DREPT PENAL INDIVIDUALIZAREA SANCȚIUNILOR DE DREPT PENAL [608242]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI
FACULTATEA DE DREPT

MASTER CARIERĂ JUDICIARĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE
la disciplina
DREPT PENAL – INDIVIDUALIZAREA SANCȚIUNILOR DE DREPT PENAL
cu titlul
CONCURSUL DE INFRACȚIUNI

Coordonator:
Prof. univ. dr. Constantin Mitrache

Absolvent: [anonimizat] – BOGDAN FLOREA

Bucure şti
2018

2
CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I: Aspecte generale privind pluralitatea de infracțiuni
Secțiunea 1: Noțiune și caracteristici
Secțiunea 2: Formele pluralității de infracțiuni

Capitolul II : Definiția, condițiile de existență și natura juridică a concursului de
infracțiuni
Secțiunea 1: Definiția concursului de infracțiuni
Secțiunea 2: Condițiile de existență a concursului de infracțiuni
2.1Săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni
2.2Infracțiunile să fie săvârșite de aceeași persoană
2.3Infracțiunile să fie săvârșită mai înainte de condamnarea definitivă a
infractorului pentru vreuna dintre ele
2.4Cel puțin do uă dintre infracțiuni să poată fi supuse judecării
Secțiunea 3: Natura juridică a concursului de infracțiuni

Capitolul III: Apariția și evoluția instituției concursului de infracțiuni în legislația
penală română modernă

Capitolul IV: Delimitarea concursu lui de infracțiuni față de celelalte forme ale
pluralității infracționale
Secțiunea 1: Delimitarea concursului de infracțiuni față de recidivă
Secțiunea 2: Delimitarea concursului de infracțiuni față de pluralitatea intermediară

Capitolul V: Formele concu rsului de infracțiuni
Secțiunea 1: Concursul real
1.1Concursul real simplu
1.1.1 Concursul real simplu omogen

3 1.1.2 Concursul real simplu eterogen
1.2Concurs real caracterizat
1.2.1 Concursul cu conexitate etiologică
1.2.2 Concursul cu conexitate consecvențională
Secțiunea 2: Concursul ideal

Capitolul VI: Tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni
Secțiunea 1: Sisteme de sancționare a concursului de infracțiuni
1.1Sistemul cumulului aritmetic
1.2Sistemul absorbției
1.3Sistemul cumululu i juridic
Sectiunea 2: Aplicarea pedepsei principale în ipoteza judecării împreună a faptelor
concurente
2.1Stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente
2.2Aplicarea pedepsei rezultante
2.2.1 Ipoteza în care pentru una dintre infracțiunile concurente s -a
stabilit pedeapsa detențiunii pe viață
2.2.2 Ipoteza în care s -au stabilit numai pedepse cu închisoarea
2.2.3 Ipoteza în care s -au stabilit numai pedepse cu amendă
2.2.4 Ipoteza în care s -a stabilit o pedeapsă cu închisoarea și una cu
amendă
2.2.5Ipoteza în care s -au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea și
mai multe pedepse cu amendă
2.2.6 Aplicarea pedepsei detențiunii pe viață în locul pedepsei
închisorii
2.3Limitele pedepsei rezultante
Secțiunea 3: Aplicarea pedepsei în caz de judecare s eparată a infracțiunilor concurente
3.1 Judecarea ulterioară a unei infracțiuni concurente
3.2 Infracțiunile concurente au fost definitiv judecate în cauze diferite
3.3 Condamnarea pronunțată în străinătate pentru o infracțiune concurentă
3.4 Detențiunea pe viață comutată
3.5 Incidența actelor de clemență
Secțiunea 4: Aplicarea pedepsei principale în unele situații speciale

4 Secțiunea 5: Aplicarea sancțiunii principale în cazul infracțiunilor concurente comise
de minori
Secțiunea 6: Aplicarea pedepselor com plementare și accesorii sau a măsurilor de
siguranță
6.1 Aplicarea pedepselor complementare
6.2 Aplicarea pedepsei accesorii
6.3 Allicarea măsurilor de siguranță

Capitolul VII: Pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni săvârșite de persoana
juridică

Capitolul VIII: Probleme referitoare la aplicarea legii penale în timp în c azul
concursului de infracțiuni
Secțiunea 1: Aplicarea legii penale mai favora bile în cursul procesului penal
Secțiunea 2: Aplicarea legii penal e mai favorabile postsententiam

Capi tolul IX: Aspecte de drept comparat

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

5

INTRODUCERE

Prin această lucrare de disertație voi încerca să demonstrez încă odată, dacă mai e
nevoie, importanța instituției concursul ui de infracțiuni. Aceasta se numără printre cele mai
importante instituții ale dreptului penal , fiind strâns legată nu doar de teori a infracțiunii, dar și
de răspunderea penală a persoanelor fizice și juridic e.
În esență, concursul de infracțiuni reprezintă o modalitate de manifestare a pluralității
de infracțiuni. În încercarea de a realiza o analiză cat mai utilă asupra particularităților acestei
instituții, conținutul lucrării a fost structurat în nou ă capitole.
În încercarea de a asigura luc rării o structurare cât mai logocă, aceasta debutează cu
prezentarea unor noțiuni generale ce privesc pluralitate a de infracțiuni , pentru ca mai apoi să
fie analizate definiția, condițiile de existență și natura juridică a concursului de infracțiuni.
Voi i nsista pe natura juridică a concursului de infracțiuni, întrucât aceasta a fost modificată ca
rezultat al intrarii în vigoare a actualului cod penal.
În continuare vor fi analizate elementele ce delimitează concursul de infracțiuni față de
celelalte forme ale pluralității infracționale, însă nu înainte de a face vorbire și despre apariția
și evoluția instituției concursului de infracțiuni în legislația penală română modernă.
După pr ezentare a formelor concursului de infracțiuni, o atenție deosebită va fi
acordată analizării tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni. Pe lângă modul de
sancționarea, se vor prezenta și efectele pe care săvârșirea mai multor infracțiuni le atrag
asupra pedepselor principale.
În cadrul acestui capitol voi trata și aplicarea pedepselor complementare și a măsurilor
de siguranță, aplicarea sancțiunii principale în cazul infracțiunilor concurente comise de
minori , dar și aplicarea pedepsei prin cipale în unele situații speciale .
Pentru o analiză completă va fi analizată și aplicarea pedepsei în cazul concursului de
infracțiuni săvârșite de persoana juridică , iar ultimele două capitole vor fi dedicate
problemelor referitoare la aplicarea legii pen ale în timp în cazul concursului de infracțiuni,
precum și aspectelor de drept comparat.
Am ales să prezint și câteva elemente de drept comparat pentru a releva principalele
modalități de abordare a aceste i instituții, subliniind deosebirile esențiale față de sistemul de
drept național.

6 Capitolul I: Aspecte generale privind pluralitate a de infracțiuni

Secțiunea 1: Noțiune și caracteristici

Potrivit literaturii de specialitate1 pluralitate a de infracțiuni desemnează, în dreptul
penal, situația în care o persoană săvârșește mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată
definitiv pentru vreuna dintre ele, cat și situația în care o persoană săvârșește din nou o
infracțiune după ce a fost cond amnat ă definitiv pentru altă infracțiune.
Pluralitate a de infracțiuni presupune astfel o sumă de entități infracționale distincte și
bine delimitate între ele, raportate la același făptuitor, neavând relevanță dacă ele reprezintă
unități naturale sau le gale, ori dacă ele sunt săvârșite concomitent sau la date succesive.2
Astfel, putem concluziona că singurul factor unificator al instituției pluralității îl
constituie legătura “in personam ” dintre infracțiuni, și anume faptul că ele sunt atribuite
aceluiași subiec t.
În codul penal român în vigoare, pluralitate a de infracțiuni a fost reglementată în
cadrul Titlului II privind infracțiunea, Capitolul V , “Unitatea și pluralitatea de infracțiuni ”.
Observăm astfel că, în mod firesc, dispozițiile privind pluralitatea de infracțiuni au fost
plasate după dispozițiile privind formele unități i legale de infracțiun e. De altfel, instituția
pluralității de infracțiuni aparține în același timp și răspunderii penale, având în vedere că
aplicarea pedepsei pentru ansamblul infracțional impune găsirea celor mai adecvate sisteme
de sancționare, sisteme care să corespundă periculozității sociale evidențiat e de săvârșirea mai
multor infracțiuni de către a ceeași persoană.

Secțiunea 2: Formele pluralității de infracțiuni

Codul penal român în vigoare reglementează explicit trei forme de pluralitate de
infracțiuni, precum și regimul sancționator al acestora: concursul, recidiv a și pluralitatea
intermediară .
Ceea ce diferențiază concursul de infracțiuni de celelalte două forme ale pluralității
infracționale este existența unei hotărâri definitive de condamnare pentru o infracțiune în
momentul săvârșirii celei de -a doua infracțiuni. Astfel dacă nu suntem in prezența acestei

1 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,
2014, p. 318
2 F. Streteanu, Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 8

7 hotărâri , pluralitatea va îmbrăca forma concursului, iar dacă există această hotărâre ne vom
afla în fața unei recidiv e sau, după caz, a unei pluralității intermediare.
Concursul de infracțiuni este forma pluralității de infracțiuni care presupune săvârșirea
mai multor infracțiuni, de către aceeași persoană, înainte de a fi condamnat ă definitiv pentru
vreuna dintre ele.3
Recidiva este forma pluralității de infracțiuni care presupune săvârșirea din nou a unei
infracțiuni de către o persoană care a mai fost condamnată definiti v și eventual a executat
pedeapsa pentru o infracțiune săvârșită anterior.
Pluralitate a intermediară este o formă a pluralității de infracțiuni ce ia naștere ca
urmare a săvârșirii unei noi infracțiuni după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare , nefiind îndeplinite condițiile recidivei.
Deși la o primă vedere domeniul pluralității de infracțiuni pare în întregime acoperit de
concursul de infracțiuni, recidivă și pluralitate a intermediară, în realitate lucrurile nu stau așa.
Există diferite ipoteze în care deși nu sunt îndeplinite condițiile uneia dintre cele trei
forme de pluralitate expres prevăzute de leg e, putem vorbi de ipoteze de pluralitate nenumită
de infracțiun i4 (spre exemplu, în cazul în care după executarea sau consider area ca executată a
unei pedepse privative de libertate este comis ă o infracțiune din culpă care nu satisface
condițiile pentru reținerea recidivei post -executori i; astfel, pentru infracțiunea comisă din
culpă pede apsa va se va stabili prin raportare la limitele speciale prevăzute de norma de
incriminare, urmând ca anteceden ța penală să fi e avută în vedere în cadrul criteriilor personale
de individualizare a pedepsei prevăzute de art 74 CP ).
În acest caz legiuitorul nu a considerat ca este necesară consacrarea unui tratament
sancționator specific pentru această formă, apreci ind că sistemul cumulului aritmet ic, pe care
ea îl implică în mod natural prin executare a succesivă a ambelor pedepse, este potrivit pentru
sancț ionarea ei .

4 M. Udroiu, Drept penal. Partea generală , ediția 5 -revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București,
2018, p. 250

8 Capitolul II: Definiția, condițiile de existență și natura juridică a concursului de
infracțiuni

Secțiunea 1: Definiția concursului de infracțiuni

Prin concurs de infracțiuni , în doctrin ă și legislația penală , este desemnată forma
pluralității de infracțiuni ce const ă în săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către
aceeași persoană mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele .5
Potrivit unui alt autor concursul de infracțiuni este o formă a pluralității de infracțiuni
constând în existența a două sau mai multe infracțiuni, susceptibile de a fi supuse judecății,
săvârșite de aceeași persoană fizică sau juridică prin acțiuni / inacțiuni distincte ori prin
aceeași acțiune / inacțiune , mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă
pentru vreuna dintre aceste a.6

Secțiunea 2: Condițiile de existență a concursului de infracțiuni

Atât în cazul infractorilor persoane fizice, cat și în ipoteza infractorilor persoane
juridice, pentru reținerea concursului de infracțiuni trebuie îndeplinite următoarele condiții:

2.1 Săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni

Nu este suficientă existența a două sau mai multe fapte prevăzute de legea penală, cel
puțin două dintre acestea trebuind să întrunească fiecare în parte trăsăturile infracțiunii (art. 15
C.p: (1)Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată
și imputabilă persoanei care a săvârșit -o.(2)Infracțiunea este singurul temei al răs punderii
penale. )
Nu este suficientă existența a două sau mai multe fapte prevăzute de legea penală, cel
puțin două dintre acestea trebuind să îndeplinească fiecare în parte trăsăturile infracțiunii.
Infracțiunile pot fi prevăzute în Codul penal ori în leg i speciale, pot fi consumate ori
rămas e în fa ză de tentativă pedepsibilă ori asimilate tentativei și pedepsite ca atare (potrivit
art. 174 C .p. “ prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege

5 V. Dongoroz, Drept penal , Asociația Română de științe penale și Editura Societății Temppus,
București, p. 331, apud C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 319
6 M. Udroiu, op. cit, p. 251

9 săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau
ca tentativă , precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator
sau complic e”).
Totodată, infracțiunile ce intră în concurs pot fi să vârșit e printr -o acțiune ori printr -o
inacțiune, pot fi îndreptate împotriva unor obiecte juridice diferite sau de aceeași natură7(în
toate cazurile trebuie însă să existe rezoluți i diferite, în caz contrar ar fi o infracțiune
continuată) . Ca regulă, infracțiunile ce alcătuiesc concursul de infracțiuni sunt de natură
diferită (concurs eterogen) .
De asemenea, infracțiunile pot fi comise atât concomitent, cat și succesiv; este insă
necesar ca intervalul de timp dintre fapte să nu fie mai mare decât terme nul de prescripție a
răspunderii penale pentru prima infracțiune.8
Ca exemplu: uciderea victimei infracțiunii de viol, după ce violul a fost săvârșit pentru
a ascunde săvârșirea acestei infracțiunii, constituie infracțiunea de viol, prevăzută în art. 218
alin. 1 C.p. și infracțiunea de omor calificat, prevăzută în art. 188 raportat la art. 189 alin. 1,
lit. b), C.p., aflate în concurs, iar nu infracțiunea de viol având ca urmare moartea v ictimei .9
Totodată, fapta inculpatului de a lua un autoturism din posesia alte i persoane, fără
consimțământul acesteia, în scopul de a -l folosi pe nedrept, și apoi, după ce l -a folosit, de a-și
fi însușit la momentul abandonării bunului unele componente , constituie două infracțiuni de
furt, săvârșite succesiv, una prevăzută în art. 230 C.p., cealaltă prevăzută in art. 228, alin. 1,
C.p, în realizarea unor scopuri deosebite și aflate în concurs real.10
Pentru îndeplinirea acestei condiții nu prezintă impor tanță nici forma de vinovăție cu
care sunt săvârșite infracțiunile, câtă vreme este prevăzută de norma de incriminare.
Legat de locul săvârșirii infracțiunilor, ele pot fi săvârșite toate în țară, unele în țară și
altele în afara țării, sau toate în afara țării.

7 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), Explicațiile Noului Cod penal , Ed. Universul Juridic,
București, 2015, p.400
8 L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 363
9 I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4569/2002, www.scj .ro
10 Trib. București, secția a II -a penală, decizia nr. 96/1982, citată de L. V. V Lefterache, în Drept
penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2016, p. 364

10 2.2. Infracțiunile să fie săvârșite de aceeași persoană

Așa cum am menționat deja în primul capitol al prezentei lucrări singura legătură sime
qua non între infracțiunile aflate în concurs este cea in personam , și anume faptul că
infracțiunile concurente au același subiect activ.
Făptuitorul poate săvârși infracțiunile singur, ca autor, sau în participație cu alți
făptuitori, contribuind la toate sau numai la o parte dintre acestea , în calitate de coautor,
instigator sau complice.11 Altfel spus , pentru a fi în prezența unui concurs de infracțiuni nu
contează forma de participare, ci contribuția participantului, aceasta trebuind să -i fie
imputabilă .
Dacă un individ executa un act de complicitate, iar în momentul săvârșirii faptei
penale participă la săvârșirea nemijlocită a faptei nu se va putea reține în sarcina sa decât
coautor atul la infracțiunea respectivă, aceasta dator ându-se faptului că una din condițiile
concursului de infracțiuni nu este îndeplinită: pluralitatea de fapte penale12
Condiția este îndeplinită și atunci când infractorul a comis unele infracțiun i în
perioada minorității și altele după împlinirea vârstei de 18 ani.13
Nu se va reține concurs de infracțiuni între infracțiunea de furt/ furt
calificat/tâlhărie/tâlhări e calificată , comise în calitate de autor și infracțiunea de tăinuire a
bunului sustras .14

2.3 Infracțiunile să fie săvârșită mai înainte de condamnare a definitivă a infractorului
pentru vreuna dintre ele

Nu vor constitui concurs de infracțiuni decât infracțiunile pentru care făptuitorul nu a
fost încă condamnat definitiv, chiar dacă este urmărit penal s au trimis în judecată și chiar dacă
s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare, câtă vreme aceasta nu e definitivă.
Astfel vom fi în prezența concursului de infracțiuni, și nu în prezența unei recidive
post -condamna torii dacă noua infracțiune este comisă în ziua rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești de condamnare pronunțată pentru infracțiunea anterioară (spre exemplu:
inculpatul plec ând de la ședința de judecată în care s -a judecat apelul formulat de ace sta

11 C. I. Șipoteanu, Concursul de infracțiuni – teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de
Drept, 2006, p. 42
12 O. Pop, Concursul de infracțiuni, Ed. Mirton, Timișoara, 2002, p.18
13 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 320
14 M. Udroiu, op. cit, p. 252

11 împotriva hotărârii de condamnare – soluția de respingere a apelului pronunțându -se în
aceeași zi, fără a se amâna pronunțare a – comite în aceeași zi o nouă infracțiune) .15
De aseme nea, vom reține existența unui concurs de infracțiuni și în cazul în care una
dintre infracțiuni a fost săvârșită la un moment ulterior rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, dacă aceasta este anulată sau desființată ca rezultat al exercitării une i căi
extraordinare de atac (revizuire, contestație în anulare, recurs în casație), iar această nouă
hotărâre a rămas definitivă după săvârșirea acestor infracțiun i.16
Da lungul timpului, în literatura de specialitate, a existat și opinia conform căreia
recidiva nu se poate transforma în concurs de infracțiuni în această ipoteză , dat fiind faptul că
cea de -a doua infracțiune a fost săvârșită înainte ca prima condamnare – condamnare ce
constituie primul termen al recidivei – să fi fost desființată ca urmar e a exercitării unei căi
extraordinare de atac.17
Consider că împărtășirea acestei din urmă opinii ar însemna să se dea relevanță unei
hotărâri lipsit e de efecte juridice din pricina viciilor sale de fond sau de formă .

2.4 Cel puțin două dintre infracțiuni să poată fi supuse judecării

Aceast ă din urmă condiție reiese din întreaga reglementare a concursului de
infracțiuni.
Există posibilitatea ca o persoană să săvârșească mai multe infracțiuni, dar acestea să
nu poată fi judec ate, întrucât pot exista cauze care înlătură răspunderea penală, pentru vreuna
dintre infracțiunile săvârșite (ex: amnistia, lipsa plângerii prealabile, împlinirea termenului de
prescripție a răspunderii penale ), pot fi incidente alte cauze care atrag nep edepsire a
infractorului (ex: denunțarea de către mituitor a luării de mită) , ori poate lipsi
sesizarea/autorizarea organului competent.18
Altfel spus, este necesar ca pentru cel puțin două infracțiuni să poată fi dispusă o
soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
În situațiile mai sus enunțate, dacă infractorul este trimis în judecată doar pentru o
infracțiune, nu vom fi în prezența unui concurs de infracțiuni.

15 Idem, p. 254
16 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 320; M. Udroiu, op. cit, p. 252
17 A. Cocaină, Recidiva în dreptul penal român, Ed. Lumina Lex, București, 1992, p.28, apud 17 F.
Streteanu, op. cit., p.44
18 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 320

12 Secțiunea 3: Natura juridică a conc ursului de infracțiuni

Cu privire la natura juridică a concursului de infracțiuni, în doctrină au existat diferite
opinii , de la considerarea concursului ca fiind o cauză de atenuare și până la calificarea
acest uia ca fiind o împrejurare ce atrage agravarea răspunderii penale.
Modul de calificare al naturii juridice a concursului de infracțiuni este influențat de doi
factori, și anume: concepția privind scopul și funcțiile pedepsei pe de o parte, iar pe de altă
parte , sistemul de sancționare19 al con cursului de infracțiuni consacrat în legislația în vigoare.
Așadar, potrivit concepției retributiv e, concepție potrivit căreia pedeapsa reprezintă un
echivalent al răului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, sancționarea concursului de infracțiuni
potrivi t sistemului absorbției sau cumulului juridic apare ca fiind o cauză de atenuare a
răspunderii penale.20
De cealaltă parte, pentru partizanii non – cumulului pedepselor, potrivit cărora
aplicarea pedepsei cele i mai grele este suficientă pentru asigurarea “apărării sociale ”,
sancționarea concursului de infracțiuni potrivit sistemului cumulului juridic îl transformă într –
o cauză de agravare a răspunderii penale. 21
Cu privire la aceasta din urmă opinie, în doctrina22 a fost formulată următoarea
critică: ” În cazul concursului de infracțiuni trebuie să se compare nu situația c ând făptuitorul
ar fi comis o singură infracțiune, cu aceea când el a comis mai multe infracțiuni, ci situația
reală, respectiv existența pluralității de infracțiuni pedepsibi le, fiind ech itabil ca infractorul
să execut e câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune comisă. Însă, în loc ca infractorul să
execute toate pedepsele, el execut ă numai una, legea îngăduin d aplicarea sistemului
absorbției ori a cumulu lui juridic. Acest tratament carac terizează natura juridică a acestei
instituții drept “cauză de atenuare a pedeaps ei”.

19 In actualul Cod penal se pot observa o pluralitate de sisteme de sancționare , cu modificări majore
față de Codul penal din 1969. Astfel, art. 39 alin. (1) din Codul penal dispune sancționarea concursului
de infracțiuni potrivit sistemului absorbției , când s -au stabilit pedeapsa cu detențiunea pe viață și una
sau mai multe pedepse cu închisoarea sau amenda [lit. a) ], sistemului cumulului juridic cu spor
obligatoriu și fix , când pentru infracțiunile concurente s -au aplicat numai pedepse cu închisoarea sau
numai pedepse cu amenda [lit. b) și c) ], sistemului cumulului aritmetic între pedeapsa închisorii și
pedeapsa amenzii, în cazul în care au fost aplicate împreună [lit. d) ] și un sistem mixt, al cumulului
juridic cu spor obligatoriu și fix, combinat cu sistemul cumulului aritmetic, atunci când s -au stabilit
mai multe pedepse cu închisoarea și mai multe pedepse cu amendă [lit. e) ].
20 F. Streteanu, op. cit., p.53
21 Ibidem
22 M.I. Grecu, Concursul de infracțiuni. Natura juridică, în Revista de Drept Penal, nr. 2, din 2006

13 Potrivit aceluiași autor sancționarea concursului de infracțiuni ar putea reprezenta o
cauză de agravare a răspunderii penale doar în cazul în care legea ar permite depășirea
totalului pedepselo r aplicate pentru infracțiunile aflate în concurs.
În ceea ce mă privește, ținând cont pe de o parte , de principalele funcții ale pedepsei ,
care este un mijloc d e reeducare a condamnatului, dar și o măsură de constrângere, iar pe de
altă parte de faptul ca prevederile Codului penal actual instituie pentru sancționarea
concursului de infracțiuni sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix (când au fost
aplicate doar pedespse cu închisoarea, sau doar pedepse cu amenda), dar și sistemul cumulului
aritmetic între pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii (când au fost aplicate împreună) ,
consider că în prezent concursul de infracțiuni reprezintă o cauză de agravare obligatorie a
răspunderii penale.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii este reprezentat de faptul ca alineatul 223, al
art. 39 C.p. oferă posibilitatea aplicării pedepsei detențiunii pe viață, chiar dacă inițial pentru
niciuna din tre infracțiunile concurente nu fusese aplicată pedeapsa detențiunii pe viață .

Capitolul III: Apariția și evoluția instituției concursului de infracțiuni în legislația
penală română modernă

Codul Penal din 186424 , urmând linia conturată de legiuirile din prima jumătate a
secolului al XIX -lea a prevăzut sancționarea concursului de infracțiuni în baza sistemului
absorbției. Cu privire la acest articol 40 atât î n doctrină cât și în practica judiciară a vremii nu
a existat o unanimitate de păreri în ceea ce privește s fera de aplicare a articolului .
Conform unei prime opinii s -a susținut că dispozițiile acestui articol ar fi aplicabile
atât în caz de concurs real cat și în caz de concurs ideal.25

23 Art. 39, alin. 2, C. p: Atunci când s -au stabilit mai mu lte pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare
la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite
s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una
dintr e infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare,
se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
24Art. 40, C.p. din 1864:“ când inculpatul se va fi dat în judecată pentru mai multe crime sau delicte, se
va ap lica numai osânda cea mai grea, dacă acele crime sau delicte vor fi de deosebite naturi și supuse
la osebite pedepse; iar de vor fi de aceeași natură și supuse la aceleași pedepse, judecata va hotărî
maximum pedepsei“
25 I. Mihail Papadopolu, Codul penal ad notat, Ed. Națională, Bucirești, 1930, p.27, apud G. Antoniu,
T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 403

14 Majoritatea autorilor însă au considerat că dispozițiile art. 40 nu se referă decât la
concursul real.26
O altă problemă mult dezbătută în contextul acestei reglementări a privit posibilitatea
contopirii unor pedepse pronunțate prin hotărâri judecătorești distincte. Și aici opiniile au fost
împărțite, cei mai mulți autori , alături de o parte însemnată a jurisprudenței , fiind de părere că
o asemenea contopire ar fi admisibIlă.27
Unul din principalele argumente în susținerea acestei din urmă opinii a fost că
efectuarea separată a urmăririi penale pentru infracțiunile concurente și faptul că parchetul nu
a încunoștiințat instanța de prima condamnare nu -i pot fi imputabile inculpatului.
Codul Penal din anul 1936 a fost prima reglementare internă ce a reglementat distinct
atât concursul real de infracțiuni (art. 101 )28, pentru care a adoptat sistemul cumulului juridic,
cat și concursul ideal de infracțiuni (art. 10 3)29 pentru care a introdus sistemul absorbție i.
Aceste reguli se aplicau doar pentru concursul de crime sau delicte. Potrivit art. 106,” în cazul
concursului de contravenți i pedepsele aplicate pentru fiecare contravenție se totalizează .” De
aceeași manieră stăteau lucrurile și în privința pedepselor pecuniare(art. 106).
De asemenea, în materia pedepselor complementare codul instituia sistemul cumulului
aritmetic atunci când era vorba despre pedepse privative de drepturi, fără însă a se p utea
depăși maximul general stabilit de lege. Cu privire la măsurile de siguranță codul instituia
sistemul absorbției în cazul măsurilor privative de libertate și permitea cumulul aritmetic
pentru cele neprivative de libertate.30
Astfel, din cele enunțate și prezentate mai sus putem concluziona că acest cod penal s –
a caracterizat printr -o mare diversitate a soluțiilor adoptate cu privire la tratamentul
sancționator al concursului d e infracțiuni ( sistemul cumulului juridic în materia concursului

26 A. Oprescu, Necesitatea revizuirii codicelui penal și principalele modificări ce se impun , în Dreptul,
nr. 55 din 1905, p.642, apud G. Antoniu, T. Toa der(coordonatori), op. cit., p. 403
27 F. Streteanu, op. cit., p.53
28 Art. 101, C.p. din 1936: “ Când aceeași persoană comite mai multe infracțiuni calificate crime sau
delicte, înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, se aplică dintr e pedepsele
stabilite de instanță pentru fiecare din acele infracțiuni, pedeapsa cea mai gravă, care poate fi sporită
cu un plus:
1. până la 7 ani când între pedepsele stabilite de instanță cel puțin două sunt criminale;
2. până la 3 ani când între pedepse le stabilite este una criminală;
3. până la 2 ani când pedepsele stabilite sunt corecționale.
În niciun caz pedeapsa astfel agravată nu poate depăși maximum general al speciei de pedeapsă
aplicată.
În ipotezele dela punctele 1 și 2, în cazul când instanța pronunță munca silnică pe viață, poate hotărî
totdeodată prelungirea separațiunii celulare până la trei ani.”
29 Art. 103, C.p. din 1936:” Când prin unul și același fapt se violează mai multe dispozițiuni ale legii
penale se aplică dispoziția care prevede pedeapsa cea mai gravă.”
30 F. Streteanu, op. cit., p.28

15 real de cr ime și delicte, sistemul cumulului aritmetic în cazul concursului de contravenții,
precum și în cazul pedepselor pecuniare, dar și – în anumite cazuri – pentr u pedepsele
complementare și măsurile de siguranță, și, în final, sistemul absorbției în cazul con cursului
ideal precum și în cazul măsurilor de siguranță privative de libertate ).
Totuși au rămas și unele ipoteze nereglementate, un exemplu fii reprezentat de modul
de aplicare a pedepsei în cazul concursului real atunci când pentru unele infracțiuni s -a stabilit
pedeapsa închisorii iar pentru altele pedeapsa amenzii. După un anumit timp, în practică, s -a
impus sistemul cumulului aritmetic.31
În continuare, Codul penal din anul 1969 a menținut tradiția instituită de codul penal
din 1936 și a reglementat distinct cele două forme de concurs (concursul real și concursul
ideal ). Astfel, concursul de infracțiuni este definit în art. 33, iar în art. 34 – 3532 se arată

31 Idem, p.29
32 C.p. din 1969:
Art. 33: “ Concurs de infracțiuni există:
a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi
condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost
comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;
b) când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc
și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.”
Art. 34: “ În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte,
iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s -a stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu
amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
b) când s -au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită
până la maximul ei special, ia r când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până
la 5 ani;
c) când s -au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la
maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate ad ăuga un spor de până la
jumătate din acel maxim;
d) când s -a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la
care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;
e) când s -au stabilit mai multe pedepse cu închiso are și mai multe pedepse cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, potrivit dispoziției de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziției
de la lit. c).
Prin aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent nu se poate depăși totalul pedep selor stabilite de
instanță pentru infracțiunile concurente.
Art. 35: Dacă pentru una dintre infracțiunile concurente s -a stabilit și o pedeapsă complimentară,
aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s -au stabilit mai multe pedepse complimen tare de natură diferită, sau chiar de aceeași natură dar
cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s -au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică
cea mai grea dintre acest ea.
Măsurile de siguranță de natură diferită sau de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, luate în cazul
infracțiunilor concurente, se cumulează.
Dacă s -au luat mai multe măsuri de siguranță de aceeași natură și cu același conținut, dar pe durate
diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranță cu durata cea mai lungă, în cazul măsurilor de
siguranță de aceeași natură și cu același conținut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.

16 modul de sancționare a acestuia (este instituit același tratament penal pentru ambele forme de
concurs – cumulul juridic – concepție exprimată de profesorul Vintilă Dongoroz în tratatul
său din anul 1939 ).
Codul penal adoptat prin legea numărul 301 / 2004 a menținut definiția celor două
tipuri de concurs, dar a reglementat materia concursului formal de infracțiuni pe baza soluției
din anteproiectul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, prevăzând în cazul
concursului forma l de infracț iuni că f apta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea cea mai gravă .
În actualul Cod penal concursul real este definit mai complet, adăugarea sintagmei
“prin acțiuni sau in acțiuni distincte ” având rolul de a diferenția mai bine concursul real față
de concursul forma l. Totodată, a fost menținută prevederea potrivit căreia există concurs real
de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea (conexitate
etiologică ) sau ascunderea (conexitate conse cven țională ) altei infracțiuni.
Cu privire la concursul formal de infracțiuni actualul Cod penal reproduce soluția
Codului penal anterior , tratând concursul formal de infracțiuni ca pe o pluralitate reală de
infracțiuni, iar nu ca o pluralitate aparentă .33
Astfel , va exista concurs formal de infracțiuni “ când o acțiune sau o inacțiune
săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care
le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni .”
Putem observa că în definirea concursului formal au fost operate anumite modificări,
și anume: conjuncția “și” a fost înlocuită cu “sau”, iar termenul “conținut ” a luat locul
termenului “elementele ” (constitutive ), de și semnific ă același lucru. Legat de pr ima
modificare amintită în prezentul paragraf, unii autori34 au fost de părere că nu este cea mai
fericită soluție, întrucât concursul formal nu cunoaște modalități distincte, iar împrejurările și
urmările trebuie luate în considerare concomitent, în rapor t cu conexiunile lor, și nu alternativ .
Spre deosebire de prevederile Codului penal adoptat prin legea nr. 301/2004 (în
prezent abrogată ), codul penal în vigoare nu mai prevede un tratament diferențiat pentru cele
două forme de concurs .
Cu privire la acest aspect, actualul Cod penal a menținut același mecanism de stabilire
a pedepsei principale în caz de concurs de infracțiuni, dar a introdus unele modificări în

33 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 400
34 Ibidem

17 legătură cu sporul care trebuie aplicat de către judecător într-o astfel de s ituație și cu limita
maximă a pedepsei aplicate pentru un concurs de infracțiuni
În privința pedepsei principale, a fost ales sistemul absorbției, în cazul în care pentru
una dintre infracțiunile concurente a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață, ș i sistemul
cumulului aritmetic în cazul în care pentru infracțiun ile concurent e a fost aplicată o pedeapsă
cu închisoarea și o altă pedeapsă cu amenda.
În cazul în care au fost stabilite doar pedepse cu închisoarea sau doar pedepse cu
amendă, va opera cu mulul juridic, la fel ca în Codul penal anterior, dar cu deosebirea că la
pedeapsa cea mai grea se va adăuga un sport obligatoriu de o treime din totalul celorlalte
pedepse stabilite.
Astfel, putem observa că legiuitorul a optat pentru un tratament penal mai sever al
concursului de infracțiuni comparativ cu cel consacrat de codul penal anterior.35Cu privire la
acest aspect, în doctrină , opiniile sunt împărțite ; unii autori văd această modificare ca fiind o
exagerare din partea legiuitorului, iar alți autori consideră modificarea ca fiind justificată,
argumentul principal constând în faptul că în majoritatea cazurilor instanțele nu procedau la
adăugarea sporului , astfel că sistemul cumulului juridic cu spor facultativ a funcționat în fapt
ca o veritabilă abso rbție.36
În același sens Curtea Constituțională a statuat37 că în prima etapă a operațiunii de
determinare concretă a fiecărei pedepse, în cazul concursului de infracțiuni, judecătorul se
bucură de o “ deplină independență ”, acesta putând utiliza criteriile generale și speciale de
individualizare a pedepsei, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei.
Cu privire la cea de -a doua etapă , in care judecătorul identifică pedeapsa cea mai grea,
la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite , Curtea a reținut în
aceeași decizie că această modificare adusă de Codul penal actual intră in atribuțiile organului
legiuitor (“ unica autoritate legiuitoare a statulu i”), în conformitate cu politica penală a

35 În expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „ soluția de dorit nu este,
deci, o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească
ierarhia valorilor sociale într -o societat e democratică. (…) într-un stat de drept, întinderea și
intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare
la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, u rmând
să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și
cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în
partea specială trebuie corelate cu dispoziț iile părții generale, care vor permite o agravare
proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni”
36 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 401; în sens contrar : Constantin Mitrache
37 Decizia Curții Constituionale nr. 688/2017 referitoare la respingerea excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal; în același sens Decizia nr.
545 din 12 iulie 2016 și Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, paragrafele 18 -40.

18 statului , organ ce realizează o individualizare legală a sancțiunilor. Așadar, Curtea a apreciat
că Parlamentul s -a plasat “î n interiorul marjei sale de apreciere ”
In ceea ce mă privește , fără a critica constitutionalitatea dispozitiei legale cu privire la
care Cu rtea Comstituțională s -a pronunțat deja în mai multe decizii, în sensul amintit mai sus,
consider că , prin această modificare , judecătorul (în etapa stabilirii pedepsei rezultante)
devine un simplu instrument, un executant automat al aplicării unui spor prestabilit,
obligatoriu (o treime din totalul celorlalte pedepse) .
De asemenea, su b egida Codului penal anterior erau asigurate condițiile unei
individualizari corespunzătoare a pedepsei rezultante, adăugarea sporului fiind lăsată la
aprecierea judecătorului sub aspectul necesității, dar și sub aspectul cuantumului acestuia (în
limita fixată de autoritatea legiuitoare). Astfel, judecătorul putea individualiza sancțiunea
ținând seama de împrejurările obiective și subiective ale spețe i.
Totodată, dată fiind această modificare int rodusă de actualul Cod penal , marja de
apreciere a judecătorului (în etapa stabilirii pedepsei rezultante ) fiind suprimată, în anumite
situații (când există un număr mare de infracțiuni concurente , chiar și de o gravitate redusă) se
poate ajunge la o pedepsă cu închisoare a cu o durată foarte mare (ori la un cuantum al amenzii
foarte ridicat ), fapt ce elimină practic funcția pedepsei de mijloc de reeducare a
condamnatului , rămânând doar o măsură de constrângere , fără ca judecătorul sa poată evita
aceast a, deși poate c ă aspecte subiective ale speței o impuneau (trebuie menționat faptul că
există o limit ă cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată ; art. 60
din Codul penal dispune ca aceasta nu poate fi mai mare de 30 de ani de închisoare ).
Toate acestea, pentru c ă o individualizare legală a sancțiunilor, o individualizare făcută
în abstract, nu poate fi în deplină concordanță cu elementele de natura subiectivă întâlnite de
judecători de la caz la caz.

Capitolul IV: Delimitare a concursului de infracțiuni față de celelalte forme ale
pluralității infracționale

Secțiunea 1: Delimitarea concursului de infracțiuni față de recidivă

Potrivit art.. 4 , alin.1, C.p. există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție
sau cu intenție depăș ită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

19
Așa cum am arătat în capitolul privitor la condițiile de existență a concursului de
infracțiuni,
pentru a fi în prezența unui concurs de infracțiuni, acestea trebuie să fie săvârșite mai înainte
de condamnarea definitivă a infractorului pentru vreuna dintre ele .
În cazul recidivei, între infracțiunile care intră în structura aceste ia se interpune o
hotărâre definitivă de condamnare. Astfel, din momentul în care există o astfel de hotărâre,
infracțiunile ce au precedat -o nu mai pot intra în concurs cu eventualele infracțiuni ce i-ar
succede.38
De asemenea, există și situații în care concursul de infracțiuni și recidiva pot c oexista,
atât primul cat și cel de -al doilea termen al recidivei putând fi alcătuit dintr -un concurs de
infracțiuni.39
O altă diferență, const ă în faptul că în structura concursului de infracțiuni putem avea
infracțiuni de orice natură, gravitatea lor neprezentând importanță , iar în cazul recidivei este
necesar să fie vorba de infracțiuni intenționate și care prezintă o anumită gravitate (fie in
concreto – în cazul primului termen, fie i n abstract o – în situația celui de -al doilea terme n).40
Totodată, cu privire la intervalul de timp scurs între două infracțiuni concurente, acesta
este limitat doar la termenu l de prescripție pentru prima infracțiune, pe când în cazul
recidivei, intervalul de timp scur s între primul și cel de -al doilea termen al recidivei , trebuie să
fie inferior termenului de reabilitare.
Ultima diferenț ă constă în faptul că din punct de vedere subiectiv aceste forme ale
pluralității infracționale sunt caracterizate de grade diferite ale pericolului social prezentat de
infractor. Autorul unui concurs de infracțiuni și -a desfășurat activitatea infracțională fără să fi
fost sancționat pentru faptele comise. Recidivistul a s uferit deja o condamnare definitivă
menită să -i releve caracterul antisocial al comportamentului său precum și dezaprobarea
societății față de acesta. 41
Așadar , periculozității pe care i -o conferă făptuitorului activitate a infracțională în
materialitatea ei, i se adaugă, în cazul recidivistului, pericolul relevat de nesocotirea
avertismentului primit, avertisment ce constă în hotărârea definitivă de condamnare.42 Pentru

38 F. Streteanu, op. cit., p.55
39 Ibidem
40 C. I. Șipoteanu, op. cit., p.27
41 F. Streteanu, op. cit., p.57
42 Ibidem

20 aceasta legiuitorul a stabilit un tratament juridic diferit pentru cele două forme ale p luralității
infracționale.

Secțiunea 2: Delimitarea concursului de infracțiuni față de pluralitatea
intermediară

La fel ca în cazul concursului de infracțiuni, pe de o parte, în structura ambelor forme
ale pluralității pot fi incluse atât fapte intenționate cât și fapte săvârșite din culpă, atât
infracțiuni comise în timpul minorității cat și infracțiuni săvârșite după ce infractorul a devenit
major, iar pe de altă parte , nici în cazul pluralității intermediare nu contează natura sau
gravitate a infracțiunilor comise .
Delimitarea concursului de infracțiuni față de pluralitate a intermediară este făcută de
existența hotărârii definitive de condamnare pentru una dintre infracțiunile aflate în structura
pluralității intermediare.
Din punct de vedere a l periculozității sociale a infractorului, pluralitatea intermediară,
la fel ca și recidiva, se situează pe o treaptă superioară concursului de infracțiuni ; aceasta
deoarece și în acest caz există o hotărâre definitivă de condamnare, un avertisment nesocotit
de infractor.43
Totuși, în pofida acestei diferențe, legiuitorul a stabilit același tratament sancționator
pentru ambele forme ale pluralității infracționale .44
În final, putem afirma că pluralitate a intermediară reprezintă o formă a pluralității de
infracțiuni ce se situează la un nivel intermediar, între concursul de infracțiuni și starea de
recidivă postcondamnatorie , o pluralitate de infracțiuni ce nu satisface nici condițiile
recidivei, nici condițiile concursului de infracțiuni.45

Capitolul V: Formele concursului de infracțiuni

Actualul cod penal consacră două forme ale concursului de infracțiuni, și anume:
concursul real (material ) și concursul ideal (formal ).

43 F. Streteanu, op. cit., p.58
44 Art. 44, alin. 2, C.p: “ În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și
pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.”
45 C. I. Șipoteanu, op. cit., p.28

21 Secțiunea 1: Concursul real

Concursul real de infracțiuni este denumit în doctrină și concurs material sau concurs
prin mai multe acțiuni sau inacțiuni .46
Conform articolului 38 alin. 1, C.p. suntem în prezența unui concurs real de
infracțiuni atunci când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană,
prin acțiuni sau in acțiuni distincte, înainte să fie condamnat ă definitiv pentru vreuna dintre
ele.
Pornind de la legăturile ce se creează între infracțiunile concurente vom distinge două
modalități ale concursului, și anume: concursul real simp lu și concursul real calificat .

1.1 Concursul real simplu

Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că singura legatură dint re
infracțiunile concurente este aceea că sunt săvârșite de aceeași persoană

1.1.1 Concursul real simplu omogen

Concursul real simplu omogen are în componența sa infracțiuni de aceeași natură,
susceptibile să prime ască aceeași încadrare juridică. Totuși, încadrarea faptelor în același
articol de lege este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru existența concursului real
omogen.47
În dovedirea afirmației , autorul citat, ne oferă și un exemplu : nu va exista omogenitate
între infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. 1, lit. d) C.p. ( neexecutarea unei hotărâri
judecătorești prin care s -a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat ) și cea prevăzută la
litera g) a aceluiași articol ( împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un
imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabil ă
hotărârea) .
Așadar, pentru a vedea dacă s untem în prezența concursului real omogen, va trebui să
analizăm cu prioritate omogenitatea conținutului legal al infracțiunii și numai în subsidiar
identitatea normei de incriminare .48

46 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 321
47 L. V. Left erache, op. cit., p. 365
48 F. Streteanu, op. cit., p.69

22
În anumite cazuri concursul real omogen a fost transformat prin voința legiuitorului
într-o unitate infracțională, fapt ce , bineînțeles , exclude aplicarea dispozițiilor legale
referitoare la concurs (fără ca acest lucru sa însemne că infractorul va beneficia de tratamentul
sancționator aferent săvârșirii unei infr acțiuni simple). Un exemplu în acest sens este
reprezentat de omorul calificat (art. 189 alin. 1, lit. f- asupra a două sau mai multor persoane ,
C.p.)

1.1.2 Concursul real simplu eterogen

Infracțiunile din componen ța concursului real simplu eterogen sunt îndreptate
împotriva unor obiecte juridice diferite. Acest tip de concurs trebuie diferențiat de “calificările
incompatibile” (activitatea infracțională a inculpatului poate da naștere la două infracțiuni,
care însă dec urg in mod natural și logic una din cealaltă) .49
Așadar, în cazul în care , după ce a accidentat o persoană cu autoturismul, inculpatul părăseșt e
locul accidentului , lăsând victima fără ajutor , nu va exista un concurs între infracțiunea de
vătămare corporală din culpă (art. 196, C.p.) și infracțiunea de lăsare fără ajutor a unei
persoane aflate în dificultate(art. 203, alin. 1, C.p.) , întrucât această din urma infracțiune
presupune mai întâi găsi rea unei persoane a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este
pusă în pericol și abia după aceasta lăsarea aceste ia fără ajutor .
De asemenea, ocuparea fără drept a unei suprafețe însămânțate de către proprietar și
recoltarea culturii , au fost î ncadrate juridic ca fiind o singură infracțiune de furt calificat, și nu
un concurs de infracțiuni între furt calificat și tulburarea de posesie.50
Trebuie remarcat faptul că este vorba de un concurs de calificări, fiind întrunite cele
două condiții cumulative : unitatea de rezoluție (luarea în stăpânire a bunului imobil ) și
unitatea interesului juridic protejat (posesia cu toate atributele acesteia ).51
Este clar că intenția autorului a fost aceea de a lua în stăpânire bunul imobil, ceea ce
înseamnă că recoltarea produselor agricole reprezintă consecința ocupării și nu invers, dar
totuși instanța a preferat să se oprească asupra furtului. Astfel, soluți a necesită câteva
observații.

49 Idem, p. 76
50 L. V. Lefterache, op. cit., p. 366
51 F. Streteanu, op. cit., p.81

23 În doctrina franceză se arată că cel mai adesea printre calificările în concurs există una
care apără mai eficient valoarea socială ocrotită, și care a fost special creat ă pentru a proteja
această valoare. Asta pare să fi făcu t și instanța în speța de mai sus , când a preferat să rețin ă
infracțiunea de furt, în considerarea sancționări ei mai severe și nu tulburarea de posesie ca
normă specială ce proteja integral valoarea socială lezată.
Apare în acest context întrebarea dacă instanța ar fi putut reține infracțiunea specială
de tulburare de posesie în locul furtului. Acest lucru nu ar fi fost posibil, deoarece furtul
prezintă un pericol social legal mai mare decât tulburarea de posesie, astfel că ar fi fost
inechitabilă sancțio narea mai puțin sever ă a celui care ocupă terenul și apoi sustrage produsele
agricole față de cel care doar își însușește aceste produse.52
Totodată, în doctrin ă, a rămas controversată situația conductorului de tren care
primește bani de la persoane le ce nu au bilet, în scopul de a nu le întocmi acestora proces
verbal de constatare a contravenției. Majoritatea autorilor sunt de părere că nu se va reține un
concurs între luare de mită și abuz în serviciu, întrucât neîndeplinirea atribuțiilor de servic iu
este legată de primirea banilor , iar prejudiciul a fost cauzat de către călători, nu de către
conductor .53
Alți autori54 sunt de părere că suntem în prezența unui concurs de infracțiuni, aceasta
pentru că în timp ce luarea de mită s -a comis printr -o acțiune, abuzul în serviciu a fost săvârșit
prin omisiune ; în același timp urmările sunt diferite, luarea de mită fiind o infr acțiune de
pericol, iar abuzul în serviciu o infracțiune de rezultat.
Tot astfel, în practică s -a pus problema de a ști i dacă anumite acțiuni exercitate asupra
bunului ulterior sustragerii, ar putea înt runi elementele constitutive ale unei infracțiuni care să
intre în concurs real cu infracțiunea de furt.
În jurisprudenț ă s-a reținut concurs între infracțiunea de furt și infracțiunea de
distrugere în sarcina inculpatului care și -a însușit un bidon de vopsea din unitatea în care
lucra, iar când a fost surprins a izbit bidonul de pământ, distrugându -l. Soluția este discutabi lă
deoarece din momentul consumării furtului bunul a intrat în stăpânirea a făptuitorului,
distrugerea având semnificația unui act de dispoziție asupra bunului.
Ne găsim așadar în prezența unui concurs de calificări, rezoluția infracțională fiind
unică (în sușirea bunului) – distrugerea nefiind decât o materializare a atributului de dispoziție

52 Idem , p.82
53 L. V. Lefterache, op. cit., p. 366
54 F. Streteanu, op. cit., p. 88

24 ce derivă din însușire – și o singură valoare socială ocrotită, și anume : integritatea
patrimoniului.55

1.2 Concurs ul real caracterizat

Concursul real calificat sau caracterizat, ori cu conexitate, se caracterizează prin existența
anumitor legături, conexiuni între infracțiunile săvârșite de aceeași persoană. În doctrină sunt
menționate astfel de conexiuni: conexiunea topografică, care pre supune o legătură de loc între
infracțiunile săvârșite ; conexi tatea cronologică, care presupune comiterea infracțiunilor
simultan sau succesiv ; conexitate a consecvențională, în care o infracțiune e săvârșită pentru a
ascunde comiterea alte infracțiuni ; conexitate a etiologică , în care o infracțiune e săvârșită
pentru a înlesni comiterea alte i infracțiuni. 56
Actualul Cod penal a reținut două forme de conexitate pentru infracțiunile aflate în
concurs, și anume: conexitatea etiologică și conexitatea consecvențională. Prin aceasta
legiuitorul a statornicit existența concursului de infracțiuni și în cazul unor legături foarte
strânse între respectivele infracțiuni.
Precizarea a fost necesară întrucât , în practica judiciară de sub imperiul Codului penal
Carol al II- lea, prin comiterea unei infracțiuni pentru a înlesni săvârșirea alte i infracțiuni nu
se realiza un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune, și anume infracțiunea scop. Se
susținea că infracțiunea mijloc nu ar avea autonomie și pentr u aceasta ar fi absorbită în
infracțiunea scop.57
O astfel de soluție nu ținea seama de realitate obiectivă , iar un argument în plus contra
acestei soluții este acela că pot exista situații în care infracțiunea mijloc să fie mai gravă decât
infracțiunea scop.58

1.2.1 Concursul cu conexitate etiologică

Acest tip de conexitate presupune o legătură mijloc – scop între infracțiunile comise,
una dintre infracțiuni fiind comisă pentru a înlesni săvârșirea alte i infracțiuni (ex: infractorul

55 Idem , p. 79
56 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 321
57 Idem , p. 322
58 C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,
2007, p.524

25 săvârșește un fals materia l în înscrisuri oficiale –infracțiunea mijloc – în vederea săvârșirii
unei infracțiuni de înșelăciune –infracțiunea scop ).
Atât infracțiunea mijloc, cât și infracțiunea scop trebuie săvârșite cu intenție ori cu
praeterintenție , iar în ceea ce privește rezoluția infracțională pentru săvârșirea infracțiunii
scop, aceasta trebuie să fie anterioară săvârșirii infracțiunii mijloc.
Concursul real cu conexitate etio logică poate fi omogen sau eterogen59. Spre exemplu
vom fi în prezența unui concurs omogen cu con exitate etiologică atunci când inculpatul
sustrage anumite obiecte (chei , instrumente de spargere ) pe care intenționează să le folosesc la
comiterea unui furt prin efracție.
În doctrină există și opinia conform căreia concursul cu conexitate etiologică implică
săvârșirea unor infracțiuni diferite, astfel că acesta poate fi numai eterogen.60
In ceea ce privește raportul dintre infracțiunea de violare de domiciliu și infracțiunea
de furt , infracțiunea de violare de domiciliu se va reține întotdeauna în conc urs cu furtul,
indiferent dacă furtul este comis prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei
chei adevărate ori a unei chei mincinoase.61
De asemenea trebuie precizat că nu în toate cazurile în care există o infracțiune de
omor săvârșită cu intenție directă urmată de o altă infracțiune comisă tot cu intenție directă va
exista un concurs cu conexitate etiologocă.
Astfel cum s -a reținut în pr actica judiciară, fapta persoanei care, după ce a încercat să
ucidă victima, văzând că aceasta încă trăiește, a profitat de starea ei de inconștiență și a violat –
o, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor simplu și ale
infracțiunii de viol în concurs real simplu.62
În acest exemplu este subliniată importanța îndeplinirii celei de -a doua condiții a concursului
cu conexitate etiologică, și anume ca rezoluția infracțională pentru săvârșirea infracțiunii scop
să fie anterioară săvârșirii infracțiunii mijloc.
Infracțiunile din componența concursului real cu conexitate eti ologică reprezintă
entități de sine stătătoare, ceea ce înseamnă că dezincriminarea infracțiunii scop nu va
produce nicio consecință asupra infracțiunii mijloc.63

59 F. Streteanu, op. cit., p. 97; M. Udroiu, op. cit, p. 256
60 M. Zolyneak, Drept pena l. Partea generală, Ed. Fundației “Chemarea”, Iași, 1992. vol. II, p. 603,
apud F. Streteanu, op. cit., p. 97
61 F. Streteanu, op. cit., p. 104
62 Idem , p. 109
63 Idem , p. 119

26 O situație specială apare însă în cazul în care infracțiunea mijloc este constituirea unui
grup infracțional organizat (art. 367, C.p). Recent, în practica judiciară s -a apreciat că, dacă
fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost dezincriminată, i ar inculpații au fost achitați, se
impune aceeași soluție și în privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional
organizat , întrucât fapta , în vederea căruia s -a constituit grupul infracțional organizat , nu mai
constituie infracțiune.64
Așadar, ca regulă, dezincriminarea infracțiunii scop nu atrage dezincriminarea
infracțiunii mijloc, însă atunci când întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii mijloc
depinde de caracterul infracțional al faptei scop, dezincriminarea ei conduce la nesan cționa rea
infracțiunii mijloc.

1.2.2 Concursul cu conexitate consecvențională

Conexitate a consecvențională presupune o legătură de la cauză la efect65 între
infracțiunile concurente, cu alte cuvinte o infracțiune este comisă pentru a acoperi săvârșirea
alte infracțiuni (ca exemplu, pentru acoperii săvârșirea unei infracțiuni de omor se ucide
martorul).
Cu privire la conexitatea consecvențională trebuie menționat faptul că infracțiunea
efect este comisă întotdeauna cu intenție, iar inf racțiunea cauză poate fi săvârșită cu orice
formă de vinovăție . 66 Altfel spus, în ipoteza în care prima infracțiune este săvârșită din culpă,
decizia de a săvârși infracțiunea efect va fi luată după ce infracțiunea cauză a fost comisă.
Ca regulă , rezoluți a infracțională pentru comiterea celei de -a doua infracțiun i este
luată înainte de săvârșirea prime i infracțiuni, aici fiind vizată ipoteza în care atât infracțiunea
cauză, cat și infracțiunea efect sunt comise cu intenție .67 Este însă posibil și in această ipoteză
ca făptuitorul sa ia cele doua hotărâri și succesiv .68
Aceasta din urmă regulă este însă susceptibilă de unele excepții. Într-o speță69 s-a
reținut că inculpatul i -a aplicat propriului fiu o lovitură puternică de pumn în zona
abdominală, cauzându -i acestuia o vătămare corporală gravă, după care l -a aruncat în râul

64 Idem , p. 121
65M. Zolyneak, M.I Michinici, Drept penal. Partea generală, Editura fundației “Chemarea”, Iași, 1999,
p. 232, apud C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 322
66 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 322
67 M. Udroiu, op. cit, p. 256
68 F. Streteanu, op. cit., p. 126
69 C.S.J. secția penală, decizia nr. 1681/1990, citată de F. Streteanu, în Concursul de infracțiuni, Ed.
Lumina Lex, București, 1999, p. 126

27 Bistrița unde a decedat prin asfixie mecanică. În primă instanță inculpatul a fost condamnat
pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă ( art. 182, alin. 1, Codul penal anterior) în
concurs cu infracțiunea de omor calificat, săvârșit pentru ascunderea unei alte infracțiuni.
Instanța de recurs a casat această sentință motivând că actele de lovire și aruncare în apă fac
parte integrantă din conținutul infrac țiunii de omor calificat (săvârșit asupra soțului sau unei
rude apropiate ), lipsind elementul circumstanțial referitor la ascunderea alte i infracțiuni.
Din starea de fapt rezultă în mod clar că suntem în prezența unei rezoluții infracționale unice,
infracț iunea de omor înglobând în natura ei obiectivă și actul de lovire.
Ar fi putut exista un concurs caracterizat, așa cum a decis prima instanță, în ipoteza în care,
după comiterea vătămări poporale, ar fi apărut elemente de fapt noi, de natură să -l determin e
pe inculpat să ia o nouă hotărâre infracțională, în sensul de a ucide victima pentru ascunde
fapta săvârșită (spre ex: amenințarea acestuia de către victimă ca va depune plângere).70
Putem deci concluziona că, prin excepție de la regul a potrivit căreia atunci când
ambele infracțiuni sunt intenționate cele două rezoluții infracționale pot apărea fie
concomitent, fie succesiv, dacă prima infracțiune este susceptibilă de a se absorbi în mod
natural în cea de -a doua, pentru a fi în prezența unui concurs cu conex itate consecvențională,
ideea comiterii ultimei infracțiun i nu poate apărea decât după săvârșirea celei dintâi .71
În ipoteza comiterii unui furt prin spargerea unei locuințe , pentru a ascunde furtul
făptuitorul plasează o bombă pentru a simula un incendiu, acceptând că explozia poate avea
ca rezultat decesul persoanelor din vecinătatea imobilului; în acest exemplu infracțiunea efect
este comis ă cu intenție indirectă ; dacă pri n producerea ex ploziei făptuitorul a urmărit
producerea decesului, spre exemplu, al personalului de pază , infracțiunea efect va fi comis ă
cu intenție d irectă.
Totodată, faptele succesive de furt consumat, de tentativă de furt și de tentativă de furt
prin î ntrebuințar e de violențe săvârșit e în aceeași împrejurare și asupra aceluiași patrimoniu
constituie, pentru toate aceste fapte, infracțiune a unică de tâlhărie, agresiunea finală având ca
scop scăpare a făptuitorului de tragerea la răspundere pentru toate su stragerile, consumate și
tentate, comise anterior actelor de violență sau, după caz, pentru păstrarea bunurilor sustrase
succesiv .72
În practică s -a mai decis că, dacă inculpatul, după ce a ucis victima, i -a secționat
picioarele pentru a o putea introduce în lada cu care a transportat -o, nu se va reține și

70 F. Streteanu, op. cit., p. 127
71 Ibidem
72 C.S.J, secția penală, decizia nr. 3582/2003, citată de M. Udroiu, în Drep t penal. Partea generală ,
Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 257 -258

28 infracțiunea de profanare de cadavre. Această soluție a fost motivată prin aceea că pentru a fi
în prezența infracțiunii de profanare de cadavre trebuie ca prin actul material să se aducă o
atingere sentimentului de respect față de morți și față de amintirea acestora, iar inculpatul a
urmărit doar ascunderea infracțiunii de omor.73
Ulterior această soluție a fost criticată în doctrină, arătându -se e că prin incriminarea
profanării legiuitorul a avut în vedere faptul că orice atingere adusă cadavrului unei persoane,
exceptând activitățile îngăduit e de lege, const ituie prin ea însăși o manifestare a lipsei
respectului pentru morți. 74
De asemenea, ca ș i concursul cu conexitate etiologică, concursul cu conexitate
consecvențională poate fi omogen sau eterogen .

Secțiunea 2: Concursul ideal (formal)

Concursul formal de infracțiuni, sau concursul ideal, ori printr -o singură acțiune, cum
mai este denumit în doctrină75, există, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 C.p., atunci “când o
acțiune sau inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau
a urmărilor pe care le -a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. ”
Prin noțiunea de “împrejurări ” înțelegem acele date de fapt, obiective și subiective, în
care a fost realizată acțiunea sau inacțiunea, date care corespund unor elemente din
conținuturile infracțiunilor concurente.76
Cu privire la noțiunea de “urmare ”, aceasta este întruchipată de consecințele
vătămătoare , specifice infracțiun ilor concurente.77
Potrivit profesorului Vitilă Dongoroz, în ceea ce privește această formă a concursului
de infracțiuni, dat fiind faptul că infracțiunile concurente care îl compun se săvârșesc printr -o
singură acțiune sau inacțiune, în aparență există o unitate de infracțiuni ; “această unitate este
însă una apare ntă, în spatele ei regăsindu -se o pluralitate reală, întrucât datorită
împrej urărilor în care se produce actul material, acesta, deși este unic , conține comprimat

73 T. S. secția penală, decizia nr. 192/1980, citată de F. Streteanu, în Concursul de infracțiuni, Ed.
Lumina Lex, București, 1999, p. 129
74 F. Streteanu, op. cit., p. 129
75 V. Dongoroz, Explicațiile teoretice ale Codului penal român. Partea generală – volumul I, ediția a
II- a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 237
76 C. E. Oprea, Concursul de infracțiuni – Teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de
Drept, 2012, p. 109
77 Ibide m

29 cauzalitatea fizică a unor urmăr i diferite și deci aptitudinea de a realiza elementele obiective
ale mai multor infracțiuni. ”78
În continuare, același autor, subliniază faptul că deși sub aspect subiectiv avem o
singură rezoluție infracțională, “ găsim totuși in ea comprimate elementele su biective ale mai
multor infracțiuni și anume, o intenție directă, însoțită fie de o intenție indirectă, fie de cele
mai multe ori de o culpă (în oricare din formele sale)”.
În literatura de specialitate au fost evidențiate următoarele trăsături caracteristice ale
concursului formal:
a) Existența unei acțiuni unice
b) Această acțiune unică să violeze diferite dispoziții ale legii penale
c) Aceste violări sa fie legate in mod necesar între ele, deoarece, în condițiile în care au
fost comise, nu se puteau p roduce separat.
Această trăsătura a fost nuanțată in doctrină79 în sensul ca legătur a este pur
întâmplătoare , fiind determinată pe de o parte de unicitatea acțiun ii, iar pe de altă parte de
condițiile în care aceasta a fost săvârșită. Același autor spune că în cazul în care , în abstract ,
este imposibilă săvârșirea unei infracțiuni fără a o comite și pe cealaltă , nu se mai poate reține
în concurs formal , fiind vorba de un concurs de calificări.
d) Legea să nu contopească aceste violări în cadrul unei singure inc riminării rezultante
e) Acele fapte să nu poată fi incriminate într -un singur text legal
Infrac țiunile săvârșite în concurs ideal pot să fie de aceeași natură, concursul fiind unul
omogen ori de natură diferită, concursul fiind eterogen.
Ca regulă, infracțiunile săvârșite în concurs ideal, sunt de natură diferită
Sub aspect subiectiv, infracțiuni le aflate în concurs formal pot fi săvârșite cu: intenție
directă, cu intenție directă unele și altele cu intenție indirectă, cu intenție unele și altele din
culpă, după cum toate pot fi săvârșită din culpă.80
Ipoteza concursului ideal este diferită de situația interzisă de lege prin care o persoană
este judecata de două ori pentru aceeași infracțiune; în ipoteza unui concurs ideal de
infracțiuni, “același f apt c omportă o analiză în cadrul a două infracțiuni distincte ”81. De
exemplu, vom fi în prezența unui concurs ideal de infracțiuni între infracțiunea de punere în
circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și infracțiunea de punere în
circulație a unui autoturism cu număr de înmatriculare fals în cazul în care conducătorul auto

78 V. Dongoroz, op. cit., p.237
79 F. Streteanu, op. cit., p. 136 -137
80 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 322
81 L. V. Lefterache, op. cit., p. 367

30 conduce pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat, dar care are un număr de
înmatriculare fals.
În structura concursului ideal pot intra două infra cțiuni progresive (de exemplu , două
infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte comise prin aceeași acțiune
infracțională cu privire la doi subiecți pasivi ) sau două infracțiuni continuate (spre exemplu
ultraj și ultraj judiciar comise în formă continuată prin acte de execut are diferite , care fiecare
în parte îmbracă forma concursului ideal ).82
Concursul formal de infracțiuni nu trebuie să fie confundat cu concursul de legi penale
cu privire la aceeași acțiune sau inacțiune (aceeași faptă este incriminată și într -o lege cu
caracter general, dar și într -o altă lege ce are caracter special ).
În ipoteza concursului, vom avea o pluralitate de infracțiuni, iar în cazul concursului de legi
penale, vom fi în prezența unei singure infracțiunii cu privi re la care se vor aplica întotdeauna
dispozițiile legii speciale.83
În jurisprudenț ă84 s-a reținut că acțiunea continu ă de transport de droguri pe teritoriul
unui stat străin, peste frontiera de stat a României și pe teritoriul României, fără drept “ se
încadrează în ipoteza concursului forma l de infracțiuni ” (infracțiunea prevăzută la art. 2 din
legea 143/2000 în modalitatea normativă a transportului de droguri și infracțiunea prevăzută
la art. 3 din aceeași lege în modalitatea introducerii în țară de droguri).
De asemenea, în jurisprudenț ă85 s-a decis că nu există concurs ideal, în cazul în care
inculpatul i -a aplicat fiicei minore o lovitură cu cuțitul în piept, pe lângă alte lovituri grave (ar
exista doar o temtativă la omor) .
În doctrină86 această soluție a fost criticată, spunân du-se că soluția pri vind tentativa de
omor nu oglindește întreaga complexitate a activității autorului (autorul nu a adus atingere
doar corpului victimei, ci și relațiilor de conviețuire socială ce se referă la familie ).
Dat fiind faptul că acțiunea unică a inculpatului, din cau za împrejurărilor în care s -a
produs, precum și a relațiilor dintre acest a și victimă, a dat naștere unor urmări diferite
(tentativă la omor calificat și rele tratamente aplicate minorului ),susceptibile de a fi încadrate

82 M. Udroiu, op. cit, p. 258
83 Ibidem
84 I.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 15/2007,
www.scj.ro
85 Trib. Suprem, secția penală, decizia nr. 1363/1977, citată de G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), în
Explicațiile Noului Cod penal , Ed. Universul Juridic, București, 2015, p.424
86 G. Antoniu, T. Toader( coordonatori), op.cit. , p.424

31 în dispoziți i diferite ale legii, e rau aplicabile, conform acestei concepții87prevederile din art.
33 lit. b) C.p. anterior, astfel ca trebuia reținut concursul formal de infracțiuni.

Capitolul VI: Tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni

Secțiunea 1: Sistemele de sancționare a concursului de infracțiuni

Comiterea mai multor infractiuni de către o singură persoană subliniază perseverența
acesteia pe calea infracțională, astfel că față de aceasta sunt necesare sisteme de sancționare
adecvate.
În literatura de specialitate există trei sisteme de sancționare pentru concursul de
infractiuni, și anume: sistemul cumulului aritmetic , sistemul absorbției și sistemul cumulului
juridic (sau al contopirii pedepselor) .

1.1 Sistemul cumulului aritmetic

Acest si stem de sancționare, ce mai este cunoscut și sub denumirea de sistem al
adiționării pedepselor ori al totalizării pedepselor, presupune însumarea pedepselor stabilite
pentru fiecare infracțiune concurentă și executarea pedepsei ce a rezultat din adunarea
acestora.
S-a reproșat acestui sistem , pe de o parte faptul că este rigid, iar în cazul pedepselor
privative de libertate poate conduce la pedepse cu o durată foarte mare (mai mare decât durata
de viață a omului ), fapt ce transformă pedeapsa într-o pedeapsă cu detențiunea pe viață , iar pe
de altă parte faptul că prin adiționarea pedepselor apare un plus de suferință, ce nu ar fi existat
în situația în care pedepsele ar fi fost executate cu intermiten țe.88
Acest sistem este criticabil și în priv ința pedepselor pecuniare, în unele cazuri
conducând la o confiscare generală.89
Mai mult, s -a spus că pedeapsa este fondată într -o mare măsură pe ideea de reeducare,
de reintegrare socială a condamnatului, or această trăsătură este suprimată în cazul sistemului
cumulului aritmetic.90

87 Ibidem
88 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 324
89Ibidem
90 F. Streteanu, op. cit., p. 262

32 1.2 Sistemul absorbției

Potrivit acestui sistem pedeapsa stabilită pentru infracțiunea cea mai gravă va absorbi
pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni concurente .
Astfel, s istemul absorbției creează pentru infractor sentimentul de impunitat e91 în ceea
ce privește infracțiunile mai puțin grave, ceea ce poate reprezenta o încurajare pentru un
infractor ce a săvârșit o infracțiune gravă de a comite și alte infracțiuni de o gravitate redusă ,
ale căror pedepse vor fi absorbite în pedeapsa pentru inf ractiunea mai gravă.
Pe de altă parte , sistemul absorbției limitează marja de apreciere a judecătorului în
ceea ce privește individualizar ea sancțiuni i, existând posibilitatea ca infractorul care a comis
mai multe infracțiuni concurente sa primească o sancțiune de aceeași manieră cu cel ce a
săvârșit o singură infracțiune.
În favoarea sistemului absorbției a fost invocat argumentul potrivit căruia făptuitorul
nu fusese definitiv condamnat pentru prima infracțiune în momentul în care a săvârșit cea de –
a doua infracțiune, astfel încât el nu primise un avertisment din partea societății cu privire la
atitudinea s a.92

1.3 Sistemul cumulului juridic (sau al contopirii pedepselor)

Din nevoia de a atenua dezavantajele celor doua sisteme deja prezentate s -a născut un
al treilea sistem de sancționare a concursului de infractiuni, și anume: sistemul cumulului
juridic. Acesta reprezintă un sistem intermediar și constă în aplicarea pedepsei celei mai grave
dintre pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune concurentă, la care se adaugă ori se poate
adăuga un spor de pedeapsă.
Astfel, sporirea pedepsei poate fi obligatorie or i facultativă, iar sporul poate fi fix sau
variabil.
În doctrină93 a fost criticată i deea sporului fix arătând că ea conduce la aproape aceeași
soluție ca și sistemul absorbției, întrucât infractorul , care a săvârșit deja două infracțiun i,
poate săvârși și altele , de o gravitate mai redusă , fără a putea primi un spor de pedeapsă mai
mare .

91 V. Dongoroz, Drept penal , Editura societății Tempus, București, 2000, p.339, apud C -tin Mitrache,
C. Mitrache, op. cit., p. 324
92 F. Streteanu, op. cit., p. 265
93 F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală – vol II, Ed. Universul Juridic, București, 2018,
p.119

33
Secțiunea 2: Aplicarea pedepsei principale în ipoteza judecării împreună a
infracțiunilor concurente

Aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni este compusă din două etape. Se
va stabili mai întâi pedeapsa pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, iar în etapa a doua
se va aplica pedeapsa rezultantă.

2.1 Stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente

Stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente reprezintă activitatea de
individualizare a răspunderii penale pe ntru fiecare infracțiune ce se află în pluralitate a de
infracțiuni săvârșite de infractor, făcându -se abstracție de existența celorla lte infracțiuni.
Astfel, nu este posibilă dispunerea condamnării în mod direct la o pedeapsă rezultantă
(așa cum se procedează în cazul măsurilor educative ), indiferent de natura pedepsei respective
(pedeaps ă principală, complementară sau accesori e).

2.2 Aplicarea pedepsei rezultant e

În această a doua etapă, analizând u-se ansamblul activității infracționale, se va aplica o
pedeapsă rezultantă, pedeaps ă ce reflectă de această dată pericolul social reieșit din comiterea
infracțiunilor concurente.94
Art. 39, C.p., r glementează mai multe situații posibile în funcție de natura pedepselor
principale stabilite.

2.2.1 Ipoteza în care pentru una dintre infracțiunile concurente s -a stabilit pedeapsa
detențiunii pe viață

Prin dispozițiile art. 39 alin. 1,lit. a), C.p. a fost consacrat doar în acest caz sistemul
absorbției (când s -au stabilit o pedeapsă cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse
cu închisoarea ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață) Acest lucru este
justificat de caracterul pedepsei – detențiunea pe viață – pedeapsă ce nu mai poate fi agravată

94 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 325

34 în ceea ce privește privarea de libertate ( în cazul am enzii, ar fi fost posibilă aplicarea
cumulativă a celor două, însă legiuitorul român a considerat că nu este necesar).

2.2.2 Ipoteza în care s -au stabilit numai pedepse cu închisoarea

Conform art. 39, alin. 1, lit. b), C.p. când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se
aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte
pedepse stabilite .
În doctrină95 acest sistem a fost denumit “sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și
fix”.
Pedeapsa cea mai grea va fi pedeapsa cu durata cea mai întinsă, neprezentând
importanță gravitatea infracțiunii pentru care pedeapsa a fost stabilită ; astfel, ne putem găsi în
ipoteza în care pedeapsa cea mai grea nu a fost aplicată pentru cea mai gravă in fracțiune
concurentă .
Dacă pentru unele dintre infracțiunile concurente au fost stabilite pedepse ce intră s ub
incidența grațierii, dispozițiile privitoare la contopire se vor aplica doar cu privire la
pedepsele ce nu au făcut obiectul grațierii (totală s au parțială) ; grațierea individuală, în cazul
concursului de infracțiuni, va viza doar pedeapsa rezultantă.96
Acest sistem de sancționare, sistem ce nu apărea în proiectul Codului penal trimis
Parlamentului, fiind introdus prin decizia Comisiei Parlamentare speciale care a examinat și
modificat proiectul , anterior asumării răspunderii de către Guvern, prezintă o serie de avantaje
și dezavantaje.
Pe deoparte, un avantaj este reprezentat de faptul că orice infracțiune concurentă se va
regăsi în pedeapsa rezultantă, infractorul știind că ori de câte ori va comite o infracțiune,
aceasta va avea ca rezultat o majorare a pedepsei rezultante.97
Pe de altă parte, așa cum am menționat deja în prezenta lucrare, acesta este unul de
sancționare prezintă și numeroase inconveniente ( nu permite judecătorului o individualizare a
pedepsei rezultante pe baza altor elemente decât durata pedepselor stabilite, și poate conduce
la pedepse rezultante mari în ipoteza unui număr mare de infracțiuni , chiar de gravitate
redusă ).

95 Idem , p. 326
96 I.C.C.J. Secțiile Unite, decizia nr. 10/2005, citată de M. Udroiu, în Drept penal. Partea generală ,
ediția 5 -revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 261
97 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.124

35
2.2.3 Ipoteza în care s -au stabilit numai pedepse cu amendă

În cazul în care au fost stabilite numai pedepse cu amendă, se va aplica pedeapsa cea
mai grea, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite .
Obserăm astfel că mecanismul de determinare a pedepsei este similar cu cel expus în
subsecțiunea de mai sus. Totuși, sunt necesare câteva precizări.
Pentru determinarea pedepsei de bază raportarea va fi făcută doar la cuantumul
pedepsei amenzii stabilite (suma finală de plătit ce rezultă în urma înmulțirii numărului de
zile-amendă cu cuantumul unei zile unei zile -amen dă).
Pedeapsa de bază va fi întotdeauna pedeapsa concretă care are cuantumul cel mai
ridicat , indiferent dacă pentru altă pedeapsă a fost stabilit un număr mai mare de zile amendă ,
ori un cuantum m ai ridicat al zilei -amendă (dar un număr mai mic de zile -amendă).98
Astfel, să presupunem că inculpatul a comis trei infracțiuni concurente, iar pedeapsa
stabilită de către instanță pentru fiecare infracțiune este:
– p1: 100 de zile -amendă cu un cuantum de 40 RON pentru fiecare zi amendă ( S=4000)
– p2: 200 de zile -amendă cu un cuantum de 30 RON pentru fiecare zi -amendă (S=6000 )
– p3: 200 de zile -amendă cu un cuantum de 10 RON pentru fiecare zi -amendă (S=2000)
Pedeapsa de bază este p 2, iar pedeapsa rezultantă va fi : 6000+ 1/3 din
6000(2000+4000)= 8000
După determinarea pedepsei rezultante, un alt aspect care trebuie lămurit este legat
de obligația instanței care a efectuat contopirea pedepselor de a determina și numărul de zile
amendă, respectiv suma aferentă unei zile amendă în cazul respectivei pedepse .99
Aceste elemente vor fi relevante în ipoteza unei neexecutari prin plată a amenzii , când
pedeapsa amenzii va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii sau se va dispune executarea prin
muncă neremunerat ă în folosul comunității (unei zile amendă îi corespunde o zi de închisoare/
muncă).
Un avantaj al sistemului zilelor -amendă este legat de predictibilitate a pedepsei
închisorii care, eventual, va înlocui amen da neplătită, respectiv a obligației de a presta o
muncă neremunerata în folosul comunității ca modalitate alternativă de executare a pedepsei
amenzii .100

98 M. Udroiu, op. cit, p. 262
99 F. Streteanu , D. Nițu, op. cit., p.127
100 Ibidem

36 Pentru aceasta , este normal ca , în cazul pedepsei cu amend a, condamnatul să cunoască
de la început consecințele neexecutării prin plată a pedepsei amenzii, altfel spus , să știe câte
zile de închisoare sau muncă se vor substitui sumei neplătite.101 Este de dorit ca această
operațiune să fie făcută chiar la momentul co ntopirii .
Așadar, am ajuns la un alt aspect controversat , și anume: mecanismul prin care se
pot determina numărul zilelor amendă și suma corespunzătoare unei zile -amendă în cazul unei
asemenea pedepse rezultante. Pot exista două soluții:
Potrivit unor autori102 în lipsa unei dispoziții legale exprese se va proceda la
aplicarea prin analogie a textului art 61 alin.6 C.p., astfel că la numărul zilelor amendă ale
pedepsei de bază stabilit e pentru o infracțiune , se va adăuga sporul de o treime din numărul
zilelor-amendă stabilit e pentru celelalte infracțiuni. Cuantumul rezultant al unei zile -amendă
va fi determinat prin împărțirea cuantumului pedepsei rezultante de executat la numărul
zilelor -amendă rezultante
Așadar, în exemplul de mai sus p2 este pedeapsa de bază – 200 de zile -amendă, la care
ar urma să se adauge 1/3 din suma celorlalte pedepse (100 de zile – amendă). Obținem un total
de 300 de zile amendă, ceea ce reprezintă pedeapsa rezultantă.
Cu privire la suma corespunzătoare unei zile -amendă , aceasta va fi de 26,6 lei
(8000: 300).
O a doua soluție , ce este preferată de alți autori103, este reprezentată de determinarea
cuantumului corespunzător unei zile amendă ca medie ponderată a cuantumurilor stabilite în
cazul pedepselor individuale, determinând apoi numărul de zile amendă pornind de la acest
cuantum.
Potrivit acestui mecanism în structura pedepsei rezultante pedeapsa de bază are o
pondere de 1(se regăsește integral), în vreme ce fiecare dintre celelalte pedepse individuale se
regăsește doar în proporție de 1/3 .
După aceasta, numărul de zile amendă corespunzător pedepsei rezultante se obține
împărțind amenda rezultantă determinat ă potrivit art 39 , C.p. la suma calculată ca medie
ponderată potrivit celor en unțate mai sus .104
Principalul argument în susținerea acestui mecanism este reprezentat de faptul că pe de
o parte se evit ă aplicarea prin analogie a unui text de lege, iar pe de altă parte rezultatul
obținut reflectă mult mai bine ponderea fiecărei pedepse în structura pedepsei rezultante.105

101 Ibidem
102 M. Udroiu, op. cit, p. 262;
103 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.128
104 Ibidem

37
2.2.4 Ipoteza în care s -a stabilit o pedeapsă cu închisoarea și una cu amendă

În conformitate cu art. 39, alin.1, lit. d), C.p., în cazul în care s -au stabilit o pedeapsă
cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se va aplica pedeapsa închisorii, la care se adaugă în
întregime pedeapsa amenzii.
Putem observa că de această dată legiuitorul a consacrat sistemul cumulului aritmetic,
abandonând sistemul cumulului juridic.

2.2.5 Ipoteza în care s -au stabilit mai multe pedepse cu închisoa rea și mai multe
pedepse cu amendă

Potrivit art. 39, alin.1, lit. e), C.p , când au fost stabilite mai multe pedepse cu
închisoarea și mai multe pedepse cu amendă se va aplica pedeapsa închisorii conform lit. b ),
la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c) .
Astfel, instanța va proceda la gruparea pedepselor cu închisoarea și a pedepselor cu
amenda, pentru ca mai apoi să facă aplicarea prevederilor art 39 alin. 1, lit. b) și c), C.p.
pentru fieca re grup, stabilind câte o pedeapsă de bază, ce va fi sporit ă în condițiile arătate ;
vom avea astfel două pedepse rezultante (amenda și închisoarea) ce vor fi cumulate.
Acest mecanism al cumulului aritmetic va fi aplicabil și în cazul în care pentru o
infracțiune s-a aplicat , pe lângă pedeapsa închisorii , și pedeapsa amenzii în condițiile art 62
C.p. (când prin infracțiunea săvârșită s -a urmărit obținerea unui folos patrimonial ), iar pentru
cea de -a doua infracțiune s -a aplicat pedeapsa amenzii.106
Așad ar, pedeapsa rezultantă este compusă pe de o parte, din pedeapsa închisorii, iar pe
de altă parte , din totalul cuantumului amenzi lor; observăm că nu va opera cumulul juridic al
pedepselor amenzii (ca în cazul în care ar fi fost aplicat e numai pedepse cu amenda ).

2.2.6 Aplicarea pedepsei de tențiunii pe viață în locul pedepsei închisorii

Potrivit dispozițiilor art. 39, alin. 2, C.p. “atunci când s -au stabilit mai multe pedepse
cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din
totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite , s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult

105 Idem, p. 129
106 M. Udroiu, op. cit, p. 263

38 maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile
concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate
aplica pedeapsa detențiunii pe viață. ”
Această dispoziție creează posibilitatea ca , deși pentru niciuna dintre infracțiunile
concurente nu a fost stabilită pedeapsa detențiunii pe viață, să se poată aplica aceast ă din
urmă pedeapsă. Pentru aceasta este necesară îndeplinirea celor două condiții legale, și anume:
pedeapsa rezultantă să fie de 40 de ani închisoare sau mai mare, iar pentru cel puțin una dintre
infracțiunile concurente maximul special prevăzut de lege pentru forma consumată107 a
infracțiunii să fie de 20 de ani închisoare sau mai mare .
În doctrină108 s-a pus problema constituționalității acestei dispoziții prin raportare la
principiul legalității pedepse i, în ipoteza în care pentru niciuna dintre infracțiunile concurente
nu este prevăzută pedeapsa detentiunii pe viață .
O astfel de critică nu este întemeiată întrucât dispozițiile art. 39, alin. 2, C.p nu îl obligă pe
judecător la aplicarea pedepsei detențiunii pe v iață, iar aceast ă din urmă pedeaps ă, în acest
caz, este prevăzută de un text accesibil și previzibil, inculpatul știind că în ipoteza comiterii
mai multor infracțiuni de o gravitate ridicată în condițiile art. 39, alin. 2, C.p se expune
riscului de a-i fi aplicată pedeapsa detențiunii pe viață .109

2.3 Limitele pedepsei rezultante

Actualul cod penal nu mai conține o dispoziție similară celei prevăzute de art. 34 , C.p.
din 1968, dispoziție ce dispunea că în caz de concurs de infracțiuni, pedeapsa aplicată de
instanța nu poate fi mai mare decât totalul pedepselor stabilite pentru pedepsele concurente.
O asemenea dispoziție nu ar fi fost justificată din două motive ,110 și anume: pe de o
parte existența dispozițiilor de excepție ale art. 39 alin. 2 C. p.,111 iar pe de altă parte, faptul că

107 Idem, p. 264
108 R. Burdușel, Aspecte ale încălcării principiului legalității sancțiunilor de drept penal în cazul
pluralității de infracțiuni, în Analele Universității din București, Seria Drept, Supliment, 2014, p.55 și
urm., apud F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.132
109 F. Streteanu , D. Nițu, op. cit., p.132
110 G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F. -M. Vasile, Codul
penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p. 129
111 “atunci când s -au stabilit mai multe pedepse cu închisoar ea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea
mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s -ar depăși cu
10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre
infracțiunile concuren te pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se
poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.”

39 în sistemul actualului cod penal sporul este obligatoriu și fix (pedeapsa rezultantă va fi
întotdeauna inferioară cumulului aritmetic al pedepselor).
Totuși , și în sistemul actualului cod penal există o limitare cu privire la cuantumul
pedepsei rezultante ce urmează a fi executate, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani,
conform art. 60 C.p. , astfel că în ipoteza în care sporul obligatoriu ar depăși această limită
generală a pedepsei închisorii, pedeapsa se va reduce în mod corespunzător.

Secțiunea 3: Aplicarea pedepsei în caz de judecare separată a infracțiunilor
concurente

De reg ulă infracțiunile concurente sunt judecate împreună, însă există și situații în care
ele sunt judecate la date diferite sau de către instanțe diferite . Astfel există posibilitatea de a
nu se cunoaște de către instanță, în momentul judecării unei infracțiuni, împrejurarea că
inculpatul a comis și alte infracțiuni concurente , ori deși instanța le cunoaște , să nu le poate
supune judecății .
Întâlnim astfel de situații când activitatea de urmărire penală se află în stadii diferite,
ori când deși instan ța a fost sesizată cu toate infracțiunile concurente, se ajunge la disjungerea
cauzei în privința unor fapte.
În asemenea cazuri, infracțiunile fiind concurente, se impune aplicarea unei pedepse
unice pentru întreaga pluralitate.
Astfel, va trebui să di stingem între următoarele ipoteze:

3.1 Judecarea ulterioară a unei infracțiuni concurente

Conform acestei prime ipoteze infractorul condamnat definitiv pentru o infracțiune
este judecat la un moment ulterior pentru o infracțiune concurentă. În acest caz, potrivit art.
40, alin.1, C.p. se vor aplica dispozitiile art. 39 C.p. (a se vedea precizările de mai sus).
În acest caz, după ce va stabili pedeapsa pentru infracțiunea pe care o judec ă, instanța
o va contopi cu prima pedeapsă, aplicând s porul obligatori u și fix .
Potrivit unei decizii112 a I.C.C.J. “instanțele de control judiciar nu pot dispune direct
în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul

112 I.C.C.J., Secțiile Unite, decizia nr. 70/2007, citată de M. Udroiu în Drept penal. Partea generală ,
ediția 5 -revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 269

40 judecății cu pedepsele aplicate infracțiunilor concuren te, pentru care există o condamnare
definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanț ă”.
Desi aceast ă decizie a fost dată sub imperiul Codului penal anterior,soluția se menține
și astăzi, întrucât beneficul dublului grad de jurisdicție este menit sa garanteze și legalitatea
sancțiunii.113
De asemenea, în jurisprudență114 s-a stabilit că “în ipoteza în care după grațierea
condiționat ă a unei pedepse, condamnatul săvârșește în cursul termenului de încercare mai
multe infracțiuni concurente, c e sunt judecate separat, fiecare dintre instanțele ce au fost
sesizate cu judecarea acestor infracțiuni este obligată să disp ună revocarea grațierii și
executarea – pe lângă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea ce constituie obiectul judecății –
și a pedepsei anterioare, neexecutată, cu privire la care cel în cauză beneficia se de grațiere.
Cu ocazia contopirii ulterioar e a ped epselor stabilite pentru infracțiunile concurente, se va
dispune executarea , o singură dată , și a pedepsei cu privire la care s -a revocat gratierea ”.
Potrivit unei decizii a Curții de Apel Pitești115, în cazul contopirii cu altă pedeapsă,
perioad a în care condamnatul s -a aflat în “întreruperea executării pedepsei ” nu poate fi
scăzut ă din pedeapsa rezultantă , întrucât aceasta nu reprezintă o perioadă executată din
pedeapsa aplicată.

3.2 Infracțiunile concurente au fost definitiv judecate în cauze diferite

Această a doua ipoteză privește situația în care, după ce o hotărâre de condamnare a
rămas definitivă, se constată că infractorul primise și o altă condamnare definitivă pentru o
infracțiune concurentă . Și de data aceasta pedepsele stabilite anterior vor fi contopite potrivit
dispozițiilor art. 39 C.p.
Dacă avem doar două infracțiuni concurente, instanța de executare a ultimei hotărâri
sau, când infractorul se găsește în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei rază
teritorială se află locul de deținere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui
condamnat, va proceda la con topirea pedepselor stabilite definitiv, potrivit regulilor enunțate
și prezentate mai sus .

113 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.132
114 C.A. București, secția a II -a penală, decizia nr. 114/A/1994, citată de M. Udroiu în Drept penal.
Partea generală , ediția 5 -revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 269
115 C.A. Pitești, secția penală, decizia nr. 62/R/2002, citată de M. Udroiu în Drept penal. Partea
generală , ediția 5 -revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 270

41 În ipoteza în care sunt mai multe infracțiuni con curente pentru care au fost pronunțate
hotărâri de condamnare definitiv e, pedepsele rezultante se vor des contopi , și se va efectua o
nouă contopire , pornind de la pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, fiind
imposibilă o efectuare a contopir ii între pedepsele rezultante parțiale aplicate anterior.116
Altfel spus, contopirea va avea loc întotdeauna doar între pedepsele stabilite pentru
fiecare infracțiune concurentă.

Pentru ambele ipoteze (3.1 &3.2) în contopire vor fi cuprinse doar pedepsele ca re
urmează să fie executate, adică acele pedepse pentru care nu a intervenit vreo cauză care
înlătură executare a (spre exemplu : grațierea totală sau a restului de pedeapsă ); în măsura în
care grațierea este parțială, partea negrațiată din pedeapsă va fi in clusă în contopire.117
Totodată, dacă pentru una dintre infracțiunile concurente s -a dispus prin hotărâre
definitivă suspendarea sub supraveghere a executării și nu sunt întrunite condițiile anulării
acestei suspendar i, această pedeapsă nu va fi contopit ă cu pedeapsa stabilită, prin altă
hotărâre, pentru o infracțiune concurentă (la fel stau lucrurile și în cazul soluției de amânare a
aplicării pedepsei) .118
Trebuie menționat și faptul că din pedeapsa principală rezultantă aplicat ă se va scădea
parte a din ped eapsa principală executată deja. Cererea de contopire este admisibila și în
ipoteza în care una sau mai multe dintre pedepsele rezultante au fost executate comple t.119
Chiar dacă textul legal face referire la scăderea din durata pedepsei aplicate a părții
executate, această dispoziție este aplicabilă și în cazul în care contopirea vizează pedepse cu
amenda (ar fi inechitabil sa fie executată de doua ori).

3.3 Condamnare a pronunțată în străinătate pentru o infracțiune concurentă

De la contopirea pedepselor în cazul infracțiunilor concurente nu este exclusă nici
condamnare a pronunțată în străinătate, singura condiție fiind aceea ca această condamnare să
fi fost recunoscută potrivit legii române.
În ipoteza în care hotărârea pronunțată în străinătate nu a fo st deja recunoscută,
instanța va proceda la recunoaștere a hotărârii străine de condamnare pe cale incidentală, în

116 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 330
117 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.134
118 Ibidem
119 Ibidem

42 condițiile art. 140 alin.2, din legea nr. 302/2004, republicată, în cadrul procedurii de
soluționare a cererii de contopire a pedepselor stabi lite pentru infracțiunile concurente .120

3.4 Detențiunea pe viață comutată

Potrivit dispozițiilor alineatului 4 al art. 40 , C.p. dispozițiile privitoare la aplicarea
pedepsei în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care condamnare a la
pedeapsa d etentiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Această dispoziție privește situația în care pentru una dintre infracțiunile concurente a
fost stabilită pedeapsa detentiunii pe viață, iar ulterior pedeapsa de tențiun ii pe viață a fost
comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii , ipoteză în care pedeapsa cu închisoare a se va
contopi cu celelalte pedepse stabilite ; disp oziția mai sus citată are aplicabilitate și în cazul în
care prin legea de grațiere pedeapsa detenți unii pe viață este comutată într -o pedeapsă cu
închisoarea de 30 de ani sau mai mică.
În doctrin ă există și opinia conform căreia în momentul comutării pedepsei detențiunii
pe viață în pedeapsa închisorii, concursul inițial de infracțiuni nu reînvie, motivarea constând
în faptul că sporul de pedeapsă fusese absorbit în pedeapsa detențiunii pe viață aplicată
inițial.121

3.5 Incidența actelor de clemență

Actele de clemență (amnistia, grație rea) sunt incidente cu fiecare pedeapsă stabilit ă în
cadrul concursului de infracțiuni, astfel că pedeapsa rezultantă va fi desco ntopită. În cazul în
care în urma descontopirii și a aplicării actelor de clemență rămâne de executat o singură
pedeapsă stabilită pentru o infracțiune, sporul va fi înlăturat.122
Totodată, ca urmare a aplicării actelor de clemență, se va recalcula sporul de pedeapsă
în mod corespunzător (o treime din totalul pedepselor mai ușoare ).

120 M. Udroiu, op. cit, p. 270
121 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.135
122 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 332

43 Secțiunea 4: Aplicarea pedepsei principale în unele situații speciale

Sub imperiul Codului penal anterio r (art. 91), în ipoteza săvârșirii de către aceeași
persoană a unor fapte concurente care, în accepțiunea textului de lege menționat, nu prezentau
gradul de pericol social al unor infracțiuni, se aplic a o singură sancțiune cu caracter
administrativ , potrivit art. 91.123
Actualul Cod penal nu mai prevede instituția prevăzută de art. 18 indice 1 din Codul
penal anterior, care permitea aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ în cazul
faptelor apreciate ca fiind lipsite de pericolul social al unei infractiuni.
Chiar și așa, recursul în interesul legii, mai sus menționat, produc e în continuare
efecte , putând fi aplicat în situații tranzitorii.
În ipoteza condamnării inculpatului pentru un concurs de infracțiuni, dacă există
circumstanțe atenuante personale , instanța va trebui să reducă – sub minimul special
prevăzut de lege, conf orm art 76 C.p.– pedepsele stabilite, pentru toate infracțiunile
concurente .124
Dat fiind modul de reglementare a circumstanțelor atenuante judiciare și a efectelor
acestora în actualul Cod penal, a fost redusă posibilitatea evaluării subiective a unor
împre jurări ce pot constitui astfel de circumstanțe, astfel că reținerea lor se va face în raport de
fiecare infracțiune componentă a concursului .
Așadar, instanța va fi obligată să examineze , cu privire la fiecare infracțiune
concurentă , posibilitatea ca o circumstanță să dobândească caracter atenuant sau n u.125
În cazul în care o persoană ce se găsește în stare de reținere sau arest preventiv
evadează , infracțiunea de evadare se va reține în concurs real cu infracțiunea pentru care acea
persoană fusese privată de libertate, având aplicabilitate , în ipoteza unei condamnări ,
tratamentul sancționator al cumulului juridic , și nu cel al cumulului aritmetic.
Aceasta deoarece dispozițiile art . 285 au aplicabilitate doar în caz de recidivă sau
pluralitate intermediară , când evadarea intervine ulterior încarcerării (în stare de deținere) în
baza unei hotărâri definitive de condamnare.126

123 I.C.C.J Secțiile Unite (RIL), decizia nr. 35/2006, citată de G. Bodoroncea în Codul penal.
Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p.130
124 C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 44/A/1996 citată de G. Bodoroncea în Codul penal.
Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p.130
125 G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F. -M. Vasile, Codul
penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p.130
126 M. Udroiu, op. cit, p. 261

44 Secțiunea 5: Aplicarea sancțiunii principale în cazul infrac țiunilor concurente
comise de minori

Pluralitate a de infracțiuni ce poate la naștere referitor la infracțiunile comise în timpul
minorității poate fi doar concursul de infracțiuni. Formele recidive i și pluralității intermediar e
nu po t exista din cauza faptului că în ambele cazuri primul termen al pluralității trebuie să fi e
o condamna re la o pedeapsă .127
În ca zul concursului de infracțiuni săvârșite de un minor , sancțiunea, măsura
educativă, va fi stabilită de regulă, atunci când faptele sunt judecate împreună, într-o singură
etapă: pentru toate infracțiunile concurente se va aplica o singură măsură educativă, în funcție
de periculozitatea tuturor faptelor.
În ipoteza în care faptele sunt judecate separat, instanța va putea menține sau agrava,
din punct de vedere al duratei și al obligațiilor, sancțiunea inițială ori va putea dispune o
măsură educativă mai severă.128
În ipoteza în care infracțiunile concurente au fost săvârșite una în timpul minorității și
una după majorat, cu privire la infracți unea comisă în timpul minorității să ia o măsură
educativă, iar în ceea ce privește infracțiunea săvârșită după majorat se va stabili o pedeapsă,
după care se va proceda conform art. 129, alin. 2, lit . a-d, C.p.:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se
aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime
din durata măsurii educative ori din restul răm as neexecutat din aceasta la data
săvârșirii infracțiunii comise după majorat (această pedeapsă nu poate face obiectul
amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere );
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe
viață, se execută numai această pedeapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută
măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși
maximul prevăzut d e lege pentru aceasta;
Din durata pedepsei închisorii aplicate în urma contopirii cu o măsură educativă
privativă de libertate se scade ceea ce s -a executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise
după majorat până la data judecării.129

127 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 434
128 L. V. Left erache, op. cit., p. 368

45
În ipoteza săvâr șirii după majorat a două sau mai mult e infracțiuni concurente vor avea
aplicabilitate mai întâi regulile referitoare la concursul de infracțiuni, iar după aceasta se va
face aplicarea dispozițiilor referitoare la efectele pluralității atunci când una dintre sancțiun i
este o măsur ă educativă .130
Totodată, în actualul cod penal s -a prevăzut express ce efect are descoperirea unei
infracțiuni săvârșite în timpul minorității în situația unui condamnat aflat în termenul de
supraveghere al unei măsuri de indiv idualizare a pedepsei ; așadar potrivit dispozițiilor art.
130, C.p. “luarea unei măsuri educative pentru o infracțiune săvârșită în timpul minorității și
descoperită în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării
executării pede psei sub supraveghere ori al liberării condiționate va conduce obligatoriu la
anularea acestor măsuri, iar pedeapsa a cărui aplicare fusese amânată ori pedeapsa a cărui
executare fusese suspendată sub supraveghere împreună cu măsura educativă luată pentru
infracțiune a descoperită se vor contopi, după caz , potrivit dispozițiilor art. 129, alin. 2 -4
C.p.”131
Astfel cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, în cazul minorilor, în anumite
cazuri, majorarea sancțiunii are loc prin aplicarea unui spor variabil [“se majorează cu o
durată egală cu cel puțin o pătrime (…)”, ori “se majorează cu cel mult 6 luni (…) ], iar nu a
unui spor fix, așa cum se întâmplă în cazul unui subiect major.
În vederea stabilirii sporului , în cazul infracțiunilor concurente , trebuie să se țină
seama de numărul infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire a infracțiunilor , precum
și de prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiuni lor.
Individualizarea sancțiunilor pentru infracțiunile concurente în cazul constatării unor
circumstanțe atenuante, se va realiza cu privire la fiecare infracțiune concurentă, și nu cu
privire la sporul prevăzut de art. 129, neexistând o dispozi ție legală care să stabilească faptul
că, în cazul reținerii unor circumstanțe atenuante pentru infracțiunile concurente, instanța nu
mai poate aplica sporul.132

129 Art. 129, alin. 3, C.p.
130 Art. 129, alin. 4, C.p.
131 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 435

132 C.S.J., secția penală, decizia nr. 2348/1992, citată de L.V. Lefterache în Drept penal. Partea
generală, Ed. Hamangiu, Bucureșt i, 2016, p. 373

46 Secțiunea 6: Aplicarea pedepselor complementare și accesorii sau a măsurilor de
siguranță

6.1Aplicarea pedepselor complementare

În cazul pedepselor complementare, regurile de aplicare ale acestora în caz de concurs
de infracțiuni sunt prevăzute în art. 45 alin . 1-4 C.p, după cum urmează:
(1) Dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară,
aceasta se aplică alături de pedeapsa principală (principiul totalizării sancțiunilor) .
(2) Când s -au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de
aceeași natură, dar cu un conținut dife rit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.
(3) Dacă s -au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același
conținut:
a) în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea
dintre acestea (principiul absorbției pedepselor complementare);
(4) În cazul condamnărilor succesive pentru infracțiuni concurente, partea din pedeapsa
complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata
pedepsei com plementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
Cu privire la prima ipoteză , pedeapsa complementară va fi aplicată pe lângă pedeapsa
rezultantă a concursului de infracțiuni chiar și în cazul în care pedeapsa complementară nu a
fost stabilită pe lângă ped eapsa cea mai grea.133
Cea de -a doua ipoteză , în teza finală, privește numai pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi, în care conținutul poate fi diferit față de natura
drepturilor interzise.134
În cazul aliniatului trei litera diferitele pedepse complementare vor fi aplicate pentru o
singură infracțiune, întrucât este exclus ca pentru o fată să se aplice mai multe pedepse
identice.135
În acest context trebuie făcută următoarea observație: pentru a putea vorbi de pedepse
complementare cu același conținut nu este suficientă identitate de conținut legal, abstract,
fiind necesară o identitate a conținutului lor concret .136

133 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 267
134 M. Udroiu, op. cit, p. 265
135 F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.139
136 Ibidem

47 Spre exemplu, deși pentru două infracțiuni concurente a fost stabilită pedeaps a
complementară a interzicerii dreptului de a comunica cu victima infracțiunii, putem vorbi de
pedepse cu același conținut doar în cazul în care interdicțiile priveau aceeași victimă.
De asemenea, potrivit unei decizii137 a Curții de Apel București , în ipotez a unei
condamnări pentru un concurs de infracțiuni, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii
unor drepturi se face pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, fiind greșit ă aplicarea
acesteia direct pe lângă pedeapsa rezultantă .

6.2 Aplicarea pedepselor accesorii

Cu privire la pedepsele accesorii, actualul cod penal prevede în mod explicit, în
privința mecanismului de aplicare, faptul că se vor aplica , în mod similar , regulile de la
pedepsele complementar e (“dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai
multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. (1) -(3), pedeapsa accesorie rezultată
executându -se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale ”).
Acest lucru este normal, întrucât conținutul pedepsei accesorii este același cu cel al
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.

6.3 Aplicarea măsurilor de siguranță

Regulile de aplicare a măsurilor de siguranță , în ipoteza unui concurs de infracțiuni ,
sunt prevăzute în art 45 alin. 6 și 7 :
(6) Măsurile de siguranță de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut
diferit, luate în cazul infracțiunilor săvârșite, se cumulează.
(7) Dacă s -au luat mai multe măsuri de siguranță de aceeaș i natură și cu același conținut,
dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranță cu durata cea mai mare. Măsurile de
siguranță luate conform art. 112 se cumulează.
Pe de o parte, trebuie să subliniem că dispozițiile alin. 7 teza întai din actualul Cod
penal nu sunt corelate cu dispozițiile art. 109 – 111, potrivit cărora măsurile de siguranță
constând în obligarea la tratament medical, internarea medicală sau interzicerea ocupării unei
funcții sau a exercitării unei profesii se dispune pe o perioadă ne determinată ;138 în realitate, în

137 Idem, p. 140
138 M. Udroiu, op. cit, p. 267; F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p.142

48 acest caz se va dispune aplicarea măsurii de siguranță pe o perioadă nedeterminată, ea urmând
a lua sfârșit în condițiile legii .
Pe de altă parte, în ipoteza confiscării extinse nu se va avea în vedere perioada cea mai
lungă, ci diferența ce a mai mare dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite. 139
Cumularea măsurilor de siguranță luate pentru infracțiunile concurente conform art .
112. C.p. se justifică, fiindcă privesc bunuri diferite, în legătură cu care s -a reținut starea de
pericol ce ar rezulta din deținerea acestora .140

Capitolul VII: Pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni săvârșite de persoana
juridică

În ipoteza concursului de infracțiuni săvârșite de persoan a juridică sistemul de
sancționare este asemănător cu sistemul prevăzut pentru concursul de infracțiuni săvârșite de
persoan a fizică, art. 147 dispunând că persoanei juridice i se va aplica regimul amenzii
prevăzut de le ge pentru persoana fizică.
Cu alte cuvinte va fi stabilită pedeapsa amenzii pentru fiecare dintre infracțiunile
concurente, iar apoi se va aplica amenda cea mai mare, împreună cu un spor obligatoriu și fix,
de o treime din totalul celorlalte pedepse stabi lite.
De aceeași manieră se procedează și în cazul în care persoana juridică condamnată
definitiv este judecată ulterior pentru o infracțiune concurentă, precum și atunci când, după ce
o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că persoana ju ridică suferise și o altă
condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. În aceste cazuri din amenda aplicată
pentru infracțiunile concurente se va scădea parte a din amendă executată deja.
Pedepsele complementare ce au o natură diferită, exceptând dizolvarea, sau cele de
aceeași natură , dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele complementare de
aceeași natură și cu același conținut se va aplica cea mai grea .141
Este normal ca în ca zul în care una dintre pedepsele complementare aplicate este
dizolvarea persoanei juridice, celelalte pedepse complementare să nu mai poată fi puse în
executare, deoarece persoana juridică își încetează existența.
În ceea ce privește măsurile de siguranță luate conform art 112, acestea se cumulează.

139 M. Udroiu, op. cit, p. 267
140 C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 329
141 Art. 147, alin. 2, C.p.

49 Capitolul VIII: Probleme referitoare la aplicarea legii penale în timp în cazul
concursului de infracțiuni

Secțiunea 1: Aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului penal

În această prim ă secțiune vom avea în vedere următoarele ipoteze :

Infracțiunile concurente au fost săvârșite înainte de intrarea în vigoare a
actualului Cod penal, dar judecata se realizează după intrarea în vigoare a acestuia

Pentru această ipoteză vom avea în vedere decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 ,
conform căreia este necesară o apreciere în concret a legi penale mai favorabile , ținând cont
de criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile prin compararea celor două legi .
Combinarea dispoziții lor din cele două legi ar conduce la crearea unei lex terția , ceea ce ar
permite judecătorului să legifereze.

Una ori mai multe infracțiuni concurente au fost săvârșite înainte de intrarea în
vigoare a actualului Cod penal, dar există cel puțin o infracțiune concurentă săvârșită
după intrarea în vigoare a actualului Cod penal, iar judecata pluralității de infracțiuni
are loc după intrarea în vigoare a ac estuia

În primă fază se va proceda la stabilirea legii penale mai favorabile în raport de
infracțiunea sau infracțiunile comise înainte de intrarea în vigoare a actualului cod penal.
După aceasta, la stabilirea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni se va avea
în vedere art 10 din Legea de punere î n aplica re, care dispune că la “tratamentul sancționator
al pluralității de infracțiuni se aplică prevederile legii noi atunci când cel puțin una dintre
infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru
celelalte infracțiuni pedeaps a a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă .”
Cu alte cuvinte, Legea de punere în aplicare stabilește că tratamentul sancționator al
concursului de infracțiuni se va realiza în acest caz potrivit legii noi, legii sub care s -a
definitivat concursul de infracțiuni142

142 M. Udroiu, op. cit, p. 272

50 In acest sens, I.C.C.J a stabilit prin tr-o hotărâre prealabilă143 că “în cazul pluralității de
infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014,
respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru
infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai
favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile
săvârș ite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al
concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10
din Legea de punere în aplicare.”

Secțiunea 2: Aplicarea legii penale mai favorab ile postsententiam

Această ipoteză privește situația pedepselor rezultante aplicate prin hotărâr i penale
rămase definitive înainte de a intra în vigoare actualul Cod penal .
Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6, C.p. trebuie să se analizeze dacă “pedeapsa
stabilită prin hotărârea definitivă pentru fiecare infracțiune concurentă în parte este mai
mare decât maximul special prevăzut de actualul Cod penal pentru acele infracțiuni ” (caz în
care pedepsele stabilite se vor reduce la acest maxim special ), și dacă “pedeapsa rezultantă
aplicată prin hotărârea definitivă pentru concursul de infracțiuni depășește limita maximă la
care se poate ajunge prin aplicarea dispozițiilor art. 39 ”144 (caz în care pedeapsa rezultantă
va fi redusă la această limită ).

Capitolul IX: Aspecte de drept comparat

O privire de ansamblu în ceea ce privește modul de tratare a concursului, ca form ă a
pluralității de infracțiuni, în legislați i străine, subliniază ideea că această instituție este
consacrată în majoritatea statelor , cu abordări și definiții diferite.
În unele state singura formă a concursului real prevăzută expres în legislație este forma
concursului real simplu.
Astfel, Codul penal austriac definește concursul de infracțiuni ca fiind situația în care
“o persoană a comis mai multe infracțiuni de aceeași natură sau de natură diferită, printr -un

143 I.C.C.J., decizia nr. 7/2016 – www.lege5.ro
144 M. Udroiu, op. cit, p. 273

51 singur act sau prin mai multe acte fără legătură între ele”.145 Cu privire la sistemul
sancționator pentru ambele forme de concurs a fost consacrat sistemul absorbț iei.146
Codul penal spaniol scoate concursul cu conexitate din sfera concursului real,
plasându -l din punct de vedere sancționator, alături de concursul ideal .147.
Codul penal german reglementează concursul formal în cadrul titlului referitor la
pedeaps ă, fiind considerat o formă a unității de infracțiune ,148 spre deosebire de sistemul
nostru de drept care consideră că în acest caz există o pluralitate reală.
Legislația penală elvețiană definește în mod expres numai concursul real simplu
omogen ori eteroge n; potrivit acestei legislații , acest tip de concurs există în situația în care o
persoană , prin acte distincte , comite mai multe infracțiuni de aceeași natură ori de natură
diferită.149
Art. 132 -2 din Codul penal francez dispune că suntem în prezența unui concurs de
infracțiuni în ipoteza în care o persoană săvârșește o infracțiune înainte să fi fost condamnat ă
definitiv pentru o altă infracțiune .
Observăm astfel că legea penală franceză nu cunoaște concursul formal, îns ă acesta
este admis de jurisprudență și doctrină .150
Potrvit art. 132 -4 din același cod penal când, cu ocazia unei judecar i separate,
persoana a fost găsită vinovată de mai multe infracțiuni în concurs, pedepsele pronunțate se
execută cumulativ în limita maximului legal cel mai ridicat. Totuși, absorbția totală sau
parțială a pedepselor de aceeași natură poate să fie ordonată fie de ultim a instanță chemată să
judece, fie în condițiile prevăzute în Codul de procedură penal ă.
Dispozițiile Codului penal belgian consacră pe de p parte Concursul real , iar pe de
altă parte concursul formal . În cazul concursului ideal, potrivit art. 65 pedeapsa cea mai mare
va fi singura pronunțată.
În ceea ce privește concursul de contravenții, codul penal belgian consacr ă sistemul
cumulului aritmetic .151

145 T. Manea, Concursul de infracțiuni reglementat de noul cod penal. Examen cri tic. Elemente de
drept comparat, în Dreptul, seria a III -a, nr.3, 2005, p.197
146 C. E. Oprea, op. cit., p. 255
147 Art. 77, C.p. spaniol, “ Dispozițiile articolelor anterioare (referitoare la sancționarea concursului
real) nu se aplică în cazul în care un sin gur fapt constituie două sau mai multe infracțiuni sau când
una din ele este necesară pentru a comite alta.”
148 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 426
149 T.Manea, op. cit., p. 198
150 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 429
151 Art. 58, C.p. belgian

52 Potrivit art. 59 în caz de concurs între unul sau mai multe delicte și una sau mai multe
contraven ții, pedepsele vor fi pronunțate în mod cumulativ; pedeapsa corecțională cea mai
mare va fi singura pronunțată și va putea să fie majorată până la dublul maximului, fără a
putea excede sumei pedepselor prevăzute pentru diferitele infracțiuni.
În cazul conc ursului de delicte singura pedeapsă pronunțată va fi pedeapsa cea mai
grea, aceasta putând fi majorată până la dublul maximului, fără a putea excede sumei
pedepselor prevăzute pentru diferitele delicte.152
În cazul concursului dintre o crimă și unul sau mai multe delicte, ori una sau mai
multe contravenții, potrivit art. 61 singura pedeapsă pronunțată va fi pedeapsa cea mai grea. În
cazul în care pedepsele privative de libertate sunt de aceeași durată, pedeapsa cea mai grea va
fi cea la care cuantumul amenzii obligatorii este cel mai ridicat .
Totodată, același articol dispune că în cazul în care durata pedepselor privative de
libertate este aceeași iar cuantumul amenzilor obligatorii este de asemenea egal, pedeapsa cea
mai grea este aceea prevăzută pentru crimă.
De asemenea, în caz de concurs între mai multe crime, pedeapsa cea mai grea va fi
singura pronunțată. Această pedeapsă, în cazul în care constă în închisoare de la 5 la 10 ani,
va putea chiar să fie majorată cu cinci ani peste maximul prevazut de lege.153
Codul penal din Republica Moldova dispune în articolul 33 următoarele: “ se
consideră concurs de infracțiuni săvîrșirea de către o persoană a două sau mai multor
infracțiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele și dacă nu a
expirat termenul de prescripție de tragere la răspundere penală, cu excepția cazurilor cînd
săvîrșirea a două sau mai multor infracțiuni este prevăzută în articolele părții speciale a
prezentului cod în calitate de circumstanță care agravează pedeapsa. /Concursul de
infracțiuni poate fi real și ideal. /Concursul real există atunci cî nd persoana, prin două sau
mai multe acțiuni (inacțiuni), săvîrșește două sau mai multe infracțiuni. /Concursul ideal
există atunci cînd persoana săvîrșește o acțiune (inacțiune) care întrunește elemente a mai
multor infracțiuni. ”
Codul penal chinez regleme ntează concursul de infracțiuni în general, fără a consacra
dispoziții separat e pentru cele două forme ale acest uia, în art. 69 stipul ându-se o pedeapsă
majorată pentru cel care a săvârșit mai mult de o infracțiun e.154

152 Art. 60, C.p. belgian
153 Art. 62, C.p belgian
154 G. Antoniu, T. Toader(coordonatori), op. cit., p. 433

53 Potrivit acestui text, în cazul în care o persoană săvârșește mai mult de o infracțiune înainte de
condamnare, exceptând cazul când este condamnat la moarte sau la de tențiune pe viață,
pedeapsa aplicată va fi mai mică decât suma pedepselor prevăzute pentru infracțiunile
concurente, dar mai mare decât maximul pedepsei prevăzute pentru oricare dintre aceste a.155

Concluzii

Analiza întreprinsă, pe de o parte în sistemul de drept național, iar pe de altă parte în
sistemele de drept străine, pune în evidență existența unor importante controverse legate de
considerarea concursului ideal de infracțiuni fie ca o pluralitate reală (așa cum se întâmpla în
sistemul de drept național) de infracțiuni, fie ca o pluralitate aparentă de infracțiuni (unitate de
infracțiuni).
Ținând seama de importanța instituției, am încercat prin această lucrare să acord
atenție deosebită particularităților acestei forme a pluralității de infracțiuni , precum și
dificultăților întâlnite în practic ă.
Am încercat o analiză amănunțită a ipotezelor enunțate în lucrare, pre zentând și
diferitele opinii din literatura de specialitate.
Așa cum am menționat încă din introducerea acestei lucrări, odată cu intrarea în
vigoare a actualului cod penal natura juridică a concursului de infracțiuni a suferit modificări,
îmbrăcând forma unei cauze de agravare obligatorie a pedepsei , spre deosebire de
caracterul facultativ avut sub imperiul codului Penal anterior.
Astfel, observăm că legiuitorul a optat pentru un tratament penal mai sever al
concursului de infracțiuni , comparativ cu cel co nsacrat de codul penal anterior. În literatura de
specialitate opiniile sunt împărțite , unii autori văzând această modificare ca fiind o “greșeală”
din partea legiuitorului , alții considerând modificarea ca fiind justificată, deoarece în
majoritatea cazurilor instanțele nu procedau la adăugarea sporului .
În ceea ce privește cea de -a doua etapă, in care judecătorul identifică pedeapsa cea mai
grea, la care este obligat sa aplice un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite,
opinez că prin această modificare, judecătorul devine “un simplu instrument ”, un executant
automat al aplicării unui spor prestabilit, obligatoriu (o treime din totalul celorlalte pedepse) ,
altfel spus, devine doar “gura care spune dreptul”.

155 Ibidem

54 Mai mult decât atât, prin aceasta modificare s -a creat posibilitatea de a aplica o
pedeapsă rezultantă cu o durată exagerat de mare (ori cu un cuantum foarte ridicat) în ipoteza
existenței unui număr mare de infractiuni concurente de o gravitate redusă ; astfel se elimină
funcția pedepsei de mijloc de reeducare a condamnatului, rămânând doar o măsură de
constrângere.
În ceea ce ma privește, consider ca aceste dispoziții legale ar trebui modificate în
viitorul apropiat, astfel încât sa se lase judecătorului o marj ă de apreciere mai mare, in sensul
de a lasă adăugarea sporului la aprecierea acestuia, cel puțin sub aspectul cuantumului (dacă
nu și sub aspectul necesității).
Ar fi preferabilă chiar și încadrarea sporului de pedeapsa ce trebuie aplicat de către
judecător, în anumite lim ite, între care judecătorul sa poată individualiza sanctiunea în
concret.

.

55 BIBLIOGRAFIE

I- TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1.Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Bulai, Rodica Stănoiu, Explicațiile teoretice ale Codului penal român , ediția a II -a, vol. I, Ed.
All Beck, București, 2003
2. George Antoniu, Tudorel Toader (co ordonatori), Costică Bulai, Bogdan Nicolae Bulai,
Constantin Duvac, Ioan Griga, Ion Ifrim, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ioan Molnar,
Ilie Pascu, Viorel Pașca Ovidiu Predescu, Explicațiile Noului Cod Penal , Ed. Universul
Juridic, București, 2015
3. Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei, Irina Kuglay, Lavinia Lefterache, Teodor Manea,
Iuliana Nedelcu, Francesca – Maria Vasile, Codul penal. Comentariu pe articole , Ed. C. H.
Beck, București, 2014
4. Costică Bulai, Bogdan Nicolae Bulai, Manual de drept p enal. Partea generală , Ed.
Universul Juridic, București, 2007
5. Florin Streteanu, Concursul de infracțiuni , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999
6. Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal. Partea generală – curs pentru studenții anului II,
Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2016
7. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală , Ed.
Universul Juridic, București, 2014
8. Octavian Pop, Cocursul de infracțiuni , Ed. Mirton, Timișoara 2002
9. Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Pa rtea generală , vol. II, Ed. Universul Juridic,
București, 2018
10. Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală , ediția a V –a, Ed. C. H. Beck, București,
2018
11. C. I. Șipoteanu, Concursul de infracțiuni – teză de doctorat, Universitatea din București,
Facultatea de Drept, 2006
12. Oprea Cristina Elena, Concursul de infractiuni – teză de doctorat, Universitatea din
București, Facultatea de Drept, 2012

56 II- ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE, ȘI NOTE DE
JURISPRUDENȚĂ

1. Mioara Iolanda Grecu, Concursul de infracțiuni . Natura juridică, în REVISTA DE
DREPT PENAL, nr. 2/2006
2. Tamara Manea, Concursul de infracțiuni reglementat de noul Cod penal. Examenul
critic. Elemente de drept comparat , în DREPTUL, nr. 3/2005
3. Virgil Rămureanu, Concursul de infracțiuni în regl ementarea noului Cod penal , în
REVISTA ROMANĂ DE DREPT, nr. 9/1968

III- SITE -URI INTERNET

1. www. scj.ro
2. www.lege5.ro