Drăgășani – Mediul Actual și Dezvoltarea Durabilă a Economiei

Drăgășani – mediul actual și dezvoltarea durabilă a economiei

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………….4

Capitolul 1. Evoluția turismului………………………………………………………………………6

Capitolul 2. Corelații teritoriale ale componentelor naturale…………………………….9

2.1. Poziția geografică…………………………………………………………………………….9

2.2. Potențialul turistic al reliefului…………………………………………………………10

2.3. Climă – element de favorabilitate și de restricție în evaluarea turistică………………………………………………………………………………………………..

2.4. Rețeaua hidrografică – resursele de apă pentru aprovizionarea orașului………………………………………………………………………………………………

2.5. Ariile naturale protejate, aspect al dezvoltării durabile a mediului înconjurător………………………………………………………………………………………….

Capitolul 3. Factori de determinare a activităților turistice…………………………

3.1. Factori economici……………………………………………………………………………

3.2. Industria ca factor de susținere a turismului……………………………………….

3.3. Factori naturali………………………………………………………………………………

Capitolul 4. Resursele turistice antropice…………………………………………………..

4.1. Resursele de forțe de muncă angajate în activități turistice…………………..

4.2. Edificii istorice, religioase, culturale, monumente de artă…………………….

Capitolul 5. Resursele turistice de natură etnografică…………………………………

5.1. Portul, jocurile și cântul popular……………………………………………………….

5.2. Arhitectura și arta populară………………………………………………………………

5.3. Meșteșugurile țărănești…………………………………………………………………….

Capitolul 6. Infrastructura turistică………………………………………………………….

6.1. Bazele de cazare. Capacități și tipuri de cazare……………………………………

6.2. Căile de comunicații și transporturile turistice. Grad de mobilitate a rețelei rutiere………………………………………………………………………………….

6.3. Alimentația publică………………………………………………………………………..

Capitolul 7. Circulația turistică………………………………………………………………..

7.1. Fluxul turistic intern………………………………………………………………………..

7.2. Fluxul turistic internațional………………………………………………………………

Capitolul 8. Strategii de marketing turistic………………………………………………..

8.1. Piața și cererea turistică…………………………………………………………………..

8.2. Produsul turistic……………………………………………………………………………..

8.3. Consumul turistic……………………………………………………………………………

8.4. Promovarea și publicitatea ofertei turistice…………………………………………

8.5. Managementul activităților din turismul urban………………………………….

Capitolul 9. Modalități de amenajare și optimizare a spațiului geografic cu valențe turistice……………………………………………………………………………………………

Concluzii…………………………………………………………………………………………………..

Bibliografie……………………………………………………………………………………………….

Introducere

Municipiul Drăgășani reprezintă încă din trecut un perimetru de seamă al zonei de sud a județului Vâlcea.

Cea dintâi atestare a localității apare în actul oficial din 7 iunie 1535, prin care domnul Vlad Voievod dă jupânului Fârtat Pârcălabul o moșie în Drăgășani, deși viața pe teritoriul actual al orașului a cunoscut o organizare încă din paleolitic și neolitic.

De Drăgășani ca târg, se poate vorbi ca existând, la finele secolului al XVIII-lea. Von Bauer, înregistrând în 1772 în memoriile sale localitatea ca un centru evoluat în care veneau sau poposeau temporar marii boieri, aminitind de o casă episcopală, o curte boierească, o biserică, vii, un târg și o trecere peste Olt. Duhul revoluției de la 1821 a cuprins întreaga Oltenie, în zona Drăgășanilor, pandurii lui Tudor alături de eteriști opunând rezistență trupelor otomane. Ca omagiu al acestor evenimente s-au ridicat bustul lui Tudor Vladimirescu în parcul central, precum și un monument dedicat eteriștilor în cimitirul orașului, iar poetul Grigore Alexandrescu scrie cunoscuta poezie ” Mormintele la Drăgășani”.
Modestul oraș Drăgășani, a fost implicat în revoluția de la 1848 și în răscoala de la 1907. La evenimentele din august 1944 a fost implicată și Școala de Subofițeri Jandarmi Drăgășani.

  Până în anul 1968, Drăgășaniul a fost reședința raionului Drăgășani, din regiunea Argeș, după reorganizarea teritorială făcând parte din județul Vâlcea. Anul 1995 are o semnificație aparte, intrucât la implinirea a 460 de ani de la atestare prin documente oficiale a localității, s-a dobândit statutul de municipiu.

Cunoscut în trecut ca teritoriu principal al castrului roman Rusidava, municipiul Drăgășani a ajuns în prezent un loc de renume în industria vitivinicolă datorită promovării din ce în ce mai accentuate a acestei ramuri.

Vorbind despre vechimea viilor și faima vinurilor de Drăgășani, acesta nu odată a stat pe masa celor mai luminoase figuri ale trecutului, nobilimea dacă, generalii oștirilor romane, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, celor mai temuți haiducii și pandurilor lui Tudor. Pe plan internațional cercetătorii Stațiunii de Cercetări Viticole Drăgășani au participat cu lucrări științifice la congrese, simpozioane,colocvii,etc., iar cu struguri și vinuri la concursuri internaționale organizate la Ljubliana, Sofia, Tbilisi, Bratislava, Montpellier, București, Budapesta fiind distinse cu medalii de aur vinurile de Sauvignon, Tămâioasă Românească, Cabernet Sauvignon.

Am căutat să mă interesez, să cunosc și să vă descriu trecutul acestui oraș pentru a cunoaște modul acestuia de dezvoltare – demografic, industrial, turistic.

Lucrarea de față este o încercare de a înfățișa aspecte trecute și prezente ale unei comunități în continuă dezvoltare și adaptare la cotidian. Viața locuitorilor acestui loc, din cele mai vechi timpuri și până în prezent și automat a dezvoltării ca un întreg, este prezentată în toată complexitatea ei.

Capitolul 1

Evoluția turismului

Turismul a devenit o activitate de recreere globală, fiind ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. Această ramură a explodat datorită necesității de includere a oricăror călătorii în afara teritoriului în care indivizii trăiesc și muncesc, de la excursiile de o zi până la sejururi în afara granițelor țării.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” își are originea în termenul englez „tour”, înseamnând călătorie și care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a indica acțiunea de a voiaja. Ulterior majoritatea limbilor europene au preluat termenul acesta, cu sensul de călătorie de agrement.

Turismul reprezintă un proces social complex cu puternice angajări economice, iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului. Implică cel puțin trei direcții distincte care se interferează spațial, temporal și ca scop:

deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul, pe o anumită durată în vederea satisfacerii unor cerințe în timpul călătoriei;

rezultatele de ordin economic;

exploatarea condițiilor de mediu.

Organizația Mondială a Turismului (OMT) a alcătuit o definiție cât mai cuprinzătoare, conform căreia ''turismul reprezintă activitățile efectuate de o persoană ce călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă de timp nespecificată al cărui scop principal de călătorie este altul decât cel de a efectua o activitate remunerată în interiorul locului vizat'', fiind ''un fenomen datorită căruia un număr din ce în ce mai mare de persoane părăsesc temporar, de regulă pentru mai mult de 24 de ore, locul domociliului stabil pentru a efectua sau presta activități neremunerate transformându-se în consumator de bunuri și servicii în alte localități sau tări''.

Turismul, ca parte a economiei unei țări, este un fenomen social-economic ce se integrează în economia unitară a țării, constituind o coordonată majoră a civilizației societății.

Elementele precursoare turismului, pe teritoriul țării sunt atestate documentar încă din antichitate.

În Evul Mediu, în condițiile orânduirii feudale, turismul s-a manifestat sporadic pe teritoriul țărilor românești, mai restrâns decât în antichitate, datorită nesiguranței drumurilor și concepțiilor mistice. Activitatea de turism se desfășura, mai ales, sub forma turismului de pelerinaj. Documentele vremii indică și o formă de turism colectiv, de masă, determinată de o serie de manifestări laice, etnofolclorice, cu prilejul unor momente festive tradiționale – sărbători folclorice, târguri, hramuri, etc. Spre sfârșitul Evului Mediu se afirmă treptat turismul balnear, în sec. XIX, stațiunile balneoclimaterice cunoscând dezvoltare deosebită. În a doua jumătatea a sec. XIX, apar primele asociații turistice, punând bazele turismului organizat.

În ultima parte a sec. XIX și, mai ales, în sec. XX, ca urmare a pătrunderii revoluției industriale în România, se inaugurează etapa turismului modern. Acest turism modern se caracterizează prin trăsături noi și printr-o evoluție a tipurilor și formelor sale, marcând transformări substanțiale, atât calitative, cât și cantitative, privind structura turismului.

Resursele turistice ale unui teritoriu sunt exploatate în cadrul unor forme de turism sau forme ale circulației turistice; generate de amploarea fluxurilor turistice intra- și interregionale, aceste forme de turism au cunoscut o diversificare crescândă.

Creșterea circulației turistice, participarea la mișcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivațiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic și practic, oferă elemente de fundamentare științifică a deciziilor privind dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

În țara noastră, s-au dezvoltat în principal produsele turistice de litoral, stațiunile balneare și mănăstirile din nordul Moldovei și Bucovina, însă datorită serviciilor turistice învechite si necompetitive, raportul calitate-preț este neconvingător.

Deoarece în ultimii 20 de ani, s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice, pe viitor va fi necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc, dar și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Conform datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică în luna decembrie 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, au înregistrat creșteri cu 8,5%, respectiv cu 9,1%. Comparativ cu luna decembrie 2012, în luna decembrie 2013 la punctele de frontieră s-au înregistrat creșteri atât lt termenul acesta, cu sensul de călătorie de agrement.

Turismul reprezintă un proces social complex cu puternice angajări economice, iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului. Implică cel puțin trei direcții distincte care se interferează spațial, temporal și ca scop:

deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul, pe o anumită durată în vederea satisfacerii unor cerințe în timpul călătoriei;

rezultatele de ordin economic;

exploatarea condițiilor de mediu.

Organizația Mondială a Turismului (OMT) a alcătuit o definiție cât mai cuprinzătoare, conform căreia ''turismul reprezintă activitățile efectuate de o persoană ce călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă de timp nespecificată al cărui scop principal de călătorie este altul decât cel de a efectua o activitate remunerată în interiorul locului vizat'', fiind ''un fenomen datorită căruia un număr din ce în ce mai mare de persoane părăsesc temporar, de regulă pentru mai mult de 24 de ore, locul domociliului stabil pentru a efectua sau presta activități neremunerate transformându-se în consumator de bunuri și servicii în alte localități sau tări''.

Turismul, ca parte a economiei unei țări, este un fenomen social-economic ce se integrează în economia unitară a țării, constituind o coordonată majoră a civilizației societății.

Elementele precursoare turismului, pe teritoriul țării sunt atestate documentar încă din antichitate.

În Evul Mediu, în condițiile orânduirii feudale, turismul s-a manifestat sporadic pe teritoriul țărilor românești, mai restrâns decât în antichitate, datorită nesiguranței drumurilor și concepțiilor mistice. Activitatea de turism se desfășura, mai ales, sub forma turismului de pelerinaj. Documentele vremii indică și o formă de turism colectiv, de masă, determinată de o serie de manifestări laice, etnofolclorice, cu prilejul unor momente festive tradiționale – sărbători folclorice, târguri, hramuri, etc. Spre sfârșitul Evului Mediu se afirmă treptat turismul balnear, în sec. XIX, stațiunile balneoclimaterice cunoscând dezvoltare deosebită. În a doua jumătatea a sec. XIX, apar primele asociații turistice, punând bazele turismului organizat.

În ultima parte a sec. XIX și, mai ales, în sec. XX, ca urmare a pătrunderii revoluției industriale în România, se inaugurează etapa turismului modern. Acest turism modern se caracterizează prin trăsături noi și printr-o evoluție a tipurilor și formelor sale, marcând transformări substanțiale, atât calitative, cât și cantitative, privind structura turismului.

Resursele turistice ale unui teritoriu sunt exploatate în cadrul unor forme de turism sau forme ale circulației turistice; generate de amploarea fluxurilor turistice intra- și interregionale, aceste forme de turism au cunoscut o diversificare crescândă.

Creșterea circulației turistice, participarea la mișcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivațiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic și practic, oferă elemente de fundamentare științifică a deciziilor privind dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

În țara noastră, s-au dezvoltat în principal produsele turistice de litoral, stațiunile balneare și mănăstirile din nordul Moldovei și Bucovina, însă datorită serviciilor turistice învechite si necompetitive, raportul calitate-preț este neconvingător.

Deoarece în ultimii 20 de ani, s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice, pe viitor va fi necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc, dar și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Conform datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică în luna decembrie 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, au înregistrat creșteri cu 8,5%, respectiv cu 9,1%. Comparativ cu luna decembrie 2012, în luna decembrie 2013 la punctele de frontieră s-au înregistrat creșteri atât la sosirile vizitatorilor străini (0,4%), cât și la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (4,6 %). În anul 2013, comparativ cu anul 2012, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri cu 3,5%, respectiv cu 1,1%.

Capitolul 2

Corelații teritoriale ale componentelor naturale

Poziția geografică

Județul Vâlcea este situat în partea central sudică a României și cuprinde teritorii aparținând unor variate regiuni geografice. În ceea ce privește așezarea, acest județ este cuprins între paralele 48o28’și 48o36’ latitudine nordică și între meridianele 23o37’ și 24o30’ longitudine estică. În componența sa, județul Vâlcea are 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune.

Cel de-al doilea municipiu din județul Vâlcea după Râmnicu Vâlcea, este Drăgășani, acesta fiind situat la limita de sud a județului Vâlcea, (Anexa 1), pe terasele de pe partea dreaptă a râului Olt, la 53 km de Râmnicu Vâlcea.

Orașul este așezat la 44°39′40″ latitudine nordică și la 24°15′38″ longitudine estică. Fiind așezat în Podișul Getic la o altitudine de 136 de metri și pe malul drept al Oltului prin climatul și poziția sa pitorească din lunca Oltului, municipiul se situează în sânul zonei de cîmpie.

Terasele Oltului pot fi observate cu ușurință: prima terasă este dominată de clădirea primăriei unde se află și partea centrală a localității; a doua terasă având ca punct de reper clădirea maternitații și a treia terasă dominată de clădirea „Institutului de Cercetări Viticole” cu plantațiile de viță de vie aferente.

Altitudinile cresc de la est la vest: la nivelul Oltului altitudinea este de circa 135 m, în zona luncii de 145 m ( la stadion ), în zona centrală de circa 160 m, pentru ca în vârful Dealului Viilor să atingă 308 m.

Pe teritoriul municipiului Drăgășani apar vertisoluri, soluri brune și soluri brune podzolice, asociate cu fazele lor erodate, soluri podzolice argiloiluviale, pe lunci și terase joase se întâlnesc aluviuni, soluri aluviale și soluri brune aluviale, însă gama cea mai largă este alcătuită de categoria loess-ului.

Vegetația zonei se încadrază în formațiunea floristică de silvostepă, vegetația ierboasă fiind în cea mai mare parte artificializată prin culturile agricole. La periferia aceastei zone, întâlnim și păduri de foioase formate din cerete și gârnițete, în mare parte defrișate. În zona colinară din dreapta Oltului întâlnim gorunete cantonate, în mare parte înlocuite cu livezi, făgeto-gorunete și păduri de fag.

Pe lunca Oltului a existat o vegetație tipică: păduri de plută, arin, răchită, care au fost defrișate făcând loc culturilor agricole.

Municipiul are în componența sa și următoarele localități: Capu Dealului, Zlătărei, Zărneni și Valea Caselor.

Șoseaua DN64 leagă Drăgășani direct de municiipiile Caracal și Sibiu și prin derivație de Slatina și Craiova. De asemenea, prin DN67B este legat de municipiile Târgu Jiu, Pitești, continuând cu A1 spre București. Calea ferată care trece prin localitate pe direcția nord-sud face legătura cu Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Brașov, Craiova, Piatra Olt, Caracal, Slatina, București, Roșiorii de Vede.

Potențialul turistic al reliefului

Potențialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unor activități turistice.

P. Cocean consideră potențialul turistic, ca fiind rezultatul asocierii spațiale a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă.

În municipiul Drăgășani, potențialul turistic este promovat cu ajutorul proiectelor din Programul Operațional Regional 2007-2013:

Axa prioritară 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”

Domeniul major de intervenție 1.1 – “Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniu: „Orașe – poli urbani”;

Obiectivul general al proiectului: „Sprijiirea dezvoltării durabile a municipiului Drăgășani”

Obiective specifice:

Transformarea Muzeului Viei și Vinului Drăgășani într-un motor pentru turism;

Creșterea contribuției la promovarea vinurilor de Drăgășani ca brand de țară;

Creșterea locurilor de muncă în municipiul Drăgășani, în zonă și regiune;

Angrenarea Muzeului în circuitul regional;

Transformarea turismului viticol la Drăgășani într-o componentă a dezvoltării regionale;

Axa prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”

Domeniul major de intervenție 5.3 – ”Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”;

Obiectivul principal al acestui proiect constă în organizarea Festivalului Anual al Vinului la Drăgășani FestiVin Nobiliar – Drăgășani, care presupune promovarea produselor specifice locale prin activități specifice de marketing, rezultatul fiind o optimă valorificare a produselor și o imagine bine definită și atractivă a municipiului Drăgășani, ca o zonă principală viticolă a României având ca țintă dezvoltarea și consolidarea turismului intern;

Obiective specifice:

Crearea premiselor la nivel local pentru o promovare adecvată a specificului viticol al municipiului Drăgășani;

Identificarea tuturor canalelor de promovare în vederea asigurării derulării unor acțiuni eficiente de promovare turistică a municipiului Drăgășani;

Identificarea unui târg relevant la nivel national, pentru a asigura reprezentativitatea specificului viticol al Drăgășaniului într-un astfel de eveniment;

Planificarea, coordonarea și derularea unui eveniment annual la nivelul municipiului Drăgășani dedicate promovării și marketingului acestei zone ca principal punct de referință viticol la nivelul României ( evenimentul Festivalul Anual al Vinului la Drăgășani “FestiVin Nobiliar – Drăgășani” ).

Climă – element de favorabilitate și de restricție în evaluarea turistică

Teritoriul municipiului Drăgășani aparține în proporție de 100% sectorului cu climă continentală (cu climă de dealuri și climă de câmpie).

În această regiune verile sunt călduroase și uscate, iar iernile reci, cu viscole și frecvente perioade de încălzire care provoacă discontinuități accentuate stratului de zăpadă. În ținutul dealurilor, pe măsura creșterii altitudinii și latitudinii, temperaturile scad treptat, iar precipitațiile devin mai bogate.

În data de 17 august 1952 s-a înregistrat temperatura maximă (41,3 °C), iar în data de 24 ianuarie 1942 a fost temperatura minimă ( -33,5 °C).

Radiația solară globală variază între 125,0 kcal/cm2 an în zona municipiului și sub 100 kcal/cm2 an pe culmile înalte ale munților din nordul județului Vâlcea.

Circulația generală a atmosferei este caracterizată prin frecvența mare a advecțiilor de aer temperat-oceanic din vest (mai ales în semestrul cald), prin pătrunderi frecvente ale aerului temperat-continental din sectorul estic (mai ales în semestrul rece), prin advecții relativ dese de aer tropical-maritim din sud-vest și sud, precum și prin rare invazii ale aerului arctic din nord și ale aerului tropical-continental din sud-est.

Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie) variază între 21,5 °C și 22 °C. Temperatura medie a lunii celei mai reci variază între -2 °C (ianuarie) și -2,3 °C (februarie). Temperatura aerului are valoarea medie anuală de 10.4o C. Numărulul mediu anual al zilelor de îngheț este de cca. 105.

În timpul verii se înregistrează fenomene orajoase spontane, descărcări electrice puternice și grindină.Umiditatea relativă a aerului în cursul anului depășește valoarea de 60 % considerată limita secetei atmosferice.

Cantitatea medie anuală a precipitațiilor atmosferice este de 578,8 mm, cantitățile medii lunare cele mai mari căzând în iunie (82,6 mm) și cantitățile medii lunare cele mai mici căzând în februarie (30,8mm). Cantitățile maxime căzute în 24 h, au însumat 105 mm în 12 iulie 1941.

Vânturile sunt influențate de relief atât în privința direcției, cât și a vitezei. Frecvențele medii anuale înregistrate la Drăgășani, indică predominarea vânturilor din N (14,8 %) și N-E (10,8 %), urmate de cele din S-V (8,6 %), E (8,5 %) și N-V (8,2%), viteza medie anuală fiind de 2,4 m/s.

Apa Oltului, cu coeficientul său de evaporație, participă la crearea unui microclimat mai blând. Indicele de ariditate al municipiului Drăgășani este de 28,2, cu valori medii lunare între 19,1 și 57,6.

Vânturile dominante sunt:

Crivățul, rece și destul de puternic, cu direcție N, N-E;

Austrul, cu direcție S, S-V, accentuează seceta verii, ploile și ninsorile iernii;

Băltărețul, călduț și relativ umed, cu direcție preponderentă dinspre sud.

Rețeaua hidrografică – resursele de apă pentru aprovizionarea orașului

Apele de suprafață

Teritoriul municipiului este străbătut de mai multe ape cea mai importantă apă curgătoare din zonă fiind Oltul. Acesta izvorăște din Munții Hășmașul Mare (Carpații Orientali), traversează Băile Tușnad, Sfântu Gheorghe, Făgăraș, Râmnicu vâlcea, Drăgășani, Slatina, etc. vărsându-se într-un final în Dunăre.

Pe cursul râului Olt este amenajat lacul de acumulare Drăgășani ( 828 ha în suprafață, 48 milioane m3 apă în volum ), situat pe raza județului Olt. Acesta este unul dintre cele 9 lacuri de acumulare de pe râul Olt, aflat la limita între județul Olt șijudețul Vâlcea.

Pârâul Pesceana este un important afluent al Oltului, izvorând din Dealul Cărămizii, străbate satele Pesceana, Amărăști, Creșeni, Sutești și se varsă în Olt în dreptul Zlătăreilor. Vara, albia sa seacă, lăsând la iveală matca bogat nisipoasă (cel mai bun nisip din România), cu un frumos zăvoi pe tot cursul.

Alte ape de suprafață:

Beica – se mai numește și Beiha sau la izvor, o parte, Beicuța. Străbate localitățile Mădulari, Ușurei, Șușani, Râmești, Cocorăști și se varsă în Olt în preajma comunei Arcești;

Gorgoneasa – are curgere sezonieră, cu debite mari în timpul ploilor torențiale și a topirii zăpezilor sau seacă definitiv pe timp de secetă;

Verdea – a apărut pentru prima dată în documente în anul 1526. Numele de Verdea este purtat și de un sat din comuna Sutești, așezat pe ambele maluri ale acestui pârâu.

Apele subterane

Râul Olt dispune de rezerve ce par sub formă de izvoare la baza versanților de pe fruntea câmpurilor înalte, a teraselor sau se găsesc la adâncimi mai mari în depozitele fluvio-lacustre.

Alimentarea orașului se face cu ajutorul unor puțuri săpate de localnici manual sau cu foreze: 17 puțuri de mare adâncime (200m) care au fost săpate în Dealul Oltului, apa neavând nevoie de procesare, și a 20 de puțuri (10-12m).

Ariile naturale protejate, aspect al dezvoltării durabile a mediului înconjurător

Prin HG nr.1284/2007 fost declarată la nivel național, Aria de Protecție Specială (SPA) – Valea Oltului Inferior , situată în partea de est a municipiului Drăgășani, sit ce cuprinde întregul bazin al râului Olt.

În sit sunt incluse un număr de 7 lacuri de acumulare de pe râul Olt : Rm. Vâlcea, Râureni, Govora, Băbeni, Ionești, Zăvideni, Drăgășani.

Această arie protejată, care face parte din regiunea biogeografică continentală, având o suprafață de 54.074 ha, este în custodia S.C. Servicii și Consultanță S.A. București.

Acest sit găzduiește efective importante ale unor specii de păsări protejate, fiind inventariat un număr de 13 specii de păsări protejate la nivel European. Situl este important în perioadele de migrație și pentru iernat.

Activitățile care pot avea impact asupra populațiilor de păsări pe raza judetului Vâlcea ar putea fi:

tratarea culturilor agricole cu diferite substanțe fitosanitare de pe terenurile agricole învecinate sitului și în interiorul acestuia;

populațiile de păsări ar putea fi afectate;

existența unor zone care au un impact negativ asupra mediului datorită poluării apei, solului și pânzei freatice.

Ariile protejate suprapuse sitului sunt rezervația naturală Iris – Malu Roșu și rezervația naturală de tip avifaunistic Lacul Strejești.

Iris – Malu Roșu este o arie de protecție specială avifaunistică și floristică (rezervație naturală) situată în județul Olt, pe teritoriile administrative ale comunelor Mărunței și Fălcoiu și al orașului Drăgănești-Olt. Aria naturală cu o suprafață de 1.380 hectare se află în partea centrală a județului Olt (în bazinul Oltului Inferior), în imediata apropiere de rezervația naturală Pădurea Reșca, lângă drumul județean (DJ546) care leagă localitatea Mărunței de orașul Drăgănești-Olt.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone) și reprezintă o arie naturală (luciu de apă, plaje de nisip, mlaștini, pajiști, vegetație forestieră) în Lunca Dunării.

Aria naturală protejată adăpostește și asigură condiții de hrană și ciubărit pentru mai multe specii de păsări migratoare și de pasaj (lebădă-de-iarnă, egretă, piciorongul, lopătar, stârc-de-noapte, cormoran mic, chiră mică, chiră-de-baltă, fluierar-de-mlaștină), precum și condiții prielnice de dezvoltare pentru comunități de vegetație ierboasă (stânjenel-de-baltă – Iris pseudacorus) specifică zonelor umede.

Lacul Strejești este o arie naturală de protecție specială avifaunistică, (rezervație naturală de tip avifaunistic), situată în județele Olt și Vâlcea, pe teritoriile administrative ale comunelor Strejești (OT) și Voicești (VL). Rezervația naturală cu o suprafață de 2.378 hectare, a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone) și reprezintă lacul artificial (lac de acumulare) creat printr-un baraj pe râul Olt, în amonte de hidrocentrala omonimă, precum și zonele limitrofe acestuia.

Aria naturală asigură condiții de hrană și ciubărit pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, unele protejate prin lege.

Capitolul 3

Factori de determinare a activităților turistice

Factorii de determinare a activităților turistice se clasifică după următoarele criterii

după natura sau conținutul acestora:

factori economici:

veniturile populației;

oferta turistică;

prețurile și tarifele produselor turistice.

factori tehnici:

performanțele mijloacelor de transport;

dotările tehnice existente în unitățile hoteliere, de alimentație, ș.a..

factori sociali:

urbanizarea;

timpul liber.

factori demografici:

evoluția numerică;

structura pe vârste;

modificarea duratei medii de viață;

structura pe sexe, grupe de vârstă, categorii socio-profesionale.

factori psihologici, educativi și de civilizație:

nivelul de instruire;

setea de cultură;

temperamentul;

caracterul individual;

dorința de cunoaștere.

factori naturali:

așezarea geografică;

relieful;

clima;

poziția față de principalele căi de comunicație.

factori organizatorici și politici:

formalități la frontiere;

facilități în turismul organizat;

conflictele sociale, etnice, religioase;

regimul vizelor.

după natura acțiunii lor în timp:

factori cu acțiune permanentă:

creșterea timpului liber;

modificarea veniturilor;

mișcarea demografică.

factori sezonieri:

succesiunea anotimpurilor;

structura anului școlar/universitar;

activitatea în agricultură.

factori conjuncturali:

crizele economice, politice;

confruntările armate;

catastrofele naturale;

condițiile meteorologice.

după importanța (rolul) lor în determinarea fenomenului turistic:

factori primari:

veniturile populației;

oferta, prețurile;

timpul liber, mutațiile demografice.

factori secundari:

climatul internațional;

formalitățile de viză sau frontieră;

diversele facilități.

în funcție de direcția lor de acțiune:

factori exogeni:

creșterea veniturilor;

evoluția numerică a populației;

sporirea gradului de urbanizare.

factori endogeni:

lansarea de noi produse;

diversificarea gamei de servicii oferite;

nivelul tarifelor, facilități de preț, pregătirea personalului, ș.a..

după profilul de marketing:

factori ai cererii turistice:

veniturile;

urbanizarea;

timpul liber;

factori ai ofertei turistice:

condiții naturale;

baza materială;

costul prestațiilor, diversitatea și calitatea serviciilor.

factori ai confruntării cerere-ofertă:

distribuția agențiilor de voiaj;

calitatea infrastructurii;

sistemul legislativ.

Acești factori sunt dinamici, schimbători și într-o anumită măsură pot fi dirijați în folosul dezvoltării turismului.

3.1. Factori economici

Atât natura cât și densitatea populației nu alcătuiesc decât premizele dezvoltării societății. Cauza determinantă a dezvoltării ei este în special producția materială a bunurilor necesare existenței.

Municipiul Drăgășani cu solul lui aluvionar podzolic este lipsit de posibilități de dezvoltare, facând parte astfel din regiunile slab dezvoltate, de aceea principalele ramuri de producție fiind agricultura (la periferie) și viticultura.

 Statiunea s-a înființat în anul 1936 purtând numele de Stațiunea Oenologică Drăgășani, ca unitate a Ministerului Agriculturii si Domeniilor. Pe parcursul modernizarii ei, stațiunea a avut mai multe denumiri și a fost coordonată de:

In anul 1937 trece de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor la Institutul de Cercetări Agronomice al Romaniei (ICAR). 

In anul 1940, Stațiunea s-a unit cu Pepiniera viticolă Drăgășani (înființată în anul 1897), sub denumirea de Statiunea Experimentala de Viticultura si Oenologie Dragasani.

In perioada 1944-1957, unitatea s-a numit Stațiunea Experimentală Viticola Dragasani, fiind sobordonata ICAR, iar unitatea a fost, coordonata de ICDVV Valea Calugareasca. 

In intervalul 1971- 2001 unitatea a functionat cu denumirea de Statiunea de Cercetare si Productie Viti Vinicola Dragasani 

Din anul 2002, unitatea a primit denumirea de Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Dragasani.

3.2. Industria ca factor de susținere a turismului

La periferia municipiului Drăgășani industria a fost reprezentată de mai multe firme cu diferite domenii de activitate. Cele mai importante întreprinderi au fost SC Finca SA și SC Roți Auto SA, din 2000 devenind SC Magnetto Wheels SA.

În anul 1967 s-a construit una dintre cele mai moderne fabrici de talpă și încățăminte din cauciuc a perioadei respective de pe teritoriul României, ce a avut aproximativ 3,000 de angajați.

Au fost alese trei zone de amplasare a fabricii, (în comuna Ștefănești, între comuna mai sus numită și comuna vecina, Zlătărei), ultima variantă fiind aleasă. În comisia de avizare s-au adus argumente întemeiate prin care s-a stabilit că cea mai indicată zonă de amplasare a întreprinderii ar fi cea dintre comunele Zlătărei și Ștefănești, fiind asigurată forța de muncă din patru comune învecinate: Zlătărei, Ștefănești, Voicești, Grădinari. Întreprinderea s-a construit pe un teren aflat în vecinătatea șoselei principale Craiova – Râmnicu-Vâlcea, iar la distanță de doi kilometrii se afla halta Zlătărei de unde s-a format o linie de garaj C.F.R.

Una dintre probleme a fost calificarea la locul de muncă a muncitorilor, întrucât personalul provenea în proporție de 60% din rândul viticultorilor și agricultorilor, restul fiind tineri localnici, absolvenți de școală profesională de profil.

Întreprinderea a început cu două secții: dozaj-amestec și calandre-talpă. La 27 decembrie 1969 intră în funcțiune a treia secție: confecții-încălțăminte. Se producea încălțăminte ușoară de larg consum (teneși, bascheți, papuci de stradă și de casă), încălțăminte de protecție (cizme hidroizolante pentru mineri, antiacide, electroizolante), sport și pescărești. Producția era destinată acoperirii cerințelor pieței interne de încălțăminte de acest gen. Se mai produceau cantități mari de talpă matrițată și talpă-plăci pentru alți producători de încălțăminte, interni și externi. Producția înregistra creșteri importante. În paralel s-au dezvoltat și alte secții de producție: furtune pentru stins incendii, furtune pentru irigații; unică în țară secția confecții furtune P.C.I. și secția matrițerie și utilaje tehnologice (în care se realizează tot necesarul de matrițe pentru întreprinderi și alte unități prelucrătoare de cauciuc).

Productivitatea a crescut simțitor, iar în 1975 se mândrea că într-o singură zi producea încălțăminte pentru întreaga populație a orașului. Secția prototipuri a realizat în timp record pentru acea vreme peste 40 de modele noi de încălțăminte cu fețe de stofă (de regulă importată), multe din ele fiind cerute ca producție exclusivă de către agenții economici externi.

Datorită comenzilor mari oamenii au fost nevoiți să lucreze în schimburi. Pentru personalul fabricii s-au construit blocuri de locuit și o creșă cu program prelungit pentru copii, în orașul Drăgășani. Dacă până în 1989 producția avea desfacerea asigurată în țările C.A.E.R., evenimentele din acea perioadă au dus la căderea bruscă a pieței europene, la dificultăți deosebite în procurarea cauciucului natural. S-a liberalizat piața internă, care a fost invadată rapid de produse similare fabricate în China, fenomen care a dus la scăderea drastică a producției de încălțăminte tip Finca. Acest lucru s-a întâmplat datorită unei concurențe neloiale a produselor chinezești a căror calitate este mult inferioară față de produsele românești, acestea intrând în țară de multe ori nelegal, fapt pentru care pătrund pe piață la prețuri mult mai mici decât cele reale. Din 1990, întreprinderea a fost reorganizată ca societate pe acțiuni cu aceleași tipuri de produse, puțin îmbunătățite. Începând cu anul 1998, după ce societatea suferise un amplu proces de restructurare, se constată o creștere la export a produselor din categoria încălțăminte.

Din anul 2004 întreprinderea a suferit un drastic declin atât pentru cifra de afaceri cât și din punct de vedere al profitului (Fig. 1). În anul 2011 s-a încercat o revenire a productivității de altădată, însă deși cifra de afaceri a avut valori pozitive (Fig. 2), profitul net a fost negativ (Fig. 3).

Fig. 1 Evoluția cifrei de afaceri și a profitului pentru SC Finca SA

Fig. 2 Evoluția cifrei de afaceri a întreprinderii SC Finca SA

Fig. 3 Evoluția profitului întreprinderii SC Finca SA

S.C. Roți Auto S.A.

În anul 1980 s-a construit tot pe teritoriul comunei Ștefănești, lângă Finca „Fabrica de Jenți Auto”. Producția a demarat cu două linii de producție prin ambutișare la rece, jantele produse făcând inițial obiectul echipării autoturismelor autohtone, produse la Pitești (Dacia). S-a exportat în S.U.A. În 1985 clădirea fabricii se extinde. Se achiziționează utilaje noi, performante pentru vremea aceea.

În 2000 fabrica își schimbă denumirea în SC Magnetto Wheels SA având ca acționar majoritar o companie din Torino, cel mai mare producător european de roți din oțel. În perioada 2001 – 2005, noul proprietar a investit în unitate peste 21 milioane de euro (fig. 4) pentru modernizare și perfecționarea forței de muncă. În prezent fabrica furnizează roți pentru autoturisme, remorci, rulote sau ca piese de schimb diferitelor firme din afară sau din țară. Ca număr de salariați este în jur de 200, majoritatea tineri.

Fig. 4 Date financiare SC Magnetto Wheels SA

Fig. 5 Evoluția profitabilității (in RON)

Fig. 6 Ponderea profitului în venituri pe anul 2009 (ultimul an cu profit 0)

Capitolul 4

Resursele turistice antropice

Resursele turistice reprezintă o componentă importantă în oferta turistică, cuprinzând atracțiile naturale și antropice dintr-o zonă. Acestea se impart în două mari categorii: resurse turistice naturale și resurse turistice antropice.

Principalele categorii de resursele turistice naturale sunt: relieful, hidrologia, climatul și biodiversitatea. Acestea sunt reprezentate ca un dar al naturii pe care trebuie să-l protejăm.

Resursele turistice antropice constituie rezultatul gândirii și activităților multiple ale oamenilor.

În cadrul acestora putem vorbi despre monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri și rezervații de arhitectura, monumente și ansambluri memoriale, așezări și verstigii istorice și culturale de mare preț.

Multe dintre aceste resurse nu au fost create special în scop turistic, ci ele au indeplinit atribuții economice, culturale, sociale.

4.1. Resursele de forță de muncă angajate în activități turistice

Calificarea personalului care lucrează în turism este un aspect determinant pentru calitatea serviciilor. În condițiile unei concurențe tot mai accentuate, chiar și numai pe piața românească serviciile și calitatea acestora sunt de cele mai multe ori determinante în alegerea unei destinații turistice.

Autoritatea Națională pentru Turism, prin Compartimentul Cercetare și Învățământ, au organizat cursuri de specialitate pentru sectorul turistic, prin rețeaua Ministerul Educației și Cercetării, acordând brevete și certificate de specialitate.

Pentru lucrătorii din turismul local, care nu sunt absolvenți de studii superioare de specialitate, sunt recomandate cursuri de instruire profesională pentru administratori de pensiune, ospătari, bucătari, cursuri de perfecționare pentru de limbi străine și calculator.

Conform informațiilor oferite de către Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, populația angajată în activități turistice la sfârșitul anului, pe o perioadă de 11 ani se prezintă astfel: http://www.valcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=412

4.2. Edificii istorice, religioase, culturale, monumente de artă

În județul Vâlcea, potențialul turistic de natură antropică, este realizat dintr-o gamă variată de obiective majore:

obiective turistice istorice – cetățile dacice, castrele romane, culele;

obiective turistice religioase – bisericile din lemn, biserici cu picturi interioare reprezentative, schiturile, mânăstirile;

obiective turistice culturale – teatrele, muzeele, casele memorial, monumentele;

edificii turistice propriu-zise – parcurile de recreere, fântânile;

activități antropice cu funcții turistice – târguri și expoziții, hramurile și pelerinajele religioase, festivalurile și competițiile sportive.

Municipiul Drăgășani, în momentul de față este reprezentat de obiective turistice de o însemnătate incontestabilă.

Obiectivele turistice istorice, în această zonă, sunt reprezentate de castrele romane, construite de-a lungul cursului Oltului, cel mai cunoscut fiind Castrul Rusidava (Drăgășani), dar si Castrul de la Ionești (Pons Aluti).

Un obiectiv turistic religios îl reprezintă Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din Momotești (Drăgășani), acesta fiind una dintre bisericile cu picture interioare representative.

În zona municipiului, găsim și un schit mai puțin cunoscut, Schitul Dobrușa, situat la 15 km de Drăgășani, în satul Dobrușa, comuna Ștefănești, aceasta fiind una dintre cele mai vechi fundații religioase din Oltenia.

Alte obiective turistice religioase sunt:

Biserica Târgului Drăgășani – în jurul acestei biserici s-au dat luptele între panduri și turci, în anul 1821, aceasta fiind demolată după primul război mondial, ca pe același loc să fie ridicată actuala catedrală a orașului;

Biserica Mânăstirii Stănești din Lungești;

Mânăstirea Mamu din Lungești.

Obiectivele turistice culturale din Drăgășani sunt reprezentate în principal de Muzeul Viei și Vinului, Muzeul parohial “Sfântul Ilie”, Colecția „Theodor Bălășel”, Casa memorială “Gib Mihăescu”, bustul lui “Gib Mihăescu”.

Muzeul Viei și Vinului – situat în centrul orașului, a fost înființat în luna mai a anului 1983, fiind alcătuit din trei săli, care găzduiesc exponate donate de Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Drăgășani și Muzeul Județean Vâlcea.

Foto 1. Muzeul Viei și Vinului (fotografie originală)

Muzeul parohial “Sfântul Ilie” – a fost creat de către părintele C. Cerbu, slujitor la biserica “Sfântul Ilie”, în curtea bisericii. Părintele a strâns în acest muzeu obiecte colecționate de mare valoare.

Colecția „Theodor Bălășel” – a fost fondată de preot Ionescu Gheorghe și cuprinde un număr important de cărți vechi, inclusiv manuscrisele folcloristului în original, obiecte vechi și ouă încondeiate etc. Clădirea care adăpostește colecția a fost construită în anul 1933.

Casa memorială “Gib Mihăescu” – în această casă a locuit scriitorul împreună cu soția sa în perioada 1920 – 1930. Colecția cuprinde obiecte care au aparținut scriitorului: manuscrise, fotografii, corespondență cu familia, o lunetă.

Bustul lui Gib Mihăescu – a fost dezvelit în anul 1997, pentru cinstirea memoriei scriitorului, fiind ridicat pe strada care îi poartă numele.

Foto 2. Bustul lui Gib Mihăescu (fotografie originală)

Capitolul 5

Resursele turistice de natură etnografică

Aceste resurse ocupă un loc aparte în cadrul obiectivelor turistice antropice, datorită faptului că fiecare comunitate etnică deține un patrimoniu propriu, spiritual și material.

Țara noastră dispune de aceste resurse care reprezintă zestrea primită de la bătrâni și pe care va trebui să o conservăm pe cât posibil.

Cele mai importante resurse turistice de natură etnografică sunt reprezentate prin portul, jocul și cântecul popular, arhitectura și arta populară și meșteșuguri.

5.1. Portul, jocurile și cântul popular

Prin aceste elemente se pot diferenția etniile, țările, regiunile unei țări, chiar și două localități din acelașă județ. Țara noastră dispune de numeroase zone folclorice, unde se păstrează și acum originalitatea acestor elemente.

În județul Vâlcea, creația etnofolclorică este reprezentată prin manifestări tradiționale în diferite localități.

În zona municipiului Drăgășani, îmbrăcămintea tradițională este în cea mai mare parte confecționată manual, țesăturile fiind obținute în trecut la războaie special create. Motivele realizate pentru a crea cele mai interesante combinații, se transmiteau de la mamă la fiică, dar și între sătence. Costumul popular are caracteristici particulare în funcție de sex, vârstă, anotimp si evenimentele la care era purtat.

Portul popular pentru femei

Costumul popular purtat de femei, este format dintr-o cămașă lungă, din bumbac țesut subțire, cu motive pe poale alese în războisau cusute cu altițe. Mânecile și pieptul sunt ornamentate mult mai bogat cu motive, îmbogățite cu paiete multicolore.

Fota este din lână țesută, motivele fiind din lână mai subțire, cu reprezentări în șiruri orizontale. Aceasta este prevăzută cu chenar în față și pe poale, brodat cu fir de mătase sau de lână. Fota se poartă peste cămașă, în acest fel să-i fie puse în valoare motivele.

Peste cămașă se îmbracă o vestă din catifea neagră, cusută cu mărgele de metal (cilicuri) brodate cu mărgele policrome. Betele sunt tot înguste, țesute în război, din fie de lână, policrome și cu motive deosebit de inspirate. Zăvelcile sunt țesute în zăzboi, cu motive din pânză de bumbac, rară și subțire sau lânică colorată.

În picioare femeile poartă ciorapi din bumbac și opinci. Pe cap se poartă o “cârpă” (maramă) din bumbac înălbit, subțire, țesut și prevăzut la capete cu motive și broderii cât mai amănunțite.

Portul popular pentru fete

Fetele poartă un costum format dintr-o cămașă scurtă cu motive florale, zoomorfe sau din mediu, cusute cu arnici sau țesute pe pânză subțire de bumbac sau in. Aceasta era ia de purtare.

Ia pentru evenimente deosebite (“de bună”), este confecționată din borangic, cu motive mult mai bogat ornamentate, mai viu colorate, evidențiate cu paiete de diferite culori, cele mai valoroase ii având motivele cusute doar cu paiete. La gât, ia este prevăzută sau nu cu o despicătură ale cărei margini sunt fie brodate cu motive diferite, fie imită despicarea până la brâu cu un motiv vertical.

Peste ie se poartă fie o fustă din pânză subțire, fie fota sau vâlnicul. Cingătoarea este formată din bete, țesute special cu motive geometrice pe toată lungimea, care nu se pot confunda cu cele ale bărbaților. În picioare se poartă ciorapi mercerizați, în principal având culoarea albă, scurți sau trei sferturi și opinci din piele de vițel sau din piele de porc.

Pe cap se poartă marama din borangic, țesut în casă, cu motive cusute sau țesutela ambele capete, cu fire din bumbac de două grosimi. Maramase poartă fie înfășurată după gât cu capetele libere în față și spate sau prinsă pe cap cu agrafe și cu capetele libere. Când nu se poartă marama, de exemplu la muncă, aceasta este înlocuită cu un batic din mătase naturală, înflorat. Fetele nu poartă niciodată capetele baticului legat sub bărbie.

Femeile mai în vârstă poartă broboadă din lână sau din catifea plușată, o haină până la genunchi (scurteică) din postav industrial, de culoare roșcată sau negru, cu guler din blană de vulpe, dihor, miel sau iepure. Manșetele și pieptul erau brodate cu aceeași blăniță. Se mai poartă un cojocel fără mâneci din pielicele de miel sau cojoc cu blana mai groasă. Pe cap, femeile poartă tulpane (basma în trei colțuri )sau testemele (basma pătrată de pânză subțire), brodate cu dantele din fir gros de mătase și/sau cu ciucuri prelungi.

Fetele poartă iarna o cămașă din pânză de bumbac , țesut în casă cu motive florale mici, din arnici, care se poartă până la brâu și care nu mai este țesută cu paiete, ci cu mărgele. Hainele groase sunt din dimie (țesătură groasă de lână) țesută în casă și date la piuă. Pe cap, fetele poartă basmale policrome cu diferite motive florale. În picioare se poartă ciorapi de lână croșetați într-un cârlig sau patru cârlige și opinci.

Foto 3. Costum femeiesc cu vâlnic și zăvelcă

Costumul popular pentru bărbați

Costumul popular pentru tineri nu diferă de cel pentru bărbați, astfel că aceștia poartă o cămașă din bumbac subțire, albă, croită în clini, cu poalele ușor evazate, mânecile lungi, largi, fără manșete, cu guler îngust cusut cu motive florale în ghirlandă strânsă. Cusăturile sunt de regulă florale, policrome. Pentru acest costum se folosesc paietele doar ăn zone restrânse.

Poalele cămășii sunt cusute cu mătase albă în relief sau cu motive policrome. Peste cămașă se încing betele țesute din lână policromă, cu modele geometrice. Capetele betelor se poartă pe șold. Cei mai în vârstă poartă în loc de bete, chimir din piele, lat, pe care si-l procură de la meșterii curelari.

Pantalonii sunt din pânză (izmene), din bumbac înălbit, țesuți în război, cu motive alese.

Din punct de vedere stilistic, dansul popular vâlcean, în general dans mixt, de grup, se caracterizează prin dinamism și vigoare, sobrietate și eleganță, o alternanță liberă de ritmuri și pași și o varietate de forme în cerc, semicerc, în spirală sau în linie.

Repertoriul coregrafic cuprinde pe lângă dansuri oltenești de largă răspândire, o serie de jocuri specifice vetrei locale: floricica de brâu, bordeiașul, ariciul, precum și numeroase variante de brâu, horă, sârbă, etc..

Cele mai importante festivaluri și jocuri populare sunt:

„Învârtita dorului” – această manifestare etnofolclorică are loc la Vaideeni, fiind un important festival folcloric al păstorilor din Carpați.

Festivalul “Cântecele Oltului” – acest festival are o tradiție de 45 de ani, prima ediție a acestui concurs-spectacol, având loc la Făgăraș, iar următoarele la Călimănești. Festivalul include: Spectacolul concurs al ansamblurilor folclorice participante cu probe individuale: concurs de interpretare “Doina Oltului – solist vocal și instrumental”, concursulpurtătorilor de costume populare și concursul “Frumoasa Oltului”. Ansamblurile participante în concurs sunt din Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Teleorman, Vâlcea.

Festivalul Tradițiilor Vâlcene – festivalul reprezintă punctul de întâlnire pentru cei mai buni artiști populari din zonă. Festivalul are în componență următoarele secțiuni de concurs: solist vocal, dans popular, grup vocal folcloric, taraf folcloric, grup instrumental folcloric, trofeul festivalului (localitatea cu cea mai bună și complexă reprezentație).

Jocul călușarilor – care începe la Rusalii (la 50 de zile după Paști) cu organizarea cetelor de călușari și care țin o săptămână. După această perioadă, merg toți să îngroape calușul în pământ, adică steagul. Aceste cete sunt formate din cei mai buni tineri jucători, îmbrăcați în cămăși brodate cât mai frumos, cu pălării, iar pe corpul lor sunt așezate niște panglici. Se încing cu multe bete, foarte frumos lucrate, luate din sat. Se încălță cu opinci și la picioare au mulți clopoței. Joacă după o melodie , numită de ei “călușul” și strigă: „Hă-lășa! Hă-lășa”, ridicând ciumegele în sus. Gospodarii în curtea cărora se joacă trebuie să le dea bani mai mulți, iar un alt bacșiș îl adună de la cei care vin să privească. În ceata lor este un personaj îmbrăcat caraghios, ca un clovn, care știe să facă glume și fel de fel de ghidușii, numit “mutul”.

În ceea ce privește folclorul, acest tezaur de neprețuit, a luat naștere în viața poporului nostru în împrejurimi geografice și în special, istorice vitrege pe care le-a trăit acest popor.

Până în secolul al XVIII-lea s-au format cântece de vitejie, care preamăreau legendarele fuguri ale lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, iar în secolul al XIX-lea pe Tudor Vladimirescu. Între secolele XVII și XIX apar baladele haiducilor, acestea fiind, la începutul perioadei, dramatice, arătând asuprirea nesățioșilor stăpânitori, baladele devenind în cele din urmă mai înduioșătoare, întrucât haiducii nu-i mai suprimau pe adversari, ci se mulțumeau doar să le ia banii și să-i împartă la săraci.

Diversitatea cântecului popular, este rezultat al asimilării confluențelor cu zonele învecinate și al sintezei particulare care-i conferă originalitate.

În zona municipiului Drăgășani, folclorul abundă în cântece lirice, păstrat aici de sute de ani, dar și în cântece bătrânești , compartimentul mai puțin conservat al cântecului popular de pe aceste locuri, ele fiind auzite în special, de la oamenii mai vârstnici ai satului.

În trecutul zonei, baladele și doinele aparțineau șezătorilor și clăcilor, dându-li-se glas cu mult foc, unde tinerii promovau buna dispoziție, dezlegând ghicitori și povestind întâmplări de tot felul. Sâmbăta seara se organizau furcării pe la vreun sătean, mai ales vara și toamna când se așezau în jurul focului deasupra tuciului cu porumbi sau cu cartofi, acestea fiind bunătățile cu care erau ospătați participanții.

Ținea până la miezul nopții, băieții dând glas fluierului sau cavalului, iar fetele lucrând diferite obiecte pe motive naționale, torcând lâna, în fire subțiri din caiere și vrăjind satul prin farmecul cântecelor străbune.

Încetul cu încetul, fluierul , a devenit un instrument, de nelipsit, la chimirul sau brâul flăcăilor, iar cavalul a început să dispară odată cu bătrânii. Fluierul continuă să fie și astăzi instrumentul preferat al tineretului și mai ales al ciobanilor.

Mai jos sunt prezentate câteva dintre versurile care au alinat viața țăranului din această zonă:

“Frunză verde trei spanace

Haiduc Petre ce mai face

Ascute cuțitele,

Bea, mănâncă și ascultă,

Cum trec bâlcenii în luncă.”

(Aceste versuri erau cântate la furcării și clăci)

“Balada lui Miu haiducu”, unde istețimea este prețuită cao adevărată armă de luptă în condițiile asupririi. Este susținută cu o deosebită simpatie, răzbunarea haiducului Miu, travestit în ciobănaș, împotriva domnitorului Ștefăniță, care îl determină în cele din urmă pe domnitor să-i recunoască în scris dreptul la haiducie.

“Foaie verde fir de lobodă,

În curtea lu Ștefan Vodă,

Mulți boieri s-au strâns la vorbă

Și tot bea și tot mânca

De Miu aflat că punea

Dimineața în prânzul mare

Să facă de-o vânătoare,

După păsări gălbioare,

Și de-o fi Miu la fag,

Să-l canunească spânzuratu.”

Aceeași baladă mai departe îl arată pe Miu bolnav, zăcând la umbra unui fag, păzit de o fată mare care-i cânta:

“Zaci voinice, ori te scoală

Ori mai dăm și mie boală.”

Dar, văzând că vine potera, îl prevestește:

“Verde-albastru flori de in,

Uite poterașii vin.”

De data aceasta haiducul scapă cu fuga, dar văzându-se urmărit, a schimbat hainele cu un cioban și se întâlnește cu potera și cu domnitorul țării, Ștefăniță, care nu-l recunoaște. La întrebarea, dacă știe unde se ascunde Miu, el se oferă sp le arate locul în pădure, însă domnul este în cele din urmă încunjurat de haiduci și silit să iscălească carte că nu-l va mai urmări pe Miu:

“Ștefane, Măria Ta,

Să-mi dai carte iscălită

De tine pecetluită,

Cât oi fi tu în domnie,

Să fiu eu în haiducie.”

O coincidență toponimică, fără a i se confirma veridicitatea face ca denumirile “Tighina” și “Peret”, care apar în balada “Costea”, să figureze și în comuna Voicești, comună situată la 7 km de municipiul Drăgășani.

În această baladă este vorba despre ciobanul Costea care se înțelegea cu haiducul Fulga, prin rămășag, să nu-i ia din oi, însă Fulga prin vicleșug îi ia cea mai mare parte din oi, iar ciobanul Costea se răzbună pe bună dreptate pentru această ticăloșie:

“Pe câmpul Peretului, Și al Tighinetului,

Scoase Costea oile, Multe ca viorelele,

Și le bagă în dumbrăvioare,

Și le paște prin vâlcele.

Când Costea s-a ciobănit

Fulga mi s-a haiducit.

Când Costea s-a rămășit,

Ca pe el să nu mi-l strice,

Că-i va da o masă mare.”

După ce haiducul îi fură oile, răzbunarea ciobanului Costea îi oferă dreptate, iar balada se încheie astfel:

“Și mort măre mi-l lăsa,

Și așa că mi-i zicea:

– Satură-te tu, Fulga,

Că nu ne-a fost vorb-așa.

În codru că se ducea,

Oile ce mai găsea,

La stână le ducea,

Și așa scăpă de Fulga.”

Aceste cântece bătrânești, formează o podoabă de neprețuit a folclorului nostru popular, frumusețe pe care n-o mai găsim cu o arie atât de largă, bogată și variată și la alte popoare. Ea este temelia literaturii noastre naționale, a acestui popor bun, bland și iertător, dar aprig și vijelios în lupta cu dușmanii necruțători.

Aceste comori ale creației populare, care s-au menținut de secole pe aceste meleaguri, mai pot fi întâlnite la manifestările cultural folclorice din județ.

5.2. Arhitectura și arta populară

Arhitectura populară românească a perpetuat până în zilele noastre elemente remarcabile ale unei culturi de o mare forță de expresie. Aceasta, ca parte a culturii populare, a apărut în mod firesc odată cu formarea poporului român.

Vechi și nou în spațiul curții unei arhaice căsoaie

Căsoaie cu foișor

Clădiri cu elemente arhitectonice aparținând stilului neoroman (în dreapta, casa lui D. Neciu) și stilului modern cu elemente brâncovenești la pridvorul unei construcții contemporane (în stânga casa lui M. Amzulescu). Pentru anii 1920, când au fost construite, era o realizare notabilă într-un târguleț ca Drăgășani.

Casa preotului Sachelarie cu fațada în arcade romane

Clădiri cu aplicații stilistice diverse, care au în arcada brâncovenească ușor stilizată precum și elemente care le personalizează.

În partea stângă, casa negustorului Mihalache Labă, iar în partea dreaptă, două laturi de clădiri cu elemente comune, dar cu dispunere diferită

În municipiul Drăgășani, s-au păstrat, din cauza cutremurului din 4 martie 1977, foarte puține monumente de arhitectură specifică acestei zone, clădiri și edificii care i-au asigurat personalitatea distinctă și absolut inconfundabilă în aproape un veac de existență.

Datorită politicii aplicate în acea perioadă, s-a trecut la demolări, începându-se cu întreg centrul orașului și continuându-se cu restul orașului, pentru a fi ridicate blocuri înghesuite, fără spații verzi, fără parcări, fără locuri de joacă.

Mai jos sunt prezentate câteva dintre clădirile vechi ale acestui oraș:

Foto 4. Școala de fete

Foto 5. Hotel Amzulescu în perioada interbelică, apoi Restaurantul Podgoria, iar în zilele noastre se află sediul BCR Drăgășani

Foto 6. Vechiul centru, în stânga fotografiei se afla Banca Națională iar în dreapta pe colț Alimentara “La Munteanu”, Sticlăria “La Cepăreanu”, Poșta, Farmacia “Nancy”

Foto 7. Vedere de ansamblu cu Restaurantul “Podgoria”, iar pe colț era o ceaprazerie

(atelier de confecționat șepci)

Foto 8. Stațiunea Viticolă Drăgășani – drumul spre stația meteo

Foto 9. Palatul Comunal Drăgășani la 1865

Meșteșugurile țărănești

Meșteșugurile populare au apărut în funcție de condițiile naturale și de resursele materiale, dintre care arhitectura, prelucrarea lemnului, a fierului și a pietri, zugrăvitul, olăritul, cusutul și țesutul, cunoscând o evoluție artistică remarcabilă, cu valențe specifice fiecărui gen.

Începând cu prima jumătate a secolului al XVII-lea meșteșugul prelucrării pielii (cojocăritul), devine o specializare a meșteșugurilor: după 1630 se înmulțesc și în satele vâlcene cojocarii, blănarii, tabacii, cismarii.

Se accentuează diferențierea meșteșugurilor textile: tot în acea vreme apar la sate postăvari, torcători, boiangii. După anul 1700 , cum releva marele istoric Nicolae Iorga, crește numărul croitorilor sătești în Oltenia.

Textilele populare cunosc o tradiție străveche, care au evoluat de la confecționarea costumului și de decorare a interiorului locuinței, la o realizare artistică tot mai evidentă, cu elemente stilistice originale: țesăturile din lână, păr de capră, cânepă, in, bumbac și borangic.

Ca meșteșug cu tradiție, olăritul, are o largă răspândire în județul Vălcea, existând două zone în care se realizează ceramică: o zonă cu ceramică de uz curent (Dăești, Slătioara, Lungești) și o zonă cu ceramică artistică (Horezu, Vlădești).

Formele vaselor se diversifică după mărime și utilitate, cunoscând o anumită specializare. Cel mai bogat decor este cel lucrat de olarii din Horezu, care au realizat exemplare de mare finețe și frumusețe. Acest decor este realizat cu tehnici diferite, cum ar fi: stropitul, jirăvitul, desenarea cu cornul, tipăritul cu tipare de lemn sau de pământars, săpatul cu scobița.

Toate vasele de Horezu sunt în prealabil angobate (introduse într-un strat subțire de lut de o anumită culoare, cu care se acoperă vasele după modelajul la roată pentru a avea un aspect mai fin) și apoi smălțuite, necesitând deci două arderi.

Zugrăvitul s-a extins și la sate, în rândul țăranilor liberi sau dependent. Încep să fie pictate grupuri de oameni înfățișând anumite momente din viața cotidiană.

Activitatea artistică a zugrăvitului se intensifică în momentul în care apar în Țara Românească, școli de zugravi, cea mai cunoscută fiind cea din Râmnicu Vâlcea, înființată în anul 1793. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea se desprind din acest meșteșug iconarii și pictorii, process ce se accentuează în secolul al XIX-lea.

Prelucrarea artistică a lemnuluicu o tradiție îndelungată atât ca îndeletnicire casnică, dar și ca meșteșug specializat, s-a dezvoltat în strânsă legătură cu arhitectura zonei. Centrele meșteșugărești de artă a lemnului se găsesc în zonele unde material primă abundă. Obiectele produse de meșterii vâlceni pot fi grupate în trei categorii: mobilier, unelte de muncă și obiecte de uz gospodăresc. Tehnica de decorare utilizează atât instrumente vechi, cât și procedee noi.

Prelucrarea metalelora fost prezentă în această zonă, dar cu puține aspecte artistice: sunt menționați făurarii sau fierarii, căldărarii, lăcătușii, clopotarii, apoi zlătarii și argintarii, care au creat piese de mare valoare artistică, în special piese de uz casnic și obiecte de podoabă.

Capitolul 6.

Infrastructura turistică

Infrastructura reprezintă sistemul de facilitǎți, echipamente și servicii necesare operǎrii unei organizații.

Infrastructura slab dezvoltatǎ din România împiedicǎ venirea turiștilor strǎini în tururi culturale, ceea ce are efecte negative asupra dezvoltǎrii turismului cultural în orașele cu potențial turistic.

O componentă importantă a infrastructurii turistice o reprezintă structurile de cazare, urmate de cele de alimentație publică.

6.1. Bazele de cazare. Capacități și tipuri de cazare

Conform ultimelor date disponibile furnizate de Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, la nivelul județului există un număr de 230 unități de cazare, reprezentând 11158 de locuri de cazare.

În ceea ce privește numărul unităților de cazare din municipiul Drăgășani, acestea sunt conform Institutului de Statistică în număr de 6, însumând 210 de locuri de cazare.

Bazele de cazare din municipiul Drăgășani sunt următoarele:

Hotel Batca – este situat în zona verde a municipiului Drăgășani, locația dispunând de 36 de locuri în camere dotate la standarde de 3 stele, spații verzi superbe, parcare privată.

Cu o arhitectură deosebită, un proiect de design de excepție și finisaje la cele mai inalte standarde de calitate, acest hotel este conceput ca fiind un centru ce acoperă posibilitatea organizării oricărui tip de eveniment. Sala de evenimente, dispune de instalație de filtrare și condiționare a aerului, cu aport de aer proaspăt, ring de dans încăpător, instalație audio și garderobă și de mese rotunde de 10-12 sau 14 persoane.

Hotel Kilometrulzero – este clasificat de Autoritatea Națională în Turism la 3 stele. Fiind situat în cea mai liniștită zonă a municipiului, vis-à-vis de Casa Memorială “Gib Mihăescu”, acest hotel dispune de 15 camere cu o arhitectură deosebită, înscriindu-se în conceptual “Boutique Hotel”.

Camerele sunt repartizate după cum urmează:

3 camere kingsize bed cu suprafața de 40mp, dotat baie mare cu cadă sau duș, hol mare, dar și acces la balcon;

2 apartamente ce cuprind câte un living mare cu spațiu de lucru, sofa și dressing, cameră de somn cu pat matrimonial și baie dotată cu cadă;

7 camere cu pat matrimonial, televizor, birou și baie;

2 camere cu un pat, televizor, birou, baie;

1 camera cu două paturi, televizor, birou și baie.

Serviciile asigurate de acest hotel sunt: room service, spălătorie, parcare gratuită în zona hotelului, plata cu card VISA. Toate camerele dispun de aer condiționat, telefon intern, internet de mare viteză prin cablu și wireless, televiziune prin cablu, minibar. Se pot asigura la cerere organizarea de conferințe, teambuilding, drumeții, pescuit sportiv, vânătoare, vizite cu degustare la cramele din zona viniviticolă Drăgășani.

Hotel Max – este situat lângă hotelul “Rusidava” și cinematograful municipiului Drăgășani, fiind clasificat la 3 stele. Este ușor de localizat deoarece se află în centrul orașului, în cadrul unui complex commercial. Acest hotel are în compenența sa 28 camere duble cu baie proprie, dotate fiecare cu minibar, televizor, telefon și aer condiționat. În fiecare cameră se găsesc halite de baie, cremă și perie pentru pantofi și haine, precum și o trusă de cusut pentru nevoile personale.

Camerele sunt dispuse după cum urmează:

18 camere cu 2 paturi situate la etajul 2 și 3 al hotelului

9 camere matrimoniale situate la etajul 2 și 3 al hotelului

1 cameră Business situată la etajul 3.

Pensiunea Casa Ana – situată la doar două minute de centrul orașului, la baza vestitelor dealuri ale podgoriilor drăgășenene, pensiunea clasificată la 3 stele, dispune de 14 camere duble, dotate cu televizor, internet wireless, minibar, room-service, baie proprie, parcare gratuită păzită și supravegheată video.

Pe timpul șederii la pensiune se poate opta pentru un regim all-inclusiv, dar și posibilitatea de a vizita crama proprie și de a degusta celebrele soiuri de vin drăgășenene.

Hotel Rusidava – este situat în centrul orașului și dispune de 44 de locuri de cazare. Este cel mai vechi hotel din oraș, clasificat la 2 stele, având dispunerea camerelor după cum urmează:

2 cameră cu 4 locuri – dispuse la etajul I și II al clădirii;

16 camere cu 2 paturi separate;

2 camere cu pat matrimonial;

Motelul Kilometrulzero – este situat în apropierea centurii ocolitoare a Municipiului Drăgășani, fiind clasificată de Autoritatea Națională în Turism la 2 stele. Constituie destinația potrivită pentru vizitatorii podgoriilor de pe dealurile drăgășenene sau pentru simpli călători care vor doar să înnopteze.

Camerele sunt dispuse după cum urmează:

2 camere cu pat matrimonial;

2 camere cu două paturi;

10 camere cu patru paturi.

Serviciile asigurate de motel la cerere sunt organizarea de conferințe, teambuilding, drumeții, pescuit sportiv, vânătoare,vizite cu degustare la cramele din zona viniviticolă Drăgășani.

Toate camerele dispun de baie proprie, încălzire centrală, aer condiționat, internet de mare viteză wireless, televiziune prin cablu, minibar. Motelul dispune deasemenea de parcare gratuită în curtea motelului, spălătorie.

Demipensiunea Casa Roxy – este o construcție renovată în stil modern, elegantă, cu specific românesc, clasificată la 3 margarete, ce dispune de recepție, salon demipensiune cu 100 locuri, bar, 12 camere (8 camere cu 2 paturi și 4 camere cu pat dublu), bucătărie, spălătorie, parcare auto și terasă acoperită în aer liber. Camerele sunt dotate cu baie proprie și televizor cu cablu cu peste 40 de canale tv, încălzire centrală și internet de până la 2 mb/s în fiecare cameră.

Pentru petrecerea timpului liber se pot organiza excursii în zona Drăgășani la Muzeul Vinului, la Crama Știrbei, pe Dealul Viilor sau pe Valea Oltului.

. Căile de comunicații și transporturile turistice. Grad de mobilitate a rețelei rutiere

În ceea ce privesc transporturile, după răscumpărarea căii ferate construite și concesionate până în anul 1880 către societăți străine, statul român a trecut la continuarea construcției de drum de fier cu mijloace proprii. Între acestea se numără și tronsonul Piatra Olt- Drăgășani-Râmnicu Vâlcea.

Lucrările au început imediat după 1880, măsurătorile figurând în bugetul de cheltuieli al urbei Drăgășani. Un proces verbal din 22 ianuarie 1890, încheiat între conducerea căilor ferate și Primăria Drăgășani consemnează exproprierile de terenuri destinate traseului căii ferate de la posesorii lor și indemnizația cuvenită fiecăruia.

Pe teritoriul Drăgășanilor, calea ferată are o lungime de 5.193,80 m.

Linia ferata Piatra Olt-Drăgășani a fost dată în folosință provizorie la 1/13 decembrie 1866, urmând ca de la 1 martie 1887 să fie suspendată circulația pentru „a termina instalarea podurilor în mod definitiv”. Inaugurarea a avut loc la 13 decembrie 1886, iar porțiunea Drăgășani-Râmnicu Vâlcea, la 20 iunie 1887.

Foto 10. Placuța de inaugurare a tronsonului de cale ferată Drăgășani-Rm Vâlcea

(fotografie originală)

Gara Drăgășani a fost ridicată în anul 1894. De atunci a suferit mai multe modifcări, ultima, din 1968 fiind mai de amploare, redându-i-se o fațadă modernă.

Foto 11. Peronul gării Drăgășani (fotografie originală)

Dezvoltarea industrială și a agriculturii a impus extinderea și modernizarea mijloacelor și căilor de transport și telecomunicații. Județul Vâlcea dispune de o bună densitate a căilor ferate și a drumurilor naționale. Transportul feroviar însumează 162 km de cale ferata, acest județ fiind o legătură importantă între Sud-Estul și Nord-Vestul țării. Se constată în ultimul timp o creștere a transportului de persoane și marfă cu mijloacele auto, față de calea ferată, cele mai importante artere fiind DN7 dintre Pitești spre Sibiu și DN64 care străbate județul de la Râmnicu Vâlcea la sud de Drăgășani. S a dezvoltat și modernizat rețeaua de poștă și telecomunicații.

În anul 2013, conform Institutului Național de Statistică, în municipiul Drăgășani, a fost modernizat un număr de 68km de stradă aparținând de oraș.

6.3. Alimentația publică

Alimentația publică este un sector având ca specific al activității transformarea unor materii prime alimentare într-o gamă variată de preparate culinare și produse de cofetărie-patiserie, precum și alte mărfuri alimentare.

Alimentația publică reprezintă una din laturile importante ale economiei, încadrându-se în categoria serviciilor de bază. Schimbările din viața economică și socială precum și dezvoltarea turismului în România creează nevoia îmbunătățirii permanente a serviciilor de alimentație publică, pentru ca acestea să devină mai competitive și mai adaptate noilor cerințe ale consumatorilor.

Principalele unități de alimentație publică din municipiul Drăgășani sunt:

Restaurant Batca – este situat în incinta hotelului Batca, dispunând de 500-600 locuri. S-a deschis în urma cererii tot mai mare din partea publicului de a beneficia de servicii din cele mai bune si într-o ambianță deosebită.

Restaurant Casa Ana – restaurantul dispune de un spațiu generos, aprox. 500 locuri, cele două săli ale pensiunii putând fi transformate într-un mediu ambiant pentru orice eveniment.

Restaurant Max – în acest restaurant se îmbină bucătăria românească, international, vegetarian, dietetică. Restaurantul Max are o capacitate de 200 de locuri și organizează mese festive și evenimente cu regim special și privat.

Restaurant Motel Kilometrulzero – acest restaurant este dotat cu 120 de locuri, sala de mic dejun, mâncărurile fiind din bucătăria românească.

Restaurant Casa Roxy – acest restaurant dispune de 100 de locuri, bucătărie și bar propriu.

Restaurant Kilometrulzero – este dotat pentru 48 de locuri, la parterul hotelului cu același nume, unde se servește micul dejun în regim “bufet suedez”, dejunul și cina cu mâncăruri din bucătăria românească.

Restaurant Rusidava – este situat la parterul clădirii în care se află și hotelul omonim, având o capacitate de aproximativ 400 de locuri.

Capitolul 7.

Circulația turistică

În municipiul Drăgășani capacitatea de cazare turistică în funcțiune (numărul de locuri de cazare puse la dispoziție turiștilor de către unitățile de cazare turistice într-o perioada considerată), aferentă anului 2013 este de 67,166 locuri-zile, conform datelor preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică.

În județul Vâlcea capacitatea totală de cazare turistică în funcțiune a fost în anul 2013 de 3,377,184 locuri-zile, în timp ce la nivel național au existat în același an 77,028,488 locuri-zile.

În anul 2013 în municipiul Drăgășani a fost înregistrat un număr de 10426 înnoptări, în judetul Vâlcea fiind înregistrat un număr de 1049399 înnoptări. La nivelul țării numărul înnoptărilor a fost de 19362671.

La sfârșitul lunii aprilie a anului în curs existau în municipiul Drăgășani 6390 locuri-zile reprezentând capacitatea de cazare turistică lunară pentru tipurile de structuri de primire turistică în timp ce în județul Vâlcea acestu număr se ridica la 244410 locuri-zile. La nivelul țării numărul de locuri-zile a fost de 5676924.

Capitolul 8.

Strategii de marketing turistic

8.1. Piața și cererea turistică

Piața turistică poate fi definită ca fiind ansamblul tranzacțiilor (actelor de vânzare-cumpărare) al căror obiect îl constituie produsele turistice, privită în conexiune cu relațiile pe care pe care le generează și spațiul geografic în care se desfășoară.

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație.

8.2. Produsul turistic

Prin produs turistic se înțelege totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către una sau mai multe întreprinderi turistice (agenții de turism sauprestatori direcți – hotel, restaurant etc.).

Produsul turistic este deci o formă de comercializare a ofertei turistice. Elementele sale componente (transport,cazare, alimentație, agrement, tratament balnearș.a.) putându-se comercializa sub forma de pachet turistic sau separat. Între componentele produsului turistic există o relație de interdependență, fiecare dintre acestea având un rol important în crearea satisfacției clienților.

Principalele caracteristuci ale produselor turistice sunt următoarele:

Sunt complexe – rezultat al combinării în variante multiple a elementelor componente;

Sunt nestocabile – elementele care le compun (nopțile de cazare, zăpada, etc.) nu pot fi stocate;

Sunt eterogene – rezultat al dependenței serviciilor de dotările materiale și persoana prestatorului;

Se produc pe măsură ce se manifestă consumul;

Au character sezonier, cu excepția reuniunilor, afacerilor și, partial, turismul de sfârșit de săptămână sau cel balnear.

8.3. Consumul turistic

Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistică pentru achiziționarea unor noi servicii și bunuri legate de motivația turistică.

8.4. Promovarea și publicitatea ofertei turistice

În Raportul annual publicat de World Travel & Tourism Counsil (WTTC) se previzioneaza faptul că cererea turistică și a călătoriilor va înregistra o creștere anuală de 4,5% în perioada 2005-2014, ajungând în 2014 la o valoare absolută de 9,557 mld. USD, față de 5,490 mld. USD în 2004.

8.5. Managementul activităților din turismul urban

http://www.universitatea-cantemir.ro/CursuriRei/documente/TEMA%209%20PIATA%20TURISTICA.%20CEREREA%20SI%20OFERTA%20TURISTICA.pdf

Capitolul 9.

Modalități de amenajare și optimizare a spațiului geografic cu valențe turistice

Amenajarea teritoriului constituie un ansamblu de acțiuni și de intervenții, politice sau tehnice, voluntare și concertate, care vizează să asigure, cu ordine și în timp, o repartiție adecvată a populației, construcțiilor, activităților economice și echipamentelor de infrastructură asupra unui teritoriu, ținând cont de constrângerile naturale, antropice și strategice. (P.Merlin, 1988)

Charta europeană a amenajării teritoriului adoptată la Torremolinos (20 mai 1983) definește într-o manieră științifică dar și politică noțiunea de “amenajare a teritoriului“ ca fiind “expresia spațială a politicilor economice, sociale, culturale și ecologice a întregii societăți.“

Tot în cadrul definiției mai largi se specifică că amenajarea teritoriului este “o disciplină științifică, o tehnică administrativă și o politică concepută ca o apropiere interdisciplinară și globală tinzând spre dezvoltarea echilibrată a regiunilor și organizarea fizică a spațiului după o concepție directoare“.

În municipiul Drăgășani, în ultimii ani au fost implementate mai multe proiecte care au ajutat la conservarea unor edificii importante, dar și unele care au avut ca principal scop, rezolvarea problemelor de ordin funcțional, tehnic și estetic din cadrul zonei ce se află în intravilanul municipiului Drăgășani.

Cele mai importante proiecte finalizate de către Primăria Municipiului Drăgășani, sunt următoarele:

Ocolirea municipiului Drăgășani – proiectul a fost finantat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 2 – “Îmbunătățirea infrastructurii regionale și locale de transport”. Scopul acestui proiect a fost construcția unei șosele de centură, pe partea vestică a municipiului cu o lungime de 5.9 km.

Modernizarea Școlii “Tudor Vladimirescu” – acest poiect aparține Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – “ Îmbunătățirea infrastructurii sociale”. Principalul obiectiv al acestui proiect a fost acela de îmbunătățire a infrastructurii de educație corespunzătoare primelor 8 clase ale invățământului obligatoriu din municipiul Drăgășani. Asigurând într-un final, un proces educațional la standarde europene la nivelul comunității locale și implicit a județului Vâlcea, a fost modernizată și dotată cu echipamente de ultimă generație clădirea veche a școlii generale “Tudor Vladimirescu”.

Modernizarea infrastructurii fizice a serviciilor în municipiul Drăgășani – Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1- „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”. Obiectivul principal a fost acela de a crea pentru persoanele vârstnice din municipiul Drăgășani, un Centru de zi, dar și de a crește oferta de servicii sociale pentru aceștia. Centrul se află la mansarda clădirii în care funcționează Cantina de ajutor social, fiind format din următoarele spații: hol+casa scării, grup sanitar, grup sanitar B, grup sanitar handicap, centrală termică, sală de jocuri (table, șah, rummy), sală întruniri și activități fizice, sală IT. Capacitatea Centrului de zi este pentru 50 de vârstnici zilnic, acesta functionând câte 8 ore în fiecare zi.

Infrastructură pentru educație de calitate la Colegiul Național “Gib Mihăescu” – Proiectul a fost finantat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3. -„Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, privind dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare. Astfel, corpul de clădire 2 al Colegiului “Gib Mihăescu” s-a extins pe vertical, fiind inclusă, izolarea termică, dotarea cu echipamente educaționale generate de tehnologia informației, dar și modernizarea instalațiilor sanitare.

Modernizarea serviciilor administrației publice din municipiul Drăgășani – Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Phare 2002, Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administrației la nivel local, scopul constând în dotarea cu echipamente IT și pregătirea structurilor administrative din Primăria Municipiului DRăgășani, pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Conform informațiilor emise de Primăria Drăgășani, sunt elaborate o serie de proiecte în curs de desfășurare pentru acest oraș:

Modernizarea spațiilor publice urbane din Drăgășani – Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor”, obiectivul principal fiind acela de regenerare urbană a municipiului prin modernizarea, dar și prin reabilitarea infrastructurii rutiere în zona centrală a orașului, în lungime de 4095 m. Prin acest proiect se dorește fluidizarea traficului rutier în oraș, reducerea timpului de transport, eliminarea blocajelor rutiere și asigurarea traversării orașului în condiții de siguranță.

Dezvoltarea și modernizarea iluminatului public și spațiilor verzi – Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1- “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor”. Prin acest proiect se dorește instalarea unei rețele de iluminat public modern în centrul orașului, modernizarea unor parcuri din oraș, dar și în extinderea grădinii publice.

Modernizarea spațiilor publice urbane din Drăgășani – Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”. Prin acest proiect se dorește realizarea unui pasaj inferior cu o lungime de 316 m în locul actualei treceri de nivel pe strada Gib Mihăescu, strada care preia traficul drumului național DN 67B în interiorul orașului, modernizarea străzilor de intensitate maximă a traficului din oraș (3490 m), dar și realizarea unei străzi cu circulație pietonală de calitate ridicată (335 m).

Concluzii

Anexa 1