Drepturile Detinutilor pe Timpul Perioadei de Detentie

Lucrare de disertație

Drepturile deținuților pe timpul perioadei de detenție

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAP.I NOTIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL PENITENCIAR

DIN ROMANIA

1.1.Sistemul penitenciar romanesc

1.2.Libertatea – drept sau privilegiu

1.3.Incidența drepturilor omului în materie

1.4. Carta drepturilor si obligatiilor detinutilor

1.6. Unele aspecte privind respectarea drepturilor universale in penitenciare

CAP.II. DREPTURILE, OBLIGATIILE SI REGIMUL DE MUNCA AL DETINUTILOR

2.1.Drepturile deținuților

2.1.2. Dreptul la corespondență

2.1.3. Dreptul la asistență medicală

2.1.4. Dreptul la convorbiri telefonice

2.1.5. Dreptul de a respecta libertatea religioasă

2.1.6. Dreptul încheierii unei căsătorii

2.1.7. Dreptul de a primii pachete

2.1.8. Dreptul la asistența diplomatică

2.1.9. Dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite

2.2. Obligațiile și interdicțiile deținuților

2.3. Regimul de muncă al deținuților

CAP.III. CERCETARE PRIVIND PERCEPȚIILE DEȚINUȚILOR ASUPRA PROPRIILOR DREPTURI PE TIMPUL DETENȚIEI

Studiu de caz-Penitenciarul Poarta Albă

3.1. Designul cercetării și descrierea spațiului studiat

3.1.1 Designul cercetării

3.1.1.1 Tema cercetării

3.1.1.3. Obiectivele

3.1.1.4. Întrebările cercetării

3.1.1.5. Revederea literaturii. Baza teoretică a cercetării

3.1.1.6. Ipotezele cercetării

3.1.1.7. Operaționalizarea conceptelor

3.1.1.8. Strategia de cercetare

3.1.1.9. Metodele și tehnicile de colectare a datelor

3.1.1.10. Populația investigată

3.1.1.11. Prelucrarea datelor

3.2. Scurtă prezentare a Penitenciarului Poarta Albă

3.3. Analiza și interpretarea datelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Marea majoritate a românilor nu înțeleg care este motivul pentru care își irosesc energia organizațiile de drepturile omului pentru a lupta pentru apărarea delincvențiilor, criminalilor periculoși, în general, indivizii care se abat de la normele sociale, prejudiciind societatea. Ba mai mult, datorită concentrării asupra acestui aspect, ei consideră ca aceste organizații sunt în contradicție cu tot ceea ce ține de civilizație.

Dacă realizăm o retrospectivă, observăm un lung șir de evenimente privind detenția pe nedrept, precum și încarcerarea oamenilor în condiții improprii și inumane. Aceste evenimente nu fac parte din trecutul foarte îndepărtat, gândindu-ne la lagărele naziste din Germania sau la gulagurile Uniunii Sovietice.

Pentru a stopa toate aceste orori și nedreptăți, societatea a inventat Drepturile omului, care sunt universale și imuabile oricărei ființe umane, recunoscând demnitatea inerentă și constituind fundamanetul libertățiii, dreptății și păcii în lume.

Plecând de la ideea că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au condus la acte violente care au marcat conștiința omenirii și au pus bazele unei realității în care indivizii beneficiază de libertatea de exprimare. Optimismulîn ceea ce privește eliberarea față de teamă și mizerie a reprezentat cea mai înaltă aspirație a indivizilor.

În ceea ce mă privește, consider că detenția reprezintă cea mai mare limitare a drepturilor, limitări care sunt prevăzute de Cartea Europeană a Drepturilor Omului, și anume faptul că în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare individ este îngrădit doar de normele legale, care au ca scop asigurarea respectării a drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea îndeplinirii cerințelor moralei, ordinii publice și bunăstării generale dintr-o societate democratică.

Constituția României formulează prevederea că exercitarea drepturilor și a libertăților poate fi restrânsă numai prin normele legale și doar dacă se impune.

Privarea de libertate reprezintă o pedeapsă, și în același timp o modalitate de autoapărare a societății prin izolarea persoanelor ce reprezintă pericol pentru aceasta.

Prin lucrarea de față am încercat să ofer o imagine detaliată a fenomenului încarcerării, am trecut în revistă principalele drepturi și obligații ale persoanelor pe timpul perioadei de detenție și de asemenea reglementările europene privind încarceraarea. Lucrarea debutează cu o scurtă prezentare a sistemului penitenciar românesc și se încheie cu o cercetare privind percepția deținuților privitoare la gradul de familiarizare al acestora în ceea ce privește propriile lor drepturi pe timpul perioadei de detenție. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului, astfel că dorim am dorit să studiez cum stă situația României din acest punct de vedere.

CAP.I NOȚIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL PENITENCIAR

DIN ROMÂNIA

1.1.Sistemul penitenciar românesc

Sistemul penitenciar are ca și scop social implementarea ordinii de drept și a siguranței sociale. Parcurgerea acestui sistem spre reformare a fost foarte dificilă, întrucât, după perioada post comunistă s-a impus o reformare radicală a aplicarii pedepselor. Totodată au necesitat a fi rezolvate o sferă de chestiuni privind înlăturarea criminalității și dificultăților sociale.

Această reformă a avut ca și start evenimentul din 1996 când Direcția Instituțiilor Penitenciarelor a fost transferată în subordinea Ministerului Justiției, acest proces dând naștere unor modificări în executarea pedepselor privative de libertate și executarea altor cerințe impuse de instituțiile sistemului prin lege.

Această reformă a avut ca și scop, în principal, umanizarea regimului de deținere, urmărindu-se respectarea demnității umane, absoluta imparțialitate, lipsită de orice discriminare bazată pe naționalitate, cetățenie, opinii politice și opțiuni religioase; ameliorarea normelor de hrană; acordarea mai multor drepturi persoanelor private de libertate, accesul liber la informare și transparentizarea sistemului penitenciar.

Pe parcursul derulării acestei reforme instituțiile inchisorii au luat sub egida lor paza și excortarea deținuților, asistența lor medicală, pregătirea cadrelor etc.

În ultimii ani asupra activității sistemului penitenciar și-au pus amprenta o serie de evenimente importante, precum reorganizări socio-politice și economice.

Cu prilejul reformei au fost puse fundamentele cadrului normativ-legislativ al sistemului penitenciar, ghidat spre cerințele unui stat democratic și de drept, fiind elaborată Legea cu privire la sistemul penitenciar; Codul de executare al pedepselor; Statutul executării sancțiunilor penale de către deșinuși; Concepția reformării sistemului penitenciar.

În același timp cu elaborarea cadrului legislativ-normativ, au fost elaborate măsuri de ameliorarea condițiilor de detenție. Deși, realizarea acestui plan a fost unul din cele mai greaoe și anevoioase, însă, cu sprijinul mai multor actori ai societății, s-a realizatreconstrucția penitenciarelor, fiind modificat și ameliorat sistemul de pregătire a cadrelor pentru sistemul penitenciar, cu personal calificat din toate privințele.

Tot cu prilejul acestei reformări a sistemului s-a intesificat și cooperarea internațională și bilaterală cu alte penitenciare ale țărilor europene șiprin înfrățirea insituțiilor noastre și acordarea asistenței de tip tehnic pentru suportul României în reformarea sistemului prin aderarea la standardele internaționale. În ultimii ani, deasemenea, o serie de organizații ale societății civile au contibuit în mod solidar la ceea ce se numește promovarea reformei penitenciare.

În zilele noastre sistemul penitenciar este unul deschis. În atingerea acestui țel au fost depuse eforturi consistente în ceea ce privește mărirea nivelului de transparență al sistemului tendința continuă de deschidere și democratizare a sistemului penitenciar, s-au depus eforturi considerabile cu privire la sporirea gradului de transparență a activității sistemului, având drept obiectiv crearea unei imagini realisticea penitenciarelor.De-a lungul timpului penitenciarele au traversat o perioadă de tranziție cu multe obstacole, însă prin colaborarea s-a obținut consecvență, constructivă.

În final, ținem să menționăm că, zi de zi, umăr la umăr, Conducerea Departamentului împreună cu angajații săi contribuie la realizarea sarcinilor puse de către conducerea statului, la renovarea sistemului de funcționare a instituțiilor penitenciare, precum și, la reeducarea și resocializarea deținuților.

Sistemul penitenciar își desfășoară activitatea pe baza principiilor legalității, umanismului, democratismului și respectării drepturilor omului iar interesele de corijare a condamnaților nu trebuie să fie subordonate scopului de obținere a profitului din munca prestată de aceștia.

Sistemul juridic românesc deține cele mai stricte legislații privitoare la sistemul penitenciar din Europa. Faptele ce reprezintă un pericol social mediu sau scăzut sunt pedepsite cu detenția.

După perioada post-decembristă, noii conducatori români au decis să procedeze la grațierea unor deținuți, acest fapt ducând la revoltarea celorlalți, considerându-se deținuți politici.

După evenimentele post-decembriste , tulburările din sistemul penitenciar au dus la modificări uriașe ale resurselor umane din penitenciar. Majoritatea personalului a fost dat afară din activitate, venind altul în locul lui. Totodată, majoritatea secretarilor de partid, care au fost compromiși o dată cu ocurarea revoluției s-au refugiat pe scaunele conducerii penitenciarelor, ocupând funcții de directori. Această decizie de repoziționare de la Ministerul de Interne la cel de Justiție a menținut închisorile într-un vid de putere. Nu a existat un for superior, menit să dețină controlul penitenciarelor.

Numeroasele clădiri, după instalarea noii puteri, aparțin personalului din penitenciar, și au fost construite cu deținuții și cu materia primă a statului. Au existat discuțiii pe seama acestor nereguli, însă doar o parte foarte mică din personalul din penitenciar a fost destituit. Astfel sistemul penitenciar a devenit atractiv pentru tot mai mulți, deoarece era finanțat de către stat cu sume uriașe de bani, neexistând o gestionare corectă a lor.

Toate aceste situații de fapt au contribuit la un dispreț intensificat la maxim vizavi de regulile internaționale prin ușurința cu care deținuților le-au fost incalcate drepturile. Deasemenea Codul Penal a devenit tot mai aspru din punct de vedere punitiv, acordându-se condamnaților pedepse tot mai mari, fapt ce a contribuit la supraaglomerarea penitenciarelor. Refuzul acordării concediilor penitenciare, a liberărilor pe cuvânt, a utilizării la munci în folos comunitar au făcut ca sistemul carceral să se îndepărteze tot mai mult de lumea civilizată.Neabrogarea Legii nr. 23/1969 a dat imposibilitatea legalizării cenzurii. Deținuții erau trimiși în inchisoare fără avizul medical, minorii nu erau separați de adulți, unele practici religioase fiind deasemenea interzise.

Ulterior aderării României la Consiliul Europei, s-au realizat primele controale ale organizațiilor internaționale, în urma cărora statul a fost obligat să ia o serie de măsuri de amelioarare a mediului de detenție, totodată obligând personalul penitenciarului să informeze deținuții asupra drepturilor consacrate acestora pe timpul perioadei de detenție.

Dorința de integrare în Uniunea Europeană a fost singura care a contribuit la accentuarea măsurilor reformei. Dorința de reformare și deciziile abuzice și totalitare au fost două perspective care au ghidat sistemul penitenciar comunist și post comunist. Deși regulamentele internaționale stipulau ca deținuțiilor să le fie acordate permisii cât mai repede cu putință, pentru facilitarea reintegrării lor în societate, în România, o serie de interdicții acordate acestora au făcut ca permisiile să fie acordate doar în cazul unor situații excepționale (decese în familie). În ciuda faptului că se susțin contactele deținuților cu familia, aceștia întâlnesc tot felul de limitări, pe motiv că trebuie să se prevină evadările. Prin nenumărate decizii, hotărâri și ordonanțe, se produc noi și variate forme ale degradării umane, pentru a întări imaginea penitenciarelor ca fiind locul cel mai inuman existent.

Concentrat timp îndelungat pe ideea de represiune, sistemul penitenciar românesc pare imposibil de ameliorat, deoarece orice schimbare ar aduce una nouă și astfel s-ar diminua rolul lui de regularizare al controlului social.

1.2.Libertatea – drept sau favoare?

Asupra diferenței dintre drept și privilegiu numai un gânditor inactiv ar petrece vreodată timp să reflecteze cu privire la acest subiect. Cu toate acestea, indiferent de modul banal în care alții ar putea gândi, astfel de întrebări ar trebui să fie puse și să primească răspunsuri logice. Pentru a iniția această discuție pe seama acestor două concepte similare însă cu totul diferite trebuie acordate niște exemple pentru a le distinge și apoi a le explica. Un privilegiu este un drept special acordat unui grup restrâns sau unei persoană, fie prin naștere sau pe o bază condiționată, și poate fi revocat. Prin contrast, un drept este irevocabil și inerent, deținut de toate ființele umane. Este de la sine înțeles că este și universal în conformitate cu legile naturii.

În sens larg, un privilegiu se referă la puteri speciale sau imunități deținute ca urmare a puterii politice, statutului social sau avere. În timp ce o persoană are dreptul de a deține și de a trăi într-o casă, un guvernator de stat are dreptul sau îi este dat privilegiul, de a trăi într-o anumită rezidență pe durata mandatului lui. Un privilegiu este ceva ce unui anumit individ sau grup îi este permis să facă ceea ce alții nu au permisiunea. Privilegiile sunt proeminente peste tot în societate. Participarea la anumite evenimente sau funcții este destinată exclusiv pentru membrii ei calificați, cum ar fi cluburile de golf, locurile de muncă și unitățile de afaceri. Spre exemplu avem dreptul de a utiliza o baie, dar nu aveți permisiunea de a utiliza această baie: numai clienții plătitori!

Conform Declarației Americane de Independență, toți oamenii sunt creați egali și înzestrați de Creatorul cu anumite drepturi inalienabile, cum ar fi viața, libertatea, și căutarea fericirii.

1.3.Incidența drepturilor omului în materie.

Articolul 3 din Convenție Drepturilor Omului prevede în mod neechivoc că niciun individ uman nu poate să fie supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Acest articol ridică o serie de discuții și neînțelegeri, fapt reflectat în vasta practicii judiciare a CEDO.

Acest cod de legi are menirea de a reglementa dreptul oricărui individ la demnitate și integritate fizicăș Dreptul la integritate fizică este un drept absolut astfel că nimeni nu poate să deroge în niciun caz de la acesta, acest drept apare astfel ca fiind unul inalienabil și intangibil.Curtea Europeană a afirmat principiul potrivit căruia interdicția torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante constituie „una din valorile fundamentale ale societăților democratice care formează Consiliul Europei”

Pentru o înțelegere mai aprofundată, trebuie făcute niște precizări întrucât în cuprinsul acestui articol nu este precizat semnificația termnenilor: tortură, tratament inuman și degradant. Deoarece convenția nu definește acești termeni, sarcina îi revine organelor judecătorești pentru a aprecia gravitatea faptei.

Aprecierea existenței acestui criteriu este relativă: „depinde de toate circumstanțele unei cauze, cum ar fi durata tratamentelor, efectele lor fizice sau mentale și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei etc.”(Curtea CEDO-Irlanda contra Regatului Unit).

Această hotărâre prevede soluționarea unor cauze privind aplicarea tratamentelor inumane și a torturii. Pe baza investigațiilor medicale ale unor deținuți, Curtea a analizat un număr de șaisprezece cazuri reprezentative, în diferite centre de detenție.

În cel dintâi caz Curtea a constatat ca unele persoane deținute au avut parte de un așa numit interogatoriu sub presiune. Interogarea acestora a constat în acoperirea capetelor deținuților, în expunerea îndelungată la niște zgomote asurzitoare, interdicția de odihnă și privarea de hrană. Fiind întrebați despre acest tratament, deținuții au susținut că aceste tratamente le erau aplicate timp de câteva zile, cu pauze între ele, ânsă durata nu a fost cu putință a fi stabilită. Mărturii detaliate privind doi din acești deținuți au arătat că aceste tehnici, denumite uneori „de dezorientare" sau „de privare senzorială", le erau aplicate timp de patru sau cinci zile cu pauze intermitente, a căror durată nu a putut fi stabilită

Curtea a apreciat însă că aceste tehnici au fost folosite concomitent, ore îndelungate, avand ca efecte lezarea deținuților precum și degradarea lor psihică, aceștia prezentând ulterior sentimente de teamă, de angoasă și de inferioritate, destinate să-i umilească, să-i înjosească și, eventual, să le degradeze fizicul și moralul. Curtea a apreciat că aceste tratamente fac parte din tratamentele inumane și degradante dar nu sunt torturi, în sensul propriu al cuvântului, nefiind de acea intensitate și cruzime.

Curtea nu a negat practicarea tratamentelor inumane (unanimitate), însă ea a stauat că nu se poate invoca niciun caz de tortură pe motiv că intensitatea suferințelor a fost redusă.

În cel de-al treilea caz curtea a apreciat că tratamentele la care au fost supuși deținuții dintr-un campus militar, implicând realizarea de exercitții solicitante și greu de suportat ca fiind de condamant însă a statuat că aceste tratamente nu îndeplinesc condițiile unei torturi.

În concluzie, Curtea Drepturilor Omului a considerat că împotriva Regatului Unit nu poate fi antrenată urmărirea penală întrucât faptele constatate nu îndeplinesc condițiile esențiale unor infracțiuni, ân sensul prevăzut de articolul.

În acest sens, pe un prim palier al gravității faptei se află tratamentul degradant, acesta fiind definit ca un „act care produce persoanei în cauză, în ochii altora sau ai săi, o umilire sau o punere într-o situație de inferioritate ori obligarea unei persoane să acționeze contra voinței și conștiinței sale, care să atingă un minim de gravitate”. În principiu, existența unui tratament degradant presupune existența intenției de a umili persoana în cauză, însă, atunci când consecințele unui act, chiar lipsit de un scop special, conduc la umilirea gravă a persoanei, tratamentul poate fi calificat ca degradant și în lipsa intenției.

Conform articolului 49 aliniatul 2 din Constituția României detenția nu poate însemna în nicio situație privarea totală de drepturi. Acest articole prevede că încarcerarea, în toate situațiile trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.

În partea a IV a din Regulile Europene privind penitenciarele ni se prezintă în mod amănunțit o descriere a obiectivelor privării de libertate. Astfel acestea stipulează că prin lipsirea de libertate măsura arestării este o pedeapsă ea însăși. De aceea, condițiile închisorii și regimurile din penitenciare vor avea în vedere ca separațiunea să se facă pentru menținerea disciplinei fără însă să agraveze prin aceasta situația deținuților. Regula 65 stabilește că trebuie depus orice efort pentru organizarea regimului acestor instituții și deasemena pentru conducerea lui, astfel încât să furnizeze condiții decente de viață, conforme cu regulile comunității, să amelioreze efectele grele ale închisorii și diferențele dintre viața din închisoare și viața în libertate, care contribuie la minimalizarea respectului vizavi de propria persoană și asupra simțului responsabilității personale a deținuților. Deasemenea condițiile din penitenciar trebuie să susțină și să întărească legăturile cu rudele și lumea externă în scopul de a promova cele mai bune interese ale deținuților și ale familiilor lor. Ele trebuie să creeze un mediu propice de dezvoltare a aptitudinilor și deprinderilor care să le îmbunătățească perspectivele unei reintegrări pline de succes după executarea pedepsei și punerea lor în libertate.

Deasemenea trebuie să se asigure suport spiritual, posibilități pentru o muncă importantă, vocația îndrumării și pregătirii, instruirea, educația fizică, dezvoltarea deprinderilor sociale, un sistem de socializare care să încurajeze relațiile potrivite între personal și deținuți, care să îmbogățească perspectivele regimurilor efective, suportabile și programele elaborate pe această temă.

Deasemenea și în ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recomandările referitoare la acesta adoptate și aprobate de Consiliul Economic și Social, sunt definite principiile conducătoare conform cărora sunt creionate regulile în care sistemele penitenciare trebuie să fie administrate și obiectivele la care trebuie să le atingă. În art.57 se stipulează că încarcerarea și celelalte măsuri menite să izoleze deținutul de lumea exterioară sunt degradante în considerentul că ele îl privează pe deținut de dreptul de a dispune de persoana sa, lipsindu-l de libertatea sa. Sub egida acestei reguli fundamentale, sistemul penitenciar nu trebuie sub nicio o formă să amplifice suferințele inerente unei astfel de situații. Măsurile privative de libertate sunt luate în considerentul că acestea protejează societatea împotriva crimei. Acest obiectiv nu va fi atins numai în măsura în care perioada de privare de libertate determină delicventul, odată eliberat în măsura posibilității, să fie atât doritor cât și capabil să trăiască cu dorința de a respecta legea. În acest scop regimul penitenciar trebuie să apeleze la toate modalitățile educative, morale, spirituale și procedând la toate formele de asistență, căutând să le aplice în concordanță cu necesitățile delicventului.

1.4. Carta drepturilor și obligațiilor deținuților

Carta drepturilor si obligațiilor deținuților si ințernaților este prevazută de Regulamentul privind normele administrației penitenciare si asupra masurilor privative si limitative de libertate. Fiecare deținut intră în posesia acestei carte la primul contact cu mediul penitenciar, la prima întâlnire cu personalul din penitenciar. Această carte are ca scop asigurarea celei mai bune exercitări a drepturilor deținuților și familiarizarea deplină cu regulile care conformează deținuții în mediul penitenciar.

Carta este pusă la dipoziția celor interesați și în mediul online.Pe lângă Carta Drepturilor și Obligațiilor Deținuților, acestora le mai sunt prezentate și extrase din Legea 26/1975, privind normele administrației penitenciare și asupra executării măsurilor privative și limitative de libertate , ale decretului Președintelui Republicii din 30 Iunie 2000, norme ale administrației penitenciare, ale regulamentului interior al instituției și ale altor dispoziții, chiar internaționale, referitoare la drepturile și obligațiile deținutului și internatului, printre care și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și ale libertăților fundamentale.

Conținutul Cartei drepturilor și obligațiilor a fost stabilită prin decret al Ministerului Justiției din 5 decembrie 2012 a fost stabilit conținutul Cartei drepturilor si obligațiilor detinuților si internaților.

1.6. Dreptul la libertate în diferite sisteme de drept

BULGARIA

În art. 30 din Constituția Bulgară, este prevăzut faptul că fiecare individ beneficază de dreptul la libertatea și inviolabilitatea persoanei sale și nimeni nu poate fi arestat, nici să fie obiectul unei rețineri, al unei percheziții sau al unei alte atingeri aduse inviolabilității persoanei sale, în afara condițiilor și conform modalităților stabilite prin lege.În cazurile de urgență, stabilite în mod expres prin lege, organele publice competente pot aresta un cetățean, informînd imediat organele puterii judecătorești. După 24 de ore de la arestare, organul competent al puterii judecătorești trebuie să se pronunțe asupra legalității măsurii.

În art.31 din același cod de legise stiupează că orice persoană acuzată de crimă trebuie să fie predată autorităților judecătorești în termenul legal iar aceasta nu poate fi obligată să se recunoască vinovaăt, nici să fie condamnată doar pe baza propriilor sale mărturisiri. Acuzatul beneficază de prezumția de vinovăție, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a unei hotărâri judecătorești.

CEHIA

În art. 8 din Carta drepturilor și libertăților fundamentale cehe, se prevede că libertatea individuală este garantată și deasemenea nimeni nu poate fi urmărit sau privat de libertate decît din motive și conform procedurii stabilite prin lege. Nimeni nu poate fi privat de libertate pentru simplul motiv că nu este în măsură să îndeplinească o obligație contractuală.

Orice individ inculpat sau suspectat de a fi comis o infracțiune penală nu poate fi arestat decît în cazurile stabilite prin lege. Persoana arestată trebuie să fie informată de îndată despre motivele arestării, interogată și repusă în libertate sau trimisă în fața unui judecător în termen de 24 de ore de la arestare. Persoana arestată trebuie audiată, în următoarele 24 de ore de la trimiterea sa în judecată, de un judecător care va decide în legătură cu deținerea sa provizorie sau cu repunerea sa în libertate.Acesta nu poate fi arestat decît pe baza unui mandat scris și motivat de judecător. Persoana arestată trebuie trimisă în fața unui tribunal în următoarele 24 de ore. Judecătorul trebuie să interogheze persoana arestată în următoarele 24 de ore de la trimiterea ei în fața tribunalului și să decidă în legătură cu reținerea ei provizorie sau cu punerea ei în libertate.Nimeni nu poate fi deținut provizoriu decît pe baza unei hotărîri a tribunalului și pentru motive și durata stabilite prin lege iar legea stabilește cazurile în care o persoană poate fi plasată sau reținută din oficiu într-o instituție medicală. Tribunalul trebuie informat în legătură cu această măsură în 24 de ore și trebuie să ia o hotărîre în acest sens, în termen de 7 zile.

ITALIA

În art. 13 din cuprinsul Constituției Italiene libertatea personală este intangibilă și inviolabilă. Nu este permisă detenția sau percheziții asupra persoanei, atâta timp cât aceste actele care stau la baza acestor fapte sunt emise de autorități judiciare competente.

În cazurile excepționale de necesitate și de urgență, prevăzute explicit prin lege, siguranța publică poate adopta măsuri provizorii care, dacă nu sînt comunicate în 48 de ore autorității judiciare și dacă aceasta nu le confirmă în următoarele 48 de ore, sînt considerate ca revocate și fără efect.Orice violență fizică și morală asupra persoanelor supuse în vreun fel unor restricții de libertate se pedepsește.

Legea fixează limitele detenției preventiv

Toate măsurile de detenție luate trebuie să fie motivate și la baza lor să stea organe jurisdicționale ordinare sau speciale.

RUSIA

Constituția rusă cuprinde cele mai puține reglementări privitoare la libertatea persoanei astfel, la art.22 se prevede în mod neechivoc că fiecare om are dreptul la libertate și inviolabilitatea personală. Măsura arestării sunt aprobate doar în cazurile unor hotărâri judecătorești.

SLOVACIA

Prin art. 17 al Constituției slovace se garanteză libertatea individuală. În aliniatul doi al aceluiați articol se prevede că nimeni nu poate fi urmărit sau privat de libertate, decît pentru motive și în conformitate cu procedura stabilită prin lege. Nimeni nu poate fi privat de libertate pentru simplul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.Deasemenea orice individ inculpat sau bănuit de a fi comis o infracțiune penală nu poate fi reținut decît în cazurile stabilite prin lege. Orice individ reținut trebuie să fie imediat informat în legătură cu motivele reținerii sale, interogat și repus în libertate sau trimis în fața unui judecător cel tîrziu după 24 de ore. Persoana reținută trebuie audiată în următoarele 24 de ore din momentul acuzării sale de către un judecător, care decide în privința reținerii sale provizorii sau a repunerii sale în libertate.
Totodată, legea stabilește cazurile în care o persoană poate fi plasată sau reținută, fără consimțămîntul său, într-o instituție medicală. Tribunalul trebuie informat în legătură cu această măsură în 24 de ore și trebuie să ia o hotărîre în termen de 5 zile.

SPANIA

Art. 17 al Constituției spaniole stipulează că orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertate dacă aceasta nu este în conformitate cu dispozițiile prezentului articol și în cazurile și sub forma prevăzută de lege.Reținerea nu va putea să dureze mai mult decît timpul strict necesar pentru realizarea verificărilor necesare clarificării faptelor și, în orice caz, deținutul va trebui pus în libertate sau la dispoziția autorității judiciare în maximum 72 de ore.

UNGARIA

În Ungaria orice individ are dreptul la libertatea și securitatea persoanei sale, nimeni nu poate fi privat de libertate, dacă acest lucru nu se face pentru motivele și în conformitate cu procedura prevăzută de lege.

Orice individ suspectat de comiterea unei infracțiuni penale și reținut trebuie fie eliberat, în cel mai scurt timp cu putință. Deasemenea orice individ, victimă a arestării sau detenției ilegale, are dreptul la repararea prejudiicului.

Deși în cazul unor țări termenul de reținere poate depăși 24 de ore (prevăzute de CR, art. 23 al. 3), arestarea preventivă, într-un stat de drept, nu poate fi decisă decît prin hotărîrea unei instanțe judecătorești. Cele mai complexe garanții constituționale în acest domeniu există în Cehia și Slovacia (cu texte aproape identice). Pe lîngă această măsură importantă, unele constituții au și prevederi speciale, cum ar fi cea a Bulgariei, care interzice condamnarea unei persoane doar pe baza propriilor sale mărturisiri (art. 31, al. 2). În multe cazuri, dreptul la repararea arestării abuzive este prevedere constituțională.

Încă din momentul privării de libertate, trebuie să fie făcute distincțiile necesare între diferitele categorii.

CAP.II. DREPTURILE, OBLIGAȚIILE ȘI REGIMUL DE MUNCĂ AL DEȚINUȚILOR

2.1.Drepturile deținuților

2.1.2.Dreptul la corespondență

În art.45 din Legea nr.275/2006 privitoare la executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal corespondența este confidențială și nu poate fi administrată oricum.

În interiorul penitenciarului este asigurată existența cutiilor poștale pentru corespondență și deasemenea pentru petiții.Corespondența este preluată de furnizorul de servicii poștale care are asigurată intrarea în interiorul penitenciarului.

Petitiile si corespondenta sunt colectate de catre personalul furnizorului de servicii postale, caruia i se asigura accesul in interiorul penitenciarului.

În ceea ce privește cadrul legal execuțional penal, personalul din penitenciar nu controlează corespondența expediată de deținuți.

2.1.3. Dreptul la asistență medicală

Deținuților li se asigură asistența medicală primaă prin intermediul cabinetelor organizate în acest scop în cadrul fiecărui penitenciar. În ceea ce privește personalul medical, acesta oferă asistență medicală doar persoanelor private de libertate.

Acesta este subordonat medicului-șef care la rândul lui este subordonat conducerii numai din punct de vedere administrativ, iar din punct de vedere profesional este subordonat directorului de penitenciar-spital. Medicul șef este cel care întocmește și vizează programul de activitate al medicilor din penitenciar, acesta fiind de 7 ore pe zi, 5 ore pe săptămână, de luni până vineri.

Înafară de examinările medicale medicul șef are obligația de a întocmi și documentele necesare pentru expertiza capacității de muncă în vederea pensionării sau revizuirii deciziei capacitîții de muncă.

În decurs de 3 zile de la primirea în penitenciar se efectuează vizita medicală, constând în : anamneză, examen clinic și întocmirea fișei de examinare medicală la depunere, parte integrantă a dosarului medical, în care se consemnează starea clinică.

2.1.4. Dreptul la convorbiri telefonice

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor(FSANP) prevede în articolul 17 că păstrarea telefoanelor mobile personale în cadrul locului de deținere, este interzisă.

Există un pericol de aplicare abuzivă a textului de lege, acesta putând însemna că personalului din penitenciar îi este deasemenea interzis să utilizeze telefonul mobil sau să îl depoziteze măcar în cutiile special amenajate din postul de control nr. 1 al accesului în locul de deținere.

Prin redactarea acestui act normativ ia naștere prezumția nefondată conform căreia personalul din penitenciar ar putea introduce ilegal telefoane mobile în penitenciar edactarea actului normativ, lansează voalat o presupunere nefondată potrivit căreia propriii angajați ar fi susceptibili de a introduce ilegal telefoane mobile în penitenciare.

În timp ce statul se dă peste cap să asigure deținuților dreptul la convorbiri telefonice, personalului din penitenciar i se restricționează utilizarea telefonului mobil în timpul serviciului. Statului special al angajaților din sistemul penitenciar este conferit de: natura activităților desfășurate de o mare importanță socială, natura sarcinilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri ridicate,condițiile specifice de muncă determinate de mediul închis,gradul de periculozitate al deținuților,presiunile,amenințările,stresul permanent. în niciun caz de limitarea drepturilor și libertăților angajaților ca cetățeni ai României.

2.1.5. Dreptul de a respecta libertatea religioasă

Libertatea de gândire și a opiniilor și credințelor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi îngrădite. Deținuții au dreptul să își apere credințele atâta timp cât acestea nu aduc atingere celorlalți deținuți. Ele au opțiunea de participare, în baza consimțământului propriu la servicii cu caracter religios sau evenimente organizate în penitenciar

2.1.6. Dreptul încheierii unei căsătorii

Deținuții beneficiază de dreptul să încheie o căsătorie în penitenciar, în condiții legale. Căsătoria este oficiată de ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, din cadrul unității teritoriale în a cărei rază se găsește penitenciarul. Condițiile oficierii căsătoriei sunt asigurate de către administrația penitenciarului. După oficierea căsătoriei soții au dreptul să beneficieze de 2 zile de vizită intimă cu acordul directorului.

Deținuții în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, și pot primi, în acest scop, o permisiune de ieșire din penitenciar de până la 5 zile.

2. 1.7. Dreptul de a primii pachete

Pe toată durata detenției condamnații au dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături, pot primi sume de bani, care se consemnează în fișa contabilă nominală, ce se întocmește la intrarea în penitenciar. Aceste sume pot fi utilizate pentru petiții, corespondență, convorbiri telefonice, xerocpoierea dosarelor în interes personal, examinare medicală, contracte de asigurări.

2.1.8. Dreptul la asistența diplomatică

Deținuții, care au altă cetățenie, diferită de cea română, beneficiază de dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitați de funcționarii misiunilor diplomatice sau consulare, păstrându-se confidențialitatea, sub supraveghere vizuală.

Cu aceste reprezentanțe diplomatice colaborează administrația penitenciarului, astfel încât să se realizeze asistența diplomatică a deținuților.

Deținuții refugiați sau apatrizi al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, au dreptul să solicite administrației penitenciarului să ia legătura cu autoritatea internă sau internațională competentăș

Persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, sunt informate, la intrarea în penitenciar, cu privire la posibilitatea continuării executării pedepsei privative de libertate în statul de cetățenie.

Acestora li se poate acorda o formă de protecție în România, pot solicita azil, în condițiile legii.

2.1.9.Dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite

Deținuților le este asigurată zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o oră, în funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

De asemenea deținuților le este garantat dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile din familie, în special al celor cu caracter deosebit. Deținuții primesc vizite în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.

De asemenea vizitatorii sunt supuși controlului specific. În Carta Drepturilor și Deținuților este prevăzut modul de organizare a vizitelor, precum și calitatea persoanelor vizitatoare.

Deținuții beneficiază de asemenea și de dreptul de a fi vizitați de mandatorul lor legal, în condiții de confidențialitate, oricând. Deținuții sunt informați de către personalul din penitenciar, cu privire la evenimentele din familiile lor.

2.2. Obligațiile și drepturile deținuților

Pe perioada detenției, deținuții au obligația de a respecta zilnic programul, disciplina și ordinea. De asemenea aceștia sunt obligați să respecte cele dispuse de administrația penitenciarului, să nu se opună perchiziților, să poarte uniforma penitenciarului, să respecte regulile de igienă și prescripțiile medicului locului de deținere.

De asemenea, deținuții au obligația să se îngrijească de bunurile penitenciarului.

Deținuții beneficază de norma zilnică de hrană necesară, luându-se în considerare atât munca prestată cât și starea lor de sănătate, în raport cu reglemetările în materie.

Le este asigurată norma de hrană îm mod separat femeilor care au născut și celor însărcinate, atâta timp cât copilul rămâne cu aceasta.

Drepturile condamnaților sunt acordate ținându-se seama de natura infracțiunii, durata execritării pedepsei, prezența recidivei, prestarea muncii, comportamentul și receptivitatea la resocializare.

Toți banii aflațiasupra condamnaților la intrarea în penitenciar, precum și cei primiți prin poștă, se înscriu la Casa de Economii și Consemnațiuni iar deținuții pot dispune de ei în condițiile stabilite prin regulament.

Apatrizii pot primi vizite de la funcționarii consulari ai misiunilor diplomatice, pe baza autorizației ministerului în subordinea căruia se află locul de deținere, afară de cazul cînd prin convenții internaționale se dispune altfel.

Corespondența cu un conținut inadecvat regimului detenției, se reține și se păstrează la locul de deținere și li se predă deținuților doar în momentul eliberării, sau dacă este cazul se înaintează organelor competente.

Persoanele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată au opțiunea de a purta îmbrăcăminte personală și doar pentru motive întemeiate aceștia vor trebui să poarte uniforma penitenciarului.

2.3. Regimul de muncă al deținuților

Deținuții prestează munca în penitenciar conform programului stabilit de comandantul penitenciarului iar desfășurarea acesteia se face cu respectarea normelor referitoare la protecția muncii.

Femeile însărcinate sunt scutite de muncă în perioada prevăzută de normele legale, precum și se munca prestată în condiții improprii, toxice sau cu risc de accidentare.

Prestarea muncii de către deținuți poate fi efectuată doar dacă medicul și-a dat avizul în această privință iar durata de prestare nu poate fi mai mare de 12 ore în nici un caz.

Femeilor însărcinate, minorilor, precum și celor care prestează muncă în condiții toxice sau vătămătoare, nu li se poate prelungi programul de muncă peste 8 ore.

Pentru desfășurarea muncii se va ține cont de calificarea profesională a fiecărui deținut.

Deținuții care dau semne evidente de îndreptare, harnici, silitori și disciplinați, pot munci înafara supravegherii pazei penitenciarului sau pot fi folosiți pentru supravegherea altor condamnați la locurile de muncă, după ce au executat cel puțin 1/5 din pedeapsă, segement care cuprinde și timpul considerat ca executat, ca urmare a muncii prestate.

Nu beneficiază de această situație atenuantă deținuții încarcerați pentru infracțiunea de omor sau pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, ori pentru infracțiuni prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naționale, și nici cei aflați în stare de recidivă.

Munca deținuților care supraveghează alți condamnați este remunerată cu salariul minim pe economie.Din remunerația muncii condamnatului o cotă de 10% revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației penitenciarului, făcîndu-se venit la stat.

De asemenea muncile prestate de condamnați pentru unitățile care aparțin Direcției generale a penitenciarelor sunt remunerate cu 10% din salarul minim pe economie pentru lucrările ce se execută pe bază de contract. În acst caz, deținutul dispune în întregime de remunerația aceasta.

Muncile care țin de gospodărirea penitenciarului nu sunt remunerate.Această remunerație se consemnează la Casa de Economii și Consemnațiuni, punându-se o treime în beneficiul condamnatului pentru a dispune de această sumă pe timpul perioadei de detenție iar restul i se oferă la momentul eliberării deținutului.

Contribuția pentru asigurări sociale este suportaă de către unitatea la care deținutul a prestat munca, sumele respective urmînd a se încasa de administrația penitenciarului, vare le face venit la stat.

Condamnații răspund de prejudiciile provocate din culpa lor la locurile de detenție sau în legătură cu munca prestată. Dacă prejudiciile sunt provocate din uzura normală a bunurilor încredințate spre folosință, aceștia nu răspund în nici un fel.

Sumele de bani ce reprezintă despăgubirile, care nu s-au recuperat până la eliberarea condamnatului, se urmăresc potrivit normelor legale.Pagubele se recuperează de la condamnații pe baza ordinului de imputare emis de comandantul penitenciarului, care constituie titlu executor.

Deținutul care și-a ispășit pedeapsa, după eliberare va putea fi reîncadrat în muncă prin sprijinul Ministerului Muncii.

Deținutul care, pe perioada detenției și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, ca urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, va beneficia, după punerea lui în libertate de un ajutor lunar după cadrul legal asigurărilor sociale de stat.

De ajutorul lunar beneficiază și descendenții celor care au decedat datorită unui accident de muncă ori unei boli profesionale în timpul perioadei de detenție.Totodată, beneficiază de ajutor lunar deținutul care la momentul eliberării este declarat invalid gradul I sau II din cauza unui accident în afară de muncă, dacă a avut o activitate remunerată în orice mod de minim 3 ani înaintea de detenție.

CAP.III. CERCETARE PRIVIND PERCEPȚIILE DEȚINUȚILOR ASUPRA PROPRIILOR DREPTURI PE TIMPUL DETENȚIEI

Studiu de caz-Penitenciarul Poarta Albă

3.1. Designul cercetării

3.1..1 Tema cercetării

Tema lucrării de față prezintă „Drepturile deținuților pe perioada detenției”. Cercetarea vizează percepția pe care o au persoanele încarcerate din Penitenciarul Poarta Albă dar și modul lor de acomodare la condițiile de viață din închisoare.

În ceea ce privește semnificația teoretică a lucrării, este interesant felul de abordare. Chiar dacă au mai fost realizate diverse cercetări în mediul penitenciar, până acum nu a mai fost realizată o cercetare în care să fie propusă pentru înțelegere percepția deținuților cu privire la propriile lor drepturi pe care le implică perioada detenției.

Semnificațiile practice pot fi reprezentate de crearea unor facilități pentru a îmbunătăți gradul de cunoștere al deținușilor vizavi de drepturile lor, dar și identificarea unor aspecte care ar putea să determine autoritățile să conlucreze pentru a îmbunătății viața celor încarcerați.

3.1.2. Motivația alegerii temei

Motivele alegerii acestei teme sunt atât de natură științifică, cât și personală. Cele științifice sunt reprezentate de observarea atitudinilor deținuților care au fost transferați într-un alt mediu și la un alt stil de viață. Totodată dorim să observămcare ese gradul de cunoaștere al drepturilor, dacă penitenciarul asigură socializarea deținușilor cu privire la drepturile și obligațiile lor, dacă există o practică în acest sens, având în vedere faptul că persoanele încarceratvate de drepturile lor ocrotite prin legi, atât naționale cât și internaționale. Pentru a surprinde acest aspect vom folosi reglementarea prevăzută de Carta drepturilor deținuților precum și Regulile europene privind penitenciarele.

În ceea ce privește motivația personală, fiind implicat în mod direct în desfășurarea activității din penitenciar, făcând parte din personalul acestuia, am avut ocazia să iau contact cu etapele de detenției pe parcursul anilor, dar și să aflu diverse lucruri despre mediul carceral. Totodată, de-a lungul experienței în penitenciar am avut ocazia să cunosc unii deținuți, dar și unele probleme ale acestora. Ba mai mult, nu a fost realizat niciun studiu în penitencia, acest lucru stârnindu-mi și mai mult curiozitatea și interesul pentru acest mediu.

Aplicația practică a acestui studiu se poate realiza prin propunerea unor modificări legislative interne, pentru a așeza România pe standardele europene cu privire la sistemul de detenție și deasemenea poate oferi un instrument de lucru atât pentru deținuți cât și celor care iau contact cu aceștia.

3.1.3. Obiectivele

Obiectivul general este acela de a identifica felul în care persoanele încarcerate s-au adaptat și integrat în noul mediu, gradul de cunoaștere al drepturilor și obligațiilor lor dar și stabilirea modului în care se realizează interacțiunea umană dintre aceștia și personalul penitenciarului.

Obiective specifice:

1. Determinarea gradului de satisfacție al deținuților față de mediul carceral

2. Identificarea percepțiilor deținuților asupra raporturilor de cunoaștere dintre aceștia și personalul specializat în ceea ce privește drepturile și obligațiile

3. Identificarea frecvenței interacțiunii deținuților cu personalul din penitenciar

4. Stabilirea frecvenței nemulțumirilor deținuților vizavi de condițiile din penitenciar și interacțiunea cu personalul penitenciarului

5. Examinarea percepțiilor privind evoluția relațiilor cu vecinii înainte și după strămutare.

3.1.4. Întrebările cercetării

Întrebările cercetării reprezintă un element important al oricărui design, deoarece acestea orientează activitățiile cercetării și reprezintă un punct real de plecare in pregătirea acesteia.

Care sunt cele mai maridezavantajepercepute de deținuți ca urmare a încarcerării?

Care este structura relațiilor sociale dintre aceștia și personalul din penitenciar?

Persoanele deținute își conservă interesul vizavi de cunoașterea propriilor drepturi?

Care a fost motivul care i-a determinat pe deținuți să fie încarcerați?

Ce trebuie făcut ca viața din penitenciar să fie mai bună?

6. Deținuții sunt instruiți pe perioada detenției vizavi de propriile drepturi și obligații?

3.1.6. Ipotezele cercetării

După cum observă Lucian Marina ipotezele cercetării au rolul de a orienta întreaga activitate de cercetare, acestea având capacitatea să devină din o explicație plauzibilă o posibilă teorie. Cu siguranță acest lucru se poate întâmpla doar în măsura în care cercetarea o confirmă (Marina, 2003).

Dacă deținuții sunt mulțumiți de condițiile din penitenciar, atunci prezintă respect vizavi de personalul instituției

Majoritatea deținuților sunt instruiți în ceea ce privește propriile drepturi pe perioada detenției

Dacă deținuții consideră că relațiile pe care le au cu personalul sunt bune, atunci formulează mai puține cereri și plangeri

3.1.7. Operaționalizarea conceptelor

1. Relațiile interumane sunt un caz particular al relatiilor sociale si reprezintă legături psihologice, conștiente și directe între oameni, acest fel de relații sunt de tipul „față în față” și presupun realizarea unui contact direct între parteneri; pe baza acestui criteriu diferențiem relațiile interpersonale de toate celelalte relații care sunt mediate: fie de surse nepsihologiece ca telefonul, internetul, fie de surse psihice ca relația dintre două persoane mediată de o a treia. Prin intermediul acestui tip de relații omul urmărește realizarea binelui sau răului, fie în raport cu sine, fie în raport cu ceilalți; prin ele, comportamentul se valorizează, adică devine pozitiv sau negativ, acceptat sau respins din punct de vedere social (Dicționar de psihologie, 1997).

2. Institut penitenciar numit în limbaj comun închisoare, este locul închis și izolat de societate, destinat să primească deținuții. (Carta drepturilor deținuților, 2013).

Operaționalizarea conceptelor privind arestarea, deținerea și încarcerarea este stabilită de Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare, care definește:

a) „arestare” —actul care constă din reținerea unei persoane pe baza unei presupuse infracțiuni sau pe baza hotărîrii unei autorități;

b)„persoană deținută” — orice persoană privată de libertatea individuală fără ca aceasta să fie urmare a unei condamnări pentru vreo infracțiune;

c)„persoană închisă” —orice persoană lipsită de libertatea individuală ca urmare a unei condamnări pentru infracțiune;

d)„detenție” — condiția unor persoane deținute așa cum a fost definit mai sus;

e)„încarcerare” — starea persoanelor încarcerate așa cum sînt ele definite mai sus;

3.1.8. Strategia de cercetare

În abordarea calitativă a cercetării am utilizat strategia abductivă, încercănd să înțeleg felul în care deținuții s-au adaptat, dar și modul în care își percep drepturile.

După analiza calitativă a datelor, am utilizat strategia deductivă, pentru cercetarea cantitativă, deoarece doresc să testez ipotezele care au rezultat în urma interviurilor, astfel confirmând sau nu datele culese cu ajutorul chestionarului.

3.1.9. Metodele și tehnicile de colectare a datelor

În primă fază am realizat cercetarea calitativă, iar datele au fost culese utilizând interviul ca metodă, deoarece acesta permite o întelegere mai profundă și nuanțată a ființei umane. Povestea unei persoane este în esență , expresia felului în care ea se înțelege pe sine dar și situația în care se află (Atkinson, 2006). Ca instrument pentru această metodă sociologică a fost folosit ghidul de interviu (vezi „ANEXA 2„). Cercetarea de față a fost reîntregită de partea cantitativă, folosind ancheta sociologică ca metodă de cercetare, iar ca instrument pentru aceasta chestionarul (vezi „ANEXA4”). După cum observă Lucian Marina, chestionarul este format dintr-un ansamblu de întrebări realizate după reguli bine precizate, care-și propun să ofere răspunsuri la tematica de cercetare (Marina, 2003a).

3.1.10. Populația investigată

Cercetarea de față a fost realizată în luna iunie a acestui an, la Penitenciarul Poarta Albă. . Pentru realizarea cercetării au fost aplicate un număr de 50 de chestionare. Persoanele care au fost alese să răspundă la anchetă au peste 18 ani și sunt persoane alese aleatoriu, indiferent de infracțiunea comisă, însă cu termen limitat de ispășire a pedepsei. În selecția respondenților nu s-a ținut cont de sexul acestora, starea civilă, nivelul de studii și apartenența confesională/ religioasă.

3.1.11. Prelucrarea datelor

Datele rezultate în urma cercetării cantitative au fost culese cu ajutorul chestionarului, iar acestea vor fi prelucrate cu ajutorul programului SPSS 16.0 for Windows.

3.2.Scurtă prezentare a Penitenciarului Poarta Alba

Ca unitate aflată în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul Poarta Albă are ca scop continuarea eforturilor depuse în anii precedenți, pentru menținerea unei custodii sigure a persoanelor private de libertate și, în deplină concordanță cu scopul principal al administrației penitenciare – respectiv asigurarea respectării tuturor drepturilor celor încarcerați, asigurarea accesului la toate formele de asistență de care aceștia beneficiază potrivit legii, precum și promovarea unor politici de reintegrare socială eficiente (materializate în programe de intervenție psihosocială viabile), gestionarea rațională a resurselor financiare, umane și a patrimoniului, îmbunătățirea imaginii instituției în cadrul comunității, prin stabilirea unor relații de colaborare cu mass-media bazate pe transparență și informare corectă.(site-ul ANP, anp.gov.ro).

3.3. Analiza și interpretarea datelor

Pentru realizarea acestei cercetări au fost chestionate un număr de 50 de persoane, persoane încarcerate în cadrul Penitenciarului Poarta Alba, fiind împărțite pe gen, astfel: au fostchestionate13 femei, reprezentând un procent de 26% din totalulrespondențilorși 37 bărbați , majoritate, cu un procent de 74%.

Fig.1 Împărțireape gen a respondenților

Percepția deținuților în ceea ce privește personalitatea personalului din penitenciar este reprezentată în fig.2. Din studierea acesteia se poate observa că percepția deținuților cu privire la personalul din penitenciar este una pozitivă, astfel că cel mai mare număr din respondenți au declarat că personalul este prietenos.

Fig.2 Opinia deținuților cu privire la personalul din penitenciar

Pentru a afla intensitatea percepției deținuților cu privire la personalul din penitenciar, am construit următorul tabel. La o studiere mai atentă a acestuia se poate observa că, cei mai mulți dintre respondenți, respectiv un procent de 46,2 %, consideră în mare măsură că personalul din penitenciar este prietenos. Deasemenea un procent de 75% au afirmat că personalul din penitenciar nu este rece deloc, ba din contră este receptiv la problemele acestora(50%).

Tabel 1 Intensitatea percepției deținuților cu

privire la personalul din penitenciar

  Verificând tratamentul primit de deținuții din penitenciare și din arest, putem observa că asistăm la o îmbunătățire a condițiilor persoanelor private de libertate și la o prevenire a torturii și a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante. Având în vedere această observație, din analizarea graficului de mai jos, putem observa că se recurge foarte rar la tratamente inumane și torturi, având în vedere că la întrebarea dacă li s-a aplicat vreodată această măsură marea majoritate a persoanelor condamnate, respectiv 45 și 47 persoane au declarat ca nu au avut parte pe perioada detenției de tortură și ped

Grafic 1. Prezența torturii și a pedepselor aspre în penitenciar

O altă întrebare care a fost pusă deținuților a fost aceea referitoare la faptul dacă pe perioada de detenție s-au simțit vreodată discriminați. Analizând graficul de mai jos, observăm că cel mai mare număr dintre respondenți , în număr de 41 au afirmat că personalul din penitenciar nu i-a discriminat niciodată, totuși 9 dintre respondenți s-au simți la un momentat discriminați de către acesta. Deaemenea 35 dintre respondenți au fost discriminați de către ceilalți deținuți.

Grafic 2. Percepția dețineților cu privire la discriminarea din partea personalului din penitenciar

Fig.3 Răspunsul la întrebarea"În ce măsură considerați că aveți dreptul de a vă exprima opiniile în penitenciar?"

În ceea ce privește percepția deținuților referitoare la exprimarea opiniilor în cadrul penitenciarului, aproape jumătate din condamnați nu se declară convinși că dreptul la exprimare le este garantant în cadrul penitenciarului. Astfel 40% dintre deținuți, un număr de 20 persoane, sunt de părere că acesta le este garantat în mod modest. La polul opus, în procent de 2% sunt cei care consideră că nu dreptul deloc la libera exprimare.

Fig.4. Gradul de satisfacție al deținuților cu privire la condițiile din penitenciar

În ceea ce privește gradul de satisfacție al deținuților cu privire la condițiile de detenție, lucrurile stau diferit. Astfel, 46% dintre aceștia nu au formulat plângeri în legătură cu această problemă. Un procent la fel de mare au formulat foarte des plangeri pentru a se plânge de condițiile din penitenciar. Restul, într-un număr nesemnificativ au declarat că au formulat des plangeri sau nu au formulat deloc. Putem afirma aici faptul că extremele sunt reprezentate de persoanele foarte mulțumite de condiții și cele foarte nemulțumite.

Fig.5. Plângeri formulate vizavi de soluționarea problemelor apărute în penitenciar

Răspunsuri asemănătoare cu cele la întrebarea precedentă am întâlnit și atunci când am dorit să aflăm dacă au fost fromulate plângeri privitoare la modalitatea de soluționare a conflictelor în cadrul penitenciarului. Situația este aproape aceeași cu situația condițiilor din penitenciar, respectiv deținuții au reclamat foarte rar nemulțumirea față de felul în care s-au stins coflictele apărute.

În ceea ce privește modalitatea de aplanare a conflictelor de către personalul din penitenciar, majoritatea deținuților au declarar că aceștia nu recurg niciodatăla forță pentru a îndeplini această sarcină. Deasemena majoritatea sunt de acord cu afirmația că acesta este operativ și săritor în soluționarea problemelor.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

După schimbările intervenite în ultimii ani se poate observa o modificare substanțială cu privire la situația persoanelor deținute și încarcerate, condițiile de detenție îmbunătățindu-se semnificativ. Cel puțin aces lucru reiese din studiu întreprins în Penitenciarul Poarta Albă pentru realizarea acestei lucrări. Consider că este greu de realizat un studiu asupra unei probleme care se află în plină modificare, dezvoltare. Este și mai greu de a concluziona pe baza unor date și informații care nu sînt fixe și nu pot fi cu caracter general.

Totuși, în urma cercetării s-au conturat se o serie de idei, primele fiind acelea de îmbunătățire a condițiilor de detenție. Astfel nu ne putem aștepta, ca în penitenciarele din România să existe exact aceleași condiții ca și în cele mai dezvoltate state europene. Totuși, nu se poate permite, ca în penitenciare, din motive financiare, să se tolereze condiții inumane de viață. Scopul acestor instituții nu este doar de a-i pedepsi pe delincvenți, ci mai ales de a-i reeduca. Pentru un deținut, care nu are propriul lui pat, care este chinuit de insecte și de foame, acest scop nu este realizabil.

Deasemenea, condițiile, care în practică există deja (biblioteci, asistență religioasă etc) trebuie să aibă o bază legislativă.

În ceea ce mă privește consider că trebuie modificate acele prevederi restrictive, privitoare la corespondență, pachete, folosirea hainelor civile proprietate personală. Totodată ar fi benefică efectuarea controalelor regulate și ocazionale, de către persoane abilitate, între care și reprezentanții unor organizații neguvernamentale cu activități în domeniul drepturilor omului. Penitenciarele ar fi util să manifeste o deschidere maxim posibilă față de reprezentanții presei și ai societății civile, în scopul de a îndepărta orice dubiu referitor la tratamentul persoanelor condamnate.

În ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciar, acestea ar putea fi ameliorate, așa cum s-a întâmplat în cadrul penitenciarului Poarta Albă, desfășurându-se aici lucrări de modernizare la care au luat parte și deținuții. Cheltuielile „pierdute” la realizarea unor condiții mai favorabile pot fi recîștigate de societate dacă prin ele se realizează o educație civică a deținutului. Cu toții șrim, că obiectivul național, nu este realizarea unor penitenciare „lux”; ci trebuie găsite soluții în ceea ce privește ameliorarea condițiilor detenției.

În ceea ce privește personalul din penitenciar, ei trebuie să beneficieze de profesionalizare continuă și să fie eliminați cei care nu înțelegcă sensul modern al detenței are o importanță deosebită.

În România nu se mai pune în prezent problema tratamentelor inumane aplicate detinutilor iar condițiile de detenție s-au ameliorat semnificativ.

Politica de resurse umane este bună, având în vedere că moduul de selectie de pregatire si incadrarea personalului, are la bază formarea profesională.Personalul din penitenciar este primul responsabil de reintegrarea socială a deținuților pentru ca, cei eliberați să fie mai puțin nemulțumiți și mai puțin violenți. Deasemenea, personalul ar putea colabora cu diferiți formatori de opinie și cu societatea civilă pentru atingerea acestui sop.

ANEXE

Chestionarul

PERCEPȚIA DESPRE PERSONALUL INSTITUȚIEI

Q1. Care este oprinia dvs. cu privire la personalul angajat din penitenciar?

Q2. Pe timpul detenției vi s-a aplicat tratamente necorespunzătoare?

Q3. Privind în ansamblu, pe durata ispășirii pedepsei, v-ați simțit vreodată discriminat ?

Q4. În ce măsură considerați că aveți dreptul de a vă exprima opiniile în penitenciar?

Q5. A-ți formulat vreodată plângeri, cereri sau sesizări vizavi de următoarele aspecte?

Q.6. Considerați că personalul instituției este demn de respectul dvs?

Q.7. În ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații privitoare la personalul din penitenciar?

PERCEPȚIA DESPRE PROPRIILE DREPTURI

Q8. La momentul intrării în penitenciar vi s-a înmânat Carta Drepturilor și Obligațiilor Deținuților?

1. Da

2. Da, dar nu am studiat-o niciodată

3. Nu

4. Nu am auzit de așa ceva

99. NȘ/NR

Q9. Aveți cunoșțiință despre faptul că aveți dreptul de a formula cereri de transfer într-o altă instituție apropiată de rezidența familiei dvs.?

1. Da, dar nu e cazul meu

2. Da, dar nu am formulat niciodata

3. Nu, nu am auzit de așa ceva

99. NȘ/NR

Q10. Cunoașteți cazuri de recompensă a deținuților care s-au distins prin muncă, studii sau alte acte meritorii, prin acordarea de premii de către director sau la propunerea consiliului de disciplină?

1. Da, au fost multe cazuri de acest gen

2. Da, dar au fost foarte rare

3. Nu, nu am cunoștiință despre acest fapt

99. NȘ/NR

Q11. Cât de des se efectuează în cadrul instituției activități culturale, sportive și recreative?

1. Zilnic 4. O dată pe lună sau mai rar

2. De câteva ori pe săptămână 5. Deloc

3. De câteva ori pe lună 99. NȘ/NR

Q12. A-ți solicitat vreodată prin cerere scrisă pentru a vi se permite participarea la activități sportive, culturale și recreative?

1. Da, de mai multe ori

2. Da, o dată sau de două ori

3. Nu, nu am solicitat niciodată

99. NȘ/NR

DATELE SOCIO-DEMOGRAFICE

Q24. Locul de domiciliu: _________________________________________

Q25. Sexul: 1. masculin 2. feminin

Q26. Vârsta: 1. 18-29 ani 2. 30-39 ani 3. 40-49 ani 4. 50-59 ani 5. 60-69 ani 6. 70 și peste

Q27. Starea civilă: 1. căsătorit 2. necăsătorit 3. divorțat 4. văduv 5. concubinaj

Q28. Religia: 1. ortodoxă 2. rom-catolică 3. gr-catolică 4. alta, care?_________________

Q29. Ultima școală absolvită: 1. fără școală 2. școala primară 3. gimnaziu (5-8 clase)

4. liceu (9-13 clase) 5. școală postliceală 6. studii superioare

Q30. Ocupația pe care o aveați anterior detenției_____________________________

BIBLIOGRAFIE

1. AJ Oastvall, The voices of liberty in How to Tell the Difference Between a Right and a Privilege,2000

2. Informații de la Consiliul Superior al Penitenciarelor” în revista de drept penal și Știință penitenciară, nr. 11-2/1930, p.117

3.Ioan Dianu, Istoria închisorilor din România – studiu comparativ, Ed.Curții regale, 1978

4.Monica Platek, Standarde Internaționale și Europene privind alterativele la detenție– Alternativa la detenție în Europa Centrală și de Est, 2001, p.19

5.Ioan Chiș, Penitenciarele între două legi, în Revista ANP nr.3 (15)/2005, p.16.

6. Bîrsan Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului: comentariu pe articole, vol.I. Drepturi și libertăți, Ed. All Beck, București, 2005

7.Bogdan Dragoș, Selegean Mihai, Drepturi și libertăți fundamentale în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, editura All Beck, București, 2005

8.Marina, Lucian, Metodologia cercetării sociale. Noțiuni fundamentale și aplicații, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2004

9. Ursula Șchiopu, coord., Tinca Crețu, Rodica Demetrescu, Mihai Golu, et al., Dicționar de psihologie, București, Editura Babel, 1997

10.Centrul de Reproducție Al Departamentului Administrației Penitenciare Largo Luigi Daga,Carta Drepturilor Deținuților, ediție: ianuarie 2013

11.Atkinson, R., Povestea vieții. Interviul, trad. Sebastian Năstuță, Iași, Polirom,2006

12.Marina, L., Investigația socialului. Metode, tehnici, aplicații,Deva, Editura Emia, 2003.

13. European Coourt of Human Rights , Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, http://www.hotararicedo.ro/

14.MinisterulJustiției, Direcția administrației penitenciare https://www.giustizia.it/resources/cms/documents/Carta_dei_diritti_rumeno.pdf

15. Constituțiile statelor lumii, Constituții traduse în limba română, https://constitutii.wordpress.com/category/2-constitutii-traduse-in-limba-romana/