Dozarea Conductometrica a Eritromicinei

Medicina

Dozarea Conductometrica a Eritromicinei

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

I. ISTORIC

II. NOTIUNI TEORETICE

1. ERITROMICINA

2. FARMACOLOGIA ERITROMICINEI

3. FORME FARMACEUTICE CU ERITROMICINĂ

III. TITRAREA CONDUCTOMETRICĂ

IV. PARTEA EXPERIMENTALĂ

1. ANALIZA CALITATIVĂ

2. ANALIZA CANTIATIVĂ

Titrarea eritromicinei cu o soluție de NiCl2 10-3 M

Titrarea eritromicinei cu o soluție de CuCl2 10-3 M

3. TITRAREA LACTOBIONATULUI DE ERITROMICINĂ CU O SOLUȚIE DE CuCl2

10-3 M

V. CONCLUZII

VI. BIBLIOGRAFIE

ISTORIC

Eritromicina aparține unui grup de medicamente numite antibiotice macrolide.

Antibiotice macrolide încetinesc creșterea, sau uneori ucid bacterii sensibile prin reducerea producției de proteine importante necesare supraviețuirii acestora.

Abelardo B. Aguilar, un om de știință filipineză, a trimis niște probe de sol pentru angajatorul său Eli Lilly in 1949. Echipa de cercetare a Eli Lilly, condusa de JM McGuire, a reușit să izoleze eritromicina de produse metabolice ale unei tulpini de Streptomyces erythreus (denumirea sa schimbat la "Saccharopolispora erythraea ") găsit în probe.

Lilly a obținut pentru protectia produsului un brevet de invenție US 2653899 ce a fost acordat în 1953 . Produsul a fost lansat comercial în 1952 sub numele de marcă Ilosone (după regiunea Filipine Iloilo în care au fost colectate inițial ). Eritromicina a fost ulterior numită Ilotycin.

În 1981, laureat al Premiului Nobel (1965 în chimie ) și profesor de chimie la Universitatea Harvard (Cambridge, MA, Statele Unite ale Americii), Robert B. Woodward, împreună cu un număr mare de membri din grupul său de cercetare, a raportat primul stereocontrolled chimic asimetric sinteza de eritromicină A.

Antibioticul Claritromicină a fost inventat de oamenii de ștință de la compania japoneza de medicamente Taisho Pharmaceutical , în anii 1970, ca urmare a eforturilor lor de a depăși instabilitatea de acid a eritromicinei.

Oamenii de stiinta de la Chugai Pharmaceuticals au descoperit o motilin agonist – eritromicină derivat numit mitemcinal care se crede ca are proprietati prokinetice puternice (similare eritromicinei), dar lipsit de proprietăți antibiotice. În momentul de față, eritromicina este frecvent utilizată off-label pentru indicatiile motilitatii gastrice , cum ar fi gastropareza. Dacă mitemcinal (1 R ,2 R ,3 S ,4 S ,5 R ,8 R ,9 R ,11 S )-8-ethyl-4-[(2 R ,4 R ,5 S ,6 S )-5-hydroxy-4-methoxy-4,6-dimethyloxan-2-yl]oxy-2-[(2 S ,3 R ,4 S ,6 R)-3-hydroxy-6-methyl-4-[methyl(propan-2-yl)amino]oxan-2-yl]oxy-9-methoxy-1,3,5,9,11,13-hexamethyl-7,15-dioxabicyclo[10.2.1]pentadec-12-ene-6,10-dione) poate fi dovedit a fi un agent de prokinetici eficient, acesta ar reprezenta un progres semnificativ în domeniul GI ca tratamentul cu acest medicament nu ar exista riscul de selecție neintenționat pentru ghidarea bacteriei rezistente la antibiotice. [1]

Noțiuni teoretice

1. Eritromicina

Eritromicina este un antibiotic macrolid produs dintr-o tulpină de Saccaropolyspora erythraea (anterior Streptomyces erythreus). Este o bază și formează ușor săruri cu acizi. Chimic, eritromicina este C37H67NO13.

Denumirea chimica a eritromicinei este (3R*, 4S*, 5S*, 6R*, 7R* , 9R*, 11R*, 12R*, 13S*, 14R*) -4 – [(2,6-dideoxi-3- C -metil-3- O -metil-α-L- ribo – hexopiranosil) oxi] – 14 – etil – 7,12,13 – trihidroxi – 3,5,7,9,11,13 – hexametil – 6 – [ [3,4,6 – trideoxi – 3 – (dimetilamino) – β – D – xylo -hexopiranosil] oxi] oxacyclotetradecane-2 ,10-diona.

Ea are următoarea formulă structurală:

Eritromicina conține toate formele menționate anterior. Substanța anhidră conține 93 – 102% eritromicina în care se găsește eritromicina B (maxim 5%) și eritromicină C (maxim 5%).

Eritromicina se prezintă sub formă de pudră cristalină de culoare albă sau ușor gălbuie, ușor solubilă în apă, solubilă în alcool, în cloroform, și în eter. Este inodoră sau practic inodoră. Ea are un interval de pH între 8,0 si 10,5 într-o soluție de metanol și apă preparată prin diluarea unui volum de soluție metanol, care conține 40 mg/ml, cu 19 volume de apă

Unghiul de rotatie specific datorat enentiomerilor este de 70-78° pentru o soluție de eritromicină 2% în etanol. Punctul de topire este 138-140°C

Fiecare ml de lichid exprimabilă conține 20 mg eritromicină sub formă de bază în alcool (68,5%) (denaturat cu terț -butil alcool și benzoat de denatoniu), propilenglicol și acid citric pentru ajustarea pH-ului.

De fapt, eritromicina pulbere se prezintă astfel:

Alături de eritromicină pot exista și următoarele impurități care sunt prezentate în continuare: [2, 3, 4]

Eritromicina baza a fost tratată cu diverși acizi obținându-se sărurile corespunzătoare:

Estolat de eritromicină

Are formula chimică: C40H71NO14,C12H26O4S

Are masa molara 1056 g/mol

Denumirea chimică este: 3R,4S,5S,6R,7R,9R,11R,12R,13S,14R)-4-[(2,6-dideoxy-3-C-methyl-3-O-methyl-a-L-ribo-hexopyranosyl)oxy]-14-ethyl-7,12,13-trihydroxy-3,5,7,9,11,13-hexamethyl-6-[[3,4,6-trideoxy-3-(dimethylamino)-2-O-propionyl-b-D-xylo-hexopyranosyl]oxy]oxacyclotetradecane-2,10-dione dodecyl sulphate

Are potențial de 610 UI/mg raportate la substanța anhidră

Formula structurala este:

Se condiționează sub formă de capsule

Etilsuccinat de eritromicină

Are formula chimică: C43H75NO16

Are masa molara 862 g/mol

Denumirea chimică este: (3R,4S,5S,6R,7R,9R,11R,12R,13S,14R)-4-[(2,6-dideoxy-3-C-methyl-3-O-methyl-a-L-ribo-hexopyranosyl)oxy]-14-ethyl-7,12,13-trihydroxy-3,5,7,9,11,13-hexamethyl-6-[[3,4,6-trideoxy-3-(dimethylamino)-2-O-[3-(ethoxycarbonyl)propionyl]-b-D-xylo-hexopyranosyl]oxy]oxacyclotetradecane-2,10-dione.

Are potențial de 780 UI/mg raportate la substanța anhidră

Formula structurala este:

Se condiționează sub formă de tablete și suspensie orală

Lactobionat de eritromicină

Are formula chimică: C37H67NO13,C12H22O12

Are masa molara 1092 g/mol

Denumirea chimică este: 3R,4S,5S,6R,7R,9R,11R,12R,13S,14R)-4-[(2,6-dideoxy-3-C-methyl-3-O-methyl-a-L-ribo-hexopyranosyl)oxy]-14-ethyl-7,12,13-trihydroxy-3,5,7,9,11,13-hexamethyl-6-[[3,4,6-trideoxy-3-(dimethylamino)-b-D-xylo-hexopyranosyl]oxy]oxacyclotetradecane-2,10-dione 4-O-b-D-galactopyranosyl-D-gluconate

Formula structurala este:

Se condiționează sub formă de soluții intravenoase

Stearat de eritromicină

Are formula chimică: C37H67NO13,C18H36O2

Are masa molara 1018 g/mol

Denumirea chimică este: 3R,4S,5S,6R,7R,9R,11R,12R,13S,14R)-4-[(2,6-dideoxy-3-C-methyl-3-O-methyl-a-L-ribo-hexopyranosyl)oxy]-14-ethyl-7,12,13-trihydroxy-3,5,7,9,11,13-hexamethyl-6-[[3,4,6-trideoxy-3-(dimethylamino)-b-D-xylo-hexopyranosyl]oxy]oxacyclotetradecane-2,10-dione (erythromycin A stearate)

Formula structurala este:

Se condiționează sub formă de tablete

Din cauza stabilitații precare a eritromicinei ca baza, in decursul anilor s-au perfecționat și alte substanțe farmaceutice cu structuri asemănătoare acesteia dar cu o stabilitate ridicată și eficiență terapeutică, de asemenea, ca azitromicina, claritromicină ale căror formule structurale se regăsesc în figura următoare:

De altfel, eritromicina poate fi condiționată sub mai multe forme de săruri:

Eritromicina poate fi condiționata sub mai multe forme:

Revenind la eritromicina bază, in momentul descoperirii acesteia i s-a efectuat spectrul IR, în continuare fiind prezentate documentele originale efectuate în 1953 odată cu încercarea de stabilire a structurii chimice pentru eritromicină și unele dintre sărurile acesteia: [5]

Spectrele IR ale eritromicinei și sarurilor acestora prezintă maximele de absorbție a grupărilor funcționale specifice.

Spectrul UV-VIS al unei soluții de eritromicină în metanol este

de unde se poate observa că maximul de absorbție se află la 285 nm.

2. Farmacologia eritromicinei

Mod de acțiune

Eritromicina intervine în procesul de dezvoltare a bacteriilor prin interferarea sintezei proteice. Eriromicina se leagă ireversibil de subunitatea ribozomală 50S [2](de secvența 23s), împiedicând astfel sinteza proteinelor bacteriene. Eritromicina are acțiune competitivă pentru această subunitate cu clindamicina și cloramfenicolul.

Spectru de acțiune

Spectrul eritromicinei este asemănător cu cel al penicilinei, activă și față de unele tulpini de stafilococ penicilinorezistent. Acțiunea, în general, este bacteriostatică sau bactericidă funcție de doză. Acționează, mai ales, asupra germenilor grampozitivi (streptococi, pneumococi) ca și asupra unor germeni gramnegativi (neisserii, haemophili), spirochete, rickettsii, micoplasme. Foarte necesară în tratamentul difteriei și pentru sterilizarea purtătorilor de bacil difteric.

Metabolism

Difuzează la nivelul pleurei, peritoneului și a placentei, nu traversează meningele neinflamat. Se elimină prin bilă, urină (sub formă de metabolit the 8,9-anhidroeritromicin A 6,9-semiacetal) și prin secreția lactată (concentrații mai mari ca în plasmă).

Indicații

infecțiile cu germeni sensibili la eritromicină și rezistenți la penicilină;

infecții cu germeni penicilinosensibili la persoanele penicilinalergice;

infecții ușoare cu stafilococi rezistenți la penicilină;

tratament de elecție în difterie;

infecții streptococice: scarlatină, endocardită, angină;

pneumonii pneumococice;

gonoree.

Contraindicații:

Nu se administrează la bolnavii cu disfuncție hepatică, alergici la eritromicină și în infecțiile cu germeni rezistenți la macrolide.

Reacții adverse:

tulburări gastrointestinale (greață, vărsături, diaree), care dispar după întreruperea tratamentului sau după diminuarea dozei. În cursul tratamentelor prelungite (peste 7 zile cu

fenomene hepatotoxice la tratament de lungă durată.

Mod de administrare

Adulți și adolescenți, 0,020-0,025 g/kg corp/24 ore, fracționat, în prize administrate la 6 ore interval (aproximativ 0,200-0,300 g pentru o priză); Copii: 0,025-0,040 g/kg corp/24 ore în patru prize.Se preferă administrarea sub formă de siropuri. [6, 7, 8, 9].

În continuare se prezintă o variantă de autorizație de punere pe piață emisă de furnizor cu acceptul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pentru comprimatele de Eritromicină 200 mg.

AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 1753/2009/01-02

PROSPECT: INFORMAȚII PENTRU UTILIZATOR

Eritromicină 200 mg, comprimate

Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament.

Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași simptome cu ale dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devin gravă sau dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiți:

1. Ce este Eritromicină și pentru ce se utilizează

2. Înainte să utilizați Eritromicină

3. Cum să utilizați Eritromicină

4. Reacții adverse posibile

5. Cum se păstrează Eritromicină

6. Informații suplimentare

1. CE ESTE ERITROMICINĂ ȘI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Eritromicină conține ca substanță activă eritromicina. Aceasta aparține unui grup de medicamente denumite macrolide și este utilizat în tratamentul diferitelor infecții determinate de bacterii sensibile la eritromicină:

infecții ale tractului respirator superior (incluzând infecții ORL): sinuzită, otită medie acută, angine streptococice și difterice.

infecții ale tractului respirator inferior: acutizări ale bronșitelor cronice, pneumonii determinate de pneumococi (ca alternativă la penicilină), micoplasme, chlamidii.

infecții cutanate și ale țesuturilor moi: acnee, antrax, infecții produse de actinomicete, eritrasma.

infecții genito-urinare: gonoree (ca alternativă la penicilină), endocervicite chlamidiene, uretrite negonococice, sifilis (în caz de alergie la peniciline), șancru moale.

infecții digestive: enterite cu Cractului respirator inferior: acutizări ale bronșitelor cronice, pneumonii determinate de pneumococi (ca alternativă la penicilină), micoplasme, chlamidii.

infecții cutanate și ale țesuturilor moi: acnee, antrax, infecții produse de actinomicete, eritrasma.

infecții genito-urinare: gonoree (ca alternativă la penicilină), endocervicite chlamidiene, uretrite negonococice, sifilis (în caz de alergie la peniciline), șancru moale.

infecții digestive: enterite cu Campylobacter jejuni.

prevenirea endocarditelor bacteriene și a recăderilor reumatismului articular acut la pacienții alergici la betalactamine, conjuctivite chlamidiene, listerioză, infecții cu Legionella pneumophila, tuse convulsivă.

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAȚI ERITROMICINĂ

Nu utilizați Eritromicină

dacă sunteți alergic (hipersensibil) la eritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre celelalte componente ale Eritromicină ;

dacă sunteți în tratament cu cisapridă, astemizol, terfenadină, pimozidă, ergotamină, dihidroergotamină.

Aveți grijă deosebită când utilizați Eritromicină

La pacienții cu tulburări cardiovasculare se recomandă prudență, eventual monitorizarea electrocardiogramei în cazul utilizării dozelor mari. Prelungirea intervalului QT impune întreruperea administrării.

Administrarea eritromicinei la pacienții cu insuficiență hepatică sau tratați concomitent cu medicamente hepatotoxice impune prudență și supravegherea funcției hepatice; eventual se ajustează doza. Dacă în timpul tratamentului apar semne de afectare hepatică (creștere a transaminazelor, icter, colestază), administrarea antibioticului trebuie întreruptă.

Insuficiența renală severă favorizează acumularea unor cantități excesive de antibiotic cu risc de hipoacuzie tranzitorie; în caz de tratament prelungit se recomandă micșorarea dozei.

La pacienții cu astm bronșic cărora li se administrează teofilină, trebuie monitorizate concentrațiile plasmatice ale teofilinei, urmărind o eventuală apariție a simptomelor caracteristice intoxicației cu teofilină.

Au fost raportate cazuri de agravare a manifestărilor miasteniei gravis.

Eritromicina interferă cu determinarea prin metode fluorometrice a catecolaminelor urinare.

Similar altor antibiotice cu spectru larg, colita pseudomembranoasă a fost raportată după utilizarea eritromicinei.

Rabdomioliza cu sau fără insuficiență renală a fost raportată la pacienții cu afecțiuni grave cărora li se adminstrează eritromicină.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.

Eritromicina inhibă citocromul P450, diminuând metabolizarea unor medicamente, cu risc de creștere a concentrației lor plasmatice și de toxicitate cumulativă.

Asocierea cu anumite medicamente favorizează apariția tulburărilor de ritm ventricular, incluzând torsada vârfurilor. Din acest motiv este contraindicată asocierea cu: cisapridă, astemizol, terfenadină, pimozidă. De asemenea, este contraindicată asocierea cu ergotamină și dihidroergotamină, care prezintă risc major de torsada vârfurilor și posibilitatea tulburărilor ischemice la nivelul extremităților. Nu se recomandă asocierea cu bromocriptină, carbamazepină, ciclosporină, teofilină, triazolam – eritromicina le inhibă metabolizarea cu risc de acumulare și efecte toxice.

Este necesară prudență în cazul asocierii cu alfentanil, digoxină, lisuridă, midazolam, warfarină și alte anticoagulante cumarinice.

În cazul utilizării concomitente cu simvastatină, atorvastatină, există un risc crescut de rabdomioliză (se recomandă utilizarea unor doze mici de hipocolesterolemiant).

Eritromicina poate să interfere cu unele teste de laborator: determinarea prin metode fluorometrice a catecolaminelor urinare.

Sarcina și alăptarea

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Eritromicina traversează bariera feto-placentară, realizează concentrații plasmatice fetale mici (5-20% din concentrația plasmatică maternă). Experiența clinică nu a demonstrat că antibioticul are efecte teratogene sau fetotoxice. În timpul sarcinii, eritromicina poate fi administrată numai după evaluarea atentă a raportului risc fetal/beneficiu matern.

Eritromicina se excretă în laptele matern. Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului, se vor lua în cosiderare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Eritromicina nu influențează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3. CUM SĂ UTILIZAȚI ERITROMICINĂ

Utilizați întotdeauna Eritromicină exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Adulți, pacienți vârstnici cu funcție renală normală și adolescenți: doza recomandată este de 800 mg -1 g eritromicină (4-5 comprimate Eritromicină 200 mg) pe zi, fracționat la intervale de 8-12 ore; în funcție de severitatea infecției doza poate fi crescută fără a depăși 4 g eritromicină pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani: doza recomandată este de 30-50 mg eritromicină/kg și zi, fracționat la 6-8 ore. În funcție de severitatea infecției doza poate fi crescută până la 60-100 mg eritromicină/kg și zi. La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă forme farmaceutice și concentrații adecvate vârstei.

Mod de administrare

Comprimatele se administrează oral, în timpul sau înainte de masă și se înghit întregi, cu un pahar cu apă.

Dacă utilizați mai mult decât trebuie din Eritromicină

În caz de supradozaj se recomandă întreruperea administrării eritromicinei, eliminarea medicamentului neabsorbit prin spălături gastrice, tratament simptomatic. Hemodializa sau dializa peritoneală nu sunt eficiente.

Dacă uitați să utilizați Eritromicină

Dacă ați uitat să luați o doză, luați-o imediat ce vă aduceți aminte. Totuși, dacă este aproape timpul pentru doza următoare, săriți peste doza uitată și reveniți la programul normal de administrare. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACȚII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Eritromicină poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacțiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvențe:

Tulburări gastro-intestinale

Mai puțin frecvent: greață, vărsături, dureri abdominale, diaree.

Foarte rare: colită pseudomembranoasă.

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat

Rare: reacții cutanate alergice de tip erupții cutanate tranzitorii

Foarte rare: eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică.

Tulburări cardiace

Foarte rare : prelungirea intervalului QT, extrasistole ventriculare, torsada vârfurilor, bloc atrioventricular

Tulburări acustice și vestibulare

Rare: tulburări auditive, incluzând surditate tranzitorie (în special la vârstnici, la pacienți cu insuficiență renală sau hepatică și la pacienții cărora li se administrează doze mai mari de 4 g pe zi).

Tulburări hepatobiliare

Rare: creșterea valorilor serice ale transaminazelor (ALAT, ASAT), fosfatazei alcaline

Foarte rare: hepatită colestatică (la doze mari).

Infecții și infestări

Rare: candidoză orală sau vaginală.

Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ ERITROMICINĂ

A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu utilizați Eritromicină după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Ce conține Eritromicină

Substanța activă este eritromicina. Un comprimat conține eritromicină 200 mg sub formă de etilsuccinat de eritromicină.

Celelalte componente sunt: celuloza microcristalină, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal, amidonglicolat de sodiu, amidon de porumb, amidon pregelatinizat.

Cum arată Eritromicină și conținutul ambalajului

Eritromicină se prezintă sub formă de comprimate cilindrice, de culoare albă.

3. Forme farmaceutice cu eritromicină

Eritromicina se poate condiționa sub mai multe forme farmaceutice cu condiția să se folosească săruri diferite care se pot preta la anumite condiționări, astfel:

Soluția de eritromicină 2%

Se folosește numai pentru uz topic în afecțiunile dermatologice.

Colirul cu ertromicină sau unguent oftalmic cu eritromicina 0,5%

Se folosește pentru tratamentul infecțiilor bacteriene ale ochilor care implica conjuctivite.

Titrarea conductometrică

Metodele conductometrice de analiză se bazează pe măsurarea conductanței soluțiilor sau a topiturilor. Soluțiile de electroliți conduc curentul electric prin migrarea ionilor sub influența unui gradient de potențial. Prin analogie cu conductorii metalici se aplică și pentru soluțiile electroliților legea lui Ohm, stabilindu-se relații de dependență între conductanța soluțiilor și concentrația lor. [10]

Rezistența electrică a unei porțiuni dintr-un material este dată de relația:

R = , unde

l – reprezintă lungimea materialului, cm;

s – secțiunea acestuia, cm2;

ρ – reprezintă rezistivitatea sau rezistența specifică, ohm . cm.

Inversul rezistenței specifice se numește conductivitate sau conductibilitate specifică:

y = 1/ρ, <ohm-1. cm-1>

Conductanța unei coloane de soluție de electrolit, existentă între doi electrozi, este o mărime inversă rezistenței:

, unde

L – conductanța, S – Simens sau submultiplii ai acestuia (mS, µS, etc)

Pentru a compara conductibilitaea electrică a diverșilor electroliți se recurge la o funcție denumită conductanța echivalentă, dată de relația:

, unde

Λ – conductanța echivalentă, S.cm2.mol-1;

C – concentrația, mol/L;

χ – conductibilitatea specifică sau conductivitatea electrolitului, S/cm.

Din ultimele două relații obținem:

Raportul rămâne constant pentru o anumită celulă conductometrică și reprezintă constanta celulei, notată θ:

Constanta celulei se obține experimental, determinând conductanța unei celule cu o soluție de electrolit care are conductibilitatea specifică cunoscută.

Conductanța echivalentă, în cazul ideal, nu depinde de concentrație ci numai de natura substanței și de temperatură. Pentru cazurile reale (diluție mică), Λ crește când concentrația scade, tinzând către o valoare limită la diluție infinită.

Conductanța echivalentă la diluție infinită (Λ∞) sau la tărie ionică zero (Λ0) este proporțională cu suma conductanțelor ionice ale tuturor ionilor din soluție, la diluție infinită.

Conductanța echivalentă la diluție infinită a unei soluții este egală cu suma conductanțelor echivalente ale tuturor speciilor ionice din soluție:

Relația de mai sus demonstrează dependența liniară dintre concentrația unui ion din soluție și contribuția ionului respectiv la conductanța totală a soluției.

Apa foarte pură nu conduce decât foarte puțin curentul electric. Apa distilată obișnuită conduce mai bine din cauza impurităților pe care le dizolvă din aer sau din sticlă.

Apa folosită pentru măsurători de conductibilitate este apă de conductibilitate și trebuie păstrată numai în vase de argint sau de cuarț.

Pentru determinarea conductibilității specifice a unei soluții se folosesc sonde electrolitice care conțin doi electrozi (de obicei din platină). Mai nou sondele electrolitice de măsurare a conductibilității conțin patru electrozi de platină în scopul determinării variațiilor de temperatură ce apar în timpul măsurătorilor. Distanța dintre electrozi este în funcție de conductibilitatea soluției.

Conductivitatea unei soluții de electrolit depinde de natura electrolitului, de concentrația soluției, de diferența de potențial aplicată și de temperatură.

Titrarea conductometrică se bazează pe măsurarea variației conductibilității electrice a unei soluții. Atât ionul de hidroniu cât și ionul hidroxil au conductibilități echivalente mult mai mari decât ceilalți ioni.

În cazul titrării unui acid tare cu o bază tare conductibilitatea scade permanent din cauza dispariției ionilor de hidroniu. Conductibilitatea cea mai mică a soluției se află la punctul de echivalență. Dacă se continuă titrarea cu bază, conductibilitatea soluției crește datorită prezenței ionilor hidroxid în concentrații crescânde. Analog se poate titra o bază tare cu un acid tare.

Dacă se titrează un acid slab cu o bază tare, la început conductibilitatea este mică datorită gradului de disociere mic pe care îl prezintă acidul slab. Odată cu avansarea titrării, conductibilitatea soluției crește datorită formării de sare care este un electrolit tare. După punctul de echivalență, se modifică panta curbei din cauza apariției ionului hidroxid în exces. În acest caz punctul de echivalență nu este net. Acest inconvenient poate fi înlăturat dacă acidul se titrează cu o bază slabă, a cărei conductibilitate variază foarte puțin cu concentrația, deci apare în grafic ca o linie orizontală.

Metoda conductometrică se poate folosi și pentru a titra sarea unui acid slab cu un acid tare.

Titrarea conductometrică are avantajul de a permite dozarea acizilor și a bazelor în soluții foarte diluate. Soluțiile pot fi chiar și colorate, dar nu trebuie să conțină electroliți străini.

Deoarece conductibilitatea variază cu temperatura, trebuie să se lucreze la temperatură constantă. Pentru a evita depunerile pe electrozi se utilizează curent alternativ.

Punctul de echivalență se determină în general, grafic prin intersectarea celor două segmente de dreaptă. Se poate utiliza și procedeul prin calcul, rezolvând ecuațiile celor două drepte pentru punctul comun de intersecție.

Titrarea conductometrică se aplică în titrimetria acido-bazică, titrimetria bazată pe reacții de precipitare și cu formare de complecși. [11, 12]

Prezentarea senzorului conductometric cu 2 electrozi de Ag spirală ( CCI-Ag)

Pe langă senzorii conductometrici comerciali cu electrozi de platină platinată, au fost realizați și se comercializează senzori conductometrici neconvenționali realizați cu electrozi din alte metale mai puțin nobile ca : argint, titan, stibiu, bismuth, otel, inox. Senzorii metalici ai celulelor de conductivitate neconvenționale pot fi de tip spirală, inel, pastilă, (suprafața circulară plată), iar numarul acestora poate fi 2,3,sau 4.

Senzorul conductometric cu 2 electrozi de Ag tip spirală are corpul din material plastic (PVC). La partea inferioară a corpului se află cele 2 spire paralele de argint, peste care este aplicat prin infiletare clopotul de protectie realizat din același material plastic. Pe parcursul măsurătorilor clopotul se poate menține sau se îndepărtează prin deșurubare. Dacă se menține pe sensor trebuie avut grijă ca spălarea să se facă foarte eficient.

In funcție de specificul aparatului, pentru cuplarea senzorului la acesta, se folosesc mufe adecvate. Clopotul senzorului delimitează volumul de soluție a cărei conductivitate specifică se masoară.

Principalele caracteristici

Intervalul de măsurare al conductanței este între 1μS – 11000 Ms . Frecvența de lucru este în funcție de intervalul de măsurare: senzorul poate fi folosit până la conductanțe de 1000 1μS (1 mS la frecvențe de peste 1 kHz dar nu peste 10 kHz, cu erori sub 1%.Pentru măsurători în intervalul 1-11 mS este necesara utilizarea unei frecvențe în intervalul 10-100 kHz.

Constanta celulei, K, determinată în soluție de KCl 0,001 M la 25°C are valoare coprinsă în intervalul 0,01-1 . Ținând cont de influența și a altor surse de erori (instrumentul de măsură, eroare de cântărire, de termostatare, etc.), eroarea globală poate atinge ± 3%.

Timpul de răspuns este timpul necesar obținerii unor valori constante a conductanței, atunci când celula este transferată dintr-o soluție cu o anumită concentrație în altă soluție de concentrație diferită, în aceleași condiții de lucru. Timpul de răspuns nu depășește 20 sec.

Suspensiile, grăsimile și alte impurității din mediul de măsurat au influență asupra performanței celulei în măsura în care se modifică suprafața activă a electrozilor din celulă.

2. Mod de utilizare

Celula se imersează în soluția de analizat, termostatată la temperatura de lucru, în așa fel încât partea activă a celulei să fie acoperită cu lichid. Prin imersări succesive se elimină bulele de aer aflate sub clopot. Se citeste indicația instrumentului de măsură.

Constanta de celulă se verifică cel puțin o dată pe lună, (cu o soluție etalon de clorură de potasiu 0,001 M; X=0,0001469 la 25°C).

Conductivitatea electroliților se modifică cu temperatura.

Acest fapt se va lua în considerare la determinarea constantei de celulă.

3. Procedeul de măsurare

Celula de conductivitate electrolitică – tip imersie poae fi utilizată pentru determinarea conductivitatii soluțiilor de electroliți atât în măsurători simple cât și la titrări conductometrice. Principiul de bază al titrărilor conductometrice constă în măsurarea conductivității soluției de titrat în funcție de volumul solutiei de titrant. Curba obtinută prezintă o modificare bruscă a pantei în punctul de echivalență, în apropierea punctului de echivalenta nu se impune dozarea fina a solutiei de titrant. In cazul titrărilor conductometrice se masoară conductanța , determinarea fiind independentă nu este necesară etalonarea celulei , nici cunoașterea variației conductivității specifice în funcție de volumul titrantului. Titrarile conductometrice sunt recomandate mai ales în cazurile când sesizarea punctului de echivalentă prezintă dificultătii ( soluții foarte colorate sau tulburi)

după etalonare celula poate fi ulilizată pentru determinarea conductivității specifice a electroliților simplii. Cunoscând constanta k și măsurând conductanța soluției se determină conductivitatea.

Determinarea concentrației se face cu ajutorul unei curbe etalon, metoda dependentă, construită pe baza datelor obtinute prin măsurarea conductanței unor soluții de concentrații cunoscute( soluții test).

După terminarea măsurătorilor celula se pastrează în stare uscată sau apă distilată.

4. Recondiționarea celulei ce de conductivitate electrolitică tip imersie

Constanta celulei de conductivitate electrolitică – tip imersie se verifică lunar. Ori de cate ori valoarea constantei scade sub valoarea stabilită se trece la recondiționarea ei. In acest scop se procedează după cum urmează :

Se îndepartează clopotul celulei

Se spală bine suprafața activă cu detergent și cu apă distilată

Se indepărtează picăturile de apă prin tamponare cu hârtie de filtru, se montează înapoi clopotul, având grijă ca suprafata activă să nu se atingă cu mâna.

Orice impurificare în cursul asamblării duce la funcționarea necorespunzatoare a celulei. Celulei astfel pregatite I se stabilește constanta cu ajutorul unei soluții etalon de concentrație cunoscută de către personal autorizat. [13].

partea experimentală

Analiza calitativă

În această lucrare ne-am propus să realizăm analiza calitativă și cantitativă a eritromicinei atât ca substanță farmaceutică cât și din diverse forme farmaceutice.

Substanța farmaceutică analizată afos lactobionat de eritromicină care se condiționează sub formă de pulbere injectabilă.

C37H67NO13. C12H22O12 M=1092,2

Descriere: pulbere albă fară miros

Solubilitate: solubilă în apă și metanol

Identificare:

Dacă se adaugă peste 10 mg lactobionat de eitromicină 1 mL acid sulfuric se observă apariția unei colorații rosii-brune.

Prin dizolvarea a 5 mg lactobionat de eritromicină în 2 mL acetonă peste care se adaugă 2 mL HCl apare o colrație portocalie ce devine roșu-violetă. Adăugându-se 2 mL cloroform, prin agitare culoarea roșie apare în stratul cloroformic.

Aspectul soluției: Se prepară o soluție de lactobionat de eritromicină dizolvând 1 g substanță în 20 mL apă proaspăt fiartă și răcită. Soluția respectivă trebuie să fie limpede și incoloră.

pH: valoarea pH-ului soluției preparate anterior este cuprinsă între 6,5-7,5.

Pierderea prin uscare: 0,5000 g lactobinat de eritromicină se usucă la 60°C în etuvă timp de 3h. După răcire în exicator substanța cântărește 0,4812g, ceea ce corespunde la o pierdere de 3,76%, valoare care este sub procentul de 5% prevăzut de FR X.

Analiza cantiativă

Analiza cantitattivă a eritromicinei a constat în tritrarea conductometrică a formei solubile în apă (lactobionat de eritromicină) cu soluțiile a doi reactivi și anume: NiCl2 și CuCl2.

Această titrare se bazează pe faptul că eritromicina, fiind o substanță medicamentoasă, coduce slab curentul electric comparativ cu soluțiile substantelor anorganice care sunt bune conductoare de electricitate atât în stare de topitură cât și sub formă de soluție.

Așadar, la inceputul titrarii, teoretic, ar trebui ca soluția să prezinte o conductivitate slabă pentru ca pe măsură ce se adaugă soluție de substanță anorganică valoarea conductivității să crească lent odată cu formarea complexului și să crească puternic după punctul de echivalență oodată cu adăugarea în exces de clorură de metale (nichel și cupru).

Reactivi necesari:

Eritromicină substanță farmaceutică

Eritromicină – forme farmaceutice

Apă deionizată

Soluție de NiCl2

Soluție de CuCl2

Echipament:

Celula de titrare, 150 mL;

Biuretă, 25 mL sau pipetă automată;

Conductometru Consort K 912;

Sonda conductometrică;

Agitator magnetic

Titrarea eritromicinei cu o soluție de NiCl2 10-3 M

S-a preparat o soluție stock de lactobionat de eritromicină de concentrație 10-2 M prin dizolvarea a 0,10922 g substanță într-un flacon volumetric de 100 mL. [14, 15, 16]

11 mL din soluția stock a fost introdusă în flaconul Erlenmeyer de 150 mL peste care s-a adăugat 89 mL apă deionizată. Soluția respectivă se tritrează cu soluție de NiCl2 10-3 M cu pasul titrării de 0,5 mL.

Reacția care are loc la la titrare se poate reprezenta astfel:

2ERT- + NiCl2 → Ni(ERT)2 + 2Cl-

Valorile conductivității obținute în urma titrării sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 1: Valorile conductivității în funcție de volumul de titrant adăugat

Reprezentarea grafică este prezentată în continuare:

Pentru calcule am tinut cont de cantitatea de eritromicină luată în lucru (0,0119 g) care s-a titrat cu 5,26 mL soluție NiCl2 10-3 M și s-a găsit o cantitate de 0,0114 g eritromicină care corespunde la o regăsire de 95,79%.

Calculele au fost efectuate astfel:

1000 mL sol NiCl2 10-3M –––––––––––––– 0,130 g NiCl2

5,26 mL sol NiCl2 10-3M –––––––––––––– x g

x = 6,83 . 10-4 g NiCl2

Conform stoechiometriei reacției chimice calculăm cantitatea de lactobinat de eritromicină care se află în volumul de soluție luat în lucru:

2 . 1092,2 g C37H67NO13. C12H22O12 ––––––––-130 g NiCl2

y g –––––––––––––––––– 6,83 . 10-4 g NiCl2

y = 0,0114 g C37H67NO13. C12H22O12

Dar, cantitatea de lactiobionat de eritromicină luată în lucru este de:

1000 mL sol C37H67NO13. C12H22O12 10-2M –-1,0922 g C37H67NO13. C12H22O12

11 mL ––––––––––––––––––z g

z = 0,0119 g C37H67NO13. C12H22O12

Efectuând un raport simplu între valoarea practică și teoretică a eritromicinei analizate se ajunge la o valoare a regăsirii metodei de 95,79% sau o puritate a lactobionatului de eritromicină de 95,79%. Această ultima variantă este puțin probabil să se întâmple deoarece substanță farmaceutică este de puritate analitică (peste 99%), deci rămâne valabilă varianta cu regăsirea ținând cont de faptul că metoda conductometrică nu reprezintă o metodă foarte exactă de analiză deoarece pot interveni mulți factori care pot duce la erori mai mari sau mai mici.

Titrarea eritromicinei cu o soluție de CuCl2 10-3 M

Analog am efectuat titrarea lactobionatului de eritromicină cu soluție de CuCl2 10-3 M. Astfel, am luat 10 mL din soluția stock care s-a introdus în flaconul Erlenmeyer de 150 mL peste care s-a adăugat 90 mL apă deionizată. Soluția respectivă se tritrează cu soluție de CuiCl2 10-3 M cu pasul titrării de 0,5 mL.

Reacția care are loc la la titrare se poate reprezenta astfel:

2ERT- + CuCl2 → Cu(ERT)2 + 2Cl-

Valorile conductivității obținute în urma titrării sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 2: Valorile conductivității în funcție de volumul de titrant adăugat

Reprezentarea grafică este prezentată în continuare:

Pentru calcule am tinut cont de cantitatea de eritromicină luată în lucru (0,01092 g) care s-a titrat cu 4,94 mL soluție CuCl2 10-3 M și s-a găsit o cantitate de 0,0107 g eritromicină care corespunde la o regăsire de 98,86%.

Calculele au fost efectuate astfel:

1000 mL sol CuCl2 10-3M –––––––––––––– 0,135 g CuCl2

4,94 mL sol CuCl2 10-3M –––––––––––––– x g

x = 6,66 . 10-4 g CuCl2

Conform stoechiometriei reacției chimice calculăm cantitatea de lactobinat de eritromicină care se află în volumul de soluție luat în lucru:

2 . 1092,2 g C37H67NO13. C12H22O12 ––––––––-135 g CuCl2

y g –––––––––––––––––– 6,66 . 10-4 g CuCl2

y = 0,0107 g C37H67NO13. C12H22O12

Dar, cantitatea de lactiobionat de eritromicină luată în lucru este de:

1000 mL sol C37H67NO13. C12H22O12 10-2M –-1,0922 g C37H67NO13. C12H22O12

10 mL ––––––––––––––––––z g

z = 0,0109 g C37H67NO13. C12H22O12

Efectuând o împărțire între valoarea practică și teoretică a eritromicinei analizate se ajunge la o valoare a regăsirii metodei de 98,86% sau o puritate a lactobionatului de eritromicină de 98,86%. Ca și în cazul anterior această ultima variantă este puțin probabil să se întâmple deoarece substanță farmaceutică este de puritate analitică (peste 99%), deci rămâne valabilă varianta cu regăsirea ținând cont de faptul că metoda conductometrică nu reprezintă o metodă foarte exactă de analiză.

Comparând cele două metode de tritrare conductometrică se poate afirma că metoda în care se folosește soluție de CuCl2 este mai exactă. Acest lucru se poate datora valorilor de conductivitate mai mari pentru CuCl2 comparativ cu NiCl2 datorită conductivității mai bune a ionilor de Cu2+. Valorile mari ale conductivităților presupun erori mai mici la analiză.

Titrarea lactobionatului de eritromicină cu o soluție de CuCl2 10-3 M

Pentru dozarea eritromicinei din forme farmaceutice au fost selectate flacoanele ce conțin lactobionat de eritromicina in cantitate de 300 mg sub forma de pulbere pentru prepararea de solutie injectabila.

Analiza calitativă din punct de vedere al uniformității masei a fost efectuată pe 10 flacoane de pulbere eritromicină care se încadrează în abaterea admisă prevăzută de Farmacopeea Română ed. a X-a.

Analiza cantitativă din punct de vedere al cantității de substanță activă se defășoară analog cu metodele anterioare de analiză, dar din motive de precizie și exactitate am optat numai pentru titrarea conductometrică a substanței active cu soluție de CuCl2, metodă mai precisă decât cea de titrare conductometrică cu soluție de NiCl2.

Pentru ușurință analizelor am încercat să preparăm soluții de concentrație asemănătoare, adică conținutul unei fiole de pulbere injectabilă l-am dizolvat într-un balon cotat de 25 mL în apă deionizată. Pentru o bună dizolvare am folosit agitatorul vibrațional timp de 3 min. Din această soluție am luat câte 1 mL probă (conține 0,012 mg/mL) peste care am adăugăt 99 mL apă deionizată într-un flacon Erlenmeyer de 150 mL, am omogenizat soluția și am titrat-o cu soluție de CuCl2 10-3 M procedând-se asemănător.

Pentru a realiza și un calcul statistic [17, 18, 19, 20, 21] analizele au fost repetate de 5 ori pe același volum de soluție de eritromicină, rezultatele găsindu-se în tabelul 3.

Din tabel se remarcă valorile apropiate găsite față de cea teoretică precum și valoare devieației relative standard de 0,84% care corespunde unei dozări bune în condițiile în care cantitatea de substanță activă din pulberea injectabilă este de 300 mg lactobionat de eritromicină.

Conform calculelor statistice, când se obțin valori ale concentrației prin măsurători repetate ale unor probe replicate (un număr mare de probe) prin reprezentarea grafică a acestor valori în funcție de concentrație, se obține, așa cum s-a arătat, o curbă de distribuție normală, de tip gaussian, a rezultatelor analitice. Forma curbei este simetrică față de și că lărgimea curbei la bază este cu atât mai mare, cu cât este mai mare valoarea abaterii (deviației) s și mai mic numărul de determinări.

Caracterul de distribuție normală a curbei mai arată că peste 95% dintre valorile rezultatelor analitice se încadrează în intervalul de încredere de 2s și că 99,7% dintre valorile rezultatelor analitice se găsesc în intervalul de încredere de 3s. Prin urmare, intervalul de încredere sau de siguranță este domeniul de concentrație în limitele căruia (2s, 3s etc.) trebuie să se încadreze valorile regăsite ale concentrațiilor determinate experimental (regăsirile procentuale). În cazul curbei discutate, limitele intervalului de încredere sunt determinate de valorile lui s și de numărul de probe n, ceea ce se poate exprima prin ecuațiile:

pentru 95,0% din date (pentru o siguranță de 95%)

pentru 99,0% din date (deci pentru un nivel de siguranță de 99%)

pentru 99,7% din date (adică pentru un nivel de siguranță de 99,7%)

Aceste relații sunt valabile pentru un număr n mare de determinări, deci de date analitice, iar pentru un număr limitat, de regulă mic (n = 3-5), pentru caracterizarea intervalului de încredere (a nivelului de siguranță), se utilizează criteriul t de distribuție și relația:

Trebuie să se cunoască faptul că media reprezentativă a unei populații, Xm, nu este accesibilă, deci nu se poate cunoaște, deoarece nu se poate efectua o infinitate de măsurători.

Este însă posibil să se stabilească limite de încredere în jurul mediei a unei serii de date experimentale. Între limitele intervalului de încredere este probabil să se găsească și Xm, cu un anumit grad de încredere. Lărgimea intervalului de încredere este legată de abaterea tip și depinde de exactitatea cu care se cunoaște "s" (respectiv, cu câte abateri-tip ale eșantionului se apropie de "", care este abaterea tip a populației).

În general, intervalul de încredere este cu atât mai rezonabil, cu cât există motive de a crede că "s" este o bună aproximație a lui ""; iar intervalul de încredere este cu atât mai îngust, cu cât estimarea lui "s" se face pe baza unui număr mic de măsurători, de exemplu 2-3.

Pentru exemplificare, în figura 14 sunt date curbele erorilor normale, pentru care se reprezintă grafic frecvențele relative în funcție de abaterea de la media z (), exprimată în unități de abatere tip a populației.

Figura 14. Suprafețele (ariile) de sub curba lui Gauss pentru diverse valori ale produsului z

Așa cum se observă din această figură, suprafețele hașurate sunt cuprinse, pentru fiecare curbă, între -z și +z, valorile acestui produs fiind date de o parte și de alta a curbei, iar cifrele date în interiorul curbei arată procentul de suprafață totală cuprinsă sub curbă, între cele două valori ale lui z (-z și +z):

curba (a) arată că între -0,67 și +0,67 (deci < ) este cuprinsă o arie de 50% în interiorul curbei;

curba (b) arată că între -1,29 și +1,29 (deci ) este cuprinsă o arie de 80% sub curbă;

curba (c) arată că în intervalul de încredere de -1,64 și +1,64 (deci 2), sub curbă este cuprinsă o arie de 90%;

curba (d) arată că în intervalul de încredere de -1,96 și +1,96 (deci 2), sub curbă este cuprinsă o arie de 95%;

curba (e) arată că în intervalul de încredere de -2,58 și +2,58 (deci 3), sub curbă este cuprinsă o arie de 99%.

Din aceste curbe se observă că, pe măsură ce crește valoarea lui "z", crește și probabilitatea ca media reală Xm să se afle cu o anumită probabilitate (de exemplu, de 90% sau 95%) în intervalul de încredere de 2 sau 3 sau, la modul general, în intervalul z = 1,64, pentru o siguranță de 90%, sau z = 1,96, pentru o siguranță de 95%, ceea ce, din punct de vedere practic, este rezonabil.

Pentru un interval de încredere z = 2,58, nivelul de siguranță, adică probabilitatea ca valoarea reală a mediei populației Xm să se găsească în intervalul de încredere de 3 este de 99%, deci foarte mare.

Cele mai acceptabile și deci rezonabile limite de încredere sunt următoarele:

LC % = 95% pentru ;

LC % = 99% pentru .

De regulă, pentru media a n măsurători se utilizează eroarea tip a mediei (în loc de ), deci:

LC% = 95% sau 99% pentru

În plus, limitele de încredere, deci intervalul de încredere, pentru o singură măsurătoare X se poate nota cu:

LC % pentru Xm = X z

În situațiile în care nu se poate estima exact abaterea tip , de exemplu când cantitatea de probă este insuficientă sau când nu există timpul necesar, estimarea preciziei și calcularea mediei se face din însăși seria de măsurători făcute de analist. De altfel, se știe că, atunci când dispunem de date puține (n este mic), chiar și valoarea lui "s" este afectată de o anumită incertitudine. Din acest motiv, lipsind abaterea tip , limitele intervalului de încredere sunt mai largi.

De aceea, pentru a putea ține seama de valoarea abaterii tip "s", se utilizează parametrul statistic "t", al lui Student, care se calculează în același mod ca și "z", înlocuind însă cu s:

Parametrul Student, t, depinde de gradul de încredere dorit, dar și de numărul gradelor de libertate (și implicit numărul probelor/măsurătorilor) implicate în calcularea lui "s", așa cum rezultă din tabelul 4.

Tabelul 4. Valorile parametrului Student în funcție de gradul de încredere

Atunci când numărul gradelor de libertate crește foarte mult, tinzând spre infinit, valoarea lui t tinde către z, deci t z.

concluzii

În concluzie, Eritromicina aparține unui grup de medicamente numite antibiotice macrolide.

În această lucrare a am încercat să analizez eritromicina din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Lactobionatul de eritromicină a fost analizat calitativ conform Farmacopeelor în vigoare și anume: descriere, solubilitate, reacții de identificare, aspectul unei soluții, pH-ul acestei soluții și pierderea prin uscare.

Referitor la dozare s-a optat pentru o metodă de titrare conductometrică folosind două soluții de reactivi: NiCl2 și CuCl2.

În urma rezultatelor obținute s-a observat că metoda mai exactă a fost cea în care am folosit ca reactiv de titrare soluția de CuCl2 10-3 M cu o regăsire de 98,86%.

Același reactiv de titrare a fost utilizat pentru titrarea lacotbionatului de eritromicină din pulberea pentru soluție injectabilă unde s-a găsit o regăsire medie de 97,55% și un interval de încredere de A = 97,55 ± 2,12 pentru 6 măsurători efectuate pe aceeași cantitate de substanță activă.

bibliografie

http://en.wikipedia.org/wiki/Erythromycin

– Farmacopeea Română, ediția a X-a, Ed. Medicală, București, 2000;

***** – United States Pharmacopoeia, 27th edition, 2004;

***** – Europeenne Pharmacopoeia, 7th edition, 2010;

http://worldwide.espacenet.com/publicationDetails/originalDocument?CC=US&NR=2653899&KC=&FT=E

http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/druginfo/medmaster/a682381.html

http://www.pubmedcentral.nih.gov/pagerender.fcgi?artid=283371&pageindex=1

http://www.springerlink.com/content/k603k53k681514m6/

http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=284308

Bojiță M., Roman L., Săndulescu R., Oprean R., Analiza și controlul medicamentelor, vol I și II, Ed. Intelcredo, Deva, 2003;

Bănică F., Bojiță M., Controlul medicamentului – aplicații practice, Ed. Unversității din Oradea, 2006

Roman L., Săndulescu R., Chimie analitică, vol I, II, III, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999

Iuga C., Bojiță M., Rus L., Maier C., Curea E., Analiza medicamentului – Aplicații practice, Ed. Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, 2005;

Rania A. Sayed, Wafaa S. Hassan, Magda Y. El-Mammli, and Abadalla Shalaby, Journal of Spectroscopy, Volume 2013, Article ID 214270, 13 pages

A. S. Amin, “Spectrophotometric and conductometric determination of clindamycin ydrochloride in pure form and in pharmaceutical preparations,” Analusis, vol. 23, no. 8, pp. 415–417, 1995.

M. I. Walash, M. E. S. Metwally, M. Eid, and R. N. El-Shaheny, “Spectrophotometric determination of risedronate in pharmaceutical formulations via complex formation with Cu(II) ions: application to content uniformity testing,” International Journal of Biomedical Science, vol. 4, no. 4, pp. 303–309, 2008.

L. Roman, M. Bojiță, R. Săndulescu, D. L. Muntean, Validarea metodelor analitice, Ed. Medicală, București, 2007

ICH Harmonized Tripartite Guideline, ICH Q2A, Text on Validation of Analytical Procedures, Mars, 1995.