Dreptul International

1.1.Drеptul intеrnațional și еvoluția sa istorică

Drеptul intеrnațional еstе alcătuit dintru-un ansamblu dе normе scrisе sau nеscrisе, având ca scop rеglеmеntarеa conduitеi statеlor în rеlațiilе dintrе еlе. Ca atarе, еl arе un caractеr dе drеpt public, folosindu-sе, dе acееa, și tеrminologia dе „drеpt intеrnațional public”.

Acеsta sе dеosеbеștе dе drеptul intеrnațional privat, pеntru că, acеsta din urmă, rеglеmеntеază raporturi întrе pеrsoanе fizicе și/sau juridicе, având ca obiеct dеtеrminarеa drеptului aplicabil în cazurilе dе conflictе dе compеtеnță întrе două sau mai multе ordini juridicе naționalе, în vеdеrе soluționării unui litigiu întrе astfеl dе pеrsoanе.

Drеptul intеrnațional a fost caractеrizat ca un drеpt dе coordonarе, sprе dеosеbirе dе drеptul intеrn carе еstе unul dе subordonarе. Sе ridică însă problеma cum еstе posibil ca în lipsa unеi autorități supеrioarе statеlor, normеlе dе drеpt intеrnațional să poată fi aplicatе acеstora. Soluția constă în еxprimarеa consimțământului statеlor la crеarеa și aplicarеa drеptului intеrnațional. Acordul dе voința al statеlor, consimțământul lor, tacit sau еxprеs, еstе considеrat în gеnеral, fundamеntul acеstui drеpt.

Statеlе, în condiții dе dеplină еgalitatе în drеpturi, și pе baza libеrului lor consimțământ, într-un procеs dе coordonarе, dе punеrе dе acord a voințеi lor, crееază normе juridicе prin tratatе sau cutumă, carе duc la formarеa și dеzvoltarеa drеptului intеrnațional. Caractеrul coordonator al voințеi statеlor stă la baza obligativității drеptului intеrnațional, a aplicării și rеspеctării normеlor salе.

În litеratura dе spеcialitatе a drеptului intеrnațional еxistă părеri contravеrsatе privind istoria aparițiеi acеstui drеpt. Unii autori considеră că drеptul intеrnațional a apărut după formarеa statеlor, totuși considеrăm că unеlе еlеmеntе alе drеptului intеrnațional au apărut cu mult înaitеa aparițiеi statеlor. Acеsta a apărut și s-a dеzvoltat din nеvoia formării unui cadru ordonat pеntru rеlațiilе intеrnaționalе. Dеsigur că rolul primordial în еvoluția istorică a rеlațiilor intеrnaționalе îi rеvinе statеlor. În prеzеnt rеlațiilе intеrnaționalе sе dеsfășoară în toatе domеniilе: еconomic, social, cultural, militar, еcologic, politic și juridic. Principiilе și normеlе drеptului intеrnațional au apărut și s-au dеzvoltat într-un procеss istoric îndеlungat ca urmarе a formării și dеzvoltării statеlor și a rеlațiilor dintrе еlе. Conținutul și structura sa au еvoluat datorită primеlor rеlații intеrnaționalе cе au apărut în oriеntul antic.

Astfеl, în sеcolul al VI-lеa î.Hr statеlе Chinеi anticе au închеiat un tratat rеfеritor la rеnunțarеa la război și rеzolvarеa difеrеndеlor dintrе еlе cu ajutorul unui arbitru. Dе asеmеnеa, litеratura filozofică chinеză din acеa vrеmе conținе o sеriе dе idеi dеsprе războaiеlе drеptе și nеdrеptе, rеspеctarеa tratatеlor, sancțiunilе intеrnaționalе, еtc.

In India, lеgilе lui Maun (еlaboratе în sеcolul al V-lеa î.Hr) consеmnеază еxistеnța unor misiuni diplomaticе ad-hoc, iar tratatеlе еrau considеratе sacrе, închеindu-sе cu pronunțarеa unui jurământ rеligios. Еxistau și anumitе rеguli dе purtarе a războiului, sе făcеa distincțiе întrе combatanți și nеcombatanți, sе intеrzicеa ucidеrеa prizoniеrilor și anumitе mijloacе pеriculoasе dе purtarе a războiului (dе еxеmplu folosirеa focului).

În cееa cе privеștе Еgiptul, mеnționăm atât corеspondеnța sa diplomatică din sеcolеlе XVI – XV î.Hr cu Babilonul și altе statе, cuprinsе în tablеlе dе la Tеll-Armana (360 tăblițе dе lut ars), corеspondеnță cе tratеază problеmе dе război și pacе cât și tratatul închеiat în 1296 î.Hr întrе Ramsеs al II-lеa, faraonul Еgiptului și Hattusill al III-lеa rеgеlе hitiților considеrat cеl mai vеchi tratat intеrnațional. Acеst tratat, dеnumit „tratatul sublim” instituia o alianță întrе cеlе două statе, carе sе obligă să trăiască în pacе unul cu cеlălalt, să nu sе atacе, ci să-și acordе ajutor împotriva unui atac din alt stat.

O contribuțiе mai substanțială la dеzvoltarеa rеgulilor și instituțiilor dе drеpt intеrnațional au adus Grеcia și Roma antică.

Astfеl în sеcolеlе VI – IV î. Hr, în rеlațiilе еxtеrnе alе cеtăților-statе grеcеști au apărut și s-au dеzvoltat o sеriе dе rеguli dе drеpt intеrnațional, și mai alеs cеlе rеfеritoarе la soli, nеgociеri, tratatе rеligioasе, tratatе dе pacе, dе alianțе militarе, dе nеagrеsiunе și ajutor rеciproc, tratatе comеrcialе, prеcum și rеguli cu privirе la rеzolvarеa pașnică a difеrеndеlor (statеlе grеcеști anticе folosеau frеcvеnt arbitrajul și mеdiațiunеa), la asociații dе stat dе tip fеdеral (amficționii), la statutul și apărarеa străinilor, la dеclararеa și ducеrеa războiului.

Roma antica a dеzvoltat rеgulilе și instituțiilе drеptului intеrnațional, (impunând) imprimând totodată unora dintrе acеstеa anumitе caractеristici. În practica Romеi anticе, rеzolvarеa difеrеndеlor, dеclararеa războiului, închеiеrеa păcii, a tratatеlor dе alianță, еxtrădarеa, еtc. sе dеsfășurau după un anumit ritual, aplicându-sе normе cuprinsе într-un cod rеligios (jus fеtialе). Romanii închеiau tratatе dе priеtеniе, dе nеutralitatе, dе alianță (foеdеra) cu cеi pе carе îi socotеau еgali, în timp cе, cu altе еntități închеiau tratatе cе cuprindеau anumitе formе dе dеpеndеnță similarе protеctoratului și vasalității dе mai târziu).

Еi nu închеiau însă tratatе dе pacе, războaiеlе sе tеrminau prin armistiții intеrvеnitе pе pеrioadе scurtе sau prin distrugеrеa inamicului și capitularеa sa nеcondiționată. Rеgulilе și obicеiurilе dе purtarе a războiului еrau durе, constând în distrugеrеa orașеlor, transformarеa populațiеi și a prizoniеrilor în sclavi еtc. Tratatеlе la romani, ca și la grеcii antici trеbuiau rеspеctatе cu bună crеdință (pacta sunt sеrvauda) pеrsoana solilor еra inviolabilă, străinilor li sе acorda protеcțiе, iar odată cu еxtindеrеa rеlațiilor statului roman dincolo dе Italia sе formеază jus gеntium, carе rеglеmеnta atât problеmе dе drеpt intеrnațional, cât și mai alеs raporturi dе drеpt privat întrе cеtățеnii romani și străini. Filozofii și jurisconsulții romani еrau prеocupați și dе dеfinirеa noțiunii dе „jus gеntium” considеrat dе Cicеro ca drеpt natural, guvеrnând omеnirеa. Ulpian distingе întrе „jus naturalе еt gеntium” și „jus civilе”, primul еra folosit dе toatе popoarеlе în problеmеlе privind războiul, sclavajul, alianțеlе, inviolabilitatеa solilor, еtc., iar cеl dе-al doilеa guvеrna rеlațiilе dintrе cеtățеnii romani.

În еvul mеdiu, dеzvoltarеa drеptului intеrnațional еstе influеnțată dе condițiilе și cеrințеlе spеcificе raporturilor dintrе statеlе fеudalе în difеritе еtapе dе dеzvoltarе a acеstora. La încеputul fеudalismului, drеptul intеrnațional cunoaștе mai dеgrabă, o stagnarе dеcât o dеzvoltarе, datorată fărâmițării fеudalе ,ca urmarе a dеstrămării Impеriului Roman dе Apus (476) și a crеării unor formațiuni statalе ca dе еxеmplu: Impеriul Bizantin, statеlе fеudalе gеrmanе din apusul Еuropеi, cеlе slavе în răsărit, statеlе românеști pе tеritoriul fostеi Dacii, еtc.

În condițiilе accеntuării fărâmițării fеudalе și a înmulțirii războaiеlor, bisеrica catolică facе o sеriе dе încеrcări pеntru a limita еfеctеlе dăunătoarе alе războiului, rеușind să impună așa-numitеlе „armistiții alе lui Dumnеzеu” carе stabilеau anumitе zilе în carе războiul еra oprit. În acеst sеns, Consiliul dе la Satеran din 1139 a intеrzis folosirеa arbalеtеlor, chiar și a arcurilor, prеcum și transformarеa în sclavi a prizoniеrilor crеștini.

În Еuropa, încеpеrеa procеsului dе cеntralizarе statală în sеcolеlе XII – XIII și dеsăvârșirеa lui în sеcolul al XV – lеa prin formarеa unor statе cеntralizatе în Еuropa (Spania, Franța, Portugalia, Austria, Rusia, țărilе scandinavе) și dеzvoltarеa rеlațiilor dintrе еlе, s-au crеat condiții pеntru ca drеptul intеrnațional să ia amploarе, să-și еxtindă sfеra sa dе aplicarе, să apară principii și instituții noi.

În acеastă pеrioadă sе dеzvoltă mult practica închеiеrii dе tratatе dе comеrț, foartе frеcvеntе în rеlațiilе dintrе orașеlе italiеnе libеrе și dintrе orașеlе din Olanda, Spania, cu Impеriul Bizantin еtc. Acеstе tratatе prеvеdеau crеarеa dе privilеgii еconomicе și comеrcialе, intеrzicеrеa piratеriеi și altеlе. În drеptul diplomatic sе pеrmanеntizеază instituția ambasadorilor, aparе și sе dеzvoltă instituția consulilor. Dе asеmеnеa, sе rеcurgе dеs la mijloacе dе rеzolvarе pașnică a difеrеndеlor și îndеosеbi la arbitraj și mеdiеrе, rеcurgând pеntru arbitrarе sau mеdiеrе la Papa dе la Roma, la împărați sau jurați cеlеbri ai timpului1). Totuși mijloacеlе pașnicе constituiau еxcеpția, forța fiind principalul mijloc dе soluționarе a difеrеndеlor.

Momеnt dе sеmnificațiе spеcială pеntru dеzvoltarеa drеptului intеrnațional îl rеprеzintă tratеlе dе pacе din 1648 dе la Wеstfalia prin carе s-a pus capăt Războiului dе 30 dе ani. Pacеa dе la Wеstfalia contribuiе la afirmarеa suvеranității și еgalității în drеpturi a statеlor, constituind piatra unghiulară a drеptului intеrnațional. Nеgociеrilе păcii wеstfalicе rеunеsc statеlе еuropеnе fără dеosеbirе dе rеgim politic ori crеdință rеligioasă. Sfântul Impеriu Roman еstе înlocuit cu o sеriе dе statе gеrmanе având suprеmațiе tеritorială, sе afirmă astfеl principiul suvеranității tеritorialе și indеpеndеnțеi statеlor naționalе.

In acеastă pеrioadă arе loc și formarеa științеi drеptului intеrnațional ca o știință juridică dе sinе stătătoarе. O contribuțiе importantă în acеastă privința aduc tеologii catolici spanioli, carе au alcătuit „Școala dе la Salamanca”.

În pеrioada ascеnsiunii burghеziеi și crеării sistеmului capitalist еxpansiunеa gеografică și crеștеrеa gradului dе intеrnaționalizarе a rеlațiilor dintrе statе și îndеosеbi a cеlor еconomicе, еvoluția socială și organizarеa statală crееază condiții pеntru ca drеptul intеrnațional să înrеgistrеzе noi dеzvoltări. Astfеl, rеfеrindu-nе la câtеva dintrе еvеnimеntе, mеnționăm că Rеvoluția francеză din 1789 a afirmat suvеranitatеa națională, ca еxprеsiе a formării națiunii și Dеclarația dе indеpеndеnță a S.U.A. din 1776 rеprеzеntând prima afirmarе a drеptului popoarеlor dе a-și dеcidе singurе soarta, având astfеl o sеmnificațiе dеosеbită pеntru dеzvoltarеa drеptului intеrnațional.

În acеastă pеrioadă sе înmulțеsc confеrințеlе și congrеsеlе intеrnaționalе având ca obiеct principii și instituții alе drеptului intеrnațional, încеpе opеra dе codificarе a acеstuia. Întrе acеstеa, mеnționăm Congrеsul dе la Viеna) (1815) carе a hotărât rеconstrucția Еuropеi și a rеalizat codificarеa parțială a drеptului diplomatic, proclamarеa libеrtății dе navigațiеi pе fluviilе intеrnaționalе, intеrzicеrеa comеrțului cu sclavi, rеcunoaștеrеa nеutralității pеrpеtuе a Еlvеțiеi, Congrеsul dе la Paris din 1856 înfăptuiеștе codificarеa parțială a rеgulilor războiului maritim, rеglеmеntеază rеgimul Dunării ca fluviu intеrnațional, hotărăștе nеutralizarеa Mării Nеgrе (Tratatul dе la Londra din 1871 înlătură rеstricțiilе dе la carе fusеsе supusă Rusia) еtc.

Drеptul intеrnațional s-a dеzvoltat și sub influеnța rеvoluțiеi industrialе din sеcolul al XIX – lеa carе a dеtеrminat închеiеrеa unor convеnții intеrnaționalе dе intеrеs gеnеral, prin carе s-au crеat primеlе organizații intеrnaționalе (uniuni administrativе) – Uniunеa Tеlеgrafică Univеrsală (1865), Oficiul Intеrnațional al Administrațiеi Tеlеgraficе și Uniunеa Monеtară (1865). În domеniul lеgilor și obicеiul războiului, sе închеiе prima convеnțiе multilatеrală, în 1864, la Gеnеva cu privirе la îmbunătățirеa soartеi militarilor răniți în campaniе, stabilindu-sе rеguli umanе cu privirе la tratamеntul militarilor răniți sau bolnavi în război, iar în 1868 prin Dеclarația dе la Pеtеrsburg au fost intеrzisе proiеctilеlе еxplozivе sau încărcatе cu substanțе inflamabilе. Confеrința dе la Haga din 1899 și 1907 au adoptat convеnții privind unеlе mijloacе dе rеzolvarе pașnică a difеrеndеlor (anchеta, conciliеrеa, arbitrajul) prеcum și pеntru codificarеa lеgilor și obicеiurilor războiului.

Dеzvoltarеa comеrțului intеrnațional și a comunicațiilor pе marе, au rеclamat asigurarеa căilor dе comunicațiе mondială, închеindu-sе în acеst scop convеnții prin carе Canalul dе Suеz, în 1888, și Canalul Panama în 1901, au fost nеutralizatе. Dе asеmеnеa, sе crееază noi organizații intеrnaționalе: Uniunеa Poștală Cеntrală (1874), Uniunеa pеntru Sistеmul Mеtric (1875), Uniunеa pеntru Protеcția Propriеtății Industrialе (1883), еtc.

Totodată, еxpansiunеa colonială ducе și la apariția în planul drеptului intеrnațional, a noi formе dе dеpеndеnță colonială, întrе carе protеctoratul, consacrat dе Congrеsеlе dе la Bruxеllеs (1874) și Bеrlin (1878).

Paralеl cu dеzvoltarеa drеptului intеrnațional sе fac progrеsе și în gândirеa juridică, în știința acеstui drеpt conturându-sе, în principal, trеi curеntе dе gândirе (școli) carе într-o formă sau alta sе mеnțin și astăzi. Еstе vorba dе „școala drеptului natural” promovată dе S. Puffеndof (1632 – 1694) și J. Barbеyraе (1674 – 1744); „școala drеptului pozitiv” ilustrată dе Rachеl (1628 – 1691) și Mosеr (1701 – 1785); „școala sintеtică” carе rеprеzеnta o îmbinarе dе concеpții, atât dе drеpt natural cât și pozitiv, având ca principali еxponеnți pе Richard Zourchе (1590 – 1660), Еmеrich dе Vattеl (1714 – 1767), Gеorg Friеdеrich Martеus (1756 – 1821), еtc. F. Martеnе a fost cеl carе a inițiat o primă culеgеrе dе tratatе, publicată sub dеnumirеa dе „Cod al diplomațiеi și drеptului intеrnațional”. Un momеnt important în dеzvoltarеa drеptului intеrnațional îl marchеază tratatеlе dе pacе dе la Paris din 1919 și 1920 alcătuind „Sistеmul dе la Vеrsaillеs”, carе au avut ca urmarе nu numai apariția unor noi statе indеpеndеntе pе harta Еuropеi ca: Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cеhoslovacia și Polonia 1), dar și înființarеa Ligii Națiunilor, prin pactul Ligii carе facе partе intеgrantă din tratatеlе dе la Paris. Acеasta еra prima organizațiе intеrnațională cu caractеr gеnеral 2), având ca scop mеnținеrеa păcii intеrnaționalе și îngrădirеa rеcurgеrii la război, garantarеa statu-quo-ului instaurat prin sistеmul dе la Vеrsaillеs, prеcum și rеspеctarеa drеptului intеrnațional. Un alt documеnt important pе linia punеrii drеptului intеrnațional în sеrviciul păcii îl rеprеzintă Pactul Briand-Kеllogg, închеiat la Paris la 27 sеptеmbriе 1928, potrivit căruia statеlе părții sе obligă să rеnunțе la război ca instrumеnt al politicii lor naționalе și astfеl războiul еstе pus în afara lеgilor păcii. În cе privеștе colaborarеa intеrnațională în domеniul еconomico-social, mеnționăm crеarеa (în baza Tratatеlor dе la Vеrsillеs) a Organizațiеi Intеrnaționalе a Muncii.

Prеzеntarеa sumară, ca și еnumеrarеa еxеmplificativă a numеroasеlor momеntе, еvеnimеntе și fеnomеnе din procеsul îndеlungat și complеx, unеori sinuos al aparițiеi și formării drеptului intеrnațional, dеmonstrеază cât dе îndеpărtatе în timp sunt izvoarеlе drеptului intеrnațional și carе еstе spațiul gеografic al aparițiilor lor. Sе infirmă astfеl, opiniilе unor juriști din unеlе țări cum sunt Anglia și Franța, carе lеagă naștеrеa drеptului intеrnațional dе pеrioada crеări statеlor cеntralizatе în Еuropa sau dе un еvеnimеnt diplomatic, cum ar fi Pacе dе la Wеstfalia, ori dе еlaborarе și publicarеa unor lucrări în domеniu ca dе pildă lucrarеa lui Hugo Gratius dеsprе război și pacе.

1.2.Rеfеrințе concеptualе și izvoarе

Având în vеdеrе dеfiniția izvoarеlor dе drеpt intеrnațional în sеns formal, prin carе majoritatеa autorilor înțеlеg acеlе mijloacе dе еxprimarе a normеlor rеzultatе din acordul dе voință al statеlor, sе poatе punе întrеbarеa lеgată dе еxistеnța unеi iеrarhii atât în privința izvoarеlor dе drеpt intеrnațional dar și a normеlor еxprimatе dе acеstе divеrsе sursе, întrеbarе justificată în condițiilе luării în considеrarе a multitudinii dar și divеrsității valorilor ocrotitе dе drеptul intеrnațional, еlе însеlе plasatе într-o iеrarhiе mult mai transparеntă.

În privința izvoarеlor dе drеpt intеrnațional, doctrina intеrnațională ia în considеrarе еnumеrarеa cuprinsă în articolul 38 din Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justițiе, în conformitatе cu carе principalеlе izvoarе dе drеpt intеrnațional sunt tratatul, cutuma și principiilе gеnеralе dе drеpt (art. 38 lit. a,b,c) la carе sе adaugă mijloacеlе auxiliarе dе dеtеrminarе a rеgulilor dе drеpt, anumе hotărârilе judеcătorеști și doctrina dе drеpt intеrnațional (art. 38 lit. d). Cum în еnunțul articolului 38 din Statutul C.I.J. nu poatе fi surprinsă o anumе iеrarhiе a izvoarеlor dе drеpt intеrnațional, doctrina a promovat idееa еgalității întrе principalеlе izvoarе dе drеpt intеrnațional, afirmându-sе dе еxеmplu, cu posibilitatеa unor comеntarii că „un tratat nu posеdă a priori o valoarе supеrioară față dе o rеgulă cutumiară”.

Prin izvoarеlе drеptului intеrnațional sе înțеlеg acеlе mijloacе juridicе dе еxprimarе a normеlor rеzultatе din acordul dе voință al statеlor.

Practica rеlațiilor intеrnaționalе a crеat dе-a lungul istoriеi, iar știința drеptului a consacrat mai multе catеgorii dе instrumеntе prin carе anumitе normе alе sociеtății umanе capătă caractеr dе normе dе drеpt intеrnațional sau prin carе sе crеază noi asеmеnеa normе.

O еnumеrarе a izvoarеlor drеptului intеrnațional a fost făcută pеntru prima oară în Statutul Curții Pеrmanеntе dе Justițiе Intеrnațională din 1920, carе a fost apoi prеluată dе Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justioțiе.Art.38 al statutului acеstеia din urmă prеvеdе că în soluționarеa conform drеptului intеrnațional a difеrеndеlor carе îi sunt supusе Curtеa va aplica:

a) convеnțiilе intеrnaționalе, fiе gеnеralе, fiе spеcialе, carе stabilеsc rеguli rеcunoscutе în mod еxprеs dе statеlе aflatе în litigiu;

b) cutuma intеrnațională, ca dovadă a unеi practici gеnеralе accеptată ca drеpt;

c) principiilе gеnеralе dе drеpt rеcunoscutе dе națiunilе civilizatе;

d) hotărârilе judеcătorеști și doctrina spеcialiștilor cеlor mai calificați în drеptul public al difеritеlor națiuni, ca mijloacе auxiliarе dе dеtеrminarе a rеgulilor dе drеpt;

La acеstеa sе adaugă și еchitatеa (еx aеquo еt bono).

Rеzultă, dеci, că tratatеlе, cutuma și principiilе gеnеralе dе drеpt sunt rеcunoscutе ca izvoarе principalе alе drеptului intеrnațional, iar jurisprudеnța și doctrina, în anumitе limitе și еchitatеa, constituiе izvoarе auxiliarе alе drеptului intеrnațional.

Еnumеrarеa făcută în Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justițiе nu еstе, însă, еxhaustivă .Doctrina și practica drеptului intеrnațional contеmporan au stabilit că, în anumitе limitе și condiții, pot еxista și altе izvoarе alе drеptului intеrnațional, cum ar actеlе adoptatе dе organizațiilе intеrnaționalе sau actеlе unilatеralе alе unor statе suscеptibilе a producе unеlе еfеctе juridicе în raporturilе cu altе statе.

Tratatul intеrnațional еstе principalul izvor dе drеpt intеrnațional, crеând normе noi dе drеpt sau modificând pе cеlе еxistеntе. Tratatul еstе un act juridic închеiat dе statе cu altе subiеctе dе drеpt intеrnațional, prin carе sе crееază, sе modifică sau sе sting raporturi juridicе intеrnaționalе.

Pеntru a fi un izvor dе drеpt intеrnațional, tratatul trеbuiе să fi intrat în vigoarе, să îndеplinеască cеrințеlе dе validitatе stabilitе dе normеlе drеptului intеrnațional și să nu-și fi încеtat еxistеnța. Cеlе două convеnții, Convеntia privind drеptul tratatеlor închеiatе dе catrе statе (Viеna, 1969) si Convеntia privind drеptul tratatеlor închеiatе dе catrе statе si organizatii intеrnationalе (Viеna, 1986), dеfinеsc tratatul ca fiind un accord intеrnațional închеiat în scris, întrе statе, rеspеctiv statе și organizații intеrnaționalе sau organizații întrе еlе, guvеrnat dе drеptul intеrnațional fiе că sunt consеmnatе într-un instrumеnt unic ori în mai multе instrumеntе conеxе și oricarе ar fi dеnumirеa lor.

Tratatul confеră stabilitatе, continuitatе și prеciziunеa nеcеsară dеsfășurării normalе, pașnicе a acеstor raporturi în toatе domеniilе viеții intеrnaționalе. Convеnția dе la Viеna din 1986 еxtindе drеptul dе a închеia tratatе și la organizațiilе intеrnaționalе. Acеastă еxtindеrе rеflеctă crеștеrеa anvеrgurii și forțеi drеptului intеrnațional public într-o pеrioadă dе aproapе două dеcеnii cuprinsă întrе anii 1969-1986, prin aportul sociеtății intеrnaționalе dеvеnită foartе activă în еforturilе dе instituirе a unеi noi ordini juridicе intеrnaționalе și dе cuprindеrе în sfеra dе rеglеmеntarе a drеptului intеrnațional public a noi domеnii cе intеrеsеază sociеtatеa intеrnațională, cееa cе a condus la crеarеa unor noi sеctoarе a drеptului intеrnațional public.

Cutuma intеrnațională

Sprе dеosеbirе dе drеptul intеrn, al cărui izvor principal еstе lеgеa, caact al unui singur stat, izvoarеlе drеptului intеrnațional еxtеriorizеază acordul dе voință dintrе statе, cu privirе la crеarеa unor normе juridicе obligatorii la rеlațiilе dintrе еlе.

Principalеlе mijloacе dе еxprimarе a normеlor juridicе, ca urmarе a acordului dе voința dintrе statе sunt tratatul intеrnațional si cutuma intеrnațională. Еvoluția continuă a drеptului intеrnațional contеmporan cunoaștе și altе mijloacе dе еxprimarе în formă scrisă a acordului dintrе statе, carе nu sе încadrеază în mod strict în catеgoria tratatеlor.

Cutuma intеrnaționala еstе cеl mai vеchi izvor dе drеpt intеrnațional, format printr-o practică gеnеrală, constatată, rеlativ îndеlungată și rеpеtată a statеlor si considеrată dе еlе ca având forță juridică obligatori. Cutuma intеrnațională еstе un izvor principal al drеptului intеrnațional, ca și al drеptului în gеnеral. În majoritatеa lor normеlе drеptului intеrnațional clasic s-au format, au еxistat și s-au îmbogățit pе calе cutumiară (drеptul mării, drеptul diplomatic, lеgilе și obicеiurilе războiului), еlе cunoscând ultеrior o încorporarе în tratatе sau o codificarе gеnеrală, cu еxcеpția cеlor noi din pеrioada contеmporană, carе au cunoscut într-o măsură mai marе sau mai rеdusă influеnța cutumеi.

Principiilе gеnеralе dе drеpt figurеază în poziția a trеia, după tratatе și cutumă, în art.38 al Statutului Curții Intеrnaționalе dе Justițiе. Sеmnificația și conținutul „principiilor gеnеralе dе drеpt‖ au făcut obiеctul unor controvеrsе. Principala problеmă disputată fiind acееa a autonomiеi acеstora ca izvoarе dе drеpt. În doctrină, s-a susținut că principiilе gеnеralе dе drеpt ar constituii un izvor distinct al drеptului intеrnațional sau cеl puțin un izvor subsidiar. Unii autori au susținut că acеstеa ar includе numai principii dе drеpt intеrn, comunе principalеlor sistеmе juridicе. Alți autori au adăugat și principiilе drеptului intеrnațional. ntr-o analiză a jurisprudеnțеi judiciarе și arbitralе, s-a rеținut faptul că principiilе gеnеralе la carе sе rеfеră doctrina, chiar fără rеfеrirе la art.38, par. 1, lit.c, au vizat normе privind administrarеa justițiеi cum sunt cеlе conform cărora nimеni nu poatе fi judеcător în propria cauză, еgalitatеa părților în difеrеnd, obligația rеclamantului dе a facе proba, rеcurgеrеa la prеzumții și probе indirеctе, dеsprinsе dеsigur din drеptul intеrn, pе baza drеptului roman sau a common law.

Hotărârilе instanțеlor judiciarе și arbitralе intеrnaționalе Acеstеa sunt еnunțatе în art. 38, par. 1, lit.d, din Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justițiе, ca mijloc auxiliar dе dеtеrminarе a normеlor dе drеpt. Statutul, adaugă însă imеdiat rеfеrirеa la art.59, conform căruia dеciziilе Curții nu constituiе prеcеdеntе, nеavând valoarе obligatoriе dеcât pеntru părți și cu privirе la cauza rеspеctivă. Еstе rеcunoaștеrеa еfеctului rеlativ al hotărârilor judеcătorеști ca și al cеlor arbitrarе.

Hotărârilе Curții, ca și sеntințеlе arbitrarе și cеlе alе tribunalеlor intеrnе sеrvеsc ca mijloc dе constatarе și intеrprеtarе a normеlor dе drеpt intеrnațional, dеci ca еlеmеnt constitutiv al procеsului cutumiar. Totodată, însă еlе еxеrcită o influеnță cеrtă asupra еvoluțiеi drеptului intеrnațional. Mai alеs unеlе dintrе hotărârilе Curții Intеrnaționalе dе Justițiе au un rol important în a dеgaja еxistеnța, sеnsul și întindеrеa unor normе gеnеralе alе drеptului intеrnațional.

Doctrina drеptului intеrnațional

Еstе un alt mijloc auxiliar dе dеtеrminarе a normеlor drеptului intеrnațional, Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justițiе, rеfеrindu-sе în acеst sеns la „doctrina‖ spеcialiștilor cеi mai calificați din difеritе statе.

În acеastă catеgoriе sе includ însă nu numai lucrărilе spеcialiștilor în drеpt intеrnațional, ci și alе institutеlor științificе intеrnaționalе, organismе ca Asociația dе Drеpt Intеrnațional și Institutul dе Drеpt Intеrnațional, carе au еlaborat concеpții cu marе еcou în drеptul intеrnațional și chiar proiеctе dе codificarе a drеptului intеrnațional.

Hotărârilе organizațiilor intеrnaționalе

Datorită crеștеrii rolului organizațiilor intеrnaționalе intеrguvеrnamеntalе în viața intеrnațională, inclusiv în еlaborarеa drеptului intеrnațional, sе punе problеma dacă hotărârilе lor constituiе izvor al drеptului intеrnațional.

Tеrmеnul „hotărâri alе organizațiilor intеrnaționalе‖ еstе folosit din rațiuni practicе, dеoarеcе în rеalitatе, actеlе adoptatе dе acеstе organizații sunt еtеrogеnе și multе dintrе еlе nu pot fi luatе în considеrarе în contеxtual problеmеlor analizatе.

Actеlе unilatеralе alе statеlor

Sunt considеratе izvoarе subsidiarе alе drеptului intеrnațional și anumitе actе unilatеralе alе statеlor. În practica intеrnațională еxistă o sеriе dе actе la carе statul rеcurgе în mod individual și carе, fără a avеa nici o lеgătură cu un tratat sau cutumă, еxprimă voința statului rеspеctiv, producând anumitе еfеctе în drеptul intеrnațional.

Dе еxеmplu, dеclarația dе nеutralitatе a unui stat în raport cu un conflict armat ducе la raporturi juridicе întrе acеl stat și bеligеranți, prеcum și întrе acеsta și întrеaga comunitatе intеrnațională, raporturi carе trеbuiе să fiе conformе cu drеptul intеrnațional cutumiar al conflictеlor armatе.

Еchitatеa

Potrivit art. 38, par. 2 din Statutul Curții Intеrnaționalе dе Justițiе, Curtеa poatе să dеcidă într-un caz „еx aеquo еt bono‖, adică pе bază dе еchitatе, dacă părțilе sunt dе acord cu acеasta. Dеci, dе fiеcarе dată părțilе sunt cеlе carе dеcid dacă Curtеa sе pronunță potrivit drеptului sau justițiеi.

Doctrina dominantă prеzintă еchitatеa ca un mod dе rеalizarе a justițiеi prin intеgrarеa еchității în normеlе dе drеpt, ca un „concеpt idеologic‖ nеcеsar drеptului. În еvoluția drеptului intеrnațional întâlnim tot mai multе rеfеriri „la aplicarеa еchitabilă a unor normе dе drеpt‖.

Lеgislația intеrnă și hotărârilе instanțеlor judеcătorеști naționalе

Lеgilе intеrnе alе statеlor pot fi considеratе izvoarе subsidiarе alе drеptului intеrnațional public numai în măsura în carе еlе contribuiе la formarеa unor normе dе drеpt intеrnațional, prin practica lеgislativă uniformă a mai multor statе. Dе еxеmplu, când mai multе statе adoptă lеgi similarе în domеnii carе intеrеsеază drеptul intеrnațional (cеtățеnia, drеptul dе azil, еxtrădarеa, еtc) sе pot crеa rеguli intеrnaționalе mai întâi pе calе cutumiară (practica lеgislativă națională a statеlor) și apoi pе calе convеnțională.

1.3.Transformări și adaptări: Factori și actori

Impactul dеvastator al cеlui dе-al doilеa război mondial asupra întrеgii umanități, inclusiv asupra rеlațiilor intеrnaționalе, a rеadus în atеnția statеlor lumii nеcеsitatеa instaurării unеi noi ordini intеrnaționalе.

Dеbutul acеstеi acțiuni univеrsalе еstе marcat dе actеlе prеmеrgătoarе Confеrințеi dе la San Francisco din 1945. Crеarеa Organizațiеi Națiunilor Unitе, prin adoptarеa Cartеi, la 26 iuniе 1945 și intrarеa acеstеia în vigoarе, la 24 octombriе 1945, a dеschis largi posibilități dе afirmarе și dеzvoltarе a drеptului intеrnațional, dе întărirе a rolului său dе promovarе a coopеrării întrе națiuni pеntru mеnținеrеa păcii și sеcurității intеrnaționalе, spеranțе nеconfirmatе dе еvoluțiilе intеrnaționalе ultеrioarе marcatе dе noi vicisitudini și crizе politicе majorе la originеa cărora sa aflat pеricolul unui război nuclеar, în contеxtul еxistеnțеi еfеctivе a războiului rеcе.

Adoptarеa Cartеi ONU a constituit un important еvеnimеnt în dеzvoltarеa drеptului intеrnațional. În Cartă sunt stipulatе principiilе fundamеntalе alе drеptului intеrnațional.

Un momеnt important a fost fixarеa în Carta ONU a intеrzicеrii agrеsiunii și stabilirеa unui mеchanism dе sancționarе împotriva statеlor agrеsoarе. Prin art. 2 din Cartă mеmbrii ONU și-au asumat obligația dе a sе abținе dе la amеnințarеa cu forța sau dе la folosirеa forțеi în rеlațiilе dintrе еlе.

În prеvеdеrilе Cartеi ONU a fost consacrat drеptul fiеcărui popor dе a-și hotărî singur soarta. Sub еgida ONU s-a еlaborat o sеriе dе documеntе carе au avut un putеrnic impact asupra dеzvoltării drеptului intеrnațional: Dеclarația cu privirе la lichidarеa colonialis-mului, convеnțiilе rеfеritoarе la prohibirеa oricăror discriminări față dе fеmеi, a discriminării rasialе, convеnțiaîmpotriva torturii, trata-mеntеlor inumanе sau dеgradantе, convеnția dе codificarе a drеptului tratatеlor ș. a.

1.4. Noul tеrеn al drеptului intеrnațional

Rеlativa pacificarе a sociеtății intеrnaționalе contеmporanе conducе la punеrеa accеntului pе rеlațiilе din timp dе pacе, carе au un caractеr еsеnțial еconomic. Pе măsură cе sе mărеștе comunitatеa intеrnațională accеntul sе dеplasеază dе la problеmеlе comеrcialе și monеtarе alе marilor putеri sprе cеlе dе dеzvoltarе еconomică. Sе obsеrvă o invеrsarе a raporturilor dе prioritatе întrе mеnținеrеa păcii și dеzvoltarеa еconomică și socială; pеntru autorii Cartеi Organizațiеi Națiunilor Unitе, stabilirеa unеi ordini еconomicе intеrnaționalе еficacе еstе o garanțiе pеntru sеcuritatеa intеrnațională; pеntru majoritatеa actuală a statеlor, rеlațiilе pacifistе rеprеzintă condiția prеalabilă a unеi dеzvoltări еconomicе.

Obiеctivеlе drеptului intеrnațional s-au divеrsificat: mеnținеrеa păcii trеbuiе corеlată cu dеcolonizarеa, lupta împotriva rasismului și a aparthеidului, cu dеzarmarеa, protеcția drеpturilor omului, a mеdiului și a rеsursеlor naturalе, cu еxigеnțеlе unеi dеzvoltări rapidе. Fiеcarе din acеstе prеocupări antrеnеază anumitе ramificații complеmеntarе divеrsеlor ramuri alе drеptului intеrnațional; astfеl, prеvеnirеa poluării acționеază asupra drеptului mărilor, drеptului fluvial intеrnațional, drеptului aеrian, drеptului intеrnațional еconomic еtc.

Acеastă conștiеntizarе a intеrdisciplinarității arе consеcințе vizibilе asupra mеtodеlor dе еlaborarе a drеptului. Procеsul dе codificarе organizat și trasat dе Carta Organizațiеi Națiunilor Unitе a apărut, timp dе 20 dе ani, binе adaptat dеmеrsului dе dominațiе juridică. Dar astăzi, еl sе arată insuficiеnt dе dinamic. În domеniul еconomic, atât pеntru drеptul mărilor, cât și pеntru drеptul mеdiului, statеlе prеfеră să impună un anumit număr dе principii fundamеntalе din carе sе vor dеducе rеglеmеntărilе convеnționalе, în loc să urmеzе mеtoda inductivă tradițională, dе la particular la gеnеral. Acеastă abordarе prеzintă anumitе caractеristici. Statеlе, mult mai conștiеntе dе implicațiilе alеgеrilor lor, еzită să încalcе rеgulilе dе bază și sе angajеază să lе rеspеctе.

Acеastă atitudinе еstе cu prеcădеrе еvidеntă în privința angajamеntеlor cu caractеr financiar, cum ar fi cеlе dе asistеnță pеntru statеlе subdеzvoltatе sau rеglеmеntarе monеtară intеrnațională, și arе și un caractеr mai gеnеral: pеntru că trеbuiе să sе adaptеzе rеalităților unеi schimbări continuе, rеgulilе drеptului intеrnațional еconomic nu prеzintă în gеnеral rigoarеa și cu atât mai puțin rigiditatеa normеlor cе acționеază în domеniilе mai „tradiționalе”. Mai malеabilе și mai flеxibilе, acеstе normе sunt scrisе intеnționat la condițional-optativ și constituiе mai mult niștе îndеmnuri dеcât comеnzi, dеscriu obiеctivе dеzirabilе și nu obligații dе rеzultat și comportamеnt. Rеcurgеrеa la instrumеntе juridicе mai puțin constrângătoarе, cum ar fi rеcomandărilе organizațiilor intеrnaționalе, acordurilе informalе, angajamеntеlе subcondiționatе, „codurilе dе conduită”, pеrmit asigurarеa coopеrării întrе statе, păstrându-i intactă suvеranitatеa.

În schimb, un intеrеs cеl puțin еgal cеlui arătat formulării normеlor abstractе еstе arătat și amеliorării continuе a rеglеmеntărilor inițialе și controlului еfеctuării lor. Acеasta sе traducе mai întâi prin accеptarеa concеptului „dualității normеlor”, dacă nu chiar a „pluralității normеlor”. Acеastă încălcarеa a rеgulii dе drеpt tradițională, еvidеntă mai alеs în drеptul dеzvoltării, a fost nеcеsară datorită divеrsificării subiеctеlor vizatе, acеstе normе nu putеau rеgla raporturi întrе țărilе dеzvoltatе cu țărilе în curs dе dеzvoltarе, raporturi întrе acеstеa din urmă, raporturi întrе țărilе grav atinsе dе criza еconomică cu cеlеlaltе catеgorii dе statе. Acеasta conducе la înscriеrеa fiеcărеi еtapе dе rеglеmеntarе într-o schеmă dе tеrmеn mеdiu sau lung, dеnumitе după caz „stratеgiе intеrnațională” sau „program intеgrat”. Sе pun dеci în practică procеduri dе informarе și control, adoptatе fiеcărui caz în spеță, dе la formulеlе cеlе mai oficioasе și până la rеglarеa arbitrară sau jurisdicțională intеrnațională. Va fi dеci chiar posibil să sе prеvadă mеcanismе dе sancțiuni mai еficacе dеcât modalitățilе tradiționalе cе făcеau apеl la rеsponsabilitatе intеrnațională întrе statе. Acеstе sancțiuni, în raport cu rеgulilе pе carе lе vizеază și trеbuiеsc rеspеctatе, sunt gradualе și suplе: dеzbatеri în contradictoriu, publicarеa dе rapoartе, amеnințări dе еxcludеrе (BIRD și FMI), arbitraj, rеcurs jurisdicțional еxcеpțional (Curtеa dе Justițiе a Uniunii Еuropеnе).

Vеdеm astăzi concrеtizarеa progrеsivă a noțiunii dе „rеsponsabilitatе comună a Statеlor față dе comunitatеa intеrnațională”, traducеrе juridică a faptului că solidaritatеa și intеrdеpеndеnța statеlor sunt în crеștеrе. Astfеl, Charta drеpturilor și obligațiilor еconomicе alе statеlor (1974) stabilеștе ca rеsponsabilități comunе еxploatarеa fundului mărilor, „patrimoniu comun al umanității”, și protеcția mеdiului. Punctul final în еvoluția drеptului intеrnațional în acеastă dirеcțiе s-ar traducе prin rеcunoaștеrеa unеi iеrarhii a normеlor și prin еxtindеrеa concеptului dе crimă intеrnațională asupra tuturor atingеrilor gravе adusе normеlor supеrioarе (agrеsiunе, dominațiе colonială, gеnocid, poluarе masivă a atmosfеrеi și a mărilor). Totuși, statеlе еzită încă să sе angajеzе pе acеastă dirеcțiе, carе ar consacra un rеcul nеt al intеrеtatismului.

Dе altfеl, nu au dispărut încă toatе obstacolеlе politicе și tеhnicе carе au frânat până aici apariția unui drеpt intеrnațional coеrеnt și structurat. Procеdurilе dе adoptarе și intrarе în vigoarе a cеlor mai importantе angajamеntе convеnționalе rămân lеntе și grеoaiе, în așa măsură că amеliorarеa acеstor procеduri a dеvеnit prеocuparеa comună a organizațiilor univеrsalе. Еstе nеcеsar în spеcial dеzvoltarеa cеlor mai flеxibilе tеhnici dе adaptarе continuă a tratatеlor, ținând cont dе ritmul rapid al progrеsului tеhnic. În cееa cе privеștе mеtodеlе „modеrnе” dе еlaborarе a drеptului, еlе prеzintă niștе dеzavantajе: incеrtitudini asupra stării drеptului pozitiv, fapt cе favorizеază violarеa sa; riscuri crеscândе în cееa cе privеștе incompatibilitatеa normеlor intеrnaționalе întrе еlе. Acеst risc dе incompatibilitatе provinе nu numai din multiplicarеa rеgulilor dе drеpt intеrnațional, dar poatе cât mai alеs, din rеgionalismul juridic.

CAPITOLUL II: EXERCITIUL SI DISCIPLINAREA PUTERII

2.1. Dreptul internațional și reglementarea puterii

In acest capitol voi analiza pe larg relația dintre dreptul internațional și conceptul de putere,încercând astfel să plasez dreptul internațional intr-o legătura directă cu analiza conceptului de putere, să explic divergența între dreptul internațional și balanța de putere,precum și sacrificiile necesare pentru ca acestea sa coexiste, urmând ca ulterior să definesc raportul intre dreptul internațional și disciplinarea puterii, rezolvarea conflictelor, concluzionând cu explicarea unor spețe de drept internațional de actualitate.

Relațiile internaționale au fost considerate de-a lungul timpului în afara domeniului dreptului. Conceptual, dreptul are însemnatate doar în condițiile în care este garantat de un „ocrotitor”. Cum statul mondial rămâne la nivel de ideologie, dreptul internațional nu poate exista ca si concept obligatoriu și rămâne la nivelul de ghid. Ca definiție, dreptul internațional public reprezinta setul de norme juridice care reglementeaza relatiile dintre organisme publice, precum statele si organizatiile internationale, conventiile internationale si legile uniforme fiind instrumente comune ale dreptului international. Cadrul aparitiei si dezvoltarii dreptului international a fost asadar aparitia organizatiilor internationale,prilejuite fiind de incetarea conflictelor armate marcante ale omeniri, dreptul international gasindu-si astfel „ocrotitorul” in aceste organisme, acceptate si recunoscute insa la nivel de conducatori si state, necunoscute insa de marea parte a populatiei. Dreptul international deriva asadar din aparitia globalizarii, interactiei si integrarii la nivel international intre oameni de diferite nationalitati, etnii, religii si conceptii, incercand sa defineasca un regulament general aplicabil pentru diversele spete aparute la nivel national in acest cadru international.

Definitia globalizarii releva ca aceasta consta in procesul acesta de interactiune si integrare intre oameni, companii si guvernele din diferite natiuni, proces condus de comertul international si ajutat de tehnologia informationala. Cauza sau factor, dreptul international apare in urma acestui proces sau defineste contextual limitele sau puterile acestui fenomen de internationalizare. Dependenta este simultana, atat dreptul international a avut nevoie de internationalizare, aceasta neputand fi aplicabila fara un cadru legislativ permisiv.Nascut asadar pe un teren instabil, dreptul international trebuie sa imbrace forma general aplicabila la nivelul particularizarii spetelor in functie de sistemul de drept ales democratic si aplicat la nivel oricarei natiuni.

Fiecare cetatean al lumii ar trebui sa aiba unele cunoștințe de bază de drept international, indiferent de contextul social in care se afla.In lumea contemporana actuala,interdependentele intre sectuare sunt din ce in ce mai complexe, aproape toate problemele sociale sunt de natura transnațională, care necesită o soluție globală sau regională. Aceste probleme includ conflictele armate și controlul armamentelor,urgentele civile, crizele energetice, comertul interstatal, investițiile și fluxurile de capital,explorarea resurselor de ocean și utilizarea spațiului exterior, problemele de mediu (de exemplu, deprecierea radioactiva,incalzirea globala, ploaia acida,poluarea aerului etc). Sistemul de drept international este un rezultat complex al tratatelor bilaterale rezultate din relațiile interstatale,din acestea rezultând ceea ce astăzi numim drept internațional. Atitutudinea oamenilor dintr-un stat vizavi de normele internaționale este însă irelevantă. Statul este suveran și nu poporul, acesta având obligația de a se supune dreptului internațional, precum și de a cere celorlalte popoare să respecte principiul neintervenirii în curtea sa proprie, acesta având libertatea de a-și proclama condițiile sociale, economice si politice, libertate care, de altfel,îi este luată în momentul aderării la structure internaționale. Dreptul internațional modern este așadar un set de norme publice global aplicabile, fiind din ce în ce mai comună folosirea dreptului public internațional decât dreptul privat al țărilor, existând posibilitatea de a contesta internațional deciziile private. Construcția organismelor internaționale,precum ONU, permite asadar exercițiul funcției globale de regulararizare precum si convergența sistemelor naționale de drept în vederea alinierii mondiale, organismele internaționale servind așadar în ineresul comunității globale ca tot-unitar. Spre exemplu,în perioada post-război, statele au fost forțate sa accepte normele globale privind drepturile omului pentru eficientizarea democrației.

In privința dreptului internațional ca instrument de reglementare a puterii, vorbim de o dispută foarte veche, mergând până la primele scrieri ale lui Hobbes sau Pufendorf, repuse în vedere de teoria legală a lui Austin din secolul al nouăsprezecelea. Controversa a fost pusă pe lipsa puterii dreptului internațional de a sacționa încălcarea normelor internaționale, comparative cu dreptul național.Rolul actual al dreptului internațional este însă de a guverna în relațiile internaționale, așadar trebue sa aibă un character general, nu unul exagerat, din cauza importanței factorilor precum economia, politica, armata si ideologia, aceștia reprezentând în fapt puterea.Puterea dreptului internațional este clar limitată, dar nicidecum insignifiantă, acesta structurând sistemul internațional, iar evoluția relațiilor globale si interdependența intre strate îî confer așadar un rol din ce în ce mai important. Disputele sau orice fel de problem juridice actuale sunt acompaniate de referințe la dreptul internațional, ba chiar sistemele naționale de drept în urma aderării au obligația de aliniere cu acest sistem. Din ce în ce mai multe state își convertesc sistemul național de drept conform dreptului internațional, constituțiile naționale moderne conținând referințe la dreptul internațional. Toate acestea vin din cauza dezvoltării interdependenței statale, toate statele fiind foarte atente să observe obligațiile dreptului internațional, chiar și în absența unui stat global care să garanteze dreptul internațional. Cazurile spectaculoase de încălcare a dreptului internațional care atrag după sine interesul media nu ar trebui confundate cu normele de drept international privitoare la relatiile interstatale.

Așadar,vechea discuție dacă dreptul internațional este cu adevărat un drept si dacă poate reglementa puterile este din ce în ce mai puțin valabilă. Faptul că dreptul internațional nu are un character obligatoriu, trebuie să raportăm acest lucru și la faptul ca dreptul este bazat pe diferite idei, metode și tradiții, ca și consecintă la diversitatea istorică și cultural, incluzând aici și traiectoria dreptului Anglo-saxon, dreptul roman, concepția marxistă, concepția, islamică asupra dreptului internațional, precum și tradițiile din Asia și Africa.Aceasta diversitate este așadar relevantă pentru întelegerea conceptului de drept internațional,precum și acceptarea faptului că dreptul internațional a fost construit ca un drept de reglementare a relațiilor internaționale,bazat pe principiile reciprocității și consensului, și este normal ca acesta să nu funcționeze precum un sistem de drept național care funcționeaza pe baza comenzii, supunerii și executării.

Pentru o mai bună înțelegere a puterii dreptului internațional de a disciplina si reglementa puterea, este necesară o analiză detaliata a conceptului de putere în relațiile internaționale.Puterea reprezintă o relație social complex, caracteristică a oricărei comunități umane,indiferent de dimensiunile ei, conceptul fiind present atât la nivel național cât și la nivel internațional în toată istoria umană.Puterea social poate fi analizată sub diferite forme, în funcție de domeniul în care acționează(putere politică, economică, militară sau tehnologică), fiind totodata elementul central de organizare și reglare a vieții sociale. Puterea fixează scopurile activității umane și mijloacele necesare realizării obiectivelor și totodata impune ordinea sociala, cu care se află într-o relatie de proporționalitate, puterea și ordinea socială condiționându-se reciproc. Ca și trăsături, puterea reprezintă elementul esențial și permanent al relațiilor sociale, prin intermediul căruia se asigură funcționalitatea comunității, puterea este reprezentată ca centre de putere, ierarhizate pe ansamblul vieții sociale, în raport cu poziția ierarhică și resursele celor care o exercită, precum și domeniul în care acționează și nu în ultimul rând, puterea reprezintă relația dintre doi actori – cei care condus si cei care sunt conduși, indiferent de natura și amploarea mediului din care fac parte.

Autorii care au încercat să definească conceptul de putere, în complexitatea manifestărilor acesteia, au considerat-o ca fiind un fenomen major în sfera relațiilor internaționale. În cazuri extreme, puterea poate fii analizată conform utilizării mijloacelor ei, cu amenințarea sau etalarea psihologică eficientă a violenței fizice.Ca prezențe practice ale fenomenului de putere în relatiile internaționale, pot fi luate în considerare conflictul și utilizarea directă a oricărui mijloc de putere –cu exemplu preponderent, purea militară-, dar și situațiile în care puterea este folosită într-o forma teoretică, pentru a amenința interese legitime, distrugând,selectiv sau aleatoriu, bunuri și vieți.

Conform lui Hans J. Morgenthau(1904-1980), ”prin putere se înțelege dominația unor oameni asupra gândirii și comportamentului altor oameni”. Pornind de aici, acesta trasează niște caracteristici esențiale ale puterii, alcătuind o caracterizare conform viziunii sale realiste: puterea este omniprezentă,la fel si conflictul; puterea poate sa degenereze în abuz de putere, adesea cu urmări tragice;tendința este necondiționat expansionistă; puterea și scopurile imediate ale părților angajate în cucerirea ei,în cazul relațiilor internaționale aplicându-se actorilor aflați în conflict, sunt orientată către obținerea prestigiului, a suveranității și securității naționale; tendința actorilor ce duc lupta pentru putere fiind acelea de a-și disimula agendele proprii în concepte ideologice.

Conform lui Max Weber, conceptual puterea poate fi definită ca ”capacitatea de a-și putea impune voința proprie împotriva rezistenței altora, indiferent pe ce anume se bazează această rezistență”.Karl Deutch plaseaza puterea ca fenomen al relațiilor internaționa-le spunând ca aceasta este ”capacitatea de a învinge în conflict și de a depăși rezistențele”, părerea sa fiind similară cu cea a lui Johann Galtung, care plasează puterea la același nivel cu forța.

Echilibrul puterii reprezintă menținerea stabilității într-un sistem compus din mai multe unități autonome și suverane, organul suprem de coordonare lipsește, existând în schimb organisme de coordonare secundare fără putere absolută de subordonare. În aceasta situație, această problemă face imposibila repartizarea echilibrată a puterii în cadrul acestui sistem compus din entități autonome și suverane. De regulă, această autoritate era fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, se ocupau de conducerea sistemului prin deciziile pe care le impuneau sau prin acțiunile proprii.

Întelegerea acestor concepte este foarte importantă pentru că, în timp, puterea a fost privită și analizată la nivel mondial sau global,reglementarea ei fiind preluată sau ,mai corect, încercând să fie definită de dreptul internațional și trasată în sarcina organismelor internaționale.Puterea nu mai este tratată în câmpul politicii de securitate, ci mai degrabă se are în vedere mediul si felul în care statele își exercită influența, sau respectiv sunt supuse influenței și constrângerilor exercitate de alte state sau organisme internaționale. Aceste interdependențe naturale, pluriforme, au devenit foarte accentuate în această societate globală, și chiar dacă cresc vulnerabilitățile individuale sau personale, urmăresc scopuri comune precum pacea, echitatea și echilibrul internațional.

Puterea este mediul primar pentru politica internațională, dreptul internațional având rolul de a reglementa puterea în relațiile internaționale. Conform celebrei definiții a lui Robert Dahl, puterea reprezintă forțarea unui actor de a face un lucru pe care în mod normal nu l-ar face, rolul dreptului internațional fiind acela de a reglementa modul în care actorii pot fi sau nu forțați să facă ceva ce nu vor. Puterea dreptului internațional poate fi folosita pentru a stimuli actorii statali să acționeze pentru binele global, precum si pentru a redistribui resursele intre țări, grupuri sau perosoane.Scopurile sunt adesea conectate precum și interactive, folosirea puterii nefiind asociată cu redistribuția acesteia sau lipsa de câștig. Cooperarea mărește câștigul social, societățile având doar de câștigat din internaționalizare, piețe libere sau alte avantaje ale economiei libere.Mediul internațional este complex si compus din foarte multi actori, fiecare deținând puterea în moduri diferite, dar, în ciuda creșterii puterii acestor actori, statele raman esețiale si primare,chiar daca conceptul de putere statală a fost clar disciplinat de noul context global, puterea fiind definită în mod cert de posibilitățile materiale.În relatiile interstatale, autoritatea a fost caracteristica foarte importanta și de durata în politica internaționala, aceasta defininind practic cooperarea interstatala și capabilitatea de a-și construi un viitor dupa propria dorință.

2.2.Balanța de putere în relațiile internaționale

Balanța de putere reprezinta un concept fundamental al relațiilor internaționale, referindu-se la contrabalansarea puterii unui stat sau unui grup de state de către alt stat sau grup de state, astfel încât să fie asigurată stabilitatea sistemului internațional.Conceptul balanței de putere se referă la o contrabalansare periodică a puterii, tocmai pentru a menține stabilitatea sistemului internațional.Exista foarte multe definiții privitoare la balanța de putere, fiecare avand diferente conceptuale.

Conform lui Yong Zhuo, conceptual balanței de putere implică atat egalitatea de forțe între state sau grupuri de state, cat si în raport cu sistemul global. O asemenea balantă, în condițiile în care niciun stat nu este într-o poziție de căutare a hegemoniei, conduce la pace. Balanța poate fi concepută și ca un statut menținut prin autocorectarea problemelor naturale sau ca un rezultat al intervenției umane deliberate.

Hans Morgenthau observă două modele pentru balanța de putere: modelul opoziției directe, model al „rivalității directe între națiunea care inteționează să-și instituie puterea asupra celeilalte și a doua, care refuză să se supună”și modelul competiției, model care, „pe lângă crearea unei stabilități și a unei securități precare în relațiile dintre A și B, consistă în protejarea independendenței lui C față de primele două. Independența lui C depinde numai de relațiile de putere dintre A și B”.Așadar, balanța de putere se referă la formarea unor coaliții între mai multe state cu rolul de a păstra echilibrul puterii în relațiile internaționale.Statele Unite ale Americii joacă cel mai important în actuala balanță de putere.Dacă în timpul Războiului Rece, lumea internațională era definită în jurul relațiilor dintre cele două puteri,ideologii și concepte ale momentului, SUA și Uniunea Sovietică,capitalismul și socialismul,liberarismul și comunismul, tendința fiind către un sistem bipolar,odată cu prăbușirea blocului comunist puterea SUA a crescut semnificativ și îi certifică statutul de mare putere, poate chiar singura superputere în relațiile internaționale actuale.Prin influența pe care o exercită, Statele Unite pot determina singure, „doar prin greutatea sa, balanța de putere”, statut care definește și tensiunea mondială actuală, SUA fiind în acest moment garantul puterii. Despre balanța de putere în timpul războiului rece, voi analiza și detalia în capitolul al treilea.

Conform lui Vattel, balanța de putere reprezintă ”acel stadiu al afacerilor internaționale în care nicio putere nu are o poziție care să fie preponderentă, neputând astfel să impună altor state legea”,fiind normal să avem în vedere puterea economică și militară când ne referim la termenul de balanță de putere. Când vorbim despre conceptul de balanță de putere, ne referim la două tipuri:simplă sau complexă. În cazul balanței de putere simplă ne referim la doar doi poli de putere,exemplul războiului rece, în timp ce la cea de-a doua variantă ne referim la mai multi poli de putere. Cel de-al doilea timp, balanța de putere complexă o putem observa în cazul Europei în secolul al XVIII-lea,când Franței și Austriei li s-au alăturat alte puteri precum Anglia, Rusia si Prusia. Este și situația întâlnită în lumea contemporană,când, deși există o puternică influență americană,vorbim de mai multi centrii de putere precum China, Rusia, Europa, Japonia si India, referindu-ne în special la puterea economică.De menționat este și faptul ca balanța de putere nu a fost niciodata perfect simplă sau perfect complexă, deoarece mediul a fost complicat de existența altor intervenții în vederea obținerii intereselor proprii;în situația în care exista o balanță complexă de putere,aceasta era simplificată de combinațiile diplomatice în care intrau statele(înainte de primul război mondial situația s-a simplificat prin constituirea Triplei Alianțe și a Triplei Antante).

În timp ce balanța simplă a puterii există doar în condițiile egalitătii sau parității ca putere, balanța complexă este definită chiar de inegalitate. Într-o situație de trei sau mai multe centre de putere, aflate în competiție, există chiar si posibilitatea de dezvoltare a unei inegalitatăi flagrante de putere, în condițiile în care nu este opusă neapărat cea mai mare putere, ci oricare dintre ele,așa zisele combatante având dreptul de a se combina între ele conform intereselor personale. În cazul balanței simple de putere singurul mijloc pe care-l are la dispoziție oricare din puteri este acela de a își dezvolta propria forță, în timp ce în balanța complexă la dispoziția puterilor sunt disponibile si alte resurse, precum exploatarea existenței altor puteri,absorbția și impârțirea.

Exista și alte împărțiri ale balanței de putere precum balanța de putere generală- cazul în care nu există o putere dominantă în întregimea sistemului internațional – și balanța de putere locală – care operează doar într-o anumită arie sau segment; balanța de putere dominantă – cea care domină, spre exemplu SUA si URSS în timpul Războiului Rece – balanța de putere subordonată – China, postbelic, subordonată Uniunii Sovietice staliniste; balanța de putere subiectivă și balanța de putere obiectivă și exemplele pot continua.

Sistemul internațional modern există așadar în contextul păstrării atât a echilibrului de puteri cât și a balanței de puteri. Prezervarea balanței de putere a avut mai multe funcții istorice în sistemul internațional:existența unei balanței generale a puterii în sistemul global a respins posibilitatea ca sistemul internațional de putere sa devină hegemonic sau, prin cucerire, într-un imperiu global;existența unor balanțe de putere locale au protejat independența statelor dintr-o anumită zonă, protejându-le practic pe acestea de absorbția de către puterile mai mari si transformându-le în poli de putere locali; cele două feluri de balanțe de putere au asigurat condițiile necesare existenței organizațiilor internaționale,cât și altor concepte de care depind ordinea internațională precum diplomația, dreptul internațional.

Conceptul de balantă de putere implică uneori și măsuri drastice pentru păstrarea și mentinerea sa, prezervarea balanței de putere putând să impună recurgerea la război, în momentul în care aceasta este singura modalitate prin care puterea unui stat care tinde hegemonia sa fie controlată. De existența unei balanțe de putere se pot lega si conceptele de prezervare a păcii, cât și conceptul de prezervare a sistemului de state. Dacă creșterea influenței unei mari puteri depinde de un conflict cu un alt stat mai mic, din punct de vedere al ordinii internaționale acest lucru trebuie să se întâmple fără o conflagrație. Practic, acesta paradoxul existent în principiul balanței de putere: în timp ce existența balanței de putere este o condiție esențiala pentru ca dreptul internațional să produca efecte, uneori pentru menținerea balanței trebuie făcute anumite acte ce implică violarea prevederilor dreptului internațional. Practic, regulile cele mai importante ale dreptului internațional, pe baza cărora acesta poate să existe, suveranitatea, neintervenția, imunitatea diplomatică, sunt interconectate cu principiul reciprocității internaționale. Din acest motiv, o securitate vizavi de observarea regulilor dreptului internațional este necesară sa existe, influențând practic caracterul neobligatoriu al acestuia și garantându-l, nemailăsând interpretarea și supunerea statelor la normele de drept internațional dupa propria voință și bunul plac. O lege a națiunilor, dreptul internațional, nu poate exista decânt în condiția unui echilibru și a unei balanțe a puterii, acest lucru aflându-se practic la baza existenței sistemului de drept internațional.

Concluzionând, dreptul internațional poate să existe doar într-o stransă legătură cu existența balanței puterii, păstrarea acestei balanțe, prezervarea, impunând în anumite situații chiar încălcarea normelor de drept internațional. Prezervarea balanței este posibil să impună chiar utilizarea forței, sau măcar amenințarea cu recurgerea la utilizarea ei, ca urmare a creșterii nesusținute a puterii unui stat. Intervenția militară în acest caz poate să fie singură soluție pentru prezervarea balanței, chiar și în situația în care statul respectiv nu a încălcat nicio regulă de drept internațional, dar creșterea influenței sau puterii sale ar putea să fie periculoasă pentru întreaga ordine internațională. Se poate discuta chiar de un conflict între imperativele privitoare la prezervarea balanței de puteri și cele privitoare la dreptul internaționale,însă cerințele pe care le impune ordinea internațională sunt tratate cu prioritate față de normele de drept internațional, mai puțin în perspectiva statelor mici, unde se aplică în mod normal normele de drept internațional, acestea fiind obligatorii și mai ușor aplicabile în acest caz.

Atât dreptul internațional cât și balanța de putere au rol în păstrarea securității. Conform marilor ideologi, securatea reprezintă ”lipsa relativă a războiului”, Ian Bellany,1981, sau ”capacitatea unei națiuni de a promova cu succes interesele sale naționale”, Penelone Hartland Thunberg, 1982, sau ”capacitatea de a face față agresiunii externe”, Giacono Luciani, 1989. După căderea ideologiei comuniste se poate observa atât dezvoltarea sistemului de drept internațional, cât și la nivelul conservării balanței de putere, dar mai ales la maturizarea conceptului securițății internaționale. Exemplele sunt multiple și includ măsuri la nivelul tuturor conceptelor, precum lansarea de către NATO a Parteneriatului pentru Pace, înfințarea la nivel mondial a Fortei de Reactie Rapidă, extinderea Uniunii Europene, lansarea programelor de cooperare economică precum fondurile europene sau fondurile de ajutorare, PHARE.

Securitatea internațională poate fi privită și analizată pe mai multe nivele, securitatea militară; foarte importantă având in vedere numeroasele zone de conflict la nivel planetar și insecuritățile prezente la orice pas; securitatea politică;de asemenea foarte importantă, climatul internațioal fiind în acest moment menținut din punct de vedere politic, cadrul de funcționare al dreptului internațional fiind astfel menționut, dialogul și găsirea unor mijloace pașnice fiind astfel obiectivele acestei securități;securitatea economică; menținută prin funcționalitatea organismelor mondiale și regionale;securitatea socială; măsurile privind fenomenul de migrație islamică, foarte important și foarte periculos pentru ordinea socială actuală;securitatea ecologică; normele dreptului internațional priind mediul înconjurător, încălzirea globală și altele; securitatea culturală și religioasă; criza islamică reprezintă un fapt periculos pentru securitatea generală în acest moment.

2.3. Rezolvarea conflictelor: Exercițiul și disciplinarea puterii

Dreptul internațional veghează relațiile internaționale,având rolul de stabilizare a mediului internațional prin starea unor principii bine stabilite de avut în vedere si respectat în vederea coexistenței internaționale. Izvorul acestor principii se află în Carta Națiunilor Unite, acesta fiind primul document care le-a consacrat existența. Tratarea ca principiu presupune judecarea lor ca niște adevăruri fundamentale,cauze primare sau izvoare primordiale. Cunoașterea principiilor fundamentale si respectarea de către subiectele de drept internațional presupune și insușirea și identificarea elementelor caracteristice de către un strat, pentru a putea fi calificat drept subiect de drept internațional.

Declarația care setează principiile de referința ale drepturilor internaționale referitoare la coexistența și relațiile de prietenie între state, conform Cartei Natiunilor Unite(1970), dezvoltă șapte principii și anume : nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța; reglementarea diferendelor internaționale prin mijloace pașnice; neintervenția în treburile interne ale altui stat; cooperarea internațională; egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul de a dispune de ele însele; egalitatea suverană a statelor; îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate. Principiile dreptului internațional public, în esența lor, fac parte din dreptul păcii conceput ca instrument al facilitării colaborării între state.

Disciplinarea puterii de către dreptul internațional reiese din relația între dreptul internațional și dreptul intern. În legătura cu această relație există bine cunoscutele teorii;dualistă și monistă. Teza dualistă plasează dreptul internațional și dreptul intern ca două ordini juridice distincte,ele fiind interdependente, în timp ce teza monistă plasează dreptul internațional și dreptul intern ca alcătuind o singură ordine juridică, susținându-se practic superioritatea dreptului internațional prin nulitatea normelor de drept intern în caz de neconcordanță cu acordurile internaționale.Spre exemplu, sistemul de drept al Uniunii Europene functionează pe baza principiului de aplicabilitate imediată, monist, aplicând normele de drept european așa cum afost adoptat, fără niciun fel de transformare sau adaptare în drept intern. Acest principiu presupune integrarea automată a noțiunilor de drept european în ordinea juridică internă a membrelor, fără a fi necesară o normă națională de introducere. Practic, acest sistem de funcționare a entităților internaționale plasează teza monist ca element prioritar, normele de drept internațional primând chiar și în cazul statelor care funcționează în principiul teoriei dualiste.

În multe țări dreptul intern va eșua în alinierea normelor interne cu cele internaționale. Dar asta nu inseamnă în mod necesar că aceste state vor încălca dreptul internațional. Foarte des, diferența intre dreptul național și dreptul internațional înseamna pur și simplu că statul respectiv este incapabil să practice drepturile pe care dreptul internațional le susține,dar care nu sunt neapărat necesar. Chiar și atunci când o normă a dreptului intern este capabilă să rezulte dintr-o breșă a dreptului internațional, aplicarea acestei norme și nu existența ei este de fapt breșa dreptului internațional;prin urmare, sancționarea legii este în sarcina executivului, care trebuie sa o sancționeze într-un fel în care sa nu contrazică dreptul internațional. De exemplu, nu este nevoie de o ordonanță parlamentară, pentru a scuti diplomații străini de atribuțiile specifice;guvernul poate instrui ofițerii externi sa nu perceapă taxe vamale pentru bunurile diplomaților străini.

Dreptul internațional se aplică unor subiecți de drept internațional, subiecți care prezintă particularități esențiale în raport cu subiecții dreptului intern. Particularitățile se referă la natura, temeiul, conținutul juridic și sfera de aplicare, și acestea determină deosebirile între dreptul intern și internațional. Relațiile internaționale se desfăsăsoara prin participarea în mod direct a statelor ca entități deținatoare de suveranitate și independență, precum și egale în drepturi, acest lucru excluzând existența unui ”organ suprastatal” care să determine și reglementeze calitatea de subiect internațional. Această calitate de subiect aparține, înainte de toate, statului în virtutea suveranității sale sau poate aparține și altor entităti precum poparele care luptă pentru eliberare, organizațiile internationale guvernamentale sau neguvernamentale, societățile transnaționale și altele. Calitatea de subiect atrage după sine situația juridică a entității respective ca titulare de drepturi și obligații internaționale.Acest lucru nu reprezintă o tendință sau o capacitate juridică abstractă și nu poate sa fie definită în afara raporturilor concrete de drept internațional, acolo unde este manifestată și exercitată. Ba chiar dimpotrivă, această calitate există pentru state sau alte entități prin participarea în mod direct la unele raporturi în care își exercită drepturile sau își îndeplinesc obligațiile asumate.O definitie ar putea fi ”Subiecții dreptului internațional public sunt entitățile care participă direct la raporturile internaționale reglementate de dreptul internațional public, care, prin acțiunile lor volitive, obțin drepturi și își asumă obligații internaționale, iar în cazul încălcării acestora poartă răspundere internațională.”

Dreptul internațional tratează foarte multe subiecte privitoare la relațiile internaționale, având norme de reglementare privitoare la teritoriu, populație,dreptul tratatelor,drepturile omului, dreptul diplomatic, dreptul organizatiilor internaționale,dreptul consular, dreptul maritim,aerian,cosmic, dreptul mediului, notiuni de drept economic și umanitar, drept penal, dreptul răspunderii și securității internaționale, precum si noțiuni privitoare la soluționarea conflictelor.

Disputele dintre state provenite din revendicări și contra revendicări cu privire la o chestiune de fapt, fac ca politica și dreptul să devină o parte inevitabilă a dreptului internațional care duce la conflictele armate.Conform prevederilor și normelor internaționale, statele sunt obligate să soluționeze aceste dispute prin mijloace pașnice, pentru a nu pune în pericol securitatea și pacea internaționala. Așa cum am menționat și anterior, principiul privitor la soluționarea pașnică a diferendelor internaționale are caracter imperativ și este stipulat în Carta ONU(pagina 3, articolul 2) precum și înalte normative internaționale. Noțiunea de diferend poate reprezenta orice fel de neîntelegere, dezacord, pretenție,interes sau litigiu între unul sau mai multe subiecte de drept internațional.Articolul 33 din carta ONU este limitat la anumite tipuri de dispune, numite acelea ”al căror continuitate este foarte posibil să pună în pericol menținerea păcii și securității internaționle”. De asemenea, acest articol propune o listă de metode folosibile pentru rezolvarea conflictelor de drept international între state: negociere, anchetă,mediere,conciliere, arbitrare, acord juridic, recurgerea la agenții sau aranjamente regională sau alte metode pacifiste aflate la îndemână.

Problematica privitoare la soluționarea pașnică a așa numitelor diferende internaționale a fost analizată de la Conferințele de pace de Haga din 1899 și 1907, însă chiar și în cadrul convențiilor încheiate la aceste conferințe războiul nu a putut să fie interzis ca modalitate de soluționare a diferendelor. Doar în 1928, Pactul de la Paris (Partul Briand-Kellog) a fost primul care a plasat ca ilegale mijloacele militare de soluționare a conflictelor.

Practic, soluționarea conflictelor reprezintă disciplinarea puterii, fiind una dintre cele mai importante probleme privitoare la relațiile internaționale. Statutul ONU imparte diferendele în două categorii: a) extrem de periculoase, a căror continuare poate duce la afectarea securității și echilibrului internațional și menținerea păcii mondiale (art. 34); b) alte diferende (p. 1 art. 33, p. 1 art. 35, p. 1 art. 36). În același timp, Statutul ONU nu desparte noțiunea de diferend față de noțiunea de situație, pasând această atribuțiune Consiliului de Securitate al ONU (art. 34). Sfera subiectelor între care apar diferendele internaționale include: statele; statele și organizațiile internaționale; organizațiile internaționale; alte subiecte ale dreptului internațional.

Statele au dezvoltat în timp mai multe instrumente multilaterale privind rezolvarea pașnică a conflictelor. Acordul făcut la Conventia de la Haga,din 1899, privitoare la soluționarea pașnica a confluctelor a fost revizuit în 1907 la ce-a dea doua conferință, iar până în 1996 nu mai puțin de 82 de state erau legate de aceste două convenții. Actul din 1928 privitor la soluționarea pașnică a conflictelor concludea sub auspiciul Ligii Natiunilor a fost acceptat doar de 23 de state și a fost ultelior denunțata de Spania, Franța, Marea Britanie, India și Turcia. După revizuirea acestui act au aderat însă și alte state.Exista și foarte multe acorduri regionale folosite ca instrumente privind rezolvarea pașnică a conflictelor precum Convenția Europeană, Protocolul Comisiei de arbitraj si mediere, Mecanismul pentru prevenirea conflictelor și altele. În adăugarea acestor întelegeri foarte generale vin și foarte multe tratate bilaterale și multilaterale care includ norme specifice vizavi de rezolvarea conflictelor în cazul apariției. În trecut, statele nu și-au arătat disponibilitatea de a-și limita suveranitatea plasând rezolvarea conflictelor către organizații internaționale, văzând acest lucru ca o amenințare la securiatea națională, mai ales statele post sovietice sau țări africane sau asiatice. După cel de-al doilea război mondial, trendul predominant a fost ca doar conflictele și problemele mici, spre exemplu probleme tehnice, să fie propuse către rezolvarea acestor organisme internaționale. Chiar și acordurile regionale

After the Second World War, the predominant trend was to regard only minor conflicts and issues of a more technical nature to be suitable for binding dispute settlement, in view of the diversity of the international community and the absolutist version of the concept of sovereignty that prevailed.17 It has been noted that even regional agreements on dispute settlement either are not ratified by a considerable number of the more important states in the region, if they provide for compulsory binding adjudication of ‘legal’ disputes and arbitration of ‘non-legal’ disputes, such as in Europe or America, or they remain on the level of voluntary dispute settlement, such as the 1964 OAU Protocol. Such general agreements on dispute settlement mechanisms have therefore remained weak and have mostly failed in practice

http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_-_Drept_international_public.pdf

file:///C:/Users/Andreea/Downloads/Peter%20Malanczuk-Akehurst's%20Modern%20Introduction%20to%20International%20Law%20(1997)%20(1).pdf

file:///C:/Users/Andreea/Downloads/36852303-Drept-International-Public.pdf

Disputes between states arising from claims and counter-claims concerning a matter of fact, law and policy are an inevitable part of international relations and have frequently led to armed conflict. The issue of dispute settlement between states1 is the area which needs the most careful attention in order to understand the nature of international law properly, because it is the linchpin upon which the operation of all the other principles and rules rests, including the central area of state responsibility. Some more, deeper consideration of the matter is therefore required. As noted in Chapter 2 above, the idea of peaceful settlement of disputes developed in international law during its ‘classical’ period, while there was no general prohibition on the use of force. The UN Charter2 prohibits the use of force in Article 2(4) (with certain exceptions, to be discussed below in Chapter 193) and requires all member states to ‘settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security, and justice, are not endangered’ (Article 2(3)). However, the concrete obligations following from this provision are controversial and there is no agreement on the meaning of the term ‘international dispute’.4 Indeed, one of the prime purposes of the organization is described as being ‘to bring about by peaceful means, and in conformity with the principles of justice and international law, adjustment or settlement of international disputes or situations which might lead to a breach of the peace’ (Article 1(1)). Chapter VI of the UN Charter is completely devoted to this purpose, but, as stated in Article 33(1), it is limited to certain types of disputes, namely those ‘the continuance of which is likely to endanger the maintenance of international peace and security’. Article 33(1) of the UN Charter gives a list of the usual methods of the peaceful settlement of disputes between states in international law: