Dreptul la Propria Imagine Drept al Personalitatii

DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE –

DREPT AL PERSONALITĂȚII

I. NOȚIUNEA DE DREPTURI ALE PERSONALITĂȚII

În ceea ce privește dreptul subiectiv civil, acesta, este considerat în literatura de specialitate a fi " posibilitatea subiectului activ, de a avea o anumită conduită și de a-i pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzatoare, iar în caz de nevoie, de a recurge la forța coercitivă a statului”.

În literatura de specialitate se consideră că există 3 categorii de drepturi neptrimoniale, în funcție de aspectul la care se referă: a) drepturi ce privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei, ca: dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la onoare, dreptul la integritate fizică etc; b) drepturi ce privesc elementele(atributele) de identificare a persoanei, ca: dreptul la nume, dreptul la pseudonim, dreptul la domiciliu etc; c) drepturile ce privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creație intelectuală: dreptul la paternitatea operei, dreptul de a aduce opera la cunoștiința publicului etc.

Ne vom raporta la drepturile ce priviesc existența și integritatea persoanei fizice, întrucât acestea fac parte din categoria drepturilor puse în discuție. În literatura noastră de drept civil au fost analizate mai ales drepturile ce privesc identificarea persoanei fizice(dreptul la nume, dreptul la prenume, pseudonim etc),iar drepturile ce privesc existența și integritatea persoanei fizice au fost neglijate; cu toate acestea în ultima perioadă lucrurile s-au mai schimbat.

Drepturile subiectiv civile se clasifică în funcție de mai multe criterii, însă clasificarea ce ne interesează este realizată în funcție de natura conținutului lor, după care drepturile subiectiv civile se clasifică în drepturi patrimoniale și drepturi personal nepatrimoniale.

Întrucât în lucrarea de față vom vorbi despre drepturile personalițătii -dreptul la propria imagine, ne vom raporta doar la drepturile personal nepatrimoniale. Astfel dreptul subiectiv civil nepatrimonial este cel al cărui conținut nu poate fi valorificat în bani; acesta fiind considerat un drept extrapatrimonial, pentru că, neavând valoare patrimonială nu întră în conținutul patrimoniului.

Profesorul Gheorghe Beleiu, în lucrarea sa " Drept civil.Persoanele" publicată în 1982, includea în categoria drepturilor personal nepatrimoniale privind existența și integritatea persoanelor fizice următoarele drepturi: dreptul omului la viață, dreptul la integritate fizică, dreptul la sanătate, dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la secretul vieții particulare, dreptul asupra imaginii și asupra vocii persoanei, etc.

Termenul "personalitate”, trimite în general, la ansamblul trăsăturilor psihice ale unui individ, la "ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate". Termenul are și alte semnificații și anume: o persoană cu realizări importante și cu aptitudini, conducător al unui stat, națiuni, grupări sociale, care exercită o influență puternică asupra destinelor acetora . Totuși pentru drept, noțiunea de drepturi ale personalității cuprinde acele drepturi care aparțin fiecărui individ prin faptul că este om.

Pe langă aceste drepturi există și unele libertăți consacrate de dreptul civil; acestea nu sunt drepturi veritabile, ci facultăți sau virtualități, întrucât nu au un obiect precis determinat. În mare parte, nefiind consacrate expres printr-o dispoziție a legii, dar pentru că au multe caracteristici comune cu drepturile personalității, ele nu pot fi separate.

Libertățile constau în a face ceea ce vrei sau în a nu face ceea ce nu vrei. Sunt considerate libertăți civile următoarele: libertatea conștiinței, libertatea de deplasare, libertatea de a exercita profesia pe care o alegi, libertatea de a te căsători sau a de rămâne celibatar, libertatea de a trăi într-o comunitate sau de a trăi singur, libertatea de a-ți pregatii funeraliile.

În masura în care libertățile au o consacrare legală în dreptul intern sau internațional considerăm că fac parte din drepturile personalității, cele care nu au o asemenea reglementare nu sunt drepturi veritabile ci numai principii generale de drept, a căror forță se trage din cutumă.

Personalitatea la care aceste drepturi trimit nu se reduce la noțiunea tehnică de personalitate juridică, ci are în vedere persoana umană în ansamblul său, în realitatea sa biologică, socială și psihologică.

În mod obișnuit, discuțiile privind drepturile personalității se concentrează pe două noțiuni: respect și secret. Respectul datorându-se personalității umane, care este la adăpost de ingerințe din partea terților, tocmai prin ocrotirea acestor drepturi ale personalității și secretul protejat prin mijlocirea acestor drepturi.

Drepturile personalității sunt drepturi extrapatrimoniale sau nepatrimoniale care "se referă in principal la ocrotirea caracterelor fizice și morale ale ființei umane, la individualitatea și personalitatea acestuia".

Așadar atât drepturile personalității cât și libertățile sunt inerente ființei umane, totodată ele sunt recunoscute oricărei persoane, fără deosebiri; de asemenea sunt opozabile "erga omnes" și sunt drepturi extrapatrimoniale destinate desăvârșirii personalității.

Considerăm că drepturile personalității sunt"prerogative extrapatrimoniale intim atașate persoanei, care exprimă chintesența ființei umane, fiind extrinseci acesteia".

Este bine de reținut faptul că, drepturile personalității au fost opera doctrinei și nu au fost puse în evidență decât în timp.

Noțiunea de drepturi ale personalității a apărut în sistemul German, unde existau drepturi specifice personalității reglementate expres de lege, dar și un drept general al personalității, consacrat de jurisprudență. La sfârșitul secolului al XIX lea doctrina germană a consacrat o teorie a drepturilor personalității pentru a remedia imposibilitatea utilizării mecanismului răspunderii civile delictuale, pentru a sancționa atingerile aduse persoanei.

În dreptul francez, exegeții Codului Civil nu au adus în discuție locul persoanelor, întrucât, tradițional, legea franceză ignoră această realitate. Astfel, atunci când au fost aduse atingeri intimității individului, instanțele franceze au soluționat litigiile prin aplicarea principiilor de drept comun. Spre exemplu: au folosit noțiunea de proprietate pentru a sancționa atingerile aduse imaginii și folosirii numelui altei persoane .

Cu toate acestea în 1970 un mare scandal în presă a determinat modificarea legislației, fiind astfel recunoscut dreptul la viață privată precum și o serie de alte drepturi.

Codul Civil Italian din 1942 nu conținea o reglementare generală privind drepturile personalității, însă consacra diferite drepturi .

În concepția clasică a dreptului civil român, omul este privit ca titular de drepturi și obligații, fiind o abstracțiune juridică. Jurisprudența română utilizând principiile răspunderii civile delictuale pentru a apăra onoarea, demnitatea, integritatea fizică sau imaginea persoanei, cu mențiunea reparării prejudiciului material și moral, portivit articolelor 998 și 999 din Codul Civil. Astfel Curtea de Apel București hotărăște la 26 februarie 1885 că acel ce”smângălește portretele ctititorilor din o biserică e responsabil de daune atât pentru restabilirea acelor portrete cât și pentru dauna morală suferită de ctititorul al cărui portret a fost smângălit “

II. CARECTERELE JURIDICE ALE DREPTURILOR PERSONALITĂȚII

Caracterul incesibil este cel care nu permite transmiterea acelor drepturi prin acte juridice cu titlu oneros sau gratuit.

Ca orice drept nepatrimonial se sting o data cu moartea titularului, așa că nu pot fi moștenite, ceea ce le face netransmisibile.

Natura juridică a drepturilor personalității este cea de drepturi personal nepatrimonale, ce atrage consecința că drepturile personalității nu pot fi considerate bunuri .

Așadar drepturile personalității au următoarele carcatere juridice: sunt incesibile, netransmisibile, insesizabile, nu pot fi exercitate prin reprezentant, sunt imprescriptibile și opozabile “erga omnes”.

Insesiszibilitatea este o consecință a incesibilității, drepturile în discuție neputând fi urmarite silit pentru satisfacerea creanțelor creditorului.

Întrucât sunt strâns legate de persoană, aceste drepturi nu pot fi exercitate decât în mod direct și nu prin reprezentant. Ele nu se vor stinge chiar dacă titularul nu le-a exercitat o perioadă îndelungată și nici nu vor putea fi dobândite de alte persoane.

Deoarece fac parte din categoria drepturilor absolute, drepturile personalității, sunt opozabile tuturor subiecților de drept.

III. CLASIFICAREA DREPTURILOR PERSONALITĂȚII

În ceea ce privește clasificarea drepturilor personalității s-a observat dificultatea grupării lor, în funcție de anumite criterii.Astfel există autori ce le clasifică în două categorii iar alții în trei categorii, astfel: a) drepturi privind integritatea fizică; b) drepturi privind integritatea morală; c) drepturi privind viața privată.

Alți autori clasifică drepturile personalității în două categorii: drepturi ce privesc aspectul moral al persoanei, cuprinzând: dreptul la imagine și la respectarea vieții private, dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, dreptul la onoare etc. și drepturi care privesc aspectul fizic al persoanei și care curpinde, dreptul persoanei asupra corpului său și dreptul persoanei la respectarea corpului său.

Totuși este necesară o nouă reglementare, care să consacre aceste drepturi ca unele absolute, iar simpla lor incălcare să deschidă calea acțiunii în reparare.

IV. REGLEMENTAREA DREPTURILOR PERSONALITĂȚII ÎN NOUL COD CIVIL

Noul Cod Civil conține, spre deosebire de cel în vigoare, reglementarea drepturilor personalității. Astfel, potrivit art. 58 (1) “Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la onoare și reputație, dreptul la respectarea vieții private, precum și dreptul la propria imagine”.

Potrivit art.73(1) “Orice persoană are dreptul la propria imagine”, iar art.73(2) reglementează faptul că “În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”.

V. DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE

Imaginea exprimă caracteristicile fizice, exterioare ale persoanei, iar nu însușiri comportamentale; este vorba despre trăsăturile fizice ale persoanei, noțiunea fiind extinsă și la voce, considerându-se un atribut al persoanei.

Orice persoană are dreptul să dispună de ea însăși, așa cum dorește, așadar se poate spune că, poate dispune și de imagine așa cum dorește. Acest drept, la origine a fost opera jurisprudenței și dispune că orice persoană este îndreptățită să se opuna divulgării prin orice mijloace a elementelor vieții sale și la reproducerea imaginii sale fără consimțământ. Astfel articolul 88 din legea numărul 8/1996 stabilește că, difuzarea unei opere ce conține un portret necesită, autorizarea persoanei reprezentată în acel portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul să o reproducă sau să o comunice public fără consimțământul persoanei reprezentate sau a succesorilor acesteia timp de 20 de ani după moartea sa.

Fundamentul dreptului la imagine este dificil și greu de conturat. Într-o primă situație s-a spus că el constă în faptul că imaginea a fost luată într-un loc privat sau a surprins un eveniment al vieții private. Într-o altă situație se poate vorbii de un monopol de exploatare comercială.

Acest drept se referă la prerogativele persoanei de a se opune ca terții, pe care nu i-a autorizat, să-i reproducă portretul.

Natura juridică a dreptului la imagine este controversată. Obiectul disputei fiind în ce categorie de drepturi intră. Unii autori îl includ în dreptul la respectarea vieții private, respectul acesteia presupunând și respectul imaginii fiecărei persoane‚ iar alții îl consideră un drept disctinct. De asemenea, au existat autori care au susținut că nu ar fi decât o variantă a dreptului la viața privată, în timp ce alții, îl consideră un drept autonom, fondat pe noțiunea dreptului de proprietate. Astfel s-a afirmat că subiectul este proprietarul său și dacă i se fură reflectarea sa, i se fură o parte din el însuși și astfel i se datorează o reparație. În contradictoriu s-a spus că, dacă dreptul la viața privată a absorbit dreptul la imagine, la fel se poate afirma de dreptul la onoare, reputație, demnitate. De aceea trebuie analizat ca drept autonom, însă în contextul protecției personalității.

Dreptul la imagine nu va fi atins atunci când, autorul fotografiază peisaje, monumente și prinde imaginea persoanelor care se găsesc acolo; în aceste situații imaginea persoanelor fiind un accesoriu cuprins în fotografie.

Reproducerea nudului unei persoane, fără autorizarea acesteia, este de asemenea o atingere a imaginii. Deși unele cazuri din jurisprudența franceză au reținut și o atingere a intimității vieții private(de exemplu cazul Carole Laure, Romy Schneider sau Catherine Deneuve).

De altfel, în anumite situații dreptul la imagine este în legatură cu corpul uman, cazurile atentării la pudoare prin privire, desenare, etc. Protecția acestuia presupune nu numai dreptul individului la pudoare, dar și o datorie de pudoare a lui fața de alții. O problemă frecventă în zilele noastre apare, atunci când exhibițiile sunt transpuse în plan intelectual prin scrieri ori imagini TV, ignorându-se respectul datorat pudorii publicului (de exemplu emisiunile tip Big Brother sau Loft Story).

Dreptul la imagine este lezat chiar dacă terții au acționat cu bună-credintă sau rea-credință.

Acest drept deși este un drept al personalității, nu este unul extrapatrimonial ci unul mixt, pentru că, are și o latură patrimonială și anume imaginea ce este situată pe un suport este evaluabilă în bani, negociindu-se pe piața artei, a publicității etc, apoi acest drept în opinia unor autori, poate fi cedat și este transmisibil prin succesiune.

Un caz de jurisprudență recentă este cel al Cameliei Potec, campioană olimpică la înot de la Atena. Sportiva a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva revistei Cosmopolitan, solicitând despăgubiri. Această acțiune are drept cauză folosirea de către revista a imaginii sportivei, pentru a face reclamă unor produse cosmetice, încălcându-i-se dreptul la imagine și nume. În acțiunea introdusă în justiție Camelia a arătat că a fost aleasă să reprezinte în România imaginea mărcii Omega. În scopul promovării, elvețienii au invitat pe reprezentanții revistei Cosmopolitan în Elvetia, la St. Moritz. Sportiva susține că redactorul acestei reviste, în loc să se intereseze de relația Potec – Omega, s-a limitat la a se interesa de produsele cosmetice pe care Camelia Potec le folosește. Sportiva sustine in actiune ca in interviu nu a indicat vreo marcă de produse cosmetice preferata.După evenimentul din Elveția, în revista Cosmopolitan a aparut un articol conform caruia se sustine ca sportiva ar prefera anumite marci: Wella, Vichy și Garnier – care de altfel au fost promovate in aceasta revista alături de imaginea ei. Pentru faptele expuse, Camelia Potec susține că i s-au încălcat „în mod flagrant și evident dreptul la viața privată, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare și denaturare, precum și dreptul la nume, prin explorare comercială neautorizată”.

Camelia consideră că i-a fost încălcat dreptul la imagine prin asocierea neautorizată cu produsele respective, pentru a fi comercializate. În dosar s-a facut referire și la practica franceză în domeniul încălcării drepturilor conexe dreptului la proprietatea intelectuală. Potrivit acestora”utilizarea imaginii unei persoane publice în scopuri comerciale este supusă autorizării exprese”.

Pe langă daunele materiale campioana olimpică solicită și daune morale.

În martie 2006, Tribunalul București a decis că Gigi Becali va trebui să-i plăteasca Oanei Pellea despagubiri în valoare de 350 de milioane de lei vechi (35.000 de RON) în dosarul în care actrița a cerut plata unor drepturi de autor pentru folosirea de către Becali, făra drept, a imaginii tatălui ei, Amza Pellea.

În legea 8/1996, se precizează și excepțiile de la necesitatea consimțământului. Astfel nu este necesar consimțământul dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o renumerație pentru a poza. Totuși legea stipulează că în această situație, autorizarea nu este necesară doar în lipsa unei clauze contrare, astfel dacă persoana în cauză solicită expres ca materialele sa nu fie date publicării, jurnalistul va trebui să o respecte.

De altfel legea precizează că autorizarea nu este necesară nici pentru difuzarea unei opere ce conține portretul: unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost realizat cu ocazia activitaților sale publice și în cazul unei persoane, a cărei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce reprezintă o adunare, un peisaj, manifestare publică etc.

Un alt caz în jurisprudența noastră privind dreptul la imagine a fost cel dintre Oana Pellea și Gigi Becali; actrița solicitând despăgubiri de la Becali pentru folosirea de către acesta, făra permisiune, a imaginii tatălui ei, Amza Pellea .

Oana Pellea a susținut că, în calitate de unică mostenitoare a tatălui său, este singura în masură să autorizeze reproducerea publică a creației artistice a lui Amza Pellea. Fiica lui Amza Pellea ceruse daune de doua miliarde de lei vechi (200.000 de RON).

De asemenea, întrunit în ședință publică în ziua de 25 februarie 2010, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat sesizarea nr. 1704/10.02.2010, precum și raportul întocmit de Serviciul Inspecție cu privire la emisiunea „Profesiunea: Jurnalist”, edițiile difuzate în zilele de 27-29 ianuarie 2010 și 1-5, 8 și 9 februarie 2010, de postul de televiziune ETALON TV din Râmnicu-Vâlcea. Dupa ce au analizat emisiunea, membrii Consiliului au apreciat că unele comentarii făcute în cadrul acesteia au cuprins fie în mod direct sau indirect, acuzații de natură morală sau penală la adresa unor persoane sau a fost ultilizat un limbaj jignitor la adresa lor. Față de acest aspect Consiliul a apreciat că dreptul la propria imagine al acestora a fost prejudiciat.

Față de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus sancționarea radiodifuzorului cu somație publică.” Nerespectarea principiului audiatur et altera pars, precum și utilizarea unui limbaj jignitor la adresa acestor persoane, au fost de natură a afecta dreptul la propria imagine al acestora.”

O altă reglementare aplicabilă dreptului la propria imagine, este legea privind publicitatea nr.148/2000 care interzice publicitatea care: „aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnității și vieții particulare a persoanelor”.

În același domeniu mai este incidentă Decizia CNA nr. 248/2004 privind protecția demnitații umane și a dreptului la propria imagine; astfel autoritățile europene de reglementare în domeniul audiovizual impun posturilor de radio și de televiziune să respecte drepturile persoanei cu privire la viața sa privată, propria imagine, onoarea și reputația sa – asa cum sunt stabilite prin lege și jurisprudență.

O problemă în ceea ce privește dreptul la imagine ar fi, că, legea 8/1996 nu definește destul de clar ceea ce se înțelege prin noțiunea de portret. Conform DEX- ului prin noțiunea de portret se înțelege: „reprezentare (prin desen, pictură, gravură) a unei persoane; chip. 2) descriere orală sau scrisă a unei persoane. 3) (în literatură) înfățișare și tipizare artistică a personajului unei opere”.

Cu toate că nu este cuprinsă în definiție, fotografia este în momentul de față cea mai utilizată formă a portretului astfel încât orice publicare neautorizată a unei fotografii încalcă prevederile legii.

În opinia mea dreptul la imagine, ca drept al personalității, este foarte important în societate întrucât, persoanele din domeniul public sau privat trebuie să-și cunoască drepturile atât de strâns legate de ființa umană și au mare nevoie ca aceste drepturi să fie ocrotite de și prin lege.

În concluzie, cred că, dacă aceste drepturi nu ar fi recunoscute, atunci s-ar ivi multiple situații de abuz realizat în mod conștient sau inconștient și s-ar ajunge la ignorarea unor valori esențiale pentru care au fost create aceste drepturi ale personalității.

Bibliografie

1. Beleiu , Gheorghe, Aurel Pop, Drept civil.Teoria generală a dreptului civil, Univeristatea din București, Facultatea de Drept, București, 1980.

2. Boroi, G., Drept civil.Partea generală.Persoanele, Ed.Hamangiu, București, 2008.

3. Chelaru, Eugen, Drept civil.Partea generală, ed. 2, Ed. C.H.Beck, București, 2007

4. Chelaru, Eugen , Drept civil.Persoanele, ed.2, Ed. C.H.Beck, București, 2008

5. Cercel, Sevastian , Drepturile personalității, Revista de științe juridice, nr.4/2009

6. Hamangiu, Constantin, Codul civil adnotat, vol II, Ed.All Beck, 1999.

7. Jugastru, Călina , Reflecții asupra noțiunii și evoluției drepturilor personalității ,

8. Muraru Ioan, Tănăsescu, Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol I, ed.a XI a, Ed.All Beck, București, 2003.

9. Pavel, Doru, Turianu, Corneliu, Calomnia prin presa, Ed.Șansa, 1996.

10. Ungureanu, Ovidiu, Jugastru Călina,Drept civil.Persoanele, ed 2, Ed.Hamangiu, 2007.

Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Revista “Gândul”  din 05.10.2005

Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe