Dreptul și Justiția într -o societate a riscului , Milano – Como, 2008, în limba [631556]

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONCEPTUL DE JUSTIȚIE ÎN
ACCEPȚIUNEA LUI HEGEL∗

Emilian CIONGARU∗

Abstract: Hegel believes that justice begins her achievement in the form of universality from even the moment
of legislating in the sense that legislating is not just the fact that by law is declared something as rule of conduct be
valid for all but the internal essential moment is knowledge of content, his determined universality. For Hegel, only law
which interested in achieving of justice is written law, esp ecially in terms of coding of written law. On the assumption
that law would restrict to custom, even if it would realize the custom collections, we are not in the presence of an objective law, because customary is for itself, indefinitely. Hegel also consi ders that, in the framewok of the positive
law, what is in acoording to law is the source of knowledge of what constitutes the law what, ie is appropriate of the
justice and the judge executes and achieves justice by the fact that the law is a universal de termination which should be
applied to the singular case . Citizens , in all cases, take as a singularity, in the logical sphere of the universal of the
concept of citizen , have an obligation to obey of the law, or, for this , necessity is that the laws to be brought to general
knowledge .

Keywords : justice ; law; custom ; written law ; rule of law .

Scurte considerații cu privire la filosofia lui Hegel
În istoria filosofiei occidentale a lui Bertrand Russel acesta în bună parte este, destul de
critic față de fil osofia dreptului și a statului a lui Hegel1, mai ales în ceea ce privește doctrina
despre stat a acestuia prin care afirmă că: Așa arată doctrina hegeliană a statului –o doctrină care,
dacă este acceptată, justifică orice tiranie internă și orice agresiune externă care se poate
imagina2.
Mult mai critic, fundamentându -și opiniile pe texte culese din Fenomenologia spiritului
care a fost publicată de Hegel în 1841 dar și pe cartea sa de referință Principiile filosofiei dreptului
sau elemente de drept natural și de știință a statului care a publicată de către elevii lui Hegel în
1854, este Karl Popper, care îl acuză pe Hegel de a fi un precursor al totalitarismului modern3,
întrucât susține că statul prusac și întregul spirit german al acestuia este spiritul lu mii noi care are
ca scop realizarea adevărului absolut ca autodeterminare infinită a libertății, așadar o apologie a
statului prusac4.
Apreciind că Hegel a exercitat cea mai mare influență asupra tuturor , un alt autor atrage
atenția că filosofia lui Hegel , prin sublinierea ascendenței statului asupra individului, ca și prin rolul
acordat poliției sau administrației în reglementarea raportu rilor dintre cetățean și stat, a inspirat în
mod direct și puternic ideile fasciste în ceea ce privește coorporația și statul totalitar și că
distorseonează noțiunea de rațional spre a acoperi evaluări de natură a justifica autocrația5.
∗ Lucrare a este elaborată în perioada de sustenabilitate a proiectului cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale
Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea
științifică fundamentală și aplicată românească" , număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul
este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –
2013. Investește în Oameni!
∗ Conf.univ.dr. Universitatea "Bi oterra" din București; Cercetător ș tiințific asociat, Institutul de Cercetări
Juridice "Acad.Andrei Rădulescu”; e -mail: emil_ciongaru@yahoo.com
1 Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770 – 1831) a fost un filozof german, principal reprezentant al
idealismului în filozofia secolului al XIX -lea.
2 Russel B., Istoria filosofiei occidentale, vol. II , Editura Humanitas, București, 2005, p. 243.
3 Popper K., Societatea deschisă și dușmanii ei , vol. II – Epoca marilor profeți: Hegel și Marx , Editura
Humanitas, București, 1993, p. 71 .
4 Idem, p. 58.
5 Friedmann W., Legal Theory (fourth ed.), London, Stevens & Sons, 1960, pp. 120- 121.

Tot astfel cum Friedrich C.J., critică de asemenea filosofia hegeliană a dreptului, întrucât
Hegel consideră, pe de o parte, că poliția ș i coorporațiile trebuie să aibe un rol important în
asigurarea ordinii legale, cea prezentă timpului Prusiei sale – conform celebrei sale teze că ceea ce
este real este și rațional, așadar ordinea politică a statului prusac reprezintă cel mai înalt nivel l a
care Spiritul, Ideea absolută se substanțializează în realizarea sa ca universalitate, iar, pe de altă
parte, întrucât statul prusac, reprezentând universalitatea realizată de Spirit, este realizarea etică a
Ideii absolute 6.
O ideea nuanțată în aprecierile cu privire la filosofia de ansamblu a lui Hegel, valabilă, prin
consecințe, și în ceea ce privește filosofia sa a dreptului, a formulat -o, la începutul anilor 80, una alt
autor7: Heinrich Heine, poetul, și Engels, tovarășul de idei al lui Marx, au obs ervat că însăși
pendanta, greoaia, plictisitoarea filosofie de stat prusiană a lui Hegel poate ascunde, în spatele ei,
revoluția, atunci ceea ce Hegel nota în Prefață la a sa Principii de filosofie a dreptului… Ceea ce
este rațional este real și ceea ce este real este raționa 8, nu doar că este o teză profund
conservatoare, ci conține și opusul ei, în măsură să se dezvăluie mai pe urmă: tot ce există merită să
piară.

Scurte conotații ale conceptului de stat și ale conceptului de stat de drept
Pentru a înțelege , în sens ul pozitiv , conceptul și teoria realizării justiției în accepțiunea lui
Hegel, trebuie mai întâi remarcat faptul că, pentru acesta, statul este văzut ca o comunitate etică9,
dar fără a se identifica cu societatea civilă , așadar statul este într-un anume raport cu individul, că
statul este spirit obiectiv10, în timp ce individul nu are, nu posedă în substanța sa nici o obiectivitate
și nici adevăr și caracter etic, el, individul urmărindu- și doar interesul său singular11.
Pe de o parte, stat ul, ca întreg etic și realizare a libertății12 , este universalul13, căci
universalul este întregul, este o putere a ceea ce este drept și etic14, în timp ce individul, altfel spus
ca expresie a singularului, a subiectivului, a neeticului și a neadevărului, căci adevărul este înt regul
– o altă teză a lui Hegel15.
Statul, în opinia lui Hegel, se mai bucură de un predicat, ceea ce și este esențial în
înțelegerea justiției: statul, realitate de ordin etic, este o întrepătrundere a substanțialului și a
particular ului16, nu poate fi considerat ca o sumă mecanică de singularități individuale, cu scopuri
individuale, ca atare subiective, ci reprezintă o organicitate cu caracter universal în care se
integrează indivizii și scopurile lor particulare și egoiste. Tocmai d e aceea statul trebuie considerat
ca spirit al unui popor17, o altă teză interesantă în înțelegerea teoriei justiției a lui Hegel aplicabilă
și aplicată într-un stat de drept.
6 Friedrich C.J., The Philosophy of Law in Historical Perspective , Chicago, The University of Chicago, 1958,
p. 135.
7 Ianoși I., Hegel și arta , Editura Meridiane, București,1980, p. 22.
8 Hegel G.W.Fr., Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului,
București, Edit ura IRI, 19 96, p. 17.
9 Friedrich C.J., op.cit. , p. 131.
10 Craiovan I., Fi losofia dreptului sau dreptul ca filosofie , Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 204.
11 Hegel G.W.F r. Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului, p. 278 .
12 Idem, p. 281.
13 A se vedea, Popa N., Dog aru I., Dănișor Gh., Dănișor C.D., Filosofia dreptului. Marile curente. Editura
C.H.Beck, București, 2007, p. 250 – Hegel G.W.Fr., Știința logicii, traducere Roșca D.D.. Editura Academiei ,
București, 1966, p.10 .
14 Hegel, G.W.Fr, Principiile filosofiei dre ptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului , p. 281
15 Hegel, G.W.Fr, Fenomenologia spiritului , Editura Univers Enciclopedic Gold , București, 2014 , p. 33.
16 Hegel, G.W.Fr, Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural ș i de știință a statului, p. 286.
17 Idem, p. 315.

Concep tul de stat și în special cel de stat de drept a avut mai multe abordări doctrinare. În
opinia profesoarei Sofia Popescu statul de drept este definit de un anumit tip de stat care s -a format
în condițiile istorice ale epocii moderne, fiind un răspuns la o mare parte a cerințelor, necesităților
și exigențelor vieții reale având ca racter socio -economic și etico -cultural.18
Acceași autoare apreciază că statul legal este expresia acelui stat- națiune care este specific
școlii franceze și este caracterizat prin suveranitatea parlamentară și lege, în sens formal, ca act
superior, general și necondiționat .19
În aprecierile lui Ion Deleanu, statul de drept nu este o simplă asociere de cuvinte, ci
exprimă o condiție cu privire la putere, dar naște și o nouă concepție cu privire la drept, în ceea ce privește funcțiile și rolul acestuia.
20
Statul de drept este definit de juristul francez Jacques Chevallier ca fiind „tipul de regim
politic în care puterea statului se află încadrată și limitată de către drept”21.
Statul se identifică cu dreptul, spune Kelsen, pentru că el nu este altceva decât un sis tem
juridic, un sistem de conduită umană și o ordine de constrângere socială. Statul nu poate acționa
decât în virtutea normelor juridice, definindu- l, ca atare.22 Încercarea de a se legitima un stat ca, stat
de drept este în realitate perfect inadecvată, s usține Kelsen, pentru simplul motiv că orice stat
trebuie să fie un stat de drept .23
Richard Abel – sociolog american – referindu -se la definiția privind domnia legii atenționa
că, dreptul trebuie să asigure accesul egal al tuturor cetățenilor la mijloacele juridice de corectare a
nedreptăților.24
Profesorul Gheorghe Boboș arată că denumirea teoriei statului de drept vrea să sugereze
ideea că statul nu este absolut independent în activitatea sa, ci este îngrădit de autoritatea
dreptului.25

Considerații generale privind c onceptul justiției în accepțiunea lui Hegel
Pentru a înțelege exercițiului justiției într-un stat de drept Hegel pornea de la faptul că, în
raport cu, cultura și cu dezvoltarea gândirii, eul fiecăruia reprezintă singularul în forma
universalită ții, că dincolo de singularitatea existenței sale, prin accidentele fizice și intelectuale, ca
și prin individualitatea scopurilor urmărite la nivelul ființei sale subiective prin singularitate, orice
eu ca persoană aparține universalului, că, în esență, t oți oamenii sunt identici. Căci, afirmă Hegel o
teză deosebit de valoroasă și mai mult decât contemporană timpului nostru, ,Omul are valoare
fiindcă el este om, nu fiindcă este iudeu, catolic, protestant, german, italian etc.26.
18 Popescu S., Teoria generală a dreptului , Editura Lumina Lex, București, 2000, p. 340.
19 Idem, p. 341.
20 Deleanu I., Instituții și proceduri constituționale, Editura Servo -Sat, Arad, 2001, p.53.
21 Chevallier J., L'État de droit , L.G.D.J., Paris, apud, Miculescu P., Statul de drept , Editura Lumina Lex,
București, 1998, p.23.
22 Kelsen H. , apud Craiovan I., Introducere în filosofia dreptului , Editura All Beck, București,1998, p.72.
23 Idem pp.72- 73.
24 Abel R., Capitalism and the Rule of Law. Precondiction or Contradiction, in Law and social Inquiry , nr.4,
Fael 1990, The University of C hicago Press, p.690, apud Popescu S., Justiția și statul de drept, în colaborare cu
Ionescu S., comunicare la Întrunirea Anuală a Comitetului de Cercetare pentru Sociologia Dreptului al Asociației
Internaționale de Sociologie cu tema: “ Dreptul și Justiția într -o societate a riscului ”, Milano – Como, 2008, în limba
română în revista Studii de drept românesc nr. 1 -2/2009, 2008.
25 Boboș Gh., Teoria generală a statului și dreptului , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, p.50
26 Hegel, G.W.Fr, Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului, p. 238.

Ca atare, susține Hegel, dr eptul trebuie să devină și este o necesitate exterioară , spre a putea
avea în vedere această universalitate în care omul este cuprins ca om, și nu ca eu singuratic, ca
persoană particulară cu interese singulare, particulare opuse intereselor celorlați.
De aceea, dreptul este obiectiv atunci când se adresează omului ca identic altora prin
universalitate, altfel spus atunci când este cunoscut ca drept pozitiv în genere , căpătând astfel forma
universalității, ca un drept valabil pentru toți, ceea ce semnifică însă și cunoașterea conținutului
unui astfel de drept de către toți cei interesați, astfel realizându- se egalitatea în fața legii27.
De aceea, Hegel consideră că justiția își începe realizarea sa în forma universalului din chiar
momentul legiferării. Și a nume, legiferarea nu se rezumă doar la faptul că „prin lege se declară
ceva drept regulă de conduită valabilă pentru toți; ci momentul esențial intern este cunoașterea
conținutului în universalitatea lui determinată28.
Pentru Hegel, singura lege care inter esează în realizarea justiției este legea scrisă , îndeosebi
sub raportul codificării dreptului scris. În ipoteza în care dreptul s -ar restrânge la cutumă, chiar
dacă s -ar realiza culegeri de cutume, nu suntem în prezența unui drept obiectiv, întrucât cutum a
este pentru sine , nedeterminată. Cutuma sau chiar culegerile scrise de cutume ating
nedeterminațiile, deoarece ea se statornicește pe cazuri accidentale, fără a exista ridicarea la nivel ul
gândului, a principiilor gen erale și abstracte29 la care ajunge dr eptul scris. O civilizație juridică
cutumiară promovează și susține lipsa de justiție reală, întrucât ele sunt cunoscute într -un mod
subiectiv și accidental, pe de o parte, iar pe de altă parte, cunoașterea lor, a cutumelor, rămâne în
genere ca proprietate întâmplătoare doar a puținora30.
Dar, codul de legi – și Hegel se remarcă ca un partizan al unei codificări de tip francez, mai
ales în domeniul dreptului privat – asigură accesul spre depășirea accidentalului, a
nedeterminatului și a subiectivului, căci codul are proprietatea sistematizării, deci a prinderii
universalului pe calea gândirii, așadar sesizând principiile de drept în universalitatea lor31.
De aceea, în cadrul dreptului pozitiv , consideră Hegel32, ceea ce este con form legii este
izvorul cunoașterii a ceea ce constituie dreptul, adică a ceea ce este potrivit justiției. Fiind pus în
formă , dreptul este pus ca lege, surprinde universalitatea și poate fi aplicat particularului, prin
însăși logica sa internă de sistemat izare, și surprinde și singularitatea cauzelor ridicate de justițiabili
în fața judecătorului. Ca atare, judecătorul execută și realizează justiția prin aceea că, legea este o
determinare universală care trebuie aplicată la cazul singular.
Cetățenii, în toate cazurile – înscriindu- se fiecare dintre aceștia, luați ca singularitate, în
sfera logică a universalului noțiunii de cetățean , au obligația de a se supune legii, ori, pentru
aceasta, necesitatea este ca legile să fie aduse la cunoștiința generală. Căci, subliniază Hegel, constituie injustiție ca cetățeanul să nu poată cunoaște legea pentru că aceasta nu este publicată sau
este ordonată doar în culegeri de cutume sau de jurisprudență (cazul sistemului de common law atât
de criticat de către Hegel), ținând seama și de faptul că juriștii profesi oniști, constituiți în breslă sau
castă consideră cunoașterea dreptului ca un monopol profesional, împiedicând pe cel ce nu este jurist a își exprima opinia sa asupra legii
33.

27 Idem, p. 239.
28 Ibidem.
29 Craiovan I., Tratat de teoria generală a dreptului , Editura Universul Juridic, București, 2007, p.112.
30 Hegel, G.W.Fr, Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului, p. 239.
31 Idem, p. 240.
32 Idem, p. 242.
33 Idem, p p. 245 – 246.

Caracterele ș i teoria justiției în acce pțiunea lui Hegel
Așadar, conceptul de justiție și teoria justiției la Hegel prezintă, până la acest punct al
expunerii, următoarele caractere:
a) justiția semnifică depășirea, în sensul hegelian al termenului34, a subiectivității singulare
a persoanei, în sensul că recunoașterea egalității sub aspect axiologic al tuturor ființelor umane,
permite și asigură ridicarea la nivelul universalității, realizându -se egalitatea juridică în fața legii;
b) justiția nu este o stare de grație, o stare naturală, ci ea es te rezultatul unei activități
desfășurate de o instanță, așadar de stat, care este o structură, o entitate organică prin care indivizii
singulari, ca și societatea civilă se recunosc ca un tot organic, ca formă de realizare a eticului, prevalând nu interes ele lor singulare și contradictorii, ci libertatea și sentimentul etic al statului;
c) justiția ca rezultat al activității de exercițiu al justiției
35 presupune obiectivarea dreptului
ca drept pozitiv, adică ca lege, sub cerința ca legislația statului să fi e scrisă și codificată spre a putea
astfel să surprindă universalitatea, determinarea generală a ceea ce este drept;
d) justiția , în unul din elementele sale importante, se realizează doar și în considerația că,
odată codificat, dreptul pozitiv încetează a mai fi monopolul castei profesioniștilor, cunoașterea
conținutului dreptului codificat de către membrii statului, în calitatea lor de cetățeni, garantând și
egalitatea lor, sub aspectul cunoașterii, față de legea care li se prezintă ca ceva cunoscut în
determinațiile sale generale;
e) justiția realizează, următorul pas, prin faptul că, ansamblul legislației codificate odată
cunoscut de către cetățenii statului, dreptul ridică pe om, în considerarea universalității ființei sale, în sfera libertății; dreptul, odată codificat, surprinde determina țiile generale ale comunității- stat sub
forma obligațiilor, iar omul cunoscându- le, el devine liber. Dar o libertate plătită cu prețul pierderii,
topirii individualității, singularității sale în eticul supraindividual al statului ca realitate a ideii
morale
36.
Desigur, continuând analiza modului în care dreptul se autodepăsește, Hegel observă că
dreptul nu poate fi decât un drept formal , întucât transgresând subiectivitatea și manifestându -se ca
voință liberă și rațională, aceasta trebuie să- și dobândească o stabilitate și o validitate ca
recunoaaștere din partea celuilalt/celorlalți prin forma juridică a actelor ce asigură recunoașterea
dreptului dobândit37 și asigurarea caracterului demonstrabil al unui astfel de drept ș i recunoscut
prin lege.
Astfel și numai astfel Hegel consideră că, prin exercițiul justiției, societatea civilă, stare
socială în care Ideea este pierdută în particularitate și descompusă într -o triplă dualitate și anume:
dualitatea interior –exterior, dua litatea subiectivitate -obiectivitate, d ualitatea libertate -nelibertate, se
reîntoarce la unitatea universalului.
Cu observația că este mai degrabă vorba de o justiție ce se realizează la nivelul etic al
statului, indiferent de scopurile particulare și indi viduale ale individului, prin autodepășirea
acestuia și a acestora statul care asigură astfel justiția ca reprezentând o comunitate etică
indiferentă, în genere, în raport cu individul , în raport cu bine le general ca sumă al binelui
individual .
34 Roșca D.D. , Însemnări despre Hegel , Editura Științifică, București, 1967, p.62.
35 Hegel, G.W.Fr, Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural și de știință a statului, p. 238 .
36 Friedmann W., op.cit. , p. 124 .
37 Hegel G.W.Fr., op. cit. , pp. 248 – 249.