condițiile cumulative cerute pentru exercitarea acțiunii în regres, recurentul susține că prima instanța a dat o hotărâre care este în contradicție totală cu realitatea, în ceea ce privește natura juridică a acțiunii, prin invocarea și a prevederilor Legii nr. 188/1999, considerând exclusă posibilitatea completării legii speciale cu prevederile Codului civil, întrucât singura cale de reparare a pretinsului prejudiciu nu putea fi alta decât cea prevăzută de art. 84 lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999, reclamanta având totodată obligația de a introduce în cauză toți funcționarii publici implicați; principiul disponibilității, invocat de prima instanță, neputând fi reținut decât într-o „oarecare măsură”.
Referitor la natura raportului nr. 2390/22.08.2011, recurentul susține că, din moment ce acesta a fost aprobat de directorul executiv al reclamantei, el are valoare de act administrativ, prima instanță fiind obligată să verifice legalitatea acestuia, tocmai pentru a preveni abuzuri de natura celor sesizate. Pe fondul cauzei, recurentul susține că hotărârile pronunțate în dosarul nr. 2816/99/2010 nu-i sunt opozabile, că prin acele hotărâri nu s-a stabilit vinovăția sa, în condițiile în care, pe parcursul verificărilor administrative efectuate, nu i s-a dat posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere, contestând că prin emiterea notei de delegare de atribuții ar fi acționat cu vinovăție sau cu rea credință, în condițiile în care respectiva notă i-a fost prezentată spre semnare în calitate de reprezentant legal al D.G.F.P, Iași. Se mai susține că, în ceea ce privește cuantumul daunelor și modul lor de repartizare, prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, și că, neprocedându-se conform dispozițiilor art. 84 din citata lege, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai da un ordin sau o decizie. Pârâta Marin Sorina Eliza critică la rândul ei hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că D.G.F.P. Iași a solicitat „pronunțarea unei hotărâri prin care să fiu obligată la plata sumei de 2.900,60 lei, din paguba produsă bugetului de stat, în cuantum de 9.058,90 lei, 8.857 lei plătită creditorului Doroftei Sorin Valeriu cu titlu de daune morale și 201,90 lei dobânzi penalizatoare aferente sumei plătite”, în condițiile în care s-a considerat că motivul atragerii răspunderii civile delictuale îl reprezintă existența notei de serviciu nr. 44022/18.09.2009, privind delegarea de atribuții, emisă de D.G.F.P. Iași, și nu conținutul sentinței nr. 522, din care rezultă că, la pronunțarea hotărârii, s-a avut în vedere că delegarea nu a încetat în termen legal, fără a stabili decât că instituția chemată în judecată se făcea vinovată de aplicabilitatea notei pentru o perioadă mai mare de timp; considerând totodată ca fiind inadmisibil ca „instanțele judecată să modifice conținutul și înțelesul unei situații juridice concrete, stabilită irevocabil”. Subliniind că pretinsul caracter ilegal al notei de serviciu nu are legătură cu sancționarea instituției, „sancționare care a fost aplicată nu pentru existența notei de serviciu, ci pentru aplicabilitatea acesteia pentru o perioadă ce a depășit termenul legal de 60 de zile”, recurenta afirmă că prima instanță „nu a considerat necesar a lămuri cui îi revenea obligația comunicării încetării efectelor deciziei, la împlinirea termenului de 60 de zile”, și că din conținutul hotărârii pronunțate nu rezultă care a fost norma/dispoziția/regula/atribuția încălcată, atunci când a semnat nota contestată și nici raportul de cauzalitate dintre pretinsa încălcare a atribuțiilor și prejudiciul creat instituției publice cu care se află în raporturi de serviciu, prin plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care, în calitatea pe care o avea, a semnat numeroase note de serviciu în vederea optimizării activității, în speță pe linia colectării veniturilor la buget, note ce erau redactate la serviciul personal, care ține și evidența acestora. Criticând „lejeritatea cu care se încearcă atragerea răspunderii unor salariați, fie chiar și persoane din conducere, fără măcar a se avea în vedere cui îi revenea sarcina întocmirii, înregistrării, notificării încetării delegării de atribuții în termenul legal”, recurenta apreciază că prima instanță în mod greșit a considerat că sunt întrunite cumulativ condițiile atragerii răspunderii sale civile delictuale; în ceea ce privește cuantumul sumei reținută în sarcina sa, aceasta arătând că: „stabilirea cuantumului acoperirii prejudiciului a fost făcută printr-o simplă alegere,… fără a arăta însă care sunt atribuțiile încălcate și legătura acestora cu cauza”, solicitându-se admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, și „pronunțarea unei decizii legale și temeinice”. Intimata D.G.F.P. Iași, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor promovate de către pârâți, considerând că aceștia „au săvârșit, cu discernământ, fapta cauzatoare de prejudiciu funcționarului public pe care instanța de judecată 1-a despăgubit, prin acordarea daunelor morale, neexistând astfel nici un motiv de înlăturare a vinovăției, și, pe cale de consecință, a răspunderii civilei”.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma, motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, la data de 18 septembrie 2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a emis, sub nr. DG-44022/2009, un înscris, denumit „Notă de serviciu”, prin care, în temeiul art. 45 din Legea nr. 188/1999, numitului Doroftei Sorin, ce anterior fusese mutat definitiv la Compartimentul asistență contribuabili mijlocii – A.F.P. pentru contribuabilii mijlocii, prin Decizia nr. 249 din 1 iulie 2009, i-au fost „delegate atribuții în cadrul Administrației Finanțelor Publice Comunale Iași”, atribuții printre care se număra cea referitoare la: „primește titluri executorii, analizează și stabilește măsurile de executare silită, calculează majorări de întârziere, identifică conturile debitorilor, persoane fizice, în vedere aplicării procedurii de executare silită, urmărește respectarea popririlor, pune în executare titlurile executorii, contactează persoanele specializate pentru evaluarea bunurilor indisponibilizate, întocmește dosarul de insolvabilitate, colaborează cu alte organe în vederea realizării creanțelor fiscale, transmite date referitoare la contribuabilii persoane fizice privind modul de colectare a creanțelor bugetare și răspunde de corectitudinea informațiilor comunicate”.
Curtea constată că aceasta notă, aflată la filele 13 – 14 din dosarul nr 2816/99/2010 al Tribunalului Iași, a fost avizată de directorul coordonator adjunct A.M.A.V.S. Marin Sorina Eliza și apoi aprobată de directorul coordonator Vasile Lupașcu, din cuprinsul înscrisului nerezultând, direct sau indirect, că respectivul document ar fi fost elaborat de un compartiment specializat al D.G.F.P. Iași sau că inițiativa emiterii acestei note ar fi aparținut altor persoane decât cele care au avizat și respectiv aprobat acea notă; în condițiile în care postul pe care Doroftei Sorin îl deținea, cu începere de la data de 1 iulie 2009, era acela de consilier cl. I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1, în Compartimentul asistență contribuabili mijlocii din cadrul Administrației finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii Iași,după,ce,urmarea Ordinului nr.15 din 03.01.2008, emis de A.N.A.F., cel cauză exercitase funcția de conducere de Sef administrație adjunct-administrarea veninurilor statului la Administrația finanțelor publice a județului Iași. Se mai constată că, plecând de la această situație de fapt, Tribunalul Iași, prin sentința nr. 522/CA/ din 2 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2816/99/2010, a reținut, printre altele, că; „În cauză nu s-a emis o decizie de delegare de atribuții, iar prin Nota de serviciu nr. 44022 din 18.09.2009, emisă de către DGFP Iași, s-a modificat raportul de serviciu al reclamantului Doroftei Sorin”, că „Nota de serviciu nr. 44022 din 18.09.2009, prin care directorul coordonator al D.G.F.P. Iași îi stabilea o serie de atribuții, în cadrul unei alte unități fiscale subordonate acesteia, mai exact în cadrul A.F.P. Comunale Iași, nu stabilește data până la care sunt delegate aceste atribuții”, că „Reclamantul îndeplinește o serie de atribuții care nu,sunt în fișa postului său, atribuții specifice unui post inferior gradului său profesional, stabilite prin statul de funcții pentru lucrător cu studii (medii)”, și că „anularea efectelor notei de serviciu nr. 44022 din 18.09.2009, emisă de DGFP Iași” nu este posibilă întrucât reclamantul a efectuat lucrări în această perioadă, care nu pot fi anulate”, în justificarea hotărârii de admitere a capătului de cerere privind plata daunelor morale prima instanță reținând că: „reclamantului (Doroftei Sorin) i s-a creat un prejudiciu moral, prin mutarea sa la alt compartiment, fiind obligat să execute o serie de lucrări care nu corespund cu sarcinile stabilite conform fișei postului”, „angajatorul aducând atingere prestigiului său profesional, creându-i și un prejudiciu de imagine, poziția sa fiind una inferioară profesional”, aspecte ce se întâlnesc și în considerentele deciziei nr. 591/CA/ din 1 noiembrie 2010, instanța de control judiciar apreciind tratamentul aplicat reclamantului Doroftei Sorin ca fiind unul discreționar și lipsit de orice justificare legală. Din această perspectivă, Curtea constată că factorul generator al prejudiciului cauzat reclamantei din prezenta cauză a fost stabilit în mod judicios ca avându-și originile exclusiv în faptul emiterii, de către recurenții Lupașcu Vasile și Marin Sorina Eliza, a notei de serviciu nr. 44022 din 18.09.2009, act de autoritate care, pe lângă faptul că nu îndeplinește condițiile formale cerute pentru se dispune delegarea unui funcționar public într-o altă funcție decât cea în care a fost legal numit, a urmărit în mod evident și categoric plasarea numitului Doroftei Sorin într-o poziție net inferioară, total nepotrivită nivelului său de pregătire profesională și gradului profesional deținut, transformând un fost cadru de conducere într-un simplu funcționar însărcinat cu executarea silită a creanțelor bugetare la nivelul unei administrații financiare comunale, funcție pentru care nu se cer studii superioare economice. O atare măsură, chiar dacă nu a fost anulată, din motivele arătate în considerentele sentinței nr. 522/CA/2.06.20l0, nu putea fi apreciată altfel decât ca fiind rezultatul unui exces de putere, în mod justificat prima instanță reținând că nu pot fi ignorate efectele negative pe care abuzul săvârșit de directorul coordonator Lupașcu Vasile și de directorul coordonator adjunct Marin Sorina Eliza, l-au avut asupra statutului profesional, al prestigiului și al imaginii publice a celui pe care l-au îndepărtat, în fapt, din funcția în care acesta a fost numit, fără ca o atare măsură să-și afle nu doar acoperirea formală necesară, dar nici măcar o minimă justificare de natură organizatorică sau juridică. Chiar dacă recurenții din prezenta cauză nu au fost părți în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 2816/99/2010 al Tribunalului Iași și prin urmare, în principiu, hotărârile pronunțate în acea cauză nu se bucură de autoritate de lucru judecat, în ceea ce îi privește pe aceștia, aceasta nu înseamnă că prima instanță nu a fost în drept să verifice dacă există sau nu o legătură de cauzalitate între nota de serviciu, pe care cei doi pârâți au aprobat-o și probabil au și redactat-o, din moment ce în cuprinsul ei nu se menționează care a fost compartimentul ce a avut inițiativa întocmirii unei astfel de dispoziții, și urmările ce au da curs din acel act de autoritate, concretizate în demersul judiciar inițiat de cel vătămat în mod direct și nemijlocit, de prevederile respectivei dispoziții (acoperită prin pretinsa delegare de atribuții, în cadrul unei alte administrații financiare), demers ce s-a finalizat prin obligarea instituției publice, sub al cărui antet a fost emisă nota în cauză, la plata de daune morale. Curtea consideră, asemeni primei instanțe, că faptul generator al prejudiciului, a cărui acoperire se solicită de către reclamanta-intimată, este însăși faptul întocmirii și al semnării notei de serviciu, ce a fost înregistrată sub nr. 44022 din 18.09.2009, că acest fapt nu putea fi influențat de împrejurarea că nu s-a revenit asupra măsurii, așa zisei delegări de atribuții după împlinirea termenului maxim de 60 de zile, aplicabil în astfel de cazuri, și că nu se putea pune problema angajării răspunderii civile și a altor persoane din cadrul D.G.F.P. Iași, inclusiv a celor care i-au succedat în funcție directorului coordonator Lupașcu Vasile, atât timp cât încălcarea statutului profesional, garantat de Legea nr. 188/1999 numitului Doroftei Sorin, s-a consumat prin simplu fapt al emiterii acelei note de serviciu, act de autoritate care, așa cum a reținut și Tribunalul Iași în considerentele sentinței nr. 552/CA din 2.06.2010, l-a plasat pe cel vizat, imediat și necondiționat, într-o poziție net inferioară statutului său profesional, cauzându-i astfel un serios prejudiciu de imagine, prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, prin obligarea instituției publice cu care el se afla în raporturi de serviciu la plata de daune morale, fiind dovedit astfel raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciul produs.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că prima instanță,prin raportare la considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. 2816/99/2010, a reținut că faptul ilicit constă în emiterea notei de serviciu din 18.09.2009, că pârâții-recurenți sunt cei care au a răspunde pentru toate consecințele ce au decurs din faptul nerespectării statutului juridic și profesional al numitului Doroftei Sorin, și că această răspundere nu poate fi diminuată, anulată sau împărțită cu alte persoane, doar pentru că cel în cauză nu a solicitat, de îndată, anularea dispoziției nelegale sau pentru că cei care au urmat în funcție celor care au semnat respectiva notă nu au procedat la readucerea lucrurilor la starea lor de drept, din moment ce acestora din urmă nu le revenea obligația de a verifica legalitatea actelor îndeplinite pe timpul în care Lupașcu Vasile și Marin Sorina-Eliza au exercitat funcții de conducere în cadrul D.G.F.P. Iași.
Concluzionând asupra aspectelor anterior analizate, Curtea apreciază că prima instanță, în mod temeinic și legal, a stabilit că pârâții-recurenți sunt cei care, prin exces de putere, au modificat în mod nepermis, elemente esențiale ale raportului de serviciu al funcționarului public Doroftei Sorin, prin emiterea, fără nici o bază legală și fără nici o motivare, a actului intitulat „notă de serviciu” ce a fost înregistrat sub nr. DG-44022 din 18.09.2009, și că pentru săvârșirea acestui abuz de putere ei trebuie să repare prejudiciul adus instituției publice sub acoperirea căreia au acționat, ca urmare a obligării D.G.F.P. Iași la plata de daune morale către persoana care a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de Legea nr. 188/1999, obligație de despăgubire ce a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Curtea mai constată că nici criticile pe care pârâții-recurenți le formulează în legătură cu legalitatea procedurii aleasă de către reclamanta-intimată și cu privire la temeinicia soluției de respingere a excepțiilor, ce s-au ridicat în fața primei instanțe, nu sunt întemeiate, sens în care se rețin următoarele:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ce a fost înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 13626/99/2011, rezultă că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a formulat o „acțiune în regres, împotriva pârâților Lupașcu Vasile și Marin Sorina-Eliza”, solicitând ca, în temeiul art. 998 și art. 999 Cod civil, aceștia să fie obligați la plata sumei de 6.158,30 lei, respectiv 2.900,60 lei, „reprezentând paguba produsă bugetului de stat, în cuantum de 9.058,90 lei, constând în suma de 8.837 lei achitată către creditorul Doroftei Sorin Valeriu, cu titlul de daune morale și dobânzi penalizatoare aferente”, în drept fiind invocate, în finalul acțiunii, și prevederile art. 75, art. 84 – 85 și art. 117 din Legea nr. 188/1999. Se mai constată că cei chemați în judecată, în calitate de pârâți, s-au aflat în raporturi de serviciu cu reclamanta D.G.P.P. Iași, deținând la data emiterii actului ilicit, respectiv la data de 18 septembrie 2009, funcția de director coordonator și respectiv funcția de director coordonator adjunct A.M.AV.S., lor imputându-li-se faptul că, prin modul în care și-au exercitat atribuțiile de serviciu, au adus atingere statutului profesional și juridic al unei terțe persoanei, în speță funcționarului public Doroftei Sorin, pe care reclamanta a fost obligată să îl despăgubească, sub forma plății unei sume de bani cu titlu de daune morale, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. În raport de această situație de fapt, Curtea apreciază că, în cadrul cercetării judecătorești, prima instanță ar fi trebuit să se rezume la a constata că, în conformitate cu prevederile art. 2 din H.G nr. 109/2009, în vigoare la data emiterii actului ilicit, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași era organizată și funcționa ca instituție publică cu personalitate juridică, statut ce îi asigura deplinul exercițiu al drepturilor și asumarea obligațiilor recunoscute unei persoane juridice de drept public de Codul civil ce a intrat în vigoare la dota de 1 octombrie 2011, act normativ care, la art. 206, stabilește că persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, deci inclusiv dreptul consacrat de art. 21 alin. 1 din Constituția României, revizuită, fără a fi obligată ca, în relația cu cei chemați în judecată și cu instanța judecătorească sesizată, să facă dovada parcurgerii vreunei proceduri administrative prealabile, de natura celor reglementate prin OPANAF nr. 258/2008, aceste condiționalități privind în mod strict relația instituționalizată între diversele structuri ale Ministerului Finanțelor Publice, nu și relația dintre persoana juridică păgubită și persoanele apreciate a fi vinovate de producerea prejudiciului ce s-a cauzat ca urmare a punerii în executare a sentinței nr. 522/CA/02.06.2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 2816/99/2010. Cât privește pe recurenții-pârâți Lupașcu Vasile și Marin Sorina Eliza, Curtea constată ca fiind dovedit faptul că, la data emiterii actului ilicit, aceștia ocupau funcții publice de conducere în cadrul D.G.F.P. Iași, că actul emis cu exces de putere avea legătură directă cu atribuțiile lor de serviciu, și că, pentru modul în care au acționat, ei au a răspunde, conform principiilor consacrate de art. 45 alin. 1 din Legea nr. l88/1999, răspundere care poate îmbrăca atât forma unei răspunderi administrative sau a unei răspunderi penale, cât și forma unei răspunderi civile; în mod temeinic și legal prima instanță reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 117 din menționatul act normativ. Din moment ce s-a stabilit că reclamanta, în considerarea statutului ei de persoană juridică de drept public, se poate adresa direct instanței de judecată, fără a avea nevoie, în relația cu terții, de vreo aprobare sau aviz din partea structurilor ierarhic superioare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Curtea apreciază că, de principiu, coroborarea prevederilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 cu dispozițiile art. 998 și art. 999 Cod civil a fost una potrivită, având în vedere că prin însuși actul normativ ce guvernează statutul juridic al pârâților-recurenți se face distincție între răspunderea materială a funcționarilor publici pentru pagubele produse patrimoniului autorității sau instituției publice și răspunderea materială a acestora „pentru daunele plătite de autoritate sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”. Întrucât este dovedit că D.G.F.P. Iași a plătit daune, în calitate de comitent, în relația sa cu persoanele care exercitau funcția de director coordonator și director adjunct, unei terțe persoane, respectiv numitului Doroftei Sorin, fără a interesa în cauză că acesta era angajat al entității administrative menționate, în temeiul sentinței nr. 522/CA/02.06.2010, în cauză erau incidente, astfel cum a reținut și prima instanță, prevederile art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999, singura cale pe care reclamanta putea să o urmeze fiind cea prevăzută de art. 85 alin. 1), care stabilește că: „recuperarea pagubelor aduse instituției publice, … în situația prevăzută la lit. c) a art. 84) se realizează pe baza (unei) hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, voința legiuitorului fiind în mod clar, aceea că, ori de câte ori sunt întrunite elementele unei răspunderi civile delictuale, chiar săvârșită în legătură cu funcția și atribuțiile de serviciu încredințate unui funcționar public, recuperarea pagubelor să se realizeze pe cale dreptului comun, printr-o acțiune în regres, și în procedura specială, simplificată și unilaterală, a emiterii unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în sarcina funcționarului public considerat vinovat de paguba produsă cu vinovăție patrimoniului persoanei juridice.
Întrucât în cauza de față paguba s-a localizat în patrimoniul D.G.F.P. Iași, neavând nici o legătură cu creanțele sau obligațiile bugetare în sensul prevederilor art. 1 din O.G. nr. 92/2003, această persoană juridică era singura în drept să promoveze acțiunea în regres, prin exercitarea dreptului recunoscut de a sesiza instanța judecătorească competentă, neavând nici o semnificație sau consecințe juridice faptul că cererea de chemare în judecată a fost precedată de parcurgerea unor etape administrative, prevăzute în Procedura de control intern și revizie a activității desfășurate de structurile centrale și teritoriale ale A.N.A.F., reglementare ce a fost aprobată prin Ordinul nr. 258/2008; întrucât dreptul la regres aparține exclusiv celui păgubit, nu și structurilor administrative cu care acesta se află în relații funcționale sau ierarhice, soluția pe care prima instanță a adoptat-o în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.G.F.P. Iași și în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Lupașcu Vasile și Marin Sorina-Eliza vădindu-se a fi temeinică și legală. Curtea constată, de asemenea, că în mod justificat prima instanță a făcut distincție intre actele și procedurile urmate în faza premergătoare promovării acțiunii, reglementate prin normele departamentale emise de A.N.A.F. și procedura judiciară, care nu este condiționată și nici influențată în vreun fel de procedurile administrative evocate, din moment ce, din punct de vedere al art. 21 alin. 1 din Constituția României, singurul fapt care interesează într-o procedură judiciară contencioasă este acela dacă reclamanta are sau nu capacitatea deplină a drepturilor și obligațiilor recunoscute oricărei persoane fizice sau juridice și dacă aceste drepturi au suferit o vătămare prin fapta culpabilă a celor chemați în judecată, orice alte chestiuni vădindu-se a fi de prisos, ca unele ce nu au o legătură directă cu cauza dedusă judecății. Curtea consideră totodată că trimiterile ce s-au făcut la contractul de management, contract pe care pârâții-recurenți l-au încheiat cu A.N.A.F., nu sunt de natură să conducă la schimbarea soluției adoptate de prima instanță, întrucât, chiar dacă nota contestată a fost emisă în baza atribuțiilor conferite pârâților prin contract, acest fapt nu înlătură caracterul delictual al răspunderii acestora, întrucât atât Legea nr. 188/1999, cât și art. 1349 alin. 1 din Codul civil, îi obligau să respecte regulile de conduită consacrate prin menționate lege, în relația cu funcționarii publici aflați în subordine și să nu acționeze cu desconsiderarea dreptului la stabilitate profesională, recunoscut lui Doroftei Sorin, conduită ce s-a dovedit a fi conștientă și culpabilă, și care a condus la prejudicierea instituției publice sub a cărei acoperire ei au lucrat, comportament discreționar ce atrage după sine obligația de reparare integrală a pagubei generată de plata unei sume cu titlu de daune morale, acțiunea în regres fiind, așa cum s-a mai reținut, singura cale pe care reclamanta D.G.F.P. Iași o putea urma, ca persoană în patrimoniul căreia s-a localizat paguba generată de acțiunea abuzivă și lipsită de orice suport, de fapt sau drept, a celor doi recurenți.
Chiar dacă ambii recurenți au criticat modul în care prima instanță a procedat la stabilirea cuantumului sumei pe care fiecare pârât trebuie să o plătească pentru acoperirea prejudiciului ce s-a cauzat D.G.F.P. Iași, Curtea apreciază că doar critica formulată de pârâta Marin Sorina-Eliza se vădește a fi întemeiată, întrucât, deși ambii semnatari ai notei de serviciu nr. DG-44022/18.09.2009 sunt vinovați de luarea măsurii de modificare, în mod indirect și fără nici o motivare, a unor elemente ale raportului de serviciu al funcționarului public Doroftei Sorin, și, în principiu, trebuie să răspundă în mod egal pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta lor ilicită, prima instanță nu era în drept să cenzureze această cerere decât în funcție și în limitele solicitării reclamantei, care dă și limitele investirii instanței de contencios administrativ.. Atât timp cât nu a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată, prima instanță nu avea suportul necesar pentru a o obliga pe pârâta Marin Sorina-Eliza la plata unei sume de bani mai mare decât cea solicitată de reclamantă, indiferent de criteriile pe care reclamanta le-a avut în vedere atunci când a formulat o atare solicitare, astfel că, ținând seama că reclamanta nu a atacat cu recurs hotărârea, în partea referitoare la întinderea răspunderii fiecăruia dintre pârâți, Curtea apreciază că suma pe care cea în cauză trebuie să o plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, nu poate fi alta decât cea indicată, în mod explicit, în cuprinsul acțiunii, respectiv suma de 2.900,60 lei, și nu suma de 4.428,50 lei; sens în care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul promovat de către pârâta Marin Sorina-Eliza și, prin modificarea hotărârii atacate, se va stabili că suma pe care aceasta trebuie să o plătească este de doar 2.900,60 lei, astfel cum a solicitat reclamanta. În ceea ce privește recursul promovat de pârâtul Lupașcu Vasile, Curtea constată că răspunderea acestuia a fost stabilită în limita sumei pretinse prin acțiune, că nu este posibil a se majora cuantumul despăgubirilor la care acesta a fost obligat, respectiv de la suma de 4.428,50 lei la suma de 6,158,30 lei, cât s-a cerut prin acțiune, întrucât s-ar ajunge ca, în propria sa cale de atac, să i se facă o situație mai grea decât cea stabilită de judecătorul fondului, și că, dincolo de acest aspect, rămâne bine stabilit că recurentul este vinovat de emiterea notei de serviciu evocate, că, prin faptul semnării ei, și-a asumat responsabilitatea pentru abuzul săvârșit în ceea ce î1 privește pe funcționarul public Doroftei Sorin, și că excesul de putere comis îl obligă să repare prejudiciul cauzat instituției publice sub a cărei acoperire a săvârșit acel abuz, culpă ce nu poate fi anulată sau înlăturată pe motiv că mandatul de director coordonator i-a încetat mai înainte ca măsura „delegării de atribuții” să-și fi consumat pe deplin efectele, că cel vizat de acea delegare a întârziat să acționeze pentru apărarea dreptului său sau că răspunderea sa materială nu putea fi angajată decât de cel care 1- a numit în funcție, întrucât, astfel cum s-a mai reținut, în cauză ne aflăm în fața unei răspunderi delictuale, ce nu poate fi angajată decât la cererea persoanei juridice păgubite și urmând calea unei acțiuni directe în instanță, demers a cărui exercițiu nu poate fi influențat, în vreun fel, de relațiile funcționale pe care reclamanta le are cu structurile Ministerului Finanțelor Publice sau de procedurile interne pe care acestea sunt obligate să le parcurgă mai înainte de exercitarea dreptului la acțiune, context din care rezultă că respingerea excepției de nelegalitate a raportului nr. 2390/22.08.2011 a fost pe deplin întemeiată, actul intern neavând nici o valoare ori semnificație și neproducând vreun efect în relația dintre păgubit și cei vinovați de producerea prejudiciului, a cărui reparare s-a solicitat pe calea acțiunii în regres, considerente pentru care cererea de recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.
CONCLUZII
Intrând în esența acestei teme, vom analiza anasamblul situațiilor juridice și efectelor produse care intervin de la data nașterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii, desfășurându-se fără influențe de ordin politic, fără prejudecăți, fără să urmărească interese materiale sau de alta natură, funcționarul public trebuie să fie un exemplu, un model de corectitudine și conduită civică.
Ceea ce ne interesează în mod esențial, sunt drepturile și îndatoririle în îndeplinirea funcției pe care o dețin funcționarii publici.
Concret, în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici se menționează: „Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice,de sex, orientare sexuală, stare materială,origine socială sau de orice altă asemenea natură.”
Funcționarul public are drepturi egale la numirea în funcție, se bucură de un tratament nepreferențial și este stabil în funcția în care a fost numit. La concursul organizat pentru ocuparea unui loc de funcționar public, fiecare candidat are aceleași șanse, fără discriminări, fără concurență neloială. La subiectul adoptării Codului de conduită trebuie adoptată o atitudine precaută pentru a asigura creșterea calității serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, să contribuie la eliminarea birocratiei și a faptelor de corupție din administrația publică, să fie un process îndelungat de educație.
De asemenea, în plan practic, ar trebui să fie introduse în programele de studii superioare a obiectului ” Deontologia funcționarului public” ca disciplină obligatorie, deoarece calitățile unui funcționar public la standardele moderne sunt de neconceput fără studierea acestei disciplini, studentul trebuie sa cunoască toate demersurile și să identifice nevoile reale de formare profesională pentru a facilita accesul la programe de formare adecvate nevoilor viitoare.
Ca urmare a acestei sinteze, drepturile și libertățile fundamentale ale funcționarilor publici,prin natura lor, sunt consecrate prin normele comunitare sau internaționale, sunt prerogative în jurul cărora gravitează toate celelate drepturi subiective și se bucură de o protecție în raport cu toate puterile statului, inclusive dacă este cazul, prin intervenția judecătorului constituțional și a celui european, în condițiile prevăzute de normele naționale și de cele comunitare.
BIBLIOGRAFIE
A. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII
1. APOSTOL TOFAN DANA, Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, Editura All Beck, București, 1981;
2. DELEANU ION, Instituții și proceduri constituționale, Editura CH. Beck, București, 2007;
3. DRĂGANU TUDOR, Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, Editura Lumina Lex, București, 1998;
4. DUTESCU B., Etica profesiunii medicale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;
5. IORGOVAN ANTONIE, Tratat de drept administrative, Editura All Beck, București, 2005;
6. MASTACAN OLIVIAN, Răspunderea penală a funcționarilor publici, Editura Hamangiu, București, 2008;
7. MASTACAN OLIVIAN, Răspunderea penală a funcționarului public, Ediția a II-a, Editura Hamangiu, București, 2008;
8. MITRACHE C-TIN., C. MITRACHE, Drept penal roman. Parte generală, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2003;
9. MOCIOI ION, Deontologia funcției publice, Editura Spicon, 2001;
10. MOLCUȚ E., OANCEA D., Drept privat roman, Casa de Editură și Presă”Sansa” SRL, București, 1995;
11. MORAR VASILE, Etic și estetic, București, 1981;
12. MURARU IOAN, E. S. TĂNĂSESCU, Drept constituțional și instituții politice,Vol. I, Ediția a XII-a, Editura All Beck, București, 2005;
13. MURARU IOAN, SIMINA ELENA TĂNĂSESCU, Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, Editura Lumina Lex, București, 1998;
14. PETRESCU RODICA NARCISA, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004;
15. POPESCU MIHAELA AGATA, Drept administrativ,Parte generală, Editura PRO Universitaria, București, 2012;
16. PREDA M., Drept administrativ, Parte generală, Editura a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2006;
17. TOMESCU MĂDĂLINA, Deontologia funcționarului public, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura PRO Universitaria, București,2012;
18. VASILESCU BENONICA, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București, 2011;
19. VERGINIA VEDINAȘ, Statutul funcționarului public, Editura Nemira, București, 1998;
20. VERGINIA VEDINAȘ, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, 2007;
21. VERGINIA VEDINAȘ, CONSTANȚA CĂLINOIU, Statutul funcționarului public european, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2007;
B. STUDII DE SPECIALITATE, DOCUMENTE NAȚIONALE ȘI REVISTE
1. BELIGRĂDEANU ȘERBAN, Considerații teoretice și practice în legătură cu LEGEA nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în ”Dreptul” nr. 2/2000;
2. CODUL MUNCII ȘI LEGISLAȚIE CONEXĂ, Editura Universul Juridic, București 2015;
3. COCHINESCU NICOLAE, Introducere în deontologia juridică, Revista Dreptul nr. 4/1995;
4. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI 2003, Ediția a 2-a, București: Rosetti International, 2013;
5. CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a fost ratificată prin LEGEA nr. 30 din 13 mai 1994;
6. DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, Ediția a II-a, Editura Universul Enciclopedic, București, 1998;
7. FUNCȚIONARII PUBLICI, Legislație, Ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2005;
8. H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, art. 2 alin(1);
9. H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, art. 2 alin(2);
10. LEGEA PRIVIND STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI din 1923;
11. LEGEA nr.188/1999 PRIVIND STATUTUL FUNCȚIOBARILOR PUBLICI-Republicată;
12. LEGEA 188/1999 PRIVID STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI- Actualizată, 2015;
13. LEGEA nr. 215/2001 REPUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
14. LEGEA nr.161/2003;
15. LEGEA nr.7/2004 PIVIND CODUL DE CONDUITĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI – Actualizată, 2014;
16. LEGEA nr. 67/2004 REPUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea I, nr.333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare;
17. LEGEA CONTECIOSULUI ADMINISTRATIV nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004 cu modificările și completările ulterioare;
18. LEGEA CADRU privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
19. DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, Ediția a II-a, Editura Universul Enciclopedic, București, 1998;
20., RĂDESCU CORNELIU, MARGHIDAN GHEORGHE Statutul funcționarilor publii și statutul salariaților comunali, Comentariu doctrinar și de jurisprudență, București, 1947;
21. TRĂLESCU ANTON, Un alt punct de vedere asupra naturii juridice a raportului de serviciu în ” Juridica” nr. 6/2000;
22. TĂNĂSESCU E.S. în Mihail Constantinescu, ANTONIE IORGOVAN, IOAN MORARU, Constituția României, revizuită, comentarii și explicații, Editura. All Beck, București, 2004;
C. SURSE DE INTERNET
http://legislatiamuncii.manager.ro
http://www.universuljuridic.ro/
www.anfp.gov.ro
www.infoinstitutii.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile ȘI Îndatoririle Funcționarilor Publici (ID: 114457)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.