Drepturile Copilului Si Violenta In Familie

DREPTURILE COPILULUI ȘI VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Definiție

-Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbracă o anumită haină juridică, ia o anumită formă, datorită căreia sunt aduse la cunoștință întregii societăți.

Drepturile copilului sunt asigurate prin Convenția cu privire la Drepturile Omului, adoptată la data de 20 noiembrie 1989. România și-a asumat conținutul Convenției prin adoptarea Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, publicată în M.O. nr. 314/13.06.2001, cât și prin Legea 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acestea sunt principalele documente ce conțin și garantează drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.

Copiii au drepturi oriunde ar locui sau ar fi – acasă, în plasament familial ori în instituțiile de îngrijire sau la școală.

Categoriile de persoane care lucrează cu copiii sau orice cetățean ar trebui să aibă cunoștință de existenta acestor drepturi garantate prin lege.  Autoritățile publice au obligația de a asigura și promova drepturile copilului.

Drepturi fundamentale

Conform Legii nr. 272/2004 cu privire la drepturile copilului, acestuia i se garantează că are:

Dreptul de a avea o identitate și păstrarea acesteia: beneficiază de acest drept odată cu înregistarea imediată după naștere. Drepturi rezultate din stabilirea identității:

– Dreptul de a avea un nume;

– Dreptul de a avea cetățenie;

– Dreptul de a-și cunoaște părinții biologici, și în cazurile în care se poate să i se asigure creșterea și îngrijirea de către aceștia.

În situația în care un copil este privat de acest drept, autoritățile în măsură trebuie să asigure restabilirea identității copilului.

Dreptul de a menține legătura și a avea contacte dorecte cu părinții, rudele și alte persoane față de care s-au stabilit relații de atașament: prin aceasta copilul are dreptul de a cunoaște rudele și a avea relații personale cu acestea, fără a încălca principiul interesului superior al copilului.

Dreptul de a-i fi protejată imaginea public și viața intimă, familial ori privată: copilul până în 14 ani poate participa la diferite dezbateri publice doar cu acordul lor și al părinților în scris. Totodată, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor nu-I pot folosi sau expunecu scopul de a obține avantaje personale, instituționale sau să influențeze deciziile instituțiilor publice.

Dreptul libertății de exprimare: copilul are libertatea de a căuta, primi și difuza informații de orice natură, ce au ca scop promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale. Persoanele care au în grijă copii, părinții, reprezentanții legali sunt obligați de a asigura informații, explicații și sfaturi în raport de vârsta și gradul de înțelegere al copilului, precum și de a le permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.

Dreptul la libertatea de gândire, religie și conștiință: până la vârsta de 16 ani, copilul este îndrumat de către părinte, în funcție de propriile convingeri, în alegerea religiei. După această vârstă el poate decide singur religia ce dorește să o aibă.

Dreptul la asocierea liberă, atât în structurile formale, cât și informale.

Dreptul de a avea o viață culturașă proprie și declararea apartenenței etnice, pentru copii ce aparțin unei minorități naționale. Inclusiv dreptul de a se exrima în limba maternă în procedurile privitoare la propria persoană.

Dreptul de a-i fi respectată personalitatea și individualitatea și nu poate fi supus pedepselor fizice ori altor tratamente degradante sau umilitoare. Măsurile de disciplinare nu se pot stabili decât în acord cu demnitatea copilului, fiind excluse pedepsele fizice sau cele care afectează dezvoltarea fizică, psihică ori starea emoțională a copilului.

Dreptul de a depune singur plângeri cu privire la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

Dreptul de a crește alături de proprii părinți. Aceștia din urmă fiind responsabili de creșterea copiilor lor.

Dreptul de a crește în condiții ce pot permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

Dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate și a beneficia de servicii medicale.

Dreptul de a beneficia de asistența socială și de asigurări sociale: prestații sau beneficii sociale.

Dreptul de a beneficia de îngrijire specială, potrivit nevoilor sale.

Dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.

Drepturile asigurate prin legea cu privire la drepturile copilului sunt garantate oricărui copil fără nici o discriminare, indiferent de: culoare, de rasă, religie, limbă,sex, opinie politică, apartenență etnică naționalitate ori situație materială, de statutul la naștere sau de statutul dobândit, de gradul și tipul unei deficiențe sau orice altă distincție.

În orice situație hotărârile cu privire la un copil se iau având în vedere interesul superior al acestuia.

Unul din drepturile încălcate cel mai frecvent este cel al respectării personalitatăă și individualității și interzicerea diferitelor forme ale violenței.

Violența fizică se exprimă prin diferite gesture aplicate copilului, în mod intenționat, de către o altă persoană, gesture care pot merge la comportamente extreme, care pot pune în pericol viața copilului.

Violența fizică poate cuprinde:

A împinge;

A trânti;

A trage de păr;

A bate;

A lovi;

A arde;

A ștrangula;

A mușca;

A mutila;

A omorî.

Abuzul emoțional ori violența psihologică se poate manifesta prin:

insultarea copilului,

umilirea,

denigrarea,

respingerea,

refuzul,

pedepse abusive și izolarea,

exigențele excesive,

amenințările.

Violența psihologică este îndreptată spre copii mai mari, de obicei, și se caracterizează printr-o formă de violență repetată și susținută.

Studiu de caz

Cauze:

M.V. și N.C. au format un cuplu timp de aproximativ 2 ani și au un copil în vârstă de 11 luni, D.. M.V. a devenit violent față de copil. Violența fiind atât de natură fizică, cât și psihică. Copilul a avut nevoie de ingrijiri medicale în urma comportamentului violent al tatălui. Din declarațiile acesteia a rezultat că violența s-a manifestat în timp ce era la serviciu, iar copilul era în grija tatălui.

În primele zile ale perioadei petrecute în spital, mama copilului a avut un comportament suspicios. Nu comunica cu cadrele medicale și din acest motiv aveau bănuiala că N.C. este agresată de către bărbat. Cadrele medicale au observat că își îngrijește copilul în mod corespunzător și manifestă atașament față de el.

La o lună după internare M.V. a venit în vizită la copil și concubină și a manifestat un comportament agresiv, chiar in incinta spitalului. Pe timpul spitalizării a mai venit în vizită, dar comportamentul celor doi varia, uneori manifestau forme de atașament, alteori nu se înțelegeau. Femeia declarând că sunt mici neînțelegeri a refuzat sprijinul din partea personalului specializat.

Frica femeii era cauzată de amenințările cu moartea ale bărbatului.

Soluții

În urma apropierii dintre asistentul social și N.C. și prin colaborarea cu alte persoane, s-a câștigat încrederea acesteia și a recunoscut că sunt victime ale violenței domestice, atât copilul cât și aceasta. Mama copilului depus plângere împotriva tatălui acestuia.

Mama a beneficiat de consiliere șide un program de protecție pentru victimele violenței în familie, împreună cu copilul,. I s-a găsit un nou loc de muncă al cărui program să îi permit să se îngrijească de copil, dar să aibă și resurse financiare pentru se întreține.

Concluzii

Ședințele de consiliere au ajutat mama să treacă peste momentul critic și personalul a realizat că N.C. dorește să se îngrijească de copil și nu acceptă nici o altă formă de îngrijire a copilului, cum ar fi plasamentul până la rezolvarea problemelor de natură violentă.

Mama copilului a dorit să obțină custodia copilului și să se îngrijească singură de buna creștere și educare a copilului. Cu ajutorul unui avocet, s-a acționat în instanță și cu ajutorul dovezilor existente a reuțit să obțină custodia copilului.

N.C. nu a dorit să coopereze de la început, deoarece a fost amenințată cu moartea de către concubin și îi era frică. Datorită încrederii față de personalul spitalului, femeia a găsit resursele interioare necesare pentru a lupta întru binele propriului copil și să depășească situația conflictuală în care se afla.

BIBLIOGRAFIE

Legea 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată;

Mastacan, Olivian, Violența în familie, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2006;

Neagoe, Maria, Educație special și inadaptare psihocomportamentală, Editura Semne, București, 2003.