Drd. Alexandra SARCINSCHI [618778]

1

Drd. Alexandra SARCINSCHI

ELEMENTE NOI ÎN STUDIUL
SECURIT ĂȚII NAȚIONALE ȘI
INTERNA ȚIONALE

Editura Universit ății Naționale de Ap ărare
București – 2005

2

© Toate drepturile asupra prezentei edi ții sunt rezervate
Universității Naționale de Ap ărare

• Lucrarea a fost discutat ă în ședința Consiliului Științific al
CSSAS

ISBN 973-663-156-7

3

CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………………5

Capitolul 1. Trecut și prezent în studiul securit ății………………………. 7
1.1. Curent și școli de gândire………………………………………….7
1.2. Organiza ții internaționale: evolu ția conceptului
de securitate……………….. …………………. …………………. ……13
1.3. Omul – subiectul securit ății naționale și internaționale….20

Capitolul 2. Propunere pentru viitor: O nou ă abordare a studiilor de
securitate – reprezentarea social ă a securității…………………………. 25
2.1. Reprezent ările sociale – cadru teoretic……………………..26
2.2.Propunere pentru un nou cadru de analiz ă –
reprezentarea social ă a securității …………………………….30

Concluzii ……………………………………………………………………………… 39 Anexă…………………………………………………………………………………… 41

4

5
ARGUMENT

Este necesar ă reevaluarea permanent ă a metodologiei de
analiză a securității? Răspunsul la aceast ă întrebare poate fi dat
numai dac ă înțelegem în ansamblu evolu ția obiectului de
referință al analizei. Necesitatea reevalu ării metodologiei
derivă atât din „inova țiile paradigmatice” ap ărute de-a lungul
timpului, cât și din transformarea mediului na țional și
internațional de securitate. În acest context, exemplul clasic
este cel al perioadei încheierii R ăzboiului Rece. Astfel, înainte
de acest moment, problema dimensiunii economice a securit ății
a fost considerat ă adiacent ă problemei centrale, aceea a
securității militare. În prezent, stud iile de specia litate încearc ă
să infirme aceast ă teorie prin abordarea naturii multifa țetate a
securității naționale și internaționale. Schema dinamicii sociale
ce antreneaz ă transformarea este simpl ă: modificarea
circumstan țelor externe determin ă modificarea practicilor
sociale, care, la rândul lor, transform ă prescripțiile condi ționale
și, în final, prescrip țiile absolute1. Schema reflect ă legătura
dintre reprezent ările sociale și schimbările sociale, evolu ția
istorică a societ ății. Evenimentele ating grupurile sociale și
implică subiecții acestora, constituind o miz ă ce nu poate fi
neglijată.
În consecin ță, securitatea nu mai poate fi analizat ă în
termeni de alegere politic ă, de capabilit ăți și intenții ale unui
stat, ci vulnerabilit ățile, riscurile, pericolele și amenințările la

1 Conform lui Claude Flament (Flament, Claude, Pratiques et
représentations sociales , în Beauvois, J.L.; Joul é, R.V.; Monteil, J.M.,
„Perspectives cognitives et conduites social” (vol. I), Fribourg, Delval,
1987), procesul de tr ansformare are loc dup ă cum practicile noi sunt în
contradicție sau nu cu vechea reprezentare, îns ă și în funcție de maniera în
care este perceput ă modificarea. Astfel, dac ă subiectul consider ă că
schimbarea petrecut ă în mediul s ău este ireversibil ă, atunci și procesul de
transformare a reprezent ării este inevitabil.

6adresa securit ății au căpătat acum o semnifica ție sistemic ă. De
exemplu, restrângerea defini ției securit ății la conceptele de
integritate teritorial ă sau de interese na ționale determin ă
excluderea din analiz ă a amenin țărilor de natur ă socială la
adresa societ ății interne sau interna ționale. Redefinirea
securității astfel încât s ă includă și dimensiunea economic ă, ca
un element separat și cu importan ță egală, este concomitent ă cu
preocuparea de a identifica și celelalte dimensiuni ale unei noi
agende de securitate (politic i macroeconomice, factori de
natură culturală și de natur ă politică, mediu etc.).
Scopul prezentului studiu nu este numai de a realiza o
trecere în revist ă a curentelor și școlilor de gândire existente,
fără de care nu putem în țelege fenomenul analizat, ci, în
principal, de a propune o nou ă abordare a studiului
securității, în care s ă se țină seama, pe de o parte, de
complexitatea acestui concept raportat la natura uman ă, și,
pe de altă parte, de evolu țiile mediului de securitate na țional
și internațional.

7
CAPITOLUL 1
TRECUT ȘI PREZENT ÎN STUDIUL SECURIT ĂȚII

1.1. Curente și școli de gândire
Studiile de securitate din anii ‘70, de și nu au luat amploare
în acea perioad ă, sunt deosebit de importante pentru a în țelege
evoluția ulterioar ă a acestui domeniu: este prima dat ă când,
fără a face referire la sfâr șitul Războiului Rece, speciali știi în
științe umane au avansat ideea c ă sistemul interna țional va fi
supus, în viitorul apropiat, unui proces amplu de transformare
radicală. Speciali ști – printre care Immanuel Wallerstein, John
Meyer și Albert Bergesen2 – au eviden țiat importan ța
combinării analizei puterii și bunăstării cu cea a elementelor
culturale și de suveranitate ale statului. De exemplu,
Wallerstein afirma c ă, datorită dinamismului s ău inerent,
economia capitalist ă va căuta să se integreze și în blocul
socialist. Aceast ă idee a deschis o nou ă cale pentru cercetare,
distincția anarhie interna țională – guvernare mondial ă devenind
desuetă. Chiar dac ă nu toți politologii sunt de acord, sfâr șitul
Războiului Rece a confirma t teoria de la sfâr șitul anilor ’70,
înlocuind temerea declan șării unui conflict nuclear între cele
două mari puteri cu riscuri, pericole și amenințări concrete la
adresa securit ății naționale și internaționale: confrunt ări etnice,
inițierea unui proces dificil și îndelungat de tranzi ție economic ă
în statele fost-comuniste, cre șterea num ărului imigran ților și al
refugiaților, degradarea accentuat ă a mediului, sporirea
importanței apartenen ței culturale și religioase în rela țiile
internaționale, integrarea în structurile europene și euro-
atlantice a țărilor central și est-europene etc. Toate aceste
tendințe au generat nevoia de a l ărgi și adânci în țelesul
conceptului de securitate . De la conceptele de pace pozitiv ă,

2 Apud Katzenstein, Peter J. (ed.), The Culture of National Security: Norms
and Identity in World Politics , Columbia University Press, New York, 1996.

8enunțat de Johan Galtung3, și pace stabil ă, al lui Kenneth
Boulding4, și de la defini ția lui Walter Lippmann, publicat ă în
1962 în studiul “ Discord and Collaboration. Essays on
International Politics ”5, care afirma c ă „O națiune este în
siguranță în măsura în care nu se afl ă în pericolul de a trebui
să sacrifice valori esen țiale, dacă dorește să evite războiul și,
poate, atunci când este provocat ă, să și le mențină, obținând
victoria într-un r ăzboi”, definiția securit ății a suferit multe
modificări, astfel:
– Ian Bellany scrie c ă „securitatea, în sine, este o
relativă absență a războiului” combinat ă cu un nou introdus
factor psihologic, reprezen tat de „o relativ solid ă convingere c ă
nici un r ăzboi care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o
înfrângere”6;
– Laurence Martin subliniaz ă dimensiunea economic ă:
„securitatea este asigurarea bun ăstării viitoare”7. În anii ’60,
bunăstarea era considerat ă ca fiind rezu ltatul direct și
neproblematic al cre șterii economice, îns ă teoriile sociale și
economice ulterioare au infirmat aceast ă ipoteză, considerând
că la fel de importan ți sunt și factorii culturali și psihologici;
– ilustrând explozia num ărului studiilor lingvistice din
anii ’80-’90, Ole Waever define ște securitatea „drept ceea ce se
numește în teoria limbajului un act de vorbire … afirmarea

3 Galtung, Johan, Violence, Peace, and Peace Research , în “Peace:
Research, Education, Action. Essa ys in Peace Research. Volume 1”,
Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1975, pp. 109-134.
4 Boulding, Kenneth, Stable Peace , Austin: University of Texas Press,
1978.
5 Apud Buzan Barry, Popoarele, statele și teama. O agend ă pentru studii de
securitate interna țională în epoca de dup ă Războiul Rece , Ed. Cartier,
Chișinău, 2000.
6 Bellany, Ian, Către o teorie a securit ății naționale , 1981, apud Buzan,
Barry, op. cit. , 2000.
7 Martin, Laurence, Poate exista securitate na țională într-o epoc ă
nesigură?, 1983, apud Buzan, Barry, op. cit. , 2000.

9însăși constituie actul … Pronun țând <securitate>, un
reprezentant al statului deplaseaz ă cazul dinspre particular spre
o zonă specifică, pretinzând un drept special de a folosi toate
mijloacele necesare pentru a bloca aceast ă evoluție”8.
Se observ ă că fiecare defini ție poate fi plasat ă într-un
anumit context istoric. Problemele de securitate nu sunt fixe, ci,
din contra, s-au schimbat de-a lungul timpului. De exemplu, la începutul secolului XX, politicile pronataliste erau considerate a fi cele mai bune modalit ăți de întărire a puterii și securității
naționale. În perioada interbelic ă, teoria eugeniei sociale a
marcat o tranzi ție parțială de la num ărul popula ției la calitatea
acesteia, tot ca m ăsură a puterii și securității naționale. Dup ă
anul 1945, s-a produs o schimbare dramatic ă în percep ția
politicilor de control al popula ției: speciali știi nu le-au mai
considerat a fi sursa securit ății, ci a bun ăstării. În anii
Războiului Rece, securitatea a fost definit ă în termeni militari,
oglindind astfel principalele preocup ări ale celor dou ă blocuri
opozante. În perioada imediat urm ătoare, a fost l ărgită sfera de
cuprindere a conceptului, fiind incluse și dimensiuni non-
militare: politic, economic, social, ecologic.
Definițiile prezentate nu fac altceva decât s ă evidențieze
câteva dintre caracteristicile securit ății, însă
nici una dintre ele
nu pare a fi complet ă. De vreme ce diferitele curente și școli de
gândire sugereaz ă definiții diverse ale securit ății naționale și
internaționale, dezacordurile și dezbaterile aprinse sunt
inerente, fiecare parte considerând c ă teoria proprie este cea
mai bună. În continuare, vom face o scurt ă trecere în revist ă a
principalelor curente de gândire care s-au aplecat, de-a lungul
timpului, asupra studiului securit ății.
Pozitivismul promoveaz ă studiile strategice și studiile de
securitate, descrise de c ătre criticii curentului drept abord ări
obiective, care nu pun probleme, ale ontologiei și

8 Waever, Ole, Securitatea ca act de vorbire: analiza politic ă a unui cuvânt ,
1989, apud Buzan, Barry, op. cit. , 2000.

10epistemologiei securit ății. Speciali știi fac totu și distincția între
abordarea tradi ționalistă în studiile de secu ritate, cu o viziune
centrată pe stat și pe dimensiunea militar ă, și abordarea vast ă a
securității, ce dore ște să lărgească agenda de securitate prin
analiza problemelor militare și non-militare.
Constructivismul se bazeaz ă pe credin ța că lumea este
produsul interac țiunii sociale, ce poate fi m ăsurată și analizată
cu mijloace științifice specifice. Aceast ă formă de
constructivism social folose ște, în studiul securit ății, ontologia
subiectivă și epistemologia obiectiv ă, cu alte cuvinte afirm ă că
lumea este construit ă social și poate fi m ăsurată și analizată.
Postmodernismul este caracterizat de o mare diversitate a
studiilor de securitate . Metodologia aferent ă acestui curent de
gândire este construit ă în jurul credin ței că lumea este produsul
interacțiunii noastre sociale și nu poate fi m ăsurată și analizată
cu ușurință din cauza naturii contestate a cunoa șterii (ontologie
și epistemologie subiective) . Rezultatele studiilor
postmoderniste ridic ă multe întreb ări referitoare la rolul
pozitivismului în studiul securit ății, din mai mu lte puncte de
vedere: metodologic, istoriografic, epistemologic, ontologic și
normativ. Adep ții postmodernismului împ ărtășesc preocup ările
constructivi știlor referitoare la ambiguitatea ontologiei
pozitiviste în studiile de securitate. Anali știi postmoderni ști nu
pregetă să reconsidere critic atât poststructuralismul (Simon
Dalby, Jef Huyysmans), cât și postmodernismul reprezentat de
Michael Dillon și David Campbell.
Între toate aceste curente de gândire se remarc ă Școala de
la Copenhaga, ai c ărei reprezentan ți – Barry Buzan, Ole
Waever și Jaap de Wilde – sunt adep ții lărgirii sferei de definire
a securității. Răspunzând acuza țiilor aduse de tradi ționaliști,
care afirmau c ă acest nou model este incoerent, reprezentan ții
Școlii ofer ă o metod ă operațională constructivist ă, ce
presupune, pe de o parte, încorporarea principiilor tradiționaliste, iar, pe de alt ă parte, eliminarea frontierei

11artificiale dintre securitate și economie și propunerea unor noi
modalități de studiu a interrela ționării domeniilor vie ții sociale.
Securitatea este definit ă în funcție de perceperea amenin țării la
adresa existen ței unui obiect de referin ță ce este puternic
valorizat. Acesta face parte dintr-o mul țime vastă, ce poate
include: actori non-statali, principii abstracte și chiar natura, în
sine. De asemenea, sursa amenin țării poate fi identificat ă în
statele agresive, tendin țele sociale negative sau în diversitatea
culturală. În consecin ță, în concep ția Școlii de la Copenhaga,
amenințările se pot manifesta înt r-o varietate de contexte
politice sau domenii ale vie ții: politic, economic, militar,
cultural, demografic, ecologi c etc. În opinia speciali știlor
danezi, studiile de secu ritate ar trebui s ă fie centrate pe
identificarea, localizarea și evaluarea celor mai importante
măsuri de „securizare” ini țiate de actorii pr incipali ai vie ții
sociale. Ei ilustreaz ă acest cadru de analiz ă prin aplicarea sa
atât în domeniul militar, cât și în cele non-militare ale
securității, iar rezultatul const ă într-o „hart ă” a problemelor
contemporane ale securit ății, fiecare fiind identificat ă în funcție
de patru variabile: caracteristica spa țială (local, regional,
global), localizarea sectorial ă (militar, politic, economic,
cultural, ecologic), identitatea pr incipalului actor (state, actori
societali, organiza ții interna ționale) și natura obiectului de
referință (state, na țiuni, principii, mediul înconjur ător).
În prezent, dintre preocup ările în domeniul studiului
securității se remarc ă cea a lui James N. Rosenau, care
realizează o interesant ă corelație între teoria complexit ății, a
haosului, și conceptul de securitate9. Teoria complexit ății
reprezintă o modalitate de investigare a dinamicii sistemelor
nonlineare, ce nu este complementar ă metodelor lineare
destinate m ăsurării unei lumi neregulate (de exemplu,

9 Rosenau, James N., Many Damn Things Simultaneously: Complexity
Theory and World Affairs , Conference on Complexity, Global Politics, and
National Security, RAND Corporation, 1996.

12statistica). Sisteme nonlineare au urm ătoarele caracteristici:
– intrările (inputs) și ieșirile (outputs) nu sunt propor ționale;
– întregul nu este egal, din punct de vedere cantitativ, cu
suma părților sale și, din punct de vedere calitativ, nu este
identificabil prin caracteristi cile elementelor componente;
– înlănțuirea cauz ă – efect nu este evident ă;
– fenomenele din acest mediu nu sunt previzib ile, dar, în
interiorul grani țelor proprii, se auto-organizeaz ă.
Alvin M. Saperstein scria, în studiul „ Complexitate, haos și
politica de securitate na țională: metafore sau instrumente? ”10,
că interacțiunile dintre statele-na țiune, inclusiv r ăzboiul, sunt
similare interac țiunilor dintre particule, ce sunt st udiate de
fizică. Din aceast ă perspectiv ă, el analizeaz ă succint cele dou ă
războaie mondiale. În Europa premerg ătoare Primului R ăzboi
Mondial, asasinarea a doi oameni, în Balcani, a fost de ajuns pentru a declan șa un carnagiu, care a implicat un întreg
continent, a dus la pierderi uria șe de vieți omenești, a modificat
națiuni și guverne. În Europa de dup ă cel de-al Doilea R ăzboi
Mondial, uciderea a sute, chiar m ii, de oameni, tot în Balcani,
nu a influen țat restul lumii la acela și nivel, consider ă autorul.
În primul caz, o schimbare redus ă a parametrilor sistemului a
condus la transformarea major ă a acestuia (dac ă sistemul ar fi
fost unul matematic sau fizi c, ar fi putut fi aplicat ă definiția
haosului). În cel de-a l doilea caz, perturba țiile s-au diminuat,
pe măsură ce s-au disipat în sistem (indicator al existen ței unui
sistem matematic sau fizic stabil).
În același timp, James Rosenau studiaz ă evoluția mediului
internațional de securitate, înainte și după R
ăzboiul Rece, prin
prisma aceleia și teorii a complexit ății11. Principala concluzie
este că, după Războiul Rece, se na ște o nouă epocă, o epocă a

10 Saperstein, Alvin M., Complexity, Chaos, and National Security Policy:
Metaphors or Tools? , Conference on Complexity, Global Politics, and
National Security, RAND Corporation, 1996.
11 Rosenau, James N., op. cit. , 1996.

13multiplelor contradic ții: sistemul interna țional este mai pu țin
dominant, dar mai puternic; statele se transform ă, dar nu
dispar; suveranitatea statului este erodat ă, dar puternic
valorizată; granițele nu permit trecerea intru șilor, dar sunt
caracterizate de un grad crescut de porozitate etc. Din analiza
acestor contradic ții rezultă o serie de interoga ții complexe:
Cum poate fi evaluat ă o lume caracterizat ă de ambiguitate?
Cum poate fi studiat un spa țiu politic aflat într-o continu ă
transformare, în care, simultan, unele dimensiuni se erodeaz ă,
iar altele se înt ăresc? Cum pot fi reconceptualizate politicile de
securitate na țională, astfel încât s ă includă noțiuni diferite,
precum identitate, afilia ție și teritorialitate? Rosenau afirm ă că
limpezimea unor asemenea întreb ări, dar și incertitudinea pe
care o genereaz ă, întăresc convingerea c ă suntem adânc
implicați într-un proces de transformare epocal ă, proces
susținut de o nou ă viziune asupra lumii și, implicit, asupra
mediului de securitate. În miezul acestei viziuni se afl ă
convingerea c ă ordinea care caracterizeaz ă familiile,
comunitățile, țările și sistemul global, se bazeaz ă pe
contradicții, ambiguit ăți și incertitudini.
Cu toate c ă această abordare a studiului securit ății este
deosebit de interesant ă, până în prezent, nu a fost f ăcută
publică o metodologie clar ă de analiz ă. Într-adev ăr, lumea este
caracterizat ă de contradic ții și incertitudini, îns ă scopul
paradigmelor lineare existente nu este unul radical reduc ționist,
ci doar de a simplifica co mplexitatea pentru a o în țelege.

1.2. Organiza ții interna ționale: evolu ția conceptului de
securitate
Dincolo de toate aceste cure nte de gândire, securitatea
rămâne, totu și, o problem ă esențială a existen ței societății
umane, iar definirea sa este subiectul cel mai important și în
documentele oficiale ale unor organiza ții interna ționale. De
exemplu, Organiza ția Națiunilor Unite, în Carta Na țiunilor

14Unite12, afirmă:
„Capitolul I, art. 2: To ți membrii trebuie s ă își rezolve
disputele interna ționale prin mijloace pa șnice, într-o manier ă
în care pacea, securitatea și justiția interna ționale nu sunt puse
în pericol.
Toți membrii trebuie s ă se abțină, în rela țiile lor
internaționale, de la amenin țarea cu for ța sau folosirea for ței
împotriva integrit ății teritoriale sau independen ței politice a
oricărui stat sau în orice alt ă manieră care contravine
scopurilor ONU.
Nimic din prezenta Cart ă nu trebuie s ă autorizeze ONU s ă
intervină în probleme ce țin în esen ță de jurisdic ția internă a
oricărui stat, nici nu trebuie s ă inițieze asemenea preten ții de
acord întemeiate pe prezenta Cart ă; acest principiu nu trebuie
să prejudicieze aplicarea m ăsurilor de impunere din Capitolul
VII.”
„Capitolul VII, art. 51: Nimic din con ținutul acestei Carte
nu trebuie s ă prejudicieze dreptu l inalienabil la autoap ărarea
individual ă sau colectiv ă în condi țiile în care un atac armat
are loc împotriva unuia dintre membrii ONU, pân ă când
Consiliul de Securitate ia m ăsurile necesare pentru men ținerea
păcii și securității internaționale. […]”
Ultimii ani sunt marca ți de dorin ța ONU de a reanaliza și
reformula conceptul de securita te. În acest sens, Secretarul
General a organizat, în 2003, un panel format din 16 speciali ști
din diverse țări, a cărui principal ă sarcină a fost de a formula și
recomanda m ăsuri clare și eficiente pentru ac țiunile colective,
pe baza unei analize riguroase a viitoarelor amenin țări la adresa
păcii și securității13. Este evident c ă evoluția mediului de
securitate la începutul secolului XXI a eviden țiat un anumit
grad de diviziune între me mbrii ONU în ceea ce prive ște

12 Carta Națiunilor Unite , http://www.un.org/abou tun/charter/index.html.
13 Secretarul General al ONU, Letter to the President of the UN General
Assembly , 4 nov. 2003, http://www.un.org.

15principiile fundamentale ale p ăcii și securității internaționale:
prevenirea prolifer ării armelor de distrugere în mas ă,
combaterea terorismului interna țional, criteriile pentru folosirea
forței și rolul Consiliului de Securitate, conceptul de „r ăzboi
preventiv”, rolul și statutul ONU într-o lume cu o singur ă
superputere etc. Mai mult, dezbaterile au vizat și definiția
securității: unii speciali ști avertizeaz ă asupra pericolului de
lărgire excesiv ă a ariei de definire a conceptului, în timp ce al ții
subliniază că securitatea, în ultim ă instanță, are ca obiecte de
referință indivizii umani și problemele ce le afecteaz ă viața
cotidiană. În acest context, exper ții ONU opteaz ă pentru o
definiție a securit ății ce include dou ă categorii de riscuri,
pericole și amenințări la adresa sa:
– de tip „hard” , precum terorismul interna țional,
proliferarea armelor de distrugere în mas ă, conflictele intra și
inter-statale etc.;
– de tip „soft” : sărăcia extrem ă, incultura, șomajul, bolile
contagioase, degradarea medi ului, extremismul religios,
violarea drepturilor omului etc.
Nici aceast ă definiție nu întrune ște consensul speciali știlor,
principalul dezacord vizând importan ța ce trebuie dat ă fiecărui
tip de risc, pericol, amenin țare. Totuși, ONU a decis ca acestor
două categorii s ă li se acorde prioritate egal ă.
Dorința ONU de a reforma atât principiile de baz ă, cât și
propria structur ă organiza țională, derivă din schimbarea
radicală a sistemului rela țiilor interna ționale, ceea ce a
„zguduit” îns ăși fundația securit ății colective și a subminat
încrederea în r ăspunsurile colective la problemele și
provocările comune. Acela și proces de transformare a mediului
de securitate a influen țat și evoluția celorlalte organiza ții
internaționale de securitate.
Organizația Tratatului Atlant icului de Nord, înc ă de la
înființare, prin Tratatul Nord-Atlantic14, definește conceptul de

14 Manualul NATO , Biroul de Informa ții și Presă al NATO, Bruxelles, 2001.

16securitate astfel:
„Art. 2: P ărțile vor contribui la dezvoltarea continu ă a
relațiilor interna ționale de pace și prietenie prin consolidarea
instituțiilor libere, prin facilitarea unei mai bune în țelegeri a
principiilor pe baza c ărora sunt fondate aceste institu ții și prin
promovarea condi țiilor de asigurare a stabilit ății și bunăstării.
Ele vor căuta să elimine conflictele din politicile lor economice
internaționale și vor încuraja colaborarea economic ă
bilaterală sau multilateral ă.”
„Art. 3: Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui
Tratat, P ărțile, separat sau împreun ă, prin intermediul auto-
ajutorării și al sprijinului re ciproc continue, î și vor men ține și
își vor dezvolta capacitatea individual ă și cea colectiv ă de
rezistență în fața unui atac armat. P ărțile convin c ă un atac
armat împotriva uneia sau mai mu ltora dintre ele, în Europa
sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva
tuturor și, în consecin ță, sunt de acord ca, dac ă are loc
asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-ap ărare individual ă sau colectiv ă recunoscut
prin Articolul 51 din Carta Na țiunilor Unite, va sprijini Partea
sau Părțile atacate prin efectuarea imediat ă, individual sau de
comun acord cu celelalte P ărți, a oricărei acțiuni pe care o
consideră necesară, inclusiv folosirea for ței armate, pentru
restabilirea și menținerea securit ății zonei nord-atlantice.
Orice astfel de atac armat și toate m ăsurile adoptate ca
rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de
Securitate. Aceste m ăsuri vor înceta dup ă ce Consiliul de
Securitate va adopta m ăsurile necesare pe ntru restabilirea și
menținerea păcii și securității internaționale.”
„Art. 8: Fiecare Parte declar ă că nici una din obliga țiile
internaționale, aflate în vigoare la un moment dat între ea și
oricare din celelalte P ărți sau un al treilea stat, nu este în
contradic ție cu prevederile prezentului Tratat și se angajeaz ă
să nu își asume nici o obliga ție interna țională aflată în conflict

17cu acest Tratat.”
Începutul de secol XXI a determinat NATO s ă reevalueze
definiția securit ății. Apărarea colectiv ă rămâne principala
misiune a Alian ței15, însă riscurile, pericolele și amenințările cu
care se confrunt ă NATO s-au schimbat substan țial, vorbindu-
se, în prezent, despre: c ooperare cu alte organiza ții de
securitate, extindere, înt ărire a leg ăturilor transatlantice,
gestionare a crizelor, misiuni non-Articol 5, lupta împotriva
terorismului, înt ărirea securit ății și stabilității în diverse regiuni
ale lumii, specializare de rol etc. În acest context, NATO subliniază indivizibilitatea securit ății interna ționale: evolu ția
unei regiuni afecteaz ă evoluția altora, iar vechiul concept de
securitate (capacitatea de ap ărare a teritoriului) este insuficient
pentru a ilustra complexitatea lumii. Sfera de definire a conceptului de securitate al NATO a fost actualizat ă în cadrul
lucrărilor Summit-ul de la Is tanbul (iunie 2004), fiind
subliniate urm ătoarele obiective ale organiza ției: apărarea
colectivă; aplicarea principiului indivizibilit ății securit ății
aliate; crearea unui „pod mu ltilateral” peste Atlantic; și
contracararea amenin țărilor la adresa teritoriului alia ților,
oricare ar fi sursa acestora
16. În concluzie, considerând c ă
provocările la adresa securit ății sunt globale, NATO opteaz ă
pentru cooperare global ă, ca unic r ăspuns eficient.
Unul dintre cei mai importan ți parteneri ai NATO este, în
prezent, Uniunea European ă. În ultimul deceniu, UE s-a
confruntat cu necesitatea de a co mpleta, printr-o strategie de
securitate proprie, obiectivele Tratatului de la Maastricht17.
Astfel, la sfâr șitul anului 2003, a fost lansat ă Strategia de

15 Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security in a
New Era , North Atlantic Council, Istanbul, 28 iunie 2004, http://www.nato.int.
16 Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security in a
New Era , The Meeting of The North Atlantic Council in Istanbul on 28 June 2004.
17 Obiectivele Tratatului de la Maastricht sunt: stabilirea unei pie țe comune, a unei
uniuni monetare și a unei politici comune ; promovarea dezvolt ării armonioase,
echilibrate și durabile a activit ăților economice în ansamblul Comunit ății.

18Securitate European ă, document ce are ca punct de pornire
premisa ce afirm ă că răspunsul la riscurile, pericolele și
amenințările la adresa securit ății europene trebuie adaptat
fiecărui tip al acestora, aplic ându-se o strategie multifa țetată și
o abordare comprehensiv ă. Strategia Solana, a șa cum mai este
denumit acest document, identific ă unele amenin țări, dar și
vulnerabilit ăți, pe care, îns ă, le enumer ă, fără a le explica.
Acestea deriv ă din dezvolt ările politice, economice,
demografice, ecologice, științifice și tehnologice și nu sunt
neapărat exploatate împotriva unei țări sau actor interna țional
anume. Astfel, Strategia identific ă drept vulnerabilit ăți:
încălzirea global ă și dependen ța energetic ă a Europei, dar și
elemente ce pot fi categorisite mai degrab ă riscuri și pericole
(sărăcia, foametea, e șecul creșterii economice etc.). În ceea ce
privește amenin țările, acestea sunt prezentate mult mai clar:
terorismul interna țional, proliferarea arme lor de distrugere în
masă, statele e șuate, crima organizat ă, atitudinea ostil ă față de
expatriații europeni, atacurile împotri va principalelor linii de
comunica ții, atacurile împotriva for țelor europene de men ținere
și/sau reconstruc ție a păcii etc.
Dezbaterea asupra ordinii importan ței acestor elemente este
valabilă și în cazul Uniunii Europene. Unele vulnerabilit ăți și
amenințări pot afecta întregul sistem interna țional, îns ă, altele
vizează doar nivelurile zonal și regional. O alt ă problem ă
nerezolvat ă este aceea a riscurilor și provocărilor ce pot deveni
amenințări. Cu toate c ă nediferen țierea poate duce la o
abordare strategic ă complet diferit ă, documentul nu face
delimitări conceptuale evidente. Strategia î și definește clar
principalele obiective: lupt a împotriva terorismului, a
proliferării armelor de distrugere în mas ă, crimei organizate,
conflictelor violente și instabilit ății din vecin ătatea Uniunii;
combaterea s ărăciei extreme, foametei și bolilor endemice;
crearea unui „cerc de bun ă guvernare” în perimetrul
Mediteranei și al frontierelor estice (din Orientul Mijlociu pân ă

19în Caucaz, prin Balcanii Vestici)18. Concepția european ă
asupra securit ății este subliniat ă și de Declarația Comun ă
pentru Integrarea Ap ărării Europene (2004)19, ce subliniaz ă
rolul cooper ării și consensului în realizarea și conservarea
securității (realizarea consensului asupra rolurilor și
responsabilit ăților din cadrul structurilor NATO și UE și a unor
planuri comune de d ezvoltare a capabilit ăților necesare
implement ării Forței de Răspuns a NATO și a grupărilor de
luptă interarme ale UE).
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, la
nivel regional, î și propune s ă joace un rol din ce în ce mai
important în noua arhitectur ă european ă, prin realizarea
următoarelor obiective: prevenirea conflictelor și gestionarea
crizelor; controlu l armamentelor și dezarmarea; sporirea
încrederii și a securit ății; cooperarea în plan economic, cultural,
umanitar și ecologic; conceptua lizarea unui nou model de
securitate în zona sa de responsabilitate20. Concep ția de
securitate a OSCE este prezentat ă în Carta pentru Securitate
European ă21:
„8. Fiecare stat participant ar e drept egal la securitate.
Reafirmăm dreptul inalienabil al fiec ărui stat participant și al
tuturor statelor participante la libertatea de alegere a
propriilor aranjamente de secur itate, incluzând tratatele de
alianță, așa cum sunt emise. De as emenea, fiecare stat are
dreptul la neutralitate. Fiecare stat participant va respecta
drepturile tuturor celorlalte în aceste privin țe. Ele nu î și vor
întări securitatea în detrimentul securit ății altor state. […]
9. Ne vom construi rela țiile în conformitate cu conceptul de

18 A Secure Europe in a Better World. European Security Strategy ,
Bruxelles, 2004.
19 Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, Joint Declaration on
European Defense Integration , August 19, 2004.
20 vezi Actul Final de la Helsinki și Declarația de la Lisabona.
21 Carta pentru Securitate European ă,
http://www.osce.org/docs/english/19 90-19997summits/istachart99e.htm.

20securitate comun ă și comprehensiv ă, ghidat de parteneriat
egal, solidaritate și transparen ță. Securitatea fiec ărui stat
participant este inseparabil legat ă de securitatea celorlalte
state. Ne vom adresa dimensiunilor uman ă, economic ă,
politică și militară ale securit ății ca la un întreg.”
Toate aceste exemple oglindesc un construct alternativ de
securitate. Întrucât interven ția militar ă a statelor-na țiune
puternice nu mai este suficient ă sau necesar ă pentru men ținerea
păcii și stabilității, s-a considerat c ă este nevoie de o re țea de
aranjamente regionale de securitate colectiv ă. Atât ONU, cât și
NATO, UE și OSCE sunt institu ții partizane unui astfel de tip
de securitate. Securitatea colectiv ă are la baz ă premisa conform
căreia amenin țările pot apare din interior, nu neap ărat din
exterior, iar evitarea pericolului este cel pu țin la fel de critic ă
precum r ăspunsul la amenin țări cu capacit ățile proprii22.
Aranjamentele de securitate colectiv ă includ, nu exclud, sursele
potențiale de pace, stabilitate și bunăstare a participan ților.
Statele cu for țele lor armate și alianțele pentru ap ărare comun ă
pot coexista cu variantele de securitate colectiv ă. Opiniile
majorității sunt centrate pe ideea c ă investirea în mecanisme
colective non-statale de restabilire și menținere a securit ății va
crea parteneri puternici pentru state și alianțe, în aceast ă
perioadă de căutări pentru securitatea post-hegemonic ă.
1.3. Omul – subiectul securit ății naționale și
internaționale
Așa cum am ar ătat anterior, paradigma securității naționale
își are rădăcinile în ideea conform c ăreia statul este principalul
actor al rela țiilor interna ționale. Modificarea paradigmatic ă s-a
produs în anii ’80 -’90, conceptul de securitate na țională
devenind subiectul noilo r dezbateri între tradi ționaliști, pe de o
parte, și pozitiviști, constructivi ști și postmoderni ști, pe de alt ă

22 Nelson, Daniel L., Great Powers and World Peace , în Klare, Michael T.
și Thomas, Daniel C. (ed.), „World Security. Challenges for a New
Century”, St. Martin’s Press, New York, f.a.

21parte.
Problema ce decurge din aceste dezbateri se refer ă la
necesitatea distinc ției dintre securitatea na țională și cea
internațională. În opinia noastr ă, avem de-a face cu o fals ă
problemă, deoarece securitatea, la orice nivel, are ca subiect
omul, care transcende toate grani țele. În acest caz, ceea ce ar
trebui să fie subliniat în studiile de securitate este tocmai
securitatea individului sau, a șa cum o denumesc unii
specialiști23, securitatea uman ă. Aceasta include o serie de
drepturi și libertăți prevăzute și în Declara ția Universal ă a
Drepturilor Omului: drepturile individuale (dreptul la via ță;
recunoașterea în fa ța legii; protec ția față de formele crude sau
degradante de pedeaps ă; protecția față de discriminarea rasial ă,
etnică, sexuală sau religioas ă etc.), drepturile legale (accesul la
mijloacele legale de prevenire a viol ării drepturilor
fundamentale; protec ția față de arestul arbitrar, deten ție sau exil
etc.), libert ățile civile (libertatea de gândire, con știință și religie
etc.), drepturile de subzisten ță (dreptul la hran ă și la
standardele fundamentale de s ănătate și bunăstare etc.),
drepturile economice (dreptul la munc ă, odihnă și recreere;
securitatea social ă etc.) și drepturile politice (dreptul de a lua
parte la alegeri și de a participa la guvernare etc.). Mai mult, în
funcție de natura drepturilor și libertăților, pot fi sistematizate
și tipurile de amenin țări la adresa securit ății umane: individuale
(violență fizică, crimă, accidente etc.), comunitare (opresiune,
dezintegrare, discriminare etc. ), politice (represiune, tortur ă,
violarea drepturilor fundame ntale etc.), economice (s ărăcie,
foamete, lipsa condi țiilor de locuire și de viață, în general etc.),

23 Vezi Weissberg, Matthew, Conceptualizing Human Security , în “Swords
and Ploughshares. A Journal of International Affairs” – online version
http://www.american.edu, Spring 2003, Volume XIII, No. 1, pp. 3-11 și
Hampson, Fen Olsen, Madness in the Multitude: Human Security and
World Disorder , Ontario, Oxford University Press, 2002,
http://www.oup.com.

22sanitare (boli, condi ții insalubre de trai etc.) și ecologice
(degradarea mediului, poluare, dezastre naturale etc.).
Cel mai important aspect al securit ății umane este
reprezentat de calitatea vie ții, ce este un concept evaluativ și
reprezintă rezultanta raport ării condi țiilor de via ță și a
activității, care compun via ța umană, la necesit ățile, valorile și
aspirațiile umane24. Se observ ă că acest concept se refer ă atât la
condițiile obiective în care se constituie via ța umană, cât și la
modul subiectiv în care fiecare individ î și evalueaz ă propria sa
viață. Cei mai importan ți indicatori și indici sociali și
sociologici prin care se m ăsoară condițiile obiective sunt:
– indicatori și indici sociali și sociologici ai locuirii:
stocul de locuin țe (numărul de locuin țe ce revin la mia de
locuitori, num ărul de camere ce revin la mia de locuitori,
suprafața medie locuibil ă ce revine unei persoane etc.),
dezvoltarea sectorului de locuin țe (implicarea sectorului public
în construc ția de locuin țe, cheltuielile cu in frastructura ce revin
unei persoane în decurs de un an în mediul urban etc.),
condițiile de locuit (rata popula ției urbane, rata popula ției care
trăiește în zonele afectate de poluare, mortalitatea cauzat ă de
poluarea mediului, rata locuin țelor cu instala ții de apă potabilă
etc.)25;
– indicatori și indici sociali și sociologici ai s ărăciei:
pragul sărăciei, minimul de subzisten ță, rata sărăciei, prăpastia
sărăciei, indicele Sen (procentul din venitul total al popula ției
care ar trebui transferat s ăracilor, astfel încâ t veniturile acestora
să fie aduse la nivelul pragului de s ărăcie), indicele Fishlow
(exprimă prăpastia sărăciei, ca procent din veniturile celor non-
săraci, în ideea elimin ării sărăciei prin transferuri directe de
venituri de la ace știa), coeficientul Gini (m ăsură a inegalit ății

24 Zamfir, C ătălin, Calitatea vie ții, în „Dic ționar de sociologie”, coord.:
Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucure ști, 1998, pp. 79-80.
25 xxx, Indicatori sociali și sociologici , în Cătălin Zamfir și Lazăr
Vlăsceanu (coord.), op. cit. , 1998, pp. 699-738.

23veniturilor) etc.26;
– indicatori ai st ării de sănătate: rata de morbiditate,
morbiditatea pe contingente, accesul la serviciile de s ănătate,
asigurarea popula ției cu medici, asigurarea popula ției cu
farmaciști, indicatorul de asigur are cu resurse umane etc.27;
– indicatorii libert ății și dezvolt ării umane: indicatorul
libertății umane, indicatorul dezvolt ării umane28;
– indicatori de caracterizar e a sistemului de înv ățământ:
rata de școlarizare, eficien ța internă a sistemului de înv ățământ,
calitatea serviciilor educa ționale și utilizarea resurselor etc.29.
În ceea ce prive ște condițiile subiective ale calit ății vieții,
indicatorii clasici sunt: indicatorii calit ății percepute a vie ții,
indicatorii de satisfac ție cu via ța, indicatorul de fericire,
indicatorul de alienare etc.30. Un rol deosebit de important, din
punct de vedere metodologic, îl va avea aici teoria reprezent ării
sociale a securit ății pe care o vom propune în capitolul
următor.
Neasigurarea realiz ării drepturilor și libertăților de baz ă ale
omului și, în special, calitatea sc ăzută a vieții influen țează
negativ realizarea securit ății la toate nivelurile și domeniile
sale. Așa cum reiese din studiile de specialitate31, securitatea
umană nu este un joc cu sum ă zero, ci, din contra,
componentele sale sunt interdependente.
Cu alte cuvinte, sistemele de securitate na țională, zonală,
regională sau global ă nu se pot construi în medii în care
individul nu se simte protejat. Ignorând aceast ă realitate,
sistemele nu numai c ă devin ineficiente, dar, mai devreme ori

26 ibidem
27 ibidem
28 ibidem
29 ibidem
30 ibidem
31 Thomas, Caroline, Global Governance, D evelopment and Human
Security , Sterling, VA: Pluto Press, 2000, p. 6 apud Weissberg, Matthew,
op. cit., 2003, p. 5

24mai târziu, se pr ăbușesc sub greutatea prop riilor contraste.
Dacă un individ este amenin țat, atunci atât securitatea grupului
din care face parte, cât și a altor comunit ăți relaționate este
amenințată. Dacă toate grupurile societale doresc s ă realizeze și
să conserve starea de securitate, atunci ele trebuie s ă porneasc ă
de la asigurarea securit ății individuale, pe baza principiului
conexiunii intrinseci a umanit ății.
Așadar, în opinia noastr ă, analiza de securitate ar trebui s ă
pornească de la securitatea oamenilor, nu a statelor sau a
grupărilor de state, întrucât individul uman este baza tuturor
formelor de organizare social ă.

CAPITOLUL 2

25PROPUNERE PENTRU VIITOR: O NOU Ă ABORDARE
A STUDIILOR DE SECURITATE – REPREZENTAREA
SOCIAL Ă A SECURIT ĂȚII

Structura realit ății sociale este complex ă și invizibil ă.
Aceasta nu înseamn ă că teoria complexit ății, enunțată mai sus,
este singura prin care putem în țelege realitatea. Lumea în care
trăim are caracteristici atât intrinseci, cât și dependente de
observator. Obiectele din jurul nostru exist ă independent de
atitudinea pe care o avem vis-à-vis de ele, îns ă descrierea lor
este pur subiectiv ă. Astfel, consider ăm că teoria reprezent ărilor
sociale poate fi folosit ă cu succes într-o multitudine de domenii
de cercetare, fie teoretice, fie empirice. În condițiile în care
suntem de acord c ă acțiunile umane cap ătă înțeles pentru noi
doar dacă suntem con știenți de faptul c ă toate sensurile sunt
construite prin defini ții rezultate din experien ța perceptiv ă a
individului uman, atunci pute m aplica teoria reprezent ărilor
sociale și în analiza de securitate. În consecin ță, oamenii
răspund nu doar la aspectel e obiective ale unei situa ții, ci și la
cele subiective. Odat ă ce aceste în țelesuri au fost atribuite,
comportamentul este determinat de sensul asociat. Aceste idei
le putem ilustra și prin teorema lui Thomas, care scria c ă
„Dacă un individ define ște o situa ție ca fiind real ă, aceasta
devine real ă prin consecin țele sale” . Într-adev ăr, în opinia
noastră, dincolo de latura obiectiv ă, riscurile, pericolele și
amenințările la adresa securit ății naționale, zonale, regionale
și globale sunt, în mare m ăsură, definite subiectiv. Vom
demonstra aceast ă afirmație pornind de la cadrul teoretic ce
expliciteaz ă reprezent ările sociale.

2.1. Reprezent ările sociale – cadru teoretic
Cea mai uzitat ă definiție a reprezent ărilor sociale este cea
propusă de Serge Moscovici în c uvântul de deschidere al

26lucrării „Sănătate și boală. O analiz ă de psihologie social ă” (C.
Herzlich, 1973)32: reprezent ările sociale constituie un sistem
de valori, idei și practici cu o func ție dublă: în primul rând,
stabilește o ordine, ce le permite indivizilor s ă se orienteze în
lumea material ă și socială și să o stăpânească; în al doilea
rând, permite desf ășurarea comunic ării între membrii unei
comunități, prin furnizarea unui cod al schimbului social și a
unui cod pentru numirea și clasificarea diverselor aspecte ale
lumii și ale istoriei individuale și de grup . Rezultă că
reprezentările sociale sunt, pe de o pa rte, produse ale valorilor,
ideilor și practicilor folosite de indivizi în timp ce încearc ă să
înțeleagă mediul natural și social în care î și desfășoară
existența, și, pe de alt ă parte, ele sunt produc ătoare de
asemenea valori, idei și practici. Mai mult, se poate afirm ă că
reprezentările au dou ă roluri33:
i. Convenționalizeaz ă obiectele, persoanele și
evenimentele cu care individul uman intr ă în contact ,
conferindu-le o form ă precisă, localizându-le într-o categorie
dată și impunându-le, gradual, ca un anumit tip de model
împărtășit de un anumit grup uman.
ii. Sunt prescriptive , impunându-se oamenilor cu o for ță
căreia aceștia nu îi pot rezista. Moscovici afirm ă că această
forță reprezint ă o combina ție între o structur ă prezentă chiar
înainte ca noi s ă începem s ă gândim și o tradi ție care
decreteaz ă ce ar trebui s ă gândim. Reprezent ările sunt
interiorizate de oameni, dar nu su nt gândite, ci re-gândite, re-
citate și reprezentate.

32 Apud Manfred Max Bergman, Social Representations as the Mother of
All Behavioral Predispositions? The Relations between Social
Representations, Attitudes, and Values , în “Papers on Social
Representations”, vol. 7 (1-2), 1998, pp. 77-83.
33 Moscovici, Serge, Fenomenul reprezent ărilor sociale , în „Psihologia
câmpului social. Reprezent ările sociale”, coord.: Adrian Neculau, Ed.
Polirom, Ia și, 1997, pp. 15-75.

27Teoriile clasice despre reprezent ările sociale subliniaz ă
faptul că acest fenomen se aplic ă atât reprezent ărilor
imagistice, cât și celor conceptuale și variantelor intermediare.
În psihologie, reprezentarea es te un produs de mediere între
concept și percepție, cu propriet ăți mixte. Percep ția este acea
oglindire în con știința omului a obiectelor și fenomenelor care
acționează direct asupra receptorilor34. În percep ție se
desfășoară ordonarea și unificarea diferitelor senza ții în imagini
integrale ale obiectelor și fenomenelor respective, asigurând
orientarea nemijlocit ă a omului în lumea înconjur ătoare.
Percepția socială nu se reduce la simpla observare a faptului
social brut, ci este solidar ă cu o interpretare și constituie un
întreg demers de conceptualizare care nume ște și descifreaz ă
scenariul evenimentelor. Serge Moscovici35 evidențiază două
fațete ale reprezent ării colective – una figural ă, alta semantic-
noțională –, având de-a face cu o îmbinare sui-generis între
concept și icon sau schem ă figurativă:

În lucrarea Psihologie politic ă. Individ, lider, mul țime în
regimul comunist
36 se vorbe ște despre reprezent ări sociale, în
sensul că sunt produse, generate în mod colectiv, fiind
împărtășite prin difuziune, propagand ă și schimburi
interpersonale de c ătre un grup mai larg.

34 Mare, V., Senzațiile și percepțiile, în „Introducere în psihologia
contemporan ă”, coord.: I. Radu, Ed. Sincron, Cluj, 1991, pp. 70-92.
35 Apud Betea, Lavinia, Psihologie politic ă. Individ, lider, mul țime în
regimul comunist , Ed. Polirom, Ia și, 2001, p. 52.
36 Betea, Lavinia, op. cit. , 2001. Figură Reprezentare social ă = –––––––
Semnifica ție

28O explica ție mult mai clar ă a procesului de transformare a
reprezentărilor sociale, ce poate fi aplicat ă și conceptului de
securitate, o ofer ă Michel-Louis Rouquette37 în următoarea
schemă:
În funcție de impactul asupra grupului și de identitatea
subiectului, acela și eveniment se poate situa în clase diferite.
Conform schemei, evenimentele ce apar la clasele A și D au
efecte medii asupra reprezent ărilor, în timp ce evenimentele de
la clasa B au efecte majore , iar cele de la clasa C r ămân fără
consecințe. Așadar, evenimentul va fi caracterizat ca fiind
istoric sau va fi neglijat dup ă valoarea referen țială pe care o are
pentru grup, depinzând de dou ă condiții:
i. gradul de implicare a subiectului
După cum arat ă Neculau
38 în teoria reprezent ărilor sociale,
dacă evenimentul modific ă masiv circumstan țele externe
(sociale, economice, politi ce, de mediu), el schimb ă condițiile
existenței subiectului, astfel încât practicile obi șnuite și

37 Neculau, Adrian, Reprezent ările sociale – dezvolt ări actuale , în Neculau,
Adrian (coord.), „Psihologie social ă. Aspecte contemporane”, Ed. Polirom,
Iași, 1996, pp. 34-52.
38 Idem. Maximum

Impactul
asupra
grupului

Minimum
Deloc specific Total specific A B
C D
Identificarea subiectulu i

29întreaga conduit ă sunt schimbate, fii nd inventate unele noi.
Acestea se instaleaz ă cu atât mai durabil, cu cât frecven ța lor
de producere este mai mare. De asemenea, se activeaz ă noi
scheme cognitive, care, cu vremea, se stabilizeaz ă. „Practicile
noi îmbog ățesc schemele vechi; acestea se dovedesc mai
operaționale, importan ța celor vechi scade progresiv, iar
câmpul reprezenta țional se modific ă și se reorganizeaz ă”39. În
consecință, transformarea reprezent ării sociale este continu ă,
fără rupturi.
ii. consecința evenimentului (este sau nu reversibil)
Perceperea de c ătre popula ție a unei situa ții ca fiind
ireversibil ă determin ă, și în alte grupuri, reorganizarea
cognitivă a reprezent ărilor sociale. Actorii sociali care opun
rezistență dispar sau sunt puternic baliza ți, iar num ărul celor
care se adapteaz ă devine din ce în ce mai mare (cazul
războiului în Irak, de la stad iul de propunere la cel al
desfășurării sale).
Conform lui Moscovici, reprezent ările sociale se formeaz ă
în două modalități:
i. atașându-le unui sistem de valori, no țiuni și practici ce
dau individului mijloacele de orientare în imediatul material și social;
ii. propunându-le membrilor unei comunit ăți titlul de
mediatori pentru schimburile lor și coduri pentru a
denumi clasa într-o manier ă clară.
Astfel, ca modalit ăți de reflectare, de proiec ție în mintea
noastră a unor fenomene sau evenimente externe, reprezent ă
rile
sociale nu r ămân o simpl ă dublură a lumii obiective, un
epifenomen, ci se r ăsfrâng neîncetat în percep ție, în
organizarea cognitiv ă a mediului, și în comportamentul
oamenilor, dobândind o valoare func țională40. În raporturile cu

39 Idem, p. 45.
40 Apud Betea, Lavinia, op. cit. , 2001, pp. 54-55.

30securitatea, reprezent ările sociale pot fi, a șadar, definite ca
imagini mentale ale realit ății sociale.

2.2. Propunere pentru un nou cadru de analiz ă –
reprezentarea social ă a securit ății
Teoria lui Bourdieu41, referitoare la divizarea lumii sociale,
poate fi aplicat ă și în cazul securit ății. Includerea unui aspect,
a unei probleme în agenda de securitate reprezint ă produsul
unui proces de clasificare, al c ărui scop este de a oferi o
definiție legitim ă pentru acel aspect, acea problem ă. Dacă are
succes, strategia de influen țare creeaz ă sensuri și consensuri
asupra problemei- țintă. În acest sens, introducerea unui aspect
în cadrul sferei securit ății se realizeaz ă prin transformarea unei
definiții științifice pertinente a entit ății (produs ă de elite), într-o
definiție împărtășită social, prin intermediul construc ției
reprezentării sociale. Defini ția științifică a securit ății nu este
întotdeauna modelat ă de politicieni, a șa cum ar reie și din
studiile tradi ționaliste de securitate. Dimpotriv ă, politicienii fac
referință adesea la surse-expert, ma i ales la literatura de
specialitate și la istorie, și preferă să joace rolul de mediatori în
acest proces de transformare a cunoa șterii științifice în
cunoaștere comun ă. Conform lui Bourdieu și translatând în
domeniul securit ății, tranziția de la defini ția științifică la cea
socială a acestui concept este relativ ă: succesul defini țiilor
împărtășite social, ce se refer ă la o realitate colectiv ă, poate
depinde de capacitatea lor de a influen ța realitatea pe care o
definesc. În mod similar, He nry Tajfel remarca faptul c ă
stereotipurile na ționale (categorie în care, în opinia autorului,
poate fi introdus și conceptul de secur itate) au „puterea
magică” a unei profe ții care se autoîndepline ște42.

41 Apud Betea, Lavinia, op. cit. , 2001, p. 58.
42 Tajfel, Henry, Aspects of National and Ethnic Loyalty , în “Social Science
Information”, nr. 9/1970, pp. 119-144.

31Pentru a demonstra afirma țiile de mai sus, vom realiza o
analiză secundar ă de date, pe baza unui sondaj de opinie
publică referitor la percep țiile europenilor și americanilor
asupra rela țiilor interna ționale43. Astfel, vom ar ăta cum
reprezentările sociale, vis-à-vis de anumite aspecte, procese și
fenomene ale vie ții sociale, se formeaz ă în funcție de contextul
istoric și cum influen țează, la rândul lor, alc ătuirea agendelor
de securitate. Vom vedea cum, în prezent, cele mai importante
probleme din sfera securit ății, aflate în actualitate, sunt:
procesul de integrare euro-atlantic ă, rolurile în lume ale
Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene, globalizarea și
lupta împotriva terorismului.
De exemplu, reprezentarea social ă a importan ței
amenințărilor la adresa intereselor vitale ale americanilor și
europenilor este diferit ă (vezi Anexa, Tabelul nr. 1):

43 The Chicago Council on Foreign Relations and The German Marshall
Fund of the United States, Worldviews 2002. Survey of American and
European Attitudes and Public Opinion on Foreign Policy , 2002.
Metodologia de cercetare pe baza c ăreia a fost realizat acest sondaj a inclus
folosirea tehnicii interviului structurat prin telefon și a celui semistructurat
față-în-față. Toate interviurile au fost desf ășurate între 1 iunie și 6 iulie
2002, în Europa ( șase țări: Marea Britanie, Fran ța, Germania, Polonia, Italia
și Olanda) și între 1 iunie și 30 iunie 2002, în Statele Unite ale Americii, pe
eșantioane reprezentative la nivel na țional, cu o marj ă de eroare de 2-4%.

32Cele mai importante tipuri de amenin țări în mediul de securitate al secolului XXI
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Terorismul
internațional
Producerea de
către Irak a
WMD
Încălzirea global ă
Fundamentalismul
islamic
Conflictul militar
între israelieni și
arabi
Marele num ăr de
imigranți ce intră
în țară
Tensiunile dintre
India și Pakistan
Globalizarea
Dezvoltarea
Chinei ca putere
mondială
Competiția
economic ă dintre
Europa și SUA
Instabilitatea
politică din Rusia
Tipuri de amenin țăriProcente din popula ție
Europa
SUA

Figura nr. 1
Deși pe primele dou ă locuri se afl ă aceleași amenințări
(65% dintre europeni și 91% dintre americani se simt
amenințați de terorismul interna țional , iar 58% dintre europeni
și 86% dintre americani – de producerea de c ătre Irak a
armamentului de distrugere în mas ă), europenii se simt
amenințați mai puternic de fundamentalismul islamic (49%), în
timp ce americanii plaseaz ă pe locul al treilea conflictul militar
între israelieni și arabi (67%). Num ărul mare de imigran ți ce
intră în țară este reprezentat de americani ca un pericol mai
mare decât îl percep europeni i (60%, respectiv 38%), iar
tensiunile dintre India și Pakistan, dezvoltare a Chinei ca putere
mondială și instabilitatea politic ă a Rusiei sunt, de asemenea,
mult mai periculoase în viziunea american ă decât în cea
europeană. Explica ția acestor diferen țe se află în istoria și
ideologia dominant ă ale Europei, pe de o parte, și Statelor
Unite ale Americii, pe de alt ă parte. În timp ce memoria
colectivă a americanilor re ține în continuare aspecte precum
competiția ruso-american ă, războaiele din Vietnam și Golf și
supremația american ă în lume, sim țindu-se puternic amenin țați
de tot ceea ce înseamn ă conflict militar și luptă pentru putere,
europenii sunt mult mai circumspec ți vis-à-vis de problemele

33de mediu și cele economice. Terorismul interna țional este
văzut de către europeni și, în mai mare propor ție, de către
americani ca fiind o amenin țare mult mai important ă decât
celelalte, dat ă fiind schimbarea major ă intervenit ă în mediul
internațional de securitate odat ă cu anul 2001.
Un caz aparte este constituit de globalizare. Dac ă indivizii
consideră că globalizarea reprezint ă una dintre cele mai
importante amenin țări la adresa securit ății interna ționale,
atunci aceasta va deveni o astfel de amenin țare, iar
comportamentul vis-à-vis de acest fenomen va fi construit în consecință. 22% dintre europeni și 29% dintre americani includ
globalizarea pe lista celor ma i importante tipuri de amenin țări
la adresa mediului de securi tate al secolului XXI (Anexa,
Tabelul nr. 1). Adâncind analiza, observ ăm că, în ciuda cifrelor
anterioare, europenii sunt cei care valorizeaz ă negativ acest
fenomen și nu americanii.

Europa – impactul globalizării
0%10%20%30%40%50%60%
Furnizarea de locuri de
muncă și întărirea
economiei în țările
săraceMenținerea diversit ății
culturale în lumeEconomia țării
subiect ului chest ionatSt andardul de via ță a
subiect ului chest ionat
Aspecte ale globaliz ăriiProcente din popula ție
Impact pozitiv
Impact negativ

Figura nr. 2

34SUA – impactul globaliz ării
0%10%20%30%40%50%60%70%
Furnizarea de locuri
de muncă și
întărirea economiei
în țările săraceMenținerea
diversității culturale
în lumeEconomia țării
subiectului
chestionatStandardul de via ță
a subiectului
chestionat Aspecte ale globaliz ăriiProcente din popula ție
Impact pozitiv
Im pact negativ

Figura nr. 3
Astfel, dup ă operaționalizarea conceptului (Anexa, Tabelul
nr. 2), reiese c ă atât europenii, cât și americanii consider ă că
globalizarea va avea cel mai puternic impact asupra furniz ării
locurilor de munc ă și asupra înt ăririi economiei țărilor sărace,
însă 34% dintre cet ățenii Europei afirm ă că acest impact va fi
negativ, în timp ce 64% dintre cei ai Americii îl valorizeaz ă
pozitiv. Americanii sunt la fel de optimi ști și în privin ța
menținerii, prin globalizare, a diversit ății culturale a lumii –
53%, spre deosebire de europeni – 46%. Impactul globaliz ării
asupra standardului de via ță al subiectului chestionat și asupra
economiei țării acestuia este v ăzut ca fiind negativ de un num ăr
aproape egal de europeni și americani: 30%, respectiv 28%
pentru primul item și 35%, respectiv 30% pentru cel de-al
doilea. În schimb, 52% dintre americani și doar 45% dintre
europeni consider ă că globalizarea are un impact pozitiv asupra
economiei țării lor. Este evident c ă aceste diferen țe au drept
cauză reprezentarea de ansamblu a globaliz ării, fiind de
actualitate ideea conform c ăreia SUA constituie „locomotiva”
globalizării în lume.

35În cazul principalei amenin țări la adresa securit ății,
terorismul interna țional, europenii sunt mai pu țin doritori s ă
utilizeze, ca mijloace pentru combatere acestuia, for ța militară,
în compara ție cu americanii: 69% dintre europeni și 84% dintre
americani sunt în favoarea folosi rii trupelor terestre în atacuri
asupra taberelor de instruc ție și a altor facilit ăți ale terori știlor,
iar 63% dintre cet ățenii Europei și 87% dintre cei ai SUA
consideră necesare loviturile aer iene împotriva acelora și
facilități (Anexa, Tabelul nr. 3). Nu este surprinz ător că 91%
dintre europeni opineaz ă că cea mai bun ă măsură de combatere
a terorismului este acordarea de sprijin pentru dezvoltarea
economiei țărilor sărace, în timp ce membrii societ ății lovite
direct de terorism opteaz ă pentru m ăsuri drastice, de natur ă
militară. Mai mult, aceste cifre reflect ă și dezbaterile ce se
desfășoară, în prezent, între UE și NATO referitoare la alocarea
de către europenii a un or fonduri reduse ap ărării, în favoarea
economiei și democra ției.
În acest context, reprezentarea social ă a statutului propriu
diferă: în timp ce europenii doresc statutul de superputere,
americanii se arat ă ambivalen ți față de o asemenea dezvoltare
(Anexa, Tabelul nr. 4). Europen ii apar ca fiind dornici de
ocuparea unei pozi ții mult mai importante în sistemul mondial,
astfel încât reprezen tarea statutului este puternic influen țată,
din nou, de istorie, de rolul jucat de ace știa în lume. Fiind
întrebați dacă SUA ar trebui s ă rămână singura superputere sau
UE ar trebui s ă devină un lider militar și economic, 65% dintre
europeni au optat pentru ultima variant ă de răspuns. Francezii
și italienii sprijin ă cel mai mult aceast ă idee (91%, respectiv
76%), în timp ce germanii sunt cei mai re ținuți. Atitudinea
americanilor (men ținerea SUA ca singur ă superputere) este
justificată și de răspunsurile la întrebarea referitoare la
interesele acestora în anumite zone ale lumii. Reprezentarea intereselor vitale ale SUA vis-à-vis de alia ți și prieteni s-a
schimbat, în ultimii ani, în favoarea acestora din urm ă, așa cum

36reiese din cifrele prezentate în tabelele 5 și 6 ale Anexei.
Corelând r ăspunsurile la ultimele dou ă întrebări, se observ ă că
reprezentarea social ă a intereselor vitale ale SUA în Rusia,
Israel, Marea Britanie, Canada, Germania și Franța s-a
schimbat într-o perioad ă de patru ani, aceste interese fiind mult
mai puternic valorizate pozitiv în anul 2002. La fel s-a întâmplat și cu atitudinea fa ță de acești parteneri, de și variază
de la aproape neutr ă (Rusia, Israel și Franța) la foarte bun ă
(Marea Britanie și Canada). În schimb, țările care au leg ătură
cu lupta împotriva te rorismului sunt v ăzute ca fiind din ce în ce
mai importante din punct de vedere al intereselor americane în
zonă, dar atitudinea favorabil ă lor este în sc ădere, cu mult sub
limita neutralit ății. Modificarea circumstan țelor externe,
concretizat ă în atacuri teroriste și produc ția de arme de
distrugere în mas ă, a determinat schimbarea reprezent ării
sociale a statelor implicate în aceste dezvolt ări; în consecin ță,
importanța acordat ă Afghanistanului a crescut de la 45% la
73%, în timp ce variabila atitudinal ă a luat o valoare mult mai
mică (29
o, pe o scal ă termometric ă de la 0o la 100o, unde 50o
reprezintă neutralitatea). Similar este cazul Pakistanului, ce este
apreciat de 76% ca fiind de interes vital pentru SUA, dar
atitudinea vis-à-vis de aceast ă țară este „în r ăcire” (de la 42o la
31o).
Puterea și influența sunt reprezentate și în funcție de alte
două variabile: puterea militar ă și puterea economic ă (Anexa,
Tabelul nr. 7).

37
Care tip de putere este mai important ă în determinarea
puterii și influenței unei țări în lume: cea militar ă sau cea
economic ă?
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%
Puterea militar ă Puterea economic ăTip de putereProcente din popula ție
Europa
SUA

Figura nr. 4
În ciuda opiniei generale, conform c ăreia SUA se bazeaz ă
pe puterea militar ă, 66% dintre americani afirm ă că cea
economic ă determin ă puterea și influența unei țări în lume.
Europenii sunt și ei de acord cu aceast ă afirmație, chiar într-un
procent mai mare (84%), iar r ăspunsurile în fiecare dintre cele
șase țări studiate sunt similare: de la 80% în Germania la 89%
în Franța și Olanda.
Reprezentarea social ă a amenin țărilor la adresa securit ății
nu s-a modificat în mod esen țial de la sfâr șitul Războiului
Rece, europenii și americanii men ținându-și percepții similare,
deși pericolul materializat în existen ța blocului comunist a
dispărut. Societatea, atât la nivel na țional, cât și la nivel
internațional, con știentizeaz ă existența și a altor tipuri de
amenințări, în afara celor presupus e de definirea securit ății în
termeni de integritate teritorial ă și interese na ționale.
Securitatea este redefinit ă astfel încât s ă includă și celelalte
dimensiuni ale vie ții sociale: economic ă, politică, culturală etc.

38

39CONCLUZII

1. Lumea se afl ă acum într-un nou mileniu, în care noile
riscuri și amenințări la adresa securit ății au determinat-o s ă
reconsidere valorile general umane ce leag ă între ele statele și
națiunile.
2. După amenințarea blocului sovietic, lumea occidental ă,
și nu numai, î și reprezint ă principalele riscuri, pericole și
amenințări la adresa securit ății naționale și internaționale în
funcție de schimb ările majore ale mediului de securitate:
accentuarea terorismului interna țional, proliferarea armelor de
distrugere în mas ă și decăderea statelor.
3. Varietatea teoriilor apli cate în studiul securit ății nu
impieteaz ă cu nimic analiza, ci, dimpotriv ă, evidențiază
deosebita complexitate a conceptului.
4. Schimbarea social ă a antrenat schimbarea reprezent ării
sociale a securit ății, conceptul ac ționând pe mai multe
dimensiuni: militar ă, politică, economic ă, socială și de mediu.
5. Starea de securitate a indivizilor constituie punctul de
pornire al oric ărui studiu din acest domeniu, indiferent de
nivelul analizat (na țional, zonal, regional sau global), întrucât
omul reprezint ă elementul esen țial al oric ărei forme de
organizare social ă, iar gradul de realizare a securit ății acestuia
se reflectă în securitatea grupul din care face parte.
6. În studiul securit ății este necesar s ă se ia în considerare
contextul local, social, cultural și istoric al obiectului de
referință al analizei.
7. Formarea reprezent ării sociale a securit ății este
dependent ă atât de procesele sociale la scar ă mare
(interacțiunile între membrii grupurilor și dintre ace știa și
instituții precum mass-media), cât și de mecanismele
psihologice de baz ă (conectarea unui element nefamiliar la
unul familiar, prin ancorare, și transformarea unui concept într-
o imagine, prin obiectificare).

408. Reprezentarea social ă a securității permite comunicarea
indivizilor pe aceast ă temă prin furnizarea unui cod pentru
schimbul social, pentru identificarea și clasificarea variatelor
aspecte ambigue ale lumii lor și ale istoriei individuale și de
grup. Toate aceste elemente vor fi transpuse în defini ții ale
conceptului, atât la nivelul cunoa șterii comune, cât și al celei
științifice, dar și în politicile menite contracar ării
vulnerabilit ăților, riscurilor, pericolelor și amenin țărilor la
adresa securit ății individuale, na ționale, region ale, zonale și
globale.
9. În opinia noastr ă, teoria reprezent ărilor sociale ofer ă o
explicație complet ă a procesului de evolu ție a conceptului de
securitate, introducând în analiz ă și factori de natur ă umană,
istorică și cultural ă. O teorie pertinent ă și operațională
referitoare la reprezentarea social ă a securit ății va putea fi
formulată prin aprofundarea studiului în aceast ă direcție.

41ANEXĂ

Tabel nr. 1: Care considera ți a fi cele mai importante
tipuri de amenin țări în mediul de securitate
al secolului XXI?
TIPUL DE AMENIN ȚARE EUROPA SUA
Terorismul interna țional 65% 91%
Producerea de c ătre Irak a WMD 58% 86%
Încălzirea global ă 50% 46%
Fundamentalismul islamic 49% 61%
Conflictul militar între israelieni și arabi 43% 67%
Marele num ăr de imigran ți care intr ă în țară 38% 60%
Tensiunile dintre India și Pakistan 32% 54%
Globalizarea 22% 29%
Dezvoltarea Chinei ca putere mondial ă 19% 56%
Competiția economic ă american ă în Europa,
respectiv european ă în SUA 18% 13%
Instabilitatea politic ă din Rusia 15% 27%

Tabel nr. 2: Ce fel de impact are globalizarea asupra
următoarelor probleme?
EUROPA SUA ASPECTE ALE
GLOBALIZ ĂRII Pozitiv Negativ Pozitiv Negativ
Furnizarea de locuri de
muncă și întărirea
economiei în țările
sărace 48% 34% 64% 21%
Menținerea diversit ății
culturale în lume 46% 37% 53% 28%
Economia țării
subiectului chestionat 45% 35% 52% 30%
Standardul de via ță al
subiectului chestionat 42% 30% 51% 28%

42Tabel nr. 3: Care considera ți a fi cele mai dezirabile
măsuri în combaterea terorismului?
MĂSURI PENTRU
COMBATEREA TERORISMULUI EUROPA
(% în
favoare) SUA
(% în
favoare)
Sprijinul pentru țările sărace în vederea
dezvoltării economiei acestora 91% 78%
Trupele terestre care s ă atace taberele de
instrucție și alte facilit ăți ale terori știlor 69% 84%
Loviturile aeriene împotriva taberelor de
instrucție și a altor facilit ăți ale terori știlor 68% 87%
Restricționarea imigra ției în țările proprii 63% 77%
Asasinarea liderilor terori ști 51% 66%

Tabel nr. 4: Cu care dintre urm ătoarele dou ă afirmații
sunteți de acord?
Marea
Britanie Franța Germania Olanda
SUA ar trebui s ă rămână
singura superputere 20% 3% 22% 11%
Europa ar trebui s ă devină o
superputere 56% 91% 48% 59%

continuare tabel Italia Polonia Europa SUA
SUA ar trebui s ă rămână singura
superputere 7% 12% 14% 52%
Europa ar trebui s ă devină o super-
putere 76% 63% 65% 33%

Tabel nr. 5: SUA au un interes vital în urm ătoarele țări
1998 2002
Aliați și parteneri
Rusia 77% 81%
Israel 69% 79%
Marea Britanie 66% 78%
Canada 69% 76%
Germania 60% 68%
Franța 37% 53%

43Țări relevante pentru lupta
împotriva terorismului
Arabia Saudit ă 77% 83%
Pakistan – 76%
Iran 61% 75%
Afghanistan 45% 73%

Tabel nr. 6: SUA au o atitudine favorabil ă față de
următoarea țară (scală termometric ă de la
0o la 100o, unde 50o reprezint ă
neutralitatea)
1998 2002
Aliați și parteneri
Rusia 49o 55o
Israel 55o 55o
Marea Britanie 69o 76o
Canada 72o 77o
Germania 56o 61o
Franța 55o 55o
Țări relevante pentru lupta
împotriva terorismului
Arabia Saudit ă 46o 33o
Pakistan 42o 31o
Iran 28o 28o
Afghanistan – 29o

Tabel nr. 7: Care tip de putere este mai important ă în
determinarea puterii și influenței unei țări
în lume: cea militar ă sau cea economic ă?
SUA EUROPA
Puterea militar ă 27% 12%
Puterea economic ă 66% 84%
Nu știu/Nu răspund 7% 4%

Sursa: Worldviews 2002. Survey of American and European
Attitudes and Public Opinion on Foreign Policy