Drepturile Actionarilor
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept
LUCRARE DE LICENȚĂ
Profesor Coordonator,
Săuleanu Bernd Lucian
Absolvent,
Zămuș Andreea Alexandra
Craiova
2016
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept
DREPTURILE ACȚIONARILOR
Profesor Coordonator,
Săuleanu Bernd Lucian
Absolvent,
Zămuș Andreea Alexandra
Craiova
2016
Introducere
Drepturile acționarilor reprezintă garanția pe care legea o instituie în favoarea acestora, atât în momentul constituirii societății, cât și pe parcursul funcționării acesteia. Așa cum este normal, atribuirea drepturilor către acționari și nașterea obligațiilor corelative în sacrina societății, constituie principalul raport între acționar și societate care stă la baza funcționării societății pe acțiuni.
Datorită complexității raporturilor ce se nasc între acționari și societate, se impune analiza sistematică a drepturilor de care beneficiază acționarii și individualizarea acestora pentru o înțelegere mai amplă a acestor raporturi în cadrul societății. Existența drepturilor în patrimoniul acționarului are rolul de a garanta atât interesul individual al acestuia, cât și cel colectiv, al societății.
Utilitatea acestei lucrări este dată de importanța de care se bucură acționarul în cadrul societății, importanță răsplătită prin acordarea de drepturi atât patrimoniale cât și nepatrimoniale si prin garantarea unui rol în procesul decizional în conducerea și administrarea societății. Pe de altă parte, importanța recunoașterii drepturilor acționarilor este consacrată la nivel legislativ și doctrinar, toate drepturile fiind prevăzute de lege și amplu analiyate de autorii de drept comercial.
Alegerea acestei teme de licență are ca motivație interesul pentru studiul dreptului comercial. Parcurgând această materie, am fost atrasă de explicațiile profesorului de curs, precum și de dinamica și actualitatea acestui obiect de sutdiu. Din structura complexă a unei societăți comerciale, „Drepturile acționarilor” reprezintă cea mai ofertantă temă, oferindu-mi posibilitatea de a aborda aspectul drepturilor acționarilor în cadrul societăților de capitaluri.
Această lucrare este structurată în trei capitole, având un rol esențial în stabilirea și analizarea modului de funcționare a sistemului decizional la nivel societar.
Primul capitol tratează aspectele introductive privind societățile pe acțiuni, pornind de la constituirea societății pe acțiuni și oferind definiția și o scurtă analiză a câtorva elemente esențiale ce stau la baza funcționării societății pe acțiuni, cum sunt aportul actionarilor, afectio societatis, realizarea si impartirea beneficiilor și capitalul social.
Pornind de la premiza conform căreia recunoașterea drepturilor în cadrul societății stă la baza constituirii lui affcetio societati, capitolele trei și patru vorbesc pe larg despre drepturile corespunzătoare calității de acționar.
Capitolul trei vorbește despre drepturile nepatrimoniale ce se nasc în patrimoniul acționarului o dată cu dobândirea acestei calități, fiind vorba despre drepturile ce nu au valoare economică, dar au o deosebită importanță în garantarea rolului activ al acționarului.
Ultimul capitol tratează drepturile patrimoniale dobândite în baza calității de acționar, scopul asocierii într-o astfel de societate fiind însăși realizarea și împărțirea beneficiilor.
Drepturile acționarilor ocupă un rol esențial în dreptul societar fiind principala prerogativă ce decurge din calitatea de acționar, făcând parte dintr-un circuit esențial. În opinia mea, așa cum în dreptul civil, persoana se bucură de drepturi și obligațtii, ar fi lipsit de sens ca în dreptul comecial acționarii să îndeplinească numai obligații fără a se bucura de drepturile corelative, singura difență fiind că în dreptul comercial acționarii urmăresc realizarea și împărțirea beneficiilor, obligațiile lor fiind raportate strict la acest aspect, în cadrul societății comerciale.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI
Constituirea societatilor comerciale pe actiuni
Din dispozițiile art. 1491 si 1492 din Codul civil rezultă faptul că societatea este un contract în baza căruia două sau mai multe persoane (asociați/acționari) se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor care vor rezulta.
Societatea pe acțiuni este una din formele de societate comercială cu o largă reglementare și implementare pe plan internațional. Aceasta este o societate de capitaluri, asociații răspund pentru pierderile societății doar în limita cspitalului social subscris. Cu alte cuvinte, asociații nu pot pierde mai mult decât au investit. Societatea pe acțiuni era denumită în legislația mai veche din România, societate anonimă.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, ambele societăți pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut, contractul fiind semnat de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de membrii fondatori. Capitalul social nu poate fi mai mic de un milion de lei, iar numărul acționarilor mai mic de cinci.
Contractul de societate și statutul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni se încheie în formă scrisă și trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 31/1990:
Numele și prenuleme, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia acționarilor persoane fizice, precum și denumirea, sediul și naționalitatea acționarilor persoane juridice;
Formă, denumirea , sediul, emblemă;
Obiectul de activitate cu precizarea domeniului și a activității principale;
Capitalul social subscris și vărsat;
Valoarea bunurilor aduse ca aport în natură, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea;
Numărul și valoarea nominală a acțiunilor nominative sau la purtător, dacă sunt mai multe categorii de acțiuni trebuie să se mentioneze numărul, valoarea nominală și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni;
Numele și prenumele, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia administratorilor în cazul persoanelor fizice; denumirea, sediul și naționalitatea administratorilor persoane juridice, garanția pe care administratorii sunt obligați să o depună, puterile ce li se conferă și dacă ei urmează să le exercite, precum și drepturile speciale de reprezentare și de administrare;
Numele și prenumele, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia cenzorilor, persoane fizice; denumirea, sediul și naționalitatea cenzorilor, persoane juridice;
Clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății de către organele statuare, controlul acesteia de către acționari și documentele la care aceștia vor avea acces pentru a se informa și a-și exercita controlul;
Durata societății;
Modul de distribuire a beneficiilor și de suportare a pierderilor;
Sediile secundare- sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – atunci când se înființează odată cu societatea sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară;
Avantajele rezervate fondatorilor;
Operațiunile încheiate de acționari în contul societății ce se constituie și pe care acestea urmează să le preia și sumele care trebuie plătite pentru acele operațiuni;
Modul de dizolvare și de lichidare al societății.
Aportul acționarilor
Aportul actonarilor reprezintă un element specific al contractului de societate în baza căruia acționarii dobândesc sctiunile respectivei societăți. Cu alte cuvinte, prin aport se înțelege obligația asumată de fiecare acționar, în momentul constituirii societății, de a contribui la formarea patrimoniului acesteia. Aportul asociaților în cazul societăților pe acțiuni poate fi în numerar, natură și creanțe.
Aportul în bani este cea mai simplă formă de aport și constă dintr-un vărsământ bancar efectuat de către fiecare dintre asociați/acționari. Documentul care stabilește sumă corespunzătoare vărsământului este actul constitutiv al societății comerciale, iar obligația de a verifică existența vărsămintelor aparține adunării generale. Actul constitutiv îndeplinește rolul de document justificativ pentru contabilitate, împreună cu foile de vărsământ, care atestă efectuarea operațiunilor în contul deschis în acest scop pe numele viitoarei societăți.
În ceea ce privește aportul în natură, acesta se stabilește sau se confirmă de experți. Bunurile aduse ca aport devin proprietatea societății comerciale. Aportul la capital nu este purtător de dobânzi. Aportul în creanțe nu este admis la societatea care se constituie prin subscripție publică. Nu este permis aportul în muncă.
Affectio societatis
Affectio societatis reprezintă intenția asociaților de a colabora la desfășurarea activității comerciale în vederea realizării și împărțirii beneficiilor, principalul element al contractului de societate. Esența acestui element specific al societăților comerciale este reglementat legal în cuprinsul art. 1.881 noul cod civil: prin contractul de societate „două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități (…)”.
Această participare a asociaților la activitatea societății are multiple forme de exprimare si sta la baza dobandirii drepturilor si obligatiilor in cadrul societatii. Astfel, asociații au dreptul de a participa la adunările generale a asociaților și de a contribui la luarea deciziilor societății. Totodata, asociații au dreptul de a verifica modul de exercitare a atribuțiilor de către organele societății și de a controla operațiunile efectuate. De asemenea, asociații pot alege și înlocui în orice moment persoanele care fac parte din organele societății. Tot astfel, asociații sunt îndreptățiți la încasarea dividendelor din profitul societății etc.
Pe de altă parte, affectio societatis nu există in cadrul societăților pe acțiuni constituite prin subscripție publică, deoarece persoanele care subscriu au scopul „de a efectua un plasament financiar avantajos” spre deosebire de societățile pe acțiuni unde affectio societatis presupune intenția asociaților de a colabora la realizarea scopului comun.
Realizarea și impărțirea beneficiilor
Din dispozițiile art. 1491 si 1492 din Codul civil rezultă faptul că societatea este un contract în baza căruia două sau mai multe persoane (asociați/acționari) se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor care vor rezulta. Cu alte cuvinte, scopul final al înființării societății comerciale este acela de a realiza beneficii din activitatea comercială desfășurată și de ale împărți între asociați sub forma de dividende.
Prin beneficiu se înțelege un câștig evaluabil în bani, iar realizarea sau nerealizarea acestuia poate fi stabilită numai la sfârșitul exercițiului financiar, prin întocmirea bilanțului final în cadrul adunării generale.
Pentru a putea fi repartizate, beneficiile trebuie să fie reale, așa cum prevede art.37 din Legea nr.31/1990, ceea ce înseamnă că trebuie să se fi înregistrat un excedent, adică o sumă de bani care să fie mai mare decât capitalul social, deoarece nu pot fi distribuite beneficii din capitalul social.
Totodată, beneficiile trebuie să fie utile, să reprezinte beneficiile rămase după întregirea capitalului social, când acesta s-a micșorat în cursul exercițiului financiar.
Ca si cuantum, profitul se distribuie proporțional cu participarea la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Repartizarea profitului se va face prin distribuirea dividendelor și poate fi realizată prin trei modalități de plata a acestora: plata in numerar, plata prin alocarea de noi acțiuni sau plata dividendelor în natură.
1.5 Capitalul social
Prin capitalul social al unei societăți comerciale se înțelege expresia valorică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății. Capitalul social minim este stabilit de Banca Nationala a Romaniei.
Capitalul social are o dublă semnificație: contabilă și juridică. El constituie gajul general al creditorilor societății. De aceea, este fix pe toată durata societății.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociații s-au obligat să contribuie la constituirea societății. Capitalul subscris coincide cu capitalul social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate și care au intrat în patrimoniul societății. Capitalul social al societății este divizat în anumite fracțiuni, denumite diferit după forma juridică a societății : părți de interes, părți sociale, acțiuni.
Patrimoniul societății, în lumina dreptului civil, îl constituie totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică aparținând societății.
Între capitalul social și patrimoniul societății există anumite deosebiri. Astfel, în timp ce capitalul social este expresia valorică a aportului asociaților, patrimoniul societății este o universalitate juridică, în care sunt cuprinse toate drepturile și obligațiile, precum și bunurile societății.
CAPITOLUL II :
DREPTURI NEPATRIMONIALE
2.1 Dreptul de a face parte din societate
Dreptul de a face parte dintr-o societate comercială este statuat încă din primul articol al Legii nr. 31/1990: art. 1 alin. (1) „In vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.”
Totodată, din dispozițiile art. 1491-1492 ale Codului civil rezultă că societatea este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane (asociați) se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în vederea realizării și împărțirii beneficiilor care vor rezulta.
Cu alte cuvinte, dreptul de a face parte din societate este un drept contractual și este condiționat de îndeplinirea unor obligații corelative ale acestui drept, după cum urmează:
a) fiecare asociat se obligă să pună în comun o valoare patrimonială (aport);
b) asociații se obligă să desfășoare împreună o activitate care constituie obiectul societății;
c) toți asociații participă la realizarea și împărțirea beneficiilor.
Opinez că dreptul de a face parte din societate este în legătură cu affectio societatis care presupune intenția de colaborare voluntară a asociaților, de a lucra în comun, suportând toate riscurile activitătii comerciale, acționarul beneficiind de acest drept în baza lui affectio societatis.
Pe lângă affectio societatis, calitatea de acționar este garantată și de aportul pe care acționarul îl aduce societății sub forma capitalului social. Capitalul social al unei societăți pe acțiuni este divizat în acțiuni a căror valoare nu poate să coboare sub 0,1 lei. Acțiunile pot fi de două feluri: nominative (în conținutul lor este înscris titularul dreptului) si la purtător (atunci când simpla posesie a înscrisului valorează titlu de proprietate).
Acțiunile revin asociaților în funcție de cota de participare la capitalul social al societății. De exemplu, dacă fondatorii societății au stabilit valoarea unei acțiuni la 1 leu, iar capitalul social este de 100.000 lei, atunci asociatul care a contribuit cu 55.000 lei la formarea capitalului social deține 55.000 de acțiuni respectiv 55% din societate.
Astfel că este util ca acționarul să cunoască ce poate să ceară de la societatea la care este acționar, acele drepturi concrete și cererile corespunzătoare care se pot face față de societetea comercială pentru a stabili legalitatea raporturilor dintre societate și acționar.
Într-un sens larg, o mare parte din reglementarea care privește societățile comerciale pe acțiuni este în fapt destinată să garanteze drepturile acționarilor. Astfel ca actionarii sunt in drept oricand sa solicite societatii comerciale restabilirea legalitatii si in caz de refuz sa apeleze la mijloacele juridice de constrangere puse la dispozitie de lege. Pentru a putea exercita calitatea de actionar este nevoie ca actionarul sa poata dovedi aceasta calitate deoarece drepturile de actionar se exercita numai de persoana inscrisa in titlu sau in registrul actionarilor, in cazul actiunilor emise in forma dematerializata.
2.2. Dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor
2.2.1 Definiție și caractere juridice
Adunarea generală este organul de deliberare și decizie al societății, fiind formată din totalitatea asociaților societății. Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală ca organ al societății numai în cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni și societății cu răspundere limitată. Cu toate acestea, este fără îndoială că și în cazul celorlalte forme juridice de societate deciziile se iau tot în cadrul adunărilor generale ale asociaților.
Adunarea generală a acționarilor este convocată de către administratorii societății, iar în cazul societății pe acțiuni administrată în sistemul dualist, de către directorat. Pe lângă aceste organe ale societății, adunarea generală poate fi convocată și de către asociați în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, în cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, potrivit dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea acționarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel și dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării.
Dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor este prerogativa ocrotită de lege ce decurge din calitatea de acționar în cadrul societății comerciale, prin care î se permite acestuia accesul în spațiul în care se desfășoară ședința adunării generale și prezența la lucrările acesteia pe tot parcursul desfășurării ei.
2.2.2 Competența adunărilor generale
Adunarea generală are pleniturine de competența, fapt ce presupune ca în cadrul acesteia se poat adopta hotărâri referitoare la orice probleme legate de activitatea societății și de funcționarea acesteia, chiar dacă în aceeași materie sunt competente și alte organe ale societății.
Categoriile de adunări generale
Pentru societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, legea reglementează adunarea generală ordinară și adunarea generală extraordinară. Fiecare adunare generală are propriile atribuții stabilite de lege și condiții de cvorum și majoritate specifice.
Adunarea generală ordinară a asociaților
Potrivit dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la închiderea exercițiului financiar.
A.a. Atribuțiile adunării generale ordinare
Legea dispune că adunarea generală ordinară are cel puțin următoarele atribuții:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale și să fixeze dividendul;
b) să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, și cenzorii;
c) în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;
d) să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
e) să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului;
f) să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul de activitate următor;
g) să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății.
B. Adunarea generală extraordinară
Principalele reguli care guvernează adunarea generală extraordinară sunt cuprinse în art. 113-115 din Legea nr. 31/1990. Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre ce privește modificarea societății comerciale.
B.b. Atribuțiile adunării generale extraordinare
Potrivit prevederilor art. 113 din Legea nr. 13/1990, adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
a) schimbarea formei juridice a societății;
b) mutarea sediului societății;
c) schimbarea obiectului de activitate al societății;
d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea societăți fără reprezentanță juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societății;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
h) fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
i) dizolvarea anticipată a societății;
j) conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative;
k) conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
I) conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni;
m) emisiunea de obligațiuni;
n) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
2.2.3 Limitări ale dreptului de participare la adunarea generală
Unul din principalele drepturi pe care le conferă calitatea de asociat este acela de a participa la adunarea generală a asociaților. Asociații participă în mod personal, dar pot fi și reprezentați în cadrul adunărilor generale. Legea interzice însă acționarilor să fie reprezentați în adunările generale de membrii consiliului de administrație, directori, respectiv membrii directoratului.
Cu alte cuvinte, dreptul de a participa la adunarea generală aparține doar persoanelor fizice sau juridice cu capacitate deplină de exercițiu, persoanele care nu au capacitate deplină de exerrcitiu putând fi reprezentate de alți acționari, respectând procedura specială.
În cazul în care asupra acțiunilor sunt constituite garanții reale mobiliare, dreptul de vot aparține după cum urmează: atunci când este vorba despre un drept de uzufruct constituit asupra acțiunilor,uzufructuarul nu va putea să voteze în cadrul adunărilor generale extraordinare, în timp ce nudul proprietar nu va putea vota în cadrul adunărilor generale ordinare.
Dacă in dreptul francez, legea dă posibilitatea statutelor să prevadă un număr minim de acțiuni care dau dreptul de a participa la adunarea generală, in sistemul romanesc, nu este posibil ca dreptul de participare la adunarea generală să fie ingrădit niciunui acțtionar, chiar dacă acesta detine o singura acțiune.
2.2.4 Informarea acționarilor asupra problemelor dezbătute
Societatea comercială este ținută să asigure toate facilitățile și să furnizeze toate informațiile necesare pentru a permite acționarilor să își exercite toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al fiecăruia dintre aceștia.
Obligația de informare asupra problemelor dezbătute în adunarea generală cade în sarcina administratorilor societății și are drept scop garantarea dreptului la informare al acționarilor, reprezentând scopul principal al normelor juridice ce reglementează „publicarea convocatorului în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă raspandire”. Pe lângă informațiile principale comunicate în convocator, acționarii au dreptul de a cunoaște și alte detalii referitoare la ordinea de zi a respectivei adunări generale.
Legea nr. 31/1990, in art 1172 menționează faptul că dreptul la informare asupra ordinii de zi se poate materializă prin furnizarea de copii de pe documentele și materialele ce vizează aspecte înscrise pe ordinea de zi a adunării generale, către acționar, care va suporta costurile multiplicării. Aceste copii vor fi ridicate de către acționar de la sediul firmei cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru desfășurarea adunării generale.
Tot în cadrul articolului sus-menționat sunt stipulate și documentele ce pot fi multiplicate și date spre informare: „situațiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administrație, respectiv raportul directoratului și cel al consiliului de supraveghere, precum și propunerea cu privire la distribuirea de divdende”. Acestor documente li se adaugă, în temeiul art. 184 din aceeași lege, raportul cenzorilor sau al audotorului financiar.
În sprijinul respectării acestui drept la informare asupra problemelor notate pe ordinea de zi a adunării generale, vine și posibilitatea că societatea să dețină o pagină de internet proprie unde să fie publicate atât informațiile din convocator, cât și alte puncte adagate pe ordinea de zi la cererea acționarilor, precum și documentele referitoare la situațiile financiare anuale. Această posibilitate vine spre garantrea liberului acces al acționarilor la inforatiile ce îi sunt necesare.
2.2.5 Dreptul de a cere completarea ordinii de zi
Dreptul de a cere completarea ordinii de zi este un drept subsidiar dreptului de a participa la adunarea generală care, la rândul său, este un drept ce decurge din calitatea de acționar. Dispozițiile art 1171 din Legea nr. 31/1990 afirmând că acest drept de a cere completarea ordinii de zi este unul de sine stătător, fiind independent de exercitarea dreptului de a participa la adunarea generală.
Acest drept se manifestă prin adresarea unor cereri înaintate consiliului de administrație, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării pentru a fi publicate în Monitorul Oficial și comunicate celorlalți acționari. În cazul în care acționarii nu își exercită dreptul în cele 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial, aceștia sunt decăzuți din dreptul de a cere completarea ordinii de zi.
Dacă subiectul acestor cereri este constituit de propuneri de candidaturi, în cerere vor fi furnizate informații referitoare la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională a persoanelor propuse pentru respectivele funcții.
Pe de altă parte, acest drept suferă și anumite limitări care constau în aceea că acționarii pot cere doar completarea ordinii de zi, iar nu simodificarea acesteia, prin eliminarea unor puncte deja existente. O altă limitare este aceea că dreptl de a cere completarea ordinii de zi aparține doar acționarilor care dețin minim 5% din capitalul social.
Legea Societăților, având natură imperativă, nu prevede nicio opțiune consiliului de administrație, acesta fiind, astfel, obligat să de curs fiecărei cereri de completare a ordinii de zi suub sancțiunea nulității absolute a hotărârii adunării generale adoptate cu nesocotirea art. 1171 și art. 117 alin. (3).
Dreptul de completare a ordinii de zi are în vedere trei situații specifice reglementate de Legea nr. 31/1990. Prima situație este prevăzută în art. 117 alin. (7) și este vorba despre completarea ordinii de zi cu propuneri de modificare a actului constitutiv, convocarea trebuie să cuprindă textul integral al propunerilor.
A două situație este chestiunea revocării sau alegerii administratorilor societății care, în conformitate cu art. 1371 alin. (4), nu poate fi cenzurata de administratorii sau directorii societății. Din dispozițiile articolului sus-menționat rezultă că o adunare generală investită cu alegerea administratorilor societății nu se va putea prevala de faptul că nu a fost investită și cu problemă revocării administratorilor în funcție.
Cea de-a treia situație este completarea ordinii de zi cu chestiunea introducerii acțiunii în răspundere împotriva fondatorilor, administratorilor sau directorilor societății și este reglementată de art. 117 din Legea nr. 31/1990 care prevede „Adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar”, ceea ce înseamnă că atribuția inițială de a stabili ordinea de zi a adunării generale va cădea tot în sarcina consiliului de administrație sau directoratului. Articolul 1171 acordă o competență „indirectă” de a include puncte pe ordinea de zi, acționarilor care dețin cel puțin 5% din capitalul social al societății.
2.2.6 Dreptul de a adresa întrebări
Dreptul de a adresa întrebări este un drept recunoscut în patrimoniul acționarilor de art. 1172 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care statuează în mod expres existența acestui drept. Mai exact, acest drept presupune posibilitatea acționarilor de a adresa consiliului de administrație sau directoratului, întrebări în scris referitoare la activitatea societății înaintea datei de desfășurare a adunării generale. Întrebările nu trebuie să fie legate strict de ordinea de zi a adunării generale, iar răspunsul la acestea va fi formulat și dat acționarilor în cadrul adunării.
2.2.7 Sancțiuni
Sancțiunea nerespectării dreptului de a participa la adunarea generală este nulitatea absolută a hotărârii adunării generale adoptate cu nerspectarea dispozițiilor legale în această materie. Astfel, conform art. 243 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, împiedicarea accesului unui acționar la adunarea generală da dreptul oricărei persoane interesate de a cere anularea hotărârii adunării.
2.3 Dreptul de vot
2.3.1 Definitie
Dreptul de a vota în cadrul adunării generale a fost definit in doctrina ca fiind “ prerogativa de care se bucură o persoana, denumită acționar, de a-și exprima opțiunea în privința problemelor analizate în cadrul ședinței adunării generale prin aprobarea sau respingerea chestiunilor supuse dezbaterii ori prin exprimarea abținerii” .
Asadar, votul reprezinta atributul esential al actiunii, al partii sociale sau de interes, fiind un drept fundamental atribuit asociatului o data cu dobandirea calitatii de asociat intr-o societate comerciala, societate in care votul are un rol primordial fiind “mijlocul prin excelenta de adoptare a deciziilor collective … exprimarea unei opinii asupra unei probleme sau a unui priect si a consimtamantului cu privire la decizia ce urmeaza a fi adoptata”.
2.3.2 Natura juridică
Jurisprudența de specialitate a dictat mai multe opinii în ceea ce privește natura juridică a dreptului de vot în cadrul societății comerciale, profesorul francez Dominique Schmidt , spre exemplu, a conturat opinia conform căreia dreptul de vot are “o natură juridică complexă, ce nu poate fi redată printr-o formulă unică”. Plecand de la acest considerent, au fost formulate trei teze ce au aplicabilitate in dreptul societar al zilelor noastre : teza dreptului subiectiv absolut, teza dreptului- functie si teza dreptului mixt, ca fiind o impletire a primelor doua teze.
În cadrul tezei dreptului subiectiv absolut societatea comercială este privită ca un contract ce rezultă în mod neîndoielnic din manifestarea de vointă a acționarilor. Astfel, asociatul în temeiul libertatii contractuale dispune de un drept subiectiv absolut de a vota în cadrul adunărilor generale. Dreptul de vot este “expresia interesului individual al asociatului și reprezintă o prerogativă pe care acesta este liber să o exercite în interesul său exclusiv, cu condiția și în masura în care nu este adusă atingere drepturilor celorlalti acționari”.
A doua teză cu privire la natura juridică a dreptului de vot este cea a dreptului-funcție ce apare spre sfarșitul secolului al XIX-lea. În literatura juridică, dreptul de vot a fost considerat un drept constituțional, întrucât prin vot acționarul contribuie la funcționarea societații, dar si un drept-funcție, deoarece se presupune că acționarul exercită acest drept în interesul societații .
Deși această teorie a beneficiat de succes atât în doctrină cât și în jurisprudență, nu este ferită de critici, iar aceste critici se bazeaza pe aceea ca nu putem vorbi despre aplicarea unui regim juridic precis,pe de o parte, iar pe de altă parte teoria dreptului-funcție tinde la transformarea dreptului de vot în prerogativă colectivă exercitată în vederea satisfacerii intereselor tuturor membrilor societății.
Subordonarea drepturilor și intereselor acționarilor scopului social urmărit este ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca societatea comercială este “ o asociere de persoane, organizată pe baza unor interese comune” , aspectul social rezultand atât din regulile ce guvernează atribuirea sa cât și cele ce guvernează exercitarea sa. Așadar, aceasta teza prezintă drepturile ca fiind funcțiile esentiale ale calității de asociat, acestea trebuind a fi exercitate în concordanță deplina cu scopul social urmărit.
După cum s-a aratat în doctrină, putem completa cele prezentate prin aceea că “dreptul de vot este un drept esențial de natură socială, în absenta căruia acționarul nu iși poate apăra interesele proprii și nu poate exercita dreptul de supraveghere și control a administrației societății”.
Ca urmare a trecerii timpului și a modificării nevoilor societății, teoriei dreptului subiectiv absolut și celei a dreptului-funcție li s-a adăugat o a treia teză și anume teoria dreptului mixt. Această teorie propune o abordare nouă, o îmbinare între cele două teorii existente prin introducerea unei noi noțiuni, aceea a drepturilor mixte.
Dupa cum reiese din cele sustinute de autorii teoriei dreptului mixt, dreptul de vot este “ o prerogativă cât și o funcție, dar în același timp, un drept și o putere” , cu alte cuvinte, această nouă teorie își promune să transmită prerogavita soluționării eventualelor conflicte dintre cele două dimensiuni ale dreptului de vot, colectivă și individuală, în sarcina instanțelor de judecată, în ceea ce privește abuzurile, “fără a se aduce atingere caracterului subiectiv al dreptului de vot al asociatilor”.
Criticile nu au întârziat să apăra nici pe seama acestei din urmă teorii, s-a afirmat că aceasta conduce la o contradicție, o incompatibilitate între drepturile subiective și puterile funcționale, prin aceea că exercitarea liberă a unui drept nu poate fi prevazută cu o finalitate, prin esența sa, dreptul subiectiv reprezantând “o prerogativă lipsită de orice finalitate”.
2.3.3 Natura subiectivă a dreptului de vot
Plecând de la cele prezentate anterior referitor la natura juridică a dreptului de vot, vom continua prin a prezența și opinia contrară susținută în doctrină. Această opinie este fundamentată pe „convingerea că votul nu poate fi înțeles ca un drept-funcție sau ca un drept mixt”.
Conform acestei opinii, intervenția instanțelor în privința legalității hotărârilor adoptate prin vot nu poate fi justificată, această intervenție întorcăndu-se împotriva naturii dreptului de vot. Acestei opinii i-au fost aduse drept argumente următoarele: societatea comercială nu poate fi privită ca fiind exclusiv un contract ce exclude noțiunea de instituție, deoarece reglementarea societății comerciale nu permite înlăturarea niciunuia dintre aceste aspecte, voința asociaților fiind esențială atât la momentul înființării, cât și în organizarea și funcționarea societății comerciale.
Un alt argument adus acestei opinii este acela că „fundamentul dreptului de vot este aportul asociatului la capitalul societății comerciale” , Legea 31/1990 având prevederi speciale în acest sens: art. 101 alin.(1) referitor la societățile pe acțiuni, „orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutv nu s-a prevăzut altfel”.
Un al treilea argument este acela al existenței unor restricții privind exercitarea dreptului de vot, limite impuse prin lege care au scopul de a instaura un echilibru între drepturile asociaților în scopul realizării intereselor colective existente la nivelul societății comerciale.
2.3.4 Principiile atribuirii dreptului de vot
Interpretarea principiilor ce guvernează atribuirea dreptului de vot stă la baza stabilirii naturii juridice a acestui drept. Dreptul de vot, fiind un drept esențialmente subiectiv, este conferit proporțional cu participarea acționarului la capitalul subscris. Din această ipoteză derivă caracterul de principiu atribuit proporționalității votului cu aportul de capital.
2.3.4.1 Principiul proportionalitatii
Principiul proporționalitătii este reglementat de Legea 21/1990- Legea societăților comerciale , art 120, potrivit căruia “ acționarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă, cu excepția prevazută la art. 101 alin. (2)” , principala valență juridică stabilind că ponderea votului unui acționar trebuie să fie în acord cu participarea sa la formarea capitalului social. Cu alte cuvinte, acest articol instituie o “regulă de baza a democrației societare” și anume proporționalitatea numărului de voturi în raport cu numărul de acțiuni deținute.
Analizând acest principiu prin raportare la art. 101 din Legea societăților comerciale, care stabilește că fiecare acțiune dă dreptul la un vot, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, principiul proportionalitătii poate fi interpretat în primul rând ca un principiu al universalitătii dreptului de vot, fiecare titlu conferind cel puțin un vot, iar în al doilea rând, într-un principiu al egalitătii votului, dreptul de vot conferit fiind proporțional cu aportul adus de fiecare acționar la capitalul social.
2.3.4.2 Derogari de la principiul proportionalitatii
Deși este un principiu consacrat și unanim acceptat, principiul proporționalității suportă o serie de excepții care se nasc din lipsă caracterului absolut al acestuia, aceste derogări putând fi legale sau de natură convențională.
A.Clauze de restrângere a numărului de voturi
Legea 31/1990 reglementează posibilitatea introducerii în actul constitutiv a unor clauze de restrângere a numărului de voturi ale acționarilor ce dețin mai mult de o acțiune , “actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune”. Această reglementare își are aplicabilitatea în situația în care o acțiune poate să nu dea dreptul la niciun vot dacă acționarii o hotărăsc. Deși legea face referire la actul constitutiv, măsura limitării drepturilor de vot poate fi luată atât în momentul constituirii societății cât și pe parcursul existenței ei, prin hotărarea acționarilor în adunarea generală. Măsura limitării drepturilor de vot poate fi dispusă atat pentru adunarea ordinară cat și pentru cea extraordinară .
B. Regula o persoană =1 vot
O astfel de regulă instituită prin art. 101 alin. (1) nu este una imperativă, acționarii avand posibilitatea ca prin actul constitutiv sau alte acte adiționale ulterioare să deroge de la ea, fiind “expresie a principiului egalității în drepturi a acționarilor” care trebuie să caracterizeze viața societăților comerciale, în special a celor de capitaluri .
O consecintă directă a egalității în drepturi a acționarilor constă în aceea că, fiecare acțiune, de obicei, dă dreptul la un vot în adunarea generală . Cu toate acestea, numărul de voturi poate fi redus sau majorat .
Prin analiza textului de lege al art. 101 alin. (1), intelegem ca acțiunile dau dreptul la un vot si se observă posibilitatea emiterii de acțiuni cu vot plural. În mod exceptional, legea permite crearea unor acțiuni privilegiate fară drept de vot, în schimbul unor avantaje de natură economică fară a fi suprimat dreptul de vot.
C.Clauza numărului minim de acțiuni
Clauza numărului minim de acțiuni a fost utilizată în dreptul francez anterior reformei și se referă la acea clauză care “subordonează dreptul acționarului de a participa la adunarea generală și implicit dreptul de a vota, dreptul de deținere a unui număr minim de acțiuni”. Lipsa aplicabilității practice a acestei clauze și dificultatea dispozițiilor sale au fost cele care au dus la abrogarea sa, abrogare care a fost primită pozitiv. În dreptul român, o astfel de clauză nu este permisă întrucat se consideră că ar aduce atingere principiului democratic al societăților pe acțiuni, principiului egalității în drepturi, principiului proporționalității sau libertății votului.
D.Votul cumulativ
Metoda votului cumulativ este definită în art. 124 alin. (1) din Regulamentul 1/2006 al C.N.V.M. ca fiind metoda prin care “fiecare acționar are dreptul de a-și atribui voturile cumulate uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație” si reprezintă prerogativa legală acordată acționarilor minoritari în situația alegerii membrilor consiliului de administrație.
Aplicarea votului cumulativ conduce la un calcul matematic după cum urmează, numărul total de voturi al unui acționar se obține în urma înmnulțirii voturilor deținute de catre un acționar ca urmare a participării sale la capitalul social, cu numărul administratorilor ce urmează a fi aleși să formeze consiliul de administrație. Această operațiune poate conferi un număr final de voturi egal cu numărul administratorilor ce urmează a fi ales prin metoda votului cumulativ.
În ceea ce privește opozabilitatea față de acționarii existenți în societate la momentul alegerii administratorilor prin vot cumulativ, modificarea actului constitutiv le va fi opozabilă în momentul publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adunării generale.
Referitor la garantarea dreptului incident acestei metode, exista art. 125 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006, care prevede ca “nicio prevedere a actelor constitutive ale societăților admise la tranzacționare pe o piată reglementată, nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și obține aplicarea metodei votului cumulativ în condițiile Legii nr. 297/2004 și ale prezentului regulament”.
2.3.5 Principiile exercitării dreptului de vot
A. Principiul inseparabilitătii de titlu a dreptului de vot
a ). Principiul identității dintre calitatea de asociat și aceea de titular al dreptului de vot.
Acest principiu a fost consacrat în toate normele societare din statele europene, dar și în Statele Unite ale Americii, prin aceea că recunoaște asociatului calitatea de titular al dreptului de vot, votul său putând fi exercitat în mod direct sau prin mandatar.
Principiul inseparabilitătii de titlu a dreptului de vot include atât identitatea dintre calitatea de asociat și cea de titular al dreptului de vot, cât și interdicția cedării acestui drept independent de titlu.
Votul direct nu impune niciun fel de probleme, acesta fiind exercitat în condițiile legii în materie. Se impune însă menționarea importanței reprezentării în exprimarea votului în adunarea generală, în situația în care acționarilor le este imposibil să ia parte fizic la ședința adunării. Reprezentarea este esențială atâta pentru acționar, întrucât i se conferă posibilitatea de a se implica activ în conducerea societății, cât și pentru societatea însăși, deoarece neasigurarea reprezentării ar putea afecta formacrea cvorumului și a majorității.
În aceste condiții, reprezentarea poate fi legală cu respectarea dispozițiilor art. 125 alin.(2) din Legea nr. 31/1990 în ceea ce privește persoanele fizice sau juridice, sau poate fi convențională, conform art. 125 alin.(1) din aceeași lege.
Votul prin reprezentare poate fi valabil exercitat doar dacă sunt respectate condițiile necesare pentru a primi mandat, condițiile de formă ale procurii au fost îndeplinite și aceasta a fost depusă la sediul societății în termenul legal de 48 de ore înainte de data ținerii adunării, dacă durata mandatului sau limitele acestuia nu au fost depășite.
B). Disocierea excepțională a calității de acționar de aceea de titular al dreptului de vot.
Caracterul individual al votului se estompează odată cu disocierea calității de acționar de aceea de titular al dreptului de vot, în câteva ipoteze.
1.Coproprietatea asupra titlului. Art. 102 alin.(2) din Legea 31/1990 interzice exercitarea dreptului de vot de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate asupra titlurilor, dar prevede recurgerea de către acționari la instituția reprezentării.
2. Uzufructul. Legea 31/1990 face trimitere la situația acțiunilor grevate de uzufruct în art. 124 alin. (1): „Daca acțiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste acțiuni aparține uzufructuarului în adunările generale ordinare și nudului proprietar în adunările generale extraordinare”.
3.Titlurile puse sub sechestru. Atunci când este instituit asupra acțiunilor, sechestrul ridică probleme atât de ordin juridic cât și de ordin economic.Aceste probleme sunt soluționate de art.66 alin.(2), potrivit căruia creditorii unui acționar „pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor”.
Poate fi instituit sechestru asigurător, judiciar sau sechestru pe părți sociale, fiecare dintre acestea având efecte diferite.
4. Procedura insolvenței. Reglementările legale în privința exercițiul dreptului de vot al acționarilor, asociaților sau membrilor persoanei juridice sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Existența unei proceduri speciale derogatorii de la dreptul comun, impune anumite particularități în ceea ce privește exercitarea dreptului de vot. Debitorul pierde dreptul de vot în momentul deschiderii procedurii insolvenței, controlul managementului societatii fiind preluat de catre creditori.
B. Principiul incesibilității
Principiul incesibilității dreptului de vot este reglementat de art. 128 din Legea nr. 31/1990, si reglementează faptul ca dreptul de vot nu poate fi cedat decât odata cu acțiunea.
Dreptul de vot este “inerent calității de acționar, este încorporat în titlu, de care în principiu nu poate fi desprins”.
Cedarea dreptului de vot nu este posibilă în nicio situație, orice act juridic încheiat cu scopul de a încalca această interdicție fiind sancționat cu nulitatea absolută. Conținutul acestui principiu invederează nelegalitatea desprinderii titlului de acțiune în vederea înstrăinării în mod distinct fată de titlu. Pe langă acest fapt, legea prevede că, acționarul nu poate renunța in mod voit la dreptul de vot parțial și temporar, situație care ar echivala cu un abandon și va fi lovită de nulitate.
Acest principiu se completează cu toate celelalte principii ce guvernează raporturile de drept societar, fiind recunoscute atât de către legislațiile europene cât și ale Statelor Unite ale Amercii, legislații care consfințesc proporționalitatea dreptului de vot, egalitatea între asociați și exercitarea liberă a dreptului de vot, cât și indivizibilitatea acțiunii.
Cu toate că legea reglementeză în mod expres ilegalitatea cedării dreptului de vot, în practică au apărut tehnici menite să mascheze această practică. O prima tehnică a fost asimilată unei cedări ilicite a dreptului de vot si o constituie așa-numitele “clauze de stagiu franceze”, acea “stipulație statutară sau extra-statutară, care subordonează accesul acționarilor la adunarea generală cât și posibilitatea acestora în a-și exercita dreptul de vot, cu condiția ca acei acționari să fi deținut acțiunile pe o perioadă anterioară determinată”. O altă practică nelegală de cedare a dreptului de vot o constituie mandatul permanent, practică criticată atât de doctrină cât și de jurisprudență deoarece ar opera o renunțare ale cărei efecte nu pot fi prevazute de autorul ei înca de la început.
2.3. 6 Exprimarea votului în adunarea generală
A. Condiții prealabile
Dreptul de vot este dreptul garantat de calitatea de acționar al unei societăți comerciale, fiind principala prerogativă ce degurge din aceasta. Pentru ca exercitarea acestui drept să fie făcută în condiții normale, trebuie îndeplinite anumite condiții, după cum urmează.
Dreptul de participare: Pentru ca acționarul să își exercite dreptul de vot, trebuie îndeplinite cumulativ condiția participării la adunarea generală, pe de o parte, și conferirea posibilității de informare, pe de altă parte.
Participarea la adunarea generală este dreptul fundamentat pe existența calității de asociat al unei societăți comerciale. Deși Legea 31/1990 sau Codul civil nu consacreaza în mod cert acest drept, jurisprudența și doctrina au definit acest drept ca fiind unul „fundamental, a cărui exercitare constituie premisa aplicării principiului deliberativ în cadrul adunării generale”.
Absența reglementării a determinat jurisprudența și doctrina să afirme că dreptul de participare la adunarea generală înglobează dreptul de a fi convocat la adunarea generală, prezența în cadrul ședinței, dreptul de a fi informat prin ordinea de zi , dreptul de a discuta problemele înscrise în ordinea de zi precum și posibilitatea de a-și exprima votul, toate acestea fiind contribuția adusă de către acționar la formarea voinței sociale.
Cu toate că legea ne lipsește de o reglementare specială a acestui drept, viziunea acesteia este ușor de interpretat, fiind vorba despre un raport parte- întreg, astfel că exercitarea dreptului de vot implică participarea la adunarea generală a asociatului, în timp ce participarea la adunarea generală a asociatului nu presupune neapărat exercitarea dreptului de vot, participarea la adunarea generală nefiind unicul mod de formare a voinței sociale.
Informarea: Posibilitatea de a se informa reprezintă, alături de participarea la adunarea generală, o condiție esențială pentru exercitarea dreptului de vot, fiind un drept în sine și un mijloc ce permite asociaților să își exprime votul în cunoștință de cauză.
Dreptul la informare al acționarilor primește o consacrare generală în cuprinsul art. 1172 din Legea nr. 31/1990. Pe lângă informațiile aflate pe ordinea de zi a convocatorului, potrivit Legii nr. 31/1990, în cadrul societăților de capitaluri acționarii trebuie să beneficieze și de informații suplimentare ca aceștia să își poată exercita dreptul de vot în cunoștință de cauză. Aceste informații suplimentare despre care vorbește textul de lege au în vedere consultarea documentelor și registrelor societății, dreptul de a obține copii ale documentelor și registrelor, publicarea informațiilor pe o pagină de internet și comunicarea directă.
Formalitati prealabile: Dreptul de vot este o prerogativă a calitatii de acționar al unei societăți comerciale, iar înainte de exprimarea efectivă a dreptului de vot trebuie îndeplinite anumite formalități. Aceste formalități sunt impuse prin două aspecte: convocarea la adunarea generală și accesul la ședința adunării generale.
În ceea ce privește convocarea la adunarea generală, rolul acesteia este acela de a informa toți asociații despre desfășurarea unei asemenea adunări generale, fapt ce garantează dreptul fiecăruia de a participa și de a vota în cadrul acesteia.
Organul competent să convoace adunarea generală este stabilit de Legea 31/1990 care îl identifică în mod expres și limitativ, ca regulă inițiativa convocării aparține administratorului unic/ consiliului de administrație, respectiv directoratului.
Datorită faptului că asociații trebuie să ia la cunoștință ordinea de zi și să se informeze cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi, a apărut necesitatea unui „termen de reflecție” și a publicării convocării, necesitate reglementată Legea societăților comerciale, care prevede „Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”. În cuprinsul convocării vor fi menționate data ținerii adunării, precum și ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor ce fac obiectul dezbaterilor respectivei adunări.
Accesul la ședința adunării generale se face prin dovada calității de asociat sau de reprezentant. Verificarea înregistrării corecte în vederea participării la adunarea generală , a numărului de acțiuni deținute sau a îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege, se realizează de către secretarii adunării generale, în conformitate cu art. 129 alin. (5) din Legea 31/1990.
Exercitarea dreptului de vot aferent calității se acționar se realizează prin depunerea acțiunilor la data de referință, în cazul acționarilor cu acțiuni la purtător. Per a contrario, această formalitate nu trebuie îndeplinită în cazul acțiunilor nominative.
B. Exercitarea dreptului de vot in adunarea generala
Modalitati de participare: Odată cu modernizarea dreptului societar, s-a mărit și numărul de modalități prin care acționarul poate lua parte la adunarea generală. Astfel că participarea se poate realiza personal sau prin mandatar. Legea consacrează deasemenea și participarea la vot prin corespondență și alte mijloace moderne de comunicare la distanță.
Art. 122 din Legea 31/1990 conferă societăților închise cu acțiuni nominative posibilitatea ca prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare, să stabilească desfășurarea adunărilor generale prin corespondență.
Mijloacele moderne de participare la vot în adunarea generală au permis substituirea prezenței fizice cu o prezența virtuală, aceste mijloace asigurând caracterul deliberativ al adunării.Odată cu dezvoltarea tehnologiei informaționale, crește și competența utilizării acestor tehnologii, fapt ce va transforma actualele proiecte futuriste în mijloace comune de realizare a adunărilor generale.
Modalități de vot: Votul reprezintă modalitatea prin care voința societății este materializată și totodată, rezultatul dezbaterilor ce au loc în cadrul adunării generale. În ceea ce privește materializarea voinței sociale, art. 130 din Legea nr. 31/1990 stabilește modalitățile în care trebuie să fie exprimat dreptul de vot. Astfel, alin. (1) al art. 130 stabilește ca regulă exercitarea votului în mod deschis, excepția de la această regulă, fiind stipulată în alin. (2) și anume utilizarea votului secret: “votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrație, de conducere și de control ale societății“.
Regula votului deschis este considerată “un efect al prezumției identității intereselor acționarilor cu interesul societății”, in timp ce rațiunea instituirii votului secret este aceea de a înlătura eventuale influențe personale ale membrilor consiliului de administrție/consiliu de supraveghere sau directorat asupra acționarilor, fapt ce ar denatura rezultatul votului.
2.4 Dreptul de informare
2.4.1 Definiție
Calitatea de acționar conferă titularului drepturi speciale în raport cu societatea în care deține acțiuni. Aceste drepturi permit implicarea efectivă a acționarului în activitatea desfășurată de societate, protejându-și astfel investiția făcută. În acest sens, un rol important îl joacă dreptul la informare al acționarilor, care le permite acestora să ia decizii referitoare la societate în deplină cunoștință de cauză.
Dreptul la informare este așadar, un drept personal nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor al fiecărui acționar într-o societate comercială, drept ce rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra gestiunii societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate. Dreptul la informare aparține tuturor acționarilor, indiferent de numărul de acțiuni deținute la societatea emitentă.
Deși s-a afirmat că fiind un drept accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, dreptul la informare poate fi considerat, în același timp, „un complement esențial și indispensabil al dreptului de vot” și totodată, parte integrată din dreptul de control al acționarilor, Legea Societăților Comerciale reglementând situațiile preliminare exerictarii controlului. Pe cale de consecință, dreptul de control și dreptul la informare se bazează pe dorință legiuitorului de a permite acționarilor să contrabalanseze puterea administratorilor și a majorității acționarilor.
Odată parcurse aceste aspecte preliminare privitoare la dreptul la informare, se impune discuția asupra respectării dreptului la informare, drept ce are o relevanță deosebită asupra comportamentului inverstitional al acționarilor, asigurării protecției investiției, a diminuării riscurilor legate de investiție, precum și a ocrotirii celorlaltor drepturi ce decurg din calitatea de acționar. Finalitatea respectării acestui drept o reprezintă reducerea riscului investițional născut în sarcina acționarilor.
2.4.2 Modalități de informare
A. Informarea cu caracter general realizată cu ocazia adunărilor generale
Această modalitate are în vedere dreptul informare exercitat în cadrul adunărilor generale și presupune două aspecte principale referitoare la dreptul de a adresa întrebări consiliului de administrație, pe de o parte, și la însăși convocarea adunării generale, pe de altă parte.
Informarea realizată prin exercitarea dreptului de a adresa întrebări consiliului de administrație își găsește reglementarea în art. 1172 alin (3) din Legea nr. 31/1990 ce instituite un drept general la informare al acționarilor în legătură cu activitatea desfășurată de societate, drept care se poate exercită cu prilejul adunărilor generale. Având în vedere formularea textului, care permite adresarea de întrebări cu privire la activitatea societății, trebuie precizat faptul că întrebările pot viza inclusiv aspecte care nu sunt înscrise pe ordinea de zi.
Titularul dreptului la informare este acționarul privit în mod individual, iar obligația corelativă revine consiliului de administrație sau, după caz, directoratului, în funcție de formă de organizare a societății comerciale. Dreptul se exercită prin adresarea de întrebări în scris, „înaintea datei de desfășurare a adunării generale”.
Răspunsul la întrebările adresate de acționari trebuie să respecte prevederile art. 1442 alin. (5)1 „membrii consiliului de administrație nu vor divulga informațiile confidențiale și secretele comerciale ale societății, la care au acces în calitatea lor de administratori”.
Informarea realizată cu prilejul convocării adunării generale, în conformitate cu art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, are în vedere obligativitatea publicării convocatorului într-un ziar local de largă circulație și în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
Regula în această materie o reprezintă aceea că obligația de a pune la dispoziția acționarilor documentele care vor fi dezbătute în adunările generale nu poate fi impusă conducerii societății, iar excepția de la această regulă se regăsește în art. 1172 alin. (1) ce stabilește documentele care vor fi prezentate cu ocazia adunării generale de bilanț: situațiile financiare anuale, raportul consiliului de administrație, respectiv al directoratului, și consiliul de suprabeghere, propunerea cu privire la distribuirea de dividende.
B. Consultarea situațiilor financiare anuale, a raportului administratorilor, a propunerii de distribuire a dividendelor, precum și a registrelor societății
Situațiile concrete în care acționarii pot consulta anumite documente și registre ale societății comerciale sunt prevăzute de Legea 31/1990.
În ceea ce privește informarea acționarilor cu privire la situațiile financiare anuale, art. 1172 din Legea societăților comerciale prevede că acestea se pun la dispoziția acționarilor la sediul societății, de la data convocării adunării generale, acționarilor putând să le fie eliberate copii ale acestor documente.
Art. 184 din legea 31/1990 prevede dreptul acționarilor de a consulta repoartele cenzorilor/auditorilor financiari în termen de 15 zile de la adunarea generală în cadrul căreia au fost discutate aceste situații financiare anuale.
Obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale consolidate, în termen de 15 zile de la aprobarea acestora, obligație născută în sarcina consiliului de administrație, respectiv directoratului societăților – mamă, și reglementată de art.185 lin. (5), are în vedere consolidarea dreptului la informare al acționarilor.
Dreptul de a consulta registru acționarilor și registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale este avut în vedere de art. 177 din Legea societăților comerciale, prin aceea că impune societăților comerciale pe acțiuni să țină o evidența a evenimentelor esențiale din viață companiei, precum și a elementelor principale care contribuie la existența acesteia.
Societatea comercială pe acțiuni este obligată să țină mai multe registre, după cum urmează:
– Un registru al acționarilor care să arate elementele esențiale de identificare ale acestora, precum și vărsămintele efectuale în contul acțiunilor;
– Un registru al ședințelor și deliberărilor adunării generale;
– Un registru al ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului și consiliului de supraveghere;
– Un registru al deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori sau de auditorii interni în exercitarea mandatului lor;
– Un registru al obligațiunilor, care evidențiază totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate.
C. Informarea acționarilor cu privire la fuziunea sau divizarea societății
Articolul 244 din Legea nr. 31/1990 instituie o obligație imperativă în sarcina organelor de conducere ale societății, administratori, directori, ori membri ai directoratului și ai consiliului de suprevaghere, de a asigura cu cel puțin o lună înainte de adunarea generală extraordinară în care va hotărî asupra fuziunii sau divizării, informarea acționarilor cu privire la toate detaliile.
În acest sens, organele de conducere ale societății care iau parte la fuziune sau divizare sunt ținuți să pună la dispoziția acționarilor proiectul de fuziune/divizare; raportul întocmit de către organele de conducere; situațiile financiare anuale și rapoartele de gestiune pentru ultimele 3 exerciții financiare ale societăților care iau parte la fuziune/divizare, situațiile financiare, întocmite nu mai devreme de prima zi a celei de-a treia luni anterioare datei proiectului de fuziune/divizare, dacă ultimele situații financiare au fost întocmite pentru un exercițiu financiar încheiat cu mai mult de 6 luni înainte de această data; raportul cenzorilor/ auditorilor financiari; raportul care analizează proiectul de fuziune/divizare; precum și evidența contractelor cu valori depășind 10.000 de lei fiecare.
D. Informarea realizată conform prevederilor Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului
Conform Legii 26/1990, registrul comerțului este public, orice persoană putând să solicite copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru, fără a fi ținută să justifice un interes. Informațiile furnizate nu pot să ofere date importante în legătură cu funcționarea societății.
Pentru a facilita dreptul la informare al cetățenilor Uniunii Europene ce desfășoară activitativitati comerciale pe teritoriul României, Legea nr. 441/2006 a modificat și completat Legea nr. 26/1990 prin aceea că a introdus art. 1 alin. (12) prin care dă posibilitatea ca documentele care însoțesc cererile de înregistrare a mențiunilor, precum și a înmatriculării, să fie publicate în Monitorul Oficial atât în limbă maternă cât și în traducere certificată în una din limbile Uniunii Europene. Același articol afirmă faptul că oficiul registrului comerțului are obligația de a asigura accesul la aceste dcumente traduse în respectiva limbă a Uniunii Europene în aceleași condiții că și la acelea în limba română.
2.4.3 Sancțiuni
Deși Legea Societăților nu prevede vreo sancțiune pentru situația în care consiliul de administratie/directoratul, respectiv societatea, nu ofera raspuns sau ofera un raspuns incomplet la intrebarile adresate potrivit dispozitiilor art. 1172 alin (3), Legea nr. 31/1990 stabileste ca nerespecatarea dreptului la informare poate atrage raspunderea penala sau contraventionala a persoanelor in sarcina carora cade obligatia de informare.
Spre exemplu, se consideră infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani , fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al societății de a prezenta cu rea-credinta, in prispectele, rapoartele si comunicarile adresate publicului, date neadevarate asupra constituirii societatii ori asupra conditiior economice ale acesteia sau a ascunde, in tot sau in parte, aceste date.
Având în vedere aceste considerente, putem remarca faptul ca legea sanctioneaza savarsirea cu intentie a acestor fapte, vinovatia fiind un element consitutiv necesar prezent sub forma intentiei directe sau indirecte. Totodata, este de remarcat faptul ca nu se impune producerea de „consecinte juridice” sau a obtinerii „unui folos material injust” asa cum cer dispozitiile referitoare la inselaciune, art. 215, Cod Penal.
Legea nr. 297/2004, in art, 279 alin. (1), priveste drept infractiuni faptele savarsite cu intentie ce incalca regimul informatiilor privilegiate si prevede pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, intrucat aceste infractiuni aduc atingere dreptului la informare al celorlalti actionari.
2.3.4 Dreptul la informare în dreptul comparat
În ceea ce privește dreptul la informare in dreptul comparat, vom sublinia cateva aspecte referitoare la legislatia si practica S.U.A., Japoniei si Marii Britanii.
Astfel, in S.U.A. este reglementat dreptul oricarui actionar de a inspecta registrele societatii si inregistrarile contabile, asupra acestei reglementari, jurisprudenta dezvoltand doua teorii ce argumenteaza dreptul actionarilor de a consulta documentele companiei. Este vorba despre doua teorii fundamentate pe principiul fundamental conform caruia actionarii sunt proprietarii societatii comerciale, prima teorie fiind cea a „mandatului”, iar cea de-a doua „teoria cainelui de paza”.
Prima teorie instituie administratorilor societăților, calitatea de mandatari ai acționarilor, care sunt proprietarii societății, în timp ce a doua teorie susține ca acționarii incredinteaza exercitiul dreptului de proprietate catre administratorii societatii.
Legislația Japoniei confera actionarilor aproximativ aceleasi drepturi pe care le confera si legislatia Romaniei actionarilor, prin aceeea ca orice actionar are dreptul de a consulta bilantul, contul de profit si pierderi, raportarile fiscale, rapoartele de audit, dar doar in timpul orelor de program si la sediul societatii.
Diferenta fata de sistemul roman este aceea ca, in sistemul japonez, actionarii ce detin un anumit numar de actiuni beneficiaza de anumite drepturi suplimentare.
În Marea Britanie, dispozitiile legale recunosc actionarilor dreptul de a se adresa justitiei in cazul unui refuz al managementului de a le pune la dispozitie documentele principale pe care acestia au dreptul sa le consulte.
Dreptul la informare este consacrat in Legea libertatii informatiei, prin care se acorda acces general publicului la informatiile detinute de autoritatile publice.
CAPITOLUL III :
DREPTURI PATRIMONIALE
3.1. Dreptul la dividende
3.1.1 Definiție si natura juridică
Activitatea economică a unei societăți comerciale poate genera pierderi, pe care acționarii le vor suporta numai până la concurența capitalului social subscris sau profit care poate avea trei destinații: poate fi reinvestit, inclus în revervele legale sau extralegale sau poate fi distribuit către acționari. Aceasă lucrare va analiza ce de-a treia ipoteză.
Chiar dacă, de-a lungul timpului, dividendele au fost regelementate in diferite acte normative, cum ar fi Codul comercial (în vechiul sistem de drept) sau Codul fiscal, notiunea de dividend semnifica, in esenta, acelasi lucru.
Astfel, dividendul reprezintă partea din profitul net realizat de către societate, ce se cuvine acționarilor după încheierea exercițiului financiar, în conformitate cu hotărârea adunării generale. Partea din profit distribuită fiecărui acționar va fi corespunzătore cotei de participare a respectivului acționar la capitalul social.
Cu alt cuvinte, dividendul reprezintă o parte din profitul net care vine pentru o acțiune emisă de o societate pe acțiuni care revine fiecărui acționar în raport cu acțiunile pe care le posedă.
Având în vedere această definiție, putem sublinia faptul că dreptul la dividende este un drept subiectiv, personal, întrucât este un atribut al acționarului ce decurge din calitatea să, este un drept relativ, titularul oblicatiei corelative fiind societatea care distribuie dividendele. Este, totodată, un drept de creanță, se înscrie în categoria drepturilor patrimoniale, fiind accesoriu al dreptului de proprietate asupra acțiunilor.
Fundementul juridic al acestui drept este Codul civil care in art. 1492 statuează „împărțirea foloaselor” ca fiind scopul constituirii societătii. Pe de altă parte, și Legea nr. 31/1990 reglementează dividendele, iar din conținutul art. 94 reiese că dividendele sunt egale pentru fiecare acțiune în parte.
3.1.2 Momentul nașterii dreptului la dividende
Dreptul la dividende nu se naște automat în folosul acționarilor, chiar dacă acționarul deține dreptul de proprietate asupra acțiunilor, dreptul de a pretinde dividende ia naștere numai după îndeplinirea a două condiții.
Pentru a se putea distribui dividende, trebuie, în primul rând, ca societatea comercială să fi înregistrat profit la sfârșitul exercițiului financiar. Fiind dependent de profit, iar profitul determinându-se pe baza situațiilor financiare anuale ale societății, rezultă că dreptul la dividend se naște o singură dată pentru fiecare an. De asemenea dividendele nu pot fi aprobate și distribuit anterior închiderii exercițiului financiar pentru care se hotărăște distribuirea de dividende. Acesta condiție este prevăzută în cadrul art. 67 alin. (3) din Legea Societăților Comerciale: „Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii”, iar sancțiunea nerespectări dispozițiilor legale este stabilită de alin. (4) al aceluiași articol: „Dividendele plătite contrar dispozițiilor alin. (2) și (3) se restituie, dacă societatea dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în imprejurările existente, trebuiau să o cunoască”.
Pe de altă parte, numai că urmare a unei hotărâri a adunării generale a acționarilor se naște dreptul de a încasă dividende, în sensul că profitul sau o parte a sa să fie distribuit sub formă de dividende. Cu alte cuvinte, înregistrarea profitului nu este suficientă pentru a da naștere dreptului la dividende, cele două condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.
Chiar dacă există profit, adunarea generală a acționarilor este liberă să decidă ce va face cu acesta, fie va adopta o hotărâre ca profitul să fie distribuit sub formă de dividende către acționari, fie o hotărâre în care să se prevadă o altă destinație profitului.Competentă să hotărască asupra modului de repartizare a profitului este adunarea generală a acționarilor societății comerciale, în condițiile de cvorum și de majoritate.
Dreptul acționarilor întruniți în adunarea generală de a stabili modul de utilizare a profitului este unul „exclusiv și discreționar” deoarece nicio instanță nu poate obliga societatea să adopre o anumită hotărâre și nici nu poate sancționa o hotărâre deja adoptată.
Pe de altă parte, în ceea ce privește determinarea persoanei în patrimoniul căreia se nasc dividendele, având în vedere că dividendele sunt titluri de valoare care circulă, fiind susceptibile ca într-o anumită perioadă de timp să figureze în patrimoniul mai multor proprietari, în timp ce dividendele se distribuie și se plătesc după principiul anualității.
Conform art. 67 alin. (6) din Legea Societăților Comerciale, dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel.
Mult mai importantă pentru lămurirea acestui aspect este dispoziția art.123 alin. (3) Legea nr. 31/1990: „Actionarii îndreptățiți să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzătoare datei de referință”.
3.1.3 Modalități de plată a dividendelor
Ca și cuantum dividendele se distribuie proporțional cu participarea la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, în cazul în care adunarea generală a acționarilor stabilește orice modalitate de distribuire a profitului realizat sub formă de dividende.
Repartizarea dividendelor poate fi realizată prin trei modalități de plată a acestora: plata în numerar, plata prin alocarea de noi acțiuni sau plata dividendelor în natură. Cea mai frecvent întâlnită modalitate de plată este plata în numerar, aceasta constituind și regulă în materie.
Situația plătii dividendelor în numerar nu ridică prea multe probleme, sistemul de atribuire a dividendelor către fiecare acționar fiind foarte simplu și regemelentat de art. 67 din Legea Societăților Comerciale: „Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel”, cu precizarea că este vorba despre o distribuire în numerar a dividendelor.
Cea de-a două modalitate de plată este aceea a alocării de noi acțiuni, situație în care se impune majorarea capitalului social cu valoarea acțiunilor noi. În acest caz ne aflăm în situația punerii în aplicare a instituției juridice a darii în plată. Această concluzie se fundamentează pe ipoteza în care chiar dacă dreptul la dividende ia naștere odată cu adoptarea hotărârii adunării generale(aceasta convendind și asupra modului de plată), dividendele reprezintă o „cota parte din profit”, ceea ce semnifică faptul ca obligația societății față de acționarii săi este de a distribui cota parte din profit sub forma bănească.
Pe de altă parte, ipoteza sus-menționata fiind dăunatoare societății si vădit împotriva intereselor acesteia, în realitate poate opera instituția compensării. Această nouă ipoteză are în vedere compensația între obligația societății de plată a dividendelor și obligația acționarilor de a plăti contravaloarea acțiunilor nou emise.
Acțiunile emise pentru plata dividendelor vor fi din aceeași clasă cu cele la care este atașat dreptul la dividend si vor conferi aceleași drepturi precum cele care au generat dividendetele, atribuirea lor făcându-se proporțional cu numărul acțiunilor vechi deținute de acționari.
Plata în natură este cea de-a treia modalitate de distribuire a dividendelor și se realizează prin alocarea de bunuri și produse evaluabile în bani. Această modalitate de plată este aplicabilă în baza faptului că nu există o dispoziție legală care să interzică platat dividendelor în natură.
Așadar, această modalitate de plată vine în antiteză cu Legea nr. 31/1990 care statuează faptul că dividendele reprezintă „cota-parte din profit”, iar profitul obținut de societate este întotdeauna evaluat în bani.
Deși modalitatea de plată este stabilită de către adunarea generală ordinară, indiferent de aceasta, acționarii care nu sunt de acord să primească plata în natură a dividendelor sunt îndreptățiți să primească echivalentul în bani a dividendului aferent acțiunilor sale. În baza dispozițiilor art. 1100 C.civ. orice acționar care a lipsit sau a votat împotrivă distribuirii în natură a dividentelor în cadrul adunării generale, va putea sa refuze primirea dividendelor în natură.
Termenul maxim în care se vor plăti dividendele nu poate fi mai mare de 6 luni de la data desfășurării adunării generale a acționarilor la care au fost aprobate dividendele. În cazul în care nu se stabilește nicio dată pentru plata dividendelor, atunci dividendele trebuie plătite în maximum 60 de zile de la data la care hotărârea de stabilire a dividendelor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Potrivit Legii Societăților Comerciale, există și un termen în care dividendele trebuie ridicate, astfel că dividendele neridicate se prescriu în termen de trei ani.
3.1.4 Sancțiuni
Legea Societăților stabilește în art. 73 alin. (1) faptul că administratorii societății răspund solidar față de societate pentru existența reală a dividendelor plătite, iar alin. (2) precizează faptul că „actiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societătii”.
Totodată, este sancționată și fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societății, de a încasa sau plăti dividende, sub orice formă, din profituri fictive în lipsa situației financiare sau contrar cu aceasta.
Chiar dacă nerespectarea dreptului la dividende al acționarilor prin neplata acestora de către conducerea societății, nu atrage nicio sancțiune penală sau contravențională, societatea este datoare a despăgubi pe acționari la nivelul dobânzii legale aferente perioadei pentru care s-a întârziat cu plata, iar dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor s-a stabilit un alt nivel al doânzii, se va aplica acela pentru a se determina despăgubirea datorată pentru întârzierea la plata dividendelor.
Răspunderea penală a conducerii societății este atrasă în situația în care furnizeaza acționarilor,cu rea-credință situații financiare sau date economice neconcordante cu realitatea. Cu alte cuvinte, ne aflăm în cazul unei fapte penale și în situația în care conducerea societății ascunde înregistrarea unui profit la sfârșitul exercițiului financiar.
3.1.5 Valorificarea în justiție a dreptului la dividende
Hotărârile adunării generale adoptate în limitele legii sau ale actului constitutiv obligă atât societatea cât și actionariil. Hotărârile luate cu nerespectarea dispozițiilor legale sau a actului constitutiv, sunt susceptibile a fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publucatii în Motitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Au dreptul de a ataca aceste hotărâri acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau cei care au votat contrar hotărârii adoptate.
În cazul în care obiectul acțiunii în justiție este dreptul la dividende, hotărârea adunării generale poate fi lipsită de efecte numai prin acordul acționarilor, „exprimat cu majoritatea cerută de lege pentru a se lua o hotărâre a adunării generale ordinare a acționarilor”.
În situația societăților listate, sancțiunea nerespectării dreptului la dividende este recunoașterea caracterului executoriu al hotărârii adunării generale de stabilire a dividendelor, care poate fi cerută în termenul de prescripție de trei ani. Termenul de trei ani este același și în situația societăților închise.
În ceea ce privește momentul în care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune, ca regulă, acesta este momentul la care acționarul putea să încaseze efectiv dividendele cuvenite. Articolul 67 alin. (2) din legea Societăților Comerciale stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ca fiind prima zi după expirarea termenului stabilit de adunarea generală pentru plata dividendelor. Per a contrario, în lipsa unui asemenea termen sau în cazul în care s-a stabilit un termen mai mare de 6 luni, termenul de prescripție începe să curgă în a doua zi după expirarea celor 6 luni (termen maxim de plată a dividendelor).
Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu trebuie condundat cu momentul dobândirii dreptului la dividende, în momentul de față existând două momente diferite, unul al nașterii dreptului subiectiv la dividende reprezentat de data adunării generale care a stabilit dividendele, și unul de la care începe să curgă prescripția extinctiva reprezentat de data fixată de art. 67 alin. (2).
3.2. Dreptul preferențial de subscripție
3.2.1 Definiție și caractere
Dreptul de preferință constă în posibilitatea conferită acționarilor societății comerciale pe acțiuni de a subscrie înaintea oricăror altor persoane acțiunile ce ar fi emise de către societate în cadrul unei majorări de capital.
Așadar, dreptul de preferință este un drept subiectiv, relativ, patrimonial, de creanță, accesoriu al dreptului de proprietate asupra acțiunilor, fiind afectat de o dublă condiție: efectuarea unei majorări de capital, pe de o parte și existența dreptului de propeitate asupra acțiunilor emitentului la o anumită dată, pe de altă parte.
Dreptul de preferință se exercită independent de natura aporturilor care ar urma să fie subscrise. Astfel, chiar dacă există interesul unei majorări a capitalului social corespunzător unui aport în natură, trebuie acceptat ca acționarii trebuie să poată să-și exercite dreptul de preferință.
3.2.2 Titularii dreptului de preferință
Își pot exercita acest drept toți acționarii unei societăți comerciale înregistrați la o anumită data calendaristică in registrul acționarilor societății.
Dreptul de preferință se exercită proporțional raportat la numărul de acțiuni pe care fiecare acționar îl deține. Aplicarea corectă a dispozițiilor privind dreptul de preferință impune determinarea corectă a acționarilor cărora li se aplică hotărârea de majorarea a capitalului social, așa încât fiecare acțiune veche conferă un drept preferențial de subscripție pentru o acțiune nouă.
În ce privește societățile comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, există obligația că hotărârea adunării generale acționarilor care procedează la majorarea capitalului social să cuprindă și determinarea datei raportat la care se determină acționarii față de care hotărârea produce efecte. În consecință acționarii care sunt înregistrați în această calitate la data specificată în hotărâre pot exercita dreptul de preferință și îl pot exercita proporțional cu acțiunile pe care le dețineau la data specificată în hotărâre.
Astfel că, în ipoteza în care acționarul va dobândi acțiuni ulterior acestei date, acțiunile dobândite uilterior nu vor intra în calculul pentru stabilirea proporției în care va putea subscrie acțiunile nou emise. Per a contrario, dacă acționarul va înstrăina o parte din acțiunile sale după data stabilită prin hotărârea de majorare de capital, acel acționar va beneficia de dreptul de a subscrie acțiunile nou emise proporțional cu acțiunile pe care le avea la data stabilită de adunarea generală ca fiind data raportat la care se stabilește cine va putea exercita drepul. În cazul societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată lipsa unei dispoziții privind data în funcție de care se determină acționarii care vor beneficia de dreptul de preferință conduce la nulitatea hotărârii.
În cazul celorlalte societăți, nu este prevăzută o astfel de obligație, dar este recomandabil a se urmă modelul societailor ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată. În lipsa oricăror dispoziții, acționarii înscriși în registrul acționarilor la data de referință trebuie considerați a fi acționarii care beneficiază de dreptul de preferința, numărul acțiunilor luate în calcul pentru stabilirea proporției în care se participă la exercitarea dreptului de preferință făcându-se raportat la numărul de acțiuni deținute la data de referință.
Data de referință, conform art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este data stabilită de Consiliul de administrație/ administrator/ directorat, data în funcție de care sunt invitați acționarii să ia parte la adunarea generală și în funcție de care sunt stabiliți acționarii care pot vota în adunarea generală a acționarilor.
Dreptul de preferință se exercită, așa cum specifică art. 216 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale, într-un termen stabilit de adunarea generală, termen care nu trebuie să fie mai mic de 30 de zile de la data la care hotărârea de majorare a capitalului social a fost publicată în Monitorul Oficial. Dacă adunarea generală a acționarilor nu prevede nici un termen în care să fie exercitat dreptul de preferință sau termenul prevăzut este mai mic decât termenul minim arătat mai sus sancțiunea este aceea a anulării hotărârii adunării generale prin care s-a aprobat majorarea de capital.
O altă limitare în timp(în care poate fi stabilită data de referință) este data de legea de drept comun, această fiind de 60 de zile anterioare datei în care va avea loc adunarea generală pentru prima oară.
Sancțiunea pentru nerespactarea prevederilor referitoare la dreptul preferențial de subscripție este cuprinsă în art. 216 alin. (3) „Orice majorare a capitalului social efectuată cu incălcarea prezentului articol este anulabilă.”
3.2.3 Emiterea de obligațiuni convertibile în acțiuni și exercitarea dreptului de preferință în acest caz
Articolul 2161 prevede faptul că acționarii au un drept de preferință și atunci când societatea emite obligațiuni convertibile în acțiuni. Dispozițiile art. 216 se aplica în mod corespunzător.
Obligațiunile sunt fracțiuni ale unui împrumut contractat de emitent care au natura juridică a titlurilor de credit, emise de o entitate în schimbul sumelor de bani împrumutate.
Totodată, s-a susținut faptul că obligațiunile sunt titluri de credit, emise pe o perioadă mai mare de timp, care conferă titularilor drepturi de creanță egale, corespunzătoare valorii nominale a obligațiunilor.
Cu alte cuvinte, obligațiunile dau naștere la drepturi de creanță întrucât, în schimbul unor sume de bani investitorul dobândește titluri de credit de la emitent (o societate comercială sau o entitate statală) pentru o anumită perioadă de timp specificată în constractul de împrumut.
Pe de altă parte, obligațiunile convertibile sunt acele obligațiuni care pot și transformate în acțiuni „in temeiul unei opțiuni de conversie acordată de emitent obligatarului”. Obligațiunile convertibile dau posibilitatea proprietarului de a opta între calitatea de obligatar și cea de acționar al societății care a emis obligațiunile, cele două calități neputând fi deținute în mod simultan în baza acelorași titluri.
Potrivit art. 2161 „acționarii au un drept de preferintă și atunci când societatea emite obligațiuni convertibile în actiuni” raportat la art. 216 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale, dreptul de preferință va fi exercitat în baza hotărârii adunării generale și în interioru termenului stabilit de aceasta, dacă actul constitutiv nu prevede un alt termen, „în toate situațiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferință nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administrație/directoratului, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”
Asupra obligațiunilor convertibile în acțiuni, Drectiva nr. 77/91 a Comunităților Economice Europene, instituie un drept de preempțiune în patrimoniul acționarilor existenți în registrul acționarilor societății emitente la data de referintă respectiv la data înregistrarii. În ceea ce privește acționarii societăților listate, dreptul de subscriere al obligațiunilor va aparține acelora care dețin drepturi de preferință la data de înregistrare, condiția fiind să nu le fi înstrăinat „pe perioada de tranzacționare a acestora”.
2.3.3 Ridicarea sau limitarea dreptului de preferință și exercitarea dreptului de preferință în cazul majorării de capital
Legea instituie sancțiunea nulității relative pentru situația majorării capitalului social fără respectarea dreptului de preferință al acționarilor existenți, astfel că majorarea de capital trebuie să se realizeze în două etape: într-o prima fază se adoptă o hotărâre privind intenția de majorare de capital social specificându-se acțiunile ce sunt oferite spre subscriere, apoi, după epuizarea termenului pentru exercitarea dreptului de preferință, și a altor termene stabilite în decizia inițială în folosul terților, se va hotărî asupra majorării capitalului social corespunzător acțiunilor care au fost efectiv subscrise.
Hotărârile prin care se dispune asupra majorării pot fi adoptate de adunarea generală extraordinară, fie, în cazul în care consiliul de administrație a primit împuterniciri în acest sens de la adunarea generală, hotărârile pot fi adoptate de către acesta, în baza art. 114 din Legea nr. 31/1990. Conform art 2201, consiliul de administrație/directoratul poate fi împuternicit el însuși să decidă asupra limitării dreptului de preferință printr-o hotarare a adunării generale a acționarilor cu aceeași condiție de cvorum de trei pătrimi din totalul drepturilor de vot.
Dreptul de preferință poate fi limitat în anumite condiții. Hotărârea aparține adunării generale a acționarilor, în baza unui raport scris al consiliului de administrație prin care se motivează de ce ar fi necesară eliminarea sau limitarea dreptului de preferință. Interesul societății pentru un anume activ sau asocierea în afacere cu un comerciant cu reputație recunoscută în piață releventa poate fi un motiv pentru eliminarea sau limitarea dreptului de preferință. O astfel de hotărâre se poate adoptă în condiții speciale de cvorum și anume doar în prezența a acționarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social.
Conform art.219 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale, dacă majorarea de capital propusă nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat în cuantumul. Cu alte cuvinte, hotărârea prin care se dispune asupra inițierii operațiunii de majorare de capital trebuie prevăzut expres intenția acționarilor de a proceda la majorare chiar dacă nu vor fi subscrise toate acțiunile oferite spre subscriere. Altfel, se poate interpreta că majorarea de capital nu va opera deloc.
Pe de altă parte, dispoziția din art 216 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale dispune că acțiunile rămase nesubscrise după expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferință vor putea fi oferite spre subscriere publicului.
3.2.4 Tranzacționarea drepturilor de preferință
Exercitarea efectivă a dreptului de preferință se realizează prin tranzacționarea acestora, în baza unor reguli generale care guvuerneaza această situație.
Decizia de tranzacționare a drepturilor de preferință se va lua în cadrul adunării generale extraordinare în care se decide majorarea capitalului social, situație în care societatea emitentă trebuie să întocmească un document de prezentare care trebuie să conțină atât informații referitoare la acțiuni cât și informații referitoare la situația emitentului, pe care îl va trimite operatorului de piață cu scopul de a-l publica pe site-ul său.
În acest sens sunt aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (6), (7), (8) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 pentru hotărârea AGEA:
(6) Hotărârea AGEA de majorare a capitalului social precizează inclusiv numărul drepturilor de preferință necesare pentru achiziționarea unei acțiuni noi, prețul de subscriere de acțiuni noi pe baza drepturilor de preferință și perioada în care va avea loc subscrierea, prețul la care se oferă public acțiunile noi ulterior subscrierii în baza drepturilor de preferință, dacă este cazul.
(7)În cazul în care AGEA adoptă și hotărârea privind tranzacționarea drepturilor de preferință emitentul întocmește un document de prezentare în vederea tranzacționării drepturilor de preferință.
(8) Conținutul minim al documentului de prezentare include cel puțin informațiile prevăzute la alin.(6), precum și următoarele:
a) informații esențiale cuprinse în cele mai recente raportări financiare ale emitentului;
b) informații sintetice privind strategia pe termen mediu de dezvoltare a societății;
c) valoarea totală precum și numărul de acțiuni care se intenționează a fi emise;
d) destinația sumelor aferente majorării capitalului social;
e) modalitatea de gestionare a acțiunilor rămase nesubscrise, ca urmare a exercitării drepturilor de preferință (oferirea spre subscriere către public sau anulare).
În cazul în care hotărârea de tranzacționare a dreptului de preferință este adoptată de consiliul de administrație căruia i s-a delegat competența în acest sens, hotărarea de majorare a capitalului social precizează numărul drepturilor de preferintă necesare pentru achiziționarea unei acțiuni noi, prețul de subscriere de acțiuni noi pe baza drepturilor de preferintă și perioada în care va avea loc subscrierea, prețul la care se oferă public acțiunile noi ulterior subscrierii în baza drepturilor de preferintă, dacă este cazul.
Regulamentul nr. 16 al B.V.B. stipulează acționarii îndreptățiți să subscrie în cadrul majorării de capital și prevede în art. 9 alin. (2) și (3) faptul că la încheierea perioadei de tranzacționare a drepturilor de preferință, Depozitarul Central va întocmi o lista finală a deținătorilor drepturilor de preferință pe baza situației existențe în ultima zi de decontare a tranzacțiilor cu drepturi de preferința, lista care va fi trimisă către emitant pentru a efectua subscrierile de acțiuni noi în baza drepturilor de preferință, deținătorii dreptului de preferință înscriși pe lista finală fiind acționarii care vor avea drept de subscripție în cadrul majorării capitalului social.Numărul de acțiuni noi cuvenite ca urmare a exercitării drepturilor de preferință va fi stabilit, conform art 130 alin. (6) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, prin hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor care decide majorarea capitalului social.
3.3. Dreptul asupra unei cote transmise la capitalul social în situația de lichidare a societății.
3.3.1 Definiție si caractere juridice
Asa cum actionarul are obligatia „de a aduce in societate o valoare patrimoniala”, există și obligația corelativă a societății lichidate de a distribui bunuri sau drepturi ce au aparținut societății în cazul în care activul acesteia este superior pasivului.
În cazul lichidării societătii, bunurile rămase după satisfacerea creanțelor se repartizează între acționarii acesteia,proporțional numărului și valorii acțiunilor deținute. Asemenea repartizării dividendelor, detinătorii de acțiuni preferențiale obțin cotă din bunuri înaintea detinătorilor de acțiuni ordinare.
3.3.2 Lichidarea societății comerciale
Lichidarea societății comerciale reprezintă totalitatea operațiunilor ce au drept finalitate încheierea de operațiuni comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor acesteia și împărțirea activului net între asociați.
Lichidarea societății comerciale are în vedere interesul asociaților și interesul creditorilor sociali deopotrivă. Lichidarea societății comerciale poate fi cerută de către asociații constituiți în adunarea generală a asociaților, care vor numii lichidatorii și le stabilesc puterile.
În faza lichidării societății comerciale, obiectul și scopul societății comerciale se modifică potrivit scopului lichidării, administratorii societății vor fi înlocuiți cu lichidatorii, cărora le va fi predată gestiunea societății.
Activitatea societății se întemeiază pe realizarea operațiunilor comerciale aflate în curs în momentul dizolvării, iar scopul societății nu îl mai constituie realizarea beneficiilor și împărțirea lor între asociați, ci finalitatea lichidării.
Lichidarea poate fi voluntară, fiind o operațiune declanșată la inițiativa acționarilor precedată de dizolvare sau forțată, caz în care lichidarea debutează cu procedura falimentului.
În materia lichidării voluntare sunt incidente trei cazuri de dizolvare: dizolvare de drept, dizolvare hotărâtă de adunarea generală și dizolvarea dispusă prin hotărâre judecătorească. În ceea ce privește lichidarea forțată, aceasta are caracter de executare silită deoarece prin acest proces se urmărește acoperirea pasivului social prin vânzarea activelor sociale.
Lichidarea societății comerciale este guvernată de anumite principii:
Lichidarea activului si a pasivului social precum si repartizarea activului net se realizeaza numai de catre lichidatorii numiti de adunarea generala in acest scop. Cu alte cuvinte, aceasta atributie nu poate intra in sarcina instantei judecatoresti investite cu cererea de lichidare.
Personalitatea juridica a societatii comerciale ce urmeaza a fi lichidata continua limitat numai pana la efectuarea ultimului act de lichidare. Asadar, societatea isi pastreaza personalitatea juridica numai in scopul satisfacerii nevoilor lichidarii. Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia [art. 233 alin. (4)].
Afacerile aflate in desfasurare vor fi continuate si se vor initia afaceri noi in scopul satisfacerii nevoilor lichidarii. Acest principiu reiese din dispozitiile art. 233 alin. (2) din Legea Societatilor Comerciale care prevede ca din momentul dizolvarii, directorii, administratorii sau directoratul nu mai pot intreprinde operatiuni noi, fiind raspunzatori personal si solidar in caz contrar.
Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă, această chestiune fiind clarificată de Legea nr. 31/1990, care în art. 233 prevede că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Asadar, lichidarea societății ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie, și nu facultativă. în mod excepțional, în condițiile art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.
Lichidarea se desfasoara in interesul actionarilor, lichidarea societății comerciale poate fi cerută numai de către acționari, cu excluderea creditorilor societății. Totodata, acționarii sunt în drept să numească pe lichidatori și să le stabilească puterile. Legea permite astfel, asociaților să stabilească prin actul constitutiv condițiile lichidării societății.
3.3.3 Drepturile acționarilor societății aflate în lichidare
Legea Societăților recunoaște în patrimoniul acționarilor societății aflate în lichidare un drept general de informare, precum și o serie de drepturi speciale în cadrul procedurii lichidării forțate.
Dreptul la informare este tratat de Legea nr. 31/1990 atât în ipoteză lichidării voluntare precum și în cea a lichidării forțate. Astfel, în ceea ce privește lichidarea voluntară, dreptul la informare al acționarilor există atâta timp cât societatea își continuă personalitatea juridică și îi subzista toate obligațiile de informare ale societăților comerciale în general.
Referitor la lichidarea forțată, în cazul declansării procedurii insolvenței și în măsură în care sunt convocate adunări generale ale acționarilor de către administratorul judiciar sau cel special, informarea acționarilor se va face prin intermediul întrebărilor adresate acestor administratori.
În ceea ce privește drepturile speciale specifice situației lichidării forțate, acestea au în vedere desemnarea reprezentantului acționarilor, exercitarea drepturilor prin reprezentantul desemnat precum planul de reorganizare al societății.
Desemnarea reprezentantului acționarilor se va face în cadrul adunării generale a acționarilor, pe cheltuiala lor și potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, în persoană administratorului special. Adunarea generală va fi convocată în maximum 20 de zile de la deschiderea procedurii lichidării, în vederea desemnării administratorului special, persoană fizică sau juridică, care va reprezenta interesele societății și ale acționarilor în cadrul acestei proceduri.
Exercitarea drepturilor acționarilor se va face prin reprezentantul legal desemnat, în persoana administratorului special care va îndeplini anumite atribuții:
Reprezinta interesul debitorului de a propune un plan de reorganizare in vederea evitarii falimentului;
Participa la judecarea actiunilor referitoare la anularea actelor debitorilor intocmite in ultimii trei ani, in frauda creditorilor si a actiunilor pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate;
Propune planul de reorganizare;
Administreaza activitatea debitorului dupa confirmarea planului;
Formuleaza contestatii in cadrul procedurii insolventei;
Participa la inventarul efectuat dupa intrarea in faliment;
Primeste notificarea incheierii procedurii.
Acționarii societății debitoare pot propune, în cadrul adunării generale, un plan de reorganizare în termen de 30 de zile de la afișarea tabloului definitiv al creanțelor, plan ce poate viză restructurarea activității debitorului, lichidarea unor bunuri din patrimoniul acesteia sau o combinație a celor două variante de reorganizare.
Planul va fi votat de către creditori, acționarii neavând acest drept, iar odată confirmat planul de reorganizare împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.
Pe parcursul reorganizării societății, conducerea va fi preluată de administratorul special sub strictă supraveghere a administratorului special, acționarii neavând dreptul de a interveni în conducerea activității sau în administrarea averii debitorului, dacă planul de reorganizare sau legea nu prevăd altfel.
3.3.4 Valorificarea drepturilor acționarilor asupra patrimoniului societății aflate în lichidare
Împarțirea activului net rezultat în urma lichidării intre acționarii societății se va realiza cu respectarea unor reguli generale. Astfel, guvernează această împarțire regulile conform cărora:
Dreptul acționarilor asupra unei părți din patrimoniul societății se naște doar în cazul în care activul social este mai mare decât pasivul social. Din activul net al societății vor fi plătiți creditorii societății cu prioritate, iar mai apoi acționarii, conform prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990/
Repartizarea activului net către acționari se face pe baza situației financiare finale. Așadar, bilanțul final de lichidare stă la baza repartizării activului net și constata rezultatele lichidării, indicând partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului net al societății. Activul net, stabilit în condițiile legii, reprezintă izvorul drepturilor acționarilor.
Unul dintre elementele specifice societătii comerciale îl constituie realizarea și impărtirea profitului. Finalitatea infiintării oricărei societăti comerciale este aceea de a realiza profit din comerțul pe care-l exercită și de a-l impărti între asociați. Așa cum împărțirea profitului reprezintă scopul fiecărui acționar în cadrul societății, în situația lichidării acesteia, scopul final al fiecărui acționar îl reprezintă împărțirea activului net rezultat din bilanțul final de lichidare.
Dreptul acționarilor la o cotă parte din patrimoniul societății este condiționat de existența unui activ net după lichidarea pasivului social. Astfel, partea cuvenită fiecărui acționar va reprezenta cuantumul între rambursarea valorii aporturilor și repartizarea profiturilor nete.
În cadrul societăților pe acțiuni repartizarea se face pentru fiecare acțiune prin împărțirea sumei totale a activului net la numărul de acțiuni, procedura fiind aceeași cu cea de la stabilirea dividendelor. Cu alte cuvinte, dacă fiecare acțiune da dreptul la dividend, fiecare acțiune conferă și dreptul la o cotă parte din activul net, repartizarea făcându-se proporțional cu participarea la capitalul social, în ambele situații.
Acționarii au la dispoziție căi de atac împotriva bilanțului final, în condițiile legii, prin aceea că pot face opoziție acestuia, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, în condițiile art. 62 din Legea Societăților Comerciale. Obiectul opoziției oate fi reprezentat de aplicarea dispozițiilor procedurale legale în desfășurarea lichidării, modul concret în care a fost lichidat activul social sau propunerea de repartizare a activului net rămas în urma lichidării pasivului social.
3.4. Dreptul de a retragere și dreptul la un preț legal
Așa cum am mai precizat, acțiunile reprezintă fracțiuni din capitalul social al unei societăti pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni care dau dreptul de a participa la beneficii sau pierderi proporțional cu cotă detinută.
Art. 98 alin. (1) din Legea Societăților Comerciale prevede faptul că „dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor.
Acțiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice „inter vivos" (vânzare, donație), cât și prin acte juridice „mortis cauza” (testament). Prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor.
3.4.1 Dreptul de a înstrăina actiunile
Transmiterea acțiunilor este supusă unor restricții prevăzute de lege sau stabilite de către acționari prin actul constitutiv. Astfel, societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni decât în situațiile expres prevăzute de lege. În anumite situații limitativ prevăzute de lege, societatea emitentă este obligată să răscumpere acțiunile acelor acționari care își exercită dreptul de retragere din societate și, implicit, dreptul de a primi un preț legal pentru titlurile emitentului.
Dreptul de a înstrăina acțiunile este o prerogativă recunoscută acționarilor unei societăți de a înstrăina acțiunile emitentului acestora, la un preț stabilit de lege. Existența acestui drept poate da naștere unei obligații corelative în sarcina societății comerciale, de a răscumpăra propriile acțiuni. Existența obligației de răscumpărare se întemeiază pe dispariția lui affectio societatis în cazul acționarilor care solicită retragerea din societate.
Astfel, dispozițiile art. 134 alin. (1) din Legea nr.31/1990 precizeaza faptul ca „acționarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate și de a solicita cumpărarea acțiunilor lor de către societate” si reglementează cazurile excepționale în care societatea emitentă este obligată la răscumpărarea propriilor acțiuni:
a) schimbarea obiectului principal de activitate;
b) mutarea sediului societății în străinătate;
c) schimbarea formei societății;
d) fuziunea sau divizarea societății.
3.4.2 Condițiile exercitării reptului de retragere
Potrivit dispozițiilor Legii Societatilor Comerciale, condițiile în care este antrenată obligația societății de răscumpărare a propriilor acțiuni sunt următoarele:
a) adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor având drept obiect fie mutarea sediului societății în străinătate, fie schimbarea obiectului principal de activitate, fie schimbarea formei societății, fie fuziunea sau divizarea societății;
b) exprimarea unui vot împotriva acestei hotărâri a adunării generale de către acționarul care solicită retragerea;
c) depunerea la sediul societății a unei declarații scrise privind retragerea din societate;
d) exercitarea dreptului de retragere în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adunarii generale extraordinare a actionarilor, privind mutarea sediului în străinătate, schimbarea obiectului principal de activitate sau a formei societății, respectiv de la data adoptării hotărârii privind fuziunea sau divizarea.
Cu alte cuvinte, acționarii care doresc să-și înstrăineze acțiunile către societate în temeiul art. 134, trebuie să depună declarația scrisă de retragere în termen de 30 de zile,termenul fiind unul de decădere, întrucât după expirarea sa se stinge însuși dreptul subiectiv și nu doar dreptul la acțiune. Deasemenea, acționarii vor depune la sediul societății, alături de declarația scrisă de retragere, acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar eliberate potrivit art. 97, în cazul în care societatea nu a emis acțiuni în formă materială.
3.4.3 Fondurile din care se realizează răscumpărarea acțiunilor proprii
Conform art. 1031 alin. (1) lit.d) din Legea nr.31/1990, răscumpărarea se poate face „numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale”.
Conform art.183 din Legea nr.31/1990, rezervele legale trebuie menținute la nivelul de 20% din capitalul social,iar dacă fondul de rezervă, s-a micșorat din orice cauză, după constituire, va fi completat până la atingerea acestei limite minime.
Excepție de la obligația de răscumpărare face cazul în care societatea nu a înregistrat profit și astfel nu va fi îndreptățită să desfășoare operațiunea de răscumpărare a propriilor acțiuni, indiferent dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții, chiar și cu autorizarea dată de către adunarea generală extraordinară.
3.4.4 Dreptul la un preț legal
Dreptul la un preț legal al acționarului care solicită retragerea din societate în condițiile legii, se naște din momentul în care acesta depune la societate declarația de retragere, conform art. 134 alin. (3). Acționarul care exercită dreptul la un preț legal trebuie să înstrăineze toate acțiunile emitentului, neputând să efectueze o vânzare parțială și să‑și păstreze astfel, calitatea de acționar.
Prețul legal sau prețul de retragere va fi determinat ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a acel puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în vigoare la data evaluării, prețul acțiunilor fiind stabilit de către un expert autorizat independent care va fi „numit de judecătorul delegat” în conformitate cu dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 31/1990, la cererea consiliului de administrație. Judecătorul delegat va numi unul sau mai mulți experți din lista experților autorizați, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii formulate de către consiliul de administrație. Costurile acestei evaluări vor fi suportate de către societate, conform art. 134 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
Condițiile referitoare la prețul de răscumpărare sunt conținute în art. 1031 din Legea nr.31/1990 și în Regulamentul CE nr.2273/2003. Astfel, art. 1031 din Legea nr.31/1990, prevede ca hotărârea adunării generale extraordinare să stabilească numărul maxim de acțiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizația și care nu poate depăși „18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”, și, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă și maximă.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul CE nr. 2273/2003, la efectuarea operațiunilor în cadrul unui program de răscumpărare, emitentul nu poate să cumpere acțiuni la un preț mai mare decât cel al ultimei operațiuni sau al ofertei independente actuale celei mai ridicate pe piața unde se efectuează achiziția. Considerat preț de referință, este cel al pieței reglementate a statului membru în care are loc achiziția, dacă această piață nu este reglementată.
Prețul de cumpărare al actiunilor nu poate fi mai mare decât prețul ultimei tranzacții independente anterioare sau, dacă prețul este mai mare, al ofertei independente actuale celei mai ridicate, și în cazul în care emitentul achiziționează acțiuni proprii cu ajutorul instrumentelor financiare derivate.
3.4.5 Subscrierea acțiunilor de către o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul societății emitente
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, a introdus o interdicție de a subscrie acțiunile unei societăți și pentru persoana interpusă care acționează în contul acelei societăți. Astfel, art. 103 alin. (2) din aceasta lege prevede „dacă acțiunile unei societăți sunt subscrise de o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acțiunile pentru sine, în nume propriu, fiind obligat să achite contravaloarea acestora”. Persoana la care se referă articolul mentionat poate să fie deopotrivă o persoană fizică, ori o persoană juridică.
Pe de altă parte, art. 1031 al Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, prevede faptul ca unei societăți i se permite să dobândească propriile acțiuni prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar pe seama societății în cauză, numai cu respectarea următoarelor condiții:
a) autorizarea dobândirii propriilor acțiuni este acordată de către adunarea generală extraordinară a acționarilor, care va stabili condițiile acestei dobândiri, în special numărul maxim de acțiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizația și care nu poate depăși 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă și maximă;
b) valoarea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăși 10% din capitalul social subscris;
c) tranzacția poate avea ca obiect doar acțiuni integral liberate;
d) plata acțiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale.
Totodată, articolul 1031 statuează posibilitatea ca acțiunile proprii să fie dobândite pentru a fi distribuite angajaților societății, iar în această situație acțiunile astfel dobândite trebuie distribuite în termenul fix de 12 luni de la data dobândirii.
Art. 1031 nu se aplică acțiunilor dobândite ca urmare a unei decizii a adunării generale de reducere a capitalului social; acțiunilor dobândite ca urmare a unui transfer cu titlu universal; acțiunilor integral liberate, dobândite prin efectul unei hotărâri judecătorești, într-o procedură de executare silită împotriva unui acționar, debitor al societății; acțiunilor integral liberate, dobândite cu titlu gratuit.
Cu alte cuvinte, acțiunile dobândite cu încălcarea prevederilor art. 1031 și 104 trebuie înstrăinate în termen de un an de la dobândire. Pe de altă parte, dacă valoarea nominală a propriilor acțiuni dobândite de către societate în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. b)-d), fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, inclusiv valoarea nominală a acțiunilor proprii existente deja în portofoliul societății, depășește 10% din capitalul social subscris, acțiunile depășind acest procent vor fi înstrăinate în termen de 3 ani de la dobândire. În cazul în care acțiunile nu sunt înstrăinate în termenele prevăzute la alin. (1) și (2), aceste acțiuni trebuie anulate, societatea fiind obligată să își reducă în mod corespunzător capitalul social subscris.
Consecința articolelor 1031 și 104 coroborate este aceea că acțiunile dobândite în conformitate cu acestea, nu dau dreptul la dividende pe perioada deținerii lor de către societate, în plus, dreptul de vot conferit de acțiunile astfel dobândite va fi suspendat pe perioada deținerii lor de către societate, iar în cazul în care acțiunile sunt incluse în activul bilanțului, în pasivul bilanțului se consemna o rezervă de valoare egală, care nu poate fi distribuită.
Cazuri practice
Dreptul la dividende
Prin sentința civilă nr. 1191/C/6.06.2008, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții D.N., D.I.C. și D.M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.C. S.A. și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului D.N. suma de 319.741,1151 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004, suma de 112.851,6710 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.
A obligat pârâta să plătească reclamantului D.I.C. suma de 9.862,5204 lei reprezentând dividende pentru anii 2002 – 2004, suma de 3.481,1171 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.
A obligat pârâta să plătească reclamantului D.M. suma de 110.135,7645 lei reprezentând dividende pentru anii 2002 – 2004, suma de 38.874,1037 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.
A obligat pârâta să plătească reclamantului D.N. suma de 7.517,50 lei, reclamantului D.I.C. suma de 887 lei și reclamantului D.M. suma de 4.232,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Potrivit adresei nr. 434/9.01.2006 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Brașov și Listei acționarilor societății pârâte conform Registrului acționarilor aprobat în AGA din 18.02.2003, reclamanții dețineau împreună 28,19\% din totalul acțiunilor S.C. A.C. S.A.
Conform bilanțurilor la 31.12.2003 și 21.12.2004 depuse de către societatea pârâtă la D.G.F.P. Brașov și la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov, Notei privind repartizarea profitului net realizat în anul 2004 depusă la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov și Listelor dividendelor distribuite acționarilor pe anii 2002 și 2003 întocmite de pârâtă, reclamanții au de primit, împreună, cu titlu de dividende aferente anilor 2002 – 2004, suma de 439.739,4 lei.
În conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr. 31/19990 (în forma nemodificată) dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 8 luni de la data situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale.
Susținerile pârâtei în sensul că activitatea concretă a reclamanților, raportată la treburile societății, exclude posibilitatea încasării vreunei sume de bani, aceștia fiind debitori și nu creditori nu pot fi reținute deoarece discuțiile legate de calitatea de administrator a S.C. A.C. S.A., de gestiune ori de patrimoniul societății, discuții ce au condus la inițierea mai multor procese aflate pe rolul instanțelor nu constituie un motiv pentru neplata dividendelor datorate.
De asemenea, faptul că reclamanții nu au cerut, în perioada care face obiectul cererii de față, plata dividendelor, că nu s-au prezentat la sediul societății și nici nu au participat la ședințele adunărilor generale nu reprezintă argumente pentru neplata dividendelor datorate.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, văzând și prevederile OG nr. 9/2000, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanții D.N., D.I.C. și D.M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.C. S.A. și a admis-o dispunând conform dispozitivului sentinței.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. A.C. S.A. pentru următoarele motive:
Instanța de fond trebuia să dispună suspendarea judecății, în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cererii reclamanților intimați privind constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA prin care s-a aprobat distribuirea dividendelor.
Dreptul la dividende pentru anii 2002 și 2003 sunt prescrise, dreptul material al acțiunii fiind prescris. Aceste drepturi se pot pretinde în termen de 3 ani de la nașterea lor, adică de la data aprobării distribuirii prin hotărârile adunării generale a acționarilor.
Pretențiile reclamanților nu sunt datorate în cuantumurile pretinse de aceștia, în realitate reclamanții intimați fiind debitori și nu creditori ai societății. Se arată că reclamanții, în calitate de administratori ai societății au dispus nelegal de bunurile societății și au încasat în urma activităților frauduloase sume mari de bani, care nu au fost contabilizate.
Apelul este nefondat.
În legătură cu primul motiv de apel, prin încheierea din 2 decembrie 2008, această instanță a dispus respingerea cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, față de înscrisurile depuse (precizarea de acțiune la pricina ce viza anularea hotărârilor AGA ce formează obiectul dosarului nr. 4993/62/2007) s-a constatat că reclamanții nu au solicitat și anularea dispozițiilor referitoare la aprobarea bilanțului contabil, contul de profit și pierderi și stabilirea dividendelor. Astfel, s-a reținut că în speță nu există legătura de dependență cerută de textul legal pentru pronunțarea suspendării.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru anii 2002 – 2003, prima instanță a reținut în mod corect că în speță operează o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive și anume, cea prevăzută de art. 16 (1) lit.a din Decretul nr. 167/1958, respectiv recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. O astfel de recunoaștere a fost făcută de societate prin acțiunea introductivă împotriva reclamanților în răspunderea patrimonială, care cuprinde și un capăt de cerere privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor părților, fiind vizate acțiunile acestora și dividendele aferente anului 2002 și 2003, repartizate de AGA și neridicate.
În acțiunea respectivă, la pag.4, este și un tabel cu valoarea acțiunilor și a dividendelor pe anii 2002 și 2003 care se cuvin fiecăruia dintre intimați – reclamanți, fiind o recunoaștere expresă din partea apelantei – pârâte a existenței și cuantumului dividendelor respective pentru anii 2002 și 2003.
În legătură cu cel de al treilea motiv de recurs, Curtea a menționat că aspectele invocate în legătură cu activitatea frauduloasă a reclamanților în calitate de administratori nu sunt de natură a opri exercițiul încasării dividendelor la care sunt îndreptățiți. Acestea sunt stabilite prin lege (în baza art. 67 din Legea nr.31/1990), prin statutul apelantei-pârâte (art. 24 din Statut prevede că dividendele se plătesc în termen maxim de 2 luni de la adoptarea Hotărârii AGA, corelându-se cu dispozițiile art. 67 (2) din Legea nr.31/1990) și prin hotărârile AGA adoptate de aceasta.
Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat și hotărârea păstrată în totalitate.
Dreptul la informare
Tribunalul București a reținut, prin sentința nr. 729/2015 (nepublicată), că refuzul de a prezenta informații cu privire la motivele (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) care au determinat adoptarea unei anumite operațiuni nu poate conduce la anularea hotărârii AGA de vreme ce acționarii prejudiciați au posibilitatea să voteze împotriva măsurii respective:
„În ceea ce privește motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului la informare, instanța reține că acest drept, care nu are o reglementare generală în cuprinsul Legii nr. 31/1990, permite accesul acționarilor la informațiile cuprinse în documentele care vor fi prezentate în adunarea generală, contribuind astfel la o informare completă, promptă și adecvată cu privire la situația economică, financiară și juridică a societății. Unul dintre mijloacele de realizare a acestui drept este punerea la dispoziția acționarilor a materialelor informative la sediul societății la data convocării. […]
În speță, nu se invocă însă neîndeplinirea de către societate a obligației de a publica documentele sau informațiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi pe website-ul propriu, ci aspecte care țin de lipsa unor informații complete, care să justifice punctele supuse dezbaterii pe ordinea de zi, inclusiv inexistența unor documente în acest sens.
Instanța reține însă că acționarii nu se pot prevala de lipsa unor asemenea informații invocând dreptul la informare, în condițiile în care nicio prevedere legală nu fixează o atare obligație – de a fi prezentate materiale informative privind oportunitatea și necesitatea adoptării unei hotărâri – în sarcina societății, fiecare acționar fiind liber a-și exprima un vot negativ în condițiile în care apreciază că o anume operațiune nu este conformă interesului societății, în baza materialelor și documentelor pentru care legea prevede obligația de a fi emise/ținute de către societate, precum situații financiare, rapoartele administratorilor, rapoartele cenzorilor. […]
De asemenea, lipsa unor note de fundamentare pentru luarea deciziilor de către adunarea generală nu afectează legalitatea hotărârii, după cum s-a reținut și anterior, acționarii având posibilitatea să dezbată în cadrul ședinței inclusiv aspectele vizând oportunitatea acestor decizii. Pentru a se invoca cu succes încălcarea dreptului la informare, acționarul lezat trebuie să-și motiveze susținerea pe una dintre dispozițiile legale care reglementează modalitățile de exercitare a acestui drept, cu privire la – fără ca enumerarea să fie exhaustivă – cerințele de publicare a convocatorului cuprinzând ordinea de zi (art. 117), lipsa punerii la dispoziție a situațiilor financiare, a raportului anual al consiliului de administrație (art. 1172), a raportului cenzorilor sau al auditorilor financiari (art. 184), respectiv a documentelor prevăzute în mod expres de lege ca intrând în conținutul dreptului la informare.
Cu alte cuvinte, este necesar a se invoca nerespectarea unei prevederi legale care să stabilească în sarcina societății o obligație corelativă dreptului la informare a acționarilor, motive precum cele invocate în cauză, referitoare la prezentarea unor materiale informative succinte ori lipsa unor materiale de fundamentare a deciziilor, nefiind apte să atragă sancțiunea nulității hotărârii adunării generale, care poate fi constată numai dacă hotărârea este contrară prevederilor legale sau actului constitutiv”.
Societatea S. O. este acționar minoritar în cadrul societății P. I., deținând o participație de aproximativ 32% din capitalul social al societății.În august 2014, în cadrul societății P. I. a avut loc ședința adunării generale extraordinare a acționarilor P. I.
Pe ordinea de zi a ședinței AGEA s-au aflat puncte precum: majorare de capital social, emitere de obligațiuni, înființarea unei societăți de proiect – SPV – controlate de acționarii majoritari prin administratorii numiți discreționar, transferul celui mai important activ al P. I. către acest SPV, transferul unui proiect imobiliar de la societatea-mamă la SPV, transferul sumelor de bani obținute din majorarea de capital și din prețul obligațiunilor subscrise tot către SPV și accesarea unui credit bancar în beneficiul societății nou înființate, credit ce urma a fi garantat de către societatea P. I.
Așadar, toate aceste măsuri aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA a societății P. I. aveau un rol decisiv pentru viața economică a societății (un efort financiar cumulat de aproximativ 90.000.000 Euro), întrucât aveau ca rezultat supraîndatorarea societății și externalizarea celor mai importante active ale acesteia.
Societatea S. O., în calitate de acționar al societății P. I., a solicitat consiliului de administrație al societății P. I. o serie de înscrisuri și explicații referitoare la punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA.
Aceste informații ar fi avut rolul de a lămuri acționarii cu privire la circumstanțele inițierii acestor demersuri, la scopul urmărit, la justificarea și rentabilitatea măsurilor propuse etc.
Prezentarea informațiilor complete se impunea mai ales din perspectiva faptului că operațiunile fuseseră propuse fără a exista un motiv rezonabil care să justifice de plano adoptarea lor, ca sa nu mai vorbim despre o justificare pentru adoptarea lor de urgență.
Așadar, solicitarea acționarului S. O. nu viza o informație oarecare, ci viza însăși existența sau caracterul licit al cauzei actului juridic propus spre adoptare.
Este important de menționat faptul că societatea P. I. fusese înființată tocmai cu scopul de a dezvolta și implementa proiectul imobiliar ce tocmai ce urma a fi transferat către SPV-ul nou înființat.
Societatea P. I. a răspuns societății S. O. evaziv, comunicându-i fie documente ce nu aveau legătură cu ședința AGEA din august 2014, fie documente care reluau conținutul punctelor aflate pe ordinea de zi publicate în convocatorul aferent ședinței AGEA.
În acest context, au fost adoptate toate măsurile aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA, iar planul de externalizare a activelor societății P. I. a fost pus în aplicare.
Societatea S. O. a formulat acțiune în anularea hotărârii AGEA din august 2014, solicitând Tribunalului București să constate nulitatea absolută a hotărârilor adoptate.
În susținerea cererii de chemare în judecată, societatea S. O. a criticat hotărârile adoptate prin prisma mai multor motive de nulitate absolută, printre care încălcarea dreptului la informare și abuzul de majoritate.
Concluzii
Majoritatea actelor constitutive se rezuma la a reproduce sau a aminti aceste drepturi, fără a ține seama de interesul pe care îl prezintă la nivelul societății. Această notare lacunară se produce din diferite motive.
Majoritatea acestor drepturi sunt condiționate de întrunirea unor praguri procentuale, motiv pentru care un interes mărit îl prezintă modificarea pe cale statuară a procentelor prevăzute de lege pentru exercitarea drepturilor în concordanță cu scopul societății, cu atât mai mult cu cât unele texte de lege sunt completate de formula “dacă actul constitutive nu prevede altfel”.
O mare parte a drepturilor sunt reglementate lapidar, iar în aceste condiții este necesară prevederea în statut a modalităților concrete de realizare sau exercitare a acestor drepturi. Spre exemplu, în materia dreptului la informare, este binevenită o prevedere specială prin care să poată fi stabilit modul de redactare a cererii privind informarea, actele, documentele sau registrele la care asociații au acces în virtutea acestui drept.
Drepturile reglementate nu asigură în totalitate respectarea intereselor legitime ale acționarilor, pe de o parte, și a societății pe de altă parte, rezultând astfel o disproporti între interesul comun și cel individual.
Putem concluziona prin aceea că, sunt admisibile clauzele care îmbunătățesc condițiile de exercitare a drepturilor acționarilor, din perspectiva faptului că aceste drepturi nu se limitează la protecția exclusivă a asociaților, ci profită societății înseși și concură la respectarea interesului social prin care se asigură o administrare corectă și loială a activității societății.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drepturile Actionarilor (ID: 114433)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.