Dreptul vechi roman s -a constituit ca întreg ansamblul normelor de conduită, [627263]

Dreptul vechi roman s -a constituit ca întreg ansamblul normelor de conduită,
aprobate sau sancționate de statul roman, alcătuind un bogat evantai de ramuri și
instituții judiciare.
Prin urmare, dreptul roman este scos în evidență de acele norme de conduită
puse în valoare sau sancționate de către statul roman pentru a reuși să asigure
ordinea de drept roman e. Bineînțeles că pe parcursul modernizării statului roman și
aceste norme au început să fie din ce în ce mai perfecționate pentru a putea
îndepl ini în adevăratul sens al cuvântului scopul pentru care aceste norme au fost
constituite , ca mai apoi să fie implemente și nu în ultimul rând aplicate.
De asemenea, perioada de glorie a acestor norme de conduită și -a atins
pragul în timpul formării orașulu i Roma și s -au încheiat la moartea împăratului
Justinian (565 d.Ch.), ultimul împărat care a vorbit limba latină pe malurile
Bosforului.
Dorința romanilor de a avea un stat modern din toate punctele de vedere au
condus încet si responsabil la perfecționare a tuturor normelor care au stat la baza
formării ______ Imperiului Roman. În același timp și dreptul roman a trecut printr –
o perioadă considerabilă de perfecționare, mai ales în procesul transformării
societății civile romane dintr -o societate gentilică în tr-una politica.
Cu toate că intențiile romanilor erau notabile și de bună cuviință, nu toți
cetățenii au primit cu bine introducerea normelor de conduită, aceștia nepercepând
o separație foarte clară între normele judiciare, religioase, social -morale. Îns ă,
timpul și -a pus amprenta asupra acestor cetățeni ușor confuzi la început și au reușit
să acorde încredere tuturor normelor impuse în acele timpuri. Astfel, cetățenii
romani au reușit să se diferențieze de celelalte popoare, do vedind că încă din cele
mai vechi timpuri normele de drept erau desemnate prin intermediul termenului de
“ius”, cele religioase prin “ fas”, iar cele morale prin “ honestum ”.
În documentarea mea, în ceea ce privește începutul constituirii unui sistem
complex și durabil al unor norme s olide de comportare a cetățenilor, o operațiune
juridică, mi -a atras atenția. Prin urmare, operațiunea juridică care aduce ce ____
modernă a tuturor normelor juridice ale timpului este compensațiunea.
“Compensațiunea este definită ca acea operațiune juridi că prin care datoriile
și creanțele reciproce se scad unele din altele, pentru ca executarea să poarte numai
asupra diferenței ”

Pentru a înțelege mult mai bine ce înseamnă compesațiunea, am adâncit
documentarea și am aflat că pentru a se realiza o compensa țiune validă trebuie să
existe un acord al părților implicate. De exemplu, în cazul unor dispute în care se
aveau aduse , pretindea u anumite doleanțe, cele două părți trebuiau să cadă de
comun accord asupra unui punct comun pentru a se ajunge la o înțelegere.
Realizarea compensațiunii presupune așadar două datorii și două creanțe
reciproce pentru a se ajunge la o înțelegere care să avantajeze cele două părți se va
recurge la realizarea unei compensațiuni și a celor două datorii și se ajunge în
punct ul plătirii numai a diferenței. Urmând acest traseu, se ajunge inevitabil la
reducerea celor două operațiuni juridice la una singură.
Romanii, potrivit lui Modestin, se exprimau mai concentrate și afirmau
despre compensațiune ca este “ debiti et crediti int er se contributi ”, adică scăderea
unor datorii și a unoor creanțe unele din altele.
Compensațiunea se poate realiza prin mai multe modalități, dar cele mai
evidente sunt: compensațiunea voluntară sau convențională și compensațiunea
judiciară.
Compensațiune a voluntară presupune acordul părților, iar compensațiunea
judiciară se referă la situația în care cele două părți nu ajung la o înțelegere.
În epoca veche, pe vremea când nu se cunoșteau încă excepțiunile,
compensațiunea judiciară nu se putea realiza deoa rece judecătorul trebuia să
analizeze și apoi să pronunțe un verdict numai asupra doleanțelor sau pretențiilor
formulate de către persoana reclamantă. Încetul cu încetul, compensațiunea a
început să fie acceptată în dreptul clasic. Prima dată a fost admisă în cadrul
acțiunilor de bună credință, mai exact atunci când cele două creanțe se nășteau din
același contract (ex eadem causa). De asemenea nu trebuie să neglijăm nici
acțiunile de drept strict, deoarece și acestea au particularități aparte, și anume
faptul că judecătorul nu poate realiza compensațiunea întrucât trebuia să facă o
interpretare literară, fără a depași toate indicațiile primite prin intermediul
formulei.
În continuare, voi scoate în evidență particularitățile compensațiunii prin
prisma a dou ă imagini emblematice ale perioadei de glorie a Imperiului Roman :
Marc Aureliu și Justinian, care și -au pus serios amprenta asupra compensațiunii
judiciare. Această compensațiune judiciară a fost modernizată și perfecționată prin

două căi, și anume : reform a lui Marc Aureliu și legislația lui Justinian, care din
punctul meu de vedere au avut un aport mai mult decât însemnat în ceea ce constă
conturarea imaginii compensațiunii judiciare, atât în perioada statului roman, cât și
în zilele noastre. De asemenea c onsider că aceste două prime încercări de a trasa
niște linii moderne, dar și eficiente asupra vieții cetățenilor, contribuie la
responsabilizarea și asumarea acestora în respectarea normelor de conduită impusă.
Așa cum am menționat mai sus, normele de con duită vizau anumite sectoare
ale vieții cetățenilor și anume : drept, religie și moral. Odată cu reforma lui Marc
Aureliu s -a adus în prim plan o extindere a aplicării compensațiunii, lărgindu -se
sfera de acțiune și asupra domeniului acțiunilor de drept str ict. Acțiunea ce ne
atrage atenția cel mai mult în această perioadă este acceptarea excepțiilor, lucru ce
nu era tolerat de reforma lui Marc Aureliu. Această excepție s -a concretizat prin
dispunerea împăratului asupra pârâtului la o excepție de dol, pentru cazul în care
persoana reclamantă pretinde ceea ce trebuie să restituie. În noul sistem,
compensațiunea se referă la existența a două creanțe care aparțin unor contracte
diferite, deoarece contractele de drept strict sunt unilaterale.
Am observat primul pas pe care Marc Aureliu l -a întreprins în această
reformă, însă acțiunile sale nu s -au oprit aici. Prin urmare, în cazul persoanei
reclamante care intenta acțiune în scopul valorificării unei creanțe de 1000 de ași,
chiar dacă în cazul pârâtului ave am 500 de ași, la cererea pârâtului având acest caz,
judecătorul avea posibilitatea de a introduce în formulă o excepțiune de dol,
aceasta reprezentând prima fază a procesului. A doua fază a procesului, potrivit
reformei lui Marc Aureliu, cons ta în excepțiunea opusă de către pârât ca fiind
întemeiată atunci judecătorul putea să dea o sentință favorabilă sau mai bine zis de
o sentință de __________.Având în vedere mecanismul destul de rigid al lui Marc
Aureliu privind procedurile introduse de ac esta, reclamantul era interesat să facă
singur compensațiunea înaintea intentării acțiunii. Un alt aspect interesant în acest
caz este și certitudinea reclamantului deoarece, dacă acesta nu ar fi făcut
compensațiunea din proprie inițiativî, atunci reclaman tul risca să piardă întreaga
sumă. Prin acest exemplu pe care l -am expus mai sus am ajuns la concluzia că
Marc Aureliu a fost întemeietorul compensațiunii voluntare.
Tot în perioada statului roman, o altă personalitate care s -a marcat alături de
Marc Aurel iu a fost Justinian, perosnalitate care și -a dus aportul în lumea dreptului

roman la fel de mult ca și Marc Aureliu. Așa cum am menționat mai sus și
Justinian are o contributie importantă în ceea ce înseamnă compensațiunea.
În perioada dominată de Justinia n, s-au pus bazele mai multor reforme care
au puterea de a produce și să închege procedurile pentru realizarea compensațiunii.
Prin urmare, creanțele putea fi echilibrate în toate acțiunile, atât în drept strict, cât
și de bună credință. Atunci când ne ref erim la acțiunile de bună credință, spunem
că folosirea compensațiunilor la creanțele născute din contracte diferite se aplică
numai în ceea ce privește materia acțiunilor de drept strict. După cum putem
observa această remarcă îi aparține lui Marc Aureliu deci putem afirma că întreaga
activitate a lui Justinian s -a bazat pe întregile acțiuni ale lui Marc Aureliu.
Așadar, creanța adusă în compensație trebuia să fie exigibilă. Aceasta putea
să fie total diferită în compensație și creanță apărută dintr -o obli gație naturală.
Potrivit lui Justinian, creanța trebuia să fie lichidă, anume să poarte asupra unei
sume de bani sau asupra unor obiecte omogene a căror valoare putea fi apreciată de
la sine înțeles de către judecător.
În această perioadă am observat faptu l că Justinian a încercat sa
perfecționeze o bună parte din acțiunile lui Marc Aureliu prin lărgirea și mai mult a
plajei de acțiuni a compensațiunii, dar mai ales prin faptul că lucrurile erau mult
mai clare pentru cetățenii statului. Din punctul meu de v edere, aceste încercări a
celor doi, în epoca respectivă, au reprezentat modele de urmat și aplicat atât de alți
conducători, cât și de către cetățeni în ideea formării unui stat responsabil și corect
din multe puncte de vedere atunci când vine vorba de ap licare și respectarea
normelor de conduită ale vremii respective. Putem observa cu ușurință cât de mult
însemna conduita corectă a cetățenilor, dar și a conducătorilor pentru vremea
respectivă.
În continuarea călătoriei noastre prin epoca lui Justinian, am mai observat
faptul că spre deosebire de Marc Aureliu, se punea accent pe reciprocitate și anume
dreptul de creanță adus în compensație să aparțină celui care îl opune, și nu unui
terț. Cu toate acestea s -a permis ca garantul să invoce în compensație crea nța
debitorului principal. În continuarea procesului, debitorul cedat avea dreptul să
opună cesionarului creanța pe care a avut -o față de cedent în momentul în care se
realiza transferul de creanță.

Având în vedere acțiunile întreprinse de Marc Aureliu, pu tem să distingem
că Justinian a adus în epocă o simplificare a mecanismului lui Marc Aureliu prin
faptul ca acum compensația putea fi realizată printr -o singură declarație a pârâtului.
Acesta când își crea apărarea avea dreptul să arate că și el are o crea nță față de
reclamant, lucru ce în trecut nu era posibil mai ales că toată compensația se baza pe
o excepție de dol. De asemenea încă o noutate este evidențiată și anume că
persoana pârâtă putea să facă această declarație în orice moment al procesului. În
această situație, judecătorul verifica declarația pârâtului, iar dacă era întemeiată pe
un motiv puternic, atunci acesta pronunța o sentință de condamnare la diferență.
Dacă ne uităm cu atenție la momentul final al evoluției dreptului roman,
compensațiune a a rămas judiciară, iar Justinian a făcut recomandări și judecătorilor
cum că nu ar trebui să admită compensațiunea cu ușurință.
În concluzie, consider că cei doi, Marc Aureliu și Justinian au avut o
contribuție importanță în istoria dezvoltării dreptului roman, deoarece fiecare
dintre ei și -a pus amprenta mai mult sau mai puțin asupra compensațiunii. Pot
afirma faptul că în urma documentării efectuate în vederea tratării acestui subiect
am observat că reforma lui Marc Aureliu s -a concentrat pe o compensaț iune
voluntară cu un mecanism mai rigid în care nu se accepta cu ușurință anumite
doleanțe ale pârâților. Apoi am pătruns în epoca lui Justinian în care am descoperit
faptul că acesta, chiar dacă a simplificat mecanismul anterior și își atribuie
compensați unea judiciară, acesta își rezervă dreptul de a le recomanda
judecătorilor să nu acorde compensațiunea cu ușurinșă.
De asemenea, ca nicio inovație a epocii, nici compensațiunea nu a fost
ocolită de controverse, dar în cele din urmă aceasta și -a primit meritul cuvenit în
epocă, iar codul nostru civil are la baza formării sale percepția că cele două creanțe
se compensează de drept.
În fond și la urmă, se observă că diferitele păreri din epocă, nu se
concentrează asupra momentului efectuării compens ațiunii, ci pe faptul că, creanța
reclamantului se stinge retroactiv din momentul în care pârâtul i s -a putut opune
prin intermediul creanței sale. Din acest moment s -au produs o serie de consecințe
ce au ca principal obiectiv curgerea dobânzilor sau situa ția garanților.