.drept Civil. Caracterul Translativ de Proprietate al Donatiei

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Secțiunea I. Istoric

Contractul de donație, act translativ de proprietate, are o existență îndelungată, avându-și originea în reglementarea dreptului roman. Acesta definea donația ca fiind actul prin care o parte, numită donator își micșorează patrimoniul în favoarea celeilalte părți, numită donatar, cu scopul de a o îmbogăți.

Operațiunea juridică a donațiunii prezintă anumite trăsături care îi conferă o identitate proprie. În primul rând, donatorul trebuia să sufere o sărăcire; depozitarul, deși aduce un serviciu gratuit, nu face o donație, deoarece prin fapta sa nu-și micșorează patrimoniul. Donatorul trebuie să aibă intenția de a dona (animus donandi), intenție ce nu există în cazul debitorului care execută obligația naturală. În fine, era necesar ca donatarul să se îmbogățească, îmbogățire realizată pe seama sărăcirii donatorului.

Operațiunea juridică a donațiunii care, la origine, nu avea o formă proprie, îndeplinea o multitudine de funcții. Astfel, ea se putea face între persoane care aparțineau unor familii diferite sau între soți, se putea face între vii sau pentru cauză de moarte, putea fi utilizată pentru constituirea unei dote sau a unei donațiuni ante nuptias (înainte de căsătorie).

În Țara Românească și Moldova, începând din secolele XIV – XV, marea proprietate feudală, completă asupra pământului și incompletă asupra rumânilor și vecinilor, a fost forma de proprietate dominantă, definitorie pentru epoca feudală. După întemeierea acesteia, pe lângă modul originar de dobândire care a fost moștenirea, au fost consacrate și alte moduri de dobândire a proprietății, printre care și dania domnească și donația.

Ulterior, Legea Țării consacra ca izvor al obligațiilor contractele și delictele. În categoria contractelor întâlnim și contractul de donație, care prezintă în general, aceleași trăsături ca și cel de vânzare – cumpărare, în ceea ce privește consimțământul donatorului și obiectul donației. Astfel, consimțământul contractanților trebuie să fie liber, de bună – voie, nesilit, fără vicii și irevocabil. Obiectul trebuia să fie un bun susceptibil de a fi înstrăinat, în comerț. Bunul cel mai important în feudalism era pământul.

În cazul donației domnești, intenția de a gratifica a domnului are în vedere fie răsplătirea unor boieri pentru slujbă credincioasă, fie ajutorarea unor mânăstiri, iar în cazul particularilor, de obicei angajamentul donatarului față de donator „de a-l îngriji în viață, iar după moarte a-i face comând” constituie condiția cu care este făcută donația.

Obiectul donației poate fi – ca și la vânzare – persoana umană, când țăranul liber se închină cu „sufletul și averea” unui stăpân feudal, iar robii sunt dăruiți de către stăpânii lor.

Dania către biserică se face în scopuri pioase, filantropice, sau ca donatorul să fie „înscris în pomelnic”, pentru pomenirea lui, a părinților și a membrilor familiei sale. Pentru a întări dania, se recurge deseori ca ea să fie făcută în fața domnului și a sfatului domnesc. Mânăstirea donatară nu avea dreptul de a înstrăina dania primită sub sancțiunea de a fi revocată de către foștii proprietari.

În vremea lui Ștefan Nicolae Racoviță, marele paharnic Mihail Fotino a scris în limba greacă un Manual de legi, care deși nu a fost tipărit, se aplica în practica instanțelor judecătorești. Dispozițiile erau sistematizate pe ramuri de drept, printre care se întâlnea și donația.

Autenticitatea donației a fost instituită de ministrul d’Agusseau prin ordonanța din 1731, care au avut în vedere protecția donatorului în contra consecințelor unui act gratuit făcut în pripă, formalitățile autentificării având drept scop a-l pune la adăpostul influențelor captatorii, reducerea abuzului de donații în interesul familiei donatorului și în sfârșit, respectarea regulii irevocabilității. Exigențele vechiului drept francez au trecut nemodificate în dreptul actual.

Obârșia principiului irevocabilității trebuie căutată în vechiul drept francez care nu favoriza donațiile. Acesta exprima regula irevocabilității prin formula „donner et retenir ne vaut”. Tendințele vechiului drept francez erau de a conserva bunurile în familie, mai cu seamă că în acele vremuri, rezerva nu proteja pe moștenitorii de sânge decât contra liberalităților testamentare.

În privința raportului donației, trebuie arătat că, la romani, dreptul civil nu cunoștea această instituție, ea fiind o inovație a dreptului pretorian, pentru considerații cu totul diferite de cele pe care se bazează raportul în dreptul modern. După ce s-a admis în dreptul roman că copiii emancipați puteau să aibă un patrimoniu deosebit de cel al capului familiei (pater familias), pretorul a hotărât ca ei să raporteze la succesiunea acestuia din urmă bunurile dobândite pro nomine, bunuri care ar fi fost înglobate în masa succesorală, dacă nu ar fi fost emancipați. Când dreptul roman a admis că și copiii rămași în patria potestas pot avea un patrimoniu propriu, obligația raportului a fost generalizată și aplicată oricăror copii, emancipați sau nu, însă restrânsă numai la bunurile primite de la tată. Raportul se numea la romani collatio bonorum.

În vechiul drept francez, instituția raportului donației, moștenită de la romani, a suferit modificări importante. Obligația raportului – care la romani era impusă numai moștenitorilor descendenți – a fost întinsă la ascendenți și colaterali.

În Codul Calimah, raportul era numit sinisforă și era obligatoriu în linie ascendentă.

Secțiunea a II-a. Reglementare legală

Dispoziții referitoare la contractul de donație se găsesc în cuprinsul a numeroase acte legislative, însă reglementarea de bază a acestui contract este dată de Codul civil, adoptat în anul 1864 și intrat în vigoare la 1 decembrie 1865.

Codul civil în titlul II., intitulat „Despre donațiuni între vii și despre testamente” alocă numeroase articole contractului de donație. Dintre acestea vom enumera pe cele care cuprind reglementările cele mai importante referitoare la acest contract:

Art. 800: „Nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament”.

Art. 801: „Donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primește”.

Art. 808: „Este capabil de a primi prin donațiune între vii oricine este conceput în momentul donațiunii”.

Art. 809 alin (2): „Minorul, ajuns la maturitate nu poate dispune nici prin donațiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului său tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei nu au fost prealabil date și primite”, și alin (3): „Sunt exceptați în amândouă cazurile de mai sus ascendenții minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor”.

Art. 813: „Toate donațiunile se fac prin act autentic”.

Art. 814: „Donațiunea nu obligă pe donator și nu produce efecte decât din ziua în care va fi fost acceptată.

Acceptarea poate fi făcută sau în act sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce dăruiește; în acest din urmă caz, donațiunea nu are efect decât din ziua în care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare”.

Art. 821: „Donațiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă”.

Art. 822: „Este nulă orice donațiune făcută cu condiții a căror îndeplinire atârnă numai de voința donatorului”.

Art. 828: „Donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite.

Donatorul este responsabil de evicțiune când el a promis expres garanția.

Este asemenea responsabil când evicțiunea provine din faptul său, când este în chestiune o donațiune care impune sarcini donatarului; în acest caz, însă garanția este obligatorie numai până la suma sarcinilor”.

Art. 829: „Donațiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine și pentru naștere de copii în urma donațiunii”.

Art. 831: „Donațiunea între vii se revocă pentru ingratitudine, în cazurile următoare:

Dacă donatarul a atentat la viața donatorului;

Dacă este culpabil în privință-i de delicte, cruzimi sau injurii grave;

Dacă fără cuvânt îi refuză alimente”.

Art. 836: „Orice donațiuni prin acte între vii făcute de persoane ce nu au copii sau descendenți în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donațiuni și sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donațiunea mutuală sau remuneratorie, fie în fine, donațiunea în favoarea maritagiului făcută soților de oricare altă persoană, afară de ascendenții lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donațiunii, dobândește un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiul subsecvent”.

Art. 937: „Orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă.

Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizație.

O asemenea donațiune nu este revocabilă pentru că în urmă s-au născut copii”.

Art. 939: „Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-un alt maritaj, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui soțului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puțin și fără ca, nici într-un caz, donațiunea să treacă peste cuartul bunurilor”.

În Codul familiei, sunt întâlnite prevederi referitoare la contractul de donație în următoarele articole:

Art. 31: „Nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soț: lit. (b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.”

Art. 129 alin. (1): „Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donații și nici să garanteze obligația altuia”.

Art. 133 alin. (3): „Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviințare, donații și nici să garanteze obligația altuia”.

Alin. (4): „Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sunt anulabile”.

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat face referire la contractul de donație în art. 103 lit. (f): „În lipsă de lege convenită de părți se aplică, donației, legea națională a donatorului”.

Legea nr. 215/2001, cu privire la administrația publică locală, în art. 123 alin. (3) arată că: „Donațiile și legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea Consiliului local sau, după caz, a Consiliului județean, cu votul a două treimi din numărul membrilor acestora”.

Prevederi referitoare la donație mai întâlnim și în Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, art. 23 alin. (1), în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 7, precum și în alte acte normative, izvoare de drept civil.

CAPITOLUL II

NOȚIUNEA ȘI CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE DONAȚIEI

Secțiunea I. Noțiunea contractului de donație

Definiție

Donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit, prin care una din părți, numită donator, cu intenție liberă își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță) mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără a urmări să primească ceva în schimb (art. 801 și art. 803 Cod civil).

După cum rezultă din această definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animus donandi). Această intenție, concretizată în încheierea contractului în forma și în condițiile prevăzute de lege, justifică mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza ei.

Precizăm, de asemenea, că donația – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate (de exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit etc.) prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și de formă prevăzute pentru dovom enumera pe cele care cuprind reglementările cele mai importante referitoare la acest contract:

Art. 800: „Nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament”.

Art. 801: „Donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primește”.

Art. 808: „Este capabil de a primi prin donațiune între vii oricine este conceput în momentul donațiunii”.

Art. 809 alin (2): „Minorul, ajuns la maturitate nu poate dispune nici prin donațiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului său tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei nu au fost prealabil date și primite”, și alin (3): „Sunt exceptați în amândouă cazurile de mai sus ascendenții minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor”.

Art. 813: „Toate donațiunile se fac prin act autentic”.

Art. 814: „Donațiunea nu obligă pe donator și nu produce efecte decât din ziua în care va fi fost acceptată.

Acceptarea poate fi făcută sau în act sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce dăruiește; în acest din urmă caz, donațiunea nu are efect decât din ziua în care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare”.

Art. 821: „Donațiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă”.

Art. 822: „Este nulă orice donațiune făcută cu condiții a căror îndeplinire atârnă numai de voința donatorului”.

Art. 828: „Donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite.

Donatorul este responsabil de evicțiune când el a promis expres garanția.

Este asemenea responsabil când evicțiunea provine din faptul său, când este în chestiune o donațiune care impune sarcini donatarului; în acest caz, însă garanția este obligatorie numai până la suma sarcinilor”.

Art. 829: „Donațiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine și pentru naștere de copii în urma donațiunii”.

Art. 831: „Donațiunea între vii se revocă pentru ingratitudine, în cazurile următoare:

Dacă donatarul a atentat la viața donatorului;

Dacă este culpabil în privință-i de delicte, cruzimi sau injurii grave;

Dacă fără cuvânt îi refuză alimente”.

Art. 836: „Orice donațiuni prin acte între vii făcute de persoane ce nu au copii sau descendenți în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donațiuni și sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donațiunea mutuală sau remuneratorie, fie în fine, donațiunea în favoarea maritagiului făcută soților de oricare altă persoană, afară de ascendenții lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donațiunii, dobândește un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiul subsecvent”.

Art. 937: „Orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă.

Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizație.

O asemenea donațiune nu este revocabilă pentru că în urmă s-au născut copii”.

Art. 939: „Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-un alt maritaj, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui soțului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puțin și fără ca, nici într-un caz, donațiunea să treacă peste cuartul bunurilor”.

În Codul familiei, sunt întâlnite prevederi referitoare la contractul de donație în următoarele articole:

Art. 31: „Nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soț: lit. (b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.”

Art. 129 alin. (1): „Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donații și nici să garanteze obligația altuia”.

Art. 133 alin. (3): „Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviințare, donații și nici să garanteze obligația altuia”.

Alin. (4): „Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sunt anulabile”.

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat face referire la contractul de donație în art. 103 lit. (f): „În lipsă de lege convenită de părți se aplică, donației, legea națională a donatorului”.

Legea nr. 215/2001, cu privire la administrația publică locală, în art. 123 alin. (3) arată că: „Donațiile și legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea Consiliului local sau, după caz, a Consiliului județean, cu votul a două treimi din numărul membrilor acestora”.

Prevederi referitoare la donație mai întâlnim și în Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, art. 23 alin. (1), în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 7, precum și în alte acte normative, izvoare de drept civil.

CAPITOLUL II

NOȚIUNEA ȘI CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE DONAȚIEI

Secțiunea I. Noțiunea contractului de donație

Definiție

Donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit, prin care una din părți, numită donator, cu intenție liberă își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță) mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără a urmări să primească ceva în schimb (art. 801 și art. 803 Cod civil).

După cum rezultă din această definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animus donandi). Această intenție, concretizată în încheierea contractului în forma și în condițiile prevăzute de lege, justifică mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza ei.

Precizăm, de asemenea, că donația – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate (de exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit etc.) prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donație.

2. Interpretarea contractului

Codul civil nu prevede reguli speciale de interpretare a clauzelor contractului de donație. În consecință, se aplică regulile generale de interpretare a contractelor. Se impune însă o precizare: dacă nu există certitudinea că părțile au încheiat un contract de donație (o liberalitate), deci interpretarea este necesară chiar pentru calificarea juridică a contractului (donație sau alt contract, de exemplu de întreținere, de locațiune, de comodat etc.), atunci interpretarea urmează să se facă în sensul aplicării regulilor care guvernează actele cu titlu oneros – care sunt reguli de drept comun – , iar nu a regulilor prevăzute pentru liberalități, care, fiind excepționale, sunt supuse unei interpretări restrictive. Concluzia privind încheierea între părți a unui contract de donație trebuie să fie temeinic ancorată în elementele convenției dintre părți.

Precizăm că, în nici un caz, executarea unei obligații civile imperfecte (naturale) nu poate fi calificată drept o liberalitate (de exemplu, executarea unei obligații prescrise, repararea pagubei cauzate, deși condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite, întreținerea unei rude față de care nu există obligație legală de întreținere etc.). Nici premiile sau cadourile ori recompensele oferite (în scopuri publicitare) de un comerciant clienților nu constituie donație, nefiind făcute animus donandi, în activitatea sa profesională, comerciantul nu poate fi generos. Nici operele de binefacere nu urmează regulile prevăzute pentru donații.

Secțiunea a II-a. Condițiile de validitate ale contractului de donație

Condiții de fond

1. Capacitatea părților

Capacitatea de exercițiu este acea condiție de fond și esențială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea actelor de drept civil.

1.1. Incapacități de a dispune

Legea civilă prevede anumite dispoziții generale prin care se restrânge această capacitate. Astfel, legea instituie incapacitatea de a dispune cu titlu gratuit în vederea ocrotirii intereselor patrimoniale pentru următoarele categorii de persoane fizice:

Minorii

Aceste persoane – atât cele lipsite de capacitate de exercițiu (până la 14 ani), cât și cele cu capacitate de exercițiu restrânsă (între 14 și 18 ani) sunt incapabile de a face donații. Minorii nu pot face donații nici personal și prin reprezentații lor legali sau asistați. Nici autoritatea tutelară nu poate încuviința încheierea unor asemenea acte de către minori. În favoarea tutorelui, chiar dacă au împlinit vârsta de 18 ani, minorii nu pot dispune prin donații, atât timp cât autoritatea tutelară nu a autorizat descărcarea tutorelui din gestiune.

b) Interzișii judecătorești

Aceste persoane nu pot face nici un fel de donații, deoarece interdicția constituie o măsură de ocrotire a patrimoniului lor, care trebuie folosit exclusiv în vederea refacerii sănătății lor.

Din punctul de vedere al persoanei donatorului, incapacitatea se apreciază fie în momentul încheierii contractului, dacă este constatată printr-un înscris unic, fie în momentul acceptării donației de către donator, când aceasta a fost făcută printr-un înscris separat, fie în momentul notificării acceptării, dacă s-au făcut, de asemenea, prin două înscrisuri. Capacitatea donatarului se apreciază însă numai în momentul acceptării donației.

1.2. Incapacități de a primi

Legea civilă declară ca incapabile de a primi donații directe următoarele categorii de persoane:

a) Persoanele fizice neconcepute și organizațiile care n-au dobândit personalitate juridică nu au capacitatea de a primi donații. Copilul conceput (infans conceptus) poate fi gratificat (art. 808 Cod civil).

Persoanele neconcepute pot fi gratificate numai indirect, de exemplu prin liberalități cu sarcini, făcute unor persoane capabile, iar organizațiile (entitățile) care nu au dobândit personalitate juridică vor putea primi donații în cursul constituirii (de la data actului de înființare) dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil (art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954). Astfel, donația se face în vederea alcătuirii patrimoniului propriu necesar pentru dobândirea personalității juridice. După dobândirea personalității juridice, unitatea poate primi donații cu respectarea principiului specialității capacității de folosință.

b) Cetățenii străini și apatrizi nu pot primi donații având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin. 2 din Constituție).

c) Medicii și farmaciștii, inclusiv persoanele care practică ilegal medicina, care au tratat pe o persoană în boală din care moare (acea boală fiind cauza morții) nu pot primi donațiile ce bolnavul le-a făcut în favoarea lor în cursul acestei boli. Această dispoziție se aplică și preoților care au asistat pe donator din punct de vedere religios în cursul ultimei boli (art. 810 alin 1 și 3 Cod civil).

Sunt exceptate de la interdicția vizată, și deci sunt valabile, donațiile remuneratorii, dacă sunt potrivite cu starea materială a donatorului și cu serviciile prestate de donatar (art. 810 alin. 2 Cod civil).

d) Minorii și interzișii au dreptul de a primi donații dar nu au exercițiul acestui drept. În principiu, donația făcută unui incapabil sau cu capacitate de exercițiu restrânsă se acceptă prin reprezentanții săi legali sau cu încuviințarea prevăzută de lege. Articolul nr. 815 Cod civil conține o protecție specială în favoarea minorilor și interzișilor, permițând ca donațiile făcute lor să fie acceptate și de către ascendenții lor de orice grad chiar dacă nu sunt tutorii lor și părinții s-ar afla în viață și ar refuza să accepte. Dacă donația conține și element oneros (donație cu sarcini sau sub condiție) deci acceptarea constituie un act de dispoziție, ea trebuie să fie în toate cazurile, autorizată în prealabil de autoritatea tutelară.

e) Surdo-mutul care nu știe să scrie nu poate accepta o donație decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară care va avea rolul de interpret al voinței surdo-mutului (surdului sau mutului), în sensul art. 61 alin. 2 din Legea notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995.

f) Persoanele juridice. În legătură cu capacitatea de a accepta o donație se impune să facem unele precizări referitor la acceptarea ofertelor de donație făcute în favoarea persoanelor juridice. ”Potrivit art. 814 – 817 Cod civil, actul juridic având ca obiect o donație ia ființă în momentul acceptării, iar liberalitățile făcute persoanelor juridice nu pot fi acceptate decât în condițiile prevăzute de lege. În același timp, prin Decretul nr. 478/1954 se reglementează condițiile în care se pot face donații către stat. Neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute în decret, atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, aceasta putând fi invocată de orice persoană interesată sau ridicată de instanță chiar și din oficiu.”

Donațiile făcute statului (organelor de stat, instituțiilor bugetare, unităților administrativ-teritoriale, regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat) urmează să fie acceptate după cum urmează:

– donațiile făcute ministerelor, altor organe sau instituții centrale care depind direct de Guvern, precum și unităților bugetare care fac parte din sistemul acestora, se acceptă de ministrul sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat;

– donațiile făcute unităților administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul județean sau al municipiului București;

– donațiile oferite regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat se acceptă de conducătorii acestora, însă, dacă sunt de interes național, cu autorizația prealabilă a organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizația consiliului județean sau al municipiului București, după caz.

Dacă obiectul donației este un teren agricol se cere și avizul Ministerului Agriculturii, iar dacă este un imobil situat într-o localitate, avizul Departamentului pentru Administrație Publică și Locală.

Cât privește persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donațiilor (inclusiv a darurilor manuale) oferite asociațiilor sau fundațiilor fără scop patrimonial se poate face numai cu autorizație prealabilă și avizul Guvernului, cu excepția contribuțiilor sau donațiilor inițiale necesare pentru alcătuirea patrimoniului propriu (capacitatea de folosință anticipată), a cotizațiilor periodice și a subvențiilor din partea statului unităților administrativ teritoriale și, în general, a persoanelor juridice de drept public, pentru care nu este necesară nici o autorizație.

În schimb, persoanele juridice care nu sunt de stat dar urmăresc un scop patrimonial, precum și sindicatele, pot accepta donațiile, prin organele lor, fără autorizație prealabilă. De exemplu, donațiile făcute baroului de avocați sau Uniunii Avocaților – ca persoane juridice – se acceptă de Consiliul baroului, respectiv de Comisia Permanentă a Uniunii (art. 48 lit. r și art. 60 lit. h din Legea nr. 51/1995).

1.3. Sancțiunea incapacităților speciale de a face și de a primi donații

Potrivit art. 812 Cod civil” dispozițiile în favoarea unui incapabil sunt nule”. În literatura juridică s-a arătat că deși formularea din art. 812 Cod civil sugerează sancțiunea nulității, trebuie totuși să se admită că nerespectarea incapacităților – atât de a face cât și de a primi donații – se sancționează, de regulă, numai cu nulitatea relativă a contractului, care poate fi invocată, în consecință, numai de cel ocrotit (prin ocrotitorul legal, dacă este cazul) sau de succesorii săi în drepturi.

„Art. 812 Cod civil, sancționează cu nulitate absolută numai liberalitățile făcute în favoarea incapabililor arătați în art. 810 Cod civil, iar nu și liberalitățile făcute minorilor. Potrivit art. 815 Cod civil, donațiile făcute minorilor se acceptă de tutore sau părinte; această dispoziție de ocrotire a intereselor unor incapabili, alții decât cei la care se referă art. 812 Cod civil, este sancționată și ea, în caz de nesocotire, cu nulitatea, dar cu o nulitate relativă, care poate fi invocată exclusiv de incapabil”.

Totuși, se subliniază că atunci când incapacitățile sunt dictate de interese de ordine publică, sancțiunea este nulitatea absolută a contractului. De exemplu, în cazul când donațiile făcute persoanelor juridice, dacă nu au fost acceptate în condițiile prevăzute de lege, operează nulitatea absolută a contractului de donație.

Tot astfel, donația având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor de orice fel, dacă donatarul nu este cetățean român, se sancționează cu nulitatea absolută (art. 41 alin. 2 din Constituție).

În ceea ce privește donațiile făcute medicilor, farmaciștilor și preoților, se consideră că, în acest caz, operează nulitatea absolută, deoarece interdicția prevăzută de art. 810 Cod civil este concepută ca o dispoziție prohibită (nu numai de ocrotire), ca o regulă generală de apărare a prestigiului de medic, farmacist și preot, iar în cazul persoanelor care practică în mod ilegal medicina, fapta constituie infracțiune (conform art. 41 din Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic), în orice caz se impune sancțiunea nulității absolute.

S-a mai arătat că donația va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă părțile – pentru a ocoli dispozițiile privind incapacitățile speciale privind contractul de donație – au recurs la deghizări sau la interpunerea de persoane.

2. Consimțământul

Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil, care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să provină de la persoană cu discernământ;

– să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;

– să fie exteriorizat;

– să nu fie alterat de un viciu de consimțământ.

Această condiție de fond, pentru valabilitatea contractului de donație nu prezintă particularități decât sub aspectul modalităților ei de exteriorizare. Astfel, pentru ca donația să fie valabilă, consimțământul părților trebuie exteriorizat de regulă, în forma expresă, respectiv în scris, iar acesta numai în forma autentică.

“Consimțământul donatorului trebuie luat de notar în momentul autentificării actului de donație, nefiind suficient consimțământul luat de notar anterior autentificării actului de donație. Aceasta, întrucât valabilitatea autentificării unui act este condiționată, în mod imperios, de existența, chiar la data autentificării a consimțământului donatorului, deoarece până la autentificare donatorul poate reveni oricând asupra donației (art. 813 Cod civil)”.

3. Obiectul

Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formează obiectul contractului trebuie să îndeplinească mai multe condiții, și anume: să fie în circuitul civil (art. 963 Cod civil), să fie determinat sau determinabil (art. 948 și 964 Cod civil), posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (de exemplu recolta viitoare). Dintre bunurile viitoare, numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donației (art. 702 și 965 Cod civil). După deschiderea moștenirii, moștenitorul poate înstrăina universalitatea dobândită, respectiv cota parte indiviză, nu numai cu titlu oneros, dar și cu titlu gratuit, deci prin donație. În nici un caz, bunurile viitoare nu pot constitui obiectul darului manual.

Astfel, pot forma obiectul contractului de donație atât bunuri mobile cât și imobile, corporale sau incorporale, bunuri de gen sau individual determinate etc dacă respectă condițiile arătate mai sus.

Bunurile pe care legea le declară inalienabile (imprescriptibile și insesizabile) și care fac parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale nu pot forma obiectul contractului.

Nu pot forma obiectul contractului de donație nici bunurile care constituie monopol de stat și care pot circula numai în condițiile prevăzute de lege. De asemenea nici terenurile la care se referă art. 32 din Legea nr. 18/1991: ”terenul atribuit conform art. 19 alin.1, art. 21 și art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăților, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare”. Este vorba despre terenurile cu privire la care, în terminologia legii, s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea cooperatorilor care nu au adus pământ în cooperativă și a altor persoane prevăzute de lege.

Dacă bunul donat este individual determinat donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar (fie și sub condiție). Dacă contractul are ca obiect lucrul altuia, donația este nulă absolut în toate cazurile întrucât donatorul se poate abține să dobândească proprietatea lucrului altuia și deci donația contravine principiului irevocabilității.

Dacă încheierea contractului de donație este însoțită, precedată sau urmată de încheierea unui alt contract(cu participarea unei alte persoane străine de donație) trebuie să se stabilească corect ce se donează (quid donat), adică obiectul donației. Problema se pune în practică în cazul finanțării cumpărării sau construirii unei case; obiectul donației este suma de bani sau casa? Regula este că, în cazul prestării unei sume de bani în vederea achiziționării unui imobil, obiectul donației este suma de bani. Tot astfel, dacă donația se realizează prin transmiterea dreptului de proprietate asupra altei persoane decât cea care plătește prețul imobilului, ceea ce se donează este prețul (parte din preț) iar nu imobilul, dar numai dacă donația este concomitentă cu plata prețului către vânzător. În schimb, dacă transmiterea se face după încheierea vânzării și plata prețului la care donatorul n-a luat parte, obiectul donației nu-l formează imobilul.

Drept consecință, dacă obiectul donației este suma de bani, nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu vor afecta dreptul de proprietate al dobânditorului (donatarului) asupra imobilului. În schimb, dacă donația a avut ca obiect imobilul, toate consecințele arătate se vor răsfrânge asupra lui.

4. Cauza

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Pentru a fi valabilă cauza trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală.

Și în contractul de donație cauza cuprinde două elemente: intenția de a gratifica și motivul determinant. Intenția de a gratifica trebuie să aibă un caracter de liber consimțământ. Acest element al cauzei este comun tuturor contractelor de donație, din care pricină el se înfățișează ca fiind abstract, obiectiv și invariabil.

Motivul determinant este scopul concret urmărit de donator. De aceea, acest element este subiectiv, variabil și concret în fiecare contract de donație.

În principiu este interzisă donația făcută de un concubin în favoarea altui concubin. Dacă însă liberalitatea a urmărit începerea sau menținerea relațiilor de concubinaj, ea este lovită de nulitate absolută pentru că are o cauză imorală.

Dar, o donație între concubini, cu cauză imorală, va fi valabilă, în sensul căsătoriei ulterioare a concubinilor? În acest caz, donația va fi legală „deoarece căsătoria exclude ideea că prin perfecționarea contractului s-a urmărit determinarea unei părți să intre sau să rămână în relații de concubinaj cu cealaltă parte”. Dar dacă donația s-a făcut în scopul încheierii căsătoriei, cauza ei va mai putea fi considerată imorală? În acest caz, donația va fi valabilă deoarece încheierea contractului în vederea căsătoriei, nu constituie o cauză imorală sau ilicită.

„Proba cauzei ilicite, neprevăzută în actul de donație, incubă persoanei care susține că aceasta ar fi cauza. Proba cauzei ilicite se face prin orice mijloc de probă”.

Condiție de formă – forma autentică

Potrivit prevederilor art. 813 Cod civil, donația pentru a fi valabilă, trebuie constatată prin înscris autentic, valabilitatea autentificării contractului de donație este condiționată de existența – chiar la data autentificării și nu la altă dată – consimțământului donatorului, care trebuie să rezulte exclusiv din declarația sa formală în momentul autentificării. Existența consimțământului donatorului nu poate fi dedusă din prezumții sau indicii.

Donația făcută fără act autentic nu poate fi dovedită cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. De asemenea, dacă contractul de donație a fost constatat prin înscris sub semnătura privată donatorul nu-l poate valida prin confirmarea ulterioară.

Rațiunea cerinței înscrisului autentic rezidă din aceea că el constituie o măsură de protecție a voinței dispunătorului contra încercărilor de captație și sugestie din partea donatarului, cât și pentru a se asigura respectarea principiului irevocabilității donațiilor.

Actul juridic al donației cuprinde oferta de a dona și acceptarea ei de către gratificat. Ambele consimțăminte pot fi cuprinse într-un singur înscris autentic, dar pot fi cuprinse și în două înscrisuri separate, și anume: oferta de donație (un înscris autentic) și acceptarea donației (alt înscris autentic).

CAPITOLUL III

Caracterele juridice ale donației

Secțiunea I. Caracterul solemn al donației

Prezentare generală

Donația este unul din rarele contracte solemne din dreptul nostru actual. Motivele pentru care legiuitorul a dat donației caracter solemn sunt determinate de natura intrinsecă a donației, act gratuit prin care donatorul înstrăinează un bun fără să primească în schimb vreun echivalent. Donația are întotdeauna ca rezultat o micșorare a patrimoniului donatorului. Pentru a limita cât mai mult abuzul de donații, legiuitorul a luat în interesul familiei donatorului, o serie de măsuri, dintre care fac parte și art. 813 Cod civil, ca donațiile să se facă prin act autentic. Aceste reguli au drept scop a atrage atenția donatorului asupra importanței actului ce are de gând a săvârși. Regulile autenticității nu sunt absolute, ele suferă anumite excepții, după cum vom arăta în cele ce urmează.

I. Regula art. 813 Cod civil

Precizări prealabile

Am văzut că donația este un contract. Pentru existența lui însă nu ajunge simplul consimțământ al părților. Art. 813 Cod civil declară că „donațiile se fac prin act autentic”, act necesar nu pentru proba donației, ci ca element constitutiv al operației juridice, adică al înfăptuirii donației. Legiuitorul, prin articolul 813 arată că forma autentică a actului de donație este o formalitate substanțială, a cărei lipsă provoacă nulitatea donației, nulitatea absolută, echivalând cu inexistența. Prin urmare, formele cerute pentru facerea unei donații se rezumă la următoarele: donația să fie făcută prin act autentic, să fie acceptată de donatar, iar pentru donațiile mobiliare, pe lângă actul autentic se va anexa și un act estimativ, conform art. 827 Cod civil.

Necesitatea unui act autentic

Dispoziția art. 813 Cod civil este imperativă: formalitatea întocmirii unui act autentic, conform legii autentificării actelor, este substanțială pentru ca donația să dobândească ființă legală.

Donatorul, cât și donatarul care acceptă donația, pot figura la facerea actului prin mandatari, cu condiția ca procurile să fie autentice și speciale. Autentice , pentru ca ele fac parte integrantă din act și urmează deci a fi supuse la aceleași forme și special pentru că fiind vorba de o înstrăinare – întrucât privește pe donator – art. 1536 Cod civil cere ca mandatul să fie special, arătând în mod determinat natura și condițiile operației juridice ce urmează a fi realizată. Cu privire la donatar, mandatul poate fi și general.

Acceptarea donației

Acceptarea donației de către donator este un element esențial. Acceptarea, în materie de donație, trebuie privită și din punct de vedere special care domină materia, adică al solemnității. Art. 814 declară că în cazul în care acceptarea donatarului nu se manifestă în chiar actul de donație ea se va putea face printr-un act autentic, posterior. Trebuie făcută distincția după cum donația se încheie între persoane prezente sau între absenți.

Între persoane prezente

Conform art.813 Cod civil, toate donațiile se fac prin act autentic. Deci, contractul produce efecte juridice numai dacă consimțământul ambelor părți este manifestat în formă autentică. Nerespectarea acestei forme se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatarului sau donatorului.

Forma autentică este o măsură de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual și irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără ca acel element activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-un echivalent.

Întrucât cerința formei este prevăzută în mod imperativ, sub sancțiunea nulității absolute, deci ad validitatem, dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă.

Pentru ca donația nulă pentru vicii de formă să producă efecte juridice, ea trebuie să fie refăcută în întregime, cu respectarea formei cerute de lege (art. 1168 Cod civil).

În schimb, după moartea donatorului, nulitatea unei donații pentru vicii de formă, cât și în privința oricărei alte excepții, poate fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a donației de către moștenitorii sau reprezentanții donatorului (art. 1167 alin. 3 Cod civil) dacă confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă și făcută în deplină cunoștință de cauză. Renunțarea la efectele nulității este opozabilă și creditorilor dacă nu este frauduloasă.

În sfârșit, precizăm că și sarcinile sau condițiile donației trebuie să fie prevăzute în formă solemnă.

3.2. Între absenți

În cazul în care contractul de donație se încheie între absenți, prin ofertă și acceptare separate, atât oferta de a dărui cât și acceptarea trebuie să fie făcute în formă autentică, altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule absolut, cu toate consecințele și regulile ce decurg de aici.

“În cazul în care contractul de donație se încheie între absenți, prin ofertă și acceptare separată, atât oferta, cât și acceptarea trebuie să fie refăcută în formă autentică, altfel, sunt nule absolut (art. 814 cod civil). Pentru ca donația nulă pentru viciu de formă să producă efecte juridice, ea trebuie refăcută în întregime, cu respectarea formei cerute de lege.

După moartea donatorului, însă, această nulitate pentru vicii de formă poate fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a donației de către moștenitori, art. 1167 alin. 3 Cod civil. Acceptarea donației trebuie să intervină înainte de decesul donatorului și produce efecte doar în ziua în care s-a comunicat donatorului actul de acceptare, art. 814 alin. 2 Cod civil, în caz de moarte a donatorului, înainte de acceptare, oferta devenind caducă.

Deci, atât timp cât oferta de donație nu a fost făcută în formă autentică și nici refăcută în condițiile legii, ea este lipsită de efecte juridice, chiar dacă acceptarea s-a făcut în forma autentică.

Totodată, nu se poate reține acoperirea nulității pentru vicii de formă de către moștenitori, atât timp cât acceptarea donației a intervenit după decesul donatorului și, astfel, oferta a devenit caducă”.

Pentru validitatea donației acceptată printr-un înscris, separat, se mai cere ca acceptarea să aibă loc în timpul vieții donatorului (art. 814 alin. 2 Cod civil). În caz de moarte a donatorului, mai înainte de acceptare (cu care se echivalează situația când acesta devine incapabil), oferta devine caducă.

Bineînțeles, și donatarul trebuie să fie în viață în momentul acceptării, când se realizează acordul de voință necesar în vederea încheierii contractului. Dacă donatarul încetează din viață înainte de acceptare, moștenitorii săi nu pot accepta donația deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept, iar oferta de donație s-a făcut intuituu personae. Cu atât mai puternic cuvânt, creditorii nu ar putea accepta donația (nici în timpul vieții donatarului) pe calea acțiunii oblice (dreptul de a accepta fiind exclusiv personal, implicând aprecieri de ordin moral) și nici dacă refuzul acceptării donației pe calea acțiunii pauliene, pentru că donatarul nu-și micșorează patrimoniul, ci pierde numai ocazia de a-l mări.

Pe lângă aceste condiții, pentru ca donația acceptată prin înscris separat să producă efecte, se mai cere ca actul de acceptare să fie comunicat (notificat) donatorului, în timpul vieții lui (art. 814 alin. 2 Cod civil) și înainte de a deveni incapabil. Până în momentul primirii comunicării, donatorul poate revoca donația (oferta de donație). Revocarea poate fi nu numai expresă ci și tacită. Astfel, faptul că înainte de comunicarea actului de acceptare, donatorul vinde lucrul care urmează să facă obiectul donației, constituie o revocare tacită (revocarea nu trebuie să fie notificată donatarului).

Întrucât prin acceptare se realizează, în fapt, acordul de voință – numai „efectele” donației fiind amânate până la comunicare – nu excludem posibilitatea notificării acceptării de către succesorii sau creditorii donatarului, căci notificarea nu mai presupune aprecieri de ordin moral.

Unele particularități prezintă și acceptarea donațiilor făcute unui minor sau interzis, și surdo-mutului, astfel:

– Acceptarea donațiilor făcute unui minor sau interzisului se acceptă în principiu de către reprezentantul legal sau cu încuviințarea prevăzută de lege (părinți sau tutore, conform prevederilor art. 815 Cod civil). O dispoziție interesantă este cuprinsă în art. 815 alin. 3 Cod civil, potrivit căreia, pentru minori și interziși donația mai poate fi acceptată de ascendenții lor de orice grad. În cazul copilului conceput, donația va fi acceptată de părinții săi sau de un alt ascendent; desigur, pentru ca donația să fie valabilă, copilul va trebui să se nască viu.

– Acceptarea donațiilor făcute unui surdo-mut, conform art. 816 Cod civil, combinat cu art. 152 și 159 Codul familiei, dacă acesta este analfabet poate fi făcută doar dacă este asistat de un curator special desemnat de autoritatea tutelară. Aceasta înseamnă că, dacă surdo-mutul poate să-și manifeste voința în scris, el va putea să accepte singur donația sau printr-un mandatar. Curatorul numit de autoritatea tutelară se va rezuma doar să-l asiste pe surdo-mut și nu va putea accepta donația în numele surdo-mutului.

4. Actul estimativ

Potrivit art. 827 Cod civil, în cazul în care donația are ca obiect bunuri mobile, se mai cere, pe lângă înscrisul autentic, și un act estimativ care trebuie să cuprindă aceste bunuri, semnat de donator și donatar.

Actul estimativ poate fi cuprins chiar în înscrisul autentic al donației, dar poate fi încheiat și separat. În acest al doilea caz, el poate fi făcut și sub semnătură privată. Lipsa actului estimativ atrage nulitatea absolută a donației. Actul estimativ reprezintă proba dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul donației și constituie criteriul stabilirii taxelor de autentificare.

Actul estimativ trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun mobil și evaluarea fiecăruia din aceste bunuri. Dacă bunurile mobile donate fac parte dintr-o universalitate de fapt (de exemplu bibliotecă), descrierea se va face pentru fiecare obiect component, dar evaluarea va fi globală.

5. Sancțiunea nerespectării cerinței înscrisului autentic

„Conform art. 813 Cod civil, toate donațiile se fac prin act autentic. Forma este o măsură de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual și irevocabil de un drept în favoarea altei persoane. Nerespectarea acestei forme se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatorului sau a donatarului. Întrucât cerința formei este prevăzută în mod imperativ, sub sancțiunea nulității absolute, deci ad validitatem, dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă”.

Orice violare a formelor impuse de lege pentru donațiile între vii atrage nulitatea absolută a donației. Această sancțiune severă este impusă de lege, căci observarea strictă a formelor solemne este în ochii legiuitorului o garanție a seriozității actului. Art. 1168 Cod civil declară că donatorul nu poate ratifica sau repara prin nici un act confirmativ viciile unei donații între vii; nulă în privința formei, ea trebuie refăcută în formele legale.

Neîndeplinirea înscrisului autentic, fie că donația este constatată printr-un singur înscris, fie prin înscrisuri separate, atrage nulitatea absolută a acesteia, deoarece forma înscrisului autentic este o condiție pentru valabilitatea contractului (art. 813 Cod civil).

În schimb, după moartea donatorului, potrivit art. 1167, alin. 3 Cod civil, lipsa înscrisului autentic poate fi acoperită de succesorii donatorului. Aceștia vor putea menține ca valabilă donația, ori vor putea invoca nulitatea ei, pentru a culege prin moștenire bunurile donate de către defunctul donator.

II. Excepții de la regula art. 813 Cod civil

Legea civilă prevede că unele donații cum sunt: darurile manuale, donațiile indirecte și donațiile deghizate, sunt valabil încheiate și fără respectarea formei solemne a înscrisului autentic, dar cu respectarea cerințelor legale și speciale de fond, prevăzute pentru aceste operații juridice.

A. Donațiile simulate

Simulația în materie de donații se întâlnește sub forma donației deghizate, ascunsă sub aparența unui contract cu titlu oneros și sub forma interpunerii de persoane, prin care se ascunde persoana adevăratului beneficiar a liberalității.

1. Donațiile deghizate

1.1. Noțiune

Prin donație deghizată se înțelege o liberalitate făcută de donator în forma unui act cu titlu oneros, care este simulat. Deci, în acest caz, actul public este simulat, neadevărat, și ascunde o donație (deghizare totală, prin care se ascunde natura gratuită a contractului secret).

Donațiile deghizate, ascunse sub aparența unui contract cu titlu oneros, sunt, în principiu, valabile; deghizarea – simulația în general – nu este sancționată cu nulitatea. Prin urmare, donația deghizată care întrunește condițiile generale de validitate ale contractelor este valabilă.

„Atunci când în acțiunea de reducțiune a eredelui rezervatar, se pretinde că defunctul a făcut o liberalitate excesivă sub forma unui act cu titlu oneros (în speță, contract de vânzare – cumpărare), reclamantul nu se poate baza, spre a dovedi existența donației deghizate, pe simplul fapt că prețul este inferior valorii reale a bunului vândut, ci trebuie să stabilească fie că prețul este fictiv, fie că este atât de disproporționat cu valoarea bunului vândut, încât în realitate nu există preț (art. 847 – 848, 1303 Cod civil)”.

„Instanțele nu pot constata, fără probe, numai pe baza prezumției legale deduse din art. 845 Cod civil că un act de vânzare – cumpărare privind pe un succesibil în linie dreaptă este în realitate o donație deghizată și să dispună reducțiunea acesteia în limitele cotității disponibile, atât timp cât actul nu s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct, deoarece textul instituie prezumția de liberalitate numai în situația în care în actul de înstrăinare cu titlu oneros se prevede o asemenea sarcină sau dezmembrământ al proprietății”.

1.2. Forma

Controversată este problema ce formă trebuie să îmbrace aceste contracte: forma autentică cerută de lege pentru validitatea donațiilor sub sancțiunea nulității absolute sau forma contractului care deghizează donația, contractul prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de superficie asupra unei case sub aparența unei vânzări – cumpărări urmează să fie încheiat în forma autentică (prevăzută de lege pentru donații) sau poate fi încheiat sub forma unui act sub semnătură privată, știut fiind că, pentru înstrăinarea cu titlu oneros a construcțiilor (fără înstrăinarea terenului aferent), legea nu prevede cerința formei autentice?

Majoritatea doctrinei critică soluția jurisprudenței, solicitând respectarea formai autentice a donațiilor. În orice caz, renunțarea la cerința formei autentice este în contradicție cu art. 813 cod civil care prevede categoric: „toate donațiile se fac prin act autentic” deci, atât donațiile sincer intervenite între părți cât și donațiile deghizate.

Față de o dispoziție atât de imperativă, nu este cu putință a se admite validitatea unor donațiuni efectuate prin procedee care au tocmai scopul să ocolească formele strict impuse de lege în materie de donațiuni între vii; validitatea donațiunilor deghizate ar echivala cu desființarea de fapt a formelor solemne.

1.3. Dovada

Cât privește proba deghizării (indiferent de forma în care s-a încheiat actul aparent) se aplică regulile din materia simulației, deci părțile și succesorii lor universali ori cu titlu universal o pot dovedi prin contra-înscris sau început de dovadă scrisă care poate fi completată cu martori și prezumții, potrivit regulilor de dovadă a contractelor. În schimb, terții (inclusiv succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari ai părților) prin orice mijloc de probă.

„În cazul în care doi concubini încheie un contract de vânzare cumpărare a unui imobil, actul nu poate fi declarat nul în mod absolut, ca bazat pe o cauză ilicită, și anume pentru continuarea relațiilor de concubinaj, chiar dacă, de fapt, ascunde o donație deghizată, dacă se face dovada că între părți au existat relații de afecțiune, că donatarul l-a îngrijit efectiv pe concubin bolnav de o boală cronică gravă, iar că la o lună după perfectarea actului părțile s-au căsătorit.

În fapt, vânzătorul grav bolnav a fost concubinul cumpărătoarei timp de 8 ani după care s-au căsătorit, trăind împreună încă trei ani, iar apoi a decedat. Actul în discuție s-a întocmit cu o lună înainte de a se căsători, iar pârâta a conviețuit cu defunctul în continuare, îngrijindu-l efectiv până la deces. Pentru aceste motive, tribunalul, admițând recursul pârâtei, a respins acțiunea reclamantei, fiica defunctului, care în timpul bolii sale nu l-a îngrijit. Prin acțiune, reclamanta solicita declararea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare ca fiind o donație deghizată, bazată pe o cauză imorală, aceea de a continua concubinajul”.

2. Donațiile prin interpunere de persoane

2.1. Noțiune. Reguli aplicabile

În cazul donației, prin interpunere de persoane, simulația nu vizează natura gratuită a contractului ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această formă de simulație, de exemplu, în cazul în care adevăratul donatar este incapabil să primească liberalități de la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri nefavorabile în familia donatorului. Din această cauză, contractul aparent se încheie cu o persoană interpusă prin contraînscris, precizându-se persoana adevăratului donatar.

Datorită dificultăților de dovadă a simulației (la care se recurge mai ales pentru a ocoli incapacitățile speciale prevăzute în materie de donație) legea (art. 812 Cod civil) prezumă absolut că sunt persoane interpuse, părinții, descendenții și soțul persoanei incapabile (de exemplu a tutorelui, medicului, cetățeanului străin) și care devin – prin intermediul prezumției – persoane incapabile de a primi donații de la donator.

B. Donațiile indirecte

1. Noțiune

Donațiile indirecte sunt acte juridice, inspirate din voința de a gratifica, făcute deci animo donandi însă înfăptuite pe calea unui alt act, care nu seamănă întru nimic cu actul de donație. Validitatea donației indirecte rezidă în respectarea formelor cerute pentru actul prin care ea este realizată. Spre deosebire de donațiile deghizate, nu există în această materie elementul simulației.

Pentru această categorie de acte juridice, în care aparența este conformă cu realitatea, nu se cere respectarea formei autentice, dat fiind că nu sunt contracte de donație, ci liberalități efectuate pe calea altor acte juridice pentru care, de regulă, nu se prevede această cerință de formă.

Rezultă că donațiile indirecte sunt supuse numai regulilor de fond – nu și de formă – ale donațiilor. În schimb, actul prin intermediul căruia se realizează indirect liberalitatea trebuie să fie încheiată cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru acel act.

2. Renunțarea la un drept

Aceasta nu este prin ea însăși o liberalitate (poate fi și cu titlu oneros). Dacă renunțarea este făcută cu intenția de a gratifica (ex animo donandi) atunci are ca rezultat facerea unei liberalități, de exemplu când un moștenitor renunță la drepturile sale succesorale, un legatar renunță să reclame legatul ce i-a fost testat, un uzufructuar renunță la uzufruct. Dacă aceste renunțări au drept scop să creeze un folos gratuit în favoarea altor persoane (comoștenitorii, comoștenitorul grevat de executarea legatului sau nudului proprietar, din exemplele de mai sus), atunci ne găsim în prezența unor donații indirecte, care nu sunt supuse la regulile de formă cerute pentru donații.

3. Remiterea de datorie

Poate constitui și ea o donație indirectă, prin care un creditor renunță de a valorifica în contra debitorului drepturile izvorâte dintr-o creanță; debitorul realizează un folos gratuit, o îmbogățire care cuprinde exact valoarea creanței ce ar fi trebuit să o plătească creditorului.

Remiterea de datorie se poate face, fie prin testament, fie între vii. În acest din urmă caz, remiterea datoriei rezultă din predarea în mâinile debitorului a titlului de creanță, conform art. 1138 Cod civil.

4. Stipulația în folosul altuia

Rezultă dintr-un contract prin care una din părți impune ca condiție părții celeilalte o prestație în folosul unui terț beneficiar. Legea ne dă un exemplu de stipulație în folosul altuia în art. 1642 Cod civil, după care se poate înființa o rentă viageră în favoarea unei a treia persoane. Stipulația poate rezulta și din alte contracte ca asigurare asupra vieții în favoarea unui terț.

C. Darurile manuale

1. Considerații generale

În decursul anilor, doctrina juridică și jurisprudența au recunoscut validitatea darurilor manuale ca una din formele donației. Ele au ca obiect bunuri mobile corporale, care sunt predate donatorului fără nici o altă formalitate (de mano ad mano).

Explicația juridică a donației sub forma darului manual o vom întâlni, din punctul nostru de vedere, în conținutul art. 644 Cod civil. Astfel, printre modurile de dobândire a proprietății prevăzute în art. 644 Cod civil, este și tradițiunea.

Nu are importanță valoarea darului manual, așa încât nu s-ar putea susține că în cazul valorii deosebite a bunului donat, n-ar mai exista dar manual. Ceea ce dă valoarea codului de voință a părților este tradițiunea bunului.

2. Noțiune

Darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente:

acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit;

tradițiunea, predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit.

Deoarece darul manual este un act (iar nu fapt) juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii în patrimoniul donatarului.

3. Obiectul darului manual

Datorită faptului că tradițiunea este un element esențial al darului manual, numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradițiune pot forma obiectul darurilor manuale. Nici imobilele, nici mobilele incorporale (drepturi de creanță, drepturi de creație intelectuală, fond de comerț etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate și dobândite printr-o predare și primire efectivă.

Fac excepție titlurile la purtător – asimilate mobilelor corporale – și biletelor de bancă, pentru că transmiterea acestora are loc de la mână la mână. Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, deoarece predarea presupune deținerea materială (corpus) a bunului, deci existența sa actuală. Sumele consemnate la C.E.C. vor putea constitui obiect al darului manual în condițiile în care lichidarea libretului C.E.C. al donatorului, concomitent cu constituirea soldului libretului C.E.C. emis pe numele donatarului, au semnificația juridică a unei donații.

Noțiunea de tradițiune. Aspecte privind depunerea unor sume de bani pe librete de economii C.E.C. pe numele altor persoane decât donatorul.

Tradițiunea este predarea materială a lucrului. În dreptul român, tradițiunea era un mod foarte important de transmiterea a proprietății, deoarece, cum vom vedea mai departe, convenția simplă nu avea putere să dea naștere decât la o obligație de a transfera proprietatea, însă transferarea proprietății care făcea obiectul obligației create prin convenție nu avea loc decât prin tradițiune. În dreptul modern, dimpotrivă, simpla convenție de a transfera proprietatea are în principiu drept efect transferarea însăși a proprietății în chiar momentul încheierii, fără a mai fi nevoie de o tradițiune ulterioară.

„Potrivit art. 644 Cod civil, unul din modurile de dobândire a proprietății este și tradiția lucrului dăruit. Potrivit art. 813, 827 Cod civil, donația între vii nu este valabilă decât dacă este făcută prin act autentic, dacă este acceptată de donator și este însoțită de un act estimativ, în cazul în care are ca obiect bunurile mobile. De la această regulă fac excepție darurile manuale, care nu pot avea ca obiect decât bunuri mobile corporale”.

Instanța supremă a mai precizat că prin „tradițiunea” bunului nu trebuie să se înțeleagă neapărat o deplasare fizică a bunului, cum ar fi preluarea din mâna donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate și printr-o tradițiune implicită, de exemplu atunci când donatorul ar înmâna donatarului cheile unei casete ori ale unui depozit în care se află lucrul (traditio longo mano) sau cheile de contact ale autoturismului. În nici un caz dăruirea autovehicolului nu se poate realiza prin predarea numai a cărții de identitate a vehicolului, acesta nefiind un titlu reprezentativ al bunului. Deci, predarea actului trebuie să fie însoțită, pe baza acordului realizat, de predare a cheilor.

„Constituie dar manual și depunerea unei sume de bani la C.E.C. sau altă instituție bancară pe numele unei alte persoane, dacă această depunere nu s-a făcut cu alt titlu (plata unei datorii, acordarea unui împrumut).

Astfel, corecta soluționare a litigiilor ce se ivesc între persoane fizice sau juridice cu privire la operațiunea C.E.C. impune cercetarea adevăratei naturi a drepturilor și obligațiilor pe care și le-au asumat, aflarea voinței reale a părților, în funcție de împrejurările concrete ce rezultă din probele dosarului. Când din probe rezultă în mod neechivoc că părinții au făcut depuneri pentru copilul lor minor cu scopul de a gratifica, depunerile reprezintă daruri manuale a căror tradiție realizează transmiterea proprietății, fără a fi necesar consimțământul ambelor părți – al depunătorului și al persoanei gratificate, situație în care nici unul dintre părinți nu mai poate dispune de aceste depuneri, iar în caz că le-a ridicat, este ținut a le restitui minorului beneficiar”.

„În lumina acelorași principii, urmează a fi examinate și raporturile juridice între soți cu privire la realitatea depunerilor la C.E.C. a unor sume de bani pe numele copiilor lor minori, pentru a se putea conchide dacă aceste depuneri reprezintă un dar manual în beneficiul minorului sau nu”.

Sumele de bani depuse de părinți pe librete C.E.C. pe numele copilului minor reprezintă o donație sub forma darului manual, copilul dobândind proprietatea asupra sumelor de bani depuse. Aceste sume nu pot face obiectul partajului bunurilor comune ale soților, deoarece, din momentul depunerii lor pe numele copiilor lor minori au părăsit comunitatea de bunuri, devenind proprietatea exclusivă a minorului.

Având caracterul unei donații, darul manual devine irevocabil, minorul fiind titular al depunerii. Chiar dacă, ulterior, părintele ridică o parte din sumă, această împrejurare nu prezintă relevanță sub aspectul dreptului minorului, care rămâne titular al depunerii. Într-o atare situație, părintele făcând operația de ridicare a banilor, se comportă ca un împuternicit, iar suma ridicată rămâne în continuare proprietatea minorului.

Instanța supremă, motivând amplu, a hotărât că acela care efectuează o primă depunere pe numele altei persoane, predând în fapt banii la C.E.C., concomitent a transmis posesia titularului libretului, care în exercitarea dreptului său de dispoziție poate retrage suma; împrejurarea că pârâtul, depunător al sumei de bani pe numele altei persoane și figurând în clauza de împuternicire din libretul de economii, a păstrat libretul în posesia sa și astfel titularul libretului nu a luat cunoștință și nu a semnat în libret că efectuarea depunerii este lipsită de semnificația în cauză; apărarea pârâtului în sensul că ar fi intenționat să facă o donație, dar că nepredând libretul în mâinile titularului donația nu s-a perfectat și deci suma depusă ar fi rămas proprietatea sa, este lipsită de temei.

Tribunalul județean Olt, prin dec. civ. nr. 115/1980 a admis numai în parte recursul, motivând că: „sumele depuse la C.E.C. de o persoană în numele altei persoane se consideră drept donație făcută acesteia din urmă, astfel că sumele de bani depuse cu ocazia câștigului realizat pe libretele C.E.C. ce figura pe numele D. M., pe librete C.E.C. pe numele fiicelor sale au căpătat caracter de sume de bani aparținând acestora. Ca atare, plata avansului pentru cumpărarea apartamentului proprietate personală pe numele D. M., făcându-se prin transferul sumei respective de pe libretele C.E.C. ale fiicelor sale, nu reprezintă o contribuție a celor doi soți la dobândirea apartamentului și deci nu putea fi introdusă în masa bunurilor de împărțit.”

„Predarea de către o persoană a unui libret de economii C.E.C. nominalizat, cu intenția de a dona sumele înscrise în acel libret persoanei respective, constituie un dar manual, pentru validitatea acestuia nemaifiind necesar, în cazul dat, și transferul sumelor depuse în favoarea celui gratificat.”

Problema darurilor de nuntă

Frecvente sunt situațiile în practica judiciară când instanțele sunt solicitate să soluționeze litigii privind natura juridică a darurilor de nuntă (de exemplu cu ocazia împărțirii bunurilor comune, a ieșirii din indiviziune a comoștenitorilor etc.).

Tribunalul Suprem a arătat că „este de principiu că în măsura în care din probele administrate nu rezultă că între părinți și tinerii căsătoriți ar fi intervenit o înțelegere ca darurile de nuntă să servească pentru plata cheltuielilor făcute cu ocazia nunții, ele urmează să fie considerate bunuri comune ale soților, în cote egale, deoarece este de tradiție ca părinții să consimtă, prin bună înțelegere a contribui la pregătirea petrecerii de nuntă, fără a efectua calcule de recuperare a sumelor cheltuite din aceste daruri. În cazul în care a intervenit totuși o înțelegere, ea trebuie dovedită.

S-a decis că darurile de nuntă urmează a se considera bunuri comune ale soților deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei, iar scopul lor este să formeze începutul patrimoniului comun. Darurile de nuntă făcute de părinți unuia dintre soți sunt bunuri comune”.

Fiind liberalități, darurile de nuntă sunt bunuri comune nu numai pentru că sunt dobândite în timpul căsătoriei ci și pentru motivul că se presupune intenția dispunătorului ca ele să devină comune, iar dacă ele constau în sume mari de bani, sau în alte bunuri de valoare (de exemplu autoturismul) donate de părinți fără precizarea expresă că darurile se fac ambilor soți, atunci bunurile vor fi proprii, neputându-se presupune voința donatorilor de a gratifica pe ambii soți numai din împrejurarea momentului când donația s-a făcut.

Din cele arătate, rezultă că practica judecătorească este în sensul că darurile de nuntă făcute de părinți unuia dintre soți, care sunt donații, devin bunuri comune, în timp ce donațiile făcute tot de părinți unuia dintre soți dar în timpul căsătoriei și nu cu ocazia serbării nunții, sunt bunuri proprii ale soțului gratificat dacă nu s-a prevăzut în mod expres că ele devin comune.

În consecință, în raport de momentul donației (la serbarea nunții ori ulterior), bunul se consideră ca fiind comun sau propriu. Valoarea mare a darurilor de nuntă făcută ambilor soți poate fi luată în considerare pentru a deduce voința părinților, în sensul că donația este bun propriu al copilului părinților donatori, nu bun comun.

Darul de nuntă reprezintă o donație sub forma darului manual; ori este știut că darul manual constituie o excepție de la principiul solemnității donațiilor. Din această perspectivă, darul manual se poate face și fără a fi materializat într-un înscris autentic.

6. Proba darului manual

Darul manual este susceptibil de revocațiune, precum și de reducțiune, în cazul când ar excede partea disponibilă. Însă, ca să poată fi atins de acțiunea în reducție, de revocare sau de obligație a raportului, el trebuie dovedit. Proba existenței darului manual dă loc la diferite dificultăți. Ea diferă după cum incumbă donatorului sau donatarului. Astfel, atunci când incumbă donatorului, se admite îndeobște că acesta trebuie să facă proba în condițiile dreptului comun, respectiv, dacă valoarea darului este mai mare de 250 lei, trebuie dovedit cu înscrisuri, martorii și prezumțiile nefiind admise decât în cazul existenței unui început de dovadă scrisă.

Dacă proba incumbă donatarului, fiind vorba de bunuri mobile, acesta, ca posesor, se poate prevala de prezumția de proprietate, care decurge din art. 1909 Cod civil. Dar, persoanele interesate (de exemplu moștenitorii) pot dovedi cu orice mijloc de probă, fie că lucrul nu a fost donat, ci a fost furat sau pierdut de proprietar, fie caracterul echivoc ori viciile posesiei, fie în condițiile art. 1191 și urm. Cod civil, contractul din care rezultă natura precară a detențiunii.

Secțiunea a II-a. Caracterul gratuit al donației

1. Principiu

Caracterul gratuit al donației constă în aceea că donatarul acceptă să dobândească unul sau mai multe bunuri fără să se oblige la plata vreunui echivalent al bunurilor respective.

Contractul gratuit, conform art. 946 Cod civil „este acela în care una din părți voiește a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte. Într-adevăr, donația este o varietate a contractelor cu titlu gratuit, reprezintă, așa cum se prevede, expres, în art. 801 Cod civil, o liberalitate, dar, întocmai, ca și în legătură cu caracterul unilateral al contractului de donație, este de făcut observația că legea permite și donația cu sarcini sub modo, caz în care se pune problema alterării caracterului gratuit al donației.”

Secțiunea a III-a. Caracterul unilateral al donației

„Contractul de donație este un contract unilateral, deoarece sub aspectul numărului de voințe care concură la formarea lui este bilateral, el dă naștere la obligații numai în sarcina unei părți contractante, și anume donatorului. Donatarul nu își asumă nici o obligație față de donator; în schimb el are o îndatorire de recunoștință, care este de natură legală și nu contractuală, fiind sancționată cu revocarea donației, în cazul în care donatarul se face vinovat de ingratitudinea față de donator. Revocarea pentru ingratitudine nu poate fi admisă decât numai împotriva acelora dintre donatari care s-au făcut vinovați de ingratitudine”.

În primul rând, trebuie să facem precizarea, că, potrivit legii, donația poate fi și cu sarcini, acest lucru rezultând, indirect, din prevederile art. 832 Cod civil care se referă la revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea „condițiilor”. Dar, în acest caz, nu este alterat cel puțin parțial, caracterul unilateral al donației?

După cum se știe, contractele sunt clasificate, atunci când se are în vedere criteriul conținutului lor, în contracte sinalagmatice (bilaterale) și contracte unilaterale. Contractele sinalagmatice se caracterizează prin „reciprocitate”. Art. 943 Cod civil prevede în acest sens, că „contractul este bilateral sau sinalagmatic, când părțile se obligă reciproc una către alta”. Așa fiind, înseamnă că fiecare din părțile contractului sinalagmatic are, concomitent, atât calitatea de creditor cât și pe aceea de debitor.

Dimpotrivă, contractele unilaterale sunt acele contracte care dau naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre părți, cealaltă având calitate numai de creditor. Acest lucru este precizat și în art. 944 Cod civil, potrivit căruia „contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obligă către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urmă să se oblige”.

Ținând seama de cele de mai sus, considerăm ca se impune considerația generală că încadrarea unui contract într-o categorie sau alta nu depinde neapărat de natura lui principală, deoarece părțile pot să facă ca un contract unilateral să devină sinalagmatic, cum vedem că este și cazul donației cu sarcini. În acest sens poate fi citată o soluție a supremei noastre instanțe potrivit căreia „în măsura sarcinilor stipulate, donația oneroasă este un adevărat contract sinalagmatic, în cadrul căruia, dacă una din părți nu-și execută obligația, cealaltă parte, în virtutea condiției rezolutorii tacite, care este subînțeleasă în orice contract sinalagmatic, are alegerea fie de a sili partea ce nu și-a îndeplinit sarcina să-și respecte obligația luată, fie să ceară rezoluția contractului”.

Secțiunea a IV-a. Caracterul irevocabil

Principiul irevocabilității donațiilor

Se știe că orice contract are o forță obligatorie între părți. Acest lucru rezultă din prevederile art. 969 Cod civil potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” iar desființarea unui contract nu poate avea loc decât prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege, contractul fiind în principiu irevocabil (irevocabilitate de gradul I).

Dar, irevocabilitatea donațiilor are un caracter special, mai accentuat decât forța obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donații (indiferent că s-au realizat în formă autentică, deghizată, indirectă sau dar manual) irevocabilitatea privește nu numai efectele ci însăți esența contractului, fiind o condiție de valabilitate pentru formarea lui (irevocabilitate de gradul II). Astfel fiind, orice clauză sub condiție a cărei îndeplinire atârnă de voința donatorului și care i-ar da acestuia posibilitatea de a zădărnici sau micșora în mod direct sau indirect foloasele gratuite pe care contractul de donație le creează pentru donatar sunt incompatibile cu esența donațiilor, atrăgând, în consecință, nulitatea lor (art. 822 – 824 Cod civil).

Așa cum se subliniază în literatura juridică, sancțiunea nulității lovește contractul în întregime, nu numai clauza incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor, chiar dacă această clauză nu a fost determinantă și impulsivă a liberalității.

Cu toate acestea, dacă donația este divizibilă și clauza o afectează numai în parte, pentru rest efectele contractului se mențin. Mai mult, dacă după moartea donatorului, succesorii săi în drepturi – în cunoștință de cauză confirmă sau execută donația, ei nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea bunului donat. Într-adevăr, în conformitate cu art. 1167 alin. 3 Cod civil „confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntară a unei donațiuni, făcută de către erezi sau reprezentanții donatorului, după moartea sa, ține loc de renunțare, atât în privința viciilor de formă, cât și în privința oricărei alte excepții”.

Irevocabilitatea donațiilor este un principiu așa de absolut, încât simpla renunțare a donatorului n-ar putea să aibă de efect transmisiunea din nou în persoana donatorului a proprietății bunului care a făcut obiectul donației. Singurul mod de a înfăptui o transmisiune inversă ar fi să se facă o nouă donație adresată primului donatar, în forma prescrisă de art. 813 și 814 Cod civil.

Clauze incompatibile cu principiul irevocabilității

Odată ce am văzut care este importanța regulii irevocabilității, vom studia clauzele condamnate de lege pentru motivul că încalcă această regulă. Ele sunt următoarele:

2.1. Clauza prin care donatorul ar supune transmisiunea gratuită unei condiții suspensive sau rezolutorii potestative (art. 822 Cod civil)

O donație este nulă nu numai dacă este făcută sub condiție pur potestativă (a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului) dar se admite că este nulă chiar dacă este făcută sub o condiție pur potestativă din partea donatorului (a cărei realizare, pe lângă voința donatorului depinde și de circumstanțe exterioare). Aceasta, spre deosebire de contractele cu titlu oneros care sunt valabile dacă sunt afectate de condiții potestative simple, și sunt nule numai dacă sunt afectate de o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă (art. 1010 Cod civil).

2.2. Clauza plății datoriilor viitoare nedeterminate

Potrivit art. 823 Cod civil este nulă donația „dacă s-a făcut sub condiția de a satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donațiunii sau care nu erau arătate în actul de donație” .Textul de lege sus menționat se referă în mod distinct la două situații juridice: datorii sau sarcini care nu existau la epoca donațiunii și datorii sau sarcini care nu sunt arătate în actul de donație.

În ceea ce privește prima dintre aceste situații, este evident că dacă s-ar admite o asemenea clauză prin care donatorul ar impune donatarului obligația de a plăti datoriile sale viitoare, prin aceasta s-ar consacra dreptul donatorului de a revoca donația contractând datorii până la concurența valorii bunurilor donate sau chiar mai mari, ceea ce ar contraveni flagrant principiului irevocabilității stabilit prin art. 801 Cod civil.

În legătură cu cea de-a doua situație la care se referă art.823 Cod civil „sarcini nearătate în contactul de donație”, în literatura juridică s-a exprimat că numai datoriile viitoare ar fi necesar pentru ca clauza să fie valabilă, ca ele să fie menționate în contractul de donație, pentru a fi determinate. Dimpotrivă, datoriile prezente (cu dată certă anterioară donației) pot face obiectul unei clauze, chiar dacă nu au fost specificate în contractul de donație. Or, și în acest caz, donatorul ar putea ține secrete unele dintre datoriile sale, astfel încât donatorul să fie pus în situația de a nu fi gratificat cu nimic, în situația în care aceste datorii ale donatorului ar fi egale sau mai mari decât valoarea bunurilor donate, ceea ce ar echivala cu o încălcare a garantării titlului de proprietate dobândit de donatar.

2.3. Clauza de rezervare a dreptului de a dispune de bunul donat

Conform art. 824 Cod civil, în cazul în care donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, donația este nulă cu privire la acel bun, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de el (deoarece, în acest caz dreptul de dispoziție se transmite moștenitorilor donatorului).

2.4. Clauza prin care s-ar rezerva dreptul de denunțare unilaterală a contractului de donație

În art. 969 alin. 2 Cod civil se prevede expres că convențiile se pot revoca prin consimțământul mutual sau prin cauze autorizate de lege.

Nimic nu se opune însă, în principiu, ca părțile înseși să prevadă în contractul ce se încheie, posibilitatea de denunțare unilaterală a acestuia, dar trebuie respectate anumite reguli, și anume: clauza de denunțare să nu reprezinte, în realitate, o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă, deoarece obligația asumată sub o astfel de condiție este nulă și clauza de denunțare unilaterală nu ar putea fi înscrisă într-un contract declarat de lege ca irevocabil, cum este cazul contractului de donație. Din cele arătate rezultă că o clauză de denunțare unilaterală a contractului de donație este incompatibilă cu principiul irevocabilității.

3. Clauze compatibile cu principiul irevocabilității donației

3.1. Donația cu termen

Întrucât transmisiunea irevocabilă a bunului donat nu implică o predare imediată a acestuia, donația poate fi cu termen, pentru că termenul – ca modalitate a actului juridic – nu afectează dobândirea dreptului transmis ci numai exercițiul acestui drept.

3.2. Donația afectată de o condiție cauzală sau mixtă

După cum este cunoscut, condiția cauzală este aceea a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde exclusiv de hazard, nefiind nici în puterea debitorului și nici în puterea creditorului să determine sau să împiedice realizarea ei, iar condiția mixtă este aceea care constă într-un eveniment viitor a cărei realizare depinde de voința uneia dintre părți și de voința unei terțe persoane. Așadar, donația afectată de o condiție cauzală sau mixtă, depinzând de hazard sau de voința unei alte persoane determinate sau nedeterminate, decât donatorul, nu contravine principiului irevocabilității.

„Instanța de fond, a admis acțiunea reclamantului care a cerut împotriva fiicei sale și a fostului ei soț, înlăturarea contractului de vânzare – cumpărare a imobilului în litigiu, încheiat în formă autentică, ca fiind un act simulat, și constatarea existenței actului real ca fiind de donație, pusă sub condiția rezolutorie a divorțului.

Cu motivarea că, în sensul art. 822 Cod civil, numai donațiile sub condiție potestativă (pură sau simplă) sunt lovite de nulitate și că cele sub condiție cauzală sau mixtă sunt valabile, în recurs, unde s-a decis casarea cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, s-a reținut că o donație făcută soților sub condiția rezolutorie a divorțului este perfect valabilă, motiv pentru care îndeplinirea condiției va atrage revocarea donației”.

3.3. Stipulația reîntoarcerii convenționale a bunurilor dăruite

Pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator, chiar dacă lasă descendenți, sau pentru cazul de predeces al donatarului și al descendenților lui (donatar decedat fără posteritate). O asemenea stipulație este o condiție cauzală rezolutorie expresă, care, în caz de realizare, produce efecte retroactive. Reîntoarcerea nu poate fi stipulată în favoarea altei persoane decât donatorul însuși (nici chiar în favoarea moștenitorilor săi) întrucât ar constitui o substituție fideicomisară condițională, prohibită de lege.

3.4. Depunerea de bani pe librete C.E.C. pe numele altei persoane cu clauză de împuternicire pe seama donatorului

În privința naturii juridice a acestor acte de depunere de sume de bani pe numele altor persoane, în practica judiciară s-a pronunțat soluția în sensul că actul de depunere are caracterul unei liberalități în modalitatea darului manual. Deponentul poate insera în libret o clauză de împuternicire pe seama sa, fără a contraveni principiului irevocabilității, deoarece va acționa în baza clauzei ca un mandatar al titularului de libret.

3.5. Clauze de inalienabilitate

Sunt frecvent întâlnite în materie de liberalități și se consideră că nu contravin principiului irevocabilității, în măsura în care este recunoscută ca fiind valabilă, adică să fie justificată de un interes special și legitim, și să nu aibă un caracter perpetuu.

3.6. Clauza de rezervă a uzufructului (sau a dreptului de abitație)

Donația poate avea ca obiect nuda proprietate sau numai dreptul de uzufruct, după cum poate privi atât nuda proprietate, cât și uzufructul. În consecință, s-a decis că donația cu rezerva uzufructului (sau a dreptului de abitație) în favoarea donatorului sau a unui terț este permisă.

„În situația în care donatorul a donat o locuință donatarului, dar și-a menținut uzufructul bunului donat pe tot timpul vieții sale, iar uzufructuarul a efectuat la acea locuință o serie de amenajări și îmbunătățiri, el nu poate pretinde cât timp uzufructul este în ființă – contravaloarea lor de la nudul proprietar, întrucât, pe de o parte, în temeiul art. 545 – 546 Cod civil, nudul proprietar are obligația de a suporta efectuarea unor reparații capitale – care afectează structura de rezistență a clădirii iar în cauză este vorba de lucrări de îmbunătățiri și amenajări în valoare de 51.300 lei. Pe de altă parte, din moment ce, potrivit art. 539 Cod civil, uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului să pretindă nudului proprietar vreo despăgubire pentru îmbunătățirile efectuate, cu atât mai mult, atare despăgubiri nu se datorează cât timp uzufructul este încă în ființă.

Dreptul uzufructuarului de a pretinde nudului proprietar contravaloarea îmbunătățirilor efectuate s-ar putea naște doar dacă, anterior expirării termenului pentru care a fost constituit, uzufructuarul ar renunța la dreptul său, întrucât, în asemenea ipoteză, o atare contravaloare ar putea constitui o contraprestație din partea nudului proprietar, în schimbul renunțării uzufructuarului la dreptul lui de uzufruct”.

4. Excepții de la principiul irevocabilității donațiilor

4.1. Revocabilitatea donațiilor între soți

În ceea ce privește contractul de donație încheiat între soți (deci în timpul căsătoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale soțului donator și care devin astfel bunuri proprii ale soțului donatar, dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate, ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașe a ambilor soți. Evident, donatorul poate dona și cota parte ideală ce-i aparține din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu formează obiectul comunității sau dreptul asupra unei moșteniri deschise (universalitate sau cotă – parte indiviză asupra universalității) care este bun propriu al soțului moștenitor (art. 31 lit. b din Codul familiei).

„Obiectele făcute cadou de către unul dintre soți celuilalt soț înainte și în vederea încheierii căsătoriei au devenit bunuri proprii ale soțului căruia i-au fost oferite și, odată cu încheierea căsătoriei nu și-au pierdut acest caracter, ele intrând și rămânând în categoria bunurilor proprii. Chiar dacă ele au fost donate în vederea încheierii căsătoriei, odată cu încheierea acesteia s-a consolidat dreptul de proprietate asupra lor, dobândit de beneficiar. Ca atare, soțul donator nu le mai poate pretinde pe calea unei acțiuni în rezoluțiunea donației pentru neîndeplinirea condiției ce o afecta atât timp cât aceasta s-a realizat”.

Potrivit art. 937 al. 1 Cod civil „orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă”. Așadar, spre deosebire de celelalte donații, donațiile dintre soți, indiferent de forma în care ele au fost făcute sunt esențialmente revocabile.

Revocarea se poate realiza prin voința unilaterală a soțului donator (ad mutuum) oricare ar fi forma de realizare a donației. Soțul donator (și numai el) are dreptul de a revoca donația oricând, fie în timpul căsătoriei, fie după încetarea ei și chiar după decesul soțului donatar, împotriva moștenitorilor lui. Rezultă că această donație devine definitivă și irevocabilă numai din momentul morții donatorului.

Dreptul de revocare fiind de esența donațiilor dintre soți, nu este necesar să fie stipulat în actul de donație și nu poate fi înlăturat printr-o dispoziție contrară. Donația dintre soți derogă nu numai de la principiu irevocabilității donațiilor (irevocabilitate de gradul II) – în sensul că se pot stipula la încheierea contractului, clauze incompatibile cu acest principiu – dar chiar și de la forța obligatorie a oricărui contract (irevocabilitate de gradul I), în sensul că una dintre părți poate, prin voința sa unilaterală, să revoce donația (foloasele gratuite procurate celeilalte părți).

Donația între soți fiind revocabilă, potrivit art. 937 Cod civil, donatorul, în lipsa unor dispoziții contrare a legii, poate s-o revoce oricând, revocare care operează atât împotriva soțului donatar, cât și împotriva succesorilor săi. Revocarea, în acest caz nu este condiționată de existența unei ingratitudini din partea donatarului, ca în cazul celorlalte donații.

Ca moduri de revocare, ea nu trebuie să îmbrace forma unei acțiuni în justiție și poate fi atât expresă (de exemplu prin act notarial sau prin testament), cât și tacită, implicită, constând într-un act ulterior al donatorului din care rezultă voința acestuia de a revoca donația (de exemplu, legatul cu titlu particular, având ca obiect bunul donat, făcut prin testamentul care nu prevede expres revocarea). Este însă necesar să existe o identitate exactă între bunul care a format obiectul donației și obiectul revocării.

Donațiile între soți sunt revocabile pentru ca soțul, nevoit să ceară desfacerea căsătoriei din culpa celorlalți soți, să poată revoca și donațiile făcute înainte de intervenirea cauzelor care determină desfacerea căsătoriei și când încetează influența pe care o avea unul dintre soți asupra celuilalt (și de care a abuzat).

Pentru a asigura posibilitatea revocării unilaterale, legea interzice, sub sancțiunea nulității absolute donațiile mutuale, reciproce între soți făcute în același act și donațiile deghizate sau făcute prin interpunere de persoane, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale, prezumându-se că sunt persoane interpuse copii soțului donatar dintr-o altă căsătorie (sau din afara căsătoriei ori numai adoptat de acesta) și acele rude ale soțului donatar (rude în linie directă și până la gradul IV, inclusiv, pe linie colaterală) față de care, în ipoteza deschiderii moștenirii, deci a morții lor în momentul încheierii contractului de donație, el ar fi avut vocație (chemare) succesorală legală, concretă, utilă (art. 941 Cod civil).

În practică s-a decis că „ținând seama de împrejurarea că soțul, prin act de vânzare, a transmis imobilul proprietatea sa, surorii soției sale, iar aceasta a revândut – la câteva zile – același imobil soției primului vânzător, în mod just, instanța de fond, în raport și cu situația materială a părților, a ajuns la concluzia că în realitate, pentru a înlătura dispoziția legală a revocabilității unor asemenea donații, soții au recurs la forma a două acte cu titlu oneros, sora donatarei servind ca persoană interpusă, ceea ce atrage nulitatea transmisiunilor prin acte încheiate în frauda legii”.

4.2. Revocarea donațiilor de bunuri viitoare

Este în conformitate cu art. 821 Cod civil „donațiile între vii pentru bunuri viitoare este revocabilă” prin excepție de la regula irevocabilității donațiilor (consacrată în art. 801 Cod civil) și regula generală, că bunurile viitoare pot fi obiectul obligației (consacrată prin art. 965 Cod civil), de asemenea de la regula instituită prin art. 932 și 933 Cod civil potrivit căruia donațiile făcute soților sau unuia dintr-înșii, prin contractul de maritagiu, pot avea ca obiect și bunuri viitoare.

Prin bunuri viitoare se înțelege bunuri care nu figurează în patrimoniul donatorului în momentul efectuării donației și pe care eventual le poate dobândi pe cale de succesiune. Este evident că dobândirea lor depinde exclusiv de voința donatorului. Donația este dar implicit subordonată unei condiții potestative, care violează, după cum am văzut, principiul atât de important al irevocabilității donațiilor; realizarea liberalității depinde de voința donatorului, care este liber să dobândească sau nu bunurile trecute în actul de donație.

Însă, redactarea art. 821 Cod civil arată implicit că donația de bunuri viitoare este valabilă, deoarece declară că ea poate fi revocată. De aceea, trebuie să conchidem că acest text este inexplicabil și că prezența sa în Codul civil este datorată unei inadvertențe a legiuitorului.

5. Cauze legale de revocare a donației

5.1. Revocarea pentru neîndeplinirea condițiilor

Deși art. 829 Cod civil vorbește despre revocarea donației pentru „neîndeplinirea condițiilor care s-au făcut”, atât doctrina cât și jurisprudența sunt unanime în a considera că, de fapt, textul respectiv se referă la neîndeplinirea sarcinilor pe care donatarul și le-a asumat. Folosirea noțiunii de „condiție” în locul celei de „sarcini” își are explicația în aceea că, în concepția legiuitorului, așa cum rezultă din art. 1020 Cod civil, rezoluțiunea (revocarea) se întemeiază pe o condiție rezolutorie tacită, așadar, neîndeplinirea sarcinii echivalează cu îndeplinirea condiției rezolutorii tacite.

Donația cu sarcini fiind (în limita sarcinilor) un contract sinalagmatic, urmează în privința lor regimul juridic a contractelor sinalagmatice, aceasta însemnând că în caz de neîndeplinire a sarcinilor de către donatar sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 și 1021 Cod civil,, donatorul fiind în drept să opteze între a cere executarea silită a obligațiilor donatarului sau a cere revocarea donației.

Donatorul este cel care are calitatea pentru a cere revocarea donației dacă nu înțelege a se folosi de dreptul ce i-l dă legea de a obliga pe donatar să îndeplinească sarcinile. Dreptul de a cere revocarea îi aparține chiar dacă sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț. Opțiunea nu este deschisă terțului beneficiar al sarcinii; el poate numai să ceară executarea sarcinii în calitate de creditor.

Moștenitorii donatorului pot cere și ei revocarea donației; tot astfel, și creditorii lui, în virtutea art. 974 Cod civil, fiind vorba de exercitarea unui drept care privește patrimoniul.

Există oarecare dificultăți în cazul în care donatorul a lăsat mai mulți moștenitori care nu sunt de acord: unii cer revocarea, ceilalți se abțin. Jurisprudența a hotărât că trebuie să se facă o distincție: în caz când obligația impusă donatarului este divizibilă, fiecare moștenitor poate să ceară revocarea separat, proporțional cu partea ce ia din succesiune; în cazul când sarcina nu este divizibilă, fiecare moștenitor poate cere revocarea prin totalitate, în virtutea art. 1064 Cod civil.

Revocarea are de efect anularea donației în mod retroactiv, întocmai cum ar opera o condiție rezolutorie; bunurile dăruite se întorc în patrimoniul donatorului, libere de orice sarcină și ipotecă. Legea face în această situație aplicarea principiului „resoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis”. Donatorul are deci calea revendicării în contra donatarului sau a terților dobânditori ai bunurilor dăruite.

Revocarea n-are însă ca efect să oblige pe donatar la restituirea fructelor. Fructele nu vor fi datorate decât de la data introducerii cererii de revocare. Dar, în cazul în care donatarul a adus între timp îmbunătățiri lucrului donat, el are dreptul la o despăgubire corespunzătoare; acest drept, prescriptibil în termenul general prevăzut de lege, se naște odată cu introducerea acțiunii de revocare a donației.

În sensul că bunurile dăruite se întorc în patrimoniul donatorului este și practica judiciară. S-a decis că „întrucât este evident că pârâta a primit de la reclamant suma de 49.500 lei sub forma darului manual cu sarcină, respectiv obligația de a-i face menajul, îndatorire ce, din vina ei, nu a fost respectată decât o perioadă scurtă (aproximativ trei săptămâni) se modifică sentința de fond și, în temeiul art. 830 Cod civil, se admite acțiunea și se revocă darul manual, cu obligarea pârâtei de a restitui reclamantului suma de 49.500 lei”.

5.2. Revocarea pentru ingratitudine

5.2.1. Cauze

Printre cauzele de revocare legală a donațiilor prevăzute de art. 829 Cod civil se enumeră și ingratitudinea. Recunoștința donatarului pentru donația ce i s-a făcut nu constituie pentru acesta o obligație, donatarului impunându-i-se doar să se abțină de la săvârșirea unor fapte necorespunzătoare la adresa donatorului. Aceste fapte sunt enumerate în art. 831 Cod civil și sunt următoarele: atentat la viața donatorului, delicte, cruzimi sau injurii grave; refuzul de alimente. În cele ce urmează, vom face o scurtă prezentare a acestora:

– Atentatul la viața donatorului, constă în încercarea donatarului de a suprima fizic pe donator, fiind indiferent dacă donatorul a fost ucis sau nu și dacă donatarul a fost sau nu condamnat pentru fapta sa. Singura condiție care se cere este aceea că încercarea de suprimare a vieții donatorului să se fi săvârșit cu intenție. Potrivit art. 833 alin. 1 Cod civil, cererea de revocare a donației pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua când donatorul a cunoscut faptul. Întrucât agresiunea pârâtului asupra reclamantului (pentru care pârâtul a fost condamnat la un an și șase luni închisoare) a avut loc la 23 septembrie 1986, acțiunea pentru revocarea donației, depusă și înregistrată la instanța de fond, în ziua de 6 octombrie 1987, este tardiv formulată.

– Delicte, cruzimi sau injurii grave. Delictele sunt faptele infracționale prevăzute ca atare în Codul penal. Noțiunea de cruzimi presupune agresiuni fizice la adresa donatorului. Injuriile grave se referă la fapte de insultă și jignire aduse la adresa donatorului, însă ele trebuie să prezinte o anumită gravitate. Potrivit dec. nr. 877/1983 a T. j. Hunedoara, simplele certuri între părți sau împrejurarea că donatarul l-a amenințat pe soțul donatoarei nu atrage revocarea donației.

– Refuzul de alimente este un motiv de revocare care presupune că donatorul a ajuns în nevoie, adică în lipsă, iar donatarul îi refuză, fără justificare, ajutorul alimentar pe care i-l impune obligația de recunoștință. „Decăderea prevăzută de art. 833 Cod civil nu operează în ceea ce privește prestarea întreținerii, în cazul în care donatorul a refuzat alimentele oferite de donatar”. Orice donație poate fi revocată pentru ingratitudine în cele trei cazuri prevăzute de art. 831 Cod civil, printre care figurează și refuzarea de alimente, atunci când donatorul se află în lipsă (în speță donatoarea era bătrână, inaptă de muncă și fără mijloace de existență). Fiind vorba de o obligație continuă, care încetează pentru donatar la moartea donatorului sau când acesta a dobândit bunuri suficiente spre a-și asigura întreținerea, înseamnă că – întrucât în speță donatara a refuzat în mod continuu să presteze întreținere donatoarei, care a fost și este astfel tot timpul în lipsă – nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 833 alin. 1 Cod civil, în privința termenului în care trebuie introdusă, sub sancțiunea decăderii, cererea de revocare.

„Nu poate fi admisă revocarea donației pentru ingratitudine decât împotriva acelora dintre donatari care s-au făcut vinovați de ingratitudine, donația rămânând valabilă față de ceilalți donatari”.

5.2.2. Acțiunea în revocare

Acțiunea în revocare pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă și se caracterizează prin următoarele:

– Este o acțiune strict personală și deci poate fi intentată numai de persoana împotriva căreia faptele au fost săvârșite, adică numai de către donator; în mod excepțional, moștenitorii devin titularii acțiunii în revocare, și anume dacă a fost intentată de donator, dar acesta a decedat înainte de terminarea procesului și dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului în care acțiunea putea fi intentată;

– Fiind vorba de aplicarea unei pedepse, ceea ce nu se produce niciodată de drept, titularul acțiunii – cunoscând faptul de ingratitudine – îl poate ierta pe donatar (dar nu poate renunța la acțiunea în revocare cu anticipație, înainte de producerea actelor sau faptelor de ingratitudine); iertarea se prezumă dacă a trecut un an din ziua săvârșirii faptului sau din ziua când donatorul (moștenitorii săi) au luat cunoștință de acel fapt, fără ca înăuntrul acelui an să fi cerut revocarea;

– Acțiunea nu se poate intenta decât în contra autorului faptului de ingratitudine; dacă el moare fără ca acțiunea să fi fost intentată sau terminată ea se stinge, adică nu poate fi pornită dar nici măcar continuată împotriva moștenitorilor donatarului;

– Admiterea acțiunii nu produce efecte retroactive față de terți; înseamnă că drepturile dobândite de terți (fie și cu titlu gratuit) înainte de intentarea acțiunii sau, în cazul imobilelor, înainte de efectuarea publicității cererii de revocare rămân neatinse.

Din partea donatarului, restituirea trebuie să fie integrală, adică să cuprindă bunul dăruit (dacă n-a fost înstrăinat) cu toate accesoriile sale, despăgubindu-l pe reclamant de sarcinile constituite în folosul terților (ipotecă, uzufruct etc.) sau valoarea integrală a bunului (dacă a fost înstrăinat) apreciată din momentul pronunțării hotărârii de revocare. În ambele cazuri se va ține seama, în plus sau în minus, de sporul de valoare sau de degradările provenite din faptul donatarului sau a terților.

În privința fructelor, legea (art. 834 alin. 2 Cod civil) prevede că ele se restituie numai de la data cererii de revocare (deși de la comiterea faptului, donatarul ar trebui să fie tratat ca un posesor de rea credință). Dispoziția se explică numai prin faptul că până în momentul introducerii cererii nu se știe care va fi atitudinea donatorului: îl va ierta sau nu.

Cererea de revocare pentru ingratitudine, zice art. 833 alin. 1 Cod civil, trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul.

5.3. Revocarea pentru nașterea de copii, survenită ulterior donației

5.3.1. Domeniu

Acest caz de revocare presupune că donatorul n-avea copii sau descendenți când a făcut donația. Dacă posterior efectuării donației i se va naște un copil, sau dacă legitimează un copil natural, donația este revocată. Legiuitorul a socotit că donatorul, de ar fi avut copii, n-ar fi dispus de bunul său cu titlu gratuit. Această cauză de revocare este dar întemeiată pe o prezumție a voinței donatorului, iar pe de altă parte, se bazează pe ideea de protecție a familiei legitime și de conservare a bunurilor în familie.

Orice donații, zice art. 836 Cod civil sunt revocate prin nașterea unui copil, oricare ar fi valoarea acestora si sub orice titlu s-ar fi făcut. Textul este deci absolut general. Așadar, donațiile directe, indirecte, oneroase, deghizate, donațiile făcute de terți viitorilor soți în vederea căsătoriei sunt revocabile fără deosebire.

Revocarea pentru nașterea unui copil operează așa cum prevede art. 836 Cod civil de plin drept, deci nu trebuie să fie pronunțată de justiție. Desigur, însă, că în cazul în care donatarul refuză restituirea bunului donat, justiția poate constata revocarea de drept și poate dispune restituirea bunului către donator.

Revocarea pentru această cauză fiind impusă mai mult în interesul copilului, nu poate fi înlăturată prin nici o stipulație contrară din contractul de donație sau prin renunțarea expresă sau tacită din partea donatorului. Este așadar inoperantă și renunțarea tacită rezultând din faptul că în urma nașterii copilului bunurile dăruite au fost lăsate în posesia donatarului sau succesorilor lui universali, cu titlu universal sau cu titlu particular (art. 838 Cod civil). Desigur, însă, sub rezerva de a nu se fi împlinit prescripția extinctivă a dreptului de a cere restituirea bunurilor dăruite, precum și cu rezerva intervenirii prescripției achizitive (uzucapiunii) care, în persoana donatarului este de 30 de ani, iar pentru terții dobânditori de bună credință (care nu au cunoștință de revocare) este de 10 – 20 de ani. De asemenea, în privința bunurilor mobile, terțul dobânditor va putea opune excepția prevăzută de art. 1909 și 1910 Cod civil.

5.3.2. Condițiile revocării

Pentru ca revocarea să producă efecte, trebuie să fie îndeplinite două condiții:

a) În primul rând, se cere ca donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viață în momentul încheierii contractului de donație. Existența unui copil conceput în momentul donației nu împiedică revocarea de plin drept prin nașterea copilului după încheierea contractului (art. 837 Cod civil) căci copilul conceput este considerat născut (infans conceptus pro nato habetur) numai de câte ori este vorba de interesele sale, ori în acest caz nu este în interesul lui să fie considerat născut.

b) A doua condiție este ca donatorului să i se nască un copil, fie și postum (după moarte). Condiția este îndeplinită, după cum am văzut, dacă copilul născut după încheierea contractului era conceput la acea dată. Durata vieții copilului este indiferentă, revocarea se produce de drept prin naștere, chiar dacă el moare înainte de intentarea acțiunii în restituire.

De asemenea, este indiferent dacă copilul născut după încheierea contractului de donație este din căsătorie sau din afara ei (art. 63 Codul familiei). În acest din urmă caz, evident, filiația trebuie să fie stabilită pe căile legale, dar ceea ce interesează este nu data stabilirii filiației, ci data nașterii copilului. Înseamnă că stabilirea filiației unui copil născut după încheierea contractului atrage revocarea donației. În schimb, stabilirea filiației (după încheierea contractului) față de un copil născut anterior nu atrage revocarea, așa cum – în acest caz – nici nașterea unui alt copil, fie și din căsătorie, după încheierea contractului, nu au ca efect revocarea donației, nefiind îndeplinită prima condiție a revocării.

Unele probleme ridică adopția ulterioară a unui copil de către donator. În practică s-a decis că „dispozițiile art. 836 Cod civil, potrivit cărora orice donație prin acte între vii, făcute de persoane ce nu au copii sau descendenți în momentul facerii lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donației, are un copil legitim, unul postum sau chiar când a legitimat un copil natural prin căsătorie subsecventă, sunt aplicabile – avându-se în vedere art. 36 din Codul familiei – numai în cazul în care donatorul, ulterior donației, dobândește un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar postum. Reglementarea aceasta nu este, aplicabilă și în cazul în care, ulterior donației, donatorul a adoptat sau a înfiat un copil, deoarece această categorie de copii nu se include în enumerarea limitativă a textului art. 836 Cod civil”.

5.3.3. Efecte

Revocarea pentru surveniență de copil produce efecte retroactive atât în privința donatarului și succesorilor săi universali sau cu titlu universal, cât și în privința terților dobânditori ai bunurilor dăruite. Într-adevăr, ca efect al revocării de plin drept al donației, devine aplicabil principiul „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis ”, astfel că, în principiu, bunul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini (este un principiu de aplicație generală, deși art. 830 Cod civil îl consacră numai în legătură cu revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor).

Dacă bunul donat a fost înstrăinat unei terțe persoane, aceasta își va pierde dreptul ca fiind dobândit de la un non dominus. Cu precizarea că, totuși, terțul va putea opune donatorului prevederile art. 1909 Cod civil, atunci când este vorba de bunuri mobile, sau uzucapiunea, dacă este vorba de bunuri imobile.

În ceea ce privește fructele bunului donat, potrivit art. 838 Cod civil, acestea se cuvin donatorului din momentul în care acesta a notificat donatarului despre nașterea copilului, în acest moment donatarul încetând să mai fie posesor de bună-credință în sensul art. 485 Cod civil.

Secțiunea a V-a. Caracterul translativ de proprietate a donației

1. Noțiunea actelor translative de proprietate

În doctrină, clasificarea actelor juridice civile se face după mai multe criterii. Unul dintre acestea este și clasificarea lor după efectul lor, în funcție de care actele juridice se împart în trei categorii: acte constitutive, translative și declarative.

Este constitutiv acel act juridic civil care dă naștere la un drept subiectiv civil care n-a existat anterior. Ca exemplu, pot fi citate ipoteca convențională (care creează dreptul real accesoriu numit ipotecă), amanetul ori gajul sau instituirea unui uzufruct.

Este declarativ actul juridic civil care are ca efect consolidarea ori definitivarea unui drept subiectiv preexistent. Partajul (împărțeala) este un asemenea act. O specie aparte de act declarativ este actul confirmativ, adică acel act prin care o persoană renunță la dreptul său de a ataca cu acțiunea în anulabilitate (adică în nulitate relativă) un act juridic civil, la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziție legală ce ocrotește un interes personal, individual. Prin actul confirmativ, este înlăturată cauza de anulabilitate, actul juridic civil în cauză devenind valabil.

Este translativ actul juridic civil care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Sunt translative, spre exemplu, contractele de vânzare – cumpărare, donație etc.

În sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut economic, evaluabile în bani, aparținând unei persoane. Patrimoniul cuprinde toate drepturile unei persoane. De asemenea, cuprinde toate obligațiile ce revin aceleiași persoane. Dar acestea fac parte din patrimoniu numai dacă au caracter patrimonial, adică dacă pot reprezenta o valoare bănească, deoarece patrimoniul este o sumă de valori, iar nu un ansamblu de lucruri materiale, corporale. Totalitatea drepturilor în expresia lor bănească alcătuiesc activul patrimonial, iar totalitatea obligațiilor, tot în expresia lor formează pasivul patrimonial, astfel că patrimoniul are un activ și un pasiv.

În privința clasificării contractelor după efectele produse, în literatura juridică întâlnim o detaliere mai amănunțită. Potrivit acestui criteriu avem două grupe:

A. O primă grupă este aceea care cuprinde:

Contractele constitutive sau translative de drepturi reale;

Contracte generatoare de drepturi de creanțe (de raporturi de obligații).

Prima categorie înglobează contractele prin care se constituie ori se transferă un drept real: dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute ori dreptul de superficie. De regulă, în dreptul nostru se consideră că prin el însuși, contractul din această categorie operează transmiterea drepturilor reale. Excepții de la caracterul imediat translativ nu sunt excluse. Spre a face opozabilă constituirea sau transmiterea de drepturi reale, uneori se cere respectarea unei anumite publicități a contractului – astfel cum este de exemplu publicitatea imobiliară.

Cea de-a doua categorie de contracte dă naștere numai unor drepturi de creanță – raporturi de obligații. Varietatea și multitudinea drepturilor de creanță face ca și numărul acestor contracte să fie practic nelimitat.

B. O a doua grupă cuprinde:

Contractele constitutive sau translative de drepturi;

Contractele declarative de drepturi.

Contractele constitutive sau translative se caracterizează prin aceea că produc efecte din momentul încheierii lor în viitor, întrucât creează între părți o situație juridică nouă, necunoscută anterior. Majoritatea contractelor sunt constitutive sau translative de drepturi.

Contractele declarative de drepturi se caracterizează prin aceea că recunosc, consfințesc între părți, situații juridice preexistente. Ele au, așadar, nu numai efecte pentru viitor, dar și efecte retroactive, deci anterioare încheierii lor. Astfel este cazul contractului de tranzacție, prin care se pune capăt sau se preîntâmpină un litigiu între părți, prin recunoașterea unor drepturi preexistente. Tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naște prin concesii reciproce, constând în renunțări reciproce la pretenții sau în prestații noi săvârșite sau promise de o parte în schimbul renunțării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios ori îndoielnic.

Contract declarativ de drepturi este, de asemenea, și contractul de împărțeală, prin care se pune capăt unei coproprietăți sau indiviziuni și care este considerat că produce efecte nu din momentul încheierii sale, ci încă anterior, din momentul în care a luat naștere coproprietatea sau indiviziunea.

Clasificarea actelor juridice civile în acte constitutive, translative și declarative are importanță sub diferite aspecte precum:

– actul constitutiv și cel declarativ își produce efectele numai pentru viitor (ex nunc), pe când actul declarativ produce efecte și pentru trecut (ex tunc);

– calitatea de având-cauză are numai dobânditorul unui drept real sau bun printr-un act translativ, iar nu și partea dintr-un act declarativ;

– just-titlu, pentru uzucapiunea de 10 – 20 de ani poate fi doar un act translativ, iar nu și unul declarativ;

– publicității imobiliare îi sunt supuse, în principiu, numai actele constitutive și cele translative.

2. Donația – act translativ de proprietate

2.1. Prezentare generală

Contractul de donație are un caracter translativ de proprietate și constă în transmiterea uni drept de proprietate ori a unui alt drept real principal sau de creanță, cu respectarea, după caz, a cerințelor legale privind transmiterea drepturilor respective.

Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului dreptul de a întrebuința fructul potrivit naturii ori destinației sale, de a-l folosi și de a dispune de el în mod exclusiv și perpetuu, în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale. Proprietarul are dreptul de a poseda lucrul care formează obiectul acestuia, adică „jus possessionis”, care nu se confundă cu „jus possidendi”, ce aparține posesorului. Dreptul de proprietate are un caracter absolut, prin aceasta înțelegându-se că titularul are puterea de a-i trage foloasele, de a avea toată utilitatea pe care o poate conferi și de a săvârși toate actele juridice care răspund interesului său, dar în limitele legii, fără a avea nevoie de concursul altor persoane. Proprietarul este îndreptățit să ceară tuturor celorlalte persoane să-i respecte dreptul său, după cum și el este obligat să respecte dreptul de proprietate al celorlalte persoane.

Este un drept exclusiv, în sensul că titularul exercită singur toate atributele dreptului de proprietate, cu excluderea tuturor celorlalte persoane și fără a avea nevoie de concursul acestora pentru exercitarea dreptului său.

Un alt caracter al dreptului de proprietate este acela de drept perpetuu, în sensul că, în caz de înstrăinare, reapare în patrimoniul dobânditorului, fiind deci cesibil și transmisibil, nu se pierde prin moartea titularului său și nu se pierde (stinge) prin neîntrebuințare din partea titularului (este imprescriptibil extinctiv).

Caracterul translativ poate consta și în transmiterea unui drept de creanță. Dreptul de creanță – jus ad personam – (numit și drept personal pentru a-l deosebi de cel real), este acel drept patrimonial în temeiul căruia subiectul activ – numit creditor – poate pretinde subiectului pasiv – numit debitor – să dea, să facă sau să nu facă ceva.

2.2. Condiții ce trebuie îndeplinite pentru a opera transmiterea proprietății

Astfel, pentru ca donația să poată transla proprietatea, ea trebuie să fie încheiată cu respectarea tuturor condițiilor de validitate prevăzute pentru încheierea acesteia, astfel:

a) În privința capacității părților, trebuie precizat că acestea trebuie să aibă capacitatea de a dispune și de a primi donații, trebuind să fie respectate incapacitățile speciale, arătate anterior.

b) Consimțământul ambelor părți trebuie să fie manifestat în formă autentică, altfel contractul de donație nu poate produce efecte juridice.

„O condiție esențială pentru validitatea unui act juridic, este consimțământul valabil al părții care se obligă. Consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol (art. 948 și 953 Cod civil).

În speță, reclamanta a solicitat prin acțiune anularea unui act prin care donase statului un apartament, deoarece a fost făcut în urma presiunilor exercitate asupra ei. Prima instanță a respins acțiunea, reținând din probele administrate că donația a fost făcută de reclamantă pentru a nu suporta cheltuielile mari cu reparațiile aduse imobilului și cărora nu le putea face față, iar nu pentru că s-ar fi exercitat asupra ei presiuni fizice și morale. Recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, cu motivarea că, în situația dată, reclamanta, neavând posibilitatea de a plăti suma datorată cu titlu de reparații, a considerat că singura soluție acceptabilă pentru ea era donarea apartamentului, ceea ce a și făcut fără a se fi exercitat asupra ei nici un fel de constrângeri”.

„Actul de donație încheiat în condițiile vicierii consimțământului, prin violență, poate fi anulat de instanța judecătorească, la cererea persoanei interesate, dacă dovedește că această împrejurare i-a afectat caracterul conștient și liber al voinței. Acțiunea în anularea actului de donație pentru violență este o acțiune prescriptibilă în termenul general de trei ani, stabilit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Conform art. 9 din acest act normativ, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat”.

c) Bunul care formează obiectul contractului trebuie să fie în circuitul civil (art. 963 Cod civil), să fie determinat sau determinabil (art. 948 și 964 Cod civil) posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (de exemplu, recolta viitoare). Dintre bunurile viitoare, numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donației.

Donația poate avea ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, individual determinat sau de gen „Dacă locatarul donează imobilul închiriat, dobânditorul este dator să respecte locațiunea făcută, afară numai dacă desființarea ei din cauza actului juridic încheiat de locator cu dobânditorul s-ar fi prevăzut în însuși contractul de locațiune.

Locatarul nu poate fi evacuat din locuința donată de locator înaintea expirării termenului locațiunii și cu privire la care contractul său de închiriere a fost prelungit prin Legea nr. 17/1994, sau prelungit pe o perioadă de 5 ani.

În speță, prin sentința civilă nr. 15805/1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.E. și s-a dispus evacuarea pârâților R.A. și R.E. din imobilul situat în București, sectorul 1, pentru lipsă de titlu. Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, arătând că ei au titlu locativ, prelungit prin efectul Legii nr. 17/1994.

Apelul este fondat.

Înainte de încheierea contractului de donație între B.T. și reclamantă, B.T. a închiriat pârâților acest imobil pe o perioadă de trei ani, cu începere din 01.04.1988.

Reclamanta a devenit proprietara apartamentului la o dată la care contractul de închiriere al pârâților cu fosta proprietară era în curs de executare, fiind obligată să respecte contractul de locațiune, potrivit art. 1441 Cod civil.

Potrivit art. 1 din Legea nr.17/1994, contractele de închiriere se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, astfel încât, în mod greșit, instanța de fond a reținut că pârâții ocupă apartamentul fără titlu locativ”.

Obiectul contractului de donație poate fi și dreptul de proprietate asupra unui imobil aflat în stare de indiviziune. S-a arătat că „în proprietatea pe cote-părți, fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părți ideale ce i se cuvine din bunul indiviz.

Dreptul exclusiv menționat cuprinde și posibilitatea pentru coindivizar de a dispune de cota sa printr-un act de înstrăinare (vânzare, donație).

În aceste condiții, actul prin care s-a donat cota ideală din imobil este valabil, donatarul substituindu-se în drepturile donatorului, iar drepturile celorlalți coindivizari rămânând neatinse.

Nici împrejurarea că imobilul a fost atribuit unuia din coindivizari nu justifică concluzia pentru anularea actului de donație.

Actul de donație, confirmând calitatea donatorului de coproprietar asupra imobilului, atribuirea acestuia în lotul celuilalt coindivizar poate avea drept consecință nu anularea actului de donație, ci plata către donatorul coindivizar a echivalentului cotei sale”.

d) Cauza, în contractul de donație, cuprinde două elemente: intenția de a gratifica și motivul determinant. Existența acesteia este prezumată, dar ea trebuie să fie reală, licită și morală. Într-o speță, s-a arătat că D.S. cu care pârâtul M.G. a colaborat la săvârșirea unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii, a fost arestat la 10 septembrie 1982, apoi cercetat și condamnat de Tribunalul județean Hunedoara.

Faptele comise de pârâtul M.G. au fost descoperite ulterior, dar este fără posibilitate de tăgadă că el a aflat de arestarea lui D.S. la 10 septembrie 1982 și bănuia că va fi și el tras la răspundere pentru sustragerile făcute împreună cu D.S..

Este, deci, evident că pârâtul M.G., prin contractul de donație în discuție încheiat la 24 decembrie 1982, a încercat să sustragă de la urmărire silită bunul înstrăinat, acesta fiind mobilul adevărat al întocmirii contractului de donație, iar nu alte considerente de ordin personal. Donatarei pârâte N.L., (fiica pârâtului M.G.) nu îi era necesară donația, mai ales că privea un imobil din altă localitate decât domiciliul din Deva al pârâtei N.L. și al familiei sale.

Intenția pârâtului M.G. de a sustrage imobilul de la urmărirea silită, care apare inevitabilă, fiind evidentă, chiar dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 975 Cod civil, contractul este nul conform art. 968 din același cod, deoarece s-au urmărit fraudarea avutului public și, astfel, cauza era nelicită.

Cum prima instanță a aplicat greșit legea, datorită unei insuficiente analize a adevăratelor raporturi dintre părți, recursul unității reclamante se admite și sentința se modifică, în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității contractului în discuție.

e) Potrivit prevederilor art. 813 Cod civil, donația, pentru a fi valabilă, trebuie constatată, prin înscris autentic. Donația făcută fără act autentic nu poate fi dovedită cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. „Rezultă că, în cazul donației, având ca obiect un bun imobil, înscrisul autentic este cerut nu ca mijloc de probă, ci ca un element esențial al contractului de donație. În acest sens, art. 1168 Cod civil, dispune că donația nulă în privința formei trebuie să se refacă cu formele legiuite.

Deci, viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau confirmare.

Forma autentică a actului de donație este de esența acestui contract civil.

Ca urmare, nu se poate pretinde dobândirea unei proprietăți imobiliare prin donație, în condițiile în care donația nu a fost făcută cu respectarea conținutului art. 813 Cod civil”.

2.3. Momentul în care operează transmiterea proprietății

Art. 971 Cod civil prevede că „în contractele ce au de obiect translația obiectului sau a unui altui drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimțământului părților și lucrul rămâne în rizico – pericolul dobânditorului, chiar dacă nu i s-a făcut tradițiunea lucrului”.

Actul juridic al donației cuprinde oferta de a dona și acceptarea ei de către gratificat. Ambele consimțăminte pot fi cuprinse într-un înscris autentic, dar pot fi cuprinse și în două înscrisuri separate, și anume: oferta de donație (un înscris autentic) și acceptarea donației (alt înscris autentic).

Anumite particularități prezintă încheierea contractului între absenți. În acest caz, contractul se încheie prin ofertă și acceptare separate, atât oferta de a dărui cât și acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule absolut, cu toate consecințele și regulile de mai sus arătate (art. 814 alin. 1 Cod civil).

Pentru validitatea donației acceptată printr-un înscris separat se mai cere ca acceptarea să aibă loc în timpul vieții donatorului. În caz de moarte a donatorului, mai înainte de acceptare, oferta devine caducă.

Pe lângă aceste condiții, pentru ca donația acceptată prin înscris separat să producă efecte, se mai cere ca actul de acceptare să fie comunicat (notificat) donatorului, în timpul vieții lui și înainte de a fi devenit incapabil. Până în momentul primirii notificării, donatorul poate revoca donația (oferta de donație). Întrucât, prin acceptare se realizează, în fapt, acordul de voință numai „efectele” donației fiind amânate până la comunicare – nu excludem posibilitatea notificării acceptării de către succesorii sau creditorii donatarului.

„Potrivit art. 801 Cod civil, donația este un contract translativ de proprietate, solemn, prin care o persoană numită donator își micșorează patrimoniul cu un bun sau mai multe, în mod gratuit și definitiv, în favoarea altei persoane, numită donatar, care îl acceptă.

Deși constituie un act unilateral, sub aspectul numărului de voințe, donația este un contract bilateral care, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească atât condițiile generale prevăzute de art. 948 Cod civil, cât și pe cele particulare, prevăzute prin dispoziții speciale și care îmbracă forma solemnă a înscrisului autentic. Astfel, potrivit art. 814, donația nu obligă pe donator și nu produce nici un efect decât în ziua în care va fi acceptată. Această acceptare poate fi făcută sau în cadrul actului de donație, sau printr-un act autentic posterior, caz în care donația nu are efect decât din ziua în care actul de acceptare se va fi comunicat donatorului.

În speță, cedarea dreptului de proprietate s-a făcut de către donatori în favoarea Ministerului de Finanțe printr-un act autentic, dar donatarul nu a acceptat-o, de asemenea, printr-un act autentic și nu le-a comunicat donatorilor acordul de acceptare, așa că donația a rămas fără efect. În atare situație, prima instanță, sesizată cu cererea reclamanților de a se constata nulitatea actului de donație din anul 1949, precum și faptul că au rămas proprietarii imobilului în litigiu, a respins acțiunea, reținând, între altele, că nu s-a făcut dovada unor violențe care să se fi exercitat asupra lor.

Recursul reclamanților a fost însă admis, iar sentința modificată în sensul că s-a constatat nulitatea actului intitulat donație. Totodată, a fost respinsă cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât reclamanții au deschis calea acțiunii în revendicarea imobilului”.

Acceptarea donațiilor făcute statului trebuie făcută numai de către organele îndreptățite; pentru încheierea valabilă a contractului de donație, acceptarea trebuie făcută în formă autentică, conform art. 813 Cod civil. „Prin sentința civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R.T. împotriva pârâtului C.G.M.B.; s-a constatat nulitatea absolută a donației intervenită între autorii reclamantului și Statul Român, prin oferta de donație autentificată sub nr. 7885/17.10.1984; a fost obligat pârâtul să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștit de posesie terenul ce a făcut obiectul donației.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, pe următoarele motive: atât oferta cât și acceptarea donației sunt acte autentice, conform art. 813 și 814 Cod civil; în acest fel, a fost încheiat valabil, din punct de vedere formal, contractul de donație.

Apelul este nefondat.

Oferta de donație este în formă autentică, fiind autentificată sub nr. 7885/17.10.1984.

Acceptarea donației a fost făcută de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular, prin decizia nr. 496/1985; prin această decizie s-a dispus perfectarea actelor de donație de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 5 București.

Această decizie, considerată de apelant ca înscris autentic de acceptare a donației, constituie doar acceptare, dar nu în formă autentică (această formă trebuia perfectată ulterior).

În decretul nr. 487/1954 este prevăzut dreptul de a accepta donațiile făcute către Stat și sunt indicate organele abilitate să accepte astfel de donații.

În acest decret nu este menționat și faptul că înscrisul de acceptare ar constitui un act autentic, în sensul legii.

Pentru încheierea valabilă a contractului de donație, trebuia ca acceptarea să fie autentificată ulterior, prin organele abilitate, potrivit art. 813 Cod civil”.

Darurile manuale reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente: a.) acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit și b.) tradițiunea, predarea efectivă și reală a bunului dăruit. Deoarece darul manual este un act juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, iar tradițiunea este exteriorizarea acordului.

În acest sens este și Tribunalul Suprem, care în dec. nr. 312/1958 precizează că: „potrivit art.644 Cod civil, unul din modurile de dobândite a proprietății este și tradiția lucrului dăruit. Potrivit art. 813, 827 Cod civil, donația între vii nu este valabilă decât dacă este făcută prin act autentic, dacă este acceptată de donatar și este însoțită de un act estimativ, în cazul în care are ca obiect lucruri mobile. De la această regulă fac excepție darurile manuale, care nu pot avea ca obiect decât lucruri mobile, corporale.

Aceste daruri manuale, deșii sunt donații, se realizează prin tradiția lucrului mobil corporal, actul scris întocmit cu această ocazie fiind destinat a servi numai ca probă a operației respective, deci, nu ca o condiție de valabilitate. Darurile manuale, având ca obiect bunurile mobile corporale, iar proprietatea lor prescriindu-se, potrivit art. 1909 Cod civil, prin faptul posesiei lor, în cazul în care donatorul sau moștenitorii săi contestă valabilitatea darului manual, sarcina probei incumbă donatorului, iar nu donatarului afară de cazul în care donatorul dovedește că posesia donatarului este precară, echivocă, clandestină sau frauduloasă, în această ultimă ipoteză donatarul urmând să combată prin probe cele dovedite de donator”.

Darul manual poate avea drept obiect și sume de bani, iar pentru transferul de proprietate nu este neapărat nevoie ca banii respectivi să fie predați efectiv mâna donatarului, ci ei pot fi înmânați, de exemplu, de donator direct vânzătorului imobilului pe seama cumpărătorului – donatar, pentru validitatea darului manual nefiind necesară forma autentică.

Dreptul de proprietate dobândit în baza contractului de donație, pentru a produce efecte față de terți (pentru opozabilitatea contractului față de acestea) trebuie înscris în cartea funciară. Actul translativ are un efect relativ, limitat la raporturile dintre părți, iar prin înscriere el dobândește efecte absolute erga omnes.

Noțiunea de terț este mai largă în cazul donației decât în cazul actului cu titlu oneros. Se admite în cazul donației că au dreptul de a invoca lipsa înscrierii terții care pot invoca lipsa înscrierii unui act cu titlu oneros și, în plus, orice altă persoană care are un interes de a invoca lipsa înscrierii, cum sunt dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi și creditorul chirografar al donatorului.

Legea nr. 7/1996 face anumite precizări și anume donația înscrisă în cartea funciară nu este opozabilă dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului real neînscris în cartea funciară, care poate cere instanței de judecată să acorde înscrierii sale rang preferențial față de înscrierea efectuată la cererea unui terț care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea credință la data încheierii actului (art. 30). Potrivit art. 37 alin. 2 din lege, donatarul se bucură pe deplin de efectele publicității imobiliare numai după 10 ani deoarece față de terțele persoane care au dobândit cu bună – credință un drept real prin donație sau legat, acțiunea în rectificare a înscrierilor în cartea funciară nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu excepția cazului în care dreptul material la acțiunea în fond nu s-a prescris mai devreme.

În cazul în care dreptul de proprietate transmis ca efect al contractului de donație are ca obiect lucruri mobile, acesta este opozabil terților fără a fi necesară înscrierea în cartea funciară, deoarece art. 1909 Cod civil, alin. 1, arată că lucrurile mobile se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie trebuință de vreo scurgere de timp. Acest text stabilește o prezumție absolută (juris et de jure) de proprietate, în favoarea posesorilor de bunuri mobile.

2.4. Modalități juridice ce pot afecta dreptul de proprietate transmis ca efect al contractului de donație

2.4.1. Noțiunea de modalitate juridică a dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate se prezintă, de regulă, ca un drept pur și simplu, aparținând în exclusivitate unei singure persoane. Uneori, dreptul de proprietate prezintă o anumită complexitate care decurge din faptul că acest drept nu mai este pur și simplu, ci afectat de o condiție rezolutorie ori suspensivă sau amenințat de o cauză de anulare și, în sfârșit, dreptul de proprietate nu aparține unei singure persoane, ci mai multora.

Uneori, exercițiul dreptului de proprietate este împărțit între două sau mai multe persoane, care exercită fie cumulativ, toate prerogativele pe care le conferă, fie numai o parte din acestea. Exercițiul dreptului de proprietate se poate găsi în situațiile arătate, fie prin voința titularului său, fie prin voința celui de la care a fost dobândit, fie prin voința legii.

2.4.2. Proprietatea rezolubilă

Proprietatea este rezolubilă când este afectată de o condiție rezolutorie sau chiar numai condiție suspensivă, adică atunci când transferul dreptului de proprietate de la o persoană la alta s-a făcut sub condiție rezolutorie, ori condiție suspensivă. Proprietatea rezolubilă poate rezulta din orice act juridic translativ de proprietate sub condiție rezolutorie (contract – testament) sau chiar prin lege cum este cazul donatorului a cărei donație este revocată pentru naștere de copii (art. 836 Cod civil).

Condiția – ca modalitate a actului juridic civil – este un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde existența (nașterea ori desființarea) actului juridic civil.

După criteriul efectelor, condiția este de două feluri: suspensivă și rezolutorie. Condiția suspensivă e acea condiție de a cărei îndeplinire depinde nașterea actului juridic. Este rezolutorie acea condiție de a cărei îndeplinire depinde desființarea actului juridic civil.

Cu toate că dreptul transmis prin donație poate, în principiu, să fie condițional, adică supus unei condiții suspensive sau rezolutorii, cauzale ori mixte, totuși, caracterul de irevocabilitate nu permite stipularea unei condiții suspensive sau rezolutorii potestative din partea donatorului. Astfel, o donație este nulă nu numai când este făcută sub condiție pur potestativă (a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului), ci se admite că ea este nulă chiar dacă este făcută sub o condiție simplă potestativă din partea donatorului (a cărei realizare, pe lângă voința lui, depinde și de circumstanțe exterioare care însă nu pot acționa în afara voinței lui). Acestea, spre deosebire de contractele cu titlu oneros, care, fiind valabil afectate de condiții potestative simple, sunt nule, conform art. 1010 cod civil, numai dacă sunt afectate de o condiție pur potestativă din partea celui ce se obligă.

Donația poate fi afectată de o condiție cauzală sau mixtă. Depinzând de hazard (art. 1005 Cod civil) respectiv și de voința unei alte persoane (determinate sau nedeterminate) (art. 1007 Cod civil) decât donatorul, ele nu contravin principiului irevocabilității donațiilor.

Într-o speță, „a fost admisă acțiunea reclamantei, o direcție sanitară județeană, și obligată pârâta, persoană fizică, să-i returneze suma de 2.862,95 guldeni olandezi, ce i-a fost remisă în țară de Spitalul universitar din Olanda. S-a reținut că suma pretinsă reprezintă diferența între banii expediați, în cadrul unui ajutor umanitar, spitalului menționat de către reclamantă, pentru plata unei intervenții chirurgicale suportate de pârâtă și banii reprezentând costul efectiv al acestei intervenții, că prin convenția inițială a părților, pârâta s-a obligat la reîntoarcerea acestei diferențe, dacă îi va fi restituită.

În adevăr, întoarcerea diferenței de bani neîncasate de promitent (Spitalul din Olanda) și returnată pârâtei, fiind efectul unei condițiuni rezolutorii mixte exprese, prevăzută în contractul de donație, operează de drept (art. 1019 Cod civil). În consecință, cum mandatara a refuzat restituirea, era în facultatea donatorului să se adreseze justiției pentru a o obliga la întoarcere”.

O persoană poate transmite lucrul unei alte persoane sub o condiție suspensivă, de exemplu, de a se căsători într-un anumit termen. Transmițătorul rămâne mai departe proprietarul bunului donat, până în momentul în care condiția suspensivă se realizează, dar el nu mai are un drept de proprietate pur și simplu, ci un drept rezolubil, deoarece în momentul realizării condiției suspensive, dobânditorul devine proprietar cu efect retroactiv din momentul actului juridic de transmitere al lucrului. În această situație, transmițătorul este proprietar sub condiție rezolutorie, dobânditorul fiind proprietar sub condiție suspensivă.

În acest sens este și practica noastră judiciară, care a decis că: „obiectele făcute cadou de către unul dintre soți, celuilalt soț, înainte și în vederea căsătoriei, au devenit bunuri personale ale soțului căruia i-au fost oferite și, o dată cu încheierea căsătoriei, nu și-au pierdut acest caracter, ele intrând și rămânând în categoria „bunurilor proprii”. Chiar dacă obiectele respective ar fi donate în vederea căsătoriei, odată cu încheierea acesteia s-a consolidat dreptul de proprietate asupra lor, dobândit de beneficiarul donației, ca atare, soțul donator nu le mai poate pretinde pe calea unei acțiuni în rezoluțiunea donației pentru neîndeplinirea condiției ce o afecta, atâta timp cât aceasta s-a realizat”.

În cazul donației sub condiție rezolutorie, proprietarul actual și provizoriu este donatarul, iar proprietar sub condiție suspensivă este donatorul. În cazul donației sub condiție suspensivă, proprietarul actual și provizoriu este donatorul, iar donatarul va deveni proprietar dacă se realizează condiția suspensivă care afectează donația.

Tribunalul nostru suprem a decis că „acțiunea în anularea unei convenții pentru vicii de voință este o acțiune personală, dar are caracter patrimonial și, deci, poate fi exercitată de moștenitori iar nu numai continuată de ei.

Același caracter personal și patrimonial, în același timp, îl are și acțiunea în rezoluțiune a unei donații pentru neîndeplinirea sarcinilor, așa că și această acțiune este transmisibilă prin deces, ca orice alt drept patrimonial, moștenitorilor care o pot exercita direct, și nu doar să o continue dacă ar fi fost introdusă de autorul lor. Acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii de întreținere, față de caracterul ei strict personal, poate fi exercitată numai de către beneficiarul întreținerii și doar continuată de moștenitori”.

„Clauza expresă prin care se prevede că bunurile transmise vor reveni donatoarei, în cazul când căsătoria dintre donatar și donatoare se va desface prin divorț și din vina exclusivă a donatarului, are valoarea și caracterul unei condiții rezolutorii. Întrucât această condiție s-a împlinit, soția donatoare a dobândit dreptul de a cere să se constate că efectele transmisiunii au încetat”. Când condiția rezolutorie este pendinte, dobânditorul, sub această condiție poate exercita asupra lucrului toate drepturile unui proprietar pur și simplu, deoarece condiția rezolutorie nu condiționează existența și efectele actuale ale unui drept, ci numai încetarea și stingerea efectelor sale.

Când condiția s-a realizat, dreptul dobânditorului dispare ca și când n-ar fi existat niciodată, pe când transmițătorul redevine proprietar deplin, și este considerat ca și cum ar fi fost tot timpul proprietar pur și simplu, ca și când n-ar fi înstrăinat lucrul niciodată.

2.4.3. Proprietatea anulabilă

Acțiunile care tind la anularea unui act translativ de proprietate, au un efect asemănător cu realizarea unei condiții rezolutorii. De aceea, un act translativ de proprietate, în speță un contract de donație, amenințat de o cauză de anulare este și un act translativ afectat de o condiție rezolutorie: stingerea efectelor sale și dispariția sa sunt condiționate de exercitarea și admiterea acțiunii în anulare.

Atât timp cât nu a expirat timpul de prescripție a acțiunii în anulare (nulitatea relativă), dreptul de proprietate aparținând dobânditorului este nesigur. Dacă acțiunea în anulare (nulitatea relativă) este exercitată și admisă, dreptul de proprietate al dobânditorului se va desființa cu efect retroactiv.

Prin urmare, proprietatea dobândită în temeiul unui act translativ de proprietate anulabil, adică lovit de nulitatea relativă, este o proprietate anulabilă. Această proprietate este foarte apropriată de proprietatea rezolubilă în ce privește starea sa de incertitudine care se poate desființa dintr-un moment în altul.

2.4.4. Donația cu termen

Întrucât transmisiunea irevocabilă a dreptului donat nu implică o predare imediată a bunului, donația poate fi cu termen, pentru că termenul – ca modalitate a actului juridic – nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exercițiul acelui drept.

În cazul în care părțile au convenit, printr-o declarație expresă de voință, să amâne transferul dreptului real la împlinirea unui termen, transferul dreptului real nu se realizează concomitent cu încheierea contractului de donație.

2.4.5. Donația cu sarcini (sub modo)

După cum se știe, sarcina, ca modalitate a actului juridic este o obligație de a da, de a face sau a nu face ceva, impusă de dispunător gratificatului, în actele cu titlu gratuit, liberalități.

Dificultățile pe care le întâlnesc instanțele în soluționarea litigiilor care au ca obiect donațiile cu sarcină sunt multiple și complexe. Uneori, se confundă sarcina cu condiția, sau se consideră eronat că donația poate fi supusă unei condiții suspensive ori rezolutorii potestative. Frecventă este donația cu sarcină de întreținere, aceasta confundându-se uneori cu un contract de întreținere.

„Împrejurarea că, prin actul de donație, donatorul a prevăzut în sarcina donatarului obligația întreținerii – pentru el și soția sa – nu-i răpește actului caracterul de libertate. În consecință, acțiunea în rezoluțiunea acestuia, intentată de un moștenitor rezervatar este admisibilă”.

La donația cu sarcini, în schimbul liberalității donatorul obligă pe donatar la o obligație de a da, a face sau a nu face. Din momentul acceptării donației, donatarul este obligat să o execute. Sarcina poate fi impusă în interesul gratificatului, a unui terț sau a chiar a donatarului. Dacă donația se face în favoarea exclusivă a unui soț (de pildă pentru a efectua o anumită călătorie etc.) bunul donat va deveni bun propriu al soțului beneficiar al donației.

Sarcina nu se confundă cu condiția suspensivă, deoarece ea nu suspendă nașterea sau exercitarea dreptului donatarului, sarcina fiind considerată o afectare economică a unui bun, pe când condiția ar interesa statutul personal a celui gratificat. Pentru a le distinge s-a relevat că trebuie să avem în vedere criteriul cauzei (scopului), iar în mod complementar, echivalența avantajelor pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea lui. La donația cu sarcini, valoarea obiectului liberalității este mai mare decât cea a sarcinii. Este absolut necesar ca sarcina într-o donație să fie impusă în mod expres și nu tacit (implicit).

În acest sens a decis și Tribunalul Suprem în dec. nr. 1294/1959, arătând că, un act poate fi caracterizat donație cu sarcină sau contract comutativ cu titlu oneros, după cum sarcinile respective, ținând seama și de caracterul aleatoriu al actului, sunt egale sau aproape egale cu valoarea bunurilor transmise, între cele două prestații stabilindu-se un raport de echivalență economică. În raport de această constatare, se va trage concluzia dacă actul trebuie sau nu să îmbrace forma autentică.

„Caracterizarea înțelegerii privind înstrăinarea unui imobil în schimbul prestării întreținerii – drept donație cu sarcini sau contract de întreținere – se face ținând seama de raportul dintre valoarea bunului înstrăinat și cuantumul prestațiilor efectuate până în momentul în care s-a ivit diferendul între creditor și debitorul întreținerii. În cazul în care s-a reținut că este vorba despre un contact de întreținere, acțiunea în rezoluțiune a acestuia, intentată de creditorul întreținerii împotriva succesorilor debitorului, trebuie să fie soluționată în lumina prevederilor art.1094 Cod civil”.

„În cazul neexecutării sarcinii, donatorul va putea opta între soluția executării contractului sau cea a revocării donației. În cazul în care, în 1968, prin act autentic, recurenții – reclamanți au donat intimaților pârâți imobilul proprietatea lor sub condiția ca ei să-l întrețină, iar din 1970 intimații s-au mutat din imobil și nu au mai acordat vreo întreținere donatorilor, dar, în cei doi ani cât au locuit în imobilul în litigiu, i-au adus îmbunătățiri în valoare de 14.233 lei, dreptul lor de a pretinde restituirea contravalorii îmbunătățirilor menționate s-a născut odată cu introducerea de către donatori a acțiunii în revocarea contractului de donație”.

„Vor putea cere revocarea donatorul, moștenitorii săi precum și creditorii personali ai donatorului, pe calea acțiunii oblice. În cazul în care bunul a fost înstrăinat cu titlu gratuit, reclamantul este scutit de a face dovada convenției frauduloase a debitorului, fiind suficient să dovedească existența actului cu titlu gratuit, deoarece dobânditorul militează pentru păstrarea unui câștig în schimbul căruia nu a dat nimic. Dovada convenției frauduloase a dobânditorului bunului se impune însă a se face în cazul în care înstrăinarea s-a făcut cu titlu oneros, deoarece din patrimoniu a ieșit în schimbul bunului o valoare pe care ar urma să o piardă”.

Totuși, dacă sarcina constă în obligația de întreținere, acțiunea aparține numai donatorului, iar moștenitorii săi nu vor putea decât să o continue, în cazul în care a fost declanșată de donator. Dar dacă donatorul decedează înainte de executarea sarcinii?

„În situația în care o persoană donează alteia o sumă de bani pentru construirea unei locuințe, sub condiția ca donatorul să se mute și el în acea locuință, există un contract de donație cu sarcină. Într-o atare situație, dacă înainte de a se fi construit apartamentul donatorul decedează, donatarul nu mai poate fi obligat să restituie succesorilor donatorului suma primită, întrucât prin decesul donatorului donația cu sarcină s-a transformat în donație fără sarcină”.

Majoritatea opiniilor la această problemă este în sensul că, în absența acordului de voințe al părților, donația cu sarcini nu se poate schimba în una fără sarcini, în considerarea elementului aleatoriu al contractului respectiv, dat fiind că elementul aleatoriu se află în acea latură a contractului (calificat în ansamblul său cu titlu gratuit) care ține de titlu oneros. Deoarece donația cu sarcini are un caracter sinalagmatic, practic acțiunea în revocare îmbracă forma acțiunii în rezoluțiune. În cazul decesului creditorului înainte de executarea sarcinii, donatarul nu va putea fi obligat să restituie bunul donat, deoarece neexecutarea nu îi este imputabilă, iar rezoluțiunea nu se poate pronunța decât în cazul culpei debitorului.

Câteva considerații se impun cu privire la contractul de donație cu clauză de întreținere, deoarece se întâlnește mai frecvent în practica instanțelor. Dacă bunul a fost donat cu clauză de întreținere ambilor soți el va deveni comun; dacă e donat numai unuia dintre soți, bunul va fi propriu al soțului donatar. În acest ultim caz, în ipoteza în care întreținerea se suportă din patrimoniul comun, soțul debitor va restitui celuilalt soț, contravaloarea contribuției sale.

Odată primit obiectul donației, donatarul este obligat sa execute sarcina la care nu poate renunța unilateral. Numai într-o acțiune în rezoluțiune se va putea pune în discuție desființarea contractului. Rezoluțiunea nu operează de drept la donația cu clauză de întreținere – ca de altfel, la orice contract sinalagmatic – exceptând situația în care s-a stipulat de părți un pact comisoriu expres, în sensul că rezoluțiunea să opereze de drept și fără o altă formalitate.

În situația în care un bun imobil a fost donat (cu clauză de întreținere a donatarului) exclusiv unuia dintre soți, bunul donat este bun propriu al soțului donatar. Dacă, în fapt, ambii soți au contribuit deopotrivă din patrimoniul lor comun, la acoperirea cheltuielilor pentru întreținerea donatorului, soțul nebeneficiar al donației are dreptul la restituirea contravalorii părții sale de contribuție din aceste cheltuieli.

În practică, înstrăinarea unui bun (de regulă mobil) în schimbul întreținerii este calificat frecvent „donație cu clauză de întreținere”, cu toate că din elementele contractului nu rezultă intenția liberală, iar termenii folosiți de părți, inclusiv în cazul contractelor autentificate nu reflectă întotdeauna corect adevăratele raporturi dintre ele, motiv pentru care instanța nu este legată de calificarea dată contractului de către părți. Numai dacă se constată că intr-adevăr, contractul s-a încheiat „ animus donandi”, urmează a se aplica regulile donației, inclusiv cele referitoare la reducțiune și raport. Încadrarea contractului de donație în categoria contractelor cu titlu gratuit sau a contractelor oneroase depinde de voința părților, nu neapărat de natura lui.

CAPITOLUL IV

EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Secțiunea I. Efecte între părți

1. Reguli generale

Donația transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Transferul dreptului de proprietate are loc, chiar dacă nu a fost predat bunul donatorului, deoarece donația este un contract consensual. Consensualismul nu este însă suficient, deoarece voința părților trebuie să se materializeze într-un înscris autentic. În cazul darurilor manuale, tradițiunea bunurilor este absolut necesară.

În acest sens, este și practica noastră judiciară. Astfel, s-a arătat că „pentru transferul de proprietate, la darul manual este necesară tradiția lucrului. Nu este mai puțin adevărat că prin „tradițiunea” bunului nu trebuie să se înțeleagă neapărat o deplasare fizică a bunului, cum ar fi preluarea obiectului din mâna donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate și printr-o tradiție implicită, de exemplu atunci când donatorul ar înmâna cheile unei casete sau prin identificarea unui tablou pe care donatorul și-a manifestat în mod echivoc voința de a-l transmite, fără a fi dat jos de pe perete (art. 644 Cod civil)”.

Dacă dreptul transferat este o creanță, operația intervenită între părți se analizează ca o cesiune de creanță cu titlu gratuit, aplicându-se regulile corespunzătoare (art. 1391 și urm. Cod civil), cu derogările care rezultă din natura gratuită a transferului.

Cel mai frecvent, obiectul contractului îl constituie un drept real. În acest caz, ca și în materie de vânzare – cumpărare, transmiterea sau constituirea dreptului operează prin efectul realizării acordului de voință (art. 971 Cod civil) în forma prevăzută de lege, dar necondiționat de predarea bunului care formează obiectul donației, cu excepția darurilor manuale care se realizează prin tradițiune.

Este edificatoare și soluția dată de tribunalul nostru suprem cu privire la această chestiune. „Potrivit art. 644 Cod civil, proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune. Darul manual, varietate a contractului de donație, se încheie valabil și se execută prin remiterea efectivă a bunului de la donator la donatar, fără îndeplinirea vreunei formalități. În cazul special al darului manual, efectuarea tradițiunii realizează transmiterea proprietății, acordul de voință fiind materializat în tradițiunea însăși.

Sumele de bani consemnate la C.E.C. pot constitui obiect al darului manual (cu accepțiunea de bun corporal), în condițiile în care lichidarea soldului libretului C.E.C. al donatorului concomitent cu constituirea soldului libretului C.E.C. emis pe numele donatarului, are semnificația juridică a unei donații”.

2. Obligațiile donatorului

Donatorul, în contractul de donație, are următoarele obligații:

a) Obligația de predare. După încheierea contractului, donatorul este obligat să predea bunul dăruit potrivit clauzelor stabilite și să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui provenită din culpa sa. În cazul darului manual, evident, problema obligației de predare nu se pune.

b) Obligația de garanție. Spre deosebire de vânzător, în principiu donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune (art. 828 alin. 1 Cod civil) și nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit. „În cazul unui contract de donație, cu privire la un imobil, legal încheiat, donatarul devine proprietar al bunului, donatorul garantându-l împotriva oricărei evicțiuni, dacă o atare răspundere a fost asumată în mod expres prin declarația sa că bunul nu este gravat de sarcini sau servituți. Prin urmare, fostul proprietar nu mai poate invoca, după încheierea actului, existența unei convenții separate prin care să restrângă dreptul de proprietate transmis donatarului, pretinzând un drept de folosință asupra unei părți din imobil”.

Prin excepție, donatorul datorează garanție în următoarele cazuri:

– dacă a promis expres garanția pentru evicțiune (art. 828 alin. 2 Cod civil) sau pentru vicii, lipsa garanției nefiind o regulă imperativă;

– dacă evicțiunea provine din faptul său personal (art. 828 alin. 3 Cod civil), de exemplu vinde imobilul donat înainte de efectuarea formelor de publicitate sau vinde și predă lucrul mobil cumpărătorului, dăruit anterior prin act autentic, fapte care contravin obligației contractuale;

– în caz de dol (intenție sau culpă gravă asimilată dolului) donatorul răspunde de pagubele rezultând din viciile ascunse cunoscute de el și necomunicate, care au cauzat (direct sau indirect) un prejudiciu donatarului, căci dolul strămută problema răspunderii de pe teren contractual, pe teren delictual (art. 998 Cod civil);

– dacă donația nu este pur gratuită (donație cu sarcini), donatorul răspunde de evicțiune în limita valorii sarcinilor. Deși legea nu prevede expres, donatorul răspunde ca un vânzător și pentru vicii ascunse, căci în limita sarcinilor (respectiv a prețului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donația este un contract cu titlu oneros și sinalagmatic.

3. Obligația donatarului

Donatarul, în cazul în care actul de donație este complet gratuit, nu are nici o prestație de efectuat, dar va avea îndatorirea de recunoștință, care, așa cum am văzut, are un caracter legal, fiind sancționată cu revocarea donației, în cazul în care donatarul se face vinovat de ingratitudine față de donator.

În caz de donație cu sarcină, prin care donatarul ia obligația anumitor sarcini sau prestații determinate în act, operațiunea capătă caracterul de contract sinalagmatic (fie că sarcina este pură și simplă, fie că este însoțită de o condiție rezolutorie atrăgând anularea donației în caz de neîndeplinire a sarcinii) sau de stipulație în folosul unui terț. În ambele cazuri, donatarul este ținut la stricta îndeplinire a sarcinilor, întocmai ca și cum ar fi vorba de executarea unui contract cu titlu oneros. El nu poate, renunțând la donație, să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor stipulate prin actul de donație.

Întrucât donația cu sarcină este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic (și cu titlu oneros), în caz de neexecutare, intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice. Astfel, se poate cere îndeplinirea prestației care formează obiectul sarcinii cu daune – interese și donatarul nu ar putea, fără consimțământul donatorului, deci fără un nou contract, să se libereze de sarcină, abandonând bunurile dăruite. În sensul că donatorul poate cere executarea prestației a statuat și Tribunalul Suprem, decizând că „darul manual, ca formă de realizare a donației, poate fi afectat de sarcini, pe care donatarul este ținut să le aducă la îndeplinire, în caz contrar donatorul având dreptul să ceară, potrivit art. 1021 Cod civil, fie executarea lor, fie rezoluțiunea donației”.

Așadar, donatorul are posibilitatea de a opta între soluția executării contractului sau cea a revocării donației. „Dacă donatarul nu a îndeplinit sarcinile pe care și le-a luat, donația poate fi revocată, deoarece, în măsura sarcinilor stipulate, donația oneroasă este un adevărat contract sinalagmatic, în cadrul căruia, dacă una dintre părți nu-și execută obligația, cealaltă parte, în virtutea condiției rezolutorii tacite, care este subînțeleasă în orice contract sinalagmatic, are alegerea fie de a sili partea ce nu și-a îndeplinit sarcina să-și respecte obligația luată, fie să ceară rezoluțiunea contractului.

În caz de admitere a acțiunii, revocarea produce efecte retroactive atât împotriva donatarului și succesorilor lui în drepturi, cât și împotriva terților, drepturile constituite în favoarea lor fiind desființate potrivit regulilor aplicabile rezoluțiunii pentru neexecutare.

Acțiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator sau succesorii săi în drepturi (cum ar fi moștenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele revocării), inclusiv creditorii chirografari în baza art. 974 Cod civil. În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere și el executarea obligației, dar nu poate cere revocarea donației, nefiind parte în contractul încheiat între stipulant și promitent.

Secțiunea a II-a. Opozabilitatea efectelor contractului față de terți

Ca și vânzarea, donația în sine, ca act translativ de proprietate, produce efecte depline doar între părțile contractante. În raporturile cu terții, pentru a le face și acestora opozabile efectele contractului de donație sunt necesare anumite forme de publicitate, care diferă în raport cu natura bunului donat.

Astfel, în privința transmisiunilor gratuite de imobile, art. 818 și art. 22 și următoarele, Codul civil, art. 61 și 72 din Legea nr. 7/1996 prevăd formalitatea înscrierii în cartea funciară, lipsa transcripției putând fi invocată de orice persoane care au interes la aceasta (art. 819, fraza 1, Codul civil).

Pornindu-se de la acest din urmă text, în literatura juridică s-a considerat că în materie de donații, spre deosebire de celelalte contracte translative de proprietate supuse transcripțiunii, sfera persoanelor care pot invoca lipsa transcripției – deci și inopozabilitatea donației – este mai largă decât aceea a dobânditorilor cu titlu oneros sau gratuit de drepturi reale asupra aceluiași imobil care au reușit să-și transcrie drepturile mai întâi, indiferent de data dobândirii lui, cuprinzând și pe creditorii chirografari. Rezultă așadar că donația neînscrisă în cartea funciară este opozabilă numai părților contractante și succesorilor lor universali sau cu titlu universal.

Mai mult decât atât, donația – chiar înscrisă în cartea funciară, nu este opozabilă dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului real neînscris în cartea funciară, care poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale rang preferențial față de înscrierea efectuată de donatar (art. 30 din Legea nr. 7/1996), deoarece el e „certat de damno vitando”, iar donatarul numai „de lucru captando”. Practic, donatarul – chiar înscris în cartea funciară și de bună-credință fiind – se bucură pe deplin de efectele publicității imobiliare numai după 10 ani socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acțiunea în rectificare (art. 37 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).

Dar, art. 819 fraza a doua, Cod civil, conține și o restricție cu privire la persoanele care, deși interesate să o facă (și cu toate că potrivit regulilor generale ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea) nu sunt totuși admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară. Este vorba, pe lângă părți și succesorilor universali și cu titlu universal, și de acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca o culpă și succesorilor universali sau cu titlu universal, cum sunt reprezentanții minorului sau ai celui pus sub interdicție și ascendenții care, potrivit art. 815 Cod civil, au acceptat donația făcută unui minor sau interzis.

Dacă reprezentanții minorului sau interzisului au neglijat să ceară înscrierea, cei ocrotiți vor avea acțiune în daune împotriva lor (art. 820 Cod civil). Fiind vorba de acte de conservare, și minorul (chiar sub 14 ani) sau interzisul poate cere înscrierea.

În cazul donației de bunuri mobile incorporale, opozabilitatea față de terți se poate realiza numai în condițiile art. 1393 Cod civil (adică prin notificarea cesiunii către debitorul cedat ori prin acceptarea ei de către acesta printr-un act autentic) iar dacă este vorba de donația unei creanțe având ca obiect o chirie sau o arendă pe cel puțin doi ani viitori (art. 1394 Cod civil), opozabilitatea se realizează prin transcrierea ei în registrul oficiului ipotecar.

CAPITOLUL V

RAPORTUL ȘI REDUCȚIUNEA DONAȚIILOR

Secțiunea I. Raportul donațiilor

1. Noțiune

Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei, unii față de alții, descendenții și soțul supraviețuitor ai defunctului care vin efectiv împreună la moștenire, acceptând-o fie și sub beneficiu de inventar, de a readuce la moștenire – în natură sau prin echivalent bănesc – bunurile pe care le-au primit cu titlu de donație de la cel care lasă moștenirea, afară de cazul când donatorul a dispus scutirea de raport a donației (art. 751 Cod civil și art. 3 din Legea nr. 319/1944).

Obligația de raport nefiind prevăzută imperativ de lege, donatorul îl poate scuti pe donatar de această obligație, favorizându-l în felul acesta, caz în care donația va fi nu un simplu avans asupra moștenirii, ci va avea caracter definitiv ca donație (supus numai reducțiunii dacă este excesivă) sau, cum se mai spune, caracter preciputar, de care donatarul va beneficia peste cota sa legală din moștenire (în limita cotității disponibile). În acest sens, este și practica noastră judiciară. S-a decis că „scutirea de raport poate fi expresă dar ea poate să rezulte și implicit, o atare formă de dispensă de raport fiind și facerea liberalității sub forma unui act oneros, care implică în general, până la proba contrarie, intenția donatorului de a avantaja pe donatar, deoarece bunurile dobândite cu titlu oneros nu sunt supuse raportului ci doar reducțiunii, dacă se dovedește că în realitate actul cu titlu oneros a constituit o donație deghizată”.

2. Domeniu de aplicare al raportului

În legislația noastră, obligația de raport nu funcționează dacă donația a fost făcută moștenitorilor defunctului în linie ascendentă sau colaterală. Ea are deci, în acest caz, potrivit legii, caracter definitiv. De exemplu, dacă la moștenire vin doi frați buni ai defunctului sau doi părinți, ei vor împărți activul succesoral în mod egal, fără a ține seama de donația primită de unul dintre ei, indiferent de valoarea bunului (în cazul fraților) și cu condiția asigurării rezervei părintelui care nu a fost gratificat (în cel de-al doilea caz).

Mai mult decât atât – deși raportul donațiilor este reglementat prin norme supletive – s-a susținut că în cazul moștenitorilor ascendenți sau colaterali, obligația de raport nici nu poate fi stipulată de donator pentru că o asemenea clauză ar fi contrarie cu principiul irevocabilității donațiilor între vii. Este adevărat că principiul operează imperativ și poate cunoaște derogări numai în cazurile prevăzute de lege, cum este și cazul raportului datorat de descendenți și de soțul supraviețuitor când vine la moștenire împreună cu descendenții.

3. Condițiile obligației legale de raport al donației

Pentru ca donațiile făcute de cel care lasă moștenirea să fie raportabile trebuie să fie întrunite, cumulativ, mai multe condiții:

– să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire în calitate de descendenți ai defunctului sau de soț supraviețuitor, acesta din urmă numai dacă vine în concurs cu descendenții; descendenții, fie că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, dacă au vocație legală datorează raportul, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul și indiferent că vin la moștenire prin reprezentare sau în nume propriu;

– moștenitorul obligat la raport să fi acceptat moștenirea legală, descendentul sau soțul supraviețuitor nu mai are obligația de raport, putând păstra donația primită în limitele cotității disponibile (art. 752 Cod civil);

– moștenitorul legal să aibă calitatea de donatar; numai dacă coexistă cele două calități în aceeași persoană va exista obligația de raport;

– donația făcută descendentului sau soțului supraviețuitor să nu fi fost scutită de raport (art. 751 Cod civil).

În toate cazurile, însă, prin scutirea de raport, nu trebuie să nu se aducă atingere rezervei succesorale a moștenitorilor rezervatari. Dacă prin donația scutită de raport s-a depășit cotitatea disponibilă, încălcându-se rezerva succesorală, donația va fi supusă reducțiunii, ca liberalitate excesivă.

În speță, prin cererea înregistrată la data de 11.06.1997 la Judecătoria Alexandria, reclamantele Ș.N. și S.N. au chemat în judecată pe pârâtele: D.E. și L.F. și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să declare deschisă succesiunea defunctului T.T., să constate calitatea de moștenitor al reclamantelor Ș.N. și S.N. precum și a pârâtei D.E., fiecare cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, să dispună reducțiunea donației făcute pârâtei L.F. în limita cotității disponibile și partajarea masei succesorale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă numărul 860/19.03.1998, Judecătoria Alexandria a admis în parte acțiunea, a declarat deschisă succesiunea defunctului T.T. decedat la data de 03.04.1997, a constatat calitatea de moștenitori legali a reclamantelor și a pârâtei D.E., fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/3 din masa succesorală.

S-a dispus reducțiunea donației făcute pârâtei L.F., reducându-se suprafața de teren de 2,00 ha în limita cotității disponibile, și anume 0,77 ha (1/4 din suprafața de 3,08 ha), a constat compunerea masei succesorale și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform variantei I din raportul de expertiză efectuat.

Totodată, a fost obligată reclamanta Ș.N. să o despăgubească pe reclamanta S.N. cu suma de 150.000 lei, iar pârâta a fost obligată să plătească fiecărei reclamante câte 56.912 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1.457/26.06.1998, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele D.E. și L.F. și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta S.N..

Pentru a pronunța această, Tribunalul Teleorman a reținut faptul că: împrejurarea că în contractul de donație s-a prevăzut că donația este scutită de raport succesoral este lipsită de relevanță sub aspectul admisibilității acțiunii în reducțiune întrucât normele referitoare la reducțiunea liberalităților sunt imperative.

Intimata – apelanta L.F. nu este moștenitoare a defunctului, întrucât mama sa a acceptat succesiunea iar, pe de altă parte, donația s-a făcut cu încălcarea rezervei succesorale.

S-a mai reținut faptul că pârâtele D.E. și L.F. nu au făcut dovada unei erori de fapt când au solicitat partajarea, conform variantei I din raportul de expertiză care, de altfel, constituie și varianta corespunzătoare admiterii celorlalte capete de cerere.

Împotriva deciziei civile nr. 1457 din 26.06.1998 a Tribunalului Teleorman a declarat recurs apelanta – pârâtă L.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, din eroare, a solicitat partajarea masei succesorale în varianta I a raportului de expertiză (expertul inversând numărul variantelor cu ocazia dactilografierii raportului de expertiză), iar, pe de altă parte, ambele instanțe au ignorat mențiunile cuprinse în titlul de proprietate, și care prevăd că recurenta deține o suprafață de 2,00 ha.

Recursul este nefondat.

Susținerile făcute de către recurentă prin motivele de recurs, în sensul că s-ar fi aflat într-o eroare cu privire la numerotarea variantelor cuprinse în raportul de expertiză nu sunt în nici un fel dovedite. Prin urmare, corect instanța de fond și cea de apel au partajat masa succesorală în varianta I a raportului de expertiză, variantă solicitată și de către recurență. Mai mult, instanțele nu se puteau opri decât la această variantă, întrucât era singura care lua în calcul reducțiunea liberalității făcute de defunct recurentei. Or, instanțele au apreciat că această reducțiune se impune.

Nu sunt întemeiate nici criticile aduse deciziei recurate sub aspectul ignorării de către instanță a mențiunilor cuprinse în titlul de proprietate emis pe numele defunctului.

Ambele instanțe au apreciat corect că, în cauză se impune reducțiunea liberalității făcute de defunct recurentei L.F..

Scutirea de raport nu poate aduce atingere rezervei succesorale a moștenitorilor rezervatari, această parte a moștenirii cuvenindu-se moștenitorilor rezervatari în mod imperativ chiar împotriva dorinței liberale a defunctului.

Dacă, totuși, prin donația scutită de raport s-a depășit cotitatea disponibilă încălcându-se rezerva succesorală, donația urmează să fie supusă reducțiunii, ca o liberalitate excesivă, ceea ce s-a și întâmplat în cauza de față.

Acest regim juridic al donației scutite de raport nu poate fi influențat de mențiunile cuprinse în titlul de proprietate invocat.

De altfel, aceste mențiuni olografe sunt contrazise de conținutul titlului de proprietate emis, nu pe numele recurentei ci pe numele defunctului, a cărui succesiune se dezbate.

În consecință, pentru motivele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

4. Donațiile supuse raportului

În principiu, se raportează toate donațiile, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donații simulate – dacă simulația nu semnifică scutire de raport – sau indirecte); „persoana obligată trebuie să raporteze coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cât și indirect” (art.751 Cod civil). Dacă donația a fost cu sarcină sau a avut un caracter remunerator, se va scădea valoarea sarcinilor sau a serviciilor prestate.

Nu vor fi supuse raportului fructele obținute de la bunul donat, până în momentul deschiderii succesiunii (art.762 Cod civil) ci numai cele realizate ulterior deschiderii succesiunii. Scutite de raport sunt cheltuielile de hrană, întreținere, educație, de învățătură a unei meserii, cheltuielile de nuntă și darurile obișnuite (art. 759 Cod civil). Deși textul se referă expres la neraportarea cheltuielilor efectuate pentru învățarea unei meserii, în mod corect practica judecătorească a interpretat în mod extensiv dispozițiile sale, hotărând ca: „să nu se raporteze nici cheltuielile făcute cu pregătirea profesională a copiilor în alte forme de pregătire, inclusiv în școlile de învățământ superior”.

5. Modurile de efectuare a raportului

Potrivit art. 764 Cod civil „raportul se face sau în natură, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport”, acesta din urmă fiind denumit raport prin luare mai puțin:

a) Raportul în natură constă în readucerea efectivă la masa succesorală a bunului care a format obiectul donației;

b) Raportul prin luare mai puțin, care este un raport în valoare, permite moștenitorului obligat la raport păstrarea în natură a bunului, comoștenitorii fiind satisfăcuți prin echivalentul valoric (în bunuri sau în bani) al bunului raportabil, fiecare proporțional cu drepturile succesorale. Raportul prin luare mai puțin se poate realiza pe trei căi:

– prin preluare: acest mod de efectuare a raportului se realizează prin luarea din masa succesorală de către comoștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeași natură și calitate, cu acelea raportabile, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia;

– prin imputație: în cadrul acestei metode de raportare, valoarea donației raportabile se adaugă prin calcul pe hârtie la masa succesorală, rezultatul se împarte între moștenitori, potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donației scăzându-se din partea moștenitorului obligat la raport, primind din restul masei succesorale numai diferența până la valoarea cotei sale de moștenire;

– în bani (raport propriu-zis în valoare): înseamnă depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care reprezintă contravaloarea bunului raportabil (mai puțin partea corespunzătoare cotei succesorale a moștenitorului obligat la raport).

6. Raportul imobilelor

Regula este ca raportul imobilelor se face în natură, prin readucerea efectivă a imobilului la masa succesorală. Aceasta înseamnă că donația și, respectiv dreptul exclusiv de proprietate al donatarului se desființează cu efect retroactiv – moartea donatorului operând ca o condiție rezolutorie – imobilul devenind proprietatea indiviză a comoștenitorilor, iar donatarul-moștenitor debitorul restituirii bunului față de coproprietari. Desființarea cu efect retroactiv a donației produce următoarele consecințe:

– dacă imobilul a pierit fortuit, total sau parțial, înaintea sau după deschiderea moștenirii, în măsura pieirii nu este supus raportului (art. 760 Cod civil); prin derogare de la regula suportării riscului de către proprietarul sub condiție rezolutorie și debitor al obligației restituirii (res perit debitori), riscul pieirii imobilului se suportă de moștenire (res perit creditori) deci numai în parte de către donatar (proporțional cotei sale succesorale);

– donatarul răspunde pentru degradările și deteriorările care au micșorat valoarea imobilului din fapta sa culpabilă (art. 767 Cod civil). În schimb, dacă a făcut cheltuieli necesare și utile pentru imobil, are dreptul la restituirea lor, creanța sa în acest sens fiind garantată cu dreptul de retenție asupra imobilului (de care este legată datoria) până în momentul plății, dacă nu se compensează cu despăgubirile datorate de el;

– sarcinile reale (uzufruct, uz, abitație, servitute), cu excepția ipotecilor, se desființează prin efectul raportului în natură (art. 769 coroborat cu art. 765 alin. 1 Cod civil).

7. Raportul mobilelor

Potrivit art. 772 – 773 Cod civil, raportul bunurilor mobile – indiferent că sunt corporale sau incorporale, inclusiv a sumelor de bani – se face prin luare mai puțin (în valoare), dacă donatorul nu a impus sau nu a autorizat raportul în natură.

Întrucât raportul se face în valoare, donația nu se desființează, și deci donatarul a fost și rămâne proprietarul bunurilor donate. În consecință:

– donatarul va fi obligat să raporteze la masa succesorală contravaloarea bunurilor primite, chiar dacă au pierit fortuit, suportând riscurile în calitate de proprietar definitiv (nu sub condiție) de la data donației (res perit domino);

– actele de înstrăinare sau de grevare (de exemplu, gaj) încheiate de donatar cu privire la bunul donat rămân valabile.

– valoarea ce se raportează se stabilește în funcție de valoarea bunurilor din momentul facerii donației și se dovedește cu actul estimativ cuprins în contractul de donație sau anexat acestui act, iar în lipsa acestuia prin expertiză (art. 772 Cod civil). În caz de deghizare, interpunere de persoane, donație indirectă și dar manual sunt aplicabile regulile de dovadă admise în materie de donație.

8. Căile procedurale de realizare a raportului

Raportul donațiilor se poate realiza prin bună- învoială sau pe cale judecătorească.

Astfel, dacă persoanele interesate se înțeleg, raportul se poate realiza în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public luând act de înțelegerea părților și eliberând certificatul de moștenitor în consecință.

Dacă părțile interesate nu se înțeleg, neînțelegerile urmează să fie soluționate pe cale judecătorească. Dreptul la raport poate fi valorificat în cadrul procesului de partaj sau prin acțiune separată, fie înaintea acțiunii de partaj, fie ulterior partajului.

Întrucât raportul nu se realizează de plin drept, ci numai la cererea persoanelor îndreptățite, nu se poate efectua ca urmare a unei acțiuni în constatare, ci numai pe calea unei acțiuni de realizare, indiferent de modul de efectuare a raportului (în natură sau prin luare mai puțin).

Fiind o acțiune personală cu caracter patrimonial, acțiunea de raport este prescriptibilă în termen general de prescripție de trei ani, socotiți de la data deschiderii moștenirii, când se naște dreptul la acțiune a moștenitorului îndreptățit la raport. Cererea de raport este supusă prescripției chiar dacă se formulează în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, care este imprescriptibilă (art. 728 Cod civil). Precizăm că acțiunea de raportare a donației nu poate fi paralizată de moștenitorul obligat la raport prin invocarea uzucapiunii; indiferent de perioada de timp scursă de la data încheierii contractului de donație și până la data deschiderii moștenirii, donatarul nu poate uzucapa fiindcă a posedat bunul ca proprietar (nu ca uzurpator) titlul său emanând de la adevăratul proprietar.

„Legiuitorul nefăcând distincții, descendenții raportează liberalitățile, indiferent de data primirii darurilor.

Este nerațional ca o instituție reglementată prin lege, cum este cea a raportului liberalităților, să fie anihilată, la cererea celui obligat la raport, prin aplicarea altor dispoziții, cum sunt cele referitoare la prescripția achizitivă.

Prescripția achizitivă are drept cop sancționarea pasivității proprietarului care, timp îndelungat, lasă bunuri în posesia altor persoane ce nu au un titlu de proprietate.

Or, pe data actului de liberalitate, dreptul s-a transmis de la donator la donatar, astfel ca acesta are posesiunea ca atribut al unui drept real, iar nu ca uzurpator, pentru a se justifica prescripția achizitivă.

Liberalitatea făcută descendentului este raportabilă, ca urmare a decesului donatorului (art. 751 Cod civil), dar este irevocabilă (art. 801 Cod civil) de regulă, cât timp donatorul este în viață. Drept consecință, este exclusă orice posibilitate de întrerupere a cursului termenului prescripției achizitive, încât dacă acesta ar opera, totdeauna donatarul ar înlătura obligația sa de a raporta darul după o posesiune îndelungată, ceea ce ar fi împotriva instituției legale a raportului, care asigură egalitatea între moștenitori.

În speță, deci, greșit instanțele au reținut că pârâta nu are obligația de a raporta imobilul în litigiu dacă, după ce i-a fost dăruit, l-a posedat timp de 30 de ani”.

Odată raportată, donația se contopește cu masa succesorală și va fi împărțită cu totalitatea bunurilor succesorale, între comoștenitori.

Secțiunea II. Reducțiunea donațiilor

Noțiune

Spre deosebire de raport, reducțiunea succesorală este o sancțiune civilă și constă în reducerea liberalităților excesive, adică a donațiilor efectuate sau legatelor instituite de către defunct peste limitele cotității disponibile. Potrivit prevederilor art. 847 Cod civil, vor fi reductibile donațiile care depășesc cotitatea disponibilă.

„În toate cazurile, problema reducțiunii (ca și limitele efectelor exheredării directe a moștenitorului rezervatar) se poate pune numai după deschiderea moștenirii, atât în cazul legatelor – care produc efecte numai din acest moment – cât și în cazul donațiilor între vii, drepturile moștenitorilor rezervatari născându-se la data deschiderii moștenirii. Reducțiunea liberalităților excesive nu poate opera înainte de întregirea masei succesorale, cu toate elementele ei componente, deoarece numai astfel se poate verifica dacă prin ele s-a încălcat sau nu rezerva succesorală”.

Singurii în drept să solicite reducțiunea sunt moștenitorii rezervatari (precum și succesorii lor, cesionarii drepturilor succesorale și creditorii personali ai moștenitorului rezervatar). Sunt moștenitori rezervatari: descendenții, ascendenții privilegiați, soțul supraviețuitor. Deoarece dreptul de a invoca reducțiunea se naște de la data deschiderii succesiunii, donatarul poate opune rezervatarului excepția împlinirii termenului de prescripție extinctivă ori aceea privind renunțarea expresă sau tacită, de către moștenitorii rezervatari, ulterior deschiderii succesiunii, la exercițiul acțiunii în reducțiune.

Ordinea reducțiunii donațiilor

Conform art. 850 alin. 2 Cod civil, donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă. Această regulă se justifică prin ideea că donațiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale, fiind reclamată și de principiul irevocabilității donației. Într-adevăr, dacă donațiile s-ar reduce în ordine cronologică, donatarul ar putea revoca donațiile anterioare făcând noi donații care să epuizeze cotitatea disponibilă. Întrucât principiul irevocabilității donațiilor este de ordine publică, și această regulă de reducțiune are un caracter imperativ; donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducțiune a donațiilor, nici prin contractele încheiate, nici prin testamentul lăsat.

Regula reducțiunii donațiilor în ordine cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donațiilor care au aceeași dată. Astfel fiind, se admite că în acest caz ele se reduc simultan și proporțional cu valoarea lor, ca și legatele, donatorul având dreptul să stabilească și o ordine de preferință privitoare la reducțiunea lor în măsura necesară întregirii rezervei. Printr-o asemenea stipulației nu se contravine principiului irevocabilității donațiilor, deoarece reducțiunea donațiilor pentru asigurarea rezervei este, imperativ, prevăzută de lege.

În raporturile dintre donatari – terți unii față de alții – vechimea donațiilor (neautentice), în raport de care se hotărăște reducțiunea, se determină după momentul când actul a căpătat dată certă (art. 1182 Cod civil), cel mai târziu la moartea donatorului, inclusiv în cazul darului manual, dacă donatarul nu a reușit să dovedească – în acest caz cu orice mijloc de probă – data anterioară a darului.

3. Căile procedurale de realizare a reducțiunii

Dreptul la reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin bună-învoială sau pe cale judecătorească.

a) Dacă persoanele interesate se înțeleg, reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin bună învoială pe cale extrajudiciară. Astfel, art. 82 alin. 3 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 prevede că notarul public, având acordul tuturor moștenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităților excesive, până la limitele prevăzute de lege;

b) În cazul în care părțile interesate nu cad de acord, neînțelegerile urmează să fie soluționate pe cale judecătorească (art. 78 din Legea nr. 36/1995), moștenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depășirea cotității disponibile prin liberalitățile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim, după cum obiectul liberalității excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moștenitorilor rezervatari:

– dacă bunurile ce fac obiectul liberalității supuse reducțiunii se află în posesia celor gratificați, moștenitorii rezervatari urmează să solicite reducțiunea prin cererea adresată instanței, numită acțiune în reducțiune. Cu toate că rezerva succesorală și mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziții, de regulă imperative, totuși reducțiunea nu operează de drept, ea trebuie invocată. Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală, divizibilă și prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii moștenirii, când se naște dreptul la acțiune al moștenitorului rezervatar.

– dacă bunurile ce fac obiectul liberalității excesive se află în posesia moștenitorului rezervatar și care refuză să le predea, beneficiarul liberalității urmează să-și valorifice dreptul pretins pe cale de acțiune.

4. Efectele reducțiunii donațiilor

În cazul donațiilor reducțiunea are ca efect desființarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totodată, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donații cu data anterioară și parțială, dacă și în măsura în care donația se încadrează (parțial) în cotitatea disponibilă.

Întrucât reducțiunea are ca efect desființarea donației în măsura necesară întregirii rezervei, moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregește rezerva și, în această calitate, poate cere restituirea lui în natură.

Desființarea donației pentru întregirea rezervei se produce numai în anumite limite, iar reducțiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură ci prin echivalent. Astfel, donația se desființează și moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat nu de la data încheierii contractului de donație, ci numai de la data deschiderii moștenirii. În acest sens, legea prevede că:

– actele de înstrăinare (și, implicit de grevare cu drepturi reale) a bunurilor donate, consimțite de către donatar față de terți, până în momentul deschiderii moștenirii rămân valabile (art. 855 Cod civil). Întrucât donația se desființează numai din acest moment, actele încheiate anterior rămân perfect valabile, fiind desființate numai cele ulterioare, odată cu desființarea dreptului de proprietate al donatarului (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis);

– în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele naturale percepute și pe cele civile scadente anterior deschiderii moștenirii. El va fi obligat să restituie fructele părții ce depășește cotitatea disponibilă din momentul morții donatorului (art. 854 Cod civil), deși ar trebui să fie obligat la restituirea fructelor numai din momentul în care ar deveni posesor de rea-credință al bunurilor donate prin cererea de reducțiune.

„Potrivit art. 762 Cod civil, fructele și dobânzile bunurilor supuse raportului nu se datorează decât în ziua deschiderii succesiunii.

Din menționata prevedere legală se poate deduce că ceea ce a urmărit legiuitorului a fost să confirme intenția dispunătorului care, atunci când a făcut o donație, nu a putut gândi să interzică donatarului dreptul de a percepe fructele sau veniturile lucrului donat. Prin urmare, raportul lucrului nu produce efecte retroactive cu privire la fructele și veniturile anterioare deschiderii succesiunii.

Aceeași soluție se impune și în situația în care s-a donat numai nuda proprietate, iar fructele și veniturile au fost culese de donatari în timpul vieții donatorului, deoarece, în acest caz, este prezumată îngăduința donatorului cu privire la posibilitatea acordată donatarului de a se folosi, parțial sau total, de fructe sau venituri”.

De la principul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepții când reducțiunea se face prin echivalent:

– dacă donatarul a înstrăinat sau grevat cu drepturi reale bunurile care au format obiectul donației, înainte de deschiderea moștenirii, rezerva se va întregi prin echivalentul porțiunii ce depășește cotitatea disponibilă. Întrucât actul încheiat de donatar este valabil și opozabil moștenitorilor rezervatari, riscul insolvabilității lui va afecta rezerva lor;

– dacă donația supusă reducțiunii s-a făcut unui moștenitor rezervatar, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă, cu condiția ca în moștenire să existe alte bunuri de aceeași natură cu cele dăruite care să fie atribuite moștenitorilor rezervatari;

– dacă donația raportabilă are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin echivalent, potrivit art. 770 alin. 2 Cod civil;

– reducțiunea se face prin echivalent, în mod necesar, în cazul în care bunul donat a pierit din culpa donatarului sau a fost un bun fungibil și consumptibil, în cazul din urmă restituirea putându-se face și prin bunuri de aceeași calitate, cantitate și valoare (art. 526 Cod civil, aplicabil prin analogie). Dacă pieirea bunului donat este fortuită (indiferent de momentul pieirii, înainte sau după deschiderea moștenirii) riscul îl suportă moștenirea căci pieirea s-ar fi produs și dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. În măsura pieirii fortuite nu se ține seama de valoarea bunului nici la stabilirea masei de calcul.

În sfârșit, în ipoteza în care reducțiunea va avea loc prin echivalent, în toate cazurile valoarea va fi aceea din momentul deschiderii succesiunii.

BIBLIOGRAFIE

C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, 1929, Ed. All Back, 1995.

Ion Zinveliu, Contractele civile – instituție de satisfacere a intereselor cetățenilor, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1978.

Eugeniu Safta-Romano, Contracte civile, vol. I, Ed. Graphix, Iași, 1993.

I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All, București, 1993.

Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Cordial, Cluj Napoca, 1944.

Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și dreptului românesc, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L., București, 1996.

C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1997.

Emil Molcuț, Dan Oancea, Drept roman, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L. București, 1997.

Ion P. Filiescu, Dreptul civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale, Ed. Actami, București, 1998.

Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1999.

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999.

Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L., București, 2000.

G. Brenciu, V. Pamțurescu, Observații în legătură cu depunerea de sume de bani pe librete de economii C.E.C., pe numele altor persoane decât depunătorul, în RRD nr. 10/1984.

Eugeniu Safta-Romano, Examen teoretic al practicii juridice referitoare la contractul de donație, în RRD nr. 6/1989.

Cristina Turianu, Contractul de donație reflectat în literatura juridică și practica judiciară, în Dreptul nr. 1 și nr. 2 din 2001.

Culegere de decizii ale plenului și colegiilor Tribunalului Suprem a RPR pe anul 1955, vol. I., III., Ed. Științifică, București, 1956.

Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a alto instanțe judecătorești pe anii 1952 – 1969, Ed. Științifică, București, 1970.

Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 – 1975, de I. Mihuță, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1976.

Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1975 – 1980, cu note de I. Mihuță, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1982.

Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1980 – 1985, cu note de I. Mihuță, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1986.

Tribunalul București, Culegere de practică judiciară civilă, 1993 – 1997, Ed. All Back, București, 2000.

Corneliu Turianu, Contracte civile speciale. Practica judiciară adnotată, Ed. All Back, București, 2000.

Curtea de Apel București, Culegere de practică judiciară, Ed. Rossetti, București, 2001.

Revista Română de Drept

Dreptul

Codul civil

Codul familiei