DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSITUȚII POLITICE Cu titlul de: STATUTUL PARLAMENTARILOR ÎN ROMÂNIA COORDONATOR: ABSOLVENT: Conf. Univ. Dr. VALEA DANIELA… [609363]

1
UNIVERSITATEA DE MEDICIN Ă, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI
TEHNOLOGIE DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
La disciplina de:
DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSITUȚII POLITICE
Cu titlul de:
STATUTUL PARLAMENTARILOR ÎN ROMÂNIA

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]. Univ. Dr. VALEA DANIELA -CRISTINA DÉNES LAURA -ZSUZS ÁNNA

TÂRGU -MUREȘ
2019

2
CUPRINS:
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 3
CAPITOLUL 1. IMUNITATE PARLAMENTARĂ ………………………….. ………………………….. ………………. 4
1.1. IRESPONSABILITATEA JURIDICĂ ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
1.2. INVIOLABILITATEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 8

3
INTRODUCERE

4
CAPITOLUL 1 . IMUNITATE PARLAMENTARĂ

Conform L egii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor în art. 20 , alin. 1
imunitatea parlamentară este prevăzută ca fiind: ”ansamblul de dispoziții legale care asigură
deputaților și senatorilor un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în raporturile lor cu
justiția și în scop ul de a le garanta independenț a”1. Astfel putem spune că scopul imunității
parlamentare este de a proteja mandatul parlamentarului, fiindcă imunitatea parlamentară este
direct și strict legată de mandatul de deputat sau senator. Imunitatea parlamentară are un caracter
imperativ și este de o rdine publică. Caracterul său impreativ rezultă că aceasta nu con stituie doar
un simplu drept subiectiv la care aceasta ar putea renunța. Fiindcă este de ordine publică, ea
poate fi invocată oricând și nu doar de cel interesat, cu acest motiv făcând parte din statutul
parlamentarilor de ordine publică.
O altă părere precizează că imunitatea nu trebuie văzută ca un privilegiu care este acordat
parlamentarilor și contrar egalității cetățenilor în fața legii și interdicției privilegilor, potrivit art.
16 ali n. 1 din Constituția României, republicată, ci ea reprezintă un mijloc de protecție pentru
toate actele și fa ptele prin intermediul cărora aceasta își exercită efectiv mandatul dat de corpul
electoral. Imunitate parlamentară, ca măsură de protecție a manda tului parlamentar , ”rezultă
din însuși rolul Parlamentului în exercitarea puterii suverane”(Ioan Muraru, Mihai
Constantinescu). Imunitatea este menită să protejeze independența colectivă a Parlamentului de
presiunile exterioare și să garanteze membrilor să i libertatea de exprimare și acțiune în
îndeplinirea sarcinilor lor2.
În procesul de aplicare a Constituției a apărut numeroase discuții cu privire la imunitatea
parlamentară. Constituția din anul 1991 era criticată, plecând de la împrejurarea că în anumite
cazuri fie în Camera Deputaților, fie în Senat, nu s -a întrunit numărul de voturi necesar pentru
ridicarea imunității parlamentare la propunerile formulate de Ministerul Just iției, mai ales în
perioada în care Regulamentele Camerelor prevedeau o majoritate calificată de 2/3 pentru
ridicarea acestor imunități. Pe de altă parte, opinia publică s -a obișnuit cu ideea că parlamentarii
sunt exonerați de răspundere adică eliberați/sc utiți de răspundere și pentru faptele care nu au
legătură cu opiniile și voturile lor politice, fiind criticate pe nedrept textele Constituției
referitoare la instituția imunității parlamentare.
Domnul Ioan Muraru este de părere că: ”Imunitatea parlamentară este o garanție a exercitării
mandatului și nu un privilegiu al persoanei, și cu atât mai puțin o ca uză de exonerare de

1 ”Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor”, republicat în Monitorul Oficial al României nr. 49 din 22
ianuari e 2016, http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act3_1&par1=0 (vizualizat la data de 11.02.2019)
2 Claudia Gilia, Manual de drept constituțional și instituții politice, Sistemul constituți onal românesc, Editura Hamangiu,
București, 2010, p. 151

5
răspundere3.” Sub acest aspect putem explica următorul: prin Legea de revizuire a Constituției s –
a considerat că este necesar ca problematica de la cele două texte referitoare la independența
opiniilor și la imunitatea parlamentară să fie grupate într -un singur text. Iar în nouă formulare a
Constituției se menține că soluția exonerări i de răspundere a deputaților și a senatorilor pentru
voturile și opiniile politice, însă în ceea ce privește răspunderea penală, textul în noua redactare
arată că aceasta intervine numai pentru fapte care nu au legătură nici cu voturile și nici cu
opiniil e politice exprimate de parlamentar în timpul exercitării mandatului său. Totuși textul în
noua versiune stabilește o regulă după care deputații și senatorii pot fi cercetați penal, adică ei
pot să fie chemați să dea declarații, să fie confruntați cu perso ane, să fie chemați să identifice
diferite persoane etc. Și, pe cale de consecință ei pot fi trimiși în judecată penală, dacă împotriva
lor s-a întocmit un rechizitoriu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în
cazul în care au săvârșit fapte care intră sub incidența legii penale și care nu sunt legate de
voturile sau opiniile lor politice exprimate în exercitarea mandatului de parlamentar. Acest text
reține însă obligația de încuvințare a Camerei din care face parte parlamentaru l pentru pentru
realizarea a trei activități procesual penale, și anume:
1) Percheziția (corporală sau domiciliară)
2) Reținerea
3) Arestarea
La fel ca și în textele anterioare, în nouă versiune se precizează dreptul parlamentarului de a fi
ascultat înainte de vo tul Camerei de care aparține, cu privire la ridicarea imunității în ceea ce
privește perch eziția, reținerea sau arestarea, după caz, competența de judecată fiind de asemenea
a instanței supreme a țării, dat fiind faptul că este vorba despre judecarea penal ă a unei persoane
care a fost investită prin votul popular cu calitatea de reprezentant al poporului român în
Parlamentul țării. Noua reglementare nu a vizat, însă și ipoteza infracțiunilor flagrante, de aceea
sub acest aspecta a rămas în vigoare textul in ițial al Constituției din anul 1991, cu precizare că a
devenit alin. 3. În legătura cu actualul alin. 3, fostul alin. 2 din art. 72 s -au purtat discuții în
sensul că acesta reprezintă un text prin care se încalcă principiul separației puterilor pentru că
emiterea mandatului de arestare este o prerogativă a puterii judecătorești și numai această putere
îl poate revoca. Este drept că art. 23, din vechea redactare dădea în competența magistraților
(procurori și judecători) emiterea mandatului de arestare, iar noul text al art. 23, reține numai
competența judecătorilor, dar nu este mai puțin adevărat faptul că, fără posibilitatea Camerelor
de a revoca mandatele de arestare ale parlamentarilor în ipoteza unor false infracțiuni flagrante s –
ar putea ajunge la o dic tatură judecătorilor, ceea ce este de neacceptat. Soluția alin. 3 se înscrie în
spiritul principiului separației și echilibrului puterilor. Dacă puterea judecătorească devine
abuzivă, inventând infracțiuni flagrante pentru a putea fi arestați parlamentari, adică aleșii
națiunii , Parlamentul trebuie să aibă pârghia constituțională prin care să restabilească echilibrului
în mecanismul statal.

3 Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol Tofan, Constituția României – comentariu pe articole ,Editura C.H.
Beck, București, 2008, p.680

6
Ca și o definiție putem să spunem că: ”Imunitatea parlamentară este acea trăsătură a
mandatului parlamentar în temeiul căreia parlamentarul este protejat față de eventualele
presiuni sau abuzuri ce s -ar comite împotriva persoanei sale și care îi asigură acestuia
independența, libertatea și sig uranța în exercitarea drepturilor și obligațiilor care -i revin
potrivit Constituției și Legilor.”
Imunitatea parlamentară protejează mandatul în sine, motive pentru care este considera tă a avea
un caracter obiectiv4.
Există două categorii de i munități parl amentare:
A. iresponsabilitatea juridică (sau inexistența răspunder ii), aceasta privește activitatea
legală de exercitare a mandatului său (adică discursuri, opinii, vot)
B. inviolabilitatea, aceasta cuprinde regulile speciale privind percheziția, reținerea și
arestarea deputaților sau senatorilor
Iresponsabilitatea și inviolabilitatea fac parte din art. 72 din Constituția României
republicată, acest articol are ca obiect asigurarea independenței opiniilor și imunitatea
parlamentară. Sub aspectul științific atât iresponsabilitatea pentru voturile și opiniile exprimate,
cât și inviolabilitatea fac parte din categoria imunităților parlamentare. Este drept că sunt
imunități diferite, dar au un caracter care le unește și acea este: caracterul lor de măsuri de
protecț ie contra amenințărilor sau alte acte de presiune la care ar putea fi supuși parlamentarii din
partea unei autorități, organizații sau altei persoane.

1.1. IRESPONSABILITATEA JURIDICĂ
Ceea ce caracterizează iresponsabilitatea parlamantarilor este faptul că ea îi scutește atât
de răspunderea penală cât și de cea civilă pentru orice acte sau fapte pe care le -ar săvârși în
îndeplinirea sarcinilor ce decurg din mandatul lor5. Prin urmare iresponsabilitatea deputaților dar
și a senatorilor efectuează pentru tot ce a ce parlamentarii ar spune, ar scrie sau ar face în
exercitarea mandatului lor, fie că ei acționează în ședințele plenare ale camerelor, fie în cadrul
comiisilor lor permanente și temporare sau a organelor de conducere internă. La fel
iresponsabilitatea p arlamentarilor efectuează indiferent de forma în care ei își îndeplinesc
mandatul:
– Propuneri legislative
– Amendamente la proiecte de legi
– Prezentarea de proiecte de hotărâri, de rezoluții sau de alte acte ale Parlamentului
– Participarea la adoptarea de aviz e sau rapoarte

4 4 Ioan Muraru, op.cit . p. 681
5 Tudor Drăganu, op.cit. , p. 220

7
– Pronunțarea de discursuri în camere
– Formularea de întrebări sau interpelări
– Exercitarea dreptului de vot cu ocazia adoptării diferitelor acte ale camerelor etc.
După părerea domnului Tudor Drăganu: Iresponsabilitatea parlamentară are un caracter
absolut dintr -un dublu punct de vedere. În primul rând, spre deosebire de inviolabilitate care
protejează pe parlamentari numai în materie penală și contravențională, iresponsablitatea este
operantă și în cazul răspunderii civile. În al doilea rân d, dacă inviolabilitatea protejează
mandatul parlamentar și prin urmare produce efecte numai atât cât această durează,
iresponsabilitatea este în schimb perpetuă, scutindu -l pe deputat sau senator de răspundere
juridică nu numai pe durata mandatului, ci și după încetarea lui6 . Deci sub aceste două aspecte
arătate mai sus iresponsabilitatea are un caracter absolut, după cum mai spuneam și înainte, dar
ea este însă relativă sub raportul faptelor penale, contravenționale sau generatoare de prejudicii,
în cazul cărora devine efectua tă. Toate acele acte sau fapte ale parlamentarului, care ar putea fi
săvârșite și de un simplu particular, nu se bucură de protecția Constituției. De aceea, eventualele
insulte sau calomnii proferate de tribuna Parlamentului nu pot fi considerate ca săvârș ite în
exercițiul mandatului de deputat sau senator. (Constituția 1991)
Răspunderea juridică se definește ca fiind acea formă a răspunderii sociale, stabilită de stat în
urma încălcării normelor de drept ptrintr -un fapt ilicit și care determină suportarea
consecințelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forței de
constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate7.
Parlamentarul trebuie să se bucure de o adevărata libertate atât de gândire cât și de
acțiune, în activitatea sa, astfel încât mandat ul său să fie exercitat cu eficiență . Așa zis munca
parlamentară presupune participarea la dezbateri, exprimarea de opinii, luări de atitudine (de
multe ori critice), participarea lor la vot (de multe ori deschise). Pe motiv ca această participare
să fie reală, parlamentarul trebuie să aibă s iguranța ca poziția sa deschisă, principală, nu îl va
expune unor urmăriri juridice.
Este de menționat faptul că deputații și senatorii,care sunt de regulă membrii a unor
partide politice și care susțin anumite curente politice existente în societatea noa stră, au rolul de a
promova și fixa în conștiința politică a electoratului programe, de a promova și fixa idei politice
și de a exprima soluții în Parlament, prin intermediul unei competiții și confruntări loiale. De
aceea unii autori cred că activitatea, inclusiv unele atribute ale mandatului parlamentar, nu se
poate rezuma în mod strict numai în cadrul instituției Parlamentului sau la posibilitatea unei
informări pure și simple a celor întâmpinate8.

6 Tudor Drăganu, op.cit ., p.220
7 https://legestart.ro/raspunderea -juridica/ (vizualizat la data de 12.02.2019)
8 Claudia Gilia, op.cit., pp. 152 -153

8
Așa cum am mai amintit, atât iresponsabilitatea cât și inviolabilitatea este de ordine
publică. Prin această consecință, deputatul sau senatorul, în acest caz, nu poate renunța la ea.
Dacă ceea ce privește imunitatea această poate fi ridicată doar de Cameră, din care face parte
deputatul sau senatorul în cauză , iresponsabilitatea juridică operează automat, sub nicio
autoritate publică neavând consecința să o suspende sau să o anuleze. Toate opin iile exprimate
de un deputat sau senator trebuie să aibă legătură directă cu exercitarea efectivă a mandatului
parlame ntar. Acest set de imunitate creează un set de drepturi dar la fel și un set de obligații. Prin
drepturile parlamentarilor referitor la acest fel de imunitate, putem menționa că deputatul și
senatorul este protejat în exercitarea mandatului, garantându -i-se dreptul la opinie și la vot. Iar ca
obligația de acest fel este de a îndeplini cu bună credință a mandatului său ca reprezentant al
poporului, și nu neapărat ca delegat al unei politici de partid.
Faptul că iresponsabilitatea juridică pentru votul și opiniile exprimate nu exclude răspunderea
disciplinară pentru încălcarea dispozițiilor regulamentare, răspunderea politică a parlamentarului
și nici răspunderea sa penală sau civilă pentru săvârșirea unor fapte străine mandatului pe care îl
exercită. Iar î n schimb, ea privește actele săvârșite de parlamentar în incita Parlamentului, cât și
în afara lui, dar în exercitarea unei însărcin ări stabilite de Camere.

1.2. INVIOLABILITATEA

Conform Constituția României, republicată, prevederile din art. 72 alin.2, reg lementează
inviolabilitatea parlamentarilor sau imunitatea relativă, care presupune câteva reguli principale și
care sunt următoarele :
a. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru orice fapte dar
care nu au legătură cu voturi le sau opiniile politice exprimate în timpul exercitării
mandatului , fără nicio aprobare sau încuvințare.
b. Deputații și senatorii nu pot fi, însă, percheziționați, reținuți sau arestați, fără încuvințarea
Camerei din care fac parte și după ascultarea lor. Î n scopul acesta Ministrul Justiției se
adresează Președintelui Camerei, din care face parte parlamentarul, cu solicitaea
încuvințării luării uneia dintre măsurile de mai sus, iar după aceasta, la rândul său, o
aduce la cunoștință Camerei în ședința publică , după care o trimite Comisiei juridice spre
examinare. După raportul Comisiei se înaintează Camerei pentru dezbatere și aprobare,
prin intermediul Biroului permanent. Iar la final Camerele decid cu vot secret.
c. Deputații și senatorii în cazul săvârșirii u nor infracțiuni flagrante, pot fi reținuți și supuși
percheziției. În acest caz Ministrul Justiției va informa despre luarea acestor măsuri, pe
Președintele Camerei din care face parte parlamentarul în cauză. În situația în care
Camera sesizată înainte, co nstată inexistența temeiului pentru reținere, va dispune

9
revocarea acestei măsuri, dar a percheziției nu pentru că aceasta din urmă a fost deja luată
și executată . Dispoziția de revocare se execută prin Ministerul Justiției9 .
Atât cererile de reținere cât și de arestare se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei
din care parlamentarul în cauza face parte. De aici se pot vedea mai bine că imunitatea este de
ordine publică ceea ce presupune că nu se poate renunța la ea ș i nici nu ar putea fi ridicată
imunitatea, ci eventual se poate încuviința arestarea, reținerea și percheziția parlamentarilor.
Astfel, din aceste aspecte reiese că inviolabilitatea în sine este o imunitate de procedură, aceasta
se referă la acte care sun t străine exercițiului mandatului parlamentar.

9 Gheorghe Iancu, Drept constituțional și instituții politice – Ediția a V -a revizuită și completată, Editura: Lumina Lex,
Bucureș ti, 2007, pp . 489 -490