Dr. Edward Bach

Medicina

Dr. Edward Bach

Byadmin ianuarie 1, 2024

Motto:

„Sănătatea este zestrea și dreptul nostru. Ea este uniunea completă și deplină dintre suflet, minte si corp; acesta nu este un ideal îndepărtat și dificil de obținut, dimpotrivă, este un ideal natural și accesibil, pe care mulți dintre noi îl neglijează .”

Dr. Edward Bach

ARGUMENT

Vitaminele sunt substanțe organice necesare proceselor vitale.

Pentru că există în cantități infime în alimentele de origine naturală, sunt considerate nutrimente – precum proteinele, glucidele, lipidele, apa, mineralele – care acționează singure sau interacționează cu altele.

Din punct de vedere chimic, vitaminele sunt diferite. Ele pot fi amine, acizi sau alcooli. Dar nu compoziția chimică ne indică faptul că o substanță este vitamina, ci efectul ei fiziologic.

În cadrul acestei lucrări s-au tratat în amănunt distribuția, structura chimică, farmacodinamia, calea de administrare și principalele surse de proveniență ale vitaminelor liposolubile.

Lucrarea este structurată în cinci capitole. Primul capitol reprezintă o incursiune în lumea vitaminelor, unde se detaliază principalele tipuri de vitamine și efectele pozitive și negative ale utilizării acestora.

Cel de-al doilea capitol este centrat pe caracterizarea în detaliu a grupelor de vitamine liposolubile, vitamina A, vitamna D, vitamina E, vitamina K cât și farmacodinamia și farmacocinetica.

Cel de-al treilea capitol este centrat pe caracterizarea în detaliu a grupelor de vitamine hidrosolubile, vitaminele B, vitamna H vitamina C, vitamina P cât și farmacodinamia și farmacocinetica.

Capitolul al patrulea este centrat pe prezentarea principalelor produse farmaceutice care conțin vitamine, iar capitolul al cincilea se axează pe principalele plante cu conținut de vitamine, Cynehatis fructus, Hippophae fructus, Spirulina Platensis.

În această lucrare, am încercat să utilizez atât metode cantitative, cât și calitative. Dintre metodele de cercetare folosite voi sublina metoda analitică, care mi-a permis realizarea unei sinteze. O altă metodă este cea a analizei, care a determinat examinarea tuturor tipurilor de vitamine și particularizarea pe grupul vitaminelor liposolubile. O ultimă metodă de cercetare este context-analiza, care a fost utilizată pe tot parcursul lucrării, deoarece documentarea a vizat studierea literaturii de specialitate, ziarelor și a surselor web, pentru a oferi o imagine complexă a efectelor pozitive ale vitaminelor, a modului în care acestea influențează sănătatea și starea de spirit a fiecărei persoane.

INTRODUCERE

„Importanța biologică a vitaminelor, declară Guggenheim, constă în funcția lor de comfermenți care le face în stare să catalizeze procesele enzimatice ale țesuturilor vii. Viața normală nu poate fi menținută dacă organismul viu nu primește, ca factor de nutriție vitaminele pe care nu le poate sintetiza."

Organismul animal trebuie să primească obligatoriu aceste elmente indispensabile prin intermediul alimentelor.

Vitaminele se găsesc mai mult sau mai puțin numeroase si în cantitate mai mare sau mai mică în aproape toate vegetalele. Le cunoaștem la majoritatea structura exactă și proprietățile. Știind aproape toate nevoile organismului sănătos sau bolnav pentru majoritatea vitaminelor cunoscute în prezent este lesne raportându-se la tabelele întocmite pentru folosirea aceasta, de a ne adresa, în orice moment, plantelor, fructelor și legumelor celor mai bogate în anumite vitamine.

Terapeutica vitaminică deține și va păstra fară îndoială pentru totdeauna ansamblul acestor drepturi.

Totuși, cu excepția cazurilor patologice, care țin de intervenția medicului, ar fi zadarnică intenția de a calcula în ansamblul vegetalelor ingerate, cantitatea de vitamine administrată în funcție de nevoile teoretice.

Totul se petrece ca și cum organismul ar știi să utilizeze vitaminele pornind de la rația alimentară zilnică, treptat, pe măsura nevoilor sale, compensând un deficit momentan, stocând în alte părți vitaminele pe care nu le folosește imediat.

Aducându-i zilnic noi vitamine naturale, putem să ne ajutăm la maxim organismul să devină sau să rămână ceea ce dorim să fie.

În stadiul actual al cunoștiințelor noastre ne găsim obligați, în privința aceasta, ca și în multe altele, de a-i arăta încredere, de a-i recunoaște acea „inteligență" pe care i-o intuim fară să o putem încă demonstra în întregime.

De altfel, dacă organismul nostru n-ar avea mijloace de a se apăra și de a se adapta, pentru un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, am suporta ani în șir, simptome evidente, ingestia și inhalarea a numeroase otrăvuri și totine, la care sunt expuși, de obicei locuitorii marilor orașe.

Două noțiuni suplimentare trebuie semnalate:

1) Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale; numeroși autori au date explicații asupra acestui subiect. Anumite afecțiuni care n-au reacționat la doze importante de vitamine sintetice au fost vindecate cu cantități mult mai mici de vitamine naturale.

2) Alimente prea fierte, sterilizate și în genere sărăcite de vitamine care sunt total lipsite de vitamine, se comportă, după anumiți autori, ca niște "anti-vitamine", pe care un adaos vitaminic suplimentar nu ajunge totdeauna să-1 neutralizeze.

Lucrul este lesne de înțeles dacă ne reamintim că alimentele, pentru a fi complet asimilate trebuie să conțină un ansamblu echilibrat cu care le-a înzestrat natura. Un aliment lipsit de vitaminele lui nu poate fi asimilat sau, ca să fie asimilat, va trebui să "se servească" de vitaminele necesare stocate în organism.

Rezervând zilnic un loc de seamă crudităților în alimentație, scrie A. Deglos, veți avea din belșug toate vitaminele – A, B, C, D. etc. până la Z, toate cele descoperite până acum și cele ce mai rămân încă de descoperit.

Câteva noțiuni complementare ne apar aici indispensabile.

Avitaminozele – adică împrejurările în care suntem lipsiți total de anumite vitamine – sunt, în vremea noastră, lucruri relativ rare, cel puțin la popoarele care beneficiază de un anumit nivel de viață. Scorbutul și boala „beri-beri" nu mai ating decât populațiile a căror hrană se bazează exclusiv pe orez, când autohtonii comit greșeala de a înlocui orezul tradițional cu orezul decorticat, lipsit de vitamina B.

Hipovitaminozele – deficitul de vitamine – sunt cu duiumul în civilizațiile noastre în care alimentația compusă adesea din conserve și din produse „rafinate" este în realitate o capcană, căci prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de principiile vitale indispensabile, printre care se află vitaminele.

Hipovitaminozele există, în țările noastre, pentru cine își dă osteneala să le cerceteze, clipă de clipă, în toate familiile. Unele sunt benigne, altele cu urmări mai grave. De altfel, tulburările provocate nu sunt totdeauna raportate la adevărata lor cauză.

Adulții sunt atinși, dar în principal suferă copiii hrăniți cu lapte smântânit, cu rasoluri lipsite de vitamine. Ei plătesc, bineînțeles, un greu tribut acestor carente vitaminice.

CAPITOLUL I

VITAMINELE – BAZE FARMACOLOGICE

Vitaminele sunt substanțe organice necesare pentru buna funcționare a organismului. Ele sunt introduse în organism prin intermediul alimentelor, unele fiind sintetizate și în organism: vitamina K, vitamina D3, vitamina PP, biotina, vitamina B6 etc.

1.1. DENUMIRE

Vitaminele prezintă mai multe denumiri:

1) Denumirea alfabetică, folosind literele mari ale alfabetului A, B, C, D, E, K, și diferiți indici în cadrul unui tip de vitamină: D2, D7, Bl, B2, B6 etc; (vezi anexa nr.1, fig.1)

2) Denumirea chimică care are la bază structura chimică a vitaminei: vitamina B6 – piridoxină ( derivat de piridină), vitamina E tocoferol (nucleu tocol) etc.;

3) Denumirea terapeutică după efectul farmacodinamic:

– vitamina A – vitamina antixeroftalmică,

– vitamina C – vitamina antiscorbutică,

– vitamina D – vitamina antirahitică,

– vitamina E – vitamina antisterilitate,

– vitamina PP – vitamina antipelagră,

– vitamina K – vitamina antihemoragică sau vitamina coagulării.

1.2. CLASIFICARE

Vitaminele au fost clasificate după solubilitate, în:

1) – vitamine liposolubile: A, D, E, K;

2) – vitamine hidrosolubile: complexul B, vitamina C.

Trebuie amintite și vitaminoidele, adică acei factori biochimici lipsiți de funcție enzimatică și anume:

– vitamina P;

– mezoinozitolul;

– colina;

– acidul pangamic;

– acidul alfa-lipoic;

– unii acizi grași nesaturați esențiali (vitamina F).

S-au identificat și compuși mai mult sau mai puțin asemănători structural cu vitaminele, capabili să diminueze activitatea vitaminelor, numiți antivitamine, unii având utilități terapeutice.

Vitaminele pot fi active ca atare se pot găsi sub formă de provitamine (precursori inactivi), care în organism sunt transformate în vitamine cum ar fi carotenoidele.

Reacții adverse

Cele mai multe vitamine nu au efecte farmacodinamice distincte de cele biochimice. Din punct de vedere al mecanismului de acțiune, vitaminele pot fi:

– cu efect nuclear: acționează influențând transcripția ADN și formarea unor proteine cu rol biologic. Ex.: vitamina A și D; ( vezi anexa 1, fig. 2).

– cu efect membranar, împiedicând acțiunea unor radicali liberi la nivelul membranelor biologice. Ex.: vitamina E;

– cu rol în transferul unor grupări cum ar fi: -C02, -CH3, -NH2. Ex.: vitamina Bl, B6, Bl2, biotina, acidul pantotenic, acidul folic;

– cu rol în transferul de electroni. Ex.: vitamina PP, vitamina B2, vitamina K, vitamina C.

1.3. HIPOVITAMINOZA

Deși cantitățile de vitamine necesare organismului sunt mici, în cazul în care prin alimentație sau sinteză endogenă nu sunt acoperite cerințele fiziologice, apare carența, deficitul sau starea de hipovitaminoză.

Ele pot apărea:

– datorită aportului redus: alimentație dezechilibrată, lipsa poftei de mâncare;

– datorită absorbției necorespunzătoare: afecțiuni hepatice, biliare, gastro-intestinale sau administrarea concomitentă a unor medicamente care scad absorbția;

– datorită nevoilor crescute ale organismului: la femeia gravidă, la femeia care alăptează, la copiii în creștere, la bătrâni, în boli infecțioase, hipertiroidism, la alcoolici, în cursul tratamentelor cu unele medicamente.

1.4. INDICAȚII

Vitaminele se folosesc în doze mici profilactic sau pentru tratamentul hipovitaminozelor ușoare, dozele fiind totuși de 5-10 ori mai mari decât necesarul zilnic. În cazul hipovitaminozelor grave ce îmbracă forma unor afecțiuni cum ar fi: pelagra, scorbutul, rahitismul, beri-beri sunt necesare doze mari de vitamine. Tot în doze mari, vitaminele se folosesc pentru prevenirea și tratarea unor afecțiuni nelegate de stări carențiale specifice.

Vitaminele în doze terapeutice sunt bine tolerate, putând apare reacții adverse severe, mai ales la administrarea vitaminelor liposolubile în doze mari.

CAPITOLUL II

VITAMINELE LIPOSOLUBILE

Această grupă cuprinde vitaminele A, D, E, și K .

Vitaminele A și D se comportă ca și hormonii, acționând receptorii specifici intracelulari. Caracteristica cinetică constă în reținerea în organism timp îndelungat, cu formarea de depozite însemnate mai ales în ficat.

Vitaminele liposolubile sunt absorbite de la nivelul intestinului subțire odată cu grăsimile alimentare, ceea ce explică de ce malabsorbția lipidelor (cum se întâmplă îndiferite boli ca: fibroza abistică, boala Crabn, colita ulcerativă) se asociază cu scăderea absorbției pentru aceste vitamine.

În organismul uman vitaminele liposolubile sunt stocate în principal la nivel hepatic și la nivelul țesutului adipos. Cu excepția vitaminei K, vitaminele liposolubile mai lent decât cele hidrosolubile, iar vitaminele A și D se pot acumula și pot avea un efect toxic pentru organismul uman.

2.1.VITAMINA A – RETINOL

Vitamina A a fost prima vitamină liposolubilă identificată în anul 1913. Această denumire reunește retinoizii preformați, dar și formele precursoare, provitamina A – carotenoizii.

Vitamina A se prezintă ca un lichid uleios sau amestec de lichid uleios și cristale, de culoare galbenă până la galben-portocalie cu miros caracteristic și gust caracteristic. Solubilă în alcool absolut, practic insolubilă în apă, miscibilă cu cloroform, eter și uleiuri grase. Se conservă în recipiente bine închise, ferit de lumină, la Separanda. Retinoizii preformați reprezintă un termen colectiv pentru retinol, retinal și acid retinoic, toate aceste forme fiind biologic active.

Carotenoizii provitamina A includ betacarotenul și alții, substanțe care se transformă în retinoizi cu diferite grade de eficiență. Retinoizii sunt sensibili la căldură, lumină și oxidare în aer. Betacarotenii sunt relativ mai stabili. Retinoizii sunt transformați în retinol la nivelul intestinului și transportați împreună cu grăsimile alimentare la nivelul ficatului, unde se depozitează. O proteină specială – proteina care leagă retinolul (RBP) – este responsabilă de transportul vitaminei A de la nivelul ficatului la țesuturi.

Carotenoizii sunt absorbiți intacți, cu o rată de absorbție mult mai mică fată de retinol. Dintre toți carotenoizii, betacarotenul are cel mai mare potențial de tip vitamina A. Alimentele aduc în organism vitamina A sub formă de esteri ai retinolului și beta-caroten. Esterii retinolului suferă o hidroliză înainte de absorbție.

Retinolul se absoarbe activ din tubul digestiv. Carotenoidele sunt absorbite prin difuziune pasivă, absorbția fiind incompletă. Pentru absorbția vitaminei A este necesară prezența:

1) sărurilor biliare;

2) lipozei pancreatice;

3) proteinelor și grăsimilor alimentare.

Din preparatele cu vitamina A miscibile cu apa, aceasta se absoarbe mai bine decât din preparatele de tip soluție uleioasă.

2.1.2. DISTRIBUȚIA

Vitamina A este stocată în principal în celulele din ficat și doar o mică parte în rinichi, plămâni, suprarenale, retină și grăsimi.

Vitamina A trece mai greu placenta și poate să apară în laptele matern.

2.1.3. ELIMINARE

Vitamina A se elimină prin urină și fecale.

2.1.4. FARMACODINAMIC. ROLURILE VITAMINEI A

Toate cele trei forme ale vitaminei A, retinolul, retinalul, acidul retinoic sunt active.

Forma activă de vitamina A are trei roluri de bază, respectiv în: vedere, creștere și dezvoltare a țesuturilor și imunitate.

Vederea

Vitamina A are un rol foarte important:

– în vederea nocturnă și în perceperea culorilor;

– creșterea și dezvoltarea țesuturilor;

– este implicată în diferențierea celulară normală – un proces prin care celulele embrionate se transformă în celule mature cu funcții de înaltă specificitate.

De asemenea, susține procesul de reproducere la ambele sexe dar și creșterea osoasă.

Imunitate

Vitamina A are un rol esențial în unele infecții, cum ar fi pojarul sau diareea, boli a căror evoluție este ameliorată de aportul de vitamine A și respectiv, agravată de hipovitaminoza A.

S-a sugerat faptul că betacarotenii și alți carotenoizi (fitochimici) pot avea rol antioxidant prin neutralizarea radicalilor liberi.

Radicalii liberi sunt molecule instabiale care lezează ADN-ul celular determinând suferința celulei și crescând riscul de boli cronice.

Betacarotenii au fost de asemenea, asociați cu reducerea riscului de cancer pulmonar.

Lutheina și zeaxantina, carotenoizii galbeni din porumb și legumele verzi, pot reduce riscul de degenerescență musculară și de cataractă de vârstă.

Licopenele, pigmenții carotenoizi roșii din tomate, pot ajuta la reducerea riscului de cancer de prostată, boli cardiovasculare și arsuri solare cutanate.

VITAMINA A:

– Este necesară pentru formarea pigmenților fotosensibili în retină și prevenirea nictalopiei (hemeralopiei);

– Este necesară pentru creșterea și diferențierea celulelor epiteliale, contribuind la reglarea troficității mucoaselor și tegumentelor;

– Are proprietăți anticanceroase, favorizând transformarea celulelor maligne în celule normale și inhibând creșterea tumorilor;

– Este implicată în procesele imune și-n apărarea antimicrobiană, stimulând formarea de anticorpi;

– Este necesară pentru creșterea oaselor și țesuturilor moi;

– Este necesară pentru reproducere și dezvoltarea embrională;

– Intervine în metabolismul steroizilor și sinteza colesterolului;

– Influențează funcția tiroidei și glandelor sexuale;

– Este cofactor în sinteza mucopolizaharidelor, în activarea sulfatului, în dehidrogenarea hidroxisteroizilor și-n funcția enzimelor microzomale.

2.1.5. SURSE DE VITAMINA A

Organismul nu sintetizează vitamina A, dar poate transforma provitaminele în vitamina A.

Vitamina A provine din alimente, atât ca atare, cât și sub formă de provitamine.

Conțin vitamina A sau carotenoide:

– produse animale cum ar fi: ficatul, laptele integral, untul, brânza, ouăle, peștele și uleiul din ficat de pește;

– produse vegetale cum ar fi: fructele, roșiile, morcovii.(vezi anexa 2, fig.1)

FARMACOTERAPIE

Carența vitaminei A poate fi datorată:

– unor diete dezechilibrate (aport insuficient);

– malabsorbției (absorbție redusă);

– afecțiunilor biliare și hepatice (tulburărilor de absorbție și depozitare în ficat);

– bolilor renale (eliminare crescută)

– hipertiroidiei (conversia carotenoidelor deficitare)

– deficitul proteic (diminuă cantitatea de proteine transportoare);

– diabetului (conversia carotenoidelor deficitară)

Manifestările clinice ale carenței sunt:

– tulburări de vedere nocturnă (hemeralopie),

– uscăciunea pielii și mucoaselor;

– hiperkeratoză;

– întârzierea creșterii și dezvoltării cu tulburări de osificare;

– scăderea rezistentei la infecții.

2.1.6. DEFICITUL DE VITAMINA A

Deficitul de aport de vitamina A poate fi o primă cauză de cecitate pentru copiii din întreaga lume.

Nou-născuții și prematurii, adulții cu venituri foarte scăzute din mediul urban, persoanele alcoolice sau cei cu boli hepatice și bolnavii cu sindrom de malabsorbție a lipidelor reprezintă populația cu risc de hipovitaminoză A.

Unul dintre primele simptome ale deficitului de vitamina A este scăderea acuității vizuale, până la orbirea la întuneric. Aceasta este o suferință reversibilă, dar dacă rămâne netratată poate determina orbirea permanentă.

O altă afecțiune care poate fi condiționată de deficitul de vitamina A este xeroftalmia (exprimată clinic prin uscarea corneei și a membranelor oculare, datorate lipsei de producțiea mucusului, ceea ce lasă ochiul vulnerabil la infecțiile bacteriene).

Deficitul de vitamina A poate fi cauză de hiperkeratoză, o afecțiune în care foliculii piloși se impregnează cu keratina, devenind proeminenți și conferind tegumentului un aspect aspru, rugos, uscat.

În țările dezvoltate, severitatea unora dintre bolile infecțioase (cum ar fi pojarul) este corelată cu gradul de deficit de vitamina A.

Administrarea de vitamina A se consideră a fi răspunzătoare de scăderea ratei de mortalitate prin aceste boli.

Vârsta medie a populației țintă pentru administrare suplimentară de vitamină A este de la naștere până la aproximativ 7 ani.

Cea mai viabilă soluție de a preveni hipovitaminoza A este reprezentată de consumul pe termen lung de alimente bogate în vitamina A.

INDICAȚII

Vitamina A se indică în:

1) prevenirea și tratarea stării de hipovitaminoză;

2) afecțiuni muco-cutanate cum ar fi: dermatoze, xeroftalmie, conjuctivite;

3) infecții și inflamații ale căilor respiratorii superioare;

4) tulburări digestive cronice;

5) hipertiroidie;

6) la copii prezintă întârzieri de creștere.

2.1.7. ANALOGII DE SINTEZĂ ALE VITAMINEI A

Analogii de sinteză ai vitaminei A au acțiune asupra proliferării și diferențierii țesuturilor, în special a epiteliilor, astfel:

-Tretinoidul sau acidul all-trans este folosit pentru tratamentul local al acneei. Poate fi folosit pe cale orală în doze mari pentru tratamentul leucemiei acute promielocitare în asociere cu chimioterapia;

– Isotretinoinul este izomerul tretinoinului și se utilizează în tratamentul acneei grave nodulochistice, acneei rozacee gravă și în tulburări de keratinizare rezistente la etretinat. Se administrează oral sau cutanat;

– Etretinatul, retinoid asemănător acitretinei se utilizează în tulburări congenitale dekeratinizare, psoriazis, ihtioză și alte afecțiuni dermatologice, având avantajul unei durate lungi de acțiune.

– Acitretinul este forma activă a etretinatului, având aceleași indicații cu acesta, însă o durată de acțiune mai scurtă.

Acești compuși pot produce o serie de reacții adverse caracteristice, cel mai important de semnalat fiind riscul crescut de teratogenitate.

2.1.8. FARMACOTOXICOLOGIE

Hipervitaminoza A poate fi determinată de administrarea pe termen lung de suplimente de vitamina A sau de dozele foarte mari administrate.

Aportul excesiv de vitamina A este teratogen, fiind răspunzător de apariția unor defecte congenitale cum sunt: Palatoschizis, anomalii congenitale de cord, malfuncții cerebrale. Aportul excesiv acut în perioada de sarcină poate determina avorturi spontane. Femeile însărcinate trebuie să evite suplimentele prenatale cu conținut bogat de retinal, ca și medicația bogată în retinoizi (accutane, retinA).

Consumul prelungit și excesiv de alimente bogate în vitamina A poate duce la hipercarotenemie – condiție care asociază carotenodermia (colorația portocalie a tegumentului) și nivele sanguine crescute ale carotenilor (de obicei nu este nocivă).

REACȚII ADVERSE

Manifestările clinice ale hipervitaminozei A sunt:

1) SNC – oboseală, iritabilitate, cefalee;

2) Aparat digestiv – anorexie, greață, vomă;

3) La nivelul pielii și mucoaselor – piele uscată, pierderea părului, uscăciunea gurii, nasului;

4) La nivelul oaselor – îngroșarea oaselor lungi, încetinirea creșterii;

5) Sânge – anemie aplastică, leucopenie;

6) Hepatic – stare icterică, hepatomegalie, creșterea enzimelor hepatice;

7) La nivelul ocular – tulburări de vedere;

8) Efecte teratogene – excesul de vitamină în timpul sarcinii poate produce malformații la făt.

2.1.9.PRODUSE FARMACEUTICE CE CONȚIN VITAMINA A

1) Vitamina A:

– caps, moi 50.000 u.i.ct x 24 Pa 1,45

2) Vitamina A Forte:

-caps, moi 50.000 u.i. ctx 30 Pa 3,18

3) SicovitA:

-draj. 10.000 u.i. Fl.x 50 Pa 1,03

-sol. inj.300.000 ul/ml. Fiola 1 ml Ct x 5 Pa 1,77 Admin. oral. Adulți 2-4 draj./zi.

4) Vitamina A:

-sol. orală în picături cu 30.000 u.i./ml. Flacon 10 ml Pa 1,40 Admin,oral. Adulți 50-100 pic./zi. Sugari 2-40 pic în 1-3 prize. Copii 2-15 ani 10-60 pic în2 reprize.

5) SicovitA:

-fiole 1 ml cu 300.000 u.i./ml et x 5; 10 Pa 1,77; 3,09 Admin. adulți inj.i.m. o fiolă

6) Vitamina A

-caps.gelatin. 50.000 u.i. et x 30. Pa 3,41 Admin.orală. Adulți 1capsulă/zi.

Vitamina A și D în combinații

7) Vitamina A+D2:

-vit.A 2750 u.i.; vit.D 550 u.i. Caps.gelat. Ct. x 30 Admin. oral. Adulți 2-4 caps./zi.

Combinații de vitamine

8) Eurovita A+E; FORTE

Acetat retinol 2500 u.i.; Acetat tocoferol 50/150 mg. Capsule moi ct. x 30. Admin.1-2 caps./zi.

9) Mixavit

Vit. A; Vit. D; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Vit. C; Nicotinamida. Sirop, flacon x 120 ml.

2.2. VITAMINA D – CALCIFEROL

In secolul al XVII-lea, deficitul de vitamina D era atât de frecvent la copiii din Marea Britanie, încât afecțiunea era cunoscută ca „boala copiilor englezi".

La mijlocul secolului al XVIII-lea, uleiul de ficat de cod a devenit foarte obișnuit pentru tratamentul acestei boli.

Elmer McCollum și colaboratorii au descoperit în 1925 că substanța antirahitică din ficatul de cod este vitamina D.

Vitamina D (calciferolii), numită și vitamina antirahitică, este o vitamină liposolubilă.

Vitamina D se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fară miros și fară gust. La aer și la lumină se descompune.

Solubilă în cloroform, eter, uleiuri grase, practic insolubil în apă.

Se conservă în recipiente bine închise, ferite de lumină, la rece, la Separanda.

În grupul vitaminei D sunt incluse 6 vitamine, de la D2 la D7. Cei mai importanți compuși din grupul calciferolilor sunt:

– ergocalciferol (D2)

– colecalciferol (D3)

– calcifediol – metabolit activ

– calcitriol – metabolit activ

– alfacalcidol

– un analog sintetic al vitaminei D, dihidrotahisterol.(vezi anexa 2, fig.2)

2.2.1. SURSE DE VITAMINA D

Colecalciferolul (vitamina D3) are origine endogenă și exogenă.

El este sintetizat la nivelul pielii plecând de la 7 dehidro-colesterol (provitamina D3) care este convertit în vitamină D3 sub influența razelor U.V.

Ergosterolul, provitamina D2, preluat din alimente este transformat în ergocalciferol și apoi în colecalciferol.

Vitamina D se găsește în: ficat, pește gras, unt, lapte, brânză, gălbenuș de ou, dar și expunerea la soare minim 15 min., câteva zile pe săptămână. (vezi anexa 2, fig.3)

Deoarece vitamina D este relativ stabilă în alimente, multe țări au recurs la fortifierea formulelor și produselor de lapte cu vitamina D pentru a preveni rahitismul.

Expunerea la lumină a laptelui fortifiat cu vitamina D poate duce la pierderea de cantități semnificative din această natură.

Vitamina D este absorbită în partea superioară a intestinului subțire, odată cu grăsimile din alimente și trasportată la ficat. La nivel cutanat, radiațiile ultraviolete transformă un derivat de colesterol în colecalciferol, care trece în circulație și care este transportat și el către ficat.

La nivel hepatic, vitamina D este transformată în calcidiol, o formă inactivă care circulă în sânge. Rinichii preiau calcidiolul și îl transformă într-o formă activă de vitamina D – calcitriol.

Persoanele cu insuficiență renală cronică au nivele foarte mici de calcitriol și trebuie să primească un supliment de vitamina D de rutină.

2.2.2.FARMACOCI NETICĂ

ABSORBȚIA

Vitamina D administrată oral se absoarbe rapid din intestinul subțire, necesitând prezența bilei. Față de vitamina D2, vitamina D3 se absoarbe complet și mai rapid.

Absorbția scade în:

– afecțiuni biliare și hepatice

– sindrom de malabsorbtie

Vitamina se absoarbe bine și după administrarea intramusculară.

DISTRIBUȚIA

După absorbție ea este transportată la ficat. In sânge ea circulă legată de o proteină specifică. Ea poate fi stocată în țesutul adipos și ficat timp îndelungat.

METABOLIZAREA

Are loc la nivelul ficatului și rinichilor, unde se formează o serie de metaboliti activi.

ELIMINAREA

Vitamina D se elimină prin fecale prin intermediul bilei și o mică cantitate este excretată în urină.

2.2.3. FARMACODINAMIE. ROLURILE VITAMINEI D

Vitamina D este implicată în homeostazia calciului și fosfaților prin influențarea:

– absorbției

– mobilizării din oase

– eliminării renale a acestora

Cea mai cunoscută funcție a vitaminei D este aceea de a regla nivelele serice de calciu și fosfor.

Vitamina D crește absorbția acestor minerale de la nivelul tractului gastrointestinal. În combinație cu parathormonul, vitamina D favorizează reabsorbția calciului la nivel renal și mobilizarea lui din oase.

Vitamina D controlează nivelul seric, dar și pe cel intracelular, al calciului, dacă aportul alimentar nu este optim.

Calcitriolul influențează creșterea celulelor normale și a anumitor celule canceroase. Aportul adecvat de vitamina D s-a apreciat că ar reduce riscul de cancer la sân, colon sau prostată.

Implicarea calciului în contracția musculară, inclusiv a miocardului, deficitul de vitamină D putând fi incriminat prin hipocalcemie, în anumite tulburări de contractilitate miocardică.

Nivelul seric scăzut de calciu și fosfat aduce la eliberarea hormonului paratiroidian din glandele paratiroidiene, hormon ce crește activitatea enzimatică la nivel renal și favorizează conversia vitaminei D în formele sale active, respectiv în calcitriol.

– La nivel intestinal

Vitamina D (calcitriolul) stimulează absorbția calciului și fosfatului, favorizând sinteza unor proteine.

– La nivel renal

Vitamina D activă (calcifediolul) crește retenția din urină a calciului și fosfatului prin creșterea reabsorbției acestora la nivelul tubilor renali proximali

– La nivel osos

Calcifediolul și calcitriolul participă la mineralizarea normală a oaselor. Când valorile calcemiei scad, la nivelul osos are loc o stimulare a reabsorbției osoase.

Când există un deficit de calciu în oase, sub acțiunea vitaminei D crește calcemia și are loc depunerea calciului în oase.

– La nivelul paratiroidelor

La nivelul paratiroidelor, calcitriolul inhibă sinteza parathormonului într-un mod indirect, crește calcemia și inhibă expresia unei gene responsabilă de sinteza sa.

Calcitriolul intervine în diferențierea și maturarea mononuclearelor, keratinocitelor și producerea de limfokine, el putând de asemenea inhiba anumite proliferări celulare.

Dihidrotahisterolul mobilizează calciul din oase și crește calcemia, având acțiune rapidă și de scurtă durată față de calciferol.

2.2.4.FARMACOTERAPIE

Hipovitaminoza D poate să apară:

– prin lipsa: sau insuficiența expunerii la soare;

– prin aportul insuficient de alimente;

– la persoanele cu malabsorbție;

– la cei cu afecțiuni hepatice și biliare ce pot afecta absorbția vitaminei;

– la persoanele cu acidoză hipocloremică și insuficiență renală cronică, datorită inhibării calcitriolului;

– la femei însărcinate și-n perioada de alăptare;

– la prematuri și-n perioadele de creștere;

– la cei cu toleranță (rezistență) la vitamina D, datorată probabil unei deficiențe genetice;

– la persoanele ce folosesc timp îndelungat medicația anticonvulsivantă (fenobarbital, fenitoină), care, prin efectul inductor enzimatic, afectează metabolismul vitaminei;

– la cei ce folosesc doze mari de glucocorticoizi;

Rahitismul se exprimă clinic prin deformări ale sistemului osos, începând de la nivelul craniului – bose frontale, craniotabes – și continuând cu șanțul submamar Harrison, mătăniile costale, deformări ale cartilajelor de creștere, tibie incurbată, acestea corectându-se dacă se administrează în timp util un supliment de vitamina D.

Aceste semne sunt întâlnite și la pacienții cu sindrom de malabsorbție a lipidelor.

La adulți, deficitul de vitamina D este responsabil de osteomalacie sau „oase moi", crescând riscul de fracturi de șold sau cu altă localizare.

Deficitul de vitamina D contribuie de asemenea la osteoporoză.

INDICAȚII

Vitamina D este folosită în prevenirea și tratamentul stărilor carențiale (hipovitaminozei) D.

Ea se indică în:

– rahitism

– osteomalacie

– osteoporoză

– hipocalcemie

– hipoparatiroidie

– tuberculoză cutanată

Suplimentul de vitamină D la vârstnici reduce riscul de fracturi osteoporotice.

Nou-născuții prezintă depozite de vitamină D care durează aproximativ 6 luni. Laptele de mamă conține relativ puțină vitamină D liposolubilă, dar este bogat într-un derivat hidrosolubil (sulfat de vitamina D) ceea ce asigură un aport suficient de vitamină D pentru sugarii alimentați la sân.

Se recomandă pentru țările cu climat temperat, o expunere bună la lumina solară și un aport suplimentar de vitamina D sub controlul medicului pediatru.

Adulții și mai ales vârstnicii prezintă risc de deficit de vitamina D din mai multe motive: tegumentul, ficatul și rinichii își pierd capacitatea de a sintetiza și activa vitamina D odată cu înaintarea în vârstă, iar adulții consumă puțin lapte sau deloc.

Persoanele în vârstă se aventurează tot mai rar în afara casei, și dacă o fac nu se expun prea mult la soare sau se protejează cu creme cu ecran solar, ceea ce contribuie la scăderea sintezei cutanate de vitamina D.

Cremele cu ecran solar cu factor de protecție 8 sau mai mare, împiedică sinteza vitaminei D. Expunerea la soare nu determină intoxicații cu vitamina D, iar pentru mulți dintre noi expunerea feței, mâinilor și a brațelor în zilele de vară, timp de 15 min., 5-6 zile/săptămînă furnizează suficientă vitamină D.

Persoanele cu pielea închisă la culoare au nevoie de o perioadă de expunere la soare mai lungă, deoarece melanina (un pigment cutanat) funcționează ca un ecran de protecție solară.

Recomandările dietetice susțin că nu este necesar un supliment de vitamina D la adulți, dacă se respectă regulile de expunere la soare.

Totuși pentru persoanele care nu se aventurează în afara casei sau care locuiesc într-un climat nordic ori predominant înnorat, este nevoie de o atenție suplimentară privind sursele naturale de vitamina D, eventual de un supliment medicamentos.

Plantele sunt sărace în vitamina D, astfel că un regim strict vegetarian impune acoperirea necesarului prin expunere prelungită la soare, alimente fortificate ori suplimentatede vitamina D.

Se folosesc:

– calcidolul, calcifediolul, calcitriolul la renali în osteodistrofie renală;

– ergocalciferolul, colecalciferolul, dihidrotahisterolul la renali și cei cu hipoparatiroidism.

Calcipotriolul, un analog al calcitriolului, se folosește local în forme ușoare și medii de psoriasis.

2.2.5. FARMACOTOXICOLOGIE

Administrarea în cantități mari a vitaminei D poate duce la fenomene de hipervitaminoză, cu hipercalcemie și hipercalciurie, însoțite de calcefieri ale țesuturilor moi de la nivelul inimii, rinichilor, vaselor de sânge, plămânilor, ochilor.

Manifestările ce apar sunt:

– digestive: greață, vomă, anorexie, diaree și constipație;

– renale: poliurie, proteinurie, calculi renali;

– cardio-vasculare: hipertensiune arterială, calcifierea arterelor aritmii;

– oase, mușchi: dureri musculare, întârzieri de creștere la copil, osteoporoză;

– nervoase : astenie, cefalee;

– la făt: stenoză aortică, cu suprimarea activității paratiroidiene.

Tratamentul acestei hipervitaminoze constă în oprirea vitaminei D, diminuarea calciului, aport de lichide, eventual glococorticoizi.

TOXICITATE

Efectele toxice ale vitaminei D apar când se administreză excesiv suplimente medicamentoase.

Exemplu: administrarea a mai mult de 2 picături de vigantol/zi la sugar, combinarea vigantolului cu preparate de tip polivitamine, care conțin ele însele o cantitate suficientă devitamina D sau administrarea concomitentă de vigantol și vitamina D injectabil i.m. cu atât mai periculoase cu cât sunt administrate pe o perioadă mai mare de timp.

Excesul de vitamina D crește nivelul seric al calciului, urmat de precipitarea calciului în țesuturile moi și formarea de calculi renali unde calciul se concentreză într-un efort al organismului de a-1 excreta.

2.2.6. FARMACOGRAFIE

Necesarul zilnic recomandat de vitamina D este:

– copii până un an: 0,0075-0,010mg; copil 1- 10 ani: 0,010mg; bărbați: 0,005 – 0,010 mg; femei însărcinate:0, 010 mg.

Ergociferolul se administrează:

– profilactic la gravide și femei ce alăptează: 1000-5000 u.i./zi;

– curativ la gravide și femei ce alăptează:600000 u.i./zi la 4-6 săptămâni;

– pentru profilaxia rahitismului la sugar: 400-1000 u.i./zi;

– pentru tratamentul rahitismului: 400000-600000 u.i. oral, injectabil într-o priză sau 5000-15000 u.i./zi în 2-3 reprize, timp de 3-6 săptămâni asociatcu calciu.

Colecalciferolul se administrează:

– profilactic în rahitism: 200000-400000 u.i. la 6 luni;

– curativ în rahitism 200000 u.i. pe săptămână, 2 săptămâni;

– curativ în osteomalacie: 200000 u.i. la 2 săptpmâni pentru 3 luni.

Dihidrotahisterolul se administrează oral, 0,5-1 mg/zi.

Alfacalcidolul se adm. între 0,00025-0,001 mg/zi (0,25-1 ng/zi) la adult și 0,00005-0,0001 mg/kg/zi (50-100 ng/kg/zi)la copil.

Calcitriolul se adm.0,00025-0,0001 mg/zi (0,25-1 ng/zi).

2.2.7. PRODUSE FARMACEUTICE CE CONȚIN VITAMINA D

Ulei de pește cu vit. D:

– ulei de pește 300 mg

– vitamina D2 200 u.i. (5mg)

– capsule moi ct. x 30

Vitamina A+D2 (Biofam):

– vit.A 2750 u.i.

– vit.D 550 u.i.

– capule gelat. Ct.x30

ERGOCALCIFEROL

– Sicovit D2 (sicomed)

Fiolă inj. de 1 ml cu 400.000 u.i.; 600.000 u.i. (15mg), ct x 5

DIHIDROTAHISTEROL

– A.T. 10 (Mern, Germania)

Pic. Orale, sol. 1 mg/ml. Flacon 15 ml.

TACHISTIN (CHAUVIN ANKERPHARM, GERMANIA)

Pic.orale, sol. 1 mg/ml. FI.20 ml.

Sol.buv. 1 mg/ml. Flacon 20 ml.

ALFACALCIDOLUM

Alpha D3 (Teva, România)

– caps.moi 0,25 meg ct x 50

– caps.moi 0.50 meg ctx30

– caps.moi 1 meg ctx30

CALCITRIOLUM

– Osteo D (Teva, Israel)

– RocaItrol s(Roche, România)

– caps.moi 0,25 meg ctx 100

– caps.moi 0,50 meg et x 100

COLECALCIFEROLUM

Vigantol Oil ( Germania)

– sol.orală în picături 1 ml/30 pic. Conține 0,5 mg. colecalciferol, coresp.la 20.000 u.i. vit.D3, FI. 10 ml.

VIGANTQLETTEN – 500 – 1000 (Merck. Germania)

– compr.cu 0,0125/0,250 mg colecalciferol, coresp.la 500/1000 u.i. vit.D3, F1.30ml.

VITAMINA D3 (BIOFARM)

– pic.orale, sol. 0,45 mg/ml. FI. 10 ml.

SICOVIT D3 (SICOMED SA) ZENTIVA

– fiole 1 ml cu 200.000 u.i. colecalciferol în sol.apoasă inj. Ct. x 5f -fiole de 2 ml cu 600.000 u.i. colecalciferol în sol.inj. – fiolă buvabilă 600.000 u.i./ml

PARICALCITOLUM ZEMPLAR (Abbott labs. ltd., Spania)

– sol.inj. 5 mg/ml. Fiolă 1 ml, 2 ml et x 5

COMBINAȚII

FLUOR.VIGANTOLETTEN. 500,100

– vit. D3 500 u.i. – florură de sodiu 0,55 ng(0,25mg)

– vit.D3 1000 u.i. – florură de sodiu 0,55 mg (0,25 ng), compr. x 30.

2.3. VITAMINA E – TOCOFEROL

Sub numele de vitamina E este desemnată familia tocoferolilor, cel mai activ fiind alfa tocoferolul.

Este o vitamină liposolubilă, numită și vitamina antisterilitate, stabilă la lumină și căldură în absența oxigenului, dar care se oxidează în prezența oxigenului. (vezi anexa 2,fig.4.)

Legătura între deficitul de vitamina E și infertilitate la șoareci a fost descoperită prima dată în 1922 de către Herbert Evans și Katarine Scott Bishop.

Denumirea chimică a vitaminei E – tocoferal – derivă din toco – legat de nașterea unui copil.

Vitamina E se prezintă ca un lichid uleios, vâscos, limpede, galben – verzui, fară miros, fotosensibil.

Ușor solubil în acetonă, alcool absolut, cloloform, uleiuri grase, practie insolubil în apă. Se conservă în recipienți bine închiși feriți de lumină.

Vitamina E acoperă o familie cu 8 componente, apărute pe cale naturală: patru tecoferoli și patru tecotrienoli, dintre care alfa-tecoferolul este singurul cu activitate de tip vitamina E la nivelul organismului uman.

Vitamina E este foarte susceptibilă, de a fi distrusă de oxigen, metale, lumină. Prin urmare, depozitarea și conservarea pe termen lung al alimentelor este urmată de scăderea cantității de vitamina E, la fel și prepararea termică prin prăjire în grăsime animală.

Ca la orice vitamină liposolubilă, absorbția vitaminei E necesită o bună absorbție a grăsimilor alimentare.

Vitamina E este depozitată în principal, în țesutul gras și numai în mică parte în țesutul muscular. De altfel, mai poate fi găsită și în membranele celulare.

2.3.1.SURSE DE VITAMINA E

Vitamina E o găsim în următoarele produse:

– uleiuri de origine vegetală (ulei de soia);

– legume cu frunze verzi;

– cereale integrale;

– ficat, carne;

– unt, lapte;

– ouă;

– grăsimi animale. (vezi anexa 2, fig.5)

2.3.2. FARMACOCINETICĂ

Absorbția

Vitamina E se absoarbe la nivel intestinal incomplet (intre 2-40 %), având nevoie pentru absorbție de prezența sărurilor biliare. Ea intră în circulație și ajunge la ficat.

Distribuția

Transportul în sânge se face cu ajutorul lipoproteinelor. Se distribuie larg în organism, țesuturile cu concentrație ridicată de vitamina E fiind țesutul adipos, ficatul, anumite glande endocrine și trombocitele.

Metabolizarea

Vitamina E este puțin sau deloc metabolizată în organism, suferind procese de oxidare și conjugare.

Eliminarea

Se elimină prin intermediul bilei în fecale, o mică parte eliminându-se și urinar ca și glucuronoconjugați.

2.3.3. FARMACODINAMIE. ROLURILE VITAMINEI E

Vitamina E îndeplinește mai multe roluri în organism:

– Are efect antioxidant în vitro și în vivo;

– Este implicată în metabolismul acizilor nucleici;

– Intervine în metabolismul seleniului;

– Intervine în activitatea glandelor sexuale;

– Are un rol în intergritatea morfo-funcțională a mușchilor;

– Are activitate antiagregantă plachetară;

– Intervine în funcția imună unde crește imunitatea mediată celular la vârstnici.

Vitamina E este un bun antioxidant și unul dintre principalele mecanisme de apărare a organismului împotriva leziunilor oxidative provocate de radicalii liberi.

Activitatea ei este crescută de alți antioxidanți, cum sunt vitamina C și seleniu.

Vitamina E întrerupe lanțul reacților determinate de radicalii liberi prin oxidarea acestora, protejând astfel membrana celulară de atacul radicalilor liberi.

Oamenii de știință au stabilit implicarea stresului oxidativ în dezvoltarea cancerului, artritei cataractei, bolilor de cord și în procesul de îmbătrânire însuși.

Nu s-a dovedit încă dacă suplimentarea cu megadoze de vitamina E oferă protecție împotriva bolilor de cord și a cancerului mai mare decât cea obținută prin dietă și schimbarea stilului de viață.

– Prevenirea aterosclerozei și de aici prevenirea accidentelor vasculare cerebrale de origine ateromatoasă, scăderea riscului de afecțiuni coronariene;

– Prevenirea cancerelor (în principal cancer de prostată la fumători).

Carența de vitamină E care se poate instala în cadrul sindromului de malbsorbție lipidică nu prezintă simptome specifice, putând apare:

– tulburări neurologice;

– tulburări musculare;

– fragilitate eritrocitară și anemie hemolitică la prematuri;

– scăderea activității suprarenalelor și hipofizei;

– creșterea riscului aterosclerotic.

2.3.4. DEFICITUL DE VITAMINA E

Datorită unei largi răspândiri a utilizării uleiurilor vegetale, deficitul de vitamina E este destul de rar. Majoritatea deficitelor apar la persoanele cu sindroame de malbsorbție.

Adulții fumători cu diete foarte sărace în grăsimi au risc de a prezenta deficit de vitamina E. Prematurii sunt susceptibili în mod particular la anemie hemolitică (determinată de distrugerea eritrocitelor) din cauza deficitului de vitamina E; ei sunt născuți cu depozite mici de vitamina E, care sunt depășite de creșterea rapidă, și nu absorb eficient vitamina E din tubul digestiv.

Pentru a preveni acest tip de anemie pentru prematuri au fost concepute formule speciale de lapte îmbogățit cu vitamina E sau se recomandă administrarea de suplimente de vitamina E.

INDICAȚII

Vitamina E este indicată pentru prevenirea și tratarea stărilor carențiale la:

– cei cu malbsorbție intestinală;

– femeile însărcinate și cele care alăptează;

– prematurii hrăniți artificial, la cei cu fibroplazie retroleticulară cărora li s-au administrat cantități mari de oxigen;

– vârstnici cu tulburări de circulație periferică.

Mai poate fi indicată în:

– avort habitual;

– sterilitate;

– distrofii musculare;

– hepatită cronică;

– dermatoze;

2.3.5. FARMACOTOXICOLOGIE

Dozele mari și tratamentele îndelungate pot produce tulburări genitale cum ar fi: oligospermie, ozospermie, involuția ovarelor, tulburări ale menstruatiei.

Pot apărea hemoragii, dureri de cap, oboseală, greață, tulburări de vedere. Dozele mari de vitamina E interferează cu acțiunea vitaminei K sau care primesc tratament cu warfarină ori aspirină prezintă risc de megadoze de vitamina E.

2.3.6.FARMACOGRAFIE

Necesarul zilnic recomandat pentru vitamina e este:

– copii până la un an: 3-4 mg;

– copii între 1-10 ani: 6-7 mg;

– bărbați: 10 mg;

– femei: 8 mg;

– femei gravide: 10 mg;

– femei care alăptează: 10-12 mg.

2.3.7. PREPARATE CU VITAMINA E

– EURO VITA E: caps.moi 100 mg; 400 mg; ct x 30;

– SICOVIT E: caps. 100 mg; fiole 1 ml/30 mg/ml; ct x 5;

– VITAMINA E: caps.gelatin. 100 mg-400 mg; ct x 30;

– VITAMINA E FORTE: caps.gelatin. 100 mg; ct x 30;

– VITAMINA E: capsule moi 200 mg, 400 mg. FI. X 30.

Combinații de vitamine

Acetat retinol 2500 u.i.;

Acetat tocoferol 50/150 mg caps.moi; ct x 30. Administrare:1-2 caps./zi.

2.4. VITAMINA K – FITOMENADIONA

În anul 1929, cercetătorul danez Henrik Dam a fost primul care a remarcat căvitamina K joacă un rol important în formarea cheagului sangvin și a denumit-o vitamina K, de la Koagulation.

Vitamina K se prezintă ca un lichid vâscos, limpede, galben, aproape fară miros. Ușor solubil în cloroform și eter, puțin solubil în alcool, practic insolubil în apă.

Se conservă în recipiente închise ferit de lumină.

Vitamina K cuprinde o familie de compuși cunoscuți sub numele de chinone. Filochinonele reprezintă forma cea mai activ biologic. (vezi anexa 2, fig.6).

Menachinonele sunt secretate de bacteriile colonice și absorbite, reprezentând aproximativ 10% din nevoile totale de vitamina k. Absorbția de vitamina k este dependentă de rația normală de grăsimi alimentare.

Vitamina K este depozitată în ficat.

În grupul vitaminei K intră mai mulți compuși care au în comun nucleul 1,4 – naftochinonic. Doza terapeutică în administrarea orală la adulți este de 50 -200 mg/zi. Administrarea se poate face și parenteral, intramuscular, 1-2 mg/kg/zi.

Astfel au fost descrise:

– vitamina K1 sau fitomenadiona, filochinona;

– vitamina K2 sau menachinona, farnochinona;

– vitamina K3 sau menadiona;

Aceste trei vitamine sunt liposolubile, primele două naturale, ultima de sinteză.

Se folosesc și formele hidrosolubile ale vitaminei K1 și K3, phytomenadioni natri idiphosphas, respectiv menadionii natri bisulfis. De la menadionă s-au obținut alte vitamine K sintetice, hidrosolubile K4-K7, K4 menadiolul, K5-K7 compuși cu grupări aminice.

2.4.1. SURSE DE VITAMINA K

Vitamina K1 este prezentă în produsele vegetale cum ar fi:

– frunze verzi (spanac);

– tomatele;

– stigmatele de porumb;

– uleiurile vegetale;

Vitamina K2 o găsim în produse animale cum ar fi carnea și peștele dar este sintetizată și de flora intestinală la om. (vezi anexa 2, fig.7)

2.4.2. FARMACOCINETICĂ

Absorbție

Vitamina K naturală, liposolubilă, se absoarbe din intestin, având nevoie de prezența sărurilor biliare.

Distribuție

În ficat o parte este depozitată (ficatul fiind cel mai bogat în vitamină), o parte este oxidată la produși inactivi.

Metabolizare

Metabolizarea se face rapid, rezultând glucuronoconjugați polari, ușor de eliminat.

Eliminare

Eliminare vitaminei K și metaboliților săi se face în principal prin fecale, o proporție mică excretându-se și în urină.

2.4.3. FARMACODINAMIE

Vitamina K este implicată în coagularea sângelui, intervenind în formarea unor factori ai coagulării – factorii II, VII, IX, X, cât și a unor factori anticoagulanți – proteina C și S. Aceștia sunt proteine specifice sintetizate în ficat plecând de la precursorii inactivi printr-un proces la care participă vitamina K.

Produșii rezultați din carboxilarea dependentă de vitamina K intervin și în procesul mineralizării osoase cum este cazul osteocalcinei produsă de osteoblaste.

Pentru a-și exercita efectul, vitamina K are nevoie de celule hepatice sănătoase, funcționale care să sintetizeze precursorii factorilor coagulanți.

2.4.4. FARMACOTERAPIE

Deși organismul uman sintetizează vitamina K, carențe ale acestei vitamine pot fi întâlnite în anumite situații:

– la nou-născut, datorită florei intestinale insuficient dezvoltată, aportului redus de vitamină prin laptele matern și trecerii reduse a vitaminei prin placentă;

– după administrarea orală timp îndelungat a unor antibiotice și chimioterapice cu spectrul larg care pot distruge flora sau profită (sulfamide, tetracicline);

– la cei care primesc timp îndelungat alimentație parentală;

– cantitate redusă de bilă în intestin (icter mecanic, fistulă biliară);

– sindrom de malabsorbție;

– afecțiuni hepatice în care nu se pot forma prefactorii coagulării (hepatită, ciroză, insuficiență hepattică severă);

Carența se manifestă prin sângerări de tip: echimoze, epistaxis, hemoragie digestivă, hematurie, sângerări post-operatorii, rar hemoptizie și hemoragii cerebrale.

Reducerea nivelelor plastmatice ale vitaminei K determină o scădere a densității osoase și un risc crescut de fracturi.

INDICAȚII

Tratamentul cu vitamina K se indică în:

– carențele vitaminei din cauzele prezentate mai sus;

– supradozarea anticoagulantelor orale, care sunt antivitamine K;

– diateze hemoragice;

– hipoprotombinemii ce pot apărea în tratamentele cu salicilati;

– supradozarea vitaminei A, care poate inhiba formarea vitaminei K de flora intestinală.

Vitamina K nu este eficace în hemofilie (deficit de factor VIII, IX), purpură (tulburăride hemostază, leziuni vasculare, deficiențe ale trombocitelor), scorbut (carență de vitamina C), anemie aplestică (afectarea măduvei hematoformatoare).

2.4.5. FARMACOTOXICOLOGIE

Suplimentele de vitamina K1 și K2 sunt bine tolerate. Doze de 90 mg/zi, 24 de săptămâni pot produce reacții alergice și discomfort gastric.

Administrarea vitaminei K1 poate determina alterarea senzației gustului, înroșirea feței, transpirație, bronhospasm, hipotensiune, tahicardie. De aceea administrarea i.v. trebuie să se facă lent.

Administrrarea manodionei se evită la nou-născuți prematuri și sugari fiindcă poate da anemie hemolitică, hiperbilirubinemie, favorizând icterul nuclear.

Dozele mari de vitamina K pot reduce efectul medicației anticoagulante (ex.Warfarina). Persoanele care primesc tratament cu aceste produse trebuie să-și controleze aportul zilnic de vitamina K. Suplimentele de vitamina A și D pot prezenta un risc pentru statusul vitaminei K.

Vitamina A interferează cu absorbția vitaminei K, iar doze mari de vitamina E scad nivelul seric al vitaminei D și pot fi responsabile de sângerări.

Toxicitatea datorată unui aport alimentar foarte mare este improbabilă deoarece organismul elimină vitamina K mult mai rapid decât pe alte vitamine liposolubile.

2.4.6. FARMACOGRAFIE

Necesarul zilnic recomandat de vitamina K este:

– copii până la un an: 0,005-0,01 mg;

– copii între 1-10 ani: 0,015-0,03 mg;

– bărbați: 0,045-0,08 mg;

– femei:0,045-0,065 mg;

– femei gravide: 0,01 mg;

– femei care alăptează: 0,065 mg.

FITOMENADIONA se administrează oral și parental. La adulți 5-10 mg/zi i.v. în hemoragii obișnuite. În caz de supradozare a anticoagulantelor orale se administreză 20-100 mg/zi. Se fac determinări ale timpului de protrombină.

Pentru nou-născuți se administreză 1 mg/kg i.m. într-o administrare și se repetă la 2-3zile.

Pentru copii mai mari, 1-15 ani, se administrează 5-10 mg/zi i.m., 3 zile sau 10 mg/săptămână.

MENADIONA se administrează oral evitându-se la nou-născuți prematuri și sugari.

Produse farmaceutice ce conțin vitamina k:

– Fitomenadionă (Terapia) – soluție injectabilă 10 mg/ml. Fiolă 1 ml.ct x 5

CAPITOLUL III

VITAMINE HIDROSOLUBILE

Caracteristic acestei grupe de vitamine este solubilitatea lor în apă și participarea lor, sub formă de coenzime, la structura unor enzime.

3.1. TIAMINA ( VITAMINA B1).

Se mai numește aneurină. Provine și vindecă boala beri-beri.

Structură și proprietăți

Tiamina este un compus format din două nuclee: unul pirimidinic și altul tiazolic, unite printr-o grupă metilenică. La ciclul pirimidinic sunt substituite un radical metil și o grupă aminică, iar la cel tiazolic sunt substituiți un radical metil și unul etil oxidat.

Tiamina este o substanță cristalină, incoloră, cu gust amar și miros caracteristic; se solubilizează bine în apă și acid acetic, ceva mai greu în alcool etilic și metilic și este insolubilă în cloroform, eter, acetonă.

Soluțiile în mediu acid sunt foarte stabile și rezistente la încălzire până la temperaturi înalte (până la1400C). În mediu neutru și mai ales în mediu alcalin, tiamina se distruge foarte repede. Prin oxidare în anumite condiții, de exemplu cu permanganat de potasiu, tiamina se transformă într-un compus denumit tiocrom care prezintă o puternică fluorescență albastră în ultraviolet și astfel servește pentru dozarea vitaminei B1.

Tiamina are rol deosebit în procesele biochimice de transformare a glucidelor în organismul animal, vegetal și la microorganisme.

În hipovitaminoză și avitaminoză de tiamină nu se mai poate efectuad ecarboxilarea oxidativă în organism, fapt ce atrage o acumulare de acid piruvic în sânge și diferite țesuturi. În aceste condiții apar tulburări gastro-intestinale, polinevrite care duc la paralizii, tulburări ale sistemului nervos, tabloul clinic al bolii beri-beri.

Surse de tiamină

– Vitamina B1 se găsește în cantități mari în cereale, drojdia de bere, carne, ficat, ouă. Flora intestinală este capabilă să sintetizeze tiamină și, prin urmare, o parte din necesar este acoperită și pe această cale.

3.2. RIBOFLAVINA (VITAMINA B2 )

Structură și proprietăți

Riboflavina este o substanță solidă, cristalizată, de culoare galben-portocalie; se dizolvă în apă dând soluții galbene și fluorescente. Este solubilă în alcool și acid acetic, insolubilă în eter, cloroform.

În mediu neutru și acid rezistă la încălzire, însă în mediu alcalin se distruge imediat la cald. În prezența radiațiilor ultraviolete, riboflavina se distruge cu formarea unui compus biologic inactiv.

În general, în organism riboflavina se află sub formă legată cu proteinele constituind flavoproteide sau flavinenzime.

Rolul biochimic și fiziologic

Riboflavina are un rol deosebit de important înprocesele biochimice. Riboflavina participă la utilizarea substanțelor nutritive ale hranei și, asigurând o intensitate suficientă respirației celulare, contribuie la formarea compușilor macroergici care sunt folosiți în procesele de biosinteză , în special pentru sinteza proteinelor.

Rolul riboflavinei se extinde însă și asupra altor procese biochimice și fiziologice. Astfel, intervine în încorporarea fierului în hemoglobină, în chimismul procesulu ivizual (în asociere cu retinolii), în creșterea animalelor tinere.

Aportul insuficient de riboflavină cu hrana conduce la apariția unor modificări patologice. Lipsa totală a riboflavinei din hrană determină o avitaminoză severă care se caracterizează prin instalarea unei stări comatoase cu sfârșit letal. În hipovitaminoză, pe lângă oprirea creșterii, se înregistrează dermatite, stomatite, conjunctivite, anemie hipocromă, dereglări ale sistemului nervos.

În hipervitaminoza B2 nu apar dereglări evidente, deoarece riboflavina are o slabă toxicitate și nu produce reacții alergice.

Surse de riboflavină

Riboflavina este larg răspândită în natură intrând în compoziția celulelor vegetale și animale. O serie de microorganisme și plantele sunt capabile de a sintetiza riboflavina, în timp ce, animalele nu au această capacitate și ca urmare necesită aportul riboflavinei prin hrană.

Surse de vitamină B2 pentru om sunt laptele și produsele lactate, oul, ficatul, rinichii și inima animalelor, drojdiile și, într-o mai mică măsură, cerealele și legumele. Deasemenea, riboflavina este sintetizată și de microflora intestinală.

3.3. ACIDUL PANTOTENIC (VITAMINA B3)

Numele său indică răspândirea sa ubicuitar (pantothen = peste tot).

Structură și proprietăți

Se prezintă sub formă lichidă, uleioasă, de culoare slab-gălbuie. Este solubil în apă și etanol, greu solubil în eter și insolubil în cloroform și benzen. Sub forma sărurilor de Ca sau Na, este o substanță cristalizată.

Rolul biochimic și fiziologic

Sub formă de ACP-SH și CoA-SH acidul pantotenic îndeplinește în organism funcția sa biologică. Prin grupa-SH a pantoteinei, molecula de ACP-SH și de CoA-SH funcționează ca transportator de grupări acil, formând tioesteri la grupa tiol. În felul acesta, ACP-SH deține un rol important în biosinteza acizilor grași.

Hipovitaminoza pantotenică la om se întâlnește rar datorită largii răspândiri a acidului pantotenic în natură și a cantităților suficiente existante în alimentație. În carență de acid pantotenic au loc o serie de dereglări patologice: tulburări gastro-intestinale, tulburări musculare, leziuni cutanate, dermatite, stomatite, tulburări ale sistemului nervos central, anemii, scăderea capacității de a forma anticorpi.

Surse de acid pantotenic

Acidul pantotenic este conținut de toate animalele, plantele și microorganismele. Țesuturile animale nu sunt capabile să sintetizeze acid pantotenic, dar sintetizează din acesta, coenzima A. Surse de acid pantotenic pentru om sunt: ficatul, rinichii, carnea, ouăle, icrele, varza roșie, cartofii, strugurii, drojdiile.

3.4. NIACINA

Se mai numește vitamina PP (factor de prevenire a pelagrei).

Structură și proprietăți

Acidul nicotinic este o substanță albă, cristalină, cu gust slab acid, care se dizolvă bine în apă (îndeosebi prin încălzire) și nu se dizolvă în eter; este deosebit de stabilă și sub acțiunea agenților chimici și fizici obișnuiți nu se descompune.

Caracteristici similare are și nicotinamida. La unele bacterii, ciuperci și la animale, acidul nicotinic se formează din triptofan prin participarea vitaminei B.

Rolul biochimic și fiziologic

Carența în vitamină PP se manifestă prin simptome ca: iritabilitate, anxietate, inapetență, dereglări digestive, dermatologice și nervoase.

Ansamblul stărilor patologice determinate de deficitul de nicotinamidă constituie boala denumită pelagra datorată profundelor dereglări ale metabolismului proteinelor, lipidelor și glucidelor.

Surse de niacină

Acidul nicotinic este larg răspândit în produsele vegetale și mai ales animale.

Surse de vitamina PP pentru om sunt ficatul, rinichii, inima animalelor, carnea, peștele, cerealele, leguminoasele.

Cantități mari din această vitamină conțin tărâțele de grâu și drojdiile.

3.5. VITAMINA B6 (Piridoxina)

Structură și proprietăți

Vitamina B6 este o substanță cristalină, incoloră, cu gust amar, ușor solubilă în apă, mai greu în alcool și insolubilă în solvenți.

Este una dintre cele mai stabile vitamine. Sub acțiunea luminii ea însă își pierde repede activitatea. Funcțiile hidroxil pot fi ușor esterificate. Importanți sunt esterii fosforici ai piridoxalului și piridoxaminei care îndeplinesc rol coenzimatic.

Rolul biochimic și fiziologic

Deficiența în vitamină B6 este însoțită de apariția de dermatite, stomatite, conjunctivite, anemie hipocromă, frânarea creșterii.

Dezvoltarea hipovitaminozei B6 poate fi legată atât de aportul său insuficient cu hrana cât și de o dereglare a biosintezei piridoxalfosfatului în organism.

Surse de vitamina B6

Vitamina B6 este larg răspândită în natură. Este sintetizată de plante și microorganisme, printre care și de microflora tractului intestinal. Totuși, această sinteză este insuficientă pentru asigurarea deplină a necesarului de vitamină al omului și prin urmare, sursa de bază o constituie alimentele.

Cele mai bogate în vitamina B6 sunt drojdiile, ficatul, inima și rinichii animalelor, carnea, peștele, cerealele integrale, leguminoasele uscate, ardeiul verde.

3.6. CIANCOBALAMINA (Vitamina B12)

Structură și proprietăți

Vitamina B12 este un compus cristalizat, de culoare roșie, solubil în apă și alcool și insolubil în eter, cloroform și acetonă.

Vitamina B12 din alimente este absorbită la nivelul intestinului subțire, în prezența unei glicoproteine care se găsește în sucul gastric și se numește „factorul intrinsec”. Acesta facilitează legarea vitaminei B12 de mucoasa intestinală și trecerea ei prin peretele intestinal.

Rolul biochimic și fiziologic

Vitamina B12 are rol important în funcția formatoare aeritrocitelor la nivelul măduvei spinării; stimulează anabolismul proteinelor și al lipidelor; este un factor de creștere pentru organismele tinere, favorizează diviziunea celulară, menține integritatea celulei nervoase.

Hipo și avitaminoza B12 la om pot să apară în cazul unui aport insuficient al vitaminei cu hrana sau datorită unei dereglări a absorbției sale, ceea ce conduce la o dereglare a procesului normal de formare a hematiilor (hematopoieză) în măduvaosoasă și la dezvoltarea anemiei pernicioase. De asemenea, insuficiența de ciancobalamină determină o dereglare a metabolismului proteinelor, glucidelor și lipidelor.

Surse de vitamină B12

Vitamina B12 este sintetizată numai de microorganisme.

Omul ia o parte din necesar de la microflora intestinală, însă și unele alimente de origine animală (ficat, rinichi, brânză, pește) contribuie la acoperirea nevoilor organismului în această vitamină.

3.7. ACIDUL FOLIC

Se mai numește folacină, acid pteroilglutamic.

Structură și proprietăți

Acidul folic se prezintă sub forma unei pulberi cristaline, de culoare gălbuie, fără gust și miros. Se solubilizează greu în apă, practic este insolubil în alcool, acetonă, eter, cloroform. La lumină se descompune.

Rolul biochimic și fiziologic

Sub forma acidului tetrahidrofolic, care reprezintă forma sa coenzimatică, acidul folic participă la o serie de importante procese biochimice.

Insuficiența în acid folic se manifestă la animale și om prin tulburări caracteristice.

La om apare anemia megaloblastică datorită unor dereglări în hematopoieză; se produc, de asemenea, perturbări ale activității organelor digestive, ale pielii și organelor de reproducere.

La animale, este oprită creșterea. La om se întâlnește rar avitaminoza folică deoarece acidul folic este sintetizat de microflora intestinală.

Această avitaminoză poate să apară în cazul inhibării microflorei intestinale prin administrarea de medicamente (antibiotice, sulfamide) sau ca urmare a dereglării absorbției vitaminelor în tractul gastro-intestinal datorită unor afecțiuni.

Surse de folați

Acidul folic este larg răspândit în natură. Spre deosebire de microorganisme și plante, în organismul animalelor și păsărilor acidul folic nu se sintetizează și ca urmare acesta trebuie să-l primească din hrană. Sursele principale de acid folic în alimentația omului sunt legumele proaspete: salata, spanacul, varza, morcovii, tomatele, ceapa. Dintre produsele de origine animală, cele mai bogate în acid folic sunt: ficatul, rinichii, brânza, gălbenușul. O cantitate apreciabilă de acid folic se găsește în drojdii

3.8. BIOTINA

Se mai numește vitamina antiseboreică.

Structură și proprietăți

Biotina se prezintă sub formă de cristale aciculare solubile în apă și alcool, insolubile în eter și cloroform. Este stabilă la acțiunea oxigenului molecular și a acidului sulfuric, dar se distruge sub acțiunea peroxidului de hidrogen, acizilor clorhidric și azotic, a bazelor.

Cu proteina din albușul oului – avidina – biotina formează un complex stabil care nu se descompune sub acțiunea enzimelor din tractul digestiv și nu se absoarbe.

Rolul biochimic și fiziologic

Deficitul de biotină poate apare ca rezultat al dereglării procesului de absorbție a sa din tractul gastro-intestinal datorită consumării unei cantități mari de albuș crud.

În acest caz, la om se produc o serie de modificări patologice: de scuamare fină, seboree.

Surse de biotină

Biotina este larg distribuită în natură. Foarte bogat în biotină este ficatul de porc și de vită, rinichii, inima, gălbenușul; iar dintre produsele de origine vegetală se disting leguminoasele, făina de grâu, soia, varza roșie. Acestea reprezintă sursa principală de biotină, dar această vitamină este sintetizată și de microflora intestinală.

3.9. VITAMINA C (ACIDUL ASCORBIC)

Se mai numește vitamina antiscorbutică.

Structură și proprietăți

Vitamina C este o pulbere albă, cristalină, solubilă în apă, puțin solubilă în alcool, insolubilă în eter, cloroform.

Vitamina C este sintetizată de plante și de marea majoritate a animalelor. Omul, maimuțele și cobaiul nu o sintetizează. Incapacitatea acestor mamifere de asintetiza acidul ascorbic se datorează absenței din ficat (locul de sinteză) a enzimei L – gulonoxidaza.

Rolul biochimic și fiziologic

Vitamina C reprezintă, în organism, un puternic agent reducător. Ea asigură o desfășurare optimă a metabolismului celular, iar asupra eritrocitelor are un efect protector deoarece previne oxidarea hemoglobinei.

Acidul ascorbic ia parte la formarea substanței de bază a țesutului de legătură (conjunctiv). Hidroxilarea prolinei (formarea oxiprolinei) în sinteza colagenului, proteina acestui țesut, necesită radicalii liberi ai acidului ascorbic care se formează prin oxidarea sa; influențează formarea mucopolizaharidelor constituente ale substanței celulare din țesutul de legătură; protejează adrenalina de oxidare; participă la hidroxilarea și oxidarea corticosteroizilor, la metabolismul colesterolului; activează unele enzime (arginaza, esteraza, catepsina).

Carența în acid ascorbic la om conduce la dezvoltarea unei maladii specifice denumită scorbut, caracterizată prin sângerări ale gingiilor, modificări ale țesutului conjunctiv și ale structurii fibrelor de colagen, alterări în procesul de formare a oaselor și dinților, frânarea creșterii, scăderea rezistenței la infecții.

Surse de vitamină C

Acidul ascorbic are o largă răspândire în plantele verzi, înspecial legume și fructe. Surse foarte bune sunt coacăzele negre, fructele de măceș, citricele, varza, ardeiul verde.

3.10. Vitaminele P (bioflavonoide)

Sunt substanțe de origine vegetală care în organismul animal acționează asupra permeabilității vaselor sanguine, de unde și denumirea de vitamine P (ale permeabilității).

Structură și proprietăți

Sub aspect structural, vitaminele P nu reprezintă o grupă unitară de compuși, însă toate au în comun un schelet de difenilpropan și constituie derivați ai flavanului sau cromonei.

Datorită activității lor biologice se mai numesc bioflavonoide.

Rutina este de culoare galbenă, puțin solubilă în apă.

Rolul biochimic și fiziologic

Flavonoidele și alți compuși fenolici participă la reacțiile de oxido-reducere, funcționând ca transportori de hidrogen în sistemele enzimatice.

Vitaminele P sunt în strânsă interdependență cu vitamina C: fiecare din ele în prezența celeilalte prezintă o activitate biologică mai intensă decât separat. Prin urmare, aceste vitamine funcționează în procesele de oxido-reducere împreună, formând un cuplu în sistemele respective.

Acțiunea vitaminelor P se manifestă și asupra vaselor sanguine, având proprietatea de a mări rezistența și permeabilitatea capilarelor.

Carența în bioflavonoide se manifestă prin fragilitatea vaselor sanguine, tulburări ale permeabilității acestora, hemoragii locale.

Surse de vitamine P

Compușii flavonoidici cu activitate vitaminică P se găsesc în vegetale, frecvent însoțiți de vitamina C (în special, în ascorbigen, care reprezintă un complex al vitaminei C cu polifenolii cu activitate vitaminică P).

Cantități mari de vitamină P se găsesc în citrice, fructele de măceș, struguri, coacăze negre, prune, vișine și alte fructe.

CAPITOLUL IV

PRODUSE FARMACEUTICE CU VITAMINE

OPTICAL COMPOUND

Tiamina; Vit. B2; Vit. B6, Nicotinamida; Pantotenat de calciu; Vitamina C; Palmitatde Retinol; Vitamia D2; Vitamina E; Carbonat de calciu; Gluconat feros. Compr.eff. Tub x 12 compr.eff.

OPTICAL

Vitamina A; Vitamina Bl; Vitamina B2; Vitamina B6; Vitamina C; Vitamina D2; Vitamina E; Pantotenat de calciu; Nicotinamidă; Carbonat de calciu. Comprimate efervescente. Tub x 12.

PICOVIT

Vitamina A; Vitamina D3; Vitamina Bl; Vitamina B2; Vitamina B6; Vitamina B12; Nicotinamidă; Pantotenat de calciu; Acid folic; Vitamina C; Calciu; Fosfor.drajeuri.Ctx30.

KIDDIPHARMA TON

1 ml sirop conține: Calciu sub formă de glicerofosfat de calciu; Fosfor; Vit. Bl; Vit.B2; Vit. B6; Vit. D3; Vit. E; Vit. PP; Dexpantenol Flacon 100 ml; 200 ml. Adm.: – copii 1-5 ani: 7,5 ml (1-1,2 linguriță pe zi)- copii peste 5 ani, adolescenți, adulți: 15 ml (3 lingurițe) pe zi.

DUOVIT

Drajeu roșu:Vitamina A; Vit. C; Vit. B6; Vit. Bl; Vit. Bl2; Vit. D3; Nicotinamidă; Ca pantot;Vit. B2; Acid folic. Drajeu albastru:Magneziu; Calciu; Fosfor; Fier; Zinc; Cupru; Mangan; Molibden. Cutie 20 drajeuri roșii și 20 drajeuri albastre. Adm. Adulți și copii peste 10 ani, un drajeu roșu și unul albastru pe zi.

MULTIBIONTA PLUS MINERAL

Vit. A; Colecalciferol; Vit. Bl; Vit. E; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Acid folie; Nicotinamida; Pantotenat de calciu; Acid ascorbic; Fumarat feros; Fier pulv.; Oxid de cupru;Sulfat de mangan; Zinc oxid. Drajeuri. Ct x 30

SUPRADYN

Vitamina A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Biotina; Nicotinamida; Calciu pant.; Vit. C; Vit. E; Calciu; Fier; Magneziu; Mangan; Cupru; Molibdat sodic..Coprimat efervescent. Ct. x 10. Adm. Oral. Adulți l/zi. Copii î/2-1/zi.

TRIOVIT

Betacaroten; Tocoferol acetat; Acid ascorbit; Seleniu. Capsule. Ct. x 30.Adm. 1-2 caps./zi, după masă. Serii de 2 luni, 2-3 serii/an.

MIXA VIT

Sirop, 5 ml conținând: Vit. A 5000 u.L; Vit. D 500 u.i.; Vit. Bl 5 mg; Vit. B2 2 mg;Vit. B6 6 mg; Vit. B12 6 mg; Nicotinamida 20 mg; Vit. C 50 mg.Flacon 120 ml.

SANA-SOL

Sol. Internă, 10 ml.conținând: Vit. A, Vit. D3; Vit. E 10 mg; Vit. Bl; Vit. B2; Vit.PP; Vit. B6; Vit. Bl2; Acid pantotenic; Vitamina C. Flacon 500 ml.

MULȚI SIS V

Vit. A; Vit. D2; Vit. C; Vit. B2; Vit. B12; Acid folie; Vit. Bl; Vit. B6; Nicotinamida; Pantotenat de calciu; Draj. Ct. x 40.

CENTRUM JUNIOR

Vit. A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. 6; Vit. Bl2; Acid folie; Biotina; Vit. PP; Acid Pantotenic; Vit. C; Vit. D3; Vit. E; Vit. Kl; Calciu; Crom; Cupru; Iod; Fe; Mg; Mn; Mb;Fosfor; Zn; Seleniu. Compr.mast. FI. X 30.

ELEVIT PRONATAL

Vit. A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. PP; Vit. B5; Biotina; Ac.folic; Vit. B12; Vit. C; Vit.D3; Vit. E; Calciu; Fier; Magneziu; Mangan; Cupru; Fosfor; Zinc.Compr.film. ct. x 30.

CENTRUM SILVER

Vit. A; Betacaroten; Vit. E; Vit. C; Acid folie; Vit. Bl, Vit. B2; Nicotinamida; Vit. B6; Vit. Bl2; Vit. D3; Biotina; Acid pantotenic; Calciu; Fosfor; Iod; Fumarat Feros; Magneziu; Cupru; Zinc; Mangan; Potasiu; Clor; Crom; Molibden; Seleniu; Nichel; Staniu; Siliciu; Vanadiu. Compr. film. Ct. x250; x 60; x 100.

GINSAVIT

Extr. Ginseng; Vit. A; Vit. D3; Vit. E; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Acid folie; Calciu pantot.; Nicotinamida; Vit. C; Inositol; Colină bitart; Cupru (sulfat); Zinc (sulfat); Mangan (sulfat); Magneziu (sulfat); Potasiu (sulfat); Fier (fumarat); Calciu (hidrox); Fosfor (fosfat). Ct. x 24 capsule.

Indicații: Stări de epuizare, slăbiciune, scăderea capacității de concentrare, pt. creșterea tonusului psihic. Adm. 1-2 cps./zi.

CENTRUM DE LA A LA ZINC

Vit. A; Vit. E; Vit. C; Acid folie; Vit. Bl; Vit. B2; Nicotinamida; Vit. B6; Vit. Bl2;Vit. D; Boitina; Acid pantotenic; Calciu; Fosfor; Iod; Fumarat feros; Magneziu; Cupru; Zinc; Mangan; Potasiu; Clor; Crom; Molibden; Seleniu; Vit. Kl; Nichel; Staniu; Siliciu; Vanadiu;.Compr.film. Ct. x 30; x 100.

CAPITOLUL V

PLANTE CU CONȚINUT DE VITAMINE

5.1. Cynehatis fructus: reprezintă fructele false recoltate de la specii de Rasa Canina (măceș).

Conține: carotenoide, flavonoide, glucide, acid ascorbic. Principalele utilizări ale măceșilor cuprind:

– avitaminozele

– lipovitaminozele

5.2. Hippophae fructus: reprezintă fructele recoltate de la specia Hippophaerhamnoides (cătina).

Conține: aproape toate vitaminele, carotenoide, ulei gras. Se administrează în avitaminoze ca polivitaminizant.

5.3. Spirulina Platensis

– algă brună

Conține: carotenoizi, din care o mare pondere o are carotenul precursor al vit. A, forma retinol. Acțiune antianemică și de creștere a capacității de apărare a organismului față de infecții.

5.4. PRODUSE FITOTERAPEUTICE PE BAZĂ DE PLANTE CU CONȚINUT ÎN VITAMINE LIPOSOLUBILE:

1) Spirulina:

– comprimate 200 mg, 500 mg.

– capsule opurulate 400 mg, 500 mg

2) Uleiul de cătină:

– capsule

– soluție internă

– sirop

3) Extravit-M:

– conține extract total din fructe de măceș

– comprimate.

4) Hiramnitam:

– capsule, spray ce conține ulei de cătină + vit. E.

– soluție oftalmică ce conține ulei de cătină + vit. E, vit. K, ulei de floarea soarelui.

5) Hofisan:

– supliment nutritiv – apo – fito-alimentar

– capsule operculate ce conțin coada șoricelului, pătrunjel, tărâțe, uleiuri esențiale, pipotă.

6) Spirulină cremă:

– pentru uz cosmetic.

CONCLUZII

Structura chimică a vitaminelor este extrem de eterogenă, fapt ce creează dificultăți în clasificarea lor pe baze științifice. Un criteriu empiric încă acceptat de clasificare a vitaminelor îl constituie solubilitatea lor. După acest criteriu vitaminele se împart în două mari grupe:

– vitamine liposolubile (solubile în lipide și solvenți organici);

– vitamine hidrosolubile (solubile în apă).

Vitaminele au primit denumiri după literele alfabetului latin (A, B, C etc.), după acțiunea fiziologică (antiscorbutică – vitamina C, antixeroftalmică – vitamina A) precum și după structura chimică (acid ascorbic – vitamina C, tocoferol – vitaminaE).

Datorită criteriilor de mai sus, aceeași vitamină are mai multe denumiri, de exemplu: vitamina C – acid ascorbic, vitamina antiscorbutică.

Denumirile după litere, structură chimică și acțiune fiziologică a vitaminelor hidrosolubile și liposolubile sunt următoarele:

Vitaminele hidrosolubile:

B1 tiamina, antinevritică;

B2 riboflavina, vitamina creșterii;

B3 acid pantotenic, antidermatitică;

B5 sau PP acid nicotinic și nicotinamida, antipelagroasă;

B6 piridoxină, piridoxal și piridoxamină, antidermatitică;

B12 ciancobalamină, antianemică;

Bc acid folic, folacină, acid pteroilglutamic, antianemică;

H biotină, antiseboreică;

C acid ascorbic, antiscorbutică;

P bioflavone, rutina, întăritor al capilarelor.

Vitamine liposolubile:

A retinol, axeroftol, antixeroftalmică;

D calciferoli, antirahitică;

E tocoferol, antisterilității;

K filochinone, antihemoragică

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI DE SPECIALITATE:

Avram M., “Chimie organică”, -Editura Zecasin, Bucuresti, 1995.

Cristea A. N., “Tratat de farmacologie”, Ed. Medicală, 2004 București.

Dobrescu D., „Frarmacoterapie practică”, Ed. Medicală București, 1989.

Dumitracu V.,“Farmacologie – Lucrări practice”, Ed. De Vest, Timișoara, 2009.

Fulga I., „Farmacologie”, Ed. Medicală, București, 2010.

Manolescu Em.,”Farmacologie”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1984.

Stoescu V., “Bazele farmacologice ale practicii medicale”, Ed. Medicală București, 2009.

SURSE WEB:

http://sanathon.ro

www.google.ro/vitamine

www.sanatatea-ta-conteaza.blogspot.com

ANEXE

Anexa 1. FIG.1 – Principalele vitamine

SURSA: (www.google.ro/vitamine)

Anexa 1. FIG. 2 – Structura Vitaminei A

SURSA: (www.google.ro/vitamine)

Anexa 2. FIG.1 -Alimentatie bogată în vitamina A

ASURSA: (www. sanatatea-ta-conteaza.blogspot.com)

Anexa 2. FIG.2- Structura Vitaminei D

SURSA: (www.google.ro/vitamine)

Anexa 2.FIG.3 – Alimentaie bogată în vitamina D