Dreptul Penal Si Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Dreptul Penal si Conventia Europeana a drepturilor omului

1.Jurisdictia Curtii EDO- organizare si procedura

2. Conventiei Edo si aplicabilitatea acesteia.

2.1.„Declarația Universală a drepturilor omului”, factor de reglementare privind protecția penală a persoanei umane.

1.Curtea europeană a drepturilor omului, adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg”, a fost fondată in anul 1959, aceasta este un tribunal internațional competent, fiind creată cu scopul sistematizării plângerilor in materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei.

Curtea isi desfăsoară activitatea in permanentă, începând din anul 1998, iar categoria persoanelor ce pot apela la Curte este imensa.Pe langa cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari si cetatenii din tari terte care isi au resedinta sau tranziteaza pe teritoriul acesteia, trebuie sa avem in vedere milioade de asociatii, de fundatii, de partide politice si de indreprinderi.De asemenea, persoanele care, in urma unor acte extrateritoriale ale statelor parti la Conventie, savarsite in afara teritoriilor lor respective, intra sub jurisdictia lor si deci pot sa apeleze la Curtea de la Strasbourg.

Un exemplu ar fi, privind cererile depuse, la data de 31 august 2010 erau inca nerezolvate peste 130.000 dintre acestea, fara a fi examinate pe fond, deoarece nu aveau indeplinit unul din criteriile de admisibilitate prevazute de conventie.

Curtea a pronuntat mai mult de 10.000 de hotarari in aproape jumatate de secol.Aceste hotarari, care sunt obligatorii pentru statele aflate in cauza, determina modificarea legislatiei si a practicii administrative nationale.Datorita jurisprudentei Curtii, Conventia este un instrument puternic, capabil sa faca fata noilor provocari si sa contribuie la consolidarea Statului de drept si democratiei in Europa.

Curtea isi are sediul la Strasbourg, in Palatul Drepturilor Omului, cladire construita in anul 1994 de catre arhitectul britanic Lord Richard Rogers, activitatea ei constand in supravegherea respectarii drepturilor omului pentru aproximativ 800 de milioane de cetateni din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei care au ratificat Conventia.

Depunerea unei petitii la CEDO se face in mai multe etape, prima etapa fiind cea de verificare a criteriilor de admisibilitate.Pentru a se putea adresa Curtii, trebuia ca:

– reclamantul sa fi epuizat toate caile de atac oferite de catre instantele nationale

– sa nu fi trecut mai mult de sase luni de la epuizarea ultimei cai de atat, acest lucru insemnand de la data hotararii irevocabile la nivel national)

– trebuie sa fie capabil sa dovedeasca ca cel putin unul dintre drepturile protejate de conventie I-a fost incalcat de catre stat

– evenimentele supuse examinarii trebuie sa fi avut loc dupa data semnarii conventiei de catre stat.

Sistemul de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale introdus de Conventia Europeana a Drepturilor Omului (Conventia) se intemeiaza pe principiul subsidiaritatii.In primul rand, este de competenta statelor parti la Conventie sa garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu trebuie sa intervina decat atunci cand statele nu si-au respectat obligatiile.

Organizarea curtii- Curtea Euro a dr omului, instituita prin conventia europeana a drepturilor omului in forma ei amendata de Protocolul nr 11, este alcatuita dintr-un numar de judecatori egal cu cel al statelor contractante.Nu exista nicio restrictie in ceea ce privesre numarul de judecatori de aceeasi nationalitate.Judecatorii sunt alesi de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru un termen de sase ani.Mandatul a jumatate dintre judecatorii alesi la primele alegeri expira dupa durata de 3 ani, astefel incat sa se asigure reinnoirea mandatului unei jumatati dintre judecatori la fiecare 3 ani.

Judecatorii isi exercita functiile la Curte in nume propriu si nu reprezinta niciun stat.Ei nu se pot angaja in nicio activitate incompatibila cu independenta sau impartialitatea.Mandatul lor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani.Curtea plenara isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti pe sectiune pentru o perioada de trei ani.

Conform Regulamentului sau, Curtea este impartita in patru sectiuni, a caror componenta, stabilita pentru trei ani, trebuie sa fie echilibrata din punct de vedere geografic, cat si din punct de vedere al reprezentarii sexelor,in acelas timp tinandu-se cont de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante.Doua sectiuni sunt prezidate de vicepresedintii Curtii, iar celelalte doua sectiuni sunt prezidate de presedintii de sectiune.Presedintii de sectiuni sunt asistati, iar atunci cand este necesar, acestia sunt inlocuiti de vicepresedintii de sectiune, acestia din urma fiind alesi de catre sectiuni.

In cadrul fiecarei sectiuni sunt create comitete din trei judecatori pentru o perioada de douasprezece luni.In fiecare sectiune sunt constituite camere in componenta carora intra sapte membri dupa principiul rotatiei, presedintele sectiunii si judecatorul ales din statul in cauza fiind prezenti de drept.

Daca acesta din urma nu este membru al sectiunii, judeca in calitate de membru de drept al camerei.Membrii sectiunii care nu sunt membri titulari ai camerelor, judeca in calitate de membri supleanti.Marea Camera este alcatuita din saptesprezece judecatori.Presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectiuni sunt membri de drept ai Marii Camere.

Procedura in fata Curtii- Orice stat contractant (lucru realizat prin cerere statala) sau persoana care sustine faptul ca este victima unei incalcari a Conventiei(Lucru realizat prin cerere individuala) poate depunde direct la Curtea de la Strasbourg o cerere prin care invoca o incalcare de catre un stat contractant a unuia dintre drepturile garantate prin Conventie.O nota informativa pentru reclamanti si formulare de cereri pot fi obtinute de la Grefa.

Procedura in fata noii Curti Europene a Drepturilor Omului este contradictorie si publica.Audientele, care nu se tin decit intr-un numar redus de cazuri, sunt publice, cu exceptia cazurilor cand camera/Marea Camera ia o alta decizie in situatii exceptionale.Memoriile si alte documente inaintate Grefei Curtii de catre parti sunt, in principiu, accesibile publicului.

Reclamantii individuali isi pot prezenta ei insisi cazul in fata Curtii, dar o reprezentare facuta de un avocat este recomandata, si, in marea majoritate a cazurilor, chiar ceruta expres, odata ce cererea a fost comunicata guvernului in cauza.Consiliul Europei a pus in practica un sistem de asistenta juridica pentru reclamantii care nu dispun de suficiente mijloace materiale pentru a fi reprezentati in fata Curtii de catre un avocat.

Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza, engleza, dar cererile pot fi scrise in una din limbile oficiale ale statelor contractante.Odata ce cererea a fost declarata admisibilia, una dintre limbile oficiale ale Curtii trebuie sa fie utilizata, cu exceptia cazurilor cand presedintele camerei/ Marii Camere va autoriza utilizarea in continuare a limbii in care s-a facut cererea.

Procedura refeitoare la admisibilitate- fiecare cerere individuala este repartizata unei sectiuni, al carei presedinte numeste un raportor.Dupa o examinare prealabila a cauzei, raportul decide daca aceasta trebuie examinata de un comitet alcatuit din trei membri sau de o camera.

Un comitet poate, in unanimitate, sa declare o cerere inadmisibila sau sa o radieze de pe rolul Curtii cand o astfel de decizie poate fi luata fara vreo alta examinare.In afara de cererile care le sunt atribuite in mod direct de catre raportori, camrele judeca si cererile individuale care nu au fost declarate inadmisibile de catre un comitet alcatuit din trei membri, precum si cererile statale.

Camerele se pronunta atat asupra admisibilitatii, cat si asupra fondului cauzelor, în general prin decizii sau separat, cand este cazul, prin dezicii Cantemir privind mai multe cauze. Camerele pot în orice moment sa-si declinul competenta în favoarea Marii Camere atunci cand cauza ridica o problema importanta relativa la interpretarea Conventiei sau cand solutionarea unei chestiuni ar putea fi în contradictie cu o hotarare luata anterioara de catre Curte, cu exceptia cazurilor cand una dintre parti se opune intr-un interval de o luna, incepand de la notificarea intentiei camerei de declinare o competentei. Hotararile camerei referitoare la admisibilitate, îngrijire sunt luate prin majoritate de voturi, trebuiesc sa fie motiva si facute publice.Procedura referitoare la fond- dupa ce camera a decis sa admita cererea, ea poate invita partile sa prezinte probe suplimentare si sa depuna observatii scrise, inclusiv o eventuala cerere pentru satisfactie echitabila din partea reclamantului.

Daca in faza de examinare a admisibilitatii cererii nu s-a tinut o audienta, se poate decide organizarea unei audiente cu privire la fondul cauzei Presedintele camerei poate, in interesul unei administrari corecte a justitei, sa invite sau sa autorizeze orice stat contractant, care nu este parte la procedura, sau orice persoana interesata, alta decat reclamantul, sa depuna observatii scrise, si, in circumstante exceptionale, sa ia parte la audienta.Un stat contractant, al carui cetatean este un reclamant intr-o cauza, poate interveni de drept.In timpul procedurii referitoare la fond, negocierile purtate in vederea asigurarii unei reglementari amiabile pot fi purtate prin intermediul Grefierului.

Hotararile- Camerele hotarasc cu majoritate de voturi.Orice judecator care a luat parte la examinarea dosarului are dreptul sa anexeze la hotarare fie opinia sa separata in concordanta sau diferita, fie o simpla declaratie de dezacord.Intr-un termen de trei luni de la adoptarea hotararii de catre camera, oricare dintre parti poate cere retrimiterea cauzei in fata Marii Camere, daca prin aceasta se ridica o problema grava relativa la interpretarea sau la aplicarea Conventiei, ori a protocoalelor sale, sau o problema grava cu caracter general.Astfel de cereri sunt examinate de un colegiu al Marii Camere format din cinci judecatori din care fac parte Presedintele Curtii, presedintii de sectiuni, cu exceptia presedintelui sectiunii careia ii apartine camera care a luat hotararea, precum si un alt judecator alrs prin rotatie dintre judecatorii care nu erau membri ai camerei initiale.

O hotarare a unei camere devine definitiva la expriarea termenului de trei luni sau mai devreme daca partile declara ca nu au intentia de a cere retrimiterea cauzei la Marea Camera, ori in cazul in care colegiul de cinci judecatori a respins cererea de retrimitere in fata Marii Camere.

In cazul in care colegiul accepta cererea, Marea Camera se pronunta printr-o hotarare, luata cu majoritate de voturi, care este definitiva.Toate hotararile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele in cauza.Comitetul de Ministri al Consiliului Europei este responsabil de supervizarea executarii hotararilor.El trebuie sa verifice daca statele, in privinta carora Curtea a hotarat ca au

incalcat Conventia, au luat masurile necesare pentru a indeplini obligatiile specifice sau generale ce decurg din hotararile Curtii.

Avize consultative- Curtea poate, la cererea Comitetului de Ministri, sa dea avize consultative cu privire la problemele de drept ce tin de interpretarea Conventiei si a Protocoalelor, Decizia Comitetului de Ministri de a cere Curtii un aviz consultativ este adoptata cu majoritate de voturi.Orice judecator poate anexa la acestea opinia sa separata, concordanta sau nu, fie o simpla declaratie de dezacord.

Hotararile Curtii au dus la un numar impresionant de schimbari in legislatiile nationale si printre altele au deschis si drumul catre rejudecarea celor condamnati in urma unui proces inechitabil.

2.Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale.

-Conventia Europeana a Drepturilor Omului este alcatuita din Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, avand reglementat ca factor constitutiv Declaratia Universala a Drepturilor Omului,proclamata de Adunarea generala a Natiunilor Unite la data de 10 decembrie 1948, scopul acestei declaratii fiind aplicarea universala si efectiva a drepturilor care sunt enuntate in cuprinsul sau.

Scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai, iar unele dintre mijloacele prin care se poate atinge acest scop sunt apararea si dezvoltarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului a fost primul tratat in materia drepturilor omului, aceasta fiind elaborata si semnata, la initiativa Consiliului Europei, la data de 4 noimebrie 1950 si intrarea sa in vigoare a avut loc in anul 1953.

Conventia are o semnificatie speciala pentru dreptul international si national al omului si pentru intraga miscare a drepturilor omului, dezvoltata dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Conventia a fost primul tratat care a infiintat prima procedura si curte internationale unde se pot adresa plangeri privind drepturile omului si este cel mai dezvoltat si eficient dintre toate sistemele de drepturi ale omului, jurisprudenta sa dezvoltata fiind cea mai extinsa in comparatie cu orice alt sistem international.

Literatura juridica enumera trei motive care au determinat elaborarea si adoptarea unui astfel de tratat european al drepturilor omului (nota de subsol, Keon L (1999) “Constitutional Law of the European Union” Blackstone Press, pag.34) :

– unul dintre motive ar fi faptul ca a reprezentat un raspuns regional cu privire la atrocitatile comise in timpul celui de-al doilea razboi mondial si credinta ca respectand drepturile omului guvernele nu vor mai declansa cu aceeasi usurinta razboaie impotriva vecinilor lor.

– un alt motiv ar fi, atat Consiliul Europei, care a fost infiintat in anul 1949, cat si Uniunea Europeana( anterior Comunitatile Europene, prima fiind infiintata in anul 1952) s-au bazat in mare parte pe supozitia ca cea mai sigura cale pentru Germania de a deveni una dintre fortele pacii, in parteneriat cu Franta, Marea Britanie si alte tari occidentale, era cea a integrarii regionale si institutionalizarea unor valori comune.

– un oarecare ultim motiv ar fi fost acela de a reuni tarile europene necomuniste intr-un cadru ideologic comun si de a consolida unitatea lor in fata pericolului comunist

Elaborata in baza unei prime versiuni a pactului cu privire la drepturile civile si politice, Conventia europeana a fost modificata si completata din anul 1952 prin 14 protocoale facultative succesive.Aceste protocoale fie au argumentat lista drepturilor, fie au vizat aspecte procedurale si organizarea institutionala, printre aceste drepturi regasindu-se si dreptul unui strain de a nu fi arestat fara un proces corect, dreptul de apel in procesle penale, precum si dreptul la compensatie in situatia erorilor judiciare privind condamnarile pe nedrept si cercetarile abuzive.

La data de 1 noiembrie 1998 a intrat in vigoare Protocolul numarul 11 care a modificat structura institutiilor abilitate cu examinarea si solutionarea plangerilor individuale.Comisia pentru drepturile omului a fost desfiintata, iar Curtea, cu o noua organizare, devine Curtea Europeana Permanenta de Drepturi ale Omului.Noua organizare permitand astfel solutionarea mai multor cauze intr-un timp mai scurt.

Conventia europeana a Drepturilor Omului, de asemenea, reglementeaza doua procedri prin intermediul carora statele pot fi trase la raspundere pentru incalcarea drepturilor prevazute in tratat:

– procedura plangerilor individuale reglementata de art.34

-preocedura inter-state, pe baza art.33

Inaltele Parti Contractante recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in Titlul 1 al Conventiei.

Conventia interzice:

-tortura si pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante,

-sclavia si munca fortata

-pedeapsa cu moartea

-detentia arbitrara

-discriminarile in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de catre Conventie.

Dintre aceste principale interziceri CEDO, reamintim articolul 5 din Conventie, acesta facand referire la drepturile procedurale si la dreptul de a avea libertate fizica, dar si articolul 6 din Conventie, acesta referindu-se la dreptul persoanei de a avea un proces echitabil.

Astfel, articolul 5 presupune urmatoarele drepturi si libertati fundamentale:

1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta.Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legate:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent ;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege ;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia ;

d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în vederea aducerii sale în fața autorității competente ;

e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen și într-o limbă pe care o înțelege, asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul să introducă recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală.

5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații.

Legalitatea privatiunii de libertate in contextul articolului 5.

Art.5 , alin 1 al Conventiei garanteaza oricarei persoane dreptul la libertate si la siguranta, cu exceptia a sase categorii de circumstante care precizeaza restul dispozitiei care ofera lista completa exceptiilor de la regula generala.

Altfel spus, o Inalta Parte Contractanta nu are facultatea de a crea alte categorii de motive pentru a detine sau aresta persoane particulare, catre trebuie sa actioneze in limitele stabilite de Conventie.In afara de aceasta, Curtea interpreteaza chiar si exceptiile foare limitate, judecatorii de la Strasbourg sustinand ca numai aceasta abordare corespunde cu scopurile acestei prevederi.

Articolul 5 urmareste protectia libertatii persoanei fizice si, in mod deosebit, interzicerea oricarei arestari sau detineri arbitrare.Dupa cum denota numeroase cereri pe care Curtea le-a declarat inadmisibile, Articolul nu ofera protectie impotriva formelor mai putin grave de limitare a libertatii individuale, cum ar fi, spre exemplu, aplicarea regulilor de circulatie,inregistrarea obligatorie a strainilor sau a cetatenilor, supravegherea detinutilor eliberati conditionat, interdictia de a circcula pe timp de noapte sau alte tipuri de reglementari care nu restrang in mod serios libertatea unui individ de a se deplasa in cadrul comunitatii.

Articolul 6 din Conventie face referire strict la dreptul unui proces echitabil al persoanei, întrucât:

1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul :

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa ;

b)să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer ;

d) să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării ;

e) să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.

Continutul notiunii de proces echitabil.

Articolul 6 din Conventie garanteaza dreptul la un proces echitabil pentru a se statua cu privire la drepturile si obligatiile cu caracter civil ale unui individ sau pentru a se hotari asupra oricarei acuzatii penale care este adusa impotriva sa.Acesta este un articol pe care Comisia si Curtea il interpreteaza in mod extensiv, intrucat este de o importanta fundamentala pentru functionarea democratiei.Primul paragraf al articolului 6 are aplicabilitate atat in civil cat si in penal, iar al doilea paragraf se aplica doar in domeniul dreptului penal.

Dreptul la un proces echitabil reprezinta o aspiratie unanima a natiunilor democratice in dorinta de a crea norme universale.Persoanele acuzate nu trebuie sa aiba inlesniri sa se asigure de sine statator, dar ele trebuie sa se bazeze pe inlesnirile oferite de autoritatile care le trag la raspundere.

Acest lucru rezulta din faptul ca persoanelor vulnerabile trebuie sa li se ofere anumite garantii impotriva exercitarii necorespunzatoare a puterii de stat, cum ar fi si in cazul condamnarii pe nedrept si/ sau a cercetarii abuzive.In contextul procesului penal, aceste garantii minime sunt numite dreptul la un proces echitabil.

In cadrul procesului echitabil sunt continute urmatoarele drepturi:

– de a nu fi retinut si/ sau detinut in lipsa unor temeiuri suficiente;

– de a nu fi supus torturii;

– de a fi informat cu privire la acuzatii;

– de a fi instiintat cu privire la probele ce urmeaza a fi utilizate;

– de a avea acces la o instanta de judecata echitabila, independenta si impartiala;

– de a beneficia de asistenta juridica a unui avocat;

– de a nu se autoincrimina;

– de a fi prezumat nevinovat;

– de a nu fi restrans in capacitatea de a-si asigura propria aparare;

– de a fi prezent la toate procedurile importante;

– de a avea un proces public si un proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil apare atunci cand autoritatile considera ca o persoana a savarsit o infractiune.Acesta ia nastere in diferite etape ale procesului penal,iar uneori este posibil sa nu aiba vreo legatura cu sedintele de judecata propriu-zise in care se stabileste vinovatia sau nevinovatia acuzatului.

2.Semnificația expresiei “acuzație în materie penală”.

Curtea europeana pentru drepturile Omului a adoptat o interpretare larga a notiunii de “acuzatie penala” in sensul articolului 6 al Conventiei.

La fel cum a făcut pentru noțiunea de “drept sau obligațiune civilă”,Curtea europeană pentru drepturile Omului a adoptat o interpretare largă a noțiunii de “acuzație penală” in sensul articolului 6 al Convenției si aplică trei criterii pentru a determina dacă un subiect particular intră in câmpul său de aplicare, precum natura si severitatea pedepsei ispășite(Pierre Bloch c.Franței 1997)

În acelaș timp,Curtea a mai afirmat că declararea unei oarecare infracțiuni drept “necondamnabilă” nu înseamnă sustragerea acesteia de sub protecția Articolului 6.

În ceea ce privește chestiunea de a ști când o persoană este considerată ca fiind “acuzată” de o infracțiune penală în sensul articolului 6.1,Curtea a estimate că răspunsul depinde de faptul de a ști daca un Stat ia alte măsuri care implică un astfel de reproș, cel de a fi îndeplinit o infracțiune penală și care are drept consecință repercursiuni importante asupra situației suspectului.Organele Convenției au estimate că criteriul “repercursiunii importante” prevede asemenea măsuri ca publicarea unui mandat, perchezițiile localurilor sau ale persoanelor.Pe de altă parte, nu răspunde acestui standard deschiderea unei anchete de poliție, interogarea martorilor sau alte activități ce nu au un efect direct asupra celui interesat.

Într-un proces penal, etapa determinării pedepsei este, de asemenea, dirijată de articolul 6.Articolul 6 se aplică