Dreptul Fundamental la Libertatea Opiniei Si a Exprimarii
C U P R I N S
Introducere
1. Considerații generale privind dreptul fundamental la LIBERTATEA OPINIEI ȘI A EXPRIMĂRII
1.1. Conceptul dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării
1.2. Locul libertății opiniei și a exprimării în sistemul drepturilor fundamentale
2. Consacrarea și garantarea dreptului fundamental la LIBERTATEA OPINIEI ȘI A EXPRIMĂRII
2.1. Reglementarea internațională a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării
2.2. Reglementarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării în Republica Moldova
2.3. Limitele exercitării dreptului la libertatea opiniei și a exprimării
3. realizarea dreptului fundamental la LIBERTATEA OPINIEI ȘI A EXPRIMĂRII
3.1. Realizarea libertății opiniei și a exprimării prin difuzarea informațiilor
3.2. Modalități complexe de realizare a dreptului la libertatea opiniei și a exprimării
3.3. Restricții și responsabilități în realizarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării
Încheiere
Bibliografia
SUMMARY
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Aflîndu-se în centrul a numeroase dezbateri, atît la nivel național, cît și la nivel internațional, din perspectiva teoretică, dar și practică, tema realizării eficiente a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării, prezintă un real interes, individual și colectiv, creează un cadru generos de discuție și implică necesitatea clarificării raportului cu alte drepturi sau interese fundamentale aparținînd autorităților naționale sau particularilor.
Libertatea de exprimare a opiniei este un drept integrator, care generează și alte drepturi și libertăți fiind indisolubil legate cu ele și existînd doar în ansamblu. Libertatea de exprimare a opiniei constituie deopotrivă un drept în sine și un drept indispensabil sau prejudiciabil pentru realizarea altor drepturi; deopotrivă un drept individual, ce ține de libertatea spirituală a fiecărei persoane, și un drept convivial, permițînd comunicarea cu ceilalți.
Menționăm că libertatea de exprimare a opiniei protejează nu doar informația și ideile care sunt populare, convenabile, necontroversate, dar și acelea care pot ofensa, șoca sau deranja. Acest drept protejează, atît conținutul ideilor și informației exprimate, precum și forma în care acestea sunt împărtășite. O societate democratică are nevoie de un sistem de comunicare, un sistem prin intermediul căruia să se distribuie și să se facă schimb de mesaje între oameni. Acest rol îl joacă mass-media care asigură circulația informațiilor, opiniilor și atitudinilor considerate a avea semnificație socială, contribuie la cristalizarea și apoi la răspîndirea opiniei publice.
Republica Moldova a pășit cu rapiditate în era informațională, caracterizată inclusiv prin creșterea numerică semnificativă a canalelor de informare, fie pe contul spațiului virtual, fie pe contul mediilor tradiționale. Creșterea numerică a canalelor informative și, implicit, a volumului informațional, cauzează și creșterea numărului de învinuiri de defăimare aduse mass-media. Din aceste considerente, se face necesară o reglementare normativă minuțioasă a tot ce ține de dreptul de a exprima opinii, a difuza informații. Punerea corectă în aplicare a cadrului normativ privind reglementarea dreptului la libera exprimare a opiniei și difuzarea informației ridică mari obstacole, mai ales țărilor cu economii vulnerabile, unde bugetul de stat pentru punerea în aplicare a unui program general de măsuri complementare este limitat.
Exercitarea dreptului la libera exprimare a opiniei, ce comporta îndatoriri si responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrîngeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Sunt cunoscute faptele în care în Republica Moldova se admit devieri nejustificate de la regulile care garantează dreptul la libera exprimare a opiniei ceea ce este demonstrat prin sancțiunile aplicate în diferite spețe examinate de către Cutea Europeană a Drepturilor Omului.
Considerăm că analiza organizării și respectării dreptului fundamental de exprimare liberă a opiniei în Republica Moldova este de o importanță vitală pentru dezvoltarea democrației, consolidarea modalității și regulilor de aplicare a principiilor democrației pluraliste și a transparenței, precum și la cunoașterea mai profundă a multiplelor probleme teoretice și practice privind organizarea eficientă a realizării drepturilor fundamentale și, în special, dreptul la libera exprimare a opiniei.
Scopul și obiectivele tezei de master. Reieșind din actualitatea temei propuse spre investigație, ne-am trasat scopul de a identifica și analiza consacrarea juridică și garanțiile constituționale ale exercitării de către indivizi a dreptului la libertatea opiniei și a exprimării.
În vederea atingerii scopul propus am determinat următoarele obiective:
a determina conceptul dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării;
a explica componentele dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării;
a identifica Lîlocul libertății opiniei și a exprimării în sistemul drepturilor fundamentale;
a descrie reglementarea internațională a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării;
a analiza modul de reglementare a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării în Republica Moldova
a evidenția și justifica posibilele restricții privind dreptul la libertatea opiniei și a exprimării;
a prezenta modalitățile de realizare a dreptului la libertatea opiniei și a exprimării;
a analiza mijloacele juridice de sancționare în cazurile nerespectării dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării.
Metodologia cercetării. Procesul de cercetare a problemelor ce țin de consacrarea și garantarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării se bazează pe studierea materialului doctrinar teoretic, normativ-legislativ, experiența jurisdicțională a CEDO, precum și a Republicii Moldova.
În ceea ce privește suportul metodologic al tezei de master, acesta se manifestă prin utilizarea diferitor metode de cercetare, cum ar fi:
metoda logică, care reprezintă diferite argumentări pe calea deductivă și inductivă;
metoda comparativă, extrem de utilă în compararea actelor internaționale și naționale care reglementează și garantează libertatea de exprimare a opiniei;
metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea și evidența legislativă, stocarea și sistematizarea informației juridice.
Utilizînd metodele evidențiate, a fost posibilă studierea și analiza unui complex de probleme ce ține de consacrarea și realizarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei. În prezenta teză de master sunt examinate problemele realizării dreptului fundamental la libertatea opinie și a exprimării. Rezultatele investigațiilor pot contribui la o mai eficientă reglementare juridică a acestui drept fundamental, a stabilirii cu claritate a condițiilor și restricțiilor în realizarea dreptului la exprimarea liberă a opiniei, a răspunderii juridice pentru îngrădirea acestui drept.
În plan doctrinar-teoretic, se fundamentează conceptul dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării, se determină locul libertății opiniei și a exprimării în sistemul drepturilor fundamentale, se stabilește conținutul acestui drept fundamental. În consecință, rezultatele studiului se manifestă prin faptul că, explică procesul de aplicare a libertății exprimării opiniei, astfel sporind eficiența drepturilor fundamentale ale omului; poate contribui la conștientizarea, atît de către cetățeni, cît și de persoanelor publice importanța realizării acestui drept; va da posibilitatea instituirii unui climat de transparență și încredere în procesul realizării puterii de stat.
Structura tezei de master. Structura lucrării este condiționată de conținutul ei material, astfel prezentîndu-se în următoarea formă: introducere, trei capitole structurate în opt paragrafe, încheiere, bibliografie și adnotare în limba engleză.
În primul capitol „Considerații generale privind dreptul fundamental la libertatea opiniei și a exprimării” se examinează conceptul și conținutul dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării, se determină locul libertății opiniei și a exprimării în sistemul drepturilor fundamentale.
Al doilea capitol al tezei de master „Consacrarea și garantarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării” este consacrat examinării reglementării internaționale a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării, reglementării dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării în Republica Moldova precum și condițiilor, restricțiilor în realizarea acestui drept fundamental.
În capitolul trei al lucrării „Realizarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării” se analizează modul de realizare a libertății opiniei și a exprimării prin difuzarea informațiilor, modalitățile complexe de realizare a dreptului la libertatea opiniei și a exprimării precum și specificul răspunderii juridice ce survine pentru îngrădirea dreptului fundamental la libertatea exprimării opiniei.
Considerații generale privind dreptul fundamental la LIBERTATEA OPINIEI ȘI A EXPRIMĂRII
1.1. Conceptul dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării
Dezvoltarea democratică a unei societăți presupune și pluralismul ideilor și concepțiilor despre organizarea socială, despre raporturile dintre membrii societății. Ca ființe sociale, oamenii au nevoie să primească idei și informații și să-și exprime în orice formă propriile lor idei și concepții [32, p. 79].
Pentru a dezvolta democrația pluralistă statul trebuie să asigure un ansamblu de principii în baza cărora se dezvoltă diversitatea opțiunilor și programelor politice de guvernare a țări, să organizeze activitatea transparentă a guvernanților și a tuturor autorităților publice, găsindu-și concretizare în exprimarea diversităților concepțiilor și opiniilor care se interpun intre individ și stat în raporturile care se derulează între membrii societății și diverse instituții statale și nestatale.
În Republica Moldova în ultimul timp au fost întreprinse acțiuni apreciabile în domeniul respectării libertății de exprimare a opiniei, condiționate de aderarea la instrumentele internaționale în materia drepturilor omului, astfel ca Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [12], Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale [8], de ajustare a cadrului normativ intern la cel internațional și de adoptare a unui nou cadru normativ.
Multiple rapoarte de monitorizarea a situației în domeniul libertății de exprimare evidențiază o serie de probleme, în special, legate de stabilirea conținutului libertății de exprimare, interpretarea restricțiilor autorizate în exercitarea libertății de exprimare, aplicarea corectă de către magistrați a dispozițiilor legale în materie potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, în Republica Moldova se admit unele devieri nejustificate de la regulile care garantează dreptul la libera exprimare a opiniei ceea ce este demonstrat prin sancțiunile aplicate în diverse cazuri examinate de către CEDO.
Garantarea și realizarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale a omului sunt posibile dacă aceste probleme sunt studiate, analizate atît din punct de vedere științific, cît și din practica aplicării normelor ce reglementează tot setul de drepturi și libertăți ale omului. Curtea Europeană a stabiliului normativ intern la cel internațional și de adoptare a unui nou cadru normativ.
Multiple rapoarte de monitorizarea a situației în domeniul libertății de exprimare evidențiază o serie de probleme, în special, legate de stabilirea conținutului libertății de exprimare, interpretarea restricțiilor autorizate în exercitarea libertății de exprimare, aplicarea corectă de către magistrați a dispozițiilor legale în materie potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, în Republica Moldova se admit unele devieri nejustificate de la regulile care garantează dreptul la libera exprimare a opiniei ceea ce este demonstrat prin sancțiunile aplicate în diverse cazuri examinate de către CEDO.
Garantarea și realizarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale a omului sunt posibile dacă aceste probleme sunt studiate, analizate atît din punct de vedere științific, cît și din practica aplicării normelor ce reglementează tot setul de drepturi și libertăți ale omului. Curtea Europeană a stabilit că persoanele se bucură de dreptul de a critica liderii politici, oficialitățile, guvernele și instituțiile statului, și criticile date pot fi pedepsite doar atunci cînd acestea sunt false din punct de vedere faptic sau excesiv de jignitoare. Chiar și în cazurile în care limita permisibilă a discursului este încălcată, pedeapsa trebuie să fie proporțională cu delictul [27, p. 83].
În dreptul internațional guvernele sunt îndreptățite să restrîngă exprimarea atunci cînd trebuie apărată ordinea publică, atîta vreme cît restrîngerea este proporțională cu amenințarea ce a generat-o. Cenzura prealabilă reprezintă restrîngerea aplicată înaintea exprimării sau publicării exprimării. Mecanismele cenzurii prealabile conțin condiții incluse în autorizarea de funcționare ce pot avea ca efect: împiedicarea unui ziar de a publica sau a unui jurnalist de a lucra; ordinele de suspendare a apariției publicațiilor, precum și controalele vamale și alte controale la trecerea frontierei menite a exclude informațiile și ideile de la intrarea în țară.
Exprimarea opiniilor prin presă nu poate fi în afara unor limitări juridice. Aceste coordonate trebuie să fie expres prevăzute de lege și să fie necesare respectării drepturilor sau reputației altora, apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice. De aceea, apare firească interzicerea și pedepsirea prin lege a propagandei în favoarea războiului și a oricărui îndemn la ură națională, rasială, sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violență. Libertatea presei exclude orice control preventiv (cenzură), dar unele restricții sunt admisibile în legătură cu anumite publicații, precum cele destinate tineretului, publicațiile pornografice etc. Răspunderea revine autorilor, editorilor, directorilor, redactorilor-șefi, potrivit atribuțiilor și contribuției fiecăruia [51, p. 134].
Libertatea opiniei și a exprimării ca drept fundamental este consacrată în art. 32 din Constituția Republicii Moldova [1], libertatea opiniei și a exprimării constă în libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Sintagma „sau alt mijloc posibil” presupune o interpretare largă: discursuri, luări de cuvînt, strigăte, cîntece etc. [36, p. 104].
Totodată, libertatea exprimării este limitată de interdicția de a prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, lucru care nu poate fi spus despre o parte din presa națională, urmărind scopuri comerciale (sporirea tirajului), nu respectă această interdicție. Constituția (art. 32 alin. (3)) [1] interzice și pedepsește prin lege contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Libertatea de exprimare aparține oricărei persoane fizice sau juridice, precum și grupurilor de particulari, asumîndu-și însă îndatoriri și responsabilități și respectînd valorile apărate de Convenția Europeană. Libertatea cuvîntului semnifică posibilitatea asigurată fiecăruia de a-și exterioriza prin viu grai punctele de vedere, concepțiile sau convingerile în legătură cu orice problemă de interes colectiv sau personal, fără niciun fel de îngrădire, în cadrul și cu respectarea valorilor morale și juridice ale societății, precum și a valorilor ocrotite de Convenția Europeană [33, p. 371].
Libertatea de exprimare se află la originea unei libertăți de sine stătătoare: libertatea presei. Aceasta presupune, între altele, interzicerea cenzurii, libertatea de a înființa publicații, interzicerea suspendării sau suprimării unei publicații. Libertatea de exprimare prin viu grai (libertatea cuvîntului), ca și libertatea de exprimare prin mijloace de informare în masă (libertatea presei), nu pot prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Dreptul la informație nu este raportat exclusiv la presă. Cetățeanul este îndreptățit să aibă acces la orice informație de interes public. Potrivit Constituției, autoritățile publice potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Mijloacele de informare în masă publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Datorită strînsei legături între libertatea de exprimare și dreptul la informație, acestea sunt reglementate împreună în art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în care se arată că „Orice individ are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a căuta, de a primi și de a răspîndi, fără considerații de frontieră, informații și idei prin orice mijloace de exprimare” [11].
În aceiași ordine de idei, în art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, se stipulează că „Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa. Exercitarea libertăților prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comporta obligații și răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputației altora; b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice” [12].
Privind dreptul la libera exprimare a opiniei statul are față de acest drept al individului trei categorii de obligații: obligația de a se abține de la limitarea libertății de a primi informații și idei; obligația pozitivă de a asigura exercițiul acestui drept prin garantarea existenței unor mijloace de informare diversificate; obligația de a supraveghea existența acestei libertăți în mod efectiv. Statul trebuie să se opună concentrării excesive a presei și să asigure diversitatea mijloacelor de comunicare a informațiilor și ideilor [47, p. 119]. Această atitudine adoptată de mai multe state europene a fost inserată ca obligație ce incumbă statelor în Recomandarea 13 (94) a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei cu privire la măsurile de promovare a transparenței mijloacelor de comunicare în masă [16].
Exprimarea liberă a ideilor în presă presupune absența controlului a priori, a oricărui fel de cenzură. Circulația informațiilor și ideilor trebuie să se facă fără nici un fel de cenzură și transfrontalier. Această libertate se aplică oricărui gen de informații indiferent de suportul lor material, care poate consta în: publicații scrise, emisiuni radiofonice și televizate. Statul are obligația de a nu cenzura, de a nu bruia emisiunile radiodifuzate și de a acorda timpi de antenă în condițiile regimului de autorizare. Regimul de autorizare trebuie să fie fundamentat pe rațiuni practice și nu pe restricții deghizate ale libertății de exprimare.
Sistemul de autorizare s-a dovedit a fi necesar ca o consecință a existenței unui număr limitat de mijloace tehnice de difuzare disponibile, de cerințe tehnologice și de surse financiare restrînse față de cererea mult mai mare decît oferta. Avînd în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se poate afirma că practica statelor membre ale Consiliului Europei a evoluat în timp, de la o poziție restrictivă spre una cu caracter liberal, coerent [29, p. 84].
Libertatea de exprimare din punct de vedere constituțional are un conținut complex. Este una dintre cele mai vechi libertăți cetățenești, o libertate de tradiție. Constituția definește ce anume se poate exprima liber și prin ce forme și mijloace. Potrivit formulării largi, se stabilește domeniul reglementat, cît și imposibilitatea nominalizării prin Constituție a tuturor creațiilor spirituale. Una dintre condițiile exercitării libertății de exprimare este dată de realizarea acesteia în public. Libertatea cuvîntului semnifică posibilitatea fiecărei persoane de a-și exterioriza prin viu grai punctele de vedere, concepțiile sau convingerile în legătură cu orice problemă de interes colectiv sau personal, fără îngrădiri.
Libertatea presei reprezintă unul dintre mijloacele de a aduce la cunoștința publicului convingeri, idei, opțiuni individuale sau de grup. Exercitarea acestui drept implică și o se printre care recunoașterea unui drept la replică.
Principalul aspect negativ în materie de consacrare a libertății presei este dat de lipsa definirii exprese a activității de presă, dispoziția constituțională făcînd trimitere la faptul că delictele de presă urmează a fi stabilite prin dispoziții legale, neadoptate nici pînă în prezent. în situația acestui vid de reglementare, în cazul în care prin desfășurarea activității jurnalistice se aduce atingere altor drepturi și libertăți fundamentale, în stabilirea sancțiunilor urmează a se aplica regulile generale cu caracter civil sau penal. De asemenea, un alt aspect este dat de emiterea opiniei criticabile conform căreia libertatea de exprimare de care beneficiază presa, ca titular special al acestui drept, ar avea caracter absolut, neputînd fi limitată de dispoziții legale [40, p. 31].
Libertatea de opinie constituie elementul clasic ale libertății de expresie și presupune că nici o persoană să nu suferă vreo atingere pentru exprimarea opiniilor sale. Posibilitatea oricărei persoane de a avea și de a exprima o opinie minoritară constituie o componentă esențială a societății democratice, care se bazează pe pluralism, toleranță și spirit de deschidere.
Pluralismul ideilor este fundamentul societății moderne europene, motiv pentru care art. 10 al Convenției Europene protejează nu numai ideile neutre și informațiile brute, ci și acele idei și informații care șochează, neliniștesc sau ofensează populația ori o parte a acesteia [24, p. 29].
Analizînd conținutului libertății de exprimare protejate de art. 10 din Convenția Europeană, cu un accent deosebit asupra semnificației libertății pozitive și a celei negative, precum și o scurtă detaliere a tipologiilor de exprimare, se evidențiază că dreptul garantat de art. 10 protejează mai mult decît simpla exprimare în sensul comunicării publice a opiniei. Acest drept include expres, dar nu se limitează la aceasta, dreptul de a avea opinii și de a primi informații și idei, la fel ca și dreptul de a le împărtăși. Curtea nu a încercat să definească exact activitățile prevăzute în art. 10, deși argumentele statelor-părți la Convenție, precum că un anumit tip de activitate nu este prevăzut expres, sunt de obicei fără succes. Ce a făcut Curtea este faptul că a dat conceptului de exprimare un sens foarte larg. Acesta cuprinde nu doar conținutul informațiilor, dar și mijloacele prin care acestea se transmit sau se primesc [43, p. 72].
Realizarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării asigură instituirea unei democrații pluraliste în stat. Importanța democrației pluraliste se manifestă și prin faptul că ea este fixată în calitate de principiu în multiple acte internaționale, cum ar fi de exemplu:
obiectivele Consiliului Europei prevăd protejarea drepturilor omului, a democrației pluraliste și a supremației dreptului, dezvoltarea stabilității democratice, căutarea de soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană etc. [48, p. 53];
art.1 al Tratatului de la Lisabona stabilește dispoziția precum că statelor membre ale Uniunii Europene se dezvoltă într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați [15];
Carta de la Paris pentru o nouă Europa în Capitolul „Drepturile omului, democrația si statul de drept” conține reglementarea care atestă faptul că democrația, prin caracterul sau reprezentativ si pluralist, presupune responsabilitate față de electorat, obligația autorităților de a se conforma legii și exercitarea imparțială a justiției [29, p. 73].
Constituția Republicii Moldova în art. 5 statuează principiul democrației pluraliste la nivel de reglementare constituțională și prevede că democrația în Republica Moldova se exercită în condițiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura și cu totalitarismul [1].
Statul de drept este de neconceput în afara democrației și a pluralismului politic. Exprimarea liberă a opiniei constituie parte inerentă a pluralismul politic, care trebuie văzut ca un ansamblu larg de opinii și opțiuni politice a membrilor societății, răspîndite, propagate, difuzate prin diferite mijloacele de comunicare în masă, precum și prin asociere în diferite formațiuni politice, sindicale, religioase etc., prin intermediul cărei membrii societăți participă la actul guvernării, altfel spus la exercitarea puterii politice care le aparține.
În urma celor menționate, considerăm că libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental subiectiv care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de informare, care trebuie exercitat în astfel de condiții încît să nu se aducă atingere în mod nejustificat drepturilor și libertăților celorlalte persoane.
1.2. Locul libertății opiniei și a exprimării în sistemul drepturilor fundamentale
Tema drepturilor și libertăților fundamentale a fost și este una din cele mai importante probleme care preocupă, atît organismele internaționale, cît și la nivel național multiple instituții, autorități publice, cadrul academic, societatea civilă. Această temă morală, politică și juridică, a devenit indeniabilă [33, p. 452].
Pornind investigarea problemelor teoretice și practice ce țin de conținutul libertății de exprimare a opiniei este necesar să facem unele precizări terminologice privind noțiunile libertatea exprimării și dreptul la opinie, care se întîlnesc în literatura de specialitate și în diferite documente, atît separat, cît și împreună.
Termenul de libertate derivă de la latinescul „libertas”, în franceză „liberté” și presupune posibilitatea cuiva de a acționa după propria voință, convingere sau dorință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor. Termenul expresie derivă de la latinescul „expressio”, în franceză – „expression”. Expresia sau exprimarea reprezintă o construcție concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee, manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor, prin cuvinte, mimică, înfățișare care reflectă starea sufletească a omului, reflectarea stării interioare a cuiva. Prin opinie se înțelege un punct de vedere particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane) o părere, o judecată, o idee, un considerent, un cuvînt [25, p. 11].
Libertatea nu este numai ocazia de a face așa cum dorești, nu este numai ocazia de a alege dintre mai multe alternative. Libertatea este, înainte de toate, șansa de a formula toate alegerile disponibile, de a le discuta – și apoi, ocazia de a alege
Se face necesară și o precizare privind identitatea sau diferența dintre noțiunile drept și libertate. Drepturile omului reprezintă un minim de prerogative necesare autodeterminării lui, iar libertățile publice sunt prerogative care asigură securitatea individului, protecția lui, semnificînd adevărate creanțe față de societate [30, p. 91]; drepturile omului reprezintă prerogative abstracte recunoscute naturii umane, iar „libertățile” ca prerogative efective, susceptibile de realizat [35, p. 84].
Aceste idei privind delimitarea între drepturi și libertăți sunt discutabile din punct de vedere juridic. Drepturile omului, astfel cum sunt definite, nu au nici o semnificație în practica socială cît timp nu sunt consacrate și garantate juridicește; cu alte cuvinte, „libertățile” sunt „drepturi ale omului”, înscrise în patrimoniul „dreptului pozitiv”, așa încît disocierea celor două categorii nu prezintă nici o utilitate evidentă [33, p. 136], or, dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept [41, p. 87].
Prin expresia libertăți publice trebuie să se înțeleagă atît libertățile, cît și drepturile umane, dar care aparțin dreptului public, mai ales dreptului constituțional și care se bucură de un regim juridic aparte.
Între noțiunile de drept și libertate nu există nici o deosebire de natură juridică, statul le garantează egal, fără nici o discriminarea în baza unor anumitor principii reglementate prin norme constituționale, atît drepturile, cît și libertățile fiind văzute ca facultăți [26, p. 273; 45, p. 302].
Ne raliem și noi acestei viziuni deoarece, într-adevăr, din punct de vedere al dreptului subiectiv și drepturile și libertățile sunt garantate de stat, sunt facultăți ale cetățeanului care stabilesc un comportament într-un anumit domeniu, rămînînd la latitudinea lui exercitarea dreptului sau a libertății, de a acționa într-un anumit mod.
Dreptul la libera exprimare a opiniei este un drept fundamental pentru că este reglementat și garantat pe fundamentul constituțional al statului respectiv. Definim drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective, ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin Constituție și legi [42, p. 79].
Drepturile sunt fundamentale nu numai pentru că ele sunt consacrate și esențialmente garantate prin legea fundamentală, ci și mai ales, pentru că ele reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează toate celelalte drepturi subiective .
În același timp, dreptul la libera exprimare a opiniei este și un drept subiectiv deoarece, ca și toate drepturile fundamentale, desemnează prerogativele care aparțin persoanelor, subiectelor de drept determinate. Dreptul subiectiv este acea prerogativă, conferită de lege în temeiul cărei titularul dreptului poate și uneori chiar trebuie să desfășoare o anumită conduită și să ceară altora desfășurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancțiunea prevăzută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut și actual, legitim și juridic protejat, de acord cu interesul general și cu normele de conviețuire socială [18, p. 143].
În acest sens, drepturile fundamentale cetățenești nu pot fi deosebite de celelalte drepturi subiective nici prin natura lor, nici prin obiectul lor specific. Dreptul subiectiv trebuie să dispună de trei componente care pot fi de natură diversă: a) dreptul subiectiv poate fi atașat unui titular; b) este recunoscut; c) titularul său poate respecta conținutul său făcînd uz de procedura instituită acestui efect.
Libertatea de exprimare fiind o libertate individuală deține și un caracter autonom. Absența caracterului autonom ar duce la negarea pluralismului și ar crea posibilitatea ingerinței statului în actul de creație, informare și exprimare al individului. Caracterul autonom al libertății de exprimare nu exclude posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, în condiții concret și expres prevăzute de lege [37, p. 94].
Dreptul la libera exprimare a opiniei se manifestă atît ca un drept pozitiv. Drepturile pozitive sunt acele drepturi care sunt asigurate de către stat: dreptul la exprimarea liberă a opiniei, dreptul la informație, dreptul la asociere, libertatea întrunirilor etc. Drepturile negative sunt acele drepturi fundamentale ale omului, pentru a căror realizare statul nu intervine, considerate naturale și inalienabile (dreptul la viață, la libertate, la proprietate).
Libertatea negativă precizează care este limita independenței comportamentului individual, fiind astfel identificabilă cu lipsa constrîngerilor din partea altor persoane asupra activității mele. În privința acestei folosiri a conceptului de libertate facem următoarele precizări:
constrângerea este distinctă de incapacitate (care ține de natură);
libertatea nu are valoare fără condiții adecvate pentru folosirea ei;
nu se poate vorbi despre o libertate, ci doar despre libertate individuală;
libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori acceptabil să se renunțe la libertate in favoarea altor valori [53, p. 342].
Libertatea pozitivă privește sursa comportamentului, utilizarea derivînd din dorința individului de a fi propriul său stăpîn. Libertatea concepută ca libertate pozitivă este corelată în mod direct cu opiniile despre ceea ce constituie un eu, o persoană, un om
Ca un drept pozitiv, dreptul la libera exprimare a opiniei este asigurat de stat prin norme constituționale, Astfel, art.8 din Constituția Republicii Moldova [1] fixează dispoziția prin care se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar reglementarea constituțională de la art.32 garantează tuturor cetățenilor dreptul la libera exprimare a opiniei.
Un drept, o libertatea negativă poate fi calificată atunci cînd statul nu poate interveni, iar aceasta are loc numai asupra drepturilor absolute. În realitate statul, în condițiile legii, își permite derogări de la regulile generale privind drepturile și libertățile fundamentale. Astfel, art. 54 din Constituția Republicii Moldova [1] stabilesc că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrîns numai prin lege și numai dacă se impune, numai dacă sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.
Astfel fiind văzute lucrurile trebuie să înțelegem că orice restrîngere a unor drepturi și libertăți din partea statului nu transformă dreptul în unul negativ deoarece, satul este prezent în anumite raporturi cu individul, deținător al dreptului respectiv, chiar dacă dreptul este supus unor restricții, însă aceste restricții sunt reglementate prin lege și atrag după sine anumite relații reglementate permisiv sau restrictiv.
La prima vedere s-ar părea că nu există nici o diferență între noțiunea libertatea de exprimare și libertatea opiniei, deși, o anumită nuanțare există. Deja am menționat că prin opinie trebuie să înțelegem un punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane, o părere, o judecată, o idee, un considerent, un cuvînt, o părere deosebită de cea a majorității, iar exprimarea nu este alt ceva decît posibilitatea de a expune, a formula, a manifesta, prin cuvinte sau prin gesturi, păreri, idei, sentimente, impresii, opinii etc. Această viziune ne permite concluzia că libertatea de exprimare înseamnă o exteriorizare a opiniei, astfel că relația exprimare-opinie constă într-o raportare de la parte la întreg deoarece, nu putem exprima ceea ce nu gîndim, iar exprimarea nu este altceva decît forma pe care o capătă opinia, manifestarea (colectivă sau individuală) [32, p. 156].
Libertatea de exprimare și libertatea opiniei sunt indisolubil legate, libertatea opiniei este condiționată de libertatea de exprimare, ultima avînd o paletă mai mare prin care opiniile pot fi exprimate și difuzate.
Constituantul Republicii Moldova a mers puțin pe altă cale, garantînd libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării. Bineînțeles, sintagma utilizată invocă de fapt același lucru deoarece, libertatea opiniei este condiționată de libertatea de exprimare [28, p. 142].
În acest sens, considerăm mai corectă expresia libertatea exprimării opiniei și nu libertatea opiniei și exprimării deși, trebuie să recunoaștem că unele documente, atît internaționale, cît și naționale utilizează ambele noțiuni, cum ar fi: Declarația Universală a Drepturilor Omului – „orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării” [11]; Convenția Europeană a Drepturilor Omului – „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare” [8]; Constituția Republicii Moldova (art.32) – „libertatea opiniei și exprimării” [1]. Deși există unele nuanțări, substanța materială pe care o conține acest drept o constituie dreptul de a exprima liber opinia.
În hotărîrile sale Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat în repetate rînduri că libertatea de exprimare reprezintă unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale progresului acesteia și ale dezvoltării fiecărei persoane [23, p. 784].
Analizînd dreptul la libertatea de exprimare sub aspect formal, considerăm că există trei justificări care stau la baza dreptului la libertatea de exprimare:
argumentul pentru adevăr conform cărui libertatea de exprimare nu este un scop în sine, ci un mijloc de identificare și acceptare a adevărului;
argumentul auto-guvernării democratice, scopul principal al cărui este ca cetățeanul să înțeleagă aspectele de interes politic și să poată participa în mod corespunzător la procesul democratic;
libertatea de exprimare este un scop în sine și este protejată pentru ca persoanele fizice să se poată auto-realiza.
Libertatea de exprimare este una din cele mai vechi libertăți cetățenești, o libertate de tradiție, cunoscută fie sub această denumire sau sub denumirile unor aspecte ale sale, cum ar fi: libertatea cuvîntului (opiniei), libertatea presei. Libertatea de expresie constituie un drept neobișnuit, deopotrivă un drept în sine și un drept indispensabil sau prejudiciabil pentru realizarea altor drepturi (libertatea de exprimare este indispensabilă libertății de întrunire, dar poate aduce atingere dreptului la viață privată); deopotrivă un drept individual, ce ține de libertatea spirituală a fiecărei persoane, și un drept convivial, permițînd comunicarea cu ceilalți.
În sensul art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului [8], libertatea de exprimare cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Primul paragraf al art.10 evidențiază trei componente ale libertății de exprimare:
– libertatea de opinie;
– libertatea de a primi informații și idei;
– libertatea de a comunica informații și idei [39, p. 7].
Libertatea de exprimare include mai multe drepturi fundamentale, fiind „libertatea mamă” a tuturor drepturilor de comunicare. Ea este strîns legată de garantarea demnității umane și ocupă un loc important în rîndul drepturilor și libertăților omului și în cel al libertăților constituționale. Sub aspectul conținutului libertății de exprimare cuprins în reglementările internaționale și în cele constituționale, unele instrumente juridice includ expres în conținutul libertății de exprimare libertatea de opinie și libertatea de informare. În alte reglementări se include expres în conținutul libertății de exprimare doar libertatea cuvîntului adică libertatea de opinie; libertatea de informare este reglementată ca drept separat, la fel ca și libertatea presei [19, p. 253].
Dreptul la exprimarea opiniei constituie un drept fundamental al cetățeanului, care constă în exprimarea publică, prin viu grai, în limitele stabilite de lege, a opiniilor și a concepțiilor. Libertatea cuvîntului constă posibilitatea cetățeanului de a-și exprima, în public, prin viu grai, în diferite modalități, opiniile pe care le are.
Din cele menționate mai sus putem concluziona că libertatea de exprimare este un drept integrator sau mai bine spus un drept generator, care generează și alte drepturi și libertăți fiind indisolubil legate cu ele și existînd doar în ansamblu. Astfel, libertatea de exprimare cuprinde în conținutul său alte trei libertăți, cum ar fi: libertatea de opinie, libertatea de informare și libertatea presei.
De aici este lesne de înțeles că aceste libertăți pot fi realizate și prin intermediul altor drepturi, cum ar fi de exemplu: dreptul la opinie publică (sondaje, referendumuri, scrutine electorale), libertatea de informare, libertatea presei, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, dreptul la grevă.
Dreptul la libertatea opiniilor constituie elementul clasic al libertății de exprimare. Majoritatea formelor de exprimare (prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin discursuri, sunete, luări de cuvînt, strigăte, cîntece, etc.) și alte mijloace posibile care se lasă la latitudinea celui care dorește să-și exprime gîndul sau opinia, au loc prin intermediul exprimării libere a opiniilor, care pot fi exprimate în cadrul adunărilor publice, manifestărilor, mitingurilor, reuniunilor organelor de stat sau obștești, întrunirilor științifice, culturale, artistice și în general în toate ocaziile, în care există un public.
Gîndurile și opiniile intră în circuitul juridic dacă sunt exteriorizate, comunicate, adică dacă sunt exprimate, deoarece, atîta timp cît rămîn în universul spiritual interior al omului, ele nu pot fi cunoscute de alții, gîndirea umană rămînînd încă un domeniu protejat natural de indiscreția semenilor.
Posibilitatea oricărei persoane de a avea și a exprima o opinie minoritară constituie o componentă esențială a societății democratice, care se bazează pe pluralism, toleranță și spirit de deschidere, o împărtășim doar parțial, pentru că o societate democratică se caracterizează nu numai prin posibilitatea de exprima o opinie minoritară, dar și posibilitatea de a exprima, răspîndi, difuza și o opinie care aparține în premieră unui individ (de exemplu o invenție, sau o anumită soluție politică, socială, economică, juridică) sau o opinie care este susținută de o majoritate dintr-o anumită comunitate sau dintr-un anumit corp.
2. Consacrarea și garantarea dreptului fundamental la LIBERTATEA OPINIEI ȘI A EXPRIMĂRII
2.1. Reglementarea internațională a dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării
Promovarea și ocrotirea drepturilor și libertăților cetățenești au depășit, în timp, limitele și granițele tradiționale, ca o consecință firească a cursului istoric, în care omenirea s-a angajat, îndeosebi după cel de al Doilea Război Mondial, în străduința de a se pune capăt exploatării și violenței, rasismului și discriminării naționale, inegalității între oameni.
Libertatea de exprimare în calitate de drept subiectiv al indivizilor a fost o manifestare a ideilor iluministe, în rezultatul cărora, în 1791, în urma Revoluției Franceze, au fost votate articolele 17 și 18 din Constituția Franceză, care stipulau: „Comunicarea liberă a gîndurilor și a opiniilor este unul din drepturile cele mai prețioase ale omului. Orice cetățean poate vorbi, scrie, tipări liber cu condiția să răspundă la abuzul acestei libertăți în cazurile prevăzute de lege” [52, p. 324].
Dezvoltarea drepturilor și libertăților omului a luat o deosebită amploare după crearea în 1945 a Organizației Națiunilor Unite și adoptarea de către aceasta a Declarației Universale a Drepturilor Omului [11]. După acest document monumental în arhitectura drepturilor și libertăților omului au apărut și alte valoroase documente internaționale care au avut efecte importante pentru sistemele de drept naționale a statelor membre a ONU [49, p. 22].
Sistemul internațional de protecție a drepturilor omului se întemeiază pe obligațiunile convenționale și cutumiare asumate de state. Mecanismele instituite prin voința statelor asigură o supraveghere internațională a punerii în aplicare a obligațiunilor la care statele au achiesat. În domeniul drepturilor omului se ridică problema raporturilor dintre dreptul intern și dreptul internațional. Numeroase acte acceptă în prezent primatul dreptului internațional, în primul rînd al reglementărilor privind drepturile omului față de legile naționale.
Republica Moldova a aderat la un șir de documente internaționale și regionale care conțin standarde unanim recunoscute în domeniul dreptului la exprimarea liberă a opiniei, angajîndu-se prin reglementări constituționale să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Potrivit art.4 din Constituția Republicii Moldova [1], dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.
Este necesar să menționăm că conform Hotărîrii Curții Constituționale a Republicii principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional, tratatele internaționale ratificate și cele la care Republica Moldova a aderat sunt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova și devin norme ale dreptului ei intern [5].
În Preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului [11] se menționează că drepturile omului, ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, avînd această Declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atît în sînul popoarelor statelor membre, cît și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor.
Referindu-se la libertatea opiniilor și exprimărilor, art.19 al Declarației prevede că, „orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat” [11].
Art.29 are ca obiect de reglementare restrîngerea exercitării drepturilor și libertăților omului și în acest sens stabilește că: „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decît numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale intr-o societate democratica. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite” [11].
Art.19 din Declarație a fost supus și unui comentariu de către Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în care, cît privește dreptul de a avea opinii fără interferențe se spune: acesta este un drept care nu permite nici o excepție sau restricție [29, p. 112].
Protecția dreptului la libertatea de exprimare, include nu numai libertatea de a răspîndi informații și idei de orice fel, dar de asemenea, libertatea de a căuta și primi informații fără a ține cont de frontiere și, în orice mod, fie oral, în scris sau în format tipărit, în formă de artă, sau prin orice alt mijloc, la alegerea persoanei.
Nu toate statele părți au furnizat informații cu privire la toate aspectele legate de libertatea de exprimare, deoarece din motivul dezvoltării mass-mediei moderne, sunt necesare măsuri pentru a preveni control asupra activității surselor mass-media.
Numeroase rapoarte de stat se limitează doar la faptul că libertatea de exprimare este garantată prin Constituție sau de lege . Cu toate acestea, în scopul de a cunoaște regimul precis al libertății de exprimare în drept și în practică, Comisia trebuie să dispună de informații pertinente cu privire la regulile care definesc fie domeniul de aplicare al libertății de exprimare sau care stabilesc anumite restricții, precum și orice alte condiții care, în practică, afectează exercitarea acestui drept. Acesta este interacțiunea între principiul libertății de exprimare și diferite limitări și restricții care determină domeniul de aplicare efectivă a dreptului individului [34, p. 454].
Exercitarea dreptului la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități speciale și pentru acest motiv, sunt permise anumite restricții care se pot referi fie la interesele altor persoane sau la cele ale comunității în întregime. Atunci cînd un stat parte impune anumite restricții privind exercitarea libertății de exprimare , acestea nu pot pune în pericol dreptul de sine .
În art. 2 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice [12], se dezvoltă ideea garantării drepturilor și libertăților omului prin obligația statelor părți, care se angajează să respecte și să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor și țin de competența lor drepturile recunoscute în Pact, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.
Art.4 prevede că în cazul în care un pericol public excepțional amenință existența națiunii și este proclamat printr-un act oficial, statele părți la prezentul Pact pot ca, în limita strictă a cerințelor situației, să ia măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în prezentul Pact, cu condiția ca aceste măsuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligații pe care le au potrivit dreptului internațional și ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, sau origine socială [12].
Alin.(2) al art.4 stabilește că dispoziția precedentă (privind necesitatea derogării) nu autorizează nici o derogare de la prevederile articolelor 6 (Dreptul la viață); 7( Nimeni nu va fi supus torturii); 8 (Nimeni nu va fi ținut în sclavie și servitute); 11 (Nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală); 15 (Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului național sau internațional, în momentul în care au fost săvîrșite); 16 (Orice om are dreptul de a i se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică); 18 (Orice persoană are drept la libertatea gîndirii, conștiinței și religiei).
Alin. (3) al art. 4 prevede regula prin care statele părți la prezentul Pact care fac uz de dreptul de derogare trebuie ca prin intermediul Secretarului general al Organizației Națiunilor Unite să semnaleze de îndată celorlalte state părți dispozițiile de la care au derogat, precum și motivele care au provocat această derogare. O nouă comunicare va fi făcută, prin același intermediu, la data la care ele au pus capăt derogărilor [12].
Art.5 prevede că nu se poate admite nici o restricție sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul Pact în aplicarea legilor, convențiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul că prezentul Pact nu recunoaște aceste drepturi sau le recunoaște într-o măsură mai mică.
Cît privește dreptul la libera exprimare a opiniei Pactul prevede în art.19 următoarele:
1. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.
3. Exercitarea libertăților prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă obligații și răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare:
a) respectării drepturilor sau reputației altora;
b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice [12].
Art.4 al Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale prevede că Statele părți la prezentul Pact recunosc că în ce privește folosința drepturilor asigurate de către stat în conformitate cu prezentul Pact, statul nu poate supune aceste drepturi decît la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilă cu natura acestor drepturi și exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică [13].
Guvernele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, membre ale Consiliului Europei, considerînd că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strînse între membrii săi și că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reafirmînd atașamentul lor profund față de aceste libertăți fundamentale care constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume și a căror menținere se bazează în mod esențial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepție comună și un respect comun drepturilor omului din care acestea decurg au adoptat Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cît privește libertatea exprimării opiniei Convenția Europeană în art. 10 prevede următoarele:
Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrîngeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publica, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești [8].
Art. 11. al Convenției Europene prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora [23, p. 872].
În calitate de mecanism care are sarcina de a garanta respectarea angajamentelor care decurg din textul Convenției membrii Consiliului Europei, prin reglementarea de la art. 19 au instituit Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În capitolul Drepturile omului, democrația și statul de drept Carta de la Paris pentru o nouă Europă prevede că drepturile omului și libertățile fundamentale sînt inerente tuturor ființelor umane, inalienabile și garantate prin lege. Protecția și promovarea lor constituie prima îndatorire a guvernului. Respectarea lor reprezintă o garanție esențială în fața unui stat cu puteri excesive. Înfăptuirea și exercitarea lor deplină constituie baza libertății, dreptății și păcii [38, p. 143].
Guvernul democratic se întemeiază pe voința poporului, exprimată periodic prin alegeri libere și corecte. Democrația are ca fundament respectarea persoanei umane și a statului de drept. Democrația reprezintă cea mai bună garanție a libertății de expresie, a toleranței față de orice grupuri ale societății și a egalității șanselor pentru fiecare persoană.
Democrația, prin caracterul său reprezentativ și pluralist, presupune responsabilitate față de electorat, obligația autorităților de a se conforma legii și exercitarea imparțială a justiției. Nimeni nu este deasupra legii.
Membrii statelor europene, semnatari ai Cartei, au afirmat că orice individ, fără discriminare, are dreptul la:
– libertatea de gîndire, conștiință și religie sau de convingere;
– libertatea de expresie;
– libertatea de asociere și de întrunire pașnică;
– libertatea de mișcare [27, p. 172].
Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare si accesul la informație [14] au fost adoptate la 1 octombrie 1995 de către un grup de experți în drept internațional, siguranță națională și drepturile omului în timpul unei întîlniri organizate în Africa de Sud.
Principiile sunt bazate pe legislația și pe standardele internaționale și regionale privind protecția drepturilor omului, practicile dezvoltate la nivel de state (așa cum sunt reflectate, inter alia, în hotărîrile tribunalelor naționale) și principiile generale de drept recunoscute de comunitatea națiunilor.
În Preambul autorii Principiilor menționează că, fiind convinși că drepturile omului trebuie apărate de statul de drept pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să recurgă în ultimă instanță la rebeliune împotriva tiraniei și a oprimării; reafirmindu-și credința că libertatea de exprimare și a informației sunt vitale pentru existența unei societăți democratice și esențiale pentru progresul și bunăstarea acesteia și pentru exercitarea altor drepturi și libertăți fundamentale ale omului; Au căzut de acord asupra Principiilor ce urmează și recomandă organismelor competente la nivel național, regional și internațional să ia măsuri pentru a promova larga lor răspîndire, acceptare și aplicare.
Ținînd cont de importanța acestor principii pentru completarea cadrului legislativ național privind asigurarea libertății de exprimare le vom reproduce pe cele mai importante:
Principiul 1: Libertatea opiniei, de exprimare și a informației.
(a) Oricine are dreptul la propriile opinii, fără imixtiuni.
(b) Oricine are dreptul la libertatea de exprimare, care include libertatea de a căuta, a primi și a face cunoscute informații și idei de toate genurile, indiferent de frontiere, fie oral, în scris sau sub forma tipărita, sub forma de artă, sau prin orice alt mijloc de comunicare în masa pe care îl alege.
(c) Exercitarea drepturilor prevăzute în paragraful (b) poate fi supusă unor restricții pentru motive specifice, după cum prevede dreptul internațional, inclusiv pentru apărarea siguranței naționale.
(d) Nu se pot impune restricții ale libertății de exprimare sau de informare pe motive de siguranță națională decît dacă guvernul poate demonstra că restricția este codificată prin lege si necesară într-o societate democratică pentru apărarea intereselor legitime referitoare la siguranța națională. Ramîne în sarcina guvernului să demonstreze validitatea restricției [14].
Orice restrîngere a libertății de exprimare sau a informației trebuie să fie codificată prin lege. Legea trebuie sa fie accesibilă, să nu conțină ambiguități, să fie redactată pe un domeniu clar delimitat și cu precizie, astfel încît să ofere persoanelor posibilitatea de a prevedea dacă o anumita acțiune a lor este ilegala.
Legea trebuie să prevadă mijloace de protecție eficiente împotriva abuzurilor, inclusiv mijloace prompte si eficiente de supraveghere judiciara a validității restricției de către un tribunal independent.
Orice restrîngere a libertății de exprimare sau de informare pe care un guvern încearcă să o justifice pe motive de siguranță națională trebuie să aibă un scop real și efect demonstrabil de apărare a unei interes legitim privitor la siguranța națională.
Pentru a stabili ca o restrîngere a libertății de exprimare sau de informare este necesară pentru protejarea unui interes legitim privitor la siguranța națională un guvern trebuie sa demonstreze că:
(a) exprimarea sau informația în cauză amenință în mod grav un interes legitim privitor la siguranța națională;
(b) restrîngerea impusa este cel mai redus mijloc restrictiv posibil pentru apărarea acelui interes;
(c) restrîngerea este compatibila cu principiile democratice [25, p. 72].
O restrîngerea ce se încearcă a fi justificata pe motive de siguranță națională nu este legitima decît dacă adevăratul ei scop și efect demonstrabile sunt de a proteja existența sau integritatea teritoriala a țării împotriva amenințărilor sau a folosirii forței sau capacitatea sa de a răspunde folosirii amenințărilor sau a forței provenite fie dintr-o sursă externă, ca de exemplu o amenințare militară, fie dintr-o sursa interna, precum încetarea la răsturnarea violentă a unui guvern.
În special, o restrîngerea ce se încearcă a fi justificata pe motive de siguranță națională nu este legitima dacă adevăratul său scop sau efect demonstrabil este de a proteja interese fără legătură cu siguranța națională, inclusiv, de exemplu, protejarea unui guvern de opinii ori acțiuni care l-ar deranja sau de dezvăluire a greșelilor sale, sau ascunderea de informații referitoare la funcționarea instituțiilor sale publice sau stabilirea unei anume ideologii, sau suprimarea frămîntărilor de natură economică.
În situații de urgență publică ce amenință viața țării și a cărei instituire este proclamată legal și oficial în conformitate atît cu legislația națională cit și cu cea internațională, statul poate impune restricții asupra libertății de exprimare sau de informare numai în măsura cerută de exigențele situației și doar atunci cînd și atîta vreme cît acestea nu sunt, în contradicție cu celelalte obligații ale guvernului, prevăzute prin legislația internațională.
Restrîngerile libertății de exprimare sau de informare, inclusiv cele pe motive de siguranță națională, nu pot în nici un caz implica discriminarea bazata pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de orice alt fel, origine națională, sau socială, naționalitate, avere, naștere sau orice alt motiv.
Nimeni nu poate fi supus nici unui fel de restrîngere, dezavantajare sau sancționare din cauza opiniilor sau a convingerilor sale. Nimeni nu poate fi pedepsit pentru criticarea sau insultarea națiunii, a statului sau a simbolurilor acestuia, a guvernului, agențiilor sale, oficialităților publice, sau a unei națiuni sau stat străin, a simbolurilor, guvernului, agențiilor sale sau oficialităților publice ale acestuia decît dacă critica sau insulta este menita sau capabilă să incinte la violențe iminente [22, p. 198].
Oricine are dreptul să obțină informații de la autoritățile publice, inclusiv informații în legătura cu siguranța națională. Nu pot fi impuse restrîngeri ale acestui drept pe motive de siguranță națională decît dacă guvernul poate demonstra că restrîngerea a fost prevăzută prin lege și necesară intr-o societate democratică pentru apărarea unui interes legitim legat de siguranța națională.
Un stat nu poate refuza in mod categoric accesul la toate informațiile referitoare la siguranța națională, ci el trebuie să prevadă prin lege categoriile de informații, specifice și limitate care nu trebuie dezvăluite pentru a apăra un interes legitim privind siguranța națională.
În toate legile și deciziile privitoare la dreptul de a obține informații, interesul public privitor la cunoașterea informației va fi luat în considerare în primul rînd.
Statul este obligat să adopte măsurile necesare pentru a face posibilă punerea în practică a dreptului de a obține informații. Aceste măsuri vor obliga autoritățile, în cazul în care refuză o cerere de a dezvălui anume informații, să specifice în scris motivele refuzului cît mai curînd posibil și să prevadă dreptul la examinare a substanței și a validității refuzului de către o autoritate independentă, inclusiv o forma de examinare în justiție. Autoritatea care examinează cazul trebuie să aibă dreptul de a cerceta informațiile a căror dezvăluire a fost refuzată [29, p. 183].
Vorbind despre drepturile generale ale omului îi avem în vedere și pe copii, care fiind o categorie vulnerabilă trebuie să se bucure de o deosebită protecție în exercitarea drepturilor de care dispun încă din naștere. În acest sens Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 a adoptat Convenția cu privire la drepturile copilului [10], care prevede expres și libertatea copiilor la exprimare.
Art.12 al Convenției prevede că statele părți vor garanta copilului capabil de discernămînt dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile copilului urmînd să fie luate în considerare ținîndu-se seama de vîrsta sa și de gradul său de maturitate. În acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislația națională [10].
Art. 13 al Convenției specifică dreptul copilului la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a difuza informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.
Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricțiilor, dar numai al acelor restricții expres prevăzute de lege și absolut necesare pentru:
a) respectarea drepturilor sau a reputației altora;
b) protejarea securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice și a bunelor moravuri [40, p. 81].
Statele parți vor respecta dreptul copilului la libertatea de gîndire, de conștiință și religie, vor respecta drepturile și obligațiile părinților sau, după caz, ale reprezentanților legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menționat, de o manieră care să corespundă capacităților în formare ale acestuia.
Libertatea de a-și manifesta propriile convingeri religioase sau alte convingeri nu poate fi îngrădită decît de restricțiile prevăzute în mod expres de lege și care sunt necesare pentru protecția securității publice, a ordinii publice, a sănătății publice și a bunelor moravuri sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora.
Tratatul de la Lisabona este tratatul care a modificat tratatele în baza cărora au fost instituite Comunitățile și Uniunea Europeană, precum Actul Unic European (1986), Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997) și Tratatul de la Nisa (2001) [29, p. 284].
În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, au fost efectuate consolidări ale Tratatului privind Uniunea Europeană, ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și ale Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
Cît privește drepturile și libertățile fundamentale, în special ceea ce ține de dreptul la libera exprimare a opiniei, vom evidența următoarele articole:
Articolul 1a. Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați [15].
Articolul 6. Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg [7], care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.
Articolul 8b. (1) Instituțiile acordă cetățenilor și asociațiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii. Instituțiile Uniunii mențin un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă [15].
În vederea asigurării coerenței și a transparenței acțiunilor Uniunii, Comisia Europeană procedează la ample consultări ale părților interesate.
La inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, resortisanți ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuțiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care acești cetățeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în articolul 11 reglementează libertatea de exprimare și de informare:
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
(2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate [7].
Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale. Partidele politice la nivelul Uniunii contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii [34, p. 111].
Statele participante vor respecta drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de gîndire, conștiință, religie sau de convingere pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Ele vor promova și încuraja exercitarea efectivă a drepturilor și libertăților civile, politice, economice, sociale, culturale și altele care decurg toate din demnitatea inerentă persoanei umane și sînt esențiale pentru libera și deplina sa dezvoltare. În acest cadru, statele participante vor recunoaște și respecta libertatea individului de a profesa și practica, singur sau în comun, religia sau convingerea acționînd după imperativele propriei sale conștiințe.
Statele participante pe teritoriul cărora există minorități naționale vor respecta dreptul persoanelor care aparțin acestor minorități la egalitate în fața legii, le vor acorda posibilitatea deplină de a se bucura în mod efectiv de drepturile omului și libertățile fundamentale și, în acest mod, vor proteja interesele lor legitime în acest domeniu.
Statele participante recunosc importanța universală a drepturilor omului și libertăților fundamentale, a căror respectare este un factor esențial al păcii, justiției și bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relațiilor amicale și a cooperării între ele, ca și între toate statele. Ele vor respecta în mod constant aceste drepturi și libertăți în relațiile lor reciproce și se vor strădui, individual și în comun, inclusiv în cooperare cu Națiunile Unite, să promoveze respectarea universală și efectivă a lor. Ele confirmă dreptul individului de a cunoaște drepturile și îndatoririle sale în acest domeniu și de a acționa în consecință.
În domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale, statele participante vor acționa în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite și cu Declarația universală a drepturilor omului. Ele își vor îndeplini, de asemenea, obligațiile așa cum sînt enunțate în declarațiile și acordurile internaționale în acest domeniu, inclusiv, între altele, pactele internaționale referitoare la drepturile omului, prin care ele ar putea fi legate [48, p. 244].
Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art.15b al Statutului Consiliului Europei în Recomandarea 2 (2002) privind accesul la documentele publice din 21.02.2002 [17] recomandă ca guvernele statelor membre să considere includerea în practicile și legile naționale măsurile stabilite; să evalueze, cu regularitate, la nivel național, eficiența măsurilor existente de a promova pluralismul mijloacelor mass-media și diversitatea conținutului, să examineze necesitatea posibilă de a le revizui, luînd în considerație dezvoltarea economică, tehnologică și socială în sectorul mass-media; să efectueze un schimb de informații în domeniul structurii mijloacelor mass-media, legislației interne și studiilor în domeniul concentrării și diversității mijloacelor mass-media.
2.2. Reglementarea dreptului fundamental la libertatea opiniei și a exprimării în Republica Moldova
Articolul 32 din Constituția Republicii Moldova care poartă denumirea „Libertatea opiniei și a exprimării”, prevede în alin. (1) expres că oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil [1].
Observăm că norma constituțională pornește în prima parte a acestui alineat cu sintagma „oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii”. Considerăm aceasta o greșeală substanțială pe care a admis-o constituantul moldovean deoarece, libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil este atribuită numai celor care dețin calitatea de cetățean al Republicii Moldova [49, p. 24].
În cazul unor cetățeni străini sau apatrizi, această garanție constituțională nu este operantă, deoarece interesele lor diferă, în genere de cele ale cetățenilor statului, iar tratarea egală poate aduce ultimilor anumite prejudicii [28, p. 134].
Considerăm greșită această opinie, deoarece libertatea de exprimare este una universală. În art. 2 al Pactului cu privire la drepturile civile și politice [12] se dezvoltă ideea garantării drepturilor și libertăților omului prin obligația statelor părți care se angajează să respecte și să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor și țin de competența lor drepturile recunoscute în Pact, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. Dreptul la libertatea de exprimare nu este un drept exclusiv politic care ar fi atribuit doar celor care dețin calitatea de cetățean al statului.
Cît privește denumirea art. 32 „Libertatea opiniei și a exprimării” unii autori consideră că o formulare corectă a titlului art.32 ar fi „Libertatea de exprimare”, sau libertatea de exprimare a opiniei [28, p. 142]. Nu putem considera incorectă denumirea actuală a art. 32 deoarece această denumire este preluată din Declarația Universală a Drepturilor Omului care în art. 19 stabilește că „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării” [11].
Aceeași formulă este utilizată și în Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare și accesul la informație, în care Principiul nr.1 este denumit „Libertatea opiniei, de exprimare si a informației” [14]. Este adevărat, în alte acte internaționale, cum ar fi de exemplu, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [12], Convenția Europeană a Drepturilor Omului [8], este utilizată expresia „Libertatea exprimării”.
Considerăm că ar fi mai bine ca art. 32 să poarte denumirea Libertatea de exprimare deoarece, anterior, am demonstrat că libertatea de exprimare înseamnă o exteriorizare a opiniei, astfel că relația exprimare-opinie constă într-o raportare de la parte la întreg deoarece, nu putem exprima ceea ce nu gîndim, iar exprimarea nu este altceva decît forma pe care o capătă opinia.
Libertatea gîndirii și libertatea religiei sunt deseori considerate împreună cu libertatea opiniei. Însă, deseori considerate împreună, nu înseamnă nicidecum că ele evocă unul și același lucru. În acest sens ne raliem opiniei precum că libertatea gîndirii se referă la toate domeniile gîndirii umane, oricare ar fi originea și scopul lor: sunt protejate astfel religia, filozofia, morala, politica, etc. El prevede, la fel, posibilitatea pentru individ de a-și exterioriza gîndirea și de a o reda prin fapte, prin practicarea unui cult sau a unei activități politie. La aceasta am mai adăuga și activități cu caracter social, cultural, științific și de altă natură care se pot realiza de fiecare individ prin gîndirea liberă [21, p. 113].
Libertatea opiniei și exprimării nu este un drept absolut și din aceste considerente statul poate interveni cu unele restricții. Astfel, alin. (3) al art.32 din Constituția Republicii Moldova [1] stabilește regula prin care sînt interzise și pedepsite prin lege contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Indisolubil legat de art. 32 se află și reglementarea constituțională pe care o conține articolul 34 „Dreptul la informație” care stabilește că: (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit [1]. În acest sens Curtea Constituțională a Republicii Moldova prin hotărîrea sa a constată că dreptul la informație este un drept fundamental al persoanei, deoarece dezvoltarea persoanei în societate, exercitarea libertăților prevăzute de Constituție, inclusiv libertatea gîndirii, a opiniei, a creației, a exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil, presupune și posibilitatea de a recepționa informații asupra vieții sociale, politice, economice, științifice, culturale etc. [5].
Alin. (2) al articolului menționat fixează dispoziția prin care autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. (4) prevede că mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice și din aceste considerente alin.(5) interzice de a supune cenzurii mijloacele de informare publică [1].
Republica Moldova dispune de mai multe acte legislative care vin să concretizeze și să dezvolte normele constituționale. Astfel, Legea cu privire la libertatea de exprimare [4] reglementează anumite relații sociale ce urmează să asigure un echilibru între exercitarea dreptului la libera exprimare și apărarea onoarei, demnității, reputației profesionale și a vieții private și de familie ale persoanei.
Substanța materială a legii menționate corespunde întocmai reglementărilor care se conțin în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Art.10) și spețelor din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniul protecției libertății de exprimare.
Capitolul I al Legii denumit Dispoziții generale conține 13 articole prin care legiuitorul a indicat scopul și sfera de aplicare a legii, a explicat unele noțiuni principale care se conțin în textul legii, a definit libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de exprimare a mass-mediei, a interzis cenzura în mass-media, a dezvoltat ideea libertății publicului de a fi informat, dreptul la respectul onoarei, demnității și reputației profesionale, imunitatea în cauzele cu privire la defăimare, libertatea de a critica statul, autoritățile publice și persoanele care exercită funcții publice, dreptul la respectul vieții private și de familie, dreptul persoanelor publice și al persoanelor fizice care exercită funcții publice la respectul vieții private și de familie, dreptul la prezumția nevinovăției, precum și protecția surselor de informare.
Capitolul 2 al legii este constituit din două Secțiuni: (Secțiunea 1 Procedura de examinare a cauzelor cu privire la defăimare și Secțiunea a 2-a Procedura de examinare a cauzelor cu privire la apărarea vieții private și de familie). Ținînd cont de importanța anumitor reglementări vom reproduce unele articole pentru a demonstra cadrul normativ adecvat în domeniul de referință.
Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a comunica fapte și idei. Libertatea de exprimare protejează atît conținutul, cît și forma informației exprimate, inclusiv a informației care ofensează, șochează sau deranjează.
Exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrîngeri prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, pentru a apăra ordinea și a preveni infracțiunile, pentru a proteja sănătatea și morala, reputația sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Garanțiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violență.
Independența editorială a mass-mediei este recunoscută și garantată de lege. Cenzura este interzisă. Se interzice ingerința în activitatea editorială a mass-mediei, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În cazul în care ingerința este prevăzută de lege, ea urmează a fi interpretată limitativ.
Nu se admite crearea de autorități publice pentru controlul prealabil al informației care urmează a fi răspîndită de mass-media. Nu constituie cenzură obligația impusă de instanța de judecată prin hotărîre definitivă de a răspîndi sau de a nu răspîndi o informație, precum și obligația impusă prin lege de a răspîndi o anumită informație. Cenzura în mass-media publică, precum și împiedicarea ilegală intenționată a activității mass-mediei, atrage răspundere penală.
Orice persoană are dreptul la apărarea onoarei, demnității și reputației sale profesionale lezate prin răspîndirea relatărilor false cu privire la fapte, a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient sau prin injurie.
Persoana lezată prin răspîndirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în drepturi dacă informația cumulează următoarele condiții:
a) este falsă;
b) este defăimătoare;
c) permite identificarea persoanei vizate de informație [25, p. 83].
Persoana care se consideră lezată în drepturi poate solicita rectificarea sau dezmințirea informației, precum și repararea prejudiciului moral și material cauzat. Persoana lezată prin răspîndirea unor judecăți de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă judecățile de valoare cumulează următoarele condiții:
a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
b) au un caracter defăimător;
c) permit identificarea persoanei vizate de informație [25, p. 84].
Se consideră injurie exprimarea care cumulează următoarele condiții:
a) exprimarea intenționată verbală, scrisă sau nonverbală nu corespunde normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică;
b) permite identificarea persoanei vizate.
Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru stilul umoristic și satiric dacă prin folosirea acestuia nu se induce în eroare publicul în privința faptelor. Orice persoană are dreptul de a critica statul și autoritățile publice. Statul și autoritățile publice nu pot intenta acțiuni cu privire la defăimare. Statul și autoritățile executive și legislative nu sînt protejate de legea penală sau contravențională împotriva declarațiilor defăimătoare.
Persoanele care exercită funcții publice pot fi supuse criticii, iar acțiunile lor – verificării din partea mass-mediei, în ceea ce privește modul în care și-au exercitat sau își exercită atribuțiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura transparența și exercitarea responsabilă a atribuțiilor lor.
Legea a introdus procedura prejudiciară de soluționare a cauzelor cu privire la defăimare. Instituirea acestei proceduri are scopul de a contribui la aplanarea extrajudiciară a acestor dispute și ordonarea părților implicate. De asemenea, Legea a introdus cerințe suplimentare față de forma cererii de chemare în judecată, ce va ușura examinarea cererilor privind defăimarea. În Lege se explică modul de succedare a reclamantului în procedura cu privire la defăimare, se limitează măsurile de asigurare a acțiunii care pot fi aplicate în cauzele vizînd defăimarea, se clarifică sarcina probațiunii și prezumțiile ce urmează să fie aplicate în astfel de cauze, se explică modul de publicare a dezmințirii și replicii, modul de evaluare a prejudiciilor morale cauzate persoanelor fizice și juridice și circumstanțele care exclud răspunderea pentru defăimare. Legea prevede și procedura de examinare a cauzelor cu privire la apărarea vieții private în cazul exercitării libertății de exprimare [25, p. 49].
Legea privind accesul la informație [3] reglementează raporturile dintre furnizorul de informații și persoana fizică si/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului constituțional de acces la informație, precum și principiile, condițiile, căile și modul de realizare a accesului la informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informații.
Legea are ca obiectiv principal crearea cadrului normativ general al accesului la informațiile oficiale; eficientizarea procesului de informare a populației și a controlului efectuat de către cetățeni asupra activității autorităților publice și a instituțiilor publice; stimularea formării opiniilor și participării active a populației la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.
Articolul 4 stabilește principiile politicii statului în domeniul accesului la informațiile oficiale prevăzînd că: „Oricine, în condițiile legii, are dreptul de a căuta, de a primi și de a face cunoscute informațiile oficiale; Exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul articol poate fi supusă unor restricții pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internațional, inclusiv pentru apărarea securității naționale sau vieții private a persoanei; Exercitarea drepturilor prevăzute prezentului articol nu va implica în nici un caz discriminarea bazată pe rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau pe origine socială” [3].
Legea presei garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor și ideilor, la informare veridică asupra evenimentelor din viața internă și cea internațională prin intermediul publicațiilor periodice și al agențiilor de presă, care își desfășoară activitatea în condițiile pluralismului politic, precum și respectarea legislației cu privire la drepturile de autor. În Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental, consfințit de Constituție. Statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor și ideilor, la informare veridică asupra evenimentelor din viața internă și cea internaționala prin intermediul publicațiilor periodice și al agențiilor de presă, care își desfășoară activitatea în condițiile pluralismului politic, precum și respectarea legislației cu privire la drepturile de autor.
Publicațiile periodice și agențiile de presă publică, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale și informații, ținînd cont de faptul ca exercițiul acestor libertăți ce comportă datorii și responsabilități este supus unor formalități, condiții, restrîngeri și unor sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea crimei, ocrotirea sănătății, protecția moralei, protecția reputației sau apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare [36, p. 282].
Codul audiovizualului are drept scop asigurarea apărării drepturilor consumatorului de programe de a recepționa informații corecte și obiective, care ar contribui la libera formare a opiniei, asigurarea drepturilor radiodifuzorilor la libertate editorială și libertate de exprimare, instituirea principiilor democratice de funcționare a audiovizualului din Republica Moldova și stabilește, în spiritul drepturilor și libertăților constituționale, bazele juridice de reglementare a proceselor de:
a) concepere, transmisie și/sau retransmisie prin intermediul mijloacelor de televiziune și radiodifuziune a serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflați sub jurisdicția Republicii Moldova;
b) exercitare a controlului societății asupra activității instituțiilor în domeniul audiovizualului din Republica Moldova [25, p. 81].
Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie, violență exagerată sau limbaj licențios.
Transmisia unor alte programe, susceptibile de a afecta dezvoltarea psihică, mentală sau morală a minorilor se va face doar în cazul în care vor fi asigurate condițiile (prin selectare a timpului de emisie sau prin mijloace tehnice) ca minorii aflați în zona de acoperire să nu poată vedea și auzi emisiunile respective.
Este prevăzută dispoziția prin care pentru încurajarea și facilitarea exprimării pluraliste a curentelor de opinie, radiodifuzorii au obligația de a reflecta campaniile electorale în mod veridic, echilibrat și imparțial. Concepțiile radiodifuzorilor privind reflectarea campaniilor electorale se aprobă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului și sînt prezentate Comisiei Electorale Centrale, în strictă concordanță cu legislația în vigoare [44, p. 102].
În Republica Moldova, dreptul la informare completă, obiectivă și veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor și dreptul la libera comunicare a informațiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune și televiziune sînt garantate de lege. Radiodifuzorii sînt obligați să asigure obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizînd libera formare a opiniilor.
Dreptul la replică, rectificare și la remedii echivalente stabilind în acest sens că orice persoană fizică sau juridică, indiferent de cetățenie, naționalitate și domiciliu, care se consideră lezată în drepturile sale legitime și, în special, în reputația sa prin prezentare în emisiune a unor fapte incorecte are dreptul la replică, rectificare sau dreptul de a cere remedii echivalente în conformitate cu prevederile Codului civil. Radiodifuzorul asigură exercitarea dreptului la replică, rectificare sau la alte remedii echivalente și nu împiedică exercitarea acestuia prin impunere de termene și condiții nerezonabile.
Pe parcursul activității sale Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în repetate rînduri, în mod direct sau indirect, a interpretat și și-a expus opinia pe marginea diferitor aspecte legate de dreptul libertății opiniei și exprimării.
Curtea a constatat că dreptul la informație este un drept fundamental al persoanei, deoarece dezvoltarea persoanei in societate, exercitarea libertăților prevăzute de Constituție, inclusiv libertatea gîndirii, a opiniei, a creației, a exprimării in public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil, presupune și posibilitatea de a recepționa informații asupra vieții sociale, politice, economice, științifice, culturale etc.
Existența posturilor private nu diminuează obligațiile posturilor publice de stat în ceea ce privește informarea cetățenilor, deoarece dreptul constituțional al persoanei la informare poate fi asigurat atît în cazul unui post public de stat, cît și al unui post privat [27, p. 114].
Nu există o formulă general valabilă de democrație privind autonomia organului de conducere al audiovizualului public. Fiecare stat găsește o formulă proprie de asigurare a autonomiei audiovizualului în beneficiul interesului public. Modalitatea de numire și eliberare din funcție a conducătorilor mijloacelor de stat de informare în masă nu exclude principiul libertății exprimării și dreptul la informație, prevăzute de art.32 și 34 din Constituția Republicii Moldova, și nu constituie o încălcare a art.6 din Constituție [1].
Potrivit art. 32 alin. (1) din Constituție, oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Totodată, libertatea exprimării, conform art. 32 alin. (2) din Constituție, nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie [6].
2.3. Limitele exercitării dreptului la libertatea opiniei și a exprimării
Este bine cunoscută expresia că orice drept se sfîrșește acolo unde încep drepturile altora. Putem să-i atribuim acestei fraze calitatea de maximă juridică, deoarece, într-adevăr, fiecare deținător de drepturi și libertăți are obligații, atît sub aspect juridic, cît și sub aspect moral de a a-și exercita drepturile în așa mod, încît aceasta să nu a afecteze drepturile și libertățile altora. Fiind difuzată în mediul public, este normal ca libertatea de exprimare să fie supusă unor limitări de libertățile celorlalți și de necesități de apărare a interesului public [50, p. 24].
Limitele de exercitare, dar și de consacrare a drepturilor și libertăților fundamentale pot fi două: respectarea drepturilor și libertăților altora și respectarea intereselor întregii colectivități. Coexistența libertăților și protecția societății, sunt cele două comandamente care stau la baza limitelor edictate de dreptul pozitiv.
Deși libertatea este ansamblul drepturilor pe care nici-o societate legal constituită nu le poate răpi membrilor ei, fără să violeze justiția și rațiunea, totuși considerăm că în acest sens, principiul care stă la baza proprietății este că drepturile altora sunt limitele propriilor noastre drepturi, și astfel, pentru ca libertatea noastră să sporească, este necesară o restrîngere a exercițiului libertății celorlalți [31, p. 75].
Simplu de înțeles că, doar în anumite situații, se pot face necesare anumite limitări a unor drepturi, și în astfel de situații numai statul este acela care, conform anumitor reguli și proceduri, poate stabili unele derogări de la drepturile fundamentale, garantate prin norme internaționale, precum și constituționale naționale.
Documente internaționale importante, prevăd posibilitatea statelor de a admite anumite derogări de la regulile generale privind exercitarea liberă a anumitor drepturi. Astfel, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 în art. 29 prevede că orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale [11].
În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decît numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite [29, p. 173].
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale [13] în art.4 prevede: Statele părți la prezentul Pact recunosc că în ce privește folosința drepturilor asigurate de către stat în conformitate cu prezentul Pact, statul nu poate supune aceste drepturi decît la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilă cu natura acestor drepturi și exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică. Art. 5 din Pact stabilește că nici o dispoziție din Pact nu poate fi interpretată ca implicînd pentru un stat, o grupare sau un individ vreun drept de a se deda la o activitate sau de a săvîrși un act urmărind suprimarea drepturilor sau libertăților recunoscute în prezentul Pact ori limitări ale lor mai ample decît cele prevăzute în Pact [13].
Nu se poate admite nici o restricție sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice țară în virtutea unor legi, convenții, regulamente sau cutume, sub pretextul că prezentul Pact nu recunoaște aceste drepturi sau le recunoaște într-o măsură mai mică.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în paragraful 2 al art.19 spune că exercitarea libertăților prevăzute comportă obligații și răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare:
a) respectării drepturilor sau reputației altora;
b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice [12].
Art.4 al Pactului prevede că în cazul în care un pericol public excepțional amenință existența națiunii și este proclamat printr-un act oficial, statele părți la prezentul Pact pot ca, în limita strictă a cerințelor situației, să ia măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în prezentul Pact, cu condiția ca aceste măsuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligații pe care le au potrivit dreptului internațional și ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, sau origine socială.
Alin.(2) al art. 4 însă, prevede că dispoziția precedentă nu autorizează nici o derogare de la prevederile articolelor 6, (Dreptul la viață), 7( Nimeni nu va fi supus torturii), 8 (Nimeni nu va fi ținut în sclavie și servitute), 11 (Nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală), 15 (Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului național sau internațional, în momentul în care au fost săvîrșite), 16 (Orice om are dreptul de a i se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică). și 18 (Orice persoană are drept la libertatea gîndirii, conștiinței și religiei).
Astfel, din conținutul alin.(2) al art.4 al Pactului trebuie să înțelegem că drepturile prevăzute de art.6, 7, 8, 11, 15, 16, 18 (menționate supra) sunt declarate drepturi absolute și din aceste considerente nu se admit derogări.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului [10] în art. 13 specifică dreptul copilului la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde și pentru copil libertatea de a căuta, de a primi și de a difuza informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricțiilor, dar numai al acelor restricții expres prevăzute de lege și absolut necesare pentru:
a) respectarea drepturilor sau a reputației altora;
b) protejarea securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice și a bunelor moravuri.
O detalizare a posibililor derogări de la libertatea de exprimare, îndeosebi ceea ce ține de siguranța națională, se conține în Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare și accesul la informative [14], care prevăd următoarele:
Principiul 1: Libertatea opiniei, de exprimare și a informației
(c) Exercitarea drepturilor prevăzute în paragraful (b) poate fi supusă unor restricții pentru motive specifice, după cum prevede dreptul internațional, inclusiv pentru apărarea siguranței naționale.
(d) Nu se pot impune restricții ale libertății de exprimare-sau de informare pe motive de siguranță națională decît dacă guvernul poate demonstra că restricția este codificată prin lege și necesară într-o societate democratică pentru apărarea intereselor legitime referitoare la siguranța națională. Rămîne în sarcina guvernului să demonstreze validitatea restricției [14].
Orice restrîngere a libertății de exprimare sau a informației trebuie să fie codificată prin lege. Legea trebuie să fie accesibilă, să nu conțină ambiguități, să fie redactată pe un domeniu clar delimitat și cu precizie, astfel încît să ofere persoanelor posibilitatea de a prevedea dacă o anumită acțiune a lor este ilegală.
Legea trebuie să prevadă mijloace de protecție eficiente împotriva abuzurilor, inclusiv mijloace prompte și eficiente de supraveghere judiciară a validității restricției de către un tribunal independent.
Orice restrîngere a libertății de exprimare sau de informare pe care un guvern încearcă să o justifice pe motive de siguranță națională trebuie să aibă un scop real și efect demonstrabil de apărare a unei interes legitim privitor la siguranța națională [9].
Pentru a stabili ca o restrîngere a libertății de exprimare sau de informare este necesară pentru protejarea unui interes legitim privitor la siguranța națională un guvern trebuie sa demonstreze ca:
(a) exprimarea sau informația în cauza amenință în mod grav un interes legitim privitor la siguranța națională;
(b) restrîngerea impusa este cel mai redus mijloc restrictiv posibil pentru apărarea acelui interes;
(c) restrîngerea este compatibilă cu principiile democratice [27, p. 134].
O restrîngere ce se încearcă a fi justificată pe motive de siguranța națională nu este legitimă decît dacă adevăratul ei scop și efect demonstrabile sunt de a proteja existența sau integritatea teritorială a țării împotriva amenințărilor sau a folosirii forței. sau capacitatea sa de a răspunde folosirii amenințărilor sau a forței provenite fie dintr-o sursă externă, ca de exemplu o amenințare militară, fie dintr-o sursă internă, precum incitarea la răsturnarea violentă a unui guvern.
O restrîngerea ce se încearcă a fi justificata pe motive de siguranța națională nu este legitimă dacă adevăratul sau scop sau efect demonstrabil este de a proteja interese fără legătură cu siguranța națională, inclusiv, de exemplu, protejarea unui guvern de opinii ori acțiuni care l-ar deranja sau de dezvăluire a greșelilor sale, sau ascunderea de informații referitoare la funcționarea instituțiilor sale publice sau stabilirea unei anume ideologii, sau suprimarea frămîntărilor de natura economica.
În situații de urgență publică ce amenință viața țării și a cârei instituire este proclamată legal și oficial în conformitate atît cu legislația națională, cit si cu cea internațională, statul poate impune restricții asupra libertății de exprimare sau de informare numai în măsura ceruta de exigentele situației și doar atunci cînd și atîta vreme cît acestea nu sunt, în contradicție cu celelalte obligații ale guvernului, prevăzute prin legislația internațională.
Restrîngerile libertății de exprimare sau de informare, inclusiv cele pe motive de siguranță națională, nu pot în nici un caz implica discriminarea bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de orice alt fel, origine națională, sau sociala, naționalitate, avere, naștere sau orice alt motiv.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art.9 alin.(2) Libertatea de gîndire, de conștiință și de religie, și în alin.(2) al art.10 Libertatea de exprimare, precum și în alin.(2) al art.11 Libertatea de întrunire și de asociere, prevăd condițiile în care este permisă o ingerință în drepturile n ominalizate, ingerințele putînd fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice (cum ar fi cele privitoare la siguranța națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvîrșirii unor infracțiuni, protejarea sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și a imparțialității puterii judiciare) dar și pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputația și drepturilor altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informații confidențiale.
Aceste reglementări autorizează statele să ia unele măsuri pentru ocrotirea anumitor interese, măsuri ce se materializează în linii generale, printr-o ingerință care se referă la exercitarea dreptului la liberă exprimare. Primul paragraf al articolului 10 prevede libertatea pozitivă, în timp ce cel de-al doilea stabilește limitele acestei libertăți. Aceasta înseamnă că articolul 10, la fel ca multe alte articole ale Convenției, nu protejează un drept absolut, care să nu poată fi limitat vreodată de către autoritățile publice. Mai degrabă acesta este un „drept calificat”, aspect pe care îl vom dezvolta în continuare. În esență, aceasta înseamnă că autoritățile publice pot interveni în mod justificat în exercitarea acestui drept în anumite circumstanțe. Paragraful 2 al articolului 10 precizează expres cazurile în care pot avea loc aceste restricții:
– pentru securitatea națională,
– pentru integritatea teritorială sau siguranța publică,
– apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor,
– pentru protecția sănătății sau a moralei,
– pentru protecția reputației sau a drepturilor altora,
– pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau
– pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În acest sens, Toby Mendel susți9nbe că Curtea Europeană pe parcursul anilor a pus accent pe ideea că restricțiile privind libertatea de exprimare care afectează discursul de interes public, în sens larg, trebuie să fie supuse unei justificări speciale, Curtea declarînd că există un mic spectru de restricții pentru declarațiile politice sau dezbaterile pe probleme de interes public, aceasta avînd o legătură strînsă cu hotărîrile Curții privind importanța libertății de exprimare ca bază a democrației și a importanței mass-media pentru o realizare efectivă a libertății de exprimare.
În același sens se relevă și în Declarația Comitetului de Miniștri a UE care conține prevederea conform cărei, „orice restricție asupra dreptului în cauză va fi incompatibilă cu natura unei societăți democratice”.
Deși statele membre se bucură de o marjă de apreciere pentru stabilirea necesității într-o societate democratică a respectivelor măsuri, însă, în final, revine tot instanței europene de contencios al drepturilor omului să se pronunțe asupra compatibilității ingerinței cu prevederile Convenției, apreciind de la caz la caz dacă ingerința apare ca urmare a nevoii sociale imperioase și dacă e proporțională cu scopul urmărit.
Statele Contractante se bucură de o anumită libertate de apreciere dacă există anumnite temeiuri pentru a limita libertatea de exprimare, se constată în Hotărîrea CEDO din 1998, însă această decizie trebuie să corespundă monitorizării europene, incluzînd atît legislația, cît și hotărîrea de aplicare a acesteia, chiar și cele propnunțate de o instanță independentă. În consecință Cureta are dreptul să se pronunțe dacă o ”restricție” este compatibilă cu libertatea de exprimare garantată de art.10. Funcția Curții, de esercitare a supravegherii judiciare, se spune în hotărîre, nu constă în preluarea funcțiilor autorităților naționale competente, dar de a revizui deciziile luate de acestea conform prevederilor art.10 și în baza libertății de apreciere. Prin aceste acțiuni se asigură că autoritățile naționale au aplicat standardele în conformitate cu principiile incluse în art.10 și, mai mult de atît, m că sau bazat pe evoluarea acceptabilă a probelor.
După cum putem observa din conținutul invocat mai sus, exercițiul dreptului la liberă exprimare presupune unele îndatoriri și responsabilități, ce fac posibile restricționări, impunerea unor condiții în exercițiul acestuia, iar aceste ingerințe, relevă Cormeliu Bîrsan, trebuie să întrunească trei caracteristici : să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, așadar să fie proporționale cu scopul urmărit.
Referindune la aceste trei condiții vom menționa ingerința nu numai că trebuie să fie prevăzută de lege, dar și justificată, stabilindu-se trermenul în care se aplică, precum și căile alternative de exercitare a dreptului, dacă acestea există.
Îngerința respectivă este înțeleasă de CEDO într-un sens larg, material și nu formal, fiind astfel incluse, pe lîngă legile adoptate de parlamentele naționale, și textele de nivel infralegislativ, dar și dreptul nescris și jurisprudența. Legea trebuie să fie accesibilă, consideră George-Marius Mara, adică să permită cetățeanului de rînd să cunoască incidența normelor juridice aplicabile la o situație dată, și de asemenea, trebuie să prezinte un caracter de previzibilitate, adică să permită destinatarului să-și regleze conduita în funcție de ea.
Cît privește condiția că ingerința trebuie să fie necesară într-o societate democratică, vom menționa că conform reglementărilor din dreptul internațional public statele membre se bucură de o anumită marjă de apreciere, care nu este, totuși, absolută, deoarece cum deja am menționat, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice în alin.(2) al art.4 declară unele drepturi absolute pentru care nu pot fi admise ingerințe. Necesitatea ingerințelor trebuie să se raporteze la condițiile care se conțin în actele internaționale, deja menționate de noi, cum ar fi: siguranța națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvîrșirii unor infracțiuni, protejarea sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și a imparțialității puterii judiciare.
Dragoș Bogdan și Mihai Selegean susțin că pentru ca o ingerință să fie proporțională cu scopul urmărit, trebuie să se ea în considerație, în primul rînd, natura și gravitatea sancțiunii aplicate, contextul în care s-au produs faptele și interesul public vizat.
Preluînd normele dreptului internațional privind limitele exercitării unor drepturi, Constituția Republicii Moldova (art.54) prevede posibilitatea restrîngerii unor drepturi în anumite condiții.
Astfel, alin.(2) al art.54 stabilește: (2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.
În afară de aceasta, constituantul moldovean în alin.(3) al art.54 a fixat dispoziția cu următorul conținut: ”Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24”. (Nota noastră: Articolul 20 – Accesul liber la justiție; Articolul 21 -Prezumția nevinovăției; Articolul 22 – Neretroactivitatea legii; Articolul 23 – Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle; Articolul 24 – Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.) Astfel, art.20-24 sunt declarate drepturi absolute în care nu se admit ingerinîțe.
Observăm că dreptul la libera exprimare a opiniei nu este declarat un drept absolut și din aceste considerente, în anumite condiții, statul poate admite unele restricții privind libera exercitare a acestuia.
Referindu-se la expresia ”Exercițiul drepturilor și libertăților…..” Ion Creangă și Corneliu Gurin consideră că cuvîntul exercițiu presupune limitarea temporară a modalităților de realizare a dreptului, acesta existînd în continuare și neputînd fi afectat în substanța sa. Ne raliem și noi acestei opinii, deoarece vine să confirme justețea ei și reglementarea de la ali.(4) al art.54 în care se spune: Restrîngerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății. Observăm că în cazul în care se aplică restrîngerea unui drept trebuie respectate două principii: principiul proporționalității și principiul neafectării substanței dreptului. Prin principiul proporționalității trebuie să înțelegem că orice restrîngere trebuie să se aplice numai în interesul general al societății, stabilită și aplicată numai în scopuri pentru care a foist prevăzută și în limitele strict necesare, în funcție de situația care o justifică. Prin principiul neafectării substanței dreptului se are învedere că limitarea este temporară sau selectivă, iar dreptul ca atare nu poate fi afectat, substanța dreptului trebuie să rămînă neatinsă. Pe de altă parte, relevă Ion Creangă, acest principiu interzice pierderea unor drepturi dobîndite anterior și reconsiderarea beneficiului produs prin dobîndirea lor, deoarece un drept dobîndit este întotdeuna rezultatul direct al unor factori obiectivi, iar pierderea sau reconsiderarea lui trebuie să aibă suporturi obiective și legaler, explicvite.
Inter alia, vom observa că la acest capitol constituantul Republicii Moldova a deviat de la reglementările stipulate în ali.(2) al art.4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice care nominalizează un șir de drepturi declarate absolute și deci, la care nu se autorizează nici o derogare. De exemplu, printre drepturile absolute declarate de Pact se află cel de la art.8 (Nimeni nu va fi ținut în sclavie și servitute), și art. 18 (Orice persoană are drept la libertatea gîndirii, conștiinței și religiei), iar Constituția Republicii Moldova, deși reproduce aceste reglementări (art.25 (1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sînt inviolabile; art.31 (1) Libertatea conștiinței este garantată) aceste drepturi nu se regăsesc printre cele declarate de ali.(3) al art.54 ca fiind absolute, și din aceste motive considerăm necesar amendare alin.(3) al art.54 din Constituție ca reglementările respective să fie în unison cu prevederile Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, grație faptului că art.8 din Constituție prevede obligația asumată de Republica Moldova să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional.
Aplicarea normei constituționale privind posibilitatea limitării dreptului la libera exprimare a opiniei poate fi observată în Legea presei care în art. 4 Libertatea de exprimare și limitări de publicitate, stabilește că publicațiile periodice și agențiile de presă publică, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale și informații, ținînd cont de faptul că exercițiul acestor libertăți ce comportă datorii și responsabilități este supus unor formalități, condiții, restrîngeri și unor sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea crimei, ocrotirea sănătății, protecția moralei, protecția reputației sau apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare.
Și Legea privind accesul la informație în alin.(2) al art.4. Principiile politicii statului în domeniul accesului la informațiile oficiale stabilește că: ”exercitarea drepturilor prevăzute în alineatul (1) al prezentului articol poate fi supusă unor restricții pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internațional, inclusiv pentru apărarea securității naționale sau vieții private a persoanei”.
În sesnsul aplicării corecte a restricțiilor privind realizarea nestingherită a dreptului la libertatea opiniei și expresiei este relevantă Hotărîrea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr.12 din 04.06.2013 privind controlul constituționalității unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste și a promovării ideologiilor totalitare. Curtea a declarant neconstituționale reglementările care prevedeau sancțiuni administrative în cazul utilizării secerei și ciocanului, simboluri ale Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care au fost preluate din vechiul sistem sovietic totalitar. În argumentarea hotărîrii sale Curtea a făcut referință și la Memoriul Comisiei de la Venețiași în care se spune că restricțiile impuse libertății de exprimare și libertății de asociere trebuie să răspundă unei nevoi sociale presante și să fie proporționale acesteia. La adoptarea lor, statele urmează să beneficieze de o marjă de apreciere, care le-ar permite să țină cont de valorile lor democratice și experiența istorică. Comisia de la Veneția a subliniat faptul că, potrivit standardelor internaționale, libertatea exprimării se extinde și asupra informației sau ideilor care pot fi interpretate ca ofensatoare, șocante și deranjante.
Astfel, Curtea a constatat că art.3 alin. (41 ) din Legea privind libertatea de exprimare nu corespunde cu prevederile articolelor 32 și 41 combinate cu articolele 23 și 54 din Constituție, precumși cu normele corespondente ale art.10și 11 ale Convenției Europene.
3.5 Concluzii
1. După adoptarea de către Organizația Națiunilor Unite a Declarației Universale a Drepturilor Omului dezvoltarea drepturilor și libertăților omului a luat o deosebită amploare fiind urmată și de alte valoroase documente internaționale care au avut efecte importante pentru sistemele de drept naționale a statelor membre a ONU.
2. Republica Moldova a aderat la un șir de documente internaționale și regionale care conțin standarde unanim recunoscute în domeniul dreptului la exprimarea liberă a opiniei, angajîndu-se prin reglementări constituționale (art.4 și art.8 din Constituție ) să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Mai mult de atît, în unele sisteme constituționale, cumar fi de exemplu Romînia, este fixată dispoziția precum că, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Din aceste considerente optăm pentru introducerea alin.3 în art.8 din Constituția Republicii Moldova în care să se prevadă că ”Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
3. Alin.(2) al art.4 din Constituția Republicii Mnoldova prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale. Această formulă consfințește primatul pactelor și tratatelor în materia drepturilor omului în raport cu dreptul intern, precum și posibilitatea instanțele jurisdicționale aplicării directe în dreptul intern a normelor internaționale.
4. Legea fundamentală a Republicii Moldova, reproduce normele diferitor documente internaționale ratificate de către Parlament, garantînd dreptul la libera exprimare a opinei.
5. Analiza cadrului legislativ al Republicii Moldova privind dreptul la libera exprimare a opiniei prin diferite forme și metode, observăm că acesta, prin reglementările normative pe care le conține, corespunde întocmai prevederilor care sunt stipulate în documentele internaționale, dezvoltă normele constituționale naționale în domeniul respectiv.
6. Ingerințele care pot fi admise exercitării drepturilor și libertăîților fundamentale, în Republica Moldova, corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional, sunt prevăzute de norme constituționale (art.54 din Constituție), care admite ingerințele numai în cazul în care sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.
7. Pentru a nu admite diferite devieri de la anumite standarde internaționale, Constituția Republicii Moldova, în alin.(3) al art.54 fixează o categorie de drepturi absolute care nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24 din conbstituție (art.20- accesul liber la justiție; 21- prezumția nevinovăției; 22- neretroactivitatea legii; 23- dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle; 24- dreptul la viață și la integritate fizică și psihică).
8. Constituantul moldovean nu a ținut cont de reglementările ce se conțin în recomandarea ali.(2) al art.4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și nu a inclus în categoria drepturilor absolute Libertatea individuală și siguranța persoanei, precum și Libertatea conștiinței . Din aceste motive, considerăm necesară amendarea alin.(3) al art.54 din Constituție, incluzînd în categoria de drepturi absolute art.25 – Libertatea individuală și siguranța persoanei și art.31-Libertatea conștiinței.
9. Analizînd conținutul art. 32 Libertatea opiniei și a exprimării din Constituția Republicii Moldova, observăm că alin.(1) care prevede: ” Oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.” conține o formulare greșită deoarece acest drept, conform dispozițiilor normelor internaționale unanim recunoscute de statele membre ale ONU, trebuie să fie garantat oricărei persoane care se află pe teritoriul statului fără nici un frel de discriminare.
Astfel, considerăm oportun ca constituantul moldovean să repare această eroare constituțională și să garantezae dreptul la libera exprimare a opiniei tuturor celor care se află pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de calitatea pe care o dețin.
4. IDENTIFICAREA ELEMENTELOR MATERIALE A LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE A OPINIEI.
4.1 Libertatea exprimării opiniei prin difuzarea informațiilor.
Anterior, în capitolul 2, am demonstrat că libertatea de exprimare a opiniei constituie un drept integrator sau altfel spus un drept generator, care generează și alte drepturi și libertăți, deoarece are o paletă mai mare prin care opiniile pot fi exprimate, difuzate, răspîndite, propagate prin diferite mijloacele de comunicare în masă, precum și prin /țintermediul presee, audio-vizualului, opere de artă, teatru, cinema, prin sondaje, referendumuri, scrutine electorale, prin libertatea întruniriulor precum și prin dreptul la grevă.
Constituționalistul elvețian Jean-Marie Auby consideră că în procesul exprimării opiniei are loc o comunicare care corespunde celor doua aspecte complementare ale dreptului la informație. Este vorba mai întîi de libertatea de a informa, care cuprinde atît difuzarea cît și conținutul mesajului. În al doilea rînd, mai presupune și posibilitatea de a primi fara nici o piedică mesajul informativ.
Și Conveția Europeană în art.10 prevede că libertatea de exprimare are ca component și libertatea de a primi informații și idei, precum și libertatea de a comunica informații și idei. Există o anumită logică în această reglementare deoarece, orice opinie ca să poată fi formulată, apoi exteriorizată, subiectul opiniei are nevoie, în primul rînd, de a fi informat, iar apoi, la rîndul lui, poate comunica (răspîndi) și altora informația de care dispune.
Anterior am demonstrat precum că, dreptul la informație este un drept conex dreptului la libera exprimare și se bucură de o reglementare de sine stătătoare, atît în Constituția Romîniei în aliniatele (1) și (2) ale art.31, cît și în Constituția Republicii Moldova în art.34 care prevăd următoarele:
– Art.31:
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit;
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal;
– Art.34
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi ingrădit;
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
În această ordine de idei, Radu Chiriță afirmă că noțiunea de informație este înțeleasă în sens larg și de către organele de la Strasbourg, întrucît acestea înțeleg prin informație nu numai faptele și știrile brute sau chestiunile de interes general, ci și informațiile produse în mod deliberat, cum sunt programele de radio și televiziune; muzica, mesajele publicitare și discursul comercial; operele de artă, incluzînd astfel libertatea artistică; exprimarea poziției în cadrul unui proces.
Europarlamentarul romîn Monica Macovei exprimă opinia precum că, libertatea de a comunica informații și idei are o importanță primordială pentru viața politică și structura democratică a unei țări. In absența acestei libertăți este imposibilă organizarea unor alegeri cu adevarat libere. In plus, o exercitare deplină a libertății de a comunica informații și idei permite critica liberă a Guvernului, care constituie indicatorul principal al unui sistem de guvernare liber și democratic. Cît părivește critica Guvernuului, relevă Monica Macovei, este de datoria presei să comunice informații și idei dezbătute în arena politica, la fel ca și cele privind alte domenii de interes public. Presa nu are numai datoria de a comunica astfel de informații și idei, susține Monica Macovei, dar publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi, demonstrînd acest argument al său prin jurisprudența CEDO, în special spețele Lingens v. Austria, 1986; Sener v. Turcia, 2000; Thoma v. Luxembourg, 2001; Dichand si Altii v. Austria, 2002, etc..
Hotărîrile Curții reiau adeseori o formulă a Drepturilor Omului, subliniează vicepreședintele Curții Europene Jean-Paul Costa, ce avea să se regăsească încă în hotărîrea Handyside vs. Regatul-Unit din 1976: "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale societății democratice, una dintre condițiile primordiale ale progresului său și ale dezvoltării individuale." Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, aceasta este valabilă nu numai pentru "informațiile" sau "ideile" primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, dar și pentru acelea care lovesc, șochează sau neliniștesc statul sau un segment oarecare din populație. Astfel o cer pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există "societate democratică".
În așa mod, pe plan european, susține Radu Chiriță, la fel ca și Frederic Surde, libertatea de informație depășește limitele domeniului obișnuit al libertății de expresie – discursul politic, filosofic sau religios – ea nefiind definită prin conținutul, calitatea sau importanța informației, ci prin modalitatea de formulare și intră în joc de îndată ce informația, indiferent de natura ei, împrumută un suport destinat să o facă publică.
Și Lilia Bordei afirmă că dreptul la informație are un conținut complex și cuprinde: dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect și clar cu privire la măsurile preconizate de către autoritățile publice; accesul liber la sursele de informație publică, științifică și tehnică, socială, culturală, sportivă etc.; posibilitatea persoanei de a recepționa direct și în mod normal emisiunile de radio și televiziune; obligația autorităților guvernamentale de a crea condiții materiale și juridice pentru difuzarea liberă și amplă a informației de orice natură.
Deoarece conținutul dreptului la informare este unul complex, dimensiuniule acestuia sunt în continuă dezvoltare, evoluînd odată cu evoluția socității pe calea științei și a progresului tehnic. Dacă privim în general conținutul dreptului la informare, afirmă prof. Ioan Muraru și Gheorghe Iancu, el cuprinde: dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect și clar cu privire la măsurile preconizate și ma iales luate de autoritățile publice; accesul liber la sursele de informație publică, științifică și tehnică, socială, culturală, sportivă etc.; posiblitatea personei de a recepționa direct și în mod normal emisiunile de radio și televiziune; obligația autorităților guvernamentale de a crea condițiile materiale și juridice pentru difuzarea liberă și amplă a informației de orice natură.
Regula care se degajă din conținutul dreptului la informație constă în faptul că prin el se garantează accesul la orice informație de interes public. Prin orice informație de interes public se are în vedere informațiile în general despre evenimente, hotărîri, acțiuni întreprinse de autoritățile publice, precum și informațiile cu caracter personal.
Legea Republicii Moldova nr. 982, din 11.05.2000 privind accesul la informație în art.6 stabilește că informații oficiale sunt considerate toate informațiile aflate în posesia și la dispoziția furnizorilor de informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate și/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii de către alți subiecți de drept. Drept documente purtătoare de informații legea consideră oricare din următoarele (sau o parte din acestea):
orice hîrtie sau alt material pe care există un înscris;
o hartă, un plan, un desen, o fotografie;
orice hîrtie sau alt material pe care sunt marcaje, figuri, simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le interpreteze;
orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism;
orice alt înregistrator de informație apărut ca rezultat al progresului tehnic;
orice copie sau reproducere a purtătorilor de informații ;
orice parte a unei copii sau reproducer.
În final, precizăm că accesul neîngrădit al cetățeanului la informația de interes public și participarea lor la luarea deciziilor sunt considerate două dintre premisele cele mai importante ale unei guvernări democratice și responsabile. Informația le permite cetățenilor, pe de o parte, să aprecieze în cunoștință de cauză acțiunile autorităților, iar pe de altă parte, să participe în mod avizat la dezbaterile șiu la luarea deciziilor care îi privesc.
4.2 Rolul surselor mass-media în difuzarea informațiilor.
Este bine cunoscut faptul că în concurența privind difuzarea informației pluralismul mediatic ocupă primul loc. Deoarece apar unele probleme la definirea noțiunilor de presă, mass-media vom aduce definiția mass-mediei dată de prof. Mihai Coman care susține că acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvînt englez (mass), care trimite la masa de consumatori ai acestor forme culturale, și un cuvînt latin (media), în forma sa de plural, care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective. Dacă primul element al construcției este clar, cel de-al doilea reprezintă o sursă de permanente ambiguități (conceptuale și lingvistice). Media, se referă, deopotrivă, la mai multe lucruri diferite:
a) o tehnică sau un ansamblu de tehnici de (1) producere a mesajelor și de fabricare a unor suporturi manevrabile, ceea ce implică un anume timp de transport; (2) transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anume (unde hertziene, cablu) către un terminal (receptor, monitor);
b) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;
c) ansamblul organizațiilor care produc sau tratează aceste mesaje.
În diferite accepții ale sale, relevă Mihai Coman, mass-media rămîne însă constantă și reprezintă:
posibilitatea comunicării de la un centru unitar către o multitudine de periferii;
în comunicarea de masa se realizează difuzarea unui produs realizat de un grup de specialiști către mai mulți receptori, media fiind fie suportul, fie tehnica, fie suma instituțiilor, fie toate acestea la un loc, prin care se asigură circulația mesajelor, într-un mod din ce în ce mai rapid, pe arii geografice din ce în ce mai extinse, către conglomerate din ce în ce mai numeroase de oameni.
În literatura de specialitate adesea ori se utilizează separat sintagmele mass-media și audio vizualul, presa scrisă și audiovizuală Ar trebui să știm dacă aceste expresii reprezintă ceva distinct sau reprezintă unul și același lucru. Sunt incorecte ambele expresii deoarece, în primul caz mass-media înglobează și audiovizulalul, ultimul reprezentînd o sursă de informare în masă. În cazul doi, trebuie să înțelegem că unii autori văd în audiovizual o formă a presei difuzată prin intermediul radioului și televiziunii. Considerăm și această expresie incorectă grație faptului că presa este o sursă de informare doar prin intermediul imprimărilor scrise, iar audiovizualul transmite informațiile prin intermediul antenelor și cablurilor radio și video.
Pentru o claritate privind componența mass-mediei Mihai Coman propune de a ordona elementele componente ale sistemului după suportul pe care este transmis mesajul, deosebindu-se media tipărită (cărți, ziare și reviste, afișe) de cea electronică (radio, televiziune, calculatoare).
Din definiția mass-mediei desprinde ușor faptul că dreptul la informație are o conexiune directă cu dreptul la libera exprimare prin intermediul mass-media.
4.2.1 Libertatea presei
În strînsă legătură cu libertatea opiniilor se află și libertatea presei care trebuie înțeleasă ca o posibilitate a cetățeanului de a-și exprima opinii prin intermediul scrierilor imprimate. Și Curtea Europeană privind Drepturile Omului, referindu-se la libertatea presei a menționat în multiple hotărîri ale sale că aceasta joacă un rol eminent într-un stat de drept, un rol indispensabil de "cîine de pază" [hotărîrea Sunday Times (nr.1) vs. Regatul Unit din 1979]
Art.10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu menționează în mod expres presa, mijloacele mass-media sau jurnaliștii. Curtea a recunoscut în numeroase rînduri rolul importamnt al masss-media în încurajarea dezbaterilor publice, în asigurarea accesului la informație de interes public și demascarea incompetenței și ilegalităților comise de funcționarii publici.
În același timp important de menționat și pericolul care se manifestă prin în abuzurile care pot fi admise de mass-media aceaasta pretizînd la calitatea unei anumite puteri în stat. Încă în 1926 renumitul profesor Gheorghe Alexianu, referindu-se la presa scrisă spunea că, pericolul libertății gîndirii, manifestate în scris, a presei, apare odată cu apariția ziarelor periodice și a unui număr mare de cărți. În această situație, presa repede devine adevărată putere.
Prezintă un mare interes în acest sens și afirmațiile lui Nae Ionescu care mai tîrziu, în 1938, referinduse la presă ca puterea a patra spunea următoarele: ”afirmația că presa ar fi a patra putere în stat nu are nici un sens; nu numai pentru că, în fond, separația aceasta a puterilor e o iluzie, aruncată în lume de un om deștept (John Locke), adoptată fără critică de un alt om și mai deștept (Montesquieu) și nerealizată nicăieri; ci, pentru că cele trei puteri de o parte și presa de alta nu sînt, ca să zic așa, omogene; nu sînt de aceeași clasă logică. Teoria aceasta, care consideră presa ca o putere a statului, este de altfel primejdioasă și în orice caz în contradicție cu libertatea presei. Căci dacă presa e puterea statului, atunci statul are dreptul să o organizeze cum vrea; adică cum crede el mai bine. Dar atunci, – unde mai e libertatea?”
Are perfectă dreptate Nae Ionescu cînd afirmă că în cazul în care presa ar reprezenta o putere și-ar pierde calitatea de a fi liberă. Însă, prof. Gh. Alexianu afirmînd că presa repede devine adevărată putere, nu se referea la o putere care stabilește un anumnit comportament a indivizilor în societatea, ci la capacitatea presei prin libertatea la opinii să creeze sau să modeleze anumite comportamente, însă care nu sunt obligatorii și nu se impune cu necesitate. Considerăm că de aici se și trage expresia: ”presa – puterea a patra în stat”.
Constituționalistul francez Jean Moranje, susținut de profesorul romîn Gheorghe Iancu, promovează ideea precum că libertatea presei trebuie să se cantoneze doar la presă, în înțelesul său restrîns, reproșîndui astfel prof. Ioan Muraru, care susține că prin libertatea presei trebuie de înțeles toate tipăriturile posibile (lucrări literare, filosofice, istorice, politice, etc). Nu pot face parte din presă, susține Gheorghe Iancu, lucrările literare, filosofice, politice sau altele asemenea, pentru că prin presă se poate înțelege totalitatea mijloacelor de informare obișnuită, în acest sens se pot înțelege ziarele, magazinele scrise, radioul, televiziunea dar și alte aasemenea mijloace. Desigur, precizează Gheorghe Iancu, prin lucrări literare, filosofice, politice etc. se realizează informarea publicului, dar nu cu informații pe care le cuprinde presa.
În încercarea de a defini ce reprezintă libertatea presei sau conturat diferite poziții. Astfel, încă în 1929, prof.Maurice Hauriou vorbind despre libertatea presei susținea teza precum că, aceasta este o manifestare publică sub toate formele, distingînd în acest sens trei forme de realizarea a acestei:
1) prin cuvînt, discurs, cînt;
2) scris, imprimări, cărți, reviste, presă periodică și nonperiodică;
3) spectacole de teatru, filme cinema.
Încercînd a clarifica totuși adevăratul conținut al noțiunii presă, observăm că conform Dicționarului explicativ al limbii romîne prin presă trebuie să înțelegem un dispozitiv, unealtă, mașină cu care se execută operația de presare a unui material, obiect; mașină tipografică simplă care tipărește prin presarea hîrtiei pe un zaț acoperit de cerneală; totalitatea publicațiilor cotidiene și periodice (ziare, reviste etc.) folosite ca mijloace de informare, de educare etc. a publicului; activitatea sau profesiunea de gazetar, de publicist; gazetărie, publicistică.
Deci prin presă trebuie să înțelegm, în stricto sensu, o tipăritură, care de la început a apăprut în rezultatul presării unui material, acum tipăriturile apar nu numai în rezultatul presării, tipografiile utilizează sisteme electronice de imprimare, însă, oricum, rezultatul este același – apariția unei imprimări care duce o anumită informație.
Pe aceeași poziție se axează și Cristian Ionesc care spune că dreptul la informație nu este raportat exclusiv la presă. Cetățeanul este îndreptățit să aibă acces la orice informație de interes public. Ne raliem și noi acestei opinii deoarece, este adevărat că presa nu este unicul mijloc de informare și nici nu poate fi confundat cu alte mijloace, cum ar fi de exemplu teatrul sau cinematograful care reprezintă și ele un mijloc de informare în masă. Prin orice informație de interes public noi înțelegem că trebuie să se înscrie și informațiile obținute prin intermediul lecțiilor publice, operelor de artă (picturi, sculpturi, opere muzicale, piese de teatru, cinema, etc.), în cadrul referendumurilor, scrutinelolr electorale, mitingurilor, demonstrațiilor, diferitor întruniri de partid, sindicale, programe și proiecte realizate de către ONG-uri, etc.
În Republica Moldova libertatea presei nu se bucură de o reglementare constituțională precum o are Romînia care în art.30 alin.1 stabilește dispoziția precum că libertatea de exprimare prin viu grai, prin scris, prin imagine sunt inviolabile, iar alin.3 al acestui articol, deși înbtr-o formă foarte laconică, stabilește că libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.
Republica Moldova dispune de Legea presei nr.243-XIII din 26.10.1994 care în art.1 conține reglementarea reglementarea prin care în Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental, consfințit de Constituție. Este adevărat, libertatea presei ca drept fundamental, poate fi înțeleasă doar prin reglementare indirectă prevăzută de art.32 în care se spune că oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Trebuie să înțelegem că prin alt mijloic posibil se are în vedere și prin intermediul presei. Considerăm această reglementare insuficientă fapt ce ne face să propunem amendarea Constituției cu o reglementare specială prin care în mod direct ar fi garantată libertatea presei.
În schimb Romînia pînă în prezent nu dispune de o lege specială prin care ar fi reglementate toate relațiile privind organizarea și funcționarea presei, iar pînă în 2012 a fost în vigoare Legea presei din Republica Socialistă Romînia din 28 martie 1974 abrogată prin Legea nr. 95/2012. Normele pe care această lege abrogată le cuprindea, valorile pe care le promova, precum și viziunea de ansamblu a acesteia nu fac decat să contrasteze puternic cu reglementarea actuala din Romania.
Încercînd a justifica lipsa unei legi speciale a presei în Romînia unii politicieni consideră că prin această lege se va limita în mod drastic libertatea de exprimare, în vigoare pentru a sancționa abuzurile de presă. Astfel, Prim-Ministrul Romîniei Victor Ponta a declarat în februarie 2013 la Bruxelles, că Guvernul nu va promova o lege a presei sau modificări ale prevederilor actuale, în urma raportului Comisiei Europene, și nici Parlamentul nu ar trebui să intervină cu noi norme legislative în domeniu. Nu intentionez, ca sef al Guvernului și nici ca lider al majorității, să facem o lege a presei. Este o discuție de foarte mulți ani, nu exista un standard european în acest sens și nu cred că Romînia trebuie să înceapă cu așa ceva. Cand vor exista niște standarde clare la nivel european, le vom aplica și noi.
Și Roberta Anastase deputat PDL, fostul presedinte al Camerei Deputatilor, într-o emisiune telivizată în care sau pus în discuție unle probleme ce se conțineau în Raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare, în care Comisia Europeana a atras atenția asupra rolului mijloacelor de informare în masă, semnalînd harțuirea unor oficiali importanți și a magistraților, a declarat că situația sugereaza necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este insoțită de o protecție corespunzatoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor. Eu nu cred că în Parlament ar trece o idee cu legea presei, deși mulți o au în cap.
Și unii jurnaliști, cum ar fi de exemplu Cristian China-Birta (Chinezul) promovează o anumită doză de scepticism privind necesitatea unei legi speciale a presei, declarînd că deocamdată, însă, cei care vor o Lege a presei sunt oricine altcineva decît jurnaliștii. Eu personal, susține China-Birta, nu cred într-o reglementare cu unicul scop de a pedepsi. Căci, îmi pare, toată lumea care vrea o astfel de lege o vrea doar pentru a îngrădi, a limita, a pedepsi, nu pentru a organiza mai bine breasla, pentru a pune bazele viitorului acestei profesii, pentru a – în esență – avea o presă responsabilă. Toate discuțiile în jurul acestui subiect sunt purtate în registru negativist, “să nu mai poată scrie așa“, “să nu aia“, “să nu aialaltă“. Nu cred de nici o culoare că este un mindset potrivit pentru o astfel de inițiativă. Cînd o să văd că obiectivul principal al unei legi a presei este să avem o presă mai bună și jurnaliști mai bine pregătiți atunci o să mai vedem.
Considerăm incorecte aceste idei, indiferent de subiecții care le promovează, deoarece o lege care ar concretiza și fortifica garanțiile libertății presei este necesară, inclusiv dacă va conține unele reglementări privind sancționarea celor care încalcă dreptul fundamental al liberei exprimări a opiniei, dar și a celor care abuzează de dreptul la libera exprimare a opinei admițînd lezări a deminității și onoarei, difuzțnd informații eronate, dezinformări, manipulări de opinie.
În această ordine de idei, ne raliem opiniei exprimată de prof.Tudor Drăganu care consideră necesar adoptarea unei legi speciale a presei, chemată să încrimineze și să pedepsească anumite activități umane reprobabile, care nu pot fi săvîrșite decît prin utilizarea unor mijloace de comunicare în masă, cum este, de exemplu, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale. O asemenea lege specială a presei poate părea necesară și pentru a se da o regelementare mai circumstanțiată a distribuirii răspunderii penale și civile între cei care participă la apariția unei publicații (autor, editor, redactor responsabil, întreprindere poligrafică etc).
Faptul că în Romînia, dar și în Republica Moldova există probleme privind libertatea presei îl demonstrează și Raportului anual al organizației neguvernamentale Freedom House, în care se specifică că asistăm la un regres general al libertății presei, cu guverne și actori privați care atacă jurnaliștii sau restricționează accesul acestora la evenimente, fie prin cenzurarea conținutului, fie prin concedierea lor din motive politice. Din cele 197 de țări și teritorii monitorizate în 2013, Freedom House identifică 63 de țări cu presă liberă, 68 cu presă parțial liberă și 66 de țări cu presă cel mai puțin liberă. Romînia se situează la mijlocul clasamentului, cu scorul numeric 86, în categoria țărilor cu presă parțial liberă. Același scor numeric îl au Burkina Faso și Mozambicul. Republica Moldova are scorul numeric 117, la fel ca Libanul, Kenia, Bangladejul.
Evaluarea generală a exercitării libertății presei a regresat la cel mai scăzut nivel din 2004 și numărul persoanelor care au acces la media liberă este cel mai mic din 1996. Libertatea presei, susține Lidia Traci, a înregistrat în 2013 cel mai întunecat an din ultimul deceniu.
4.2.2 Serviciul media audiovizual și efectele negative ale mass-mediei.
După cum am demonstrat anterior, industria audiovizuală, adica serviciile de radio și televiziune fac parte din sistemul media, care defapt au o pondere și o priza mai mare decît a presei deoarece, reprezintă una din cele mai dinamice și importante industrii media. Radioul și televiziunea, prin capacitatea de pătrundere, prin impactul asupra societății, au declanșat o revoluție în comunicare, au transformat circulația informației într-un fenomen exploziv și au inaugurat o nouă eră în istoria umanității. Canalului audiovizual i-au fost asociate funcții importante (informare, educare, divertisment, mai ales în domeniul informării neputînd fi concurat de nici un alt mijloc de comunicare în masă), dar și disfuncții majore (efemeritatea mesajului, manipularea etc.).
Industria audiovizuală, alături de celelalte industrii culturale, este considerată, la nivelul Uniunii Europene, ca o parte vitală a identității europene și ca o sursă de creativitate care trebuie să configureze dezvoltările viitoare ale integrării europene. Strategia de dezvoltare a industriei audiovizuale europene se înscrie în mod firesc între preocupările CE, fiind evidențiată, pe de o parte, prin implementarea unui cadru normativ specific iar, pe de altă parte, prin instrumente și mecanisme de sprijin specializate.
Așadar, sursele informaționale mass-media sunt instrumentele principale prin care informația se difuzează, propagă, răspîndește. Aici însă, apar unele probleme ce țin de regula informării corecte, veridicitatea informației răspîndite. Dezvoltarea tehnicii moderne în domeniul mijloacelor de comunicare în masă, menționează prof.Tudor Drăganu, a făcut ca dreptul constituțional să fie confruntat cu probleme de reglementare deosebit de complexe, în special în legătură cu presa scrisă, cu transmisiile radio și televiziune care sunt de natură să exercite o influență imensă asupra opiniei publice. Astfel, utilizarea lor abuzivă poate aduce importante prejudicii drepturilor și libertăților individuale, precum și desfășurării pe baze democraqtice a vieții publice.
Stilul de viața alert a facilitat accelerarea fluxurilor de informații ierarhizate conform unor criterii deformatoare. Șocantul, senzaționalul sau absurdul au început să guverneze interesul societății actuale, care de dragul rating-ului sau în lipsa unei educații sau culturi media, valorizează insignifiantul și non-valoarea, adoptînd un comportament iresponsabil în ceea ce privește interpretarea și utilizarea informației. Decăderea esenței în favoarea aparenței pare a ghida interiorizarea și prelucrarea artefactelor media. De aceea poate actul vederii este uneori unul periculos. Și poate de aceea, a vedea nu înseamnă, întotdeauna, a ști. Și poate de aceea, adeseori, a citi nu poate fi echivalent cu a înțelege.
Cu regret, sunt frecvente cazurile în care informația fără a atinge onoarea, demnitatea și reputația profesională poate fi denaturată prin intermediul criticii, prin manipularea opiniei, prin dezinformare, prin ascunderea adevărului, prin sondaje de opinii sau chiar prin tăcere. Trebuie să recunoaștem, că aceste mijloace, din pacate, sunt si principalele mijloace de dezinformare, manipulare a opinei, ascundere a adevărului.
Mass – media a fost dintotdeauna acuzată de inducere în eroare, deturnarea adevărului, exagerare sau încercare de înșelare. De-a lungul istoriei sale, consideră Necșuleu Alexandru, mass – media a mers permanent alături de erori de tot felul, știri false și mistificări.
Florentin Tucă relevă că, nu în puține cazuri, în „numele“ libertății presei, viața particulară a persoanei a fost tratată ca bun public, iar demnitatea și onoarea acesteia, ca simplu moft. În numeroase situații, instigarea la ură etnică sau rasială a dobîndit aura unui emoționant îndemn patriotic, în timp ce mitocănia și injuriile scrise au fost privite ca scuzabile tabieturi de autor de pamflete. În „numele“ aceluiași principiu, moartea unei mame, de inimă rea, pentru acuzațiile injuste aduse fiului său a trecut neobservată ca „pagubă colaterală“ a „raidurilor“ presei libere, iar etichetarea unor oameni onești drept trădători și a unor cărturari drept analfabeți pare acceptată cu îngaduință și resemnare.
Pornind de la ideea de libertate a presei, Nae Ionescu identifică cîteva implicații reale și uneori paradoxale legate de aceasta în articolul intitulat: „Funcția națională a presei” în care autorul vorbește despre unele acțiuni ale presei care o fac pe aceasta să își piardă menirea, în speță lipsa de obiectivare a datelor realității prezentate confuz, exagerarea inutilă a unor evenimente fără nici o relevanță de interes public. În acest sens Nae Ionescu vorbește chiar de nevoia trasării unor reguli prestabilite care să limiteze exagerări ale presei.
La impactul negativ al radioului și televiziunii se referea și prof. Tudor Drăganu, cînd spunea că în cadrul emisiunilor de radio și televiziune, publicul este redus la un rol pasiv. Dacă la o întrunire sau la o conferință, participanții pot aplauda, huidui sau chiar întrerupe pe vorbitor, în cazul emisiunilor de radio și televiziune ei sunt condamnați să tacă și să înghită. Datorită acestei împrejurări, ca și numărului aproape nelimitat al ascultătorilor sau spectatorilor posibili, radiodifuziunea și televiziunea ascund în ele un potențial imens de influențare a opiniei publice care, dacă ar fi la îndemîna oricui, ar putea deveni un pericol pentru ordinea publică și bunele moravuri.
Comunicarea de masă a devenit deosebit de importantă în politică și activitatea de guvernare a societății, datorită posibilităților oferite pentru informarea și influențarea milioanelor de cetățeni, ceea ce a determinat o anumită estompare a formelor tradiționale de comunicare politică”. Partidele politice, îndeosebi cele care se află la guvernare, dar și cele din opoziție se află mereu în competiția de dezinformare, manipulare a opiniei creînd opinii favorabile activității sale sau ideologiei pe care o promovează.
Explicînd pericolele pe care le pot declanșa sursel mass-media Mihai Coman indică că mesajele ajung direct la receptor, nefiltrate de vreun factor social (individ, grup, organizații etc.) sau cultural (tradiții,sisteme simbolice, concepție despre lume) ceea ce a sugerat denumirea acestei teorii prin sintagma fluxul într-un singur pas (one step flow). Conform acestei interpretări, de îndată ce mesajul „atinge” receptorul, declanșează o reacție uniformă, la fel cum un stimul extern declanșează în corpul omenesc reacții senzoriale spontane, motiv pentru care, în unele lucrări de specialitate, această concepție este numită teoria acului hipodermic. Expresia vine să sublinieze,prin metafora senzorială, iluzia că:
a) mesajele presei penetrează conștiința receptorului cu ușurința cu care un ac străpunge pielea;
b) ele generează un răspuns imediat, rapid și necontrolat rațional, analog celui provocat de o împunsătură.
O altă sintagmă – „teoria glonțului magic„ propusă de Melvin De Fleur (1982), scoate în evidență o nouă caracteristică a acestor cercetări, și anume ideea că, pătrunzînd atît de ușor în conștiințe, mesajul presei ar fi un instrument „vrăjit” pentru modelarea opiniei publice. Astfel, „glonțul magic” reprezentat de mass-media ar funcționa ca un declanșator de comportament social „programat”, fiind de ajuns o campanie de presă bine „construită”pentru a se obține imediat orientarea atitudinii și comportamentuluipublicului în direcția dorită.
Din aceste considerente manipularea opiniei trebuie tratată ca o acțiune periculoasă care, în ultimă instanță poate produce conflicte sociale și politice enorme. Referindu-ne la manipularea opiniei, trebuie să menționăm că aceasta este un proces de influențare a maselor, de manipulare astfel încît acestea să accepte realizarea scopurilor unor persoane sau grupări, inclusiv și a unor autorități statale care urmăresc anumite scopuri și care vin în contradicție cu reglementările normelor dreptului internațional la care statele respective au aderat. Un sistem rafinat de manipulare prin intermediul mass – media presupune trei factori:
tendința de control din partea puterii;
păstrarea aparenței de libertate a acesteia (imperativ absolut necesar pentru definirea unei societăți democratice);
cerințele comerciale care influențează orice media.
În linii mari, o definiție „cuprinzătoare” a manipulării o regăsim la Stefan Buzarnescu care susține că manipularea este o acțiune de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gîndească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenționat adevarul, lasînd însa impresia libertății de gîndire și de decizie. Spre deosebire de influența de tipul convingerii raționale, prin manipulare nu se urmărește ințelegerea mai corectă și mai profundă a situației, ci înocularea unei înțelegeri convenabile, recurgîndu-se atît la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cît și la apelul la palierele non-raționale. Intențiile reale ale celui care transmite mesajul rămîn insesizabile primitorului acestuia.
Prin această definiți trebuie să înțelegem că, manipularea, reprezintă de fapt, o acțiunea prin care se încearcă schimbarea opiniilor, atitudinilor și comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizații, autorități) fără exercitarea forței și lăsînd impresia că această schimbare este o decizie liberă.
Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, consideră cu bună dreptate V. Miroiu, de la foarte simple la extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate pînă la cele ale caror urmări se văd dupa ani de zile sau chiar după decenii, de la unele utilizate pentru influențarea unei anumite persoane, într-o anumită împrejurare, pînă la altele axate pe remodelarea întregii societăți.
Evenimentele care sau desfășurta în anului 2014 în estul Ucrainei demonstrează că denaturarea informației și manipularea opiniei de către autoritățile oficiale și sursele de informare în masă a Rusiei au fost îndreptate asupra integrității teritoriale, a suveranității și independenței Ucrainei. Deși Rusia este semnatara tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale în care sunt prevăzute obligațiile de a respecta suveranitatea, independența și integritatea teritorială a altor state, precum și dreptul oamenilor la informație corectă și veridică, totuși, aceste reglementări au fost încălcate în modul cel mai grosolan și agresiv de autoritățile ruse, ceea ce a declanșat sancțiuni bine meritate din partea SUA, a UE, precum și a altor state democratice.
În concluzie, putem identifica următoarele elemente necesare manipulării:
– existența intenției de a schimba opinii, atitudini, comportamente;
– intenția atingererii altor scopuri decît cele ale persoanelor manipulate;
– ne utilizarea forței, pentru a lasa impresia libertății de acțiune;
– utilizarea instrumentelor mass-media și de altă natură în scopul manipulării.
sDezinformarea este și ea un mecanism al manipulării care reprezintă orice intervenție asupra elementelor de baza ale unui proces comunicațional care modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiți ținte în teoria dezinformării) anumite atitudini, reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urmă nu trebuie să fie neapărat dezinformatorul, el poate fi o instituție, o organizație etc..
Ceea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al acțiunii și lansarea în circuitul informațional a unor informații parțial adevarate în conjugarea lor cu afirmații false, fără indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabilă pentru autenticitatea celor emise. Cercetările de teren au demonstrat că rezultatele cele mai eficiente se inregistrează
în domeniul mass-media, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spatiului social.
În mare parte, locuitorii Moldovei, în special cei din regiunea transnistreană, sunt informați preponderent din surse străine (emisiuni retransmise din exterior, în special din Rusia). În regiunea transnistreană, în majoritatea zonelor, locuitorii nu au acces la sursele de informare alternative din restul teritoriului Moldovei. În schimb la Tiraspol este bine pus la punct un sistem de dezinformare și manipulare a maselor prin intermediul surselor mass-media proprii.
În acest sens am dori să exprimăm o opinie extrem de importantă, în viziunea noastră. Articolele 34 din Constituția Republicii Moldova stabilește că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Deoarece articolul menționat operează cu noțiunea de ”informarea corectă” trebuie să înțelegem că orice informații care deviează de la realitatea acțiunilor care au avut loc, sau le denaturează sau interpretează într-un anumit fel care ar justifica sau pune în avantaj sau dezavantaj guvernarea sau unele autorități publice, pot fi calificate ca neconstituționale, iar autorii acestor informări incorecte sau dezinformări ar trebui să poarte și o anumită răspundere.
Menționăm că la acest capitol legislația Republicii Moldova nu conține reglementări prin care autoritățile publice sau conducătorii acestora, sau persoanele responsabile de difuzarea informațiilor ar fi pasiblele de sancționat penal, contravențional sau disciplinar în cazul în care au denatura informația deviind de la reglementarea constituțională ”informarea corectă” ceea ce justifică nevoia trasării unor reguli prestabilite care să limiteze exagerări ale presei.
Regula informării corecte se referă nu numai la autoritățăi ci și la alte categorii de persoane, altele decît autoritățile publice, care difuzează informații. Întradevăr, cei mai mare difuzori de informații sunt sursele media care printr-o palitră considerabilă de mijloace duc informația către consumatori. Totodată, analizînd efectele juridice ale aplicării dispozițiilor internaționale în materia drepturilor omului, observăm că libertatea de exprimare are atît o direcție verticală, întrucît ea trebuie respectată de instituțiile ierarhic superioare ale statului, cît și o direcție orizontală, care se referă la ceilalți indivizi care se manifestă în cadrul unei societăți.
Parlamentul European a demonstrat o preocupare constantă pentru apărarea și promovarea pluralismului mediatic, susținînd că pluralismul și informarea dintr-o varietate de surse, precum și accesul la o gamă largă de informații de calitate, sunt condiții necesare pentru comunicarea democratică într-o societate deschisă și democratică. Vom evidenția aici sintagma utilizată în documentul Uniunii European – informații de calitate. Menționăm că nu există un etalon, un standard al noțiunii informații de calitate. Deci, fiecare stat, trebuie el însuși să stabilească criteriile informații de calitate, prin calitate avînd în vedere, în primul rînd veridicitatea informației care se difuzează.
4.3 Diverse modalități privind realizarea dreptului la libertatea de exprimare a opiniei.
4.3.1. Exprimarea opiniei prin creațiile și reprezentanțile artistice.
Constituția Republicii Moldova în art.33 garantează libertatea creației artistice și științifice care nu poate fi supusă cenzurii. Alin. (3) al articolului menționat obligă statul să contribuie la păstrarea, la dezvoltarea și la propagarea realizărilor culturii și științei, naționale și mondiale.
Din conținutul material al reglementării menționate trebuie să înțelegem că prin intermediul creațiilor de orice fel se înțeleg o gamă foarte largă de creații spirituale prin intermediul cărora pot fi exprimate și opinii. În același timp, art.32 alin. (2) prevede că libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, iar prin alin. (3) sînt interzise și pedepsite prin lege contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Creația si reprezentpțiile artistice, precum și distribuirea lor, este perceputa de Curtea Europeanăî ca o contribuție majora la schimbul de idei și opinii, un component esential al unei societati democratice. Declarînd că libertatea artistica și difuzarea liberă a operelor de artă este limitată numai în societățile nedemocratice, Curtea a afirmat că „prin intermediul activității sale creative, artistul își exprimă nu numai viziunea personală asupra lumii, dar, de asemenea, perceperea societății sub autoritatea căreia se află. In această măsura arta nu numai contribuie la formarea unei opinii publice, dar este și modul de exprimare a acesteia, și poate confrunta publicul cu problemele majore actuale.” (Otto Preminger Institute v Austria, 1994)
4.3.2 Exprimarea opiniei în cadrul referendumurilor și scrutinelor electorale.
În investigația noastră referendumul, scrutinul electoral, sondajul de opinie ne interesează nu ca instituții prin care se realizează democrația directă, sau participarea cetățenilor la guvernare prin reprezentanții aleși ci în calitate de mecanisme prin intermediul cărora: cetățeniilor li se pune la dispoziție posibilitate de a exprima o opinie individuală; în rezultatul referendumuluii sau scrutinului electoral opinia individuală obține forma unei opinii colective; rezultatele finale ale referendumului îmbracînd forma unui act normativ de o importanță deosebită; în rezultatul scrutinului electoral se selectează o echipă căre-i îi este încredințată guvernarea printr-un program; referendumul sau scrutinul electoral impune guvernarea la acțiuni concrete.
Prin referendum trebuie să înțelegem o consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Referendumul este o modalitate destul de eficientă, considerată cea mai democratică, prin care cetățenii își pot exprima opinia asupra celor mai importante probleme ale statului și societății.
O definiție clasică a referendumului o găsim la Teodor Cîrnaț care consideră că referendumul este o formă de democrație directă, prin care se realizează suveranitatea poporului în cele mei importante probleme de interes național și social, avînd drept scop soluționarea acestora, precum și consultarea cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.
Ca procedură general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existînd doar două opțiuni, ”Da” sau ”Nu”. Indiferent de tipul referendumului opțiunile prin care cetățenii își pot manifesta voința, sau exprimă opinia sunt simple, acceptînd sau respingînd întrebarea care li se solicită. Este adevărat că participanților la referendum li se propun doar 2 soluții dintre care trebuie să aleagă una, dar aceasta este regula referendumului pentru că, mai multe soluții propuse ar putea să nu dea nici un rezultat, adică să nu se profileze o opțiune majoritară.
Și în cazul scrutinului electoral, sau altfel spus a alegerilor, cetățenii participă nemijlocit la viața social – politică a societății, a colectivității locale prin votarea programelor electorale ale candidaților, ale formațiunilor politice. În cadrul alegerilor ei își expun opinia referitor la activitatea formațiunilor politice aflate la putere și la direcțiile de activitate în perspectivă. În cadrul scrutinelor electorale, consideră prof.Victor Popa, electorii confirmă sau infirmă activitatea celor aleși, dîndu-le mandat de acțiune sau înlocuindu-i cu alții.
Deci, alegînd opțiunea ”Da” sau ”Nu„ în cadrul referendumului, sau selectînd un candidat sau o formațiune politică în cadrul scrutinelor electorale, electorii astfel exprimă și o opinie prin manifestarea sa de voință proprie. Această manifestare de voință are loc prin intermediul votului, care în rezultat nu constituie doar un element procedural ci analizat într-un sens mai larg, obține un caracter politic, grație faptului că în rezultatul exprimării unei opțiuni se intervine în viața social-politică a societății.
Cît privește importanța referendumului ca posibilitate a cetățenilor să-și exprime opiniile în probleme foarte importante ale statului Constituția Republicii Moldova este mai precisă deoarece, prin reglementarea de la art.75 stabilește că cele mai importante probleme ale societății și ale statului sînt supuse referendumului, iar hotărîrile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă.
În Republica Moldova probleme ce țin de organizarea referendumurilor sunt reglementate în Capitolele 13 și 14 ale Codului Electoral, care stabilesc 2 tipuri de referendum cum ar fi, referendumul national (republican) și referendumul local, prevăzînd și setul de problemne care pot fi supuse în cadrul unuia sau altui tip de referendum.
Art.177 din Codu prevede că în cadrul referendumului local pot fi supuse probleme care au o imnportanță deosebită pentru localitatea respective și care țin de competența autorităților administrației publice respective.
Referindu-ne la aceste reglementări firești pentru toate statele democratice, dorim să expunem unele viziuni privind organizarea unor referendumuri pe teritoriul Ucrainei, precum și în Republica Moldova.
Referendumul din Crimeea cu privire la aderarea la Federația Rusă a avut loc în Republica Autonomă Crimeea pe 16 martie 2014. Pe fundalul crizei din Crimeea, membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome au votat pe 6 martie autodeterminarea în stat suveran și independent precum și ieșirea în mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă. Guvernul Ucrainei, etnia tătară din Crimeia și mai multe state au declarat că orice referendum organizat de autoritățile din Crimeia este neconstituțional și nelegitim, deoarece depășește competența pe care o deține o unitate teritorială și este îndreptat la dezintegrarea statului, ce de fapt constituie o infracțiune îndreptată împotriva statului.
La 17 martie 2014, președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de recunoaștere a regiunii ucrainene Crimeia drept stat suveran și independent, ceea ce lea permis rușilor, în viziunea lor, să accepte integrarea unui stat independent în Federația Rusia, întrucît acest proces trebuie să facă obiectul unui acord între două state independente, ceea ce defapt a fost o farsă, care vine în contradicție flagrantă cu normele dreptului internațional care obligă statele la recunoașterea și respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale. Această acțiune a avut loc în ciuda faptului că Rusia, alături de Marea Britanie și SUA sunt garant al integrității teritoriale a Ucrainei (cu Crimeea în componența sa) ca urmare a semnării Memorandumului de la Budapesta.
Același scenariu sa derulat și în sud-estul Ucrainei, Donetk si Luhansk, în care sau organizat referendumuri cu privire la autodeterminarea acestor regiuni în state suvernane și independente de autoritatile de la Kiev cu cererea de aderare la Federația Rusă.
Comunitatea internationala a condamnat votul popular din Ucraina, considerîndu-l ilegal și nerecunoscînd rezultatele acestora.
Și în Republica Moldova, sub influența unor formațiuni politice Adunarea Populară a UTA Găgăuzia au organizat la 2 februarie 2014 un referendum local în cadrul căruia sau pronunțat pentru independența sa, în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea, precum și dorința ca Republica Moldova să adere la Uninea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, și nu la UE.
Cu regret, trebuie să constatăm că unele forțe politice din Republica Moldova, cum ar fi Partidul comuniștilor, pardidului social-democrat și partidului socialist, în scopul tensionării situației din autonomie în raport cu autoritățile statului, precuym și pentru a aduna dividente electorale, au încurajat și susținut organizarea și desfășurarea referendumului pe teritoriul UTA, care depășește competența stabilită pentru UTAG în domeniul organizării referendumurilor.
Astfel, putem observa că referendumurile, scrutinele electorale organizate abuziv și încurajate de unele forțe politice, atît din interiorul statului, cît și din exteriorul lui, pot produce efecte dezastruoase, imact negativ privind statalitate, forma de guvernare, pot produce conflicte interetnice și instabilitate politică. Evident, în asemenea situații, statele trebuie să dispună de mecanisme juridice eficiente pentru a nu admite ilegalități care ar duce la lezarea suveranității, independenței, integrității teritoriale, scindarea societății.
Codul penal al Republicii Moldova în Capitolul XIII Infracțiuni contra securității publice și a ordinii publice, în art.346 denumit Acțiunile intenționate îndreptate spre ațîțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase, prevede că acțiunile intenționate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise și electronice, îndreptate spre ațîțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei și demnității naționale, precum și limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetățenilor în funcție de apartenența lor națională, etnică, rasială sau religioasă, se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 250 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
Capitolul VI din Codul contravențional al Republicii Moldova denumit Contravenții ce atentează la drepturile politice, de muncă și la alte drepturi constituționale ale persoanei fizice fixsează doar contravențiile elctorale, fără ca să facă vre-o referire la organizarea referendumurilor ilegale.
Observăm că atît Codul penal al Republicii Moldova, cît și cel contravențional nu prevăd infracțiuni sau contravenții legate de organizarea refgerendumurilor ilegale și evident nu există nici responsabilități juridice pentru astfel de acțiuni.
Considerăm că legislativul Republicii Moldova ar trebui să amendeze legislația de rigoare care reglementează anumite relații sociale privind organizarea și desfășurarea referendumurilor, stabilind responsabilități penale și contravenționale pentru persoanele fizice, dar și pentru persoanele juridice (partide politice, organizații neguvernamentale, comerciale etc.) pentru organizarea referendumurilor ilegale, promovarea separatismului, instabilității politice, lezarea suveranității, independenței și integrității teritoriale.
Scrutinele elctorale reprezintă și ele o modalitate de exprimare a opiniilor de către alegători. Alegerile de orice tip (naționale, locale) se manifestă ca o competiție a actorilor electorali. Referindu-se la scrutionele electorale ca competiții Maurice Duverger consideră că competitivitatea este o caracteristică distinctă a alegerilor, aceasta producînd corpului electoral un interes perseverent ce se manifestă prin participare regulată la alegeri, îi permite o opțiune reală dintre mai multe posibilități și realizarea pe această cale a propriei viziuni politice.
O opțiuni din mai multe posibilități aceasta și este de fapt exprimarea opiniei prin acceptarea sau neacceptarea unei idei privind viitoarea guvernare, sau administrare a colectivității loclae.
Prin natura lor, consideră prof.Victor Popa, alegerile au un caracter multifuncțional, deoarece ele doar în sens restrîns se reduc la selectarea uneia sau a mai multor persoane care vor intra în componența organului reprezentativ, iar în sens larg se identifică și alte funcții, cum ar fi:
permit electoratului să-și expună opinia referitor la activitatea formațiunilor politice aflate la putere și la direcțiile de activitate în perspectivă;
confirmă sau infirmă activitatea celor aleși, dîndu-le mandat de acțiune sau înlocuindu-i cu alții.
Și prof. Ion Guceac referindu-se la trăsăturile specifice ale alegerilor menționează că aceastea reprezintă un barometru al vieții politice deoarece în procesul alegerilor se confruntă interesele diferitelor viziuni și programme de guvernare ai căror exponenți sunt partideler și organizațiile social politce, iar rezultatele alegerilor reflectă măsura de influență a acestor forțe politice și aspirațiiloe alegătorilor.
Astfel, putem concluziona că scrutinele electorale reprezintă o manifestare de voință a alegătorilor în cadrul căror, prin exprimarea unei opinii referitor la activitatea celor de la guvernare/administrare și la direcțiile de activitate în perspectivă, se selectează un lider, o autoritate publică investită cu dreptul de ai reprezenta pe cei care le-au dat vot de încredere în diferite dstructuri ale puterii.
Sondajele de opinii constituie și ele un mecanism prin intermediul cărora membrii societății își pot exprima unele opinii. Sondajul de opinii este o investigație sociologică prin care trebuie să înțelegem o cercetare, investigație, studiu realizată prin metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un anumit moment. Sondajul de opinie publică are ca scop cunoașterea opiniei publice reprezentînd un complex de preferinte exprimate de un numar semnificativ de persoane cu privire la o problema de importanta generala.
Acest tip de cercetare sociologică are ca notă diferențială restrangerea ariei de cunoaștere la opinia publică și se fondeazã pe modalitățile interogative de culegere a informațiilor și pe tehnici de eșantionare, a stratificarii opiniilor în raport cu anumite variabile socio-demografice ale populației studiate.
Sondajul de opinii este folosit pe larg, îndeosebi în domeniul politic, pentru a testa opțiunile membrilor societății sau a unității administrativ-teritoriale.
Alături de efectele pozitive pe care le pot produce sondajele sociologice acestea pot contribui și la dezinformare, manipularea opiniei, inducerea în eroare. În literatura sociologică sunt indicate erorile sondajelor, pricinile care pot provoca aceste erori. Astfel, Porojan D. și Ciocănel B. identifică următoarele cauze ale erorilor :
Întrebările au o formulare greu de înțeles ;
Operatorul nu a fost instruit sau nu respectã regulile stabilite în procesul de formare ca operator de interviu;
Eșantionarea greșitã a subiecților ;
Operatorul de interviu completeazã o mare parte din chestionare cu propriile rãspunsuri ;
Operatorul nu completeazã corect fișele de sondaj ;
Datele pot fi analizate greșit datoritã completarii greșite a chestionarelor;
Nu existã o metodologie de analizã a datelor referitore la tipologia sondajului abordat.
Suntem de acord cu oipiniile sociologilor, însă am dori să menționăm că în viața cotidiană, adesea ori comandatarii de sondaje, solicită rezultatele sondajelor cu o anumită preferență, care nu reprezintă adevărata opțiune a eșantionului intervievat , ci dorința de a avea un rezultat favorabil.
În acest sens considerăm că are dreptate Henri H. Stahl cînd spunea că, principala regula căreia trebuie să i se conformeze sondajul de opinie este: "nu se poate organiza un sondaj de opinie publică decît dacă o asemenea opinie publică există" In caz contrar, sondajul de opinie publica poate avea valoarea unei propagande, adica a unei solicitări de luare de atitudine și deci să fie folosit ca instrument de acțiune socială, iar nu ca simplu mijloc de informare.
Din aceste considerente, menționăm și necesitatea stabilirii unei responsabilități juridice pentru falsificarea opiniei publice prin sondajele de opinii.
4.3.3. Exprimarea opiniei prin participarea la mitinguri, demostrații, greve.
Art.40 din Constituția Republicii Moldova stabilește că: ”Mitingurile, demonstrațiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme”. Din conținutul acestei reglementări, relevă Lilia Bordei, trebuie să înțelegem că libertatea de întrunire sau reuniune, implică libertatea oricărei persoane de a se întîlni cu alte persoane și de a manifesta, susținîndu-și opiniile în mod pașnic.
În Republica Moldova regulile exercitării dreptului la întruniri sunt reglementate prin Legea nr.26 din 22.02.2008 privind întrunirile în care art.3 explică unele noțiuni utilizate în textul legii, cum ar fi termenul întrunire care semnifică – prezență temporară și intenționată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini.
Întrunirile, susține Gheorghe Iancu, reprezintă o mulțime statică adunată într-un anumit loc, (sală, stadion, curte, piață) pentru a discuta o anumită problemă și a adopta o atitudine, întrunirile și mitingurile sunt reuniuni prin care cetățenii își exprimă păreri, idei, adeziuni sau opoziții referitoare la aspect ale vieții sociale. Orice întrunire, în sensul legii, presupune o legătură cît de firavă între participanți, o intenție comună și totdeauna un minimum de organizare.
Unii autori autohtoni consideră cu bună dreptate că, întrunirile facilitează dialogul din interiorul societății civile, precum și între societatea civilă, liderii politici și guvern. Printr-o acoperire mediatică potrivită întrunirile publice comunică cu întreaga lume, iar în țările în care mijloacele de informare sînt limitate sau restricționate, libertatea întrunirii este vitală pentru cei care doresc să atragă atenția asupra chestiunilor locale.
După cum se observă, din aceste definiții și reglementări, putem deduce că libertatea întrunirilor poate fi considerată drept o forma instituțională a libertății de exprimare. În acest sens constatăm că întrunirile pașnice pot servi mai multor scopuri inclusiv (nu și exclusiv) expresiei opiniilor.
4.4 Restricții și responsabilități în exprimarea opiniei și difuzarea informației.
În paragraful 3.4 din Capitolul 3 au fost abordate problemele ce țin de limitele exercitării dreptului la exprimarea liberă a opiniei, limite prevăzute în normele dreptului inrnațional, precum și în legislația Republicii Moldova, norme care reproduc reglelemtările internaționale și admit ingerințe doar ca măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Aceste limite am putea să le numim și restricții distingînd în acest sens trei categorii de restricții.Din prima categorie fac parte restricțiile constituționale, prevăzute în în aliniatele (2) și (3) ale art.32 (Libertatea opiniei și a exprimării) care prevăd :
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
(3) Sînt interzise și pedepsite prin lege contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Și alineatele (3) și (5) ale art.34 din Constituția Republicii Moldova (Dreptul la informație) stabilesc că :
(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a cetățenilor sau siguranța națională, a opiniei publice.
(5) Mijloacele de informare publică nu sînt supuse cenzurii.
Altă categorie de restricții sunt cele legislative, stabilite de legi, care sunt mai numerose decît prima categorie deoarece sunt prevăzute în mai multe acte legislative avînd sarcina de a dezvolta reglementările constituționale.
Astfel, Legea Republicii Moldova nr. 64 din 23.04.2010. cu privire la libertatea de exprimare în art.5 stabilește că este interzisă ingerința în activitatea editorială a mass-mediei, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În cazul în care ingerința este prevăzută de lege, ea urmează a fi interpretată limitativ. Același articol 5 prevede că nu se admite crearea de autorități publice pentru controlul prealabil al informației care urmează a fi răspîndită de mass-media.
Art.8 al legii menționate stabilește imunitatea în cauzele cu privire la defăimare, prevăzînd că nu poate fi intentată o acțiune cu privire la defăimare pentru declarația făcută:
a) de către Președintele Republicii Moldova și deputații în Parlament în exercitarea mandatului;
b) de către participanții la proces, inclusiv martorii, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar;
c) în cererile, scrisorile sau plîngerile cu privire la încălcarea drepturilor și a intereselor legitime, expediate autorităților publice pentru examinare.
A treiea categorie de restricții sunt cele administrative, stabilite prin acte administrative adoptate de unele autorități, cum ar fi: Hotărîrile de Guvern, diferite Regulamente adoptate de Consiliului Național al Audiovizualului, precum și a altor aurotități investite cu dreptul de a adopta acte administrateive cu caracter normativ în diferite domenii.
Dacă în cadrul legislativ al țării sunt stabilitr anumite restricții, evident trebuie să existe și anumite responsabilități în cazul în care aceste restricții sunt încălcate.
Referindu-ne la responsabilitățile juridice stabilite de lege, vom menționa că pentru încălcarea dreptului la libera exprimare a opiniei, dreptului la informații, precum și altor norme care reglelentează activitatea diferitor subiecți responsabili de garantarea drepturilor menționate, legiuitorul a stabilit un set de sancțiuni cu caracter penal, civil, administrativ și disciplinar pe care le-am sistematizat în următorul tabel.
Răspunderea juridică în Republica Moldova pentru încălcarea dreptului la libera exprimare a opiniei și dreptului la informație
În Republica Moldova a avut loc procesul de decriminalizare a Codului penal în rezultatul cărei calomnia prevăzută la art.170 a fost transformată în contravenție fiind prevăzută de art.70 alături de injurie prevăzută și aceasta de art.69 din Codul contravențional. Vom menționa că atît injuria, cît și calomnia prin intermediul cărora pot avea loc urmări grave cum ar fi de exemplu : îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, nașterea prematură de către o femee gravidă, o maladie periculoasă pentru viață, alte îmbolnăviri grave. Din aceste considerente, optăm pentru restrabilirea injuriei și calomniei în Codul penal al Republicii Moldova aplicată în cazul unor urmări grave, iar în cazul unor urmări mai puțin periculoase injuria și calomnia să fie tratate ca contravenție administrativă.
Analizînd responsabilitățile incluse în tabelul de mai sus, observăm că legiuitorul Republicii Moldova a pus accent pe responsabilitățile ce urmează în cazul în care prin libertatea de exprimare a fost prejudiciată demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei, precum și comunicarea sau răspîndirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscînd caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională.
În același timp, nu sunt sancționate acțiunile de manipulare a opiniei publice, dezinformare a membrilor societății, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale, ascunderea adevărului, organizarea de referendumuri ilegale care pot duce la separatism teritorial, la dizbinarea societății în tabere conflictuante, la ură națională, rasială, sau religioasă, incitare la discriminare.
Anterior, am menționat că normele prevăzute în legea fundamentală și alte legi în Republica Moldova obligă autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal și din aceste considerente orice informații care deviează de la realitatea acțiunilor care au avut loc, sau le denaturează sau interpretează într-un anumit fel care ar justifica sau pune în avantaj sau dezavantaj guvernarea sau unele autorități publice, pot fi calificate ca neconstituționale, iar autorii acestor informări incorecte sau dezinformări ar trebui să poarte și o anumită răspundere.
Este adevărat, cum deja a fost menționat, aprecierea informației ”corect” sau ”incorect” este o chestiune dificilă, și aici au drteptate cei care se întreabă în ce măsură între „a informa corect” și a oferi „informații șocante, ofensatoare” poate fi pus semnul egalității?!
Limitele imputărilor admisibile sunt mai largi față de un om politic decît față de un simplu particular. Dar aceasta nu înseamnă că, prin conținutul și maniera de a face imputările, este admisibilă afectarea reputației omului politic. Tocmai de aceea, alegarea unor fapte de natură să aducă atingere reputației unei persoane care exercită o funcție publică nu poate fi scutită, sub motivul libertății de opinie și de exprimare, de obligația probării faptelor imputate și nici de răspundere. Va trebui însă să se distingă între «fapte» imputate unei persoane care exercită o funcție publică și «judecăți de valoare». «Faptele», semnificînd o existență obiectivă, atestă prof.Ion Deleanu, sunt supuse probei veridicității și, pe cale de consecință, dacă nu se poate demonstra veridicitatea, subiectul activ este susceptibil de sancționare. Pentru «judecățile de valoare», această probă, prin definiție, este irealizabilă. Obligarea la proba unor asemenea judecăți aduce atingere libertății de opinie și, în consecință, reprezintă o violare a prevederilor art. 10 din Convenție. (A se vedea: Decizia Curții Europene din 8 iulie 1986; Decizia Curții Constituționale din Romînia nr. 140 din 19 noiembrie 1996, precum și Decizia nr. 36/1994 a Curții Constituționale a Republicii Ungaria, la care s-a făcut trimitere în cuprinsul Deciziei nr. 140/1996. (Curtea Europeană, în legătură cu Decizia Curții Constituționale nr. 140/1996, a declarat cererea ziaristului ca inadmisibilă, ea fiind incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției – Hotărîrea din 19 februarie 2002.)
În finalul acestui capitol exprimăm opinia, fără a aduce atingere drepturilor la libera exprimare a opiniei, drepturilor de a fi informat și a comunica informații, cetățeanul trebuie să fie protejat de informații false, manipulări de opinie sau alte acțiuni pentru al decide la anumit comportament saui atitudini în detrementul intreresului general al socității. În această ordine de idei, considerăm că legiuitorul Republicii Moldova ar trebui să stabilească cu mai multă claritate mecanismele prin care să se aprecieze și delimiteze judecățile de valoare de informațiile false, stabilind sancțiuni penale și contravenționale pentru acțiuni de manipulare a opiniei publice, dezinformare a membrilor societății, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale, ascunderea adevărului, organizarea de referendumuri ilegale care pot ducea la separatism teritorial, la dizbinarea societății în tabere conflictuante și la ură pe diferite motive.
4.6 Concluzii
1. Accesul neîngrădit al cetățeanilor la informația de interes public și participarea lor la luarea deciziilor sunt considerate două dintre premisele cele mai importante ale unei guvernări democratice și responsabile deoarece, informația le permite cetățenilor să aprecieze în cunoștință de cauză acțiunile autorităților și să participe în mod avizat la dezbaterile șiu la luarea deciziilor care îi privesc. Informarea publicului cu privire la drepturile sale și promovarea unei culturi de transparență guvernamentală sunt esențiale pentrru atingerea scopurilor legislației privind libertatea de informare.
2. Prin orice informație de interes public trebuie să se înscrie și informațiile obținute prin intermediul lecțiilor publice, operelor de artă (picturi, sculpturi, opere muzicale, piese de teatru, cinema, etc.), în cadrul referendumurilor, sondajelor de opinie, scrutinelolr electorale, mitingurilor, demonstrațiilor, diferitor întruniri de partid, sindicale, programe și proiecte realizate de către ONG-uri, etc.
3. Industria audiovizuală, alături de celelalte industrii culturale, este considerată, la nivelul Uniunii Europene, ca o parte vitală a identității europene și ca o sursă de creativitate care trebuie să configureze dezvoltările viitoare ale integrării europene. Canalului audiovizual i-au fost asociate funcții importante (informare, educare, divertisment, mai ales în domeniul informării neputînd fi concurat de nici un alt mijloc de comunicare în masă), dar și disfuncții majore (efemeritatea mesajului, manipularea etc.).
4. Prin intermediul creațiilor artistice de orice fel se înțeleg o gamă foarte largă de creații spirituale prin intermediul cărora pot fi exprimate și opinii. Creația si reprezentpțiile artistice, precum și distribuirea lor, este perceputa ca o contribuție majora la schimbul de idei și opinii, un component esential al unei societati democratice.
5. Prin referendum trebuie să înțelegem o consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Referendumul este o modalitate destul de eficientă, considerată cea mai democratică, prin care cetățenii își pot exprima opinia asupra celor mai importante probleme ale statului și societății.
6. Scrutinele electorale reprezintă o manifestare de voință a alegătorilor în cadrul căror, prin exprimarea unei opinii referitor la activitatea celor de la guvernare/administrare și la direcțiile de activitate în perspectivă, se selectează un lider, o autoritate publică investită cu dreptul de ai reprezenta pe cei care le-au dat vot de încredere în diferite dstructuri ale puterii.
7. Sondajele de opinii constituie și ele un mecanism prin intermediul cărora membrii societății își pot exprima unele opinii. Sondajul de opinii este o investigație sociologică prin care trebuie să înțelegem o cercetare, investigație, studiu realizată prin metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un anumit moment.
8. Libertatea întrunirilor poate fi considerată drept o forma instituțională a libertății de exprimare. Legiuitorul Republicii Moldova admite că întrunirile pașnice pot servi mai multor scopuri inclusiv (nu și exclusiv) expresiei opiniilor.
9. Dezvoltarea tehnicii moderne în domeniul mijloacelor de comunicare în masă a făcut ca societatea să fie confruntată cu situații în care informația fără a atinge onoarea, demnitatea și reputația profesională poate fi denaturată prin intermediul criticii, prin manipularea opiniei, prin dezinformare, prin ascunderea adevărului, prin sondaje de opinii sau chiar prin tăcere.
10. Art.34 din Constituția Republicii Moldova prevede dispoziția conform cărei autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Deoarece articolul menționat operează cu noțiunea de ”informarea corectă” trebuie să înțelegem că orice informații care deviează de la realitatea acțiunilor care au avut loc, sau le denaturează sau interpretează într-un anumit fel care ar justifica sau pune în avantaj sau dezavantaj guvernarea sau unele autorități publice, pot fi calificate ca neconstituționale, iar autorii acestor informări incorecte sau dezinformări ar trebui să poarte și o anumită răspundere. 11. Legiuitoriul Republicii Moldova ar trebui:
a) Să stabilească cu mai multă claritate mecanismele prin care să se aprecieze și delimiteze judecățile de valoare de informațiile false, stabilind sancțiuni penale și contravenționale pentru acțiuni de manipulare a opiniei publice, dezinformare a membrilor societății, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale, ascunderea adevărului, organizarea de referendumuri ilegale care pot ducea la separatism teritorial, la dizbinarea societății în tabere conflictuante și la ură pe diferite motive,
b) Deoarece, prin intermediul atît a injuriei cît și calomniei pot avea loc urmări grave, considerăm necesar a le restrabili în Codul Penale al Republicii Moldova fiind aplicate în cazul unor urmări grave. În cazul unor urmări mai puțin periculoase injuria și calomnia pot fi tratate ca contravenții administrative;
c) Sunt necesare a fi stabilite cu mai multă claritate mecanismele prin care să se aprecieze și delimiteze judecățile de valoare de informațiile false, stabilind sancțiuni penale și contravenționale pentru acțiuni de manipulare a opiniei publice, dezinformare a membrilor societății, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale, ascunderea adevărului, organizarea de referendumuri ilegale care pot ducea la separatism teritorial, la dizbinarea societății în tabere conflictuante și la ură pe diferite motive.
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDAR
Concluzii:
Drepul la libera exprimare a opiniei întrunește următoarele caracteristici:
este un drept fundamental reglementat și garantat pe fundamentul constituțional al statului, esențial pentru libertatea și demnitatea membriulor statului, indispensabil pentru libera dezvoltare a personalității umane, reprezintînd în același timp nucleul în jurul căruia gravitează toate celelalte drepturi subiective garantate prin norme constituționale, în același timp drepul la libera exprimare a opiniei;
constituie un drept integrator sau altfel spus un drept generator, care generează și alte drepturi și libertăți fiind indisolubil legate cu ele și existînd doar în ansamblu;
este un drept subiectiv, conferit de lege în temeiul cărei titularul dreptului poate să desfășoare o anumită conduită și să ceară altora desfășurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancțiunea prevăzută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut și actual, legitim și juridic protejat, de acord cu interesul general și cu normele de convețuire socială;
se manifestă ca un drept pozitiv calitatea cărui este asigurată de catre stat prin normele sale constituționale;
nu poate întruni calitate de drept negativ, statul fiind prezent în raportuirile cu individul chiar și în condițiile stabilirii unor restricții în exercitarea dreptului respectiv;
are o paletă mai mare prin care opiniile pot fi exprimate, difuzate, răspîndite, propagate, prin diferite mijloacele de comunicare în masă, precum și prin creații artistice, asociere în diferite fopmațiunui politice, sindicale, religioase, prin sondaje de opinii, referendumuri, scrutine electorale, prin libertatea întruniriulor, și prin dreptul la grevă.
2. Libertatea de a comunica informații și idei are o importanță primordială pentru viața politică și structura democratică a unei țări. In absența acestei libertăți este imposibilă organizarea unor scrutine electorale, referendumuri cu adevarat libere. Exercitarea deplină a libertății de a comunica informații și idei permite critica liberă a Guvernului, care constituie indicatorul principal al unui sistem de guvernare liber și democratic.
3.Analiza cadrului legislativ al Republicii Moldova privind dreptul la libera exprimare a opiniei prin diferite forme, metode și mijloace, demonstrează că acestea, prin reglementările normative pe care le conține, corespund întocmai prevederilor care sunt stipulate în documentele internaționale, dezvoltă normele constituționale care garantează libertatea expriumării opinieii și alte drepturi conexe acestei.
4. Cei mai mari difuzori de informații sunt sursele mass media care printr-o palitră considerabilă de mijloace duc informația către consumatori. Totodată, analizînd efectele juridice ale aplicării dispozițiilor internaționale în materia drepturilor omului, observăm că libertatea de exprimare are atît o direcție verticală, întrucît ea trebuie respectată de instituțiile ierarhic superioare ale statului, cît și o direcție orizontală, care se referă la ceilalți indivizi care se manifestă în cadrul unei societăți.
5. În Republica Moldova sunt întreprinse acțiuni apreciabile în domeniul respectării libertății de exprimare, condiționate de procesul de aderare a la instrumentele internaționale în materia drepturilor omului. În același timp, mai există o serie de probleme, în special legate de stabilirea conținutului libertății de exprimare, interpretarea restricțiilor autorizate în exercitarea libertății de exprimare, aplicarea corectă de către magistrați a dispozițiilor legale în materie potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
6. Sunt înregistreate cazuri în care informația, fără a atinge onoarea, demnitatea și reputația profesională, poate fi denaturată prin intermediul criticii, prin manipularea opiniei, prin dezinformare, prin ascunderea adevărului, prin sondaje de opinii sau chiar prin tăcere.
7. Comunicarea de masă a devenit deosebit de importantă în politică și activitatea de guvernare a societății, datorită posibilităților oferite pentru informarea și influențarea milioanelor de cetățeni, ceea ce a determinat o anumită estompare a formelor tradiționale de comunicare politică. Partidele politice, îndeosebi cele care se află la guvernare, dar și cele din opoziție se află mereu în competiția de dezinformare, manipulare a opiniei creînd opinii favorabile activității sale sau ideologiei pe care o promovează.
8. Fără a aduce atingere drepturilor la libera exprimare a opiniei, drepturilor de a fi informat și a comunica informații, cetățeanul trebuie să fie protejat de informații false, manipulări de opinie sau alte acțiuni pentru al decide la anumit comportament saui atitudini în detrementul intreresului general al socității.
Recomandări:
În scopul garantării eficiente a dreptului la libera exprimare a opiniei prin multiplile sale posibilitățăi recomandăm:
Modificări constituționale:
A introduce în art.8 din Constituția Republicii Moldova un nou aliniat (3) în care să se prevadă că ”Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”;
a modifica denumirea art.32 din Constituție ”Libertatea opiniei și a exprimării” în ”Libertatea exprimării opiniei”;
a amenda art. 32 din Constituție ”Libertatea opiniei și a exprimării” prin care să se garanteze libertatea presei și a repara eroarea care se conține în art.32 prin care se grantează dreptul la libera exprimnare a opiniei doar cetățenilor R.M., atît timp cît, în conformitate cu normele dreptului internațional, dreptul la libera exprimare a opiniei trebuie să se garanteze tuturor celor care se află pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul dacă dețin sau nu calitatea de cetățean;
deoarece Constituantul moldovean nu a ținut cont de reglementările ce se conțin în ali.(2) al art.4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și nu a inclus în categoria drepturilor absolute Libertatea individuală și siguranța persoanei, precum și Libertatea conștiinței, este necesară amendarea alin.(3) al art.54 din Constituția Republicii Moldova, incluzînd în categoria de drepturi absolute art.25 – Libertatea individuală și siguranța persoanei și art.31-Libertatea conștiinței.
Modificări legislative
este necesar ca Parlamentul Republicii Moldova să amendeze legislația de rigoare care reglementează anumite relații sociale privind organizarea și desfășurarea referendumurilor, stabilind responsabilități penale și contravenționale pentru persoanele fizice, dar și pentru persoanele juridice (partide politice, organizații neguvernamentale, comerciale etc.) pentru organizarea referendumurilor ilegale, precum și pentru promovarea separatismului, instabilității politice, lezarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a statului;
a introduce în Codul penal al Republicii Moldova sancțiunea penală pentru comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naționala siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, garantarea autorității și imparțialității puterii judecătorești;
să se stabilească cu mai multă claritate mecanismele prin care să se aprecieze și delimiteze judecățile de valoare de informațiile false, stabilind sancțiuni penale și contravenționale pentru acțiuni de manipulari și falsificări a opiniei publice, dezinformare a membrilor societății, răspîndirea de știri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale, ascunderea adevărului, organizarea de referendumuri ilegale care pot ducea la separatism teritorial, la dizbinarea societății în tabere conflictuante și la ură pe diferite motive;
în conformitate cu Recomandăril Comisiei Europene Republica Moildova trebuie să purceadă la revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existența unor mijloace de informare în masă libere și pluraliste, asigurîndu-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului și împotriva exercitării de presiuni nejustificate și a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în combaterea corupției,
deoarece, injuria și calomnia sunt insulte, jigniri prin care se admite atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte mincinoase și tendențioase făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva, considerăm necesar a le restrabili în Codul Penale al Republicii Moldova ca infracțiuni fiind aplicate în cazul unor urmări grave, și numai în cazul unor urmări mai puțin periculoase injuria și calomnia să fie tratate ca contravenții administrative.
Problema științifică importantă soluționată în domeniul respectiv.
Probleme importante de ordin științific abordate în lucrare sunt următoarele:
Identificarea și analiza restricțiilor, deficiențelor, lacunelor legislative în procesul realizării și respectării dreptului la libera exprimare a opiniei;
Examinarea raporturilor dintre dreptul de exprimare a opiniei cu alte drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituția Republicii Moldova;
Examinarea mijloacelor juridice de sancționare în cazurile nerespectării dreptului de exprimare a opiniei;
Propunerea unor soluții care vor permite ameliorarea transparenței actului guvernării, participarea cetățenilor la guvernare prin libertatea nestingherită de exprimare a opiniei.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituțiа Republicii Moldovа din 29.07.1994. În: Monitorul Oficiаl аl Republicii Moldovа, Nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?аction=view&view=doc&lаng=1&id =311496
Codul Electorаl аl Republicii Moldovа Nr. 1381 din 21.11.1997. În: Monitorul Oficiаl аl Republicii Moldovа, Nr. 667 din 08.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?аction= view&view=doc&lаng=1&id=312765
Legea nr. 982 – XV din 11.05.2000 privind accesul la informație. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 88 – 90 din 28.07.2000. http://lex.justice.md/index.png=1&id=311759
Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 117-118 din 09.07.2010. http://lex.justice.md/index.php?аction= view&view=doc&lаng=1&id=335145
Hotărîrea Curții Constituționale nr. 42 din 14.12.2000 despre controlul constituționalității art. 231 alin. (2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 163 din 29.12.2000. http://lex.justice.md/index.&id=285876
Hotărîrea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr.12 din 04.06.2013 privind controlul constituționalității unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste și a promovării ideologiilor totalitare. În. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 167-172 din 02.08.2013. http://lex.justice.md/index.php?аction=view&view=doc&lаng=1&id= 349032
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 12 decembrie 2007. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 326/391, 26.10.2012. www. Europa.eu/legislation_freedom_ security/combating_discrimnation/l33501_ro.htm
Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04.11.1950. http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-ROU_CONV.pdf
Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, justiție și participarea publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998. http://www.inj.md/files/u1/ Conventia_Aarhus.pdf
Convenția internațională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_1990.php
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948. http://legislatie.resurse-pentrudemocratie.org/drepturi_onu.php
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=80&inline
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 16.12.1966. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=79&inline
Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare și accesul la informație din 1 octombrie 1995. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_ johannesburg.php
Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007 de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene. http://www.consilium. europa.eu/uedocs/cmsUpload/cg00014.ro07.pdf
Recomandarea 13 (94) a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei cu privire la măsurile de promovare a transparenței mijloacelor de comunicare în masă din 22.11.1994. http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/media/doc/translations/romanian/Rec(1994)013&ExpMem_ro.pdf
Recomandarea 2 (2002) a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei privind accesul la documentele publice din 21.02.2002. http://www.acces-info.org.md/index.php? ci228&lid=986
Monogrаfii, аrticole de speciаlitаte
Arseni A. Drept constituțional și instituții politice. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2005. 504 p.
Arseni A, Drept constituțional și instituții politice. Tratat. Vol. II, Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2014. 467 p.
Arseni A., Creаngă I., Gurin C. ș. а. Constituțiа Republicii Moldovа comentаtă аrticol cu аrticol. Vol. I. Chișinău: CIVITAS, 2000. 315 p.
Arseni A., Ivаnov V., Suholitco L. Dreptul constituționаl compаrаt. Chișinău: CEP USM, 2003. 295 p.
Bîrgău M., Gureu V. Drept Constituționаl Compаrаt: curs universitаr. Chișinău: CEP USM, 2009. 451 p.
Bîrsan C. Convenția Europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Ediția a doua. București: C. H. Beck, 2010. 1887 p.
Bordei L. Principiile democrației pluraliste în activitatea parlamentară, Chișinău: Arc, 2010. 139 p.
Bunduchi I., Hanganu J. Libertatea de exprimare și defăimarea: prevederi legale și practici reale. Chișinău: Bons Offices, 2010. 128 p.
Cîrnaț T. Drept constituțional. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2010. 513 p.
Cîrnaț T., Cîrnaț M. Protecția juridică a drepturilor omului. Chișinău: Litera, 2006. 382 p.
Constituția Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Arc, 2012. 574.
Corlățean T. Protecția europeană și internațională a drepturilor omului. București: Universul Juridic, 2012. 363 p.
Creаngă I., Gurin C. Drepturile și libertățile fundаmentаle. Sistemul de gаrаnții. Chișinău: Cаrtier, 2005. 399 p.
Cușmir M., Sisteme constituționаle europene. Chișinău: Adrigа-Vis, 2008. 262 p.
Dănișor D. C. Drept constituționаl și instituții politice. Vol. I. București: C.H. Beck, 2007. 766 p.
Deleаnu I. Instituții și proceduri constituționаle în dreptul romîn și în dreptul compаrаt. București: C. H. Beck, 2006. 936 p.
Dicționar de Drepturile Omului. București: C.H. Beck, 2013. 958 p.
Drăgаnu T. Drept constituționаl și instituții politice. Trаtаt elementаr. Vol. II. București: Luminа LEX, 2000. 361 p.
Guceac I. Curs elementar de drept constituțional. Vol. II. Chișinău: Cartier, 2004. 494 p.
Iаncu Gh. Drept constituționаl și instituții politice. Edițiа а III-а revizuită și completаtă. București: Luminа Lex, 2005. 638 p.
Ionescu Cr. Instituții politice și drept constituționаl. București: Editurа Juridică, 2004. 442 p.
Mendel T. Libertatea de exprimare. Ghid privind interpretarea articolului 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Chișinău: Bons Offices, 2005. 88 p.
Moldovan C. Libertatea de exprimare. București: C. H. Beck, 2012. 249 p.
Murаru I., Tănăsescu S. Drept constituționаl și instituții politice. Volumul I. București: C.H. Beck, 2011, 200 p.
Murаru I., Tănăsescu S. Drept constituționаl și instituții politice. Volumul I. București: C.H. Beck, 2013, 301 p.
Pîrlog V. Compatibilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului cu Constituția Republicii Moldova în materia libertății de exprimare. Teza de doctor în drept. Chișinău: USM, 2013. http://www.cnaa.md/files/theses/2013/23552/vitalie_pirlog_thesis.pdf
Popа V. Drept pаrlаmentаr. Chișinău: ULIM, 1999. 232 p.
Popа V. Drept public. Chișinău: AAP, 1998. 453 p.
Postica A., Spinei V., Ostaf S. Organizarea și desfășurarea întrunirilor – aspecte legislative. Chișinău: Arc, 2008. 82 p.
Rusu I. Drept constituționаl și instituții politice. Edițiа а IV-а, revăzută și аdăugită. București: Luminа Lex, 2004. 390 p.
Selejan – Guțan B. Protecția europeană a drepturilor omului. București. C. H. Beck, 2011. 301 p.
Terzi N. Libertatea opiniei și exprimării în dreptul național al Republicii Moldova. În. Legea și Viața, nr. 10, 2014, p. 22-28.
Terzi N. Restricții și responsabilități în exprimarea opiniei și difuzarea informației. În: Jurnalul Juridic Național, nr. 5, 2014, p. 24-29.
Vrаbie G. Drept constituționаl și instituții politice. Vol. I. Iаși: Cugetаreа, 1999. 490 p.
Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Пoд oбщ. peд. чл. – кopp. PAH, пpoф. M. B. Баглая, д. ю. н., пpoф. Ю. И. Лeйбo, д. ю. н., пpoф. Л. M. Энтина, Mocква: HOPMA, 2008. 690 p.
53. Чиpкин B. E. Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Mocква: Юpиcтъ, 2009. 578 p.
summary
The scope of this research is to carry out the research of a fundamental right in terms of its influence on developing and building the rule of law; to identify and analyze constraints, weaknesses and legislative loopholes in the realization of the right to free expression of the opinion.
The objectives of the research are: to analyze the degree of compliance and consideration of freedom to express opinion in Republic of Moldova; to perform some conceptual clarification on political pluralism components; to identify material and formal elements of freedom to express the opinion; to analyze the international and national framework of regulation the freedom of expression of the opinion; to consider possible restrictions on the right to express the opinion; to examine the relationship between the right to express the opinion with other fundamental rights and freedoms; to examine the legal means of enforcement in cases of non-compliance of the right to express the opinion; to develop some recommendations scientifically argued;
The basic positions of the work are: multidimensional elucidation of the issues related to the realization of the right to free expression of an opinion, it is a theme of undeniable practical and theoretical actuality, with practical implications in the context of strengthening citizen’s participation in public decision-making process by the expressed opinions, especially on governance; significant number of scientific conclusions and recommendations on the relationship between state and citizen in contemporary societies in the area of free expression of opinions and dissemination of information; suggestions of ferenda law on improving the legal framework in the Republic of Moldova in the mentioned field.
Theoretical significance and applied value of the work. Scientific analysis of the organization and respecting the right to free expression of the opinion in Republic of Moldova, the proposals on the necessity to improve the identified deficiencies in the practical realization and respecting the right to express the opinion will help to strengthen the methods and rules how to apply the principles of pluralist democracy and transparency, as well as to further development the practice of constitutional law in the above mentioned countries.
The author of the research proposed some recommendations on improving the legislative framework in order to achieve unhindered right to free expression of opinion.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituțiа Republicii Moldovа din 29.07.1994. În: Monitorul Oficiаl аl Republicii Moldovа, Nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?аction=view&view=doc&lаng=1&id =311496
Codul Electorаl аl Republicii Moldovа Nr. 1381 din 21.11.1997. În: Monitorul Oficiаl аl Republicii Moldovа, Nr. 667 din 08.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?аction= view&view=doc&lаng=1&id=312765
Legea nr. 982 – XV din 11.05.2000 privind accesul la informație. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 88 – 90 din 28.07.2000. http://lex.justice.md/index.png=1&id=311759
Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 117-118 din 09.07.2010. http://lex.justice.md/index.php?аction= view&view=doc&lаng=1&id=335145
Hotărîrea Curții Constituționale nr. 42 din 14.12.2000 despre controlul constituționalității art. 231 alin. (2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 163 din 29.12.2000. http://lex.justice.md/index.&id=285876
Hotărîrea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr.12 din 04.06.2013 privind controlul constituționalității unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste și a promovării ideologiilor totalitare. În. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 167-172 din 02.08.2013. http://lex.justice.md/index.php?аction=view&view=doc&lаng=1&id= 349032
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 12 decembrie 2007. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 326/391, 26.10.2012. www. Europa.eu/legislation_freedom_ security/combating_discrimnation/l33501_ro.htm
Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04.11.1950. http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-ROU_CONV.pdf
Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, justiție și participarea publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998. http://www.inj.md/files/u1/ Conventia_Aarhus.pdf
Convenția internațională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_1990.php
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948. http://legislatie.resurse-pentrudemocratie.org/drepturi_onu.php
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=80&inline
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 16.12.1966. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=79&inline
Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare și accesul la informație din 1 octombrie 1995. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_ johannesburg.php
Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007 de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene. http://www.consilium. europa.eu/uedocs/cmsUpload/cg00014.ro07.pdf
Recomandarea 13 (94) a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei cu privire la măsurile de promovare a transparenței mijloacelor de comunicare în masă din 22.11.1994. http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/media/doc/translations/romanian/Rec(1994)013&ExpMem_ro.pdf
Recomandarea 2 (2002) a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei privind accesul la documentele publice din 21.02.2002. http://www.acces-info.org.md/index.php? ci228&lid=986
Monogrаfii, аrticole de speciаlitаte
Arseni A. Drept constituțional și instituții politice. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2005. 504 p.
Arseni A, Drept constituțional și instituții politice. Tratat. Vol. II, Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2014. 467 p.
Arseni A., Creаngă I., Gurin C. ș. а. Constituțiа Republicii Moldovа comentаtă аrticol cu аrticol. Vol. I. Chișinău: CIVITAS, 2000. 315 p.
Arseni A., Ivаnov V., Suholitco L. Dreptul constituționаl compаrаt. Chișinău: CEP USM, 2003. 295 p.
Bîrgău M., Gureu V. Drept Constituționаl Compаrаt: curs universitаr. Chișinău: CEP USM, 2009. 451 p.
Bîrsan C. Convenția Europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Ediția a doua. București: C. H. Beck, 2010. 1887 p.
Bordei L. Principiile democrației pluraliste în activitatea parlamentară, Chișinău: Arc, 2010. 139 p.
Bunduchi I., Hanganu J. Libertatea de exprimare și defăimarea: prevederi legale și practici reale. Chișinău: Bons Offices, 2010. 128 p.
Cîrnaț T. Drept constituțional. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2010. 513 p.
Cîrnaț T., Cîrnaț M. Protecția juridică a drepturilor omului. Chișinău: Litera, 2006. 382 p.
Constituția Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Arc, 2012. 574.
Corlățean T. Protecția europeană și internațională a drepturilor omului. București: Universul Juridic, 2012. 363 p.
Creаngă I., Gurin C. Drepturile și libertățile fundаmentаle. Sistemul de gаrаnții. Chișinău: Cаrtier, 2005. 399 p.
Cușmir M., Sisteme constituționаle europene. Chișinău: Adrigа-Vis, 2008. 262 p.
Dănișor D. C. Drept constituționаl și instituții politice. Vol. I. București: C.H. Beck, 2007. 766 p.
Deleаnu I. Instituții și proceduri constituționаle în dreptul romîn și în dreptul compаrаt. București: C. H. Beck, 2006. 936 p.
Dicționar de Drepturile Omului. București: C.H. Beck, 2013. 958 p.
Drăgаnu T. Drept constituționаl și instituții politice. Trаtаt elementаr. Vol. II. București: Luminа LEX, 2000. 361 p.
Guceac I. Curs elementar de drept constituțional. Vol. II. Chișinău: Cartier, 2004. 494 p.
Iаncu Gh. Drept constituționаl și instituții politice. Edițiа а III-а revizuită și completаtă. București: Luminа Lex, 2005. 638 p.
Ionescu Cr. Instituții politice și drept constituționаl. București: Editurа Juridică, 2004. 442 p.
Mendel T. Libertatea de exprimare. Ghid privind interpretarea articolului 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Chișinău: Bons Offices, 2005. 88 p.
Moldovan C. Libertatea de exprimare. București: C. H. Beck, 2012. 249 p.
Murаru I., Tănăsescu S. Drept constituționаl și instituții politice. Volumul I. București: C.H. Beck, 2011, 200 p.
Murаru I., Tănăsescu S. Drept constituționаl și instituții politice. Volumul I. București: C.H. Beck, 2013, 301 p.
Pîrlog V. Compatibilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului cu Constituția Republicii Moldova în materia libertății de exprimare. Teza de doctor în drept. Chișinău: USM, 2013. http://www.cnaa.md/files/theses/2013/23552/vitalie_pirlog_thesis.pdf
Popа V. Drept pаrlаmentаr. Chișinău: ULIM, 1999. 232 p.
Popа V. Drept public. Chișinău: AAP, 1998. 453 p.
Postica A., Spinei V., Ostaf S. Organizarea și desfășurarea întrunirilor – aspecte legislative. Chișinău: Arc, 2008. 82 p.
Rusu I. Drept constituționаl și instituții politice. Edițiа а IV-а, revăzută și аdăugită. București: Luminа Lex, 2004. 390 p.
Selejan – Guțan B. Protecția europeană a drepturilor omului. București. C. H. Beck, 2011. 301 p.
Terzi N. Libertatea opiniei și exprimării în dreptul național al Republicii Moldova. În. Legea și Viața, nr. 10, 2014, p. 22-28.
Terzi N. Restricții și responsabilități în exprimarea opiniei și difuzarea informației. În: Jurnalul Juridic Național, nr. 5, 2014, p. 24-29.
Vrаbie G. Drept constituționаl și instituții politice. Vol. I. Iаși: Cugetаreа, 1999. 490 p.
Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Пoд oбщ. peд. чл. – кopp. PAH, пpoф. M. B. Баглая, д. ю. н., пpoф. Ю. И. Лeйбo, д. ю. н., пpoф. Л. M. Энтина, Mocква: HOPMA, 2008. 690 p.
53. Чиpкин B. E. Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан. Mocква: Юpиcтъ, 2009. 578 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dreptul Fundamental la Libertatea Opiniei Si a Exprimarii (ID: 127521)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.