Drepturile Morale Specifice Dreptului DE Autor
CUPRINS
CAPITOLUL I.DREPTUL DE AUTOR.
SECTIUNEA1.INTRODUCERE………………………………………………………………………………p.3
SECTIUNEA 2.LOCUL DREPTULUI DE AUTOR……………………………………………………p.3
SECTIUNEA 3.DREPTUL SUBECTIV DE AUTOR…………………………………………………..p.4
SECTIUNEA 4.CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR ……………………………………..p.5
SECTIUNEA 5.NATURA DREPTULUI DE AUTOR………………………………………………….p.6
CAPITOLUL II.DREPTURILE MORALE DE AUTOR
SECTIUNEA 1.PRECIZARI PREALABILE……………………………………………………………….p.8
SECTIUNEA 2.CARACTERELE DREPTURILOR MORALE…………………………………….p.11
SECTIUNEA 3.INALIENABILITATEA DREPTURILOR MORALE………………..….p.13
CAPITOLUL III.DREPTUL LA DIVULGARE
SECTIUNEA 1.NOTIUNE……………………………………………………………………..p.16
SECTIUNEA 2.DIVULGAREA OPEREI REALIZATE IN URMA UNEI COMENZI….p.18
SECTIUNEA 3.DIVULGAREA OPERELOR COMUNE……………………………………………..p.19
SECTIUNEA 4.DIVULGAREA OPERELOR COLECTIVE………………………………………..p.19
SECTIUNEA5.DIVULGAREA OPERELOR A CAROR SUPORT FIZIC
E IN PROPRIETATEA ALTEI PERSOANE………………………………………………………..p.21
SECTIUNEA6.DREPTUL LA DIVULGAREA OPERELOR DUPA DECESUL
AUTORULUI………………………………………………………………………………………………………..p.22
CAPITOLUL IV.DREPTUL LA PATERNITATEA OPERELOR
SECTIUNEA 1.DREPTUL DE A DECIDE SUB CE NUME VA FI ADUSA
OPERA LA CUNOSTINTA PUBLICA………………………………………………………………….p.25
1.1.PRECIZARE……………………………………………………………………………………p.25
1.2.CONTINUT……………………………………………………………………………………..p.25
1.3.TRASATURI……………………………………………………………………………………p.26
1.4.INFRACTIUNE……………………………………………………………………………….p.26
SECTIUNEA 2.DREPTUL DE A PRETINDE RECUNOATEREA DREPTULUI
DE AUTOR…………………………………………………………………………………………………………..p.26
2.1.NOTIUNE……………………………………………………………………………………………p.26
2.2.CONTINUT…………………………………………………………………………………………p.27
2.3.INFRACTIUNE…………………………………………………………………………………..p.29
CAPITOLUL V.DREPTUL LA RESPECTAREA INTEGRITATII OPEREI
SECTIUNEA 1.PRECIZARE………………………………………………………………………………………..p.30
SECTIUNEA 2.CONTINUT………………………………………………………………………………………….p.30
SECTIUNEA 3.INCALCAREA DREPTULUI LA INTEGRITATEA OPEREI………………p.30
SECTIUNEA 4.MODIFICARI PERMISE……………………………………………………………………..p.32
SECTIUNEA 5.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE DREPTUL DE .
EXPLOATARE A FOST CEDAT………………………………………………………….…p.33
SECTIUNEA 6.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE S-A AUTORIZAT
ADAPTAREA, TRADUCEREA SAU TRANSFORMAREA………………………………..p.34
SECTIUNEA 7.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE PROPRIETATEA ASUPRA
SUPORTULUI MATERIAL APARTINE TERTILOR……………………………………….p.36
CAPITOLUL VI.DREPTUL DE A RETRACTA OPERA
SECTIUNEA 1.REGLEMENTARE………………………………………………………………………………..p.39
SECTIUNEA 2.NOTIUNE………………………………………………………………………………………………p.39
SECTIUNEA 3.CONDITII GENERALE DE RETRACTARE…………………………………………p.43
SECTIUNEA 4.PROPRIETARUL SAU PARTEA RETRACTANTA
REFUZA RETRACTAREA………………………………………………………………………………………….p.44
CAPITOLUL VII.CONCLUZII…………………………………………………………………p.45
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..….p.56
CAPITOLUL I
DREPTUL DE AUTOR- INTRODUCERE
SECTIUNEA 1. NOTIUNE.
Intr-un studiu intitulat “Dreptul de autor”in legislatia R.P.R., A. Ionascu, analizand continutul dreptului de autor asa cum este definit in art.3 din lege,subliniaza dependenta elementelor patrimoniale ,care alcatuiesc acest continut, de drepturile personale nepatrimoniale, ajungand la concluzia ca “dreptul de autor este un drept personal nepatrimonial ce da nastere ,pe cala de consecinta si la drepturi de ordin patrimonial care, fiind impletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial ,formeaza un tot unitar”.
SECTIUNEA 2. LOCUL DREPTULUI DE AUTOR
In dreptul roman,locul dreptului de autor a fost o buna perioada de timp dezbatut,datorita in primul rand sistemului social existent.Astfel nerecunoscandu-se dreptului de proprietate intelectuala existenta de sine statatoare ca subramura a dreptului, opinie separata facand Yolanda Eminescu,dreptul de autor ca institutie ,a fost considerat apartinand fie dreptului muncii, fie celui civil. Ulterior,in anii ’80 sub egida Academiei R.S.R.,Y. Eminescu a publicat “Tratatul de proprietate intelectuala”(3 volume) vazandu-si astfel eforturile incununate de succes. In acest moment formula”drept de autor” este utilizata in stransa legatura cu acel sector al proprietatii intelectuale ce reglementeaza creatia si folosinta unor bunuri culturale precum si cartile , operele de arte,cantecele ,filmele si chiar programele de calculator. O modalitate diferita de protectie a drepturilor ce decurg din creatia intelectuala este copyright-ul,existand in sistemul common law. Diferenta pleaca de la mdul de a privi relatia opera-autor: dreptul de autor este conceput ca un drept natural al autorului pe cand modelul copyright este relativ indiferent fata de acesta,prezentandu-se mai mult ca un “drept economic”.
SECTIUNEA 3. DREPTUL SUBIECTIV DE AUTOR
Dreptul subiectiv de autor reprezinta acea posibilitate conferita de lege autorului unei creatii intelectuale de a o utilize potrivit aprecierii sale, in scopul satisfacerii intereselor lui personale nepatrimoniale sau patrimoniale, in limitele prevazute de lege. Pentru ca un drept subiectiv de autor sa se nasca trebuie intrunite mai multe conditii:
-originalitatea operei;
-existenta unei forme concrete pe care aceasta o imbraca;
-creatia trebuie sa fie susceptibila de afi adusa la cunostinta publica.
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe nu prevede explicit decat onditia originalitatii aratand in art.2 alin.2 ca o creatie intelectuala este “recunoscuta si protejata independent de aducerea la cunostinta la cunostinta publicului prin simplul fapt al realizarii ei,chiar neterminata”.
SECTIUNEA 4. CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
Prin continutul dreptului de autor ,in sens subiectiv,intelegem elementele esentiale ale drepturilor creatorilor manifestate sub forma unor attribute sau prerogative specifice recunoscute de lege acestora, care nu numai ca umplu aceasta categorie (formand ,pe drept cuvant “plinul”acesteia), dar o si fac sa se deosebeasca de orice alta categorie apartinand dreptului de proprietate intelectuala sau vreunei alte subdiviziuni a sistemului nostru de drept. Intr-un mod mai simplu continutul dreptului de autor poate fi definit ca fiind ansamblul drepturilor de orice natura recunoscute de lege autorilor ,precum si al obligatiilor corelative pe care legea le impune acestora.
In conformitate cu prevederile legii actuale, respectiv cu dispozitiile articolelor 10-23, drepturile se divid din punct de vedere al naturii lor intrinseci in drepturi nepatrimoniale(morale) pe de o parte ,si drepturi patrimoniale (drepturi cu continut economic, deci producatoare de bani si evaluabile in bani), pe de alta parte:
-de a decide in ce mod si cum va fi adusa la cunostinta publicului opera;
-de a pretinde recunoasterea calitatii de autor ;
-de a decide sub ce nume va fi adusa la cunostinta publicului;
-de a pretinde respectare integritatii operei;
-de a retracta opera;
-dreptul patrimonial exclusiv de a decide cum va fi utilizata sau exploatata opera sa,inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii, precum si dreptul distinct de a autoriza reproducerea,difuzarea,etc.
S-au exprimat opinii in doctrina ca distinctia intre drepturile patrimoniale de autor si drepturile morale este inutila, pentru ca in cele din urma toate ocrotesc ambele tipuri de interese.Distinctia facuta si de lege (in drepturi morale si patrimoniale) vine sa sustina teoria unitatii dreptului subiectiv de autor cu cele doua componente mentionate.
SECTIUNEA 5. NATURA DREPTULUI DE AUTOR
Din scurtul istoric al dreptului de autor s-a putut vedea ca legislatia Revolutiei franceze, recunoscand, pentru prima oara, in forma lor moderna (prin abandonarea sistemului privilegiilor), calificare care ,cu un inteles conventional , se mai pastreaza inca pentru drepturilor autorilor de creatii tehnice, denumite si astazi drepturi de proprietate industriala. In literatura juridica a unor state si chiar in legislatie continua sa fie folosita si expresia “proprietate literara si artistica” ,desi majoritatea autorilor au parasit teza dreptului de autor considerat ca drept de proprietate al carei ultim reprezentant modern de seama a fost, in dreptul francez, L. Josserand. Trebuie sa aratam insa ca, in teoria lui Josserand , era vorba despre “un fel de proprietate “, in masura in care dreptul de autor comporta o apropriere exclusiva, opozabila tuturor.
Teoria dominanta astazi este aceea formulata, inca in 1877, de Edmond Picard, potrivit careia drepturile inventatorilor si acelea ale autorilor formeaza o categorie distincta, aceea a “drepturilor intelectuale”.Aceasta teorie s-a dezvoltat ulterior sub doua variante: cea modernista si cea dualista. Unii autori mai noi, ca R. Francescheli, considerand, de asemenea, ca drepturile mentionate mai sus alcatuiesc o categorie speciala, care trebuie adaugata clasificarii traditionale, le denumesc “drepturi de monopol”, intrucat sunt caracterizate prin doua trasaturi:
-dreptul de a realiza si exploata opera;
-dreptul de a impiedica pe terti de a o reproduce, multiplica, si valorifica(ius prohibendi sau ius excludendi alios).
Teoria lui J. Kohler, dominanta in dreptul german ,in care ,in cadrul drepturilor patrimoniale, este deosebita o categorie speciala de drepturi asupra unor bunuri incorporale. Teza caracterului complex, dualist, este reprezentata in dreptul nostru de C. Statescu si P. Demetrescu care o considera ca dreptul patrimonial depinde de cel nepatrimonial, fiind o consecinta a primului.S-a afirmat acest lucru avand in vedere ca dreptul patrimonial ce rezulta din reproducere,difuzare, se materializeaza doar in momentul in care autorul se hotaraste sa aduca la cunostinta publicului.Argumentele aduse in sprijinul teoriei dualiste, admisa de Conventia de la Berna, sunt, pe langa teoria monista:
-drepturile morale protejeaza legatura opera-autor, pe cand cele patrimoniale satisfac interesele materiale ale acestuia;
-drepturile morale se nasc inaintea celor patrimoniavede explicit decat onditia originalitatii aratand in art.2 alin.2 ca o creatie intelectuala este “recunoscuta si protejata independent de aducerea la cunostinta la cunostinta publicului prin simplul fapt al realizarii ei,chiar neterminata”.
SECTIUNEA 4. CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
Prin continutul dreptului de autor ,in sens subiectiv,intelegem elementele esentiale ale drepturilor creatorilor manifestate sub forma unor attribute sau prerogative specifice recunoscute de lege acestora, care nu numai ca umplu aceasta categorie (formand ,pe drept cuvant “plinul”acesteia), dar o si fac sa se deosebeasca de orice alta categorie apartinand dreptului de proprietate intelectuala sau vreunei alte subdiviziuni a sistemului nostru de drept. Intr-un mod mai simplu continutul dreptului de autor poate fi definit ca fiind ansamblul drepturilor de orice natura recunoscute de lege autorilor ,precum si al obligatiilor corelative pe care legea le impune acestora.
In conformitate cu prevederile legii actuale, respectiv cu dispozitiile articolelor 10-23, drepturile se divid din punct de vedere al naturii lor intrinseci in drepturi nepatrimoniale(morale) pe de o parte ,si drepturi patrimoniale (drepturi cu continut economic, deci producatoare de bani si evaluabile in bani), pe de alta parte:
-de a decide in ce mod si cum va fi adusa la cunostinta publicului opera;
-de a pretinde recunoasterea calitatii de autor ;
-de a decide sub ce nume va fi adusa la cunostinta publicului;
-de a pretinde respectare integritatii operei;
-de a retracta opera;
-dreptul patrimonial exclusiv de a decide cum va fi utilizata sau exploatata opera sa,inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii, precum si dreptul distinct de a autoriza reproducerea,difuzarea,etc.
S-au exprimat opinii in doctrina ca distinctia intre drepturile patrimoniale de autor si drepturile morale este inutila, pentru ca in cele din urma toate ocrotesc ambele tipuri de interese.Distinctia facuta si de lege (in drepturi morale si patrimoniale) vine sa sustina teoria unitatii dreptului subiectiv de autor cu cele doua componente mentionate.
SECTIUNEA 5. NATURA DREPTULUI DE AUTOR
Din scurtul istoric al dreptului de autor s-a putut vedea ca legislatia Revolutiei franceze, recunoscand, pentru prima oara, in forma lor moderna (prin abandonarea sistemului privilegiilor), calificare care ,cu un inteles conventional , se mai pastreaza inca pentru drepturilor autorilor de creatii tehnice, denumite si astazi drepturi de proprietate industriala. In literatura juridica a unor state si chiar in legislatie continua sa fie folosita si expresia “proprietate literara si artistica” ,desi majoritatea autorilor au parasit teza dreptului de autor considerat ca drept de proprietate al carei ultim reprezentant modern de seama a fost, in dreptul francez, L. Josserand. Trebuie sa aratam insa ca, in teoria lui Josserand , era vorba despre “un fel de proprietate “, in masura in care dreptul de autor comporta o apropriere exclusiva, opozabila tuturor.
Teoria dominanta astazi este aceea formulata, inca in 1877, de Edmond Picard, potrivit careia drepturile inventatorilor si acelea ale autorilor formeaza o categorie distincta, aceea a “drepturilor intelectuale”.Aceasta teorie s-a dezvoltat ulterior sub doua variante: cea modernista si cea dualista. Unii autori mai noi, ca R. Francescheli, considerand, de asemenea, ca drepturile mentionate mai sus alcatuiesc o categorie speciala, care trebuie adaugata clasificarii traditionale, le denumesc “drepturi de monopol”, intrucat sunt caracterizate prin doua trasaturi:
-dreptul de a realiza si exploata opera;
-dreptul de a impiedica pe terti de a o reproduce, multiplica, si valorifica(ius prohibendi sau ius excludendi alios).
Teoria lui J. Kohler, dominanta in dreptul german ,in care ,in cadrul drepturilor patrimoniale, este deosebita o categorie speciala de drepturi asupra unor bunuri incorporale. Teza caracterului complex, dualist, este reprezentata in dreptul nostru de C. Statescu si P. Demetrescu care o considera ca dreptul patrimonial depinde de cel nepatrimonial, fiind o consecinta a primului.S-a afirmat acest lucru avand in vedere ca dreptul patrimonial ce rezulta din reproducere,difuzare, se materializeaza doar in momentul in care autorul se hotaraste sa aduca la cunostinta publicului.Argumentele aduse in sprijinul teoriei dualiste, admisa de Conventia de la Berna, sunt, pe langa teoria monista:
-drepturile morale protejeaza legatura opera-autor, pe cand cele patrimoniale satisfac interesele materiale ale acestuia;
-drepturile morale se nasc inaintea celor patrimoniale si se sting ulterior acestora;
-dreptul la reparatii patrimoniale este consecinta incalcarii unuia din drepturile nepatrimoniale ale autorului si crearea unui prejudiciu.
Este usor de constatat, din anliza referintelor legii la drepturile personale nepatrimoniale si la cele patrimoniale ale autorului, ca acestea nu se fac pentru a califica natura dreptului subiectiv de autor ca atare, ci pentru a distinge diferitele prerogative ce intra in compunerea sa. In concluzie, dreptul de autor este un drept subiectiv complex din categoria drepturilor intelectuale, nepatrimonial dar cu consecinte patrimoniale, si care are in continutul sau atat drepturi personale nepatrimoniale cat si drepturi patrimoniale.
CAPITOLUL II
DREPTURILE MORALE DE AUTOR
SECTIUNEA 1.PRECIZARI PREALABILE
Expresia “drepturi morale” a fost adoptata in doctrina majoritatii tarilor europene.Dreptul moral de autor este expresia juridica a legaturii care uneste opera de creatorul ei.Analizand dreptul moral, H. Desbois,releva trasaturile sale caracteristice si anume:
-el precede drepturile patrimoniale in viata juridical
-le supravietuieste
-exercita asupra lor o influenta permanenta (prin dreptul de retractare)
Intregul drept de autor este axat in aceasta conceptie, pe dreptul moral, lucru care se explica prin specificul operei de a fi emanatia personalitatii autorului.Asa se explica caracterul perpetuu, inalienabil si imprescriptibilal dreptului moral.Prin derogare de la dreptul comun, el este insa considerat transmisibil mortis causa, in anumite limite. Dreptul moral are un continut pozitiv, si anume dreptul de divulgare si dreptul de retractare, si unul negative, dreptul la paternitatea operei si la inviolabilitatea ei, care se exercita prin reactie de aparare.
Aceasta distinctie serveste in general doctrinei ca baza in anliza transmisiunii succesorale a dreptului de autor fiind admisa, in principiu, in limitele determinate de functia acestui drept. Printre cele pozitive singura care supravietuieste este dreptul de divulgare .Succesorii insa vor exercita aceasta prerogativa in unicul scop de a executa vointa postuma a autorului.Legea nr.8/1996, in art. 10 prevede ca autorul unei opera are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca,in ce mod sic and va fi adusa opera la cunostinta publica(dreptul de divulgare);
b) dreptul de a pretinde recunosterea calitatii de autor al operei(dreptul la paternitate);
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica(dreptul la identitatea operei);
d) dreptul de a pretinde respectarea integitatii operei s idea se opune oricarei modificari,precum si oricarei atingeri aduse operei,daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa(dreptul la respectarea integritatii operei sau la inviolabilitatea operei);
e)dreptul de a retracta opera,despagubind ,daca este cazul,pe titularii drepturilor de exploatare,prejudiciati prin exercitarea retractarii)dreptul de retractare);
In temeiul art.11 alin.2,drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.Altfel spus,drepturile morale sunt ,in principiu,inalienabile si insesizabile.Prin derogare de la dreptul comun ,dupa cum s-a evocat deja,exercitiul dreptului de a decide daca si cand va fi adusa opera la cunostinta publica,cel privind paternitatea operei si dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei se pot trasmite prin mostenire pe durata nelimitata. Daca nu exista mostenitori,exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau,dupa caz,organismului cu cel mai mare numar de membri din domeniul respectiv de creatie.
Oricum,dupa cum evocam anterior cele trei exceptii au rolul de a crea conditiile juridice corespunzatoare pentru apararea drepturilor morale rezultate din crearea unei opere si dupa decesul autorului,adica a caliatatii de subiect de drept al acestuia.Pentru aceleasi motive s-ar fi impus sa se trasmita mostenitorilor si exercitiul dreptului la numele sub care opera urmeaza a fii adusa la cunostinta publica.
In legatura cu trasmiterea exercitiului celor trei dreptului se pune si problema daca acestea pot fi tramise prin mostenire numai catre succesorii directi ai autorului ori pot fi transmise si prin mosteniri subsecvente.Sub aspect juridic sete posibila si trasmiterea prin mosteniri subsecvente deorece sub acest aspect art.11,alin.(2) nu face distinctie ,fiind incident,astfel principiul ‘ubi lex non distinguit,nec nos distinguere delemus’.Indiferent de ipoteza in care intervine,trasmiterea se face pe durata nelimitata.Fata de aceasta situatie ,se poate desprinde concluzia conform careia exercitiul acestor drepturi este perpetuu,adica nu se stinge niciodata.
Pe de alta parte, intr-o interpretare per a contrario a dispozitiilor art.11 alin(2) din Lege, dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica si dreptul de a retracta opera ,care nu se transmit in nici un fel dupa moartea autorului,se sting odata cu incetarea caliatatii de subiect de drept al acestuia. In concluzie,drepturile morale sunt ocrotite din momentul crearii operei si pana in cel al decesului autorului.cu exceptia celor trei drepturi care se transmit prin mostenire legala sau testamentara,si anume:
-dreptul de divulgare
-dreptul la calitatea de autor
-dreptul la integritatea operei
SECTIUNEA 2.CARACTERELE DREPTURILOR MORALE
In sistemul Conventiei de la Berna intregul drept de autor este axat pe dreptul moral ,si se poate aprecia ca acest sistem de protectie are caracter universal,mai ales dupa ce Statele Unite au devenit membre ale Uniunii de la Berna.Legea noastra ,spre deosebire de legea franceza,nu enunta caracterele drepturilor morale, dar acestea pot fi desprinse prin unle dispozitii ale legii.
Astfel ,potricit art.1 din Legea nr.8/1996 ,dreptul de autor ,care comporta attribute de ordin moral si patrimonial,este legat de persoana autorului.Caracterele drepturilor morale sunt urmatoarele:
a)caracter strict personal,ceea ce face sa nu se poata (cu exceptia dreptului de a pretinde caliatatea de autor si dreptul la integritatea operei) fi exercitate decat de autorul operei.Caracterul strict personal este o caracteristica a drepturilor morale,atasamentul acestora fata de persoana titularului.Se manifasta in principal prin aceea ca autorul personal are si exercita dreptul de a decide daca,in ce mod si cum va fi adusa opera la cunostinta publica,numele sub care opera va fi adusa la cunostinta,modalitatea in care acest lucru va fi facut,precum si retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lasate la aprecierea autorului.
Daca,totusi,componentele pozitive ale drepturilor morale de autor apartin si pot fi exercitate numai de catre autor,drepturile morale care cuprind si componente negative,si care constau in dreptul de a se opune oricarei atingeri adusa calitatii de autor si integritatii operei,sunt susceptibile de o anumita detasare de persoana autorului,pentru ca,dupa moartea autorului exercitiul acestor drepturi se transmite prin mostenire pe durata nelimitata,iar daca nu exista mostenitori exercitiul acestor drepturi revine Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.
b)caracter inalienabil.Potrivit art.11 alin.1 din lege,drepturile morale de autor nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari,iar acest drept a fost afirmat mai intai pe cale jurisprudentiala.
Caracterul inalienabil al drepturilor morale se justifica prin faptul ca ele sunt destinate a asigura protectia personalitatii autorului,iar acesta nu poate renunta la protectia personalitatii decat cu riscul unei “sinucideri morale”.Regula inalienabilitatii drepturilor morale cunoaste unele derogari,limitari sau atingeri ale acestora putand rezulta,fie din vointa autorului,fie din natura operei,fie din conventiile incheiate de autor cu terte persoane.
Astfel autorul este liber sa-si publice opera sub pseudonim sau fara indicarea vreunui nume.In acest caz,autorul a renuntat partial la dreptul la nume,dar aceasta renuntare nu afecteaza,in timpunl vietii autorului,existenta si continutul dreptului,pentru ca autorul poate renunta la anonimat si isi poate dezvalui numele.
In cazul autorilor salariati si a contractelor de comanda,drepturile morale sufera o anumita “alienare”, acelasi lucru petrecandu-se si in cazul in care autorul a consimtit la adaptarea operei sale.
Legea noastra,consacrand principiul inalienabilitatii drepturilor morale,admite transmisiunea prin succesiune a exercitiului drepturilor la calitatea de autor si la respectarea integritatii operei
c)caracter insesizabil,drepturile morale neputand fi urmarite de creditorii autorului
d)caracterul perpetuu al drepturilor morale rezulta din interpretarea art.11 alin.2 din lege care permite,cu titlu exceptional,transmiterea prin mostenire al dreptului la calitatea de autor si a dreptului la integritatea operei.Din acest motiv,generalizarea perpetuitatii drepturilor morale este mai mult simbolica,dorindu-se prin aceasta consolidarea statutului autorului.
e)caracterul imprescriptibil al drepturilor morale presupune ca vor fi exercitate “atat timp cat opera ramane in memoria oamenilor si face obiectul unei exploatari”(pastram rezervele mentionate mai sus in privinta celor doua drepturi netransmisibile).
SECTIUNEA 3.INALIENABILITATEA DREPTURILOR MORALE
In conceptia lui G.Michaelides-Nouaros,dreptul moral de autor nu poate fi asimilat sub toate aspectele,cat priveste natura sa,cu asa-numitele drepturi ale personalitatii,continutul sau fiind mai larg decat al acestora din urma.Numai asa se explica faptul ca dreptul moral de autor protejeaza pe autor nu numai impotriva atingerilor aduse operei,care ar putea fi prejudiciabile onoarei sau reputatie sale,dar si impotriva oricarei atingeri aduse operei,chiar daca nu ar fi prejudiciabila onoarei sau reputatiei sale.Aceasta distinctie explica,in realitate,dupa parerea autorului,regimul diferit al prerogativelor care alcatuiesc dreptul moral,in special cat priveste inalienabilitatea lor.
Din acest punct de vedere,tabloul pe care il ofera dreptul comparat invedereaza existenta unei serii de derogari de la dreptul la inviolabilitatea operei si chiar la dreptul la paternitatea ei.Derogarile de la dreptul la inviolabilitatea operei sunt urmatoarele:
a) modificarile acceptate de autor dupa efectuarea lor si chiar cele acceptate anticipat,cu conditia de a nu prejudiciabile onoarei si reputatiei scriitorului
b) modificarile impuse de buna-credinta (de exemplu cazul actualizarilor )
c) operele colective cu privire la care acceptarea anticipata a oricaror modificari este valabila
d)operele cinematografice ,cu privire la care se recunoaste producatorului dreptul de a proceda la modificari necesare adaptarii cinematografice
e)operele de arhitectura ,al caror autor nu se poate opune la modificarile necesare in cursul realizarii operei.
Cu privire la inalienabilitatea dreptului la paternitatea operei ,autorul citat mentioneaza urmatoarele derogari:
a)in cazul operelor colective se considera valabila acceptarea anonimatului prin renuntarea definitiva la numele de autor ,iar in cazul redactorilor de ziare,anonimatul este chiar impus de unele legislatii (ca de pilda cea italiana)
b)in unele tari se recunoaste anumitor organizatii (de exemplu academiilor)un drept originar asupra operelor publicate de ele,fara indicarea adevaratului autor
c)jurisprudenta unor tari declara valabile contractele de comanda prin care o persoana incredinteaza alteia crearea unei opera,care sa fie publicata sub numele celui care a facut comanda.
Pe langa aceste derogari in dreptul de autor al diferitelor tari se cunosc si unele restrictii in exercitarea dreptului de divulgare si de retractare.Ele privesc operele comune pentru a caror modificare va fi necesar acordul tuturor coautorilor si cu privire la care un coautor nu poate refuza divulgarea fara motive temeinic justificate.
G.Michaelides-Nouaros analizand aceste derogari si restrictii ,ajunge la concluzia ca ele au fost admise fie in scopul de a servi nevoile societatii si ale culturii fie pentru ca importanta lor este minima,astfel incat nu ating interesele culturii.El propune ca aceste ratiuni sa serveasca drept criteriu jurisprudentei atunci cand va avea de rezolvat problema validitatii unor contracte care comporta o instrainare sau restrangere a prerogativelor personale nepatrimoniale ale autorului.
O sinteza asemanatoare dreptului nostru este urmatoarea:
a) Inalienabilitatea dreptului la paternitatea operei nu poate comporta nici o derogare.Chiar in cazul unor culegerii de studii ale institutelor de cercetari,jurisprudenta a stabilit ca faptul de a incheia un contract de editare pentru o lucrare continand diferite studii efectuate in cadrul unui institut,nu confera dreptul de autor.
b) Dreptul de divulgare este de asemenea un drept inalienabil.Dreptul de divulgare nu comporta in exercitiul sau,sub aspectul negativ al refuzului de a divulga opera,nici un fel de restrictii.
c)Dreptul de retractare este un drept absolut,discretionar si inalienabil.El comporta unele restrictii in cazul operelor comune si colective ,determinate de necesitatea de a respecta drepturile celorlalti autori sau coautori,participanti la realizarea operei.
d)Dreptul la inviolabilitatea operei comporta unele derogari in cazul cand autorul operei a acceptat ca aceaasta sa serveasca ca baza la realizarea anumitor opera derivate si unele restrictii in cazul operelor comune si colective.
CAPITOLUL III
DREPTUL LA DIVULGARE
SECTIUNEA 1.NOTIUNE.
Dreptul de autor ia nastere independent de aducerea operei la cunostinta publicului si ca o continuare a acestui principiu, autorul este singurul care poate decide daca opera este in faza in care poate fi comunicata ai altor persoane.Acest drept conferit de lege autorului are un atat de puternic caracter intuitu personae incat s-a spus ca este unul discretionar si absolut.
De exercitarea dreptului de divulgare, primul in ordine cronologica, depinde nasterea celorlalte drepturi morale si patrimoniale.Autorul poate reveni asupra deciziei de comunicare publica a operei cu conditia sa nu existe deja un contract de editare, caz in care va fi tinut de principiul fortei obligatorii cu toate consecintele acestuia.Dreptul de divulgare, intalnit si sub denumirea de dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica si uneori dreptul la prima publicare este consacrat de art.10 lit.a) din Legea nr. 8/1996.
Este un drept discretionar si absolut si este considerat unul din cele mai personale drepturi, strans legat de persoana creatorului.Dreptul de a divulga opera “apare ca un atribut de ordin intellectual si moral prin excelenta,pentru ca ii permite autorului-si acesta este aspectul moral propriu-zis-sa pastreze manuscrisul pe care nu l-a redactat decat pentru el,sau-si acesta este aspectul intelectual-sa nu-l publice cat timp opera nu i se va parea corespunzatoare idealului si asteptarilor sale.
Profesorul Stanciu D.Carpenaru subliniaza caracterul personal,discretionar si indisolubil legat de persoana autorului a acestui drept,afirmand ca “ numai autorul constient de responsabilitatea morala si,uneori,chiar juridical pe care si-o asuma ,poate aprecia in mod discretionar daca opera a atins nivelul dorit pentru a fi divulgata” si ca ,”fiind unul dintre cele mai personale drepturi si menit sa apere personalitatea autorului,dreptul de a adduce opera la cunostinta publicului apartine exclusiv autorului”.
Exercitarea acestui drept moral ,de divulgare ,determina nasterea drepturilor patrimoniale.Odata exercitat dreptul de divulgare “opera intra intr-o alta sfera,pentru a implini destinul trasat de autor.Dar ea nu va inceta sa poarte amprenta originii sale;legaturile cu trecutul nu sunt rupte,pentru ca dreptul la paternitatea si inviolabilitatea operei sale impune limitele exploatarii ,iar facultatea retractarii este susceptibila de a-i pune capat”.
Dreptul la divulgare ,primul in ordinea cronologica a nasterii drepturilor de autor ,are o influenta covarsitoare si asupra nasterii drepturilor patrimoniale.Numai exercitarea dreptului de divulgare face posibila exploatarea operei.Exercitarea dreptului de divulgare precede si comanda exercitiul drepturilor patrimoniale de autor.
Totusi,potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.8/1996 opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata independent de aducerea la cunostinta publica,prin simplul fapt al realizarii ei,chiar neterminata,ceea ce poate crea impresia ca drepturile patrimoniale preexista divulgarii.In realitate,anterior divulgarii operei,drepturile patrimoniale sunt virtuale,eventuale,ele devenind actuale si efective numai dupa exercitarea dreptului moral de divulgare.Solutia la care s-a oprit legiuitorul in art.1 alin.2 nu face decat sa sublinieze ca opera este protejata inca inaintea oricarei publicari si,mai mult,ca este protejata si impotriva divulgarii ei de catre terti,fara consimtamantul autorului.
Opinia isi gaseste support si in art.140 din Legea nr.8/1996, care incrimineaza divulgarea unei opera fara autorizarea sau consimtamantul autorului. Liber sa aprecieze daca isi va publica sau nu opera,autorul are,de asemenea,dreptul discretional de a decide limitele si modalitatea in care opera va fi publicata.Astfel,faptul ca autorul unei piese de teatru a autorizat reprezentarea sa nu implica,in mod necesar,si acceptarea editarii operei.
SECTIUNEA 2.DIVULGAREA OPERELOR REALIZATE IN URMA UNEI COMENZI
In cazul operelor realizate la comanda,doua principii trebuie sa fie conciliate:primul este acela al dreptului absolut al autorului la divulgarea operei sale si la adapostul caruia s-ar putea pune artistul care nu-si executa benevol obligatiile asumate,al doilea este acela al fortei obligatorii a contractelor,care ar putea fi invocat de catre beneficiar spre a obtine executarea contractului.
La adapostul drepturilor recunoscute de lege,intre care si dreptul de divulgare,autorul operei comandate ar putea refuza executarea acesteia sau remiterea operei executate,sub motiv ca opera nu-l reprezinta, ca nu este demna de talentul si valoarea sa.De asemenea,autorul s-ar putea opune unei cereri de executare silita a contractului de comanda invocand faptul ca acest contract naste in sarcina sa o obligatie de a face,in caz de neexecutare,potrivit art.1075 Cod civil,se transforma intr-o obligatie de dezdaunare,instanta neputand dispune masuri de constrangere care sunt incompatibile cu natura artistului.a activitatii creatoare pe care acesta o depune.Jurisprudenta franceza a considerat insa ca,odata acceptata comanda,artistul trebuie sa o execute.
Beneficiarul a carui comanda nu este executata,poate cere si poate obtine,in considerarea principiului fortei obligatorii a contactului,cel putin o executare prin echivalent a obligatiei din partea artistului executant. In nici un caz,refuzul autorului de a executa contractul,in numele drepturilor morale,nu poate fi asimilata fortei majore exoneratoare de raspundere civila.Pentru cazul in care opera executata nu este remisa celui care a comandat-o,beneficiarul poate obtine chiar o executare in natura,instanta putand obliga pe autor sa remita opera executata.
SECTIUNEA 3.DIVULGAREA OPEREI COMUNE
In cazul operei comune aducerea operei la cunostinta publicului este guvernata de urmatoarele reguli:
-atunci cand contributia fiecarui autor este distincta,oricare din ei poate divulga propria creatie
-daca nu se poate stabili contributia fiecaruia,dreptul de divulgare apartine tuturor coautorilor.Refuzul unuia din ei influenteaza decisiv comunicarea publica si el trebuie temeinic justificat.Chiar si in caz de refuz nejustificat,avand in vedere natura dreptului de divulgare,coautorul care procedeaza astfel poate fi obligat doar la despagubiri.
SECTIUNEA 4.DIVULGAREA OPERELOR COLECTIVE
In cazul operei comune aceasta va fi exploatata conform conventiei autorilor(intre care unul poate fi autor principal).In lipsa conventiei,daca opera este divizibila, fiecare autor poate exercita dreptul de divulgare asupra contributiei sale,cu conditia sa nu sa prejudicieze drepturile celorlalti coautori.Refuzul consimtamantului din partea oricarui coautor trebuie sa fie temeinic justificat.
In prezenta unui refuz din partea unui coautor,fie justificat,fi nejustificat,instanta sesizata nu ar putea cenzura decat natura refuzului si,daca ar constata ca refuzul este nejustificat,coautorul recalcitrant ar putea fi obligat doar la despagubiri catre ceilalti autori.In ceea ce priveste opera colectiva,opera in care contributiile personale ale autorilor formeaza un tot,fara a fi posibil,data fiind natura operei,sa se atribuie un drept dinstinct vreunuia dintre coautori,drepturile morale sunt recunoscute tuturor autorilor.In acest caz ,in lipsa unei conventii contrare,dreptul de autor asupra operei collective apartine persoanei juridice sau fizice din initiative,sub responsabilitatea si numele careia a fost realizata.Rezulta ca ,in cazul operelor collective,dreptul de divulgare se va exercita:
-fie conform conventiei dintre coautori sau a conventiei dintre coautori si persoana fizica sau juridica din initiativa, sub responsabilitatea si numele careia a fost realizata opera;
-fie,in lipsa de conventie de catre persoana fizica sau juridica din iniativa,sub responasabilitatea si numele careia opera a fost realizata.
Pentru operele audiovizuale,legea formuleaza reguli derogatorii cu privire la divulgare.Operele audiovizuale au un autor principal,care este regizorul sau realizatorul si mai multi autori(autorul adaptarii,autorul scenariului,autorul dialogului,autorul muzicii special create pentru opera audiovizuala si autorul graphic pentru operele de animatii sau al secventelor de animatie,cand acestea reprezinta o parte importanta a operi si,dupa caz,si alti creatori care au contribuit substantial la crearea acesteia,stabiliti prin contractul dintre producator si realizator).Dreptul la divulgare a operei audiovizuale apartine autorilor,dar numai autorul principal se poate opune aducerii acesteia la cunostinta publica,nu si ceilalti autori.
SECTIUNEA 5.DIVULGAREA OPERELOR A CAROR SUPORT FIZIC E IN PROPRIETATEA ALTEI PERSOANE DECAT AUTORUL
Dreptul de “proprietate” asupra operei si dreptul de proprietate asupra suportului pe care opera este fixate sunt distincte, dobandirea dreptului de proprietate asupra suportului in sine, neconferind un drept si asupra operei.
Legea noastra contine aplicatii ale acestui principiu in doua texte de lege.Astfel, potrivit art.22 din Legea nr.8/1996 proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permita accesul autorului si sa o puna la dispozitia acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor si cu conditia ca prin aceasta san u se aduca atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. In acest caz proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului o garantie suficienta pentru securitatea operei, asigurarea operei la o suma ce reprezinta valoarea pe piata a originalului, precum si o remuneratie corespunzatoare.
De asemenea art.47 (6) dispune ca dobandirea proprietatii asupra suportului material al operei , nu confera prin ea insasi un drept de exploatare asupra operei.Conecinta este aceea ca, proprietarul suportului operei nu are un drept de divulgare a acesteia.Dar, in cazul operelor de arta plastica sau fotografica, interdictia este atenuata, pentru ca, potrivit art.47(4) din lege, “proprietarul originalului operei” are dreptul sa o expuna public, chiar daca aceasta nu a fost adusa la cunostinta publica,in afara cazului in care autorul a exclus in mod expres acest drept prin actul de instrainare a originalului.
SECTIUNEA 6. DREPTUL LA DIVULGAREA OPERELOR DUPA DECESUL AUTORULUI
Legiuitorul nostru a rezervat exclusiv autorului dreptul de a decide daca opera va fi adusa la cunostinta publica, dar este posibil ca acesta sa fi incetata din viata fara a-si fi divulgat opera. Vointa autorului incetat din viata fata de opera nepublicata,poate fi dedusa dintr-o multitudine de acte si fapte juridice savarsite de acestea, dar acestea trebuie private cu circumspectie.Astfel,incheierea de catre autor a unui contract de editare pentru o opera in lucru, nu trebuie sa fie interpretata, in mod necesar, ca un acord la publicarea ei in forma existenta la data decesului,deoarece este posibil ca in acea forma neterminata autotul sa nu o fi considerat reprezentativa pentru personalitatea sa si sa nu fi dorit publicarea ei.
In schimb, intocmirea unui testament in care drepturile patrimoniale cu privire la o anumita opera sunt mentionate, constituie o dovada convingatoare a vointei autorului de a-i fi divulgata acea opera, dupa incetarea sa din viata.
De asemenea, un contract de cesiune a drepturilor asupra totalitatii operelor viitoare ale autorului, desi lovit de nulitatea absoluta, poate constitui o manifestare valabila de vointa, in sensul ca opera sa-i fie publicata. In cazul operelor pentru care autorul si-a manifestat, in timpul vietii, vointa de a nu fi divulgate, aceasta vointa trebuie respectata, iar opera nu poate fi divulgata.
Incalcarea acestei interdictii nu mai poate fi insa sanctionata pentru ca exercitiul dreptului la divulgare nu este transmisibil prin mostenire.In acelasi timp, nici persoana care a divulgat o atare opera nu se bucura de protectia legii, pentru ca, potrivit art.25(2) din Legea nr.8/1996, de protectia echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului se bucura persoana care a divulgat in mod legal o opera nepublicata.Ori, pentru ca publicarea sa fie facuta “in mod legal” trebuie ca aceasta sa fie conforma cu manifestarea de vointa autorului.
In privinta operelor pentru care,in timpul vietii,autorul nu si-a manifestat vointa nici in sensul publicarii ,nici in sensul interzicerii de a se aduce opera la cunostinta publica,opinia dominanta in doctrina este aceea ca ideea unui drept moral perpetuu de divulgare este inacceptabila si ca manifestarea de vointa a autorului in sensul publicarii operei trebuie sa fie prezumata.
In ce priveste autorizarea de a publica o opera postuma,potrivit aceleiasi opinii,aceasta nu ar putea emana decat de la uniunea de creatori competenta a aprecia daca divulgarea unei asemenea opere constituie sau nu, din punctul de vedere al intereselor pe care este chemata sa le apere,”o justa utilizare a operei”,pentru ca”societatile de autori sunt cele mai calificate,in conditiile actuale,nu numai pentru a aprecia in ce masura divulgarea unei opere postume este conforma respectului datorat personalitatii autorului si intereselor culturii,dar si pentru a lua masurile necesare evitarii atingerilor eventuale pe care publicarea operei postume le-ar putea aduce drepturilor personale ale unor terti”.
In acest caz,”intr-un eventual conflict intre obligatia de fidelitate fata de opera,pe de o parte si respectul drepturilor personale,ale unor terti,pe de alta parte,”justa utilizare a operei” implica dreptul de a suprima pasajele operei postume,dreptul de divulgare,ar putea fi exercitat de catre societatile de autori,iar dreptul la inviolabilitatea operei este limitat de nevoia ocrotirii drepturilor oersonale ale tertilor.
In ciuda curentului de opinie favorabil publicarii operelor postume,care se manifesta si in planul solutiilor legislative adoptate in alte sisteme de drept,legiuitorul roman a adoptat o alta solutie,analiza textelor legii noastre conducand la concluzia ca,in dreptul nostrum,pentru operele nepublicate de autor in timpul vietii si pentru care nu si-a manifestat vointa de a fi publicate,divulgarea acestora dupa moartea sa nu mai este posibila.
CAPITOLUL IV.
DREPTUL LA PATERNITATEA OPEREI
SECTIUNEA 1.DREPTUL DE A DECIDE SUB CE NUME VA FI ADUSA OPERA LA CUNOSTINTA PUBLICA
PRECIZARE.
Intre dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autorul(anlizat in cele ce urmeaza) si dreptul de adecide sub ce nume este publicata opera exista o legatura intrinseca,unele legislatii(precum cea britanica si franceza) nefacand distinctie, unii autori romani apreciind ca al doilea este parte din primul.Consideram ca ambele drepturi se circumscriu unuia mai larg denumit generic dreptul la paternitatea operei in continutul caruia intra.In mod cronologic primul care se manifesta este dreptul de a decide sub ce nume va fi publicata opera si abia ulterior(cel mult concomitent) se va manifesta dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor, in stransa legatura cu numele,ambele tinand de paternitatea operei.
CONTINUTUL
Yolanda Eminescu arata ca,”aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei implica si dreptul autorului la nume,adica dreptul de a decide daca opera va fi adusa la cunostinta publicului sub numele sau,sub un pseudonim sau fara indicare de nume”.Legea noastra,spre deosebire de alte sisteme(de exemplu dreptul francez),trateaza insa dreptul la nume ca un drept distinct in art.10 lit.c),iar solutia nu este lipsita de logica.
Intr-adevar,autorul are dreptul de a decide daca opera pe care o divulga va fi adusa la cunostinta publicului sub numele sau,sub pseudonim sau fara indicare de nume,iar acesta este un drept distinct de dreptul la calitatea de autor.In cazul in care opera este publicata fara nume sau sub pseudonim,autorul isi poate dezvalui oricand identitatea.Dreptul de a-si dezvalui identitatea,facultatea de a renunta la anonimat sau la pseudonim apartine insa numai autorului,succesorii acestuia neputand sa o faca,pentru ca exercitiul dreptului la nume nu se transmite prin mostenire,in vreme ce exercitiul dreptului la calitatea de autor se transmite prin mostenire.In cazul pseudonimului transparent, a acelui pseudonim care permite identificarea cu precizie a autorului,trebuie sa admitem ca opera astfel publicata are regimul operei publicate sub numele autorului.Identitatea autorului poate fi dezvaluita si prin testament.
1.3.TRASATURI
Pe de alta parte, dreptul la calitatea de autor apartine intotdeauna persoanelor fizice care au creat opera,ori dreptul la nume poate sa apartina,in cazul operelor colective,si persoanei juridice sau fizice,alta decat autorul,din initiative si sub numele careia opera a fost creata.De asemenea,publicarea unei opera sub numele altui autor(de regula sub numele unui autor cunoscut,ale carui opere se vand),constituie nu o incalcare a dreptului la calitatea de autor,ci o incalcare a dreptului la nume.
Protejarea dreptului la nume presupune nu doar respectul numelui sub care autorul a inteles sa-si publice opera,ci si a formei in care a cerut ca numele sa fie reprodus.Daca autorul a decis publicarea operei sub numele sau ori sub un pseudonim,acest nume trebuie reprodus de cesionarul drepturilor de reproducere,reprezentare,executare sau difuzare in alt mod a operei,in forma ceruta de autor,pe coperta operei.In cazul operelor de arta plastica,proprietarul suportului material nu are dreptul sa stearga sau sa inlature semnatura,iar in cazu reproducerilor si a operelor derivate este obligatorie indicarea numelui autorului operei principale.
1.4.INFRACTIUNE
Dreptul de a pretinde indicarea numelui este incalcat in momentul in care sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a)Autorul nu a fost identificat intr-un mod specific operei.Identificarea intr-un mod propriu presupune mentionarea numelui autorului pe fiecare copie intr-un mod clar si proeminent.De exemplu in cazul unei carti ,numele autorului trebuie mentionat cel putin in interiorul cartii(in lipsa de alta clauza in contractul de editare),iar daca e vorba de o transmisie radio-tv numele trbuie sa fie mentionat intr-o maniera care sa conduca la citirea sau ascultarea sa.
b)Opera apare in circumstante in care manifestarea dreptului la paternitate este necesara.In functie de specificul operei numele trebuie mentionat,printre altele,in urmatoarele cazuri:
-pentru autorii de opere literare sau dramatice atunci ori de cate ori opera este publicata comercial,ori prezentata sau difuzata in public.
-in cazul compozitorilor,numele trebuie mentionat in orice forma pe copiile comerciale ale cantecului,nu si de fiecare data cand acesta este difuzat.
-autorul unei opera literare are dreptul la mentionarea numelui ori de cate ori opera este expusa in public,imaginea sa este difuzata prin mijloace media etc.
Potrivit art.148 alin.3 al Legii nr.8/1996 autorii si alti titulari de drepturi exclusive ale autorilor au dreptul sa inscrie pe originalele sau pe copiile autorizate ale operelor mentiunea de rezervare a exploatarii acestora,constand in simbolul (c) insotit de numele lor,de locul si anul primei publicari.Producatorii de inregistrari sonore,interpretii,executantii sau alti detinatori de drepturi exclusive ale acestora au dreptul sa inscrie pe originalele sau pe copiile autorizate ale inregistrarilor sonore sau audiovizuale,ori pe invelisul acestora,invelisul de protectie,constituita prin simbolul P inconjurat de un cerc,insotit de numele lor, de locul si anul primei publicari.
SECTIUNEA 2.DREPTUL DE A PRETINDE RECUNOASTEREA CALITATII DE AUTOR
1.1.NOTIUNE
Dreptul de a pretinde recunoaterea calitatii de autor al operei, numit in doctrina dreptul la paternitatea operei, este consacrat in art.10 lit.b) din Legea nr 8/1996. Recunoasterea lui se intemeiaza pe necesitatea de a respecta legatura fireasca dintre autor si opera sa si permite identificarea operei cu spiritul care a creat-o ,individualizand creatia si scotand-o din starea de incertitudine.Dreptul la paternitatea operei are doua aspecte:primul, pozitiv,consta in dreptul autorului de a revendica oricand calitatea de autor,al doilea,negative, consta in dreptul de a se opune oricarui act de uzurpare ,de contestare a acestei calitati de catre terti.Din respectul dreptului la calitatea de autor s-a impus si obligatia de indicare a autorului in cazul citarii si utilizarii de scurte extrase,atunci cand aceste acte de utilizare sunt premise fara consimtamantul autorului.
1.2.CONTINUTUL
In continutul dreptului la recunoasterea calitatii de autor intra dreptul de a revendica oricand calitatea de autor si dreptul de a se opune oricarui act de uzurpare.Exercitiul dreptului la a pretinde recunoasterea calitatii de autor se transmite prin mostenire,pe durata nelimitata.In cazul absentei mostenitorilor exercitiul acestuia revine Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.Dreptul la calitatea de autor este incalcat atunci cand o persoana difuzeaza publicului copii ale operei,ori expune creatii artistice atribuindu-le un alt nume decat cel al autorului.Spre exemplu este o incalcare a dreptului la paternitatea operei publicarea unui articol de ziar sub alt nume,aplicarea semnaturii unui pictor cunoscut pe un tablou realizat de altcineva etc.
1.3.INFRACTIUNE
Legea nr.8/1996 sanctioneaza in art.141 ca infractiune insusirea fara drept a calitatii de autor,astfel ca persoana vatamata se poate constitui parte civila in procesul penal daca exista prejudiciu.Autorul neprejudiciat inca poate solicita incetarea oricarei uzurpari a calitatii sale de autor.
Transmiterea dreptului la calitatea de autor catre terte persoane,prin acte intre vii,nu este permisa, dar aceasta nu inseamna ca,in realitate, acest lucru nu se petrece.
CAPITOLUL V
DREPTUL LA RESPECTAREA INTEGRITATII OPEREI
SECTIUNEA 1.PRECIZARE
Dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei,daca prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului sau dreptul la inviolabilitatea operei,mai este denumit in doctrina si dreptul la respectul operei sau dreptul la integritatea operei si este consacrat in art.10 lit.d) din Legea nr.8/1996.
Dreptul autorului de a pretinde respectful operei sale este un corolar a dreptului la divulgare.Opera,fiind expresia personalitatii creatorului,trebuie adusa la cunostinta publica in forma hotarata de autor.
SECTIUNEA 2.CONTINUT
In continutul dreptului la integritatea operei intra:
a)dreptul autorului de a solicita interzicerea a oricarui act care ar aduce atingeri fizice operei.
b)dreptul autorului de a interzice orice “atingere” a operei care a ar afecta reputatia autorului.
In conditiile art.11 alin.2,mentionat mai sus,exercitiul dreptului de a pretinde respectarea integritatii operei se transmite prin mostenire pe durata nelimitata si potrivit art.90 al Legii nr.8/1996 poate fi exercitat si de persoana reprezentata intr-un portret sau de destinatarul unei corespondente.
SECTIUNEA 3.INCALCAREA DREPTULUI LA INTEGRITATEA OPEREI.
In consecinta,sunt interzise fara acordul autorului,suprimarile,completarile sau modificarile in opera,pentru ca acestea,daca nu altereaza valoarea sau continutul operei,afecteaza cel putin caracterul personal al acesteia.Dreptul la integritate trebuie observat chiar si in cazul utilizarilor libere sau al licentelor legale.
Astfel,citatele din opere straine sunt licite numai sub conditia reproducerii fidele a textelor citate si in contexte care nu le denatureaza sensurile.Acest drept permite autorului sa controleze modul in care cesionarii drepturilor patrimoniale de autor le exploateaza.La randul lor,acestia din urma au obligatia de a exploata opera in forma ceruta de autor si in modalitatile convenite cu autorul.
Sfera actelor si faptelor constituind atingeri aduse operei de natura de a prejudicia onoarea sau reputatia autorului sunt multiple,putand imbraca cele mai diverse forme,dar legea le interzice numai pe acelea care sunt de natura de a prejudicia onoarea sau reputatia autorului,solutia care este conforma cu cea a Conventiei de la Berna.Aceasta echivaleaza cu o limitare a dreptului la inviolabilitatea operei.Problema de a determina daca o anumita incalcare a dreptului la inviolabilitatea operei este de natura de a incalca onoarea sau reputatia autorului este lasata la aprecierea judecatorului,doctrina relevand dificultatile determinate de lipsa unor criterii de apreciere cu care judecatorul sa poata opera.
Dreptul la inviolabilitatea operei nu se manifesta in toate cazurile cu aceeasi vigoare,putandu-se face o distinctie intre operele pentru care dreptul de exploatare a fost cedat unor terti,operele pentru care autorul a autorizat adaptarea si operele pentru care proprietatea asupra suportului material apartine altor persoane.
SECTIUNEA 4. MODIFICARI PERMISE
Potrivit art.35 si 76 ale Legii nr8/1996 sunt premise transformari ale oprei,fara consimtamantul autorului:
a)daca e o transformare privata,care nu este destinata si nu este pusa la dispozitia publicului.
b)daca rezultatul transformarii este o parodie sau o caricatura,fara a se crea confuzie cu opera originala si autorul acesteia.
c)daca transformarea este impusa de scopul utilizarii premise de autor.
d)daca are loc corectarea erorilor unui program pentru calculator(art.76).
Cu consimtamantul autorului si in temeiul contractului,se pot realiza prin transformarea operei originale,opere derivate:adaptarea unui scenariu de film pentru a putea fi pus in scena,transformarea operelor literare pentru a fi transpuse audio-vizual,adaptarea operelor muzicale etc.Desi sunt rezultatul “transformarii” unei alte opere traducerile sunt protejate ca opere originale avand in vedere efortul intelectual creator al traducatorului,care are insa obligatia de a respecta sensul initial al expresiilor.
SECTIUNEA 5.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE DREPTUL DE EXPLOATARE A FOST CEDAT
Obligatia cesionarului dreptului de exploatare de a respecta integritatea operei are un continut diferit,in functie de natura dreptului concedat si a operei in discutie.Astfel,in cazul in care tertul a fost autorizat sa reproduca ori sa reprezinte public opera,acesta trebuie sa o reproduca ori,dupa caz,sa o reprezinte mai fidel cu putinta.
Mai mult,cesionarul este obligat sa asigure reprezentarea sau executarea publica a operei in conditii tehnice adecvate,precum si respectarea drepturilor autorului(art.60 alin.2 din Legea nr.8/1996).
In cazul in care dreptul cedat consta in editarea unei opere literare sau stiintifice,se admite ca cesionarul va putea corecta erorile de ortografie,punctualitate,sintaxa si erorile flagrante,dar nu si stilul.Dar cesionarul dreptului de difuzare si protectie a unei opere audiovizuale nu are dreptul de a taia sau remonta cadre de film,ori de a adauga un alt fond muzical etc.
SECTIUNEA 6.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE S-A AUTORIZAT ADAPTAREA,TRADUCEREA SAU TRANSFORMAREA
Autorul unei opere are dreptul de a autoriza traducerea,publicarea in culegeri,adaptarea,precum si orice transformare a operei sale prin care se obtine o opera derivata.In oricare dintre aceste modalitati de folosire autorizate de autor,el este indreptatit sa pretinda respectarea spiritului operei sale,a schemei intrigii,a substantei operei sale.Dar consimtamantul la adaptarea unei opere presupune acceptarea transformarilor cerute de natura diferita a operei derivate ,de trecerea de la un gen la altul.
Doctrina considera ca autorul si adaptatorul pot conveni trei categorii de clauze:clauze care sa oblige pe adaptator sa respecte spiritual general al operei;clauze prin care autorul autoriza facerea oricaror modificari considerate necesare,el pastrandu-si dreptul de a aproba sau nu aceste modificari;si clauza care ar permite adaptatorului o libertate deplina de a face modificari.
Traducerile constituie opera originale numai sub aspectul expresiei,fiind incluse in categoria operelor protejate(art.10 din Legea nr.8/1996).Traducatorul face dovada originalitatii in alegerea cuvintelor si expresiilor,pentru a reda cat mai bine intr-o limba sensul textului scris intr-o alta limba,iar nu prin traducere,cuvant de cuvant,a textului din oprera straina.
Opera tradusa are o fizionomie proprie,iar traducatorul,care face un act de creatie ,realizeaza o opera derivate,o opera care poarta amprenta personalitatii sale,dar si pe aceea a autorului operei originare. Traducatorul realizeaza un act de creatie ,dar el nu poate modifica substanta,compozitia operei traduse,fiind tinut sa respecte integritatea acesteia.Transformarea presupune schimbarea genului operei originare ,cazul cel mai frecvent fiind cel al utilizarii unor opera literare pentru crearea de opera audiovizuale.Pentru aceste situatii se admit urmatoarele:
-consimtamantul dat la transformarea operei presupune ca autorul a acceptat si transformarile cerute de natura diferita a operei derivate,de trecerea de la un gen la altul,de constrangerile pe care,in noul gen,opera trebuie sa le suporte.
-orice modificare trebuie supusa aprobarii autorului,inainte de turnarea filmului.
-autorul pastreaza dreptul de a se opune la modificarile care sunt de natura a-i prejudicial onoarea si reputatia.
Legea noastra admite ca transformarea operei este permisa fara consimtamantul autorului si fara plata unei remuneratii in urmatoarele cazuri:
a)daca este o tranformare privata, care nu este destinata si nu este pusa la dispozitia publicului
b)daca rezultatul transformarii este o parodie sau o caricatura, sub conditia ca rezultatul sa nu creeze confuzie in ce priveste opera originala si autorul acesteia
c)daca transformarea este impusa de scopul utilizarii premise de autor.In cazul programelor pentru calculator transformarea fara acordul autorului este permisa si pentru corectarea erorilor(art.35 si art.76).
SECTIUNEA 7.CAZUL OPERELOR PENTRU CARE PROPRIETATEA ASUPRA SUPORTULUI MATERIAL APARTINE TERTILOR
Proprietatea asupra suportului operei apartine unor terti, de regula, in cazul operelor de arta plastica.
In aceasta situatie, legatura indisolubila dintre suport si opera, face ca suportul insusi sa fie identificat cu opera.Autorul poate transmite fie dreptul de exploatare a operei, fie obiectul material cu care opera face corp comun din cauza acelei legaturi indisolubile.
Legiuitorul francez, spre deosebire de legiuitorul nostru, a transat de o maniera categorica pproblema drepturilor tertului dobanditor a suportului material al operei, prevazut in art.111-3 CPI, ca proprietatea incorporala asupra operei spiritului(care este exclusiv si opozabila tuturor, potrivit art.111-1 CPI) este independenta de proprietatea asupra suportului material al operei si ca dobanditorul acestui suport nu are , din faptul achizitiei lui, nici unul din drepturile prevazute in cod.Aceste drepturi subzista in persoana autorului si a succesorilor sai
Legiuitorul roman, in art. 47(6), a dispus ca “dobandirea proprietatii asupra suportului material al operei nu confera prin ea insasi un drept de exploatare asupra operei”, ceea ce nu echivaleaza cu “nici unul din drepturile”de autor.Oricare ar fi drepturile transmise de catre autor,se pune problema de a sti daca proprietarul suportului material al operei este obligat sa respecte integritatea operei ,daca o poate distruge,reface sau restaura,daca ii poate schimba amplasamentul etc.
Pe cale jurisprudentiala s-a admis ca dobanditorul unei opera are mai putina libertate in exercitarea drepturilor asupra acesteia,decat in cazul altor bunuri si aceasta pentru ca opera fiind expresia personalitatii autorului,atat opera cat si autorul trebuie sa fie menajati.Dreptul autorului la inviolabilitatea operei trebuie sa fie insa conciliat cu dreptul de proprietate a detinatorului suportului material sau,dupa caz,cu dreptul de exploatare a operei dobandit de catre tert. In cazul operelor de arta plastica,dispozitia de principiu privind dreptul la integritatea acesteia,cuprinsa in art.10 lit.d),este intarit in art.47(4),82 si 142 din Legea nr.8/1996.
Astfel,potrivit art.47(4),proprietarul originalului unei opere de arta plastica sau fotografica are dreptul sa o expuna public,chiar daca aceasta nu a fost adusa la cunostinta publica,in afara cazului in care autorul a exclus in mod expres acest drept prin actul de instrainare a originalului.Intr-o atare situatie,potrivit art.82 ,persoana fizica sau juridica organizatoare a expozitiilor de arta raspunde de integritatea operelor expuse si trebuie sa ia toate masurile pentru inlaturarea oricarui risc(de furt,distrugere,deteriorare etc).
Drepturile proprietarului suportului operei si drepturile autorului operei sunt conciliate,intr-o dispozitie cu caracter de principiu,aplicabila in toate cazurile in care proprietatea asupra suportului si opera nu se regasesc in mana autorului formulate in art.22 din lege.Astfel,potrivit textului mentionat,proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permita accesul autorului la aceasta si sa i-o puna la dispozitie,daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor si cu conditia ca prin aceasta sa nu se aduca atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. In acest caz,proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului o garantie suficienta pentru securitatea operei,asigurarea operei la o suma ce reprezinta valoarea pe piata a originalului,precum si o remuneratie corespunzatoare.
Dreptul la respectul operei cuprinde,pentru detinatorul suportului ,si interdictia de a o distruge,inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului.Daca nu este posibila returnarea originalului,proprietarul trebuie sa permita autorului sa faca o copie de pe opera,intr-o maniera corespunzatoare.In cazul unei structuri arhitecturale,autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita trimiterea reproducerii proiectului(art.23 din Legea nr.8/1996). Dreptul autorului la inviolabilitatea operei este ,intr-o anumita masura,limitat in cazul operelor de arta plastica expuse in piete publice.In astfel de cazuri,este necesar sa se tina seama de eventualele ratiuni de interes social care pot cere schimbarea amplasamentului.Dar nici in aceste situatii,dreptul administratiei nu cuprinde si dreptul de a distruge opera.
Jurisprudenta a admis,totusi ca distrugerea unor opere,amplasate in locuri publice si deteriorate,este permisa din considerente de securitate publica.Cat priveste restaurarea operelor,aceasta nu poate fi facuta fara acordul autorului,care este cel dintai indreptatit sa o reface ,spre a-i reda expresia originara.Opera necesita, de cele mai multe ori,lucrari de refacere dupa moartea autorului.Cum dreptul de a predinde respectarea integritatii operei se trasmite prin mostenire,acordul pentru refacerea pentru restaurarea unei opera trebuie sa parvina din partea succesorilor autorului iar in lipsa acestora,dreptul de a autoriza refacerea sau restaurarea ar trebui sa apartina asociatiei de autori din domeniu,din care a facut parte si autorul operei.
CAPITOLUL VI
DREPTUL DE A RETRACTA OPERA
SECTIUNEA 1.REGLEMENTARE
Potrivit art.10 lit.e) al Legii nr.8/1996 autorul are “dreptul de a retracta opera,despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare prejudiciati prin exercitarea retractarii”. In tarile in care dreptul de retractare,nu este reglementat problema se rezolva potrivit dreptului comun al contractelor.Doctrina noastra a admis existenta dreptului de retractare, ca drept moral distinct,in continutul dreptului de autor si inainte de 1996.Astfel, A. Ionascu considera ca “dreptul autorului de a decide cu privire la aducerea operei la cunostinta publica persista in anumite limite si dupa incheierea contractului prin care consimte la folosirea operei sale, ceea ce implica dreptul autorului de a reveni in mod justificat asupra hotararii luate initial, caci nu se poate concepe ca opera de creatie intelectuala, care este imaginea autorului, sa fie raspandita public impotriva vointei sale”.
Profesorul Stanciu D. Carpenaru arata, de asemenea, ca “dreptul de adecide cu privire la aducerea operei la cunostinta publicului implica dreptul autorului de a reveni asupra deciziei luate, chiar daca a incheiat un contract”, iar Y. Eminescu considera ca “dreptul de retractare este contraponderea dreptului de divulgare si consecinta directa a caracterului absolut si discretionar al acestuia.
El constituie totusi un drept diostinct, a carui soarta nu ester indisolubil legata de aceea a dreptului la divulgare, lucru care apare in evidenta in cazul operelor postume”.
SECTIUNEA 2.NOTIUNE.
Dreptul de a retracta opera consta in posibilitatea recunoscuta autorului de a-si retrage opera pe care a divulgat-o anterior.Dreptul de retractare poate fi exercitat in orice moment care survine divulgarii(de exemplu:in faza de pregatire a editiei,in momentul in care editia a fost pregatita si scoasa pe piata etc.), motivele care stau la baza deciziei apartinand exclusiv autorului si neputand fi supuse cenzurii instantei.
Dreptul de retractare este un drept moral distinct de dreptul de divulgare, dar este o consecinta a caracterului absolute si discretionar al dreptului de divulgare.Pentru acest motiv dreptul de retractare a fost si este tratat uneori ca o manifestare a dreptului de a aduce opera la cunostinta publica. Doru Cosma si Yolanda Eminescu considerau dreptul de retractare(ca si dreptul de divulgare) un drept absolute,opozabil tuturor si impunand o obligatie universala de abtinere de la orice act sau fapt juridic de natura a-l vatama si in consecinta, necenzurabil de catre instantele de judecata.
A. Ionascu, pornind de la ideea ca autorul isi poate exercita “nestingherit” dreptul de divulgare pana in momentul incheierii contractului prin care consimte la folosirea operei sale, ridica problema de a sti daca, odata incheiat contractul, autorul mai poate reveni asupra hotararii sale de a-si aduce opera la cunostinta publica.
Problema se infatiseaza, in realitate, sub doua aspecte, in masura in care ea se poate pune inainte de prima publicare, cand opera a fost adusa la cunostinta publicului.In ambele cazuri problema dreptului de retractare nu se pune decat dupa exercitarea dreptului de divulgare, fie sub forma revenirii asupra consimtamantului dat, fie sub forma operei din circulatie sau a modificarii ei.Raspunsul lui A. Ionascu este ca “dreptul autorului de a decide cu privire la aducerea operei la cunostinta publicului persista in anumite limite si dua incheierea contractului, ceea ce implica dreptul autorului de a reveni in mod justificat asupra hotararii luate initial, caci nu se poate concepe ca opera de creatie intelectuala, care este imaginea autorului, sa fie raspandita in public, impotriva vointei sale”.
Dupa exercitarea dreptului la divulgare si incheierea contractului prin care autorul consimte la publicarea operei sale sau la difuzarea ei in alt mod.A. Ionascu considera, asadar, ca dreptul de retractare al autorului va fi limitat de principiul fortei obligatorii a contractului, in sensul ca caesta va trebui sa justifice prin temeinicie hotararea sa.Sarcina de a stabili daca motivele retractarii sunt sau nu intemeiate revine instantelor judecatoresti care vor decide si asupra eventualelor despagubiri datorate de autor.
Doru Cosma considera dreptul de retractare sau modificare a operei, ca o prerogativa distincta,intrand in compunerea dreptului de autor.In conceptia lui D. Cosma, dreptul de retractare are un triplu fundament:
-faptul ca, “in general, constiinta literara, artistica sau stiintifica a creatorului de opere nu este dat imuabil si ca judecata de valoare implicita in hotarare de a aduce opera la cunostinta publicului se poate schimba adesea sub impulsul transformarilor ce au loc in structura si suprastructura societatii”;
-“interesul obstesc de a raspandi in public acele opera carte reflecta in mod fidel imaginea autorului ori care corespund viziunii actuale a creatorului lor”;
– nazuinta creatorilor de a-si desavarsi opera, nazuinta perfect legitima,uneori obsesiva, chiar tiranica, desi mai intotdeauna nobila si fructoasa pentru cultura”.
Astfel fundamentat, dreptul de retragere sau modificare a operei apare ca “un drept absolut, fiind opozabil erga omnes si impunand ca atare o obligatie pasiva universala de abtinere de la orice act sau fapt juridic susceptibil de a-l vatama”.Ca o concluzie fireasca a acestei conceptii, D. Cosma considera dreptul de retractare, ca si dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului,ca fiind un drept nesupus cenzurii instantelor judecatoresti, cat priveste temeinicia motivelor care determina exercitarea sa. Ca orice drept personal nepatrimonial, si poate mai mult decat oricare altul, el este intransmisibil prin natura sa.
In Franta, pe langa dreptul de retractare, se recunoaste autorului si dreptul la modificarea operei.Daca dupa exercitarea dreptului de retractare sau de modificare, autorul decide, din nou, sa-si publice opera, el este obligat sa faca prima oferta cesionarului in detrimental caruia dreptul de retractare sau de modificare s-a produs si in aceleasi conditii care au fost stabilite pentru prima publicare.Dispozitia legii franceze(art.121-4 CPI) este de natura a impiedica exercitara abuziva a dreptului de retractare.
In cazul coautorului, dreptul de retractare a unui autor poate intra in conflict cu dreptul de divulgare al celorlalti autori si cu principiul fortei obligatorii a contractelor.Solutia propusa este subordonarea exercitiului dreptului de retractare existentei unor motive justificate care vor fi apreciate, in caz de conflict, de catre instantele judecatoresti.Legea noastra nu contine dispozitii privind posibilitatea retractarii operei audiovizuale in temeiul principiului simetriei,numai autorul principal( regizorul sau realizatorul), care este singurul indreptatit sa se opuna aducerii operei la cunostinta publica( art.67(4) din Legea nr.8/1996), poate exercita si dreptul de retractare.
SECTIUNEA 3.CONDITII GENERALE DE RETRACTARE
Retractarea unei opere este posibila fara discutii de ordin juridic atunci cand nu i se opune forta obligatorie a unui contact sau dreptul de proprietate.In astfel de cazuri apreciem ca solutia trebuie sa fie in spiritul respectarii acestora din urma:
-autorul poate retracta opera, daca partea, care are drepturi rezultand dintr-un contract,este de accord cu acest lucru si este despagubita;
-proprietarul este de acord cu retractarea operei dupa prealabila despagubire.Desi aceasta situatie este similara nu se confunda cu exproprierea si vanzarea cu pact de rascumparare, de altfel interzisa.Actul prin care se realizeaza transferul proprietatii asupra originalului operei catre autorul acesteia este un contract nenumit, partile fiind tinute doar de regulile generale stabilite stabilite de Codul civil in materia conventiilor.
Nu se poate vorbi de vanzare-cumparare deoarece, ceea ce primeste proprietarul operei, legea numeste “despagubire” si e acordata pentru a acoperi prejudiciu.
A. Ionascu s-a pronuntat in sensul ca,pana la incheierea contractului prin care consimte la folosirea operei, autorul isi poate exercita nestingherit dreptul de divulgare.Dar dupa divulgarea operei, dreptul de retractare va fi limitat de principiul fortei obligatorii acontractelor, in sensul ca acesta va trebui sa justifice prin motive temeinice hotararea sa,sarcina verificarii temeinicieo revenind instantelor judecatoresti, care vor hotari si asupra eventualelor despagubiri datorate de autor.
SECTIUNEA 4.PROPRIETARUL SAU PARTEA CONTRACTANTA REFUZA RETRACTAREA
In cazul in care se opune in mod categoric un contract(editare, difuzare, etc…)sau dreptul de proprietate, autorul are solutia chemarii in instanta in temeiul art.10 lit. e) al Legii nr.8/1996.Solutia va depinde de specificul operei si dupa cum e vorba de contract sau drept de proprietate:
a)cand dreptului de retractare se opune un contract se poate accepta dreptul autorului de a retracta opera cu conditia acoperirii prejudiciului, ceea ce va presupune un efort financiar substantial al autorului.In aceste conditii preciem ca fiind mai favorabila autorului solutia pasivitatii pana la incetarea sau desfiintarea contractului prin care s-au cedat drtepturile patrimoniale.
b)atunci cand dreptului de retractare I se opune dreptul de proprietate aupra originalului operei( artistice, de regula), din ratiuni ce tin de stabilitatea dreptului de proprietate, trebuie acceptata superioritatea acestuia si respinsa actiune autorului intemeiata pe art. 10 lit.e)..
.
CAPITOLUL VII
CONCLUZII
Prin drept moral de autor se intelege dreptul subiectiv al carui continut nu este exprimat intr-o forma pecuniara.Incalcarea unui drept moral de autor da dreptul titularului dreptului de autor sa solicite acordarea de despagubiri, cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de daune morale.Legislatia anterioara prezentei legi nu cunoaste terminologia de drept moral de autor, operand in exclusivitate cu notiunea de drept subiectiv nepatrimonial.
Prin urmare,nu exista posibilitatea consfintita legislativ ca in cazul incalcarii acestor drepturi sa se solicite acordarea de daune cu continut pecuniar.Legea in vigoare a dreptului de autor consacra existenta drepturilor morale ce se nasc in patrimoniul autorului o data cu crearea operei.In dreptul francez si german se vorbeste despre existenta dreptului moral, aceasta fiind o ramura de drept, creatie a doctrinei si jurisprudentei franceze.Drepturile morale preced nasterea drepturilor patrimoniale si supravietuiesc acestora.
Drepturile morale au caractere juridice specifice legate in principal intuitu prsonae de autor.Astfel,dreptul moral este un drept cu caracter perpetuu, strns legat de persoana autorului.Este imprescriptibil, adica dreptul la actiune pentru apararea sa nu se stinge aricat timp ar trece de la incalcarea lui.
Dreptul moral este in principiu inalienabil.Prin derogare de la dreptul comun, in cazurile expres prevazute de lege el este transmisibil mortis causa.Potrivit Legii privind dreptul de autor si drepturile conexe autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
-dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publicului;
-dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
-dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica
-dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa;
-dreptul de a retracta opera despagubind daca este cazul pe titularii drepturilor de utilizare prejudiciati prin exercitarea retractarii.
Prin drept de divulgare se intelege dreptul moral de a aduce pentru prima oara opera la cunostinta publicului.Acest tip de drept subiectiv, cunoscut sub denumirea de drept de divulgare, este considerat in literatura de specialitate a fi unul din cele mai “personale” drepturi.
Dreptul de divulgare poate fi analizat din perspectiva a trei probleme distincte, si anume:cine, cand si cum il poate fi exercitat.Raspunzand la intrebarea cine poate decide divulgarea unei opere, legea este clara,stipuland ca autoruleste singurul care poate decide daca, in ce mod si cum va fi adusa opera la cunostinta publica.In mod normal, dreptul de divulgare este intransmisibil prin acte intre vii.Problema transmisiunii sale dupa moartea autorului se pune cu privire la operele postume.
Fata de data mortii autorului care a survenit inainte ca acesta sa fi adus opera la cunostinta publicului, se pune intrebarea daca dreptul de divulgare a operei trece sau nu la mostenitorii autorului.Cu privire la aceasta problema, in literatura romana de specialitate s-au conturat doua raspunsuri:Aurelian Ionascu considera ca dreptul este intransmisibil in principiu si nu poate fi exercitat de catre mostenitori decat daca autorul si-a manifestat vointa in acest sens.In caz de tacere din partea autorului, opereaza o prezumtie a intentiei de a divulga opera, pentru ca operele de creatie intelectuala sunt destinate colectivitatii.
O alta solutie propusa este cea care apartine lui Mihai Eliescu si care contine urmatoarele rationamente:vointa expresa sau tacita a autorului privind soarta operelor postume produce efecte dupa moartea sa.In lipsa unei dispozitii legale, aceasta intentie nu poate fi prezumata.In caz de tacere din partea autorului, dreptul de divulgare trece la mostenitori care, dobandind drepturile patrimoniale, le dobandesc in mod necesar pe cele nepatrimoniale, fara de care primele nu ar putea fi exercitate.In legatura cu aceasta problema, legea in vigoare arata,in cadrul art.25 alin.(2), ca este posibila aducerea la cunostinta publica a unei opere nepublicate inainte de catre o alta persoana decat cea a autorului.
Prin urmare, singura conditie ceruta de lege este ca persoana care aduce la cunostinta publica pentru prima oara o opera nepublicata sa o faca in mod legal.Interpretarea acestei conditii duce la concluzia ca dreptul de a divulga opera trebuie sa fie acordat de insusi autor sau de catre mostenitorii autorului.O alta problema care trebuie analizata in legatura cu dreptul de divulgare este legata de existenta operelor comune si colective.Solutia este oferita pentru opera comuna de dispozitiile art.5 alin.(2) din lege care precizeaza ca dreptul de autor asupra operei comune apartine coautorilor, intre care unul poate fi autorul principal.Prin urmare, autorului principal ii revine dreptul moral de a decide daca,in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica.Calitatea de autor principal trebuie sa fie recunoscuta de catre coautori in scris printr-o conventie.Daca nu exista o astfel de conventie coautorii nu pot aduce opera la cunostinta publica decat de comun acord.
Exista posibilitatea ca unul dintre coautori sa refuze aducerea operei la cunostinta publica sau sa se opuna cu privire la modalitatea de aducere a operei la cunostinta publica, sau chiar sa formuleze opozitii cu privire la oportunitatea aducerii operei la cunostinta publica la un anumit moment.In aceasta situatie, refuzul coautorului trebuie, potrivit legii, sa fie temeinic justificat si cest refuz poate fi atacat de catre ceilalati coautori in instanta.In situatia operei colective in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot, lege precizeaza ca in lipsa unei conventii contrare, dreptul de autor, deci inclusiv dreptul de a decide divulgarea operei, apartine persoanei fizice sau juridice din initiativa, sub responsabilitatea si sub numele careia a fost creata opera.
Din punctul de vedere al legii romane, dreptul la paternitatea operei contine doua aspecte, si anume:dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei, pe de o parte, si pe de alta parte, dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica.Dreptul la paternitatea operei se intemeieaza pe neceitatea de a respecta legatura fireasca dintre creator si opera sa, motiv pentru care in literatura de specialitate s-a aratat ca dreptul la paternitatea operei are un aspect pozitiv si un aspect negativ.Aspectul pozitiv consta in dreptul autorului de a revendica oricand calitatea de autor.
Aspectul negativ consta in dreptul de a se opune la oricare act de contestare a acestei calitati din partea unor terti.Fiind rezultatul exclusiv al activitatii intelectuale de creatie a autorului, este firesc sa i se recunoasca acestuia dreptul moral de a fi recunoscut ca autor al operei pe care a creat-o si,in masura in care nu este recunoscut, sa pretinda aceasta inclusiv pe calea unei actiuni in justitie.
Recunoasterea dreptului la paternitatea operei are ca obligatie corelativa obligatia tuturor celor care folosesc opera de a indica numele autorului.De exemplu, legea cere in mod expres ca studiile si proiectele de arhitectura si urbanism, precum si constructia realizata dupa acestea sa poarte scris la loc vizibil numele autorului, daca prin contract nu s-a convenit altfel.In cazul operelor derivate se impune, de asemenea, indicarea autorului operei originale, aceasta obligatie rezultand din interpretarea dispozitiilor art.8 din lege, care confera protectie operelor derivate fara insa a se prejudicia drepturile autorilor operi originale.Dreptul la paternitatea operei implica si dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica.
Numele autorului poate sa fie cel real sau poate sa fie un pseudonim.Daca opera se aduce la cunostinta publica fara indicarea numelui autorului, el poate cere instantei sa il oblige pe vinovat sa indeplineasca orice masura pe care o socoteste necesara pentru a se ajunge la restabilirea dreptului incalcat.Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publicului implica inclusiv respectarea vointei autorului cu privire la modul de a scrie numele, cu prenumele intreg, cu initiala etc.Nerespectarea vointei autorului in legatura cu numele va constitui nu nuami o incalcare a dreptului la nume, dar si a dreptului la calitatea de autor.
In cazul in care un tert publica o opera proprie sub numele altuia,ne aflam,de asemenea, in fata unei incalacari a dreptului moral.Incalcarea acestui drept moral este similara cu incalcarea dreptului personal nepatrimonial la nume.Exista insa un regim juridic diferit care se aplica.Astel, in cazul incalcarii dreptului subiectiv personal nepatrimonial la nume se aplica dispozitiile de drepr comun, in speta dreptul civil general, pe cand in cazul incalcarii dreptului de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica se aplica in exclusivitate dispozitiile legii speciale, respectand dispozitile legii dreptului de autor.
In cazul operelor comune si colective, toti coautorii beneficiaza de acest drept moral.In cazul operelor de arta plastica purtand semnatura autorului, detinatorul suportului material nu are dreptul sa stearga sau sa inlature semnatura, iar reproducerile obiectului trebuie sa poarte mentiunea numelui artistului creator al operei originale.Dreptul la paternitatea operei supravietuieste mortii autorului si dureaza in timp.
Dreptul la inviolabilitatea operei consta in dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei, de ase opune oricarei modificari,precum si dreptul de a se opune oricarei atingeri daca aceasta prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului.Acest drept este cunscut in literatura de specialitate si sub denumirea de dreptul la respectul si integritatea operei; altfel spus, autorul are dreptul de a face opera cunoscuta sub forma hotarata de el.Cu privire la inadmisibilitatea modificarilor aduse operei, aceasta ii priveste atat pe cesionarii dreptului de reproducere sau difuzare in alt mod, cat si pe cei care folosesc opera in cazul licentelor legale.
Astfel, de exemplu, citarea din opere este licita numai daca fragmentul din operta citata este reprodus fidel si intr-un context care sa nu ii denatureze sensul initial.Opera reflecta personalitatea celui care a creat-o si nimeni nu are dreptul, fara consimtamantul autorului, sa faca modificari asupra continutului sau formei operei si nici cu privire la titlul operei sau la numele autorului.
Practica noastra judecatoreasca a stabilit ca o opera care a fost deteriorata, avand un caracter de unicitate, nu poate fi supusa restaurarii fara acordul artistului care a creat-o. Dreptul la inviolabilitatea operei este garantat si prin dreptul pe care il are autorul de a efectua corectura operei care se editeaza sau de a participa la repetitiile care se fac pentru reprezentarea operei dramatice.In unele forme de folosire a operei, doctrina a aratat ca autorul care si-a dat consimtamantul a acceptat, implicit, si modificarile care sunt indisolubil legate de acel mod de folosire a operei.Este cazul, de exemplu, al adaptarilor.Adaptandu-se o opera pentru scena sau ecran, in mod obligatoriu se vor opera transformari asupra romanului care se adapteaza.In legatura cu adaptarea operei, s-a ridicat problema intinderii dreptului adaptatorului de a adapta opera in concurs cu dreptul autorului la inviolabilitatea operei.
Consideram ca raporturile dintre autor sau succesorii sai si adaptator ar trebui solutionate pe cale contractuala.In masura in care acest lucru nu este posibil,ne aflam in prezenta fie a unei opere derivate cu regimul sau juridic distinct,fie in prezenta unei opere originale care urmeaza soarta acesteia.De asemenea ,acceptarea colaborarii la o opera comuna sau la realizarea unei opere colective implica acceptarea unei coordonari a contributiilor individuale.
Problema inviolabilitatii operei se ridica si in cazul operelor de arta plastica,in raporturile dintre autor si proprietarul suportului material identificat cu opera.Astfel,in conflictul intre dreptul la integritatea operei si dreptul de proprietate al detinatorului ei se recunoaste atat dreptul autorului de a avea acces la opera,in vederea reproducerii ei,cat si interdictia pentru proprietarului originalului de a-l distruge sau deteriora.Tot in legatura cu operele de arta plastica,dreptul autorului la inviolabilitatea operei este supus anumitor limitari in ceea ce priveste operele expuse in piete publice.
Din analiza dreptului comparat,putem retine ca nu sunt considerate violari ale acestui drept situatii precum cele mai jos enumerate:
-modificarile acceptate de autori dupa efectuarea lor si chiar cele acceptate anticipat,cu conditia de a nu prejudicia onoarea sau reputatia scriitorului;
-modificarile impuse de buna-credinta(cazul actualizarilor);
-operele colective cu privire la care acceptarea anticipata a oricaror modificari este valabila;
-operele cinematografice cu privire la care se recunoaste producatorului dreptul de a proceda la modificarile necesare adaptarii cinematografice;
-operele de arhitectura al caror autor nu se poate impune la modicarile necesarein cursul realizarii operei;
Dreptul de a retracta opera a fost definit in literatura de specialitate de catre Yolanda Eminescu ca fiind dreptul contrar dreptului de divulgare a operei si consecinta directa a caracterului absolut si discretionar al acestuia.Dreptul de retractare este un drept moral distinct care odata activat impune, potrivit legii,despagubirea, daca este cazul, titularilor drepturilor de exploatare care au fost prejudiciati prin exercitarea retractarii.
Dreptul de retractare reprezinta, in ultima instanta, o alta fateta a dreptului de a aduce opera la cunostinta publica.Trebuie insa precizat ca dupa incheierea contractului de aaduce opera la cunostinta publicului, dreptul de areveni asupra deciziei de a aduce opera la cunostinta publicului este intrucatva ingradit de principiul fortei obligatorii a contractului.Autorul s-a obligat prin contract sa cedeze exercitiul dreptului de folosire a operei si, implicit, sa aduca opera la cunostinta publicului.Neexercitarea acestei obligatii impune ca autorul sa aiba ca suport o hotarare temeinic motivata.
In caz de litigiu va trebui sa decida instanta judecatoreasca, ea putandu-l obliga pe autor la plata unor despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin exercitarea retractarii.In situatia in care retractarea apartine numai unuia dintre autorii comuni ai unei opere,cele de mai sus sunt deopotriva valabile,cu precizarea ca autorul retractant plateste despagubiri atat persoanelor pagubite prin neexecutarea contactului,cat si celorlalti coautori.
Este posibila si o alta solutie,si anume aceea a deducerii la cunostiinta publicului numai a acelei parti din opera care apartine autorilor care nu si-au retractat intentia de a aduce opera la cunostinta publicului.In aceasta situatie,despagubirile care s-ar achita ar fi mai mici.Legea nu conditioneaza exercitarea acestui drept de retractare de indeplinirea vreunei conditii.Prin urmare,instanta nu poate cenzura temeinicia retractarii.Ea poate doar stabili eventualele despagubiri datorate de autor.
Solutia legii romane este identica cu cea a dreptului francez in care retractarea este lasata la libera apreciere a autorului.Cu toate acestea,literatura de specialitate apreciaza ca in cazul operelor cinematografice exercitarea retractarii este conditionata de caracterul ei circumstantial si motivat.Astfel,din momentul in care filmul este terminat,el devine o opera intangibila intr-un dublu sens:este prea tarziu pentru coautori sa mai ceara o modificare,si este prea tarziu si pentru producator de a mai cere vreo modificare sau suprimare.Doctrina este de acord ca filmul trebuie considerat incheiat in momentul in care prima copie standard a fost stabilita si montata de comun acord intre coautori si producator.
In legatura cu dreptul la retractare, apreciem ca acest drept trebuie exercitat in asa fel incat folosinta sa sa nu se transforme intr-un abuz de drept.Trebuie analizate limitele dreptului de autor care constau in scopul pentru care a fost creata opera.Exercitarea dreptului de a retracta opera in alt scop decat acela in vederea caruia a fost recunoscut de lege este o exercitare abuziva a dreptului moral de retractare care este sactionata de lege.
Din acest punct de vedere,consideram ca dispozitiile art.10 lit.e) din Legea nr 8/1996 trebuie coroborate cu dispozitiile art.3 alin.(2) din Decretul-lege nr.31/1954,precum si cu principiul general al bunei credinte.In mod evident,rationamentul anterior nu este insa facut pentru a duce la suprimarea dreptului de retractare ca element al suveranitatii depline conferite de lege autorului unei opere.Dreptul de retractare al operei dispare odata cu moartea autorului.Artistul interpret sau executant are urmatoarele drepturi morale recunoscute de lege:
-dreptul de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii;
-dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia;
-dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei sale si de a se opune oricarei deformari,falsificari sau altei modificari substantiale a interpretarii ori executiei sale,sau oricarei incalcari a drepturilor sale care ar prejudicia grav onoarea sau reputatia sa.
Legea prevede in mod expres ca drepturile morale ale artistilor interpreti sau executanti nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.Dupa moartea artistului interpret sau executant,exercitiul drepturilor morale se transmite prin mostenire,potrivit legislatiei civile,pe durata nelimitata.Daca nu exista mostenitori,exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile artistului interpret sau executant,ori,dupa caz,organismului cu cel mai mare numar de membrii din domeniul respectiv.In privinta drepturilor morale de autor legea este foarte clara,statuand ca drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.Aceasta regula contine insa o exceptie privind transmisiunea mortis causa a doua dintre drepturile morale indicate de lege.Astfel, dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei si dreptul de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului, se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe durata nelimitata.
Aceasta inseamna ca autorul este liber sa transmita, inclusiv prin clauza testamentara, exercitiul acestor drepturi dupa moartea sa.In situatia in care exista un concurs intre mostenitorii rezervatari si mostenitorii testamentari, iar autorul indica in testament persoana care primeste dupa moartea sa exercitiul acestor drepturi,consideram ca rezerva succesorala nu poate include si aceste drepturi.Considerentul opiniei este dublu:pe de o parte, dreptrurile morale mai sus indicate nu au o expresie pecuniara iar pe de alta parte, autorul este suveran in a decide cine poate primi motivat exercitiul acestor drepturi.Legea precizeaza ca aceste drepturi se transmit pe durata nelimitata.
In opinia noastra, retinem ca o posibila interpretare, inclusiv posibilitatea de a transmite mai departe mostenitorilor autorului( din punct de vedere succesoral) exercitiul acestor drepturi.In situatia in care autorul decedeaza, iar succesiunea sa este vacanta, ca o derogare de la dispozitiile dreptului comun, nu statul este cel care mosteneste aceste drepturi, ci Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor.Nerespectarea acestei dispozitii imperative din lege da dreptul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor sa solicite instantei competente anularea certificatului de mostenitor si eliberarea unui nou certificat de mostenitor in care sa figureze ca titular pe durata nelimitata a celor doua drepturi morale.
Actiunea este imprescriptibila, ca o particularitate fata de termenul de prescriptie, deoarece ne aflam in prezenta unui caz de nulitate absoluta, fiind vorba de incalcarea unei dispozitii legale imperative.
BIBLIOGRAFIE
L. Danila-Dreptul de autor, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005
T. Bodoasa-Dreptul proprietatii intelectuale, Ed. Beck, Bucuresti, 2006
Y. Eminescu-Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994
V. Ros-Dreptul proprietatii intelectuale, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2001
C.Statescu-Drept civil,E.D.P.,Bucuresti,1967
A.Ionascu,A Comsa,M.Muresan-Dreptul de autor in R.S.R.,Ed.Academiei,Bucuresti,1969
G. Olteanu-Dreptul proprietatii intelectuale,Ed.C.H. Beck,Bucuresti,2007
V. Ursa, Drepturile de autor și protecția lor juridică în Romania, Ed. Argonaut,Cluj-Napoca, 1999
S. Cercel, Introducere în dreptul civil, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006
D.C. Dănișor, Teoria generală a dreptului, Ed. Științifică, București, 1999
I.Dogaru, D.C. Dănișor, Gh. Dănișor, Teoria generală a dreptului, Ed. Themis, Craiova, 2000
C. Mladen și G. Alin-Gheorghe, Dreptul Proprietății, Ed. Studii Europene 2002
G Boroi, Drept civil, Teoria generală, Ed.All Beck, București 1997
St. Cărpenaru, Drept Comercial român, Ed. All Beck București, 1998
I.P. Filipescu, Dreptul Familiei, Ed. All Beck, București, 2001
F. Emese, Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003
I.P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediția a -VII- a, Ed. All Beck, București, 2002
A.Ionașcu- Drept civil.Partea generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1963
I.Macovei-Dreptul proprietatii intelectuale,Ed.C.H.Beck,Bucuresti,2005
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile Morale Specifice Dreptului DE Autor (ID: 125076)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.