Dreptul de Optiune Succesorala

Cuprins

Introducere

Capitolul 1- Noțiuni generale despre dreptul de opțiune succesorală

1.1 Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil

1.2 Caracterele juridice ale succesiunii

1.3 Termenul de opțiune succesorală

1.4 Vocația multiplă la moștenire

1.5 Prorogarea termenului

1.6 Retransmiterea dreptului de succesiune

Capitolul 2 – Opțiunea succesorală

2.1 Subiectele dreptului de opțiune succesorală

2.1.1 Succesibilii Legali si testamentari

2.1.2 Creditorii personali ai succesibilului

2.2 Actul juridic de opțiune succesorală

2.2.1 Caractere juridice

2.2.2 Condiții de valabilitate

2.3 Prescripția dreptului de opțiune succesorală

2.3.1 Începutul prescripției dreptului de opțiune succesorală

2.3.2 Suspendarea și repunerea în termenul de prescripției

2.3.3 Efectele Prescripției

Capitolul III – Acceptarea și Revocarea Moștenirii

3.1 Acceptarea moștenirii

3.1.1 Acceptarea voluntară și acceptarea forțată

3.1.2 Acceptarea expresă și acceptarea tacită

3.1.3 Efectele acceptării moștenirii

3.2 Renunțarea la moștenire

3.2.1 Condiții de fond și de forma cerute pentru renunțare

3.2.2 Efectele renunțării la moștenire

3.2.3 Revocarea renunțării de către succesibili

1

3.2.4 Revocarea renunțării de către creditorii succesibililor

3.3. Speță- Prescriptia dreptului de opțiune succesorală

Concluzii

Bibliografie

2

Introducere

Dreptul civil cuprinde “în rețeaua deasă a normelor sale întreaga viață omenească. El începe prin a se pleca asupra leagănului copilului, pătrunzând chiar în tainele concepțiunii, se ocupă de logodnă, organizează căsătoria, pentru a termina cu moartea și urmările asupra patrimoniului, adică cu succesiunea, denumită și moștenire sau ereditare. “1

Motivația mea de a alege această temă, este faptul că tema succesiunilor, este una foarte importantă în zilele noastre. Fiecare persoană se lovește, măcar odată în viața lui, cu această problemă, necesitând să știe măcar regulile de bază.

Dreptul patrimonial al familiei se compune din trei părți: regimul matrimonial (ce reglementează raporturile pecuniare dintre soți), succesiunile (care reglementează consecințele morții asupra patrimoniului defunctului) și liberalitățile (actele prin care, în general, persoana dispune cu titlu gratuit de bunurile sale).

În primul capitol am tratat noțiunile generale despre dreptul de opțiune succesorală: caracterele juridice ale succesiunii, termenul de opțiune succesorală, vocația multiplă la moștenire și altele

Transmiterea moștenirii, reglementată în Noul Codul Civil la art. 1100-1134, prevede faptul că cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea, în termenul de opțiune succesorală de un an de la data deschiderii succesiunii, cu excepția cazurilor expres prevăzute de art.1103, alin.2 din Noul Cod

Civil, când acest termen curge diferit.

Astfel, termenul poate curge diferit în următoarele situații: de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschiderea moștenirii; de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea, cu excepția cazului în care succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care curge de la aceasta din urmă data; de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul sau, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii; de la data la

1 M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, București, 1997, p. 13 (curs predat de autor la Facultatea de Drept din București, în anul universitar 1946‐1947)

3

care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

În cel de al doilea capitol, am tratat subiecte ca și subiectele dreptului de opțiune succesorală, actul juridic de opțiune succesorală, prescripția dreptului de opțiune succesorală, capitolul numindu-se opțiunea succesorală.

Conform prevederilor art. 1106 – art. 1119 din Noul Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine, dar dacă moștenirea este acceptată, aceasta poate fi făcută expres, prin înscris autentic sau sub semnătură privată ori tacit, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor (cum ar fi, spre exemplu,

închirierea sau conservarea unui bun imobil).

De asemenea, trebuie reținut un alt aspect important legat de acceptarea moștenirii, și anume faptul că operează sub beneficiu de inventar, ceea ce presupune că nu se va face o confuziune de patrimonii între cel al persoanei decedate și cel al succesorului său, moștenitorii legali și cei testamentari răspunzând pentru datoriile și sarcinile succesiunii doar cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota moștenită de fiecare. Cu alte cuvinte, va răspunde doar în limita a ceea ce a moștenit, datoriile moștenirii neextinzându-se și asupra patrimoniului avut de succesor anterior acceptării moștenirii.

Mai mult, conform prevederilor art.1107 din Noul Cod Civl, creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor.

În ultimul capitol, numit acceptarea moștenirii, am vorbit despre acceptarea ei și despre renunțarea ei.

În ceea ce privește renunțarea la moștenire, conform prevederilor art. 1120 din Noul Cod Civil, renunțarea la moștenire nu se presupune, ci trebuie făcută în forma autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu excepția cazului în care, îndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, succesibilul nu accepta moștenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanța, deși cunoștea deschiderea moștenirii ca urmare a citarii sale de către notarul public.

Renunțatorul poate revoca renunțarea în tot cursul termenului de opțiune, cu condiția ca moștenirea să nu fi fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea ce i s-ar cuveni.

În lucrarea de față, voi încerca să detaliez noțiunile prezentate în cuprinsul documentului.

4

Capitolul 1- Noțiuni generale despre dreptul de opțiune succesorală

1.1 Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil

În Noul Cod Civil Art. 1100 se referă la: (1) Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.

(2) Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.

În Codul civil de la 1864 nu erau definite aceste noțiuni, dar aceste idei se regăsesc în doctrină. Dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor persoanelor care au vocație generală la moștenire/aptitudine general-abstractă la moștenire, indiferent dacă au și vocație concretă, adică nu numai celor care vor culege efectiv moștenirea2.

Potrivit art. 685 C.civ. Din 1864, acceptarea succesiunii se putea face pur și simplu sau sub beneficiu de inventar, potrivit noii reglementări nu mai există două feluri de acceptare, regula fiind suportarea pasivului succesoral în limita activului succesoral. Există totuși o excepție, cea reglementată cu titlu de sancțiune la art. 1.119 alin. (2) NCC (acceptarea forțată).

Dreptul de opțiune succesorală face parte dintre drepturile care îi permit titularului ca printr-un act unilateral de voință să modifice o situație juridică incertă, urmând una dintre alternativele posibile (drept potestativ), în acest caz acceptarea sau renunțarea la succesiune. Această posibilitate este reflectată și în art. 686 C.civ. Din 1864. Opțiunea succesorală este dreptul succesibilului să aleagă, în termenul stabilit de lege, între a-și consolida titlul de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau desființarea acestui titlu, renunțând la moștenire3.

Patrimoniul succesoral sau bunurile determinate din patrimoniu sunt transmise, la moartea unei persoane, moștenitorilor săi legali sau testamentari. Această transmitere operează de drept din momentul deschiderii succesiunii, fără să fie necesară o manifestare de voință din partea moștenitorului și chiar și fără știrea lui4. Totuși, transmiterea are caracter nedefinitiv și acceptarea ei este facultativă pentru că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine. Astfel, vocația succesorală care ia naștere automat în persoana moștenitorului, în temeiul

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 48

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012 , pag 49

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 56

5

legii, sau prin voința testamentară a defunctului, ca să producă efecte juridice pozitive sau negative, trebuie mai întâi confirmată sau infirmată de titularul său. Prin urmare, dreptul subiectiv al opțiunii succesorale va funcționa în sensul confirmării sau infirmării vocației succesorale.

Dreptul de opțiune succesorală se naște pentru succesibili la data morții lui de cujus, indiferent dacă temeiul chemării lor la succesiune îl constituie testamentul, legea sau contractul și indiferent dacă această chemare este universală, cu titlu universal sau particular5. Dacă titularul dreptului de opțiune succesorală decedează în decursul termenului legal, fără a-și fi exercitat acest drept, el se transmite la moștenitorii săi, nefracționat (în sensul că moștenitorii vor trebui să-l exercite într-un singur mod). Dacă moștenitorii titularului dreptului de opțiune succesorală nu se înțeleg în privința modului de exercitare a acestui drept, acceptarea succesiunii va fi considerată ca fiind făcută sub beneficiu de inventar.

Dreptul de opțiune succesorală implică și posibilitatea succesibilului de a opta, când este cazul, între temeiul legal și cel testamentar al succesiunii.

1.2 Caracterele juridice ale succesiunii

Indivizibilitatea este dedusă din teoria clasică a patrimoniului, conform căreia o persoană fizică are un singur patrimoniu unitar6. Este normal prin urmare că, la decesul ei, moștenitorii să nu poată opta diferit pentru componentele acestuia. În consecință, autorii noștri identifică în mod tradițional o serie de excepții de la caracterul indivizibil, printre care și ipoteza succesorului

înzestrat cu vocație multiplă7. Codul civil din 1864 nu avea un text dedicat problemei. Literatura de specialitate a ultimelor patru decenii o accepta totuși, invocând o decizie din 1972 a fostului Tribunal Suprem: „Renunțarea la moștenirea legală nu operează și pentru legatul cu titlu particular (s.n. – MDB). Dreptul legatarului cu titlu particular nu derivă din lege ci din testament, încât beneficiarul unui atare legat nu este obligat să accepte succesiunea în termenele și cu procedura prevăzute de art. 685 și urm. C.civ.8" Autorii au aprobat această jurisprudență găsind un temei legal în dispozițiile art. 752 C.civ.: moștenitorul legal care renunță la succesiunea legală

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 62

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Hamangiu,

București, 2008, pag 56

Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, pag 78

Curtea Apel Craiova , decizia 86/1887

6

poate păstra donația sau poate cere legatul ce i s-a făcut, în limitele cotității disponibile9. Textul a fost lecturat în sensul că un moștenitor legal care este concomitent și gratificat testamentar poate renunța la vocația sa legală și să vină la succesiune în calitatea de legatar10. Ținând seama de ultra activarea vechiului cod în baza ar Codul civil din 1864 nu avea un text dedicat problemei. Literatura de specialitate a ultimelor patru decenii o accepta totuși, invocând o decizie din 1972 a fostului Tribunal Suprem: „Renunțarea la moștenirea legală nu operează și pentru legatul cu titlu particular (s.n. – MDB). Dreptul legatarului cu titlu particular nu derivă din lege ci din testament, încât beneficiarul unui atare legat nu este obligat să accepte succesiunea în termenele și cu procedura prevăzute de art. 685 și urm. C.civ.8" Autorii au aprobat această jurisprudență găsind un temei legal în dispozițiile art. 752 C.civ.: moștenitorul legal care renunță la succesiunea legală

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 62

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Hamangiu,

București, 2008, pag 56

Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, pag 78

Curtea Apel Craiova , decizia 86/1887

6

poate păstra donația sau poate cere legatul ce i s-a făcut, în limitele cotității disponibile9. Textul a fost lecturat în sensul că un moștenitor legal care este concomitent și gratificat testamentar poate renunța la vocația sa legală și să vină la succesiune în calitatea de legatar10. Ținând seama de ultra activarea vechiului cod în baza art. 91 LPA, nu este lipsit de importanță să arătăm de ce am considerat eronată o atare fundamentare11:

decizia Tribunalului Suprem de la care s-a pornit nu avea intenția să fixeze vreo excepție de la indivizibilitatea principială a opțiunii succesorale. Regăsim acolo doar reflexul unei opinii demult abandonate, conform căreia legatarii particulari nu ar fi fost constrânși să opteze în termenul de șase luni prevăzut de art. 700 alin. 1 C.civ.12;

art. 752 C.civ. Era situat în secțiunea din cod intitulată „Despre raporturi". Autorii în cauză au susținut nu numai că textul ar întemeia soluția pe care o analizăm, dar și că ar include rezultatul unei neatenții din partea redactorilor din 1864. Concluzia pornea de la faptul că legiuitorul nostru a părăsit în art. 751 C.civ. Sistemul francez al raportării legatelor (art. 843 C.civ.fr.13), a tradus art. 1001 din Proiectul de cod civil italian al lui

Pisanelli, apoi a uitat acest lucru pentru textele următoare. Ca urmare, art. 752, 754, 756 și 846 C.civ. – Preluate mots-à-mots din Codul Napoléon – s-ar referi în mod greșit și la legate14. Nu putem accepta decât parțial concluzia, raliindu-ne soluției la care ajunsese încă de acum nouă decenii profesorul Alexandru Cerban:

„În ce privește art. 752 C.civ., el reglementează ipoteza când cel chemat la o succesiune renunță la moștenire; în acest caz, ca și un străin, renunțătorul este în drept să păstreze donația care i-a fost făcută de defunct pe când trăia sau să ceară legatul ce i s-a lăsat până la concurența cotității disponibile. Există vreo legătură între acest text și chestiunea de a ști dacă legatele sunt raportabile? Evident că nu, căci oricare ar fi soluția dată asupra cestei chestiuni, în toate cazurile rămâne exactă și juridică dispoziția art. 752 C.civ. Acest lucru este atât de adevărat încât și în

Conform textului original: "Eredele ce renunță la succesiune poate popri darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele cotității disponibile"

Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, pag 65

Sentinta civila nr. 4196/2.IV.2001 a Judecătoriei sect. 2 București, în Pandectele Române 2/2002, p. 192-193

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Hamangiu,

București, 2008, pag 78

Sentinta civila nr. 4196/2.IV.2001 a Judecătoriei sect. 2 București, în Pandectele Române 2/2002, p. 192-193

Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, pag 89

7

Codul italian găsim art. 1003, care conține o dispoziție identică cu art. 752 din codul nostru, deși art. 1001 admite că numai donațiile sunt raportabile; pe de altă parte, în codul francez, art. 845 corespunzător textului nostru 752, a rămas neschimbat, deși art. 843 a fost modificat prin legea de la 24 martie 1898"15.

Suntem și noi de părere că decizia Tribunalului Suprem se referea la cu totul altceva, iar art. 752 C.civ. Nu era decât un text formal16; acesta nu fundamenta alternativa analizată, ci se mulțumea numai la a-i exprima o aplicare.

Putem enunța deci trei chestiuni despre posibilitatea unui succesibil cu vocație multiplă de a se pronunța diferit cu privire la fiecare aspect al unei succesiuni deschise înainte de 1 octombrie 2011:

este o excepție de la indivizibilitatea actului de opțiune;

orientarea practicii judiciare17 și a autorilor de specialitate francezi, români și din Québec se manifestase în sensul acceptării acestei posibilități;

își putea găsi la nevoie fundamentarea nu în art. 752 C.civ., ci în prevederile art. 650 C.civ.: „Succesiunea se referă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament". Un act de opțiune vizează o succesiune, iar art. 650 C.civ. Indică două feluri de succesiuni: legală și testamentară18, fiecare deschizând posibilitatea unei opțiuni independente19.

Odată stabilit stadiul problemei, este momentul să analizăm art. 1102 Noul Cod Civil, care reglementează ipoteze derogatorii de la indivizibilitate. Acesta preia în alineatul întâi

Alexandru Cerban, Notă la dec. 1139/1921 a Cas. I civ., în Curierul judiciar 1922, p. 217

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Hamangiu,

București, 2008, pag 63

"*…+ Soția (legatară universală) poate, renunțând la legat, să moștenească întreaga masă succesorală în calitatea ei de succesoare legală" (Trib.jud. Suceava, dec. 839/12.VIII.1980, în RRD 3/1981, p. 60); „prin opțiune, legatarul a renunțat la calitatea de moștenitor testamentar și a acceptat succesiunea legală *…+" (Trib.jud. Suceava, dec.civ.

736/26.VI.1984, în RRD 12/1984, p. 73); C.Ap. București IV civ., dec. 451/1999 în Curtea de Apel București. Culegere de practică judiciară în materie civilă 1999, p. 151-153. Soluția se sprijină și pe un argument de tradiție juridică: „După principiile admise în Codul Caragea, moștenitorul poate să păstreze moștenirea și legatul date lui, sau numai pe unul dintr-însele, după cum îi va conveni. Primirea legatului nu implică eo ipso renunțarea la moștenire" (C.Ap. Galați I, dec. 144/1886, în Dreptul 1887, p. 614).

„Această dualitate a modurilor de transmisiune este prevăzută de art. 650, după care succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament'." (Rosett-Bălănescu, Băicoianu, op.cit., p. 218 nr. 500)

Ceea ce nu constrânge în practică pe succesibili să menționeze expres în fiecare caz vocația pe care o vizează prin opțiune; eventuala distincție între temeiuri este cea care trebuie să apară expres.

8

formularea art. 769 al. 2 C.civ.fr. (identică cu a art. 630 alin. 2 CCQ)20 și se completează cu teza

întâia de la al doilea alineat: primul text permite succesibilului chemat la moștenire pe temeiuri multiple să opteze separat pentru fiecare; cel de-al doilea oferă succesibilului care are atât chemare legală cât și testamentară la același (aceleași) bun (bunuri) să aleagă una dintre vocații sau să le exercite concomitent. Consacrarea legală a soluției de la alineatul doi ne apare ca binevenită, cât timp – așa cum am arătat mai sus – codul civil al lui Cuza nu reglementa distinct problema. La coroborarea art. 1101 și 1102 Noul Cod Civil, rezumatul ar suna în felul următor: opțiunea succesorală este indivizibilă în sensul că pentru o vocație de un singur tip este permisă o singură opțiune.

În concluzie, în condițiile dispariției art. 650 din Vechiul Cod Civil și a noii formulări din art. 1100 Noul Cod Civil, enunțul din art. 1102 era necesar pentru o întemeiere legală adecvată. Scopul art. 650 sub imperiul vechiului cod era aceea de a expune felurile devoluțiunii succesorale. Referirea la acesta am identificat-o mai degrabă ca pe o soluție de avarie. Nu putem decât să salutăm includerea în noul nostru cod a unui text care consfințește expres și în mod direct alternativa tratată21.

Pentru a termina expunerea privind art. 1102 din Noul Cod Civil observăm la teza a doua a alineatului secund o prevedere nouă: „Dacă, deși nu a fost încălcată rezervă, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moștenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar". Intenția comisiei care a amendat Proiectul din 2004 a fost de a introduce o ipoteză de dezmoștenire parțială a moștenitorilor legali22. Observăm doar că reglementarea codului, fidelă în materie de dezmoștenire concepțiilor lui Francisc Deak, pare a-l contrazice introducând o exheredare parțială sub aspectul întinderii acesteia – chestiune neacceptată de profesor 23. Neexistând inițial un termen de opțiune succesorală, o neplăcută incertitudine plana la Roma asupra perspectivei creditorilor unei moșteniri de a-și recupera creanțele. Solicitat în acest sens, pretorul a luat aminte la ce se întâmpla în practică: testatorii

„Toutefois, celui qui cumule plus d'une vocation successorale à la même succession a, pour chacune d'elles, un droit d'option distinct."

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 53

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 53

„Noțiunea de exheredare se utilizează numai dacă moștenitorul legal este înlăturat de la moștenire (în limitele permise de lege), nu și atunci când se micșorează numai emolumentul moștenirii prin legate cu titlu particular sau cu titlu universal dar care nu epuizează cotitatea disponibilă" (Deak, op.cit., p. 299)

9

obișnuiau să prevadă în testament obligația pentru erezii instituiți 24de a accepta în termen de o sută de zile de la deschiderea moștenirii, sub sancțiunea exheredării și trecerii bunurilor la cei substituiți lor25. Acest mod de a proceda i-a fost sursă de inspirație: la cererea creditorilor și a legatarilor interesați, el somează erezii instituiți prin testament să se manifeste în termenul stabilit de testator26. Dacă ultimii nu acceptau în interiorul acestui spatium deliberandi, pretorul trimitea în posesiune pe următorii succesibili îndreptățiți sau – în absența acestora – pe creditorii petenți, care procedau la vinderea publică a bunurilor. Atât a putut interveni pretorul pentru a ameliora regimul dreptului civil. În dreptul pretorian însă 27, eliberat de constrângerile formaliste ale lui ius ciuile, orice succesibil trebuia să ceară pretorului trimiterea în posesiunea bunurilor moștenirii: copiii și părinții defunctului în termen de un an, celelalte rude în o sută de zile – sub sancțiunea trecerii bunurilor la categoria subsecventă. Ulterior, legislația lui Iustinian (sec. VI p. Chr.) unește regimul civil cu cel pretorian și fixează un interval unic de opțiune de un an pentru toți succesibilii; neobservarea termenului atrage însă acceptarea moștenirii pentru succesibilul indolent 28. Același termen cu aceleași efecte le instituie peste timp și noul cod civil român.

1.3 Termenul de opțiune succesorală

Articolul 1103 din Noul Cod Civil precizează că: (1) Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. (2) Termenul de opțiune curge:

de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschiderea moștenirii;

de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea, afară numai dacă

În dreptul roman, prin erede instituit se înțelege continuatorul persoanei defunctului desemnat prin testament, adică cel căruia i s-a conferit vocație la universalitatea moștenirii.

Substituția vulgară era frecvent folosită în testamente de către romani, în principal pentru a nu rămâne fără un continuator al persoanei defunctului

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 62

Dualitatea drept civil – drept pretorian a fost caracteristică dreptului roman. Dreptul civil era bazat pe Legea celor XII Table (a. 449 a.Chr.) și conținea un set de reguli ce au devenit în timp desuete, incapabile de a mai soluționa problemele societății romane de la sfârșitul Republicii (sec. II a.Chr.). Așa cum în Anglia sistemul Equity a venit începând din sec. XVI să corecteze common law-ul ajuns în anchiloză, la Roma soluțiile propuse de pretor în baza competenței conferite de legile Aebutia (149-126 a.Chr.) și Iulia iudiciaria (17 a.Chr.) au format un sistem paralel și progresist – cel al dreptului pretorian.

Mihail Eliescu, Curs de succesiuni (ediția 1947, republicată sub îngrijirea Cristinei Mihaela Crăciunescu), Humanitas, Bucureșți, pag 21

10

(actualmente art. 75 alin. 1 lit. a), în forma republicată33) dispunea

succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

C) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii;

D) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea și repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

Art. 700 C.civ., în forma sa originară de la 1864, prevedea un termen de opțiune de treizeci de ani29. Acesta a fost redus în 1951 la șase luni iar textul a fost reformulat în 195430:

„Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii" (art. 700 alin.1). O serie de probleme s-au ridicat pe marginea acestui text31:

ce natură juridică are termenul de opțiune succesorală: este unul de prescripție extinctivă sau de decădere? S-a reținut prima calificare, evidențiindu-se formularea textului legal și faptul că un termen de decădere nu este susceptibil de întrerupere și de suspendare; ce consecințe are scurgerea termenului de opțiune față de lipsa de reacție a succesibilului: va putea sau nu să fie considerat el un renunțător tacit? Legislația a fluctuat asupra acestui aspect, practică și autorii au ezitat la rândul lor, după care lucrurile s-au așezat în sensul considerării succesibilului indolent ca fiind un străin de moștenire. În practica notarială (unde se dezbat majoritatea covârșitoare a succesiunilor), deși cei mai mulți s-au raliat soluției de mai sus, au existat și unele nuanțe. Unele încheieri au invocat caracterul necontencios al procedurii succesorale și au mers pe soluția de maximă prudență a suspendării acesteia, chiar dacă cel puțin un acceptant se prezentase; or,

fostul art. 78 lit.

A) din Legea nr. 36/199532

Art. 700 c.civ.: „Facultatea de a accepta sau a se lepăda de o succesiune se prescrie prin timpul ce se cere pentru prescripția cea mai lungă a drepturilor imobiliare". Acest termen era determinat de art. 1890 c.civ.: „Toate acțiunile atât reale cât și personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile, și pentru care n-a defipt un termen de prescripțiune, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripțiune să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință".

Mihail Eliescu, Curs de succesiuni (ediția 1947, republicată sub îngrijirea Cristinei Mihaela Crăciunescu), Humanitas, București, pag 80

Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.of., p. I, nr. 92/16.V.1995.

ibidem

Republicată cu modificările cerute de art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil, în M.of. nr. 732/21.X.2011

11

suspendarea numai dacă, deși legal citați, niciun succesibil nu s-a mai prezentat sau dacă au abandonat procedura fără a cere eliberarea certificatului de moștenitor. În cealaltă extremă s-au situat încheierile finale care declarau renunțător tacit pe succesibilul ce nu reacționase în vreun fel.

Legatarii particulari intră sau nu sub incidența art. 700 alin. 1 C.civ.? Controversa a pornit de la un argument speculativ: textul referindu-se la „dreptul de a accepta succesiunea", adică o universalitate, nu ar viza legatarul particular. Soluția a fost demontată cu contraargumente pertinente încă din 1956 de către Mircea Ionescu, reluate și îmbogățite de către profesorul Chirică în 1996, cărora li s-a raliat în 1999 și profesorul Deak. Un număr deloc neglijabil de autori și de practicieni au continuat totuși să marșeze pe soluția criticată.

Acesta fiind stadiul problematicii la 1 octombrie 2011, răspunde noul cod civil cu un regim novator? Analiza textelor sale ne va lămuri. Formularea art. 1103 este rezultatul multiplelor amendamente aduse art. 840 din Proiectul de cod civil din 2004 de către Comisia ce l-a amendat în 2006-2008.

Primul alineat al art. 1103 din Noul Cod Civil anunță un nou termen de exercitare a opțiunii succesorale: un an, față de cele șase luni fixate prin Decr.nr. 88/21.VI.1951 și păstrate în

Proiectul din 200434. Intervalul a fost prelungit, fiind apreciat ca prea scurt.

Mai observăm eliminarea din art. 840 Proiect a referirilor la prescriere și prescripție. În intenția Comisiei de amendare, termenul de la art. 1103 din Noul Cod Civil este unul de decădere dintr-un drept potestativ: trecerea unui an de zile stinge însăși posibilitatea succesibilului de a

34 Art.840 – Prescripția dreptului de opțiune succesorală. (1) Dreptul de opțiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

(2) Termenul de prescripție curge de la data:

a)nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschiderea succesiunii;

b)înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, când va curge termenul de la această din urmă dată

la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască testamentul prin care a fost instituit ca legatar, dacă acesta este descoperit după deschiderea succesiunii;

la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa succesorală, dacă el a cunoscut-o după deschiderea succesiunii.

Pentru moștenitorii legali din clasele subsecvente, termenul de prescripție este de 2 luni și începe să curgă de la data expirării termenului în care succesibilii din clasa anterioară puteau să-și exercite dreptul de opțiune succesorală, dispozițiile alin.(2) lit.a) și d) fiind aplicabile.

Succesibilul care nu a acceptat succesiunea în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală este considerat străin de moștenire.

12

mai opta. În Noul Cod Civil art. 1103 ultimul alineat face referire la faptul că îl supune cauzelor de repunere în termen și de suspendare de la prescripția extinctivă, ceea ce nu îi schimbă calificarea.

Deformația profesională ne face probabil să vedem drepturi peste tot, formulându-ne automat noțiunea de drept de opțiune succesorală ca drept potestativ. În realitate, avem de-a face mai degrabă cu o facultate secundară de a acționa asupra situației juridice născute din decesul unui titular de patrimoniu35. Așa cum arăta unul dintre autorii codului, „dacă dreptul potestativ se exercită printr-un act juridic unilateral […] care depinde exclusiv de voința titularului său, el este, în sine, imprescriptibil extinctiv, deoarece încălcarea lui este imposibilă juridic (subiectul pasiv nu poate să împiedice declarația unilaterală de voință), nedând naștere la un drept la acțiune; în acest caz, nu există drept la acțiune și, deci, dreptul potestativ este imprescriptibil extinctiv

(desigur, el se poate stinge prin […] decăderea titularului în caz de neuz, adică de neexercitare a dreptului […], însă aceasta reprezintă o chestiune distinctă de problema prescriptibilității drepturilor potestative)36 ". Această abordare este racordată la o teoretizare necunoscută la momentul redactării codurile civile moderne (sec. XIX), cunoscută dar ignorată în dreptul român postbelic și consacrată legislativ abia astăzi, la început de sec. XXI37.

Ultima consecință ce se poate trage din textul analizat privește calitatea succesibilului care, prin ipoteză, a rămas inactiv pe toată durata termenului de opțiune. Analizând textele din materia acceptării și renunțării, vom vedea cum noțiunea de străin de moștenire nu își mai are locul: după scurgerea termenului de un an, succesibilul areactiv va fi în principiu un acceptant tacit (art. 1120 alin. 1 NCC) sau, prin excepție, va fi prezumat renunțător tacit (art. 1112 și 1113 alin. 2 NCC). Cert este însă că, în ambele situații, dreptul său de opțiune succesorală este stins.

Acesta a fost motivul pentru care Comisia de amendare a eliminat alineatul patru al art. 840 Proiectul de Cod civil din 200438.

Momentele de la care poate începe să curgă termenul analizat sunt expuse detaliat la alineatul al doilea al art. 1103 NCC: elemente cunoscute39, fără alt caracter de absolută noutate pentru dreptul nostru decât reunirea lor codificată. Art. 840 Proiect mai conținea un terț aliniat care consacrase una dintre ideile dragi lui Mihail Eliescu: opțiunea în scară. Celebrul civilist o

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 65

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010, p. 453

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012

ibidem

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010, p. 455

13

inclusese în Proiectul de Cod civil din 197140; Comisia a decis în 2008 să o elimine, datorită complicațiilor pe care le-ar genera. Dincolo de pertinența argumentului practic invocat, apreciem că soluția lui Eliescu trebuia respinsă ab initio: exercitarea opțiunii succesorale nu este un concurs reverențios, ci unul de vocații existente și exercitabile concomitent – adică din momentul deschiderii succesiunii – indiferent de calitatea și rangul în care se găsesc succesibilii. Prin urmare, eliminarea alineatului menționat ilustrează intenția clară a legiuitorului ca termenul de opțiune să înceapă să curgă concomitent pentru toți succesibilii, fără a ține cont de temeiul și forța vocației acestora41.

Mostenitorul trebuie sa-si exercite dreptul de opțiune într-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii moștenirii. Legiuitorul a instituit acest termen de prescriptie pentru ca soarta juridica a mostenirii sa fie clarificata intr-un timp scurt prin stabilirea drepturilor cuvenite mostenitorilor si eliberarea de catre notar a certificatelor de mostenitor (sau declararea vacantei succesorale, in cazul cand mostenitorii exitenti au renuntat la drepturile lor sau pur si simplu sunt inexistenti)42.

Legea califică termenul de sase luni ca fiind un termen de prescripție a dreptului la acțiune si nu a dreptului material. Astfel, termenul de prescripție a dreptului patrimonial de opțiune succesorală este susceptibil de întrerupere, suspendare și repunere în termen, fiindu-i aplicabile regulile care guvernează materia prescripției extinctive43.

Termenul de prescriptie in discutie este prevăzut de art. 700 din noul Cod civil. Textul de lege sugereaza ideea unei universalitati (a unui patrimoniu), de aceea putem deduce ca el vizeaza doar transmisiunile succesorale univerale sau cu titlu universal. Prin urmare, acest termen se aplică numai moștenitorilor legali și legatarilor universali sau cu titlu universal.

Art. 881 – Prescripția dreptului de opțiune. Alineatul 2: „*…+ Pentru cei din clasa chemată în al doilea rând la moștenire, dretul de a alege între acceptare sau renunțare se prescrie prin 2 luni socotite de la expirarea termenului de 6 luni, afară numai dacă ci din clasa chemată în prim rând au renunțat mai înainte, când termenul de

luni va curge de la această dată. În toate cazurile, termenul nu poate fi mai scurt decât 6 luni de la dechiderea moștenirii".

„Cu alte cuvinte, termenul de opțiune este unic și începe să curgă de la data morții celui care lasă moștenire nu numai pentru succesibilii chemați în primul rând la moștenire (moștenitori dintr-o clasă mai apropiată sau de un grad mai apropiat ori legatarul desemnat în primul rând în cadrul substituției vulgare), dar și pentru succesibilii subsecvenți (dintr-o clasă sau de un grad mai îndepărtat ori legatarul desemnat pentru cazul în care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să primească legatul)"

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 65

ibidem

14

Jurisprudenta majoritara a instantelor din tara a stabilit ca termenul de 6 luni nu se aplică legatelor cu titlu particular, în această privință fiind aplicabile dispozițiile referitoare la prescripție din dreptul comun44. Asadar, dreptul de optiune succesorala cu privire la legatele cu tilu particular s exercita in cadrul termenului general de prescriptie de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Vocația multiplă la moștenire

Din Art. 1.102 din Noul Cod Civil rezultă că:

Mostenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumuleaza mai multe vocatii la mostenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de optiune distinct.

Legatarul chemat la mostenire si ca mostenitor legal isi va putea exercita optiunea in oricare dintre aceste calitati. Daca, desi nu a fost incalcata rezerva, din testament rezulta ca defunctul a dorit sa diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca mostenitor legal, acesta din urma poate opta doar ca legatar.

Prorogarea termenului

Articolul 1104 din Noul Cod Civil face referire la faptul ca: (1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere.

(2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea.

Textul nu are vreo legătură cu ceea ce a fost acceptarea sub beneficiu de inventar, aceasta dispărând ca noțiune în noul cod. Este vorba aici de un articol ce nu figura în Proiectul din 2004.

A fost considerat util pentru ipotezele când succesibilul are anumite îndoieli cu privire la conținutul patrimoniului succesoral și, mai înainte de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală, solicită întocmirea inventarului45.

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 43

ibidem

15

Retransmiterea dreptului de succesiune

Conform noilor reglementari ale Codului Civil la Articolul 1105 sunt stipulate urmatoarele:

(1) Moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea autorului lor.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunță profită celorlalți moștenitori ai autorului său.

Codul civil de la 1864 soluționase problema într-o manieră simplă și conformă situației generate: „moștenitorii celuia care transmite o moștenire altora formează o singură persoană; de unde rezultă că ei nu pot lua decât o singură hotărâre în privința întregii moșteniri transmise.

Unii n-ar putea să primească moștenirea, iar alții să o lepede, pentru că nici autorul lor n-ar fi putut să o primească numai pro parte"46. Ca urmare, opțiunea succesibilului decedat înainte de a o exercita se transmitea erezilor săi, care puteau accepta sau renunța în intervalul rămas din termenul legal de deliberare al autorului lor47. Dezacordul erezilor asupra variantei de opțiune era soluționat forțat de legiuitor: acceptare sub beneficiu de inventor 48. Criticile unanime au vizat contrazicerea libertății de opțiune instituită de art. 686 C.civ. și obligarea erezilor – prin soluția forțată a art. 693 C.civ. – La raportul unei eventuale donații consimțite de defunct succesibilului decedat49.

Legiuitorul din 2009 a preluat una dintre soluțiilor propuse de lege ferenda de către profesorul Deak și a divizat opțiunea retransmisă erezilor, de porțiunea virtual cuvenită unui erede renunțător urmând a beneficia ceilalți coerezi acceptanți. Două observații decurg din această decizie legislativă:

A. soluția propusă este o revenire la rezolvarea dată de către Iustinian în consultația adresată unui oarecare Demosthenes în sec. VI, apreciată și de către Alexandresco ca fiind mai

Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică …, vol. III/2, Socec, București, 1912, p. 260. În același sens se exprima și profesorul Deak: "fiind vorba de dreptul de opțiune unic și indivizibil al defunctului, retransmis – ca atare – asupra propriilor moștenitori, el urmează să fie exercitat unitar, așa cum l-au dobândit"

Art. 692 C.civ.: „Când cel căruia se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepădat de dânsa, sau fără s-o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul să o accepte sau să se lepede de dânsa".

Art. 693: „Dacă erezii nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepădarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar".

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010, pag 76

16

justă50. În Franța, reforma succesorală din 2006 a înlocuit vechiul art. 782 Cod Napoléon (după care a fost tradus la noi art. 693 C.civ.) cu alineatul secund al art. 775: „Les héritiers de celui qui décède sans avoir opté exercent l'option séparément, chacun pour sa part"51.

B. În practică, notarul public va conexa cele două moșteniri pentru a le dezbate succesiv. Dacă nu este posibilă conexarea și soluționarea succesivă a cauzelor52, întâi se va dezbate succesiunea ultimului decedat, apoi cea a autorului comun (primul defunct). Exercitarea opțiunii față de moștenirea acestuia în condițiile art. 1105 NCC este concomitent un act de acceptare tacită a moștenirii succesibilului care a decedat fără a fi optat; dar pentru a beneficia de retransmitere este nevoie să se stabilească în prealabil că eredele respectiv are vocație concretă la averea succesibilului prematur dispărut. Am observat la începutul acestei secțiuni cum regulile generale ale opțiunii succesorale au rămas neschimbate: art. 1106 și 1121 alin. 1 NCC păstrează peste timp dispozițiile art. 775 și 785 Cod Napoléon, preluat la 1864 de către art. 686 și 696

C.civ53.

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010, pag 76

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 55

E.g., procedura pentru primul decedat este deja deschisă de un alt succesibil al său, pe rolul altui notar decât cel sesizat de erezii succesibilului care nu a apucat să opteze.

Art. 775 C.Nap.: „Nul n'est tenu d'accepter une succession lui échue"; art. 785 C.Nap.: „Le successeur qui renonce est censé n'avoir jamais été successeur".

17

Capitolul 2 – Opțiunea succesorală

Subiectele dreptului de opțiune succesorală

Succesibilii Legali si testamentari

A) Succesibilii legali

Toate persoanele cu vocație generală (eventuală) la moștenire au calitatea de subiect al dreptului de opțiune. Astfel, nu doar persoanele cu vocație concretă sau utilă pot avea această calitate54. Altfel spus, nu numai succesibilii chemați în primul rând să moștenească (spre exemplu, rudele din clasa întâi de moștenitori) pot exercita dreptul de opțiune, dar și moștenitorii subsecvenți, făra a fi necesar ca aceștia din urmă să aștepte ca moștenitorii în rang preferat să-și exercite opțiunea. Dacă un moștenitor în rag preferat acceptă moștenirea, el își consolidează titlul de succesor și anihilează efectele opțiunii exercitate de succesibilii subsecvenți, desființând drepturile lor succesorale55.

B) Legatarii

Art. 928 din noul codul civil reglementează că dreptul de opțiune aparține, pe lângă moștenitorii legali, și legatarilor, pentru că vocația lor este universală sau cu titlu universal, iar dobândirea moștenirii implică și suportarea pasivului. Astfel, orice legatar trebuie să aibă posibilitatea să renunțe sau să accepte moștenirea sub beneficiu de inventar deoarece nimeni nu poate fi gratificat fără voința sa56. De altfel, în eventualitatea unui legat cu sarcină, legatarul va trebui să-și asume, de obicei, și obligații de ordin patrimonial57.

2.1.2 Creditorii personali ai succesibilului

Potrivit art. 1107 din Noul Cod Civil, dreptul de opțiune succesorală (acceptarea moștenirii) poate fi exercitat și de cître creditorii personali ai succesibilului, pe calea acțiunii

54Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 54

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 66

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 90

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 69

18

oblice58.

Precizăm că dreptul de opțiune al creditorilor personali ai succesibilului (instituit de lege) este cel puțin discutabil. De exemplu, s-ar putea interpreta că el contravene principiului libertății acceptării moștenirii, potrivit căruia “Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine” (din Noul Cod Civil art. 1106)

De remarcat că posibilitatea legală este data exculsiv creditorilor personali ai succesibilului, și nu a creditoriilor moștenirii (care nu pot opt ape cale oblică în locul și în numele succesibililor, motivul fiind acela că, atâta timp cât nu au optat, aceștia din urmă sunt străini de moștenire59.

În cazul în care un moștenitor neglijează sau refuză să accepte o moștenire sau o acceptă, însă în frauda creditorilor săi, legea prevede două remedii eficiente: Acțiunea oblică si Acțiunea pauliană.

Actul juridic de opțiune succesorală

2.2.1 Caractere juridice

Actul de opțiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil, declarativ de drepturi, nesusceptibil de modalități.

1. Act juridic unilateral

Opțiunea succesorală, indiferent de sensul în care se exercita, trebuie să reprezinte voința unei singure persoane, fiind prin urmare un act juridic unilateral. Dacă există mai mulți moștenitori ei nu pot exercita dreptul de opțiune în mod colectiv, fiecare urmând să-și manifesteze voința juridică individual. Soarta juridică a opțiunii făcute de unul dintre succesori nu afectează opțiunea celorlalți.

Actul de opțiune poate fi săvârșit și prin reprezentantul legal sau convențional ori cu încuviințarea autorității tutelare, spre deosebire de testament. Aceasta deoarece actul de opțiune nu este esențialmente personal.

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 54

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 67

19

2. Act juridic voluntar

Libertatea de alegere se manifestă, în primul rând, în faptul că nimeni nu este obligat să accepte moștenirea care i se cuvine (nemo invitus heres). În al doilea rând, succesibilul are, în principiu, un drept absolut să aleagă între posibilitățile conferite prin dreptul de opțiune. El nu poate fi obligat să justifice motivele opțiunii și nici să răspundă pentru consecințele alegerii sale.

În sfârșit, în caz că există mai mulți moștenitori, fiecare dintre aceștia este liber să aleagă conform propriei voințe și independent de alegerea pe care au făcut-o ceilalți succesibili. Este de precizat că există anumite excepții la principiul libertății de alegere:

A) acceptarea moștenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârsta, sau unei persoane puse sub interdicție, trebuie socotită întotdeauna că fiind făcută sub beneficiu de inventar, conform articolul 19 din Decretul nr. 32/1954. Astfel, legea limitează persoanelor incapabile dreptul la libertatea de alegere pentru ocrotirea acestora. De exemplu, acceptarea pură și simplă a unei moșteniri insolvabile ar putea leza interesele acestora. Dreptul de opțiune se restrânge așadar, pentru minori și persoanele puse sub interdicție, la a accepta moștenirea sub beneficiu de inventar sau a renunța la aceasta60.

B) dreptul de opțiune al succesibilului decedat înaintea termenului de prescripție de șase luni se transmite prin succesiune la propriul său moștenitor conform articolul 692 din noul cod civil.

Acesta va avea de exercitat propriul drept de opțiune născut în persoană să la deschiderea moștenirii succesibilului decedat și dreptul de opțiune retransmis în cadrul patrimoniului succesoral al moștenirii deschise anterior. Renunțarea la moștenirea succesibilului decedat exclude posibilitatea exercitării dreptului de opțiune cu privire la prima succesiune. În această ultimă ipoteză, cel în cauză devine străin față de ambele moșteniri, ceea ce nu se va întâmpla dacă renunță numai la prima succesiune. În cazul în care moștenitorii sunt în dezacord în privința opțiunii unice succesorale retransmise, legea prevede ca succesiunea va fi acceptată sub beneficiu de inventar. Nu este vorba aici de situația în care mai mulți succesori vin la moșteniri prin reprezentare succesorală61.

C) de asemenea, îi va fi înlăturată libertatea de opțiune moștenitorului care cu intenție frauduloasă a dat la o parte sau a ascuns bunuri ale moștenirii. Un asemenea moștenitor este

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 72

ibidem

20

considerat acceptant pur și simplu, cu titlu de sancțiune civilă62.

3. Act juridic irevocabil

Prin aceasta se înțelege că, o dată exercitat dreptul de opțiune succesorală nu se mai poate reveni asupra opțiunii făcute. Acest principiu operează cu caracter absolut în cazul acceptării pur

și simple a moștenirii. Și de la irevocabilitatea opțiunii succesorale există anumite excepții. De exemplu, opțiunea de a renunța la moștenire poate fi retractata prin acceptare pur și simplă, dar numai în termenul legal de prescripție și dacă moștenirea nu a fost acceptată de alți moștenitori.

De asemenea, moștenitorul care a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar poate să renunțe la beneficiul de inventar și să devină moștenitor pur și simplu. O altă excepție de la irevocabilitatea opțiunii succesorale este când acceptantul sub beneficiu de inventar săvârșește fapte culpabile cu privire la bunurile succesorale63. Legea prevede, drept sancțiune într-o asemenea ipoteză, decăderea succesibilului vinovat din beneficiul de inventar.

4. Act juridic indivizibil

Acest caracter reiese din faptul că succesibilului îi este permis să opteze numai între a renunța sau a accepta moștenirea în întregul ei. Prin urmare, el nu are posibilitatea să accepte doar o anumită parte din moștenire și să renunțe la altă parte.

Exceptii de la principiul indivizibilității dreptului de opțiune succesorală:

moștenitorul legal gratificat și prin testament poate opta diferit cu privire la moștenirea legală și la legat. Această excepție este reglementată de articolul 752 din noul cod civil. Totuși, dacă legatul are o valoare mai mică decât cota legală, dispoziția testamentară poate reprezenta o exheredare parțială. În acest caz succesibilul nu poate renunța la legat ca să accepte moștenirea legală mai valoroasă, dar va putea beneficia de calitatea sa de moștenitor rezervatar.

în materia retrocedărilor imobiliare (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 112/1995 etc.) formularea cererilor de restituire echivalează cu acceptarea succesiunii în privința imobilelor

trecute abuziv în proprietatea statului, chiar dacă anterior succesibilul a renunțat la moștenirea

fostului proprietar.

C) dacă în cadrul devoluțiunii succesorale intervine un element de extraneitate, condițiile și

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

ibidem

21

efectele opțiunii succesorale sunt supuse unor legi diferite (lex patriae în ce privește lucrurile mobile și lex rei sitae în ceea ce privește bunurile imobile). Succesibilul va putea opta diferit, acceptând o masă de bunuri și renunțând la alta, conform articolul 66-68 din Legea 105/199264.

D) opțiunea succesorală va avea efecte relative, numai între părțile din proces, dacă ea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească. Exemplu: ipoteza în care un creditor al succesiunii îl cheamă în judecată pe un moștenitor renunțator, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care acesta din urmă să fie obligat să accepte succesiunea. După admiterea acțiunii creditorului, calitate de moștenitor acceptant va putea fi invocată numai între ei.

5. Act juridic declarativ de drepturi

Efectele opțiunii se produc retroactiv, de la data deschiderii succesiunii. Aceste efecte se produc și în cazul retractării renunțării. Prin derogare, însa, drepturile dobândite de terții de bună credință asupra bunurilor succesiunii între momentul renunțării și acela al retractării ei vor trebui respectate65.

6. Act juridic pur și simplu, nesusceptibil de modalități

Opțiunea succesorală nu poate fi afectată de termen sau condiție. Soarta juridică a moștenirii nu poate depinde de un eveniment viitor și incert sau de un termen. Când actul de manifestare a opțiunii succesorale este afectat de o modalitate, acesta nu poate produce în mod valabil niciun efect, fiind nul absolut.

2.2.2 Condiții de valabilitate

Succesibilul trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină. Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau care au capacitate de exercițiu restrânsă pot să opteze prin ocrotitorul legal sau cu încuviințarea acestuia, în ambele cazuri fiind necesară autorizarea autorității tutelare.

În cazul minorilor, moștenirea va fi acceptată numai sub beneficiu de inventar.

Consimțământul nu trebuie să fie viciat; Trebuie respectate condițiile de formă.

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 83

ibidem

22

Renunțarea la o moștenire și acceptarea ei sub beneficiu de inventar sunt acte solemne. Trebuie respectate potrivit dreptului comun și condițiile privitoare la obiect și cauza.

Prescripția dreptului de opțiune succesorală

Începutul prescripției dreptului de opțiune succesorală

Termenul de prescripție de 6 luni începe să curgă de la deschiderea succesiunii, respectiv de la data morții lui de cujus. Termenul de prescripție începe să curgă de la această dată chiar dacă succesibilul a aflat mai târziu de moartea celui care lasă moștenirea. Prescripția curge de la deschiderea moștenirii față de toți succesibilii, termenul de opțiune fiind unic66.

Când moartea moștenitorului intervine înăuntrul termenului de opțiune, dar înainte să fi optat, dreptul său de opțiune se retransmite la proprii săi moștenitori. Aceștia vor putea exercita dreptul de opțiune numai în restul termenului pe care îl mai avea autorul lor la data morții sale. Aceasta pentru că termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii și în cazul moștenirii prin retransmitere.

Există și câteva excepții de la regula calculării termenului de prescripție din momentul deschiderii moștenirii:

în cazul copilului conceput înainte de deschiderea moștenirii, dar născut viu ulterior, dobândind astfel drepturi succesorale, termenul de prescripție va începe să curgă de la data nașterii lui.

în cazul declarării judecătorești a morții celui care lasă moștenirea, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești declarative de moarte și nu de la data stabilită de instanță ca fiind cea a morții.

dacă stabilirea legăturii de rudenie cu defunctul se face pe cale judecătorească, prescripția începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

când succesibilul afla mai târziu de calitatea sa de moștenitor, termenul se calculează de la data când a luat la cunoștință de această calitate. De exemplu, atunci când moștenitorul descoperă mai târziu testamentul din care rezultă calitatea de moștenitor, el neputând afla de chemarea sa la moștenire decât din momentul descoperirii testamentului67.

începutul prescripției mai poate fi amânat și datorită altor împrejurări care constituie cauze de

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

23

suspendare a prescripției, dacă aceste cauze operează și la data deschiderii moștenirii,

împiedicându-l pe succesibil să-și exercite dreptul său de opțiune.

2.3.2 Suspendarea și repunerea în termenul de prescripției

Cursul prescripției dreptului de opțiune succesorală de 6 luni se suspendă de drept cât timp succesibilul:

• este împiedicat printr-un caz de forță majoră sau de alte cauze întemeiate să-și exercite dreptul de opțiune succesorală conform art. 700 alin (2) din Vechiul Cod Civil. Dacă succesibilul a fost împiedicat din cauza de forță majoră să-și exercite dreptul de opțiune succesorală, atunci forța majoră va suspenda de drept curgerea termenului de prescripție în perioada cât acționează. Însă, când împiedicarea s-a datorat unor motive întemeiate și nu din pricina unei cauze de forță majoră, instantă poate dispune repunerea în termenul de opțiune succesorală (la cel mult 6 luni de la încetarea cauzei împiedicării).

• face parte din forțele armate ale României când acestea sunt puse pe picior de război, în baza art. 13 din Decretul 167/1958.

este lipsit de capacitatea de exercițiu și nu are reprezentant legal sau are capacitate de exercițiu restrânsă și nu are cine să-i încuviințeze actele68;

dacă între cel ocrotit și ocrotitor există contrarietate de interese, cursul prescripției se suspendă față de cel ocrotit atâta timp cât acesta nu a avut curator desemnat pro causa de autoritatea tutelară;

în cazurile când este nevoie de obținerea autorizației autorității tutelare se admite suspendarea cursului prescripției pe durata necesară obținerii autorizației, dacă demersurile în acest scop au fost făcute înainte de împlinirea termenului de prescripție69.

După încetarea suspendării, în materia dreptului de opțiune succesorală, practic, succesibilul va avea la dispoziție un nou termen de 6 luni pentru exercitarea dreptului său. Întreruperea prescripției

Problematica întreruperii prescripției, cu consecința începerii curgerii unui nou termen de prescripție posterior întreruperii, nu se pune în această materie. Dacă moștenitorul și-a exercitat

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, pag 528

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

24

dreptul de opțiune în termen fie expres sau tacit sau pe cale notarială ori judecătorească, nu începe să curgă alt termen de prescripție, dreptul de opțiune "consumându-se".

Repunerea în termenul de prescripție

Instanța poate repune moștenitorul în termenul de prescripție atunci când constată drept justificate cauzele pentru care acesta a depășit termenul. Aceasta, odată admisă, produce efecte și față de terți. Totuși, pentru a fi admisibilă, cererea de repunere în termen trebuie făcută în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, conform art.

19 din Decretul 167/1958.

Cauzele temeinic justificate sunt împrejurările neimputabile culpei titularului dreptului de opțiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forței majore; Acestea sunt cazuri fortuite, dar care nu sunt totuși împiedicări absolute, de forță majoră70. Exemple: când comoștenitorii ascund cu rea-credință mortea lui de cujus; când legatarul nu cunoaște testamentul întocmit în favoarea șa sau descoperă o legătură de rudenie cu defunctul; boala succesibilului dacă este gravă și de durată; îndrumarea greșită data de notar, urmată de tergiversări din partea organului administrației locale etc.

Efectul admiterii cererii de repunere în termen de către instanță de judecată este acordarea unui nou termen de opțiune de șase luni succesibilului. Dacă în cererea de repunere în termen sau în cursul soluționării acesteia moștenitorul declară că acceptă pur și simplu moștenirea, instanța nu va mai acorda un termen pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Însă, instanță va acorda acest termen pentru facerea inventarului fidel și exact al patrimoniului succesoral dacă succesibilul optează în cursul judecății să accepte moștenirea sub beneficiu e inventar.

2.3.3 Efectele Prescripției

Dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege, se stinge dreptul de a accepta moștenirea și, totodată, cu efect retroactiv, și titlul său de moștenitor, el devenind străin de succesiune. Prin urmare, stingerea prin prescripție a dreptului de opțiune atrage chiar stingerea vocației succesorale71.

Ne exercitarea dreptului de opțiune nu trebuie confundată cu renunțarea la moștenire. De

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, pag 528

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, pag 543

25

exemplu, moștenitorul care a pierdut termenul de prescripție poate fi repus în termen, fapt inadmisibil în cazul renuntatorului.

Stingerea prin prescripție a titlului de moștenitor, a vocației succesorale, produce efecte absolute (erga omnes); ea poate fi invocată, ca și renunțarea la moștenire, de către și față de orice persoană interesată. De exemplu, de comoștenitorii legali sau moștenitorii subsecvenți, legatarii, creditorii sau debitorii succesiunii etc. Ea poate fi invocată și în cadrul unor acțiuni reale. Spre exemplu, posesorul unui imobil succesoral, acționat in revendicare, poate invoca excepția neacceptării în termen a moștenirii.

26

Capitolul III – Acceptarea și Revocarea Moștenirii

3.1 Acceptarea moștenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine iar creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor;

Acceptarea poate fi:

expresă, prin înscris autentic sau sub semnătură privată;

tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moștenitor (acte de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire);

Acceptarea moștenirii operează sub beneficiu de inventar, ceea ce presupune că nu se va face o confuziune de patrimonii între cel al persoanei decedate și cel al succesorului său, moștenitorii legali și cei testamentari răspunzând pentru datoriile și sarcinile succesiunii doar cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia;

Succesibilii, creditorii moștenirii și orice persoană interesată pot solicita notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, întocmindu-se un proces-verbal de inventariere72;

Ca excepție de la caracterul voluntar al actului de opțiune, succesibilul care, cu rea-credință, a ascuns sau a sustras bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului său reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea.

Creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor. Textul soluționează în sensul decis de profesorul Deak73 controversa privind posibilitatea unui creditor al unui succesibil de exercita opțiunea acestuia pe cale oblică, pentru

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, pag 536

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 56

27

a-și recupera creanța74. Profesorul Chirică adusese argumente pertinente împotriva acestei soluții, legate de caracterul potestativ și de cel pronunțat personal ale dreptului de opțiune75. Observăm aici un detaliu ce pare a fi scăpat legiuitorului: poziția lui Deak și a somităților literaturii franceze și românești fusese formulată sub vechiul cod civil, în care termenul de opțiune era considerat a fi unul de prescripție extinctivă. Este normal ca autori francezi de marcă să susțină în continuare acest lucru, căci calificarea legală nu s-a schimbat în Franța în urma reformelor succesorale din 2001 și 2006. Am văzut însă cum la noi in Noul Cod Civil observam cum art. 1103 s-a orientat spre natura de drept potestativ. Ca urmare, argumentele profesorului Chirică legate de caracterul potestativ au primit în noul cod civil consacrare legală, iar soluția art. 1107 contravine concepției adoptate la art. 1103 ambele apartinand Noului Cod Civil76.

3.1.1 Acceptarea voluntară și acceptarea forțată

Acceptarea pură și simplă a moștenirii este o modalitate de exercitare a dreptului de opțiune succesorală constând în exprimarea voinței moștenitorului de a primi pur și simplu succesiunea deschisă în favoarea sa, fără a uza de posibilitatea mai avantajoasă a acceptării acesteia sub beneficiu de inventar. Prin acceptarea pură și simplă a moștenirii, succesibilul își consolidează titlul de moștenitor și va fi obligat să răspundă pentru datoriile și sarcinile succesiunii, chiar dacă ele ar depăși ca valoare activul moștenit. Acceptarea poate fi voluntară sau forțată.

Acceptarea voluntară rezultă dintr-un act sau fapt juridic unilateral al succesibilului prin care își consolidează necondiționat calitatea de moștenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii succesiunii. La rândul său, acceptarea voluntară poate fi expresă sau tacită.

Acceptarea voluntară (expresă sau tacită) se poate face și prin reprezentare, prin procură specială, ca și prin ratificarea, în termenul legal de opțiune succesorală, a actelor de acceptare pe care o altă persoană le-a efectuat ca gestor de afaceri77. Efecte generale ale acceptării pure și simple a moștenirii

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, pag 530

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral – editia a II-a, actualizata si completata, Editura Universul Juridic,

București , 2002, pag 45

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 66

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012, 560

28

A) consolidarea titlului de moștenitor

Acceptarea pură și simplă a moștenirii definitivează titlul de moștenitor al succesibilului în toate cazurile. Ca urmare a acceptării pure și simple, transmisiunea moștenirii, care a operat cu titlu provizoriu la momentul deschiderii succesiunii, se consolidează, devenind definitivă. Acest efect se produce retroactiv indiferent de momentul în care se realizează acceptarea (în cadrul termenului de opțiune).

B) stingerea definitivă a dreptului de opțiune a succesibilului

Opțiunea succesorală este un act juridic irevocabil, de aceea prin efectul acceptării pure și simple succesibilul nu va putea reveni, în principiu, asupra opțiunii exprimate, dreptul său de opțiune stingându-se definitiv. Astfel, moștenitorul decade din dreptul de a renunța la moștenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar78.

C) contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului, succesor universal sau cu titlu universal.

Ca urmare a acceptării pure și simple, moștenitorul răspunde personal pentru pasivul succesoral care depășește limitele activului averii moștenite; Datoriile sau creanțele moștenitorului față de decujus se sting integral prin confuziune, dacă este singurul moștenitor și proporțional cu cota moștenită, dacă este comoștenitor; tot astfel încetează și drepturile reale – dezmembrăminte ale proprietății sau drepturi reale accesorii pe care moștenitorul le avea asupra unui bun moștenit sau pe care le avea de cujus asupra unui bun din patrimoniul moștenitorului – prin consolidare (uzufruct, uz, abitație), respectiv prin confuziune (servitiți, ipoteci etc.);

Acceptând pur și simplu succesiunea, moștenitorul îi va lua locul lui de cujus în raporturile contractate de acesta din urmă cu terții în timpul vieții. Așadar, terții vor putea opune moștenitorului excepțiile personale pe care le puteau invoca în contra lui de cujus (de exemplu, dacă moștenitorul revendica un bun al său pe care defunctul l-a vândut unui terț – vânzarea lucrului altuia – terțul îi poate opune "excepția de garanție" – quem de evictione tenet actio eundem agentem repellit excepțio)79. Tot astfel, terțul chemat în judecată pentru a fi obligat să achite datoria față de moștenire, va putea opune în compensație o obligație personală a moștenitorului etc. În privința înscrisurilor sub semnătură privată ale defunctului, moștenitorul nu are calitatea de terț astfel ca in Vechiul Cod Civil la art. 1182, ele fiindu-i opozabile înainte de

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 43

ibidem

29

a fi căpătat data certă.

3.1.2 Acceptarea expresă și acceptarea tacită

Cu ajutorul art. 689 din Vechil Cod Civil se poate specifica ca: (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.

(2) Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul său calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.

(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor.

ART. 1109 din Noul Cod Civil ne spune despre: – Înregistrarea actelor de acceptare. În situația în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declarația de acceptare se va înscrie în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.

(1) Actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte80:

A) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii; B) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;

C) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.

(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire.

(3) Actele de conservare, supraveghere și de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul și-a însușit prin ele calitatea de moștenitor.

(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normală punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moștenirii.

Art. 1108 și 1110 NCC nu aduc elemente esențialmente noi față de art. 689-691 din vechiul cod. Art. 1108 reia fidel fostul art. 778 Cod Napoléon81 (modelul art. 689 din 1864), ce a

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

« L'acceptation peut être expresse ou tacite : elle est expresse quand on prend le titre ou la qualité d'héritier dans un acte authentique ou privé ; elle est tacite quand l'héritier fait un acte qui suppose nécessairement son intention d'accepter et qu'il n'aurait droit de faire qu'en sa qualité d'héritier ».

30

devenit prin reforma succesorală franceză din 2006 art. 782 c. civ.fr82.. Pentru alineatul terț a fost avut în vedere și art. 476 c. civ.it83. Art. 1110 NCC este o variantă revizuită a vechiului art. 691 C.civ., cu detalierile făcute în literatura de specialitate și având ca reper și prevederile art. 783 c. civ.fr84. (pentru primul alineat) și ale art. 784 alin. 1 c. civ.fr85. (pentru al treilea alineat).

Art. 1109 NCC este însă nou prin schimbarea ce o operează în procedura notarială: înființarea Registrului național de opțiuni succesorale86. Acest registru electronic a fost în realitate funcțional încă din 2007, când UNNPR a făcut demersurile necesare pe lângă o companie informatică cu experiență în domeniu pentru a o asista la înființarea tuturor registrelor electronice necesare în vederea previzibilei intrări în vigoare a unui nou cod civil. Caracter de relativă noutate în același domeniu al acceptării îl are art. 1111 NCC:

ART. 1111 NCC- Declarația de neacceptare. Succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate avea semnificația acceptării moștenirii, dar care dorește ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declarație autentică notarială.

Am ales să-l calificăm ca fiind de o noutate relativă din două considerente87:

A) codul nostru civil de la 1864 conținea un asemenea text la art. 707: „Dacă cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoană în drept a succede și fără să se poată zice că s-a făcut acceptare din parte-i, să ia autorizarea justiției ca să se vândă acele obiecte". Dar acest text era component al procedurii acceptării sub beneficiu de inventar, reglementând o ipoteză susceptibilă de a apărea în interiorul termenului maximal de trei luni și patruzeci de zile: necesitatea de a valorifica bunurile succesorale perisabile, printr-un act de dispoziție ce să nu

« L'acceptation pure et simple peut être expresse ou tacite. Elle est expresse quand le successible prend le titre ou la qualité d'héritier acceptant dans un acte authentique ou sous seing privé. Elle est tacite quand le successible saisi fait un acte qui suppose nécessairement son intention d'accepter et qu'il n'aurait droit de faire qu'en qualité d'héritier acceptant ».

Art. 476 – Accettazione tacita. L'accettazione è tacita quando il chiamato all'eredità compie un atto che presuppone necessariamente la sua volontà di accettare e che non avrebbe il diritto di fare se non nella qualità di erede.

« Toute cession, à titre gratuit ou onéreux, faite par un héritier de tout ou partie de ses droits dans la succession emporte acceptation pure et simple.

« Les actes purement conservatoires ou de surveillance et les actes d'administration provisoire peuvent être

accomplis sans emporter acceptation de la succession, si le successible n'y a pas pris le titre ou la qualité d'héritier.

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 83

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 56

31

atragă acceptarea. Modificarea art. 700 în sensul reducerii drastice a termenului de opțiune succesorală de la treizeci de ani la șase luni a diminuat semnificativ utilitatea practică a termenului de inventar și de deliberare (art. 706 C.civ.), rămas tot de trei luni și patruzeci de zile; în plus, procedura succesorală a fost încredințată notarilor de stat prin Decr. 40/1953. Cu contextul în care fusese conceput să funcționeze astfel profund schimbat, art. 707 C.civ. (ca și alte texte din secțiunea sa) nu a mai putut primi în a doua jumătate a sec. XX aplicarea frecventă pentru care fusese proiectat. Nu în ultimul rând, acceptarea sub beneficiu de inventar a dispărut, așa cum se va vedea imediat, din dreptul nostru succesoral (art. 1114 alin.2 NCC).

B) noțiunea de declarație de neacceptare nu era străină practicii noastre notariale. Este știut faptul că într-un număr foarte mare de cazuri notarul ajunge să fie sesizat pentru deschiderea procedurii succesorale după epuizarea termenului de opțiune, când interesații se confruntă cu necesități precum cea de a îndeplini formalitățile de publicitate imobiliară înainte de a înstrăina88.

Prudența izvorâtă din experiența profesională a dus la instalarea unei practici ce a devenit o cutumă: notarii îi puneau pe toți cei care nu acceptaseră în vreun fel și nici nu renunțaseră expres în interiorul termenului de șase luni să dea o declarație prin care afirmau faptul că nu au acceptat succesiunea. Se urmărea prin aceasta să se facă profilaxia unei anulări a certificatului de moștenitor prin invocarea retroactivă, după epuizarea termenului de opțiune, a unei acceptări tacite făcute în termen. Altfel spus, notarii încercau să se asigure că străinii de moștenire rămân definitiv străini. Acest sens al declarației de neacceptare dispare sub imperiul noului cod pentru că dispare însăși noțiunea de străin de moștenire: așa cum se va vedea imediat, renunțarea nu se prezumă (art. 1120 alin. 1 NCC), astfel că succesibilul indolent va fi un acceptant tacit.

Din aceste motive am afirmat că art. 1111 NCC, inspirat Comisiei din 2006-2008 de către art. 707 C.civ. și de art. 784 alin. 2 c. civ.fr., conține o noutate relativă. Textul dă un sens nou unei sintagme consacrate din practica notarială: e.g., fiul defunctului care plătește din banii moștenirii impozitul aferent unui imobil succesoral nu va fi considerat acceptant tacit în sensul art. 1110 NCC dacă face, înainte de a achita, o declarație autentică notarială de neacceptare vizând respectiva plată. Mai observăm și cum declarația de neacceptare pe care o reglementează nu închide posibilitatea declarantului de a-și exercita ulterior opțiunea în orice fel, cât timp se mai găsește în interiorul termenului de la art. 1103 NCC89.

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 63

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 62

32

ART. 1112 din Noul Cod Civil face referire la – Prezumția de renunțare

Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condițiile legii, nu acceptă moștenirea în termenul prevăzut la art. 1.103. Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, și precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a accepta moștenirea în termenul prevăzut la art. 1.103, va fi prezumat că renunță la moștenire.

Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i-a fost comunicată succesibilului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală.

Lucrările din lunile aprilie-mai 2010, desfășurate în cadrul Comisiei de redactare a Legii de punere în aplicare, au dus la modificarea și completarea art. 1112 și 1120 NCC.

Astfel, cuvântul notificare a fost înlocuit cu citare, pentru că notificarea poate fi făcută de o persoană interesată (comoștenitor sau debitor), iar nu de către instanță sau notarul public. Or, legiuitorul a prezumat renunțarea ca urmare a îndeplinirii unei proceduri judiciare sau notariale, iar nu prin notificarea adresată de un moștenitor către alt succesibil cu care ar urma să vină la succesiune. Această modificare terminologică s-a făcut și pentru corelare cu terminologia agreată de Comisia de redactare a LPA pentru formularea modificată a fostului art. 75 din Legea nr.

36/1995. S-a mai ajuns la concluzia că în citație trebuie să se menționeze, pe lângă elementele prevăzute de lege, și faptul că, dacă nu-și exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut de art. 1103 in Noul Cod Civil, succesibilul va fi prezumat că renunță la moștenire90.

S-a mai adăugat și un alineat secund la art. 1112 NCC: „Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i-a fost comunicată succesibilului cu cel puțin trei luni înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală". Textul a izvorât din preocuparea de a da efectiv succesibilului citat timpul necesar pentru a reacționa. Termenul a fost redus de la trei luni la numai treizeci de zile, la propunerea Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

În fine, alineatul întâi al art. 1120 NCC a fost completat la inițiativa Comisiei de redactare a LPA: s-a acoperit și cazul prevăzut la art.1112, astfel încât să nu existe posibilitatea să se deducă faptul că unică formă de renunțare este cea prevăzută de art.1120 alin. (2).

Aceasta a fost odiseea textelor în discuție. Forma lor finală a fost fixată prin art. 99 pct. 18 și 21 ale LPA. La o privire concluzivă, observăm cum art. 13, 1112 și 1120 se susțineau

90 Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 78

33

reciproc în 2008 pentru a face funcțională o concepție cu privire la opțiunea succesorală: renunțarea nu se prezumă (13, aplicat de 1120) și, pe cale de consecință, cel care nu a renunțat expres este un acceptant tacit (1112). Reformularea art. 1112 reținută în varianta din 2009 a codului a urmărit ameliorarea regimului dar a destabilizat formula de echilibru inițială.

Tulburarea a trebuit să fie aplanată prin măsuri de reechilibrare a textelor, luate prin legea de punere în aplicare și modificare a codului. Dar care este atunci la nivelul lui 1 octombrie 2011 regimul stabilit de cele trei texte? De două aspecte trebuie ținut seama pentru a răspunde:

A) în practică, majoritatea moștenirilor se dezbat după expirarea termenului de opțiune. Ca urmare, termenul prevăzut la alin. 2 al art. 1112 NCC pentru efectuarea procedurii de citare a succesibililor va fi depășit și prezumția de renunțare nu va mai putea fi construită;

B) procedura are oricum ca rezultat o fragilă prezumție relativă, susceptibilă de probă contrară.

Concluzionăm că rata de aplicare concretă a renunțării tacite instituite la art. 1112 NCC va fi suficient de redusă pentru a nu modifica funcționarea regulii intenționate de Comisia din

2006-2008: lipsa de reacție din partea unui succesibil îl așează în postura de acceptant tacit. Așa cum anticipăm ceva mai sus, regimul instituit de noul cod civil român în această materie este reeditarea fidelă peste timp a reformei opțiunii tutelată de Iustinian în sec. VI. Împăratul bizantin avea nevoie de resurse financiare pentru a-și susține efortul militar de refacere a unității Imperiului Roman; transformarea succesibilului indolent din renunțator tacit (cum era până la Iustinian) în acceptant tacit a mărit baza de impozitare, prin supunerea la capitația de 5% a cetățenilor neglijenți în privința moștenirilor la care au vocație. Nivelul scăzut al impozitului succesoral în stadiul din 2008 al legislației românești ne arată că nu acestea au fost motivele pentru care s-a schimbat regulă în materie91. Motivația se află în intenția principială sintetizată la art. 13 NCC – de a nu permite pierderea unui drept prin simpla tăcere a titularului acestuia.

Pentru a epuiza problema jocului acceptare-renunțare în noul cod civil, mai trebuie examinate prevederile art. 1113 NCC. Primul alineat conține o prevedere nouă pentru dreptul nostru succesoral: prin excepție de la art. 1101 și 1106 NCC (libertatea acceptării sau renunțării), motive temeinice pot justifica obligarea pe cale de ordonanță președințială a succesibilului de a se pronunța înainte de expirarea termenului de opțiune de la art. 1103 NCC. Alineatul al doilea îl

91 Pentru sinteza fiscalității succesorale la noi și, comparativ, în alte țări europene, v. materialul nostru "Éléments de droit roumain applicables aux successions et aux donations", în vol. "La fiscalité des successions et des donations internationales" (coord. Edouard-Jean Navez), Bruylant, 2011, pp. 557-565.

34

declară renunțător la moștenire pe succesibilul care a rămas inactiv pe durata termenului redus

conform primului alineat.

ART. 1113 NCC – Reducerea termenului de opțiune

Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.

Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.

Efectele acceptării moștenirii

ART. 1114 NCC – Efectele acceptării

Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului.

Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.

Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile și sarcinile moștenirii. Prin excepție, el răspunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul său bunurile ce formează

obiectul legatului, dacă:

testatorul a dispus în mod expres în acest sens;

dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de

către testator și nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalități;

C) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor moștenirii92.

(4) În cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogației pot fi afectate stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii.

Alineatul întâi nu este o noutate, conținând o formulare acceptată în literatura noastră sub imperiul vechiului cod civil și preluată, sub aspectul redactării textului, din art. 645 CCQ93.

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 50

« L'acceptation confirme la transmission qui s'est opérée de plein droit au moment du décès ».

35

Alineatul secund este însă o schimbare a regimului tradițional practicat sub vechiul cod civil, ce fusese preluat din Codul civil francez de la 1804, la rândul său purtător al soluției dreptului roman: succesorul universal continuă persoana defunctului, patrimoniul său și al defunctului confundându-se ca urmare a acceptării principial pură și simplă. Succesibilul putea, în mod excepțional, să blocheze confuziunea patrimoniilor și accederea creditorilor succesorali la activul său personal prin declanșarea procedurii de acceptare sub beneficiu de inventar (art. 704-

723 C.civ.). Aceste coordonate ale efectelor acceptării au dispărut pentru moștenirile deschise după 1 octombrie 2011. Art. 1114 alin. 2 NCC limitează exclusiv la activul moștenirii posibilitatea creeditorilor succesorali de a-și recupera creanțele. Acest regim pune la adăpost pe succesibilii care ignoră de bună credință existența unui pasiv succesoral neconvenabil. Soluția este binevenită într-o perioadă de criză economică, unde credite nerambursate de către decuius și necunoscute succesibililor le pot ocaziona surprize nedorite. Excepția este reglementată la art. 1119 alin. 2 NCC, unde legea face din succesibilul culpabil un aceptant forțat pur și simplu94.

Cel de-al treilea alineat reiterează cunoscută (art. 775 și 909 C.civ.) regulă a scutirii legatarilor particulari de suportarea pasivului moștenirii. Cazurile de excepție de la literele a-c se completează, în intenția legiuitorului, cu dispozițiile de la garanții, pentru că în 2006-2008 s-a eliminat din textul art. 845 alin. 3 Proiect 2004 referirea la grevarea cu garanții sau alte sarcini reale95.

În fine, ultimul alineat a fost introdus special de Comisia de amendare a Proiectului 2004, considerat a fi o soluție importantă în cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia.

Sinteza schimbărilor operate în materia opțiunii succesorale este acum atât posibilă, cât și necesară. Acceptarea sau renunțarea la o moștenire rămâne o alegere cu caracter pronunțat

94 ART. 1119 – Acceptarea forțată

Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.

Moștenitorul aflat în situația prevăzută la alin. (1) este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii

proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

95 „Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile și sarcinile succesiunii. Prin excepție, el răspunde

pentru pasivul succesoral, însă numai în limita valorii bunului sau bunurilor ce formează obiectul legatului, valoare socotită la data deschiderii succesiunii, dacă testatorul a dispus în mod expres în acest sens sau a grevat bunul ori bunurile respective cu garanții sau alte sarcini reale (subl.ns. – MDB), precum și atunci când legatul are ca obiect un grup de bunuri cuprinzând atât drepturi cât și obligații".

36

personal a succesibilului (art. 1101 alin. 1 și 1106 NCC), contrazis numai de prevederile art. 1107 NCC. Dreptul său este unul potestativ, a cărui exercitare nu va putea fi forțată decât de propria culpă96: renunțarea tacită de la art. 1111 și 1113 alin. 2, respectiv cazul actelor de rea credință reglementate în art. 1119 alin. 1 NCC. Lipsa de reacție a succesibilului în termenul de decădere de un an de zile (art. 1103 NCC) îl aduce în postura de acceptant tacit (art. 1120 alin. 1

NCC).

Acceptarea expresă (art. 1108 alin. 2 NCC) sau tacită (art. 1108 alin. 3, 1110 și 1120 alin. 1 NCC) nu duce la confundarea patrimoniului moștenitorilor cu cel al defunctului (art. 1114 alin.

2 NCC). Mai mult, conform art. 1143 alin. 2 NCC97 coroborat cu art. 680 alin. 1 NCC98, partajul a primit caracter translativ; aceasta înseamnă că, pe durata cuprinsă între deschiderea moștenirii și data partajului, patrimoniul se va transmite de la decuius la indiviziunea succesorală (art. 1114 alin. 1 NCC), se va lichida pasivul succesoral, urmând ca succesorii să dobândească începând cu data partajului numai activul99. Noul cod conține câteva dispoziții relative la inventarierea și măsurile speciale referitoare la bunurile succesorale, inspirate de art. 71-74 din Legea nr.

36/1995 (abrogate prin art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011). Procedura completă a lichidării pasivului succesoral a fost însă lăsată pe seama modificărilor ce sunt în curs de a fi aduse Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale. Art. 68 din Proiectul de modificare a acesteia dispune introducerea după art. 78 a unui nou art. 78 1:

Art. 781 din vechiul cod civil. – (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moștenitorilor legali sau testamentari notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea și atribuirea bunurilor, potrivit acordului moștenitorilor100.

(2) Procedura de lichidare a pasivului succesoral de către notarul public se stabilește prin regulamentul de punere în aplicare a legii." Intenția este că această procedură să aibă ca model art. 776-835 CCQ.

Din nou cu excepția de la art. 1107 NCC

„Dispozițiile art. 669 – 686 se aplică și partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta".

„Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești".

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 70

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 70

37

3.2 Renunțarea la moștenire

Renunțarea la succesiune (moștenire) este un act juridic unilateral, expres și solemn prin care moștenitorul declară că renunță la titlul de moștenitor. Moștenitorul trebuie să dea această declarație în fața notarului în cadrul termenului de prescripție de 6 luni al dreptului de opțiune succesorală. Această declarație desființează cu efect retroactiv vocația succesorală a declarantului, devenind străin de moștenirea care face obiectul declarației. Dreptul de a renunța aparține tuturor moștenitorilor.

Renunțarea la moștenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu excepția cazului în care, îndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, succesibilul nu acceptă moștenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanță, deși cunoștea deschiderea moștenirii ca urmare a citării sale de către notarul public;

Renunțătorul poate revoca renunțarea în tot cursul termenului de opțiune, cu condiția ca moștenirea să nu fi fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea ce i-ar reveni.

Condiții de fond și de forma cerute pentru renunțare

Renunțarea poate fi numai expresă, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt

Neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în cadrul termenului de prescripție nu reprezintă o renunțare tacită la moștenire, chiar dacă produce efecte asemănătoare. Diferența este ca prescripția stinge titlul de moștenitor, în timp ce despre renunțător se va considera că nici n-a fost vreodată moștenitor.

Convenția intre moștenitori de renunțare la moștenire care intervine înainte de deschiderea succesiunii este sancționată cu nulitatea absolută. Această convenție ar putea fi valabilă dacă este realizată după deschiderea succesiunii și dacă nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri101. Dacă, în pofida convenției, moștenitorul acceptă succesiunea, acceptarea va fi valabilă, dar se va angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligației neexecutate. La fel se va întâmpla și în situația în care succesibilul renunță la moștenire dar comoștenitorii își încălca obligațiile asumate prin convenție. În acest ultim caz, renunțătorul poate cere executarea sau despăgubiri, dar renunțarea o va retracta numai în condițiile legii.

101 Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 57

38

B) Renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu și-a exercitat anterior dreptul de opțiune fie prin acceptare tacită, forțată sau sub beneficiu de inventar. Aceasta deoarece acceptarea succesiunii este irevocabilă.

C) Renunțarea la moștenire este un act juridic indivizibil, succesibilul neputând renunța în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul.

Renunțarea trebuie să fie pur abdicativă (impersonală și cu titlu gratuit); renunțarea în favorem reprezintă în realitate acte de acceptare a moștenirii însoțite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale, cu toate consecințele acceptării și transmiterii drepturilor succesorale.

Renunțarea trebuie să îndeplinească o condiție de validitate (a) și alta de opozabilitate (b).

A) Renunțarea la moștenire este un act juridic solemn. Declarația de renunțare trebuie să fie dată în fața notarului public și se poate face la orice birou notarial. Un exemplar autentificat al declarației se trimite de îndată la notarul public la care se află registrul special de renunțări la succesiune, pentru înscriere.

Declarația de renunțare care nu respectă această condiție este lovită de nulitate absolută, caz în care succesibilul își va redobândi dreptul de opțiune succesorală. Nulitatea renunțării nu are semnificația acceptării moștenirii.

B) Declarația de renunțare trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune ținut de biroul notarial desemnat pentru circumscripția teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii moștenirii. Înscrierea se face pentru opozabilitate.

Succesibilul renunțător nu poate invoca lipsa înscrierii drept cauză de nulitate a renunțării. În schimb, față de terțul de bună-credință (de exemplu, cel care a cumpărat un bun succesoral de la succesibilul renunțător) renunțarea neînscrisă este inopozabilă, dimpotrivă, încheierea actului de dispoziție de către moștenitor poate fi invocată ca act de acceptare tacită a moștenirii.

Instituind în Titlul preliminar al codului principiul de securitate juridică conform căruia un drept nu se pierde prin tăcere (art. 13 NCC), legiuitorul din 2006-2008 a tras din acesta o concluzie simplă în materie de opțiune succesorală: renunțarea la moștenire nu poate fi decât expresă. Noua regulă a jocului se situa astfel diametral opus față de regimul vechiului cod civil, făcând să dispară noțiunea de străin de moștenire și lăsând fără obiect discuțiile pe marginea art. 700 alin. 1 C.civ. Dezbaterile ulterioare din Parlament au trebuit să țină seamă de o observație

39

importantă, venită din partea UNNPR: ideea de a nu pierde dreptul printr-o simplă inacțiune este una generoasă teoretic, dar suscceptibilă de a genera dificultăți practice importante. S-a apreciat că noua regulă este susceptibilă de a jena soluționarea unei moșteniri, prin incertitudinea pe care o poate întreține într-o ipoteză concretă cu privire la calitatea tuturor succesibililor (toți fiind prezumtiv acceptanți)102. Mai mult, s-a estimat că o rea credință abil condusă în scop șicanator de către unul dintre succesibili ar putea duce respectiva dezbatere într-o stare de șah permanent103.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a ținut seama de această observație, ajungându-se prin dezbateri la forma revizuită din codul promulgat în anul 2009:

Efectele renunțării la moștenire

Succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor.

Partea renunțătorului profită moștenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moștenirea.

Alineatul secund al art. 1121 NCC reia și completează în acord cu practică și literatura

existente art. 697 C.civ104. O concluzie importantă reiese însă sub aspect terminologic din acest alineat, corelat cu art. 1065 alin. 2 și 1072 NCC105. Există în literatură și în practica noastră o neclaritate în privința semnificației noțiunii de (drept de) acrescământ. Astfel, s-a considerat că renunțarea unui succesibil (e.G., fiul defunctului) ar face să opereze acrescământul în favoarea comoștenitorilor săi (ceilalți fii ai defunctului) într-o succesiune legală; că nedemnitatea unuia

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 73

De aceea se precizează legat de forma actuală a art. 1112: „Rațiunea existenței acestei prevederi conferă certitudine dreptului moștenitorilor de a dispune de bunurile dobândite în această calitate în urma dezbaterii procedurii succesorale notariale și a ieșirii din indiviziune. În lipsa unei asemenea reglementări s-ar crea incertitudini cu privire la numărul moștenitorilor acceptanți (atâta timp cât aceștia nu au înțeles să își manifeste opțiunea succesorală), circuitul civil al bunurilor dobândite în urma moștenirii ar fi întrerupt sine die, lăsând la bunul plac al succesibililor să abuzeze de prezumția de acceptare a moștenirii" (UNNPR, Codul civil al României. Îndrumar notarial, Monitorul oficial, București, 2011, p. 421).

ART. 1065 – Legatul conjunctiv.

Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin același testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalți legatari.

Prevederile alin. (2) se aplică și atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al

dreptului de proprietate.

105 ART. 1072 – Destinația bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace. Ineficacitatea legatului din cauza

nulității, revocării, caducității sau desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul.

40

dintre cei trei fii ai defunctului ar face să opereze acrescământul în favoarea celorlalți doi106; că predecesul unui legatar universal atrage caducitatea dispoziției făcute în favoarea sa și, în consecință, operarea acrescământului în favoarea celuilalt legatar universal; că renunțarea unui legatar particular la legatul conjunctiv permite colegatarilor săi să dobândească prin acrescământ. Soluțiile citate și altele similare au fost întemeiate legal pe art. 697 și 929 C.civ107.

Fără a intra în toate detaliile privind originile problemei și consecințele ei practice, expunem pe scurt concluziile la care am ajuns și care ne-au motivat alegerea făcută în textele noului cod. Din motive de ordin istoric – felul cum au fost receptate soluțiile dreptului roman și maniera în care juriștii le-au interpretat în fiecare țară -, noțiunea de acrescământ (numit și adăugire, creștere sau sporire) apare folosită în dreptul succesoral comparat pentru una, mai multe sau toate ipotezele similare din devoluțiunea legală și testamentară108. Neclaritatea este prezentă și la Dimitrie Alexandresco, a cărui operă a influențat literatură și practica românești subsecvente. Lectura atentă a complexei sale analize arată că, deși nu a tranșat clar terminologic, a redus noțiunea de drept de acrescământ la aplicarea art. 929 C.civ. Neclaritatea persistă și în forma din 2009 a noului cod civil român, unde art. 1072 NCC se intitula „Dreptul de acrescământ".

Ca urmare, am intervenit la lucrările legii de punere în aplicare a noului cod pentru a clarifica chestiunea și am apreciat – în sensul în care și profesorul Deak considerase – că numai ultima ipoteză exemplificată mai sus și reglementată în vechiul cod la art. 929 se încadrează la noțiunea de acrescământ. Fiii comoștenitori nu au nevoie de vreun drept de creștere pentru a împărți partea fratelui lor renunțător sau nedemn: o vor face în virtutea vocației la întreg conferite de regulile devoluțiunii succesorale legale. La fel, legatarul universal va culege, în virtutea chemării testamentare la întreg, partea colegatarului său universal renunțător; raționamentul se aplică mutatis mutandis și legatarilor cu titlu universal. În sinteză, regula este următoarea: de ineficacitatea unei vocații legale sau testamentare beneficiază

Chirică, op.cit., p. 56 nr. 33, unde autorul scrie – ca și Eliescu – despre „comoștenitorii chemați la moștenire împreună cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul de crescământ". În aceeași carte însă, afirmă (p. 264) că „în mod impropriu noțiunea este utilizată și în contextul moștenirii legale în cazul în care un moștenitor renunță la succesiune, iar de acest lucru profită comoștenitorii în sensul că le sporesc cotele succesorale" și îl critică pe Eliescu în nota 2 de subsol; după care continuă: „ne întrebăm de ce sporirea drepturilor comoștenitorilor legali ca urmare a renunțării unuia sau altuia dintre ei la moștenire este „acrescământ", iar sporirea drepturilor celor ținuți la plata legatelor ineficace nu? Inconsecvența este evidentă". Credem că evidenta contrazicere se datorează unei scăpări

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 65

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 70

41

succesibilul/succesorul ale cărui drepturi urmau să fie desființate/reduse dacă ar fi fost eficace (sau, cum se mai spune, beneficiază succesibilul/succesorul din a cărui parte urma să fie plătită).

Prin art. 99 pct. 11 din Legea nr. 71/2011 am modificat în acest sens denumirea marginală a art. 1072, din „Dreptul de acrescământ" în „Destinația bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace". În intenția codului din 2011, dispozițiile alineatului secund al art. 1065

NCC au caracter excepțional raportat la regula mai sus expusă; aplicarea acestora este redusă numai la legatul particular conjunctiv, determinat în condițiile primului alineat al aceluiași 1065.

3.2.3 Revocarea renunțării de către succesibili

Renunțarea la moștenire este, în principiu, un act irevocabil ca și declarația de acceptare a succesiunii. Cu toate acestea, pentru a se evita vacanta succesorală, lege reglementează în mod excepțional, retractarea sau revocarea renunțării în anumite condiții.

Potrivit art. 1123 alin 1 Cod Civil, “în tot cursul termenului de opțiune, renunțatorul poate revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i-ar reveni”109.

Prin urmare, retractarea renunțării la succesiune este un act juridic prin care o persoană, care a avut calitatea de moștenitor, revine asupra renunțării la succesiune.

Retragerea sau retractarea renunțării la moștenire este posibilă numai dacă renunțătorul formulează această cerere în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (6 luni). Decăderea renunțătorului din dreptul de a retracta renunțarea prin îndeplinirea termenului de prescripție operează de drept și poate fi invocată de orice persoană interesată, chiar și din oficiu;

Retractarea este posibilă numai dacă moștenirea nu a fost acceptată până la momentul retractării de un alt succesibil cu vocație legală sau testamentară, universală sau cu titlu universal. Retractarea revocării este posibilă și în ipoteza acceptării legatului cu titlu universal dacă vacanta succesorală s-a menținut pentru o cota-parte din moștenire, iar retractantul are vocația să culeagă acea cotă. În raport cu drepturile statului asupra moștenirii vacante retractarea devine inoperantă numai prin împlinirea termenului de prescripție110. Dacă cele două condiții enumerate mai sus sunt îndeplinite, succesibilul poate retracta renunțarea. Pentru retractare nu se

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 61

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 67

42

prevăd condiții de formă, așa încât se admite că ea poate fi expresă (când rezultă dintr-un înscris autentic sau sub semnătură privată), tacită (când rezultă neîndoielnic din acte cu semnificația acceptării tacite a moștenirii), ori forțată (când renunțătorul săvârșește faptele ilicite ce cad sub incidența art. 703 și 712 Cod civil)

De asemenea, creditorii pot retracta renunțarea pe calea acțiunii pauliene și accepta moștenirea în numele și pe seama succesibilului prin acțiune oblică dacă renunțarea nu a devenit irevocabilă prin expirarea termenului de șase luni sau prin acceptare moștenirii de către un alt succesibil.

Efectele retractării renunțării la moștenire:

succesibilul devine moștenitor acceptant, doctrina împărtășind părerea că retractarea constituie prin ea însăși o acceptare pură și simplă a moștenirii, cu excepția minorilor și persoanelor puse sub interdicție, în cazul cărora acceptarea este făcută sub beneficiu de inventar dacă retractarea nu s-a făcut prin acceptare forțată.

retractarea operează retroactiv de la data deschiderii succesiunii, cu excepția drepturilor

dobândite de terțe persoane asupra bunurilor succesorale între momentul renunțării și acela al

retractării.

3.2.4 Revocarea renunțării de către creditorii succesibililor

Potrivit art 1122 alin 1 Cod Civil, revocarea renunțării poate fi și judiciară. În condițiile legii, creditorii succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda lor pot cere instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește.

În acest caz, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 luni de la data la care creditorul a cunoscut actul succesibilului de renunțare la moștenire111.

De precizat însă că admiterea „acțiunii în revocare” în acest caz produce efectele acceptării moștenirii de către succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și în limită creanței acestuia (art.1122 alin 2 Cod Civil).

111 Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pag 80

43

3.3. Speță- Prescriptia dreptului de opțiune succesorală

I) SUSȚINERILE PĂRȚILOR

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei Buzău la data de…

sub nr… /200/2009, întemeiata în drept pe prevederile art. 664-668, 700 c. civ., ale art. 673 ind. 1

și urm. C.proc. Civ., reclamanta IV în contradictoriu cu pârâții IJF și ÎM, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, (1) să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctuluiI.GH., decedat la data de 3.05.2008, cu ultim domiciliu în municipiul…, (2) să se constate că reclamanta a acceptat moștenirea rămasă de pe urma defunctului și ca pârâții, fii ai defunctului dintr-o căsătorie anterioară, sunt străini de moștenire prin neacceptare, (3) să se rețină că activul succesoral se compune din bunurile imobile enumerate în petitul acțiunii și ca pasivul succesoral se compune din ratele achitate de reclamanta până în prezent și din ratele ce urmează a fi plătite în baza contractelor de credit încheiate la mai multe bănci comerciale, precum și (4) să se constate că reclamanta este unica moștenitoare de pe urma defunctului Istrate Gheorghe, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a învederat ca, la data de 3.05.2008 a decedat numitul I.Gh., cu ultimul domiciliu în…, ca reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului, ca pârâții sunt fii ai defunctului din prima căsătorie a acestuia, ca pârâtii nu și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege, că sunt, prin urmare, străini de moștenire, ca din masa succesorală fac parte bunurile dobândite în timpul vieții defunctului, precum și ca, înainte de deces, defunctul a contractat o serie de credite bancare, ale căror rate au fost achitate doar de către reclamantă.

Au fost depuse înscrisuri în dovedire, iar instanța a încuviințat, la solicitarea reclamantei, probele cu înscrisuri, doi martori și interogatoriul pârâților, probe administrate la termenul din data de…2009.

Prin întâmpinarea formulată în cauza și înregistrată la data de 10.02.2009 (f.48-50-dosar), pârâtul IJF a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în motivare, în esență, ca doar acest pârât a fost prezent la înmormântarea tatălui său, ca a purtat discuții telefonice cu reclamanta referitor la dezbaterea succesiunii, ca fratele său, pârâtul ÎM, nu a putut veni în țară, fiind în imposibilitatea de a părăsi Italia, ca, din componența masei succesorale, lipsesc intenționat imobilele existente în com…, sat…, jud. Buzău, ca pârâții au calitatea de moștenitor de

44

drept și fii legitimi și că ar fi injust să fie decăzuți din dreptul de moștenire, deși îl moștenesc genetic pe tatăl lor decedat.

Instanța a încuviințat pentru pârâtul IJF probele cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei, însă aceste probe nu au putut fi administrate, față de faptul că pârâtul nu a depus în termenul stabilit de lege lista cu adresa și numele martorilor propuși, pentru a fi citați, ceea ce determină a se constata sancțiunea decăderii sale din această probă, iar, la termenul din data de

4.05.2009, nu s-a prezentat în mod nejustificat pentru a depune interogatoriul propus pentru a fi luat reclamantei.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 3.03.2009 (filele 57-58-dosar), reclamanta a solicitat admiterea acțiunii ca întemeiată, arătând ca susținerile pârâtului IJF, făcute în întâmpinarea formulată, nu sunt fondate, că se impune a se admite excepția prescripției dreptului la opțiune succesorală al pârâților cu privire la moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.Gh., constatându-se ca aceștia nu au făcut nici un act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii defunctului.

II) REȚINERILE INSTANȚEI

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele: Situația de fapt:

În prezența cauza, instanța este investită cu soluționarea unei acțiuni prin care se tinde a se obține constatarea calității reclamantei de unică moștenitoare de pe urma defunctului I.Gh.. Conform certificatului de deces aflat la fila 8-dosar, numitul I.Gh. A decedat la data de

3.05.2008, având ultimul domiciliu în municipiul Buzău,…

Reclamanta IV este soția supraviețuitoare a defunctului I.Gh. Așa cum reiese din certificatul de căsătorie depus la fila 10-dosar, căsătoria acestora fiind încheiată la data de

27.12.1991.

Pârâții din prezența cauza, IM și IJF, sunt fiii defunctului I.Gh., fiind născuți în urma căsătoriei acestuia – anterioare căsătoriei cu reclamanta din prezența cauza – cu numită I.I, la datele de 1.09.1976, respectiv 19.07.1975, conform certificatelor de naștere aflate la filele 43, respectiv 52-dosar.

45

B) Cu privire la excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al pârâților, invocată de către reclamantă

Instanța subliniază că, pentru ca o persoană să poată culege o moștenire lăsată de pe urma unei alte persoane decedate, nu este suficient să aibă vocație succesorală legală concretă la moștenirea lăsată de acea persoană, ci este absolut necesar ca acea persoană să facă dovadă exercitării dreptului de opțiune succesorală, în sensul acceptării succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. 1 c. civ., de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Așa cum rezultă din analiza prevederilor art. 689 c. civ., acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este expresă când se însușește titlul său calitatea de erede într-un act autentic său privat și este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l poate săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă (indirect, dar) neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii.

Din probele administrate în cauză, instanța reține ca pârâții – cărora sarcină probei pe acest aspect le revenea, în temeiul art. 129 alin. 1 ultima teza c. proc. Civ. și a art. 1169 c. civ. –

Nu au efectuat nici acte de acceptare expresă a moștenirii defunctului I.Gh., nici acte de acceptare tacită, de natură a denota fără echivoc acceptarea tacită a succesiunii defunctului amintit, în cadrul termenului de 6 luni de la data morții acestuia, de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.

Or, pe de o parte, trebuie observat, cu privire la pârâtul ÎM, ca, deși la termenul din data de 16.02.2009, s-a învederat ca acest pârât – care nu s-a prezentat deloc în cursul judecății acestei pricini în fața instanței ar locui în străinătate, nicio probă nu a fost făcută în acest sens de persoanele interesate, din răspunsul primit din partea Consiliului Local… – Serviciul Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor… (fila 74) reieșind ca acest pârât domiciliază la adresa indicată de către reclamanta în acțiune (în municipiul–) și la care a fost legal citat.

Referitor la pârâtul IJF, pe de altă parte, instanța releva ca, în ciuda faptului că, prin încheierea pronunțată la data de 6.04.2009, s-au încuviințat de instanța probele solicitate de acesta – cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori -, acest pârât:

– Nu a depus lista cu numele și adresa martorilor propuși, pentru a fi citați, în termen de 15 zile de la data încuviințării acestei probe, încălcând astfel prevederile art. 186 alin. 1, 2 c. proc. Civ., ceea ce atrage sancțiunea decăderii pârâtului menționat din proba cu martori încuviințată, în baza art. 170 alin. 3 c. proc. Civ.;

46

– Nu s-a prezentat, fără a releva vreun motiv întemeiat, la termenul următor, cel din data de 4.05.2009, atunci când trebuia să depună interogatoriul propus spre a fi luat reclamantei și când trebuia să răspundă, la rândul său, la interogatoriul propus de către reclamantă.

Totodată, trebuie subliniat că termenul prescripției dreptului de opțiune succesorală începe să curgă de la deschiderea moștenirii (data decesului de-cujus-ului I.Gh.), chiar dacă succesibilul a luat cunoștință mai târziu de moartea celui care lasă moștenirea sau dacă succesibilul locuiește în altă localitate, din țara sau din străinătate decât locul deschiderii moștenirii -asa cum este în cazul în speță de față. Față de această aserțiune, nu poate avea valoare de acceptare a succesiunii acestui defunct poziția procesuală exprimată în acest dosar de către pârâtul IJF, pentru simplul motiv ca întâmpinarea formulată de acesta a fost depusă la data de 10.02.2009, la circa nouă luni după data decesului de-cujus-ului I.GH.

Instanța mai observă că, în speță, nu s-a probat că ar fi operat suspendarea cursului termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală în privința paraților. Într-adevăr, nu s-a făcut dovada de către pârâți că ar fi existat un caz de forță majoră în sensul de eveniment exterior, imprevizibil, inevitabil și invincibil, care crează o împiedicare absolută de a actiona-, care să-i fi împiedicat să-și exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul termenului de șase luni de la data decesului numitului I.Gh. Nu poate avea o asemenea valoare locuirea pârâților

într-o altă localitate decât cea unde domicilia de-cujus-ul sau chiar – dacă am prezuma că este reală această imprejurare- locuirea într-o altă țară, întrucât acestea nu sunt de natură a determina o împiedicare absolută de a acționa și nu constituie o cauză externă.

Prin urmare, pentru aceste considerente- expuse pe larg la puncte. 11-16-, instanța va admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală pârâților. Pe cale de consecință, în puterea legii – art. 700 c. civ. – Se stinge dreptul pârâților de a accepta moștenirea și, o dată cu acest drept, se stinge cu efect retroactiv, și titlul acestor pârâți de moștenitor, cu urmarea ca pârâții devin străini de moștenire, stingându-se înseși vocația succesorală de pe urma defunctului

I.Gh.

Cu privire la acceptarea moștenirii de către reclamantă

Reclamanta a probat fără niciun dubiu și echivoc faptul că a acceptat moștenirea defunctului ei soț, I.Gh., prin folosirea unor bunuri din masa succesorală, respectiv prin plata datoriilor importante rămase de pe urma defunctului. Astfel, deși nu a făcut acte de acceptare expresă a acestei succesiuni – introducerea prezentei acțiuni, la data de 16.01.2009, nu poate avea o

47

asemenea consecință juridică, fiind formulată după expirarea termenului de șase luni de la data decesului defunctului I.Gh. -, reclamanta a probat că:

– A locuit neîntrerupt în apartamentul unde a fost ultimul domiciliu al defunctului, care face parte din masa succesorală – vezi mai jos, pct. 22-, așa cum reiese din declarațiile ambilor martori audiați de instanță;

– A folosit autoturismul marcă Daewoo Cielo, care face și el parte din masa succesorală vezi mai jos, pct. 23-, aspect relevat de martorul audiat nemijlocit de instanță, MF;

– A plătit ratele scadente ale contractelor de credit încheiate în timpul căsătoriei cu defunctul, conform înscrisurilor depuse la filele 25-26, 37,38, 40,41-dosar.

Pe cale de consecință, se impune – cu prisosință a se constata că reclamanta este unica moștenitoare de pe urma defunctului I.Gh..

D) Referitor la componența masei succesorale rămase de pe urma defunctului I.Gh.

Este esențial de observat că, în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului intră atât bunurile proprii ale soțului defunct, cât și partea cuvenită soțului defunct din bunurile comune, adică din bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu soțul supraviețuitor.

Atâta vreme cât nu s-a probat ca la dobândirea bunurilor comune soții IG și IV au avut contribuții neegale, se prezumă că au avut o contribuție egală, deci, prin urmare, că au cote egale din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei lor, încetate prin decesul numitului IG.

Prin urmare, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului IG va intra (ca și activ succesoral), pe lângă bunurile proprii ale acestuia, o cotă indiviza de? Din bunurile comune, adică din bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu soțul supraviețuitor-reclamanta din cauza de față, IV.

Or, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr… de BNP Șerbănescu

Corina-Luminita (filele 11-12), reclamanta, împreună cu defunctul ei soț au dobândit în timpul căsătoriei, că bun comun, în conformitate cu art. 30 alin. 1 c.fam. – dreptul de proprietate cu privire la apartamentul nr…, situat în Buzău, B-dul…, înscris în CF nr… a localității Buzău, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață construită de 47,55 mp, o suprafață utilă de 40,78 mp, împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din bloc, care, prin natură sau destinația lor, sunt în folosință comună a tuturor coproprietarilor din bloc și

48

cu dreptul de proprietate asupra terenului aferent și indiviz apartamentului în suprafața de 10,20 mp.

Tot în timpul căsătoriei reclamantei cu defunctul IG, la data de 24.10.2006, a fost dobândit și dreptul de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare…, marca Daewoo Cielo, așa cum reiese din certificatul de înmatriculare al acestui autovehicul, atașat la fila 14-dosar.

Așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr… (fila 15-dosar), defunctul IG a dobândit

– prin succesiune legală, în calitate de fiu, de pe urma defunctului ID, decedat la data de 23.07.1998, deci, ca și bun propriu, în baza art. 31 lit. a) c.fam. – o cotă de 4/12 din dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile:

– Terenul în suprafața de 67.400 mp, situat în extravilanul comunei…, cu privire la care dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele lui ID, prin titlul de proprietate nr…, emis de Comisia

Județeană…;

– Imobilul situat în intravilanul comunei… jud. Galați, compus din teren în suprafața de 2.101 mp –curti, construcții, vie și arabil, tarlaua 67, parcela 8- și casa de locuit edificată pe acesta, formată din cinci încăperi și o anexă cu trei încăperi;

– Terenul arabil, în suprafața de 45.000 mp, situat în extravilanul comunei… jud. Galați, cu privire la care dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele lui ID, prin titlul de proprietate nr…, emis de Comisia Județeană…, în calitatea defunctului ID de moștenitor al tatălui său, IG.

Este esențial de subliniat că, întrucât reclamanta este unicul moștenitor al defunctului IG, aceasta a cules de pe urma de-cujus-ului, în temeiul art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944- în lipsa rudelor din cele patru clase care să fi acceptat moștenirea acestuia-, următoarele bunuri imobile și mobile – care fac parte, așadar, din activul succesoral:

– Cota de? Din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr…, așa cum acesta a fost descris în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr… de BNP Șerbănescu Corina-Luminita, respectiv asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare…, marca Daewoo Cielo, acestea fiind bunuri comune ale soților IG și IV, iar, față de cele reținute anterior (pct. 21), rezultând că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului IG, intră doar această cotă, restul de? Revenind reclamantei în calitatea sa de proprietar devălmaș;

– Cota de 4/12 din dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile enumerate în certificatul de

moștenitor nr…

49

Instanța nu poate primi aserțiunile făcute de către pârâtul IJF în cuprinsul întâmpinării formulate, conform cărora în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului IG ar trebui incluse și „două imobile situate în satul… din comună…, județul Buzău”. Asemenea afirmații nu sunt însoțite de nicio probă – deși acestui pârât îi revenea sarcina dovezii, în baza art. 1169 c. civ.

-. Mai mult, din adeverința nr…, emisă de Primăria comunei…, rezultă că reclamanta nu figurează cu bunuri imobile și mobile pe raza acestei comune, iar, din declarația martorului MF, reiese că acea casa din comună… ar aparține părinților reclamantei, fiind locuită în acest moment de o soră a acesteia.

Cu privire la pasivul succesoral, este esențial de relevat că, doar în ipoteza în care s-a constatat că, de pe urma unui defunct au rămas mai mulți moștenitori, este incidentă regula-consacrată de art. 777, 893, 896 și 1060 c. civ. -, conform căreia pasivul succesoral (datorii și sarcini) trebuie a fi plătit de succesorii universali și cu titlu universal proporțional cu partea ereditară – cu cota – parte din moștenire atribuită – a fiecăruia. Or, în prezenta cauza, față de împrejurarea că instanța a constatat calitatea reclamantei de unică moștenitoare a defunctului IG, este evident că nu este aplicabilă regula amintită anterior, cu consecința în sensul că doar reclamanta va fi ținută să suporte toate datoriile și sarcinile moștenirii pe care a cules-o.

Pentru acest motiv, instanța apreciază ca lipsită de interes – urmând a fi respinsă în consecință – cererea formulată de către reclamantă în sensul de a constata că pasivul succesoral se compune din ratele achitate de reclamantă până în prezent și din ratele ce urmează a fi plătite în baza contractelor de credit încheiate la mai multe bănci comerciale, enumerate în petitul acțiunii. În adevăr, chiar dacă s-ar constata în sensul celor cerute de către reclamantă, o asemenea constatare nu este susceptibilă de a produce vreun folos practic pentru reclamantă, atâta vreme cât doar reclamanta, în calitatea sa de unic moștenitor al defunctului, va fi obligată să suporte toate datoriile și sarcinile moștenirii pe care a cules-o, inclusiv deci plata ratelor scadente ale contractelor de credit încheiate în timpul căsătoriei cu defunctul.

În temeiul art. 274 c. proc. Civ., instanța – reținând culpa procesuală a pârâților, care au căzut în pretenții, în sensul că au pierdut procesul – va obliga pe pârâți să plătească reclamantei suma de 1119,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, acesta din urmă achitat conform chitanțelor nr. 285,

297,298, depuse la dosar.

50

E) SOLUȚIA INSTANȚEI

Pentru toate aceste considerente ce preced, instanța va admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al pârâților, cu privire la moștenirea defunctului IG, invocată de către reclamantă, va constata în consecință că pârâții sunt străini de moștenirea acestuia, va admite în parte acțiunea de față, așa cum a fost formulată de reclamantă, va constata că reclamanta este unică moștenitoare a defunctului IG, decedat la data de…, în calitate de soție supraviețuitoare a acestuia, care a acceptat succesiunea acestuia, va constata că masa succesorala culeasă de reclamantă de pe urma defunctului amintit se compune din cota de? Din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr… așa cum acesta a fost descris în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr… de BNP Șerbănescu Corina – Luminita, respectiv asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare…, marca Daewoo Cielo, precum și din cota de 4/12 din dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile enumerate în certificatul de moștenitor nr…, respectiv terenul în suprafața de 67.400 mp, situat în extravilanul comunei… jud. Galați, cu privire la care dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele lui ID, prin titlul de proprietate nr…, emis de Comisia Județeană…, imobilul situat în intravilanul comunei…, compus din teren în suprafața de 2.101 mp –curti, construcții, vie și arabil, tarlaua 67, parcela 8- și casa de locuit edificată pe acesta, formată din cinci încăperi și o anexă cu trei încăperi, precum și terenul arabil, în suprafața de 45.000 mp, situat în extravilanul comunei…, cu privire la care dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele lui ID, prin titlul de proprietate nr…, emis de Comisia

Județeană Galați, în calitatea defunctului ID de moștenitor al tatălui său, IG, va respinge ca lipsită de interes cererea formulată de către reclamanta în sensul de a constata că pasivul succesoral se compune din ratele achitate de reclamantă până în prezent și din ratele ce urmează a fi plătite în baza contractelor de credit încheiate la mai multe bănci comerciale, enumerate în petitul acțiunii și va obliga pe pârâți să plătească reclamantei suma de 1119,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

51

Concluzii

Opțiunea succesorală, în accepțiunea sa de instituție juridică, prin urmare de ansamblu al normelor de drept care reglementează acceptarea și renunțarea la moștenire, oferă numeroase subiecte de reflecție, în preocuparea rezolvării unor aspecte teoretice. Nu mai puțin, de felul în care se răspunde la astfel de probleme depinde și modul de aplicare a regulilor de drept în discuție, incidența observându-se în soluțiile de practică judiciară și notarială. Multe sunt temele aparținând opțiunii succesorale susceptibile de a trezi interes.

Câteva astfel de teme le-am tratat și eu in lucrarea mea : caracterele juridice ale succesiunii, vocația la moștenire, subiectele dreptului de opțiune succesorală, prescripția dreptului de opțiune succesorală, acceptarea moștenirii precum și renunțarea la moștenire.

Enumerarea făcută urmărește numai să ilustreze complexitatea instituției opțiunii succesorale și interesul punerii în discuție a unora dintre aspectele care o privesc.

Concluziile finale sunt în sensul îndreptățirii noului cod civil de a-și arbora adjectivul inițial. Am remarcat la fiecare dintre temele selectate pentru analiză cum legiuitorul a menținut ceea i-a părut corespunzător din codul vechi, apoi a inovat reținând pașii înainte făcuți în legislația, literatura și jurisprudența română și comparată (preponderent franceză, din Québec și italiană). Rezultatul este o inovație prudentă și care s-a dorit a fi atentă la cerințele și posibilitățile de asimilare specifice societății românești.

Dreptul de opțiune succesorală este un drept subiectiv al moștenitorilor cu vocație succesorală , din momentul deschiderii succesiunii.

Având în vedere condițiile generale ale integrării europene și ale frecventelor modificări legislative, dreptul succesoral este supus și el unor ample și inerente reconsiderări.

În contextul prezentat în această lucrare, apreciem că recentele dispoziții ale noului Cod Civil și celorlate acet normative în materie sunt oportune și utile.

Am încercat să prezint în acestă lucrare , noiile informații a instituțiilor devoluțiunii succesorale, în baza doctrinei și a practicii judiciare reprezentative.

52

Bibliografie

Cărți:

Mihai G Rarincescu, Curs de drept civil pentru anul IV licență. Succesiunile (ab intestato și testamentare). Donațiunile, Bucureșți, 1945

Ion Rosetti-Bălănescu, Alexandru Băicoianu, Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donațiuni. Testamente, Socec, București, 1948

Mihail Eliescu , Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București,

1966

Mihail Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966

Vladimir Hanga , M.D. Bob, Curs de drept privat roman, Universul juridic, București, 1996

Mihail Eliescu, Curs de succesiuni (ediția 1947, republicată sub îngrijirea Cristinei Mihaela Crăciunescu), Humanitas, Bucureșți, 1997

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Actami, București, 1999

Dan Chirică , Drept civil. Succesiuni și testamente, Rosetti, București, 2003

Romeo Popescu, Dreptul de moștenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii, Universul juridic, București, 2004

Dumitru Macovei, Iolanda Elena Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Junimea, Iași, 2005

Alexandru Bacaci, Gheorghe Comanita, Drept Civil- Succesiunile, Editura C.H.Beck, 2006

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale

principale, Hamangiu, București, 2008

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010

Michel Grimaldi, Droit civil. Libéralités. Partages d'ascendants, Litec, Paris, 2011

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012

53

Reviste și publicații de specialitate

Francisc Deak, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor (II), RRD 4/1989

Dan Chirică, Caracterul colectiv al rezervei și consecințele practice ale acestuia, SUBB

1/2003

III. Legislație și Jurisprudență

Legea nr. 71/2011, în M.of. nr. 505/15 iulie 2011

Legea nr. 71/3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,

publicată în M.of. nr. 409/10 iunie 2011

Sent.civ. nr. 4196/2.IV.2001 a Judecătoriei sect. 2 București, în Pandectele Române 2/2002

Trib.jud. Suceava, dec.civ. 736/26.VI.1984, în RRD 12/1984

Dec. 451/1999 în Curtea de Apel București

Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.of., p. I, nr. 92/16.V.1995

54

55

56

Bibliografie

Cărți:

Mihai G Rarincescu, Curs de drept civil pentru anul IV licență. Succesiunile (ab intestato și testamentare). Donațiunile, Bucureșți, 1945

Ion Rosetti-Bălănescu, Alexandru Băicoianu, Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donațiuni. Testamente, Socec, București, 1948

Mihail Eliescu , Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București,

1966

Mihail Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966

Vladimir Hanga , M.D. Bob, Curs de drept privat roman, Universul juridic, București, 1996

Mihail Eliescu, Curs de succesiuni (ediția 1947, republicată sub îngrijirea Cristinei Mihaela Crăciunescu), Humanitas, Bucureșți, 1997

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Actami, București, 1999

Dan Chirică , Drept civil. Succesiuni și testamente, Rosetti, București, 2003

Romeo Popescu, Dreptul de moștenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii, Universul juridic, București, 2004

Dumitru Macovei, Iolanda Elena Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Junimea, Iași, 2005

Alexandru Bacaci, Gheorghe Comanita, Drept Civil- Succesiunile, Editura C.H.Beck, 2006

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale

principale, Hamangiu, București, 2008

Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Universul juridic, București, 2010

Michel Grimaldi, Droit civil. Libéralités. Partages d'ascendants, Litec, Paris, 2011

Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil- Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012

Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu- Institutii de drept civil, Editura Hamangiu, 2012

53

Reviste și publicații de specialitate

Francisc Deak, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor (II), RRD 4/1989

Dan Chirică, Caracterul colectiv al rezervei și consecințele practice ale acestuia, SUBB

1/2003

III. Legislație și Jurisprudență

Legea nr. 71/2011, în M.of. nr. 505/15 iulie 2011

Legea nr. 71/3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,

publicată în M.of. nr. 409/10 iunie 2011

Sent.civ. nr. 4196/2.IV.2001 a Judecătoriei sect. 2 București, în Pandectele Române 2/2002

Trib.jud. Suceava, dec.civ. 736/26.VI.1984, în RRD 12/1984

Dec. 451/1999 în Curtea de Apel București

Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.of., p. I, nr. 92/16.V.1995

54