Dr. SUCIU Sorin Gheorghe, lector universitar Tg.-Mureș 2020 Universitatea Sapientia din municipiul Cluj -Napoca Facultatea de Științe Tehnice și… [602616]

Universitatea Sapientia din municipiul Cluj -Napoca
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș
Departamentul de Lingvistică Aplicată

LUCRARE DE LICENȚĂ

Student: [anonimizat]:
Dr. SUCIU Sorin Gheorghe, lector universitar

Tg.-Mureș
2020

Universitatea Sapientia din municipiul Cluj -Napoca
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș
Departamentul de Lingvistică Aplicată

Provocări ale traducerii legislației rutiere române în
limba maghiară

Student: [anonimizat]:
Dr. SUCIU Sorin Gheorghe, lector universitar

Tg.-Mureș
2020

Sapientia Hungarian University of Transylvania
Faculty of Technical and Human Sciences, Târgu Mureș
Department of Applied Linguistics

Challenges of the Romanian Road Traffic
Legislation ’s Translation into Hungarian

Student: [anonimizat]:
Suciu Sorin Gheorghe, PhD, assistant professor

Tg.-Mureș
2020

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem
Műszaki és Humántudományok Kar – Marosvásárhely
Alkalmazott nyelvészeti Tanszék

A román közúti közlekedés jogszabály ainak magyar
nyelvre való fordításának kihívásai

Egyetemi hallgató :
Magyari Vazul

Egyetemi irányító :
Suciu Sorin Gheorghe, PhD, tanársegéd

Marosvásárhely
2020

Contents

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 7
Abstract ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 11
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 12
I. Legislația rutieră ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 13
1. Legislația rutieră în România ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
1.1. Cartea în Ro ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 13
1.2. Cartea în H u ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 14
2.1. Factori socio -culturali și influențele lingvistice ………………………….. ………………………….. .. 16
II. Traducerea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 18
1. Scurtă istorie a traducerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 18
2. Tipologia traducerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 19
3. Teorii ale traducerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 20
III. Procesul traducerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 22
1. Etapele traducerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 22
2. Strategii de traducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 22
3. Procedee de traducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 22
4. Tehnici de traducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 24
5. Traducerea limbajelor specializate ………………………….. ………………………….. …………………….. 25
5.1. Terminologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 26
5.2. Terminologi a legislației rutiere ………………………….. ………………………….. …………………… 26
5.3. Traducerea limbajului legislației rutiere ………………………….. ………………………….. ……… 26
Limbajul legislației rutiere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 26
IV. Partea practică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 28
Subcapitolul 1 ………………………….. ………………………….. …………………. Error! Bookmark not defined.
Subcapitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 28
Subcapitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 28
V. Partea practică (2) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 29
Subcapitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 29
Subcapitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 29
Subcapitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 29
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 30
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31

Introducere

I.1. Propunerea temei
Interesul și rapiditatea cu care persoanele obțin permise de conducere s -a accelerat
de-a lungul aniilor, lucru care a dus la cunoașterea limbajului specific al legislației rutiere de
către marea majoritate a populației, precum și la dificultăți în traduce rea specializată în limbile
maghiară și română.

I.2. Importanța cercetării
Cercetarea propusă evidențiază studiul, din perspectiva orientării descriptiv -lingvistice
a terminologiei, privind termenii specifici legislației rutiere , în special a explicarea regur ilor.
Echivalarea / traducerea termenilor specializate din limba sursă (limba român ă) în limb a țintă
(limba maghiară ), importanța cercetării constă în identificarea eventualelor greșeli de
traducere.

I.3. Scopul cercetării
Scopul cercetării este evidențierea modului în care s -a format în terminologia
legislației rutiere , în limbile română și maghiară, conceptel e.

I.4. Realizarea cercetării
Pentru realizarea cercetării am optat, pentru limbajul Legislației rutiere române, din
cărțiile instructorului auto Vargyas Zsolt. În cercetarea noastră am recues la dicționare
specializate și la dicționarele explicative ale limbilor maghiară și română. Am studiat
procedeele de echivalare / traducere, pornind de la bazele teoretice studiate.

I.5. Structura cercetării
Lucrarea de licență cu titlul Provocări ale traducerii legislației rutiere române în limba
maghiară este structurată în cinci capitole, cuprinzând informații generale / teoretice, la
nivelul primelor trei capitole, respectiv, aplicații practice, la nivelul următoarelor două
capitole.
În capitolul I am scris despre cele două cărți de legislație rutieră pe baza căreia am
lucrat p e parcurs, respectiv despre FACTORII SOCIO -CULTURALI ȘI INFLUENȚELE LINGVISTICE.

În capitolul al II -lea am scris despre traducere, istoria traducerii, tipologii și teorii .
În capitolul al III -lea am scris despre tot ceea ce înseamnă procesul de traducere.
În capitolul al IV -lea
Capitolul al V -lea este intitulat
Lucrarea se încheie cu Concluzii , Anexe și Bibliografie .

I.6. Rezultatele studiului
În urma cercetării terminologiei legislației rutiere am observat că terminologia
domeniului este una c omplexă al adaptării termenilor, în limbile română și maghiară, al
traducerii specializate.
Este o terminologie ușoară de învățat , necesară atât pietonilor, bicicliștilor cât și
conducătoriilor de vechicule . Limbajul legislației rutiere se află într -o per manentă dezvoltare,
dată fiind evoluția autovechiculelor și technologiei (mechanică).

Beve zetés
1.1. Témajavaslat
A vezetői engedély iránti érdeklődés felgyorsult az évek során, ami a közúti közlekedés
jogszabályainak a megismerését jelentette a népesség számára , valamint a magyar és román
nyelvű szakfordítás nehézsége is felmerűl .

1.2. A kutatás fontossága
A kutatás kiemeli a tanulmányt, terminológiai leíró -nyelvi interakciója szemszög éből
nézve, különösen a közlekedési jogszabályok szakszavaina k, törvényeinek és azok
jelentéseiről . A forrásnyelvről ( román) a célnyelvre való fordítás ( magyar ), a kutatás
fontossága az esetleges fordítási hibák felfedezésében rejlik. .

1.3. A kutatás célja
A kutatás célja, hogy kiemelje, hogyan alakult ki közúti közlekedés terminológiája , román
és magyar nyelven .

1.4. A kutatás elvégzése
A kutatás elvégzése Vargyas Zsolt A járművezetői vizsga tananyaga illetve a Curs de
legislație rutieră könyvek használatáva l történt. Kutatásunkban magyar és román nyelvű
magyarázószótárakat használtunk. Az elméleti alapoktól kezdve tanulmányoztuk a z
ekvivalencia i / fordítási eljárásokat.

1.5. A kutatás felépítése
A szakdolgozat A román közúti közlekedés jogszabályainak magyar nyelvre való
fordításának kihívásai öt fejezetből tevődik össze. Az első három fejezet általános elméleti
információkat tartalmaz, a többi két fejezet pedig gyakorlati részeket tartalmaz.

Az első fejezetben szó lesz a két könyvről, amelyet vizsgálunk, illetőleg a Szociókulturális
elemekről és nyelvi hatásokról .
A II. fejezetben szó lesz a fordításról, a fordítás történetéről, típusairól és elméletekről .
A harmadik fejezet ben a fordítás lép éseiről, menetéről írtam .
A IV. fejezetben
Az ötödik
A dolgozat Következtetésekkel és Bibliográfiával zárul.

1.6. A kutatás eredményei
A közlekedési törvényeket összehasonlítva észrevettük, hogy a terminológia területe
különösen összetett, a román és m agyar szakfordítások szempontjából.
Ez egy könnyen megtanulható terminológia, ami gyalogosnak, biciklisnek és
járművezetőknek egyaránt szükséges . Az közlekedési törvények nyelv e folyamatosan fejlődik,
figyelembe véve járművek fejlődését és a technológiájé t (mechanika).

Abstract

În primul rând, am ales acest subiect fiindcă îmi place foarte mult să conduc
autovechicule, mai ales de mare tonaj, asta se reflectă și faptul că am toate categoriile
conform vârstei mele în afară de motocicletă. Cu mare plăcere am intrat la orele de circ ulație
rutieră, regurile circulației rutiere am învățat în limba română, dar fiind foarte entusiasmat și
interesat de acest subiect, am ales ca în timpul meu liber să particip la o oră în limba maghiară.
Am fost uimit când jumătate din ce ne -a predat profe sorul de legislație rutieră nu am înțeles.
De atunci am început să studiez și din cartea din limba maghiară și astfel am identificat greșeli
de traducere . Deci alegerea temei lucrării a fost una ușoară, deoarece scriu despre ceea ce mă
interesează cel mai mult.
Studiul de față evidențiează greșerile de traducere a cărților de legislație
rutieră. Din cele două cărți scrise de instructorul Vargyas Zsolt învață viitorii și și deținători de
permise de permise de conducere. Din rezultatele obținute putem identi fica câteva mici
greșeli de traducere, care nu influențează înțelegerea mesajului. Pe parcursul lucrării de față
am scris despre istoria traducerii, în general despre traducere și în final am dat și câteva
exemple.

Introducere

I. Legislația rutieră
1. Legislația rutieră în România
1.1. Cartea în Ro
Cu această carte de circulație rutieră, autorul, Vargyas Zsolt vrea să ajute la învățare
persoanele care vor să obțină permis de conducere, cât și pe cele care posedă deja și vor să
se perfecționeze.
Expe riența autorului, care este în același timp instructor și profesor de legislație
rutieră zice că atât începătorii cât și cei cu experiență trebuie să fie în măsură să facă față
situațiilor periculoase, ceea ce poate fii îndeplinită numai cu învățarea conti nuă în domeniu.
Cartea este concepută în așa fel încât cine învață din cartea aceasta să memoreze
ușor imaginile și explicațiile a tuturor regurilor pentru obținerea permisului de conducere,
indiferent pentru ce categorie optează doritorul. Există o mulțim e de întrebări la sfârșitul
fiecărui capitol, care asigură verificarea cunoștințelor acumulate.
Cartea este alcătuită din două părți, prima parte fiind Legea circulației, adică Codul
rutier, iar partea a doua este explicația Legii circulației prin diverse poze, indicatoare și
desene, care contribuie la învățarea mai ușoară a regurilor.
În concluzie, prin carte, autorul dorește să satisfacă cerințele persoanelor care vor să
obțină permisul de conducere și să exercite șoferia în deplină siguranță.

1.1.1. Autorul
Am avut ocazia să mă întâlnesc cu domnul Vargyas Zsolt și să -i pun câteva întrebări,
el mi -a răspuns cu mare drag, în continuare voi scrie un rezumat despre viața, cariera și
cartea scrisă de el.
Autorul, Vargyas Zsolt s -a născut la Târgu Mureș, un de meseria de instructor era
practicat de tatăl lui. Zice că tatăl lui a fost un instructor foarte bun, poate chiar cel mai bun.
În copilăria sa a petrecut foarte mult timp în autovechicului școlii, iar dacă știa că o să calce
pe urmele tatălui său era mai atent la metodele practicate de el.

Dumnealui practică meseria de instructor auto pentru categoria B și totodată și
profesor de legislație rutieră din anul 1987. A început să profeseze aceste meserii la școala
de șoferi auto amatori din Tg Mures până în anul 1991 când s -a autorizat ca instructor
independent, fiind primu l instructor cu acel statut. Din 15 martie 1992, când a înființat prima
școală de conducători auto particular din județul Mureș și de atunci este administratorul
acelei societați.
Ca instructor auto scopul lui este, ca cine a avut parte de instruirea lui s ă conducă mai
bine ca el sau măcar așa de bine ca el, fără evenimente rutiere. Ca profesor de legislație
dorește să poată dovedi cursanțiilor care solicită prestația lui frumusețea si importanța
legislației rutiere. Pe lângă aceste vise dorește să poată aj uta la rezolvarea problemelor
apărute în traficul rutier din Tg Mureș. Acesta este un lucru mai dificil, deoarece politicul din
oraș respinge orice inițiativă venită din “afara cercurilor personale“ ce nu este benefic
bugeturilor lor personale. A scris mai multe articole în ziarele locale privind anomaliile
rutiere existente și în prezent, dar indefereța lor a depășit toate așteptările, a depus mai
multe referate, schițe, sugestii dar niciun răspuns, nicio reacție.
În 2007 a apărut primul curs de legislație rutieră, ce conține explicații ale codului
rutier. Era prima lucrare de acest tip din tară. După puțin timp a și primit distincția de „cel
mai bun curs de legislație rutieră din Romania“. De atunci au mai apărut multe astfel de
cărți, dar distincția tot a rămas.

1.2. Cartea în Hu
Cartea în limba maghiară a apărut cu 9 ani mai târziu față de cartea în română, în
anul 2016, cu titlul A járművezetői vizsga tananyaga. Cartea de față nu are prefață, însă am
primit câteva informații despre carte de la autor.
El crede că în perioada aceea, când a scris cartea sa aprobat examinarea teoretică a
cursanților și în limbiile internaționale dar și în limbiile minoritățiilor naționale. Spune că el a
fost cel care în județul Mureș s -a luptat pentru aplicarea acelui prev ederi, obținând
modalități de aplicare a legii atât de la Autoritatea Rutiera Română, cât și de la Ministerul
Transportului. Era o lupă crancenă. După ce conducerea brigăzii de poliție a județului a fost

nevoit să se conformeze legii, Vargyas Zsolt a simți t necesitatea de a edita un curs de
legislatie rutieră și în limba maghiară.

1.2.1. Traducătorul
Autorul însuși a tradus cartea în limba maghiară.
Din spusele lui nu era un lucru ușor de realizat traducerea cărții, deoarece până
atunci nu folosea limba maghiar ă în acel domeniu, dar folosind cursuri din Ungaria a reușit să
„învețe“ ungurește și în acel domeniu. Era și încă este primul curs cu explicații în limba
maghiară din țară.

2. Legislația rutieră în România vs. Ungaria
Pentru mine, ca ardelean, vorbitor de l imbă română îmi este mai ușor de memorat
cuvintele specifice în limba română decât în limba maghiară, fiindcă am auzit și înainte de a
ajunge în bănciile sălii de legislație rutieră, în schimb pe cele maghiare nu le știu, fiindcă nu
am avut ocazia să le folosesc.

2.1. Factori socio -culturali și influențele lingvistice
După Pál Enikő (2014: 23) ”problema influenței lingvistice este una extrem de
complexă”, această problemă poate fi descris din punct de vedere socio -cultural, aici
aparține atitudinea vorbitorul ui, mediul, așadar poate accepta sau refuza influențele.
Maghiarii din Ardeal preiau elemente românești, precum cuvântul ”moped” (Gunda apud
Pál, 2014: 25)/(Gunda 1943, 478 -479) maghiarimea preia unele termeni de la români.
Ambele popoare au influentă una asupra altuia, deoarece ungurii lucrau pământurile în
zonele de câmpie ale Transilvaniei, iar românii păstoreau în zonele montane. Cele două limbi
erau diferite (din cauza domeniilor), însă lacunele au fost completate împrumutund unele
termeni. Doar vocab ularul limbii este afectată de împrumuturile de cuvinte.
O altă influență maghiară asupra limbii române poate datora și răspândirea
teritorială, asta poate fi observat la nivel fonetic, pe lângă românii împrumută sufixe din
limba maghiară cum ar fi: „ -sig/-sug”, acestea au devenit folosite în limbă. Prezența
influenței este în unele zone ale țării, însă intensitatea acestora este remarcabilă. Aceste
împrumuturi sunt rezultatele vecinătății și culturale. Dar nu numai românii și maghiarii

locuiau în zona Tra nsilvaniei, ci și slavii, care au avut contact înaintea ungurilor cu românii,
Pál Enikő (2014:36 -37) consideră pe slavi că au fost ca niște intermediari între cele două
popoare. În Ardeal românii cu maghiarii au avut contact direct, în zonele Ardealului un de
erau sașii era prezent intermediarea slavă sau germanică. De exemplu verbul bántani din
limba maghiar ă este preluat în slavă bantovati, și în final bântui în limba română.
Împrumuturile prin urmare a trăirii împreună românii cu maghiarii în zonele Tran silvaniei,
împrumuturile din slavă sunt datorită contactului strâns în Muntenia, iar în turcă Moldova.
Un exemplu pentru împrumut este cuvântul viteaz, care poate provenii atât din limba slavă
(vitenz) cât și din limba maghiară (vitéz), acesta poate fi un împrumut direct din slavă, dar
poate fi și din maghiară, unde românii cu maghiarii au avut contact strâns.
Românii și maghiarii de -a lungul istoriei se influențează reciproc. Contactele
între cele două popoare duce la colabolare (românii le învață maghia riilor modul de
preparare a brânzeturilor, schimb de bunuri), realizarea sistemului feudal, care este preluat
de către români. Interacțiunea româno -maghiare duce la bilingvism. Pentru demnitari și
aristocați români era o cale de aderare la puterea centrală cunoașterea limbii maghiare, dar
era o modă și pentru țărani cunoașterea limbii. Bilingvismul româno -maghiar s -a putut
transforma în zona Transilvaniei și Moldovei. Generației bilingve a dat naștere căsătoriile
mixte, nevoia de un nivel de cunoștințe în l imba maghiară. Monolingvi români există în
zonele de sud a țării, ei nu au avut contacte maghiare. Bilingvii sunt mai permisivi în privința
împrumuturilor, ei împrumută mai accelerat.

II. Traducerea
1. Scurtă istorie a traducerii
După Klaudy Kinga despre teoria traducerii putem vorbii numai după a doua parte a
secolului XX, în schimb traducerea a primit un rol important în secolul al XIV -lea pe teritoriul
Carpațiilor, precum s -a întâmplat și în istoria popoarelor europene. Primul text scris în 1521,
o scri soare în limba română, care a fost tradusă din slavonă. În perioada 1500 -1559 s -au
copiat texte traduse în limba română, acestea sunt de două tipuri: religioase, precum Visul
Binecuvântatei Fecioare; texte populare spre exemplu Alexandria. Cronologic, urmă toarea
traducere cu importanță este traducerea Vechiului și Noului Testament în secolele al XVI -lea
și XVII -lea, care s -a scris în limba română modernă. Traducerea a fost practicat mai degrabă
din pasiune de -a lungul secolelor de preoți, scriitori, poeți, oameni de știință. În partea a
doua a secolului al XX -lea activitatea de traducere a devenit foarte căutat și servește ca sursă
de existență a sute sau mii de oameni. Meseria de traducător a devenit una sofisticată și au
început să educe la cursuri, licee și universități.
Instituțiile de învățământ pentru traducători și interpreți au pornit una după alta programele
de învățare, iar acest lucru a atras după sine două consecințe:
1. la unitățile de învățământ trebuie ajuns la un rezultat într -un anumit timp și din acest
cauză trebuie generalizate experiențele practice cumulate de -a lungul secolelor,
adică meseria de traducător nu se poate învăța numai cu exerciții practice, ci este
necesară educația teoretică.
2. educația teoretică, pregătirea materialelor de educa ție impune ca persoanele aflate
în domeniu să elaboreze un aparat conceptuali și o bază de termeni generali, adică să
folosească termeni care să aibă același înțeles pentru toată lumea din domeniile
respective.
Conform lui Nagy Imola, la progresarea tradu ctologiei în Ardeal au contribuit
următoarele personaje prin înființarea Școlii Ardelene: Gheorghe Șincai (1756 -1816), Samuil
Micu -Clain (1745 -1806), Petru Maior (1761 -1821), Ion Budai Deleanu (1760? -1820),
Gheorghe Lazăr (1779 -1823). George Coșbuc ( 1866 -1918) a fost remarcat pentru traducerea
lui Odiseea lui Homer, deasemenea personaj remarcabil a fost și Nicolae Iorga (1871 -1940),

putea să citească în 11 limbi străine și în cinci sau șase să vorbească. În perioada interbelică
proza lui Peter Neagoe (1887 -1964) era apreciat în America.

2. Tipologia traducerii
În acest capitol doresc să definesc tipologiile traducerii și a interpretării.
I. Traducerea
După Roman Jakobson (1959:232 -9) sunt trei tipuri de traducere: traducere
intralinguală, traducerea interlin guală, traducerea intersemiotică.
După Georgiana Lungu Badea traducerea este împărțită în trei etape: „1) operația de
traducere, 2) rezultatul acestei operații, produsul finit, 3) disciplina propriu -zisă, traducerea
și analiza procesului de traducere și a textului de tradus, sinonim pentru unii formatori de
traducători cu traductologia, 4) traducerea ca exercițiu utilizat în procesul de predare și
învățare a limbilor străine, sinonim cu temă și respectiv versiune. Se disting diferite
traducer i: traducerea scrisă, traducerea literală, traducerea semantică, traducerea
pragmatică.” (Lungu Badea, 2012, 150 -151).

II. Interpretarea este definită de Camelia Petrescu (2005:5 -11) ca fiind traducere orală,
o activitate veche, apărută din necesitate pen tru a putea realiza contact cu grupe care
utilizează limbi diferite.
Interpretarea este de două feluri: simultană și consecutivă. Istoria interpretării pretinde
până în anii 3000 î.H, de la secolul al XIX -lea a fost nevoie de interpreți la diferite congre se.
Edward Filene, în anul 1927 a inventat un sistem de microfon -receptor cu ajutorul căreia s -a
realizat interpretarea simultană.
• Interpretarea consecutivă: interpretul traduce discursul vorbitorului după ce el a
terminat, asta poate dura de la câteva s ecunde până la 30 de minute. În timpul discursului
cantitatea informației este mare și e greu de memorat fără notițe, așadar interpretul face
notițe, ca să poată reda continutul în limba țintă. Prin anii 1950 J.F. Rozan, profesor, ”creează

un sistem de lua re de note în interpretarea consecutivă, pe care -l descrie în detliu, în
lucrarea intitulată chiar Luarea de note în interpretarea consecutivă, prima ediție 1956”
Principiile sunt următoarele:
1. Transpunerea ideii mai degrabă decât a cuvântului
2. Reguli le abrevierii
3. Cuvintele de legătură
4. Negația
5. Accentuarea
6. Verticalismul
7. Decalajul (Petrescu, 2005:70)
• ”Interpretarea similtană este modul de traducere în care mesajul într -o altă limbă se
transmite, virtual, în același moment în care el este exprimat în limba sursă.”(Petrescu,
2005:82) Este cea mai utilizată formă de interpretare, prima dată a fost folosit la procesul de
la Nürnberg.

3. Teorii ale traducerii
După Victoria Ungureanu, teoria transformațională presupune transformare textului din
limba sursă în limba țintă, cu alte cuvinte textul original în textul tradus. Conform acestei
teorii textul tradus pierde din valoarea, bogăția sa.
În general există două tipuri de teorii de traducere, cel care se orientează spre procesul
de traducere și cel care pe produs.
E. Nida și J.C. Catford au stabilit trei reguli pentru traducători:
1. Traducerea să fie identic cu originalul.
2. Stilul trebuie să fie cu cel al originalului.
3. Traducerea trebuie să fie ușor de înțeles.

III. Procesul traducerii
1. Etapele traducerii
Procesul traducerii după Victoria Ungureanu constă din următoarele două etape:
1.) Analiza
2.) Sinteza
În etapa de analiză se presupune că traducătorul v -a înțelege textul analizând cu
atenție textul și v -a alege opțiunile ulterioare cu care v -a lucra la traducerea textului.
Traducerea va fi produsul, deci trebuie să se țină la anumite norme.

2. Strategii de traducere

3. Procedee de traducere
După Nagy Imola procesul traducerii unui text din limba sursă în limba țintă constă în
traducerea acestuia, acest proces este traducerea și rezultatul traducerii. După Georgiana
Lungu Badea traducerea este clasată în 4 procedee: 1. Traducerea propriu zisă, 2. Rezultatul
traducerii, 3. Traductologia, adică disciplina, 4. Traducerea ca exercițiu.
După Delisle et alii, procedeul de traducere „un procedeu de transfer lingvistic al
elementelor de sens din textul sursă, aplicat de către traducător”. Procedeele de traducere
se diferă la Delisle et alii (adaptarea, calcul, com pensarea, conversia, creația discursivă,
împrumutul, perifraza) și la Lungu Badea (transpoziția, modularea, echivalența, adaptarea,
compensarea, explicitarea, implicitarea, amplificarea, concizia etc.). În concluzie, procedeul
de traducere înseamnă variant a folosită de traducător în echivalarea unui text.
După G. Lungu Badea procedeele de traducere sunt următoarele: adaptarea, calcul,
compensarea, corespondența, echivalența, explicitarea, explicarea, implicitarea, modulația,

transpoziția, transcodarea etc. Aceste procedee fundamentale sunt clasificate de
Chesterman în procedee sintactice, semantice și pragmatice.
După Nagy Imola (pag 555 -567) procedeele de traducere sunt următoarele:
1. Adaptarea sau substituirea, ceea ce înseamnă găsirea unui termen echi valent în limba
țintă.
2. Calchierea: înseamnă o formă de traducere literală din textul sursă în textul țintă.
3. „Traducerea prin compensare înseamnă reintroducerea, într -un alt loc, în textul țintă
a unui element informațional care n -a putut fi redat în același loc ca în textul sursă,
compensându -se astfel un element de pierdere sau de omisiune.”
4. „Traducerea prin echivalență înseamnă redarea unui termen din limba sursă cu un
termen echivalent, cu sens identic în limba țintă.”
5. „Explicitarea este o t ehnică de traducere în cazul căreia un cuvânt din textul sursă
este explicat în textul țintă, prin adăugarea unei element lexical cu scop explicativ.”
6. „Implicitarea este fenomenul invers explicitării, ea este tehnica prin care în traducere
se omit unel e elemente considerate a fi implicit înțelese. Implicitarea îneamnă întotdeauna
concizie și restrângere de sens.”
7. „Împrumutul este tehnica prin care se preia, în textul țintă, forma nealterată și
netradusă a unității de tradus din textul sursă, din cauz a faptului că în limba țintă nu există
un lexem corespondent.”
8. Modularea și transpoziția. „Modularea este, din punctul nostru de vedere, tehnica de
traducere care determină schimbarea unui punct de vedere, a unei clasificări sau a unei
categorii de gând ire în raport cu exprimarea din limba sursă.” „Transpoziția numită și
transpunere este un procedeu de traducere care constă în stabilirea unei echivalențe printr –
o schimbare de categorie gramaticală (nominalizare, verbalizare, etc.). Transpoziția numită și
transpunere este un procedeu de traducere care constă în stabilirea unei echivalențe printr –
o schimbare de categorie gramaticală (nominalizare, verbalizare, etc.).
9. „Omisiunea este traducerea prin omiterea unui cuvânt.”

10. Transliterarea și transcriere a. Transcrierea este „ o operație a procesului de traducere
prin care anumite elemente cu caracter de informare, ori care nu necesită a fi interpretate,
din textul sursă, sunt transpuse ca atare sau potrivit uzului impus de limba țintă.” (Delisle et
alii, 2005, 147)
11. „Generalizarea se aplică în cazurile în care, în traducerea unui termen din limba sursă
se utilizează un alt termen mai general din limba țintă.”
12. „Concretizarea sau hiponomizarea implică folosirea, în textul țintă, a unui termen mai
concret în locul unui cuvânt cu sens mai general din textul sursă.”
13. „Traducerea prin circumscriere sau descriere se folosește atunci când un termen nu
poate fi tradus ci doar circumscris sau descris.”
14. „Traducerea prin transformare totală este o tehnică de traducere prin care un termen
suferă o transformare totală în procesul traducerii, o unitate de traducere este înlocuită cu
un alt element.”

4. Tehnici de traducere
„În termeni generali, traducerea reprezintă un proces direct de potrivire a
core spondențelor lingvistice între două limbi diferite. Însă a traduce corect și satisfăcător
presupune stăpânirea mai multor tehnici de traducere.

Astfel, pentru a clarifica procesul de traducere, se pot menționa câteva din aceste
tehnici de traducere. Există traducerea directă, care folosește împrumuturile lingvistice,
calcul lingvistic sau traducerea literală. Fiecare din aceste procese lingvistice se poate folosi
cu succes pentru a evita confuziile, neclaritățile sau situațiile amuzante. Îm prumuturile
lingvistice sunt cuvinte preluate din alte limbi și folosite cu aceeași formă și același sens din
cauza lipsei unei corespondențe potrivite (taxi, pizza, hamburger, funky etc.). Calcul lingvistic
reprezintă o expresie dintr -o limbă tradusă cuvâ nt cu cuvânt în altă limbă . Traducerea

literală, sau propriu -zisă, este utilă doar dacă toate condițiile gramaticale sunt îndeplinite:
topica, semantica sau sintaxa.

Atunci când structurile lingvistice sau conceptele din limba -sursă nu se pot traduce
fără a li se modifica sensul sau rolul gramatical se folosesc tehnici de traducere indirectă.
Acestea sunt: transpunerea, reformularea, adaptarea, compensarea sau modificarea.

Fiecare dintre aceste tehnici reprezintă procese cotidiene pentru un traducător.
Transpunerea este de fapt inversarea topicii părților de vorbire (din engl. blue ball în fr.
boule bleue). Modificarea sau înlocuirea este, practic, sbstituirea unei expresii, grup de
cuvinte sau propoziție dintr -o limbă cu o alta corespondentă doar ca sens, nu ca formă sau
rol gramatical. Reformularea este exprimarea unui lucru într -o manieră diferită. La fel și
adaptarea, care este tributară culturii și tradițiilor diferitelor popoare: pincho din spaniolă ar
fi kebab în engleză. Compensarea se referă la tra ducerea nuanțelor din diferitele limbi, adică
traducătorul presupune diferitele forme și nuanțe ale cuvintelor: în spaniolă t ừ și usted,
adică tu și dumneata sau tu și vous (fr.), du și Sie (germană) care în engleză este doar you.

Astfel, munca traducător ului presupune stăpânirea acestor tehnici și folosirea celei
mai potrivite în diferitele situații de traducere.” ( https://acedtraduceri.ro/tehnici -de-
traducere/ , accesat în data de 13.04.2020)

5. Traducerea limbajelor specializate
TERMINOLOGÍE, terminologii, s. f. Totalitatea termenilor de specialitate folosiți într -o
disciplină sau într -o ramură de activitate. – Din fr. terminologie.
(https://dexonline.ro/definitie/terminologie , accesat la data de 01.03.2020)

5.1. Terminologia
Terminologia este una dintre științele interdisciplinare, care se ocupă de problemele
generale ale terminologiilor și în general se ocupă de comunicarea specializată. În
terminologie există două direcții de studiu:
1. Terminologia internă, aceasta a fost dezvoltată în secolul al XX -lea
2. Terminologia externă, aceasta este de interes mai larg (Angela Bidu –
Vrânceanu 2007: 20 -23).
În rolul lingvisticii direcțiile de cercetare se diferă. Problemele conceptuale și
semantică sunt importante.
Terminologia externă se ocupă de problemele utilizării sensului specializat (M. T.
Cabré 1991), nu este contextualistă. Terminologia internă este non -contextualistă, se ocupă
de p recizia semantică a termenilor. Terminologia, ca știință interdisciplinară se intersectează
cu lingvistica (lexicologie) și cu știința (concepte științifice).

5.2. Terminologia legislației rutiere
Înainte de a începe studia legislația rutieră trebuie să știm terminologia legislației
rutiere. În carte, la capitolul 1, Dispoziții generale putem învăța termenii specifici acestei
domeniu, ca de exemplu numele indicatoarelor, a mărciilor.

5.3. Traducerea limbajului legislației rutiere
Limbajul legislației rutiere este limbaj specializat. Limbajele specializate au în general
minimum două accepțiuni:
a) termen generic care desemnează facultatea
limbajului
b) toate limbiile cunoscute au cel puțin 3000 de
cuvinte
Există limbi vii ( limbă naturală ), care sunt folosite în comunicarea scrisă sau orală. În lume există
aproximativ 4000 de limbi. Aceste limbi naturale au următoarele caracteristici:

1. dublă articulație
2. limbile naturale pot fi clasate în limbă maternă și / sau limbă străină
3. limbile naturale sunt supuse schimbărilor în sincronie și în diacronie.

IV. Partea practică
Relații partitive
După literatura de specialitate există două tipuri de relații partitive:
1. Relații între întreg și părțile componente. Relația partitivă indică legătura între întreg
și parte.
2. Relații care sunt între părțile ale aceluiași întreg. Relația cauză -efect se definește pe
linia timpului: viteza este mortală. (D.Butiurca, 2015:50 -51)

Întreg Părți componente
LEGISLAȚIE RUTIERĂ Mechanică
Conduită preventivă
Prioritate
Indicatoare rutiere
INDICATOARE RUTIERE Indicatoare de avertizare
Indicatoare de prioritate
Indicatoare de obligare

Subcapitolul 2

Subcapitolul 3

V. Partea practică (2)
Subcapitolul 1

Subcapitolul 2

Subcapitolul 3

Concluzii

În lucrarea de față am cercetat greutățiile, greșerile și provocările limbajului
specializat circulației rutiere. Putem constituii prin caracteristicile speciale limbajului că
aceasta are o sferă relativ independentă.
Am reușit să identificăm greșeli de traducere în cărțile de circulație.
La modul general, limbajul cercetat poate fi considerat stabil din punct de
vedere conceptual -semantic.

Bibliografie

• BANTAS A. CROITORU E. 1999: Bantas Andrei, Elena Croitoru, Didactica traducerii, Editura
Teora București, 1999.

• https://dexonline.ro/