Drept Civil. Contracte. Codrin Macovei [611966]

DREPT CIVIL. CONTRACTE

Lect. univ. dr. Codrin MACOVEI

SUPORT CURS

2

3UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IA ȘI
FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL.
CONTRACTE CIVILE

Lector univ. dr. CODRIN MACOVEI

– SUPORT CURS –

Anul III
Semestrul I

2012

4

5CUPRINS

CAPITOLUL I ● CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMP ĂRARE …………………. 9
1. Noțiunea și caracterele juridice ale cont ractului de vânzare-cump ărare………….. 9
2. Condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cump ărare……………………… 11
3. Efectele contractului de vânzare-cump ărare………………………………………………… 19
4. Varietăți ale contractului de vânzare-cump ărare………………………………………….. 23

CAPITOLUL II ● CONTRACTUL DE SCHIMB …………………………………………..
25
1. Noțiunea și caracterele juridice contr actului de schimb ……………………………….. 25
2. Reguli aplicabile contractului de schimb …………………………………………………… 26
3. Schimbul de imobile ……………………………………………………………………………….. 27

CAPITOLUL III ● CONTRACTUL DE DONA ȚIE………………………………………..
28
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de dona ție…………………………… 28
2. Condițiile de validitate ale contractului de dona ție………………………………………. 29
3. Principiul irevocabilit ății donațiilor…………… …………… …………… ………….. ………. 32
4. Efectele contractului de dona ție………………………………………………………………… 33
5. Cauze legale de revocare a dona ției…………………………………………………………… 34
6. Varietăți ale contractului de dona ție………………………………………………………….. 37

CAPITOLUL IV ● CONTRACTUL DE LOCA ȚIUNE ……………………………………
38
1. Noțiunea și caracterele juridice…………………………………………………………………. 38
2. Condițiile de validitate ale contractului de loca țiune……………………………………. 38
3. Efectele contractului de loca țiune………………………………………………………………. 38
4. Încetarea contractului de loca țiune…………………………………………………………….. 42

CAPITOLUL V ● CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE …………………………………….
45
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de închiriere ………………………. 45
2. Condițiile de validitate ale contractului de în chiriere ………….. …………… ………… 46
3. Efectele contractului de închiriere …… ………………………………………………………. 48
4. Încetarea contractului de închiriere …… ……………………………………………………… 51

CAPITOLUL VI ● CONTRACTUL DE ARENDARE …………………………………….
52
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de arendare ………………………… 52
2. Condițiile de validitate ale contractului de ar endare …… …………… …………… ……. 53
3. Efectele contractului de arendare ……… ……………………………………………………… 55
4. Încetarea contractului de arendare ……………………………………………………………. 58

CAPITOLUL VII ● CONTRACTUL DE ANTREPRIZ Ă ……………………………….
60
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de antrepriz ă ………………………. 60
2. Condițiile de validitate ale contractului de antrepriz ă ………………………………….. 61
3. Efectele contractului de antrepriz ă ……………………………………………………………. 62
4. Antrepriza de construc ții …………………………………………………………………………. 65

6
CAPITOLUL VIII ● CONTRACTUL DE MANDAT ………………………………………
68
1. Mandatul cu reprezentare…………………………………………………………………………. 68
1.1 Noțiunea și caracterele juridice……………………………………………………………… 68
1.2 Condi țiile de validitate…………….. …………… …………… …………… ………….. ……… 68
1.3 Forma contractului de mandat și dovada lui……………………………………………. 69
1.4 Actul cu sine însu și. Dubla reprezentare. Mandatul în interes comun…………. 70
1.5 Efectele contractului de mandat…………………………………………………………….. 70
1.6 Încetarea contractului de mandat……………………………………………………………. 72
2. Mandatul f ără reprezentare………. ………….. ……………. ………… ………… ………… ……. 73
2.1 Noțiunea…………………………………………………………………………………………….. 73
2.2 Natura juridic ă a contractului de interpunere…………………………………………… 73
2.3 Regimul juridic al contra ctului de interpunere…………………………………………. 73
2.4 Inaplicabilitatea contractului de interp unere……….. ………….. …………… ………… 74

CAPITOLUL IX ● CONTRACTUL DE DEPOZIT …………………………………………
75
1. Noțiunea,caracterele juridice și felurile contractului de depozit…………………….. 75
2. Depozitul obi șnuit/voluntar………………………………………………………………………. 76
3. Depozitul necesar……………………………………………………………………………………. 78
4. Depozitul neregulat…………………………………………………………………………………. 79

CAPITOLUL X ● CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE FOLOSIN ȚĂ
(COMODATUL) ………………………………………………………………

80
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de comodat …………………………. 80
2. Condițiile de validitate ale contractului de comodat……… ……………. ………… ……. 81
3. Efectele contractului de comodat………………………………………………………………. 82
4. Încetarea contractului de comodat………. …………………………………………………….. 84

CAPITOLUL XI ● CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE CONSUMA ȚIE
(MUTUUM) …………………………………………………………………….

85
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contract ului de împrumut de consuma ție….. 85
2. Condițiile de validitate ale contractului de împrumut de consuma ție……………… 85
3. Efectele contractului de împrumut de consuma ție……………………………………….. 86
4. Împrumutul cu dobând ă……………………………………………………………………………. 87
5. Încetarea contractului de împrumut de consuma ție………………………………………. 88

CAPITOLUL XII ● CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVIL Ă …………………….
89
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de societat e ………………………… 89
2. Condițiile de validitate ale contractului de so cietate …….. ……………. ………… ……. 90
3. Efectele contractului de societate …….. ………………………………………………………. 92
4. Încetarea contractului de societate ……… …………………………………………………….. 93

CAPITOLUL XIII ● CONTRACTUL DE RENT Ă VIAGER Ă ……………………….
95
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de rent ă viageră…………………… 95
2. Condițiile de validitate ale contractului de rent ă viageră………………………………. 96

73. Efectele contratului de rent ă viageră………………………………………………………….. 97

CAPITOLUL XIV ● CONTRACTUL DE ÎNTRE ȚINERE …………………………….
99
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de între ținere ……………………… 99
2. Condițiile de validitate ale contractului de între ținere ………………………………….. 100
3. Efectele contractului de între ținere ……………………………………………………………. 101

CAPITOLUL XV ● CONTRACTUL DE TRANZAC ȚIE ……………………………….
104
1. Noțiunea și caracterele juridice ale c ontractului de tranzac ție ………………………. 104
2. Condițiile de validitate ale contractului de tranzac ție…………………………………… 105
3. Efectele contractului de tranzac ție……………………………………………………………… 106

CAPITOLUL XVI ● CONTRACTUL DE ASIGURARE ………………………………..
108
1. Definiția și reglementarea contractului de asigurare…………………………………….. 108
2. Caracterele juridice ale contractului de as igurare…………………………………………. 108
3. Terminologia specific ă contractului de asigurare…………………………………………. 109
4. Clasificarea asigur ărilor……………………………………………………………………………. 112
5. Asigurările facultative……………………………………………………………………………… 115
6. Asigurarea obligatorie de r ăspundere civil ă………………………………………………… 118
7. Termenele de prescrip ție în materia asigur ărilor………………………………………….. 121

BIBLIOGRAFIE DE INI ȚIERE …………………………………………………………………….

123

8

9CAPITOLUL I
CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMP ĂRARE

OBIECTIVE:
9 să identifice no țiunea de vânzare-cump ărare;
9 să deosebeasc ă caracterele juridice;
9 să identifice condi țiile de fond ale contractului;
9 să identifice condi țiile de form ă ale contractului;
9 să identifice obliga țiile părților;
9 să identifice sanc ținile aplicabile neexecut ării obligațiilor părților;
9 să identifice variet ățile contractului de vânzare-cump ărare.

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cump ărare
Potrivit art. 1294 C. civ., vinderea este o conven ție prin care dou ă părți se obligă între
sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a pl ăti celei dintâi
prețul lui. În ceea ce ne prive ște, putem defini contractul de vânzare-cump ărare ca fiind
acel contract prin care o parte, numit ă vânzător, transmite celeilalte p ărți, numită
cumpărător, un drept asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani pl ătite de
cumpărător cu titlu de pre ț. C. civ. reglementeaz ă contractul de vânzare-cump ărare în
Cartea a III-a, Titlul V (art. 1294–1404). Dispozi țiile C. civ. trebuie completate și
coroborate și cu alte texte de lege ce con țin dispozi ții privitoare la materia vânz ării-
cumpărării. Spre exemplu: L. nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar; Decretul-lege nr.
61/1990 privind vânzarea de locuin țe construite din fondurile statului c ătre popula ție; L.
nr. 85/1992 privind vânzarea de locuin țe și spații cu altă destinație construite din fondurile
statului și din fondurile unit ăților economice sau bugetare de stat; L. nr. 247 din 19 iulie,
care trateaz ă distinct, în Titlul X, problematica circula ției juridice a terenurilor etc.
Contractul de vânzare-cump ărare prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic (bilateral), întrucât obliga țiile părților contractante sunt
interdependente și reciproce, fiecare avându- și cauza juridic ă în cealalt ă. Prin urmare, în
cazul în care una dintre p ărțile contractante nu î și execută obligația ce îi incumb ă, dar va
pretinde ca cealalt ă parte să își execute obliga ția corelativ ă, atunci aceasta din urm ă se va
putea apăra prin invocarea excep ției de neexecutare a contractului ( exceptio non adimpleti
contractus ). De asemenea, contractul de vânzare-cump ărare va putea fi desfiin țat printr-o
acțiune în rezolu țiune promovat ă de către partea care și-a îndeplinit obliga ția ce îi revenea
sau se declar ă gata să își execute obliga ția, în cazul în care cealalt ă parte, în mod culpabil,
nu își execută sau execut ă necorespunz ător obliga țiile asumate;
Î este un contract cu titlu oneros , deoarece ambele p ărți urmăresc să își procure un
avantaj în schimbul obliga țiilor pe care și le asum ă. Caracterul oneros ține de esen ța
contractului de vânzare-cump ărare, o înstr ăinare cu titlu gratuit neputând fi niciodat ă
calificată drept o vânzare-cump ărare;
Î este un contract comutativ , pentru c ă existența și întinderea presta țiilor datorate de
părți sunt certe și pot fi apreciate chiar la moment ul încheierii contractului, nefiind
dependente de hazard ( alea). Acest caracter nu este de esen ța, ci de natura contractului de
vânzării, astfel c ă vom fi în prezen ța unui contract de vânzare-cump ărare și atunci când

10convenția va prezenta un caracter aleatoriu (ex.: dac ă bunul care formeaz ă obiectul derivat
al contractului este supus pi eirii, exproprierii etc.);
Î este un contract consensual , deoarece vânzarea-cump ărarea se perfecteaz ă în
momentul în care s-a realizat acordul de voin ță al părților, nefiind necesar ca manifestarea
lor de voin ță să îmbrace vreo form ă prescrisă de lege pentru a produce efecte juridice. În
acest sens, art. 1295 C. civ. dispune: Vinderea este perfectat ă între părți și proprietatea
este de drept str ămutată la cumpărător […] îndat ă ce părțile s-au învoit asupra lucrului și
asupra pre țului, deși lucrul nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi num ărat. Regula
caracterului consensual al co ntractului de vânzare-cump ărare comport ă anumite excep ții,
ce vor fi precizate cu prilejul analiz ării condițiilor de validitate;
Î este un contract translativ de drepturi , întrucât are ca efect str ămutarea dreptului
subiectiv din patrimoniul vânz ătorului în patrimoniul cump ărătorului. În acest sens, art.
971 C. civ. dispune: În contractele ce au de obiect transla ția propriet ății, sau unui alt
drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consim țământului p ărților, și
lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a f ăcut tradițiunea
lucrului . În ipoteza în care prin contractul de vânzare-cump ărare se transmite un drept de
proprietate, atunci transmiterea propriet ății opereaz ă din momentul în care p ărțile au
convenit asupra bunului și asupra pre țului, chiar dac ă bunul nu a fost predat
cumpărătorului, iar pre țul nu a fost pl ătit vânzătorului. Potrivit principiului res perit
domino , din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cump ărătorul va trebui s ă
suporte și riscul contractului în cazul în care bunul piere fortuit, iar vânz ătorul nu a fost
pus în întârziere cu privire la executarea obliga ției de predare a bunului ori, de și a fost pus
în întârziere, dovede ște că bunul ar fi pierit chiar dac ă s-ar fi aflat la cump ărător. Regula
transmiterii dreptului de proprietate și a riscului contractului din momentul realiz ării
acordului de voin ță al părților presupune îndeplinirea cumulativ ă a următoarelor condi ții:
– contractul de vânzare-cump ărare să fie valabil încheiat – această condiție presupune
respectarea condi țiilor de validitate – de fond și de form ă – prevăzute de legiuitor pentru
contractul de vânzare-cump ărare;
– contractul s ă aibă ca obiect bunuri certe, individual determinate – dacă obiectul
contractului const ă în bunuri generic determinate, transmiterea propriet ății și a riscului
contractului opereaz ă numai din momentul individualiz ării bunurilor ce urmeaz ă a fi
dobândite de c ătre cumpărător. Individualizarea se face, de regul ă, prin predare, dar se
poate realiza și prin alte mijloace, precum cânt ărire, măsurare, etichetare etc. În cazul în
care obliga ția vânzătorului este de a preda un bun din dou ă sau mai multe lucruri
(obligație alternativ ă), problema transfer ării dreptului de proprietate și a riscurilor
urmează a fi solu ționată după cum este vorba despre bunuri individual sau generic
determinate. Astfel, dac ă vânzarea are ca obiect un bun din dou ă sau mai multe bunuri
individual determinate, atunci transferul propriet ății opereaz ă în momentul alegerii, c ăci
numai atunci se cunoa ște bunul ce va fi dobândit de c ătre cumpărător. Dacă alegerea
urmează a se face între dou ă sau mai multe lucruri de gen, atunci transferul propriet ății va
avea loc în momentul individualiz ării, operațiune ulterioar ă alegerii.
– bunul care formeaz ă obiectului contractului s ă existe la momentul realiz ării acordului
de voință al părților – dacă contractul are ca obiect bunuri viitoare, atunci transferul
dreptului de proprietate opereaz ă din momentul în care bunurile individual determinate

11sunt executate, terminate, fini sate, apte de a fi predate cump ărătorului, respectiv din
momentul individualiz ării în cazul bunurilor ge neric determinate.
– părțile nu au amânat transferul dreptului de proprietate pentru o dat ă ulterioar ă
încheierii contractului – există mai multe modalit ăți prin care p ărțile pot amâna transferul
dreptului de proprietate și al riscurilor:
– inserarea unei clauze contractuale exprese care s ă amâne transferul propriet ății
până la împlinirea unui termen suspensiv, cert sau incert (ex.: devii proprietarul
bunului în termen de dou ăzeci de zile de la încheierea contractului); dac ă termenul
suspensiv a fost stipulat pur și simplu, proprietatea și riscurile vor fi transferate
asupra cump ărătorului din momentul realiz ării acordului de voin ță al părților,
termenul amânând doar începutul exercit ării dreptului de proprietate și al
îndeplinirii obliga ției corelative.
– afectarea contractului de o condi ție suspensiv ă (ex.: devii proprietarul bunului
dacă vei promova concursul de admitere în magistratur ă); dacă lucrul piere
pendente conditione (pieire total ă), riscul contractului va fi suportat de c ătre
vânzător, întrucât el nu va mai fi apt s ă execute obliga ția de predare a bunului
individual determinat; prin urmare, nici cump ărătorul nu va mai fi obligat s ă
plătească prețul, chiar dac ă condiția se îndepline ște (art. 1018 C. civ.); dac ă până
la îndeplinirea condi ției bunul piere fortuit doar par țial, cump ărătorul va fi obligat
să îl primeasc ă în starea în care se afl ă, neputând pretinde o sc ădere de pre ț
proporțională cu partea pierit ă, el suportând riscul contractului ca proprietar al
bunului (art. 1018 alin. 3 C. civ.).
În literatura de specialitate se face referire la un caz special de amânare a momentului
transferării dreptului de prop rietate: ipoteza cump ărării dintr-o unitatea comercial ă cu
autoservire. S-a apreciat c ă deși contractul se încheie în mo mentul în care bunurile sunt
individualizate (prin introducerea acestora în co șul pus la dispozi ție de către vânzător), iar
prețul este deja stabilit prin afi șare, cump ărătorul va deveni proprietarul bunului în
momentul achit ării prețului. Prin urmare, dac ă bunul piere fortuit pân ă în momentul pl ății,
riscul va fi suportat de c ătre vânzător. Întrucât regula transmiterii dreptului de proprietate
concomitent cu riscul contractului nu este reglementat ă prin dispozi ții imperative, p ărțile
pot deroga de la aceast ă regulă prin acordul lor de voin ță, inserând, în acest sens, o clauz ă
contractual ă expresă și neîndoielnic ă.

2. Condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cump ărare
Condiții de fond ale contractului de vânzare-cump ărare
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – capacitatea de a încheia un act juridic civil
reprezintă aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații
civile prin încheierea actelor juridice civ ile. În cazul contractului de vânzare-cump ărare
este aplicabil ă regula (principiul) capacit ății, incapacitatea constituind excep ția. În acest
sens, art. 1306 C. civ. dispune: Pot cump ăra și vinde to ți cărora nu le este oprit prin lege .
În ceea ce prive ște excepțiile de la regula capacit ății, acestea reprezint ă prohibiții de a
vinde și cumpăra ori interdic ții de a cump ăra, normele care le instituie fiind de strict ă
interpretare și aplicare. Raportat la obiectul contractului, vânzarea-cump ărarea reprezint ă
un act de dispozi ție, fiind, deci, necesar ca ambele p ărți contractante s ă îndeplineasc ă
condițiile prevăzute de lege pentru a face acte de dispozi ție. Persoanele care sunt lipsite de

12capacitate de exerci țiu vor putea încheia contracte de vânzare-cump ărare numai prin
reprezentan ții legali, iar persoanele lipsite de capacitate de exerci țiu vor avea nevoie de
încuviințarea ocrotitorului legal și, în toate cazurile, cu încuviin țarea prealabil ă a
autorității tutelare. Raportat la patrimoniul p ărții contractante, este posibil ca vânzarea-
cumpărarea să reprezinte un act de administrare sau de conservare; în consecin ță, partea
va trebui s ă aibă capacitatea prev ăzută de lege pentru a face acte de administrare, respectiv
de conservare.
a) Incapacit ăți de a vinde și de a cump ăra
Î soții nu pot încheia între ei contracte de vânzare-cump ărare (art. 1307 C. civ.) – prin
instituirea acestei incapacit ăți se urmărește asigurarea unei triple protec ții: a intereselor
soțului donator, în cazul unei vânz ări simulate; a intereselor mo ștenitorilor rezervatari sau
care beneficiaz ă de raportul dona țiilor, de asemenea în cazul unei vânz ări simulate; a
intereselor creditorilor so țului vânzător. Nerespectarea acestei incapacit ăți este sanc ționată
cu nulitatea relativ ă.
Î tutorii nu pot încheia contracte de vânzare-cump ărare cu persoanele aflate sub
tutela lor , până când autoritatea tutelar ă nu a dat tutorelui desc ărcare pentru gestiunea sa
(art. 1308 pct.1 C. civ. coroborat cu ar t. 128 din C. fam.). Nerespectarea acestei
incapacități este sanc ționată cu nulitatea relativ ă.
b) Incapacit ăți de a cump ăra
Î mandatarii, legali sau conven ționali, nu pot cump ăra bunurile pe care au fost
împuternici ți să le vândă (art. 1308 pct. 2 C. civ.) – in capacitatea are drept scop evitarea
întrunirii de c ătre una și aceeași persoană a dublei calit ăți: de vânz ător și de cump ărător,
contrarietatea intereselor fiind evident ă și acționând în defavoarea vânz ătorului. Nu
trebuie îns ă ignorat faptul c ă legislația noastră cunoaște instituția actului cu sine însu și, a
cărui validitate este recunoscut ă în condi țiile în care mandantul cunoa ște și aprobă
condițiile în care urmeaz ă a se încheia actul juridic. Sanc țiunea care intervine în cazul
ignorării acestei incapacit ăți este nulitatea relativ ă.
Î administratorii bunurilo r statului sau ale unit ăților administrativ – teritoriale nu pot
cumpăra bunurile pe care le administreaz ă (art. 1308 pct. 3 C. civ.) – încheierea
contractului de vânzare-cump ărare cu neobservarea acestei incapacit ăți este sanc ționată cu
nulitatea relativ ă.
Î funcționarii publici nu pot cump ăra bunurile statului sau ale unit ăților
administrativ-teritoriale care se vând prin intermediul lor (art. 1308 pct. 4 C. civ.) – în
ipoteza în care bunurile sunt destinate vânz ării, iar pre țurile sunt stabilite de c ătre
legiuitor, func ționarul nedispunând de vreo putere discre ționară în ceea ce prive ște
stabilirea condi țiilor vânz ării, apreciem c ă incapacit ățile prevăzute de art. 1308 pct. 3 și 4
nu se mai justific ă. Nerespectarea acestei incapacit ăți atrage nulitatea relativ ă a conven ției.
Î judecătorii, procurorii sau avoca ții nu pot cump ăra drepturi litigioase care sunt de
competen ța curții de apel în a c ărei circumscrip ție își exercită funcția, respectiv profesia
(art. 1309 C. civ.). Interpretarea teleologic ă a dispozi ției art. 1309 C. civ. conduce la
concluzia c ă în cazul judec ătorilor de la Înalta Curte de Casa ție și Justiție, precum și a
procurorilor de la Parchetul de pe lâng ă Înalta Curte de Casa ție și Justiție, interdic ția se
extinde pe întreg teritoriul țării. În cazul nerespect ării incapacit ății instituite prin art. 1309
C. civ., contractul este lovit de nulitate absolut ă.

13Î executorii judec ătorești nu pot dobândi, direct sau prin persoane interpuse, pentru ei
sau pentru al ții, bunurile ce au f ăcut obiectul activit ății de executare silit ă (art. 43, L.
188/2000 privind pe executorii judec ătorești). Sancțiunea aplicabil ă în cazul nesocotirii ei
va fi nulitatea absolut ă.
Î persoanele insolvabile nu pot cump ăra bunurile imobile care se vând prin licita ție
publică (art. 507 alin. 2 și 497 alin 4 C. proc. civ.). Sanc țiunea aplicabil ă este nulitatea
relativă, incapacitatea fiind dictat ă de necesitatea protej ării unor interese particulare.
Î cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor din
România decât numai în condi țiile rezultate din aderarea României la Uniunea European ă
și din alte tratate interna ționale la care România este parte, pe baz ă de reciprocitate, în
condițiile prevăzute prin lege organic ă (art. 44 alin. 2 din Constitu ția revizuit ă). Calitatea
de cetățean străin sau de apatrid se apreciaz ă în func ție de momentul încheierii
contractului; prin urmare, incapacitatea va exista dac ă cumpărătorul a avut cet ățenia
română, dar nu o mai avea în momentul contract ării ori dac ă o dobânde ște ulterior
încheierii contractului. Co ntractul de vânzare-cump ărare va fi nul absolut în cazul
nerespect ării acestei incapacit ăți, datorită caracterului general al interesului protejat prin
reglementarea acestei incapacit ăți speciale. De asemenea, L. nr. 247/2005 prevede în art. 3
din Titlul X c ă Cetățenii străini și apatrizii […] pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor în România în condi țiile prevăzute de legea special ă, indicând astfel în mod
clar că cetățenii străini și apatrizii vor putea dobândi acest drept, sub condi ția
îndeplinirii anumitor criterii . O primă serie de criterii circumscrise posibilit ății dobândirii
dreptului de proprietate asupra terenurilor, atât în condi țiile aderării României la Uniunea
European ă, cât și în cazul încheierii u nor tratate interna ționale au fost prev ăzute în L. nr.
312 din 10 noiembrie 2005, privind dobândirea dreptului de proprietate privat ă asupra
terenurilor de c ătre cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice
străine. Acest act normativ va in tra în vigoare la data ader ării țării noastre la Uniunea
European ă. Din con ținutul art. 1 al L. nr. 312/2005 rezult ă că în obiectul s ău de
reglementare sunt inclus e atât actele juridice inter vivos prin intermediul c ărora s-ar putea
dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, cât și cele mortis causa (întrucât prin
alin. 2 se prevede inaplicabilitatea dispozi țiilor legii pentru mo ștenirea legal ă, per a
contrario ele vor fi aplicabile mo ștenirii testamentare). În privin ța cetățenilor oric ărui stat
membru al Uniunii Europene sau al Spa țiului Economic European și apatrizilor, L. nr.
312/2005 introduce o distinc ție în func ție de scopul în care este achizi ționat terenul. Dac ă
terenul va fi dobândit pentru re ședințe secundare, atunci cet ățeanul unui stat membru
nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru
poate încheia un astfel de act la împlinirea unui termen de cinci ani de la data ader ării
României la Uniunea European ă (art. 4). În caz contrar, termenul va fi de șapte ani, legea
făcând referire pentru aceast ă ipoteză la terenuri agricole, p ăduri și terenuri forestiere
(alin. 1 al art. 5). În plus, nu se mai face refe rire la calitatea de nerezident, domiciliul fiind
de asemenea indiferent. Un regim special este destinat de L. nr. 312/2005 fermierilor.
Conform art. 5 alin. 4, aceste persoane vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor agricole, p ădurilor și terenurilor forestiere în acelea și condiții cu cele aplicabile
cetățenilor români, de la data ader ării României la Uniunea European ă, dacă îndeplinesc
următoarele condi ții: desfășoară activități independente – art. 5 alin. 1; sunt fie cet ățeni ai
statelor membre sau apatrizi cu do miciliul într-un stat membru, care î și stabilesc re ședința

14în România, fie apatrizi cu domiciliul în România – art. 5 alin. 2 lit. a și b. Dovada calit ății
de fermier care desf ășoară activități independente se face cu do cumente emise/eliberate de
autoritățile competente din statul membru sau de provenien ță, iar pentru apatrizii cu
domiciliul în România cu atestatu l eliberat, în acest sens, de c ătre Ministerul Agriculturii,
Pădurilor și Dezvolt ării Rurale – art. 5 alin. 3. Fermierii cet ățeni străini și apatrizi care
dobândesc proprietatea asup ra terenurilor agricole, p ădurilor și a terenurilor forestiere prin
efectele L. nr. 312/2005 au obliga ția de a nu schimba destina ția acestora pentru o perioad ă
de șapte ani (alin. 5 al art. 5). În privin ța cetățenilor str ăini și apatrizilor care apar țin
statelor ter țe, singura noutate adus ă de Legea nr. 312/2005 se refer ă la faptul c ă aceștia nu
vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condi ții mai favorabile decât
cele aplicabile cet ățeanului unui stat membru (alin. 2 al art. 6).
Î persoanele juridice str ăine nu pot dobândi în proprietate terenuri în România. Întrucât
Constituția revizuit ă nu cuprinde nici o dispozi ție referitoare la persoanele juridice str ăine,
am considerat c ă în privin ța lor au fost aplicabile dispozi țiile L. nr. 54/1998. Sanc țiunea
care intervenea în cazul nerespect ării acestei incapacit ăți era nulitatea absolut ă a
contractului de vânzare-cump ărare. L. nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privat ă asupra terenurilor de c ătre cetățenii străini și apatrizi, precum și de
către persoanele juridice str ăine dispune c ă de la momentul ader ării României la Uniunea
European ă persoanele juridice constituite în conformitate cu legisla ția unui stat membru
pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru sedii secundare într-un termen de cinci ani (art. 4). Persoana juridic ă trebuie să fie nerezident ă, adică să nu dețină nici un
sediu secundar în România (art. 2 lit. c). În cazul în care dobândirea are orice alt scop,
termenul calculat de la data ader ării României la Uniunea European ă este de șapte ani.
Î persoanele fizice sau persoane juridice str ăine nu pot cump ăra certificate de
proprietate (art. 22, L. 58/1991 privind pr ivatizarea). Incapacitatea vizeaz ă numai
certificatele de proprietate, nu și acțiunile dobândite în urma depunerii certificatelor la
societățile comerciale privatizate. Nerespectarea acestei incapacit ăți se sanc ționează cu
nulitatea absolut ă.
Î persoanele fizice nu pot cump ăra locuin țe construite din fondurile statului decât
dacă îndeplinesc calitatea de chiria ș (art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind
vânzarea de locuin țe construite din fondurile statului c ătre popula ție). Conform
dispozițiilor legale, locuin țele construite din fondurile statului și ocupate de chiria și se
puteau vinde acestora pe baza cererilor adresate direct unit ăților specializate în vânzarea
locuințelor. Contractul de vânzare-cump ărare încheiat cu o persoan ă care nu avea calitatea
de chiriaș era lovit de nulitate. Dispozi ții asemănătoare sunt întâlnite în L. nr. 85/1992
privind vânzarea de locuin țe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și
din fondurile unit ăților economice sau bugetare de stat și în L. nr. 112/1995 pentru
reglementarea situa ției juridice a unor imobile cu destina ția de locuin țe, trecute în
proprietatea statului.
” Consimțământul p ărților – consim țământul reprezint ă exteriorizarea hot ărârii de a
încheia un act juridic civil și constituie o condi ție de fond, esen țială, de validitate și
generală a actului juridic civil. Valabilitatea consim țământului presupune îndeplinirea
cumulativ ă a următoarelor condi ții: să provină de la o persoan ă cu discern ământ; să fie
exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice; s ă fie exteriorizat; s ă nu fie afectat de
vreun viciu de consim țământ. Materia contractului de vânzare cump ărare implic ă analiza

15efectelor pe care le produce în plan juridic promisiunea unilateral ă (de vânzare ori de
cumpărare) sau bilateral ă (de vânzare-cump ărare), existen ța unui pact de preferin ță sau a
unui drept de preemp țiune.
a) Promisiunea unilateral ă (de vânzare sau de cump ărare) – promisiunea unilateral ă
de vânzare reprezint ă un antecontract prin care o parte, numit ă promitent, se oblig ă față de
cealaltă parte, numit ă beneficiar, s ă îi vândă un anumit bun pe care îl are în proprietate, la
un preț determinat, beneficiarul rezervându- și posibilitatea de a- și manifesta ulterior
voința de a cump ăra bunul. Ex.: comodantul-proprietar se oblig ă față de comodatar s ă îi
vândă, în schimbul unui anumit pre ț, bunul împrumutat, dac ă comodatarul î și va manifesta
consimțământul de a-l cump ăra. Deși reprezint ă un act bilateral, promisiunea unilateral ă
de vânzare nu constituie un contract de vânzare-cump ărare, ci un antecontract, n ăscând
obligații doar în sarcina promitentului, el fiind obligat de a încheia contractul proiectat în
ipoteza în care beneficiarul promisiunii î și va manifesta voin ța în acest sens. Promisiunea
unilateral ă dă naștere unui drept de crean ță și unei obliga ții corelative de a face. În cazul
în care beneficiarul promisiunii de vânzare î și manifest ă voința de a cump ăra bunul, iar
promitentul refuz ă să vândă, se va aplica sanc țiunea specific ă neexecut ării obligațiilor de a
face, și anume obligarea promitentului la plata de daune-interese (art. 1075 C. civ.). În
ipoteza în care bunul promis spre vânzare se mai afl ă în proprietatea promitentului, exist ă
și posibilitatea promov ării unei ac țiuni prin care beneficiarul promisiunii s ă solicite
instanței pronun țarea unei hot ărâri judec ătorești care să țină loc de contract de vânzare-
cumpărare. O astfel de hot ărâre va fi fundamentat ă pe principiul execut ării în natur ă a
obligațiilor (art. 1073 și 1077 C. civ.) și va produce efecte constitutive de drepturi de la
data rămânerii ei definitive și irevocabile. Promisiunea unilateral ă de cumpărare reprezint ă
un antecontract prin care o parte, numit ă promitent, se oblig ă către cealalt ă parte, numit ă
beneficiar, s ă cumpere un anumit bun, la un pre ț determinat, în ipoteza în care acesta ar
dori să îl vândă. Promisiunea unilateral ă de vânzare va fi guvernat ă de acelea și reguli ca și
promisiunea unilateral ă de vânzare.
b) Promisiunea bilateral ă de vânzare-cump ărare (antecontractul de vânzare-
cumpărare) – promisiunea bilateral ă de vânzare-cump ărare reprezint ă un antecontract prin
care, pentru viitor, o parte se oblig ă să vândă un anumit bun în schimbul unei sume
determinate de bani pl ătite cu titlu de pre ț, iar cealalt ă parte se oblig ă să îl cumpere; altfel
spus, părțile (care au fiecare o dubl ă calitate: de promitent și de beneficiar) se oblig ă să
încheie în viitor un contract de vânzare-cump ărare, stabilind bunul ce urmeaz ă a fi vândut
și prețul ce urmeaz ă a fi plătit. Ca și promisiunea unilateral ă (de vânzare sau de
cumpărare), promisiunea bilateral ă de vânzare-cump ărare dă naștere unui drept de crean ță
și unei obliga ții corelative de a face. Dar, spre deosebire de promisiunea unilateral ă,
promisiunea bilateral ă naște drepturi și obligații în sarcina ambelor p ărți contractante: o
parte va fi obligat ă să transfere dreptul promis, iar cealalt ă să plătească prețul la care s-a
obligat. În cazul în care o parte nu î și execută în mod culpabil obliga ția asumat ă, cealaltă
parte este îndrept ățită să solicite rezolu țiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cump ărare
(art. 1020 C. civ.), cu daune- interese pentru prejudiciul ca uzat. În ipoteza în care bunul
promis spre vânzare se mai afl ă în patrimoniul celui care s-a obligat s ă îl vândă și nu
există alte impedimente legale, se poate promova o ac țiune prin care s ă se solicite fie
obligarea promitentului la încheierea contractului proiectat, sub sanc țiunea plății de
daune-cominatorii, fie pronun țarea unei hot ărâri judec ătorești care să țină loc de contract

16de vânzare-cump ărare, care derog ă de la principiul efectelor declarative ale hot ărârilor
judecătorești, producând efecte constitutiv e. În cazul în care p ărțile au încheiat un contract
de vânzare-cump ărare, dar acesta este lovit de nulitate absolut ă, manifestarea de voin ță a
părților valoreaz ă promisiune bilateral ă de vânzare-cump ărare dacă, evident, sunt
îndeplinite condi țiile necesare pentru a opera principiul conversiunii.
c) Pactul de preferin ță – pactul de preferin ță reprezint ă un antecontract prin care o
parte, numit ă promitent, se oblig ă ca în cazul în care va vinde un bun al s ău să îi acorde
preferință celeilalte p ărți, numită beneficiar, în condi ții egale și la preț egal. Ex.: locatorul-
proprietar se oblig ă către chiriaș ca în ipoteza în care va vinde bunul, s ă acorde îi acorde
preferință în condiții egale sau la un pre ț egal. Deși prezintă similitudini cu promisiunea
unilateral ă de vânzare, pactul de preferin ță diferă de aceasta prin condi ționarea na șterii
dreptului beneficiarului de dou ă elemente: hot ărârea promitentului de a vinde bunul și
preferarea promitentului în condi ții egale și la preț egal. Prin urmare, dreptul de crean ță
devine actual numai în momentul în care proprietarul vinde bunul și numai dac ă ceilalți
potențiali cumpărători nu ofer ă un preț mai bun sau condi ții mai avantajoase.
d) Dreptul de preemp țiune – dreptul de preemp țiune reprezint ă un drept prioritar la
cumpărare recunoscut anumitor categorii de persoane. Re ținem urm ătoarele aplica ții ale
acestui drept:
– dreptul de preemp țiune la dobândirea imobilului expropriat – art. 37 din L. 33/1994
privind exproprierea pentru cauz ă de utilitate public ă, instituie un drept de preemp țiune în
favoarea expropriatului la dobândirea imobilului expropriat la un pre ț ce nu poate fi mai
mare decât desp ăgubirea actualizat ă. Nerespectarea dreptului de preemp țiune al
expropriatului se sanc ționează cu nulitatea relativ ă.
– dreptul de preemp țiune al chiria șului la cump ărarea locuin ței – O.U.G. 40/1999
privind protec ția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spa țiile cu destina ția de locuin țe,
instituie un drept de preemp țiune în favoarea chiria șului în cazul vânz ării locuin ței
închiriate. În situa ția în care locuin ța se vinde c ătre un ter ț în condiții sau la un preț mai
avantajos decât cel prev ăzut în oferta adresat ă chiriașului care nu a acceptat aceasta ofert ă,
legea prevede posibilitatea chiria șului de a se subroga în drepturile cump ărătorului,
plătind acestuia pre țul vânzării în termen de 60 de zile de la notificarea contractului de
vânzare-cump ărare (art. 19).
– dreptul de preemp țiune instituit prin L. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 – acest act normativ
instituie trei drepturi de preemp țiune. Astfel: potrivit art. 17, statul, institu țiile publice,
unitățile de înv ățământ sau a șezămintele social-culturale, care ocup ă imobilul cu contract
de închiriere, au drept de preemp țiune la cump ărarea acestuia; confor m art. 19 alin. 3 și 4,
atât persoanele c ărora li s-au restituit în natur ă imobilele-construc ții, cât și proprietarii
corpurilor suplimentare de sine-st ătătoare adăugate dup ă trecerea imobilelor-construc ții în
proprietatea statului pe orizontal ă și/sau vertical ă în raport cu construc ția principal ă
retrocedat ă se bucur ă de un drept de preemp țiune la cump ărarea suprafe ței adăugate
imobilului, respectiv la cump ărarea suprafe ței retrocedate; conform art. 42 alin. 2,
deținătorii cu titlu valabil la data intr ării în vigoare a legii au un drept de preemp țiune la
dobândirea imobilelor cu alt ă destinație decât cea de locuin ță, care în urma aplic ării legii
nu se restituie persoanelor îndrept ățite; conform art. 42 alin. 3, chiria șii au un drept de
preempțiune la dobândirea imobilelor cu destina ție de locuin țe, care în urma aplic ării legii

17nu se restituie persoanelor îndrept ățite. Înstrăinările efectuate cu înc ălcarea drepturilor de
preempțiune prevăzute de art. 43 alin. 2 și 3 sunt anulabile.
” Obiectul contractului de vânzare-cump ărare – constituie obiect al contractului ac țiunile
sau inacțiunile la care sunt îndrept ățite ori de care sunt ținute părțile. Contractul de
vânzare-cump ărare genereaz ă obligații în sarcina ambelor p ărți contractante: obiectul
obligației vânzătorului îl reprezint ă bunul vândut, iar obiectul obliga ției cumpărătorului îl
constituie pre țul.
a) Lucrul vândut – pentru ca lucrul vândut s ă poată constitui obiect al presta ției
vânzătorului și cauză a obliga ției cump ărătorului, trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condi ții: lucrul vândut s ă existe sau s ă poată exista în viitor ; lucrul vândut
să se afle în circuitul civil ; lucrul vândut s ă fie determinat sau determinabil ; lucrul
vândut să fie posibil ; lucrul vândut s ă fie licit și moral ; vânzătorul să fie proprietarul
bunului vândut individual determinat .
b) Prețul – pentru a putea constitui obiect al presta ției cumpărătorului și cauză a
obligației vânzătorului, pre țul trebuie s ă îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele condi ții:
– să fie stabilit în bani ; dacă drept pre ț se plătește o sumă de bani și se transmite și
proprietatea unui bun a c ărui valoare este inferioar ă sumei plătite, suntem în prezen ța unei
vânzări cu dare în plat ă accesorie pl ății prețului;
– să fie determinat sau determinabil (art. 1303 și 964 alin. 2 C. civ.);
– să fie sincer – prin pre ț sincer se în țelege un pre ț pe care p ărțile l-au stabilit cu inten ția
de a fi plătit și primit în mod real, în cuantumul stabilit în contract. Nu este sincer un pre ț
simulat – fictiv sau deghizat. Pre țul este fictiv în cazul în care din actul secret rezult ă că
acesta nu este datorat în realitate. Fictivitatea pre țului atrage nulitatea absolut ă a
contractului de vânzare-cump ărare pentru c ă îi lipsește prețul ca element esen țial, de
validitate. Pre țul este deghizat atunci când din actul secret rezult ă că acesta are un alt
cuantum decât cel decl arat în actul public. În cazul în care de și deghizat, pre țul nu este
derizoriu, contractul de vânzare-cump ărare rămâne valabil încheiat, sanc țiunea specific ă
simulației fiind inopozabilitatea fa ță de terți a situației juridice create prin actul secret.
Dacă se face dovada c ă părțile au urm ărit ocolirea aplic ării integrale a taxelor fiscale (taxe
de timbru, de autentificare), devin incidente reglement ările de drept fiscal și, eventual,
chiar de drept penal; – să fie serios (art. 1303 C. civ.) – prin pre ț serios se în țelege un pre
ț al cărui cuantum s ă
corespund ă valorii bunului vândut. Pre țul nu este serios atunci când este derizoriu,
dispropor ția între presta țiile părților fiind atât de mare încât nu se poate considera c ă
există preț. Ex.: este derizoriu pre țul de 300 lei al unui autoturism. Seriozitatea pre țului nu
presupune stabilirea unui pre ț care să corespund ă perfect valorii reale a bunului vândut;
stabilirea unui pre ț inferior sau superior acestei valori este admis ă atât timp cât pre țul
plătit poate constitui cauz ă pentru obliga ția asumat ă de către vânzător. Calificarea pre țului
ca serios reprezint ă o chestiune de fapt, l ăsată la aprecierea instan ței de judecat ă, care este
datoare sa stabileasc ă, pe bază de probe, elementele necesar e acestei aprecieri. S-a statuat
că prețul neserios confer ă vânzătorului doar dreptul la ac țiunea în constatarea nulit ății
contractului, nu și posibilitatea ob ținerii de desp ăgubiri pentru recuperarea prejudiciului
material suportat datorit ă dispropor ției dintre presta ții.
” Cauza contractului de vânzare-cump ărare – reprezint ă o condiție de fond, esen țială, de
validitate și generală a oricărui act juridic civil și reprezint ă obiectivul urm ărit de către

18părți prin încheierea contr actului. În ceea ce prive ște structura cauzei, în cazul contractului
de vânzare-cump ărare elementul constant și invariabil ( causa proxima ) constă în
prefigurarea mental ă, de către fiecare parte, a contrapresta ției. Astfel, obliga ția asumat ă de
către vânzător are drept cauz ă (imediat ă) obligația asumat ă de către cump ărător, iar
obligația asumat ă de către cumpărător are drept cauz ă (imediată) obligația asumat ă de
către vânzător. Motivul determinant al încheierii contractului ( causa remota ) constă în
destinația concret ă ce urmeaz ă a fi dată bunului cump ărat, respectiv sumei de bani pl ătită
cu titlu de pre ț și diferă de la caz la caz. Pentru a fi valabil ă, cauza trebuie s ă îndeplineasc ă
cumulativ urm ătoarele condi ții: să existe (art. 966); să fie reală (art. 966); să fie licită și
morală (art. 5 și 966 C. civ.).
Condiții de form ă ale contractului de vânzare-cump ărare
” Forma cerut ă ad validitatem – în ceea ce prive ște modalitatea de exteriorizare a
voinței părților, în materia contractului de vânzare-cump ărare își găsește aplicarea
principiul consensualismulu i. Acest principiu exprim ă regula de drept conform c ăreia
simpla manifestare de voin ță a părților este nu doar necesar ă, ci și suficient ă pentru ca
actul juridic civil s ă ia naștere în mod valabil, nefiind necesar ă respectarea unei forme
speciale. În cazul în care p ărțile, în considerarea avantajelor pe care le procur ă înscrisul
autentic, convin s ă încheie contractul în form
ă autentică, înțelegerea lor nu este de natur ă
a transforma contractul într-unul solemn, ci amân ă doar încheierea contractului de
vânzare-cump ărare, reprezentând un antecontract. În materia vânz ării-cumpărării, regula
consensualismului cunoa ște și o excepție. Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 din Titlul X al L. nr.
247/2005, terenurile pot fi înstr ăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în
formă autentică. Prin urmare, contractele de vânzare-cump ărare care au ca obiect un teren,
indiferent de destina ție sau de locul situ ării lor, sunt contracte solemne, iar solemnitatea se
exprimă prin form ă autentică. Ca o noutate, L. nr. 247/2005 prevede c ă este necesar ă
forma autentic ă și pentru cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real
[deci nu doar dreptul de propriet ate, ci orice drept real – subl. ns.] asupra unui teren cu sau
fără construcție, indiferent de destina ția sau întinderea acestora (a rt. 2 alin. 2, Titlul X din
Legea nr. 247/2005). Sanc țiunea nerespect ării formei solemne atrage nulitatea absolut ă a
contractului de vânzare-cump ărare (art. 2 alin. (1), Titlul X din Legea nr. 247/2005).
” Forma cerut ă ad probationem – în cazul în care vânzarea-cump ărarea are un obiect a
cărui valoare dep ășește suma de 2,5 bani, contractul nu va putea fi probat decât prin
înscris autentic sau sub semn ătură privată (art. 1191 din Codul civil). Potrivit art. 1 din L.
nr. 348/2004 privind denominarea monedei na ționale, începând cu data de 1 iulie 2005,
moneda na țională a României a fost denominat ă astfel încât 10. 000 lei vechi, afla ți în
circulație la aceast ă dată, au fost preschimba ți pentru 1 leu nou. Cum acela și act normativ
prevede c ă toate sumele în moneda veche prev ăzute în actele normative emise anterior
datei de 1 iulie 2005 se înlocuiesc cu sumele în moneda nou ă, prin împ ărțirea la 10.000,
rezultă că valoarea de 250 de lei prev ăzută de Codul civil va fi înlocuit ă cu valoarea de 2,5
bani. Apreciem c ă în aceste condi ții interven ția legiuitorului este absolut și urgent
necesară, neputând fi amânat ă până la finalizarea dezbaterilor privind Noul Cod civil.
Dovada contractului se va putea face și prin prezum ții și depozițiile martorilor în cazul în
care exist ă un început de dovad ă scrisă (art. 1197 din Codul civil) sau dac ă a existat o

19imposibilitate, fie și morală, de preconstituire sau p ăstrare a unei dovezi scrise (art. 1198
din Codul civil).
” Forma cerut ă pentru opozabilitate fa ță de terți – deși, față de părți, contractul de
vânzare-cump ărare imobiliar ă produce efecte din momentul încheierii lui, acesta este
opozabil ter ților numai de la data îndeplinirii formelor de publicitate prev ăzute de lege
(art. 1295 alin. 2 din C. civ.). Prin L. nr. 7 din 1996 privind cadastrul și publicitatea
imobiliară, s-a realizat unificarea sistemelor de publicitate imobiliar ă, sub forma înscrierii
în cărțile funciare. Înscrierea influen țează doar opozabilitatea fa ță de terți a actelor de
înstrăinare privitoare la imobile, f ără a avea și efecte constitutive de drepturi. Potrivit art.
27 alin. 1 din L. nr. 7 din 1996, republicat ă, Înscrierile în cartea funciar ă își vor produce
efectele de opozabilitate fa ță de terți de la data înregistr ării cererilor, iar ordinea
înregistrării cererii va determina rangul înscrierii . Înscrierea în cartea funciar ă dă naștere
unei prezum ții relative de existen ță a dreptului în patrimoniul persoanei în folosul c ăreia
s-a făcut înscrierea, dac ă dobândirea sau constituirea s-a f ăcut cu bun ă-credință (art. 33
alin. 1 din L. nr. 7 din 1996). Dac ă, prin contracte de vânzare-cump ărare succesive,
proprietarul unui imobil îl vinde c ătre mai multe persoane, transferul propriet ății opereaz ă
în favoarea aceluia dintre cump ărători care a efectuat primul formalit ățile de publicitate
imobiliară, chiar dac ă actul său de cump ărare are dat ă ulterioar ă actelor celorlal ți
dobânditori. Conform art. 22 alin. 1 din L. nr. 7 din 1996, republicat ă, dreptul de
proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciar ă pe
baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Legea arat ă că
înscrierea drepturilor reale imobiliare se va putea face și în baza unei hot ărâri judec ătorești
definitive și irevocabile sau, în unele cazuri anume prev ăzute de lege, în baza deciziei
autorității administrative.

3. Efectele contractului de vânzare-cump ărare
” Obligațiile vânzătorului
Potrivit art. 1313 C. civ., vânzătorul are dou ă obligații principale: a preda lucrul și a
răspunde de dânsul . Obligația principal ă de predare implic ă și obligația accesorie a
conservării lucrului pân ă la predare, în cazul în care lucrul vândut nu se pred ă în
momentul încheierii contractului. Obliga ția de răspundere este denumit ă de doctrin ă și
jurispruden ță drept obliga ție de garan ție și analizat ă sub dou ă aspecte: garan ția contra
evicțiunii și garanția contra viciilor ascunse.
Î Obligația de predare a lucrului vândut – potrivit art. 1314 C. civ., predarea este
strămutarea lucrului vândut în puterea și posesiunea cump ărătorului . Mai exact, putem
defini predarea ca fiind punerea lucrului ce formeaz ă obiectul derivat al contractului la
dispoziția cumpărătorului astfel încât acesta s ă dobândeasc ă detenția bunului. Constituie
obiect al pred ării lucrul vândut, fructele produse de bun dup ă momentul transferului
dreptului de proprietate, precum și accesoriile lucrului vândut. C. civ. (art. 1326) dispune
că vânzătorul este dator s ă predea lucrul vândut în măsura determinat ă prin contract .
Dacă lucrul vândut exist ă și este cert, acesta va fi predat în starea în care se afla în
momentul vânz ării (art. 1324). În cazul în care lucrul vândut este generic determinat sau/ și
viitor, predarea se face în func ție de criteriile stabilite prin contract (calitate, cantitate,
mostre, e șantioane, standarde etc.); dac ă părțile au omis s ă insereze astfel de criterii,
trebuie predate bunuri de gen de o calitate mijlocie (art. 1103). Obliga ția de predare

20trebuie executat ă la data convenit ă de părțile contractante. Dac ă un termen al pred ării nu a
fost stabilit, obliga ția trebuie executat ă îndată ce vânzarea-cump ărarea s-a perfectat. În
ceea ce prive ște locul execut ării obliga ției de predare C. civ. (art. 1319) stabile ște că
predarea trebuie s ă se facă la locul unde se afla lucrul vândut în timpul vânz ării, dacă
părțile nu s-au învoit altfel (plată portabilă). Această regulă se aplică numai în cazul în
care predarea are ca obiect bunur i prezente, individual determin ate. În cazul bunurilor de
gen și al bunurilor viitoare, se vor aplica dispozi țiile de drept comun care stabilesc ca loc
al executării obligației domiciliul debitorului (plat ă cherabilă). Potrivit art. 1317 C. civ., în
lipsă de stipula ție contrar ă, cheltuielile ocazionate de predar ea bunului (cum ar fi cele de
măsurare, cânt ărire, numărare, ambalare etc.) urmeaz ă a fi suportate de c ătre vânzător, ca
debitor al obliga ției de predare, iar cele determinate de ridicarea bunului (cum ar fi cele de
încărcare, transport etc.) sunt în sarcina cump ărătorului, ca debitor al obliga ției de ridicare
a bunului vândut. În caz de neex ecutare sau executare necorespunz ătoare a obliga ției de
predare, cump ărătorul are la îndemân ă următoarele mijloace de ap ărare: excep ția de
neexecutare a contractului; ac țiune în executarea silit ă a obligației de predare; ac țiune în
rezoluțiunea contractului de vânzare-cump ărare; acțiunea în revendicare. În cazul în care
lucrul vândut exist ă în momentul încheierii contractului și este cert, vânz ătorul este
obligat să îl conserve pân ă la predare, indiferent dac ă a operat sau nu transferul dreptului
de proprietate.
Î Obligația de garan ție – fiind obligat s ă depună toate diligen țele pentru a asigura
cumpărătorului lini știta și utila stăpânire a lucrului vândut, vânz ătorul trebuie s ă garanteze
cumpărătorul contra evic țiunii și contra viciilor ascunse ale bunului vândut.
a) Garanția contra evic țiunii (art. 1337–1351 C. civ.) – evic țiunea reprezint ă pierderea
totală sau parțială a propriet ății lucrului sau tulburarea cump ărătorului în exercitarea
prerogativelor de proprietar datorit ă faptului personal al vânz ătorului sau faptei unui ter ț.
Vânzătorul, iar dup ă moartea sa, succesorii s ăi, datoreaz ă garanție contra evic țiunii nu
doar cump ărătorului, ci și subdobânditorilor bunului, chiar în ipoteza în care ace știa ar fi
dobândit bunul cu titlu particular și cu titlu gratuit. Vânz ătorul este obligat s ă se abțină de
la orice act sau fapt de natur ă să aducă atingere dreptului de proprietate dobândit de c ătre
cumpărător; este vorba despre o obliga ție de a nu face, ce se na ște din momentul în care
are loc transla ția dreptului de proprietate, obliga ție ce are un caracter perpetuu. Faptul sau
actul săvârșit de către vânzător poate fi anterior încheierii vânz ării, dar necunoscut de
către cumpărător sau ulterior vânz ării, dar neprev ăzut în contract. De asemenea, poate fi
vorba de o tulburare direct ă, realizată nemijlocit de c ătre cumpărător, ori de o tulburare
indirectă, săvârșită de către vânzător prin intermediul unui ter ț. Cumpărătorul amenin țat
cu evicțiunea poate invoca în ap ărarea sa excep ția personal ă de garan ție: cine trebuie s ă
garanteze pentru evicțiune, nu poate s ă evingă. Răspunderea vânz ătorului pentru
evicțiunea rezultând din fapta unui ter ț există dacă sunt îndeplinite cumulativ urm ătoarele
condiții: existența unei tulbur ări de drept; cauza tulbur ării să fie anterioar ă încheierii
contractului de vânzare-cump ărare; cauza tulbur ării să nu fi fost cunoscut ă de către
cumpărător. Conținutul și modul de func ționare a obliga ției de garan ție variază după cum
urmează. Anterior evic țiunii, vânz ătorului îi incumb ă obligația de a nu face nimic de
natură să îl tulbure pe cump ărător în lini știta folosin ță a bunului. Este vorba despre o
obligație negativ ă, indivizibil ă, de a nu face . Dacă evicțiunea este iminent ă, vânzătorul
este ținut să facă tot ceea ce este necesar pentru a evita producerea acesteia. Suntem, deci,

21în prezen ța unei obliga ții pozitive, indivizibile, de a face . Dacă evicțiunea s-a produs,
vânzătorul urmeaz ă să îl despăgubească pe cump ărător pentru prejudiciul suferit. Este
vorba de o obliga ție pozitivă, divizibil ă, de a da. În caz de evic țiune totală, vânzătorul este
obligat s ă plătească cumpărătorului, sau succesorilor s ăi în drepturi, inclusiv
subdobânditorul cu titlu particular: prețul plătit, indiferent de mic șorarea valorii lucrului
la data evic țiunii; contravaloarea fructelor pe care cump ărătorul a fost obligat s ă le
restituie ter țului eving ător (art. 1341 pct. 2 C. civ.); cuantumul cheltuielilor de judecat ă
suportate de c ătre cumpărător (art. 1341 pct. 3 C. civ.); cheltuielile suportate de c ătre
cumpărător pentru încheierea contractului de vânzare-cump ărare (art. 1341 pct. 4 C.
civ.); despăgubirile compensatorii (art. 1341 pct. 4 C. civ.). În caz de evic țiune parțială,
cumpărătorul poate cere: rezoluțiunea contractului de vânzare-cump ărare (art. 1347 C.
civ.); despăgubiri pentru prejudiciul suferit (art. 1348 C. civ.). Indiferent c ă este vorba
despre o evic țiune total ă sau parțială, cumpărătorul poate promova ac țiunea în garan ție
pentru evic țiunea rezultând din fapta unui ter ț într-un termen de trei ani. Termenul de
prescripție începe s ă curgă de la data producerii evic țiunii. Dac ă evicțiunea se datoreaz ă
faptului personal al vânz ătorului, ac țiunea în garan ție pentru evic țiune este
imprescriptibil ă. Art. 1338 C. civ. permite p ărților contractante s ă deroge de la regimul
legal al garan ției contra evic țiunii, înl ăturând, limitând sau agravând r ăspunderea
vânzătorului. Voin ța derogatorie a p ărților trebuie exprimat ă clar și neechivoc, în caz
contrar aplicându-se regulile care guverneaz ă regimul de drept al obliga ției de garan ție.
b) Garanția contra viciilor lucrului vândut – obligația de garan ție contra viciilor
lucrului vândut decurge din principiul c ă vânzătorul este obligat s ă asigure nu doar
liniștita stăpânire a lucrului vâ ndut, ci utila folosire a acestuia. Reprezint ă viciu al lucrului
vândut orice lips ă, deficien ță sau defect al bunulu i care face ca lucrul s ă fie impropriu
folosirii bunului dup ă destinația sa ori care îi mic șorează într-atât valoarea, încât se poate
prezuma c ă, în cunoștință de cauză, dobânditorul nu l-ar fi cump ărat sau ar fi pl ătit un preț
mai mic (art. 1352 C. civ.). R ăspunderea vânz ătorului pentru viciile lucrului vândut
presupune îndeplinirea cumulativ ă a următoarelor condi ții: viciul să fie ascuns (art. 1353
C. civ.); viciul să fie grav (art. 1353 C. civ.); viciul să fi existat la data contract ării; să
nu fie vorba de o vânzare prin licita ție publică (art. 1360 C. civ.) sau de o vânzare de
drepturi succesorale (art. 1399 C. civ.). Îndeplinirea cumulativ ă a condițiilor răspunderii
vânzătorului pentru viciile lucrului vândut trebuie dovedit ă de către cumpărător. Fiind
vorba de un fapt juridic, cump ărătorul poate s ă își probeze preten țiile prin orice mijloc de
probă: înscrisuri, depozi ții de martor, prezum ții etc. În ipoteza îndeplinirii cumulative a
condițiilor răspunderii pentru vicii, cump ărătorul are la îndemân ă trei acțiuni:
– acțiunea redhibitorie – acea acțiune civil ă, patrimonial ă, prin care reclamantul-
cumpărător solicit ă instanței să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cump ărare
deoarece lucrul vândut este afectat de vic ii, ce fac bunul impropriu folosirii potrivit
destinației sale sau îi mic șorează covârșitor valoarea;
– acțiunea estimatorie (actio estimatoria/actio quanti minoris) – acea ac țiune civil ă,
patrimonial ă, prin care reclamantul-cump ărător (sau subdobânditorul bunului) solicit ă
instanței să oblige vânz ătorul să îi restituie din pre țul plătit o parte propor țională cu
reducerea valorii lucrului, reducere datorat ă viciilor de care este afectat viciul;

22- acțiunea în remedierea viciilor – evident, solu ția este viabil ă numai în ipoteza în care
remedierea este posibil ă, nu cauzeaz ă cheltuieli dispropor ționate în raport cu valoarea
lucrului și nu afecteaz ă interesele cump ărătorului.
Acțiunea în r ăspundere contractual ă pentru vicii (redhibitorie, estimatorie sau în
remediere) este prescriptibil ă în termen de șase luni, iar dac ă viciile au fost ascunse cu
viclenie, în trei ani (art. 1359 C. civ. raportat la art. 5, D. 167/1958 privind prescrip ția
extinctivă). Termenul de șase luni, respectiv trei ani începe s ă curgă de la data descoperirii
viciilor, dar nu mai târziu de un an de la predarea bunului; dac ă bunul predat este o
construcție, termenul curge cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare (art. 11–
12 alin. 1 și 2, D. 167/1958). Prin urmare, regula privitoare al începutul prescrip ției
extinctive stabile ște două momente alternative: unul subiectiv și variabil (data descoperirii
viciului) și unul obiectiv și invariabil (data expir ării unui an, respectiv trei ani de la
predarea bunului). Posibilitatea p ărților contractante de a modifica con ținutul legal al
răspunderii vânz ătorului pentru viciile lucrului rezult ă neechivoc din dispozi țiile art. 1354
C. civ. ( …afară numai dac ă […] nu se va fi învoit cu cump ărătorul ca s ă nu răspundă de
vicii), din caracterul dispozitiv al regulilor ce alc ătuiesc regimul legal al garan ției de drept,
precum și din principiul libert ății contractuale admit neechi voc o asemenea posibilitate.
” Obligațiile cumpărătorului
Contractul de vânzare-cump ărare naște în sarcina cump ărătorului obliga ția de a pl ăti
prețul bunului, de a lua în primire bunul și de a suporta cheltuielile contractului.
Î Obligația de plat ă a prețului – potrivit art. 1361 C. civ., principala obliga ție a
cumpărătorului este de a pl ăti prețul la ziua și la locul determinat prin contract . Plata
prețului presupune remiterea sumei de bani ce corespunde valorii lucrului vândut. Aceast ă
sumă este stabilit ă de părți din momentul încheierii contractului sau urmeaz ă a fi
determinat ă pe baza criteriilor convenite de p ărți la data perfect ării vânzării. În principiu,
plata prețului se realizeaz ă sub forma unei sume globale, care face obiectul unei presa ții
unice. Nimic nu opre ște părțile de a conveni ca plata pre țului să se facă în rate, prin mai
multe presta ții succesive. Dac ă părțile nu au stipulat data la care trebuie s ă se plătească
prețul bunului vândut, atunci aceasta coincide cu data la care vânz ătorul trebuie s ă predea
bunul care formeaz ă obiectul derivat al contractului; pe cale de consecin ță, dacă s-a
stabilit un termen pentru obliga ția de predare, acesta va profita și cumpărătorului. În cazul
în care cump ărătorul are motive temeinice s ă se teamă că va fi evins, el este îndrept ățit să
suspende plata pre țului până când vânz ătorul face s ă înceteze tulburarea sau pân ă primește
o cauțiune (garan ție). Plata pre țului trebuie f ăcută la locul stabilit de c ătre părțile
contractante. Dac ă contractul nu cuprinde nici o prevedere cu privire la locul pl ății, acesta
diferă după cum părțile au derogat sau nu de la principiul simultaneit ății executării
obligațiilor ce decurg din contracte sinalagmatice. Astfel, plata pre țului se va face: la
domiciliul vânz ătorului (plat ă portabilă), dacă prețul se plătește în momentul pred ării
bunului de c ătre vânzător (art. 1362 C. civ.); la domiciliul cump ărătorului (plat ă
cherabilă), dacă părțile nu își execută simultan obliga țiile contractuale (art. 1104 C. civ.).
Legea (art. 1363 C. civ.) enumer ă trei cazuri când cump ărătorul este obligat s ă plătească
dobândă până la plata integral ă a prețului: atunci când plata dobânzilor rezult ă dintr-o
clauză contractual ă expresă; atunci când lucrul vândut și predat cump ărătorului este
frugif er; atunci când și din momentul punerii în întârziere a cump ărătorului cu privire la
executarea obliga ției de plat ă a prețului. Spre deosebire de dreptul comun (art. 1088 C.

23civ.) aplicabil în materia obliga țiilor bănești, punerea în întârziere a cump ărătorului se
poate face nu numai printr-o cerere de chemare în judecat ă, ci și printr-o simpl ă notificare.
În cazul în care vânz ătorul, din varii motive, refuz ă să primeasc ă prețul, cumpărătorul
are la îndemân ă procedura ofertei reale urmate de consemna țiune (art.1114–1121 C. civ.
și art. 586–590 C. proc. civ.). Procedura amintit ă presupune ca, prin intermediul
executorului judec ătoresc, debitorul-cump ărător să îl someze pe creditorul-vânz ător să
primească prețul bunului vândut. Dac ă vânzătorul consimte, executorul va consemna plata
într-un proces-verbal; în caz contrar, cump ărătorul poate consemna suma de bani la
dispoziția cumpărătorului, consemnare ce împiedic ă obligarea acestuia la plata de daune
moratorii. În cazul în care cump ărătorul nu execut ă obligația de plat ă a prețului,
vânzătorul are la îndemân ă următoarele mijloace de ap ărare: excep ția de neexecutare a
contractului; ac țiune în executarea silit ă a obligației de predare; ac țiune în rezolu țiunea
contractului de vânzare-cump ărare.
Î Obligația de luare în primire a bunului vândut – cump ărătorul este obligat s ă ia în
primire bunul vândut la termenul și locul unde vânz ătorul trebuie s ă execute obliga ția de
predare (obliga ție de a face), suportând și cheltuielile ocazionate de ridicarea de la locul
predării. Dacă cumpărătorul nu execut ă această obligație, vânzătorul are la îndemân ă mai
multe posibilit ăți: acțiunea în executarea silit ă; depozitarea bunului vândut; rezolu țiunea
contractului de vânzare-cump ărare.
Î Obligația de suportare a cheltuielilor vânz ării – în lips ă de stipula ție contrar ă,
cumpărătorul este obligat s ă suporte cheltuielile vânz ării (art. 1305 C. civ.). Sunt astfel de
cheltuieli: sumele de bani necesare pentru redactarea și multiplicarea contractului, pentru
redactarea procurii și plata mandatarului (dac ă una dintre p ărți încheie contractul prin
mandatar), taxele de timbru, taxele de autentificare, taxele de publicitate imobiliar ă,
onorariul pentru avocatul care a acordat asisten ță juridică părților, onorariul notarului care
a autentificat actul de înstr ăinare etc. Dac ă vânzătorul a suportat o parte din aceste
cheltuieli, el va avea drept la res tituirea lor numai în cazul în care cump ărătorul nu
probează existența unei înțelegeri contrare prezum ției instituite de art. 1305 C. civ.

4. Varietăți ale contractului de vânzare-cump ărare
” Contractul de vânzare-cump ărare cu gr ămada (vânzarea în bloc) – potrivit art. 1299
C. civ., „dac ă s-au vândut m ărfuri cu gr ămada, vinderea este perfect ă, deși mărfurile n-au
fost încă cântărite, num ărate sau m ăsurate” (spre exemplu, tot porumbul din hambarul
vânzătorului).
” Contractul de vânzare-cump ărare după greutate, num ăr sau măsură – este reglementat
de art. 1300 C. civ., în conformitate cu ca re, în cazul în care contractul are ca obiect
bunuri de gen dintr-un lot determinat, iar pentru individualizarea cantit ății sau
determinarea pre țului este necesar ă operațiunea de cânt ărire, măsurare sau num ărare,
transferul dreptului de proprietate și al riscurilor are loc nu la data perfect ării contractului,
ci la data individualiz ării bunurilor.
” Contractul de vânzare-cump ărare pe gustate – art. 1301 C. civ. dispune c ă în cazul în
care vânzarea prive ște bunuri care, potrivit obiceiului, se gust ă înainte de a fi cump ărate,
contractul se perfecteaz ă doar dup ă ce cump ărătorul a gustat marfa și a declarat c ă îi
convine; dac ă marfa nu este pe gustul cump ărătorului, contractul nu se încheie, vânz ătorul

24neavând nici un mijloc juridic de a-l constrânge pe cump ărător în sensul încheierii
convenției.
” Contractul de vânzare-cump ărare pe încercate – deși contractul se perfecteaz ă în
momentul realiz ării acordului de voin ță, cumpărătorul își rezervă dreptul de a verifica –
înlăuntrul unui termen – dac ă lucrul vândut corespunde destina ției căreia îi este afectat;
dacă, în mod obiectiv, bunul nu corespunde, contractul se desfiin țează retroactiv, p ărțile
urmând a- și restitui tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului (art. 1302 C. civ.).
” Contractul de vânzare-cump ăr a r e c u p a c t d e r ăscumpărare – vânzătorul își rezervă
dreptul ca – înl ăuntrul unui termen – s ă își ia înapoi bunul vândut, restituind pre țul și
cheltuielile vânz ării; fructele pe care bunul le-ar fi produs în intervalul de timp cât s-a aflat
în proprietatea vânz ătorului nu erau supu se restituirii. Aceast ă varietate de vânzare-
cumpărare nu mai este ast ăzi în vigoare.
” Contractul de vânzare-cump ărare cu arvun ă – C. civ. reglementeaz ă vânzarea cu dare
de arvună în art. 1297-1298. Arvuna reprezint ă o conven ție accesorie contractului de
vânzare-cump ărare, pe care p ărțile o încheie înaintea și în vederea perfect ării contractului
și constă în suma de bani sau bunul mobil pe care cump ărătorul o avanseaz ă, respectiv îl
dă vânzătorului ca semn al încheierii contractului . Ea poate avea rol confirmatoriu, de
clauză de dezicere, de clauz ă penală sau de simplu acont.
” Contractul de vânzare-cump ărare a unei mo șteniri – vânzătorul, titular de drepturi
asupra unui patrimoniu sau a unei frac țiuni dintr-un patrimoniu (mo ștenitor universal sau
cu titlu universal), transm ite aceste drepturi cump ărătorului, în schimbul unei sume de
bani plătite cu titlu de pre ț (art. 1399-1401 C. civ).
” Contractul de vânzare-cump ărare de drepturi litigioase. Retractul litigios
Potrivit art.1403 C. civ., un drept este liti gios atunci când este supus unei contesta ții
judiciare. În cazul în care, înainte de finalizarea procesului, titularul dreptului litigios îl înstrăinează, operațiunea se aseam ănă cu o cesiune de crean ță; numai că, spre deosebire de
aceasta, vânzarea dreptului litigios are un caracter aleatoriu, deoarece vânz ătorul nu
garanteaz ă existența dreptului (fapt ce ar echival a, practic, cu garantarea câ știgării
procesului al c ărui obiect îl formeaz ă dreptul transmis). Retractul litigios reprezint ă
operațiunea juridic ă prin care adversarul cedentului ( care poate avea calitatea de pârât sau
de reclamant în proces) îl înl ătură din proces pe cesionar, pl ătindu-i pre țul cesiunii,
dobânda și cheltuielile contractului.
Întrebări:
1. Care sunt elementele defini ției contractului de vânzare-cump ărare care
in de esena acestui contract?
2. Poate fi vânzarea-cump ărarea un contract aleatoriu ? Dar intuitu-personae ?
3. Care sunt incapacit ăile speciale aplicabile contractului de vânzare-
cumpărare?
4. Poate fi vândut bunul uneri alte persoane? Ce condiii trebuie s ă
îndeplineasc ă preul valabil?
5. Care sunt obligaiile vânz ătorului? Dar ale cump ărătorului?

25CAPITOLUL II
CONTRACTUL DE SCHIMB
OBIECTIVE:
9 să identifice noiunea de schimb;
9 să deosebeasc ă caracterele juridice;
9 să identifice condiiile de fond ale contractului;
9 să identifice condiiile de form ă ale contractului;
9 să identifice obligaiile p ărilor;
9 să identifice sancinile aplicabile neexecut ării obligaiilor p ărilor;

1. Noțiunea și caracterele juridice contractului de schimb
Conform art.ui 1405 din C. civ., schimbul este un contract prin care p ărțile își dau
respectiv un lucru pentru altul. P ărțile contractante se numesc copermutan ți (art. 1407 din
C. civ.). În ceea ce ne prive ște, putem defini schimbul ca f iind acel contract consensual
prin care p ărțile, numite copermutan ți sau coschimba și, își transferă reciproc proprietatea
unor bunuri ale lor sau alte drepturi reale sau de crean ță, fiind exclus ă contrapresta ția sub
forma unei sume de bani.
Contractul de schimb prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic, deoarece obliga țiile părților sunt reciproce și
interdependente. Prin urmare, sunt aplicabile regulile privitoare la rezolu țiunea
contractului. De asemenea, fiecare parte este în acela și timp și creditor, și debitor;
Î este un contract cu titlu oneros, întrucât scopul urm ărit de părți prin încheierea
contractului este acela de a ob ține un anumit folos drept echivalent al obliga ției asumate.
În cazul în care cele dou ă bunuri care fac obiectul schimbul ui nu sunt echivalente valoric,
pentru egalizarea valoric ă a prestațiilor, copermutantul care prime ște lucrul mai scump va
putea plăti în bani diferen ța de valoare care se nume ște sultă. Subliniem îns ă că, pentru a
fi în prezen ța unui contract de schimb, nu este necesar ca valoarea bunurilor schimbate s ă
fie matematic egal ă. Ca și în cazul vânz ării-cumpărării, apreciem c ă seriozitatea
operațiunii juridice de schimb implic ă o echivalen ță valorică relativă, raportat ă atât la
valoarea lucrurilor permutate, cât și la subiectivismul p ărților contractante, care, prin
efectul voin ței lor, sunt libere s ă aprecieze cuantumul valor ilor implicate. Avantajul
patrimonial al unei p ărți din contractul de schimb se poate concretiza nu numai prin
valoarea superioar ă a bunului primit în schimbul înstr ăinării unui bun al s ău, ci și prin
afectarea sa pentru satisfacerea unor interese personale;
Î este un contract comutativ, întrucât întinderea presta țiilor părților este cunoscut ă încă
de la încheierea lui și nu depinde de hazard;
Î este un contract consensual, în principiu, acordul de voin ță al părților fiind suficient
pentru formarea valabil ă a contractului. În general, din ra țiuni probatorii, schimbul este
materializat într-un înscris probatoriu. Sunt aplicabile regulile generale privitoare la proba prin depozi țiile martorilor; prin urmare, schimbul va putea fi dovedit și cu martori în cazul
în care exist ă
un început de dovad ă scrisă (art. 1197 din C. civ.) sau dac ă a existat o
imposibilitate de preconstituire sau de conservare a unei dovezi scrise (art. 1198 din C. civ.). Dac ă prin contract se înstr ăinează un teren, atunci consim țământul părților trebuie s ă
îmbrace forma solemn ă a actului autentic. Schimbul imobilelor trebuie suspus
formalităților de publicitate imobiliar ă pentru opozabilitate fa ță de terți;

26Î în principiu, este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui.
Există posibilitatea ca p ărțile, prin acordul lor de voin ță, să amâne acest moment pentru o
dată ulterioară momentului încheierii contractului;

2. Reguli aplicabile contractului de schimb
Articolele 1407 și 1408 din C. civ. enun ță două reguli speciale aplicabile contractului
de schimb. Potrivit art. 1407, dac ă una dintre p ărți transmite un bun care nu îi apar ține cu
titlu de proprietate, cealalt ă parte nu poate fi obligat ă să îi dea lucrul promis în schimb, ci
numai să îl restituie pe cel primit. Aceasta este o regul ă diferită față de cea întâlnit ă la
vânzare-cump ărare, unde art. 1364 din C. civ. prevede numai posibilitatea suspend ării
plății prețului, dacă există vreun pericol de evic țiune, dar numai pân ă când vânz ătorul va
face să înceteze tulburarea sau va da o cau țiune. Un astfel de contract de schimb nu poate
fi opus adev ăratului proprietar al lucrului în caz ul în care acesta ar revendica bunul s ău.
Potrivit art. 1408 din C. civ., în cazul în care unul dintre copermutan ți este evins de un
terț, el poate cere daune-interese sau întoar cerea lucrului dat celuilalt copermutant.
Doctrina interpreteaz ă aceste dispozi ții în sensul c ă, dacă evicțiunea s-a produs deja,
partea păgubită are de ales între ac țiunea în garan ție pentru evic țiune (ceea ce presupune
menținerea contractului) și acțiunea în rezolu țiune, cu consecin ța repunerii în situa ția
anterioară. În plus, s-a criticat inexactitatea textului care pare a exclude în mod nejustificat
posibilitatea cumul ării restituirii bunului cu plata de daune-interese. Art. 1409 din C. civ.
stabilește principiul c ă, în măsura în care nu contravin reglement ărilor exprese ale
contractului de schimb, regulile stabilite în materia vânz ării-cumpărării sunt incidente și
schimbului. Astfel, preciz ăm:
Î părțile trebuie s ă aibă capacitatea de a contracta; în aceea și condiții ca și la contractul
de vânzare-cump ărare, sunt aplicabile incapacit ățile speciale. Instan ța supremă a decis c ă
dispoziția legală privind interzicerea vânz ării între so ți este aplicabil ă și schimbului între
soți, sancțiunea aplicabil ă fiind nulitatea relativ ă a contractului;
Î părțile trebuie s ă exprime un consim țământ care s ă îndeplineasc ă toate condi țiile de
valabilitate;
Î părțile trebuie s ă se îngrijeasc ă să fie îndeplinite condi țiile cerute de obiectul
contractului de schimb – s ă existe; să fie determinat sau determinabil; s ă fie posibil; s ă fie
licit și moral; s ă se afle în circuitul civil; s ă fie proprietatea copermutan ților;
Î prin încheierea contractului de schimb, p ărțile trebuie s ă urmărească un scop real și
moral; consider ăm că prestațiile părților trebuie s ă nu fie dispropor ționate pentru ca una s ă
poată constitui cauza obliga ției celeilalte.
Î părțile sunt obligate la predarea bunurilor;
Î părțile datoreaz ă garanția împotriva evic țiunii și a viciilor ascunse; cât despre normele
de la vânzare-cump ărare care nu pot fi aplicate și contractului de schimb datorit ă
specificității sale, ad ăugăm față de ceea ce am precizat deja în leg ătură cu interpretarea
contractului: Î copermutan ții vor suporta în mod egal cheltuielile contractului în lips ă de stipula ție
contrară;
Î nu vor putea fi aplicabile dispozi țiile referitoare la pre ț;
Î nu vor putea fi aplicabile regulile vânz ării făcute altfel decât pe m ăsură (art. 1329 din
C. civ.);

27Î nu pot fi aplicabile dispozi țiile art. 1311 din C. civ. privind obiectul vânz ării: Dacă în
momentul vânz ării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nul ă. Dacă a pierit numai
în parte, cump ărătorul are alegerea între a se l ăsa de contract, sau a pretinde reducerea
prețului.
Schimbul de imobile
Întocmai precum bunurile mobile, pot forma obiectul contractului de schimb și
bunurile imobile. În perioada post-comunist ă, schimbul de terenuri s-a bucurat de aten ția
legiuitorului, cunoscând o reglementare expres ă prin L. nr. 18/1991 și L. nr. 54/1998. În
prezent, art. 1 din Titlul X privind circula ția juridic ă a terenurilor al L. nr. 247/2005
dispune c ă terenurile proprietate privat ă pot fi înstr ăinate și dobândite prin oricare din
modurile prev ăzute de lege, cu respectarea dispozi țiilor prezentei legi. Actuala
reglementare nu mai con ține norme consacrate contractul ui de schimb de terenuri,
acestuia aplicându-i-se regimul general al cons tituirii unui drept real (art. 2 alin. 2 din
lege) și anume necesitatea înto cmirii actului în form ă autentică (art. 2 alin 2 din lege).
Sancțiunea înc ălcării acestei dispozi ții este nulitatea absolut ă a contractului de schimb.
Dacă cerința formei autentice nu a fost respectat ă, înțelegerea p ărților poate valora
antecontract de schimb, susceptibil de executare silit ă în condițiile art. 5 alin. 2 din L. nr.
247/2005, dar și ale art. 1073 și 1077 din C. civ.

Întrebări:
1. Care esre definiia contractului de schimb?
2. Schimbul valutar este un contract de vânzare-cumparare sau de schimb?
3. Care sunt regulile contrcatctului de vânzare-cump ărare aplicabile i contractului
de schimb?
4. Care sunt regulile proprii contractului de schimb?

28CAPITOLUL III
CONTRACTUL DE DONA ȚIE
OBIECTIVE:
9 să identifice no țiunea dona ție;
9 să deosebeasc ă caracterele juridice;
9 să identifice condi țiile de fond ale contractului;
9 să identifice condi țiile de form ă ale contractului;
9 să identifice obliga țiile părților;
9 să identifice sanc ținile aplicabile neexecut ării obligațiilor părților;
9 să identifice variet ățile contractului de dona ție.

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de dona ție
Potrivit dispozi țiilor art. 801C. civ., dona ția este un act de liberalitate prin care
donatorele d ă irevocabil un lucru donatarului care-l prime ște. Definiția formulat ă de
către legiuitor nu numai c ă nu este complet ă, dar nu este nici riguros exact ă. Am putea
defini dona ția ca fiind acel contract solemn prin care o parte, numit ă donator, cu inten ție
liberală își micșorează patrimoniul s ău cu un drept, m ărind, cu acela și drept, patrimoniul
celeilalte p ărți, numită donatar, f ără a urmări să primeasc ă o contrapresta ție.
Contractul de dona ție prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract unilateral deoarece, în principiu, d ă naștere la obliga ții doar în sarcina
uneia dintre p ărți (a donatorului); dona ția va avea caracter sinalagmatic atunci când
donatarul este obligat s ă execute, în favoarea donatorului sau a unui ter ț, o obliga ție
(sarcină);
Î este un contract cu titlu gratuit deoarece transmiterea propriet ății se face animus
donandi , fără ca donatorul s ă urmărească obținerea unei contrapresta ții; ca și contract cu
titlu gratuit, dona ția reprezint ă o liberalitate, întrucât mic șorează în mod actual și
irevocabil patrimoniul donatorului cu dreptul care formeaz ă obiectul contractului, spre
deosebire de contractele dezinteresate (comodatul, mandatul cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit etc.) care, de și sunt tot contracte cu titlu gratuit, nu mic șorează patrimoniul
părții ce procur ă celeilalte un folos gratuit; dac ă donația este cu sarcini, ea înceteaz ă a mai
fi pur gratuit ă numai în cazul în care sarcina este stipulat ă în favoarea donatorului sau a
unui terț; în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatarului însu și, donația rămâne pur
gratuită;
Î este un contract comutativ , existența și întinderea obliga țiilor fiind cunoscute de c ătre
părți din momentul încheierii contractului;
Î este un contract solemn întrucât pentru încheierea sa valabil ă se cere respectarea
formei solemne impus ă
de lege (forma autentic ă); nerespectarea acestei cerin țe de form ă
este sancționată cu nulitatea absolut ă a contractului de dona ție;
Î este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui; exist ă
posibilitatea ca p ărțile, prin acordul lor de voin ță, să amâne acest moment pentru o dat ă
ulterioară momentului încheierii contractului.
Î este un contract irevocabil , irevocabilitatea privind nu doar efectele dona ției, ci însăși
natura acesteia; acest caracter are valoare de principiu în cazul contractului de dona ție,
orice clauz ă incompatibil ă cu acesta atr ăgând nulitatea absolut ă a conven ției.

292. Condițiile de validitate ale contractului de dona ție
Condiții de fond ale contractului de dona ție
” Capacitatea juridic ă a părților – în materia contractului de dona ție este aplicabil ă regula
generală a capacit ății de a încheia acte juridice, incapacitatea fiind excep ția. Momentul în
care trebuie s ă existe capacitatea juridic ă este acela al realiz ării acordului de voin ță al
părților în sensul încheierii contractului de dona ție. Dacă donația se realizeaz ă printr-un
singur act, nu se pun probleme. În schimb, dac ă contractul se încheie între absen ți, prin
înscrisuri separate, donatorul trebuie s ă fie capabil atât în momentul lans ării ofertei de
donație, cât și în momentul accept ării acesteia de c ătre donatar și al primirii comunic ării
acceptării; în ceea ce prive ște capacitatea donatarului, aceasta trebuie s ă existe în
momentul accept ării donației. În scopul ocrotirii unor interese generale sau individuale,
legea român ă instituie o serie de incapacit ăți de dispune și de a primi prin dona ții.
a) Incapacit ăți de a dispune prin dona ții
Î minorii și persoanele puse sub interdic ție judecătorească nu pot încheia dona ții în
calitate de donatori nici personal cu încuviin țarea ocrotitorului legal, nici prin
reprezentantul legal, chiar dac ă ar exista acordul autorit ății tutelare (art. 806 C. civ.,
modificat prin dispozi țiile C. fam.: art. 133 alin. 3, art. 129 alin. 1–3, art. 105 alin. 3 și art.
147);
Î minorii nu pot face dona ții în favoarea tutorilor nici chiar dup ă dobândirea capacit ății
depline de exerci țiu, câtă vreme autoritatea tutelar ă nu a dat desc ărcare tutorelui pentru
gestiunea sa (art. 809 C. civ. și art. 141 C. fam.); aceast ă incapacitate nu se aplic ă în cazul
în care tutorele este ascendent al minorului (de exemplu: bunic, str ăbunic etc.);
b) Incapacit ăți de a primi prin dona ții
Î persoanele fizice neconcepute (incapacitatea rezult ă din interpretarea per a contrario a
art. 808 alin. 1 C. civ.) nu pot primi dona ții; copilul conceput dar nen ăscut la momentul
facerii dona ției poate fi gratificat.
Î organizațiile care nu au dobândit personalitate juridic ă nu au capacitatea de a primi
donații; structurile organizatorice, mai cu seam ă organiza țiile non-profit, vor putea primi
donații chiar în timpul constituirii, de la data actului de înfiin țare, dacă acestea sunt
absolut necesare pentru dobândirea personalit ății juridice (art. 33 alin. 3, Decretul nr.
31/1954); în concret, este vorba despre o capacitate de folosin ță anticipat ă momentului
dobândirii personalit ății juridice și care prive ște exclusiv actele și condițiile necesare
constituirii (de exemplu, formarea patrimoniului persoanei juridice).
Î cetățenii străini și apatrizii pot primi dona ții care au ca obiect dreptul de proprietate
asupra terenurilor numai în condi țiile rezultate din aderarea României la Uniunea
European ă și din alte tratate interna ționale la care România este parte, pe baz ă de
reciprocitate, în condi țiile prevăzute prin lege organic ă (art. 44 alin. 2 din Constitu ția
revizuită și L. nr. 312/2005 studiat ă anterior).
Î medicii și farmaci știi care au tratat o persoan ă în boala din care acesta moare nu pot
fi gratifica ți prin dona ții făcute de către bolnav în timpul bolii (art. 810 alin. 1 C. civ.).
Î preoții care au asistat o persoan ă din punct de vedere religios în cursul ultimei boli nu
pot primi dona ții pe care acesta le-ar face în favoarea lor în cursul acestei ultime boli (art.
801 alin. 3 C. civ.). Incapacit ățile care vizeaz ă medicii, farmaci știi și preoții presupun
îndeplinirea cumulativ ă a următoarelor condi ții: donatarul s ă aibă calitatea de medic sau
farmacist, respectiv preot în momentul facerii dona ției; donatarul s ă-l fi tratat, respectiv

30asistat pe donator în cursul ultimei boli; ultima boal ă să constituie cauza mor ții
donatorului; asisten ța medical ă, respectiv religioas ă să aibă caracter repetat sau de
continuitate; dona ția să fie făcută în timpul ultimei boli. Incapacit ățile prevăzute de art.
810 alin. 1 și 3 cunosc dou ă excepții: donațiile remuneratorii, dac ă sunt potrivite cu starea
materială a donatorului și cu serviciile prestate de c ătre donatar; dona țiile făcute medicului
de către bolnavul care este so țul lui.
Î minorii și persoanele puse sub interdic ție judecătorească au capacitatea de folosin ță
de a primi dona ții, însă nu au capacitatea de exerci țiu necesar ă exercitării acestui drept;
potrivit dispozi țiilor de drept comun, dona țiile făcute în favoarea acestor categorii de
persoane se accept ă prin reprezentan ții lor legali sau cu încuviin țarea ocrotitorilor legali;
având în vedere aceast ă incapacitate a minorilor și interzișilor judec ătorești, legiuitorul
(art. 815 C. civ.) a permis ca dona țiile făcute acestora s ă poată fi acceptate și de către
ascendenții lor, și aceasta chiar în condi țiile în care reprezentan ții lor ar fi în via ță și ar
refuza să primeasc ă donația; dacă donația este cu sarcini sau este afectat ă de o condi ție,
acceptarea ei constituie un act de dispozi ție, fiind necesar ă, în toate cazurile, autorizarea
prealabilă a autorității tutelare;
Î surdo-mutul care nu știe să scrie și să citească nu poate accepta o dona ție decât cu
asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelar ă (art. 816 C. civ. combinat cu
art. 152 și art. 159 C. fam.).
Î persoanele juridice pot accepta dona ții cu respectarea principiului specialit ății
capacității de folosin ță.
c) Sancțiunea nerespect ării incapacit ăților prevăzute de lege
Deși art. 812 C. civ. dispune c ă dispozițiile în favoarea unui incapabil sunt nule ,
nerespectarea dispozi țiilor legale privitoare la incapacit ățile de a face sau de a primi
donații urmeaz ă a fi sancționată cu nulitatea absolut ă sau relativ ă a contractului, în func ție
de caracterul intereselor protejate prin norma înc ălcată. Astfel, ignorarea dispozi țiilor
legale privitoare la incapacit ățile de a dispune prin dona ții, precum și a celor referitoare la
incapacitățile de a primi dona ții de către persoanele fizice neconcepute, organiza țiile
juridice care nu au dobândit personalitate juridic ă, minorii și persoanele puse sub
interdicție judecătorească, surdo-mut atrage sanc țiunea nulit ății relative. Nulitatea
contractului de dona ție va putea fi invocat ă în intervalul de timp prescris de lege de c ătre
cel ocrotit prin dispozi ția legală încălcată sau de c ătre succesorii s ăi în drepturi.
Neacceptarea în condi țiile prevăzute de lege a dona țiilor făcute persoanelor juridice va fi
sancționată cu nulitatea absolut ă a contractului, în acest caz incapacitatea fiind dictat ă de
interese de ordin public. Pentru acela și considerent, sanc țiunea va fi tot nulitatea absolut ă
și în cazul nesocotirii incapacit ății ce prive ște donațiile ce au ca obiect dreptul de
proprietate asupra terenurilor în cazu l în care gratificatul este cet ățean străin sau apatrid.
” Consimțământul părților – potrivit dreptului comun, pentru a fi valabil, consim țământul
trebuie să îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele condi ții: să provină de la o persoan ă cu
discernământ; să fie exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice; s ă fie exteriorizat;
să nu fie afectat de vicii de consim țământ. În ceea ce prive ște viciile de consim țământ,
eroarea asupra persoanei ( error in personam ) poate fi re ținută atât atunci când poart ă
asupra identit ății donatarului, cât și atunci când se refer ă la calitățile lui esen țiale. În
materia contractului de dona ție, elementul obiectiv al dolului poate consta atât într-un fapt
comisiv, cât și într-unul omisiv. De regul ă, faptul comisiv îmbrac ă forma capta ției sau a

31sugestiei, constând în utilizar ea unor mijloace dolosive (ma șinațiuni, manopere
frauduloase, șiretenii etc.) în scopul de determina voin ța de a gratifica donatorului, voin ță
care, în absen ța mijloacelor dolosive nu s-ar fi manifestat.
” Obiectul contractului de dona ție – pot forma obiect al contractului de dona ție atât
bunurile mobile, cât și cele imobile. Pentru a fi valabil, obiectul contractului de dona ție
trebuie să îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele condi ții: să existe sau s ă poată exista în
viitor; să se afle în circuitul civil; s ă fie determinat sau determinabil; s ă fie posibil; s ă fie
licit și moral; dac ă bunul este individual determinat, donatorul trebuie s ă fie proprietarul
bunului. Dona ția lucrului altuia este lovit ă de nulitate absolut ă deoarece donatorul s-ar
putea abține să dobândeasc ă proprietatea bunului respectiv, iar aceast ă împrejurare
contravine principiului irevocabilit ății donațiilor. Dac ă donația privește bunuri de gen sau
bunuri viitoare, lipsa calit ății de proprietar nu atrage nulita tea contractului, deoarece, într-
o atare ipotez ă, dreptul de proprietate nu se tr ansmite în momentul încheierii dona ției.
” Cauza contractului de dona ție – în ceea ce prive ște structura cauzei, în cazul
contractului de dona ție scopul imediat ( causa proxima ) îl constituie inten ția de a gratifica
(animus donandi ), iar scopul mediat ( causa remota ) îl constituie motivul determinant al
încheierii dona ției, acesta fiind variabil și diferit pentru fiecare contract de dona ție. Pentru
a fi valabil ă, cauza trebuie s ă îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele condi ții: să existe; să
fie reală; să fie licită și morală.
Condiții de form ă ale contractului de dona ție
” Între prezen ți – pentru ca dona ția să producă efecte juridice este necesar ca ambele
părți să-și manifeste consim țământul în form ă autentică întrucât, potrivit art. 813 C. civ.,
toate dona țiile se fac prin act autentic. Forma înscrisului autentic este cerut ă de legiuitor
pentru valabilitatea actului juridic ( ad validitatem ), sancțiunea nerespect ării acestei forme
fiind nulitatea absolut ă a contractului de dona ție. Nulitatea absolut ă a donației pentru
nerespectarea formei autentice poate fi invocat ă oricând, de c ătre orice persoan ă care are
interes, de c ătre procuror sau de instan ță din oficiu. Mai mult, art. 1168 C. civ. dispune c ă
donatorul nu va putea înl ătura sanc țiunea nulit ății pentru vicii de form ă printr-un act
confirmativ, singura po sibilitate ca aceasta s ă producă efecte fiind refacerea dona ției în
forma prev ăzută de lege. Art. 1167 alin. 3 C. civ. instituie, în materia dona ției, o excep ție
de la aceast ă regulă. Astfel, potrivit textului de lege citat, dup ă moartea donatorului,
confirmarea, ratificarea sau executarea voluntar ă și în deplin ă cunoștință de cauză a unei
donații nulă absolut pentru lipsa formei autentice, de c ătre moștenitori sau de c ătre cei
care reprezint ă drepturile donatorului, acoper ă nulitate.
” Între absen ți – dacă donația se încheie între absen ți, atât oferta de dona ție, cât și
acceptarea acesteia trebuie s ă îmbrace forma solemn ă. Atât donatarul, cât și donatorul
trebuie să se afle în via ță în momentul facerii accept ării donației. Punerea sub interdic ție a
donatorului sau moartea acestuia mai înainte ca donatarul s ă fi acceptat dona ția face ca
oferta să devină caducă. Dacă donatarul decedeaz ă mai înainte de a accepta dona ția în
forma prev ăzută de lege, mo ștenitorii donatarului nu pot accepta oferta de dona ție făcută
autorului lor deoarece aceasta este un act intuitu personae, iar ei nu pot accepta ceva ce nu
li s-a transmis; cu atât mai puternic cuvânt, aceast ă posibilitate de acceptare nu este
recunoscut ă nici creditorilor donatarului. Oferta de dona ție poate fi revocat ă până în
momentul accept ării ei; revocarea poate fi expres ă sau tacită (de exemplu, revocarea tacit ă
a donației în cazul în care donatorul vi nde bunul înainte ca donatarul s ă fi acceptat

32donația). Potrivit art. 814 alin. 2 C. civ., acceptarea dona ției trebuie notificat ă donatorului
în timpul vie ții lui și mai înainte de a fi deven it incapabil. Comunicarea accept ării poate fi
făcută chiar de c ătre moștenitorii donatarului, întrucât consim țământul se realizeaz ă prin
acceptarea ofertei de dona ție, numai efectele dona ției fiind amânate pân ă la notificarea
acceptării.
” Statul estimativ – dac ă donația are ca obiect bunuri mobile , corporale sau incorporale,
acestea trebuie men ționate într-un înscris denumit stat estimativ. Acest înscris poate fi
încorporat contractului de dona ție sau poate constitui un act scris separat de contractul de
donație. Potrivit art. 827 C. civ., statul estimativ trebuie semnat de c ătre donator și de
către donatar și trebuie s ă cuprindă o descriere și o evaluare global ă a bunurilor mobile ce
formează obiectul contractului. Statul estimativ este cerut ca o condi ție ad probationem ,
pentru dovedirea valorii bunurilor donate (în lipsa statului estimativ, bunurile mobile
donate pot fi evaluate și printr-o expertiz ă).

3. Principiul irevocabilit ății donațiilor
” Noțiune – potrivit art. 969 C. civ., odat ă încheiat, contractul are for ță obligatorie pentru
părțile contractante, acestea neputând desfiin ța sau modifica contractul în mod unilateral.
Acesta este principiul irevocabilit ății actului juridic bilateral sau multilateral, cunoscut în
doctrină și sub denumirea de irevocabilitate de gradul I. Irevocabilitatea decurge din
principiul for ței obligatorii a contractului, fiind, în acela și timp, și o garan ție a acestui
principiu. Irevocabilitatea contractului de dona ție nu reprezint ă însă o simplă aplicație a
irevocabilit ății actului juridic civil bilateral, ci dobânde ște un caracter special, vizând nu
doar efectele contractului, ci îns ăși validitatea dona ției. Aceast ă irevocabilitate, calificat ă
în doctrin ă ca fiind o irevocabilitate de gradul II , este prev ăzută expres în legisla ție (art.
801și 822–824 C. civ.) și ține de esen ța contractului de dona ție. Dacă în contract sunt
inserate clauze sau condi ții a căror aducere la îndeplinire ar depinde de voin ța donatorului,
donația va fi nul ă absolut (art. 822 C. civ.). Nulitatea va fi una total ă, desființând întreg
contractul, nu doar clauza incompatibil ă cu principiul irevocabilit ății donațiilor. De la
această regulă, literatura de specialitate admite totu și două excepții: dacă donația este
divizibilă, iar clauza interzis ă o afecteaz ă doar în parte, nulitatea va fi par țială; dacă după
decesul donatorului, succesorii s ăi confirmă sau execut ă, în mod benevol și în cunoștință
de cauză, donația, ei nu vor mai putea invoca nulitatea dona ției.
” Clauze incompatibile cu principiul irevocabilit ății donațiilor – principiul
irevocabilit ății donațiilor interzice includerea în contractul de dona ție a unor clauze ce ar
contraveni acestui principiu. Sunt astfel de clauze: condițiile potestative ; plata datoriilor
viitoare și nedeterminate ale donatorului ; dreptul donatorului de dispune de bunul
donat ; dreptul de a denun ța unilateral contractul .
” Clauze compatibile cu principiul irevocabilit ății donațiilor – delimitarea câmpului de
aplicație al principiului irevocabilit ății donațiilor implic ă unele preciz ări cu privire la
clauze care nu aduc atingere acestui pr incipiu. Sunt astfel de clauze: condițiile cazuale și
mixte ; termenul ; plata datoriilor prezente sau viitoare, determinate sau determinabile,
ale donatorului ; reîntoarcerea bunului donat în patrimoniul donatorului ; rezervarea
unui dezmembr ământ al dreptului de proprietate asupra bunului donat ;
inalienabilitatea conven țională; stipularea unei clauze de împuternicire în favoarea
donatorului sau a unui ter ț.

33” Donațiile între so ți – excep ție de la principiul irevocabilit ății donațiilor – în timpul
căsătoriei soții își pot face reciproc liberalit ăți. Acestea pot avea ca obiect numai bunuri
proprii ale so țului donator și sunt supuse condi țiilor de fond și formă prevăzute de lege în
această materie. Conform art. 937 din C. civ. orice dona țiune făcută între soți în timpul
maritagiului este revocabil ă; se are în vedere prezum ția că soțul donatar ar fi abuzat de
influența pe care o avea asupra so țului donator, determinându-l s ă încheie un asemenea
contract. Revocarea se poate face ad nutum , expres sau tacit, oricând dup ă încheierea
contractului, indiferent dac ă căsătoria mai fiin țează ori s-a desfiin țat sau a încetat. Acest
drept discre ționar de revocare apar ține numai so țului donator, nu și succesorilor lui în
drepturi, și nu ar putea fi anihilat printr-o clauz ă contrară. Mai mult, existen ța acestui
drept este recunoscut ă chiar fără a fi stipulat expres în contract. Dup ă moartea so țului
donator, dona ția devine definitiv ă și irevocabil ă. Fiind exceptate de la principiul
irevocabilit ății, donațiile între so ți pot cuprinde clauze incompatibile cu irevocabilitatea de
gradul II. Întrucât donatorul are posibilitatea de a revoca oricând dona ția, fără a justifica
vreo cauz ă, donația între so ți nu se revoc ă pentru survenien ță de copil (art. 937 alin. 3 C.
civ.) sau pentru neexecutarea sarcinii ori pentru ingratitudine. Dup ă moartea so țului
donator, succesorii s ăi vor putea invoca cauzele de revocare a dona ției.

4. Efectele contractului de dona ție
” Efectele dona ției între p ărți – principalul efect al contractului de dona ție îl constituie
transmiterea dreptului care formeaz ă obiectul liberalit ății, din patrimoniul donatorului în
patrimoniul donatarului. Transla ția se face cu titlu gratuit, donandi causa , în mod
irevocabil. Dona ția este un contract unilateral, generând, în principiu, obliga ții numai în
sarcina donatorului.
Obligațiile donatorului – contractul de dona ție naște în sarcina donatorului urm ătoarele
obligații:
Î obligația de predare a bunului care formeaz ă obiectul dona ției;
Î obligația de conservare a bunului, în cazul în care predarea este amânat ă pentru o dat ă
ulterioară încheierii contractului; în caz de pi eire sau deteriorare a bunului, r ăspunderea sa
va fi angajat ă potrivit regulilor generale;
Î obligația de garan ție contra evic țiunii și viciilor ascunse ; transmiterea dreptului
făcându-se cu titlu gratuit, o asemenea obliga ție are un caracter excep țional, existând
numai în urm ătoarele cazuri: dac ă obligația de garan ție contra evic țiunii sau cea contra
viciilor ascunse este prev ăzută expres în contract (art. 828 alin. 2 C. civ.); dac ă evicțiunea
provine din faptul personal al donatorului (art. 828 alin. 3 C. civ.); dac ă vinovăția
donatorului îmbrac ă forma dolului, donatorul r ăspunde pentru pagubele ce rezult ă din
viciile ascunse ale lucrului, cunoscute de el și neaduse la cuno ștința donatarului (art. 998
C. civ.); dac ă donația este cu sarcini, donatorul datoreaz ă garanție contra evic țiunii și a
viciilor ascunse în limita valorii sarcinilor.
Obligațiile donatarului – dona ția pur gratuit ă naște în sarcina donatarului doar o
obligație morală, de recuno ștință față de donatar. În cazuri expres și limitativ prev ăzute de
lege, nerespectarea acestei obliga ții creeaz ă posibilitatea revoc ării donației pentru
ingratitudine. Exist ă posibilitatea ca prin contract donatorul s ă impună donatarului
executarea anumitor obliga ții. Este cazul donației cu sarcini (sub modo ), care poate fi
definită ca reprezentând acea dona ție prin care donatarul se oblig ă față de donatar la

34executarea unei presta ții determinate. Ca modalitate a actului juridic, sarcina const ă într-o
obligație de a da, a face sau a nu face. Sarcina poate fi stipulat ă: în favoarea donatorului
(de exemplu, obliga ția de a pl ăti o datorie pe care gratificatul o are fa ță de un ter ț); în
favoarea donatarului (de exemplu, obliga ția de a absolvi o facultate); în acest caz,
obligația se justific ă numai dac ă donatorul are cel pu țin un interes moral, altfel donatarul
nu se poate obliga fa ță de el însu și (caz în care dona ția este pur gratuit ă); în favoarea unui
terț (de exemplu, obliga ția de plăti o rentă viageră soției donatorului).
” Efectele fa ță de terți ale contractului de dona ție – opozabilitatea efectelor contractului
de donație este supus ă regulilor generale. Astfel:
– pentru bunurile mobile , se aplic ă dispozițiile cuprinse în art. 1909–1910 C. civ.,
prevăzute în favoarea ter țului dobânditor de bun ă-credință și posesor al lucrului;
– pentru drepturile de crean ță, opozabilitatea este condi ționată de notificarea cesiunii
făcute prin intermediul executorilor judec ătorești sau acceptarea acesteia de c ătre
debitorul cedat prin înscris autentic; fa ță de debitorul cedat, cesiunea produce efecte și
prin acceptarea pe care acesta o face prin înscris sub semn ătură privată;
– pentru bunurile imobile , trebuie respectate formalit ățile de publicitate imobiliar ă
(înscrierea în cartea funciar ă).
În materia dona țiilor exist ă reguli speciale cu privire la publicitatea imobiliar ă. Astfel:
Î Neînscrierea în cartea funciar ă poate fi invocat ă de orice persoan ă care are interes (art.
819, teza I C. civ.). În materie de dona ție, sunt ter ți și succesorii cu titlu particular, precum
și creditorii chirografa ri ai donatorului.
Î Lipsa înscrierii în cartea funciar ă nu poate fi invocat ă de către acele persoane care
aveau obliga ția efectuării acestei înscrieri (art. 819, teza a II-a C. civ.), ex.: reprezentan ții
minorului sau a persoanei puse sub interdic ție. Art. 820 C. civ. recunoa ște minorilor și
interzișilor judec ătorești o acțiune în desp ăgubiri în contra persoanelor c ărora li se poate
imputa neîndeplinirea obliga țiilor de înscriere în cartea funciar ă.
Î În ipoteza în care un imobil este înstr ăinat prin vânzare și ulterior donat, chiar dac ă
donatarul îndepline ște primul formalit ățile de publicitate, cump ărătorul poate cere
instanței să acorde preferin ță înscrierii sale, întrucât a dobândit imobilul cu titlu oneros.
(art. 30, L. nr. 7/1996). Înscrierea în cartea funciar ă a dreptului donatarului devine
opozabilă terților după zece ani de la data înregistr ării cererii.

5. Cauze legale de revocare a dona ției
” Enumerarea cauzelor legale de revocare a dona țiilor – desființarea contractului de
donație poate fi generat ă de dispozi ții contractuale sau legale. Primele î și au izvorul în
acordul de voin ță a părților și îmbracă forma clauzelor contr actuale privitoare la
desființarea dona ției. Pentru a produce efecte, acestea trebuie expres men ționate în
contract. Legea (art. 829 C. civ.) reglementeaz ă trei cauze legale de revocare, care
acționează fără a fi prev ăzute în contract: neexecutarea sarcinii; ingratitudinea
donatarului; survenien ța de copil. Existen ța primelor dou ă cauze trebuie stabilit ă de către
instanța de judecat ă, aceasta urmând a pronun ța revocarea dona ției în cazul în care
constată îndeplinite cerin țele legii. În ceea ce prive ște cea de a treia cauza, acesta opereaz ă
de drept, f ără a mai fi necesar ă intervenția instanței.
” Revocarea pentru neexecutarea sarcinii – în măsura valorii sarcinii, dona ția cu sarcin ă
este un contract sinalagmatic, fiindu-i aplicabile regulile generale în materia efectelor

35specifice contractelor sinala gmatice, inclusiv rezolu țiunea, denumit ă în aceast ă materie
revocare. Dac ă donatarul nu îndepline ște sarcina impus ă prin contract, donatorul are la
îndemână două acțiuni: acțiunea în executare a contractului cu daune-interese; ac țiunea în
revocarea dona ției pentru: neexecutarea sarcinii sau executarea par țială sau executarea cu
întârziere. Ac țiunea în revocarea dona ției pentru neexecutarea sarcinii cunoa ște
următoarele particularit ăți: neexecutarea sarcinii poate fi total ă sau parțială, în acest ultim
caz partea neexecutat ă trebuie s ă fi fost considerat ă esențială la încheierea contractului;
neexecutarea trebuie s ă nu fie imputabil ă donatorului; debitorul donatar trebuie s ă fi fost
pus în întârziere; revocarea nu opereaz ă de drept, ci trebuie pronun țată de către instan ță,
care poate acorda debitorului donatar un termen de gra ție; au calitate procesual ă activă:
donatorul, succesorii lui în drepturi, precum și creditorii chirografari ai acestor persoane;
dacă sarcina este stipulat ă în favoarea unui ter ț, acesta nu poate cere revocarea dona ției
pentru neexecutarea sarcinii; el va putea solicita doar executarea silit ă; hotărârea prin care
instanța pronunță revocarea dona ției produce efecte retroactive, atât împotriva donatarului
și a succesorilor lui în drepturi, cât și împotriva ter ților.
” Revocarea dona ției pentru ingratitudine – cauzele de revocare a dona ției pentru
ingratitudine sunt prev ăzute expres și limitativ de art. 831 C. civ. Potrivit acestui text de
lege, dona ția se revoc ă pentru ingratitudine dac ă donatarul s ăvârșește una din urm ătoarele
fapte:
Î atentează la viața donatorului ; acest caz de revocare pres upune stabilirea inten ției
donatarului de a-l ucide pe donator. Nu intereseaz ă dacă infracțiunea de omor s-a
consumat sau a r ămas în form ă de tentativ ă, după cum nu intereseaz ă nici scopul sau
mobilul crimei. Nu se cere existen ța unei hot ărâri penale de condamnare; dac ă însă un
proces penal a avut loc, hot ărârea instan ței penale prin care s-a constatat lipsa de vinov ăție
a donatarului are autoritate de lucru judecat în fa ța instanței civile (art. 22 din C. proc.
pen.).
Î săvârșește față de donator delicte, cruzimi sau injurii grave ; legiuitorul a avut în
vedere săvârșirea cu inten ție a unor fapte de natur ă să afecteze grav integritatea fizic ă sau
să lezeze onoarea și demnitatea acestuia. Gravitatea faptelor se va aprecia de c ătre instanța
învestită cu cererea de revocare.
Î refuză nejustificat s ă dea donatorului alimente ; pentru a fi în prezen ța acestui caz de
revocare, trebuie îndeplinite cumulativ urm ătoarele condi ții: donatorul s ă fi avut nevoie de
alimente și să le fi cerut de la donatar; donatarul s ă fi refuzat acordarea de alimente, de și
avea posibilitatea de a le fi acordat; bunul donat s ă nu fi pierit; donatorul s ă nu fi avut
persoane care s ă fi fost obligate s ă-i asigure alimentele și care ar fi avut aceast ă
posibilitate. Dac ă donatarul i-a acordat alimente, el nu va avea o acțiune în restituire a
prestațiilor efectuate, fapta sa fiind asimilat ă unei obliga ții civile imperfecte (art. 1092 C.
civ.). Refuzul nejustificat al donatarului nu va putea fi sanc ționat cu obligarea sa la
asigurarea alimentelor, ci numai cu revocarea dona ției. Acțiunea în revocarea dona ției
pentru ingratitudine cunoa ște următoarele particularit ăți: are caracterul unei pedepse
civile; ac țiunea trebuie introdus ă în termen de un an de la data s ăvârșirii faptului de
ingratitudine sau de la data de la care cel îndrept ățit să exercite ac țiunea a cunoscut faptul
de ingratitudine; dac ă sunt mai multe fapte de ingratitudine, termenul se calculeaz ă în
raport cu data s ăvârșirii ultimei fapte; în ceea ce prive ște natura juridic ă a termenului de
un an, se apreciaz ă că este un termen de dec ădere, nefiind susceptibil de suspendare sau

36întrerupere; dac ă acțiunea nu a fost exercitat ă înlăuntrul termenului de un an, se prezum ă
absolut c ă donatorul l-a iertat pe donatar; este o ac țiune strict personal ă, putând fi
exercitată numai de c ătre donator; în mod excep țional, legea recunoa ște calitate
procesual ă activă succesorilor donatorului în dou ă situații: dacă cererea de chemare în
judecată a fost formulat ă de către gratificant, dar acesta decedeaz ă înainte de finalizarea
procesului civil și dacă donatorul moare înl ăuntrul termenului de introducere a ac țiunii
(art. 833 alin. 2 C. civ.); poate fi introdus ă numai împotriva donatarului autor al faptului
de ingratitudine; dac ă donatorul moare în timpul judec ării acțiunii, procesul se stinge, iar
dacă donatarul moare înainte de declan șarea procesului, cererea de revocare va fi respins ă
pentru lipsa calit ății procesuale pasive; dac ă donația a fost f ăcută în favoarea mai multor
donatari, ac țiunea va putea fi pornit ă numai împotriva celor care au s ăvârșit faptele de
ingratitudine; donatorul are posibilitatea de a-l ierta pe donatar, dar numai dup ă momentul
săvârșirii faptei; o renun țare anticipat ă la dreptul de promovare a unei ac țiuni în revocarea
donației este nul ă de drept; admiterea ac țiunii în revocare ar e ca efect obligarea
donatarului la restituire; restituirea va fi integral ă și se va face, în principiu, în natur ă,
pârâtul donatar având obliga ția de a-l desp ăgubi pe reclamant (donator sau succesorii s ăi în
drepturi) pentru eventuala sc ădere a valorii bunului ca urmare a sarcinilor sau ipotecilor
pe care le-a constituit; dac ă bunul nu mai exist ă în patrimoniul donatarului, acesta va fi
obligat la plata contravalorii, avându-se în vedere valoarea bunului la data pronun țării
hotărârii judec ătorești; restituirea fructelor bunului este datorat ă de la data introducerii
acțiunii; admiterea ac țiunii nu produce efecte fa ță de terți, drepturile dobândite de c ătre ei
anterior publicit ății cererii de revocare, r ămânând neatinse; dac ă bunul este un imobil, este
necesar ca ter țul să fi îndeplinit formalit ățile de publicitate imobiliar ă anterior înscrierii în
registrul public a cererii de revocare.
” Revocarea dona ției pentru survenien ță de copil – potrivit dispozi țiilor art. 836 C. civ.,
donația se revoc ă de drept dac ă în momentul încheierii contractului donatorul nu avea nici
un descendent, iar ulterior i se na ște un copil, fie și postum. Nu sunt revocabile pentru
survenien ță de copil: dona țiile între so ți, donațiile făcute soților de către ascenden ții lor și
darurile obi șnuite de valoare modic ă care sunt scutite de raport. Pentru a fi în prezen ța
acestui caz de revocare, trebui e îndeplinite cumulativ urm ătoarele condi ții: în momentul
contractării, donatorul s ă nu fi avut un copil sau un descendent existent; dup ă încheierea
contractului, donatorului s ă i se nască un copil, din afara c ăsătoriei sau din c ăsătorie, fie și
postum. În cazul îndeplinirii condi țiilor anterior precizate, dona ția se revoc ă de drept la
data nașterii copilului. Prin urmare, nu este nevoie de promovarea unei ac țiuni în instan ță
care să pronunțe revocarea; totu și, în caz de litigiu, instan ța va verifica îndeplinirea
condițiilor, constatând revocarea ce a op erat de drept. Revocarea dona ției pentru
survenien ță de copil nu ar putea fi paralizat ă de inserarea în contractul de dona ție a unei
clauze contrare sau printr-un act de renun țare sau confirmare al donatorului. Singura
posibilitate pe care o are donatorul este facerea unei noi dona ții după momentul na șterii
copilului, dona ție cu privire la care nu vor mai fi incidente dispozi țiile art. 836 C. civ.
Revocarea produce efecte retroactive de la data încheierii contractului de dona ție. În
principiu, bunul se reîntoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini. Din
interpretarea per a contrario a art. 838 C. civ., rezult ă că donatarul este prezumat posesor
de bună credință până la data când i se notific ă faptul na șterii copilului; în consecin ță, el
va păstra fructele produse de bun pân ă la data notific ării (art. 485 C. civ.). Efectele

37revocării se produc nu doar împotriva donatarului și a succesorilor s ăi în drepturi, ci și în
privința terților, în virtutea principiului resoluto iure dantis , resolvitur ius accipientis.
Terțul de bun ă credință va putea invoca în favoarea sa dispozi țiile art. 1909–1910 C. civ.,
dacă donația privește un bun mobil, respectiv uzucapiunea, dac ă este vorba despre un bun
imobil. Dac ă revocarea prive ște o dona ție cu sarcini, atunci desfiin țarea dona ției se va
produce numai în limita folosului pur gratuit procurat donatarului. Pentru a intra în
posesia bunurilor ce au format obiectul dona ției revocate pentru survenien ță de copil,
donatorul sau succesorii s ăi în drepturi, inclusiv creditorii chirografari, au la îndemân ă o
acțiune în restituire. Potrivit art. 840 C. civ. coroborat cu art. 21 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescrip ția extinctiv ă, acțiunea în restituire este prescriptibil ă într-un termen de
30 de ani, calcula ți de la data na șterii copilului. Dac ă acțiunea nu este promovat ă în acest
termen, donatorul va de ține în continuare bunul în aceea și calitate, aplicându-se regulile
de fond ale dona ției.

6. Varietăți ale contractului de dona ție
” Donațiile simulate – ceea ce caracterizeaz ă donația simulat ă este existen ța
concomitent ă, între acelea și persoane, a dou ă contracte de dona ție: unul public, simulat,
prin care se creeaz ă o aparen ță juridică ce nu corespunde realit ății; unul secret, care
reflectă voința reală a părților și prin care este anihilat ă, total sau par țial, aparen ța juridică
ce a fost creat ă prin actul public. Dup ă modul în care este conceput contractul aparent și
raportul dintre acesta și contractul secret, dona țiile simulate apar fie sub forma dona țiilor
deghizate, fie sub forma interpunerii de persoane.
” Donațiile indirecte – ceea ce caracterizeaz ă donațiile indirecte este existen ța intenției
de a gratifica, inten ție care se manifest ă însă indirect, în cadrul unui alt act juridic decât
contractul de dona ție. Condițiile de form ă impuse în materia dona țiilor nu sunt aplicabile
în cazul dona țiilor indirecte, având în vedere c ă actele juridice prin care acestea se
realizează nu sunt contracte de dona ții. În schimb, vor trebui respectate condi țiile de fond
speciale prev ăzute pentru dona ții, precum și condițiile de fond și de form ă prevăzute de
lege pentru actul juridic prin care se realizeaz ă indirect liberalitatea. Exemple: stipula ția
pentru altul, renun țarea la un drept, remiterea de datorie.
” Darurile manuale – suntem în prezen ța unor contracte reale prin care, cu inten ție
liberală, donatorul transmite donatarului proprietatea asupra unui bun mobil al s ău, fără a
urmări să obțină o contrapresta ție.

Întrebări :
1. Care este definiia contractului de donaie?
2. Este donaia un contract intuitu-personae?
3. De ce este donaia un contract irevocabil?
4. Care sunt incapacit ăile speciale aplicabile acestui contract?
5. Care sunt cazurile de revocare ale donaiei?

38CAPITOLUL IV
CONTRACTUL DE LOCA ȚIUNE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de locațiune; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
9 să identifice  modalitățile de încetare ale locațiunii; 
9 să identifice  varietățile contractului  de locațiune.   

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de loca țiune
Contractul de loca țiune este acel contract prin care o persoan ă, numită locator, se
obligă să asigure unei alte persoane, numit ă locatar, folosit ă temporar ă, totală sau
parțială, a unui lucru în schimbul unei sume de bani, numit ă chirie (art. 1411 C. civ.).
Contractul de loca țiune cunoa ște două varietăți și anume contractul de închiriere a unor
suprafețe locative și contractul de arendare a terenurilor .
Contractului de loca țiune prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic , deoarece obliga țiile unei p ărți își au cauza juridic ă
directă în obliga țiile juridice ale celeilalte p ărți;
Î este un contract cu titlu oneros , chiria fiind de esen ța locațiunii; dac ă se transmite
folosința unui lucru cu titlu gratuit sau în schimbul unui pre ț derizoriu, fic tiv, contractul
nu este de loca țiune ci de comodat (dacă sunt îndeplinite condi țiile pentru existen ța
comodatului);
Î este un contract comutativ , fiecare parte cunoscând înc ă de la momentul încheierii
contractului întinderea drepturilor și a obligațiilor;
Î este un contract consensual , forma scris ă a acestui contract nefiind cerut ă ad
validitatem ;
Î este un contract cu executare succesiv ă prin natura sa pentru c ă asigurarea folosin ței de
către locator a lucrului închiriat se realizeaz ă în timp, iar plata chiriei de c ătre locatar se
face, în principiu, la anumite scaden țe; în ceea ce prive ște durata contractului, aceasta
poate fi determinat ă sau nedeterminat ă, însă în nici un caz perpetu ă; locuțiunile ereditare
sunt interzise prin lege (art. 1415 C. civ.); durata contractului se stabile ște prin acordul
părților, cu unele excep ții când legiuitorul hot ărăște aceast ă durată. Locațiunea nu
transmite dreptul de proprietate, ci numai dreptul de folosin ță temporar ă a lucrului
închiriat.

2. Condițiile de validitate ale contractului de loca țiune
Condiții de fond ale contractului
” Capacitatea p ărților – atât locatorul, cât și locatarul trebuie s ă aibă capacitatea de a face
acte de administrare. Dac ă durata loca țiunii depășește 5 ani în cazul imobilelor contractul
e considerat ca un act de dispozi ție prin aplicarea art. 1419 și 1268 C. civ. și, deci, părțile
trebuie să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte; al ți autori consider ă însă că

39locațiunea devine un act de dispozi ție atunci când dep ășește 3 ani prin aplicarea
dispozițiilor L. 7/1996. Întrucât prin contractul de loca țiune nu se transmite dreptul de
proprietate, locator poate fi nu numai proprietarul bunului, ci și uzufructuarul (art. 534 C.
civ.), ori chiar locatarul principal (art. 1418 C. civ.); în cazul acestuia din urm ă, locatarul
trebuie să aibă asupra bunului un drept opozabil fa ță de proprietar.
” Consimțământul părților – pentru a fi valabil, consim țământul trebuie s ă îndeplineasc ă
cumulativ urm ătoarele condi ții: să provină de la o persoan ă cu discern ământ; să fie
exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice; s ă fie exteriorizat; s ă nu fie afectat de
vicii de consim țământ.
” Obiectul contractului – în ceea ce prive ște lucrul dat în loca țiune, acesta poate fi:
mobil/imobil; corporal/in corporal; în general este cazul lu crurilor nefungibile individual
determinate dup ă natura lor sau dup ă voința părților; în toate cazurile se cere ca aceste
bunuri să nu se consume/distrug ă prin folosin ță. Locațiunea nu poate avea ca obiect o
persoană. În ceea ce prive ște prețul, acesta se nume ște chirie și trebuie s ă fie
determinat/determinabil în momentul în momentul încheierii contractului; sincer și serios.
De regulă, prețul se fixeaz ă în bani și se plătește periodic. El poate consta îns ă și într-o
altă prestație. În condi ții de infla ție, în practic ă se admite recalcularea chiriei prev ăzută în
contract, chiar dac ă părțile nu au inclus o clauz ă în acest sens în contract.
” Cauza contractului – trebuie s ă îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele condi ții: să existe;
să fie reală; să fie licită și morală.
Condițiile de form ă ale contractului
Așa cum am subliniat mai sus contractul de loca țiune este unul consensual. Unele
precizări trebuie îns ă făcute cu privire la proba acestui contract. Exist ă reguli derogatorii
de la dreptul comun. Dac ă contractul nu a fost consemnat într-un înscris, pot ap ărea
următoarele situa ții: se neag ă încheierea contractului în form ă verbală și executarea
contractului nu a început; în acest caz nu se poate dovedi încheierea contractului prin
proba cu martori, nici chiar dac ă ar exista un început de dovad ă scrisă; se neagă încheierea
contractului în form ă verbală și contractul e în curs de executare – în acest caz proba se
face cu început de dovad ă scrisă (o chitan ță prin care se face dovada c ă s-a plătit chiria)
completat ă cu martori și prezumții. Nu se poate îns ă dovedi prin simplul fapt al de ținerii
lucrului; exist ă o contesta ție asupra cuantumului chiriei, contesta ție făcută de către locatar
– în acest caz, conform art. 1417 C. ci v., locatarul poate solicita o expertiz ă pentru
stabilirea chiriei; atunci când nu a fost încheiat un înscris, termenul loca țiunii se stabile ște
conform obiceiului locului și a unor prezum ții relative (art. 1450, 1452 C. civ.).

3. Efectele contractului de loca țiune
” Obligațiile locatorului – în principal, locatorul are obliga ția de a face, adic ă de a
asigura locatarului folosin ța lucrului pe toat ă durata contractului. De aici decurg
următoarele obliga ții pentru locator:
Î Obligația de predare a lucrului în chiriat – lucrul trebuie predat la termenul fixat de
părți; în lipsa unui termen, trebuie predat imediat dup ă încheierea contractului pe
cheltuiala locatorului. Lucrul treb uie predat într-o stare corespunz ătoare destina ției pentru
care a fost închiriat (art. 1421 alin. 1 C. civ.). Dac ă în momentul încheierii contractului
lucrul este necorespunz ător destina ției sale, locatarul e obligat s ă facă toate repara țiile
necesare (inclusiv cele locat ive). Neîndeplinirea obliga ției de predare îl îndrept ățește pe

40locatar să introduc ă, la alegere, dou ă acțiuni: acțiunea în executare a contractului
(solicitând instan ței să-l oblige pe locator s ă predea bunul); ac țiunea în rezilierea
contractului pentru neexecutarea obliga ției, solicitând, eventual și daune-interese.
Î Obligația de a men ține lucrul în stare de întrebuin țare pe toat ă durata loca țiunii – pe
durata loca țiunii locatorul e obligat s ă efectueze toate repara țiile necesare pentru a
menține lucrul în stare conform ă folosirii potrivit destina ției sale. Astfel, trebuie s ă facă
reparațiile capitale, repara țiile degrad ărilor provenite din uzul normal al lucrului,
reparațiile părților comune ale imobilului etc. Locator ul nu este obligat la efectuarea
reparațiilor locative, acestea fiind în sarcina locatarului. Dac ă locatorul nu- și îndepline ște
această obligație, locatarul poate introduce, la alegere, trei acțiuni: acțiunea prin care
solicită instanței să-l oblige pe locator s ă-și execute obliga ția sub sanc țiunea plății de
daune; o ac țiune prin care solicit ă instanței să-l autorizeze s ă facă el repara țiile, reținând
cheltuielile din chirie (art. 1077 C. civ.); ac țiunea în rezilierea contractului.
Î Obligația de a-l garanta pe locatar împotriva evic țiunii și a viciilor ascunse ale lucrului
închiriat – conform art. 1422 C. civ., locatorul r ăspunde de tulbur ările în folosin ța lucrului
pentru: faptele sale personale; fapta unui ter ț; viciile ascunse ale lucrului. Astfel, el
răspunde pentru faptele sale personale care i-ar provoca locat arului o tulburare de fapt/de
drept. Locatorul nu are dreptul s ă schimbe forma lucrului închiriat pe durata loca țiunii fie
direct, prin transformarea material ă a acestuia, fie indirect prin schimbarea destina ției.
Dacă locatorul face repara ții necesare și urgente care nu dep ășesc 40 zile, locatarul va
trebui să le suporte chiar dac ă e lipsit parțial de folosin ța lucrului. Dac ă reparațiile
depășesc 40 zile, locatarul poate cere o reducere a chiriei propor țională cu lipsa par țială a
folosinței. Dacă reparațiile îl lipsesc total de folosin ța lucrului, indiferent de durat ă,
locatarul are acțiune în rezilierea contractului . În acest caz locatorul nu are ac țiunea în
reziliere. Locatorul r ăspunde de tulburarea de drept prin fapta unui ter ț chiar dac ă dreptul
invocat de ter ț nu este confirmat în justi ție, dar l-a împiedicat pe locatar s ă foloseasc ă
lucrului. În aceast ă situație locatarul are dou ă acțiuni: acțiunea în rezilierea contractului cu
daune-interese; ac țiunea în reducerea chiriei propor țional cu pierderea par țială a folosinței,
eventual și daune-interese. În ambele situa ții locatorul r ăspunde numai dac ă a fost
înștiințat în timp util (a fost chemat în garan ție); altfel el poate invoca excep ția procesului
rău condus. Pentru tulburarea de fapt care provine de la ter ț, locatarul se poate ap ăra
singur prin intermediul ac țiunilor posesorii, având calitate procesual ă activă chiar dac ă nu
e posesor, ci detentor precar, dac ă sunt îndeplinite dou ă îndeplinite dou ă condiții: cel care
l-a tulburat s ă nu fie locatorul; s ă nu fie vreo persoan ă care invoc ă vreun drept asupra
lucrului închiriat (ex.: dreptul de proprietate – 1426 C. civ.).
Locatorul r ăspunde de viciile ascunse ale lucrului care au existat în momentul
încheierii contractului sau care au ap ărut ulterior. În aceast ă situație, locatarul are la
îndemână două acțiuni: acțiunea în reducerea propor țională a chiriei ; acțiunea în
rezilierea contractului cu daune-interese. Locatorul r ăspunde pentru viciile ascunse
indiferent dac ă a f o s t d e b u n ă/rea credin ță; dacă locatorul a fost de bun ă credință, va
răspunde numai pentru daunele previzibile la încheiere; dac ă a fost de rea-credin ță, va
răspunde și pentru cele imprevizibile. Dacă viciile se datoreaz ă forței majore sau cazului
fortuit, locatarul are acelea și acțiuni fără însă a putea cere daune-interese. Ac țiunea în
garanție pentru vicii ascunse se prescrie în 3 ani. P ărțile pot modifica obliga ția de garan ție,

41în sensul agrav ării, limitării sau chiar înl ăturării ei, în ultimele dou ă situații numai dac ă
locatorul este de bun ă-credință.
Î Obligația de restituire a cheltuielilor f ăcute de locatar cu bunul închiriat – locatorul este
ținut numai la restituirea cheltuielilor utile, nu și a celor voluptuarii.
” Obligațiile locatarului:
Î Obligația de plat ă a chiriei – conform art. 1429 pct. 2 C. civ., locatarul este obligat s ă
plătească chiria convenit ă la termenele stipulate în contract. Dac ă părțile n-au convenit
altfel, plata se face la domiciliul debitorului (este cherabilă). Chitanțele eliberate f ără
rezervă fac să prezume plata pentru termenele anterioare. Dac ă plata se face anticipat
pentru o perioad ă mai mare de 3 ani este necesar ă realizarea publicit ății imobiliar ă (art.
1394 C. civ. coroborat cu dispozi țiile L. 7/1996). Dac ă lucrul închiriat a fost vândut iar
noul proprietar nu-l în științează pe locatar, plata chiriei f ăcută fostului proprietar este
valabilă. În caz de neplat ă a chiriei, locatorul are dou ă acțiuni: acțiunea în executarea
obligației; acțiunea în rezilierea contractului. Locatorul beneficiaz ă și de privilegiul
locatarului de imobile asupra mobilelor locatarului (art. 1730 C. civ.).
Î Obligația de a întrebuin ța lucrul ca un bun proprietar, potrivit destina ției sale –
locatarul are obliga ția de a folosi lucrul prudent și diligent, el ne putând face decât
modificări de mic ă însemnătate, care s ă nu schimbe destina ția acestuia. La încetarea
locațiunii, locatorul poate cere repunerea lucrului în starea anterioar ă sau dacă nu cere
acest lucru, este obligat s ă-l despăgubească pe locator pentru îmbun ătățirile aduse
lucrului. Dac ă locatarul face modific ări neautorizate, locatorul poate cere fie repunerea
lucrului în situa ția anterioar ă, fie poate cere rezilierea contractului cu daune-interese.
Locatarul are obliga ția de a efectua repara țiile mici, curente ( reparații locative ) în scopul
de a între ține lucrul în starea în car e i-a fost predat, pe toat ă durata loca țiunii (art. 1447–
1449 C. civ.). Repara țiile nu cad în sarcina locatarului dac ă au fost cauzate de vechimea
lucrului, de for ța majoră, de cazul fortuit, culpa locatorului sau viciile construc ției. Dacă
degradarea lucrului se datoreaz ă culpei locatarului, atunci aces ta va fi obligat la repararea
lui, indiferent de natura lor (locative sau nu). Locatarul r ăspunde de orice stric ăciune
cauzată de orice persoan ă care a intrat la el în imobil. Dac ă locatarul nu efectueaz ă
reparațiile locative, la încetarea loca țiunii locatorul va putea cere daune-interese. Dac ă
prin neefectuarea repara țiilor lucrul închiriat se deterioreaz ă/e amenin țat cu pieirea,
locatorul poate solicita instan ței: să-l oblige pe locatar s ă le efectueze; s ă-l autorizeze pe el
să le efectueze în contul locatar ului; rezilierea contractului.
Î Obligația de a restitui lucrul la expirarea contractului – la încetarea loca țiunii, locatarul
trebuie să restituie lucrul în starea în care i-a fost predat conform inventarului sau în lips ă,
în stare bun ă (întrucât se prezum ă că astfel l-a prim it); în caz de neexecutare a acestor
obligații, locatorul are dou ă acțiuni: acțiunea în restituire (ac țiunea personal ă, izvorâtă din
contract); ac țiunea în revendicare (dac ă este proprietarul bunului).
Î Obligația de a-l anun ța pe locator despre orice încercare de uzurpare, în timp util, sub
sancțiunea de daune și cheltuieli de judecat ă (art. 1433 C. civ.).
Î Obligația de a răspunde pentru incendiu – locatarul r ăspunde pentru incendiu dac ă nu
dovedește că acesta s-a datorat unei cauze str ăine, neimputabile lui: cazul fortuit, for ța
majoră, defect de construc ție.
” Sublocațiunea și cesiunea contractului de loca țiune – întrucât contractul de loca țiune
nu este, în principiu, încheiat intuitu personae , legea permite ca locatarul s ă subînchirieze

42bunul primit în loca țiune, în totul sau în parte, ori s ă cesioneze în întregime dreptul s ău
către un terț, cu condi ția ca o asemenea opera țiune să nu-i fi fost interzis ă prin contract.
Î Contractul de subloca țiune – locatarul poate închei a un contract de subloca țiune cu un
terț; pentru ca acest contract s ă fie valabil, trebuie îndeplinite dou ă condiții: transmiterea
folosinței să nu fie interzis ă în contractul de locatorul principal printr-o clauz ă expresă
(care se interpreteaz ă restrictiv, iar dac ă este imprecis ă se interpreteaz ă în sensul
interzicerii subloca țiunii totale); subloca țiunea să nu contravin ă condițiilor prev ăzute în
contractul principal (ex.: s ă se schimbe destina ția lucrului). Nerespectarea celor dou ă
condiții îl îndrept ățește pe locatorul principal s ă solicite rezilierea contractului principal cu
daune-interese sau obligarea locatarului la executarea contractului. Între locatorul
principal și sublocatar nu se stabilesc rela ții juridice. Cu toate acestea ei ar putea intenta
acțiunea oblic ă, iar literatura de specialitate apreciaz ă că în virtutea dispozi țiilor art. 1730
C. civ. locatorul poate sechestra mobilele s ublocatarului aduse în imobilul închiriat în
limita chiriei datorate de locatar pentru trecut și pentru viitor, chiar dac ă sublocatarul a
plătit anticipat chiria.
Î Contractul de cesiune de loca ție – locatarul poate cesiona contractul de loca țiune, adic ă
poate vinde dreptul de folosin ță, fiind vorba de o cesiune de drept cu titlu oneros. Pentru
opozabilitatea față de terți, cesiunea trebuie notificată locatorului sau trebuie acceptat ă de
el printr-un act autentic . Obiectul cesiunii îl constituie numai dreptul locatarului care
rămâne în continuare obligat fa ță de locator, chiar dac ă părțile s-au conformat obligației
de notificare a cesiunii sau ea a fost acceptat ă prin act autentic de c ătre locator. Totu și
locatorul îl poate elibera pe locatar printr-o delega ție perfectă confundat ă cu o nova ție prin
schimbare de debitor. Contractul de cesiune este cu executare imediat ă, și nu succesiv ă.
Locatarul cedent garanteaz ă numai existența dreptului de folosin ță în condițiile din
momentul încheierii contractului de loca țiune, nu și executarea obliga ției de către locator.
Conform regulilor de la cesiunea de crean ță, cesionarul are o ac țiune direct ă împotriva
locatorului pentru a cere executarea contractului de loca țiune sau rezilierea lui pentru
neexecutare cu daune-interese. Spre deosebire de subloca țiune (care se probeaz ă ca și
locațiunea), la cesiune se aplic ă regulile de la vânzarea-cump ărarea de crean țe. Acelea și
reguli se aplic ă și dublei cesiuni când dreptul de folosin ță se transmite în schimbul unui alt
drept de folosin ță.

4. Încetarea contractului de loca țiune
În afară de cazurile când loca țiunea înceteaz ă conform acordului de voin ță al părților,
există următoarele cazuri de încetare a loca țiunii:
Î Denunțarea unilateral ă a contractului – conform art. 1436 alin. 2 C. civ., dac ă părțile
sau legiuitorul n-au determinat durata loca țiunii, contractul ia sfâr șit prin denun țarea
unilateral ă de către una dintre p ărți, cu condi ția respect ării termenului de preaviz
(concediu ). Termenul de preaviz reprezint ă intervalul de timp dintre manifestarea voin ței
de a desface contractul și data la care contractul urmeaz ă să înceteze. Termenul se
stabilește în func ție de natura lucrului și obiceiul locului (art. 1443 C. civ.).
Î Expirarea termenului – dac ă a fost stipulat un termen (de c ătre părți/legiuitor),
contractul înceteaz ă de drept, f ără să fie necesar ă o înștiințare prealabil ă, la împlinirea
acestui termen. Dac ă locatarul r ămâne în folosin ța bunului și după expirarea termenului
fără ca locatorul s ă împiedice aceasta, opereaz ă tacita reloca țiune (art. 1437 și art. 1452

43C. civ.). Dac ă tacită relocațiune n-a fost exclusă printr-o clauz ă contractual ă poate fi
împiedicat ă numai prin manifestarea de voin ță a uneia dintre p ărți de a nu reînnoi
contractul, manifestare ce trebuie f ăcută anterior expirării termenului, dar f ără respectarea
termenului de preaviz. Tacita reloca țiune va avea loc în acelea și condiții ca și contractul
inițial cu excep ția termenului și fără garanțiile din contractul ini țial.
Î Rezilierea contractului pentru neexecut are – conform art. 1439 alin. 2 C. civ.,
neexecutarea de c ătre una dintre p ărți a obliga țiilor principale ce-i revin, neexecutare ce
aduce o v ătămare celeilalte p ărți, îndreptățește pe aceasta din urm ă să ceară desfacerea
contractului prin reziliere cu daune-interese, dup ă punerea în întârziere a debitorului.
Î Pieirea lucrului închiriat – dac ă pieirea este totală contractul înceteaz ă de drept pentru
că locatorul nu-i mai poate asigura locatarului folosin ța lucrului; dac ă pieirea s-a produs
din culpa uneia dintre p ărți, aceasta este ținută și la plata de daune-interese. Dac ă lucrul
piere numai în parte, doar locatarul este îndrept ățit a cere, dup ă caz, o reducere a chiriei
proporțional cu pierderea suferit ă, sau rezilierea contractului.
Î Desființarea titlului locatorului – dac ă se desface titlul locatorului (ex.: titlul de
proprietate e anulat sau propri etarul este evins printr-o ac țiune în revendicare), se desface
și contractul de loca țiune. De la aceast ă regulă există și excepții: contractele de loca țiune
încheiate de uzufructuari r ămân valabile pe cel mult 5 ani în limitele unui act de
administrare chiar dac ă uzufructul a încetat; c ontractele încheiate de terțul dobânditor al
imobilului ipotecat r ămân valabile chiar dac ă el e evins, îns ă numai dac ă contractul de
locațiune a fost încheiat cu bun ă-credință și cu data cert ă, anterioar ă transmiterii
comandamentului; contractele de loca țiune încheiate de mo ștenitorul aparent r ămân valide
numai dac ă locatarul a fost de bun ă-credință.
Î Înstrăinarea lucrului închiriat prin act e între vii – duce la încetarea loca țiunii numai în
următoarele condi ții: dacă în contractul de loca țiune exist ă o clauză care prevede încetarea
locațiunii în caz de vânzare a bunului închiriat; dac ă contractul de loca țiune a fost încheiat
anterior vânz ării, dar în form ă verbală sau prin înscris sub semn ătură privată fără dată
certă. Dacă contractul de locatar are dat ă certă și este încheiat pe o perioad ă mai mare de 3
ani, dar nu a fost supus publicit ății imobiliare, înainte de înscrierea contractului de
vânzare-cump ărare în cartea funciar ă, vânzarea duce la încetarea loca țiunii la expirarea
termenului de 3 ani calculat de la data înscrierii vânz ării. În lips ă de stipula ție contrar ă,
contractul de loca țiune cu dat ă certă anterioar ă vânzării-cumpărării cu dată certă, produce
efecte și este opozabil ter țului dobânditor, cu condi ția ca loca țiunea să fi fost încheiat ă
prin înscris autentic sau sub semn ătură privată. În acest caz, cump ărătorul se substituie în
drepturile și obligațiile locatorului vânz ător de la data cump ărării. Dacă vânzarea conduce
la încheierea loca țiunii în condi țiile arătate, cump ărătorul trebuie s ă-l înștiințeze pe
locatar, respectând termenul de preaviz, ca în cazul denun țării unilaterale a contractului
încheiat pe o perioad ă nedeterminat ă. În toate cazurile de încetare a loca țiunii prin
vânzare, locatarul este îndrept ățit să ceară despăgubiri de la locator dac ă părțile n-au
convenit altfel. Pân ă la plata desp ăgubirilor, locatarul are un drept de reten ție asupra
lucrului închiriat. Men ționăm că moartea locatorului/locatarului nu atrage încetarea
contractului de loca țiune (art. 1440 C. civ.).

44
Întrebări:
1. Care este definiția locațiunii? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale locațiunii? 
3. Care sunt condițiile de fond ale locațiunii? 
4. Care sunt condițiile de formă ale locațiunii? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de locațiune?  
6. Care sunt modalitățile de incetare ale locațiunii?

45C A P I T O L U L V
CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de închiriere;  
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de închiriere
Închirierea este acel contract, va rietate a contractului de loca țiune, prin care o persoan ă,
numită locator, se oblig ă să asigure celeilalte p ărți, numită chiriaș, folosința temporar ă –
totală sau parțială – a unei locuin țe, în schimbul unei sume de bani, numit ă chirie. În
prezent, închirierea, dar și construc ția și administrarea locuin țelor este reglementat ă de L.
locuinței, nr. 114 din 11 octombrie 1996, cu modific ările ulterioare. Sfera de aplicare a
acesteia cuprinde atât locuin țele din mediul urban, cât și cele din mediu rural, indiferent
de titularul dreptului de proprietate – persoan ă fizică, persoan ă juridică, unitate
administrativ-teritorial ă, stat etc. În completarea normelor L. locuin ței, legisla ția locativ ă
însumeaz ă și Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor L. locuin ței,
aprobate prin H.G. nr. 1275 din 7 decembrie 2000 și O.G. nr. 85 din 30 august 2001
privind organizarea și funcționarea asocia țiilor de proprietari. Importante modific ări
privind regimul juridic al contractului de închiriere au fost aduse prin O.U.G. nr. 40 din 8
aprilie 1999 privind protec ția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spa țiile cu destina ție de
locuințe, aprobat ă cu modific ări și complet ări prin L. nr. 241 din 20 aprilie 2001. În afar ă
de acest act normativ, situa ția chiriașilor din imobilele preluate abuziv de stat este
reglementat ă și prin norme incidente ale L. nr. 10 din 8 februarie 2001, republicat ă.
Contractul de închiriere a locuin țelor rămâne o varietate a contractului de loca țiune.
Subliniem c ă dreptul comun al loca țiunii va fi aplicabil și în cazul închir ierii altor spa ții
decât cele destinate strict asigur ării nevoilor de locuit, în lipsa unor dispozi ții speciale
contrare.
Contractul de închiriere prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic, deoarece genereaz ă obligații reciproce și
interdependente între p ărțile contractante, fiecare dintre aceste obliga ții reprezentând
cauza juridic ă a obligației corelative;
Î este un contract esen țialmente cu titlu oneros, întrucât fiecare dintre p ărți a contractat
cu scopul de a ob ține un anumit folos drept echivalent al obliga ției pe care și-a asumat-o.
Astfel, chiria șul dorește să obțină un drept de folosin ță asupra bunului închiriat în
schimbul sumei de bani pl ătită cu titlul de chirie;
Î este un contract comutativ, atât pentru locator cât și pentru locatar, existen ța și
întinderea obliga țiilor cunoscându-se din momentul încheierii contractului (art. 947 din C.
civ.);
Î este un contract consensual, într ucât pentru încheierea sa valabil ă nu se cere
respectarea vreunei forme impuse de lege. Potrivit art. 21 din L. locuin ței, înțelegerea

46părților trebuie consemnat ă printr-un înscris, acesta fiind cerut îns ă ad probationem și nu
ad validitatem ;
Î este un contract cu executare succesiv ă, deoarece se execut ă treptat, în timp.
Contractul de închiriere este un contract încheiat pe durat ă determinat ă, întrucât art. 21 lit.
i din L. locuin ței prevede necesitatea ca p ărțile să insereze în înscrisu l pe care îl întocmesc
data intrării în vigoare și durata;
Î este un contract generator de drepturi de drepturi de crean ță, deoarece transmite numai
un drept de folosin ță temporar asupra lucrului închiriat. Prin urmare, chiria șul este un
simplu detentor precar al acestuia, cu toate consecin țele care decurg din aceast ă calitate.

2. Condițiile de validitate ale contractului de închiriere
Condiții de fond ale contractului de închiriere
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – închirierea, ca și locațiunea, are natura
juridică a unui act de administrare. Prin urmare, ambele p ărți contractante trebuie s ă aibă
capacitatea de încheia astfel de acte, fiind aplicabile regulile de drept comun (art. 948-952
din C. civ.). Calitatea de locator o poate avea proprietarul, uzufructuarul, titularul
dreptului de abita ție (în condi țiile art. 572 alin. 2 din C. civ.), superficiarul sau de ținătorul
unui drept de administrare (al unui drept de crean ță – spre exemplu, locatarul sau în
anumite condi ții chiar chiria șul) asupra unui imobil ce are destina ția de locuin ță. Calitatea
de chiriaș o poate avea, în principiu, orice persoan ă, dacă ne raport ăm la destina ția
spațiului supus închirierii. Legisla ția locativ ă nu conține referiri directe nici la aceast ă
parte contractant ă, folosind pentru no țiunea de chiria ș termeni alternativi precum titular al
contractului de închiriere sau beneficiar (spre exemplu, art. 27 sau art. 44 din L. locuin ței).
Reținem, în acest sens, c ă art. 21 lit. k din L. nr. 114/1996, f ăcând trimitere la con ținutul
contractului, dispune c ă acesta va cuprinde persoanele care vor locui împreun ă cu titularul
contractului. Prin aceast ă sintagmă vom înțelege atât membrii familiei chiria șului, cât și
alte persoane care locuiesc împreun ă cu el, fără a avea calitatea de rude (art. 27 lit. c).
Contractul de închiriere se încheie doar cu titularul, dar celelalte persoane men ționate
dobândesc și ele calitatea de chiria și, având un drept locativ derivat. Prin urmare, avem de
a face cu cotitulari, care r ăspund pentru executarea contractului conform regulilor
specifice raporturilor juridice complexe.
” Consimțământul părților – în privin ța consimțământului nu exist ă reguli speciale în
materie de închiriere, astfel încât vor fi aplicabile regulile generale, și anume:
consimțământul trebuie s ă fie exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice, s ă provină
de la o persoan ă cu discern ământ, să fie exteriorizat, s ă nu fie alterat de vicii.
” Obiectul contractului de închiriere – contractul de închiriere este un contract
sinalagmatic, având un dublu obiect derivat: locuin ța închiriat ă și chiria. Locuința
închiriată – reprezint ă o construc ție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu
dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerin țele de locuit ale unei
persoane sau familii, inclusiv curtea sau gr ădina aferente (art. 2 lit. a, art. 21 lit. b, c din L.
nr. 114/1996). Legea define ște și noțiunea de locuin ță convenabil ă prin raportare la gradul
de satisfacere a raportului dintre cerin ța utilizatorului și caracteristicile locuin ței, ce
trebuie să acopere necesit ățile esențiale de odihn ă, preparare a hranei, educa ție și igienă.
În toate situa țiile în care nu sunt întrunite ra țiunile legii ce vizeaz ă asigurarea nevoilor de
locuit, nu vor fi aplicabile dispozi țiile legisla ției locative. Astfel, nu vor face obiectul

47contractului de închiriere, ci al contractului de loca țiune birourile, garajele, halele,
depozitele etc. Consider ăm că și casele de vacan ță vor face tot obiectul contractului de
locațiune, întrucât sunt destinate ocup ării temporare, în principiu de scurt ă durată, în scop
de odihnă și recreere, locuirea cu caracter de continuitate fiind exclus ă. Există și tipuri de
locuințe cu destina ție special ă pentru care L. nr. 114/1996 prevede reguli speciale,
derogatorii de la regulile generale din materia contractului de închiriere a locuin ței. Aceste
reguli sunt prev ăzute pentru:
Î Locuința socială – este acea locuin ță care se atribuie cu chirie subven ționată, unor
persoane sau familii, a c ăror situație economic ă nu le permite accesul la o locuin ță în
proprietate sau închirierea unei locuin țe în condi țiile pieței (art. 2 lit. c din L. locuin ței).
Aceste locuin țe pot fi închiriate numai familiilor sau persoanelor cu un venit mediu net
lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel pu țin 20% sub nivelul venitului net lunar pe
membru de familie sau, dup ă caz, de persoan ă. Nivelul maxim al chiriei este de 10% din
venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni , pe familie (art. 26 alin. 3 din O.U.G. nr.
40/1999), iar diferen ța până la valoarea real ă a chiriei va fi subven ționată de la bugetul
local.
Î Locuința de serviciu – este locuin ța destinat ă funcționarilor publici, angaja ților unor
instituții sau agen ți economici, acordat ă în condi țiile contractului de munc ă, potrivit
prevederilor legale (art. 2 lit. d din L. locuin ței). Contractul de închiriere care are ca obiect
locuința de serviciu este un contract accesoriu contractului de munc ă și, de aceea,
încetează odată cu stingerea contractului de munc ă. Cu toate acestea, nu este exclus ă tacita
relocațiune, apreciindu-se c ă încetarea contractului de închiriere nu are loc de drept.
Î Locuința de interven ție – este acea locuin ță destinată cazării personalului unit ăților
economice și bugetare, care, prin executarea contractului lor de munc ă, îndepline ște
activități sau func ții ce necesit ă prezența permanent ă sau în caz de urgen ță în cadrul
unităților respective (art. 2 lit. e din L. locuin ței).
Î Locuința de necesitate – este acea locuin ță destinată cazării temporare a persoanelor și
familiilor ale c ăror locuin țe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau
accidente sau ale c ăror locuin țe sunt supuse demol ării în vederea realiz ării de lucr ări de
utilitate public ă, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în cl ădiri ocupate
de chiriași (art. 2 lit. f din L. locuin ței).
Î Locuința de protocol – este acea locuin ță destinată utilizării de către persoanele care
sunt alese sau numite în unele func ții ori demnit ăți publice, exclusiv pe durata exercit ării
acestora (art. 2 lit. g din L. locuin ței). Aceste locuin țe sunt proprietate public ă a statului
(deci, nu se pot înstr ăina) și se administreaz ă de către Regia Autonom ă Administra ția
Protocolului Patrimoniului de Stat (APPS), care asigur ă evidența, întreținerea, repararea și
conservarea acestora.
Chiria – reprezint ă suma de bani pe care chiria șul trebuie s ă o plătească locatorului în
schimbul folosin ței locuinței. Cuantumul chiriei lunare, modul de plat ă și regulile de
modificare a acesteia trebuie precizate în cu prinsul contractului. Pe fond, legea nu
limitează cuantumul chiriei, p ărțile fiind libere s ă negocieze profitul. Acest principiu
cunoaște însă și excepții.
” Cauza contractului de închiriere – ca varietate a contractului de loca țiune, închirierea
nu se particularizeaz ă prin norme speciale sub aspectul cauzei. Pentru a fi valabil ă, cauza
trebuie să îndeplineasc ă cerințele generale din dreptul comun: s ă existe (art. 967 alin. 2

48din C. civ. prezum ă relativ existen ța cauzei), s ă fie reală, licită și morală. Dacă lipsa
cauzei se datoreaz ă lipsei de discern ământ, sanc țiunea aplicabil ă este nulitatea relativ ă, iar
dacă lipsește scopul imediat, contractul de închiriere este nul absolut.
Condițiile de form ă ale contractului de închiriere
L. locuinței prevede în art. 21 c ă închirierea locuin țelor se face pe baza acordului dintre
proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale
teritoriale. Prin urmare, acordul de voin ță al părților pentru încheierea contractului de
închiriere trebuie s ă îmbrace ad probationem forma scris ă, fiind impus ă apoi cerin ța
înregistrării la organele fiscale teritoriale prin grija locatorului (art. 21 din L. nr. 114/1996
și art. 31 din Normele sale metodologice de aplicare). Pentru închirierea locuin țelor din
proprietatea statului sau a unit ăților economice cu capital de stat, Normele metodologice
de aplicare a L. locuin ței cuprind în anexa 12 și un model de contract de închiriere. Lipsa
înregistrării contractului la organele fiscale te ritoriale va atrage doar aplicarea unor
sancțiuni fiscale, întrucât aceast ă operațiune nu reprezint ă o condiție de validitate (sau
opozabilitate fa ță de terți), ci o sarcin ă fiscală impusă locatorului persoan ă fizică sau
juridică (art. 41 lit. c combinat cu art. 61 din Codul fiscal).
Problematica termenului în contractul de închiriere
” Termenul închirierii – în conformitate cu dispozi țiile art. 38 din Normele metodologice
de aplicare a L. locuin ței, termenul trebuie s ă fie întotdeauna determinat, pentru c ă
închirierea, la fel ca și locațiunea, nu poate fi perpetu ă. Contractul de închiriere î și va
produce efectele pân ă la expirarea termenului, dup ă care, prin acordul lor, p ărțile pot
prelungi efectele contractului sau pot încheia un contract nou. În anumite cazuri, a
intervenit legiuitorul prin prorog ări legale ale termenelor contr actelor de închiriere pentru
a asigura chiria șilor stabilitatea dreptului lor de folosin ță, în condi țiile în care România, ca
și majoritatea țărilor lumii, se confrunt ă cu o criz ă perpetuă a spațiilor de locuit destinate
persoanelor cu venituri modeste.

3. Efectele contractului de închiriere
În cele ce urmeaz ă, vom prezenta doar obliga țiile părților prevăzute de normele speciale
ale legisla ției locative.
” Obligațiile locatorului
Î Obligația de predare a lucrului – conform art. 28 lit. a din L. nr. 114/96, locatorul
trebuie să predea chiria șului locuin ța în stare normal ă de folosin ță. Predarea trebuie s ă se
facă la termenul convenit, iar în lipsa stipul ării unui astfel de termen, imediat dup ă
încheierea contractului. Pân ă în momentul pred ării, locatorul trebuie s ă fi efectuat toate
reparațiile necesare. Dac ă locatorul nu î și execută sau își execută necorespunz ător
obligația de predare a lucrului ce formeaz ă obiectul derivat al contractului, chiria șul are la
îndemână următoarele mijloace de ap ărare: excep ția de neexecutare a contractului;
acțiunea în executarea silit ă a obligației de predare; ac țiunea în rezilierea contractului de
închiriere. Î Obligația de a men ține lucrul în stare de întrebuin țare – conform art. 28 lit. b-d din L.
nr. 114/1996, în cursul execut ă
rii contractului locatorul e obligat:
– să ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguran ță în exploatare și de
funcționalitate a cl ădirii pe toat ă durata închirierii locuin ței;

49- să întrețină în bune condi ții elementele structurii de rezisten ță a clădirii, elementele de
construcție exterioare ale cl ădirii (acoperi ș, fațadă, împrejmuiri, pavimente), cur țile și
grădinile, precum și spațiile comune din interiorul cl ădirii (casa sc ării, casa ascensorului,
holuri, coridoare, subsoluri, sc ări exterioare);
– să întrețină în bune condi ții instalațiile comune proprii cl ădirii (ascensor, hidrofor,
instalații de alimentare cu ap ă, de canalizare, instala ții de încălzire central ă și de preparare
a apei calde, instala ții electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instala ții de
colectare a de șeurilor, instala ții de anten ă colectivă, telefonice etc.). Locatorul este ținut să
își îndeplineasc ă toate celelalte obliga ții ce cad în seama lui pentru men ținerea lucrului în
stare de întrebuin țare potrivit dreptului comun (a contractului de loca țiune). Dac ă
proprietarul nu execut ă aceste repara ții, conform art. 30 din L. nr. 114/1996, chiria șul le
poate face în contul proprietarului, re ținând contravaloarea acestora din chirie, dac ă
degradarea produs ă e de natur ă să afecteze folosin ța normală a clădirii sau locuin ței. Acest
lucru se poate face dac ă chiriașul l-a sesizat în scris pe proprietar, iar acesta nu a luat
măsuri în termen de treizeci de zile de la data sesiz ării. În plus, fiind vorba de o obliga ție
de a face, neîndeplinirea sa u îndeplinirea necorespunz ătoare a obliga ției de a men ține
lucrul în stare de întrebuin țare îndrept ățește chiriașul: fie să solicite instan ței executarea
silită a obliga ției, sub sanc țiunea amenzii cominatorii sau rezilierea contractului de
închiriere (art. 1020-1021 și art. 1439 alin. 2 din C. civ.); fie s ă invoce excep ția de
neexecutare a contractului, refuzâ nd plata ratelor de chirie pân ă când locatorul î și execută
obligația, dacă neexecutarea prezint ă caracter esen țial.
Î Obligația de garan ție – fiind ținut să asigure chiria șului liniștita și utila folosin ță a
spațiului locativ dat în loca țiune, locatarul este obligat s ă răspundă de orice tulburare
cauzată în exercitarea prerogativei de folosin ță.
” Obligațiile chiria șului
Î Obligația de folosire corespunz ătoare a lucrului – chiria șul trebuie s ă utilizeze bunul
închiriat numai în conformitate cu destina ția sa. Pentru schimbarea destina ției locuin ței
sau a unei p ărți din ea, se cere consim țământul expres al proprietarului, iar conform art. 64
din L. nr. 114/1996, în cazul locuin țelor situate în cl ădiri colective, se cere și acordul
asociației de proprietari, precum și avizul favorabil al proprietarilor sau titularilor
contractului de închiriere din locuin țele cu care se învecineaz ă (pe plan orizontal și
vertical) spa țiul supus schimb ării. Conform art. 43 din O.U.G. nr. 40/1999, chiria șul are
dreptul la desp ăgubiri pentru sporul de valoare adus locuin ței prin îmbun ătățirile necesare
și utile, efectuate cu aprob ările prevăzute de lege, confirmate pe baz ă de acte justificative.
În scopul garant ării acestui drept, chiria șul are un drept de reten ție asupra locuin ței, până
la achitarea integral ă a despăgubirilor de c ătre proprietar. L. nr . 10/2001, republicat ă,
realizează prin art. 48 reglementarea de detaliu a acestei problematici, în privin ța
chiriașilor din locuin țele care au fost retrocedate fo știlor proprietari.
Î Obligația de între ținere a locuin ței – conform art. 29 din L. nr. 114/1996, în
considerarea acestei obliga ții generale chiria șul trebuie s ă aibă în vedere: s ă efectueze
lucrările de între ținere, repara ții sau înlocuire a elementelor de construc ții și instalații din
folosința exclusiv ă; să repare sau s ă înlocuiasc ă elementele de construc ții și de instala ții
deteriorate din folosin ța comună, ca urmare a folosirii lor necorespunz ătoare, indiferent
dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul cl ădirii; să asigure cur ățenia și igienizarea
în interiorul locuin ței și în părțile de folosin ță comună pe toată durata contractului de

50închiriere. Dac ă chiriașul nu își îndepline ște aceste obliga ții, locatorul poate interveni
numai dac ă astfel locuin ța se deterioreaz ă sau dacă există riscul pieirii ei.
Î Obligația de plat ă a chiriei – plata chiriei este întotdeauna datorat ă de chiria ș, ea fiind
de esența contractului de închiriere. Plata chiriei se face la termenul stabilit în contract și
în cuantumul fixat prin acordul p ărților, în m ăsura în care nu exist ă criterii legale de
stabilire a chiriei (art. 26 și următoarele din O.U.G. nr. 40/1999), cu respectarea regulilor
generale care guverneaz ă contractul de loca țiune. Dac ă există clauză contractual ă în acest
sens, chiria șul va fi obligat și la plata cheltuielilor de între ținere pentru p ărțile de folosin ță
comună (iluminarea, înc ălzirea, ascensorul etc.). Dac ă chiriașul nu își execută obligația de
plată a chiriei sau o execut ă necorespunz ător, locatorul are un drept de op țiune între: a
cere: executarea silit ă a obliga ției de plat ă a chiriei sau rezilierea contractului de
închiriere; a invoca: excep ția de neexecutare a contractului , în cazul în care lucrul nu s-a
predat, iar chiria urma a fi pl ătită anticipat.
Î Obligația de restituire a lucrului – co nform art. 29 lit. d din L. locuin ței, chiriașul are
obligația de a preda proprietarului locuin ța în stare normal ă de folosin ță, la eliberarea
acesteia. Dac ă la sfârșitul locațiunii chiria șul refuză să restituie lucrul închiriat, locatorul
poate solicita instan ței să îl oblige pe debitorul s ău la restituire; în acest scop, poate fi
promovat ă: o acțiune personal ă, întemeiat ă pe contractul de închiriere; o ac țiune reală, în
revendicare, întemeiat ă pe dreptul de proprietate asupra lucrului; o ac țiune posesorie, dar
numai dac ă locatarul a intervertit deten țiunea precar ă a imobilului închiriat într-o posesie
utilă.
Î Obligația de apărare împotriva actelor de uzurpare – în condi țiile analizate în materia
contractului de loca țiune, chiria șul este dator a ap ăra lucrul închiriat contra uzurp ărilor.
Î Sancțiunea neexecut ării obligațiilor chiria șului – situa țiile când locatorul poate solicita
rezilierea contractului sunt definite prin urm ătoarele fapte culpabile: chiria șul nu a achitat
chiria cel pu țin trei luni consecutiv; chiria șul a pricinuit însemnate stric ăciuni locuin ței,
clădirii în care este situat ă aceasta, instala țiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor,
sau dacă înstrăinează fără drept părți ale acestora; chiria șul are un comportament care face
imposibil ă conviețuirea sau împiedic ă folosirea normal ă a locuin ței; chiria șul nu a
respectat clauzele contractuale. Dispozi țiile lit. c a art. 24 din L. locuin ței dau posibilitatea
de a intenta ac țiunea în reziliere și asociației de proprietari în cazul în care chiria șul nu și-
a achitat timp de trei luni obliga țiile ce îi revin din cheltuielile comune pe o perioad ă de
trei luni, dac ă au fost stabilite în sarcina sa prin contractul de închiriere. Pentru
recuperarea acestei crean țe, art. 351 din L. locuin ței conferă asociației de proprietari un
privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor proprietatea membrilor s ăi,
precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora.
” Transmiterea drepturilor dobândite prin închiriere
L. locuinței reglementeaz ă expres posibilitatea de transmitere a drepturilor chiria șului
prin intermediul subînchirierii. Cesiunea contractului de închiriere nu este reglementat ă,
dar aceasta nu poate echivala cu interzicerea acestei modalit ăți de transmitere a drepturilor
dobândite prin închiriere. Schimbul de locuin țe se bucur ă însă de atenția legiuitorului pe
parcursul mai multor articole.
Î Contractul de subînchiriere – se poate încheia numai cu respectarea urm ătoarelor
condiții: acordul scris al proprietarului; respectarea termenilor stabili ți de acesta (art. 26
alin. 1 din L. locuin ței).

51Î Cesiunea de crean ță – întrucât cesiunea de crean ță este posibil ă în cadrul loca țiunii, ea
va posibil ă și pentru contractul de închiriere. În cazul locuin țelor cu regim juridic special
nu este posibil ă nici subînchirierea, nici cesiunea contractului.
Î Schimbul de locuin țe – L. nr. 114/1999 reglementeaz ă schimbul voluntar de locuin țe,
iar O.U.G. nr. 40/1999 readuce în actualitate o institu ție reglementat ă în trecut în România
prin dispozi țiile fostei Legi a locuin ței (nr. 5/1973), și anume schimbul obligatoriu.

5. Încetarea contractului de închiriere
L. locuin ței prevede încetarea contractului de închiriere prin: expirarea termenului,
denunțarea unilateral ă a contractului, decesul sau p ărăsirea locuin ței de către chiria ș.
Acestor cauze li se adaug ă altele cunoscute din materia contractului de loca țiune, precum:
pieirea lucrului închiriat; desfiin țarea titlului locatorului; înstr ăinarea lucrului închiriat, pe
care nu le mai supunem discu ției.
Î Denunțarea unilateral ă a contractului de închiriere – prin derogare de la dreptul comun,
acest drept apar ține numai chiria șului. Conform art. 24 lit. a din L. locuin ței, chiriașul
poate denun ța în mod unilateral contractul, cu un preaviz de șaizeci de zile, chiar dac ă
contractul de închiriere este înto tdeauna un contract cu termen.
Î Expirarea termenului închirierii – la expirarea termenului prev ăzut în contract,
contractul de închiriere înceteaz ă, iar chiria șul este obligat s ă predea locuin ța locatorului.
Aplicarea acestor dispozi ții ale art. 23 din L. locuin ței a fost mult atenuat ă de institu ția
reînnoirii automate a contractului, prev ăzută de O.U.G. nr. 40/1999 și de Normele
metodologice de aplicare a legii.
Î Neuzul locuin ței și decesul chiria șului – dac ă titularul contractului p ărăsește definitiv
locuința sau decedeaz ă, precum și în cazul titularului de co ntract, nerezident, care, f ără a fi
detașat, nu a mai folosit locuin ța mai mult de doi ani, f ără întrerupere, contractul de
închiriere înceteaz ă. Încetarea nu se produce îns ă imediat, ci în termen de treizeci de zile
de la data p ărăsirii locuin ței, respectiv de la data înregistr ării decesului ori de la împlinirea
termenului de doi ani de nefolosire neîntrerupt ă (art. 27 alin. 3 din L. locuin ței). Totuși,
dacă există persoane care pot invoca beneficiul contractului, închirierea poate continua în
beneficiul: so țului sau so ției, dacă a locuit împreun ă cu titularul; descenden ților sau
ascendenților, dacă au locuit împreun ă cu titularul; altor persoane care au avut care au
avut acela și domiciliu cu titularul cel pu țin un an și care au fost înscrise în contractul de
închiriere.

Întrebări:
1. Care este definiția închirierii?  
2. Care sunt caracterele  juridice ale închirierii?  
3. Care sunt condițiile de fond ale închirierii?  
4. Care sunt condițiile de formă ale închirierii?  
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de închiriere?   
6. Care sunt modalitățile de incetare ale închirierii?

52CAPITOLUL VI
CONTRACTUL DE ARENDARE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de arendare;  
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de arendare
Arendarea este contractul încheiat în tre proprietar, uzufructuar sau alt de ținător legal de
bunuri agricole, denumit arendator, și arendaș, cu privire la exploa tarea bunurilor agricole
pe o durat ă determinat ă și la un pre ț stabilite de p ărți. Această definiție este con ținută de
art. 2 al L. arend ării nr. 16/1994, ce completeaz ă dispozițiile C. civ. cuprinse în articolele
1454-1461 și 1465-1469 din Capitolul IV – Despre regulile particulare la arendare –
aparținând titlului ce enun ță regulile loca țiunii. În cee ce ne prive ște, putem defini
arendarea ca fiind acel contract solemn , varietate a contractului de loca țiune, prin care una
dintre părți, numită arendator, transmite celeilalte p ărți, numite arenda ș, dreptul de a folosi
și de a exploata anumite bunuri agricole, pe o durat ă determinat ă și în schimbul unui pre ț
numit arend ă.
Contractul de arend ă prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract bilateral, obliga ția arendatorului de a transmite și garanta folosin ța
unor bunuri agrico le având drept cauz ă juridică obligația arendașului de a pl ăti arenda;
Î este un contract cu titlu oneros, exploatarea bunurilor agricole de c ătre arenda ș
făcându-se întotdeauna în schimbul arendei;
Î este un contract comutativ, în care existen ța și întinderea drepturilor și a obligațiilor nu
depind de hazard. De și contractul de arendare cunoa ște unele riscuri caracteristice,
determinate de recoltele ob ținute ce pot fi mai mari sau mai mici, putându-se ajunge pân ă
la pierderea întregii recolte, astfel de împrejur ări nu determin ă modificări ale obliga țiilor
părților care s ă nu le fie cunoscute acestora în momentul încheierii contractului;
Î este un contract generator de drepturi de crean ță deoarece prin încheierea sa nu se
transmit drepturi reale asupra bunurilor agricole; Î este un contract cu executare succesiv ă, sancțiunea aplicabil ă în cazul neexecut ării sau
executării necorespunz ătoare de c ătre o parte a obliga ției ce îi incumb ă fiind rezilierea;
Î este un contract intuitu personae , L. nr. 16/1994 cerând îndeplinirea anumitor calit ăți
în ceea ce îl prive ște pe arenda ș. Acesta trebuie s ă fie cetățean român, cu domiciliul în
România sau în str ăinătate (art. 3 alin. 2 din lege), trebuie s
ă aibă pregătire de specialitate
agricolă, practică agricolă sau un atestat de cuno ștințe agricole și să prezinte garan țiile
solicitate de arendatori (art. 3 alin. (21) din lege). În ceea ce prive ște persoanele juridice,
acestea trebuie s ă fie persoane juridice române, cu sediul în România, fiind indiferent dac ă
sunt cu capital par țial sau total str ăin, dar trebuie s ă aibă ca obiect de activitate exploatarea
bunurilor agricole și să prezinte garan țiile solicitate de arendator. L. nr. 276 din 5
octombrie 2005 privind modificarea art. 3 din L. arend ării, ce a intrat în vigoare la data

53aderării României la Uniunea European ă, prevede c ă arendașul va putea fi și cetățean
străin sau persoan ă juridică străină;
Î este un contract solemn, întrucât L. nr. 16/1994 prevede în art. 6 alin. 4 c ă sunt valabile
și opozabile numai contractele de arendare încheiate în scris și înregistrate la Consiliul
local; Î este un contract tip, prin L. nr. 223 din 31 aprilie 2006 modificându-se art. 3 alin. 1 din
L. arendării în sensul urm ător: Arendarea se face prin contract scris, al c ărui model este
prevăzut în anex ă […].

2. Condițiile de validitate ale co ntractului de arendare
Condițiile de fond ale contractului de arendare
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – și în cazul contractului de arendare sunt
aplicabile regulile de drept comun (art. 948-950 din C. civ.), cu anumite aplica ții ce se
impun a fi subliniate în considerarea normelor speciale ce reglementeaz ă acest contract.
Contractul de arendare se încheie între arendator, pe de o parte, și arendaș, pe de alt ă
parte. Părțile contractante pot fi persoane fizi ce sau juridice. Arendatorul poate fi
proprietarul, uzufructuarul sau alt de ținător legal de bunuri agricole, conform art. 2 din L.
nr. 16/1994. Acesta trebuie s ă aibă capacitatea cerut ă pentru a încheia un contract de
locațiune, deci un act de administrare. În ceea ce prive ște persoanele juridice, L. nr.
16/1994 prevede în art. 4 interdic ții de a transmite în arend ă bunurile agricole. Ele privesc
regiile autonome, institutele și stațiunile de cercetare și producție agricol ă c a r e a u î n
administrare terenuri proprietate public ă. Instituirea acestei interdic ții este motivat ă de
faptul că aceste entit ăți au fost constituite tocmai pentru exploatarea bunurilor agricole, au
ca obiect de activitate va lorificarea acestor bunuri și, prin urmare, ele de țin potențialul
necesar îndeplinirii scopului înfiin țării lor. Contractele de arendare încheiate de aceste
persoane juridice sunt lovite de nulitate absolut ă, legiuitorul insistând asupra acestei
sancțiuni prin repetarea sa atât în alin. 1, cât și în alin. 3 al art. 4. Arenda șul poate fi
persoană fizică sau juridic ă (art. 3 alin. 1 din Lege). În ceea ce prive ște persoana fizic ă,
aceasta trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele condi ții:să fie cetățean român (este indiferent
dacă are sau nu domiciliul în România); s ă aibă pregătire de specialitate agricol ă, practică
agricolă sau un atestat de cuno ștințe agricole; s ă prezinte garan țiile solicitate de arendator.
L. nr. 16/1994 prevede c ă nu pot avea calitatea de arenda și funcționarii publici și salariații
cu funcții de conducere din cadrul regiilor autonome cu profil agricol, al institutelor și
stațiunilor de cercetare și producție agricol ă care au în administrare terenuri agricole
proprietate public ă (art. 18). Aceast ă interdicție ce vizeaz ă evitarea unui posibil conflict de
interese în care s-ar putea g ăsi persoanele vizate este de strict ă interpretare, neputându-se
extinde și asupra altor categorii. Pentru identitate de motive cu dispozi țiile art. 4, și
contractele de arendare încheiate de aceste persoane în calitate de arenda și vor fi lovite de
nulitate absolut ă. Arenda șul persoan ă juridică trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele
condiții: să aibă naționalitate român ă; să aibă sediul în România; în obiectul de activitate
să existe și exploatarea bunurilor agricole; s ă prezinte garan țiile solicitate de arendator.
Odată cu aderarea României la Uniunea European ă, atât cet ățenii străini, cât și
persoanele juridice de na ționalitate str ăină vor putea avea calitatea de arenda ș – art. unic
alin. 1 din L. nr. 276/2005 privind modificarea art. 3 din L. arend ării. Nu se cere ca
cetățenii străini să aparțină statelor din Uniunea European ă și nici nu se reglementeaz ă

54situația apatrizilor. Arenda șii, persoane fizice, indiferent c ă sunt cet ățeni români sau
străini vor trebui s ă îndeplineasc ă, în continuare, cele dou ă condiții referitoare la
cunoștințele și abilitățile necesare exploat ării agricole și la prezentarea garan țiilor cerute
de arendator. În aceea și măsură sunt interzise oficiile de arenda și (alin. 1 al art. 22), prin
această noțiune înțelegându-se atât arendarea general ă, aceea prin care arenda șul ar arenda
un ansamblu de exploat ări agricole contractând cu subarenda și fiecare exploatare, cât și
serviciile de intermediere dintre arendatori și arendași. Totuși, această din urmă interdicție
nu vizeaz ă orice posibilitate a arenda șilor de a se asocia. Prin aplicarea regulii conform
căreia cessio est maius, sublocatio est minus , ar rezulta c ă, prin interdic ția expresă totală a
subarendării, legiuitorul a interzis și cesiunea contractului de arendare. Pe cale de
consecință, sunt interzise și schimburile de bunuri agricole între arenda și. Ipoteza este
confirmat ă implicit de L. arend ării, care permite cesiunea doar în mod excep țional, prin
realizarea unei pro cedurii extraordinare și doar către o categorie limitat ă de persoane.
Astfel, art. 211 din Lege prevede posibilitatea cesion ării contractului de arendare c ătre
soțul, coparticipant la exploatarea bunurilor agricole, sau c ătre descenden ții arendașului
care au împlinit vârsta majoratului, dar numai cu acordul scris al arendatorului. So țul sau
descenden ții vor dobândi atât drepturile, cât și obligațiile arenda șului inițial, acesta fiind
eliberat fa ță de arendator.
” Consimțământul părților – în ceea ce prive ște consim țământul, normele din materia
arendării nu con țin reguli speciale. Prin urmare, vor fi aplicabile regulile de drept comun
prevăzute de C. civ., cerându-se, pentru valabilitatea consim țământului, ca acesta s ă fie
exteriorizat, s ă provină de la o persoan ă cu discern ământ, să fie exprimat cu inten ția de a
produce efecte juridice și să nu fie alterat de vicii de consim țământ (dolul, eroarea,
violența, leziunea).
” Obiectul contractului de arend ă – chiar din momentul definirii contractului de arendare,
am subliniat c ă acesta este un contract bilateral, având un dublu obiect derivat: bunurile
arendate și arenda – pre țul plătit de arenda ș.
A) Bunurile arendate – sunt bunuri agricole conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 16/1994. Alin.
2 al aceluia și articol realizeaz ă o enumerare a bunurilor agricole arendabile, textul fiind
exemplificativ și nu limitativ, întrucât, în final, dispune c ă pot intra în sfera sa de
cuprindere și alte bunuri destinate exploat ării agricole. Conform ar t. 5 lit. b din L. nr.
16/1994, bunurile agricole trebuie s ă fie complet și precis determinate. Astfel, contractul
va trebui s ă cuprindă descrierea am ănunțită a tuturor bunurilor agricole arendate,
inventarul acestora și planul de situa ție al terenurilor.
B) Arenda – reprezint ă prețul pe care îl pl ătește arenda șul în schimbul transmiterii
folosinței bunurilor agricole. Atât dispozi țiile C. civ., cât și prevederile L. arend ării lasă la
aprecierea p ărților stabilirea arendei în bani, în natur ă sau în bani și în natur ă (arendă
mixtă), aceeași libertate fiind recunoscut ă părților și în ceea ce prive ște cuantumul
arendei. În cazul în care arenda este stabilit ă în natură, cuantumul s ău poate fi determinat
în cifre absolute (spre exemplu, 500 kg de struguri) sau sub forma unui procent din recolt ă
(de exemplu, 40% din produc ția de struguri realizat ă). Arenda trebuie s ă îndeplineasc ă
cumulativ urm ătoarele condi ții: să fie stabilit ă în bani, în natur ă sau să fie mixtă; să fie
determinat ă sau determinabil ă (de exemplu, în cazul în care ea ar fi determinat ă
procentual din recolta realizat ă); să fie sincer ă și serioasă.

55” Cauza contractului de arendare – în contractul de arendare cauza trebuie s ă se
conformeze regulilor generale, adic ă trebuie să existe, să fie reală, să fie licită, morală. În
absența îndeplinirii vreuneia din aceste condi ții, arendarea este nul ă absolut.
” Termenul arend ării – condi ție special ă de validitate – atât art. 2, cât și art. 5 lit. d sau
art. 7 din L. arend ării prevăd că durata arend ării trebuie s ă fie determinat ă și stipulată
expres în contract. În acest fel se opereaz ă o diferen ță important ă față de contratul de
locațiune, care poate fi încheiat f ără precizarea termenului, solu ție ce fusese preluat ă și de
dispozițiile mai vechi ale arend ării din C. civ. P ărțile sunt libere s ă stabileasc ă durata
arendării, libertatea lor de voin ță fiind cenzurat ă doar prin perioadele de timp necesare
realizării exploat ării agricole și obținerii fructelor.
Condițiile de form ă ale contractului de arendare
Forma contractului de arendare este aceea a actului scris, prev ăzută de art. 6 alin. 1 din
L. arendării. În plus, norma impune depunerea co ntractului la consiliul local în a c ărui
rază teritorial ă se află bunurile arendate, în termen de 15 zile de la data încheierii. Dac ă
bunurile arendate sunt situate în raza teritorial ă a mai multor consilii locale, depunerea și
înregistrarea contractului se f ac la fiecare consiliu local în a c ărui rază teritorial ă este
situat bunul arendat. Aceast ă procedur ă necesită redactarea într-un num ăr de minim trei
exemplare a contractului, câ te unul pentru fiecare parte și unul în vederea depunerii la
secretarul consiliului local care îl va înregistra într-un registru special. Observ ăm că
norma legal ă nu face distinc ție între înscrisul autentic și înscrisul sub semn ătură privată,
astfel încât ambele forme sunt valabile. Forma scris ă nu este cerut ă ad probationem , ci ad
validitatem , aceasta rezultând din con ținutul alin. 4 al aceluia și articol: Sunt valabile și
opozabile numai contractele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul
local, în condi țiile prezentei legi. În ceea ce prive ște termenul de 15 zile, apreciem c ă o
calificare a sa ca fiind unul de dec ădere ar fi excesiv ă și nejustificat ă, fiind de preferat
natura juridic ă a unui termen de recomandare.

3. Efectele contractului de arendare
” Contractul de arendare na ște în sarcina arendatorului urm ătoarele obliga ții:
Î Obligația de predare a bunurilor arendate – potrivit art. 8 alin. 1 din L. nr. 16/1994,
această obligație presupune ca bunur ile ce fac obiectul arend ării să fie predate la termenul
și în condi țiile stabilite prin contract, adic ă în starea apt ă de întrebuin țare potrivit
destinației avute în vedere de p ărți pentru exploatarea agricol ă. Dacă nu există termen,
predarea se va face imediat ce co ntractul s-a încheiat în form ă scrisă și a fost înregistrat.
Locul pred ării este locul unde se g ăsește bunul în momentul înch eierii contractului. În caz
de neexecutare sau executare necorespunz ătoare a obliga ției de predare, arenda șul: poate
exercita: ac țiunea în executarea silit ă a obliga ției de predare, cu posibilitatea oblig ării
arendatorului la plata de desp ăgubiri moratorii de la data punerii în întârziere sau ac țiunea
în rezilierea contractului de arendare, arenda șul fiind îndrept ățit să pretindă și să obțină
obligarea arendatorului la plata de daune-intere se compensatorii, pentru prejudiciul suferit
ca urmare a neexecut ării obligației; poate invoca: excep ția de neexecutare a contractului.
Î Obligația de garan ție – art. 8 alin. 1 din L. nr. 16/1994 dispune c ă arendatorul este
obligat să îl garanteze pe arenda ș contra evic țiunii totale sau par țiale. Aceasta presupune
ca arendatorul s ă răspundă atât pentru faptele sale personale, cât și pentru faptele ter ților
care invoc ă un drept. Dac ă faptele men ționate ale ter ților îi produc arenda șului o tulburare

56a folosinței, atunci el are dreptul la o sc ădere propor țională a arendei, în condi țiile art.
1427 din C. civ. În egal ă măsură sunt aplicabile dispozi țiile art. 1428 și celelalte norme ce
reglementeaz ă obligația de garan ție a locatorului. Dac ă acțiunile terților se rezum ă strict la
o tulburare de fapt, arenda șul dispune de o ac țiune în r ăspundere civil ă delictual ă
împotriva f ăptuitorului, neputând s ă îl cheme în garan ție pe arendator. Întrucât consider ăm
că și bunurile agricole pot fi afectate de vicii ascunse (de exemplu, alunec ări de teren,
izvoare subterane, boli ale animal elor etc.), arendatorul datoreaz ă garanție și în acest caz,
iar în lipsa normelor speciale vom face aplicarea regulilor de la loca țiune. Conform art.
1422 din C. civ., arenda șul va trebui s ă fie despăgubit pentru toate stric ăciunile și viciile
lucrului arendat, ce îi împiedic ă întrebuin țarea sau produc daune, chiar dac ă nu au fost
cunoscute de arendator. În caz de neexecutare a acestor obliga ții, arenda șul poate: s ă
pretindă: reducerea arendei propor țional cu daunele suferite sau rezilierea contractului, cu
daune-interese; s ă invoce: excep ția de neexecutare a contractului.
Î Obligația de efectuare a repara țiilor mari, capitale ale bunurilor agricole
Î Obligația de plată a impozitelor și taxelor – toate impozitele și taxele datorate, potrivit
legii, pentru bunurile agrico le arendate sunt în sarcina arendatorului (art. 10 din L.
arendării).
” Contractul de arendare na ște în sarcina arendatorului urm ătoarele obliga ții:
Î Obligația de folosire corespunz ătoare a bunurilor arendate – potrivit art. 8 alin. 2 din L.
nr. 16/1994, arenda șul are obliga ția de a folosi bunurile are ndate ca un bun proprietar, în
condițiile stabilite în contract. Prin aceast ă sintagmă înțelegem că arendașul trebuie s ă
utilizeze în mod corespunz ător bunurile arendate, conform destina ției lor. Culpa
arendașului se apreciaz ă în abstract, dup ă tipul omului prudent și diligent, el fiind un
profesionist. Fa ță de nerespectarea obliga țiilor mai sus analizate, arendatorul poate solicita
în instanță: obligarea arenda șului la executarea întocmai a obliga țiilor de a face n ăscute
din contract; rezilierea cu daune- interese, în ipoteza în care înc ălcarea obliga țiilor
contractuale este una grav ă.
Î Obligația de apărare împotriva actelor de uzurpare – în leg ătură cu aceast ă obligație
sunt aplicabile regulile de la contractul de loca țiune.
Î Obligația de plat ă a rentei – arenda trebuie achitat ă la termenele, în locurile și
condițiile stipulate de p ărți. Dacă nu este prev ăzut locul pl ății, plata se face la domiciliul
arendașului, ea fiind cherabil ă și nu portabil ă (art. 1104 din C. civ.). Neachitarea arendei
ar permite arendatorului s ă acționeze în instan ță prin acelea și acțiuni mai sus enumerate,
dar în acest caz observ ăm că legiuitorul vine în întâmpinarea arendatorului, declarând
contractele de arendare valabil încheiate titluri executorii pentru plata arendei (art. 6 alin.
5 din L. arend ării).
Î Obligația de restituire a bunurilor arendate – la încetarea contractului, arenda șul are
obligația de a restitui bunurile agricole arendate (art. 8 alin. 2 din L. arend ării), în
principiu, în starea în care au fost conform inventarului sau oric ărui alt act de constatare
întocmit la epoca lu ării bunurilor în arend ă. În anumite cazuri îns ă, este imposibil ă
restituirea lucrului în aceea și stare – în aceast ă situație se găsesc, spre exemplu, livezile,
viile, animalele etc. Dac ă arendașul nu își execută această obligație, arendatorul poate
intenta: o ac țiune personal ă în restituirea bunului, întemeiat ă pe contract; o ac țiune în
revendicare, în cazul în care are calitatea de proprietar. Pe de alt ă parte, L. arend ării
recunoaște arendașului un drept de reten ție a bunurilor agricole (alin. 4 al art. 8).

57Î Obligația de plat ă a impozitelor și taxelor – arenda șul, în calitatea acordat ă de lege de
agricultor (produc ător agricol), are obliga ția de a achita impozitul pe veniturile ob ținute
din exploatarea bunurilor arendate. Se mai precizeaz ă că arendașul are obliga ția de a
achita taxele de redactare și înregistrare a contractului la consiliul local (art. 6 alin. 3 din
lege). Î Obligația de a asigura bunurile agricole – conform art. 5 alin. 2 din L. arend ării,
arendașul are obliga ția de a asigura bunurile agricole transmise în folosin ța sa spre
exploatare. Norma legal ă are în vedere recuperarea daunelor pe care p ărțile le-ar putea
suferi ca urmare a producerii unor calamit ăți naturale.
” Suportarea riscurilor în contractul de arendare
În contractul de arendare, o parte exploateaz ă bunul unei alte persoane, în schimbul
unui preț, pentru a realiza profit din vinderea prod uselor agricole (a recoltei) astfel
obținute. Tocmai aceast ă specificitate a contractului de arendare a cauzat de-a lungul
timpului unele probleme în determinarea persoanei care va suporta riscul în contractul de arendare. Enun țând problematica riscului, observ ăm că trebuie s ă ne concentr ăm atenția
asupra a dou ă obiecte derivate: bunul agricol, ce apar ține arendatorului, și recolta, ce
aparține în principiu arenda șului și prin realizarea c ăreia urmă
rește să rămână cu profit
după ce achită arenda.
Î Riscul pieirii fortuite a bunului arendat – va fi suportat de arendator prin aplicarea
regulii res perit debitori . Aceeași regulă se va aplica și în cazul în care calitatea de
arendator o are uzufructuarul sau alt titular de drepturi reale. În situa ția în care bunul
arendat se stric ă în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desf ăcut (art. 1423
din C. civ.) – datorit ă lipsei bunului agricol, contractul nu mai poate fi executat. În acest
caz, nici arendatorul nu mai poate ce re plata arendei, dar nici arenda șul predarea unui alt
bun. În situa ția în care pieirea este par țială, arendașul va avea posibilitatea s ă ceară o
reducere propor țională de preț sau desfiin țarea contractului, dac ă bunul este afectat într-o
manieră ce îl face impropriu continu ării unei exploat ări profitabile. Sarcina aprecierii îi
revine judec ătorului, dar nici de aceast ă dată părțile nu pot solicita acordarea de
despăgubiri întrucât pi eirea se produce f ără vreo culp ă din partea uneia dintre ele.
Arendatorul va trebui totu și să achite cheltuielile f ăcute de arenda ș, dacă el va păstra, în
urma desfiin țării contractului, o parte din bunul agricol ce a supravie țuit distrugerii și îi va
culege recolta (art. 484 din C. civ.). La fel, va trebui s ă restituie arenda pl ătită în avans
fiindcă o deține fără cauză. Menționăm că, în cazul în care bunul pierit se afla deja în
folosința arendașului, el va trebui s ă facă dovada c ă distrugerea s-a produs f ără culpa sa,
din cauze fortuite. Aceasta se datoreaz ă prezumției relative de culp ă a arenda șului în
păstrarea necorespunz ătoare a bunului (el es te cel ce are obliga ția de a p ăstra în bune
condiții bunul și de a-l restitui întocmai la încheierea contractului). Invers, dac ă pieirea s-a
produs înainte de predare c ătre arenda ș, arendatorul va trebui s ă facă dovada pieirii
fortuite, el fiind debitorul obliga ției de predare în temeiul încheierii contractului. Dac ă
pieirea s-a produs dup ă punerea în întârziere a arenda șului în leg ătură cu executarea
obligației sale de restituire a bunului agricol, atunci riscul va fi suportat de c ătre arenda ș,
cu excepția cazului când dovede ște că pieirea ar fi avut loc și la arendator (art. 1074 alin. 2
și 1156 alin. 2 din C. civ.).
Î Riscul pieirii fortuite a recoltei – va fi suportat în func ție de modul în care a fost
stabilită arenda:

58- dacă arenda a fost stabilit ă în natură (arendă fixă, de exemplu: 250 kg de porumb, sau
arendă procentual ă, de exemplu: 40% din produc ția de grâu), riscul va fi suportat atât de
arendator, cât și de arenda ș, conform art. 1469 din C. civ .. În acest caz, pierderea va fi
suportată de fiecare contractant propor țional cu cota-parte ce îi revine conform
contractului. Îns ă, în ipoteza în care recolta piere dup ă ce a fost strâns ă, iar arenda șul a
fost pus în întârziere în leg ătură cu plata acesteia, riscul va fi suportat de c ătre el (alin. 2 al
art. 1469). Din aceast ă dispoziție a Codului, putem stabili c ă aceeași formulă de suportare
a riscurilor se aplic ă și produselor agricole dup ă culegerea recoltei.
– în cazul în care arenda a fost stabilit ă în bani, riscul va fi suportat de c ătre arenda ș.
Explicația constă în aceea c ă această obligație este una de a da, ce are ca obiect o sum ă de
bani, executarea sa în natur ă fiind întotdeauna posibil ă. Atunci când arendarea pe bani s-a
încheiat pe mai mul ți ani și, din caz fortuit, piere întreaga recolt ă sau cel pu țin jumătate
din ea, arenda șul are dreptul de a cere reducerea arendei (art. 1457 din C. civ.). El
beneficiaz ă însă de aceast ă înlesnire doar la finalul contractului, când va trebui s ă se
observe dac ă aceste pierderi nu au fost compensate de recolte mai bogate din ceilal ți ani.
Doar în mod excep țional, dac ă pierderea recoltei dintr-un an afecteaz ă activitatea
arendașului într-o manier ă substanțială, judecătorul va putea acorda o sc ădere provizorie a
arendei propor țional cu pierderea suferit ă. O astfel de solu ție va putea fi pronun țată doar
după o atentă cântărire a circumstan țelor cauzei. Atunci când arendarea s-a încheiat doar
pe durata unui an și, din caz fortuit, piere întreaga recolt ă sau cel pu țin jumătate din ea,
arendașul beneficiaz ă întotdeauna de reducerea propor țională a arendei (art. 1459 din C.
civ.). Aceste m ăsuri de sprijinire a arenda șului nu vor putea prim i aplicare atunci când
recolta a fost deja culeas ă, întrucât art. 1459 din C. civ. dispune c ă nu se va face
scăzământ, când pierderea fructelor se va fi întâmplat dup ă culegerea lor. P ărțile sunt
libere să stabileasc ă în contract clauze referitoare la suportarea riscurilor.

5. Încetarea contractului de arendare
În privin ța încetării contractului de arendare sunt aplicabile, în principiu, regulile
dreptului comun. Deci cauzele generale de încetare a loca țiunii sunt aplicabile și arendării,
cu unele derog ări prevăzute de L. nr. 16/1994. Expirarea termenului contractului de
arendare are drept consecin ță juridică încetarea contractului. Prin alin. 1 al art. 12 se
prevede c ă reînnoirea contractului este posibil ă numai prin în țelegerea p ărților, deci se
interzice tacita reloca țiune. Mai mult decât atât, reînnoirea trebuie s ă se facă numai în
condițiile normelor speciale, prin urmare e necesar ă redactarea unui nou contract în form ă
scrisă și înscrierea sa la consiliul local. Voin ța părților de a reînnoi contractul este supus ă
unui anumit formalism alin. 2 al aceluia și articol dispunând c ă intenția de a reînnoi sau de
a nu reînnoi contractul de arendare trebuie comunicat ă în scris celeilalte p ărți contractante,
cu cel pu țin 3 luni înainte de expirarea cont ractului. Întrucât suntem în prezen ța unei
obligații legale a p ărților, încălcarea sa de natur ă să aducă prejudicii celeilalte p ărți poate
fi sancționată prin obligarea la suport area de daune-interese. Din coroborarea dispozi țiilor
legale enun țate, înțelegem c ă reînnoirea contractului de arendare se traduce prin
încheierea unui contract nou, distinct de cel ce a încetat s ă își mai produc ă efectele
datorită expirării termenului. În cazul în care, înainte de împlinirea termenului
contractului, între p ărțile contractante apar interese de natur ă să împiedice derularea
contractului, acestea pot s ă convină de comun acord încetar ea contractului. În acela și sens,

59subliniem c ă denunțarea unilateral ă a contractului de arendare nu este aplicabil ă, întrucât
arendarea este întotdeauna încheiat ă pe o durat ă determinat ă. Moartea arenda șului sau a
arendatorului ar trebui s ă fie considerat ă o cauză de încetare a contractului, în pofida
dispozițiilor din materia loca țiunii (art. 1440 din C. civ.), datorit ă faptului c ă arendarea
este contractat ă intuitu personae . Totuși, L. nr. 16/1994 prevede c ă arendarea poate
continua în aceast ă situație dacă moștenitorii majori doresc aces t lucru (art. 211). Ei vor
trebui să își comunice în scris inten țiile lor și să obțină acordul scris al celeilalte p ărți într-
un termen de 30 de zile de la data decesului. Dac ă sunt mai mul ți moștenitori, ace știa pot
continua împreun ă executarea contractului sau pot dese mna pe unul dintre ei. În cazul în
care ei nu ajung la o în țelegere, arendatorul poate s ă desemneze el pe unul dintre urma șii
arendașului, care îndepline ște condițiile cerute de lege, s ă continue contractul de arendare.
Succesorii, în calitatea de parte a co ntractului de arendare, au obliga ția de a în știința
consiliul local în termen de 30 de zile cu privire la noile p ărți în contractul de arendare. În
ceea ce prive ște efectele înstr ăinării prin acte între vii de c ătre arendator a bunurilor
arendate, men ționăm că, în conformitate cu dispozi țiile art. 6 alin. 4 din L. arend ării,
contractele valabil încheiate sunt și opozabile, deci în aceast ă materie nu î și găsește
aplicare problematica din cad rul contractului de loca țiune.

Întrebări:
1. Care este definiția arendării? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale arendării? 
3. Care sunt condițiile de fond ale arendării? 
4. Care sunt condițiile de formă ale arendării? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de arendare?   
6. Care sunt modalitățile de incetare ale arendării?

60C A P I T O L U L V I I
CONTRACTUL DE ANTREPRIZ Ă
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de antrepriză; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de antrepriz ă
Art. 1413 alin. 5 din C. civ. define ște antrepriza ca fiind luarea s ăvârșirii unei lucr ări
drept un pre ț determinat, când materialul se d ă de acela pentru care se execut ă o lucrare.
În ceea ce ne prive ște, putem defini antrepriza ca fiind acel contract prin care o parte,
numită antreprenor, se oblig ă să execute pe riscul s ău și în mod independent, o anumit ă
prestație – material ă sau intelectual ă – pentru cealalt ă parte, numit ă client, care se oblig ă,
în schimb, s ă plătească un preț.
Contractul de antrepriz ă prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic, obliga ția antreprenorului de a executa lucrarea avându- și
cauza juridic ă în obliga ția clientului de a pl ăti prețul lucrării;
Î este un contract cu titlu oneros, fiecare parte asumându- și obligații în vederea ob ținerii
unei contrapresta ții. Deoarece caracterul oneros ține de esen ța contractului de antrepriz ă,
dacă obligația de executare a lucr ării comandate de c ătre client este asumat ă cu titlu
gratuit, atunci acordul p ărților nu poate fi calificat drept antrepriz ă, ci va fi vorba despre o
liberalitate, mai precis, un act dezinteresat;
Î este un contract comutativ, atât antreprenorul, cât și clientul cunoscând, din momentul
contractării, existen ța și întinderea obliga țiilor pe care și le asum ă. Împrejurarea c ă
antreprenorul suport ă întotdeauna riscurile contractului nu este de natur ă să atribuie
antreprizei un caracter aleatoriu;
Î este un contract consensual, acordul de voin ță al părților producând efecte indiferent
dacă a îmbrăcat o form ă scrisă (înscris sub semn ătură privată, înscris autentic) sau
verbală;
Î este un contract cu executare succesiv ă, deoarece obliga ția asumat ă de către
antreprenor se execut ă întotdeauna în timp. În ceea ce prive ște obligația asumat ă de către
client, pre țul se plătește, de regul ă, printr-o presta ție unică; în cazul lucr ărilor complexe,
de mare întindere, p ărțile pot să convină ca prețul să se plătească pe măsura execut ării
lucrării, prin mai multe presta ții succesive;
Î este un contract intuitu personae , de regul ă, dar numai în ceea ce prive ște conceperea,
organizarea, dirijarea și controlul execu ției lucrării comandate de c ătre client. Astfel fiind,
antreprenorul nu este ținut să execute personal lucrarea, ci poate s ă încredințeze execu ția
materială unor alte persoane, care vor lucra sub îndrumarea sa. Antreprenorul va fi obligat
să execute personal întreaga lucrare numai în dou ă situații: 1) dac ă există clauză
contractual ă expresă în acest sens; 2) dac ă, prin natura sa specific ă, lucrarea nu ar putea fi
executată decât de c ătre antreprenor.

61
2. Condițiile de validitate ale contractului de antrepriz ă
Condițiile de fond ale contractului de antrepriz ă
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – în cazul contractului de antrepriz ă sunt
aplicabile regulile generale privind capacitatea juridic ă a părților contractante. Astfel,
determinarea capacit ății cerute fiec ăreia dintre p ărțile contractante se face prin raportare la
patrimoniul celui care se oblig ă, antrepriza putând reprezenta un act de dispozi ție, de
administrare sau de conservare. În ceea ce îl prive ște pe client, pentru el antrepriza poate
avea semnifica ția unui act de conservare (de exemplu, încredin țarea unei perechi de
pantaloni unui croitor pentru a fi scurta ți), de administrare (spre exemplu, zugr ăvirea
locuinței) sau de dispozi ție (executarea unei construc ții, comandarea unui tablou etc.).
Prin urmare, clientul va trebui s ă aibă capacitate deplin ă de exerci țiu numai dac ă, raportat
la patrimoniul lui, antrepriza este un act de dispozi ție. Antreprenorul trebuie s ă aibă
capacitate deplin ă de exerci țiu, pentru el antrepriza având întotdeauna valoarea unui act de
dispoziție.
” Consimțământul părților – în vederea încheierii contractului de antrepriz ă trebuie s ă
îndeplineasc ă condițiile generale prev ăzute de dreptul comun: s ă fie exteriorizat, s ă fie
exprimat animo contrahendi negotii , să nu fie alterat de vicii și să provină de la o
persoană cu discern ământ. În ceea ce prive ște viciile de consim țământ, în materia
contractului de antrepriz ă consimțământul părților este viciat de cele mai multe ori prin
eroare, dol și leziune, problema violen ței punându-se mai rar. Eroarea asupra calit ăților
esențiale ale antreprenorului ( error in personam ) viciază consimțământul și atrage
nulitatea contractului de antrepriz ă care, potrivit regulilor generale, nu va putea fi invocat ă
decât de c ătre client. În cazul în care o parte crede c ă repararea unui bun (de exemplu, a
unui aparat de radio) va fi f ăcută cu titlu gratuit (act dezinteresat), iar cealalt ă parte crede
că reparația se face cu titlu oneros (antrepriz ă), atunci eroarea cade asupra naturii actului
juridic ( error in negotium ), iar sanc țiunea care intervine este nulitatea absolut ă a actului.
În cazul în care antreprenorul utilizeaz ă manopere dolosive în scopul de a-l duce în eroare
pe client cu privire la calit ățile, aptitudinile sale de a executa lucrarea comandat ă,
consimțământul clientului este viciat prin dol, împrejurare care atrage sanc țiunea nulit ății
relative. Fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu , dovada dolului se face prin orice
mijloc de prob ă. Dacă antrepriza contractat ă de minorul între 14-18 ani singur, f ără
încuviințarea ocrotitorului legal, are natura unui act juridic de administrare și este
lezionară pentru minor, acesta poate opta fie pentru promovarea unei ac țiuni în resciziune,
fie pentru exercitarea unei ac țiuni în reducerea pre țului antreprizei.
” Obiectul contractului de antrepriz ă – natura sinalagmatic ă a contractului de antrepriz ă
are drept consecin ță existența unui obiect dublu: presta ția ce urmeaz ă a fi executat ă de
către antreprenor și prețul ce trebuie pl ătit de către client.
A) Prestația antreprenorului – antreprenorul se poate obliga la executarea unor lucr ări și
servicii dintre cele mai variate; poate fi vorba despre: presta ții materiale (de exemplu,
izolarea conductelor de înc ălzire, montarea repartitoarelor de c ăldură, confecționarea unei
haine, înlocuirea unor țigle, construirea unui pergole, cosirea fânului, executarea unei
sculpturi, plantarea unor brazi etc.); presta ții intelectuale (spre exemplu, lec ția de vioar ă
predată, în afara orelor de școală, de către un profesor, consulta ția acordat ă de către un
expert bancar, proiectul de am enajare a unei mansarde etc. ). În toate cazurile, presta ția

62antreprenorului trebuie s ă fie licită, posibilă (căci nimeni nu poate fi obligat la imposibil)
și morală.
B) Prețul – presta ția la care se oblig ă antreprenorul trebuie s ă existe, în lipsa pre țului
neputând fi vorba de o antrepriz ă. Spre deosebire de dreptul comun, determinarea sau
determinabilitatea pre țului nu reprezint ă o condiție de validitate în cazul lucr ărilor de
antrepriză care nu sunt de mare amploare (de exemplu, înlocuirea fermoarului unei gen ți);
în acest caz, se prezum ă acceptarea de c ătre client a pre țului practicat de c ătre antreprenor,
în caz de exagerare hot ărând instan ța. Prețul plătit de către client poate fi stabilit într-o
sumă de bani sau într-o alt ă prestație (de exemplu, în schimbul repar ării gardului, clientul
se obligă să dea antreprenorului o cantitate de grâu).
” Cauza contractului de antrepriz ă – scopul imediat al contractului de antrepriz ă îl
reprezintă prefigurarea mental ă, de către fiecare parte, a contrapresta ției (antreprenorul se
obligă să execute lucrarea deoarece știe că și clientul se oblig ă să îi plătească prețul
acesteia, și invers). Scopul mediat const ă în motivul determinant pentru care fiecare parte
încheie contractul. Spre exemplu, un client poate comanda construirea unui imobil
deoarece dore ște să îl foloseasc ă drept sediu pentru un cabinet notarial, iar altul pentru a-l
da în loca țiune. Cauza contract ării trebuie s ă existe, să fie reală, licită și morală.
Condițiile de form ă ale contractului de antrepriz ă
În ceea ce prive ște forma cerut ă ad validitatem , antrepriza nu derog ă de la regula
consensualismului, simpla manifestare de voin ță fiind nu doar necesar ă, ci și suficient ă
pentru na șterea valabil ă a contractului. Împrejurarea c ă lucrarea urmeaz ă a se executa
asupra unui lucru al clientului nu transform ă antrepriza într-un contract real, predarea
lucrului putând s ă se facă și după momentul contract ării. Deși contractul se poate încheia
valabil și verbal, dac ă obiectul contractului are o valoare mai mare de 2,5 bani, atunci
dovedirea lui de c ătre părți se va putea face numai prin act scris (art. 1191 din C. civ.),
afară de cazul în care a existat o imposibilitate de preconstituire sau de conservare a unui
înscris (art. 1198 din C. civ.).

3. Efectele contractului de antrepriz ă
” Obligațiile antreprenorului
Principala obliga ție a antreprenorului este aceea de a executa presta ția material ă sau
intelectual ă la care s-a obligat. În cazul în care este vorba despre o lucrare, el trebuie ca,
ulterior execut ării acesteia, s ă o predea clientului și să garanteze pentru viciile ascunse ale
acesteia. Î Obligația de executare a presta ției – antreprenorul execut ă prestația la care s-a obligat
în mod independent, având totala libertate de a concepe modalitatea de executare. El este
ținut numai s ă respecte comanda clientului, care, dup ă caz, se poate materializa în schi țe,
proiecte, planuri.
Antreprenorul este ținut să execute personal obliga ția la care s-a obligat numai în cazul în
care acest lucru rezult ă dintr-o prevedere contractual ă expresă sau din particularit ățile
comenzii (de exemplu, s-a contractat executar ea unei tapiserii la un tapiser de prestigiu,
care utilizeaz ă o tehnică specială de lucru). În caz contrar, el poate folosi în acest scop
prepușii săi ori terțe persoane, care vor lucra sub ori dup ă ordinul s ău. Antreprenorul
apelează la munca unor ter țe persoane numai dac ă lucrarea pe care trebuie s ă o execute
este de mare întindere sau complexitate, încheind cu ace știa contracte de subantrepriz ă.

63Dacă obligația antreprenorului trebuie s ă fie executat ă într-un anumit termen, acesta se
socotește a fi stipulat în favoarea sa, afar ă de cazul în care exist ă stipulație expresă că
termenul a fost stipulat și în favoarea clientului sau dac ă acest lucru nu rezult ă din
circumstan țele speței. În cazul în care lucrarea urmeaz ă a fi executat ă cu materialele
clientului, acesta r ămâne proprietarul lor, astfel încât, dac ă acestea pier fortuit, riscul va fi
suportat de c ătre client. Având în vedere c ă materialele se afl ă în detenția antreprenorului,
el va trebui s ă dovedeasc ă că pieirea lor nu îi este imputabil ă (art. 1480 din C. civ.). Dac ă,
însă, antreprenorul s-a obligat s ă procure materialele necesare execut ării lucrării, atunci el
rămâne proprietarul lor pân ă la predarea lucr ării către client, suportând riscul pieirii
fortuite al acestora (art . 1479 din C. civ.). R ăspunderea antreprenorului pentru executarea
prestației asumate va fi apreciat ă după tipul abstract al omului prudent și diligent ( culpa
levis in abstracto ), antrepriza fiind contractat ă cu titlu oneros. În cazul în care presta ția
antreprenorului are semnifica ția unei obliga ții de mijloace, antreprenorul trebuie s ă
valorifice toate mijloacele posibile, s ă depună toată prudența și diligența necesare pentru a
atinge scopul dorit de c ătre clientul s ău. În cazul în care antreprenorul nu î și execută sau
execută necorespunz ător presta ția la care s-a obligat, clientul are la îndemân ă următoarele
posibilități: să solicite instan ței: obligarea debitorului de a- și executa obliga ția asumat ă,
sub sancțiunea plății de daune-interese moratorii sau autorizarea a executa el obliga ția, pe
cheltuiala antreprenorului (art. 1077 din C. civ.). Obligarea debito rului la executarea
obligației asumate și autorizarea clientului de a executa el obliga ția în contul clientului
sunt posibile numai dac ă obligația de a face a antreprenorului nu are un caracter intuitu
personae . Clientul mai poate cere rezilierea contr actului, cu obligarea la plata de daune-
interese; fie s ă invoce: excep ția de neexecutare a contr actului, în cazul în care pre țul nu a
fost plătit. În caz de moarte a antreprenorului, obliga ția de executare a presta ției nu se va
transmite asupra mo ștenitorilor acestuia, contractul de antrepriz ă încetând de drept (art.
1485 din C. civ.).
Î Obligația de predare a lucr ării – antreprenorul este obligat s ă predea clientului lucrarea
executată la termenul stabilit de c ătre părți sau care rezult ă din împrejur ările cauzei. În
cazul în care lucrarea este executat ă, dar antreprenorul refuz ă să o predea clientului, acesta
din urmă are posibilitatea de a solicita instan ței să constate executarea și să îl oblige pe
antreprenor s ă i-o predea, în calitate de proprietar. Dac ă executarea obliga ției de predare
devine imposibil ă deoarece lucrarea a pierit fortuit, riscul va fi suportat întotdeauna de
către antreprenor, deoarece este debitorul obliga ției imposibil de executat și pentru c ă a
contractat pe riscul s ău (art. 1479 și 1481 din C. civ.). Astfel fiind, dac ă lucrarea piere
fortuit înainte de a fi predat ă clientului, antreprenorul nu va putea pretinde plata, dar nici
nu va putea fi obligat la plata de da une-interese deoarece nu este în culp ă. Dacă
antreprenorul are posibilitatea de a mai executa o dat ă lucrarea, dup ă ce aceasta a pierit
anterior pred ării (de exemplu, s ă facă din nou mobilierul comandat de c ătre client), riscul
suportării contractului înseamn ă că, deși antreprenorul a executat de dou ă ori lucrarea, el
poate pretinde pre țul numai o singur ă dată. Pieirea lucr ării anterior pred ării obligă pe
client la plata pre țului dacă: a fost pus în întârziere cu privire la obliga ția de a recep ționa
lucrarea, anterior pi eirii fortuite a lucr ării; pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor
procurate de c ătre client.
Î Obligația de răspundere pentru vicii – în cazul în care presta ția executat ă de către
antreprenor poart ă asupra unui bun corporal, antreprenorul este ținut să garanteze contra

64viciilor lucrului, care fac ca lucrarea s ă fie improprie folosirii dup ă destinația sa ori care îi
micșorează foarte mult valoarea de întrebuin țare. Deși, în principiu, antreprenorul
răspunde numai pentru viciile ascunse ale lucr ării, în unele cazuri el este ținut să răspundă
și pentru viciile aparente. Ac țiunea în r ăspundere contractual ă pentru vicii este
prescriptibil ă în termen de șase luni, iar dac ă viciile au fost ascunse cu viclenie, în trei ani
(art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescrip ția extinctiv ă). Termenul de prescrip ție
începe să curgă de la data descoperii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la predarea
lucrării.
” Obligațiile clientului
Î Obligația de recep ție și luare în primire a lucr ării – după ce antreprenorul a finalizat
lucrarea comandat ă, clientul este obligat s ă o recepționeze și să o ia în primire. Recep ția
lucrării înseamn ă obligația clientului de a verifica lucrarea executat ă de către antreprenor.
Potrivit art. 1482 din C. civ., dac ă lucrarea este un lucru m ăsurabil sau compus din mai
multe buc ăți, atunci verificarea se poate face și pe părți; iar dacă, într-o propor ție oarecare,
se face și plata pre țului, opereaz ă prezumția că în aceeași proporție părțile predate au fost
verificate și găsite corespunz ătoare. În cazul în care recep ția lucrării se face f ără rezerve
sau obiec ții din partea clientului, antreprenorul este desc ărcat de răspundere și, în general,
exonerat de obliga ția de a răspunde pentru viciile aparente ale lucr ării, afară de cazul în
care recep ția fără rezerve a fost ob ținută prin fraud ă. Dacă clientul nu î și execută obligația
de recepție și luare în primire a lucr ării executate de c ătre antreprenor, acesta are
posibilitatea de a cere instan ței să constate executarea lucr ării; acest fapt va avea
consecințe în planul suport ării riscului contractului și îi va permite antreprenorului s ă
solicite plata pre țului. De asemenea, antreprenorul va avea dreptul de a pretinde și obține
restituirea cheltuielilor pe care le-a f ăcut cu depozitarea și conservarea lucr ării.
Î Obligația de plat ă a prețului – în lips ă de stipula ție contractual ă contrară, clientul este
obligat să plătească prețul concomitent cu recep ția și cu luarea în primire a lucr ării. Dacă
este vorba despre o lucrare mai ampl ă, este posibil ca p ărțile să fi convenit ca pre țul să fie
plătit pe parcursul execut ării lucrării. În ceea prive ște modalitatea de determinarea a
prețului, părțile pot conveni ca acesta s ă fie forfetar sau de deviz. Pre țul este forfetar
atunci când cuantumul s ău este stabilit de c ătre părți din momentul încheierii contractului,
sub forma unei sume globale și invariabile (spre exemplu, antreprenorul se oblig ă să
crească performan țele unui autovehicul în schimbul sumei de 200 lei noi). Antreprenorul
nu poate solicita ulterior modificarea majorarea pre țului astfel stabilit pe motivul
scumpirii pre țului muncii sau al materialelor, afar ă de cazul în care ar ob ține
consimțământul expres (scris) al clientului în sensul major ării (art. 1484 din C. civ.).
Prețul forfetar stabilit de c ătre părți este obligatoriu și pentru instan ța de judecat ă, care nu
îl va putea m ări sau mic șora pentru a-l face propor țional cu valoarea lucr ării executat ă de
către antreprenor. Pre țul este de deviz atunci când stabilesc doar criteriile prin aplicarea
cărora prețul va fi determinat dup ă executarea integral ă a lucrării; se procedeaz ă, deci, la o
prețuire provizorie pe articole, fiecare parte a lucr ării având un anumit pre ț. Stabilirea unui
preț de deviz face ca pre țul total al lucr ării să depindă de cantitatea lucr ărilor efectuate de
către antreprenor și de eventualele oscila ții pe care le poate înregistra pre țul muncii sau/ și
al materialelor. În cazul în care clientul nu î și execută obligația de plat ă a prețului,
antreprenorul beneficiaz ă de următoarele mijloace de ap ărare: excep ția de neexecutare a
contractului, dac ă în contract s-a prev ăzut plata pre țului pe parcursul execut ării lucrării;

65privilegiul imobiliar prev ăzut de art. 1737 pct. 4 din C. civ. Dac ă lucrarea comandat ă de
client const ă în repararea sau construirea unui imobil, atunci antreprenorul beneficiaz ă de
un privilegiu cu privire la acel imobil, privilegiu ce trebuie co nservat potrivit L. (art. 1742
din C. civ.). Acela și privilegiu imobiliar este recunoscut arhitectului și lucrătorilor
imobilului; ac țiunea civil ă de obligare a clientului s ău la plata pre țului datorat. În
principiu, plata pre țului poate fi cerut ă numai de c ătre antreprenor. Art. 1488 din C. civ.
consacră însă o important ă derogare de la principiul relativit ății contractului,
reglementând o ac țiune direct ă împotriva clientului a lucr ătorilor folosi ți de către
antreprenor în executarea comenzii clientului cu privire la sumele de bani ce li se cuvin
pentru lucr ările executate de ei. Admisibilitatea acestei ac țiuni directe este condi ționată de
îndeplinirea cumulativ ă a următoarelor condi ții: acțiunea trebuie promovat ă numai de
către persoanele care au calitatea de lucr ători, adică care au presat efectiv munca, f ără a
distinge dup ă cum este vorba despre o munc ă fizică sau una intelectual ă; poate fi vorba,
spre exemplu, de zidari, tâmplari, geamgii, tinichigii etc., dac ă lucrarea presupune
construirea unui imobil; obi ectul cererii trebuie s ă privească numai sumele de bani care se
cuvin lucr ătorilor ca urmare a muncii prestate de ei; dac ă lucrătorii au fost remunera ți
pentru munca lor, ei nu pot cere obligarea clientului la plata pre țului către antreprenor;
obligația de plat ă a prețului să fi devenit exigibil ă la data promov ării acțiunii; clientul s ă
nu își fi executat obliga ția de plată a prețului.

4. Antrepriza de construc ții
” Noțiune. Autoriza ția de construire
Antrepriza de construc ții reprezint ă una dintre cele mai cunoscute și mai utilizate
forme ale contractului de antrepriz ă, acoperind o arie foarte larg ă de opera țiuni:
construire, transformare, modernizare, consolidare, modificare, reconstruire, extindere de
clădiri și alte imobile (orice fel de construc ții: căi de comunica ție, dotări subterane etc.);
realizarea de lucr ări de instala ții și reparații la construc ții. Pe lâng ă dispozițiile C. civ.
privitoare la contractul de antrepriz ă, în cazul în care presta ția antreprenorului presupune o
activitate de construire, trebuie avute în vedere și dispozițiile următoarelor acte normative:
L. nr. 50/1991 privind autorizarea execut ării lucrărilor de construc ții; Normele
metodologice de aplicare a L. nr. 50/1991; L. nr. 10/1995 privind calitatea în construc ții;
H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea regulamentului de recep ție a lucrărilor
de construc ții și instalații aferente acestora; H.G. nr. 7 66/1997 pentru aprobarea unor
regulamente privind calitatea în construc ții. Realizarea construc țiilor civile, industriale,
agricole sau de orice natur ă, inclusiv a instala țiilor aferente acestora, se poate realiza
numai în baza și cu respectarea prevederilor unei autoriza ții de construire, emis ă de
autoritățile administra ției publice locale, în condi țiile L. nr. 50/1991 și în conformitate cu
prevederile documenta țiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului aprobate. În
cuprinsul autoriza ției de construire, emitentul stabile ște termenul de valabilitate al
autorizației de construire, precum și durata de execu ție a lucrărilor.
” Subantrepriza
Dată fiind amploarea deosebit ă pe care o presupune, de regul ă, executarea de
construcții, antreprenorul obi șnuiește să încheie contracte de subantrepriz ă cu diferi ți
executanți (electricieni, instalatori, izol atori, parchetari etc.), denumi ți subantreprenori,
cărora le încredin țează executarea unor p ărți determinate din lucrare. Contractul de

66subantrepriz ă genereaz ă între părți – antreprenor și subantreprenor – acelea și efecte ca și
antrepriza (art. 1489-1490 din C. civ.). Astfel fiind, subantreprenorii nu se afl ă în raporturi
de subordonare fa ță de antreprenori, ci execut ă partea de lucrare ce le-a fost încredin țată,
în mod independent și pe riscul lor, fiind remunera ți exclusiv în func ție de rezultatul
muncii lor predat antreprenorului. ” Răspunderea pentru calitatea construc ției
Coroborând dispozi țiile art. 1483 din C. civ. cu cele cuprinse în art. 11 alin. 2 din
Decretul nr. 167/1958 și art. 29 din L. nr. 10/1995, rezult ă că antreprenorul r ăspunde:
– pentru orice viciu ascuns al construc ției descoperit într-un termen de zece ani de la data
recepției lucrării; termenul de zece ani are natura unui termen de dec ădere, prin urmare nu
este susceptibil de întrerupere, suspendare, repunere în termen; – pentru viciile care afecteaz ă structura de rezisten ță a construc ției, pe durata de existen ță a
construcției;
– pentru viciile construc ției sau ale terenului pe care s-a construit, care au determinat
dărâmarea sau care au amenin țat cu dărâmarea construc țiilor exceptate de la aplicarea art.
29 din L. nr. 10/1990, într-un termen de zece ani.
Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la ac țiunea privitoare la viciile ascunse
ale unui lucru transmis sau ale unei lucr ări executate, se prescrie prin împlinirea unui
termen de șase luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie; per a contrario ,
dac
ă viciile au fost ascunse cu viclenie, este aplicabil termenul general de prescrip ție de
trei ani. În ceea ce prive ște începutul prescrip ției, acesta coincide cu momentul
descoperirii viciilor înl ăuntrul termenelor de garan ție prevăzute mai sus. Prin urmare, dac ă
înlăuntrul termenului de garan ție clientul descoper ă viciul ascuns, din acel moment începe
să curgă termenul de prescrip ție de șase, respectiv trei ani. Dac ă clientul nu a descoperit
viciul înăuntrul termenului de garan ție, atunci la expirarea acestuia începe s ă curgă
termenul de prescrip ție extinctiv ă. Menționăm că în activitatea de construc ții există cazuri
când rolul arhitectului nu se limiteaz ă doar la a executa proiectul construc ției, ci se
extinde și la a supraveghea executar ea proiectului. Astfel, con ținutul obliga ției arhitectului
de a garanta calitatea construc ției diferă după rolul atribuit lui prin clauzele contractuale.
Astfel: dac ă arhitectul a elaborat doar proiectul construc ției, nefiind îns ărcinat și cu
urmărirea execut ării ei, atunci el va r ăspunde numai pentru viciile construc ției care provin
dintr-o gre șeală de proiectare, viciile de execu ție nefiindu-i imputabile; în cazul în care, pe
lângă proiectarea construc ției, arhitectul a fost îns ărcinat și cu supravegherea execut ării ei,
atunci el va r ăspunde indivizibil cu antreprenorul executant, obliga ția de răspundere
pentru vicii având caracter i ndivizibil. Trebuie precizat c ă art. 29 din L. nr. 10/1995 a
extins sfera persoanelor a c ăror răspundere poate fi angajat ă pentru viciile ascunse ale
construcției, incluzând în aceast ă categorie și: specialistul verificator de proiecte atestat,
fabricanții și furnizorii de materiale și produse pentru construc ții, responsabilul tehnic cu
execuția atestat, dirigintele de specialitate, expertul tehnic; fiecare dintre ace știa va
răspunde potrivit obliga țiilor care le-au fost încredin țate. Natura contractual ă a obligației
de garanție pentru calitatea construc ției face ca vina debitorului s ă fie prezumat ă iuris
tantum (art. 1082 din C. civ.); prin urmare, dac ă clientul dovede ște existen ța viciului
construcției, răspunderea constructorului este angajat ă. Potrivit regulilor generale, pentru a
fi exonerat, el va trebui s ă dovedeasc ă existența cauzei str ăine exoneratoare de r ăspundere
(cazul fortuit sau for ța majoră).

67
Întrebări:
1. Care este definiia antreprizei?
2. Care sunt caracterele juridice ale antreprizei?
3. Care sunt condiiile de fond ale antreprizei?
4. Care sunt condiiile de form ă ale antreprizei?
5. Care sunt obligaiile p ărilor contractului de antrepriz ă?

68CAPITOLUL VIII
CONTRACTUL DE MANDAT
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de mandat; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
9 să identifice  modalitățile de încetare ale contractului  de mandat.   

1. Mandatul cu reprezentare
1.1 Noțiunea și caracterele juridice
Mandatul este contractul prin care o parte, numit ă mandatar, se oblig ă să încheie unul
sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte p ărți, numită mandant, de la care are
această împuternicire și pe care o reprezint ă (art. 1532 și urm. C. civ.).
Contractul de mandat are urm ătoarele caractere juridice:
Î în principiu, mandatul este un contract cu titlu gratuit . Gratuitatea mandatului nefiind
de esența, ci de natura contractului, p ărțile pot conveni (prin stipula ție expres ă) ca
mandatarul s ă fie remunerat (art. 1534 C. civ.); prezum ția de gratuitate nu va opera dac ă
mandatarul e un profesionist; cuantumul remunera ției va fi stabilit de c ătre instan ță, în
lipsă de stipula ție și criterii legale;
Î când mandatul este cu titlu gratuit, atunci este un contract unilateral ; mandatul va fi
sinalagmatic atunci când este cu titlu oneros;
Î contractul de mandat are un caracter intuitu personae întrucât se încheie în
considerarea însu șirilor personale ale mandatarului;
Î mandatul este un contract consensual ; conform C. civ., „mandatul poate fi dat în form ă
scrisă sau chiar verbal ă ori în mod tacit” (art. 1533 alin. 1); în practic ă, părțile constat ă
acordul lor de voin ță într-un înscris numit procură.
1.2 Condi țiile de validitate
Condiții de fond
” Capacitatea p ărților – capacitatea mandantului se apreciaz ă în raport cu natura actului
juridic ce urmeaz ă a fi încheiat de c ătre mandatar. Altfel spus, mandantul trebuie s ă fie
capabil s ă încheie el însu și actul ce formeaz ă obiectul contractului. Sanc țiunea
nerespect ării acestei reguli o constituie nulitatea relativ ă, ce va putea fi invocat ă și de
către mandatar (excep ție de la dreptul comun). Mandatarul va trebui s ă aibă întotdeauna
capacitate deplin ă de exerci țiu, aceasta întrucât în actele contracte cu ter ții, pe seama
mandantului, el trebuie s ă exprime un consim țământ valabil. Aceast ă soluție rezultă, per a
contrario , și din art. 1552 alin. 3 C. civ., car e prevede încetarea mandatului în cazul
punerii sub interdic ție a mandatarului.
” Consimțământul p ărților – conform art. 1533 C. civ., consim țământul poate fi dat
expres/tacit . Mandatul tacit rezult ă din acele împrejur ări de fapt ce fac neîndoielnic ă
intenția părților. Oferta de mandat special trebuie s ă fie, în toate cazurile, expres ă.
Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent. În acest ultim caz, de și lipsește

69voința mandantului de a fi reprezentat, ter ții contracteaz ă sub credin ța scuzabil ă și
legitimă că mandatarul aparent ar avea puteri de reprezentare. Întrucât credin ța legitimă
valorează titlu, mandatul aparent va produce efectele întocmai ca în situa ția contract ării cu
un mandatar cu putere de reprezentare. Ca urmare, ter țul contractant va putea cere
mandantului executarea obliga țiilor contractuale asumate prin mandatarul aparent. Îns ă
mandantul va putea ac ționa împotriva ter țului numai dac ă ratifică actul încheiat de c ătre
mandatarul aparent; producând efecte retroactive, ratificarea transform ă mandatul aparent
într-un mandat cu reprezentare de la data contract ării mandatarului aparent cu ter țul. În
absența ratificării, răspunderea mandatarului poate fi angajat ă numai pe teren delictual sau
ca un negotiorum gestor . Fiind în discu ție un contract intuitu personae , eroarea asupra
persoanei mandatarului atrage nulitatea contractului. ” Obiectul și întinderea mandatului – obiectul mandatului îl reprezint ă încheierea unuia
sau mai multor acte juridice de c ătre mandatar, în numele și pe seama mandantului.
Accidental, mandatarul poate îndeplini, pe lâng ă actele juridice pentru care a fost
împuternicit, și anumite acte materiale , care au îns ă un caracter accesoriu (ex.: verificarea
bunului ce urmeaz ă a fi cump ărat). Nu pot face obiectul mandatului actele cu caracter
strict personal (ex.: nu se poate da mandat unei persoane s ă încheie un testament în
numele alteia). Obiectul mandatului trebuie s ă fie determinat/determinabil, posibil și licit.
Are un obiect ilicit mandatul de a cump ăra anumite bunuri în numele unei persoane care
nu poate s ă le cumpere ea îns ăși. În func ție de întinderea obiectului, distingem între
mandatul special și mandatul general . Mandatul este special atunci când are ca obiect o
singură operație juridic ă sau anumite opera ții determinate, și general atunci când
mandatarul a fost împuternicit s ă încheie orice acte juridice în numele și pe seama
mandantului. Actele de dispozi ție vor putea fi încheiate numai în baza unui mandat
special, pentru actel e de conservare și cele de administrare, este suficient un mandat
general. Uneori, p ărțile concep mandatul în termeni generali, având în vedere, într-o
asemenea situa ție, formularea unei procuri imprecise și nu un mandat general, ceea ce
obligă la interpretarea mandatului. C. civ. (art. 1356) prevede c ă mandatul conceput în
termeni generali va fi valabil numai pentru actele de conservare și cele de administrare.
1.3 Forma contractului de mandat și dovada lui
Fiind consensual, mandatul nu trebuie s ă îndeplineasc ă o condi ție special ă sub
aspectul formei. Totu și, în practic ă, contractul se materializeaz ă într-un înscris, numit
procură/împuternicire. P ărțile redacteaz ă procura pentru ca ter ții să aibă posibilitatea de a
cunoaște limitele împuternicirii. Procura trebuie privit ă sub două aspecte: ca act juridic
unilateral al mandantului ce exprim ă oferta de mandat ( negotion ), și ca înscris ce o
constată obiectul mandatului ( instrumentum ). Procura formeaz ă un tot indivizibil cu actul
în vederea c ăruia a fost dat ( regula simetriei formelor ). Prin urmare, procura va trebui s ă
îmbrace aceea și formă cu cea a actului juridi c pentru încheierea c ăruia a fost dat ă (ex.:
mandatarul va putea încheia un contract de dona ție în numele și pe seama mandantului
numai în temeiul unei procuri autentice). Este posibil ca p ărțile să convină a încheia un
anumit act juridic în form ă autentică, deși legea nu prevede pentru acel act obligativitatea
unei astfel de forme. Se pune întrebarea dac ă, într-un asemenea caz, procura trebuie s ă fie
autentică? La o asemenea chestiune, doctrina și jurispruden ța răspund negativ. Îns ă, art.
98, L. 36/95 stabile ște că părțile vor putea fi reprezentate la autentificare numai printr-un
mandatar cu procur ă specială autentică. Uneori, legea impune existen ța unei procuri

70autentice indiferent de forma actului juridic ce urmeaz ă a fi încheiat de c ătre mandatar.
Indiferent de valoare, acceptar ea mandatului poate fi dovedit ă inclusiv prin executarea lui
de către mandatar. Dac ă actul pentru încheierea c ăruia s-a dat mandatul expres dep ășește
2,5 bani sau dac ă legea cere forma scris ă a actului indiferent de valoarea acestuia, proba se
va face prin înscris. Sunt aplicabile dispozi țiile C. civ. prev ăzute în art. 1197, 1198, 1191
alin. 2. Formalitatea bun și aprobat , precum și cea a multiplului exemplar nu sunt
aplicabile în cazul contractului de mandat. Ma ndatul tacit va putea fi dovedit, atât de c ătre
părți, cât și de către terțul contractant, prin orice mijloc de prob ă, indiferent de valoarea
actului de formeaz ă obiectul mandatului. Aceasta deoarece no țiunea de mandat tacit este
incompatibil ă cu existen ța unei dovezi scrise. Chiar dac ă mandatul tacit va putea fi
dovedit prin orice mijloc de prob ă, actul încheiat de mandatar cu ter țul trebuie s ă îmbrace,
ad probationem , forma scris ă, în condi țiile prevăzute de dreptul comun. Dac ă nu se poate
proba existen ța mandatului, raporturile dintre p ărți vor fi solu ționate potrivit regulilor
gestiunii de afaceri sau îmbog ățirii fără justă cauză.
1.4 Actul cu sine însu și. Dubla reprezentare. Mandatul în interes comun
Există posibilitatea ca mandatarul s ă încheie actul ce formeaz ă obiectul contractului cu
el însuși și nu cu un ter ț (actul cu sine însu și) sau cu un ter ț pe care tot el îl reprezint ă
(dubla reprezentare ). În asemenea situa ții, interesele mandantului/mandan ților ar putea fi
neglijate. Pentru ca un astfel de pericol s ă fie înlăturat, este necesar ca mandan ții să
cunoască împrejurările amintite. Dac ă mandantul nu ar ști că are loc un act cu sine însu și
sau mandan ții nu ar cunoa ște existen ța dublei reprezent ări, s-ar putea cere anularea actului
pentru dol prin reticen ță sau pentru violarea de c ătre mandatar a obliga ției de loialitate fa ță
de mandant. În ipoteza în care, al ături de mandant, ar fi intere sat în încheierea actului ce
formează obiectul contractului și mandatarul, vom fi în prezen ța mandatului în interes
comun . Mandatul cu titlu oneros nu este un mandat în interes comun.
1.5 Efectele contractului de mandat
Mandatul genereaz ă două categorii de efecte: între mandant și mandatar, pe de o parte,
și între mandant și mandatar și terțul contractant, pe de alt ă parte.
” Efecte între p ărți
a) Obligațiile mandatarului – vizează executarea mandatului și cea de a da socoteal ă
mandantului de îndeplinirea mandatului. Alte obliga ții se pot na ște atunci când mandatarul
își substituie o ter ță persoană.
Î Prin executarea mandatului în țelegem obliga ția mandatarului de a depune toat ă
diligența pentru încheierea actului proiect at. Este, deci, vorba de o obliga ție de mijloace,
iar nu de rezultat. Diligen ța cerută mandatarului se apreciaz ă diferit, dup ă cum mandatul
este cu titlu gratuit (art. 1540 C. civ.) sau cu titlu oneros. Mandatarul este ținut să nu
depășească limitele împuternicirii primite, în caz contrar, va fi antrenat ă răspunderea sa.
Dacă terțul contractant nu- și execută obligațiile asumate, mandatarul va r ăspunde doar
dacă se dovede ște că a comis o culp ă în alegerea ter țului sau dac ă mandatul prevede în
sarcina lui o obliga ție de garan ție. Răspunderea mandatarului nu va putea fi angajat ă dacă
bunul deținut în baza mandatului piere fortuit, chiar dac ă l-ar fi putut salva, sacrificând un
bun propriu. Solu ția se explic ă prin aceea c ă, de regul ă, mandatul se încheie în interesul
mandantului. Conform 1543 C. civ., când exist ă pluralitate de mandatari, nu exist ă
solidaritate între ei decât dac ă aceasta s-a stipulat expres. Fiecare mandatar poate executa
mandatul singur, dac ă nu s-a prev ăzut altfel în contract. Nereglementarea solidarit ății între

71mandatari se explic ă prin injuste țea agravării situației mandatarului. În cazul în care
mandatarul nu- și execută sau își execută necorespunz ător obliga ția de îndeplinire a
mandatului, mandantul are la îndemân ă o acțiune personal ă, ex contractu , prescriptibil ă în
termenul general de prescrip ție.
Î Mandatarul trebuie s ă predea mandantului tot ce a primit în puterea mandatului.
Sumele de bani pe care le-a folosit în interesul s ău, deși erau ale mandantului, vor produce
dobânzi din ziua întrebuin țării, fără a fi necesar ă punerea în întârziere a mandatarului.
Sumele nerestituite mandantului, dar neîntrebuin țate de mandatar, produc dobânzi din ziua
în care au fost cerute de c ătre mandant, nefiind necesar ca punerea în întârziere s ă se facă
printr-o ac țiune în justi ție, notificarea fiind suficient ă. Mandantul va putea cere predarea
sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar în temeiul mandatului, fie printr-o acțiune personal ă, derivată de contract, fie printr-o ac țiune reală în revendicare, intentat ă
de mandant în calitate de proprietar. În ceea ce prive ște acțiunea personal ă, prescrip ția
începe să curgă de la data încet ării contractului. Stabilirea acestui moment ridic ă
probleme
în cazul sumelor de bani ridicate de la CEC/alt ă unitate bancar ă în temeiul unei clauze de
împuternicire. Problemele neputând fi solu ționate potrivit regulilor dreptului comun (art.
7, D. 167/1958), s-a stabilit ca termenul de prescrip ție să înceapă să curgă de la data când
titularul libretului ( mandant ) a cunoscut sau trebuia s ă cunoască paguba pricinuit ă de
beneficiarul clau zei (mandatar).
Î Deși, în principiu, mandatul trebuie executat personal de c ătre mandatar printr-o clauz ă
expresă inserată în contractul de mandat, se poate stabili dreptul mandatarului de a- și
substitui o ter ță persoană, trecându-i o parte/toate drepturile sale. Mandatarul r ăspunde de
faptele substituitului sau în 3 ipoteze: dac ă efectueaz ă substituirea f ără a avea acest drept;
dacă și-a substituit o persoan ă incapabil ă sau de o insolvabilitate notorie; dac ă a fost
autorizat s ă-și substituie o anumit ă persoană, iar el a trecut puterile asupra alteia. În toate
situațiile mandatul are o ac țiune direct ă împotriva substituitului. Substituitul poate ac ționa
împotriva mandantului pe calea ac țiunii oblice (974 C. civ.). Raporturile dintre mandatar
și substituit sunt reglementate de regulile mandatului.
b) Obligațiile mandantului
Î Mandantul trebuie s ă-l dezdăuneze pe mandatar pentru cheltuielile ocazionate de
executarea contractului. Restituirea lor nu va putea fi refuz ă chiar dac ă obiectul
mandatului nu a putut fi realizat, independent de vreo culp ă a mandatarului. Mandantul
trebuie să plătească dobânzi la sumele avansate de mandatar, acestea curg din ziua pl ății,
fără a fi necesar ă punerea în întârziere. Mandantul va trebui s ă-l despăgubească pe
mandatar pentru pierderile suferite ca urmare a execut ării mandatului.
Î În cazul mandatului cu titlu oneros, obliga ția de plat ă a remuner ării subzist ă chiar în
ipoteza neîndeplinirii obi ectului mandatului, îns ă fără a exista vreo culp ă imputabil ă
mandatarului, ori în cazul când, de și executat cu întârziere, mandantul se folose ște de
actul încheiat.
Î Până la executarea obliga țiilor de către mandant, mandatarului i se recunoa ște un drept
de retenție asupra bunurilor mandantului ce se afl ă în posesia sa. În caz de pluralitate de
mandanți, fiecare r ăspunde solidar pentru toate efectele mandatului ( solidaritate pasiv ă
legală, art. 1551 C. civ.).
” Efecte față de terți
a) Raporturile dintre mandant și terți

72Obligațiile contractate de mandatar fa ță de terți, în baza și fără depășirea limitelor
împuternicirii, sunt obligatorii pentru mandant. Aceasta deoarece, în fapt, ter ții tratează cu
mandatarul, iar în drept contracteaz ă cu mandantul. Actele încheiate de mandatar cu
depășirea împuternicirii primite îl oblig ă pe mandant doar dac ă le ratifică, expres sau tacit.
În lipsa ratific ării și dacă nu poate fi invocat ă ideea de mandat tacit, actele excesive ale
mandatarului îl oblig ă pe mandant doar dac ă sunt îndeplinite condi țiile gestiunii de
afaceri, în caz contrar mandantul r ăspunzând în limita îmbog ățirii sale.
b) Raporturile dintre mandatar și terți
Dacă se respect ă limitele împuternicirii, între mandatar și terți nu se nasc raporturi
juridice. El va r ăspunde îns ă pentru delictele și cvasidelictele s ăvârșite în executarea
mandatului. Mandatarul va fi obligat fa ță de terți să garanteze validitatea actelor încheiate
cu aceștia în situa ția în care a dep ășit limitele mandatului și nu a adus la cuno ștința terților
limitele puterilor sale. Dac ă terții au cunoscut adev ăratele puteri ale mandatarului și au
tratat cu el peste limitele mandatului, mandatarul este liberat de r ăspundere.
1.6 Încetarea contractului de mandat
Pe lângă cazurile generale de încetare a unei conven ții, mandatul cunoa ște și câteva
cauze specifice, generate de caracterul intuitu personae al contractului.
Sunt astfel de cauze:
a) Revocarea mandatului de c ătre mandant (1553–1555 C. civ.)
În principiu, mandantul poate denun ța unilateral contractul. Dac ă există mai mul ți
mandanți, revocarea reclam ă acordul unanim al tuturor. Dac ă mandatul este cu titlu
oneros, iar revocarea e intempestiv ă sau abuziv ă, mandatarul poate cere o indemniza ție,
stabilită de instan ță. În cazul mandatului în interes comun, dac ă facultatea de revocare nu
este rezervat ă, mandantul va fi obligat la plata pagubelor cauzate mandatarului ca urmare
a denunțării contractului; obliga ția de plat ă nu există dacă se probeaz ă o cauză străină
exoneratoare sau culpa mandatarului. Solu ția este aceea și și în cazul în care în contract ar
fi fost inserat ă o clauz ă de irevocabilitate. Revocarea poate fi expres ă sau tacit ă.
Revocarea expres ă nu este supus ă vreunei condi ții de form ă, dar manifestarea de voin ță
trebuie să fie neîndoielnic ă. Revocarea tacit ă rezultă din acele împrejur ări de fapt care
arată neechivoc inten ția mandantului de a-l revoca pe mandatar (ex.: desemnarea unui alt
mandatar pentru aceea și afacere). Revocarea produce efecte numai pentru viitor, fiind
opozabilă terților după ce le-a fost adus ă la cunoștință.
b) Renunțarea mandatarului la mandat
Deoarece, în principiu, mandatul e gratuit, deci încheiat excl usiv în interesul
mandantului, legea rezerv ă expres posibilitatea mandatarului de a renun ța la mandat.
Această posibilitate de revocare nu poate fi înl ăturată prin voin ța părților, ci doar
condiționată de un termen de preaviz. Renun țarea trebuie notificat ă mandantului pentru ca
acesta să-și desemneze, în timp util un alt mandatar. R ăspunderea mandatarului va fi
antrenată atunci când renun țarea sa e de natur ă a-l păgubi pe mandant, afar ă de situația
când prin continuarea execut ării mandatului, mandatarul ar suferi el însu și o pagubă.
c) Moartea uneia dintre p ărți
Conform art. 1559 C. civ., în cazul decesului mandatarului, dac ă succesorii lui cunosc
existența mandatului, vor fi obliga ți să-l încuno ștințeze pe mandant despre moartea
mandatarului, continuând executarea mandatului. Dac ă sunt mai mul ți mandatari, iar unul
moare, mandatul va continua în persoana mandatarilor supravie țuitori, în situa ția în care

73acest lucru mai e posibil. Moartea mandatarulu i are drept efect încet area mandatului de
substituire. În caz de deces al mandantului, mandatarul trebuie s ă continue executarea
dacă întârzierea ar provoca pagube mo ștenitorilor mandantului; dac ă mandatarul nu
cunoaște faptul mor ții mandantului, obliga țiile contractate cu ter ții de bună credință sunt
valabile. În caz de pluralitate a mandan ților, moartea unuia dint re ei produce efecte
diferite dup ă cum mandatul e divizibil/indivizibil; as tfel, în cazul mandatului divizibil,
contractul va înceta doar în ceea ce prive ște partea mandantului decedat; în cea de-a doua
situație, moartea unuia dintre mandan ți atrage încetarea întregului mandat. Printr-o clauz ă
expresă părțile pot conveni ca mandatul s ă nu înceteze în cazul mor ții uneia dintre p ărți, ci
să continue în persoana succesorilor lor.
d) Alte cauze de încetare
Avem în vedere: punerea sub interdic ție, falimentul sau insolvabilitatea uneia dintre
părți. Efectele încet ării mandatului: indiferent de cauza încet ării, mandatul trebuie s ă
restituie mandantului toate actele/bunurile primite în temeiul și în cursul execut ării
mandatului. El nu va mai putea ac ționa în numele și pe seama mandantului, cu excep țiile
prevăzute de art. 1557-1558 C. civ.

2. Mandatul f ără reprezentare
2.1 Noțiunea
Reprezentarea nefiind de esen ța, ci de natura mandatului, mandatarul poate contracta
actele în numele s ău propriu, dar în interesul mandantului. Mandatul f ără reprezentare este
cunoscut sub denumirea de contract de interpunere (prête-nom , împrumut de nume), în
fapt un caz particular al simula ției prin interpunere de persoane. Se apeleaz ă la un astfel
de contract atunci când mandantul dore ște să încheie un act juridic f ără ca persoana sa s ă
fie cunoscut ă de terțo. Pentru aceasta, mandantul contracteaz ă cu mandatarul și în
însărcinează să încheie actul în interesul s ău, dar pe numele mandatarului.
2.2 Natura juridic ă a contractului de interpunere
Natura juridic ă a contractului de interpunere este controversat ă. Unii autori consider ă
convenția de prête-nom o simula ție prin interpunere de persoane, indiferent dac ă terțul
contractant cunoa ște sau nu simula ția. Dacă terțul este părtaș la simula ție, el va avea
calitatea de parte, putând dovedi simula ția doar printr-un contraînscris . Dacă terțul
contractant al mandatarului ocult este str ăin de simula ție, neavând cuno ștință de contractul
intervenit între mandant și mandatarul ocult, el va putea dovedi simula ția prin orice mijloc
de probă. Alți autori consider ă că prête-nom -ul trebuie deosebit de simula ția prin
interpunere de persoane întrucât în primul caz cocontractantul mandatarului ocult e str ăin
de simula ție, iar o veritabil ă simulație reclamă o conven ție secretă între acelea și persoane,
care figureaz ă ca părți atât în actul public, cât și în actul secret. Aceast ă motivare nu poate
fi primită deoarece exist ă situații când cocontractantul mandatarului ocult este p ărtaș la
simulație. Apoi, faptul cunoa șterii de către terțul contractant a contractului de interpunere
intervenit va influen ța doar calitatea sa (ter ț/parte) fa ță de actul secret, cu toate
consecințele ce decurg din aceast ă calitate.
2.3 Regimul juridic al co ntractului de interpunere
Fiind în fapt o simula ție, conven ția de prête-nom nu este sanc ționată cu nulitatea decât
dacă suntem în prezen ța fraudei la lege. În caz contra r, raporturile dintre mandant și
mandatarul ocult vor fi reglementate de regulile mandatului cu reprezentare. Dac ă terțul

74cunoaște simulația, actul încheiat cu ma ndatarul va produce efecte și față de el, întocmai
ca în cazul mandatului cu reprezentare. Dac ă mandatarul nu- și execută obligațiile,
mandantul poate intenta o ac țiune în declararea simula ției. Față de terții străini de
simulație, mandatarul ocult devine personal creditor/debitor al dreptului real; între ter ți și
mandant nu se stabilesc raporturi juridice, deci nu vor putea ac ționa unul împotriva altuia
decât pe calea ac țiunii oblice sau pot cere ca mandatarul s ă le cedeze ac țiunea sa. Dac ă
simulația a fost dovedit ă, terțul poate ac ționa împotriva mandantului și în baza
contractului de interpunere, f ără ca acest act s ă poată fi invocat împotriva sa dac ă a fost
străin de simula ție și de bună-credință.
2.4 Inaplicabilitatea contractului de interpunere
Regulile conven ției de prête-nom nu sunt aplicabile contr actelor care se încheie,
potrivit legii, intuitu personae . Contractul încheiat în considerarea persoanei mandatarului
fără reprezentare produce efecte doar fa ță de acesta, nu și față de mandant. În absen ța unor
impedimente legale, în temeiul mandatului, mandantul poate cere transferarea dreptului născut în persoana mandatarului asupra sa printr-un nou act de înstr ăinare. Dac ă
retransmiterea dreptului nu este posibil ă, mandatarul nu va datora decât sumele pl ătite de
mandant.

Întrebări:
1. Care este definiția mandatului?  
2. Care sunt caracterele  juridice ale mandatului?  
3. Care sunt condițiile de fond ale mandatului?  
4. Care sunt condițiile de formă ale mandatului?  
5. Care sunt obligațiile părților contractului
 de mandat?  
6. Care sunt modalitățile de incetare ale mandatului?

75CAPITOLUL IX
CONTRACTUL DE DEPOZIT
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de depozit; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
9 să identifice  varietățile contractului  de depozit.   

1. Noțiunea, caracterele juridice și felurile contractului de depozit
Depozitul este contractul prin care o parte, numit ă deponent , încredin țează un bun
celeilalte p ărți, numită depozitar , care se oblig ă să-l păstreze și să-l restituie în natur ă, la
termen sau la cerere (art. 1591 C. civ.).
Depozitul are urm ătoarele caractere juridice:
Î este un contract real; pentru perfectarea sa e necesar ă, pe lângă realizarea acordului de
voință, predarea efectiv ă către depozitar a lucrului ce formeaz ă obiectul contractului,
exceptând cazul când acesta se afl ă deja, sub orice titlu, la depozitar; dac ă părțile convin
doar ca în viitor s ă încheie un depozit, suntem în prezen ța unui antecontract de depozit,
pentru perfectarea c ăruia este suficient acordul de voin ță a părților;
Î poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros ; dispoziția cuprins ă în art. 1593 alin. 1 C.
civ., conform cu care depozitul ar fi esen țialmente gratuit, este eronat ă, fiind, de altfel,
contrazisă de art. 1600 pct. 2 și 1633 pct. 4 C. civ., care reglementeaz ă depozitul
remunerat; rezult ă, deci, că gratuitatea ține de natura, iar nu de esen ța depozitului;
Î e un contact unilateral în varianta cu titlu gratuit, n ăscând obliga ții numai în sarcina
depozitarului. E posibil ca ulterior încheierii contractului și în virtutea unor cauze
extracontractuale, s ă apară obligații în sarcina deponentulu i; deoarece aceste obliga ții nu
își au izvorul în contractul de depozit, ele nu modific ă caracterul unilateral al depozitului
gratuit; depozitul va fi un contract sinalagmatic în ipoteza depozitarului remunerat;
Î creează între părțile contractante raporturi obliga ționale ; el nu transfer ă proprietatea și
nici posesia asupra lucrului depozitat. Depozitarul fiind un simplu detentor precar, riscul pieirii fortuite va fi suportat de c ătre deponentul proprietar. Pieirea lucrului depozitat face
ca depozitarul remunerat s ă suporte riscul contractului în calitate de debitor al obliga ției
imposibil de executat.
În ceea ce prive ște felurile contractului de depozit – C. civ., (art. 1592) distinge între
depozitul propriu-zis și sechestru . Primul se încheie numai prin conven ția părților și poate
avea ca obiect numai bunuri mobile nelitigioase. Depozitul propriu-zis se prezint ă sub trei
variante: depozitul obi șnuit (voluntar); depozitul n ecesar; depozitul neregulat. Sechestrul
constă în depozitarea unui bun litigios în mâinile unui ter ț (numit sechestru) care se oblig ă
să-l pă
streze și să-l restituie, la solu ționarea definitiv ă a litigiului, p ărții ce-a avut câ știg de
cauză. Sechestrul poate avea ca obiect bunuri mobile/imobile, poate fi judiciar sau
convențional, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

762. Depozitul obi șnuit/voluntar
Condiții de validitate
” Capacitatea p ărților – întrucât predarea în depozit a unui bun e considerat ă a fi un act
de administrare, deponentul trebuie s ă aibă capacitatea cerut ă de lege pentru încheierea
unor astfel de acte. C. civ., (art. 1596) cere deponentului s ă fie proprietarul lucrului
depozitat ori s ă aibă consimțământul – expres sau tacit – al proprietarului bunului. Se
recunoaște însă și validitatea depozitului ce are ca obiect bunul altuia. Prin urmare, poate
avea calitatea de deponent și uzufructuarul, locatarul, cr editorul gajist, comodatarul.
Rezultă că dispoziția art. 1596 are semnifica ția inopozabilit ății depozitului fa ță de
proprietarul lucrul ui care nu a consim țit la încheierea depozitului. Pentru validitatea
contractului, legea cere depozitarului capacitate deplin ă de exerci țiu. În cazul
depozitarului incapabil, deponentul poate solicita restituirea bunului depozitat cât timp
acesta se afl ă în mâinile incapabilului; dac ă lucrul piere, este înstr ăinat/pierdut/furat,
deponentul va avea împotriva depozitarului incapabil o ac țiune numai în limita îmbog ățirii
acestuia.
” Consimțământul p ărților – C. civ., (art. 1595) prevede c ă „Depozitul voluntar se
formează prin consim țământul celui ce d ă și celui ce prime ște lucrul în depozit”. Esen țial
este ca părțile să fie în deplin ă cunoștință de cauză asupra naturii juridice a contractului;
dacă una dintre p ărți ar avea în vedere încheierea unui depozit, iar cealalt ă ar crede c ă
primește un împrumut sau un dar manual, în lipsa realiz ării acordului de voin ță,
raporturile dintre p ărți vor fi extracontractuale. Dac ă se dorește încredin țarea bunului unui
anume depozitar, avându-se în vedere calit ățile acestuia, eroarea asupra persoanei
depozitarului ar putea fi invocat ă drept cauz ă de nulitate.
” Obiectul contractul ui – necesitatea tradi țiunii face ca depozitul s ă poată avea ca obiect
numai bunuri mobile corporale . Sunt asimilate mobilelor corporale și creanțele constatate
printr-un titlu la purt ător precum și documentele materiale (ac țiuni, testamente), indiferent
de drepturile pe care le constat ă. Deoarece depozitarul trebuie s ă conserve și să restituie
însuși lucrul depozitat, obiectul trebuie s ă fie individual determinat, chiar dac ă prin natura
lui ar fi un bun consumptibil și fungibil.
” Cauza contractului este supus ă regulilor generale; trebuie s ă fie reală, licită și morală.
Dovada depozitului voluntar
Indiferent de valoarea obiectului contractului, ad probationem depozitul trebuie s ă fie
constatat într-un înscris (art. 1597 C. civ.). Sunt aplicabile dispozi țiile art. 1197 și 1198 C.
civil. Mărturisirea p ărții face inutil ă administrarea altor probe. Remiterea, tradi țiunea
bunului, ca simplu fapt juridic, poate fi dovedit prin orice mijloc de prob ă.
Efectele contractului de depozit voluntar – depozitul voluntar creeaz ă între părțile
contractante numai raporturi de obliga ții.
a) Depozitarului are urm ătoarele obliga ții (art.1599–1617 C. civ.):
Î Obligația de păstrare a lucrului depozitat – depozitarul trebuie s ă se îngrijeasc ă de paza
lucrului depozitat cu aceea și grijă ca de propriul s ău lucru (art. 1599 C. civ.). Dac ă lucrul
piere/se pierde/se deterioreaz ă, întrucât culpa debitorului contractual e prezumat ă iuris
tantum , depozitarul va fi exonerat de r ăspundere doar dac ă reușește să dovedeasc ă
existența cauzei str ăine ce nu-i este imputabil ă (art. 1082–1083 C. civ.). Prin derogare de
la regulile r ăspunderii contractuale, culp a debitorului se apreciaz ă după grija pe care
acesta o depune în conserva rea propriilor lucruri ( culpa levis in concreto ). Derogarea se

77explică prin faptul c ă, de regul ă, depozitul se încheie în interesul și din ini țiativa
deponentului. Totu și C. civ. (art. 1600) reglementeaz ă patru cazuri când r ăspunderea
depozitarului va fi apreciat ă după tipul omului prudent și diligent ( culpa levis in
abstracto ): când ini țiativa contractului a apar ținut depozitarului; când depozitul e cu titlu
oneros; când depozitul s-a f ăcut numai în interesul depozitarului; când exist ă stipulație
expresă că depozitarul r ăspunde pentru orice culp ă. Această din urmă dispoziție (art. 1600
pct. 4) se explic ă prin caracterul supletiv al normelor ce reglementeaz ă răspunderea
depozitarului. În contract s-ar putea stipula și clauze de înl ăturare sau limitare a
răspunderii depozitarului, ce vor trebui acceptate expres de c ătre aceasta pentru a fi valide.
Conform art. 1601 C. civ., depozitarul nu r ăspunde niciodat ă de stricăciunile provenite din
forță majoră, afară de cazul când a fost pus în întârz iere cu privire la executarea obliga ției
de restituire. Aceast ă dispoziție coroborat ă cu cea cuprins ă în art. 1600 pct. 4 C. civ., ce
face referire la posibilitatea agrav ării răspunderii depozitarului „pentru orice culp ă”, nu și
pentru cazul fortuit, ar putea converge c ătre ideea nevalidit ății clauzelor de agravare a
răspunderii dincolo de ipoteza culpei. Totu și, având în vedere caracterul supletiv al
regulilor care guverneaz ă materia r ăspunderii contractuale și faptul că art. 1156 alin. 2 C.
civ. permite ca riscul pieirii fortuite s ă fie asumat de c ătre debitor, se poate admite
validitatea clauzelor de agravare a r ăspunderii și pentru cazuri fortuite. Depozitarul poate
folosi bunul depozitat doar dac ă are consim țământul expres/tacit al deponentului. Fructele
percepute de c ătre depozitar se cuvin, de asemenea, deponentului.
Î Obligația de restituire a bunului depozitat – depozitarul va trebui s ă restituie însu și
lucrul depozitat, împreun ă cu fructele percepute, nu îns ă și fructele pe care le-ar fi putut
percepe dar nu le-a perceput. Bunul trebuie restituit în starea în care se afl ă în momentul
remiterii. Orice degradare/pieire a bunului, neimputabil ă depozitarului, va fi suportat ă de
către deponent. Dac ă depozitarul nu- și execută această obligație, distingem dou ă situații:
dacă bunul se afl ă în detenția depozitarului, deponentul poate cere executarea silit ă, fiind
vorba de o obliga ție de a face; deponentul proprietar are la îndemân ă și o acțiune în
revendicare; dac ă bunul nu se mai afl ă la depozitar, acesta va fi obligat la plata de daune-
interese, al c ăror cuantum va fi stabilit în func ție de valoarea bunului la data pronun țării
hotărârii. Dac ă depozitarul moare, iar mo ștenitorii s ăi, necunoscând depozitul,
înstrăinează bunul depozitat, apreciind c ă face parte din patrimoniul succesoral l ăsat de
depozitar, ei nu vor fi obliga ți decât la restituirea pre țului primit ori, dac ă prețul nu s-a
plătit, să cedeze deponentului ac țiunile lor contra cump ărătorului (art. 1607 C. civ.).
Depozitarul trebuie s ă restituie lucrul deponentului, respectiv mandantului, dac ă depozitul
s-a făcut de către un mandatar ori persoanei indicate de deponent (art. 1609 C. civ.).
Depozitarul nu va putea pretinde deponentului s ă dovedeasc ă dreptul de proprietate asupra
lucrului. Dac ă însă descoper ă că lucrul e furat și află identitatea adev ăratului proprietar,
legea îl oblig ă să-l anunțe și să-i ofere timp îndestul ător pentru a- și valorifica dreptul; dac ă
adevăratul proprietar nu ac ționează în timpul determinat, depozitarul va putea restitui
lucrul deponentului (art. 1610 C. civ.). În doctrin ă se apreciaz ă că aceeași soluție se
impune și în ipoteza în care lucrul de pozitat a fost pierdut de adev ăratul proprietar. Dac ă
sunt mai mul ți deponen ți, depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului unuia dintre
ei doar dac ă obligația e indivizibil ă sau solidar ă între creditori. Dac ă ulterior încheierii
contractului deponent ul devine incapabil, restituir ea se poate face valabil doar c ătre
reprezentantul legal al deponentului incapabil (art. 1612 C. civ.). Dac ă depozitul a fost

78făcut de către reprezentantul legal a c ărui funcție a încetat în momentul restituirii,
înapoierea se va face c ătre noul reprezentant/persoana reprezentat ă. Când deponentul
moare, restituirea se poate face doar c ătre moștenitorii acestuia, chia r în ipoteza în care
deponentul l-ar fi autorizat pe depozitar ca, în cazul mor ții sale, să restituie bunul unei alte
persoane. Solu ția impusă de lege protejeaz ă interesele mo ștenitorilor rezervatari ale c ăror
interese ar putea fi fraudate prin restituirea unor lucruri de valoare c ătre terți, care ar
beneficia, în fapt, de o liberalitate mortis causa . Dacă sunt mai mul ți moștenitori,
restituirea se va face propor țional cu cota-parte din mo ștenire ce se cuvine fiec ăruia, iar
dacă bunul e indivizibil, potrivit în țelegerii dintre ei sau hot ărârii instan ței. Restituirea
bunului se va face la locul stab ilit prin contract, iar în absen ța unei asemenea clauze, la
locul situ ării bunului în momentul restituirii. Chiar dac ă depozitul ar fi cu termen,
deponentul poate cere oricând restituirea, datorând îns ă remunera ția convenit ă sau daune-
interese dac ă termenul fusese stipulat și în interesul depozitarului. Depozitarul poate
refuza restituirea în trei cazuri: dac ă dovedește că el este proprietarul lucrului depozitat;
dacă este anun țat pe cale legal ă că s-au făcut forme de urm ărire cu privire la lucrul
depozitat; dac ă există opoziție la restituire din partea unui ter ț ce pretinde a fi proprietarul
lucrului. Refuzul nejustificat al depozitarului de a executa obliga ția de restituire,
îndreptățește deponentul s ă intenteze fie o ac țiune personal ă, ex contractu , fie o acțiune în
revendicare, dac ă este proprietarul bunului depozitat. Termenul de prescrip ție a acțiunii
derivate din contract începe s ă curgă de la data împlinirii termenului de depozitare, iar în
absența unui termen de la data încheierii contractului.
b) Deponentul are urm ătoarele obliga ții (art. 1618–1619 C. civ.):
Î Obligația de a pl ăti remunera ția – în ipoteza depozitului cu titlu oneros, deponentul
trebuie să plătească remunera ția convenit ă. Dacă depozitarul este un profesionist, iar
cuantumul remunera ției nu a fost stabilit în contract, instan ța îl va putea hot ărî în cazul în
care părțile nu se în țeleg.
Î Obligația de ridicare a lucrului – deponentul trebuie s ă ridice lucrul la termenul
convenit sau, în lips ă, la cel stabilit de instan ță la cererea depozitarului, sub sanc țiunea
plății de daune-interese.
Î Obligații extracontractuale: obliga ția de a plăti depozitarului toate cheltuielile efectuate
cu păstrarea bunului depozitat; obliga ția de a-l desp ăgubi pe depozitar pentru daunele
pricinuite de lucrul depozitat. Executarea obliga țiilor deponentului e garantat ă prin dreptul
de retenție pe care depozitarul îl are asupra lucrului depozitat (art. 1619 C. civ.).

3. Depozitul necesar
C. civ. reglementeaz ă depozitul necesar în cadrul Sec țiunii V a titlului consacrat
contractului de depozit, în ar t. 1620-1625, definindu-l astf el: „Depozitul necesar este acela
ce se face sub sila unei întâmpl ări, cum ar fi: un foc, o ruin ă, o prădare, un naufragiu sau
alt eveniment neprev ăzut de for ță majoră”. C. civ. (art. 1623-1625) reglementeaz ă și un
depozit pe care îl asimileaz ă celui necesar, și anume depozitul bunurilor aduse de c ălători
în unitățile hoteliere (hoteluri, hanuri, moteluri, vile etc.). Jurispruden ța a extins
aplicabilitatea acestui tip de depozit și cu privire la camerele din sta țiunile
balneoclimaterice. Caracterul necesar al depozit ării lucrurilor aduse de c ătre turiști în
unitățile hoteliere este dat de împrejurarea c ă, deși alegerea hotelului este liber ă, guvernat ă
exclusiv de voin ța turistului, totu și el este nevoit s ă își depoziteze lucrurile sale în acel

79hotel. Sunt, de asemenea, asimilate depozitului necesar și următoarele depozite: depozitul
făcut de c ătre pacien ții interna ți în spitale, clinici – private sau de stat – privind
îmbrăcămintea pe care ace știa sunt obliga ți să o depun ă la magazia spitalelor sau a
clinicilor; depozitul f ăcut de către cei care frecventeaz ă bibliotecile, privind lucrurile pe
care trebuie s ă le lase la garderoba bibliotecii (gen ți, mape, haine groase etc.); depozitul
făcut de c ătre clien ții unor unit ăți prestatoare de servicii, (precum saloane de
înfrumuse țare, de coafur ă, de masaj, piscine, ștranduri, restaurante etc.), cu privire la
lucrurile pe care le au asupra lor; depozitul f ăcut de către spectatori la garderoba localului
unde are loc spectacolul (teatre, filarmonici, atenee); depozitul f ăcut de către angaja ți în
vestiarele puse la dispozi ție de către unitatea angajatoare; depozitul lucrurilor personale
(îmbrăcăminte, înc ălțăminte, documente etc.) f ăcut de către cei care execut ă o pedeaps ă
privativă de libertate în locurile special amenajate în interiorul locului de deten ție.

4. Depozitul neregulat
Depozitul neregulat este admis implicit prin prevederile art. 1604 alin. (2), care
dispune c ă, dacă depozitul a avut ca obiect sume de bani, iar depozitarul a fost autorizat s ă
le foloseasc ă, restituirea sumelor va trebui s ă se facă în acele monede în care s-a f ăcut
predarea. De la sumele de bani despre care vorbe ște textul de lege men ționat s-a ajuns,
printr-o extensie, la toate bunurile fungibile și consumptibile prin natura lor. Spre
deosebire de depozitul voluntar și de cel necesar, depozitul ne regulat este translativ de
proprietate, caracteristic ă ce atrage unele consecin țe particulare. Depunerile de sume de
bani la unit ățile bancare constituie o aplica ție frecvent ă a depozitului neregulat. Depozitul
bancar este acel contract prin care o persoan ă fizică sau juridic ă (deponent) încredin țează
o sumă de bani unei unit ăți bancare (depozitar), care se oblig ă să păstreze sumele de bani
depuse și să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente, dintr-o dat ă ori fracționat,
titularului depunerii ori reprezentantului s ău, iar în caz de deces al titularului,
moștenitorilor. Titularul depunerii (care poate fi deponentul sau o alt ă persoană pe numele
căreia s-a f ăcut depunerea) este proprietarul sumelor de bani depuse, precum și al
dobânzilor acordate. În situa ția în care depunerea este efectuat ă de către o altă persoană
decât titularul depunerii, se pune problema calific ării raporturilor juridice care intervin
între persoanele men ționate. Ar putea fi vorba de o dona ție, de o plat ă sau o ofert ă de plată
a unei datorii, acordarea unui împrumut de consuma ție, o simula ție prin interpunere de
persoane. Clauza de împuternicire reprezint ă un mandat special pe care titularul depunerii
îl dă unei alte persoane (beneficiarul clauzei) de a ridica sumele de bani depuse. În raport
cu depozitarul, clauza de împuternicire are valoarea unei procuri speciale, care face
dovada puterilor conferite împuternicitului. Prin intermediul unei alte clauze, numite
clauză testamentar ă, titularul libretului are posibilitatea de a indica depozitarului
identitatea persoanei care are dreptul s ă ridice sumele de bani ce se g ăsesc în depozit la
data morții titularului de libret.
Întrebări:
7. Care este definiția depozitului?  
8. Care sunt caracterele  juridice ale depozitului?  
9. Care sunt condițiile de fond ale depozitului?  
10. Care sunt condițiile de formă ale depozitului  i? 
11. Care sunt obligațiile părților contractului  de depozit?

8012. Care sunt modalitățile de incetare ale depozitului?  
 

CAPITOLUL X
CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE FOLOSIN ȚĂ
(COMODATUL)
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de comodat;  
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de comodat
Împrumutul de folosin ță este acel contract prin care o parte, numit ă comodant,
transmite cu titlu gratuit folosin ța temporar ă asupra unui lucru determinat c ătre cealalt ă
parte, numit ă comodatar, care se oblig ă să restituie bunul în individualitatea sa (art. 1560
C. civ.).
Contractul de comodat prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract unilateral deoarece na ște obligații numai în sarcina comodatarului;
este posibil ca pe parcursul execut ării contractului, s ă se nască obligații și în sarcina
comodantului, obliga ții care nu au, îns ă, ca temei acordul de voin ță al părților, ci deriv ă
dintr-un fapt accidental și ulterior încheierii contractului , neavând, deci, aptitudinea de a
converti comodatul într-un contract bilateral (ex.: cheltuielile suportate de c ătre comodatar
cu producerea și culegerea fructelor predate comodantului);
Î este un contract cu titlu gratuit întrucât are drept cauz ă imediată intenția comodantului
de a procura comodatarului un folos gratuit, f ără a urmări obținerea unei contrapresta ții;
ca și contract cu titlu gratuit, împrumutul de folosin ță reprezint ă un act dezinteresat
deoarece folosul gratuit procurat comodatarului nu are ca efect mic șorarea patrimoniului
comodantului; potrivit art. 1561 C. civ., comodatul este esen țial gratuit , prin urmare dac ă
comodantul ar pretinde o contravaloare pentru dreptul de folosin ța transmis asupra
bunului, în țelegerea p ărților nu ar mai putea fi calificat ă drept contract de comodat
(eventual, ar putea fi vorba despre un contract de loca țiune); clauza contractual ă care
obligă comodatarul s ă suporte contravaloarea uzurii suferite de lucru ca urmare a
folosinței nu contravine caracterului esen țialmente gratuit al contractului de comodat;
Î este un contract real deoarece pentru formarea sa nu este suficient ă simpla manifestare
de voință a părților, ci este necesar s ă aibă loc remiterea material ă a bunului care formeaz ă
obiectul derivat al contractului; în țelegerea p ărților, prealabil ă predării, valoreaz ă
antecontract (promisiune unilateral ă sau bilateral ă); dacă bunul se afl ă deja în
posesia/deten ția comodatarului, contractul se încheie solo consensu , fiind suficient ă
manifestarea de voin ță a părților contractante;

81Î este un contract cu executare succesiv ă, prin urmare sanc țiunea aplicabil ă în cazul
neexecutării sau execut ării necorespunz ătoare de c ătre o parte a obliga ției ce îi incumb ă va
fi rezilierea;
Î este un contract generator de drepturi de crean ță întrucât comodatarul dobânde ște
doar un drept de folosin ță asupra lucrului; în consecin ță, proprietarul bunului, iar nu
comodatarul, va avea toate drepturile și va suporta toate consecin țele ce decurg din
calitatea de proprietar.

2. Condițiile de validitate ale contractului de comodat
Condiții de fond ale contractului de comodat
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – întrucât încheierea contractului de
comodat are semnifica ția juridică a unui act de administrare, ambele p ărți contractante
trebuie să îndeplineasc ă condițiile prevăzute de lege pentru efectuarea unui asemenea act.
În cazul persoanelor juridice, încheierea cont ractului se face cu respectarea principiului
specialității capacit ății de folosin ță. Comodatarul nu poate împrumuta lucrul unei alte
peroane pentru c ă îl deține numai pentru folosin ța sa proprie.
” Consimțământul părților – exprimarea unui consim țământ valabil presupune ca acesta
să provină de la o persoan ă cu discern ământ, să fie dat cu inten ția de produce efecte
juridice, s ă fie exteriorizat și să nu fie viciat (prin dol, eroare sau violen ță, nu și leziune,
fiind vorba de un act esen țialmente gratuit). În cazul în care exist ă o eroare cu privire la
însăși natura juridic ă a contractului ce a fost încheiat, conven ția este lovit ă de nulitate
absolută întrucât este vorba de o eroare obstacol ce echivaleaz ă cu lipsa
consimțământului. Eroarea asupra însu șirilor esen țiale ale cocontractantului viciaz ă
consimțământul numai dac ă comodatul a fost încheiat intuitu personae .
” Obiectul contractului de comodat – poate fo rma obiect al contractului de comodat orice
bun, mobil sau imobil, corporal sau incorporal. Având în vedere obliga ția comodatarului
ca la încetarea contractului s ă restituie în natur ă bunul împrumutat, c ontractul poate avea
ca obiect doar bunuri nefungibile și neconsumptibile. Prin excep ție, bunurile
consumptibile prin natura lor, dar apreciate de p ărți ca nefungibile vor putea constitui
obiect al unui împrumut de folosin ță. Comodatul nefiind un contract translativ de drepturi
reale, condi ția ca bunul ce formeaz ă obiectul (derivat) al contractului s ă fie proprietatea
comodantului nu trebuie îndeplinit ă. Deci, ar putea avea calitatea de comodant, spre
exemplu, uzufructuaru l, locatarul, chiria șul dacă legea sau conven ția părților nu interzice
închirierea. ” Cauza contractului de comodat – scopul imediat ( causa proxima ) urmărit prin
încheierea contractului const ă atât în prefigurarea remiterii bunului, cât și în inten ția
comodantului de a procura comodatarului un folos gratuit. Cerin țele prevăzute de dreptul
comun cu privire la valabilitatea cauzei actului juridic civil sunt aplicabile și în cazul
împrumutului de folosin ță.
Condiții de form ă ale contractului de comodat
Înțelegerea p ărților cu privire la încheierea contractului nu trebuie s
ă îndeplineasc ă
vreo anumit ă formă; în ceea ce prive ște forma cerut ă ad probationem , dacă valoarea
lucrului este mai mare de 2,50 bani, atunci se cere existen ța unui înscris sub semn ătură
privată, în privin ța căruia formalitatea multiplu lui exemplar ori cea a men țiunii bun și
aprobat nu se cere a fi îndeplinit ă. Evident, cerin ța înscrisului vizeaz ă numai dovedirea

82existenței acordului de voin ță al părților; faptul material al remiterii lucrului reprezint ă un
fapt juridic sticto sensu , putând fi probat prin orice mijloc de prob ă. Pentru a se asigura
opozabilitatea comodatului fa ță de terți, este necesar ca înscrisul sub semn ătură privată ce
constată convenția părților să aibă dată certă, dobândit ă într-una din cele patru modalit ăți
prevăzute de art.1182 C. civ.

3. Efectele contractului de comodat
” Obligațiile comodatarului:
Î Obligația de conservare a lucrului – potrivit art. 1564 C. civ., comodatarul este dator
să se îngrijeasc ă, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat. Prin urmare,
culpa comodatarului este apreciat ă după un criteriu obiectiv, care presupune a aprecia
grija depus ă de comodatar în conservarea lucrului dup ă tipul abstract al omului prudent și
diligent ( culpa levis in abstracto ). Art. 1566 C. civ. impune comodatarului ca, la nevoie,
să sacrifice propriile sale bunuri pentru a salva de la pieirea fortuit ă bunul împrumutat.
Î Obligația de folosire a lucrului potrivit destina ției – bunul care formeaz ă obiectul
contractului trebuie s ă fie folosit potrivit destina ției sale, determinat ă prin natura lui sau
prin conven ția părților. Nerespectarea acestei obliga ții este sanc ționată prin obligarea
comodatarului la plata de daune-interese (art. 1564 C. civ.) și la suportarea riscului pieirii
fortuite (art. 1565 C. civ.); de asemenea, va putea constitui temei pentru admiterea unei
acțiuni în rezilierea contractului. Dac ă deteriorarea bunului este consecin ța firească a
folosirii lucrului, lipsind culpa, comodatarul nu va r ăspunde (art. 1568 C. civ.).
Î Obligația de suportare a cheltuielilor de folosin ță – reprezentând un accesoriu al
folosinței bunului, cheltuielile inerente folosirii lucrului împrumutat vor fi suportate de
către comodatar (art. 1569 C. civ.). Spre exemplu, dac ă s-a împrumutat un autoturism,
atunci cheltuielile necesare achizi ționării combustibilului nu vor putea fi imputate
comodantului, ci r ămân în sarcina comodatarului.
Î Obligația de restituire a lucrului – în conformitate cu dispozi țiile art. 1560 C. civ.,
comodatarul are obliga ția de a înapoia bunul împrumutat comodantului, neputându-se
elibera de aceast ă obligație oferind în schimb contravaloarea lucrului sau, eventual, un alt
lucru în schimb. Bunul trebuie restituit împreun ă cu accesoriile sale, iar fructele produse
de bun se cuvin comodantului, în lips ă de stipula ție contrar ă. Comodatarul va fi îndrituit
să pretindă restituirea cheltuielilor ce le-a f ăcut cu producerea și culegerea lor. În ceea ce
privește scadența obligației de restituire , dacă părțile au stabilit un termen, atunci
comodantul nu va putea pre tinde înapoierea bunului înaint e de împlinirea acestuia; în
absența unui termen al restituirii, bunul se va reîntoarce în mâinile comodantului abia
după satisfacerea scopului avut în vedere la înch eierea contractului (art. 1572 C. civ.). În
ipoteza în care bunul este de folosin ță permanent ă, iar părțile nu au convenit cu privire la
termen, consider ăm că părțile se vor putea adresa instan ței de judecat ă, aplicându-se prin
asemănare dispozi țiile art. 1582–1583 C. civ. din materia împrumutului de consuma ție.
Natura gratuit ă a comodatului permite comodantului s ă solicite instan ței obligarea
comodatarului la înapoierea bunului chiar înainte ca restituirea s ă fi devenit scadent ă, în
situația în care ar cădea într-o trebuin ță mare și neprevăzută. Calificarea necesit ății ca
fiind mare (important ă) și neprevăzută rămâne în sarcina instan ței, care urmeaz ă a hotărî
în funcție de circumstan țele speței. În caz de neexecutare a obliga ției de restituire,
comodantul are la îndemân ă două acțiuni: acțiune reală, în revendicare, imprescriptibil ă,

83accesibilă numai comodantului proprietar al lucrului, ce poate fi intentat ă și împotriva
terților ce ar de ține bunul; o ac țiune personal ă, ce deriv ă din contractul de comodat,
prescriptibil ă în termenul general de prescrip ție, ce poate fi folosit ă numai împotriva
comodatarului. În ceea ce prive ște începutul curgerii termenului de prescrip ție a acțiunii
personale, acesta coincide cu scaden ța obligației de restituire. Dac ă termenul restituirii
este stabilit de instan ță (în cadrul unei ac țiuni promovate în trei ani de la încheierea
contractului), prescrip ția începe s ă curgă de la data r ămânerii definitive a hot ărârii
judecătorești sau de la împlinirea termenului fixat, dac ă acesta este ulterior.
Î Particularit ăți ale răspunderii comodatarului – r ăspunderea comodatarului se apreciaz ă
după un criteriu obiectiv, dinamic și variabil, și anume acela al unui individ care
acționează cu diligen ța impusă de condi țiile vieții sociale ( culpa levis in abstracto ). Din
dispozițiile art. 1568 C. civ. coroborate cu cele ale art. 1082 și 1083 C. civ., rezult ă că
răspunderea comodatarului este angajat ă în caz de pieire total ă sau parțială, a lucrului
împrumutat; el va fi exonerat de r ăspundere dac ă va proba c ă pieirea este consecin ța
întrebuințării lucrului potrivit destina ției sale și fără culpă din partea sa. Obliga ția de
restituire a lucrului fiind o obliga ție de rezultat, sarcina probei faptului exonerator de
răspundere incumb ă comodatarului. Dac ă executarea în natur ă a obligației de restituire nu
mai este posibil ă, atunci se va proceda la restituirea prin echivalent. Comodatarul va
trebui să plătească o sumă al cărei cuantum se va stabili în raport cu valoarea bunului de la
data pronun țării hotărârii judec ătorești, pentru a da posibilitatea comodantului s ă-și
procure un lucru asem ănător cu cel împrumutat. Împrumutul de folosin ță nefiind translativ
de proprietate, riscurile pieirii fortuite a bunului vor fi suportate nu de c ătre comodatar, ci
de către proprietarul bunului (comodantul sau o alt ă persoană), în virtutea principiului res
perit domino . C. civ. reglementeaz ă patru situa ții când riscul pieirii fortuite trece în
sarcina comodantului: dac ă comodatarul folose ște lucrul împrumutat altfel decât potrivit
destinației bunului determinate prin natura lui sau prin acordul p ărților (art. 1565); dac ă
continuă să foloseasc ă bunul și după împlinirea termenului de restituire și nu reușește să
dovedeasc ă că bunul ar fi pierit și dacă s-ar fi aflat la comodant (art. 1565 coroborat cu art.
1156); dac ă ar fi putut salva lucrul împrumutat înlocuindu-l cu unul al s ău, în situa ția în
care ambele lucruri s-ar fi aflat în pericol, îns ă a salvat bunul s ău, lăsând să piară bunul
împrumutat (art. 1566); dac ă bunul a fost evaluat în momentul contract ării (art. 1567).
Textele legale privitoare la suportarea riscurilor au caracter dispozitiv, prin urmare p ărțile
vor putea deroga de la acestea prin conven ția lor. În ipoteza în care exist ă o pluralitate de
comodatari, ei vor r ăspunde solidar pentru executarea obliga țiilor (art. 1571 C. civ.).
” Obligațiile comodantului – împrumutul de folosin ță creează obligații numai în sarcina
comodatarului, nu și a comodantului. Cu toate acestea, este posibil ca executarea
contractului s ă ocazioneze na șterea unor obliga ții și pentru comodant, care vor avea o
natură extracontractual ă deoarece nu î și au temeiul în conven ția de comodat. Art. 1574 C.
civ. impune comodatarului o obliga ție de restituire a cheltuielilor extraordinare, necesare
și urgente f ăcute de c ătre comodatar pentru conservarea bunului. Cele trei condi ții
privitoare la natura cheltuielilor trebuie întrunite cumulativ. De asemenea, comodantul va
trebui să înapoieze comodatarului cheltuielile pe care acesta le-a f ăcut pentru producerea
și conservarea fructelor restituite. În cazul în care bunul era afectat de vicii ascunse ce au
provocat pagube comodatarului, comodantul va trebui s ă îl despăgubească, dacă le-a
cunoscut și nu le-a comunicat comodatarului. Pân ă la plata cheltuielilor sau a

84despăgubirilor, comodatarul beneficiaz ă de un drept de reten ție asupra lucrului, drept care,
însă, nu îi mai permite s ă se foloseasc ă de bunul împrumutat.

4. Încetarea contractului de comodat
Împrumutul de folosin ță încetează prin plat ă la împlinirea termenului de restituire;
plata ar putea fi f ăcută și înainte de acest termen, afar ă de cazul în care exist ă dispoziție
contractual ă contrară. De asemenea, comodatul poate înceta prin confuziune sau prin dare
în plată ori prin remitere de datorie. În caz de neexecutare sau de executare
necorespunz ătoare a obliga țiilor ce îi incumb ă comodatarului, comodantul are deschis ă
calea unei ac țiuni în rezilierea contractului; hot ărârea prin care instan ța dispune
desființarea contractului va produce efecte numai pentru viitor, comodatul fiind un
contract cu executare succesiv ă. Contractul înceteaz ă în caz de moarte a comodatarului
numai dac ă împrumutul a fost încheiat în consid erarea persoanei acestuia; în caz contrar,
comodatul nu se stinge, obliga țiile contractuale trecând asupra mo ștenitorilor
comodatarului (art. 1563 C. civ.).

Întrebări:
1. Care este definiția comodatului?  
2. Care sunt caracterele  juridice ale comodatului?  
3. Care sunt
 condițiile de fond ale comodatului?  
4. Care sunt condițiile de formă ale comodatului?  
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de comodat?   
6. Care sunt modalitățile de incetare ale comodatului?

85
CAPITOLUL XI

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE CONSUMA ȚIE
(MUTUUM)
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de mutuum ; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
9 să identifice  varietățile contractului  de mutuum .   
 
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de împrumut de
consuma ție
Împrumutul de consuma ție (mutuum) este acel contract prin care o parte numit ă
împrumut ător transmite în proprietatea celeilalte p ărți numite împrumutat o câtime de
bunuri fungibile și consumptibile cu obliga ția pentru aceasta din urm ă de a restitui la
scadență o cantitate egal ă de bunuri de acela și gen și calitate (art. 1576 C. civ.).
Contractul de împrumut de consuma ție prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract unilateral , pentru c ă împrumut ătorul nu-și asumă nici o obliga ție față
de împrumutat;
Î este un contract translativ de proprietate , împrumutatul devenind proprietarul bunului
împrumutat (art. 1577 C. civ.);
Î este un contract gratuit, dar poate fi și oneros atunci când împrumut ătorul urm ărește
un interes material percepând o dobând ă ca preț al transferului de proprietate;
Î este un contract real, ca și în cazul contractului de comodat fiind necesar ă remiterea
bunului împrumutat pentru încheierea sa valabil ă.

2. Condițiile de validitate ale contractului de împrumut de consuma ție
Condiții de fond ale contractului de împrumut de consuma ție
Față de ceea ce am men ționat deja în cazul contractului de comodat trebuie s ă facem
următoarele preciz ări: întrucât încheie acte de dispozi ție, ambele p ărți trebuie s ă aibă
capacitate deplin ă de exerci țiu; obiectul material al contra ctului poate fi format dintr-o
sumă de bani sau alte lucruri fungibile (ce pot fi consumptibile); împrumutul trebuie s ă fie
proprietarul bunului împrumutat, nefiind admisibil, în principiu, împrumutarea lucrului
altuia; realizarea transferul ui dreptului de proprietat e se face cu asumarea de c ătre
împrumutat a obliga ției de restituire atât cât a primit.
Condiții de form ă ale contractului de împrumut de consuma ție
Înțelegerea p ărților cu privire la încheierea contractului nu trebuie s ă îndeplineasc ă
vreo anumit ă formă; în ceea ce prive ște forma cerut ă ad probationem , trebuie s ă existe un
înscris doveditor sub forma actului autentic sau înscrisului sub semn ătură privată. Întrucât
obiectul contractului îl formeaz ă, de regul ă, o sumă de bani (o câtime de bunuri fungibile)

86și contractul e unilateral, împrumutatul trebuie s ă scrie în întregime înscrisul doveditor sau
să adauge bun și aprobat , arătând în litere suma (câtimea bunurilor) și să semneze.
Dovada cu martori este admisibil ă numai dac ă împrumutatul consimte sau dac ă a existat o
imposibilitate de a preconstitui un înscris sau de a p ăstra/conserva înscrisul doveditor
preconstituit. Dac ă se pune problema fraudei la lege, este admis orice mijloc de prob ă (art.
1203 C. civ.). Regulile generale se aplic ă și pentru probarea execut ării obliga ției de
restituire.

3. Efectele contractului de împrumut de consuma ție
” Obligațiile împrumutatului:
Î Obligația de restituire – la scaden ță împrumutatul e obligat s ă restituie bunuri de
același gen, în aceea și cantitate și de aceea și calitate, indiferent de eventuala
sporire/sc ădere a valorii bunurilor între momentul încheierii contractului și cel al
restituirii. Aceast ă restituire se face la termenul stipulat în contract, împrumut ătorul
neputând solicita restituirea înainte de termen. Dac ă nu s-a fixat un termen, instan ța va
fixa unul în func ție de împrejur ări (art. 1582 C. civ.). Tot instan ța va fixa un termen atunci
când în contract se prevede c ă restituirea va avea loc când împrumutatul va putea/va avea
mijloace (art. 1583 C. civ.). Dac ă în contract se precizeaz ă că împrumutul va fi restituit
când împrumutatul va ob ține banii, se aplic ă tot art. 1583. La fel se procedeaz ă atunci
când se stipuleaz ă că banii vor fi restitui ți când va vrea împrumutatul. Dac ă s-a prevăzut
un termen de restituire, dreptul la ac țiunea în restituire este de 3 ani, începând s ă curgă de
la data expir ării termenului. Dac ă nu s-a prev ăzut un termen ori s-a stipulat c ă
împrumutatul va restitui bunurile când va put ea/va avea mijloace/va voi el sau se indic ă
numai sursa restituirii, prescrip ția de 3 ani începe s ă curgă de la data încheierii
contractului (art. 7 alin. 2, D. 167/58). Ac țiunea în justi ție prin care se solicit ă stabilirea
unui termen, de restituire se prescrie în 3 ani de la data încheierii contractului. De la data stabilită de instan ță începe să curgă termenul pentru executarea silit ă deoarece instan ța,
prin hotărâre, indic ă nu numai termenul, ci oblig ă pe debitor la restituire. Dup ă ce
acțiunea s-a prescris, obliga ția de restituire subzist ă ca o obliga ție imperfect ă. O conven ție
nouă prin care împrumutatul se oblig ă la restituirea împrumutului dup ă expirarea
termenului prescris este valabil ă ca o nova ție. Deși lucrurile de gen nu pier, dac ă
împrumutatul este în imposibilita te de a restitui lucruri de aceea și natură, el va restitui o
sumă de bani în func ție de valoarea lucrurilor, la termenul și la locul unde urma a se face
restituirea (art. 1585 alin. 1 C. civ.). Dac ă termenul și locul restituirii nu au fost
determinate, va restitui o sum ă de bani în func ție de valoarea lucrurilor din momentul și în
locul încheierii contractului (a rt. 1585 alin. 2 C. civ.). Dac ă obligația de restituire e
executată prin echivalent, împrumutatul e obligat la daune-compensatorii care pot fi
evaluate conform regulilor generale (dup ă momentul în care se pronun ță instanța
judecătorească), iar în cazul execut ării cu întârziere la daune-moratorii (denumite de
legiuitor dobânzi ) de la data cererii de chemare în judecat ă (art. 1586 C. civ).
” Obligațiile împrumut ătorului – împrumutul de consuma ție creează obligații numai în
sarcina împrumutatului, nu și a împrumut ătorului. C. civ. men ționează în art. 1580 c ă
împrumut ătorul răspunde pentru daunele cauzate de viciile ascunse ale lucrului pe care,
deși le-a cunoscut, nu le-a adus la cuno ștința împrumutatului. Cu toate acestea, este mai

87de greu de admis c ă bunurile de gen și fungibile sunt susceptibile de a produce daune ca
efect al viciilor lor, astfel încât se poate afirma c ă împrumut ătorul nu are nici o obliga ție.

4. Împrumutul cu dobând ă
Când împrumutul de consuma ție e cu titlu oneros ia forma împrumutului cu dobând ă.
În acest caz, împrumut ătorul pretinde pe lâng ă restituirea lucrului și o altă prestație care
constă, de regul ă, într-o sum ă de bani numit ă dobândă. Împrumutul cu dobând ă este
reglementat de C. civ. ( art. 1587–1590) și de alte acte normative, în special O.G. nr.
9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obliga ții bănești, astfel cum a fost
modificat ă, completat ă și aprobat ă prin L. nr. 356/2002. În cazul împrumutului cu
dobândă obiectul contractului constă în lucrul împrumutat și dobânda. Lucrul împrumutat
este, de regul ă, o sumă de bani care se restituie la scaden ță indiferent de sc ăderea/sporirea
valorii banilor, cu excep ția cazului când prin acte normat ive speciale se prevede altfel.
Dacă schimbarea valorii monedei s-a produs dup ă scadență și debitorul a fost pus în
întârziere, se admite reevaluarea sumei împrumutate. Dobânda trebuie prev ăzută în mod
expres în clauzele contractului, în caz contrar, împrumutul este gratuit. Dac ă împrumutatul
plătește dobânzi f ără ca acestea s ă fi fost stipulate în contract sau dac ă plătește dobânzi
mai mari decât cele prev ăzute în contract, acestea nu se pot restitui, nici imputa asupra
capitalului (sumei împrumutat e), plata fiind considerat ă o convenție tacită (art. 1588 C.
civ.). Dac ă, totuși, împrumutatul dovede ște că a plătit din eroare , se admite restituirea.
Dacă părțile au prev ăzut plata unor dobânzi f ără a preciza cuantumul lor, se aplic ă
dobânda legal ă. Conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 cu privire la dobânda legal ă,
aceasta se stabile ște se stabile ște, în materie comercial ă, la nivelul dobânzii de referin ță a
Băncii Naționale a României. În materie civil ă, dobânda legal ă se stabile ște la nivelul
dobânzii de referin ță a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20% (art. 3 alin. 3).
Nivelul dobânzii de referin ță a Băncii Naționale a României, în func ți e d e c a r e s e
stabilește dobânda legal ă, este cel din prima zi lucr ătoare a anului, pentru dobânda legal ă
cuvenită pe semestrul I al anului în curs, și cel din prima zi lucr ătoare a lunii iulie, pentru
dobânda legal ă cuvenită pe semestrul II al anului în curs. Nivelul dobânzii de referin ță a
Băncii Naționale a României se public ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin
grija Băncii Naționale a României. Conform O.G. nr. 9/2000 dobânda stabilit ă de părți în
convențiile civile nu poate dep ăși dobânda legal ă cu mai mult de 50% pe an. În toate
cazurile dobânda se calculeaz ă numai asupra sumei împrumutate. Dobânda la dobând ă
(numită și anatocism sau dobânda compus ă) este, în principiu, interzis ă de lege, dar în art.
8 din O.G. nr. 9/2000, legea admite anatocismul dac ă există o conven ție special ă între
părți în acest sens, și e vorba de dobânzi datorate pentru cel pu țin 1 an care sunt scadente
(art. 8 alin. 2). Plata dobânzilor se face la termenele prev ăzute în contract, p ărțile fiind
libere, în t ăcerea legii, s ă aleagă oricare scaden ță. De regul ă, plata dobânzilor se face
lunar. Se permite plata anticipat ă a dobânzilor dar numai pentru o perioad ă de cel mult 6
luni. Dovada pl ății dobânzilor se face conform dreptulu i comun (art. 1138 C. civ.). O
regulă specială e prevăzută în art. 1590 C. civ. conform c ăruia, dacă împrumut ătorul
eliberează o chitanță de primire a capitalului f ără a face men țiune la dobânzi se prezum ă
că acestea au fost pl ătite. Se aplic ă prevederile art. 1590 și pentru restituirea par țială
atunci când se prezum ă plata dobânzii aferente capita lului achitat. În ceea ce prive ște
răspunderea pentru nerespectarea obliga țiilor civile în cazul împrumuturilor b ănești, se

88aplică dreptul comun în materia r ăspunderii contractuale cu urm ătoarele preciz ări:
daunele-moratorii sunt echivalente cu dobânda legal ă; creditorul nu e obligat s ă
dovedeasc ă paguba suferit ă (dobânda datorându-se indiferent de existen ța/întinderea
pagubei suferite); punerea în întârziere a de bitorului se poate face numai prin cererea de
chemare în judecat ă, nu și prin notificare (art. 1088, 1586 C. civ.); dobânda poate fi cerut ă
numai pentru suma restant ă la data introducerii ac țiunii; dobânda trebuie s ă fie expres
solicitată prin ac țiune. În cazul împrumutului b ănesc cu dobând ă, dobânda
convențională/legală se acord ă nu numai de la data cer erii de chemare în judecat ă ci și
pentru trecut, întrucât reprezint ă fructe civile și nu daune-interese pentru neexecutarea
unei obliga ții bănești. În materia răspunderii civile delictuale dobânzile curg de drept de
la data comiterii faptei și nu de la data cererii de chemare în judecat ă, dacă delictul are ca
obiect material o sum ă de bani. Dac ă obiectul nu e o sum ă de bani, dobânzile se datoreaz ă
de la rămânerea definitiv ă a hotărârii. În caz de plată nedatorat ă, accipiens -ul de rea-
credință datorează dobândă din ziua pl ății, iar cel de bun ăcredință de la data introducerii
acțiunii. Fiind în prezen ța unor presta ții succesive prescrip ția dreptului la ac țiune pentru
plata dobânzilor curge distin ct pentru fiecare dintre ele de la data exigibilit ății fiecărei rate
de dobând ă. Există o independen ță relativă a creanței având ca obiect dobânzile, fa ță de
creanța principal ă, în sensul c ă, dacă creanța principal ă se stinge prin plat ă, cea privind
dobânzile nu se stinge. Dac ă creanța principal ă se stinge prin prescrip ție, atunci se stinge
și cea accesorie privind dobânzile chiar dac ă pentru aceste dobânzi nu s-a împlinit
termenul de prescrip ție. Aceste reguli se aplic ă atât în cazul dobânzilor care au natura
juridică a fructelor civile, cât și în cazul dobânzilor moratorii (daune-interese).

5. Încetarea contractului de împrumut de consuma ție
Contractul de împrumut de consuma ție poate înceta prin una din urm ătoarele
modalități de stingere a obliga țiilor: prin plată de bună voie la termenul stabilit în contract
(de regulă, termenul se stabile ște în favoarea debitorului; în acest caz el poate face o plat ă
valabilă și înainte de termen; dac ă termenul a fost stabilit în interesul ambelor p ărți, plata
înainte de termen se poate face numai cu acordul împrumut ătorului) sau silit ă, în baza
unui titlu executoriu care poate fi o hot ărâre judec ătorească ori un înscris autentificat care
are, conform legii, valoarea unui titlu executoriu; reziliere ; remitere de datorie ;
confuziune ; dare în plat ă; compensa ția. Prin moartea oric ăreia dintre p ărți, de regul ă,
drepturile și obligațiile se transmit asupra mo ștenitorilor.

Întrebări:
1. Care este definiția contractului  de mutuum ? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale contractului  de mutuum ? 
3. Care sunt condițiile de fond ale contractului  de mutuum ? 
4. Care sunt condițiile de formă ale contractului  de mutuum ? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de mutuum ?  
6. Care sunt modalitățile de incetare ale contractului  de mutuum ?

89
C A P I T O L U L X I I
CONTRACTUL DE SOCIETATE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de contract de societate;  
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de societate
Potrivit art. 1491 din C. civ., societ atea este acel contract prin care dou ă sau mai multe
persoane se învoiesc s ă pună ceva în comun, cu scop de a împ ărți foloasele ce ar putea
deriva. În ceea ce ne prive ște, putem defini societatea ca fi ind acel contract prin care dou ă
sau mai multe persoane fizice sau juridice, numite asocia ți, se oblig ă, fiecare fa ță de
celelalte, s ă pună în comun aportul lor în bunuri, bani sau munc ă pentru a constitui un
fond și a desfășura împreun ă o activitate într-un scop patrimonial comun, foloasele și
pierderile urmând s ă fie împărțite între ele. Reglementarea general ă a contractului de
societate civil ă se găsește în C. civ., Titlul VIII din Cartea a III-a, art. 1491-1531.
Normele Codului disting în tre societatea universal ă și societatea particular ă. Societatea
civilă particular ă are ca obiect anumite bunuri sa u valori determinate, folosin ța lor,
exercițiul unei meserii sau profes iuni etc. În cele ce urmeaz ă vom analiza societ ățile civile
particulare, societatea universal ă având doar un impact teoretic.
Contractul de societate prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic (bi sa u multilateral), fiecare asociat obligându-se fa ță de
ceilalți să aducă aportul social și să desfășoare activitatea promis ă. Acest contract se
particularizeaz ă prin aceea c ă obligațiile fiecărui contractant coincid cu cele ale celorlal ți.
Ele sunt convergente urm ărind acela și scop, chiar dac ă întinderea lor poate s ă nu fie
echivalent ă;
Î este un contract cu titlu one ros, deoarece fiecare asociat urm ărește să obțină un avantaj,
cu deosebirea c ă asociații nu îl dobândesc ca echivalent pe ntru aportul adus, ci ca urmare
a împărțirii profitului ob ținut prin activitatea realizat ă în comun;
Î este un contract comutativ, existen ța drepturilor și întinderea obliga țiilor fiind
cunoscute din momentul încheierii sale; chiar dac ă pe lângă beneficii se pot înregistra și
pierderi, acestea nu transform ă contractul într-unul aleatoriu , deoarece el nu se încheie în
considerarea șansei de câ știg sau de pierdere, a unei specula ții;
Î este un contract cu executare succesiv ă, asociații fiind datori s ă își execute obliga țiile
pe toată durata existen ței societății; durata în timp este de esen ța societății, în contract ea
putând fi nedeterminat ă, determinat ă ori determinabil ă (pentru îndeplinirea unei anumite
activități); dacă durata nu este prev ăzută și ea nu poate fi apreciat ă nici prin raportare la
particularitatea obiectului de activitate, atunci se consider ă că societatea este f ăcută pentru
toată viața asociaților (art. 1502 din C. civ.);

90Î este un contract consensual, încheindu-se în mod valabil prin simplul acord de voin ță
al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale; în practic ă, părțile încheie de multe ori
contractul în form ă autentică, dar aceasta nu transform ă contractul de societate civil ă într-
un contract autentic;
Î este un contract intuitu personae , întrucât este vorba despre o societate de persoane și
nu de capitaluri, iar încrederea în capacitate a asocia ților de a exercita o anumit ă activitate
sau profesie este esen țială. Acest caracter al societ ății are importante consecin țe, cum ar fi:
imposibilitatea ced ării drepturilor sau a substituirii unui asociat f ără acordul celorlal ți,
încetarea societ ății la moartea unui asociat, aces ta neputând continua cu mo ștenitorii
defunctului decât dac ă se prevede în mod expres aceasta (art. 1519, 1523 pc t. 3, 1526 din
C. civ.); Î este un contract translativ de drepturi, în ipoteza în care asocia ții aduc bunuri în
patrimoniul societ ății, spre exemplu, cu titlu de proprietate.

2. Condițiile de validitate ale contractului de societate
Condițiile de fond ale contractului de societate
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – p ărțile contractante trebuie s ă aibă
capacitate deplin ă de exerci țiu, pentru a putea dispune de bunurile pe care le constituie ca
aport în natur ă la crearea patrimoniului societ ății. Aceast ă cerință nu este prev ăzută în
mod expres de C. civ., dar ea rezult ă din împrejurarea c ă societatea civil ă nu se poate
naște valabil cu un asociat incapabil sau un asociat cu capacitate de exerci țiu restrâns ă și,
în plus, societatea înceteaz ă în cazul pierderii capacit ății de exerci țiu prin punerea sub
interdicție a unui asociat (art. 1511, 1513, 1523 pc t. 4 din C. civ.). Prin urmare, aceste
persoane nu pot încheia contractul de so cietate decât prin reprezentantul lor legal și cu
încuviințarea autorit ății tutelare.
” Consimțământul părților – trebuie s ă îndeplineasc ă condițiile generale de valabilitate.
Subliniem c ă eroarea asupra persoanei, a calit ăților ei profesionale și personale, poate fi o
cauză reală de viciere a consim țământului, dat fiind caracterul intuitu personae al
contractului. Spre deosebire de celelalte contracte civile, în cazu l contractului de societate,
consimțământul părților este exprimat în vederea constituirii societ ății, cu inten ția de a
forma o societate – affectio societatis . Această particularitate a consim țământului societar
face diferen ța, spre exemplu, fa ță de un simplu contract prin care p ărțile vizeaz ă să
schimbe folosin ța unor bunuri de care au ambele nevoie, dar a c ăror achizi ționare este
prea oneroas ă. Affectio societatis implică reciprocitatea de nevoi, încrederea și buna-
credință a părților contractante în realizarea interesului patrimonial prin constituirea
societății.
” Obiectul contractului de societate – art. 1492 din C. civ. stipuleaz ă în mod expres c ă
orice societate trebuie s ă aibă de obiect un ce licit. Îns ă, în cazul societ ății, aspectele
privind obiectul contractului sunt complicate de împrejurarea c ă prin contractul lor p ărțile
realizează o triplă înțelegere: p ărțile convin s ă pună ceva în comun, fiecare asociat având
obligația de a aduce anumite bunuri (valori) în societate, ce vor constitui aportul social;
părțile convin ca aceast ă obligație să fie executat ă în vederea constituirii unei societ ăți
(affectio societatis ); părțile convin asupra activit ății civile pe care societatea urmeaz ă să o
realizeze în vederea ob ținerii de profit. În absen ța unuia dintre aceste elemente, contractul
încheiat de p ărți nu se va putea califica drept societate. În ceea ce prive ște aportul social,

91se consider ă că, în mod esen țial și determinant, fiecare membru al societ ății civile trebuie
să pună în comun anumite valori. Acestea constituie obiect derivat al contractului de
societate. Nu este necesar ca aportul social al asocia ților să fie identic ca valoare sau
natură, dar nici un asociat nu poate fi scutit s ă aducă un aport social. Deci, aportul social
poate fi de valori inegale sau de natur ă diferită. Conform regulilor generale, obiectul
trebuie să fie determinat sau determinabil, posibil și licit și să se afle în circuitul civil
general. În plus, se impun unele preciz ări:
Î Dacă aportul social promis const ă într-o sum ă de bani, care nu a fost depus ă la
termenul stabilit, asociatul debitor datoreaz ă de drept dobânzi pentru acea sum ă, din ziua
scadenței, fără a fi nevoie de punerea sa în întârziere.
Î Dacă aportul social promis are ca obiect bunuri mobile sau imobile, transmisiunea lor
trebuie să îndeplineasc ă condițiile de fond și de form ă (pentru imobile) pentru a opera un
transfer valabil de la asociat la societate. Asociatul va r ăspunde pentru evic țiune conform
art. 1503 alin. 1 din C. civ., iar doctrina a extins r ăspunderea și pentru viciile ascunse al
lucrului. Bunurile aduse în proprietate vor deveni proprietatea comun ă pe cote-p ărți a
asociaților.
Î Dacă aportul social are ca obiect presta rea unei munci, atunci aceasta trebuie
îndeplinit ă numai de c ătre asociatul aportor, dat fiind caracterul intuitu personae al
contractului. Prin urmare, acest obiect trebuie s ă fie posibil și personal.
Aporturile asocia ților, precum și drepturile și obligațiile contractate ulterior constituirii
societății constituie patrimoniul social al societ ății. Astfel, societatea civil ă dispune de un
patrimoniu care îi este afectat și care rămâne distinct de cel al asocia ților (art. 1503 alin. 1
din C. civ.). F ără a aborda controversele teoriei patrimoniului de afecta țiune, care permit
unei persoane s ă dețină mai multe patrimonii, sau ale teoriei patrimoniului personalitate,
care neag ă această posibilitate, consider ăm că în acest caz nu suntem în prezen ța unui
patrimoniu propriu-zis, ci a unei mase patrimoniale destinate exercit ării unei activit ăți.
Prin urmare, fiecare asociat are câte o cot ă-parte, determinat ă sau determinabil ă, cu privire
la masa de bunuri, drepturi și obligații pecuniare societare. Privit în mod individual,
fiecare bun din patrimoniul social formeaz ă obiectul unui drept de proprietate comun ă pe
cote-părți.
” Cauza contractului de societate – în contractul de societate cauza trebuie s ă se
conformeze regulilor generale, adic ă trebuie s ă existe, să fie reală, să fie licită, morală.
Causa proxima constă în reprezentarea de c ătre fiecare dintre p ărți a profitului ob ținut
prin desfășurarea unei anumite activit ăți. Causa remota este concret ă și variabilă, fiind
determinat ă de scopurile subiective urm ărite de părțile contractante.
Condițiile de form ă ale contractului de societate
După cum am subliniat, contractul de societ ate este un contract consensual, simplul
acord de voin ță fiind necesar și suficient pentru încheierea sa. În ceea ce prive ște dovada
contractului, aceasta se face po trivit dreptului comun (art. 1191 și 1197 din C. civ.).
Atunci când contractul este închei at sub forma unui înscris sub semn ătură privată, întrucât
părțile nu au interese contrare, nu se cere respectarea formalit ății multiplului exemplar,
fiind suficient un singur exemplar semnat de c ătre toți asociații. Nu este necesar ă nici
mențiunea bun și aprobat (art. 1180), obliga țiile părților nefiind reciproce. Ter ții pot face
dovada contractului prin orice mijloc de prob ă, contractul de societate fiindu-le acestora
opozabil dac ă are dată certă. În situația în care aportul societar are ca obiect proprietatea

92sau constituirea unor drepturi reale asupra unor terenuri, contractul va trebui încheiat în
formă autentică, conform art. 2 alin. 1 din Titlu l X al L. nr. 247/2005, sub sanc țiunea
nulității absolute.

3. Efectele contractului de societate
Date fiind particularit ățile acestui contract, sub acest titlu vom studia administrarea
societății, raporturile dintre asocia ți și societate și raporturile dintre asocia ți și terți.
” Administrarea societ ății – implic ă îndeplinirea actelor necesare pentru realizarea
scopului urm ărit de societate, inclusiv a actelor de dispozi ție. C. civ. a l ăsat deplin ă
libertate p ărților să decidă cine anume va administra societatea, calitatea acestora (dac ă
trebuie să fie asocia ți sau nu), num ărul lor și întinderea atribu țiilor. Prin urmare, organele
și modul de administrare se determin ă prin acordul unanim al asocia ților, de regul ă prin
contractul de societate sau printr-un act ulterior. Dac ă administrarea s-a încredin țat unui
singur asociat, acesta are dreptul s ă încheie orice acte necesare realiz ării scopului
societății, chiar f ără încuviințarea celorlal ți, întrucât el se bucur ă de încrederea tuturor
celorlalți. Dacă administrarea s-a încredin țat mai multor asocia ți, fără ca în contract s ă fie
precizate func țiile lor ori faptul c ă ei trebuie s ă acționeze în comun, atunci oricare dintre ei
va putea s ă încheie în mod valabil actele necesare administr ării societății. Dacă s-a stipulat
ca unul din administratori s ă nu poat ă face nimic f ără ceilalți, atunci este necesar
consimțământul tuturor asocia ților, sub sanc țiunea nulit ății actelor astfel încheiate (art.
1516 din C. civ.). În ceea ce ne prive ște, apreciem c ă în cazul în care persoanele numite
administrator sunt str ăine de societate, ei nu putea beneficia de dispozi țiile art. 1514-1516,
întrucât aceste texte de lege fac referire expres ă la calitatea de asociat a administratorului.
Prin urmare, în cazul ter ților ce au calitatea de administrator al unei societ ăți civile sunt
aplicabile regulile mandatului din dreptul comun, ei având nevoie, spre exemplu, de un
mandat special pentru a încheia acte de dispozi ție. Dacă asociații nu au prev ăzut nimic în
legătură cu administrarea societ ății în contractul pe care l-au încheiat, atunci devin
aplicabile regulile con ținute de art. 1517 și 1518 din C. civ.:
Î se prezum ă că asociații și-au acordat reciproc facultatea de a administra unul pentru
altul. Fapta unuia oblig ă și pe ceilal ți asociați, fără ca ei să fi fost întreba ți; aceștia însă pot
întotdeauna s ă se opun ă încheierii unui anumit act, f ără a fi necesar ă îndeplinirea
criteriului majorit ății.
Î fiecare asociat poate s ă se serveasc ă de lucrurile societ ății, dacă le întrebuin țează
potrivit destina ției lor statornicite prin uz, dac ă nu produce daune societ ății și dacă nu
împiedică și pe ceilal ți asociați în exerci țiul dreptului lor;
Î fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasocia ți să contribuie la cheltuielile
necesare pentru p ăstrarea lucrurilor societ ății;
Î actele cu privire la imobilele societ ății nu se pot face decât cu acordul unanim al
asociaților;
Î asociatul care nu este administrator nu poate exercita acte de dispozi ție cu privire la
bunurile societ ății, indiferent dac ă acestea sunt mobile sau imobile.
” Raporturile dintre asocia ți și societate – pe întreaga durat ă a contractului, asocia ții au
obligația să își execute obliga țiile și să își exercite drep turile cu bun ă-credință. Asociații
răspund față de societate pentru daunele cauzat e din culpa lor, care se apreciaz ă conform
regulilor dreptului comun, și acesta chiar dac ă din alte activit ăți prestate de el ar fi rezultat

93beneficii (art. 1508 din C. civ.). În virtutea art. 1519 din C. civ., orice asociat poate s ă își
asocieze o ter ță persoană în privința părții pe care o de ține în societate, f ără a cere acordul
coasociaților săi. Aceasta nu înseamn ă însă că asocierea va putea produce efecte în ceea ce
privește participarea ter țului la societate, el r ămânând str ăin de societate. Art. 1511-1513
din C. civ. reglementeaz ă modul și condițiile în care are loc împ ărțirea foloaselor și
pierderilor. Repartizarea acestora se va putea face pe parcursul existen ței societății sau la
încetarea ei, în conformitate cu cele convenite în contractul p ărților. În lipsa unor
prevederi contractuale, se prevede împ ărțirea propor țional cu valoarea aportului social al
fiecăruia dintre asocia ți. Această regulă este valabil ă pentru aporturile în bani și bunuri,
valoarea urmând a fi determinat ă fie prin raportare la evaluarea ini țială a prestațiilor, fie
prin aprecierea unuia dintre asocia ți sau a unui ter ț (dacă cu toții au căzut de acord asupra
uneia dintre aceste mijloace de evaluare). În cea de-a doua ipotez ă, este stabilit un termen
de nouăzeci de zile pentru contestarea evalu ării, cu excep ția cazului când acea evaluare
este în mod evident eronat ă. În caz de litigiu, și nu numai, evaluarea se poate face prin
expertiză. În privin ța aportului în munc ă C. civ. prevede c ă aceasta este valoarea ce
trebuie considerat ă a fi cea mai mic ă (alin. 2 al art. 1511). Nici unei societ ăți civile nu îi
este permis s ă prevadă ca un asociat s ă își rezerve totalitatea câ știgurilor sau c ă unul sau
mai mulți asociați să fie scutiți de suportarea pierderilor. As tfel de prevederi, cunoscute
sub numele de clauze leonine, atrag nulitatea într egului contract de societate, conform art.
1513 din C. civ. ” Raporturile asocia ților cu ter ții – întrucât societatea civil ă nu are, în general,
personalitate juridic ă, aceasta nu poate intra în raporturi directe cu ter ții, ca subiect
distinct de drept. În mod excep țional doar, societatea civil ă poate fi chemat ă în judecat ă în
calitate de pârât, conform dispozi țiilor art. 7 alin. 3 din Codul de procedur ă civilă. În
relațiile cu ter ții nu exist ă deci o societate, ci doar pers oanele fizice sau juridice ce o
compun. În rela țiile cu ter
ții se aplic ă regulile prev ăzute de art. 1520-1522 din C. civ.:
asociații nu sunt r ăspunzători în mod solidar pentru debitele societ ății, iar semn ătura unui
asociat nu îi oblig ă pe ceilal ți decât dac ă acesta a fost mandatat în acest sens; contractul
semnat de un asociat chiar pe seama societ ății îl obligă numai pe asociatul contractant, cu
excepția situației când acesta a avut mandatul celorlal ți sau când a rezultat un profit pentru
societate; datoria contractat ă și neachitat ă se poate urm ări de către creditor atât din
patrimoniul social, cât și, în măsura necesar ă, din patrimoniul fiec ărui asociat, în raport cu
numărul acestora, întrucât ter țul nu cunoa ște valoarea aportului fiec ărui asociat pentru a-i
putea urm ări proporțional cu aceast ă valoare. Regula nu va primi aplicare atunci când în
contractul de societate s-a prev ăzut contrariul.

4. Încetarea contractului de societate
C. civ. reglementeaz ă în art. 1523 unele mo duri de încetare a societ ății civile. Acestea
nu sunt imperative, astfel încât p ărțile pot deroga de la aceste prevederi prin clauz ă
expresă. Cazurile de încetare enumerate sunt urm ătoarele:
Î expirarea termenului conduce la încetarea contractului, neexistând posibilitatea unei
reînnoiri tacite; prin în țelegerea p ărților, societatea poate fi prelungit ă pentru un nou
termen sau pentru un termen nedeterminat Î desființarea obiectului sau r ealizarea scopului societ ății;

94Î moartea unui asociat atrage încetarea cont ractului, întrucât acesta este încheiat intuitu
personae ; excepție face situa ția în care p ărțile au prev ăzut continuarea societ ății cu
moștenitorii celui decedat sau numai între mo ștenitorii rămași în viață;
Î punerea sub interdic ție sau survenirea insolvabilit ății (falimentului) unuia dintre
asociați;
Î denunțarea unilateral ă a contractului de c ătre un asociat, în cazul contractului de
societate încheiat pe durat ă nedeterminat ă;
Î pieirea bunului promis ca aport social conduce la încetarea societ ății, dacă suntem în
ipoteza unei transmiteri în proprietate, iar pieirea intervine înainte de a fi predat.
Societatea va înceta îns ă în toate cazurile când piere bunul a c ărui folosin ță a fost adus ă ca
aport social. Prin încetarea c ontractului de societate civil ă, patrimoniul acesteia se
lichidează. În conformitate cu dispozi țiile art. 1530 din C. civ., la împ ărțirea patrimoniului
societății se vor aplica regulile incidente împ ărțelii moștenirii.

Întrebări:
1. Care este definiția contractului  de societate?  
2. Care sunt caracterele  juridice ale contractului  de societate?  
3. Care sunt condițiile de fond ale contractului  de societate?  
4. Care sunt condițiile de formă ale contractului  de societate?  
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de societate?   
6. Care sunt modalitățile de incetare ale contractului  de societate?

95

CAPITOLUL XIII
CONTRACTUL DE RENT Ă VIAGER Ă
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de rentă viageră; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
 
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de rent ă viageră
Contractul de rent ă viageră este acel contract prin care o parte, numit ă credirentier,
înstrăinează un bun sau pl ătește o sumă de bani (capital) celeilalte p ărți contractante,
numită debirentier, care se oblig ă în schimb s ă plătească periodic o sum ă de bani, numit ă
rentă, până la moartea credirentierului . Trebuie precizat c ă există posibilitatea ca renta s ă
fie plătită către o persoan ă străină de contract, caz în care vom fi în prezen ța unei stipula ții
în favoarea unui ter ț; cel care înstr ăinează bunul sau pl ătește suma de bani va avea
calitatea de stipulant, cel care se oblig ă să plătească ratele de rent ă va avea calitatea de
promitent, iar cel care urmeaz ă a primi ratele de rent ă va avea calitatea de ter ț beneficiar.
În acest caz, obliga ția de plat ă a rentei va subzista pân ă la moartea ter țului beneficiar-
credirentier.
Contractul de rent ă viageră prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract sinalagmatic deoarece na ște obliga ții în sarcina ambelor p ărți
contractante; obliga ția ce revine uneia dintre p ărți își are cauza juridic ă în obliga ția
reciprocă a celeilalte p ărți;
Î de regul ă, este un contract cu titlu oneros , ambele p ărți urmărind obținerea unor
foloase patrimoniale în schimbul obliga ției pe care și-o asumă; renta viager ă poate fi
încheiată și cu titlu gratuit , prin dona ție sau testament;
Î dacă se constituie cu titlu oneros, este un contract aleatoriu , deoarece pentru ambele
părți există șanse de câ știg – pierdere; elementul viitor și incert const ă în durata de via ță a
credirentierului; dac ă se constituie cu titlu gratuit, este o liberalitate inter vivos sau mortis
causa , după caz; aceasta deoarece pentru credirentier nu exist ă șanse de pierdere, iar
pentru debirentier nu exist ă șanse de câ știg, ci numai o incertitudine privind cuantumul
prestațiilor debirentierului;
Î este un contract consensual , realizarea acordului de voin ță fiind suficient pentru
perfectarea contractului; renta viager ă va fi un contract solemn dac ă se constituie cu titlu
gratuit prin testament ori dac ă prin contract se transmite un drept de proprietate cu privire
la un teren; Î este un contract translativ de drepturi reale deoarece transfer ă în patrimoniul
debirentierului un drept real (de exemplu, un drept de proprietate sau un drept de
superficie);

96Î este un contract cu executare succesiv ă pentru că executarea obliga ției de plat ă a rentei
presupune mai multe presta ții eșalonate în timp; în caz de neexecutare culpabil ă a
obligației, sancțiunea ce va interveni va fi rezolu țiunea, iar nu rezilierea, aceasta din urm ă
presupunând ca obliga țiile ambelor p ărți contractante s ă aibă caracter succesiv.

2. Condițiile de validitate ale contractului de rent ă viageră
Condiții de fond ale contractului de rent ă viageră
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – reprezint ă o condiție de fond, esen țială, de
validitate și generală a actului juridic civil. Și în materia contractului de rent ă viageră,
regula este capacitatea de a închei a contractul, incapacitatea fiind excep ția. Întrucât
contractul de rent ă viageră este translativ de proprietate, p ărțile trebuie s ă aibă capacitatea
cerută de lege pentru a face acte de dispozi ție. În cazul în care renta se constituie cu titlu
gratuit, trebuie avute în vedere incapacit ățile de a dispune, respectiv de a primi prin
liberalități inter vivos sau mortis causa , după caz. Sanc țiunea care intervine în cazul
încălcării dispozi țiilor privitoare la capacitate este nulitatea, care va fi absolut ă sau relativ ă
în funcție de natura interesului ocrotit prin norma înc ălcată.
” Consimțământul părților – cerin țele generale de valabilitate a consim țământului sunt
incidente și în cazul contractului de rent ă viageră. Dacă renta viager ă reprezint ă, în fapt, o
donație indirect ă, nu este necesar ă manifestarea de voin ță a beneficiarului rentei; în
această ipoteză, acceptarea are ca efect nu na șterea, ci consolidarea dreptului la rent ă în
patrimoniul ter țului beneficiar, cr editor al rentei.
” Obiectul contractului de rent ă viageră – obiectul presta ției credirentierului îl poate
constitui orice bun imobil sau mobil, inclusiv o sum ă de bani. Având în vedere efectul
translativ de proprietate al cont ractului, se cere a fi îndeplinit ă și condiția ca cel care
înstrăinează să fie proprietarul bunului transmis. Obiectul presta ției debirentierului const ă
într-o sum ă de bani, ce urmeaz ă a fi plătită periodic, al c ărei cuantum este stabilit prin
acordul de voin ță al părților. Dac ă credirentierul a pl ătit o sum ă de bani, renta nu
constituie dobând ă și, deci, nu sunt incidente restric țiile legale privitoare la dobând ă
(cuantum maxim, prohibi ția anatocismului, interzicerea pl ății anticipate) deoarece renta se
plătește ca echivalent aleatoriu al capitalului însu și, pe care îl absoarbe.
” Cauza contractului de rent ă viageră – trebuie s ă îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele
condiții: să existe, să fie reală, licită și morală. Potrivit art. 1644 C. civ., dac ă persoana în
favoarea c ăreia a fost constituit ă renta era decedat ă la data încheierii contractului, atunci
acesta va fi nul absolut, chiar dac ă faptul mor ții credirentierului nu era cunoscut p ărților
contractante. Art. 1645 C. civ. dispune c ă renta viager ă va fi lovit ă de nulitate absolut ă în
ipoteza în care renta este constituit ă în favoarea unei persoane afectate de o boal ă de care
a murit în interval de dou ăzeci de zile de la data încheierii contractului. Aceast ă dispoziție
legală prezumă absolut o lips ă a cauzei, nefiind aplicabil ă contractelor de rent ă viageră
care se constituie cu titlu gratuit. Deoarece art. 1645 C. civ. constituie un text de excep ție,
acesta va fi de supus unei interpret ări restrictive, în virtutea principiului exceptio est
strictissimae interpretationis . Prin urmare, pentru ca acest text de lege s ă fie incident,
trebuie îndeplinite cumulativ urm ătoarele condi ții: în momentul încheierii contractului,
credirentierul s ă sufere de o boal ă; boala de care suferea credirentierul în momentul
contractării să constituie cauza mor ții sale; moartea credirentierului s ă survină într-un
interval de dou ăzeci de zile de la data închei erii contactului (termenul de dou ăzeci de zile

97se calculeaz ă într-un sistem intermediar, data încheierii contractului nefiind luat ă în
calcul, socotindu-se, în schimb, zi ua în care termenul se împline ște; dacă renta reprezint ă
un contract solemn, intervalul de dou ăzeci de zile se calculeaz ă de la data când acordul de
voință al părților a îmbr ăcat forma prescris ă de legiuitor); renta s ă fi fost constituit ă în
favoarea numai în favoarea persoanei care a decedat în intervalul de timp indicat. Dac ă
renta a fost constituit ă în favoarea mai multor persoane, iar numai una/unele dintre acestea
decedează, atunci contractul va fi valabil, cauza contractului subzistând.
Condiții de form ă ale contractului de rent ă viageră
În cazul în care renta viager ă se constituie cu titlu oneros, atunci acordul de voin ță al
părților nu trebuie s ă îmbrace vreo form ă specială. Dacă prin contract se transmite dreptul
de proprietate asupra unui teren, atunci consim țământul p ărților trebuie manifestat în
forma înscrisului autentic, sub sanc țiunea nulit ății absolute a contractului de rent ă viageră.
Dacă contractul de rent ă viageră reprezint ă o donație indirect ă, nu se impune respectarea
formei autentice prev ăzute de art. 813 C. civ. Dac ă renta viager ă se constituie prin legat,
atunci trebuie s ă îmbrace una din formele solemne impuse de lege în materia testamentar ă.

3. Efectele contratului de rent ă viageră
” Obligațiile credirentierului – dacă renta viager ă s-a constituit cu titlu oneros, atunci
credirentierul are obliga ția să predea suma de bani sau bunul ce formeaz ă obiectul
prestației sale. Dac ă predarea bunului are loc la o dat ă ulterioară încheierii contractului,
credirentierul va avea și obligația conserv ării bunului înstr ăinat. Consider ăm că transferul
proprietății asupra bunului nu poate fi analizat ca o obliga ție ce incumb ă credirentierului
deoarece renta viager ă este un contract consensual, transferul propriet ății operând în
momentul realiz ării acordului de voin ță. Credirentierul are obliga ția de garan ție contra
evicțiunii și contra viciilor ascunse ale lucrului înstr ăinat. Deși cu privire la obliga ția de
garanție se aplic ă, prin asem ănare, dispozi țiile din materia contractului de vânzare-
cumpărare, în caz de evic țiune total ă sau parțială credirentierul va restitui în raport de
proporția evingerii și nu în raport de valoarea bunului în momentul producerii evic țiunii.
” Obligațiile debirentierului :
Î Obligația de plat ă a rentei – ratele de rent ă se cuvin credirentierului și se plătesc în
cuantumul și la termenele stabilite prin contract, pân ă la moartea cred irentierului sau a
terțului până la moartea c ăruia credirentierul are dreptul la ratele de rent ă. Dacă renta a
fost înfiin țată în favoarea mai multor persoane, decesul uneia dintre acestea nu va
determina mic șorarea cuantumului rentei, ci va profita credirentierilor r ămași în viață. Art.
1649 din C. civ. dispune c ă renta se dobânde ște de către credirentier propor țional cu zilele
trăite de către acesta. În cazul în care exist ă dispoziție contractual ă expresă ce impune
plata anticipat ă a ratelor de rent ă, atunci fiecare rat ă de rentă se dobânde ște în ziua
scadenței, chiar dac ă el ar înceta din via ță înainte de împlinirea perioadei pentru care s-a
plătit renta. Dac ă există îndoieli în leg ătură cu faptul existen ței persoanei de a c ărei viață
depinde plata ratelor de rent ă, atunci sarcina probei incumb ă celui ce pretinde plata ratei
de rentă (art. 1651 C. civ.). Având în vedere ca racterul aleatoriu al contractului de rent ă
viageră constituit cu titlu oneros, debirentierul nu se va putea libera de obliga ția de plată a
rentei, oricât de oneroas ă se dovede ște a fi aceasta și chiar dac ă s-ar obliga s ă restituie
capitalul sau lucrul primit, renun țând la restituirea ratelor de rent ă ce le-ar fi pl ătit (art.
1648 C. civ.). Debirentierul va putea fi înlocuit pe calea unei delega ții perfecte, pentru

98validitatea c ăreia este necesar acordul credirentierului. Obliga ția de plată a rentei neavând
un caracter intuitu personae , predecesul debirentierului nu stinge obliga ția, aceasta
transmițându-se asupra mo ștenitorilor s ăi, exceptând ipoteza când pl ata rentei ar fi fost
datorată până la moartea debirentierului. Dac ă există o pluralitate de debirentieri sau dac ă
unicul debirentier decedat las ă mai mul ți moștenitori, oricare dint re ei poate fi urm ărit
pentru plata integral ă a ratei de rent ă, iar plata f ăcută de către oricare dintre ei este
liberatorie pentru to ți. Soluția se justific ă prin caracterul in divizibil al obliga ției de plat ă a
rentei. Î Sancțiunea neexecut ării obligației de plat ă a rentei – în caz de neexecutare, executare
cu întârziere sau necorespunz ătoare a obliga ției de plat ă a rentei, credirentierul are
posibilitatea de a promova o ac țiune în executare silit ă, neavând îns ă deschisă calea unei
acțiuni în rezolu țiunea contractului. Aceast ă derogare de la dreptul comun a fost justificat ă
în doctrin
ă pe considerentul c ă ar fi nedrept de a constrânge pe debitor la restituirea unor
venituri pentru care el a pl ătit poate mai mult decât a primit. Exist ă totuși două situații
când poate fi cerut ă rezoluțiunea contractului de rent ă viageră: dacă debirentierul nu
prezintă garanțiile stipulate pentru asigurarea pl ății rentei (art. 1646 C. civ.) sau le
micșorează prin fapta sa (art. 1025 C. civ.); dac ă părțile au inserat în contract un pact
comisoriu expres. Admiterea ac țiunii în rezolu țiunea contractului de rent ă viageră are ca
efect obligarea debirentierului la restituirea capitalului sau/ și a bunului primit;
credirentierul nu va fi obligat s ă restituie ratele de rent ă pe care le-a primit de la
debirentier în executarea contractului întrucât acestea nu reprezint ă echivalentul folosin ței
capitalului/bunului. În scopul de a proteja in teresele creditorilor persoanei care constituie
renta, legiuitorul român (art. 1650 C. civ.) opre ște părțile să declare renta neurm ăribilă în
cazul în care contractul se constituie cu titlu on eros; în caz contrar, credirentierul ar putea
să scoată din patrimoniul s ău bunuri în scopul fraud ării intereselor creditorilor s ăi
chirografari, care nu ar mai avea cum s ă își valorifice crean țele. Dacă renta viager ă se
constituie cu titlu gratuit, problema fraud ării intereselor creditorilor chirografari ai
creditorului nu se mai pune, p ărțile putând declara renta neurm ăribilă. Cu toate acestea,
art. 408 din C. proc. civ. recunoa ște posibilitatea creditorilo r credirentierului de a urm ări
silit ratele de rent ă constituie cu titlu gratuit și declarate neurm ăribile, dar numai pentru
datorii de alimente, chirii sau alte crean țe privilegiate asupra bunurilor. Având în vedere
caracterul viager al rentei, dreptul la rent ă nu se prescrie indiferent de intervalul de timp în
care credirentierul nu ar solicita plata ratelor de rent ă neachitate. Întrucât obliga ția de plată
a rentei se execut ă succesiv, prescrip ția dreptului de a cere plata ratelor de rent ă neplătite
se calculeaz ă separat pentru fiecare rat ă de rentă. Termenul de prescrip ție este cel de drept
comun (trei ani) și începe s ă curgă din momentul în care obliga ția de plată a ratei de rent ă
devine exigibil ă. Ratele de rent ă scadente și neachitate pân ă la decesul credirentierului pot
fi urmărite de mo ștenitorii lui, îns ă numai înl ăuntrul termenului de prescrip ție.
Întrebări:
1. Care este definiția rentei viagere? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale rentei viagere? 
3. Care sunt condițiile de fond ale rentei viagere? 
4. Care sunt condițiile de formă ale rentei viagere? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de rentă viageră?  
6. Care sunt modalitățile de incetare ale rentei viagere?

99

C A P I T O L U L X I V
CONTRACTUL DE ÎNTRE ȚINERE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de contract de întreținere; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 
 
1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de între ținere
Contractul de între ținere este acel contract prin care o parte, numit ă întreținut,
transmite un drept real asupra unui bun al s ău ori plătește o sum ă de bani (capital)
celeilalte p ărți, numită întreținător, care se oblig ă î n schi m b s ă îi asigure între ținerea în
natură pe tot timpul vie ții, iar dup ă moartea acestuia, s ă îl înmormânteze. În ceea ce
privește sensul ce trebuie dat termenului de între ținere, instan ța suprem ă a apreciat c ă
acesta trebuie s ă fie cât mai cuprinz ător, întreținătorul urmând s ă asigure creditorului
alimente, îmbr ăcăminte, înc ălțăminte, medicamente, s ă îi asigure îngrijiri medicale etc. și,
dacă este cazul, chiar s ă îi prepare hrana și să îl ajute la diferitele treburi gospod ărești,
neavând nici o relevan ță împrejurarea c ă beneficiarul între ținerii are suficiente mijloace
materiale pentru între ținere. Mai mult, s-a apreciat c ă sensul no țiunii de între ținere ar
presupune și obligația debitorului de a asigura mijl oacele necesare satisfacerii nevoilor
spirituale ale creditorului, în care se includ nevoile culturale , artistice, de informare etc.
De lege lata , întreținerea este un contract care nu beneficiaz ă de o reglementare proprie,
nici în C. civ., nici într-un alt act normativ.
Contractul de între ținere prezint ă următoarele caractere juridice:
Î este un contract cu titlu oneros, ambele p ărți contractante încheind contractul pentru a
obține un folos patrimonial. În cazul în care o parte s-ar obliga s ă asigure celeilalte
întreținerea, dar f ără să primeasc ă nimic în schimb, acordul intervenit între p ărți reprezint ă
o liberalitate, urmând regimul juridic al actului prin care se realizeaz ă (donație, stipula ție
pentru altul, testament);
Î este un contract sinalagmatic (bilateral), generând obliga ții reciproce și
interdependente între p ărțile contractante. În cazul în care obliga ția de între ținere este
asumată cu titlu gratuit, contractul de între ținere va prezenta caracter unilateral;
Î este un contract aleator iu, deoarece întinderea obliga ției de între ținere asumat ă de către
întreținător nu se cunoa ște la momentul contract ării, ci depinde de un eveniment viitor și
incert, la realizarea sau nerealizarea c ăruia se determin ă câștigul sau pierderea pentru
fiecare dintre ele. Presta ția întreținutului este fixat ă la momentul realiz ării acordului de
voință;
Î este un contract consensual, manifestarea de voin ță a părților în sensul încheierii
contractului fiind suficient ă pentru perfectarea sa valid ă. Cu titlu de excep ție, întreținerea
este un contract solemn în cazul în care are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate

100asupra unui teren sau constituirea unui drept real asupra unui tern, consim țământul părților
trebuind s ă îmbrace forma înscrisului autentic (art. 2 din Titlul X al L. nr. 247/2005);
Î este un contract translativ de drepturi reale. Transferul dreptului în patrimoniul
întreținătorului opereaz ă din momentul încheierii contract ului, în cazul în care dreptul
transmis prive ște un lucru cert, iar p ărțile nu au în țeles să deroge de la regula stabilit ă de
art. 971 din C. civ.
Î sub aspectul duratei de executare, es te un contract atipic, deoarece obliga ția
întreținutului este cu executare dintr-o dat ă, iar obliga ția întreținătorului este cu executare
succesivă. Atipicitatea între ținerii în privin ța modului (duratei) de executare a generat
următoarea problem ă: în cazul neexecut ării culpabile de c ătre o parte contractant ă a
obligațiilor ce îi revin, sanc țiunea care se aplic ă este rezolu țiunea, specific ă contractelor
cu executare uno icto , sau rezilierea, aplicabil ă contractelor cu executare în timp?
Majoritatea doctrinei, la opinia c ăreia subscriem și noi, apreciaz ă că întreținerea este
supusă rezoluțiunii, iar nu rezilierii, motivându-se c ă rezilierea presupune caracterul
succesiv al obliga țiilor ambelor p ărți contractante și explicându-se c ă utilizarea termenului
de rezolu țiune se face în sens larg, incluzând și rezilierea. În ceea ce prive ște poziția
jurispruden ței, aceasta este neunitar ă, sancționând neexecutarea culpabil ă a contractului
fie prin pronun țarea rezolu țiunii, fie a rezilierii;
Î este un contract intuitu personae , fiind încheiat în considerarea atât a persoanei
întreținătorului, cât și a persoanei între ținutului. În cazul contractului de între ținere,
caracterul intuitu personae se manifest ă pregnant, specificul obliga ției de între ținere
făcând ca un asemenea contract s ă se încheie numai în contextul anumitor calit ăți ale
părților, indiferent c ă acestea privesc moralitatea, starea material ă sau fizică a acestora.
Î este un contract nenumit, nefiind reglemen tat în dreptul nostru. Acest caracter atrage
consecințe importante în privin ța interpret ării contractului.

2. Condițiile de validitate ale contractului de între ținere
Condițiile de fond ale contractului de între ținere
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – fiind în discu ție un contract nenumit,
capacitatea juridic ă a părților contractante urmeaz ă regulile generale aplicabile în materia
contractelor. Atât între ținătorul, cât și întreținutul trebuie s ă aibă capacitate deplin ă de
exercițiu. Cerința se explic ă prin faptul c ă întreținerea are natura unui act juridic de
dispoziție: întreținutul transfer ă un drept real, iar între ținătorul se oblig ă să asigure
întreținerea, ceea ce face ca, în caz de neexecutare, s ă poată fi îndatorat s ă plătească
despăgubiri (obliga ție de a da). Cerin ța existenței capacit ății de exerci țiu se apreciaz ă prin
raportare la momentul contract ării, sancțiunea nerespect ării ei fiind nulitatea contractului
de întreținere.
” Consimțământul părților – condi ție de fond, esen țială și de validitate a actelor juridice,
consimțământul trebuie s ă fie exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice și să nu fie
alterat de vreun viciu de consim țământ (eroare, dol sau violen ță, problema leziunii
nepunându-se). De asemenea, exteriorizarea hot ărârii de a încheia contractul trebuie s ă
provină de la o persoan ă cu discern ământ. În acest sens, în jurispruden ță s-a pronun țat
nulitatea contractului de între ținere, întrucât s-a dovedit f ără echivoc c ă la data contract ării
o parte a fost lipsit ă de discern ământ, din cauze de boal ă, deși nu fusese declarat ă
incapabilă, potrivit legii.

101” Obiectul contractului de între ținere – în ceea ce prive ște prestația întreținutului, acesta
se poate obliga s ă transmit ă întreținutului un drept real (de exemplu, un drept de
proprietate, de uzufruct) asupra unui bun individual determinat sau de gen, mobil sau
imobil, cu condi ția ca acesta s ă se afle în circuitul civil, s ă fie determinat sau determinabil,
posibil, licit și moral. Întrucât contractul de între ținere este translativ de drepturi reale,
dacă dreptul transmis prive ște un bun individual determinat, între ținutul trebuie s ă fie
titularul dreptului transmis.
” Cauza contractului de între ținere – trebuie s ă aibă o cauză reală, licită și morală. Deși
unde exist ă aceleași rațiuni, trebuie aplicate acelea și norme juridice, întrucât regula
cuprinsă în art. 1644 din C. civ. are un caracter de excep ție, contractul de între ținere nu va
fi considerat lipsit de cauz ă dacă întreținutul decedeaz ă în douăzeci de zile de la data
contractării, chiar dac ă moartea i-a fost cauzat ă de o boal ă care exista la momentul
încheierii contractului de între ținere.
Condițiile de form ă ale contractului de între ținere
” Forma cerut ă ad validitatem – contractul de între ținere este un contract consensual;
prin urmare, forma în care p ărțile au înțeles să își manifeste consim țământul este lipsit de
relevanță sub aspectul încheierii valide a contractului. Prin derogare de la regula
consensualismului, între ținerea este un contract solemn atunci când prin intermediul s ău
se transmite un drept real asupra unui teren. Excep ția este expres prev ăzută de legiuitor
care dispune c ă, sub sanc țiunea nulit ății absolute, terenurile cu sau f ără construcții, situate
în intravilan și extravilan, indiferent de destina ția sau de întinderea lor, pot fi înstr ăinate și
dobândite prin acte juridice în tre vii, încheiate în form ă autentică. Același text de lege
precizeaz ă că cerința actului autentic se cere, sub aceea și sancțiune, în toate cazurile în
care, prin acte juridice între vii, se constituie un drept real asupra unui teren (art. 2 din
Titlul X al L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile propriet ății și justiției, precum și
unele măsuri adiacente).
” Forma cerut ă ad probationem – contractul de între ținere este supus regulilor generale
de dovadă prevăzute de lege. În ceea ce prive ște proba execut ării obligației de între ținere,
întrucât este vorba de un fapt juridic material, aceasta se va putea realiza prin orice mijloc
de probă prevăzut de lege.
” Forma cerut ă pentru opozabilitate fa ță de terți – dreptul real imobiliar transmis în
patrimoniul între ținătorului trebuie s ă fie înscris în cartea funciar ă, condiția fiind
prevăzută pentru a se asigura opozabilitatea actului de înstr ăinare față de terți.

3. Efectele contractului de între ținere
Contractul de între ținere naște în sarcina între ținutului urm ătoarele obliga ții:
Î să predea bunul care formeaz ă obiectul derivat al contractului de între ținere;
Î să garanteze contra evic țiunii și contra viciilor ascunse ale lucrului înstr ăinat. Dacă
întreținutul nu î și execută obligațiile care îi revin în temeiul contractului, între ținătorul are
la îndemân ă următoarele mijloace de ap ărare: excep ția de neexecutare a contractului;
acțiunea în executarea silit ă a obligației asumate; ac țiunea în rezolu țiunea contractului;
acțiunea în revendicare (dac ă s-a transmis un drept de proprietate) sau, dup ă caz, acțiunea
confesorie (dac ă s-a transmis un dezmembr ământ al unui drept real). Principala obliga ție
pe care contractul de între ținere o genereaz ă în sarcina între ținătorului este aceea de a
asigura creditorului s ău întreținerea. Evident, exist ă posibilitatea ca prin încheierea

102contractului de între ținere să se nască și alte obliga ții pentru între ținător, obliga ții care îns ă
au un caracter subsidiar.
Î Obligația de între ținere ce incumb ă întreținătorului prezint ă următoarele caracteristici:
– are caracter aleatoriu, împrejurare care îl oblig ă pe debitor la executarea ei, indiferent de
cât de oneroas ă se dovede ște a fi pentru el.
– are caracter intuitu personae , prin urmare nu se poate presta de c ătre o altă persoană
decât între ținătorul, afar ă de cazul în care între ținutul consimte (art. 1094 din C. civ.).
– este o obliga ție de a face succesiv ă, implicând, deci, îndatorirea debitorului de a s ăvârși
toate acțiunile ce sunt necesare pentru a asigura între ținerea creditorului s ău (să îi asigure
o locuință, să îi procure hrana, s ă îi asigure îmbr ăcămintea, înc ălțămintea, să se îngrijeasc ă
de sănătatea acestuia etc.).
– prezintă caracter alimentar, urmând a fi executat ă zi de zi, în mod succesiv. Acest
caracter face ca ex ecutarea zilnic ă a obligației de între ținere să prezinte caracter esen țial în
sensul art. 1079 pct. 3 din C. civ.. Prin ur mare, în caz de neexecutar e, debitorul este de
drept în întârziere.
– este indivizibil ă, atât activ, cât și pasiv.
– dacă conținutul obliga ției nu a fost determinat de c ătre părți, atunci determinarea
acestuia se va face printr-o interpretare extensiv ă a termenului de între ținere.
– trebuie s ă fie executat ă în natură. Această particularitate nu înseamn ă, însă, că anumite
componente minore ale obliga ției de între ținere nu pot fi prestate prin plata unor sume de
bani.
– plata între ținerii este portabil ă. Faptul c ă întreținătorul trebuie s ă asigure în mod
continuu și complet între ținerea creditorului s ău, nu înseamn ă în mod obligatoriu c ă
părțile trebuie s ă aibă același domiciliu de fapt. Dac ă debitorul nu locuie ște împreun ă cu
întreținutul, atunci el va trebui s ă execute obliga ția de între ținere la domiciliul creditorului
său.
” Transformarea în bani a obliga ției de între ținere – pe parcursul derul ării contractului,
pot apărea însă situații când, dependent sau independent de voin ța părților, executarea în
natură a obligației nu mai este posibil ă; în atare situa ții, se poate la proceda transformarea
obligației, în sensul c ă întreținerea nu se va mai presta în natur ă, ci prin plata periodic ă a
unor sume de bani. Dup ă cum presupune sau nu interven ția instanței de judecat ă,
transformarea obliga ției de între ținere poate fi judiciar ă (instanța de judecat ă poate fi
investită cu o cerere de transfor mare în bani a obliga ției de între ținere, fie de c ătre
creditor, fie de c ătre debitor) sau extrajudiciar ă (în baza principiului autonomiei de voin ță,
părțile contractante sunt libere ca, prin acordul lor, s ă modifice obliga ția de între ținere,
înlocuind-o cu o obliga ție de plată periodică a unei sume de bani).
” Sancțiunea neexecut ării obligației de între ținere – în cazul în care între ținătorul nu î și
execută sau își execută necorespunz ător obliga ția principal ă, întreținutul are la îndemân ă
următoarele mijloace de ap ărare: acțiunea în executarea silit ă a obligației de între ținere;
acțiunea în rezolu țiunea contractului. Dac ă instanța constată că sunt îndeplinite condi țiile
de fond și de form ă pentru admisibilitatea ac țiunii în rezolu țiune, va dispune desfiin țarea
contractului. În ceea ce prive ște efectele rezolu țiunii, trebuie f ăcute unele preciz ări.
Întreținătorul este obligat s ă restituie dreptul transmis de c ătre întreținut la data
contractării, întrucât de ținerea sa în continuare apare ca lipsit ă de cauză. Restituirea se
face, de regul ă, în natură, iar dacă aceasta nu mai este posibil ă, se va proceda la restituirea

103prin echivalent. În cazul în care între ținutul a pl ătit impozite și prime de asigurare pentru
bunul supus restituirii, atunci el este îndritu it a pretinde restituirea sumelor de bani pl ătite;
soluția se explic ă prin faptul c ă impozitele și primele de asigurare sunt sarcini ale
proprietății, iar între ținutul este considerat c ă a fost tot timpul proprietarul bunului datorit ă
efectelor retroactive ale rezolu țiunii. Deși desființarea contractului presupune o restitutio
in integrum în privin ța ambelor p ărți contractante, caracterul aleatoriu al obliga ției de
întreținere determin ă o important ă derogare de la dreptul comun: contravaloarea
întreținerii prestate nu este supus ă restituirii. Dac ă s-ar accepta ca, în caz de rezolu țiune,
întreținutul să fie obligat la restituirea contravalorii presta țiilor primite cu titlu de
întreținere, ar însemna s ă se permit ă întreținătorului de rea-credin ță să pună capăt
caracterului aleatoriu al obliga ției ce îi incumb ă, sistând plata între ținerii când valoarea
prestațiilor executate egaleaz ă valoarea dreptului transmis. Nu intereseaz ă nici perioada de
timp cât între ținătorul a fost titularul dreptului, nici dac ă sau cât a profitat de pe urma
înstrăinării. Dacă întreținătorul, în schimbul dreptului transmis de c ătre întreținut, i-a pl ătit
acestuia și o sumă de bani, pe lâng ă obligația de între ținere pe care și-a asumat-o, atunci
această sumă trebuie restituit ă. Aceasta deoarece caracterul aleatoriu prive ște numai
obligația de între ținere, nu și celelalte obliga ții asumate de c ătre întreținut sau de c ătre
întreținător. Dacă, cu privire la bunul care a format obiectul derivat al presta ției
întreținutului, au fost constituite drepturi în favoarea ter ților, atunci, în virtutea
principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis , acestea se vor desfiin ța
retroactiv. Principiul enun țat nu se aplic ă dacă este vorba despre un bun mobil, iar ter țul
dobânditor a fost de bun ă-credință la data contract ării (cazul aplic ării art. 1909 alin. 1
coroborat cu art. 972 din C. civ.). Drepturile ter ților dobândite cu privire la imobile ar
putea fi p ăstrate în cazul în care ace știa ar putea s ă invoce uzucapiunea.

Întrebări:
1. Care este definiția contractului  de întreținere? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale contractului  de întreținere? 
3. Care sunt condițiile de fond ale contractului  de întreținere? 
4. Care sunt condițiile de formă ale contractului  de întreținere? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de întreținere?  
6. Care sunt modalitățile de incetare ale contractului  de întreținere?

104
CAPITOLUL XV
CONTRACTUL DE TRANZAC ȚIE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de contract de tranzacție tranzacție; 
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de tranzac ție
Potrivit art. 1704 din C. civ., tranzacția este un contract prin care p ărțile termin ă un
proces început sau preîntâmpin ă un proces ce poate s ă se nască. Definiția formulat ă de
către legiuitor nu este îns ă completă deoarece omite s ă precizeze un element esen țial al
tranzacției; acest element prive ște modalitatea concret ă de preîntâmpinare sau de stingere
a litigiului și constă în concesii reciproce. Putem defini tranzac ția ca fiind acel contract
prin care p ărțile preîntâmpin ă un proces eventual ori finalizeaz ă un proces existent prin
concesii reciproce, concretizate în renun țări reciproce la preten ții sau în efectuarea sau
promiterea unor presta ții noi . Pentru a califica un contract ca fiind o tranzac ție, trebuie s ă
existe cumulativ urm ătoarele trei elemente: între p ărțile contractante s ă existe un drept
litigios și/sau îndoielnic ( res litigiosa et dubia ); prin drept litigios în țelegem nu doar
dreptul ce formeaz ă obiectul unui proces început și neterminat, ci orice drept cu privire la
care se poate na ște o contesta ție serioas ă și viitoare ( dubius eventus litis ); cauza
contractului s ă fie prevenirea na șterii unui litigiu sau stingerea litigiului existent; p ărțile să
prevină/să stingă litigiul prin concesii reciproce. Concesiile pot fi explicite sau implicite.
Acestea se pot concretiza în renun țări reciproce la preten ții sau în promiterea sau
efectuarea unei presta ții noi de c ătre o parte contractant ă în schimbul renun țării de către
cealaltă parte la dreptul litigios și/sau îndoielnic. Nu este necesar ca valoarea concesiilor
să fie egală, fiind suficient ca acestea s ă apară ca echivalente în opinia p ărților. Contractul
de tranzac ție poate interveni în cadrul unui proces civil (tranzac ție judiciar ă) sau în afara
unui proces (tranzac ție extrajudiciar ă). Tranzac ția judiciar ă reprezint ă un act de dispozi ție,
recunoscut p ărților dintr-un proces civil în virtutea principiului libert ății de voin ță și cel al
disponibilit ății, fiind reglementat ă prin dispozi țiile C. proc. civ.
Contractul de tranzac ție prezintă următoarele caractere juridice:
Î este un contract bilateral deoarece obliga țiile părților sunt reciproce și
interdependente; prin urmare, sunt aplicabile regulile privitoare la rezolu țiunea
contractului;
Î este un contract cu titlu oneros întrucât scopul urm ărit de părți prin încheierea
contractului este acela de a ob ține un anumit folos drept echivalent al obliga ției asumate;
Î este un contract comutativ pentru că existența și întinderea presta țiilor datorate de c ătre
părți sunt certe și pot fi cunoscute chiar din momentul încheierii contractului, nedepinzând
de hazard; elementul alea încetează prin încheierea contractului;

105Î este un contract consensual , în principiu, acordul de voin ță al părților fiind suficient
pentru formarea valabil ă a contractului.
Legiuitorul (art. 1705 C. civ.) condi ționează proba contractului de existen ța unui
înscris, indiferent de valoarea bunului ce formeaz ă obiectul contractului. Sunt aplicabile
regulile generale privitoare la proba prin depozi țiile martorilor; prin urmare, tranzac ția va
putea dovedit ă și cu martori în cazul în care exist ă un început de dovad ă scrisă (art. 1197
C. civ.) sau dac ă a existat o imposibilitate de preconstituire sau de conservare a unei
dovezi scrise (art. 1198 C. civ.). Dac ă prin contract se înstr ăinează un teren, iar tranzac ția
este făcută în afara unui proces, atunci consim țământul părților trebuie s ă îmbrace forma
solemnă a actului autentic. În cazul tranzac ției judiciare, în țelegerea p ărților va trebui s ă
fie înfățișată în scris, iar dac ă procesul este în competen ța de solu ționare a unei
judecătorii, părțile vor putea expune și verbal acordul lor, despre care se va face ar ătare
într-un proces-verbal, semnat de c ătre judecător, grefier și părțile contractante. Învoiala
părților va alc ătui dispozitivul hot ărârii pe care o va pronun ța instanța care ia act de
tranzacția părților.

2. Condițiile de validitate ale contractului de tranzac ție
Condiții de fond ale contractului de tranzac ție
” Capacitatea juridic ă a părților contractante – p ărțile contractante trebuie s ă aibă
capacitate deplin ă de exerci țiu, art. 1706 C. civ. dispunând c ă tranzacție pot face numai
acei ce pot dispune de obiectul cuprins de ea. Partea lipsit ă de capacitate de exerci țiu vor
putea încheia tranzac ții prin reprezentantul legal, iar cea cu capacitate de exerci țiu
restrânsă vor avea nevoie de încuviin țarea ocrotitorului legal. De și în cazul minorilor este
necesară încuviințarea prealabil ă a autorit ății tutelare, în practic ă s-a permis tutorelui s ă
dispună de drepturile patrimoniale ale unui minor chiar f ără încuviin țarea autorit ății
tutelare. Sanc țiunea care intervine în cazul nerespect ării condiției capacit ății este nulitatea
relativă a contractului de tranzac ție. În cazul tranzac ției judiciare, instan ța este obligat ă să
verifice dac ă părțile au capacitatea legal ă de a tranzac ționa, în caz contrar urmând s ă
respingă cererea de a se pronun ța hotărârea de expedient și să continue judecata.
” Consimțământul părților – pentru a fi valabil, consim țământul trebuie s ă îndeplineasc ă
cumulativ urm ătoarele condi ții: să provină de la o persoan ă cu discern ământ; să fie
exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice; s ă fie exteriorizat; s ă nu fie afectat de
vicii de consim țământ;
” Obiectul contr actului de tranzac ție – trebuie s ă existe sau s ă poată exista în viitor, s ă fie
determinat sau determinabil, s ă fie posibil, licit și moral; potrivit art. 1707 C. civ., se poate
tranzacționa și asupra unei ac țiuni civile ce deriv ă dintr-o infrac țiune.
” Cauza contractului de tranzac ție – trebuie s ă îndeplineasc ă cumulativ urm ătoarele
condiții: să existe; s ă fie reală (cauza este fals ă dacă există eroare asupra motivului
determinant, adic ă asupra scopului mediat); s ă fie licită și morală (ex.: atunci când p ărțile
tranzacționează, în cadrul procesului penal, cu privire la repararea prejudiciului cauzat
printr-o infrac țiune, tranzac ția ar fi nul ă absolut dac ă persoana v ătămată prin infrac țiune ar
urmări să obțină o despăgubire dispropor ționat de mare în raport cu paguba suferit ă,
condiționând retragerea plângerii prealabile de plata acestora).
Cauze de nulitate a contractului de tranzac ție – C. civ. reglementeaz ă în art. 1712-1716
cauzele de nulitate a contractului de tranzac ție, care reprezint ă, de fapt, aplica ții ale

106regulilor generale în materia nulit ății actelor juridice. Astfel: tranzac ția poate fi anulat ă
pentru eroare asupra persoanei sau asupra obiectului litigios (art. 1712); tranzac ția poate fi
anulată dacă aceasta s-a realizat în scopul execut ării unui titlu nul, afar ă de cazul în care
părțile au cunoscut nulitatea titlului (art. 1713); este anulabil ă tranzacția pe care p ărțile au
încheiat-o în considerarea unor do cumente care s-au dovedit ulterior false; în cazul în care
una dintre p ărți a cunoscut caracterul fals al documentelor, iar cealalt ă nu, contractul va fi
anulabil pentru eroare, iar nu nul pentru lips ă de cauză; se poate cere anularea tranzac ției
încheiată pentru stingerea unui proces solu ționat printr-o hot ărâre judec ătorească
definitivă, despre care p ărțile sau cel pu țin una dintre ele nu au avut cuno ștință (art. 1715);
tranzacția care are ca obiect stingerea tuturor drepturilor litigioase existente între p ărți este
valabilă chiar dac ă ulterior încheierii ei se descoper ă acte necunoscute p ărților; dacă
tranzacția a avut un obiect unic, iar di n actele descoperite ulterior rezult ă că părțile
contractante nu aveau vreun drept cu priv ire la acel obiect, se poate invoca nulitatea
relativă a contractului; gre șelile aritmetice nu afecteaz ă valabilitatea tranzac ției, ele putând
fi rectificate (art. 1717); având în vedere caracterul indivizibil al contractului de
tranzacție, dacă clauza nul ă a avut un caracter determinant (prezum ție relativă), nulitatea
va fi una total ă, iar nu par țială; tranzacția judiciar ă este invalidat ă tot pe calea ac țiunii în
anulare, apelul sau recurarea hot ărârii de expedient nefiind admis ă decât dac ă privește
condițiile de regularitate a hot ărârii, nu și conținutul ei.

3. Efectele contractului de tranzac ție
” Efecte extinctive ale cont ractului de tranzac ție – din momentul încheierii contractului,
părțile nu mai pot invoca preten ții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin
tranzacție. Potrivit art. 1711, tranzacțiile au între p ărțile contractante puterea unei
sentințe neapelabile . Evident, aceast ă dispoziție nu este riguros exact ă, deoarece, pe de o
parte, tranzac ția judiciar ă nu poate fi atacat ă cu recurs sau supus ă revizuirii, iar pe de alt ă
parte, fiind o conven ție, poate fi desfiin țată pe calea unei ac țiuni în anulare.
” Efecte declarative ale co ntractului de tranzac ție – în principiu, tranzac ția produce
efecte declarative de drepturi deoarece prin intermediul acestui contract nu se constituie
sau transfer ă drepturi, ci se recunosc drepturi preexistente. Spre exemplu, dac ă în cadrul
procesual al unei ac țiuni în revendicare reclamantul recunoa ște pârâtului printr-o
tranzacție un drept de uzufruct, nu opereaz ă o transmitere de drepturi, situa ția pârâtului
rămânând neschimbat ă; în acest caz se realizeaz ă doar o consolidare a drepturilor în
litigiu, care sunt astfel puse la ad ăpost de o eventual ă contestație judiciar ă ulterioar ă.
Caracterul declarativ al contractului de tranzac ție atrage urm ătoarele consecin țe juridice:
părțile nu sunt ținute să își garanteze reciproc drepturile recunoscute prin tranzac ție;
tranzacția produce efecte retroactive de la data na șterii drepturilor recunoscute prin
tranzacție; contractul de tranzac ție nu poate fi invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de
la 10–20 de ani; dac ă prin tranzac ție se fac modific ări sau îndrept ări cu privire la
drepturile supuse publicit ății imobiliare, pentru opozabilitate fa ță de terți se cere
respectarea formelor de publicitate.
” Efecte translative și constitutive ale contactului de tranzac ție – este posibil ca în
schimbul renun țărilor făcute de c ătre o parte, cealalt ă să constituie sau s ă transmit ă
celeilalte p ărți anumite drepturi (ori s ă promită o asemenea transmitere sau constituire de
drepturi). În acest caz, tranzac ția va produce efecte constitutive sau translative de drepturi.

107Spre exemplu, într-o ac țiune de partaj a bunurilor comune, unul dintre so ți renunță la cota
sa parte dintr-un bun comun, în schimbul c onstituirii în favoarea sa a unei rente viagere.
În ipoteza în care tranzac ția produce efecte constitutive sau translative de drepturi: exist ă
obligația de garan ție a drepturilor transmise; efectele contractului se produc pentru viitor;
tranzacția va putea fi invocat ă ca just titlu pentru uzucapiunea scurt ă; dacă dreptul prive ște
un imobil, în toate cazurile va necesar ă respectarea formelor de publicitate pentru a se
asigura opozabilitatea contractului fa ță de terți.

Întrebări:
1. Care este definiția contractului  de tranzacție? 
2. Care sunt caracterele  juridice ale contractului  de tranzacție? 
3. Care sunt condițiile de fond ale contractului  de tranzacție? 
4. Care sunt condițiile de formă ale contractului  de tranzacție? 
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de tranzacție?

108CAPITOLUL XVI
CONTRACTUL DE ASIGURARE
OBIECTIVE:
9 să identifice  noțiunea de contract de asigurare;  
9 să deosebeasc ă caracterele  juridice; 
9 să identifce terminologia  specifică acestui contract; 
9 să identifce clasificările asigurărilor; 
9 să identifice  condițiile de fond ale contractului;  
9 să identifice  condițiile de formă ale contractului;  
9 să identifice  obligațiile părților; 
9 să identifice  sancținile aplicabile  neexecutării obligațiilor părților; 

1. Definiția și reglementarea contractului de asigurare
Contractul de asigurare este acel contract prin care o parte, numit ă
asigurat /contractant, se obligă să plătească o sumă de bani, numit ă primă de asigurare ,
unei alte persoane, numit ă asigurător, iar aceasta din urm ă se obligă ca, la producerea
unui anumit risc, numit risc asigurat , să plătească asiguratului, beneficiarului asigur ării
sau terțului păgubit desp ăgubirea sau suma asigurat ă, numită indemniza ție, rezultată din
contratul de asigurare, în limitele și la termenele convenite (art. 9 din L. nr. 136 /1995).
Asigurările sunt reglementate, în principal, prin L. nr. 136 din 29 decembrie 1995
privind asigur ările și reasigur ările din România, dar și prin alte acte normative, precum L.
nr. 32/2000 privind societ ățile de asigurare și supravegherea asigur ărilor (care a abrogat L.
nr. 47/1991).

2. Caracterele juridice ale contractului de asigurare
Î este un contract sinalagmatic , obligația asumat ă de către asigur ător fiind sub condi ție
suspensiv ă;
Î este un contract cu titlu oneros ;
Î este un contract aleatoriu : în momentul încheierii contractului, producerea
evenimentului asig urat este incert ă, atât în ceea ce prive ște survenirea sa, cât și momentul
la care se va produce; consecințe:
– deoarece șansa avut ă în vedere de c ătre parți la încheierea contractului reprezint ă cauza
obligațiilor asumate, în absen ța ei contractul va fi lipsit de efecte (opereaz ă rezilierea de
drept a contractului);
– deoarece p ărțile contracteaz ă cunoscând șansele de câ știg-pierdere ( alea), iar hazardul
poate determina o dispropor ție vădită între presta ții, acțiunea în anulare pentru leziune nu
e aplicabil ă contractului;
Î este un contract consensual ; deși art. 10 din L. nr. 136/ 1995 cere expr es întocmirea
unui înscris la încheierea contractului, iar contractul nu se poate dovedi cu martori, chiar
dacă există un început de dovad ă scrisă, asigurarea nu e un contract solemn, forma scris ă
fiind cerut ă ad probationem ; când documentele de asigurare pier dintr-o cauz ă de forță
majoră se admite orice mijloc probator; momentul încheierii contractului nu trebuie
confundat cu data de la care începe suportarea riscurilor de c ătre asigur ător (începutul

109asigurării); ca regul ă generală, asigurătorul nu suport ă riscurile înainte de plata cel pu țin a
primei rate de prim ă;
Î este un contract cu executare succesiv ă: asigurătorul își asumă o obligație continu ă –
suportarea riscului asigurat – iar asiguratul pl ătește periodic primele de asigurare; acest
caracter se men ține și în ipoteza în care asiguratul î și achită prima de asigurare printr-o
plată unică (sumă globală); în cazul asigur ării de bunuri, asiguratul are obliga ția continu ă
de a întreține bunul asigurat (art. 26 alin. 1, L. 136/1995).
Conform art. 201 din L. denunțarea contractului de asigurare de c ătre una dintre p ărți
se poate efectua numai cu notificarea prealabil ă a celeilalte p ărți, care trebuie f ăcută cu cel
puțin 20 de zile înainte de denun țare.

3. Terminologia specific ă contractului de asigurare
A. PĂRȚILE CONTRACTULUI DE ASIGURARE
– de regul ă, părțile contractului de asigurare sunt asigur ătorul și asiguratul;
– asigurătorul este societatea comercial ă obligată să plătească indemniza ția de asigurare în
momentul realiz ării evenimentului prev ăzut în contract;
– asiguratul este persoana fizic ă/juridică ce intră în raporturi juridice cu asigur ătorul prin
încheierea unui contract de asigurare. De regul ă, asiguratul are și calitatea de parte
contractant ă și este titularul interesului asigurat/persoana asupra c ăreia poart ă asigurarea
și, totodată, titularul indemniza ției de asigurare;
– asigurarea poate îmbr ăca forma stipula ției pentru altul, caz în care p ărțile contractului
vor fi: asigur ătorul, asiguratul-contractant și terțul beneficiar , acestuia din urma
cuvenindu-i-se indemniza ția de asigurare la apari ția cazului asigurat.
B. RISCUL ASIGURAT
– diferă de noțiunea de risc din dreptul comun;
– reprezint ă un eveniment viitor, posibil, dar incert, prev ăzut în contractul de asigurare, la
care sunt expuse patrimoniul, bunurile sau via ța/sănătatea unei persoane; contractul se
încheie tocmai împotriva consecin țelor acestor riscuri;
– incertitudinea poate privi îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor riscuri (condi ție
suspensiv ă) sau numai data îndeplinirii acestor riscuri (ex.: decesul unei persoane);
– în cursul execut ării contractului, asiguratul e obligat s ă comunice în scris asigur ătorului
schimbarea împrejur ărilor esențiale privind riscul;
– riscul trebuie s ă fie independent de fapta inten ționată a asiguratului/a altor persoane
determinate; – dacă riscul asigurat s-a produs înainte de încheierea asigur ării sau dac ă producerea
acestui risc este imposibil ă, contractul e nul (ex.: asigurare de supravie țuire până la 200 de
ani).
C. CAZUL ASIGURAT (SINISTRU)
– este riscul care s-a produs (ex.: în cazul asigur ării contra incendiului, incendiul survenit);
– din momentul apari ției cazului asigurat, asigur ătorul e obligat s ă plătească indemniza ția
de asigurare.
D. OBIECTUL ASIGUR ĂRII
– îl reprezint ă valorile patrimoniale/nepatrimoniale expuse pericolului (adic ă ceea ce s-a
asigurat);

110- nu trebuie confundat cu obiectul contractului de asigurare, reprezentat de presta țiile
părților.
E. INTERESUL ASIGUR ĂRII
– în cazul asigur ării de bunuri , interesul asigur ării îl reprezint ă dauna efectiv ă, evaluabil ă
în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de pierdere/degradare a bunului asigurat
(art. 25, L. nr. 136/1995). Pot avea un astfel de interes: proprietarul bunului,
uzufructuarul, cr editorul cu garan ții reale, depozitarul etc.;
– în cazul asigur ării de răspundere civil ă, interesul asigur ării îl constituie evitarea
micșorării patrimoniului asiguratului și/sau al altei persoane cuprins ă în asigurare, ca
urmare a angaj ării răspunderii lui/lor civile fa ță de terțe persoane p ăgubite prin fapte
ilicite; – în cazul asigur ării de persoane , interesul asigur ării nu prezint ă importan ță deoarece
indemniza ția de asigurare este datorat ă independent de existen ța vreunei daune;
– în cazul asigur ării de credite și garanții, interesul asigur ării îl reprezint ă evitarea
inconvenientelor unei st ări de insolvabilitate general ă.
Dacă asigurarea are în vedere un eveniment ce prive ș
te o altă persoană decât cea care
încheie contractul, se cere – de regul ă – ca persoana s ă consimt ă la încheierea
contractului. Cerin ța se justific ă pe considerentul c ă asigurarea pentru cazul mor ții altuia
ar putea trezi dorin ța decesului acesteia.
F. SUMA ASIGURAT Ă
– reprezint ă suma maxim ă în limita c ăreia asigur ătorul e obligat s ă plătească indemniza ția
de asigurare la ivirea cazului asigurat;
– prima de asigurare se pl ătește în func ție de cuantumul sumei asigurate;
– în cazul asigur ării de bunuri, cuantumul sumei asigurate nu trebuie s ă depășească
valoarea real ă a bunului la data asigur ării, însă poate fi inferior valorii bunului (altfel spus,
e permisă doar subasigurarea, nu și supraasigurarea);
– în cazul asigur ării facultative de r ăspundere civil ă, întrucât cuantumul pagubei este
incert, suma asigurat ă se stabile ște prin acordul p ărților contractante; în cazul r ăspunderii
obligatorii de r ăspundere civil ă, suma asigurat ă e stabilită prin hotărâre de guvern;
– în cazul asigur ării de persoane, suma asigurat ă se stabile ște prin acordul p ărților
deoarece pentru via ța/sănătatea omului nu se poate stabili o limita de valoare.
G. PRIMA DE ASIGURARE
– reprezint ă suma de bani (remunera ția) pe care asiguratul/contractantul o pl ătește
asigurătorului pentru asumarea riscului (pre țul asigurării); obliga ția este portabil ă;
– se mai nume ște primă brută/tarifară;
– este alc ătuită din: PRIMA NET Ă (destinat ă fondului necesar pl ății indemniza țiilor de
asigurare) și PRIMA ADAOS (destinată acoperirii cheltuielilor și profitului
asigurătorului);
– prima se stabile ște pe categorii de riscuri asumate și în funcție de suma asigurat ă, pe
unități de timp (de regul ă, un an);
– opereaz ă principiul indivizibilit ății primei (adică, cuantumul ei nu se recalculeaz ă
chiar dacă asigurarea înceteaz ă înainte de expirarea intervalului de timp avut în vedere la
stabilirea ei); ex.: în situa ția în care cazul as igurat apare dup ă două luni de la încheierea
contractului, iar prima a fost pl ătită pentru întreg anul, nu se restituie pentru celelalte zece
luni.

111H. INDEMNIZA ȚIA DE ASIGURARE
– reprezint ă suma de bani pe care asigur ătorul o pl ătește asiguratului/beneficiarului
asigurării la ivirea cazului asigurat;
– în cazul asigur ării de bunuri, indemniza ția (despăgubire) se pl ătește în limita sumei
asigurate, dar numai pân ă la concuren ța daunei de asigurare și nu poate dep ăși valoarea
bunului din momentul producerii riscului asigurat;
– în cazul asigur ării de răspundere civil ă, indemniza ția se stabile ște în func ție de
prejudiciu și de suma asigurat ă;
– în cazul asigur ării de persoane, indemniza ția coincide cu suma asigurat ă.
I. DAUNA/PAGUBA DE ASIGURARE
– prejudiciul suferit de c ătre asigurat ca urmare a ivirii cazului asigurat;
– se are în vedere numai prejudiciul efectiv, nu și beneficiul nerealizat; excepție: la
asigurările de pierderi financiare se suport ă și pierderea de profit, cheltuielile generale și
cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat; – în cazul asigur ării de răspundere civil ă, beneficiul nerealizat de ter ța persoan ă păgubită
reprezintă pentru asigurat o pagub ă
efectivă;
– în cazul asigur ării de persoane, no țiunea de daun ă nu intereseaz ă deoarece indemniza ția
se plătește indiferent de aceasta și nu are caracter de desp ăgubire.
J. SISTEME DE ACOP ERIRE ÎN ASIGURARE
Sistemul de acoperire în asigurare reprezint ă modul în care se stabile ște nivelul
despăgubirii și, deci, raportul dintre dauna de asigurare și indemniza ția de asigurare.
Noțiunea este aplicabil ă numai în cazul asigur ării de bunuri și în cazul asigur ării de
răspundere civil ă.
1. SISTEMUL ACOPERIRII PROPOR ȚIONALE
– se aplică în materia asigur ării facultative de bunuri;
– se caracterizeaz ă prin faptul c ă indemniza ția de asigurare reprezint ă aceeași parte din
dauna pe care o reprezint ă suma asigurat ă față de valoarea bunului asigurat; ex.: dac ă un
bun în valoare de 10 milioane lei e asigurat pentru 8 milioane lei (deci, în propor ție de
80%) și piere par țial (să spunem, în propor ție de 50%), de și în acest caz valoarea pagubei
e de 5 milioane lei, asigur ătorul va pl ăti doar 4 milioane lei.
2. SISTEMUL PRIMULUI RISC
– se aplic ă atât în materia asigur ării de bunuri, cât și în materia asigur ării de răspundere
civilă;
– se caracterizeaz ă prin aceea ca asigur ătorul suport ă în întregime dauna, dar în limitele
sumei asigurate; ex.: în ipoteza men ționată anterior, asigur ătorul va pl ăti 5 milioane; dac ă
dauna e de 8 milioane lei, iar valoarea bunului e de 9 milioane lei, asigur ătorul va pl ăti 8
milioane lei.
3. SISTEMUL ACOPERIRII LIMITATE
– se numește și franșiză, din verbul fr. Franchir = a trece peste ;
– se caracterizeaz ă prin faptul c ă asigurătorul suport ă paguba numai peste o anumit ă limită
(franșiza) determinat ă în cifre absolute/procentual e (de exemplu, 5% din pagub ă); în
limitele fran șizei se suport ă dauna;
– franșiza poate fi: deductibil ă (când se deduce din orice pagub ă); nedeductibil ă (când nu
se deduce din pagub ă dacă cuantumul ei dep ășește valoarea fran șizei.

1124. Clasificarea asigur ărilor
I. În func ție de natura juridic ă a raportului de asigurare , distingem între:
– ASIGUR ĂRI COMERCIALE (când ambele p ărți sunt comercian ți);
– ASIGUR ĂRI COMERCIAL -CIVILE (când numai asigur ătorul e comerciant);
– ASIGUR ĂRI CIVILE (în cazul societ ăților civile mutuale cu personalitate juridic ă, când
asociații sunt, simultan, asigur ător și asigurat).
De regulă, asigurătorul este comerciant. În ceea ce prive ște regimul juridic al asigur ări,
se aplică legislația special ă în materie, care se completeaz ă cu cea comercial ă sau civil ă,
după caz.
II. În func ție de modul în care iau na ștere, distingem între:
– ASIGUR ĂRI OBLIGATORII – în acest caz, ambele p ărți contractante (societatea de
asigurare autorizat ă să încheie o asemenea asigurare, respectiv persoana fizic ă/juridică
deținătoare de autovehicule supuse înmatricul ării/folosirii pe teritoriul României) au
obligația legală de a încheia un astfel de contract, iar drepturile și obligațiile părților sunt
stabilite de lege;
– ASIGUR ĂRI FACULTATIVE – încheierea contractului are loc numai dac ă părțile, prin
libera lor voin ță, convin s ă dea naștere raporturilor de asigurare, stabilind și condițiile
contractului.
III. În func ție de obiectul asigur ării, distingem între:
– ASIGUR ĂRI DE BUNURI – au ca obiect bunuri degradabile sau care pot fi distruse
datorită unor accidente sau dezastre naturale;
– ASIGUR ĂRI DE R ĂSPUNDERE CIVIL Ă – obiectul asigur ării constă într-o valoare
patrimonial ă egală cu despăgubirile pe care ar trebui s ă le plătească asiguratul ca urmare a
unui prejudiciu cauzat unei ter țe persoane pentru care r ăspunde potrivit legii civile;
– ASIGUR ĂRI DE CREDITE ȘI GARAN ȚII, ASIGURĂRI DE PIERDERI
FINANCIARE ȘI ALTE ASIGUR ĂRI – obiectul acestor asigur ări constă în acoperirea
riscurilor de insolvabilitate general ă, de credit de export, vânzare cu plata în rate, credit
ipotecar, credit agricol, precum și de garan ții directe și indirecte;
– ASIGUR ĂRI DE PERSOANE – au ca obiect un anumit atribut al persoanei fizice
(viața, integritatea corporal ă, capacitatea de munc ă, atingerea unei anumite limite de
vârsta etc.).
IV. În func ție de subiectele raporturilor de asigurare , distingem între:
IV.1. ASIGUR ĂRI DIRECTE – raportul de asigurare ia na ștere între asigur ător și
asigurat;
a) COASIGURAREA
– este o asigurare direct ă încheiată între un asigurat și mai mul ți asigurători, fiecare
asumându- și o cotă parte din risc, în vederea asigur ării sau reasigur ării unor riscuri
deosebite, care nu pot fi preluate de un singur asigur ător (art. 451 din L. nr. 136/1995);
– obligația de plat ă a indemniza ției de asigurare se divide între asigur ători, fiecare
asigurând numai o cot ă-parte din risc;
– între coasigur ători nu se practic ă solidaritatea conven țională;
– coasigurarea poate exista indiferent de obiectul asigur ării;
COASIGURAREA ÎN CAZUL ASIGUR ĂRII DE BUNURI
– coincide cu situa ția în care mai mul ți asigurători asigur ă același bun pentru acela și risc;

113- cf. art. 29 alin. 1 din L. nr . 136/1995, fiecare asigur ător e obligat la plat ă proporțional cu
suma asigurat ă și până la concuren ța acesteia, f ără ca asiguratul s ă poată încasa o
despăgubire mai mare decât prej udiciul efectiv, consecin ța directă a riscului;
– cf. art. 29 alin. 2 din L. nr. 136/1995, asiguratul are obliga ția să declare existen ța altor
asigurări pentru acela și bun și risc la asigur ători diferi ți, atât la încheierea contactului, cât
și pe parcursul execut ării acestuia; scopul acestei dispozi ții îl reprezint ă evitarea
supraasigurarii, legea neprecizând, îns ă, sancțiunea înc ălcării acestei obliga ții de
informare; – dacă prin coasigurare s-a dep ășit valoarea bunului, desp ăgubirile vor fi pl ătite numai în
limita valorii bunului, respectiv a pagubei.
COASIGURAREA ÎN CAZUL ASIGURĂRII DE RĂSPUNDERE CIVIL Ă
– asigurarea obligatorie: cf. art. 52 alin. 1 din L. nr. 1 36/1995, în cazul în care, pentru
același dețin
ător de autovehicul, la data producerii accidentului exist ă mai multe asigur ări
valabile, desp ăgubirea se suport ă în părți egale de c ătre toți asigurătorii;
– asigurarea facultativ ă: se aplică regula general ă conform c ăreia repartizarea desp ăgubirii
se face propor țional cu sumele asigurate, în raport de care asigur ătorii au calculat și au
încasat primele de asigurare.
COASIGURAREA ÎN CAZUL ASIGURĂRII DE CREDITE
– se aplică regula general ă.
COASIGURAREA ÎN CAZUL ASIGUR ĂRII DE PERSOANE
– nu exist ă nici un fel de restric ții: asiguratul poate încheia oricâte contracte de asigurare
dorește, indemniza ția neavând caracter de desp ăgubire, iar la ivirea cazului asigurat va
încasa indemniza ția de la fiecare asigur ător cu care a contractat.
b) ASIGURAREA MUTUAL Ă
– se realizeaz ă între mai multe persoane asociate într-o societate civil ă cu personalitate
juridică, persoane care sunt expuse unor riscuri similare;
– asociații se oblig ă la plata primei de asigurare ( cotizație) în scopul constituirii unui fond
comun, din care urmeaz ă să se plătească, la ivirea cazului asigurat, indemniza ția de
asigurare asociatului sau une i alte persoane îndrept ățite;
– fiecare parte contractant ă are o dubl ă calitate, de asigurat și asigurător;
– încheierea contractului nu are drept scop r ealizarea unui profit, ci partajarea riscurilor
între asocia ți;
– dovada contractului de asigurare mutual ă se face prin act scris, proba testimonial ă
putând fi admis ă numai în cazul în care ea este admis ă și de C. civ.;
– în actuala reglementare, societ ățile mutuale sunt supuse acelora și reguli ca și celelalte
societăți de asigurare, inclusiv autoriz ării de c ătre Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor.
IV.2. REASIGURAREA
– reprezint ă o asigurare a asigur ătorului direct, ambele p ărți (reasiguratul, reasigur ătorul)
fiind societ ăți comerciale de asigurare;
– în temeiul contractului de reasigurare, reasiguratorul, în schimbul primei de asigurare,
contribuie, corespunz ător cu riscurile preluate, la suportarea indemniza ției de asigurare pe
care reasiguratul o pl ătește la producerea evenimentului ce a f ăcut obiectul reasigur ării.
Reasigurarea poate fi de mai multe feluri:

114REASIGURAREA DE COT Ă FIXĂ (COTĂ-PARTE ) – atunci când reasiguratorul
preia o anumit ă fracțiune (ex.: 20%, 50%) din riscurile de acela și fel contractate de
reasigurat, suportând cota-parte corespunz ătoare din indemniza țiile de asigurare pl ătite de
asigurătorul direct asigura ților.
REASIGURAREA DE EXCEDENT – atunci când reasiguratorul preia din riscurile
care determin ă plata unei indemniza ții peste limita prev ăzută în contractul de asigurare;
ex.: asigur ătorul direct (reasigurat) încheie o asigurare de r ăspundere civil ă pentru m ărfuri
în limita sumei de 100 milioane lei, iar cu reasigur ătorul încheie o reasigurare pentru
excedentul ce dep ășește 50 de milioane. Dac ă, în urma apari ției cazului asigurat,
prejudiciul este de 80 de milioane lei, asigur ătorul va pl ăti asiguratului aceast ă sumă, însă
va recupera de la reasigur ător 30 de milioane lei.
Obiectul reasigur ării: indiferent dac ă asigurarea direct ă e de bunuri, de r ăspundere
civilă sau de persoane, reasigurarea este întotdeauna de r ăspundere civil ă, vizând obliga ția
reasiguratului ce rezult ă din raporturi de asigurare direct ă, iar nu din fapte ilicite
cauzatoare de prejudicii. Deci, obiectul reasigur ării îl reprezint ă patrimoniul reasiguratului
ce urmeaz ă să fie reîntregit cu o parte a indemniza ției plătită de reasigurat asigura ților
direcți.
Variantele reasigur ării:
– coreasigurarea (două sau mai multe societ ăți de reasigurare preiau câte o cot ă-parte din
riscurile asumate de asigur ătorul direct și cedate în reasigurare; și coasigur ătorul direct
poate ceda în reasigurare o parte din riscurile asumate fa ță de asigura ți);
– reasigurarea reasigur ătorului (reasiguratorul încheie un c ontract de reasigurare prin
cedarea unei p ărți din riscurile preluate de la asigur ătorul direct, acesta din urm ă
neparticipând la încheierea acestu i contract); ultimele modific ări ale legii numesc,
neinspirat, aceast ă operațiune retrocesiune ;
Reasigurarea poate fi:
– unilateral ă (când numai una dintre p ărțile contractante preia o parte din riscurile
asumate prin contracte de asigurare de c ătre cealalt ă parte);
– reciproc ă (când fiecare dintre p ărți cedează și preia în reasigurare – prin acela și
contract/prin contracte diferite – o parte din riscurile asumate de cealalt ă parte prin
contracte de asigurare sau de reasigurare);
Efectele reasigur ării:
– contractul de reasigurare produce efecte numai între p ărțile contractante;
– asiguratul din asigurarea direct ă, persoana responsabil ă de producerea pagubei, persoana
păgubită, beneficiarul asigur ării directe au calitatea de ter ți față de contractul de
reasigurare;
– cedarea în reasigurare a unei p ărți din riscuri nu stinge obliga ția asigurătorului direct de
a plăti integral indemniza ția de asigurare asiguratului;
– în limitele indemniza ției plătite în asigurarea contra pagubelor, asigur ătorul direct se
subrogă în toate drepturile asiguratului/beneficiarului asigur ării contra celor r ăspunzători
de producerea pagubei; dac ă în temeiul acestei subroga ții legale asigur ătorul direct
acționează împotriva persoanei responsabile de pagub ă, cerând restituirea indemniza ției
plătite, aceasta nu ar putea refuza plata desp ăgubirilor invocând restituirea par țială a
indemniza ției de către reasigurator;

115- reasigur ătorul nu are ac țiune în subroga ție împotriva persoanei responsabile de
producerea pagubei deoarece efectele reasigur ării, în absen ța unor dispozi ții legale ori
stipulații exprese contractuale, se m ărginesc la raporturile dintre p ărțile contractante.

5. Asigur ările facultative
5.1. Asigurarea de bunuri
L. nr. 136/1995 reglementeaz ă asigurările de bunuri în CAP. II, Sec ț. a II-a, art. 24-30 .
– în cadrul acestui tip de asigurare, asigur ătorul se oblig ă ca la producerea riscului asigurat
să plătească asiguratului/beneficiarului/celor în drept o indemniza ție (art. 24);
– asigurat poate fi orice persoan ă fizică care are capacitatea cerut ă de lege pentru a face
acte de conservare sau o persoan ă juridică; în toate cazurile, asiguratul trebuie s ă aibă un
interes patrimonial în conservarea bunului asigurat ( art. 25 );
– obiectul asigurării îl constituie bunurile men ționate în contract, determinate individual
sau prin indicarea unui grup de bunuri (de exemplu, o gospod ărie țărănească); se pot
asigura și bunuri viitoare;
– dacă bunul asigurat este înstr ăinat, contractul de asigurare se reziliaz ă, cu restituirea
sumelor pl ătite pentru perioada ulterioar ă rezilierii, dac ă nu s-a prev ăzut altfel în contract;
– obligațiile asiguratului : să întrețină bunul asigurat în bune condi ții și în conformitate cu
dispozițiile legale (art. 26 alin. 1); în cazurile prev ăzute în condi țiile de asigurare, la
producerea riscului, asiguratul e obligat s ă ia, pe seama asigur ătorului și în cadrul sumei la
care s-a f ăcut asigurarea, potrivit cu împrejur ările, măsuri pentru limitarea pagubelor (art.
26 alin. 3); s ă plătească prima de asigurare la termenele stabilite în contract; s ă comunice
asigurătorului apari ția cazului asigurat, în condi țiile și în termenele prev ăzute în contract;
în caz de deces a asiguratului, drepturile și obligațiile ce-i incumb ă trec asupra
moștenitorilor s ăi potrivit regulilor generale.
– obligațiile asigur ătorului : să plătească indemniza ția de asigurare în limitele sumei
asigurate, în caz de pieire par țială a bunului putându-se utiliza sistemul acoperirii
proporționale ori sistemul primului risc; dac ă există mai multe asigur ări încheiate pentru
același bun expus aceluia și risc, fiecare asigur ător este obligat la plat ă proporțional cu
suma asigurat ă și până la concuren ța acesteia, f ără ca asiguratul s ă poată încasa o
despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv;
– suma asigurat ă: nu poate dep ăși valoarea bunului asigurat; dup ă fiecare pagub ă
parțială, suma asigurat ă se micșorează pentru restul perioadei asigur ării cu suma cuvenit ă
drept desp ăgubire, asigurarea continuând pentru suma asigurat ă cu prima redus ă în mod
proporțional; asiguratul poate completa aceast ă sumă;
– subrogarea asigur ătorului : dacă pentru prejudiciul cauzat e r ăspunzător un ter ț,
asigurătorul se subrog ă, în limita indemniza ției plătite și din momentul pl ății, în toate
drepturile asiguratului; subroga ția asigurătorului e legal ă și personal ă; asigurătorul poate
renunța, în tot/în parte, la exercita rea dreptului rezultând din subroga ție, conform
contractului de asigurare, cu excep ția cazului când paguba a fost produs ă cu intenție (art.
22 alin. 3 ); asiguratul poate introduce o ac țiune împotriva ter țului responsabil numai dac ă
asigurătorul nu a acoperit integral paguba sau pentru beneficiul nerealizat (ce nu este
acoperit de asigurare); în materia asigur ărilor de bunuri întâlnim și un caz de subroga ție
reală cu titlu singular : suma indemniza ției de asigurare va lua locul bunului pierit în
patrimoniul asiguratului și, deci, drepturile creditorilor cu garan ții reale asupra bunului se

116exercită asupra indemniza ției de asigurare, dac ă nu va fi cheltuit ă pentru repararea bunului
asigurat (art. 1721 C. civ.).
5.2. Asigurarea facultativ ă de răspundere
– se încheie în leg ătură cu activit ățile economice, sanitare, sportive ori în leg ătură cu
deținerea de cl ădiri sau alte construc ții ori cu privire la faptele persoanelor fizice
menționate în contract;
– această asigurare acoper ă, în limitele sumei asigurate stipulate în contract, desp ăgubirile
pentru prejudiciul de care asiguratul r ăspunde fa ță de terțe persoane în temeiul legii și
pentru cheltuielile f ăcute de asigurat în procesul civil;
– această asigurare prive ște numai r ăspunderea civil ă delictuală, nu și cea contractual ă;
– terțul păgubit poate fi orice persoan ă fizică/juridică care a suferit un prejudiciu privitor la
patrimoniul sau/ori la via ța/sănătatea sa; persoanele care sunt cuprinse în contractul de
asigurare nu au calitatea de ter ț;
– despăgubirile se stabilesc prin acordul celor trei: asiguratul, asigur ătorul și terțul păgubit;
dacă nu se înțeleg, hotărăște instanța;
Terțul păgubit poate introduce direct o ac țiune împotriva asigur ătorului sau îl poate
chema în judecat ă pe cel responsabil (a siguratul). În aceast ă ultimă ipoteză, hotărârea
pronunțată îi va fi opozabil ă asigurătorului dac ă a fost introdus în proces; în caz contrar,
asiguratul îl va desp ăgubi pe ter țul păgubit, ulterior având o ac țiune împotriva
asiguratului, ac țiune întemeiat ă pe contractul de asigurare.
– dacă terțul păgubit a fost desp ăgubit direct de c ătre asigur ător, dar desp ăgubirea este
parțială, el se va putea îndrepta împotriva asiguratului pentru recuperarea diferen ței;
– asigurătorul poate refuza plata indemniza ției numai dac ă paguba a fost cauzat ă
intenționat de c ătre asigurat sau de c ătre alte persoane prev ăzute în contractul de
asigurare; – și în aceast
ă materie, asigur ătorul se subrog ă în drepturile asiguratului pl ătit și se poate
întoarce, printr-o ac țiune în regres, împotriva celui r ăspunzător de producerea pagubei.
5.3. Asigurarea de credite
– în aceast ă materie, la încheierea contr actelor prin metoda folosit ă în evaluarea riscurilor
de credit și a riscului la subscrierea unei garan ții, trebuie s ă rezulte c ă asiguratul
îndeplinește condițiile necesare pentru a putea fi angajat ă răspunderea asigur ătorului;
– dacă s-a convenit ca printr-un c ontract de asigurare direct ă de credite și garanții să se
acopere riscul nepl ății de către un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia,
asigurătorul nu poate condi ționa acordarea indemniza ției de asigurare de începerea
acțiunii de recuperare a prejudiciului, inclusiv prin executare silit ă, de la respectivul
debitor.
5.4. Asigurarea de persoane
A) DEFINI ȚIE ȘI CLASIFICARE
Prin contractul de asigurare facultativ ă de persoane, asiguratul/contractantul se
obligă să plătească prima de asigurare, iar asigur ătorul se oblig ă să plătească cu titlu de
indemniza ție de asigurare suma asigurat ă în cazul producerii riscului asigurat.
Asigurările de persoane sunt de dou ă FELURI: ASIGUR ĂRI ASUPRA VIE ȚII și
ASIGUR ĂRI PENTRU CAZURILE DE ACCIDENTE CORPORALE .
a) Asigurările asupra vie ții pot fi:

1171. asigurări de deces Asigurarea temporar ă de deces se caracterizeaz ă
prin aceea c ă dacă asiguratul moare în perioa da pentru care s-a încheiat
contractul, asigur ătorul plătește suma asigurat ă beneficiarului, iar dac ă
asiguratul va fi în via ță la expirarea termenului contractual, asigur ătorul
va fi liberat de orice obliga ție.
Asigurarea viager ă de deces se încheie pân ă la sfârșitul vieții asiguratului, asigur ătorul
fiind obligat sa pl ătească suma asigurat ă beneficiarului la decesul asiguratului, oricare ar
fi data mor ții.
2. asigurări pentru caz de supravie țuire (se încheie pe o perioad ă
determinat ă, la termenul convenit – împlinirea vârstei prev ăzute în
contract – asigur ătorul fiind obligat s ă plătească suma asigurat ă
asiguratului/beneficiarului dac ă asiguratul va fi în via ță; dacă asiguratul
nu atinge vârsta prev ăzută, asigurătorul este liberat de orice obliga ție).
b) Asigurările pentru cazuri de accidente corporale – asigurătorul plătește
suma asigurat ă sau un procent din ea (de regul ă, corespunz ător gradului de invaliditate
permanent ă) numai în caz de producere a vreu nui accident – în perioada asigur ării – ce are
drept consecin ță decesul/invaliditatea permanent ă, totală/parțială, a asiguratului ori alte
consecințe menționate în contract; prima se pl ătește întotdeauna anticipat.
c) Asigurările mixte de persoane – cele mai frecvente asigur ări de persoane în
dreptul nostru; – variante : asigurarea familial ă mixtă de viață, asigurarea mixt ă de viață cu pensie pentru
urmași; întrunește trei feluri de asigur ări: pentru caz de supravie țuire, pentru caz de deces
și pentru cazuri de accidente.
B) TRĂSĂTURI
– reprezint ă o măsură de prevedere și, de regul ă, un mijloc de economisire pe termen mai
îndelungat;
– indemniza ția de asigurare nu are caracter de desp ăgubire; de aici urm ă
toarele consecin țe:
suma asigurat ă poate avea orice cuantum, stabilit prin acordul p ărților; asigur ătorul nu se
subrogă în drepturile asiguratulu i/beneficiarului contra ter țului responsabil de producerea
cazului asigurat; suma asigurat ă se plătește independent de sumele cuvenite
asiguratului/beneficiarului din asigur ările sociale și independent de repararea pagubei de
către cei răspunzători de producerea ei;
C) BENEFICIARUL ASIGUR ĂRII
– indemniza ția de asigurare se pl ătește asiguratului/beneficiarului, iar dac ă nu a fost
desemnat un beneficiar, suma asigurat ă se plătește moștenitorilor asiguratului;
– desemnarea/înlocuirea/revocarea beneficiar ului se poate face fie la încheierea
contractului, fie în cursul execut ării contractului prin declara ție scrisă comunicat ă
asigurătorului ori prin testament;
– revocarea beneficiarului e posibil ă indiferent dac ă acesta ar fi acceptat stipula ția făcută
în favoarea sa, îns ă poate fi efectuat ă numai pân ă la producerea evenim entului asigurat și
cât timp asigurarea este în vigoare;
– în caz de pluralitate de beneficiari, dac ă asiguratul nu a dispus a ltfel, ei au drepturi egale
asupra sumei asigurate; dac ă unul dintre beneficiari, la da ta ivirii cazului asigurat, nu mai
există/nu poate/nu vrea s ă exercite dreptul stipulat în favoarea sa, partea cuvenit ă lui va fi
împărțită între ceilal ți beneficiari;

118- beneficiarul asigur ării, având pozi ția unui ter ț beneficiar dintr-o stipula ție pentru altul,
are acțiune direct ă împotriva asigur ătorului;
– indemniza ția de asigurare nu e supus ă reducțiunii ca liberalitate excesiv ă, nici raportului
ca donație indirect ă și nici nu poate fi urm ărită de creditorii asiguratului; justificare : suma
asigurată nu provine din patrimoniul asiguratului și nu intră în acest patrimoniu nici în
timpul vie ții, nici dup ă moartea asiguratului;
– dacă asiguratul nu a desemnat nici un beneficiar sau dac ă, la producerea cazu lui asigurat,
acesta nu mai exist ă/nu voiește/nu poate s ă exercite dreptu l, suma asigurat ă se cuvine
asiguratului, iar dac ă el nu mai este în via ță, moștenitorilor s ăi;
– între mo ștenitorii asiguratului suma se va împ ărți nu în mod egal, ci dup ă regulile
devoluțiunii legale sau testamentare;
D) REACTIVAREA ASIGUR ĂRII
La asigur ările încheiate cu plata primelor în rate, dac ă asiguratul nu pl ătește la
scadență sau în termenul de p ăsuire acordat, contractul se reziliaz ă. Dacă asiguratul vrea
să revină asupra nepl ății primelor, el poate cere re punerea în vigoare a asigur ării, fie cu
achitarea primelor restante, fie cu prelungirea în mod corespunz ător a termenului de
expirare și a duratei pl ății primelor.
E) REZERVA DE PRIME LA ASIGUR ĂRILE ASUPRA VIE ȚII
– în asigur ările asupra vie ții, primele încasate sunt împ ărțite în trei p ărți: o parte este
afectată cheltuielilor și profitului asigur ătorului, alta, pl ății indemniza țiilor, iar a treia
constituie rezerva de prime ;
– dacă asiguratul s-a hot ărât să nu mai pl ătească primele de asigurare, el are anumite
drepturi asupra rezervei de prime :
Reducerea sumei asigurate – asiguratul poate cere men ținerea asigur ării cu
reducerea sumei asigurate și cu încetarea pl ății primelor. Rezerva de prim ă creată
se considera o prim ă unică, în raport de care se stabile ște mărimea noii sume
asigurate.
Rezilierea contractului prin r ăscumpărarea lui – în acest caz are dreptul de a cere
restituirea rezervei constituite – numit ă sumă de răscumpărare – în condi țiile
prevăzute în contract.
Alte drepturi asupra rezervei de prime stabilite prin contract – ex.: dreptul de a
obține un împrumut cu dobând ă, suma împrumutat ă reprezentând parte din suma
de răscumpărare.

6. Asigurarea obligatorie de r ăspundere civil ă
6.1. Preciz ări prealabile
Asigurările obligatorii se caracterizeaz ă prin faptul c ă, deși raporturile de asigurare se
stabilesc tot prin conven ția stabilit ă între asigurat și asigurător, încheierea acestuia
constituie o obliga ție legală, iar nu o facultate. Conform dispozi țiilor art. 4 din Legea nr.
136/1995, este obligatorie numai asigurarea de r ăspundere civil ă pentru pagubele produse
prin accidente de autovehicule, at ât pe teritoriul României, cât și în afara teritoriului
acesteia. Remarc ăm că noțiunea de asigurare obligatorie, a șa cum este definit ă de lege,
este diferit ă de cea de asigurare a c ărei încheiere este impus ă de lege. Practic, exist ă mai
multe asigur ări a căror încheiere este impus ă de lege, dar numai asigurarea de r ăspundere

119civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule se calific ă ca și asigurare
obligatorie.
6.2. Cazul asigurat
– constă în accidentul cauzator de prejudicii ter țelor persoane pentru care – potrivit legii
civile – se angajeaz ă răspunderea asiguratului sau a persoanei care conducea autovehiculul
ori a unei persoane neidentifi cate, în acest ultim caz numai dac ă autovehiculul ce a produs
accidentul este identificat și asigurat;
– obligația de plat ă a indemniza ției de asigurare se na ște numai dac ă cazul asigurat se
produce în urm ătoarele condiții:
1. accidentul de autovehicul a produs pagube unei ter țe persoane (dac ă se produc pagube
asiguratului sau dac ă nu se produc pagube, asigur ătorul nu pl ătește);
2. asiguratul sau persoana cuprins ă în asigurare r ăspunde civil pentru paguba produs ă;
3. în cazul în care persoana responsabil ă de producerea pagubei r ămâne neidentificat ă,
trebuie făcută dovada existen ței unei asigur ări valabile a autovehiculului ce a cauzat
accidentul.
Sunt cuprinse în asigurare acc identele de autovehicule produse pe teritoriul României,
indiferent de locul producerii lor – pe drum public sau nu – atât în timpul mersului, cât și
în timpul sta ționarii, indiferent de cauza accidentului, cu excep ția cazurilor exoneratoare
de răspundere civil ă: forța majoră, fapta unui ter ț sau a victimei. Asigur ătorul plătește
numai dac ă asiguratul/persoana cuprins ă în asigurare este responsabil( ă) din punct de
vedere delictual civil pentru fapta proprie/fapta altuia/a lucrului (atunci când are calitatea
de păzitor juridic al autovehiculu lui). Deoarece legea se refer ă la „prejudiciile de care
asigurații răspund în baza legii”, nu poate fi invocat ă răspunderea contractual ă a
deținătorului de autovehicul. Dac ă au constituit cauza exclusiv ă a producerii accidentului,
sunt exoneratoare de r ăspundere : cazurile de for ța majoră (lato sensu ); cazurile de for ța
majoră (stricto sensu ), ex.: tr ăsnet, seism, inunda ție, avalan șa etc.; fapta unei ter țe
persoane pentru care asiguratul nu r ăspunde; fapta victimei. Asigur ătorul datoreaz ă
despăgubiri și „în cazul în care cel care conducea autovehiculul, r ăspunzător de
producerea accidentul ui, este o alt ă persoană decât asiguratul” (art. 51 alin. 1). Cazul
fortuit (ploaie, cea ță, stop cardiac la volan etc.) nu este exonerator de r ăspundere. Pentru
ipoteza autorului neidentificat și a imposibilit ății acoperirii pagubei în condi țiile arătate la
art. 51 alin. 3, s-a constituit Fondul de protec ție a victimelor str ăzii, de unde se pl ătesc
despăgubirile, dac ă paguba se refer ă la persoan ă, nu și la bunuri, în ipoteza autorului
rămas necunoscut, respectiv pe ntru ambele categorii dac ă este vorba despre un
autovehicul neasigurat. Dac ă ulterior pl ății despăgubirilor autovehiculul este identificat și
se dovede ște că era asigurat în momentul prod ucerii accidentului, administratorul
Fondului are o ac țiune în regres împotriva asigur ătorului. Subroga ția legală nu poate avea
aplicație, Fondul nefiind obligat împreun ă cu altul sau pentru altul.
6.3. Indemniza ția de asigurare (desp ăgubirile)
A. LIMITELE INDEMNIZA ȚIEI DE ASIGURARE
– se stabilesc pentru fiecare an prin hot ărâre de guvern, în mod diferen țiat pentru
avariere/distrugere de bunuri și pentru v ătămări corporale/deces, incl usiv pentru prejudicii
fără caracter patrimonial (daune morale);
– se aplic ă principiul repar ării integrale din dreptul comun în limita sumelor maxime
prevăzute de lege. Prin urmare, ter țul păgubit are dreptul nu doar la repararea pagubei

120efective, ci și la repararea prejudiciului nerealizat, inclusiv repararea daunelor morale (f ără
caracter patrimonial) în caz de v ătămări corporale sau de deces;
– deci, dac ă prejudiciul nu este acoperit integral prin plata indemniza ției, păgubitul se
poate îndrepta, pentru ob ținerea diferen ței, împotriva persoanei responsabile civilmente.
B. STABILIREA DESP ĂGUBIRILOR
1. PRIN CONVEN ȚIA PĂRȚILOR – convenție între asigurat, asigur ător și
terțul păgubit
Dacă autorul accidentului a r ămas neidentificat, dar autovehiculul e identificat și
asigurat, conven ția se încheie între persoana p ăgubită și asigurător (care e mereu parte în
convenție).
2. PRIN HOT ĂRÂRE JUDEC ĂTOREASC Ă pronunțată în România, conform
dreptului comun în materia r ăspunderii civile delictuale.
C. PLATA DESP ĂGUBIRILOR
– asigurătorul plătește despăgubirile direct persoanelor p ăgubite, în m ăsura în care ea nu a
fost despăgubită de persoana responsabil ă (art. 55 alin. 1);
– dacă persoana responsabil ă a despăgubit pe cel prejudiciat, asigur ătorul restituie
persoanei responsabile desp ăgubirile pl ătite, mai pu țin în situa ția când asigur ătorul ar
urma să recupereze desp ăgubirile pl ătite victimei pe calea unei ac țiuni în regres îndreptat ă
împotriva asiguratului;
– despăgubirile nu pot fi urm ărite de creditorii asiguratului (art. 55 alin. 2).
6.4. Noțiunea de ter ță persoană păgubită
– terța persoan ă păgubită poate să fie, în principiu, orice persoan ă fizică/juridică, cu
domiciliul/re ședința sau sediul în țară/în străinătate ( art. 51 alin. 2 ), păgubită printr-un
accident de autovehicul, p ăgubirea putându-se produce prin v ătămare corporal ă/deces ori
prin avarierea/distrugerea de bunuri ( art. 50 ), inclusiv prin cheltuieli f ăcute în vederea
limitării pagubelor;
– în cazul mor ții persoanei p ăgubite, calitatea de ter ț o au succesorii acesteia care au fost
păgubiți prin moartea sus ținătorului ori persoanele care dovedesc c ă au suportat anumite
cheltuieli ca urmare a accidentului (ex.: cheltuieli de înmormântare);
– terța persoan ă păgubită trebuie desp ăgubită în baza răspunderii civile delictuale;
– nu au calitatea de ter ț păgubit :
– asiguratul, de ținător al autovehiculului;
– conducătorul auto care a cauzat accide ntul, altul decât asiguratul;
– creditorii contractuali ai asiguratului/ai persoanei responsabile cuprinse
în asigurare/persoanei p ăgubite care ac ționează pe temei contractual
6.5. Acțiunea în regres
Asigurătorul acoper ă paguba cauzat ă și suportă despăgubirile definitive din fondurile
acumulate ca urmare a încas ării primelor de asigurare. Exist ă patru cazuri când
asigurătorul are un drept de regres împotriva persoanei responsabile (art. 58):
1. Accidentul a fost produs cu inten ție;
2. Accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozi țiile
legale privind circula ția pe drumurile publice ca infrac țiuni săvârșite cu inten ție,
chiar dac ă aceste fapte nu s-au comis pe astfel de drumuri sau în timpul altor
infracțiuni săvârșite cu inten ție;

1213. Accidentul a fost produs în timpul când autorul infrac țiunii săvârșite cu inten ție
încerca să se sustrag ă de la urm ărire;
4. Persoana responsabil ă de producerea pagubei a condus autovehiculul f ără
consimțământul asiguratului (ex.: ho țul sau copilul asiguratului).
În toate aceste patru cazuri, asigur ătorul se subrog ă în drepturile persoanei p ăgubite pe
care a desp ăgubit-o, în limitele desp ăgubirii pl ătite. El se poate constitui parte civil ă în
procesul penal chiar dac ă paguba suferit ă nu este urmarea direct ă a faptei incriminate de
legea penal ă. În afara acestor patru cazuri expres reglementate de lege, în materia
asigurării de răspundere civil ă și de bunuri opereaz ă, ca regul ă generală, subrogarea
asigurătorului „în toate drepturile as iguratului […] contra celor r ăspunzători de
producerea pagubei” (art. 22 alin. 1); ex.: dac ă la producerea pagubei a participat și o altă
persoană decât asiguratul, asigur ătorul are o ac țiune în regres contra lui, potrivit dreptului
comun.
6.6. Coliziunea de vehicule
Intereseaz ă următoarele aspecte:
a) Atunci când, în urma ciocnirii a dou ă/mai multe autovehicule asigurate, se cauzeaz ă un
prejudiciu unei ter țe persoane, r ăspund solidar to ți deținătorii de autovehicule implicate
dacă sunt îndeplinite condi țiile aplicării art. 1000 alin. 1 C. civ. și dacă nici unul dintre ei
nu poate invoca fapta celuilalt drept cauz ă de exonerare și nici alte cauze de exonerare.
Asigurătorul va pl ăti despăgubirile cuvenite victimei, cu posibilitatea de a le recupera
printr-o ac țiune în regres îndreptat ă împotriva persoanelor cuprinse în asigurare.
b) Dacă printre autovehiculele aflate în coliziune, unul/mai multe nu sunt asigurate de
răspundere civil ă și se reține atât r ăspunderea persoanelor asigurate, cât și a celor f ără
asigurare, asigur ătorul va trebui s ă plătească despăgubiri integrale, în limitele sumei
asigurate. Asigur ătorul se poate subroga în drepturile victimei pentru a recupera partea din
despăgubire ce revine persoanei neasigurate.
c) Dacă se cauzeaz ă pagube reciproce prin coliziune, în practic ă se consider ă că
prezumțiile de r ăspundere se anihileaz ă reciproc și se revine la regula general ă a
răspunderii pe baz ă de culpă, conform art. 998–999 C. civ .
Deținătorii nevinova ți de accident vor primi desp ăgubiri integrale de la asigur ător, iar
cei în culp ă nu vor primi desp ăgubiri, putând chiar s ă fie obliga ți la restituirea
despăgubirilor pl ătite de asigur ător în condi țiile art. 58. Dac ă toți sunt în culp ă, primesc
despăgubiri de la asigur ător invers propor țional culpei fiec ăruia.
d) Dacă nu se dovede ște culpa niciunuia dintre conduc ători și nici unul nu poate dovedi
cauze exoneratoare de r ăspundere, asigur ătorul suport ă toate pagubele.
e) Dacă ciocnirea se produce în ur ma cazului fortuit care prive ște numai un autovehicul,
se repară de către asigur ător numai paguba suferit ă de deținătorul autovehiculului care nu
are răspunderea coliziunii.
f) Dacă cazul fortuit prive ște ambele autovehicule, asigur ătorul suport ă toate pagubele.

7. Termenele de prescrip ție în materia asigur ărilor
7.1. Termenul special de prescrip ție
– în raporturile ce izvor ăsc din asigurare, termenul de prescrip ție este de 2 ani (art. 3 alin.
2 din Decretul nr. 167/1958);
– termenul special de 2 ani se aplic ă indiferent dac ă asigurarea este obligatorie/facultativ ă;

122- domeniu de aplicare – raporturi ce izvor ăsc din asigurare: dintre asigur ător și asigurat;
dintre asigur ător și contractantul asigur ării; dintre asigur ător și persoana cuprins ă în
asigurare; dintre asigur ător și beneficiarul asigur ării; termenul special de prescrip ție nu
este aplicabil în privin ța terțelor persoane care au anumite drepturi sau obliga ții născute în
afara raporturilor de asigurare; (ex., dreptul asiguratului împotriva ter țului responsabil
pentru prejudiciul cauzat se poate valo rifica în termenul general de prescrip ție).
7.2. Cazuri exceptate
Deși este vorba de raporturi care izvor ăsc din asigurare, termenul special nu este
aplicabil în urm ătoarele dou ă cazuri (când se revine la termenul general de prescrip ție de 3
ani):
a) în cazul asigur ărilor de persoane în care obliga țiile devin exigibile prin ajungerea la
termen sau prin amortizare (art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958);
b) drepturile asigura ților asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se
constituie la asigur ările de persoane pentru obliga ții de plată scadente în viitor sunt
imprescriptibile (art. 40 din L. nr. 136/1995).

Întrebări:
1. Care este definiția contractului  de 
asigurare?  
2. Care sunt caracterele  juridice ale contractului  de asigurare?  
3. Care sunt condițiile de fond ale contractului  de asigurare?  
4. Care sunt condițiile de formă ale contractului  de asigurare?  
5. Care sunt obligațiile părților contractului  de asigurare?   
6. Care sunt clasificările contractului  de asigurare?

123BIBLIOGRAFIE DE INI ȚIERE

1. Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed.
Universul Juridic, Bucure ști, 2001
2. Ion Dogaru, Drept civil. Contracte speciale , Ed. All Beck,
București, 2004
3. Dumitru Macovei, Iolanda Elena Cadariu, Drept civil. Contracte,
Ed. Junimea, Ia și, 2004
4. Codrin Macovei, Contracte civile , Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2006
5. Radu Motica, Florin Mo țiu, Contracte civile , Ed. Lumina Lex,
București, 2004
6. Camelia Toader, Drept civil. Contracte speciale , ed. a II-a, Ed. All
Beck, Bucure ști, 2005
7. Dan Chiric ă, Contractele speciale civile și comerciale , vol. I, Ed.
Rosetti, Bucure ști, 2005