Dreptul de Abitatie Si Mostenire al Sotului Supravietuitor

I. Introducere

”Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți” spunea Charles Colson. Familia nucleară este alcătuită din cei doi soți și descendenți iar din familia extinsă fac parte și celelalte rude cum ar fi bunicii, unchii, mătușile și celelalte rude de sânge. Din punct de vedere juridic foarte mult timp soțul ( cu deosebire femeia ) nu era considerat a face parte din familie când venea vorba despre moșteniri, fiind dat la o parte cu justificarea că nu este rudă de sânge ci doar o terță persoană care nu are dreptul la nimic din patrimoniul succesoral în cazul în care există rude de sânge și ele vin la moștenire. După cum vom vedea în capitolul ce urmează, foarte multe secole de-a rândul situația soțului supraviețuitor nu a fost mult ameliorată, linia cârmuitoare fiind rudenia de sânge și pe baza acesteia excluderea soțului supraviețuitor de la succesiune în cazul în care el venea la moștenire împreună cu ele. Reforma cea mai de seamă și cea care a guvernat drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor până azi a fost legea nr. 319/1944 pentru drepturile succesorale al soțului supraviețuitor.

Această lege a reformat întreaga optică în ceea ce privește succesiunea deoarece soțului supraviețuitor i-a fost acordată o cotă legală de moștenire, un drept de rezervă iar pe lângă acestea un drept de abitație asupra locuinței comune cu soțul și un drept special de moștenire asupra mobilelor și bunurilor de uz casnic. Această lege a avut un impact benefic, care a fost observat de-a lungul anilor cât a fost în vigoare, iar când s-a decis a se face o reformă legislativă, fiind elaborat un proiect asupra unui Nou Cod Civil, această lege a fost inclusă fără modificări majore.

În cele ce urmează vom analiza drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, punând accentul pe Noul Cod Civil dar având în vedere că în art. 91 din legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil se statuează că moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări sunt cârmuite de legea de la data deschiderii moștenirii, care este Codul Civil de la 1864 și legea nr. 319/1944, vom prezenta și dispozițiile acestora cu referiri la doctrină și jurisprudență încercând să cuprindem tot ceea ce este esențial în ceea ce privește tema propusă.

II. Scurt istoric al drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor

De-a lungul istoriei drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au cunoscut diferite modificări. În mare parte a evoluța acestui drept a avut un caracter bine definit și anume: soțul supraviețuitor era chemat la moștenire doar în lipsa altor rude pentru că principala preocupare a legiuitorului era conservarea averii în familia proprietarului. Prin aceasta el era considerat străin de moștenire și chiar de familie deoarece având posibilitatea de a se recăsători ”lua” aceea parte din avere, lipsind astfel averea familiei defunctului de o cotă parte, și din această cauză era preferat doar statului. Consider că cel mai adecvat este a începe această analiză chiar cu începutul timpuriu, adică dreptul roman, având în vedere că dreptul civil român și-a găsit bazele în acest sistem legislativ.

În dreptul roman modul de încheiere a căsătoriei avea un impact considerabil asupra drepturilor succesorale ale soțului supreviețuitor. Aceasta se putea încheia cum manu sau sine manu. În cazul în care femeia era căsătorită cum manu, avea un drept de moștenire la averea soțului. În cazul în care ea era căsătorită sine manu, nu avea niciun drept de moștenire ca soție supraviețuitoare. După aceea prin unele îmbunătățiri foarte timide ale pretorului, i s-a acordat un drept de moștenire însă numai dacă nu erau în viață alți cognați pentru a veni la moștenire, acest drept era numit bonorum possessio unde vir et uxor. Iustinian a fost cel care a ameliorat această situație și i-a conferit un drept de moștenire acestuia, 1/4 din avere în cazul în care părinții defunctului mai trăiau. De asemenea Iustinian a mai hotărât prin Novela 53 ca soția legitimă, care nu a fost înzestrată și nu a primit nicio donație propter nuptias să aibă dreptul la o pătrime din averea soțului decedat, indiferent de numărul copiilor pe care îi avea, și pe lângă acestea s-au mai conferit unele drepturi și văduvei sărace.

În istoria dreptului românesc următoarea perioadă importantă din punctul de vedere al formării drepturilor de moștenire îl reprezintă în Evul Mediu, dreptul feudal. În această perioadă istorică societatea era organizată pe baza proprietății de pământ și în acest fel exista o ierarhie a persoanelor la cel mai înalt nivel situându-se nobilii și boierii care erau stăpânii moșiilor. În unele sisteme, cum era cazul în Ardeal, existau chiar și norme diferite pentru moștenirile celor de viță nobilă și pentru simplii orășeni. Mai degrabă la nobili se punea problema moștenirii deoarece țăranii obișnuiți nu aveau pământ în proprietatea lor iar celelalte bunuri din proprietatea acestora erau îndeobște nesemnificative. Erau cunoscute ambele forme ale moștenirii și cea legală și cea testamentară, cea din urmă find atestată de la mijlocul secolului al XV-lea. În această perioadă transmisiunea succesiunii nu avea caracter unitar, deoarece imobilele aflate în stăpânirea unei familii sub conducerea tatălui, rămâneau mai departe în stăpânirea indiviză a copiilor, fără a se pune problema deschiderii succesiunii tatălui decedat în sensul de astăzi al termenului. În ceea ce privește drepturile succesorale legale ale soțului supraviețuitor, acesta nu era moștenitor rezervatar, venind la moștenire doar în cazul în care nu existau alți moștenitori. După părerea noastră acesta se afla doar "cu o jumătate de treaptă" mai sus decât vacanța succesorală, find ultima persoană care putea moșteni, neavând nici chiar în acest caz drepturi depline asupra întregii succesiuni, iar dacă nu exista nici soț supraviețuitor atunci moștenirea revenea Domnului.

După părerea unor doctrinari, în ciuda faptului că izvoarele bizantine din care s-au inspirat sunt contradictorii, în aceea vreme nu se făcea diferență între soția și soțul supraviețuitor, nu exista un regim succesoral mai favorabil al soțului. Soțul supraviețuitor moștenea în cazul în care nu existau rude mai apropiate de gradul al șaselea și în acest caz el primea doar jumătate din averea succesorală, cealaltă jumătate revenind statului. Ceea ce se poate observa este că exista o prezumție a faptului că întodeauna bărbatul era cel care își pierdea viața mai întâi, având în vedere faptul că în aceste texte legale se amintea "muierea", deci până la urmă chiar dacă nu aveam o diferențiere legală între drepturile soției si a soțului, legiuitorul din aceea perioadă tot la soție se gândea în momentul reglementării acestor drepturi succesorale. Însă în cazul în care din căsătorie nu rezultaseră copii, pentru a nu rămâne fără mijloace de subzistență, ori pentru a nu se găsi la cheremul celorlalte clase de moștenitori, soții obișnuiau să întocmească testamente reciproce ( conjuncte) prin efectul cărora averea soțului predecedat revenea celui supraviețuitor.

Următoarea perioadă importantă o reprezintă perioada domniilor fanariote. Această perioadă constituia una de tranziție între Evul Mediu si Epoca Modernă. Se poate observa o dezvoltare a societății ceea ce implicit a permis și o dezvoltare a sistemului legislativ. Au apărut diferite codificări ale legilor cum ar fi Pravilniceasca Condică, Codul Calimach și Legiuirea Caragea care s-au aplicat până la intrarea în vigoare a Codului Civil de la 1864 și acestea au adus importante modificări și în ceea ce privește drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor. În această privință observăm că aceste drepturi au cunoscut o evoluție, prerogativele acesteia fiind lărgite în mod considerabil. Astfel, soțul supraviețuitor primea o parte virilă în uzufruct (- egală cu cea a unui copil- ) sau în cazul în care nu existau copii primea o cotă de 1/6 din moștenire în plină proprietate, sau dacă venea la moștenire în concurs cu copiii din altă căsătorie a soțului decedat primea o cotă de 1/3 din moștenire. În cazul în care nu existau deloc rude în grad succesibil atunci întreaga moștenire îi revenea soțului supraviețuitor.

Următoarea etapă extrem de semnificativă este perioada reformei lui Alexandru Ioan Cuza. După unirea principatelor treptat a fost nevoie a se ajunge și la o unitate administrativă si prin aceasta implicit una legsilativă. Așa a debutat Epoca Modernă. În această perioadă a fost elaborat Codul Civil de la 1864 care a rămas în vigoare în ciuda nenumăratelor modificări suferite până în anul 2011. În ceea ce privește drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor avem o involuție față de legislația din perioada domniilor fanariotice deoarece în noua codificare s-au suprimat drepturile acestuia, stipulându-se numai un drept de uzufruct în favoarea văduvei sărace atunci când este în concurs cu alte rude. Pe lângă acestea nicio vocație utilă la moștenire nu îi este recunoscut văduvului. Acest drept al văduvei sărace a fost unul criticat deoarece pe atunci femeia era incapabilă și pe de o parte se consacra o inegalitate între sexe, iar pe de altă parte ”era incompatibil cu demnitatea femeii care era pusă în situația de a solicita dreptul, dovedind în prealabil starea ei de sărăcie”. În rest soțul supraviețuitor venea la moștenire doar în cazul în care "defunctul nu avea nici rude în grad succesibil, nici copii naturali". În următoarea perioadă, adică până la sfârșitul primului război mondial, nu avem nicio evoluție în materia drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.

În perioada interbelică observăm o dezvoltare considerabilă a cadrului legislativ român, în contextul Marii Uniri. A fost nevoie de o unificare legislativă, pentru a se realiza acordul necesar dintre unitatea politică și cea juridică, iar acest demers a fost de lungă durată, până la începuturile celui de-al Doilea război mondial. În dreptul civil a fost necesară o amplă activitate de extindere și adoptarea unor noi reglementări pentru a se putea armoniza Codul Civil de la 1864, care era în vigoare în Vechiul Regat, cu Codul Civil austriac din 1881, care era în vigoare în Transilvania. Aceasta s-a realizat prin completarea Codului Civil de la 1864 și păstrarea în vigoare a acestuia. În ceea ce privește drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor însă, din păcate, nu s-a înregistrat nicio evoluție, soțul supraviețuitor venind la moștenire doar dacă nu există alți succesibili și a rămas intact dreptul văduvei sărace. Singura modificare notabilă, care aducea unele avantaje indirecte soțului supraviețuitor a fost introducerea legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 28 iunie 1921 prin care a fost modificat implicit Codul Civil de la 1864, și prin care s-a limitat vocația la moștenire a rudelor defunctului până la gradul al patrulea inclusiv. Prin art. 684 și art. 1279 din Codul Civil de la 1864 i se mai recunoștea soției supraviețuitoare dreptul de a cere pentru cursul anului de doliu, fie dobânzile ori fructele dotei sale, fie alimente din succesiunea defunctului. De asemenea în decursul aceluiași an locuința și hainele de doliu ale soției erau procurate din succesiunea defunctului. Și în aceste cazuri avem o evidentă diferențiere între sexe, mai ales în ceea ce privește dobânzile ori fructele dotei, având în vedere faptul că doar femeia primea o dotă în momentul căsătoriei, deci acest articol era inaplicabil bărbaților rămași văduvi. Aceste dispoziții au fost abrogate de Decretul 32/1954.

Următoarea perioadă care necesită mențiune este cea de sub regimurile totalitare. Sub dictatura antonesciană a fost adoptată Legea nr. 319/1944 care a suferit anumite modificări în timp dar care a guvernat drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor până la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. În opinia lui Mihail Eliescu această măsură aparent liberală, ce nu a reclamat nicio jertfă esențială pentru ”marele capital”, a servit pentru încercarea de a demobiliza avântul revoluționar al proletariatului, și care, îmbinată cu metoda teroristă, au alcătuit politica așa-zisă ”democratică” a burgheziei în fața imperialismului. În ciuda acestei opinii dure despre motivul care a stat în spatele adoptării acestei legi, ea s-a dovedit eficientă și foarte binevenită având în vedere durata lungă de ”supraviețuire” și aplicare continuă. De fapt ”dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944 nu au făcut decât să înlăture situația inechitabilă a soțului supraviețuitor, care, în conformitate cu dispozițiile Codului civil de la 1864, venea la moștenirea defunctului soț numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea, iar prin efectul legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 28 iunie 1921, după ultimul colateral de gradul al patrulea.” Prin această lege soțul supraviețuitor a devenit și el rezervatar, însă opțiunea legiuitorului a fost ca acesta să nu fie inclus în nicio clasă de moștenitori, așadar în acest context i s-au lărgit extrem de mult prerogativele, el moștenind o cotă parte din averea defunctului în deplină proprietate, indiferent cu cine venea în concurs la moștenire. Tot prin această lege i s-a mai conferit și dreptul la: mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, darurile de nuntă, cu condiția ca el să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții, și defunctul să nu fi dispus de ele prin testament, iar pe lângă acestea i s-a mai conferit și un drept de abitație asupra casei în care a locuit, dacă erau întrunite anumite condiții.

Prin parcurgerea acestei scurte istorii a dreptului de moștenire a soțului supraviețuitor putem observa concepția asupra femeii soții de-a lungul timpului, care a devenit aparent în modalitățile de consacrare a acestui drept de către legiuitor, având in vedere faptul că în reglementări deobicei se făcea referire la soție și nu la șot, chiar dacă prin formularea textului nu se reflecta neapărat acest aspect. În marea majoritate a perioadelor analizate legiuitorul s-a pornit de la poziția dominantă a bărbatului în societate și în familie, și îndeobște dacă bărbatul era soțul supraviețuitor el nu avea ce să moștenească de la femeie de aici ajungându-se la ideea de a se reglementa dreptul de moștenire a văduvei sărace spre a putea avea un nivel de trai asemănător celui avut în timpul vieții soțului, și aceasta pentru a putea onora numele soțului predecedat, nume pe care continua să-l poarte. Cu schimbarea contextului social și prin evoluția politicii am ajuns ca în anul 1944 să i se ofere drepturi de plină proprietate soțului supraviețuitor, fără a se mai face diferență între sexe și această mentalitate să domine concepția legiuitorului și până în ziua de azi.

III. Reglementarea legală

Până la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, așa cum am precizat și anterior, legea care reglementa drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, cea care a adus la standardele legislaților moderne aceste drepturi, ba chiar poate le-a și depășit, a fost Legea nr. 319/1944 pentru drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor. Această lege s-a dovedit atât de eficace încât în anul 2009, când a fost redactat Noul Cod Civil, s-a hotărât includerea acestor dispoziții fără schimbări majore, păstrând vechea reglementare, așa rămânând în mare parte relevantă și doctrina și jurisprudența anterioară intrării în vigoare Noului Cod Civil. Însă este important a se preciza că legea nr. 319/1944 nu a ieșit din vigoare și nici Codul Civil de la 1864 în ceea ce privește drepturile succesorale deoarece în legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, la art. 91, se prevede că succesiunile deschise înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod vor fi cârmuite de legea de la data deschiderii succesiunii.

Ceea ce s-a schimbat în noua reglementare a fost că s-au inclus anumite "soluționări jurisprudențiale și doctrinare reținute în caz de căsătorie putativă, precizarea relativ la necesitatea ca soțul supraviețuitor să nu aibă vreun drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare și calificarea dreptului de abitație în cauză ca și gratuit, inalienabil și insesizabil." Pe lângă acestea dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor la mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și la darurile de nuntă a fost schimbat în dreptul la mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților, iar pe lângă acestea soțul supraviețuitor a fost inclus în rândul moștenitorilor sezinari.

IV. Condițiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni

Soțul supraviețuitor este tratat de către legiuitor la fel ca orice alt moștenitor și astfel pentru a putea moșteni el va trebui să îndeplinească toate condițiile cerute de lege prin art. 957, art. 960, și art. 962 NCC, aceasta însemnând că el va trebui să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn față de defunct și să aibă vocație succesorală. Pe lângă acestea el va trebui să îndeplinească și o condiție specială pentru a-și putea dovedi calitatea de soț și anume: conform art. 970 NCC el va putea moșteni soțul defunct dacă la data morții nu există o hotărâre definitivă de divorț. Referitor la această ultimă prevedere legală o autoare afirma că ea este deficitară, și aceasta pe bună dreptate, deoarece Noul Cod Civil prevede și posibilitatea divorțului dispus de către notarul public sau de către ofițerul de stare civilă, acest art. 970 NCC a rămas necorelat cu celelalte prevederi ale Noului Cod Civil referitoare la divorț.

Această condiție merită puțin detaliată pentru că spre deosebire de rudenie, această calitate se poate pierde în cazul în care avem o hotărâre definitvă de divorț sau în cazul în care căsătoria se constată a fi nulă absolut sau ea este anulată. Din acel moment căsătoria se consideră desfăcută și prin aceasta, persoana în cauză pierde calitatea de soț, astfel neavând niciun drept asupra averii defunctului.

1.Desfacerea căsătoriei

În caz de desfacere a căsătoriei putem deosebi mai multe situații și anume: divorțul și desfacerea căsătoriei prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedura notarială.

Divorțul, fie că este constatat pe temeiul consimțământului ambilor soți, fie că este pronunțat din inițiativa unuia dintre ei, stinge numai pentru viitor starea de căsătorie și implicit efectele ei iar NCC prin art. 382 alin. (1) prevede: căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă. În doctrina de dreptul familiei se face distincție între divorțul remediu și divorțul din culpă iar această distincție are o mare relevanță și pentru materia succesiunilor, deoarece în cazul divorțului cerut din vina exclusivă a soțului pârât, dacă în cursul procesului soțul reclamant decedează moștenitorii acestuia au posibilitatea de a continua acțiunea, iar în cazul în care ei profită de această prerogativă și se constată de către instanță culpa exclusivă a soțului pârât atunci căsătoria se consideră desfăcută la data introducerii cererii de divorț și nu la data decesului soțului astfel că soțul pârât va pierde toate beneficiile succesorale pe care le-ar fi avut în calitatea sa de soț supraviețuitor. Dreptul familiei astfel conferă un caracter sancționator divorțului pronunțat din culpa exclusivă a unuia dintre soți, sancțiune ce se răsfrânge și asupra drepturilor succesorale. Acest lucru nu este posibil în cazul divorțului remediu deoarece dacă intervine decesul vreunuia dintre soți în timpul procesului de divorț atunci căsătoria se consideră a fi încetat la momentul decesului și celălalt soț va putea beneficia de avantajele conferite de lege soțului supraviețuitor.

Desfacerea căsătoriei prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedura notarială. Această modalitate de desfacere a căsătoriei este o noutate adusă de Noul Cod Civil și este prevăzută la art. 375. Dacă aceasta este posibilă, condițiile fiind îndeplinite, atunci ofițerul de stare civilă sau notarul public va pronunța divorțul și căsătoria se consideră desfăcută de la data eliberării certificatului de divorț. Acest caz este identic cu cel al divorțului remediu, în ceea ce privește relevanța sa asupra dreptului succesoral: în cazul în care unul dintre soți decedează înainte de eliberarea certificatului de divorț atunci căsătoria se consideră desfăcută de la data decesului și cealaltă persoană păstrează calitatea sa de soț supraviețuitor fiind chemat la moștenire.

2.Constatarea nulității sau anularea căsătoriei

Ipoteza constatării nulității sau anulării căsătoriei în sine nu are relevanță asupra drepturilor succesorale, deoarece nulitatea absolută sau cea relativă a căsătoriei înlătură toate efectele căsătoriei ca și cum soții nu ar fi fost niciodată căsătoriți – ”în fapt căsătoria a existat și sub acoperirea prezumției de validitate, a generat efecte cu semnificație juridică la timpul producerii lor, dar care, retrospectiv, nu mai au valoare juridică.” Așadar, dacă unul dintre soți decedează în intervalul de timp dintre încheierea căsătoriei și constatarea nulității sau anulării căsătoriei atunci acesta nu poate fi moștenit de "soțul supraviețuitor" deoarece acesta și-a pierdut calitatea de soț cu efecte retroactive.

Este interesant de observat faptul că în cazul constatării nulității absolute a căsătoriei, legiuitorul nu stabilește niciun termen de prescripție al acțiunii. Într-adevăr în dreptul comun, conform art. 1249 alin. (1) NCC nulitatea absolută poate fi invocată oricând, deci dreptul la acțiune este imprescriptibil, însă în opinia noastră, aceasta constituie o scăpare a legiuitorului, care poate avea consecințe grave asupra circuitului civil. Să luăm un exemplu: de cujus,Y, decedează și este moștenit doar de către soția supraviețuitoare, X, care peste 2 ani se va recăsători, din aceea căsătorie va rezulta un copil și la un an X decedează. La momentul decesului apare un fiu dintr-o altă căsătorie a lui Y, Z, care va cere constatarea nulității căsătoriei dintre X și Y pentru bigamie, Y fiind căsătorit și cu mama lui Z. Presupunând că sunt îndeplinite condițiile repunerii în termen pentru acceptarea moștenirii, atunci în acest caz conform prevederilor din Noul Cod Civil Z este îndreptățit să ceară nulitatea absolută a căsătoriei dintre X si Y, fiind persoană interesată, și dacă aceasta se va constata el va putea cere ca bunurile moștenite de către Y să îi fie restituite, în acest caz el fiind unicul moștenitor al lui X, Y pierzându-și calitatea de soț în mod retroactiv, deci implicit și calitatea de soț supraviețuitor. Trebuie să admitem că este o ipoteza puțin probabilă însă legiuitorul ar fi trebuit să stabilească un termen de prescripție pentru posibilitatea ”revendicării” moștenirii după constatarea nulității căsătoriei, pentru a preveni orice ipoteză absurdă care ar putea surveni în acest caz, care ar putea duce la consecințe grave în ceea ce privește stabilitatea circuitului civil. De lege ferenda legiuitorul ar trebui să stabilească un termen de prescripție pentru această acțiune cum ar fi de exemplu ca acest drept să nu se poată exercita după încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soți.

De la efectele constatării nulității căsătoriei, respectiv anularea ei, există o excepție relevantă în materia dreptului succesoral și anume: căsătoria putativă. Conform art. 304 alin. (1): Soțul de bună-credință, la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă. (2) În situația prevăzută la alin. (1), raporturile patrimoniale dintre foștii soți sunt supuse, prin asemănare, dispozițiilor privitoare la divorț. Aceasta înseamnă ca dacă unul din soți decedează, iar cel supraviețuitor este de bună – credință atunci acesta va avea vocație la moștenirea defunctului, pentru că el își păstrează calitatea de soț până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Această situație este identică cu situația divorțului remediu tratat anterior. În cazul în care cel care decedează este soțul de bună – credință atunci soțul supraviețuitor nu va avea vocație la succesiunea celui decedat. Evident dacă vreunul decedează după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești cel supraviețuitor nu va veni la moștenirea defunctului deoarece căsătoria a fost declarată nulă sau anulată, căsătoria fiind desfințată. Se poate întâlni și situația în care ambii soți au fost de bună – credință și în acest caz oricare din soți își păstrează calitatea de soț supraviețuitor dacă vreunul din ei decedează înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de desființare a căsătoriei.

3.Problema diferitelor regimuri matrimoniale

După intrarea în vigoare a Noului Cod Civil o nouă problemă se pune în ceea ce privește drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor în funcție de regimul matrimonial ales de către soți. Noul Cod Civil lăsă la latitudinea soților alegerea regimului matrimonial, instituind doar o normă supletivă pentru cazul în care ei nu își exprimă voința în mod expres sau dacă convenția matrimonială este lovită de nulitate. Art. 388 NCC prevede: În cazul în care convenția matrimonială este nulă sau anulată, între soți se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună – credință. Interpretând per a contrario această dispoziție putem conchide că regimul comunității legale este dreptul comun în materia regimurilor matrimoniale. Ceea ce ne interesează pe noi din punctul de vedere al dreptului succesoral este faptul că ”tehnica matrimonială legală va influența inevitabil vocația la moștenire a soțului supraviețuitor”.

În ceea ce privește regimul comunității legale, sub aspectul activului patrimonial, regula este că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune în devălmășie, cu unele excepții enumerate expres de lege la art. 340, iar din punctul de vedere al pasivului patrimonial, sunt datorii comune și angajează răspunderea soților cu bunurile comunitare numai categoriile expres prevăzute de lege. Deci în principiu distingem 3 categorii de bunuri independente: o masă patrimonială comună, și o masă distinctă a fiecărui soț. În cazul în care căsătoria încetează, prima dată va trebui lichidat regimul matrimonial prin aceasta făcându-se partajul bunurilor soților. Acest pas este extrem de important deoarece după aceasta se va stabili partea de bunuri care i-a aparținut defunctului și care este patrimoniul exact la care succesorii vor avea un drept de moștenire. Aceasta este o operațiune ce nu este guvernată de regulile dreptului succesoral ci ține de relațiile de familie. În general din bunurile deținute în devălmășie prezumția este că aceștia au deținut o cotă egală, însă această prezumție poate fi răsturnată, fiind una relativă. După acest partaj, soțul supraviețuitor va avea dreptul la cota sa parte ca moștenitor legal din averea proprie a defunctului stabilită după regulile descrise anterior.

O problemă care s-ar putea pune în cazul acesta este clauza de preciput deoarece aceasta înseamnă că emolumentul moștenirii este modificat, soțul supraviețuitor putând să preia unul sau mai multe bunuri deținute în devălmășie sau în coproprietate împreună cu defunctul. Acest aspect este relevant în ceea ce privește raportarea sa la art. 1090 pentru că prin aceasta se poate depăși cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor prevăzută de lege în cazul moștenirii prin testament, doar rezerva neputând fi încălcată prin clauza de preciput, în acest caz ea fiind supusă reducțiunii.

În ceea ce privește regimul separației de bunuri, având în vedere că principiul este cel al patrimoniilor distincte, lichidarea regimului matrimonial și inclusiv stabilirea cotei ce ii revine soțului supraviețuitor nu pune probleme, doar în cazul în care există o clauză de preciput, cele menționate mai sus fiind relevante și în acest caz, sau în cazul în care există bunuri deținute de aceștia în indiviziune sau în coproprietate, nimic neîmpiedicându-i să achiziționeze bunuri în acest fel. În acest ultim caz trebuie să se facă partajul bunurilor iar după aceea se va stabili ceea ce îi revine soțului supraviețuitor.

Iar în ultimul rând, în cazul regimului comunității convenționale în acest caz soții pot conveni asupra lichidării și partajului comunității, deci aceasta va fi valabilă și în cazul în care unul din ei decedează. După lichidare, se va stabili cota parte care îi aparținea defunctului, după care la acestea se vor adăuga bunurile sale proprii și din aceasta se va calcula cota de moștenire a fiecărui moștenitor, inclusiv a soțului supraviețuitor.

V. Dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor în concurs cu oricare din clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase

În primul rând trebuie clarificat faptul că, conform art. 971 NCC soțul supraviețuitor este chemat la moștenire cu oricare din clasele de moștenitori prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că acesta nu face parte din nicio clasă, și cu oricare ar veni în concurs el primește o cotă prevăzută de lege. Aceasta înseamnă că el nu este înlăturat de la moștenirea defunctului de către rudele acestuia, și nici el nu îi înlătură pe aceștia, în toate cazurile împârțind moștenirea cu ei. În al doilea rând, rudele defunctului trebuie să vină efectiv la moștenirea acestuia, ceea ce inseamnă că ei nu pot fi nedemni, renunțători sau exheredați. Aceste observații sunt valabile și în ceea ce privește succesiunea guvernată de Codul Civil de la 1864 și legea nr. 319/1944 pentru drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, iar în cele ce urmează vom diferenția aspectele dintre Codul Civil de la 1864, respectiv legea nr. 319/1944 și Noul Cod Civil doar dacă există schimbări de reglementare.

1.Cota succesorală la care are dreptul soțul supraviețuitor

Conform art. 972, cota soțului supraviețuitor variaza în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs:

În concurs cu descendenții defunctului, indiferent de numărul acestora, soțul supraviețuitor are dreptul la 1/4 din moștenire

În concurs cu ascendenții privilegiați, indiferent de numărul lor, care vin la moștenire împreună cu colateralii privilegiați, de asemenea indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor are dreptul la 1/3 din moștenire. Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, în ambele cazuri el are dreptul la 1/2 din moștenire.

În concurs cu ascendenții și colateralii ordinari, indiferent de numărul acestora, soțul supraviețuitor are dreptul la o cota de 3/4 din moștenire.

Având în vedere acestea, putem observa, că în lipsă de moștenitori din clasele prevăzute de lege, soțul supraviețuitor va veni singur la succesiune, caz în care va culege întreaga moștenire.

2.Imputarea cotei soțului supraviețuitor asupra masei succesorale

Pe Vechiul Cod Civil au existat discuții asupra metodei de calcul a cotei de moștenire a soțului supraviețuitor având în vedere ca legea nr. 319/1944 nu prevedea nimic referitor la acest aspect, de altfel foarte important. Din această cauză în doctrină au apărut diferite opinii cum ar fi cea a lui Mihail Eliescu, conform căreia dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați împreună, atunci prima dată ar trebui atribuit ascendenților partea lor de rezervă, iar după aceea să i se atribuie rezerva soțului supraviețuitor după care, ceea ce a rămas să fie împărțită conform cotelor de moștenire, acordând și colateralilor privilegiați partea cuvenită. Foarte probabil ea a decurs din divergențele apărute sub vechea reglementare asupra calculului rezervei succesorale, facându-se o corelație de către autor între rezerva ascendenților privilegiați și cea a soțului supraviețuitor, el ajungând la concluzia că dacă s-ar imputa pe întreaga moștenire cota soțului supraviețuitor ar restrânge și partea de moștenire revenită acestora, iar conform metodei lui de calcul, s-ar restrânge doar partea de moștenire legală cuvenită colateralilor privilegiați. În cele din urmă opinia lui Mihail Eliescu a rămas una izolată, ea fiind criticată atât de profesul Chirică, cât și de profesorul Deak de la București, precum și de alți autori importanți, rămânând pe poziția dominantă opinia acestora, conform căreia cota soțului supraviețuitor se calculează cu precedență celorlalți moștenitori.

Pe noua reglementare lucrurile sunt clare, opinia majoritară fiind cea acceptată fără discuții. Dacă soțul supraviețuitor vine impreună cu rudele defunctului la moștenire, atunci cota acestuia se stabilește cu întâietate, asupra întregii moșteniri, indiferent cu care clasă concurează,. Precizăm din nou, că în cazul stabilirii cotei de moștenire se ține seama doar de rudele care vin efectiv la moștenire, adică nu sunt renunțători, nedemni sau dezmoșteniți. Însă trebuie să avem în vedere faptul că rudele din clasa în concurs cu care ar veni soțul supraviețuitor, trebuie să lipsească în totalitate, doar așa vor influența partea de moștenire ce i se cuvine acestuia, deoarece de ex. daca din clasa I dacă din cei 2 fii ai defunctului doar unul vine la moștenire acest fapt nu va influența cota de moștenire a soțului supraviețuitor, el primind tot atât cât ar fi primit și în cazul în care ar fi venit 2 fii ai defunctului la moștenire, clasa în sine fiind cea care influențează partea de moștenire a soțului și nu numărul persoanelor prezente în aceasta.

Astfel:

Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu clasa I de moștenitori, atunci soțului supraviețuitor i se va deferi 1/4 din moștenire, iar descendenților restul de 3/4 din moștenire, aceasta împărțindu-se în mod egal între ei, ori pe capete ori pe tulpini, depinzând de modul în care ei vin la moștenire. Astfel dacă, soțul supraviețuitor vine în concurs cu 3 descendenți el va primi o cotă parte de 1/4 iar fiecare descendent ( sau fiecare tulpină ) va primi fiecare câte 1/4 din moștenire.

Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu clasa a II-a de moștenitori, aici trebuie să avem în vedere trei ipoteze: dacă vine în concurs doar cu ascendenții privilegiați atunci soțul supraviețuitor va avea dreptul la 1/2 din moștenire, la fel fiind în cazul în care vine în concurs doar cu colateralii privilegiați, aceasta fiind a doua ipoteză. Astfel dacă vine în concurs cu ambii părinți soțul supraviețuitor va primi o cotă de 1/4 din moștenire, iar fiecare din ascendenți va primii 1/4 din moștenire. În a treia ipoteză, dacă vine în concurs atât cu ascecendenții privilegiați, cât și cu colateralii privilegiați soțul supraviețuitor va primi o cotă de 1/3 din moștenire, iar partea cuvenită ascendenților și colateralilor va fi 2/3 din moștenire. Astfel dacă el vine în concurs cu ambii ascendenți și cu 3 colaterali atunci cota acestuia va fi de 1/3 din moștenire, cota unui ascendent va fi de 1/6 iar cota unui colateral va fi de 1/9 din moștenire.

Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu a III-a sau a IV-a clasă de moștenitori atunci partea ce îi va reveni acestuia este de 3/4 iar celorlalți de 1/4 . Astfel de exemplu dacă vin în concurs cu 2 colaterali din clasa a IV-a atunci partea moștenire cuvenită soțului va 3/4 iar partea unui colateral va fi de 1/8 din moștenire.

3.Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor

În primul rând precizăm că el poate veni la moștenire doar în nume propriu, nu și prin reprezentare, conform art. 966 NCC. În al doilea rând soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar, iar în al treilea rând el datorează raportul donațiilor primite de la defunct, în cazul în care vine la moștenire împreună cu descedenții defunctului. În opinia noastră, rațiunea pentru care soțul supraviețuitor este inclus la persoanele obligate la raportul donațiilor este faptul că defunctul, cu sau fără consimțământul soțului, să nu poată frauda interesele descendenților, în cazul în care acesta va veni cu cei din clasa I de moștenitori la succesiune, astfel legea prezumând că defunctul nu a vrut să îi favorizeze pe cei gratificați ci le-a oferit doar un avans în contul drepturilor lor de moștenire. În al patrulea rând, aspect nou introdus de către noua reglementare, soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar. În opinia noastră acest aspect este binevenit, având în vedere că în viața reală de multe ori ascendenții privilegiați nu mai sunt în viață pentru a ”continua persoana defunctului” iar descendenții crescând, de regulă îndepărtându-se de casă, nu vor fi informați asupra tuturor chestiunilor necesare pentru a face față acestei sarcini, de aceea credem noi că soțul supraviețuitor de cele mai multe ori este cel care este în măsură să intre de îndată în posesia moștenirii și să exercite drepturile succesorale, el prezentând o apariție suficient de sigură în fața comunității.

VI. Probleme speciale în legătură cu drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor

1.Problema bigamiei/poligamiei

Această problemă se pune în cazul în care mai multe persoane pretind că ar avea drepturi succesorale cu privire la patrimoniul lăsat de defunct, în calitate de soț supraviețuitor, deci este evident că avem o situație de bigamie sau poligamie comisă de către defunct, cu sau fără complicitatea vreunuia din soții supraviețuitori. În acest caz, considerăm că, atunci când se dovedește că ambii soți au fost de bună-credință, moștenirea, ce i-ar reveni unuia dintre soți ar trebui împărțită între aceștia în mod egal. Această soluție pare a fi cea mai echitabilă în acest caz, și nicidecum una cum ar fi să se atribuie cota prevăzută în favoarea soțului supraviețuitor pentru ambii, deoarece ar restrânge drepturile succesorale ale celorlalți moștenitori fără motiv, ei netrebuind să suporte greșelile defunctului. Această soluție este consacrată și de către legiuitor la art. 972 alin. (3) pentru cazul când la încheierea unor căsătorii putative mai multe persoane au calitatea de soț supraviețuitor și credem că prin analogie se aplică și în cazul bigamiei sau a poligamiei. Desigur, în cazul în care se dovedește că al doilea soț a știut de căsătoria deja existentă dintre defunct și ”celălalt soț supraviețuitor”, deci el fiind de rea – credință, acesta nu va primi partea de moștenire cuvenită, el nebeneficiind de calitatea de soț atribuită de către lege până în momentul anulării sau desfacerii căsătoriei în cazul bunei – credințe la încheierea unei căsătorii anulabile.

În cazul în care avem de a face cu poligamia, cele arătate mai sus se mențin, cu precizarea că partea de moștenire cuvenită soțului supraviețuitor va fi împărțită în atâtatea părți egale câți soți supraviețuitori sunt.

2.Problema concursului soțului supraviețuitor cu două clase de moștenitori legali

De această chestiune se vorbește în cazul în care defunctul a recurs la exheredarea unor moștenitori. Prima ipoteză este cea a dezmoștenirii directe totale a unor moștenitori legali nerezervatari, dezmoștenire care nu creează probleme în ceea ce privește deferirea succesiunii deoarece ei pur și simplu nu vor veni la moștenirea defunctului iar cota soțului supraviețuitor va fi stabilită în funcție de cei care vor veni efectiv la moștenire.

În a doua ipoteză, cei dezmoșteniți sunt de ex. părinții din clasa a II-a, sau un descendent al defunctului, și el la rândul lui fiind rezervatar. În acest caz cei exheredați vor veni la moștenire în calitatea lor de moștenitori rezervatari, defunctul neputându-i lipsi de acest drept. Aici însă se pune problema dacă colateralii privilegiați vor veni la moștenire, având în vedere art. 964 alin. (2), în calitate de moștenitori legali sau în calitate de succesori legatari insituiți implicit de către defunct. În opinia profesorului Deak, având în vedere faptul că el consideră că în cazul dezmoștenirii părinților cota succesorală a soțului supraviețuitor ar fi de 1/3, deducem că îi socotește pe colateralii privilegiați ca și moștenitori legali. Contrar acestei opinii se mai poate specula că în acest caz colateralii privilegaiți ar putea veni la moștenire în calitate de moștenitori testamentari. Argumentele pentru această opinie s-ar baza pe art. 1075 alin. (5) și art. 1090 alin. (3) NCC coroborat cu art. 964 alin. (2).

Pornind de la art. 964 alin. (2) vedem că la această prevedere legală se vorbește de cazul moștenirii legale și de persoanele care trebuie să culeagă partea de moștenire în ipoteza descrisă și ea este consacrată la Cartea a IV-a, titlul II din NCC intitulată ”Moștenirea legală”, însă la o analiză mai atentă și în ansamblu, a tuturor prevederilor din Cartea a IV-a, găsim prevederi legale mai sus amintite ne pot servi ca și contraargumente pentru acestă opinie, întrebarea rămânând dacă ele sunt fondate sau nu.

În primul rând la art. 1075 alin. (5) ni se spune clar că: ”Dispozițiile prevăzute la alin. (1) – (4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate”. La alineatele precedente alin. (5) se vorbește pe larg de efectele dezmoștenirii, și cine sunt cei care sunt îndreptățiți a veni la moștenire pentru a culege partea rămasă după exheredare, iar alin. (5) vine și precizează că aceste persoane nu pot culege moștenirea dacă sunt incapabile de a primi legate. De aici s-ar deduce faptul că exheredările dau dreptul la o moștenire testamentară implicită și nu la o moștenire legală, referirea făcându-se la persoane incapabile de a primi legate. Pe lângă acestea la art. 1090 se vorbește de cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor în cazul în care vine la moștenire în concurs cu descendenți care nu sunt comuni cu defunctul. În această situație, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu un descendent al defunctului, care nu îi este copil, atunci o parte din cotitatea disponibilă va rămâne liberă ca urmare a prevederilor legale de la art. 1090, și această parte liberă îi va reveni descendentului. Având în vedere că titlul marginal este ”cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor”, înseamnă că și în acest caz ar părea că ambele părți ale cotității disponibile ( și cea care îi revine descendentului și cea care îi revine soțului supraviețuitor ) vor fi deferite ca și moștenire testamentară.

În al doilea rând, pe lângă acestea un alt argument ce ar putea contrazice o moștenire legală, este ipoteza în care de cujus își exheredează descendentul și soțul supraviețuitor, fără a institui alți moștenitori testamentari pentru cotitatea disponibilă, iar pe lângă aceștia mai este în viață un părinte al defunctului și eventual colaterali privilegiați. Dacă am presupune că părintele ar veni la partea rămasă de moștenire în calitatea lui de moștenitor legal, am admite că ar veni la moștenire două clase în concurs, atunci ar trebui să se respecte și partea de rezervă a ascendenților privilegiați?

Soluția credem că este clară, și la fel a fost tranșată și în doctrina de specialitate. În ultima ipoteză descrisă, rezerva ascendenților privilegiați nu trebuie deloc respectată, părinții defunctului venind la moștenire în calitatea lor de moștenitori legali, iar rezervatari putem avea numai dintr-o singură clasă, doar rezerva acestora trebuind respectată de către defunct, și normal a soțului supraviețuitor dacă el există. Astfel situația soțului supraviețuitor este clar tranșată de către legiuitor prin intermediul art. 972 alin. (2), cota lui fiind de 1/4 ( ca și cum ar veni la moștenire în concurs cu prima clasă de moștenitori ), rezerva descendentului fiind de 3/8, iar restul de 3/8 va fi cules de către părinți și eventual colaterali dacă există, în calitatea lor de moștenitori legali, conform art. 964 alin. (2).

A treia ipoteză este atunci când defunctul ar dezmoșteni o întreagă clasă, cum ar fi de ex. de cujus lasă un testament prin care îi dezmoștenește pe părinți și pe colateralii privilegiați, neinstituind niciun legatar. În acest caz la moștenire ar veni părinții ca și moștenitori rezervatari iar soțul supraviețuitor ar concura cu ascendenții ordinari, ei fiind următoarea clasă de moștenitori. Pentru această problemă, art. 972 alin. (2) NCC ne oferă din nou o soluție: cota soțului supraviețutior în concurs cu moștenitorii legali, aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele. În acest caz dacă soțul supaviețuitor vine la moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați, care sunt rezervatari, și cu ascendenții ordinari atunci cota lui va fi stabilită ca și cum ar veni în concurs doar cu părinții defunctului, adică el va primi 1/2 din moștenire. Așa cum afirmă și profesorul Deak în tratatul său, această soluție a fost criticată de către alți autori, și s-a propus un alt mod de calcul, însă și acela își are propriile neajunsuri, poate chiar mai mari. Oricum aceasta fiind soluția consacrată de către lege, trebuie acceptată ca atare.

VII. Rezerva soțului supraviețuitor

Rezerva este partea din patrimoniul succesoral de care defunctul nu poate dispune și care revine în temeiul legii rudelor sale cele mai apropiate, adică descendenților și ascendenților privilegiați, precum și soțului supraviețuitor. Pe lângă rezervă, cealaltă parte a patrimoniului succesoral se numește cotitate disponibilă, și aceasta este cea de care defunctul poate dispune în mod liber. Această dualitate se raportează la patrimoniul defunctului din momentul morții, înainte de aceasta ea neexistând, și din această cauză nu putem vorbi de vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a cotei părți reprezentând rezerva..

Pe vechea reglementare existau foarte multe discuții în ceea ce privește calculul rezervei soțului supraviețuitor. După apariția legii nr. 319/1944 privind drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au fost sesizate repede problemele în doctrină în ceea ce privește corelarea legii cu Codul Civil de la 1864. ”Juristul român a trebuit să se confrunte la 10 iunie 1944 cu catapultarea soțului supraviețutior în prim planul unei devoluțiuni succesorale legale bazate vocațional pe legătura de sânge. Altfel spus: regulile jocului ( componența claselor, întinderea drepturilor, cuantumul cotitățiii disponibile și modul ei de determinare, calculul rezervei și repartizarea acesteia ) fuseseră concertate pentru a păstra averea în familia de sânge; apariția bruscă a unei rude civile cu drepturi consistente i-a răsturnat întreaga logică și a generat controversele de felul celor ce vor fi prezentate mai jos”

Până în anul 1989, în principiu nu au existat probleme, opinia lui Mihail Eliescu fiind cea acceptată de majoritate. Conform acestei opinii rezerva soțului supraviețuitor ar trebui să fie dedusă din cotitatea disponibilă, astfel nerestrângând drepturile celorlalți rezervatari cu care ar veni în concurs. Până la apariția opiniei lui Francisc Deak, în anul 1989, opinie exprimată în Revista Română de Drept, nu au fost probleme în această privință, chiar și instanțele aplicând acest sistem de calcul. În opinia profesorului Deak, conform art. 1 din legea nr. 319/1944 cota soțului supraviețuitor trebuie imputată pe întreaga moștenire dar la fel și rezerva acestuia deoarece art. 2 din lege trimite expres la art. 1 din același act normativ. Astfel cota soțului supraviețuitor și la fel și rezerva ar trebui să reducă cota, respectiv rezerva, celorlalți moștenirori. Potrivit acestei ordini de idei el a propus următoarea modalitate de calcul: prima dată se impută rezerva soțului supraviețuitor pe întreaga moștenire, după care aceasta se scade din întreg și rezerva celorlalți va fi imputată pe acest rest, după care s-ar deduce și această rezervă, și ceea ce rămâne ar fi cotitatea disponibilă. Ca și exemplu luăm următoare ipoteză: defunctul a instituit un terț ca legatar universal (T) și a mai lăsat ca moștenitori pe fiul său (F) și soția supraviețuitoare (Ss) amândoi fiind moștenitori rezervatari. Conform legii nr. 319/1944 și art. 841 din Codul Civil de la 1864 soția supraviețuitoare va primi rezerva de 1/8, aceasta se va scădea din întreg ceea ce înseamnă că va mai rămâne 7/8 din care fiul va primi 7/16 și restul de 7/16 îi va reveni legatarului universal. Din momentul în care această modalitate de calcul a fost elaborată de către profesorul Deak practica judiciară și-a însușit-o și modalitatea veche, expusă de către Mihail Eliescu, a fost abandonată.

În 2002 o a treia modalitate de calcul a fost expusă de către Dan Chirică, pornindu-se de la ideea că rezerva celor ocrotiți de acest drept este colectivă și prin urmare rezerva soțului ar trebui însumată cu cea a rezervatarului cu care vine în concurs ( în ipoteza noastră descendentul ) și în cadrul acestei rezerve globale împărțirea între rezervatari s-ar face conform cotelor legale. După, aceasta, întreaga rezervă globală s-ar scădea din întreaga moștenire rezultând cotitatea disponibilă. În ipoteza noastră calculul ar fi următorul: rezerva soțului de 1/8 s-ar aduna cu rezerva descendentului de 1/2 și aceasta scăzându-se din întreg ar rezulta cotitatea disponibilă de 3/8 care i-ar reveni legatarului universal. Astfel soția ar primi o cotă de 5/32 i-ar descendentul ar primi o cotă de 15/32. Această modalitate de calcul a fost criticată pe considerentul că rezerva soțului supraviețuitor este individuală, conform art. 1 din legea nr. 319/1944, în ciuda faptului că în Codul Civil de la 1864 rezerva acelora care au acest drept este globală. În 2012, după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, Mircea Dan Bob a analizat pe larg aceste modalități de calcul survenite de-a lungul timpului după apariția legii nr. 319/1944, care a bulversat prevederile Codului Civil de la 1864, încercând chiar și retrospectiv să găsească cea mai corectă soluție, soluție care să fie în conformitate cu voința și viziunea legiuitorului din 1944.

Pentru a putea trage o asemenea concluzie autorul a apelat chiar la raportul ministrului de justiție Ion Marinescu asupra decretului – lege privitor la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, prezentat mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și în acest raport se arăta clar: ”Pentru ca drepturile soțului supraviețuitor să fie garantate, am prevăzut un drept de rezervă, jumătate din ele în favoarea lui, lăsând celuilalt soț dreptul de a dispune de rest prin liberalități și de a repara astfel eventualele nedreptăți. Dispozițiile art. 841 și următoarele din Codul Civil rămân în vigoare în ceea ce privește drepturile rezervatarilor, însă cotitatea disponibilă a averii de care poate dispune soțul se găsește modificată în sensul că ea se reduce cu partea de rezervă recunoscută soțului supraviețuitor.” Având acces la acest raport, suntem total de acord cu concluzia autorului, mai precis asupra faptului că opinia lui Mihail Eliescu a fost cea corectă, din cele citate mai sus rezultând clar faptul că modificată de către legea nr. 319/1944 este cotitatea disponibilă de care poate dispune defunctul, astfel rezultând că rezerva soțului supraviețuitor se deduce din aceasta. Prin aceasta implicit observăm că în ciuda faptului că s-a inclus soțul supraviețuitor între moștenitorii rezervatari, el într-un fel tot nu a fost acceptat de către legiuitor ca făcând parte din nucleul familial, lucru reflectat de faptul că drepturile rezervatarilor prevăzuți de către Codul Civil de la 1864 nu au fost restrânse de către prevederile în favoarea soțului ci doar dreptul lui de cujus de a dispune prin liberalități, astfel lăsând senzația că în cazul în care defunctul a vrut să își asume o responsabilitate față de soțul său pe timpul vieții tot el să o facă și după moartea sa, fără ca rudele de sânge să aibă de suferit. În tot aceeași carte autorul încearcă să găsească răspunsul la apariția multor modalități de calcul, și singurul care pare plauzibil este schimbarea de regim, comunismul nepermițând a se face referire la un raport prezentat unui conducător militar, cum a fost Ion Antonescu.

Chiar dacă între timp voința legiuitorului de la 1944 s-a pierdut, devenind necunoscută pentru juriștii din acea vreme, având din nou acces la ea ne putem da seama că intenția lui a fost una chiar nobilă putem spune, deși tehnica poate puțin deficitară, și din această cauză în opinia noastră este important a fi luat în considerare și concluzia raportului făcut de către ministrul de justiție în care se spune: ”Reglementând astfel drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor și înlăturând nedreptățile corectate și la alte popoare, am făcut un act de mare dreptate și am consolidat familia, care rămâne instituția de bază a societății și a vieții noastre sociale și economice, mai ales la țară, unde trăiește marea și curata rezervă de totdeauna a neamului.” Prin aceasta se face argumentarea concretă a cauzei pentru care au fost introduse drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, legiuitorul din aceea vreme realizând faptul că prin căsătorie, soțul intră în familie, se comportă ca și o rudă de sânge și își aduce contribuția la patrimoniu la fel ca orice altă persoană din familie, poate chiar mai mult, lucrând ”cot la cot” în timpul vieții cu defunctul pentru a spori averea și pentru a menține bunăstarea familiei. Și în ciuda acestei chestiuni înțelese de către legiuitor, și probabil de către societate, acesta tot nu s-a putut distanța de concepția tradiționalistă, conform căreia principalii beneficiari ai moștenirii trebuie să fie rudele de sânge pentru a păstra patrimoniul în sânul familiei.

Continuând aceeași logică și percepție asupra familiei, și totuși cu unele îmbunătățiri asupra acestei viziuni, soțul supraviețuitor a fost menținut ca și rezervatar și în noua reglementare de la 2009. Pentru a începe cu începutul, legiuitorul pentru a face clare toate noțiunile și pentru a evita discuțiile doctrinare și eventualele soluții jurisprudențiale contradictorii, a ținut să introducă și definiții în noul Cod. Astfel, au fost transpuse definițiile doctrinare formulate de către profesorul Deak ale rezervei, art. 1086, și a fost introdusă și definiția cotității disponibile la art. 1089 formulată tot de acesta.

După acestea, art. 1088 prevede că: rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală, care în absența liberalităților sau dezmoștenirii, i-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Având în vedere aceasta înseamnă că rezerva soțului supraviețuitor va fi de:

1/8 din moștenire în cazul în care vine la moștenire în concurs cu prima clasă

1/6 din moștenire dacă vine în concurs cu ascendenții și colateralii privilegiați împreună, iar 1/4 dacă vine în concurs doar cu ascendenții privilegiați sau dar cu colateralii privilegați

3/8 din moștenire dacă vine împreună cu clasa a III-a sau a IV-a

1/2 din întreaga moștenire în cazul în care vine la moștenire fără concursul vreunei clase dar există donații sau testament care se impută asupra cotității disponibile

Criteriul de calcul mai sus enunțat a fost o propunere de lege ferenda a profesorului Deak, pentru simplifacarea calculelor și pentru evitarea apariției mai multor modalități de calcul. Ca urmare, în concepția Noului Cod Civil, indiferent de calitatea și de numărul rezervatarilor, se vor calcula mai întâi cotele pe care rezervatarii le-ar primi în cadrul moștenirii legale după care acestea se vor împărți la doi. Toate aceste cote trebuie stabilite în ordinea în care succesibilii ar veni la moștenirea legală. Prin includerea soțului supraviețutior în Codul Civil ca și moștenitor rezervatar, alături de ceilalți, putem observa că se dă și o mai mare libertate defunctului de a dispune de bunurile sale prin liberalități deoarece cota soțului nu se va mai deduce din cotitatea disponibilă ci din întreaga moștenire și pe lângă aceasta ajungem însfârșit la stadiul în care soțului supraviețuitor i se conferă rangul de rudă de sânge în cadrul devoluțiunii moștenirii.

1.Imputarea rezervei soțului supraviețuitor asupra moștenirii

Conform art. 1086 NCC, rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii, deci toate rezervele, inclusiv cea a soțului supraviețuitor, se vor imputa pe întreaga moștenire. Rezerva soțului supraviețuitor se atribuie cu prioritate din moștenirea lăsată de defunct, urmând ca după aceea să se atribuie rezervele celorlalți moștenitori. Credem că această soluție se impune având în vedere doctrina majoritară și practica judiciară de dinaintea intrării în vigoare a Noului Cod Civil, dar o autoare afirmă că cel mai sigur ar fi fost să se prevadă acest lucru expres, având în vedere controversele de sub Codul Civil de la 1864 pe care și legiuitorul cu siguranță le-a cunoscut. Pe lângă acestea în sprijinirea aspectului conform căreia cota soțului supraviețuitor se atribuie cu prioritate, autoarea evocă un argument: drepturile soțului supraviețuitor sunt reglementate cu prioritate în Noul Cod Civil, înaintea drepturilor celorlalți moștenitori. În opinia noastră acest argument nu este unul solid, dar în lipsa altora îl putem accepta având în vedere încercarea legiuitorului de a sistematiza și de a pune în ordinea corespunzătoare instituțiile prevăzute de lege. Revenind la ideea principală a autoareai, într-adevăr ar fi trebuit să se reglementeze expres faptul că imputarea cotei soțului supraviețuitor se face cu întâietate, pentru că citind articolul scris de aceasta observăm că deja încep a apărea diferitele opinii deoarece în articol se enunță faptul că: ”numai ceea ce va rămâne după determinarea acesteia se va repartiza între rudele defunctului, în baza principiilor devoluțiunii legale a moștenirii.”, deci ea spune că din întreaga moștenire se va deduce partea soțului supraviețuitor și doar ceea ce a rămas se va împărți între rezervatarii care vin în concurs cu acesta. Acest lucru este greșit deoarece rezerva tuturor moștenitorilor se va imputa pe întreaga moștenire, nu doar a soțului supraviețuitor.

VIII. Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții dintr-o căsătorie anterioară a defunctului

1.Istoric

Această prevedere își are originea încă din dreptul roman, unde căsătoriile subsecvente erau privite cu ochi sceptici de către societate, și implicit de către legiuitor, deoarece puteau avea consecințe negative asupra descendenților dintr-o căsătorie anterioară. Tocmai din această cauză, chiar și în aceea perioadă s-a stabilit că dacă soțul se recăsătorește nu îi poate lăsa soțului supraviețuitor prin testament mai mult decât ar fi primit un copil născut din căsătoria anterioară. ”Mai mult decât atât, a fost restrâns și dreptul de moștenire pe care mama căsătorită de-al doilea îl avea asupra averii lăsate de copii născuți din prima căsătorie, întrucât ea nu moștenea decât uzufructul părții ce i s-ar fi cuvenit, nuda proprietate cuvenindu-se fraților și surorilor copilului decedat.”

Chiar și mai târziu, în dreptul francez, și-a găsit locul această concepție. În anul 1558, pornindu-se de la o speță în care o văduvă bogată cu șapte copii s-a recăsătorit și a făcut o donație semnificativă în favoarea noului soț, defavorizându-i pe proprii copii, un cancelar a elaborat un edict, cunoscut sub numele de ”Edictul lui Francisc al II-lea” prin care se împiedicau liberalitățile exagerate făcute în favoarea soțului din căsătoria subsecventă, pentru a proteja copiii din căsătoria anterioară. Logica acestui edict era că soția supraviețuitoare ( pentru că deobicei bărbatul era cel care își pierdea viața mai devreme, femeile fiind doar niște copile când se căsătoreau cu persoane mult mai învârstă ) se recăsătoreau după moartea soțului și în marea majoritate a cazurilor ele erau curtate din pricina bunurilor pe care le dețineau. În justificarea edictului se mai spunea că acestea uitau de obligația lor naturală față de copii favorizându-l pe noul soț și probabil că legiuitorul a considerat că trebuie să se ocupe chiar el de această neglijență a soțiilor supraviețuitoare. Prin urmare, la început acest edict era adresat doar femeilor văduve dar pe urmă a fost extins și la bărbații care se recăsătoreau. Pe lângă acestea originea acestei reglementări se găsește și în viziunea creștină, unde a doua căsătorie este total defavorizată și și din această cauză există această preocupare legiuitorului de a proteja descendenții din prima căsătorie de posibilele influențe contrarii din partea celui de al doilea soț.

La momentul redactării codului civil francez prevederile din acest edict au fost preluate, iar pe urmă ele au fost introduse și în codul civil român de la 1864 născându-se astfel art. 939.

2.Problematica cotității disponibile speciale sub Codul Civil de la 1864

Înaintea intrării în vigoare a legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor lucrurile în principiu erau clare și logice. Conform art. 932-935 soții puteau face donații între ei prin ”contractul de maritagiu” iar pe lângă acestea se mai puteau face donații și legate în favoarea soțului. Din această cauză a fost instituit art. 939 prin care se limitau aceste liberalități, pentru că doar prin acestea de cujus putea asigura o parte din moștenire în favoarea soțului supraviețuitor, el venind la moștenire doar în lipsa altor moștenitori, rude de sânge cu defunctul, lucru ce avea o probabilitate extrem de mică de a se întâmpla. Având în vedere concepția Codului Civil de la 1864 conform căreia averea trebuia păstrată în familie și se evita pe cât posibil risipirea acesteia sau ajungerea în afara cercului familial, acest articol în concret evita excesele făcute de către defunct și proteja rudele de sânge ale acestuia împotriva influențelor pe care le-ar fi putut avea soțul dintr-o căsătorie ulterioară asupra lui de cujus, influență prin care eventual ar fi putut ”fura” averea familiei. Ciudat era chiar și atunci faptul că aceste liberalități erau limitate doar în ceea ce privea soțul din căsătoria subsecventă, problema influenței nu se punea în cazul unui terț oarecare.

În acest caz modalitatea de calcul acceptată de majoritate era că la numărul de descendenți se adăuga soțul supraviețuitor împățindu-se averea la numărul astfel obținut și cota care rezulta, în caz de nevoie, se reducea conform dispozițiilor legale pentru a nu depăși nici partea cea mai mică cuvenită unui descendent, nici 1/4 din moștenire.

După intrarea în vigoare a legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor lucrurile s-au complicat foarte mult, soțul supraviețuitor aducându-se în prim planul devoluțiunii succesorale fără însă a se abroga art. 939 din Codul Civil de la 1864, chiar dacă unii autori și chiar și practica unor instanțe a considerat greșit că prin intrarea în vigoare a legii privitoare le drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor acest articol a fost implicit abrogat. Având în vedere toate aceste neconcordanțe problemele nu au întârziat să apară încă din primul moment în care s-a cerut soluționarea acestei ”conviețuiri” ale prevederilor legale, la un moment dat numărându-se un total de cinci modalități de calcul din care trei sau impus în mod special și le vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.

Conform unor opinii, modalitatea de calcul era aceeași ca și inainte de intrarea în vigoare a legii nr. 319/1944, ignorând complet prevederile acesteia. Într-o altă opinie, cota de moștenire ordinară a soțului supraviețuitor va fi imputată pe cotitatea disponibilă și restul de 1/4 prevăzut de art. 939 se va scădea tot din această cotita disponibilă sau dacă există descendent care să fi primit mai puțin, în acest caz se scade cota acea, iar dacă mai rămânea ceva aceasta i se cuvenea descendentului. Aceasta a fost modalitatea de calcul acceptată și de către majoritatea doctrinei și de către jurisprudență, fără însă a fi argumentat într-un mod foarte plauzibil de ce aceasta este cea mai corectă soluție, până la apariția celei de a treia modalități de calcul expusă de către profesorul Deak. Conform acestei opinii, prima dată se va acorda rezerva soției, după aceea rezerva descendentului, din această cotitate ordinară se va deduce partea de liberalitate ce i se cuvine soțului supraviețuitor după care ceea ce rămâne, se va împărți între soțul supraviețuitor și descendent conform cotelor legale. După apariția acestei modalități de calcul cea folosită până în acel moment a fost brusc abandonată fără nicio explicație, însă în mod greșit, având în vedere cele prezentate mai devreme în ceea ce privește calculul rezervei soțului supraviețuitor pe Codul Civil de la 1864, unde am conchis că rezerva acestuia trebuia imputată pe cotitatea disponibilă și nu pe întreaga moștenire așa cum a susținut profesorul Deak.

3.Cotitatea disponibilă specială pe Noul Cod Civil

Pe noua reglementare această modalitate de protecție a descendenților dintr-o căsătorie anterioară a fost preluată din Codul Civil de la 1864 cu unele modificări. Se pune întrebarea dacă era necesar a se păstra această protecție față de soțul dintr-o căsătorie subsecventă.

Încă din anul 2003 profesorul Dan Chirică a criticat această prevedere legală, pe de o parte pe considerentul că descendenții, indiferent că provin dintr-o căsătorie anterioară sau nu, sunt suficient de protejați de către rezerva prevăzută în favoarea lor. Pe deoparte el mai precizează și faptul că în urma unor reforme succesive chiar și legiuitorul francez a abandonat această reglementare. Pe de alta parte consideră că această prevedere nu are nicio logică având în vedere că dreptul defunctului de a dispune prin liberalități inter vivos și mortis causa nu este îngrădit în cazul în care el dispune în favoarea unui terț oarecare, în acel caz el putând dispune de întreaga cotitate disponibilă și descendenții rămânând doar cu rezerva. În continuarea argumentării mai spune că utilitatea reglementării este înfrântă și de faptul că în cazul în care avem o diferență între cotitatea disponibilă specială și cea ordinară ea va fi împărțită între descendenți și soț supraviețuitor, astfel soțul supraviețuitor tot va primi mai mult de aceea cotă de 1/4 prevăzută de lege, ori partea descendentului care a primit cel mai puțin. În contra acestei opinii, în tratatul lui Francisc Deak, chiar și în cel din 2014, se susține utilitatea acestei reglementări, aducându-se ca și argument practica judiciară unde există o vastă jurisprudență pe această temă, prin aceasta susținându-se faptul că problema este într-adevăr una reală și de actualitate.

În opinia noastră argumentele surprinse de către profesorul Chirică sunt pertinente, chiar dacă practica judiciară și jurisprudența ne-ar contrazice, și ar fi fost binvenite a fi aplicate și pentru alegerea reglementării din Noul Cod Civil, în sensul de a exclude această prevedere asupra cotității disponibile speciale. Prin studierea articolelor noii reglementări putem observa că legiuitorul a vrut să dea o mai mare libertate lui de cujus de a dispune de bunurile sale prin liberalități, având în vedere că descendenților li s-a redus cota de moștenire la 1/2, prin aceasta reducându-se implicit și rezerva la 1/4, indiferent de numărul lor, și pe lângă acestea, cotitatea disponibilă ordinară va fi aproape întodeauna de 1/2 din moștenire ( în afara de cazul în care ascendenții și colateralii privilegiați vin la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor ). Art. 1090 din NCC privind cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor cumva contravine acestei libertăți de a dispune prin liberalități, deoarece trece peste voința defunctului care se poate ca în multe cazuri să fi fost fondată a-l considera mai degrabă vrednic de a veni la moștenire pe partenerul de viață și de a-l dezmoșteni pe descendent, lucru care ulterior este destul de greu de dovedit, mai ales de către soțul supraviețuitor, deoarece această figură juridică are o tentă de a-l considera pe acesta de rea-credință prezumându-se cumva că el își exercită influența asupra lui de cujus în detrimentul descendenților.

În proiectul de lege al Codului Civil din 2004 aceste prevederi nu au fost incluse, însă proiectul a fost amendat de către comisia juridică, spunând că se impune a se reintroduce aceasta figură juridică. S-a afirmat că prin prevederile privind cota legală ce i se cuvine descendenților corelat cu prevederile de la rezervă drepturile succesorale ale acestora, mai cu seamă rezerva, au fost mult micșorate, lărgindu-se libertatea lui de cujus de a dispune de propriile bunuri prin liberalități și de aceea este necesar a se proteja descendenții dintr-o căsătorie anterioară față de influența ce ar putea-o avea soțul supraviețuitor din căsătoria subsecventă. Noi credem că mai degrabă legiuitorul nostru nu s-a putut desprinde de tradiția creată sub Codul Civil de la 1864 unde principala preocupare era protecția rudelor de sânge și mai cu seamă cea a descendenților. În primul rând, în societatea de astăzi și prin influențele pe care le poate exercita o persoană asupra celeilalte, fie ea doar un simplu prieten, nu neapărat soț dintr-o căsătorie subsecventă, apreciem că ar putea urmări propriile interese și l-ar putea influența pe de cujus în sensul de a întocmi de exemplu un testament în favoarea lui prin care să îi lase întreaga sa avere, adică de a-l institui ca legatar universal, ducând la extrem ordinea de idei acel terț ar putea fi chiar o persoană care s-a înțeles soțul supraviețuitor reușind astfel să se eludeze prevederile de la art. 1090 NCC.

În al doilea rând, credem că reglementarea din Noul Cod Civil este deficitară în sensul că, având în vedere realitatea lumii în care trăim, căsătoria este o instituție în declin, mai ales în rândul tinerilor, și ar fi fost pertinent a se include și concubinul dacă tot vrem să afirmăm că finalitatea textului este protecția descendenților dintr-o căsătorie anterioară. În zilele noastre după prima separație multe persoane aleg a nu-și oficializa din nou o relație iar concubinul poate avea aceeași influență pe care o poate avea un soț, fiind tot pe-atât partener de viață ca cel din urmă. Foarte probabil că aceasta deficiență provine din corelarea dispozițiilor despre familie, unde concubinul nu a primit încă nici un rol, și de aceea considerăm că de lege ferenda s-ar impune și reglementarea relației dintre concubini și corelarea acesteia cu dispozițiile de la art. 1090 NCC în ceea ce privește cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor pentru a acorda o protecție totală persoanelor vizate de către legiuitor.

Potrivit art. 1090 NCC: „(1) Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. (2) Dacă defunctul nu a dispus de liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor. De aici se poate deduce că ori de câte ori de cujus a fost căsătorit de mai multe ori, și există descendenți din căsătoria anterioară care ar veni la moștenire împreună cu soțul supraviețuitor, în cazul în care ar vrea să îl gratifice pe soțul supraviețuitor va putea face acest lucru doar între anumite limite: nu va putea depăși un sfert din întreaga moștenire și dacă există vreun descendent care ar fi luat mai puțin decât 1/4 din întreaga moștenire atunci limita va fi cota acestuia.

Analizând prevederile acestui articol observăm că nu există o mare diferență față de reglementarea de sub Codul Civil de la 1864. Diferențele sunt mai degrabă de ordinul formulării și a precizității, incluzându-se unele observații făcute sub Codul Civil de la 1864. Astfel se precizează că este vorba de liberalități, nu doar donație, așa cum apărea sub reglementarea anterioară. Credem că precizarea este utilă pentru a nu se ajunge la anumite speculații și pentru a putea evita eludarea dispozițiilor printr-o interpretare literală. La alin. (2) avem o diferență față de ceea ce era acceptat sub Codul Civil de la 1864 cu privire la împărțirea diferenței dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială. Pe vechea reglementare era acceptat că dacă ar rămâne o diferență atunci ea ar trebui împărțită între descendenți și soț supraviețuitor conform cotelor legale. Schimbarea de percepție din Noul Cod Civil credem că este binevenită, dacă totuși s-a decis păstrarea acestei figuri juridice, având în vedere că ea conferă o protecție sporită celor vizați. La alin. (3) avem o situație care sub Codul Civil de la 1864 s-a ivit în pracitcă și la fel, credem că este binevenită pentru a evita eludarea dispozițiilor legale prin dezmoștenirea descendenților fără precizarea că soțul supraviețuitor este cel care va profita de cotitatea disponibilă.

Care sunt ascendenții vizați de această prevedere legală? Art. 1090 se referă la copii dintr-o căsătorie anterioară, la copii din afara căsătoriei și la copii adoptați, toate cu condiția ca actul de încuviințare a adopției să fie întocmit înainte de încheierea căsătoriei subsecvente sau concepția, în cazul celorlalți, să fie la fel anterioară acestei date. Însă aici trebuie incluși nu doar descendenții de gradul I ci și cei cu grade subsecvente pentru că în cazul lor este posibilă și reprezentarea sau pot veni la moștenire chiar în nume propriu. Pe lângă aceasta, în tratatul profesorului Deak actualizat în 2014 se precizează și faptul că de această prevedere legală pot profita și descendenții din căsătoria subsecventă în cazul în care ei vin la moștenire în concurs cu descendenții dintr-o căsătorie anterioară, în cazul în care există o diferență între cotitatea disponibilă ordinară și cea specială care conform art. 1090 alin. (2) le va reveni descendenților, prin aceasta înțelegându-se toți, nu doar cei vizați expres de art. 1090 alin. (1).

Liberalitățile care intră sub incidența art. 1090. În primul rând aici intră donațiile, însă numai cele neraportabile, făcute soțului supraviețuitor anterior încheierii căsătoriei. Am putea include și donații făcute înainte de încheierea căsătoriei însă doar în cazul în care se poate dovedi că încheierea donației a avut ca și cauză impulsivă și determinantă încheierea ulterioară a căsătoriei.

În al doilea rând se aplică legatelor prin care soțul supraviețuitor este numit moștenitor. Și în acest caz se impun precizările referitoare la data anterioară căsătoriei, mai cu seamă decât în cazul donațiilor pentru că aici testatorului i-ar fi mult mai ușor să eludeze prevederile art. 1090 doar prin antedatarea testamentului.

În al treilea rând se aplică testamentelor prin care de cujus a prevăzut dezmoștenirea descendenților, dezmoștenire de care doar soțul supraviețuitor ar putea profita. În acest caz este aplicabil art. 1090 alin. (3) chiar dacă nu este vorba despre o donație sau legat expres în favoarea soțului supraviețuitor.

Metodă de calcul. Ca și ipoteză de lucru propunem situația în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu un descendent dintr-o căsătorie anterioară și pe lângă aceasta el a fost numit legatar universal. Prima dată se vor acorda rezervele: 1/8 soțului supraviețuitor și 3/8 descendentului. Rămâne o cotitate disponibilă ordinară de 1/2. Având în vedere că descendentul a luat mai mult de 1/4 din moștenire, limita la care se va raporta cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor este de 1/4 din întreaga moștenire. Din cotitea disponibilă ordinară de 1/2 i se va acorda 1/4 soțului supraviețuitor și va mai rămâne o diferență de 1/4, care conform art. 1090 alin. (2) îi va reveni descendentului. Astfel în final soțul supraviețuitor va primi 3/8 din moștenire iar descendentul 5/8 din moștenire.

Sancțiunea depășirii cotității disponibile speciale. Având în vedere că art. 1090 nu prevede nicio sancțiune pentru depășirea cotității disponibile speciale se va aplica sancțiunea depășirii cotității disponibile ordinare: reducțiunea.

IX. Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic

Acest drept special a fost reglementat prima dată de legea nr. 319/1944 pentru drepturile de moștenire al soțului supraviețuitor la art. 5. Acest articol a prevăzut că: ” În cazurile prevăzute la art. 1 pct. b – d inclusiv [ adică în cazurile în care vine la moștenire împreună cu clasele II-IV ], soțul supraviețuitor va moșteni, in afară de partea sa succesorală mobilele si obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum si darurile de nuntă.” În Noul Cod Civil s-a hotărât păstrarea acestor prevederi însă cu minime modificări.

Rațiunea păstrării acestor dispoziții au fost efectele pozitive care se produc, soțul supraviețuitor având posibilitatea de a păstra aceste bunuri, bunuri ce pot avea și o încărcătură emoțională, care poate pentru ascendenți ori colaterali ar fi fără nicio valoare. Pe lângă acestea textul mai are finalitatea de a nu-l priva pe soțul supraviețuitor de bunurile pe care le-a folosit împreună cu soțul decedat, în caz contrar condițiile de viață ale acestuia ar fi modificate fără vreo justificare temeinică și având în vedere că ”munca constituie izvorul primordial al tuturor drepturilor, dreptul special al soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitorii din afara familiei, care nu au nicio contribuție la dobândirea bunurilor pretinse, apara cu atât mai legitim”.

În Noul Cod civil acest drept este prevăzut de art. 974: ”Când nu vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.” Comparând cele două texte, din Codul Civil de la 1864 și din Noul Cod Civil putem observa următoarele modificări:

A fost modificată sintagma ”mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice” în ”mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților”.

A fost exclus dreptul asupra darurilor de nuntă.

Prima modificare ar părea că restrânge puțin sfera de aplicare a dreptului având în vedere că gospodăria casnică este mai cuprinzătoare decât bunurile afectate folosinței comune a soților iar pe lângă aceasta este evident faptul că mobilele sunt o categorie mult mai largă de bunuri decât mobilierul. Spre exemplu dacă ar fi să înclinăm spre a da o interpretare foarte restrictivă textului vom constata că în noțiunea de mobilier nu are cum să intre obiecte precum: televizorul, radioul etc. chiar dacă au fost afectate folosinței comune a soților și nici la categoria obiectelor de uz casnic. Clarificarea acestui aspect va fi însă lăsat pe mâna doctrinei și jurisprudenței să decidă dacă legiuitorul într-adevăr a vrut să restrângă acest drept sau doar a actualizat limbajul prevederii legale. Foarte probabil ca intenția legiuitorului să nu fi fost înspre a îngrădi această prevedere, iar părerile apărute în doctrină după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil înclină spre această soluție.

A doua modificare a fost probabil un ecou a jurisprudenței, deoarece această categorie de bunuri nu prea a avut aplicare practică. Justificarea acestei inaplicații a fost faptul că, în primul rând deobicei soțul moare la mulți ani după căsătorie, foarte rar știindu-se care sunt bunurile care ar intra în această categorie sau chiar dacă se știe este foarte mare probabilitatea ca ele să fi fost înstrăinate. Iar în al doilea rând, conform tradiției, darurile de nuntă sunt obiecte care vor fi utilizate în gospodăria casnică sau sunt obiecte de mobilier.

1.Natura juridică al dreptului special de moștenire

Analiza naturii juridice a acestui drept sub Codul Civil de la 1864 și legea nr. 319/1944. Sub Codul Civil de la 1864 au fost elaborate două opinii în acest sens. Prima opinie susținea că soțul supraviețuitor culege aceste bunuri în virtutea unui legat prezumat de către lege, aceasta presupunând că de cujus a voit să îi lase bunurile în cauză peste porțiunea sa de moștenire legală. A doua opinie a fost elaborată în decizia de îndrumare nr. 12/1968 a Plenului Tribunalului Suprem conform căreia dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor este un drept de moștenire legală cu destinație specială. Această a doua concepție s-a impus și a rămas unanim acceptată atât în doctrină, cât și în practica judiciară.

A fost foarte important a stabili natura juridică a acestui drept pentru că are consecințe deosebite în practică. În concepiția legatului prezumat legal, în primul rând, soțul supraviețuitor dacă vine la moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați atunci dacă bunurile aparținând gospodăriei casnice și darurile de nuntă depășesc cotitatea disponibilă și încalcă rezerva părinților atunci acest drept special de moștenire al soțului supraviețuitor va putea fi redus pentru întregirea rezervei. În al doilea rând soțul supraviețuitor poate opta diferit asupra dreptului special de moștenire și asupra moștenirii legale: astfel el de exemplu poate accepta doar moștenirea legală și să renunțe la dreptul special de moștenire. În al treilea rând, sub Codul Civil de la 1864 era importantă modalitatea de acceptare a moștenirii deoarece se putea opta pentru acceptarea pură și simplă sau pentru acceptarea sub beneficiu de inventar. Atunci când acceptarea moștenirii ar fi una pură și simplă atunci moștenitorii legali ar trebui să contribuie la pasivul succesiunii, dar în cazul în care dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor este un legat prezumat ( legat particular ) el nu va contribui la pasiv. În al patrulea rând, în ceea ce privește sancțiunea pentru ”dosire sau dare la o parte” a unora din aceste bunuri nu s-ar putea aplica fiind vorba despre un legat.

Dacă luăm în vedere concepția conform căreia acest drept special de moștenire este unul legal cu destinație specială avem consecințe practice mult diferite: în primul rând, fiind vorba de un drept legal nu contează dacă va încălca rezerva ascendenților, bunurile vizate vor intra în patrimoniul soțului supraviețuitor, chiar și în cazul în care acestea sunt singurele bunuri care alcătuiesc patrimoniul succesoral și părinții nu-și vor primi nici măcare rezerva, aceasta fiind calculată doar în raport de celelalte bunuri. În al doilea rând deoarece avem o moștenire legală și în acest caz, ea va fi indivizibilă față de cota de moștenire ce îi este prevăzută de către lege, deci dacă a acceptat moștenirea legală, implicit a acceptat si partea specială de moștenire ce vizează bunurile din gospodăria casnică și darurile de nuntă. În al treilea rând, dacă nu acceptă moștenirea sub beneficiu de inventar soțul supraviețuitor va răspunde și cu aceste bunuri pentru pasivul moștenirii. Iar în al patrulea rând, credem că în cazul în care soțul supraviețuitor ar fi ascuns sau ar fi dat la o parte bunuri din patrimoniul succesoral cu intenția de a le păstra va putea fi sancționat conform art. 703 și va fi decăzut din dreptul de a accepta moștenirea sub beneficiu de inventar.

Așa cum afirmam mai sus după apariția deciziei de îndrumare majoritatea doctrinei și jurisprundenței au fost de acord cu această soluție conform căreia dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor este un drept legal. Argumentele au fost următoarele: art. 650 din Codul Civil de la 1864 prevedea că moștenirea nu poate fi deferită decât prin lege sau prin voința omului astfel trebuia admis faptul că este un drept legal cu destinație specială. Legatul prezumat de către lege ar fi fost o undeva o combinație între cele două ( o voință umană prezumată de către lege ) ceea ce era inacceptabil în conformitate cu prevederile legale. Nu se putea admite că legea prezumă cum ar vrea de cujus să dispună de propriile sale bunuri. Al doilea argument a fost că nu ar fi fost indicat ca să se considere soțul supraviețuitor moștenitor testamentar în această cauză deoarece legea favorizează moștenitorii legali, ei fiind rudele de sânge. Un al treilea argument a fost că această concepție ar satisface mai mult voința legiuitorului mai ales în ipoteza concursului cu ascendenții privilegiați, deoarece voința legiuitorului a fost ca în concurs cu aceștia bunurile din gospodăria casnică și darurile de nuntă i se cuvin soțului supraviețuitor.

Natura juridică a dreptului special de moștenire sub Noul Cod Civil. În Noul Cod Civil se pare că s-a ținut cont de părerea majoritară și dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor a primit natura de moștenire legală. Argumentele care susțin această idee sunt: includerea articolului care consacră acest drept la capitolul privind moștenirea legală, alături de cota de moștenire a soțului supraviețuitor, și Noul Cod Civil consacră doar două feluri de moștenire: cea legală și cea testamentară deci argumentele aduse sub Codul Civil de la 1864 în care art. 5 din legea 319/1944 a fost corelat cu art. 605 pot fi transpuse și sub noua reglementare. Pe lângă acestea dreptul special de moștenire este privit ca un drept complementar, accesoriu cotei legale de moștenire al soțului supraviețuitor la fel ca dreptul de abitație de aceea va trebui să aibă aceeași natură juridică ca și dreptul principal, adică un drept legal de moștenire.

Consecințele practice al dreptului special de moștenire având natura juridică de moștenire legală sunt aceleași care au fost sesizate sub Codul Civil de la 1864.

2.Condiții speciale pentru a putea beneficia de dreptul special de moștenire

Pentru ca soțul supraviețuitor să poată să culeagă bunurile prevăzute la art. 974 el trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Prima dintre aceste condiții este ca soțul supraviețuitor să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului, deci ca moștenitorii cu care vine la succesiune să fie cei din clasa a II-a, a III-a, sau a IV-a. Pentru ca această condiție să fie îndeplinită defunctul trebuie să nu fi lăsat descendenți, sau ca aceștia să fie renunțători și ei să nu aibă alți descendenți care să poată veni la moștenire prin reprezentare, sau descendenții să fie nedemni. Această opțiune a legiuitorului, în primul rând credem că ține din nou de tradiția legislativă în materia succesiunilor, aceea de protecție a descendenților. Această protecție, de această dată credem că este pe deplin justificată mai ales în cazul în care aceste bunuri sunt singurele care fac parte din patrimoniul succesoral. În al doilea rând trebuie să pornim de la intenția legiuitorului de a consacra acest drept: voința de a nu schimba condițiile de viață ale soțului supraviețuitor după moartea lui de cujus, deoarece ar fi o schimbare prea bruscă și nejustificată. Mergând pe acest fir de gândire ajungem la concluzia că nici descendenților nu ar fi justificat să li se schimbe condițiile de viață după moartea tatălui lor, deoarece la fel ca soțul supraviețuitor și ei se folosesc de acele bunuri. Acest argument stă în picioare mai ales în cazul în care soțul supraviețuitor chiar trâind împreună cu descendenții nu este părintele acestora, în această ipoteză protecția lor fiind chiar mai justificată. În al treilea rând, trebuie să luăm în considerare ipoteza contrară de la al doilea argument, și anume cazul în care descendenții nu mai locuiesc împreună cu soțul supraviețuitor. S-a demonstrat de-a lungul timpului că în majoritatea cazurilor descendenții nu vor întreprinde măsuri pentru a-l priva pe soțul supraviețuitor de bunurile folosite împreună cu de cujus, deoarece la moartea acestuia bunurile oricum vor ajunge în patrimoniul lor, soțul supraviețuitor în majoritatea cazurilor fiind părintele sau bunicul/bunica.

În schimb, dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs chiar și cu ascendenții privilegiați care la rândul lor sunt moștenitori rezervatari, aceste bunuri i se cuvin lui în totalitate și exclusiv în virtutea dreptului special de moștenire prevăzut de lege, deci soțul supraviețuitor culegând aceste bunuri peste cota sa legală de moștenire. Dacă mai sunt alte bunuri în patrimoniul succesoral atunci acestea vor fi împărțite între soțul supraviețuitor și moștenitorii cu care vine în concurs la succesiunea defunctului.

Interesantă este ipoteza în care cei doi soți erau separați în fapt. Profesorul Chirică în cartea sa din 2003 afirmă că ”este necesar însă ca soții să nu fi întrerupt irevocabil conviețuirea lor, căci în caz contrar soțul supraviețuitor nu poate moșteni decât bunurile dobândite până la întreruperea în fapt a conviețuirii”. În sprijinirea argumentului său el aduce o decizie a Tribunalului Suprem din 1979 în care s-a decis această chestiune. Oare este justificat acest lucru pe Noul Cod Civil? Credem că nu. Starea de căsătorie nu încetează prin faptul că soții nu conviețuiesc iar legea nu impune starea de conviețuire pentru ca soțul supraviețuitor să poată beneficia de dreptul său special de moștenire, ci impune ca persoana care reclamă acest drept să aibă calitatea de soț la momentul decesului lui de cujus. Probabil argumentarea instanței a fost că în cazul în care aceștia și-au întrerupt conviețuirea de o durată mai mare de vreme textul instituit pentru ocrotirea condițiilor de viață a soțului rămas în viață își pierde rațiunea, deoarece dacă nu există conviețuire atunci la moartea lui de cujus, soțul supraviețuitor nu își schimbă condițiile de viață și bunurile respective nici nu le-a folosit împreună cu defunctul, nefiind nici atașat de ele. Într-adevăr acest fapt are logică și putem considera că poate ar fi și justă soluția în cazul în care eventual soții și-au întrerupt conviețuirea, nu mai păstrează legătură și sunt căsătoriți doar formal, însă textul legii pare a o contrazice, legea în sine cerând numai și numai calitatea de soț nu și faptul conviețuirii, legiuitorul neprecizând faptul că dacă o durată de vreme cei doi soți nu au locuit împreună atunci soțul supraviețuitor își pierde vocația la dreptul special de moștenire, bunurile respective intrând în masa succesorală și fiind împărțite conform cotelor legale și celorlalți moștenitori. Pe lângă acestea, credem că nu are rațiune nici să i se dea dreptul soțului supraviețuitor la bunurile pe care le-a folosit împreună cu soțul supraviețuitor până la momentul separației în fapt pentru că acesta nu are cum să fie atașat de acele bunuri și nu are cum să i se schimbe nici condițiile de trai în cazul în care au domicilii separate de o perioadă îndelungată de timp. Această soluție intermediară nu își are locul și ar trebui să se aleagă ori calea prin care i se oferă dreptul la acele bunuri ori o cale prin care să nu aibă dreptul la ele în cazul unei separații îndelungate. Însă dacă legiuitorul ar fi vrut să ia în considerare această ”sancțiune„ atunci ar fi prevăzut în mod expres această ipoteză, în cazul contrar credem că nu avem o bază legală pentru a-l priva pe soțul supraviețuitor de dreptul consacrat în beneficiul său.

A doua condiție este ca soțul decedat să nu fi dispus de acele bunuri prin liberalități între vii sau pentru cauză de moarte. Aceste dispoziții nu îl împiedică cu nimic pe soțul decedat de a dispune prin liberalități de cota sa parte din aceste bunuri, astfel privându-l pe soțul supraviețuitor de dreptul special de moștenire, el nefiind moștenitor rezervatar în privința acestor bunuri. Pentru ca soțul supraviețuitor să poată fi lipsit de aceste bunuri defunctul trebuie să doneze bunurile în timpul vieții sale sau prin testament dar numai printr-o dispoziție legală expresă, un legat universal sau cu titlu universal nefiind suficient, în ultima ipoteză dacă soțul supraviețuitor acceptă moștenirea legală bunurile de uz casnic și mobilierul revenindu-i în titlul dreptului special iar legatarul universal ori cu titlu universal va moșteni doar ceea ce va rămâne din patrimoniul succesoral după deferirea rezervelor. În cazul în care de cujus dispune de aceste bunuri, ele vor fi incluse în masa de calcul și vor putea servi pentru întregirea rezervelor în caz de nevoie. Însă pentru ca soțul supraviețuitor să fie lipsit de toate bunurile incluse în dreptul special de moștenire defunctul trebuie să fi dispus de toate bunurile, altfel, dacă el a dispuse doar de unele dintre acestea atunci celelalte vor reveni soțului supraviețuitor.

Interesant este ce se întâmplă în caz de căsătorie putativă pentru bigamie. Dacă ambii soți supraviețuitori sunt de bună-credință atunci aceștia beneficiază de dreptul special de moștenire și se pune problema cum ar trebui împărțite aceste bunuri între ei. În tratatul profesorului Deak soluția propusă este cea a în funcție de afectațiunea lor concretă folosinței comune în cadrul gospodăriei casnice. Credem că este o soluție corectă și în concordanță cu rațiunea instituirii acestui text, acela de a nu schimba condițiile de viață a soțului supraviețuitor: astfel bunurile pe care soțul din căsătoria valabilă le-a folosit împreună cu de cujus îi vor reveni acestuia, iar cele pe care le-a folosit soțul de bună – credință din căsătoria nulă le va păstra el. Este o soluție echitabilă deoarece dacă am accepta de exemplu ideaa împărțirii în mod egal a acestor bunuri între ei am putea ajunge la soluții absurde unde ar putea surveni chiar și îmbogățirea fără justă cauză. Există autori care susțin ideea împărțirii în mod egal între soți, aplicând prin analogie dispozițiile de la art. 972 alin. (3), însă nu aduc niciun argument de ce ar fi corect a se proceda așa și în cazul descris.

3.Bunurile care intră în categoria ”mobilierului și obiectelor de uz casnic”

Dacă acceptăm ideea că legiuitorul doar a actualizat limbajul de pe vechea legislație și nu a avut intenția să restrângă acest drept atunci putem apela la doctrina și jurisprudența dezvoltată sub Codul Civil de la 1864, având în vedere că Noul Cod Civil a intrat în vigoare destul de recent și încă nu există o vastă doctrină și jurisprudență.

Mihail Eliescu spunea că bunurile din gospodăria casnică ( bunurile de uz casnic ) sunt cele care întrunesc următoarele condiții cumulative:

Trebuie să fie bunuri mobile, ele nu pot fi imobile nici măcar prin destinație, și nu toate mobilele fac parte din gospodăria casnică.

Trebuie ca aceste bunuri să fi fost afectate folosinței comune a soților – din această cauză autorul a exclus bunurile care servesc unei profesii, chiar dacă cei doi soți au avut aceeași profesie, sau bunurile de uz personal ale defunctului.

Afectarea bunurilor unui scop de gospodărie casnică să fi fost efectiv înfăptuită. Această înfăptuire este una subiectivă. Bunul respectiv trebuie privit ca aparținând și a fi util în gospodăria casnică de către soți și să fi fost folosit în acest scop de către ei. Foarte importantă este precizarea că trebuie să se țină seamă de nivelul de trai al soților, un bun poate aparține gospodăriei casnice chiar dacă nu satisface o necesitate ci a fost achiziționat din motive de comoditate sau din plăcere.

Din aceste condiții reiese că Mihail Eliescu a considerat că ceea ce este determinant este criteriul subiectiv: soții să fi considerat acel bun ca făcând parte din gospodăria casnică și ei să îl fi folosit în acest sens. Însă credem că important este totuși și criteriul obiectiv, ca bunurile acelea prin natura lor să fie destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice.

Mai pe scurt într-un articol se spune că trebuie luat în vedere de la caz la caz fie natura intrinsecă a bunurilor aflate în gospodăria casnică, fie afectațiunea dată acestora iar pentru aceasta trebuie avute în vedere condițiile obișnuite de viață, nivelul profesional și cultural, ocupația celor în cauză și gradul de necesitate a bunurilor din cadrul gospodăriei casnice. Acest ultim criteriu de necesitate credem că este unul care trebuie luat în vedere doar la anumite obiecte care nu sunt indispensabile unui trai decent deoarece dacă se va avea în vedere chiar și la anumite obiecte de lux, chiar dacă păstrează nivelul de trai al soțului supraviețuitor, ar fi inechitabil față de a ceilalți moștenitori să fie incluse în dreptul special de moștenire și s-ar ajunge la excese care ar depăși rațiunea textului.

Ceea ce pare nou este noțiunea de mobilier. Aceasta include bunurile care serveau efectiv la mobilarea locuinței soților ( canapea, masă, scaune, mobilier de bucătărie etc. ).

Foarte important este că din cadrul bunurilor de uz casnic pot face parte și bunuri incorporale cum ar fi o ”creanță în despăgubire pentru stricăciunile cauzate unor bunuri făcând parte din această categorie sau indemnizație de asigurară plătită de asigurator în virtutea contractului de asigurare facultativă a gospodăriilor persoanelor fizice, sumele astfel obținute ocupând, în virtutea subrogației reale cu titlu universal, locul bunurilor în cauză, prin efectul art. 974 NCC care divide aceste bunuri, la decesul unuia dintre soți, într-o masă de bunuri distinctă.”

Având în vedere criteriile arătate mai sus următoarele bunuri nu vor intra în categoria mobilierului și bunurilor de uz casnic:

Bunurile care, potrivit cu natura lor, nu pot și nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu zise. ( imobilele, automobilul, pian, bicicletă etc. ) și bunurile necesare exercitării unei profesii ( laptop, birou, cărți etc. ), bunuri care conform art. 340 NCC fac parte din bunurile proprii ale soțului.

Bunuri care nu au fost afectate folosinței comune al soților în cadrul gospodăriei casnice

Bunurile aparținând gospodăriei tărănești

Argumentele pentru care ultima categorie de bunuri nu pot face parte din bunurile de uz casnic au fost următoarele: în primul rând acestea sunt bunuri gospodărești, nu sunt intim legate de viața soților iar bunurile aparținând gospodăriei țărăneși ne pot duce cu gândul la profesia de agricultor, iar așa cum am văzut mai sus conform art. 340 bunurile acestea sunt bunuri proprii ale soțului și ele nu fac parte din categoria bunurilor de uz casnic. În al doilea rând se susține că ar fi excesiv ca și acestea să fie incluse în dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor deoarece ar fi inechitabil față de ascendenți, care foarte probabil că au muncit împreună cu cei doi soți în gospodăria țărănească, să fie privați de uneltele care servesc la realizarea acestei munci. În al treilea rând în tratatul lui Francisc Deak se aduce un argument de ordine social-economică conform căreia aceste bunuri chiar dacă nu sunt deferite soțului supraviețuitor pentru a păstra integră o gospodărie țărănească ea nu va a avea un impact negativ asupra gospodăriilor țărănești în ansamblul lor deoarece soțul supraviețuitor pe lângă dreptul său special de moștenire beneficiează de cota legală de moștenire care va include ori o parte din terenul agricol ori o parte din bunurile aparținând gospodăriei țărănești, ori ambele, bunuri cu ajutorul cărora va putea ”înființa” o nouă gospodărie țărănească. Pentru continuarea raționamentului se arată că dacă ar fi un pericol de destrămare ale acestor gospodării legea nu ar fi permis defunctului să dispună de aceste bunuri prin liberalități între vii sau mortis causa. În al patrulea rând se susține că având în vedere că nici terenul agricol nu este inclus în dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor, fiind unanim admis că imobilele nu vor face parte din aceste bunuri, atunci ar fi inechitabil ca cele care ajută la lucrarea terenului să fie deferite conform unui drept special. De aceea aceste bunuri vor intra în masa succesorală și se vor împărți conform cotelor legale de moștenire.

Contra acestei opinii se spune că de principiu animalele de muncă și de producție, precum și uneltele specifice unei gospodării personale de țărani pot intra în categoria bunurilor prevăzute la art. 974 în măsura în care sunt absolut necesare pentru asigurarea pe cât posibil a unor condiții elementare de muncă și viață a însăși gospodăriei țărănești însă ele să nu depășească limitele firești ale unei gospodării individuale, deoarece dacă ar duce la ideea de profesie atunci ele trebuie incluse în masa succesorală. Suntem de acord cu această opinie contrară, și credem că toate situațiile trebuie analizate de la caz la caz deoarece în unele cazuri dacă aceste bunuri nu ar fi incluse în dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor condițiile de trai ale acestuia ar fi mult modificate iar textul de lege și-ar pierde rațiunea.

X. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

Acest drept, la fel ca celelalte drepturi ale soțului supraviețuitor, a fost inclus prima dată în legea nr. 319/1944 pentru drepturile de moștenire ale soțului supraviețuitor. Având în vedere utilitatea sa el a fost inclus și în Noul Cod Civil la art. 973: ”Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiează de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii.”

Spre deosebire de dreptul special de moștenire asupra mobilierului și a bunurilor de uz casnic, acest drept este recunoscut și în cazul în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu descendenții. Și acest drept de moștenire i se cuvine cu titlu de moștenire legală.

1.Condiții pentru a beneficia de dreptul de abitație

La data deschiderii moștenirii a locuit în casa care formează obiectul dreptului de abitație, deci și-a avut domiciliul acolo.

Nu este titular al niciunui alt drept real de a folosi o locuință corespunzător nevoilor sale. Noțiunea de locuință corespunzătoare va fi analizată de la caz la caz în funcție de circumstanțe. Aspectul care trebuie avut în vedere este ca lui de cujus să nu i se schimba condițiile de viață într-un mod brutal. Pentru ca aceasta perspectivă să fie realizată va fi avut în vedere de exemplu: starea de sănătate, nivelul de trai al soților înainte de deces, vârsta, profesia etc.

Casa să facă parte din bunurile moștenirii ceea ce înseamnă ca ea să fie proprietate exclusivă a soțului decedat, proprietate comună cu soțul supraviețuitor sau cu o terță persoană.

Defunctul nu a dispus altfel: la fel ca la dreptul special de moștenire, și aici de cujus îl poate lipsi pe soțul supraviețuitor de acest drept, el nefiind rezervatar decât în privința cotei sale succesorale.

Prin moștenire soțul supraviețuitor să nu devină proprietarul locuinței care este obiectul dreptului de abitație. Dacă se întâmplă așa atunci dreptul de abitație își va pierde efectul deoarece proprietarul exclusiv al unui bun nu poate fi și proprietarul unui dezmembrământ asupra aceluiaș bun.

2.Caracterele juridice ale acestui drept

Este un drept real iar cel care beneficiează de acest drept va mai avea dreptul de a se folosi și de terenul aferent locuinței și de dependințele acestuia.

Este un drept temporar, care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an conform art. 973 alin. (4). Dreptul de abitație se stinge și în cazul în care soțul supraviețuitor se recăsătorește.

Este un drept exclusiv personal deci și inalienabil. Soțul supraviețuitor nu poate da în chirie locuința care este obiectul dreptului de abitație. Pe lângă aceasta descendenții sau ceilalți moștenitori au dreptul să restrângă acest drept, atunci când consideră necesar, desigur fără a deteriora condițiile de viață ale soțului supraviețuitor, ba chiar mai mult îi pot procura o altă locuință corespunzătoare asupra căreia soțul supraviețuitor va avea tot un drept de abitație.

Din a treia caracteristică se desprinde și a patra, și anume că dreptul de abitație este unul insesizabil, deci el nu poate fi urmărit de creditori.

Este un drept gratuit, în sensul că el nu trebuie să plătească chirie pentru perioada în care locuiește acolo și profită de dreptul de abitație.

Această problemă a gratuității dreptului de abitație a fost foarte controversată sub Codul Civil de la 1864 având în vedere tăcerea legii nr. 319/1944 în acest sens. Au fost autori care argumentau în sensul gratuității acestui drept și au fost autori care au optat pentru caracterul pecuniar al acestui drept, adică ei afirmau că soțul supraviețuitor trebuia să plătească chirie cerlolalți moștenitori pentru cota parte a acestora sau pentru întreg bunul în cazul în care soțul supraviețuitor nu era coproprietar asupra acestuia. Noul Cod Civil a optat pentru gratuitatea acestui drept pentru a-i putea da efectivitate reală și să aibă într-adevăr un caracter protector al soțului supraviețuitor și a condițiilor de viață a acestuia care nu trebuie perturbate chiar după decesul soțului.

3.Modalități de încetare al dreptului de abitație și efectele încetării

Prin realizarea partajului – dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii succesiunii. În acest caz dacă devine coproprietar atunci dacă rămâne să locuiască acolo va trebui să plătească chiria asupra cotei părți care nu este în proprietatea sa, sau dacă nu va deveni nici coproprietar, fiind străin de bun atunci dacă ar vrea să rămână va trebui să încheie un contract de locațiune cu proprietarul.

Recăsătorirea soțului supraviețuitor – indiferent de când are loc căsătoria, în acest caz dacă va rămâne în locuință va trebui să plătescă chirie.

Consolidare – atunci când în urma partajului soțul supraviețuitor devine proprietar al locuinței, în acest caz soțul supraviețuitor va continua folosirea locuinței în calitate de proprietar

XI. Concluzii

Așa cum am văzut, de-a lungul timpului drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au fost foarte neglijate și cu voință deoarece tradiția nu putea accepta ca patrimoniul familial să fie împărțit între rudele de sânge și o persoană care este ”din afara familiei”, practic considerat un străin. Foarte multe secole situația soțului supraviețuitor a fost aceeași, venea la moștenire doar în lipsa rudelor de sânge până când a intrat în vigoare legea nr. 319/1944 care a reformat în totalitate optica asupra situației soțului supraviețuitor.

Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor a fost o reformă foarte importantă, modernizând legislația succesorală și propulsând țara noastră între țările cu legsilație modernă. Această lege a inclus soțul supraviețuitor între moștenitorii rezervatari, i-a conferit o cotă legală de moștenire în concurs cu oricare clase de moștenitori și i-a mai prevăzut anumite drepturi accesorii drepului de moștenire legal cum ar fi: dreptul special de moștenire asupra mobilelor și bunurilor din gospodăria casnică și dreptul de abitație. Controversele asupra acestei legi nu au fost puține, având în vedere că nu a fost corelat în unele privințe cu prevederile Codului Civil de la 1864 și pentru că a adus o reformă subită, reformă pentru care poate mentalitatea societății din aceea vreme nu era pregătită. Totuși pe termen lung s-au observat efectele benefice ale acestei legi și acest lucru o arată și faptul că prevederile ei au fost incluse aproape nemodificat în Noul Cod Civil, având mai degrabă unele modificări pentru actualizarea limbajului decât modificări esențiale de concepție asupra acestor drepturi.

După cum am văzut, Noul Cod Civil a păstrat aceleași cote legale ca și cele reglementate de legea nr. 319/1944, la fel s-a păstrat și rezerva soțului cu o singură modificare: imputarea acestuia ne mai fiind făcută pe cotitatea disponibilă, la fel avem dreptul special de moștenire și dreptul de abitație. Pe lângă acestea soțul supraviețuitor a primit și calitatea de moștenitor sezinar prin aceasta consolidându-se și legislativ poziția acestuia în familie, beneficiind de încrederea pentru a administra patrimoniul succesoral până la partaj și exercitarea drepturilor și obligaților defunctului. Credem că aceste modificări intervenite de-a lungul timpului și până acum au fost benefice consolidând patrimoniul familiei în cercul restrâns al acesteia prin conferirea unor drepturi mai largi pentru soțul supraviețuitor, care în ciuda tradiției ciudate de a-l exclude când vine vorba de drepturi este totuși parte a familiei la fel ca rudele de sânge dacă nu mai mult.