Dreptul DE Opțiune AL Creditorului ÎN Executarea Obligațiilor Contractuale

DREPTUL DE OPȚIUNE AL CREDITORULUI ÎN EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR CONTRACTUALE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I Privire generală asupra răspunderii civile contractuale. Formele executării obligațiilor civile

Secțiunea I Răspunderea civilă contractuală

Subsecțiunea 1 Noțiunea răspunderii civile contractuale (concepția tradițională vs. concepția legiuitorului)

Subsecțiunea a 2-a Condițiile răspunderii contractuale

Subsecțiunea a 3-a Răspunderea contractuală pentru fapta altuia

Secțiunea a II-a Formele executării obligațiilor civile

Subsecțiunea 1 Preliminarii

Subsecțiunea a 2-a Executarea directă (în natură) a obligațiilor civile

Subsecțiunea a 3-a Executarea silită a obligațiilor civile

CAPITOLUL II Remediile neexecutării contractului și dreptul de opțiune al creditorului în executarea silită a obligațiilor civile

Secțiunea I Considerații generale

Secțiunea a II-a Termenul suplimentar de executare

Secțiunea a III-a Excepția de neexecutare (Exceptio non adimpleti contractus)

Subsecțiunea 1 Noțiune și istoric

Subsecțiunea a 2-a Caracteristici. Clasificarea juridică și scopurile excepției de neexecutare. Condiții.

Subsecțiunea a 3-a Domeniul de aplicare a excepției de neexecutare în lumina Noului Cod Civil

Subsecșiunea a 4-a Invocarea și funcționarea excepției de neexecutare

Subsecțiunea a 5-a Distincția dintre excepția de neexecutare a contractului și dreptul de retenție sau rezoluțiunea contractului

Secțiunea a IV-a Dreptul creditorului de a cere executarea silită în natură (directă) a obligațiilor civile

Subsecțiunea 1 Reglementare

Subsecțiunea a 2-a Executarea silită a obligațiilor de a da

Subsecțiunea a 3-a Executarea silită a obligațiilor de a face

Subsecțiunea a 4-a Executarea silită a obligațiilor de a nu face

Secțiunea a V-a Dreptul creditorului de a cere executarea silită prin echivalent (indirectă) a obligațiilor civile

Subsecțiunea 1 Noțiune. Condiții. Clauze de nerăspundere

Subsecțiunea a 2-a Evaluarea daunelor-interese

CAPITOLUL III Mijloacele juridice acordate de lege creditorului în scopul realizării drepturilor lui de creanță

Secțiunea I Preliminarii

Secțiunea a II-a Acțiunea oblică

Secțiunea a III-a Acțiunea pauliană (revocatorie)

CAPITOLUL IV Practică judiciară – studiu de caz cu privire la tema abordată (una sau mai multe spețe)

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

Privire generală asupra răspunderii civile contractuale.

Formele executării obligațiilor civile

Secțiunea I

Răspunderea civilă contractuală

Subsecțiunea 1

Noțiunea răspunderii civile contractuale

Răspunderea civilă contractuală este definită cel mai adesea în literatura de specialitate ca fiind “obligația debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat”.

În concepția tradițională a răspunderii contractuale, aceasta este strâns legată de principiul forței obligatorii a contractului, considerându-se că esența acestui principiu constă în faptul că, din moment ce contractul constituie legea părților (pacta sunt servanda), fiecare dintre acestea trebuie să răspundă pentru eventuala nerespectare a acestei “legi”, așadar pentru încălcarea “normei private” căreia contractul îi dă naștere.

În concepția tradițională a unității de răspundere, răspunderea contractuală apare ca o aplicație a principiului răspunderii civile, în cazul în care prejudiciul este urmarea unei încălcări a obligațiilor asumate prin încheierea contractului.

În ceea ce privește doctrina, opiniile variază foarte mult, existând mulți autori care au negat existența răspunderii contractuale, incluzând-o în structura răspunderii delictuale (Ph. Remy, La responsabilité contractuelle: histoire d’un faux concept, în RTDCiv. 1999, p. 323 și urm.; L. Leturmy, La responsabilité délictuelle du contractant, în RTDCiv. 1998, p. 839 și urm.; Ph. Le Tourneau, L. Cadiet, Droit de la responsabilité et des contrats, Dalloz, Paris, 2000, p. 196 și urm. Nr. 806 și urm.).

Alți autori, fără a demonta conceptul de răspundere contractuală, consideră că ideea în sine este inutilă și inaptă să asigure creditorului mijloacele necesare pentru a realiza satisfacția urmărită prin încheierea contractului (D. Tallon, L’inéxecution du contrat: pour une autre présentation, în RTDCiv. 1994, p. 229 și urm.).

Există și autori ce au evidențiat conținutul răspunderii contractuale, susținând că aceasta îndeplinește două funcții, respectiv una reparatorie și una “satisfactorie”, adică menită să asigure creditorului valoarea pe care ar fi obținut-o în cazul executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale (J. Huet, Responsabilité contractuelle et responsabilité delictuelle, th. Paris II, 1978, p.485).

În sfârșit, există și autori care consideră întreaga discuție legată de inexistența răspunderii contractuale este inutilă, din moment ce în dreptul pozitiv aceasta este consacrată în mod expres, iar doctrina și jurisprudența au făcut ca acest concept să fie utilizat pe scară largă (L. Pop, Contractul, p. 645 și urm.; E. Savaux, La fin de la responsabilité contractuelle?, în RTDCiv., 1999; Fr. Terré, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 2005, p. 504).

În ceea ce privește concepția leguitorului român asupra răspunderii contractuale, putem spune că aceasta este văzută într-o manieră intermediară, parțial tradițională și parțial adaptată concepției europene actuale asupra răspunderii.

Astfel, latura tradițională a răspunderii contractuale este evidențiată în cuprinsul art. 1350 din Codul civil și este concretizată în trei idei de bază:

– răspunderea contractuală este o aplicație a principiului forței obligatorii a contractului [art. 1350 alin. (1) din Codul civil];

– răspunderea contractuală are un conținut moral și se întemeiază de ideea de reparare a prejuiciului [art. 1350 alin. (2) din Codul civil];

– răspunderea rezultată din neexecutarea unei obligații contractuale are un regim distinct, respectiv cel al răspunderii contractuale [art. 1350 alin. (3) din Codul civil].

Cu privire la latura modernă a răspunderii, deși leguitorul a înțeles să individualizeze răspunderea contractuală în cadrul răspunderii civile generale, în același timp a subordonat această răspundere teoriei generale a remediilor neexecutării obligațiilor (prin reglementarea executării prin echivalent – art. 1350-1548 din Codul civil), în cuprinsul capitolului dedicat mijloacelor pe care creditorul le are la îndemână în cazul neexecutării obligațiilor (capitolul dedicat remediilor).

Considerăm că răspunderea contractuală prin ea însăși nu este un mijloc îndestulător pentru a asigura creditorului satisfacția pe care o urmărește prin încheierea contractului, însă, datorită faptului că răspunderea contractuală se particularizează în cadrul remediilor prin componenta sa morală, aceasta reprezintă o modalitate de reparare pecuniară a prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea obligațiilor contractuale.

Subsecțiunea a 2-a

Condițiile răspunderii contractuale

La fel ca și în cazul răspunderii civile delictuale, patru sunt condițiile ce se cer a fi întrunite pentru a fi în prezența răspunderii contractuale. Aceste condiții sunt:

1) Fapta ilicită – constă în neexecutarea lato sensu (neexecutarea, executarea necorespunătoare ori cu întârziere) a obligațiilor contractuale la care debitorul este îndrituit.

Pe de altă parte, neexecutarea stricto sensu constă în neexecutarea totală sau parțială a acestor obligații.

În situația neexecutării totale, debitorul este obligat să repare întregul prejudiciu cauzat creditorului, neexistând astfel niciun dubiu cu privire la angajarea răspunderii contractuale.

În caz de neexecutare parțială, există două situații distincte:

– când obiectul obligației este indivizibil (prin natura sa ori prin convenția părților), executarea parțială a obligației are însemnătatea unei neexecutări totale, iar rezultatul este similar și în cazul unei obligații accesorii;

– când obiectul obligației constă într-o prestație divizibilă, se procedează la evaluarea proporției în care obligația este executată, urmând a se diminua corespunzător despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului său.

Executarea necorespunzătoare a obligației constă în executarea prestației cu nerespectarea condițiilor de calitate stabilite în clauzele contractuale sau în standardele uzuale. Obligațiile pecuniare nu sunt susceptibile de executare defectuoasă, această operând doar în cazul obligațiilor pozitive de altă natură. În cazul în care debitorul predă creditorului un bun care din cauza viciilor ascunse nu poate fi folosit, neexecutarea necorespunzătoare a obligației poate fi apreciată ca o neexecutare totală.

Executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale constă în faptul că debitorul a executat în natură prestațiile la care era îndrituit sau urmează să le execute imediat după împlinirea termenului stipulate în contract în acest sens. În această situație, debitorul va fi obligat la despăgubiri valorând repararea prejudiciului cauzat astfel creditorului.

2) Prejudiciul –