.dreptul Vamal Romanesc
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I – ISTORIC PRIVIND REGIMUL VAMAL ROMÂNESC.
Secțiunea 1 – Primele formațiuni statale și apariția regimului
vamal.
Secțiunea 2 – Regimul vamal în Evul Mediu.
Secțiunea 3 – Regimul vamal în perioada Regulamentelor
Organice și în perioada modernă a României –
1859-1918.
Secțiunea 4 – Regimul vamal după 1918.
CAPITOLUL II – IMPORTUL
Secțiunea 1 – Considerații generale privind regimurile vamale.
Secțiunea 2 – Nomenclatura vamală și stabilirea originii bunurilor.
Secțiunea 3 – Valoarea în vamă a mărfurilor.
Secțiunea 4 – Controlul valorii în vamă a mărfurilor importate..
Secțiunea 5 – Unele aspecte referitoare la baza de date statistice
la import.
Secțiunea 6 – Declararea și controlul vamal al mărfurilor.
CAPITOLUL III – EXPORTUL
Secțiunea 1 – Considerații generale privind exportul.
Secțiunea 2 – Regimul exporturilor de produse strategice.
Secțiunea 3 – Procedura de vămuire la domiciliu pentru
operațiunile de export.
Secțiunea 4 – Regimul licențelor de export.
Secțiunea 5 – Regimul exporturilor în Comunitatea Europeană.
CAPITOLUL IV – REGIMUL VAMAL APLICABIL CĂLĂTORILOR ȘI
ALTOR PERSOANE FIZICE.
Secțiunea 1 – Declararea și controlul vamal al bunurilor.
Secțiunea 2 – Introducerea bunurilor în țară de către persoanele
fizice.
Secțiunea 3 – Scoaterea bunurilor din țară de către persoanele
fizice.
Secțiunea 4 – Unele probleme privind sumele în valută pe care au
voie să le posede asupra lor persoanele fizice la
intrarea sau ieșirea din țară.
Secțiunea 5 – Regimul vamal aplicabil misiunilor diplomatice și
oficiilor consulare acreditate în România, precum și
membrilor acestora.
CONSIDERAȚII GENERALE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
CAPITOLUL I
ISTORIC PRIVIND REGIMUL VAMAL
ROMÂNESC
Secțiunea 1
PRIMELE FORMAȚIUNI STATALE ȘI APARIȚIA
REGIMULUI VAMAL
Odată cu destrămarea comunei primitive, meșteșugurile și schimburile comerciale cunosc o importantă dezvoltare pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic. Deosebit de importante sunt particularitățile de dezvoltare a societății pe aceste teritorii, pentru că aici sclavagismul nu s-a manifestat ca în partea de Vest a Europei. Sistemul de exploatare era bazat pe taxe și impozite percepute de la categoriile sociale exploatate, categorii alcătuite, în general, din oameni liberi. Având în vedere că prin teritoriile Carpato-Danubiano-ontice treceau marile drumuri comerciale europene, putem să precizăm faptul că în sistemul taxelor un rol important îl aveau taxele vamale. Ele aveau un rol fiscal, contribuind la formarea veniturilor statale centralizate stabilite sub domnia lui Burebista și apoi a lui Decebal.
Dacii cunoșteau toate îndeletnicirile economice esențiale și, prin bogăția pământului, ar fi putut trăi fără să aibă nevoie de ceva din afară. Ei puteau exporta și exportau, de fapt, materii prime. Izvoarele ne vorbesc de exportul de grâne, de pește, de ceară și miere și de sclavi. Se vor fi adăugat la aceste piei și blănuri și, foarte probabil, sare și lemne nu numai spre câmpia panonică, dar și spre locurile mai depărtate, ca Egiptul. Aduceau, în schimb, din sudul grecesc, vin și untdelemn. S-au descoperit, până în munții Făgărașului și până în nordul Moldovei, amfore mari grecești din Thassos, Rodos și Cnidos. Importau, de asemenea, țesături fine, stofe scumpe pentru uzul nobililor și al curții regale.
În răstimpul 150 î.e.n. – 100 e.n., deci timp de 250 de ani, constatăm o vie circulație de monede străine în Dacia, semn al unei vieți economie dezvoltate.
Alături de impozitul direct – impozitul asupra terenurilor particulare și impozitul particular sau capitația – mai importante, sub aspectul veniturilor pe care le aduceau visteriei, erau impozitele indirecte – impozitul pe eliberări de sclavi, impozitele pe vânzări, monopoluri și taxele vamale.
În Imperiul roman circulația mărfurilor și a călătorilor nu era liberă. Absolut tot teritoriul Imperiului roman era divizat în circumscripții sau regiuni vamale (Italia, Sicilia, Spania, Galia etc.), regiuni vamale care cuprindeau de regulă mai multe provincii. Dacia era cuprinsă în circumscripția vamală a Ilgriei. Fiecare regiune vamală avea tariful ei special, care prevedea perceperea la frontierele Imperiului a impozitelor asupra tuturor mărfurilor care intrau. Deci putem spune că taxele vamale erau încasate pentru produse și călători atât la trecerea frontierei provinciei respective, cât și la intrarea în orașe, trecerea peste poduri, pentru folosirea principalelor căi de comunicație.
Taxa vamală pentru mărfuri era de 2 sesterți și se percepea la punctele de vamă fixe, de către autorități. Documentele atestă existența a trei asemenea puncte de vamă : Dierna (Orșova), Pens Auguste (Morga), Micia (Vețel). Alte asemenea puncte se presupune că existau la Drobeta, Sucidava, Porolissum, Apullum.
Pentru perceperea vămilor erau organizate: vama principală, vămi mari, vămi mici pentru orașe, vămi de strajă, vămi de uscat, vămi de apă. Taxele vamale se plăteau pe valoare și greutate, iar pentru vite, pe cap. Ele se plăteau fie în bani, fie în natură, percepându-se o cotă parte din mărfurile supuse vămuirii.
Aceste servicii erau asigurate de un lanț întreg de funcționari: încasatori de taxe, casieri („arcarii”), verificatori de acte („centrascriptor”), necotitori („dispensatores”), contabili („tabulari”) etc.
Cât privește importul și exportul, se trimiteau peste hotarele Daciei materii prime – între altele, mult prețiosul aur, precum și sare – și se aduceau obiecte manufacturate și produse sudice. Există o inscripție care amintește de niște articole ce se exportau în Egipt. Din nefericire, inscripția este trunchiată, așa că nu știm natura articolelor, s-ar putea să fi fost lemn ori sare, articole de care Egiptul a avut întotdeauna nevoie. Sub raportul importului constatăm că se aduceau vase fine, de lux, așa-zisele „terra sigillata”, numite astfel din cauza ornamentelor lor în relief. De culoare roșie, lucioasă, ele proveneau din diferitele părți ale imperiului, nu numai vecine, ca Panonia, dar și îndepărtate ca Galia și malul drept al Rinului. Având valoare ridicată, ele au început a fi imitate de olarii din Dacia, așa cum imitaseră înaintașii acestora vasele grecești. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoabă, fructe și vinuri sudice.
Existau puncte anumite pentru încasarea taxelor vamale denumite „stationes portorii”, iar biroul de încasări se numea „tabularium”.
Scopul perceperii acestui impozit este în continuare unul fiscal, urmărindu-se realizarea veniturilor pentru visteria țării.
Timp de aproximativ un mileniu (finele secolului III – XIII), comunitățile daco-romane și românești au fost confruntate cu fenomenul amplu al migrațiilor.
Participarea comunităților românești la marile circuite comerciale europene este dovedită de existența monezilor arabe din secolele VII – XI aflate în Moldova, care indică drumul unor mărfuri orientate de la malul Mării Negre spre Polonia și Moravia; în ultimele decenii ale veacului X, conform relatării precise a cneazului Kievului, Sviatoslav, se întâlneau la Pereiaslaveț-port situat la Dunărea de Jos – stofe, aur, vin și fructe aduse din Bizanț, cu podoabele de argint venite din Ungaria și Cehia și cu miere, ceară, blănuri și sclavi din ținuturile rusești. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, circuitele comerciale cunosc o extindere și mai mare; în 1821, notarii genovezi încheie zeci de tranzacții cu destinația Vicinei – marele port dunărean situat foarte probabil pe locul Isaccei – transportând spre ținuturile românești postavuri fine din Lombardia și Franța, mătăsuri de Niceea și mărfuri orientale și încărcând în schimb pe corăbii, grâne, pește sărat, piei de cornute mari, carne sărată, ceară și lemn – produse exportate încă din antichitate.
Marile migrații, pe lângă marile distrugeri de orașe, oprimări politice, religioase, au adus cu ele, în același timp și siguranța marilor drumuri comerciale. Aceste popoare migratoare erau interesate în dezvoltarea comerțului, pentru că în felul acesta își asigurau veniturile necesare întreținerii autocrației și campaniilor militare.
Secțiunea 2
REGIMUL VAMAL ÎN EVUL MEDIU
Sursele documentare ulterioare atestă că taxele vamale s-au perceput într-o perioadă apropiată de întemeierea statului, fiind legate și de începuturile vieții urbane. Aceste taxe se încasau la frontiere pentru orice fel de marfă, la trecerea mijloacelor de transport prin centrele urbane, cu ocazia vânzării lor și ,la ieșirea din țară. Într-o anumită perioadă de timp, taxele vamale au constituit sursa principală de venituri în bani și mărfuri a domnilor, deoarece se aplicau pe toate mărfurile importate, exportate și în tranzit.
Regimul taxelor vamale a fost fixat prin convenții, tratate sau privilegii comerciale încheiate de domnii țărilor române cu șefii statelor cu care aveau relații comerciale precum și cu anumite centre comerciale străine sau asociații de negustori. Pentru unele categorii de mărfuri, se acordau reduceri de vămi, pentru altele se plătea mai mult. Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, politica vamală s-a caracterizat prin existența unor taxe uniforme.
Vechii cronicari arată în scrierile lor că, pe la începutul secolului al XIV-lea principatele române – Muntenia și Moldova – datorită așezării lor geografice, cât și căile de comunicație naturale, au servit drept bază a comerțului dintre est și vest.
Corăbiile negustorilor levantini și genovezi încărcate cu mărfuri din Orient soseau în porturile dunărene sau ale Mării Negre, schimbând mătasea, piperul, scorțișoara, tămâia, orezul cu produse indigene; grâu, miere, ceară, brânzeturi, lemnărie, sare.
Comerțul se făcea prin schimb în natură – troc – cel mai vechi sistem cu care au început legăturile comerciale la toate popoarele lumii.
Dacă negustorii din Orient venind pe mare și apoi intrând pe gurile Dunării, ajungeau la târgurile din Orient interior, cei din opus trebuiau să străbată trecătorile anevoioase din munți croite pe văile Dunării și ale râurilor Jiu, Olt, Prahova, Oituz, Bicaz, Bistrița, Prut.
Vămile românești de hotar și legăturile pe care le făceau se spune că ar fi fost următoarele:
-Câineni, prin care se făcea legătura Sibiului din Ardeal cu Munteania mergând spre Slatina, de unde se ramifica spre gurile Dunării și spre Nicopole;
-Bran, apoi Rucăr dinspre Brașov în jos prin Câmpulung spre târgurile dunărene;
-Vama Buzăului, dinspre Brașov în jos către Dunăre;
-Suceava, prin care se făcea legătura Moldovei cu Polonia și Austria.
Comerțul era destul de activ și însemnat și a adus mari foloase visteriei țării.
Pentru mărfurile intrau, ieșeau sau numai treceau prin țară, trebuia să se plătească taxe. Aceste taxe purtau uneori denumirea de „vamă”, alteori denumirea de „dijmă”. În cele din urmă denumirea de „vamă” a rămas pentru mărfurile comerțului exterior, adică pentru cele ce făceau obiectul importului – exportului și se achitau la vămile de hotar, iar „dijma” dare pusă pe schimbul de mărfuri în interior.
Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerțului intern și extern care era strâns legat de natura relațiilor interstatale.
Dreptul de a stabili și încasa taxele vamale a fost un atribut domnesc care putea fi însă cedat parțial sau arendat oricărui mare proprietar funciar. Deci încasarea taxei vamale se făcea fie direct de domnie, fie era concesionată în formarea unor orașe sau persoane fizice. Concesionarii plăteau arenda direct suveranului sau negustorilor care, avansând sumele de care acesta avea nevoie, le putea recupera direct de la concesionari.
Domnitorii aveau și dreptul de a opri exportul unor produse sau își rezervau posibilitatea de a cumpăra înaintea altora orice marfă. De asemenea, acordarea de scutiri de taxe vamale reprezenta pentru domnitori un important mijloc de negociere. Perceperea taxelor vamale atât în interiorul țării, în centrele urbane și alte localități cât și la frontieră a reprezentat o e făcea legătura Sibiului din Ardeal cu Munteania mergând spre Slatina, de unde se ramifica spre gurile Dunării și spre Nicopole;
-Bran, apoi Rucăr dinspre Brașov în jos prin Câmpulung spre târgurile dunărene;
-Vama Buzăului, dinspre Brașov în jos către Dunăre;
-Suceava, prin care se făcea legătura Moldovei cu Polonia și Austria.
Comerțul era destul de activ și însemnat și a adus mari foloase visteriei țării.
Pentru mărfurile intrau, ieșeau sau numai treceau prin țară, trebuia să se plătească taxe. Aceste taxe purtau uneori denumirea de „vamă”, alteori denumirea de „dijmă”. În cele din urmă denumirea de „vamă” a rămas pentru mărfurile comerțului exterior, adică pentru cele ce făceau obiectul importului – exportului și se achitau la vămile de hotar, iar „dijma” dare pusă pe schimbul de mărfuri în interior.
Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerțului intern și extern care era strâns legat de natura relațiilor interstatale.
Dreptul de a stabili și încasa taxele vamale a fost un atribut domnesc care putea fi însă cedat parțial sau arendat oricărui mare proprietar funciar. Deci încasarea taxei vamale se făcea fie direct de domnie, fie era concesionată în formarea unor orașe sau persoane fizice. Concesionarii plăteau arenda direct suveranului sau negustorilor care, avansând sumele de care acesta avea nevoie, le putea recupera direct de la concesionari.
Domnitorii aveau și dreptul de a opri exportul unor produse sau își rezervau posibilitatea de a cumpăra înaintea altora orice marfă. De asemenea, acordarea de scutiri de taxe vamale reprezenta pentru domnitori un important mijloc de negociere. Perceperea taxelor vamale atât în interiorul țării, în centrele urbane și alte localități cât și la frontieră a reprezentat o frână în dezvoltarea orașelor și a comerțului.
În acea perioadă existau: vama principală, vămi mari, vămi mici (pentru fiecare centru urban), vămi de hotar, vămi de târg, vămi de strajă, vămi de uscat și vămi de apă. Taxele vamale se plăteau pe valoare și greutate dacă mărfurile nu se desfăceau pe loc, iar pentru vite, pe cap.
În 1368, Vladislav I Vlaicu, permitea tranzitul mărfurilor prin țara sa cu obligația de a plăti o vamă la ducere și alta la întoarcere. Acesta a acordat privilegii vamale neguțătorilor brașoveni (1358) și celor sibieni (1370). Mircea cel Bătrân a redus la una această vamă și a scutit pe neguțătorii poloni și lituani, care treceau marfă prin țară să dea alte vămi în afară de aceea de la Târgoviște. Alexandru cel Bun acordă reduceri de vămi la exportul postavurilor din Moldova spre Transilvania și Țara Românească și la importul altor produse de acolo în Moldova. Din timpul lui Alexandru cel Bun (1407) s-a găsit un tarif de import-export, cu taxe în monedă străină (așpri – monedă turcească, groși – monedă poloneză). Se spune că pe acele vremuri în Principate era „multă și felurită monedă a altor națiuni”, fapt care denotă că exportul produselor noastre întrecea valoarea importului și ca atare economia era dezvoltată, bineînțeles la nivelul acelor vremuri.
Mulțumită privilegiilor comerciale din vremea lui Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, privilegii confirmate de domnii următori, suntem bine informați asupra importului și exportului țărilor noastre. Se importau în primul rând stofe, țesături: postav fin, care era de patru calități: de Ypres (în Belgia de azi), cel mai scump, apoi, în ordinea descrescândă, de Louvain (tot în Belgia), de Colonia, pe Rin și de Cehia; se mai aduceau postav din Buda și de la Liov, apoi postav săsesc din Brașov, Sibiu și secuiesc din Bistrița, precum și „pânză nemțească” și „pânză litvană”. Din răsărit se aduceau țesături de mătase (camhă, tebencă, hazdee), de bumbac (bogasii), de păr de cămilă (camelot), de purpură (olovirul), apoi mirodenii (piper, șofran, ghimber, scoțișoară), vin grecesc, dulce, „de Malvazia”, untdelemn în burdufuri, precum și unele fructe exotice, începând cu măslinele și isprăvind cu lămâile și portocalele. Se importau articole de îmbrăcăminte și încălțăminte gata confecționate,
apoi tot felul de obiecte manufacturate (cuțite, coase, seceri, cuie, lacăte, clopote etc.), precum și arme (săbii, arbalete, iar mai târziu tunuri, puști, pistoale).
Se exportau, în schimb, materii prime, produse agricole, cu volum mare, dar valoare mică. În primul rând – și ele au constituit temeiul exportului Țării Românești și Moldovei – veneau vitele : boi, vaci, porci, oi și cai. Din aceștia din urmă nu se puteau exporta însă decât cei obișnuiți, nu și „caii buni de țară” (astfel se specifica în privilegiul lui Alexandru cel Bun), care erau păstrați pentru nevoile curții și armatei. Veneau apoi pieile, blănurile (de vulpe, de râs etc.), peștele sărat (în special morun și crap), mierea și ceara, grâul, sarea, care transportată la Dunăre pe „drumuri ale sării” treceau în Peninsula Balcanică și vinul (Cotnarul ajunsese binecunoscut în Polonia).
Categoriile de produse menționate mai înainte au fost importate și exportate în tot intervalul secolului XIV-XVI.
Comerțul extern s-a dezvoltat necontenit până la instaurarea dominației otomare, a dat naștere unei adevărate rețele de drumuri comerciale, a contribuit la înflorirea multor orașe. Legăturile comerciale dintre cele trei țări românești au fost permanente și intense.
Ceea ce s-a modificat în secolul al XVI-lea, odată cu instaurarea dominației Înaltei Porți, a fost direcția de desfășurare a comerțului fără a întrerupe legăturile cu alte țări, îndeosebi cu cele vecine, mărfurile sunt îndreptate tot mai mult spre piețele din Imperiul Otoman, după cum tot de acolo se aduc și produsele de lux sau meșteșugărești mai de calitate. Trebuie vândute cu precădere și în genere, la prețuri ceva mai joase decât ale pieții internaționale, unele produse precum grâul, oile, untul, mierea.
Statele românești se manifestă deplin în relațiile economice sud-est europene, atât în operațiunile de import-export, cât și în cele de tranzit, favorizând circulația mărfurilor pe marile drumuri transcontinentale care ajungeau din centrul și vestul Europei la Dunărea de Jos și de la Constantinopol la Marea Baltică.
Începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, comerțul Țării Românești și Moldovei a fost dominat de relațiile cu orașe transilvănene de pe urma cărora s-au încasat sume mari din taxele vamale. Au fost înființate și târguri ce se țineau la anumite date, acestea fiind o altă sursă importantă a taxelor vamale.
Pentru orientarea economică aproape exclusivă a Transilvaniei spre cele două țări române extracarpatice este relevant faptul că în 1717, vama încasată la punctele de trecere spre Țara Românească și Moldova reprezintă 83% din totalul sumelor percepute drept vamă în Transilvania.
Încasarea taxelor vamale necesită un aparat foarte complicat. Complexitatea sistemului vamal este demonstrată de numărul foarte mare de vămi și taxe plătite pentru orice fel de marfă sau comerț, sub aspecte diferite, chiar și în aceeași localitate.
Vama mică privea în mod special comerțul intern și se plătea de negustori, meseriași și chiar de țărani la intrarea în orașe.
Vama mare îngloba taxele plătite pentru importul și exportul de mărfuri după valoarea ce o aveau.
Vama principală se plătea numai de negustorii străini pentru mărfurile importate, exportate sau în tranzit.
Vama de hotar era un venit domnesc și se negocia pe baza raporturilor de bună vecinătate și a obiceiului din trecut.
În Țara Românească, însă, vămile de la hotare erau împărțite între domnie și câteva mânăstiri privilegiate, în timp ce în Moldova au fost în parte arendate unor boieri sau mari negustori ce plăteau în schimb căpeteniei statului sume fixe de bani. Taxa vamală se ridică în Moldova și în Țara Românească la un cuantum de 3% din valoarea mărfurilor scoase sau introduse în principate; cel al vămilor interne fluctua în jurul aceluiași procent.
În Transilvania vămile aparțineau curții princiare constituind veniturile de bază ale puterii centrale. Legislația lor a fost sistematizată prin codul „Approbatar Constitutiones” (1653) care fixa punctele de încasare a vămilor; se dădeau indicații privind modul de percepere a taxelor; pedepsirea evaziunii fiscale, obligația plăieșilor de a păzi hotarele și oficiile vamale etc. Vama percepută reprezenta cca. 1:30 (tricetima) din valoarea mărfurilor de import, export și tranzit, iar pentru produsele neincluse în listele oficiale, negustorul urma să plătească 4,5% din valoarea lor.
Valoarea vamală nu coincidea cu cea reală, ci reprezenta o valoare stabilită uneori prin cutumă, alteori prin convenție ad-hoc intervenită între vameși și negustori.
Domnii țărilor ca și unii dregători erau scutiți de vamă la unele mărfuri. De altfel, de scutiri se bucurau și dregătorii orășenești din Transilvania. Aceste derogări erau „in personam”. Existau și derogări „in rem”.
De exemplu, posesorii și exploatatorii de mine erau scutiți din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, de orice taxe vamale pentru obiecte achiziționate în legătură cu exploatarea minieră.
În secolul al XVII-lea comerțul extern vehiculează aceleași categorii de mărfuri ca și în epocile precedente. Exporturile, orientate cu precădere spre piața otomană, cuprind vite – ovine, bovine – brânzeturi, miere, ceară, piei, seu, sare, lemn de construcție. La importurile din Imperiul Otoman, din Orientul mai îndepărtat și din unele țări central europene, notăm: bumbac, mătăsuri, pânzeturi, postavuri, blănuri scumpe, piei, șofran, stafide, smochine, lămâi.
Pentru unele produse – grânele, oile, probabil și lemnul pentru construcție – se ajunge la un drept de preemțiune, în sensul că ele nu pot fi vândute în altă parte decât după ce aprovizionează Imperiul. Deși ocolit într-o oarecare măsură prin vânzările pe ascuns (contrabandă) dreptul de preemțiune rămâne totuși dominant.
Legăturile cu alte centre sau zone ale Europei continuă însă. Tarifele vamale din secolul al XVIII-lea și în intervalul 1800-1821 menționează constant mărfurile aduse de la Leipzig (Lipsca), Boemia, diferite centre ale Italiei, Franța, Marea Britanie, Polonia, Rusia.Prin Imperiul Otoman soseau produsele Orientului, de la mirodenii și coloranți până la perle și mătăsuri scumpe.
Putem spune că în Evul Mediu, dezvoltarea producției, în toate domeniile, nu s-a putut realiza pe măsura resurselor umane și materiale existente, datorită monopolului turcesc asupra comerțului exterior. Produsele țărilor române erau exportate aproape numai în Turcia, la prețuri mult inferioare celor ale pieței, iar uneori chiar fără plată. De aceea, monopolul turcesc a ajuns să îmbrace forma unui adevărat tribut în natură.
Secțiunea 3
REGIMUL VAMAL ÎN PERIOADA REGULAMENTELOR
ORGANICE ȘI ÎN PERIOADA MODERNĂ A ROMÂNIEI
1859 – 1918
După Pacea de la Adrianopol, din anul 1829, când a apărut liberul export al cerealelor, se cunoaște o intensitate a comerțului pe Dunăre cu Apusul. Tot în această perioadă apare o altă chestiune de drept internațional, în sensul că puterile străine aveau dreptul să impună domnitorului cedarea unei părți din drepturile sale privind vămile.
Între anii 1831-1834, prin Regulamentul Organic, se fac primii pași de organizare politică și administrativă a Principatelor. Între altele Regulamentul prevedea introducerea taxelor de export asupra animalelor, acestea constituind un izvor de bogăție de prim ordin, înființarea impozitelor, urmând a fi administrate de stat. Deci taxele vamale nu mai intră în visteria domnitorului, ci în visteria statului pentru cheltuielile sale.
Regulamentele Organice au organizat corporații ale neguțătorilor și, alături de vămi, au apărut tribunalele comerciale. Între Țara Românească și Moldova a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848, convenția vamală care îngăduia libera circulație a produselor celor două țări, cu excepția sării, în timp ce mărfurile străine, plăteau vamă o singură dată, la granița unde intrau.
Comerțul extern cunoaște o dezvoltare însemnată, iar cele două Principate se integrează tot mai mult, în intervalul 1834-1848, în circuitul economic european. Exportul – îndreptat îndeosebi către Turcia, Marea Britanie, Franța, Austria etc, – cuprindea produsele cunoscute din epocile anterioare: vite mari și mici și produse animale, cereale, a căror pondere este în creștere, lemn de construcție, pește, vin și sare. Se importau în schimb produse industriale nu numai de pe piața constantinopolitană, dar și din Austria, Germania, Anglia, Franța, Rusia. Balanța comercială a ambelor Principate este, de regulă, excedentară.
Comerțul exterior al Transilvaniei a fost, ca și în trecut, îndreptat spre Țara Românească și Moldova, mai ales pentru produsele manufacturate, în timp ce exportul de cherestea și sare se efectua mai ales spre piața Ungariei. Câteva case de comerț dirijate de români, se ocupau îndeosebi cu exportul și importul spre Principate și Orient. Amintim astfel de Gremiul comercial român din Brașov, cu depozite la București, Tulcea și Budapesta, apoi casele conduse de Rudolf Orghidan, Ioan Juga, Ioan George, Gheorghe Nica și alții.
În anul 1859, după proclamarea Unirii, Comisia de la Focșani, organ de pregătire a legilor, instituită pe baza Convenției de la Paris din 8 august 1858, a elaborat „Proiectul pentru administrarea vămilor Principatelor Unite Moldova și Țara Românească”, aprobat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pentru aplicarea sa provizorie prin Decretul din 16 decembrie 1859.
Acest proiect, care conținea III articole și cuprindea trei părți, conținea în partea a doua dispoziții comune referitoare la importul și exportul de mărfuri (art. 46-57). Se consemna faptul că toate mărfurile și produsele care intrau sau ieșeau din Principate urmau a fi vămuite la punctele de frontieră ori la una din vămile de interior ce existau la vremea respectivă: București, Craiova, Iași, Ploiești și Focșani.
Mărfurile ce se importau sau exportau trebuiau să se vămuiască numai la punctele unde erau birouri vamale și numai la orele când funcționarii competenți erau la post. După revizuire mărfurile se înscriau în condici speciale. Ele erau libere să fie expediate la destinație și după „curățirea” lor conform regulilor carantinești.
Comercianții erau liberi să vămuiască la frontieră sau la vămile din interior. În acest din urmă caz, ajungând la frontieră, ei erau obligați să se prezinte la biroul vamal, să declare mărfurile pe declarații în triplu exemplar, însoțindu-le de documente.
Contabilitatea birourilor vamale se baza pe registre anume întocmite, obligația de a le ține revenind fiecărui birou.
Această lege era influențată de legislația franceză și pentru prima dată reglementa o sistematizare judicioasă a sistemului vamal, din toate punctele de vedere, în sensul că făcea referiri exprese la modul de administrare, impunere, norme economice, financiare, juridice etc.
Proiectul, deși provizoriu, a fost aplicat până în anul 1875 când se elaborează, sub ministrul de finanțe Petru Mavrogheni. Legea vămilor din 4 aprilie 1875, pusă în aplicare pe data de 1 aprilie 1875 și modificată la 17 martie 1882.
La 22 iunie 1875 s-a încheiat – pe baza tarifului vamal acordat națiunii celei mai favorizate și pe termen de zece ani – o convenție comercială, vamală și de navigație cu Austro-Ungaria, convenție care avea incontestabil o semnificație politică, fiind prima de acest fel între România și o mare putere, anticipând deci asupra deplinei suveranități a țării noastre, dar care, sub raportul economic, însemna, prin facilitățile austro-ungare, o grea lovitură dată industriei și meșteșugurilor românești. O convenție similară a fost încheiată cu Rusia la 15 martie 1876.
Austro-Ungaria dobândea libertatea să exporte în România produsele ei industriale, fără să întâmpine dificultăți vamale. Ca urmare balanța comercială a României față de Austro-Ungaria a fost excedentară în 1871-1875.
După intrarea în vigoare a Tarifului vamal din 1875, acesta a suferit modificări în anii 1878 și 1866. modificările au fost determinate de dezvoltarea – la vremea respectivă – a unor ramuri industriale autohtone prin ele urmărindu-se, în primul rând, aplicarea unui regim protecționist, în special la produsele din lemn, metal, piei tăbăcite etc.
O altă caracteristică a îmbunătățirilor aduse legislației este aceea că pentru mărfurile care proveneau din unele țări în care produsele românești erau discriminate la import (adică se percepeau pentru ele taxe vamale mai mari) se prevedea, ca măsură de regresiune, o suprataxă vamală de peste 30% (la importul lor).
Datorită dezvoltării economice din această perioadă în anul 1904 s-a pus în aplicare un nou tarif vamal, al cărui scop, de fond, era tot o măsură protecționistă.
Tariful menționa clauza de reciprocitate în ceea ce privește valoarea taxelor vamale, cu trimitere directă la produsele provenite din țările cu care România avea încheiate instrumente juridice internaționale de natură vamală (tratate).
Totuși, cu unele modificări, acest tarif a fost menținut până la izbucnirea primului război mondial.
La 1 septembrie 1905 se votează o nouă lege a vămilor care va fi modificată la 25 februarie 1912.
Începutul primului război mondial a găsit România în situația puținelor țări din care se mai puteau importa mărfuri fără restricții. Pe un asemenea fond a luat o amploare deosebită atât exportul, cât și contrabanda; s-au scos astfel din țară bogății imense, în special vite și cereale, care treceau peste Carpați. Emil Costinescu, ministrul de finanțe al vremii, apreciază cu privire la această situație: „lipsa de rigorile legii a dat pe de o parte o îndrăzneală nemărginită contrabandiștilor și a făcut să intre în rândurile lor oameni care, prin poziția ce o au în societate, ar trebui să fie cei dintâi a reprima asemenea infracțiuni”. De fapt, contrabanda nu mai era considerată de populație ca o contravenție, ci ca un comerț.
Evenimentele care se declanșează și la noi la 14 august 1916 suspendă de fapt activitatea tuturor vămilor, pe tot restul anilor 1916 și 1917, rămânând în inactivitate.
Secțiunea 4
REGIMUL VAMAL DUPĂ ANUL 1918
Primul război mondial, care a afectat serios și țara noastră, a determinat o scădere considerabilă a operațiunilor de import-export și în această perioadă erau operante prevederile tarifului vamal din 1904.
Politica vamală în primii zece ani după război a fost rezultatul a două tendințe:
a.- o tendință de adaptare continuă a taxelor vamale la variațiile valorii mărfurilor, datorate deprecierii monedei naționale și scumpirii reale a mărfurilor.
b.- tendința de adaptare a nomenclaturii vamale și a gradului de protecție la noua structură a economiei naționale rezultată din aportul industrial al noilor provincii românești.
În aceste condiții, prin Tariful vamal din 1920 (Titulescu) s-a decis multiplicarea taxelor din Tariful vamal din 1904 cu un coeficient fixat la 5% ineficient în raport cu deprecierea leului. Importurile au continuat să crească într-un ritm superior exporturilor, acumulându-se deficite importante în balanța comercială.
În 1921, prin tariful vamal elaborat de guvernul Averescu, se încearcă frânarea importului exagerat ce contribuie la deprecierea monedei naționale și satisfacerea revendicărilor industriei autohtone. Acest tarif realizează o primă adaptare a politicii vamale comune, la noua structură economică a statului, prin acordarea unei protecții industriilor metalurgice, chimice, textile, lemnului, cimentului și prelucrării pielii.
Scăderea continuă a protecției producătorilor prin deprecierea monetară din anii 1921-1924 determină necesitatea unei noi revizuiri a tarifului vamal. Prin urmare, în iulie 1924 se adoptă un nou tarif vamal. Prin acest tarif se trece de la sistemul tarifului general convențional la sistemul tarifar autonom minimal care se aplică tuturor țărilor care acordau importurilor din România un regim minimal, țărilor care aplicau produselor românești un tarif mai defavorabil decât produselor provenite din terțe state, li se aplică tarif de represalii, adică taxele vamale erau majorate cu 300%.
Cu tariful din 1924 s-a mers până în 1926 când a trebuit să se întocmească o nouă nomenclatură a mărfurilor, mai corespunzătoare producției țării și să stabilească un nou tarif pe baza valorilor reale ale mărfurilor în 1926. astfel că în 1926 avem de a face cu un nou tarif care este minimal autonom cu taxe în aur.
În anul 1927 un nou tarif este pus în aplicare prin Decretul din 4 aprilie 1927 dar au existat multe controverse și persoane contra, deoarece acest tarif a fost caracterizat ca fiind net protecționist. Astfel că necesitatea modificării tarifului din 1927 s-a impus în mod inexorabil.
Apare în acest moment politica constrângerii exporturilor : exportatorii erau obligați să furnizeze consumatorilor interni cantități egale cu cele pe care voiau să le exporte. Impozitul avea un triplu scop: în primul rând unul fiscal, apoi un scop social, realizând o protecție a consumatorilor interni și un scop valutar, constituind o barieră în calea prejudicierii leului.
Un moment important în evoluția politicii vamale a României îl reprezintă legiferarea, din inițiativa lui Virgil Madgearu (ministrul de atunci al industriei și comerțului), a tarifului vamal din 1929.
În expunerea de motive se arată că, în momentul acela era necesar să se dea politicii vamale un caracter de stabilizare, lucru ce se putea realiza prin tariful vamal. Acesta urma să realizeze și îndrumarea politicii comerciale a țării, dar și a altor ramuri de producție care reprezentau condiții firești de dezvoltare la noi. Potrivit doctrinei „porțile deschise”, noul tarif reducea taxele vamale la numeroase produse de import, asigurând măsuri protecționiste și de încurajare a agriculturii, care, în concepția lui Madgearu, deține un rol fundamental în dezvoltarea economică a țării.
Era menținută dispoziția prin care Guvernul era autorizat să ridice în mod excepțional și temporar taxele vamale la articolele cu taxe minimale, în cazul când prin prețurile de export ale produselor străine, mai reduse decât prețurile de pe piețele interne, s-ar periclita existența unei ramuri a industriei naționale.
Tariful din 1929 a facilitat încheierea de tratate de comerț, a stimulat exportul produselor agricole.
Politica vamală a României, în ce privește comerțul de import a fost în genere o politică de moderațiune.
Introducerea restricțiilor valutare a fost coordonată cu reglementarea schimburilor comerciale cu străinătatea, ambele acțiuni generate de necesitatea asigurării unui excedent al balanței comerciale care să acopere nevoile balanței de plăți.
La 28 februarie 1932, s-a votat „Legea pentru aranjarea plăților cu statele ce au introdus restricțiuni de devize”. Aplicarea, însă, a acestei legi nu a dat rezultatele scontate datorită, în principal, lipsei de coordonare a controlului importului și exportului, lipsei de organizare a controlului prețurilor de facturare la import și export și evaziunilor de capital ce se practicau pe scară largă. Aceste condiții au determinat introducerea unui regim general de control al plăților cu străinătatea.
Primele măsuri în acest sens s-au luat prin Jurnalul Consiliului de Miniștrii nr. 559 din 17 mai 1932 care conținea, în principal, referitor la exporturi și importuri, următoarele:
a.- orice transfer în străinătate urma a se face numai cu aprobarea și prin BNR;
b.- devizele rezultate din exporturile de produse românești trebuiau cedate, imediat după realizare, Băncii Naționale a României;
c.- exportul în lei și de devize sub orice forme nu se puteau face decât cu aprobarea BNR;
d.- BNR exercita controlul preventiv al operațiunilor de devize și anume:
la import, prin verificarea documentelor de acordare a vizei de
transfer;
– la export, organele vamale transmiteau BNR situații nominale referitoare la exportatori, cantitățile exportate, valoarea exporturilor (în lei și valută), țara de destinație.
Din octombrie 1932, prin regulamentul de aplicare a legii pentru comerțul de devize se reglementa modul de desfășurare al operațiunilor de export. Exporturile se puteau face, în principal, fie contra tratate documentare, emise în moneda străină și încredințate spre încasare Băncii Naționale a României, sau băncilor autorizate de aceasta, fie contra devize vândute anticipativ Băncii Naționale a României.
De asemenea, în această perioadă exporturile în compensație se admiteau numai pentru acele produse, care formau exporturi suplimentare și care nu se puteau exporta pe calea exporturilor normale și nici nu fuseseră deloc exportate anterior în țara respectivă, urmărindu-se stimularea exporturilor unor produse numite „greu exportabile” precum și a acelora care depășeau contingentele fixate prin acorduri sau convenții comerciale.
Efectele introducerii restricțiilor valutare și a reglementărilor comerțului exterior nefiind cele scontate, pentru asigurarea unui excedent mai important al balanței comerciale, prin Decizia Ministrului Economiei Naționale nr. 102824 din 5 decembrie 1932, s-a introdus regimul contigentării importurilor anumitor articole.
În iunie 1935 s-au introdus noi mecanisme de stimulare a exporturilor, prin acordarea unor prime viabile în vederea stimulării și orientării exporturilor spre țările cu devize libere.
Se adoptă unele legi speciale de protejare a industriei naționale, între care și aceea din 1 august 1936. această lege încuraja înființarea de fabrici care să producă articole ce nu se mai fabricaseră până atunci la noi; se acordau avantaje vamale și valutare la procurarea din străinătate a mașinilor sau instalațiilor necesare și se prohibea orice import de asemenea articole pe un anumit interval de timp, de la 16 până la 32 de luni.
În 1938 materiile prime brute și semifabricate continuă să fie preponderente în cazul exporturilor.
De aceea pentru o tonă de mărfuri importate, România era obligată să exporte 9 tone, soldul balanței comerciale fiind deficitar în raporturile cu țările capitaliste industrializate (Marea Britanie, Franța, Italia, Germania) și excedentar mai ales față de țările Europei de sud-est. Exporturile se efectuau, nu odată, la prețuri inferioare celor de cost, fiind determinate la prețurile mondiale pentru produsul respectiv; la importurile de produse fabricate, prețurile erau cele determinate de monopolurile internaționale.
În anul 1939 România a încheiat cu Germania o convenție economică pe timp de zece ani, iar întregul volum al relațiilor de import-export era direcționat spre Germania și spre sateliții acesteia.
După 23 august 1944 evenimentele politice ce au avut loc au condus treptat-treptat la distrugerea totală a sistemului privat în ceea ce privește operațiile de import-export. Aceste operațiuni au fost preluate progresiv de către stat, aspect consacrat prin Legea vamală din anul 1948. decretul nr. 172/1953 reglementează în mod concret acest lucru și consacră caracterul planificat și centralizat, de stat, al tuturor operațiunilor de comerț exterior.
Prin HCM nr. 529, întreprinderile de comerț exterior de stat au fost scutite de taxele vamale în operațiunile de import-export, ulterior revenindu-se la această măsură prin Legea nr. 6 din anul 1949. Această lege stabilea taxe vamale numai la bunurile aduse sau scoase din țară de către persoanele fizice.
O nouă lege vamală apare în anul 1973, Legea nr. 12 și apoi, a apărut un nou Tarif vamal în anul 1974.
În anul 1978 a fost adoptată Legea nr. 30, prin care s-a aprobat Codul vamal al României, intrat în vigoare în anul 1979, iar prin Decretul nr. 337/1981 – Regulamentul vamal, acte normative care, cu unele modificări sunt în vigoare și astăzi.
Apariția acestor acte normative a fost impusă de schimbările ce au avut și au loc în activitatea economică și socială din România, prin ele încercându-se crearea condițiilor pentru realizarea proceselor economice impuse de economia de piață.
CAPITOLUL II
IMPORTUL
Secțiunea 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND
REGIMURILE VAMALE
Analizând legislația existentă în materie de regimuri vamale, observăm că actul care reglementa aceste regimuri respectiv Decretul nr. 337/1979, începând de la art. 98, a fost completat prin mai multe ordonanțe și hotărâri ale Guvernului pentru a se putea asigura o funcționalitate normală noilor ramuri la nivelul și parametrii lor la care s-a dezvoltat comerțul exterior în condițiile economiei de piață.
Încercând să definim ceea ce înseamnă un „Regim vamal”, ne oprim asupra faptul că este vorba de un proces complex de proceduri care se aplică la un moment dat unor mărfuri, în raport cu poziția pe care o au acestea atât față de proprietar, cât și față de cumpărător.
Există mai multe situații în care se poate afla o marfă, dar, rămânând la definiția de mai sus, în general prin „Regim” înțelegem un mod, un sistem de reglementare, de folosire, de funcționare etc.
În conformitate cu prevederile din Codul vamal și din Regulamentul vamal al României există regimuri vamale definitive și regimuri vamale suspensive.
La introducerea sau la scoaterea din țară a mărfurilor prezentate la vamă, autoritatea vamală stabilește un regim vamal.
În categoria regimului vamal definitiv sunt:
-importul;
-exportul;
-introducerea și scoaterea din țară de bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianți.
Importul de mărfuri este principalul regim vamal definitiv și în conformitate cu art. 64, pct.1 constă în intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economie.
În acest caz are loc o schimbare a proprietarului acestora și un complex de activități pe care le realizează atât autoritatea vamală, cât și importatorul.
Acest transfer de proprietate trebuie înțeles prin faptul că după ce s-a obținut liberul de vamă, cumpărătorul, respectiv importatorul, a intrat în posesia mărfii, pe care o utilizează așa cum consideră el necesar, iar vânzătorul din afara teritoriului național este practic deposedat de marfa respectivă.
Importul este un regim vamal care se realizează după procedură proprie, iar activitatea de definitivare a regimului este cuprinsă între momentul încheierii contractului și obținerea liberului de vamă. Între aceste două momente, toată operațiunea se desfășoară pe baza unei proceduri bine definite atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere vamal.
Exportul este operațiunea prin care o persoană juridică română, pe baza unui contract, fiind în afara teritoriului național, exportă la o altă persoană juridică sau chiar fizică produse sau mărfuri care nu sunt prohibite.
Conform art. 81, pct.1 din Codul vamal regimul de export constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României. Sunt admise la export mărfurile produse în țară, precum și cele importate anterior, cu excepția mărfurilor care sunt supuse unor măsuri de prohibiție sau de restricție în cadrul politicii comerciale. Regulile de clasificare tarifară prevăzute la importul de mărfuri se aplică și la export.
Privitor ,la regimul vamal aplicabil călătorilor și altor persoane fizice, Codul vamal prevede în art. 88 : „Călătorii și alte persoane fizice cu domiciliul în țară sau în străinătate pot introduce sau scoate din țară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoțesc, fără a fi supuși taxelor vamale, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Mărfurile sau bunurile plasate sub regimurile definitive, capătă după vămuire, în catul introducerii în țară, același caracter ca și mărfurile sau bunurile indigene, iar autoritatea vamală nu mai exercită nici un fel de acțiuni asupra acestora după ce s-a acordat liberul de vamă.
Din categoria regimurilor vamale suspensive fac parte:
-tranzitul;
-antrepozitul;
-perfecționarea activă;
-transformarea sub control vamal;
-admiterea temporară;
-perfecționarea pasivă.
Aceste regimuri vamale suspensive sunt definite în art. 91 din Codul vamal astfel: „Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au efect suspendarea plății taxelor vamal”.
Trebuie reținut că în acest caz este vorba despre o suspendare și nu de o scutire sau exceptare.
Pentru a se putea obține un asemenea regim, titularul operațiunii comerciale trebuie să îl solicite în scris, la autoritatea vamală, care îl aprobă sau nu.
Tranzitul vamal constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială.
Dacă avem în vedere tranzitele care se realizează astăzi, acestea sunt:
-tranzit de mărfuri de la un birou vamalo de frontieră la un alt birou vamal de frontieră;
-tranzitul de mărfuri de la un birou vamal de frontieră la unul interior și invers.
Regimul de tranzit vamal se încheie atunci când mărfurile și documentele corespunzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație.
Antrepozitul vamal este, în conformitate cu prevederile art. 101, pct.1 din Codul vamal, locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate. În aprobarea dată de autoritatea vamală se stabilește și termenul în cadrul căruia titularul de antrepozit este obligat să solicite acordarea unui nou regim vamal.
În antrepozitul vamal se permite intrarea mărfurilor străine înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale sau a unor măsuri de politică comercială, precum și a mărfurilor românești vămuite, care sunt depozitate până la expedierea lor în străinătate.
Perfecționarea activă constă în supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe acțiuni de transformare sau prelucrare a:
-mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială;
-mărfurilor importate, introduse în circuitul economic, dacă ele sunt exportate în afara teritoriului României sub formă de produse compensatoare;
-regimul de perfecționare activă anterior se efectuează cu încasarea drepturilor de import și restituirea acestora la efectuarea exportului.
Regimul de perfecționare activă este autorizat la nivelul direcției regionale vamale pe a cărei rază teritorială se află titularul operațiunii comerciale, la cerere.
Transformarea sub control vamal este un regim suspensiv reglementat de art. 114 din Codul vamal. Astfel: „Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea, pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transformă felul sau starea inițială. Produsele rezultate, numite produse transformate, se introduc în circuitul economic, cu plata drepturilor de import.”
În cadrul acestui regim, titularul este obligat să țină o evidență operativă a cantității mărfurilor de import care au fost plasate în acest regim, a produselor transformate obținute și a ansamblului elementelor necesare urmăririi operațiunilor pentru determinarea corectă a taxelor vamale și drepturilor de import eventual datorate.
Admiterea temporară permite utilizarea pe teritoriul României, cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale.
Perfecționarea pasivă este un regim suspensiv nou ca denumire și prin el se înțelege inversul situației de la perfecționarea activă, în sensul că prin acesta scoatem din țară mărfuri pentru a fi transformate pe alt teritoriu național. Regimul este definit prin art. 123 din Codul vamal, astfel: „Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri românești în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de prelucrare și, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parțială a drepturilor de import”.
Codul vamal prevede faptul că exportul temporar de mărfuri românești pentru a se realiza perfecționarea pasivă este supus acelorași măsuri de politică comercială care se aplică exportului definitiv de mărfuri.
Modul în care dimensional sunt concepute aceste regiuni și procedurile lor conferă o suplețe corespunzătoare derulării mai rapide a operațiunilor comerciale și înlătură formalitățile excesive, și nu de puține ori, inutile.
Secțiunea 2
NOMENCLATURA VAMALĂ ȘI STABILIREA
ORIGINII BUNURILOR
2.1.- Noțiuni despre Nomenclatorul vamal
Până la revoluția din decembrie 1989 comerțul exterior era monopol de stat. Aveau voie să facă operațiuni de export-import numai întreprinderile de stat.
O analiză atentă a structurii mărfurilor care fac obiectul operațiilor de import-export scoate în evidență faptul că există o multitudine de produse care circulă astăzi pe diferite piețe ale lumii. Pentru însușirea acestora sau gruparea lor, operație care este destul de importantă și greoaie, a fost nevoie de elaborarea Nomenclatorului vamal.
Acest Nomenclator a fost realizat sub auspiciile Consiliului de Cooperare Vamală care astăzi este o organizație internațională și este folosit în aproape 120 de țări.
În această materie, a nomenclaturii, semnificativă este o convenție referitoare la Nomenclatură, pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale care a fost semnată la Bruxelles în anul 1950 și care a fost revizuită în anii 1955, 1965, 1972 și 1978.
Pentru organele vamale este foarte importantă această nomenclatură care conține 1011 poziții, în 9 capitole și 22 de secțiuni, deoarece, prin corecta interpretare a pozițiilor din nomenclatură, se realizează o percepere corectă a taxei vamale, se evită erorile și evaziunea comercială de natură vamală.
Nomenclatorul se exprimă prin cifre, grupate două câte două. Primele două reprezintă numărul de capitol, iar următoarele explică rangul ocupat de poziție în interiorul capitolului.
În Tariful vamal de import al României găsim următoarele poziții:
– poziția tarifară care are menționată cifra respectivă;
denumirea mărfii care conține o descriere a produsului
respectiv;
cod U.M. – Supl., care de fapt conține codul unităților de măsură, în scopuri statistice, coduri ce sunt înscrise suplimenar în anumite licențe și documente vamale, legate de unitatea de măsură;
taxa vamală – aceasta conține taxele ce se aplică din Tariful vamal de import al României, fiind exprimate în procente, adică ad-valorem;
coloana CE – în care este menționat cuantumul taxelor ce se aplică mărfurilor importate din țările Comunității Europene;
coloana AELS – explicitează taxele aplicate produselor importate în România din țările care fac parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb;
coloana SGPC – în această coloană sunt înscrise taxele vamale de natură preferențială și care sunt menționate în Acordul privind sistemul de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare;
coloana P.16 – conține taxele vamale preferențiale care sunt prevăzute în cadrul Protocolului referitor la negocierile comerciale între țările în curs de dezvoltare, cunoscut și ca Protocolul celor 16.
În ceea ce privește prima coloană din Tariful vamal, în care este trecută poziția tarifară, codul acesta cifric este format din opt cifre. Primele șase cifre reprezintă poziția din sistemul armonizat, iar următoarele două se referă la detalierea în plan național a nomenclaturii vamale.
Precizăm că în materie de nomenclatură Convenția nu stabilește reguli obligatorii, astfel că în lume întâlnim astăzi diferite nomenclatoare tarifare și rareori acestea pot fi identice, având în vedere diversitatea problemelor pe care le ridică relațiile economice între state, pe de o parte, sau între diferite organizații economice, pe de altă parte.
Pe anexa nr.2 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 sunt descrise „Normele privind nomenclatura vamală și stabilirea originii bunurilor”. Se menționează faptul că titlurile secțiunilor, capitolelor și subcapitolelor sunt considerate ca având doar un rol indicativ, încadrarea mărfii se consideră corectă numai atunci când este determinată în concordanță cu textul pozițiilor, al notelor, secțiunilor sau capitolelor corespunzătoare, cu condiția ca prevederile acestora să nu fie contradictorii, respectându-se următoarele reguli:
-un bun incomplet sau nedefinit care prezintă caracteristicile esențiale ale bunului complet sau finit se încadrează la poziția din nomenclator care se referă la bunul complet. Aceste dispoziții se aplică corespunzător și bunului complet sau finit, când acesta este în stare demontată sau permanentă;
-mențiunile cu privire la o materie dintr-o poziție a nomenclatorului se referă la această materie fie în stare pură, fie amestecată sau asociată cu alte materii. Orice referire la un bun dintr-o materie privește bunul constituit în întregime sau parțial din această materie.
Când bunurile pot fi încadrate la două sau mai multe poziții, încadrarea se face după cum urmează:
– poziția cea mai specifică are prioritate asupra celor cu o sferă mai generală;
bunurile compuse din materii, substanțe, materiale sau articole diferite se încadrează, în principiu, după natura sau articolul care le conferă caractere esențiale, atunci când este posibil să se facă această determinare;
sunt situații când bunurile nu pot fi încadrate prin aplicarea acestor reguli; ele se încadrează la poziția cu numărul cel mai mare dintre pozițiile susceptibile de a fi luate în considerare.
Acestea sunt doar câteva precizări din normele privind Nomenclatorul vamal al României, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 26/1993, precizări care arată atât greutatea operațiunii de lucru cu nomenclatorul și tariful vamal, răspunderea pe care o au organele vamale pentru această operațiune, precum și posibilitatea de a se comite greșeli.
2.2.- Stabilirea originii bunurilor
În activitatea de import o mare importanță o prezintă și originea mărfurilor pentru că în funcție de aceasta la marfa respectivă i se stabilește un anumit regim vamal.
În conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 26 din 1993, atunci când se stabilește originea bunurilor care se importă, trebui avute în vedere următoarele criterii:
– criteriul bunurilor produse în întregime într-o țară, atunci când numai o țară intră în considerare în atribuirea originii;
criteriul transformării substanțiale, atunci când două sau mai
multe țări iau parte la producerea bunurilor.
Potrivit actului normativ menționat anterior sunt considerate bunuri produse în întregime într-o țară următoarele:
-produsele minerale și alte produse obținute din solul și subsolul acelei țări, inclusiv din apele teritoriale, precum și din solul și subsolul zonelor marine aflat sub jurisdicția sa națională, dincolo de limita apelor sale teritoriale;
-produsele vegetale recoltate în acea țară;
-produsele obținute de la animalele vii crescute în acea țară;
-produsele obținute din vânătoarea și pescuitul practicate în acea țară;
-produsele obținute din pescuitul maritim și alte produse extrase din mare de navele acelei țări, precum și produsele obținute la bordul navelor – uzină ale acelei țări;
-articole uzate care pot fi folosite numai pentru recuperarea materiilor prime extrase din ele;
-deșeurile și rebuturile provenite de la operațiunile de fabricație și prelucrare, precum și bunurile care nu pot fi folosite, colectate în acea țară și care pot servi numai pentru recuperarea materiilor prime.
Bunurile obținute în întregime în acea țară din produsele prevăzute la lit. a-h din anexa nr.2 din Ordonanța menționată:
-bunurile produse în întregime într-o țară se consideră ca fiind originare din acea țară.
Bunurile produse în două sau mai multe țări sunt considerate ca fiind originare din țara în care bunurile sunt supuse unor operațiuni de fabricație și prelucrare substanțială, care le conferă caracteristici de încadrare în tariful vamal la o poziție diferită de cea aferentă fiecărui material utilizat la obținerea bunului.
De la prevederile punctelor anterioare fac excepție următoarele:
-operațiunile de fabricație și prelucrare care, deși impun o schimbare a poziției tarifare, nu sunt considerate ca fiind substanțiale ori sunt considerate ca substanțiale numai în condiții speciale;
-operațiunile de fabricație și prelucrare care, deși sunt considerate ca substanțiale în condițiile speciale, nu impun o schimbare a poziției de încadrare în tariful vamal.
Caracterul de „operațiune substanțială” se stabilește de către organele vamale, luându-se în considerare operațiunea de fabricație care conferă articolului caracteristici esențiale.
Accesoriile, piesele de schimb și sculele destinate a fi utilizate la o mașină, aparat sau vehicul sunt considerate ca având aceeași origine cu mașina, aparatul sau vehiculul cu care sunt importate și puse în vânzare în mod normal și corespund ca și fel și număr unei echipări uzuale a acestora.
Bunurile importate în mai multe transporturi, în stare neasamblată, sunt considerate, în vederea stabilirii originii, ca un singur bun.
Ambalajele sunt considerate ca având aceeași origine cu bunurile pe care le conțin.
În cazul în care ambalajele sunt declarate separat de bunuri, originea acestora va fi stabilită pe baza regulilor din prezenta secțiune.
Pentru determinarea originii mărfurilor nu se ia în considerare originea produselor energetice, instalațiilor, mașinilor și sculelor utilizate în fabricația și prelucrarea bunurilor.
Sunt considerate operațiuni substanțiale operațiunile care conferă produsului finit cel puțin 50% din valoarea sa.
Nu sunt considerate operațiuni substanțiale și nu conferă caracterul de bun originar dintr-o țară următoarele operațiuni:
-manipularea pentru asigurarea conservării ca atare a produselor în timpul transportului și depozitării (aerare, prefirare, uscare, refrigerare, conservare în saramură, apă sulfitată sau conținând alte substanțe, îndepărtarea părților alterate și operațiuni similare);
-operațiunile simple de desprăfuire, cernere, triere, clasificare, asortare (inclusiv alcătuirea seturilor de mărfuri), spălare, vopsire, tranșare;
-schimbarea ambalajului și recompartimentarea coletelor, simpla îmbuteliere în sticle, flacoane, ambalarea în saci, cutii, lăzi, fixarea pe planșee etc. și orice alte operațiuni simple de condiționare;
-aplicarea, pe produse sau ambalajele lor, de mărci, etichete sau alte semne distinctive similare;
-simplul amestec de produse, chiar din categorii diferite, atunci când unul sau mai multe componente ale amestecului nu îndeplinesc condițiile de bun originar;
-simpla asamblare a părților de articole pentru a constitui un articol complet;
-cumulul mai multor operațiuni din cele specificate mai sus;
-sacrificarea animalelor.
În scopul stabilirii originii bunurilor importatorii prezintă organelor vamale un certificat de origine în care autoritățile sau organismele împuternicite să stabilească originea declară expres că bunurile sunt originare dintr-o anumită țară.
Formularele vor fi completate de importatori cu toate datele și informațiile înscrise în aceste documente, cu excepția căsuțelor rezervate pentru viza autorităților abilitate să elibereze certificatele de impozit (căsuțele 2 și 8 din formular).
Răspunderea pentru veridicitatea datelor și informațiilor înscrise în aceste formulare revine importatorilor respectiv.
Aceste certificate de import au un anumit termen de valabilitate și care nu poate să depășească sfârșitul perioadei pentru care contingentul a fost stabilit.
În cazul în care din diferite motive, unele certificate nu pot fi utilizate în termenul prevăzut, ele trebuie restituite. Nerestituirea la timp a certificatelor neutilizate poate conduce la excluderea operatorilor economici respectivi. Pentru certificatele utilizate parțial se va prezenta o confirmare din partea organelor vamale, atestând cantitățile efectiv realizate în baza acestor certificate.
Mărfurile importate și pentru care operatorii economici au obținut certificate de import, vor fi admise la import în baza reglementărilor legale în vigoare.
Mărfurile care provin din zona Uniunii Europene, din țările care fac parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb trebuie să poarte certificat.
Certificatele au o importanță deosebită, deoarece pe baza acestora se pot acorda scutiri de taxe sau chiar scutirea totală de la plata taxelor vamale.
În materie de origine a mărfurilor se comit o serie de infracțiuni în scopul de a se eluda taxele vamale și de aceea organele vamale și alte organe din frontieră trebuie să verifice cu multă atenție aceste certificate și, printr-o cooperare vamală, ele trebuie verificate acolo unde este posibil.
Secțiunea 3
VALOAREA ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR
Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României.
În ceea ce privește problemele referitoare la Tariful vamal și valoarea în vamă a mărfurilor, acestea sunt reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 26/1993, Hotărârea Guvernului nr. 864/1995 precum și prin alte acte normative care au menirea de a completa și modifica principalele două acte normative.
Ordonanța precizează că „valoarea în vamă a mărfurilor importate se determină potrivit regulilor prevăzute în acordul pentru aplicarea art. 7 din Acordul GATT”.
Potrivit Acordului GATT, principiul de bază pentru determinarea valorii în vamă este prețul de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import. În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată potrivit acestui principiu, Acordul stabilește și alte metode de evaluare a mărfurilor de import bazate pe valoarea de tranzacție a mărfurilor identice, a mărfurilor similare, pe baza valorii calculate ori pe baza unor mijloace rezonabile compatibile cu principiile și dispozițiile generale ale Acordului.
Acordul GATT, pentru determinarea valorii în vamă face trimitere la legislația națională pentru stabilirea modului în care se procedează la transformarea în moneda națională a valorii exprimate în valută. Astfel, în Codul vamal se precizează că se ia în calcul cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.
În conformitate cu art. 78 din Legea nr. 141/1997, valoarea în vamă a mărfurilor se determină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfurilor și a cheltuielilor pe parcurs extern aferente acestuia.
Declarația de valoare în vamă poate fi depusă și prin reprezentant. În această situație, răspunderea este solidară.
Valoarea în vamă în virtutea prevederilor Acordului GATT este valoarea de tranzacție, adică efectiv plătită sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export, cu destinația țării de import, la care se adaugă în condițiile în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în preț, următoarele:
-cheltuieli de transport ale mărfurilor importate până la frontiera română;
-cheltuieli de încărcare, descărcare și de manipulare conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
-costul asigurării pe parcurs extern.
Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată pe baza „valorii de tranzacție” atunci ea va fi determinată utilizând valoarea de tranzacție mărfurilor identice vândute la același nivel comercial și sensibil în aceeași cantitate cu mărfurile de evaluat. În absența unei astfel de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacție a mărfurilor vândute la un nivel comercial diferit și/sau în cantități diferite, ajustate pentru a ține seama de diferențele pe care nivelul comercial și/sau cantitatea le-ar fi putut antrena, cu condiția ca astfel de ajustări, indiferent dacă conduc la o creștere sau o diminuare a valorii, să se poată baza pe elemente de probă prezentate, care să stabilească clar că sunt rezonabile și exacte.
În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată nici prin asimilarea valorilor mărfurilor importate în condițiile regulilor menționate anterior, atunci ea va fi determinată pe baza prețului unitar corespunzător vânzării mărfurilor importate sau mărfurilor identice sau similare importate, totalizând cantitatea cea mai ridicată în momentul importului mărfurilor de evaluat, respectând condițiile prevăzute la art. 5 din GATT.
O altă regulă de evaluare a mărfurilor importate determinată de aplicarea art. 6 din GATT este valoarea în vamă dedusă pe baza valorii calculate, în care se includ următoarele elemente:
-costul sau valoarea materiilor prime și operațiilor de fabricație sau a altor lucrări pentru producerea mărfurilor importate;
-suma totală pentru beneficiile și cheltuielile generale, egale celor care intră, în general, în vânzările mărfurilor de aceleași categorii sau de același tip, cu mărfurile de evaluat, care sunt făcute prin producătorii țării de export, pentru export, cu destinația țării de import;
-costul sau valoarea oricăror altor cheltuieli de care este cazul să se țină seama, potrivit opțiunii, în materie de evaluare aleasă de fiecare parte, în virtutea art. 8, paragraf. 2 din Acordul GATT.
În cazul în care nici o regulă de evaluare, dintre cele prezentate mai sus, nu a putut fi folosită pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate, atunci această valoare va fi determinată prin mijloace rezonabile, compatibile cu principiile și dispozițiile generale ale Acordului și ale art. 7 al Acordului General și pe baza datelor disponibile din țara de import.
Conform art. 109 alin.1 din Regulamentul vamal al României, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacții comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal și în alte reglementări vamale.
Pentru mărfurile primite de la persoane juridice care nu fac obiectul unor tranzacții comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern și în declarație pentru valoare în vamă de persoana juridică destinatară.
Pentru mărfurile ale căror prețuri definitive se stabilesc pe bază de cotații bursiere, valoarea în vamă se determină pe baza facturii emisă de furnizor, cu prețurile cunoscute la data întocmirii acesteia, urmând ca în termen de 90 de zile de la data declarației vamale să se depună factura definitivă pe baza cărora se fac regularizările privind obligațiile de plată în vamă.
Pentru autovehiculele și vehiculele noi prevăzute la pozițiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11, 87.16 din tariful de import al României, valoarea în vamă se determină pe baza prețului extern din factura de cumpărare emisă de producător sau de firma direct reprezentantă a acestuia. Prin vehicule noi se înțeleg vehiculele neînmatriculate în străinătate sau cele procurate în aceleași condiții și înmatriculate temporar în străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării.
Valoarea în vamă a autovehiculelor și vehiculelor folosite se stabilește pe fiecare categorie de vehicule prin ordin al ministrului finanțelor ținând seama de vechimea și caracteristicile tehnice ale acestora.
Valoarea în vamă are o importanță deosebită deoarece prin stabilirea acesteia în mod corect, se pot aplica și taxele vamale pentru importul anumitor mărfuri.
Prin „taxe vamale de import” se înțeleg acele impozite percepute de stat asupra mărfurilor străine la importul lor într-o anumită țară. Ele constituie principalul mijloc al protecționismului vamal din țările capitaliste.
Taxele vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României sunt exprimate în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor impozitate exprimată în lei. Taxele vamale se percep de către organele vamale și se varsă la bugetul de stat.
Plata acestor taxe vamale, ca obligație, revine importatorului.
Importatorii, cât și comisionarii, sunt obligați prin lege să păstreze documentația folosită pentru a arăta modul în care importatorul și-a achitat obligațiile către stat și să o pună la dispoziția organelor abilitate pentru ca acestea să-și efectueze verificările și documentația necesară.
Dacă organele vamale constată diferențe, cei cărora li se găsesc asemenea deficiențe au obligația să le achite în termen de 7 zile, tot la unitatea vamală unde s-a efectuat operațiunea.
În cazul în care nu se plătesc în termenul legal taxele vamale, se aplică o majorare de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere. Această majorare devine operantă din ziua imediat următoare expirării termenului legal de plată și până în ziua în care se realizează plata efectivă.
Ordonanța nr. 26 menționează o procedură specifică în ceea ce privește soluționarea situațiilor în care s-au perceput taxe vamale în plus, deoarece importatorii le pot revendica în termen de 2 ani de la data înregistrării declarației vamale, pe baza unei contestații (în cazul neacordării regimurilor preferențiale stabilite prin acorduri internaționale). În ceea ce privește contestațiile ce se referă la aplicarea incorectă a Tarifului vamal de import, la stabilirea valorii în vamă sau încadrării tarifare, se depune o contestație în termen de 30de zile la șeful unității vamale care a efectuat vămuirea, care dă o soluție ce poate fi atacată în termen de 30 de zile de la Direcția Generală a Vămilor, și dacă nici soluția dată aici nu mulțumește, în termen de 15 zile cel interesat se poate adresa cu plângere la instanța judecătorească competentă.
În cadrul operațiunilor vamale este folosită noțiunea de „garantare a plății taxelor vamale”. Această garantare se face pentru mărfurile aflate sub un regim care suspendă temporar încasarea taxelor vamale de impozit. În mod practic ea este cerută și realizată de către importator sau reprezentantul acestuia prin depunerea la unitatea vamală a unei sume bănești care să fie egală cu cuantumul taxelor vamale aferente bunurilor.
O altă formă de garantare a plății taxelor vamale o reprezintă depunerea unei scrisori de garanție prin care o bancă cu sediul în România se angajează să plătească organelor vamale suma ce reprezintă cuantumul taxelor vamale.
În situații de excepție, Direcția Generală a Vămilor poate acorda scutiri de la garantarea plății taxelor vamale.
În conformitate cu art. 80 din Legea nr. 141/1997, anumite categorii de bunuri sunt exceptate de la plata taxelor vamale la importul lor în România.
a.- produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei țări de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion românesc;
b.- la lit. a la bordul unei nave-fabrică ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion român.
În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 12 din 31.01.1995, beneficiază de scutiri de taxe vamale la import societățile comerciale cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române pentru mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alte bunuri, constituite ca aport în natură sau achiziționate din aportul în numerar al investitorului străin, la capitalul social ori la majorarea acestuia.
De asemenea, beneficiază de scutire de taxe vamale materiile prime, materialele, piesele de schimb și componentele importate, necesare și folosite efectiv în producția proprie a investițiilor străine, care sunt supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare, în vederea obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă natură, distincte față de cele ale bunurilor importate încorporate în produsul nou-rezultat și care se încadrează la o altă poziție tarifară, prevăzută în tariful vamal de import al României. Aceste bunuri, pentru a beneficia de scutire de taxe vamale, trebuie importate în termen de 2 ani, termen calculat de la data punerii în funcțiune a obiectivului sau, după caz, de la data începerii activității societății, în raport cu forma juridică a investiției străine.
Sunt scutite de la plata taxelor vamale bunurile din import provenite sau finanțate direct din ajutoare, împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, culturală, sportivă și didactică, acordate României de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și destinate unor activități nonprofit.
Potrivit prevederilor art. 7 din Legea 129/1999 sunt scutite de taxe vamale importurile și alte categorii de bunuri decât cele enumerate, și anume:
a.- bunurile de origine română;
b.- bunurile reparate în străinătate sau bunurile care înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție;
c.- bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate;
d.- echipamente pentru protecția mediului, stabilite de Guvern, la propunerea Ministerului Industriei și Comerțului, Ministerului Finanțelor.
Analiza cazuisticii vamale din 1990 până în prezent a scos în evidență faptul că majoritatea infracțiunilor de contrabandă s-au comis prin eludarea acestei valori în vamă, prin prezentarea unor facturi subevaluate, problemă greu de soluționat din punct de vedere al documentării acestui aspect.
Astfel, mulți importatori au prezentat autorizații vamale facturi subevaluate, nu de puține ori false, iar demonstrarea acestui lucru a fost greoaie, dacă nu chiar imposibilă. Chestiunea a fost reglementată pe spațiul Comunității Europene prin Protocolul nr.6, care facilitează schimbul de informații și de documente, în vederea aplicării corecte a legislației vamale. Rămân însă o serie de probleme de clarificat, destul de complicate, dacă avem în vedere faptul că mărfurile ajung în România și din alte țări decât cele ale Comunității Europene, de multe ori numai fictiv. Aceasta este una din problemele greu de rezolvat cu care s-a confruntat și se va confrunta autoritatea vamală, urmând ca ele să fie reglementate prin instrumente juridice internaționale ca și cele de genul Protocolului nr.6, deoarece, am putea considera, nu există altă rezolvare.
Prin eforturile autorității vamale multe situații s-au reglementat bilateral, deci vor exista posibilități reale de a se curma actele de contrabandă. În alte situații s-aui procurat prin înțelegeri între organele de poliție și cele vamale acte speciale, dar aici s-a ridicat o problemă juridică, în sensul dacă ele au fost „aduse legal în procesul penal”. Cu toate acestea am putea considera că acțiunile sunt corecte și legale, chiar dacă unii specialiști nu sunt de acord, deși nu au argumente serioase.
Organele de urmărire penală și cele vamale vor avea de-a face cu asemenea acte ilegale, deoarece infractorii vor încerca prin orice mijloace posibile eludarea valorii în vamă a mărfurilor, după care, bineînțeles, se calculează taxele vamale datorate statului, aducând astfel un prejudiciu destul de mare bugetului de stat.
Secțiunea 4
CONTROLUL VALORII ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR
IMPORTATE
În conformitate cu Decizia nr. 1804 din 30 septembrie 1999 privind aprobarea Metodologiei de control al valorii în vamă a mărfurilor importate, valoarea în vamă a acestor mărfuri se determină pe baza valorii de tranzacție, de fiecare dată când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1 și 8 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994.
Atunci când se constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate la art. 1 și 8 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 și că valoarea de tranzacție nu poate fi admisă în scopul determinării valorii în vamă a mărfurilor importate, biroul vamal și importatorul se vor consulta pentru a găsi baza valorii în vamă, prin aplicarea prevederilor art. 2-7 din acordul menționat anterior, în ordinea prevăzută în acesta.
În art. 3 alin.1 din Metodologia de control al valorii în vamă a mărfurilor importate se arată că: „În toate cazurile în care biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informațiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vamă a celor importate pe baza valorii de tranzacție, valoarea în vamă va fi determinată cu titlu definitiv numai după efectuarea verificării documentelor justificative suplimentare solicitate importatorului și, în cazurile prevăzute în prezenta metodologie, după efectuarea investigațiilor la sediul importatorului, respectiv la locul de depozitare a mărfurilor”.
Documentele justificative suplimentare solicitate importatorului sunt:
– actul constitutiv al titularului operațiunii;
certificatul de înmatriculare a societății comerciale la registrul
comerțului;
certificatul de înregistrare fiscală;
contractul comercial încheiat cu vânzătorul produselor
respective, precum și corespondența comercială purtată cu acesta în vederea încheierii și derulării contractului;
factura comercială emisă de vânzătorul mărfurilor și/sau alte
documente privind plata mărfurilor și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acestora;
documentul de transport al mărfurilor;
contractul de asigurare a mărfii și polița de asigurare, atunci
când este cazul;
documentele bancare privind efectuarea plăților externe pentru
importul de mărfuri către vânzătorul acestora, conform dispozițiilor contractuale;
extrasul contului în valută din care s-a efectuat plata;
documentele privind obținerea valutei prin schimb valutar pe
piața valutară;
ofertele de preț ale producătorului mărfii;
datele privind evidența contabilă a importatorului (bilanțuri
contabile, balanțe de verificare, acte privind recepția mărfurilor, notele contabile privind înregistrarea mărfurilor, documentele de plată și altele);
actele de vânzare către beneficiari interni;
orice alte documente și informații solicitate de biroul vamal, în
măsură să dovedească realitatea valorii în vamă declarate;
orice alte documente și informații prezentate din proprie inițiativă
de importator. De exemplu : declarația vamală de export sau copia de pe aceasta, certificată de autoritatea vamală din țara de export cu care România a încheiat acorduri de cooperare în domeniul vamal; alte date și informații transmise de producătorul sau de exportatorul mărfurilor ce urmează a fi evaluate, cum ar fi : circulația de preț al produsului, existența unor subvenții la export.
Biroul vamal are datoria de a analiza circumstanțele proprii fiecărei tranzacții care stă la baza operațiunilor de import, după care va completa un formular pe care îl va adresa în mod oficial importatorului. În acest formular adresat importatorului se vor menționa documentele justificative solicitate și considerentele pentru care valoarea în vamă declarată a mărfurilor importate nu poate fi acceptată fără o verificare suplimentară.
Nu poate fi considerată ca având un caracter facultativ în vederea dovedirii veridicității valorii în vamă declarate a mărfurilor importate, prezentarea documentelor justificative suplimentare, documente care sunt solicitate în scris importatorului de către biroul vamal.
Importatorul are obligația să prezinte documentele justificaive enumerate anterior în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfurilor din vamă.
În art,. 4 alin. 3 din Metodologia de control al valorii în vamă se specifică: „Pentru categoriile de mărfuri cuprinse în baza de date statistice la import cuantumul garanției se va determina utilizându-se informațiile existente în această bază de date. Prin expresia „suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezulta din operațiunea de vămuire”, se înțelege suma care rezultă din calcularea drepturilor de import pe baza nivelului maxim al valorii în vamă a mărfurilor importate prevăzute în baza de date statistice la import pentru mărfuri clasificate la același cod tarifar sau, atunci când este cazul, la aceeași categorie de mărfuri din cadrul aceluiași cod tarifar”.
În cazurile în care există suspiciuni în ceea ce privește exactitatea valorii în vamă declarate la importul categoriilor de mărfuri care nu sunt cuprinse în baza de date statistice la import, biroul vamal va utiliza pentru determinarea cuantumului garanției informațiile și datele aflate în evidența sa și cele cuprinse în situația statistică privind valoarea vamală declarată la import, elaborată în sistem informatizat de către Direcția de informatizare și statistică vamală din cadrul Direcției Generale a Vămilor. În aceste cazuri, prin expresia „suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezulta din operațiunea de vămuire” se înțelege suma care rezultă din calcularea drepturilor de import pe baza nivelului maxim al valorii în vamă pentru mărfurile identice, respectiv similare, sau, în ultimă instanță, pe baza nivelului maxim al valorii în vamă a mărfurilor clasificate la același cod tarifar cu mărfurile ce urmează a fi evaluate.
Baza de date statistice la import și Situația statistică privind valoarea în vamă declarată la import sunt destinate uzului intern al autorității vamale și se comunică numai unităților din subordinea Direcției Generale a Vămilor și instituțiilor prevăzute la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999. Datele și informațiile cuprinse în baza de date statistice la import și în Situația statistică privind valoarea în vamă declarată la import se utilizează numai în scopul evaluării în vamă, cu respectarea confidențialității lor, în condițiile prevăzute la art. 10 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994.
De la înregistrarea declarației vamale de import, în termen de 24 de ore, biroul vamal va informa direcția regională vamală în a cărei subordine se află despre aplicarea metodologiei. Nota de informare va cuprinde datele de identificare a importatorului și a mărfurilor declarate.
În cazul în care sediul importatorului este situat pe teritoriul altei direcții regionale vamale decât cea prin care se derulează operațiunea de import supusă verificărilor, direcția regională vamală menționată în paragraful anterior va trimite, în termen de două ore, informarea primită la această direcție regională vamală.
Biroul vamal ia anumite măsuri în termen de 48 de ore de la primirea oficială a documentației complete prezentate de importator, astfel:
a.- va analiza documentele prezentate de importator, va verifica concordanța cu datele din declarația vamală de import și din celelalte documente depuse în momentul efectuării formalităților de vămuire;
b.- va întocmi un raport care va fi înaintat direcției regionale vamale în a cărei subordine se află, care va cuprinde concluziile asupra verificărilor efectuate și propunerilor referitoare la modul de încheiere a operațiunii. Raportul va fi semnat de șeful biroului vamal și de șeful compartimentului de control documentar (sau, în lipsa unei persoane care asigură această funcție, de persoana numită de șeful biroului vamal prin ordin de serviciu) și va fi însoțit de întreaga documentație depusă de importator. În situația în care sediul importatorului este situat pe teritoriul altei direcții regionale vamale decât cea prin care se derulează operațiunea de import, raportul și documentația anexată la acesta se vor comunica de către direcția regională vamală menționată anterior direcției regionale vamale în a cărei rază de competență se află sediul importatorului, în termen de 48 de ore de la primirea acestor documente.
Potrivit art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 18 din 2001, prin reorganizarea Direcției Generale a Vămilor, brigăzile de supraveghere și control vamal trec în structura direcțiilor regionale vamale interjudețene și au fost organizate la nivel de serviciu.
Astfel, din momentul informării direcției regionale vamale, serviciul cu atribuții în supravegherea și controlul vamal din cadrul direcției regionale vamale va iniția procedura de control vamal la sediul importatorului, luând următoarele măsuri:
-verifică existența sediului social al agentului economic importator, corespunzător cu cel prevăzut în certificatul de înmatriculat la registrul comerțului, precum și a locului de depozitare a mărfurilor;
-controlează bunurile supuse vămuirii;
-efectuează la sediul agentului economic importator, investigațiile asupra operațiunilor de import analizate, în scopul verificării modului de respectare a reglementărilor vamale;
-alte măsuri.
Pe parcursul desfășurării activității de control la sediul importatorului se va ține seama de următoarele:
-concluziile formulate în urma verificărilor efectuate asupra documentelor prezentate de importator și propunerile referitoare la modul de încheiere a operațiunii cuprinse în raportul întocmit de biroul vamal;
-raportul întocmit de organul vamal care a efectuat verificarea la sediul importatorului, în cazul când acesta este situat în raza de competență a altei direcții regionale vamale. Raportul va cuprinde și concluziile finale privind modul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor care au făcut obiectul verificărilor.
Acest raport va fi întocmit în termen de 20 de zile de la data primirii raportului întocmit de biroul vamal și a documentației, cu excepția cazurilor când este necesară corespondența internațională, atunci când termenul de răspuns se prelungește în mod corespunzător.
Decizia finală va fi luată în direcția regională vamală în subordinea căreia se află biroul vamal prin care se derulează operațiunea supusă verificării.
Decizia finală va fi comunicată în scris importatorului în termen de 30 de zile de la data primirii oficiale la biroul vamal a documentației complete prezentate de importator, cu excepția cazurilor când este necesară corespondența internațională.
Secțiunea 5
UNELE ASPECTE REFERITOARE LA BAZA DE DATE
STATISTICE LA IMPORT
În baza prevederilor art. 7 alin.3 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 privind controlul valorii în vamă a mărfurilor importate, ministrul finanțelor, ministrul industriei și comerțului și ministrul agriculturii și alimentației a emis Ordinul privind sursele și procedura de constituire, completare și modificare a bazei de date statistice la import, Ordin care a fost publicat în Monitorul oficial nr. 464 din 24 septembrie 1999.
Baza de date statistice la import se elaborează de Direcția generală a Vămilor pentru categoriile de mărfuri din import la care s-a constatat o subevaluare în vamă, pe baza datelor și a informațiilor obținute din activitatea proprie și a celor furnizate de Ministerul Finanțelor, de Ministerul Industriei și Comerțului și de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
În conformitate cu acest Ordin, baza de date statistice la import se utilizează de autoritatea vamală, cu respectarea metodologiei de control al valorii în vamă a mărfurilor importate, aprobată prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vămilor.
Sursele de constituire a bazei de date statistice la import sunt următoarele:
a.- valorile în vamă declarate anterior și acceptate de autoritatea vamală la importul de mărfuri identice, respectiv similare cu mărfurile care fac obiectul bazei de date statistice la import, a căror veridicitate a fost verificată sau asupra cărora nu există suspiciuni privind subevaluarea în vamă;
b.- valorile în vamă determinate în urma controlului ulterior efectuat de autoritatea vamală la sediul agenților economici importatorilor produse identice, respectiv similare;
c.- valorile în vamă stabilite prin decizia luată de autoritatea vamală competentă să soluționeze contestațiile adresate de agenții economici importatori împotriva modului de determinare a valorii în vamă declarate la import;
d.- datele comunicate de administrația vamală din țările de export cu care România a încheiat acorduri de cooperare în domeniul vamal, ca urmare a solicitării adresate de Direcția Generală a Vămilor privind verificarea anumitor operațiuni de export al mărfurilor cu destinația import în România;
e.- prețurile de vânzare practicate la exportul cu destinația România, calculațiile de preț al produselor, comunicate de producătorii și exportatorii străini ai acestor mărfuri, din proprie inițiativă sau la solicitarea instituțiilor menționate la art. 7 alin.7 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999;
f.- cotațiile de bursă, prețurile de licitație, prețurile din publicațiile de specialitate, statisticile de export ale țărilor exportatoare de mărfuri care fac obiectul importului în România, alte date și informații utilizate, cu respectarea prevederilor și condițiilor cuprinse la art. 7 și 8 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994;
g.- orice alte surse.
Procedura de constituire, de completare sau de modificare a bazei de date statistice la import este inițiată de Direcția Generală a Vămilor în următoarele cazuri:
-la sesizarea oficială privind existența unei subevaluări în vamă sau la propunerea de constituire, completare sau de modificare a bazei de date statistice, formulată de agenții economici importatori sau producători și adresată direct sau prin intermediul asociațiilor de ramură ori de profil din care fac parte, cu condiția ca petiționarul să precizeze motivele și considerentele care au condus la formularea sesizării sau a propunerii sale;
-la sesizarea sau la propunerea, formulată în aceleași condiții ca și cele prevăzute anterior, transmisă de oricare dintre instituțiile menționate la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 sau de alte instituții și organisme;
-din proprie inițiativă, în situația în care, pe baza datelor și a informațiilor obținute din activitatea proprie a Direcției Generale a Vămilor, se constată existența unei subevaluări în vamă.
În termen de cel mult 45 de zile de la primirea oficială a sesizărilor sau a propunerilor menționate anterior, Direcția Generală a Vămilor le va transmite instituțiilor menționate la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999, în vederea analizării necesității de constituire, de completare sau de modificare a bazei de date statistice la import. Aceste sesizări sau propuneri vor fi însoțite de Situația statistică privind valoarea în vamă declarată la importul acestor produse, întocmită de Direcția generală a Vămilor în sistem informatizat, precum și de raportul Direcției Generale a Vămilor privind concluziile sale în urma analizei și verificărilor efectuate.
Termenul de 45 de zile prevăzut anterior poate fi prelungit corespunzător numai în cazurile justificate de volumul propunerilor și al sesizărilor primite sau de durata necesară pentru efectuarea verificărilor operațiunilor de import al categoriilor de produse analizate.
Instituțiile menționate la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 vor analiza documentele și vor transmite Direcției Generale a Vămilor concluziile privind necesitatea constituirii, completării sau a modificării bazei de date statistice la import, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare. Concluziile vor fi însoțite de datele și informațiile aflate în evidența lor, care au fost luate în considerare la formularea acestor concluzii.
Termenul de 30 de zile poate fi prelungit numai în cazuri justificate, până la finalizarea activității de informare, analiză și verificare a datelor necesare pentru formularea concluziilor.
În cazul în care concluziile formulate de instituțiile menționate la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 recomandă elaborarea bazei de date statistice la import, Direcția Generală a Vămilor o va elabora în termen de cel mult 30 de zile de la primirea concluziilor și o va transmite, în cadrul acestui termen, pentru avizare, acelorași instituții. Termenul de avizare sau de transmitere a eventualelor observații din partea acestor instituții este de cel mult 10 zile de la data primirii bazei de date statistice la import, elaborată de Direcția Generală a Vămilor.
În termen de cel mult 10 zile de la data primirii avizului favorabil din partea tuturor instituțiilor menționate la art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999, Direcția generală a Vămilor va transmite baza de date statistice la import direcțiilor regionale vamale din subordine, în vederea aplicării.
Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și unitățile lor subordonate vor lua măsuri pentru asigurarea confidențialității datelor și informațiilor cuprinse în baza de date statistice la import.
Secțiunea 6
DECLARAREA ȘI CONTROLUL VAMAL
AL MĂRFURILOR
6.1.- Declararea mărfurilor
Operațiunea de declarare a mărfurilor și de prezentare pentru vămuire a suferit, începând cu luna mai 1993, modificări determinate de intrarea în vigoare a Acordului Interimar, privind aplicarea în domeniul schimburilor comerciale a Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană.
Declararea mărfurilor și prezentarea acestora pentru vămuire este o activitate deosebit de importantă în procesul de vămuire, cu efecte deosebite din punct de vedere juridic.
Astfel, legea prevede că mărfurile intrate în țară se înscriu imediat de organele vamale în registre de evidență, pe baza documentelor de însoțire.
În conformitate cu art. 39 alin.1 din Regulamentul vamal al României „declararea mărfurilor și prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanți ai acestora, prin depunerea unei declarații vamale în detaliu, în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data depunerii declarației sumare”.
În baza art. 94 din Acordul European, administrația vamală din România a introdus documentul administrativ unic (D.A.U.) ca document de vămuire purtând denumirea de „declarație vamală în detaliu”.
În acest mod, formularul declarației vamale este aliniat la procedeele de vămuire utilizate de administrațiile vamale din țările Uniunii Europene, avansând astfel considerabil procesul de armonizare a legislației vamale române la legislația vamală comunitară.
Orice marfă destinată a fi plasată sub un regim vamal trebuie să facă obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui regim, chiar dacă marfa respectivă este scutită sau exceptată de taxe vamale.
Declarația vamală este actul juridic prin care declarantul:
solicită un regim vamal pentru marfa prezentată;
se angajează să-și îndeplinească obligațiile ce îi revin prin
regimul vamal declarat;
furnizează informații necesare pentru luarea măsurilor și
aplicarea dispozițiilor pentru realizarea obligațiilor fiscale, a controlului comerțului exterior și al statisticii.
Este interzisă participarea agenților vamali la redactarea declarațiilor vamale, întrucât aceștia au rolul de control al acestora.
Declarația vamală se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale, în vederea acceptării regimului vamal solicitat.
În conformitate cu art. 45 din Regulamentul vamal al României aceste documente sunt:
-documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;
-factura în original sau în copie ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor;
-declarația de valoare în vamă;
-documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau a altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază;
-orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în norme legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate;
-codul fiscal al titularului.
Documentul se prezintă în scris în limba română și completat la toate rubricile în mod clar, citeț, fără nici un fel de ștersături sau adăugiri.
În cazul în care apar ștersături sau adăugiri, documentul nu se acceptă impunându-se refacerea totală a acestuia.
Acceptarea declarației vamale este operațiunea care permite serviciului vamal să constate dacă declarațiile de redactare sunt respectate și dacă declarația este însoțită de documentele a căror prezentare este obligatorie.
Condițiile de acceptare a unei declarații vamale sunt:
-formularul declarației să fie conform modelului oficial (forma, culoarea, greutatea, hârtie, rubrici etc.);
-să fie completată prin dactilografierea lizibilă, fără ștersături, adăugiri, completarea rubricilor se face pe primul exemplar, cu reproducerea pe celelalte exemplare sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală;
-să comporte numărul de exemplare necesare pentru regimul solicitat;
-mărfurile să ie prezentate la unitatea vamală unde este depusă declarația;
-să fie semnată de declarant (titularul operațiunii sau de reprezentantul său). Originalul semnăturii olografe a persoanei care reprezintă declarantul trebuie să figureze pe exemplarul primar al declarației vamale și reprodusă prin duplicare pe celelalte exemplare ale declarației;
-documentele necesare pentru acordarea regimului solicitat să fie depuse concomitent cu declarația vamală;
-unitatea vamală să fie abilitată pentru realizarea operațiunii solicitate.
Există anumite cauze de neacceptare a declarației vamale cum ar fi:
-iregularități în forma declarației;
-absența documentelor a căror producere este obligatorie;
-inexactități sau omisiuni în redactare.
Autoritatea vamală poate aproba titularului operațiunii sau reprezentantului acestuia să efectueze, înainte de depunerea declarației vamale, verificarea felului și a cantității mărfurilor și să preleveze probe, în vederea întocmirii și depunerii corecte a declarației vamale.
Acceptarea declarației vamale se materializează prin aplicarea ștampilei de înregistrare a acesteia și cuprinde numărul de înregistrare și data înregistrării declarației vamale.
Acceptarea este o operațiune pe care o realizează organul vamal și care constă în verificarea legalității întocmirii declarației vamale și a existenței tuturor documentelor însoțitoare.
Această înregistrare, aparent, este un act formal, dar ea produce efecte juridice deosebite, în sensul că realizează practic momentul în care organul vamal începe să-și exercite atribuțiunile și are dreptul să ia măsuri legale, în situația constatării încălcării legislației.
Înregistrarea declarației vamale produce, în esență, următoarele efecte:
-în primul rând, se autentifică declarația vamală de către unitatea respectivă;
-în al doilea rând, se stabilesc relații juridice speciale între declarant și organul vamal;
-se determină momentul în care începe producerea de calculare a drepturilor și taxelor de perceput (drepturile și taxele de perceput sunt cele în vigoare în momentul înregistrării declarației în detaliu) și obligația declarantului de a achita aceste taxe;
-este momentul în care sunt operante toate dispozițiunile legale privind regimul vamal și în special cele care se referă la anumite prohibiții;
-este momentul realizării statistice a importurilor și exporturilor.
Pentru validarea unei declarații vamale se parcurg mai multe etape.
În primul rând, se realizează „controlul documentar”, prin care se verifică datele cuprinse în declarația vamală. Se confruntă acestea cu documentele anexate în susținerea lor, așa cum ar fi cererea referitoare la mijlocul de transport, valoarea în vamă, încadrarea în tarife etc.
Urmează „controlul fizic al mărfurilor”, total sau parțial. Cu această ocazie se verifică dacă mărfurile aflate în mijlocul de transport corespund întocmai cu cele consemnate în declarația vamală. Este un moment foarte important, care trebuie realizat cu multă atenție și care implică o răspundere juridică foarte serioasă din partea organului vamal.
În continuare, urmează „verificarea calculului impozitelor”. Se verifică calculul impozitelor efectuat de declarant, iar în caz de iregularitate se rectifică declarația vamală. În situația în care nu s-au constatat iregularități se face mențiunea CONFORM, sub semnătura și ștampila personală.
Achitarea taxelor și drepturilor vamale permite titularului să dispună de mărfurile ce au făcut obiectul declarației vamale în cauză. Acest lucru se realizează prin completarea rubricii B, după care se aplică ștampila, se semnează, din acest moment declarația vamală se consideră validă. Practic, în acest moment, s-a obținut liberul de vamă.
Dacă la verificarea declarației vamale, agentul vamal constată iregularități, se dispune depunerea unei noi declarații vamale. Din punct de vedere juridic, declarația inițială rămâne determinată, înlocuirea acesteia efectuându-se din motive administrative.
Regula este că declarația vamală poate să modifice sau să retragă declarația vamală depusă și acceptată de autoritatea vamală numai până în momentul controlului fizic al mărfurilor.
De la această regulă, există anumite excepții și anume:
-declarantul a cerut verificarea felului și a cantității mărfurilor, iar cererea a fost refuzată;
-declarantul deține acte constatatoare, întocmite de organismele neutre prevăzute de lege;
-s-au încălcat reglementările vamale aplicate, datorită unor date cuprinse în declarația vamală.
Anularea declarației vamale înregistrate se produce, ca urmare a modificărilor privind regimul vamal, valoarea în vamă, cantitatea și felul mărfii (denumirea comercială sub formă literală și/sau codificată).
Anularea poate fi:
-definitivă, fără depunerea altei declarații;
-anulare prin înlocuirea declarației inițiale cu o nouă declarație conținând noul regim vamal declarat etc.
Anularea nu exclude aplicarea contenciosului față de declarația vamală inițială. Ea atrage după sine reconsiderarea documentelor care au fost produse în sprijinul declarației inițiale.
Conform art. 54 din Regulamentul vamal al României, în declarația vamală în detaliu cantitatea mărfurilor se înscrie pe baza greutății brute sau nete din documentele de transport sau din factură și, după caz, a încă unui element cantitativ specific, stabilit potrivit normelor emise de Direcția Generală a Vămilor. În cazul curentului electric și al mărfurilor transportate prin conducte cantitatea este cea indicată de contoarele instalate.
În caz de indicii temeinice de fraudă, mărfurile se cântăresc pe cheltuiala importatorului, la cererea autorității vamale. Dacă nu sunt condiții pentru cântărire la biroul vamal unde s-a depus declarația vamală în detaliu, mărfurile se dirijează către cel mai apropiat birou vamal unde există asemenea condiții.
Putem spune că această activitate de „declarare a mărfurilor” este foarte importantă în procesul de vămuire având efecte deosebite din punct de vedere juridic.
6.2.- Controlul vamal al mărfurilor
În conformitate cu art. 55 alin.2 din Codul vamal, autoritatea vamală are o competență generală de a efectua controlul fizic, total sau parțial, precum și de a ridica probe, de a dispune efectuarea unor anumite expertize, analize de laborator sau orice alte constatări care ar contribui la elucidarea cazului pe care îl au de rezolvat.
Controlul vamal se efectuează pentru a preveni încălcarea reglementărilor vamale și pentru a se respecta cu strictețe condițiile și termenele legale, precum și pentru a fi descoperite fraudele vamale.
Controlul vamal este exercitat de către autoritatea vamală prin agenții săi abilitați în cadrul atribuțiunilor care le sunt conferite prin reglementările vamale. Acest tip de control se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii.
Controlul documentelor constă în verificarea:
-corectitudinii completării declarației vamale;
-existența documentelor anexate la declarația vamală în detaliu;
-formală a documentelor anexate.
Controlul fizic al mărfurilor importate constă în identificarea acestora, pe baza declarației vamale în detaliu. La acest tip de control, asistă declarantul vamal și transportatorul. Totuși aici este o excepție și anume că în cazul transportatorilor pe cale maritimă sau fluvială, prezența transportatorului este facultativă.
Controlul fizic al mărfurilor, se efectuează la biroul vamal unde s-a depus declarația vamală, în timpul programului legal de lucru, iar dacă autoritatea vamală aprobă, la cererea declarantului, controlul fizic se poate efectua și în alte locuri, precum și în afara timpului de lucru, potrivit normelor stabilite de Direcția Generală a Vămilor.
În scopul efectuării controlului fizic autoritatea vamală indică mărfurile sau părțile din acestea pe care declarantul este obligat să le prezinte pentru verificare.
În cazul controlului fizic din oficiu, constatările autorității vamale au aceeași valoare ca și în cazul în care controlul ar fi fost făcut în prezența declarantului.
Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează, conform art. 67 alin.1 din Regulamentul vamal al României, astfel:
-mărfurile de masă se controlează prin observare sau sondare, pe mijloacele de transport pe care se află, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor;
-mărfurile ambalate în colete se controlează prin sondaj, pe mijloacele de transport, organele vamale pot cere descărcarea mărfurilor;
-mărfurile transportate prin conducte, precum și curentul electric se controlează din punct de vedere al cantității, prin citirea contoarelor instalate.
Autoritatea vamală poate efectua controlul vamal fizic și la locul de încărcare a mărfurilor de export sau la locul de descărcare a mărfurilor din import, în funcție de personalul vamal disponibil, dacă mărfurile sunt perisabile sau necesită condiții speciale de ambalare și de transport ori nu există condiții de control la frontieră și dacă încărcarea sau descărcarea completă a mijloacelor de transport se face într-un singur loc.
Pentru a se realiza controlul vamal fizic la locul de descărcare, importatorii au anumite obligații:
-să solicite în scris efectuarea controlului la biroul vamal cel mai apropiat, cu cel puțin 2 zile înainte de data stabilită pentru încărcarea sau descărcarea mijloacelor de transport;
-să pregătească mărfurile și să ia măsurile necesare pentru ca mijloacele de transport să corespundă condițiilor de sigilare vamală;
-să asigure încărcarea sau descărcarea mărfurilor la locul, data și ora care au fost stabilite.
Odată cu controlul vamal fizic al mărfurilor se asigură și controlul vamal al interiorului vagoanelor de cale ferată și al mijloacelor de transport rutiere cu care mărfurile sunt transportate. Acest control se efectuează la unitățile vamale sau la locul de descărcare a mărfurilor.
CAPITOLUL III
EXPORTUL
Secțiunea 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND EXPORTUL
Conform art. 81, pct.1 din Codul vamal, regimul de export constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României. “Sunt admise la export mărfurile produse în țară, precum și cele importate anterior, cu excepția mărfurilor care sunt supuse unor măsuri de prohibiție sau de restricție în cadrul politicii comerciale”. Regulile de clasificare tarifară prevăzute la importul de mărfuri se aplică și la import.
Exportul de mărfuri din România poate fi efectuat de către persoanele juridice, cu sediul în România, în al căror obiect de activitate sunt prevăzute astfel de operațiuni.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 215 din 30.04.1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 13 mai 1992, privind regimul licențelor de export și import al României, mărfurile sunt liberalizate la export.
În momentul în care exportatorul dorește să efectueze o operațiune sau, mai bine zis, să acorde unei mărfi regimul vamal de export, el trebuie să depună o “declarație vamală de export” la biroul vamal de pe raza sa de activitate sau la locul unde sunt ambalate mărfurile pentru a fi exportate.
În cazuri temeinic justificate, legea permite ca declarația vamală de export să fie depusă și la biroul vamal de frontieră.
Sunt supuse unor restricții cantitative anumite categorii de mărfuri stabilite prin liste emise de Ministerul Comerțului sau liste prevăzute ca anexe la unele hotărâri ale Guvernului României, care se actualizează periodic în funcție de acordurile sau angajamentele internaționale, interesele economice și securitate națională ale statului nostru.
Categoriile de mărfuri pentru care este necesară obținerea licențelor de export, eliberate de Ministerul Comerțului pentru scoaterea lor din teritoriul vamal al României, sunt supuse unor restricții cantitative la export, supuse, de către anumite țări, unor limitări cantitative la importul din România, supuse supravegherii de către unele țări, supuse regimului de control al exportului, sunt contigentate și neadmise temporar la export.
Mărfurile contigentate și neadmise temporar la export trebuie să fie:
rezultate din operațiuni de lohn sau processing;
trimise temporar în străinătate pentru operațiuni de lohn și processing;
destinate aprovizionării, în teritoriul vamal al României, a navelor și aeronavelor străine;
destinate aprovizionării personalului român al șantierelor din străinătate ale agenților economici români;
destinate procesului de producție în cadrul lucrărilor de construcții montaj și instalații complexe din străinătate ale agenților economici români;
supuse regimului licențelor de export automate;
exportate cu plata pe credit.
În art. 85, pct. 1-3 este reglementat “exportul temporar”, care se referă la faptul că mărfurile românești și cele străine care au fost deja “indigenate” pot fi exportate temporar, în situațiile în care urmează a fi reintroduse în țară fără a fi suferit o modificare, cu excepția uzurii lor normale.
Autoritatea vamală fixează termenul în care ele pot fi reintroduse, termen care poate fi modificat în cazuri bine justificate. Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să fie realizat. Termenul inițial poate fi prelungit cu acordul titularului regimului de export.
În conformitate cu Regulamentul vamal al României, în ceea ce privește exportul, mijloacele de transport acoperite și coletele conținând mărfuri pentru export care se vămuiesc în interiorul țării se sigilează de autoritatea vamală imediat după efectuarea controlului.
Mărfurile destinate exportului, controlate și vămuite în interiorul țării, nu se supun controlului vamal la frontieră, unde se verifică numai numărul, seria și integritatea sigiliilor aplicate, pe baza documentului vamal de export.
Conform art. 160 alin.2 din Regulamentul vamal al României, mărfurile vămuite la export pe interiorul țării se supun regimului de tranzit vamal până la frontieră.
Sunt supuse controlului vamal de frontieră:
mijloacele de transport și coletele destinate exportului, vămuite în interiorul țării, sosite la frontieră fără sigilii violate, neaplicate corect sau cu sigilii care nu corespund celor menționate în documente;
mijloacele de transport și coletele care nu mai îndeplinesc condițiile de sigilare;
există prezumții că în mijloacele de transport se află și alte bunuri decât cele prevăzute în documente.
Când nu sunt condiții corespunzătoare de control la birourile vamale de frontieră, mijloacele de transport se îndrumă la cel mai apropiat birou vamal unde există condiții de efectuare a controlului.
Transportul, manipularea, ambalarea și dezambalarea mărfurilor în vederea controlului vamal se efectuează de către declarantul vamal, pe cheltuiala acestuia sau, după caz, a reprezentantului acestuia.
Atunci când vămuirea la export se efectuează la birourile vamale din interiorul țării, mărfurile se prezintă acestor birouri însoțite de documentele de transport, cu cel mult 24 de ore înaintea expedierii.
Valoarea în vamă a mărfurilor de export înscrisă în declarația vamală se exprimă în valută, agreată de Banca Națională a României și se consideră franco frontiera română.
Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României în fiecare zi de joi. Acest curs se utilizează pe toată durata săptămânii următoare, pentru declarațiile vamale înregistrate în cursul acelei săptămâni.
Operațiunile de export temporar se încheie prin:
a.- reimportul mărfurilor trimise temporar sau prin exportul definitiv al acestora;
b.- emiterea, din oficiu, a unui act constatator de către biroul vamal care are operațiunea în evidență, când mărfurile nu se înapoiază din considerente economice. Când mărfurile care fac obiectul regimului de export temporar sunt supuse licențierii, considerentele economice se confirmă de Ministerul Industriei și Comerțului;
c.- emiterea din oficiu a unui act constatator de către biroul vamal care are operațiunea în evidență, când nu se respectă termenul stabilit. În acest caz, biroul vamal sesizează și organele de control financiar sau ale Gărzii Financiare în vederea verificării legalității operațiunii.
Exportul temporar este supus și prevederilor stabilite la art. 86 alin. 1-4 din Codul vamal privind mărfurile prohibite și restricționate. Este vorba de acele mărfuri al căror import sau export este interzis potrivit legii.
Operațiunile de export temporar se pot încheia pentru toate mărfurile care fac obiectul operațiunii sau pentru o parte din acestea.
Birourile vamale și titularii operațiunilor sunt obligați să țină evidența exporturilor temporare până la încheierea totală a acestora.
În funcție de situația păstrării sau schimbării biroului vamal se disting două situații:
la încheierea totală sau parțială a exporturilor temporare titularul operațiunii este obligat să prezinte la biroul vamal declarația vamală cu care s-a efectuat exportul temporar, împreună cu documentele necesare identificării mărfurilor;
în cazul în care exportul temporar se încheie prin alt birou vamal, acesta este obligat să transmită o copie certificată a declarației vamale de încheiere, în termen de 15 zile, biroului vamal prin care operațiunea a fost inițial efectuată.
Mărfurile indigenate care, potrivit art. 85 din Codul vamal, pot fi exportate temporar sunt mărfurile străine importate și introduse în circuitul economic.
Cazuistica vamală din 1990 până în prezent scoate în evidență faptul că și în ceea ce privește realizarea operațiunilor de export s-au produs o serie de încălcări ale legislației în vigoare, care, nu de puține ori, au creat probleme serioase autorităților vamale și organelor de urmărire penală. Multe din acestea s-au referit la problema licențelor, nu de puține ori la falsificarea lor, dar au apărut aspecte serioase în ceea ce privește corectitudinea documentelor și chiar încercări de a scoate mărfuri sustrase din diferite societăți comerciale.
Astfel de cazuri au fost înregistrate la produse neferoase, laminate, lemn și la altele, car au necesitat cercetări amănunțite, multe finalizându-se cu trimiteri în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă sau a celei care se referă la operațiunile interzise de comerț exterior.
În peisajul cazuisticii actuale eventualele controale la export trebuie realizate în mod amănunțit, având în vedere problematica tranzitului de droguri prin România, care a devenit frecvent.
Secțiunea 2
REGIMUL EXPORTURILOR DE PRODUSE STRATEGICE
2.1.- Generalități
Baza juridică al acestui regim se regăsește în Ordonanța de Urgență nr. 158 din 19 octombrie 1999. Conform acestei ordonanțe sunt supuse regimului de control următoarele operațiuni cu produse strategice:
a.- exportul, inclusiv reexportul și orice alte operațiuni comerciale de transfer, în regim definitiv sau temporar, în afara teritoriului României;
b.- operațiunile necomerciale de scoatere, în regim definitiv sau temporar, în afara teritoriului României;
c.- operațiuni efectuate cu parteneri străini, care se referă la vânzări sau cumpărări, fără atingerea fizică a teritoriului României;
d.- tranzitul internațional prin România;
e.- transbordările efectuate pe teritoriul României.
Prin “produse strategice” înțelegem articole, tehnologii și servicii din domeniul industrial, care au dublă utilizare (civilă și militară), armamente, muniții și alte produse militare, articole, tehnologii și servicii, inclusiv cele purtătoare de tehnologii informatice și de comunicații, referitoare la armele nucleare, chimice, biologice și la rachetele purtătoare de asemenea arme, tehnologii destinate realizării de produse strategice, transmise pe cale electronică, prin fax, telefon sau prin alte mijloace.
În funcție de caracteristicile tehnice și de domeniile de utilizare, anumite produse pot fi sensibile sau foarte sensibile.
Sunt supuse controlului și exportului de alte produse, care nu figurează în listele cuprinzând produsele strategice stabilite prin hotărâri ale Guvernului, în condițiile în care exportatorul este informat de către autoritățile abilitate potrivit legii că produsele respective sunt sau pot fi destinate, în întregime sau în parte, sau să contribuie la:
dezvoltarea, producerea, manipularea, funcționarea, întreținerea, stocarea, detectarea, identificarea sau diseminarea de arme nucleare, chimice sau biologice;
dezvoltarea, producerea sau stocarea de rachete capabile să transporte arme de distrugere în masă;
dezvoltarea, producerea, comercializarea, stocarea și utilizarea de armamente, muniții și alte produse militare.
Atunci când exportatorul are cunoștință că unele produse sunt destinate, în întregime sau în parte, unuia dintre scopurile prevăzute anterior, acesta este obligat să informeze autoritățile abilitate potrivit legii, care decid asupra oportunității de a supune autorizării exportul respectiv.
Regimul de control al exporturilor de produse strategice se realizează cu stricta respectare a orientărilor fundamentale ale politicii externe a României, a intereselor economice și de securitate națională, a obiectivelor neproliferării armelor de distrugere în masă, a mijloacelor purtătoare de asemenea arme și a altor produse strategice utilizate în scopuri militare destabilizatoare, a tratatelor și acordurilor internaționale la care România este parte, a angajamentelor internaționale asumate de România, a principiului cooperării cu statale care promovează o politică asemănătoare de neproliferare în acest domeniu.
Agenția Națională de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice este autoritatea națională în domeniul controlului exporturilor de produse strategice și răspunde de aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu.
2.2.- Regimul de autorizare
Persoanele juridice prevăzute în art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 158 pot efectua operațiuni de comerț exterior cu produse strategice numai pe baza autorizației eliberate de către agenție sau de către alte organisme abilitate potrivit legii.
În cadrul procesului de autorizare se parcurg mai multe etape și anume:
stabilirea caracterului de produs strategic și încadrarea operațiunii care urmează să fie realizată în unul dintre tipurile definite în ordonanță;
consultarea, după caz, a Agenției Naționale de Control al Exporturilor strategice și al Interzicerii Armelor Chimice sau a altor organisme abilitate, privind corectitudinea încadrării operațiunii care urmează să fie realizată;
pregătirea documentelor, întocmirea și depunerea dosarului la agenție pentru obținerea autorizației sau a permiselor necesare în vederea efectuării operațiunilor pentru care s-a făcut solicitarea respectivă;
prelucrarea autorizației sau a permiselor eliberate de agenție;
pregătirea formularelor de cereri de licențe și depunerea acestora, însoțite de autorizația eliberă, după caz, de către agenție sau de către organele abilitate;
preluarea licențelor de la agenție.
Corelarea etapelor cu termenele prevăzute și cu momentul în care trebuie să înceapă operațiunile cu produsele strategice respectiv ține de responsabilitatea exclusivă a persoanei care solicită autorizarea.
Exportul de produse strategice se efectuează pe bază de licențe de export, după caz, eliberate de agenție, care pot fi încadrate în una dintre următoarele categorii:
licența individuală – se acordă unui exportator, pentru exportul unuia sau mai multor produse către sau de la un singur partener extern;
licența globală – se acordă unui exportator specific pentru unul sau mai multe produse și poate fi valabilă pentru exporturile către una sau mai multe țări determinate;
licența generală – se acordă tuturor exportatorilor pentru exporturile unuia sau mai multor produse către una sau mai multe țări determinate.
Exportul de produse strategice cu dublă utilizare se efectuează pe bază de licențe individuale, iar în anumite cazuri, pentru produse și destinații determinate se pot elibera licențe globale sau generale.
Exportul de produse strategice cu dublă utilizare sensibile și foarte sensibile, de armamente, muniții și alte produse militare se efectuează pe bază de licențe individuale. În anumite cazuri, pentru produse și destinații determinate se pot acorda licențe globale.
Autorizarea persoanelor juridice se efectuează în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 25 din 9 noiembrie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 158/1999.
Persoanele care efectuează operațiuni cu produse strategice, supuse regimului de control au obligația să declare agenției destinația produselor strategice, precum și destinatarul sau utilizatorul final al acestora.
Cererile de autorizație se soluționează în termen de 60 de zile, iar cererile de licență sau de permis, cu excepția cererilor de permis de tranzit sau de transbordare, se soluționează în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației necesare. Acest termen de 30 de zile poate fi prelungit, în situații deosebite, cu 15 zile.
Cererile de autorizație, de licență sau de permis, împreună cu datele și informațiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la operațiunile cu produse strategice vor fi făcute de către persoanele fizice sau, după caz, de către conducătorii persoanelor juridice interesate.
Răspunderea pentru corectitudinea datelor și informațiilor prezentate în sprijinul cererii revine solicitantului.
Titularii autorizațiilor, ai licențelor sau ai permiselor sunt obligați să declare agenției orice modificări sau diferențe față de datele înscrise în autorizații, licențe, respectiv permise, constatate în documente, precum și la predarea sau preluarea produselor strategice respective. În cazul în care asemenea modificări sau diferențe schimbă condițiile în temeiul cărora a fost emisă autorizația, licența sau permisul, acestea sunt anulate, iar declararea acestor modificări sau diferențe poate fi considerată ca o nouă cerere de autorizație, licență sau permis, după caz.
Valabilitatea autorizației este de un an de la data emiterii. Valabilitatea licențelor sau a permiselor, altele decât cele de tranzit sau de transbordare, este de maximum 6 luni de la data emiterii.
Autorizațiile, licențele și permisele pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor și a condițiilor prevăzute în acestea, și nu pot fi cesionate direct sau indirect.
Persoanele juridice care efectuează operațiuni cu produse strategice au obligația de a declara și de a prezenta produsele strategice, pentru vămuire, numai la unitățile vamale stabilite în documentele eliberate de agenție.
2.3.- Eliberarea autorizațiilor
Persoanele juridice pot efectua operațiuni de comerț cu produse strategice numai dacă dețin o autorizație în acest sens.
Autorizarea persoanelor juridice se efectuează astfel:
cele din structura sau din subordinea organelor sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, de către Ministerul Apărării Naționale;
cele care desfășoară operațiuni comerciale cu produse nucleare, de către Comisia Națională pentru Cobntrolul Activităților Nucleare;
cele care nu sunt prevăzute în rândurile anterioare, de către agenție.
În vederea eliberării de către agenție a autorizației de a efectua operațiuni de comerț exterior cu produse strategice, persoanele juridice vor depune la sediul agenției următoarele documente:
cerere tip de autorizare, semnată de către conducătorul persoanei juridice care solicită autorizarea;
documentele de înființare care stabilesc regimul juridic, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare, precum și actele adiționale întocmite ulterior constituirii – copii;
certificatul de înregistrate fiscală – copie;
certificatul de înmatriculare la Oficiul registrului comerțului – copie;
avizul Ministerului Apărării Naționale pentru persoanele juridice care desfășoară operațiuni de comerț exterior cu armamente, muniții și alte produse militare, altele decât produsele și serviciile de tehnică militară aflate în obiectul de activitate al agenților economici;
alte documente pe car agenția le poate solicita la depunerea dosarului sau pe durata procesului de autorizare, necesare pentru evaluarea cât mai corectă a oportunității eliberării autorizației solicitate.
2.4.- Eliberarea licențelor
Licența este unicul document care dă dreptul unei persoane autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior cu produse strategice.
Pentru eliberarea licențelor individuale sau globale de export, precum și pentru operațiunile efectuate, fără atingerea fizică a teritoriului României, persoanele autorizate vor depune la agenție următoarele documente:
cererea tip de licență, semnată de către conducătorul persoanei juridice care solicită licență;
certificatul internațional de import sau un document echivalent, în original, emis sau certificat de autoritatea competentă din țara importatorului, prin care acesta se angajează să respecte destinația și utilizarea finală declarată și să nu reexporte produsele importate decât cu aprobarea prealabilă, dată în scris, a autorităților române;
autorizația emisă de Ministerul Apărării Naționale, pentru persoanele juridice din structura sau din subordinea organelor sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională – copie;
autorizația de operațiune eliberată d Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în cazul exportului de produse nucleare – copie;
alte documente pe care agenția le poate solicita, în funcție de specificul operațiunii și de produsele strategice care fac obiectul cererii de licență.
Licențele generale se acordă de către agenție, în situații determinate, tuturor exportatorilor autorizați, pentru exporturile unuia sau mai multor produse către una sau mai multe destinații.
2.5.- Eliberarea permiselor
Pentru operațiunile necomerciale de scoatere, în regim definitiv sau temporar, din teritoriul României a produselor strategice vor fi depuse la sediul agenției, în vederea eliberării permisului pentru operațiuni necomerciale, următoarele documente, după caz:
cerere-tip pentru eliberarea permisului, semnată de persoana fizică sau de conducătorul persoanei juridice;
documente din care să rezulte date referitoare la denumirea și tipul activității, la locul unde se desfășoară activitatea, date despre partenerii străini sau partenerii români, la denumirea, cantitatea și modul de ambalare a produselor ce fac obiectul operațiunii, la mijlocul de transport cu ajutorul căruia se va efectua operațiunea necomercială, la perioada în care se desfășoară operațiunea, la denumirea punctului de ieșire din teritoriul vamal al României, la numărul și identitatea personalului care participă la operațiune (dacă au în dotare armament și muniție se vor prezenta și date referitoare la tip, cantitate și scop);
documente privind garanțiile partenerului extern referitoare la utilizarea produselor strategice;
alte documente solicitate de agenție.
Scoaterea din teritoriul național de produse strategice, ocazionată de participarea formațiunilor din structura sau din subordinea sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională la activități de menținere a păcii sau în scopuri umanitare, se efectuează pe baza aprobării Parlamentului României prin permis emis de agenție.
Scoaterea din teritoriul național a produselor strategice pentru desfășurarea de activități de pregătire în comun cu formațiuni din compunerea unor forțe armate străine se efectuează pe baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării, prin permis emis de agenție.
2.6.- Regimul de control în relațiile cu partenerii străini
În cazul exporturilor de produse strategice exportatorul este obligat să solicite partenerilor externi certificatul internațional de import sau un document echivalent, emis sau certificat de autoritatea competentă din țara importatorului, prin care acesta se angajează să respecte destinația și utilizarea finală, declarate și să nu reexporte produsele importate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a autorităților române abilitate potrivit legii. Certificatul internațional de import sau documentul echivalent, în original, se anexează, în mod obligatoriu, la cererea de licență de export.
După ce a avut loc livrarea produselor strategice, dar nu mai târziu de 4 luni de la acest moment, exportatorul trebuie să obțină de la partenerul extern certificatul de control al livrării sau alt document echivalent, emis sau certificat de autoritatea competentă din țara importatoare, atestând că marfa a ajuns la destinație.
Certificatul de control al livrării sau documentul echivalent se prezintă agenției, în original, în termen de 4 luni.
Există și excepții de la cele enumerate anterior, acestea neaplicându-se în relațiile cu statele-părți la Convenția pentru interzicerea dezvoltării, producerii. Stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, în cazul exporturilor de produse strategice prevăzute în listele de substanțe chimice nr. 2 și 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 56 din 1997 pentru aplicarea convenției. Pentru clarificarea unor aspecte specifice agenția poate solicita exportatorului alte documente justificative, care să fie anexate la cererea de licență de export.
Secțiunea 3
PROCEDURA DE VĂMUIRE LA DOMICILIU PENTRU
OPERAȚIUNILE DE EXPORT
3.1.- Procedura de autorizare a expeditorului agreat
Pentru a fi acordată autorizația pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu, agenții economici trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulativ.
Astfel, în conformitate cu art. 2 lit. a din Decizia nr. 374/2000 modificat prin Decizia nr. 636 din 12 aprilie 2000 agenții economici trebuie să aibă angajat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată un expert vamal autorizat, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 626/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României și ale Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 1075/1997, și să fie conectați la rețeaua informatică a biroului vamal de plecare, conform Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 98/1998. În aplicarea prevederilor ar. 39 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, declararea mărfurilor în procedura de vămuire la domiciliu prin intermediul unui comisionar în vamă se poate face numai dacă acesta nu prestează servicii de comisionare pentru terți la același birou vamal de plecare.
În cazul în care expeditorii agreați au operațiuni de export care au ca destinație una din țările cu care România a încheiat acorduri și care sunt din Uniunea Europeană, țările AELS, țările CEFTA și Turcia, aceștia sunt autorizați în baza protocoalelor de reguli de origine din acele acorduri.
O altă condiție este aceea că sunt autorizați în calitate de principal obligat, în conformitate cu prevederile Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 216/2000.
Agenții economici trebuie să aibă valoarea exportului realizat în anul calendaristic anterior datei autorizării de minimum 10 milioane dolari SUA sau au un număr de minimum 200 de declarații vamale de export depuse la biroul vamal de plecare. Aceștia trebuie să aibă și evidențele proprii organizate într-o formă agreată de autoritatea vamală astfel încât acestea să permită controlul operațiunilor de export înainte sau ulterior emiterii autorizației.
În același timp, agenții economici nu trebuie să fi comis încălcări grave sau repetate ale legislației vamale și să nu fi înregistrat debite față de autoritatea vamală în momentul depunerii cererii de autorizare.
De asemenea trebuie să dispună de amplasamente, echipamente și personal, necesare pentru manipularea mărfurilor.
3.2.- Dosarul de autorizare
Pentru eliberarea autorizației de expeditor agreat solicitantul trebuie să depună la Direcția Generală a Vămilor câte un dosar pentru fiecare dintre birourile vamale de plecare la care sunt îndeplinite condițiile de autorizare.
Prin expeditor agreat se înțelege persoana juridică română autorizată să beneficieze de procedura de vămuire la domiciliu pentru anumite operațiuni de export.
Dosarul de autorizare conține:
cererea de autorizare;
certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului;
codul fiscal;
contractul și statutul societății comerciale;
cazierul judiciar al persoanelor care reprezintă legal societatea comercială;
contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată al expertului vamal autorizat;
autorizația de exportator autorizat;
autorizația de principal obligat;
lista cuprinzând principalii clienți externi;
bilanțul contabil al societății comerciale pe anul precedent;
declarația-angajament ce cuprinde perioada de justificare stabilită de comun acord cu biroul vamal de plecare, corelată cu termenul de depunere a declarațiilor de încasare valutară stabilit prin normele Băncii Naționale a României. Un exemplu al declarației-angajament se păstrează la biroul vamal;
avizul biroului vamal de plecare referitor la îndeplinirea condițiilor menționate la art. 2 lit.d – h din Decizia nr. 347/2000.
3.3.- Emiterea și anularea autorizației de vămuire
la domiciliu
Verificarea dosarului și a îndeplinirii condițiilor de autorizare se face de Direcția de reglementări și proceduri vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor. Aceasta completează autorizația de expeditor agreat și o înaintează spre aprobare directorului general al Direcției Generale a Vămilor.
Autorizația se întocmește în 4 exemplare care au următoarele destinații: exemplarul nr.1 pentru expeditorul agreat, exemplarul nr.2 pentru biroul vamal de plecare, exemplarul nr.3 rămâne direcției regionale vamale în subordinea căreia se află biroul vamal de plecare, iar exemplarul nr. 4 rămâne Direcției de reglementări și proceduri vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor.
La propunerea Direcției de reglementări și proceduri vamale, directorul general al Direcției Generale a Vămilor anulează autorizația de vămuire la domiciliu dacă:
emiterea ei s-a făcut pe baza unor informații și date incorecte sau incomplete, iar solicitantul avea cunoștința ori trebuie să aibă cunoștință că informațiile erau incorecte sau incomplete;
una sau mai multe dintre condițiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt îndeplinite;
titularul autorizației nu și-a îndeplinit sau nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin în aplicarea normelor vamale în vigoare;
există un act de constatare încheiat în urma unui control efectuat de autoritățile competente, din care rezultă încălcarea gravă sau repetată a legislației vamale.
Decizia de anulare a autorizației conține data de la care măsura intervine și este notificată de Direcția Generală a Vămilor expeditorului agreat, direcțiilor regionale vamale și birourilor vamale de plecare.
O nouă autorizație de vămuire la domiciliu poate fi emisă numai după un an calendaristic de la data anulării autorizației precedente.
3.4.- Vămuirea la domiciliu
Procedura de vămuire la domiciliu poate fi aplicată mărfurilor destinate exportului, cu excepția anumitor categorii și anume:
mărfuri prohibite la export;
mărfuri care fac obiectul unor măsuri de politică comercială, cum ar fi restricțiile sau contingentele la export;
mărfuri supuse accizelor;
mărfuri în cazul cărora determinarea cu precizie a poziției de încadrare în Tariful vamal de import al României sau verificarea unor alte condiții stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de eșantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operațiune de export.
Metodologia de vămuire la domiciliu cuprinde mai multe etape.
În primul rând este necesară constituirea unui depozit bănesc la dispoziția biroului vamal de plecare pentru asigurarea plății tarifului de utilizare a sistemului automat de prelucrare a declarației vamale în detaliu, datorită potrivit Ordonanței Guvernului nr. 79/1999, corespunzător numărului de declarații vamale preautentificate solicitate într-o perioadă de justificare.
Apoi este necesară obținerea declarațiilor preautentificate și a sigiliilor precum și evidența acestora, completarea declarațiilor preautentificate, sigilarea mijlocului de transport precum și justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor.
Expeditorul agreat solicită în scris biroului vamal de plecare, sub semnăturile persoanei care angajează răspunderea juridică a societății comerciale și a expertului vamal autorizat, preautentificarea unui număr de declarații vamale, corespunzător nevoilor estimate pentru o perioadă de maximum 30 de zile din momentul solicitării. Totodată acesta solicită punerea la dispoziție de către biroul vamal de plecare a unui număr de sigilii vamale estimat a fi necesar pentru operațiunile de export corespunzătoare declarațiilor vamale preautentificate.
Declarațiile vamale preautentificate și sigiliile se predau pe baza procesului-verbal de predare-primire.
Prin “declarații vamale preautentificate” se înțeleg exemplarele declarației vamale în detaliu corespunzătoare exportului cu tranzit, completate parțial, semnate și ștampilate de agentul vamal desemnat, puse la dispoziție expeditorului agreat înainte de efectuarea formalităților vamale de export.declarația preautentificată se completează manual, anterior operațiunii de vămuire, de agentul vamal desemnat, astfel:
la rubrica C “Vama de plecare” se înscriu numărul de înregistrare din Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate;
la rubrica D “Controlat la vama de plecare” se înscrie mențiunea “Expeditor agreat / Export la domiciliu”, însoțită de semnătura și ștampila agentului vamal desemnat.
Declarațiile preautentificate se înregistrează în ordinea emiterii lor în Registrul de evidență a declarațiilor preautentificate. Acest registru se înființează în mod separat pentru fiecare expeditor agreat și este ținut în formă identică atât de biroul vamal de plecare, cât și de expeditorul agreat.
Sigiliile eliberate expeditorului agreat se înregistrează la biroul vamal de plecare în Registrul de evidență a sigiliilor vamale, conform Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 47 G/1986. Expeditorul agreat este obligat să înregistreze sigiliile primite într-un registru identic și ține evidența utilizării acestora, cu mențiunea ca la rubrica “Numele și prenumele lucrătorilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile” se înscriu date expertului vamal autorizat.
În momentul exportului, expeditorul agreat completează declarația vamală preautentificată, potrivit Deciziei directorului general al Direcției Generala a Vămilor nr. 946/1997, astfel:
-la rubrica A “Vama de expediere / de export”, codul și denumirea biroului vamal de plecare; numărul și data înregistrării declarației vamale sunt înscrise automat de sistemul informatic ASYCUDA++;
-la rubrica B “Informații contabile”, numărul și data validării, precum și numărul și data borderoului contabil care atestă plata tarifului pentru utilizarea sistemului automat de prelucrare a declarației vamale în detaliu datorită potrivit Ordonanței Guvernului nr. 79/1999 sunt înscrise automat de sistemul informatic ASYCUDA++;
-la rubrica D “Controlat la vama de plecare” expertul vamal autorizat înscrie datele referitoare la numărul și seria sigiliilor aplicate, precum și termenul limită al operațiunii. Termenul limită al operațiunii este de maximum 45 de zile pentru exporturile cu tranzit efectuate sub acoperirea Convenției TIR și de maximum 8 zile în cazul exportului cu tranzit comun, de la data declarației vamale de export;
-la rubica nr. 14 “Declarant / Reprezentant”, numărul autorizației de expeditor agreat, de forma “Exxx”, precum și datele de identificare a expeditorului agreat (denumire, adresă) sunt înscrise automat de sistemul informatic ASYCUDA++;
-la rubrica nr. 54 “Locul și data” se înscriu numele, prenumele și semnătura expertului vamal autorizat al expeditorului agreat.
În cazul transportatorilor de mărfuri având mai mulți expeditori (mărfuri de grupaj), agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul agreat și să asiste la desigilarea, încărcarea și sigilarea mijlocului de transport. Sosirea mijlocului de transport pentru încărcare va fi anunțată prin fax biroului vamal de plecare, iar termenul în care agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul agreat nu poate fi mai mare de 3 ore din momentul confirmării primirii faxului. După încheierea operațiunii de încărcare agentul vamal desemnat va resigila mijlocul de transport și va completa titlul de tranzitare care însoțește mijlocul de transport.
Secțiunea 4
REGIMUL LICENȚELOR DE EXPORT
Ministerul Industriei și Comerțului prin Direcția licențe, eliberează licențe de export, documente juridice necesare agenților economici pentru scoaterea din teritoriul vamal al României (în conformitate cu Ordinul nr. 13 din 9 octombrie 1998 al ministrului industriei și comerțului) în condițiile aprobate prin aceste documente, a următoarelor categorii de mărfuri:
supuse unor restricții cantitative la export;
supuse de către anumite țări unor limitări cantitative la importul din România;
supuse supravegherii de către unele țări;
supuse regimului de control al exportului;
supuse regimului licențelor de export automate;
supuse regimului licențelor de export automate, dar care sunt rezultate din operațiuni de perfecționare activă (lohn sau processing), trimise temporar în străinătate pentru operațiuni de perfecționare activă, destinate procesului de producție în cadrul lucrărilor de construcții-montaj și de instalații complexe, realizate de societățile comerciale românești în străinătate;
exportate cu plata la este un an de la data livrării.
Ministerul Industriei și Comerțului, prin Direcția licențe, eliberează licențe de operațiune, documente juridice necesare agenților economici în vederea evidențierii și derulării unor categorii de operațiuni cum ar fi cele legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic, cele de export în contul datoriilor externe ale societăților comerciale și ale regiilor autonome, rezultate din neplata la scadență a importurilor de mărfuri și de servicii.
Derularea unei operațiuni comerciale pentru care sunt necesare licențe se poate face numai după obținerea de către agenții economici a licențelor de export sau de operațiune, necesare pentru activitatea respectivă.
Licențele de operațiune vor fi utilizate și pentru scoaterea unor mărfuri din teritoriul vamal al României, dacă acesta se încadrează în categoriile de mărfuri enumerate anterior.
Numărul, data eliberării, termenul de valabilitate și codificarea operațiunii înscrise în licențe, vor fi menționate, în cazul exportului, în mod obligatoriu de către declarant în declarația vamală și în declarația de încasare valutară.
Modelul oficial al fiecăreia dintre cele patru categorii de formulare de cerere pentru licență este păstrat la Ministerul Industriei și Comerțului, Direcția licențe.
Formularele se imprimă pe hârtie normală, având o greutate de cel puțin 40 g/mp.
Hârtia trebuie să fie de culoare albă, suficient de opacă, iar formatul formularelor să fie de 210 mm x 297 mm, înscrisurile și liniatura având anumite semnificații și culori. Astfel exemplarul nr. 1 este în original și are culoarea verde, exemplarul nr. 2 este exemplar pentru vamă și are o culoare roșie, exemplarul nr. 3 care rămâne la Direcția licențe, are culoare albastră.
Formularele se tipăresc în seturi de către trei exemplare. La suprapunerea celor trei formulare ale unui set este necesar să se suprapună atât înscrisul, cât și liniatura imprimată pe fața acestora. Se admite o toleranță de 0,5 mm pe lungime și pe lățime a copiilor față de original.
Pe toate formularele cererilor pentru licență este obligatoriu să fie înscrise denumirea agentului economic care a realizat tipărirea acestora, numărul și data comenzii pentru imprimare. Fiecare set de formulare va fi înseriat cu un număr de serie format din 6 cifre.
O cerere pentru licență se întocmește obligatoriu numai pe un set de formulare de cerere pentru licență care au același număr de serie.
Formularele cererilor pentru licență nu sunt transmisibile și pot fi folosite numai la agentul economic care le-a achiziționat de la Centrul Român de Comerț Exterior.
Cererile pentru licență se primesc și se înregistrează la ghișeul 1 “Primiri cereri pentru licență” al Centrului Român de Comerț Exterior, în zilele și la orele în care este deschis pentru public, respectiv de luni până vineri, între orele 8,30 – 15,30.
În cazul operațiunilor legate de import-export, toate cererile pentru licență referitoare la operațiunea respectivă trebuie predate concomitent.
Răspunsul la cererile pentru licență, respectiv licențele liberate sau la cererile pentru licență neaprobate, însoțit de motivația în scris a refuzului, se preia de către delegații agenților economici, cu semnătură de primire, numai pe bază de legitimație sau de delegație, de la ghișeul 1 “Eliberări licențe” al Centrului Român de Comerț Exterior.
Modificarea unei licențe se poate efectua numai de către Direcția licențe, pe baza solicitării în scris a titularului licenței. Din solicitare trebuie să rezulte clar motivul, elementele din licență a căror modificare se solicită, precum și elementele noi care le vor înlocui pe acestea.
Modificarea se va efectua concomitent pe toate cele trei exemplare ale licenței, prin tăierea cu o linie orizontală a elementului care se modifică, astfel încât acesta să rămână lizibil, și prin înscrierea în spațiul liber de lângă acesta a elementului înlocuitor.
Modificarea se certifică prin semnăturile autorizate și cu ștampila corespunzătoare, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată.
Modificarea unei licențe poate fi făcută numai în termenul de valabilitate a acesteia.
Anularea unei licențe se poate face numai de către Direcția licențe, pe baza solicitării scrise a titularului licenței, în care acesta trebuie să precizeze motivul, precum și faptul că nu a utilizat de loc licența propusă spre anulare. Anularea unei licențe se face prin bararea cu o linie continuă, în diagonală, care unește colțul din stânga jos cu cel din dreapta sus al spațiului destinat licențierii pe toate cele trei exemplare ale licenței, și prin înscrierea deasupra liniei, cu majuscule, a următorului text: “ANULATĂ LA DATA DE …”
Anularea se certifică prin semnăturile autorizate, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată.
Înlocuirea, parțială sau totală, a unei licențe se efectuează de către emitentul acesteia – Direcția licențe – la solicitarea în scris a titularului licenței. Acesta trebuie să cuprindă motivarea necesității înlocuirii licenței, elementele care urmează să fie înlocuite, elementele cu care acestea urmează să fie înlocuite, precum și stadiul realizării licenței. Scrisoarea trebuie să fie însoțită de primele două exemplare ale licenței pentru care se solicită înlocuirea și de cerere pentru licență cu care4 se solicită înlocuirea.
Înlocuirea unei licențe se poate efectua numai în cadrul termenului de valabilitate a acesteia.
Suspendarea unei licențe în cazul în care, în baza acesteia, a fost încheiat un contract extern se poate face numai prin ordin al ministrului industriei și comerțului.
În cazul în care unul dintre exemplarele unei licențe sau amândouă exemplarele au fost pierdute, deteriorate sau furate, emitentul licenței – Direcția licențe – poate elibera, la solicitarea scrisă a beneficiarului, un duplicat al licenței, în care se va menționa cu majuscule: “DUPLICAT ELIBERAT LA DATA DE …”, menționându-se numărul și data eliberării licenței inițiale.
Scrisoarea de solicitare a beneficiarului va cuprinde în anexă, pe lângă cererea pentru licență care trebuie să fie identică în conținut cu cererea inițială, o copie de pe anunțul de pierdere sau deteriorare, predat spre publicare într-un ziar de largă circulație, precum și chitanța prin care se dovedește plata taxei de publicare a acestui anunț sau, după caz, confirmarea organului de poliție care cercetează furtul. Scrisoarea trebuie să conțină, de asemenea, și datele privind utilizarea licenței până la data solicitării duplicatului.
Termenul de valabilitate a licențelor de export, care expiră la finele anului calendaristic, poate fi prelungit pe o perioadă determinată prin ordin al ministrului industriei și comerțului.
Secțiunea 5
REGIMUL EXPORTURILOR ÎN COMUNITATEA
EUROPEANĂ
Regimul exporturilor este legiferat prin Regulamentul nr. 2603/69 din 20 decembrie 1969, al Consiliului, modificat în 1982 prin Regulamentul nr. 1934/82, al Consiliului. În principiu, exporturile produselor din comunitate către statele terțe sunt libere, adică ele nu vor fi supuse vreunei restricții cantitative. Sunt exceptate acele restricții care sunt aplicate în conformitate cu prevederile Regulamentului.
Regulamentul organizează o “procedură de informare și consultare” comunitară, când, ca urmare a unei evoluții neobișnuite pe piață, un stat membru consideră că ar putea fi necesare măsuri de protecție ce se pot aplica potrivit Regulamentului. Statul respectiv va notifica despre această situație comisiei, care se va consulta cu celelalte state membre. Consultările pot avea loc în orice moment, la cererea statului sau la inițiativa comisiei, în cadrul unui comitet consultativ cuprinzând reprezentanți din fiecare stat membru și având ca președinte un reprezentant al Comisiei.
“Măsurile de protecție” pot fi luate în primul rând de către Comisie. În scopul de a se preveni apariția unei situații critice datorită unui deficit de produse esențiale ori de a se remedia o astfel de situație și când interesele comunitare reclamă intervenția imediată, comisia, acționând la cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă și luând în considerare natura produselor și alte caracteristici specifice ale tranzacției în cauză, poate să condiționeze exportul unui produs de producerea unei autorizații de export, a cărei acordare va fi cârmuită de acele prevederi și supusă acelor limite pe care le va stabili Comisia în așteptarea acțiunii ulterioare a Consiliului, conform art. 7. Măsurile luate de Comisie pot fi limitate la exporturile spre anumite țări ori la exporturile din anumite regiuni ale comunității. Ele nu vor afecta produsele care sunt deja în circulație spre frontierele comunitare.
Comisia, în continuare, va face propuneri Consiliului în termen de 12 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a măsurii, în legătură cu măsurile pe care să le ia conform art. 7. Dacă, la expirarea a șase săptămâni de la această intrare în vigoare, Consiliul nu a decis asupra propunerii, măsura va fi considerată revocată.
Un stat membru poate să ia “măsuri unilaterale de protecție”, conform art. 8 din Regulament, când el consideră că există pe teritoriul său o situație critică așa cum a fost definită mai sus în legătură cu Comunitatea. Măsurile vor avea un caracter provizoriu și vor consta în cerința producerii unei autorizații de export. Ele vor fi luate după consultarea comitetului consultativ și, în caz de urgență, după notificarea către Comisie imediat după adoptare. Notificarea echivalentă cu o cerere din partea unui stat membru conform art. 6 din Regulament. Măsurile vor opera numai până când decizia luată de Comisie își va produce efectele.
Pentru unele categorii de bunuri a fost stabilit un regim special, avându-se în vedere natura lor. Astfel, pentru asigurarea “protecției bunurilor culturale” Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 3911/92 din 9 decembrie 1992 prin care exportul acestora în afara teritoriului vamal al Comunității este subordonat prezentării unei licențe de export care se eliberează de autoritatea competentă.
Avându-se în vedere rezultatele Rundei “Uruguay” consacrate în actul final din 15 aprilie 1994 semnat de Marakesh, constând, între altele, în stabilirea unui Acord asupra inspecțiilor prealabile expedierii, între statele membre ale OMC, și aprobarea acestuia de către Comunitate, Consiliul a Adoptat Regulamentul nr. 3287 din 22 decembrie 1994 privind inspecțiile prealabile expedierilor pentru exportul din Comunitate.
Regulamentul se aplică activităților realizate pe teritoriul vamal al Comunității Europene de entități de inspecții prealabile expedierilor, care, pe seama guvernelor ori entităților publice ale țărilor terțe, realizează controlul calității, cantității ori prețului, inclusiv rata de schimb și condiții financiare, pentru mărfuri destinate exportului spre teritoriul acestor țări.
În cazul produselor neliberalizate la nivel comunitar sau supuse restricțiilor cantitative atât la import cât și la export, prin Regulamentul nr. 520 din 7 martie 1994, al Consiliului, s-a prevăzut o nouă “procedură de gestionare comunitară a contingentelor cantitative”, față de vechea reglementare stabilită prin Regulamentele nr. 1023 și 1024 din 25 martie 1970 (care au fost abrogate). S-a considerat că, potrivit regimului precedent, procedura de contingentare cantitativă întemeiată pe principiul repartiției de contingente între state putea să implice compartimentarea pieței comunitare și controlul la frontierele interioare pentru produsele în cauză. Având în vedere că de la 1 ianuarie 1993 a fost instituit un spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor, capitalului și serviciilor este asigurată, a fost necesar un nou sistem de gestiune a contingentelor cantitative care să răspundă acestor obiective și să fie bazat pe principiul uniformității politicii comerciale comune, conform orientărilor ficate de Curtea de Justiție.
Noua reglementare nu se aplică produselor enumerate în anexa II la Tratat și nici celorlalte produse când ele sunt supuse unui regim specific de import sau de export prevăzând dispoziții determinate în materie de gestionare a contingentelor (art. 1).
Potrivit acestui nou sistem, există posibilitatea opțiunii sau combinării mai multor metode de repartizare a contingentelor, care se vor exercita în funcție, în special, de situația pieței comunitare, de natura produselor, de particularitățile țărilor furnizoare și de obligațiile internaționale ale Comunității.
Prima metodă de gestionare a contingentelor se bazează pe “luarea în considerare a curentelor tradiționale de schimb”, o parte a contingentului fiind rezervată importatorilor sau exportatorilor tradiționali, cealaltă parte revenind celorlalți importatori sau exportatori.
A doua metodă are în vedere ordinea cronologică de introducere a cererilor (conform principiului “primului venit”). Comisia va determina, potrivit procedurii prevăzute la art. 23 din același Regulament, cantitatea pe care orice operator poate să o primească până la expirarea contingentului. Această cantitate, egală pentru toți, este fixată, ținând seama de necesitatea de a atribui cantități economic aplicabile în funcție de natura produsului în cauză.
Cea de-a treia metodă de gestionare, conform art. 13 din Regulament, se întemeiază p repartizarea, “în proporția cantităților, cerute în timpul introducerii cererilor” (potrivit procedurii denumite, “a examenului simultan”). Autoritățile competente ale statelor membre urmează să comunice Comisiei, în termenele și condițiile de procedură fixate la art. 23, informații relative la cererile de licențe pe care le-au primit. Aceste informații vor indica numărul solicitanților și volumul global al cantităților cerute. Comisia va examina informațiile și va determina cantitățile contingentate sau tranșele respective.
Gestionarea contingentelor la export sau la import este fundamentată, potrivit Regulamentului, art. 15 -–21, pe un sistem de licențe care sunt eliberate de statele membre conform criteriilor cantitative determinate la nivel comunitar. Procedura de gestionare garantează tuturor solicitanților condiții echitabile de acces la contingente, documentele eliberate putând să fie utilizate în întreaga Comunitate, indiferent de locul de export sau de import menționat de operatori în cererile lor.
CAPITOLUL IV
REGIMUL VAMAL APLICABIL CĂLĂTORILOR
ȘI ALTOR PERSOANE FIZICE
Secțiunea 1
DECLARAREA ȘI CONTROLUL VAMAL
AL BUNURILOR
Codul vamal a inclus acest regim în categoria celor definitive și, în conformitate cu prevederile art. 28, se prevede: “Călătorii și alte persoane fizice cu domiciliul în țară sau în străinătate pot introduce sau scoate din țară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoțesc, fără a fi supuși taxelor vamale, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Această hotărâre va ține seama de acordurile și convențiile internaționale la care România este parte”.
În conformitate cu Regulamentul vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1997, persoanele fizice au obligația de a declara, verbal sau în scris, bunurile pe care le introduc sau le scot din țară și să le prezinte pentru control la birourile vamale. Potrivit art. 121 din același act normativ sunt supuse declarării scrise următoarele categorii de bunuri:
armele și munițiile, materiile explozive sau radioactive, nucleare, precum și produsele care potrivit legii sunt supuse controlului destinației finale;
produsele și substanțele stupefiante și psihotrope, substanțe chimice esențiale, precum și produsele și substanțele toxice;
obiecte din metale prețioase, cu sau fără pietre prețioase, care depășesc uzul personal stabilit în anexa nr. 6;
bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic, numai la ieșirea din țară.
Bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic pot fi declarate în scris la intrare de către persoanele fizice, în vederea scoaterii din țară fără aprobare. Declararea se face în scris pe formularele tipizate care se pun la dispoziție de către birourile vamale, în mod gratuit, la cererea persoanelor fizice.
Bijuteriile de uz personal, cu sau fără pietre prețioase, introduse în țară sau scoase din țară de către persoanele fizice, aflate asupra acestor persoane sau în bagajele care le însoțesc, nu sunt supuse declarării scrise, în cazul în care nu depășesc uzul personal, corespunzător la pct. 1 din anexa 6, la Regulamentul de aplicare al Codului vamal și art. 30 din Decretul nr. 244/1978.
Prin bijuterii de uz personal se înțeleg obiectele din metale prețioase cu sau fără pietre prețioase în limitele cuprinse în anexa nr.6.
Prin “bagaj însoțit” se înțelege bunurile pe care o persoană le duce cu sine în același mijloc de transport sau care o însoțesc în același mijloc de transport.
Prin “bagaj neînsoțit” se înțelege bunurile expediate și înscrise în același document de transport.
În categoria “colet poștal” intră bunurile expediate potrivit reglementărilor internaționale în domeniul poștal.
Prin “bunuri de același fel, în bucăți, seturi sau garnituri” se înțelege bunurile clasificate la același cod de 8 cifre prevăzut în Tariful vamal de import al României.
Conform Regulamentului vamal, controlul vamal al bunurilor aparținând persoanelor fizice constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoțite sau neînsoțite și în colete.
În Codul vamal, în art. 3, lit. o, prin control vamal se înțelege: “Îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existenței și autenticității documentelor; examinarea evidențelor financiar-contabile și a altor înscrisuri ale titlurilor de operațiuni; controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor și al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative și alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală”.
Persoanele fizice sunt obligate să prezinte bunurile în vederea efectuării controlului vamal.
Formele de control vamal sunt:
a.- direct – în cazul în care persoanele fizice refuză să prezinte bunurile la control;
b.- prin sondaj – privește numărul autoturismelor, numărul călătorilor și numărul bagajelor aparținând unui călător. Pentru fluidizarea traficului de călători la frontieră, procedurile de control prevăzute în secțiunea “control vamal al bunurilor” art. 124-130 din Hotărârea Guvernului nr. 626/1997 se pot înlocui cu regulile stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte. Agenții vamali controlează în mijloacele de transport orice locuri unde pot fi ascunse bunuri. În acest scop, personalul de deservire al mijloacelor de transport și conducătorii autovehiculelor sunt obligați sub sancțiunea contravențională să facă accesibile controlului locurile indicate de autoritatea vamală. În cazul în care conducătorii auto refuză efectuarea controlului sau nu sunt în măsură să efectueze demontările necesare, acestea se efectuează direct de către agenții vamali sau cu sprijinul personalului de specialitate pe cheltuiala autorității vamale;
c.- în totalitate – privește bunurile aparținând persoanelor care își stabilesc domiciliul în țară; același tip de control se aplică și bunurilor neînsoțite, în incinta unităților vamale, în prezența organelor poștale;
d.- corporal (sumar sau complet) – se efectuează când există indicii temeinice de fraudă cu respectarea normelor de igienă, în încăperi separate, de către persoane de același sex cu persoana controlată.
Există indicii temeinice de fraudă în situațiile când agenții vamali:
descoperă, în timpul controlului, indicii cu privire la existența unor bunuri nedeclarate sau ascunse;
dețin informații despre intenția persoanei controlate de a săvârși contravenții sau infracțiuni;
posedă date că persoana controlată a mai săvârșit contravenții sau infracțiuni vamale;
constată comportamente neobișnuite din partea persoanei controlate.
Această formă de control se efectuează numai cu aprobarea șefului biroului vamal.
Controlul vamal corporal nu are caracterul unei percheziții corporale prevăzute în Codul de procedură penală.
După efectuarea controlului vamal, organele vamale acordă “liberul de vamă” în scris, pentru bunurile supuse taxelor vamale și verbal, pentru bunurile scutite de taxe vamale, dacă sunt îndeplinite condițiile de introducere sau de scoatere din țară a acestor bunuri.
Secțiunea 2
INTRODUCEREA BUNURILOR ÎN ȚARĂ DE CĂTRE
PERSOANELE FIZICE
Conform pct.1 alin.1 din anexa nr.6 din Regulamentul vamal, călătorii și persoanele fizice stabilite în România sau cu domiciliul în străinătate pot să introducă în țară, cu bagaje însoțite sau neînsoțite, fără a fi supuse la plata taxelor vamale, următoarele categorii de bunuri în limitele și condițiile stabilite mai jos:
efectele personale și medicamentele necesare, în mod rațional, pe durata călătoriei și a șederii în străinătate sau în țară;
bijuteriile de uz personal definite ca atare prin anexa nr.6;
cărțile, publicațiile, înregistrările de orice fel, dispozitivele, altele asemenea, necesare uzului personal;
bunuri obținute ca premii sau distincții în cadrul unor manifestări oficiale;
băuturile alcoolice, țigările, țigaretele și tutunul în următoarele cantități: 2 litri băuturi alcoolice peste 22 grade, 4 litri de vin, 4 litri de bere, 200 buc. țigarete, 50 buc. țigări de foi și 250 gr. tutun pentru uzul persoanele în vârstă de peste 16 ani;
alte bunuri de orice fel în limita valorică reprezentând în total echivalentul în lei a sumei de 100 ECU.
Nu sunt supuse la plata taxelor vamale, la introducerea în țară următoarele bunuri:
obiectele de artă, de colecție și antichități;
protezele, instrumentele, aparatele, cărucioarele și triciclurile cu sau fără motor, inclusiv piesele de schimb ale acestora, pentru uzul bolnavilor sau invalizilor, cu avizul organelor sanitare;
bunurile introduse în țară care se înapoiază nefiind admise la destinație;
bunurile mobile care formează masa succesorală, dobândite prin succesiuni deschise în țară sau străinătate, dobândite pe baza unor documente oficiale, precum și monumentele funerare.
De asemenea, nu sunt supuse la plata taxelor vamale, la introducerea sau scoaterea din țară, bunurile expediate pentru a fi reparate sau înlocuite în termenul de garanție.
În afara bunurilor prevăzute la pct. 1 alin.1 din anexa nr.6 la Regulamentul vamal se pot introduce în țară prin bagaje însoțite sau neînsoțite, cu plata taxelor vamale stabilite la art. 90 din Codul vamal, bunuri în limita valorică reprezentând contravaloarea în lei a 1200 ECU pentru fiecare călător sau persoană și fiecare trecere de frontieră indiferent câte se efectuează într-o lună.
Pe lângă bunurile în limita valorică prevăzute la pct. 1 alin.1 și pct. 3 și 4 se poate introduce în țară câte un bun a cărui valoare individuală depășește limitele respective, cu plata taxelor vamale prevăzute de art. 90 din Codul vamal.
Bunurile mobile care formează masa succesorală, dobândite prin succesiuni deschise în țară sau străinătate, dovedite pe baza unor documente oficiale, precum și monumentele funerare nu sunt supuse plății taxelor vamale.
În conformitate cu HG nr. 685/1990 republicată în M.Of. nr. 25 din 15 februarie 1997, călătorii români sau străini în cadrul micului trafic de frontieră, precum și în cadrul trecerilor ocazionale (simple), pot introduce în țară, fără plata taxelor vamale:
îmbrăcăminte, încălțăminte și alte obiecte de mică valoare strict necesare pe durata călătoriei, precum și medicamente pentru folosința personală;
bunuri în limita valorii totale de 250.000 lei, altele decât cele prevăzute la pct. 1 lit. a-u.
Călătorilor români sau străini care intră în țară mai mult decât p dată într-o lună sau care rămân în România cel mult 24 de ore li se aplică regimul vamal prevăzut pentru călătorii în cadrul micului trafic de frontieră.
Persoanele care își stabilesc domiciliul în România pot introduce în țară definitiv, fără plata taxelor vamale, orice bunuri prevăzute la vămuire, inclusiv două mijloace de transport auto, indiferent de categoria acestora. Scutirea de taxe se acordă o singură dată, în termen de 9 luni de la data stabilirii definitive a domiciliului, pe baza prezentării la organele vamale a unei adeverințe emise de Ministerul de Interne.
Termenul de 9 luni poate fi prelungit de autoritatea vamală în cazuri temeinic justificate.
Bunurile sosite în țară, înainte de data stabilirii domiciliului în România sau în cazul transporturilor succesive, se pot elibera titularilor, în custodie vamală, cu garantarea drepturilor de import, în baza unei adeverințe din care să rezulte că titularul a solicitat aprobarea stabilirii domiciliului în România.
Aceste prevederi se aplică și persoanelor cu domiciliul în România trimise în misiune permanentă în străinătate, în baza Hotărârii Guvernului nr. 837/1995, pe o perioadă de cel puțin 24 luni, după expirarea acestei perioade în temeiul unei adeverințe eliberate de unitatea respectivă, la terminarea misiunii.
Călătorii cu domiciliul în străinătate pot introduce în țară temporar, fără garantarea taxelor vamale și fără orice alte formalități, următoarele bunuri:
1 cameră video și 2 casete
2 aparate fotografice și 24 casete sau 10 role film pentru fiecare aparat
1 binoclu
1 radioreceptor portabil
1 televizor portabil
1 casetofon portabil
1 cărucior copil
1 cort și alte echipamente de cantonament, precum și alte articole de sport uzuale, inclusiv o ambarcațiune
două arme de vânătoare cu câte 100 cartușe de fiecare armă, în condițiile prevăzute de reglementările privind regimul armelor de foc și al munițiilor
1 bicicletă cu sau fără motor
1 mașină de scris portabilă.
Când există suspiciuni că bunurile nu se introduc pentru uzul personal, autoritatea vamală poate să ceară garantarea plății drepturilor de import sau să înmâneze titularilor declarații vamale de călători care se înscriu în documentele de călătorie.
Călătorii cu domiciliul în România pot introduce în țară bunuri în termenele și condițiile prevăzute în reglementări vamale.
Persoanele cu domiciliul în străinătate aflate în România în interes de serviciu pot introduce temporar în țară, fără garantarea taxelor vamale, ca bagaj însoțit sau neînsoțit, bunuri pe baza unui inventar în două exemplare, vizat de autoritatea vamală, dacă aceste bunuri intră în țară în termen de cel mult 6 luni de la data instalării titularilor.
Pentru elevii și studenții veniți la studii în România termenul de 3 luni curge de la începerea fiecărui an de învățământ.
Eliberarea din vamă a bunurilor aparținând categoriilor de persoane enumerate mai sus se face în baza unei adeverințe emise de unitățile române sau unitățile străine autorizate să funcționeze în România, cu care aceste persoane sunt în relații de serviciu.
Mijloacele de transport și remorcile acestora, înmatriculate în străinătate, pot fi introduse temporar în România fără garantarea drepturilor de import și fără formalitățile vamale dacă aparțin:
persoanelor cu domiciliul în străinătate sosite în țară ca turiști în grupuri organizate sau individual;
specialiștilor, tehnicienilor, studenților străini sau altor persoane cu domiciliul în străinătate sosite în țară pe bază de acorduri, contracte sau alte înțelegeri cu partea română;
persoanelor cu domiciliul în România plecate în străinătate în interes de serviciu și la studii, reîntoarse pentru efectuarea concediului sau îndeplinirea unei misiuni temporare în țară;
personalul străin al reprezentanțelor și sucursalelor firmelor comerciale și organizațiile economice străine care funcționează în România, potrivit normelor legale.
Bunurile introduse de persoanele fizice ca bagaj însoțit pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de vămuire se păstrează sub supraveghere vamală în depozitele biroului vamal, la dispoziția titularilor, pe un termen de 120 de zile.
Termenul de păstrare curge de la data emiterii de către autoritatea vamală a adeverinței de reținere a bunurilor.
În cazul bunurilor destinate persoanelor fizice și juridice pentru care nu există un contract de transport internațional, iar transportatorul nu le poate preda destinatarului sau acesta îndeplinește condițiile la vămuire la import, acestea sunt păstrate sub supraveghere vamală în depozit necesar la transportatori sau la comisionarii în vamă, pe cheltuiala importatorului.
Autoritatea vamală are dreptul să prelungească termenul de 120 de zile în cazurile în care din documente rezultă că expirarea termenului nu este din culpa titularului.
Mărfurile și bunurile a căror deținere sau circulație este supusă prin legi speciale unor condiții care nu sunt îndeplinite la intrarea în țară se rețin și se înregistrează la biroul vamal care le predă imediat în depozit autorității competente prevăzute de legea specială. Aceste mărfuri se valorifică de către autoritatea competentă la care se află în depozit după expirarea termenelor sus-menționate.
Sumele obținute ca urmare a valorificării acestor bunuri se fac venit la bugetul de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 382 din Regulamentul vamal al României, mărfurile și bunurile identificate de autoritățile vamale în exercitarea atribuțiilor lor, fără ca titularul acestora să fie cunoscut, se înscriu în evidențele biroului vamal, pe baza adeverinței de reținere a acestora. Dacă titularul acestora nu a putut fi stabilit în termenele prevăzute mai sus, la expirarea acestor termene bunurile se valorifică.
Secțiunea 3
SCOATEREA BUNURILOR DIN ȚARĂ DE
CĂTRE PERSOANELE FIZICE
Persoanele fizice cu domiciliul în România care se stabilesc în străinătate pot scoate din țară, fără a fi supuse plății taxelor vamale, următoarele bunuri:
ca bagaj însoțit: efecte personale și alte articole necesare pe durata călătoriei;
ca bagaj neînsoțit: efecte personale și alte articole necesare pe durata călătoriei;
ca bagaj însoțit, neînsoțit sau colet poștal, o singură dată, pe baza adeverinței emise de Ministerul de Interne, orice bunuri prezentate la vămuire, inclusiv două mijloace de transport auto indiferent de categoria acestora.
Călătorii și alte persoane fizice pot introduce sau scoate temporar din țară sau tranzita teritoriul României cu bunurile care le aparțin.
Pentru a asigura reintroducerea sau, după caz, scoaterea bunurilor introduse temporar, Direcția Generală a Vămilor poate stabili măsuri de supraveghere vamală, inclusiv garanții până la nivelul cuantumului datoriei vamale. Dispozițiile privind garantarea nu se aplică în cazul bunurilor scutite de plata taxelor vamale.
Persoanele cu domiciliul în România trimise în străinătate în interes de serviciu sau la studii pot scoate din țară, cu scutirea taxelor vamale, ca bagaj însoțit sau neînsoțit, următoarele:
efectele personale, precum și materiale de studiu și documentare;
obiectele de folosință îndelungată cu condiția să fie înscrise într-un inventar, în dublu exemplar, vizat de autoritatea vamală. Acestea vor fi declarate în scris organelor vamale, pentru ca atunci când se întorc în țară, pe baza declarației făcute la organul vamal, reintroducerea lor să fie scutită de taxe vamale.
Membrii de familie care rămân în țară au dreptul să expedieze celor trimiși în străinătate în interes de serviciu colete, care să conțină obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și lenjerie necesare pe durata șederii în străinătate, fără a fi supuse plății taxelor vamale.
Mijloacele de transport și remorcile acestora înmatriculate în România pot fi scoase temporar din țară fără garantarea plății taxelor vamale și fără formalitățile vamale.
Turiștii cu domiciliul în România, în conformitate cu prevederile art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 269/1994, aceștia pot scoate din țară temporar, fără garantarea taxelor vamale, următoarele categorii de bunuri:
îmbrăcăminte și alte articole personale, precum și medicamente, necesare pe durata călătoriei, ținând seama de toate condițiile deplasării;
o cameră video cu două casete, două aparate fotografice și 24 casete sau 10 role de film pentru fiecare aparat, precum și un aparat de filmat de format mic și 10 bobine de film;
un binoclu;
un radioreceptor portabil și un radiocasetofon portabil;
un televizor portabil și un videocasetofon portabil;
un instrument muzical portabil;
un cărucior de copil;
un cort și alte echipamente de cantonament, precum și alte articole de sport uzuale, inclusiv o ambarcațiune, o bicicletă și două arme de vânătoare cu câte 100 cartușe pentru fiecare armă;
o mașină de scris portabilă;
bunuri aflate în bagajele însoțite, în limita valorii totale de 50.000 lei, o dată pe an calendaristic.
Se precizează că pentru bunurile de la art. 1 lit.b – u, bunuri care sunt scoase temporar din țară fără garantarea taxelor vamale li se înmânează acestora declarații vamale pentru ca atunci când se întorc în țară să nu se perceapă taxe vamale.
Și în acest caz declarația vamală este înscrisă în documentul de trecere a frontierei.
Aceștia pot scoate din țară, de asemenea, cu plata taxelor vamale o dată pe an , bunuri a căror valoare să nu depășească 250.000 lei.
Dacă ies din țară de mai multe ori, cu aceste ocazii au dreptul să scoată fără plata taxelor vamale bunuri în valoare de 25.000 lei, iar și cu plata taxelor vamale – tot în valoare de 25.000 lei, de fiecare dată.
Turiștii cu domiciliul în străinătate au dreptul să scoată din țară fără plata taxelor vamale:
toate bunurile introduse temporar, în conformitate cu art. 3 alin.1, respectiv o cameră video cu două casete, două aparate fotografice și 24 casete sau 10 orele de film pentru fiecare aparat;
un binoclu;
un radioreceptor portabil și un televizor portabil;
un casetofon portabil;
un cărucior de copil;
un cort și alte echipamente de cantonament, precum și alte articole de sport uzuale, inclusiv o ambarcațiune;
o bicicletă și o mașină de scris portabilă;
bunurile de uz personal, familial și gospodăresc aflate în bagajele însoțite, o dată într-un an calendaristic.
Turiștii au dreptul să scoată din țară cu plata taxelor vamale bunurile pe care le-au cumpărat în România cu sume în lei, dar care au provenit din valuta pe care au schimbat-o legal în baza documentelor justificative.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 269/1994 călătorii români sau străini în cadrul micului trafic de frontieră și al trecerilor ocazionale pot scoate din țară fără plata taxelor vamale, următoarele bunuri:
-îmbrăcăminte;
-încălțăminte și obiecte de mică valoare necesare pe durata călătoriei, precum și medicamente pentru folosință personală;
-alte bunuri, în limita valorii totale de 25.000 lei.
Pentru călătorii români sau străini care ies din țară de mai multe ori într-o lună sau care rămân în străinătate cel mult 24 de ore se aplică regimul vamal care este prevăzut pentru călătorii din cadrul micului trafic de frontieră.
Persoanele care își stabilesc domiciliul în altă țară au dreptul să scoată din țară o singură dată, fără plata taxelor vamale, următoarele categorii de bunuri:
ca bagaj însoțit:
îmbrăcăminte și alte articole necesare pe durata călătoriei;
bijuterii din aur fără pietre prețioase în limita a 10 grame pentru fiecare persoană care a împlinit vârsta de 16 ani;
obiecte de argint în limita a 20 grame de persoană.
ca bagaj neînsoțit:
bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc;
unelte și instrumente pentru exercitarea profesiunii, în baza unei adeverințe cu care să dovedească această îndeletnicire.
Persoanele cu domiciliul în străinătate în interes de serviciu în România, în conformitate cu art. 19 din H.G. nr. 269/1994, au voie să scoată din țară, ca bagaj însoțit sau neînsoțit, o singură dată, la terminarea misiunii o serie de bunuri, astfel:
-fără plata taxelor vamale:
bunurile care au fost introduse temporar în țară;
bunurile de uz personal, familial sau gospodăresc, dobândite în lei obținute legal, cu titlu de salarii, premii, indemnizații, onoruri, burse sau alte venituri similare.
Se prevede faptul că valoarea totală a acestor bunuri nu poate depăși 50% din sumele obținute.
Atunci când sumele provin din schimbul valutar efectuat de titular, persoanele respective trebuie să prezinte la organele vamale documentele care fac dovada schimbului valutar.
-cu plata taxelor vamale:
-bunuri a căror valoare totală nu depășește 250.000 lei.
În art. 20 din actul normativ de mai sus este menționat faptul că persoanele care domiciliază în străinătate și își desfășoară activitatea pe mijloacele de transport în trafic internațional au dreptul să scoată din țaă, fără plata taxelor vamale, bunurile care au fost introduse temporar, prevăzute în art. 3 și cu plata taxelor vamale, bunurile care au o valoare totală de 50.000 lei.
În ceea ce privește bunurile care se expediază prin colete, acest aspect este reglementat de art. 21 – 22 astfel: persoanele fizice pot să expedieze din țară, prin colete, cu plata taxelor vamale bunuri până la limita valorii de 100.000 lei.
Călătorii cu domiciliul în România sau în străinătate au voie să expedieze prin colete, fără plata taxelor vamale, următoarele bunuri:
-îmbrăcăminte și alte articole personale necesare pe durata călătoriei, ținând seama de toate condițiile deplasării;
-bunurile introduse temporar în țară în condițiile prevăzute în art. 3, expedierea acestor bunuri permițându-se în baza documentului de trecere a frontierei sau a biletelor de călătorie.
Este interzisă expedierea prin colete a produselor alimentare, inclusiv băuturi alcoolice și tutun.
În H.G. nr. 269/1994, la art. 23 se menționează faptul că persoanele fizice pot introduce sau scoate din țară, fără a face declarare în scris și fără plata taxelor vamale, bijuteriile de uz personal, astfel:
-pentru bărbați:
-o verighetă, două inele, un ceas cu sau fără brățară, un medalion, cu lănțișor, un ac de cravată, o pereche butoni, o trusă creion-stilou, două perechi ochelari;
-pentru femei:
-o verighetă, două inele, un ceas cu sau fără brățară, două medalioane cu lănțișor, două perechi cercei, două brățări, o broșă, un colier, două perechi ochelari;
-pentru persoanele sub vârsta de 16 ani:
-un inel, un ceas cu sau fără brățară, o brățară, un medalion cu lănțișor, două perechi ochelari și o pereche de cercei (pentru fete).
Anexa 2 din H.G. nr. 269/1994 conține norme privind introducerea și scoaterea din țară de către persoanele fizice a produselor alimentare.
Sunt menționate categoriile de persoane, respectiv călătorii cu domiciliul în străinătate, membrii echipajelor navelor sub pavilion străin, călătorii cu domiciliul în România, personalul român de servire a mijloacelor de transport pe calea ferată și auto în trafic internațional, persoanele care se deplasează în cadrul micului trafic de frontieră.
Menționăm că limitele valorice sunt foarte mici, ele îngreunează foarte mult activitatea organelor vamale și, nu de puține ori, creează perturbații la punctele de frontieră.
Este necesară o reevaluare a acestora, deoarece analiza trebuie să pornească de la persoanele fizice care sunt de bună credință, și nu de la faptele celor care comit acte de contrabandă.
Secțiunea 4
UNELE PROBLEME PRIVIND SUMELE ÎN VALUTĂ
PE CARE AU VOIE SĂ LE POSEDE ASUPRA LOR
PERSOANELE FIZICE LA INTRAREA SAU IEȘIREA
DIN ȚARĂ
Sunt nenumărate cazuri în care s-au scos din țară importante sume în valută de către diferite persoane fizice care au fost sau nu depistate de organele vamale sau cele ale poliției de frontieră.
În foarte mult cazuri, organele vamale au depistat asupra unor persoane fizice importante sume de bani ascunse în diferite bagaje sau chiar lipite pe corpul lor. Nu de puține ori acesta depășeau ordinul sutelor de mii.
În momentul în care se constata această faptă se încheie un proces verbal de constatare și se proceda la ridicarea în vederea confiscării a sumei respective. Procesele verbale de regulă erau contestate la instanțele de judecată care, aproape în toate cazurile, au dispus restituirea sumelor.
După anul 1990 au fost nenumărate intervenții ale organelor vamale la forurile în drept pentru a se elabora un act normativ concret cu privire la acest lucru.
Este regretabil faptul că abia în anul 1996, prin H.G. nr. 151 s-au luat măsuri cu privire la această gravă situație. În această hotărâre se menționează faptul că nedeclararea la organele vamale a sumelor în valută pe care le au asupra lor persoanele fizice sau reprezentanții acestora la intrarea și ieșirea din țară și care depășesc limitele stabilite în Regulamentul Băncii Naționale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 700.000 la un 1.000.000 lei.
Tot în acest articol se prevedea faptul că sumele nedeclarate se confiscă.
Din 1997, în conformitate cu Normele nr.3 ale Băncii Naționale a României privind efectuarea operațiunilor vamale, persoanelor fizice le sunt aplicabile următoarele dispoziții cu privire la:
-sumele în valută efectivă (numerar) care pot fi introduse în România;
-sumele în valută efectivă care pot fi scoase din România;
-introducerea și scoaterea de sume în lei în sau din România.
Persoanele fizice pot intra în țară cu sume în valută efectivă în echivalentul de maximum 10.000 dolari SUA / persoană / călătorie, fiind obligate să declare organelor vamale române, la solicitarea acestora, sumele în valută efectivă (numerar) și cecurile de călătorie aflate asupra lor, care depășesc echivalentul a 10.000 dolari SUA.
Prin valută efectivă (numerar) se înțelege biletele de bancă, bancnotele străine și monedele străine în circulație, precum și cecurile de călătorie.
În categoria persoanelor fizice se include și persoanele fizice care sunt reprezentante ale persoanelor juridice.
Sumele în valută efectivă numerar) ce depășesc limita a 10.000 dolari SUA se depun la organele vamale din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
Pentru aceste sume, organul vamal va întocmi o chitanță de consemnare în două exemplare, conținând elementele necesare de identificare a depunătorului și a sumei în valută (numele și prenumele depunătorului, numărul și seria pașaportului, țara care l-a eliberat, felul valutei și suma, data intrării, data ieșirii din România). Chitanța de consemnare se datează și se semnează de către organul vamal care a întocmit-o și care va aplica, totodată, pe aceasta ștampila sa personală, originalul fiind înmânat depunătorului.
Organele vamale eliberează sumele consemnate în punctele de control al trecerii frontierei de stat.
Termenul maxim de eliberare a sumelor consemnate de către organele vamale este de 3 ani de la data depunerii. Eliberarea sumelor consemnate se face, pe baza cererii depunătorului, ieșirea din țară și cu reținerea de la acesta a originalului chitanței de consemnare. După acest termen sumele în cauză se fac venit la bugetul de stat conform reglementărilor în vigoare. Sumele consemnate nu sunt purtătoare de dobânzi în favoarea depunătorului.
Persoanele fizice pot ieși din țară cu sume în valută efectivă (numerar) echivalente cu maximum 10.000 dolari SUA / persoană / călătorie.
La ieșirea din România, persoanele fizice sunt obligate să declare organelor vamale românești, la solicitarea acestora, sumele în valută efectivă (numerar) aflate asupra lor, care depășesc echivalentul a 10.000 dolari SUA și să le depună la organele vamale care vor întocmi chitanțe de consemnare pe numele titularilor, sumele urmând a fi eliberate la întoarcerea în țară.
Sumele neridicate în termen de 3 ani se fac venit la bugetul de stat conform reglementărilor în vigoare.
Persoanele fizice nu pot introduce în România sau scoate din România sume efective (numerar) mai mari de 500.000 lei / persoană / călătorie, cu excepția persoanele fizice rezidente în România ce pot scoate și introduce din sau în România aceste sume cu ocazia călătoriilor efectuate în cele două țări.
La ieșirea din România, persoanele fizice au obligația să declare sumele în lei care depășesc plafonul de 500.000 lei / persoană / călătorie, respectiv 4.000.000 lei / persoană / călătorie și să le depună organelor vamale contra chitanței de consemnare.
De asemenea, aceleași persoane pot introduce sau scoate din România sume în lei moldovenești, în numerar, până la echivalentul a 10.000 dolari SUA de persoană și călătorie.
Sumele ce depășesc aceste limite, la scoaterea din țară, se declară la organele vamale, care le consemnează, reținând un comision de 10% din suma consemnată, potrivit prevederile H.G. nr. 554/05.08.1994.
Restituirea sumelor consemnate se face pe baza cererii titularului și a prezentării originalului chitanței de consemnare, în termen de 3 ani de la data depunerii. Peste acest termen sumele se fac venit la bugetul statului. Sumele consemnate nu sunt purtătoare de dobânzi în favoarea depunătorului.
Persoanele fizice rezidente în România pot scoate din țară suma de 5.000 dolari (sau echivalentul) de persoană fizică / și călătorie, în următoarele condiții:
-1000m dolari fără justificarea provenienței cu vreun document;
-1001 – 5000 dolari (sau echivalent) cu prezentarea unei dovezi că suma în cauză a fost ridicată de la o bancă sau provine din schimbul valutar, efectuat pe teritoriul României.
Excepție fac reprezentanții unor persoane juridice, cu activitate de transport sau turism internațional, care pot scoate din țară sume în valută până la maxim 10.000 dolari (sau echivalent) de reprezentant pentru o călătorie.
Persoanele fizice nerezidente în România pot scoate din țară sumele de valută efectivă, declarate în scris la intrarea în țară, cu prezentarea declarației vamale pentru călători, precum și sume rezultate din:
-ridicări de conturi personale;
-transferuri de conturi personale, pe baza documentelor justificative, de la bancă sau de la oricare altă persoană juridică autorizată în acest sens;
-încasări de cecuri de călătorie înscrise în declarația vamală pentru călători, la intrarea în România.
Nu se supun prevederilor privind regimul sumelor în valută următoarele categorii de persoane fizice:
-membrii reprezentanțelor diplomatice, consulare și comerciale străine în România (cetățeni străini și membrii familiilor lor și personalul acestora);
-orice posesor oficial de pașaport diplomatic străin, aflat în misiune temporară sau în trecere prin România;
-persoanele care se bucură de privilegii diplomatice, în baza convențiilor diplomatice la care România a aderat.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente în România pot introduce în țară sume în valută de până la 10.000 dolari (sau echivalent) cu obligația declarării scrise a sumelor în valută ce depășesc 1000 dolari (sau echivalent) și a cecurilor de călătorie.
Sumele în valută care depășesc plafoanele admise la introducerea lor în țară de către persoane fizice pot fi consemnate de către organele vamale, care percep un comision de 5% din suma în valută consemnată, corespunzător prevederile H.G. nr. 544/05.08.1991.
Restituirea se face în termen de 3 ani, pe baza cererii titularului și a originalului chitanței de consemnare. Peste acest termen, sumele se fac venit la bugetul statului. Sumele consemnate nu sunt purtătoare de dobânzi în favoarea depunătorului.
Cetățenii români care călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale U.E. sau în alte state, pentru care nu este necesară viza de intrare, trebuie să prezinte la controlul de ieșire din țară o sumă minimă în valută liber convertibilă, la vedere, sau cărți de credit pentru conturi în valută.
Cuantumul sumei minime în valută liber convertibilă, de persoană, pentru fiecare zi de ședere declarată, dar nu mai puțin de 5 zile, se stabilește astfel:
50 euro sau echivalent pentru Turcia și fostele state socialiste, pentru care nu este necesară viza de intrare;
100 euro sau echivalent pentru statele din U.E. și alte state, pentru care nu este necesară viza de intrare.
Dovada sumei prevăzute se face prin una din următoarele forme:
suma în valută liber convertibilă, la vedere;
cecuri de călătorie sau cărți de credit pentru conturi în valută;
alte garanții financiare, care fac dovada asigurării sumei necesare, cum sunt: voucher, în cazul turismului organizat ari al serviciilor turistice plătite anticipat; scrisoare de garanție sau angajament de sponsorizare, semnate de persoana care găzduiește cetățeanul român pe teritoriul statului de destinație și autentificate conform legii statului respectiv; garanția legală din partea unei bănci sau ordine de plată valabile, după caz.
Se exceptează de la dispozițiile legale prezentate următoarele categorii de persoane:
cetățenii români care pleacă în străinătate pentru a urma tratament medical, a participa la simpozioane, conferințe, studii, manifestări cultural sportive ori în situația îmbolnăvirii sau decesului unei rude stabilite în străinătate ori în alte cazuri temeinic justificate. În această situație se vor prezenta documente doveditoare din care să rezulte scopul călătoriei și asigurarea financiară a acesteia;
minorul sub vârsta de 14 ani, înscris în pașaportul părinților;
minorul sub vârsta de 18 ani, care se deplasează la părintele sau la părinții care lucrează ori sunt stabiliți în statul de destinație sau la rude;
cetățenii români care se deplasează în străinătate ca urmare a unui angajament de muncă, pe baza unui permis de muncă valabil pentru țara de destinație, indiferent de durata deplasării;
cetățenii români care călătoresc în statele vecine în baza permisului de mic trafic sau trecere simplificată, eliberat de autoritățile de frontieră.
Secțiunea 5
REGIMUL VAMAL APLICABIL MISIUNILOR DIPLOMATICE
ȘI OFICIILOR CONSULARE ACREDITATE ÎN ROMÂNIA,
PRECUM ȘI MEMBRILOR ACESTORA
5.1.- Generalități
În primul rând se impun câteva precizări în legătură cu anumite noțiuni ce vor fi prezentate în această secțiune.
Misiunile diplomatice sunt acele organe externe ale unui stat care contribuie în mod direct și nemijlocit la întreținerea și dezvoltarea relațiilor internaționale.
Reprezentanța (reprezentarea) internațională este raportul de drept internațional în virtutea căruia un subiect al ordinii internaționale – statul reprezentat – încredințează unui alt subiect al aceleași ordini – statul reprezentant – mandatul de a îndeplini, în raport cu state terțe și în sfera raporturilor internaționale, acte menite să angajeze statul reprezentat față de alte state terțe.
Membrii misiunii diplomatice sunt, conform definiției date în convenția de codificare, șeful de misiune și membrii personalului misiunii.
Șeful de misiune este agentul diplomatic împuternicit cu conducerea misiunii diplomatice; include pe ambasadori, înalți comisari (high commissioners), ministri și trimiși, reprezentanții Sfântului Sediu și însărcinatul cu afaceri permanent, precum și șeful de misiune interimar – însărcinatul cu afaceri (chearge d’affaires) „ad interim” sau acting high commissioner (în cazul înlocuirii unui înalt comisionar).
Personalul misiunii diplomatice poate fi cuprins în următoarele trei categorii: personalul diplomatic, personalul tehnic și administrativ și personalul de serviciu al misiunii (art. 1 lit. c din Convenția de la Viena). Ultimele două categorii de personal formează personalul neoficial al misiunii diplomatice, având un rol auxiliar, pe când prima categorie de personal este formată din „agenți diplomatici”, denumiți generic „diplomați”.
Subliniem faptul că membrii personalului administrativ și tehnic, nefăcând parte din categoria corpului diplomatic, nu sunt înscriși în lista Corpului diplomatic și nici nu se bucură de statutul diplomatic propriu-zis, ci au un statut special (recunoscându-li-se anumite privilegii și imunități).
Relațiile consulare sunt relații ce există între statele care au convenit să colaboreze între ele în domeniul consular, constituind un raport între două state; relațiile consulare sunt de natură, oarecum specializată, de domeniu, în timp ce relațiile diplomatice sunt, prin excelență, relații de reprezentare generală și politică.
Oficiul consular este un organ de relații externe, instrumentul prin care statele stabilesc și mențin relații într-un anumit domeniu; acestea stabilesc legături directe numai cu autoritățile locale și nu cu guvernul; oficiul consular se bucură de imunități și privilegii mai restrânse și este subordonat în activitatea sa, șefului reprezentanței diplomatice din țara de reședință.
Membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular, personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu.
Din punct de vedere internațional nu are relevanță distincția care există între funcționarii consulari, pe baza ierarhiei stabilite prin legea națională (consul general, consul, viceconsul, agent consular); de regulă, se vorbește despre consuli.
5.2.- Regimul vamal aplicabil misiunilor diplomatice
și oficiilor consulare acreditate în România,
precum și membrilor acestora
Potrivit art. 136 alin.1 din Regulamentul vamal, misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate de România, precum și membrii acestora pot introduce sau scoate din țară, fără plata taxelor vamale, bunuri destinate, după caz, uzului oficial al misiunilor și oficiilor ori folosinței personale a membrilor lor, în condițiile stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte și pe bază de reciprocitate.
Deci, aceste prevederi legale se aplică atât persoanelor juridice (misiunilor diplomatice și oficiilor consulare) cât și persoanelor fizice (personalul diplomatic și personalul consular).
Categoriile de bunuri care pot introduse sau scoase din țară, de către persoanele fizice (personalul diplomatic și personalul consular), fără plata taxelor vamale, în condițiile stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte pe bază de reciprocitate, sunt:
a.- bunurile destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;
b.- bunurile destinate folosinței personale a membrilor cu statut diplomatic ai misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și a membrilor familiilor lor;
c.- bunurile destinate folosinței personale a membrilor personalului administrativ, tehnic și de serviciu al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și a membrilor familiilor lor, cu ocazia instalării.
În condițiile stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte și pe bază de reciprocitate sunt scutite de control vamal, atât la intrarea, cât și la ieșirea din țară bunurile prevăzute la art. 136 alin.1, acest regim vamal aplicându-se, în mod corespunzător și organizațiilor internaționale cu sediul sau care au reprezentanți în România precum și funcționarilor acestora.
Conform art. 141 alin.1 din Regulamentul vamal al României pentru următoarele categorii de bunuri scutite de plata taxelor vamale prevăzute la art. 137 se aplică în limite, pe an calendaristic, astfel:
a.- pentru uzul oficial al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare: 300 litri băuturi alcoolice (peste 22 grade), 2000 pachete țigări (a 20 buc.);
b.- pentru folosința proprie a membrilor personalului cu statut diplomatic și a membrilor familiilor lor: 50 litri băuturi alcoolice (peste 22 grade) de familie, 500 pachete țigări (a 20 buc.) de familie.
Pentru categoriile de bunuri enumerate, Ministerul Afacerilor Externe va ține seama la avizarea introducerii în țară de condițiile de reciprocitate, precum și de convențiile internaționale la care România este parte, pentru a se aplica reduceri sau majorări corespunzătoare ale limitelor stabilite.
Bunurile introduse în țară, cu scutire de taxe vamale, nu pot fi înstrăinate decât după plata taxelor vamale legale. Există o singură excepție în acest sens, și anume atunci când cumpărătorul este o persoană care beneficiază de același statut.
Pot fi scoase din țară fără alte formalități, dacă au fost declarate în scris autorității vamale la intrare:
-bunurile care sunt prohibite la scoaterea din România;
-bunurile cu caracter artistic, istoric, științific, instrumentele muzicale;
-obiectele din metale și pietre prețioase care depășesc uzul personal.
La cererea scrisă a misiunii diplomatice sau a oficiului consular, în funcție de personalul vamal disponibil, se poate efectua vămuirea la sediul misiunilor personalului cu statut diplomatic.
Documentele necesare pentru introducerea sau scoaterea din țară a bunurilor neînsoțite sunt:
-cererea misiunii diplomatice sau oficiului consular, semnată de șeful acesteia;
-lista specificativă avizată de Ministerul Afacerilor Externe.
Dispozițiile legale sus-menționate sunt cumulative și imperative, neputându-se deroga în vreun fel de la acestea. Nerespectarea uneia dintre aceste condiții atrage sancțiunea nulității actului.
În cerere trebuie să se menționeze cantitatea bunurilor introduse și calitatea lor, conform formularelor puse la dispoziția misiunilor diplomatice, precizându-se de către solicitant dacă aceste bunuri sunt pentru folosința sa personală sau a misiunii.
Cererea se întocmește în trei exemplare și se înaintează autorității vamale române prin Ministerul Afacerilor Externe.
În situația în care solicitantul nu cunoaște conținutul coletelor primite, autoritatea vamală poate proceda la deschiderea acestora în prezența solicitantului sau a unui reprezentant al acestuia în vederea completării formularului arătat deja.
În cazul bagajelor însoțite de titular, introducerea sau scoaterea este permisă și fără prezentarea cererii și a listei specificative.
Cât privește bunurile destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, precum și bunurile destinate folosinței personale a membrilor personalului cu statut diplomatic și a familiilor lor, care sunt transportate ca bagaje însoțite sau colete neînsoțite se declară, în scris, la introducerea în țară pe baza cererii misiunii diplomatice sau oficiului consular, semnată de șeful acesteia și a unei liste specificative avizate de Ministerul Afacerilor Externe.
În lipsa documentelor sus-menționate, nu se permite introducerea în țară a bunurilor, adunate în păstrare autorității vamale, potrivit Regulamentului vamal al României.
După vămuire, un exemplar al cererii depuse pentru aceste bunuri, vizat de autoritatea vamală, se transmite de aceasta Ministerului Afacerilor Externe, care va ține evidența bunurilor introduse.
Dacă sunt depășite cantitățile stabilite (în art. 141 din Regulamentul vamal), aceste bunuri pot fi introduse în țară cu plata taxelor vamale aplicabile bunurilor aparținând persoanelor fizice.
Introducerea temporară în țară, cu scutire de plata taxelor vamale, de autovehicule pentru uzul oficial al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și pentru folosirea membrilor personalului acestora și a familiilor lor, este permisă în limitele avizate de Ministerul Afacerilor Externe, pe bază de reciprocitate sau în condițiile stabilite prin înțelegeri internaționale.
Formalitățile de introducere temporară sunt cele prevăzute de art. 138 din Regulamentul vamal al României, și anume: cererea misiunii diplomatice sau oficiului consular semnată de șeful acesteia și a unei liste specificative avizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evidența acestor operațiuni se ține de ministrul afacerilor externe.
5.3.- Valiza diplomatică
Valiza diplomatică folosită în vederea comunicării între misiunile diplomatice și Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditat nu este supusă controlului vamal la intrarea și ieșirea din țară și este scutită de taxe vamale.
Același regim juridic se aplică și pentru valiza diplomatică folosită în vederea comunicării între misiunile diplomatice ale aceluiași stat.
Valiza diplomatică poate fi transportată pe teritoriul României, neînsoțită sau însoțită de curieri diplomatici, însărcinați cu această misiune de către Ministerul Afacerilor Externe al statului căruia aparțin sau de o misiune diplomatică a statului acreditat.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească valiza diplomatică sunt:
-să fie prevăzută cu sigiliile Ministerului Afacerilor Externe sau ale misiunii diplomatice expeditoare;
-să poarte mențiunea „corespondență diplomatică” sau „expediție oficială”;
-să circule pe baza unei „foi de curier”;
-să nu cuprindă decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial.
Dacă valiza diplomatică este însoțită de un curier diplomatic, acesta trebuie să posede „foaia de curier”, în care se indică numele, prenumele și calitatea persoanei însoțitoare, precum și numărul și destinația coletelor. Valiza diplomatică neînsoțită, în afară de mențiunea „corespondență diplomatică” sau „expediție oficială” și sigiliile expeditorului va trebui să poarte o etichetă menționând și numărul foii de curier. Dacă nu sunt respectate condițiile sus-menționate, valiza diplomatică se sigilează de autoritatea vamală și se tranzitează la un birou vamal din București, pentru a fi stabilite modalitățile de eliberare sau de înapoiere la expeditor.
Eliberarea de către autoritatea vamală a valizei diplomatice neînsoțite se face pe baza unei declarații scrise, emisă de misiunea diplomatică destinatară.
Valiza diplomatică poate fi transportată de comandantul unei aeronave, dacă posedă un document oficial din care să rezulte numărul coletelor care constituie valiza.
Misiunea diplomatică poate trimite pe unul dintre membrii săi să preia valiza diplomatică direct din mâinile comandantului aeronavei.
Comandanții de aeronave care transportă valize diplomatice nu sunt considerați curieri diplomatici.
Valiza diplomatică în tranzit prin România poate fi sigilată de autoritatea vamală la intrarea în țară.
Dispozițiile privind valiza diplomatică se aplică în mod corespunzător și valizei consulare (art.151 din Regulamentul vamal al României).
CONSIDERAȚII GENERALE
Activitatea vamală este formată din multitudinea activităților reglementate de lege și de alte acte normative, desfășurate de organele competente, cu participarea importatorilor, a exportatorilor sau a reprezentanților acestora în scopul realizării operațiilor de import-export, în așa fel încât acestea să se înfăptuiască cu respectarea întocmai a obligațiilor pe care le au către stat, în scopul realizării în bune condiții a actului vamal în sine, pe de o parte, iar pe de altă parte, a prevenirii acțiunilor de evaziune fiscală de natură vamală și a săvârșirii oricăror infracțiuni din acest domeniu.
Problemele vamale preocupă în mod serios comunitatea internațională, conjuncturile economice ale omenirii, aflată într-o dinamică nemaiîntâlnite, înlătură bariere, se stabilesc altele, pe alte coordonate, la alte valențe, iar în acest context politicile comerciale și vamale nu de puține ori au un rol determinant.
În activitatea de comerț exterior, un accent deosebit este pus pe aplicarea unor principii de politică economică de încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice și extinderea relațiilor economie cu străinătatea.
Instituirea prin Convenții interguvernamentale a clauzei națiunii celei mai favorizate și a regimului juridic național a dus la stimularea importurilor, pe calea reducerii sau eliminării unor taxe vamale, corespunzător cu tratamentul aplicat națiunii celei mai favorizate.
Pe plan intern, mărfurilor străine li se aplică același regim de impunere și taxe care se aplică mărfurilor indigene. Acest lucru duce, de asemenea, la stimularea exportului.
Libertatea comerțului, care are valoarea unui principiu și a cărui asigurare este considerată o obligație a statului, a determinat recunoașterea capacității persoanelor fizice și juridice române de a fi subiecte ale dreptului comerțului internațional, operațiunile de export și de import putându-se efectua numai de către agenții economici care au prevăzut în obiectul lor de activitate efectuarea unor astfel de operațiuni.
Ansamblul normelor adoptate de către un stat pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale reprezintă un atribut al suveranității sale.
Politica vamală a României este caracterizată prin interdependența și subordonarea ei față de politica economică a statului, contribuind la realizarea obiectivelor principale ale acesteia și anume, dezvoltarea potențialului economic al țării și integrarea României cu relațiile comerciale internaționale.
Pentru politica vamală este mai important și potențialul economic al țării, acesta determinând oferta de export și cererea de import. Aceste două elemente au rolul de a stabili poziția României în cadrul sistemului comercial internațional.
Realizarea acestor două obiective principale presupune adoptarea unor măsuri prin care să se obțină nu numai reducerea restricțiilor tarifare și netarifare, ce soluționează schimbările comerciale dintre state, dar și protejarea economiei naționale.
Obiectivele principale, la nivel de economie națională, pe care le are sistemul vamal am putea spune că sunt: apărarea intereselor economice ale statului, întocmirea de statistici în activitatea de comerț exterior, înfăptuirea politicii fiscale a statului, încurajarea activităților de export prin diferite forme și mijloace.
În economia mondială contemporană, relațiile economice internaționale dețin un rol foarte important în creșterea economică a statelor, în dezvoltarea social-politică a interdependențelor în care sunt atrase toate statele lumii, indiferent de mărime, gradul lor de dezvoltare economică sau orânduirea lor socială.
B I B L I O G R A F I E
Ion Suceavă – Drept vamal, Editura Cris Book Universal, București, 1997.
Ion Suceavă – Codul și Regulamentul vamal, Editura Cris Book Universal, București, 1997.
C-tin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, București, 1975.
Corneliu Mitrea – Plățile cu străinătatea în regim restrictiv valutar, Editura Astra, Brașov, 1942.
Dan Drosu Șaguna – Drept bancar și valutar, Editura Proarcadia, București, 1994.
Dan Drosu Șaguna – Drept financiar și fiscal (Tratat), Editura Eminescu, București, 2000.
Carmen Mladen – Drept vamal, Editura Economică, București, 2000.
Gh.Caraiani, Cornel Cazacu – Transporturi expediții internaționale, Editura Economică, București, 1995.
Octavian Manolache – Drept comunitar, Editura ALL, București, 1996.
DOCUMENTE
Constituția României.
Legea nr. 141/24 iulie 1997, privind Codul vamal al României.
Legea nr. 129/19 iulie 1999, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al României.
Hotărârea Guvernului nr. 685/1990 privind regimul vamal aplicabil persoanelor fizice.
Hotărârea Guvernului nr. 764/1991 privind unele măsuri în legătură cu respectarea regimului licențelor de export și import.
Hotărârea Guvernului nr. 215/1992 privind regimul licențelor de export și import al României.
Hotărârea Guvernului nr. 276/1995 privind efectuarea de operațiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic.
Hotărârea Guvernului nr. 969/1996, privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 276/1995.
Hotărârea Guvernului nr. 482/1997 pentru modificarea H.G. nr. 812/1994 privind modificarea unor condiții de scoatere din țară a carburanților de către persoanele fizice.
Hotărârea Guvernului nr. 931/1997 privind nivelul taxei vamale aplicat la importul în România de anumite sortimente de vinuri originare din Uniunea Europeană.
Hotărârea Guvernului nr. 940/1997 privind instituirea controlului obligatoriu al valorii în vamă pentru unele produse din import.
Hotărârea Guvernului nr. 467/1999 privind produsele strategice supuse regimului de control la export și import.
Hotărârea Guvernului nr. 529/1999 privind trecerea activității de prelucrare și raportare statistică a datelor cuprinse în declarațiile vamale de export și import, de la Centrul Român de Comerț Exterior la Direcția Generală a Vămilor.
Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea și funcționarea Direcției Generale a Vămilor.
Ordonanța de urgență nr. 30/1999 pentru modificarea art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României.
Ordonanța de urgență nr. 158/1999 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice.
Ordonanța de urgență nr. 36/2000 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/1999.
Ordinul nr. 13 al ministrului industriei și comerțului privind regimul licențelor de export și import pentru mărfurile și operațiunile supuse licențierii din 9 octombrie 1998, publicat în Monitorul Oficial nr. 486 din 17 decembrie 1998.
Ordinul nr. 130 C al ministrului instrucției și comerțului din 10 mai 2000, publicat în Monitorul Oficial nr. 281 din 21 iunie 2000, privind monitorizarea pe bază de licență de import automată a impozitului de mărfuri folosite.
Ordinul nr. 25 al președintelui Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice din 9 noiembrie 1999, publicat în Monitorul Oficial nr. 563 din 18 noiembrie 1999, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 158 din 1999.
Ordinul nr. 297 C al ministrului industriei și comerțului din 9 noiembrie 1999, pentru modificarea Ordinului ministrului industriei și comerțului nr. 13 C /1998 privind regimul licențelor de export și import pentru mărfurile și operațiunile supuse licențierii, publicat în Monitorul Oficial nr. 618 din 17 decembrie 1999.
Ordinul nr. 2610 al ministrului finanțelor din 22 decembrie 1998, publicat în Monitorul Oficial nr. 34 din 28 ianuarie 1999, pentru aprobarea Normelor privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor – persoane fizice – care nu au domiciliul în România.
Ordinul nr. 564 al ministrului finanțelor din 21 aprilie 2000, publicat în Monitorul Oficial nr. 204 din 11 mai 2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile și serviciile destinate misiunilor diplomatice, Oficiilor consulare și reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și personalului acestora.
Ordinul nr.177 din 22.11.2001 pentru stabilirea cuantumului sumei minime în valută liber convertibilă pe care cetățenii români trebuie să o dețină la ieșirea din țară, când călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale U.E. sau în alte state.
Decizia nr. 367 al directorului general al Direcției Generale a Vămilor, din 16 iunie 1998, privind tratamentul dobânzilor în vederea determinării valorii în vamă a mărfurilor importate.
Decizia nr. 1804 al directorului general al Direcției Generale a Vămilor, din 30 septembrie 1999, privind aprobarea metodologiei de control al valorii în vamă a mărfurilor importate, publicată în Monitorul Oficial nr. 533 din 2 noiembrie 1999.
Decizia nr. 777 al directorului general al Direcției Generale a Vămilor, din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 21 iunie 2000, privind modificarea Normelor tehnice de completare, utilizare și tipărire a declarației vamale în detaliu, aprobate prin Decizia Directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 946/1997.
Circulara nr. 16 a Băncii Naționale a României din 15 aprilie 1997, publicată în Monitorul oficial nr. 71 din 21 aprilie 1997, pentru modificarea Normelor privind sumele în valută și în lei care pot fi introduse și scoase din România și a Normelor privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României.
Circulara nr. 15 a Băncii Naționale a României din 10 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr,. 69 din 18 aprilie 1997, privind încasarea taxelor de viză.
..oo..
ANEXA nr.1
CODURILE REGIMURILOR VAMALE ȘI ALE
ALTOR DESTINAȚII
PROCEDURA 1
Codurile regimurilor vamale:
10 Export
11 Export în vederea plasării în antrepozit a mărfurilor românești
12 Scoaterea de bunuri din țară în afara activității de comerț exterior
PROCEDURA 2
Codurile regimurilor vamale:
21 Export temporar în vederea plasării mărfurilor în regim de perfecționare pasivă
23 Export temporar în vederea reimportului în aceeași stare
PROCEDURA 3
Codurile regimurilor vamale:
31 Reexport
PROCEDURA 4
Codurile regimurilor vamale:
40 Import
41 Introducere de bunuri în afara activității de comerț exterior
42 Import de mărfuri pentru consum sau utilizare în zona liberă
PROCEDURA 5
51 Plasare de mărfuri în regim de perfecționare activă, sistem cu suspendarea plății taxelor vamale
52 Plasare de mărfuri în regim de perfecționare activă, sistem cu restituirea taxelor vamale
53 Admitere temporară cu exonerare totală de la plata taxelor vamale
54 Admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale
55 Plasare de mărfuri în regim de perfecționare activă, sistem cu suspendarea plății taxelor vamale într-un antrepozit vamal
56 Plasare de mărfuri în regim de perfecționare activă, sistem cu suspendarea plății vamale într-o zonă liberă
57 Transfer de mărfuri aflate în regim de perfecționare activă, sistem de suspendarea plății taxelor vamale sau al produselor compensatoare rezultate din acest regim
PROCEDURA 6
Codurile regimurilor vamale:
61 Reimport de mărfuri românești, realizat în termen de 3 ani de la data exportului, aflate în aceeași stare
62 Reimport de mărfuri exportate temporar
63 Reimport de mărfuri exportate temporar în regim de perfecționare pasivă
68 Import anticipat de produse de înlocuire în regim de perfecționare pasivă
PROCEDURA 7
Codurile regimurilor vamale:
71 Plasare de mărfuri în regim de antrepozit vamal
72 Plasare de antrepozit vamal a produselor compensatoare obținute în regim de perfecționare activă
73 Transfer de mărfuri dintr-un antrepozit în altul
PROCEDURA 8
Codurile regimurilor vamale:
80 Tranzit de la interior la frontieră
81 Tranzit de la frontieră la interior
82 Tranzit de la frontieră la frontieră
83 Tranzit de la interior la interior
PROCEDURA 9
Codurile regimurilor vamale:
91 Plasare de mărfuri în regim de transformare sub control vamal
ANEXA nr. 2
Nr._______din________
CERERE DE AUTORIZARE
în calitate de beneficiar al procedurii de vămuire
la domiciliu
Societatea comercială ________________cu sediul în _______________ reprezentată legal de __________________, având funcția de ____________ solicităm autorizarea în calitate de beneficiar al procedurii de vămuire la domiciliu pentru:
regimul vamal de import da/nu1
regimul vamal de perfecționare activă cu suspendare da/nu1
regimul vamal de perfecționare activă cu restituire da/nu1
regimul vamal de admitere temporară da/nu1
în temeiul Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr.____________, pe lângă birourile vamale de domiciliere ___________________________________________________________________________________________________________________.
Solicităm ca vămuirea să se efectueze la adresa / adresele ____________________________________________________________________________________________________________________
Pentru mărfurile clasificate la următoarele coduri tarifare (subpoziții tarifare, poziții tarifare)________________________________________
„Numele, prenumele și funcția”
_________________________
„Semnătura și ștampila”
_________________________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .dreptul Vamal Romanesc (ID: 124908)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.