Dracula Si Castelul Bran în Perceptia Colectivă
Argument
De-a lungul anilor s-au scris numeroase studii, povești și povestiri despre Vlad Țepeș, supranumit Dracula, atât de români, cât și de străini. Tot atât de multe filme sau spectacole au avut ca subiect central povestea contelui Dracula, numele său regăsindu-se pe buzele multor regizori, actori, spectatori sau telespectatori. În realitate, personajul istoric continuă să rămână enigmatic, informațiile despre acesta fiind controversate. Ce se cunoaște cu adevărat cu privire la intențiile, frământările sufletești referitoare la faptele proprii, la destinul propriu sau la destinul Țării Românești? Nimic concret. Ce știm cu adevărat este că Vlad Țepeș a avut un impact puternic asupra străinilor și românilor, cei din urmă păstrându-i amintirea vie în numeroase povești și legende.
Comunicarea vizuală reprezintă una din principalele forme de comunicare umană, ce permite receptarea informațiilor într-o manieră personală. Cu alte cuvinte, emițătorul sau autorul transmite mesajul, ce urmează a fi înțeles de receptori sau public pe baza orientărilor personale. Astfel, alegerea temei este motivată de dorința de a identifica ce impact a avut imaginea creată în jurul personajului Dracula asupra străinilor și românilor, ce consecințe aduce această percepție asupra Transilvaniei și asupra României implicit, cum funcționează și ce rol are această imagine consacrată a contelui Dracula în selecționarea zonelor de vizitat din țară de către turiștii străini și români.
Pornind de la acest lucru, scopul lucrării este de a stabili, printr-un demers logic, legătura dintre Transilvania-Castelul Bran-Dracula-Vlad Țepeș din perspectiva receptorilor și de a evalua impactul imaginii construite în jurul acestui concept în percepția colectivă.
Lucrarea Dracula vs Țepeș este construită în jurul a două paliere, unul static, ce cuprinde conturarea cadrului conceptual și un palier dinamic – care face referire la modul în care oamenii fac asocieri atunci când vine vorba despre Vlad Țepeș sau Dracula.
În primul capitol al cercetării, Comunicarea vizuală pentru imaginea de țară, am avut ca scop delimitarea locului comunicării vizuale în cadrul comunicării. Pentru aceasta am pornit de la definirea comunicării și am continuat cu prezentarea conceptului de comunicare vizuală, am trecut în revistă reperele istorice semnificative și principalele funcții ale acesteia, am vorbit despre imaginile vizuale, elementele și modul de realizare al acestora și în final despre manipularea conținuturilor vizuale. Tot în acest capitol am abordat și imaginea de țară ca problemă de comunicare vizuală, subliniind faptul că aceasta se formează pe parcursul mai multor ani și implică un marketing strategic.
Cel de-al doilea capitol, De la Vlad Țepeș la Dracula, urmărește prezentarea detaliată a informațiilor despre Vlad Țepeș, pentru a putea face distincție între istorie și legende. Capitolul debutează cu date istorice privind cele trei domnii ale lui Vlad Țepeș și continuă cu explicarea supranumelui de Dracula și a poreclei de Țepeș. Este important de reținut că numele de Dracula provine de la tatăl său, care făcea parte din Ordinul Dragonului, în limba latina dragonul traducându-se prin draco. Prin urmare, tatal lui Vlad Țepeș era cunoscut sub numele de Vlad Dracul, fiul său fiindu-i urmaș a moștenit și el această titulatură. În continuare sunt prezentate o serie de povestiri despre Vlad Țepeș, care au deformat adevăratul lui chip. Există chiar și povestiri germane ce l-au pictat pe Vlad Dracula într-o variantă mai sumbră, ca pe un adevărat monstru. Tot în acest capitol am abordat romanul lui Bram Stoker, întrucât Dracula este muza de inspirație a acestei cărți. Trebuie reținut faptul că romanul nu se bazează pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este pură ficțiune din secolul al XIX-lea, acțiunea petrecându-se în Transilvania și Anglia. De asemenea, trebuie menționat că Bram Stoker nu a vizitat niciodată România și ca urmare el imprimă cititorilor săi o imagine asupra Transilvaniei așa cum a găsit-o și perceput-o el din alte surse de informare. În finalul capitolului doi, am vorbit despre construirea personajului Dracula în filme ca o problemă de visual culture. Cu toate că are o vechime de peste 100 de ani, Dracula este încă prezent în literatură sau în filme, de-a lungul anilor mulți regizori manifestându-și interesul pentru acest subiect, existând aproximativ 650 de filme cu acest personaj.
Ultimul capitol, Imaginea lui Vlad Țepeș ca Dracula, urmărește stabilirea percepției oamenilor despre Dracula: erou sau vampir sângeros?. Imaginea acestuia a fost învăluită în mister încât nu se mai poate trage linia clară între istorie și ficțiune. Capitolul trei debutează cu câteva informații despre Castelul Bran, considerat locul unde s-a născut legenda Contelui Dracula și continuă cu brand-ul de țară Dracula. Fiecare țară are în reprezentarea sa simbolică o trăsătură recunoscută de turistul de pe întreg globul. În cazul României este vorba despre Dracula. Din păcate, în cultura nostră, de-a lungul anilor brand-ul Dracula a fost mult prea puțin valorificat și prea puțin promovat.
Pentru a surprinde și mai clar modul în care Dracula este perceput de oameni, dacă istoria și legendele despre Vlad Țepeș sunt cunoscute și dacă impresiile lor sunt fondate fie istoric, fie literar sau sunt doar ”din auzite” am aplicat un chestionar de 15 întrebări în rândul turiștilor români și străini.
Chestionarul a fost completat de 100 de persoane de sex feminin și masculin, cu vârste variate, provenind din România, Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie. În urma interpretării datelor s-au putut observa diverse opinii și concepții ale participanților cu privire la zona Transilvaniei, așteptările și realitatea cu privire la Dracula și Castelul Bran.
Metode de cercetare
Demersul științific ce a stat la baza acestei lucrări a fost dezvoltat pe două direcții de cercetare puternic corelate, având ca obiectiv evaluarea imaginii lui Dracula în percepția colectivă. Urmând linia primei direcții de cercetare, m-am concentrat pe abordarea teoretică și investigarea studiilor de specialitate în scopul clarificării conceptului de comunicare vizuală, pentru ca în cadrul celei de-a doua direcții de cercetare, prin intermediul metodei cantitative, să stabilesc dacă există o legătură între Dracula și Vlad Țepeș în imaginarul colectiv.
Prin urmare, au fost combinate diverse surse pentru colectarea datelor, pornind de la studii și cercetări de specialitate ale unor autori români și străini, la cursurile universitare sau cărți publicate.
Contribuția proprie este reflectată, în special, de realizarea unui chestionar cu 15 întrebări și aplicarea acestuia în rândul a 100 de turiști români și străini, ce a avut ca principal scop identificarea opiniilor argumentate cu privire la asocierea dintre Dracula și Vlad Țepeș, aceasta fiind chiar direcția cercetării din lucrarea de față.
Capitolul 1.
Comunicarea vizuală pentru imaginea de țară
Comunicarea vizuală studiază ideea mesajului vizual, care, însoțit de text, exercită o putere mai mare de informare, de persuasiune și de educare asupra unei persoane sau asupra unei audiențe. Imaginile, la fel ca și cuvintele, nu prezintă un corespondent doar la nivel rațional, ci își găsesc echivalentul și la nivel emoțional. Prin urmare, imaginile pot înregistra un impact puternic asupra psihicului, sensibilității și gândirii.
Comunicarea – aspecte generale
Comunicarea, privită din perspectivă teoretică, nu reprezintă un subiect, ci mai degrabă o arie de studii interdisciplinare, ce implică o varietate de abordări interdisciplinare. Trebuie menționat faptul că orice formă de comunicare implică semne și coduri.
Putem considera semnele ca fiind acele acte care fac referire la altceva decât la sine, cu alte cuvinte ele reprezintă niște constructe de semnificație. În ceea ce privește codurile, aceastea constituie sistemele în care sunt organizate semnele și care precizează modul în care acestea se leagă unele de altele. Codurile și semnele sunt disponibile sau transmise celorlalți, transmiterea acestora fiind considerată o practică socială.
Comunicarea este fundamentală pentru viața cuturală, deci studiul sau analiza comunicării atrage după sine și studiul culturii în care este aceasta integrată. Prin urmare putem defini, în sens general, comunicarea ca fiind interacțiunea socială realizată prin intermediul mesajelor. Plecând de la această definiție geerală și generoasă, în cele ce urmează vom face referire la tipurile de comunicare care interacționează, dar totodată susțin într-o manieră sau alta comunicarea vizuală.
Comunicarea publică constă în transmiterea unui mesaj către o audiență relativ numeroasă, așadar se caracterizează prin existența unui singur emițător și a mai multor receptori. În prezent, acest tip de comunicare se remarcă printr-o dezvoltare masivă și se distanțează de celelalte forme de comunicare, atât prin posibilitățile de informare de care dispune, cât și prin posibilitățile de manipulare la care ar putea apela.
Comunicarea prin imagine se înfăptuiește prin intermediul diverselor instrumente de comunicare, precum: mediul online, video-proiecția și artele vizuale statice și bidimensionale în format clasic, dezvoltarea acestei forme de comunicare datorându-se nevoii moderne de a acompania orice transmitere de informații cu imagini, care pot descrie produsul ca atare: fotografie, schemă de funcționare, grafice sau hărți.
1.2 Comunicarea vizuală
Comunicarea vizuală reprezintă comunicarea realizată prin intermediul imaginilor și implică un limbaj alcătuit din formă și culoare, condiționate mai mult sau mai puțin de suport. Este una dintre cele trei tipuri principale de comunicare, alături de comunicarea verbală și comunicarea non-verbală (ton, limbajul corpului). Comunicare vizuală este considerat a fi tipul de comunicare pe care oamenii se bazează cel mai mult în prezent, și include semne, desene și modele grafice, filme, tipografie și nenumărate alte exemple. Lumea marketingului și cea a divertismentului au ca numitor comun acest tip de comunicare, în efortul și cu scopul de a crea o legătură cu semenii.
În istorie
Comunicarea vizuală face parte dintr-o categorie vastă și dificil de urmărit în istoria sa. Cu toate acestea, există dovezi care să susțină că aceasta este cea mai veche formă de comunicare. De exemplu, în anumite regiunile din lume încă există picturi rupestre de acum câteva mii de ani în urmă, unele datând chiar de 40.000 de ani. Picturile rupestre, o formă primitivă de comunicare, au fost trasate sau gravate pe pereți și pe plafoanele din peșterile în care oamenii locuiau sau unde săvârșeau sacrificii. Cu toate că scopul lor nu este cunoscut cu exactitate, aceste picturi includ reprezentări, printre altele, de animale, peisaje și spații sacre și contează ca documentație preistorică.
Figura 1. Picturi rupestre
Sursa: Culianu (1992)
Pe măsură ce societățile au avansat, călătoriile au adus în același loc și în contact oameni care vorbeau limbi diferite. Pentru a putea comunica, oamenii au dezvoltat pictograme, în perioada Mileniului 4 Î.Hr., ca o modalitate de a comunica. Pictogramele sunt imagini care reprezintă obiecte fizice și au fost folosite pentru a face schimb de idei sau de a pune întrebări. De exemplu, dacă am fi fost într-o țară străină și am fi vrut să cumpărăm un copac, ar fi trebuit, dacă nu cunoșteam limba respectivă, să folosim o pictogramă a unui semn de bani și un copac pentru a indica interesul.
Acest lucru a funcționat, pentru că, în timp, s-au dezvoltat anumite caracteristici pe care oamenii le asociau cu diferite obiecte. Un copac, de exemplu, are un trunchi, ramuri și diferite tipuri de frunze. Acest semn ar fi recunoscut în mod universal, deoarece caracteristicile și semnificația simbolului sunt, la un nivel de bază, comune în întreaga lume.
Atunci când oamenii au început imprimarea, folosind tehnica numită woodblocks (utilizează blocuri de lemn ce au fost sculptate cu un cuțit pentru a reda o imagine în relief), în jurul anului 600, capacitatea de a comunica vizual a explodat. Cuvântul tipărit și alte simboluri au permis reproducerea și implicit partajarea de idei și de informații. Odată ce aceste documente au fost traduse în alte limbi, oamenii au fost capabili să călătorească în întreaga lume.
În prezent, oamenii au tendința de a crede mai degrabă ceea ce văd decât ceea ce aud. În mediul de afaceri, comunicarea nu poate fi considerată niciodată completă dacă nu utilizează publicitatea, pentru a capta atenția audienței. Chiar din acest motiv, știința vizualului a fost preluată și dezvoltată de către marketing.
Prezentarea informației folosindu-se imagini s-a dovedit a fi mult mai eficientă comparativ cu transmiterea acesteia prin intermediul cuvintelor rostite, datorită faptului că ideile pot fi înțelese și asimilate mult mai rapid, mai clar și pot ajunge la un public mult mai variat.
Dintre principalele funcții ale comunicării vizuale amintim:
– stabilirea și conturarea unor relații cognitive – contactul vizual stabilește tipul de interacțiune ce urmează să aibă loc și modul în care aceasta se va desfășura prin privirea-adresare și privirea-răspuns; printr-o privire se pot solicita informații, se poate arăta interesul față un subiect de discuție sau față de o persoană;
– canal de control – manifestarea puterii, manifestarea aversiunii sau înștiințarea unei alte persoane că poate interveni într-o discuție;
– manifestarea emoțiilor – expresivitatea privirii contribuie la observarea unei palete de emoții, precum tristețe, bucurie, aversiune sau plăcere față de cele observate;
– realizarea unui răspuns – reacția de răspuns a receptorului față de mesajul primit de la emițător sau modalitatea de a ajuta pe cineva să perceapă efectele pe care le determină un anumit comportament sau o acțiune/ o atitudine asupra celuia ce a primit mesajul.
Comunicarea vizuală prezintă și o serie de avantaje, dintre care menționăm:
impactul vizual: o imagine este capabilă să exprime instantaneu ceea ce poate fi scris într-o multitudine de pagini. În plus, se bucură de cele mai eficace canale de comunicare interpersonală, respectiv dialogul cu auditorul și relevarea deosebită prin vizual.
manevrabilitate deosebită: instrumentele vizuale se consideră cu pot fi utilizate relativ ușor și transmit mesajul pentru a fi preluat de către public.
Imaginea vizuală
Cuvântul imagine provine din limba latină, imago, și reprezintă ansamblul percepțiilor pe care o persoană le dezvoltă față de un obiect. Însă percepția noastră, a oamenilor, asupra lumii nu constituie o sumă a percepției unor părți componente, ci reprezintă o percepție totală, ce include ansamblul sentimentelor, ideilor și așteptărilor pe care le are un individ față de un lucru. Cu alte cuvinte, imaginea reprezintă un portret subiectiv al realității, impregnat psihologic și cultural ; sau putem afirma că imaginea constituie un mediu prin care se transmite o informație vizuală, prin formă și prin conținut.
Dintre multitudinea utilizărilor semantice ale imaginii, Jean-Jacques Wunenburger alege: „o reprezentare concretă, sensibilă (ca reproducere sau copie) a unui obiect (model, referent), fie el material (un scaun) sau ideal (un număr abstract), prezent sau absent din punct de vedere perceptiv și care întreține astfel o legătură cu referentul său, încât poate fi considerată reprezentantul acestuia și ne permite așadar să-l recunoaștem, să-l cunoaștem sau să-l înțelegem”.
Privită în sens general, imaginea redă, grafic sau plastic, o informație, un obiect, un individ sau un concept, ca suport fizic al unei reprezentări, ea fiind diferită de imaginea mentală concretizată în urma acumulării informațiilor interne și externe.
În percepția vizuală, mintea umană creează o imagine analogică a datului exterior, transformând un număr de stimuli în informații neuronale, ce vor transmite în conștiință o anumită viziune a unui obiect. Prelucrarea și adaptarea de către creier a vizualului implică o modelare a datelor externe, rezultatul corespunzând unui obiect, fără a fi însă replica lui exactă. Altfel spus, putem afirma că imaginea implică asemănare și neasemănare, fiind o duplicare a imaginii și o abatere de la model.
Imaginea vizuală este alcătuită dintr-o serie de elemente figurative și semne iconice care au rolul de a transmite mesaje vizuale codificate. Potrivit lui Umberto Eco, mesajul vizual implică „folosirea diverselor coduri: iconice (semne, figuri, enunțuri); iconografice – configurații sintagmatice conotate cultural (simbolurile religioase); stilistice – opere originale, atribuite unui ideal sau unei valori estetice și coduri ale inconștientului (stau la baza reacțiilor psihice generate de diverse semne vizuale)”.
Este necesar ca imaginile vizuale să îndeplinească câteva funcții:
atragerea atenției prin intermediul unor elemente, precum culoare, contrast, compoziția neobișnuită;
informare, respectiv, să joace rolul de mediator al unor emoții sau trăiri;
influențarea comportamentului uman;
orientare, prin aceea că imaginea susține perspectivarea unui anumit segment al realității;
simplificarea realității, funcție ce face referire la sentimentul de încredere, la nevoia naturală a omului de a se mișca pe un teren familiar, pus la dispoziție de creatorii de imagine.
Complexitatea imaginii vizuale este influențată de numărul trăsăturilor structurale pe care aceasta le prezintă, spre exemplu: textură și contrast.
Textura face referire la aspectul suprafeței unui material sau obiect, corelat cu o senzație tactilă specifică. Analizată din punctul de vedere al aspectului vizual, textura este redată de modalitatea în care se comportă lumina atunci când întâlnește o anumită suprafață. Textura unei imagini apare prin repetarea unor elemente foarte mici.
Contrastul − stările-limită ale contrastului constau în prezentarea a numai două zone în cadrul unei imagini: una de un alb pur și alta de un negru pur (ceea ce ne indică un contrast maxim), și, pe de altă parte, prezentarea unei suprafețe fără nici o diferențiere, complet uniformă pe un întreg (adică un nivel zero al contrastului).
Moduri de realizare a imaginilor vizuale
Multitudinea noutății apărute în imagistica științifică și tehnică au determinat o schimbare de accent. Perspectiva tradițională, oferită de istoria și de critica de artă, a fost acompaniată în ultimii 30 de ani de studiile realizate din perspectiva teoriilor semiotice și ale comunicării. Oportunitățile extraordinare datorate calculatoarelor, oportunități considerate până nu demult simple utopii, reprezintă în prezent o adevărată provocare intelectuală, nu numai prin performanțele în sine, ci și prin răspândirea lor largă. Aceste modificări implică și modalități noi de abordare a imaginii, chiar o reconsiderare a statutului acesteia. Imaginea vizuală nu mai este un simplu obiect de artă, mai mult sau mai puțin inspirat, ori o ocazie de încântare a văzului, ci s-a transformat într-un instrument puternic de cercetare științifică, având aplicabilitate în domenii numeroase.
Formele prin care imaginea vizuală contribuie la procesul cognitiv s-au diversificat, ea participând atât în fazele inițiale de adunare a informației, cât și în fazele următoare, respectiv de generalizare teoretică, de testare și de comunicare.
Prin urmare, clasificarea imaginilor vizuale se poate realiza din perspectiva modului în care acestea sunt produse. Se conturează trei mari categorii, după cum urmează:
1) imagini naturale – precum umbra, urmele animalelor, amprenta întipărită în piatră a frunzelor sau a altor vietăți;
2) imagini instrumentale – dobândite cu ajutorul aparatelor, fără ca omul să intervină direct;
3) imagini artizanale – aici sunt incluse toate reprezentările artelor plastice (gravuri, picturi, desene, fresce, mozaicuri sau fresce), dar și cele folosite în alte domenii, care însă au fost realizate manual.
Aprecierea sensurilor simbolice a lucrurilor dintr-o imagine este influențată de cunoașterea precedentă a acestor lucruri ori implică deducerea sensului din ”textul” aferent imaginii, în cazul în care au fost investite ah-hoc cu astfel de sens adițional de către autor.
Bineînțeles, o lectură de acest gen nu poate fi spontană, ci se încadrează în categoria celor culturale, ce necesită studiu pentru familiazarea cu o astfel de lume, total diferită de cea fizică care ne înconjoară.
Imaginea obiectului implică identificarea obiectului și a circumstanțelor specifice în care acesta este descris, pe când imaginea ca obiect ideal necesită perceperea planurilor autorului, decodificarea mesajului comunicat de imagine.
Elementele limbajului vizual
Așa cum am menționat, comunicarea vizuală se face prin intermediul imaginilor și necesită, la fel ca și comunicarea verbală, existența unui limbaj, care, în acest caz, al comunicării vizuale, este alcătuit din formă și culoare. Așadar, orice imagine poate fi descompusă la nivel vizual în culoare și formă, așa cum orice propoziție poate să fie împărțită gramatical în cuvinte.
Dacă în cazul comunicării prin cuvinte fiecărui cuvânt (semn) îi corespunde un sens (o reprezentare abstractă a unui obiect concret sau un concept abstract), în cazul comunicării vizuale, fiecărei imagini îi corespunde o semnificație la nivelul gândirii (obiect concret sau concept abstract).
Este interesant de observat cum creatorii de imagini pot proiecta o înțelegere specifică a unui anumit eveniment sau pot comunica vizual propria lor interpretare a lucrurilor. În continuare, voi realiza o trecere în revistă a mijloacelor preponderent tehnice utilizate, pentru a susține faptul că imaginile, fotografice, cinematografice și de televiziune, au devenit limbaje cu statut propriu.
Cadrul – cuvântul provine de la latinescul quadratum și face referire la limita care desparte câmpul imaginii de restul lumii. Cadrul poate fi reprezentat de un obiect (rama tabloului) ori poate fi o linie ideală ce frânge continuumul unei suprafețe. Prin cadru, se impune o selecție, numai anumite lucruri vor fi evidențiate, în timp ce altele vor fi eliminate, fără ca obsevatorii să realizeze neapărat acest lucru. Dacă se exclude ceva primordial pentru perceperea corectă a unei situații, atunci este vorba despre o minciună prin omisiune. De aici, resposabilitatea celui care hotărăște ce va fi inclus și ce va scos dintr-o imagine. Forma cadrului, raportul stabilit între laturi, în cazul patrulaterelor, conduc la apariția unui anumit spațiu, cu caracteristici compoziționale specifice, cu valențe estetice semnificativ diferite.
Compoziția imaginii – reprezintă organizarea, cu o finalitate expresivă și semantică, a componentelor din cadru, constituind una dintre cele mai importante modalități plastice. Rolul ei esențial apare numai în planul imaginii ca obiect ideal, însă din moment ce aceasta apare suprapusă peste imaginea documentară, peste imaginea obiectului, atunci structura compozițională va influența semnificativ înțelegerea obiectului real. Acest joc al ambiguității, care permite transferul nelegitim de sens dintr-un plan în altul, nu este ușor de identificat, în special când este realizat cu o anumită subtilitate.
Culoarea – este utilizată în principal pentru a reproduce cu exactitate nuanțele din realitate. Însă, în situația comunicării vizuale, este vorba despre e o performanță tehnică. O altă modalitate implică folosirea simbolică a culorilor, în concordanță cu valorile și cu semnificațiile conferite lor într-o anumită cultură. Semnificația și expresivitatea culorilor diferă de la o populație la alta și chiar de la individ la individ. Spre exemplu, roșul semnifică în China bucurie și festivitate; în Japonia, luptă și mânie; în cultura indienilor americani exprimă masculinitate; în SUA și Europa reflectă dragostea. Un alt exemplu îl reprezintă negrul, care în țările cu populație africană semnifică binele, în timp ce albul exprimă răul; la indo-europeni, lucrurile stau complet diferit. Pentru europenii albi, negrul reprezintă culoarea tristeții, în timp ce aceste trăiri sunt exprimate la japonezi și chinezi prin alb. Culoarea verde sugerează la europeni invidie, la asiatici, bucurie, iar în alte părți exprimă speranță; pe când galbenul evidențiază la europeni lașitate, gelozie, la americani este considerată culoarea intelectualității, iar pentru asiatici exprimă puritatea.
Simbolistica culorilor
Cu toate schimbările și tendințele manifestate în diverse epoci sau domenii de activitate, culorile au reușit să își mențină semnificația originară și valoarea lor tradițională. Simbolistica culorilor cuprinde elemente universal umane, însă și caracteristici diferențiatoare sau conotații de ordin cultural religios. Puterea de simbolizare a culorilor îmbrățisează o gamă foarte largă, deoarece culorile pot fi alocate elementelor primordiale în diferite părți ale lumii: foc, apă, pământ, aer. De asemenea, culorile pot să simbolizeze alternanța lumină/întuneric, timpul, dualismul intrinsec al ființei umane, conflictele forțelor care există la toate nivelele existenței, de la nivel cosmic până la lumea intimă: forțe nocturne (negrul) versus forțe diurne (albul).
Interpretarea culorilor se consideră că are punctul de plecare în normele antichității, însă cu trecerea timpului a căpătat semnificații proprii, regăsindu-se în miniaturi, mozaicuri și vitralii. Prin urmare, culoarea semnifica o forță în creștere, alăturată jocului de lumini și umbre din bisericile și casele romane, unde umbra nu este considerată contrarul luminii, ci o acompania pentru o evidenția mai bine și a contribui la plenitudinea ei. Având la bază aceste considerații, a fost ușor de atribuit culoarea albă Tatălui, culoarea albastră, Fiului, culoarea roșie, Sfântului Duh. Pe același principiu s-au clădit și alte asemănări: verdele era asimilat vieții și speranței, albul era alocat credinței și castității, roșul a fost atribuit dragostei și carității, negrul era asociat căinței și Judecății de Apoi. De aici au derivat culorile care simbolizează totalitatea elementelor constitutive ale lumii (apă, foc, aer, pământ) și asimilarea culorilor la simbolistica veșmintele liturgice.
Este interesant de menționat legătura dintre culoare și psihicul uman. În acest sens, culorile sunt împărțite în „calde” și „reci”. Culorile calde, precum portocaliu, roșu, galben, încurajează procesele de adaptare și favorizează un tonus ridicat organismelor, în timp ce culorile reci, cum sunt violet, indigo, albastru, exprimă opoziția, căderea și manifestă un efect sedativ, calmant. Aceste valorizări ale culorilor sunt utilizate fie pentru a încălzi un spațiu, fie pentru a micșora sau mări un loc, inclusiv de a-l apropia. În plus, culorile sunt caracteristice pentru personalități și temperamente distincte și emană diverse mesaje când sunt adoptate în particularizarea vestimentației persoanelor. Din acest motiv, culoarea hainelor pentru serviciu este total diferită de cea a hainelor purtate seara sau la un eveniment special. La serviciu, culoarea trebuie să susțină concentrarea, sobrietatea, pe când la plimbare sau la alte eveniment sociale sunt de preferat culorile vesele, deschise, chiar ușor stridente.
Indiferent de multitudinea semnificațiilor culorilor în diferite regiuni și diferite momente, există și semnificații considerate general valabile:
albastrul exprimă melancolie, liniște, eternitate, fidelitate, încredere;
verdele comunică speranță, tinerețe, sănătate, siguranță, regenerare;
roșul semnifică energie, agresivitate, dinamism, căldură, energie;
rozul semnifică naivitate, tinereșe, erotism, feminitate, romantism;
negrul emană egoism, singurătate, brutalitate, putere, conservatorism;
auriul exprimă magie, lux, putere, bogăție, snobism;
portocaliul sugerează extrovertire, căldură, energie;
violetul emană fantezie, mândrie, dar și nesiguranță;
galbenul sugerează optimism, bucurie, libertate, dar și invidie;
albul semnifică eleganță și puritate.
Manipularea conținuturilor vizuale
În cazul reprezentărilor vizuale, adevărul poate fi redat ca o corespondență între informațiile despre referent incluse în imaginea sa și ansamblul informațiilor ce prezintă în fapt referentul. Această accepțiune presupune ideea gradualității adevărului, care implică două aspecte: primul aspect se referă la proporția din informația disponibilă cu privire la obiectul regăsit în imagine, iar al doilea aspect se referă la cantitatea de informație adevărată inclusă în imagine.
În ceea ce privește imaginile artizanale, adevărul este bazat ori pe principiul folosit la redarea imaginii vizuale (un anumit tip de proiecție pentru realizarea hărților), ori pe mărturia autorului (cel mai bun exemplu fiind aici schițele executate în tribunalele americane în timpul proceselor pentru presă), cu toate neajunsurile ce ar putea apărea.
Mărturia autorului intervine și în cazul imaginilor instrumentale, mai ales referitor la variantele nefigurative. În acest caz, transferul de realitate de la obiect asupra reproducerii acestuia este acompaniat și de un alt transfer, de subiectivitate, sau doar de dezordine.
Diferența prezentată mai sus între imaginea obiectului și imaginea ca obiect ideal se dovedește a fi utilă atunci când abordăm chestiunea adevărului și a falsului în ceea ce privește imaginea bidimensională. Nu ne referim la „adevărul unei imagini”, întrucât o astfel de exprimare ar face trimitere, mai repede, la problema ”falsului” în artă, ci ne legăm de adevărul prezent într-o imagine. În imaginea obiectului, realizată instrumental, chestiunea adevărului se ridică grație faptului că își face apariția o afirmație implicită legată de existență. Astfel, este confirmată prezența unui referent ce are anumite caracteristici. Acest lucru este cel mai facil de reperat în imaginile de genul camera obscură, ce dau o impresie puternică de a „fi acolo” ori de „a fi fost acolo”.
Adevărul din cadrul unei imagi este posibil a fi falsificat prin mai multe variante:
1) intervenind direct asupra imaginii finale (retușuri asupra unei fotografii);
2) intervenind în acțiunea de producere a imaginii, prin modificarea reglajelor pentru imaginile instrumentale;
3) intervenind prin elementele plastice precum cadraj sau compoziție, ca și consecință a suprapunerii dintre imaginea obiectului și imaginea ca obiect ideal;
4) intervenind asupra referentului prin:
a) schimbarea între anumiți parametrii a referentului „original” (machiaj);
b) refacerea unui referent asemenea celui real (decor, machetă);
c) realizarea strict în planul imaginii a unui referent ce nu există în realitate, folosind posibilitățile furnizate de către montajul cinematografic.
Adevărul de sens își face apariția în planul imaginii privit ca obiect ideal, cu referire la ceea ce dorește autorul imaginii să transmită, prin intermediul discursul său vizual. Întrucât o imagine poate „transmite” mai mult decât prezintă, acând acel ceva în plus, ea poate fi adevărată sau falsă.
1.5. Imaginea de țară, ca problemă de comunicare vizuală
Trecerea la societatea informațională a fost determinată de un întreg set de factori economici, sociali, tehnologici, culturali și științifici. Producerea, culegerea, comunicarea, prelucrarea și răspândirea informației au devenit aspecte esențiale ale evoluției post-industriale. Prin urmare, cunoașterea parțială a unei situații determină apelul la mituri, întrucât, nedispunând de mijloacele necesare pentru înțelegerea situației, precizările suplimentare la opinia îmbrățișată de majoritate se consideră a fi pertinentă. Determinate și susținute de necunoaștere, miturile încurajează ignoranța, îndepărtând utilizatorii de la investigarea problemelor în adâncimea lor sau de la ceea ce este important cu adevărat. În acest moment, marketigul trebuie să profite de puterea imaginilor și a miturilor, de a se împământeni în mintea consumatorilor, dar, totodată, de a preschimba în imagini reprezentative și reale ceea ce utilizează țările a căror imagine va fi promovată, dar și oamenii, întrucât aceștia se vor baza tot mai mult pe ceea ce cunosc despre un anumit serviciu, produs și chiar țară.
Conceptul de „imagine” nu face referire strict la redarea imediată a unei realități cunoscute, ci reprezintă o caracteristică a vieții psihice, determinată de realitatea comunicațională. Imaginile nu se reduc doar la ceea ce este încorporat în producțiile artistice, ci cuprind și totalitatea imaginilor mentale, înfluențând mai departe comportamentul și atitudinea unei persoane față de un anumit produs, chiar față de o țară. Termenul de imagine este folosit pentru a descrie reprezentarea pe care o persoană sau un grup de persoane și-o construiește despre un produs, o marcă, o firmă, un serviciu sau o țară. Prin imagine, se percepe reprezentarea alcătuită din suma de opinii, credințe, experiențe, prejudecăți, atitudini și așteptări, în cadrul opiniei publice, cu privire la o persoană juridică sau fizică, la o organizație, instituție, obiecte, fenomene sau produse.
O imagine se formează treptat și pe parcursul mai multor ani, prin informații primite din publicitate, din comentariile personalului organizației sau instituției, din presă sau prin satisfacția resimțită ca urmare a folosirii produselor și serviciilor. Este corect, în consecință, dacă afirmăm că imaginea are un caracter subiectiv și psihologic. Lupta pentru construirea unei imagini este la fel de importantă ca și calitatea produselor și a serviciilor puse spre consum. Din acest punct de vedere, se vorbește despre „puterea imaginii de marcă” sau puterea „imaginii de brand”.
Ultimele decenii atestă că și țările au început să conștientizeze puterea imaginii lor ca brand și necesitatea unei gestionări a acestuia pe un termen cât lung. Prin urmare, clădirea unei imagini bune a devenit la fel de însemnată pentru o țară ca și pentru orice instituție sau firmă. Întrucât în prezent controlul este deținut de către consumatori, prin capacitatea lor de a alege, într-o eră informațională avansată, exportul de servicii/ bunuri și importul de investiții sunt înlesnite de rezonanța emoțională a imaginii unei țări în exteriorul ei.
Construirea cu succes a unei imagini de țară implică folosirea unui marketing strategic pentru a face cunoscută acea țară, precum și serviciile sau produsele proprii sau chiar atractivitatea turismului. Multe țări au ales să-și promoveze imaginea de-a lungul anilor în scopul atragerii turiștilor străni. În plus, în ultimii 40 de ani s-au efectuat o multitudine de studii la nivel internațional cu privire la impactul pe care imaginea unei țări o poate avea asupra serviciilor sau produselor provenite dintr-o țară anume.
Crearea unei mărci de țară sau a unui brand de țară presupune o responsabilitate mare în momentul actual, întrucât lumea se află într-o continuă schimbare, este tot mai critică, are așteptări tot mai mari, iar concurența este absolut acerbă. Mărcile comerciale joacă și ele un rol esențial în propagarea culturii naționale. Imaginea unei țări este formată din totalitatea cunoștințelor și „ne-cunoștințelor”, informațiilor și dezinformațiilor despre o țară, transmise pe căi oficiale, prin mass media, prin contacte directe stabilite cu cetățenii unei țări, purtători ai unor concepte, culturi, mentalități specifice.
Imaginea se creează, imaginea semnifică notorietate (cât de bine este cunoscută o țară), dar și poziționare în raport cu celelalte (ce trăsături fundamentale îi sunt atribuie), așadar ea nu poate și nu trebuie lăsată la voia întâmplării.
Capitolul 2.
De la Vlad Țepeș la Dracula
Vlad Țepeș este un personaj ce fascinează încă lumea literară și pe cea istorică, dar a cărui viață nu ar fi putut fi reconstituită fără ajutorul legendelor despre el. Vlad Țepeș a reprezentat subiectul central al multor creații literare, ce nu au ținut cont de adevărul istoric și l-au prezentat ca pe personaj negativ, așa cum a făcut-o scriitorul irlandez Bram Stoker, în celebrul roman Dracula. Din perspectivă istorică însă, prima monografie completă și corectă a domnitorului român Vlad Țepeș a fost creionată de către Ioan Bogdan la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Vlad Țepeș – între legendă și adevăr istoric
Vlad Țepeș s-a născut în anul 1431, în cetatea Sighișoara, din Voievodatul Transilvaniei, ca fiul lui Vlad Dracul și al unei tinere nobile transilvănene. Vlad Tepeș este unul din cei patru fii legitimi − au mai fost și doi nelegitimi – ai lui Vlad Dracul, voievodul Țării Românești din perioada 1436-1447.
Urmând linia genealogică a tatălui, Vlad Țepeș este nepotul direct al lui Mircea cel Bătrân. Prin mama sa, fiica lui Alexandru cel Bun, el provine din Dinastia Mușatinilor, una din cele mai importante dinastii domnitoare ale Moldovei. Țepeș a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Cu prima soție, pe nume Cnaejna Bathory (Anastasia-Maria Holszanska), o nobilă din Transilvania, nepoata reginei din Polonia, a avut doi copii, Radu și Vlad. În anul 1462, ca să nu ajungă prizoniera turcilor, nobila doamnă decide să se sinucidă, aruncându-se în râul care înconjura cetatea (un afluent al Argeșului, numit de atunci Râul Doamnei). Cu cea de-a doua soție, Jusztina Szilagyi, nepoata lui Matei Corvin,
a avut doi băieți, Mihail și Mihnea cel Rău, iar ultima soție, Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin, i-a dăruit o fată, Zaleska.
Conform unor surse Vlad Țepeș a fost căsătorit doar de două ori, iar prima sa soție se numea Elisabeta. Există date contradictorii și în ceea ce privește numărul copiilor pe care i-a avut cu Ilona.
Imagine marcantă a neamului românesc, Vlad Țepes denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula) a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1475.
Începutul domniei: septembrie – noiembrie 1448
Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești în anul 1436 și s-a stabilit la Curtea domnească în Târgoviște, fiind acompaniat de fiul său Vlad Țepeș. Aici, Vlad Tepeș a trăit timp de șase ani, până când, în 1442, împreună cu fratele său, Radu cel Frumos, a fost luat ostatic de către sultanul Murad al II-lea, din motive politice. Trebuie menționat că această perioadă de captivitate a avut un rol semnificativ în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad.
Cei doi tineri fii ai lui Vlad Dracul au fost reținuți mai mulți ani de către turci într-o cetate lângă Brusa, în Asia Mică, unde era una dintre Curțile sultanului, cealaltă fiind în Europa, la Adrianopol. Aceștia nu erau închiși în temnițe, ci tratați ca niște prinți, întrucât erau fii și astfel au putut învăța limba și obiceiurile turcilor. Cei doi frați au reacționat diferit la încercările de a fi supuși, astfel că Vlad a dezvoltat în captivitate o ură neîmpăcată împotriva turcilor, în timp ce fratele său, Radu cel Frumos, a devenit un intim al sultanului Mehmet.
Figura 2. Vlad Țepeș – începutul domniei
Sursa: www.artha.ro
A fost eliberat de turci după moartea tatălui său − asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești, în 1448. Și la numai 17 ani, ajutat de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea (Țepeș) a ajuns pentru prima dată pe tronul Țării Românești. Însă, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea (Vladislav-Dan, dintre Dănești), care și-a recăpătat astfel tronul.
Vreme de opt ani a rătăcit Vlad în Moldova, pe lângă unchiul său Bogdan Vodă, cel ce avea să fie tatăl lui Ștefan cel Mare. Însă atunci când Bogdan Vodă a fost ucis, Vlad s-a ascuns în Transilvania împreună cu vărul său Ștefan și a urmărit să intre în grațiile lui Iancu de Hunedoara, mai ales după ce acesta își pierduse încrederea în protejatul său Vladislav-Dan.
1456-1462
Cea de-a doua domnie a lui Vlad începe în prima jumătate a anului 1456, când Vlad reusește să-și ucidă dușmanul de moarte. Apoi a răzbunat moartea tatălui și a fratelui său, îndreptându-și atenția către boierii din Târgoviște, vinovați de moartea celor doi. Astfel, în 1459, în ziua de Pasțe, a ordonat arestarea tuturor familiilor de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Boierii mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost obligați să meargă pe jos 100 de km, drumul din capitală până la Poenari, acolo fiind puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș.
Foarte curând, Vlad Țepeș a devenit faimos datorită metodelor de pedepsire brutale folosite. Potrivit detractorilor sași din ținutul transilvănean, acesta ordona adeseori ca osândiții să fie decapitați, strangulați, jupuiți de piele, orbiți, fierți, spânzurați, arși, bătuți în cuie, fripți, ciopârțiți sau îngropați de vii. De asemenea, ordona tăierea nasului, urechilor, organelor genitale și limbii victimelor. Dintre toate, supliciul favorit al lui Vlad era trasul în țeapă, de unde provine și porecla Țepeș, cel care trage în țeapă. El a folosit această formă de execuție contra negustorilor transilvăneni care nu respectau regulile sale comerciale din anii 1457, 1459 și 1460 – decizii ce l-au consacrat drept principe cu metode de o cruzime fără limite. Pe 26 noiembrie 1462, este arestat pe drumul comercial Brașov-Câmpulung de către Matei, fiind acuzat de trădare și încarcerat la Vișegrad timp de 12 ani.
1475 – a treia oară pe tron
Motivul arestului este discutabil, întrucât, după unii istorici, faptul că a fost trimis la Budapesta poate fi pus pe seama necesității ca Vlad să fie astfel protejat, împotriva sașilor care îl doreau mort.
După 12 ani, Vlad este eliberat de către același Matei și devine căpitan în armata regelui. În urma eforturilor conjugate moldo-transilvănene, Vlad preia pentru a treia oară tronul, la 16 noiembrie 1475, însă domnia lui nu durează mult. El trebuie să reziste unui nou atac turcesc, însă este asasinat, în decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat, iar capul i-a fost trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca pe o dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș.
Astfel a murit, tânăr, la patruzeci și cinci de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai temuți domnitori pe care i-au avut Țările Române.
2.2. Originea supranumelui „Dracula” și a poreclei „Țepeș”
Vlad Dracul, tatăl său, făcea parte din Ordinul Dragonului, ordin ce poate fi comparat, din anumite puncte de vedere (fapte, nivel aristocrat), cu Ordinul Cavalerilor Teutoni sau cel al Cavalerilor de Malta. Ordinul Dragonului a fost înființat în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și Barbara Cillei, cea de-a doua soție a sa, și era o societate militaro-religioasă.
De ce porecla „Dracul”? Să fi fost poreclit din cauza faptelor, făcându-se referire la numele popular al diavolului, „cel pus pe rele”? Nu tocmai, pentru că iată narațiunea istorică:
Ordinul avea ca simbol un dragon, iar scopul acestui ordin era de a apăra creștinismul și de a susține cruciada contra otomanilo. Însemnul Ordinului Dragonului (lat. Ordo Draconis) era înscris într-un medalion din aur, reprezentând un balaur încolăcit în cerc. Deasupra avea o cruce, pe care era înscripționat, pe verticală, O, quam misericors est Deus (O, cât de milostiv este Dumnezeu), iar pe orizontală Justus et pius (Fii drept și credincios). Întrucât Vlad-tatăl aparținea acestui Ordin al Dragonului din februarie 1431, de când fusese numit de către Sigismund de Luxemburg, în catedrala marelui oraș german Nürnberg, iar dragonul, în limba latină, este draco, atunci Vlad a fost poreclit Dracul, ceea ce de fapt ar fi însemnat „Vlad, purtătorul de dragon”.
În plus, pentru că dragon seamănă mult cu cuvântul drac (cu care de altfel are aceeași origine), atunci voievodul Vlad a fost numit în popor „Dracul” sau „Drăculea”. Pentru că apartenența la Ordinul Dragonului se moștenea, la fel au fost numiți în țară și de către străini și fiii lui Vlad Dracul, respectiv Vlad Țepeș și Radu cel Frumos.
Astfel a ajuns să fie cunoscut Vlad Tepeș în întreaga Europa cu numele de Dracula Voievod.
Renumele de „Țepeș” provine de pe urma frecventelor execuții prin tragere în țeapă pe care le ordona. Era numit de turci Kazıklı Bey (Prințul Țepeș). Acest nume de Tepeș a fost menționat pentru prima dată într-o cronică valahă din anul 1550 și s-a menținut în istoria românilor.
Figura 3. Simbolul Ordinului Dragonului
Sursa: Djuvara, N., Oltean, R (2003)
Trasul în țeapă reprezenta cel mai mare supliciu ce se putea imagina, modalitatea cea mai cruntă de a termina viața unui om, advesar sau dușman. Scopul acestei modalități de a omorî pe cineva era de a răstigni omul în așa manieră încât să nu moară imediat, așa cum se întâmplă când se taie capul cu securea sau spada, ci să îndure suferințe cumplite ore sau chiar zile întregi până murea. Pentru aceasta se pregătea un țăruș mai lung decât persoana ce urma să fie răstignită, se fixa în pământ, cu vârful ascuțit precum un cui și uns pentru a putea aluneca. Se înfigea omul în acea țepușă prin mijloc, burtă sau spate, capul și picioarele atârnând spre pământ, însă riscul de a atinge un organ vital era prea mare și atunci omul murea repede.
Prin urmare, călăii lui Țepeș foloseau cel mai des varianta în care victimele erau culcate la pământ, cu brațele prinse la spate, țeapa îi trecea prin fund, după care erau trase de ambele picioare (legate cu funii la glezne). În timp ce victimele se zvârcoleau de durere, călăii trăgeau de frânghii și băteau în capătul celălalt al țepușei cu un ciocan de lemn, dar cu atenție și încet, pentru a nu atinge cele 2 organe despe care se cunoștea că provoacă o moarte imediată: inima și ficatul. Astfel, se scotea vârful țepușei prin gură sau prin gât, între umăr și cap. Victimele stăteau răstingnite, cu dureri cumplite, dar cu organele vitale funcționând. Acestea se stingeau încet-încet de suferință, foame, sete, atacul corbilor. Trebuie știut cât de violentă era tragerea în țeapă, ca să înțelegem spaima pe care a răspândit-o domnul care a făcut din ea pedeapsa supremă.
Spaima de el atât timp cât a domnit și faima lui pe urmă. Trasul în țeapă nu este invenția lui Vlad Țepeș, acest supliciu a fost aplicat și de alții înaintea sa. Dovadă stă scrisoarea unui mare boier muntean destinată brașovenilor în anul 1480, adică după moartea lui Țepeș, atrăgându-le atenția că muntenii săi împreună cu alți boieri pribegi au fost primii care au folosit trasul în țeapă, chiar pe niște oameni de-ai lui Vlad Țepeș. Și despre Ștefan cel Mare se știe că a tras în țeapă. Mai mult decât atât, trasul în țeapă s-a dovedit a fi un obicei de origine germană, motiv pentru care sașii din Transilvania ar fi recunoscut această metodă codurile judiciare. Ceea ce îl diferențiază pe Țepeș de toți ceilalți, inclusiv de toți urmașii lui, e numărul extraordinar de mare al victimelor. O parte din acțiunile întreprinse în timpul domniei de către Vlad Țepeș sunt înregistrate în documente oficiale, de încredere, în timp ce multe din întâmplări s-au aflat după domnia lui. Unele din povestiri par să aibe un sâmbure de adevăr, în timp ce altele par să fie născute din imaginația dușmănoasă sau înspăimântată a unor contemporani.
Povestiri despre Vlad Țepeș
Vlad Țepeș a fost memorat, reinterpretat și judecat în imaginarul colectiv în feluri diferite, dar care au dat naștere, în decursul veacurilor, la o varietate de legende, povești și romane, ce au deformat în cele din urmă adevărata lui figură istorică și personalitate.
Să trecem în revistă câteva aspecte legate de povestirile despre Vlad Țepeș, zis și Dracula.
În Răsărit, mai exact în Rusia, există o poveste, întocmită în rusește după o versiune în slavonă, cu numele Povestire despre Dracula voievod (Skazanie o Drakule voevode), mai puțin cunoscută, întrucât lucrarea a avut o circulație restrânsă. A fost cunoscută inițial printre clerici și mai apoi de către țarul Ivan al IV-lea, cunoscut și sub denumirea de „cel Groaznic”, care se pare că a urmat exemplul lui Vlad Țepeș, încercând să se impună prin măsuri drastice luate împotriva marilor boieri.
Ulterior, când manuscrisul a fost descoperit în Rusia, într-o mânăstire, savanții au încercar să stabilească cine a fost autorul acestor povestiri. Unii istorici români sunt de părere că a fost scris în slavonă de un diac ardelean, întrucât este pomenit mereu „regele Mathias”, ca și când ar fi un supus de-al său, dar și pentru faptul că, deși a fost rescris în rusește, pot fi recunoscute câteva particularități ale slavonei din Țările Române.
Trebuie menționat că povestirea din Rusia este mult mai indulgentă față de cruzimile lui Vlad-vodă și subliniază în mod special faptele lui de vitejie în lupta împotriva turcilor.
Iată câteva dintre acestea:
La Dracula vodă au venit niște soli de la împărat, adică de la sultan. Înaintea domnitorului român, și-au desfășurat turbanele, însă n-au scos și tichia ce le acoperea capul. Întrebați de ce nu-și scot și tichia, aceștia au spus că așa este obiceiul în țara lor. În acel moment, voievodul Dracula a poruncit să li se „fixeze” fesurile în cap cu trei cuișoare, ca să nu le mai poată scoate, după care le-a dat drumul ca să spună stăpânului lor „să nu mai trimită obiceiul său la alți mari stăpânitori”.
Profitând de cele pătimite de solii săi și cu gând de cucerire și de răzbunare pentru afront, sultanul și-a adunat armata și a pornit împotriva lui Dracula. Acesta a atacat în miez de noapte oastea turcilor, însă se pare că nu a reușit să învingă cu puținii săi oameni marea oștire, și atunci s-a întors. Autorul anonim al acestor povestiri a menționat cuvântul lui Țepeș către oștire: „Cine vrea să se gândească la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămână aci!”. Sultanul ar fi auzit aceste vorbe, a poruncit armatei să se retragă, pentru că „nu a îndrăznit să mai meargă împotriva” lui Vlad-vodă „Dracula”.
O altă poveste relatează cum un trimis al împăratului a venit să cearul birul, iar Vlad-vodă i-a răspuns că îl va însoți înapoi în teritoriile otomane, cu birul. Însă pe drum se răzgândește și pustiește locurile, punându-i în țeapă pe unii turci, iar pe alții tăindu-i și dându-le foc.
„Dracula” nu tolera răul în țara sa, indiferent că era vorba despre hoție, tâlhărie, minciună sau nedreptate, iar cel care săvârșea una din cele menționate mai sus nu rămânea în viață. Acest lucru este confirmat și de faptul că el a dat poruncă să se așeze o cupă mare de aur lângă o fântână vestită, căutată de mulți călători, dar așezată într-un loc mai restras, pentru a pentru a bea apă. Pe perioada cât a domnit Vlad Țepeș, nimeni nu a îndrăznit să o fure.
Altă anecdotă povestește cum Dracula este cel a curățit ținutul românesc de cerșetori. El a poruncit să se adune la curtea sa toți săracii, bolnavii și bătranii din toată țara. O dată strânși, Dracula a ordonat să fie băgați într-o casă mare special pregătită pentru ei, unde aceștia puteau manca și bea după bunul plac. Abia la final și-a făcut apariția și Vlad, când i-a întrebat dacă își doresc să fie lipsiți de griji și să aibă de toate pe această lume. Întrucât oamenii au răspuns cu toții afirmativ, după ce s-a retras, Dracula a ordonat să se închidă casa și să i se dea foc. Dracula și-a justificat gestul față de boieri prin aceea că „mai întâi, ca să nu mai fie povară altor oameni și nimeni să nu mai fie sărac în țara mea, ci toți bogați. În al doilea rând, i-am slobozit ca să nu mai sufere nimeni dintre ei pe această lume de sărăcie sau de vreo neputință”.
O altă legendă relatează despre doi călugări latini ce s-au arătat înaintea lui Dracula căutând milostenie. Domnitorul i-a dus pe rând să le arate împrejurumile și o curte cu o mulțime d lume trasă în țeapă și pe roți și le-a pus amândurora aceeași întrebare: dacă a procedat corect cu trasul în țeapă și ce părere au despre victimele sale. Un călugăr l-a condamnat pentru acțiunea sa, întrucât un domnitor trebuie să arate milostenie, iar victimele sunt niște mucenici, în timp ce celălalt călăgăr l-a lăudat pentru fapta sa, spunându-i că el este trimisul lui Dumnezeu și că trebuie să îi pedepsească pe aceia ce fac rău și să milostivească pe cei care fac bine. A completat cu faptul că este convins că cei aflați în țepi au săvârșit fapte rele și prin urmare au primit pedeapsa cuvenită. Primul călugăr a fost tras în țeapă, întrucât Vlad Țepeș a considerat că acesta nu știe să vorbească cu stăpânii, pe când celălalt călugăr a fost recompensat cu 50 de ducați de aur.
O legendă ne aduce în prim plan povestea unui negustor străin din Țara Ungurească, aflat în cetatea lui Dracula. Pe când dormea i-au fost furați din carul lasat în fața casei, din poruncă domnească, 160 de ducați de aur. Acesta l-a anunțat pe Dracula de întamplare, care i-a promis că până în noaptea următoare aurul său va fi la loc. Așa s-a și întâmplat pentru că a doua zi negustorul a descoperit banii dispăruți. Însă, numărându-i a constatat că are un galben în plus. Dracula i-a spus ca l-a testat să vadă dacă este onest, iar dacă nu îi spunea nimic de acel ban în plus atunci ar fi ajuns în țeapă, împreună cu hoțul care a furat banii.
Tot din legende aflăm că acele femei care comiteau delictul de adulter erau drastic pedepsite de Dracula. Nu scăpau nici fecioarele necinstite ori văduvele care nu țineau văduvia. Pentru acestea pedeapsa consta în jupuirea pielii din anumite zone ale trupului, ori erau legate de stâlp până când carnea și oasele erau mâncate de păsări.
Mergând pe un drum, Dracula observă un țăran ce avea cămașă murdară și ruptă. Atunci îl întreabă dacă este căsătorit și dacă în anul ce trecuse semănase in. Atunci când țăranul a răspuns că are nevastă și in destul in, Dracula întră în casa țăranului și văzând-o pe soție tânăra, sănătoasă o pedepsi pe aceasta pentru lenevia de care dăduse dovadă prin tăierea mâinilor și apoi puse să fie trasă în țeapă.
O altă relatare ne zice de Dracula care servea masa sub trupurile unei mulțimi de oameni ce fuseseră trași în țeapă. La un moment dat, observă un comesean că întoarce capul într-o parte și își astupă nasul, deoarece nu a mai rezistat mirosului provenit de la cadavre. Atunci, Vodă dă ordin să fie de îndată tras și el într-o țeapă mare, motivând că acolo nu ajunge mirosul la el.
Figura 4. Pădurea de țepe
Sursa: Djuvara, N., Oltean, R (2003)
Un sol al craiului unguresc, Matei, vine la Dracula. Solul, boier mare și de neam din Polonia, este poftit la masă cu voievodul, doar că masa de afla în mijlocul leșurilor în țeapă. Înaintea solului se înălța încă o țeapă groasă, mare, înaltă și aurită. Atunci când l-a întrebat Vlad Țepeș pentru ce crede că este pregătită, el a răspuns că este destinată unui boier care sigur a greșit în fața voievodului și acesta dorește acum să îi ofere o moarte mai cu cinste. Atunci Dracula îi spune că țepușa a fost pregătită pentru el. Auzind acestea, solul răspunde că dacă a făcut ceva și trebuie pedepsit cu moartea, atunci el se conformează, vina fiind a lui și nu a domnitorului. La asemenea vorbe, Vlad l-a lăsat să plece încărcat cu daruri, spunându-i ca este demn să fie sol, întrucât știe să vorbeascu cu stăpânii cei mari.
O altă istorisire ne povestește despre meșterii pe care i-a tocmit să îi facă niște butoiașe, pe care apoi le-a umplut cu aur. După aceasta, personal i-a unicis pe meșteri pentru ca ascunzătoarea acelei comori să nu fie aflată de nimeni, decât de el și de necuratul al cărui nume îl purta.
Povestiri germane despre Vlad Țepeș
Povestirile germane ilustrează un personaj mult mai sumbru, un Vlad Țepeș monstruos, responsabil de pedepsele drastice pentru oamenii care nu impărtășeau aceleași idei cu el.
Este interesant de menționat că, în versiunea germană, se menționează că trecerea la catolicism s-a făcut când Vlad vodă era încă tânăr, chiar de către Iancu de Hunedoara, și nu ca urmare a târgului făcut cu regele Matei Corvinul pentru a-și recăpăta tronul, așa cum apare în versiunea slavă.
– trebuie menționată expediția lui Vlad Țepeș în Țara Bârsei și în împrejurimile Transilvaniei unde se zvonește că în unele sate oamenii au fost tocați precum varza. Alții au fost luați în lanțuri cu el – femei, bărbați, tineri, bătrâni – iar odată ajunși în Țara Românească au fost trași în țeapă. Tot în aceste povestiri se amintește o nouă modalitate de a chinui oamenii înainte de a fi uciși, prin jupuirea pielii de pe tălpile osândiților pentru ca apoi caprele să lingă rana, cauzând dureri și mai chinuitoare cu asprimea limbii;
– o altă istorisire germană face referire la capturarea celor 400 de tinerilor sași din țară (sau 41 de tineri sași după alte surse mai de încredere) și întemnițarea lor într-o hală căreia ulterior i se dă foc;
– conform surselor gemane, Vlad Țepeș a prins cărăuși și negustori din Țara Bârsei, pe care fie i-a tras în țeapă, fie i-a îngropat până la brâu și i-a folosit drept ținte pentru arcași, fie i-a jupuit de piele. Se observă că "jupuitul" nu este un obicei cunoscut de noi, însă figurează printre chinuirile cunoscute de germani, ceea ce ne duce cu gândul că povestea ar putea fi inventată;
– atunci când a fost atacat de un tânăr pretendent din Transilvania, Dan din ramura Dăneștilor, Țepeș îl învinge în luptă. Ca urmare, tânărul își sapă singur groapa și asistă la prohodul său, respectiv slujba de înmormântare făcută de preot. De abia pe urmă este tăiat împreună cu restul prinșilor din jurul lui;
– o altă poveste relatează despre vizita celor 55 de soli din Ungaria, Saxonia și Transilvania. Timp de 5 săptămâni îi ține în nesiguranță, cu țepi ridicate aproape de locul unde le oferise găzdă. Între timp, merge într-o expediție în Țara Bârsei unde dă foc, omoară și ia prizonieri, pe care îi duce în fața cetății Brașovului, iar următoarea zi îi trage în țeapă pe toți în timp ce servea masa de dimineață. Tot acum dă foc bisericii Sfântul Bartolomeu, dar nu înainte de a lua toate podoabele. Pentru a da foc la Codlea trimite un capitan, dar pentru că acesta nu și-a îndeplinit misiunea din cauza locuitorilor, Țepeș a poruncit și tragerea lui în țeapă.
– conform poveștirilor nemțești, Țepeș a pus oameni într-un cazan cu apă acoperit cu scânduri ce permiteau doar capului să iasă afară, așezând apoi cazanul pe foc;
– Țepeș le-a ordonat unor țigani să spânzure un alt țigan vinovat de furt. Întrucât aceștia nu s-au supus, motivând că legea lor nu le permite, a poruncit ca țiganul să fie fiert într-un cazan, obligându-i apoi pe tovarășii lui să-l mănânce.
O poveste mai puțin cunoscută despre Vlad Țepeș este cea care vorbește despre natura lui romantică și umană, respectiv despre relația de dragoste cu săsoaica Katharina Siegel. Aceasta era fiica unui țesător din Corona, adică Brașovul din prezent, și i-a fost alături timp de 20 de ani domnitorului, dăruindu-i acestuia 5 copii, nefiind niciodată casătoriți. Cei doi s-au întâlnit când Katharina avea numui 17 ani și încerca din răsputeri să tragă o sanie cu merinde. Vlad trecând pe acolo, i-a sărit în ajutor și pe loc s-a îndrăgostit de frumoasa fată. Sursele spun că acesta imediat a uitat de numeroasele aventuri și a făcut tot posibilul pentru a o seduce și a fi împreună. În anul 1459, domnitorul a pedepsit sașii ce făceau comerț în cadrul cetății Brașovului, iar ca răzbunare nevestele negustorilor au capturat-o pe Katharina, au legat-o de un stâlp și i-au tăiat cosițele, amenințând în continuare cu alte fapte înjositoare. Pentru a o salva de furia săsoaicelor, Vlad Țepeș a trebuit să îi elibereze pe negustori. Se spune că domnitorul își dorea atât de tare să își oficializeze relația cu Katharina, încât i-a scris Suveranului Pontif să îi anuleze căsătoria cu prima sa nevastă, Anastasia. Cei doi nu au apucat să își oficializeze relația, deoarece domnitorul a fost închis de regele Matei Corvin. În tot acest timp, Katharina i-a ramas fidelă lui Vlad Țepeș, iar după ce acesta a murit, s-a adăpostit la mănăstire. Cu toate că Vlad a fost descris ca fiind de cele mai multe ori un tiran sângeros, se pare că a rămas în imaginarul colectiv și pentru aceste sentimente pline de tandrețe, fiind îndrăgostit iremediabil de preafrumoasa Katharina.
Dracula – sursă de inspirație pentru Bram Stoker
Poveștile supranaturale circulau în folclorul românesc de secole, când scriitorul irlandez Bram Stoker a preluat firul și l-a legat într-o poveste „de aur”, imprimată pentru prima dată în 1897. Pentru a cerceta povestea „nemuritoare” a personajului din imaginarul colectiv, Stoker a studiat istoria și legendele Transilvaniei, a cărei cultură folclorică a numit-o „bulă de aer pentru imaginație”. Romanul lui Bram Stoker a fost publicat în limba română, pentru prima dată, abia în anul 1990.
Povestea scrisă de Bram Stoker în cartea cu titlul Dracula nu are la bază domnia lui Vlad Drăculea, ci relatează o ficțiune ce se petrece în Transilvania și în Anglia secolului XIX. Romanul, de un real succes, a făcut ca întreaga lume să asocieze Transilvania cu personajul fictiv Dracula.
Se presupune că autorul irlandez ar fi consultat gravuri săsești din secolul XV existente la Royal Library și British Museum din Londra, unde Vlad Țepeș era prezentat ca un monstru, un vampir ce se hrănea cu sânge de om și un mare amator de cruzimi. De asemenea, s-a presupus că ar fi consultat și cartea History of Moldavia and Wallachia, scrisă de Johann Christian Engel, care l-a pictat pe Vlad Țepeș ca pe un tiran sângeros.
Întrucât în istorie nu a existat nicio legătură reală între Vlad Drăculea (1431-1476) și mitul literar modern al vampirului prezentat în cartea lui Bram Stoker, singura explicație în uz constă în faptul că Stoker ar fi obținut informații de la un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger).
Figura 5. Romanul Dracula scris de Bram Stoker
Sursa: www.blackgate.com
Pe lângă aceste informații, Stroker a apelat și la mențiunile istorice, sursele folclorice, experiențele personale, pentru a contura un personaj cât mai complex. În plus, un aspect ce trebuie menționat este că detractorii politici principali ai lui Vlad, în general sașii, utilizau frecvent cuvântul drac, cu sensul grav, de forță malefică, a întunericului, pentru a știrbi reputația voievodului. Prin urmare, prin asocierea celor două sensuri ale cuvântului, dragon și diavol, și denumirea Drăculea ar putea explica motivul pentru care Vlad Țepeș a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul.
Un alt element din care s-a inspirat Stoker pentru crearea personajului demonic a fost elementul simbolic al Ordinului Dragonului, și anume îmbrăcămintea oficială a Ordinului, o capă neagră purtată peste o haină de culoare roșie, îmbrăcată doar vinerea, pentru comemorarea Patimilor lui Iisus Hristos.
Figura 6. Pictură germană din goticul târziu
Sursa: Pictor vienez (Meister der Tafeln von Velenj)
Tot Bram Stoker este cel care a avut ideea să asocieze legendei europene un animal sud-american: liliacul hematofag, zis și Vampir (Desmodus rotundus).
Dar cum a reușit să-și transforme Bram Stoker povestea într-un mit retroproiectiv, fals și negativ? O explicație parțială este asigurată de circumstanțele în care cartea a fost scrisă și primită de către cititori. O epidemie reală de „vampirism” a lovit Europa de Est la sfârșitul secolului XVII și a continuat pe tot parcursul secolului XVIII. Numărul de cazuri raportate a crescut dramatic, mai ales în Balcani. Apoi, epidemia a călătorit spre vest, în Germania, Italia, Franța, Anglia și Spania. Turiștii care se întorceau din Est spuneau povești despre strigoi, care au contribuit la menținerea interesului pentru vampiri. În plus, filosofii și artiștii occidentali au abordat această problema tot mai des. Romanul lui Bram Stoker constituie punctul culminant al unei lungi serii de lucrări bazate pe povești provenite din Europa de Est. Pe atunci, cei mai mulți cititori erau siguri că romanul a fost inspirat din fapte reale și că povestea ei a fost, probabil, doar un pic romanțată.
Pe urmele lui Dracula… Cu toate că autorul cărții, Stoker, nu a călătorit în teritoriile românești, și-a împânzit cartea cu descrieri ale mai multor locații reale, care pot fi vizitate în România de azi. Acestea includ cele mai importante locuri istorice asociate cu numele lui Vlad Țepeș, cum ar fi orașul Sighișoara din secolul al XIV-lea, cu referire la casa în care s-a născut Vlad (în prezent, găzduiește un restaurant și un mic muzeu de arme medievale), Curtea Veche (Palatul Curtea Veche) din București, Mănăstirea Snagov, unde, conform legendei, au fost îngropate rămășițele lui Vlad; ruinele cetății Poenari (considerate a fi castelul autentic Dracula); satul Arefu, unde legendele lui Dracula sunt încă vii; orașul Brașov, unde Vlad a condus raiduri împotriva negustorilor sași și, în mod special, castelul Bran.
Dracula, personaj de film – o problemă de Visual culture
Dracula are o vechime de mai mult de 100 de ani și încă se vorbește despre el. Bineînțeles, aproape toată lumea a auzit despre acest Nosferatu, fie de prin filme, fie de prin cărți, inclusiv din recenta serie Cronicile Vampirilor, scrisă de Anne Rice, sau chiar și în poveștile ascultate înainte de culcare în copilăria noastră.
Cu toții avem o idee despre cine sau ce este Contele Dracula. Acesta este considerat primul monstru cu colți, primul care s-a hrănit cu sânge, reflecția lui în oglindă fiind absentă. Se spune că s-a născut într-o perioadă în care vampirii erau niște monștrii de temut, care se ascundeau de lumina zilei, de apa sfințită, dar și de usturoi. Despre Dracula se știe că trăia în Transilvania, adăpostindu-se într-un castel lipsit de soare, uitat de timp, fiind spaima sătenilor. În urmă cu câteva secole, fusese om și în acea perioadă avea o soție pe care iubea nespuns, însă soarta nu a fost de partea lui și a pierdut tot ce îi era drag, chiar și sufletul. De aici, zeci de ecranizări despre „domnul” din Carpati.
Personajul Contele Dracula a rămas popular de-a lungul anilor și multe filme l-au exploatat în sens negativ, în timp altele l-au folosit chiar în titlurile lor, cum ar fi Dracula’s Daughter, Brides of Dracula și Zoltan : Hound of Dracula. Se estimează că din 2004 până în prezent aproximativ 160 de filme îl au pe Dracula în rol principal, iar numărul filmelor care includ o trimitere către Dracula este de aproximativ 649, potrivit Internet Movie Database (la finele anului 2014).
Străinii, în special nord-americanii, au contribuit în mod semnificativ la inovarea și extinderea „brand”-ului Dracula, cum a devenit între timp pentru el însuși și pentru Transilvania (o vreme), la nivel internațional. Industria cinematografică se lausă cu numeroase producții cinematografice, mai mult sau mai puțin apreciate de public și critici, dedicate celebrului „mit” transilvănean.
În primul rând, cartea lui Bram Stoker a fost ecranizată de mai multe ori. Trei dintre cele mai cunoscute sunt Nosferatu (1922), Dracula (1931) și Bram Stoker’s Dracula (1992).
Nosferatu (1922), un film regizat de regizorul german F. W. Murnau, a fost produs în timp ce văduva lui Stoker era în viață, iar realizatorii au fost forțați să schimbe numele personajelor din motive privind drepturile de autor. Numele vampirului din Nosferatu este schimbat din Contele Dracula în Contele Orlok, iar castelul este localizat în Germania, și nu în Transilvania. În rest povestea este identică. Vampirul original, jucat impecabil de către Max Schreck, este un personaj autentic al nopții: pielea foarte albă, urechi alungite, fizic fragil ce amintește de imaginea unui liliac. Astfel, Contele Orlok este un vampir care fuge de lumini și se joacă cu umbrele, reușind să creeze o aură de mister ce nu a fost egalată până în prezent.
Ecranizarea propriu-zisă a romanului, păstrând numele personajului principal, Dracula, s-a filmat în anul 1931, fiind un horror clasic, în rol principal fiind un actor de origine maghiară, Bela Lugosi. Interpretarea acestuia a fost considerată ca fiind una dintre cele mai reușite, pentru contele vampir din Transilvania, ce face o călătorie către Londra pentru a-și schimba „meniul”. Un aspect suplimentar îl reprezintă și accentul exotic al contelui, dar și privirea sa hipnotică. Ecranizarea din 1931 face din acest film un „cult”.
Figura 7. Bela Lugosi în Dracula (1931)
Sursa: www.imdb.com/title
Bram Stoker’s Dracula (1992), considerat ai fi cea mai fidelă ecranizare a romanului scris de Bram Stocker, a reunir nume importante, precum: Anthony Hopkins, Keanu Reeves, Gary Oldman, Winona Ryder, Cary Elwes și a fost regizat de Francis Ford Coppola. Oldman este fără îndoială singurul „vampir” care a reușit să păstreze un aer „uman”. Din acest motiv, Dracula a devenit vampirul preferat de toți: discrepanță între om și monstru, sufletul rupt în două, dualitatea personalității.
Ulterior, Cary Elwes va juca și în Shadow of the Vampire, alături de John Malkovich și William Dafoe, în acest fel anii 2000 aducând un nou tribut filmului clasic din 1922.
Figura 8. Bram Stoker’s Dracula (1992)
Sursa: www.imdb.com/title
Anii 2000 sunt săraci în ceea ce privește filmele cu Dracula. Bineînțeles, există ecranizări precum Dracula 2000, sau continuarea Dracula 3000, când acesta terorizează echipajul unei nave spațiale. Conform criticilor, singurul Dracula contemporan demn de menționat este cel interpretat de Luke Evans, în Dracula Untold (2014), ce prezintă o poveste SF despre cum Vlad „Țepeș” care devine „Dracula”.
După cum se poate observa, există nenumărate filme cu Dracula, însă nu fac trimitere decât vag la adevăratul Vlad vodă. Cu toate acestea, există două filme care se respectă realitatea istorică. În 1979, Doru Năstase este cel care a regizat un film istoric despre viața domnitorului Vlad Țepeș, rolul acestuia fiind jucat de Ștefan Sileanu. În 1989, Sergiu Nicoleaescu încearcă o portretizare a copilăriei domnitorului în filmul Mircea, unde rolul lui Vlad Țepeș este jucat de Vlad Nemeș. În mode evident, această ecranizare nu reprezintă decât o licență, deoarece la moartea marelui voievod și domn, Vlad nici măcar nu era născut. Se urmărește însă explicarea comportamentului de mai târziu al lui Țepeș: dragostea de țară și violența medievală, inclusiv prin pedepsele cumplite, dintre care una dintre ele i-a adus și porecla istorică.
Capitol 3.
Imaginea lui Vlad Țepeș ca Dracula
Considerat erou de către români și vampir sângeros de către restul, Vlad Țepeș este în continuare unul din cele mai controversate personaje întâlnite în istorie. Imaginea lui Vlad Țepeș a fost atât de mult înconjurată de mister, încât nu se mai poate spune exact unde se termină legenda și de unde începe adevărul. Se zice că transformarea lui Vlad Țepeș în Contele Dracula, cel veșnic însetat de sânge, se trage de la obiceiul practicat în acea perioadă, anume ca cel ce învinge într-o luptă să își potolească setea bând din sângele celor învinși. Legendă sau istorie? Să fie acest lucru adevărat despre Dracula? Nu avem consemnări istorice, așadar totul e fabulație.
3.1. Castelul Bran: locul unde s-a născut legenda Contelui Dracula
Tot credințele populare, laice sau religioase, ne spun că: 1. Transilvania stă pe una dintre cele mai puternice câmpuri magnetice ale Terrei și că oamenii din această zonă au o percepție mult mai dezvoltată; 2. vampirii se arată la răscruce de drumuri în ziua de Sf. Gheorghe, 23 aprilie și în ajun de Sf. Andrei, 29 noiembrie din fiecare an. Castelul Bran se înalță grandios și rece pe o stâncă golașă, în locul unde se întâlnesc Bucegii cu Munții Piatra Craiului. În plus, zona este considerată ca fiind „casa lui Dracula”, cea din romanul lui Bram Stoker. Din aceste motive este ușor să fii prins în poveste, în timp ce pe drumul spre castel, prin munte, turiștii trec prin păduri vechi, dar dese și întunecate.
Figura 9. Castelul Bran
Sursa: www.castelulbran.ro
Adevărata poveste a Castelului Bran
Prima mențiune despre Castelul Bran datează din 19 noiembrie 1377, într-un act emis de către regele Ungariei, Ludovic I, prin care le îngăduia oamenilor din Kronstadt (astăzi Brașov) să ridice o cetate la Bran. Castelul a fost înălțat având la bază o construcție anterioară – castelul de lemn Dietrichstein, construcție datorată cavalerilor teutoni, încă din 1212, și distrusă de mongoli în 1242.
Castelul s-a aflat o perioadă în posesiunea marelui domnitor Mircea cel Bătrân, după ce, în anul 1395, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg reușește să îl îndepărteze pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân. Castelul a fost utilizat ca punct strategic îm această capturare, desfășurată de fapt în Țara Românească. Cu toate acestea, în 1427 Castelul Bran devine proprietatea Ungariei, fiind și cea care finanțează lucrările de fortificare.
În perioada 1438-1442, castelul Bran este utilizat ca fortăreață de apărare împotriva atacurilor duse de otomani. Datorită poziției sale strategice, castelul s-a transformat într-un punct de vamă între Transilvania și Țara Românească.
Figura 10. Castelul Bran, privire de deasupra
Sursa: www.castelulbran.ro
Despre conexiunea din Vlad Țepeș și Bran sunt puține precizări. Este cunoscut faptul că în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara, în secolul al XV-lea, Vlad Țepeș a avut ca misiune apărarea trecătorii spre Transilvania, însă alte mențiuni conform cărora Vlad Țepeș ar fi locuit la Bran nu există.
În anul 1920, Castelul ajunge în posesiune privată, în urma donației făcute de Consiliul Orășenesc Brașov Reginei Maria, ca semn de recunoștință pentru Marea Unire din 1918. Aceasta lasă moștenire castelul fiicei sale, principesa Ileana, soția unui membru din fosta familie imperială Habsburg. Castelul este naționalizat în anul 1948, din 1958 devenind muzeu și fiind deschis publicului larg.
În anul 2006, castelul Bran este înapoiat familiei Habsburg, adică moștenitorilor de drept. În momentul actual, castelul este deținut de Arhiduce Dominic de Habsburg, care a anunțat în 2014 intenția de a-l pune la vânzare.
„Castelul lui Dracula”
Cu toate că este descris turiștilor străini ca fiind castelul lui Dracula, în realitate acest castel a fost edificat și întreținut de sașii brașoveni. Castelul aparținea regelui Ungariei și avea un rol clar: de a păzi cel mai important drum ce lega Brașovul de Câmpulung. La baza castelului se afla vama Branului, formată din două rânduri de ziduri ce închideau valea în zona ei cea mai îngustă. În istorie nu există documente ca să ateste faptul că Vlad Tepeș ar fi stat vreodată în acest castel. Însă cu siguranță a trecut pe această vale de nenumărate ori, când venea din și în Transilvania.
Asemănarea cu reședința contelui-vampir din romanul lui Bram Stocker a transformat Castelul Bran în principalul obiectiv al turiștilor dornici să refacă drumul lui Dracula. Castelul Bran este singurul din Transilvania care se potrivește descrierii lui Bram Stoker și, din acest motiv, întreaga lumea se raportează la el ca fiind „Castelul lui Dracula”. În plus, în cel de-al doilea capitol al romanului Dracula, scriitorul descrie castelul ca fiind situat pe marginea unei prăpastii adânci brăzdată de unele crăpături profunde, „un hău străbătut de fire argintii, de râuri traversând pădurile prin defileuri adânci”.
Figura 11. Castelul Bran în urmă cu câteva secole
Sursa: www.adevarul.ro
Se spune că pentru a descrie Castelul imaginar al lui Dracula (nevizitând România niciodată), autorul s-a bazat pe o prezentare a Castelului Bran disponibilă la sfârșitul secolului al XIX-lea chiar în Anglia, dar și pe lucrarea lui Charles Boner Transylvania : Its Product and Its People, unde este ilustrat Castelul Bran. Cea mai bună dovadă o reprezintă gravura tipărită în prima ediție a romanului Dracula, în care apare un castel, care seamănă izbitor de bine cu Castelul Bran, și doar cu acesta.
Turiștii care vizitează România fiind atrași de mitul lui Dracula se îndreaptă înainte de toate către Castelul Bran, unde se așteaptă să descopere un loc întunecat, înfricoșător și bântuit de fantome. Ei dovedesc astfel că nu au reușit să facă distincție între realitatea istorică și firul unei povești în care personajul principal din romanul scris Bram Stoker este numit Dracula; de asemenea, că povestea are la bază cel mult legendele despre Vlad Țepeș, în care acesta este prezentat ca un voievod tiran, precum și povești populare despre strigoi și vampiri. Suprapunerea personajului Dracula cu voievodul Vlad Țepeș, personalitate remarcabilă a istoriei românilor, a determinat apariția unui mit al Vampirului nobil, ce perturbă liniștea oamenilor și îi transformă chiar pe aceștia în forțe ale răului. Proiecția vampirului se regăsește în imaginația fiecărui turist de acest fel și nu poate fi văzută într-o expoziție, precum cea de la Castelul Bran.
Afacere înfloritoare?
Mitul Dracula a reușit să transforme Castelul Bran într-o atracție turistică de nivel mondial, prețul construcției înregistrând o creștere simțitoare. În anul 2014, Forbes a clasat Castelul Bran pe locul doi în topul celor mai scumpe proprietăți din întrega lume, acesta fiind evaluat la suma de 140 de milioane de dolari. Faima lui Dracula a făcut din castel cel mai vizitat obiectiv turistic din ultimii ani și, totodată, o afacere de real succes.
Figura 12. Curtea interioară a Castelui Bran
Sursa: www.castelulbran.ro
Profitul înregistrat de „Castelul lui Dracula” s-a mărit în fiecare an. Conform statisticilor, în anul 2012 Castelul a avut un profit de un milion de euro, iar în anul următor, în 2013, acesta s-a majorat, ajungând la 1,42 milioane de euro. În anul 2014, profitul a ajuns la suma de 1,62 milioane euro. Castelul Bran se poate lăuda și cu cei mai mulți vizitatori, fiind cel mai căutat obiectiv turistic din România din ultimii trei ani. În 2013, a avut peste 540.000 de turiști, din care 61% români și 39% străini, iar în anul 2014 peste 570.000 de turiști, din care 63% străini și 37% români.
În prezent, turiștii pot vizita 23 de camere, un număr dublu de camere comparativ cu perioada în care Branul era inclus în patrimoniul național. Cele mai multe piese de mobilier expuse au fost achiziționate din Italia și provin cam din aceeași perioadă cu piesele originale. Din păcate, vizitatorii se pot bucura de foarte puține obiecte care au aparținut familiei regale.
3.2. Dracula – brand sau imagine de țară?
Fascinația pe care străinii o exprimă pentru povestea despre vampirul Dracula este una copleșitoare. La rândul nostru, trebuie să fim conștienți că, peste granițe, cel mai puternic și cunoscut brand îl constituie acest personaj de basm. Potrivit CBS, în anul 2012 mitul Dracula aducea 280.000 de turiști curioși să vadă tărâmul lui Dracula. Cifra este destul de mare pentru un brand în care nu s-a investit la potențialul maxim.
De fapt, la ce ne gândim când zicem brand de țară? La ansamblul simbolurilor și al semnificațiilor geografico-culturale, sociale sau religioase ale unei națiuni. Spre exemplu, când vedem o poză a piramidelor, ne gândim în subconștient la Egipt, când un turist vede Roata Mileniului, se gândește la Anglia; despre Statuia Libertății știm că reprezintă America, așa cum Fiordul este reprezentativ pentru Norvegia. Fiecare țară are în reprezentarea sa simbolică o trăsătură recunoscută de turistul de pe întreg globul. În cazul României, din păcate, Dracula sau… Ceaușescu, un alt „vampir”, de această dată comunist!
Indiferent dacă ne place sau nu, țările din jurul arcului Carpatic au fost considerate încă din evul mediu un spațiu al interferențelor, al misterelor și al umbrelor, al luptelor grele de eliberare de sub dominația tătarilor și turcilor, un spațiu al exemplarității, dar și al răsturnărilor tragice de situație. Ca turist român, când te afli în Europa, spre exemplu, este practic imposibil să nu fi întrebat dacă vii din țara lui Dracula sau din Transilvania, unde se găsește locul preabine întipărit în imaginarul colectiv, dar nu și corect, respectiv istoricul Castel Bran.
Chiar și așa, „brand”-ul Dracula format de-a lungul anilor a fost prea puțin valorificat și promovat de către românii înșiși. Mai curând străinii s-au preocupat să speculeze lipsa noastră de interes cu privire la acest „mit” modern și au știut să profite la maximum din aceasta. Câștigurile nu s-au redus numai la oferirea unor concepte și idei originale, ci au reușit să transforme fascinația publicului într-un motor financiar în folosul lor. Dar, dacă privim în ansamblu, dacă ne gândim cum s-a născut și s-a dezvoltat imaginea lui Dracula pe plan internațional – cum spuneam, un mit modern de origine românească, transformat în fals „brand” de către un scriitor romantic irlandez −, atunci situația ar putea fi considerată ca fiind echitabilă, întrucât există surse ce afirmă că Vlad „Dracul” nu ar fi ajuns Dracula de astăzi fără micul „ajutor” din partea lui Bram Stocker. Însă nici Dracula nu ar fi ajuns un celebru personaj exotic, roiectat în îndepărtata, nobila, excentrica și întunecata Transilvanie, fără istoria curajoasă și violentă a lui Vlad vodă, zis Țepeș.
Întrebarea este dacă „brandul” Dracula (mai exact, un personaj devenit notoriu, dar care ar putea fi exploatat în acest sens și este, de altfel) poate deveni o componentă „vandabilă” a turismului românesc, implicit a „brandului” turistic al României? În ce măsură are el ceva din identitatea românească? Nimic. Cu toate că n-a fost creat și nici mărcar gândit ca un brand, Dracula a reușit totuși să se întipărească în mintea străinilor mult mai ușor și decât un brand greu plătit. Cum? De mai bine de un secol, Vlad Drăculea a fost asociat cu Dracula din cartea lui Bram Stoker, și, astfel, cel mai popular, cel mai de temut sau chiar și cel mai romantic vampir din istoria ficțiunii scrise ori filmate „s-a născut și a trăit în România”. În ciuda, poate, a lui Stoker, a românilor, a Castelului Bran, cu siguranță, a lui Vlad vodă însuși.
Figura 13. Logo Google special cu vampiri
Sursa: www.google.ro
Nu sunt multe țări care s-au putut baza pe un transfer atât de natural de la ficțiune și popular culture către turism și istorie. Clar este că nu mai poate fi desfăcută legenda întipărită în mintea colectivă pe parcursul ultimilor 100 de ani, conform căreia Dracula a fost Vlad „Țepeș”.
Într-un studiu realizat de Agenția pentru Strategii Guvernamentale, în anul 2006, cu privire la imaginea României în Germania, au fost menționat ca puncte forte următoarele: România este o țară cu multe peisaje frumoase, păduri neatinse, animale sălbatice; o țară care a știut să își păstreze obiceiurile și tradițiile străvechi, o țară cu destinații turistice extraordinare, precum București, mânăstirile din Moldova, orașele medievale din Transilvania și Castelul lui Dracula.
Despre Castelul lui Dracula s-a mai scris și în alte publicații din alte țări. Spre exemplu, Franța face mențiuni în aria culturală despre țara noastră: despre realizarea unui film de către un regizor francez, care s-a „îndrăgostit de România” și s-a inspirat din peisajele și muzica din zona Transilvania – unde există un „castel de legendă așezat pe coline bântuite de fantoma contelui Dracula”, o regiune fascinantă, romanțioasă, care reușește să te vrăjească, un pământ declarat al superstițiilor și al misterelor.
3.3. Dracula și Castelul Bran în percepția colectivă. Studiu de caz
Dracula este perceput astăzi ca urmare a întrepătrunderii relatărilor istorice cu legendele despre Vlad Țepeș, sporite de-a lungul anilor de asocierea domnitorului român cu personajul din romanul Dracula din anul 1897. În plus, turiștii străini sunt cei care au asociat Castelul Bran cu casa lui Dracula, ca urmare a vizionării diverselor filme realizate plecând de la cartea lui Bram Stoker.
Prin urmare, pentru a putea identifica modul în care oamenii îl percep pe Dracula, dacă cunosc istoria și legendele despre Vlad Țepeș și dacă impresiile lor sunt fondate istoric sau doar ”din auzite” am aplicat un chestionar de 15 întrebări în rândul turiștilor români și străini.
Justificarea alegerii metodei chestionarului
Modalitatea optimă de realizare a unui studiu o reprezintă ancheta bazată pe chestionar, care s-a dovedit a fi una din tehnicile cel mai des utilizate în științele socio-umane. Chestionarul efectuat în rândul turiștilor (vezi anexa 1) încearcă să sublinieze aspectele menționate anterior, fiind completat de un număr de 100 de persoane de sex feminin și masculin, cu vârste variate, provenind din România, Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie. În urma interpretării datelor s-au putut observa diverse opinii și concepții ale participanților referitoare la zona Transilvaniei, așteptările și realitatea cu privire la Dracula și Castelul Bran.
Scopul studiului
Studiul are ca scop identificarea modalității în care turiștii români și străini percep imaginea lui Dracula. Pentru aceasta au fost stabilite o serie de obiective precum:
identificarea comportamentului turiștilor români și străini, a atitudinilor și a detaliilor cu referire la existența lui Dracula;
preferințele pentru destinațiile culturale și turistice în România;
identificarea unei corelații între motivația alegerii destinațiilor de vacanță în zona Transilvania și Dracula.
Metodologie și limitări
Studiul cantitativ a implicat completarea a 100 de chestionare de către turiștii români și străini care au vizitat sau care își doresc să viziteze zona Transilvania, cu precădere castelul Bran. Rezultatele studiului se fundamentează pe informațiile primite de la cei 100 de turiști români și străini.
Respondenții considerați relenvanți pentru studiu au fost abordați față-în-față și în urma unei discuții în care li s-a explicat scopul acestei cercetări, au fost rugați să completeze chestionarul cu cele 15 întrebări. Chestionarul are o structură clară, pornind cu întrebări generale ce au ca scop identificarea unor percepții și comportamente generale și continuând cu unele specifice, direcționate către aspectele relevante pentru prezentul studiu. După completarea chestionarului, informațiile au fost prelucrate, centralizate pe turiști români și străini și analizate în vederea emiterii unor concluzii și recomandări.
Interpretarea rezultatelor
Chestionarul debutează cu 4 întrebări care au ca scop furnizarea de informații despre participanți, respectiv țara de proveniență, sexul, vârsta și ultima școală absolvită. Acest tip de informații sunt necesare în analiză, întrucât conduc la segmentarea respondenților în diferite categorii în raport cu caracteristicile demografice și răspunsurile furnizate de aceștia.
Grafic 1. Țara de reședință a respondenților
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
După cum se poate observa, cei mai mulți respondenți sunt străini, aceștia având o pondere de 60% din total (respectiv 60 de persoane din totalul celor 100 chestionate). Se poate observa că România a devenit tot mai interesantă pentru turiștii europeni, iar conform datelor statistice la finalul anului 2015 peste 1,9 milioane turiști străini ne-au vizitat țara. Cei mai mulți dintre aceștia provin din Marea Britanie, dar sunt și turiști din Franța, Germania și Italia, toți fiind atrași de frumusețea țării noastre.
Potrivit unui studiu printre punctele tari ale României se numără „frumusețea naturii, punctele de atracție turistică, evenimentele culturale, orașele mici nedescoperite încă, viața la țară, natura nedegradată, patrimoniul”.
Ponderea respondenților români reprezintă 40% din total, un procent semnificativ, ceea ce indică faptul că românii sunt dornici și curioși să descopere propria țară, fiind conștienți de potențialul acesteia.
În ceea ce privește structura respondenților pe grupe de vârstă se poate observa că există chestionați de toate vârstele, însă ponderea cea mai mare o dețin cei cu vârsta cuprinsă între 45-65 ani.
Acest lucru poate fi explicat prin faptul că după o anumită vârstă, oamenii încep să conștientizeze că există și alte lucruri mai importante decât munca și că este necesar ca din în când să facem lucruri și pentru propria plăcere precum cititul, vizionarea unui film, plimbări sau vacanțe în locuri noi (cum se întâmplă în cazul de față).
Grafic 2. Structura respondenților pe grupe de vârstă
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Ponderea turiștilor cu vârsta între 15-35 ani reprezintă 25% din total, tinerii situându-se pe locul doi ca și număr, lucru justificat și prin faptul că atunci când suntem tineri alocăm mai mult timp călătoriilor cu prietenii sau familia, timpul liber fiind ocupat cu activități de recreere.
Faptul că turiștii sunt diversificați din punct de vedere al vârsei, este un lucru pozitiv, în sensul că dorința de cunoaștere, de a vedea alte obiceiuri și tradiții se manifestă de la vârste fragede (în cazul copiilor aflați în vacanțe cu familia) până la vârste mai înaintate, respectiv peste 65 de ani, când oamenii descoperă noi pasiuni.
Grafic 3. Structura respondenților în funcție de sex
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Din punct de vedere al sexului, se poate observa că numărul bărbaților este majoritar. Astfel, conform datelor din graficul 3., ponderea turiștilor de sex masculin este de 55 % și ponderea de sex feminin este de aproximativ 45%.
Grafic 4. Structura respondenților în funcție de studii
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Referitor la studii, cei mai mulți dintre cei chestionați au absolvit facultatea, ponderea acestora fiind de 60% din total, ceea ce este și normal având în vedere că majoritatea se încadrează la vârsta de 45-65 ani. Se observă că printre cei chestionați sunt și copii, care au absolvit școala generală sau studenți, care au absolvit liceul, însă cel mai important este faptul că oamenii chestionați sunt oameni educați, citiți, dornici să cunoască cât mai multe lucruri și ale căror răspunsuri pot fi considerate relevante pentru studiul derulat.
Următoarele întrebări au un caracter general, oferind informații despre motivul vizitei în România, organizarea călătoriei, trăsăturile specifice României sau regiuni vizitate, după care chestionarul continuă cu întrebări mai precise prin care se obțin informații cu privire la cunoașterea Castelului Bran, a lui Dracula, asocierea dintre Transilvania și Dracula.
La întrebarea ”Sunteți pentru prima oară în România?” au răspuns doar turiștii străini. Astfel, din cei 60 de respondenți străini, 75% dintre aceștia se află pentru prima dată în țara noastră, în timp ce 25% dintre aceștia au fost cuceriți de frumusețea țării noastre încât au revenit pe meleaguri românești.
Cei care s-au reîntors în România au făcut-o pentru a vizita alte zone pe care nu au reușit să le vadă în prima călătorie sau să le arate prietenilor ce locuri au descoperit. Un mare avantaj în reîntoarcerea acestora în țara noastră a fost reprezentat de prețul accesibil al călătoriei, România nefiind o destinație scumpă.
Grafic 5. Numărul turiștilor ce vizitează România pentru prima dată
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Reîntoarcerea în România este justificată și de faptul că cei mai mulți nu au așteptări prea mari atunci când vin aici întrucât, din păcate, în Europa imaginea țării noastre este încă una proastă. Partea bună este că o vizită în România este suficientă pentru ca oamenii să vadă multe lucruri frumoase în țara noastră.
La întrebarea ”Precizați principalul motivul al actualei vizite în România?”cei mai mulți dintre respondenți au ales ca variantă de răspuns ”vacanța”. În urma aplicării chestionarelor în rândul a 100 de persoane, se poate observa că 70% dintre acestea au menționat că se află în vacanța, 18% au indicat conferințe, afaceri și studii ca principal motiv pentru vizitarea României, în timp ce 12% sunt aici pentru familie și prieteni.
Grafic 6. Principalul motiv al vizitei în România
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Se poate observa că turiștii aflați în România în vacanță și cei care o străbat cu motivul vizitei rudelor și prietenilor însumează 82% din totalul celor chestionați, ceea ce poate fi tradus prin faptul că aceștia sunt dispuși să viziteze obiective turistice cu semnificație, să facă drumeții montane sau alte activități recreative.
Este interesat de observat structura răspunsurilor pe zone de proveniență, respectiv turiști români și străini.
Tabel 1. Răspunsuri privind motivul vizitei în funcție de țara de proveniență
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Se poate observa că majoritatea răspunsurilor turiștilor români merg către vacanță, ceea ce era și de așteptat dat fiind că aceasta este țara lor de rezidență, aceștia fiind curioși să cunoască frumusețile natale. Cea de-a doua opțiune a acestora o reprezintă vizitarea familiei și a prietenilor, în această situație regăsindu-se românii stabiliți în străinătate, dar care revin de câte ori au posibilitatea pentru a-și vizita rudele și prietenii, dar și pentru a arăta țara de origine copiilor lor.
În ceea ce privește turiștii străini, cele mai multe răspunsuri fac referire la vacanță, descoperind România în urma informațiilor citite într-o carte sau a unui ghid cu informații precise ori de la prieteni. O parte din turiștii europeni se află în România și cu alte motive cum ar fi conferințe, congrese, cursuri, târguri și expoziții, afaceri, studii (în această situație se găsesc 4 studenți la ”Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila” București) sau pentru prieteni.
Important este că indiferent de motivul care i-a adus în România, aceștia pot să viziteze și să afle lucruri noi și interesante despre țara noastră.
La întrebarea ”Cum v-ați organizat călătoria în România?” respondenții au fost nevoiți să precizeze cine le-a organizat această deplasare în țara noastră. În urma aplicării chestionarului se poate sesiza faptul că cei 100 de turiști folosesc în mod egal cele două variante de organizare a unei călătorii în România: prin intermediul unei agenții de turism și personal, de către turist.
Grafic 7a. Organizarea călătoriei în România
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Ambele variante prezintă avantaje, însă ele sunt alese în funcție de necesitățile turistului. Astfel, dacă se dorește un program flexibil, este recomandat ca organizarea călătoriei să se facă personal de către turist, dar acest lucru implică cunoașterea obiectivelor turistice din România. Însă, dacă turistul urmărește acoperirea mai multor zone reprezentative pentru țara noastră se recomandă apelarea la agențiile de turism.
Este important de observat cum și-au organizat cei 100 de turiști chestionați, români și cei străini, călătoria în România. Rezultate sunt prezentate în graficul de mai jos.
Grafic 7b. Organizarea călătoriei în România în funcție de turiști
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Se poate observa că turiștii români își organizează călătoria în România personal, lucru absolut firesc întrucât își cunosc țara, știu ce anume vor să viziteze și își pot planifica activitățile în funcție de preferințe. În schimb, majoritatea turiștilor străini aleg să viziteze organizat România, prin intermediul unui agenții de turism. De cele mai multe ori, aceștia sunt organizați în grupuri de câte 30-40 de persoane, agențiile touroperatoare stabilindu-le circuite turistice culturale în diferite zone (Transilvania, Bucovina, Moldova) sau croaziere pe Dunăre.
La întrebarea ”Prin ce considerați că se remarcă oferta României (variante multiple de răspuns)” cei chestionați au menționat motivele prin care România se remarcă față de restul țărilor europene.
Grafic 8. Motive prin care oferta României se remarcă față de alte țări europene
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Putem observa din analiza întrebării referitoare la motivele pentru care România se remarcă în comparație cu celelalte țări europene că 28% dintre persoanele chestionate au menționat activitățile culturale și 25% au precizat cultura și trandițiile locale. În aceaste categorii intră tradițiile și obiceiurile specifice fiecărei zone, folclor, mitologie românească, bucătărie tradițională, istoria României, perioada comunismului, evoluția după 1989, evenimente culturale (Bienala București, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF, Sibiu Fringe Festival, Street Delivery) sau concerte (Festivalul Internațional George Enescu).
În ceea ce privește sportul și natura, România este recunoscută pentru turismul de aventură cu practicarea sporturilor de iarnă și de vară, curse cu obscole, marathon-uri pe nisip și prin pădure, canyoning Făgăraș, rafting pe Buzău și Jiu. În ceea ce privește natura, peisajele din România sunt uimitoare, întrucât aici găsim și munte și mare, dealuri, câmpii, toate formele de relief. Conform răspunsurilor turiștilor, sportul și natura recomandă România în proporție de 18%.
Un procent de 11% din cei chestionați consideră că România se remarcă prin oportunități. Aici se face referire la mediul de afaceri, întrucât mulți străini au dezvoltat afaceri în țara noastră, dar și la turismul de sănătate. Mulți vin pentru tratamente medicale, servicii stomatologice sau chirurgie estetică, pentru stațiunile balneoclimaterice recunoscute la nivel european pentru remediile naturale.
Condițiile accesibile constituie un alt factor prin care oferta României se remarcă, conform unui procent de 12% din turiști. România este o destinație turistică accesibilă pentru turiștii germani, italieni, francezi sau englezi. Aceștia consideră că au parte de o bucătărie tradițională, de cazare adecvată și de vizite la obiective turistice semnificative la un preț rezonabil. Acest lucru este un aspect pozitiv, întrucât România ar putea atrage din ce în ce mai mulți clienți.
În ceea ce privește răspunsurile chestionaților analizate în funcție de țara de proveniență acestea se prezintă după cum urmează:
Tabel 2. Oferta României în funcție de țara de reședință a turiștilor
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Analizând tabelul următor se pot afirma următoarele:
atât turiștii români, cât și cei străini, consideră cultura și tradițiile locale puncte de repere în oferta României. Pentru români, acestea nu reprezintă nimic nou, însă sunt punctele de reper în istoria și evoluția românească. Pentru străini, sunt elementele de noutate, ce fascinează prin unicitate și orginalitate;
în ceea ce privește activitățile culturale, se pare că acestea sunt mai reprezentative pentru turiștii străni. Festivalul ”George Enescu” atrage sute de turiști englezi în fiecare an, Festivalul TIFF de la Cluj aduce turiștii nemți în inima României în fiecare vară, aceștia prelungindu-și vacanțele chiar și până la 3 săptămâni;
sporturile extreme atrag sute de italieni în timpul iernii, iar pe timpul verii aceștia revin pentru croaziere pe Dunăre și alte sporturi de apă, mult mai accesibile la preț. Turiștii nemți sunt interesați de Delta Dunării, stațiunile montane (fiind interesați de turismul de aventură) și stațiunile balneare;
referitor la peisajele României, datele prezentate ne indică faptul că aceste valori ar trebui mult mai mult promovate la târgurile internaționale de turism, dar și în cadrul unităților de primire turistică;
în ceea ce privește condițiile accesibile, străinii sunt de părere că România este o țară accesibilă, comparativ cu turiștii români care consideră că pentru un sejur în propria țară trebuie să plătească o sumă semnificativă.
La întrebarea „Ce regiuni cunoașteți în România” persoanele chestionate au ales între mai multe zone din România, fiind posibile mai multe variante de răspuns. În urma analizei, s-a constatat că cei mai mulți au vizitat Transilvania, Dobrogea – în special Delta Dunării – și capitala României, București.
Grafic 9. Zonele cunoscute în România
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
În urma cercetării desfășurate s-a constatat că cei chestionați cunoșteau zonele menționate din România. Conform datelor Transilvania și București, sunt cele două locații cunoscute de absolut toți turiștii români și străini. Cunoașterea acestor regiuni de către români reflectă faptul că aceștia își cunosc țara și că le sunt dragi meleagurile natale. În ceea ce privește interesul străinilor pentru zona Transilvaniei, trebuie menționat faptul că acesta a crescut mult după promovarea făcută de Prințul Charles al Marii Britanii. A fost suficient apoi ca niște turiști străini să viziteze ținutul transilvănean, să povestească despre experiența frumoasă și interesantă din zonă, pentru ca apoi să apară și alți turiști. Ei sunt atrași în Transilvania de bisericile fortificate, de istoria, cultura, civilizația germană ce datează de secole, satul Viscri, Castelul Bran, Brașov, Sighișoara. Legenda lui Dracula este cunoscută de turiștii din întreaga lume, poveștile despre Contele Dracula au reușit să pună România pe hartă și mai exact aceasta este chiar și atracția pe care turiștii și-o amintesc cu cea mai mare ușurință.
În ceea ce privește Bucureștiul, acesta este o destinație preferată de turiștii străini curioși să-i descopere secretele (necunoscute chiar și pentru români), să-i admire clădirile frumoase, să vadă imensa Casa Poporului, moștenire de pe vremea comunismului, Palatul Cotroceni sau să se plimbe în Cișmigiu.
Următoarele regiuni cunoscute sunt Delta Dunării și Bucovina, aflate la egalitate cu un procent de 60%. Tradițiile din Bucovina sunt cunoscute de către românii toate regiunile, dar se pare că au stârnit interesul și turiștilor străini. Maramureș și Moldova sunt următoarele regiuni cunoscute de turiștii intervievați. Zona Maramureș are deja o imagine creată, de regiune veselă, în care oamenii sunt voioși, săritori, binedispuși, existând chiar și un cimitir Vesel – Cimitirul de la Săpânța. Mai puțin cunoscute, deopotrivă de români și străini sunt Oltenia și Banatul, procentul de 20% însumând răspunsurile românilor.
La întrebarea ”Asociați Transilvania cu Dracula?” majoritatea respondenților au răspuns pozitiv și au menționat că acest lucru le-a influențat decizia de a vizita această zonă.
Grafic 10. Răspunsuri privind asocierea Transilvaniei cu Dracula
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Așa cum se poate observa cei mai mulți turiști asociază zona Transilvaniei cu Dracula și au menționat că au ales să viziteze această regiune și datorită legendelor pe care le-au auzit despre Contele Dracula, din dorința de a afla cât mai multe informații. Doar 25% dintre aceștia consideră Transilvania o regiune deosebită datorită frumuseții, obiceiurilor locale, construcțiilor și civilizației germane vechi, neatribuind acesteia imaginea lui Dracula.
Tabel 3. Răspunsuri privind asocierea Transilvaniei cu Dracula
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Plecând de la imaginea creată în jurul lui Dracula de-a lungul anilor, turiștii care vizitează zona Transilvania și în special Castelul Bran parcă vânează un vis, doresc să vadă lilieci seara, să audă zgomote înfricoșătoare din turn întrucât sunt în căutarea unor expriențe înspăimântătoare. Legenda lui Dracula reprezintă fenomenul din cultura românească medievală cu cea mai impresionantă persistență și cu cel mai mare ecou internațional. Acest lucru justifică răspunsurile turiștilor chestionați, în tabelul de mai sus se poate observa că toți străinii asociază Transilvania cu imaginea lui Dracula.
La întrebarea”De unde ați aflat de Dracula?”cei mai mulți au răspuns că au auzit de Dracula din cărți, fie manuale de istorie, fie cărți de tip SF.
Grafic 11. Sursa de informare despre Dracula
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Aproape jumătate din cei chestionați au menționat că l-au descoperit pe Dracula în cărțile de istorie sau în cărțile din categoria Science Fiction. Filmele constituie o altă sursă de informare, fiind realizate o multitudine de variante în diverse perioade ale timpului, sub îndrumarea unor diverși regizori, cu diverși actori, această opțiune de răspuns fiind aleasă de 35% din totalul celor chestionați. Restul de 20% au auzit inițial despre Dracula în cercurile de prieteni, în diverse poveștiri.
Este cunoscut faptul că Dracula este o născocire britanică și că în urma filmelor de groază făcute de Hammer, Dracula a devenit personajul românesc cel mai faimos. Acesta reușește să aducă mulți turiști în țara cea mai puțin cunoscută de pe continentul european, însă odată ajunși aici, aceștia încep să descopere adevărata țară. Contele Dracula s-a dovedit a fi un bun ambasador, iar tururile organizate în Transilvania se referă atât la ficțiune, mituri literare, cât și la fapte reale și istorie.
La întrebarea”Cunoașteți Castelul Bran (asociat cu Dracula)?„ răspunsurile celor chestionați au variat, însă cei mai mulți au afirmat că le este cunoscut și că au vizitat castelul din centrul Transilvaniei. Acest lucru demonstrează, că odată ajunși în această zonă, turiștii nu ratează acest obiectiv turistic atât de cunoscut prin imaginea construită în jurul personajului Dracula.
Grafic 12. Vizita la Castelul Bran
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
În urma prelucrării chestionarelor s-a putut observa că jumătate din cei chestionați cunosc și deja au vizitat Castelul Bran. O parte din aceștia susțin că își imaginaseră cu totul altceva, realitatea fiind mult diferită de așteptările lor. În această categorie intră cei care asociază România cu comunismul, Ceaușescu și Dracula și manifestă interes doar pentru Transilvania, alegând să viziteze Castelul Bran și cel mult orașul Brașov. Vin după senzații tari, în căutarea vampirilor și de aceea vizita la Castelul Bran este alta decât s-ar fi așteptat. În afară legendelor despre Dracula, o parte din turiști ajung aici fără să cunoască altceva despre România, nu știu obiceiurile, limba sau istoria României, iar tot ce descoperă li se pare surprinzător. Ulterior, devin interesați de istorie și în special de Vlad Țepeș.
Dintre cei care au vizitat Castelul Bran, o parte au răspuns că vizita a fost conform celor așteptate, însă sunt cei care cunosc istoria României, care știu că Dracula este un personaj inventat, că este o imagine creată și vândută în lumea întreagă și a cărui casa nu este castelul Bran. Sunt cei care au auzit despre Vlad Țepeș și care știu că i se spunea Drăculea după tată și nu pentru că era un vampir, cei care nu s-au așteptat la sânge, lilieci sau vampiri. Aceștia sunt turiștii români.
Tabel 4. Vizitarea Castelului Bran în funcție de țara de proveniență a turiștilor
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Între turiștii chestionați, 15% au menționat că își doresc să viziteze Castelul Bran, întrucât au citit despre acesta în romanul lui Bram Stoker: un castel înfricoșător, întunecat, bântuit de fantome, vampiri și mult sânge. În această categorie sunt incluși turiștii străini, și de aici putem deduce că imaginea promovată a jucat un rol important pentru aceștia, ei crezând că vor găsi în România aceste lucruri.
Alți 15% dintre turiștii ce au participat la studiu au răspuns că nu au vizitat Castelul Bran, dar au menționat că este un castel cunoscut în întreaga lume ca fiind casa celui mai crud și sângeros conducător, Vlad Țepeș zis Dracula și prin urmare speră să vădă cât mai multe lucruri care să facă trimitere către Vlad Țepeș și Dracula, atunci cînd vor vizita acest obiectiv turistic. După cum se poate vedea, Dracula este rezultatul multor legende, iar de-a lungul anilor a devenit o imagine simbol pentru zona Transilvaniei.
Doar 5% din turiștii participanți la studiu au răspuns că nu știu nimic despre acest castel, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv. Un alt lucru îmbucurător este faptul că niciunul din cei 100 de turiști nu au menționat că nu sunt interesați de acest obiectiv turistic.
La întrebarea ”Asociați numele ”Vlad Țepeș” cu Dracula?” cei mai mulți au menționat că nu fac această asociere.
Grafic 13. Asocierea lui Vlad Țepeș cu Dracula
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Conform datelor prezentate, se pare că cea mai mare parte a turiștilor români își cunosc istoria țării întrucât au afirmat că au auzit despre Vlad Țepeș, dar nu îl asociază cu Dracula, vampirul sângeros din filme sau cărți. Aceștia știau că Vlad Țepeș era poreclit Dracul, nume ce provinea de la tatăl său, Vlad Dracul care facea parte din Ordinul Dragonului, cu mențiunea că dragon în limba latină se traduce prin draco. Pentru aceștia turul pe urmele lui Dracula poate reprezenta o incursiune în istorie sau posibilitatea de a cunoaște și de a conștientiza potențialul turistic al zonelor din Transilvania, toate în legătura cu Vlad Țepeș, pornind de la Sighișoara pe Transfăgărășan către Cetatea Poenari, spre Bran, Târgoviște și apoi Mânăstirea Snagov, unde se presupune că este înmormântat Vlad Țepeș, figura istorică din spatele creației lui Bram Stoker.
Tabel 5. Asocierea lui Vlad Țepeș cu Dracula în funcție de țara de proveniență
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Se pare că o parte dintre turiștii străini și-au făcut temele înainte să viziteze România, cu precădere zona Transilvaniei și au ceva cunoștințe despre istoriei României, și prin urmare au auzit de domnul Țării Românești, care nu are nicio legătură cu Dracula.
Din pacate, cei mai mulți dintre străini îl asociază pe Vlad Țepeș cu Dracula. Acest lucru poate fi justificat și prin faptul că în cartea sa, Bram Stoker face referire prea puțin la Vlad Țepeș, nemenționând că a fost domnitorul Țării Românești, ci doar că Dracula și Vlad Țepeș sunt rude, de aici provenind întreaga confuzie. Putem observa că odată ce o imagine a fost creată și promovată, aceasta are un impact puternic asupra celor din jur.
Abia atunci când vin în România pe urmele lui Dracula, descoperă pe parcurs despre spectaculosul personaj istoric aflat în spatele poveștilor și legendelor. Aceștia vin în căutarea unui castel al vampirilor, în care să existe dovezi ale existenței contelui despre care ei știau că se hrănea cu sângele victimelor pentru a putea rămâne în viață, dovezi care să prezinte modul în care Dracula își trăia viața între zidurile reci ale Castelului Bran. De aici nu putem decât să afirmăm că imaginea simbolică creată în jurul lui Vlad Dracul prin romanul lui Bram Stoker a avut un rol esențial, întrucât nu a făcut altceva decât să alimenteze imaginația turiștilor.
Odată lămuriți că Dracula este un concept inventat, că Vlad Țepeș nu este Dracula vampirul, turiștii devin din ce în ce mai interesați de țara noastră, cu mențiunea că turiștii trecuți de 45 de ani au cele mai multe întrebări cu privire la domnitorul Vlad Țepeș, la porecla acestuia, dar și întrebări generale precum salariile, costul vieții, obiceiuri, mâncăruri specifice sau alte locuri recomandate pentru vizitat.
Este recomandat ca cei ce vizitează Castelul Bran să facă diferența între realitatea istorică a Castelului Bran și personajul Dracula din romanul lui Bram Stoker. Dracula a fost și va rămâne un personaj imaginar pentru totdeauna.
La întrebarea ”Asociați Castelul Bran mai degrabă cu:„ cei mai mulți respondenți au asociat Castelul Bran cu Dracula. Acest lucru poate fi justificat de imaginea promovată în ultimii ani despre România și Transilvania.
Cei mai mulți dintre turiști asociază Castelul Bran cu Dracula din cauza filmelor realizate cu acest personaj sau din cauza cărții lui Bram Stoker. La concluzia că Branul este castelul din interesanta poveste s-a ajuns după multe deducții logice privind descrierile din cartea irlandezului Bram Stoker și nu ca urmare a cercetării documentelor istorice. Întrucât acesta este singurul castel din regiunea Transilvaniei care se potrivește descrierii prezentate în roman, dar și pentru că a fost conservat, Castelul Bran s-a transformat în punctul central al turismului de agrement din România și este considerat casa Contelui Dracula.
Grafic 14. Asocierea Castelului Bran cu un personaj
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Cu toate că turiștii știu că Dracula este un personaj din legende, un personaj fictiv întrucât au auzit despre el în cărți sau filme, vizitatorii Castelului Bran nu au reușit să facă diferența dintre ficțiune și realitate atunci când și-au setat așteptările de la Castelul situat în inima Transilvaniei. Aceștia au menționat că s-ar fi așteptat să descopere o cameră de tortură, dat fiind faptul că Dracula era renumit pentru cruzimea sa infinită și pentru trasul în țeapă, una din cele mai chinuitoare modalități de a muri.
Tabel 6. Asocierea Castelului Bran cu un personaj
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
A doua alegere a chestionaților, cu o pondere de 30%, a fost asocierea castelului cu vampiri și strigoi. O pondere importantă o are varianta în care Dracula este văzut ca un vampir, lucru insinuat prin povestea creată de irlandez. Această alegere este susținută și de legendele existente în satele vecine Branului unde locuitorii cred în existența unor spirite rele, ce poartă denumirea de stafii sau strigoi. Conform acestei credințe, oamenii aparent vii, care deși ziua duceau o viață normală, pe timpul nopții, spiritele le părăseau corpurile și bântuiau somnul celorlalți săteni pentru a-i secătui de puteri. Aceste legende provin tot din cartea lui Bram Stoker. Prin urmare, cartea poate fi inclusă în categoria comunicării scrise, cu impact vizual asupra cititorilor din întrega lume care asociază Transilvania cu ținutul în care există vampiri.
Cu toate că unii dintre respondenți diferențiază personajul fictiv Dracula de persoana istorică Vlad Tepeș, au asociat Castelul Bran cu domnitorul Țării Românești. Însă, din punct de vedere istoric, Castelul Bran este atribuit în mod greșit contelui transilvănean Vlad Țepeș. Istoria nu precizează că aici ar fi locuit Vlad Țepeș, ci doar că a trecut de mai multe ori prin zona Castelului, în drumul spre Târgoviște. Confuzia Dracula și Vlad Țepeș este justificată prin faptul că în romanul său, Bram Stoker menționează că aceștia ar fi rude, nu că ar fi una și aceeași persoană. Dar cu atâtea legende și povești, cum se mai poate știi adevărul?
Întrebarea care încheie chestionarul ”Ați recomanda o vacanță în România”? reflectă făptul că atât românii, cât și străinii sunt de părere că țara noastră trebuie vizitată.
Grafic 15. Recomandarea României ca destinație de vacanță
Sursa: prelucrare proprie pe baza chestionarelor
Rezultatele sunt favorabile, semn că aceștia au fost încântați de tot ceea ce oferă țara noastră: cultură, tradiție, obiceiuri, mâncare tradițională, evenimente culturale, localnici veseli și primitori, orașe și sate pitorești, castele și biserici în întreaga țară, însă cu precădere zona Transilvania (cu legenda Dracula), activități în aer liber, excursii pe jos sau cu bicicleta în Munții Carpați.
Concluzii
Castelul Bran, situat în apropierea orașului Brașov, este considerat cel mai semnificativ obiectiv turistic și punctul de reper al turismului în România, datorită frumuseții acestuia, peisajului, legendei lui Dracula, contelui al cărui spirit încă bântuie aceste meleaguri străvechi.
Multitudinea filmelor realizate la Bran, nemeroasele articole scrise aici, milioanele și milioanele de turiști curioși să descopere miturile fascinante ale zonei, dar și o serie de documente autentice ce îl însoțesc, frumusețea împrejurimilor, ospitalitatea localnicilor, sunt doar câteva motive pentru care turiștii, fie români, fie străini, vizitează Bran. Castelul Bran sau așa cum este cunoscut Castelul lui Dracula, înălțat pe o stâncă uriașă precum un străjer de veghe la trecerea dinspre Țara Românească spre Transilvania, reprezintă un monument cu o inestimabilă valoare culturală, istorică și afectivă.
Dracula este cunoscut întregii lumi datorită romanului scris de Bram Stoker – Dracula – dar și datorită legendelor povestite din generație în generație. Tot ceea ce se cunoaște despre Vlad Țepeș, numit Dracula, se bazează pe documente istorice, puține la număr și pe numeroasele legende și tradiții populare. Legendele au fost cele care au sporit faima lui Vlad Țepeș atât peste hotare, cât și în interiorul țării. Dintre toți domnitorii români Vlad Țepeș s-a dovedit a fi cel mai cunoscut, prin numeroasele producții literare scrise pe baza sa și multitudinea filmelor realizate de diverși regizori în diferite viziuni. Acțiunile lui Dracula au fost răspândite chiar de pe vremea când trăia prin povestirile realizate în slavonă și germană, completate de cele pe cale orală de origine românească.
Împreună cu Nicolae Ceaușescu, domnitorul valah contribuie la faima României de țară rebelă și exotică, ce nu respectă tiparele civilizației occidentale, iar celebra urare a contelui Dracula, Bine ați venit în casa mea, este cunoscută tuturor turiștilor din Occident, amatori de adrenalină și mister, care cred în continuare că Branul este casa celui mai cunoscut vampir din lume.
În ultimii ani, România a fost din ce în ce mai vizitată de turiștii străini, dornici să afle secretele din țăra ce mai puțin vizitată de pe continentul european. Conform statisticilor în anul 2015 România a fost vizitată de nemți, italieni, francezi, americani, israelieni, numărul acestora ajungând la aproape 2 milioane. Unii dintre ei vin cu ”temele făcute”, în sensul că știu ce anume vor să viziteze, își pregătesc itinerariul, străbat țara în lung și lat pentru a descoperi comorile despre care au citit pe internet.
Plecând de la faptul că Dracula este cel mai cunoscut nume legat de România, turiștii vin în țara noastră și încearcă să ia urma misteriosului vampir despre care au citit sau l-au văzut în filme. Prin urmare, aceștia vizitează orașul Sighișoara, unde se spune că s-a născut și a crescut Vlad Țepeș, Târgoviște unde turiștii află că aici au fost trași în țeapă primii boieri, deci aici este considerat începutul carierei ”sângeroase” a lui Vlad Dracul. Vlad este cel care a stabilit pentru prima dată capitala Țării Românești la București, deci aici se poate vedea Curtea Domnească unde se presupune că Țepeș ținea și tortura prizonierii. Cetatea Poenari, este următoarea pe listă, aici se știe că s-a refugiat de invazia turcească. Însă, cel mai vizitat rămâne Castelul Bran, considerat de către străini ”adevărata casă a lui Dracula”. Asemenea legendei vampirului și conceptul de unicul, realul sau adevăratul castel al lui Dracula, a fost împământenit din străinătate. Sătui să străbată în lung și în lat toată România pentru a descoperi adevărata casă a vampirului, străinii, dar în mod special americanii și englezii, au lansat și transmis ideea că Branul ar fi fortăreața temutului conducător al Valahiei. La acest lucru a contat și faptul că este mai aproape de București, că este ușor de găsit pe hartă, dar și faptul că acest castel s-a și conservat cu trecerea anilor.
Pentru a vedea ce anume îi interesează pe turiștii care ajung în România, ce zone doresc să viziteze, dar și pentru a stabili dacă Transilvania este o zonă la mare căutare datorită legendelor despre Dracula, am realizat un chestionar cu 15 întrebări, aplicat pe 100 de turiști români și străini.
În urma interpretării rezultatelor chestionarelor, s-au putut stabili următoarele:
modul în care turiștii străini și români percep România ca destinație culturală și turistică, elementele prin care aceasta se remarcă;
identificarea modului în care turiștii se raportează la Transilvania ca destinație turistică, ținând cont de istorie și legende;
stabilirea modului în care turiștii români și străini percep legătura dintre Castelul Bran-Dracula-Vlad Țepeș.
La studiu au participat 100 de turiști români și străni (Germania, Franța, Italia, Marea Britanie), femei și bărbați cu vârste variate (preponderenți fiind cei între 45-65 de ani), majoritatea cu studii superioare. Asta înseamnă că turiștii participanți sunt dornici să descopere lucruri noi și apreciază cultura, tradițiile, obiceiurile, istoria unei țări.
Mulți dintre aceștia sunt la prima vizită în România, dar există și câțiva care s-au reîntors pentru a descoperi locuri noi, povești interesante, localnici primitori. La decizia lor de reîntoarcere a contribuit prețul, România fiind considerată o destinație accesibilă. Din răspunsurile celor chestionați am aflat că cei mai mulți dintre ei se află aici în vacanță, hotărându-se să viziteze România la recomandarea prietenilor sau ca urmare a informațiilor găsite în cărțile de specialitate. Un procent semnificativ se află în România și pentru conferințe, afaceri sau studii. Trebuie menționat că turiștii și-au organizat călătoria în România atât personal, cât și prin intermediul agențiilor de turism, ce le stabilesc circuite culturale în zone cunoscute precum Transilvania, Bucovina sau Maramureș.
Cei mai mulți consideră că România se remarcă prin activități culturale, tradiții, cultură. Aceștia sunt de părere că mitologia românească, folclorul, bucătăria tradițională, istoria, obiceiurile și tradițiile fiecărei zone reprezintă punctele forte ale României. În fiecare an festivalurile de muzică, de teatru, de arte aduc în țara noastră mii de turiști care ulterior descoperă frumusețea României.
Zona cea mai cunoscută de turiștii participanți s-a dovedit a fi Transilvania. O parte din ei vin cu ideea preconcepută cum că această zonă este și cea mai importantă din România. Zona este cunoscută pentru legenda Contelui Dracula, imagine vândută de foarte mulți ani. Știu că aici se află și foarte multe cetăți, că este o zonă verde, sălbatică și de aceea tind către această zonă. La fel de cunoscută este și capitala, București. Un sejur standard pentru turiștii străini presupune 2-3 zile în capitală, după care câteva zile în Transilvania, cu vizita neapărată a Castelului Bran.
Din cei 100 participanți la interviu 70% asociază Transilvania cu Dracula. Întrucât imaginea creată de Bram Stoker a fost atât de bine întipărită în minte străinilor, aceștia consideră Transilvania un tărâm al fantomelor și vampirilor, conduși de Dracula. În realitate, zona Transilvaniei reprezintă un tărâm fascinant, plin de istorie și legende, practic o comoară turistică ce nu e apreciată la adevărata valoare. Legenda contelui Dracula este fenomenul din cultura românească cu cea mai mare rezonanță și persistență la nivel internațional. Prin urmare, răspunsurile turiștilor de a asocia Transilvania cu Dracula sunt justificate.
Dracula este cunoscut celor intervievați din cărți și din filme și prin umare deja au o imagine despre acest personaj. Le-a fost prezentat un Dracula fioros, care se hrănește cu sângele oamenilor, care bântuie noaptea în satele vecine și care își duce zilele într-un castel rece și întunecat. În plus, în legende Vlad Dracula a fost prezentat în culori sumbre de către negustorii sași, drept un domnitor însetat de sânge, care înmuia pâinea în sângele care se scurgea din dușmanii săi înainte de a mânca.
Castelul Bran, considerat adevărata locuință a lui Dracula, a fost vizitat de aproape jumătate din cei chestionați. O parte din ei, cunoscători ai istoriei românești, sunt conștienți de imaginea creată în jurul personajului fictiv Dracula și de aceea se bucură de ceea ce oferă Castelul. În schimb, o parte din turiști, în general cei străini, au menționat că aveau alte așteptări de la vizita Castelului Bran. Aceștia încă nu au reușit să separe legendele de realitatea istorică și se așteptau să găsească atmosfera descrisă în romanul lui Bram Stoker: un castel înfricoșător, întunecat, bântuit de fantome, vampiri și mult sânge. De aici putem deduce că imaginea promovată a jucat un rol important pentru turiștii străini, ei crezând că vor găsi în România aceste lucruri.
Majoritatea persoanelor chestionate asociază Castelul Bran cu Dracula datorită numeroaselor filme realizate pe baza acestui personaj sau datorită faimoasei cărți a lui Bram Stoker. Totuși, Castelul Bran a ajuns să fie considerat casa vampirului Dracula în urma unor deducții logice cu privire la descrierile oferite de irlandez în carte și nu având la bază documente istorice. Alții asociază Castelul Bran cu vampiri, însă aceste răspunsuri vin din partea turiștilor străini. Această conexiune este susținută numai peste hotare, întrucât cei din zona Transilvaniei nu leagă amintirea lui Vlad Țepeș de fantome, vampiri și strigoi. Românii cunosc și păstrează o altă amintire despre viața și acțiunile lui Vlad Țepeș.
Este interesant de menționat că pe măsură ce turiștilor le este explicat faptul că Dracula este un concept inventat, pe care l-am îmbrățisat din dorința de a răspunde tuturor curiozităților cu care aceștia vin atunci când vizitează România și că Vlad Țepeș nu are nicio legătură cu Dracula vampirul din cartea cu același nume, turiștii încep să devină curioși de istoria României, de domnitorul Vlad Țepeș, de unde provine porecla de Dracula, dar și alte lucruri precum obiceiuri, trandiții specifice zonei.
Se recomandă ca cei ce pleacă din vizită de la Castelul Bran să tragă linie între realitatea istorică și ficțiune, să lase deoparte imaginea construită în jurul Castelului Bran și a personajului Dracula….întrucât Dracula a fost și va rămâne un personaj imaginar pentru totdeauna.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dracula Si Castelul Bran în Perceptia Colectivă (ID: 114350)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.