Drept Administrativ. Institutia Prefectului
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
LUCRARE DE LICENȚĂ
la disciplina
DREPT ADMINISTRATIV
cu titlul
INSTITUȚIA PREFECTULUI
Coordonator:
Lector univ. dr. Alexandrina Șerban
Absolvent:
Simona Boboc
București
2016
Cuprins
INTRODUCERE
Lucrarea de față iși propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătura cu instituția prefectului, necesare realizării unei imagini de ansamblu asupra acestui subiect de drept public.
În primul capitol voi aborda aspectele generale ce vizează instituția prefectului în cadrul administrației publice, fiind necesară prezentarea noțiunilor și terminologiei specifice dreptului administrativ, ca instrument al administrației publice. De asemenea, voi schița o perspectivă temporală asupra modului de legiferare a instituției prefectului de către legiuitorul român pe parcursul diferitelor etape istorice, începând cu anul 1859 până în prezent, precum și reglementări ale acestei instituții în diversele sisteme de drept, fiind vorba în principal despre modul de incriminare întâlnit în țări europene precum Spania, Franța, Italia sau Germania.
Cel de-al doilea capitol este cel mai vast și prezintă modul în care este reglementată instituția prefectului în prezent, respectiv actele normative ce impactează asupra acestei instituții, condițiile de eligibilitate și statutul funcției de prefect. Nu în ultimul rând, voi prezenta specificul principiului automoniei locale și rolul jucat de acesta în implementarea instituției prefectului în sistemul administrației publice.
În capitolul al III-lea voi prezenta rolul și atribuțiile prefectului pentru a releva importanța acestuia atât în raport cu autoritățile publice centrale, cât și față de cele locale.
Plecând de la natura juridică a prefectului, voi dedica capitolul al patrulea unei analize aprofundate asupra actului administrativ – ca noțiune generală – în încercarea de a surprinde acele elemente ce îi conferă personalitate și ce îmi vor permite să surpind esența actelor emise de prefect în exercitarea atribuțiilor si competențelor recunoscute de lege. În partea a doua a penultimului capitol am realizat un studiu asupra ordinelor prefectului ce vizează alte instituții ale administrației publice locale, precum primarul, consiliul local și consiliul județean.
Capitolul final va cuprinde o prezentare a structurii instituției prefectului, cu trimiere la rolul și atribuțiile ce revin în sarcina fiecărui nivel al acestei structuri, prezentând totodată și acele elementă ce relevă modul în care diferite compartimente și birouri conlucrează în vederea atingerii unui scop comun.
Am ales ca temă a lucrării mele de licență instituția prefectului prin prisma naturii sale duale, dat fiind rolul de liant al acestuia între Guvern și administrația de la nivel local, astfel alegerea acestei teme derivă din dorința de studiu și aprofundare a atribuțiilor ce revin unui important actor atât pe scena administrației locale, cât și a celei centrale, precum și din interesul meu de a profesa în cadrul unei astfel de instituții.
Un aspect intersant, ce suscită interes, este faptul că deși prefectul reprezintă Guvernul în teritoriu, între acesta pe de o parte și consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. Cu toate acestea, fără a exista subordonare, una din atribuțiile sale principale este aceea de a asigura, la nivelul organelor administrative ale județului aplicarea și respectarea actelor Legislativului, dar și pe cele ale Executivului, în esență a ordinii publice.
Un alt element ce m-a determinat să aleg această temă constă în misiunea ce trebuie îndeplinită de prefect și importanța acesteia, astfel voi enumera doar câteva din dezideratele instituției prefectului: realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, gestionarea situațiilor de urgență, coordonarea și conducerea eficientă a serviciilor publice deconcentrate.
Capitolul I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INSTITUȚIA PREFECTULUI
Dreptul administrativ reprezintă una dintre disciplinele esențiale ale dreptului public, a cărui aplicare a devenit prioritară în ultimii ani, avand în vedere evoluția fenomenului globalizării și mondializării și împrejurarea că România, ca țară europeană integrată în structurile comunitare trebuie să alinieze sistemul legislativ și să armonizeze ramurile de drept.
În acest context, cunoașterea noțiunilor de drept administrativ, a practicii, jurisprudenței și doctrinei interne și internaționale devine o necesitate cotidiana atât pentru cei care lucrează în administrația publică, cât și pentru cetățeni în general.
În consecință, în acest capitol, voi prezenta pe scurt câteva considerații generale referitoare la noțiunile de drept administrativ și dministrație publică (Secțiunea I), urmând ca apoi să realizez o trecere în revistă a evoluției istorice a instituției prefectului (Secțiunea II), precum și modalitatea de reglemantare a acestei instituții în alte state europene (Secțiunea III).
Secțiunea I. Conceptele și noțiuni specifice ale dreptului administrativ și administrației publica.
Dreptul administrativ poate fi definit ca reprezentând ramura dreptului public care cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea și activitatea administrației publice pe baza și în executarea legii.
Într-o altă definiție, dreptul administrativ este definit ca fiind acea ramură a dreptului public care reglementează relațiile sociale din sfera administrației publice precum și pe cele de natură conflictuală dintre autoritățile publice, în sens larg, și cei vătămați în drepturile și interesele lor legitime.
Din aceste definiții pot fi identificate următoarele trăsături ale dreptului administrativ:
-este dominat de principiul legalității
-se caracterizează prin existența unui ansamblu de reguli specifice activității administrative ce reprezintă dreptul aplicabil al administrației publice
– se caracterizează prin norme mai mobile decât cele ale dreptului privat (inflație legislativă), datorate modificărilor destul de dese apărute în administrația publică
– în dreptul administrativ are prioritate interesul public atunci când acesta intră în conflict cu interesul particular.
Obiectul dreptului administrativ poate fi definit ca reprezentând “toate acele raporturi sociale care constituie obiectul activității administrative a statului și a colectivităților locale, activitate realizată de autoritățile administrației publice potrivit normelor legale, cu excepția raporturilor sociale care se nasc în procesul realizării activității financiare a statului și a colectivităților locale”.
Administrația publică reprezintă activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legii, ce este realizată de către autoritațile publice prin acțiuni cu caracter de dispoziție și acțiuni cu caracter de prestație, în scopul satisfacerii interesului general.
Astfel, administrația publica apare ca o „activitate ordonată, care consta intr-o combinare de mijloace pentru înfaptuirea în regim de putere publică a unor valori ordonate de structuri exterioarea si superioare”.
În funcție de interesul realizat, administrația publică poate fi clasificată în 2 categorii respectiv:
o administrație a statului (administrație de stat), caz în care interesul realizat de cei ce înfăptuiesc administrația este un interes general al statului, ca reprezentant oficial al întregii națiunii, respectiv
o administrație a unităților administrativ-teritoriale (administrație publică locală), caz în care interesul realizat este al unei colectivități locale, recunoscută ca atare de stat, adică al unei unități administrativ-teritoriale.
Un alt concept specific dreptului administrativ este cel de ordine publică, ce poate fi definit ca reprezentând un ansamblu de reguli care asigură siguranța societății și a căror încălcare nu antrenează decât ilegalitatea parțială a unui act sau fapt juridic.
Specific administrației publice este regimul de putere publică, acesta constând în prerogativele cu care sunt investite autoritățile administrative publice, derogatorii de la dreptul comun, prin intermediul cărora fac să prevaleze interesul public, atunci când vine în contradicție cu interesul particularilor.
Autoritatea publică poate fi definită ca un colectiv organizat de oameni care exercită prerogative de putere publică la nivel statal sau local, sau cu alte cuvinte, o structură organizatorică ce acționează în regim de putere publică pentru realizarea unui interes public.
Instituția publică reprezintă o structură subordonată aflată sub autoritatea sau în coordonearea unor autorități ale administrației publice, noțiunea fiind astfel distinctă ca semnificație atât de noțiunea de administrație publică cât și de noțiunea de autoritate a administrației publice.
Instituția de utilitate publică reprezintă o persoană juridică de drept privat, autorizată potrivit legii să realizeze un serviciu public fundamental.
Această distincție este importantă întrucât în materia contenciosul administrativ, persoanele juridice de drept privat autorizate să presteze un drept juridic fundamental sunt asimilate autorităților publice pentru a exista posibilitatea ca actele acestora să poată fi controlate de instanța de contencios administrativ.
Interesul public semnifică necesitățile materiale și spirituale ale cetățenilor existente la un moment dat.
Secțiunea II. Evoluția istorică a instituției prefectului
În această secțiune vor fi analizate patru perioade importante în evoluția instituției prefectului, în care voi prezenta succint modificările apărute de la o perioadă de referință la alta, precum și actele normative care au reglementat această instituție.
§ 1. Administrația până în anul 1859
In genere, specialiștii din domeniul dreptului susțin că notiunea de prefect iși are originea în Roma antică, termenul de prefect provenind din latinescul “praefectus”, care însemna ,,cel care este în frunte”, respectiv demnitarul ce conducea o prefectură.
Romanii foloseau noțiunea de prefect pentru a desemna atât funcții oficiale civile, militare sau economice, cât și unitațile administrative.
În susținerea acestei prime ipoteze, istoricii afirmă ca prefectul orasului Roma era denumit “prefectus urbis”.
Se consideră că perioada Romei antice este perioadă de referință pentru funcția de prefect cu toate modurile și domeniile de exercitare, Imperiul roman fiind unul dintre cele mai mari și eficiente imperii din istorie, astfel încât administrația sa a constituit o adevarată sursă de inspirație pentru societățile care s-au succedat după dispariția sa.
Astfel, începând din perioada Romei antice, instituția prefectului a început să cunoască o dezvoltare excepțional, creându-se funcții noi de prefect în domeniile diferite ale vieții sociale și militare, fiecare cu atribuții specifice.
Se consideră că această institutie a cunoscut o perioadă de regres în perioada feudală, când primește alte denumiri, însă aceasta continuă să se dezvolte în perioada pre-modernă, modernă și până în prezent , ajungând la un maxim de dezvoltare.
O amprentă importantă în conturarea noțiunii întalnite în zilele noastre a fost pusă în perioada modernă, când atribuțiile prefectului s-au axat doar pe latura administrativă.
În perioada contemporană, prefectul era considerat un reprezentant al puterii, al guvernului, al autorității centrale în teritoriu, iar toate celelalte organisme ale statului în teritoriu se aflau sub coordonarea sau subordinea sa.
Într-o altă opinie exprimata de specialiștii din domeniu, însă, se consideră că termenul de prefect reprezintă o creație napoleoniană.
Relevantă în acest sens este opinia Prof. M. Waline, potrivit căreia “prefectul este o creație napoleoniană și a fost creată în anul al VIII-a de la Marea Revolutie Franceza, până la modificarea Constituției Franței în anul 1958, prefectul era reprezentantul guvernului și șeful administrației departamentului în care funcționa”.
După 1958, prefectul era reprezentant al statului, al guvernului, reprezentand interesele nationale, organ al administrației publice, organ de coordonare a serviciilor statului din fiecare departament.
Începând cu cea de a doua jumătate al secolului al XVI-lea, domnii au încercat să desființeze autonomia orașelor, în special prin numirea unor dregători proprii, supuși controlului lor, cărora le-au încredințat atribuții administrative și judecătorești.
În următorul secol, atribuțiile dregătorilor au sporit atât de mult încât aceștia controlau și actele administrațiilor orașelor, având în subordine cea mai numeroasă forță de represiune din orașe, precum și atribuții administrative.
În Țara Românească, primele acte de organizare administrativă și politică se regăsesc în “Așezămintele lui Constantin Mavrocordat” din anii 1740 și 1743 și în “Pravilniceasca condică” tiparită în anul 1780 de Alexandru Ipsilanti.
Tot în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în Moldova, în fruntea ținuturilor sunt numiți câte doi ispravnici care reprezintă autoritatea și au atribuții administrative, fiscale și judecatorești.
§ 2. Administrația între anii 1859 și 1918
În această perioadă au fost adoptate Regulamente Organice, care consacrau pentru prima dată principiul separației puterilor în stat, înlocuind arbitrariul puterii domnitorilor și cuprinzând norme și instituții moderne de organizare a statului.
De asemenea, au fost adoptate o serie de legi sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, dintre care cea mai importantă este Legea nr. 2/1864, care împărțea țara în județe și prevedea că în fruntea judetelor se aflau organe cu caracter deliberativ și organe active precum Prefectul și Subprefectul, care reprezentau puterea centrală în județ și care erau administratori ai intereselor locale, Comitetul Județean, având rol de organ deliberativ reprezentând interesele economice ale județului, și Comitetul permanent, având atribuții deliberative și executive și al cărui președinte era Prefectul.
Prin Legea Comunală din 1864 se organiza pentru prima dată comuna rurară, având personalitate juridică, alături de comuna urbană si se reglementa in mod expres institutia prefectul.
În același an a fost adoptată și Legea nr. 396/1864 pentru înființarea consiliilor județene, care definea prefectul ca un “cap al administrației județene, cu misiunea de a dirija toate lucrările acestei adminitrațiuni și a executa hotărârile consiliului județean”, statutul acestuia fiind de comisar al Guvernului cu atribuții in supravegherea legalității actelor emise de consiliul județean sau comitetul permanent al acestuia.
Reglementarea instituției prefectului de la acea vreme era foarte asemănătoare cu notiunea intalnita in zilele noastre, respectiv prefectul avea dreptul de a face recurs la Guvern in situația in care considera un act ca fiind ilegal, în termen de 10 zile de la data constatării ilegalitatii, recurs ce conducea la suspendarea executarii actului in cauza.
Constituția din 1866 nu a conținut dispoziții în materie, lăsând astfel organizarea și funcționarea organelor locale în seama legilor speciale, care prevedeau că în teritoriu organele centrale ale statului erau reprezentate de prefecți, numiți de Ministerul de Interne și care aveau calitatea de comisari ai guvernului și de reprezentanți ai intereselor generale ale statului, și prin administratorul de plasă.
La rândul lor, în fruntea unităților administrative de bază, comunelor urbane și celor rurale se aflau primari, ce erau reprezentanți ai prefectului, și de consilieri locali.
§ 3. Administrația între anii 1918 și 1944
În această perioadă este adoptată Constituția din 1923, care în materia dreptului administrativ și a administrației publice conține prevederi referitoare la activitatea Guvernului și la numărul de ministere care este sporit, însă nu prevedea noțiunea de prefect.
În anul 1925 a intrat în vigoare prima lege administrativă care continea prevederi aplicabile pe întreg teritoriul Romaniei, lege care a conferit o amplitudine de competențe prefecților și primarilor, consacrând centralizarea administrativă.
Ulterior, prin Legea administrativă din anul 1929 au fost create „directoratele ministeriale”, conduse de un director ministerial, care avea în subordine și pe prefect, ca reprezentant al Guvernului.
Prefectul era reprezentantul Guvernului și a întregii puteri executive centrale în județ, fiind numit prin decret legal, al propunerea Ministerului de Interne.
Organizarea menționată a rămas în funcțiune până în anul 1938, când a fost abrogată Constituția din 1923 și a fost instaurat de regele Carol al II-a un regim autoritar, personal și o noua organizare administrativ-teritorială prin crearea unei noi unitati administrativ teritoriale formate din aproximativ 20 de judete (“ținutul”) și în fruntea căruia se află un guvernator, iar în fruntea județului se afla prefectul, care era subordonat guvernatorului.
În acest context, județul pierde personalitatea juridica și devine o simplă circumscripție de control.
§ 4. Administrația între anii 1944 și 1989
La începutul acestei perioade (după cel de-al doilea război mondial), structurile statale anterioare sunt desființate treptat și sunt înlocuite de autoritatile de tip sovietic, în urma unei acțiuni declanșate de noul guvern prosovietic, ales în anul 1945.
În anul 1848 se adoptă noua Constituție a României, după câștigarea alegerilor de Frontul Democrației Populare, prin care se înființeaza organisme numite “sfaturi populare” și sunt menținute vechile unități administrativ teritoriale (comunele, plașile și județele), în fruntea cărora se aflau prefecții.
Prima lege de organizare și funcționare a administrației publice locale elaborată după aceasta perioadă afost adoptată in anul 1991 (Legea nr. 69/1991), care, împreună cu modificările ulterioare a reglementat prefectul ca o autoritate a administrației publice.
Deși au existat numeroase legi care au reglementat noțiunea de prefect și de instituție a prefectului, la nivel constituțional nu a existat o reglementare pana la Constituția din 1991.
Secțiunea III. Elemente de drept comparat
Instituția prefectului se află reglementată intr-o formă sau alta in toate statele de drept, in fiecare stat exercitându-se un control de legalitate din partea reprezentantul autorității centale asupra activității autorităților autonome locale.
În Franța, prefectul este reprezentantul fiecărui minister și al Guvernului în teritoriu, asigurând controlul administrativ și al legalității actelor comunelor, departamentelor și al stabilimentelor publice din departament.
Asemenea instituției prefectului din dreptul românesc, prefectul are în Franța posibilitatea de a ataca actele pe care le considera ilegale, în fața tribunalului administrativ.
În Germania, este recunoscut prin Constituție dreptul Guvernului de a trimite delegați la autoritățile superioare ale landurilor, cu încuviințarea acestora, precum si la autoritățile subordonate.
În Spania, Constituția prevede un control al activității organelor comunităților autonome, respectiv în fiecare comunitate autonomă se afla un delagat numit de Guvern , care conduce si coordonează activitatea statului în teritoriu.
Controlul activității administrației de la nivelul regiunii se efectuează de un organ special al Guvernului, iar cel al activității de la nivelul colectivităților de nivel inferior, de catre delegatul Guvernului de la nivel provincial.
În Italia, Constituția prevede exercitarea unui control de legalitate de către un organ de stat la nivelul regiunilor, fiind admis in unele situații chiar și un control de fond al actelor administrative, respectiv de un organ al regiunii pentru actele administrative emise la nivelul provinciilor și comunelor.
Controlul administrativ al activității autorităților administrației publice locale se găsește consacrat și în Carta europeană a autonomiei locale, in articolul 8, mentionând faptul că acesta trebuie să aibă drept obiectiv numai asigurarea respectării legalității și principiilor constituționale si ca nu poate fi exercitat decât în formele și în cazurile prevăzute în Constituție sau în legi.
CAPITOLUL II. REGLEMENTAREA ACTUALĂ A INSTITUȚIEI PREFECTULUI
Astfel cum am menționat anterior, instituția prefectului a cunoscut o dezvoltarea excepționala de-a lungul timpului, însă începând cu anul 1991 aceasta nu numai că a cunoscut o reglementare constituționala, dar și rolul prefectului în cadrul administrației publice s-a accentuat masiv, atingând în prezent apogeul evoluției.
Prin urmare, în conținutul acestui capitol voi trata autonomia locală, ce caracterizează instituția prefectului în sistemul administrației publice (Secțiunea I), statutul și reglementarea actuală a instituției prefectului (Secțiunea II), condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea funcției de prefect (Secțiunea III), iar în final, statutul prefectului ca înalt demnitar (Secțiunea IV).
Secțiunea I. Autonomia locală, principiu al implementării instituției prefectului în sistemul administrației publice
Conceptul de autonomie locală este definit de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, care în art. 3 alin. 1 prevede că „Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii”.
Carta europeană pentru autonomie locală prevede, de asemenea, în art. 3 faptul că “prin autonomie locală se înțeleg dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să reglementeze și să administreze în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în favoarea populației respective, o parte importantă din treburile publice.”
Se observă astfel că legiuitorul român a înțeles să reglementeze o noțiune mai largă a conceptului de autonomie locală, instituind dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, iar nu doar o parte a lor.
Cu toate acestea, autonomia locală nu este și nu poate fi absolută, oricât de lărgit ar fi conținutul ei, ci poate fi concepută doar în anumite limite, acestea fiind inerente, unele având o determinare economică obiectivă, iar altele fiind determinate de considerente politice.
Autonomia locală iși are fundamentul în principiile statului de drept, acestea presupunând o legătură indisolubilă între autonomia locală și ordinea de drept și între interesele locale și interesele naționale circumscrise prin lege.
Din aceste considerente, în toate țările democratice, la nivelul unităților administrativ-teritoriale se află un reprezentant al statului, în concret un reprezentant al guvernului, cu scopul de a veghea asupra aplicării legii de către autoritățile administației publice locale.
În doctrină au fost evidențiate trei dimensiuni ale autonomiei locale, respectiv:
la nivel organizatoric, constând în alegerea autorităților administrației publice locale de către colectivitatea locală cu drept de vot;
la nivel funcțional, constând în competențele autorităților administrației publice de a rezolva toate problemele de interes local, competențele lor fiind limitate doar de competențele altor autorități publice;
la nivel financiar, constând în dreptul unităților administrativ teritoriale la resurse financiare proprii, potrivit principiului asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate.
Din definiția dată autonomiei locale de către Legea nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 se pot desprinde următoarele elemente specifice ale acestei noțiuni:
Autonomia locală poate fi definită atât ca un drept, cât și ca o capacitate efectivă a autorității de a se manifesta prin acte sau fapte materiale.
În vederea realizării acestora, autoritățile publice locale au un patrimoniu propriu, un buget propriu, acestea stabilesc impozite, taxe, ce se constituie ca venituri proprii.
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale face trimitere la regulile din Legea nr.195/2006 a descentralizării, potrivit căreia „transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare executării acestora”.
De asemenea, în lege se mentionează faptul că „Exercitarea competentelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare”, respectiv „finanțarea competențelor delegate este asigurată în totalitate de către administrația publica centrala”.
Autoritățile administrației publice centrale au obligația ca în toate problemele care le privesc direct sa consulte asociațiile, autoritățile administrație publice locale
În România au fost constituite asociații ale județelor, ale orașelor, municipiilor și comunelor, iar la nivel central exista Federația Autorităților Locale din România.
Se instituie prin lege dreptul autorităților locale de a adera la asociațiile naționale și internaționale, de a încheia acorduri și de a participa la realizarea de programe regionale, sau acorduri de cooperare transfrontalieră, în condițiile legii.
Autoritățile publice locale pot hotărî asupra participării acestora cu capital și bunuri la constituirea unor societăți comerciale, sau la înființarea de servicii publice de interes local, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, cât și al furnizării unor servicii publice comune.
Autoritățile administrației publice locale au statut propriu de organizare și funcționare.
Prefectul exercita un control exclusiv de legalitate, reglementat sub forma controlului de tutelă.
Din punct de vedere al regimului juridic al autonomiei locale, autonomia locală are un caracter exclusiv administrativ, respectiv aceasta privește numai modul de organizare și funcționare a autorităților administrației publice locale.
Autonomia locală poate fi caracterizată ca o autonomie administrativă și financiară ce se exercită pe baza și în limitele prevăzute de lege, ce priveste „organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor, care potrivit legii aparțin comunei, orașului sau județului, după caz” (art.4 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale) și care „se bazează pe responsabilitate, cooperare și solidaritate în rezolvarea problemelor întregului județ”, între acestea neexistând raporturi de subordonare (art.6 din aceeasi lege).
Una din expresiile autonomiei locale este reprezentată de raporturile dintre autoritățile administrației publice de la nivel județean pe de o parte, și autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii pe de altă parte (joncțiunea principiului deconcentrării existent la nivelul autorităților administrației publice de la nivel județean cu principiul descentralizării, reprezentat de entitățile de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor).
Dacă autoritățile administrației publice de la nivel județean ar exercita controlul ierarhic asupra aleșilor locali, autonomia locală ar fi serios afectată.
Pentru a evita acest lucru, legiuitorul a reglementat principiul inexistenței raporturilor de subordonare și instituirea principiilor autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ.
La nivel european, principiul autonomiei locale este reprezentat de Carta Europeana a Autonomiei Locale, care o definește ca fiind „dreptul și capacitarea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a solutiona și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice, drept care se exercită prin consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive sau deliberative care răspund în fața lor”.
Secțiunea II. Statutul și reglementarea actuală a instituției prefectului
În această secțiune voi prezenta succint actele normative care reglementeaza instituția prefectului (§ 1), de asemenea o atenție deosebită trebuie acordată modului de reglementare la nivel constituțional (§ 2), reglementarea din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale (§ 3) și reglementarea specifică din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului (§ 4).
§ 1. Cadrul legal
Prefectura este o instituție publică cu personalitate juridică, menită să îndeplinească atribuțiile și prerogativele conferite prefectului prin lege, privind modul de realizare în județ a strategiei și obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și propune adoptarea de măsuri corespunzătoare.
Pentru exercitatea de către prefect a prerogativelor stabilite prin Constituție și legi organice, se organizează și funcționează instituția prefectului, instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu, care functionează la nivelul fiecărui judet și al Municipiului București și care este condusă de prefect.
Prefectura este o instituție publică, iar organ al acesteia, prin care se manifestă autoritatea publică, este prefectul, un personaj central, situat la confluența acțiunii politice cu cea administrativă.
Prefectura reprezintă o componentă a administrației statale, deconcentrată în circumscripția administrativ-teritorială a statului cu gradul cel mai mare de extensie – județul, si este alcatuita din serviciile, in care isi desfasoara activitatea funcționari de carieră, ce acționează pentru organizarea executării și executarea în concret a legii în realizarea competențelor prefectului.
§ 2. Instituția prefectului în Constituție
Constituția la articolul 123 alin. 2 defineste prefectul ca fiind ”reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice central din unitățile administrative-teritoriale”.
Constituția prevede la alin. 4 al aceluiași articol, in mod expres, inexistența raporturilor de subordonare între prefecți, pe de o parte și consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte.
§ 3. Instituția prefectului în Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu oferă o definiție a noțiunii de prefect, ci se limitează, în întregul ei, la analizarea relației instituției prefectului cu celelalte instituții ale administrației publice locale.
Astfel, prefectul are atribuții, printre altele, în ceea ce privește stabilirea numărului membrilor consiliului local, alegerea și validarea în funcție a consilierilor locali, constatarea suspendării mandatului de consilier local, atunci când acesta a fost arestat preventiv.
În doctrină s-a apreciat că soluția din Constituție și din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale este una politică, prefectul fiind prezentat ca un om politic ce reprezinta guvernul.
§ 4. Instituția prefectului în Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului
Cea mai complexă reglementare a instituției prefectului o regăsim în Legea nr. 340/2004, dedicată integral reglementării acestei instituții.
Acest act normativ consacră încă din primul articol calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului la nivel local, fiind un garant al respectării legii și a ordinii publice la nivel local, având obligația de aplicare a politicii acestuia în județ, de a asigura executarea actelor Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate aflate în subordinea Guvernelor sau a ministerelor.
Prefectul este un organ unipersonal al administratiei publice, investit cu o competență materială generală și teritorială limitată la nivelul județului în care funcționează.
Potrivit articolului 4 aliniatul 1 din Legea 340 din 2004, prefectul “conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităților administrative-teritoriale”.
Acest text legal instituie pe de o parte prerogativa prefectului de a conducere serviciile publice deconcentrate, iar pe de altă parte instituie obligația corelativă a șefilor serviciilor publice deconcentrate de a transmite proiectul de buget prefectului, în vederea avizării acestuia.
În cazul existentei unor abateri ale conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, prefectul poate propune miniștrilor și conducătorilor celorlalte organe de specialitate, in subordinea cărora aceștia se află, să fie sancționați.
Secțiunea III. Condițiile cu privire la ocuparea funcției de prefect
Condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a acupa funcția de prefect sunt prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2005 coroborat cu art. 16 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Trebuie menționat faptul că însăși Constituția României prevede o condiție de accedere în funcția de prefect, respectiv condiția cetățeniei române și a domiciliului în România, art. 16 din Constituție prevăzând că „funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetațenia română și domiciliul in tara”.
Aceste două cerințe, privind cetățenia și domiciliul în România trebuie să existe concomitent, iar nu alternativ, funcția de prefect neputând fi ocupată de un cetățean străin, chiar dacă acesta are și cetățenia română, de o persoană fără cetatenie sau de o persoană fară domiciliul în România.
Acest articol constituțional trebuie coroborat cu art. 50 din Constituție care se referă la fidelitatea cetățenilor față de țară și la îndeplinirea cu credință a obligațiilor.
În situația în care am admite posibilitatea ocupării funcției de prefect de o persoană care are și o altă cetățenie decât cetățenia română, ne-am afla inevitabil într-un cumul de fidelități ale acestuia, pe care legiuitorul constituant a încercat să o evite.
De asemenea, se are în vedere caracterul de continuitate și permanență a funcției, posibilitatea de a ocupa și exercita efectiv funcția de prefect.
O altă condiție pentru ocuparea funcției de prefect se referă la pregătirea profesională adecvată (în care se includ condițiile absolvirii studiilor universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; absolvirea de programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar), organinzându-se în acest scop și un examen de atestare.
O a treia condiție generală este reprezentată de cunoașterea limbii române, scris și vorbit, care apare ca o manifestare a principiului constituțional consacrat de art.13 din Constituție, potrivit căruia în România “limba oficială este limba română“, iar în raporturile dintre cetățeni și autoritatea administrației publice locale se folosește limba română, minoritățile naționale având posibilitatea de a se adresa și în limba maternă, însoțit de traducerea lor în limba română, ori funcționarul public necunoscător al limbii minorității respective poate să folosească un interpret.
O a patra condiție se referă la vârsta minimă de 18 ani împliniți, care se completează cu o altă condiție, respectiv deplina capacitate de exercițiu , care înlătură posibilitatea ocupării unei funcții publice de interzișii judecătorești.
Pe langă acestea, mai trebuie îndeplinite următoarele condiții: să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza unui examen medical de specialitate, să nu fi fost condamnat pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului, contra autorității de serviciu, să nu fi fost destituit din funcție în ultimii șapte ani, să aibă cel puțin cinci ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea funcției publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Secțiunea IV. Statutul prefectului
Se poate identifica atât un statut legal și constitutional (§ 1), cât și un statut juridic al prefectului (§ 2), aspecte prezentate în cele două subsecțiuni ale prezentei secțiuni.
§ 1. Statutul constituțional și legal al prefectului
Potrivit art. 10 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, statutul legal al prefectului este de înalt funcționar public.
Din analiza reglementărilor legale în materie se pot desprinde următoarele trăsături ale statutului legal al prefectului:
– prefectul este un înalt funcționar public, ce dispune de capacitate juridică de drept public, în relația cu celelalte autorități locale;
– este numit de către Guvern, prin hotărâre, în fiecare județ și în municipiul București;
– prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local;
– are calitate de subiect de sezină, în temeiul Legii nr.554/2004;
– fiind o autoritate statală în teritoriu, acesta nu se află în raporturi de subordonare cu autoritățile administrației publice locale și județene (art. 11 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului si art. 123 alin. 4 din Constituția României), însă are împuternicirea de a verifica măsurile întreprinse de primar și președintele consiliului județean, în calitate de reprezentant al statului și să sesizeze organul competent pentru a lua măsurile necesare în cazul constatării unor neregularități;
– conduce serviciile publice deconcentrate din unitățile administrativ teritoriale în care acționează și poate propune sancționarea conducătorilor acestora (art 8 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului si art. 123 alin. 2 din Constitutia Romaniei). În calitatea lor de structuri deconcentrate ale administrației centrale de specialitate, aceste servicii sunt supuse unei duble conduceri si subordonari;
– prefectul are o triplă calitate, respectiv de reprezentant al Guvernului pe plan local, conducător al serviciilor deconcentrate în teritoriu și organ de tutelă administrativă față de autoritățile administrației publice locale autonome;
– atributiile prefectului sunt stabilite prin lege organică potrivit alin. (3) al art. 123 din Constituție. Textul trebuie interpretat în sensul că toate aspectele privind funcționarea și atribuțiile acestuia se reglementează prin lege organică, respectiv prin Legea 340/2004 privind instituția prefectului;
– prefectului ii este recunoscut dreptul de a ataca in fata instantelor de contencios administrativ actele emise sau adoptate de catre consiliul local, consiliul județean sau primar, pe care le considera nelegale, ceea ce atrage suspendarea de drept actele atacate. Textul constitutional trebuie interpretat insă ca o obligație de a ataca actul administrativ atunci când constata nelegalitatea acestuia ( tutela administrativa);
– își dă avizul în vederea numirii șefilor serviciilor deconcentrate și își poate desemna reprezentant în comisia de concurs pentru ocuparea funcției;
– poate delega, în condițiile legii, atribuțiile sale subprefectului.
Rolul si statutul prefectului este cel mai bine exemplificat in expunerea de motive a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004, în care se menționa: “Având în vedere importanța realizarii unei reforme reale prin care administrația publică din țara noastră să se situeze la nivelul standardelor europene, și anume să se caracterizeze prin transparență, predictibilitate, responsabilitate, adaptabilitate și eficacitate, ținând seama de necesitatea respectării angajamentelor Guvernului României, asumate prin Strategia actualizată de accelerare a reformei administrației publice cu privire la delimitarea palierului politic de cel administrativ pentru a se evita ingerințele pe criterii politice în actul administrativ local, în vederea corectării deficientelor constatate în urma evaluării modului de implementare a Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, de la data adoptarii și până in prezent, cu privire la profesionalizarea funcției prefectului și rolul prefectului în conducerea serviciilor publice deconcentrate, pentru evitarea riscului de a pierde momentul trecerii prefecților în categoria înalților funcționari publici, stabilit de lege la 1 ianuarie 2006, prin adoptarea măsurilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, care asigură punerea în acord a misiunilor prefectului cu instrumentele sale manageriale, neutralitatea politică, mobilitatea și profesionalizarea sa, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, se propune modificarea și completarea privind atribuțiile, responsabilitățile și raporturile stabilite între prefect și alte autorități administrative”.
Astfel, prin această modificare a legii s-a urmărit în principal:
imprimarea unui caracter transparent, predictibil, responsabil și eficace activității administrației publice;
evitarea diverselor ingerințe pe criterii politice in emiterea si adoptarea actelor administrative;
sporirea rolului prefectului în conducerea serviciilor publice deconcentrate, prin instituirea de noi obligații și responsabilități în sarcina acestuia, precum și includerea în categoria înalților funcționari.
§ 2. Statutul juridic al prefectului
Cu privire la statutul juridic al prefectului, legea are în vedere un complex de drepturi și obligații care consfințesc stabilitatea acestuia în funcție, dar și o serie de incapacități în măsură a asigura independența sa față de interesul politic.
Constituie drepturi și obligatii ale prefectului:
– dreptul de a beneficia de locuință de serviciu și de o indemnizație de instalare egală cu 3 salarii de bază brute și de suportarea cheltuielilor de deplasare, instalare, când ocupă funcția în altă localitate decât cea de domiciliu;
– dreptul de a beneficia de concediu de odihnă, medical, precum și dreptul la concediu fără plată;
– dreptul de a i se acorda onoruri militare, în condițiile stabilite prin regulamentele specifice, cu ocazia ceremoniilor militare organizate la nivelul județului
– obligația de supunere sau conformare, de a informa Ministerul Administrației și Internelor, ori de câte ori călătoresc în afara județului, și de a asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne, în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate din unitățile administrativ teritoriale (art.24 lit.m).
Constituie interdicții ale prefectului:
– interdicția de a se constitui în organizații sindicale proprii (modul de redactare al textului conduce la concluzia că se poate afilia la alte organizații);
– interdicția de a fi membru al unui partid sau organizație, căreia ii este aplicabil același regim juridic;
– interdicția exercitării dreptului la grevă (incapacitate absolută).
CAPITOLUL III. ROLUL ȘI ATRIBUȚIILE PREFECTULUI
În acest capitol voi prezenta rolul prefectului (Secțiunea I), astfel cum acesta se deduce din reglementarea noțiunii de instituție a prefectului în Constituția României și în legile aflate în vigoare la această dată, trecând în revistă și cele mai importante atribuții ale acestuia stabilite în legislația națională (Secțiunea II).
Secțiunea I. Rolul prefectului
Astfel cum se menționează în art. 1 alin. 3 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului “Prefectul este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local”, acesta fiind reprezentantul guvernului în teritoriu.
În această calitate, prefectul asigura “legatura operativa dintre fiecare ministru, respectiv conducator al organului administratiei publice centrale din subordinea guvernului si conducatorii serviciile publice deconcentrate din subordonea acestora”.
De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 123 din Constitutia Romaniei “Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale”.
Nu în ultimul rând, Constituția României prevede rolul prefectului de a veghea ca activitatea consiliilor locale și județene și a primarilor să se desfășoare conform legii, exercitând astfel un control administrativ.
Controlul asupra modului în care aceste autorități și-au îndeplinit atribuțiile conferite de lege se poate realiza fie din oficiu (din proprie initiativa), fie la sesizarea persoanelor interesate.
Controlului exercitat de prefect are rolul de a preveni erorile în cazul deciziilor, de a le înlătura când acestea există, de a controla modul în care este pusă în aplicare decizia de către organele competente, de a cunoaște dacă decizia are eficiența scontată, dacă ea corespunde cerințelor reale și concrete, de a asigura îmbunătățirea permanentă a activității, pentru ca acesta să corespundă cât mai bine nevoilor sociale dintr-o anumită etapă.
Din cele menționate se poate concluziona că rolul prefectului în execitarea controlului asupra activității administrației publice este de a asigura o cât mai deplină conformitate a activității acestor autorități cu cerințele și obiectivele sociale exprimate în legi, a căror executare se realizează de autoritățile administrației publice.
Astfel cum s-a menționat în doctrină, prin control se asigură unitatea de scop și acțiune în întregul sistem al administrației publice și executarea întocmai a legii.
În doctrină au fost identificate 3 elemente componente ale controlului , respectiv:
Baza de referință a controlului, constând în acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului, respectiv: atingerea de către autoritățile administrației publice a obiectivelor stabilite, mijloacele utilizate în vederea acestora, folosirea personalului, modalitatea de folosire a mijloacelor materiale și financiare, respectarea reglementărilor prohibitive sau onerative
Obiectul propriu-zis al controlului, constând în ansamblul mijloacelor umane, materiale, financiare, precum și în mijloacele și procedeele utilizate de organele administrației publice în vederea exercitării atribuțiilor cu care sunt investite prin lege.Mijloacele și personalul sunt supuse controlului atât sub aspectul existenței lor, cât și a felului în care sunt folosite.
Operațiunile de control propriu-zise, constând în conformitatea obiectului controlului cu elementele cuprinse în baza de referință a acestuia.
Controlul prefectului se exercită atât asupra actelor administrației publice locale, cât și asupra persoanelor care compun și reprezință aceste autorități.
În vederea exercitării controlului, autoritățile administrației publice locale au obligația de a comunică prefecturii actele supuse controlului de legalitate, potrivit legii.
Deși legea reglementează noțiunea de “control exercitat de prefect”, trebuie punctat faptul că acest control nu este execitat în mod nemijlocit de către prefect, ci de compartimentele speciale constituite la nivelul prefecturii, formate din specialiști cu pregătire profesională diversă și temeinică.
Aceste compartimente nu au dreptul de a lua măsuri în timpul controlului, ci activitatea acestora se rezumă la exercitarea controlului și prezentarea concluziilor acestuia.
Trebuie menționat faptul că măsurile luate de prefect nu au caracter obligatoriu pentru autoritatea a carei acte le controleaza, ci acestea au caracter de recomandare, fie cu privire la conduita ce trebuie adoptată la pregătirea și elaborarea actelor, fie de revocare a actului considerat ca fiind emis în mod nelegal.
Secțiunea II. Atribuțiile prefectului
În această secțiune voi prezenta conceptele de competențe și atribuții (§1) precum și principalele atribuții prevăzute Legea nr 340/2004 privind instituția prefectului (§2).
§1. Noțiunea de competență și atribuție
Competența administrativă este formată din ansamblul atribuțiilor ce revin unei autorități, compartiment funcțional sau persoane,funcționar de stat și limitele exercițiului lor.
Clasificarea competențelor:
competența materială
Aceasta competentă este dată de gradul de întindere a atribuțiilor sau sfera de cuprindere a lor.
competența teritorială
Acesta competență desemnează cadrul teritorial în care se execută atribuțiile de către o autoritate publică.
În funcție de competența teritoriala, autoritățile publice pot fi clasificate în:
autoritățile centrale ale administrației publice, ce dețin o competență teritorială extinsă la întreg teritoriul național;
autoritățile teritoriale, ce dețin o competență la nivelul unei părți din teritoriul național;
autoritățile locale, ce au competența de a-și exercita atribuțiile la nivelul unității administrativ – teritoriale – comună, oraș, municipiu, județ.
competența personală
Acest tip de competență este reprezentat de ansamblul atribuțiilor ce revin unei persoane care ocupă o anumită funcție.
Atribuția reprezintă un element component al competenței, constând în prerogativele ce revin unui organ, compartiment funcțional sau funcționar public, în temeiul unui act normativ.
Astfel, relația dintre competență și atribuție este o relație de la întreg la parte.
§2. Atribuțiile prefectului prevăzute în Legea nr 340/2004 privind instituția prefectului
În doctrină, atribuțiile prefectului au fost clasificate în 4 mari categorii:
Atribuții exclusive ale prefectului
Prefectul are atribuții exclusive în domeniul aplicării și respectării Constituției și a legiilor, a celorlalte acte normative și a ordinii publice, precum si în materia realizării în județ a obiectivelor cuprinse în programul de guvernare.
Atribuții exclusive mai există și în materia asigurării condițiilor de realizare a ordinii publice, a măsurilor de protecție civilă, a apărării drepturilor, libertăților și siguranței cetățeanului, a realizării planului de măsuri pentru integrare europeană.
Atribuții de tutelă administrativă
În temeiul art. 123 alin. 5 din Constitutie “Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.”
Atribuții în coadministrare
Aceste atribuții sunt îndeplinite atât de prefect, cât și de autoritățile administrației publice locale și alte organe abilitate în anumite domenii prevăzute de lege, respectiv in materia apărarii, protecției civile, dezvoltarii teritoriale;
Atribuții delegate
Aceste atribuții se referă la rolul prefectului de a conduce și controla serviciile publice deconcentrate din subordine, din partea miniștrilor, altor conducători ai organelor centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului, stabilite prin hotărâre de Guvern.
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții:
asigură, la nivelul județului sau, după caz, al municipiului București, aplicarea și respectarea Constituției, a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a ordinii publice;
acționează pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competențele și atribuțiile ce îi revin, potrivit legii;
acționează pentru menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale;
colaborează cu autoritățile administrației publice locale pentru determinarea priorităților de dezvoltare teritorială;
verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului;
În execitarea acestei atribuții, înainte de a introduce acțiunea în contencios administrativ, prefectul va solicita autorității care a emis actul reanalizarea acestuia.
În ceea ce privește sfera organelor ale caror acte administrative sunt supuse controlului , s-a apreciat că sunt supuse controlului actele adoptate sau emise de consiliile județene, de serviciile publice ale județelor, de președințiii consiliilor județene, de consiliile locale, de serviciile publice comunale și orășenești, de primari, iar în lipsa primarilor și a președinților consiliilor judetene, ale viceprimarilor și ale vicepresedinților.
În ceea ce privește sfera actelor administrative supuse controlului, acestea pot fi atât acte administrative de autoritate, cât și acte administrative de gestiune.
asigură, împreună cu autoritățile și organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condițiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire și intervenție pentru situații de urgență;
În situații de urgență sau de criză, prefectul beneficiază de sprijinul autorităților militare și organelor locale ale Ministerului Afacerilor Interne în vederea rezolvării oricarei probleme care pune în pericol sau afectează siguranța populației, bunurilor, valorilor sau mediului înconjurător.
dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;
utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități;
dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate;
În exercitarea acestei atribuții, prefectul nu poate da dispoziții instanțelor judecătorești sau parchetelor, acestea făcând parte din puterea judecătorească, respectiv aflate în subordonarea Ministerului Public.
asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;
dispune măsuri de aplicare a politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare europeană;
hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țară și din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;
asigură folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.
Alte atribuții care nu sunt expresis verbis reglementate de lege, însa care se desprind din reglementarea instituției prefectului sunt următoarele:
prefectul poate verifică măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativteritorială și poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condițiile legii.
conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului au obligația să transmită prefectului proiectul de buget. După avizarea acestuia, prefectul înaintează proiectul de buget conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
De asemenea, situațiile financiare privind execuția bugetară, întocmite de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, se transmit prefectului pentru avizare. După avizare, prefectul înaintează situațiile financiare conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
Miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuțiile lor de conducere și control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine. Atribuțiile care pot fi delegate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului (această hotărâre nu a fost încă adoptată).
De asemenea, prefectul poate propune ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale măsuri pentru îmbunătățirea activității serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. La rândul lor, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să comunice de îndată prefecților actele cu caracter normativ emise în domeniul de activitate al serviciilor publice deconcentrate.
Din comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu și un reprezentant al instituției prefectului din județul în care își are sediul serviciul public, desemnat prin ordin al prefectului, în condițiile legii.
Pe langă aceste atribuții stabilite prin Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, în alin. 2 al art. 19 se arată că prefectul mai îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege sau de alte acte normative, precum și însărcinările primite de la Guvern.
Obligația de a îndeplini însărcinările date de Guvern apare ca firească având în vedere reglementarea prefectului ca reprezentant al Guvernului în plan local.
Capitolul IV. ACTELE PREFECTULUI
Plecând de la natura juridică a instituției prefectului și rolul de legătură între administrația centrală și cea locală, este fără echivoc că actele prefectului reprezintă o formă de activitate ale administrației publice, fiind cuprinse astfel în sfera actelor administrative. Prin urmare pentru a identifica elementele ce particularizează actele emise de prefect voi prezenta în principal cadrul general al actelor administrative, respectiv noțiunea de act administrativ (Secțiunea I), iar în particular actele emise de prefect in exercitarea atribuțiilor si competențelor recunoscute de lege (Secțiunea II).
Secțiunea I. Noțiunea de act administrativ
În vederea formării unei imagini concrete asupra noțiunii si specificului actelor administrative trebuie cunoscut atât locul pe care acestea îl ocupă în rândul formelor de activitate ale administrației publice (§1), cât și natura juridica, regimul juridic si clasificarea acestora (§2).
§ 1. Formele de activitate ale administrației publice
Inca din Antichitate, în raport de interesul ocrotit, dreptul a fost structurat în două mari ramuri – dreptul privat și dreptul public – structură ce se pastrează și in prezent, răsfrângându-se implicit si asupra actelor si faptelor juridice prin intermediul carora dreptul se realizează, astfel întâlnim acte și fapte din domeniul public și din cel privat.
Această distincție între cele două mari ramuri de drept a fost consacrată prin următorul citat al marelui jurist roman Ulpian – ”Publicum jus es quod ad statum rei romanae spectat, privatum est quod ad singulorum utilitatem pertinent”.
După cum am prezentat în capitolul I, dreptul administrativ ocupă un loc semnificativ în sfera dreptului public, iar în cadrul dreptului administrativ poziția centrala revine notiunii de administrație publică ce implică atât activitatea administrației statale, cât și activitatea administrației locale.
In ceea ce privește formele de activitate ale autorităților administrației publice, de-a lungul timpului au existat mai multe clasificări, însă în perioada contemporană s-au individualizat următoarele forme de activitate:
In concepția regretatului profesor Antonie Iorgovan urmează să distingem între acte care se realizează în regim de putere publică si acte care se realizează, în principal, într-un regim de drept civil;
In concepția prof. univ. dr. Verginia Vedinaș se individualizează pe de o parte actele specifice administrației, iar pe de altă parte fapte materiale și operațiuni administrative.
Distincția dintre actele administrative și operațiunile administrative și faptele materiale rezidă în principal din scopul și consecințele pe care le produc, după cum urmează:
Fig. 1
Conform doctrinei se poate susține că „datorită competenței sale materiale și teritoriale foarte variate și în realizarea prerogativelor conferite de Constituție și legi, administrația publică realizează o întreagă gamă de fapte materiale, o varietate infinită de operațiuni materiale” .
În concluzie, se poate susține că actele administrative sunt piesa centrală a realizării activității executive prin efectele pe care le produc, scopul în vederea cărora sunte emise/adoptate, precum și raportul principal-secundar ce există între acestea și faptele administrative.
§ 2. Natura juridică și trăsăturile actelor administrative
Actul administrativ reprezintă una din formele prin care administrația publică își realizează scopul și își duce la îndeplinire misiunea, chiar cea mai importantă dintre acestea din punct de vedere juridic, si se include în vasta categorie a actelor juridice.
La nivel practic, terminologia utilizată nu este uniformă, pentru aceeași categorie de acte juridice ale administrației publice sunt folosite noțiunile de „act administrativ”, „act de autoritate” „act administrativ de autoritate”, „act de drept administrativ”, cu toate acestea apreciez că sintagma „act administrativ” este cea mai indicată.
Un argument în acest sens este că inclusiv legiuitorul constituțional utilizează noțiunea de act administrativ în legea fundamentală – prin art.52 alin.1 din Constituție „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei(…)” și prin art.126 alin.6 din Constituție „(…)Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale”.
Doctrina cunoaște o serie de definiții ale a actului administrativ, însă următoarea redă cât mai complet esența acestuia „formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești”.
În ceea ce privește trăsăturile actului administrativ, în doctrină au fost consacrate următoarele:
Reprezintă forma juridică principală de activitate a administrației publice.
Caracterul principal reiese prin prisma importanței efectelor pe care le produce, fiind apreciat calitativ și nu cantitativ, dat fiind că faptele materiale și diversele operațiuni administrative sunt mult mai numeroase în activitatea cotidiană a instituțiilor.
Reprezintă o manifestare de voință expresă, unilaterală și supusă unui regim de putere publică.
Manifestare de voință expresă presupune că prin actul administrativ este exteriorizata voința interna a unui organului administrativ de a produce efecte juridice. Această manifestare este expresă, univocă și neîndoielnică si nu poate fi exprimată jocandi causa (neserioasă).
Caraterul unilateral presupune că acesta exprimă voința exclusivă a autorității emitente, fără a avea în vedere și voința persoanelor cărora se adresează. Acest caracter se păstrează și în acele cazuri în care se emite un act la solicitarea unei persoane, decizia rămâne a autorității.
Dacă la emiterea actului participă mai multe persoane din cadrul unui organ colegial sau mai multe autorități publice sau un organ administrativ și a unui organism nestatal din nou actul este unilateral fiind emis în vederea realizării unei competențe recunoscute de lege structurii respective, ce este privită ca unic subiect de drept.
Regimul de putere publică presupune obligativitatea actelor administrative și executarea lor din oficiu de către cei cărora se adresează, în sensul că emiterea lor este suficientă nemainfiind necesară o învestire suplimentară cu formulă executorie. Totodată, prin această trăsătură se deosebesc de alte categorii de acte juridice ale administrației publice.
Impotriva actelor administrative poate fi exercitat de către instanța de judecată un control de legalitate.
Ca regula, actele administrative pot fi contestate sub aspectul legalității în fața instanțelor judecătorești, cadrul legal fiind art.52 și art.126 alin.6 din Constituție amintite mai sus, precum si Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În ceea ce privește competența materială, de regulă persoanele vătămate urmează sa se adreseze instanțelor de contencios-administrativ.
Ca orice regulă si aceasta comportă excepții, spre exemplu nu pot fi cenzurate actele administrative ce privesc raporturile cu Parlamentul sau actele de comandament cu caracter militar.
Emitentul poate fi o autoritate publică sau o persoană de drept privat autorizată de puterea publică să presteze anumite servicii publice, în regim de putere publică.
Constituția extinde sfera actului administrativ și la a doua categorie indicată mai sus, astfel sunt calificate ca acte administrative atât actele prin care realizează administrația-scop, cât și cele prin care se realizează administrația mijloc de realizare a competenței. Cu titlu de exemplu, în categoria persoanelor de drept privat de mai sus intră Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România etc.
Generează efecte juridice, produce creează, modifică sau stinge drepturi și obligații.
Dat fiind că actul administrativ reprezintă o specie a actului juridic, scopul pentru care este emis este acela de a produce efecte juridice: nașterea, modificarea sau stingerea de drepturi și obligații specifice raporturilor de drept administrativ. În măsura în care administrația publică urmărește sa gestioneze domeniul privat, aceasta va încheia acte din sfera dreptului privat.
Este în principiu revocabil.
Având în vedere că actul administrativ este emis în temeiul puterii publice, acesta se va adapta ori de câte ori puterea publică își va modifica norma. Ca regulă, autoritatea emitentă are posibilitatea de a revoca un act emis, în măsura în care acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice – soluție confirmată și prin Decizia nr. 478/2011 a Curții Constituționale.
§ 3. Clasificarea actelor administrative
O primă clasificare se realizează în funcție de organul emitent:
Acte ce emană de la autorități administrative;
Acte ce emană de la alte autorități publice;
Acte ce emană de la persoane private autorizate să presteze activități de interes public.
Un alt criteriu după care se clasifică actele administrative vizează întinderea efectelor juridice:
Acte cu caracter normativ care cuprind reglementări generale și impersonale, aplicabile unui număr nedeterminat de persoane (normative);
Acte cu caracter individual care produc efecte juridice față de unul sau mai multe subiecte de drept determinate (individuale). Acestea se împart în următoarele categorii:
Acte prin care se stabilesc drepturi și obligații unui subiect de drept determinat (ex. autorizații);
Acte cu caracter jurisdicțional;
Acte de atribuire a unui statut personal (ex. decizie de pensionare, diplomă);
Acte sancționatorii (ex. proces-verbal de contravenție);
Acte cu caracter intern ale unei autorități/instituții publice care se aplică în interiorul acestora;
În funcție de natura juridică a actelor administrative distingem între:
Actele de gestiune ce reprezintă toate acele acte juridice cu caracter contractual sau făcute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, săvârșite de Stat în calitate de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său;
Actele de autoritate, calificate si ca acte de putere publica, reprezinta actele emise de o autoritate publică în vederea executării legii, în scopul nașterii, modificării sau stingerii unor raporturi de drept administrativ.
Actele administrativ-jurisdicționale, conform art.2 alin.1 lit.d) din Legea nr. 554/2004 reprezintă actele emise de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.
§ 4. Regimul juridic al actelor administrative
Regimul juridic al actelor administrative cuprinde totalitatea regulilor de fond și formă care dau particularitatea unor acte juridice în circuitul civil. Acesta presupune o analiză asupra condițiilor de valabilitate, procedura emiterii/adoptării si efectele actelor administrative.
Legalitatea și oportunitatea actelor administrative.
Legalitatea actelor administrative poate fi definită ca obligativitatea conformării acestora cu dispozițiile constituționale, legile adoptate de Parlament și celelalte acte normative cu o forță juridică superioară actului adoptat, cumulată cu obligativitatea respectării competenței organului emitent și a condițiilor de formă și de procedură prescrise de lege. Pe scurt, actul adminstrativ trebuie sa fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, în forma și prin procedura prevăzută de lege si cu respectarea actelor normative de forță juridică superioară.
Oportunitatea actului administrativ derivă din capacitatea pe care o are organul emitent de a alege, dintre mai multe soluții posibile și legale, în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocrotit.
Condițiile de formă ale actelor administrative.
O condiție cerută pentru validitatea actelor administrative este ca acestea să fie adoptate în formă scrisă, în mod excepțional, anumite acte administrative individuale pot îmbrăca și forma orală, cele normative îmbracă întotdeauna forma scrisă, pentru a putea fi aduse la cunoștință publică. De asemenea, ca regulă actele administrative trebuie motivate si redactate în limba română, însă se recunoaște dreptul minorităților naționale de a li se comunica actele administrative în limba maternă.
Procedura emiterii/adoptării actelor administrative.
În procesul de adoptare al actelor administrative sunt parcurse mai multe etape, clasificate în raport de momentul emiterii actului după cum urmează:
Forme procedurale anterioare emiterii actului;
Anumite norme procedurale pot sa prevadă ca înaintea emitereii unui act administrativ sa fie realizate dezbateri publice, studii, rapoarte etc. Uneori, emiterea actului este condiționată de obținerea avizelor și/sau a acordului prealabil.
Avizele reprezintă opiniile pe care o autoritate a administrației publice le solicită unei alte autorități, într-o problemă sau mai multe, pentru a se informa și a decide în cunoștință de cauză. Acestea pot fi facultative (nu există obligația solicitării și nici obligația respectării dacă s-au solicitat), consultative (există obligația de a fi solicitate, dar nu și obligația de a fi respectate) si conforme (există obligația de a le solicita și de a se conforma lor).
Acordul prealabil reprezintă o specie a „acordului”, ca operațiune administrativă ce reprezintă acceptul pe care îl dă un organ public altui organ public, în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ, fără însă a produce efecte prin el însuși.
Forme procedurale concomitente cu emiterea actului administrativ;
Acestea sunt întâlnite de regulă în cadrul organelor colegiale și presupun funcționarea legală și adoptarea de acte juridice de către acestea, respectiv întrunirea condițiilor de cvorum și majoritate si a celor privind semnarea si contrasemnarea actului. Cvorumul reprezintă numărul de membri ai organului colegial care trebuie să fie prezenți, conform legii, pentru funcționarea (întrunirea) valabilă a respectivului organ, iar majoritatea este cerută pentru adoptarea (votarea) unui anumit act.
La rândul ei majoritatea poate fi: simplă (jumătate plus unu din numărul celor prezenți), absolută (jumătate plus unu din numărul total al membrilor organului colegial), calificată (un număr mai ridicat de votanți decât cel care constituie majoritatea absolută – de regulă, este vorba de 2/3 sau 3/4 din numărul componenților organului colegial);
Forme procedurale ulterioare emiterii actului.
Aceste formalități nu vizează înseși validitatea actelor administrative ci momentul de la care încep să producă efecte juridice. Prin urmare distingem între:
comunicarea actului – remiterea unui act administrativ individual către persoana vizată de acesta;
publicarea actului – aducerea la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial al Românei, în monitoarele oficiale județene, în alte publicații, după caz, sau prin afișarea la sediul emitentului a actelor administrative normative;
aprobarea –manifestare de voință a unui organ superior emitentului, prin care iți exprimă acordul asupra unui act deja emis de un organ inferior, fără de care actul în cauză nu ar putea produce efecte juridice;
confirmarea – operațiune care poate primi trei accepțiuni, analizate în doctrină: (i) actul prin care organul administrativ încunoștiințează un subiect de drept interesat că înțelege să mențină un act administrativ emis anterior, (ii) act administrativ distinct prin care organul administrativ urmărește să acopere un viciu al unui act propriu emis anterior, sau să acopere un viciu al unui act inferior ca forță juridică; (iii) aprobare dată de organul administrativ superior, fără de care nu se poate pune în aplicare un act anterior al unui organ inferior.
Aplicarea actelor administrative.
Actul administrativ impune atât obligația de respectare – care vizează orice subiect de drept, cât și obligația de executare – care privește subiectele de drept ce au obligația punerii sale în executare. Totodată, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, de autenticitate si de veridicitate.
Actul administrativ constituie el însuși titlu executoriu, de unde derivă și principiul executio ex officio care îl guvernează și care semnifică că se poate trece la executarea sa fără a mai fi necesară o învestire suplimentară cu formulă executorie.
Regula generală este că actele administrative produc efecte pentru viitor, față de organul administrativ de la momentul emiterii, iar față de celelate subiecte de drept, de la momentul publicării, respectiv al comunicării, după cum am precizat mai sus. Excepțional însă pot produce efecte retroactive sau efecte de la o dată ulterioară aducerii lor la cunoștință.
Actele administrative normative sunt apte, în principiu, de a produce toate categoriile de efecte juridice, atât pentru dreptul administrativ, cât și pentru celelalte ramuri de drept, fiind și izvoare de drept.
Raportat la momentul încetării sale, actul administrativ va produce efecte juridice până ce iese din vigoare, care se poate realiza prin:
Anulare ce sa va dispune de către instanța de judecată sau superiorul ierarhic al organului emitent ori autoritatea imputernicită expres prin lege în acest sens;
Revocare propriu-zisă ce se realizează de către organul ierarhic superior emitentului, incidentă pentru actele administrative cu caracter individual;
Retractare dispusă de însuși de organul emitent;
Abrogare ce este dispusă de organul emitent, organul ierarhic superior sau Parlament, incidentă pentru actele administrative cu caracter normativ;
Alte modalități precum executarea actului administrativ, prin prescripția dreptului de executare sau decesul unei persoanei vizate; persoane,
O altă instituție de interes este suspendarea executării actelor administrative, respectiv întreruperea temporară a producerii de efecte juridice de către un act administrativ. Aceasta este o măsura de excepție, dispusă numai în cazuri bine întemeiate, ce constituie o garanție a legalității și a respectării drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanelor.
Poate interveni doar după intrarea în vigoare a actului, prin dispoziția organului competent potrivit legii (instanta de judecată, organul emitent sau cel ierarhic superior) sau direct în baza legii.
Pe durata suspendării sunt întrerupte tempor efecte juridice produse de către actul suspendat, iar icel puțin provizoriu, adică până la clarificarea irevocabilă a legalității sau nelegalității actului, se va reveni la situația anterioară emiterii acestuia.
Secțiunea II. Actele emise de prefect in exercitarea atribuțiilor si competențelor sale
Având în vedere prezentarea noțiunii de act administrativ din secțiunea anterioară, prin raportare la elementele sale definitorii, in prezenta secțiune voi prezenta modul în care trăsăturile și caracteristicile actului administrativ se transpun în actele emise de prefect în activitatea sa, accentuând caracteristicile ordinului – actul administrativ principal al prefectului (§ 1), precum și actele prefectului ce vizează consiliile locale și județene (§ 2) și instituția primarului (§ 3).
§ 1. Ordinul – actul administrativ principal al prefectului
Actele prefectului sunt acte administrative ce reprezintă manifestări de voință ale unei autorități publice unipersonale, emise în regim de putere publică, pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și îndeplinirea însărcinărilor date de Guvern.
În conformitate cu art.26 din Legea nr. 340/2004 republicată, în scopul punerii în executare al prevederilor legale și îndeplinirii atribuțiilor din capitolul III, principalul act administrativ al prefectului îl reprezintă ordinul, emis în condițiile legii. Alături de ordin se pot identifica și alte acte administrative ale prefectului, spre exemplu avizul emis în condițiile art.9 din Legea nr. 340/2004, republicată.
Toate actele prefectului, săvârșite în timpul exercitării mandatului său, angajează guvernul al cărui reprezentat este și prezintă natura juridică și trăsăturile esențiale ale actului administrativ.
Totodata, regimul juridic al actului administrativ prezentat în prima secțiune a acestui capitol se aplică cu excelență și ordinelor prefectului, validitatea acestora fiind condiționată de respectarea legalității si oportunității, iar sub aspectul condițiilor de formă, de regulă, ordinele trebuie emise în formă scrisă și redactate în limba oficială, iar ulterior sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare. Instituția prefectului fiind un organ unipersonal nu implică necesitatea îndeplinirii unor condiții de cvorum sau majoritate pentru emiterea ordinelor.
După criteriul întinderii efectelor juridice, se poate constata că prefectul emite atât ordine cu caracter normativ, ce cuprind reguli generale de conduită și vizează un număr nedeterminat de persoane, cât și ordine caracter individual, ce se adresează unor anumite persoane concret determinate.
Această clasificare prezintă o importanță deosebită pentru identificarea formaliăților procedurale ce trebuie realizate ulterior emiterii ordinului, stabilirea momentului de la care acestea produc efecte juridice și de la care dobândesc caracter executoriu.
Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii, astfel acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial al județului și al municipiului București în conformitate cu art. 5 alin.1 lit.c) din O.G. nr. 75/2003 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităților administrativ-teritoriale.
Ordinele prefectului, care conțin dispoziții normative, devine executorii numai după ce au fost aduse la cunoștință publică și totodată impun obligația să fie comunicate de îndată Ministerului Internelor și Reformei Administrative (n.n. în prezent Ministerul Afacerilor Interne).
Pentru ordinele prefectului cu caracter individual, ce se adresează unui subiect de drept determinat există obligația comunicării către persoana intersată, acesta fiind și momentul de la care devin executorii. Într-o opinie doctrinară se consideră că în măsura în care ordinele individuale nu sunt comunicate către cel vizat, ci sunt publicate in monitorul oficial al județului sau date publicității în mass-media, obligația de comunicare în sensul legii nu este îndeplinită.
O altă clasificare vizează faptul că prefectul emite ordine cu caracter tehnic specific și ordine ce nu prezintă acest caracter, astfel ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
În virtutea colaborării între instituții, conform art.28 alin.1 din Legea nr. 340/2004 republicată, prefecții sunt obligați să comunice ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Legea prevede și o obligație în sens invers, și anume ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să comunice de îndată prefecților actele cu caracter normativ emise în domeniul de activitate al serviciilor publice deconcentrate.
Dată fiind natura juridică a ordinului prefectului de act administrativ, acesta pot fi atacat conform legii contenciosului-administrativ, prin parcurgerea în primă fază a procedurii administrative (plângerea prealabilă), iar intr-o fază subsecventă urmând a fi atacate în fața instanțelor de contencios-administrativ competente (tribunale sau curți de apel).
Distinct de retractare, revocare sau anularea de către instanța judecătorească, ordinele prefectului încetează să mai producă efecte și prin anularea ca nelegale sau netemeinice dispusă de către Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 27 din Legea nr. 340/2004 republicată.
§ 2 Ordinele prefectului ce vizează consiliile locale și județene
Prefectul are un rol esențial în stabilirea structurii, constituirea și dizolvarea consiliilor locale și județene, atribuțiile sale în acest sens sunt expres prevăzute în legea administrației publice și sunt realizate prin intermediul ordinelor pe care le emite.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau municipiului, conform populației după domiciliu raportate de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, după cum urmează:
Fig. 2
Prefectul are de asemenea atribuții in convocarea consilierilor declarați aleși pentru ședința de constituire a consiliului local, urmând să participe la aceasta personal sau prin reprezentant. În situația în care cvorumul prevăzut de lege pentru valabila întrunire a acestei ședințe nu este întrunit la trei convocări consecutive ale prefectului, acesta va proceda la emiterea unui ordin prin care va declara vacante locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare.
Prin derogare de la termenul general de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 pentru de contestarea actelor administative, art.30 alin.4 din Legea nr. 215/2001, prevede că ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauză la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare, urmând a fi pronunțată o hotărâre definitivă de către instanța competentă.
Legea administrației publice prevede pe lângă acele cazuri în care operează dizolvarea de drept a consiliului local constatată de către instanța de contencios ca urmare a sesizarii făcute de către prefect, primar sau orice altă persoană interesată, și posibilitatea dizolvării consiliului local prin referendum local, organizat în condițiile legii. În această ultimă ipoteză, prefectul va emite un ordin pentru numirea unei comisii în vederea organizării referendumului local, secretarul acestei comisii fiind asigurat de instituția prefectului.
Măsura suspendării mandatului reglementată de art. 56 din Legea nr. 215/2001 intervine în cazul în care consilierul este arestat preventiv. Aceasta este o suspendare „de drept”, fiind evidentă imposibilitatea practică a consilierului local arestat preventiv de a mai participa la ședințele consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care face parte.
Potrivit legii, măsura suspendării exercitării mandatului se constată de către prefect, prin ordin, pe baza comunicării primite de la instanța de judecată care a dispus arestarea. Comunicarea măsurii se face „de îndată”, expresie care, deși are o doză de imprecizie, semnifică faptul că ea trebuie să se facă în regim de urgență, într-un termen mai scurt chiar de 24 de ore. Prin ordinul de suspendare emis, prefectul are doar posibilitatea de a constata suspendarea exercitării mandatului. Deci, nu el decide luarea acestei măsuri, ci ea intervine de drept, în virtutea legii.
În mod similiar, prefectul are competența de a stabili prin ordin numărul membilor consiliului județean, in cazul dizolvării prin referendum a consiliului județean, rolul prefectului nu se rezumă doar la a numi membri comisiei de organizare, ci va face parte din aceasta.
În situația excepțională în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea exercitării mandatului, consiliul județean este dizolvat, iar funcția de secretar al județului este vacantă, prefectul numește prin ordin o persoană prin detașare, care să exercite atribuțiile de secretar al județului pentru a rezolva problemele curente ale județului, până la ocuparea funcției publice de conducere de secretar în conformitate cu prevederile legislației privind funcția publică și funcționarii publici.
§ 3 Ordinele prefectului în legătură cu instituția primarului
După alegerea primarului, următorul pas este reprezentat de validarea acestuia de către un judecător desemnat special în acest sens, rezultatul validării fiind comunicat prefectului și prezentat în ședința consiliului local.
Conform art.69 din Legea nr. 215/2001, dacă primarul se află în imposibilitatea exercitării funcției datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic, precum și dacă acesta nu își exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv, mandatul său încetează de drept, prefectul va lua act de încetarea mandatului primarului prin emiterea unui ordin.
Ordinul de constatare a încetării de drept a mandatului se va comunica primarului și poate fi atacat de primar direct la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile printr-o hotărâre definitivă din primă instanță.
La fel ca și în cazul consilierilor locali, atunci când se dispune măsura arestării preventive îmăpotriva primarului, după comunicarea acesteia de către instanță, în termen de maximum 48 de ore, prefectul emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului. Ulterior, ordinul de suspendare se comunică, în termen de maximum 48 de ore de la emitere, primarului.
În concluzie, prefectul își realizează activitatea în principal prin emiterea ordinelor normative sau individuale, dar și prin intermediul emiterii altor acte, precum avize sau chiar procese-verbale de constatare a contraventiilor în vederea sancționării săvârșirii de către primar și președintele consiliului județean a faptelor prevăzute de art. 118 din Legea 2015/2001.
Capitolul V. SUBPREFECTUL ȘI APARATUL DE SPECIALITATE AL PREFECTULUI
Statutul prefectului, de autoritate statală în județ, conferă acestuia două dimensiuni: una de reprezentant al Guvernului pe plan local, iar cea de-a doua de șef al serviciilor deconcentrate ale ministerelor și organelor centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Pentru a-și duce la bună îndeplinire aceste două roluri, prefectul își desfășoară activitatea în cadrul instituției prefectului, numită în limbajul cotidian – prefectură – (Secțiunea I), beneficiază de concursul subprefectului (Secțiunea II), de cancelaria și colegiul prefectului și de oficiile prefecturale (Secțiunea III).
Secțiunea I. Instituția prefectului în sistemul administrației publice din România
În dicționarul explicativ al limbii române noțiunea de prefectură cunoaște mai multe sensuri, după cum urmează, și anume: 1. Oraș sau municipiu lipsit de dreptul de a-și alege magistrați – (în Roma antică). 2. Instituție care constituie forul administrativ și polițienesc suprem dintr-un județ, reprezentând aici puterea centrală; clădire în care își are sediul această instituție. 3. Funcția de prefect; timpul cât prefectul își exercită această funcție. După cum se poate observa, în limbajul colocvial actual și cel de-al doilea sens își păstrează actualitatea, prin prefectură întelegându-se instituția și aparatul ce sunt conduse și stau la dispoziția prefectului.
La nivel legislativ, în reglementarea actuală nu regăsim utilizat termenul de „prefectură” pentru acest sens, ci sintagma „instituția prefectului”. În Legea nr. 69/1991 a administrației publice, abrogată în prezent, prefectura era definită ca fiind aparatul tehnic de specialitate a cărui structură și atribuții se stabilesc prin hotărâre de Guvern, iar în cadrul acesteia își desfășoară activitatea prefectul, subprefectul și aparatul propriu al acestora.
Articolul 3 din Legea nr. 340/2004 stabilește că prefectura reprezintă sediul instituției prefectului aflat în municipiul reședință de județ (în București – pentru municipiul București și județul Ilfov), într-un imobil proprietate publică a statului, a județului sau a municipiului, după caz.
Prin H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 este fixată structura-cadru de organizare a instituției prefectului, după cum urmează:
Fig. 3
1)Cu mențiunea că cel de-al treilea subprefect se regăsește doar la nivelul instituției prefectului din București, la nivel județean prefectul este ajutat de doi subprefecți.
În cadrul instituției prefectului, personalul este format din funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual. În cazul acestora, numirea, respectiv încadrarea, precum și modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii.
Având în vedere importanța deosebită a activității desfășurate de prefect, se impune reglementarea la nivel normativ a atribuțiilor desfășurate de personalul aflat la dispoziția prefectului, în acest sens art. 6 din H.G. nr. 460/2006 prevede următoarele atribuții principale ale structurilor de specialitate:
1.cu privire la aplicarea și respectarea Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative:
a)elaborează studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, precum și propuneri privind îmbunătățirea stării de legalitate, pe care le înaintează prefectului;
b)participă alături de reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate la acțiuni de verificare, potrivit competențelor, a modului de aplicare și respectare a actelor normative la nivelul județului, respectiv al municipiului București, în cadrul unor comisii mixte constituite prin ordin al prefectului;
c)prezintă prefectului propuneri privind prioritățile de dezvoltare a județului, respectiv a municipiului București, în concordanță cu prevederile planului de dezvoltare regională și cu consultarea autorităților administrației publice locale și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
d)întocmesc anual planul de acțiuni pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
e)elaborează și prezintă prefectului informări periodice cu privire la situația și evoluția stării generale economice, sociale, culturale, precum și cu privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în județ, respectiv în municipiul București;
f)realizează documentarea necesară și elaborează pe baza acesteia raportul anual privind starea economico-socială a județului, respectiv a municipiului București, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului, prin Ministerul Administrației și Internelor;
g)monitorizează modul de aplicare în județ, respectiv în municipiul București, a programelor și strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectorială și la alte activități;
2.cu privire la verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și contenciosul administrativ:
a)țin evidența actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și transmise prefectului în vederea verificării legalității, asigură păstrarea acestora, precum și evidența acțiunilor și dosarelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești;
b)examinează sub aspectul legalității, în termenele prevăzute de lege, actele administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale;
c)verifică legalitatea contractelor încheiate de autoritățile administrației publice locale, asimilate potrivit legii actelor administrative, ca urmare a sesizării prefectului de către persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim;
d)propun prefectului sesizarea, după caz, a autorităților emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanței de contencios administrativ, cu motivarea corespunzătoare;
e)întocmesc documentația, formulează acțiunea pentru sesizarea instanțelor judecătorești și susțin în fața acestora acțiunea formulată, precum și căile de atac, atunci când este cazul;
f)elaborează rapoarte și prezintă informări prefectului cu privire la actele verificate;
g)avizează ordinele prefectului din punctul de vedere al legalității;
h)întocmesc documentația și reprezintă prefectul și instituția prefectului în fața instanțelor judecătorești de orice grad, precum și a altor autorități sau instituții publice;
i)acționează în vederea îndeplinirii, în condițiile legii, a atribuțiilor ce revin prefectului în domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, precum și a referendumului național ori local;
j)efectuează, în condițiile legii, verificările și întocmesc documentația necesară cu privire la dizolvarea de drept a unor consilii locale sau județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, la suspendarea de drept a unor mandate de consilier sau de primar ori la încetarea de drept a unor mandate de primar, respectiv la încetarea înainte de termen a mandatului președintelui consiliului județean sau al președintelui Consiliului General al Municipiului București, după caz;
k)efectuează, în condițiile legii, verificări cu privire la măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean, respectiv de președintele Consiliului General al Municipiului București, în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativ-teritorială, inclusiv la sediul autorităților administrației publice locale, și propun prefectului, dacă este cazul, sesizarea organelor competente;
l)desfășoară acțiuni de îndrumare privind modul de exercitare de către primari a atribuțiilor delegate și executate de către aceștia în numele statului;
3.cu privire la realizarea politicilor naționale, a celor de integrare europeană și a planului de măsuri pentru integrare europeană și intensificare a relațiilor externe:
a)întocmesc anual planul de acțiuni pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a politicilor naționale, a politicilor de integrare europeană și intensificare a relațiilor externe, cu consultarea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
b)elaborează, în colaborare cu reprezentanți ai consiliului județean, respectiv ai Consiliului General al Municipiului București, ai serviciilor publice deconcentrate, ai autorităților administrației publice locale, precum și ai societății civile, planul de măsuri județean, respectiv al municipiului București, în conformitate cu documentele programatice referitoare la integrarea europeană;
c)acționează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate și al structurilor de integrare europeană, pentru cunoașterea documentelor privind integrarea europeană adoptate la nivel central;
d)acționează pentru atragerea societății civile la activitățile care au legătură cu procesul de integrare europeană și participă la programele societății civile în domeniul integrării europene;
e)desfășoară activități menite să conducă la cunoașterea de către autoritățile administrației publice locale și de către cetățeni a programelor cu finanțare externă inițiate și susținute de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale;
f)întocmesc, gestionează prin evidență centralizată și monitorizează activitatea de relații și de colaborări internaționale a instituției prefectului;
g)elaborează evidența centralizată a rapoartelor de activitate întocmite obligatoriu pentru orice activitate de relații internaționale;
4.cu privire la buna organizare și desfășurare a activității pentru situații de urgență, precum și la pregătirea și ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar:
a)urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de președinte al comitetului județean, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență;
b)prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situații de criză, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat;
c)propun prefectului, în situațiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după caz;
d)întocmesc rapoarte și informări privind evoluția și desfășurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum și măsurile întreprinse de autoritățile administrației publice locale în acest domeniu, pe care le înaintează prefectului;
e)asigură informarea prefectului cu privire la iminența producerii unor fenomene naturale periculoase;
f)asigură informarea prefectului, în perioada producerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire la evaluarea preliminară a efectelor și a pagubelor produse;
g)prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare în scopul protecției populației afectate de calamități naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;
h)verifică modul de distribuire a ajutoarelor umanitare și a sumelor alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului;
5.cu privire la activitatea de eliberare și de evidență a pașapoartelor simple:
a)soluționează cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple, în conformitate cu prevederile legii;
b)colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor pentru asigurarea eliberării pașapoartelor simple, în sistem de ghișeu unic;
c)administrează și gestionează registrul județean, respectiv al municipiului București, de evidență a pașapoartelor simple și valorifică datele cuprinse în acesta;
d)asigură furnizarea permanent, în cadrul Sistemului național informatic de evidență a persoanelor, a informațiilor necesare actualizării Registrului național de evidență a pașapoartelor simple;
e)asigură înscrierea de mențiuni în pașapoartele simple, în condițiile legii;
f)organizează la nivelul județului, respectiv al municipiului București, gestionarea și controlul eliberării pașapoartelor simple;
g)asigură soluționarea contestațiilor depuse la serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple;
6.cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și al plăcilor cu numere de înmatriculare:
a)constituie și actualizează registrul județean, respectiv al municipiului București, de evidență a permiselor de conducere și a autovehiculelor înmatriculate și valorifică datele cuprinse în acesta;
b)organizează examenele pentru obținerea permiselor de conducere a autovehiculelor, în condițiile legii;
c)soluționează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în condițiile legii;
d)colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor pentru asigurarea eliberării certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în sistem de ghișeu unic;
e)asigură eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere;
f)monitorizează și controlează modul de respectare a prevederilor legale referitoare la asigurarea protecției datelor cu caracter personal, în domeniul de competență;
g)asigură soluționarea contestațiilor depuse la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Pe lângă cele anterior precizate, structurile de specialitate ale instituției prefectului mai îndeplinesc și următoarele atribuții:
a)întocmirea documentației necesare emiterii ordinelor prefectului;
b)elaborarea proiectului ordinului prefectului de stabilire a numărului consilierilor locali și județeni, precum și ai Consiliului General al Municipiului București, pe baza datelor statistice oficiale, și întocmirea graficului de convocare a consiliilor locale și a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, în ședința de constituire;
c)elaborarea proiectului ordinului prefectului privind numirea șefului oficiului prefectural;
d)elaborarea, cu consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a proiectelor ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate;
e)asigurarea primirii, înregistrării și soluționării petițiilor adresate prefectului, precum și a comunicării către petent a răspunsului, în termenul legal;
f)îndrumarea cetățenilor care se adresează instituției prefectului în problemele generale sau specifice relației cu publicul;
g)organizarea activității de primire a cetățenilor în audiență la prefect și subprefecți;
h)asigurarea de asistență de specialitate experților locali pentru romi, care își desfășoară activitatea în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în Planul general de măsuri pentru aplicarea Strategiei de îmbunătățire a situației romilor;
i)urmărirea și aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile și programele pentru susținerea reformei în administrația publică;
j)realizarea lucrărilor de secretariat pentru colegiul prefectural și prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestuia subprefectului cu atribuții în domeniu;
k)conlucrarea cu unitățile teritoriale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Apărării Naționale și a Serviciului Român de Informații la elaborarea măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale, apărarea proprietății publice și a proprietății private, siguranța cetățenilor și prevenirea infracțiunilor;
l)asigurarea organizării și desfășurării ședințelor comisiilor sau comitetelor constituite în cadrul instituției prefectului potrivit legii;
m)realizarea lucrărilor de secretariat pentru comisia județeană consultativă și comitetul operativ consultativ și prezentarea propunerilor cu privire la programul de activitate al acestora prefectului;
n)conlucrarea cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București, în vederea elaborării proiectelor hotărârilor Guvernului care au ca obiect soluționarea unor probleme de interes local ori a inițierii, prin Ministerul Administrației și Internelor, a unor proiecte de acte normative;
o)exercitarea atribuțiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu.
Toate aceste atribuții sunt prevăzute exemplificativ, prin ordin al prefectului se pot stabili și altele, însă din analiza acestora reiese fără echivoc caracterul auxiliar al acestora si faptul că exercitarea capacității juridice de drept public aparține numai prefectului.
În ceea ce privește sursa de finanțare a instituției prefectului, fondurile bănești provin din bugetul Ministerului Afacerilor Interne subsumat bugetul de stat, dar și din alte surse legal constituite, fiind posibilă chiar accesarea unor programe cu finanțare internațională.
Secțiunea II. Subprefectul
Subprefectul face parte din categoria înalților funcționari publici, alături de prefect, secretarii generali ai Guvernului, ministerelor și altor alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum si inspectorul guvernamental.
La nivelul fiecărei județ prefectul este ajutat de 2 subprefecți, iar prefectul municipiului București este ajutat de 3 subprefecți. Anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 179/2005 în cadrul fiecărui județ exista un singur subprefect, după modificare secretarii generali din cadrul prefecturilor au fost numiți în cea de-a doua funcție de subprefect nou creat. În momentul actual, în majoritatea județelor există un singur subprefect și nu doi.
Atribuțiile subprefectului sunt prevăzute prin hotărâre a Guvernului, iar prefectul stabilește prin ordin ce atribuții revin fiecărui subprefect în parte, tot prin ordin, prefectul va desemna subprefectul ce va asigura atribuțiile sale, atunci când lipsește.
Conform art. 2 din H.G. nr. 460/2006, subprefecții îndeplinesc, în numele prefectului, atribuții în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate, al conducerii operative a instituției prefectului, precum și alte atribuții prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administrației și Internelor sau de către prefect, iar principalele lor atribuții sunt următoarele:
1.cu privire la exercitarea, în numele prefectului, a conducerii serviciilor publice:
a)analizarea activității desfășurate de serviciile publice deconcentrate, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor și elaborarea de propuneri pentru îmbunătățirea activității acestora, pe care le înaintează prefectului;
b)examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate și cu autoritățile administrației publice locale, a stadiului de execuție a unor lucrări și acțiuni care se derulează în comun;
c)consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;
d)asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituției prefectului;
e)asigurarea examinării proiectelor bugetelor, precum și a situațiilor financiare privind execuția bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului administrației publice centrale organizat la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în vederea emiterii avizului prefectului;
f)întocmirea proiectului regulamentului de funcționare a colegiului prefectural, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru;
g)dispunerea măsurilor în vederea organizării ședințelor colegiului prefectural, stabilirea, după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a ordinii de zi și a listei invitațiilor, pe care le înaintează prefectului;
h)urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural, prin grija secretariatului colegiului prefectural, și formularea de propuneri în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;
i)gestionarea și urmărirea măsurilor dispuse de către prefect în calitate de președinte al comitetului județean pentru situații de urgență, precum și a hotărârilor luate în cadrul comitetului județean pentru situații de urgență;
2.cu privire la conducerea operativă a instituției prefectului:
a)asigurarea conducerii operative a instituției prefectului, cu excepția cancelariei prefectului;
b)elaborarea proiectului regulamentului de organizare și funcționare a instituției prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
c)asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înființarea și organizarea oficiilor prefecturale și transmiterea acestuia către Ministerul Administrației și Internelor;
d)asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
e)primirea, distribuirea corespondenței și urmărirea rezolvării acesteia în termenul legal;
f)elaborarea de studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
g)asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către Ministerul Administrației și Internelor, precum și publicarea în monitorul oficial al județului ori al municipiului București, după caz;
h)îndrumarea metodologică a secretarilor unităților administrativ-teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu excepția secretarului general al județului, respectiv al municipiului București;
i)gestionarea și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
j)stabilirea și urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituției prefectului;
k)înaintarea către prefect de propuneri cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și la arhivarea documentelor;
l)acordarea de consultanță autorităților administrației publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrățire și aderare, inițiate de acestea;
m)verificarea documentației și aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare;
n)aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituției prefectului, cu excepția celor care conțin informații clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;
o)asigurarea secretariatului comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei județene;
p)exercitarea atribuțiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu și convocarea în ședințe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în aplicare a acestor legi.
La fel ca și în cazul prefectului, această înaltă demnitate atrage atât drepturi, cât și obligații și interdicții, conform Legii nr. 340/2004, subprefecților nu le este recunoscut dreptul la grevă sau dreptul la înfințarea unor organizații sindicale proprii.
Aceștia nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizații căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice, potrivit legii, sub sancțiunea destituirii lor din funcția publică și au obligația de a aduce la cuoștința conducerii Ministerului Afacerilor Interne orice depășire a limitelor teritoriale ale județului unde activează.
Secțiunea III. Cancelaria prefectului, colegiul prefectural și oficiile prefecturale
În această secțiune voi prezenta aspecte generale privind compartimentele organizatorice din structura instituției prefectului, respectiv cancelaria prefectului (§1), colegiul prefectural (§2) și oficiile prefecturale (§3).
§ 1. Cancelaria prefectului
Sediul legislativ privind cancelaria prefectului este reprezentat de articolul 30 din Legea nr. 340/2004 în cadrul căruia aceasta este definită ca fiind un compartiment organizatoric distinct în cadrul instituției prefectului, care cuprinde următoarele funcții de execuție de specialitate specifice: directorul cancelariei, consilier, consultant și secretarul cancelariei, după câte se poate observa este permis un număr de maxim 4 posturi în cadrul acesteia.
Personalul cancelariei este numit sau eliberat din funcție de către prefect și își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat, în condițiile legii, pe durata exercitării funcției publice de către înaltul funcționar public. Prin crearea unui raport de subordonare între durata mandatului prefectului și durata contractului de muncă al personalului cancelariei, putem spune ca acest departament prezintă un caracter „intuitu personae”, în sensul că este puternic legat de persoana prefectului și de modul în care acesta înțelege să-și realizeze funcția.
Atribuțiile cancelariei prefectului sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, însă prefectul poate stabili prin ordin și alte atribuții, astfel principale atribuții sunt următoarele:
a)asigurarea condițiilor necesare desfășurării ședințelor de lucru ale prefectului;
b)analizarea datelor oferite de sondaje, statistici, studii și informarea prefectului și a subprefecților cu privire la principalele probleme și tendințe ale mediului social și economic din județ, respectiv din municipiul București;
c)organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanții locali ai societății civile, ai sindicatelor, ai patronatelor și ai partidelor politice;
d)elaborarea sintezelor mass-media pentru informarea rapidă și corectă a prefectului și a subprefecților;
e)organizarea, la solicitarea prefectului, a evenimentelor de natură să informeze opinia publică și mass-media cu privire la acțiunile prefectului;
f)asigurarea realizării, întreținerii și actualizării site-ului oficial al instituției prefectului;
g)punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă a informațiilor destinate opiniei publice, în vederea cunoașterii exacte a activității prefectului, prin informări și conferințe de presă organizate lunar sau ori de câte ori este nevoie;
h)realizarea documentării necesare în vederea elaborării raportului semestrial al prefectului referitor la stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia guvernamentală de îmbunătățire a situației romilor.
§ 2. Colegiul prefectural
Articolul 22 din Legea nr. 340/2004 reprezintă temeiul juridic pentru înființarea unui colegiu al prefectului la nivelul fiecărui județ, acesta este compus din prefect, subprefecți și conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, care își au sediul în județul respectiv.
Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puțin o dată pe lună și oricând se consideră că este necesar, iar la lucrările sale pot fi invitate și alte persoane a căror prezență este considerată necesară. Pe lângă convocare, prefectul va prezida ședințele organului colegial, iar în lipsa prefectului, ședințele colegiului prefectural urmează a fi prezidate de către subprefectul care realizează conducerea serviciilor publice deconcentrate.
Procedura prvind desfășurarea ședințelor și luarea deciziilor este reglementată prin Regulamentul-Cadru din 5 aprilie 2006 de funcționare a colegiului prefectural aprobat de Hotărîrea 460/2006, ce prevede următoarele:
Colegiul prefectural își desfășoară activitatea în plen, în prezența majorității membrilor acestuia;
Membrii colegiului prefectural și alte persoane a căror prezență este considerată necesară sunt convocate de către prefect, individual și în scris. Ordinul de convocare cuprinde data, ora, locul unde se desfășoară ședința, ordinea de zi și lista participanților, iar excepțional se pot introduce pe ordinea de zi probleme apărute ulterior convocării, cu acordul membrilor colegiului prefectural;
Prezența personală a membrilor este obligatorie,cu excepția cazurilor temeinic motivate, nefiind acceptată participarea prin reprezentant;
Secretariatul colegiului prefectural este asigurat de instituția prefectului și are o serie de atribuții, printre care și întocmirea proceselor-verbale și a sintezelor ședințelor, arhivarea și multiplicarea materialelor, precum și asigurarea legăturii cu membrii colegiului prefectural.
Conform articolului 13 din H.G. nr. 460/2006, distinct de alte atribuții prevăzute de lege sau stabilite de prefect prin ordin, în sarcina colegiului prefectural revin următoarele atribuții principale:
a)analizează activitatea serviciilor publice deconcentrate și propune măsuri în vederea îmbunătățirii acesteia;
b)stabilește domeniile și sectoarele în care este necesară sau se poate realiza cu eficiență acțiunea coordonată a mai multor servicii publice deconcentrate;
c)stabilește măsurile necesare implementării programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune adoptate la nivel național;
d)organizează acțiunile comune ale mai multor servicii publice deconcentrate în vederea soluționării unor situații deosebite;
e)analizează măsurile necesare în vederea realizării unui sistem comun de management al informației, al resurselor materiale, financiare ori umane.
Pentru a-și exercita aceste atribuții, colegiul prefectural adoptă hotărâri prin vot deschis și cu majoritatea simplă a membrilor prezenți, iar în caz de paritate de voturi, votul prefectului decide. Ulterior hotârârile adoptate se aduc la cunoștință instituțiilor interesate, iar cele de interes public general se aduc la cunoștință prin oricare mijloace de publicitate.
§ 3. Oficiile prefecturale
În județele cu o suprafață întinsă, cu localități amplasate la mari distanțe de reședința de județ, prefectul poate organiza oficii prefecturale care sa funcționeze în subordinea sa directă, în municipiul București se pot organiza oficii prefecturale în fiecare sector.
Astfel, conform articolului 31 din Legea nr. 340/2004, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne, prefectul va dispune prin ordin înființarea și organizarea de oficii prefecturale e vor fi conduse de un șef, a cărui funcție este echivalentă cu cea de director executiv. Numirea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al șefului oficiului prefectural se fac de către prefect, în condițiile legii.
Atribuțiile oficiului prefectural sunt stabilite de prefect prin ordin sau prin hotărâre a Guvernului după cum urmează:
a)realizarea documentării cu privire la situația și evoluția stării generale economice, sociale și culturale a zonei deservite;
b)desfășurarea unor acțiuni de îndrumare și de verificare a măsurilor întreprinse de către primari în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitățile administrativ-teritoriale;
c)formularea de propuneri privind sesizarea, după caz, a autorităților administrației publice locale emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanței de contencios administrativ;
d)desfășurarea de activități menite să conducă la cunoașterea de către autoritățile administrației publice locale și de către cetățeni a programelor cu finanțare externă inițiate și susținute de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale;
e)realizarea de acțiuni pentru atragerea societății civile la activitățile care au legătură cu procesul de integrare europeană și participarea la programele societății civile în domeniul integrării europene;
f)informarea prefectului cu privire la situațiile deosebite care apar în zona deservită;
g)formularea de propuneri privind convocarea consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în situațiile prevăzute de lege, pe care le înaintează prefectului;
h)urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de președinte al comitetului județean, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență;
i)asigurarea primirii și înregistrării petițiilor adresate prefectului;
j)îndrumarea cetățenilor care se adresează oficiului prefectural în problemele generale sau specifice relației cu publicul.
Organizarea și funcționarea oficiilor prefecturale este stabilită prin Regulament-Cadru din 5 aprilie 2006 de organizare și funcționare a oficiului prefectural, aprobat de Hotărârea 460/2006. Conform acestui act, oficiul prefectural are ca scop realizarea în zona deservită a atribuțiilor ce revin instituției prefectului, iar ctivitatea din cadrul acestuia se organizează și se desfășoară conform programului-cadru de acțiuni propriu, aprobat de către prefect.
După cum am prezentat mai sus, oficiul prefectural este condus de un șef numit prin ordin al prefectului, ce are următoarele atribuții principale: a)conduce întreaga activitate a oficiului prefectural; b)raportează prefectului cu privire la activitatea oficiului prefectural; c)reprezintă oficiul prefectural în relațiile cu autoritățile administrației publice locale, cu reprezentanții societății civile, cu alte persoane juridice și cu cetățenii din zona deservită; d)întocmește proiectul de regulament de organizare și funcționare a oficiului prefectural; e)supune spre aprobare prefectului programul-cadru de acțiuni al oficiului prefectural, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, șeful oficiului prefectural colaborează cu autoritățile administrației publice locale, cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate, cu organizații neguvernamentale, cu partenerii sociali și cu mass-media, putând furniza, la cererea acestora, date și informații, în limitele sale de competență, potrivit prevederilor legale.
Nu în ultimul rând, activitatea oficiului prefectural este îndrumată și controlată de către subprefectul care asigură conducerea operativă a instituției prefectului.
STUDIU DE CAZ – PREFECTURA IAȘI
Municipiul Iași este reședința județului Iași și cel mai mare centru urban, economic, social, cultural si univeristar din nord-estul României, fiind totodata oraș de importanță istorică și chiar capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916-1918.
Din punct de vedere al organizarii administrativ teritoriale a județului, acesta include 2 municipii (Iași și Pașcani), 3 orașe (Hârlău, Tg. Frumos și Podu Iloaiei), 93 comune și 418 sate, reședința județului ocupând locul 3 pe țară ca număr de locuitori, după municipiile București și Timișoara.
Sediul Instituției Prefectului Județului Iași, denumită prefectură, este în Palatul Administrativ situat în municipiul Iași, strada Anastasie Panu nr.60, aflat în administrarea Instituției Prefectului județului Iași.
Începând cu luna februarie 2016, a fost numit în funcția de prefect in cadrul instituției prefectului din județul Iași – domnul Grigoraș Marian, principalele sale atribuții vizând asigurarea reprezentării Guvernului României la nivelul județului Iasi, conducerea activității Instituției Prefectului și a serviciilor publice deconcentrate, exercitarea tutelei administrative, acționează pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, precum și restul atribuțiilor ce au fost precizat în prezenta lucrare.
O atribuție importantă a prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, este aceea de a asigura legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administrației publice centrale din subordinea Guvernului și conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.
Conducerea prefecturii Iași este realizata de prefect alaturi de un singur subprefect, fiind numit în această funcție domnul Răzvan-Bogdan Abalași, cea de-a doua funcție de subprefect nu este în prezent ocupată.
În ducerea la îndeplinire a misiunii lor, cei doi înalți funcționari publici sunt ajutați de personalul din structurile de specialitate a institutiei prefectului, ce la rândul său este format din funcționari publici, funcționari publici cu statut special si personal contractual.
În ceea ce privește structura organizatorică a Instituției Prefectului județului Iași, conform legii aceasta se aprobă prin ordin al prefectului, în decursul lunii martie organigrama instituției prefectului Iași era următoarea:
Fig. 4
În ceea ce privește cancelaria prefectului Iași, aceasta reprezintă un compartiment organizatoric distinct ce se compune din următoarele funcții: director de cancelarie (domnul Gigi Ciuc), consilierul prefectului (domnul Marian Serbescu), consilier pe probleme de rromi (domnul Felix Guzga), secretar cancelarie (doamna Mihaela Gradinaru).
Misiunea și rolul cancelariei prefectului Iași presupune în esență următoarele atribuții:
atribuțiile sale constă în asigurarea condițiilor necesare desfășurării ședințelor de lucru ale prefectului;
organizarea întâlnirilor prefectului cu reprezentanții locali ai societății civile, ai sindicatelor, ai patronatelor și ai partidelor politice, elaborarea sintezelor mass-media pentru informarea rapidă și corectă a prefectului și subprefectului;
asigurarea realizării, întreținerii și actualizării site-ului oficial al instituției prefectului; realizarea documentării necesare în vederea elaborării reportului semestrial al prefectului referitor la stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia guvernamentală de îmbunătățire a situației rromilor.
Cancelaria Prefectului Iași, prin activitatea desfășurată in ultimul an de activitate (2015), a urmărit promovarea imaginii Instituției Prefectului, îmbunătățirea comunicării externe si a relațiilor interinstituționale, organizarea de acțiuni cu caracter public pentru marcarea unor evenimente și prin îmbunătățirea imaginii instituției în mass-media.
În acestă perioadă, Cancelaria Prefectului Iași
a emis peste 100 de comunicate și informări de presă către instituțiile mass-media acreditate, acestea fiind postate pe site-ul instituției.
a organizat 15 conferințe de presă susținute de conducerea instituției, la care au participat, instituții mass media locală (presa scrisă, radio, televiziune și agenții de presă). De asemenea, pentru a asigura o mai bună vizibilitate a instituției, precum și a asigura o mai mare transparență, a fost creat un nou website, o nouă pagină de internet a Instituției (în cadrul unui proiect european PODCA).
membrii Cancelariei au asistat Prefectul si subprefectul în toate audiențele acordate pe parcursul anului 2015, respectiv 634 de audiențe atât la sediul instituției cât și în teritoriu (în orașele/comunele din județ).
a monitorizat zilnic materialele jurnalistice cu referire directă sau indirectă la Instituția Prefectului Județul Iași și au fost întocmite sintezele mass-media pentru informarea prefectului.
Activitatea Serviciul Juridic în decursul anului 2015 a fost determinată în principal atât de Legea 340 din 2004 cu modificări și a H.G. nr. 460 din 2006 cât și de problematica ivită în desfășurarea activității instituției la care serviciul juridic a contribuit prin activitatea desfășurată.
Una dintre cele mai importante atribuții stabilite în responsabilitatea prefectului Iași– ca reprezentant al Guvernului în teritoriu – și care este adusă la îndeplinire de Serviciul Juridic se referă la asigurarea, la nivelul județului a aplicării și respectării Constituției, a legilor a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte urmărite precum și a ordinii publice (art. 19 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare).
În această perioadă au fost verificate sub aspectul legalității un număr de 9.814 hotărâri ale consiliilor locale (98 consilii locale) și Consiliul Județean Iași și un număr de 68.615 dispoziții ale primarilor și președintelui Consiliului Județean, însumând un total general de 78.429 acte administrative.
Urmare controlului de legalitate exercitat de către prefect în conformitate cu prevederile art.19 alin.(1) lit.e) din Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificări, au fost formulate un număr de 239 adrese și proceduri prealabile prin care s-a solicitat autorităților emitente să reanalizeze actul administrativ considerat nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
Pentru un număr de 155 acte administrative au fost sau urmează să fie formulate acțiuni privind anularea ca fiind nelegale potrivit Legii nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, ducându-se astfel la îndeplinire funcția de control al actelor emise de autoritățile publice locale.
Actele administrative a căror anulare s-a solicitat au ca obiect: stabilirea taxelor speciale, patrimoniu, statutul alesilor locali, stabilire la nivel maxim a salariilor de bază și a sporurilor potrivit Legii 71 din 2015, depășirea limitelor de competență a autorității publice locale; acordare drepturi necuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La solicitarea autorităților locale s-au emis un număr de 178 de avize de legalitate.
Activitatea Corpului de control al Prefectului Iași a însumat la nivelul anului 2015 un numar total de 124 petiții soluționate, 3 anchete administrative efectuate la solicitarea Comisiei de Disciplină a Secretarilor din cadrul Instituției Prefectului județul Iași și 26 controale la nivelul autoritatilor administratiei publice locale, respectiv:
10 controale de fond in care s-a verificat activitatea consiliilor locale, a primarului si secretarului
16 de controale tematice efectuate in baza unor petitii, din care 4 controale executate în comisii mixte
Activitatea Compartimentul Afaceri Europene, Dezvoltare Economică și Strategii Guvernamentale constituit la nivelul Instituției Prefectului Iași în anul 2015 s-a axat pe gestionarea și monitorizarea activității de relații și colaborări internaționale a Instituției Prefectului.
În acest sens, au fost întocmite 4 rapoarte privind organizarea și desfășurarea activității de relații internaționale, în urma vizitelor efectuate în județul Iași de delegații străine din Norvegia (27.01.15), Cipru (30.01.15), Tunisia (09.06.15) și Franța (13.10.2015).
Pe langă rapoartele menționate, activitatea compartimentului a constat și în întocmirea a 2 informări privind situația relațiilor de cooperare bilaterală, comerciale și necomerciale, ale județului Iași cu Tunisia și respectiv Franța, precum și a Planului de relații internaționale al Instituției Prefectului județului Iași, centralizând toate activitățile cu caracter de extrateritorialitate preconizate a fi realizate la nivelul instituției în anul calendaristic următor.
Astfel cum am arătat în Capitolul IV – Actele prefectului, în activitatea sa, prefectul emite acte administrative, actul administrativ principal al prefectului fiind ordinul.
Pe parcursul ultimului an de activitate, Prefectul Județului Iași a emis un numar total de 6 ordine cu caracter normativ, printre cele mai relevante aflându-se și Ordinul nr. 109 din 25.03.2016 privind interzicerea fumatului în interiorul clădirii în care își desfășoară activitatea Instituția Prefectului – Județul Iași.
Prin acest ordin se reglementează fumatul la nivelul Instituției Prefectului-Județul Iași, interzicându-se personalului salariat al Instituției Prefectului, precum și beneficiarilor serviciilor instituției fumatul în interiorul clădirii in care își desfăsoară activitatea Prefectul, acesta fiind permis numai în spațiile special amenajate și semnalizate corespunzător cu mențiunea „loc pentru fumat”.
De asemenea, se interzice golirea scrumierelor în coșurile de hârtii si în alte locuri usor inflamabile, depunerea în scrumiere, vase a altor deșeuri de materiale combustibile, precum și aruncarea la întâmplare a resturilor de țigări sau chibrituri aprinse, dorindu-se astfel evitarea producerii de incendii.
Prin acest Ordin se modifică în mod corespunzator Regulamentul intern al Institiției Prefectului-Județul Iași și se revoca Ordinul Prefectului Județului Iași nr. 656/09.07.2010.
Ordinul se comunică tuturor angajaților instituției și beneficiarilor prin afișare intr-un loc vizibil și postare pe pagina de internet a instituției, de Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Instituției Prefectului – Județul Iași.
În ceea ce priveste activitatea prefectului și a subprefectului în anul 2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 340/ 2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu cele ale Hotărârii Guvernului pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/ 2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu prevederile Programului de guvernare 2013-2016, au fost stabilite următoarele obiective operaționale:
Creșterea gradului de reprezentare a Guvernului în plan local, prin supravegherea respectării legii la nivelul județului
Întărirea capacității instituționale în activitatea de verificare a legalității actelor administrative emise/ adoptate de autoritățile administrației publice locale
Monitorizarea regimului juridic al autonomiei locale
Creșterea gradului de monitorizare a modului de exercitare de primari, respectiv președinții consiliilor județene a atribuțiilor delegate și executate de aceștia în numele statului
Monitorizarea modului de realizare în județ a măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Creșterea gradului de monitorizare a problematicii specifice minorităților naționale
Creșterea gradului de cooperare între structurile implicate în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență
Creșterea economicității, eficienței și eficacității privind atingerea obiectivelor prevăzute în planurile/ programele de management elaborate la nivelul instituției prefectului
Creșterea eficienței în monitorizarea implementării Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2015- 2020
Îmbunătățirea activității instituției prefectului și a celorlalte structuri implicate în realizarea atribuțiilor prevăzute de actele normative cu caracter reparatoriu
Creșterea capacității de coordonare și de verificare a activității serviciilor publice desfășurate în cadrul instituției prefectului
Creșterea gradului de cunoaștere a stării economico-sociale a județului
Întărirea capacității instituționale în activitatea de prevenire a situațiilor de conflict de interese și de respectare a regimului incompatibilităților de aleșii locali
Creșterea eficienței în conducerea de prefect a activității serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, care au sediul în județ
CONCLUZII
Instituția prefectului a apărut încă din vremea Imperiului Roman și a cunoscut o dezvoltare continuă de-a lungul timpului, în prezent ajungând la un apogeu al dezvoltării, întotdeauna considerându-se imperios necesară existența unui delegat al autorităților centrale în teritoriu, care să supravegheze legalitatea actelor adoptate la nivelul unitaților adminstrativ-teritoriale.
În prezent, prefectul este un organ unipersonal, care își desfășoară activitatea prin prisma a celor trei ipostaze în care apare în raporturile cu celelalte autorități, respectiv de reprezentant al Guvernului în teritoriu, ipostază în care aplică pe plan local programul de acțiune al Guvernului, de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale în unitățile administrativ – teritoriale, ipostaza în care prefectul își dă sau își poate retrage avizul consultativ dat pentru numirea sau eliberarea din funcție a acestora, precum și de autoritate de tutelă administrativă, chemat să vegheze la respectarea legii de către autoritățile publice locale, ipostaza în care exercită controlului asupra legalității actelor adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale sau județene, precum și de președintele consiliului județean, având posibilitatea de a ataca în fața instanței de contencios administrativ aceste acte.
În desfăsurarea activității și îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul, după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, emite ordine prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate.
Ordinele prefectului sunt de două feluri, respectiv ordine cu caracter individual și ordine cu caracter normativ, acestea avand caracter executoriu. Primele devin executorii numai după comunicarea acestora persoanelor interesate, în timp ce ultimele devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoștința publică prin publicare.
Având în vedere reglementarea instituției prefectului atât la nivel constituțional cât și prin numeroase legi organice, precum și rolul și statulul consacrat acestuia, existența unei instituții a prefectului apare ca o necesitate în desfăsurarea activității administrației publice din România, fără de care nu s-ar putea implementa la nivel local programele derulate de autoritățile centrale și nu s-ar putea realiza un control efectiv al respectării legislației de autoritățile administrației publice locale în emiterea si adoptarea actelor.
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
Constituția României;
Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului;
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale;
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004;
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
Hotărârea nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului;
Regulamentul-Cadru din 5 aprilie 2006 de funcționare a colegiului prefectural aprobat de Hotărarea 460/2006.
Regulamentul-Cadru din 5 aprilie 2006 de funcționare a oficiului prefectural aprobat de Hotărîrea 460/2006.
O.G. nr. 75/2003 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităților administrativ-teritoriale
Lucrări de specialitate:
Apostol Tofan Dana, Drept administratov, Vol. 1, editia 3, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2014
Balan Emil, „Drept administrativ si contencios administrativ” – Editura Fundatiei „Romania de Maine”; Bucuresti, 2000; Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Drept.
Balan Emil, „Prefectul si prefectura in sistemul administratiei publice” – Editura Fundatiei „Romania de Maine”; Bucuresti, 1997.
Deleanu Ion, “Drept constituțional și instituții politice”, Editura Lumina Lex, București, 1991
Drăganu, T., “Drept constituțional și instituții politice”, Editura Lumina Lex, București, 1998
Ghiorghiu Romulus, Drept administrativ, Editia a VII-a, Ed. Universul Juridic, București, 2012
Iorgovan Antonie, „Drept administrativ- tratat elementar” (lV); Editura „Actami”; Bucuresti, 1994.
Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. I, Editura Atlas Lex, București, 1994
Iorgovan Antonie, „Tratat de drept administrativ”; Vol.II; Editura „Nemira”, 1996
Muraru, Ion., Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998
Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, vol.I, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997
Platon Gheorghe, Moldova si inceputurile revolutiei de la 1848, Ed. Universitas, Chisinau, 1993
Postelnicu Romeo Paul, Prefectul si institutia prefectului in sistemul administratiei publice din Romania, vol. I, Editura Lumen, Iasi, 2010
Preda Mircea ,„Tratat elementar de drept administrativ roman”; Editia a-II-a; Editura „Lumina Lex”, 1999.
Prisacaru I. Valentin,„Tratat de drept administrativ roman”- partea generala; Editia a-II-a; Editura „All”, 1996.
Ungureanu Grigore, Administrația publică în România, Editura Omega-Lux, București, 2008
Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, Editura Economica, București, 2005
Vedinaș Verginia, Drept administrativ-Editia a VII-a. Editura Universul Juridic, București, 2012
Vedinaș Verginia, Tipisca Mariana,„Notiuni de drept administrativ”; Universitatea Bucuresti, Facultatea de Litere, Colegiul de administratie publica; Editura „Credis”
Viorescu Răzvan, Drept administrativ și administrație public, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2006
Articole și reviste
Apostol Tofan Dana, Unele considerații cu privire la controlul de legalitate exercitat de prefect. Evoluția legislației în domeniu, Analele Universității București, 2006, p 56-74
Giurgiu Liviu, Evoluții recente in procesul legislativ de modernizare a administratiei publice românești, cu privire specială la controlul de tutelă administrativă exercitat de- prefect, Curierul judiciar, 2006, p. 74-80.
Site-uri internet:
idrept.ro
Dexonline.ro
www.legalis.ro
www.juris.ro
www.legeaz.net
www.prefecturaiasi.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drept Administrativ. Institutia Prefectului (ID: 114363)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.