Drept Financiar Si Fiscal P Lazaroiu Pdf [616223]

1
lect.univ.dr.
LAZAROIU PETRE

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

Curs pentru IDD/IFR
Specializarea ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

București
2013

2

CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învățare 1. Noțiuni introductive – dreptul fin anciar și dreptul fiscal

1.1. Definiția dreptului financiar
1.2. Principiile și izvoarele dreptului financiar
1.2.1. Principiile dreptului financiar
1.2.2. Izvoarele dreptului financiar
1.3. Raporturile juridice financiare 1.1. Definiția dreptulu i fiscal
1.2. Principiile și izvoarele dreptului fiscal
1.2.1. Principiile dreptului fiscal
1.2.2. Izvoarele dreptului fiscal
1.3. Raporturile juridice fiscale

Unitatea de învățare 2. Finanțele publice
2.1. Noțiune
2.2. Teoriile finanțelor publice
2.2.1. Teoria clasică a finanțelor publice
2.2.2. Teoria modernă a finanțelor publice
2.3. Trăsăturile și structura finanțelor publice
2.3.1. Trăsăturile finanțelor publice
Nota bene: MONEDA și instrumentele monetare
2.3.2. Structura finanțelor publice
2.4. Funcțiile finanțelor publice

Unitatea de învățare 3. Planificarea financiară
3.1. Sistemul bugetar
3.1.1. Noțiune
Nota bene : Legea bugetară anuală
3.1.2. Conținutul sistemului bugetar
3.2. Activitatea bugetară a statului – proc edura bugetară
3.2.1. Noțiune
3.2.2. Etapele procedurii bugetare
Nota bene :Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
Nota bene : Modificarea destinației creditelor bugetare

Unitatea de învățare 4. Veniturile publice
4.1. Noțiune
4.2. Veniturile publice ordinare
4.2.1. Impozitele
4.2.2. Taxele
4.2.3. Contribuțiile
4.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
4.2.5. Principalele impozite și taxe datorate bugetelor locale
4.3. Veniturile publice extra ordinare
4.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilitățile Trezoreriei Statului
4.3.2. Împrumuturile temporare în condițiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice și art.72 din
Legea nr. 273/2006 a finanțelor publ ice locale
4.3.3. Datoria publică
4.4. Elementele definitorii ale veniturilor publice

Unitatea de învățare 5. Fiscalitatea și politica fiscală
5.1. Fiscalitatea
5.2. Politica fiscală

Unitatea de învățare 6. Obligația fiscală și titlul de creanță f iscală
6.1. Obligația fiscală
6.1.1. Noțiunea de obligație fiscală
6.1.2. Particularitățile obligației fiscale
6.2. Titlul de creanță fiscală – individualizarea obligației fiscale

3
6.2.1. Noțiunea titlului de creanță fiscală
6.2.2. Particularitățile titlului de creanță fiscală
6.2.3. Modificarea obligației fiscale
6.2.3. 1. Regula
6.2.3. 2. Excepția
6.2.4. Exigibilitatea obligației fiscale
6.2.5. Stingerea obligației fiscale
6.3. Executarea silit ǎ a creanței fiscale reprezint ǎ modalitatea excepțional ǎ de stingere a obligației fiscale
Nota bene : Executorul fiscal – Subiect al executării silite

Unitatea de învățare 7. Controlul financiar, inspecția fiscală și cazierul fiscal
7.1. Controlul financiar
7.2. Inspecția fiscală
7.3. Cazierul fiscal

Unitatea de învățare 8. Răspunderea juridică în domeniul financiar public și în materie
fiscală
8.1. Noțiune
8.2. Formele răspunderii juridice
8.3. Răspunderea juridică privind execuția bugetară
8.3.1. Răspunderea penală
8.3.2. Răspunderea contravențională
8.4. Evaziunea fiscală

Unitatea de învățare 9. Moneda unică europeană

TEME DE REFLECȚIE
REFERINȚE ȘI BIBLIOGRAFIE

4
INTRODUCERE

Disciplina Drept financiar și fiscal este înscrisă în planul de învățământ în cadrul disciplinelor cu
caracter teoretico -aplicativ ca urmare a faptului că este una dintre cele mai importante ramuri de drept din
sistemul jur idic al unei formațiuni statale, deaorece are drept obiect de studiu finanțele publice – modul de
constiuire, administrare și utilizare a banului public. Deoarece orice comunitate necesită constiuirea unor
fonduri comune pentru a fi folosite în interesul î ntregii societăți, modalitatea de reglementare și consecințele
sale interesează întreaga societate.
Având în vedere importanța acestui domeniu, atât pentru stat, cât și pentru societate, cunoștințele pe
care le aduce această disciplină sunt absolut necesa re pentru formarea juriștilor, avocaților, judecătorilor,
notarilor publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei educații bugetare a fiecărui membru al
societății.

Obiectivele cursului

Cursul își propune să prezinte studenților o seri e de aspecte teoretice și practice privind activitatea
bugetară a statului și cea de a institui și reglementa taxe și impozite . Astfel, studenți își vor însuși cunoștințele
de bază privind finanțele publice, sistemul bugetar, procedura bugetară, categoriil e de venituri publice,
fiscalitatea, politica fiscală, obligația fiscală, fenomenul de evaziune fiscală datoria publică, categoriile de
cheltuieli publice, controlul financi ar, răspunderea în acest domeniu, unitatea monetară euro.
Parcurgând această discip lină studenții își vor putea însuși modul în care statul își desfășoară activitatea
bugetară pentru a constiui, administra și utiliza banul public în interesul întregii societăți , precum și activitatea
fiscală.

Competențe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și specifice:
1. Cunoaștere și înțelegere (cunoașterea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice disciplinei)
 obiectului de activitate al Dreptului financiar și Dreptului fiscal ;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar -fiscal ;
 conceptul de sistem bugetar în general, și implicațiile unei proceduri bugetare eficiente în special;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea bugetară a statului ;
 conceptul de politică fiscală în general, și implicațiile unei politici fiscale eficiente în special;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea fiscală a statului;
 acumularea unor cunoștințe necesare fiecărui membru al societății.
2. Explicare și interpretare (explicarea și interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum și a
conținuturilor teoretice și practice ale disciplinei)
 realizarea de conexiuni între elementele sistemului bugetar și principiile procedurii bugetare;
 argumentar ea unor enunțuri în fața autorităților fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalți membrii ai
societății;
 capacitatea de instituire și reglementare a unui sistem bugetar ;
 capacitatea de instituire și reglementare a unui sistem fiscal ;
 capactitatea de inte rpretare a unei sarcini fiscale .
3. Instrumental -aplicative (proiectarea, conducerea și evaluarea activităților practice specifice;
utilizarea unor metode, tehnici și instrumente de investigare și de aplicare)
 relaționări între între diferitele tipuri de v enituri publice, fie ordinare, fie extraordinare;
 relaționări între între diferitele tipuri de cheltuieli publice;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activității de constiuire,
administrare și utilizarere a banului publ ic;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activității de instituire și
reglementare a taxelor și impozitelor;
 capacitatea de a transpune în practică cunoștiințele dobândite în cadrul cursului;
 abilități de cercetare, creat ivitate în domeniul financiar și domeniul fiscal ;
 capacitatea de a interpreta și soluționa spețe în domeniu;
 capacitatea de identificare atât a drepturilor administrației publice, cât și a obligațiilor sal e;

5
 capacitatea de identificare atât a obligațiilo r contribuabilului, cât și a drepturilor sal e;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive și responsabile față de domeniul științific /
cultivarea unui mediu științific centrat pe valori și relații democratice / promovarea unui sistem de valori
culturale, morale și civice / valorificarea optimă și creativă a propriului potențial în activitățile științifice /
implicarea în dezvoltarea instituțională și în promovarea inovațiilor științifice / angajarea în relații de
parteneriat cu alte persoane / instituții cu responsabilități similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
 reacția pozitivă la sugestii, cerințe, sarcini didactice, satisfacția de a răspunde la întrebările privind
îndeplinirea rolului statului cu privire la constiuirea și utilizarea banului public;
 reacția pozitivă la sugestii, cerințe, sarcini didactice, satisfacția de a răspunde la întrebările privind
îndeplinirea sarcinilor fiscale;
 implicarea în activități științifice în legătură cu disciplina Drept financiar și Dre pt fiscal ;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislației în
vigoare;
 abilitatea de a colabora cu specialiștii din alte domenii.

Resurse și mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenților, precum și de material publicat
pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicații, necesare întregirii cunoștințelor
practice și teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite
echipamente audio -vizuale, metode interactive și participative de antrenare a studenților pentru
conceptualizarea și vizualizarea practică a noțiunilor predate.

Structura cursului

Cursul este compus din 9 unități de învățare:

Unitatea de învățare 1. Noțiuni introductive – dreptul financiar și dreptul fiscal (4
ore)
Unitatea de învățare 2. Finanțele publice (2 ore)
Unitatea de învățare 3. Planificarea financiară (6 ore)
Unitatea de învățare 4. Veniturile publice (2 ore)
Unitatea de învățare 5. Fiscalitatea și politica fiscală (2 ore)
Unitatea de învățare 6. Obligația fiscală și titlul de creanță fiscală (3 ore)
Unitatea de învățare 7. Controlul financiar, inspecția fiscală și cazierul fiscal (3
ore)
Unitatea de învăța re 8. Răspunderea juridică în domeniul financiar public și în
materie fiscală (4 ore)
Unitatea de învățare 9. Moneda unică europeană (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfășurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei și acestea v or avea
următoarele subiecte:
1. Prezentați procesul de constituire și de utilizare a banului public (2 ore).
2. Comentați rolul Legii bugetare anuale (2 ore).
3. Ce criterii de convergență trebuie să îndeplinească România pentru a adera la zona euro (2 ore).
4. Analizați, la alegere, un impozit direct, un impozit indirect sau o taxă bugetară după elementele definitorii
ale veniturilor publice (2 ore).
5. Comentați caracterul de drept public a dreptului fiscal și implicațiile acestuia în domeniu.
6. Comentați relația dintre fiscalitate și politică fiscală (2 ore).

6
Bibliografie obligatorie:

Dan Drosu Șaguna, Drept fnanciar , Editura CH Beck, București, 2012
Dan Drosu Șaguna, Dan Șova, Drept fiscal , Editura CH Beck, București, 2011
Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice
Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale
Codul fiscal al României
Codul de procedură fiscală al Românie i
Constituția României
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată 2009
OUG nr. 64/2007 privind datoria publică.
Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Directiva CE nr. 2008/118/EC
Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun
al taxei pe valoarea adăugată
Legea nr. 86/2006 pr ivind Codul vamal
O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată

Metoda de evaluare:
Examenul final se susține sub formă scrisă, pe bază de subiecte sinteză, ținându -se cont de participarea
la activitățile tutoriale ș i rezultatul la temele de control ale studentului.

7
Unitatea de învățare 1 .
NOȚIUNI INTRODUCTIVE – DREPTUL FINANCIAR ȘI
DREPTUL FISCAL

1. 1. Definiția dreptului financiar

Dreptul financiar , ca ramură a dreptului
public , este format din totalitatea a ctelor
normative care reglementează relațiile de
constituire, administrare, repartizare și
utilizare a fondurilor bănești ale statului și ale
instituțiilor publice (banul public), destinate
satisfacerii sarcinilor social -ecomonice ale
societății.

Particul aritățile dreptului financiar:
 Dreptul financiar care are în centrul
reglementării sale finanțele publice și se ocupă
de reglementarea primară și secundară a
tuturor aspectelor care țin de administrarea
banului public și evidența patrimoniului statului
și instituțiilor publice.
Prin intermediul finanțelor publice se asigură
constituirea, repartizarea și utilizarea cu eficiență
a banului public pentru dezvoltarea economică –
socială a societății. Ex: sporirea producției de
mărfuri, dezvoltarea forțelor de pr oducție,
dezvoltarea învățământului, protecția socială,etc.
Banul public reprezintă fondurile comune
constituite la nivelul întregii societăți pentru a fi
administrate de către stat în numele și în
interesul întregii societăți .
Instrumentul specific de ac țiune este
bugetul (principalul plan financiar al statului
care cuprinde totalitate veniturilor și
cheltuielilor publice )
 este o ramură a dreptului public .
 are o relație de tip parte – întreg cu
dreptul fiscal, fiind cea mai importantă parte a
dreptului financiar.
Dreptul fiscal tratează aspecte legate de
veniturile publice reprezentate de impozite în
relație directă cu plătitorii acestora în procesul
privind “declararea, stabilirea, verificarea și
colectarea impozitelor (…) datorate bugetului
general consolidat”.

1.1. Definiția dreptului fiscal

Dreptul fiscal , ca ramură a dreptului public ,
reglementează raporturile juridice care apar în
procesul colectării impozitelor și taxelor de la
persoanele fizice sau persoanele juridice care
obțin venituri sau dețin bunuri impozabile ori
taxabile stabilite prin lege pe teritoriul fiscal al
statului .

Particularitățile dreptului fiscal:
 este o ramură a dreptului public .
Acest aspect reprezintă regula , astf el, în cadrul
raporturilor juridice de drept fiscal, unul dintre
subiecte este statul , printr -un organ de
specialitate care intră în raportul juridic de pe
poziția de purtător al autorității de stat . Această
particularitate creează o poziție juridică de
subordonare a tuturor subiectelor față de
subiectul purtător al autorității de stat. O
consecință importantă este aceea că, de regulă,
actele juridice administrativ -fiscale emise în acest
domeniu sunt executorii prin ele însele .
Excepție : Există o serie de r aporturi
juridice în cadrul cărora subiectele participante la
raporturile juridice se afla pe o poziție de
egalitate juridică cu statul . Astfel, există
posibilitatea contribuabilului de a formula pretenții de
natură patrimonială asupra statului . În conseci nță,
contribuabilul poate contesta orice act administrativ
fiscal, orice act de executare, poate solicita instanței
suspendarea actului administrativ ori suspendarea
executării silite, poate cere statului despăgubiri pentru
o impunere defectuoasa ori neleg ală, are dreptul la
rambursarea unor impozite (cazul TVA ) în anumite
situații, poate sesiza organele jude cătorești cu privire
la abuzurile administrative ale funcționarului fiscal.
Se vorbește astfel, de aspectul privat al dreptului
fiscal .
 Raporturil e juridice fiscale apar în realizării
impozitelor și taxelor sau al administrării acestora.
Administrarea impozitelor și taxelor este o
noțiune legală folosită de codul de procedură fiscală,
a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai
colectarea, dar și în registrarea fiscală, declararea
impozitelor, inspecția fiscală și contenciosul fiscal .
 Subiect al impunerii este orice persoană
fizică sau juridică care realizează venituri ori deține

8

1.2. Principiile și izvoarele dreptului
financiar

1.2.1 Principiile dreptului financiar
 Legalitatea;
 Planificarea financiară;
 Verificarea legalității modului de
utilizare a banului public.

1. Legalitatea
 are o consacrare constituțională expresă în
art. 137 din Constituție 
Legea fundamentală statuează obligativitatea
reglementării prin lege a tuturor aspectelor care
vizează banul public  acest principiul exclude
posibilitatea reglementării primare a unor
instituții fundamentale pentru societate prin
acte normative ale executivului .
2. Planificarea financiară
 consacrare constituțională expresă ;
N. B.  instrumentul juridic al
planificării financiare este Bugetul public
național – art. 138 Cons t.
Planificarea financiară este strictă, suplă și
predictibilă .

3. Verificarea legalității modului de
utilizare a banului public
 consacrare constituțională la nivel de
principiu  având în vedere intersul public al
modului de utilizare a resurselor fina nciare puse
la dispoziția statului ( în calitate de administrator
al Banului Public ), la a căror constituire
contribuie în fapt toți cetățenii
 art. 140 arată că  modul de formare,
administrare și de întrebuințare a resurselor
financiare ale statului și ale sectorului public 
se realizează de către Curtea de Conturi

1.2.2. Izvoarele dreptului financiar bunuri impozabile ori taxabile.
 Obiectul impunerii sunt atât bunuri le cât și
veniturile considerate de legiuitor ca fiind
impozabile ori taxabile.
 Din punct de vedere juridic, prin teritoriul fiscal
al unui Stat înțelegem atât spațiul geografic alcătuit din
sol, subsol, ape și din coloana aeriană aflată deasupra
solului și apelor , asupra căruia un stat își exercită
suveranitatea sa exclusivă și deplină, cât și teritoriul
ocupat de către reprezentanțele diplomatice ale statului
respective, precum și aeronavele, navele sub pavilion
românesc .

1.2. Principiile și izvoarele dreptului
fiscal

1.2.1 Principiile dreptului fiscal
Principiile dreptului fiscal sunt definite de
Codul fiscal în art. 3 și au următorul conținut:
1. Neutralitatea măsurilor f iscale în raport
cu diferitele categorii de investitori și capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiții egale
investitorilor, capitalului român și străin;
2. Certitudinea impunerii , prin elaborarea
de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și
sumele de plată să fie pre cis stabilite pentru
fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări
și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și
să poată determina influența deciziilor lor de
management financiar aupra sarcinii lor fiscale;
3. Echitatea fiscală la nivelul per soanelor
fizice , prin impunerea diferită a veniturilor, în
funcție de mărimea acestora;
4. Eficiența impunerii prin asigurarea
stabilității pe termen lung a prevederilor Codului
fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă
la efecte retroactive defa vorabile pentru persoane
fizice și juridice, în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de câtre acestea a unor
decizii investiționale majore.
Neutralitatea impunerii, certitudinea
impunerii, echitatea fiscală și eficiența
impunerii reprezintă principii de bază ale
fiscalității unei economii libere .
Acestor principii legale li se mai poate
adauga un principiu formulat de mai mulți
teoreticieni, care are în vedere contribuția
fiecăruia la sistemul fiscal proporțional cu
capacitatea să contributivă . Aceasta înseamnă
consacrarea ideii de egalitate prin impunere,
preferabilă principiului egalității în fața
impunerii . (D.D. Șaguna, D . Șova, 2011)

1.2.2. Izvoarele dreptului fiscal

9
Reprezintă totalitatea actelor normative care
reglementează raporturile juridice financiare.
În funcție de gradul de generalitate sau
specificita te, acestea se împart în:
(1) izvoare comune dreptului financiar și
altor ramuri de drept:
 Constituția,  legile ordinare ale
parlamentului,  ordonanțele de guvern și
ordonanțele de urgență (în baza unei legi de
abilitare a guvernului – stabilește li mitele clare de
competență în reglementare),  hotarârile
guvernului = ca și reglementări secundare în
materie.

(2) izvoare specifice dreptului financiar ,
spre exemplu :
1. Legea finanțelor publice (Legea nr.
500/2002)  este o lege -cadru – define ște sfera
de cuprindere a finanțelor publice;
2. Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale (intrată în vigoare la 1 ian 2007)
 regulile privind modul de constituire,
administrare și utilizare a resurselor financiare
publice locale;
3. Ordonanț a de urgență a Guvernului nr.
146/2002 privind formarea și utilizarea
resurselor derulate prin trezoreria statului
(aprobată și modificată prin Legea nr. 201/2003)
 stabilește regulile privitoare la circulația
efectivă, prin conturi de tip bancar, a res urselor
financiare publice ;
4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții de Conturi , republicată
2009  atribuțiile de control ale acestui organ
în materia modului de constituire , administrare și
utilizare a banului public;
5. Legea nr. 312/2004 privind Statutul
Băncii Naționale a României;
6. OUG nr. 64/2007 privind datoria
publică .

O mare importanță are și dreptul Uniunii
Europene , ca și ansamblul actelor normative care
reglementează raporturile juridice care apar în
procesu l integrării europene.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative
vor fi actele normative care reglementează
raporturile juridice ce produc efecte asupra
sistemului financiar național, spre exemplu,
Regulamentul (CE, Euroatom) nr.1605/2002
privind regul amentul financiar aplicabil bugetului
general al Comunităților Europene.

Izvoarele pot fi împărțite în două categorii,
astfel, (1) izvoare comune tuturor ramurilor de
drept și (2) izvoare specifice dreptului fiscal.
În acest domeniu ne oprim la următoarele
izvoare:
1. Constituția României este primul și cel
mai important izvor al dreptului fiscal. Legea
fundamentală a țării reglementează în art. 56
obligația cetățenilor de a contribui, prin impozite
și taxe, la cheltuielile publice, între îndatoririle
fundamentale cetățenești, ceasta îndatorire
fundamentală însă trebuie să fie garantată de
așezarea justă a sarcinilor fi scale, de interzicerea
oricăro r alte prestații în afara celor stabilite prin
lege ( Constituția României, art. 56 alin. (3) consacră
principiul nullum impositum sine lege și de
reglementarea prin lege a modului de cheltuire a
fondurilor generale ale societății constituite din
impozite și taxe.
2. Codul Fiscal (Legea 571/2003 ) strânge la
un loc principiile generale ale fiscalității, raportul
dintre legea română și tratatele internaționale cu
privire la impunere, inclusiv convențiile de
evitare a dublei impuneri, principalele impozite și
taxe din sistemul fiscal românesc, încercarea de
concentrare a tuturor acestor reglementări într -un
singur cadru normativ este lăudabilă. Modificările
permanente însă, modificări de esență ale acestei
reglementări precum și adăugarea prin
reglementări secu ndare la normele juridice
primare, slăbește foarte mult din efectul benefic
produs inițial.
3. Codul de procedură fiscală (O.G. nr.
92/2003 ) concentrează toate reglementările legale
procedurale care țin de „administrarea
impozitelor și taxelor", respectiv înregistrarea
contribuabililor, declararea impozitelor și taxelor,
stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor și
laxelor, soluționarea contestațiilor formulate de
contribuabili împotriva actelor admi nistrative
fiscale.
4. Reglementările secundare , respectiv
Normele, Instrucțiunile și Regulamentele de
aplicare ale legislației fiscale , adoptate prin
Hotărâre de Guvern ori prin Ordin al Ministrului
finanțelor Publice, detaliază în amănunt modul de
aplicare a normelor fiscale sau proce dural fiscale,
conținând reglementari și, uneori, chiar lămuriri
necesare, în absența cărora aplicarea legislației
fiscal ar fi dificilă.
5. Deciziile Comisiei fiscale centrale
constituite la nivelul Ministerului Finanțelor
Publice, a cărei rațiune de funcționare este
interpretarea unitară a reglementărilor fiscale
sunt obligatorii doar pentru organele fiscale,

10

1.3. Normele dreptului financiar

Norma juridică financiară  o regulă de
conduită stabilită prin lege, care cuprinde
drepturile și obligațiile subiectelor participante la
raportul de drept financiar și a cărei respectare
este asigurată de autoritatea de stat.
 conținutul normei de drept financiar =
ipoteză + dispoziție + sancțiune;
 elementul specific al n. j. fin. este
sancțiunea
Sanctiunile se constata si se aplica de catre
organele de control financiar ale statului fizice si
juridice, subiecte ale raporturilor juridice
financiare.

1.3 Raporturile juridice financiare

Raporturile juridice financiare sunt formate
din relațiile sociale care iau na ștere și se sting în
procesul constituirii, repartizării și utilizării
fondurilor bănești ale statului și care sunt
reglementate de normele juridice financiare.
Clasificare
În funcție de sfera de cuprindere a finanțelor
publice (legea 500/2002) raporturile de drept
financiar pot fi:
 raporturi juridice bugetare
 fiscale
 de creditare
 de garantare
 de organizare a circulației monetare modul de interpretare a legii fiscale cuprinse într –
o Decizie a Comisiei putând fi infirmat pe cale
judiciară prin hotărâre judecătorească.
6. Dreptul Uniunii Eu ropene , ca și
ansamblul actelor normative care reglementează
raporturile juridice care apar în procesul integrării
europene.
Potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a
aderării, prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, actele de reviz uire a tratatelor
constitutive ale Uniunii Europene, precum și
celelalte reglementări comunitare cu caracter
obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile
contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
Din cadrul acestui a nsamblul, semnificative
vor fi actele normative care reglementează
raporturile juridice ce produc efecte asupra
sistemului fiscal național .
Spre exemplu, Directiva 2006/112/CE a
Consiliului privind sistemul comun al taxei pe
valoarea adăugată, cu modificăr ile și completările
ulterioare, există regim comun și în materia
accizelor, și desigur există o uniune vamală la
nivelul UE.

N.B. Trebuie reținut, precum prevede și codul
fiscal și cel de procedură fiscală,
modificarea și completarea acestora se
face as tfel:
 se modifică și se completează numai
prin lege , promovată, de regulă, cu 6 luni
înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
 orice modificare sau completare la
prezentul cod intră în vigoare cu începere
din prima zi a anului următor celui în c are a
fost adoptată prin lege.

1.3. Raporturile juridice fiscale

Raporturile juridice fiscale sunt reglementate
în temeiul normelor juridice refe ritoare la
colectarea veniturilor fiscale ale statului .
Raporturile juridice fiscale sunt formate
din relații de impunere care apar iau naștere în
procesul repartizării unei părți din venitul
național și în redistribuirea unor venituri ale
persoanei fizice și ale persoanei juridice, în
scopul constituirii fondurilor bănești ale
bugetului de stat .
Raportur ile juridice fiscale sunt de două
categorii:
 r.j. fiscale materiale (de drept material) și
 r.j. fiscale procesuale (de drept procedural
fiscal) .

11
 valutare
 de asigurare prin efectul legii
 de control financiar .
 clasificarea se exprimă prin af irmarea
și consacrarea doctrinei intervenționiste  statul
trebuie să joace un rol tot mai activ în viața
economică și să influențeze procesele economice.

Elementele constitutive ale raporturile
juridice financiare:

 Subictele participante la rap. de dr. fin.:
 Statul  reprezentat printr -un organ de
specialitate în activitatea financiară  învestit
cu atribuții în procesul de constituire, repartizare
și utilizare a fondurilor bănești puse la dispoziția
statului în interesul întregii societăți;
 Orice persoană fizică sau persoană
juridică  care interacționează cu organele
statului în procesul administrării finanțelor
publice, în special, contribuabilul .
R.j.fin.  Apar  numai în cadrul activității
financiare înfăptuite de stat și organele
(instituți ile) sale.
 fără excepție, unul dintre subiecte este
statul  printr -un organ de specialitate care
intră în raportul juridic de pe poziția de purtător
al autorității de stat  N. B.  (creează) o
poziție juridică de subordonare a tuturor
subiectelor față de subiectul purtător al autorității
de stat.
Excepții  există în domeniul dreptului
fiscal sau în domeniul datoriei publice (etc.) o
serie de raportuir juridice în cadrul cărora
subiectele participante la raporturile juridice se
afla pe o poziție de egalitate juridică cu statul .

 Obiectul rap. de dr. fin.  este 
diferit  determinat (1.) de sfera de cuprindere
a finanțelor publice și (2.) de faptele, actele
normative și operațiunile specifice cu privire la
activitatea fiscală 
 (1.) obiectul este format din acțiuni de
prognoză și organizare bugerară, de creditare,
de control financiar, de circulație monetară etc.
 (2.) obiectul îl formează plata (acțiunea)
unor sume de bani la care sunt ținute persoanele
fizice sau juridice care realizează v enituri sau
dețin bunuri impozabile sau taxabile.

 Conținutul rap. de dr. fin.  este dat
de drepturile și obligațiile subiectelor
participante  care diferă de cele ale altor rap. Din totalitatea activităților desfășurate în scopul
stabilirii și încasării la bugetul consolidat a impozite lor
și taxelor, unele sunt specifice r.j. fiscale, iar altele r.j.
procedural fiscale.
În cazul celor două categorii de raporturi juridice:
– subiectele sunt aceleași ( organele fiscale și
contribuabilii );
– obiectul este același ( stabilirea și încasarea la
bugetul general consolidat a impozitelor, taxelor și
altor contribuții datorate de către debitorii fiscali );
– dar diferă conținutul celor două categorii de
raporturi.
Conținutul r.j. material fiscal : drepturile și
obligațiile părților legate de perceperea impo zitelor,
perceperea dobânzilor și pena lităților, dreptul la
restituirea impozitelor și taxelor, dreptul la
rambursarea TVA și obligațiile corelative de declarare
a materiei impozabile, a bunurilor deținute și
veniturilor realizate impozabile ori taxabile , etc.
Conținutul r.j. procesual fiscal : drepturi și
obligații legate de acțiunile administrative,
administrativ -jurisdicționale și procesual -civile legate
de activitatea de administrare a impozitelor și taxelor.
Elementele constitutive ale raporturil or
juridice fiscale sunt subiectele, conținutul și
obiectul.

A. Subiectele raportului juridic fiscal
sunt:
1) STATUL , ca și purtător al autorității de stat,
prin organele fiscale învestite cu atribuții
specifice realizării veniturilor fiscale.
 La nivel c entral , statul este reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția
Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și
unitățile sale teritoriale.
 La nivel local , unitățile administrativ –
teritoriale sunt reprezentate în r.j. fiscale de
autorități le administrației publice locale, precum
și de compartimentele de specialitate ale acestora,
în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile
respective.
 Agenția Națională de Administrare Fiscală,
unitățile sale teritoriale, precum și com –
partimentele de specialitate ale autorităților
administrației publice locale reprezintă organele
(autoritățile) fiscale ale statului .

2) CONTRIBUABILUL, orice persoană
fizică ori persoană juridică sau orice altă entitate
fără personalitate juridică ce datorează impozite,
taxe, contribuții și alte sume bugetului general
consolidat, în condițiile legii.
Contribuabil este orice persoană fizică/juridică
care realizează un venit sau deține un bun
impozabil/ taxabil pe teritoriul fiscal al
României .

12
jur., îc se stabilesc în legătură cu necesitatea și
importanța constit uirii, repartizării și utilizării
fondurilor bănești ale statului.
În relații le cu organul fiscal contribuabilul
poate avea un raport juridic direct , sau poate fi
reprezentat printr -un împuternicit ,
convențional sau legal .
Potrivit Codului de procedură fiscală, art.
25, subiectele raportului de drept material fiscal
sunt, p e de o parte, creditorul fiscal și, pe de altă
parte, debitorul fiscal .
Astfel, î n raporturile de drept material fiscal,
creditorii sunt persoanele titulare ale unor
drepturi de creanță fiscală prevăzute de legea
fiscală , iar debitorii sunt acele pe rsoane care,
potrivit legii, au obligația corelativă de plată a
acestor drepturi .
 În cazul în care obligația de plată nu a fost
îndeplinită de debitor, debitori devin , în condițiile
legii, următorii :
a) moștenitorul care a acceptat succesiunea
contribuab ilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și
obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori
reorganizării judiciare, după caz;
c) persoana căreia i s -a stabilit răspunderea în
conformitate cu prevederile legale referitoare l a
faliment;
d) persoana care își asumă obligația de plată a
debitorului, printr -un angajament de plată sau printr -un
alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei
garanții reale la nivelul obligației de plată;
e) persoana juridică, pentru obligaț iile fiscale datorate
de sediile secundare ale acesteia;
f) alte persoane, în condițiile legii.

Totodată, în ceea ce privește subiectele
raportului juridic fiscal trebuie reținuți următorii
termeni : plătitorul obligației fiscale, domiciliul fisca l,
sediul permanent, rezidența fiscală.
Nota Bene: În anumite situații, generate de
structura r.j. de drept material fiscal, obligația de
plată a unui impozit stabilit de lege în sarcina
unui contribuabil nu revine nici contribuabilului
și nici re prezentantului său legal ori
convențional, curatorului ori succesorului în
drepturi, ci plătitorului.
Plătitor al obligației fiscale este debitorul sau
persoana care, în numele debitorului, conform
legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de
a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții,
amenzi și alte sume datorate bugetului general
consolidat , angajatorul în cazul unui raport
juridic de muncă este plătitor al obligațiilor
fiscale constând în impozit pe salarii și contribuții
sociale în numel e și pe seama angajatului.
Plătitorul nu este un debitor al unui impozit, ci
persoana desemnată de legiuitor .

B. Conținutul raporturilor juridice fiscale îl
constituie drepturile și obligațiile subiectelor

13
participante.
1) Drepturile subiectelor reprezintă creanțe
fiscale , drepturi patrimoniale care, potrivit legii,
rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Creanțele fiscale sunt de două feluri: creanțe
fiscale principale și creanțe fiscale accesorii .
Astfel, creanțele fiscale pot fi:
– dreptul la percep erea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor sume care constituie
venituri ale bugetului general consolidat, dreptul
la rambursarea TVA , dreptul la restituirea
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume
care constituie venituri ale bugetu lui general
consolidat, denumite de legiuitor creanțe fiscale
principale ;
– dreptul la perceperea dobânzilor și
penalităților de întârziere, în condițiile legii,
denumite creanțe fiscale accesorii .
Dreptul de creanța fiscală și obligația fiscală
corelativă apar în momentul în care, potrivit legii,
se constituie baza de impunere care le generează.
Creanțele fiscale se sting prin încasare,
compensare, executare silita, scutire, anulare,
prescripție și prin alte modalități prevăzute de
lege.

2) Obligațiile subiect elor reprezintă obligații
fiscale.
Obligațiile fiscale sunt de două feluri: obligații
fiscale principale și obligații fiscale accesorii .
Spre exemplu:
– obligația de a declara bunurile și veniturile
impozabile sau, după caz, impozitele, taxele,
contribuțiil e și alte sume datorate bugetului
general consolidat;
– obligația de a plăti dobânzi și penalități de
întârziere, aferente impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și altor sume datorate bugetului
general consolidat, denumite obligații de plată
accesorii;
– obliga ția de a calcula, de a reține și de a
înregistra în evidențele contabile și de plată, la
termenele legale, impozitele și contribuțiile care
se realizează prin stopaj la sursă;
Obligațiile fiscale accesorii reprezintă
dobânzile, penalitățile de întârz iere sau
majorări de întârziere .
Corespunzător rolului și funcțiilor veni turilor
fiscale, cele mai importante drepturi revin
statului, respectiv de a institui venituri fiscale și
de a impune persoanelor fizice și juridice
obligația de a plăti veniturile fiscale
individualizate în sarcina fiecăruia.

N.B. Dreptul de a institui venituri fiscale și

14
de a impune obligația plăților se exercită
de către stat prin organele competente și se
caracterizează prin:
– adoptarea de acte normative pentru
reglementarea fi ecărui venit fiscal în parte;
– individualizarea obligației fiscale a
persoanelor fizice sau juridice plătitoare, precum
și determinarea veniturilor fiscale pentru care au
obligația de plată;
– încasarea și urmărirea încasării
veniturilor fiscale datorate;
– controlul modului în care plătitorii
veniturilor fiscale își îndeplinesc obligațiile ce le
revin.

Contribuabilii au, în principal, obligația
de a plăti veniturile fiscale în cuantumul și la
termenele legale prevă zute – condiție sine qua
non pentru constitui rea fondurilor generale de
dezvoltare social -economică a societății.
Dar, au și dreptul de a pretinde stabilirea
impunerii și modalității de plată în conformitate
cu dispozițiile actelor normative care
reglementează fiecare venit fiscal, de a
beneficia d e înlesnirile legale (scutiri, reduceri,
amânări, eșalonări de plată etc), precum și de a
contesta actele cu caracter individual ale
organelor de control fiscal pe care le consideră
neconforme cu legea.

C. Obiectul raporturilor juridice fiscale
este stabilir ea și prelevarea la bugetul general
consolidat a obligație fiscale (taxe, impozite și
alte contribuții datorate de către debitorii fiscali),
acesta reprezintă obiectul principal al r.j. fiscale.
Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal
îl constitu ie chiar sumele de bani ce reprezintă
impozite, taxe și alte venituri.

15
Unitatea de învățare 2 .
FINANȚELE PUBLICE

2.1. Noțiune
Finan țele publice reprezintă totalitatea rela țiilor de natura economic ă constituite sub form ă
băneasc ă care apar în procesul realiz ării și repartiz ării resurselor necesare statului pentru
îndeplinirea sarcinilor sale.
Noțiunea de “ financia pecuniaria ” – originea conceptului de finanțe publice – reprezintă orice tranzac ție
care presupune între presta ții plata unei sume de bani ( Șaguna, 2012 , p.8).
Termenul de “finan țe publice” – lb.franceza, sens general – bani și venituri publice destinate acoperirii
cheltuielilor statului .

2.2. Teoriile finanțelor publice
2.2.1. Teoria clasică a finanțelor publice
Concepția finanțelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic și a fost
specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului sec. XX – stat neinterventionist .
2.2.2. Teoria modernă a finanțelor publice
Concepția finanțelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mond ial cand statul
neinterventionist a fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct
procesele economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie a statului in economie.

2.3. Trăsăturile și structur a finanțelor publice
2.3.1. Trăsăturile finanțelor publice
Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului lor,
prin urmatoarele particularit ăți/ trăsături:
1. Relațiile financiare sunt rela ții cu caracter ec onomic , deoarece ele apar în procesul formării,
repartizării și utilizării produsului social;
2. Relațiile financiare apar in form ă băneasc ă;
3. Relațiile financiare sunt relatii f ără echivalent , adică NU presupun o contraprestație directă din
partea subi ectului beneficiar al mijloacelor bănești ;
4. O alta trasatura a relatiilor financiare este aceea ca mijloacele banesti repartizate si utilizate de
subiectele beneficiare nu se ramburseaz ă.

Nota bene : MONEDA și instrumentele monetare
Sub aspect concept ual, moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent general,
reprezintă fenomenul valorii în general .
Pentru ca o marfa să devină specială și să fie caracterizabilă drept moneda trebuie să îndeplinească
cumulativ cinci condiții care s -au evidenția t de-a lungul evoluției comunităților umane – de la ceata
primitivă la popor, națiune, astfel:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părțile să păstreze calitățile întregului);
3. să fie t ezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in timp, valoarea să fie constantă în
timp, inalterabilă);
4. să aibă o valoare de întrebuințare (folosință) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piață).
Sub aspectul funcționalității sa le, moneda este un instrument social -economic, indispensabil
oricărei economii .
Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de
circulație, de plată și tezaurizare . Ea reprezintă un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea
schimburilor, pentru acumul ari, fiind măsur atorul general de valori care poart a girul autorității emitente,
statul, și care se bucură de încredere publică.
Terminologie :
În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din latină, „moneta“ odată cu ocupația
Imperiului Roman – prin anii 106, cât și prin limba neogreacă – „monedă“, utilizată în timpul domniilor
fanariote – pe la 1700. Totuși la noi prin uzanță publică se folosește termenul de “monedă” (dar ambii

16
termeni sunt corecți), cu atât mai mult cu cât toți derivații termenului monedă sunt cu toți “t” monetar,
monetărie.
În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi când exprimă noțiunea de monedă
măruntă, divizionară – subdiviziunea monedei naționale. Etimo logic își are originea în privilegiul acordat
banilor români din secolele XIII -XIV de a bate monede de argint – prin anii 1400. Termenul de ban
având în această situație sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de echivalent general.

Instrumentele monet are sunt formele de reprezentare în circulație a monedei, a valorii .
Instrument monetar reprezintă forma de manifestare a monedei in circulatie, forma care a inlocuit
in final moneda si care beneficiaza de un curs fortat.
Societățile moderne cunosc următoa rele instrumente monetare:
1. numerarul
2. conturile scripturale (moneda scripturală)
3. conturile electronice (moneda electronică)

Aspecte privind fenomenele monetare:
 Circulatia monetară reprezintă totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara concretizate in incasari
si plati banesti determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si executia de lucrari in cadrul unui stat.
 Inflația monetară
– este o criză monetară care afectează stabilitatea monetară
– Inflatia reprezintă o rupere de echilibru la un moment dat intre masa monetara si masa de bunuri si servicii de
pe piata prin inmultirea semnelor monetare intr -o astfel de masura incat sa determine un fenomen de crestere a
preturilor si ulterior de depreciere monetara.
Deflația repre zintă fenomenul invers inflației atunci când moneda se apreciează, iar cantitatea de masă
monetară devine insuficientă pentru acoperirea bunurilor și serviciilor de pe piață.

2.3.2. Structura finanțelor publice
Pentru a intelege structura finantelor publ ice este necesar sa avem in vedere urmatoarele acte
normative: Legea nr. 500/2002 a finantelor publice , O.U.G. nr. 64/2007 a datoriei publice și Legea
nr. 273/2006 privind finantele publice locale .
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanțele publice au următoarea structură:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetul trezoreriei statului;
 bugetele instituțiilor publice autonome;
 bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial d in bugetul de stat, din bugetul
asigurărilor sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale;
 bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
 bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de s tat și ale căror
rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
 bugetul fonduri externe nerambursabile;
 bugete locale;
 datoria publică.
OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.
L 273/ 2006 priveste structura bug. l ocale, ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor,
judetelor, institutiilor organizate la nivel local, bug. imprumuturilor externe si interne, inclusive ale
fondurilor externe nerambursabile.

2.4. Funcțiile finanțelor publice
În procesul formării , repartizării și utilizării mijloacelor bănești ale societății, finanțele publice
îndeplinesc două funcții :
1. Funcția de repartiție
Această funcție se realizează în procesul de formare și repartizare a mijloacelor bănești, mai
exact în momentul repartiț iei procesului social și a venitului național , evidențiindu -se două momente:
formarea resurselor și repartizarea acestora.
2. Funcția de control
Necesitatea funcției de control a fianțelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse
financiare const ituite la dispoziția statului aparțin întregii societăți .

17
Unitatea de învățare 3.
PLANIFICAREA FINANCIARĂ

3.1. Sistemul bugetar

3.1.1. Noțiune
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului , prin care sunt prevăzute
veniturile si cheltuielile pentru o perioad a determinata de timp, fiind alcătuit dintr -un ansamblu de
bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si executate in conditii de autonomie .
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banu l public .
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă), unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“
desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr -un document unic, ci se prezin ta sub forma unui
ansamblu de bugete sistemului bugetar, fiind format din anumite verigi care formează un ansamblu
coerent denumit structura bugetara.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui star unitar.
Principalul plan financiar al statului care se bucura de caracter executoriu are natură
juridică de lege . Printr -un subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugetar, care ramane
în esență un plan, forța obligatorie a normei de drept, sistemul bugetar are natura juridică de lege.
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului care cuprinde indicatori
financiari privind modul de realizare al V si al Ch statului. Leguitorul dezbate si adopta Legea
bugetara anuală de aprobare a sistemului bugetar .
Astfel, printr -un subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugetar , care ramane
în esență un plan , forța obligatorie a normei de drept  sistemul bugetar are natura juridică de
lege. (Șaguna, 201 2, pp. 71-72)

Nota bene : Legea bugetar ă anual ă

Legea bugetar ă anuală conferă natură juridică de lege sistemului bugetar .
Prevede in principal urmatoarele :
 la Venituri : estimarile anului bugetar ;
 la Ch eltuieli : creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile
specifice exercitiului bugeta r in cauza ;
 temeiul juridic privind răspunderea executivului .
Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:
 sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar de bugete
 bugetele ordonatorilor pr. de cr. si anexele acestora
 sumele defalcate din unele V a le bug. de stat si criteriile de repartizare a acestora catre
bugetele locale
V si Ch se grupeaza în buget pe baza clasificatiei bugetare .

3.1.2. Conținutul sistemului bugetar
Conținutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul veniturilor și cheltuielilor publice.
A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru constituirea banului public .
În activitatea statului modern sursele de formare a Banului Public se împart în două mari
categorii:  surse ordinare – normalitatea într -un stat modern taxele și impozite le = fiscalitatea
statului modern .
 surse extraordinare – excepția, autoritățile statului apelează atunci când sursele ordinare
sunt insuficiente.
Veniturile ordinare sunt Venituri care se încasează cu regularitate la buget și sunt alcătui te din
resurse bănești colectate în baza prevederilor legale .

Într-o altă clasificare, veniturile publice ordinare sunt alcătuite din:
 V fiscale : impozite si taxe

18
Impozite : – directe: pt.bunuri detinute in proprietate si pt. V realizate
– indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor si serviciilor !!! (taxe vamale, TVA,
accize)
Taxele : se percep pt.serviciile publice solicitate autoritatilor publice de catre pers. fiz. si jur.
 V nefiscale : V obtinute in urma administrarii proprietatilor statului.
!!! Deosebire V fiscale – V nefiscale : la V nefiscale, in procesul de realizare a V, nu se produce o schimbare a
titularului dr. de propr., statul fiind cel care realizeaza V si tot statul fiind si colectorul V.
 V parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care comunitatile locale le pot stabili pt. o perioada
determinata de timp in vederea realizarii unui obiectiv specific.
Veniturile extraordinare sunt venituri la care statul apelează în cazuri excepțion ale atunci
când resursele curente nu acoperă integral Cheltuielile bugetare
Mai multe categorii de surse ale V extraordinare :
 Împrumuturile (pe piata interna; pe piata externa)  creditul = împrumutul care vizează
banii  prețul creditului = dobânda; ga rantat; rambursabil.
Statul se împrumută  pe plan intern = datoria publică; credit  bancar – intern și
internațional (instituții financiare internaționale);  guvernamental – între state, guverne
Orice credit are  serviciul datoriei publice externe = dobânda și alte condiții, condiționalități
Ex. FMI – acordul stand -by  condiționalități
 vânzarea unei părți din rezerva de Aur și rezerva valutară , bunuri mobile (acțiuni) și imobile
aparținând statului,
 emisiunea monetară (care nu e recomandata  Bani fără acoperirea în mărfuri și servicii 
inflație).
 sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante, valorificarea bunurilor confiscate,
abandonate și fără stăpân.

B. Cheltuielile publice = reprezintă destinația Banului Public , modalități de repa rtizare și
utilizare a fondului bănesc bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieții .
Cheltuielile publice sunt determinate de tipul si gradul de dezvoltare al economiei , iar pentru
indeplinirea functii lor sale, orice stat efectueaza cheltuieli privind urmatoarele domenii principale:
 social
 cercetare -dezvoltare
 apararea nationala
 Ch pt.functionarea aparatului de stat
 Ch cu caracter economic
1. Cheltuieli în domeniul social
În această categorie intră:
1) Ch. pt. finanțarea învățământului (inv estiții în capital uman );
2) Ch. pt. sănătate ;
3) Ch. pt. organizarea sistemului securității sociale, asistența socială etc.
1. Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama resurselor bugetare, a imprumuturilor
contractate pe piata de colectivitatile l ocale, precum si pe seama resurselor provenind din taxe scolare,
donatii, V din exploatarea proprietatilor scolilor si altele.
Se considera in doctrina financiar -econ. faptul ca educatia si pregatirea profesionala sunt cele mai
importante investitii in cap italul uman.
2. Ch pt.sanatate difera in functie de varsta beneficiarului si de mobilul urmarit prin asistenta
medicala. Pt. prevenirea imbolnavirilor si pt.pastrarea sanatatii, in unele state se introduc servicii
medicale profilactice alaturi de servicii medicale stomatologice si servicii medicale curative.
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la care se adauga diferite categorii de
ajutoare in caz de boala, pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi cele
pt.somer i sau pers.defavorizate .
3. Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii anticipate, de invaliditate și pensii
de urmaș .
De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati asigurati in sist.de asigurari sociale
si in sist.de asig urari de sanatate.
2. Cheltuieli pt. cercetare -dezvoltare

19
În această categorie intră:
1. Ch pt. cercetare fundamentala : are ca obiect dezvoltarea cunostintelor intr -un anumit
domeniu al stiintei
2. Ch pt. cercetarea aplicativa : are ca scop crearea de noi produse sau de noi procedee
tehnologice
3. Ch pt. dezvoltare : urmareste valorificarea prealabila a posibilitatilor realizarii unui produs pe
scara industriala prin constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza i n elucidarea unor aspecte cu caracter
teoretic sau in rezolvarea unor probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei nationale.
Sursele de finantare a acestor Ch publice provin de la bugetul de stat, agentii economici, din
programe de cooperare i nternațională.
3. Cheltuieli militare
Sunt Ch neproductive care afecteaza in mod deosebit economiile statelor in curs de
dezvoltare .
Se observa ca in statele in curs de dezvoltare rtimul de crestere a Ch militare depaseste uneori de
cateva ori ritmul crest erii V national .
Ch militare sunt impartite in directe si indirecte
Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu piete de desfacere speciale.
Productia militara beneficiaza de plasament sigur si de regim de comercializare special.
4. Cheltu ieli pt.functionarea aparatului de stat
Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale administratiei de stat alese sau
numite si se preocupa de cele mai variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,
intretinerea relatiilor diplo matice, stabilirea si incasarea impozitelor si taxelor, investitii in servicii
municipale, pana la sistematizarea teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia
mediului inconjurator.
5. Chelt uieli pt. finanțarea activității economice
Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in dezvoltarea sistematica a ramurilor
economiei nationale, potrivit cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse
pt.sustinerea dezv oltarii constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la acoperirea Ch bugetare destinate
realizarii urmatoarelor directii principale:
– dezvoltarea sectorului de stat;
– finantarea investitiilor de stat.

3.2. Activitatea bugetară a statului – procedura bugetară

3.2.1. Noțiune
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte și operațiuni cu caracter tehnic și normativ
înfaptuite de organele de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării și încheie rii
exercițiului bugetar .
Procedura bugetar a se desf asoara pe parcursul a trei ani calendaristici .
Etape :
 elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)
 aprobarea acestora
 execuția bugetară
 încheierea exercițiului bugetar
Principiile pro cedurii bugetare sunt:
 principiul universalității;
 principiul neafectării veniturilor publice;
 principiul publicității;
 principiul unității;
 specializării bugetare;
 principiul anualității execuției bugetare;
 principiul unității monetare;

20
 realității bugeta re;
 principiul echilibrului bugetar.

3.2.2. Etapele procedurii bugetare
1) Elaborarea proiectului sistemului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor)
privește:
a) Elaborarea proiectul bugetul ui de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
2) Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele legilor bugeta re, proiectele de buget,
proiectele eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.

3) Execuția bugetară
Execuția bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza
urmatoarele etape:
 repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
 executia de casa bugetara
 realizarea V
 efectuarea Ch

Etape:
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare
 Conform principiului anualității execuției bugetare coroborat cu principiul realității
(calculul probabil ității) de facto în cadrul execuției bugetare realizarea veniturilor și efectuarea
cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcție de specificul activităților social -economice (pe
domenii de activitate – învățământ, sănătate, construcții).
2. Execuț ia de casă bugetară/ a sistemului bugetar
 Execuția de casă bugetară presupune acte și operațiuni de încasare , păstrare și eliberare a
mijloacelor bănești din bugetul de stat ( B.P.) – [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de
operațiuni care se referă la încasarea veniturilor și plata cheltuielilor bugetare .
Execuția de casă bugetară se realizează prin Trezoreria Statului.
Instituțiile publice efectuează operațiuni de încasare și plăți prin unitățile teritoriale ale
trezoreriei statului în a căror raz ă își au sediul și la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli
și disponibilități.
3. Realizarea veniturilor bugetare
 Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de bani prevăzute în bugetului de stat .
Principiile care stau la baza reali zării veniturilor bugetare:
1) obligația realizării veniturilor la termenele și în cuantumul legal  repartizarea pe trimestre;
2) veniturile prevăzute în buget reprezintă obligații minime – pentru autoritățile statului (mai puțin
nu).
4. Efectuarea cheltuie lilor bugetare
 Reprezintă repartizarea banului public de la buget către destinațiile legale prevăzute
prin alocații bugetare (credite bugetare)
Alocațiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform
destinației legal e.
 alocarea spre destinațiile legale a B.P.
Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice :
1) obligația efectuării cheltuielilor publice conform destinației legale;
Per a contrario schimbarea neprevăzută de lege a destinației BP duce la trage rea răspunderii
juridice prin infracțiunea de deturnare de fonduri , diferită de infracțiunea de delapidare.
Există situații obiective prevăzute de lege – excepții : transferarea, virarea, suplimentarea,
anticiparea, blocarea, anularea.

21
2) cheltuielile pub lice reprezintă obligații maxime .

NOTA BENE : 4.1. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică care au
dreptul de a folosi, utiliza și/sau repartiza alocițiile bugetare.
În funcție de organizarea aparatului de stat central și local , ordonatorii bugetari sunt clasificați
în trei categorii :
1) principali
2) secundari
3) terțiali
!!! În funcție de organizarea aparatului de stat în cadrul execuției bugetare se pot întâln ii toate
categoriile (P+S+T) sau doar două dintre ele putând lipsii secundarii (P+T – unde există 2 structuri)
 de regulă în cadrul Bugetului local
Atributiile ordonatorilor de credite:
 Ord. pr. de cr.bug repartizeaza cr.bug si pt. bug. propriu, si pt. e ntitatile din subordine.
 Ord. sec. isi repartizeaza propriul buget si bug. din subordine fara a putea retine o parte din
sume.
 Ord. tertiari doar utilizeaza sumele.
!!! Ord. de cr. au obligatia de a angaja si utiliza creditele bug. in limitele prevazute si conform
destinatiei.

NOTA BENE : 4.2. Modificarea destinației creditelor bugetare
Modificarea destinatiei crededitelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform caruia
creditele bugetare aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa cum nici cred.bug
aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pt. finantarea altui capitol .
Situații (excepții):
A. Virarile de credite bugetare = operatiuni de trecere a sumelor bugetare neutilizate de la
subdiviziuni ale clasificatiei bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt insuficiente.
B. Transferurile de credite bugetare = in situatia in care in timpul exercitiului bugetar au loc
treceri de unitati, actiuni sau sarcini de la un ord.pr. de cr. la un alt ord. pr. sau de la un articol la
altul in cad rul aceluiasi ord.
C. Suplimentarea creditelor bugetare = legile bug. anuale prevad posibilitatea de suplimentare
de fonduri pe actiuni, obiective si ord. pr. in functie de evolutia anumitor indici de preturi sau pt.
cazuri exceptionale.
D. Anticiparea cre ditelor bugetare
Pentru finanțarea unor acțiuni social -culturale și acoperirea unor cheltuieli economice de
interes local , organele de decizie ale unităților administrativ -teritoriale pot încuviința utilizarea
unor fonduri de până la 50% din sumele încasa te din veniturile proprii ale bugetelor locale
respective peste cele aprobate.
E. Blocarea alocațiilor bugetare  intervine în situații de suspiciune folosirea și destinația
Banului Public , pentru evitarea , prevenirea, pagubelor, prejudiciilor legate de fo losirea B.P., este
posibil până la finele trimestrului III – 30 sept.  de ce? Intervine anularea [Delapidare <>
deturnare de fonduri].
F. Anularea creditelor bugetare = ord. pr. de cr. au obligatia de a analiza lunar si de a
propune MFP anularea credite lor aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.

4) Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii
bugetare in ansamblu . Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara .
Contul geneneral anual de execu ție bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor
financiare prezentate de ord.pr. de cr., avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de
casa a bugetului de stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.
5) Controlul activităț ii bugetare
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl., Curtea de Conturi, MFP, instantele
de judecata de dr.comun.

22
Unitatea de învățare 4.
VENITURILE PUBLICE

4.1. Noțiune
Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor bănești ale statului , fiind un indicator
financiar, în cadrul bugetelor, care desemnează (re)sursele și sumele care se pun la dispoziția
statului . Acestea se înscriu în Bugetul de stat cu sumele lor minime astfel încât efectivul lor poate fi
mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare și extraordinare .
a) veniturile ordinare  sunt reprezentate de  impozite, taxe, contribuții sociale și contribuții la fondurile
speciale extrabugetare , reprezentând venituri ordinare planificate fie prin Bugetul de St at și prin Bugetele
locale, fie prin Bugetul Asisurărilor Sociale de Stat ( – contribuțiile sociale);
precum și venituri ordinare având caracter nefiscal   veniturile statului din dividende, dobânzi,
vânzarea acțiunilor sau activelor dinpatrimoniul priva t al statului sau unităților administrativ -teritoriale;
 redevențele din concesionarea bunurilor aparținând domeniului public;
 venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privați, cum ar fi închirierea, asocierea în participație,
parte neriatul public -privat.

b) veniturile extraordinare  sunt reprezentate de  împrumuturi interne sau externe, emisiunea de
obligațiuni de stat și bonurile de tezaur (datoria publică); precum și împrumuturile acordate din disponibilitățile
Trezoreriei Sta tului, împrumuturile temporare în condițiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice și
art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale .
precum și  transferurile și virările de credite bugetare , ce apar în cadrul operațiunii de cons olidare
bugetară (în procesul de echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).

4.2. Veniturile publice ordinare

4.2.1. Impozitele
Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlul nerambursabil, datorată,
conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice și persoanele juridice pentru veniturile pe
care le obțin sau bu nurile pe care le posedă.
Din definiție reies următoarele particularități:
 Impozitul este o contribuție bănească  în sensul că toate PF și PJ sunt datoa re să participe ,
după anumite criterii, la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății , necesare finanțării unor cerințe
social -economice în folosul întregii colectivități.
 Impozitul este o contribuție obligatorie  în sensul că toate PF și PJ care beneficiază de
acțiunile sau obiectivele finanțate din fondurile generale ale societății trebuie să participe la formarea acestor
fonduri .
 Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil  în sensul că, odată făcute în scopul formării
fondurilor gene rale ale societății, ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare tuturor
membrilor societății și nu unor interese indivi duale sau de grup.
 Impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale  în sensul că nici un impozit a l statului
nu se poate stabili și percepe decât în „puterea unei legi” , conform principiului după care nullum impositum
sine lege . Ințiativa intrării în raporturi aparține statului.
 Impozitele sunt datorate de către PF și PJ, în sensul că reprezintă o moda litate de participare a
acestora la constituirea fondurilor generale ale societății.
 Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile deținute , în sensul că subiectele
impozabile datorează contribuția numai în cazul când realizează veni turile prevăzute de lege ca impozabile sau
dobândesc ori posedă bunuri care, conform prevederilor legale, sunt impozabile .
Impunerile unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute în actele normative prin care se
instituie veniturile fiscale sunt abuzive și ilegale , ele urmând a fi restituite celor de la care s -au perceput fără
temei legal. Func ționarii care le -au instituit și perceput urmează să răspundă, după caz, disciplinar,
contra vențional sau penal.
 În literatura de specialitate, se mai reț ine în plus încă o trăsătură a impozitului, și anume că este o
prelevare fără o contraprestație sau fără vreun echivalent .
Într-o altă opinie, se arată:
 Trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea , potrivit căreia sumele concen trate de stat pe calea
impozitelor de la PF și PJ se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei care au

23
contribuit la formarea fondu rilor generale ale societății . Prin urmare, sub acest aspect, o prelevare obligatorie
către bugetul d e stat este fără echivalent și fără contraprestație directă și imediată, însă plătitorii capătă vocație
directă ca beneficiari ai unor activități organizate de stat fără să fie obligați la plata contravalorii acestora.
 Statul , în schimbul impozitelor încas ate, se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general
favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în socie tate, conform principiului după care
„cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor statului”.
N.B.  Atfel spus impozitele nu implică o contraprestație directă dar trebuie și implică o contraprestație
indirectă .

Impozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, totuși, o deosebită importanță teoretică și practică
reprezintă clasificarea acestora în: directe și indirecte.
Impozitele directe se percep de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit intenției legiuitorului,
trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dis pun organele fiscale
privind persoanele, averea, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil și a cotelor fixate prin lege. Astfel,
impozitele directe vizează existența venitului sau averii . Spre exemplu, impozitul pe venit, impozitul pe profit,
impozitul pe teren, etc.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor, ci se așază asupra
vânzării bunurilor sau prestării unor servicii. Astfel, impozitele indirecte vizează utilitatea acestora . Spre
exemplu, taxa pe valoarea ad ăugată, accizele, etc.

4.2.2. Taxele
Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de -a doua categorie principală de venituri de la bugetul
de stat. Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate
acestora de căt re instituții publice .
Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr -o serie de trăsături specifice, și
anume:
 Reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituții
care primesc, întocmesc sau eliber ează diferite acte, prestează servicii și rezolvă alte interese legitime
ale PF sau PJ. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă, deoarece, conform dispozițiilor
legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică, comparativ cu valoarea prestațiilor efectuate de organe
sau instituții de stat;
 Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită efectuarea unei
activități din partea unui organ sau a unei instituții de stat.
 Taxele reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor soli citate
de diferite persoane, pe când impozitele se întrebuințează la acoperirea cheltuielilor generale ale
societății;
 Taxele reprezintă plăți făcute de PF sau PJ pentru servicii sau lucrări efectuate în mod direct
și imediat acestora de către organe sau instituții de stat specializate, implică o contraprestație
directă .
Taxele repezintă deci plata serviciilor, lucrărilor și a altor activități ale unor organe sau
instituții de stat, însă intre cuantumul sau mărimea lor și valoare a efectivă – patrimonială sau
nepatrimonială – a serviciilor sau activităților prestate în beneficiul plăti torului nu există un raport de
echivalență. Fiind instituite în scopuri fiscale, de realizare a unor venituri la bugetul de stat,
cuantumul taxelor nu se stabilește pornind de la costul, prețul ori valoarea serviciului prestat, ci
independent de criterii de ordin economic.
Sub acest aspect, taxele se deosebesc radical de prețurile mărfurilor ori tarifele serviciilor
executate de întreprinderile, orga nizațiile economice sau de liber profesioniștii autorizați.
În stabilirea și aplicarea taxelor se au în vedere unele principii, și anume:
– unicitatea taxării , în sensul că pentru unul și același serviciu prestat unei persoane, aceasta nu
datorează taxa dec ât o singură dată.
– răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată revine funcționarului sau per soanei
încadrate de la instituția sau organul de stat respectiv, și nu debitorului;
– nulitatea actelor nelegal taxate ;
– taxele sunt anticipative , în sensul că ele se datorează și se achită în momentul solici tării
serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organele sau instituțiile de stat.

24
4.2.3. Contribuțiile
Contribuțiile constituie prelevări obligatorii ale unor părți din veniturile PF și PJ, cu sau
fără posibilitatea obținerii unei contraprestații, constituind resurse pentru fondurile de
asigurare publice .

4.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt :
 impozitul pe profit;
 impozitul pe venit;
 taxa pe valoarea adăugată;
 accizele;
 taxele vamale.

Impozitul pe profit este un impozit direct anual, a cărui plată se face trimestrial anticipat,
aplicat asupra beneficiului obținut dintr -o activitate economică – „profitul” de către persoanele
juridice sau de către o asocieri fără personalitate juridică.
Condiția ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit este ca activitatea economică să se
desfășoare cu scopul obținerii unui beneficiu, nu fără scop lucrativ.
Prin profit s upus impozitării (profit impozabil ) înțelegem acea sumă de bani cal culată ca
diferența între veniturile realizate de un agent economic din desfășurarea oricărei activități permise de
lege și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri (Profi t impozabil = venituri impozabile
– cheltuieli deductibile – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile).
Sunt scutite de la plata acestui impozit anumite instituții publice și cele cu scop educativ.
Cota de impozit pe profit este de 16% care se apl ică asupra profitului impozabil,
Societățile comerciale au obligația de a depune, trimestrial, până cel mai târziu la data de 25 a
lunii următoare trimestrului, declarația de impunere aferentă impozitului pe profit pentru trimestrul
anterior. Până cel mai târziu la data de 25 martie, contribuabilul va depune declarația anuală de
impunere , întocmită pe baza datelor din bilanțul contabil și a regularizării efectuate cu luarea în
considerare a datelor financiare aferente trimestrului IV al anului fiscal.
Profi tul și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul
anului, p lata se face trimestrial pentru profitul impozabil aferent trimestrului anterior datei efectuării
plății, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2013, unii dintre contribuabili pot opta pentru declararea și plata
impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se
efectuează plata impozitului anual est e termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit,
prevăzut la art.35 – până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu anumite excepții .

Impozitul pe venit
Titlul 3 Codul fiscal reglementează impozitele aplicabile persoanelor fizic e prin identificarea
tuturor categoriilor de venituri obținute pe teritoriul României de persoanele fizice rezidente sau
nerezidente, stabilește cotele de impozit și modul de așezare a masei impozabile
Impozitul pe venit, se aplică următoarelor categorii d e venituri:
 venituri din activități independente, art.46;
 venituri din salarii, art.55;
 venituri din cedarea folosinței bunurilor, art.61;
 venituri din investiții, art.65;
 venituri din pensii, art.68;
 venituri din activități agricole, art.71;
 venituri din premii și din jocuri de noroc, art.75;
 venituri din transferul proprietăților imobiliare, art.771;
 venituri din alte surse, art.78 și art.791
Există o largă categorie de venituri considerate neimpozabile de către legiui torul fiscal, în cazul
PF,care pot f i clasificate astfel:
 venituri având caracter de ajutor – exemplu: a jutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin
cu destinație specială, pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, bursele

25
primite de persoanele care ur mează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru
instituționalizat, etc. ;
 venituri reprezentând despăgubiri – exemplu: sumele primite drept despăgubiri pentru pagube
suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cazurile de inva liditate sau deces, etc. ;
 venituri ale sportivilor premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale,
europene și la jocurile olimpice – obiective de înaltă performanță – competițiile internaționale oficiale
ale loturilor reprezentative ale României;
 veniturile unor persoane nerezidente – membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor
consulare pentru activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială .
Cota standard de impozitare este de 16% și se aplică veniturilor din:
a) activ ități independente; b) salarii; c) cedarea folosinței bunurilor; d) investiții; e) pensii; f)
activități agricole; g) premii; h) alte surse, în afara excepțiilor.
Fac excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru următoarele categorii de venitur i din:
 jocurile de noroc – cota de 25% (art.77 Cf)
 transferul proprietăților imobiliare – cotele variază între 1% -3%, dar și sume fixe (există diferite
criterii)
Regimul fiscal aplicabil veniturilor PF considerate impozabile de către legiuitorul fis cal se
împart în două mari categorii, în funcție de modalitatea concretă de impozitare.
Există:
 venituri supuse impozitului pe venitul net anual impozabil :
 venituri din activități independente;
 veniturile din cedarea folosinței bunurilor;
 venituri din act ivități agricole.
 venituri supuse unui impozit final :
 veniturile din salarii ;
 veniturile din investiții;
 veniturile din pensii;
 veniturile din premii și jocuri de noroc;
 venituri din transferul proprietăților imobiliare.
Impozitul pe venitul anual impozabi l datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza
declarației de venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal
respectiv, sau a cotei excecepție corespunzătoare.
Declarația de venit se depune de către co ntribuabilii care realizează venituri din activități
independente, cedarea folosinței bunurilor și din activități agricole.
Nu sunt obligați să depună declarații pe venit contribuabilii care realizează doar venituri sub
formă de salarii, investiții, pensii , activități agricole, premii și jocuri de noroc ori alte venituri a căror
impunere este finală.
Stabilirea plăților anticipate de impozit (art.82)
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței
bunurilor, cu e xcepția veniturilor din arendare, precum și venituri din activități agricole sunt obligați
să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit, exceptându -se cazul veniturilor pentru
care plățile anticipate se stabilesc prin reținere la surs ă.
De regulă, p lățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit,
luându -se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz,
prin emiterea unei decizii care se comunică contrib uabililor, potrivit legii.
Plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din
fiecare trimestru.

Taxa pe valoarea adăugată
Există un regim comun la nivelul UE în ceea ce privește TVA – Directiva 2006/112/CE a
Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea
adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie
2006, cu modificările și completările ulterioare.

26
Taxa pe va loarea adăugată este un impozit indirect – nu este stabilit pe averea, posesiunile sau
venitul unui contribuabil, ci asupra vânzării (livrării) bunurilor sau prestării serviciilor, precum și a
importului – asupra circulației bunurilor și serviciilor.
TVA este un impozit asupra consumului – fiind stabilită asupra gradului de consumare a
averii.
TVA nu pune în valoare principiul egalității prin impozit ci, dincontră, principiul egalității în
fața impozitului (potrivit căruia impunerea se face în același mo d pentru toate PF sau PJ, fără
deosebire de tratament fiscal și deci, neținând seama de situația personală, concretă a fiecărui
contribuabil).
TVA poate fi definită ca fiind un impozit indirect, unic dar cu plată fracționată, având o cotă
fixă, stabilit as upra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului economic .
Operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei sunt:
 Livrarea de bunuri (art.128 Cf) – transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar,
precum și alte operațiun i asimilate livrării de bunuri în condițiile art.128.
 Prestarea de servicii (art.129 Cf) – orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri, așa cum
este definită la art.128.
 Schimbul de bunuri sau servicii (art.130 Cf) – în cazul unei operațiuni care implică o livrare de
bunuri și/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, fiecare
persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii cu
plată.
 Achizițiile intrac omunitare de bunuri (art.1301 Cf).
 Importul de bunuri (art.131 Cf).
În acest domeniu există și scutiri.
Orice persoană care desfășoară, într -o manieră independentă și indiferent de loc, activități
economice de natura celor definite de lege, oricare ar fi s copul sau rezultatul acestei activități.
Instituțiile publice – nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în
calitate de autorități publice.
Potrivit alin.6 art.127, instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru următoare le
activități: a) telecomunicații; b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent
frigorific și altele de aceeași natură; c) transport de bunuri și de persoane; d) servicii prestate în porturi
și aeroporturi; e) livrarea de bunuri no i, produse pentru vânzare; f) activitatea târgurilor și expozițiilor
comerciale; g) depozitarea; h) activitățile organismelor de publicitate comercială; i) activitățile
agențiilor de călătorie; j) activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaura nte și alte localuri
asemănătoare; k) operațiunile posturilor publice de radio și televiziune.
Cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune
impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu este supusă cotei re duse a TVA (art.140 alin.1).
Există două cote reduse de TVA în România:
1) Cota redusă de 9% pentru accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, etc.;
livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste; livrarea de medicamente de uz u man și veterinar;
livrarea de produse ortopedice (art.140 alin.2).
2) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a
politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.
TVA este un impozit care s e calculează pe bază lunară, ca diferență între TVA aferentă
operațiunilor impozabile și TVA aferentă achiziției de bunuri și servicii de către plătitorul de
TVA.
TVA se datorează odată cu depunerea decontului lunar (până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentru care s -a calculat TVA de plată).
Faptul generator și exigibilitatea TVA – principiul legal este că faptul generator și exigibilitatea
intervin la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.
De la această regulă există 2 excepții:
– exigibilitatea anticipată a faptului generator;
– exigibilitatea determinată de alte elemente decât faptul generator (exibilitate anterioară sau
ulterioară acestuia).

27

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație ce se instituie doar asupra anu mitor bunuri și
servicii (de aici și denumirea de taxe speciale), constituindu -se într -o categorie de impozite indirecte
deosebit de importantă. Astfel, sunt taxe speciale de consum care se datorează pentru producția,
importul sau desfacerea anumitor categ orii de produse.
În Uniunea Europeană se practică accizele armonizate, ale căror tehnici de așezare și percepere
sunt stabilite la nivel european, statele membre fiind obligate să instituie reguli comune în domeniu.
Accizele armonizate se aplică asupra bun urilor precum: alcool și băuturi alcoolice, produse din tutun,
produse energetice (combustibili, electricitate, gaze etc.). Cadrul juridic utilizat este reprezentat de
Directiva CE nr. 2008/118/EC, care de la data de 1 aprilie 2010 se aplică pe întreg spaț iul Uniunii
Europene. Legislația europeană fixează o serie de repere obligatorii precum: sfera produselor
accizabile și modul de calcul al accizelor pe fiecare produs, cotele minime de accize aplicabile,
precum și prevederi speciale pentru producția, depoz itarea și circulația produselor, în diverse țări sau
regiuni ale UE. Odată respectate aceste prevederi obligatorii, statele membre pot să dispună într -o
manieră autonomă de stabilirea efectivă a nivelului accizelor pe fiecare grupă de produse.
Potrivit art .2062 Cf, accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale
percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:
 alcool și băuturi alcoolice;
 tutun prelucrat;
 produse energetice și electricitate.
Art.207 prevede și:
 cafea verde;
 cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori;
 cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă
Subiectul accizelor este reprezentat de persoana care prin lege este obligată la plata către buget.
Întrucât accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, lucru ce echivalează cu ieșirea
din regimul suspensiv, subiectul accizelor este, de cele mai multe ori, antrepozitarul fiscal sau
importatorul, în cazul în care, imediat după import, bunurile nu sunt plasate într -un regim suspens iv.
Pe când, pentru produsele care nu necesită un regim special de supraveghere, subiectul este
persoana care produce sau achiziționează astfel de bunuri.
Cotele utilizate în dimensionarea accizelor sunt exprimate fie ca procente (ad valorem) din baza
impozabilă, fie ca sume fixe pe anumite cantități din produsele accizabile.

Taxele vamale sunt instrumentele cu ajutorul carora este conturat regimul vamal.Sunt definite
ca fiind acele prelevari banesti percepute de catre stat in momentul in care lucrurile trec granitele tarii,
respectiv in vederea importului, exportului sau al tranzitului. Constituie un mijloc de stimulare a
exportului, de largire a cooperarii economice cu alte state. Tinand seama de pozitia sa geografica si de
interesele pentru dezvoltarea exportului, Romania utilizeaza, in principal, taxele vamale de import.
Taxele vamale sunt impozite indirecte, platitorul impozitului este importatorul, dar cel care va
suporta acest impozit este consumatorul final, deoarece valoarea taxelor vamale se vor regasi in pret.
La nivelul Uniunii Europene, intre statele membre, avem de -a face cu o uniune vamala.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, Romania se afla la granita externa a Uniunii Europene. O conditie
existentiala a uniunii vamale este adoptarea unui tarif vam al comun in relatiile cu statele terte, care
este impus la granitele comunitare. Orice marfa care urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar vamal va
fi supusa acestui tarif unic, indiferent de tara de intrare. Este responsabilitatea Uniunii Europene, in
scopul de a asigura ca impunerea de taxe sa aiba un impact uniform in toate statele membre asupra
comertului cu statele non -membre, de a determina si daca este necesar, de a schimba, nivelul
obligatiilor vamale si a taxelor platibile privind produsele din ace ste tari. De aici rezulta ca taxele
vamale sunt identice fara a fi necesar a se distinge in functie de ziua in care are loc importul, deoarece
protectia la frontierele externe ale comunitatii este aceeasi, ceea ce diferentiaza uniunea vamala de
simpla zona libera de schimb in care fiecare tara membra isi pastreaza propriul ei tarif vamal.
Totalitatea taxelor vamale intr -un stat sunt cuprinse in tariful vamal. Actualul tarif vamal de
import al Romaniei este reglementat in legea nr. 86/2006 privind Codul vama l.
Tariful vamal este actul normativ prin care statul reglementeaza taxele vamale de import,
intelegerea si aplicarea corecta a tarifului vamal necesita clasificarea marfurilor, taxelor vamale,

28
precum si definirea valorii in vama, definirea originii marfur ilor, si a teritoriului vamal.Tariful vamal
este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxa vamala
perceputa asupra fiecarui produs sau grupe de produse.
Taxa vamala este exprimata in procente, diferentiata pe marfur i sau grupe de marfuri si se
aplica la valoarea in vama a marfurilor exprimate in lei. Cele mai frecvente procente in ceea ce
priveste taxele vamale sunt cuprinse intre 10 si 30%. Se va aplica taxa vamala in vigoare, adica taxa
vamala care se aplica efecti v in momentul vamuirii marfii in coloana.

4.2.5. Principalele impozite și taxe datorate bugetelor locale
Principalele impozite și taxe datorate bugetelor locale sunt:
 impozitul pe clădiri;
 impozitul pe teren;
 taxa asupra mijloacelor de transport;
 impozitu l pe spectacole;
 taxa hotelieră;
 taxe speciale.
 Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda pentru plata cu întârziere a
impozitelor și taxelor locale, taxele de timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru
prevăzute de lege .

Impozitul pe clădiri
Debitor al impozitului pe clădiri este orice PF sau PJ care are în proprietate o clădire situată în
România (impozitul se datorează anual).
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a UAT concesionate, închiri ate,
date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a
concesionarilor, locatarilor, după caz.
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie inc lusiv.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare
de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de
impozitare asu pra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului
local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri până la data de 31martie a anului respectiv,
se ac ordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul pe teren
Orice PF sau PJ care are în proprietate un teren situat în România datorează pentru acesta un
impozit anual.
Impozitul pe teren se plătește anual, în două r ate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren până la data de 31martie a anului respectiv, se
acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Taxa asu pra mijloacelor de transport
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în
România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Până la prima înmatriculare/înre gistrare în România, în în țelesul prezentului titlu, mijlocul de
transport este considerat marfă. După prima înmatriculare/înregistrare, mijlocul de transport, în
înțelesul prezentului titlu, nu mai poate fi considerat marfă și pentru acesta se datorează i mpozit pe
mijloacele de transport. (art.261 alin.5 Cf)
Obiectul impozabil – îl reprezintă valoarea mijlocului de transport stabilită conform legii 
valoarea se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică și o cifră variabilă care se actualizează în
fiecare an prin H.G.

29
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31
martie și 30 septembrie inclusiv. (art.265 Cf)
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de
către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de
până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul pe spectacole
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate
distractivă în România are obligația de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în
continuare impozitul pe spectacole.
Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității administrativ -teritoriale în raza
căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă
Se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și
a abonamentelor.
Cota de impozit este fie de 2% pt., de exemplu, spectacolele de teatru, manifestările muzicale,
competițiile sportive interne și internaționale, etc. (cinematograf, circ, operă) și de 5% pt oricare altă
manifestare artistică.
Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în
care a avut loc spectacolul.

Taxa hotelieră
Consiliul local poate institui o taxă pentru șederea într -o unitate de cazare, într -o localitate
asupra căreia consiliul local își exercită autoritatea, dar numai dacă ta xa se aplică conform legii.
Taxa pentru șederea într -o unitate de cazare, denumită în continuare taxa hotelieră, se încasează
de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a
persoanelor cazate.
Unitatea de cazare are obligația de a vărsa taxa colectată în conformitate cu legea la bugetul
local al U.A.T. în raza căreia este situată aceasta.
Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de
unitățile de ca zare o cotă de 1% din valoarea totală a cazării/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur
a turistului.
Taxa hotelieră se datorează pentru întreaga perioadă de ședere, cu excepția cazului unităților de
cazare amplasate într -o stațiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singură noapte,
indiferent de perioada reală de cazare.
Unitățile de cazare au obligația de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de
10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s -a colectat tax a hotelieră de la persoanele care au plătit
cazarea.

Precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat  bugetele locale
beneficiază de sume defalcate din impozite reprezentând venituri ale statului.
Legea nr. 273/2006 privind finanțel e publice locale stabilește cadrul legal pt. defalcarea unei
părți din sumele primite de bugetul statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către
bugetele locale.

4.3. Veniturile publice extraordinare

4.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilitățile Trezoreriei Statului

Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din veniturile ordinare se pot utiliza
disponibilitățile contului general al trezoreriei statului .
Rambursarea fondurilor împrumutate  va fi garantată cu v eniturile estimate a fi
încasate în anul bugetar respectiv, în condițiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii
publice locale.
 Nerambursarea împrumutului până la 31 decembrie atrage autorizarea direcțiilor generale
ale finanțelor p ublice de a executa contul u nității administrativ -teritoriale în cauză.

30

4.3.2. Împrumuturile temporare în condițiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanțelor
publice și art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale

A. Ordonatorii princip ali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu ,
pe bază de convenție, (în baza documentațiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienței
fondurilor la înființarea unor instituții publice sau activități (unități) finanțate integr al din venituri
proprii , în subordinea lor (a ordonatorilor).
 rambursabile integral în termen de 6 luni de la data acordării.
Această categorie de împrumut  nu de confundă  (vs.) cu transferul bugetar sau 
(vs.) virarea de credite bugetare efectuate în aceleași scopuri.

B. Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București , după caz,
pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul local , pe bază de convenție, (în baza
documentațiilor temeinic fundamentate) în ca zul insuficienței fondurilor la înființarea unor instituții
și servicii publice sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii , în subordinea unor
ordonatori principali de credite.
 Rambursabile integral în termen de un an de la data acor dării.
 Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de dobânzi și penalități de
întârziere la nivelul celor existente pentru creanțele bugetare, potrivit legii.

4.3.3. Datoria publică

Deoarece venituri ordinare nu reușesc să acopere integral ne cesarul de cheltuieli al sistemului
bugetar se apelează la venituri extraordinare , care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele
instituțiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autoritățile administrației publ ice locale pt.
bugetele locale și de către MFP pt. bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare , adică totalitatea obligațiilor financiare interne și externe
ale statului , la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau garantate de stat
prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în numele României , de pe piețele financiare, formează
datoria publică .
Datoria publică se clasifică în datoria publică guvernamentală și datoria publică locală .
Datoria publica guvernamentala reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si externe
ale statului roman la un moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele
financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de catre Guv.Ro. sau MFP.
Datoria publica locala reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale
autoritatilor administratiei publice locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate
direct sau garantate pe pietele financiare.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi
aferente dat.pub. la o anumita data sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice .
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si
irevocabila a stat elor de plata , a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente
imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice :
1. titlurile de stat emise pe piata interna/ externa = instrumente financiare care atesta
dat.pub.sub forma certificate de Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand imprumuturi in
lei si valuta.
2. imprumuturile de stat = contractate de la banci, alte institutii de credit, pers.jur romane/
straine, institutii financiare intl. sau alte asemenea entitati
3. imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei
statului
4. garantiile de stat

31
BNR si alte institutii financiare , in temeiul unor conventii incheiate cu MFP, pot exercita functia
de agent de inregistrare a dat.pub.interne sau componente ale acesteia precum si alte activitati legate
de emiterea si administra rea titlurilor de stat.

4.4. Elementele definitorii ale veniturilor publice

Veniturile publice se caracterizează prin anumite trăsături individuale care trebuie să se
găsească în mod clar și precis în norma juridică fără de care veniturile nu s -ar putea determina, urmări
și realiza.
Elementele definitorii și comune ale veniturilor publice sunt următoarele:
1. denumirea venitului fiscal;
2. debitorul sau subiectul impunerii;
3. obiectul sau materia impozabilă;
4. unitatea de evaluare;
5. unitatea de impunere;
6. asieta sau modul de așezare a venitului;
7. perceperea (încasarea) venitului fiscal;
8. termenele de plată;
9. înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor;
10. răspunderea debitorilor;
11. calificarea venitului fiscal.

1. Denumirea venitului fiscal
Aceasta este adecvată în rap ort de natura sa financiar -economică și juridică: impozit , taxă,
contribuție , prelevare , vărsământ etc.

2. Debitorul sau subiectul impunerii
Debitorul este reprezentat de o persoană fizică sau juridică (contribuabili ) care datorează,
conform legii, o taxă, un impozit sau este obligat la efectuarea unei anumite prelevări la bugetul
statului. Ex.: societățile comerciale (indiferent de natura capitalului), persoanele fizice cu capacitate
deplină de exercițiu etc.
În legătură cu plata propriu -zisă a sumelor de b ani către bugetul statului este necesar a fi
facută distincția între subiectul impunerii (debitor) și plătitorului acestuia . Regula o constituie faptul
că aceeași persoană are dublă calitate: cea de debitor și cea de plătitor. Excepțiile de la această regu lă
sunt determinate de cauze tehnice financiar -fiscale, atunci când plata la buget se face de către alte
persoane (terți) decât subiectul impunerii, spre exemplu, în cazul stopajului la sursă.

3. Obiectul sau materia impozabilă
Este reprezentată de venituri le sau bunurile impozabile ori taxabile . Venitul impozabil
poate îmbrăca diferite forme: beneficiul sau profitul societăților comerciale, veniturile persoanelor
fizice etc.; iar bunurile impozabile se pot constitui în: clădiri, terenuri etc.

4. Unitatea d e evaluare
Unitatea de evaluare a venitului fiscal reprezintă elementul care exprimă cuantumul unitar
al acestuia în raport cu baza sa de calcul . Cuantumul unitar al venitului se poate stabili în funcție de
posibilitățile tehnice determinate, de obiectul ș i de natura venitului, astfel: cota fixă și cota
procentuală (proporțională, progresivă sau regresivă).

5. Unitatea de impunere
Este reprezentantă de unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă : leul (în
cazul veniturilor), metrul pătrat sau hectarul (în cazul terenurilor) etc.

6. Asieta sau modul de așezare a venitului
Asieta reprezintă modalitatea de așezare a obiectului sau mărfii fiscale, identificarea
subiectului și a materiei impozabile, evaluarea acesteia și stabilirea cuantumului de plată .

32
 Prima operațiune în cadrul asietei o reprezintă stabilirea obiectului impozabil , care constă
în cunoașterea și evaluarea materiei impozabile. Practica financiară cunoaște două căi principale de
evaluare a materiei impozabile: evaluarea indirect ă (bazată pe prezumție) și evaluarea directă .
Evaluarea indirectă se poate realiza:
a. Pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil;
b. Pe calea evaluării forfetare;
c. Pe calea evaluării administrative.
Evaluarea directă se poate face pe un a din următoarele căi:
a. Pe baza declarației unei terțe persoane;
b. Pe baza declarației contribuabililor.
 O a doua operațiune în cadrul așezării impozitelor o constituie stabilirea cuantu mului
impozitului datorat de o persoană fizică sau juridică. După mod ul de stabilire a impozitului datorat,
impozitele se pot grupa în:
a. impozite de repartiție , sunt caracterizate prin aceea că statul stabilește suma globală a
impozitelor ce trebuie încasate de pe întreg teritoriul țării, urmând ca suma să fie defalcată din treaptă
în treaptă pe unități administrativ -teritoriale, și
b. impozite de cotitate , se stabilește în cote fixe sau procentuale pentru fiecare contribuabil
sau obiect impozabil în parte.
Impozitele de repartiție sunt inechitabile comparativ cu impozite le de cotitate.

7. Colectarea/ perceperea/ încasarea venitului fiscal
Încasarea venitului fiscal reprezintă realizarea efectivă a acestuia și se poate face prin mai
multe metode:
a. Metoda plății directe ;
b. Metoda reținerii și vărsării (stopajul la sursă) ;
c. Metoda aplicării de timbre mobile fiscale și/sau judiciare .

8. Termenul de plată
Termenul reprezintă data la care sau până la care un anumit venit trebuie să fie vărsat la
bugetul public . Termenul de plată se poate stabili:
a. fie sub forma unui interval de t imp (an, trimestru, lună etc.), situație în care scadența (data
limită) este ultima zi a perioadei respective ;
b. fie sub forma unei zile de plată , situație în care scadența coincide cu termenul de plată .

9. Înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor
Sunt elemente expres și limitativ prevăzute prin actele normative care reglementează venituri
fiscale și se ține cont de ele la evaluarea bazei de calcul, în stabilirea cuantumului venitului fiscal,
precum și la încasarea acestuia.
Înlesnirile fiscale pot îmbrăca forma reducerilor, scutirilor, amânărilor și eșalonărilor la
plată acordate deținătorului obiectului sau materiei impozabile ; aceste înlesniri au ca scop stimularea
valorificării anumitor resurse materiale, producției unor mărfuri și sporirea rent abilității.

10. Răspunderea debitorilor
Reprezintă aplicarea formelor răspunderii juridice – administrative patrimoniale și
penale – în cazurile în care plătitorii săvârșesc infracțiuni sau contravenții în domeniul veni turilor
fiscale.

11. Calificarea venitului fiscal
Această calificare se referă la stabilirea caracterului local sau central al venitului și
atribuirea prin lege .

33
Unitatea de învățare 5.
FISCALITATEA ȘI POLITICA FISCALĂ

5.1. Fiscalitatea
Într-un sens restrâns, fiscalitatea este forma tă din t otalitatea taxelor și a impozitelor
reglementate prin acte normative.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii
fiscale .
Etimologic vorbind, termemul de „fiscalitate” își are originea etimologicǎ în limba latinǎ,
„rǎdǎcina” acestui termen pare a fi cuvântul latin „fiscus”, care într -un prim sens se traducea prin
„paner” sau „coș” folosit pentru transportul pâinii sau al altor obiecte, pentru a desemna mai apoi
coșul pe care romanii îl foloseau pentru strângerea banilor, un instrument de colectare de resurse în
vederea redistribuirii lor.
Nivelul fiscalității îl reprezintă mărimea (cotele) taxelor și impozitelor .
Structura fiscalității este reprezentată de diversitatea impozitelor și a taxelor prin in terme diul
cărora statul colectează veniturile fiscale .
Nivelul și structura fiscalității reprezintă pârghiile fiscale prin care statul are posibilitatea să
realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar în acela și timp să acționeze po litic
asupra unor categorii sociale.
Fiscalitatea este obiectiv necesarǎ în orice societate, deoarece ea constituie din punct de vedere
politico -economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru corectarea unor
deficiențe ale pi eței sau pentru a redistribui veniturile și resursele. Iar problema care se pune este
aceea a proiectǎrii unui sistem fiscal care sǎ diminueze pierderea socialǎ și sǎ realizeze obiectivele de
echitate acceptate social la un moment dat.
Printre efectele fis calității , îndeosebi cele negative, enumerăm:
 frauda și evaziunea fiscalǎ;
 riscul de inflație prin fiscalitate;
 deteriorarea competivitǎții internaționale;
 riscurile de diminuare ale eforturilor productive.

5. 2. Politica fiscală
Politica fiscală , în sens larg, se constituie în cadrul activităților autorităților publice de
percepere și utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public și furnizării de servicii și
bunuri publice.
Politica fiscală reprezintă un asamblu de instrumente de in tervenție a statului , generate de
procese specific financiar -fiscale: formarea prin impozite și taxe a veniturilor fiscale, alocarea
cheltuielilor fiscale, asigurarea echilibrelor fiscale.
Politica fiscală a statului este alcătuită din principii pe care le promovează statul și care în
esență au ca scop realizarea veniturilor publice (banului public) și protecția, încurajarea sau
descurajarea anumitor activităț i.
Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de
natură publică, militară, socială, etc.
Politica fiscală se interferează puternic și cu politicile sectoriale (industrie, comerț, agricultură
etc), cu politicile financiar -monetare, sociale precum și cu strategiile legislativ -instituționale.
Printre principiile politicii fiscale , enumerăm:
 Principiul impunerii echitabile
 Principiul politicii financiare
 Principiul politicii economice
1. Principiul impunerii echitabile
În funcție de gradul de cuprindere a subiectelor și a materiei impozabile, impu nerea poate fi
calificată ca fiind generală sau parțială.
Se facă distincție între egalitatea în fața impozitului și egalitatea prin impozit .

34
Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalității în fața
impunerii.
În funcț ie de sursa de proveniență a veniturilor, egalitatea poate fi orizontală sau verticală .
În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere și anume: în cote fixe și în
cote procentuale (proporționale, progresive și regresive).
2. Principiul politicii financiare
Atunci când introduce un nou impozit, statul urmărește ca acesta să aibă un randament fiscal
ridicat, să fie stabil și să fie elastic .
3. Principiul politicii economice
Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procurare a ve niturilor fiscale, ci și pentru a
influența dezvoltarea sau restrângerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea producției
sau consumul unui anumit produs.

35
Unitatea de învățare 6.
OBLIGAȚIA FISCALĂ ȘI TITLUL DE CREANȚĂ FISCALĂ

6.1. Obligați a fiscală

6.1.1. Noțiunea de obligație fiscală
 Conținutul unui raport juridic este constiuit din drepturile și obligațiile subiectelor
participante, în materie fiscală vorbim despre creanțe fiscale și obligații fiscale .

N.B. Obligația fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau
juridice denumite contribuabili și constă în plata unei anumite sume de bani , la termenul
stabilit , în contul bugetului de stat .

N.B. Premisele care dau naștere obligației fiscale sunt:
1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;
2. deținerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil.

Legiuitorul roman, art. 22 Cpf, enumeră următoarele obligațiile fiscale :
 obligația de a declara bunurile și veniturile imp ozabile sau, după caz, impozitele, taxele,
contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
 obligația de a calcula și de a înregistra în evi dențele contabile și fiscale impozitele, taxele,
contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
 obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate
bugetului general consolidat;
 obligația de a plăti dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat (denumite obligații de plată
accesorii );
 obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la
termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
 orice alte obligații care revin contri buabililor, PF sau PJ, în aplicarea legilor fiscale.
Clasificare: (1) obligații fiscale principale,
(2) obligații fiscale accesorii.

 Suma de bani pe care contribuabilul are obligația de a o plăti reprez intă un venit al bugetului
de stat , iar obligația al cărei obiect este va fi denumită obligație fiscală.
 Obligația fiscală este o obligație juridică , deoarece ea definește conținutul unui raport juridic
ce ia naștere între stat și persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al cărui izvor
este legea, executarea fiind asigurată, în caz de necesitate, prin inter mediul constrângerii de stat.

6.1.2. Particularitățile obligației fiscale
Particularitățile obligației fiscale privesc în spe cial izvorul acestei obligații, beneficiarul ,
obiectul , forma sa, precum și condițiile de stabilire, modifi care și stingere.
1. Izvorul obligației fiscale  va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege
care instituie și reglementează un venit al bugetului de stat (impozit sau taxă), potrivit Constituției
României. Prin lege se stabilesc categoriile de PF sau PJ ce datorează bugetului de stat venitul
respectiv, elementele venitului fiscal, precum și modalitățile de plată ale acestuia.
2. Beneficiara obligației fiscale  este întreaga societate , deși calitatea de creditor o are
statul .

N.B. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligații este realizarea veniturilor
bugetului de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societății , aceasta având , în final,
calitatea de beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligației fiscale.

36
3. Obiectul obligației fiscal e  constă întotdeauna într -o sumă de bani , aceasta fiind, în
prezent, unica formă în care statele moderne percep ve niturile datorate bugetului de stat.
4. Forma obligației fiscale  obligația fiscală este constatată în formă scrisă , prin titlul de
creanță fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil în raport de veniturile obținute
sau de bunurile d eținute. Titlul de creanță fiscală este întocmit sau confirmat de organele financiare ale
statului care au atribuții în acest sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se reglementează
veniturile fiscale și cu respectarea procedurii stabilite p rin această reglementare pentru fiecare
categorie de venit în parte.
5. Condițiile de stabilire și executare a obligației fiscale  sunt reglementate în mod
diferit pentru fiecare categorie de venituri fiscale , datorită particularităților prezentate de aceste
venituri.

N.B. Variația condițiilor de stabilire și executare a obligației fiscale mai este determinată și de
faptul că impozitele moderne nu mai au rol de a acoperi cheltuielile publice, ci sunt folosite și
ca pârghii pentru stimularea sau, dimpotri vă, împiedicarea dez voltării unor mecanisme
economice .

6. Modificarea obligației fiscale  este determinată de cauzele prevăzute de lege , respectiv:
modificarea elementelor în raport de care s -a făcut individualizarea obligației fiscale, modificarea
termenelor de plată stabilite anterior, modificarea situației juridice a contribuabililor și, în general,
orice modificare a actelor normative ce reglementează veniturile fiscale.
7. Stingerea obligației fiscale  se realizează prin modalități comune și altor obligații
juridice ( plata, executarea silită sau prescripția ), fiind reglementate însă și o serie de modalități
specifice (compensarea, scăderea sau anularea obligației fiscale ).

 Cu toate diferențele existente între obligația fiscală și obligația civil ă, prin aplica rea în
ceea ce privește obligația fiscală a unui criteriu de clasificare folosit în dreptul civil, aceasta a fost
considerată ca fiind o obligație de „a face” .
Plecând de la premisele care dau naștere obligației fiscale , acele împrejurări d e fapt , și
anume, realizarea unui venit sau deținerea unui bun, în cazul deținerii unui bun obligația fiscală apare
ca o obligație propter rem .
Premisele vor fi diferite în funcție de fiecare categorie de venituri fiscale, iar ele vor marca din
punct de v edere juridic nașterea obligației fiscale în sarcina unui anumit contribuabil.

N.B. Constatarea calității de contribuabil a unei persoane și stabilirea elementelor ce
caracterizează obligația fiscală ce îi revine, în special a cuantumului sumei ce urmeaz ă a o plăti
bugetului de stat, precum și a eventualelor înlesniri legale de care beneficiază, are loc prin
întocmirea de către organele fiscale abilitate a titlului de creanță fiscală.

6.2. Titlul de creanță fiscală – individualizarea obligației fiscal e

6.2.1. Noțiunea titlului de creanță fiscală
Legea instituie o obligație cu caracter general , a cărei concretizare ca obligație bănească într -un
anumit cuantum, ce incumbă unui anumit contribuabil, se realizează prin titlul de creanță fiscală.
Art. 110 Cpf prevede aspecte privind colectarea creanțelor fiscale , astfel potrivit legii,
colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscal și se face în
temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu exec utoriu, după caz.
Astfel, titlul de creanță fiscală este modalitatea de individualizare a obligației fiscale dintr -o
obligație cu vocație generală instituită prin lege într -o obligație particulară.

N.B. Titlul de creanță fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată și
individualizează obligația fiscală generală instituită de lege stabilind întinderea obligației ce
revine contribuabilului, precum și condițiile și termenele în care se va face executarea
obligației individualizate .

37

Potrivit art. 110 alin.3 titlul de crean ță este actul prin care se stabile ște și se individualizează
creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptă țite, potrivit legii.
 Titlu de creanță fiscală se întocmește sau se conf irmă de către organele care compun
aparatul fiscal al statului și cărora le revin competența de a calcula impozitele și taxele datorate
bugetului de stat.

Dispozițiile legale, art. 110 alin.3, prevăd următoarele categorii de titluri :
 decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;
 declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care
acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit
legii;
 decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale
accesorii , reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente;
 declarația vamală pentru obligațiile de plată în vamă;
 documentul prin care se stabilește și se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii,
potrivit legii;
 procesul -verbal de constatare și sancționare a contraven ției, întocmit de organul prevăzut
de lege, pentru obliga țiile privind plata amenzilor contraven ționale;
 decizia d e atragere a răspunderii solidare , emisă potrivit art. 28 Cpf;
 ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instan ței judecătore ști ori un
extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul crean țelor fiscale stabilite, potrivit leg ii, de
procuror sau de instan ța judecătorească.

N.B. Depășirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea
obligației fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanță fiscală astfel emis
(art. 205 -218 Cpf).
Totodată, ca act juridic unilateral dă naștere unui drept de creanță al statului având ca obiect
sumele de bani , înscrise în titlu, pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat , iar,
corelativ, contribuabilului obligația de a plăti acest e sume în cuantumul și termenele stabilite .

 Codul de procedură fiscală definește actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul
fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și
obligațiil or fiscale (art. 41 Cpf).
Astfel, judecarea contestațiilor formulate împotriva actelor aministrative fiscale se face în
cadrul contenciosului administrativ, în general, iar, în particular, în cadrul contenciosului
administrativ -fiscal sau, într -o altă denu mire recunoscută de doctrină, în cadrul contenciosului fiscal .

Potrivit art. 43 C.proc.fisc. actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă și
trebuie să cuprindă următoarele elemente :
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil,
după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de dr ept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la
care se depune contes tația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.

Coroborând art.43 alin.2 cu art. 28 alin.3 Cpf reiese că titlul de creanță fiscală trebuie
să mai cuprindă în condițiile respective și:

38
a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, o bligată la plata obligației
debitorului principal, precum și orice alte date de identificare;
b) numele și prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală;
domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identifica re;
c) cuantumul și natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului
principal;
e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii.
Coroborând art.43 alin.2 cu art.141 alin.4 Cpf reiese că titlul de creanță fiscală trebuie
să mai cuprindă și codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice
alte date de identificare, cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al
puterii executorii a t itlului.

N.B. La baza emiterii titlului de creanță de către organele financiare se află, pentru anumite
categorii de venituri fiscale, declarația de impunere sau taxare pe care contri buabilul are obligația
legală de a o prezenta acestor organe din mome ntul în care reali zează un venit impozabil sau
deține un bun impozabil sau taxabil.
Contri buabilul are obligația de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a
datelor declarate anterior . Nerespectarea acestei obligații atrage răspunde rea contraven țională a
contribuabilului .
 Prin declarația de impunere, contribuabilul identifică veniturile sau bunurile impoza bile sau
taxabile. Această declarație trebuie depusă la organele fiscale competente într -un anumit termen de la
ivirea premise lor ce dau naștere obligației fiscale în sarcina contribua bilului, respectiv de la obținerea
venitului sau de la dobândirea bunului în legătură cu care există această obligație.
 Organele financiare au dreptul de a verifica exactitatea datelor înscrise în declarația de
impunere și de a solicita contribuabililor documentele contabile, evidențele și orice alte elemente
materiale sau valorice, necesare în vederea cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile sau
taxabile.

6.2.2. Particularitățile titlului de creanță fiscală

1. Titlul de creanță fiscală este un act juridic declarativ de drepturi și obligații
Titlul de creanță nu este constitutiv de drepturi, întrucât obligația de plată nu se naște în
temeiul titlului de creanță, ci în temeiul l egii, titlul de creanță fiscală având doar caracterul unui act constatator al
obligației fiscale legale.
N.B. Prin emiterea sau confirmarea de către organele competente se constată doar
dreptul statului de a încasa sumele de bani datorate bugetulu i de stat și obligația în acest
sens ce revine contribuabilului .

Prin legea ce reglementează un impozit sau o taxă se instituie o obligație ce va reveni oricărei PF sau PJ ce
va îndeplini condițiile cerute de acea lege.
Odată ivite premisele stabilite de lege pentru nașterea obligației de plată a impozitului sau a taxei,
respectiv realizarea unui venit sau deținerea unui bun, PF sau PJ va deveni contribuabil. Ea va avea obligația
de a întocmi declarația de impunere sau taxare, pe baza căreia se va emite ti tlul de creanță fiscală. Aceasta va
constata doar individualizarea față de o anumită PF sau PJ a obligației fiscale cu vocație generală reglementată
de lege.
Importanța practică a calificării titlului de creanță fiscal ca fiind un act juridic declarative e ste
evidențiată în ipoteza în care contribuabilul nu își respectă obligația de a întocmi și depune la organele fiscale,
în termenul stabilit, declarația de impunere.
În lipsa acesteia, nu va fi emis nici un titlu de creanță fiscală.
Ulterior, prin interme diul unui control întreprins de organele abilitate sau prin declarația făcută cu
întârziere de către contribuabil, se constată că acesta realizează un venit impozabil sau deține un bun impozabil
sau taxabil și, în consecință, se va emite titlul de creanță fiscală.
În paralel, va fi angajată și răspunderea contravențională sau chiar penală a contribuabilului pentru
nenedeclararea în termen a veniturilor realizate sau a bunurilor deținute, fapta sa reprezentând o formă de
evaziune fiscală .

39

2. Titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși
Această particularitate își are rațiunea în necesitatea realizării veniturilor bugetului general
consolidat la termenele și în cuantumul prevăzut de lege . Având în vedere destinația taxelor și
impozitelor și faptul că beneficiară a acestor sume este întreaga societate, fiind vorba prin urmare
despre un interes public, legiuitorul a recunoscut caracterul executoriu de drept al creanței fiscale .
N.B. Titlul de creanță fiscală este executoriu de drept , fără a mai fi necesară învestirea sa
cu formulă executorie, astfel încât prevederile sale pot fi aduse la îndeplinire fără nici o
altă formalitate .

Caracterul de titlul executoriu al titlului de creanță fiscală este consacrat de leguitor prin
dispozițiile art.141 a lin.1 Cpf care dispune că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în
temeiul unui titlu executoriu emis, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul
de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris
care, potrivit legii, constituie titlu executoriu .
Iar art.141 alin.2 Cpf dispune că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care
creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de
organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Totodată, modificarea titlului de creanță atrage
modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

N.B. În aceste condiții, din momentul emiterii titlului de creanță fisca lă, atunci când
constată neplata la termenele legale a sumelor reprezentând impozite și taxe, organele fiscale au
dreptul și obligația să procedeze la încasarea acestora pe calea executării silite , potrivit
procedurii instituite prin Cpf, astfel, p rocedura executării silite urmează a fi declanșată din oficiu de
către organele fiscale competente, nefiind necesară intervenția unor alte organe ale statului care să
autorizeze executarea silită. Iar, în cazul nerespectării acestei obligații, care este imperativă , poate
fi angajată răspunderea patrimonială sau penală , după caz, a persoanelor din cadrul organelor
fiscale care aveau drept sarcină de serviciu de a constata depășirea termenelor legale de plată și de
a proceda la executarea silită, conform dispozițiilo r legale.

3. Titlul de creanță fiscală este întocmit în formă scrisă
Această trăsătură este consacrată de leguitor în dispozițiile art. 43 alin. (1) C.proc.fisc.
N.B. Forma scrisă a titlului de creanță fiscală este o condiție procedurală impusă de
legiuitor subiectelor de drept cărora le este încredințată calcularea sumelor datorate
bugetului de stat .

Din punctul de vedere al modului întocmirii , individualizarea impozitelor și taxelor prin titlul de
creanță fiscală se realizează prin două modalități :
1. prin titlul de creanță întocmit exclusiv în acest scop (titlul de creanță explicit) și
2. prin acte care implicit sunt și titluri de creanță fiscală (titluri de creanță implicite).

6.2.3. Clasificarea titlurilor de creanță fiscală
Titlurile de creanță fisca lă sunt reprezentate de actele de impunere întocmite în formă scrisă
de organele fiscale , diferite în funcție de categoria de impozite sau taxe pe care o constată.
Titlurile de creanță fiscală sunt clasificate în:
1. titluri de creanță fiscală explicite;
2. titluri de creanță fiscală implicite.

1. Titlurile de creanță fiscală explicite
În marea lor majoritate, titlurile de creanță fiscală sunt întocmite exclusiv în scopul de a
constata obligația unui contribuabil de a plăti o sumă de bani, cu titlu de imp ozit, taxă sau alt venit
public către bugetul general consolidat, individualizând astfel obligația cu vocație generală instituită
de legea ce reglementează venitul fiscal respectiv.

40
N.B. Titlurile de creanță fiscală explicite sunt întocmite exclusiv în scopul de a
constata și individualiza o obligație fiscală .

Exemple de titluri de creanță fiscală explicite:
a) Procesul -verbal de impunere ;
Pentru anumite categorii de venituri, întinderea obligației fiscale ce revine contribuabilului
este determinată de organele fiscale, pe baza datelor declarate de acesta, prin întocmirea procesului –
verbal de impunere . Acest proces -verbal va reprezenta titlul de creanță fiscală ce individualizează
obligația de plată a contribuabilului .
În baza proces -verbal de impuner e, organele fiscale vor comunica subiectului plătitor ,
înainte de termenul la care impozitul trebuie plătit, o înștiințare de plată , care conține precizarea
sumei pe care acesta o datorează bugetului de stat.
b) Declarația de impunere
În ceea ce privește anumite categorii de impozite, titlul de creanță fiscală îl reprezintă chiar
declarația de impunere întocmită de contribuabil și depusă la organul fiscal competent . Organul
fiscal va verifica exactitatea datelor înscrise în declarația de impunere și a calc ulului impozitului
datorat, dar nu va emite un alt act care să aibă natura unui titlu de creanță .
c) Documentul de evidență întocmit de contribuabil
În cazul obligațiilor fiscale care se stabilesc de către plătitor , titlul de creanță îl va reprezenta
docu mentul de evidență pe care acesta are obligația de a -1 întocmi în condițiile și la termenele
stabilite de lege . Pe baza acestor evidențe , plătitorul întocmește declara țiile sau deconturile fiscale,
pe care le va depune la organele financiare competente .
Ex: în cazul impozitului pe profit, contribuabilii depun declarații trimes triale și anuale
privind impozitul pe profit, în temeiul cărora se efectuează plățile trimestriale și anuale ale acestui
impozit. Un alt venit fiscal pentru care titlul de creanță fis cală este reprezentat de declarația întocmită
de contribuabil și verificată de organele fiscale este TVA -ul.
d) Declarația vamală
În ceea ce privește taxele vamale, titlul de creanță fiscală îl va reprezenta declarația vamală
de import întocmită de import atorul -debitor al taxelor vamale . Prin același docu ment se va determina
și TVA datorată pentru bunurile importate

2. Titlurile de creanță fiscală implicite
Anumite categorii de venituri fiscale sunt individualizate prin titluri de creanță cuprinse în
acte juridice care au un alt conținut principal. Aceste înscrisuri, reprezentând titluri de creanță fiscală
implicite, sunt întocmite de organele financiar -contabile sau de alte organe ale statului.

N.B. Titlurile de creanță fiscală implicite sunt acte juri dice întocmite într -un alt scop
și cu altă destinație însă, datorită necesității de a facilita încasarea veniturilor bugetare,
sunt în același timp, și tiluri de creanță fiscală .

Au în același timp și natura juridică a unui titlu de creanță fiscală urmă toarele înscrisuri:
a) Documentele (statele) de plată a salariilor și a altor drepturi salariate impo zabile ;
Acestea conțin și calculul impozitului pe salarii datorat de fiecare persoană anga jată, potrivit
legii angajatorul având, pe lângă obligația de a calcula impozitul, și pe aceea de a-1 reține și vărsa
bugetului de stat.
Nevărsarea la termen a impozitului pe salarii de către angajator va atrage răspunderea
patrimonială a acestuia, sub forma majorărilor de întârziere .
În ceea ce privește impozitul pe salarii , calitatea de contribuabil o are sala riatul , persoana
angajată cu contract de muncă, iar această obligație fiscală ce îi revine este individualizată prin statul
de plată a salariatului , document care, potrivit legii, conține și calculul impozitulu i aferent salariului
cuvenit persoanei angajate.
b) Documentul care constată plata dividendelor și reținerea impozitului pe dividende;
În materia impozitului pe dividende , societățile comerciale plătitoare ale divi dendelor au
obligația ca, o dată cu plata acestora către acționari sau asociați, să calculeze, să rețină și să verse
impozitul aferent acestora .

41
c) Actul constatator întocmit de organul de control financiar.
Un titlu de creanță a parte datorită conținutului său complex este actul ce constată rezul tatele
unui control financiar întreprins de organele de control competent:
 procesul -verbal de control – în cazul controalelor inopinate (efectuate de obicei de către
Garda Financiară) sau
 raport de inspecție fiscală – în cazul controalelor de fond asupra contabilității (efectuate de
către Direcțiile Generale de Finanțe Publice Județene ori de către Direcția Generală Mari
Contribuabili).
Dacă, în urma controlului efectuat, organul de control va constata încălcarea de către
contribuabili a normelor lega le privitoare la impozite și taxe, va înscrie aceste constatări în actele de
control întocmite.
Actul de control financiar va reprezenta titlul executoriu și pentru majo rările de întârziere datorate
pentru neplata la termen a sumelor datorate Bugetului de stat.

6.2.3. Modificarea obligației fiscale

6.2.3.1. Regula
După individualizarea obligației bugetare în sarcina unui subiect plătitor prin titlul de creanță,
această obligație trebuie îndeplinită în limitele stabilite prin actul de individualizare ș i la termenele
prevăzute de lege.
Ca și regulă , obligația fiscală nu se modifică odată stabilită.

N.B. Modificarea obligației fiscale stabilită inițial este expres și limitativ prevăzută de lege , fiind
reglementete patru situații ( excepții ) care pot in tervenii numai până în momentul stingerii
obligației (scadență) . În asemenea situații, titlul de creanță fiscală va fi modificat, obligația astfel
constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conținut.

6.2.3.2. Excepția
Modifica rea obligației fiscale intervine în una din următoarele situații ( excepții ):
1. modificarea elementelor în raport cu care s -a făcut individualizarea sa;
2. modificarea situației juridice a subiectului plătitor;
3. acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;
4. modificar ea actelor normative prin care se instituie și reglementează venituri ale bugetului de
stat.

6.2.4. Exigibilitatea obligației fiscale

N.B. Obligația fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită
prin acte normat ive ce reglementează sarcina fiscală . Astfel, creanțele fiscale și respective
obligațiile fiscale sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul
fiscal.

Totodată, pentru creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțe lor Publice și pentru
creanțele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite
prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice respectiv și respectiv prin Ordin comun al ministrului
internelor și reformei administ rative.
 Spre exemplu, potrivit, art.111 alin.2 pentru diferențele de obligații fiscale principale și
pentru obligațiile fiscale accesorii , stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de
data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună , termenul de plată este
până la data de 5 a lunii următoare ;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună , termenul de plată este
până la data de 20 a lunii următoare .

42
 Pe când pentru obligațiile fiscale eșalonate sau amânate la plată , precum și pentru accesoriile
acestora, potrivit alin.3 art.111 Cpf, termenul de plată se stabilește prin documentul prin care se
acordă înlesnirea respectivă .
 În situația în care termenul de plată a obligației fiscale se sfârșește într -o zi nelucrătoare,
plata se consideră făcută în termen, dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.
Neîndeplinirea de către contribuabil a obligațiilor sale fiscale , la momentul la care
acestea au devenit exigibile, atrage obligarea sa la plata dobânzilor, penalităților de întârziere sau
majorărilor de întârziere prevăzute de lege denumite și accesorii a sumelor principale, ca formă de
răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.

6.2.5. Stingerea obligației fiscale

Orice obligație fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând exista sinedie (fără termen).
Cel mai adesea obligațiile fiscale individualizate prin titlul de creanță în sarcina contribuabililor se pot
stinge prin plată ( făcută de bunăvoie). Există însă numeroase alte situații în care obligația fiscală se
stinge pe alte căi decât plata, precum, anulare, scădere, compensare, prescripție, executare silită .

1. Stingerea obligației prin plată este modalitatea prin care, de re gulă, are loc stingerea
obligația fiscală, contribuabilii executându -și de bunăvoie obligația stabilită unilateral de către stat.

Plata s umelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza prin una din următoarele modalități:
1. prin plată directă;
2. pr in reținere la sursă;
3. prin aplicare și anulare de timbre fiscale mobile .
Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă,
contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv obligații accesorii de orice fel. I ar, art.115 Cpf
stabilește o anumită ordine de stingere a datoriilor.
Executarea obligației fiscale prin plată directă poate avea loc:
a) prin decontare bancară;
b) în numerar;
c) prin mandat poștal sau
d) prin anulare de timbre fiscale mobile.
Plata p rin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile se face în momentul întocmirii actului
pentru care se datorează taxa de timbru. Iar Prin anulare timbrul fiscal și/sau judiciar mobil își pierde
valoarea și nu mai poate fi utilizat și de aceea nu mai este posibilă restituirea în caz de greșită
aplicare. A ceastă modalitate este des utilizată pentru plata unor servicii publice.
Executarea obligației fiscale prin reținere la sursă se realizează prin calcularea, reținerea și
vărsarea veniturilor bugetare de c ătre o altă persoană decât contribuabilul, denumită și plătitor a
obligației fiscală, care nu este debitor a acestei obligații fiscale, debitor fiind contribuabilul.

2. Dreptul statului de a executa silit titlul de creanță fiscală având ca obiect patrimon ial sumele
datorate bugetului de stat se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de
lege.
Termenul general de prescripție în privința creanțelor fiscale provenind din impozite, taxe și
accesoriile aferente, precum și din amen zi contravenționale, este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care a luat naștere dreptul respectiv
Împlinirea termenului de prescripție produce următoarele efecte juridice :
1. stinge dreptul creditorului (statul, prin instituțiil e reprezentative) de a obține executarea silită;
2. stinge obligația debitorului (contribuabilul) de a se supune executării silite, dă naștere dreptului
de a se opune executării;
3. stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în p lus la bugetul de stat ( –
efect specific materiei fiscale), fiind aplicabilă regula stabilită în dreptul civil conform căreia, după
împlinirea termenului de prescripție, obligația fiscală se transformă în obligație naturală.
Potrivit dispozițiilor articole lor 132 și 133 din Codul de procedură fiscală, termenul de
prescripție:

43
(1) se poate suspenda, situație în care după încetarea motivelor care au dus la suspendarea curgerii
termenului de prescripție începe să curgă din nou același termen de prescripție, s au
(2) se poate întrerupe în condițiile stabilite de lege, situație în care începe să curgă un nou termen
de prescripție.

3. Stingerea obligației fiscale prin anulare se realizează prin acte ale organelor (autorităților)
financiare competente. Actele car e declară anularea unei obligații fiscale pot avea fie aplicabilitate
generală (amnistia fiscală), fie ele vor avea în vedere situația unui anumit contribuabil.

4. Stingerea obligației fiscale prin scădere intervine în urmăroarele situații în care
contrib uabilul:
1) persoană fizică – (a) a decedat fără să lase avere; (b) este insolvabil; (c) a dispărut;
2) persoană juridică – (a) a fost supus procedurii de reorganizare și faliment care a fost închisă; (b)
dacă debitorul își încetează existența în alt mod ș i rămân neachitate obligațiile bugetare
Operațiunea de scădere, al cărei izvor este art.176 Cpf, se desfășoară în două etape :
1) scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidența curentă și
2) trecerea lor într -o evidență separată până la împlinir ea termenului de prescripție.

5. Stingerea obligației fiscale prin compensare intervine în situația în care un contribuabil a
plătit bugetului de stat o sumă nedatorată sau a plătit mai mult decât datora . Sumele astfel plătite se
vor compensa cu alte obl igații fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare. Sediul materiei este
art.116 Cpf.
Contribuabilul efectuează o plată nedatorată în următoarele situații:
(a) când fie nu există titlu de creanță fiscală;
(b) când titlu de creanță fiscală a fost emis ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în
materie.
Contribuabilul poate plăti mai mult decât datorează în următoarele situații:
(a) fie urmare a unei erori de calcul;
(b) fie datorită altor împrejurări.
 Dreptul de a cere compensar ea sau restituirea privind obligațiile fiscale se prescrie în termen de 5
ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau
restituire.
 Dreptul contribuabilului de a solicita compensarea sau restituirea ia naștere în momentul în care a
făcut o plată nedatorată către bugetul de stat.
Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor .
În principiu, restituirea intervine numai în situația în care compensarea nu este posibilă,
întrucât contribuabilul nu a re nici un fel de datorie fiscală față de bugetul general consolidat.

6.3. Executarea silitǎ a creanței fiscale reprezintǎ modalitatea excepționalǎ de
stingere a obligației fiscale

În situația în care contribuabilii nu și -au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au
devenit exigibile, ia naștere la această dată dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor
fiscale.
Datorită caracterului executoriu al titlului de creanță fiscală , procedura de executare silită
desfășurată de o rganele financiare nu este precedată de o altă procedură cu caracter judiciar .
Sediul materiei este Codul de procedură fiscală, art. 136 -174. Prevederile Codul de procedură
fiscală se completează cu cele ale Codul de procedură civilă, în măsura în care ace sta nu dispune
altfel.

Condițiile declanșării executării silite

N.B. Pentru a se trece la executarea silită a creanței fiscale, este necesar să fie întrunite cumulativ
trei condiții :

44
1) să existe titlul de creanță fiscală devenit titlu executoriu ;
2) creanța fiscală să fie exigibilă ;
3) dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris .

1) Să existe ttilul de creanță fiscală devenit titlu executoriu
Titlul de creanță reprezintă actul juridic prin care se constată și se individualizează
obligaț ia contribuabilului de a plăti o anumită sumă către bugetul de stat.

N.B. Condiția existenței titlului executoriu este pre văzută expres în art.141 alin.1 Cpf, potrivit
căruia executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui ti tlu executoriu
emis potrivit Codul de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază
teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu .
Potrivit art. 141 alin. 11 Cod procedură fiscală, în titlul executoriu emis de organul de
executare prevăzut la alin. 1 art. 141, se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență ,
reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat,
precum și accesoriile aferente acestora , stabilite în condițiile legii.

N.B. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța este scadentă prin expirarea
termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în al t mod prevăzut de
lege.
Ad validitatem , titlul executoriu trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ -fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posib ilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune
contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului;
k) codul de identificare fiscal;
l) domiciliul fiscal al contribuabilului;
m) cuantumul și natura sumelor d atorate și neachitate;
n) temeiul legal al puterii executorii a titlului.
Pentru obligațiile fiscale ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de
întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl
constituie actul emis sau aprobat de organul competent prin care se stabilesc aceste obligații.

În cazul în care titlul executoriu lipsește , obligația ce revine contribuabilului nu este
individualizată, astfel, nu se poate trece la executarea silită atât timp cât nu este stabilită cu
certitudine întinderea obligației ce urmează a fi executată .
În consecință, în această materie își va găsi aplicarea și principiul potrivit căruia nu se poate
executa silit o creanță care nu este lichidă .
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și
cuantumul debitului ce face obiectul executarii (art.144 Cpf).

2) Creanța fiscală să fie exigibilă
Creanța exigibilă reprezintă creanța a cărei scadență fiind îndeplinită pe rmite creditorului de a
cere executarea sa de îndată , la nevoie chiar pe calea urmăririi silite. Exigibilitatea creanței prezintă
aspecte specifice după cum obligația corelativă este pură și simplă sau afectată de modalități.

45

N.B. Momentul exigibilități i creanței bugetare este reglementat în actele normative ce instituie
venituri fiscale , cele mai multe sunt reglementate de Codul fiscal.
O creanță fiscală poate deveni exigibilă înainte de termenul fixat în acest sens de actul normativ ce o
reglementează în ipoteza în care contribuabilul este un comerciant împotriva căruia s -a declanșat procedura
reorganizării judiciare potrivit Legii nr. 85/2006.
 În cazul falimentului, creanțele bugetare vor fi plătite ulterior creanțelor izvorâte din raporturi
de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dar înaintea celor garantate cu ipoteci,
gajuri sau alte garanții reale mobiliare, ori drepturi de retenție de orice fel.
 În ceea ce privește persoana fizică insolvabilă , va fi aplicată procedura specia lă de stingere a
obligației fiscale prin scădere .
Astfel, creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în
cazul în care debitorul respectiv se găsește în stare de insolvabilitate.

3) Dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris
Împlinirea termenului de prescriptie stabilit de actele normative în materie fiscală dă dreptul
contribuabilului de a se opune executării silite declanșate împotriva sa .
Organul de executare va înceta de îndată proc edura de executare silită în cazul în care debitorul își
execută obligația de plată a creanței fiscale, iar odată cu aceasta achită și majorările de întârziere,
dobânzile, cheltuielile de executare și orice alte obligații de plată conexe obligației fiscale stabilite în
sarcina sa conform legii.

Executarea silită a obligației fiscale se desfășoară cu participarea subiectelor raportului juridic
fiscal: creditorul (statul, prin organele fiscale) și debitorul (contribuabilul), la care se adaugă instanța
judecă torească .
Organele fiscale de executare ale statului sunt prevăzute de art. 136 și 138 Cpf:
a) – Agenția Națională de Administrare Fiscală;
– organele de specialitate ale Direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului
financiar de stat ju dețene și a municipiului București;
– unitățile subordonate acestora;
– pentru creanțele determinate în vamă, unitățile subordonate Autorității Naționale a
Vămilor;
– organele administrației publice locale pentru creanțele bugetelor locale.
b) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor
fiscali – ce sunt considerați a îndeplini o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Executarea silită a obligațiilor fiscale se desfășoară asupra elementel or active ale
patrimoniului debitorului, respectiv veniturile bănești și bunurile sale, numai în limita valorii
necesare stingerii creanței fiscale, cu excepția anumitor categorii de venituri și a anumitor bunuri ce
nu pot fi supuse executării silite. A se vedea art.149, art.151, art.154, art. 157 și art.158 Cpf.
În condițiile art.142 alin.1 coroborat cu alin.5 art.142 Cpf executarea silită se poate întinde
asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificar ea
acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale înscrise în titlul
executoriu, inclusiv a accesoriilor ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta,
precum și a cheltuielilor de executare. Execu tarea silită a bunurilor proprietate a debitorului,
urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale,
inclusiv a cheltuielilor de executare.
Potrivit art. 149 C.proc.fisc., sunt supuse executării silite orice sume urmăribile reprezentând
venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile
necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care
aceștia le vor dato ra și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Nu pot fi urmărite pentru realizarea creanțelor fiscale ale statului, spre exemplu, următoarele
categorii de venituri:
– ajutoarele sociale;
– sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații
internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;

46
– sumele necesare platii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data infiintarii popririi;
Totodată, potrivit art.139 Cpf impo zitele, taxele, contribuțiile și orice alte venituri ale bugetului
general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanțe în cadrul
procedurii de executare silită.
În condițiile art.151 alin.2 Cpf, în ceea ce îl privește pe debitorul persoană fizică, nu pot fi
urmărite silit pentru realizarea creanțelor silite ale statului, fiind necesare vieții și muncii debitorului
și a familiei sale, următoarele categorii de bunuri :
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la cont inuarea studiilor și la formarea profesională,
precum și cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv
cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și
animalele de producție și de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și
obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;
c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.
În condițiile art.154 alin.3 Cpf, în cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus
executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa , stabilit în conformitate cu normele
legale în vigoare.
Totuși, această excepție nu se aplică în cazul în care executarea silită se face pentru stingerea
creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni.
Vor fi supuse acestei modalități de executare bunurile mobile și imobile urmăribile ale
contribuabilului. Astfel, din economia textelor legale, art. 142 alin. 11 Cpf, rezultă următoarele bunuri
urmăribile ale contribuabilului :
a) bunurile mobi le care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de
venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile mobile ce se află temporar în deți nerea altor persoane în baza de împrumut, de
închiriere, de leasing și altele;
d) ansamblu de bunuri mobile, în condițiile prevederilor art. 158;
e) mașini -unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile ce servesc activității
care consti tuie principala sursă de venit;
f) produse finite.
Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării activității de comerț nu sunt exceptate
de la executarea silită.
În condițiile art.142 alin.11 C. proc.fisc. bunurile urmăribile proprietate a d ebitorului,
prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare, sunt supuse sechestrării și
valorificării în următoarea ordine:
a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala
sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor
de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;
d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art.158 Cpf;
e) mașini -unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri
imobile ce servesc activității care constituie prin cipala sursă de venit;
f) produse finite.
Astfel, potrivit art.142 alin.12 Cpf, organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din
următoarea categorie din cele prevăzute la alin.11 ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

47
Totodată, în condiți ile alin.2 art.142 Cpf, bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi
urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Înaintea valorificării bunurile vor fi evaluate , potrivit art.147 alin.1 Cpf.
În condițiile art.136 alin.2 corobo rat cu art.136 alin.4 Cpf organele de executare silită sunt
abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.
Potrivit art.129 alin.1 și alin.2 Cpf, măsurile asiguratorii se dispun și se duc la îndeplini re, prin
procedura administrativă, de organele fiscale competente. Se dispun măsuri asiguratorii sub forma
popririi asiguratorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a
debitorului, precum și asupra veniturilor ace stuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își
ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea
creanței fiscale. Astfel, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al
debitorului poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent de locul în
care se găsesc bunurile.
În condițiile art.145 alin.1 Cpf executarea silită începe prin comunicarea somației , unde i se
notifică debitorului că are obligația să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să
facă dovada stingerii obligației fiscale, în caz contrar aplicându -se modalitățile de executare silită
prevăzute de lege. Somația este însoțită de un exemplar al titlului exec utoriu .
Valorificarea bunurilor sechestrate se face pe calea vânzării prin licitație publică sau prin alte
modalități ce permit realizarea sumelor necesare acoperirii creanței fiscale.
Codul de procedură fiscală a instituit la art.159 posibilitatea organul ui de executare de a
valorifica bunurile supuse urmăririi în una din următoarele modalități :
– înțelegerea părților;
– vânzare în regim de consignație;
– vânzare directă;
– vânzare la licitație;
– alte modalități admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții
imobiliare sau societăți de brokeraj, după caz.
Alegerea uneia dintre modalități se poate face prin înțelegerea părților.
Înainte de valorificare, organul de executare va avea obligația să verifice bunurile mobile
sechectrate.
În măsura în care se constată că bunurile sechestrate nu sunt suficiente pentru realizarea creanței
fiscale, organul de executare va trebui să identifice alte bunuri ale debitorului ce pot fi urmărite,
bunuri ce vor fi sechestrate.
Nu se va putea trece la v alorificare în situațiile în care, în urma formulării unei contestații la
executare , instanța judecătorească a dispus desființarea sechestrului, suspendarea sau amânarea
executării.
Este reglementată posibilitatea debitorului ca în termen de 30 de zile de la data încheierii
procesului -verbal de sechestru să procedeze el însuși la vân zarea bunurilor sechestrate, dar numai cu
acordul organului de executare .
Dacă a fost aleasă ca modalitate de valorificare a bunurilor debitorului vânzarea la licitație , aceas ta se
va desfășura cu respectarea procedurii instituite prin art.162 -167 Cpf. Totodată, o fertanții sunt obligați să
depună, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din prețul de pornire al licitației.
Prețul de începere a licit ație este prețul evaluării.
Dacă la prima licitație nu s -a obținut cel puțin prețul de începere al vânzării, într -un termen de 30 de zile
va fi organizată o nouă licitație, având prețul de pornire diminuat cu 25% față de prima licitație.
La a treia l icitație creditorii urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la
un preț mai mic de 50% din prețul de evaluare.
În situația în care în urma desfășurării acestei proceduri bunurile mobile ale debito rului nu pot fi
valori ficate, ele îi vor fi restituite, iar creanța fiscală va fi stinsă printr -o altă modalitate prevăzută de
lege.
Potrivit art.148, executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile
prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.168 alin.1 Cpf, cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare
silită sunt în sarcina debitorulu i.

48
După acoperirea creanței fiscale diferența rămasă va fi restituită debitorului, la cererea sa, sau se
va proceda la compensarea sa cu alt e obligații fiscale ale debitorului. Despre sumele de restituit
debitorul va fi înștiințat de îndată.

Potrivit art.172 alin.1 și alin.3 Cpf, persoanele interesate pot face contestație împotriva
oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de
executare , în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile
legii, precum și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în
care acest titlu nu es te o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și
dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Iar, în condițiile alin.4
art.172, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă ș i se judecă în procedura de
urgență. Termenul în care poate fi făcută contestația la executare este de 15 zile , un termen procedural
imperativ, nerespectarea sa atrăgând sancțiunea decăderii .
Modalitățile de executare silită a creanțelor fiscale ale statul ui reglementate prin Codul de
procedură fiscală sunt următoarele:
a) executarea silită prin poprire , art.149 și art.150 Cpf;
b) executarea silită a bunurilor mobile urmăribile , art.151, art.152 și art.153 Cpf;
c) executarea silită a bunurilor imobile urmăribile, art.154, art.155 și art.156 Cpf.
Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmărește sumele pe care
o terță persoană (numit terț poprit) le datorează debitorului urmărit. Ea constă în indisponibilizarea în
mâinile terțului debit or al contribuabilului urmărit și obligarea acestuia de a plăti direct creditorului
urmăritor ceea ce datorează creditorul său (debitorul urmărit).
Executarea sililă mobiliară și executarea silită imobiliară reprezintă modalități de executare
silită indire ctă a creanței fiscale, presupunând valorificarea bunurile urmărite silit. Valorificarea se
poate face prin vânzarea la licitație sau prin alte modalități, suma de bani astfel obținută fiind
destinată a acoperi obligația de plată ce revine contribuabilului urmărit.
În condițiile alin.3 art.142 Cpf în cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau
concomitent modalitățile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Nota bene: Executorul fiscal – Subiect al executării sil ite

N.B. Executarea silită a obligației fiscale se desfășoară cu participarea subiectelor raportului juridic
fiscal: creditorul (statul, prin organele fiscale ) și debitorul (contribuabilul ), la care se adaugă
instanța judecătorească .
Organele fiscale d e executare ale statului sunt prevăzute de art. 136 și 138 Cpf:
a) – Agenția Națională de Administrare Fiscală ;
– organele de specialitate ale Direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar
de stat județene și a municipiului Bucu rești;
– unitățile subordonate acestora;
– pentru creanțele determinate în vamă, unitățile subordonate Autorității Naționale a Vămilor ;
– organele administrației publice locale pentru creanțele bugetelor locale.
b) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor
fiscali – ce sunt considerați a îndeplini o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Executorul fiscal
Executarea silită nu se poate aduce la îndeplinire decât cu concursul organului d e executare.
Acesta este o autoritate învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terțe
persoane, care dețin bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu
(E.Oprina, Executarea silită, 2007, p. 50).
În materia executării silite din domeniul fiscal, pe lângă executorul judecătoresc, care este organul
de executare cu plenitudine de competență, vom întâlni și un alt organ de executare și anume
executorul fiscal , care funcționează și își desfășoar ă activitatea în temeiul unui act normativ special,
O. G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, republicată.

49
N.B. Potrivit art. 136 alin. 2 din acest act normativ, organele fiscale care administrează
creanțe fiscale sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze
procedura de executare silită.
Iar alin. 3 dispune că, “creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se
contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, pr ecum și
cele rezultate din raporturile juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind
abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare
silită, potrivit prevederilor prezentului cod” .
Organe le prezentate la aceste două articole sunt denumite generic “ organe de executare
silită ”, potrivit alin. 4 art. 136.
Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să aducă la îndeplinire măsurile
asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită sunt denumite executori fiscali , care
îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe timpul exercitării atribuțiilor ce
le revin .

Executorii fiscali sunt persoane angajate în cadrul compartimentelor de specialitate de la nivel ul
unităților fiscale teritoriale subordonate ANAF și al direcțiilor regionale vamale din cadrul Autorității
Naționale a Vămilor, desemnate de conducătorul organului de executare să ducă la îndeplinire
măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de exe cutare silită a creanțelor fiscale sau a
drepturilor vamale .

N.B. Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului sau a terților prin legitimația de
serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activității.
Legitimația atesta o împuter nicire specială a executorului fiscal care implică exercițiul autorității
de stat , acordată acestuia pe timpul exercitării atribuțiilor ce îi revin, potrivit prevederilor titlului VIII
din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Totuși, legitimația de lucru va fi valabilă numai însoțită de delegația semnată de către organul de
executare silită .

Potrivit art.138 alin.3 din Cpf, în exercitarea atribuțiilor ce le revin , pentru aplicarea
procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot :
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde
acesta își păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor ca re pot fi executate silit,
precum și să analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul identificării terților care datorează
sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului ;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valo ri ale debitorului, persoană
fizică, precum și să cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile ;
c) să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă
în determinarea bunurilor proprietate a debit orului .
Totodată, art.138 alin.4 Cpf, “executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă
domiciliul sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz,
organul de executare va cere autorizarea instanței judecătoreș ti competente potrivit dispozițiilor
Codului de procedură civilă.
(5) Accesul executorului fiscal în locuința, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a
debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6.00 -20.00, în orice z i
lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeași zi sau în zilele următoare. În cazuri
temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea
loc și la alte ore decât cele menționate, precum și î n zilele nelucrătoare, în baza autorizației
prevăzute la alin. (4).
(6) În absența debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile
prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant
al poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a doi martori majori, fiind
aplicabile prevederile alin. (4) si (5)”.

50
Astfel, executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorilor fiscali .

Compe tența organelor de executare
Organul financiar, competent în privința executării creanței fiscale, are aceeași competență și în
privința creanțelor născute în legătură cu aceasta (cheltuieli de executare, cheltuieli de judecată,
majorări de întârziere, etc .).
Competența teritorială revine organelor financiare în a căror rază teritorială se găsesc
bunurile supuse urmăririi , întreaga procedură de executare silită fiind coordonată de organul în raza
căruia își are sediul sau domiciliul debitorul sau unde este luat în evidență fiscală.
În cazul executării silite prin poprire , organul de executare coordonator poate proceda la
aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are domiciliul
fiscal
Organele de executare au obligația de a face demersurile necesare pentru identificarea
domiciliului sau sediului debitorului , precum și a bunurilor și veniturilor lui ce pot fi urmărite silit ,
atât pe cont propriu, cât și solicitând concursul persoanelor fizice sau juridice care a r putea deține date
în legătură cu debitorul.
În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită
executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri
ce se execută în cond ițiile prevăzute de alte dispoziții legale , Codul de procedură fiscală la art.136
alin.9 reglementează o competență unică de efectuare a executării silite , în sarcina organelor de
executare prevăzute de acest act normativ.
Când se constată că domiciliul fi scal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ
de executare , titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înștiintându –
se, dacă este cazul, organul de la care s -a primit titlul executoriu (alin.10 art.136 Cpf).
În cazul debitorilor solidari, organul de executare coordonator este cel în a cărui rază
teritorială își are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deține mai multe venituri
sau bunuri urmăribile (art.137 alin.1 Cpf).
Totodată, art.137 a lin.2 și următoarele prevede: “organul de executare coordonator înscrie în
întregime debitul în evidențele sale și ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit
organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale c elorlalți codebitori,
aplicându -se dispozițiile art. 136.
(3) Organele de executare sesizate, cărora li s -a comunicat debitul, după înscrierea acestuia
într-o evidență nominală, vor lua măsuri de executare silită și vor comunica organului de
executare coor donator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea
acestora.
(4) Dacă organul de executare coordonator, care ține evidența întregului debit, constată că
acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuși și de celelalte organe sesizate
potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea
silită.”

Debitorul – contribuabil
Contribuabil este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau deține un bun impozabil/
taxabil pe teritoriul fiscal al României
În situația în care debitorul persoană fizică nu își execută obligațiile fiscale , la plata sumelor cuvenite
bugetului de stat sunt obligați:
 moștenitorul care a acceptat succesiunea debi torului;
 cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii sau reorganizării
judiciare, după caz;
 persoana căreia i s -a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
 persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr -un angajament de plată sau printr -un alt act
încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată.
Conform art.27 alin.2 lit.b) Cpf, pentru obligațiile fiscale restante ale societății comerciale debitoare
răspund solidar administratorii, directorii și persoanele care exercită sau au exercitat administrarea și conducerea
societății și care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin îns trăinarea sau ascunderea cu
rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.

51
Unitatea de învățare 7 .
CONTROLUL FINANCIAR, INSPECȚIA FISCALĂ ȘI
CAZIERUL FISCAL

7.1. Controlul financiar

Controlul financiar reprezint ǎ un mijloc de
prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficiențelor și de stabilire a mǎsurilor necesare
pentru restabilirea legalitǎții .
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din
expresia latinǎ ,,contra rolus”, care înseamna
verificarea actulu i original dupǎ duplicatul care
se încredințeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar îndeplinește și anumite
funcții : funcția de evaluare, preventivǎ, de
documentare, recuperatorie și funcția pedagogicǎ.
Controlul financiar trebuie deoseb it de
controlul fiscal .
Principalele instituții cu atribuții de control
financiar în România sunt:
1) Curtea de Conturi a României;
2) Garda Financiară,
Controlul financiar preventiv
Controlul financiar preventiv este activitatea
prin care se verificǎ lega litatea și regularitatea
operațiunilor efectuate pe seama fondurilor
publice sau a patrimoniului public înainte de
aprobarea acestora.
Controlul financiar concomitent
Controlul financiar concomitent (sau
simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ în timpul
desfǎșurǎrii proceselor economice și financiare,
în același timp sau paralel cu efectuarea actelor și
operațiunilor pe care le presupun aceste activitǎți,
în scopul de a se putea intervene pentru
corectarea sau eliminarea deficiențelor ori a
ilegalitǎților.
Controlul intern
Controlul intern reprezintǎ ansamblul
formelor de control exercitate la nivelul entitǎții
publice, inclusiv auditul intern, stabilite de
conducere în concordanțǎ cu obiectivele acestuia
și cu reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii
administrǎrii fondurilor în mod economic,
eficient și eficace.
Auditul public intern se exercitǎ asupra
tuturor activitǎților desfǎșurate într -o entitate
publicǎ sau asupra entitǎților subordinate ierarhic
și presupune ca funcționarii angrenați în aceas tǎ
activitate sǎ nu fie implicați în elaborarea
procedurilor de control intern și în desfǎșurarea
7.2. Inspecția fiscală

Inspecția fiscală are ca obiect verificarea
legalității și conformității declarațiilor fiscale,
corectitudinii și exactității îndeplinirii
obligațiilor de către contribuabili, respectării
prevederilor legislației fiscale și contabile,
verificarea sau stab ilirea, după caz, a bazelor de
impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de
plată și a accesoriilor aferente acestora.
Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor
raporturilor relevante pentru impozitare, dacă
acestea prezintă interes pentru apl icarea legii
fiscale .
Formele de inspecție fiscală sunt:
a) inspecția fiscală generală , care
reprezintă activitatea de verificare a tuturor
obligațiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o
perioadă de timp determinată;
b) inspecția fiscală parțială , care reprezintă
activitatea de verificare a uneia sau mai multor
obligații fiscale, pentru o perioadă de timp
determinată.
Inspecția fiscală poate aplica următoarele
proceduri de control :
a) controlul inopinat, care constă în activitatea
de verificare fap tică și documentară, în principal,
ca urmare a unei sesizări cu privire la existența
unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără
anunțarea în prealabil a contribuabilului;
b) controlul încrucișat, care constă în
verificarea documentelor și operațiu nilor
impozabile ale contribuabilului, în corelație cu
cele deținute de alte persoane; controlul
încrucișat poate fi și inopinat.
La finalizarea controlului inopinat sau
încrucișat se încheie proces -verbal.
În realizarea atribuțiilor, inspecția fisca lă
poate aplica următoarele metode de control :
a) controlul prin sondaj, care constă în
activitatea de verificare selectivă a documentelor
și operațiunilor semnificative, în care sunt
reflectate modul de calcul, de evidențiere și de
plată a obligațiilor fi scale datorate bugetului
general consolidat;
b) controlul electronic, care constă în
activitatea de verificare a contabilității și a
surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic,

52
activitǎților supuse auditului public intern.
Auditorii interni sunt funcționari publici
care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparțialǎ, sǎ nu
aibǎ prejudecǎți și sǎ evite conflictele de interese.
Controlul financiar ulterior
Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra
actelor și operațiunilor economico -financiare,
dupǎ ce acestea au fost executate.
Acest tip de control este reglementat în
special ca și atri buție a Curții de Conturi.

Curtea de Conturi
Potrivit art. 140 din Constituție, Curtea de
Conturi exercitǎ controlul asupra modului de
formare, de administrare și de întrebuințare a
resurselor financiare ale statului și ale sectorului
public. Și prezintǎ anual Parlamentului un raport
asupra conturilor de gestiune ale bugetului public
național din exercițiul bugetar expirat, cuprinând
și neregularitǎțile constatate, raport care se
publicǎ în Monitorul Oficial.
Litigiile rezultate din activitatea Curții de
Conturi se soluționeazǎ de instanțele
judecǎtorești specializate .
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții de Conturi, republicatǎ .
Astfel, Curtea de Conturi este instituția
supremǎ de audit .
Funcția de control a Curții de Conturi se
realizeazǎ prin proceduri de audit public extern
prevǎzute în standardele proprii de audit,
elaborate în conformitate cu standardele de audit
internaționale general acceptate.
Articolul 14 și art. 141– 147 din lege stabilesc
organizarea și funcționarea Autoritǎții de Audit,
care are atribuții și proceduri de lucru proprii, în
vederea îndeplinirii unor obligații în domeniul
auditului extern, ce revin României în calitate de
stat menbru al UE pentru fonduri neramb ursabile.
Autoritatea de Audit este un organism
independent din punct de vedere operațional fațǎ
de Curtea de Conturi și fațǎ de celelalte autoritǎți
responsabile cu gestiunea și implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
utilizând metode de analiză, evaluare și testare
asistate de instrumente informatice specializate.
Inspecția fiscală se exercită asupra
tuturor persoanelor , indiferent de forma lor de
organizare, care au obligații de stabilire, reținere
și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a
altor sume datorate bugetului general consolidat,
prevăzute de lege.
Perioada supusă inspecției fiscale
 La contribuabilii mari, perioada supusă
inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei
controlate anterior, iar durata inspecției nu poate
fi mai mare de 6 luni.
 La celelalte ca tegorii de contribuabili
inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor
născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există
obligația depunerii declarațiilor fiscale.

Înaintea desfășurării inspecției fiscale,
organul fiscal are obligația să înștiințeze
contribuabilul în legătură cu acțiunea care
urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui
aviz de inspecție fiscală.
Avizul de inspecție fiscală se comunică
contribuabilului, în scris, înainte de începerea
inspecției fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile p entru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.
Inspecția fiscală se efectuează o singură
dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și
alte sume datorate bugetului general consolidat și
pentru fiecare perioadă supusă impozitări i.
La începerea inspecției fiscale, inspectorul
este obligat să prezinte contribuabilului
legitimația de inspecție și ordinul de serviciu
semnat de conducătorul organului de control.
Începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în
registrul unic de con trol.
La finalizarea inspecției fiscale,
contribuabilul este obligat să dea o declarație
scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte
că au fost puse la dispoziție toate documentele și
informațiile solicitate pentru inspecția fiscală. În
declarație s e va menționa și faptul că au fost
restituite toate documentele solicitate și puse la
dispoziție de contribuabil.
Pe toată durata exercitării inspecției fiscale
contribuabilii supuși acesteia au dreptul de a
beneficia de asistență de specialitate sau jurid ică.
Rezultatul inspecției fiscale va fi
consemnat într -un raport scris, în care se vor
prezenta constatările inspecției din punct de
vedere faptic și legal.
La finalizarea inspecției fiscale , raportul
întocmit va sta la baza emiterii deciziei de

53
impunere care va cuprinde și diferențe în plus
sau în minus, după caz, față de creanța fiscală
existentă la momentul începerii inspecției fiscale.
Care se comunică în termen de 30 zile lucrătoare
de la data finalizării raportului de inspecție
fiscală .

7.3. Cazi erul fiscal

În scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale , precum și în scopul întăririi admi nistrării
impozitelor și taxelor datorate BS a fost reglementată organizarea cazierului fiscal al contribuabililor,
ca mijloc de evidență și urmărire a di sciplinei financiare .(art.1 O.G. nr. 75/2001 )
Cazierul fiscal ține evidența PF și PJ, precum și a asocia ților, acționarilor și
reprezentanților legali ai PJ, care au săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și de
disciplina financiară .
La nivelul MFP se organizează cazierul fiscal național, în care se ține evidența
contribuabililor de pe întregul teritoriu al României, iar la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor
publice județene și a municipiului București, se organizează cazierul fi scal local , în care se ține
evidența contribuabililor care au domiciliul/ sediul în raza teritorială a acestora.
Contribuabilii care figurează în evidența cazierului fiscal pot cere rectificarea datelor înscrise,
dacă acestea nu corespund situației reale o ri înregistrarea lor nu s -a făcut cu respectarea dispozițiilor
legale.
Organele fiscale sunt obligate să verifice susținerile contribuabililor și, dacă constată că în
cazierul fiscal s -a făcut o înregistrare greșită, iau măsuri de rectificare a datelor și comunică sau
eliberează un nou certificat de cazier fiscal în locul celui contestat.
 Certificatul de cazier fiscal astfel eliberat este scutit de taxa de timbru.
 Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 zile de la data emiterii și numai în scopul în c are a fost
eliberat.
Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată numai personal contribuabilului,
respectiv reprezentantului, sub semnătură, cu condiția prezentării actului de identitate, ori a
împuternicirii, după caz.

54
Unitatea de învățare 8.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL FINANCIAR PUBLIC
ȘI ÎN MATERIE FISCALĂ

8.1. Noțiune
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii
unor norme de dr. prin fapte considerate ilicit e si care determina suportarea consecintelor
corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a
statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in
principal 2 functii:
 o functie educativ -preventiva
 o functie coercitiva
a)Functia educativa se realizeaza prin influenta pe care o exercita asupra constiintei
oamenilor dreptul in general ca instrument de ordonare a desfasurarii raporturilor sociale.
Constiinta ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii nu ramane nesanctionata, ci atrage dupa sine
o obligatie de dezdaunare este de natura a indeplini o functie sociala de prevenire a producerii unor
fapte similare.
b)Exercitarea constrangerii nu reprezinta un scop in sine, ci urmareste cultivarea
sentimentului de respect pentru disciplina si ordinea sociala .

8.2. Formele răspunderii juridice
Formele răspunderii juridice sunt:
1. Răspunderea penală – temeiul ei îl reprezintă infracțiunea. Principalele infracțiuni care pot fi
săvârșite sunt: delapidarea, gestiunea frauduloasă, deturnarea de fonduri, etc.
2. Răspunderea civilă – temeiul ei îl reprezintă fapta ce provoacă un prejudiciu care trebuie
acoperit. Răspunderea civilă poate fi contractuală sau delictuală.
3. Răspunderea administ rativă – poate fi contravențională , prin atingeri aduse patrimoniului,
bunurilor și banului public, fapte ce au un grad de pericol social mai redus și disciplinară , prin
nerespectarea contractului colectiv de muncă, a obligațiilor contractuale.

8.3. Răspunderea juridică privind
execuția bugetară

În acest domeniu pot interven ii următoarele
forme de răspundere : patrimonial ă, administrativ ă,
contraventional ă,penală. Ne vom opri asupra
răspunderii penale și celei contravenționale.

8.3.1. Răspunderea penal ă
Infractiunile specifice legate de executia
bugetelor cuprinse in Codul Penal sunt:
 abuzul de incredere
 gestiunea frauduloasa
 delapidarea
 deturnarea de fonduri
Primele 3 sunt indeplinite de regula de
functionari publici care nu sunt neaparat ord.de
cr., p e cand deturnarea de fonduri este o
infractiune specifica ord.de cr.
Deturnarea de fonduri = schimbarea
8.4. Evaziunea fiscală

Fenomenul de evaziune fiscală este privit
ca neîmplinirea voită de către contribuabili a
obligațiilor fiscale legale . Astfel, evaziunea
fiscală poate fi definită ca fiind sustragerea pr in
orice mijloace, în întregime sau în parte, de la
plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate
bugetului general consolidat de către PF și PJ
române sau străine .
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a
defectelor și inadvertențelor unei legislați i
imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare,
precum și a unei neprevederi și nepriceperii
legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot
atât de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin
aceasta la evaziune.
Este evidentă corelația strânsă din tre aceste
două fapte: o cotă excesivă a impozitului și
evaziunea fiscală.

55
destinatiei fondurilor banesti sau a resurselor
materiale fara respectarea prevederilor legale
daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii
econ. -fin. sau a produs o paguba unui organ,
unei institutii de stat sau altei unitati publice.
Sanctiunea : inchisoare 6 luni -5 ani.
Agravanta: 5 -15 ani pt.consecinte grave asupra
activitatii.
L 500/2002 face o referire la infractiune in
legatura cu incalcarea a 2 d in principiile
fundamentale ale legii :
 principiul conform caruia sumele aprobate la
partea de Ch prin bug.care compun sist.unitar de
bugete reprezinta limite maximale care nu pot fi
depasite
 principiul conform caruia angajarea de Ch
bugetare tb.sa se faca in limita proiectelor
bug.aprobate
Sanctiunea: alternativ – inchisoare 1 luna -3
luni sau – amenda 5000 -10000 RON

8.3.2. Răspunderea contravențională
Incalcarea normelor imperative ale L
500/2002 constituie in majoritatea cazurilor
contraventii.
Acestea s unt sanctionate: – 500-1000 RON
– 1000 -2000 RON – 2000 -3000 RON
Constatarea contraventiei si aplicarea
amenzii se poate face de CC (curtea de conturi),
MFP si alte persoane daca sunt desemnate
expres prin legi speciale .

Constituie contraventie :
 inscrierea sau angajarea unei Ch daca nu
exista baza legala pt.respectiva Ch
 angajarea, ordonantarea sau plata unei Ch in
situatia in care aceasta n -a fost aprobata conform
legii si nu are prevederi bugetare
 netransmiterea de catre ord.pr.de cr.
Ministeru lui FP, conform legii, a situatiei
virarilor creditelor bugetare
 angajarea si ordonantarea de Ch fara viza
prealabila de control financiar preventiv propriu
 nerespectarea oricareia dintre principiile
executiei de casa bugetara
 angajarea si utilizarea de cr .bug. in alte
scopuri decat cele aprobate

După modul în care se procedează în
activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se
face diferențierea între:
 evaziunea fiscală legală;
 evaziunea fiscală frauduloasă.
Prin evazi une fiscală legală se înțelege
acțiunea contribuabilului de a ocoli legea,
recurgând la o combinație neprevăzută a acesteia
și, deci, „tolerată" .
Această formă de evaziune nu este posibilă
decât atunci când legea este lacunară sau prezintă
inadvertențe.
Singurul vinovat de producerea evaziunii prin
astfel de mijloace este legiuitorul.
În practică, faptele de evaziune fiscală bazate
pe interpretarea favorabilă a legii, deci cazurile
de evaziune fiscală „legală" sunt foarte
diversificate în funcție de i nventivitatea
contribuabilului și larghețea legii, dar cele mai
frecvent folosite metode sunt următoarele:
– practica unor societăți comerciale de a
investi o parte din profitul realizat în achiziții de
mașini și echipamente tehnice pentru care statul
acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură
menită să stimuleze acumularea;
– folosirea în anumite limite a prevederilor
legale cu privire la donațiile filantropice,
indiferent dacă acestea au avut loc sau nu duce la
sustragerea unei părți din veniturile real izate de la
impunere;
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală ,
care constă într -o menținere pru dentă a
sustragerii în limitele legale, frauda fiscală se
săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii,
profitându -se de modul specific în care se face
impun erea.
Prin evaziunea fiscală ilicită se înțelege
acțiunea contribuabilului ce încalcă (violează)
prescripția legală cu scopul de a se sustrage de la
plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor
cuvenite statului .
În activitatea fiscală există însă forme care se
regăsesc mai frecvent și de acelea trebuie să se
țină seama la cercetarea contabilă:
– înregistrările făcute în scopul micșorării
rezultatelor;
– înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi
fictive;
– trecerea de cifre nereale în registrele
contabile;

Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și
combaterea evaziunii fiscale reprezintă regimul
juridic actual, cu modificările și completările
ulterioare.

56
Unitatea de învățare 9.
MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ

Prin procesul constituirii sale, prin conținutul obiectivelo r ei, prin specificul mecanismelor
utilizate și prin efectele obținute până acum, Uniunea Europeană se dovedește a fi o formă avansată de
integrare economică internațională, care cuprinde 27 de state membre.
Realizarea Uniunii Economice și Monetare nu repr ezintă un scop în sine, ci doar mijlocul de
generare a unor efecte benefice pe plan economic și nu numai.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou -creată a Uniunii Europene și a devenit
monedă oficială la 1 ianuarie 1999. Introducerea monedei euro s -a făcut treptat, iar statele care au
adoptat -o alcătuiesc “zona Euro” sau spațiul Euro. Și succede lui European Currency Unit (ECU),
respectiv “unitatea de cont europeană”, pusă în funcțiune în 1979.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii eur opene și moneda unică a 17
dintre acestea . Un euro este divizat în 100 cenți, sau centime. Emisiunea sa este gestionată de Banca
Centrală Europeană.
Zona Euro reprezintă o zonă monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică
și o politică unic ă în privința ratei de schimb, iar vechile monede naționale sunt eliminate pentru
totdeauna .
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European .
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei euro si BCE (Banca Centrala
Europeana).
Criterii le de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea adopta Euro. Acestea au fost stabilite
prin Tratatul de la Maastrich (1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de evaluare
a statului, de pregatire a unei economii pentru a participa la Uniunea Economica si Monetara
(UEM) si se refera la obiectivele care trebuie mentinute in domeniile inflatiei, finantelor publice,
ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.
I. Inflatia  mentinerea stabilitatii preturilor
Rata medie a inflatiei din u ltimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente
rata inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei.
Rata inflatiei din tara candidata trebuie sa se dovedeasca a fi sustinuta.
II. Finantele publice
a.deficitul bug etar consolidat al statului respectiv < 3% din PIB.
b.datoria publica < 60% din PIB.
III. Rata dobanzii
Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult
de 2 pct. procentuale randamentul aferent titlurilor d e stat din primele 3 state cu cele mai reduse
niveluri ale inflatiei.
IV. Cursurile de schimb
Trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ – 15%) convenite prin mecanismele ratelor de
schimb europene pt.cel putin 2 ani fara a se proceda din prop rie initiativa la deprecierea monedei fata
de celelalte monede ale statelor membre  Mecanismul ratei (cursului) de schimb (ERM – exchange
rate mechanism) .

57

Teme de reflecție

Ce ramură de drept este dreptul financiar și ce implicații are acest aspect?
Comentați principiile dreptului fnanciar.
Cine sunt subiectele raporturile juridice financiare?
Comentați conceptul de ban public.
Ce ramură de drept este dreptul fiscal și ce implicații are acest aspect?
Comentați principiile dreptului fiscal.
Cine are calitatea de contribuabil?
Care sunt drepturile și obligațiile părților într -un raport de drept fiscal?
Comentați principiul nullum impositum sine lege .
Cum sunt impozitate persoanele fizice?
Care sunt diferen țele dintre sarcinile fiscale datorate bugetu lui de stat și cele datorate bugetelor
locale ?
Comentați implicațiile aderării României la UE sub aspectul taxelor vamale.
Ce reprezintă impozitul și ce impozite reglementează Codul fiscal?
Ce reprezintă taxa bugetară și ce taxe bugetare reglementează Codu l fiscal?
Definiți conceptul de fiscalitatea și conceptul de politică fiscală ?
Comentați relația dintre fiscalitate și politica fiscală.
Ce reprezintă principiul impunerii echitabile?
Comentați trăsătura impozitului potrivit căreia se consideră că acesta este o prelevare fără o
contraprestație sau fără vreun echivalent .
Definiți obligația fiscală.
Definiți ti tlul de creanță fiscală.
De ce titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși?
Obligația fiscală se modifică?
Ce reprezintă răspunderea patr imonială în dreptul fiscal?
Care sunt modalitățile de stingere a obligației fiscale ?
Prezentați particularități ale modalității excepționale de stingere a obligației fiscale.
Care sunt diferențele dintre compensare și anulare?
Ce este somația ?
Comentați c uvântul „urmăribile” în sintagmele „venituri urmăribile” și „bunuri urmăribile”.
Cine acoperă cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită?
Cine este executorul fiscal?
Ce reprezintă conceptul de controlul financiar ?
Există vreo diferență între delapidare și deturnare de fonduri?
Comentați rolul Curții de Conturi.
Ce reprezintă Autoritatea de Audit ?
Ce reprezintă inspecția fiscală?
Prezentați carac teristicile cazierului fiscal.
Care sunt diferen țele dintre frauda fiscală și evaz iunea tolerată?
Când se comunică avizul de inspecție fiscală?
Ce forme îmbracă evaziunea fiscală legală ?
Ce reprezintă moneda unică europeană?
Există vreo diferență între zona euro și euro – unitate monetară?
Care sunt creiteriile de convergență?

58

REFERINȚE ȘI BIBLIOGRAFIE
Pentru acest suport de curs au fost folosite in principal :

Dan Drosu Șaguna, Drept fnanciar , Editura CH Beck, București, 2012
Dan Drosu Șaguna, Dan Șova, Drept fiscal , Editura CH Beck, București, 2011
Evelina Oprina, Executarea sil ită în procesul civil , Editura Universul Juridic, București 2007
Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice
Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale
Codul fiscal al României
Codul de procedură fiscală al Românie i
Constituția României
Legea nr. 94/1992 p rivind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată 2009
OUG nr. 64/2007 privind datoria publică.
Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Directiva CE nr. 2008/118/EC
Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniun ii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal
O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal , republicată