Dreptul de Munca In Spatiul European
Universitatea din Petroșani
Facultatea de Științe
Specializarea: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator
Lector univ. dr. Răvaș Oana
Absolvent
Căpățina Zinaida
Petroșani
2016
Universitatea din Petroșani
Facultatea de Științe
Specializarea: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
DREPTUL DE MUNCĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN
Coordonator
Lector univ. dr. Răvaș Oana
Absolvent
Căpățina Zinaida
Petroșani
2016
CUPRINS
PAG.
INTRODUCERE
Una dintre libertățile fundamentale ale dreptului european o constituie libera circulație a persoanelor și a forței de muncă. Dreptul de muncă în spațiul european implică domenii diferite ale vieții sociale, începând de la economie și nivelul de trai și terminând cu formarea ceătățenului în aspectul moral și profesional.
Am ales această temă deoarece îmi sunt necesare cunoștințele obținute, atât ca simplu cetățean, cât și ca un posibil viitor angajat în domeniul administrației publice. Este o temă actuală, care oferă informații necesare tuturor cetățenilor care beneficiază de acest drept, sau celor care își doresc să obțină un loc de muncă în spațiul european în condiții legale.
Libera circulație a forței de muncă permite țarilor a căror populație se confruntă cu probleme de ordin social: lipsa unui loc de muncă, salariu mic, condiții precare de muncă, să emigreze în căutarea unui loc de muncă și mijloace de existența mai bune decât în țara natală. România și Republica Moldova se numară printre țările a căror cetățeni aleg să își părăsească țara, familia pentru un loc de muncă în străinatate. De aceea, este foarte important ca fiecare cetățean care se deplasează cu scopul de a munci pe teritoriul statelor membre să cunoască drepturile, obligațiile și responsabilitățile pe care le are. Aceasta îi permite să lucreze în condițiile prevazute de lege, să fie remunerat conform muncii prestate și să beneficieze de drepturi sociale, egalitate de tratament și nediscriminare la locul de muncă.
Am structurat lucrarea în patru capitole, în care am prezentat pe rând aspectele ce țin de dreptul de muncă în spațiul european. În primul capitol am prezentat aspectele generale care cuprind: definiții, reglementarile legislative, istoricul apariției, extinderea, de asemenea și una din libertățile fundamentale: libera circulație a persoanelor și a forței de muncă.
În capitolul doi am prezentat dreptul cetățenilor români în spațiul european, cetățenii români sunt și cetățeni europeni, ca și cetățeni europeni am prezentat: cum se face accesul pe piața muncii, care sunt drepturile și obligațiile și care sunt inegalitățile pe piața muncii dintre cetățenii români și cetățenii țării gazdă.
Capitolul trei cuprinde prevederile aplicabile cetățenilor moldoveni, care nu sunt cetățeni europeni, mai exact: tratatele, convențiile care au fost închieate de Republica Moldova cu țările din Uniunea Europeană pentru a proteja cetățenii moldoveni care se află la muncă în spațiul european, de asemenea capitolul trei cuprinde și anumite aspecte pe care ar trebui să le cunoască cetățenii moldoveni când doresc să muncească în spațiul european și alte piețe de muncă spre care se orientează cetățenii moldoveni.
Capitolul patru repezintă o analiză comparativă a dreptului de muncă în spațiul european pentru cetățenii români și cei moldoveni. Se prezintă o analiză din punct de vedere statistic și a formalităților pe care trebuie să le îndeplinească cetățenii români și cei moldoveni înainte de a pleca la muncă în Uniunea Europeană, atunci când se află pe teritoriul statelor membre, atunci când încheie un contract de muncă și când doresc să se întoarcă acasă.
Pentru realizarea lucrării am folosit surse bibliografice diverse: cărți de specialitate, prevederile regulamentelor și directivelor europene, am folosit date statistice cu privire la problema abordată.
Lucrarea a avut scopul de a îmbunătăți în primul rând cunoștințele proprii cu privire la problema abordată, am analizat o temă care îmi va fi de ajutor, atât personal, cât și semenilor. Cu toate ca mai sunt multe aspecte care trebuie studiate cu privire la tema dată, consider că după ce am efectuat lucarea voi putea să ma exprim cu privire la tema abordată în cunoștință de cauză.
CAPITOLUL I
DREPTUL DE MUNCĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN
Dreptul de muncă in spațiul european reprezintă unul dintre drepturile fundamentale pe care le au cetățenii europeni. Libera circulație a lucrătorilor, asupara căreia vom concentra analiza noastră este prezentată începând cu tratatele institutive a Comunității Economice Europene (Tratatul de la Roma) și terminând cu noile reglementări și directive înglobate în legislația deja existentă.
Rolul dreptului muncii în cadrul politicii sociale a Uniunii Europene s-a conturat și structurat în timp, cu deosebire după anii '70 ai secolului trecut, odată cu accelerarea procesului de încorporare în ansamblul politicilor comunitare a politicii sociale. Dreptul muncii național nu mai era în măsură să răspundă cerințelor comunitare. Așa s-a născut, treptat, prin adoptarea unor instrumente comunitare (în principal, directive, dar și unele regulamente), dreptul comunitar al muncii.
Definiții, directive și principii ale dreptului muncii în spațiul european
Dreptul de muncă în spațiul european se definește prin dreptul de a răspunde la oferte privind locuri de muncă, de a se deplasa în acest scop pe teritoriul statelor membre pentru a desfășura o activitate, precum și de a ramâne pe teritoriul unuia dintre acestea după ce o persoană a desfășurat o activitate (art.48 par.3 ; art 39 în versiunea consolidată).
Libera circulație a forței de muncă presupune de la început că lucrătorul care se deplasează răspunde unei oferte efectiv făcute cu privire la un loc de muncă. Nu este vorba, așadar de dreptul de a pleca în mod liber pe teritoriul țărilor membre pentru a căuta un loc de muncă. În principiu, numai lucrătorii din statele membre au libertatea de a circula în cadrul Comunitătii, dar fiecare stat membru stabilește conform propriei legislații cine îi sunt cetățenii, ca și modalitățile de pierdere și dobândire a cetățeniei.
Pe piața europeană de muncă se utilizează termenul de lucrător. În sensul dreptului comunitar termenul ,,lucrător” curinde persoanele angajate în țara gazdă, cele care se află în căutarea unui loc de muncă, șomerii apți de muncă și care anterior au fost angajați, persoanele incapabile de muncă datorită bolii sau accidentării suferite în timpul angajării în țara gazdă [art.7 alin.(1) din Directiva nr.68/360], persoanele care au atins vârsta normlă de pensionare în timpul desfășurarii activității în țara gazdă. Lucrător, în înțelesul dreptului comunitar, este și cel care prestează doar o activitate ocazională sau cu timp parțial. E suficient ca activitatea să fie efectivă, să nu fie pur și simplu una benevolă.
De asemenea, se folosește termenul de ,,migrația forței de muncă’’.Migrația forței de muncă reprezintă: deplasarea în vederea schimbării locului de trai și de muncă, determintată de factori sociali, politici, economici sau naturali, așadar migrația reprezintă părăsirea unui teritoriu de bază pentru un altul propice unor activități economice, părasire ce implică totodata schimbarea domiciliului. În acest context este necesar de a face diferența dintre noțiunele de imigrant și emigrant. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, putem vorbi de emigrare atunci când plecăm din țara de origine și ne stabilim, fie definitiv, fie temporar într-o altă țară. În această situație verbul a emigra este sinonim cu verbul a se expatria.
În ceea ce privește termenul “imigrare”, acesta poate fi folosit atunci când schimbăm perspectiva și privim dinspre țara “de adopție” a unui migrant. Adică, odată ajunși în țara străină în care am plecat, devenim imigranți. La fel, cei care vin din alte state și se stabilesc în România imigrează când ajung aici, dar emigreaza când pleacă din țara lor de origine. Mai simplu de reținut: un migrant este emigrant la plecare si imigrant la destinție.
Cunoașterea noțiunilor elementare cu privire la dreptul de muncă în spațiul european ne vor perimte să înțelegem mai bine conținutul lucrării și să folosim temenii în contextul adecvat, pe parcurs vor fi prezentate și alte definiții ai termenilor folosiți.
În dreptul comunitar, directiva este un instrument legislativ obligatoriu pentru statele membre cărora li se adresează în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, dar lasă la latitudinea lor forma și metodele de obținere a acestuia. Directivele pot fi adoptate în conformitate cu Tratatul CE fie de Parlamentul European și de Consiliu, fie de către Consiliu ori de Comisie. Instituțiile comunitare utilizează mai des regulamente decât directive în cooperarea judiciară în materie civilă. Odată adoptate, directivele comunitare trebuie să fie transpuse de fiecare stat membru, și anume acestea trebuie să fie puse în aplicare prin legi naționale.
Primele și principalele directive și regulamente adoptate cu referință în dreptul de muncă în spațiul european sunt:
Directiva nr.68/360/CEE privind drepturile de intrare și reședință;
Regulamentul nr.1612/68/CEE privind accesul la condițiile de angajare;
Regulamentul nr.1251/70/CEE privind dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea în acel stat;
Directiva nr.64/221/CEE privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulații pe motiv de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică;
Directiva nr.2004/38/CE privind dreptul de liberă ciculație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrilor familior acestora;
Directiva nr.68/360/CEE,a fost primul document comunitar prin care s-au suprimat restricțiile privind deplasarea și rezidența cetățenilor din Uniunea Europeană și ale membrilor famiilor acestora (art.1).
Astfel, ea a asigurat lucrătorului migrant dreptul:
de a părăsi statul de reședință pentru a desfășura o activitate ca persoană angajată într-un alt stat membru(art.2);
de a intra pe teritoriul altui stat membru pe baza doar a unei cărți de identitate sau pașaport [art.3 (1)].
Vizele de intrare (sau echivalentul lor) nu au mai fost solicitate, cu excepția membrilor de familie care nu sunt cetățenii ai unui stat membru. Acestor state li s-a cerut să acorde facilități pentru obținerea vizelor necesare [art.3 alin.(2)].
de a obține un permis de rezidență, pe baza:
-documentului cu care a intrat în teritoriu;
-confirmării angajarii de la angajator sau a unui certificate de angajare [art.3 alin.(3) lit. a) și b)].
Directiva nr.2004/38/CE a codificat și a revizuit instrumentele comunitare existente care tratează în mod separate salariații, persoanele care exercită o activitate independent, precum și studenții și alte persoane inactive. Spre deosebire de actul comunitar anterior, Directiva 2004/38/CEE reține nu numai dreptul de intrare , ci și dreptul de ieșire pe care-l au toți cetățenii Uniunii.
Cetățenii Uniunii beneficiază de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, fără a se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care caută de lucru, conform Curții de Justiție (art.6).
În schimb, dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni se acordă, conform art. 7 alin. (1) al Directivei nr.2004/38/CE,dacă cetățenii Uniunii care-l valorifică:
sunt salariați sau exercită o activitate independent în statul membru gazdă;
au suficiente resurse pentru ei și pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență social al statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere și posedă o asigurare medical corespunzătoare, valabilă în statul membru gazdă;
sunt înscriși într-o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul membru gazdă pe baza legislației sau practicilor sale admistrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de fromare profesională;
posedă o asigurare corespunzătoare în statul membru gazdă și asigură autoritatea națională competentă, printr-o declarație sau o altă procedură echivalentă la alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în timul perioadei de ședere;
sunt membri de familie care însoțesc ori se alatură unui cetățean al Uniunii care îndeplinește condițiile menționate la lit. a), b) sau c).
Principiile dreptului comunitar reprezintă reguli de reglementare comune legislației statelor membre, cu sau fără elemente de echitate și imparțialitate; ele își au originea în apropierea sistemelor lor juridice, produsă de-a lungul anilor și în nivelul lor de dezvoltare economică, socială și culturală sensibil egal (este, în fapt, o condiție a dobândirii calității de membru al Uniunii europene).
Cele mai importante principii care reglemtentează dreptul de muncă în spațiul european sunt:
principiul egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă și în cadrul sistemelor profesionale de securitate socială;
Egalitatea între bărbați și femei este un principiu fundamental al dreptului comunitar. Egalitatea între bărbați și femei constituie o ,,misiune’’ și un obiectiv al Comunității, iar are obligația pozitivă de a o promova în toate acțiunele sale. Domeniul de aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei nu poate fi redus numai la discriminarea pe criteriul apartenenței la un sex sau altul. Având în vedere obiectul sau și natura drepturilor pe care tinde să le apere, acest principiu se aplică în egală măsură discriminărilor care își au originea în schimbarea sexului unei persoane.
principiul plății egale pentru muncă egală;
Art. 119 al Tratatului CEE privind constituirea comunității Europene (art. 141 în versiunea consolidată) instituie principiul plății egale pentru muncă egală între bărbați și femei. În înțelesul acestiu articol, plata înseamnă salariul minim sau obișnuit, fie in numerar, fie în bunuri, pe care lucrătorul îl primește, direct sau indirect, pentru munca sa de la angajatorul său. Aplicarea principiului muncă egală, salariu egal nu-l împedică pe angajator să stabilească o diferentă de salariu între salariații care presteză aceeași muncă sau o muncă cu valoare egală, dacă diferențierea este justificată de elemente obiective și pertinente care pot fi dovedite (responsabilități, loc izolat de muncă). În lipsa unei justificări obiective, care să poată fi probată, angajatorul comite un act de discriminare fată de salariatul pus într-o situație mai puțin favorabilă.
principiul egalității de tratament indiferent de origine rasială sau etnică;
Dintre preocupările Uniunii Europene în domeniul consacrării liberului acces și egalitatății de șanse și tratament a cetățenilor comunitari, trebuie menționată și Directiva Consiliului 2004/43/CE din 29 iunie 2000 cu privire la implimentarea principiului trantamentului egal între persoane, indiferent de originea rasială sau etnică. Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate,de protecție socială, precum și de respectarea demnității și conștinței sale, fară nici o discriminare.
principiul nediscriminării între salariații încadrați cu normă întregă și cei încadrați cu timp parțial de muncă;
Principiul nediscrimării, solicită în ceea ce privește condițiile de angajare, ca lucrătorii cu timp parțial să nu fie de o manieră mai puțin favorabilă decât lucrătorii cu normă întreagă, cu excepția situațiilor în care acest tratament diferențiat este justificat de rațiuni obiective.
principiul săptămânii de lucru de 40 de ore lucrătoare și principiul concediului plătit anual de 4 săpămâni.
1.2 Modernizarea (extinderea) dreptului dreptului de muncii în spațiul european
Dreptul comunitar al muncii este rezultatul unui proces complex, de la Tratatul de la Roma care fonda Comunitatea Economică Europeană din 1957 și până la Tratatul de la Amsterdam din 1997, timp de trei decenii, a fost conturat, pas cu pas, cadrul instituțional, pentru afirmarea acestuia. Uniunea Europeană nu este numai o zonă de comerț liber, politica socială a Comunității acoperă la ora actuală libertatea de circulație a lucătorilor, coordoanrea organismelor de protecție socială, șansele egale pentru bărbați și femei, armonizarea anumitor probleme ale legislației muncii, sănătatea și securitatea la locul de muncă.
În literatura de specialitate au fost distinse șase mari etape în creearea dreptului comunitar al muncii. Astfel în prima etapă, situată între anii ’60-’70, instumentele comunitare au refirmat libera circulație a lucrătorilor și necesitatea coordănării sistemelor de securitate socilă pentru lucătorii migranți.
Etapa a doua, situată la mijlocul anilor ’70, este cea marcată de aoptarea primelor directice în materie de drept al muncii: egalitatea de șanse, sănătate și securitatea la locul de muncă (directive generale și directive sectoriale care combăteau efectele unor substanțe chimice, utilizate în industriaproduselor plastice). Șocul petrolier din 1974, ca și primele restrucutări industrial, impun primele directive în materie de concediere colectivă.
Cea de a treia etapă, a anilor ’80, a consolidat acquis-ul comunitar în ce privește egalitatea de șanse și în materie de sănătate și securitate în muncă (directive privind ansamblul agenților fizici,chimici și biologici). Ea este profund marcată de Actul Unic European, care aduce și o noutate în mecanismul de elaborare a reglementărilor comunitare: recunoașterea dialogului social la nivel european (art.139, fostul art.118 B).
A patra etapă (1990-1993) este influențată substanțial de Carta socială comunitară (1989). Sunt adoptate 15 directive în materie de securitate și sănătate a muncii, o directivă relativă la egalitatea de șanse și patru directive legate strict de legislația muncii.
A cincea etapă (1994-1999), marcată de protocolul social anexă a Tratatului de la Maastricht, este caracterizată prin rolul activ al negocierii colective, permițând partenerilor sociali să contribuie direct la reglementarea socială comunitară. În trei reprize, unele directive au pus în aplicare acordurile intervenite între partenerii sociali la nivel european (concediu paternal, munca cu timp parțial, contracte pe durată determinată).
A șasea etapă, după 1999, în prezența Tratatului de la Amsterdam, care a consolidat notabil cadrul instituțional al politicii sociale comunitare, punând capăt și excepției britanice, a îmbogățit dreptul comunitar al muncii prin abordarea a noii domenii cum sunt: angajarea în muncă, lupta contra discriminărilor, egalitatea de șanse, rolul partenerilor sociali și, esențial, pe plan decizional, implicarea tot mai crescândă a Parlamentului European.
La aceste șase etape am mai putea adăuga o a șaptea, și anume perioada anilor 2000, cînd sunt reformulate o serie întregă de directive și sunt adoptate alte directive spre o liberalizare a pieței forței de muncă.
1.3 Libera circulație a forței de muncă
Libertatea de circulație și de ședere a persoanelor în Uniunea Europeană reprezintă piatra de temelie a cetățeniei Uniunii și a fost instituită de Tratatul de la Maastricht în 1992. Pe lângă alte trei libertăți fundamentale: libera circulație a mărfurilor, serviciilor și a capitalurilor. S-au eliminat mai întâi treptat frontierele interne, conform cu Acordului Schengen, inițial în numai câteva dintre statele membre. În prezent, libera circulație a persoanelor este reglementată de Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Temeiul juridic al acestei libertăti este: articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Articolul 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE); titlurile IV și V din TFUE.
Sensul inițial al conceptului de liberă circulație a persoanelor s-a schimbat în timp, odată cu extinderea dreptului la libera circulație. Primele prevederi dateaza încă din 1957, incluse în Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. Tratatul de la Maastricht a introdus noțiunea de cetățenie a UE, de care beneficiază automat fiecare cetățean al unui stat membru. Această cetățenie a UE stă la baza dreptului persoanelor de a circula și a se stabili liber pe teritoriul statelor membre. Tratatul de la Lisabona a confirmat acest drept care este, de asemenea, inclus în dispozițiile generale referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție.
O piață internă, fără obstacole în calea liberei circulații a persoanelor a fost obiectivul încheierii celor două Acorduri Schengen, respectiv Acordul Schengen propriu-zis din 14 iunie 1985 și Convenția de punere în aplicare a acordului, semnată la 19 iunie 1990 și care a intrat în vigoare la 26 martie 1995. Convenția privind punerea în aplicare a Acordului Schengen (semnată numai de Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos) s-a bazat pe cooperarea interguvernamentală în domeniul justiției și al afacerilor interne. Întrucât marea majoritate a prevederilor din Acordurile Schengen fac astăzi parte din acquis-ul UE, începând cu extinderea UE din 1 mai 2004 țările în curs de aderare nu mai dispun de opțiunea neparticipării (articolul 8 din Protocolul Schengen).
În prezent, există 26 de membri cu drepturi depline ai spațiului Schengen: 22 de state membre ale UE, plus Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein (care au statut de asociat). Irlanda și Regatul Unit nu sunt părți la Convenție, însă au posibilitatea de a adera la aplicarea anumitor dispoziții din cadrul acquis-ului Schengen; Danemarca, deși este parte a Acordului Schengen, beneficiază de opțiunea de a nu participa la oricare dintre noile măsuri , inclusiv cu privire la Schengen, fiind totuși obligată să respecte unele dispoziții din domeniul politicii comune privind vizele. Bulgaria, România și Ciprul urmează să adere, chiar dacă există întârzieri din diferite motive. La 1 iulie 2015, Croația a început procesul prin care solicită aderarea la spațiul Schengen.
Datorită spațiului Schengen comun în prezent este posibil pentru statele membre:
eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele;
măsuri în vederea consolidării și armonizării controalelor la frontierele externe: pentru a intra în spațiul Schengen, toți cetățenii UE trebuie să prezinte doar cartea de identitate sau pașaportul;
o politică comună privind vizele pentru șederi de scurtă durată: cetățenii țărilor terțe incluse pe lista comună a statelor nemembre ai căror cetățeni au nevoie de o viză de intrare (a se vedea anexa II din Regulamentul 539/2001 al Consiliului) pot obține o viză unică, valabilă pentru întregul spațiu Schengen;
cooperarea polițienească și judiciară: forțele de poliție se ajută reciproc în detectarea și prevenirea infracțiunilor și au dreptul de a urmări infractorii fugari pe teritoriul unui stat Schengen vecin; există, de asemenea, un mecanism mai rapid de extrădare și recunoaștere reciprocă a hotărârilor penale;
instituirea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen (SIS) .
Deși spațiul Schengen este considerat în general ca una dintre principalele realizări ale Uniunii Europene, el este supus în prezent unor presiuni considerabile ca urmare a fluxului fără precedent de refugiați și de migranți în UE. Numărul extrem de mare de nou-sosiți a determinat mai multe state membre să reintroducă temporar verificări la frontierele interne ale spațiului Schengen în ultimele luni, în conformitate cu prevederile Codului frontierelor Schenge. O provocare suplimentară la adresa circulației fără pașaport în spațiul Schengen apare în forma unei amenințări teroriste sporite, atacurile din noiembrie 2015 de la Paris și cele din martie 2016 de la Bruxelles demonstrând facilitatea cu care persoane suspectate sau chiar acuzate de terorism au putut să intre și să se deplaseze în spațiul Schengen.
Libera circulație a cetățenilor în spațiul european oferă atât drepturi cât și obligații:
pentru șederi mai scurte de trei luni: singura cerință este ca cetățenii Uniunii să aibă un act de identitate sau un pașaport valabil. Statul membru gazdă poate solicita persoanelor în cauză înregistrarea prezenței lor în țară, într-o perioadă de timp rezonabilă și nediscriminatorie;
pentru șederi de peste trei luni: dreptul de ședere este supus anumitor condiții: dacă nu lucrează, cetățenii UE și membrii familiilor lor trebuie să dispună de resurse suficiente precum și de o asigurare de sănătate pentru a garanta că nu devin o povară pentru serviciile sociale din statul membru gazdă pe perioada șederii. Cetățenii Uniunii nu au nevoie de permise de ședere, însă statele membre le pot solicita să urmeze o procedură de înregistrare la autoritățile competente. Acei membri ai familiei unui cetățean UE care nu sunt resortisanți ai unui stat membru trebuie să solicite un permis de ședere valabil pe durata șederii lor sau pe o perioadă de 5 ani;
dreptul de ședere permanentă: directiva conferă cetățenilor Uniunii dreptul de ședere permanentă în statul membru gazdă după o perioadă de cinci ani de ședere legală neîntreruptă, în cazul în care nu s-a aplicat nicio hotărâre de expulzare împotriva lor. Dreptul de ședere permanentă nu mai este supus niciunei condiții. Aceeași regulă se aplică și în cazul membrilor de familie care nu sunt cetățeni ai unui stat membru și care au coabitat cu un cetățean al Uniunii timp de cinci ani. Dreptul de ședere permanentă poate fi pierdut doar în cazul unei absențe de mai mult de doi ani consecutiv din statul membru gazdă;
restrângerea dreptului de intrare și a dreptului de ședere din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică: cetățenii Uniunii sau membrii familiilor lor pot fi expulzați din statul membru gazdă din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Hotărârea de expulzare nu poate fi luată în niciun caz din motive economice. Măsurile care afectează libertatea de circulație și ședere trebuie să respecte principiul proporționalității și să fie bazate exclusiv pe comportamentul personal al persoanei în cauză. Un astfel de comportament trebuie să reprezinte o amenințare reală și suficient de gravă la adresa intereselor fundamentale ale statului. Condamnările penale anterioare nu justifică în mod automat expulzarea. Simplul fapt că documentele de intrare folosite de către persoana în cauză au expirat nu constituie un motiv pentru expulzarea acesteia. Doar în circumstanțe excepționale, în care există motive imperative de siguranță publică, se pot lua hotărâri de expulzare împotriva unui cetățean al Uniunii care a locuit în țara gazdă timp de zece ani sau care este minor.
Nu se pot emite în nicio circumstanță acte de expulzare valabile pe toată durata vieții persoanei în cauză, iar persoanele care fac obiectul unei hotărâri de expulzare pot solicita o revizuire după trei ani. Mai mult, persoanele în cauză au acces la o modalitate de control jurisdicțional și, dacă este cazul, la o modalitate de control administrativ al hotărârilor în statul membru gazdă.
Chiar dacă libera circulație este un drept fundamental, este prevăzut în legislația Uniunii Europene, au apărut diverse dificultăți și controverse, existând dovezi privind neajunsuri grave la punerea în aplicare și persistența unor obstacole în calea liberei circulații. Directiva 2004/38/CE trebuie să fie transpusă în legislația națională și pusă în aplicare de către toate statele membre .
Pentru noile state care aderă există o așa numită perioadă de tranziție. Tratatul de Aderare semnat la 16 aprilie 2003 permite celor 15 state membre „vechi” ale UE să aplice „reglementări tranzitorii” pentru cetățenii statelor membre care au aderat la UE în 2004. Aceasta a însemnat că pentru cetățenii din „noile” state membre puteau fi menținute anumite restricții asupra liberei circulații pe o perioadă de tranziție de până la șapte ani de la data aderării acestora. În cazul Bulgariei și României, perioada a durat de la 1 ianuarie 2007 până la 1 ianuarie 2014, iar în cazul Croației aceasta se aplică de la 1 iulie 2013.
Un rol important îl are Parlamentul European. Parlamentul depune de mult timp eforturi susținute pentru a sprijini dreptul la liberă circulație, pe care îl consideră drept un principiu de bază al Uniunii Europene. Parlamentul cere statelor membre să respecte dispozițiile din tratat privind normele UE care reglementează libertatea de circulație și să se asigure că principiul egalității și dreptul fundamental la libertatea de circulație sunt respectate în toate statele membre. În cadrul dezbaterii ce are loc în momentul de față pe tema turismului social, Parlamentul se opune ferm apelurilor lansate de unii lideri europeni pentru modificarea și restrângerea liberei circulații a cetățenilor după încetarea la 1 ianuarie 2014 a aplicării dispozițiilor tranzitorii privind libera circulație a lucrătorilor din Bulgaria și România.
Parlamentul respinge, de asemenea, orice propunere de a plafona numărul de migranți în UE, aceasta constituind o încălcare a principiului liberei circulații a persoanelor consacrat de Tratatul UE. Parlamentul invită Comisia și statele membre să asigure punerea strictă în aplicare a legislației UE, astfel ca toți lucrătorii din UE să fie tratați în mod egal și să nu fie discriminați în ceea ce privește accesul la ocuparea unui loc de muncă, condițiile de muncă, remunerarea, concedierea și avantajele sociale și fiscale. În final, reamintește statelor membre că combaterea utilizării necorespunzătoare a sistemelor de asigurări sociale ține de responsabilitatea lor, indiferent dacă de aceasta se fac vinovați cetățenii proprii sau alți cetățeni ai UE.
În ceea ce privește presiunea exercitată asupra spațiului Schengen de fluxul de refugiați și de migranți în 2015, Parlamentul, în Rezoluția sa din 17 septembrie 2015 referitoare la migrație și refugiați, și-a reiterat „angajamentul de a deschide frontierele în interiorul spațiului Schengen, asigurând totodată gestionarea eficientă a frontierelor externe” și a subliniat că „libera circulație a persoanelor în spațiul Schengen este una dintre cele mai mari realizări ale integrării europene”.
CAPITOLUL II:
DREPTUL CETĂȚENILOR ROMÂNI LA MUNCĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN
România este țară membră a Uniunii Europene de la 1 iuanuarie 2007, după ce Tratatul de Aderare, semnat pe 25 aprilie 2005, a fost ratificat de către toate Statele Membre. România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar în 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depuseseră cererea de aderare, între care și România. Negocierile au fost deschise în prima jumătate a anului 2000 și s-au derulat până la sfârșitul anului 2004, când Consiliul European a marcat încheierea negocierilor. Aderarea României la Uniunea Europeana le-a permis cetățenilor sai să beneficieze de toate drepturile pe care le oferă cetățenia europeană, inclusiv dreptul de muncă în spațiul European.
2.1 Accesul pe piața muncii
Dreptul de a răspunde la ofertele de muncă efectiv făcute este consacrat de Regulamentul nr. 1612/68. După adoptarea acestui act normativ, în toate țările Comunității Europeane regimul angajării are două caracteristici:
în primul rând, recrutarea prin grija serviciului public este de acum facultativă. Orice cetățean al unui stat membru și orice angajator ce exercită vreo activitatea pe teritoriul unui stat membru pot să-și schimbe cererile și ofertele lor de muncă, să încheie contracte de muncă și sa le pună în executare conform legilor în vigoare și fară discriminare;
în al doilea rând, pentru a obține eliberarea unui permis de rezidență, salariatul va aduce dovada că el este beneficiarul unui contract de muncă printr-o declarație de angajare sau un certificat de muncă furnizat de angajator.
Acesta este regimul liberului acces la angajare. Astfel, s-a putut afirma că Regulmentul nr. 1612/68/CEE a consacrat existența unei veritabile piețe europene a muncii, acordându-se prioritate lucrătorilor comunitari în detrimentul celor proveniți din terțe țări.
Cetățenii români fiind resortisanți a unui stat membru, respectiv România, au dreptul să caute un loc de muncă într-un alt stat membru. Primesc aceeași asistență din parte birourilor naționale de ocupare a forței de muncă ca și resortisanții țării respective.
În cazul în care vă căutați un loc de muncă, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, puteți locui într-un stat membru gazdă pentru o perioadă de timp rezonabilă, suficientă pentru a vă permite să vă informați despre ofertele de locuri de muncă și să efectuați pașii necesari pentru a fi angajat. După expirarea unei astfel de perioade, nu puteți fi expulzat în cazul în care dovediți că încă vă căutați un loc de muncă și că aveți șanse să fiți angajat (de exemplu, în cazul în care aveți programate interviuri de angajare).
După aderarea României la Uniunea Europeană, s-a înregistrat un numar mare de cetățeni care au ales să parăsească țara pentru a munci în străinătate. De la data de 1 ianuarie 2007 cetățenii români pot face acest lucru mai ușor, beneficiind de dreptul pe care îl oferă cetățenia europeană: dreptul de a munci în spațiul european. Totuși, pentru noile state se impun restricții, restricțiile de acces pe piața muncii pentru lucrătorii din noile state membre, reprezintă modalitatea prin care vechile state membre încercă să își protejeze piața internă a forței de muncă de un eventaul val de imigranți, proveniți din aceste state.
Conform Tratatului de aderare a Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, unele state membre resticținoează libera circulație a cetățenilor din aceste țări pentru o perioadă limitată de timp. În primii doi ani după aderare accesul cetățenilor români la piețele de muncă a celor 27 de state membre depinde de măsurile și de politicile naționale adoptate de acestea, precum și de eventualele acorduri bilaterale pe care le are încheiate România cu statele membre. Începând cu 1 ianuarie 2014, la șapte ani de la aderare, au fost ridicate restricțiile pe piața muncii de către unele state membre a Ununii Europene, astfel cetățenii români au primit dreptul deplin de a munci pe teritoriul Ununii Europene.
Printre țările care au scos restricțiile pentru cetățenii români înainte de termenul de șapte ani sunt: Italia, care a permis accesul în peninsulă de la 1 ianuarie 2012, atfel cetățenii români care aveau anumite categorii profesionale puteau munci fără solicitarea unui permis de muncă, Germania a optat pentru deschiderea treptată a pieței de muncă pentru anumite anumite categorii de munci (constucții, inclusiv ramurile conexe, activități de curățare a clădirilor, absolvenții de studii superioare și membrii familiilor acestora, lucrătorii acceptați în sistemul de formare profesională).
Existența restricțiilor la momentul respectiv nu însemna că românii nu se puteau angaja, ci că angajarea se putea facea pe baza unui permis de muncă obținut de angajator de la autoritățile locale.
În prezent cetățenii români se bucură de dreptul de a munci în toate statele europene, fară restricții. Marea Britanie fiind însă una din țările care a impus condiții pentru a munci pe teritoriul țării, nu doar pentru cetățenii români cât și pentru cetățenii statelor membre. Aceste condiții au fost impuse de către Anglia, dupa ce a avut un asalt de muncitori din estul Europei, proveniți din statele membre a Uniunii Europene care au aderat în 2004, atunci Marea Britanie, Irlanda și Suedia au fost singurile care nu au impus nici o perioadă de tranziție.
Conform mediafax.ro românii care pleacă să muncească în Marea Britanie ar trebui să aibă cel puțin 1.600 de lire pentru cheltuielile de bază din primele două luni și să fie atenți în ce condiții lucrează, pentru că munca la negru poate fi sancționată cu până la 20.000 de lire. În Marea Britanie, profesiile se împart în două categorii: cele reglementate prin lege, pentru care este necesară recunoașterea diplomelor și a calificărilor obținute în celelalte state nereglementate, și cele care pot fi exercitate în mod liber, fără o calificare specifică. Majoritatea românilor sunt angajați fară o calificare specifică. Actele necesare pentru a munci în Marea Britanie sunt:
pașaportul românesc care dovedește statutul de cetățean european, pașaportul facilitează anumite servicii, cum ar fi asitența medicală de urgență, deschiderea unui cont bancar;
cartea de identitate românescă, nu este la fel de larg acceptată ca pașaportul, totuși o poți folosi la aeroport sau pentru legitimare;
NINO- national insurence number, este un număr de asigurări sociale, un cod alfa-numeric, personal, pe care îl are orice cetățean care plătește taxe sau primește ajutoare sociale.
Marea Britanie va organiza pe 23 iunie un referendum privind apartenența la Uniunea Europeană, rezultatul acestui referendum ar putea afecta și cetățenii români care muncesc în Anglia.
O altă țară în care cetățenii români au reglementări speciale este Elveția. Majoritatea cetățenilor europeni nu au nevoie de permis de muncă ca să lucreze în Elveția, cu toate că nu este țară membră a Ununii Europene, între Elveția și Uniunea Europeană au fost semnate peste 120 de acorduri bilaterale. După aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveția și UE au negociat un protocol de extindere a Acordului UE – Elveția privind libera circulație a persoanelor din noile state membre.
Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de muncă, acordul privind libera circulație a fost extins pentru aceste două noi state la data de 01.06.2009. La început, timp de șapte ani de la intrarea acordului în vigoare, respectiv până la data de 01.06.2016, va exista un contol al pieței de muncă, respectiv limitări ale dreptului de angajare în Elveția.
Cu toate că din 01.06.2016 libera circulație va fi neîngrădită, se va suprapune în primii trei ani, până în anul 2019, cu perioada clauzei de protecție specială, care perimte reducerea numărului de permise de rezidență, în condițiile unei imigrații prea puternice. Aceste dispoziții tranzitorii sunt menite să asigure o deschidere treptată și controlată a pieței de muncă.
Prioritate la angajare au cetățenii elvețieni și ai statelor membre ale UE aderate anterior, un angajator elvețian poate angaja un lucrător român numai dacă dovedește că pentru locul de muncă respectiv nu au găsit un cetățean elvețian sau din celelante state membre care au aderat anterior la UE. Angajatorul trebuie să justifice motivul pentru care respectivul loc de muncă nu poate fi ocupat de un lucrător elvețian sau din celelante state membre. Justificarea se va putea face prin dovada publicității postului, prin organizarea interviului sau a concursului pentru postul respectiv. De la 01.06.2016 cetățenii români vor beneficia de dreptul de a munci în Elveția, accesul cetățenilor români pe piața muncii elvețiene nu se va mai face în limita unor cote.
Accesarea unui loc de muncă pe piața europeană nu este întodeauna la îndemână tuturor doritorilor. Pentru a găsi un loc de muncă, cea mai simplă metodă sunt site-urile de job-uri. O altă metodă este participarea la târgurile de job-uri, deasemenea există și firme de recrutare, agenții, care de cele mai multe ori oferă servicii cu plată pentru găsirea unui loc de muncă. Totuși, metoda clasică pentru găsirea unui loc de muncă rămâne apelarea la rude și prieteni.
2.2. Drepturile, responsabilitățile și obligațiile cetățenilor români pe piața europeană de muncă
Obligațiile, responsabilitățile și drepturile cetățenilor români pe piața europeană de muncă sunt susținute de cetățenia europeană. Toți cetățenii unui stat membru sunt automat și cetățeni a Uniunii Europene. Datorită cetățeniei europene avem dreptul să muncim, să călătorim, să facem cumpărături, deasemenea odată cu drepturile care ni-se cuvin, apar obligațiile și responsabilitățile.
Accesul pe piața europeană de muncă reprezintă un drept, din acest drept, rezultă o altă serie de drepturi, care trebuie cunoscute de toți beneficiarii accesului pe piața de muncă. Drepturile lucrătorilor care desfășoară o activitate salariată sau independentă sunt:
dreptul de ședere fără îndeplinirea altor condiții în afara faptului că sunt lucrători într-o activitate salariată sau independentă. Același drept se aplică și furnizorilor temporari de servicii în statul membru gazdă. Își mențin statutul de lucrători care desfășoară o activitate salariată sau independentă în următoarele situații: în cazul în care sunt în incapacitate de muncă din cauza unei boli sau a unui accident, sau dacă sunt în șomaj involuntar înregistrat în mod oficial și s-au înscris ca persoane care caută de lucru la oficiul forțelor de muncă corespunzător, dacă au început un stagiu de formare profesională;
după o perioadă de timp de ședere legală, neîntreruptă, se poate obține dreptul de ședere permanentă, care se poate pierde doar printr-o absență care depășește doi ani consecutivi;
aceste drepturi: dreptul la ședere și dreptul la ședere permanetă poate fi obținut și de membrii familiei, dacă au avut reședința legală împreună în statul membru gazdă;
unul dintre cele mai importante drepturi, este dreptul la egalitatea de tratament. Articolul 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stipulează că, în domeniul de aplicare a dreptului comunitar și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale conținute de acesta, se interzice discriminarea în temeiul naționalității.
Directiva extinde acest drept la membrii familiei, ceea ce înseamnă că cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora care locuiesc pe teritoriul statului membru gazdă se bucură de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru respectiv în domeniul de aplicare a tratatului, datorită principiului egalității de tratament, aveți dreptul la majoritatea beneficiilor și avantajelor (ce includ mai ales toate avantajele sociale și fiscale) astfel cum sunt acestea acordate de către statul membru gazdă propriilor cetățeni;
în cazul în care statul membru gazdă oferă subvenții pentru biletele de transport, de exemplu pentru pensionari sau pentru familiile numeroase, atunci aveți dreptul la acestea atât timp cât îndepliniți condițiile pentru a le obține;
aveți dreptul să beneficiați de accesul la educație, în aceliași condiții cu resortisanții statului gazdă;
dreptul la asistență socială, excepție fiind accesul la asistență socială pentru primele trei luni de ședere, dacă nu aveți calitatea de lucrător;
dreptul la asistență medicală, asigurări de sănătate și protecție socială;
să beneficieze de asistență pentru căutarea unui loc de muncă din partea agențiilor naționale de ocupare a forței de muncă, la fel ca și resortisanții țării gazdă;
dreptul la recunoașterea calificărilor profesionale, în calitate de cetățean european, aveți dreptul de a vă exercita profesia și în altă țară europeană.
Toate aceste drepturi există, cel mai important este să le cunoaștem, pentru a putea beneficia de ele. Fiecare cetățean român care accesează piața europeană de muncă, este obligat pentru beneficiul său, să cunoască drepturile pe care le are, pentru a putea lucra legal și a avea parte de tratament egal.
Dreptul de muncă în spațiul european le orferă cetățenilor români, pe lângă drepturi, responsabilități și obligații. Pe perioada șederii în străinătate, cât și pe perioada desfășurării unei activități lucrative, cetățenii români au obligați și responsabilitatea de a:
de a respecta legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România;
obligația de a raporta prezența Dumneavoastră și membrilor familiei dumneavoastră, într-un termen rezonabil de la intrare. În acest fel, autoritățile publice din statul membru gazdă pot fi în posesia unor date complete privind circulația populației pe teritoriul statului respectiv. Totuși, statele membre au opțiunea de a nu vă solicita raportarea prezenței;
în cazul în care angajarea durează mai mult de trei luni, statul membru vă poate solicita să vă înregistrați la autoritatea competentă. Termenul limită pentru înregistrare nu poate fi stabilit la mai puțin de trei luni de la data sosirii dumneavoastră. Trebuie să vi se elibereze un certificat de înregistrare imediat ce prezentați o carte de identitate sau un pașaport valabil și o confirmare a angajării de la angajator sau un certificat de angajare. În acest scop nu pot fi solicitate alte documente (fișe de salariu, facturi de electricitate, chirie, declarații fiscale etc.). Dacă nu îndepliniți aceste formalități, sunteți pasibil de sancțiuni proporționale și nediscriminatorii. Cu toate acestea, puteți începe să lucrați înainte de a fi înregistrat;
obligația de a respecta ordinea publică, securitatea publică și sănătatea publică. Interdicțiile pe motive de ordine, securitate și sănătate publică trebuie să fie proporționale și să se bazeze pe conduita personală, care trebuie sa reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă, pentru unul dintre interesele fundamentale ale societății;
obligația de a fi resposabil, de a accepta un loc de muncă doar în condiții legale, de a plăti contribuțiile impuse de statul respectiv;
Cât nu dețin un post de muncă și se află pe teritoriul unui stat membru în căutarea unuia, trebuie să dețină resurse suficiente pentru a nu deveni o povară excesivă pentru sistemul de asistență socială a statului membru gazdă.
De cele mai multe oamenii sunt tentați sa își cunoască doar drepturile, fără a ști care le sunt obligațiile și responsabilitățile. Este important să le cunoască pe ambele, drepturile le oferă posibilitatea de a lucra în aceliași condiții cu cetățenii țării – gazdă, de a avea parte de același tratament, de a beneficia de programele sociale existente. Cunoașterea obligațiilor și responsabilităților le permite să nu încalce normele de conduită și ședere în statul respectiv.
2.3 Inegalitățile pe piața muncii dintre cetățenii români și cetățenii țării gazdă
Cu toate ca tratamentul egal este un drept fundamental în Uniunea Europeană, fiind ilegală discriminarea persoanelor pe sex, vârstă, origine etincă sau rasială, religie, există situații când apar inegalități, în special pe piața de muncă. Există limitări oficiale privind accesul pe piața de muncă, care nu sunt privite drept inegalități, cum ar fi: motive de ordine publică, sănătate, securitate, cât și angajarea în sectorul public, deasemenea, unele inegalități neoficiale, care nu ar trebui să existe: motive privind vârsta lucrătorului, cunoașterea limbii la un nivel avansat, motive privind țara de origine.
Un cetățean UE care lucrează într-un alt stat membru trebuie să fie tratat exact în același mod ca și colegii săi care sunt cetățeni ai acestui stat, în ceea ce privește condițiile de muncă, care să acopere, de exemplu, salarizare, formare, concediere și reintegrarea profesională. Dezavantajul lucătorilor migranți este privit ca o discriminare indirectă.
Prima inegalitate în comparație cu cetățenii țării gazdă, pe care o întâlnesc cetățenii români, atunci când muncesc în stăinătate o reprezintă capacitatea de a comunica la un anumit nivel de limbaj, care nu va ajunge la nivelul angajatorului sau celorlanți colegi. Conform Curții Europene orice cerință de natură lingvistică trebuie să fie rezonabilă și necesară pentru locul de muncă în cauză, și nu trebuie să fie utilizat ca scuză pentru a exclude lucrătorii din alte state membre.
O altă inegalitate reprezintă recunoașterea calificărilor, recunoașterea automată a diplomelor este prevăzută numai pentru câteva profesii, mai ales în domeniul profesiilor medicale. Un resortisant al unui stat membru, care este pe deplin calificat să exercite o profesie reglementată (adică una care nu poate fi practicată fără anumite calificări profesionale specifice) într-un stat membru poate avea calificarea recunoscută într-un alt stat membru. Cu toate acestea, dacă formarea sau domeniul de activitate al profesiei în cauză este în mod substanțial diferită în statul membru gazdă, acesta îl poate solicita să se supună unei perioade de adaptare sau un test de aptitudini.
Lucrătorii migranți au dreptul la același impozite și avantaje sociale ca și resortisanții statului membru gazdă. Curtea a considerat că acest lucru înseamnă că toate avantajele pe care, indiferent dacă sunt sau nu legate de un contract, sunt în general în primul rând acordate lucrătorilor naționali, datorită statutului lor de lucrători sau în virtutea simplului fapt de reședință al acestora pe teritoriul național. Deasemenea, atunci când există un post de muncă scos la concurs, au prioritate cetățenii țării-gazde, după resortisanții altor țări europene, iar ultimii sunt resortisanții țărilor-terțe.
De asemenea poate fi privită ca și inegalitate, accesul la locuri de muncă în sectorul public. Conform art. 48 alin. (4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrânge, accesul la locurile de muncă din domeniul administrației publice pe temeiul cetățeniei lucrătorului. Statele mebmbre au interesul legitim de a rezerva propriilor resortisanți un ansamblu de locuri de muncă ce au legătură cu exercițiul puterii publice și salvgardării intereselor generale, trebuie evitat în același timp ca efectul util și întinderea dispozițiilor tratatului privitoare la libera circulație a lucrătorilor și egalitatea de tratament a resortisanților din toate statele membre să fie limitate prin interpelări ale noțiunii de administrație publică reișite doar din dreptul național și care ar înlătura aplicarea regulilor comunitare.
Constituie o limitare a liberei circulații a lucătorilor orice măsură națională, chiar aplicată fără discriminare cu privire la cetățenie. Având în vedere practica răspândită printre statele membre de a exclude pe cei ce nu-i sunt cetățeni de la un număr mare de profesii în administația de stat, Comisia Europeană a publicat în 1988 o Notă prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmează a fi considerate ,,suficient de îndepărtate de activitățile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeană și care nu ar putea fi acoperite decât în cazuri rare de excepția din art. 48 alin. (4)”. Acestea cuprind:
serviciile privind îngrijirea sănătății publice;
predarea în instituțiile de învățământ ale statului;
cecetare în domenii nemilitare în instituții publice;
organisme publice reponsabile cu prestarea serviciilor comerciale.
Statele membre au permisia să restricționeze posturi de serviciu public cetățenilor resortisanți, în cazul în care acestea sunt direct legate de activitățile specifice ale serviciului public, și anume cele care implică exercitarea autorității publice și responsabilitatea pentru protejarea interesului general al statului, inclusiv cele ale organismelor publice, cum ar fi autoritățile locale.
O altă inegalitate o reprezintă recunoașterea experienței profesionale și a vechimii, jurisprudența Curții consideră ce lucrătorilor migranți trebuie să le fie luate în considerare perioadele anterioare de angajare pentru avantajele profesionale (de exepmplu, salariul, gradul). În unele state membre experiența profesională sau de vechime sunt o condiție formală de acces la un concurs de recrutare sau puncte suplimentare în cadrul concursului. Perioadele anterioare de angajare trebuie să fie luate în mod egal în considerare. De asemenea, cerințele care se aplică pentru perioadele petrecute în alte state membre nu trebuie să fie mai stricte decât cele aplicabile perioadelor petrecute în instituții comparabile ale statului membru. Dacă aceste perioade nu sunt luate în considerare există o disriminare nejustificată, indirectă.
Inegalitățile pot avea și o parte pozitivă, fiecare stat încercă să își protejeze cetățenii, iar în acest scop, toate măsurile luate, sunt în primul rând pentru a avantaja cetățenii, chiar dacă aceaste măsuri intră în contradicție cu normele de egalitate promovate de legislația europeană din domeniu.
CAPITOLUL III
CETĂȚENII MOLDOVENI PE PIAȚA EUROPEANĂ DE MUNCĂ
Republica Moldova se mărginește la est cu Ucraina și la vest cu România, are o populație de circa 3,5 milioane de locuitori. Începând cu anii 1990, după destămarea URSS, republica se află într-o perioadă de tranziție, multe întreprinderi, instituții, organizații, au fost lichidate, iar personalul disponibilizat, majorând și mai mult rata șomajului, care la moment se estimează la 10%.
Lipsa unui loc de muncă și a unui salariu stabil a condus la scăderea nivelui de trai a populației și la creșterea considerabilă a numărului de cetățeni care emigrează în căutarea unui loc de muncă și mijloace de existență. Republica Moldova a devenit una dintre cele mai sărace țări din sud-estul Europei, iar populația ei una dintre cele mai vulnerabile la capitolul emigrării forței de muncă.
3.1 Acorduri bilaterale, convenții, tratate încheiate de Republica Moldova cu alte state în domeniul dreptului de muncă
Repubilica Moldova nu este stat membru al Uniunii Europene, totuși cetățenii ei pot munci legal în Europa, respectând prevederile aplicabile de statul resortisanților țărilor-terțe. Pentru a putea beneficia de aceste drepturi, Republica Moldova are încheiate tratate, acorduri bilaterale, convenții. Prevederile acestora permit implimentarea normelor dreptului intrenațional și creează condiții pentru respectarea integrală a drepturilor migranților moldoveni.
Primele prevederi referitoare la migrație s-au întalnit în Constituția Republicii Moldova. Conform acesteia: cetățenii Republicii Modova beneficiază de protecția statului atât în țară, cât și în străinătate (Articolul 18 din Constituția Republicii Moldova). Dreptul la libera circulație în țară este garantat oricărui cetățean al Republicii Moldova, fiindu-i asigurat dreptul de a-și stabili domiciliu sau reședința în orice localitatea din țară, de a ieși, de a emigra și de a reveni în țară. ( Articolul 27 din Constituția Republicii Moldova).
Persoanele care prestează munci peste hotare în mod reglementat, sau având un statut nereglementat au nevoie de sprijinul statului pentru asigurarea respectării drepturilor lor fundamentale, legalizarea șederii și activității de muncă (pentru cei care nu au statutl respectiv), tratamentul egal cu cetățenii statului de destinație, protecție socială, creearea condițiilor de reintegare în societate la revenirea în patrie.
Primul act juridic normativ adoptat de Republica Moldova ce reglementa politica statului în problemele de migrație a fost legea cu privire la migrație nr.48-XII din 19.12.1990. În acestă lege au fost prevăzute mai multe obiectice care au rămas pur declarative, cu toate acestea, în lege pentru prima dată s-a determinat: statutul migrantului (imigrantului), formele migrației (imigrației), drepturile și obligațiile migranților (imigranților), stabilirea cotei de imigrare și cel mai important, a fost declarat dreptul la libera circulație a persoanelor și protecția emigranților cetățeni ai Republicii Moldova care pleacă temporar sau cu viză de reședință în străinătate.
Pentru respectarea drepturilor cetățenilor aflați legal peste hotare cu scopul de a munci, Republica Moldova în primul rând a semant și ratificat coonvenții elaborate de Organizația Internațională a Muncii. Cele mai importante convenții ratificate de Moldova sau cele doar care sunt semnate cu scopul ratificării unlterioare sunt:
Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind munca forțată sau obligatorie, nr.29, adoptată la 28.06.1930 la Geneva, în vigoare pentru Republica Moldova de la 23.03.2001;
Convenția privind abolirea muncii forțate, nr.105, adoptată la 25.06.1957 la New York, în vigoare pentru Republica Moldova la 10.03.1994;
Protocolul privind prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor;
Convenția Europeană referitoare la statutul juridic al lucătorului migrant, adoptată la Strasbourg la 24.11.1977;
Convenția cu privire la discriminare (angajare și ocupare) din 1958 (nr.111)
Deși nu toate convențiile privind procesele migraționale au fost semnate de Republica Moldova, multe din ele urmează a fi semnate pentru a acorda toate privilegiile oferite de aceste convenții cetățenilor Republicii Moldova, aflați legal peste hotare.
În anul 1996 Republica Moldova a ratificat Convenția Organizației Internaționale a Muncii cu privire la sarcinile principlae și normele politicii sociale nr.117, conform articolului 3 al acestei Convenții, se urmărește să fie evitată destrămarea vieții familiale. Conform Convenției acordurile inițiate cu țări ca: Portugalia, Spania, Cehia, Italia, trebuie să prevadă ca lucrătorul migrant să se bucure de protecție și de avantaje care să nu fie inferioare celor care beneficiază lucrătorii acestor state. Se urmărește ca tratatele să prevadă înlesniri acordate lucărătorilor pentr a le permite să transfere căminelor lor, o parte din economiile și salariile relizate.
Articolul 9 prevede că atunci când lucătorii și familiile lor se deplasează dintr-o regiune unde costul vieții este mai scăzut într-o regiune unde costul vieții este mai ridicat, ceea ce se întâmplă de fapt în cazul emigrării cetățenilor Republicii Moldova, trebuie să se țină seama de creșterea costului vieții pe care o antrenează această schimbare de reședință, cerând remunerare egală cu cetățenii autohtoni.
Convenția OIM nr.181 privind agențiile private de ocupare a forței de muncă, ratificată de către Republica Moldova la 28 septembrie 2001, această convenție este ratificată de Cehia, Italia, Olanda, Portugalia, Spania. Conform convenției organizarea activităților de plasare în câmpul muncii peste hotare se face de către agenții, în baza licenței. Titularul de licență nu are dreptul să încaseze de la solicitant orice plată în avans pentru serviciile de intermediere, până la încheiarea contractului individual de muncă sau până la deschiderea vizei de intare pe teritoriul țării de destinație.
Legislațiile majorității statelor care angajează lucrători moldoveni le oferă posobilități pentru asigurări sociale bazate pe prevederile convențiilor OIM. Convențiile se bazează ăe umătoarele principii de bază: egalitatea de tratament, meținerea drepturilor dobândite. Pentru Republica Moldova este important să fie utilizate posibilitățiile oferite în domeniul migrației de muncă și protecției sociale a lucătorilor migranți. În acest sens trebuie implementate convențiile la care este parte și să studieze posibilitatea ratificării unor noi instrumente internaționale.
O altă serie de reglementări în domeniul migrației forței de muncă pentru cetățenii moldoveni sunt prevăzute în acordurile bilaterale încheiate de către Republica Moldova și alte state europene.
În anul 2004 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene, acest acord prevede că părțile contractante vor colabora în domeniul reglementării fluxului de lucrători și prin intermediul organelor competente, vor elebora repectivele proceduri pentru a face posibilă angajarea în câmpul muncii a cetățenlior modoveni.
Intrarea, șederea și activitatea de muncă a lucătorului care este subiectul Acordului se efectuează în conformitate cu legislația în vigoare a țării primitoare. Autoritățile competente eliberează ale Părții contactante eliberează lucătorilor care intră pe teritoriul celeilante Părți un permis de ședere cu aceiași durată ca și a contractului individual de muncă. Cetățenii Republicii Moldova care pleacă la muncă încheie un contract individual de muncă cu patronul italian, acest contract corespunde normelor legilației Republicii Italiene și stabilește durata relațiilor contractua, locul de muncă, programul zilnic, durata programului săptămânal și alte drepturi și obligații.
Acordul între România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat în data de 27 aprilie 2010 la București.
Prin acest Acord se reglementează cadrul juridic bilateral dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, având ca scop principal recunoașterea și totalizarea perioadelor de asigurare socială realizate pe teritoriul ambelor state, acordarea indemnizației pentru incapacitate de muncă, indemnizației de maternitate, pensiilor, prestațiilor în natură în caz de boală și maternitate, în caz de accidente de muncă și boli profesionale, ajutorului de deces și indemnizației de șomaj. Acordul între România și Republica Moldova în domeniul securității sociale.
De asemenea, Republica Moldova are încheiate un acord cu majoritatea statelor europene, cu privire la o multitudune de obiectice a părților contractante. Sunt prevăzute reglementări în domeniul politicii externe și securitate, cooperarea în domeniul migrației, al azilului și gestionării frontierilor, circulația persoanelor, dreptul societățoilor comerciale.
Capitolul patru al acestui acord privind ocuparea forței de muncă, politica socială și egalitatea de șanse prevede în art.32: reducerea sărăciei, politica privind ocuparea forței de muncă, al cărei obiectiv este sporirea numărului și a calității locurilor de muncă, prin asigurarea unor condiții de muncă decente, inclusiv în vederea reducerii economiei informale și a muncii nedeclarate, politica socială, care vizează sporirea nivelului de protecție socială, inclusiv în domeniul asistenței sociale și al asigurărilor sociale, precum și modernizarea sistemelor de protecție socială în ceea ce privește calitatea, accesibilitatea și viabilitatea financiară, consolidarea participării partenerilor sociali și promovarea dialogului social, inclusiv prin consolidarea capacității tuturor părților interesate, promovarea sănătății și a siguranței la locul de muncă.
Republica Moldova a semnat 11 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia și Lituania. La etapa de negocieri se află acordurile cu Letonia, Turcia și Israel.
Negocierea de tratate bilaterale, trebuie să fie obiectivul principal al Republicii Moldova, pentru respectarea drepturilor cetățenilor săi. Dacă nu sunt prevăzute în acorduri bilaterale, tratate sau convenții, multe drepturi oferite cetățenilor țărilor-terțe sunt prevăzute în directivele și regulamentele adoptate pentru implimentare în țările Uniunii Europene.
Un exemplu îl reprezintă cel mai nou drept oferit de o directivă europeană, cetățenilor non-europeni și anume: drepturile oferite studenților care învață în Europa, oferindu-le mai multă libertate tinerilor din afara UE. Aceasta se va face prin umrătoarele schimbări a vechii directive:
pe perioada mobilității studenții și cercetătorii vor avea dreptul să se angajeze în câmpul muncii pentru cel puțin 15 ore săptămânal;
după ce își încheie perioada de studii sau cercetare studenții străini vor avea dreptul să rămână cel puțin 9 luni într-o țară membră a Uniunii Europene cu scopul de a-și găsi un loc de muncă sau de a pune bazele unei afaceri;
membrii de familie vor putea însoți cercetătorii care-și desfășoară activitatea în spațiul UE și vor primi drept de muncă.
Regulile noi vor intra în vigoare după ajustarea legislației naționale a fiecărei țări membre a Uniunii Europene și nu se aplică în cazul Danemarcii, Irlandei și Marii Britanii. Autoritățile statelor UE au la dispoziție 2 ani pentru a face modificările necesare. Noua directivă revizuiește legislația precedent, intrată în vigoare în 2004.
O altă directivă europeană care reglementeză drepturile pentru cetățenii țărilor terțe, aplicabile și cetățenilor moldoveni o reprezintă directiva 2009/50/CE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate a introdus „cartea albastră europeană”, o procedură rapidă de eliberare a unui permis special de ședere și de muncă, oferind condiții mai atractive lucrătorilor resortisanți ai unor țări terțe, pentru a le permite accesul la un loc de muncă de înaltă calificare în statele membre.
Directiva 2011/98/UE privind permisul unic de ședere stabilește o procedură comună și simplificată pentru resortisanții țărilor terțe care solicită un permis de ședere și de muncă într-un stat membru, precum și un set comun de drepturi care trebuie acordate imigranților legal, este de asemena aplicabilă cetățenilor moldoveni care doresc să muncească în spațiul european.
Prin semnarea acestor tratate, convenții, acorduri bilaterale se stabilesc parametrii cu privire la condițiile de angajare, încheierea contractelor individulae de muncă, posibilitățile existente pentru lucrătorii migranți pentru pregătirea profesională și avansarea în post, unele facilități de reîntregire a familiilor.
3.2 Ce trebuie să cunoască cetățenii Republicii Moldova înainte de a accesa piața europeană de muncă
Cetățenii Republicii Moldova care doresc să acceseze piața europeană de muncă, trebuie sa fie bine informați în privința condițiilor ce le sunt aplicate ca cetățeni non-europeni. Condițiile pentru cetățenii europeni sunt diferite față de cei din afara Uniunii Europene.
Pentru Moldova, migrația este o consecință a sărăciei, o modalitatea de ași îmbunătăți condițiile de trai. Deși migarția forței de muncă a cetățenilor Republicii Moldova reprezintă un element important în procesul de dezvoltare economică a țării, politicile naționale privind migrația de muncă nu conțin mecanisme de protecție a lucrătorilor migranți, astfel încât cetățenii Republicii Moldova nu dispun de protecție atunci când se află la muncă peste hotare.
Reglementările existente nu sunt cunoscute, sau de cele mai multe ori sunt ignorate de lucrătorii moldoveni, ei acceptă să muncească peste hotare mai mult decât sau înțeles prealabil cu angajatorul, primesc salariile cu întârzire sau în sume mai mici decât li s-a promis inițial. O altă problemă o reprezintă acceptul de a munci la negru, cei mai mulți cunosc despre faptul ca vor fi angajați la muncă ilegal, acesta se întamplă din cauza lipsei de informații despre legislația referitoare la migrație, atât în Moldova, cât și în țările de destinație.
Faptul că sunt apreciați în țările de destinație pentru că acceptă o remunerare a muncii mai mică, condiții grele de muncă de la care se eschivează localnicii, productivitatea muncii mai înaltă, îi încurajează să continuie să lucreze fară formele legale. O altă motivație o reprezintă salariul pe care îl primesc, cu toate că este mai mic decât ar trebui să fie, dacă ar avea condiții egale cu cetățenii țării-gazde, este mult mai mare decât salariul din Republica Moldova.
Prevederi cu privire la migație, pe care ar trebui sa le cunoască cetățenii moldoveni care doresc să acceseze o piață europeană de muncă sunt stabilite într-o serie de acte legislative și nomative. Primele prevederi se găsesc în Constituția Republicii Moldova: ,,Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atât în țară, cât și în străinătate’’. De asemenea ,, Dreptul la libera circulație în țară este garantat oricărui cetățean al Republicii Moldova, fiindu-i asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a ieși, de a emigra și de a reveni în țară’’.
Ieșirea și intarea cetățenilor Republicii Moldova se face pe baza pașaportului eliberat de autoritățile competente. În cazul călătoriilor în scopuri turistice, au fost modificări recente, din 28 aprilie 2014 cetățenii moldoveni pot călători fără viză spre 22 țări din spațiul Schengen și alte 4 țări care nu sunt în spațiul Schengen, dar care aplică politica. Liberalizarea a fost posibilă prin modificarea Regulamentul UE nr.259/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 prin care a fost modificat Regulamentul nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie sau nu să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale UE.
Cu toate că nu este necesară viză pentru călătoriile în scopuri turistice, sunt impuse condiții pe care cetățenii Republicii Moldova trebuie sa le respecte:
liberalizarea regimului de vize permite călătorii fără vize pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs a 180 de zile (șase luni). În perioada de 90 de zile pot fi efectuate mai multe călătorii;
pentru călătorii în regim liberalizat de vize este necesar un pașaport biometric (valabil cel puțin 6 luni de la data reîntoarcerii în țară);
trebuie să fie determinat scopul clar și destinația călătoriei;
să existe posibilități de transport, cazare și bani suficienți pentru întreținere.
Regimul liberalizat de vize nu este valabil pentru Marea Britanie și Irlanda. De asemenea, regimul liberalizat de vize nu oferă dreptul la muncă. În statele membre ale UE este interzisă exercitarea unei activități cu caracter lucrativ fără a fi în posesia unei vize sau a unei permisiuni de lucru, chiar dacă este vorba de o perioadă mai scurtă de 3 luni.
Cetățenii ar putea profita de cele trei luni permise pentru ca, aflându-se pe teritoriul comunitar, să-și identifice și să acceseze în mod legal un loc de muncă în una din țările europene, obținând un contract individual de muncă care le permite șederea pe baza unui permis obținut ulterior.
O altă modalitatea de a munci legal și a sta pe teritoriul unui stat membru UE este obținerea unei vize de lungă ședere. Înainte de a pleca din țară, după negocierea unui contract de muncă cu un angajator străin, este necesară obținerea unei vize de tip D. Viza Schengen de tip D (de lungă ședere) se eliberează pentru o perioadă ce nu depășește 12 luni. Viza perimite obținerea ulterioară a unui permis de ședere.
În afară de formalitățile privind actele, cetățenii moldoveni trebuie să cunoască modalitățile de angajare la muncă peste hotare. Acestea sunt:
angajarea în mod de sine stătător, în baza contractului individual de muncă, încheiat cu angajatorul înainte de ieșirea din Republica Moldova, contract care trebuie înregistarat la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă;
angajarea prin intermediul agențiilor private de ocupare a forței de muncă care au licență în conformitate cu legislația în vigoare;
angajarea conform prevederilor acordurilor bilaterale.
Cetățenii moldoveni care se angajează trebuie sa cunoască ce conține un contract individual de muncă:
data și locul încheierii contarctului individual de muncă;
date cu privire la patron: denumirea deplină și abreviată, numele, prenumele și funcția conducătorului întreprinderii, instituție, organizației, adresa juirdică, numărul și data înregistrării;
date cu privire la lucrătorul migrant: numele, prenumele, data și locul nașterii, domiciliul, starea familială, numărul pașaportului, cetățenia, studiile, funcția în care se angajează lucrătorul migrant;
compartimentul: obligațiunile patronului-care trebuie să conțină: termenul și modul de plată a salariului, durata repausului săptămânal, concediul anual plătit, asigurarea medicală;
compartimentul: obligațiunile lucrătorului migrant-care trebuie să conțină dispoziții privind: îndeplinirea normelor de producție, regulamentul de ordine interioară, dispozițiile patronului privind activitatea de muncă, răspunderea materială pentru pagubele pricinuite patronului;
compartimentul: condiții generale-care conține, impozitele și mărimea reținerilor din salariu, termenul de valabilitatea a contractului individual de muncă, începutul și sfârșitul relațiilor de muncă, modalitatea de transferare a mijloacelor câștigate.
Pe langă formalitățile, drepturile și obligațiile pe care le au de respectat când sunt la muncă peste hotare, cetățenii Republicii Moldova trebuie să știe că se pot bucura de drepturi și la întoracerea în țară. Pot primi informații de la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în privința pieței forței de muncă, evaluarea și autoevaluarea în privința integrării profesionale, dezvoltarea abilităților, instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă.
3.3 Alte piețe de muncă accesibile moldovenilor
Cu toate că mulți dintre cetățenii moldoveni sunt angajați în spațiul european, legal sau ilegal, aproximativ același număr preferă piața de muncă din spațiul CSI care este mai accesibilă. Unele dintre state au încheiate tratate bilaterale cu Republica Moldova. Printre acestea se numără: Federația Rusă, Ucraina și Belarus.
Convențiile semnate cu aceste state sunt:
Convenția între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse cu privire la activitatea de muncă și protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova și a Federației Ruse, încadrați în muncă în afara statelor lor ( Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 12 octombrie 1993 nr. 635);
Convenția între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea de muncă și protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova și a Federației Ruse, încadrați în muncă în afara statelor lor ( Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 14 ianuarie 1994 nr. 26);
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Belarus cu privire la activitatea de muncă și protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova, încadrați în muncă pe teritoriul Republicii Belarus, și a cetățenlilor Republicii Belarus, încadrați în muncă pe teritoriul Republicii Moldova (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 9 iunie 1994 nr.402).
Acțiune tratatelor menționate se extinde asupra persoanelor și membrilor familiilor acestora. Activitatea de muncă a lucrătorilor migranți se legalizează prin contracte individule de muncă, obținându-se ulterior un permis de muncă, doar pentru un termen ce nu depășeste un an de la data intării pe teritoriul statelor respective. Dacă nu dispunde de un loc de muncă stabil, cetațeanul moldovean se poate adresa la Agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă. Anual în Federația Rusă se angajează aproximativ 10 mii de cetățeni ai Republicii Moldova.
Altă piață de muncă accesibilă moldovenilor este piața muncii din Israel, Acordului bilateral între Republica Moldova și Statul Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din Republica Moldova în anumite sectoare din Statul Israel a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2013, fiind prelugit din 20016 încă cu trei ani. Lucrătorii migranți pot lucra în Israel în una dintre următoarele meserii: îngrijire a persoanelor, agricultură, construcții, profesii industriale, lucru în domeniul hotelier, gatronomie.
Conform publika.md circa un milion de moldoveni sunt plecați peste hotare. Mulți dintre ei s-au stabilit cu traiul în străinătate. În Republica Moldova, migrația forței de muncă reprezintă una dintre cele mai strigente probleme de ordin socio-economic. Cu toate că de ce le mai multe ori drepturile cetățenilor moldoveni nu sunt respectate în străinătate din cauza faptului ca nu cunosc drepturile pe care le au și că acceptă munca ilegală, moldovenii continuă să plece în număr mare.
Formalitățile cu privire la acte, impedimentele întâlnite nu îi împedică să părăsească țara, migranții contribuind semnificativ la creșterea economică a Republicii Moldova, conform datelor noficiale, un moldovean angajat în străinătate trimite în ficare lună familiei peste 500 de dolari.
Există mai mule căi de protecție a cetățenilor moldoveni aflați la muncă în străinătate. Cea mai importantă este informarea, informarea cu privire la legislație statelor în domeniul migrației forței de muncă, modalitățile de plasare în câmpul muncii, crearea comunităților moldovenești, sindicate peste hotare care vor acorda cetățenilor aflați în statul respectiv protecție.
CAPITOLUL IV
ANALIZA COMPARATIVĂ A DREPTULUI LA MUNCĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN PENTRU CETĂȚENII ROMÂNIEI ȘI A REPUBLICII MOLDOVA
România și Republica Moldova sunt state vecine, legate de o istorie bogată și evenimente care au influențat dezvolatrea fiecărei țări separat. România a fost primul stat care a recunoscut independența statului Republica Moldova față de URSS, proclamată la 27august 1991. Limba de stat în Republica Moldova este limba română, la fel ca și în România. Un alt aspect prin care se aseamnănă cele doua state este migrația excesivă a cetățenilor, atât România, cât și Republica Moldova fiind afectate de fenomenul migrației în masa a cetățenilor. Influențați de salariul mic, nivelul scăzut al traiului, situația politică din țară, criză, corupție cetățenii moldoveni și români aleg să părăsească țara pentru o viață mai bună și pentru un nivel al traiului mai bun.
Cetățenii români se bucură de dreptul de a munci legal în Uniunea Europeană, fiind cetățeni europeni, dreptul de muncă în sapțiul european este o garanție dată de cetățenia europeană. Cu toate că cetățenii moldoveni nu sunt cetățeni europeni, ei se bucură de dreptul de a munci ca cetățeni europeni, obținând acest drept ca și cetățeni români.
Cetățenii moldoveni care îndeplinesc condițiile pentru a deveni cetățeni români se bucură de aceliași tratament în domeniul muncii ca și cetățenii români. Dreptul cetățenilor moldoveni de a obține cetățenia română este perimisă în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 21/1991 “Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia romană, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate".
Cetățenii moldoveni se bucură de prevederile acestui articol, obținând cetățenia română prin descenedenți care au locuit pe teritoriul României Mari până în 1940, când la 28 iunie 1940 România a cedat Uniunii Sovietice Basarabia. Deținera cetățenii duble le permite cetățenilor moldoveni să se angajeze pe teritoriul Uniunii Europene în aceliași condiții ca și cetățenii români. De cele mai multe ori aceasta reprezentând unul dintre motive pentru înaintarea demersurilor de a obține cetățenia română.
4.1 Analiza comparativă a dreptului la muncă pentru cetățenii români și cei moldoveni din punct de vedere statistic
Încerând să fac o analiză comparativă a dreptului de muncă în spațiul european pentru cetățenii moldoveni și cei români, am constatat mai multe diferențe decât asemănări, asemănările fiind motivele care îi determină atât pe cetățenii roâmni, cât și pe cei moldoveni să plece peste hotarele țării sale.
Numărul mare de cetățeni care pleacă, este de asemenea o asemănare dintre cele două țări. România este o țară de emigrare, în fiecare an se mărește numărul de cetățeni români care părăsesc țara. Conform datelor statistice, numărul cetățenilor români aflați în străinătate de cel puțin 12 luni care au domiciliul în România a fost la 1 ianuarie 2013 de aproximativ de 2,3 milioane de oameni.
Tabelul nr. 4.1
Numarul emigranților români pe grupe de sexe
În conformitate cu datele statistice prezentate se poate observa tendința de egalizare a ponderilor emigranților pe bază de sexe, dacă în anul 2008 numărul bărbaților aflați în străinătate depășea cu mult numărul femeilor, în 2013 numărul femeilor ajunge aproximativ la același nivel. Se observă că în anul 2013 migrația în rândul bărbaților s-a micșorat, însă numărul femeilor nu este mai mare în ponderea totală de români aflați peste hotare, procentajul fiind de aproximativ 51% în favoarea bărbaților. Numărul femeilor care au plecat în ultimii ani este justificat prin numărul mare de locuri de muncă destinate femeilor. Migrația femeilor în special are și un efect negativ asupra vieții personale a cuplurilor, de asemenea în România femeia este considerată ocrotitoarea căminului, influențează negativ și aspura modului în care cresc copii. Acesta fiind însă un aspect al socialului care merită o analiză amplă.
Tabelul nr. 4.2
Rata anuală de creștere
Se remarcă scăderea ratei anuale de creștere de la 11,1% în 2009 la 0,1% în 2013, comparativ cu 1 ianuarie 2008 numărul cetățenilor români a crescut cu 21,9%, cu toate că rata anuală de creștere a numărului cetățenilor care pleacă se micșorează. Un val mare de emigrări s-a înregistrat în 2007 atunci când cetățenii români au devenit și cetățeni europeni, de asemenea un val mare de emigrări s-a înregistrat după revoluție, când România a devenit o țară democratică, iar emigrarea nu era restricționată.
Tabelul 4.3
Persoane aflate în străinătate la 1 ianuarie 2013, pe grupe de vârste
Se poate obsreva că în funcție de grupa de vârstă mai mulți de jumătate dintre românii aflați peste hotare au vârsta cuprinsă între 20 și 44 de ani, fapt care influențează negativ situația demogarfică a țării și asupra forței de muncă. Se constată de asemenea mărirea numărului polulației sub vârsta de 15 ani, daca în 2008 se înregistrau 193.188 de personae, în 2013 numărul ajunge la 338.874, aceste cifre fiind justificate prin faptul ca majoritatea persoanelor care migrează sunt la vârsta formării unei familii, de aceea tot mai mulți cetățeni români aflați în străinătate devin părinți și își cresc copii în altă țară decât România, în timp ce în România scade rata natalității, existând fenomenul de îmbătânire a populației.
De asemenea, pe lângă scăderea ratei natalității, migrația populației cuprinsă între 20 și 44 de ani influențează scăderea forței de muncă bine pregătite și cu studii superioare. Migrația masivă, petrecută într-un interval foarte scurt și din rândul populației apte de muncă a dezechilibat piața muncii interne, înregistrându-se dezechilibre mari în anumite sectoare și ramuri economice.
Un exemplu de migrație din rândul persoanelor apte de muncă, bine instruite îl reprezintă migrația medicilor români, find un fenomen amplu.Medicii români sunt foarte căutați la recrutările facute de țările europene. Conform unor statistici aproximativ 3000 de medic au părăsit România în 2013, influențând negativ asurpa sitemului de sănătate românesc. Alegerea de a părăsi țara de către medicii români este justificată prin salariile mici și sistemul de sănătate ineficient, fiind apreciați pentru profesionalism, remunerați corespunzător prefer să își exercite profesia în țări ca: Germania, Marea Britanie, Olanda.
Tabelul 4.4
Cetățeni români aflați în străinătate după țara de reședință la 1 ianuarie 2013
Se poate observa numărul mare de cetățeni români aflați în Italia și Spania, peste un milion de români se aflau la 1 ianuarie 2013 în cele două țări. Cu toate că în ultimii ani s-a micșorat numărul de români care plecă în cele două state din cauza crizei, ratei șomajului foarte ridicate, totuși acolo rămân cei mai mulți români datorită celora care care au plecat înainte de adrearea României la Uniunea Europeană și pe parcursul primilor ani după aderare, Italia fiind una dintre țările care a eliminat restricțiile impuse pentru cetățenii români înainte de expirarea termenului de șapte ani, impus pentru România ca țară nou aderată.
Tendința de micșorare se observă și în rândul românilor care pleacă în Grecia și Ungraria. Criza datoriei publice din Grecia, datorată crizei economice mondiale a micșorat numărul de români care se află la muncă în Grecia.
Numărul de cetățeni români aflați în Germania, Austria, Belgia, Marea Britanie s-a mărit considerabil. Cu toate că în Marea Britanie atunci când te angajezi sunt necesare foarte multe acte, românii sunt din ce în ce mai atrași de piața engleză de muncă. Salariile mari, faptul că limba engleză este cunoscută de mulți români reprezintă motivația pentru a alege Marea Britanie ca țara în care muncesc.
Austria și Belgia sunt țări care au menținut restricțiile pentru cetățenii români până la 1 ianuarie 2014, totuși și acolo rata anuală de creștere a numărului de cetățeni români care muncesc în cele două țări s-a mărit considerabil, un motiv, pe lângă avantajele din punct de vedere financiar, ar fi reorientarea cetățenilor români care se aflau la muncă în Italia și Spania.
De asemenea, în prezent există tendința de migrarea forței de muncă române către țările nordice: Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca. Cei mai mulți angajatori din țările nordice sunt în căutare de muncitori calificați, cunoscători ai limbii engleze. Cele mai multe oferte pentru piața muncii din Norvegia spre exemplu sunt: ingineri, dulgheri, tâmplari, electricieni. Românii angajați în țările nordice sunt remunerați cu un salariu de 3.500 de euro brut pe lună. Un avantaj considerabil îl reprezintă cunoașterea limbii țării care o aleg drept destinație pentru un loc de muncă.
Cei mai mulți români muncesc în domenii diverse, ca: agricultură, construcții, îngrijire bătrâni, prestări servicii în domeniul hotelier și restaurante.
Lipsa datelor actualizate și neoficiale a fost un impediment în prezentarea datelor statistice, de asemenea, reprezintă o problemă pentru estimarea numărului real de cetățeni români care se află în străinătate, estimările sunt bazate pe sondaje de opinie efectuate în România și în principalele țări de destinație. Datele sattistice prezentate sunt preluate dintr-un studiu cu privire la numărul de cetățeni migranți și au un caracter orientativ și provizoriu.
Republica Moldova este la fel de afectată de fenomenul migrației ca și România, cei mai mulți cetățeni care aleg să părăsescă țara sunt din catergoria cetățenilor apți de muncă. Conform datelor statistice aproximativ 40% din moldovenii apți de muncă sunt plecați în străinătate, din 3,5 milioane de persoane aproximativ 400 de mii sunt plecați la muncă peste hotare, conform datelor statistice oficiale, numărul fiind mult mai mare neoficial.
Migrația populației apte de muncă influențează negativ aspura dezvoltării pieței de muncă din țară. Pe lângă efectele negative are și efecte pozitive, banii trimiși susțin economia națională, fiind 20% din totalul produsului intern brut.
Tabelul 4.5
Numarul emigranților moldoveni pe grupe de sexe
Se poate observa tendința de emigrare masivă în rândul bărbaților, aproximativ 2/3 din persoanele emigrante o constituie bărbații, spre deosebire de cetățenii români unde în anul 2013 emigrarea în funcție de sexe avea tendința de egalizare. Numărul de femei plecate în 2013 fiind chiar mai mare decât cel al bărbaților dar nu depășea numărul total de bărbați aflați în acel moment la un loc de muncă în țările europene.
Emigrarea masivă în rândul bărbaților se explică prin faptul că aproape jumate din cetățenii moldoveni muncesc în statele membre CSI, inclusiv Rusia, iar acolo sunt căutate meserile destinate bărbaților: persoanl tehnic, construcții, amenajari interioare, transporturi. Se poate observa de asemenea o creștere anuală constantă a numărului de cetățeni moldoveni care pleacă, anul 2014 fiind anul cu cei mai mulți modoveni aflați peste hotare.
Anul 2014 fiind anul când Republica Moldova a primit liber acces în Uniunea Europeană, însă doar în scopuri turistice, pe o perioadă limitată de timp, fară drept de muncă.
Tabelul 4.6
Cetățeni moldoveni aflați în străinătate, pe grupe de vârste
Una dintre tendințele de emigrare o reprezintă vârsta tânără a persoanelor emigrante, un aspect asemănător cu migrația în funcție de grupa de vârstă a cetățenilor români. Ca și în rândul cetățenilor români, majoritatea cetățenilor moldoveni aflați în străinătate au vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani. Migrația populației tinere influențează negativ asupra pieței de muncă din țară.
Tabelul 4.7
Migrația cetățenilor moldoveni în funcție de țara de destinație
În cazul analizei comparative dintre cetățenii români și cetățenii moldoveni după criteriul țării de destinație se constată deosebiri semnificative. Dacă cetățenii români sunt repartizați în majoritatea țărilor europene, Italia și Spania având ponderea cea mai mare, cetățenii moldoveni sunt atrași de spațiul CSI, de țări precum Rusia și Ucraina, de asemenea de țările din afara Uniunii Europene ca: Israel și Turcia, iar din cadrul Uniunii Europene cel mai mare număr de moldoveni se află în Italia, Portugalia și Grecia.
Rusia reprezintă o piață de muncă atractivă pentru cetățenii moldoveni datorită costurilor mici necesare pentru a ajunge le destinația dorită, un avantaj îl reprezintă și lispa formalităților birocratice, cetățenii moldoveni pot să călătorească fără viză în Rusia, iar în caz de angajare se prefecteză un permis de muncă contra căruia se achită o taxă.
Un alt avantaj în alegerea Rusiei îl reprezintă cunoașterea de către cetățenii moldoveni a limbii ruse, asigurându-le o adaptare mai ușoară. În ultimii ani, începând cu 2013 au început deportări în masă a migranților moldoveni care lucrau ilegal, observându-se acest aspect și în cifrele oficiale prezentate. Dacă în 2014 numărul de cetățeni moldoveni aflați în Rusia era de 232.800, în 2015 acesta a ajuns la 206.200.
Ucraina este preferată din aceliași considerente ca și Rusia, doar că în ultimul timp numărul de cetățeni moldoveni care munceau în Ucraina de asemenea a scăzut sau a ramas la același nivel din cauza conflictului existent care îi determină pe mulți cetățeni moldoveni să evite Ucraina.
Cu Turcia și Israel, Republica Moldova are încheiate tratate care reglementeză dreptul de muncă pentru cetățenii moldoveni, ei bucurându-se de protecție socială pe teritoriul celor două state.
În cazul țărilor europene, detașat în scopul preferințelor se află Italia. Peste 50.000 ce moldoveni muncesc în Italia, iar acest număr este aproximativ și oficial, datele neoficiale sunt cu mult mai mari. Între Republica Moldova și Italia au fost închieate mai multe acorduri, ultimul în domeniul pensiilor care permite cetățenilor moldoveni care au muncit legal în Italia și au plătit contribuții la fondul de pensii, sa primească pensii la atingerea vârstei de pensionare.
Mulți dintre cetățenii moldoveni aflați acum în spațiul European la muncă, au plecat ilegal și în perioada în care se plăteau sume mari de bani pentru a ajunge la un loc de muncă. Neoficial în perioada anilor 2005 moldovenii plăteau și până la 3000 de euro pentru a ajunge la un loc de muncă în spațiul european.
În prezent moldovenii sunt în majoritatea țărilor europene: Germania, Olanda, Franța, Marea Britanie, Spania. Fiind mult mai bine informați și cunoscându-și mult mai bine drepturile și resonsabilitățile. De asemenea mulți moldoveni profită de timpul petrecut ca turiști pentru a accesa un loc de muncă și a îndeplini toate formalitățile legale.
Datele statistice prezentate referitor la cetățenii moldoveni sunt date oficiale, preluate de pe site-ul Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova. Statistica privind migrația foreței de muncă în Republica Moldova este destul de controversată și de cele mai multe ori nu prezintă situția reală. Cifrele variză în funcție de sondajele facute și de asemenea un facor esențial care influențează prezentarea numărului real, este munca la negru a cetățenilor modoveni, mulți dintre cetățenii moldoveni acceptă să muncească ilegal.
Din punct de vedere statistic, există asemănari între cetățenii moldoveni și cei români la repartizarea pe categorii de vârstă, în ambele cazuri aceasta fiind cuprinsă între 15-44 de ani, vârsta medie fiind aproximativ 30 de ani. De asemenea asemănari sunt și motivele care îi determină pe cetățenii celor două țări să migreze pentru căutarea ununi loc de muncă. Aceste motive în ambele cazuri sunt:
pierderea locurilor de muncă în țară și lipsa de noi locuri de muncă, rata șomajului are un nivel ridicat în ambele țări, conform Biroului Național de Statistică, rata șomajului în Republica Moldova atinge nivelul de 6,2 % acestea fiind date oficiale, neoficial în jur de 10 % din populația aptă de muncă nu are un loc de muncă. România are înregistrată o rată a șomajului de 6,7 % conform datelor furnizate de Eurostat;
nivelul mic al salariului, salariul mediu brut în România este de 2681 de lei fiind unul dintre cele mai mici din Europa, în timp ce în Republica Moldova salariul mediu brut pe economie este de 5050 de lei moldoveneși, fiind aproape de nivelul salariului minim pe economie în România;
un alt motiv al emigrării forței de muncă a cetățenilor români, cât și cei moldoveni este plecarea la studii în țările europene, care oferă posibilitatea ulterioară de angajare. Mulți dintre studenții români aleg Marea Britanie pentru studii, în timp ce cei moldoveni preferă România;
de asemenea cetățenii moldoveni și cei români sunt influențați de siutația politică și socială, pe lângă cea economică. Instabilitatea politică fiind o caracteristică a Republicii Moldova, România fiind de asemenea afectată de această situație;
corupția, birocrația fiind de asemenea un factor care influențează migrarea în masă a forței de muncă.
Diferențele între cele două state în domeniul migrației forței de muncă a cetățenilor moldoveni și români se observă în alegerea țării de destinție. Dacă majoritatea cetățenilor români preferă exclusiv Uniunea Europeană, majoritatea cetățenilor moldoveni lucrează în Rusia. În cazul țărilor europene, Italia este țara unde se află cei mai mulți moldoveni, la fel ca și cei mai mulți cetățeni români.
4.2 Analiza comparativă a dreptului de muncă pentru cetățenii români și cei moldoveni din punct de vedere a formalităților care trebuie îndeplinite
Dacă din punct de vedere statistic în cazul migrației forței de muncă există mai multe asemănări decât deosebiri, în cazul formalităților care trebuie îndeplinite pentru a munci legal în Uniunea Europeană, condițiile impuse cetățenilor români și celor moldoveni diferă.
Cetățenii români sunt și cetățeni europeni iar dreptul de a munci este este garantat ca libertate fundamentală ce stă la baza cetățeniei europene. Începând cu 1 ianuarie 2014, restricțiile impuse cetățenilor români au fost ridicate. Tratatul de aderare a României prevedea că forța de muncă din România nu are acces liber pe piețele țărilor UE timp de 5 ani, din 2007 până în 2011. Prin derogare de la această prevedere, unele state, printre care și Germania, au prelungit restricția inclusiv pentru anul 2013, pe considerentul că valul de români ar afecta piața locală a muncii. Așa se face că abia din ianuarie 2014, la șapte ani de la aderare, există libertatea totală de circulație a lucrătorilor din Romania și în statele comunitare.
În continuare voi prezenta etapele care trebuie parcurse, pentru ca un cetățean român să se angajeze legal în Germania. Începând cu 1 ianuarie 2014 vă puteți angaja în aceliași condiții ca și un cetățean german, fară a fi necesar să se obțină autorizație de muncă, cum era necesar până acum.
Datele cu privire la etapele și condițiile care trebuie îndeplinite sunt preluate din Ghidul Lucrătorului Român în Republica Federală Germania.
În primul rând, este necesar să se găsească un loc de muncă, dacă în momentul căutării sunteți în România, vă puteți adresa la Agenția Națională de ocupare a Forței de muncă, care oferă servicii de mediere a forței de muncă în Uniunea Europeană prin intermediul portalului mobilității europene, EURES De asemenea veți găsi o gamă largă de locuri de muncă pe site-ul de locuri de muncă al Agenției Federale al Muncii din Germania, sau direct pe site-urile întreprinderilor. Sunt disponibile locuri de muncă și în săptămânale, ziare locale, reviste comerciale, pagini web.
Când locul de muncă dorit este identificat, este necesar să se candideze pentru locul dorit, pentru a candida trebuie să se întocmească un dosar care curprinde: o scrisoare de intenție, curriculum vitae cu fotogarafie, copii a diplomelor, certificatelor de formare profesională. Este foarte importantă completarea corectă a datelor, indicarea experienței, fiind cea mai importantă parte a CV-ului pentru angajatori, se vor menționa cursurile de formare profesională, trainiguri, aptitudinile și cunoștințele lingvistice care sunt foarte importante în Germania.
După identificarea unui loc de muncă, trecerea de etapa interviului, este necesară obținerea unei locuințe, existând două varinate: închirierea și cumpărarea. Peste jumătate dintre cetățenii germani trăiesc în locuințe cu chirie, în Germania locuințele cu chirie sunt în cea mai mare parte nemobilate, găsirea unei locuințe la un preț rezonabil, mai ales în centre urbane nu este foarte ușoară, fiind mai ușor în orașele mici sau în zonele rurale.
În cazul când există copii, informații cu privire cu privire la creșe grădinițe pot fi găsite la birourile de tineret municipale sau locale. În cazul automobilului, permisului de conducere, valabilitatea asigurării pentru mașină se pot obține informații la autoritățile locale.
La fel ca și cetățenii germani trebuie să vă înregistrați la Oficiul de Evidență a Populației din orașul în care doriți să vă stabiliți domiciliul în Germania. Cererea de acordare a dreptului de ședere se depune la autoritatea pentru străini locală (Ausländerbehörde) care are competența de a elibera adeverința privind dreptul la libera circulație și la alegerea domiciliului/UE. Cererea va fi însoțită de dovezi cu privire la scopul șederii (muncă, studii, etc), mijloacele financiare și asigurarea medicală.
Dacă aveți deja un loc de muncă trebuie să vă prezentați imediat la angajatorul dumneavoastră, iar când începeți munca trebuie să obțineți confirmarea înregistrării dumneavoastră în cadrul sistemului de asigurări sociale. În cazul în care sunteți în căutarea unui loc de muncă, trebuie să vă prezentați la Serviciile de Ocupare a Forței de Muncă care vă pot oferi asitență pentru găsirea unui loc de muncă în conformitatea cu pregătirea pe care o aveți. Este bine să deschideți un cont bancar în care va fi transferat salariul pe care îl primiți.
Vârsta minimă pentru angajare la muncă este 15 ani. Tipul predominant de contract de muncă este contractul pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, cu o săptămână de lucru de aproximativ 40 de ore, cu toate acestea tipul de contract pe perioadă nedeterminată a devenit mai puțin frecvent, noile tipuri de contracte: pe perioadă deteriminată, cu timp parțial, munca temporară au devenit mult mai frecvente, mai ales în cazul angajarii unui cetățean străin, implicit a românilor.
Contractul de muncă trebuie sa fie încheiat în scris pentru a avea dovezi în caz de litigii. Trebuie să cuprindă următoarele aspecte:
numele complet al angajatorului;
adresa angajatorului;
locul desfășurării activității;
denumirea postului / natura muncii;
data de începere a activității;
durata estimată a contractului (în cazul unui contract temporar) sau data la care contractul va înceta (în cazul unui contract cu durată determinată);
durata perioadei de probă;
nivelul de salarizare;
intervalele de plată a salariilor;
condițiile referitoare la timpul de muncă (inclusiv orele suplimentare și perioadele de odihnă);
condițiile referitoare la concediul plătit (altul decât concediu medical);
condițiile referitoare la concediului de boală / accidente de muncă și plata acestuia, precum și condițiile referitoare la pensionare și programele de pensii;
durata preavizului.
Salariul este determinat în convenții colecvtice sau în contracte individuale, salariul minim pe economie fiind de 8,5 euro/brut și de aplică tuturor ramurilor economice. Fluturașul de salariu este primit de fiecare angajat la plata salariului și trebuie să conțină: salariul brut, tipul și nivelul fiecărei rețineri precum și slariul net.
Concediul legal de odihnă este de minim 24 zile pe an, dreptul de concediu integral se obține după șase luni de serviciu. Pe toată perioada de concediu de odihnă se plătește integral salariul.
Un raport de muncă permanent începe cu o perioadă de probă de șase luni, perioadele legale de preaviz sunt stabilite. Angajații trebuie să dea angajatorului un preaviz de patru săptămâni, pe cincisprezece ale lunii sau ultima zi a lunii. Durata perioadei de preaviz pe care trebuie să o dea angajatorul depinde de durata angajării lucrătorului în respectiva întreprindere.
Toți lucrătorii trebuie să contribuie la asigurările sociale. Contribuțiile sunt plătite jumătate de către angajator și jumătate de către angajat. Contribuția medie de asigurări sociale reprezintă aproximativ 21% din salariu. Atunci când contribuiți la asigurările sociale, aveți dreptul la indemnizație în caz de pierdere a locului de muncă. Pentru a putea avea dreptul la alocația de șomaj, trebuie să fi lucrat, fiind asigurat la asigurarea obligatorie, cel puțin 360 de zile în cursul ultimilor 2 ani înainte de declararea intrării în șomaj.
Acestea sunt etapele prin care trebuie să treacă un cetățean român care dorește să se angajeze în Germania, au fost prezentați pașii care trebuie efectuați înaintea angajării, ce trebuie să se facă atunci când sunt la un loc de muncă, ce trebuie să conțină un contract de muncă dar și care sunt drepturile atunci când sunt angajați. Formalitățile care sunt necesare pentru accesarea pieței germane de muncă nu diferă de celelante piețe europene de muncă, cu unele excepții.
În comparație cu cetățenii români, cetățenilor moldoveni li-se aplică alte reglementări înainte de angajare. Spre exemplu: cetățenii Republicii Moldova au dreptul la efectuarea activității de muncă în Republica Federală Germania în cazul, în care dețin de permisul de ședere corespunzător. Pentru a lucra în Germania cetățenii moldoveni sunt obligați să obțină permisul de ședere în scop de muncă, întrucât acest permis se acordă numai împreună cu viza, intenția de a lucra se aduce la cunoștință reprezentantului consular în procesul de aplicare pentru viza în țara de origine. În cazul în care la momentul identificării unui loc de muncă, cetățenii moldoveni se află în țara respectivă, pot cere autorităților competente perfectarea unui permis de ședere cu scop de muncă.
Accesarea unui loc de muncă se face la fel ca și în cazul cetățenilor români, se face prin intermediul site-urilor de job-uri, ziare, în cazul cetățenilor moldoveni se practica modalitatea de angajare prin intermediul agențiilor.
Înainte de angajarea unui cetățean din țările terțe, cum sunt cei din Republica Moldova, Agenția Federală a Muncii va verifica:
dacă angajarea persoanei străine nu va influența negativ asupra pieței forței de muncă germană;
dacă la angajare nu pretind persoane din Germania, țările membre a UE sau Elveția;
dacă persoana angajată va lucra în condiții egale cu cele a angajaților din Germania.
Contractul de muncă, asigurarea de sănătate, asigurările sociale, timpul de muncă, concediu plătit sunt supuse acelorași condiții ca și în cazul cetățenilor români, atunci când se obține dreptul de muncă.
Ca și în cazul datelor statistice, în cazul formalităților pe care trebuie să le îndeplinească cetățenii români, respectiv cetățenii moldoveni, există atât asemănări, cât și deosebiri. Cu toate că cetățenii moldoveni nu sunt cetățeni europeni, atunci când au obținut dreptul de a munci în Uniuinea Europeană trebuie să respecte obligațiile și responsabilitățile pe care le au, dar și să își cunoască drepturile.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Dreptul de muncă în spațiul european reprezintă un drept fundamental, garantat de legislația europeană. În prezent, aproximativ 56 de milioane de europeni trăiesc și muncesc în altă țară decât cea de origine. România și Republica Moldova nu au rămas nefectate de acest fenomen.
De aceea am abordat o temă vastă, care necesită un studiu amănunțit. Această lucrare a adus la cunoștință posibilitățile oferite de dreptul de a muncă în spațiul european. Atunci când intenționezi să beneficiezi de acest drept, trebuie să cunoști în cele mai mici amănunte toate prevederile directivelor, regulamentelor care îți permit să fii un cetățean informat în primul rând și desigur să beneficiezi de toate drepturile ca ți-se oferă.
Migrația forței de muncă în spațiul european nu trebuie abordată ca un fenomen negativ, care influnțează descrescător demografia României și Republicii Moldova. Migrația forței de muncă pentru țara de orgine scade rata șomajului, ceea ce duce la mărirea salariilor, se înregistrează creștere economică prin transferul veniturilor migranților, mulți dintre cetățenii migranți tind să se întoarcă în țară investesc banii obținuți și pun în aplicare calificările îmbunătățite. Pentru țara de destinție migrația are de asemenea un efect pozitiv prin creșterea numărului de resurse umane, o țară dezvoltată va avea întodeauna nevoie de forță externă de muncă. De aceea, pe lângă aspectele negative, migrația forței de muncă are un aspect pozitiv pentru ambele părți.
Prezentarea efectivă a procesului de accesare a locurilor de muncă, a etapelor care trebuie parcurse pentru angajare îmi permit să cunosc și eu toate aspectele referitoare la dreptul de muncă în spațiul european. Am evidențiat care sunt drepturile și desigur care sunt obligațiile și responsabilitățile cetățenilor români și moldoveni care beneficiază de dreptul de muncă.
Datele statistice au avut rolul de prezenta situația reală, tendințele de emigrare după criterii de vârstă, sexe, țară de destinație. Statisticele permit conștientizarea influenței pe care a avut-o liberalizarea pieței europene de muncă pentru cetățenii români și anume faptul că numărul de cetățeni români care muncesc în Uniunea Europeană s-a mărit considerabil.
Atunci când cetățenii moldoveni și români acceptă să muncească ilegal, trebuie să fie conștienți de risccurile la care se expun, acceptarea de a munci ilegal presupune: plata salariului întârziată, lipsa dreptului la șomaj, lipsa îndemnizațiilor. Fiecare cetățean român sau moldovean care dorește să beneficieze de dreptul de muncă în spațiul european nu trebuie să accepte sub nici un pretext angajarea fără încheierea unui contract individual de muncă.
De asemenea cred că statul de origine ar trebui să utilizeze toate instrumentele posibile pentru a-și proteja cetățenii săi migranți, aflați atât ilegal, cât și legal peste hotare. Trebuie realizate campanii de informare a cetățenilor care doresc să plece sau care beneficiază deja de dreptul de a munci. Campaniile de informare ar permite o mai bună cunoaștere a tuturor aspectelor ce țin de dreptul de a munci și de cunoaștere a modalităților de angajare, modalităților prin care se poate beneficia de programele sociale.
România și Republica Moldova trebuie să implementeze programe de susținere a cetățenilor care doresc să se întoarcă, astfel ar exista motivația de revenire în țară.
Dreptul de muncă în spațiul european este unul dintre cele mai evidente avantaje a Uniunii Europene iar aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă cel mia important eveniment în dreptul muncii, eveniment care a permis cetățenilor români să muncească în condiții egale și legale pe teritoriul Uniunii Europene.
BIBLIOGRAFIE
I. Literatură de specialitate
1. Gîlcă Costel, Drept Comunitar al muncii.Transpunerea în dreptul muncii român, Editura Rosetti Internațional, 2012
2. Ghid în domeniul migrației pentru sindicatele din Republica Moldova, Editura Chișinău, 2011
3. Ghidul Lucrătorului Român în Republica Federală Germania
4. Legislația cu privire la migrație pe înțelesul tuturor, Editura Chișinău, 2008
5. Rusu Eugen, Catan Tatiana “ Gestionarea migrației de muncă în Republica Moldova. Studii” Editura Chișinău, 2009
6.Samoilă Tatiana “Gestionarea migrației de muncă în Republica Moldova. Studii” Editura Chișinău, 2009
7. Voiculescu Nicolae, Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, 2009
II. Acte normative
1. Articolul 48 al Tratatului CEE prevede libertatea de circulație a lucrătorului
2. Acordul între România și Republica Moldova în domeniul securității sociale(Legea 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 456 din 29 iunie 2011), a fost ratificat în luna iunie 2011 și a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2011
3. Articolul 27 din Constituția Republicii Moldova, publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial, data intrarii in vigoare: 27.08.1994
4. Articolul 18 din Constituția Republicii Moldova, publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial, data intrarii in vigoare: 27.08.1994
5. Directiva nr.68/360/CEE privind drepturile de intrare și reședință, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Legislație (referit în continuare JO L) 257 din 19 octombrie 1968
6. Directiva nr.64/221/CEE privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulații pe motiv de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, publicată în JO L 56 din 4 aprilie 1964
7. Directiva nr.2004/38/CE privind dreptul de liberă ciculație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrilor familior acestora, publicată în JO L 158 din 30 aprilie 2004
8. Directiva 2009/50CEE din 29 mai 2009 privind intrarea și ieșirea cetățenilor din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate.
9. Directiva 2011/98/UE din 13 decembrie 2011 privind permisul unic de ședere
10. Directiva 2004/114/CE din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor-terțe pentru studii, schimbi de elevi, formare profesională
11. Regulamentul nr.1251/70/CEE privind dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea în acel stat, publicat în JO L 142 din 30 iunie 1970
12. Regulamentul nr.1612/68/CEE privind accesul la condițiile de angajare, publicat în JO L 257 din 19 octombrie 1968
13. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității, publicat în JO L 257 din 15 octombrie 1968
14. Regulamentul nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie sau nu să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale UE, publicat în JO L 105
III. Alte surse
1. ***- www.anofm.ro
2. ***- www.berlin.mae.ro
3. ***- www.calculator-salarii.ro
5.***- www. ec.europa.eu
6. ***- www.erasmusplus.md
7. ***- www.europarl.europa.eu
8. ***- www.eur-lex.europa.eu
9.***- www.descopera.org
10.***- www.jobsalert.ro
11.***- www.media.hotnews.ro
12.***-www.mediafax.ro (21 aprilie, 2016)
13.***-www.mmuncii.ro (15 aprilie, 2016)
14. ***- www.migrație.md (10 iunie, 2016)
15. ***- www.publlika.md
16. ***- www.statbank.statisitica.md
17. ***- www.statistica.md
18. ***- www.romaniagermania.ro
19. ***- www.universuljuridic.ro
20. ***- www.wikipedia.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dreptul de Munca In Spatiul European (ID: 114382)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.