Drepturi Şi Libertăţi Publice Ambrinoc Alexandru (1) (2) [628606]

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” – GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZAREA: DREPT – IFR
ANUL I – SEM. 2, GRUPA I
STUDENT: [anonimizat] :

I. INTRODUCERE ……………………………………………………………… .Pagina 2
II. NOȚIUNEA ȘI SCOPUL PERCHEZIȚIEI…………………… ….. ………. Paginile 3, 4, 5
1. Definiție
2. Scopurile efectuării percheziției
3. Clasificarea
3.1 După natura lor ;
3.2 Din punct de vedere al obiectului asupra căruia se acționează ;
3.3 După temeiul legal;
3.4 După timpul de efectuare;
3.5 După persoanele participante;
3.6 După numărul pers oanelor la care se efectuează.
III. REGLEMENTAREA ȘI CONȚINUTUL PERCHEZIȚIEI…………… …Pagina 5, 6
IV. LIMITELE PERCHEZIȚIEI………………………………………………. . Pagina 7, 8
V. CONCLUZIE……………………………………………………………………………………….. ..Pagina 8
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………… ……………………………… Pagina 9

1

I. INTRODU CERE

Cuvântul „ percheziție ” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea propriu –
zisă fiind privită la modul general ca o ,,scotocire ”.
Din punct de vedere al DICȚIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, percheziția
este cercetarea făcută de organele de cercetare penală sau de procuror asupra unei persoane sau în
locuința acesteia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracți unii sau pentru
descoperirea infractorului.
Prin urmare, a percheziționa înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunțit, asupra
unei persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuțios și în detaliu fiecare veșmânt cu care
este îmbrăcată persoana și în orice loc din locuința acesteia.
Cu privire la cadrul și limitele efectuării percheziției legea fundamentală a statului prevede
în art. 23, pct. 2 „percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în
cazurile și cu procedura pr evăzută de lege”.
Referitor la drepturile si libertățile publice, Constituția României prevede:
“Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori
reședința unei persoane fără învoirea acesteia”. De la aceste prevederi se poate deroga prin lege
numai în următoarele condiții:
• pentru executa rea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
• pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoa
ne;
• pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice;
• pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

2
Art .27 din Constituția României – Inviolabilitatea domiciliului
Art. 23, pct. 2 din Constituția României – Libertatea individuală
I. Dascălu, C. E. Ștefan, M. C. Țupulan, – Percheziția judiciară, Editura Sitech, Craiova, 2008

II. NOȚIUNEA ȘI SCOPUL PERCHEZIȚIEI

1. DEFINI ȚIE:
Percheziția este o activitate de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în
căutarea, asupra unei persoane, în locuința sau locul ei de muncă ori în locuri deschise publicului
a obiectelor, val orilor sau înscrisurilor a căror existența ori deținere este tăgăduită.
2. SCOPURILE EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI :
În funcție de natura cauzei, prin efectuarea percheziției se poate asigura realizarea
unuia sau mai multor scopuri:
• descoperirea de obiecte care conțin o ri poartă urmele infracțiunii;
• descoperirea de obiecte care au fost folosite sau au fost destinate s ă serveasc ă la
săvârșirea infracțiunii;
• găsirea de obiect e produs al unor infracțiuni;
• descoperirea bunurilor, valorilor proprietate a învinuitului ori inculpatului sau a părții
responsabile civilmente, care urmează a fi indisponibilizate pentru asigurar ea
recuperării pagubelor materiale cauzate prin infracțiune ori garantarea executării
pedepsei complementare a confiscării averi, în condițiile prevăzute de lege;
• găsirea obiectelor procurate cu sumele însușite;
• descoperirea de bunuri sau valori deținut e contrar legii;
• găsirea bunurilor ori valorilor primite în vederea săvârșirii unor infracțiuni în legătură
cu serviciul;
• descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală, jude cată sau
executarea pedepsei;
• găsirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor sau a părților din cadavre
etc.

3
Emilian Stancu – Tratat de criminalistică, Ed. Actami, București 2001.
Codul de procedură penală al României

3. CLASIFICAREA PERCHEZIȚIILOR:

3.1 După natura lor, în literatura de specialitate s -a apreciat că perchezițiile se pot
clasifica în:
➢ percheziții judiciare;
➢ percheziții extrajudiciare.
Perchezițiile cu caracter judiciar , sunt acele percheziții care constau în
restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului, ori a persoanei pe timpul desfășurării
unui proces penal.
Perchezițiile extrajudiciare sunt acele acte care constau în diferite activități de
controlexecutate asupra persoanelor, b unurilor acestora, impuse de anumite circumstanțe
speciale.
Exemplu: controlul vamal și controlul polițienesc efectuat asupra persoanelor, bagajelor,
autovehiculelor etc.
Percheziția extrajudiciară constituie un act administrativ și poate fi efectuat de că tre
organele vamale, organele polițienești sau alte organe administrative, care pot să nu aibă calitatea
de organ de urmărire penală.
3.2 Din punct de vedere al obiectului asupra căruia se acționează, literatura de
specialitate apreciază că percheziția poate fi de două tipuri:
➢ percheziția persoanei;
➢ percheziția locului.
Percheziția persoanei la rândul ei se împarte în:
➢ percheziția corporală;
➢ percheziția îmbrăcămintei.
Percheziția locului se împarte în:
➢ percheziția locurilor deschise;
➢ percheziția locurilor închise (a clădirilor, încăperilor).
Fiecare variantă de percheziție, a persoanei sau a locului, presupune metode diferite decercetare,
determinate de particularitățile caracteristice ale acestora precum și de existența unor anumiți
factori externi, ori care țin de psihologia persoanei percheziționate.
4

N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, Partea generală, Ed.1999

3.3 După temeiul legal:
➢ percheziții efectuate pe b aza autorizației procurorului;
➢ percheziții efectuate pe baza consimțământului scri s al persoanei percheziționate;
➢ percheziții efectuate în caz de infracțiune flagrantă.

3.4 După timpul de efectuare:
➢ percheziții efectuate în ti mpul zilei;
➢ percheziț ii efectuate în timpul nopții. Legea a stabilit că: Percheziția se dispune de
judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege. Perchezițiile în
timpul nopții sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante.

3.5. După pers oanele participante:
➢ percheziții la care participă numai lucrători a i organului de urmărire penală;
➢ percheziții la care participă și specialiști.

3.6. După numărul pers oanelor la care se efectuează:
➢ percheziții individuale, efectuate la o singură pe rsoană ;
➢ percheziții de grup, care sunt de regulă simultane .

III. REGLEMENTAREA ȘI CONȚINUTUL PERCHEZIȚIEI
Percheziționarea unei persoane fizice constituie o imixtiune în viața personală și potrivit
art.12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU
ladata de 10.12.1948, și se face apel la toate statele membre, pentru luarea tuturor măsurilor
deasigurare a dreptului persoanelor la protecție legală împotriva unor asemenea imixtiuni.
Această prevedere este preluată ulterior și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la data de 04.11.1950, actratificat de
România prin Legea nr.30 din 1994.

5

Camil Suciu – Criminalistică – Ed. 1972
N. Volonciu – tratat de Procedură Penală, Pa rtea generală, Ed.1999

Dat fiind importanța pe care statul român o acordă inviolabilității drepturilor șilib
ertăților legale ale persoanei, în atenția organelor în drept a stat permanent și această preocupare.
Astfel în 1991, Parlamentul României, a adoptat “Constituția României” în care la art.23face
referiri distincte cu privire la libertatea individuală.
Potrivit prevederilor art.23 pct.1 din Constituția României libertatea individuală și
siguranța persoanei sunt inviolabile.
Totuși la pct.2 din același articol se prevede și excepțiile de la această regulă, apoi
în punctele următoare, condițiile ce trebuie respectate cu ocazia acestor imixtiuni.
Percheziționarea persoanei fizice prevăzută astfel la pct.2 din art.23 al Constituției
României, este prin urmare un act de constrângere și se poate executa numai în cazurile și
cu procedura prevăzută de lege.
Codul de procedură penală, reglementează instituția percheziției prin art.100 și
următoarele, făcând precizări distincte privitoare la dispunerea și modul de executare a
acesteia,cazurile și condițiile în care organele judiciare pot recurge la această măsură de
constrângere.
Prin urmar e percheziția persoanei nu poate fi folosită decât numai în situațiile și
cu procedura stabilită de Codul de procedură penală, în caz contrar cel care o execută poate
comitedupă caz, infracțiunea de abuz în serviciu, cercetare abuzivă sau alte fapte penale prin
care serealizează imixtiunea fără drept, în dreptul la libertatea individuală și siguranța persoanei,
îndrepturile la onoarea și demnitatea acesteia.
Organele judiciare au dreptul legal de a recurge la măsura percheziției corporale, numai
atunci cân d persoana c ăreia i s -a cerut să predea vre un obiect care poate servi ca mijloc
de probă, refuză predarea sau tăgăduiește existența sau deținerea și posesia acestora, precum șiat
unci când există indicii temeinice că efectuarea unei astfel de percheziții es te necesară pentru
descoperirea și strângerea probelor în cazul constatării infracțiunilor flagrante, ori când persoana
ar avea posesia unor obiecte sau înscrisuri interzise la deținere prin lege.
Percheziția ca activitate procesuală desfășurată de organe le de urmărire penală sau de
instanța de judecată în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care se află ascunse
ori a căror predare de bună voie este refuzată la cererea justificată a organelor în drept, poate
contribui la aflarea adevăr ului într -o cauză penală. 6
Criminalistica, Ion Mitrea – Ed. Didactică și Pedagogică, București 1978

IV.LIMITELE PERCHEZIȚIEI

Percheziția fiind o imixtiune în drepturile și libertățile individuale, o activitate prin carese
încalcă inviolabilitatea persoanei și a domiciliului acesteia, a stat permanent în atenția
organismelor regionale și naționale care au căutat să legifereze norme juridice prin care să
facă posibilă aplicarea percheziției.
Din totdeauna organele judiciare au apelat la efectuar ea percheziți ilor pentru descoperirea
și ridicarea unor mijloace de probă ori pentru recuperarea prejudiciului cauzat printr -o încălcare
de lege. Prima reglementare juridică a instituției procesuale “percheziția” în dreptul procesual
român, a apărut în Codul procesual penal din 02.11.1864, apoi în Codul de procedură penală
din19.03.1936 și în cele din urmă în actualul Cod de procedură penală intrat în vigoare
la01.01.1969 cu modificările ulterioare.
Declarația Universală a Drepturil or Omu lui, Procla mată de Adunarea Generală a Națiunil
or Unite la 10.12.1948 , la art.12 consacră inviolabilitatea persoanei și a domiciliului prin aceea
că “nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală în familia sa, îndomiciliul
său, în corespondența sa”.
Consiliul Europei, prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale din 04.11.1950, republicat în M.O. nr.135 din 31.05.1994 acordă de
asemenea omare importanță, inclusiv dreptului la respectarea domiciliului și a corespondenței
persoanei.
Astfel în art.8 d in această convenție se prevede că “orice persoană are dreptul
larespectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale”. Amestecul
unei autorități publice în exercitarea acestui drept nu este admis decât numaiîn măsura în c are,
acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într -osocietate democratică
este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, protejareasănătății sau moralei ori
protejarea drepturilor și libertăților persoanei.
Din aceste considerente instituția percheziției și -a găsit reglementarea în codurile
de procedură penală naționale inclusiv a celui român.În prezent percheziția în dreptul procesual
penal român este reglementată juridic înart.100 -110 din Codul de procedură p enală în vigoare.
7

Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008

Art.100 al.1, din Codul de procedură penală că executarea percheziției poate fi dispusă
atunci când persoana căreia i s -a cerut să predea vre -un obiect sau vre -un înscris dintre
celearătate la art.98 din același act normativ, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum
șiori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziț ii este necesară
pentrudescoperirea și stingerea probelor, într -o cauză penală.
Efectuarea unor percheziții fără respectarea prevederilor stipulate de Codul de procedură penală
atrage în sarcina organului judiciar care o execută răspunderea penală pentru încălcareadreptului
la inviolabilitatea persoanei și inviolabilitatea domiciliului acestuia.De asemenea trebuie precizat
faptul că normele juridice procesual penale prevăzute înart.100 și următoarele până la art. 110
inclusiv din Codul de procedură penală prevede și o seriede condiții și reguli care trebuie respectate
de către organele judiciare, iar nerespectarea lor potatrage răspunderea penală în sarcina organelor
judiciare care execută percheziția.

V. CONCLUZIE

Percheziția se prezintă ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, fiind una dintre
cele mai valoroase pe care le execută organele de urmărire penală.
Indiferent de felul percheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu
dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se restrângă drepturile și
libertățile persoanei, decât în măsura în care este necesar.

8
http://www.euroavocatura.ro/

BIBLIOGRAFIE :

1. Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008
2. Criminalistica, Ion Mitrea – Ed. Didactică și Pedagogică, București 1978
3. Camil Suciu – Criminalistică – Ed. 1972
4. N. Volonciu – tratat de Procedură Penală, Partea generală, Ed.1999
5. N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, Partea generală, Ed.1999
6. Art .27 din Constituția României – Inviolabilitatea domiciliului
7. Art. 23, pct. 2 din Constituția României – Libertatea individuală
8. Dascălu, C. E. Ștefan, M. C. Țupulan, – Percheziția judiciară, Editura Sitech,
Craiova, 2008
9. Emilian Stancu – Tratat de criminali stică, Ed. Actami, București 2001.
10. Codul de procedură penală al României

9