Dreptul LA Libera Circulatie

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………………………………..4

Capitolul 1: Reglementări comunitare privind libera circulație a persoanelor în cadrul UE……………………………………………………………………………………………………….7

Dreptul Cetățenilor UE la libera circulație……………………………………………8

Tratatul de la Maastricht, Amsterdam și Actul Unic European………………10

1.3 Acordul Schengen……………………………………………………………………………..15

1.4 Efectele Aderării României la UE asupra emigrației………………………………16

Capitolul 2: Caracteristici ale migrației în România…………………………………………19

2.1 Probleme actuale ale migrației externe…………………………………………………21

2.2 Migrația forței de muncă……………………………………………………………………24

2.3 Prioritațile României în această materie……………………………………………….26

2.4 Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate………….28

Capitolul 3: Controlul frontierelor și migrația………………………………………………….30

3.1 Migrația legală și migrația ilegală………………………………………………………..33

3.2 Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți………………………………….36

Studiu de caz: Trafic de migranți rromi pe ruta România-Mexic-Sua………………..42

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………50

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………..52

Introducere

Potrivit dicționarului explicativ român conceptul de libertate poate fi definit prin trei accepțiuni: 1)posibilitate de a acționa, în anumite împrejurări, după propria sa voință sau dorință. 2) Stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este în servitute; stare de independență. 3) Drept consfințit printr-o legislație, printr-o convenție; lipsă a restricțiilor.

Conceptul de drept al omului este unul dintre cele mai dezbătute probleme pe plan internațional. Acesta este dezbătut atât la nivel de stat, dar și în cadrul unor instituții și organizații care se ocupă exclusiv de respectarea acestor drepturi și de informarea cetățenilor cu privire la acestea. De asemenea, toate statele sunt interesate de crearea unei colaborări cât mai diversificate în acest segment și de asigurarea acestor drepturi atât în temeiul legal cât și la nivel practic, dorindu-se transpunerea deplina a acestor drepturi nu doar la nivel teoretic ci și în viața de zi cu zi, fiind sancționate toate încalcarilor acestor norme de drept garantate fiecârui cetățean în parte, fiind excluse bineînțeles cazurile în care un cetățean și-a pierdut anumite drepturi.

Dreptul la libera circulație este un drept garantat de Contituția României pe lângă dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la libertatea individuală, dreptul la apărare și alte drepturi. Dreptul la libera circulație este garantat atât în țară cât și în străinătate, legea fiind cea care stabilește condițiile exercitării acestui drept. De asemenea fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra sau de a reveni în țară.

Pe lângă faptul că acest drept este garantat de Constituție, dreptul la libera circulație este și unul dintre cele patru principii fundamentale ale construcției europene, fiind unul din drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni. Astfel cetățenii spațiului UE beneficiază, prin prisma acestui drept, de eliminarea controlului la graniță. Bineînțeles, chiar dacă în teorie acest drept îi este garantat fiecărui cetățean european, există și situații unde aceștia pot fi supuși unor măsuri tranzitorii, măsuri ce pot limita accesul pe piața muncii în respectivele state. Aceste situații sunt întâlnite deseori în cazul statelor care sunt membre noi ale Uniunii Europene.

Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană, la 20 de ani de la crearea cetățeniei UE, europenii sunt, în general, conștienți de drepturile lor, dar nu știu întotdeauna ce anume presupun acestea. 81 % dintre respondenți știu că, pe lângă propria naționalitate, au statutul de cetățeni ai UE. Cu toate acestea, numai 36 % dintre persoanele care au răspuns la sondaj se consideră bine informate în legătură cu drepturile aferente cetățeniei UE. Europenii își cunosc cel mai bine dreptul la liberă circulație (88 %) și dreptul de a adresa petiții instituțiilor UE (89 %). În același timp, două treimi (67 %) dintre persoanele chestionate consideră că libera circulație a persoanelor în cadrul UE aduce avantaje economice țării lor.

Mi-am ales această temă în primul rând pentru că problema migrației și a dreptului la liberă circulație a fost dezbatută de foarte multe ori și este un subiect foarte interesant. Toate cazurile de trafic de migranți, dar și de încălcare a dreptului la liberă circulație au reprezentant subiecte de top în lectura mea zilnică, ajungând într-un final să fiu un susținător înverșunat al respectării tuturor drepturilor omului. De asemenea, am învățat foarte multe despre toate drepturile de care un cetățean al unei numite țări beneficiază și astfel, de fiecare dată când mi se va întâmpla să îmi fie îngrădite anumite drepturi voi știi cum să reacționez și ce argumente să aduc în apărarea proprie.

Lucrarea este structurată în trei capitole intitulate Reglementări comunitare privind libera circulație a persoanelor în cadrul UE, Caracteristici ale migrației în România și Controlul frontierelor si migrația.

Studiul de caz pe care m-am axat este reprezentat de infracțiunea de trafic de migranți recent descoperita, chiar în acest an, fiind intitulat Trafic de migranți rromi pe ruta România-Mexic-Sua, un studiu de caz foarte interesant, care mi-a captat atenția foarte mult. De asemenea, am încercat să aduc oarecum în antiteză cu studiul de caz mai sus menționat și o altă situație în care dreptul persoanelor la liberă circulație nu a fost respectat. Deși în primul caz cei care au săvârșit o ilegalitate erau traficanții de migranți, în cel de-al doilea caz, veți vedea, că organele de securitate sunt cele care îngrădesc dreptul la liberă circulație al unor persoane cărora, acest drept le era garantat prin Constituție, adică prin legea fundamentală a unui anumit stat.

Capitolul 1: Reglementări comunitare privind libera circulație a persoanelor în cadrul UE

Promovarea unui climat de libertate, securitate și justiție este unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene, iar migrația cu siguranță poate contribui semnificativ la dezvoltarea și atingerea acestui obiectiv, deoarece respectarea drepturilor omului printre care se numără și dreptul la libera circulație reprezintă unul dintre pilonii fundamentali pe care s-a clădit ideea de uniune europeană.

Există un număr foarte mare de oameni care lucrează, fie cu forme legale, fie ilegale în străinătate și de aceea cadrul legislativ privind libera circulație a persoanelor si a lucrătorilor migranți trebuie cunoscut și înțeles de toți cetățenii unui stat. Astfel au fost redactate anumite reglementări comunitare care aduc la cunoțtință oamenilor drepturile și interdicțiile pe care le au în momentul în care se decid să treacă granița către un alt stat.

Fenomenul de migrație este unul amplu ce are consecințe mai ales asupra economiei dar și asupra pieței muncii, de aceea toate statele ar trebui să respecte drepturile omului și să le asigure în același timp. Realizarea pieței unice, unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene, poate fi realizat doar în condițiile în care cetățenii nu mai întalnesc frontiere și restricții atunci când doresc să emigreze.

După cum am spus mai sus, libera circulație a persoanelor este un principiu fundamental garantat de Constituția Europeană, acest principiu fiind clădit pe eliminarea discriminării între cetățenii statului membru și cetățenii altor state care se afla pe același teritoriu. Criteriul cetățeniei asigură egalitatea deplină între cetățenii diferitelor state membre ale Uniunii Europene.

De remarcat este faptul că spre deosebire de prevederile anterioare Constituția Europeană reglementează libera circulație a persoanelor împreună cu libera circulație a serviciilor în cadrul aceleiași secțiuni. Acest lucru s-a datorat faptului că libera circulație a serviciilor nu poate fi realizată decât în mod coordonat cu realizarea libertății de stabilire a persoanelor, cu toate că cele două libertăți au un conținut diferit.

Dreptul Cetățenilor UE la libera circulație

Uniunea a adoptat o directivă privind dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere în statele membre, care reunește măsurile separate din corpusul legislativ complex care a guvernat până acum acest aspect. Printre altele, noile măsuri au menirea de a încuraja cetățenii Uniunii să își exercite dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de a reduce formalitățile administrative, păstrând doar aspectele lor esențiale, de a defini mai bine statutul de membri ai familiei, de a limita refuzul intrării în țară sau expirarea dreptului de ședere și de a introduce un nou drept de ședere permanentă.

Această directivă reunește într-un instrument întreaga legislație care privește dreptul la liberă circulație a cetățenilor Uniunii Europene, mai exact dreptul de intrare și de ședere a acestora pe teritoriul unui anumit stat membru. Unul dintre obiectivele principale ale acestei directive este acela de a simplifica întreaga informație pentru public, dar și pentru autoritățile publice și reducerea formalităților pe care un cetățean trebuie să le îndeplinească pentru a putea călători sau locui în alt stat, la minim.

Astfel, cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a intra în orice stat membru, singura condiție fiind să aibă un act de identitate sau un pașaport valabil. Vizele sunt cu siguranță eliminate total din aceste formalități, nefiind nevoie de ele. Există bineînțeles și cazuri în care cetățenii nu dețin documente de călătorie, iar statul gazdă trebuie să-i ajute pe aceștia în obținerea acestor documente. În cazul șederilor mai scurte de trei luni, singura condiție este existența unui act de identitate valabil, iar în cazul în care se dorește șederea pe teritoriul statului gazdă timp de mai mult de trei luni, cetățeanul este supus anumitor condiții. Aceștia trebuie să indeplinească una dintre următoarele condiții:

ori să fie angajați într-o activitate economică (la un angajator sau ca liber-profesioniști);

ori să aibă resurse suficiente și o asigurare de sănătate pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata șederii lor. Statele membre pot să nu specifice o sumă minimă pe care o consideră suficientă, dar trebuie să țină cont de situația personală;

ori să urmeze cursuri profesionale în calitate de cursanți și să aibă suficiente resurse și o asigurare de sănătate, pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata șederii lor;

ori să fie un membru al familiei unui cetățean al Uniunii care se înscrie într-una dintre categoriile de mai sus.

Dreptul de ședere permanentă poate fi dobândit după o perioadă de cinci ani de rezidență în acel stat neîntreruptă, singura condiție fiind ca acel cetățean să nu primit de-a lungul timpului o decizie de expulzare. Acest drept poate fi pierdut în cazul în care persoana lipsește din respectivul stat timp de doi ani consecutivi. Cetățenii care au obținut dreptul de ședere, fie pe termen determinatcui în alt stat, la minim.

Astfel, cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a intra în orice stat membru, singura condiție fiind să aibă un act de identitate sau un pașaport valabil. Vizele sunt cu siguranță eliminate total din aceste formalități, nefiind nevoie de ele. Există bineînțeles și cazuri în care cetățenii nu dețin documente de călătorie, iar statul gazdă trebuie să-i ajute pe aceștia în obținerea acestor documente. În cazul șederilor mai scurte de trei luni, singura condiție este existența unui act de identitate valabil, iar în cazul în care se dorește șederea pe teritoriul statului gazdă timp de mai mult de trei luni, cetățeanul este supus anumitor condiții. Aceștia trebuie să indeplinească una dintre următoarele condiții:

ori să fie angajați într-o activitate economică (la un angajator sau ca liber-profesioniști);

ori să aibă resurse suficiente și o asigurare de sănătate pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata șederii lor. Statele membre pot să nu specifice o sumă minimă pe care o consideră suficientă, dar trebuie să țină cont de situația personală;

ori să urmeze cursuri profesionale în calitate de cursanți și să aibă suficiente resurse și o asigurare de sănătate, pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata șederii lor;

ori să fie un membru al familiei unui cetățean al Uniunii care se înscrie într-una dintre categoriile de mai sus.

Dreptul de ședere permanentă poate fi dobândit după o perioadă de cinci ani de rezidență în acel stat neîntreruptă, singura condiție fiind ca acel cetățean să nu primit de-a lungul timpului o decizie de expulzare. Acest drept poate fi pierdut în cazul în care persoana lipsește din respectivul stat timp de doi ani consecutivi. Cetățenii care au obținut dreptul de ședere, fie pe termen determinat, fie permanentă beneficiază de aceleași drepturi precum membrii statului gazdă.

Există posibilitatea ca anumiți cetățeni să fie expulzați din statul gazdă în cazul în care este afectată politica public, siguranța publică sau sănătatea publică, aceasta decizie nefiind în niciun fel influențată de anumite considerente economice. În cazul unei asemenea decizii, statul gazdă trebuie să analizeze toți factorii ce țin de șederea respectivului cetățean pe propriul teritoriu. Ordinul de excludere pe viață nu poate fi emis în niciun caz.

Tratatul de la Maastricht, Amsterdam și Actul Unic European

În anul 1986 a fost semnat Actul Unic European, având ca principal obiectiv eliminarea limitelor existente în crearea Pieței Unice, obiectiv ce se dorea atins până în anul 1992. Prin intermediul acestui act au fost reglementate circulația liberă a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor, a plăților și a persoanelor în cadrul tuturor statelor membre.

Tratatul de la Maastricht a fost redactat și semnat în anul 1992, acest tratat fiind despre Uniunea Europeană. Prin intratrea în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene a acestui tratat, s-a început realizarea politicii comune pe care ministrul francez Robert Schuman o declara ca un obiectiv major în anul 1950 când a propus realizarea celei mai importante construcții economice, sociale și juridice a Europei, adica Uniunea Europeană.

Tratatul de la Amsterdam, aduce în cadrul Uniunii Europene unele modificări. Apar noi responsabilități, cetățeanul capătă un rol foarte important, iar caracterul democratic promovat și susținut de toate statele membre este accentuat. Tratatul de la Amsterdam cuprinde trei părți: modificări ale Tratatului asupra UE; simplificarea Tratatelor; dispoziții generale și finale. Celor trei părți li se adaugă: Actul final, 13 Protocoale și 58 de Declarații comune.

Actul Unic European

A fost semnat la data de 17 februarie 1986 la Luxemburg de către nouă state membre și mai târziu de alte trei state membre, intrând în vigoare la 1 iulie 1987. Principalul obiectv al acestui act a fost relansarea evoluției construcției europene, dorindu-se realizarea pieței interne.

Contribuțiile tratatului – modificări politice

Articolul 8A definește în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieței interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piața internă este definită drept „spațiul fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată conform dispozițiilor prezentului tratat”.

În ceea ce privește capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergența politicilor economice și monetare se regăsește în cadrul competențelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziții minime pentru a promova „îmbunătățirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor”.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică și socială pentru a contrabalansa efectele realizării pieței interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate și pentru a reduce disparitățile de dezvoltare între regiuni. Intervenția comunitară se face prin intermediul Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER)

Tratatul de la Maastricht

Acest tratat a fost semnar la Maastricht, la data de 7 februarie 1992 și a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993.Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic inițial al Comunității, și anume realizarea unei piețe comune, a fost în mod clar depășit și vocația politică a fost exprimată.

În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esențiale:

consolidarea legitimității democratice a instituțiilor;

creșterea eficienței instituțiilor;

introducerea unei uniuni economice și monetare;

dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunității;

instituirea unei politici externe și de securitate comune.

Una din marile inovații introduse de tratat este introducerea unei cetățenii europene, care se adaugă cetățeniei naționale. Orice cetățean care are naționalitatea unui stat membru este și cetățean al Uniunii. Această cetățenie conferă noi drepturi europenilor, și anume:

dreptul de liberă circulație și de ședere în interiorul Comunității;

dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile europene și locale în statul în care își are reședința;

dreptul la protecție diplomatică și consulară din partea unui stat membru, altul decât statul de origine, pe teritoriul unei țări terțe unde statul de origine nu este reprezentat;

dreptul de a adresa petiții Parlamentului European și de a se adresa Ombudsmanului.

Tratatul de la Amsterdam

Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la ocuparea forței de muncă. Aplicarea politicii de ocupare a forței de muncă rămâne în mare parte responsabilitatea statelor membre. Tratatul de la Amsterdam stabilește un cadru pentru aceste politici:

Urmărirea obiectivului de nivel crescut de ocupare a forței de muncă este verificat în implementarea tuturor celorlalte politici comune.

Consiliul European examinează situația ocupării forței de muncă în Comunitate și adoptă concluzii pe această temă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Miniștri și al Comisiei.

Consiliul de Miniștri examinează în detaliu acțiunile întreprinse de Guvernele Statelor Membre în favoarea ocupării forței de muncă și, dacă este necesar, trimite recomandări acestora.

Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminării (egalității). Uniunea poate combate orice formă de discriminare, indiferent că este pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală. Acțiunile sunt întreprinse de către Consiliul de Miniștri (fără să prejudicieze celelalte dispoziții ale Tratatului și în limita puterilor care îi sunt conferite), prin decizii adoptate în unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei și după consultarea Parlamentului European.

De asemenea, dispozițiile referitoare la cooperarea polițienească și judiciară se aplică mai ales în domeniul prevenirii și combaterii rasismului și xenofobiei. Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalității între femei și bărbați la locul de muncă. Este introdus conceptul de discriminare pozitivă, în baza căruia Statele Membre pot întreprinde acțiuni pentru favorizarea femeilor în vederea echilibrării situației în domeniile de lucru.

Tratatul prevede o clauză de suspendare care poate fi folosită împotriva unui Stat Membru care încalcă, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se poate retrage dreptul de vot în Consiliul UE, de ex., trebuind să își respecte în continuare obligațiile care decurg din statutul de Stat Membru.

Pe lângă dreptul de nediscriminare deja menționat, prin Tratatul de la Amsterdam sunt adăugate o serie de drepturi cetățeniei europene: dreptul de a se adresa instituțiilor europene într-o limbă oficială și de a primi un răspuns redactat în aceeași limbă, dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei Europene, în anumite condiții, dreptul de acces egal la funcția publică comunitară.

Acordul Schengen

La începutul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discuție în legătura cu importanța termenului libertate de mișcare. După discuții îndelungate, Franța, Luxemburg, Germania, Belgia și Olanda au hotărât sa creeze un spațiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat în data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg.

A urmat semnarea Convenției de Aplicare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migrați, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.

Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:

eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe

separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi

armonizarea regulilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor

stabilirea unor reguli pentru solicitanții de azil

introducerea unor reguli referitoare la supravegherea și urmărirea transfrontalieră pentru forțele de poliție din statele Schengen

întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și implementare a deciziilor judecătorești

crearea Sistemului Informatic Schengen

Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

Efectele Aderării României la UE asupra emigrației

Emigrația reprezintă forma clasică a mișcării migratorii a populației, caracterizată prin fluxuri definitive de ieșire-intrare, cu schimbarea reședinței de domiciliu. În trecut această formă de circulație era cea mai întâlnită, însă în prezent migrația temporară pentru muncă este predominantă, o bună parte a populației României alegând să muncească în afara statului, motivul principal fiind cel financiar, având în vedere ca locurile de muncă sunt mult mai bine plîtite peste graniță.

În România, numărul emigranților în anii 2001-2002 este apropiat de cel din 1975-1976, însă motivele emigrării și accesul la emigrație sunt diferite. Evoluția emigrației în interiorul perioadei cunoaște intensităti și direcții diferite, cu modificări spectaculoase în jurul anului 1990. Putem vorbi de o etapizare a fluxurilor de emigrație:

Înrăutătirea situației economice în anii ’80 a determinat creșterea treptată, dar modestă a numărului celor ce au plecat legal din țară. În același timp a sporit constant numărul cererilor pentru emigrare, care, de cele mai multe ori, nu au fost aprobate. În paralel au devenit tot mai numeroase încercările de trecere frauduloasă a graniței în scopul emigrării.

În jurul anului 1990 fluxurile de ieșire au fost cele mai importante deoarece au inclus și persoanele care, din diferite motive și-au amânat (voit dar mai ales forțat) plecarea în străinătate. Motivația emigrației s-a centrat în special pe criterii de reîntregire a familiilor, pe apartenență etnică și religioasă.

În ultimii 13 ani, pe măsura creșterii libertății de a călători în străinătate, de a rămâne o anumită perioadă pentru muncă etc., numărul emigranților a scăzut continuu. De precizat că reducerea emigrației se asociază cu opțiunea alternativă (mai atractivă și mai facilă) pentru forme ale migrației temporare.

În România fenomenul migraționist s-a intensificat mai ales dupa 1989, un lucru interesant fiind faptul ca peste 52% din populația care a emigrat era de sex feminin.

Din punct de vedere demografic, consecințele migrației, atât a celei temporare cât și a celei definitive, sunt semnificative. Tendința de a rămâne definitiv în țările de destinație este bine cunoscută și conduce la pierderi considerabile în rândul populației. Această pierdere are drept consecință diminuarea ritmului de creștere economică sau chiar declinul activității economice.

Conform studiilor recente se poate constata faptul că mobilitatea internațională este mai mare în rândul persoanelor care au vârsta corespunzătoare pentru locul de muncă. În consecință, țările de emigrare se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire a propriei populații. Factorul uman este cea mai importantă sursă de creștere economică, ratele de creștere sunt așteptate a fi mai scăzute în cazul rămânerii în țara natală.

Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creștere, putând astfel susține că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potențialul de nou-născuți în România. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât emigrarea devine permanentă. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. În anul 2004, 62% din migranți erau femei din grupa de vârstă 26-40 ani, ceea ce înseamnă 58% din populația de imigranți, iar procentul este în continuă creștere. Efectele nefaste asupra ratei natalității și a fertilității încep să fie din ce în ce maprezente, dovadă fiind faptul că un număr tot mai mare de copii sunt născuți în afara țării.

Implicațiile fenomenului migraționist la nivelul familiei sunt multiple, acestea făcând parte atât din sfera efectelor pozitive cât și a celor negative. Banii trimiși de către emigranți familiilor lor contribuie la creșterea calității vieții acestora având implicații pozitive asupra relațiilor de familie. Pe de altă parte, ne confruntăm cu suferința familiei pentru pierderea unuia sau a mai multor membri chiar și cu titlu temporar.

De fapt, cu cât perioada este mai mare cu atât mai puternice sunt efectele asupra familiei. Plecarea unuia dintre membri determină reorganizarea rolurilor în cadrul familiei. În acest caz, membrii familiilor preiau rolurile/funcțiile respectivului migrant, ceea ce poate conduce la pierderi de bunăstare în interiorul familiei și dezechilibre în relația de cuplu. Toate acestea pot conduce cu ușurință la destrămarea familiei (divorțuri). Unul dintre cele mai importante efecte negative ale migrației forței de muncă pare să fie în raport cu copiii migranților, care rămân (în cel mai fericit caz) cu doar unul dintre părinții lor.

Există o mulțime de cazuri când ambii părinți migrează în scopul găsirii unui loc de muncă și, prin urmare, bunicii, alte rude sau prietenii preiau tutela copiilor. Uneori, migranții își abandonează copiii, care în cele din urmă ajung în grija statului. Deci, copiii sunt afectați într-o foarte mare măsură (în unele cazuri aceste situații devin traumatizante) de către părinții lor, deoarece persoanele cărora îi lasă în grijă nu pot îndeplini cu succes rolul de părinte. O altă categorie socială care ar putea fi afectată negativ sunt persoanele în vârstă, mai ales în cadrul comunităților cu un nivel ridicat de migrație.

Capitolul 2: Caracteristici ale migrației în România

Migrația afectează majoritatea statelor de pe mapamond. În România, după cum am relatat și în rândurile de mai sus fenomenul migraționist a luat amploare mai ales după anul 1989, adica după căderea regimului comunist, aproximativ 20% din populația țării părăsing țara în acea perioadă.

Cauzele emigrării

Există o multitudine de cauze identificate și clasificate de către specialiști ca fiind determinante pentru acest fenomen atât de complex. Pentru o analiză corectă am împărțit cauzele ce generează migrația permanentă în cauze subiective și cauze obiective. Conjuncturile economice nefavorabile, situația politică și socială pot provoca presiuni psihologice asupra individului, generând dorința indivizilor de a căuta un loc de viață care să le împlinească aspirațiile.

O altă explicație oferită este că în cadrul Noii Ordini Mondiale societățile aparțin uneia din cele două categorii: meritocrația și oligarhia. Meritocrația atrage se pare elitele, pe când oligarhia genereazăfluxul de capital uman către societățile meritocratice. Este mult vehiculată ideea unei domnii a elitelor în noua societate deschisă, globalizată. Într-o societate de tip meritocratic, pentru ca o persoană să facăparte din rândul elitelor trebuie ca să corespundă criteriilor formulate de acestea, pentru că regulile de intrare sunt fixe.

Trebuie să posede o inteligență ridicată, educație, imaginație și capacitate de adaptare ridicată la noile tehnologii și descoperiri ce se succed în ritm amețitor. O persoană este acceptată într-un astfel de cerc elitist dacă satisface o serie de parametrii inerenți. Respingerea unei astfel de persoane în ciuda faptului că satisface acești parametrii inerenți poate fi un prilej de a stârni conflicte și frustrări in rândul persoanelor respective și apariția dorinței de a emigra către societăți ce le vor oferi mediul propice dezvoltării și împlinirii profesionale și sociale și care le va recunoaște potențialul propriu.

Piața muncii s-a mondializat și a cunoscut o creștere fără precedent, apărând astfel un complex de factori ce determină pe de o parte nevoia atragerii de capital uman din exterior, iar pe de altă parte dorința de a emigra spre societăți care oferă împlinirea aspirațiilor indivizilor. Acest complex de cauze obiective le putem clasifica în cauze obiective endogene și exogene.

Cauzele obiective endogene însumează conjuncturile interne, economice, sociale și politice din interiorul unui stat. Exemplul sovietic este foarte sugestiv în acest sens. Politica de deschidere a președintelui Gorbaciov a dus în timp la pierderea controlului politic, căderea economiei, dispariția treptată a restricțiilor existente în perioada comunistă în ceea ce privește fluxurile de capital uman, migrația forței de muncă. Creșterea accentuată a inflației, devalorizarea accentuată, scăderea dramatică a fondurilor destinate cercetării științifice a dus la apariția dorinței de a emigra.

La acestea se adaugă contracția cererii interne pentru un anumit segment, determinată de prăbușirea economiei datorităschimbărilor politice, deschiderea accentuată, pătrunderea capitalului străin și ieșirea celui autohton. Instituțiile susținute integral de către stat au fost cele mai afectate, statul nu a conștientizat problemele noi apărute, neexistând astfel nici un program eficient care să stopeze scurgerile de capital uman. Însă cea mai importantă cauză obiectivă endogenă este standardul scăzut de viață în țările natale ale celor care aleg calea emigrării, siguranța și confortul ce nu mulțumește, precum și lipsa bazei materiale desfășurării unei activități de cercetare la standarde internaționale.

2.1 Probleme actuale ale migrației externe

Deși în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migrația a înregistrat fluxuri sporite, problema migrației internaționale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele evoluții decât de gestiune sau estimare a circulației persoanelor.

În cadrul fluxurilor de populație, circulația forței de muncă înregistrează dimensiuni în creștere, atât a numărului cât și a intensitătii. Pentru spațiul european, circulația persoanelor și respectiv a forței de muncă prezintă o importanță deosebită, lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea demografică a populației țărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat și motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulației persoanelor și a forței de muncă. La scară mondială migrația este relativ redusă, cca 3% din populația lumii. Deși fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o țară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaționale. Acestea sunt fie țară de origine, fie țară de tranzit sau de destinație pentru migranți, ori dețin toate cele trei atribute simultan.

Asemeni fluxurilor financiare, comerciale ori de informații sau idei, creșterea proporției persoanelor ce traversează frontierele naționale se numără între cei mai semnificativi indicatori de măsurare a intensitații procesului de globalizare”

Globalizarea și internaționalizarea piețelor determină noi comportamente migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificație aparte.

Schimburile de populație inter-țări, joaca un rol tot mai important, definit în principal pe două paliere : al transferurilor interculturale dintre state și al impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor primitoare. In fapt, treptat, fenomenul migrației, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau rezidual a devenit unul principal, intensificându-se eforturile pentru evidențierea diferitelor sale aspecte în mod sistematic și sistemic.

România, ca țară nemembră a UE, prin migrația externă exportă capital uman, mai mult sau mai puțin gratuit. Costul aferent este în creștere, fiind doar parțial compensat de beneficiile potențiale economice și sociale: emigrația determină o pierdere finală, totală, beneficiile complementare fiind greu de estimat, se manifestă cu un anumit decalaj în timp sau nu apar deloc; migrația pentru muncă poate fi considerată ca un export parțial și temporar, asociat cu beneficii potențiale relativ mai certe. Prin câștigurile individuale care se transferă în țară familiei și consumul acestora pe piața internă de bunuri și servicii se susține cererea internă și, într-o anumită măsură, și producția națională.

Câștigurile, respectiv pierderile îi afectează deopotrivă pe toți cei implicați, însă în proporții diferite. În esență acestea constau în următoarele:

Pentru țara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă, exportul de capital uman, de forță de muncă în care s-au făcut investiții importante reprezintă o pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în țară, sursă pentru creșterea economică durabilă. Dar, dacăcercetăm rațiunile pentru care migrarea externă pentru muncă ia avânt, atunci concluzia se nuanțează. Dacă cererea pieței nu susține crearea de oportunități/locuri de muncă pentru forța de muncă disponibilă, atunci acesta se orientează către zonele din afara spațiului național ceea ce alimentează exodul creierelor și al forței de muncă.

Pentru țara gazdă, de destinație, efectele sunt de regulă net favorabile. Ele se manifestă, înainte de toate, pe piața muncii prin: contribuția la reducerea deficitului de forță de muncă, fie în profesii de înaltă calificare, fie pentru forța de muncă strict specializată, fie cu calificare redusă sau necalificată în locuri de muncă pentru care forța de muncă autohtonă manifestă reticențe; în orice situație costurile afrente sunt incomparabil mai reduse; atenuarea procesului de îmbătrânire demografică și a tensiunilor create pe piețele muncii sau la nivel bugetar (lucrătorii migranți sunt de regulă tineri, 18 – 40 ani, cu potențial de muncă ridicat); contribuții la creșterea producției, inclusiv a exportului țărilor de “adopție”, uneori chiar în țările lor de origine.

2.2 Migrația forței de muncă

In perioada crizei economice din Romania, s- au luat masuri de austeritate care au datromanlor o speranta: ca pot trai mai bine dar in alta tara.Astfel se preconizeaza o plecare in masa a populatei in alte tari mai dezvoltate, atat dinrandul persoanelor cu studii medii si inferioare celor medii, acest lucru nu reprezeinta insa un factor de noutate deoarcece mucitorii romanii necalificati au inceput sa plece la munca in strainatate, cat si persoanelor din randul specialistilor, absolventi de studii superioare, care insa sunt prea numerosi pentru locurile de munca disponibile.Desi aceasta situatie se manifesta cu predilectie in randul cadrelor medicale, in ultima perioada s- a remarcat o astfel de miscare si in randul specialistilor in administratia publica.

Specialistii care aleg sa lucreze in strainatate sunt motivate de faptul ca , in Romania,salariile nu sunt pe masura competentelor si pregatirii profesionale si de faptul ca functionarii publici care emigreaza sunt in cautarea unui sistem in care sa se simta valorati si apreciati, in care parerile se le fie luate in considerare, in care mediul de munca sa fie unul placut si favorbialdesfasurarii unei activitati care sa aiba rezultatul scontat.

Comparand cele doua clase de persoane care emigreaza pentru un trai mai bun, observam cacei fara studii superioare pleaca pentru o perioada determintata, pentru a strange bani, insa este clar faptul ca, dupa atingerea acestui obiectiv, se vor intoarce acasa. Spre deosebire, specialistii care alegsa-si desfasoare activitatea in slujba altor state, fac acest lucru sperand la o dezvoltare a carierei,luand in considerare stabilirea definitiva in alte tari.Exodul specialistilor se resimte la nivelul economic al Romaniei deoarece statul creeaza fortade munca specializata insa nu beneficieaza de aceasta, deoarece, odata formati, specialistii care nuisi gasesc un loc de munca, cum se intampla in administratia publica deoarece sunt prea multiabsolventi si prea putine locuri de munca in domeniu, aleg sa plece in strainatate profitand deoportunitaile aparute. Astfel, investitia facuta de stat in formarea acestor specialisti nu este³amortizata´, acesta nebeneficiind de ceea ce a creat.O alta pierdere pentru statul roman este reprezentata de faptul ca specialistii care parasesctara sunt in special din randul tinerilor, lucru resimtit prin lipsa inovatiei in administratia publica,lipsa ideilor noi care pot veni din partea unor angajati care, desi nu au experienta, ar putea aveaefecte pozitive asupra activitatii din institutiile publice romane prin cunostintele acumulate infacultate, care, in domeniul administratiei publice, sunt in continua schimbare.

Putem spune ca emigrarea specialistilor romani a fost favorizata de integrarea Romaniei inUniunea Europeana, deoarece, dupa acest moment, romanii pot circula liber in statele member aleuniunii, si astfel au fost tentati cat mai multi sa mearga sa se afirme in alte tari in care au consideratca au mai multe sanse la un venit convenabil si la dezvoltarea in cariera profesionala.Se observa, in acest context, ca fata de perioada de dupa 1990, cand cei care plecau erau, ingeneral, personae fara studii superioare sau medii,care alegeau tari precum Israel, dupa 2007 tarileasaltate de emigrantii romani au fost cele din Uniunea Europeana, in special Spania si Italia.Studiile efectuate in domeniul managementului resurselor umane au aratat ca majoritateaspecialistilor, incluzandu- I pe cei din administratia publica, nu se asteapta sa ramana toata vitata incadrul aceleiasi institutii, daca aceasta nu ±le ofera sansa sa- si atinga obiectivele profesionale pecare si le-au propus in momentul in care au candidat pentru functiile pe care le ocupa.

Astfel, daca institutia nu le ofera aceasta sansa, acestia s- ar putea orienta catre domeniul privat sau chiar s- ar putea gandi sa plece in alta tara, daca li se prezinta oportunitatea. Sunt cazuri incare functionari publici au renuntat la posturile lor, mai ales in perioada crizei financiare, in care auavut loc taieri salariale, si s- au orientat catre domenii care chiar daca nu sunt pe masura studiilor sicompetentelelor detinute de acestia, sunt mai bine platite, si astfel au intrat in randul celor aproape 3milioane de romani stabiliti in strainatate.Exodul specialistilor afecteaza administratia publica atat din punct de vedere economic cat sisocial. Astfel, din punct de vedere economic, cu cat pleaca mai multi specialist din tara, cu atat sereduc veniturile statului, deoarece functionarii care lucreaza in alta tara isi platesc impozitele, taxelesi cotizatiile lunare catre statul respectiv, si astfel, desi mai sunt situatii in care cei plecati trmit baniin tara rudelor, veniturile statului se diminueaza considerabil, lucru care are urmari pe termen lung.

Ca efect in domeniul social putem enunta imbatranirea populatiei, factor demigrafic care serasfrange asupra domeniului social prin faptul ca populatia active este inferioara celei pasive, astfelcei care contribuie la plata pensiilor, alocatiilor, burselor sunt mai putini decat beneficiarii si astfelse poate ajunge la situatia in care cotele impozitelor si ale celorlalte datorii ale cetatenilor fata destat ar putea creste, fapt care are efecte negative asupra nivelului de trai al populatiei.Putem spune ca fenomenul de migrare a fortei de munca din Romania se reflecta si indomeniul politic deoarece populatia si- a pierdut increderea in regimul de guvernare actual, mai alesspecialistii care lucreaza in domeniul public deoarece au fost afectati in mod direct de crizaeconomica prin masurile de austeritate luate de Guvern. Astfel, acestia au ales sa plece catre altestate in care criza nu se resimte atat de acut ca in Romania, renuntand chiar la domeniul lor despecialitate, pentru un post bine platit in alta tara care sa ii asigure conditiile decente de trai pe carein tara lor nu le- au putut obtine.

2.3 Prioritățile României în această materie

România a adoptat mai multe acte normative în domeniul liberei circulații a persoanelor, acte ce transpun mai multe prevederi referitoare la regimul străinilor. Mai multe norme metodologice au fost aprobate între Guvernul României și guvernele altor state, având în vedere schimbul de lucrători temporari sau permanenși români pe teritoriul altor state cât și actele normative ce privesc condițiile de ședere pe teritoiul respectivelor state.

În vederea alinierii legislației române la cea comunitară pe termen scurtRomânia are ca priorități:

participarea deplină la sistemul de informații Schengen;

alinierea progresivă la legislația și practica UE în materie de vize;

continuarea aliniereii la legislația și practica UE în materie destabilire a persoanelor;

continuarea aliniereii la legislația și practica UE în domeniulinițiativei private

continuarea aliniereii la legislația și practica UE în domeniul liberei circulații a lucrătorilor și a regulilor de coordonare a sistemelor desecuritate socială;

dezvoltarea și intensificarea relațiilor de cooperare cu alte state privind mobilitatea forței de muncă

România a adoptat o serie de acte normative ce vizează alinierealegislației noastre la cea comunitară:)( Ileana Pascal, Ștefan Deaconu, Codru Vrabie, Niculae Fabian,op.cit., pg. 28)

Legea nr. 123/ 2001 privind regimul străinilor în România;

Ordonanța Guvernului nr. 35/ 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Portugheze privind șederea temporară, în scopul angajării lucrătorilor români pe teritoriul acestui stat, semnat la Lisabona la 19 iulie 2001;

Ordonanța Guvernului nr. 36/ 2001 pentru ratificarea Acordului dintreGuvernul României și Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg privind schimbul de stagiari, semnat la Luxemburg la 20 iulie 2001;

Legea nr. 396/ 2002 pentru ratificarea Convenției Europene asupracetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997;

2.4 Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

Potrivit Poliției de Frontieră această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:

cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinatate, de către Tribunalul București.

Cetățenilor români împotriva cărora s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinatate li se poate permite ieșirea din România numai dacă se află în una dintre urmatoarele situații:

a) declară, în scris, pe proprie răspundere, că nu va călatori în statul / statele cu privire la care s-a instituit măsura

Cetățeanului român împotriva căruia a fost dispusă măsura suspendării dreptului la libera circulație i se permite ieșirea din România, dacă prezintă, în original și fotocopie, hotărârea instanței de judecată, rămasă definitiva și irevocabilă, prin care s-a dispus suspendarea temporară a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulație și înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulație, pentru o perioadă exactă, precum și pentru statul / statele în care persoana poate calatori.

Instanța de judecată poate dispune acestă măsura, în următoarele cazuri:

persoana urmează să se deplaseze în străinatate pentru a urma un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României și fără de care viața sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autoritățile medicale române;

în cazul decesului în străinatate al soțului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv;

în alte situații obiective care necesită prezența temporară a persoanei pe teritoriul altui stat, fără de care interesele legitime ale acesteia sau ale altui cetățean ar fi în mod grav afectate;

în cazul suspendării temporare a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulație în străinătate.

b) din documentele de transport nu rezultă faptul că urmează să călătorească în statul / statele cu privire la care s-a instituit această măsură;

c) punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este unul situat la frontiera comună cu statul cu privire la care s-a instituit această măsură.

În cazul în care se permite ieșirea din România în condițiile menționate, nerespectarea obligației de a nu călători în statul / statele cu privire la care s-a instituit măsura restrângerii dreptului la libera circulație sau ca șederea în statul / statele în care persoana poate călători, peste perioada dispusă de instanță, poate determina:

dispunerea instituirii măsurii suspendării dreptului la libera circulație pentru o perioadă de până la 3 ani sau

majorarea până la 5 ani a perioadei pentru care se poate suspenda acest drept, în cazul returnării în baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la libera circulație în străinătate.

În cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare, până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Capitolul 3: Controlul frontierelor și migrația

Conform articolului 7 din Regulament nr 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere circulatia transfrontaliera la frontierele externe va fi supusă controalelor polițiștilor de frontieră.

Controalele pot fi efectuate, de asemenea și asupra mijloacelor de transport și obiectelor aflate în posesia persoanelor care traversează frontiera. Legea în vigoare din statul membru implicat se va aplica oricăror tipuri de controale efectuate.

Toate persoanele trebuie să fie supuse unui control minim pentru stabilirea identității acestora pe baza prezentării documentelor de călătorie. Aceste controale minime trebuie să consiste în verificarea rapidă și imediată și când este cazul prin folosirea mijloacelor tehnice corespunzătoare, prin verificarea în bazele de date relevante a informațiilor cu privire la documentele furate, deținute fără drept, pierdute sau anulate, a valabilității documentelor care autorizează posesorul legitim să traverseze frontiera și a prezentei semnelor falsificării sau contrafacerii.

Controlul minim amintit în primul subparagraf constituie regula în cazul persoanelor care-și exercită dreptul comunitar al libertății de mișcare.

Oricum, într-o maniera aleatorie, pe parcursul efectuării controalelor minime asupra persoanelor care exercită dreptul comunitar al libertății de mișcare, polițiștii de frontieră pot consulta bazele de date naționale și europene astfel încât să asigure ca acele persoane nu reprezintă o amenințare reală, prezenta și suficient de serioasă la adresa securității interne, ordinii publice, sănătații publice și relațiilor internaționale ale statelor membre.

Consecințele unor asemenea consultări nu vor periclita dreptul de libertate de mișcare al persoanelor pe teritoriul statului membru interesat, așa cum este prevăzut în Directiva 2004/38/EC.

La intrare și ieșire, cetățenii statelor terțe vor fi supuși controalelor amănunțite.

controalele amănunțite la intrare vor include verificarea îndeplinirii condițiilor de intrare prevăzute în articolul 5(1) și când este cazul, a documentelor care autorizează șederea și exercitarea activităților profesionale. Acestea vor include o examinare detaliată care să acopere următoarele aspecte:

verificarea faptului că cetățeanul statului terț este în posesia unui document valid care să permită trecerea frontierei și a faptului că acel document, în cazul în care este necesar, este insoțit de viză sau de permisul de ședere;

cercetarea completă a documentelor de călătorie, în căutarea unor semne de falsificare sau contrafacere;

examinarea ștampilelor de intrare si iesire aplicate pe documentul de calatorie al cetateanului statului tert implicat, prin compararea datei intrarii si iesirii, prin verificarea faptului ca persoana nu a depasit deja timpul maxim de sedere autorizata pe teritoriul statelor membre;

verificarea punctului de plecare si de destinatie al cetateanului statului tert implicat, al scopului sederii si verificarea, daca este necesar, a documentelor de sprijin corespondente;

verificarea faptului ca cetateanul statului tert implicat are mijloace suficiente de subzistenta pentru durata si scopul sederii, pentru intoarcerea sa in tara de origine sau tranzitul spre un stat tert in care cu siguranta i se va permite intrarea si a faptului ca acesta este in pozitia de a intra in posesia unor asemenea mijloace in mod legal;

verificarea faptului ca cetateanul statului tert implicat, mijlocul(e) sau (sale) de transport si obiectele pe care le transporta nu pericliteaza ordinea publica, securitatea interna, sanatatea publica sau relatiile internationale a oricaruia dintre statele membre. Aceste verificari vor include consultarea directa a datelor si alertelor cu privire la persoane si daca este necesar, a obiectelor introduse in SIS, a bazelor de date nationale si a actiunilor ce urmeaza a fi intreprinse, daca este cazul, ca rezultat a unei alerte;

Controalele amanuntite la iesire vor cuprinde:

verificarea faptului ca cetateanul statului tert este in posesia unui document valid pentru trecerea frontierei;

verificarea documentelor de calatorie, in cautarea unor semne de falsificare sau contrafacereș

ori de cate ori este posibil, verificarea faptului ca cetateanul statului tert nu este considerat a fi o amenintare la adresa ordinii publice, securitatii interne sau relatiilor internationale ale oricaruia dintre statele membre.

Pe langa controalele la care se face referire la punctul (b) controalele amanuntite la iesire mai pot cuprinde:

verificarea faptului ca persoana respectiva se afla in posesia unei vize valabile, daca aceasta se solicita conform Regulamentului (EC) nr. 539/2001, cu exceptia cazului in care persoana respectiva detine un permis de sedere valid;

verificarea nedepasirii perioadei maxime de sedere autorizata pe teritoriul statelor membre;

consultarea alertelor cu privire la persoanele si obiectele introduse in SIS si raportari catre bazele de date nationale.

3.1 Migrația legală și migrația ilegală

În următoarele rânduri vom vorbi despre fenomenul de migrație legală și cel de migrație ilegală. Din păcate, din ce în ce mai multe cazuri de migrație ilegală sunt descoperit de autoritățile competente și pedepsite. Mai jos sunt definițiile emigrației, imigrației și a fenomenelor de migrație legală și ilegală preluate dintr-un studiu al Asociației Române de Drept Umanitar.

Emigrația în sensul migrației oamenilor, legală sau ilegală, către alte state reprezintă un factor de interes major pentru statul sursă și instituțiile sale. Interesul statului este acut întrucât acesta are nevoie de o cunoaștere cât mai precisă a populației care emigrează, a cauzelor care favorizează sau împiedică acest lucru. Aceste cauze sunt dezvoltate ulterior în studii care iau în considerare o multitudine de factori, de la cei politico-sociali la cei economici, culturali, etnici, religioși.

Pe baza acestor studii se pot elabora prognoze pe termen scurt, mediu și lung cu privire la aspectele demografice pe regiuni, zone și țari, pot fi fundamentate acte normative, precum și politici sectoriale adecvate. Plecarea multor persoane la muncă în străinătate a creat în unele zone decalaje demografice serioase. Sunt sate întregi din Estul și Sud-Estul Europei în care nu au mai rămas decât bătrînii, ca urmare a plecării la muncă în străinătate a populației active, sate care riscă să dispară, cu toate consecințele care decurg de aici.

Imigrația are în vedere cetățenii străini care, din diferite motive, migrează în alte state. Este un factor de luat în seamă de către autoritățile locale întrucât ponderea celor care doresc să vină în statul de destinație provine din țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Aceștia acced, în general, din aceleași motive pentru care cetățenii proprii pleacă în străinătate. Străinii care migrează generează o serie de efecte pozitive și negative cu repercursiuni atât asupra lor cât și a populației locale. Vom vorbi pe larg despre aceste efecte în capitolul următor deoarece modul de manifestare a acestora este, cu unele mici diferențe, similar pentru toți migranții și populațiile.

Migrația legală este forma unanim acceptată de către toate statele lumii, pentru că poate fi controlată ca număr de persoane, locuri și domenii de muncă și deopotrivă poate fi determinată în timp.

În acest sens, statele încheie acorduri, înțelegeri, tratate sau convenții prin care acordă facilități lucrătorilor care migrează legal și se obligă să respecte condițiile legale de muncă și de protecție socială ca și pentru cetățenii proprii. La respectarea drepturilor și obligațiilor stipulate în acorduri veghează reprezentanții statelor respective, care, în virtutea atribuțiilor cu care sunt investiți, pot interveni pe lîngă autoritățile statului beneficiar în vederea remedierii situației.

În acest mod, migrația poate fi ușor controlată de statul beneficiar al muncii prestate pentru că acesta oferă numai locurile de muncă pe care cetățenii săi nu le-au ocupat (sau nu au dorit să le ocupe) din diverse motive.

Migrația legală dă posibilitatea statelor să-și colecteze taxele și impozitele aferente câștigurilor realizate de proprii lucrători în străinătate și să cuantifice aceste venituri pentru a le stabili în mod just în raport cu deficitul bugetar. Nu trebuie uitat faptul că, în urma acestor acorduri, statele implicate câștigă și prin schimbul cultural, social și tehnologic care se realizează între populațiile care intră în contact.

Migrația ilegală este alternativa uzitată de către persoanele care nu pot folosi calea legală pentru a pleca în străinătate. Componentă a traficului de persoane, migrația ilegală este un flagel din ce în ce mai extins și mai greu de stăpînit datorită rețelelor criminale implicate, a ingeniozității infractorilor.

La toate acestea se adaugă diferențele în materie de legislație ale țărilor sursă, de tranzit sau țintă care îngreunează lupta autorităților pentru combaterea acestui fenomen. Nu trebuie uitat nici aportul migranților care, în îndeplinirea scopului la care aspiră sau la amenințările ori indicațiile traficanților, preferă să păstreze tăcerea sau să nege orice legătură cu persoanele ori grupurile infracționale care îi ajută.

Statistici ale O.N.U. relevă că profiturile obținute din traficul internațional cu ființe umane – aici intrând proxenetismul internațional, traficul cu cerșetori, cu handicapați, cu copii, precum și migrația ilegală – de la începutul secolului XXI și pînă în prezent, au fost mai mari cu aproape 50% decât câștigurile obținute din traficul internațional cu autoturisme furate și cu cca. 25% mai mari decât cele obținute din traficul de droguri. Iată de ce cunoașterea fenomenului migrației ilegale este importantă pentru stat.

3.2 Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți

Conform Săptămânalului de Investigații și Atitudine Flagrant România, prin poziția geostrategică, prin experiența tehnică și expertiza regională, are capacitatea de a contribui la definirea obiectivelor și direcțiilor de acțiune ale Uniunii Europene în domeniul combaterii migrației ilegale a declarat purtătorul de cuvânt al MAE. Ministrul de externe Cristian Diaconescu declarase după reuniunea trilaterală din iunie cu Serbia și Italia că România intenționează să propună o strategie europeană comună pentru combaterea imigrației ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene.

În acest context, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al MAE, a detaliat acest proiect al României. „La ora actuală abordarea strategică a României pornește de la doua premise: în primul rând, constatarea faptului că migrația ilegală înspre statele membre UE, a crescut în ultimii ani. În al doilea rând, România are responsabilitatea gestionării celei mai unei lungi frontiere externe a Uniunii după Finlanda”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

România are, potrivit oficialului MAE, o serie de puncte forte pe care mizează pentru a avea o contribuție consistentă la strategia împotriva imigrației ilegale. „România, prin poziția sa geostrategică, prin experiența tehnică și expertiza regională dobândite, are capacitatea de a contribui, cu propuneri concrete, la definirea obiectivelor și direcțiilor de acțiune ale Uniunii Europene în domeniul combaterii migrației ilegale”, a subliniat acesta. Totuși, MAE atrage atenția că Ministerul Administrației și Internelor este instituția care are la nivel național principalul rol în elaborarea pozițiilor României în ceea ce privește politica europeană comună în domeniul migrației și asigură că cele două instituții coopereză permanent.

Angajamentul României în dialogul comunitar în ceea ce privește combaterea imigrației ilegale va urmări, pe de o parte, să cultive solidaritatea UE în slujba acestui obiectiv, dar și să își întărească capacitatea de a combate fenomenele negative ale migrației prin aderarea la Schengen în 2011, a detaliat purtătorul de cuvânt al MAE. Mai exact, România urmărește să „modeleze în conformitate cu interesele României” conținutul Programului Stockholm pentru perioada 2010-2014, care este viitorul program strategic al Uniunii în domeniul justiției și afacerilor interne. Una dintre cele patru priorități ale acestui program este promovarea unei Europe responsabile și solidare în materie de migrație și de azil. În cel de al doilea rând, este esențială facilitarea aderării României la spațiul Schengen, obiectiv stabilit pentru martie 2011.

„Acest angajament al autorităților române impune securizarea frontierei externe UE la cele mai înalte standarde, întărirea capacității administrative pentru combaterea fenomenelor negative ale migrației (traficul de ființe umane) și cooperarea polițienească cu celelalte state membre pentru a preveni și combate amenințările securității cetățenilor UE (printre acestea numărându-se criminalitatea organizată sau traficul de arme)”, a conchis Alin Șerbănescu. Potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA privind imigrația, România este țară de origine, de tranzit și de destinație pentru persoane traficate în scopuri de exploatare sexuală și muncă forțată. Cetățenii români sunt traficati în special către Spania, Italia, Grecia, Republică Cehă și Germania în scopuri de exploatare sexuală, cerșetorie forțată și muncă forțată în agricultura, construcții și sectorul de servicii. 69% dintre victimele române identificate în 2008 au fost traficate în scopuri de muncă forțată.

România este și țara de destinație pentru un număr mic de femei din R. Moldova, Columbia și Franța, traficate în scopuri de prostituție forțată și pentru un număr mic de bărbați din Republică Democratică Congo și din Honduras, traficați în scopuri de muncă forțată. Departamentul de Stat a evaluat și că Guvernul României nu îndeplinește întru totul standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane, dar se depun eforturi însemnate în acest sens. Raportorul special al ONU pentru drepturile migranților, Jorge Bustamante, aflat în iunie la București, a semnalat tendința îngrijorătoare de creștere a contrabandei de forță de muncă străină în România, dar a atras atenția și asupra situțaiei „precare” a românilor aflați în străinătate. Bustamante a explicat că a observat o situație „paradoxală” în România. „Există un contrast între două tendințe în România. Pe de o parte, avem de-a face cu scăderea intensității traficului de persoane, ca fenomen general, iar pe de altă parte o creștere a contrabandei forței de muncă străine”, a declarat oficialul ONU. „S-au făcut în repetate rânduri referiri, din partea străinilor cu care am vorbit, despre intensificarea contrabandei de forță de muncă. Acest lucru indică o creștere a cererii de forță de muncă străină în România și interesul străinilor de a veni în România”, a detaliat Bustamante, spunând ca a avut discuții cu imigranți din Bangladesh, Iran, Turcia, India și Irak.

Conform Protocolulu împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate fără a încălca angajamentele internaționale referitoare la libera circulație a persoanelor, statele părți întăresc, în măsura posibilului, controalele la frontiere, necesare pentru prevenirea și descoperirea traficului ilegal de migranți.

Fiecare stat parte adoptă măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru prevenirea, pe cât posibil, a folosirii mijloacelor de transport utilizate de către transportatorii comerciali pentru comiterea infracțiunii stabilite conform lit. a) a paragrafului 1 al art. 6 din prezentul protocol.

Atunci când este necesar, fără a aduce atingere convențiilor internaționale aplicabile, aceste măsuri constau în special în prevederea obligației pentru transportatorii comerciali, inclusiv orice companie de transport sau orice proprietar ori utilizator al oricărui mijloc de transport, de a verifica dacă toți pasagerii posedă documentele de călătorie cerute pentru intrarea în statul primitor.Fiecare stat parte ia măsurile necesare, conform dreptului său intern, pentru a însoți de sancțiuni obligația prevăzută de paragraful 3 al prezentului articol.

Fiecare stat parte examinează luarea de măsuri care să permită, conform dreptului său intern, refuzarea intrării persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor stabilite conform prezentului protocol sau anularea vizei.

Fără a încălca art. 27 al convenției, statele părți examinează întărirea cooperării dintre serviciile lor de control la frontiere, în special prin stabilirea și menținerea căilor de comunicare directă.

Fiecare stat parte ia măsurile necesare, conform mijloacelor disponibile:

pentru a face în așa fel încât documentele de călătorie sau de identitate pe care le eliberează să aibă o astfel de calitate încât să nu poată fi ușor folosite într-un mod impropriu, falsificate ori modificate, reproduse sau eliberate ilegal; și

pentru a asigura integritatea și securitatea documentelor de călătorie sau de identitate eliberate de el ori în numele lui și pentru a împiedica întocmirea, eliberarea și utilizarea lor ilegală.

La cererea unui alt stat parte, un stat parte verifică, conform dreptului său intern și într-un termen rezonabil, legitimitatea și valabilitatea documentelor de călătorie sau de identitate eliberate ori probabil bănuite că au fost eliberate în numele său și despre care se bănuiește că sunt utilizate pentru comiterea faptelor prevăzute de art. 6 al prezentului protocol.

Statele părți asigură sau intensifică pregătirea specializată a agenților serviciilor de migrare și a altor agenți competenți pentru prevenirea faptelor prevăzute de art. 6 al prezentului protocol și pentru tratamentul uman acordat migranților care fac obiectul acestor fapte, precum și pentru respectarea drepturilor ce le sunt recunoscute la nevoie în prezentul protocol.

Statele părți colaborează între ele și cu organizațiile internaționale, organizațiile neguvernamentale și cu celelalte organizații competente, precum și cu alte instituții ale societății civile, pentru asigurarea unei pregătiri adecvate a personalului pe teritoriul lor, în vederea prevenirii, combaterii și eradicării faptelor prevăzute de art. 6 al prezentului protocol și a protecției drepturilor migranților ce fac obiectul acestor fapte. Această pregătire vizează în special:

îmbunătățirea securității și calității documentelor de călătorie

recunoașterea și descoperirea documentelor de călătorie sau de identitate frauduloase;

activitățile de informare cu caracter penal, în special în ceea ce privește identificarea grupurilor infracționale organizate despre care se știe sau se bănuiește că ar comite faptele prevăzute la art. 6 al prezentului protocol, metodele folosite pentru transportarea migranților ce fac obiectul unui trafic ilegal, folosirea necorespunzătoare a documentelor de călătorie ori de identitate pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 6 și mijloacele de disimulare utilizate în traficul ilegal de migranți;

îmbunătățirea procedurilor de descoperire, la punctele de intrare și de ieșire tradiționale și netradiționale, a migranților ce fac obiectul unui trafic ilegal; și

tratamentul uman aplicat migranților și protecția drepturilor care le sunt recunoscute în prezentul protocol.

Statele părți având experiență corespunzătoare au în vedere să acorde asistență tehnică statelor care sunt frecvent folosite ca țări de origine sau de tranzit pentru persoanele care au făcut obiectul faptelor prevăzute de art. 6 al prezentului protocol. Statele părți fac tot posibilul pentru a furniza resursele necesare, cum ar fi vehicule, sisteme informatice și lecturi de documente, în scopul combaterii faptelor prevăzute de art. 6.

Fiecare stat parte ia măsuri ce vizează aplicarea sau întărirea programelor de informare pentru sensibilizarea publicului că faptele prevăzute de art. 6 al prezentului protocol constituie o activitate infracțională săvârșită frecvent de către grupurile infracționale organizate în scopul obținerii de profit și că respectivii migranți sunt supuși unor riscuri grave.

Conform art. 31 al convenției, statele părți colaborează în domeniul informației pentru a-i împiedica pe posibilii migranți să devină victimele grupurilor infracționale organizate.

Fiecare stat parte promovează sau intensifică, după caz, programe de dezvoltare și de cooperare la nivel național, regional și internațional, ținând cont de realitățile socioeconomice ale migrărilor și acordând o atenție deosebită zonelor defavorizate din punct de vedere economic și social, în scopul confruntării cu cauzele socioeconomice profunde ale traficului ilegal de migranți, cum ar fi sărăcia și subdezvoltarea.

Studiu de caz: Trafic de migranți rromi pe ruta România-Mexic-Sua (martie 2013)

Conform Studiului efectuat de Comisar șef drd. Sandu Frangulea, Direcția de combatere a crimei organizate, b.c.c.o. – Ploiești intitulat Fenomenul migrației și traficul de persoane publicat pe site-ul Asociației Române de Drept Umanitar traficul de migranți reprezintă una din cele mai acute manifestări ale criminalității transfrontaliere cu consecințe vizibile pentru victimele traficului și cu efecte secundare greu de evaluat pe termen lung.

În afară de faptul că se regăsește de multe ori cu alte aspecte ce țin de crima organizată (trafic de droguri, de arme, terorism), traficul ilegal de migranți poate amenința stabilitatea socio-economică a statelor și chiar pacea și securitatea acestora prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecție socială sau de sănătate publică, prin depășirea capacității de absorbție a pieței legale a muncii și implicit, prin bulversarea raportului de forțe dintre structurile de control a legalității și ordinii publice și partea de populație canalizată spre activități infracționale.

De cele mai multe ori aceste infracțiuni sunt săvârșite de un grup infracțional organizat – grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, de exemplu, cum ar fi traficul cu migranți, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Atât traficul cu migranți, cât și traficul cu ființe umane sunt infracțiuni cu caracter transnațional, în sensul juridic reprezentativ, adică orice infracțiune care, după caz fie este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia, fie este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat, fie este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state, ori este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.

Traficul de migranți, atât din punct de vedere legal cît și din punct de vedere al conținutului infracțiunilor incluse în acest concept, este clar diferențiat în cele două componente majore : traficul de persoane și traficul cu ființe umane.

De asemenea, expresia trafic ilegal de migranți consființește activitatea, în sine, ca fiind faptul de a asigura, în scopul obținerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt folos material. Intrarea ilegală într-un stat parte a unei persoane care nu este nici cetățean, nici rezident permanent al acelui stat, desemnează implicit, expresia intrare ilegală ca trecerea frontierelor atunci când condițiile necesare intrării legale în statul primitor nu sunt satisfăcute.

Același acte normative internaționale stabilesc și faptul că, prin trafic de migranți se înțelege asigurarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetățenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui stat.

Traficul ilegal de migranți este unul dintre subiectele a căror actualitate s-a menținut în mod constant, atât pe agendele și discursurile politico-sociale din spațiul european, dar mai ales în mass-media țărilor occidentale.

În acest context, creșterea semnificativă a fluxurilor migratorii având ca destinație finală țările cu o economie dezvoltată din Uniunea Europeană, precum și descoperirea a tot mai multe și mai complexe rețele de traficanți de persoane, cu conexiuni aproape în întreaga lume, se constituie într-un semnal de alarmă pentru toate statele europene și în mod deosebit pentru țările membre Uniunii Europene.

În primul rând fluxurile migraționiste nu sunt distribuite uniform, câteva țări fiind în mod disproporțional afectate, în funcție de nivelul lor de dezvoltare economică ce poate oferii oportunități migranților. Dacă la începutul anilor 1990, Germania și Austria erau principalele țări țintă, ulterior au fost Marea Britanie, Olanda, Franța și Italia, iar în prezent alăturându-se Spania, Portugalia, Grecia, Cehia, Suedia, Finlanda, și Norvegia.

Principalele țări de destinație a migranților ilegali din Europa de Est nu sunt diferite față de țările de destinație a celorlalți migranți și anume Italia, Spania, Franța, Belgia, Anglia, precum și țările nordice ale continentului european, țări care, datorită legislației permisive în problema sporului demografic, precum și a facilităților de ordin social oferite celor care întemeiază o familie și au mai mulți copii, au început să devină din ce în ce mai atractive cât mai multor români .

Statisticile arată că principalii „furnizori” de emigranți continuă să fie zonele de sud-est ale Europei, regiuni cu potențial economic scăzut, în timp ce, pentru deplasarea către țările de destinație, în prezent se recurge cu precădere la rutele Iugoslavia-Italia-Franța-Spania sau Ungaria-Austria-Italia-Franța-Spania față de anul precedent, când majoritatea emigranților erau călăuziți prin Ungaria-Cehia-Austria-Germania sau Ucraina-Polonia-Germania.

Acest fapt a dus la radicalizarea generală a opiniei publice din țările respective cât și din celelalte state ale Uniunii Europene împotriva migrației ilegale, fapt evidențiat de performanțele electorale ale partidelor anti-migraționiste din Austria, Franța, Olanda și Marea Britanie, ce a impus adoptarea de poziții mai dure față de acest fenomen. Tendința opiniei este alimentată și de numărul mare de migranți care, abuzând de anumite lacune legislative, lucrează în economia subterană, formează rețele criminale ce au ca obiect furtul, prostituția și cerșetoria, mass-media subliniind de obicei originea etnică rromă a multora dintre făptași.

Mulți dintre cei care merg să își caute un loc de muncă în străinătate au înaltă calificare sau educație, pierderea “inteligențelor” fiind considerată un impediment în dezvoltarea ulterioară a țării de domiciliu.

În vederea prevenirii și stopării traficului ilegal de migranți, statele implicate s-au aliniat legislației internaționale în domeniu elaborând și promovând acte normative care responsabilizează instituțiile guvernamentale și neguvernamentale în acest sens.

Numărul mare al instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea acestui fenomen reliefează interesul deosebit al statelor respective pe această linie, fiecare dintre acestea având sarcini concret stabilite în analizarea factorilor criminogeni cauzali, monitorizarea evoluției unor forme specifice de infracționalitate transfrontalieră și elaborarea unor diagnoze și prognoze, care, ulterior, fundamentează strategiile specifice de contracarare.

Referindu-ne strict la migrația ilegală, s-a constatat că Europa de Est reprezintă un element de atracție pentru migranții din diferite țări ale continentul asiatic, în ultima perioadă și din cel african, pentru persoanele periculoase, infractori dați în urmărire prin Interpol, care fac parte din grupări teroriste, din organizații criminale sau care sunt implicate în fenomenul criminalității transfrontaliere. După aderarea României la Uniunea Europeană și NATO, România, din țară sursă și de tranzit, a devenit o țară țintă, fiind supusă unei presiuni din ce în mai mari.

Trebuie avut în vedere faptul că activitatea traficanților se exprimă mai ales prin acțiuni de racolare, transport, cazare și trecere frauduloasă a frontierei unui stat.

Modul de operare, pentru traficanți, îl reprezintă traficul de migranți din Europa de Est realizat prin ieșirea legală în calitate de turist, ședere ilegală pe teritoriul altui stat, intrare ilegală pe teritoriul statelor unde este necesară viza de intrare, precum și traficul de migranți de origine străină, realizat prin intrare/ieșire ilegală (pașapoarte false, rute ocolitoare ale punctelor de frontieră, ascunși în mijloace de transport), intrare legală/ieșire ilegală (cetățeni chinezi și din spațiul ex-sovietic), pașapoarte, vize sau invitații false (cetățeni moldoveni, ucrainieni, ruși).

Nu trebuie desconsiderate nici condițiile favorizante ale comiterii de infracțiuni, respectiv: cadrul legislativ intern lacunar și ambiguu care nu acoperea integral domeniul faptelor ilicite, sancțiunile prevăzute neavând caracterul descurajant necesar și neasigurând protecția societății civile la nivelul standardelor europene împotriva fenomenului infracțional extern; cadrul instituțional și organizatoric de prevenire și combatere a fenomenului este insuficient adaptat condițiilor actuale și nu asigură o ripostă fermă și eficientă, creșterea în intensitate a procesului de interconectare a afacerilor legale cu cele ilegale.

Printre factorii care influențează pregnant migrația ilegală sunt: creșterea demografică, necontrolată, situația economică din principalele state “sursă” – producătoare de migranți, situația incertă din punct de vedere politic din unele zone geografice, conflictele armate (care de multe ori au ca efect crize umanitare, afluxuri masive de persoane care au nevoie de protecție internațională), aceștia ducând la concluzia că fenomenul migrației este în continuă creștere.

Trafic de migranți ilegali pe ruta România-Mexic-Sua

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova, au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat transfrontalier, specializat în traficul de migranți, ce acționa pe relația România – Mexic – Statele Unite ale Americii – Canada.

Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalităâii Organizate Craiova, ajutați de jandarmi și de luptătorii de la Serviciul de Intervenție Rapidă au efectuat 13 perecheziții domiciliare, dar au și verificat un număr de 8 agenții de turism din Craiova pentru a verfica procesul de vânzare al biletelor de avion necesare migranților.

Liderii grupării se numesc Chiciu Dumitru, zis ”Paris”, 39 de ani, Serdaru Filip, 40 de ani și Popescu Luigi Cristinel, 44 de ani, aceștia fiind oameni cunoscuți drept persoane periculoase în lumea interlopă din Craiova.

În sarcina membrilor grupării s-a reținut că, în schimbul sumei de aproximativ 8.000 USD/ migrant, au racolat, îndrumat și călăuzit persoane de etnie rromă, provenind din județele Dolj, Vâlcea și Mehedinți, facilitându-le acestora trecerea frauduloasă a frontierei de stat dintre Mexic și SUA, respectiv SUA – Canada.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat aproximativ 600 de persoane care au părăsit teritoriul României cu destinația Mexic, dintre acestea un număr de aproximativ 300 de persoane fiind depistate ulterior pe teritoriul SUA.

Migranții erau călăuziți pentru a ajunge în mod fraudulos în localitățile Cancún și Mexico City, din Mexic și ulterior, după efectuarea plății, erau preluați de către alți membri ai grupării și transferați pe teritoriul statului american, cu destinația Los Angeles și New York.

În cadrul cercetărilor efectuate în cauză este analizată inclusiv posibilitatea ca unii migranți, care nu au putut plăti integral sumele de bani pretinse de către învinuiți, să fi fost obligați să comită infracțiuni sau să cerșească pe teritoriul SUA, în beneficiul învinuiților

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova urmează a fi audiate 60 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor, față de învinuiți să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu U.S Immigration and Customs Enforcement – ICE, din cadrul U.S. Department of Homeland Security, fiind realizat un schimb permanent de informații cu autoritățile judiciare din SUA și Canada.

De asemenea, procurorii DIICOT au sugerat faptul ca există posibilitatea ca unii migranți care nu au avut posibilitea financiară de a plăti sumele de bani pretinse de inculpați să fi fost obligate să comită infracțiuni sau să cerșească, bineînțele tot în beneficiul inculpaților.

La finalul audierilor, care au durat toată ziua, procurorii DIICOT Craiova au luat măsura reținerii pe 24 de ore a patru dintre capii grupării acuzate că se ocupa cu transportul romilor olteni în SUA și Mexic. Potrivit anchetatorilor, au fost emise ordonanțe pe numele craiovenilor Dumitru Chiciu zis „Paris”, Ovidiu Bil Chiciu, Vasile Rădulean și Filip Serdaru. Cei patru au fost introduși în arestul IPJ Dolj, iar astăzi vor fi prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Peste 1 milion de dolari au obținut cei trei olteni în urma aceste activități ilegale. Romii traficanți de migranți sunt cercetați de procurorii DIICOT pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă pedepsită cu pușcăria între 5 și 20 de ani, dar și pentru încălcarea OUG nr. 112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români. Potrivit art. 2 al OUG nr. 112/2001, fapta cetățeanului român care racolează, îndrumă sau călăuzește una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani.

Concluzii

Migrația a căpătat în prezent o amploare fără precedent. Din păcate, la fel de multe sunt și fenomenele de migrație ilegală, în care oamenii sunt puși să plătească sume enorme pentru a le fi asigurat transportul în țările în care vor sa ajungă.

Traficul de migranți este favorizat din cauza mai multor factori precum contextul social și economic, carențele din legislație, o abordare insuficientă a combaterii traficului, dar mai ales din cauza sărăciei. Nu au existat până în prezent cazuri de persoane care au emigrat pentru că aveau o stare foarte bună materială. Toți cei care aleg drumul ilegalității sunt constrânși mai ales de motivele financiare, deoarece în țară unele persoane muncesc câte 12 ore pe zi pentru un salariu de maxim 300 de euro. În străinătate, pe de altă parte, pentru o munca identică, poate chiar cu un program mai scurt, poți obține până la 1500 de euro, deci de 5 ori mai mult.

Deoarece formalitățile legale pentru a obține reședință într-un alt stat sunt prea multe și mult prea stufoase, multe persoane aleg să obțină o viză în scop turistic, iar mai apoi rămân definitiv pe teritoriul respectivului stat.

Statisticile spun că majoritatea persoanelor care emigrează au între 20 și 25 de ani. Motivul pentru care aceștia emigrează este faptul că după absolvirea studiilor superioare este foarte greu să-ți găsești un loc de muncă.

Personal, uneori m-am gândit că în străinătate competențele mele ar fi recompensate financiar adecvat față de cum ar fi în România și nu de puține ori am luat în considerare mutarea într-o altă țară unde să am stilul de viață pe care mi-l doresc. Și studenții și absolvenții din generația mea gândesc la fel.

Un alt factor al emigrației ilegale este discriminarea femeilor pe piața muncii. Multe campanii au fost făcute împotriva acestui fenomen, însă în continuare femeile sunt ultimele angajate și primele concediate, fiind împinse astfel spre sectoarele neconvenționale ale economiei și optând de multe ori să muncească la ”negru” pentru a-și asigura traiul.

Prin urmare, consider că este de competența autorităților legislative să se ocupe într-o măsură cât mai mare de acest fenomen și să încerce să completeze toate carnțele legale de care profită anumite persoane care emigrează ilegal. Dar, de asemenea și cetățenii trebuie să fie informați în mod corect și să li se ofere cât mai multe alternative legale pentru a nu mai cădea în plasa celor care doresc să profite de pe urma lor.

Bibliografie:

Dăncică, D., Revista Analele Universității ”Constantin Brâncuși” din Tg. Hiu, Seria Economie, nr.2/2010, Caracteristici ale migrației în România

Diaconu N., Marcu V., Drept comunitar, Partea Specială-Politicile comunitare, Editura Lumina Lex, București, 2003

Echipa Extreme, Eseu despre migrația forței de muncă din România

Fuerea A., Dreptul comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, București, 2006

Migration Trends in selected EU Applicant Countries, vol. IV-Romania, More „Out” than „In” at the Crossroads between Europe and the Balkans, IOM, 2003

Pascal I.,Deaconu Ș., Vrabie C., Fabian N., Libera circulație a persoanelor , Centrul de Resurse Juridice, 2002

Revista Teme Europene, nr 24, Titlul Articolului: Tratatul de la Amsterdam, aprilie 2007

Roman N., M. Cristina V., Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României, Economie teoretică și aplicată, Vol. XVII(2010), No. 7(548)

Săptămânalului de Investigații și Atitudine Flagrant România

Acte Legislative:

Codul frontierelor Schengen

Comunicat DIICOT din data de 25 martie 2013

Convenția de aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985, manual de prezentare

Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora

M.Of. nr. 813/8 noi. 2002

Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiuniolor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, 15.11.2000, Palermo, Italia

Link-uri:

www.politiadefrontiera.ro

www.europa.eu

www.ier.ro