Dreptul de Suită din Perspectiva Legislatiei Nationale Si a Legislatiei Europene în Domeniu

Dreptul de suită din perspectiva legislației naționale și a legislații europene în domeniu

Student UDREA TUDOR-MIHAI

Grupa 301

Profesor COSMIN CERNAT

Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București

Scurt Istoric și Rațiunea dreptului de suită

În conținutul dreptului de autor, pe lângă drepturile morale se regăsesc și drepturi de natură patrimonială, iar în această categorie un loc important îl ocupă dreptul de suită.

Drepturile patrimoniale de autor sunt acele drepturi de natură subiectivă ce iau naștere ca urmare a manifestării de voință a autorului unei opera de a o aduce la cunoștința publicului prin divulgare și de a o exploata în folosul său sau al moștenitorilor.

Dreptul de suită nu a fost recunoscut de la început autorilor de creații artistice, acesta luând naștere ca urmare a unor situații de fapt inechitabile ce se întâlneau pe parcursul sau ulterior vieții unor artiști. Artiștii, la începutul activității lor creative, nu se bucură de faimă și recunoaștere publică, iar operele lor nefiind cunoscute, nu sunt evaluate și exploatate la adevărata lor valoare, ajungând sa fie transmise unor terțe persoane pentru sume derizorii.

Conform afirmațiilor unor autori, dreptul de suită s-a nascut în Franța, țara care l-a consacrat prima printr-o lege din 1920. Deputatul Andre Hesse, inițiatorul legii franceze din 1920, a venit cu proiectul unei astfel de reglementări în urma unui eveniment din viața sa. Luând parte la licitația publică a unui tablou de Forain, care s-a vândut cu suma de 100.000 de franci, copilul pictorului care se afla într-o stare de sărăcie a șoptit către o fetiță, aflată în aceeași situație ca și el: ,,un tablou al tatălui meu". Asemenea întâmplări erau frecvente în acea perioadă , doctrina amintind un alt exemplu: celebra operă a lui Millet, pictura l'Angelus a fost vandută de către acesta cu prețul de 1.200 de franci și ulterior revândută pentru

1 milion de franci, iar băiatul acestuia își câștiga traiul vânzând flori în teatre.

Legea din 1920 a dat naștere la numeroare proteste din partea negustorilor din acele vremuri, cărora li se micșorau câștigurile din comerțul cu opere de artă plastică, însă, cu toate acestea, legea franceză din 1957 a drepturilor de autor a întărit acest drept, iar ulterior și alte state au adoptat în sistemul lor de drept această reglementare născută în Franța.

Izvoare și Noțiune

La nivel european, dreptul de suită este reglementat de către Directiva 84/2001 privind dreptul de suită, directivă ce a fost transpusă și în legislația națională prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

Cu toate că Directiva făcea referire la operele de artă plastică sau grafică, Legea nr. 8/1996 recunoștea dreptul de suită în art. 21 numai autorilor de artă plastică. Odată cu modificările aduse în timp acestei legi, domeniul de aplicare al dreptului de suită s-a extins, art. 21 precizând faptul că autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită [..]

Potrivit art. 2 din Anexa Protocolului privind colectarea dreptului de suită publicat prin Decizia nr. 231/2006 Domeniul artelor grafice sau plastice cuprinde opere originale de pictură, sculptură, grafică, desen, design, scenografie, artă decorativă (sticlă, metal, textile, lemn, ceramică etc.), fotografii, hărți.

În preambulul Directivei 84/2001 dreptul de suită este definit ca fiind un “drept cu caracter frugifer care dă autorului/artistului posibilitatea să perceapă o remunerație pentru înstrăinările succesive ale operei. Obiectul dreptului de suită este reprezentat de către suportul în care este încorporată opera protejată, adică opera materială.

Argumentul logic al acestei reglementări își găsește temeiul în faptul că monopolul de reproducere și reprezentare al operelor de artă nu poate concura cu valoarea suportului material pe care opera este fixată și implicit face corp cu aceasta. Dreptul de suită evidențiază și întărește legătura intrinsecă dintre autor și opera sa născută odată cu realizarea unei creații intelectuale.

Art 21 din Legea nr.8/1996 definește dreptul de suită ca fiind dreptul de a încasa o cota din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum și dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.

Având în vedere reglementările din materia dreptului de proprietate intelectuală de pe plan intern, cât și cele de pe plan extern, în literatura de specialitate dreptul de suită este definit ca posibilitatea legală recunoscută autorilor de opere de artă plastică sau grafică ori ai unor opere fotografice sau succesorilor acestora, de a primi, pe o perioadă limitată de timp, un procent din prețul de revânzare al operelor proprii și de cunoaște unde și în mâna cui se găsesc aceste opera pentru a-și exercita la nevoie dreptul de autor.

Conținutul și Caracterele dreptului de suită

Potrivit art. 21 din Legea nr. 8/1996 dreptul de suită are un conținut complex, cu o structură dihotomică, format dintr-un drept patrimonial si unul personal.

Latura patrimonială a conținutului dreptului de suită constă în transmiterea către autorul operei a unui procent din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor. În prima variantă a Legii 8/1996 se prevedea un procent unic de 5%, ulterior, acest procent fiind modificat proporțional în funcție de prețul obținut prin revânzarea operei după cum urmează, fără a se putea depăși 12.500 euro sau contravaloarea în lei:

peste 500.000 euro – 0,25%.

de la 350.000,01 la 500.000 euro – 0,5%;

de la 200.000,01 la 350.000 euro – 1%;

de la 50.000,01 la 200.000 euro – 3%;

de la 3.000,01 la 50.000 euro – 4%;

de la 300 la 3.000 euro – 5%;

Latura personal-nepatrimonială a dreptului de suită este constituită din prerogativa autorului operei de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa. Astfel, autorului îi este garantată exercitarea drepturile sale în legătură cu creația sa, însă fără să aducă vreo atingere intereselor proprietarului operei. Prin conferirea acestui drept se mai urmarește și evitarea desfășurării licitațiilor publice ilegale, ce l-ar putea priva pe autor de foloasele materiale cuvenite în urma revânzării operei.

Din definiția dreptului de suită și analiza art. 21 din Legea 8/1996 cu modificările si completările ulterioare rezultă următoarele caractere juridice:

dreptul de suită este proiecția legăturii dintre autor și opera sa

caracter patrimonial stabilit prin procentul corespunzător din prețul revânzării

caracter personal rezultat din posibilitatea autorului de a fi informat cu privire la locul unde se găsește opera și proprietarul acesteia

dreptul de suită este inalienabil conform art. (7) din L 8/1996 Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.

caracterul temporar este prevăzut în art. 25 care prevede faptul că dreptul de suită durează pe toată durata vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmite prin moștenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal.

caracter frugifer, autorul (pe timpul cât este în viață) și succesorii acestuia (după moartea sa) pot culege fructe de pe urma creației intelectuale,fără să se influențeze sau să se degradeze substanța operei

Creditorii si Debitorii obligației de plată a remunerației cuvenite dreptului de suită după moartea autorului

Cu privire la persoanele care pot beneficia de dreptul de suită după decesul autorului unei opere de artă, Curtea de Justiție a UE a stabilit că, în conformitate cu Directiva 84/2001, statele membre au libertatea de decizie legislativă proprie pentru a reglementa categoriile de persoane care se pot bucura de dreptul de suită după decesul autorului unei opere de arta.

Legislația franceză limitează această categorie a beneficiarilor dreptului de suită, după decesului autorului, la moștenitorii legali, cu excluderea legatarilor. În reglementarea franceză un artist nu poate dispune prin acte pentru cauză de moarte cu privire la acest drept, spre deosebire de legislația noastră care permite vocația atât a moștenitorilor legali, cât și moștenitorilor testamentari (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) de a beneficia de dreptul de suită după moartea autorului.

Mai mult, art. 25 (1) teza I precizează faptul că Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

Potrivit prevederilor art.1 (4) din Directiva 84/2001, remunerația dreptului de suită se plătește de regula de vânzător, statele membre având libertatea să prevadă că această remunerație să se plătească de către „cumpărători sau intermediari, profesioniști ai pieței obiectelor de artă ca de exemplu „saloane, galerii de artă și, în general, orice comerciant de opere de artă” în mod exclusiv sau

BIBLIOGRAFIE

Cosmin Cernat și Gheorghe Gheorghiu, Dreptul Proprietății intelectuale – Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2009

Legea nr.8/ 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe dreptului de autor cu modificările și completările ulterioare

Decizia nr. 231/2006 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor pentru publicarea Protocolului privind colectarea dreptului de suită și pentru desemnarea organismului de gestiune colectivă

Directiva UE nr. 84/2001 privind dreptul de suită

Hotărârea Curții de Justiție a UE din 15 aprilie 2010 C-518/08 – Fundación Gala-Salvador Dalí și VEGAP

Hotărârea Curții de Justiție a UE din 26 februarie 2015 C-41/14 Christieʼs France SNC vs. Sindicatul Național de Antichități

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_40175/Remuneratia-cuvenita-dreptului-de-suita-cine-trebuie-sa-o-plateasca.html

http://www.juridice.ro/106680/dreptul-de-suita-dupa-decesul-autorului-unei-opere-de-arta-cjue-c-518-08-fundacion-gala-salvador-dali.html

http://www.telegrafonline.ro/pdf/353ea40b1b2959a4996c36eec7f34883.pdf