Drept Civil. Succesiuni Capitolul I Cons [607012]

1 DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘT ENIREA

Secțiunea I

NOȚIUNE. FELURILE MOȘTENIRII. CARACTERE JURIDICE

1. Noțiune. În conformitate cu dispozițiile art. 953 din noul Cod civil,
moștenirea 1 este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către
una sau mai multe persoane în ființă 2.
Regulile care guvernează moștenirea se aplică numai în cazul morții unei
persoane fizice, nu și în cazul încetării existenței unei persoane juridice 3.
Frecvent , în locul noțiunii de "moștenire" se utilizează noțiunea de
"succesiune", care în materia dreptului de moștenire are același înțeles 4.
De asemenea, același termen de "moștenire" sau de "succesiune" este
întrebuințat pentru a desemna însuși patrimoniul persoanei fizice decedate, care
se transmite mortis cauza moștenitorilor săi, adică masa succesorală lăsată de
defunct. De exemplu, cu acest înțeles se vorbește despre "moștenirea lăsată de
defunct" sau "moștenirea vacantă" ori "moștenirea dobândită de moștenitori".

1 Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt supuse legii în
vigoare la data deschiderii moștenirii (art. 91 din Legea de aplicare nr.71/2011).
2 Ca lucrări științifice de referință pentru materia dreptului de moștenire recomandăm: Mihail
Eliescu, (I) Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Editura Academiei 1966 (382 p.)
și (II) Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Editura Academiei 1966
(334 p.); F.Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a actualizată și completată, Editura
Universul Juridic, București, 2002 (541 p.). Ca manuale și cursuri universitare pentru studiul
materiei se recomandă: M.Mureșan, I.Urs, Drept civil. Succesiuni, Editura Cordial Lex Cluj-
Napoca, 2006 (229 p.); D.Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente, Editura Rosetti
București, 2003 (568 p.); L.Stănciulescu, Drept civil. Partea specială. Contracte și
succesiuni, Ediția a II-a, Editura ALL Beck, București, 2004 (480 p.); Eugeniu Safta –
Romano, Dreptul de moștenire în România. Doctrină și jurisprudență. Vol. I și II, Editura
Grafix, Iași, 1995 (344 + 318 p.); Raul Petrescu, Drept succesoral. Moștenirea,
devoluțiunea și împărțeala, Editura Oscar Print, București; Dumitru Macovei, Drept civil.
Succesiuni, Editura Chemarea, Iași, 1993.
3 A se vedea F.Deak, op.cit., p.5.
4 Însă în dreptul civil noțiunea "succesiune" este întrebuințată și într-un sens mai larg,
incluzând orice transmisiune de drepturi, între vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune
care pot fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. De exemplu, cumpărătorul este
succesorul cu titlu particular al vânzătorului (pentru amănunte, a se vedea F.Deak, op.cit.,
p.6).

2
Persoana decedată, despre a cărei moștenire este vorba, se numește
defunct sau de cujus (abreviere din formula dreptului roman is de cujus
succesione agitur = cel despre a cărui moștenire este vorba). Se mai utilizează și
termenul de "autor" (autorul comun al moștenitorilor), iar în cazul moștenirii
testamentare, de "testator".
Persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului se numesc
"moștenitori" sau "succesori", iar în cazul moștenirii testamentare "moștenitori
testamentari" sau "legatari".
2. Felurile moștenirii. Potrivit art. 955 alin.1 din noul Cod civil, "patri –
moniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel
care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament ". Prin urmare, ca și în
sistemul vechiului Cod civil român, moștenirea este de două feluri: legală sau
testamentară.
a) Moștenirea este legală atunci când patrimoniul defunctului se transmite
în temeiul legii, către persoanele, în ordinea și în cotele stabilite de lege. Ea are
loc atunci când defunctul nu a dispus de patrimoniul său prin testament sau, deși
a dispus, testamentul său nu produce efecte, în total sau în parte. De asemenea,
moștenirea este legală și atunci când defunctul a lăsat testament, însă acesta nu
cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului său, ci numai alte
dispoziții (de exemplu, referitoare la funeralii, numirea unui executor
testamentar etc.).
În literatura de specialitate, în locul noțiunii de moștenire legală se mai
folosește uneori noțiunea din dreptul roman "moștenire ab intestat", adică fără
testament (persoană decedată fără a face testament ) 5.
Persoanele care dobândesc moștenirea ab intestat sunt moștenitori
universali, adică au vocație la întregul patrimoniu succesoral chiar dacă, în
concret, există o pluralitate de moștenitori. Moștenitorii legali nu pot avea
vocație numai la bunuri singulare, privite izolat (ut singuli), deci nu pot exista
moștenitori legali cu titlu particular 6.
b) Moștenirea este testamentară atunci când patrimoniul defunctului se
transmite în temeiul voinței defunctului, exprimată în cuprinsul unui testament ,

5 A se vedea F.Deak, op.cit., p.10. În literatura de specialitate franceză se utilizează cu
precădere noțiunea de "succesiune ab intestat" ( a se vedea Henri et Leon Mazeaud, Jean
Mazeaud, Leqons de droit civil, vol.IV, Paris, 1963, p.535, nr.663, citați după F.Deak, op.cit.
p.10). În dreptul roman moștenirea testamentară era regula, iar moștenirea legală se definea
prin raportare la absența testamentului; în dreptul roman a muri fără testament era o
dezonoare deoarece romanii aveau mania de a face testamente. În acest sens, a se vedea
C.St.Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea București, 1973, p.202.
6 A se vedea F.Deak, op.cit., p.8.

3 către persoanele desemnate (instituite) de el ca legatari 7.
c) Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. Cele două feluri de
moștenire nu se exclud reciproc, putând coexista, împrejurare ce rezultă din
dispozițiile art. 955 alin.2: "O parte din patrimoniul defunctului se poate
transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală".
De exemplu, dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte din
bunurile sale, cealaltă parte, de care el nu a dispus, se va atribui moștenitorilor
legali; tot astfel, atunci când legatele instituite depășesc cotitatea disponibilă,
dacă există moștenitori rezervatari aceștia vor culege rezerva succesorală în
temeiul legii, iar legatari vor dobândi cotitatea disponibilă, în temeiul
testamentului; mai mult, ca și în sistemul vechiului Cod civil român, una și
aceeași persoană poate dobândi efectiv o parte din moștenire în temeiul legii (ca
moștenitor rezervatar), iar altă parte în temeiul testamentului (ca legatar) 8.
În dreptul nostru, moștenirea legală este regula, însă aceasta poate fi
înlăturată, în tot sau în parte, prin testamentul lăsat de defunct.
Moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă nu există
moștenitori rezervatari , iar defunctul a instituit prin testament legatari cu vocație
la întreaga moștenire.
3. Sediul materiei. Principalele dispoziții normative care reglementează
moștenirea sunt cuprinse în noul Cod civil (art. 953 – 1163) și în unele legi
speciale.
4. Caractere juridice. Transmiterea succesorală are anumite
particularități care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor și
obligațiilor .
Astfel, transmiterea succesorală este o transmisiune:
a) pentru cauză de moarte (mortis cauza) deoarece produce efecte numai
la moartea persoanei fizice. Prin urmare, normele dreptului succesoral nu se
aplică în cazul transmisiunilor prin acte între vii și nici în cazul încetării
existenței unei persoane juridice .
b) universală, căci privește totalitatea drepturilor și obligațiilor
patrimoniale 9 care au aparținut defunctului, respectiv întregul său patrimoniu,
privit ca universalitate.
Acestea se transmit fie unui moștenitor unic (universal ), fie mai multor
moștenitori, în cote părți, egale sau inegale (cu titlu universal ). Prin testament se
pot institui legatari universali sau cu titlu universal, dar pot fi instituiți și legatari
cu titlu particular, situație în care operează o transmisiune succesorală cu titlu
particular.

7 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.6.
8 Pentru amănunte, a se vedea F.Deak, op.cit., p.7 -11.
9 Drepturile și obligațiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin deces.

4 Prin caracterul universal, transmisiunea succesorală se deosebește de
transmisiunile prin acte între vii, acestea din urmă neputând avea ca obiect un
patrimoniu.
c) unitară, deoarece moștenirea se transmite la moștenitori după aceleași
norme juridice, indiferent de natura (mobile sau imobile) , proveniența (de pe
linie maternă sau paternă) sau originea bunurilor (moștenite sau achiziționate).
Prin excepție de la acest caracter, în lipsa descendenților, mobilierul și
obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinței comune a soților , revin
exclusiv soțului supraviețuitor, cu excluderea celorlalți moștenitori 10. Prin
urmare, în privința acestor bunuri , se aplică o reglementare specială , derogatorie
de la regulile generale care guvernează moștenirea, legiuitorul înlăturând
principiul unității transmisiunii succesorale.
d) indivizibilă, căci acceptarea sau renunțarea nu se poate limita doar la o
parte din moștenire, ci trebuie să privească totalitatea ei (sau totalitatea părții la
care moștenitorul are vocație). Prin excepție de la acest caracter, succesibilul 11
care cumulează calitatea de moștenitor legal cu aceea de legatar poate opta
diferit cu privire la moștenirea legală și respectiv la legat (art.1102) 12.

Secțiunea a II-a

DESCHIDEREA MOȘTENIRII

5. Noțiune. Potrivit art. 954 alin.1 "Moștenirea unei persoane se deschide
în momentul decesului acesteia" . Prin urmare, deschiderea moștenirii are loc fie
prin moartea fizic constatată, fie prin moartea judecătorește declarată.
În schimb, trebuie reținut că dispariția unei persoane nu are acest efect,
deoarece cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă (art.53).
6. Data deschiderii succesiunii. Data deschiderii succesiunii este
momentul (clipa) morții persoanei fizice despre a cărei moștenire este vorba.

10 Excepțiile de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale sunt denumite de unii autori
"succesiuni extraordinare" sau "succesiuni anomale", adică situații în care anumite bunuri se
transmit pe cale succesorală după alte reguli decât cele obișnuite, ordinare. Succesiunea
anomală (anormală) desemnează o devoluțiune întemeiată pe natura sau proveniența bunurilor
succesorale. Este cazul bunurilor la care se referă art.974 din noul Cod civil (mobilierul și
obiectele de uz casnic ce se cuvin soțului supraviețuitor) și al dreptului de locațiune transmis
în caz de deces al titularului contractului de închiriere în temeiul art.1834 din noul Cod civil.
11 Potrivit art. 1100 alin.2 din noul Cod civil, prin succesibil se înțelege "persoana care
îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat
încă dreptul de opțiune succesorală".
12 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.8-9.

5 Dovada morții se face, în principiu, cu orice mijloc de probă, moartea
fiind un fapt juridic. De obicei, dovada morții rezultă, după caz, fie din
certificatul de deces, fie din hotărârea declarativă de moarte, acte care, în această
privință, fac dovada deplină, până la proba contrară, putând fi combătute sau
completate (de exemplu, cu ora sau minutul morții) prin orice mijloc de probă 13.
Dacă este cazul, persoanele interesate pot dovedi nu numai ziua morții, ci
și ora sau minutul morții, atunci când două sau mai multe persoane, cu vocație
succesorală reciprocă, au decedat la aceeași dată. De exemplu, au decedat în
aceeași împrejurare: accident aviatic, feroviar, auto etc. situație în care se
prezumă că au murit deodată.
Deschiderea moștenirii nu se confundă cu deschiderea procedurii
succesorale notariale conform Legii nr.36/1995.
Interesul stabilirii exacte a datei deschider ii moștenirii constă în faptul că,
în funcție de această dată:
– se determină capacitatea de a moșteni și vocația succesorală,
compunerea și stabilirea valorii masei succesorale;
– se determină momentul începerii, ca regulă, a curgerii termenului de
prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art.1103);
– se determină legea aplicabilă, în caz de conflict de legi în timp;
– se determină momentul până la care retroactivează acceptarea sau
renunțarea la moștenire;
– se determină momentul inițial al indiviziunii, în cazul în care sunt mai
mulți moștenitori și acela până la care retroactivează efectul declarativ al
partajului.
7. Locul deschiderii moștenirii. Potrivit art.954 alin.2 din noul Cod civil,
moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului (indiferent dacă a
decedat la acest domiciliu, la spital sau în altă parte; nu interesează nici locul
reședinței, dacă defunctul avea o altă locuință vremelnică sau secundară).
Stabilirea ultimului domiciliu al defunctului, ca loc al deschiderii
moștenirii , se impune din considerente de ordin practic, întrucât la ultimul
domiciliu se află, de obicei, înscrisurile defunctului (testamentul) și se pot
culege cel mai ușor informațiile despre moștenire și moștenitori 14.
Dovada ultimului domiciliu se face, conform art. 954 alin.2, cu certificatul
de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte
rămasă definitivă. Însă, domiciliul fiind o stare de fapt, dovada se poate face
prin orice mijloace de probă 15.

13 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.9; Pentru unele amănunte, a se vedea G.Boroi,
L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu
2012, p.517.
14 A se vedea, pentru amănunte, F.Deak, op.cit., p.32-33.
15 În acest sens, a se vedea Tribunalul Suprem, sec.civ., decizia nr.576/1972, în
R.R.D.nr.10/1992, p.174 și dec.nr.613/1973, în C.D. 1973, p.147 -149.

6 Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe
teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în
circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această
circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. În
cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul
deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat,
cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă
moștenirea. Atunci când în patrimoniul defunctului nu există bunuri situate în
România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public
celui dintâi sesizat (art.954 alin.3).
Dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și atunci când
primul organ sesizat în vederea desfășurării procedurii succesorale este instanța
de judecată (art. 954 alin.4)16.
Interesul stabiliri i locului deschiderii moștenirii constă în faptul că:
– acest loc determină competența teritorială a instanței de judecată care va
judeca acțiunile referitoare la moștenire (cererile privitoare la moștenire și la
pretențiile reciproce dintre moștenitori – petiția de ereditate, acțiunea în
reducțiune, acțiunea de partaj succesoral, anularea certificatului de moștenitor;
cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
cererile legatarilor împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva
executorului testamentar)17;
– secretarul consiliului local al localității ultimului domiciliu al
defunctului poate cere (dacă moștenirea cuprinde bunuri imobile) deschiderea
procedurii succesorale notariale și, dacă este cazul, luarea măsurilor de
conservare (art.68 și 70 din Legea nr.36/1995);
– procedura succesorală notarială este de competența notarului public de la
locul deschiderii moștenirii (art.10 din Legea nr.36/1995).

Secțiunea a III-a

CONDIȚIILE CERUTE PENTRU A MOȘTENI

8. Enumerare. Pentru ca o persoană să poată moșteni, ea trebuie să
îndeplinească trei condiții generale:
– să aibă capacitate succesorală;

16 Dispozițiile art. 954 alin.3 și 4 din noul Cod civil se aplică numai procedurilor succesorale
notariale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a Codului civil (art.92 din Legea
nr.71/2011).
17 A se vedea F.Deak, op.cit., p.37-38; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.520.

20 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.12.
7 – să aibă vocație succesorală (adică să fie chemată la moștenire);
– să nu fie nedemnă de a moșteni 18.
Condițiile de mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ, indiferent dacă
este vorba despre moștenire legală sau testamentară.
9. Capacitatea succesorală. Conform art. 957 alin.1 din noul Cod civil "o
persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii.
Dispozițiile art.36, 53 și 208 sunt aplicabile".
Prin urmare, orice persoană care există la data deschiderii moștenirii are
capacitate succesorală. Deci, capacitatea succesorală nu este legată direct de
capacitatea civilă (de folosință și de exercițiu), ci privește existența în viață a
persoanei succesibile.
A) Au capacitate succesorală :
a) persoanele născute și aflate în viață la data deschiderii moștenirii ; este
indiferent cât timp a trăit moștenitorul după deschiderea moștenirii, fiind
suficient ca, în momentul decesului persoanei despr e a cărei moștenire este
vorba , el să fi fost în viață, chiar dacă a decedat ulterior. Dovada existenței în
viață la data deschiderii moștenirii se face cu actele de stare civilă sau, dacă este
nevoie, prin orice m ijloace de probă ;
b) persoanele încă nenăscute, dar concepute la data deschiderii
moștenirii, cu condiția de a se naște vii (chiar dacă nu viabile). În acest sens, art.
36 prevede că "drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă
numai dacă el se naște viu". Dovada concepției se face prin aplicarea prezumției
timpului legal al concepției (art. 412), considerându -se că era conceput la data
deschiderii moștenirii orice copil, cu vocație succesorală, născut înainte de
împlinirea a 300 de zile de la data morții persoanei despre a cărei moștenire este
vorba 19.
c) persoanele dispărute, căci acestea sunt socotite de lege a fi în viață,
până la declararea judecătorească a morții; după declararea morții, existența
capacității succesorale depinde , retroactiv, de împrejurarea dacă data morții,
stabilită prin hotărârea judecătorească, se situează înainte sau după data
deschiderii moștenirii 20;
d) persoanele juridice existente la data deschiderii moștenirii, care au
capacitate succesorală de la data înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării) sau
de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data
îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege (art. 205 alin.1 și 2 din noul
Cod civil). Conform art.208 din noul Cod civil "…..orice persoană juridică

18 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.11.
19 Conform art.412 alin.2 din noul Cod civil, prin mijloace de probă științifice se poate face
dovada concepțiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin.
1 sau chiar în afara acestui interval (cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea
nașterii).

8 poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de
înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii
moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare
pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal".
Trebuie precizat că persoanele juridice pot dobândi moștenirea numai în
temeiul unui testament (prin legat).
B) Nu au capacitate succesorală :
a) persoanele predecedate (care au murit înaintea deschiderii moștenirii),
precum și persoanele juridice desființate (care nu mai aveau ființă legală la data
deschiderii moștenirii);
b) persoanele fizice încă neconcepute la data deschiderii moștenirii (cele
născute la mai mult de 300 de zile, socotite de la data deschiderii moștenirii)
precum și persoanele juridice care nu aveau încă ființă legală la data
deschiderii moștenirii;
c) comorienții și codecedații. Potrivit art. 957 alin.2 din noul Cod civil
"dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a
supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta".
În literatura de specialitate, comorienții sunt persoanele decedate în
aceeași împrejurare, fără a se putea stabili că una ar fi supraviețuit celeilalte,
persoane prezumate că au murit deodată, astfel încât nici una nu o va putea
moșteni pe cealaltă 21. Codecedații sunt persoane cu vocație succesorală
reciprocă, ce au decedat în același timp, chiar dacă nu în aceeași împrejurare,
fără a se putea stabili că una ar fi supraviețuit celeilalte (a se vedea F.Deak,
op.cit., p.48 -52).
10. Vocația (chemarea) succesorală. Potrivit art.962 din noul Cod civil,
pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să
fi fost desemnată de către defunct prin testament. Rezultă că vocația succesorală
este determinarea persoanelor îndreptățite să vină la moștenire, care se face fie
prin lege, fie prin testament.
Legea conferă vocație succesorală, adică cheamă la moștenire , rudele
defunctului, soțul supraviețuitor și statul (comuna, orașul, municipiul).
Testamentul cheamă la moștenire persoanele fizice sau juridice instituite
ca legatari prin voința testatorului.
11. Nedemnitatea succesorală. Pentru ca o persoană să moștenească
trebuie să îndeplinească (alături de condițiile capacității și vocației succesorale)
și o condiție negativă – să nu fie nedemnă de a moșteni.
a) Noțiune și natură juridică. Nedemnitatea succesorală este sancțiunea
civilă a decăderii din dreptul de a moșteni, care se aplică persoanei (cu
capacitate și vocație succesorală) vinovată de o faptă gravă față

21 Ibidem p.12-13.

9 de de cujus 22. Sancțiunea nedemnității operează fie de drept, în temeiul legii, fie
în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu în temeiul voinței defunctului.
b) Caractere juridice. Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civilă,
prezintă următoarele caractere juridice:
– se aplică numai dacă faptele au fost săvârșite cu vinovăție, deci,
implicit, de persoane având discernământ ;
– se aplică atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul moștenirii
testamentare (ceea ce este o noutate față de vech iul Cod civil de la 1864);
– se aplică și produce efecte numai în privința autorului faptei, nu și față
de alte persoane chemate la moștenirea defunctului, în nume propriu sau prin
reprezentare;
– nu poate fi extinsă la alte moșteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de
la moștenirea persoanei față de care s-a făcut vinovat prin faptele comise;
– operează de drept, dar poate fi și judiciară (declarată de către instanța
judecătorească);
– efectele nedemnității pot fi înlăturate expres de către cel care lasă
moștenirea, fie prin testament, fie prin act autentic notarial (cu alte cuvinte,
defunctul îl poate ierta pe nedemn, ceea ce nu se putea în sistemul vechiului Cod
civil de la 1864).
c) Felurile nedemnității. Din dispozițiile art. 958 și 959 ale noului Cod
civil rezultă că, spre deosebire de dispozițiile vechiului Cod civil român de la
1864, nedemnitatea este de două feluri: nedemnitatea de drept și nedemnitatea
judiciară.
d) Cazurile de nedemnitate. În temeiul art.958 și 959 23, cazurile de
nedemnitate sunt următoarele:
10 Nedemnitatea de drept. Conform art. 958 alin. 1 din noul Cod civil,
este de drept nedemnă de a moșteni:
– persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția
de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;
– persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea
moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
Pentru ca o persoană să fie înlăturată de la moștenire pentru acest e cazuri
de nedemnitate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiți i;
moștenitorul să fi omorât sau să fi încercat să îl omoare (omor sau tentativă de
omor), cu intenție, pe cel care lasă moștenirea (deci, uciderea din culpă sau

22 Ibidem p.13; Pentru o definiție asemănătoare a se vedea F.Deak, op.cit., p.59; G.Boroi,
L.Stănciulescu, op.cit., p.526.
23 Prevederile art.958 și 959 se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a
Codului civil.

10 loviturile cauzatoare de moarte nu atrag sancțiunea nedemnității de drept,
deoarece nu sunt comise cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea);
moștenitorul să fi fost condamnat penal, în calitate de autor, coautor , instigator
sau complice, pentru omor sau tentativă de omor; hotărârea penală de
condamnare să fi rămas definitivă. Dacă moșt enitorul a fost achitat, el nu va fi
nedemn.
În schimb, potrivit art. 958 alin.2, în cazul în care condamnarea pentru
faptele menționate mai sus este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin
amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea de drept operează
dacă acele fapte au fost constatate printr -o hotărâre judecătorească civilă
definitivă.
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei
persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către
notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea
(art.958 alin.3).
20 Nedemnitatea judiciară. Potrivit art. 959 alin.1, poate fi declarată
nedemnă de a moșteni:
– persoana conda mnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva
celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei ;
– persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;
– persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă
moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Pentru ca o persoană să fie înlăturată de la moștenire de către instanța de
judecată, pentru aceste cazuri de nedemnitate, trebuie să fie îndeplinite
cumulativ aceleași condiții, arătate mai sus, în cazul nedemnității de drept.
Moștenitorul trebuie să fi comis faptele de mai sus cu intenție (apreciem
că uciderea din culpă nu atrage nedemnitatea judiciară, dar loviturile cauzatoare
de moarte, fiind comise cu intenție și având drept rezultat moartea victimei,
atrag sancțiunea nedemnității judiciare ).
Potrivit art. 959 alin.2, orice succesibil poate cere instanței judecătorești,
sub sancțiunea decăderii, să declare nedemnitatea , în termen de un an de la data
deschiderii moștenirii 24.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la art. 959 alin. 1
lit. a) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de un an se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare .
Atunci când condamnarea pentru faptele menționate la art.959 alin.1 lit.
a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin

24 Conform aceluiași art.959 alin.2, introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a
moștenirii de către succesibilul reclamant.

11 prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au
fost constatate printr -o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz,
termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării,
dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii (art.959 alin.4).
În cazurile prevăzute la art. 959 alin.1 lit. b) și c), termenul de un an
curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă
această dată este ulterioară deschiderii moștenirii (art.959 alin.5).
Acțiunea în declararea nedemnității poate fi introdusă și de către comuna,
orașul sau municipiul în a căror rază teritorială se află bunurile la data
deschiderii moșteniri, în cazul în care (afară de autorul faptei care atrage
nedemnitatea) nu mai există alți succesibili.
e) Efectele nedemnității. Potrivit art. 960 alin.1 din noul Cod civil,
nedemnul este înlăturat atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară.
10 Efectele nedemnității față de nedemn. Efectele nedemnității constau în
desființarea retroactivă a titlului de moștenitor al nedemnului.
Întrucât titlul de moștenitor al nedemnului este desființat de la data
deschiderii moștenirii, el pierde dreptul la partea de moștenire care i s-ar fi
cuvenit, inclusiv dreptul la rezerva succesorală. Partea sa de moștenire va fi
culeasă de către ceilalți moștenitori. Prin urmare, înlăturarea de la moștenire a
nede mnului va profita comoștenitorilor legali sau moștenitorilor legali
subsecvenți, chiar și legatarilor sau donatarilor în cazul în care nedemnul era
moștenitor rezervatar 25.
Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moștenirii, trebuie să le
restituie persoanelor îndreptățite.
Restituirea se face, în principiu, în natură, iar dacă restituirea în natură
nu este posibilă (de exemplu, bunurile au pierit, indiferent din ce cauză, ori au
fost înstrăinate, expropriate etc.), nedemnul va fi obligat să plătească
despăgubiri , fiind considerat posesor de rea-credință și de drept pus în
întârziere, de la data intrării în folosința bunurilor moștenirii 26. În acest sens,
conform art. 960 alin.2, posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor
moștenirii este considerată posesie de rea-credință.
În privința fructelor naturale, industriale sau civile , fiind posesor de rea-
credință de la data deschiderii moștenirii, nedemnul trebuie să le restituie în
natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, întrucât nedemnul le-a
consumat ori a neglijat să le culeagă , va restitui valoarea lor 27.
Însă, nedemnul are dreptul să i se înapoieze sumele cheltuite pentru
achitarea datoriilor moștenirii (cu dobânzi), precum și cheltuielile necesare și
utile făcute cu privire la bunurile moștenirii, inclusiv cheltuielile ocazionate de

25 A se vedea F.Deak, op.cit., p.65; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.529.
26 A se vedea F.Deak, op.cit., p.65.
27 Ibidem p.65.

12 perceperea fructelor.
Mai trebuie reținut că drepturile și obligațiile nedemnului față de
moștenire, considerate stinse prin confuziune, vor renaște .
20 Efectele nedemnității față de descendenții nedemnului. În sistemul
vechiului Cod civil de la 1864, sancțiunea nedemnității producea efecte și față
de descendenții nedemnului , în sensul că aceștia nu puteau moșteni prin
reprezentarea ascendentului lor nedemn. Descendenții nedemnului puteau veni
la moștenirea lui de cujus numai în nume propriu.
Însă, noul Cod civil, la art. 967 alin.1 prevede că: "poate fi reprezentată
persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat
în viață la data deschiderii moștenirii".
Prin urmare, în prezent, sancțiunea nedemnității nu produce efecte față de
descendenții nedemnului, care vor putea veni la moștenire atât în nume propriu,
cât și prin reprezentarea a scendentului lor nedemn.
30 Efectele nedemnității față de terți. Față de terții cu care nedemnul a
contractat, în timpul cât a deținut bunurile moștenirii, art. 960 alin. 3 din noul
Cod civil prevede că rămân valabile actele de conservare și de administrare , în
măsura în care profită moștenitorilor. De asemenea, se mențin și actele de
dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună –
credință, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile.
În celelalte cazuri se aplică principiul resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis.
f) Înlăturarea efectelor nedemnității . Potrivit art. 961 alin.1 din noul Cod
civil, efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin
testament sau printr -un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
Fără o declarație expresă, legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei
care atrage nedemnitatea, nu înlătură efectele nedemnității.
De asemenea, efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea
nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția
executării pedepsei penale (art. 961 alin.2).
g) Invocarea nedemnității succesorale . Nedemnitatea poate fi invocată de
orice persoană interesată, care urmează să profite de înlăturarea nedemnului de
la moștenire, cum sunt: comoștenitorii legali, moștenitorii legali subsecvenți,
legatarii sau donatarii (în cazul în care nedemnul ar fi fost moștenitor
rezervatar).
De asemenea, nedemnitatea poate fi invocată și de creditorii acestor
persoane, pe calea acțiunii oblice, întrucât dreptul de a invoca nedemnitatea nu
este un drept exclusiv personal. Considerăm că chiar și nedemnul ar putea
invoca nedemnitatea de drept (nu și nedemnitatea judiciară) .
În toate cazurile, nedemnitatea poate fi constatată sau declarată de către
instanța judecătorească numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația

13 succesorală a nedemnului este concretă , nefiind înlăturat de la moștenire prin
prezența unor moștenitori în rang preferat.

CAPITOLUL II

MOȘTENIREA LEGALĂ

Secțiunea I

REGULI GENERALE

12. Dispoziții generale. Dacă defunctul nu a lăsat testament sau, deși a
lăsat un testament, nu cuprinde legate ori acestea sunt ineficace, legea cheamă la
moștenire pe soțul supraviețuitor și rudele defunctului.
În acest caz, conform art. 963 alin.1 din noul Cod civil, moștenirea se
cuvine, în ordinea și după regulile stabilite de lege, soțului supraviețuitor și
rudelor defunctului și anume descendenților, ascendenților și colateralilor
acestuia.
Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de
rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv
(art.963 alin.2).
Voca ția succesorală a rudelor este reciprocă (de exemplu, copilul are
vocație la moștenirea tatălui său, dar și tatăl are vocație la moștenirea copilului
său, dacă acesta a murit mai înainte).
Reciprocitatea vocației succesorale nu există în cazul moștenirii
testamentare și nici în cazul persoanelor juridice sau al comunei, orașului și
municipiului.
Întrucât legea cheamă la moștenire rudele defunctului, precizăm că
rudenia este de două feluri: rudenia firească și rudenia civilă.
Rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-
o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun
(art.405 alin.1).
Rudenia civilă este legătura rezultată din adopția încheiată în condițiile
prevăzu te de lege (art.405 alin.2).
De asemenea, ca și în sistemul vechiului Cod civil de la 1864, rudenia
poate fi: în linie dreaptă sau colaterală.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o
altă persoană și poate fi ascendentă sau descendentă (art.406 alin.1).

14 Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun (art.406 alin.2).
Gradul de rudenie se stabilește, conform art. 406 alin.3, astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor; astfel, copiii și părinții sunt
rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul nașterilor , urcând de la una dintre
rude până la ascendentul comun și coborând de la aceasta până la cealaltă rudă;
astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul , de
gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Pentru a nu chema la moștenire deodată toate rudele defunctului (care
dacă sunt foarte multe ar determina fărâmițarea excesivă a moștenirii), art.964
alin. 1 le împarte în patru clase de moștenitori, stabilind că rudele defunctului
vin la moștenire în următoarea ordine:
a) Clasa întâi: descendenții (adică rudele defunctului în linie dreaptă
descendentă: copiii, nepoții, strănepoții, stră-strănepoții etc.);
b) Clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați (adică
părinții defunctului – firești sau adoptatori – și frații sau surorile defunctului,
precum și descendenții acestora, până la gradul al patrulea);
c) Clasa a treia: ascendenții ordinari (adică bunicii, străbunicii, stră-
străbunicii etc.);
d) Clasa a patra: colateralii ordinari (adică unchii și mătușile, verii
primari și verișoarele primare etc.):
Concubinajul este indiferent, deoarece nu creează vocație la moștenire.
În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctu lui se
transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială
se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii (art.963 alin.3).
13. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii.
a) Rudele defunctului sunt chemate la moștenire în ordinea claselor de
moștenitori. Astfel, descendenții, moștenitori din clasa întâi, vin la moștenire
înaintea celor din clasa a doua , chiar dacă sunt rude de grad mai îndepărtat cu
defunctul (de exemplu, strănepotul în linie dreaptă descendentă al defunctului,
fiind descendent și deci moștenitor din clasa întâi, deși rudă de gradul al treilea ,
vine la moștenire înaintea părintelui defunctului, care este rudă de gradul întâi,
dar care, ca ascendent privilegiat, face parte din clasa a doua de moștenitori,
chemată la moștenire numai în lipsă de rude din clasa întâi) 28.

28 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.18; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.535.
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, de regulă, o rudă a defunctului poate face parte
dintr -o singură clasă. Este totuși posibil ca legătura de rudenie să fie dublă și, ca urmare,
persoana în cauză să facă parte din două clase. De exemplu, copilul născut din căsătoria
încheiată între nepotul defunctului în linie dreaptă și nepotul de frate al defunctului face parte
atât din clasa întâi (în calitate de strănepot al defunctului, rudă în linie dreaptă de gradul IV),
cât și din clasa a doua (în calitate de strănepot de frate, rudă colaterală de gradul IV). În

15 Potrivit art. 964 alin.2, dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din
clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă
se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a
moșteni 29.
Prin excepție de la acest principiu, soțul supraviețuitor al defunctului (care
nu este rudă cu acesta 30 și nu face parte din nici o clasă ) vine la moștenire în
concurs cu oricare dintre clase. Deci, soțul supraviețuitor nu înlătură de la
moștenire nicio clasă de moștenitori, dar nici nu este înlăturat de la moștenire ,
indiferent de clasa cu care vine în concurs.
b) În cadrul aceleiași clase, rudele de grad mai apropiat cu defunctul
înlătură de la moștenire pe cele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor
pentru care legea dispune altfel (art.964 alin.3). Se mai numește și principiul
proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă. De
exemplu, copiii defunctului înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți etc.;
bunicii îi înlătură pe străbunici; unchii și mătușile pe verii primari etc.
Prin excepție de la acest principiu, în clasa a doua, părinții defunctului
(rude de gradul întâi) nu înlătură de la moștenire pe frații și surorile acestuia
(rude de gradul al doilea), ci vin împreună la moștenire. De asemenea, unele
rude de grad mai îndepărtat cu defunctul nu sunt înlăturate de la moștenire, dacă
vin la aceasta prin reprezentarea ascendentului lor, urcând în locul și gradul
acestuia.
c) În cadrul aceleiași clase, rudele de grad egal moștenesc în părți egale,
dacă legea nu prevede altfel (art.964 alin.4). De exemplu, dacă la moștenire sunt
chemați cei patru copii ai defunctului, fiecare are dreptul la o pătrime.
Prin excepție de la acest principiu, frații și surorile defunctului, dacă
provin din căsătorii diferite, primesc părți inegale, întrucât moștenirea se
împarte mai întâi pe linii și apoi partea cuvenită fiecărei linii se împarte la
numărul fraților chemați la aceasta; dar, frații buni moștenesc atât în linia
paternă cât și în linia maternă, spre deosebire de frații consângeni sau de cei
uterini, care moștenesc, fiecare, numai în linia respectivă 31.

această ipoteză, persoana în discuție poate invoca drept temei al chemării la moștenire
calitatea de strănepot al defunctului în linie dreaptă, pentru a înlătura de la moștenire rudele
din clasa a doua, sau poate renunța la moștenire în prima calitate și să moștenească în calitate
de strănepot de frate (a se vedea F.Deak, op.cit., p.74).
29 Este posibilă această situație numai dacă, prin testament, sunt exheredați moștenitorii dintr-
o clasă, care sunt și moștenitori rezervatari (descendenții sau părinții defunctului).
30 În literatura juridică s-a arătat că soțul supraviețuitor poate fi rudă cu defunctul, în ipoteza
căsătoriei încheiată între verii primari; însă, cele două calități nu pot fi invocate cumulativ,
deoar ece soțul supraviețuitor poate moșteni numai în nume propriu (eventual prin
retransmitere), iar nu și prin reprezentare (A se vedea F.Deak, op.cit., p.74).
31 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.19.

16 De asemenea, rudele de același grad pot moșteni cote inegale, dacă toate
vin la moștenire prin reprezentarea ascendentului lor, iar nu în nume propriu,
căci în această situație moștenirea defunctului se împarte mai întâi pe tulpini și
fiecare reprezentant vine la moștenirea tulpinii, adică a părții din patrimoniul
succesoral cuvenită ascendentului său pe care îl reprezintă .

Secțiunea a II-a

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ

14. Noțiune. Potrivit art. 965 din noul Cod civil "Prin reprezentare
succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit
reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit
reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia
dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii
moștenirii".
Reprezentarea succesorală este o instituție specifică dreptului de
moștenire, care nu trebuie confundată cu reprezentarea legală sau convențională
din dreptul comun (acestea din urmă se referă la reprezentarea voinței altuia la
încheierea de acte juridice, cum ar fi reprezentarea persoanelor incapabile,
mandatul etc.).
În al doilea rând, reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii,
deoarece, prin efectele pe care le produce, înlătură unele consecințe inechitabile
ale principiului proximității gradului de rudenie și ale principiului egalității între
rudele de același grad 32.
De exemplu , dacă defunctul a lăsat trei copii , dintre care doi au
predecedat, dar care au la rândul lor copii (nepoți ai defunctului). Dacă s-ar
aplica principiul proximității gradului de rudenie, moștenirea defunctului ar fi
culeasă de copilul în viață al defunctului (rudă de gradul întâi), înlăturând de la
moștenire pe toți nepoții (rude de gradul al doilea). O asemenea soluție a fost
apreciată, pe bună dreptate, ca injustă de către legiuitorul nostru, motiv pentru
care a reglementat instit uția reprezentării succesorale. Cu ajutorul reprezentării
succesorale nepoții defunctului nu mai sunt înlăturați de singurul copil în viață,
ci vin la moștenire prin reprezentarea părinților lor, culegând partea care s-ar fi
cuvenit acestora (dacă ar fi fost în viață la data deschiderii moștenirii).
15. Domeniul de aplicare. Pot veni la moștenire prin reprezentare
succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau
surorilor defunctului (art.966 alin.1).
Reprezentarea succesorală nu este admisă în privința altor rude ale

32 A se vedea F.Deak, op.cit., p.79; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.537.

17 defunctului, căci ea constituie o derogare, o excepție de la principiul proximității
gradului de rudenie și, uneori, de la principiul egalității între rudele de același
grad. Dispozițiile care reglementează reprezentarea succesorală sunt de strictă
interpretare, neputând fi extinse la cazuri neprevăzute expres de lege. De
exemplu, un văr primar al defunctului (rudă colaterală de gradul al patrulea) nu
poate veni la moștenirea acestuia prin reprezentarea părintelui său – unchi al
defunctului – ci numai în nume propriu , dacă nu există alți unchi sau mătuși
(rude colaterale de gradul al treilea), care să-l înlăture de la moștenire 33. Tot
astfel, soțul supraviețuitor nu poate veni la moșten ire prin reprezentare, pentru a
moșteni un frate sau părinții defunctului soț.
Potrivit art. 966 alin.2 din noul Cod civil, dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după
cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite cu defunctul.
Rezultă că pot fi reprezentați nu numai descendenții de gradul întâi ai
defunctului (adică copiii defunctului), dar și descendenții de gradul al doilea sau
al treilea (nepoții sau strănepoții în linie dreaptă ai defunctului) care pot fi
reprezentați de către proprii lor descendenți.
Reprezentarea operează nu numai atunci când reprezentantul (descendent)
vine la moștenire în concurs cu alți moșten itori de gradul reprezentatului , ci și
atunci când vine în concurs cu moștenitori de gradul reprezentantului care, și ei,
reprezintă un alt ascendent .
În sfârșit, potrivit opiniei dominante în literatura de specialitate,
reprezentarea succesorală operează în toate cazurile de plin drept și imperativ,
regulile sale neputând fi modificate sau înlăturate prin voința defunctului ori a
moștenitorilor 34.
16. Condițiile reprezentării succesorale. Pentru a opera reprezentarea
succesorală trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) Reprezentatul să fie decedat sau nedemn la data deschiderii moștenirii.
În acest sens, spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864, care în
art.668 alin. 1 prevedea că "nu se reprezintă decât persoanele moarte", noul Cod
civil prevede la art. 967 alin.1 că: "Poate fi reprezentată persoana lipsită de
capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data
deschiderii moștenirii".
În legătură cu "persoana lipsită de capacitatea de a moșteni " este vorba
despre persoanele fizice decedate la data deschiderii moștenirii, comorienții și
codecedații, căci aceste persoane sunt lipsite de capacitatea de a moșteni.
Dacă un moștenitor este în viață la data deschiderii moștenirii, dar renunță
la moștenire, descendenții lui nu pot moșteni prin reprezentare (eventual, pot

33 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.20-21.
34 A se vedea F.Deak, op.cit., p.88-90; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.21; M.Eliescu, op.cit., I,
p.96.

18 moșteni în nume propriu, dacă nu există alte rude de grad mai apropiat care să-i
înlăture).
Recent, în literatura juridică de specialitate s-a apreciat că, "din
dispozițiile discutabile ale art. 967 alin.1, se înțelege că poate fi reprezentată atât
o persoană decedată, cât și o persoană în viață, lipsită de capacitatea de a
moșteni (nedemnul, renunțătorul sau dezmoștenitul) 35.
În ce ne priveș te, considerăm că interpretarea dată art. 967 alin.1 este, în
parte, greșită.
Astfel, persoana în viață , care a renunțat la moștenire , nu poate fi
reprezentată deoarece nu este lipsită de capacitatea de a moșteni și nici vizată de
dispozițiile art. 967 alin.1, dispoziții care sunt de strictă interpretare , neputând fi
extinse la cazuri neprevăzute expres de lege.
Persoana în viață dezmoștenită, dacă este vorba despre un descendent în
linie dreaptă al defunctului, nu poate fi reprezentată, deoarece nici aceasta nu
este lipsită de capacitatea de a moșteni pe de o parte, iar, pe de altă parte, fiind
moștenitor legal rezervatar, vine personal la moștenire și va culege rezerva
succesorală (în opinia autorului s-ar ajunge la situația absurdă, de neconceput,
când la aceeași moștenire a defunctului, pe același loc și grad, ar veni atât
descendentu l dezmoștenit, în nume propriu, cât și descendentul său prin
reprezentare, ceea ce este inadmisibil.
Dacă persoana în viață dezmoștenită este rudă în linie colaterală cu
defunctul – frate, soră ori descendenții acestora – (pentru că numai acestea pot fi
dezmoștenite, nu și descendenții în linie dreaptă ai defunctului, care au calitatea
de moștenitori rezervatari ) reprezentarea acesteia la moștenire poate fi o
chestiune interpretabilă. Un frate sau o soră pot fi înlăturați de la moștenire atât
ca nedemni, cât și prin testament (dezmoștenire testamentară) . Dacă frații și
surorile sunt nedemni, art. 967 alin.1 permite reprezentarea acestora la
moștenire. Dacă însă sunt înlăturați de la moștenire prin exheredare
testamentară , considerăm că nu pot fi reprezentați , în lipsa unei prevederi legale
exprese în acest sens (textul art.967 alin.1 nu îi vizează ).
Dintre persoanele în viață numai nedemnul poate fi reprezentat, nu și alte
persoane, ceea ce rezultă fără echivoc din textul art. 967 alin.1 – "……precum și
nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii".
De asemenea, o persoană dispărută nu poate fi reprezentată , deoarece ea
este socotită în viață până la data când intervine o hotărâre declarativă de moarte
definitivă și deci are capacitatea de a moșteni. Prin excepție, dacă persoana
dispărută este nedemnă, poate fi reprezentată în temeiul art. 967 alin.1 36.

35 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.538.
36 Într-o altă opinie, se consideră că" persoana dispărută poate fi reprezentată, deoarece până
la pronunțarea unei hotărâri judecătorești declarative de moarte rămase definitivă este
prezumată a fi în viață și poate avea calitatea de nedemn, renunțător sau dezmoștenit" (a se

38 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.24.
19 Pe de altă parte, se consideră întemeiat că pot fi reprezentați nu numai
descendenții în linie dreaptă sau descendenții din frați și surori ai defunctului, ci
și cei comorienți (care au murit în aceeași împrejurare, fără să se poată stabili că
unul ar fi supra viețui t celuilalt) sau codecedați (care au murit în împrejurări
diferite, fără a se putea stabili că unul ar fi supraviețuit celuilalt), căci și aceștia
sunt "morți" la data deschiderii moștenirii și, deci, neputând veni ei la
moștenirea lui de cujus, vor putea fi reprezentați de descendenții lor 37.
În legătură cu "nedemnul ", din dispozițiile art. 967 alin.1 din noul Cod
civil rezultă că acesta poate fi reprezentat indiferent dacă este decedat sau în
viață la data deschiderii moștenirii și indiferent dacă este descendent în linie
dreaptă al defunctului ori descendent din frații sau surorile defunctului.
b) Reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă al defunctului sau
descendent din frații sau surorile defunctului. Am arătat mai sus că
reprezentarea succesorală nu este admisă în cazul altor rude ale defunctului.
c) Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a-l
moșteni pe defunct. În acest sens, conform art. 967 alin.2, pentru a veni prin
reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să
îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta, respectiv:
– să aibă capacitate succesorală ;
– să aibă vocație proprie la moștenirea defunctului , adică să fie în viață
(sau cel puțin conceput) la data deschiderii moștenirii, să fie rudă în grad
succesibil cu defunctul (descendent în linie dreaptă, sau colateral până la gradul
al patrulea inclusiv);
– să nu fie nedemn; este indiferent dacă el a venit la moștenirea părintelui
decedat pe care îl reprezintă, sau a fost înlăturat de la aceasta ca nedemn sau
renunțător 38. În acest sens, potrivit art. 967 alin.3, reprezentarea operează chiar
dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea
lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el. Aceasta deoarece nu este vorba
despre moștenirea lăsată de cel reprezentat. Reprezentantul nu trebuie să
îndeplinească condițiile necesare pentru a-l moșteni pe cel reprezentat, ci pe
defunct.

vedea, G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.538). În ce ne privește, considerăm că persoana
dispărută poate avea calitatea de nedemn sau dezmoștenit (dezmoștenire făcută prin
testament), dar nu poate avea calitatea de renunțător la moștenire, întrucât renunțarea la
moștenire nu se presupune, ci necesită o declarație de voință expresă și în formă autentică, ce
nu poate fi dată de o persoană dispărută, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1112 și 1113 alin.2.
De asemenea, așa cum am arătat, o persoană în viață poate fi reprezentată numai dacă este
nedemn. , iar nu și renunțător sau dezmoștenit, întrucât acest lucru nu rezultă din dispozițiile
art. 967 alin.1.
37 A se vedea F.Deak, op.cit., p. 81; M.Mureșan, I.Urs op.cit., p.22; M.Eliescu, op.cit., I, p.92.
Contra a se vedea D.Chirică, op.cit., p.76-77.

39 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.24.
20 17. Efectele generale ale reprezentării succesorale. Efectele
reprezentării succesorale constau în faptul că reprezentantul urcă în locul și
gradul celui reprezentat și deci va culege din moștenire partea care s-ar fi
cuvenit acestuia. Așa fiind, moștenirea se va împărți pe tulpini , iar nu pe capete
(după numărul celor ce vin la moștenire). În acest sens, art. 968 alin.1 prevede
că în cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte
pe tulpină. Prin tulpină se înțelege:
– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege
moștenirea sau este reprezentat la moștenire;
– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care
culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire.
Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri
subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același
grad din aceeași ramură împărțindu -se între ei în mod egal (art.968 alin.3).
De exemplu: defunctul D avea 3 copii: C1, C2 și C3; unul din copii (de
pildă C2) a predecedat, având copiii N1 și N2 (nepoți ai defunctului D); nepotul
N2 fiind și el predecedat și lăsând un copil, pe SN (strănepot al defunctului).
Moștenirea se va împărți în trei tulpini (cuvenite fiilor C1, C2 și C3); partea
(1/3) cuvenită lui C2 (predecedat) se va împărți în două ramuri, cuvenite
copiilor săi N1 și N2 (fiecare câte 1/6), iar partea cuvenită lui N2 (și el
predecedat) va fi moștenită, prin reprezentare, de SN. Dacă însă N2 ar fi lăsat 4
copii, partea lui (de 1/6) s-ar fi împărțit în 4, fiecare strănepot al defunctului
(SN1, SN2, SN3 și SN4) primind câte 1/24-a parte din întreaga moștenire a
defunctului D.
Trebuie precizat că reprezentarea succesorală nu poate opera per saltum
ori omisio medio, ci numai din grad în grad vacant, reprezentantul urmând să
urce prin toate gradele vacante intermediare până în locul ascendentului, care
dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii
moștenirii, ar fi putut moșteni pe defunct.
Persoanele care moștenesc prin reprezentare succesorală au calitatea de
moștenitori legali și, deci, ei vin atât la activul cât și la pasivul moștenirii, în
cotele -părți cuvenite. De asemenea, în calitate de moștenitori legali , fiecare
dintre ei se bucură de dreptul de opțiune succesorală, putând, independent unul
de altul, să accepte moștenirea sau să renunțe la aceasta 39.
18. Efectele particulare ale reprezentării succesorale. Potrivit art.969
alin.1 din noul Cod civil, copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea
moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia
din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă
vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea
moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul

40 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.31; F.Deak, op.cit., p.111 -112;
21 și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a
depăș it valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl
suporte ca urmare a reprezentării.
Raportul se face potrivit dispozițiilor prevăzute de noul Cod civil la art.
1146 – 1154.

Secțiunea a III-a

MOȘTENITORII LEGALI

I. Soțul supraviețuitor

19. Considerații generale. În sistemul vechiului Cod civil de la 1864
situația succesorală a soțului supraviețuitor era inechitabilă.
Astfel, soțul supraviețuitor avea drept de moștenire numai după ultimul
colateral de gradul al doisprezecelea cu defunctul (până în anul 1921) sau după
ultimul colateral de gradul al patrulea cu defunctul (după 28 iulie 1921); în mod
excepțional, văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moștenire în uzufruct, în
concurs cu un singur descendent, sau o parte de copil în uzufruct, în concurs cu
mai mulți descendenți, sau 1/4 din moștenire în proprietate, în concurs cu alți
moștenitori legali, rude mai îndepărtate 40.
Dispozițiile inechitabile ale vechiului Cod civil de la 1864 au fost
modificate prin Legea nr.319 din 10 iunie 1944 (urmare a criticilor virulente
făcute în doctrină și în practica judiciară ), care a consacrat vocația succesorală a
soțului supraviețuitor în concurs cu orice clasă de moștenitori, cu condiția ca el
să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii și să nu fie nedemn. Mai
mult, soțului supraviețuitor i s-a recunoscut calitatea de moștenitor legal
rezervatar.
În prezent, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor sunt stabilite
de noul Cod civil, care a abrogat în întregime Legea nr.319/1944, dar a preluat
aproape integral dispozițiile acesteia (neacordând însă drepturi mai întinse ori
diferite).
Vocația soțului supraviețuitor la moștenire privește bunurile proprii ale
soțului decedat, precum și partea acestuia din bunurile comune, cealaltă parte
aparținând deja soțului supraviețuitor în temeiul calității de codevălmaș. Această
vocație se păstrează și în condițiile modificărilor aduse de noul Cod civil
privitoare la alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale
(încheierea unei convenții matrimoniale – art.329, art.330).
20. Condiții. Pentru a avea dreptul la moștenire soțul supraviețuitor

41 A se vedea M.Eliescu, op.cit., I, p.131; F.Deak, op.cit., p.112.
22 trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale cerute de lege (capacitate și
vocație succesorală, să nu fie nedemn), o condiție specială și anume: să aibă
calitatea de soț supraviețuitor la data deschiderii moștenirii. Această condiție
rezultă din dispozițiile art. 970: "Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul
decedat dacă la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț
definitivă".
Dacă soțul supraviețuitor a avut această calitate la data deschiderii
moștenirii, nu are importanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau
sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă conviețuiau la
data deschiderii moștenirii sau erau despărțiți în fapt, indiferent din vina căruia
dintre soți 41.
În schimb, concubinajul a două persoane de sex diferit , oricare ar fi
durata acestuia, nu conferă vocație succesorală legală concubinului
supraviețuit or.
21. Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.
Potrivit art.972, art.973 și art.974 din noul Cod civil, ca și în sistemul
Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor are următoarele drepturi succesorale:
– un drept general de moștenire, în concurs cu oricare clasă de moștenitori;
– un drept temporar de abitație;
– un drept special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor de uz casnic
care au fost afectate folosinței comune a soților.
Vom analiza mai jos, pe scurt, fiecare dintre aceste drepturi succesorale.
A) Dreptul general de moștenire, în concurs cu oricare dintre clasele de
moștenitori legali. Potrivit art.971 alin.1, soțul supraviețuitor este chemat la
moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali. Acest drept
variază ca întindere, în funcție de clasa concurentă, așa cum rezultă din
dispozițiile art. 972 alin.1 din noul Cod civil:
a) 1/4 din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului
(clasa întâi), indiferent de numărul lor;
b) 1/3 din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați
(indiferent de numărul lor), cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului (de
asemenea indiferent de numărul lor); este vorba despre clasa a doua;
c) 1/2 din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului, în ambele cazuri
indiferent de numărul lor;
d) 3/4 din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenții ordinari
(clasa a treia), fie cu colateralii ordinari ai defunctului (clasa a patra), în ambele
cazuri indiferent de numărul lor;
e) în absența persoanelor de mai sus sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori
nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.

23 Cota-parte cuvenită soțului supraviețuitor se calculează la întreaga masă
succesorală, cu prioritate, urmând ca, numai ceea ce rămâne să se împartă
moștenitorilor legali din clasa concurentă 42. Rezultă acest lucru din dispozițiile
art.963 alin.1, conform cărora "moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile
stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume
descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz".
Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând
unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu
cea mai apropiată dintre ele (art.972 alin.2). De exemplu , când unicul sau toți
moștenitorii rezervatari ar fi fost exheredați (dezmoșteniți) și la moștenire sunt
chemați moștenitori dintr-o clasă subsecventă, dar și exheredatul/exheredații,
care culege/culeg în temeiul legii rezerva succesorală 43.
Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația
unui soț supraviețuitor, cota stabilită potrivit art.972 alin. 1 și 2 se împarte în
mod egal între acestea. De exemplu, soțul dintr-o primă căsătorie, valabilă, și
soțul de bună -credi nță dintr-o a doua căsătorie, bigamă, căsătorie nulă față de
bigam, dar valabilă ca o căsătorie putativă față de soțul acestuia, care a ignorat
bigamia celuilalt 44.
Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar și, ca noutate față de
vechiul cod civil de la 1864, sezinar (art.1126). ; este obligat să raporteze la
masa succesorală donațiile primite în timpul vieții de la defunct.
De asemenea, soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume
propriu, nu și prin reprezentare.
B) Dreptul de abitație. Potrivit art. 973 alin.1, soțul supraviețuitor care nu
este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare
nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit
până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile
moștenirii.
Dreptul de abitație se cuvine soțului supraviețuitor peste partea sa legală,
în următoarele condiții :
– soțul supraviețuitor să fi locuit efectiv și statornic în casa sau
apartamentul respectiv , la data deschiderii moștenirii;
– să nu aibă vreun drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare ;
– casa ori apartamentul să facă parte din moștenire , fiind proprietatea
exclus ivă sau comună (împreună cu alte persoane) a defunctului;
– soțul supraviețuitor să nu fi devenit, prin moștenire, proprietar exclusiv
al întregii locuințe (de exemplu, ca unic moștenitor), deoarece în acest caz el nu
poate fi titular al dreptul ui de abitație, căci proprietarul nu poate avea în același

42 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.33.
43 A se vedea, pentru unele amănunte, F.Deak, op.cit., p.120 -121.
44 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.33.

24 timp un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului care îi
aparține. Dacă este numai comoștenitor împreună cu alții, dreptul de abitație îi
va permite să folosească locuința potrivit necesităților, iar nu în raport de cota-
parte din dreptul de proprietate dobândit prin moștenire 45.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor nu este aplicabil când locuința
era folosită de soți ca locatari (chiriași), soțul supraviețuitor păstrându -și această
calitate , în condițiile art. 323 din noul Cod civil.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor are următoarele caractere
juridice:
– este un drept real având ca obiect casa de locuit;
– este un drept gratuit, inalienabil și insesizabil (art.973 alin.2); oricare
dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința
nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului
abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință
corespunzătoare (art.973 alin.3);
– este un drept temporar, care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de
un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de
împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor
(art.973 alin.4).
O altă noutate este aceea că, toate litigiile cu privire la dreptul de abitație
al soțului supraviețuitor se soluționează de către instanța competentă să judece
partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu (art.973
alin.5).
C) Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra
mobilierului și obiectelor de uz casnic. Conform art. 974, când nu vine în
concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește, pe lângă
cota stabilită potrivit art.972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost
afectate folosinței comune a soților.
De exemplu, bunurile care serveau la mobilarea locuinței – adică
mobilierul, covoare, perdele, televizor, radio etc. și obiecte de uz casnic – adică
aspirator, mașină de spălat , de gătit, aragaz, frigiderul, obiectele de menaj,
corespunzător nivelului de trai al soților, chiar dacă sunt mai multe de același fel
46.
Nu fac parte din această categorie autoturismul, motocicleta , bunurile de
uz profesional, bunurile pe care soții le-au dobândit , împreună sau separat, în
scop de investiții, obiectele de uz personal și exclusiv al defunctul ui etc.

45 A se vedea, pentru unele amănunte, F.Deak, op.cit., p.137.
46 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.35.

25 II. Descendenții defunctului

22. Noțiunea de descendenți. Potrivit art.975 alin. 1 "descendenții sunt
copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit", fără deosebire de
sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite 47.
Noțiunea de descendenți îi include și pe copiii defunctului din afara
căsătoriei, precum și pe urmașii acestora în linie dreaptă, cu condiția ca filiația
să fie stabilită potrivit legii. Într-adevăr, potrivit art. 448 din noul Cod civil,
copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, față de
fiecare părinte și rudele acestora, aceeași situație ca și aceea a unui copil din
căsătorie.
De asemenea, alături de copiii din căsătorie și din afara căsătoriei,
noțiunea de descendenții îi cuprinde și pe copiii adoptați.
Sub imperiul Codului familiei, până la adoptarea O.U.G nr.25/1997 și a
Legii nr.87/1998 (azi abrogate) adopția era de două feluri; adopție (înfiere) cu
efecte depline și adopție (înfiere) cu efecte restrânse.
În cazul adopției (înfiere) cu efecte depline de filiație firească, adoptatul
și descendenții lui deveneau rude atât cu adoptatorul cât și cu rudele acestuia,
rupând orice legătură de rudenie cu părinții firești și rudele lor, în timp ce prin
adopția (înfierea) cu efecte restrânse ei deveneau rude numai cu adoptatorul (nu
și cu rudele acestuia), păstrând însă legăturile de rudenie cu părinții firești și cu
rudele acestora.
Dacă cel care lasă moștenirea este adoptatorul, nu are importanță felul
adopției, întrucât adoptatul și descendenții lui au întotdeauna vocație la
moștenire.
Deosebirea dintre cele două feluri de adopție se va manifesta numai în
raporturile adoptatului și descendenților săi cu rudele lor firești, așa cum am
arătat mai sus. Astfel, cel adoptat cu efecte depline și descendenții lui îl vor
moșteni atât pe adoptator, cât și pe rudele adoptatorului ; la fel, descendentul
celui adoptat cu efecte depline va putea să-l moștenească pe adoptator prin
reprezentarea adoptatului decedat, fiind rudă și cu acesta. În schimb, cel adoptat
cu efecte restrânse și descendenții lui îl vor moșteni numai pe adoptator (cu care
a devenit rudă prin adopție), nu și pe rudele adoptatorului , deoarece cu acestea

47 A se vedea F.Deak, op.cit., p.97.
Menționăm că descendenții își păstrează dreptul de moștenire chiar dacă, ulterior nașterii
lor, căsătoria respectivă a fost declarată nulă sau anulată. În acest sens, art. 305 prevede că
nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din
căsătorie (la fel dispunea și art. 23 alin.2 din Codul familiei anterior intrării în vigoare a
Codului civil). Această soluție legislativă prezintă interes practic prin faptul că permite
copilului respectiv să beneficieze de prezumția legală de paternitate, scutindu -l de obligația
de a-și stabili, prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, paternitatea din afara
căsătoriei (a se vedea M.Mureșan, I. Urs, op.cit., p.25).

26 nu au devenit rude; tot astfel, cel adoptat cu efecte restrânse de către adoptatorul
decedat nu poate să-l reprezinte pe acesta la moștenirea unui ascendent sau frate
al adoptatorului, căci el (adoptatul ) n-a devenit rudă cu rudele adoptatorului și
deci n-are vocație proprie la moștenirea lor.
In prezent însă nu mai există decât o singură formă de adopție (înfiere),
identică în esență cu fosta înfiere cu efecte depline, așa încât cei adoptați devin
rude cu toate rudele adoptatorului și deci au vocație succesorală față de acestea,
atât direct (în nume propriu) cât și prin reprezentarea adoptatorului decedat 48.
Astfel, conform art. 470 alin.1 din noul Cod civil, prin adopție se stabilesc
filiația dintre adoptat și cel care adoptă, precum și legături de rudenie între
adoptat și rudele adoptatorului.
Raporturile de rudenie încetează între adoptat și descendenții săi, pe de o
parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte (art.470 alin.2).
Când adoptator este soțul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de
rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc și rudele
părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul (art.470 alin.3) 49.
23. Împărțeala moștenirii între descendenți. Așa cum am văzut, în
conformitate cu dispozițiile art. 964 alin.1, descendenții fac parte din clasa întâi.
Potrivit art. 975 alin.2 , descendenții defunctului înlătură moștenitorii din
celelalte clase și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie .
Dacă vin singuri la moștenire, descendenții dobândesc întreaga moștenire,
pe care o vor împărți în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe
tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală (art.975 alin.4).
În concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de
numărul lor, culeg împreună 3/4 din moștenire (art.975 alin.3).
Descendenților li se aplică art. 964 alin. 2, respectiv dacă în urma
dezmoștenirii nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie
rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile cerute pentru a moșteni.
24. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al descendenților.
– pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare (în cazul
descendenților copiilor defunctului);
– sunt moștenitori rezervatari, adică beneficiază, în temeiul legii, de o
parte din moștenire numită rezervă succesorală, de care defunctul nu poate
dispune cu titlu gratuit, prin donații sau legate ;
– sunt moștenitori sezinari, adică au dreptul de a intra în stăpânirea de fapt
a patrimoniului succesoral chiar înainte de eliberarea certificatului de moștenitor

48 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p. 25; Pentru amănunte și soluții în diverse alte
situații posibile, a se vedea F.Deak, op. cit., p. 83 -87, precum și doctrina și jurisprudența acolo
citate.
49 Adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui față de copilul său
firesc (art.471 alin.1).

27 și posibilitatea de a exercita drepturile și acțiunile defunctului ;
– sunt obligați să raporteze donațiile primite de la cel care lasă
moștenirea , adică să readucă la masa succesorală bunurile primite cu titlul de
donație (dacă donația nu a fost făcută cu scutire de raport).

III. Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați

Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați fac parte din clasa a doua
de moștenitori legali (art.964 alin.1) și vin la moștenire dacă descendenții nu
îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni (art.976 alin.3). Ei se numesc
privilegiați pentru că înlătură de la moștenire pe ceilalți ascendenți și colaterali,
denumiți ordinari, care fac parte din clasele de moștenitori subsecvente.

A. Ascendenții privilegiați.

25. Noțiunea de ascendenți privilegiați. Potrivit art. 976 alin.1 din noul
Cod civil, ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului .
Cu alte cuvinte, ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului , din
căsătorie, din afara căsători ei și din adopție.
Vocația succesorală a părinților din căsătorie și a mamei din afara
căsătorie i nu a fost contestată niciodată.
În privința dreptului la moștenire al tatălui din afara căsătoriei au existat
unele discuții 50, dar se consideră în general că și tatăl din afara căsătoriei, dacă
paternitatea este stabilită potrivit legii (prin recunoaștere sau hotărâre
judecătorească) 51, are vocație la moștenirea copilului său 52. Recunoașterea
vocației succesorale legale a tatălui din afara căsătoriei este reclamată de
raporturile de rudenie statornicite între copil și tatăl său prin stabilirea filiației,
de principiul egalității între sexe și de principiul reciprocității vocației
succesorale legale 53.
De asemenea, discuții au existat și în privința părinților adoptatori ,
impunându -se teza potrivit căreia și părinții adoptatori au vocație la moștenirea

50 A se vedea F.Deak, St.D.Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor.
Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983 (1986), p.406 -407;
51 A se vedea, pentru o cercetare adâncită a problematicii filiației față de tată, I.Bohotici,
Stabilirea, tăgăduirea și contestarea paternității, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1994.
52 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.27.
53 A se vedea F.Deak, op.cit., p.100. Unele rezerve au fost exprimate doar pentru ipoteza în
care stabilirea filiației din afara căsătoriei s-a făcut prin recunoaștere, în scopul exclusiv,
dovedit ca atare, de a crea tatălui din afara căsătoriei vocație succesorală la moștenirea
copilului recunoscut.

28 adoptatului, indiferent dacă adopția (încuviințată sub imperiul dispozițiilor
inițiale ale Codului familiei) a fost cu efecte depline sau cu efecte restrânse.
În cazul adopției cu efecte depline , vin la moștenirea celui adoptat numai
părinții adoptatori (precum și rudele acestora, care devin rude cu adoptatul).
Părinții firești ai celui adoptat, pierd orice vocație la moștenirea lăsată de
acesta deoarece încetează raporturile de rudenie dintre ei.
Face excepție ipoteza când adoptator este soțul părintelui firesc sau
adoptiv , situație în care legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în
raport cu părintele firesc și rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu
adoptatorul (art.470 alin.3).
În schimb, în cazul adopției cu efecte restrânse , vin la moștenirea celui
adoptat atât părinții adoptatori, cât și părinții firești , deoarece această adopție nu
rupe legăturile de rudenie ale adoptatului cu părinții firești 54.
26. Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și între ei și
colateralii privilegiați. În cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc
condițiile necesare pentru a moșteni, ascendenții privilegiați vor culege
moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a doua (art.979 alin.1).
Dacă ascendenții privilegiați vin singuri la moștenire culeg întreaga
moștenire, pe care o vor împărți între ei în mod egal (art.980).
În cazul în care ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu
colateralii privilegiați , conform art. 978 din noul Cod civil, moștenirea se
împarte între aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la
moștenire:
a) în cazul în care la moștenire vine un singur părint e, acesta va culege
1/4, iar colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4;
b) în cazul în care la moștenire vin 2 părinți (sau mai mulți, în cazul
adopției cu efecte restrânse), aceștia vor culege împreună jumătate (1/2), iar
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate
(1/2).
27. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților
privilegiați. Ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari și sezinari; ei
pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare
succesorală; nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la defunct.

B. Colateralii privilegiați.

28. Noțiunea de colaterali privilegiați. Potrivit art. 976 alin.2, colateralii
privilegiați sunt frații și surorile defunctului , precum și descendenții acestora,
până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

54 A se vedea F.Deak, op.cit., p.101.

29 Frații și surorile defunctului pot fi din căsătorie, din căsătorii diferite și
din adopție (sub imperiul dispozițiilor inițiale ale Codului familiei se includ aici
numai frații și surorile defunctului din adopția cu efecte depline, căci numai
aceștia devin frați și surori cu ceilalți copii ai adoptatorului; cei adoptați cu
efecte restrânse nu pot nici să moștenească și nici să fie moșteniți de copiii
firești sau adoptați ai adoptatorului ).
29. Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați. În cazul în care
ascendenții privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni,
colateralii privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
clasei a doua (art. 979 alin.2).
Când vin singuri la moștenire, frații și surorile culeg întreaga moștenire.
Dacă vin în concurs cu ascendenții privilegiați, frații și surorile primesc
3/4 sau 1/2 din moștenire, după cum sunt concurați de un singur ascendent
privilegiat ori de doi sau mai mulți (în cazul adopției cu efecte restrânse).
Regula este aceea că moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
colateralilor privilegiați se împarte între aceștia în mod egal (art. 981 alin.1),
deoarece frații și surorile sunt rude de același grad cu defunctul. Această regulă
se aplică însă numai în cazul în care frații și surorile defunctului provin din
aceeași căsătorie.
În cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentare
succesorală, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte între
ei pe tulpină (art. 981 alin.2).
În cazul în care colateralii privilegiați sunt rude cu defunctul pe linii
colaterale diferite, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se
împarte, în mod egal, între linia maternă și linia paternă. În cadrul fiecărei linii,
sunt aplicabile dispozițiile art.981 alin.1 și 2.
În ipoteza prevăzută la art.981 alin.3, colateralii privilegiați care sunt rude
cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din
moștenire ce li se cuvine.
Astfel, dacă frații și surorile provin din căsătorii diferite, avem, pe de o
parte, frații buni (primari), care sunt frați cu defunctul și după mamă și după
tată, iar pe de altă parte frații consângeni sau consanguini – (care sunt frați cu
defunctul numai după tată, având însă mame diferite) și respectiv frații uterini
(care sunt frați cu defunctul numai după mamă, având însă tați diferiți). În
asemenea situații, dacă la moștenire vin frați și surori din categorii diferite,
părțile lor nu vor mai fi egale, ci moștenirea sau parte a din moștenire ce li se
cuvine se va împărți , mai întâi, în mod egal în două linii (linia paternă și
respectiv linia maternă ), urmând ca frații după tată ai defunctului (consângenii)
să vină la moștenirea liniei paterne, frații uterini să vină la moștenir ea liniei
materne, iar frații buni să vină atât la moștenirea liniei materne cât și a celei
paterne, așa încât, în funcție de rudenia cu defunctul (numai după tată, numai
după mamă, ori după ambii părinți) și de numărul fraților din fiecare categorie,

30 cotele părți cuvenite fiecăruia vor fi inegale. De exemplu, dacă de cujus D lasă
un frate bun, doi frați consângeni și trei frați uterini, masa succesorală se împarte
în două linii de câte 1/2 fiecare; linia paternă revine fratelui bun și celor doi frați
consâ ngeni (fiecare câte 1/3 din jumătate, deci câte 1/6 din masa succesorală);
cealaltă jumătate a masei succesorale, cuvenită liniei materne, revine fratelui
bun și celor trei frați uterini (fiecare câte 1/4 din jumătate, adică câte 1/8 din
masa succesorală ); însumând părțile cuvenite din ambele linii, fratele bun va
moșteni 1/6+1/8=4/24+3/24=7/24 din totalul masei succesorale, frații
consanguini câte 4/24, iar frații uterini câte 3/24 din moștenire 55.
Împărțirea pe linii se aplică nu numai când frații și surorile vin la
moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați, ci și atunci când vin singuri (în
absența părinților) sau în concurs cu soțul supraviețuitor, împărțindu -se pe linii
fie toată moștenirea, fie toată partea cuvenită colateralilor privilegiați. De
asemenea, împărțirea pe linii operează nu numai între frații și surorile din
căsătorii diferite, ci și atunci când unii frați sunt din afara căsătoriei, sau din
adopția cu efecte depline, adică întotdeauna când frații și surorile provin din
părinți diferiți 56.
30. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor
privilegiați. Frații și surorile defunctului pot veni la moștenire numai în nume
propriu, în timp ce descendenții lor, până la gradul al patrulea, pot veni și prin
reprezentare succesorală. Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari
și nici sezinari; ei nu sunt obligați să raporteze donațiile primite de la defunct.

IV. Ascendenții ordinari.

31. Noțiunea de ascendenți ordinari. Potrivit art.982 alin.1, ascendenții
ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția
părinților acestuia.
Așa cum am văzut, ascendenții ordinari fac parte din clasa a treia și îi
cuprinde pe bunicii, străbunicii, stră -străbunicii defunctului, fără limită de grad,
indiferent dacă filiația între ei este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din
adopție (sub vechea legislație, adopție cu efecte depline 57).
Ascendenții ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții
privilegiați și colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a
moșteni. Se aplică în mod corespunzător și dispozițiile art. 964 alin.2.
Ascendenții ordinari vin la moștenire în ordinea gradelo r de rudenie cu

55 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.29.
56 Ibidem, p.29.
57 Reamintim că la adopția cu efecte restrânse, adoptatul devine rudă numai cu adoptatorul, nu
și cu ascendenții acestuia, așa încât ascendenții ordinari pe linia adoptatorului cu efecte
restrânse nu au vocație la moștenirea adoptatului.

31 defunctul (bunicii înlăturând de la moștenire pe străbunici, iar aceștia pe stră-
străbunici ). Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților ordinari
de același grad se împarte între aceștia în mod egal, indiferent de linia de
rudenie prin care sunt legați de defunct.
În concurs cu soțul supraviețuitor, ascendenții ordinari ai defunctului,
indiferent de numărul lor, culeg împreună 1/4 din moștenire (art.982 alin.4).
32. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților
ordinari. Ascendenții ordinari nu sunt moștenitori rezervatari și nici sezinari,
după noul Cod civil (art.1126). Ei pot veni la moștenire numai în nume propriu,
nu și prin reprezentare succesorală; nu sunt obligați la raportul donațiilor primite
de la defunct.

V. Colateralii ordinari.

33. Noțiunea de colaterali ordinari. Potrivit art. 983 alin.1 din noul Cod
civil, colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al
patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.
Colateralii ordinari fac parte din clasa a patra și îi cuprinde pe unchii,
mătușile și verii primari ai defunctului, fie din căsătorie, fie din afara căsătoriei
sau din adopție (sub vechea legislație, numai pe cei din adopția cu efecte
depline), precum și pe frații și surorile oricăruia dintre bunicii defunctului,
adică toate rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.
Aceștia vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții privilegiați,
colateralii privilegiați și ascendenții ordinari nu îndeplinesc condițiile necesare
pentru a moșteni. Dispozițiile art. 964 alin.2 se aplică în mod corespunzător.
Colateralii vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul
(art. 983 alin.3), respectiv unchii și mătușile – rude de gradul III – înlăturând de
la moștenire pe verii primari și pe celelalte rude colaterale de gradul IV.
În concurs cu soțul supraviețuitor, colateralii ordinari ai defunctului,
indiferent de numărul lor, culeg împreună 1/4 din moștenire (art. 983 alin.4).
Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită colateralilor ordinari de
același grad se împarte între aceștia în mod egal (art.983 alin.5).
34. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor
ordinari. Colateralii ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și
prin reprezentare succesorală. Ei nu sunt nici moștenitori rezervatari și nici
sezinari; nu sunt obligați la raportul donațiilor.

32 Secțiunea a IV-a

MOȘTENIREA VACANTĂ

35. Noțiunea de moștenire vacantă. Potrivit art. 1135 alin.1 din noul
Cod civil, dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este
vacantă.
Moștenirea este vacantă nu numai dacă nu există moștenitori legali sau
testame ntari, ci și în cazul în care, chiar dacă aceștia există , vocația lor
succesorală concretă nu se întinde asupra întregii moșteniri.
În acest sens, art. 1135 alin.2 prevede că dacă prin legat s-a atribuit numai
o parte a moștenirii și nu există moștenitori legali ori vocația acestora a fost
restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moștenire rămasă
neatribuită este vacantă . De exemplu, n u există moștenitori legali, iar defunctul a
instituit unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar care nu epuize ază
întreaga masă succesorală, restul moștenirii este vacantă . De asemenea, în cazul
în care există numai moștenitori legali rezervatari, însă aceștia au fost
dezmoșteniți de defunct prin testament, fără să instituie vreun legatar,
rezervatarii vor culege totuși rezerva ce li se cuvine în temeiul legii, restul
patrimoniului succesoral reprezintă moștenire vacantă.
În toate cazurile, prin „lipsa de moștenitori” la care se referă art. 1135
alin.1 trebuie să înțelegem nu numai absența fizică a moștenitorilor, ci și absența
lor în sens juridic, determinată de renunțarea ori de înlăturarea lor de la
moștenire ca urmare a dezmoștenirii, nedemnității ori revocării pe cale
judecătorească a legatului 58.
Potrivit art. 1136 alin.1, cât timp moștenirea nu a fost acceptată sau dacă
succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un
curator special al moștenirii, pentru apărarea drepturilor moștenitorului eventual
(care are drepturile și îndatoririle de administrare prevăzute la art.1117 alin. 3 –
5) 59.
Dacă există indicii că moștenirea urmează să fie declarată vacantă, notarul
public competent înștiințează și organul care reprezintă comuna, orașul sau
municipiul (art.1136 alin.3).

58 A se vedea F.Deak, op.cit., p.142; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, dec.nr.5360 din 28 septembrie 2004, în "Dreptul" nr.6/2005, p.232.
59 În cazurile prevăzute la art.1136 alin.1 acțiunile împotriva moștenirii se vor îndrepta
împotriva curatorului special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului
(art.1136 alin.2).

33 36. Dreptul de a culege moștenirea vacantă. Conform cu art. 1138,
moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în
domeniul lor privat 60. Este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară
care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să înlăture
această regulă.
Potrivit art.553 alin. 3 moștenirile vacante și imobilele (cu privire la care
s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art.562 alin.2), aflate în
străinătate, se cuvin statului român 61 .
37. Natura juridică a dreptului asupra moștenirii vacante. Așa cum s-
a arătat în literatura juridică de specialitate, întrucât dobândirea moștenirii
vacante are loc cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui
patrimoniu, cuprinzând nu numai activul, dar și pasivul, comuna, orașul sau
municipiul dobândește patrimoniul succesoral în calitate de moștenitor legal 62.
38. Constatarea vacanței succesorale. Certificatul de vacanță a
moștenirii. Potrivit art. 553 alin.2 din nou Cod civil, moștenirile vacante se
constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al
comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară.
Dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii nu s-a
înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va
soma pe toți succesibili, printr -o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii,
la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într-un ziar
de largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în
termen de cel mult două luni de la publicare (art. 1137 alin.1).
Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicație,
notarul va constata că moștenirea este vacantă (și va elibera certificatul de
vacanță succesorală conform art. 85 din Legea nr.36/1995).

60 În același sens este și art. 963 alin.3 care prevede că: "În lipsa moștenitorilor legali sau
testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz,
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii".
61 Art. 2633 din noul Cod civil prevede că moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul
căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită.
Cu toate acestea, conform art.2634 alin.1 din noul Cod civil, o persoană poate să aleagă, ca
lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetățenie o are.
În cazul în care, conform legii aplicabile moștenirii, succesiunea este vacantă, bunurile
situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul
dispozițiilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante (art.2636
alin.2).
62 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.560. Concepția dobândirii moștenirii vacante
cu titlul de drept moștenire este consacrată expres de art.1936 din Codul civil german (BGB),
art. 956 din Codul civil spaniol, art.586 din Codul civil italian și art. 466 din Codul civil
elvețian (F.Deak, op.cit., p.142 -145).

34 Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a
moștenirii de îndată ce toți succesibili cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la
împlinirea termenului prevăzut la art.1137, dacă niciun moșt enitor nu este
cunoscut. Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale
(art.1139 alin.1).
Dacă s-a constatat vacanța succesorală însă există moștenitori, aceștia pot
exercita acțiunea în petiție de ereditate împotriva comunei, orașului sau
municipiului (art.1140).
39. Răspunderea pentru pasivul moștenirii vacante. Se admite, atât
literatura juridică cât și în practica judiciară , că municipiul, orașul sau comuna
culege un patrimoniu, o universalitate, motiv pentru care este ținut de datoriile și
sarcinile moștenirii. În acest sens, conform art. 1139 alin.2 comuna, orașul sau
municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii bunurilor
din patrimoniul succesoral.
40. Inexistența dreptului de opțiune succesorală al comunei,
orașului sau municipiului în cazul dobândirii moștenirilor vacante. În cazul
în care comuna, orașul sau municipiul urmează să dobândească o moștenire
vacantă, ele nu au un drept de opțiune succesorală, așa cum au toți ceilalți
moștenitori, deoarece nu pot renunța la moștenirea vacantă, pentru că oricum
bunurile abandonate ar reveni tot lor (art.553 alin.2 și art.).

35 CAPITOLUL III

MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Secțiunea I

NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE JURIDICE

41. Noțiunea de testament. Patrimoniul succesoral se poate transmite nu
numai în temeiul legii, ci și în temeiul voinței persoanei care lasă moștenirea,
manifestată prin testament. În acest caz, moștenirea este testamentară.
Deși în dreptul nostru civil moștenirea legală este regula, totuși ea poate fi
înlăturată, în tot sau în parte, prin testamentul lăsat de defunct.
Potrivit art. 1034 din noul Cod civil "Testamentul este actul unilateral,
personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una
dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață" 63.
Prin urmare, o persoană poate dispune de soarta bunurilor sale nu numai
prin acte juridice între vii, dar și printr -un act unilateral de voință mortis cauza,
pentru timpul când nu va mai fi în viață, înlăturând normele juridice care
reglementează devoluțiunea succesorală legală.
42. Caracterele juridice. Testamentul prezintă următoarele caractere
juridice:
– este un act juridic, adică o manifestare de voință făcută cu intenția de a
produce efecte juridice . Prin urmare, testamentul trebuie să îndeplinească toate
condițiile de fond cerute de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic, plus
cele specifice pentru valabilitatea actelor cu titlu gratuit 64;
– este un act juridic unilateral, valabil prin exprimarea unei singure
voințe, aceea a testatorului , independent de orice manifestare de voință a
beneficiarului;
– este un act juridic personal, adică nu poate fi încheiat prin reprezentare
sau cu încuviințarea ocrotitorului legal. Așa cum s-a arătat, chiar dacă testatorul

63 Codul civil vechi definea testamentul prin art. 802 ca fiind: "un act revocabil prin care
testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau de o parte din avutul său".
În literatura juridică anterioară noului Cod civil s-a precizat că testamentul nu trebuie
confundat cu legatul, deoarece dispozițiile referitoare la soarta bunurilor moștenirii nu
epuizează conținutul noțiunii de testament, acesta putând să conțină – pe lângă legate – și o
serie întreagă de alte dispoziții de ultimă voință. În realitate, s-a menționat, testamentul
trebuie privit și definit ca fiind "o simplă formă" un tipar în care se îmbracă o pluralitate de
acte juridice de sine-stătătoare, fiecare act având regimul său juridic propriu și distinct (A se
vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.44).
64 Cu privire la noțiunea de act juridic și la condițiile sale de validitate, a se vedea M.Mureșan,
Drept civil. Partea generală, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1999, p.95 și p.106 – 144.

36 primește consultații de specialitate de la o altă persoană (avocat) în vederea
redactării testamentului, el trebuie să exprime voința sa personală 65.
– este un act juridic revocabil, adică testatorul poate, oricând până la deces,
să revină în mod discreționar asupra dispozițiilor testamentare, fie revoc ându -le,
fie modificându -le ori înlocuindu -le cu altele noi. Orice clauză de renunțare la
dreptul de a revoca dispozițiile de ultimă voință este nulă;
– este un act juridic solemn, deoarece voința testatorului trebuie să fie
exprimată în una dintre formele cerute de lege;
– este un act juridic pentru cauză de moarte întrucât, deși este valabil de la
data întocmirii sale, dacă s-au respectat cerințele legii, produce efecte juridice
numai de la data încetării din viață a testatorului .

Secțiunea a II-a

CONȚINUTUL TESTAMENTULUI

43. Legatele testamentare. Din dispozițiile art. 1035 rezultă că
testamentu l conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la
bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a
legatarului.
Cu alte cuvinte, testamentul cuprinde, în primul rând, legate, întrucât, ca
act juridic, este menit să asigure devoluțiunea bunurilor lăsate de de cujus
potrivit voinței sale, iar nu potrivit regulilor moștenirii legale.
Legatarul nu răspunde de pasivul moștenirii decât cu bunurile pe care le
dobândește ( intra vires hereditatis ) și nu se bucură de sezină 66.
44. Alte dispoziții testamentare. Alături de legate și de dispozițiile
privind desemnarea legatarului (ori chiar în lipsa acestora ), testamentul poate
conține și alte dispoziții de ultimă voință sau chiar acte juridice de sine
stătătoare, cum ar fi:
a) dispoziții referitoare la partaj (partajul de ascendent, adică împărțeala
făcută de testator între descendenții săi a bunurilor moștenirii sau a unei părți din
aceste bunuri);
b) revocarea dispozițiilor testamentare anterioare;
c) dezmoșteniri (exheredări), adică dispoziții prin care testatorul înlătură
de la moștenire pe unii sau pe toți moștenitorii legali ;
d) numirea de executori testamentari, adică numirea unei persoane (sau
mai multe) care să aducă la îndeplinire dispozițiile de ultimă voință cuprinse în
testament;
e) sarcini impuse legatarului (ori legatarilor), adică obligații de natură

65 A se vedea F.Deak, op.cit., p.156.
66 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.45.

67 A se vedea F.Deak, op.cit., p. 161.
37 patrimonială sau de altă natură ;
f) dispoziții privind funeraliile și înhumarea;
g) recunoașterea de către tată a unui copil din afara căsătoriei (art.415
alin.2) sau de către mamă a copilului care a fost trecut în registrul de stare civilă
ca născut din părinți necunoscuți ori a cărui naștere nu a fost înregistrată în
registrul de stare civilă (art.415 alin.1);
h) în principiu, orice alte dispoziții de ultimă voință a testatorului (de
exemplu, recunoașterea unei datorii sau a unui drept).
Dispozițiile de ultimă voință cuprinse în testament pot produce efecte
juridice la date diferite. De exemplu, legatele produc efecte numai la data
deschiderii moștenirii. Însă, recunoașterea unui copil sau revocarea dispozițiilor
testamentare anterioare produc efecte imediat.
De asem enea, nulitatea unuia dintre actele de voință cuprinse în testament
nu atrage nulitatea celorlalte acte de voință – independente – cuprinse în același
testament ; de exemplu, dacă testamentul cuprinde atât legate cât și un partaj de
ascendent, legatele pot fi valabile și își vor produce efectele juridice , chiar
partajul de ascendent ar fi lovit de nulitate absolută .

Secțiunea a III-a

CONDIȚIILE DE VALIDIT ATE ALE TESTAMENTULUI

Testamentul, fiind un act juridic, trebuie să îndeplinească condițiile de
validitate ale actului juridic în general : capacitatea de a încheia actul în cauză,
consimțământ valabil, obiect determinat și licit, iar cauza să existe, să fie licită și
morală 67.
De asemenea, testamentul fiind un act juridic solemn , voința testatorului
trebuie exprimată în una dintre formele prevăzute de lege.
Așa fiind, vom analiza mai jos, pe scurt, condițiile de fond și condițiile de
formă ale validității testamentului.

A. Condițiile de fond .

45. Capacitatea. Pentru ca dispoziția testamentară să fie valabilă,
testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalități (legate) sau
alte acte juridice cuprinse în testament, iar persoana care beneficiază de
dispoziția testamentară să aibă capacitatea de a primi .
a) Regula este aceea că orice persoană poate face și primi liberalități, cu
respectarea regulilor privind capacitatea (art.987 alin.1).

69 A se vedea F.Deak, op.cit., p. 162.
38 Condiția capacității de a dispune prin liberalități trebuie îndeplinită la data
la care dispunătorul își exprimă consimțământul (art.987 alin.2) .
Condiția capacității de a primi un legat trebuie îndeplinită la data
deschiderii moștenirii testatorului (art.987 alin.4).
Ca urmare, incapacitățile de a dispune sau de a primi prin testament, ca
excepții de la regula capacității, trebuie să fie expres prevăzute de lege, fiind de
strictă interpretare și aplicare .
b) Incapacități de a dispune prin testament. Sunt incapabile de a dispune
prin testament, potrivit legii, următoarele persoane:
– Minorii, indiferent dacă sunt lipsiți total de capacitatea de exercițiu sau
au capacitate de exercițiu restrânsă. În acest sens, art. 988 alin.1 prevede că "cel
lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu
poate dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția cazurilor prevăzute
de lege". Așa fiind, minorul nu pot dispune de bunurile sale prin liberalități
(donații sau legate testamentare) nici prin reprezentant și nici cu încuviințarea
ocrotitorilor legali.
Prin excepție , minorul care se căsătorește, dobândind capacitate deplină
de exercițiu 68, poate dispune prin testame nt ca și persoanele majore . Tot astfel,
poate dispune prin testament și minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, căruia
instanța de tutelă i-a recunoscut capacitatea deplină de exercițiu, pentru motive
temeinice (art.40).
– Minorul devenit major, nu poate dispune prin liberalități în favoarea
celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca
acesta să fi primit de la instanța de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se
exceptează situația în care reprezentantul sau, după caz, ocrotitorul legal este
ascendentul dispunătorului (art.988 alin.2).
– Persoana pusă sub interdicție judecătorească, nu poate să dispună prin
testament deoarece este asimilată cu minorul sub vârsta de 14 ani, adică cu cel
lipsit de capacitate de exercițiu (art.988 alin.1). Incapacitatea interzisului este
totală și permanentă. Cât timp interdicția nu a fost ridicată , interzisul nu are
capacitatea de a testa, nici măcar în intervalele de lucidi tate, dacă acestea ar
exista 69.
Întrucât incapacitățile de a dispune prin testament au ca scop protecția
voinței incapabilului și a intereselor familiei sale, nefiind în joc interese de
ordine publică, încălcarea lor este sancționată cu nulitatea relativă a
testamentului (art.44 alin.1, art.988 alin.2).
c) Incapacități de a primi prin testament. Nu pot primi prin testament,
potrivit legii, următoarele persoane:

68 Conform art. 39 din noul Cod civil "Minorul dobândește, prin căsătorie, capacitatea deplină
de exercițiu".

39 – Medicii și farmaciștii, precum și alte persoane care l-au tratat pe
testator de boala care este cauză a decesului. În acest sens, art. 990 alin.1
prevede că sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor
persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de
specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului 70.
Incapacitatea se întemeiază pe o prezumție absolută de sugestie și captație,
motiv pentru care medicul sau farmacistul nu ar putea face dovada că
liberalitatea este opera unei voințe libere.
Conform art.990 alin.2, sunt exceptate de la prevederile alin.1:
a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor
privilegiați;
b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la
data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau
colaterali privilegiați .
– Preoții sau alte persoane care acordau asistență religioasă în timpul
bolii care este cauză a decesului. Dispozițiile art. 990 alin. (1) și (2) sunt
aplicabile în mod corespunzător.
– Incapacitățile speciale în materia legatelor. Art.991 prevede că sunt
anulabile legatele în favoarea:
a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a
testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1043 alin.2 (care au asistat
testatorul cu ocazia autentificării testamentului) și art.1047 alin. 3 (martorii care
au asistat și semnat testamentul privilegiat);
d) agenților instrumentatori, în cazurile prevăzute de art. 1047 ;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistență juridică la
redactarea testamentului.
Sancțiunea încălcării incapacităților de a primi prin testament este
nulitatea relativă 71. Sancțiunea nulității relative prevăzute la art. 988 alin.2, 990
și 991 se aplică și liberalităților făcute unei persoane interpuse .
Datorită dificultății de dovadă a simulației prin interpunere de persoane,
art. 992 alin.2 prevede că sunt prezumate, până la proba contrară, ca fiind

70 Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, incapacitatea îi lovește pe farmaciști în cazul
în care își depășesc atribuțiile și intră în cadrul profesiunii medicilor, prin efectuarea de
tratamente specifice acestei din urmă profesiuni, indicând și chiar administrând bolnavului
medicamente fără prescripție medicală, procedând ca și cum ar fi medici. Personalul medical
ajutător (de exemplu, infirmiera, asistentul medical) nu intră sub incidența art.990 alin.1,
numai dacă, cu depășirea abilității legale, acordă tratament medical (a se vedea, pentru unele
amănunte, F.Deak,op.cit., p167, precum și literatura juridică și jurisprudența acolo citate).
71 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.568; F.Deak, op.cit., p.168.

40 persoane interpuse: ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a
primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.
Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a
dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care moștenitorii au luat
cunoștință de existența liberalității (art.990 alin.4).
În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil (art.990
alin.5).
46. Consimțământul. Pentru ca dispozițiile testamentare să fie valabile,
nu este suficient ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune, ci este necesar ca
voința acestuia să nu fie afectată de vreun viciu de consimță mânt (eroarea, dolul
sau violența ; problema leziunii nu se pune în această materie, deoarece
dispozițiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros sau
comutativ).
În acest sens, art.1038 dispune că "testamentul este valabil numai dacă
testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat".
Cu privire la discernământ, în literatura juridică anterioară noului Cod
civil s-a arătat că există și cazuri când o persoană , deplin capabilă de a dispune
prin testament, în fapt să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentru a
dispune prin testament (din cauza alienației sau debilității mintale, ori datorită
unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză, somnambulism, beție
alcoolică, folosirea de stupefiante etc.) 72. Lipsa discernământului atrage
nevalabilitatea testamentului deoarece testatorul nu are puterea de a aprecia
efectele juridice ale manifestării sale de voință 73. De asemenea, în practica
judiciară s-a hotărât că "pentru validitatea testamentului este necesar, între
altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl
întocmește…." 74.
Lipsa de discernământ trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe
concludente.
În materie de testament, dolul se manifestă sub forma sugestiei și captației,
constând în utilizarea de manopere viclene și frauduloase cu intenția de câștiga
încrederea testatorului și a înșela buna lui credință pentru a-l determina să facă o
liberalitate pe care altfel n-ar fi făcut -o 75.
Dacă nu s-au utilizat mijloace dolosive nu suntem în prezența dolului.

72 A se vedea F.Deak, op.cit., p.163 -164.
73 G.Boroi, Drept civil. Teoria generală, Editura All, 1997, p.109.
74 A se vedea Trib.Suprem, s.civ. dec.nr.1129/1987, în CD, 1987, p.121.
75 A se vedea F.Deak, op.cit., p.171, M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.50. Dolul presupune
mijloace viclene și frauduloase, cum ar fi: îndepărtarea testatorului de rude și prieteni,
interceptarea corespondenței, abuzul de influență și autoritate, alteori presupune șiretenii,
afirmații mincinoase la adresa anumitor moștenitori legali8, specularea unor sentimente sau
concepții, inclusiv religioase ale testatorului (pentru amănunte a se vedea F.Deak, op.cit.,
p.171).

41 Potrivit art. 1038 alin.2, dolul poate atrage anularea testamentului chiar
dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor
testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Sancțiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimțământ este nulitatea
relativă. Viciile de consimțământ pot fi dovedite prin orice mijloace de probă.
47. Obiectul și cauza. Pentru ca dispo zițiile testamentare , ca acte juridice,
să fie valabile, ele trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil și licit
(să fie în circuitul civil; obiectul legatului poate fi și un bun viitor, care nu există
în momentul testării , cu excepția unei moșt eniri viitoare), iar cauza să existe, să
fie licită și morală.
Sancțiunea care intervine în caz de încălcare a cerințelor de mai sus este
nulitatea absolută (art.1226 alin.2, art.1238 alin.2).

B. Condiții de formă.

Din punctul de vedere al formei, condițiile cerute pentru valabilitatea
oricărui sunt: forma scrisă și actul separat.
Scopul formei este de a asigura atât libertatea de manifestare a voinței
testatorului , cât și certitudinea declarației sale de ultimă voință 76.
a) Forma scrisă. Forma scrisă este o condiție de validitate a oricărui
testament, iar nu una de probațiune .
Așa fiind, testamentul verbal (nuncupativ ), recunoscut în dreptul roman,
ca și în dreptul nostru cutumiar și în unele legiuiri românești mai vechi, este
lovit de nulitate absolută. Pe cale de consecință, legatarul nu va putea dovedi
intenția lui de cujus de a-l gratifica prin nici o altă probă, decât printr -un înscris
testamentar 77. În acest sens, art. 1037 alin.1 prevede că "Orice persoană care
pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească
existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege".
Cu toate acestea, dacă testamentul a dispărut printr -un caz fortuit sau de
forță majoră ori prin fapta unui terț, fie după moartea testatorului, fie în timpul
vieții sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și
cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă (art.
1037 alin.2).
Dacă un testament scris a existat, dar a fost distrus ori dosit de către
testator ori cu știrea lui, se consideră că legatele cuprinse în el au fost revocate .
b) Actul separat. Dat fiind caracterul personal al testamentului, precum
și cerința ca acesta să exprime voința liberă și neviciată a testatorului, este
necesar ca testamentul fiecărei persoane să fie distinct și independent de

76 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.569.
77 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.50-51.

42 testamentul oricărei alte persoane 78. Prin urmare, legea nu permite ca două sau
mai multe persoane să testeze, prin același act, una în favoarea celeilalte ori în
favoarea unei terțe persoane. În acest sens, art. 1036 dispune că: "Sub sancțiunea
nulității absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune,
prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț".
Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru că
pluralitatea de părți ar conferi testamentului caracter contractual și deci
irevocabil prin voință unilaterală. Ori, testamentele sunt esențialmente
revocabile până în ultima clipă a vieții 79.
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, testamentul nu este conjunctiv
dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeași coală de hârtie, însă
"actele" de dispoziție sunt distincte, valabile în sine și semnate separat,
exprimând fiecare voința unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv
numai dacă reprezintă, ca act juridic, opera comună a două sau mai multe
persoane , dispozițiile fiind contopite în același context. Dimpotrivă, dacă
testamentele sunt separate și distincte, ele vor fi valabile chiar dacă conțin
dispoziții reciproce și interdependente, inclusiv clauza că revocarea unui
testament atrage și revocarea celuilalt, caz în care dispozițiile dintr-un testament
const ituie motivul determinant al intenției de a gratifica a celuilalt testator . Dar,
reciprocitatea dispozițiilor nu împiedică revocarea lor unilaterală, testamentele
fiind separate 80.
Nerespectarea cerințelor de formă este sancționată cu nulitatea absolută
a testamentului , care nu va putea produce nici un efect.
Cu toate acestea, conform art. 1050 din noul Cod civil, un testament nul
din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile
prevăzute de lege pentru altă formă testamentară. De exemplu, un testament
autentic nul pentru vicii de formă, va putea produce efecte ca testament olograf,
dacă sunt îndeplinite condițiile de validitate ale testamentului olograf (scris în
întregime, datat și semnat de mâna testatorului ).
48. Interpretarea testamentului. Potrivit art.1039 alin.1, regulile de
interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt
compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în
măsura în care se sprijină pe cele intrinseci (art.1039 alin.2).
Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în

78 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.51
79 A se vedea F.Deak, op.cit., p.177. Așa cum s-a arătat, în practică problema se pune de
obicei în cazul soților și denotă preocuparea lor de a asigura menținerea dispozițiilor
testamentare mutuale și corelative ori făcute în favoarea unei terțe persoane. Ori acest scop nu
poate fi admis; sub nici o formă nu se pot lua măsuri care să garanteze menținerea –
irevocabilitatea – dispozițiilor testamentare, căci acestea sunt prin esență revocabile.
80 A se vedea F.Deak, op.cit., p.178.

43 compensația creanței sale (art.1039 alin.3).

Secțiunea a IV-a

FORMELE TESTAMENTULUI

49. Enumerare. Formele de testament prevăzute de noul Cod civil sunt
următoarele:
– testamente ordinare, adică obișnuite, pe care testatorul le încheie în
condiții normale ; din categoria testamentelor ordinare fac parte: testamentul
olograf și testamentul autentic;
– testamente privilegiate, adică extraordinare, pe care testatorul le încheie
numai în situații excepționale ; din categoria testamentelor privilegiate fac parte
cele menționate la art. 1047 alin.1 din noul Cod civil;
– alte forme de testament, special permise de lege cum ar fi: testamentul
sumelor și valorilor depozitate, testamentul cetățenilor români aflați în
străinătate.

A. Testamentele ordinare. Conform art. 1040 din noul Cod civil,
testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
a) Testamentul olograf. Potrivit legii, sub sancțiunea nulității absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna
testatorului (art.1041).
Cele trei cerințe (să fie scris în întregime, datat și semnat de mâna
testatorului ) trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele
testamentul este nul.
În ce privește scrierea, testamentul olograf trebuie scris în întregime de
mâna testatorului (nu la mașina de scris sau cu alte mijloace mecanice ), pe orice
suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, perete, etc.), cu orice instrument (creion,
stilou, daltă, ruj de buze etc.), în orice limbă pe care testatorul o cunoaște. El nu
este valabil dacă a fost scris de un altul în locul sau în numele testatorului, dar
este valabil dacă testatorul l-a scris cu mâna sa, chiar copiind o ciornă întocmită
de altul, cu condiția ca testatorul să fi fost conștient de semnificația actului.
Dacă testamentul scris de testator cuprinde și o scriere străină (consemnată de o
altă persoană), el (testamentul) rămâne valabil atunci când scrierea străină n-are
legătură cu dispozițiile de ultimă voință scrise de testator (de exemplu, cineva a
notat pe testament un număr de telefon, sau o adresă); dacă însă scrierea străină
privește dispozițiile testamentare (constitui n d o ștersătură, adăugire, completare,
modificare etc.), testamentul este nul; el poate fi valabil în forma inițială,
nemodificată, dacă intervenția străină s-a făcut fără știrea testatorului sau după
moartea sa. Dacă modificările sunt făcute chiar de mâna testatorului, testamentul

44 este valabil; când însă modificările cuprind dispoziții noi, ele trebuie să fie
datate și semnate de testator, atestând astfel că reprezintă ultima sa voință 81.
În ce privește data, testamentul olograf trebuie datat de mâna
testatorului, indicându -se anul, luna și ziua, sau un eveniment de notorietate (“în
ziua de Paști 2008 sau în ziua de Crăciun 2010 ” etc.). Data poate fi scrisă
oriunde – la început, la sfârșit, pe margine etc. Data incompletă sau eronată
involuntar, poate fi completată ori rectificată de instanță numa i pe baza unor
elemente rezultate din cuprinsul testamentului (elemente intrinseci); elementele
extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite în măsura în care se sprijină pe
cele intrinseci . Data falsă (intenționat greșită), anume trecută de testator pentru a
eluda dispozițiile legale privin d capacitatea etc., poate fi combătută cu orice
mijloace de probă 82
De asemenea,testamentul olograf trebuie semnat de testator, cu semnă –
tura lui obișnuită, fie la sfârșit, fie în alt loc, dar astfel încât să evidențieze
însușirea integrală a conținutului de către testator. Cu această condiție, cerința
legii este îndeplinită printr -o singură semnătură, chiar dacă testamentul este scris
pe mai multe foi 83. Punerea de deget a testatorului neștiutor de carte nu
constituie o semnătură valabilă și atrage nulitatea absolută a testamentului.
Potrivit art. 1042 alin.1, înainte de a fi executat, testamentul olograf se va
prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează la deschiderea
și validarea testamentului olograf și îl depune în dosarul succesoral.
Deschiderea testamentului și starea în care se găsește se constată prin
proces -verbal (art.1042 alin.2).
Persoanele interesate pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe
cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
După finalizarea procedurii succesorale, art. 1042 alin.4 prevede că
originalul testamentului se predă legatari lor, potrivit înțelegerii dintre ei, iar în
lipsa unei înțelegeri, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Legea nu prevede nici o sancțiune pentru cazul neîndeplinirii acestor
formalități posterioare, așa încât testamentul își va păstra valabilitatea și își va
produce efectele și în acest caz.
Testamentul olograf are puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură
privată. Legatarii care îl invocă trebuie să facă dovada că el a fost scris și
semnat de testator (dar să facă această dovadă, nu prin martori, ci prin verificare
de scripte). Odată recunoscută sau verificată scrierea și semnătura, data

81 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.53; A se vedea pentru explicații și detalii
suplimentare M.Eliescu, op.cit., I, p.207 -209; F.Deak, op.cit., p.184 -192; D.Chirică, op.cit.,
p.186 -200.
82 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.54; M.Eliescu, op.cit., I, p.209 -211.
83 A se vedea F.Deak, op.cit., p.190.

45 testamen tului va fi opozabilă și terților (moștenitorilor legali și legatarilor
eventual instituiți printr -un alt testament), nefiind necesar ca ea să fi devenit
dată certă; cei interesați pot face dovada contrară, dar numai „prin dovezi trase
din cuprinsul intelectual sau material al testamentului, afară numai dacă a fost
fraudă sau dacă se dovedește nesănătatea de minte a testatorului, cazuri când,
potrivit dreptului comun, data se va putea stabili prin orice mijloc de probă” 84.
Testamentul olograf este un testament simplu, practic și la îndemâna
oricărei persoane care știe să scrie; se poate face oricând și fără cheltuieli;
asigură secretul deplin al dispozițiilor testamentare și poate fi revocat ușor de
către testator prin distrugere.
În schimb, testamentul olograf prezintă și unele neajunsuri, cum ar fi:
poate fi ușor distrus sau dosit după moartea testato rului sau chiar în timpul
vieții; voința testatorului poate fi ușor influențată în mod abuziv ; poate fi mai
ușor falsificat sau contestat decât celelalte forme de testament; dacă testatorul nu
are pregătire de specialitate, testamentul poate conține clauze neclare, confuze,
susceptibile de mai multe înțelesuri .
b) Testamentul autentic. Potrivit art. 1043 alin.1 "testamentul este
autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană
învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii".
Ca o noutate față de vechiul Cod civil de la 1864, testatorul poate fi
asistat, cu ocazia autentificării, de unul sau de 2 martori (art.1043 alin.2).
Din textul legii nu rezultă că asistența martorilor ar fi obligatorie sau că
lipsa acestora ar atrage nevalabilitatea testamentului, motiv pentru care apreciem
că prezența martorilor este lăsată la latitudinea testatorului.
Întocmirea testamentului autentic se face în conformitate cu dispoziți ile
art. 1044 , respectiv testatorul dictează dispozițiile de ultimă voință în fața
notarului, care va scrie actul și apoi i-l citește sau, după caz, i-l dă testatorului
să-l citească , menționându -se expres îndeplinirea acestor formalități. Dacă
dispunătorul își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va
fi citit de către notar.
După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa
voință. Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de
autentificare de către notar.
Autentificarea testamentului în unele situații particulare este prevăzută
expres la art. 1045.
Astfel, în cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice
alte cauze, nu pot semna, notarul public va face mențiune despre această
împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând
loc de semnătură. Mențiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezența a
2 martori, această formalitate suplinind absența semnăturii testatorului.

84 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.54; F.Deak, op.cit., p.192.

46 Declarația de voință a surdului, mutului sau surdomutului, știutori de
carte, se va da în scris în fața notarului public, prin înscrierea de către parte,
înaintea semnăturii a mențiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate
de a scrie, declarația de voință se va lua prin interpret , aplicându -se dispozițiile
art. 1045 alin.1.
În cazul nevăzătorilor, pentru a lua consimțământul acestora, notarul
public îi va întreba dacă au auzit bine atunci când li s-a citit testamentul,
consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
Potrivit art. 1046 din noul Cod civil, în scop de informare a persoanelor
care justifică un interes legitim, notarul are obligația să înscrie testamentul
autentificat , de îndată, în Registrul național notarial ținut în format electronic,
potrivit legii. Numai după decesul testatorului se vor putea obține informații cu
privire la existența unui testament autentificat.
Testamentul autentic prezintă următoarele avantaje: poate fi folosit și de
către persoanele care nu știu să scrie și să citească sau de către persoanele care
din pricina bolii, a infirmității, nu pot semna testamentul; contestarea
testamentului, cu succes, este mai greu de realizat; se bucură de forța probantă a
actelor autentice și deci sarcina dovezii revine celui care îl contestă; un exemplar
se păstrează în arhiva notarului public, astfel încât nu poate fi distrus, dosit sau
sustras.
În schimb, testamentul autentic prezintă și dezavantaje: presupune unele
cheltuieli; întocmir ea și autentificarea lui implică pierdere de timp; nu asigură
secretul deplin al dispozițiilor testamentare, chiar dacă notarul public și
personalul biroului au obligația de a păstra secretul profesional.

B. Testamentele privilegiate. Conform art.1047 alin.1, se poate întocmi
un testament valabil în următoarele situații speciale:
a) în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în caz de
epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepționale;
b) în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă
testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României , în cursul unei
călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la borul unei aeronave este
supus acelorași condiții;
c) în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește,
dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori
prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa
unui notar public;
d) în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului
șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp
dispunătorul este internat într-o instituție sanitară în care notarul public nu are
acces.

47 În toate cazurile prevăzute mai sus, este obligatoriu ca testamentul să se
întocmească în prezența a 2 martori.
Testamentul privilegiat trebuie semnat de testator, de agentul
instrumentator și de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu
poate semna, se va face mențiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze
(art.1047 alin.3). Îndeplinirea acestor formalități este prevăzută sub sancțiunea
nulității absolute.
De asemenea, formalitățile prevăzute la art. 1042 se aplică în mod
corespunzător și în privința testamentului privilegiat.
Desigur, persoana care se găsește în împrejurările excepționale indicate
mai sus nu este obligată să recurgă la această formă de testament. Ea ar putea să-
și întocmească un testament olograf, dacă știe citi și scrie .
Testamentele privilegiate sunt destinate acelor persoane, care se află în
împrejurările excepționate arătate și care doresc să-și facă un testament în formă
autentică, dar nu pot recurge la formalitățile autentificării potrivit dreptului
comun , situație în care legea prevede posibilitatea testării într-o formă autentică
simplificată, potrivit unor reguli speciale și derogatorii.
Forma scrisă și înscrisul separat sunt obligatorii și în cazul testamentelor
privilegiate (de exemplu, soții nu ar putea face un testament conjunctiv) 85.
De asemene a, este necesar ca și testamentul privilegiat să fie datat , pentru
a se putea stabili dacă la data respectivă testatorul se afla în situațiile
excepționale care justifică folosirea acestei forme testamentare.
Testamentele privilegiate își vor produce efectele numai dacă testatorul a
decedat în împrejurările excepționale prevăzute de lege. În caz contrar, art. 1048
alin.1 prevede că testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când
dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul
se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putință să
testeze.
Prevederile art.1048 alin.1 nu se aplică dispoziției testamentare prin care
se recunoaște un copil.

C. Alte forme de testament. Pe lângă testamentele ordinare și
testamentele privilegiate, legea admite și alte forme de testament .
a) Testamentul sumelor și valorilor depozitate. Potrivit art. 1049 alin.1
din noul Cod civil, dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau
titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea
condițiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituții 86.

85 A se vedea F.Deak, op.cit., p.200.
86 Potrivit art.1171 din O.U.G nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
(M.Of.nr.1027 din 27 decembrie 2006) și art. 100 pct.2 din Legea nr.71/2011, în vederea
aplicării prevederilor art.1049 din codul civil, condițiile de formă necesare pentru valabilitatea

48 Potrivit art. 1 din Ordinul M.J. nr.1903/2011 deponentul unor sume de
bani, valori sau titluri de valoare la o instituție de credit poate dispune de
acestea, pentru cauză de moarte, printr -o dispoziție testamentară cuprinsă în
cadrul convenției încheiate cu instituția de credit .
Testat orul trebuie să completeze prin scriere olografă clauza privind
dispoziția testamentară (art. 2 alin.1 din ordin). Nerespectarea scrierii olografe a
clauzei testamentare atrage nulitatea absolută a dispoziției mortis cauza 87.
Dispoziția testamentară cuprinde desemnarea directă sau indirectă a
beneficiarului acesteia, obiectul, semnătura testatorului, precum și data
întocmirii. Desemnarea beneficiarului clauzei testamentare trebuie să conțină
suficiente elemente, astfel încât acesta să poată fi identificat la data deschiderii
moștenirii (art.3 alin.1 din ordin).
De asemenea, dispoziția testamentară se completează, se semnează și se
datează de către testator numai în prezența a 2 funcționari ai instituției de credit,
special împuterniciți în acest scop, care semnează convenția alături de testator
(art.4 din ordin).
Conform art. 1049 alin.3 instituțiile de credit au obligația ca, la
instituirea de către clienții acestora a unei dispoziții testamentare, să comunice,
de îndată, mențiunea acesteia în Registrul național notarial ținut în format
electronic (informații cu privire la existența unui astfel de testament se pot
obține numai după decesul testatorului).
Instituțiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având
ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii
judecătorești ori a certificatului de moștenitor care constată valabilitatea
dispoziției testamentare li calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport și
reducțiune fiind aplicabile (art.1049 alin.2).
b) Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate. În raporturile
de drept internațional privat (cu element de extraneitate), art. 2635 prevede că
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile
dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost
întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform
oricăreia dintre legile următoare:
– legea națională a testatorului;
– legea reședinței obișnuite a acestuia;
– legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

dispozițiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de
clienții instituțiilor de credit se vor stabili prin ordin al ministrului justiției, după consultarea
Băncii Naționale a României. A se vedea, în acest sens, Ordinul ministrului justiției nr.1903/C
din 20 septembrie 2011 privind condițiile de formă necesare pentru valabilitatea dispozițiilor
testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienții
instituțiilor de credit (M.Of.nr.684 din 27 septembrie 2011).
87 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.581.

88 A se vedea F.Deak, op.cit., p.235.
49 – legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului;
– legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de
transmitere a bunurilor moștenite.
Prin urmare, un cetățean român aflat în străinătate poate testa în oricare
dintre formele de testament recunoscute de legile indicate mai sus.

Secțiunea a V-a

REVOCAREA VOLUNTARĂ A TESTAMENTULUI

Întrucât testamentul este un act juridic esențialmente revocabil, testatorul
poate revoca oricând, până la deces, dispozițiile testamentare.
Revocarea voluntară constă în desființarea testamentului (încheiat valabil)
prin voința testatorului și este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a
testa și consimțământul neviciat.
După modul de manifestare a voinței revocatorii , revocarea voluntară
poate fi expresă sau tacită.
50. Revocarea voluntară expresă. Potrivit art. 1051 alin.1, un testament
poate fi revocat expres, în tot sau în parte, însă numai printr -un act autentic
notarial sau printr -un testament ulterior.
Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn 88, deoarece
actul revocator trebuie întocmit fie în formă autentică, fie în formă testamentară.
În ce privește actul autentic notarial revocator acesta poate fi redactat
special în acest scop, dar dispoziția revocatorie a testamentului poate fi cuprinsă
și într-un alt act autentic, cum ar fi un contract de donație .
Dacă actul revocator este un testament ulterior , acesta trebuie să fie
valabil ca atare, dar nu trebuie să aibă aceeași formă ca și testamentul pe care îl
revocă (nu se cere o simetrie sau similitudine a formei). În acest sens, art. 1051
alin.2 prevede că "testamentul care revocă un testament anterior poate fi
întocmit într-o formă diferită de cea a testamentului revocat". De exemplu, un
testament autentic poate fi revocat printr -un testament olograf, sau invers. Este
indiferent dacă testamentul revocator conține sau nu și alte dispoziții.
Revocarea expresă a testamentului făcută printr -un act autentic notarial sau
printr -un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul
național notarial prevăzut la art.1046.
51. Revocarea voluntară tacită. Revocarea este tacită atunci când rezultă
indirect, dar neîndoielnic, din alte acte sau fapte juridice ale testatorului ori
cunoscute de el.

91 A se vedea F.Deak, op.cit., p.238.
50 Astfel, conform art. 1052 alin. 1, testatorul poate revoca testamentul
olograf și prin distrugerea, ruperea sau ștergerea sa. Ștergerea unei dispoziții a
testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții . Mo-
dificările realizate prin ștergere se semnează de către testator.
De asemenea, distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului olograf,
cunoscută de către testator, atrage revocarea , cu condiția ca testatorul să fi fost
în măsură să îl refacă (art. 1052 alin.2).
Potrivit art. 1052 alin.3 "Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior
decât în măsura în care conține dispoziții contrare sau incompatibile cu acesta.
Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a
testamentului ulterior".
Noțiunile de "dispoziții contrare" (contrarietate) sau "dispoziții
incompatibile" (incompatibilitate), folosite de textul art.1052 alin.3, nu se
suprapun , ci trebuie analizate diferențiat, așa cum s-a apreciat și în literatura
juridică anterioară noului Cod civil. Analiza lor diferențiată se impune din punct
de vedere practic, întrucât incompatibilitatea se poate stabili pe baza unor
elemente obiective (imposibilitate materială sau juridică), în timp ce
contrarietatea necesită cercetarea unor elemente subiective, de imposibilitate
intențională, ceea ce este mai greu de stabilit 89.
Incompatibilitatea dintre dispozițiile testamentelor succesive presupune o
imposibilitate absolută, obiectivă – materială sau juridică – de a se executa
cumulativ, concomitent. De exemplu, printr -un testament anterior defunctul a
lăsat în proprietatea unei persoane un bun mobil al său, iar printr -un testament
ulterior același bun mobil este lăsat în proprietatea exclusivă a altei persoane.
În această situație, primul legat este incompatibil cu cel de-al doilea, astfel încât
legatele nu se pot executa cumulativ, concomitent, operând revocarea tacită a
primului legat.
Imposibilitatea poate să fie și juridică, în cazul în care printr -un testament
anterior se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin testament
ulterior se lasă altei persoane nuda proprietate sau uzufructul aceluiași imobil
(deplina proprietate este incompatibilă juridic cu nuda proprietate sau cu
uzufructul asupra aceluiași bun, astfel încât primul legat va fi revocat parțial) 90.
Contrarietatea dintre dispozițiile unor testamente succesive presupune și
ea o imposibilitate de executare cumulativă, concomitentă, dar această
imposibilitate nu este absolută, obiectivă, ci se datorează intenției testatorului;
material și juridic ar fi posibilă executarea cumulativă, dar se opune voința
testatorului 91. De exem plu, două legate universale dacă au fost făcute prin două
testamente succesive, în favoarea unor persoane diferite, pe cale de interpretare a

89 A se vedea F.Deak, op.cit., p.237; D.Chirică, op.cit., p.237 -239.
90 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.66.