Dreptul Si Raportul Intre Juristi

Parlamentul României a adoptat un act normativ care reflectă Directiva 2011/7 / UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea întârzierii de plată în tranzacțiile comerciale.

Aceste dispoziții legale se aplică creanțelor, necontestate și executorii, fiind compuse din obligațiir de plată rezultate din contracte încheiate între profesioniști, precum și între profesioniștii și o autoritate contractantă.

Aceste dispoziții legale se aplică creanțelor necontestate, lichide și executorii,

fiind compuse din obligații de plată rezultate din contracte încheiate între profesioniști, precum și între profesioniștii și o autoritate contractantă.

Acordurile sunt în stânsă legătură cu noul act normativ fiind cel care are ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, incluzând proiectarea și executarea de lucrari publice, de clădiri și de lucrări publice.

Sunt excluse din domeniul de aplicare a noii legi următoarele:

• creanțele înregistrate în declarația de afaceri în cadrul unei Procedura de insolvență, precum și creanțele care formează obiectul unui aranjament preventiv ad-hoc sau a unui acord încheiat ca urmare a unei negocieri extra-judiciare pentru restructurarea datoriilor unei companii;

• acordurile încheiate între profesioniști și consumatori. Conform noului regulament, termenul de plată între profesioniști nu poate depăși 60 de zile calendaristice. Cu toate acestea, părțile pot stipula în acord un termen mai lung de plată, cu condiția ca astfel de clauză nu ar putea fi abuziv. În sensul prezentului act normativ, o practică abuzivă sau clauză trebuie să fie o clauză contractuală de instituire într-un mod evident inechitabil,

în ceea ce privește creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii de întârziere a plații sau a daunelor suplimentare. În cazul în care termenul de plată nu a fost prevăzută în acordul încheiat între profesioniști, pedeapsa întârzierii începe să curgă din următoarele condiții:

– 30 de zile calendaristice de la data la care debitorul a primit factura

sau orice alt act de solicitare de plată echivalent;

– 30 de zile calendaristice de la primirea sau verificarea, în cazul în care legea sau

acord prevede o procedură de recepție sau verificare a certificărilor în conformitate cu bunurile sau serviciile, iar autoritatea contractantă a primit o factură sau o cerere de plată echivalentă pe chitanța aferentă.

În mod excepțional, părțile pot fi stipulate la un termen de plata de maxim 60

zile calendaristice, dacă acest lucru este prevăzut în mod expres în acord și în documentația de achiziție publică și este justificată în mod obiectiv, având în vedere

natura sau caracteristicile specifice ale contractului, cu condiția ca astfel de clauză să

nu fie abuzivă.

În cazul instituțiilor publice în domeniul sănătății și a entităților publice care furnizează servicii de asistență medicală, termenul de plată legal pentru obligațiile financiare care decurg din acordurile încheiate cu profesioniști este de cel mult 60 de zile calendaristice.

Potrivit noului act normativ, în cazul în care acordul nu prevede nivelul de interes pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, se aplică pedeapsa dobânzii legale. Interesul legal de penalizare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 la sută, și este

aplicabilă atât în relațiile dintre profesioniști, precum și în relațiile dintre profesioniști și autorități contractante. Rata de referință a dobânzii legale în vigoare la data primei zile calendaristice a semestrului se aplică pentru întregul semestru.

În plus față de dobânda pedeapsă legală, noul act normativ introduce, asemenea conceptul de daune minime. Astfel, dacă sunt îndeplinite condițiile de întârziere, creditorul poate solicita debitorului să plătească echivalentul în lei, la data plății, de 40 de euro, reprezentând daune suplimentare minime. O astfel de sumă devine datorată

la data la care începe să curgă dobânda penalizatoare, fiind în plus față de cheltuielile legate de o procedură de executare silită.

Orice clauză de instituire a unei date ale emisiunii sau primirea facturii, în relațiile dintre profesioniști, sau în relațiile între profesioniști și autorități contractante, sunt sub sancțiunea nulității absolute.

Sancțiunea nulității absolute este valabilă și pentru clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști, sau între profesioniștii și autoritățile contractante, chiar dacă au fost încheiate înainte de data intrării în vigoare anterior prezentului act normativ pentru diferite acorduri.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 182 de DIN din 02 aprilie 2013 și a intrat în vigoare la 5 aprilie 2013. Pentru mai multe detalii, a se vedea Legea nr. 72/2013 cu privire la măsurile de combatere a plății cu întârziere a sumelor de bani care rezultă din acordurile încheiate între profesioniști, precum și între profesioniști și autorități contractante.

Formarea contractelor la distanță

Formarea contractelor la distanță este reglementată de art. 1182 – 1200 din noul Cod Civil, fiind aplicabilă atât în raporturile de drept civil, și în raporturile dintre profesioniști. Contractul se încheie în punctul în care contractul ajunge la ofertant, chiar dacă nu ia la cunoștință despre încheierea contractului din motive care nu îi sunt imputabile, noul Cod Civil reglementând astfel ceea ce literatura de specialitate numește teoria recepțiunii. Codul Comercial prevedea expres modalitatea de formare a contractelor la distanță pentru raporturile comerciale, reglementând această teorie a informațiunii, potrivit căreia contractul era perfect din momentul în care acceptarea a ajuns la cunoștință ofertantului în termenul hotărât de acesta sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptării după natura contractului. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil conține dispoziții tranzitorii privind aplicarea acestei reguli, care nu este aplicabilă contractelor în cazul în care oferta de a contracta a fost trimisă înainte de intrarea stipulată în noul Codului Civil.

Determinarea locului executării obligațiilor

Regulile care determină executarea obligațiilor, reglementate de Codul Comercial în art. 59 doar pentru raporturile comerciale, sunt aplicate la toate raporturile din dreptul privat. Art. 1494 din noul Cod Civil lămurește cazul în care aceste părți nu au stabilit locul executăriilor acestor obligații sau nu se poate stabili potrivit naturii acestor prestații sau în timpul contractului, practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor. În aceste cazuri enumerate mai sus, locul executării obligațiilor se va determina în funcție de tipul de obligație. Astfel, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății, obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului, iar celelalte obligații se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului.

Regimul dobânzilor în cazul obligațiilor bănești

În ceea ce privește regimul dobânzilor în cazul obligațiilor bănești, conform Codului Comercial și a Codului Civil din 1864, dobânzile curgeau de la data chemării în judecată a debitorului, afară de cazurile expres prevăzute de lege, când dobânda curgea de drept. O prevedere expresă în acest sens era art. 43 din Codul Comercial care prevedea că "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile". Art. 1535 din noul Cod Civil extinde această regulă din Codul Comercial pentru toate obligațiile bănești. Astfel, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsa, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorului nu îi este permis să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii platii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenta, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenta.

Pentru mai multe detalii privind dobânzile în cazul obligațiilor bănești, a se vedea secțiunea privind răspunderea contractuală.

Capitalizarea dobânzilor

În ceea ce privește anatocismul (capitalizarea dobânzilor), art. 1489 alin. (2) din noul Cod Civil prevede faptul că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsa, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar menține dispozițiile vechii reglementări (art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești) conform cărora dobânda se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutate, iar dobânzile se pot capitaliza și produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadenta lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an.

Cu toate acestea, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 prevede că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi. Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioadă anterioară împlinirii termenului scadentei obligației și dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Pentru mai multe informații despre modul de calcul al dobânzilor remuneratorii și penalizatoare a se vedea secțiunea privind răspunderea contractuală.

Corelația dintre daune-interese și dobânda legală

O altă diferențiere ce se făcea în vechea reglementare prevedea problema acordării daunelor-interese peste dobânda legală. Regulă, conform art. 1088 din Codul Civil din 1864, era că în cazul obligațiilor care au drept obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Astfel, în cazul contractului de mandat comercial, mandatarul care schimbă destinațiunea sumelor primite în socoteală mandantului, era dator a plăti dobândă la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese pentru neîndeplinirea mandatului. Conform art. 1535 alin. (3) din noul Cod Civil, în cazul obligațiilor bănești, dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afară dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Determinarea prețului între profesioniști

Una dintre regulile din Codul Comercial extinsă de noul Cod Civil raporturilor dintre profesioniști se referă la determinarea prețului între aceștia din urmă. Astfel, conform art. 1233 din noul Cod Civil, dacă un contract încheiat între profesioniști nu stabilește prețul și nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părțile au avut în vedere prețul practicat în mod obișnuit în domeniul respectiv pentru aceleași prestații realizate în condiții comparabile sau, în lipsa unui asemenea preț, un preț rezonabil.

Solidaritatea codebitorilor și fideiusorilor

O altă regulă aplicabilă conform vechii reglementări raporturilor comerciale și extinsă în prezent asupra tuturor obligațiilor contractate de către profesioniști, este prezumția solidarității codebitorilor unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Regula potrivit căreia fideiusorul, chiar necomerciant, ce garantează o obligație comercială, este prezumat a fi solidar cu debitorul principal, nu a fost păstrată în noua reglementare. Pe de altă parte, art. 2300 din noul Cod Civil prevede faptul că atunci când fideiusorul se obliga împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune.

Termenul de grație

În ceea ce privește interdicția acordării unui termen de grație în materie comercială, regulă nu este tratată ca atare în noul Cod Civil. Acordarea unui termen suplimentar debitorului pentru executarea obligației este reglementată însă în cadrul punerii în întârziere. Astfel, art. 1522 alin. (3) prevede faptul că prin notificarea de punere în executare a debitorului, trebuie să se acorde acestuia din urmă un termen de executare ținând seama de natura obligației și de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.

Concluzii

Bibliografie