Drenajul Pericardic Percutan Subxifoidian In Pericardite Final2 [308846]

UNIVERSITATEA DE MEDICIĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA DE MEDICIĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

DRENAJUL PERICARDIC PERCUTAN SUBXIFOIDIAN ÎN PERICARDITE

ABSOLVENT: [anonimizat]

2016

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………5

PARTEA GENERALĂ

Capitolul I –Anatomia Pericardului…………………………………………………………8

1.1.Generalități…………………………………………………………………………………………8

1.2. Pericardul fibros………………………………………………………………………………..8

1.3. Pericardul seros………………………………………………………………………………..11

1.5 Noțiuni de embriologie……………………………………………………………………….14

[anonimizat]……………………………………………………..23

2.1.Generalități……………………………………………………………………………………….23

2.2.Noțiuni de Hidrodinamică…………………………………………………………………..24

2.3.Drenajul Limfatic………………………………………………………………………………25

2.4.Funcția mecanică a cordului………………………………………………………………..26

[anonimizat]…………………………………………28

3.1.Definiție…………………………………………………………………………………………..28

3.2.Clasificare………………………………………………………………………………………..28

3.3.Pericardita acută fibrinoasă…………………………………………………………………29

3.4. Pericardita acută exudativă fără tamponadă………………………………………….30

3.5. Pericardita recurentă………………………………………………………………………….31

3.6. Tamponada cardiacă………………………………………………………………………….31

3.7. Pericardita infecțioasă……………………………………………………………………….33

3.8.Pericardita cronică……………………………………………………………………………..33

PARTEA SPECIALĂ

Capitolul I – Ipotezele și Obiectivele Studiului………………………………………..37

[anonimizat]……………………………………………38

[anonimizat]…………………..……39

3.1.Prezentarea lotului de subiecți……………………………………..……….39

3.2.Desfășurarea studiului………………………………………………………………………..39

[anonimizat]……………………………………………………………………………..41

Repartiția cazurilor în funcție de sex…………………………………………………………………………….41

Repartiția cazurilor în funcție de vârstă…………………………………………………………………………42

Repartiția anuală a cazurilor………………………………………………………………………………………..44

Repartiția cazurilor în funcție de diagnostic………………………………………………..46

Repartiția cazurilor în funcție de ghidaj……………………………………………………..47

Capitolul VI –Iconografie………………………………………………………………………49

Concluzii……………………………………………………………………………………………….54

Bibliografie……………………………………………………………………………………………56

INTRODUCERE

Drenajul pericardic percutan subxifoidian, subiectul lucrării de față, reprezintă o manevră medicală în scop diagnostic sau terapeutic, constând in extragerea sterilă a revărsatului lichidian acumulat in sacul pericardic.

Motivația alegerii temei ce face obiectul tezei de față o reprezintă importanța deosebită a tehnicii si impactul efectuării acesteia, responsabilitatea și atenția deosebită ce trebuie acordate bolnavului, pornind de la pregătirea acestuia, efectuarea manevrelor numai sub ghidaj imagistic, alegerea sediului puncției și a variantelor tehnice de abord cât și monitorizarea ulterioară a pacientului.

Patologia inflamatorie a pericardului, apărută fie izolat, fie în asociere cu afectarea miocardului și a endocardului sau în cadrul altor boli cardiace sau sistemice poartă numele de pericardite.

Din punctul de vedere al clasificării, acestea se împart în două categorii principale:

Pericardite Acute ( pericardita acută uscată, pericardita acută exudativă – forma comună și tamponada cardiacă )

Pericardite Cronice ( pericardita cronică exudativă, pericardita cronică neconstrictivă, pericardita cronică constrictivă)

Lucrarea de față este structurată în două părți:

O parte generală, unde am pus în lumină anatomia și fiziologia pericardului, tipurile principale de pericardite cunoscute, împreună cu descrierea acestora, cât și tehnicile de tratament abordate , atât pe cale medicală, cât și chirurgicală.

O parte specială, cuprinzând un studiu statistic al cazurilor tratate în cadrul clinicilor universitare din țară, ce implicau afecțiuni care au impus efectuarea unor puncții evacuatorii prin drenaj percutan subxifoidian. Studiul efectuat cuprinde: descrierea materialelor și a metodei, o parte de discuții asupra cazurilor prezentate, rezultatele împreună cu analiza obiectivă a acestora și, nu în ultimul rând, concluziile studiului efectuat.

Un aspect deosebit de important în cuprinsul lucrării o reprezintă argumentarea eficienței drenajului pericardic percutan subxifoidian chirurgical (subxiphoid surgical pericardial drainage ), descrisă amănunțit în partea de tratament a pericarditelor.

Analizând din punctul de vedere al pacientului, pentru a efectua în mod corespunzator o astfel de metodă invazivă și adeseori supusă unor riscuri, consider că înainte de a începe propiu-zis procedura, cadrul medical ce intervine trebuie să dețină atât noțiunile teoretice, cât si practice de a executa o astfel de tehnică.

Din acest considerent, prin prezenta lucrare, am acordat în egală masură importanță atât descrierii si înțelegerii agenților cauzali ai pericarditelor, cât și argumentării alegerii tehnicii de drenaj pericardic percutan subxifoidian.

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I

ANATOMIA PERICARDULUI

1.1. Generalități

Inima și terminația vaselor mari, originare din aceasta, sunt învelite de un sac fibro-seros.

Acesta presupune două părți:

Pericardul fibros, ce are o structură fibroasă și reprezintă partea externă, superficială.

Pericardul seros sau partea internă, cu structură seroasă. Acesta cuprinde două foițe, una parietală și una viscerală (epicard). În timp ce foița parietală se mulează pe fața profundă a pericardului fibros, cea viscerală tapetează suprafața inimii. Întinzându-se de-a lungul unor linii de reflexie, foițele alcătuiesc o cavitate pericardică, ce reprezintă un spațiu virtual, cu rolul de a se închide între acestea. De altfel, acest spațiu virtual (cavitatea pericardică) conține o lamă fină de lichid pericardic, având capacitatea de a se transforma într-o cavitate reală în cazul în care acumulează colecții patologice.

Pericardul are un rol deosebit de important în ceea ce privește dinamica inimii, întrucât fixează inima în cavitatea toracică și îngăduie alunecarea acesteia cu ocazia mișcărilor legate de revoluția cardiacă.

1.2. Pericardul fibros

1.2.1. Definiție

Pericardul fibros se definește ca fiind un sac ce are ca bază diafragma și vârful superior, cu rolul de a îmbrăca inima și vasele mari ale acesteia. El este alcătuit dintr-un vârf și patru fețe, dintre care una anterioară, una posterioară și două laterale.

1.2.2. Mijloacele de fixare ale pericardului fibros ( ligamentele pericardului)

a) Ligamentele sternopericardice :

ligamentul sternopericardic superior / manubriopericardic ( Lannelongue)-reprezintă limita inferioară a lojei timice

ligamentul sternopericardic inferior / xifopericardic -marchează spațiul xifo-freno-pericardic al lui Barbier

b)Ligamentele frenopericardice -Leagă baza pericardului de centrul frenic al diafragmei

ligamentul frenopericardic anterior

ligamentele frenopericardice laterale ( stâng și drept)

c) Ligamentele vertebropericardice Beraud – continuă în mediastin lamele sagitale ale fasciei cervicale.

d) Ligamentele accesorii / Ligamentele visceropericardice

ligamentul traheo-bronho-pericardic

ligamentul tiropericardic

ligamentul esofagopericardic al lui Treitz

1.2.3. Raporturile pericardului fibros

Vârful – presupune legături cu: crosa aortei, nervul laringeu recurent stâng, bifurcația traheei, ganglionii limfatici intertraheobronșici

Baza – are o formă triunghiulară. Aderând la diafragmă, baza pericardului fibros deține raporturi cu viscere subdiafragmatice, cu lobul stâng al ficatului, cu fundul stomacului.

Fața anterioară:

sternul

cartilajele costale

spațiile intercondrale

mușchii intercostali

mușchii transverși ai toracelui

vasele toracice interne

recesurile pleurale costomediastinale anterioare

marginile anterioare ale plămânilor

ligamentele sternopericardice

Fața posterioară:

esofagul

nervii vagi

ligamentul esofagopericardic

ligamentele vertebropericardice

recesurile pleurale mediastinale (preesofagiene și retroesofagiene)

ligamentul interpleural posterior MOROSOW

aorta descendentă toracică

canalul toracic

vena azygos și venele hemiazygos

lanțurile simpatice toracale

vertebrele cardiace GIACOMINI (T5-T8)

Fețele laterale:

nervii frenici

vasele pericardofrenice

pleurele mediastinale

fețele mediastinale ale plămânilor

1.3. Pericardul seros

1.3.1. Definiție și alcătuire

Pericardul se regăsește sub formă de dublu sac seros și conține două foițe: una viscerală și una parietală. În timp ce foița viscerală (epicardul) aderă la suprafața cordului, cea parietală aderă la fața profundă a pericardului fibros.

Între aceste două foițe se creează un spațiu virtual, care poartă denumirea de cavitate pericardică și care conține lichid pericardic.

Mai mult, ele se prelungesc la nivelul unor linii de reflexie, care se formează în jurul pediculilor vasculari ai inimii.

Prin reflexia foițelor pericardului seros se constituie:

– Sinusul lui Theile sau sinusul transvers al pericardului. Acesta reprezintă un tunel seros între pediculii arteriali și vasculari ai inimii.

– Invaginări în deget de mănușă ale pericardului seros între elementele pediculilor vasculari ai inimii (recesuri ale pericardului seros)

1.4. Sinusul transvers al pericardului (Sinusul lui Theile)

1.4.1. Definiție

Sinusul transvers al pericardului este definit ca un tunel aflat între pediculul arterial și cel venos al cordului.

În primul rând, pediculul arterial, ce are o teacă seroasă, este compus din aorta ascendentă și trunchiul pulmonar.

În al doilea rând, pediculul venos, care are de asemenea o teacă seroasă, presupune două părți:

Partea dreaptă – venele cave și pulmonare drepte

Partea stângă – venele pulmonare stângi

1.4.2. Raporuri

Anterior -pediculul arterial al inimii:

aorta ascendentă

trunchiul pulmonar

Posterior -fețele superioare ale atriilor stâng și drept

Superior – a.pulmonară dreaptă

Inferior – unghiul diedru dintre atrii și pediculul arterial

1.4.3. Orificiile de comunicare

Recesul inter-cavo-aortic constituie extremitatea dreaptă.

Sinusul transvers al pericardului sau sinusul lui Theile comunică prin intermediul a două orificii cu cavitatea pericardică:

Orificiul drept -raporturi

stânga – aorta ascendentă

dreapta – vena cavă superioară

inferior – atriul drept, urechiușa dreaptă

superior – pericardul ce trece între aorta ascendentă și vena cavă superioară

Orificiul stâng -raporturi:

anterior – trunchiul pulmonar

inferior:

atriul stâng

urechiușa stângă

artera coronară stângă

posterior – vena pulmonară stângă superioară

superior – originea arterele pulmonare stângi

1.4.4.Recesurile pericardului seros

La nivelul pediculului arterial al inimii

între bifurcația trunchiului pulmonar și aortă – recesul arterei pulmonare

postero-lateral de originea trunchiului brahiocefalic – recesul aortic

La nivelul pediculului venos stâng al inimii

recesul pulmonar stâng – între artera pulmonară stângă și vena pulmonară stângă superioară

recesul interpulmonar stâng – între venele pulmonare stângi

La nivelul pediculului venos drept al inimii

foseta retrocavă Allison – între V.C.S. , vena pulmonară dreaptă superioară și artera pulmonară dreaptă

recesul interpulmonar drept – între venele pulmonare drepte

recesul dintre vena pulmonară dreaptă inferioară și V.C.I.

Între pediculii venoși stâng și drept ai inimii

Sinusul oblic al pericardului(fundul de sac al lui HALLER)

Raporturi:

1/ anterior – fața posterioară a atriului stâng, acoperită învelită de epicard

2/ posterior – pericardul parietal și cel fibros, esofagul

3/ la stânga – venele pulmonare stângi

4/ la dreapta – venele pulmonare drepte

5/ superior – mezocardul

1.5 Notiuni de embriologie

1.5.1. Generalități

Inima se dezvoltă începând încă de la embrionul de 1,5 mm, corespunzător sfârșitului săptămânii a III-a. Mai mult, sângele începe să circule în ceea ce privește embrionul uman din stadiul de 7 somite, adică în săptămâna a IV-a de sarcină.

Primele celule angiformatoare încep să se deosebească din mezenchim destul de devreme. Acestea se remarcă la nivelul extremității cefalice, anterior de placa neurală și lama procordală sau viitoarea membrană bucofaringiană, în regiunea ce poartă denumirea de arie cardiogenă. Astfel, celulele angiformatoare vor constitui un plex vascular endotelial ce se află în strânsă legătură cu splanchnopleura, din care se vor naște două tuburi endoteliale: unul drept și unul strâng.

Aceste două tuburi se apropie din ce în ce mai mult, grație flexiunii laterolaterale a discului embrionar. Așadar, ele fuzionează în timp unul cu celălalt în direcție cranio-caudală, constituindu-se tubul cardiac primitive unic, al cărui strat endotelial devine endocardul inimii definitiv.

În același timp ia naștere și cavitatea pericardică, tubul cardiac fiind suspendat de pericard prin mezocardul dorsal. Primordiul pericardului și inimii se basculează cu 1800 în jurul unui ax transversal datorită constituirii și accentuării flexiunii cranio-caudale a corpului embrionar.

În consecință, acestea se vor plasa anterior intestinului anterior și superior sacului vitelin și septului transvers, unde se creează umflătura cardiacă sau proeminența cordis.

Fig 1.1. Secțiune transversă prin embrion, în diverse etape de dezvoltare, arătând formarea unui unic tub cardiac din cele două primordii

Ca urmare a acestor fenomene, celulele mezenchimale din splanchnopleură se situează în jurul tubului endocardic asemenea unel mantale. Din cadrul acestora se vor deosebi celulele musculare ale miocardului si cele mezoteliale ale epicardului. Apoi, destul de devreme, mezocardul dorsal dispare, tubul cardiac rămânând legat de pericard doar în ce privește extremitățile, dat fiind faptul că, în rest, rămâne liber în cavitatea pericardică.

Mai mult, tubul cardic prezintă o extremitate arterială, cefalică și una venoasă, caudală. Între acestea se deosebesc dilatațiile, care sunt delimitate de șanțuri la exterior. Dilatația dinspre extremitatea arterială se numește bulb primitiv al inimii, apoi urmează ventriculul primitiv și atriul primitiv, în care se deschide sinusul venos (sinus venosus). Acesta prezintă două coarne: unul stâng și unul drept.

De asemenea, există un canal atrioventricular care permite comunicarea dintre atriul primitiv și ventricul. La început însă, striul primitiv și coarnele sinusului venos erau extrapericardice și abia mai târziu au devenit încorporate în cavitatea pericardică.

Bulbul inimii se prelungește cranial cu sacul aortic sua cu aortele ventrale, din care pornesc treptat arcurile arteriale aortice sau arterele branchiale. Acestea se deschid în aortele dorsale după ce parcurg antero-posterior arcurile branchiale. În plus, la extremitatea opusă în fiecare corn al sinusului venos se deschid cate o venă vitelină, vena ombilicală și vena cardinală comună sau ductul lui Cubier formată prin fuziunea venei precardinale cu vena postcardinală de aceeași parte.

În continuare, dezvoltarea cordului primordial nu este uniformă, întrucât ventriculul și bulbul inimii cunosc o dezvoltare mai alertă în ce privește lungimea decât restul cavităților sale. Așadar, el încetează a mai fi rectiliniu și începe a se curba. În acest fel, inițial el ia forma literei ,,U” cu concavitatea anterior și la dreapta. Ulterior, ia forma literei „S” cordul sigmoid cu atriul care se regăsește posterior de ventricul.

Aceste modificări ale poziției cavităților inimii se mențin și în cadrul dezvoltării ulterioare, până la momentul la care forma se definitivează. În același timp, inima și pericardul coboară spre torace, în zona cervicală („descensus cordis”). Acum ia naștere septarea cavităților primitive ale inimii.

1.5.2. Septarea cordului

Septarea sângelui venos de sângele arterial la nivelul inimii s-a manifestat pas cu pas în filogeneză. Astfel, în ceea ce privește peștii, cordul este ca un tub de dimensiuni mici, ce prezintă porțiuni mai dilatate, situate succesiv. Cât despre amfibieni, atriul primitiv este septat în două cavități: în timp ce unul receptează sângele circulației sistemice, celălalt primește sângele oxigenat din plămâni.

Ventriculul rămâne însă unic, reprezentând camera de expulzie a inimii. În consecință, în cazul acestor vertebrate, septarea nu este completă, întrucât sângele este amestecat. Mai mult, reptilele prezintă o septare ce se întinde și la ventriculi. Totuși, la majoritatea reptilelor, sângele se amestecă într-o mare măsură, cu excepția crocodililor, care au un sept intraventricular aproape complet.

Pe de altă parte însă, în cazul vertebratelor cu sânge cald, cum ar fi mamiferele, păsările, septarea între cordul venos și cel arterial după naștere este completă, datorită faptului că metabolismul lor, fiind mai intens, are nevoie de un sistem circulator mai eficace.

Septarea atriului primitiv și soarta sinusului venos

Odată cu proliferarea celulelor endocardice, la nivelul canalului atrioventricular, ce prezintă o poziție transversală, se ivesc două proeminențe sau pernuțe endocardice, dintre care una ventrală și alta dorsală. Ele se mai numesc tuber endocardiale atrioventriculare în Nomenclatura Embriologică Internațională. Acestea unindu-se, este creat septul intermediar, ce are rolul de a divide canalul atrioventricular într-un ostiu atrioventricular drept și unul stâng.

În același timp, la nivelul tavanului atriului primitiv evoluează septul prim, ce se dezvoltă descendent pentru a se uni cu septul intermediar. De asemenea, anterior acestei fuziuni, se deosebește un orificiu între marginea septului prim și spetul intermediar, ce poarta numele de foramen primum.

Anterior dispariției prin obliterare a lui foramen primum, se realizează prin resorbție alt orificiu (foramen secundum), în partea centrală a septului prim. Prin acesta, atriul drept comunică cu atriul stâng.

De asemenea, în acest moment se dezvoltă și septul secund de pe tevanul atriului drept. Acesta evoluează descendent, tinzând la obliterarea lui foramen secundum. Cu toate acestea, septul secund nu fuzionează cu cel intermediar. Marginea liberă a septului secund delimitează cu marginea liberă a părții inferioare a septului prim prin intermediul orificiului de comunicare dintre atrii, care se numește formen ovale.

Mai mult, marginea liberă a părții inferioare a septului prim are rol de valvă la nivelul de foramen ovale. Acționând ca o frână asupra trecerii sângelui din atriul stâng în atriul drept, el îngăduie numai trecerea în sens opus. Astfel, o parte din sângele din atriul drept trece în atriul stâng și apoi în circulația generală/sistemică, evitând așadar circulația mică/pulmonară, având în vedere că plămânul fetal nu are rol de hematoză până la momentul nașterii.

Imediat după ce copilul a fost născut, are loc închiderea foramen ovale iar din atriul drept, tot sângele venos ajunge în ventriculul drept ajungând la plămani, închiderea realizându-se prin unirea septului prim cu cel secund.

Septul prim este dizlocat către cel secund, din cauza creșterilor presionale din cavitatea atriului stâng, cele două atrii fiind astfel fuzionate și separate complet, limbul fosei ovale fiind alcătuit din marginea septului second

Simultan cu schimbarea locului atrilui primitiv, are loc schimbarea locului sinului venos al inimii. Totodată, crește mai rapid cornul drept al sinusului venos, iar cel stâng primește din punct de vedere cantitativ mai putin sânge, din cauza obliterării părții terminale a venei viteline stângi împreună cu cea a venei ombilicale stângi.

Cornul stâng al sinusului venos se transformă în sinus coronar, vena cu cel mai mare calibru al inimii ce are rolul de a colecta sângele venos din pereții cordului. Încet, atriul drept va încorpora sinusul venos și cornul drept care are o creștere foarte rapidă. Poziția ostiului sinoatrial, la început transversala, devine verticală, având o formă ovalară, fiind mărginit de o valvulă venoasă dreaptă și alta stângă. Septum spurium ia naștere prin unirea extremităților craniale ale acestor valvule venoase.

Secundar înglobării sinusului venos în cadrul atriului drept, septum spurium devine creastă terminală a atriului drept, trasând astfel limita dintre partea sinusală și atriul drept propriu-zis, careia îi corespunde la suprafață șanțul terminal. În accelași timp, are loc involuția valvulei stângi a ostiului sinoatrial, iar în final aceasta dispare, iar valvula dreaptă va conduce la apartiția valvulei venei cave infrioare (Eustachio) și a valvulei sinusului coronar al inimii (Thebesius)

Vena pulmonară se deschide în cadrul atriului stâng, având patru afluenți venoși mari, iar de-a lungul evoluției acesteia, peretele atrilui stâng va incadra vena pulmonară, în timp ce, cei patru afluenți se vor deschide in cadrul atriului, alcătuind cele două vene pulmonare drepte și cele două vene pulmonare stângi.

Fig. 1.3. Venele mari și ultima etapă de dezvoltare a acestora

Atriul primitiv nu este sursa de proveniență a părții peretelui atriului stâng dintre vărsarea celor patru vene pulmonare, ci sursa este reprezentată de peretele venei pulmonare. Cele două urechiușe (auriculul drept și stâng) sunt evoluați din dinverticuli la nivelul celor doua atrii.

Ventriculul Primitiv. Septare. Evoluția bulbului cordului

Ventriculul primtiv își incepe septarea în cea de-a patra săptămână, prin formarea septului interventricular, acesta apărând pe planșeul ventriculului primitive și totodată crescând ascendant spre tuberculii și pernițele endocardici, prin a căror unire au alcătuit septul intermediar. În acest timp al dezvoltării, ventriculul nu este septet în totalitate, datorită faptului că orificul interventricular este delimitat de marginea semi-inelara liberp a septului muscular și pernițele endocardice.

Orificul în cauză se va închide prin unirea septului intermedial cu septul spiral bulbar, o dată cu formarea părții membranoase a septului interventricular.

Conul arterial (Infundibulum), ia naștere și se inglobează în ventriculul drept pentru în mod definitiv, o dată cu septarea celor doi ventriculi din partea proximală a bulbului inimii, care la randul său se septează prin apariția septului spiral aorticopulmonar.

Trunchiul arterial este sinonim cu partea distală a bulbului inimii, care prin alcătuirea septului spiral aorticopulmonar va conduce la formarea părții proximale a aortei și a trunchiului pulmonar.

Diferențierea din țesutul mezenchimal al valvelor bicuscipă, tricuspidă și mitrală, are loc prin formarea septului intermediar , acestea fiind legate cu ajutorul cordajelor tendionase de mușchii papilari la nivelul ostiilor arteriale prin septarea trunchiului arterial de către septul aorticopulmonar. Secundar, se formează valvulele semilunare pulmonare ( 2 posterioare, 1 anterioară, ) și vavulele semilunare aortice 1 posterioară și două anterioare)

Fig. 1.4. Secțiune Inima Embrion (prima luna de dezvoltare) – foramen interventricular primar , evidențiere comunicare celor atriului stâng cu ventriculul stâng primitiv

Țesutul nodal al cordului, alcătuit din nodulul sinoatrial, atrioventricular, fasciculul / trunchiul atrioventricular , alături de rețeaua Purkinje, se formeză prin diferențierea celulelor din cord. Acest țesut nodal este localizat sub endocard și începe să aibă bătăi ritmice după săptămâna a patra.

Fig. 1.5. Cord Embrion (35 de zile)- Secțiune frontală

CAPITOLUL II

FIZIOLOGIA PERICARDULUI

2.1. Generalități

Principalele funcții pe care le indeplineste pericardul sunt:

1.Lubrifierea suprafețelor inimii

2.Stabilizarea poziției anatomice a inimii

3.Izolarea inimii de structurile invecinate, împiedicând formarea aderențelor cât și răspândirea proceselor inflamatorii și neoplazice

4.Limitarea dilatării cordului în diastolă, reducând astfel tensiunea endomiocardică

5.Prevenirea apariției hipertrofiei în condiții de presiune crescută

6.Reducerea efortului depus de ventriculul drept în condiții de insuficiență ventriculară

7.Prevenirea întoarcerii sângelui atriventricular în sens retrograd în timpul valorilor tensionale diastolice ridicate

8.Prevenirea apariției presiunii negative în cadrul cavității toracice

9.Rol în timpul stimulării nervoase pentru obținera unui răspuns și a reglării frecvenței cardiace și a presiunii sangelui arterial

10.Formarea unei presiuni hidrostatice compensatorii asigurându-se astfel că presiunea finală diastolică rămâne aceeași la toate nivelele hidrostatice

În literatură a fost precizată că atât pericardul parietal cât și cel visceral (uman, canin și porcin) prezină acceleași propietăți mecanice, cu mici diferențe cantitative. În vitro, studiile pe pericard canin au demonstrat prezența unui răspuns vâsco-elastic, în special datorat aranjamentului fibrelor de colagen si elastină.

Propietățile pericardului parietal sunt responsabile pentru participarea modulării ventriculare, interacțiunile interventriculare, cât și participarea în cadrul relațiilor dintre presiunea ventriculară diastolică și volum.

2.2.Noțiuni de hidrodinamică

În condiții optime, cavitatea pericardică umană conține între 20-60 ml de lichid.

De asemenea, la fiecare 5-7 ore, lichidul pericardic este drenat prin vasele limfatice. Volumul de lichid pericardic este determinat de echilibrul dintre producția și drenajul acestuia. Există numeroase dovezi că lichidul pericardic este derivat din ultrafiltrarea plasmei prin capilarele epicardului, cât și în mică masură lichidul interstițial din cadrul miocardului, în timpul ciclului cardiac.

Mișcările lichidului prin lamina pericardică este un echilibru a presiunii hidrostatică/osmotică, dintre microcirculație și cavitatea în sine.

Fig. 2.1. Producția lichidului pericardic . Presiunile hidrostatice epicardului și pericardului (P) și presiunile coloidosmotice (II). Există o diferență netă de presiune de 2-10 mmHg care împinge lichidul din epicard

Mișcarea Lichidului Pericardic =L×S[(Pcap−Pp)−σ×(Πcap−Πp)]

P și II reprezintă presiunile hidrostatice și osmotice din interiorul capilarului (cap) și din interiorul pericardului (p).

L este o membrană conductoare contantă a lichidelor, iar S este suprafața. σ este constanta osmotică a endoteliului / interstițiului care reprezină o barieră pentru proteine (Yuan et al. 2000)

2.3.Drenajul limfatic

Vasele limfatice au o capacitate de absorbție ridicată datorită miocitelor netede, plasate circumferențial în jurul lumenului, care le transformă într-o pompă. Această pompă are o perioadă diastolică și sistolică, care este controlată de mecanismul Frank-Starling, cum ar fi pompa cardiacă, creșterea capacității de absorbție sub creșterea unor conditii pretensionate.

Studiile inițiale cu privire la rolul vaselor limfatice în timpul drenajului lichidului pericardic au fost controversate (Hollenberg și Dougherty, 1969; Miller și colab., 1988). În cele din urmă, a fost stabilit rolul principal al limfaticelor (Boulanger și colab., 1999). Ligaturarea ductulului toracic a condus la scăderea drenajului de fluid, fără să o blocheze complet. Aceast lucru a fost atribuit datorită structurii complicate ale patului capilar limfatic.

Studiile în vivo la oi, susțin ideea că drenajul fluidului prin vasele limfatice crește proporțional cu volumul sau creșterea presiunii, chiar și de patru ori. Această proprietate a fost legată de efectul factorilor externi asupra funcției limfatice, precum și de modificările funcționale datorită stimulării neurohormonale. Aceste caracteristici sunt extrem de importante în condiții de acumulare de lichid cum ar fi tamponada cardiacă (Miserocchi, 1989;. Yuan și colab, 2000). De asemenea, la iepuri și șoareci, există o comunicare dovedită între pericard și cavitatea pleurală, prin "pori" ceea ce permite scurgeri de fluid spre cavitatea pleurală, în anumite condiții (Nakatani et al, 1988;.. Boulanger și colab, 1999).

2.4. Funcția mecanică a cordului- Efortul cardiac în timpul supraîncărcării hemodinamice

A. Limitarea dilatării acute excesive

B. Protecția împotriva regurgitării atrioventriculare

C. Menținerea complianței ventriculare normale (relație volum-elasticitate)

D. Apărarea integrității curbei Starling: mecanismul Starling

funcționează uniform la toate presiunile intraventriculare, deoarece prezența pericardului are următoarele efecte:

1. Menține curbele funcției ventriculare

2.Limitează efectul creșterii în ventriculului stâng a presiunii telediastolice

3. Sprijină răspunsurile pentru

a) încărcături de aflux venoase și regurgitare atrioventriculare

b) fluctuațiile cursului

4. Sistemul hidrostatic (pericardul plus fluidul pericardic) distribuie forțele hidrostatice pe suprafețe epicardial

a) Favorizeaza egalitatea presiunii diastolice finale transmurale în întreaga ventricul.

b) compensează în mod constant schimbările gravitaționale și forțele de interție, distribuind aceste forțe în mod egal în jurul inimii

II. Furnizare unei camere închise cu presiune ușor subatmosferică în care:

A. Nivelul presiunii cardiace transmurale va fi scăzută

B. Presiunea de umplere se modifică cu ajutorului umplerii atriale prin presiune negative mai mare

în timpul de ejecției ventriculare

III. Oferă un feedback privind reglarea cardiocirculatorie prin mecanisme pericardice

A. neuroreceptorilor (prin n. vag): frecvența cardiacă mai mică și presiune sangvină mai scăzută

B. mecanoreceptorii: scăderea tensiunii arteriale și contractă splina

IV. Limitarea hipertrofiei (protejarea cordului)

I. Reducerea de forțelor de frecare externe din cauza mișcărilor inimii

II. Bariera împotriva propagării inflamației la structurile învecinate

Fig. 2.2. Fiziologia tamponadei cardiace prin evidențierea mecanismelor de compensare. Raspunsurile compensatorii sunt evidențiate prin font italic(prin sagețile cu direcție ascendentă)

CAPITOLUL III

PERICARDITELE ACUTE ȘI CRONICE

3.1.Definiție

Sunt afecțiuni acute ale pericardului, în marea lor majoritate de tip inflamator. Totodată acestea se prezintă secundar altor patologii.

3.2.Clasificare

1. Criteriu clinic:

Acute

Cronice

2. Caracterul exudatului:

Serofibrinos

Hemoragic

Purulent

Chilos

3. Criteriul etiologic:

infectioasa: virala, bacteriana, TBC ,parazitara, fungica

neoplazica

boli autoimune

postiradiere toracala sau mediastinala

post infarct miocardic

uremie

posttraumatica

tratamente cronice cu hidrazida, procainamida, citostatice, dihidralazina, difenilhidantoina

3.3.Pericardita acută fibrinoasă

Morfopatologic

inflamatia pericardului

fara acumulare de lichid in sacul pericardic

Clinic

Durerea pericardica

– Localizata precordial sau retrosternal

– Intensa

– Nu iradiaza

– Accentuata de miscarile toracelui

– Nu cedeaza la nitroglicerina

Dispnee – prin limitarea antalgica a miscarilor toracelui

Febra

Tuse iritativa – accentueaza durerea

Examenul obiectiv

Frecatura pericardica:

trunchiul flectat inainte, apnee

sediul maxim pe marginea stanga a sternului sau apendixul xifoid

în general sistolica si uneori proto-diastolica

Paraclinic

Radiografia toracica -normala

ECG

Ecocardiografia – pericardul apare ingrosat

Date biologice – sindrom inflamator nespecific (VSH,

fibrinogen, PCR), leucocitoza, anticorpi specifici pentru agentul infectios

Electrocardiograma

Modificarile – caracter dinamic:

supradenivelare segm. ST difuza în toate derivatille cu exceptia aVR si

V1, cu concavitate superioara, unda T pozitiva

segmentul ST devine izoelectric , unda R de amplitudine normala

negativare difuza a undei T

normalizare ECG

Fig. 3.1. Electrocardiograma Pacient cu Pericardita

Fig. 3.2. Electrocardiograma Pacient cu Pericardita

3.4. Pericardita acuta exudativă fără tamponadă

Fiziopatologie

cantitate de lichid < 1500 ml

fara modificarea presiunii intrapericardice

Etiologie

neoplazica

tuberculoasa

mixedem

boli autoimune

transplantul cadiac

al III-lea trimestru de sarcina

Examenul obiectiv

Matitate cardiaca – normala/crescuta

Zgomote cardiace asurzite

Frecatura pericadica prezenta/absenta

Paraclinic

Radiografia CP -cadiomegalie globala (lichid >250 ml), scurtarea pediculului vascular al cordului (cord in carafa), hiluri pulmonare normale

ECG -nu exista modificarile sugestive ca in forma fibrinoasa, complexe QRS microvolatate, unde T aplatizate sau negative

Ecocardiografia

-lichid liber sau cloazonat in sacul pericardic

-cantitate mica: < 10 mm posterior de ventriculul stâng

-cantitate medie : 10-20 mm posterior de ventriculul stâng

-cantitate mare : > 20 mm posterior de ventriculul stâng

Fig.3.3. Echo cu evidențiere de lichid pericardic

3.5. Pericardita recurentă

Clasificare

Poate fi fibrinoasa sau exudativa

Clinic

-durere pericardica

-febra

-frecatura pericardica

Paraclinic – ECG: modificari sugestive in 50% dintre cazuri

Evolutie: rar tamponada sau constrictie

3.6. Tamponada cardiacă

Fiziopatologie

creste presiunea intrapericardica (Pp) se repercuta asupracordului

efectul – mai marcat asupra cordului drept (in special AD)

colaps diastolic al AD si VD – refluarea sangelui in sistemul cav siscaderea indexului sistolic

Consecintele acumularii de lichid pericardic

creste presiunea intrapericardica

scade volumul telediastolicventricular

limitarea umplerii diastolice a cordului

scaderea volumului bataie

pulsul paradoxal

Pulsul paradoxal

scaderea TAS in inspir cu 10 mmHg si diminuarea sau chiar disparitia pulsului in inspir

dispare cand tamponada se asociaza cu:

stare de soc

hipotensiune severa

regurgitare aortica severa

defect septal interatrial

Prezent si in:

Embolia pulmonara

Infarctul de ventricul drept

Pericardita constrictiva

Boala pulmonara obstructiva severa

Ascita voluminoasa

Cauzele tamponadei cardiace

Traumatisme

Rupturi cadiace sau ale aortei

Epansamente pericardice acute (neoplasme, tuberculoza)

Dupa chirurgia cardiaca

Cauze rare: dupa iradiere, boliautoimune (LES)

Clinic

Hipotensiune arteriala

Presiune venoasa sistemica crescuta (jugulare turgide)

Zgomote cardiace asurzite

Alte semne : dispnee/, tahicardie/agitatie sau apatie/ transpiratii

Forme particulare

Pneumopericardul

Cauze:

– traumatisme toracice traumatisme toracice

– ruptura de esofag ruptura de esofag

– punctii sternale punctii sternale

– fistule bronho-pulmonare fistule bronho-pulmonare

Clinic:

-timpanism in aria precordiala timpanism in aria precordiala

– zgomote cardiace asurzite zgomote cardiace asurzite

– dureri toracice dureri toracice

– hipotensiune arteriala hipotensiune arteriala

– bradicardie sinusala

Radiografia

-normala in caz de hemopericard normala in caz de hemopericard

– cord in carafa cord in carafa

– campuri pulmonare normal

Fig. 3.4. Radiografie Cord – Pulmon în caz de hemopericard

ECG:

-fara modificari caracteristice fara modificari caracteristice

-posibil posibil alternanta electrica a QRS alternanta electrica a QRS

-tahicardie sinusala

Fig. 3.5. Electrocardiogramă –evidențiere alternanței electrice

Fig. 3.6. Aspect Computer Tomograf

Ecocardiografia

-zona transonica in sacul pericardic zona transonica in sacul pericardic posterior si anterior posterior si anterior

-semne de debit transmitral scazut ( semne de debit transmitral scazut (↓ ↓ amplitudinea de deschidere a VM, fals SAM, amplitudinea de deschidere a VM, fals SAM, fals PVM fals PVM) )

-cresterea DTD al VD in inspir si cresterea DTD al VD in inspir si diminuarea DTD al VS in inspir diminuarea DTD al VS in inspir

-colaps protodiastolic al cavitatilor colaps protodiastolic al cavitatilor drepte drepte  miscare paradoxala a SIV miscare paradoxala a SI

-scaderea FE scaderea FE

Tamponada cu absenta pulsului paradoxal

– disfunctie de ventricul drept

– DSA

-Insuficienta aortică severa

-embolie pulmonara

Tamponada cu presiune scazuta

-hipovolemie/tuberculoza/neoplasm

-tensiunea arteriala este normala

Tamponada regionala

-mai frecvent pe cordul drept

-dupa interventii chirurgicale cardiace, in TBC

3.7. Pericardita cronică

Definiție

Este un revarsat pericardic cu durata de peste 2 luni, indiferent de etiologie

Pericardita constrictivă se clasifică in:

Pericardită constrictivă subacută

Pericardită constrictivă cronică

Etiologie

Tuberculoza

Pericardita idiopatica

Neoplasm

Post interventii chirurgicale

Infectii bacteriene

Postiradiere

Boli de colagen

Fiziopatologie

Egalizarea presiunilor intre cele 4 cavitati ale cordului

Scaderea umplerii cardiace in faza de diastola tardiva

Datorita lipsei de distensie a atriilorse produce staza venoasa retrograda

Clinic

Dispnee de efort

Ortopnee

Tuse

Dureri toracice nespecifice

Hepatalgii

Edeme periferice

Examen obiectiv

Turgescenta jugulara

Semn Kussmaul (­ umplerea venoasa in inspir)

Tahicardie

Clic pericardic protodiastolic

Retractie sistolica a soculuiapexian

“Vibranta pericardica”

Semne clinice de insuficienta cardiaca dreapta

Paraclinic

Radiografie cord-pulmon

-cord de dimensiuni normale sau usor crescute

-calcificari pericardice localizate in special pe conturul drept

-posibil mediastin superior largit pe seama venei cave

ECG

-complexe QRS microvoltate

-unde T aplatizate sau negative

-fibrilatie atriala – in 50% dintre cazuri

-posibil bloc de ramura (extinderea calcificarilor pericardice catre SIV)

Ecocardiografia

-pericard ingrosat, hiperecogen

-disparitia spatiului pericadic

-ventriculi mici, atrii mari

-SIV cu miscare paradoxala

-dilatare de vena cava inferioara

Diagnostic diferential

Stenoza mitrala

Cardiomiopatia restrictiva

Mixom de atriu drept

Obstructia venei cave superioare

3.8. Pericardita infecțioasă

Evolutie

severa cu dezvoltarea rapida a tamponadei cardiace

adesea evolutie spre constrictie pericardica

Tratament

Pericardiotomie cu drenaj si spalare repetata cu ser fiziologic, urokinaza sau streptokinaza

Antibioterapie bactericida cu spectru larg – aminoglicozide, cefalosporine, oxacilina, metronidazol, durata 4-6 saptamani

3.9.Pericardita acută idiopatică și virală

Etiologie

-Coxakie B, A9; Echo tip 8; Coxakie B, A9; Echo tip 8; Influenza; Epstein-Barr; varicela; HIV; Influenza; Epstein-Barr; varicela; HIV; Coxiella Burnetti; mycoplasme Coxiella Burnetti; mycoplasme

Clinic

-debut precedat de un episod de infectie debut precedat de un episod de infectie virala (febra, mialgii, coriza)

-durere pericardica durere pericardica

-frecatura pericardica frecatura pericardica

Paraclinic

-Ac neutralizanti virali cu cresterea titrului Ac neutralizanti virali cu cresterea titrului acestora la 4 saptamani

Evolutie

-favorabila in 1-3 saptamani favorabila in 1-3 saptamani

-la 15-30% din cazuri la 15-30% din cazuri → → recurente recurente

-se poate complica cu miocardita se poate complica cu miocardita

Tratament

-AINS – 10 zile AINS – 10 zile

-antitermice, antialgice antitermice, antialgice

-eventual corticoterapie de scurta eventual corticoterapie de scurta durata (5-7 zile) in asociere cu AINS durata (5-7 zile) in asociere cu AINS inca 2-3 saptamani

3.10.Pericardita Tuberculoasă

Tabloul clinic

-debut lent cu febra/subfebra debut lent cu febra/subfebra

-astenie astenie

-dispnee, tuse dispnee, tuse

-durere toracica moderata durere toracica moderata

Obiectiv

-matitate cadiaca crescuta matitate cadiaca crescuta

-frecatura pericardica frecatura pericardica

-tahicardie tahicardie

-staza venoasa staza venoasa

-puls paradoxal

Diagnostic paraclinic

Radiografia pulmonara

-posibil revarsat pleural posibil revarsat pleural

Pericardocenteza

-lichid pericardic lichid pericardic cu glucoza scazuta, cu glucoza scazuta, LDH crescut LDH crescut

-PCR PCR ↑ ↑, adenozindeaminaza >40 UI/L , adenozindeaminaza >40 UI/L

-lizozim pericardic > 6,5 lizozim pericardic > 6,5 µ µg/dl g/dl

-folicului tuberculosi, leziuni cazeoase folicului tuberculosi, leziuni cazeoase

-Ac antimiolemali si antimiozina (in Ac antimiolemali si antimiozina (in forma constrictiva) forma constrictiva)

-IDR la tuberculina – valoare limitata

Tratament

-pericardicenteza de urgenta, cu drenaj pericardic de urgenta, cu drenaj pericardic

-antibiotice i.v. pana la confirmarea antibiotice i.v. pana la confirmarea etiologiei BK etiologiei BK

-Vancomicina 1 g x 2/zi i.v. Vancomicina 1 g x 2/zi i.v.

-Ceftraixona 1 g x 2/zi i.v. Ceftraixona 1 g x 2/zi i.v.

-Ciprofloxacina 400 mg/zi

-Prednison – doza 1-2 mg/kg/zi doza 1-2 mg/kg/zi ,simultan cu terapia tuberculostatica simultan cu terapia tuberculostatica , 5-7 zile cu scaderea progresiva a 5-7 zile cu scaderea progresiva a dozei dozei

-Pericardiotomie, indicata in formele recurente sau indicata in formele recurente sau persistente dupa 4-6 saptamani de persistente dupa 4-6 saptamani de terapie tuberculostatica

3.11. Pericardita Fungică

La imunodeprimati, dupa operatii pe cord, infectii pulmonare micotice cord, infectii pulmonare micotice

Morfopatologic

-revarsat seros sau revarsat seros sau hemorgic cu leucocite in masa, hemorgic cu leucocite in masa, proteine crescute; pericard ingrosat proteine crescute; pericard ingrosat cu fibrina crescuta cu fibrina crescuta

Paraclinic:

-culturi; test de fixare a culturi; test de fixare a complementului; test de precipitare complementului; test de precipitare

Tratament:

-pericardiocenteza + AINS pericardiocenteza + AINS + amfotericina B (35-40 mg/kgc)

3.12.Pericardita Medicamentoasă

-Agenti anticoagulanti si Agenti anticoagulanti si fibrinolitici fibrinolitici

-Medicamente ce produc sindrom lupic: procainamida, hidrazida, metilprocainamida, hidrazida, metildopa, rezepina, metisergid, rezepina, metisergid, doxirubicina doxirubicina

PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL I

IPOTEZELE ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

Drenajul pericardic percutan subxifoidian reprezintă o soluție rapidă, ieftină și puțin agresivă pentru tratamentul pericarditelor acute și cronice.

Pericardiocenteza în tamponada cardiacă este o tehnica salvatoare și indicată în acumulări lichidiene >20mm în timpul diastolei la ecocardiografie, dar și în revărsate mai mici în scop diagnostic (analizarea lichidului pericardic, pericardioscopie și biopsie epicardică/pericardică).

Am ales această temă, datorită impactului pe care o are această tehnică, fie ea folosită în urgență in scop terapeutic, sau in clinică in scop explorator in diverse patologii.

Beneficiul clinic al utilizării tehnicii abordului subxifoidian, cu ajutorul unui ac lung (ac de puncție 18 G) direcționat spre umărul stâng la un unghi de 30 de grade cu pielea, îl reprezintă traseu extrapleural, evitând astfel arterele coronare, pericardiale și mamare interne.

Alte avantaje ale utilizării acestei tehnici sunt reprezentate de:

-rapiditate

-cost redus

-nu necesiă anestezie generală

-poate fi efectuată la patul bolnavului

Studiul are drept obiective:

-aprecierea eficienței utilizării tehnicii drenajului pericardic percutan subifoidian

-evaluarea folosirii drenajului pericardic percutan subxifoidian

-observarea spectrului de patologii în care este uzitată această tehnică

-evaluarea rezultatelor operatorii și a complicațiilor întalnite

Studiul este realizat pe un esantion de 36 de persoane ce au fost supuși acestei tehnici în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, secția Chirurgie Toracică.

Cercetarea s-a realizat pe o perioadă de 4 ani, între 15 noiembrie 2012 și 20 noiembrie 2015. Astfel, am putut analiza cazurile din punct de vedere statistic pentru a putea emite concluzii privind evolutia postintervențională.

CAPITOLUL II

METODE DE CERCETARE UTILIZATE

Metodele de cercetare luate în considerare în cadrul studiului efectuat sunt urmatoarele:

Metoda studiului bibliografic:

reprezentată prin familiarizarea si aprofundarea referințelor bibliografice (monografii, tratate, reviste) existente in biblioteca UMF Craiova;

date informaționale computerizate – Internet;

documente de evidența medicala: foaie de observatie clinica, protocoale de intervenție chirurgicală si registre de diagnostic histopatologic;

studiul este de tip retrospectiv;

Metoda observării si inregistrării datelor:

este reprezentată prin măsurarea parametrilor fiziologici semnificativi, subiectivi si obiectivi;

Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor obținute:

a cuprins prelucrarea rezultatelor obținute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici masurați, conform metodelor de calcul, a tipologiei specifice;

determinarea scalelor utilizate;

interpretarea tuturor rezultatelor pe baza normelor standard existente.

Metoda grafică:

este deosebit de importantă, deoarece se obține o bună vizualizare a rezultatelor cercetării;

a cuprins reprezentarea grafică a variatiilor parametrilor urmăriți si a indicilor măsurați pe baza acestora.

CAPITOLUL III

CONȚINUTUL SI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1.Prezentarea lotului de subiecți

Studiul retrospective a fost desfășurat pe un lot de 36 de pacienți ce au fost supuși tehnicii de drenaj pericardic percutan subxifoidian în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

3.2.Desfășurarea studiului

Pentru facilitarea culegerii datelor, paramentrii ce au fost luați in considerație pentru a fi studiați au fost introduși in calculator în fișiere tip “bază de date”.

Fiecărui bolnav din lot i s-a completat o fișa individuală de cercetare clinică, ce a cuprins urmatoarele date:

DATE CLINICE GENERALE:

Nume si Prenume

Sex

Vârsta

Diagnosticul principal

PARAMETRII OPERATORII:

Data intervenției chirurgicale

Tipul intervenției utilizate

Tipul Ghidajului folosit

Prelucrarea datelor preliminare de la cazurile introduse in baza de date a fost realizată cu ajutorul modulului Microsoft Excel din pachetul de programe Microsoft Office XP professional. (Figura 1).

Figura Nr.1 –Fereastra Modulului Excel

Redactarea lucrării a fost efectuată in aplicația Microsoft Word, din cadrul aceluiași pachet.Diagramele (graficele ) care ilustrează tendințele de evoluție a diferiților parametrii evaluați, precum si comparațiile între aceștia au fost efectuate cu ajutorul instrumentului,,Graph” din modulul Excel.

CAPITOLUL IV

REZULTATE SI DISCUȚII

S-a efectuat analiza statistico-matematică a cazurilor din cadrul studiului retrospectiv desfașurat pe un eșantion de 36 de pacienți ce au suferit un drenaj pericardic percutan subxifoidian în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

4,1. REPARTIȚIA CAZURILOR ÎN FUNCȚIE DE SEX

Repartiția cazurilor în funcție de sex este primul parametru evaluat.

Lotul studiat este alcătuit dintr-un numar de 13 de femei, reprezentand un procent de 36.1%, și din 23 de bărbati, reprezentand un procent de 63.9%.

Raportul barbați/femei este de 1.7, ceea ce sugerează un număr crescut al bărbaților ce au fost supuși tehnicii drenajului pericardic percutan subxifoidian.

Tabelul nr. 1: Repartiția cazurilor pe sexe

Graficul nr. 1 : Ponderea cazurilor în funcție de sex

4.2.REPARTIȚIA CAZURILOR ÎN FUNȚIE DE VÂRSTĂ

În cadrul eșantionului studiat pacienții cu ponderea cea mai mare au fost în general adulți. Plaja de dispersie a vârstei a fost cuprinsă între 23 de ani, vârsta celui mai tânăr pacient și 89 de ani, cel mai în vârstă dintre pacienții din cadrul studiului.

Grupa de vârsta care cuprinde cei mai mulți pacienți a fost cea intre 50 -59 de ani, avand un total de 11 de pacienti, ce reprezinta un procent de 30.55%.

Graficul nr.2: Ponderea cazurilor în funcție de vârstă

4.3. REPARTIȚIA ANUALĂ A CAZURILOR

Studiul s-a desfașurat pe un lot de 36 de cazuri, pe o perioada de 4 ani, începând cu data de 15.11.2012 până la data de 20.11.2015

În anul 2015 s-au înregistrat cele mai multe cazuri, 20, la număr, reprezentând un procent de 55.55%.

Cele mai puține cazuri, 1, la numă, au fost înregistrate în anul 2013, reprezentând un procent de 2.77 în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Județean Craiova.

Tabelul nr. 3: Repartiția cazurilor în funcție de an

Graficul nr.3: Ponderea anuală a cazurilor

4.4. REPARTIȚIA ÎN FUNCȚIE DE DIAGNOSTIC

Analizând comparativ diagonosticul ce a impus efectuarea tehnicii de drenaj pericardic, distingem: 6 cazuri cu diverse tipuri de neoplasme asociate cu pericardita / tamponadă, 26 cazuri de pericardită, 4 cazuri cu tampondă

Distingem, astfel, cele mai multe cazuri sunt diagnosticate cu pericardită, iar în contrast, cele mai puține au fost cauzate de către tamponada cardiacă.

Tabelul nr. 4: Repartiția cazurilor în funcție de diagnostic

Graficul nr.4: Ponderea cazurilor în funcție de diagnostic

4.5. REPARTIȚIA ÎN FUNCȚIE DE GHIDAJ

Pentru efectuarea tehnicii de drenaj pericardic percutan subxifoidian, cei 36 de pacienți ai prezentului studiu au fost sau nu asistati de ghidaj ecografic, mai mulți factori contribuind la luarea unei decizii dacă s-a impus ghidajul sau nu (gravitate, comorbidități, experiența medicului ce a efectuat tehnica etc.).

Astfel, în studiul nostru am întalnit un număr de 5 de pacienți ce au fost asistați ecografic, iar în contrast un număr de 31 de pacienți, unde nu s-a impus aceast lucru.

Tabelul nr. 5: Repartiția cazurilor în funcție de ghidaj

Graficul nr.5: Ponderea cazurilor în funcție de ghidaj

CAPITOLUL VI

ICONOGRAFIE

Fig. 6.1. Pregătirea locului drenajului pericardic percutan subxifoidian prin aplicarea locală cu betadină

Fig. 6.2. Introducerea acului pentru începerea drenajului la extremitatea apendicelui xifoid, pacientul fiind în poziție semișezândă

Fig. 6.3. Începerea aspirării lichidului pericardic

Fig. 6.4. Continuarea aspirației și schimbarea poziției de drenaj

Fig 6.5. Retragerea acului de puncție

Fig 6.6. Interpretare Imagine Radiologică Lichid Pericardic

CONCLUZII

După efectuarea studiului retrospectiv asupra celor 36 de pacienți internați in Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, am analizat datele rezultate ce mi-au permis elaborarea urmatoarelor concluzii:

1. În cadrul repartiției cazurilor pe sexe: Numărul femeilor este de 13, alcătuind un procent de 36.1% și din 23 de bărbati, reprezentând un procent de 63.9%.

Raportul barbați/femei este de 1.7, ceea ce sugerează un număr crescut al bărbaților ce au fost supuși tehnicii drenajului pericardic percutan subxifoidian.

2. În cadrul repartiției în funcție de vârstă, pacienții cu ponderea cea mai mare au fost în general adulți. Vârstele pacienților din studiul efectuat a fost cuprinsă între 23 de ani, vârsta celui mai tânăr pacient și 89 de ani, cel mai în vârstă.

Grupa de vârsta unde a fost necesară efectuarea tehnicii de drenaj pericardic percutan pentru cei mai mulți pacienți a fost cea intre 50 -59 de ani, având un total de 11 de pacienti, ce reprezinta un procent de 30.55%.

3. Repartiția în funcție de anul efectuării procedurii în cadrul studiului pe cei 36 pacienți, acesta desfășurându-se pe o perioada de 4 ani, începând cu data de 15.11.2012 până la data de 20.11.2015 .

În anul 2015 s-au înregistrat cele mai multe cazuri în cadrul Secției de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Urgență Craiova, 20, la număr, reprezentând un procent de 55.55%.

În contrast, cele mai puține cazuri, 1, la număr, au fost înregistrate în anul 2013, reprezentând un procent de 2.77 în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Județean Craiova.

4. Repartiția în funcție de diagnosticul clinic ce a condus la efectuarea procedurii, analizând comparativ diagonosticul ce a impus efectuarea tehnicii de drenaj pericardic, am evidențiat: 6 cazuri cu diverse tipuri de neoplasme asociate cu pericardita / tamponadă, 26 cazuri de pericardită, 4 cazuri cu tampondă

Distingem, astfel, cele mai multe cazuri sunt diagnosticate cu pericardită, iar în contrast, cele mai puține au fost cauzate de către tamponada cardiacă.

5. Repartiția în funcție de ghidajul folosit pentru efectuarea tehnicii de drenaj pericardic percutan subxifoidian, cei 36 de pacienți ai prezentului studiu au fost sau nu asistati de ghidaj ecografic, mai mulți factori contribuind la luarea unei decizii dacă s-a impus ghidajul sau nu (gravitate, comorbidități, experiența medicului ce a efectuat tehnica etc.).

Astfel, în studiul nostru am întalnit un număr de 5 de pacienți ce au fost asistați ecografic și un număr de 31 de pacienți, unde nu s-a impus aceast lucru.

BIBLIOGRAFIE

1. Bernhard Maisch – Ghid de diagnostic și tratament al bolilor pericardului,ESC (Elsevier) European Heart Journal, 2004;

2. Ion Albu, Radu Georgia, Alexandru Vaida – Papilian: Anatomia omului, volumul I – Aparatul locomotor, editura All, Bucuresti, 2003;

4. Ion Albu – Papilian: Anatomia omului, volumul II – Splanhnologia, editura All, Bucuresti, 2003;

5. David H. Spodick -Pericardul normal și pericardul patologic, Concepte curente ale Fiziologiei Pericardului, Diagnostic și Tratament, 1983;

6. Konstantinos Vogiatzidis,Sotirios G. Zarogiannis, Isaac Aidonidis, Evgeniy I. Solenov,Paschalis-Adam Molyvdas,Konstantinos I. Gourgoulianis, and Chrissi Hatzoglou -Fiziologia lichidului pericardic, producere și drenaj, 2005;

7. Daniela Bartoș, Note de curs prezentare pericardite, 2006;

8. Alexandru Andritoiu, Aurelia Resceanu, Cristian Silosi, Paul Demetrian, Corina Drighiciu, Florin Robescu – Drenajul Pericardic Percutan Ghidat Ecografic în Pericardita Cronică Neoplazică, 2013;

9. Haivas Carmen – Note de Curs Embriologia Aparatului Cardiovascular, Facultatea de medicina si farmacie “Victor Babes” – Timisoara, 2010;

10. C.P. Petcu1, I. Droc –Eficiența Drenajului Pericardic Percutan Subxifoidian în Pericardite ascociate cu Tamponada Cardică, Revista Chirurgia, No.2, 2013;