Dreptul la Mostenire

Drept

Dreptul la Mostenire

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Dreptul la moștenire este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind consacrat de Constituția României în articolul 42, conform căruia „Drepul la moștenire este garantat.”

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi esențiale pentru viața, libertatea și personalitatea omului, precum și acele drepturi care reprezintă condițiile sale indispensabile de existență și afirmare pe plan economic, social, cultural și politic. Ele sunt stabilite și garantate de Constituția fiecărui stat sau de alte acte constituționale.

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, drepturile și libertățile fundamentale se împart în drepturi civile și politice și drepturi social-economice și culturale. În categoria drepturilor și libertățile social-economice și culturale se încadrează și dreptul la moștenire, subiectul dezbătut pe parcursul acestei lucrări.

În lucrarea mea intitulată „Dreptul la moștenire” am încercat să scot în evidență importanța acestui drept în viața oamenilor, având în vedere faptul că, pe parcursul existenței noastre, fiecare persoană va fi la un moment dat subiect într-un raport juridic de moștenire, fie că va culege o moștenire, fie că va întemeia un testament, orice persoană care îndeplinește condițiile legii se va „lovi” de acest drept. Astfel, pentru a putea dezvolta într-o manieră cât mai complexă acest subiect, am structurat lucrarea în trei capitole, cu subcapitolele aferente.

Primul capitol intitulat „Considerații generale privind drepturile omului”, prezintă apariția și evoluția drepturilor și libertăților fundamentale, din care a luat naștere și dreptul la moștenire ca parte a drepturilor social-economice și culturale. Sfera drepturilor fundamentale a fost variabilă în timp și spațiu potrivit împrejurărilor istorice. Unele drepturi s-au impus treptat puterii politice, de asemenea accesul unor categorii sociale la aceste drepturi s-a extins.

Capitolul doi, face referire în totalitate la dreptul la moștenire, cuprinde tot ceea ce înseamnă istoria acestui drept și reglementarea juridică în materia moștenirii. Astfel, în acest capitol sunt prezentate toate aspectele importante de reținut despre moștenire, și anume: felurile moștenirii (legală și testamentară), principiile devoluțiunii legale, clasele de moștenitori, condițiile necesare pentru a putea moșteni, etc.

În capitolul trei, partea practică a lucrării, am ales ca studiu de caz, dezbaterea unei succesiuni legale, urmând întocmai procedura succesorală notarială.

CAPITOLUL 1. Considerații generale privind drepturile omului

Scurt istoric

La originea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în declarații și Constituții au stat conceptele dreptului natural. Acestea au fost exprimate și reluate în diferite perioade istorice.

Teoria dreptului natural conturată încă din perioada greco-romană s-a afirmat în perioada mișcărilor revoluționare din secolul XVII și XVIII.

Juriștii romani au fost primii care au avut unele idei ce se pot înscrie în concepția dreptului natural. Printre acestea se numără idea de echitate, faptul că toți oamenii sunt egali și liberi.

John Lock a formulat expresia de drepturi ale omului în lucrarea sa ”Eseu asupra guvernării civile” în 1690; el afirmă că individual, prin natura sa, posedă drepturi inalienabile, independent de dreptul pozitiv.

Printre actele constituționale apărute în Anglia și care au relevanță pentru domeniul cercetat, amintim: Magna Cartum Libertatum din 1215, ediția Drepturilor din 1628, Abeas Corpus din 1689. Urmează Declarația de Independență Americană din 4 iulie 1776 și Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din Franța din 1789, acestea fiind cele mai importante. Toate aceste acte sunt reflexul drepturului natural și al filozofiei luminilor .

Această categorie juridică a drepturilor și libertăților fundamentale reprezintă fructul unei îndelungate evoluții istorice. Aceste drepturi fundamentale s-au concretizat în dreptul pozitiv și au căpătat treptat o serie de garanții.

Drepturile și libertățile fundamentale sunt înscrise în Constituțiile diferitelor state, conform semnificației care i se atribuie în diverse perioade istorice.

Caracterul fundamental al drepturilor omului reprezintă o particularitate însemnataă a acestora. Nu toate drepturile sunt fundamentale, ci numai acelea care sunt esențiale pentru viața, libertatea și personalitatea omului.

Prin drepturi fundamentale înțelegem acele drepturi esențiale pentru viața, libertatea și personalitatea omului, precum și acele drepturi care reprezintă condițiile sale indispensabile de existență și afirmare pe plan economic, social, cultural și politic. Ele sunt stabilite și garantate de Constituția fiecărui stat sau de alte acte constituționale.

Drepturile fundamentale beneficiază de atributul supremației Constituției, atât din punct de vedere al forței juridice, a organelor competete să le adopte, al procedurii de modificare, precum și al garantării lor.

Restrângerea exercițiului unor drepturi se află în general tot sub imperiul supremației Constituției. Restrângerea poate avea loc pe perioade limitate și doar în mod excepțional pentru motive de interes public.

Sfera drepturilor fundamentale a fost variabilă în timp și spațiu potrivit împrejurărilor istorice. Unele drepturi s-au impus treptat puterii politice, de asemenea accesul unor categorii sociale la aceste drepturi s-a extins.

Drepturile omului nu au fost nici inalienabile, nici inerente ființei umane; ele s-au dobândit cu timpul în urma unor adevărate lupte pentru cucerirea lor.

1.2 Conceptul de drepturi fundamentale în sistemul constituțional român

Drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului sunt nu numai o realitate, ci și finalitatea întregii activități umane, bineînțeles a aceleia progresiste și democratice.

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective aparținând cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin Constituție și garantate prin Constituție și legi.

În sistemul constituțional român, instituția juridică a drepturilor și a îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor a fost consfințită pentru prima dată într-o concepție modernă în Constituția din 1866.

Constituția din 1923 a preluat drepturile proclamate în Așezământul fundamental din 1866. Pe lângă acestea, a consfințit votul universal și contenciosul administrativ. Altor drepturi cetățenești proclamate în Constituția din 1866, legiuitorul constituant din 1923 le-a dat o redactare mai clară. Exercitarea drepturilor cetățenești sub imperiul Constituției din 1938 și al legislației adoptate în timpul guvernării mareșalului Ion Antonescu a purtat amprenta celor două regimuri politice autoritare.

Chiar în condițiile suspendării Constituției din 1938 prin actele din septembrie 1940, drepturile cetățenești au fost, în general, respectate. Cu excepția perioadei septembrie 1940 ianuarie 1941, nu se poate vorbi de violări masive și grave ale drepturilor și libertăților cetățenești.

Caracterul drepturilor și libertăților cetățenești proclamate în Constituția din 1948, 1952, 1965, a reflectat natura regimului politic socialist în diferitele sale perioade.

În perioada 1948-1964, caracterul represiv al guvernării nu poate fi contestat. Constituția din 1965 a consacrat o anumită tendință de liberalizare a instituției juridice, a drepturilor cetățenești atât , cât putea permite natura sistemului politic socialist.

Guvernul socialist a pus accentul, îndeosebi, pe drepturile social-economice (mai puțin dreptul la grevă, dreptul la un nivel de trai decent). Este însă adevărat că datorită garantării lor insuficiente, populația nu a beneficiat în mod satisfăcător de cadrul constituțional al proclamării acestora.

În ceea ce privește drepturile și libertățile civile și politice consacrate în Constituția din 19654, acestea au căpătat în practica socială un preponderent caracter formal.

1.3 Declarația Universală a Drepturilor Omului. Drepturi și libertăți fundamentale

Drepturile omului sunt "de obicei înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființa umană.". Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare (aceleași pentru toți).

Drepturile omului reprezintă acele garanții ce aparțin oricărei ființe umane datorită simplului fapt de a fi om. Există diferite definiții ale drepturilor omului. Cel mai des, drepturile omului sunt definite ca fiind „principii unanim recunoscute de echitate și justiție”, sau „garanții pe care nimeni nu le poate nega, limita sau refuza, fără un proces echitabil în fața unui judecător sau a unei autorități cu putere de a judeca”, sau „prerogative garantate la nivel internațional vizavi de stat, care servesc pentru a proteja caracteristicile fundamentale ale ființei umane și demnitatea acesteia în timp de pace și război”.

România este din 1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale” și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”. Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră nucleul general de drepturi civile și politice. Constituția României are o sferă mai largă de protecție și include și drepturi sociale, economice și culturale. O sferă și mai largă de protecție o conferă Carta drepturilor fundamentale recent semnată în cadrul Uniunii Europene.

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat Declarația Universală a Drepturilor Omului "ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să sestrăduiască, având această declarație permanent în minte, ca, prin învățătură și educație, sădezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă". Prin acest document se puneau bazele principiale a ceea ce mai târziu avea să se numească Dreptul internațional al drepturilor omului. Declarația Universală a Drepturilor Omului cuprinde două categorii de drepturi:drepturi civile și politice, pe de o parte, și drepturi economice, sociale și culturale, pe de altă parte.

Drepturile civile și politice sunt:

drepturi la viață, la libertate și la securitatea persoanei;

interzicerea sclaviei și a comerțului cu sclavi;

interzicerea torturii, a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante;

dreptul la o egală protecție în fața legii;

dreptul de a nu fi subiect al arestării, detenției sau exilului arbitrar;

dreptul la un proces echitabil și public, în materie civilă sau penală, cu aplicarea prezumției de nevinovăție și interzicerea aplicării legilor și sancțiunilor "ex post facto";

dreptul la secretul vieții personale și interzicerea imixtiunilor în familie,corespondență, domiciliu, precum și dreptul la onoare și reputație;

dreptul la libera circulație și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat;

dreptul de a părăsi și de a reveni în țara sa;

dreptul de a avea o cetățenie și de a o schimba;

dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie pe baza egalității și aconsimțământului liber și deplin;

dreptul la proprietate;

dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie;

dreptul la libertatea opiniilor și exprimării;

dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică;

dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării, precum și accesul egal la funcțiile publice din țara sa, baza puterii de stat fiind constituită pe voința poporului.

Drepturile și libertățile social-economice și culturale reprezintă acele drepturi și libertăți care prin conținutul lor asigură condițiile sociale și materiale de viață, educația și posibilitatea protecției acestora. În această categorie includem:

dreptul la învățătură;

accesul la cultură

dreptul la ocrotirea sănătății;

dreptul la un mediu înconjurător sănătos;

dreptul la muncă și la protecția socială a muncii;

dreptul la grevă;

dreptul de proprietate;

libertatea economică;

dreptul la moștenire;

dreptul la căsătorie;

dreptul copiilor și tinerilor la protecție și asistență;

dreptul persoanelor cu handicap la protecție specială.

Prevederea dreptului la moștenire ca drept fundamental are ca efect subordonarea față de acesta a întregului drept legislativ în materia succesiunilor; orice normă legală contrară trebuie lipsită de eficiență juridică și nici o convenție internațională contrară nu poate fi ratificată.

În prezent, materia moștenirii este reglementataă de un singur act normativ, respectiv de Noul Cod civil în Cartea a IV-a intitulată „Despre moșteniri și liberalități”.

CAPITOLUL 2. Dreptul la moștenire

2.1 Istoric

Dreptul la moştenire îşi are originea încă din comuna primitivă, atunci când caracterul cu totul rudimentar al uneltelor i-a constrâns pe oameni să se unească pentru a înfrunta forţele naturii şi animalele sălbatice, şi pentru a- şi procura cele necesare pentru a putea supravieţui. În această perioadă, proprietatea privată nu exista încă, era numai o stăpânire personală, de fapt, asupra uneltelor de vânat şi de pescuit, precum şi asupra uneltelor agricole (care aparţineau bărbatului) şi asupra uneltelor de uz casnic (care aparţineau femeii). La moartea bărbatului sau a femeii, uneltele se cuveneau ginţii, dar datorită valorii lor foarte mici, se împărţeau între rudele cele mai apropiate în linie maternă a celui decedat (în cazul ginţii matriarhale) sau între rudele după tată ale celui decedat (în cazul ginţii patriarhale). Moştenirea a început să se dezvolte o dată cu ivirea familiei monogame; casa, gospodăria casnică, animalele domestice, trecând în proprietatea familiei mari patriarhale, şi, apoi, în proprietatea familiei mici, monogame. Drepturile familiei asupra casei, gospodăriei casnice, sclavilor, animalelor domestice erau exercitate de şeful familiei – bărbatul. O dată cu moartea acestuia era înlocuit cu un alt şef care exercita toate drepturile ce aparţineau familiei. Astfel, moştenirea avea ca obiect transmiterea exerciţiului drepturilor asupra bunurilor ce aparţineau familiei, de la un şef de familie la altul, şi nu transmisiunea unei universalităţi de drepturi şi obligaţii, de la un titular de patrimoniu la altul.

O dată cu trecerea timpului, începe să dispară progresiv proprietatea grupului familial, fiind înlocuită, în cadrul unei economii bazate pe schimbul de mărfuri cu proprietatea individuală. Astfel, şeful familiei, care la început era un reprezentant al grupului, devine stăpânul unic, deplin şi necontrolat al averii familiei, al muncii şi al persoanei, atât a soţiei sau soţiilor sale, cât şi a copiilor săi.

Aşadar, într-o societate bazată pe proprietatea privată, dreptul de proprietate nu se putea stinge la moartea proprietarului deoarece, pentru a satisface nevoile economice ale populaţiei dreptul de proprietate individuală asupra mijloacelor de producţie nu putea rămâne îngrădit de timpul scurt al trecătoarei vieţi omeneşti, ci, dimpotrivă trebuia prelungit dincolo de moartea proprietarului, să devină perpetuu, trecând asupra moştenitorilor.

Pe măsură ce se destrăma proprietatea familială de grup i se recunoaşte, treptat, proprietarului, şi dreptul de a dispune de drepturile sale pentru timpul cât nu va mai fi.

Moştenirea în dreptul cutumiar român: Atunci când oamenii erau împărţiţi în obşti săteşti, acestea exercitau un drept de stăpânire superioară (dominium eminens) asupra întregului teritoriu pe care se întindea până la hotarul obştii. Acest teritoriu se afla în stăpânirea devălmaşă a tuturor membrilor obştii, excepţie de la această regulă făcând-o următoarele bunuri: casele, terenurile proprietate individuală, delniţele (în Ţara Românească), jirebii (în Moldova). Toate aceste bunuri, ce se aflau în stăpânirea unei familii sub conducerea tatălui, rămâneau la moartea acestuia în stpânirea copiilor. Este vorba de o stăpânire indiviză, fără a se pune problema deschiderii succesiunii tatălui decedat în sensul propriu al termenului. Astfel, copiii, pe măsură ce deveneau maturi, defrişau noi terenuri din cadrul obştii, folosind astfel toate suprafeţele rămase în devălmăşie.

Dreptul succesoral începe să apară din momentul în care familia şi-a restrâns sensul, referindu-se numai la părinţi şi la copiii neajunşi la maturitate, atunci când a început să scadă treptat suprafaţa patrimoniului devălmaş până la dispariţie. Aşadar, noile gospodării nu puteau fi întemeiate decât prin înzestrări făcute copiilor de către tatăl de familie, din fondul comun al colectivului familial.

Astfel, obiceiul era ca părţile atribuite copiilor să fie de aceeaşi mărime pentru a nu apărea neînţelegeri, iar copiii se ajutau între ei la construirea caselor în care se instalau. De asemenea, ultimul copil rămânea în casa bătrânească pentru a-i îngriji pe bătrâni şi a-i înmormânta. Din această cauză şi pentru că el contribuia şi la construirea caselor celorlalţi fraţi, de regulă, copilul cel mai mic era cel căruia i se recunoştea privilegiul ultimogeniturii masculine.

Pentru ca moştenitorul să poată moşteni, trebuia să fie demn, în caz contrar de cujus putea să-i dezmoştenească şi pe cei mai apropiaţi coerezi. Moştenirea se deschidea după ce persoanele îndrituite de a accepta îşi dovedeau calitatea de moştenitor. Această dovadă se făcea cu ajutorul martorilor întrucât lipsea un sistem organizat al actelor civile. Cei chemaţi la moştenire beneficiau de un drept de opţiune, putând fie să accepte moştenirea, fie s-o repudieze în cazul în care era insolvabilă. În situaţia în care erau mai mulţi moştenitori puteau să rămână în stare de indiviziune, iar dacă doreau să iasă din indiviziune puteau să-şi împartă bunurile pe cale amiabilă (printr-o învoială), iar dacă nu se înţelegeau, se puteau adresa instanţelor judiciare pentru a le fi rezolvate neînţelegerile.

Moştenirea în vechiul drept românesc: Transmisiunea bunurilor succesorale se făcea fie pe cale legală, fie pe cale testamentară.

În cadrul moştenirii legale, copiii legitimi şi adoptivi (atât băieţii cât şi fetele) aveau o vocaţie succesorală egală asupra bunurilor de baştină (ocine, dedine) sau care au fost cumpărate de părinţii lor decedaţi. Copiii naturali veneau numai la moştenirea mamei lor. Copilul vitreg avea aceleaşi drepturi de moştenire ca şi cel legiuit, dar numai la succesiunea părintelui bun, nu şi la moştenirea soţului acestuia.

De la împărţirea egală a moştenirii pământului între fete şi băieţi se constată în Ţara Românească o influenţă a privilegiului masculinităţii, păstrat şi în statutele Ţării Făgăraşului. Cu toate acestea, ţăranii au evitat îndepărtarea fetelor de la moştenirea pământului prin procedura înfrăţirii care, în mod simbolic, considera fetele ca fiind băieţi.

Legea ţării recunoştea şi soţului supravieţuitor un drept de moştenire în concurs cu copiii.

Astfel, în cadrul moştenirii legale existau următoarele clase de moştenitori:

1. moştenitorii legitimi, respectiv descendenţi, ascendenţi şi colaterali;

2. copilul din afara căsătoriei, în raport cu succesiunea mamei şi a rudelor ei;

3. înfiatul faţă de averea părintelui sufletesc;

4. soţul supravieţuitor şi văduva săracă;

5. autoritatea de stat (domnul, fiscul, etc.).

O excepţie de la regula potrivit căreia moştenirea se deschidea prin moartea unei persoane o constituia cel ce se dedica vieţii monahale care mai putea dispune de avere numai până în momentul intrării lui în ordinul monahal.

2.2 Considerații generale cu privire la moștenire

Conform prevederilor articolului 953 Cod Civil, moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.

Moștenirea este definită în primul rând ca o transmisiune a unui patrimoniu aparținând unei persoane fizice, transmisiune ce are loc la decesul titularului său și care presupune un transfer unitar, atât al activului, cât și pasivului. Transmisiunea succesorală operează de drept, ope legis, fără ca beneficiarul transmisiunii să cunoască acest lucru și fără a fi necesară o manifestare de voință din partea lui.

Obiectivul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei decedate, reprezentat de totalitatea drepturilor și obligațiilor evaluabile în bani pe care le are o persoană fizică. Cei care primesc patrimonial succesoral, respective moștenitorii defunctului, pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice. În categoria moștenitorilor unui defunct se include atât statul, ca entitate națională, cât și unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia (comuna, orașul sau municipiul).

În ciuda faptului că niciun text de lege nu face referire la caracterele juridice ale moștenirii, în teorie regăsim enumerate patru caractere fundamentale ale acesteia, și anume: transmisiune mortis causa, transmisiune universală, transmisiune unitară și transmisiune indivizibilă.

Este o transmitere pentru cauză de moarte (mortis causa) pentru că se produce numai ca efect al morții, fizic constatate sau judecătorește declarate a unei persoane fizice. Ea este prin urmare o transmitere mortis causa și nu inter vivos (între vii). Regulile moștenirii nu se aplică în cazul încetării existenței unei persoane juridice.

Transmisiunea universală operează în patrimoniul moștenitorilor legali, al legatarilor universali și al legatarilor cu titlu universal, păstrându-și caracterul universal, chiar dacă dobânditorii nu au vocație la întreg patrimoniul, ci numai la o fracțiune din acesta sau nu dobândesc întreg patrimoniul defunctului, ci doar o cotă parte din el. Caracterul universal sau cu titlu universal al transmiterii moştenirii explică transmiterea atât a activului patrimoniului defunctului (drepturi şi bunuri), cât şi a pasivului patrimonial (a obligaţiilor defunctului).

Este o transmisiune unitară deoarece moștenirea se transmite la moștenitori după aceleași norme juridice, indiferent de natura (mobile sau imobile), proveniența (de pe linie maternă sau paternă) sau originea bunurilor (moștenite sau achiziționate). Prin excepție de la acest caracter, în lipsa descendenților, mobilierul și obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinței comune a soților, revin exclusv soțului supraviețuitor cu excluderea celorlalți moștenitori.

Este o transmisiune indivizibilă, deoarece acceptarea sau renunțarea vizează totalitatea moștenirii și nu doar o parte a acesteia, acest lucru însemnând de fapt, acceptarea sau renunțarea la calitatea sau titlul de moștenitor. Prin excepție de la acest caracter, persoana care dobândește atât calitatea de moștenitor legal, cât și cea de moștenitor legatar, poate opta pentru oricare dintre cele două tipuri dorește.

2.3 Felurile moștenirii

Conform articolului 955 Cod civil „Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care acela care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.” Așadar, moștenirea este de două feluri: legală și testamentară. Articolul 650 din Codul civil 1864 prevedea, de asemenea faptul că ”succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament ”.

2.3.1 Moștenirea legală

Moștenirea este legală atunci când transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii, la persoanele, în ordinea și cotele determinate de lege. Aceasta poate exista în următoarele situații: defunctul nu a lăsat testament; defunctul a lăsat testament, dar acesta este lovit de nulitate sau caducitate, devenind astfel ineficient; defunctul a lăsat testament, dar legatarul fie a renunțat la moștenire, fie este nedemn sau ingrat; defunctul a dispus prin testament numai de o parte a bunurilor sale; prin testament a fost încălcată rezerva succesorală, aplicându-se, astfel, regulile devoluțiunii legale.

Moştenirea este legală când transmiterea patrimoniului pentru cauză de moarte are loc în temeiul legii. Legea reglementează în cazul moştenirii legale, persoanele care vor fi chemate la moştenire, ordinea în care vor veni precum şi cotele ce li se cuvin.

Moştenirea legală reprezintă situaţia obişnuită, comună, şi se aplică ori de câte ori defunctul nu a dispus de bunurile sale pentru cauză de moarte prin testament. De aceea moştenirea legală este cunoscută şi sub denumirea de moştenire ab intestat (adică fără testament).

Temeiul moştenirii legale a fost la origine rudenia firească (rudenia de sânge), iar ideile care determină acest criteriu de transmitere legală a patrimoniului succesoral sunt afecţiunea presupusă a defunctului faţă de rudele lui de sânge şi consolidarea familiei prin conservarea bunurilor moştenite. În prezent, rudenia civilă, rezultată din adopţie, care este asimilată cu rudenia firească pe planul efectelor judiciare, constituie şi ea, alături de rudenia firească, pentru motivele arătate mai sus, temei al moştenirii legale.

2.3.1.1 Clasele de moștenitori

Codul civil prin articolul 964 enumeră patru clase de moștenitori, care vin la moștenire în ordinea claselor:

clasa întâi: descendenții (copiii, nepoții, strănepoții etc);

clasa a doua: ascendenții privilegiați (părinții defunctului) și colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, prin reprezentare, până la gradul al patrulea inclusiv);

clasa a treia: ascendenții ordinari (bunicii, străbunicii etc);

clasa a patra: colateralii ordinari (unchi și mătuși, verii primari, frați și surori de bunici).

Formarea, alcătuirea claselor de moștenitori exprimă voința legiuitorului de a crea o ordine de preferință între rudele defunctului.

Soțul supraiețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, potrivit art. 971, alin. (1) Cod civil.

Dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor este un drept complex, în conținutul căruia intră patru drepturi:

dreptul de a culege o cotă parte din patrimoniul succesoral (acesta va veni în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moștenitori legali, sau va primi întreaga avere a defunctului în lipsa altor moștenitori legali sau testamentari);

dreptul de abitație asupra casei de locuit;

dreptul de moștenire special asupra mobilierului și bunurilor de uz casnic din folosința comună a soților;

dreptul de a beneficia de clauza de preciput prevazută în convenția matrimonială.

2.3.1.2 Stabilirea gradului de rudenie

Potrivit articolului 406 Cod civil, gradul de rudenie se stabilește astfel:

în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;

în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.

2.3.1.3 Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii

Articolul 964 Cod civil prezintă trei principii fundamentale ale devoluțiunii legale a moștenirii:

Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali

Rudele defunctului vin la moștenire în următoarea ordine:

a) clasa întâi: descendenții;

b) clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați;

c) clasa a treia: ascendenții ordinari;

d) clasa a patra: colateralii ordinari.

În alineatul (2) este prevăzut faptul că: „dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni.”

Principiul proximității gradului de rudenie

Alineatul (3) al articolului 964 Cod civil prevede: „înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor pentru care legea dispune altfel.”

3. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi grad, chemate la moştenire

Acest principiu este reglementat de alineatul (4) al articolului 964 Cod civil, conform căruia „între rudele din aceeași clasă și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel.”

2.3.1.4 Reprezentarea succesorală

Conform articolului 965 Cod civil, reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii, în virtutea căruia, „un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.”

Reprezentarea succesorală este reglementată prin norme imperative de la care nu se poate deroga și funcționează numai pe linie dreaptă, în sensul că descendenții iau locul ascendentului.

Reprezentarea succesorală operează numai în cazurile prevăzute de lege. Astfel, potrivit articolului 966 Cod civil, pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau ai surorilor defunctului. În privința altor rude, reprezentarea nu este admisă de lege.

Articolul 967 Cod civil ne arată care sunt condițiile necesare reprezentării:

poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii;

pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta;

reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el.

Efectul general al reprezentării succesorale, conform articolului 968 Cod civil: În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină.

Prin tulpină se înțelege:

înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire;

înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire.

Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu-se între ei în mod egal.

Efectul particular al reprezentării succesorale, conform articolului 969 Cod civil: Copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

2.3.2 Moștenirea testamentară

Codul civil prin articolul 1034 definește testamentul ca fiind „actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.”

Din această definiție rezultă următoarele caractere ale testamentului:

este un act juridic; o manifestare de voință, făcută în scopul de a produce efecte juridice;

este un act unilateral, valabil prin exprimarea unei singure voințe, a testatorului, indiferent de orice manifestare a voinței beneficiarului;

este un act juridic personal, deoarece nu poate fi încheiat prin reprezentare;

este un act juridic solemn, putând fi încheiat doar în formele prevăzute de lege;

este un act juridic pentru cauză de moarte, deoarece, deși este valabil dacă s-a perfectat în condițiile legii, produce efecte juridice;

este un act juridic revocabil, testatorul putând să revoce testamentul în mod discreționar, oricând, fără obligație de motivare.

este un act juridic complex, putând conține diferite manifestări de voințe.

Moștenitorii testamentari sunt desemnați legal sub titulatura de „legatari” și pot avea vocație la întreg patrimoniul defunctului (legatari universali), la o fracțiune din acesta (legatari cu titlu universal) sau la bunuri individual determinate (legatari cu titlu particular).

Codul civil ne oferă o varietate de informații cu privire la testament, astfel:

testamentul conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului (art. 1035);

sub sancțiunea nulității absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț (art. 1036);

orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege (art. 1037);

testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat (art. 1038);

Formele testamentului

Testamentul poate fi ordinar sau privilegiat.

Testamentul ordinar poate fi la rândul lui:

olograf – sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului; înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

autentic – testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii; cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de doi martori.

Testamentul privilegiat. Conform articolului 1047 Cod civil, se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situații speciale:

în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepționale;

în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus acelorași condiții;

în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa unui notar public;

în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituție sanitară în care notarul public nu are acces.

În toate cazurile prevăzute mai sus este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezența a doi martori. Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator și de cei doi martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.

Revocarea testamentului

Așa cum am arătat, testamentul este un act juridic unilateral esențialmente revocabil, care poate fi revocat expres sau în mod tacit. În ceea ce privește revocarea expresă, un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior. Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat. În cazul revocării tacite, testatorul poate revoca testamentul olograf și prin distrugerea, ruperea sau ștergerea sa. Ștergerea unei dispoziții a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții. Modificările realizate prin ștergere se semnează de către testator.

2.3.2.3 Retractarea revocării testamentului

Articolul 1053 Cod civil stabilește că dispoziția revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament. Retractarea unei dispoziții revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepția cazului în care testatorul și-a manifestat voința în sens contrar sau dacă această intenție a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Retractarea unei dispoziții revocatorii făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în Registrul național notarial al testamentelor.

Condițiile generale ale dreptului la moștenire

Pentru a putea moșteni, persoanele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă capacitate succesorală;

să aibă vocație sau chemare succesorală.

să nu fie nedemnă;

2.4.1 Capacitatea succesorală

Potrivit articolului 957 Cod civil ”O persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii”. Astfel, rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moștenirii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moșteni, de a culege o succesiune.

Capacitatea succesorală vizează nu numai și nu atât existenșa persoanei, ci mai ales corelația ei cu momentul morții celui care lasă moștenirea.

Astfel, persoanele care nu pot moșteni sunt:

cei care nu mai există la data deschiderii succesiunii;

cei care nu există încă la această dată.

codecedații și comorienții.

Vor putea moșteni cei care au capacitate succesorală și anume:

persoanele fizice în viață la data morții lui de cuius;

persoana fizică dispărută, dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă;

copilul conceput, dar nenăscut la data deschiderii moștenirii (cu condiția să se nască viu);

persoanele juridice în ființă la data deschiderii moștenirii.

Dovada existenței persoanei în momentul deschiderii mosștenirii cade în sarcina celui care pretinde drepturi asupra moștenirii. Poate fi vorba chiar de către moștenitorul în cauză sau de succesorii acestuia în situația în care a fost în viață în momentul deschiderii succesiunii, dar ulterior a decedat.

Vocația succesorală

O altă condiție ce trebuie întrunită de o persoană pentru a putea moșteni, este aceea a vocației (chemării) succesorale. Chemarea la moștenire este conferită fie de lege, fie prin testament. Legea conferă chemare la moștenire rudelor defunctului, soțului supraviețuitor al acestuia și statului, iar, prin testament lăsat de defunct, vocația succesorală poate aparține oricărei persoane cu capacitate succesorală.

Noțiunea de vocație succesorală are un dublu înțeles. În sens general, ea desemnează vocația potențială (eventuală) a unor persoane de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană; de exemplu, analiza privind vocația succesorală legală a rudelor în linie directă fără limită în grad sau limitarea vocației succesorale legale a rudelor pe linie colaterală la gradul al IV-lea inclusiv ori principiul reciprocității vocației succesorale legale. În sens concret, special, ea desemnează posibilitatea efectivă a unei persoane de a culege o moștenire.

Pierderea dreptului la moștenire

Așa cum dobândirea dreptului la moștenire se realizează prin mai multe mijloace și în cazul pierderii acestui drept întâlnim mai multe forme. Așadar, pe parcursul acestui subcapitol voi prezenta următoarele modalități de pierdere a dreptului la moștenire:

renunțarea la moștenire:

nedemnitatea succesorală;

exheredarea sau dezmoștenirea.

2.5.1 Renunțarea la moștenire

Renunțarea la succesiune este un act juridic unilateral, expres și solemn prin care moștenitorul declară că renunță la titlul de moștenitor. Moștenitorul trebuie să dea această declarație în fața notarului în cadrul termenului de prescripție de un an al dreptului de opțiune succesorală prevăzut de articolul 1103 Cod civil. Declarația de renunțare la moștenire desființează cu efect retroactiv vocația succesorală a declarantului, devenind străin de moștenirea care face obiectul declarației. Dreptul de a renunța aparține tuturor moștenitorilor.

Condițiile de fond ale renunțării la moștenire

a) Renunțarea poate fi numai expresă, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt.

Renunțarea expresă la moștenire este manifestarea de voință a unui succesibil din care rezultă că acesta nu își însușește titlul de moștenitor la care îi dă dreptul legea sau testamentul. Acest drept aparține tuturor moștenitorilor, indiferent că sunt rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari.

Neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în cadrul termenului de prescripție nu reprezintă o renunțare tacită la moștenire, chiar dacă produce efecte asemănătoare. Diferența este că prescripția stinge titlul de moștenitor, în timp ce despre renunțător se va considera că nici nu a fost vreodată moștenitor.

Convenția între moștenitori de renunțare la moștenire care intervine înainte de deschiderea succesiunii este sancționată cu nulitatea absolută. Această convenție ar putea fi valabilă dacă este realizată după deschiderea succesiunii și dacă nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Dacă, în pofida convenției, moștenitorul acceptă succesiunea, acceptarea va fi valabilă, dar se va angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligației neexecutate. La fel se va întâmpla și în situația în care succesibilul renunță la moștenire, dar comoștenitorii își încalcă obligațiile asumate prin convenție. În acest ultim caz, renunțătorul poate cere executarea sau despăgubiri, dar renunțarea o va retracta numai în condițiile legii.

b) Renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu și-a exercitat anterior dreptul de opțiune fie prin acceptare tacită, forțată sau sub beneficiu de inventar. Aceasta, deoarece acceptarea succesiunii este irevocabilă.

c) Renunțarea la moștenire este un act juridic indivizibil, succesibilul neputând renunța în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul.

Renunțarea trebuie să fie pur abdicativă (impersonală și cu titlu gratuit); renunțarea in favorem reprezintă în realitate acte de acceptare a moștenirii însoțite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale, cu toate consecințele acceptării și transmiterii drepturilor succesorale.

Condițiile de formă ale renunțării la moștenire

Renunțarea trebuie să îndeplinească o conditie de validitate și una de opozabilitate.

a) Renunțarea la moștenire este un act juridic solemn. Declarația de renunțare trebuie să fie dată în fața notarului public si se poate face la orice birou notarial. Un exemplar autentificat al declarației se trimite de îndată la notarul public la care se află registrul special de renunțări la succesiune, pentru înscriere. Renunțarea verbală la moștenire sau renunțarea făcută printr-un înscris sub semnătură privată nu sunt valabile.

Declarația de renunțare care nu respecta aceasta condiție este lovită de nulitate absolută, caz în care succesibilul își va redobândi dreptul de opțiune succesorală. Nulitatea renunțării nu are semnificația acceptării moștenirii.

b) Declarația de renunțare trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunțări la moștenire ținut de biroul notarial desemnat pentru circumscripția teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii moștenirii. Înscrierea se face pentru opozabilitate.

Succesibilul renunțător nu poate invoca lipsa înscrierii drept cauză de nulitate a renunțării. În schimb, față de terțul de bună-credință (de exemplu, cel care a cumpărat un bun succesoral de la succesibilul renunțător) renunțarea neînscrisă este inopozabilă, dimpotrivă, încheierea actului de dispoziție de către moștenitor poate fi invocată ca act de acceptare tacită a moștenirii.

Potrivit articolului 1124 Cod civil, privind termenul de prescripție, „dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.”

Nedemnitatea succesorală

Nedemnitatea succesorală este acea sancțiune civilă care determină decăderea succesibilului din dreptul de a-l moșteni pe defunct, întrucât a săvârșit o faptă de care legea leagă obligativitatea sau posibilitatea înlăturării respectivului succesibil de la moștenire, atât de la cea legală cât și de la cea testamentară.

Nedemnitatea are două forme: nedemnitatea de drept (art. 958 Cod civil) și nedemnitatea judiciară (art. 959 Cod civil).

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moșteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;

b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

Cele două cazuri de nedemnitate de drept nu pot fi extinse prin analogie la fapte similare, respectiv presupun vinovăția sub forma intenției. De asemenea, dacă fapta a fost comisă de un alienat mintal, nu operează nedemnitatea. Este o sancțiune personală, care nu se transmite la moștenitorii persoanei nedemne dacă vin la moștenire în nume propriu.

Articolul 958 Cod civil precizează de asemenea faptul că, „nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.”

Nedemnitatea judiciară

Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

b) persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c) persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.

Atunci când condamnarea penală în primul caz de nedmnitate judiciară este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii. În celelalte două cazuri ale nedemnității judiciare, termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii. (art. 959 Cod civil)

Efectele nedemnității succesorale

Fiind o pedeapsă civilă care operează în virtutea legii, nedemnitatea face ca moștenitorul vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei față de care s-a făcut culpabil de faptele expres și limitativ prevăzute de lege. Înlăturarea nedemnului de la moștenire este completă, el neputând culege nici măcar rezerva conferită de lege moștenitorilor rezervatari.

În ceea ce privește înlăturarea efectelor nedemnității, această acțiune constituie un act strict personal și produce efecte foarte însemnate (se creează condițiile ca cel care putea fi declarat nedemn să vină la moștenire), legiuitorul a dorit ca cel care lasă moștenirea să-l ierte pe nedemn în deplină cunoștință de cauză. Pentru aceasta s-a prevăzut că iertarea nu se poate realiza decât printr-o declarație expresă.

2.5.3 Exheredarea (dezmoștenirea)

Exheredarea sau dezmoștenirea este dispoziția de ultimă voință a testatorului prin care acesta înlătură de la moștenire unul sau mai mulți moștenitori legali, rude sau soț supraviețuitor. Înlăturarea de la moștenire este posibilitatea oferită de a se deroga de la regulile devoluțiunii legale a moștenirii prin înlăturarea de la succesiune a persoanei neagreate, indiferent de motive. Această dispoziție a celui care lasă moștenirea poate fi cuprinsă într-o dispoziție testamentară nicidecum nu se poate face printr-o acțiune în justiție motivată de faptul că cel dezmoștenit nu contribuie la întreținerea părintelui.

În funcție de anumite criterii dezmoștenirea poate fi de mai multe feluri. Astfel, potrivit voinței testatorului, dezmoștenirea poate fi directă sau indirectă. Dezmoștenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau a multor moștenitori și indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari. În practica judiciară și în doctrină se admite că dezmoștenirea indirectă rămâne să producă efecte chiar dacă legatul prin intermediul căruia s-a realizat este ineficace pentru motive de nulitate sau caducitate. În caz de ineficacitate a legatului pe motiv de revocare judecătorească, dezmoștenirea indirectă rămâne, să producă efecte, aceasta fiind ultima voință a testatorului.

După criteriul întinderii sale, dezmoștenirea poate fi totală sau parțială, dar, în cazul moștenitorilor rezervatari, dezmoștenirea poate fi doar pațială, limitată de cotitatea disponibilă.

Articolul 1075 Cod civil precizează faptul că „dacă, în urma dezmoștenirii, o persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți.”

În limitele dispozițiilor legale imperative (ale rezervei), exheredarea este un drept discreționar al testatorului, care nu poate fi cenzurat prin intermediul justiției ca și abuz de drept. Dacă legatul este ineficace (nul, revocat, caduc) exheredarea își pierde efectul propus, dezbaterea moștenirii urmându-și cursul obișnuit. Efectele pierdute pot să fie mai largi sau mai restrânse, după cum constituie cauze de ineficacitate luate fiecare în mod concret.

Rezerva succesorală

Articolul 1086 Cod civil definește rezerva succesorală ca fiind partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.

Potrivit articolului 1087 Cod civil, sunt moștenitori rezervatari:

soțul supraviețuitor;

descendenții;

ascendenții privilegiați ai defunctului.

Din punctul de vedere al testatorului, rezerva succesorală este o limită legală a dreptului de a dispune cu titlu gratuit, prin liberalități (nu limitează dreptul de dispune cu titlu oneros, respectiv nici dreptul de a face acte dezinteresate).

Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități, respectiv donații și legate. (art. 1089 Cod civil)

Cotitatea disponibilă

După deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere. (art.1092 Cod civil)

Reducțiunea liberalităților excesive este o sancțiune de drept civil, care intervine în cazul în care liberalitățile făcute de defunct aduc atingere rezervei recunoscute de lege în favoarea moștenitorilor rezervatari și are ca efect reîntregirea acestei rezerve. Astfel, reducțiunea intervine în situația în care valoarea legatelor depășește valoarea cotității disponibile.

2.7 Certificatul de moștenitor

Potrivit articolului 83 din Legea 36/1995, pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de moștenitor, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la compunerea masei succesorale, numărul și calitatea moștenitorilor, precum și în cazul moștenitorilor universali sau cu titlu universal, la cotele ce revin fiecăruia din moștenire ori, în cazul legatarilor particulari, la bunurile ce le revin din moștenire.

Un exemplar al certificatului de moștenitor se eliberează fiecărui succesor, după achitarea taxelor succesorale și a onorariilor.

În cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată și moștenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor (art. 84 din Legea 36/1995).

După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decât în situațiile prevăzute de lege. Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar (art. 86 din Legea 36/1995).

În practica judiciară s-a pus problema soluției de urmat în cazul în care anumite bunuri succesorale au fost omise din certificatul de moștenitor, neintrând sub incidența acordului de voințe survenit între comoștenitori și aceștia nu cer emiterea unui certificat de moștenitor suplimentar în condițiile articolului 86 din Legea 36/1995, solicitând direct instanței partajarea tuturor bunurilor succesorale inclusiv a celor neincluse în certificatul de moștenitor. Soluția dată a fost în sensul admiterii acțiunii, considerându-se ca nefiind necesară anularea în prealabil a certificatului de moștenitor. Prin aceeași metodă, în aceleași condiții, s-a admis luarea în considerare la partaj și a pasivului moștenirii neinclus în certificatul de moștenitor.

Model de certificat de moștenitor

(Sursa: Uniunea Națională a Notarilor Publici din România)

R O M Â N I A

BIROUL NOTARIAL ………

Sediu: …………

Dosar succesoral nr…………………..

CERTIFICAT DE ……………………. NR…..

Data (ziua, luna, anul) ……

……….., notar public, cercetând piesele dosarului de mai sus, precum și încheierea finală respectivă, în baza art.76 și 83 din Legea nr.36/1995 cu modificările și completările ulterioare, certific următoarele:

De pe urma defunctului ……………, decedat la data de ………….., cu ultimul domiciliu în ……………, județul …….., au rămas următoarele bunuri și următorii moștenitori legali si/sau legatari:………………

Defunctul a fost căsătorit sub regimul matrimonial al ………………………, regim care a fost lichidat prin actul autentic nr. ………din data de ……..

Defunctul nu a fost căsătorit.

I. Masa succesorală:

a) bunuri mobile: ……………

b) bunuri imobile …………….

Natura succesiunii …………

II. Moștenitori/Legatari.

1…………., domiciliat în ………, în calitate de …… cu o cotă de ……. din masa succesorală.

2…………., domiciliat în ………, în calitate de …… cu o cotă de ……. din masa succesorală.

Atribuirea în mod distinct a bunurilor s-a făcut în baza actului…………………… .

Prezentul certificat s-a eliberat în baza hotărârii definitive nr…. din … pronunțată de……

RENUNȚĂTORI :

Au renunțat la succesiune, conform art.1120 Cod civil:

1………………….. în calitate de ………… , prin declarația înregistrată în RNOS sub nr. ………din………….

Sunt prezumați renunțători la succesiune, conform art.1112 cod civil :

1………………….. în calitate de …………

Sunt străini de succesiune prin neacceptare:

1………………….. în calitate de ………… , declarație înregistrată în RNOS sub nr. ………din………….

Sunt nedemni, conform art. 958 sau art.959 Cod civil:

1………………….. în calitate de …………, căruia i s-a stabilit nedemnitatea conform ………………..

S-a perceput impozit în sumă de ……. lei, fiind achitat cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ………..

S-a perceput onorariul în sumă de ……lei, cu TVA în sumă de…… lei și a fost achitat cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ………..

S-a perceput tariful de publicitate imobiliară în sumă de……………lei și a fost achitat cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ………..

Notar public,

……………………

L.S.

2.8 Relația dintre dreptul la moștenire și dreptul de proprietate privată

Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.

Articolul 556 Cod civil prevede faptul că ”prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate”. Această limitare afectează, datorită corelației dintre ele, și dreptul la moștenire al unei persoane, deoarece moștenitorul nu poate beneficia în totalitate de bunurile care fac obiectul succesiunii.

Limitările dreptului de proprietate reprezintă fie restrângeri normale ale unora din atributele dreptului de proprietate, fie restrângeri excepţionale, care pot conduce chiar la pierderea dreptului de proprietate de către titular. Articolul 555 din Codul Civil, conţine o precizare importantă a caracterului limitărilor dreptului de proprietate: „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi perpetuu, însă în limitele stabilite de lege.” Exercitarea dreptului de proprietate prin nerespectarea regimului juridic stabilit de lege, este considerată abuz de drept.

Dreptul de proprietate se află în strânsă legătură cu dreptul la moștenire datorită posibilității de transmisiune a patrimoniului. Această transmisiune poate fi universală sau cu titlu universal.

Transmisiunea universală intervine atunci când se transmite întregul patrimoniu, nefracționat de la o persoană la alta. Astfel, în cazul decesului unei persoane, întregul patrimoniu succesoral poate fi cules în totalitate de un singur moștenitor care are vocație universală legală sau testamentară.

Transmisiunea cu titlu universal constă în transmiterea fracționată a întregului patrimoniu al unei persoane la două sau mai multe persoane sau în desprinderea unei părți dintr-un patrimoniu pentru a reveni altei persoane. În cazul persoanelor fizice, transmisiunea cu titlu universal are loc numai la decesul lor, în situația când patrimoniul succesoral este dobândit pe cote-părți de către doi sau mai mulți moștenitori legali sau testamentari cu vocație universală. Este întâlnită și la persoanele juridice cu prilejul reorganizării lor prin divizare totală sau parțială.

În ceea ce privește apărarea dreptului de proprietate privată, articolul 563 Cod civil, menționează faptul că în condițiile în care este dobândit cu bună-credință, acest drept este pe deplin recunoscut.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

Dezbaterea unei succesiuni legale

Procedura succesorală

Procedura succesorală notarială se poate deschide numai în baza certificatului de deces. Conform articolului 954 Cod civil, moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului.

Procedura succesorală notarială a fost reglementată prin decretul nr. 40/1953, fiind soluționate cauzele succesorale atunci când moștenitorii sunt cu toții de acord în ceea ce privește numărul și calitatea lor , compunerea masei succesorale. Și drepturile ce se cuvin fiecărui moștenitor.

La 16 mai 1995 a fost adoptată Legea nr. 36 a notarilor publici și a activității notariale, iar prin Decretul nr. 109 din 16 mai 1995 a fost promulgată Legea notarilor publici și a activității notariale.

Dispozițiile legii notarilor publici se completează cu prevederile Codului civil, Legii nr. 319/1944 și cu cele ale Codului de procedură civilă.

3.1 Cauza succesorală

În cauza succesorală privind pe defunctul V.C, cetățean român, născut la la data de 24.06.1944 în comuna B., județul Hunedoara, decedat la data de 10.09.2013, cu ultimul domiciliu în comuna B., județul Hunedoara, conform certificatului de deces cu seria HD, nr.100, emis la data de 10.09.2013, s-au constatat următoarele bunuri și următorii moștenitori legali:

Masa succesorală:

Bunuri mobile: în valoare de 45.000, constînd în mobilier, electrocasnice, utilaje agricole mici

Bunuri imobile: în valoare de 500.000, constând în teren și construcții

Moștenitori legali:

V.M, în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼ din masa succesorală

F.E, în calitate de fiică cu o cotă de ¼ din masa succesorală

V.A, în calitate de fiu cu o cotă de ¼ din masa succesorală

V.V, în calitate de fiică cu o cotă de ¼ din masa succesorală

Nu sunt renunțatari la succesiune.

Nu sunt străini de succesiune prin declarația de neacceptare.

3.2 Sesizarea notarului public

În vederea începerii procedurilor succesorale de către notarul public, este necesară ”cererea de deschidere a procedurii succesorale”. Aceasta poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum și de orice altă persoană care justifică un interes legitim. Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi înlocuită și de sesizarea secretarului unității administrativ- teritoriale, sau de sesizarea instituțiilor statului.

Potrivit art. 103 din Legea 36/1995, n cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele șii domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii lor, precum și a pasivului succesoral. Odată primită, cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public. În toate situațiile, data înregistrării cauzei succesorale în registrul de succesiuni este data la care notarul a primit cererea de deshidere a procedurii succesorale.

Până la soluționarea dosarului succesoral se pot acorda, după caz, mai multe termene ce vor fi menționate în registrul de termene la termenul acordat și în registrul de succesiuni la rubrica ”termene”. termenele acordate vor fi meționate și pe coperta dosarului succesoral. La fiecare termen acordat se va întocmi o încheiere de ședință.

CERERE PENTRU DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE

R O M Â N I A

BIROUL NOTARIAL N.G. și L.G.

SEDIU: Municipiul P., județul HUNEDOARA

Dosar succesoral nr. 58 din 2013

DOMNULE NOTAR PUBLIC,

Subsemnata, V.M domiciliată în comuna B., județul Hunedara, solicit deschiderea procedurii succesorale pentru defunctul V.C., decedat la data de 10.09.2013, cu ultimul domiciliu în comuna B., județul Hunedoara.

Declar pe propria răspundere cunoscând dispozițiile art. 292 din Codul Penal, privind declarațiile neadevărate, că această succesiune nu s-a mai dezbătut și că de pe urma defunctului au rămas:

MOȘTENITORI

V.M, domiciliată în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de soț supraviețuitor;

F.E, domiciliată în municipiul P., județul Hunedoara, în calitate de fiică;

V.A, domiciliat în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiu;

V.V, domiciliată în comuna B, județul Hunedoara, în calitate de fiică;

Defunctul a fost căsătorit cu V.M.

Regimul matrimonial ales – regimul comunității legale.

MASA SUCCESORALĂ

Activ succesoral:

A) Bunuri mobile: mobilier, electrocasnice, utilaje agricole mici

Evaluare: 45.000 lei

B) Bunuri imobile: construcții, terenuri

Evaluare: 500.000 lei

Pasiv succesoral: 5000 lei cheltuieli de înmormântare, care au fost suportate de V.M., soția defunctului.

SEMNĂTURA

3.3 Verificarea competenței teritoriale

Articolul 102 din Legea 36/1995 prevede faptul că notarul public sesizat are obligația de a-și verifica în prealabil competența teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competența altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părțile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală.

În cazul în care în circumscripția unei judecătorii sunt mai mulți notari publici, competența de îndeplinire a procedurii succesorale aparține primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripția aceleiași judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidență a succesiunilor, potrivit regulamentului.

În speța analizată, ultimul domiciliu al defunctului, conform certificatului de deces, este situat în circumscripția Judecătoriei P. din Județul Hunedoara, pe teritoriul căreia funcționează biroul notarial ales de către succesibili, rezultând că acest birou este competent material și teritorial pentru instrumentarea cazului. La primirea cererii și înainte de a înregistra dosarul în registrul de evidență a succesiunilor și în registrul de termene succesorale, notarul sesizat a solicitat în scris Camerei Notarilor Publici Alba – Iulia, care ține evidența succesiunilor instrumentate în județele Alba, Hunedoara și Sibiu, să verifice și să comunice dacă nu mai exista un dosar succesoral care să aibă ca obiect dezbaterea aceleiași succesiuni, înregistrat la un alt birou notarial. După primirea confirmării că nu mai există înregistrat nici un dosar, notarul a procedat la înregistrarea dosarului.

3.4 Acțiunile notarului public

După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit.

Notarul public va solicita următoarele acte necesare pentru dezbaterea succesiunii:

certificat de deces;

acte de stare civilă care fac dovada relației de rudenie: certificat de căsătorie soț supraviețuitor sau certificat deces/ certificat de moștenitor; certificat de naștere și căsătorie căsătorie ale descendenților sau altor rude care au vocație succesorală;

testament în original –dacă există;

acte de identitate ale moștenitorilor;

acte care atestă averea defunctului: acte proprietate de bunuri imobile- contract de vânzare-cumpărare sau construire, proces verbal de predare-primire a locuinței, donații, partaje, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești, extrase de Carte Funciară de Informare, contract de împrumut/rate, adeverințe de achitare integrală;

acte justificative pentru pasivul (datoriile, creditele) moștenirii;

certtificat de atestare fiscală în original de la Serviciul taxe și impozite;

certificar acționar – dacă există;

bani la bancă – extras de cont/contract de depozit;

act concesiune – loc de veci – adeverință în original cu valoarea locului de veci de la Administrația Cimitirelor sau Parohie;

doi martori din afara familiei care să declare în scris că l-au cunoscut pe defunct (de cel puțin 10 ani înaintea decesului);

Notarul public este obligat să verifice calitatea moștenitorilor. Potrivit Codului civil, pentru ca o persoană să poată moșteni este necesar să întrunească anumite condiții, și anume:

să aibă capacitate succesorală;

să nu fie nedemnă de a moșteni;

să aibă vocație succesorală.

În vederea stabilirii corecte a numărului de moștenitori și a calității acestora, notarul public a procedat la audierea a doi martori din afara familiei. Declarațiile acestora coroborate cu actele de stare civilă depuse la dosar au dus la concluzia că există patru moștenitori, respectiv: V.M, domiciliată în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de soț supraviețuitor; F.E, domiciliată în municipiul P., județul Hunedoara, în calitate de fiică; V.A, domiciliat în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiu; V.V, domiciliată în comuna B, județul Hunedoara, în calitate de fiică. La termenul fixat, cei patru moștenitori au declarat expres prin declarație autentificată, faptul că acceptă moștenirea.

Următoarea acțiune a notarului public este inventarierea bunurilor succesorale. Articolul 70 din Legea 36/1995 prevede faptul că notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea bunurilor succesorale. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ține loc și de cerere de deschidere a acestei proceduri. Inventarierea notarială se va putea face numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află bunurile defunctului. În caz de refuz, se va încheia un proces-verbal, semnat de cei prezenți.

Conform articolului 71 procesul-verbal de inventariere va cuprinde enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data decesului. Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflați la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau a refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de martorii prezenți.

La termenul stabilit, notarul public s-a deplasat la ultimul domiciliu al defunctului, iar după primirea acordului din partea succesibilior si în prezența a doi martori, a început procedura de inventariere a bunurilor succesorale. Astfel, s-au inventariat bunurile mobile din toate încăperile locuinței, cele de la parter, etaj și subsol, după care s-a trecut la inventarierea bunurile aflate în exteriorul locuinței, respectiv a celor din curte și construcții anexe. Pe baza documentelor doveditoare a bunurilor, notarul public a stabilit valoarea acestora. De asemenea, în funcție de data achiziționării lor și cu ajutorul documentelor doveditoare de proprietate, el a stabilit care dintre bunuri fac parte din categoria bunurilor comune și care sunt bunuri proprii. Procesul-verbal a fost semnat de toate persoanele participante la acțiunea de inventariere și a fost înregistrat de către notarul public în registrul general notarial.

3.5 Finalizarea dezbaterii succesorale

Articolul 81 din Legea 36/1995 menționează faptul că în succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între moștenitori și s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmește încheierea finală a procedurii succesorale.

Încheierea finală va cuprinde, pe lângă mențiunile comune încheierilor notariale, numele, prenumele și ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, numele, domiciliul și întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor, conform cotelor legale, bunurile și datoriile succesiunii, taxele de timbru, onorariul, precum și alte date care au fost necesare la soluționarea cauzei.

Dacă moștenitorii și-au împărțit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărțeală și bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărțeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, într-una din formele prescrise de lege.

Încheierea finală, indiferent de modalitatea de executare, se redactează în două exemplare identice, care vor fi semnate fiecare în original, atât de către cei prezenți la procedură. cât și de notarul instrumentelor. Ambele exemplare vor avea și sigiliul original al notarului public.

ÎNCHEIERE FINALĂ

R O M Â N I A

BIROUL NOTARIAL N.G. și L.G.

SEDIU: Municipiul P., județul HUNEDOARA

Dosar succesoral nr. 58 din 2013

A.

În cauza succesorală privind pe defunctul V.C, cetățean român, născut la la data de 24 iunie 1944 în comuna B., județul Hunedoara, fiul lui V.D. și V.I., decedat la data de 10 septembrie 2013, în comuna B., județul Hunedoara, cu ultimul domiciliu în comuna B., județul Hunedoara, la apelul nominal au răspuns:

1. V.M., cetățean român, născută la data de 31 octombrie 1954 în comuna B, județul Hunedoara, fiica lui M.P. și M.I., cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de soție, care declară că acceptă succesiunea în termen legal;

2. F.E., cetățean român, născută la data de 24 iunie 1968 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în municipiul P., județul Hunedoara, în calitate de fiică, care declară că acceptă succesiunea în termen legal;

3. V.A., cetățean român, născut la data de 13 august 1972 în comuna B,, județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiu, care declară că acceptă succesiunea în termen legal;

4. V.V., cetățean român, născută la data de 29 ianuarie 1991 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiică, care declară că acceptă succesiunea în termen legal.

Subsemnații, suntem de acord cu prelucrarea datelor personale în sensul Legii 677/2001 în scopul încheierii prezentului act și a oricăror alte atribuții legale ce revin notarului public în legătură cu prezentul înscris.

Au lipsit: .-.

Nu sunt renunțatari la succesiune.

Defunctul nu lăsat testament.

Defunctul a fost căsătorit și a adoptat regimul matrimonial al comunității legale.

Regimul matrimonial s-a lichidat prin actul autentic nr. X

Masa succesorală se compune din următoarele drepturi și obligații:

Activ succesoral:

A) Bunuri mobile: mobilier, electrocasnice, utilaje agricole mici

Evaluare: 45.000 lei

B) Bunuri imobile: construcții, terenuri

Evaluare: 500.000 lei

Pasiv succesoral: 5000 lei cheltuieli de înmormântare, care au fost suportate de V.M., soția defunctului.

Cerem eliberarea certificatului de moștenitor.

SEMNĂTURI

B.

NOTARUL PUBLIC:

Luând în considerare declarțiile moștenitorilor, actele de stare civilă, depoziții de martori și celelalte probe administrate, constată că în succesiunea defunctului V.C. :

I.

Masa succesorală se compune din următoarele bunuri:

Activ succesoral:

A) Bunuri mobile: mobilier, electrocasnice, utilaje agricole mici

Evaluare: 45.000 lei

B) Bunuri imobile: construcții, terenuri

Evaluare: 500.000 lei

Pasiv succesoral: 5000 lei cheltuieli de înmormântare, care au fost suportate de V.M., soția defunctului.

Total activ succesoral: 545.000 lei

Total pasiv succesoral: 5000 lei

II.

A) Au calitate de moștenitori legali- testamentari, în cotele și cu taxele arătate în dreptul fiecăruia, următorii:

1. V.M., cetățean român, născută la data de 31 octombrie 1954 în comuna B, județul Hunedoara, fiica lui M.P. și M.I., cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de soție, îi revine cota de ¼ , parte din masa succesorală;

2. F.E., cetățean român, născută la data de 24 iunie 1968 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în municipiul P., județul Hunedoara, în calitate de fiică, îi revine cota de ¼ , parte din masa succesorală;

3. V.A., cetățean român, născut la data de 13 august 1972 în comuna B,, județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiu, îi revine cota de ¼ , parte din masa succesorală;

4. V.V., cetățean român, născută la data de 29 ianuarie 1991 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiică, îi revine cota de ¼ , parte din masa succesorală.

B) Impozit … lei

C) Onorariul … lei

D) Întabulare … lei

În temeiul dispozițiilor art. 1132 Cod civil și ale Legii nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare.

DISPUNE:

Eliberarea, în condițiile legii, a certificatului de moștenitor.

NOTAR PUBLIC,

N.G. și L.G.

3.6 Certificatul de moștenitor

Potrivit articolului 83 din Legea 36/1995, în termen de 20 de zile, pe baza încheierii finale, se redactează certificatul de moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.

Un exemplar al certificatului de moștenitor se eliberează fiecăruia dintre moștenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale și a onorariilor.

CERTIFICAT DE MOȘTENITOR

R O M Â N I A

BIROUL NOTARIAL N.G. și L.G.

SEDIU: Municipiul P., județul HUNEDOARA

Dosar succesoral nr. 58 din 2013

N.G. și L.G., notar public, cercetînd piesele dosarului de mai sus, precum și încheierea finală respectivă, în baza art. 12 lit. c) și al art. 115 din Legea notarilor publici și a activității notariale numărul 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific următoarele:

De pe urma defunctului V.C, cetățean român, născut la la data de 24 iunie 1944 în comuna B., județul Hunedoara, fiul lui V.D. și V.I., decedat la data de 10 septembrie 2013, în comuna B., județul Hunedoara, cu ultimul domiciliu în comuna B., județul Hunedoara, au rămas următoarele bunuri și următorii moștenitori:

I. MASA SUCCESORALĂ:

Activ succesoral:

A) Bunuri mobile: mobilier, electrocasnice, utilaje agricole mici

Evaluare: 45.000 lei

B) Bunuri imobile: construcții, terenuri

Evaluare: 500.000 lei

Pasiv succesoral: 5000 lei cheltuieli de înmormântare, care au fost suportate de V.M., soția defunctului.

II. MOȘTENITORI:

1. V.M., cetățean român, născută la data de 31 octombrie 1954 în comuna B, județul Hunedoara, fiica lui M.P. și M.I., cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de soție, cu o cotă de ¼ , parte din masa succesorală;

2. F.E., cetățean român, născută la data de 24 iunie 1968 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în municipiul P., județul Hunedoara, în calitate de fiică, cu o cotă de ¼ , parte din masa succesorală;

3. V.A., cetățean român, născut la data de 13 august 1972 în comuna B,, județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiu, cu o cotă de ¼ , parte din masa succesorală;

4. V.V., cetățean român, născută la data de 29 ianuarie 1991 în comuna B., județul Hunedoara, cu domiciliul în comuna B., județul Hunedoara, în calitate de fiicăcu o cotă de ¼ , parte din masa succesorală.

Nu sunt renunțători la succesiune, conform art. 1120 Cod civil.

Nu sunt străini de succesiune.

Nu sunt nedemni, conform art. 958 sau art. 959 Cod civil.

Moștenitorii au luat la cunoștință de obligativitatea depunerii unei copii a certificatului de moștenitor în termen de 30 (treizeci) de zile de la emiterea sa, la Primăria comunei B., județul Hunedoara.

S-a perceput impozit în sumă de … lei, fiind achitat cu chitanța numărul … .

Taxa de întabulare în sumă de … lei s-a achitat cu chitanța numărul … .

S-a perceput onorariu în sumă de … lei + … lei TVA 24%, conform chitanței numărul … .

NOTAR PUBLIC

N.G. și L.G.

CONCLUZII

După cum am aflat pe parcursul lucrării, dreptul la moștenire reprezintă un subiect important în viața omului. Orice persoană care îndeplinește condițiile legii, va fi la un moment dat parte a unui raport juridic de moștenire..

Dreptul la moștenire este garantat de Constituția României prin articolul 42, fiind un drept fundamental al omului, reglementarea generală a acestuia realizându-se prin Noul Cod civil în Cartea a IV-a intitulată „Despre moșteniri și liberalități”.

În vederea clarificării problematicii referitoare la moștenire, această lucrare reprezintă un studiu aprofundat asupra dreptului la moștenire. În cuprinsul a celor trei capitole, lucrarea mea atinge toate punctele importante care alcătuiesc dreptul la moștenire.

Astfel, după cum am observat pe parcurs, moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă. Potrivit Codului civil, moștenirea este de două feluri: legală și testamentară. Pentru a putea moșteni, persoanele trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume: să aibă capacitate succesorală, să aibă vocație sau chemare succesorală și să nu fie nedemnă.

Moștenirea legală se bazează pe rudenia firească, astfel Codul civil precizează categoriile de moștenitori care vin la moștenire în ordinea următoarelor clase: clasa întâi: descendenții (copiii, nepoții, strănepoții etc); clasa a doua: ascendenții privilegiați (părinții defunctului) și colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, prin reprezentare, până la gradul al patrulea inclusiv); clasa a treia: ascendenții ordinari (bunicii, străbunicii etc); clasa a patra: colateralii ordinari (unchi și mătuși, verii primari, frați și surori de bunici). Moștenirea va fi calculată și împărțită în mod legal pe baza cotelor stabilite de lege. Fiecare moștenitor are posibilitatea de a accepta sau de a renunța la moștenire.

Pentru a înțelege mai bine aspectele prezentate pe parcursul lucrării, capitolul trei dezbate o succesiune legală, urmând întocmai procedura succesorală notarială. Astfel, sunt explicate toate acțiunile implicate, în vederea deschiderii și finalizării unei succesiuni, precum și toate documentele necesare dosarului succesoral, prezentate atât din postura succesibilului cât și a notarului public.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate

Botea, Gheorghe, Drept civil. Dreptul la moștenire. Curs Universitar, Editura Concordia, Arad, 2003

Cenușe, Melinda, Suport de curs – Drept constituțional, Petroșani, 2011

Chelaru, Eugen, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

Chirică, Dan, Drept civil. Succesiuni, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999

Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ediția a III-a, actualizată și completată, Vol. I. Moștenirea legală, Editura Universul Juridic, București, 2013

Eliescu, Mihail, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1966

Florescu, Dumitru C., Drept succesoral, Ediția a III a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2013

Hanga, Vladimir, Istoria dreptului românesc, vol. I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1980

Kosven, Mark Osipovich, Introducere în istoria culturii primitive, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957

Marcu, Liviu P., Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997

Negrilă, Daniela, Moștenirea în noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București, 2015

Pop, Liviu, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex București, 2001

Popa, Marin, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea legală. Moștenirea testamentară. Împărțeala moșteniri, Editura Oscar Print, București, 1995

Țurculeanu, Ion, Drept civil; Contracte speciale; Succesiuni – curs, Craiova, 2000

Veress, Emod, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile conform Noului Cod civil, Editura C.H. Beck, București, 2012

Acte normative

Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011

Legea 36/1995 actualizată – Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16.5.1995

Surse internet

http://ro.wikipedia.org

http://www.legalplus.ro

http://parajurist.md

https://www.scribd.com

Acasă

http://dr-avocaturs.ro

http://notariat-tineretului.net

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Dreptul la Mostenire (ID: 127538)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Dreptul la Mostenire

Copyright Notice

.conditiile Generale ale Dreptului la Mostenire

Cooperarea Statelor Pentru Combaterea Criminalitatii Organizate In Uniunea Europeana

Consideratii Generale ale Infractiunii Contra Patrimoniului

.protectia Drepturilor Omului Prin Reglementari Juridice

Contracte Administrative Reprezentative Pentru Activitatea Ofiterilor de Logistica

Privire Asupra Regimurilor Matrimoniale In Actuala Reglementare

Copyright Notice

Similar Posts