Dreptul de Autor

CUPRINS

CAPITOLUL I NOȚIUNI INTRODUCTIVE

SECȚIUNEA I APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA DREPTULUI DE AUTOR

Ideea protecției dreptului de autor a început să apară o dată cu inventarea tiparului, care a făcut posibilă multiplicarea lucrărilor literare prin procese mecanice în locul copierii manuale. Aceasta a dus la apariția unui negoț – acela al tipografilor și al vânzătorilor de cărți desemnați în Marea Britanie prin termenul de „stationers” (papetari). Acești întreprinzători au investit sume importante în cumpărarea de hârtie, în achiziționarea sau construcția preselor și în angajarea de personal, toate acestea reprezentând cheltuieli recuperabile într-o perioadă ce putea aduce totodată și anumite venituri În această situație, în lipsa oricărei forme de protecție împotriva vânzării de copii neautorizate, investiția în tipărirea și vânzarea cărților era o acțiune riscantă; mulți întreprinzători au fost astfel ruinați. Aceasta a dus la creșterea presiunii pentru obținerea protecției; aceasta a apărut sub forma privilegiilor acordate de diverse autorități; în Anglia și în Franța, de regi; în Germania, de principii diferitelor state. Privilegiile confereau titularilor drepturi exclusive de reproducere și distribuire pentru perioade limitate de timp, punând la dispoziție sancțiuni pentru a influența respectarea lor. precum amenzile, confiscarea copiilor ilegale și eventuale despăgubiri. Situația rezultată prezintă multe din trăsăturile de bază ale sistemului dreptului de autor de astăzi.

La sfârșitul secolului al XVII-lea sistemul privilegiilor din Anglia – acordarea drepturilor exclusive de către Coroană – era din ce în ce mai criticat, iar vocile autorilor care își revendicau drepturile se auzeau tot mai des. Aceasta a dus la adoptarea în 1709 a ceea ce este cunoscut ca fiind prima lege pentru dreptul de autor – Statutul Reginei Anne. Obiectul acestei legi, exprimat în titlul lung al actului, era încurajarea învățării și asigurarea posesiunii copiilor cărților de către deținătorii de drept. Principalul efect al legii a fost acordarea pentru autorul unei cărți a dreptului unic de a o tipări sau publica timp de 14 ani de la data primei publicări; evident, autorul putea vinde acest drept unei edituri, așa după cum se proceda cel mai frecvent. Legea prevedea, de asemenea, că la sfârșitul primei perioade de 14 ani începea o nouă perioadă de protecție, ce aparținea inițial autorului, dacă mai era în viață; astfel, perioada de protecție era de 28 de ani de la data primei publicări. În cazul lucrărilor deja publicate la data adoptării legii se aplica o perioadă unică de protecție de 21 de ani. Accentul legii se pune, deci, pe protecția împotriva copierii neautorizate a lucrărilor publicate și avea, în practică, drept principali beneficiari, editorii și vânzătorii de cărți. Trebuie adăugat că legea a impus și condiția înregistrării și a predării unor exemplare; înregistrarea lucrărilor publicate se făcea la Oficiul Papetarilor, iar copiile trebuiau donate pentru uzul universităților și al bibliotecilor (numărul acestora ridicându-se la nouă, în cele din urmă).

În secolul al XVIII-lea a avut loc o dispută cu privire la relația dintre dreptul de autor conform dreptului comun și abordarea acestui drept în Statutul Reginei Anne. Acestei situații i-a pus capăt Camera Lorzilor in 1774 o dată cu cazul Donaldson V. Beckett, când s-a hotărât că dreptul comun oferă autorului dreptul exclusiv de a-și publica lucrările dar, din momentul în care o carte a fost tipărită, drepturile asupra acesteia sunt reglementate în exclusivitate de Statutul Reginei Anne. Dreptul subiectiv asupra operelor nepublicate, reglementat în dreptul comun, a supraviețuit până la adoptarea în 1911 a Legii dreptului de autor (Copyright Act) care l-a abolit; astăzi, în Marea Britanie, dreptul de autor continuă să existe numai datorită Statutului.

În Franța, evoluția de la sistemul privilegiilor la cel al dreptului de autor a făcut parte din schimbările generale din această țară determinate de Revoluție, care a abolit privilegiile de toate categoriile, inclusiv pe cele ale editorilor. În 1791 și 1793, Adunarea Constituantă a adoptat două decrete ce au format temelia dreptului francez al dreptului de autor. Decretul din 1791 acorda autorului – pe toată durata vieții – dreptul de a-și reprezenta în public opera, iar moștenitorilor și cesionarilor autorului – 5 ani după decesul acestuia. Decretul din 1793 acorda autorului – pe timpul vieții – dreptul exclusiv de a reproduce opera sa, iar moștenitorilor și cesionarilor – același drept timp de 10 ani după decesul autorului. Se poate observa imediat diferența de abordare față de Statutul Reginei Anne. În Franța, aceste drepturi sunt concepute ca drepturi ale autorului de care acesta se bucură toată viața

Cu toate acestea, atât în Anglia cât și în Franța aceste drepturi erau concepute ca drepturi de proprietate ce asigură autorului, moștenitorului sau cesionarului acestuia valoarea economică a operei protejate.

Următorul stadiu al dezvoltării dreptului de autor ce merită a fi notat îl reprezintă apariția în Germania a conceptelor filozofice ale unor filozofi precum Kant, care nu au văzut în drepturile autorilor doar o formă de proprietate ce asigură beneficiul economic al autorului sau al deținătorului drepturilor. Acești filozofi au conceput opera literară sau artistică drept o prelungire sau o reflectare a personalității autorului, motiv pentru care acesta este îndreptățit de dreptul natural ca opera să-i fie protejată ca parte a personalității lui. Acest concept a influențat în foarte mare măsură evoluția dreptului de autor în țările Europei continentale și, mai ales, a condus la dezvoltarea drepturilor morale (drepturile personale nepatrimoniale ale autorilor).

Pentru a completa această succintă prezentare istorică, trebuie să ne întoarcem la Statele Unite ale Americii și să constatăm că până în 1976 când a fost adoptată Legea dreptului de autor în vigoare și astăzi, vechea lege americană a dreptului de autor se baza pe prevederile inițiale ale Statutului Reginei Anne. Astfel, prima lege federală americană adoptată în 1790 prevedea protecția cărților, hărților și diagramelor timp de 14 ani de la prima publicare, termen ce putea fi prelungit dacă autorul mai era în viață la expirarea celor 14 ani și dacă îndeplinea condițiile de înregistrare și predare gratuită a unui număr de exemplare ale operei. Aceste prevederi au rămas în legea americană până în 1976, când a intrat în vigoare legea actuală, care modifică termenul de protecție pentru întreaga viață a autorului la care se adaugă 50 de ani, aliniindu-se astfel tuturor celorlalte țări ce au legi pentru dreptul de autor; totuși, chiar și legea din 1976 mai păstrează elemente ale Statutului Reginei Anne din 1709, cum ar fi cerințele de înregistrare și de depunere a unor exemplare.

Diferența conceptuală esențială dintre sistemul de drept comun și cel de drept civil este următoarea: țările cu sistem de drept comun tratează dreptul de autor ca formă de proprietate ce poate fi creată de unul sau mai mulți autori și, odată creată, susceptibilă de exploatare comercială la fel ca orice altă proprietate, drepturile componente fiind exclusiv îndreptate spre asigurarea potențialului economic al proprietății. În țările cu sistem de drept civil, dreptul de autor este privit ca având caracteristici de drept de proprietate, iar legile pentru dreptul de autor caută să protejeze conținutul patrimonial al proprietății în același grad ca și sistemul de drept comun; diferența constă în aceea că dreptul de autor mai are și alt aspect – conceptul filozofic sau etic că opera unui autor este expresia personalității acestuia și de aceea dreptul natural impune aceeași protecție ca și în cazul potențialului economic al operei.

Perioada internaționalizării protecției dreptului de autor a început cu semnarea la Berna în 1886 a Convenției pentru protecția operelor literare și artistice. Revizuirile ulterioare ale Convenției de la Berna au îmbunătățit continuu sistemul internațional al protecției dreptului de autor din perspectiva dezvoltării tehnologice permanente ce influențează dreptul de autor precum și drepturile conexe.

SECȚIUNEA a II-a NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI DE AUTOR

1. Noțiunea dreptului de autor și natura juridică a acestuia

Dreptul de autor ca instituție juridică a fost definit în doctrina românească ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile sociale care se nasc din crearea, publicarea și valorificarea operelor, literare, artistice sau științifice.

Privitor la natura juridică a dreptului de autor, aceasta a făcut și continuă să facă obiect de controversă, deși în privința conținutului dreptului de autor există aproape consens.

O lungă perioadă, dreptul autorului de opere literare și artistice a fost considerat și protejat ca o aplicație a proprietății. În Franța ideea este formulată pentru prima dată de către Louis d'Hericourt și reluată în 1777 de un alt avocat, Cochu, care considera proprietatea autorilor asupra operei lor ca fiind „cea mai sacră”. Scriitorii înșiși au afirmat-o. Astfel, Diderot susținea că „ori autorul este proprietarul operei sale, ori nimeni nu este stăpânul bunurilor sale”, iar Lamartine considera dreptul scriitorului ca fiind cea mai sacră dintre proprietăți cerând, în Parlament, prelungirea drepturilor patrimoniale ale moștenitorilor la 50 de ani. Au existat în epocă și glasuri izolate care afirmau că dreptul de autor nu poate fi asociat cu noțiunea de proprietate, acest drept nefiind decât o recompensă pentru serviciu social.

Legea presei adoptată în România la 13 aprilie 1862 reglementând și drepturile autorilor de opere literare și artistice, pare a fi fost sensibilă la disputele pe marginea naturii dreptului de autor, pentru că recunoaște scriitorilor, compozitorilor și creatorilor de opere nu un drept de proprietate asupra operei ci, „dreptul de a se bucura ca de o proprietate”, în tot timpul vieții lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda operele lor. Jurisprudența vremii, probabil din nevoia asigurării unei protecții eficiente, considera că „proprietatea literară este aceea că se recunoaște mai facil decât toate proprietățile fiind cea mai imprimată de personalitatea autorului și că autorul unui uvraj folosit după dorința sa, exercitat după dorința sa, putând modifica opera, rezultă că dreptul de proprietate al unui autor este complet și absolut, având și ius abutendi, caractere esențiale ale dreptului de proprietate. Deci dreptul de autor întrunește toate condițiile unei adevărate proprietăți, astfel încât articolul 480 din Codul Civil care regulează în general dreptul de proprietate, reglementează implicit și dreptul de proprietate literară”.

Într-adevăr, o amplă mișcare doctrinară contesta viguros aplicarea în materia dreptului de autor a noțiunii de proprietate și noi teorii sunt lansate: teoria proprietății având ca scop promovarea drepturilor morale ale autorului, teoria drepturilor intelectuale, creată pentru a exclude asimilarea între bunurile materiale și creațiile intelectuale, teoria bunurilor incorporale, care susține că obiectul dreptului de autor îl reprezintă un bun incorporai, care nu exclude ideea de proprietate, teoria drepturilor de clientelă.

2 .Teze cu privire la natura dreptului de autor

De-a lungul timpului în doctrină au fost formulate mai multe teze asupra naturii juridice a dreptului de autor, astfel:

– dreptul de autor – drept de clientelă, teză potrivit căreia drepturile recunoscute autorului tind la formarea unei clientele care procură titularului anumite avantaje în raport cu concurența. Dreptul de clientelă este un drept care asigură titularului, față de toți, exclusivitatea reproducerii unei creații noi sau a folosirii unui semn distinctiv;

– dreptul de autor – drept asupra unor bunuri imateriale, teorie ce se bazează pe faptul că opera nu are existență materială fiind o creație a spiritului, iar protecția și drepturile recunoscute autorule autorului se întemeiază pe utilitatea socială și reprezintă o recompensă pentru serviciul social;

– dreptul de autor – drept de proprietate, teorie potrivit căreia drepturile de autor sunt asimilabile dreptului de proprietate, creația intelectuală fiind considerată cea mai personală și mai sacră dintre toate proprietățile;

– dreptul de proprietate intelectuală – drept al personalității, teorie ce consideră că dreptul autorului își are izvorul în activitatea de creație intelectuală, iar aceasta este o prelungire a personalității, deci drepturile morale aparțin categoriei drepturilor personalității.

În ceea ce privește legea nr. 8/ 1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe aceasta garantează și protejează dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice și asupra oricăror opere de creație intelectuală, drept legat de persoana autorului și care „comportă atribute de ordin moral și patrimonial” (art.1, al. 1).

Nu pot beneficia de protecția legală a drepturilor de autor: ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si invențiile conținute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere, de explicare sau de exprimare; textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora; simbolurile oficiale ale statelor, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum ar fi stema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia; mijloacele de plata; știrile și informațiile de presa; simple fapte și date.

SECȚIUNEA a-III-a DEFINIȚIA PROGRAMULUI PENTRU CALCULATOR. PROTECȚIA PROGRAMULUI PENTRU CALCULATOR PE PLAN INTERNAȚIONAL

1. Definiția programului pentru calculator

Deși nu există o definiție a programului pentru calculatoare unanim acceptată, majoritatea definițiilor cuprinse în diferite documente sau legislații exprimă în esență același lucru.

Astfel conform Legii-tip din 1978 elaborată de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, programele pentru calculator sunt „un ansamblu de instrucțiuni putând, din momentul transpunerii pe un suport descifrabil de către o mașină capabilă să trateze informații, să indice, să execute, ori să permită obținerea unei funcții, a unei sarcini sau a unui rezultat.”

Legea copyright-ului din 1976 cu modificările ulterioare, în USA, definește programul pentru calculator ca fiind „un ansamblu de comenzi sau instrucțiuni care se utilizează direct sau indirect într-un calculator pentru a produce anumite rezultate.”

Conform Consiliului Comunității Europene, Directiva 91/250/CEE din 1991, programul pentru calculator este „un ansamblu de instrucțiuni în scopul de a permite executarea unor funcții de către un sistem de tratare a informațiilor numit calculator.” Directiva statuează că programul pentru calculatoare „vizează programele sub orice formă, inclusiv cele Incorporate materialului; acest termen include și lucrările pregătitoare, de concepție, care conduc la dezvoltarea unui program, cu condiția ca el să fie de natură să permită realizarea unui program de calculatoare într-un stadiu ulterior”.

2. Acte normative cu privire la protecția juridică a programului pentru calculator pe plan internațional

În ceea ce privește protecția juridică a programelor pentru calculator, pe plan internațional există o serie de acte normative între care Directiva Consiliului Comunității Europene nr. 91/ 250/ C.E.E. din 14 mai 1991, Convenția de la Berna si Convenția de la Geneva (16 septembrie 1952).

Directiva Consiliului are ca destinatare statele membre ale Comunităților Europene recomandând acestora măsuri pentru uniformizarea legislației în spațiul comunitar. România a semnat Acordul european instituind o asociere între România pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, Acord ratificat prin Legea nr. 20/1993. În art. 70 al Acordului România se obligă să armonizeze legislația și în domeniul proprietății intelectuale, astfel că în ceea ce privește protecția programelor pentru calculator Directiva nr. 21/250 este practic cuprinsă în totalitate în legea noastră.

Convenția de la Berna se aplică și programelor pentru calculator, dar acesta convenție nu este ratificată de toate statele. Convenția de la Berna cuprinde două categorii de dispoziții: unele care asimilează pe cetățenii statelor membre ale Uniunii de la Berna naționalilor și altele constituind dreptul convențional cuprinzând reguli pentru un minim de protecție.

Unele țări considerând că protejează excesiv interesele autorilor, sub egida UNESCO și impulsionate de SUA au încheiat la 16 septembrie 1952 Convenția de la Geneva. Aceasta în art. 17 și într-o declarație anexă introduce două reguli menite a salva Convenția de la Berna. Potrivit acestor reguli Convenția universală nu va fi aplicabilă în raporturile dintre țări legate prin Convenția de la Berna în ceea ce privește protecția operelor care, în termenii Convenției de la Berna au ca țară de origine una din țările Uniunii creată prin această Convenție. Pe de altă parte, s-a prevăzut că dacă o altă țară era legată prin Convenția de la Berna, ea nu mai putea, după 1 ianuarie 1951, să părăsească această Convenție pentru a adera la Convenția de la Geneva. În 1971, această clauză, denumită de salvare, a fost suspendată în raporturile dintre țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare, care, în fața exigențelor impuse de Convenție, părăsesc Uniunea de la Berna.

3. Protecția programului pentru calculator pe plan internațional

Având, ca și alte creații ale spiritului, o natură incorporală, programele pentru calculatoare au față de celelalte creații intelectuale unele elemente care Ie particularizează, cele mai importante derivând din faptul că nu sunt destinate să provoace emoții artistice, fiind mai apropiate de creațiile de fond decât de cele de formă, nu pot fi percepute cu ajutorul simțurilor, fiind necesar pentru aceasta un aparat capabil să traducă în limbajul înțeles de om informațiile și comenzile pe care le conțin și sunt create pentru și cu ajutorul calculatoarelor care, la rândul lor, funcționează cu ajutorul programelor și execută comenzile pe care le primesc de la utilizatori prin intermediul acestor programe.

La începuturile informaticii, programul pentru calculator (software-ul) era vândut împreună cu mașina (hardware-ul), iar protecția lui prin norme speciale era considerată inutilă, apreciindu-se că este suficientă protecția pe căi de fapt, respectiv: prin contract, prin păstrarea secretului, prin clauze de non-concurență convenite de autorii programelor și utilizatori. în timp însă, programul pentru calculator s-a impus în conștiința producătorilor și a consumatorilor, ca o entitate distinctă, ca o operă aparte și protejabilă întrucât constituie un produs cu valoare multiplă, un produs separat de mașină, valorificabil independent de aceasta, pe baze contractuale. Generația a treia de calculatoare, realizată în anii '60 este cunoscută și ca „generația programatorilor", pentru că este generația în care s-a dezvoltat foarte mult teoria programării și au apărut mai multe limbaje de programare. Tot în anii '60 sunt puse în circulație sistemele de operare (programe de bază) DOS și OS (ale căror variante îmbunătățite sunt folosite și astăzi pe calculatoare), programele de aplicații grafice, structurile de baze de date și comunicarea cu calculatorul prin limbaje de comandă (WINDOWS, NT). Și, dacă la începuturile informaticii programele pentru calculatoare trebuiau protejate doar împotriva concurenților, odată cu generația a IV-a de calculatoare, denumită și „generația utilizatorilor", problema protecției programelor se pune deja în alți termeni.

Programele pentru calculatoare au reprodus în, totuși, scurta lor viață, întreaga istorie a dreptului de autor. Considerându-se, într-o primă etapă, că mijloacele tehnice, complexitatea programelor și păstrarea secretului prin contracte asigură o protecție suficientă programelor, producătorii de calculatoare și de programe nu au manifestat nici un interes pentru crearea unui sistem juridic propriu de protecție. Un alt argument în favoarea poziției reticente adoptate a fost acela al formalismului excesiv și al duratei îndelungate a procedurii de protejare a invențiilor prin brevet, sistem de protecție ce părea potrivit și pentru programele de calculatoare și care a fost chiar utilizat în unele țări, în primele stadii ale căutărilor sistemului de protecție adecvat. Combaterea pirateriei, conservarea pozițiilor dominante obținute de producătorii consacrați, nevoia justificării, în fața organelor fiscale ori a acționarilor, a cheltuielilor făcute pentru realizarea de programe, a cercetărilor și a echipamentelor procurate, nevoia de control a utilizatorilor, de justificare a profirului, de câștigare a piețelor și a încrederii utilizatorilor, au constituit premisele creării unui sistem juridic de protecție a programelor pentru calculatoare

La aceste premise, de ordin material, s-a adăugat faptul că protecția asigurată prin contracte s-a dovedit, cu trecerea timpului, a avea eficiență scăzută, iar secretul greu de păstrat. Dezbaterile pe marginea protecției programelor de calculator au fost îndelungate și extrem de controversate. Ele nu au încetat încă, deși s-a conturat o formă stabilă și aproape unanim acceptată astăzi, atât asupra sistemului de protecție, cât și asupra criteriului originalității și a componentelor de program protejabile. Mai întâi, s-a propus protecția programelor de calculator prin brevete de invenții, apoi în cadrul dreptului de autor, iar de dată mai recentă s-au propus și adoptat măsuri de protecție specifică.

În S.U.A., sub imperiul Legii din 1909, Copyright Office a acceptat că programele pentru calculatoare pot face obiectul unei înregistrări și al unui depozit, iar în 1964 același organism a publicat o circulară anunțând că va accepta în viitor depozitul și înregistrarea programelor de calculator. între 1964 și 1976 în S.U A., Copyright Office a înregistrat 1205 programe pentru calculatoare". Printr-o decizie din 14 august 1969, Court OfCustoms and Patent Appeals din S.U.A., reținea că „nu există nici un motiv legal pentru a declara nebrevetabile revendicările de dispozitiv și procedeu, suficient de largi pentru a îngloba funcționarea unui ordinator general programat", dar Curtea Federală a S.U.A. a infirmat ulterior această soluție. Legea americană din 1976, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1978 a reținut, pentru prima dată într-o lege, că programele pentru calculatoare sunt opere protejabile în cadrul dreptului de autor. în art. 102 din această lege, s-a prevăzut că constituie operă protejabilă toate operele originale de autor fixate sau sub o formă tangibilă de expresie, cunoscută acum sau pusă la punct în viitor, și care permite perceperea ei, reproducerea sau comunicarea de orice manieră, fie în mod direct, fie cu ajutorul unei mașini sau dispozitiv. Definiția este suficient de vastă pentru a include programele pentru calculatoare în rândul operelor protejate de această lege. Legea S.U.A. din 1976 a formulat și criteriul originalității programelor pe care însă nu 1-a definit, lăsând tribunalelor sarcina de a determina, de la caz la caz, programele protejabile în cadrul dreptului de autor. O lege din 12 decembrie 1980 va introduce în legea din 1976 următoarea definiție pentru programele de calculator: „o suită de instrucțiuni destinate a fi utilizate direct sau indirect într-un calculator pentru a obține anumite rezultate". într-un alt articol, introdus prin legea din 1980 (art. 117), se prevede că proprietarul copiei unui program de calculator nu poate realiza alte copii, chiar pentru folosință personală, exceptând copiile de salvare sau de arhivă. În acest fel, Statele Unite au adoptat pentru programele de calculator sistemul de protecție în cadrul dreptului de autor, confirmându-se legislativ un sistem consacrat deja în practică.

În Franța, în 1973, s-a decis că „legiuitorul și-a exprimat clar voința de a nu considera invenții programele sau seriile de instrucțiuni oricare ar fi importanța și rezultatele lor" și, în consecință, l-au respins cererile de brevetare, soluție adoptată de jurisprudență și în Austria, Italia și Olanda. Tot în Franța, în anul 1981, s-a declarat brevetabil un procedeu de tratare de date pentru sondajele petrolifere implicând un program pentru calculator, pe considerentul că acest procedeu avea un caracter industrial în obiectul, în aplicarea și în rezultatele sale. Dar soluția admisibilității brevetării nu a fost recunoscută programului ca atare, ci programuluica parte a unui ansamblu. În Germania jurisprudența a fost inițial favorabilă protecției programelor prin brevet, dar, în 1979, Curtea Federală a decis că programele nu sunt brevetabile, soluție adoptată ulterior și de către legiuitorul german, care a declarat programele nebrevetabile. Aceeași a fost soluția adoptată de Convenția de Ia Munchen privind brevetul european" și, după modelul ei, în celelalte țări europene.

În dreptul nostru, programele pentru calculatoare în sine au fost declarate nebrevetabile prin art. 13 din Legea nr. 64/1991. Dar invențiile care întrunesc condițiile de brevetabilitate nu pot fi excluse de la brevetare numai pentru faptul că acestea conțin și elemente sau programe pentru calculatoare.

În prezent, există o tendință de generalizare a protecției programelor în cadrul dreptului de autor, dar disputele pe marginea problemei sunt departe de a fi încheiate. Această tendință este conformă atât cu recomandările făcute de OMPI, cât și ce cele ale Consiliului Comunităților Europene. Astfel, în fața unor opțiuni cuprinse între contestarea oportunității oricărei protecții speciale a programelor pentru calculatoare și nevoia tot mai evidentă de protejare a acestora prin măsuri legislative, Secretariatul General al ONU a apreciat că este necesară intervenția sa și a cerut OMPI să elaboreze o lege-tip. Această lege, care a fost finalizată în 1978, a propus următoarele soluții: protejarea programelor pentru calculatoare în cadrul dreptului de autor; recunoașterea protecției doar pentru programele originale, pentru programele care sunt rezultatul muncii intelectuale a programatorului; limitarea protecției la expresia programului; necondiționarea protecției programului de îndeplinirea vreunei
formalități de înregistrare sau depozit; stabilirea duratei protecției la 20 de ani de la prima utilizare; prezervarea drepturilor creatorului de program, ale cărui prerogative sunt mai întinse decât cele asigurate pentru dreptul de autor propriu-zis. OMPI, ale cărei soluții nu au fost adoptate în totalitate în reglementările naționale, continuă să studieze problema protecției
programelor în cadrul grupurilor de experți, în vederea elaborării unui proiect de convenție care să asigure protecția internațională a acestei categorii de opere.

La rândul său, Consiliul Comunităților Europene, prin Directiva nr. 91/250/CEE privind protecția programelor pentru calculatoare, care a avut un mare impact asupra soluțiilor adoptate în ultimii ani, mai ales în țările Europei, a propus protejarea programelor pentru calculatoare în cadrul dreptului de autor și a formulat regulile de bază ale protecției. Regulile formulate în Directivă au fost preluate în legea română.

SECȚIUNEA a-IV-a DEFINIȚIA ȘI PROTECȚIA PROGRAMULUI PENTRU CALCULATOR ÎN CONCEPȚIA LEGII NR. 8/1996

1. Definiție

În România dreptul de autor este în prezent reglementat de Legea nr. 8 din 14 martie 1996. Articolul 1 al acestei legi recunoaște și garantează dreptul de autor asupra operelor de creație intelectuală, literară, artistică sau științifică, opere enumerate în art. 7 din lege, articol care menționează la lit. a) și programele pentru calculator. Ca și alte opere protejate, precum scrierile literare, operele de artă plastică, operele cinematografice, programele pentru calculator sunt opere de creație intelectuală (conform Art. 7 din lege), rezultat nu al unei munci mecanice, executate cu mijloace tehnice obișnuite sau cu ajutorul unor cunoștințe ce stau la îndemâna oricui. Programele de calculator sunt opere de creație intelectuală, a căror valoare nu este dată de suportul material pe care programul în sine este fixat și nici de munca depusă pentru realizarea acestor suporturi numite generic CD-Rom-uri. Valoarea protejată de lege este chiar creația intelectuală originală concretizată în programul pentru calculator.

Legea 8/1996 nu cuprinde o definiție a programului pentru calculator, precizând în schimb care este obiectul protecției, arătând în art. 72, că: „protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod- sursă sau cod- obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele.”

2. Principalele componente ale programului pentru calculator care au legătură cu protecția acestuia

Componentele importante ale unui program de calculator care au legătură cu protecția acestuia sunt: materialul de concepție pregătitor, codul sursă sau programul editat în cod sursă, codul obiect și manualul de utilizare.

Sistemul de operare este acel program sau colecție de programe care asigură funcționarea de bază a calculatorului precum și intermedierea dintre utilizator și calculator. Fără sistem de operare calculatorul nu poate funcționa. El este cel care inițiază și derulează legăturile logice dintre componentele fizice (hardware) și informaționale (software) a ceea ce, în limbaj curent utilizatorii numesc calculator. Exemple de sisteme de operare: Microsoft Windows 2000, UNIX, Linux, MS-DOS.

Programele de aplicație sunt acele programe care transformă calculatorul într-un instrument pentru efectuarea unui anumit tip de lucrări și/sau rezolvarea unor probleme specifice. Cu ajutorul programelor de aplicație se efectuează lucrări și/sau se rezolvă probleme cum ar fi: prelucrarea textelor, tehnoredactare, contabilitate, analiză financiară, programe juridice, planificare, baze de date, gestionarea mesajelor, proiectare (arhitectură, inginerie), urmărirea și controlul proceselor industriale, „navigarea” prin Internet, etc. Sunt programe de aplicație: Microsoft Word, Corel WordPerfect, Sun StarWriter, Lotus WordPro, Aldus Page Maker, Microsoft Excel, Lotus 1-2-3, Sun StarCalc, Adobe, Macromedia, Legis, Biblioteca Legislativa, Lege4, Microsoft Internet Explorer, Netscape Navigator, etc.

Referitor la cele patru componente ale programului pentru calculator:

– lista de specificații și cerințe pe care trebuie să le îndeplinească/asigure programul conceput;

– descrierea modului de funcționare și de rezolvare a cerințelor programului;

– scheme logice de ansamblu (sub formă grafică, textuală, simbolică sau mixtă);

– scheme logice particulare;

– orice note tehnice (informații de concepție/proiectare) create cu scopul de a pregăti/controla/derula activitatea de proiectare și de realizare a programului.

Orice program pentru calculator are la bază un material de concepție pregătitor, acesta fiind primul pas în realizarea unui program.

Codul sursă este o expresie intermediară fundamentală de realizare a programului ce reprezintă traducerea unor părți din materialului de concepție pregătitor într-un limbaj de programare folosind regulile gramaticale ale acelui limbaj. Nu este exprimat în limbaj natural, având un aspect criptic pentru un neprofesionist în informatică dar coerent pentru specialiști. Codul sursă reprezintă una dintre cele mai importante expresii ale unui program pentru calculator deoarece conține detaliile de realizare a programului și este folosit de programator pentru modificarea sau dezvoltarea ulterioară a programului. Este un secret păzit cu multă atenție de majoritatea companiilor de producătoare de programe pentru calculator. Codul sursă este indiscutabil protejat prin dreptul de autor și folosit ca probă, pe plan internațional, pentru a dovedi originalitatea unui program pentru calculator.

Pentru ca un program să poată rula pe un calculator acesta trebuie să se prezinte în cod obiect. După ce a fost scris codul sursă pentru un program, programatorul îl transformă în cod obiect în urma unei operații de translare, cu ajutorul unui alt program numit compilator. Prin această operație se transformă instrucțiunile din codul sursă în instrucțiuni ce pot fi citite și executate de procesorul calculatorului adică în codul obiect, aceasta fiind forma în care se distribuie de obicei programele pentru calculator.

Manualele sunt în esență documente, tipărite sau sub formă digitală (fișiere ale programului, site-uri internet, etc) conținând informații și instrucțiuni referitoare la programul pe care îl însoțesc. Informația din astfel de manuale poate avea drept obiect: prezentarea programului (destinație, funcții); ghid de utilizare (descrierea completă a modului de utilizare/exploatare); asistență în timpul utilizării programului („help”), alte informații referitoare la acel program.

3. Protecția programului pentru calculator în viziunea Legii nr. 8/1996

Legea română protejează programele de calculator „independent de valoarea și destinația lor” concretă. Protecția acordată de lege nu se oprește numai la obiectul dreptului de autor. Este protejat deopotrivă și titularul acestui drept, autorul programului de calculator respectiv.

Protecția acordată de legea română a dreptului de autor operează atât asupra operelor și titularilor de drept români cât și asupra străinilor și a operelor create de aceștia. Conform legii , „străinii, titulari ai dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile, tratatele și acordurile internaționale la care România este parte, iar în lipsa acestora, beneficiază de un tratament egal cu cel al cetățenilor români, cu condiția ca aceștia să beneficieze, la rândul lor, de tratament național în statele respective.” Aceeași protecție este recunoscută și prin legea de reglementare a raporturilor de drept internațional privat care stabilește că „drepturile de autor (….) ale persoanelor juridice străine sunt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române și convențiilor internaționale la care România este parte”.

CAPITOLUL II ELEMENTELE DREPTULUI DE AUTOR PRIVIND PROGRAMELE PENTRU CALCULATOR

SECȚIUNEA I OBIECTUL PROTECȚIEI DREPTULUI DE AUTOR ÎN CAZUL PROGRAMELOR PENTRU CALCULATOR

Legea nr. 8/1996, așa cum am mai arătat, nu definește programul pentru calculator, precizând doar, în art. 72, obiectul protecției, în sensul că: „protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele". De aici rezultă că, în concepția legiuitorului român, conformă
cu cea din dreptul comunitar, sunt protejate atât sistemele de operare cât și programele de aplicație și că patru componente importante ale programelor pentru calculatoare, care constituie, în același timp și faze de realizare a acestora, au legătură cu protecția lor. Acestea sunt:

materialul de concepție pregătitor;

codul sursă sau programul editat în cod sursă;

codul obiect, reprezentând traducerea programului sursă în program inteligibil pentru mașină;

manualul de utilizare (documentația conexă și documentația auxiliară).

Pentru că legea nu definește nici aceste concepte, rămâne în sarcina specialiștilor (juriști, informaticieni), a doctrinei și jurisprudenței să o facă. Definirea conceptelor enunțate de lege ca făcând obiect de protecție, determinarea conținutului lor și a ceea ce se înțelege prin fiecare dintre acestea este importantă atât pentru practicieni, cât și pentru teoreticieni, pentru discuțiile care se poartă pe marginea obiectului protecției programelor pentru calculatoare.

Materialul de concepție pregătitor este primul pas în realizarea unui program și reprezintă problema propusă pentru rezolvare, analiza acesteia, materializarea în limbaj natural(cel folosit în mod obișnuit de oameni) a ideii, soluțiile posibile de rezolvare a problemei și soluția aleasă, descrierea modului de funcționare și de rezolvare a cerințelor programului, schemele logice de ansamblu și particulare, alte informații de concepție/proiectare) create cu scopul de a pregăti/controla/derula activitatea de proiectare și de realizare a programului. Dar acest material este protejabil numai dacă și în măsura în care este de natură să permită realizarea unui program pentru calculator într-un stadiu ulterior.

Codul sursă sau editarea programului în cod sursă este o etapă intermediară în realizarea programului ce reprezintă traducerea unor părți din materialului de concepție pregătitor într-un limbaj de programare, folosind regulile specifice acelui limbaj. Codul sursă nu este exprimat în limbaj natural, având pentru nespecialiști un aspect criptic, dar el este inteligibil pentru specialiști. Codul sursă conține detaliile de realizare a programului, fiind folosit de programator pentru modificarea sau dezvoltarea ulterioară a programului, de aceea el este un secret păzit cu grijă de producătorii de programe pentru calculator. Codul sursă este protejat prin drept de autor și constituie, în caz de litigiu, instrumentul probator al originalității programului pentru calculator.

Codul obiect reprezintă traducerea programului editat în cod sursă în program inteligibil pentru mașină, singurul în care programul poate rula pe calculator. După ce a fost scris codul sursă pentru un program, programatorul îl transforma în cod obiect în urma unei operații de translare, cu ajutorul unui alt program numit compilator. Prin această operație instrucțiunile din codul sursă se transformă în instrucțiuni ce pot fi «citite» și executate de procesorul calculatorului, adică în codul obiect. Aceasta este forma în care se distribuie de obicei programele pentru calculator.

Manualele sunt în esență documente, tipărite sau sub formă digitală (fișiere ale programului, site-uri Internet, etc) conținând informații și instrucțiuni referitoare la programul pe care îl însoțesc. Informația din astfel de manuale poate avea drept obiect: prezentarea programului (destinație, funcții); ghid de utilizare (descrierea completă a modului de utilizare/ exploatare); asistență în timpul utilizării programului («Help»), alte informații referitoare la acel program.

Constituie încă obiect de controversă includerea în noțiunea de „expresie a unui program pentru calculator" cu consecințe asupra recunoașterii sau nerecunoașterii protecției și a altor elemente ale programelor, cum sunt: mnemonicele, microcodul și așa numitul „look and feel", afișaje vizuale, formate de intrare etc, pentru că originalitatea acestor elemente este greu de dovedit.

Mnemonicele sunt entități informaționale ce au semnificație în materializarea și executarea programelor, exprimate simbolic prin prescurtări – mnemonice. Limbajul în care sunt scrise mnemonicele (exemplu: limbajul de asamblare) este lipsit de înțeles natural, fiind apropiat de instrucțiunile procesorului.

Microcodul exprimă ceea ce face un microprocesor atunci când execută anumite instrucțiuni. Pentru a putea fi tratate de microprocesor, instrucțiunile respective sunt exprimate în cod-mașină. Codul-mașină nu are un înțeles natural, având o expresie numerică, inteligibilă pentru microprocesor.

„Look and feel" reprezintă combinația unor elemente diferite, cum sunt: afișaje vizuale, formate de intrare, elemente audio, alte modalități de interacțiune dintre utilizator și calculator

Butoanele, /corc-urile (pictogramele), textele, fotografiile, ferestrele, zonele de introducere a datelor, meniurile, determină un anumit look al programului pentru calculator. Look andfeer este mai mult decât modul în care «arată» un program. Felul în care sunt organizate datele, ușurința de folosire, legăturile de la o secțiune la alta a programului respectiv, modul în care programul reacționează la acțiunea utilizatorului, modul în care utilizatorul este ajutat atunci când este în dificultate, generează pentru utilizator un anumit mod de «a simți» programul respectiv. Prin „look andfeer înțelegem ansamblul a ceea ce vede și simte un utilizator atunci când folosește un program, expresia vizuală a programelor. Afișajele vizuale reprezintă ceea ce vede utilizatorul pe ecranul calculatorului atunci când folosește programul. Prin intermediul acestora se realizează interacțiunea dintre utilizator și calculator. Dar dacă obiectul protecției, în cazul programelor, îl reprezintă orice expresie a acestuia, Jook and Feel și afișajele, care constituie o expresii exterioare, ar trebui să constituie și ele componente protejate a oricărui program pentru calculatoare, evident dacă și în măsura în care acestea îndeplinesc condiția originalității. Este, de altfel, bine cunoscut, chiar de către nespecialiști, faptul că un utilizator de programe va opta pentru acele programe care îi creează un anume confort, îi conferă ușurință în utilizare, îi provoacă o anumită stare etc. și că sunt preferate așa numitele programe «prietenoase», în locul programelor mai performante chiar, dar mai puțin «prietenoase».

Legea română a dreptului de autor nu conferă însă protecție decât acelor expresii ale programelor pentru calculatoare care privesc: materialul de concepție pregătitor, codul sursă, codul obiect și manualele de utilizare, de aceea protecția nu poate fi extinsă și la alte expresii ale acestuia și pe care le-am amintit și noi.

Nu sunt protejate, potrivit art. 72 alin. (2) din lege, nici ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale, protecția fiind recunoscută exclusiv expresiei acestor idei și principii.

Legea noastră, în capitolul special dedicat protecției programelor pentru calculatoare nu reformulează condiția originalității, aceasta trebuind să fie considerată subînțeleasă, prin drept de autor fiind protejate doar operele originale. Directiva nr. 91/250/CEE reiterează condiția originalității, prevăzând în art. 1 pct. 3 că un program pentru calculator este protejat dacă este original, în sensul că el este creație intelectuală proprie a autorului. Nici un alt criteriu nu se aplică pentru a stabili dacă acesta poate beneficia de protecție. Directiva, în expunerea de motive, exclude explicit evaluarea calității sau a valorii estetice a programului dintre criteriile aplicate pentru a stabili dacă un program pentru calculator constituie sau nu o operă originală.

SECȚIUNEA a II-a SUBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

1. Principiul adevăratului autor

Persoana protejată prin dreptul de autor este, în principiu, autorul sau autorii operei, adică persoanele care au realizat opera.

În sistemul continental al dreptului de autor, potrivit concepției majoritare, se consideră că protecția este acordată autorului, că dreptul de autor este concentrat asupra creatorului. Sunt însă și autori care susțin că dreptul de autor nu are ca obiect să asigure protecția autorului, ci protecția operei, chiar dacă beneficiarul direct al protecției acordate operei este autorul ei.

Legea noastră consacră principiul adevăratului autor ca fiind persoana protejată prin dreptul de autor. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 8/ 1996 „dreptul de autor este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial”, iar opera este recunoscută și protejată „prin simplul fapt al realizării ei”, în timp ce art. 3 din lege dispune că „este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera”.

Calitatea de autor de opere aparține doar persoanelor fizice, pentru că numai acestea au calități specifice creatorului. Nici o condiție de capacitate nu este cerută pentru recunoașterea calității de autor.

Autor se prezumă a fi, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoștință publică pentru prima dată. Proba contrarie poate fi făcută prin orice mijloc de probă admis de lege, realizarea operei fiind un fapt și nu un act juridic.

2. Cazuri în care dreptul de autor aparține altor persoane decât autorul

Principiul adevăratului autor cunoaște unele excepții reglementate chiar de lege, care determină cazurile în care dreptul de autor este exercitat de alte persoane decât autorul. Aceasta stă la baza clasificării subiecților dreptului de autor în subiecți primari și subiecți secundari.

Este subiect primar autorul nemijlocit, creatorul operei.

Subiect secundar este persoana care a dobândit unele prerogative ale dreptului de autor în temeiul legii, al unor acte între vii sau pentru cauză de moarte. Subiecții secundari ai dreptului de autor se întâlnesc în următoarele cazuri:

– succesorii în drepturi ai autorilor. Aceștia exercită unele prerogative ale dreptului de autor, în care se include și unele drepturi morale drepturile patrimoniale fiind recunoscute în persoana lor pe durată limitată;

– organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor- gestionează drepturile patrimoniale de autor, dar, în anumite condiții, ele pot exercita si unele drepturi morale;

– cesionarii convenționali ai drepturilor patrimoniale- exercită drepturile transmise prin contract, în limitele și pe durata convenită între cedent și cesionar;

– cesionarii legali ai drepturilor de autor. Este cazul autorilor de opere realizate în cadrul unor obligații de serviciu, când drepturile patrimoniale de autor se exercită de angajatori;

– în cazul operelor aduse la cunoștința publică sub forma anonimă sau sub pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât autorul nu își dezvăluie identitatea. Subiecții secundari exercită numai unele prerogative ale dreptului de autor, din rândul acestora lipsind, în toate cazurile dreptul la calitatea de autor.

3. Pluralitatea de autori și raporturile dintre aceștia

Opera poate fi rezultatul contribuției creatoare a mai multor persoane, situație în care avem o operă realizată în colaborare, o pluralitate de autori și de subiecte ale dreptului de autor. Potrivit acestui criteriu legea română clasifică operele în: opere comune și opere colective.

Opera comună este rezultatul unei colaborări creatoare comune, a două sau mai multe persoane, care realizează o operă unitară. Opera comună se caracterizează printr-o pluralitate de autori asupra unei opere unitare. Dreptul de autor asupra operei comune aparține creatorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal. În lipsa unei convenții contrare, coautorii nu pot exploata opera decât de comun acord, funcționând aici regula unanimității. Refuzul consimțământului din partea unui coautor trebuie să fie temeinic justificat. Dacă opera realizată în colaborare este exploatată, remunerația se împarte între coautori conform convenției lor. În lipsă de convenție, remunerația se împarte proporțional cu părțile de contribuție ale autorilor sau în mod egal, dacă aceste părți nu se pot stabili.

Opera colectivă este opera creată din inițiativa unei persoane fizice sau juridice care o editează, o publică și o divulgă pe responsabilitatea și sub numele său și în care contribuțiile personale ale autorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.

Operele colective se caracterizează printr-un obiect unitar și printr-o pluralitate de contribuții personale ale coautorilor, fără posibilitatea atribuirii vreunuia dintre coautori un drept distinct asupra ansamblului operei. Opera colectivă se deosebește de opera comună tocmai prin această imposibilitate de a atribui drepturi distincte autorilor asupra ansamblului operei create.

Raporturile dintre autorii operei colective pe de o parte și persoana fizică sau juridică din inițiativa căreia s-a creat opera sunt supuse contractului încheiat între aceste părți. Tot contractual se stabilesc și modalitățile de exercitare a drepturilor de autor și remunerația cuvenită autorilor. În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia opera a fost creată.

Producătorul operei colective dobândește, în lipsă de convenție contrară, dreptul de a divulga opera, de a o reproduce, de a face copiile necesare și de a le exploata prin difuzare.

4. Autorul salariat și regimul operelor de serviciu

Sub imperiul Decretului nr. 321/1956, opera artistică realizată de autorul salariat în cadrul obligațiilor rezultând din raportul său de muncă putea fi folosită de unitatea angajatoare, pentru scopuri legate de activitatea acesteia, fără consimțământul autorului, cu plata remunerației stabilite pentru aceste cazuri și cu respectarea tuturor celorlalte drepturi de autor. Timp de doi ani de la nașterea dreptului de autor, nimeni nu putea folosi opera fără consimțământul organizației în cadrul căreia a fost creată. După împlinirea acestui termen, terții puteau folosi opera numai cu consimțământul autorului. Astfel se considera că prin încheierea contractului de muncă salariatul transmitea unității angajatoare dreptul de a folosi opera în scopuri legate de activitatea acesteia. Autorul își păstra dreptul de a folosi opera în alte scopuri decât cele legate de activitatea unității al cărei angajat era.

În reuniunea de la Geneva ce a avut loc între 27 și 31 ianuarie 1986 cu scopul de a elabora dispoziții-tip cu privire la regimul operelor autorilor salariați s-au relevat două soluții posibile:

– considerarea unității angajatoare ca titular originar al dreptului de autor asupra operei realizate de autorul salariat, afară de cazul în care părțile au convenit altfel;

– considerarea autorului operei, persoană fizică, drept titular originar al dreptului de autor; dreptul de exploatare exclusivă fiind considerat cedat unității angajatoare, în măsura necesară potrivit domeniului său de activitate, așa cum părțile au avut în vedere în momentul creării operei.

Legea nr.8/1996, în art. 44, reglementează regimul operelor de serviciu și al drepturilor autorilor salariați, formulând următoarele reguli:

– drepturile morale de autor aparțin, întotdeauna, autorului operei, persoană fizică;

– drepturile patrimoniale pentru operele de serviciu aparțin autorului, afară de cazul în care există o clauză contrară;

– dacă există o clauză contrară, aceasta trebuie să cuprindă și termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor;

– dacă părțile nu au prevăzut termenul cesiunii, acesta este de trei ani de la data predării operei;

– la expirarea termenului convenit sau, în lipsa acestuia, la expirarea termenului de trei ani, drepturile patrimoniale revin autorului;

– în toate cazurile, autorul salariat își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei ca parte din ansamblul creației sale.

Legea nu conține nici o limitare în privința termenului pentru care drepturile patrimoniale de autor, în cazul operelor de serviciu, pot fi cedate.

În cazul programelor pentru calculatoare, legea se limitează să prevadă în art. 74, că în lipsa unei convenții contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor create de unul sau mai mulți angajați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează aparțin acestuia din urmă. Textul art. 74 poate fi interpretat în două moduri:

– prima interpretare ar fi aceea că art. 74, ca normă specială, se
completează cu normele generale, cuprinse în art. 44 din lege. În consecință, și cu referire la programele pentru calculator, contractul, când există, trebuie să prevadă durata cesiunii (aceasta neputând depăși durata protecției), iar în lipsă de clauză în contract, termenul va fi de trei ani de la data predării programului. În lipsa unui contract între autor și angajator, durata cesiunii ar fi tot de trei ani. La expirarea acestor termene, drepturile patrimoniale revin autorului. Autorul are dreptul de utilizare exclusivă a programului, ca parte integrantă a creației sale;

– o a doua interpretare ar fi aceea că norma specială (art. 74) derogă de la dreptul comun (art.44), în sensul că, în lipsă de convenție contrară, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculatoare realizate de autori salariați apațin în totalitate angajatorului. Ar rămâne supusă regulii comune durata protecției programului, stabilită prin art. 30 din lege, durată de protecție calculată, în continuare, în dependență, cu durata de viață a autorului.

SECȚIUNEA a-III-a DURATA DREPTURILOR ASUPRA PROGRAMELOR PENTRU CALCULATOARE

1. Durata drepturilor de autor în general și transmiterea lor pe cale succesorală; efectele expirării duratei de protecție

Soluția adoptată cu privire la durata protecției dreptului de autor, în sistemele de drept care împărtășesc concepția dualistă a dreptului de autor, este aceea a perpetuității drepturilor morale și a duratei limitate a drepturilor patrimoniale de autor.

Drepturile patrimoniale de autor nu-și încetează nici ele existența odată cu moartea autorului. Soluția de principiu adoptată în privința drepturilor patrimoniale a fost aceea a recunoașterii drepturilor în favoarea autorului pe tot timpul vieții acestuia și în favoarea moștenitorilor pe durată limitată.

Durata drepturilor patrimoniale de autor diferă, funcție de genul operei în discuție, de modul în care opera a fost adusă la cunoștința publică, de faptul că a fost sau nu adusă la cunoștința publică, etc. În raport de aceste elemente, durata protecției operelor este diferită; dar în toate cazurile, la expirarea duratei de protecție, opera cade în domeniul public.

Căderea operei în domeniul public semnifică faptul că monopolul exploatării operei, recunoscut în favoarea titularilor dreptului pe durată limitată, a încetat și că, din acel moment, opera constituie parte a patrimoniului comun al umanității, la dispoziția tuturor și poate fi exploatată liber.

2. Data la care începe să curgă termenul de protecție

Dreptul de autor, având în conținut drepturi morale și drepturi patrimoniale, ia naștere din momentul creării operei literare, artistice sau științifice, oricare ar fi forma concretă de exprimare. Dacă opera este creată, într-o perioadă de timp, în părți, serii, volume și în orice alte forme de continuare, termenul de protecție va fi calculat din momentul creării fiecărei componente.

Opera este recunoscută și protejată independent de aducerea la cunoștință publică, prin simplul fapt al realizării ei.

În privința drepturilor patrimoniale, acestea coexistă cu drepturile morale. Dreptul patrimonial, virtual, se naște odată cu opera, dar până la exercitarea dreptului de a divulga și exploata opera.

Dreptul de a dispune de operă în scopul obținerii de foloase patrimoniale constituie pentru autor „o facultate, al cărui exercițiu este subordonat unui act de voință pur potestativ” De asemenea art. 12 din Legea nr. 8/1996 dispune că autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.

Când opera nu a fost divulgată și exploatată de autor, fiind adusă la cunoștință publică după expirarea protecției dreptului de autor, în mod legal, de o altă persoană, aceasta din urmă beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale de autor.

3. Modul de calcul al termenelor de protecție

Durata termenelor se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului sau aducerii operei la cunoștința publică. Termenul de protecție nu se extinde când operei sau colecției i se aduc modificări neesențiale, adăugări, tăieturi, adaptări sau corecturi de conținut, necesare pentru continuarea activității colecției, în modul în care a intenționat autorul operei.

4. Durata protecției drepturilor de autor în cazul programelor pentru calculator

În lipsa unor dispoziții speciale, durata drepturilor morale ale autorului programului pentru calculator sunt supuse regulii înscrise în art. 11 din legea nr. 8/1996 care consacră principiul perpetuității drepturilor morale de autor. Aceste drepturi nu pot face obiectul unor renunțări sau înstrăinări.

În ceea ce privește drepturile patrimoniale de autor, art. 30 din lege prevede „drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 50 de ani”. Protecția pe această durată constituie dreptul comun în majoritatea legislațiilor și este în acord cu dispozițiile art. 7 din Convenția de la Berna și Directiva Comunitară din 14 mai 1991. Legea tip a OMPI a prevăzut un termen de 25 de ani, calculat de la data creării programului.

În cazul în care autorii de programe dependenți sunt deposedați de creația lor, fără să fi încheiat vreo convenție cu persoana care i-a angajat, aceștia sunt îndreptățiți la o remunerație, la un procent din profitul obținut din valorificarea programului, tot timpul vieții sale, iar moștenitorii săi pe durata a 50 de ani.

În ceea ce privește durata drepturilor de autor aparținând persoanei care angajează pe autor (art. 74) sunt posibile două soluții. Prima ar fi aceea să se accepte că persoana care angajează dobândește asupra unui program pentru calculator un drept patrimonial egal în durată cu cea stabilită pentru autorul programului prin art. 30 din lege. O altă soluție constă în atribuirea unui drept patrimonial în favoarea persoanei care angajează, cu durata de trei ani. Este soluția care rezultă din art. 44 din lege, potrivit căruia pentru operele create în cadrul unui contract individual de muncă, în lipsa unei clauze care să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile de autor, termenul este de trei ani de la data predării operei.

SECȚIUNEA a-III-a LIMITĂRI ALE DREPTURILOR DE AUTOR

1. Soluții de principiu propuse în dreptul convențional

Controlul utilizării operelor, în condițiile proliferării și perfecționării tehnicilor de reproducere, a transmisiunilor de date și informații ori programe prin cablu și satelit este foarte greu de realizat. Pirateria în domeniul drepturilor de autor combinată cu contrabanda constituie atât o violare a drepturilor morale de autor, cât și o violare a drepturilor patrimoniale ale acestora. Operele sunt divulgate de autorii lor pentru a ajunge la consumatori, iar statul conferă protecție operelor și drepturi exclusive autorilor lor pe durată limitată.

Armonizarea intereselor autorilor și consumatorilor de opere și obiectivele culturale urmărite de state au impus instituirea unor limite și în privința drepturilor autorilor, măsurile legislative în domeniu trebuind să răspundă la trei obiective:

– să garanteze autorilor o remunerație proporțională nivelul de utilizare a operelor lor să asigure și să faciliteze nu doar protecția dreptului de autor ci și accesul publicului la opere;

– să creeze condiții optime pentru ca școlile, bibliotecile și centrele de documentare să-și poată îndeplini misiunea socială.

Confruntată cu problemele încălcării drepturilor de autor, pe de o parte, și cu cea a nevoii de asigura protecția efectivă a drepturilor de autor, pe de altă parte, și pornind de la premisa că, în interesul culturii, este necesară găsirea de soluții echilibrate, OMPI a formulat încă din 1979 recomandări pentru:

– extinderea legislației dreptului de autor asupra tuturor formelor de utilizare a operelor protejate și, în special, asupra publicării, distribuirii acestor opere;

– găsirea unor formule de administrare colectivă a drepturilor realizate din prelevările asupra acestor utilizări.

În ceea ce privește limitarea dreptului exclusiv de exploatare a operei prin reproducere, OMPI a formulat, în 1973, următoarele recomandări:

– particularii au dreptul de a face copii pentru uzul personal, într-un
singur exemplar;

– reproducerea operelor protejate trebuie să aducă autorilor un
beneficiu, o remunerație echitabilă;

– profesorii, în instituțiile de învățământ, trebuie să fie autorizați să facă un număr limitat de reproduceri exclusiv pentru nevoile învățământului, pe baza unei licențe legale negociate între organele competente din învățământ și organizațiile calificate ale autorilor.

Aceste reguli sunt aplicate în mod diferit în țările Europei Occidentale. Astfel, în Franța copiile pentru uz personal făcute în întreprinderi și organizații științifice sunt permise chiar fără autorizația autorului. Olanda a consacrat dreptul de a reproduce o operă pentru uzul personal. În Suedia există acorduri de genul celor recomandate de OMPI, încheiate între autori și editori. În Germania sunt permise reproducerile pentru uz personal, în scopuri științifice și pentru includere în arhiva proprie, dar aceste reproduceri nu pot fi puse în circulație.

În 1990, OMPI a admis ideea utilizării libere a operei pentru nevoile de învățământ și copia pentru uz personal.

2. Limitele exercitării dreptului de autor în dreptul român

Soluțiile adoptate în art. 33-38 din Legea nr. 8/1996 corespund recomandărilor OMPI, asigurând atât corecta utilizare a operelor de către particulari, cât și o protecție corespunzătoare a titularilor drepturilor de autor împotriva folosirii abuzive a operelor lor.

Utilizarea unei opere fără consimțământul autorului este posibilă în situațiile în care sunt îndeplinite și respectate următoarele cerințe:

– opera a fost adusă anterior la cunoștința publică;

– folosirea operei este conformă bunelor uzanțe;

– folosirea operei nu prejudiciază pe autor sau pe titularul drepturilor de exploatare;

– folosirea operei nu contravine exploatării normale a operei.

3. Limitări aduse drepturilor de autor în cazul programelor pentru calculator

Limitările drepturilor programatorilor sunt cele speciale, prevăzute în articolul din lege destinat programelor pentru calculator, nefiind aplicabile în cazul acestora limitările din dreptul comun de autor, enunțate în art. 33-38 din lege.

Din rândul drepturilor morale de autor, în cazul programelor pentru calculator, a fost eliminat dreptul de retractare (art. 77 alin. 3 și art. 10 lit e).

În ce privește drepturile patrimoniale de autor, legea aduce următoarele limitări:

Copia pentru arhivă sau siguranță

Potrivit art. 77 alin. 1 din legea nr. 8/1996, utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea autorului, o copie de arhivă sau de siguranță, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului.

Observarea, studierea, testarea

Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea titularului dreptului de autor, să observe, să studieze sau să testeze funcționarea acestui program, în scopul de a determina ideile și principiile care stau la baza oricărui element al acestuia, cu ocazia efectuării oricăror operațiuni de încărcare în memorie, afișare, conversie, transmitere sau stocarea programului, operațiuni pe care este în drept să le efectueze.

Utilizarea conform destinației

Potrivit art. 76 din legea nr. 8/1996 nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor:

– reproducerea permanentă sau temporară a unui program integral sau parțial, prin orice mijloace și sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de încărcarea, afișarea, transmiterea sau stocarea programului de calculator;

– traducerea, adaptarea, aranjarea și orice alte transformări aduse unui program pentru calculator precum și reproducerea rezultatului acestor operațiuni.

Limitarea intervine, iar autorizația titularului dreptului de autor nu este necesară în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

– reproducerea, permanentă sau temporară, traducerea, adaptarea, aranjarea și alte transformări, dacă acestea sunt necesare pentru a permite dobânditorului să utilizeze programul corespunzător destinației sale ori pentru corectarea erorilor:

– utilizatorul este deținătorul legal al unei copii a programului;

– efectuarea acestor acte de către utilizator să nu fi fost interzisă prin convenție contrară.

Decompilarea

Art. 78 și 79 conțin, în esență, dispoziții care limitează, de asemenea, dreptul exclusiv al titularului în cazul special al decompilării. Art. 78 prevede că nu este nevoie de autorizarea titularului atunci când reproducerea codului sau traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru obținerea informațiilor necesare interoperabilității unui program pentru calculator cu alte programe pentru calculator. Tot Art. 78 prevede că și în situația decompilării în care autorizația titularului nu este necesară, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

– informațiile necesare interoperabilității nu sunt ușor și rapid accesibile pentru deținătorul legal al programului;

– actele de reproducere și de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deține dreptul de utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care acționează în numele unui astfel de deținător;

– actele de reproducere și traducere sunt limitate la părțile de program necesare interoperabilității.

Pentru a asigura protecție deplină programelor pentru calculator, Art. 79 introduce câteva dispoziții ce țin de secretul comercial și care se referă la informațiile obținute ca urmare a decompilării, și anume:

– nu pot fi comunicate altor persoane, în afara cazului în care comunicarea se dovedește necesară interoperabilității programului pentru calculator creat independent;

– nu pot fi utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabiliățtii programului pentru calculator creat independent;

– nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program pentru calculator a cărui expunere este fundamental similară sau pentru orice act ce aduce atingere drepturilor autorilor.

Subliniind natura specială a programului pentru calculator și protecția specială pe care o reclamă, art. 80 prevede că, în situația în care se aduce un prejudiciu titularului dreptului de autor sau exploatării normale a programului pentru calculator, nu se aplică prevederile referitoare la decompilare care constituie excepții la dreptul absolut al autorului programului pentru calculator.

CAPITOLUL III DREPTURILE MORALE ȘI DREPTURILE PATRIMONIALE ALE AUTORILOR DE PROGRAME PENTRU CALCULATOR

SECȚIUNEA I REGIMUL JURIDIC AL DREPTURILOR MORALE DE AUTOR

Fundamentul drepturilor morale de autor îl constituie necesitatea protecției personalității autorului însuși.

În sistemul Convenției de la Berna, întregul drept de autor este axat pe dreptul moral, acest sistem de protecție având un caracter universal.

Legea noastră nu enunță caracterele drepturilor morale, dar acestea pot fi desprinse din unele dispoziții.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 8/1996, dreptul de autor, care comportă atribute de ordin moral și patrimonial, este legat de persoana autorului.

În opoziție cu drepturile patrimoniale, susceptibile de detașare de persoana titularului, drepturile morale sunt strâns legate de persoana autorului. Caracterul strict personal al drepturilor morale se manifestă în principal prin aceea că autorul are și exercită personal dreptul de a decide dacă, în ce mod și cum va fi adusă la cunoștința publică opera, numele sub care opera va fi adusă la cunoștință, modalitatea în care acest lucru va fi făcut, precum și retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lăsate la aprecierea suverană a autorului.

Articolul 11 din Legea nr. 8/1996 consacră caracterul inalienabil al drepturilor morale. Alin. 1 prevede că drepturile morale de autor nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. Caracterul inalienabil al drepturilor morale se justifică prin faptul că ele sunt destinate a asigura protecția personalității autorului.

Articolul 11 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 consacră caracterul perpetuu al drepturilor morale, permițând cu titlu excepțional, transmiterea prin moștenire a dreptului la calitatea de autor și a dreptului la integritatea operei.

În ceea ce privește caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor, acesta decurge din caracterul inalienabil și perpetuu al acestora. Imprescriptibilitatea drepturilor morale presupune faptul că acestea pot fi exercitate atât timp cât opera rămâne în memoria oamenilor și face obiectul unei exploatări. Dreptul autorului la acțiune pentru apărarea drepturilor sale morale nu se stinge, oricât timp ar trece de la încălcarea lor.

SECȚIUNEA a-II-a DREPTURILE MORALE ALE AUTORILOR DE PROGRAME PENTRU CALCULATOR

Expresia „drepturi morale” a fost adoptată în doctrina majorității țărilor europene. Dreptul moral de autor este expresia juridică a legăturii ce unește opera de creatorul ei.

Legea nr. 8/1996, în art. 10 prevede că autorul unei opere are următoarele drepturi morale:

Dreptul de divulgare, consacrat de art. 10 lit. a din lege, presupune dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică. Este un drept discreționar și absolut și este considerat unul din cele mai personale drepturi, strâns legat de persoana creatorului. Dreptul de a divulga opera” apare ca un atribut de ordin intelectual și moral prin excelență, pentru că îi permite autorului – și acesta este aspectul moral propriu-zis – să păstreze manuscrisul, pe care l-a redactat decât pentru el, sau – și acesta este aspectul intelectual – să nu-l publice cât timp opera nu i se va părea corespunzătoare idealului și așteptărilor sale”.

Exercitarea acestui drept moral de divulgare determină nașterea drepturilor patrimoniale.

În cazul operei colective, dată fiind natura ei, drepturile morale sunt recunoscute tuturor autorilor. În acest caz în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei juridice sau fizice din inițiativa, sub responsabilitatea și numele căreia a fost realizată. Astfel, dreptul de divulgare în cazul operelor colective se va exercita fie, în lipsă de convenție, de către persoana fizică sau juridică din inițiativa, sub responsabilitatea și numele căreia opera a fost realizată, fie conform convenției între coautori sau a convenției dintre coautori și persoana fizică sau juridică din inițiativa, sub responsabilitatea și numele căreia a fost realizată opera.

În cazul programelor pentru calculatoare acest drept este deplin numai pentru autorul de program liber. Pentru autorii de programe care îndeplinesc o sarcină de serviciu, dreptul de divulgare poate fi pus în discuție doar în măsura în care realizatorii programului și-ar fi rezervat acest drept în mod expres, prin convenția încheiată cu cel care i-a angajat.

Dreptul la inviolabilitatea operei este consacrat în art. 10, lit d) din lege și este dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația autorului. Dreptul autorului de a pretinde respectul operei sale este un corolar a dreptului de divulgare. Astfel, sunt interzise, fără acordul autorului, suprimările completările sau modificările în operă, pentru că acestea, chiar dacă nu alterează valoarea au conținutul operei, afectează caracterul personal al acesteia.

În cazul cesiunii, obligația cesionarului dreptului de exploatare de a respecta integritatea operei are un conținut diferit funcție de natura dreptului concedat și a operei în discuție. Astfel, în cazul în care dreptul cedat constă în editarea unei opere literare sau științifice se admite că cesionarul va putea corecta erorile de ortografie, sintaxă, punctuație, dar nu și stilul. În cazul în care terțul a fost autorizat să reproducă sau să reprezinte public opera, acesta trebuie să o reproducă, sau, după caz, să o reprezinte cât mai fidel cu putință, în același timp cesionarul, prin dispozițiile art. 60 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, este obligat să asigure reprezentarea sau executarea publică a operei în condiții tehnice adecvate, precum și respectarea drepturilor autorului.

De asemenea autorul are dreptul de a autoriza traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice transformare a operei sale prin care se obține o operă derivată. În oricare din aceste modalități de folosire autorizate de autor, el este îndreptățit să pretindă respectarea spiritului, a substanței operei sale.

În situația operelor pentru care proprietatea asupra suportului material aparține unor terți, legătura indisolubilă dintre suport și operă face ca suportul însuși să fie identificat cu opera. Autorul poate transmite fie dreptul de exploatare al operei, fie obiectul material cu care opera face corp comun.

Dreptul la paternitatea operei este consacrat în art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 și este dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei. Dreptul la paternitatea operei are două aspecte:

– aspectul pozitiv- constă în dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de autor;

– aspectul negativ – constă în dreptul de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare a calității de autor de către terți. Dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice.

Însușirea fără drept a calității de autor constituie infracțiune, fapta fiind incriminată de art. 141 din Legea nr. 8/1996. Transmiterea dreptului la calitatea de autor către terțe persoane, prin acte între vii, este interzisă.

Dreptul la nume este consacrat în art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996 și constă în dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă la cunoștința publică opera. Aducerea la cunoștința publică a unei opere sub alt nume decât cel decis de autor constituie infracțiune (art. 141 din Legea nr. 8/1996).

Dreptul de retractare constă în posibilitatea recunoscută autorului de a-și retrage opera pe care a divulgat-o anterior. Dreptul de retractare poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării, motivele care stau la baza deciziei aparținând exclusiv autorului și neputând fi supuse cenzurii instanței. Dreptul de retractare este un drept moral distinct de dreptul de divulgare, dar este o consecință a caracterului absolut și discreționar al dreptului de divulgare. Acest drept a fost consacrat în țara noastră pentru prima dată prin Legea nr. 8/1996.

În cazul programelor pentru calculator dreptul de retractare a fost eliminat din rândul drepturilor morale recunoscute autorilor de programe prin art. 77 alin. 3 din Legea nr. 8/1996.

SECȚIUNEA a-III-a DREPTURILE PATRIMONIALE ALE AUTORILOR DE PROGRAME PENTRU CALCULATOR

1. Obligații speciale ale persoanelor care produc programe pentru calculator

În vederea comercializării, reproduc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculatoare în România

Prin O.G. nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor și drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio și video, precum și a programelor pentru calculator, aprobată cu modificări prin Legea nr. 213/2002, s-au instituit în sarcina producătorilor și a comercianților de programe pentru calculatoare, precum și a ORDA, o serie de obligații menite a preveni și limita actele de piraterie în acest domeniu și pierderile producătorilor de programe pentru calculatoare datorate încălcării drepturilor asupra acestora.

Astfel, potrivit art. 3 din O.G. nr. 124/2000, persoanele fizice sau juridice care produc în vederea comercializării, reproduc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României trebuie să comunice ORDA următoarele:

acordul titularului dreptului de autor sau al producătorului, după caz, pentru activitățile de distribuire, comercializare sau închiriere;

informații referitoare la modul de acordare a licenței și, după caz, modelul licenței acordate, pe teritoriul României, utilizatorilor de programe pentru calculator.

De la această obligație sunt exceptați producătorii de programe pentru calculator, titulari ai drepturilor de autor asupra acestor programe, în cazul în care ei înșiși produc, distribuie, comercializează, reproduc sau închiriază programele pentru calculator asupra cărora dețin drepturile de autor (art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 124/2000, modificat prin Legea nr. 213/2002).

Aceste documente trebuie comunicate ORDA în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 124/2000 pentru cei care desfășurau astfel de activități la data adoptării ei sau, după caz, în 30 de zile de la începerea activității de producere în scop de comercializare, reproducere, distribuire sau închiriere a programelor pentru calculator. Documentele se înscriu în Registrul programelor pentru calculator, înființat și administrat de ORDA.

Remarcăm și de această dată lipsa de corelare a unor texte din cuprinsul aceleiași legi, precum și din acest act normativ în forma dată de Legea nr. 213/2002 și actele emise în aplicarea ei. Astfel, deși potrivit art. 3 alin. (1) obligația de transmitere a datelor și informațiilor este instituită pentru toate persoanele fizice sau juridice care produc în vederea comercializării, reproduc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României, prin alin. (3) din același articol se instituie o excepție care, practic, limitează, firesc de altfel, având în vedere conținutul concret al obligațiilor instituite, la distribuitori, alții decât producătorul și la subdistribuitori. Pe de altă parte, este de observat că art. 3 alin. (1) lit. a) instituie obligația de informare și pentru persoana (fizică sau juridică) ce reproduce programe, or atunci când se concretizează obligațiile sub lit. a) și b) a articolului 3, pentru persoanele care exercită activități de reproducere nu se prevede nici o obligație.

În îndeplinirea obligațiilor ce-i revin, potrivit art. 11 din O.G. nr. 124/2000, ORDA a emis Decizia nr. 5/2000° pentru aprobarea Normelor metodologice privind administrarea Registrului programelor pentru calculator. Potrivit art. 1 din Normele metodologice, persoanele fizice sau juridice care produc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României au obligația să se înscrie în Registrul programelor pentru calculator (RPC),:

– Persoanele fizice sau juridice care produc programe pentru calculator pe teritoriul Romîniei, au obligația să comunice ORDA, pe lângă datele de identificare și: a) înscrisul doveditor al titulari tații drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator sau declarație pe propria răspundere privitoare la faptul că este autorul programelor pentru calculator, potrivit modelului care face parte integrantă normele metodologice; b) modelul licenței acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator; c) un exemplar al programului pentru calculator în forma în care acesta este produs; d) informații referitoare la modul de acordare a licenței și modelul licenței acordate pe teritoriul altor state utilizatorilor de programe pentru calculator.

Persoanele fizice sau juridice care importă programe pentru calculator în vederea distribuirii sau comercializării pe teritoriul României au obligația să comunice, pentru fiecare program pentru calculator, pe lângă datele de identificare și: a) înscrisul doveditor al acordului titularului dreptului de autor, pentru activitățile de distribuire și comercializare; b) informații referitoare la modul de acordare a licenței și modelul licenței acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator, dacă aceste programe pentru calculator nu sunt produse pe teritoriul României.

Persoanele fizice sau juridice care distribuie ori comercializează programe pentru calculator pe teritoriul României au obligația să comunice ORDA, pentru fiecare program, și înscrisul doveditor al acordului titularului dreptului de autor, pentru activitățile de distribuire și comercializare.

După îndeplinirea obligațiilor de comunicare a datelor, ORDA eliberează un certificat de înscriere în Registrul programelor pentru calculator, pentru activitățile de producere, distribuire, comercializare sau închiriere a programului sau programelor pentru calculator, persoanei fizice sau juridice care a solicitat înscrierea. Modificările intervenite în cursul desfășurării activității de către solicitant trebuie comunicate ORDA în același termen de 30 de zile. Persoanele fizice sau juridice înscrise în Registru și cărora li s-a eliberat certificatul de înregistrare au obligația de a deține la fiecare punct de lucru certificatul de înscriere în Registrul programelor pentru calculator, în original sau în copie, după caz.

Potrivit art. 8 din O.G. nr. 124/2000, constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

deținerea de programe de calculator, coperte de programe de calculator contrafăcute sau pirat, în spațiile comerciale, în anexele acestora și în mijloacele de transport utilizate la transportul sau depozitarea produselor susmenționate, cu amendă de la 20.000.000 lei la 100.000.000 lei și confiscarea programelor pentru calculator și a copertelor [art. 8 alin. (1) lit. a)];

distribuirea, comercializarea sau închirierea neautorizată a programelor de calculator, cu amendă de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei [art. 8 alin. (1) lit. b)];

deținerea de programe de calculator fără acte justificative, ori de aparatură ce permite realizarea programelor de calculator sau a copertelor, în scopul producerii sau reproducerii neautorizate a acestora, cu amendă de la 30.000.000 lei la 150.000.000 lei și confiscarea suporturilor, materialelor și a aparatelor [art. 8 lit. c)];

neîndeplinirea obligațiilor de informare (acordul titularului dreptului de autor sau al producătorului, după caz, pentru activitățile de distribuire, comercializare sau închiriere, și informații referitoare la modul de acordare a licenței și, după caz, modelul licenței acordate, pe teritoriul României, utilizatorilor de programe pentru calculator) și înregistrare la ORDA în Registrul Programelor pentru Calculatoare, cu amendă de la 20.000.000 lei la 40.000.000 lei [art. 8 alin. (1) lit. f)].

Potrivit art. 8 alin. (2), „aceste contravenții se aplică și persoanelor juridice (formulare evident, defectuoasă – n.n.), iar limitele amenzilor se majorează de 5 ori".

Constatarea și sancționarea acestor contravenții se face de către organele de specialitate ale Ministerului de Interne și de personalul împuternicit prin decizie a directorului general al ORDA. Reprezentanții autorizați ai titularilor drepturilor de autor vor putea însoți organele abilitate să constate și să sancționeze contravențiile, Ia cererea lor. Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde mențiuni cu privire la bunurile supuse confiscării, cu indicarea operelor de creație intelectuală ale căror copii neautorizate au fost confiscate. Titularii drepturilor de autor ori ai drepturilor conexe dreptului de autor care au domiciliul ori sediul social în România sau care au filiale, sucursale ori reprezentanți pe teritoriul României au dreptul de a fi informați, la cererea lor, de către ORDA, cu privire la faptele care au adus atingere drepturilor lor, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor (art. 9 din O.G. nr. 124/2000).

Bunurile confiscate vor fi puse sub sechestru, în vederea manifestării dreptului de opțiune a titularilor drepturilor de autor ori ai drepturilor conexe dreptului de autor, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe. Dacă titularii drepturilor de autor ori ai drepturilor conexe dreptului de autor nu își manifestă dreptul de opțiune în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, bunurile confiscate vor fi distruse în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 45/2000" privind unele măsuri pentru combaterea producerii și comercializării neautorizate a fonogramelor.

2. Noțiune, caractere si modalități de exploatare

Dreptul patrimonial este dreptul autorului de a trage foloase patrimoniale de pe urma exploatării operei sale.

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective, a căror existență este condiționată de manifestarea de către autor a dreptului de a aduce opera la cunoștință publică și de a o exploata în beneficiul său și al succesorilor săi.

Drepturile patrimoniale de autor prezintă următoarele caracteristici:

– sunt exclusive;

– sunt limitate în timp;

– sunt personale.

Caracterul personal al drepturilor patrimoniale de autor este subliniat în art. 1 din lege (dreptul de autor, care comportă atribute de ordin moral și patrimonial, este legat de persoana autorului) cât și în art. 12, care prevede că autorul operei are dreptul patrimonial exclusiv dacă și în ce mod va fi utilizată și exploatată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.

Caracterul exclusiv al drepturilor patrimoniale de autor are două sensuri:

– primul sens este acela că autorul are dreptul suveran de a decide dacă opera va fi exploatată, în ce mod și când;

– al doilea sens este acela că monopolul exploatării aparține în exclusivitate autorului. Autorul poate decide să-și exploateze singur opera, dar poate de asemenea să consimțească utilizarea operei de către alții, în condițiile financiare pe care le va stabili cu cesionarul.

Caracterul temporar al drepturilor patrimoniale de autor a fost adoptat ca soluție în toate țările lumii spre a se preveni ca monopolul exclusiv de exploatare să confere autorului avantaje excesive.

Potrivit art. 73 din Legea nr. 8/1996 autorii de programe pentru calculator au următoarele drepturi patrimoniale exclusive:

Dreptul de reproducere. Potrivit regulii comune enunțată în art. 14 alin 1 din lege reproducerea reprezintă realizarea uneia sau mai multor copii ale unor opere, în orice formă materială inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau vizuale a unor opere, precum și stocarea permanentă sau temporară a acestora cu mijloace electronice. Legea nu face nici o distincție între reproducerea parțială și reproducerea integrală a operei. În orice variantă, reproducerea de către terț este licită, numai dacă este realizată cu acordul autorului. Opera poate fi reprodusă în scop de folosință publică, atunci când se realizează în scopul cesionării către terți a exemplarelor fabricate, sau în scop de folosire privată.

În cazul programelor pentru calculatoare utilizatorul autorizat poate face fără autorizarea autorului, o copie de arhivă sau de siguranță, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului. Folosire programului pentru calculator prezintă o particularitate: la fiecare folosire programul trebuie reprodus spre a deveni activ și utilizabil. Copia își păstrează caracterul licit atât timp cât este utilizată exclusiv de cel care a realizat-o. Cesionarea acesteia către terți face ca reproducerea să devină de folosință publică și, deci, devine ilicită dacă nu este autorizată de autor.

Dreptul de a realiza și autoriza traducerea, adaptarea, aranjarea și orice alte transformări aduse unui program pentru calculator, precum și reproducerea rezultatului acestor operațiuni, fără a prejudicia drepturile persoanei care transformă programul pentru calculator. Când transformarea ori corectarea erorilor este necesară pentru utilizarea programului conform destinației, acestea nu sunt supuse autorizării autorului programului.

Dreptul de a realiza ori autoriza difuzarea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator sub orice formă, inclusiv prin închiriere. Programul original poate fi difuzat numai dacă această operațiune se realizează odată cu remiterea către utilizator a calculatorului pe care acest program a fost finalizat.

Închirierea este o modalitate de difuzare a operelor, care poate fi folosită și în cazul programelor pentru calculator, contractul de închiriere a programelor supunându-se regulilor generale ale contractului de locațiune (art. 63 alin.3 din Legea nr. 8/1996).

3. Titularul drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor realizate de autori angajați sau după instrucțiunile angajatorului

Astăzi realizatorii de programe pentru calculatoare liberi constituie, în practică, o excepție, programele realizându-se în întreprinderi specializate ori la cererea unor utilizatori. Autorii de programe se află, în mod obișnuit, în raport de dependență materială, juridică sau chiar intelectuală atunci când execută programul după instrucțiunile celui care îl angajează. Protecția programelor în cadrul drepturilor de autor implică recunoașterea calității de autor în favoarea persoanei sau persoanelor fizice care au realizat programul.

Dată fiind problematica din acest domeniu a apărut necesitatea adoptării unui regim special pentru programele pentru calculatoare, a unor reguli derogatorii de la regulile dreptului comun de autor (eliminarea din rândul drepturilor morale de autor, a dreptului de retractare; modul în care angajatorul devine titularul drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator realizate de salariații săi sau după instrucțiunile sale).

Potrivit art. 74 din Legea nr. 8/1996, în lipsa unei convenții contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urmă.

În concepția lui Viorel Roș formularea legii este greșită pentru că nu ține seama de natura complexă a dreptului de autor, pentru că infirmă principiul înscris în art. 1 din lege potrivit căruia dreptul de autor comportă atribute de ordin moral și patrimonial și este legat de persoana autorului. Formularea legii creează impresia că în cazul programelor pentru calculatoare realizate de autori angajați s-ar naște direct în favoarea angajatorului, iar dreptul moral în favoarea autorului. În realitate dreptul patrimonial se transmite angajatorului, prin convenția părților sau prin efectul legii, de la autor, care este titularul originar al dreptului. Cesiunea dreptului patrimonial prin efectul legii intervine numai atunci când e între angajator și salariații săi, autori de programe, nu există o convenție contrară. De asemenea Roș susține că cesiunea drepturilor patrimoniale, chiar dacă se produce în temeiul legii, nu este cu titlu gratuit și astfel i se aplică regulile cu privire la cesiune exclusivă cuprinse în art. 34-47 din lege. În susținerea acestei idei aduce două argumente:

– unul din motivele pentru care, în cazul programelor pentru calculator, s-a optat pentru soluția protecției în cadrul dreptului de autor, au fost avantajele acestei protecții în raport cu protecția oferită de brevet. Este, așadar, logic ca reglementarea protecției să nu conducă la soluții care să fie mai defavorabile în raport cu inventatorii;

– principiul în dreptul de autor este remunerarea autorilor de opere proporțional cu încasările provenite din exploatarea operei. Remunerația poate fi și în sumă fixă ori stabilită în orice alt mod. Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente stabilirea remunerației. Aceasta se va face având în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata exploatării precum și alte circumstanțe (art. 43 din Legea nr. 8/1996).

Drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator aparțin persoanei care a angajat pe autorii programelor doar în lipsă de convenție contrară. Legea nu impune condiții de formă pentru „convenția contrară”, așa încât urmează să se aplice regulile probațiunii din materia căreia îi aparține raportul juridic în care se află persoana care angajează și autorul programului și care poate fi de drept comercial, drept civil sau dreptul muncii.

4. Modalități de valorificare a drepturilor patrimoniale asupra programelor pentru calculator

Legea nr. 8/1996 nu se ocupă în mod special de valorificarea drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator în Capitolul IX dedicat acestei categorii de opere.

Lipsa dispozițiilor speciale duce la concluzia că valorificarea drepturilor patrimoniale de autor este supusă regulilor comune, reguli care se vor aplica în măsura în care nu contravin dispozițiilor speciale ale legii, sunt conforme cu natura dreptului de autor asupra programelor pentru calculator și asigură utilizarea programului conform destinației sale. Dispoziții speciale ale legii cu privire la valorificarea drepturilor patrimoniale asupra programelor pentru calculator sunt:

– art. 74 potrivit căruia, în lipsa unei convenții contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau mai mulți angajați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau după instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urmă;

– art. 75 alin. 2 potrivit căruia cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implică și transferul dreptului de autor asupra acestuia;

– art. 63 care reglementează închirierea unei opere și care face referire și la programele pentru calculator.

Compatibile cu natura dreptului de autor asupra programelor pentru calculator pentru valorificarea drepturilor patrimoniale sunt:

– contractul de cesiune;

– contractul de închiriere;

– contractul de utilizare.

4.1. Contractul de cesiune

Cesiunea este convenția prin care autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite totalitatea sau o parte a drepturilor sale către o altă persoană, în schimbul unui preț. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se face prin contracte de valorificare a operei și are ca obiect numai dreptul patrimonial, dreptul exclusiv de exploatare al operei. Drepturile morale de autor nu pot face obiect de transmisiune prin acte între vii.

În țara noastră până în anul 1946 transmisiunea contractuală a drepturilor patrimoniale de autor era supusă regulilor dreptului comun al contractelor. Prima reglementare specială a contractului de editare a fost legea nr. 596 din 24 iulie 1946. Aceasta a fost urmată de Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949, privind editarea și difuzarea cărții și de Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile de a fi tipărite. Acesta a fost modificat prin Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952. Toate aceste acte normative au fost abrogate prin Decretul nr. 321 din 27 iunie 1956 privind drepturile de autor, la rândul lui abrogat de Legea nr. 8/1996.

Legea nr. 8/1996 reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor în Capitolul VII, care conține regulile comune pentru contractele de valorificarea drepturilor patrimoniale și regulile speciale pentru contractul de editare, contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală, pentru contractul de închiriere și contractul de utilizare.

Regulile privind cesiunea drepturilor patrimoniale de autor sunt formulate în art. 39-47 din lege.

Astfel, are calitatea de cedent autorul sau titularul dreptului de autor. Autor este persoana sau persoanele fizice care au creat opera. Calitatea de subiect a dreptului patrimonial de autor se poate transmite prin acte între vii sau pentru cauză de moarte. În cazurile expres prevăzute de lege pot beneficia de protecția acordată autorului persoane juridice și persoane fizice altele decât autorul, și anume:

– moștenitorii legali și testamentari ai autorului;

– cesionarii drepturilor patrimoniale de autor de reproducere și difuzare a operei;

– unitatea angajatoare pentru operele realizate în cadrul unui contract individual de muncă și pentru care există clauză de cesiune a drepturilor patrimoniale;

– unitatea angajatoare pentru programele realizate de angajații societății, dacă nu există convenție contrară.

Legea nr. 8/1996 nu formulează nici o condiție specială cu privire la capacitate, consimțământ, obiect și cauză. Astfel simplul fapt al realizării unei opere conferă creatorului calitatea de autor și nașterea drepturilor morale și patrimoniale din componența dreptului de autor fără nici o condiție de capacitate. Dreptul de autor va fi recunoscut fără nici o deosebire interzisului, minorului sau persoanei cu capacitate deplină de exercițiu. Însă pentru ca actele de transmisiune a drepturilor patrimoniale de autor să fie valabile este necesar ca părțile să aibă voință matură și conștientă, capacitate deplină de exercițiu. Astfel, persoana lipsită de capacitate de exercițiu poate încheia un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor numai prin reprezentant. De asemenea minorul va încheia contractul numai cu încuviințarea prealabilă a părinților sau tutorelui.

Persoana juridică poate deveni titulară de drepturi de autor, fie pentru operele realizate de angajații săi, fie prin donație sau prin achiziționarea acestor drepturi. Astfel, conform art. 74 din lege angajatorul devine titular al drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator realizate de angajat în cadrul unui contract de muncă sau după instrucțiunile sale, în cazul în care nu există o convenție contrară.

În ceea ce privește obiectul cesiunii acesta constituie o problemă controversată. După unii autori obiectul actului juridic este însuși obiectul raportului juridic civil născut din acel act, respectiv acțiunile și inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite și pe care trebuie să le îndeplinească. Alți autori consideră că obiectul actului juridic trebuie deosebit de obiectul obligației și obiectul prestației.

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator are ca obiect drepturile patrimoniale de autor și prețul convenit. Însă ca în cazul oricărui contract obiectul trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume:

Obiectul să existe. Această condiție se referă la opera pentru care se transmite dreptul patrimonial. Pot constitui obiect al cesiunii și operele viitoare. Nu este valabilă cesiunea drepturilor patrimoniale asupra unei opere aparținând unei succesiuni nedeschise. De asemenea art. 41 alin 2 din Legea nr. 8/1996 prevede că este nulă cesiunea drepturilor asupra totalității operelor viitoare ale autorului.

Obiectul să fie posibil. Caracterul intuitu personae al cesiunii presupune că obiectul trebuie să fie posibil pentru autorul care se obligă să predea opera. Deci cedentul trebuie să aibă capacitatea, cunoștințele, aptitudinile necesare pentru realizarea operei, în lipsa acestor calități obligația fiind imposibilă. Cu toate acestea imposibilitatea nu este exoneratoare de răspundere pentru daune față de cesionar.

Imposibilitatea poate fi materială, când prestația nu poate fi executată din cauza unei stări de fapt, sau juridică, când se datorează unei cauze juridice.

Obiectul să fie în circuitul civil. În materia cesiunii drepturilor patrimoniale de autor, nu sunt în circuitul civil și nu pot face obiect de transmisiune contractuală decât operele pentru care autorul și-a manifestat voința de a le da publicității.

Obiectul să fie determinat sau determinabil. Această condiție privește opera care trebuie să fie individual determinată prin mijloacele cele mai potrivite cu natura ei: indicarea genului, titlului, dimensiunilor dar și pe aceea a contraprestației cesionarului. Pentru cesionar obiectul obligației îl reprezintă copiile pe care le va realiza și care trebuie individualizate precum și remunerația pe care trebuie să o plătească cedentului, sau alte obligații asumate.

Opera este protejată indiferent de valoarea ei, iar calitatea nu este un criteriu de determinare a obiectului cesiunii.

În cazul operelor viitoare obiectul trebuie să fie cel puțin determinabil. Aceasta presupune ca părțile să fi stabilit elementele pe baza cărora se va face determinarea la încheierea contractului. În ceea ce privește contractul de comandă a unei opere viitoare acesta trebuie să cuprindă atât termenul de predare cât și termenul de acceptare a operei de către utilizator. În cazul contractului de comandă autorul își asumă o dublă obligație: de a crea opera și de a o ceda celui care a comandat-o. Conform art. 46 alin 2 din Legea nr. 8/1996 persoana care comandă opera are dreptul să denunțe contractul, dacă opera nu îndeplinește condițiile stabilite. În caz de denunțare, sumele încasate de autor rămân acestuia. Dacă, în vederea creării unei opere care a făcut obiectul contractului de comandă, s-au executat lucrări pregătitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate. În cazul programelor pentru calculatoare nulitatea cesiunii asupra tuturor programelor viitoare nominalizate sau nenominalizate nu intervine pentru cesiunea prin efectul legii asupra programelor realizate de autorii angajați. Drepturile patrimoniale se transmit angajatorului pentru toate programele realizate de autorul angajat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Obiectul să fie licit și moral. Legea noastră nu exclude de la protecție operele contrare ordinii publice și bunelor moravuri. Pentru cesionar obiectul va fi ilicit și imoral ori de câte ori exploatarea drepturilor cedate îl expune unei sancțiuni civile, administrative sau penale.

O altă condiție de valabilitate a contractului este consimțământul. Acesta are un înțeles dublu:

– primul este acela de manifestare de voință a unei părți în sensul de a se obliga din punct de vedere juridic prin încheierea actului juridic;

– al doilea este acela de realizare a acordului de voințe al părților. Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exteriorizat, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Cauza este o altă condiție de valabilitate a contractului și constă în obiectivul urmărit la încheierea contractului.

În contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, cedentul autor se obligă în considerarea folosului patrimonial al remunerației pe care urmează să o primească de la cesionar. Remunerația este pentru autorul cedent scopul direct și imediat, scopul mediat constituindu-l afirmarea, recunoașterea sa ca autor.

Pentru cesionar contraprestația autorului constând în remiterea operei constituie scopul imediat prin intermediul căruia își va putea atinge scopul mediat și anume de a-și recupera investiția și de a obține un profit pentru sine.

În ceea ce privește remunerarea autorului aceasta este atent reglementată, iar clauza privind remunerația pentru cesiunea drepturilor de exploatare constituie o clauză esențială în contractele dintre autori și cesionari.

Remunerația cuvenită autorului se determină prin două sisteme:

– prin participarea proporțională la beneficiile realizate din exploatarea operei;

– remunerația în sumă forfetară.

Legiuitorul român a adoptat, cu privire la determinarea remunerației cuvenite autorului, o soluție de principiu în art. 43 prevăzând că remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților, cuantumul acesteia calculându-se fie proporțional cu încasările provenite din exploatarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 8/1996 lipsa din contractul de cesiune a clauzei privind remunerația titularului dreptului de autor dă dreptul părții interesate să ceară anularea contractului. În cazul programelor pentru calculator anularea contractului de cesiune are și efectele unei retractări când vine din partea autorului. Autorul are, de asemenea, posibilitatea de a cere stabilirea remunerației de către organele jurisdicționale competente.

Legea nr. 8/1996 reglementează pe lângă acțiunea în anulare a contractului din care lipsesc prevederile cu privire la remunerația autorului, o acțiune specială pentru revizuirea contractelor lezionare. Astfel, potrivit art. 43 alin. 3 din lege, în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației.

Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi, pe un anumit teritoriu și pe o anumită durată. Drepturile patrimoniale ale autorului de pot transmite prin cesiune exclusivă sau cesiune neexclusivă.

În cazul cesiunii exclusive, titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza el însuși opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Exclusivitatea trebuie prevăzută expres în contract.

În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera și poate transmite dreptul neexclusiv altor persoane.

Toate drepturile care nu au fost cedate în mod expres sunt rezervate titularului dreptului de autor.

Clauzele echivoce se vor interpreta în favoarea autorului, prezumându-se că acesta a înțeles să păstreze pentru el acele drepturi pe care nu Ie-a cedat expres și neechivoc cesionarului.

În ceea ce privește forma, legea a impus, în scopul protejării autorului, forma scrisă și introducerea în contract a unor mențiuni obligatorii a căror lipsă este sancționată cu nulitatea contractului.

Forma scrisă este cerută și pentru cesiunea drepturilor patrimoniale asupra operelor, altele decât programele pentru calculator, realizate în cadrul unui contract individual de muncă.

În cazul programelor pentru calculator, prezumția de cesiune operează în favoarea angajatorului și de aceea îi va reveni autorului sarcina de a dovedi contrariul. Autorul va putea răsturna prezumția de cesiune prin orice mijloc de probă admis de lege.

Autorul poate solicita desfacerea contractului de cesiune a dreptului patrimonial când cesionarul nu îl exploatează sau îl exploatează într-o măsură insuficientă și prin aceasta interesele sale sunt afectate. Desființarea contractului nu poate fi solicitată înainte de expirarea termenului de 2 ani de la data cesionării drepturilor patrimoniale asupra unei opere. Autorul operei nu poate solicita desființarea contractului de cesiune dacă neexploatarea sau exploatarea insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terț, unui caz de forță majoră sau fortuit.

4.2. Contractul de închiriere

Potrivit art. 63 din Legea nr. 8/1996 „prin contractul de închiriere a unei opere autorul se angajează să permită folosința, pe timp determinat, cel puțin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în special programe pentru calculatoare”.

Contractul de închiriere a programelor pentru calculatoare este supus regulilor de drept comun privind contractul de locațiune, ținându-se însă cont de obiectul special al acestui contract.

Chiria se fixează în raport cu durata contractului și trebuie să fie determinată în momentul încheierii contractului sau să fie determinabilă. Aceasta trebuie să fie sinceră și serioasă. Dacă chiria a fost prevăzută în mod fictiv sau lucrul a fost închiriat pentru o sumă derizorie, contractul va fi unul de comodat cu condiția să respecte condițiile de validitate ale acestui contract.

Locatorul este obligat să remită și să mențină programul în stare de întrebuințare și să-l garanteze pe locatar de tulburările provenite din propria faptă, de la terți și din viciile lucrului.

Contractul de închiriere a programului încetează:

– prin rezilierea contractului pentru neexecutare;

– prin pierderea drepturilor locatorului;

– prin denunțarea unilaterală a contractului; -prin pieirea lucrului;

– la expirarea termenului.

4.3. Contractul de utilizare

Contractul de utilizare a programului pentru calculator este convenția prin care titularul drepturilor patrimoniale de autor, autorizează o altă persoană, numită utilizator, să folosească programul în schimbul unei remunerații. Prin contractul de utilizare a programului pentru calculator se transmite utilizatorului un drept patrimonial limitat la folosința pentru nevoile personale a programului.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 8/1996, în lipsa unei convenții contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru calculator se prezumă că:

– utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator;

– utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru calculator.

Conform art. 1326 Cod civil, cedentul are obligația de predare a programului și a accesoriilor destinate uzului acestuia și de a garanta pe utilizator împotriva evicțiunii. Utilizatorul are obligația de a plăti prețul convenit și de a folosi programul pentru nevoile personale, fiindu-i interzisă, în lipsa unei convenții contrare, transmiterea programului către o altă persoană.

Obligația de predare a programului cu accesoriile sale nu presupune și obligația de predare a materialului de concepție pregătitor. Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea autorului, o copie de arhivă în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului.

Problema garanției cedentului are o componentă specială în cazul programelor pentru calculator, și anume cea a programelor virusate, dovada viciul prin virus fiind greu de făcut, iar în cele mai multe cazuri utilizatorii nu obțin reparații.

4.4. Licența software

4.4.1. Definiție. În comerțul cu programe pentru calculator, în majoritatea cazurilor, nu se realizează de fapt o vânzare a programului respectiv. Ceea ce se oferă este dreptul de a folosi programul în anumite condiții, adică licența. Documentele care însoțesc un program pentru calculator cuprind de cele mai multe ori un anunț de genul „THE SOFTWARE IS LICENSED NOT SOLD” aceasta însemnând „PROGRAMUL PENTRU CALCULATOR ESTE LICENȚIAT NU VÂNDUT”.

Legislația română, respectiv Art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 124/2000, cuprinde și o definiție a licenței: „licența programului pentru calculator – acordul scris al titularului dreptului de autor asupra unui program pentru calculator pentru cesiunea unor drepturi către utilizatorul programului și care însoțește programul”.

Licența este așadar un contract – acord de voință – între titularul dreptului de autor și utilizator. Acesta însoțește programul pentru calculator și se prezintă în diverse forme. În practică, el poate fi întâlnit atât sub formă scrisă (pe hârtie) cât și sub forma unui document digital ce apare la instalarea sau deschiderea programului. Denumirea folosită de cele mai multe ori pentru un astfel de document este „LICENSE AGREEMENT” iar în limba română „ACORD DE LICENȚĂ” sau „LICENȚĂ”. De fiecare dată când se instalează sau se folosește un program pentru calculator, apare un anunț de genul „IMPORTANT – READ CAREFULLY. IF YOU DO NOT AGREE TO THE TERMS OF THIS LICENSE AGREEMENT DO NOT INSTALL OR USE THE SOFTWARE PRODUCT” ceea ce în traducere înseamnă: „IMPORTANT -CITEȘTE CU ATENȚIE. DACĂ NU SUNTEȚI DE ACORD CU TERMENII ACESTUI ACORD (CONTRACT) DE LICENȚĂ, NU INSTALAȚI SAU FOLOSIȚI ACEST PROGRAM PENTRU CALCULATOR”. Acest anunț este urmat de textul licenței și (de multe ori) de prezentarea variantelor de opțiune pentru utilizator în situațiile în care este sau nu de acord cu termenii licenței. Termenii particulari ai unei licențe pot fi foarte diferiți de la un program la altul în funcție de caracteristicile programului respectiv precum și de politica de licențiere a fiecărui deținător al drepturilor de autor.

4.4.2 Tipuri de licență. O categorie aparte, în ceea ce privește tipul de licență și mai ales conținutul acesteia, limitele acordului titularului dreptului de autor la folosirea programului, o reprezintă programele de tip Shareware, careware, freeware și public domain.

Shareware – acel tip de licență a unui program pentru calculator caracterizat prin următoarele:

– deținătorul dreptului de autor acordă utilizatorului dreptul de folosire gratuită a programului pentru calculator, pentru o anumită perioadă de timp în scop de probe și/sau evaluare;

– la expirarea perioadei, utilizatorul trebuie să opteze între a cumpăra licența (drepturile) de folosire nelimitată a programului sau returnarea și/sau „ștergerea” copiei acestuia.

Careware reprezintă termenul generic care exprimă acordarea dreptului de utilizare după următorul principiu: titularul dreptului de autor acordă dreptul de utilizare „gratuită” a programului pentru calculator sub condiția ca utilizatorul să efectueze o donație în scopuri caritabile. În cele mai multe cazuri, modalitatea și beneficiarul donației sunt stabilite de către titularul dreptului.

„Freeware” (produs gratuit) desemnează acele programe care sunt distribuite de către deținătorul drepturilor de autor fără nici o obligație de plată din partea utilizatorului. Aceste programe au de obicei înscrise mențiuni cum ar fi: „This program may be freely distributed” („Acest program poate fi distribuit gratuit”). Producătorii de freeware își păstrează adesea (cu condiția înregistrării la ORDA) toate drepturile de autor și utilizatorii nu sunt întotdeauna liberi să copieze sau să distribuie mai departe astfel de produse.

Programele freeware nu fac parte din categoria software-ului liber (freesoftware). Software-ul liber e caracterizat de libertate, și nu de preț.

Software-ul liber e caracterizat de libertatea acordată utilizatorilor săi de a-l utiliza, copia, distribui, studia, modifica și îmbunătăți. Mai exact, e vorba de patru forme de libertate a utilizatorilor săi:

a) Libertatea de a utiliza programul, în orice scop;

b) Libertatea de a studia modul de funcționare a programului, și de a-l adapta nevoilor proprii . Accesul la codul-sursă este o precondiție pentru aceasta;

c) Libertatea de a redistribui copii;

d) Libertatea de a îmbunătăți programul, și de a pune îmbunătățirile la dispoziția publicului, în folosul întregii societăți . Accesul la codul-sursă este o precondiție pentru aceasta.

Un program este software liber dacă întrunește toate aceste libertăți.

Libertatea de a utiliza un program presupune că acesta să poată fi folosit de orice persoană sau organizație, pe orice tip de sistem computerizat, pentru orice formă de activitate, și fără a trebui să comunice aceasta autorului programului sau altei entități juridice.

Libertatea de a redistribui copii trebuie să includă forme binare sau executabile ale programului, ca și codul sursă, atât în versiunile originale cât și în cele modificate.

Pentru ca aceste libertăți să fie reale, ele trebuie să fie irevocabile atât timp cât utilizatorii nu comit vreo faptă ilegală; dacă autorul programului are prerogativa de a revoca licența fără a-și întemeia această decizie pe comiterea unei anumite fapte de către utilizator, software-ul nu este liber.

Software-ul liber este un concept introdus pe piața de Free Software Foundation din Cambridge, Massachusetts (FSF), organizație non profit întemeiată în 1985 pentru a apăra și promova dezvoltarea software-ului liber și în special a programelor GNU- Linux. Proiectul GNU a debutat în 1984. GNU urma să fie un set complet de programe necesare pentru a utiliza un sistem de tip Unix, plus un nucleu de sistem de operare stil Unix. Iar totul urma să fie „free software”, spre deosebire de Unix, care este o marcă comercială.

Numele este o abreviere recursivă, GNU = Gnu is Not Unix (G este prescurtare la rândul său de la Gnu).

Programele din sistemul GNU însă încearcă să remedieze unele din deficiențele tradiționale de implementare a UNIX-ului (în multiplele variante ale diferitelor firme), păstrând multele sale calități.

Programele GNU sunt protejate de copyright, prin GPL Licența Generala Publica), licență care dă următoarele drepturi utilizatorilor:

a) Oricine are voie să folosească, copieze, modifice și distribuie (eventual pentru bani) soft GNU;

b) Oricine construiește programe folosind bucăți din programe GNU trebuie să ofere aceleași drepturi tuturor celorlalți (copiere, distribuire, etc).

Lucrările de domeniu public pot fi copiate, modificate sau utilizate gratuit, în orice mod și cu orice scop. Multe din informațiile, textele și programele din internet sunt de domeniu public, dar lucrările cu drepturi de autor înregistrate chiar dacă au fost introduse pe internet, nu apar în domeniu public. Aici, în replică, intră așa numitele proprietary software, adică programul pentru care au fost înregistrate drepturile de autor de către o persoană sau o firmă și care nu poate fi utilizat decât prin cumpărarea unei licențe sau prin obținerea acordului posesorului (ex. licențele end user).

5. Programele pentru calculator libere

În practică se întâlnesc programe pentru calculatoare de tip freeware, freesoftware și shareware, supuse unor reguli speciale în privința utilizării, dar care nu sunt consacrate legislativ, cel puțin în dreptul nostru.

Freeware este un program pentru calculator cedat gratuit pentru utilizare terților de către autor și uneori disponibil prin Internet sau prin grupurile de utilizatori. Un producător de programe independent poate oferi un produs sub forma defreeware, fie pentru satisfacția sa personală, fie pentru a vedea reacția utilizatorilor interesați, eventual la versiuni preliminarii celor finale. Producătorii defreeware își păstrează adesea toate drepturile de autor și utilizatorii nu sunt întotdeauna liberi să copieze sau să distribuie mai departe astfel de produse.

Freesoftware este un software distribuit gratuit și însoțit de codul sursă. Utilizatorii sunt liberi să-l folosească, să-l modifice sau să-l distribuie mai departe, cu condiția ca modificările să fie marcate clar și specificația drepturilor autorului original să nu fie ștearsă sau modificată. Spre deosebire defreeware, în cazul căruia utilizatorul uneori nu are permisiunea de a efectua modificări, software-ul gratuit este protejat de un contract de acordare a licenței. Software-ul gratuit este un concept introdus pe piață de Free Software Foundation din Cambridge, Massachusetts.

Shareware este software-ul pentru care au fost înregistrate drepturile de autor și care este distribuit pentru a fi încercat de potențialii cumpărători. Utilizatorilor li se solicită ca, în cazul că vor să continue folosirea programului după perioada de probă, să plătească autorului o anumită sumă de bani.

CAPITOLUL IV ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ÎN DOMENIUL PROGRAMELOR PENTRU CALCULATOR

SECȚIUNEA I PROBLEMATICĂ ȘI SANCȚIUNI

BSA (Business Software Alliance) definește pirateria software ca fiind duplicarea, reproducerea, utilizarea sau producția ilegală a produselor software protejate prin copyright. În viziunea BSA este sinonimă cu hoția.

Este pirat:

– oricine copiază sau distribuie programe fără autorizarea producătorului;

– oricine permite angajaților săi să copieze sau să distribuie software pirat;

oricine împrumută sau distribuie programele pe care le deține;

– oricine posedă sau distribuie proceduri destinate să dezactiveze protecția programelor;

– oricine utilizează același program pe mai multe sisteme decât îi permite licența.

Există cinci tipuri esențiale de piraterie software:

Copiere ilegală către utilizator – este simpla copiere fără drept, făcută de persoane fizice sau angajații unor persoane juridice. În cazul licențierii de volum aceasta înseamnă nedeclararea numărului corect de PC-uri pe care este programul instalat.

Instalarea ilegală pe hard-disk – este utilizată de către dealerii de PC-uri care preinstalează ilegal software. Lipsesc discurile, certificatele de autenticitate și manualele aferente.

Contrafacerea – este o modalitate de piraterie software prin care grupări organizate copiază, asamblează și distribuie ilegal cantități mari de programe de calculator, încercând imitarea produselor originale.

Deturnarea de software cu destinație specială – software distribuit cu prețuri speciale pentru anumite categorii de clienți precum dealeri, instituții de învățământ precum și licențe OEM distribuite fără hardware aferent, folosit fără drept de persoane sau companii din afara acestor categorii.

Pirateria pe internet- are următoarele căi de manifestare:

Peer-to-Peer (P2P) – Tehnologia P2P permite utilizatorilor să localizeze, partajeze și distribuie informații între stații de lucru fără conectarea la un server central, reprezentând una dintre cele mai populare modalități de transfer de materiale protejate prin internet. Ex.: programe pure P2P ca Gnutella sau FreeNet elimină serverul, nu există nici un punct central din care sistemul să poată fi oprit.

E-mail – Poșta electronică permite transferul de materiale piratate prin fișiere atașate sau codificare în textul mesajelor, precum și distribuția de reclame, oferte, comenzi etc.

News Groups – Funcționează ca o poștă electronică publică. Deși majoritatea servesc ca mijloace de informare legitime, pot constitui și vehicule pentru distribuția de software piratat. Participanții pot codifica software-ul piratat în corpul mesajelor postate. Pentru facilitarea transferului, software-ul este divizat în fișiere de dimensiuni mici (aprox. 1 MB).

Internet Relay Chat (IRC) – Sistemul de chat interactiv prin internet permite vizualizarea a ceea ce tastează ceilalți membrii conectați la chat ca și când s-ar tasta de pe propriul calculator. El reprezintă o modalitate foarte populară de a face cunoscute noile situri pirate care permit download-urile. Ca și în cazul News Group-urilor, reprezintă o modalitate facilă de a pune în legătură ofertanții și solicitanții de software ilegal.

Site-uri de licitații – permit achiziționarea online pe lângă produse legale și de CD-uri, DVD-uri piratate, software contrafăcut etc.

File Transfer Protocol (FTP) – limbaj standard care permite schimbul rapid și ușor de fișiere de dimensiuni mari între calculatoare diferite. Uneori pirații penetrează calculatoarele unor companii, ale instituțiilor guvernamentale, educaționale și folosesc facilitățile FTP pentru a stoca și facilita download-area programelor.

Informații de fraudare – în afara software-ului piratat, internetul a devenit și depozitarul unor informații pentru păcălirea mijloacelor de protecție a software-ului. De exemplu, site- uri pirat oferă liste de numere seriale care permit persoanelor care obțin copii pirat ale unor programe soft să realizeze instalarea completă a acestora, să obțină asistență tehnică și chiar să își înregistreze programele.

Link-uri la site- uri – Natura grafică a Web-ului i-a inspirat pe pirați, care lucrează clandestin sau în grupuri mici și creează situri ilegale de promovare. Una dintre cele mai frecvente abordări constă în prezentarea de linkuri către alte situri de unde poate fi descărcat cu ușurință software ilegal. Creatorii și operatorii de directoare pirat vânează linkuri noi sau interesante pentru a-și face siturile mai atractive.

Linkuri directe – Unii pirați creează pe același calculator pagini web și stochează software-ul piratat, care poate fi descărcat din pagina respectivă. Un astfel de site are însă limitări importante datorită resurselor pe care le necesită.

Linkuri la distanță – Sunt similare cu cele directe, dar programele sunt stocate pe alte calculatoare.

Activități de „elită” – Pirații de elită sunt experți angajați în activități mai specializate decât traficul de soft piratat, cum ar fi crearea de „crack-uri” pentru dezactivarea protecției la copiere, instalare, înregistrare.

Deși a scăzut cu 18% în ultimii 6 ani, rata pirateriei din România rămâne la cote alarmante.

La începutul anului 2002, International Planning and Research Institute (IPR) a finalizat o analiză asupra pirateriei software în anul 2001, comandată de Business Software Alliance și companiile membre. Scopul acestui studiu este de a examina datele disponibile și de a utiliza o metodologie sistematică pentru a determina ratele pirateriei la nivel mondial și pierderile în dolari asociate, rata pirateriei fiind măsurată în funcție de cantitatea aplicațiilor software de business instalate fără licență. Rezultatele studiului anual BSA Global Piracy Study pentru 2001 arată că pirateria software continuă să fie o provocare pentru industria software. Pentru prima dată în istoria acestui studiu, rata mondială a pirateriei a crescut doi ani consecutiv, 2000 și 2001. În 2001 rata pirateriei a fost de 40%, față de 37% în 2000 și 36% în 1999.

La nivel regional, cea mai ridicată rată a pirateriei software din Europa Centrală și de Est este înregistrată în Rusia și Ucraina, 87%, iar cea mai coborâtă rată a pirateriei software este înregistrată în Cehia, 43%. Media pentru întreaga Europă Centrală și de Est este de 67%.

În Europa de Vest, Grecia rămâne țara cu cea mai mare rată a pirateriei cu 64%, în timp ce în Marea Britanie și Danemarca se întâlnesc cele mai mici rate – 25%, respectiv 26%. Alte câteva țări din Europa de Vest au înregistrat în 2001 rate mai mari decât în 2000, între acestea numărându-se și două dintre cele mai mari piețe de desfacere din zonă, Franța și Germania.

În Statele Unite, în 2001 rata pirateriei a crescut cu un procent, ajungând la 25%; totuși Statele Unite este una dintre țările cu cea mai mică rată a pirateriei din lume. Canada a rămas la același 38% din 2000.

În America Latină s-a înregistrat în 2001 un mic declin al ratei medii. În Brazilia și Mexic, două dintre țările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic din zonă, ratele pirateriei au scăzut la 56%, respectiv 55%. Țara cu cea mai mică rată a pirateriei din America Latină a fost Puerto Rico (47%), urmată de Chile cu 51%. La polul opus s-a situat Nicaragua cu 78%.

Câteva dintre țările mari din Asia au înregistrat creșteri în ceea ce privește rata pirateriei. În Malaezia și India rata pirateriei a ajuns la 70%, iar în Philipine s-a ridicat la 63%. În majoritatea celorlalte țări din regiune, rata pirateriei nu a variat foarte mult. Indonezia a ajuns la 88%, față de 89% în 2000, Japonia a rămas tot la 37% iar Australia a avut o rată a pirateriei de 27%, față de 33% în 2000. Noua Zeelandă, cu 26%, rămâne în continuare țara cu cea mai scăzută rată a pirateriei din regiunea Asia Pacific, în timp ce Vietnam se situează în topul țărilor cu cea mai mare rată a pirateriei cu un procent de 94%, fiind urmată îndeaproape de China cu 92%.

Trei dintre cele mai dezvoltate țări din Orientul Mijlociu – Turcia, Israel și Arabia Saudită – au reușit să scadă rata pirateriei, cea mai mare „realizare” fiind înregistrată de Turcia cu 58% față de 63% în 2000. Israel, cu 40%, este țara cu cea mai mică rată a pirateriei din zonă, în timp ce Liban (79%), Quatar (78%>) și Bahrain (77%) se situează pe locuri fruntașe în topul „răufăcătorilor”.

În Africa s-a observat o creștere minoră a ratei pirateriei, de la 52% în 2000 la 53%o în 2001. Africa de Sud, cea mai mare putere economică din zonă, a înregistrat cea mai mică rată a pirateriei cu un procent de 38%. Și această zonă, însă, își are proprii reprezentanți în topul amintit anterior – Kenia cu 77% și Nigeria cu 71%).

Pe plan mondial, pierderile înregistrate în anul 2001 de producătorii de software sunt evaluate la aproximativ 11 miliarde de dolari.

Conform studiului, în România rata pirateriei software corespunzătoare anului 2001 a coborât la 75%. Tendința generală înregistrată în ultimii ani este descendentă, înregistrându-se o scădere de 18% în ultimii șase ani. Cu toate acestea, rata pirateriei software din România rămâne la cote alarmante, una dintre cele mai ridicate din regiune și din lume. Pierderile înregistrate de principalii producătorii de aplicații de business sunt evaluate la peste 19 milioane de dolari anual. La acestea se adaugă pierderile înregistrate de întreaga industrie software și cele ale altor industrii cu interese conexe, precum și pierderile statului român rezultate din necolectarea de taxe și impozite aferente comerțului legal cu programe de calculator. Un studiu Data Monitor corespunzător anului 2000, evalua pierderile totale înregistrate în România la aproximativ 150 de milioane de dolari anual.

Potrivit dreptului românesc, răspunderea juridică (penală și civilă) pentru instalarea și utilizarea ilegală a programelor de calculator în cadrul unei societăți revine administratorului, respectiv administratorilor societății comerciale respective. În cazul în care compania are în organigramă o structură specializată pentru achiziționarea, instalarea și utilizarea programelor de calculator, atunci răspunderea juridică poate reveni șefului acestui departament sau persoanei care are înscrise în fișa postului atribuții legate de instalarea și utilizarea programelor de calculator (de exemplu: IT manager, șeful oficiului de calcul, administrator de rețea etc).

Legiuitorul român protejează pe titularul dreptului de autor asupra programelor pentru calculator. În acest sens, potrivit art. 8 din OG nr. 124/2000 constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

– neîndeplinirea obligației de a comunica documentele prevăzute în art. 3 (acordul titularului dreptului de autor sau al producătorului, după caz, pentru activitățile de distribuire, comercializare sau închiriere, și informații referitoare la modul de acordare a licenței și, după caz, modelul licenței acordate, pe teritoriul României, utilizatorilor de programe pentru calculator), cu amendă de la 20.000.000 la 40.000.000 lei.

– deținerea de copii ale programelor pentru calculator fixate pe orice fel de suport, în scopul comercializării sau închirierii neautorizate, cu amendă de la 25.000.000 lei la 40.000.000 lei și confiscarea copiilor.

Contravențiile prevăzute la alin. 1 se aplică și persoanelor juridice iar limitele amenzilor se majorează de 5 ori.” Limitele acestor amenzi vor fi actualizate prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.

Potrivit Art. 142 din Legea nr. 8 din 1996, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la trei ani sau cu amendă de la 700.000 lei la 7 milioane lei, dacă nu constituie infracțiune mai gravă, fapta persoanei care, fără a avea consimțământul titularului drepturilor recunoscute:

– reproduce integral sau parțial o operă;

– difuzează o operă;

– importă în vederea comercializării pe teritoriul României, copii de pe o operă;”

Așa cum arată Art. 14 alin. 1 din lege, „prin reproducere se înțelege realizarea uneia sau mai multor copii ale unei opere, în orice formă materială, (…), precum și stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu mijloace electronice.” Prin difuzare legea (Art. 14 alin. 2) înțelege „distribuirea către public a originalului ori a copiilor unei opere, prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.”

Potrivit Art. 144 din legea dreptului de autor, în cazul reproducerii sau importului neautorizat de programe de calculator, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv a titularilor de drepturi. Același text legal stabilește însă că în cazul difuzării acestor programe, prin vânzare, prin închiriere etc. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Constatarea acestor contravenții precum și sancționarea lor se face de către organele de specialitate ale Ministerului de Interne și de personalul împuternicit prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Fără a anula competența generală a organelor de poliție în observarea și controlul aplicării legislației, Legea nr. 8/1996, în Art. 138 lit d), stabilește că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are dreptul și, în același timp, obligația de a exercita funcții de observare și control asupra activităților ce pot da naștere la încălcări ale legislației dreptului de autor și a drepturilor conexe. De asemenea, Art. 138 lit. f) stabilește că ORDA încheie procese-verbale de constatare a încălcărilor legii, în condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, sesizând apoi organele competente în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Potrivi Art. 145 din lege, actele încheiate de ORDA urmează regimul prevăzut de Art. 214 din Codul de Procedură Penală.

Reprezentanții autorizați ai titularilor dreptului de autor vor putea însoți organele abilitate să constate și să sancționeze contravențiile la cererea lor.

Titularii dreptului de autor care au domiciliul sau sediul social în România sau filiale, sucursale sau reprezentanți pe teritoriul României au dreptul de a fi informați cu privire la faptele care au adus atingere drepturilor lor, la cerere, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor va cuprinde mențiuni cu privire la bunurile supuse confiscării, cu indicarea operelor de creație intelectuală ale căror copii neautorizate au fost confiscate.

Bunurile confiscate vor fi puse sub sechestru, în vederea manifestării dreptului de opțiune prevăzut de art. 139 alin 4 din legea 8/1996.

Potrivit art. 139 alin 4 din legea 8/1996: „ …titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele măsuri:

– remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit sau dacă prejudiciile nu pot fi reparate în acest mod, remiterea bunurilor rezultate din fapta ilicită, în vederea valorificării acestora, până la acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate;

– distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;

– scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea și distrugerea copiilor efectuate ilegal;

– publicarea în mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta.”

Dacă titularii dreptului de autor ori ai drepturilor conexe acestuia nu își manifestă dreptul de opțiune în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, bunurile confiscate vor fi distruse.

SECȚIUNEA a-II-a ORGANISME ANTIPIRATERIE

Organizația BSA a fost fondaâ în anul 1988 în Statele Unite de câtre o grupare de firme producătoare de software din întreaga lume. Cei 14 membrii sunt: Adobe, Aldus, Apple, Autodesk, APP Systems, Lotus Development, Microsoft, Novell, The Santa Cruz Operation, Software 602, Symantec, Thoroughbred Software și Wordperfect.

Scopul organizației este de a apăra interesele membrilor săi luptând împotriva pirateriei software. În anul 1990 BSA a fuzionat cu SPA (Software Publishers Association), devenind astfel cea mai importantă asociație mondială în domeniu.

BSA și-a orientat eforturile în mai multe direcții, între care cea mai importantă a fost educarea utilizatorilor în spiritul legalității în domeniul software. Prin campaniile publicitare lansate, BSA încearcă să impună ideea că utilizarea și comercializarea ilegală a produselor soft se întoarce în cele din urmă împotriva utilizatorilor finali, prin faptul că este afectată întreaga industrie de software.

Un alt obiectiv important al BSA este să convingă organismele guvernamentale că pirateria software aduce pierderi însemnate nu doar companiilor producătoare ci și societății în ansamblul ei, prin evaziunea fiscală care însoțește fenomenul.

După adoptarea Directivei Europene din 1993 si instaurarea unei legislații relativ omogene în țările Europei, BSA s-a implicat și în urmărirea aplicării acestor legi, fie direct – prin acțiuni judiciare – fie indirect, acordând consultanță și instruire organismelor naționale abilitate sa aplice aceste legi.

Una dintre cele mai noi și mai eficiente acțiuni ale BSA, campania „Original Software”, vizează acreditarea comercianților de software (ditributors, resellers, retailers) care se angajează printr-un agreement să respecte legalitatea și să lupte împotriva pirateriei software.

Un alt organism care se implică în lupta împotriva încălcării drepturilor de autor în domeniul programelor pentru calculator în România este Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Conform Hotărârii Guvernului României nr. 779/25.07.2002, privind organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și a corpului de arbitrii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575/05 august 2002: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcționează în subordinea Guvernului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce privește evidența, observarea și controlul aplicării legislației în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe. ORDA exercită următoarele atribuții:

a) Inițiază programe de cooperare, în calitate de autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce privește evidența, observarea și controlul aplicării legislației în domeniu, convenite cu alte autorități competente să exercite acțiuni de control, pe bază de protocol, privind culegerea și centralizarea informațiilor, efectuarea de analize privind încălcarea legislației specifice, derularea acțiunilor comune de control și urmărirea soluționării în justiție a cazurilor constatate;

b) Inițiază proiecte de acte normative în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe, în condițiile legii;

c) Organizează și administrează evidența repertoriului de opere și de autori primit de la organismele de gestiune colectivă pentru drepturile de autor și drepturile conexe;

d) Acordă avize pentru constituirea ca persoane juridice, în condițiile legii, a organismelor de gestiune colectivă și urmărește aplicarea legislației de către organismele a căror constituire a avizat-o;

e) Avizează în condițiile legii, elaborarea și negocierea tabelelor și a metodologiilor stabilite de organismele de gestiune colectivă cu asociațiile patronale de utilizatori;

f) Exercită, la cererea și pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate, funcții de observare și control asupra activităților susceptibile de încălcarea legislației privind dreptul de autor și drepturile conexe acestuia;

g) Încheie procese-verbale de constatare a faptelor care încalcă dispozițiile legale referitoare la dreptul de autor și la drepturile conexe dreptului de autor, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, și sesizează organele competente în cazul faptelor care ar putea întruni elementele infracțiunii, în legătură cu care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu;

h) Constată și sancționează contravențiile din domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe dreptului de autor;

i) Controlează și decide asupra modului de gestionare a marcajelor holografice utilizate în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe dreptului de autor;

j) Administrează Registrul național al fonogramelor și Registrul programelor pentru calculator;

k) Intervine, pe cale de mediere, în negocierile dintre organismele de gestiune colectivă și utilizatori;

l) Colaborează cu organele de specialitate similare și cu organizațiile internaționale din domeniu.

Între măsurile administrative pentru controlul legalității în ceea ce privește proprietatea intelectuală O.R.D.A. eliberează certificate de înscriere în Registrul Programelor pentru Calculator, administrează și eliberează marcaje distinctive pentru videograme în condițiile impuse de O.G. nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio, video și a programelor pe calculator, aprobată cu modificări prin Legea nr. 213/2002. Astfel, conform art.1 din Norma metodologică din 30 octombrie 2000, privind administrarea Registrului Programelor pentru calculator, „Persoanele fizice sau juridice care produc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României au obligația să se înscrie în Registrul programelor pentru calculator (RPC) în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 124/2000 sau, după caz, de la începerea activității de producere, distribuire, comercializare sau închiriere a programelor pentru calculator”.

Art. 2 din aceeași Normă metodologică enumera actele ce trebuie depuse pentru înregistrarea în Registrul Programelor pentru Calculator și pentru obținerea Certificatului de înscriere care dă dreptul posesorului să producă, să distribuie, să comercializeze sau după caz să încihrieze programe pentru calculator. Astfel în termenul precizat la art. 1 solicitantul trebuie să depună:

a) cerere-tip;

b) certificatul de înmatriculare a persoanei juridice la oficiul registrului comerțului sau actul de identitate al persoanei fizice, însoțit de autorizația eliberată potrivit Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, cu modificările ulterioare;

c) certificatul de înregistrare fiscală;

d) actele constitutive ale persoanei juridice.

Persoanele care produc programe pentru calculator sunt obligate să depună pentru fiecare program în parte (art. 3):

a) înscrisul doveditor al titularității dreptului de autor asupra programelor pentru calculator sau declarație pe propria răspundere privitoare la faptul că este autorul programului pentru calculator, potrivit modelului care face parte integrantă din normele metodologice;

b) modelul licenței acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator;

c) un exemplar al programului pentru calculator în forma în care acesta este produs;

d) informații referitoare la modul de acordare a licenței și modelul licenței acordate pe teritoriul altor state utilizatorilor de programe pentru calculator.

Acest articol a fost modificat prin Legea nr. 213/12 aprilie 2002, care în art. 1 alin 3, prevede că sunt exceptați de la obligația înscrierii în Registrul Programelor pentru Calculator „producătorii de programe pentru calculator, titulari ai drepturilor de autor asupra acestor programe, în cazul în care ei înșiși produc, distribuie, comercializează, reproduc sau închiriază programele pentru calculator asupra cărora dețin drepturile de autor”.

SECȚIUNEA a-III-a ASPECTE DIN PRACTICĂ

În România prima sentință penală în materie de piraterie software, după adoptarea în 1996 a Legii nr. 8 privind drepturile de autor și drepturile conexe, a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești la începutul lunii octombrie 1999 prin care condamna pe administratorul unei firme la șase luni de închisoare cu suspendare condiționată a pedepsei. Acesta fusese surprins, în septembrie 1998, de polițiști și inspectori ai Oficiului Român pentru Drepturi de Autor în timp ce vindea CD- uri cu programe de calculator la punctul de lucru al societății sale.

În anul 2000 260 de companii erau cercetate penal pentru utilizare sau difuzare neautorizată de programe și jocuri de calculator, au fost pronunțate trei condamnări, site-uri Internet au fost distruse și s-au întocmit dosare penale mai multor pirați Internet.

Instanțele judecătorești din Cluj-Napoca și Ploiești au pronunțat trei hotărâri, care sunt supuse căilor de atac potrivit dreptului comun, împotriva unor persoane implicate în difuzarea și utilizarea ilegală de programe de calculator.

Poliția Română și Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, în cooperare cu Business Software Alliance au verificat legalizarea utilizării sau comercializării de programe de calculator la 260 de utilizatori sau distribuitori neautorizați de programe de calculator.

Judecătoria din Ploiești l-a condamnat pe M. C, administrator al SC K. SRL, la 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, obligându-l și la plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ 25.000.000 de lei. M. C. a fost condamnat pentru că a vândut CD-ROM-uri inscripționate cu programe de calculator pirat.

Judecătoria din Cluj-Napoca l-a condamnat pe C. P., administrator al SC D. S. SRL, la plata unei amenzi penale de 2.000.000 de lei și plata unor despăgubiri în valoare de peste 9.000.000 de lei. Tot la Cluj-Napoca, instanța l-a condamnat pe V. I., asociat unic și administrator al SC F. C. SRL, la plata unei amenzi penale de 1.500.000 de lei, dispunând, de asemenea, plata către producătorii de programe de calculator a unei despăgubiri de aproximativ 23 milioane de lei.

În cursul anului 2002, Business Software Alliance a înregistrat peste 400 de controale ale Politiei si Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, cazuri în care drepturile de autor cu privire la programele de calculator au fost încălcate. Poliția și ORDA au întocmit aproximativ 300 de dosare penale pentru distribuirea sau utilizarea neautorizată de software.

În 2003 patru proprietari și administratori ai unor companii comerciale au fost condamnați pentru încălcarea drepturilor de autor ale producătorilor de programe de calculator și mulți alții sunt în prezent cercetați penal. A. I. și V. B., patronii și administratorii unui internet cafe din Galați au fost condamnați la doi ani și jumătate de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. De asemenea, G. L. M., patronul și administratorul unei SC V. SRL din Buzău, și A. G.L, patronul și administratorul SC P. U. din Piatra Neamț, au fost condamnați pentru piraterie software la doi ani de închisoare, respectiv trei luni de închisoare, ambele pedepse fiind cu suspendarea executării.

Valoarea totală a despăgubirilor civile acordate de instanțe în aceste trei cazuri se ridică la aproximativ 8000 USD.

ANEXE

ANEXA 1

LICENȚĂ PUBLICĂ GENERALĂ GNU Versiunea 2, iunie 1991

Prefață

Licențele majorității programelor sunt concepute pentru a vă priva de libertatea de a modifica și distribui programele respective. În contrast, intenția Licenței Publice Generale GNU este de a vă garanta libertatea de a distribui și modifica programele libere și de a se asigura că programele sunt libere pentru toți utilizatorii. Această Licență Publică Generală se aplică majorității programelor aparținând Free Software Foundation precum și tuturor celorlalte programe ai căror autori decid să o folosească. Alte programe aparținând Free Software Foundation sunt puse sub Licența Publică Generală GNU pentru Biblioteci. Această Licență poate fi de asemenea folosită pentru programele dumneavoastră. Libertatea programelor nu implică neapărat absența costului. Licențele noastre sunt concepute să vă garanteze libertatea de a distribui copii ale programelor libere (si de a oferi acest serviciu contra cost, daca doriți), de a obține codul sursă, de a schimba programul sau a folosi porțiuni din el Tn noi programe libere, și de a ști că puteți face toate aceste lucruri. Pentru a vă proteja drepturile, trebuie să impunem restricții împotriva oricui ar încerca să vă conteste aceste drepturi sau să vă ceară să renunțați la ele. Aceste restricții implică anumite responsabilități pentru dumneavoastră dacă distribuiți copii ale programelor, sau dacă le modificați. De exemplu, daca distribuiți copii ale unui program, indiferent dacă o faceți gratuit sau contra unei sume de bani, trebuie să dați beneficiarilor toate drepturile pe care le aveți dumneavoastră. Trebuie să vă asigurați că ei primesc, sau pot primi, codul sursă al programului. În plus, trebuie să le arătați care sunt termenii în care primesc programul, pentru ca ei să știe care le sunt drepturile. Drepturile dumneavoastră sunt protejate în două etape:

– prin stabilirea drepturilor de autor pentru program, și

– prin această Licență care vă dă dreptul legal de a copia, distribui și/sau modifica programul. De asemenea, pentru propria noastră protecție cât și pentru cea a autorilor, vrem să ne asigurăm că toată lumea înțelege că nu există nici un fel de garanție pentru acest program liber. Dacă programul este modificat de altcineva și distribuit mai departe, vrem ca beneficiarii programului să știe că ceea ce au nu este originalul, în așa fel încât nici o problemă introdusă de altcineva nu va avea un efect negativ asupra reputației autorilor inițiali. Orice program liber este în mod constant amenințat de patentele software. Noi vrem să evităm pericolul ca cei ce redistribuie programe libere să obțină patente, practic transformând programul într-unui aflat sub controlul total al persoanei sau instituției ce deține patentul (engl. proprietary). Pentru a preveni această situație, facem clară poziția noastră conform căreia orice patent trebuie acordat fie în așa fel încât să poată fi folosit gratuit și fără restricții de oricine, fie deloc. Termenii și condițiile exacte de copiere, distribuire și modificare sunt specificate în următoarele paragrafe.

LICENȚA PUBLICĂ GENERALĂ CU TERMENI ȘI CONDIȚII PENTRU COPIERE, DISTRIBUIRE ȘI MODIFICARE

Această Licență se aplică oricărui program sau proiect ce conține o mențiune a deținătorului drepturilor de autor spunând că poate fi distribuit în termenii acestei Licențe Publice Generale. Prin „Program” vom înțelege orice asemenea program sau proiect, iar prin „proiect bazat pe Program” vom înțelege fie programul fie orice alt proiect derivat din Program conform cu legea drepturilor de autor: un proiect ce conține Programul sau porțiuni din el, fie în forma originală fie modificată și/sau tradusă în altă limbă. (în restul acestui document traducerile vor fi incluse fără restricții în termenul „modificare”.) Fiecare persoană autorizată de această Licență va fi desemnată prin termenul „dumneavoastră”. Activitățile care nu sunt de copiere, distribuire și modificare sunt în afara scopului acestei Licențe. Activitatea de executare a programului nu este restricționată, iar rezultatul programului (engl. output) este acoperit de licență doar în cazul în care conținutul său constituie un proiect bazat pe Program (independent de faptul că a fost obținut prin rularea Programului). În ce măsura acest lucru este adevărat depinde de natura Programului.

1. Puteți copia și distribui copii nemodificate ale codului sursa al Programului în forma în care îl primiți, prin orice mediu, cu condiția să specificați vizibil pe fiecare copie autorul și lipsa oricărei garanții, să păstrați intacte toate notele referitoare la această Licență și la absenta oricărei garanții și să distribuiți o copie a acestei Licențe cu fiecare copie a Programului. Puteți pretinde o retribuție financiară pentru actul fizic de transfer al unei copii, și puteți oferi garanție contra cost. 2. Puteți efectua modificări asupra copiilor Programului (sau asupra oricăror porțiuni ale sale), creând astfel un „proiect bazat pe Program”. Copierea și distribuirea unor asemenea modificări sau proiecte se pot face conform termenilor secțiunii precedente (1), doar dacă toate condițiile următoarele sunt îndeplinite:

Toate fișierele modificate trebuie să conțină note foarte vizibile menționând faptul că dumneavoastră le-ați modificat, precum și data fiecărei modificări.

Orice proiect pe care îl distribuiți sau publicați, care în întregime sau în parte conține sau este derivat din Program (sau orice parte a acestuia), trebuie să poată fi folosit de oricine, gratuit și în întregime, în termenii acestei Licențe.

Daca programul modificat citește comenzi în mod interactiv, trebuie să îl modificați în așa fel încât atunci când este pornit în mod interactiv să afișeze un mesaj referitor la drepturile de autor precum și o notă menționând lipsa oricărei garanții (sau să menționeze faptul că dumneavoastră oferiți o garanție).

De asemenea trebuie specificat faptul că utilizatorii pot redistribui programul în aceste condiții precum și o explicație a modalității în care poate fi obținut textul acestei Licențe. (Excepție: dacă Programul este interactiv dar nu afișează în mod normal un asemenea mesaj, nu este necesar ca proiectul bazat pe Program să afișeze un mesaj.) Aceste cerințe se aplică Programului modificat în întregime. Daca pot fi identificate secțiuni ale proiectului care nu sunt derivate din Program, și pot fi considerate de sine stătătoare, atunci această Licență și termenii săi nu se aplică acelor secțiuni când sunt distribuite ca proiecte separate. Când distribuiți aceleași secțiuni ca parte a unui întreg care este un proiect bazat pe Program, distribuirea întregului proiect trebuie să fie făcută în acord cu termenii acestei Licențe, ale cărei permisiuni pentru alte licențe se extind asupra întregului, și deci asupra fiecărei secțiuni în parte, indiferent de autor. Astfel, nu este în intenția acestei secțiuni să pretindă drepturi sau să conteste drepturile dumneavoastră asupra unui proiect efectuat în întregime de dumneavoastră. Intenția este de a exercita dreptul de a controla distribuția proiectelor derivate sau colective bazate pe Program. În plus, pura agregare (pe un mediu de stocare sau distribuție) cu Programul (sau cu un proiect bazat pe Program) al unui alt proiect care nu este bazat pe Program nu aduce acel proiect sub incidența acestei Licențe.

Puteți copia și distribui Programul (sau un proiect bazat pe el, conform Secțiunii 2) în format obiect sau executabil conform termenilor Secțiunilor 1 și 2 de mai sus, cu condiția să îndepliniți una dintre condițiile de mai jos:

a) Să îl oferiți însoțit de codul sursă corespunzător, în format citibil de către mașină, care trebuie să fie distribuit în termenii Secțiunilor 1 și 2 de mai sus pe un mediu de distribuție uzual transportului de software; sau

b) Să îl oferiți însoțit de o ofertă scrisă, (validă pentru cel puțin trei ani, pentru o taxă care să nu depășească costul fizic al efectuării distribuției sursei), de a oferi o copie completă, în format citibil de către mașină, a codului sursă,
distribuit în termenii Secțiunilor 1 și 2 de mai sus, pe un mediu de distribuție
uzual transportului de software; sau

c) Să îl oferiți însoțit de informația pe care ați primit-o referitoare la oferta de a distribui codul sursa corespunzător. (Această alternativă este permisă numai pentru distribuiri necomerciale și doar dacă ați primit programul în format obiect sau executabil împreună cu această ofertă, în conformitate cu Subsecțiunea b de mai sus.) Codul sursă al unui proiect este forma preferată în care se fac modificări asupra proiectului. Pentru un proiect executabil, codul sursă complet înseamnă codul sursa al tuturor modulelor pe care le conține, împreună cu toate fișierele asociate conținând definiții ale interfețelor și scripturile folosite pentru a controla compilarea și instalarea executabilului. Cu toate acestea, ca o excepție, nu este obligatorie distribuirea împreuna cu codul sursă a acelor componente care sunt în mod normal distribuite (în format sursă sau binar) cu componentele majore (compilator, nucleu, etc.) ale sistemului de operare sub care rulează executabilul, exceptând situația în care acea componentă acompaniază executabilul. Dacă distribuția executabilului sau codului obiect este făcută prin oferirea permisiunii de copiere dintr-un loc dedicat, atunci oferirea permisiunii de copiere a codului sursă din același loc este considerată distribuire a codului sursă, chiar dacă beneficiarul nu este obligat să copieze codul sursă împreuna cu codul obiect.

Nu puteți copia, modifica, sub-autoriza sau distribui Programul decât așa cum este prevăzut în această Licență. Orice încercare de a copia, modifica, sub-autoriza sau distribui Programul în alți termeni va duce la anularea drepturilor ce vă revin conform acestei Licențe. Cu toate acestea, nu vor fi anulate drepturile celor ce au primit copii sau drepturi de la dumneavoastră conform cu această Licență, atâta timp cât rămân în conformitate cu ea.

Nu sunteți obligat să acceptați această Licență, deoarece nu ați semnat-o. Cu toate acestea, numai această Licență vă permite să modificați Programul sau proiectele derivate din el. Aceste acțiuni sunt interzise prin lege dacă nu acceptați această Licență. În consecință, prin modificarea sau distribuirea Programului (sau a oricărui proiect bazat pe Program), indicați în mod implicit acceptarea acestei Licențe și a tuturor termenilor și condițiilor de copiere, distribuire sau modificare a Programului sau proiectelor bazate pe el.

De fiecare dată când redistribuiți Programul (sau orice proiect bazat pe Program), beneficiarul primește o licență de la licențiatorul original care îi permite să copieze, distribuie sau modifice Programul în aceiași termeni și condiții. Nu puteți impune nici o restricție adițională asupra exercitării drepturilor pe care destinatarul le primește prin această Licență. Nu sunteți responsabil cu impunerea respectării acestei Licențe de către o terță parte.

În cazul în care, ca o consecință a unei decizii judecătorești, sau pretinsă încălcare a unui patent, sau pentru orice altă cauză (nu neapărat limitată la chestiuni legate de patente), vi se impun condiții (prin hotărâre judecătorească, înțelegere sau alte mijloace) care contravin condițiilor acestei Licențe, acest lucru nu vă permite nerespectarea condițiilor acestei Licențe. Dacă nu puteți face în așa fel încât să satisfaceți simultan obligațiile din această Licență și alte obligații pertinente, atunci, ca o consecință, vă este interzisă distribuirea Programului. De exemplu, dacă o autorizație de folosire a unui patent nu vă permite redistribuirea gratuită a Programului de către oricine îl primește de la dumneavoastră, direct sau indirect, atunci singurul mod în care puteți satisface simultan aceste condiții și Licența de față este să nu distribuiți Programul în nici un fel. Dacă vreo porțiune a acestei secțiuni este invalidată sau de neaplicat în anumite circumstanțe, restul secțiunii continuă să se aplice, iar secțiunea în întregime se aplică în toate celelalte circumstanțe. Nu este în intenția acestei secțiuni să vă determine să încălcați vreun patent sau alte pretenții de drepturi de proprietate, sau să contestați valabilitatea oricăror asemenea pretenții; această secțiune are ca scop unic protejarea integrității sistemului de distribuire de programe libere, care este implementat prin licențe publice. Multe persoane au contribuit generos la spectrul larg de programe distribuite prin acest sistem, bazându-se pe aplicarea sa consistentă; este la latitudinea autorului/donatorului să decidă dacă este dispus să distribuie programe prin orice alt sistem, și o persoană autorizată să folosească acele programe nu poate impune acea decizie. Intenția acestei secțiuni este de a clarifica ceea ce este considerat a fi o consecință a restului acestei Licențe.

Dacă distribuția și/sau folosirea Programului este restricționată în anumite țări din cauza patentelor sau din cauza unor interfețe aflate sub incidența unor drepturi de autor restrictive, deținătorul drepturilor de autor ce plasează Programul sub această Licență poate adăuga o limitare geografica a distribuirii ce exclude acele țări, în așa fel încât distribuirea este permisă doar în (sau între) țările care nu sunt excluse. Într-un asemenea caz, Licența incorporează această limitare ca și cum ar fi scrisă în corpul acestei Licențe.

Free Software Foundation poate publica din când în când noi versiuni (sau versiuni revăzute) ale Licenței Publice Generale. Asemenea versiuni noi vor fi similare în spirit versiunii prezente, dar pot diferi în anumite detalii, pentru a adresa noi probleme sau situații. Fiecărei versiuni îi este asociat un număr unic. Dacă programul specifică faptul că i se aplică un număr de versiune al acestei Licențe și „orice versiune ulterioară”, aveți opțiunea de a urma termenii și condițiile acelei versiuni sau ale oricărei versiuni ulterioare publicate de Free Software Foundation. Daca Programul nu specifică un număr de versiune, puteți alege orice versiune publicată vreodată de Free Software Foundation.

Dacă doriți să incorporați părți ale Programului în alte programe libere ale căror condiții de distribuție sunt diferite, cereți permisiunea autorului. Pentru programe ale căror drepturi de autor aparțin Free Software Foundation, cereți permisiunea de la Free Software Foundation; uneori facem excepții pentru aceasta. Decizia noastră va fi ghidată de cele două scopuri de a prezerva statutul liber al tuturor proiectelor derivate din programele noastre libere și de a promova distribuirea și refolosirea programelor în general.

NICI O GARANȚIE DEOARECE PROGRAMUL ESTE OFERIT SUB O LICENȚĂ CE NU IMPLICĂ NICI UN COST, NU EXISTĂ NICI O GARANȚIE PENTRU PROGRAM, ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGILE CE SE APLICĂ. EXCEPTÂND SITUAȚIILE UNDE ESTE SPECIFICAT ALTFEL ÎN SCRIS, DEȚINĂTORII DREPTURILOR DE AUTOR ȘI/SAU ALTE PĂRȚI IMPLICATE OFERĂ PROGRAMUL „ÎN FORMA EXISTENTĂ” FĂRĂ NICI O GARANȚIE DE NICI UN FEL, EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUZÂND, DAR FĂRĂ A FI LIMITATĂ LA, GARANȚII IMPLICITE DE VANDABILITATE ȘI CONFORMITATE UNUI ANUMIT SCOP. VĂ ASUMAȚI ÎN ÎNTREGIME RISCUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CALITATEA ȘI PERFORMANȚA ACESTUI PROGRAM. ÎN CAZUL ÎN CARE PROGRAMUL SE DOVEDEȘTE A FI DEFECT, VĂ ASUMAȚI ÎN ÎNTREGIME COSTUL TUTUROR SERVICIILOR, REPARAȚIILOR Șl CORECȚIILOR NECESARE. 12. ÎN NICI O SITUAȚIE, EXCEPTÂND CAZURILE ÎN CARE ESTE CERUT DE LEGEA APLICABILĂ SAU CA REZULTAT AL UNEI ÎNȚELEGERI SCRISE, UN DEȚINĂTOR AL DREPTURILOR DE AUTOR, SAU ORICE ALTĂ PARTE CARE POATE MODIFICA ȘI/SAU REDISTRIBUI PROGRAMUL CONFORM PERMISIUNILOR DE MAI SUS NU VA FI FĂCUT RĂSPUNZĂTOR PENTRU PAGUBELE DUMNEAVOASTRĂ, INCLUSIV CELE GENERALE, SPECIALE, ÎNTÂMPLĂTOARE SAU REZULTANTE, APĂRUTE DIN FOLOSIREA SAU INABILITATEA DE A FOLOSI PROGRAMUL (INCLUZÂND, DAR FĂRĂ A FI LIMITAT LA PIERDEREA SAU DETERIORAREA DATELOR, SAU PIERDERILE SUFERITE DE DUMNEAVOASTRĂ SAU TERȚE PERSOANE, SAU O INCAPACITATE A PROGRAMULUI DE A INTEROPERA CU ALTE PROGRAME), CHIAR DACĂ DEȚINĂTORUL SAU TERȚA PARTE A FOST PREVENITĂ ASUPRA POSIBILITĂȚII UNOR ASEMENEA PAGUBE.

ANEXA 2

Acord de licența software pentru utilizator final – produs software

Acest Acord de Licența este o înțelegere legala intre dumneavoastră (utilizator final – persoana fizica sau juridica) si X SRL pentru utilizarea produsului de software al X menționat mai sus, care include soft pentru calculator si poate include materialele media asociate, materiale tipărite si documentație „online” sau electronica , toate acestea fiind protejate de legile dreptului de autor din România si de tratatele internaționale. Instalând, copiind sau utilizând în orice alt mod Y, sunteți de acord sa respectați condițiile acestei înțelegeri. Daca nu sunteți de acord cu condițiile acestei înțelegeri, nu instalați si nici folosiți Y.

LICENȚA Y

Y este protejat de legile copyright-ului si de tratatele internaționale asupra copyright-ului, ca si de alte legi si tratate asupra proprietății intelectuale. Y este licențiat, nu vândut.

ACORDAREA LICENȚEI. Prin prezenta X SRL va acorda dumneavoastră si numai dumneavoastră următoarea licența ne-exclusiva pentru utilizarea Y:

ÎMBUNĂTĂȚIRI. Daca Y este etichetat ca o îmbunătățire, trebuie sa dețineți o licența valabila pentru a utiliza un produs identificat de către X ca fiind potrivit pentru îmbunătățire pentru a utiliza Y Un Yetichetat ca o îmbunătățire înlocuiește si/sau completează produsul. Puteți folosi produsul îmbunătățit rezultat doar în concordanta cu condițiile acestui Acord de Licența. Daca Y este o îmbunătățire a unui component al unui pachet de programe software pe care le-ați licențiat ca produs unic. Y poate fi folosit si transferat doar ca parte a acelui pachet produs unic si nu poate fi separat pentru utilizare pe mai mult de un calculator.

COPYRIGHT. Toate drepturile, titlul si profitul privind Y si toate drepturile de copyright privind Y (care includ, fără a se limita la ele, orice imagini, fotografii, animații, video, audio, muzica, textele incorporate în Y), materialele tipărite însoțitoare, si orice copii ale Y sunt proprietate a X sau a furnizorilor săi. Y este protejat de legile copyright-ului si prevederile tratatului internațional. Nu aveți voie sa copiați materialele tipărite care însoțesc Y. Trebuie sa faceți dovada si sa includeți toate avizurile de copyright în forma lor originala pentru toate copiile create indiferent de media sau de forma în care exista Y. Nu puteți sub-licenția, închiria, vinde, sau da în leasing Y. Nu aveți voie sa decompilați, sa recompilați, sa dezasamblați, sa creați lucrări derivate, sa modificați, sa traduceți, sau sa faceți încercări de a descoperi codul sursa pentru Y

GARANȚIE LIMITATĂ. X SRL nu garantează ca Y va fi neîntrerupt sau fără erori sau ca erorile vor fi corectate. X SRL nu garantează ca Y va îndeplini cerințele dumneavoastră. PRIN PREZENTA, X SRL NEAGA ORICE ALTE GARANȚII PENTRU Y, FIE ELE EXPRESE SAU IMPLICITE. GARANȚIA DE MAI SUS ESTE EXCLUSIVA SI în LOCUL TUTUROR CELORLALTE GARANȚII, FIE ELE EXPRESE SAU IMPLICITE. ACEASTA GARANȚIE VA OFERĂ DREPTURI LEGALE SPECIFICE. PUTEȚI BENEFICIA DE ALTE DREPTURI, CARE DIFERĂ DE LA TARA LA TARA.

RAMBURSAREA PAGUBELOR. Oricine utilizează, testează sau evaluează Y suporta toate riscurile în ceea ce privește calitatea si performanța Y. În nici o circumstanța X SRL nu poate fi considerata răspunzătoare de orice pagube de fel, incluzând, fără limitare, pagube directe si indirecte rezultând din utilizarea, funcționarea, sau livrarea Y, chiar daca X SRL a fost informata despre existenta sau posibilitatea unor astfel de pagube. Limitările stabilite mai sus se vor aplica indiferent daca acceptați sau nu în momentul când utilizați, evaluați sau testați Y

NOTA IMPORTANTA PENTRU UTILIZATORI. ACEST SOFTWARE NU ESTE FĂRĂ ERORI SI NU ESTE PROIECTAT SAU DESTINAT PENTRU UTILIZARE ÎNTR-UN MEDIU PERICULOS NECESITÂND FUNCȚIONAREA SAU OPERAREA FĂRĂ EROARE. ACEST SOFTWARE NU POATE FI UTILIZAT în NAVIGAREA APARATELOR DE ZBOR, FACILITAȚI NUCLEARE, SAU SISTEME DE COMUNICAȚII, SISTEME DE ARMAMENT, SISTEME DE SUSȚINERE DIRECTA SAU INDIRECTA A VIEȚII, CONTROL AL TRAFICULUI AERIAN, SAU ORICE ALTA APLICAȚIE SAU INSTALAȚIE UNDE EROAREA POATE AVEA CA REZULTAT MOARTEA, RĂNI FIZICE GRAVE SAU PAGUBE ADUSE PROPRIETĂȚII.

GENERALITĂȚI. Acest acord va fi guvernat de legile din România. Acest Acord poate fi modificat doar de o anexa, care însoțește acest Acord sau de un document scris care a fost semnat, atât de dumneavoastră cat si de X SRL. Acest Acord a fost scris în limba romana si ni poate fi tradus sau interpretat în orice alta limba. Preturile, costurile si taxele pentru utilizarea Y pot fi modificate fără ca dumneavoastră sa fiți informat. În cazul invalidității uneia dintre prevederile acestui Acord, invaliditatea nu va afecta validitatea porțiunilor ramase din acest Acord. Y si Z sunt mărci înregistrate ale X SRL. Microsoft, Windows, Excel, Word, Windows logo, Windows NT, Windows 2000 sunt mărci înregistrate ale Microsoft Corporation. Orice alte mărci înregistrate aparțin proprietarilor lor.

Bibliografie

Andre Bertrand, Marques et brevets. Dessins et modeles, Delmas, 1995;

Andre Bertrand, Le droit d'auteur et les droits voisins, ediția a 2-a, Dalloz, Paris, 1999;

Andre Francon, Courts de propriete litteraire, artistique et industrielle, Litec, 1996;

A. Ionașcu, Dreptul de autor, Editura Academiei 1969;

A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziții penale din legile speciale române, vol. 5, Ed. Lumina Lex, București, 1996;

Bemard Parisot, Dreptul moral al autorului în jurisprudența franceză de la intrarea în vigoare a legii din 11 martie 1957, în „RIDA”, 1966;

Claude Colombet, Propriete litteraire et artistique et droits voisins, Dalloz, 1997;

Ciprian Raul Romițan, Drepturile morale de autor și protecția acestora prin mijloace de drept penal, în „Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale”, nr. 1/2004;

Ciprian Raul Romițan, Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr. 8/1996, în Revista Română de Dreptul Proprietății intelectuale nr. 1/2007;

C. Stătescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creație intelectuală. Succesiuni, Editura Didactică și Pedagogică, 1967;

Constantin Tufan, Jenică Drăgan, Subiectul dreptului de autor, în Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 2-3/2005;

Dorian Chiroșca, Probleme actuale ale protecției dreptului de autor și drepturilor conexe în Republica Moldova. Analiza juridică a dreptului la retractare, Editura AGEPI, Chișinău, 2006;

D. Ciuncan, Constatările ORDA făcute în baza art 214 C. proc. pen., în R.D.C. nr. 4/1997;

Florin C. Tărăbuță, Dreptul moral al autorului asupra operei sale intelectuale, Tipografia și Legătoria de Cărți Penitenciarul „Văcărești”, București, 1939;

Fr. Deak și St. Cărpenaru, Drept civil. Contracte sociale. Dreptul de autor. Dreptul de moștenire.T.U.B., 1963;

Ioan Macovei, Protecția creației industriale, Editura Junimea, lași, 1984;

Ioan Macovei, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași 2002;

Gheorghe Gheorghiu, Liliana Iacob, Calitatea de autor și calitatea de titular al operelor audiovizuale în cadrul internațional, în Revista Română de Proprietate Intelectuală nr. 2-3/2005;

G. Ripert, R. Roblot, citați în M. Germain, Traite de droit commercial, tome 1, ed. a XV-a, de, Paris LGDJ, 1993;

Ligia Dănilă, Dreptul de autor, Editura All Beck, București, 2005;

L. Gosserand, Cours de droit civil positif francais, Vol. I, Sirey, Paris 1938;

Mirela Romițan, Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și aritstice – 120. de ani, în Revista Română de Dreptul Proprietății intelectuale nr. 2/2006;

N. Perez de Castro, Las obras audiovisuals, Panoramica juridici, REUS, Madrid, 2001;

Octavia Spineanu – Matei, Proprietate intelectuală. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006;

P. I. Demetrescu, Dreptul de autor, în A.V.I., Sect. IV, Tom. II, Iași, 1956;

Pierre Greffe, Francois Greffe, Traite des dessins et des modeles, 7e edition, Litec, 2003;

Stanciu D. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creație intelectuală, Universitatea București, 1971;

V. Lazăr, Infracțiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, Ed. Lumina lex, București, 2002;

Viorel Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001;

V. Roș, D. Bogdan, Anularea înregistrării mărcilor pentru rea-credință, fraudă le lege și abuz de drept, în R.D.C. nr. 7-8/2004;

Viorel Roș, Dragoș Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe, Ed. All Beck, București 2005;

Valentin Roată, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 1999;

Yolanda Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, București, 1997.