Dorian Grey Un Veritabil Personaj Dandy

Oscar Wilde (cu numele întreg Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde) a smuls posterității, cum puțini au reușit, statutul de scriitor cult. Chiar dacă stilul pe care l-a șlefuit l-a așezat în avangarda timpului său, el nu a ales niciodată să rămână un marginal. El a impus, prin propria-i prezență, ,,uniforma” prețioșilor dandies, opera ,,Portretul lui Dorian Grey” rămânând ,,cartea de cult a generațiilor de ireverențioși, adevărata Biblie a celor certați cu decalogul corectitudinilor de orice fel. Fascinația dublului, seducția cerebrală, luxul lascivității sau cultul artificialului sunt faliile mereu lunecoase pe care Wilde și-a așezat acest roman, carte folosită ca probă în teribilul proces care i-a grăbit sfarșitul”.

,,Portretul lui Dorian Grey” reprezintă o specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, scris în anul 1890 și aparținând autorului Oscar Wilde. Publicat la Londra, acest roman de ficțiune a primit numeroase critici încă de la început, fiind considerată o operă imorală și revoltătoare:,,Scopul meu este opera de artă și mă încântă nespus faptul că modul meu de abordare este subtil și potrivit din punct de vedere artistic. Nu înțeleg cum pot considera Dorian Grey drept o carte imorală. Mi-a fost dificil să subordonez moralitatea inerentă efectului artistic și dramatic și încă mi se pare că latura morală este prea evidentă”.

Din acest motiv, Wilde a decis că romanul său necesită o verificare și i-a adăugat, în cele din urmă, o prefață unde anticipa opiniile negative ce urmau a-i fi aduse și oferea explicații din perspectiva curentului literar în care se situa opera, și anume estetismul, varianta finală fiind publicată în aprilie 1891. Naratorul și-a exprimat astfel opinia, în cel mai explicit mod posibil:,,Cartea care l-a otrăvit sau l-a făcut perfect pe Dorian Grey nu există, este mai mult o fantezie de-a mea. Cartea mea stranie și colorată conține multe din mine:Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry este ceea ce crede lumea că sunt, Dorian este ceea ce mi-ar plăcea să fiu- în alte timpuri poate”.

Estetismul ilustrează o tendință artistică și literară engleză, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, făcând parte din curentul antinaturalist al ,,artei pentru artă”. Este o concepție nouă asupra artei și literaturii, care neagă sau minimalizează rolul și importanța conținutului artistic, punând în prim-plan latura artistică. Înțelesul modern al estetismului valorifică ideea că existența umană devine, în același timp, creație și contemplație, subiect și obiect.

În afara acestui estetism, simbol al transformării personalității umane în operă de artă, prin adoptarea noțiunii de frumos drept singura motivație a faptelor imorale, se distinge și existența unei fuziuni între dandysm și decadentism, care conferă originalitate și apreciere întregii opere literare.

Finele secolului al XIX-lea aduce interesul tot mai mare al scriitorilor pentru tema decadenței, cu toate tehnicile de evocare ale stărilor de spleen, apatie, epuizare, degradare afectivă și morală, cu ilustrarea imaginii superficialității morale, dar și tendințele tot mai mari ale personajelor de a cădea în prăpastia viciilor, chiar în monstruozitarea gesturilor suicidare, care vor deveni un obicei al secolului al XX-lea.

Această viață boemă, dezordonată a secolului al XX-lea a fost continuu asociată conceptului de ,,dandy”. Prin urmare, dandysmul corespunde unei tipologii existențiale și deține profunde rădăcini arhetipale. După cum afirma și Charles Baudelaire, dandysmul reprezintă ,,un stil atemporal, o instituție vagă, eternă, un ideal de umanitate izvorât dintr-o componentă a genotipului european. Este ultima zvâcnire de eroism în vremuri de decadență”.

Cei mai mulți critici susțin că dandysmul este un fenomen exclusiv istoric, ale cărui origini pot fi găsite în Anglia sfârșitului de secol XVIII. Dandy-i sunt susținătorii celibatului. Aceștia sunt, în marea lor majoritate, homosexuali:,,plăcerea carnală nu trebuie împărtășită cu femeile decât ca negoț. Mai bine amorul cu băieții”. Baudelaire a cultivat narcisismul, ajungând până la intensificarea cultului contemplării de sine:,,Dandy-ul trebuie să aspire a fi sublim fără întrerupere. El trebuie să trăiască și să doarmă în fața oglinzii”.

Opera ,,Portretul lui Dorian Grey”este surprinzătoare tocmai prin necesitatea de a reflecta asupra propriului ego și de a realiza un echilibru între ceea ce se vede în exterior și partea ascunsă, întunecată a fiecăruia, reprezentată de aspectul interior. Autorul însuși oferă o explicație suplimentară asupra operei sale:,,În <Portertul lui Dorian Grey> este o morală teribilă, o morală pe care lacomii nu vor putea să o găsească, dar care va fi limpede pentru cei cu mintea sănătoasă”.

Menționat încă din titlu, eroul eponim este tipul clasic de dandy specific sfârșitului de secol XVIII și începutul secolului al XIX-lea, care epatează tocmai prin frumusețea sa naturală, stârnește admirația celor din jur în mediile în care apare, este lăudat și invidiat, însă întotdeauna dă dovada de o lipsa totală de afecțiune, simțire, trăiri afective. După cum afirma și Barbey d’Aurevilly:,,Dandy-ul nostru, cel mai încăpățânat, cel mai majestuos dintre toți, socotește orice emoție drept înjositoare și nu consideră că uimirea ar putea reprezenta, în vreo împrejurare, o stare onorabilă pentru spiritul omenesc”.

Personajul principal apartine categoriei mediocre a societatii vremii sale, care pune accentul pe superficialitate, pe aparente, ridicand la cel mai inalt rang frumusetea si tineretea. In jurul lui Dorian Grey s-a conceput intriga romanului si este reprezentata de dorinta arzatoare a eroului de a dispune de tineretea vesnica prin intermediului tabloului care va fi pictat de Basil Hallward si de a se impaca cu constiinta oglindita in propriul portret.

La inceput, tanarul era naiv, nestricat de cinismul epocii, dar se va transforma, incetul cu incetul, intr-un partas al viciilor, adept al gusturilor rafinate. Drama operei izvoraste odata cu propunerea lui Basil de a concepe, cu ajutorul artei, chipl lui Dorian, acesta devenind principal sursa de inspiratie a vestitului artist:,,Nu exist nimic care sa nu poata fi exprimat prin arta si sunt constient ca lucrarile realizate de mine de cand l-am cunoscut pe Dorian Grey sunt lucrari bune, cele mai bune din viata mea. Personalitatea lui mi-a sugerat o noua maniera de a face arta, un stil cu totul nou. Vad lucrurile altfel, le gandesc altfel. Pentru mine, Dorian Grey este doar o inspiratie”.

Vazandu-si chipul pictat pe panza, Dorian este realmente surprins de propria-i perfectiune si, intr-o clipa de teama la adresa imbatranirii, el pronunta urmatoarele cuvinte prin care isi destainuie pretentia sa spre dainuirea vesnica:,,Ce trist este! Voi deveni batran, oribil si inspaimantator. Dar aceasta imagine va ramane mereu tanara. Cel putin daca ar fi invers. Imgainea din tablou sa fi imbatranit, iar eu sa fi ramas mereu tanar! Pentru asta…pentru asta…as da totul! Nu exista nimic pe lume pe care nu l-as da”.

,,Dorian Grey nu are deloc un caracter rece, fără conștiință. Dimpotrivă, este extrem de impulsiv, absurd de romantic, bântuit tot timpul de o conștiință exagerată, care îi ruinează orice plăcere și-l avertizează că tinerețea și distracția nu reprezintă totul în viață. În cele din urmă, scapă de conștiinta care l-a urmărit pas cu pas, an de an și, astfel, în încercarea lui de a-și ascunde conștiința, Dorian se ucide pe sine”.

Tanarul nu este prezentat intr-o evolutie de-a lungul romanului, ci mai degraba cunoaste o degradare din punct de vedere moral. Sirul monstruoaselor actiuni savarsite de personaj provin din atingerea idealului tineretii eterne, iar faimosul portret sa poarte amprenta batranetii. Condus de egoism, Dorian Grey va asista la propriul sau declin, el oferind un spectacol macabru, ajungand de la crima la sinuciderea sa:,,Cand au patruns inauntru au vazut atarnat pe perete un splendid portret al stapanului sau, asa cum il vazusera cu cateva ore inainte, in toata minunatia tineretii si a frumusetii sale Pe podea zacea un mort imbracat in haine de seara, cu un cutit infpt in inima. Era incovoita plin de riduri si cu o fata respingatoare. Nu l-au recunoscut decat dupa inele”

Viața lui Wilde a fost un lung ,,ospăț cu panterele, o primejdioasă echilibristică în preajma a nenumărate ființe otrăvite. Complăcându-se în oribila lume filistină, Wilde urma însă întortocheata logică a creației”. Doar acești indivizi neobișnuiți, la care ,,otrava era o parte a perfecțiunii, constituiau o veritabilă inspirație. Or, pentru a atinge perfecțiunea creației, trebuia să străbată acest purgatoriu al meschinăriei plin de farmec, al egoismului strălucitor, al degradării morale fastuoase și al șantajelor devenite un adevărat savoir-faire placat pe unde la sine acceptat savoir-vivre”.

Un roman perfect a carui frumusete insolent inchide in ea tot farmeculechivoc al autorului sau. Pentru Oscar Wilde, acest dandy efeminat, rasfatat al saloanelor pentru inteligenta sa scaparatoare si ostracizat de lumea buna in ultimii ani de viata, sungurul pacta de neiertat e prostul gust. Celelalte se mai pot negocia. Misterul portretului care se urateste cumplit si imbatraneste in locul lui Dorian Grey, pana cand depravatul sau model isi pierde viata incercand sa distruga tabloul, ascunde singura credinta statornica a lui Wilde. Dar si o dureroasa nostalgie dupa propria sa puritate pierduta.