Donatia, Contractul de Donatie

CUPRINS:

Introducere ………………………….…………………………………………….…. pag 4

Capitolul I. Noțiune și condiții de validitate ale contractului de donație ………….…. pag 6

1.1. Noțiune și caractere juridice …………..……………………………..…. pag 6

1.2. Condițiile de validitate ……………………………….………………….. pag 8

1.3. Principiul irevocabilității donațiilor …………………………………….. pag 19

1.4. Revocabilitatea donațiilor între soți ………………………………….… pag 22

Capitolul II. Donațiile simulate, indirecte și darurile manuale ……………………… pag 24

2.1. Donațiile simulate …………………………………………………..….. pag 24

2.2. Donațiile indirecte ………………………………………………………. pag 26

2.3. Darurile manuale ……………………………………………..………… pag 27

Capitolul III. Efectele contractului de donație …………………….……….………. pag 31

3.1. Efecte intre părți ………………………………………………………… pag 31

3.2. Opozabilitatea efectelor contractului fata de terți ………………………. pag 35

Capitolul IV. Cauzele legale de revocare a donațiilor ……………………………. pag 37

4.1. Revocarea pentru ingratitudine …………………………………………. pag 38

4.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinilor ……………….…………….. pag 42

4.3. Revocarea pentru surveniență de copil …………………………………. pag 44

4.4. Raportul și reducțiunea donației ……………………………………….. pag 46

Capitolul V. Considerații finale privind contractele speciale ………………………. pag 49

Concluzii ……………………………….……………………………………………. pag 54

Bibliografie …………………………………………………………………………. pag 55

Introducere

Contractele speciale fac parte din dreptul civil și au ca obiect de reglementare acele instrumente juridice prin intermediul cărora se realizează circulația bunurilor, folosința și conservarea bunurilor ori crearea de valori.

Contractele speciale civile sunt, în principiu, următoarele:

– contractul de vânzare-cumpărare

– contractul de schimb

– contractul de locațiune

– contractul de depozit

– contractul de împrumut

– contractul de folosință

– contractul de societate civilă

– contractul de tranzacție

– contractul de donație

Regulile aplicabile contractelor civile se aplică și contractelor comerciale dacă acestea nu sunt supuse unei alte reglementari, expres stabilită de legea comercială.

Pentru contractele speciale prioritate au dispozițiile din Codul civil ori cele prevăzute în legi speciale, iar în situația în care unele aspecte nu sunt prevăzute în normele speciale atunci normele privitoare la contract vor fi completate cu reguli din partea generală a dreptului obligațional.

Donația, a apărut încă din antichitate, fără a se cunoaște exact epoca care a consacrat-o. Dar, cum releva G.P. Petrescu, "donațiunile au început o dată cu societatea oamenilor care, pe dată ce s-au adunat, au căutat și mijloacele de a-și întreține amiciția lor prin daruri și prezenturi reciproce". În vechiul drept romanesc nu s-a acordat o însemnătate prea mare dreptului de proprietate. Întâlnim astfel donația în “Sobornicescul Hrisov” al Moldovei din 28 decembrie 1785, în timpul domniei lui Alexandru Mavrocordat, în Codul Calimach care cuprinde o reglementare mai amplă după modelul Codului Napoleon, în Legiuirea Caragea și în sfârșit în Codul civil de la 1865 care reflectă o puternică amprentă a codului francez.

În vechiul Cod civil donația era reglementata în Cartea a III-a, Titlul II, intitulat “Despre donațiuni intre vii și despre testament”, în art. 800-840 însă în noul Cod civil, donația este prezentată în Titlul III “Liberalități”, Capitolul II “Donația” art. 1011 – 1033.

Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros, iar contractul prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit. Contractele cu titlu gratuit se clasifică, la rândul lor, în contracte dezinteresate și liberalități.

Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane, neputându-se face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament

În Noul Cod civil sunt reglementate doar două categorii de liberalități, respectiv donația și legatul. Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar. Legatul este dispoziția testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate.

După cum se observă, doar donația reprezintă un contract, adică un act juridic bilateral. Legatul este un act juridic unilateral, care exprimă voința testatorului și produce efecte juridice indiferent de atitudinea legatarului; legatul se dobândește din momentul deschiderii moștenirii prin actul unilateral al testatorului, dacă legatarul nu renunță la legat.

Capitolul I. Noțiune și condiții de validitate ale contractului de donație

1.1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de donație

În art. 985, al Titlului III “Liberalitățile” Capitolul I “Dispoziții comune”, Secțiunea I “Dispoziții preliminare” donația este definită astfel: contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numita donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numita donatar.

După cum rezultă din aceasta definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animus donandi). Această intenție, concretizata în încheierea contractului în formă și în condițiile prevăzute de lege, justifica mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza ei.

În practică, s-a decis că în analiza cauzei în materie de donație este necesar a se stabili scopul său, motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului în acest sens. Cauza în cazul contractului de donație cuprinde așadar, în primul rând, voința de a dărui, animus donandi, și apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot. În speță, din probatoriul administrat a rezultat că actul de donație a fost făcut, după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica statul român, ci pentru schimbarea statutului social avut și dobândirea unui nou statut agreat de noua ordine socială. Ca atare, în mod corect s-a reținut că actul de donație nu a avut la baza animus donandi, care trebuie să constituie cauza juridica a liberalității realizate, ci s-a urmărit finalitatea arătată, constatându-se în cauza incidenta dispozițiilor codului civil. În consecință, în lipsa intenției reale de a gratifica statul comunist, contractul de donație nu are o cauză licita și este sancționat cu nulitatea.

Donația – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate (de exemplu, comodatul, mandatul cu titlu gratuit sau depozitul cu titlu gratuit etc.), prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și forma prevăzute pentru donații.

Caracterele juridice ale contractului de donație:

Chiar din definiția contractului se desprind caracterele juridice ale contractului de donație, și anume solemnitatea, caracterul gratuit, caracterul de contract unilateral, caracterul translativ de proprietate.

a) Donația este un contract solemn: pentru încheierea sa valabilă, art. 1011 alin.1 Cod civil prevede, sub sancțiunea nulității absolute, înscrisul autentic.

Rațiunea acestei opțiuni a legiuitorului rezidă în preocuparea de protejare a voinței donatorului împotriva oricăror vicii de consimțământ, având în vedere că donatorul își micșorează ireversibil patrimoniul cu bunul donat și fără obținerea unui echivalent. Prin excepție, nu este necesar înscrisul autentic pentru valabilitatea contractului, în cazul donațiilor indirecte, a celor deghizate și în cazul darurilor manuale. O altă excepție privește darul manual, care este valabil sub dublă condiție, respectiv, prin acordul de voința al parților însoțit de tradițiunea bunului. Referitor la bunurile ce pot face obiectul darului manual, stabilește o limită de a dispune de acestea prin dar manual, fiind vorba despre bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei, numai acestea putând forma valabil obiectul darului manual. Pentru bunurile mobile corporale cu valoare mai mare de 25.000 lei este necesar înscrisul autentic pentru donarea valabilă a acestora.

b) Donația este un contract cu titlu gratuit deoarece prin micșorarea patrimoniului său cu dreptul donat, donatorul nu urmărește nici o contraprestație sau un echivalent.

În cazul contractului de donație, cauza obligației donatorului o reprezintă intenția de gratificare a donatarului; donatorul procură un avantaj donatarului fără a primi nimic în schimb; transmiterea proprietății se face animus donandi, cu intenția de a mări patrimoniul celeilalte părți, fără contraprestație

c) Donația este un contract unilateral, care, în principiu, dă naștere la obligații doar în sarcina uneia dintre părți, și anume dă naștere la obligații doar în sarcina donatorului. Prin excepție, în cazul donației cu sarcină, donația devine un contract oneros, în limita sarcinii stabilite de donator către donatar.

d) Donația este un contract translativ de proprietate, efect care, de regulă, se produce de la exprimarea consimțământului în forma prevăzută de lege. Ca și în cazul contractului de vânzare sau de schimb, donația operează transmiterea dreptului de proprietate (sau a altui drept, real sau de creanța) în patrimoniul donatarului.

Excepțiile de la caracterul translativ de proprietate prin încheierea contractului de vânzare sunt valabile și în cazul încheierii contractului de donație, de exemplu, când bunul donat este un imobil și pentru a opera efectul translativ este necesară înscrierea dreptului în cartea funciară, cât și în situația în care bunul donat este o creanță constatată printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător.

O excepție importantă de la caracterul translativ de proprietate a contractului de donație și specifică acestuia este cuprinsă în art. 1016 Cod civil, intitulat ”Întoarcerea convențională”. Potrivit articolului menționat, contractul de donație poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul cât și descendenții săi ar predeceda donatorului. În acest caz, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor donate este afectat de condiția rezolutorie a predecesului donatarului sau a predecesului acestuia și a descendenților lui. Pendente conditione, bunurile donate trec pur și simplu în patrimoniul donatarului, care devine proprietar sub condiție rezolutorie. La îndeplinirea condiției (evenimente conditione) dreptul donat se desființează în patrimoniul donatarului cu efect retroactiv de la data încheierii contractului de donație, și bunul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini. În ceea ce privește, soarta actelor juridice încheiate de donatar cu privire la bunul donat, considerăm ca acestea se vor desființa retroactiv la îndeplinirea condiției, având în vedere că terții dobânditori în aceste condiții sunt de rea-credința, suportând riscul contractului, întrucât au cunoștință despre contractul de donație, având în vedere că potrivit prevederilor art. 1012 Cod civil, contractul de donație va fi obligatoriu înscris în registrul național notarial, ținut în format electronic. Pe de altă parte, dacă donația are ca obiect bunuri supuse unor formalități de publicitate, atât dreptul donatarului cât și dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalități, potrivit prentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul cât și descendenții săi ar predeceda donatorului. În acest caz, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor donate este afectat de condiția rezolutorie a predecesului donatarului sau a predecesului acestuia și a descendenților lui. Pendente conditione, bunurile donate trec pur și simplu în patrimoniul donatarului, care devine proprietar sub condiție rezolutorie. La îndeplinirea condiției (evenimente conditione) dreptul donat se desființează în patrimoniul donatarului cu efect retroactiv de la data încheierii contractului de donație, și bunul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini. În ceea ce privește, soarta actelor juridice încheiate de donatar cu privire la bunul donat, considerăm ca acestea se vor desființa retroactiv la îndeplinirea condiției, având în vedere că terții dobânditori în aceste condiții sunt de rea-credința, suportând riscul contractului, întrucât au cunoștință despre contractul de donație, având în vedere că potrivit prevederilor art. 1012 Cod civil, contractul de donație va fi obligatoriu înscris în registrul național notarial, ținut în format electronic. Pe de altă parte, dacă donația are ca obiect bunuri supuse unor formalități de publicitate, atât dreptul donatarului cât și dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalități, potrivit prevederilor art. 1016 Cod civil.

1.2. Condiții de validitate ale contractului de donație

Pentru a fi valabil încheiată, donația, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condițiile de fond ale contractului și anume capacitate, consimțământ, obiect, cauză.

a) Capacitatea civilă

Capacitatea civilă nu reprezintă altceva decât calitatea de a fi subiect de drept civil. Ea este o componentă a capacității juridice.

Capacitatea cuprinde capacitatea de exercițiu și capacitatea de folosință.

– prin capacitatea de folosința se înțelege aptitudinea (generală și abstractă) a unei persoane de a avea drepturi și obligații civile

– capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile

În materia noastră, ne interesează capacitatea de a contracta, ca parte a capacității juridice civile, respectiv aptitudinea generală a unei persoane de a-și asuma obligații și în mod corelativ de a dobândi drepturi, prin încheierea unui contract. Ținând cont de faptul că vânzarea este un act de dispoziție asupra bunului vândut, capacitatea cerută la încheierea contractului este capacitatea deplină de exercițiu pentru ambele părți contractante. Potrivit regulii generale, aplicabile și contractului de donație, capacitatea de a contracta constituie regula, iar incapacitatea excepția. Atât donatorul cât și donatarul trebuie să aibă, la momentul perfectării contractului, capacitatea necesară pentru a încheia acte de dispoziție.

În cazul donației încheiate între absenți, părțile (dar mai ales donatorul) trebuie să fie capabile atât la momentele ofertei și acceptării, precum și la momentul primirii comunicării udului de acceptare. Incapacitățile în materie pot fi: absolute, când persoana în cauză nu poate face și nici primi donații, și incapacități relative care presupun că incapabilul nu poate dona anumitor persoane și nici primi de la unele din ele. Incapacitățile la încheierea contractului de donație sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Ele urmează a fi analizate în continuare, după cum interdicția este de a dispune sau de a primi donații.

A. Incapacități de a dispune

Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obștile de moșneni în devălmășie, obștile răzeșești nedivizate, composesoratele, obștile de cumpărare, pădurile grănicerești, pădurile urbariale, comunele politice, cooperativele, alte comunități și formele asociative cu diferite denumiri cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr.1/2000 nu pot înstrăina aceste terenuri, în nici un mod, în întregime sau în parte, nici prin acte cu titlu oneros, nici prin donații (art.28 alin.7 din Legea nr. 1/2000).

Potrivit art. 80 din Legea insolventei nr. 85/2006, sunt anulabile constituirile ori transferurile de drepturi patrimoniale către terți realizate de debitor prin acte de transfer cu titlu gratuit (deci inclusiv prin donații), efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, fiind exceptate sponsorizările în scop umanitar. Acțiunea în anulare se introduce la judecătorul-sindic de către administratorul judiciar sau, după caz, de către lichidator.

B. Incapacități de a primi

Persoanele fizice neconcepute și organizațiile care n-au dobândit personalitatea juridică nu au capacitatea de a primi donații. Copilul conceput (infans conceptus) poate fi gratificat.

Persoanele neconcepute pot fi gratificate numai indirect, de exemplu, prin liberalități cu sarcini, făcute unor terțe persoane capabile. Iar organizațiile (entitățile) care n-au dobândit personalitatea juridică vor putea primi donații în cursul constituirii de la data actului de înființare (art. 208 Cod civil).

Minorii și interzișii au dreptul de a primi donații, dar nu au exercițiul acestui drept. Potrivit art. 1.013 Cod civil, oferta de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu se acceptă de către reprezentantul legal, iar oferta de donație făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi acceptată de către această, cu încuviințarea ocrotitorului legal.

În legătură cu capacitatea de a accepta o donație, se impun unele precizări privitor la acceptarea ofertelor de donație făcute în favoarea persoanelor juridice.

Donațiile făcute statului (organelor de stat, instituțiilor bugetare, unităților administrativ teritoriale, regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat) urmează să fie acceptate după cum urmează:

– donațiile oferite ministerelor, altor organe sau instituții centrale care depind direct de Guvern, precum și unităților bugetare care fac parte din sistemul acestora se acceptă de ministrul sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat;

– donațiile oferite unităților administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul județean sau al municipiului București;

– donațiile oferite regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat se acceptă de conducătorii acestora însă, dacă sunt de interes național, cu autorizația prealabilă a organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizația consiliului județean sau al municipiului București, după caz.

Dacă obiectul donației este un teren agricol se cere și avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar dacă este un imobil situat într-o localitate, este necesar avizul Ministerului Administrației și Internelor.

În toate cazurile, bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există restanțe de impozite sau taxe pot fi acceptate numai cu avizul Ministerului Finanțelor (art. 2-4 din Decretul nr.478/1954).

Dacă bunul care formează obiectul donației (sau legatului făcut prin testament) urmează să intre în domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale, dreptul de proprietate publica se dobândește prin acceptarea liberalității de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz (art.7 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia).

Cât privește persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donațiilor (inclusiv a darurilor manuale) se face prin organele abilitate să încheie acte juridice în numele și pe seama persoanei juridice, respectiv prin persoanele împuternicite în acest scop. În cursul constituirii, liberalitățile făcute în scopul formării patrimoniului necesar se accepta de persoanele împuternicite (prin actul constitutiv) să îndeplinească procedura de dobândire a personalității juridice.

Aceste reguli de drept comun de acceptare a liberalităților sunt aplicabile atât în cazul persoanelor juridice care urmăresc un scop patrimonial, cât și în cazul asociațiilor sau fundațiilor fără scop patrimonial. Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații nu prevede necesitatea vreunei aprobări sau autorizații pentru acceptarea liberalității. Instanța competentă verifică numai îndeplinirea cerințelor legale pentru constituirea asociației sau fundației (filialelor) ori federației și dispune, pe această bază, înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor (federațiilor), personalitatea juridică fiind dobândita în momentul înscrierii.

În ceea ce privește momentul la care trebuie să ne raportăm pentru a aprecia capacitatea parților, nu se pune problema dacă donația se realizează printr-un singur act. Dacă donația se încheie prin acte separate (între absenți), donatorul trebuie să fie capabil în momentul facerii ofertei (când își manifestă voința de a dona), în momentul acceptării ei de către donator (când se realizează acordul de voință) și în momentul primirii comunicării actului de acceptare, căci donația produce efecte numai din acest monet. Cât privește pe donatar, el trebuie să fie capabil îl momentul acceptării. În momentul facerii ofertei donatarul nu trebuie să fie capabil, întrucât oferta este un act unilateral al donatorului, iar în momentul receptării notificării de către donatar problema capacitații donatorului nu se pune.

Nerespectarea incapacităților – atât de a face, cât și de a primi donații – se sancționează, de regulă, numai cu nulitatea relativă a contractului, nulitatea putând fi invocată de cel ocrotit (prin ocrotitorul legal, dacă este cazul) sau de succesorii săi în drepturi.

În Noul Cod civil (art. 1.014) este reglementată pentru prima dată promisiunea de donație. Prin derogare de la regulile de formă aplicabile celorlalte promisiuni de a contracta (care nu trebuie să îmbrace forma actului ce se preconizează a se încheia), promisiunea de donație este supusă formei autentice cerute ad validitatem.

În ipoteza în care promitentul-donator nu își execută obligațiile asumate prin promisiunea de donație, beneficiarul promisiunii nu poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de donație, ci doar obligarea promitentului la plata de daune-interese. Și în acest caz daunele-interese sunt limitate, în sensul că ele pot consta doar în cheltuielile pe care beneficiarul le-a făcut (de exemplu, onorariului avocatului care a redactat promisiunea de donație, cheltuielile de autentificare, cheltuieli de transport etc.) și în avantajele pe care le-a acordat terților în considerarea promisiunii (de exemplu, mizând pe faptul că va primi cu titlu de donație suma de 50.000 de lei, beneficiarul a încheiat o promisiune de vânzare cu un terț, căruia i-a plătit cu titlu de arvună suma de 5.000 de lei, urmând ca după obținerea sumei de 50.000 de lei să perfecteze contractul de vânzare și să plătească prețul integral. Întrucât promitentul-donator a refuzat să mai încheie contractul de donație, beneficiarul promisiunii nu a mai putut încheia contractul de vânzare, iar terțul a fost îndrituit să rețină suma de 5.000 de lei, pe care beneficiarul promisiunii a pierdut-o. În aceste condiții, promitentul-donator poate fi obligat la daune-interese).

b) Obiectul contractului

Pot forma obiect al contractului de donație bunurile mobile sau imobile aflate în circuitul civil ori drepturile privind aceste bunuri, determinate sau determinabile, posibile, licite, existente sau care pot exista în viitor.

Potrivit dreptului comun, obiectul obligației (adică prestația la care se angajează debitorul) trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit. De asemenea, numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestații contractuale. Contractul poate purta și asupra unor bunuri viitoare, însă succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donației. După deschiderea moștenirii, moștenitorul poate înstrăina universalitatea dobândită, respectiv cota-parte indiviză, nu numai cu titlu oneros, dar și cu titlu gratuit, deci prin donație (art. 1.754 Cod civil). În niciun caz bunurile viitoare nu pot constitui obiectul darului manual.

Dacă bunul donat este individual determinat donatorul trebuie să aibe calitatea de proprietar (fie și sub condiție). În ipoteza în care contractul are ca obiect lucrul altuia, donația este nulă, absolut în toate cazurile (indiferent de soluția ce se admite în materia vânzării lucrului altuia) întrucât donatorul se poate abține să dobândească proprietatea lucrului altuia și deci donația contravine principiului irevocabilității). Dacă încheierea contractului de donație este însoțită, precedata sau urmată de încheierea unui alt contract (cu participarea unei alte persoane, străine de donație), trebuie să se stabilească în mod corect ce se donează (quid donat), adică obiectul donației, pentru ca soluționarea problemelor de drept specific contractului de donație (capacitatea, revocarea, reducțiunea etc.) să nu se răsfrângă asupra celuilalt contract cu privire la care reglementările în materie de donație nu sunt incidente.

Problema se pune în practică în cazul finanțării cumpărării sau construirii unei case: obiectul donației este suma de bani sau casa? Regula este că, în cazul prestării unei sume de bani în vederea achiziționării unui imobil, obiectul donației este suma de bani.

Tot astfel, dacă donația se realizează prin înscrierea dreptului de proprietate asupra (sau și asupra) altei persoane decât aceea care plătește prețul imobilului, ceea ce se donează este prețul (parte din preț), iar nu imobilul, dar numai dacă donația este concomitenta cu plata prețului către vânzător.

În schimb, dacă înscrierea se face după încheierea vânzării și plata prețului la care donatarul n-a luat parte, obiectul donației îl formează imobilul.

Drept consecință, dacă obiectul donației este suma de bani, nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului (donatarului) asupra imobilului.

c) Cauză

Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit și moral, în caz contrar, donația nu poate fi valabil încheiată.

Donația care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incuba celui care o pretinde și fiind o chestiune de luptă, poate fi făcută prin orice mijloace de probă.

Cauza donației cuprinde două elemente: intenția de a gratifica și motivul determinant. Intenția de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanță, cu titlu gratuit. Voința de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil și comun tuturor contractelor de donație.

Evident, că intenția de a gratifica este strâns legată de consimțământul liber exprimat al donatorului.

Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil și concret în fiecare contract de donație.

d) Consimțământul

Ca la orice alt contract, încheierea valabilă a contractului de donație presupune acordul de voință al celor două părți și exprimarea acestui acord sub forma consimțământului.

Ceea ce particularizează exprimarea consimțământului în cazul contractului de donație este legat de preexistenta voinței de a dona a donatorului (animus donandi ), precum și de dorința de a accepta a donatarului. În principiu, potrivit dreptului comun, consimțământul părților trebuie să fie liber exprimat, să nu fie viciat prin dol (sub forma specifică a captației sau sugestiei), smuls prin violență sau dat din eroare.

Având în vedere modul cum este reglementată leziunea prin prevederile art. 1221 Cod civil, rezultă cu evidență că în cazul contractului de donație este exclusă vicierea consimțământului prin leziune. În această materie, eroarea asupra persoanei donatarului prezintă o semnificație deosebită, nu doar în privința identității acestuia, ci și a calităților persoanei, data fiind reglementarea revocării pentru ingratitudine specifica contractului de donație.

Consimțământul parților pentru încheierea valabilă a contractului de donație trebuie să fie exprimat prin înscris autentic, potrivit art. 1011 Cod civil, care reia astfel prevederea conținută de art. 813 din Codul civil anterior.

Validitatea contractului sub aspectul exprimării consimțământului în forma autentica se analizează avându-se în vedere distincția între încheierea contractului între persoane prezente, respectiv intre absenți.

d.1. Încheierea contractului între persoane prezente:

Acordul simultan de voințe se realizează prin prezentarea ambelor părți, donatorul și donatarul, în fața notarului public, unde își dau consimțământul și semnează înscrisul autentic. Părțile pot fi reprezentate prin mandatari, numai dacă aceștia au procură autentică și specială.

Sub sancțiunea nulității absolute, consimțământul ambelor părți trebuie să fie exprimat în formă autentică. Forma autentică este o măsură de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual și irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără ca acel echivalent activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-o valoare echivalentă.

Aceasta are drept consecință faptul că, până la autentificarea înscrisului (operațiune ce presupune, în prealabil, plata taxelor de timbru și a onorariului notarului public), simplul consimțământ nu valorează donație valabilă. Rațiunea instituirii acestei cerințe ad validitatem este de o importanță deosebită a acestui act juridic, consecințele irevocabile pe care încheierea donației o are asupra patrimoniului donatorului.

În acest sens, doctrină și practica au precizat că nu este admisibilă proba cu martori pentru dovedirea unei donații, nulitatea rezultată din lipsa formei autentice putând fi invocată oricând, de orice persoană interesată, inclusiv de instanță din oficiu. Ea nu poate fi confirmată de donator și nici acoperită ulterior prin acte oficiale. În acest context este de menționat ca cerința formei autentice este aplicabilă, sub aceeași sancțiune, și donațiilor făcute statului sau instituțiilor publice .

Nici înzestrarea unui copil în vederea căsătoriei nu este scutită, pentru validitatea contractului, de forma autentică (cu excepția darului manual), astfel încât, dacă nu a fost confirmată după moartea donatorului (art. 1010 Cod civil) se poate cere oricând constatarea nulității absolute a donației.

Totodată, potrivit prevederilor cuprinse în art. 1012 Cod civil, notarul care autentifică un contract de donație are obligația de a înscrie de îndată acest contract în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii, în scop de informare a persoanelor care justifica existența unui interes legitim.

Deci, pe lângă forma autentică, suplimentar legiuitorul a mai prevăzut o formalitate, respectiv, înregistrarea donației autentice, pentru ca terții interesați să cunoască existența donației, deci în scop de publicitate .

Sarcinile sau condițiile donației trebuie să fie prevăzute tot în forma solemnă.

d.2. Încheierea contractului între persoane prezente

În cazul în care contractul de donație se încheie intre absenți, prin ofertă și acceptare separate, atât oferta de a dărui, cât și acceptarea trebuie să fie făcute în forma autentică. Pentru validitatea donației acceptată printr-un înscris separat, se mai cere că acceptarea să aibă loc în timpul vieții ofertantului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.

Destinatarul ofertei trebuie să fie și el în viață în momentul acceptării, când se realizează acordul de voință necesar în vederea încheierii contractului. Dacă destinatarul ofertei încetează din viața înainte de acceptare, moștenitorii săi nu pot accepta donația deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept, iar oferta de donație s-a făcut intuitu personae, cu atât mai mult, creditorii nu ar putea accepta donația (nici în timpul vieții destinatarului ofertei) pe calea acțiunii oblice (dreptul de a accepta fiind exclusiv personal, implicând aprecieri de ordin moral) și nici nu ar putea ataca refuzul acceptării donației pe calea acțiunii pauliene, pentru ca destinatarul ofertei nu-și micșorează patrimoniul, ci pierde numai ocazia de a și-l mări.

Incapacitatea sau decesul ofertantului (donator) atrage caducitatea acceptării, potrivit prevederilor art. 1013 alin. (2) Cod civil. Întrucât acceptarea unei oferte de donație implică aprecieri de ordin moral, nu este admisibila acceptarea pe calea acțiunii oblice de către creditorii destinatarului ofertei și nici de către moștenitorii acestuia. Dacă oferta nu este caducă și a fost acceptată de către donatar, pentru a se naște în mod valabil contractul, legea mai prevede o cerință, și anume comunicarea acceptării către donator, în timpul vieții lui și înainte de a deveni incapabil. Spre deosebire de acceptare însăși, care nu poate fi făcută decât personal de către destinatarul ofertei de donație, comunicarea acceptării se poate face și de către alte persoane, respectiv moștenitorii donatarului, potrivit dispozițiilor art. 1013 alin. (2) Cod civil sau de creditorii lui.

Cu privire la cerințele de formă specifice donației, este de reținut că potrivit prevederilor cuprinse în art. 1011 alin. (2) Cod civil, în cazul donației de bunuri mobile este necesar ad validitatem, întocmirea unui așa numit în doctrină, stat estimativ, respectiv, un înscris, chiar sub semnătură privată, semnat de donator și donatar, care să cuprindă o enumerare și evaluare (estimare) a bunurilor dăruite.

Dacă donația are ca obiect bunuri mobile, corporale sau incorporale, se mai cere ca

obiectele mobile donate să fie enumerate și evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației (art. 1.011 alin. (3) Cod civil).

Statul estimativ poate să fie cuprins în chiar corpul înscrisului de donație, dar părțile pot întocmi și un înscris separat sub semnătură privată, nefiind necesară redactarea lui în forma autentică; însă înscrisul trebuie să fie semnat de ambele părți.

Aceasta formalitate este necesară pentru asigurarea respectării principiului irevocabilității donațiilor și pentru aplicarea, dacă va fi cazul, a normelor privitoare la reducțiunea sau raportul donației care a avut ca obiect bunuri mobile (de exemplu, obiectul donației îl reprezintă anumite obiecte de artă – tablouri – și se impune a se cunoaște care sunt tablourile donate din multitudinea de tablouri pe care le are donatorul). Dacă nu se cunosc cu exactitate bunurile mobile care au format obiectul contractului de donație nu se poate stabili care este valoarea acestor bunuri și, pe cale de consecință, nu se poate stabili dacă a fost încălcată rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari ori în ce măsură urmează să se procedeze la raportul donației.

Probleme speciale privind donațiile în lumina art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989: Potrivit art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.10/2001, “În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: […] c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în forma autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentica prevăzută de art. 813 din Codul civil [anterior], în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.

Cu alte cuvinte, cerința ca donația să fie anulată sau declarată nulă printr-o hotărâre judecătorească irevocabila vizează doar ipoteza imobilelor donate statului sau altor persoane juridice, în temeiul unui contract încheiat în forma autentică. În cazul celorlalte imobile donate statului în baza unor acte normative speciale (care nu impuneau cerința actului autentic), nu este prevăzută cerința existenței unei hotărâri judecătorești pentru a fi considerate ca preluate abuziv.

1.3. Principiul irevocabilității donațiilor

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1015 Cod civil, intitulat ”Principiul irevocabilității donațiilor” rezultă că pentru valabilitatea unui contract de donație, legiuitorul în mod expres a interzis inserarea în contract a unor clauze care ar conduce la revocarea donației.

Deoarece irevocabilitatea donației se referă la interzicerea, sub sancțiunea nulității absolute, a înserării în contractul de donație a anumitor clauze, care sunt permise în alte contracte, în literatura de specialitate s-a arătat că în cazul donațiilor există o irevocabilitate de gradul 2.

Sancțiunea nulității lovește contractul în întregime, iar nu numai clauza incompatibilă cu principiul irevocabilității și chiar dacă această clauză nu a fost cauza determinant și impulsive a liberalității. Cu toate acestea, dacă donația este divizibilă și clauza o afectează numai în parte, pentru rest efectele contractului se mențin, iar dacă, după moartea donatorului, succesorii săi în drepturi – în cunoștință de cauza – confirmă sau executa donația, nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea bunului donat.

Clauzele care sunt incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor sunt:

– condițiile potestative

– plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului

– rezervarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de către donator

– rezervarea dreptului donatorului de a dispune în continuare de bunul donat

1. Condițiile potestative. Art. 1015 alin. 2 litera a) prevede că este lovită de nulitate absolută donația care este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului.

Prin urmare, sub sancțiunea nulității absolute, în contractul de donație nu poate fi inserată o condiție potestativă, atât pură cât și simplă. Per a contrario, în contractul de donație pot fi inserate condiții cazuale sau mixte (adică evenimente a căror producere depinde de voința unui terț sau a donatarului).

2. Plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului

Art. 1015 alin. (2) litera b) Cod civil, sancționează cu nulitatea absolută donația prin care s-ar impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație. Prin această interdicție, legiuitorul a urmărit împiedicarea donatorului ca indirect, după ce a donat, să golească de conținut emolumentul donației, prin contractarea de datorii în cuantum neprecizat, per a contrario, este perfect valabilă clauza prin care donatarul își asuma plata datoriilor , chiar viitoare, dar determinate sau determinabile.

3. Rezervarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de către donator este interzisă de prevederea conținută în art. 1015 alin. (2) litera c) Cod civil sub sancțiunea nulității absolute.

4. Rezervarea dreptului donatorului de a dispune în continuare de bunul donat este interzisă de dispozițiile art. 1.015 alin. (2) litera d) Cod civil, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de bunul donat.

În cazul în care donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, donația este nulă cu privire la acel bun sau suma, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de ele; bunul său sumă se transmite moștenitorilor donatorului. Dacă rezerva dreptului de a dispune este generală și se întinde asupra întregii donații, ea este nulă în totalitate.

În literatura juridică, se admit excepții de la principiul irevocabilității de gradul II al donațiilor și anume, contractul nu este nul dacă după moartea donatorului, în cunoștință de cauză, moștenitorii acestuia confirma sau execută donația, potrivit prevederilor art. 1.010 Cod civil: confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali sau cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților; de asemenea, în ipoteza că donația este divizibila, iar clauza interzisă afectează numai în parte contractul, atunci nulitatea va fi doar parțială.

Întrucât enumerarea clauzelor incompatibile cu principiul irevocabilității, conținute în Codul civil, nu este limitativă, este necesar să facem unele precizări și cu privire la clauzele care sunt premise, pentru a delimita mai bine câmpul de aplicație al principiului irevocabilității. Sunt compatibile cu acest principiu următoarele clauze:

– întrucât transmisiunea irevocabilă a dreptului donat nu împiedică o predare imediată a bunului, donația poate fi cu termen, pentru că termenul – ca modalitate a actului juridic – nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exercițiul acelui drept

– donația poate fi afectată de o condiție cauzală sau mixtă. Depinzând de hazard, respectiv și de voința unei alte persoane, decât donatorul, ele nu contravin principiului irevocabilității donațiilor

– poate fi stipulata plata datoriilor prezente ale donatorului, precum și cele viitoare, dacă, în acest din urmă caz, sunt specificate în contractul de donație

– posibilitatea stipularii reîntoarcerii convenționale a bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator, chiar dacă lasa descendenți, sau pentru cazul de pre-deces al donatarului și al descendenților lui

– în cazul depunerii unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituție de credit, pe numele altei persoane animus donandi, deponentul poate însera în instrumental bancar (de economisire) o clauză de împuternicire pe seama sa, fără a contraveni principiului irevocabilității, deoarece va acționa în baza clauzei ca un mandatar al titularului contului bancar

– nici clauzele de inalienabilitate, care în practică sunt mai frecvente în materie de liberalități decât în alte materii, în măsura în care sunt recunoscute valabile, nu contravin principiului irevocabilității

– donația cu rezerva uzufructului, în favoarea donatorului sau a unui terț, este permisă, obiectul contractului fiind nuda proprietate, care se donează în mod irevocabil

1.4. Revocabilitatea donațiilor între soți

În ceea ce privește contractul de donație încheiat între soți (deci în timpul căsătoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale soțului donator și care devin astfel bunuri proprii ale soțului donatar, dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate, “ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașe a ambilor soți”. Evident, donatorul poate dona și cota-parte ideală ce-i aparține din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu formează obiectul comunității sau dreptul asupra unei moșteniri deschise (universalitate sau cota-parte indiviza asupra universalității), care este bun propriu al soțului-moștenitor.

Referitor la donațiile dintre soți, Codul civil prevede anumite reguli speciale, derogatorii de la regulile generale aplicabile donațiilor. Cea mai importantă regulă specială vizează derogarea de la principiul irevocabilității donațiilor. Art. 1.031 Cod civil arată ca orice donație încheiată între soți este revocabila numai în timpul căsătoriei. Prin urmare, spre deosebire de regimul juridic de drept comun al donațiilor care stabilește o irevocabilitate de gradul II pentru celelalte donații, donațiile între soți sunt esențialmente revocabile. Aceasta revocabilitate dă posibilitatea soțului donator să revoce donația oricând în timpul căsătoriei, chiar fără motive întemeiate. Noutatea pe care o aduce noul Cod civil este aceea ca donația este revocabilă numai în timpul căsătoriei celor doi soți, nu și după încetarea acesteia prin moartea soțului donatar, sau în urma desfacerii căsătoriei prin divorț .

Pentru a da eficiență principiului revocabilității donațiilor între soți, legiuitorul a optat pentru sancțiunea nulității absolute a simulației în care donația reprezintă contractul secret, donație făcută în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți, indiferent ca simulația are loc prin deghizarea naturii juridice a contractului secret (donația) printr-un contract public mincinos cu titlu oneros (de exemplu, vânzarea) sau are loc prin interpunere de persoane. În cazul simulației prin interpunere de persoane legea prezumă relativ ca persoană interpusă orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.

Având în vedere sancțiunea stabilită de legiuitor pentru donațiile între soți făcute cu scopul de a ocoli principiul revocabilității lor, rezulta că dreptul discreționar al soțului donator de a revoca donația ad mutum, prin simpla sa voință, nu poate fi înlăturat printr-o stipulație contrară, prevederea art. 1.033 Cod civil fiind imperativă.

Dreptul de revocare fiind de esența donațiilor dintre soți, nu este necesar să fie stipulat în actul de donație și nu poate fi înlăturat printr-o stipulație contrară. Aceste donații sunt valabile chiar dacă s-au făcut sub condiție pur potestativă, chiar dacă se impune donatarului obligația de a plăti datoriile nedeterminate ale donatorului și chiar dacă donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite. În timpul căsătoriei, nu este cazul a se aplica nici regulile privitoare la revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine; soțul donator poate revoca donația ad mutuum și fără a invoca cauzele prevăzute de lege, în schimb, după moartea donatorului, moștenitorii lui pot cere revocarea pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine potrivit regulilor aplicabile acestor cauze legale de revocare.

Din cele arătate, rezultă că donația dintre soți derogă nu numai de la principiul irevocabilității donațiilor (irevocabilitate de gradul II) – în sensul că se pot stipula, la încheierea contractului, clauze incompatibile cu acest principiu – dar chiar și de la forța obligatorie a oricărui contract (irevocabilitate de gradul I), în sensul că una dintre părți poate, prin voința sa unilaterală, să revoce donația (foloasele gratuite procurate celeilalte părți).

Cât privește modurile de revocare, ea nu trebuie să îmbrace forma unei acțiuni în justiție și poate fi atât expresă (de exemplu, prin act notarial sau prin testament), cât și tacită, implicită, constând într-un act ulterior al donatorului din care rezultă voința acestuia de a revoca donația; este însă necesar să existe o identitate exactă intre bunul care a format obiectul donației și obiectul revocării. Donațiile între soți, inclusiv darurile de nuntă, făcute de unul dintre soți celuilalt, sunt revocabile pentru ca soțul donator să poată revoca donațiile făcute în timpul căsătoriei atunci când încetează influența pe care o avea unul dintre soți asupra celuilalt.

Potrivit art. 1.032 Cod civil nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donației făcute soțului de reacredință.

Capitolul II. Donațiile simulate, indirecte și darurile manual

În afara reglementării formării contractului de donație gratificarea donatarului se poate face și prin alte forme sau varietăți ale acestui contract precum: darurile manuale, donațiile simulate și donațiile indirecte.

2.1. Donațiile simulate

Simulația în materie de donații se întâlnește sub forma donației deghizate, ascunsă sub aparența unui contract cu titlu oneros, și sub forma interpunerii de persoane, prin care se ascunde persoana adevăratului beneficiar al liberalității.

A. Donațiile deghizate

Donația deghizată este o donație simulată care, sub aparența unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a unui contract secret; de exemplu, deși printr-un contract public de vânzare-cumpărare se înstrăinează o casă, în fapt dreptul de proprietate se transmite cu titlu gratuit, în acest caz, deși părțile contractante recunosc existența unui preț, acesta nu exista în realitate (nefiind datorat). Donațiile deghizate sunt valabile, simulația nefiind, în principiu, sancționată cu nulitatea, dacă însă, deghizarea este frauduloasă contractul este nul.

În ceea ce privește respectarea condițiilor de fond, s-a apreciat unanim că actul care deghizează donația (cel aparent) trebuind să întrunească toate cerințele prevăzute de lege (în materie de donații).

S-a pus însă problema ce formă trebuie să îmbrace contractul care deghizează o donație. Unii autori, ca și practica judiciară au exprimat opinia că este suficient dacă sunt respectate condițiile de formă cerute pentru validitatea actului aparent, dar încălcarea acestor condiții ar atrage nulitatea absolută a operațiunii, după o altă opinie, în toate cazurile se cere respectarea formei autentice impuse de lege, indiferent ca donația este reală sau simulată. Așadar, actul public, care deghizează donația, trebuie să fie încheiat în formă autentică, pentru validitatea donației înseși.

În privința probei deghizării, sunt aplicabile regulile generale din materia simulației: părțile pot dovedi prin orice mijloc de proba simulația numai atunci când pretind caracterul ilicit al acesteia.

În caz contrar, părțile ar trebui să prezinte contraînscrisul (care nu este nevoie să fie autentic) ori un început de dovadă scrisă, ce poate fi completat cu martori sau prezumții, iar terții pot administra orice mijloc de probă pentru a dovedi că în realitate intre părți s-a încheiat un contract de donație ( art. 1292 Cod civil ).

Pentru a ușura dovada deghizării, legea prevede în favoarea moștenitorilor rezervatari o prezumție relativă potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă (rudă în linie directă, descendentă sau ascendentă, inclusiv rudenia civilă rezultând din adopție) reprezintă o donație deghizată (supusa reducțiunii), dar numai dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocată de un moștenitor în linie dreaptă care să fi consimțit la încheierea actului.

B. Donațiile prin interpunere de persoane

Donația prin interpunere de persoane este tot o donație simulată, asemănătoare donației deghizate, care însă are un obiect diferit. Astfel, dacă în cazul donației deghizate simulația vizează natura gratuită a contractului, în cazul interpunerii de persoane simulația privește persoana donatarului.

Simulația poartă în cazul acestor donații asupra persoanei adevăratului donatar; ea este folosită atunci când adevăratul donatar este incapabil să primească liberalitatea de la donator sau gratificarea sa de către un donator nu ar fi agreata de familia donatorului sau de opinia publică.

Contractul de donație aparent se încheie intre donator și o persoană interpusă, care apare ca donatar, iar prin contraînscris (actul real secret) se stabilește persoana adevăratului donatar căruia persoana interpusă va trebui să îi transmită bunul.

Din cauza dificultăților de a proba aceasta simulație, legea prezumă absolut a fi persoane interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane . (art. 992 Cod civil care reia parțial prevederile art. 812 din Codul civil anterior ), consecința este ca și aceste persoane sunt incapabile de a primi de la donator.

2.2. Donațiile indirecte

Donațiile indirecte sunt acte juridice încheiate (nesimulat) cu intenția de a gratifica (de aceea sunt supuse regulilor de fond prevăzute pentru liberalități), dar înfăptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donație. Prin urmare, spre deosebire de donația deghizată – care este o adevărată donație deoarece contractul aparent nu are o existență reală, nu corespunde voinței reale a parților -, în cazul donației indirecte actul care se încheie (altul decât donația) este real, voit de părți, dar prin intermediul lui se realizează indirect o gratificare, o liberalitate. Pentru acest considerent donațiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea donației, fiind o excepție de la principiul solemnității donației, în schimb, donațiile indirecte sunt supuse regulilor de fond la care este supusă aceasta liberalitate.

Cele mai utilizate mijloace de a încheia indirect o donație sunt: renunțarea la un drept, remiterea de datorie, stipulația pentru altul, plata datoriei altuia:

a) Renunțarea la un drept este, de regulă, un act juridic neutru. Dacă însă se dovedește că renunțarea s-a făcut cu intenția de a gratifica, ne găsim în fața unei donații indirecte. De exemplu, au fost considerate astfel: renunțarea la un legat, renunțarea la uzufruct (profită nudul proprietar prin întregirea dreptului), renunțarea la moștenire.

b) Remiterea (iertarea) de datorie poate reprezenta și ea o donație indirectă în cazul în care animus donandi, creditorul care are o creanță renunța la valorificarea acesteia împotriva debitorului. Dacă remiterea de datorie se face cu titlu oneros, ea nu va fi, evident, calificată ca o donație indirectă, ci, după caz, novație prin schimbare de obiect, dare în plată sau chiar tranzacție.

c) Stipulația în favoarea unui terț făcută cu intenția de a gratifica reprezintă tot o donație indirectă. De fiecare dată însă trebuie să fie analizată foarte bine cauza contractului, căci stipulația în favoarea unei alte persoane poate fi făcută și credendi causa ori solvendi causa, caz în care nu mai poate fi, evident, analizata ca donație. Prin excepție de la regula necesitații capacitații donatarului-terț beneficiar de a primi donații, se recunoaște validitatea sarcinii stipulate în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute), cu condiția existenței ei la data executării sarcinii, de exemplu, sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naște din căsătoria pe care o va încheia nepoata donatorului (art. 989 alin. (2) Cod civil.).

2.3. Darurile manuale

Darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente:

a) acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit

b) tradițiunea, predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit.

Deoarece darul manual este un act (iar nu fapt) juridic, acordul parților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Iar “tradițiunea” este exteriorizarea acordului, înlocuind (după unii autori reprezentând) forma solemnă prevăzută de lege pentru donații și de natură a atrage atenția donatorului asupra gravității contractului pe care îl încheie.

Tradițiunea unui bun mobil corporal de la o persoană la alta, cu intenția de a gratifica și respectiv de a accepta aceasta donație produce aceleași efecte cu cele ale unei donații obișnuite, singura deosebire rezidă în condițiile de formă. Darul manual nu este un contract solemn, ci un contract real.

Valabilitatea acestui contract, ce derogă de la cerința formei autentice și a întocmirii statului estimativ, rezultă din prevederile art. 557 Cod civil ( corespunzător art. 644 din Codul civil anterior) care prevede printre modurile de dobândire a proprietății tradițiunea. Datorită lipsei de formalism, darul manual este frecvent întâlnit în practică.

Potrivit prevederilor art. 1.011 alin. (4) Cod civil pentru ca darul manual să fie valabil, legiuitorul a fixat o limită valorica pentru bunurile astfel donate, respectiv este vorba despre bunurile mobile corporale cu o valoare de până în 25.000 lei, când legea nu prevede altfel. Pe de altă parte, legiuitorul nu a stabilit nici o sancțiune pentru situația că valoarea mobilelor corporale donate ar depăși suma de 25.000 lei, de aceea norma legală nu are decât caracter de recomandare.

Totodată, trebuie să ținem seama că alin. (4) al art. 1.011 Cod civil, deroga de la alineatul (3) al aceluiași articol, prin urmare nu este necesară întocmirea statului estimativ pentru valabilitatea darului manual, astfel că în practica va fi greu de aplicat acest articol, în lipsa unui criteriu de evaluare a bunului mobil corporal donat.

Obiect al darului manual pot fi numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradițiune. Ca o excepție, titlurile la purtător deși sunt prin natura lor drepturi de creanță, pot face obiectul donațiilor manuale, pentru ca în cazul lor înscrisul se confunda cu dreptul pe care îl conține și astfel poate fi transmis prin intermediul unui dar manual.

S-a admis că cerința tradițiunii este îndeplinită și dacă obiectele pe care donatorul dorește să le dăruiască se afla deja în mâinile donatarului, chiar cu alt titlu de pildă de împrumut, și ulterior intervine acordul de voința al parților cu privire la realizarea donației.

Dovada darului manual diferă după cum trebuie făcută de donator sau de către donatar. Dacă donatorul sau succesorii lui au nevoie să dovedească existența contractului, în condițiile dreptului comun, ad probationem trebuie să aibă un înscris probator al contractului. Este de menționat că în ipoteza în care moștenitorii rezervatari cer reducțiunea donației, fiind terți fata de acest contract, pot administra orice mijloc de probă, indiferent de valoarea darului manual.

În privința donatarului, el este prezumat proprietar în baza art. 953 și următoarele din Codul civil contractul având ca obiect întotdeauna bunuri mobile.

Noțiunea de “tradițiune”:

Tradițiunea este un element esențial al darului manual, iar nu un mod de executare a contractului. Astfel, o simplă ofertă verbală sau chiar constatată prin înscris sub semnătură

privată a unui dar manual, acceptată – fie și în scris – de donatar, nu constituie un dar manual. O asemenea înțelegere este nulă absolut atât ca donație, cât și ca promisiune de donație (din lipsa formei autentice). Iar dacă ofertă și acceptarea s-au făcut în forma autentica suntem în prezența unei donații obișnuite, iar nu a unui dar manual. Prin urmare, darul manual se poate realiza numai prin tradițiune. Dacă însă obiectele pe care donatorul voiește să le dăruiască se afla deja în mâinile donatarului (de exemplu, cu titlu de depozit, împrumut etc.), darul manual se poate perfecta prin declarația donatorului că înțelege să le dăruiască, acceptată de donatar (tradițio brevi manu).

Instanța supremă a mai precizat că prin “tradițiunea” bunului nu trebuie să se înțeleagă neapărat o deplasare fizică a bunului, cum ar fi preluarea din mâna donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate și printr-o tradițiune implicită, de exemplu, atunci când donatorul ar înmâna donatarului cheile unei casete ori ale unui depozit în care se afla lucrul (traditio longa manu) sau cheile de contact ale autoturismului. În nici un caz dăruirea autovehiculului nu se poate realiza prin predarea numai a cărții de identitate a vehiculului, aceasta nefiind un titlu reprezentativ al bunului.

Problema darurilor de nunta: darurile de nunta reprezintă o aplicație specială a darului manual, darurile de nunta sunt bunuri comune ale soților, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți.

Numai dacă donația se face (de părinții unuia dintre soți) nu cu ocazia serbării nunții, ci ulterior, bunul se considera că fiind propriu. Pe de altă parte însă, s-a decis ca – în principiu – bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei prin donație sunt bunuri proprii, afară numai dacă dispunătorul a arătat (expres sau cel puțin exprimat neechivoc) ca a înțeles să gratifice pe ambii soți.

În soluționarea acestei probleme controversate, trebuie avut în vedere numai dispozițiile legale existente și numai diferențierile cuprinse în texte. Astfel, prin derogare de la regula comunității bunurilor dobândite de către oricare dintre soți în timpul căsătoriei, sunt calificate bunuri proprii ale fiecărui soț ”bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune” (art.31 lit. b Codul familiei., abrogat prin Noul Cod civil), respectiv “bunurile dobândite prin donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, ca ele vor fi comune”(art. 340 lit. a Cod civil).

Observăm că legea exceptează de la regula comunității donațiile, fără a distinge după forma lor de realizare (act autentic, donație simulată sau indirectă ori dar manual). Tot astfel, legea nu distinge în funcție de momentul realizării donației: cu ocazia serbării nunții sau la o altă dată (dar, evident, în timpul căsătoriei). De altfel, dacă s-ar face excepție (de la excepție) pentru “darurile de nunta”, de ce nu s-ar excepta și darurile făcute cu ocazia aniversării căsătoriei (de exemplu, la un an, la nunta “de argint” sau “de aur” etc.).

În sfârșit, legea nu distinge în funcție de persoana donatorului (părinți sau alte rude mai apropiate sau mai îndepărtate în grad – frați-surori, unchi-mătuși – ori persoane fără legătură de rudenie cu unul dintre soți).

Rezultă că asemenea diferențieri nu se justifică în drept, căci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel bunurile dobândite prin donație – inclusiv darurile de nuntă – devin bunuri proprii ale fiecărui soț, dacă dispunătorul nu a dispus în mod expres că ele să devină comune. După cum s-a subliniat în practica instanței supreme, “bunurile dobândite prin donație sunt proprii, pentru a fi respectată voința donatorului, care, dacă nu a dispus altfel, nu poate fi presupus că a înțeles să avantajeze și pe soțul celui gratificat”.

Pronunțându-ne împotriva diferențierilor arătate, neprevăzute de lege, se impune însă să avem în vedere o distincție care este prevăzută de lege: darurile obișnuite.

Potrivit art. 1.150 alin. (1) lit. c Cod civil “nu sunt supuse raportului darurile obișnuite”. Unii autori consideră că aceste daruri (făcute nu numai la nunți, dar și cu alte ocazii, de exemplu, aniversări, botezuri etc.) nu sunt supuse raportului fiindcă “nu alcătuiesc donații”. Alți autori consideră că și darurile obișnuite reprezintă donații, dar nu sunt supuse regimului liberalităților. Oricum, ele sunt exceptate de la raport. Mai mult, aceste daruri obișnuite, nesupuse raportului, nu intră nici în alcătuirea masei de calcul în vederea stabilirii liberalităților excesive supuse reducțiunii în caz de încălcare a rezervei succesorale (art. 1.091 alin. (3) Cod civil). Iar dacă, în materie de moștenire, aceste daruri obișnuite nu sunt supuse regimului donațiilor (liberalităților), nu pot fi supuse regimului donațiilor nici în materia raporturilor patrimoniale dintre soți.

În concluzie, numai darurile obișnuite – indiferent de formă sau momentul realizării ori de persoana donatorului – nu intra sub incidența excepției prevăzute de art. 340 lit. a Codului civil, ci devin bunuri comune (dacă nu există alte motive legale pentru care ele să devină bunuri proprii ale unuia dintre soți, de exemplu, voința neechivocă a donatorului în acest sens). În schimb, toate celelalte donații, care nu sunt daruri obișnuite (sume mari de bani, autoturisme sau alte bunuri de mare valoare), devin bunuri proprii, potrivit 340 lit. a Cod civil, chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării nunții și de către persoane care nu sunt părinții (alte rude apropiate) unuia dintre soți, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut în mod expres că bunurile donate să devină comune.

Capitolul III. Efectele contractului de donație

Donația transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, ca urmare a exprimării consimțământului în formă autentică, sau, în cazul darului manual prin exprimarea consimțământului însoțită de tradițiunea lucrului. Fiind un contract unilateral, donația naște obligații doar în sarcina uneia dintre părți, respectiv a donatorului; prin excepție de la această regulă, contractul dă naștere la obligații și în sarcina donatarului.

Efectele contractului între părți se diferențiază în funcție de de efectele donației în raport cu terții, astfel avem efecte între părți și efecte față de terți.

3.1. Efecte între părți

Efectul translativ al contractului. Prin efectul său, donația, transferă dreptul care formează obiectul contractului din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Donația poate avea ca efect și stingerea unui drept și a obligației corelative (remiterea de datorie). De cele mai multe ori obiectul contractului îl constituie un drept real. Transmiterea sau constituirea să operează prin efectul realizării acordului de voință, în forma cerută de lege, dar necondiționat de predarea efectivă a obiectului donației cu excepția darurilor manuale care se transmit prin tradițiune.

A) Obligațiile donatorului:

a) obligația de predare

b) obligația de garanție

a) Obligația de predare.

După încheierea contractului donatorul este obligat să predea bunul dăruit potrivit clauzelor stabilite și să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui provenită din culpă să. În cazul darului manual, evident, problema obligației de predare nu se pune.

b) Obligația de garanție. Cazuri în care există.

Spre deosebire de vânzător, în principiu donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune (art.1.018 alin. (1) Cod civil) și nici pentru vicii ascunse (art. 1.019 alin.(1) Cod civil), deoarece contractul este cu titlu gratuit.

Prin excepție, donatorul datorează garanție în următoarele cazuri:

– dacă a promis expres garanția pentru evicțiune (art. 1.018 alin.(1) Cod civil), lipsa garanției nefiind o regulă imperativă.

– dacă evicțiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o și nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului (art. 1.018 alin.(1) teza a II-a Cod civil), de exemplu, vinde și preda lucrul mobil cumpărătorului, dăruit anterior prin act autentic și nepredat, fapte care contravin obligației contractuale.

– dacă donatorul a cunoscut viciile ascunse și nu le-a adus la cunoștința donatarului la încheierea contractului, donatorul va fi ținut să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii (art. 1.019 alin. (2) Cod civil).

– dacă donația nu este pur gratuită (donație cu sarcini), donatorul răspunde pentru evicțiune și pentru viciile ascunse în limita valorii sarcinilor ca și vânzătorul (art. 1.018 alin. (2) și art. 1.019 alin. (3) Cod civil), căci în limita sarcinilor (respectiv, a prețului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donația este un contract cu titlu oneros și sinalagmatic.

B) Obligațiile donatarului. Donația cu sarcina

În cazul donațiilor pure și simple, donatarului nu-i incumbă nici o obligație, din cauza caracterului gratuit al contractului.

Cel mult din punct de vedere moral, acesta datorează recunoștință celui care și-a micșorat ireversibil patrimoniul în favoarea sa.

Acest aspect moral este uneori întărit din punct de vedere juridic, în sensul că, atunci când nerecunoștința donatarului îmbraca forme grave, se poate ajunge la revocarea donației pentru ingratitudine.

Altfel se pune problema dacă donația este cu sarcina (sub modo). După cum se știe, sarcina este o obligație, de a da, a face sau a nu face, impusa donatarului, care – după acceptarea donației – este ținut s-o execute.

După cum se știe, sarcina este o obligație impusă donatarului, care – după acceptarea donației – este ținut să o execute. Deși sarcina se aseamănă cu o condiție rezolutorie (întrucât nici una, nici alta nu afectează nașterea dreptului și în caz de realizare a condiției sau de revocare a donației pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive), ele nu trebuie să fie confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel puțin sub două aspecte:

– în cazul condiției rezolutorii, chiar dacă este potestativă din partea donatarului, nu se creează nici o obligație pentru el, fiind liber să acționeze cum dorește, fără riscul de a-și vedea angajata răspunderea, căci condiția (rezolutorie) este numai o modalitate care, în caz de realizare, desființează dreptul afectat de ea. În schimb sarcina obligă pe donatar, în caz de neexecutare, putându-se recurge la măsuri de executare, creditorul având dreptul la acțiunea în executare

– condiția operează de drept, în schimb revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea sarcinii trebuie să fie ceruta justiției

Sarcina, ca și condiția, nu trebuie să fie imposibilă, ilicita sau imorală, potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevăzută fie în favoarea donatorului (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea unei terțe persoane (când se analizează ca o stipulație pentru altul reprezentând o donație indirect grefată pe o donație directă, dacă stipulația este făcută donandi causa), fie în favoarea donatarului însuși (de exemplu, efectuarea unei călătorii de știu). În acest din urmă caz, obligația se justifica numai dacă donatorul are vreun interes cel puțin moral, la executarea sarcinii. Altfel obligația donatarului față de el însuși nu ar putea avea o existență juridică (decât, eventual, ca o condiție). În cazul sarcinii stipulate în favoarea donatarului însuși, donația este de fapt pur gratuită, însă cu posibilitatea revocării pentru neexecutare. Numai în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a unui terț donația încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii.

Întrucât donația cu sarcini este un contract sinalagmatic, în caz de neexecutare intervin efectele specific contractelor sinalagmatice și astfel se poate cere îndeplinirea prestației care formează obiectul sarcinii cu daune-interese și donatarul nu ar putea, fără consimțământul donatorului, deci fără un nou contract să se libereze de sarcină, abandonând bunurile dăruite. Dar se poate alege și o altă cale: revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea de obligații, cu condiția ca neexecutarea să fie fără justificare. În caz de neexecutare parțiala sau executare cu întârziere instanta este chemată să aprecieze gravitatea nerespectării obligațiilor de către debitor și, în funcție de împrejurări, poate dispune rezoluțiunea contractului (în cazuri temeinic justificate rezoluțiunea parțială), eventual cu acordarea unui termen de grație.

Acțiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator sau succesorii săi în drepturi (cum ar fi moștenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele revocării), inclusiv creditorii chirografari în baza art. 1.560 Cod civil (acțiune oblică). În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere și el executarea obligației, dar nu poate cere revocarea donației, nefiind parte în contractul încheiat intre stipulant și promitent (art. 1027 alin. (2) Cod civil). În sfârșit, precizăm că orice donație, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcini.

3.2. Opozabilitatea efectelor contractului față de terți

Prin caracterul său translativ de proprietate, contractul de donație, produce efecte directe, doar între părțile contractante.Pentru ca donația să producă efecte și fata de terți este

necesară îndeplinirea formelor de publicitate.

Ele diferă după natura bunului donat:

a) dacă este vorba despre un bun mobil corporal, opozabilitatea se realizează prin transmiterea posesiei bunului donat.

În cazul creanțelor, numai în urma notificării prin executorul judecătoresc sau a acceptării în forma autentică a cesiunii de creanța de către debitorul cedat, donația devine opozabila și fata de terți.

b) dacă obiectul donației îl constituie un imobil, este necesară înscrierea în cartea funciara, atât a ofertei de donație, cât și a acceptării, precum și a notificării acceptării.

Primul interesat să ceară înscrierea contractului este donatarul, pentru a preîntâmpina dobândirea aceluiași drept de către o terță persoana. De asemenea, mai pot cere înscrierea donației în cartea funciara și alte persoane, cum ar fi: mandatarul donatarului, donatarul minor sau cel aflat sub interdicție judecătorească (această operațiune reprezentând un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul.

În privința terților dobânditori ai aceluiași drept de la donator, Legea nr. 7/1996 face distincție între dobânditorul cu titlu gratuit, care și-a înscris dreptul în cartea funciara și este chiar de buna-credință și dobânditorul cu titlu oneros. Acesta din urmă, întrucât a dobândit anterior dreptul, deși nu l-a înscris, este preferat de legiuitor, întrucât prin natura oneroasă a dobândirii, încearcă să evite o pagubă (certat de damno vitando). De aceea, art. 30 din lege îi acorda dreptul de a cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale un rang preferențial în raport cu înscrierea realizată de dobânditorul aceluiași bun, dar cu titlu gratuit (donatar).

În principiu, se aplica deci regulile generale iar în privința publicității imobiliare operează și unele dispoziții speciale:

a) spre deosebire de actele cu titlu oneros, a căror inopozabilitate din cauza neînscrierii în cartea funciara este limitată, neînscrierea în cartea funciara a dreptului real imobiliar dobândit prin donație poate fi invocată “de orice persoane care au interes la aceasta”, inclusiv dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi și creditorul chirografar.

Astfel donația neînscrisa în cartea funciara este opozabila numai părților contractante și succesorilor universali și cu titlu universal nu și succesorilor cu titlu particular ori creditorilor chirografari. Prin urmare, în această materie se lărgește cercul terților; succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii sai cauză ci aceea de terți.

Donația nu este opozabila dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului real neînscris în cartea funciara, care poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale rang preferențial fata de înscrierea efectuată de donatar.

Donatarul se bucura pe deplin de efectele publicității imobiliare, titlul său devenind inatacabil, numai după 10 ani socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea sa de înscriere în cartea funciara, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acțiunea în rectificare.

b) Codul civil conține și o restricție cu privire la persoanele care, deși interesate să o facă nu sunt totuși admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară și anume, acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca o culpă și succesorii lor universali sau cu titlu universal; (astfel, reprezentanții minorului sau ai celui pus sub interdicție precum și ascendenții care au acceptat donația făcută unui minor sau interzis).

Capitolul IV. Cauzele legale de revocare a donațiilor

Deși regula este că, contractul de donație este irevocabil, pe cale de excepție legea prevede anumite situații în care donațiile pot fi revocate, acestea sunt expres și limitativ prevăzute de art. 1020-1029 Cod civil, astfel donația poate fi revocata pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.

Aceste două cauze nu contravin principiului irevocabilității și deci nu reprezintă excepții de la acest principiu, deoarece intervenirea lor nu depinde de voința donatorului (fiind asemănătoare condiției rezolutorii cazuale). În ambele cazuri, revocarea nu operează de drept, ci este judiciară; revocarea se pronunță numai la cererea persoanelor îndreptățite a introduce acțiunea și numai în baza aprecierii de către instanță a faptelor de ingratitudine săvârșite de donatar, respectiv de neexecutare a sarcinii de către donatar ori succesorii săi în drepturi.

Revocarea pentru ingratitudine și pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept. De asemenea, potrivit art. 1.022 Cod civil se poate revoca de drept promisiunea de donație, dacă anterior executării sale se ivește unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1.023 Cod civil. De asemenea, promisiunea de donație se revocă de drept și atunci când, anterior executării sale, situația materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsura încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

4.1. Revocarea pentru ingratitudine

Articolul 1.023 Cod civil arata expres și restrictiv cazurile în care donația se revocă pentru ingratitudinea donatarului. Pentru că în lipsa stipularii vreunei sarcini, donația este un contract cu titlu gratuit, recunoștința datorată de orice donatar binefăcătorului sau nu transforma contractul într-unul sinalagmatic. Numai dacă lipsa de recunoștința îmbracă o formă calificată, legiuitorul a considerat că se poate ajunge la revocarea donației. Din modul de reglementare se desprinde ideea că interpretarea cauzelor invocate trebuie să fie restrictivă, pentru a nu se contraveni principiului irevocabilității donației.

Potrivit art. 1.023 Cod civil (echivalentul art. 831 Cod civil anterior ) cauzele legale de revocare a donației pentru ingratitudine sunt: atentatul la viața donatorului, săvârșirea unor delicte, cruzimi sau injurii grave, refuzul de alimente.

a) Atentatul la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui săvârșit de donatar, sau donatarul care a avut cunoștință despre atentat și nu l-a prevenit pe donator .

Încălcare gravă a obligației de recunoștință, acest prim caz de revocare a donației pentru ingratitudine, este o aplicație de la sine înțeleasă a regulilor de conduită, deopotrivă sancționate de morală și drept.

Aplicarea sancțiunii juridice a revocării donației presupune doar stabilirea cu certitudine a intenției de a lua viața donatorului, indiferent dacă rezultatul s-a produs sau dacă donatarul a fost condamnat pentru fapta sa. În schimb, dacă moartea donatorului a intervenit independent de intenția donatarului (de pildă, ucidere din imprudența sau atunci când s-a aflat în legitimă apărare ori nu avea discernământ), sancțiunea revocării nu va interveni.

b) Săvârșirea unor fapte penale, cruzimi sau injurii grave împotriva donatorului de către donatar sau de o altă persoană, la ordinul lui, atrage, de asemenea, revocarea donației.

Legiuitorul are în vedere săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni cu acest conținut, de natură a afecta grav integritatea fizică ori sănătatea donatorului (cruzimi) sau onoarea, demnitatea, reputația acestuia.

Nu are importanță dacă faptele au fost săvârșite în public sau într-un cadru restrâns, dar în practica judiciara s-a subliniat că injuriile trebuie să îmbrace o anumită gravitate pentru a se putea pronunța revocarea donației

c) Refuzul nejustificat al donatarului de a acorda alimente donatorului care se afla în nevoie poate atrage revocarea judiciară a donației, dacă după încheierea contractului, donatorul a ajuns în nevoie, iar donatarul i-a refuzat fără justificare ajutorul alimentar impus de obligația de recunoștința. Instanța va aprecia că nu se impune revocarea dacă donatorul este cel care a refuzat să primească ajutor, deoarece legea prevede cerința că refuzul să fie nejustificat . Pe de altă parte, nu se va pronunța revocarea donației pentru refuzul de alimente, dacă donatorul avea rude apropiate, ținute de obligația legală de a-l întreține.

Acțiunea în revocare pentru ingratitudine este o pedeapsă civil ace se caracterizează prin următoarele:

a) Reținem mai întâi că, revocarea donației pentru ingratitudine nu operează de plin drept.

b) Acțiunea având un asemenea obiect trebuie introdusă în termen de 1 an, calculat de la data producerii faptului sau din ziua când donatorul l-a cunoscut .

Se presupune că, dacă termenul de 1 an (calificat ca fiind un termen de decădere) a expirat, fără ca donatorul să acționeze, acesta l-a iertat pe donatar. În privința refuzului de alimente, datorită caracterului continuu al nevoii, s-a susținut că termenul de 1 an nu operează. Alături de alți autori, apreciem că teza nu trebuie absolutizata, mai ales după ce se dovedește că, deși i s-a refuzat o anumită perioadă, nejustificat, acordarea de alimente, donatorul a dobândit mijloace de subzistență.

Acțiunea poate fi introdusă, în principiu, numai de către donator, fiind o acțiune strict personală, ce presupune pentru promovarea ei aprecieri de ordin moral; per a contrario, rezulta că această acțiune nu este deschisă creditorilor chirografari ori moștenitorilor donatorului.

Prin excepție, potrivit art. 1.024 alin . (3) Cod civil , moștenitorii donatorului pot intenta acțiunea dacă autorul lor a decedat înaintea împlinirii termenului de un an; de asemenea, ei o pot continua dacă donatorul a încetat din viață în timpul procesului .

c) Acțiunea se poate îndrepta doar împotriva donatarului vinovat, având deci caracter de pedeapsă civilă. Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii,aceasta poate fi continuată împotriva moștenitorilor .

De aici rezultă o serie de consecințe:

– dacă autorul faptei decedează mai înainte de intentarea acțiunii sau înainte de soluționarea cauzei, moștenitorii lui nu pot fi obligați la restituirea bunului;

– dacă bunul a fost donat mai multor persoane, dar numai una din ele se face vinovată de ingratitudine, revocarea nu poate opera împotriva celor inocenți .

d) Efectele admiterii acestei acțiuni sunt precizate în art. 1.025 Cod civil :

– datorită caracterului de pedeapsă civilă, revocarea nu produce efecte retroactive față de terții care ulterior donației au dobândit bunul de la donatar ori acel bun a fost grevat în favoarea lor. Condiția este însă ca înscrierea cu efect constitutiv de drepturi să fi operat în cartea funciara înainte de notarea în cartea funciara a acțiunii în revocare.

În schimb, între părți, revocarea își produce efectele, astfel ca donatarul va fi obligat la restituirea integrală, în natură, a bunului, dacă se mai găsește în proprietatea sa. Bunul se va restitui împreună cu toate accesoriile, donatarul putând fi obligat, după caz, la plata unei despăgubiri în cazul scăderii valorii bunului datorită sarcinilor sau ipotecilor pe care le-ar fi constituit .

Valoarea bunului va fi cea de la data soluționării cauzei. Potrivit regulii generale, și donatorul va trebui, în caz de rezoluțiune, să restituie donatarului contravaloarea cheltuielilor făcute cu conservarea bunului, fiind nedrept să se îmbogățească fără cauză în dauna donatarului .

Dacă bunul donat a fost între timp înstrăinat, donatarul va fi ținut la plata contravalorii acestuia, calculată la data pronunțării hotărârii de revocare. Legea mai prevede ca restituirea fructelor produse de bunul donat este datorată începând cu data introducerii acțiunii în revocare.

Revocarea promisiunii de donație (art. 1.022 Cod civil):

Potrivit art. 1.022 Cod civil “(1) Promisiunea de donație se revoca de drept dacă anterior executării sale se ivește unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1.023. (2) De asemenea, promisiunea de donație se revoca de drept și atunci când, anterior executării sale, situația materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsura încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

Alin. (1) al art. 1.022 Cod civil are în vedere ipoteza în care între momentul încheierii promisiunii de donație și momentul la care trebuia să se încheie contractul de donație beneficiarul promisiunii săvârșește o faptă de ingratitudine, care reprezintă o cauză de revocare. În acest caz, promisiunea de donație se revocă de drept.

Pe cale de consecință, dacă beneficiarul promisiunii de donație intentează o acțiune în justiție prin care solicită obligarea promitentului la plata de daune-interese, promitentul se va putea apăra proband faptul că beneficiarul a comis o faptă de ingratitudine și promisiunea a fost revocata în puterea legii. În acest caz, acțiunea în despăgubiri va fi respinsă. Nu excludem nici ipoteza în care promitentul-donator se adresează instanței cu o cerere de chemare în judecata prin care solicită să se constate inexistenta dreptului beneficiarului la despăgubiri ca urmare a revocării de drept a promisiunii de donație. Revocarea nu devine una judiciară, pentru că instanța nu dispune revocarea promisiunii de donație, ci doar constată că revocarea s-a produs de drept, în temeiul legii.

Alin. (2) al art. 1.022 Cod civil are în vedere ipoteza în care între momentul încheierii promisiunii de donație și momentul la care trebuia să se încheie contractul de donație situația materială a promitentului-donator s-a deteriorat într-o asemenea măsura încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta.

În cazul refuzului de alimente, deoarece îndatorirea este continuă, termenul de un an nu se aplică, dar dacă nevoia donatorului în acordarea alimentelor a încetat (de exemplu, a primit o moștenire care îi asigura întreținerea), termenul de un an devine aplicabil și începe a curge din ziua imediat următoare încetării nevoilor alimentare, iar dacă îndatorirea alimentara a încetat prin moartea donatorului, acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea în trecut poate fi introdusă de moștenitorii lui în termen de un an de la deces.

Face excepție ipoteza când contractul cuprinde o clauză conform căreia actele de ingratitudine comise de unul dintre donatari duce la revocarea lui și fata de ceilalți (de exemplu, a fost nevoit să acopere costurile foarte mari ale unei intervenții chirurgicale la care a fost supus el însuși sau o rudă apropiată, anumite bunuri au fost afectate de calamități naturale și trebuie refăcute, societatea la care era asociat a intrat în insolventa etc.) ori promitentul a devenit insolvabil.

Insolvabilitatea este o stare de fapt care presupune faptul că activul este insuficient pentru a acoperi pasivul.

Și în ipotezele avute în vedere de alin. (2) sunt valabile chestiunile de ordin procedural pe care le-am prezentat mai sus referitoare la constatarea fie pe cale principală (în cadrul acțiunii intentate de către promitent), fie pe cale incidentală (în cadrul acțiunii în despăgubiri intentate de către beneficiarul promisiunii) a faptului că a intervenit revocarea de drept a promisiunii de donație.

4.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinilor

Sarcina reprezintă o obligație impusă de donator gratificatului, în limita căreia se diminuează caracterul gratuit al liberalității. Sarcina trebuie să fie posibilă, licită și morală. Ea poate fi dispusă în favoarea dispunătorului, în favoarea unui terț sau în favoarea gratificatului însuși, în primele două situații, sarcina transforma liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalității, caracterul gratuit dispare și liberalitatea se transforma într-un act cu titlu oneros.

Articolul 1.027 Cod civil arata expres că: (1) Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației. În cazul în care sarcina a fost stipulata în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcinii. Dreptul la acțiunea prin care se solicit executarea sarcinii sau revocarea donației se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.

În literatura de specialitate s-a arătat că, deși sarcina se aseamănă cu condiția rezolutorie (sub aspectul desființării retroactive a actului, în cazul producerii lor), aceste două modalități ale contractelor nu se confundă.

Pe de o parte, deoarece potrivit legii, condiția operează de plin drept, nefiind nevoie de intervenția instanței, pe când în cazul sarcinii, de regulă, potrivit art. 1027 alin. (3) Cod civil, revocarea în caz de neexecutare este judiciara. Apoi, sarcina este o obligație asumată, care în caz de neexecutare poate primi oricare dintre sancțiunile specifice contractelor sinalagmatice.

Sarcina poate fi stipulată fie în favoarea donatorului, fie în favoarea unei terțe persoane, fie chiar în favoarea donatarului însuși, cu condiția ca donatorul să aibă vreun interes, fie și numai de ordin moral, în îndeplinirea sarcinii (de pildă, donarea unei sume de bani în scopul acoperirii cheltuielilor de studii ale donatarului).

Precizări privind revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii:

Potrivit regulii prevăzute de art. 1.027 alin. (3) Cod civil, revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii nu operează de drept; creditorul trebuie să introducă în instanță o acțiunea având un asemenea obiect. Instanța va putea să aprecieze, în cazul neexecutării parțiale sau a executării cu întârziere, dacă se impune desființarea contractului, putând acorda, la cererea paratului, și un termen de grație.

Conform regulii generale din dreptul nostru, neexecutarea din partea debitorului (a donatarului) trebuie să fie culpabilă pentru a atrage rezoluțiunea contractului. Această soluție este întâlnită și în dreptul elvețian; conform art. 249 alin. (3) din Codul obligațiilor, donatorul poate revoca donația și poate să ceară restituirea până la concurența îmbogățirii actuale a celeilalte părți, dacă aceasta nu executa, fără un motiv întemeiat, sarcinile care grevează donația.

Este admisibila inserarea în contractul de donație a unui pact comisoriu expres, chiar de ultim grad, prin care să se evite calea judiciara pentru desființarea convenției în cazul neexecutării sarcinii.

Tot în virtutea libertății contractuale, s-a decis ca donatorul poate renunța, printr-o clauză contractuală expresa, la dreptul de a solicita revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii de către donatar.

Desigur că, fiind o renunțare, o atare clauză trebuie privită cu circumspecție în raport cu persoana donatorului (vârsta, experiența în materie etc.) și în orice caz, trebuie interpretata limitativ.

Nu numai donațiile obișnuite sunt susceptibile de a fi revocate pentru neexecutarea sarcinii, dar și donațiile indirecte, cele deghizate sau care îmbraca forma darului manual .

Acțiunea în revocare poate fi introdusă de donator, de succesorii săi în drepturi (moștenitori legali sau testamentari), precum și pe calea acțiunii oblice, de creditorii chirografari ai acestor persoane.

Potrivit art. 1.027 alin. (2) Cod civil, dacă sarcina s-a stipulat în favoarea unui terț, acest terț beneficiar nu are deschisă calea acțiunii în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii (datorită lipsei de interes și a relativității efectelor contractului); totuși, prin mecanismul stipulației pentru altul, terțul beneficiar al sarcinii poate cere direct în contradictoriu cu debitorul (donatar) executarea silită.

Dacă acțiunea în revocare pentru neexecutarea sarcinii a fost admisă, donația se desființează cu efect retroactiv: resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

În acest sens, art. 1029 Cod civil prevede ”Când donația este revocata pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintra în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispozițiilor art. 1.648. ” Efectul retroactiv al desființării îl vizează atât pe donatar, cât și eventual, pe succesorii săi în drepturi. Donatorul va putea acționa împotriva donatarului sau a terților dobânditori ai bunurilor donate, aceștia din urmă putându-se apără numai prin invocarea uzucapiunii (dacă bunul dobândit era imobil), respectiv prin invocarea art. 557 Cod civil în cazul bunurilor mobile.

În concluzie, dreptul special al contractelor are menirea să răspundă prin regulile sale necesitaților rezultate din aplicarea principiului libertății contractuale, din creativitatea și imaginația părților contractante, ca un corolar al libertății de a contracta, precum și din stadiul de evoluție al societății, în special în domeniul tehnic.

4.3. Revocarea pentru surveniență de copil

Conform modificărilor aduse de Noul cod civil, revocarea pentru surveniență de copil nu mai operează.

Conform vechiului Cod civil donația se revoca de drept atunci când donatorul nu avea nici un copil sau alt descendent în momentul încheierii contractului de donație și posterior acestuia i se năștea un copil, din căsătorie sau din afara căsătoriei, revocarea producându-se indiferent de felul ori valoarea donației (directă, indirect, dar manual etc).

Revocarea pentru nașterea unui copil se producea în interesul copilului și nu putea fi înlăturată printr-o clauză contrară din contractul de donație sau printr-un act de renunțare ulterior nașterii copilului, expresa ori tacita, sau de confirmare din partea donatorului.

După nașterea copilului exista posibilitatea refacerii donației însă în alte condiții expres prevăzute de lege (forma autentică, dar manual cu tradition brevi manu etc.), în acest caz donația nu mai era revocabila pentru surveniență de copil.

Întrucât revocarea se producea de drept, în cazul unui litigiu instanta nu se pronunța ci numai constata revocarea, în situația în care erau îndeplinite condițiile legale.

Pentru ca revocarea pentru surveniență de copil să se producă erau necesare două condiții:

a) în primul rând se cerea ca donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viață în momentul încheierii contractului de donație; existența unui copil conceput în momentul donației nu împiedica revocarea de plin drept prin nașterea copilului după încheierea contractului deoarece copilul conceput este considerat nenăscut.

Dacă donatorul avea în momentul încheierii contractului un copil declarat dispărut – deși acest copil este socotit a fi în viață) – nașterea ulterioară a unui copil atrage revocarea, căci pentru ca revocarea să nu opereze se cere ca donatorul să aibă un copil “existent” în timpul facerii donației, or, cel declarat dispărut – deși prezumat a fi în viață – este, prin definiție, o persoană a cărei existență este puțin probabilă, ceea ce îl poate determina pe donator să facă donația. Pe de altă parte dispărutul este socotit a fi în viață pentru ca, de regulă, prezumția operează în interesul lui.

În această situație prezumția ar opera în detrimentul lui.

Dacă însă s-a declarat prin hotărâre judecătorească moartea copilului, el nu mai este “existent”.

b) A doua condiție era ca donatorului să i se nască un copil fie și după moarte. Această condiție era îndeplinită în ipoteza în care copilul născut după încheierea contractului a fost conceput la acea dată, durata vieții respectivului copil este indiferentă revocarea producându-se de drept prin naștere, chiar dacă el moare înaintea intentării acțiunii în restituire.

Este indiferent dacă copilul este din căsătorie sau din afara căsătoriei, filiația trebuind însă stabilită pe căile legale, interesând nu data stabilirii filiației ci data nașterii copilului.

Problema care se mai punea în legătură cu condițiile revocării pentru surveniență de copil era în materia adopției existând mai multe păreri, astfel:

a) potrivit unei păreri, existența unui copil adoptat “împiedica revocarea donației, deoarece este asimilat copilului din căsătorie”; autorul avea deci în vedere faptul că raporturile adoptatorului cu copilul adoptat sunt asimilate cu legăturile de rudenie ce rezultă din filiația firească. Deci, potrivit acestei păreri, dacă donatorul avea un copil adoptat în momentul donației, nașterea sau adoptarea unui alt copil după încheierea contractului nu atrage revocarea iar dacă donatorul n-a avut nici un copil în momentul contractării, adoptarea unui copil după momentul donației are drept efect revocarea donației

b) în practică, conform vechiului Cod civil era admis faptul că revocarea pentru surveniență de copil se aplica “numai în cazul în care donatorul, ulterior donațiunii, dobândește un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar și postum”, copilul adoptat neincluzându-se în această enumerare limitativă

Revocarea pentru surveniență de copil producea efecte retroactive de la data încheierii contractului de donație, împotriva donatarului și succesorilor sai dar și în privința terților dobânditori prin acte intre vii ale bunurilor dăruite.

Dacă donația revocată pentru surveniență de copil era cu sarcini, revocarea nu se producea decât în limita folosului pur gratuit procurat donatarului iar fructele bunului erau supuse restituirii numai din ziua când s-a notificat donatarului nașterea copilului.

Aceste prevederi se refereau la revocarea donației pentru surveniență de copil conform vechiului Cod civil, Noul cod civil nu mai prevede revocarea donației pentru surveniență de copii pentru nicio donație.

4.4. Raportul și reducțiunea donației

a) Raportul donației

Raportul donațiilor înseamnă readucerea la masa succesorala a bunurilor donate de

donatorul defunct.

Au obligația de a raporta donația primită descendenții care vin împreună la succesiune și soțul supraviețuitor, când vine la moștenire în concurs cu descendenții. Obligație de raport are și descendentul donatarului, care vine la moștenire prin reprezentare.

Obligația de raport exista numai dacă moștenitorul obligat a acceptat succesiunea. Dacă renunță la moștenire, el nu mai este obligat să aducă bunul la masa succesorala, afară dacă prin stipulație expresă în contractul de donator, donatorul nu l-a obligat la raport chiar și în cazul renunțării la moștenire. Raportul se face prin echivalent și este considerată ca nescrisa dispoziția care impune donatarului raportul în natură, raportul în natura putând fi făcut doar în cazurile de excepție expres prevăzute de lege.

Donatorul poate să-l scutească de raport pe donatar în mod expres sau tacit. În cazul scutirii tacite, voința donatorului trebuie să fie neîndoielnică. Constituie o scutire de raport tacita deghizarea donației într-un act oneros. Dacă donatorul l-a scutit de raport pe donatar, donația se va imputa asupra cotității disponibile. Dacă însă donația depășește cotitatea disponibilă, va fi supusă reducțiunii pentru excedent. Deci, ceea ce depășește cotitatea disponibilă va trebui să fie raportat de moștenitorul rezervatar.

În cazul în care moștenitorul rezervatar nu a fost scutit de raport, dacă donația depășește

rezerva donatarului, excedentul donației se va imputa asupra cotității disponibile. După raportare, donația intra în masa succesorala și va fi supusă împărțelii, împreună cu celelalte bunuri, intre comoștenitori.

Sunt supuse raportului toate liberalitățile intre vii: donația făcută prin act autentic, donația indirectă, cele simulate și darurile manuale, bunurile dotale (zestrea).

Nu sunt supuse raportului: fructele bunului dotal percepute până în momentul deschiderii succesiunii, cheltuielile de hrană, întreținere, educație, școlarizare, cheltuielile de nuntă și darurile obișnuite; bunurile care au fost între timp scoase din circuitul civil.

Raportul donațiilor se poate realiza prin bună învoiala sau pe cale judecătorească printr-o acțiune în realizare, exercitata fie pe cale principală, fie ca un capăt de cerere în acțiunea de ieșire din indiviziune.

Aceasta este o acțiune personală, nu reală, și poate fi promovată doar împotriva moștenitorului donatar obligat la raport, nu și împotriva terțului subdobânditor.

Raportul cerut de unul dintre moștenitori profita și celorlalți moștenitori îndreptățiți să

solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat expres la raport.

Termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii este de 3 ani de la data la care cel îndreptățit să ceară raportul a cunoscut donația, dar nu mai devreme de data deschiderii succesiunii. Donatarul nu se poate apăra împotriva acțiunii în raport prin invocarea prescripției achizitive.

b) Reducțiunea donațiilor

Reducțiunea succesorală este o sancțiune civilă care constă în reducerea liberalităților excesive (donații sau legate) făcute de defunct peste limitele cotității disponibile.

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută doar de moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, și de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari. Moștenitorii rezervatari sunt descendenții, ascendenții privilegiați (părinții) și soțul supraviețuitor ai defunctului care a făcut liberalitatea. Reducțiunea poate fi cerută în termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii sau după caz de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților, fie pe calea unei acțiuni principale în reducțiune, sau ca un capăt de cerere al acțiunii de partaj ori pe calea excepției de reducțiune.

Acțiunea în reducțiunea liberalităților este personala și divizibila, fiecare comoștenitor rezervatar având dreptul să opteze pentru invocarea sau nu a reducțiunii.

Efectul admiterii reducțiunii este desființarea totală sau parțială, cu efect retroactiv, a donației. Dacă bunul a fost înstrăinat anterior deschiderii succesiunii sau dacă a fost un bun consumptibil, donatarul va întregi rezerva prin echivalent, calculat la valoarea bunului la momentul deschiderii succesiunii. În cazul în care există mai multe donații, ordinea de reducțiune este inversa decât cea cronologică (adică se va reduce cea mai recentă și nu cea mai veche). Dacă toate au aceeași dată, donațiile vor fi reduse proporțional.

Dacă, pe lângă donații, exista și legate care sunt supuse reducțiunii, legatele se reduc înaintea donațiilor (art. 1096 alin. (1) Cod civil).

Capitolul V. Considerații finale privind contractele speciale

Dreptul special al contractelor este unul din domeniile dreptului cel mai concret, prin apropierea sa de realitatea social, chiar dacă apare ca o aplicație a dreptului abstract cuprins în materia teoriei generale a obligațiilor.

Regulile aplicabile unui contract special, deși sunt speciale în raport cu cele cuprinse în teoria generală a obligațiilor, pot apărea ca generale fata de alte reguli cuprinse în legislația specială. Astfel, de exemplu, reglementarea privind contractul de vânzare, în viziunea Noului Cod civil, este specială în raport de reglementarea contractului ca izvor de obligații în general, dar, în același timp este generală față de reglementarea contractului de furnizare sau a contractului de report. Succesul demersului de interpretare al dreptului contractelor consta în aplicarea regulii ”specialia generalia derogant”, dar fără a neglija corelația teoriei generale a obligațiilor cu dreptul contractelor, regula cuprinsă în Noul Cod civil la art. 1.168.

Dreptul special al contractelor mai prezintă importantă deoarece aplicarea regulilor sale este cheia spre calificarea din punct de vedere juridic a unui contract în mod particular.

Astfel, pentru operațiunea de calificare a contractelor este necesar un raționament dublu : pe de o parte, găsirea elementelor ce caracterizează un contract, elemente care țin de fundamentul contractului respectiv, așa cum le-a reglementat legiuitorul.

De exemplu, în cazul contractului de vânzare esențială este stabilirea prețului în schimbul transmiterii dreptului, în cazul contractului de donație, esențială este intenția de a dona, de a face o liberalitate (animus donandi) , în cazul contractului de depozit, esențială este obligația de paza a depozitarului.

Pe de altă parte, trebuie determinate concret circumstanțele de fapt din fiecare contract care corespund acestor elemente de drept . Totodată, operațiunea de calificare a unui anumit contract are importanță în materia contractelor complexe , contracte ce conțin amestacate elemente din două sau mai multe contracte.

În acest caz este imperios necesară determinarea obligației caracteristice, adică identificarea operației juridice fundamentale pe care părțile și-au propus să o realizeze, chiar dacă în contract sunt reglementate și operații juridice accesorii acesteia.

Astfel, de exemplu, în situația realizării unei lucrări cu materialul celui care execută lucrarea, contractul va fi de antrepriza, chiar dacă conține și elemente ale unui contract de vânzare a unui bun viitor ( lucrarea ce urmează a fi confecționata ), în acest caz vânzarea fiind accesorie contractului de antrepriza, și aplicându-se regula de drept ”accesorium sequitur principale”. În nici un caz o interpretare nu poate avea rezultate cumulative . În situația foarte rară ca un contract este imposibil de încadrat într-o categorie preexistenta, ne aflam în situația numită de doctrina – contract sui generis.

Pentru precisă calificare a unui contract, în literatura juridică se mai face trimitere și la o distincție tradițională, tripartita:

Astfel, unele obligații țin de esența contractului, în sensul că în lipsa acestora contractul nu ar putea exista (de exemplu, obligația locatarului de a plăti chirie) ; alte obligații țin numai de natura contractului, adică obligațiile care fac parte din conținutul contractului, chiar dacă părțile nu au făcut referire expresă la acestea, ( în acest sens sunt prevederile art. 1272 din Codul civil intitulat ”Conținutul contractului ”, prevederi care arată ”( 1) Contractul valabil încheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite intre părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.(2) Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt stipulate în mod expres.” ).

Aceste dispoziții legale se referă la caracteristica normelor de drept privat de a fi dispozitive, și rezultă din interpretare ca anumite clauze pot fi excluse din contract fără ca aceasta să afecteze existența sau valabilitatea contractului. În fine, a treia categorie de obligații o constituie obligațiile pur aleatorii, întâmplătoare sau accidentale inserate de către părți printr-o clauză particulară.

În procesul de calificare, obligația ”fundamentală” dintr-un contract este luată în considerare în jurisprudența prin prisma cauzei, respectiv a motivului determinant pentru care o parte a înțeles să se oblige.

Un alt demers important pentru a afla regulile aplicabile unui contract în mod concret, consta în interpretarea contractului.

Interpretarea contractului este operația logico-juridică de determinare a conținutului real al contractului, a ceea ce părțile și-au propus să realizeze prin încheierea contractului, dincolo chiar de termenii folosiți.

Noul Cod civil propune o adevărată hermenautică legală în secțiunea dedicată interpretării contractelor în art. 1266-1269, prin care se reiau regulile de interpretare stabilite de Codul civil Cuza în art. 977-985 .

Potrivit prevederilor art. 1266 din noul Cod civil ”(1) Contractele se interpretează după voința concordanta a parților, iar nu după sensul literal al termenilor.( 2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.”

Noul Cod civil introduce termenul nou de “ voința concordanta ” în locul termenului de

”intenția comună a parților ”, folosit de art. 977 din Codul civil de la 1864 , al doilea termen fiind mai precis, deoarece intenția se subsumează noțiunii de scop, pe când voința este un element subiectiv ce ține exclusiv de fiecare parte contractantă, de aceea este mai greu să fie concordanță. Spre deosebire de voință, scopul care se proiectează în viitor poate fi comun, în final, părților contractante.

Din textul de lege citat, rezulta că interpretul contractului trebuie să facă o adevărată cercetare de ordin psihologic pentru a afla voința concordanta a parților, acest demers fiind necesar chiar dacă legiuitorul a stabilit și criterii obiective, cum ar fi, negocierile purtate de părți și practicile statornicite de acestea, în măsura în care pot fi dovedite.

Operația de interpretare a contractului este necesară numai în situația unui contract imprecis formulat.

Este de remarcat, cu toate că legiuitorul Noului Cod civil a optat pentru codificarea unificată a materiei dreptului privat într-un singur cod, pornind de la premisa că reglementarea cuprinsă în cod se adresează profesioniștilor, totuși nu a renunțat la statornicirea regulilor de interpretare a contractelor stabilite de Codul civil de la 1864, reguli care au în vedere o societate mai puțin specializată.

Astfel, se menține regula de interpretare cuprinsă în art. 979 din Codul civil anterior, referitoare la interpretarea termenilor susceptibili de două înțelesuri, art. 1268 din noul Cod civil, sub denumirea marginală de ”Interpretarea clauzelor îndoielnice ” arata ” (1) Clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului.(2) Clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe.” .

Prin referirea legiuitorului la natura contractului, interpretul unui contract este obligat să se reîntoarcă la tipologia contractului arătată în dispozițiile teoriei generale a obligațiilor și în

completare în dispozițiile cuprinse în Titlul IX ”Contracte speciale” referitoare la contractul cel mai asemănător cu cel de interpretat.

Această idee este susținută de aplicarea principiului de drept ” ubi eadem est rațio, ibi soluțio esse debet , principiu care a primit consacrare legislativă prin prevederile art. 1168 din noul Cod civil, care sub denumirea marginală ”Regulile aplicabile contractelor nenumite ”arata” Contractelor nereglementate de lege li se aplica prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.”

Dispozițiile art. 1268 din noul Cod civil ne arata totodată preocuparea legiuitorului de a stabili și criterii obiective în operația de interpretare a contractului, respectiv pe lângă natura contractului legiuitorul a adăugat criteriul obiectului contractului și al împrejurărilor în care contractul a fost încheiat . În opinia noastră, criterii cum sunt sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și uzanțele, chiar dacă reflecta concepția legiuitorului ca dispozițiile legale se adresează unor profesioniști care se presupune că dau același sens anumitor clauze și expresii în domeniu, sunt totuși de natură pur subiectivă și pot conduce la rezultate imprevizibile în interpretarea dată contractelor .

Totodată prevederile cuprinse în “Clauzele” se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiți.

Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.

Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiți.

Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.

În principiu, dreptul civil este dominat de principiul autonomiei de voință, cu corolarul sau – libertatea de a contracta. Găsindu-și chiar temei constituțional prin interpretarea art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din legea fundamentală, libertatea de a contracta se manifesta sub un dublu aspect: libertatea de a încheia sau nu un contract, libertatea de a stabili condițiile de fond și de forma ale contractului .

În general, regulile din Codul civil erau și au rămas supletive; ele nu se aplică decât dacă părțile nu au prevăzut altfel, cum ar fi în materia transferării proprietății , a clauzelor de răspundere etc. Majoritatea regulilor recent adoptate însă sunt imperative, mai ales cele care se referă la protecția consumatorilor. Se poate de aceea afirma că dreptul contractelor speciale a devenit un amestec instabil de libertate, de direcționare și de protecție .

Expresie a acestei libertăți este și existența și acceptarea, în afara contractelor numite – expres reglementate și denumite de legiuitor – a contractelor nenumite, a căror denumire și al căror conținut sunt determinate de părțile contractante, nefiind reglementate expres prin dispozițiile din Codul civil sau prin dispoziții cuprinse într-o altă lege civilă . Libertatea aceasta de a crea nu este însă lipsită de riscuri uneori, căci un contract “confecționat” după “gustul” parților este lipsit de orice referință legală, în afara celor de la materia generală a validității și executării convențiilor. De aceea este recomandabil ca, la încheierea oricărui contract, părțile să apeleze la sfatul unui jurist sau măcar să prevadă cu atenție care sunt obligațiile pe care și le asumă și cum pot rezolva incidentele ce se pot ivi.

Deși numărul contractelor este foarte mare, redactorii Codului civil roman, după modelul francez, au optat pentru reglementarea expresă doar a câtorva contracte, considerate mai importante: donația, contractul de căsătorie, vânzarea-cumpărarea, schimbul, locațiunea, societatea, mandatul, contractul de comodat, împrumutul, depozitul, sechestrul, contractele aleatorii, fidejusiunea, gajul, tranzacția, ipoteca. În alte acte normative sunt reglementate alte contracte speciale, cum ar fi: închirierea de locuințe, contractul de asigurare, franciza etc.

Concluzii

Lucrarea cu tema ”Contractul de donație” a fost elaborate conform Codului civil în vigoare și a fost structurata pe cinci capitol în care s-a vorbit despre apariția donației, condițiile ei de valabilitate, formele sub care se prezintă dar și cauzele care determină revocarea donației.

Contractul de donație face parte din categoria contractelor special și a apărut încă din antichitate atunci când oamenii își întrețineau prieteniile prin oferirea de diverse daruri fără a cere ceva în schimbul acestora.

În capitolul I este prezentată donația, ca fiind acel contract prin care, cu intenția de a gratifica, o parte numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numita donatar. Tot în acest capitol sunt prezentate și caracterele juridice ale contractului de donație, și anume solemnitatea, caracterul gratuit, caracterul de contract unilateral, caracterul translativ de proprietate, precum și condițiile de valabilitate ale contractului de donație (capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza).

Capitolul I mai oferă informații privitoare la principiul revocabilității donațiilor precum și revocabilitatea donațiilor între soți, pentru care Codul civil prevede anumite reguli special derogatorii de la regulile generale aplicabile donațiilor.

În capitolul II al lucrării a fost studiată și prezentată problema unor varietăți ale contractului de donație și anume donațiile simulate, donațiile indirect și darurile manuale.

Donațiile simulate se referă la donația deghizată sau donația prin interpunere de persoane, deci acea donație ascunsă sub aparența unui contract cu titlu oneros prin care se ascunde persoana adevăratului beneficiar al liberalității.

Capitolul III prezintă efectele contractului de donație care pot fi efecte intre părți și efecte fata de terți. Efectele intre părți creează obligații pentru donator și anume obligația de predare și obligația de garanție dar și obligații ce cad în sarcina donatarului

Capitolul IV al lucrării prezintă importanță prin prisma faptului că sunt prezentate cauzele legale de revocare a donațiilor (revocarea pentru ingratitudine și revocarea pentru neexecutarea sarcinilor) dar și informații legate de revocarea donațiilor pentru surveniență de copil, aceasta revocare nemaigăsindu-și aplicare potrivit dispozițiilor noului Cod civil.

Ultimul capitol al lucrării prezintă modificările ce au fost aduse în materia liberalităților în special în materia contractului de donație, de către Noul Cod civil.

BIBLIOGRAFIE:

I. Lucrari de specialitate

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală. Editura Hamangiu, București, 2011

Emilian Ciongaru, Mihai raul Secula, Drept civil.Contracte special. Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 2011

Francisc Deak, Tratat de crept civil. Contracte speciale, Vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2007

Francisc Deak, Tratat de crept civil. Contracte speciale, Vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2007

Gheorghe Dinu, Contracte civile, Editura Europolis, Constanța, 2008

Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti 2006

Dumitru Florescu, Drept civil. Contracte speciale, Editura Paiadeia, București, 2006

Lucian Stângu, Ioana Drăghici, Drept civil. Contracte special. Curs pentru invatamantul I.D., Editura Universitatii Ecologice, București, 2011

Corneliu Turianu, Drept civil. Editura Universitară, București, 2004

II. Surse internet

ww.drept.ucv.ro

ro.scribd.com/doc/124625588/Donatia-2012‎

=== r ===

 Donatia are un caracter irevocabil cu exceptia unor cazuri expres prevazute de lege. Astfel, este revocabila donatia intre soti; este revocabiladonatia cu sarcina, pentru neindeplinirea conditiilor. Este posibila revocarea donatiei pentru ingratitudine, cand donatarul a atentat la viata donatorului, daca a savarsit impotriva acestuia delicte, cruzimi sau injurii grave ori, fara motive intemeiate, nu i-a acordat intretinerea de care avea nevoie. Este revocabila de drept donatia facuta de persoana care la data incheierii actului nu avea copii sau descendenti, daca, dupa aceasta data, donatorul dobandeste un copil din casatorie sau din afara casatoriei, fie chiar postum, nascut in urma mortii tatalui. Donatia este un act juridic solemn, intrucat valabilitatea ei este conditionata de exprimarea consimtamantului partilor, personal sau prin mandatar numai in forma autentica. Daca obiectul donatiei il constituie un bun imobil, pentru incheierea actului este necesara indeplinirea si a celorlalte conditii prevazute de lege pentru instrainarea de imobile. Daca se doneaza bunuri mobile, este obligatorie intocmirea unui act care sa cuprinda enumerarea si evaluarea acestora. Exista unele varietati de donatii care au anumite particularitati. Astfel sunt: donatii indirecte, in care desi libertatea nu este exprimata intr-un act de donatie ea se poate deduce neindoielnic din continutul unui alt act, de exemplu renuntarea neconditionata la un drept de creanta; deghizate, care se infatiseaza sub forma unor acte cu titlu oneros, de exemplu, sub forma unui contract de vanzre-cumparare; prin persoane interpuse, cand destinatarul bunului donat este in realitate altul decat acela care figureaza in contract. Donatiile deghizate si cele prin persoane interpuse sunt lovite de nulitate ori de cate ori prin ele se urmareste eludarea unei dispozitii legale imperative.

Ca sursa : http://www.euroavocatura.ro