Dreptul Mediului Relatia Populatie Mediul Inconjurator(aspecte Teoretice Si Practice)

DREPTUL MEDIULUI

RELAȚIA POPULAȚIE-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR(ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE)

ABREVIERI

alin.-alineatul

art.-articolul

Ed.-Editură

nr.-numărul

op.cit.-opera citată

vol.-volumul

pct.-punctul

p.-pagina

MO-Monitorul Oficial

RELAȚIA POPULAȚIE – MEDIUL ÎNCONJURĂTOR(ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE)

CUPRINS

CAPITOLUL I –NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1.DEFINIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

1.2.IMPACTUL ACTIVITĂȚII OMULUI ASUPRA MEDIULUI

1.3.OCROTIREA NATURII ÎN TRECUT ȘI ÎN PREZENT

CAPITOLUL II-TRATATE ADOPTATE DE-A LUNGUL TIMPULUI ÎN ROMÂNIA…

2.1.TRATATE BILATERALE

2.2.CONVENȚII ÎN DOMENIUL MEDIULUI

CAPITOLUL III-CATASTROFE NATURALE

3.1.CUTREMURE

3.2.INUNDAȚII

3.3.ALUNECĂRI DE TEREN

CAPITOLUL IV-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ÎNTRE PREZENT ȘI VIITOR

4.1.DEFINIREA CONCEPTULUI DE DEZVOLTARE DURABILĂ

CAPITOLUL V-CONFERINȚE MONDIALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI

5.1.CONFERINȚA DE LA STOCKHOLM

5.2.CONFERINȚA DE LA RIO DE JANEIRO

5.3.CONFERINȚA DE LA IOHANESBURG

CAPITOLUL VI-DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ÎN CONCORDANȚĂ CU CERINȚELE ECOLOGICE

6.1.INDUSTRIA

6.2.AGRICULTURA

CAPITOLUL VII-POLUAREA

7.1.ZGOMOTUL

7.2.STRESUL

CAPITOLUL VIII-POPULAȚIA ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

8.1.OMUL-FACTOR POLUATOR ÎN MOD INDIRECT

8.2.CALITATEA VIEȚII ȘI FACTORII CE O INFLUENȚEAZĂ

8.3.ASIGURAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAȚIEI

8.4.DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS

8.5.PROTECȚIA AȘEZĂRILOR UMANE

8.6.CONCEPTUL DE AȘEZARE UMANĂ DIN PERSPECTIVA ECOLOGIEI SOCIALE.

8.7.OBIECTIVELE PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN AȘEZĂRILE UMANE

8.8.PROTECȚIA FACTORILOR NATURALI DE MEDIU ÎN AȘEZĂRILE UMANE

8.9.PLANURILE DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI ROLUL LOR ÎN PROTECȚIA MEDIULUI DIN AȘEZĂRILE UMANE

CAPITOLUL IX-MĂSURI DE PROTEJARE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

„SINGURUL BUN ESTE CUNOAȘTEREA,SINGURUL RĂU ESTE IGNORANȚA.”

(SOCRATE)

”CEL MAI DE NEÎNȚELES LUCRU DESPRE UNIVERS ESTE ACELA CĂ POATE FI ÎNȚELES.”

(ALBERT EINSTEIN)

CAPITOLUL I-NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1.DEFINIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Din cele mai vechi timpuri omul a încercat să se adapteze condițiilor ce i-au fost impuse de mediul în care s-a născut.De cele mai multe ori el a încercat să modifice anumite elemente,să le prelucreze,pentru ca ulterior să aibă o viață mai ușoară.Dorința de a evolua,precum și anumite necesități l-au împins pe om într-un mediu al necunoscutului.Acest mediu i-a oferit posibilitatea de a explora toate bogățiile pe care natura ni le-a dăruit,doar că, lacom din fire,omul nu a știut să se oprească într-un anumit punct,motiv pentru care ne confruntăm din ce în ce mai des cu o serie de probleme al căror răspuns nu știu cine ni-l va putea oferi și nici când…..

Definirea, mediului înconjurător ca “ceea ce ne înconjoară” nu se poate face fără legătură cu alți termeni ca: social, cultural, economic, calitatea vieții .

Conform ”Le Grand Larousse”, mediul înconjurător este un ansamblu definit la un moment dat, de agenți fizici, chimici, biologici și de factori sociali susceptibili de a avea un efect direct sau indirect, imediat sau în timp, asupra organismelor vii și a activităților umane.

Comisia Europeană definește mediul înconjurător ca fiind mediul natural în care noi trăim, cuprinzând aerul, apa, pământul, flora, fauna, precum și resursele naturale cum ar fi combustibilii fosili și resursele minerale.

Batelle propune pentru definirea conceptului de mediu, utilizarea noțiunilor de ecosistem și antroposistem , elemente legate între ele printr-o multitudine de relații.

1.2.IMPACTUL ACTIVITĂȚII OMULUI ASUPRA MEDIULUI

Din cele mai vechi timpuri omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi aspre trebuiau respectate pentru a supraviețui.

Cu toții știm sau ar trebui să știm că activitățile umane au un impact din ce în ce mai accentuat asupra sistemului Terestru,reușind să modifice toate geosferele și relațiile dintre acestea.La rândul lor aceste modificări influențează în mod direct,aș putea spune,dezvoltarea economică,socială și politică.

Protejarea mediului înconjurător reprezintă protejarea propriei noastre vieți ,indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea de zi cu zi.Mediul se află într-o relație de interdependență cu omul,motiv pentru care ar trebui să fim conștienți de faptul că atunci când facem un rău mediului de fapt ne facem rău singuri.

Din punctul meu de vedere,componenetele care determină cele mai importante modificări globale ale mediului sunt:

-creșterea demografică

-factorii culturali și istorici

-dezvoltarea tehnologică.

Simion Mehedinți(ilustru precursor al cercetărilor globale prin concepția sa asupra geografiei ca știință a relațiilor dintre geosfere) a abordat în numeroase lucrări și problema influenței omului asupra naturii.Pe baza unei analize ample a influenței complexe a activităților antropice asupra Terrei,Simion Mehedinți a subliniat încă din anul 1909 în cursul său de Antropogeografie ,că omul poate fi considerat ”ca unul dintre agenții cei mai activi în modificarea raportului sferelor și prin urmare unul din factorii geografici de căpetenie.”

1.3.OCROTIREA NATURII ÎN TRECUT ȘI ÎN PREZENT

În România,preocupările vizând direct ocrotirea naturii își găsesc o expresie juridică,mai ales începând cu debutul secolului al –xx-lea .Astfel în Transilvania ,în 1909,funcționarii Ministerului Agriculturii au întocmit o listă cu monumentele de interes istoric sau științifico-economic ce urmau să fie trecute sub protecția legilor,dar izbucnirea Primului Război Mondial a zdruncinat realizarea proiectului.

După război ,preocupările în materie s-au multiplicat.

În 1919,Sfatul Național de la Sibiu ,a introdus în articolul 2din Legea agrară următorul alineat:”Toate locurile care prezintă un deosebit interes științific să fie expropriate în întregime pentru știință.”Aceasta este considerată drept prima măsură legislativă românească pentru protecția naturii.

Adoptarea la 7 Iulie 1930,a primei legi pentru protecția monumentelor naturii a marcat începutul unei noi etape a procesului de organizare a activității de ocrotire a mediului în România.

Pe baza acestui act normativ s-a înființat prima Comisiune pentru ocrotirea monumentelor naturii,iar prin organisme regionale de acest gen(comisia regională pentru Ardeal în 1933,pentru Oltenia în 1936,iar pentru Moldova în 1938)activitatea acestor structuri a avut ,prin excelență,un caracter de cercetare științifică concretizată prin publicarea a numeroase studii,note sau lucrări,care au stat la baza ocrotirii,prin lege ,a valoroase obiective ca monumente ale naturii(36 de rezervații naturale cu o suprafață totală de aproximativ 15.000 ha,15 specii de plante și 16 specii de animale,printre care și Parcul Național Retezat în anul 1935).

Între anii 1950-1989,în țara noastră a avut loc așa-zisa ”protecție planificată”.Astfel după cel de-al Doilea Război Mondial,preocupările în materie s-au pus în alți termeni.Problemele generale ale conservării naturii din această perioadă s-au realizat în condițiile dezvoltării economico-sociale planificate și ale regimului politic totalitar.

Primul act normativ de acest gen îl constituie Decretul nr.237 din Octombrie 1950,privind ocrotirea naturii,însoțit de un Regulament de aplicare ,aprobat prin H.C.M. nr.518 din 1954.

Ocrotirea naturii era considerată o problemă de stat.Comisia pentru ocrotirea naturii este reorganizată și plasată sub autoritatea Academiei.La nivel local,administrarea monumentelor naturii a fost încredințată primăriilor competente teritorial.

Au fost înființate comisii regionale de îndrumare pentru ocrotirea naturii și conservarea genofondului,având scopul de a ține o legătură permanentă între Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii și structurile politico-administrative regionale și a le sprijini în această privință.

Conștientizarea la nivel planetar a gravelor probleme ecologice și desfășurarea primei Conferințe Mondiale a O.N.U. asupra mediului(Iunie 1972,Stocholm)au impus și în România o nouă viziune asupra problemelor de mediu și trecerea la abordarea aspectelor vizând conservarea ,protecția și ameliorarea mediului ambiant.Stocholm-ul a avut un impact decisiv din acest punct de vedere,deopotrivă în plan legislativ,instituțional și cel al doctrinei.

Sub raport legislativ,în anul 1973 s-a adoptat Legea privind protecția mediului înconjurător(nr.9 din 20 Iunie 1973)ca o reglementare cadru,atotcuprinzătoare,care a consacrat,pe de o parte,regimul juridic general al ocrotirii mediului,inclusiv crearea unui cadru instituțional adecvat,iar pe de alta o serie de reguli aplicabile principalilor factori naturali(aer,ape,păduri și alte forme de vegetație)sau creați prin activități umane(așezări omenești).

Ca urmare a transformărilor care au avut loc în cadrul raporturilor dintre om(societate)și mediu ,a luat naștere și se dezvoltă continuu o categorie de relații sociale privind protecția,conservarea și ameliorarea mediului ambiant,cu trăsături specifice,care nu constituie obiect de reglementare pentru nici una dintre ramurile tradiționale ale dreptului.

Considerăm astfel că ,în circumscrierea grupului de norme ale dreptului mediului,trebuie să pornim de la precizarea noțiunii de mediu și a semnificației sale în plan juridic,precum și a înțelesurilor legale ale noțiunilor de protecție ,conservare și dezvoltare a acestuia.

Termenul de mediu(”environment”) a fost folosit începând din secolul al XIX-lea în sens biologic,ca ambianță naturală a viețuitoarelor,ulterior ,în domeniul geografiei(S.Mehedinți)este definit ca spațiul locuit și influențat de om.

Frecventa sa utilizare ,inclusiv la nivelul limbajului comun,despovărată de un sens juridic precis creează alte dificultăți.La originea sa, termenul de mediu a izvorât din substantivul englezesc”environment”și a avut rolul de a desemna spațiul din jurul omului.Aceste definiții de dicționar au sfârșit prin a se orienta progresiv către o dublă accepțiune a termenului:”cadru de viață al individului sau ansamblul condițiilor …susceptibile să acționeze asupra organismelor vii și activităților umane”.În același timp ,acțiunile concrete-de natură economică,juridică,instituțională,etc.-în vederea prevenirii și combaterii poluării au reclamat circumscrierea și definirea mai precisă a conceptului de mediu și a elementelor sale componente.

Pentru Comunitățile Europene,mediul reprezintă”ansamblul elementelor care,în complexitatea lor relațională,constituie cadrul și condițiile vieții omului.”Un document al Consiliului Europei stabilea că ”mediul înseamnă apă,aer și sol în interacțiunea lor,precum și raportul dintre acestea și orice alt organism viu(art.2”Council Directive”din 27 Iunie 1967).”

Declarația de la Stockholm (1972)se mărginește să enumere elementele care compun mediul:”Resursele naturale ale Globului,inclusiv aerul ,apa,pământul,flora și fauna și în special eșantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale…”

În privința documentelor internaționale ,în absența unui tratat global,nu există o definiție clară a noțiunii de mediu.

CAPITOLUL II-TRATATE ADOPTATE DE-A LUNGUL TIMPULUI ÎN ROMÂNIA

2.1.TRATATE BILATERALE

Voi enumera următoarele Tratate Bilaterale pe care țara noastră le-a încheiat de-a lungul timpului cu diferite țări.

Tratate la nivel interguvernamental și interministerial în vigoare în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor

·  Convenția între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniul mediului înconjurător

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Ecuador privind cooperarea în domeniul protecției mediului înconjurător

·  Acord de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul protecției mediului

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul protecției mediului

·  Acord între Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și Ministerul Mediului din Daropei stabilea că ”mediul înseamnă apă,aer și sol în interacțiunea lor,precum și raportul dintre acestea și orice alt organism viu(art.2”Council Directive”din 27 Iunie 1967).”

Declarația de la Stockholm (1972)se mărginește să enumere elementele care compun mediul:”Resursele naturale ale Globului,inclusiv aerul ,apa,pământul,flora și fauna și în special eșantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale…”

În privința documentelor internaționale ,în absența unui tratat global,nu există o definiție clară a noțiunii de mediu.

CAPITOLUL II-TRATATE ADOPTATE DE-A LUNGUL TIMPULUI ÎN ROMÂNIA

2.1.TRATATE BILATERALE

Voi enumera următoarele Tratate Bilaterale pe care țara noastră le-a încheiat de-a lungul timpului cu diferite țări.

Tratate la nivel interguvernamental și interministerial în vigoare în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor

·  Convenția între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniul mediului înconjurător

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Ecuador privind cooperarea în domeniul protecției mediului înconjurător

·  Acord de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul protecției mediului

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul protecției mediului

·  Acord între Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și Ministerul Mediului din Danemarca privind colaborarea în domeniul protecției mediului

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind colaborarea în domeniul protecției mediului

·  Acord de cooperare în domeniul protecției mediului între Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului din România și Agenția Națională pentru Protecția Mediului din China

·  Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Ministerul Mediului și Teritoriului din Italia, privind cooperarea în domeniul protecției mediului și dezvoltării durabile

·  Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Republica Kenya privind cooperarea în domeniul protecției mediului

·  Acord de cooperare în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor între Guvernul României și Guvernul Statului Israel

·  Protocolul în domeniul protecției mediului și gospodăririi resurselor de apă dintre Ministerul Mediului din România și Ministerul Mediului și Protecției Naturii și Ministerul Minelor, Energiei și Hidraulicii din Republica Senegal

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecției resurselor piscicole și reglementarea pescuitului în râul Prut și in lacul de acumulare Stânca-Costești

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontier.

·  Acord între Ministerul Mediului și Amenajării Teritoriului al Republicii Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului din România și Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina privind cooperarea în zona formată din ariile protejate ale Deltei Dunării și Prutul de Jos

·  Convenția între Guvernul României, Guvernul Republicii Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia, Guvernul URSS și Guvernul Republicii Ungare privind protecția apelor râului Tisa și a afluenților ei împotriva poluării

·  Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor de frontieră

·  Acord între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Ministerul Mediului și Apelor din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor

·  Acord între Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului din România și Ministerul Gospodăririi Apelor din Republica Populară Chineză, privind colaborarea în domeniul gospodăririi apelor

·  Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Ministerul Gospodăririi și dezvoltării Resurselor de Apă din Kenia privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor

·  Acord între R.P. România (azi România) și R.P.F. Iugoslavia (azi Uniunea Statală Serbia și Muntenegru) privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice și cursurile de apă de pe frontiera sau întretăiate de frontiera de stat

·  Acord de cooperare științifică, tehnologică și de Mediu între Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam, semnat de Agenția Națională pentru Știință și Tehnologie

·  Acord de cooperare între România și Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe durata medie

·  Acord între România și Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici, privind statutul de stat cooperant

·  Memorandum de Înțelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Serviciul Național Meteorologic – Administrația Oceanică și Atmosferică a Statelor Unite ale Americii privind cooperarea tehnică în domeniiile meteorologiei și hidrologiei

·  Memorandum de Întelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Serviciul Național Meteorologic – Administrația Oceanică și Atmosferică a Statelor Unite ale Americii privind cooperarea tehnică și domeniile meteorologiei și hidrologiei

·  Acord privind participarea României la Agenția Europeană de Mediu și la Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la 9 octombrie 2000, și Acordul dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Agenția Europeană de Mediu și la Rețeaua europeană de informare și observare a mediului

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Elveției în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Olandei (I), în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Regatului Norvegiei în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Ministerul Apelor și Protecției Mediului din România și Ministerul Federal pentru Agricultură, Păduri, Mediu și Gospodărirea Apelor din Austria pe domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Regatului Danemarcei în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei în domeniul schimbărilor climatice

·  Memorandum de Înțelegere între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România și Ministerul Mediului, Teritoriului și Mării din Republica Italia privind cooperarea în domeniul schimbărilor climatice

·  Acord de țară (Host Country Agreement) cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială), ca împuternicit al Fondului Prototip al Carbonului

·  Memorandumul de Intelegere intre Ministerul Mediului si Padurilor al Romaniei si Ministerul Mediului al Republicii Moldova privind colaborarea in domeniul protectiei mediului.

2.2.CONVENȚII ÎN DOMENIUL MEDIULUI

Pentru protejarea mediului ,România a încheiat o serie de Convenții de Mediu,pe care le voi enumera după cum urmează:

A. Convenții privind aspectele orizontale

Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier (ESPOO)

Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție pe probleme de mediu (AARHUS)

Protocolul privind Registrul Poluantilor Emisi si Transferati

B. Convenții în domeniul protecției biodiversității

Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural

Convenția privind diversitatea biologică

Convenția privind protecția zonelor umede de importanță internatională (RAMSAR)

Convenția privind comerțul internațional cu specii periclitate de faună și floră sălbatică (CITES)

Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa

Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice

Convenția Europeană privind peisajele

Acordul privind conservarea liliecilor în Europa

Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice

Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și din zona contiguă a Atlanticului

Acordul privind protecția mediului la tratatul asupra Antarcticii

Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților (Convenția Carpatica)

C. Convenții în domeniul schimbărilor climatice și protecției stratului de ozon

Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice

Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon

D. Convenții în domeniul gospodăririi apelor și combaterii deșertificării

Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării

Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontieră și a lacurilor internaționale

Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea

Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării în țările care se confruntă cu seceta gravă și/sau cu deșertificarea, în special în Africa

Convenția internațională privind pregătirea, răspunsul și cooperarea în caz de poluare cu hidrocarburi

Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978

E. Convenții în domeniul gestionării deșeurilor

Convenția de la Basel privind controlul transportului transfrontier al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora

F. Convenții în domeniul calității aerului

Convenția asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanțe lungi

G. Convenții în domeniul gestionării substanțelor chimice

Convenția de la Rotterdam cu privire la aplicarea procedurii acordului prealabil consimțit (PIC) aplicabilă anumitor produși chimici periculoși și pesticide care fac obiectul comerțului internațional

Convenția privind poluanții organici persistenți (POPS).

România aderă la Convenția privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, și la Protocolul privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, și acceptă Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părților, de la Londra, din 27-29 iunie 1990

România acceptă Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la 16 noiembrie 1972.

România aderă la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979.

Se ratifică Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, cu ocazia Conferinței Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare.

Se ratifică Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenția pentru protecția fluviului Dunărea), semnată la Sofia la 29 iunie 1994.

Se ratifică Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, semnată la București la 21 aprilie 1992.

Se ratifică Convenția privind poluanții organici persistenți, adoptată la Stockholm la 22 mai 2001 și semnată de România la Stockholm la 23 mai 2001.

Omul este principalul vinovat de problemele cu care ne confruntăm astăzi în domeniul mediului,întrucât nu a conștientizat la timp ce efecte vor urma acțiunilor sale ,pe care le-a desfășurat din dorința de a evolua,de a se îmbogăți sau pur și simplu pentru a supraviețui.

În paginile ce vor urma voi încerca să punctez anumite probleme cu care ne confruntăm atât la nivel național cât și global.

CAPITOLUL III-CATASTROFE NATURALE

Catastrofele naturale sunt schimbări cauzate de natură: a suprafeței pământului, a atmosferei, care influențează la rândul lor biosfera (viețuitoarele din regiune).

Pentru analizarea catastrofelor naturale trebuie luate în vedere anumite componente cauzale precum:

Creșterea exponențială a numărului populației globului terestru

Ridicarea nivelului de trai a populației cu acumulare de valori, ce duce la pierderi economice mai mari în cazul catastrofelor

Concentrația mare a populației în anumite regiuni (Tokio 30 milioane loc.) ridică de asemenea gradul pierderilor umane

Industrializarea zonei de coastă, sau turismul în regiunile expuse catastrofelor (Florida)

Prin anumite construcții, ca diguri limitând zona inundabilă pe cursul unui râu

Schimbarea climatică la care după anumite studii ar contribui și lipsa suficientă de protecție a mediului înconjurător .

Exemple de catastrofe naturale:

Cicloanele în regiunile unde bântuie musonul uraganul, taifunul pot produce catastrofe naturale

Cutremurele de pământ pot produce de asemenea pierderi mari materiale și de vieți omenești

Vulcanismul cu toate formele sale este un factor determinant al catastrofelor

Seceta sau inundațiile care se repetă aproape periodic în anumite regiuni ale globului.

Urmări ale catastrofelor naturale:

Dispariția dinozaurilor

Dispariția unor civilizații istorice, sau a continentului Atlantida

In prezent catastrofele naturale ca tsunami, cutremurele, inundațiile și erupțiile vulcanice, seceta cauzează pe lângă pierderile umane și ajungerea unor populații la limita sărăciei.

Expunerea României la calamitățile naturale

În țara noastră există trei tipuri de calamități naturale ce pot avea un impact major asupra teritoriului și implicit al populației.Acestea sunt:

-cutremurele

-inundațiile

-alunecările de teren

3.1.CUTREMURE

România se află pe trei plăci tectonice continentale,al căror punct de întâlnire este zona Vrancea:placa Est-Europeană,subplaca Intra-Alpina(Transilvania),subplaca Moesica,cea din Sudul României,care reprezintă zona frontală a microplăcii Mării Negre.Fiecare dintre aceste plăci tectonice continentale este direct influențată de mișcările sau presiunile la care este supusă ”placa-mamă”,cea din care face parte.

Scurt istoric:

10 Noiembrie 1940-magnitudine de 7,4 pe scaraRichter

4 Martie 1977 –magnitudine de 7,2 pe scaraRichter

30 August 1986-magnitudine de 7,0 pe scara Richter

30 Mai 1990-magnitudine de 6,7 pe scara Richter

31 Mai 1990-magnitudine de 6,2 pe scara Richter

Cutremurul din 4 Martie 1977 a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scaraRichter și s-a produs la o adâncime de 93 de km.În urma acestui seism și-au pierdut viața peste 1500 de persoane și au fost rănite în jur de 11.300 de persoane,menționând faptul că 90% dintre acestea erau din București.Tot atunci au fost afectate peste 33.000 de locuințe și s-au înregistrat pierderi materiale în jur de 2 mld.USD,iar 70% dintre acestea au fost înregistrate în București.

Localitatea Izvoarele din județul Galați este situată la 30 km de municipiul Galați. Puțini știau de existența acestei localități până la sfârșitul lui septembrie 2013.
In perioada 23 septembrie – 07 octombrie 2013 satul Izvoarele este zguduit de peste 200 de

cutremure. Începutul a fost pe 23 septembrie când liniștea satului a fost tulburată de bubuituri venite din adancuri. Punctul culminant a fost atins pe 5 octombrie – 64 miscări seismice.
Sătenii îngroziți nu știu ce anume a generat acest lanț de mișcări telurice. Nici autoritățile nu pot da explicații sau soluții referitoare la cutremurele de la Izvoarele.
„Din cauza ploilor abundente, venite cu viteză, au fost acumulări importante de apă, care au rupt pământul pe dedesubt. Factorul principal este însă tipul de pământ întâlnit de ape, care a permis ruptura”, spune un seismolog vasluian.
„În zonă se extrage petrol și probabil este folosită apa cu sare sub presiune pentru creșterea producției de petrol. În momentul în care introduci apa, se produc niște rupturi, care declanșează seisme”, este părerea seismologului Mărmureanu.
Au existat însă reporteri care au căutat adevărul despre posibilele cauze care au condus la cutremure și se întrevede tot mai clar o strânsă legătură între cutremure și forajele Petrom din zonă (sondele de la Schela – 4km de Izvoarele) sau poligonul Mălina-Smârdan (acum baza NATO în care s-au investit sute de milioane de Euro…).

Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau în vibrații originate în zonele interne aleTerrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică.

Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore, seism sau mișcări seismice pentru cele care trec neobservate și mișcări non-seismice pentru cele provocate de om.

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:

1. Naturale:

deplasarea plăcilor tectonice

erupții vulcanice

impactul cu meteoriți

2. Antropice ( non-seismice)

mijloacele de transport(produc minicutremure)

explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)

edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)

Anual se înregistrază circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube.

Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșază avalanșe și valuri seismice, produce modificări ale mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de propagare a undelor, cu pierderi umane și economice.

3.2.INUNDAȚII

Inundația înseamnă acoperirea temporară cu apă a unui teren care nu este acoperit în mod obișnuit cu apă. Cauza inundațiilor este revărsarea peste maluri a apelor curgătoare sau a lacurilor. Inundațiile pot avea loc în timpul viiturilor, în urma ploilor torențiale, topirii bruște a zăpezilor etc. Uneori, inundațiile au loc la gura râurilor de câmpie, în urma acțiunii vânturilor care bat dinspre mare, a cutremurelor de pământ submarine.

Viitură se numește o creștere bruscă a debitului unei ape curgătoare, după o ploaie torențială sau după topirea unor zăpezi abundente. Prin extensie, termenul desemnează o creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu, care poate duce la revărsarea lui și poate provoca o inundație. Viiturile torențiale (în engleză flash floods) sunt viituri care se produc foarte rapid, în bazine hidrografice de suprafaț ă relativ redusă, fiind provocate de obicei de precipitații de intensitate ridicată. Inundațiile constituie fenomene naturale și sunt o componentă a ciclului hidrologic natural al Pământului. Inundațiile și în special marile inundații constituie fenomenul natural care a marcat și marchează profund dezvoltarea societății umane, fiind din punct de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de pe glob și totodată cele mai mari producătoare de victime omenești și pagube materiale.

Efect viitură

Inundațiile sunt provocate de fenomene naturale cu caracter aleator, de fenomene accidentale sau activități umane.

Revărsările cursurilor de apă; apele provenite din precipitații sau topirea zăpezilor, stagnante sau scurse de pe versanți; ridicarea apelor subterane peste nivelul solului sunt inundații provocate de fenomene naturale.

Inundatiile sunt determinate atât de cauze naturale cât și antropice. Dintre cauzele naturale, se remarcă:

– Ploile abundente , care sunt și cele mai importante cauze ale producerii inundațiilor. Căderea unor cantități foarte mari de precipitații într-un timp scurt, în condițiile unei permeabilități reduse ale solului, face ca apa să se scurgă spre rețeaua de văi, generând viituri, depășirea capacității de transport a albiilor majore provocând inundații.

– Topirea bruscă a zăpezii are un rol considerabil în formarea viiturilor, cu deosebire în zonele climatelor temperate și rece. în general, procesul de topire generează apele mari de primavară sau de vară în zonele înalte ;

– Topirea zăpezilor concomitent cu căderea ploilor de primavară: un asemenea fenomen sa produs în România, în luna mai a anului 1970, pe râurile din Transilvania, pe Olt, Siret și Dunăre. La nivel național, au fost afectate total 83 de localități și doar parțial 1528 de localități. Au fost evacuate peste 250.000 de persoane și aproape 500.000 de animale, fiind avariate 395 de unități economice și peste 45.000 de gospodării (13.000 complet distruse).

– Ruperea bruscă a barajelor de gheață (a zăpoarelor) un fenomen frecvent pe râurile din zona climatelor temperat-continental și subpolar, în special în nordul României , pe râurile cu direcția de curgere de la nord la sud, acesta facilitând topirea dinspre amonte spre aval a gheții în anotimpul cald. Viitura din aprilie 2006 de pe Dunăre a reprezentat cea mai importantă viitură produsă în perioada de observații 1840-2006, debitul maxim în secțiunea Baziaș a fost de 15800 mc/s față de cel mai mare debit înregistrat până în prezent în anul 1895, de 15082 mc/s. Cauzele producerii acestei viituri au fost :

-stratul de zăpadă existent în aproape tot bazinul Dunării a măsurat grosimi de până la 2-3 m, în zonele montane din Alpi și Carpați;

-temperaturile foarte mari la sfârșitul lunii martie care au dus la topirea accelerată a stratului de zăpadă;

-precipitațiile căzute s-au suprapus peste topirea startului de zăpadă; -producerea aproape simultană a mai multor viiturilor de pe Dunăre,Tisa,Sava și Timiș. Viitura catastrofală produsă pe Dunăre în perioada aprilie-mai 2006, a avut ca efect direct ruperea unor diguri la Dunăre și inundarea unor localități și terenuri.

Inundațiile pot fi provocate de accidente la construcțiile hidrotehnice: ruperea sau avarierea barajelor sau a altor construcții hidrotehnice; manevre greșite sau neconforme cu situația hidrologică; alunecarea bruscă a versanților în cuveta lacurilor de acumulare. Ruperea intenționată a digurilor de apărare; realizarea sistemelor de irigații cu pierderi mari de apă fără măsuri adecvate de drenaj, sunt câteva dintre activitățile umane care pot provoca inundații.

Inundațiile sunt însoțite de efecte negative economice, sociale și ecologice. În urma inundațiilor sunt afectate: localități, prin distrugerea sau avarierea locuințelor și anexelor gospodărești, bunurilor casnice, dotărilor edilitar-gospodărești, a surselor de apă, etc; obiective industriale; obiective agricole; căi de comunicație, etc. Marile inundații au constituit factorul declanșator și catalizatorul unor mari schimbări în modul de abordare a acestui fenomen, de la acceptarea inundațiilor ca pe un capriciu al naturii, la încercarea omului de a se opune naturii prin abordarea de genul luptă împotriva inundațiilor, la cel de apărare împotriva inundațiilor și în ultimul timp la cel de prevenire a inundațiilor.

Măsuri generale de prevenire a inundațiilor :

-renunțarea la îndiguirea generalizată a albiilor râurilor, ultimele evenimente de amploare dovedind că este inutilă;

– interzicerea autorizării oricăror construcții în apropierea albiilor minore, supuse riscului la inundații;

– protejarea malurilor concave cu gabioane iar atunci când resursele financiare nu permit realizarea de lucrări costisitoare, prin „atașarea”,de arbori de mari dimensiuni bine fixați cu ajutorul șufelor. Fixarea se va realiza cu tulpina spre amonte și coronamentul spre aval. În timp, dacă nu sunt viituri foarte puternice se realizează o colmatare ce poate crea o terasă antropiconaturală cu rol de protecție a malului;

– eliberarea periodică a materialului lemnos strâns în jurul picioarelor de pod care la viituri poate constitui motiv de blocaj sau de mărire a sarcinii asupra podului ajungându-se până la ruperea acestuia;

– întreținerea corespunzătoare a lucrărilor de amenajare a torenților și de îmbunătățiri funciare (șanțuri, canale de evacuare ș.a.)

– implicarea fermă a autorităților în ceea ce privește protecția mediului începând de la protecția pădurilor, împăduriri până la aplicarea măsurilor de prevenire a inundațiilor

-elaborarea unor hărți cu suprafețele expuse inundațiilor, dar și a suprafețelor cvasiorizontale din zona de câmpie, în care apa poate stagna în perioadele cu exces de umiditate (de ex. din topirea zăpezii);

-eficientizarea sistemelor informatice privind avertizarea fenomenelor extreme, periculoase;

-educarea populației pentru protejarea albiei râurilor față de poluarea cu deșeuri solide (rumeguș, gunoie) și lichide

-informarea oamenilor în legătură cu fenomenele care pot afecta terenurile și activitățile economice precum și cu modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii acestora.

România dispune de o rețea hidrografică formată din 78,905km cursuri de apă.Teoretic,toate albiile majore ale râurilor sunt expuse inundațiilor.Inundațiile afectează frecvent România.Cele mai importante inundații au fost înregistrate în anii 1969,1970,1975 și în perioada 2005-2013.Principalele cauze includ precipitațiile ,debitul maxim al viiturilor și capacitatea de transport a albiilor minore.

Miile de fenomene pentru care meteorologii au dat atenționări ,chiar și de cod roșu uneori,se regăsesc în pierderi uriașe pentru economia țării noastre.

În ultimii 42 de ani ,spun șefii ANM ,au fost 71 de fenomene meteo ,dar și hidro extreme,cauzate și de schimbările climatice.Toate au adus pentru România pierderi economice care au ajuns la 12 mld.Euro.

Pe lângă pagubele materiale înregistrate în ultimii ani s-au produs și o serie de pierderi de vieți omenești.

3.3.ALUNECĂRI DE TEREN

Cauze naturale-ploi,topirea zăpezilor,cutremure.

Acțiunea omului-erodarea malurilor,excavații la picioarele dealurilor,supraîncărcarea pantelor prin construirea de drumuri și clădiri,urmate de despăduririle masive din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă.

CAPITOLUL IV-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ÎNTRE PREZENT ȘI VIITOR

O lunga perioadă de timp interesul față de problemele de mediu,în particular față de protecția naturii,era manifestat de un număr restrâns de persoane și de instituții,iar în lipsa unei reale susțineri legislative,administrative și financiare,el avea mai mult un caracter declarativ,rămânând la stadiul de ”bune intenții”.Mai ales dupa 1989 situația a început să se schimbe.Cred că două au fost principalele motive ale acestei modificări de opinie.în primul rând a devenit din ce în ce mai evident ,pentru toată lumea,că degradarea continuă și tot mai accentuată a mediului ambiant este îngrijorătoare,existând dovezi că însăși existența noastră a oamenilor este deja afectată și existând temeri că ea va fi de-a dreptul periclitată în deceniile următoare,în situația continuării aceluiași ritm de deteriorare a condițiilor ambientale.În al doilea rând,deschiderea spre europa din anul 1990 a permis țării noastre adoptarea unei viziuni conceptuale și a unor măsuri legislative și administrative,pe linia dezvoltării și aplicării unor strategii pragmatice,având ca obiectiv conservarea naturii,cu accent deosebit asupra biodiversității.

Din ce în ce mai mult ,resursele naturale au fost solicitate,s-au extins suprafețele cultivate și s-au schimbat sistemele de cultură ,s-au făcut despăduriri masive pentru obținerea de masă lemnoasă și de terenuri noi pentru agricultură,s-a intensificat utilizarea pășunilor,s-a dezvoltat mult exploatarea subsolului.Progresele înregistrate în ultimii ani sunt de necontestat,deși este evident că s-ar fi putut și s-ar fi impus ca acțiunile și rezultatele din acest domeniu să fi fost mai susținute și mai ample.Incontestabil că principalul impediment l-a constituit lipsa de susținere financiară din partea guvernului,carență care doar parțial a putut fi compensată prin obținerea de fonduri din alte surse,fie din țară,fie de la organisme sau instituții internaționale sau naționale din străinătate.

Un alt element care împiedică un progres mai alert este insuficiența resurselor umane,a specialiștilor în domeniul conservării mediului.În ultimele două secole s-a făcut însă simțită ,prin comportament și concepție ,încercarea omului de a domina natura,de a utiliza în folos propriu toate bogățiile naturale,accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei și cele liniare ale tehnologiilor create și susținute de civilizația umană.

Aflat în unitate și totodată,în contradicție cu natura,omul trebuie probabil încă multă vreme să se confrunte cu fenomene naturale ca:inundații,erupții vulcanice,taifunuri și altele.

Relația dezvoltare-mediu,este o relație între prezent și viitor.Dezvoltarea urmărește satisfacerea nevoilor generațiilor prezente,protecția mediului fiind o investiție pentru generațiile viitoare.La nivel global,preocuparea pentru calitatea și protecția mediului înconjurător a fost pusă în discuție în anul 1972 la prima Conferință mondială a Națiunilor Unite pe această temă.Dezbaterile s-au concretizat într-o declarație comună și o serie de recomandări adresate țărilor membre O.N.U. Ulterior,s-a trecut la programul Națiunilor Unite pentru mediu și s-au elaborat proiecte având ca obiective majore supravegherea gradului de poluare a oceanului planetar,degradarea solului,defrișarea pădurilor,precum și studii interdisciplinare care au evidențiat riscurile degradării ireversibile a mediului și necesitatea corelării creșterii economice cu protecția mediului înconjurător.

În condițiile adâncirii crizei ecologice,protecția și îmbunătățirea condițiilor de mediu au devenit pentru umanitate un obiectiv primordial,a cărui realizare presupune nu numai eforturi materiale și organizatorice naționale și internaționale,ci și dezvoltarea unei concepții științifice fundamentale în privința acestei noi atitudini față de mediu.

Așa cum s-a arătat,o astfel de concepție trebuie să aibă în vedere reconcilierea omului cu natura și cu sine însuși.”Protecția mediului natural reprezintă protecția omului și a dezvoltării sale,iar protecția omului-protecția tuturor factorilor de mediu.”

Protecția mediului urmărește ferirea de influențele negative a mediului natural și antropic,prin descoperirea cauzelor și eliminarea acestora,atenuarea efectelor poluării și dacă este posibil,chiar eliminarea totală a acestora spre binele întregii umanități.Scopul protecției mediului este în ultimă instanță,ocrotirea omului.

Pornind de la adevărul de necontestat că stabilirea echilibrului ecologic și protecția diferitelor elemente ale mediului nu se pot realiza prin funcționarea spontană a diferiților factori naturali,intervenția omului trebuie să aibă loc printr-o activitate complexă,rațională și științific fundamentată,având ca scop prevenirea și combaterea poluării,refacerea mediului deteriorat și îmbunătățirea calității acestuia.

Protecția mediului corespunde dorințelor și intereselor vitale ale întregii lumi și constituie o îndatorire pentru toate guvernele.

Interesul general s-a substituit intereselor particulare,conferind întregului sistem juridic o dimensiune nouă.Apărute primele,măsurile de conservare și protecție a mediului au fost și sunt completate de sisteme care favorizează o utilizare rațională a resurselor naturale ale mediului în general.

Protecția mediului este plasată astăzi în fruntea listei drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Funcția de protecție a mediului s-a consolidat cu apariția dreptului la dezvoltare și la creștere economică.

4.1.DEFINIREA CONCEPTULUI DE DEZVOLTARE DURABILĂ

De peste 30 de ani ,începând cu Conferința asupra mediului de la Stockolm,omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării și de procesele economice în general.În acest sens,Comisia Mondială asupra Mediului și Dezvoltării de pe lângă O.N.U. a finalizat o serie de recomandări,una dintre acestea referindu-se la implementarea conceptului de ”dezvoltare durabilă”.De altfel,conceptul de dezvoltare durabilă a fost recomandat de Adunarea Generală a O.N.U.,prin rezoluția nr.42/1987,ca principiu director al strategiilor și politicilor naționale în domeniul evoluției economice și protecției mediului.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit ca fiind acel tip de dezvoltare economică care asigură satisfacerea necesităților prezente fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile cerințe.obiectul general al dezvoltării durabile este de a găsi un spațiu al interacțiunii dintre patru sisteme:economic,uman,ambiental și tehnologic într-un proces dinamic și flexibil de funcționare.

Condiție importantă pentru realizarea obiectivelor dezvoltării durabile este simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni.În acest scop ,politicele economice,politica mediului,a investițiilor,a cercetării –dezvoltării,politica forței de muncă,a învățământului,sănătății sunt desemnate să-și coreleze obiectivele și acțiunile conform acestor priorități.În prezent,în aproape toate țările industrializate se manifestă tendința de a integra aceste politici într-o ordine prioritară a obiectivelor .

Principiile strategiei protecției mediului sunt:

-conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor

-dezvoltarea durabilă

-evitarea poluării prin măsuri preventive

-conservarea biodiversității

-conservarea moștenirii,a valorilor culturale și istorice

-cine ”poluează plătește”

-stimularea activităților de redresare a mediului.

Criteriile de stabilire a priorităților privind obiectivele protecției mediului sunt:

-menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și a calității vieții,ceea ce corespunde primului principiu al strategiei protecției mediului

-menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii,acesta corespunde principiului dezvoltării durabile

-apărarea împotriva calamităților naturale și a accidentelor

-raportul maxim beneficiu-cost

-racordarea la prevederile convențiilor internaționale și la programele internaționale privind protecția mediului.Strategia protecției mediului se aplică și se actualizează prin programul național de acțiune pentru protecția mediului,care constituie concretizarea strategiei în România.

CAPITOLUL V-CONFERINȚE MONDIALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI

5.1.CONFERINȚA DE LA STOCKHOLM

Prima Conferință mondială în domeniul protecției mediului a avut loc între 5 și 16 iunie 1972 la Stockholm și a avut ca participanți membri din 114 state,printre care și România.Ordinea de zi a conferinței a cuprins ,printre altele:planificarea și gestionarea așezărilor umane în vederea asigurării calității mediului înconjurător,gestionarea resurselor naturale ale mediului,determinarea poluanților de natură internațională,dezvoltarea și mediul,aspecte educative,sociale și culturale ale problemelor de mediu,inclusiv informarea opiniei publice asupra acestora.

Cel mai important document adoptat în cadrul conferinței este Declarația asupra mediului înconjurător,care cuprinde 26 de principii privind drepturile și obligațiile statelor în acest domeniu,precum și căile și mijloacele de dezvoltare a cooperării internaționale.

În același timp ,declarația subliniază legătura organică dintre protecția mediului și progresul economic și social al popoarelor,în condițiile eliminării efectelor negative ale subdezvoltării.Prin acest document s-au pus bazele dezvoltării dreptului internațional al mediului.

Un alt document adoptat în cadrul Conferinței a fost Planul de acțiune privind mediul înconjurător cxare cuprinde 109 recomandări adresate statelor pentru protecția mediului.

Ziua de 5 IUNIE a fost proclamată ”ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR”.

5.2.CONFERINȚA DE LA RIO DE JANEIRO

În contextul sporirii eforturilor naționale și internaționale în scopul promovării și dezvoltării unui mediu înconjurător sănătos în toate țările,Adunarea Generală O.N.U. din 22 Decembrie 1989 a lansat apelul la o întrunire globală care să definească strategia pentru stoparea efectelor degradării mediului.Ziua Mondială a Mediului din anul 1992 a fost marcată de un eveniment unic în istoria omenirii și anume ,cea de a doua Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Scopul general al Conferinței a fost acela al elaborării de strategii și măsuri care să contribuie la combaterea degradării mediului înconjurător în toate țările,în contextul dezvoltării durabile și optime din punct de vedere al mediului.În intenția organizatorilor,la Conferința de la Rio trebuia să se realizeze un nou consens internațional asupra unor teme de transcendență mondială ca:protecția atmosferei,a resurselor terestre,conservarea diversității biologice,protecția resurselor de apă dulce,a mărilor și zonelor de coastă,gestiunea rațională din punct de vedere ecologic a biotehnologiilor,deșeurilor de produse și deșeurilor toxice,creșterea calității vieții și a sănătății umane,ameliorarea condițiilor de viață și muncă a săracilor,eradicarea sărăciei și oprirea degradării mediului.

Conferința de la Rio s-a desfășurat în două etape:o primă etapă a fost între 3 și 12 Iunie 1992 și a avut ca participanți miniștrii mediului,miniștrii ai unor organisme similare și reprezentanți ai altor instituții,organisme și programe specializate ale O.N.U.,reprezentanții unor organisme interguvernamentale și neguvernamentale din 181 de state.

A doua etapă a Conferinței intitulată ”EARTH SUMMIT”a avut loc în zilele de 12 și 13 Iunie 1992,în cele patru ședințe luând cuvântul 58 de președinți de țări și 50 de șefi de guverne.

Documentele adoptate de Conferința de la Rio au fost:

Declarația de principii numită și Carta Pământului în care sunt enumerate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relațiile interumane,precum și în relațiile dintre om și natură.Documentul cuprinde drepturile și obligațiile fundamentale ale statelor și cetățenilor în domeniul mediului,enunțate în 27 de principii.

Se poate spune că Declarația de la Rio o completează în mod armonios pe cea de la Stockholm,în condițiile oferite de sfârșitul secolului al xx-lea și începutul mileniului trei.Datorită acestui fapt ”dezvoltarea durabilă”ocupă în cadrul acestui document un rol important.Raportul dintre mediu și dezvoltare,în general,analizat în ambele documente,pare a fi inversat în prezent.Astfel,dacă după Conferința de la Stockholm mediul nu putea fi conceput fără dezvoltare,după Conferința de la Rio , dezvoltarea durabilă nu are nici o șansă fără existența unui mediu de calitate.

Pentru realizarea obiectivelor generale pe care le presupune dezvoltarea durabilă și asigurarea dreptului la un mediu sănătos,în principiul 27 al declarației se recomandă:”statele și popoarele trebuie să coopereze cu bună-credință și intr-un spirit de solidaritate pentru aplicarea principiilor consacrate în prezenta Declarație și la dezvoltarea dreptului internațional în domeniul dezvoltării durabile”.

5.3.CONFERINȚA DE LA IOHANESBURG

Cea de a treia Conferință mondială a O.N.U. asupra mediului a avut loc la Iohanesburg între 26 August și 4 Septembrie 2002,fiind dedicată dezvoltării durabile.

Între summitul de la Rio și cel de la Iohanesburg reprezentanții țărilor lumii s-au mai întâlnit,în cadrul unor conferințe importante sub auspiciile O.N.U. printre care Conferința de la Monterrey asupra mijloacelor de finanțare necesare dezvoltării și Conferința Ministerială de la Doha.Aceste conferințe au conturat o viziune asupra viitorului umanității.

Pe ordinea de zi a Conferinței au stat următoarele probleme:

-apa și sistemul de salubritate publică

-energia

-sănătatea

-agricultura

-managementul ecosistemelor

Cel mai important document adoptat este Declarația de la Iohanesburg,care cuprinde angajamentul statelor semnatare de a promova și a consolida principiile de bază ale dezvoltării durabile-dezvoltarea economică,dezvoltarea socială și protecția mediului-la nivel local,național,regional și global.

În Declarație se recunoaște că eradicarea sărăciei ,schimbarea patter-urilor de consum și de producție ,protecția și managementul resurselor naturale pentru asigurarea dezvoltării economice și sociale,constituie obiective deosebit de importante,cerințe esențiale ale dezvoltării durabile,fapt pentru care statele semnatare se angajează în lupta împotriva tuturor factorilor care împiedică această dezvoltare.

CAPITOLUL VI-DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ÎN CONCORDANȚĂ CU CERINȚELE ECOLOGICE

În vremea noastră,nivelul atins de dezvoltarea economică,pe de o parte și înmulțirea polulației globului și aspirația generală spre bunăstare,pe de altă parte,au dus la creșterea fără precedent a fenomenelor de poluare.Se consideră că poluarea este ,de asemenea ,o problemă a timpurilor noastre,pentru că amploarea și gravitatea proceselor poluante și realizările științifice și tehnice ale omului modern au permis dezvoltarea riscurilor poluării și ca urmare,stabilirea unor măsuri deosebit de severe pentru prevenirea și combaterea degradării mediului.

Așa cum s-a arătat ,pe drumul sinuos parcurs de la armonie (omul aliat al naturii) la violență(omul împotriva naturii)fenomenul dezvoltării existente a generat noi cauze de poluare constând în căderile și reziduurile radioactive,datorate experiențelor nucleare,centralelor atomice,deșeurilor radioactive,pesticidele și insecticidele,răspândite în exces pe suprafețele agricole fără a ține seama de cerințele privind degradabilitatea și remanența acestora,suspensiile și substanțele chimice ale unor emisii de gaze și fum,specifice centrelor industriale care nu au fost reținute sau neutralizate și nu în ultimul rând ,deșeurile menajere specifice tuturor centrelor urbane,care nu au fost evacuate și tratate în mod corespunzător.

În afara acestor cauze ,se mai pot menționa și cele determinate de fenomenul subdezvoltării,ca o circumstanță agravantă pentru anumite zone ale lumii,poluarea fiind considerată ca ”fiică a mizeriei și penuriei”,cele determinate de războaiele locale și industriile de război care,provoacă mari perturbări nu numai sistemelor naturale ci și celor artificiale și care prin potențialitatea extinderii lor ,a transformării într-o conflagrație mondială pot să pună sub semnul incertitudinii însăși supraviețuirea speciei umane.

Se consideră că cel puțin trei îndeletniciri umane generează poluarea în lumea contemporană:industria,cu mediul de viață urban pe care îl promovează ,agricultura intensivă și industrializată și transporturile.

Există însă câteva deosebiri esențiale între poluarea provocată de feluritele industrii și poluarea cauzată de agricultura intensivă și industrializată.

6.1.INDUSTRIA

Producția industrială și întreaga tehnologie aferentă ei se concentrează în spații restrânse,iar resursele naturale(aerul,apa mai ales)folosite în procesele de producție pot fi purificate prin diferite mijloace.Dacă industriile poluante sunt concentrate într-o singură regiune sau în câteva zone limitate ca întindere,poluarea poate fi cu succes combătută și cu investiții financiare relativ mici.Dimpotrivă,dacă industriile poluante sunt repartizate omogen pe suprafețe foarte mari,poluarea nu mai poate fi controlată.

6.2.AGRICULTURA

În agricultură poluarea are un caracter mai dramatic din cel puțin trei puncte de vedere:în primul rând ,poluarea în agricultură afectează elementul natural esențial pentru producția agricolă-solul.El este principalul mijloc de producție ,căruia nu i se poate aplica nici un procedeu de epurare.Un sol poluat poate fi depoluat numai prin acțiunea foarte lentă a factorilor naturali,în al doilea rând poluarea în agricultură cuprinde zone mult mai întinse decât în industrie,în fapt întreaga suprafață cultivată pe care au fost introduse chimizarea și mecanizarea ,în al treilea rând ,poluarea în agricultură este periculoasă pentru că produce o contaminare a produselor alimentare cu substanțe toxice.

În plus,am putea adăuga,că în timp ce poluarea industrială se datorează,în principiu,eliminării fără voie a unor substanțe nocive ,poluarea agriculturii se datorează introducerii intenționate în sol a unor substanțe absolut necesare producției agricole, poluarea industrială se referă ,în primul rând ,la anumite grupe de indivizi expuși profesional,în timp ce poluarea agricolă privește întreaga populație consumatoare a produselor agroalimentare infestate.

CAPITOLUL VII-POLUAREA

7.1.ZGOMOTUL

Poluarea poate fi chimică ,fizică (radioactivă,termică,fonică,electromagnetică,prin vibrații),biologică,genetică,estetică.

Astfel,unul din factorii perturbanți ai mediului care influențează ambianța în care se desfășoară activitatea și viața omului,mai ales în orașe ,este zgomotul care,dacă este prelungit și puternic , provoacă surzenia.

Într-o accepție largă,zgomotul a fost definit ca un complex de sunete,de un caracter aleatoriu,care produce nu numai o senzație dezagreabilă,dar chiar agresivă,întâlnindu-se în cele mai diverse ambianțe:în locuințe ,pe stradă,la locurile de muncă și de odihnă,pe uscat,pe apă și în aer.

În domeniul poluării sonore interesează intensitatea senzației auditive produsă de un sunet numită ”tăria sunetului”care nu trebuie confundată cu intensitatea fizică.Tăria este dependentă de frecvență.Efectele zgomotului asupra oamenilor au determinat pe unii medici să spună că există o adevărată ”boala zgomotului”al cărui tablou simptomatologic este cu atât mai grav cu cât îmbolnăvirea se face pe nesimțite,iar efectele se manifestă într-o fază destul de avansată a bolii.Dar zgomotul are implicații care se repercutează negativ și asupra unor aspecte economice cum sunt:scăderea productivității muncii,reducerea calității produselor,grevarea fondurilor de asigurări sociale,creșterea numărului de accidente.

7.2.STRESUL

Tot o formă de poluare este și stresul desemnând agresiunea la care este supus organismul datorită zgomotului,poluării,angoasei,diverselor contradicții,presiunii locului de muncă,precum și consecințele acestora asupra organismului uman.

Satisfacerea imperativului unei dezvoltări economice durabile cere,în mod imperios ,o restructurare a agriculturii,utilizarea energiei și a producției industriale după modelul naturii.În industrie sunt necesare procese care să folosească cu o foarte mare eficiență materiale și energie ,să valorifice produsele secundare și să genereze cantități foarte mici de deșeuri.La rândul său agricultura va trebui să se bazeze pe deplin pe serviciile gratuite oferite de ecosisteme și să renunțe astfel la o dependență aproape axclusivă de surogate produse de om.Nu în ultimul rând ,în cadrul tuturor sistemelor ,prețurile produselor și serviciilor trebuie să reflecte costurile ecologice ale furnizării lor.

Problema poluării și deci a mediului înconjurător trebuie abordată în contextul mai larg al viitorului model de creștere economică .Ca orice factor de producție ,mediul are o valoare și un preț,ce trebuie recunoscute și luate în calcul ca atare.

CAPITOLUL VIII –POPULAȚIA ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

8.1.OMUL-FACTOR POLUATOR ÎN MOD INDIRECT

Termenul de polulație se folosește pentru a desemna un ansamblu de indivizi care aparțin unei anumite specii și care ocupă un teritoriu determinat .Pornind de la această definiție ,putem considera ecosistemul uman ca o entitate cu propriile sale relații cuprinzând ,la nivel național,două sisteme aflate în interacțiune :sistemul populației umane și sistemul fizic.

Din punct de vedere teoretic,populația ne apare ca un sistem caracterizat de mai mulți factori:repartiția spațială a indivizilor,tabelul de creștere și descreștere,supraviețuire și piramida vârstelor,raportul dintre sexe,sănătate,educație și instrucție ,cooperare regională și internațională.

Din punct de vedere juridic,populația este un subiect de drept de o deosebită importanță.

În prezent,populația pune cele mai mari probleme datorită creșterii într-un ritm nemaiîntâlnit,mai ales în țările mai puțin dezvoltate.

”Explozia demografică”este un fenomen de creștere produs între anii 1850-1900 în țările dezvoltate ,unde astăzi a încetat, manifestându-se cu putere în celelalte țări ale lumii.Datorită dificultăților economice pe care le creează,acest fenomen este privit cu îngrijorare de viitorologi ,căutându-se pentru ameliorarea lui diferite soluții.

La Conferința internațională privind populația, ținută în Mexic în August 1984 se aprecia că datorită creșterii populației,mai ales în țările în curs de dezvoltare,s-a produs epuizarea resurselor naturale mai repede decât pot fi ele regenerate ,reducându-se astfel productivitatea și subminând dezvoltarea.Corelațiile dintre nivelurile populației și baza de resurse naturale sunt complexe.Politica,tehnologia și instituțiile determină efectele creșterii populației.Acești factori pot fi cauza deosebirii dintre un mediu natural supus presiunii și un grad ridicat de deteriorare și unul care poate furniza bunuri unui număr mult mai mare de oameni.

Într-un număr mare de țări ,în special din Asia și Africa ,creșterea rapidă a populației,mai ales în ultimul sfert de secol,a fost însoțită de un declin susținut al nivelelor medii de trai,de un regres în ceea ce privește calitatea vieții ,reflectat în disponibilitatea pe locuitor a hranei,apei potabile și a condițiilor sanitare.

Una din consecințele impacturilor înconjurătoare asociate cu subdezvoltarea și creșterea rapidă a populației este și reducerea productivității și capacității de producere a veniturilor oamenilor,în general,creșterea numărului de săraci absoluți.

Iată deci,că numărul populației ,ritmul de creștere și modalitatea de distribuire a ei,influențează starea mediului,așa după cum acestea,condiționează ritmul și structura dezvoltării.

Pe măsură ce populația crește,sarcina asigurării necesităților și bunăstării prin amenajarea mediului,devine din ce în ce mai importantă.

Pe de altă parte,s-au produs modificări esențiale în strucutura populației,datorită urbanizării,tehnicizării și a exodului rural.A fost dezechilibrat raportul dintre sexe,cu efecte directe asupra natalității,au apărut piramide de vârstă disproporționate,în care populația activă a scăzut îngrijorător față de populația retrasă sau inaptă de muncă.Depopulările satelor fiind în compensație un fenomen tot atât de îngrijorător ca și aglomerările din orașe,care este cu atât mai grav ,cu cât exodul atinge într-o manieră privilegiată categoriile sociale indispensabile funcțiilor tradiționale de bază,pentru care nu se mai găsesc titulari corespunzători.În multe regiuni ,satele și-au restrâns funcțiile economice ,au trecut la specializarea producției agricole și ,în consecință la exploatarea unilaterală a resurselor naturale,urmată de fenomene negative ca:despăduririle,secătuirea solului,inundații,secete.

În același timp ,aplicarea unor tehnologii noi în industrie a făcut necesar un consum tot mai mare de combustibil și de minereuri metalifere,de lemn și de alte materii prime.Deși producția de petrol a lumii a crescut,unele terenuri petroliere s-au epuizat,altele noi luându-le locul.

Industria răspândește în atmosferă și deversează în ape mari cantități de reziduuri,care deteriorează structura troposferei și a unor ape continentale.Acestora li se adaugă reziduurile și deșeurile menajere depozitate pe sol,care spălate de ploi,ajung în apele curgătoare.Caliatea apei este alterată și de detergenții sintetici,insecticide sau alte substanțe chimice nocive,care prin infiltrații ajung în pânza de apă subterană,modificând primejdios compoziția apei potabile.

Poluarea mărilor și oceanelor pune în pericol nu numai echilibrele biologice proprii,ci și însăși viața organismelor terestre,inclusiv a omului,deoarece o mare parte a oxigenului provine de la producătorii din oceane.La fel de amenințătoare pentru viață a devenit și poluarea aerului.

Datorită acțiunilor omului s-au produs modificări însemnate în lumea vegetală și animală,unde zeci de mii de specii au dispărut sau sunt pe cale de dispariție.

Prin toate aceste activități ,omul a devenit direct sau indirect,un important factor de poluare a mediului înconjurător

8.2.CALITATEA VIEȚII ȘI FACTORII CE O INFLUENȚEAZĂ

În acest context,o importanță deosebită o are calitatea vieții,concept operațional,de unificare a condițiilor mediului de viață ,a nevoilor umane

B. de Jouvenal a definit calitatea vieții ca fiind ”totalitatea posibilităților oferite individului de către societate,în scopul de a-și amenaja existența ,de a dispune de produsele ei și de a-i folosi serviciile pentru organizarea existenței individuale după trebuințele,cerințele și dorințele proprii.”

Acest concept se leagă de cel de civilizație,de creșterea economică,de nivelul tehnic și de dezvoltarea industrial-urbană.

La realizarea calității vieții stau,printre altele,următoarele condiții:calitatea mediului natural,calitatea mediului social și calitatea mediului internațional.în directă corelație cu mediul uman și componenta reprezentând nevoile umane(trebuințe,aspirații),acestea găsindu-se într-o conexiune directă cu drepturile omului,ale națiunilor și popoarelor.

Pentru protejarea juridică a calității vieții,luarea în considerare a sistemului nevoilor umane,a sistemului drepturilor fundamentale ale omului,ca și corelarea acestora,impune ca în prealabil,să se realizeze premisa necesară,constând în a face pe plan internațional și respectiv regional,sinteza între sistemul de relații și sistemul de drept.

În același timp,pe plan internațional calitatea vieții implică realizarea valorilor fundamentale,respectiv asigurarea drepturilor fundamentale ale oamenilor:dreptul la pace și dezarmare,dreptul la dezvoltare,dreptul la patrimoniul comun,dreptul la comunicație și educație.

Calitatea vieții este o noțiune care tinde a se valoriza complet.Pe baza unor date statistice,ea poate fi cuantificată,apreciată evolutiv și comparativ prin intermediul unor indicatori,între care cei specifici mediului și educației au un rol de prim ordin.

Iată de ce ,majoritatea delegațiilor la Conferința de la Stockholm,arătând că relația dintre mediul înconjurător și om trebuie apreciată în funcție de realitatea concretă ,în contextul factorilor politici,economici,sociali și culturali existenți în fiecare stat și ținând seama de dimensiunile pe plan internațional al acestei probleme,au pornit de la realitatea că mediul înconjurător înseamnă nu numai o natură sănătoasă,aer și apă curată,sol fertil,înlăturarea poluării de orice fel,ci și tot ceea ce trebuie să însemne componentele reale ale condiției umane.

8.3.ASIGURAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAȚIEI

În fiecare țară ,calitatea vieții influențează pozitiv creșterea produsului social total și a venitului național,deoarece acționează în mod pozitiv asupra sănătății fizice și psihice a membrilor societății ,contribuind la creșterea capacității de muncă a lucrătorului și în același timp ,favorizând creșterea productivității muncii sociale și menținerea ei la un nivel ridicat,eliminând sau reducând perioadele de boală,care într-un mediu poluat devin tot mai prelungite.O bună calitate a mediului influențează în bine sănătatea omului,prelungindu-i durata activă de viață și reduce cheltuielile pe care asistența medicală le face pentru tratarea bolilor generate sau favorizate de degradarea mediului înconjurător

Ca urmare,prevenirea și combaterea poluării mediului înconjurător sunt condiții sine qua non pentru menținerea stării de sănătate a populației.Sănătatea omului depinde de sănătatea mediului în care se naște,trăiește și își desfășoară activitatea.

Raportul juridic de sănătate conținând atât elemente de drept public ,cât și elemente de drept privat,având indiscutabil un caracter interdisciplinar ,constituie un element central în stabilirea regulilor ce privesc sănătatea populației și îmbunătățirea condițiilor de mediu.Din acest punct de vedere,reglementările în acest domeniu,aparțin dreptului mediului.

Protecția mediului,ca obiectiv de interes public major,reprezintă o activitate deosebit de complexă ,științific fundamentată,prin care se asigură protejarea,conservarea și dezvoltarea durabilă a tuturor componentelor ,biotice și abiotice ale mediului,între care omul este un component și un factor determinant,fiind ocrotit ca atare ,printr-o serie de măsuri tehnico-organizatorice și sociale ,reglementate prin norme juridice cu caracter imperativ.

În țara noastră,asistența de sănătate publică cuprinde activiăți care se adresează comunității sau individului în vederea protecției comunitare,în scopul păstrării și promovării stării de sănătate a populației.

Legea Fundamentală consacră și garantează(art.33) dreptul la ocrotirea sănătății și stabilește obligația statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

În concretizarea acestor prevederi,pe lângă atribuțiile ce revin autorităților publice de protecție a mediului și altor autorități centrale și locale ,OUG nr.195/2005,actualizată,prevede în art.82 atribuțiile și răspunderile ce revin autorității publice centrale pentru sănătate și anume:

-organizează și coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a populației în relație cu factorii de risc de mediu

-supraveghează și controlează calitatea apei potabile și de îmbăiere,precum și calitatea produselor alimentare

-elaborează,în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului,reglementări privind calitatea și igiena mediului și asigură controlul aplicării acestora

-colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în managementul calității mediului în relație cu starea de sănătate a populației

-colaborează cu celelalte ministere cu rețea sanitară proprie pentru cunoașterea exactă a stării de sănătate a populației și pentru respectarea normelor de igienă a mediului din domeniul lor de activitate

-colaborează la nivel central și local în asigurarea accesului publicului la informația de sănătate în relație cu mediul.

Potrivit Legii nr.22/2001,Ministerul Sănătății și Familiei asigură,răspunde,coordonează și controlează ,după caz,organizarea activității de asistență publică,promovarea sănătății și medicinii preventive,asistența de urgență ,curativă,de recuperare medicală,asistența medicală la domiciliu,care se acordă prin unități sanitare publice sau private,precum și asistnța de medicină legală.

Ca autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică,Ministerul Sănătății și Familiei,elaborează norme de organizare și funcționare a unităților care asigură asistența de sănătate publică;organizează și finanțează programele naționale de sănătate publică;elaborează norme privind organizarea și funcționarea inspecției sanitare de stat;colaborează la utilizarea rațională a factorilor naturali de mediu,coordonează și controlează activitatea de asistență medicală în stațiunile balneoclimaterice ,emite avize și autorizații sanitare de funcționare.

Pentru realizarea acțiunilor destinate îmbunătățirii stării de sănătate a polulației,pe baza Planului național de acțiune pentru sănătate în relație cu mediul înconjurător,direcțiile județene de sănătate publică,împreună cu inspectoratele de protecție a mediului teritoriale ,întocmesc sau reactualizează ,după caz,planuri locale de acțiune pentru sănătate în relație cu mediul,prin crearea unei comisii din care fac parte reprezentanți ai autorităților menționate mai sus,ai principalilor poluatori,ai administrației publice locale și ai societății civile.

În menținerea stării de sănătate a populației,un rol deosebit revine și apei potabile,care trebuie să fie sanogenă și curată ,îndeplinind condițiile prevăzute de lege.

8.4.DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS

Instrumentele cu caracter universal care proclamă drepturile omului sunt:Carta O.N.U. și Declarația Universală a Drepturilor Omului.Pentru soluționarea problemelor internaționale cu caracter economic,social,cultural și umanitar,Carta stipulează în art.1,punctul 3,”respectarea drepturilor omului și libertăți fundamentale pentru toți ,fără deosebire de rasă ,sex,limbă sau religie”.La baza acestui concept general,stau dreptul la pace ,dreptul la viață,dreptul la dezvoltare și dreptul la un mediu sănătos.

Dezbaterile ce au avut loc în cadrul O.N.U.au adus o contribuție deosebită în legătură cu modul în care relaționează interesele individului,ale popoarelor cu interesele generale ale comunității umane,în ansamblu,privind protejarea unor valori vitale,cum sunt:pacea,dezarmarea,mediul uman.Reuniunile internaționale organizate sub egida UNESCO au condus treptat,la formarea conceptului de ”drepturi ale popoarelor”.

Drepturile omului cuprind drepturi civile și politice ,drepturi sociale,economice și culturale,dreptul la pace,dreptul la dezvoltare,dreptul la un mediu sănătos,dreptul la patrimoniu comun,dreptul la comunicare.Toate aceste drepturi sunt asociate cu noțiunile de solidaritate și responsabilitate comună.

Consacrarea internațională și conținutul dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos și echilibrat în legătură cu consacrarea internațională a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos,Conferința O.N.U. asupra mediului din 1972,îl formulează ca un prim principiu al Declarației asupra mediului ,avănd în vedere totodată și obligația societății de a conserva,apăra și îmbunătăți mediul pentru generațiile prezente și viitoare

Ulterior,art.24 din Carta Africană a drepturilor omului și ale popoarelor prevede că ”toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător,favorabil dezvoltării lor”.

Așa cum s-a arătat în literatura juridică ,importanța acestui text este dublă:pe de o parte ,constituie prima stipulare convențională,obligatorie,a dreptului la mediu,iar pe de altă parte,provine din partea unei structuri de cooperare aparținând țărilor lumii a treia care,datorită dificultăților economico-sociale,nu acordă,în general,un loc prioritar preocupărilor ecologice.

Un alt document regional,este ”Protocolul adițional”din 14 noiembrie 1998,privind drepturile economice,sociale și culturale al Convenției americane a drepturilor omului care a recunoscut ”dreptul la un mediu sănătos”,stipulând că ”fiecare are dreptul de a trăi într-un mediu sănătos și de a beneficia de serviciile publice esențiale”precum și obligația statelor de a” promova protecția ,prezervarea și ameliorarea mediului”(art.11.)

8.5.PROTECȚIA AȘEZĂRILOR UMANE

Este unanim recunoscut faptul că ne aflăm într-o criză a mediului care pune în primejdie din ce în ce mai mult posibilitatea de locuire a planetei și supraviețuirea speciei umane

Șansa pe care o are fiecare popor de a se dezvolta și de a crea ,se poate materializa numai dacă o face în felul său propriu,specific și unic,în spațiul său geografic și potrivit tradițiilor originale pe care le are ,cu respectarea severă a legilor naturii,ale biologiei și ecologiei.

În conformitate cu lucrările și documentele Conferințelor O.N.U. de la Stockholm ,Rio de Janeiro și Iohanesburg,cât și cu deciziile și rezoluțiile adoptate în cadrul O.N.U. și a organismelor sale specializate ,s-au avut în vedere trei componente ale mediului uman:

1.mediul natural,modificat și amenajat

2.mediul construit

3.mediul social.

Atât în cadrul Conferințelor O.N.U. cât și în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu,dezbătându-se problemele referitoare la așezările umane,la habitat,în strânsă legătură cu procesul de urbanizare și sistematizare,s-a arătat că această problemă poate fi abordată numai ca parte integrantă a dezvoltării social-economice,fiind necesară elaborarea conceptului de așezare umană,ca ecosistem,fapt pentru care în fiecare țară trebuie să existe o strategie privind așezările omenești și construcțiile.

Așezările umane reprezintă leagănul tradițional al comunităților umane și abordarea dezvoltării durabile,ecologice a acestora,trebuie realizată cu prioritate.

În așezările omenești ,rezolvarea problemelor ecologice depinde,în mare măsură ,de rețeaua localităților și mărimea lor,de raporturile cu teritoriul liber,de mărimea ,natura și modul de exploatare a acestui teritoriu,de resursele existente,de modul de prelucrare industrială,de rețeaua de căi de comunicații.

Din aceste considerente ,în cazul studierii habitatului în așezările umane trebuie luați în considerare mai mulți parametri decât cei folosiți în ecosistemele naturale.

Dezvoltarea durabilă,așa cum este apreciată în cadrul Comunității Europene-ca fiind un complex de măsuri cu acțiune benefică pentru așezările umane-dacă nu este înțeleasă doar ca o latură aplicativă a problematicii ecologiei urbane,nu va soluționa cauzele factorilor perturbanți și poate genera conflicte viitoare.

De aceea,în cadrul ecologiei așezărilor umane ,s-a generalizat termenul de ”ecodezvoltare”care necesită:cunoașterea ,înțelegerea și aplicarea practică a principiilor și legilor ecologice la nivelul așezărilor umane ;îmbinarea diferitelor aspecte ale mediului înconjurător cu realitățile economice și specificul psihosocial și cultural al populației care trăiește pe teritoriul respectiv,realizarea unor corelații între potențialul resurselor naturale exploatabile din zonă,resursele energetice disponibile,gradul de dezvoltare economică,nivelul tehnologiilor existente;reutilizarea și reciclarea produselor și deșeurilor,în condițiile asigurării unei protecții eficiente a mediului;realizarea unui echilibru de lungă durată între activitățile umane și mediul ambiental.

Ecologia așezărilor umane este o știință de avangardă care trebuie să aibă în vedere și să armonizeze datele științelor naturii cu cele ale științelor sociale și ale celor tehnice.Comparativ cu celelalte domenii ale ecologiei,ecologia așezărilor umane are o complexitate deosebită,ea punând în centrul atenției habitatul și condițiile de existență ale ființei umane

8.6.CONCEPTUL DE AȘEZARE UMANĂ DIN PERSPECTIVA ECOLOGIEI SOCIALE

Una din situațiile interferenței științelor sociale și umaniste cu cele ale naturii o constituie ecologia socială,influența sociologiei și a ecologiei asupra științelor juridice

Socio-ecosistemul care cuprinde ecosisteme naturale și umane ,la care se adaugă sistemul mediului social este unitatea rezultată ca urmare a integrării omului în natură.

Spre deosebire de ecositemele naturale ,ecosistemul uman prezintă o ordine mult mai mare ,ca urmare a controlului exercitat de un centru integrator ad-hoc(polisul la nivelul unei așezări umane).

Așezările umane pot fi considerate sisteme ecologice complexe (ecosisteme)create de populațiile umane ,alcătuiri antropice în majoritatea transformărilor de materie,energie și informație este realizată de om.În acest context,așezarea trebuie privită ca un organism viu,nu ca o structură,ce formează în teritoriu o structură interdependentă,de a cărui organizare se ocupă urbanismul și amenajarea teritoriului.

Așezările umane există sub forme extrem de diverse,de la satele cele mai primitive,până la megalopolisurile lumii superindustrializate.Fiecare din acest lung șir de tipuri de ecosisteme are un optim de structurare ,organizare și funcționare care este în concordanță cu psihologia ,cultura și aspirațiile locuitorilor săi,având nevoi și posibilități financiare specifice,grade diferite de agresivitate asupra mediului și capacități specifice ale acestuia de a rezista la impacturile umane pe termen îndelungat.

De aceea ,condițiile concrete diferă fundamental de la o țară la alta și în cadrul fiecăreia,de la o zonă geografică la alta.

Având un specific determinat de prezența populației,așezările umane trebuie să devină sisteme ecologice care să întrunescă trăsăturile de echilibru menite să le asigure stabilitate și viabilitate.

Așezările umane trebuie astfel concepute încât să ducă la crearea unui cadru de viață în care să fie prezervată identitatea indivizilor,a familiilor și a societăților și să existe mijloace menite să permită desfășurarea vieții particulare,contactele personale și participarea populației la luarea hotărârilor.

8.7.OBIECTIVELE PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN AȘEZĂRILE UMANE

Principiile generale,cadrul de acțiune și obiectivele protecției așezărilor umane au fost stabilite în cadrul Conferinței de la Vancouver din 1976.

Cu acest prilej ,s-a arătat în Declarația adoptată ,că în condițiile în care o mare parte a populației,îndeosebi din țările subdezvoltate,trăiește în așezăminte necorespunzătoare,dacă nu se întreprind măsuri pozitive și concrete la nivel național și internațional ,aceste condiții se vor agrava datorită:

-unei creșteri economice inechitabile,pusă în evidență de marile discrepanțe între țări și între ființele umane ,privind bogățiile existente,care condamnă milioane de oameni să trăiască în sărăcie,fără a-și putea satisface nici cele mai elementare nevoi de hrană,locuințe ,educație,servicii de sănătate,igiena mediului,energie și apă;

-condițiilor economico-sociale și ecologice care transpun la nivel național și internațional,inegalitatea condițiilor de viață,segregația rasială,șomajul,analfabetismul,bolile și sărăcia,degradarea din ce în ce mai mare a resurselor indispensabile vieții și anume:aerul,apa,pământul.

-creșterii populației astfel încât nevoile alimentare,de locuințe și alte elemente necesare vieții ,vor crește;

-urbanizării necontrolate,o cauză a suprapopulării orașelor și a dispersiunii rurale.

Se pare că de la adoptarea acestui document și până în prezent,măsurile ce au fost luate s-au dovedit a fi extrem de puține și aproape ineficiente față de realitățile existente.

Este deosebit de important ,ca guvernele și comunitatea internațională să acționeze pentru adoptarea în materie de așezări umane,de politici și strategii eficace,luându-se în considerare nevoile deosebite ale grupurilor defavorizate și în special,ale copiilor,femeilor,și infirmilor,pentru a li se asigura îngrijiri medicale,servicii,educația,hrana și locul de muncă,în contextul justiției sociale.Aceste politici trebuie să ducă la îmbunătățirea rapidă și continuă a calității vieții tuturor oamenilor,fără nicio discriminare.

Acțiunile privind așezările umane trebuie să urmărească realizarea integrării sau coordonarea armonioasă a mai multor elemente între care ,de exemplu,creșterea și repartiția populației,folosirea forței de muncă,locuințele,folosirea pământului,serviciile,atenuarea diferențelor între regiuni și în interiorul zonelor urbane.

De asemenea,trebuie respectată diversitatea caracteristicilor pe care le au așezările umane și care reflectă valori culturale și estetice,iar zonele care au o importanță istorică,religioasă sau arheologică,ca și zonele naturale cu valoare deosebită,trebuie păstrate pentru posteritate.

Referitor la mediu,principalele probleme ale așezărilor umane sunt:poluarea apei,aerului și solului;zgomotul,radiațiile;locul de muncă;estetica mediului exterior;accidentele;serviciile de igienă a muncii;asistența socială.

8.8.PROTECȚIA FACTORILOR NATURALI DE MEDIU ÎN AȘEZĂRILE UMANE

Protecția mediului în așezările umane se realizează în mod specializat după factorii de mediu:aer,apă,sol,subsol,prin metode de combatere a poluării cu ajutorul unor măsuri și procedee tehnice,cum sunt:

-amplasarea industriilor poluante la distanță față de localități

-folosirea de metode tehnologice care produc cât mai puțini poluanți

-reducerea poluării determinate de mijloacele de transport

-neutralizarea deșeurilor nerecuperabile

-desfășurarea în condiții de siguranță a unor activități periculoase pentru om și pentru mediul înconjurător

-reducerea poluării fonice.

Aerul constituie o componentă de bază a mediului înconjurător,care prin proprietățile fizice,chimice și termice întreține viața pe planeta noastră.Efectele poluării privesc nu numai starea de calitate a aerului,ci și o serie de procese și fenomene atmosferice,cu efecte meteorologice și climatologice negative din ce în ce mai evidențiate și mai greu de controlat(efectul de seră,ploile acide,distrugerea stratului de ozon).

Un rol însemnat în protecția aerului în cadrul centrelor populate,îl are amplasarea industriilor poluante departe de acestea și monitorizarea calității aerului în zonele cu emisii puternice de poluanți și în marile orașe.

În țara noastră,potrivit O.U.G.nr.195/2005,actualizată,privind protecția mediului autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are următoarele atribuții și responsabilități:

-elaborează politica națională și coordonează acțiunile la nivel național,regional și local privind protecția atmosferei,schimbările climaterice,precum și pentru protecția populației față de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sănătății umane ,în conformitate cu politicile europene și internaționale specifice

-elaborează,promovează și actualizează Strategia națională în domeniul protecției atmosferei și Planul național de acțiune în domeniul protecției atmosferei

-elaborează,promovează și după caz,actualizează Programul național de reducere a emisiilor de dioxid de sulf,oxizi de azot și pulberi provenite din instalații mari de ardere

-coordonează elaborarea Programului național de reducere progresivă a emisiilor de dioxid de sulf,oxizi de azot,compuși organici volatili și amoniac

-elaborează,promovează și actualizează Strategia națională privind schimbările climatice,Planul național de acțiune privind schimbările climatice

-asigură integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale

-administrează Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră

-coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto la Convenția –cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

-aprobă și promovează Planul Național de Acțiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot

-organizează activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii țări

-stabilește,după caz,prin actele de reglementare,valori limită de emisie mai restrictive și măsurile necesare în vederea respectării plafoanelor naționale de emisii ,respectiv a încărcărilor și nivelelor critice

Existența așezărilor umane a fost dintotdeauna dependentă de aprovizionarea cu apă.Multă vreme ,consumul de apă salubră,obținută prin tehnologii moderne și distribuită la discreție,a fost considerat ca un indicator de bază al civilizației.

Dacă în țările dezvoltate cantitățile de apă consumată au depășit uneori în orașe 1000 l/locuitor,în multe țări slab dezvoltate,din cauze economice sau geografice,apa salubră aproape lipsește ,ele neputând asigura nevoile de apă nici pentru 10% din populație.

De aceea ,pentru ecologia umană rezolvarea problemelor de asigurare a apei,este una dintre cele mai stringente.

În aceste condiții,se cere schimbarea atitudinii față de consumul excesiv de apă,cu o atitudine ecologică,de consum economic și poluare minimă,astfel încât să se redea mediului înconjurător cantitatea de apă consumată cu însușiri mai apropiate de cele naturale,conservându-se resursele existente.

Concomitent trebuie asigurată protecția calității apelor ,ceea ce presupune cunoașterea surselor de poluare și a compoziției apelor uzate,pentru a se aplica corect procedeele de epurare și de evacuare în rețelele de canalizare ale localtăților.

La fel de important pentru așezările umane este și solul.Degradarea sa ,se datorează nu numai eroziunii produsă de apă și vânt ,ci mai ales practicării unei agriculturi intensive,a pășunatului excesiv,a chimizării neraționale și a irigațiilor prost concepute și aplicate.

8.9.PLANURILE DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI ROLUL LOR ÎN PROTECȚIA MEDIULUI DIN AȘEZĂRILE UMANE

În România ,potrivit Legii protecției mediului,în procesul de dezvoltare social-economică a localităților este obligatorie respectarea principiilor ecologice,pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos.În acest scop,autoritățile administrației publice locale,precum și după caz ,persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

-să îmbunătățească microclimatul urban,prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora,să înfrumusețeze și să protejeze peisajul,să mențină curățenia stradală

-să informeze publicul privind riscurile generate de funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru mediu și sănătatea populației

La elaborarea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului trebuie să se respecte prevederile Legii protecției mediului și să se prevadă în mod obligatoriu măsuri de menținere și ameliorare a fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și localități ,condiții de refacere peisagistică și ecologică a zonelor deteriorate,măsuri de captare a apelor potabile și lucrări de apărare împotriva inundațiilor27.

Pământul reprezintă cel mai general obiect al muncii și în același timp,principalul mijloc de producție în agricultură și silvicultură.

Agricultura a parcurs în dezvoltarea sa diferite faze a căror desfășurare a fost profund implicată în ecosistemele naturale.Ea s-a dezvoltat în cadrul unui teritoriu pe care trebuia întreținută o anumită biocenoză.Treptat însă ,o dată cu intensificarea agriculturii a apărut un conflict între obiectivele acestei ramuri și cele care țin de mediul înconjurător .Lipsa de prevedere cu privire la apariția acestui conflict a avut ca efect poluarea solului,respectiv diminuarea fertilității acestuia ,reducerea randamentelor și degradarea mediului înconjurător.

Din victimă și protector al mediului,agricultura s-a transformat în agent poluator al acestuia.Majoritatea poluanților acumulându-se în final în sol,au dus la transformarea lui într-un ”coș de gunoi”.

Datorită efectelor negative pe care poluarea solului o produce asupra sănătății umane,a vieții animalelor, a plantelor și a mediului în general,terenurile,mai ales cele cu destinație agricolă,se bucură de o protecție deosebită,în toate țările lumii civilizate.

Prin varietatea lui,spațiul carpato-danubiano-pontic este favorabil dezvoltării agriculturii,oferind condițiile pentru promovarea unor sisteme diverse,a unei multitudini de culturi agricole,pentru creșterea a numeroase specii de animale de fermă,prin care se pot asigura integral(cu excepția produselor agricole tropicale),toate cerințele alimentare ale populației și necesarul de materii prime pentru industrie.

Pentru aceasta însă este nevoie ca prin lege să fie luate măsuri energice și severe de combatere a proceselor de degradare și poluare a solului,determinate de fenomene naturale sau de activități economico-sociale,de refacere a calității lui și a biocenozelor specifice,inclusiv prin practicarea unei agriculturi ecologice.

În acest sens ,Legea protecției mediului prevede că adoptarea măsurilor adecvate de gospodărire,conservare,organizare și amenajare a teritoriului în scopul protecției solului și a ecosistemelor terestre ,constituie o obligație generală care revine tuturor deținătorilor ,indiferent de titlu juridic.

Pe terenurile destinate agriculturii ,lucrările de protecție și ameliorare a solului se stabilesc pe bază de studii și proiecte întocmite de organele de specialitate,în corelare cu cele de organizare și sistematizare a teritoriului și se realizează prin măsuri de zonare și optimizare a structurii producției agricole vegetale și animale,potrivit condițiilor pedoclimatice concrete,prin tehnologii de cultură bazate pe principiile agriculturii ecologice,punându-se accentul pe valorificarea aportului major al factorilor naturali și agrotehnici în diminuarea potențialului păgubitor al bolilor,dăunătorilor și buruienilor și mai ales ,pe reducerea treptată a utilizării produselor chimice.

În același timp ,nu trebuie neglijat faptul că pe teritoriul României fenomenul de secetă constituie o caracteristică specifică în condițiile situării țării într-o zonă climatică temperat excesivă,cu abateri foarte mari de la valorile normale ale parametrilor climatici,agroclimatici,hidrologici,secetă favorizată și de diminuarea considerabilă a fondului forestier.

Exigențele actuale de sporire a producției de alimente,de reducere28 a dificultății muncii și de creștere a eficienței au făcut ca metodele chimice utilizate în agricultură,să fie de neînlocuit.În acest scop ,a fost dezvoltat un volum considerabil de substanțe fitosanitare a căror utilizare a dus nu numai la protecția culturilor împotriva bolilor și a dăunătorilor,ci și la un impact considerabil asupra echilibrului ecosistemului.Iată de ce ,legea prevede că protecția plantelor cultivate și a pădurilor trebuie să se realizeze în condiții și cu mijloace care să garanteze ocrotirea mediului înconjurător,păstrarea calităților fizice,chimice și biologice ale solului,menținerea echilibrului biologic și apărarea sănătății omului.

CAPITOLUL IX-MĂSURI DE PROTEJARE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Pentru a le putea lăsa urmașilor noștri un mediu sănătos ar trebui ca fiecare dintre noi să se implice în protejarea acestuia,motiv pentru care voi enumera în rândurile ce vor urma câteva reguli simple de protejare a mediului și chiar de economisire a unor produse pe care noi le folosim în mod frecvent dar care pot fi înlocuite dacă ne dorim acest lucru cu adevărat și mai ales dacă am conștientiza cât bine i-am putea face mediului prin micile schimbări făcute în viața de zi cu zi:

-putem înlocui becurile normale cu unele economice pentru a economisi energie

-clorul este foarte nociv atât pentru oameni cât și pentru mediu ,motiv pentru care îl putem înlocui cu bicarbonat de sodiu(pentru albirea rufelor)

-pentru a dezinfecta putem folosi oțet

-o alternativă pentru balsamul de rufe care este iritant pentru piele și nociv pentru mediu ar putea fi o picătură din uleiul dumneavoastră esențial preferat

Dacă fiecare dintre noi am conștientiza cât rău îi facem mediului atunci când tăiem un copac,atunci nu ar fi despădurite atâtea mii de hectare de păduri.

Orice hârtie pe care o aruncăm îi dăunează mediului înconjurător.

Să ne gândim că mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și tocmai de aceea trebuie să-l protejăm,deoarece fără existența lui nu am exista nici noi.

CONCLUZII

Privind în ansamblu lucrarea cu tema elaborată în vederea susținerii examenului de licență am constatat faptul că mediul înconjurător ar trebui privit ca o a doua familie a noastră,ca parte integrantă din viața de zi cu zi pentru că doar în acest mod vom învăța să-l prețuim așa cum se cuvine.

De cele mai multe ori ,noi oamenii,alegem calea cea mai rapidă,cea mai ușoară ,care nu implică prea mare ”bătaie de cap”,fără să ne gândim ce consecințe ar putea avea asta asupra mediului înconjurător,asupra familiei și chiar asupra urmașilor noștri.Să ne aducem aminte de faptul că strămoșii noștri au ”văzut ”în codrii patriei noastre adevărați aliați împotriva dușmanilor care au încercat să ne cotropească țara.De cele mai multe ori pădurile noastre au fost prieteni de nădejde ai ostașilor vrednici care și-au apărat țara în fața aprigilor dușmani.Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă Bătălia din Codrii Cosminului în care ”o mână de țărani moldoveni ”iubitori de neam și țară a învins o armată de cavaleri polonezi.În cadrul acestei bătălii pădurea a fost cea care i- a ajutat pe ostașii noștri să obțină victoria împotriva polonezilor.

De-a lungul anilor pădurea a fost adesea întâlnită în numeroasele poezii ale poetului nostru național Mihai Eminescu,fiind locul în care acesta își găsea cel mai ușor inspirația pentru a crea,liniștea sufletească necesară dar și modul de a-și exprima trăirile cele mai intense .Voi cita în rândurile ce urmează câteva versuri pentru a ilustra cu câtă duioșie își ”cânta” poetul nostru dragostea față de țară:”Fiind băiet păduri cutreieram/Și mă culcam ades lângă izvor,/Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam/S-aud cum apa sună-ncetișor/Un freamăt lin trecea din ram în ram/Și un miros venea adormitor.”

Strămoșii noștri au fost prieteni ai codrilor ,i-au apărat și au fost adesea apărați de aceștia ,să încercăm și noi să le urmăm exemplul.Să încercăm să privim mediul ce ne înconjoară ca pe o a doua familie a noastră,astfel vom reuși cu siguranță să găsim rezolvarea multor probleme ,precum și răspunsul multor întrebări,pe care fără să ne dăm seama sau interesul le ignorăm în fiecare zi și la un moment dat va fi prea târziu să le mai aflăm vreo rezolvare sau vreun răspuns.

BIBLIOGRAFIE

I.TRATATE,CURSURI,MONOGRAFII

1.C.F.Gabrian,Ghid de mediu,Ed.Monitorul Oficial București,2008

2.D.Marinescu,Tratat de dreptul mediului,Ed.All Beck,București,2003

II.ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

1.I.Armaș,Percepția riscurilor naturale.Cutremure,inundații,alunecări,Ed.Universității din București,2008

2.E.Constantin,C.Tofan,Poluarea mediului în procesele tehnologice,Ed.Fundației Universitare”Dunărea de Jos”Galați,2008

3.M.Duțu,Despre necesitatea recunoașterii și semnificațiile dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos,1990

4.T.Glăvan,A.Marcu,Strategii europene de protecție a diversității biologice.Protecția și conservarea naturii în Sud-Estul Moldovei,Ed.Fundației Universitare”Dunărea de Jos”Galați,2008

5.Șt.Godeanu,M.Godeanu,M.Popescu,Ecodezvoltare sau dezvoltare durabilă,Imprimeria Coresi,1992

6.S.Negruț,Un singur pământ,Ed.Albatros,București,1978

7.G.Sion,Ecologie și drept internațional,Ed.Științifică și Enciclopedică,București,1990

8.V.Soran,M.Borcea,Omul și biosfera,Ed.Științifică și Enciclopedică,București,1985

9.B.Strugren,Ecologie generală,Ed.Didactică și Pedagogică,București,1965

III.LEGISLAȚIE

1.Codul Silvic aprobat prin Legea nr.26/1996 a fost publicat inițial în M.Of.nr.93 din 8.05.1996

2.Legea privind calitatea apei potabile nr.458/2002,completată și modificată prin Legea nr.311/2004,publicată în M.Of.nr.552/2002

3.Ordinul nr.635 din 22.12.2002 al ministrului agriculturii pentru aprobarea normelor pentru exploatarea masei lemnoase.

4.Art.59 din OUG nr.195/22.12.2005 privind protecția mediului

5.Titlu I din Legea nr.95 din 14 Aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în M.Of. nr.372 din 28 Aprilie 2006

IV . SURSE INTERNET

1.www.libertatea .ro

2.www.liderul de opinie.ro

3.www.mediafax.ro

4.www.mmediu.ro

5.www.rowater.ro

BIBLIOGRAFIE

I.TRATATE,CURSURI,MONOGRAFII

1.C.F.Gabrian,Ghid de mediu,Ed.Monitorul Oficial București,2008

2.D.Marinescu,Tratat de dreptul mediului,Ed.All Beck,București,2003

II.ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

1.I.Armaș,Percepția riscurilor naturale.Cutremure,inundații,alunecări,Ed.Universității din București,2008

2.E.Constantin,C.Tofan,Poluarea mediului în procesele tehnologice,Ed.Fundației Universitare”Dunărea de Jos”Galați,2008

3.M.Duțu,Despre necesitatea recunoașterii și semnificațiile dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos,1990

4.T.Glăvan,A.Marcu,Strategii europene de protecție a diversității biologice.Protecția și conservarea naturii în Sud-Estul Moldovei,Ed.Fundației Universitare”Dunărea de Jos”Galați,2008

5.Șt.Godeanu,M.Godeanu,M.Popescu,Ecodezvoltare sau dezvoltare durabilă,Imprimeria Coresi,1992

6.S.Negruț,Un singur pământ,Ed.Albatros,București,1978

7.G.Sion,Ecologie și drept internațional,Ed.Științifică și Enciclopedică,București,1990

8.V.Soran,M.Borcea,Omul și biosfera,Ed.Științifică și Enciclopedică,București,1985

9.B.Strugren,Ecologie generală,Ed.Didactică și Pedagogică,București,1965

III.LEGISLAȚIE

1.Codul Silvic aprobat prin Legea nr.26/1996 a fost publicat inițial în M.Of.nr.93 din 8.05.1996

2.Legea privind calitatea apei potabile nr.458/2002,completată și modificată prin Legea nr.311/2004,publicată în M.Of.nr.552/2002

3.Ordinul nr.635 din 22.12.2002 al ministrului agriculturii pentru aprobarea normelor pentru exploatarea masei lemnoase.

4.Art.59 din OUG nr.195/22.12.2005 privind protecția mediului

5.Titlu I din Legea nr.95 din 14 Aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în M.Of. nr.372 din 28 Aprilie 2006

IV . SURSE INTERNET

1.www.libertatea .ro

2.www.liderul de opinie.ro

3.www.mediafax.ro

4.www.mmediu.ro

5.www.rowater.ro