Domestic Violence

Argument

Domestic violence is an universal phenomenon which has grown in recent years, being one of the most serious social problems faced by contemporary societies. Besides having in its structure all the forms of aggression that may be exercised within the family home, this type of violence comes along with a significant pressure from outside the family, namely the reaction of the society towards victims of domestic violence.

Committed especially against women, this is considered to be a severe violation of human rights and fundamental freedoms of women and one of the major reasons why family relationships are destroyed.

The purpose of this thesis is to prevent and combat domestic violence by promoting a positive family environment.

In conducting the research, the following steps were pursued: emphasizing the elements faced by the victim of domestic violence, creating a profile of both the victim and the aggressor, as well as analyzing certain causative factors for the partner’s aggressive behavior against the woman. Rights and intervention possibilities of abused women who wish to overcome the victim status, causes, effects, theories, all these are presented in a way that provides an overview on understanding domestic violence.

To meet the proposed objectives, namely, to identify the characteristics of the person who suffers the act of violence, find the factors favoring aggression, as well as identify the determinant reasons for remaining in an abusive relationship, I have carried out the analysis and interpretation of five semi-structured interviews of some women who have been or are currently victims of abusive partners, in the methodology section of the research.

In Romania, domestic violence is a widespread phenomenon, far more widespread than the polls show, simply because many of these acts of violence are not reported to the police and the victims, mostly women, do not present themselves for forensic medical examination. Thus, although there is a continuously increasing number of domestic violence cases, this unfortunate phenomenon remains, in most cases, a family secret.

Keywords: violence, woman, abuse, aggression, trauma, resilience (adaptation in the face of adversity, trauma, tragedy, threats or stress).

Argument

Violența domestică reprezintă un fenomen universal care a luat amploare în ultimii ani, constituind una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane. Având în structura sa toate formele de agresiune care se pot exercita în cadrul căminului conjugal, acestei forme i se adaugă în plus și presiunea venită din afara familiei și anume reacția societății față de victima violenței domestice.

Societatea poate avea o părere fie acuzatoare cu privire la situația victimei, a modului în care se consideră ca a facilitat, precipitat actele agresionale fie una de compătimire sau dorință de ajutorare, cel incriminat fiind doar agresorul.

În realizarea cercetării s-a urmărit evidențierea elementelor cu care se confruntă persoana victimă a violenței domestice, crearea unui profil atât a victimei cât și al agresorului, precum și analizarea unor factori cauzatori care determină acest comportament agresiv al partenerului asupra femeii.

În lucrarea de față sunt prezentate pe scurt o serie de aspecte ce țin de domeniul drepturilor și a posibilităților de intervenție ale femeilor abuzate, aflate în situații de risc care doresc să-și depășească condiția de victimă, cauzele, efectele, teoriile, fiind menite să aducă o perspectivă de ansamblu asupra înțelegerii violenței domestice.

Scopul lucrării este acela de prevenire și combatere a violenței domestice prin promovarea unui climat pozitiv.

Obiectivele propuse sunt următoarele: creionarea unui profil al agresorului, identificarea caracteristicilor victimei actului agresional, identificarea factorilor favorizanți ai dezvoltării comportamentului agresiv și în final, identificarea motivelor determinante de a rămâne într-o relație abuzivă.

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, am realizat în partea de metodologie a cercetării analiza și interpretarea a cinci interviuri semi-strucurate luate unor femei care au fost sau sunt în prezent, victimele unor parteneri abuzivi din județul Vaslui.

De asemenea, am analizat și studiile de caz ale femeilor victime cu scopul de a prezenta dinamica evenimentelor dintre relația victimă-agresor precum și de a identifica persoanele de suport care au stat la baza depășirii statutului de victimă.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

Primul capitol, Violența domestică. Victimă. Victimizare, în care am definit conceptul de violență domestică, am realizat o scurtă descriere a istoriei relațiilor domestice din România și am menționat câteva aspecte referitoare la agresivitatea exercitată în relația de cuplu.

Al doilea capitol este intitulat Incidența și prevalența violenței domestice, am amintit factorii premergători manifestării comportamentului violent dar și motivele care stau la baza acestuia, în urma studiilor cercetate am realizat un profil al agresorului dar și al victimei aflate în situație de risc, de asemenea, am definit conceptul de reziliență și importanța acestuia în îmbunătățirea calității vieții.

Cel de-al treilea, Abordare juridică asupra violenței domestice, cuprinde cadrul legislativ și categoriile de infracțiuni precum și instituțiile responsabile menite să prevină și să combată violența.

În ultimul capitol, Metodologia cercetării, am folosit ca metodă de cercetare calitativă studiul de caz și instrumentul, interviul semi-structurat, aplicat unui număr de cinci femei, care au fost sau încă sunt victime ale abuzurilor partenerului de viață. Cu ajutorul observației și al interviului am putut surprinde mult mai bine starea și trăirile unei victime a violenței domestice, dar am constatat că o parte din femei, sunt dornice de schimbare și ca atare, apelează la ajutor de specialitate sau caută sprijin.

Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violența în sine reprezintă un abuz de putere și de impunere a acesteia asupra celor din jur. Oamenii sunt înclinați să folosească agresivitatea asupra celuilalt pentru a obține poziții de dominanță în fața celui considerat a fi o persoana slabă.

Violența reprezintă un at distructiv care nu poate fi justificat în niciun mod indiferent de contextul în care s-a produs. Ea poate conduce la traume și suferințe fizice, psihice, emoționale și în cel mai grav caz la moartea victimei.

Capitolul I. VIOLENȚA DOMESTICĂ. VICTIMĂ. VICTIMIZARE.

În sens general, violența semnifică utilizarea forței și a constrângerii de către o persoană, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora.

Conform definiției lui S.Rădulescu, violența domestică reprezintă “ orice formă de agresiune, abuz sau intimidare dirijată împotriva unui membru de familie, unor rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial.”( Rădulescu. 2001, p.18)

În domeniul juridic, Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice este definită ca „ orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie, împotriva altui membru, care provoacă suferință fizică, psihică, sexual sau un prejudiciu material.” Femeia reprezintă cea mai frecventă victimă întâlnită în cazul violenței conjugale, iar copiii devin adesea țintele indirecte, fiind cel mai adesea folosiți sub forma unui pretext de abuz psihic îndreptat tot către femeie.

Numeroase cercetări realizate în diferite țări indică faptul că abuzul îndreptat asupra partenerei de cuplu reprezintă cea mai mare pondere a violenței domestice. Diverse cercetări subliniază faptul că violența in cuplu este întâlnită cu precădere în rândul familiilor din clasele defavorizate, care se confruntă cu diferite probleme materiale, șomaj, alcoolism, unde de obicei există carențe educative.

Pe de altă parte, studiile au arătat că aceste abuzuri se întâlnesc și în cazurile familiilor cu un nivel de educație ridicat precum și cu un status economic, problemele conjugale apărând mai ales din cauza anumitor factori afectivi care pot interveni: gelozia (care crează suspiciune și o schimbare a comportamentului față de partener), inflidelitatea (generează adesea frustrare, neputință, conflicte interioare), independența economică a femeii, stresul care este asociat cu evenimentele neplăcute sau cu orice altă schimbare majoră care poate interveni la un moment dat. Femeia, reprezintă victima cel mai des întâlnită în cadrul violenței intrafamiliale. Alături de copii și bătrâni, femeia face parte din categoriile cu un grad crescut de vulnerabilitate. Victimele de sex feminin, sunt stăpânite de sentimental fricii, frică rezultată în urma amenințărilor și a agresiunilor suferite.

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul “ victimă" reprezintă persoana care suferă traume fizice și psihice din partea unei anumite persoane sau a unei societăți.

Victimologia definește victima ca fiind „ orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale.” (Tănăsescu, 2003 p.134)

Agresiunea și fenomenul de victimizare pot fi analizate și din punct de vedere psihologic, al trăirilor individuale care se regăsesc în comportamentul agresorului și al victimei, acestea fiind diametral opuse. Dintre formele cele mai grave de victimizare a femeii cele mai des întânite sunt violul și uciderea sa de către partener.

Cauzele acestora pot fi multiple: conflicte intraconjugale, alcoolism, infidelitate, gelozie, neînșelegeri financiare, etc. Uneori ca urmare a agresiunii, soțiile pot ajunge să comită infracțiuni, de regulă, îndreptate asupra partenerilor de cuplu. Pentru aceste cazuri trebuie luate în considerare istoria relațiilor dintre parteneri precum și frecvența acestora. Victimizarea femeii se poate datora conduitei ostile a soțului, dar poate exista într-o oarecare măsură și contribuția partenerei, ea provocând actul agresiv direct sau indirect prin răspunsurile sau atitudinile sale către agresor.

O caracteristică a victimizării femeii este atitudinea pasivă a victimei în fața abuzurilor, refuzul victimei de a stopa aceste agresiuni. Atitudinea pasivă a victimei are patru argumente: copiii trebuie să trăiască alături de ambii părinți, dificultățile financiare, opinia societății și lipsa sprijinului real din partea autorităților și a legii. (Mitrofan, 2006)

Este cunoscut faptul că familia este celula de bază a societății și de aceea în cazul unor situații de criză majoră în viața unei persoane este necesar să se intervină cu consiliere familială, psihoterapie conjugală sau mediere. Violența umană poate fi moștenită prin condiția ereditară dar poate fi și învățată pe parcursul vieții, prin experiențele de viață trăite sau imitând un model agresiv încă din copilărie. „ Nevoia unei explicații paradigmatice asupra fenomenului de violență domestică a apărut de îndată ce s-a constatat faptul că, din punct de vedere spațial și temporal, nu există limite ale manifestării și că violența domestică este un rău prezent în aproape oricare societate.” (Munteanu, 2011)

O perspectivă istorică asupra relațiilor domestice în România

În contextul unei vieți moderne, când familia se îndepărtează tot mai mult de la modelul tradițional, asistăm și vedem tot mai des atât în mass media cât și printre apropiații noștri faptul că acest fenomen social generator de tensiuni în familie, este prezent și în societatea românească.

Ca să putem cunoaște evoluția violenței în familie trebuie să privim în trecut și anume în civilizatia romană, unde rolul femeiii era în strânsă legătură cu familia, rolul central fiind avut de către pater familias. Pentru a indica puterea lui pater familias asupra soției și a fetelor, romanii foloseau expresia “ manus ”. Fata trebuia să fie supusă tatălui, soțului, fraților mai mari precum și rudelor din partea tatălui. O consecință a supunerii era și faptul că femeia, nu se putea apăra în justiție și nici nu putea fi acceptată ca martor. Dreptul de viață și de moarte asupra soției a fost menținut mult timp, bărbatul având în continuare dreptul să-și bată nevasta cu “ oricâtă vrăjmășie”, drept urmare ei erau cei care administrau averea femeilor, ele neavând drept la educație. În secolul al XVII-lea, soțul era îndemnat să-și corecteze soția, având puterea și răspunderea pentru comportamentul greșit al soției. Ulterior, în secolul al XII-lea, când liderele feministe și-au întors atenția asupra violențelor săvârșite împotriva femeilor, au ieșit la iveală răspândirea și severitatea cu care femeile erau bătute. Într-o perioadă în care patriarhatul reprezenta puterea, femeia era văzută ca un punct slab ce necesita în permanență control sever și permanent, exercitat prin bătaie. (Hogaș, 2010, p.11)

Dincolo de multitudinea sensurilor pe care le are, violența este un abuz de forță și putere fiind manifestată prin impunerea sa asupra celorlalți. Această caracterizare definește cel mai bine, situația bărbatului în raport cu cea a femeiii, copilului sau vârstnicului. În mod paradoxal, lipsa acesteia, creează de cele mai multe ori o nevoie de afirmare atât de puternică, încât toate aceste frustrări conduc la agresivitate. O clasificare specifică a violenței vizează atât scopurile cât și motivațiile agresorilor.

Violența expresivă , îi definește pe acei agresori care au tendința de a exploata situațiile conflictuale, neavând resursele necesare pentru a se controla. Acest tip de violență poate fi declanșat de lipsa capacității de comunicare sau de controlul exercitat asupra situației.

Violența instrumentală, îi caracterizează pe acei agresori cărora nu le lipsesc capacitățile intelectuale și sociale pentru a se controla și a căror acte de violență nu au un caracter impulsiv. Acest gen de violență este controlată și dirijată asupra unei victime alese, pentru a deține controlul total asupra victimei. (Hogaș, 2010 p. 42)

Este cunoscut faptul că societățile patriarhale dominate de partea masculină, sunt mult mai predispuse la producerea unor evenimente violente, majoritatea femeilor fiind învățate încă din familia de origine să tolereze acest comportament abuziv al bărbatului.

Însăși aceste caracteristici specifice patriarhatului pot constitui un cadru promotor al violenței asupra celuilalt. Numeroși cercetători au fost preocupați în ultimii ani să definească și să constate cauzele acestor manifestări violente asupra individului.

Principalele forme ale violenței sunt abuzul emoțional, fizic și sexual. Violența domestică întrunește toate aceste forme de manifestare, victima este redusă treptat la starea de obiect, spațiul său este invadat permanent de agresor.

Din punct de vedere sociologic, putem defini patriarhatul “ drept un sistem de autoritate în familie, în cadrul căruia loialitatea datorată șefului se bazează pe puterea lui de a dispune de bunuri, inclusiv de femeie și copii, și pe mentalitatea că aceste relații personale de dependență sunt la fel de naturale, de legitime ca însăși viața.” (Neamțu, 2011, p.696)

Elemente specifice care diferențiază violența familială de alte forme de agresiune:

Accesul permanent al agresorului la victimă;

Existența unui ciclu al violenței ;

Schimbări produse în personalitatea celor implicați, cu scăderea eficienței lor în indeplinirea funcțiilor sociale;

Relațiile emoționale între parteneri sunt manifestate sau latent;

Caracterul privat face ca victima să aibă acces redus la surse de sprijin;

Tendința celorlanți de a nu interveni, toleranța socială față de fenomen;

Aspecte de tortură a victimei;

Lipsa de specialiști și servicii adecvate. (Mitrofan, 2002)

Formele principale de manifestare a comportamentului abuziv

Conform Legii nr. 217 din 2003 art. 4, violența în familie se manifestă sub următoarele forme:

Violența verbală este exprimată prin adresarea unui limbaj jignitor, umilitor, a unor cuvinte denigratoare ;

Violența psihologică este caracterizată de impunerea voinței sau a controlului personal, de provocarea unor stări de tensiune și suferință la nivel psihic, prin amenințări, gesticulări, intimidări, constrângeri de orice fel;

Violența fizică, înseamnă vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, bruscare ori alte forme și intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența sexuală, reprezentată de obligarea forțată la gesturi sau raporturi sexuale nedorite, impunerea unor acte degradante prin hărțuire, intimidare, manipulare sau brutalitate în vederea întreținerii unor acte sexual forțate, viol conjugal;

Violență economică, manifestată prin interzicerea activității profesionale, prin privarea de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de natură primară, cum ar fi îmbrăcămintea, hrana, medicamentele, obiectele de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența socială, impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența spirituală, subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase.

Majoritatea acestor forme prevăzute constituie infracțiuni și sunt sancționate conform legii.

Agresivitatea exercitată în relația de cuplu

Organizația Mondială contra violenței consideră violența domestică ca o formă de tortură a femeii-victimă.

Conceptul juridic internațional al violenței apare în articolul 1 al Convenției ONU privind protecția tuturor persoanelor împotriva violenței și a altor suferințe provocate, inumane sau degradante din 1984. Paragraful 1 al art.1 al Convenției ONU, cuprinde toate aspectele definitorii ale violenței care sunt regăsite în cazurile de violență domestică. Astfel, violența este definită ca „ orice act prin care sunt produse intenționat unei persoane o durere sau o suferință acută, fizică sau mentală, cu scopul de a obține de la ea sau de la o terță persoană informații sau dovezi pentru a o pedepsi pentru un act pe care persoana sau o persoană terță l-a comis; de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau a unei terțe persoane, pentru un oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, de orice fel. „

Toate formele de abuz sunt manifestate prin jigniri verbale, jigniri asupra aspectului fizic, lovituri cu palma sau pumnul, imbrânciri, intimidări, aruncatul cu diverse obiecte în victimă, mușcături, arsuri, izolare, violuri,etc. Victimele violenței domestice sunt manipulate, amenințate iar în majoritatea cazurilor ajung în timp să fie private de cele mai multe ori de familie, prieteni, de resurse sociale sau economice care le-ar putea oferi ajutor. Violența domestică se petrece de cele mai multe ori în zona privată, intimă, unde cei din exterior nu au acces și ignoră semnalele unor acte de violența.

Conform CEDAW ( Convenția pentru eliminarea oricăror forme de violență împotriva femeilor), “ violența are rolul de a intimida nu doar victima, ci și grupul cu care se identifică.”

Violența domestică se petrece adesea în spatele ușilor închise. Multe cazuri de violență nu ajung să fie raportate iar datele statistice nu pot estima o realitate certă a incidentelor care se întâmplă cu adevărat. Putem spune că există o spirală a violenței care se petrece în familie, conflictele având o evoluție ascendentă. Primul ciclu din această spirală este reprezentat de acumularea tensiunilor, apariția lor fiind generată de unele probleme din viața familiei. Astfel, apar primele opinii în contradictoriu ale partenerilor, primele tonuri ridicate, cuvinte critice la adresa unuia sau altuia, primele amenințări ale femeii. Aceste conflicte la inceput minore i se par femeii victimă normale. Lipsa unei comunicări sau nerezolvarea situației poate duce la primele gesture agresive. De la gesturile violente îndreptate către femeie, de la amenințările și jignirile aduse modului său de a se îmbrăca, felul de a găti sau modul de administrare al casei și al bugetului se ajunge cu ușurință la agresiunea fizică.

Deși femeia are o stare de frică și tensiune față de reacțiile bărbatului ajunge să-i justifice comportamentul agresiv prin grija și iubirea pe care le-o poartă, simțindu-se eventual cauzatoare pentru agresivitatea bărbatului.

La primul conflict iscat unde deja gesturile de violență fizică și verbală sunt îndreptate direct către femeie, aceasta va simți teamă și disperare față de furia bărbatului și va înțelege pericolul în care se află. După consumarea incidentului violent bărbatul agresiv va simți regrete, va încerca să-și motiveze faptele cerându-și iertare prin gesturi tandre, va face promisiuni viitoare, reușind într- un final să obțină iertare. Mai devreme sau mai târziu al doilea ciclu al violenței va reîncepe cu o agresivitate mult mai accentuată față de victimă. Episoadele scurte de înțelegere dintre victimă și agresor vor fi din ce în ce mai puține, pericolul devenind tot mai sever.

De obicei, femeia victimă este lipsită de autoapărare, sporind astfel riscut dat de accesul permanent al agresorului. Pentru a evita atacul asupra sa, victima va încerca de cele mai multe ori să părăseasă locuința la rude ori prieteni.

Din păcate, de cele mai multe ori victima se reîntoarce acasa de bună voie sperând într-o schimbare pozitiă a partenerului de viață. Din cauza faptului că foarte târziu se ajunge la o separare reală față de agresor, victima ajunge să fie afectată treptat de abuzurile fizice și psihice la care a fost supusă.

Astfel, personalitatea, încrederea de sine, starea de stres și frica accentuată, sănătatea, relațiile distante cu persoanele odată apropiate îi vor afecta stilul de viață. În cele mai grave situații se poate ajunge la decesul sau sinuciderea victimei.

Violența exercitată în cuplu va fi exprimată cu atât mai deschis dacă agresorul constată că nu este privit critic de mediul social în care trăiește, unde violența este acceptată ca un fenomen natural. Agresorul nu se va simți expus aplicării niciunui risc de a fi pedepsit sau de a suporta vreo consecință pentru comportamentul său. Acesta știe că legile nu au puterea de a o proteja pe femeia agresată în intimitatea familiei. Unii agresori le transmit în mod cert partenerelor că dacă îi va părăsi, le vor găsi și abia atunci le vor face rău cu adevărat sau vor încerca să le omoare. Un risc important, luat în calcul de femeile abuzate, este cel care implică și copiii.

Efectele negative includ agresarea copiilor de către partener sau modul în care aceștia sunt afectați, astfel o femeie agresată, când vrea să părăsească relația abuzivă, estimează anumiți factori de risc, printre care și a posibilității creșterii copiilor pe cont propriu. În afara riscurilor fizice, este necesar să fie menționate și riscurile psihologice, care au ca efect sublimarea autonomiei și încrederii în sine a partenerei.

Unele studii au amplificat efectele emoționale, comparându-le cu cele ale victimelor dezastrelor, precizând că femeile au experimentat efecte postraumatice grave, incluzând șocul, dezorientarea, retragerea din diverse activități, consumul de alcool și tentative de suicid. (Văduva, 2003)

Conflictul intrafamilial (Enăchescu, 2003) se desfășoară sub forma unui scenariu patologic ce conduce la ” nevroză conjugală „: tensiune emoțională intrafamilială, suprapunerea rolurilor, competiție, conflict.

Această agresivitatea familială cunoaște diferite forme de manifestare la nivelul cuplului și poate determina următoarea gamă de tulburări:

a)  tulburări psihologice – dificultăți de comunicare, instabilitate emoțională (iritabilitate, explozii de mânie), insomnii, depresie, anxietate, etc.;

b)  tulburări somatice și psihosomatice – boală ulceroasă, hipertensiune arterială, afecțiuni ginecologice și de dinamică sexuală, anorexie sau bulimie, etc.;

c)  tulburări de comportament social – separarea sau despărțirea partenerilor, abandon familial, relații extraconjugale, conduită de refugiu sau izolare (alcoolism, toxicomanii), tentative de suicid, etc.

Agresiunea intramaritala a partenerilor poate îmbrăca cele mai diverse forme, de la cele subtile, de mare finete psihologica, aproape nesesizate de anturaj, la cele grosiere, periculoase, dureroase.

SCHEMA PUTERII ȘI A CONTROLULUI ÎN FAMILIE

Figura nr.1 Schema puterii și a controlului în familie

Această diagramă reprezintă un mod simplificat de a încerca să evidențiem modelul comportamental al puterii și dominației de control al bărbatului față de femeia victimă. Schema puterii a fost concepută în urma experiențelor traumatizante suferite cel mai adesea de către femeile care au căzut victime. Bărbatul agresor se folosește de toate aceste forme pentru a induce starea de teamă și a-și putea domina partenera. Schema puterii și a controlului în familie este folosită în orice situație pentru a stopa aceste acte violente.

Reacția societății față de victima violenței domestice

Familia constituie cel mai adesea, cadrul prielnic de manifestare a actelor violente asupra partenerei. Familiile în care violența este des întâlnită ajung să fie marginalizate, sunt văzute de ceilalți indivizi ca purtând un stigmat. Comunitatea din care face parte agresorul evită să se asocieze de obicei cu acesta deoarece generează permanent conflicte, stările violente ale agresorului sunt des asociate cu prezența consumului de alcool, a sărăciei, a carențelor educative, a infracțiunilor.

Comunitatea în general manifestă ignoranță față de aceste acte violente asupra femeii victimă considerând că nu este potrivit să intervină între parteneri. Familia lărgită, prietenii, vecinii, resping în general ideea de implicare sau de luarea unei atitudini față de agresiunea la care este supusă victima, reacția comunității fiind în general de respingere dacă li se aduce la cunoștință. În situația în care suferința fizică și psihică suferită conduce la decesul victimei, putem observa o reacție de revoltă a comunității față de agresor. Majoritatea persoanelor sunt centrate de obicei pe pedepsirea agresorului, considerând că doar așa pot fi evitate agresiunile și eventual pe sprijinirea victimei.

Viziunea intervenției asupra prevenirii și educării, a intervențiilor terapeutice asupra victimei dar și anumite servicii oferite agresorului în scopul reintegrării sale în comunitate sau a reducerii gradului de agresivitate sunt aproape inexistente. Societatea poate avea o părere fie acuzatoare cu privire la situația victimei, a modului în care se consideră ca a facilitat, precipitat actele agresionale, fie una de compătimire sau dorință de ajutorare, cel incriminat fiind doar agresorul. Agresiunile suferite de parteneră și reacția societății contribuie la un climat social dominant de anxietate, teamă și suferință.

O comunitate sănătoasă, cu valori morale și capacitate de autodezvoltare încearcă să se ajute reciproc și să integreze toți membrii familiilor. Un rol important în crearea unei comunități dinamice îl are și implicarea bisericii și al organelor competente în prevenirea și combaterea violențelor în familie. Izolarea familiilor violente duce la rupturi și pierderi la nivelul dezvoltarii comunitare.

Capitolul II. INCIDENȚA ȘI PREVALENȚA VIOLENȚEI. PERSPECTIVE TEORETICE

Violența în familie poate să afecteze pe oricare dintre noi, indiferent de religie, culoare, statut social, o putem întâlni atât în familiile monoparentale cât și în cele cu ambii părinți.

Cercetătorii interesați de domeniul violenței explică acest comportament violent printr-o serie de evenimente care precedă actul agresiv. Literatura de specialitate oferă diverse explicații ale lipsei de autocontrol făcând referire la cauzalitatea socio-culturală a agresorului și victimei, la trăsăturile lor de personalitate, la profilul său psihologic, la rolul familiei și contribuția avută în formarea ca viitor adult precum și la modelele familiale percepute ca atare încă din copilărie.

Studiile de specialitate relevă relația directă pe care o are climatul educativ familial și integrarea socială care presupune adaptarea și asumarea rolurilor, a responsabilităților ca adult. În opinia unor specialiști, efectul principal al relațiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalității copiilor îl constituie „devalorizarea modelului parental” și pierderea posibilității de identificare cu acest model.

“ Consecințele pe termen lung ale victimizării copiilor sunt evidente mai ales în plan psihic (tăceri încăpățânate, reacții impulsive, fenomene depresive, inhibiții, frică de a lua decizii, sentimentul de a fi respins de cei din jur, încercări suicidare etc.) fiind fenomene care ar putea să apară până în cel de-al patrulea deceniu de viață al victimei și care, numai după o analiză minuțioasă ar putea fi identificate drept consecințe ale unor victimizări suferite în timpul copilăriei sau adolescenței precoce.” (Iacobuță I. A., 2005, p. 304)

Distanțarea emoțională, lipsa unor abilități de comunicare, dorința de a domina sexul slab sunt carateristici ale conturării unui profil agresiv. Atunci când victima nu dorește să i se supună, agresorul se simte umilit și ajunge să recurgă la violență.

Toate aceste aspecte crează o persoană imatură emoțional incapabilă să mențină și să formeze relații stabile de-a lungul vieții. Și familia poate constitui un factor perturbator în viața unei persoane. Putem vorbi despre o glisare a rolurilor victimă – agresor.

Profiluri ale victimei și agresorului în familie

Ne întrebăm adesea de ce femeile victime aleg să rămână într-o relație defectuoasă și nu pot lua o decizie de separare încă de la primele semne de agresiune asupra lor. Această incapacitate de separare față de partenerul agresiv poate fi explicată prin 2 motive și anume: victimele care sunt inconștiente de situația în care se regăsesc și cele conștiente, care în general sunt “ raționalizări”, explicații construite pentru a le putea explica celor din jur de ce aleg să rămână alături de partenerul violent. Victimizarea femeii în familie de către partenerul de viață generează o multitudine de sentimente puternice, contradictorii în viață femeii. Motivația inconștientă a femeii victime poate surveni încă din stadiul copilăriei unde a fost martoră și poate victimă alături de mamă, a unui tată agresiv. ( Neamțu, 2011)

Numeroase femei caută să justifice comportamentul agresiv al partenerului și gasesc diferite cauze pentru a rămâne în această relație defectuoasă. Ele invocă faptul că bărbatul agresor este un tată bun pentru copii, este violent doar atunci când consumă alcool, le-ar fi rușine să trăiască ca o femeie divorțată sau nu ar avea cum să se descurce fără venitul soțului, ele neavând nici o calificare. Femeile prinse într-o relație violentă ajung să sesizeze cu adevărat pericolul abia atunci când acesta se răsfrânge direct asupra copilului. Ea consideră că atât timp cât doar ea era vizată de furia agresorului, copilul este bine să aibă alături ambii părinți deși crește într-un mediu violent. Femeia victimă a violențelor domestice nu-și mai poate valoriza abilitățile de mamă: empatia, acceptarea copilului cu imaturitatea sa specifică, dragostea pe care trebuie să o ofere. Femeia victimă rămâne prinsă în acest ciclu al violenței iar impactul pe care îl are asupra stării și psihicului pe termen lung sunt devastatoare. Femeia își modelează identitatea de gen învățând de la mama sa, prin modelul oferit de ea, în copilărie.(Connollz, 2008)

Daca mama a fost victima violenței, există probabilitatea ca și copilul devenit adult să caute un partener agresiv care va avea aceleași tipare comportamentale dorind să suplinească rolul parental lipsit în copilărie.

Partenera victimă care tolerează violența în cuplu prezintă următoarele caracteristici:

probleme emoționale sau mintale: anxietate mărită, sentiment de vinovăție, frica de abandon, izolare, neîncredere în sine, depresie, comparare cu viața fericită a celor din jur;

probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, fuga de acasă, sarcini la vârse fragede, mutilare, consum excesiv de alcool sau droguri, anturaje nefaste, lipsa unei educații timpurii; (Ionescu, 2000)

Victima este lipsită de apărare, dominată de teamă și neputință de a reacționa în fața agresivității. Reacția la traumă, sindromul de stres posttraumatic reprezintă o reacție a întregului organism. O reacție caracteristică pe care o întâlnim în cazurile de violența conjugală este dezvoltarea atașamentului față de agresor. Deoarece aceste violențe se petrec în interiorul locuinței, sentimentul de umilință și de stres la care este supusă permanent o fac pe femeia victimă să devină tot mai retrasă și să-și interiorizeze sentimentele.

Partenerului agresiv îi sunt atribuite următoarele caracteristici: este impredictibil, imatur emoțional, prezintă schimbări dese de atitudine, gelozie, suspiciune, nevoia de dominație și control, este manipulator, impulsiv, prezintă o stimă de sine scăzută, incapacitate de a comunica, posesivitate, neîncredere față de persoanele din jurul partenerei.

În ceea ce îi privește pe agresorii violenți, enumerăm câteva trăsături definitorii pentru o personalitate agresivă:

istorie personală cu abuz în copilărie;

nemulțumiri la locul de muncă;

consumul de alcool sau substanțe;

neîncrederea în sine, stimă de sine scăzută;

imaturitate emoțională;

temperament violent mânat de impulsivitate;

dominator;

posesivitate și gelozie accentuată;

abilități scăzute în viața intimă;

consideră că puterea și controlul pot fi obținute doar prin folosirea violenței;

discriminator;

atitudine negativă față de rolul femeii în general;

consideră femeia ca fiind inferioară bărbatului ( adaptare după ” Violența domestică”, Darlene Thomas, MSSW, Domestic Violence Program, SUA, 2000)

Efectele violenței asupra femeii victimă

După cum am putut observa, suferința victimelor violenței care se petrece în familie este generată de un agresor cunoscut, un apropiat al victimei care poate intra in contact permanent cu aceasta.

Maria Roth Szamoskosi consideră faptul că există anumite categorii de tulburări care afectează realitatea zilnică a victimei și anume:

tulburările de somn care sunt cauzate de vise și cosmaruri;

fobiile, femeia se teme să rămână singură, să se întâlnească cu agresorul;

reacția slabă la violențele din familie, acest tip de reacție apare în general la victimele care se interiorizează și nu discută cu nimeni despre problemele lor;

reacția complexă la violențele din familie, unde există victime care se pot discuta deschis despre problemele întâlnite în familia lor și încearcă să obțină o rezolvare;

gânduri de suicid;

comportament obsesiv-compulsiv, prin care victima se simte constrânsă să comită anumite acțiuni fără a se putea împotrivi (Roth Szamoskosi, 2005, p.25-26)

Victima violenței în familie se simte vinovată, rușinată, este marcată de disconfort, furie, un stres și o teamă continuă că ar putea fi agresată în orice moment. Toate aceste trăiri emoționale (anxietate, neîncredere, impulsivitate, iritabilitate, emoții negative) determină modificarea permanentă a stării de dispoziție. Sindromul de stres posttraumatic se caracterizează în special prin: sentimentul de izolare și neputință; retrăirea evenimentului traumatizant (flashbackuri, coșmaruri), disocieri care reamintesc permanent trauma; pierdea interesului și a concentrării față de responsabilitățile avute. În ceea ce privește formele de manifestare ale violenței domestice, violența fizică este indicatorul cel mai evident că în interiorul unei familii există violență.

Violența emoțională reprezintă un tip aparte de violență, care lasă urme adânci asupra victimei pe termen lung. Violența psihologică are rolul de a discredita personalitatea victimei, prin jigniri, insulte etc. Violența sexuală în cadrul cuplului constituie una dintre cele mai agravante forme de violență.

Efectele violențelor domestice asupra femeii-victimă

Cauze specifice ale violenței conjugale

Cauzele violenței familiale sunt multiple și sunt deteminate de mai mulți factori dintre care, considerăm a fi cei mai importanți următorii:

Rolul secundar al femeii in societatea românească ;

Criza de economie crează tensiuni în familie, care generează cazuri de violență;

Lipsa locuintelor în România constituie o cauză care favorizează violența (femeile se simt obligate să suporte relațiile violente, din cauza faptului că nu au posibilitatea de a se adăposti;

Rata mare a șomajului determină disfuncții economice în cadrul familiei in perioada de tranzitie si constituie un factor favorizant al violenței domestice;

Imaturitatea emoțională a partenerilor la căsătorie constituie un factor de risc al violenței domestice;

Stresul acut;

Sistemul legislativ deficitar și neîncrederea în sistem (poliția se implică doar formal);

Imitarea comportamentelor care favorizează acțiuni violente;

Credinte și convingeri.

S-a constatat faptul că violența este mult mai des întâlnită în familiile cu un statut educațional scăzut, dificultățile materiale, toleranța femeii față de manifestările violente ale bărbatului, responsabilitățile de zi cu zi, precum și lipsa de informare a femeii cu privire la posibilitățile pe care le are de a fi protejată și ajutată cresc șansa de a fi abuzată.

În majoritatea cazurilor, alcoolul are un rol important în producerea violenței asupra soției. Multe femei bătute sunt refractare la recunoașterea publică a abuzului săvârșit împotriva lor, iar cele supuse violului marital sunt și mai refractare. Bowker (1983), recapitulând studiile asupra violului marital, a subliniat câteva aspecte:

violul conjugal poate fi mai obișnuit decât toate celelalte tipuri de viol la un loc;

este obișnuit în rândul femeilor bătute;

factori care motivează acest tip de viol include: furia, nevoia de dominare, gelozia;

soții care-și violează soțiile par a avea predispoziție pentru alcool, disfuncții grave în felul de orientare al familiei și dorința de a-și domina partenera.

Analiza violului conjugal menționează că legătura între sex și violență este mijlocul pe care soțul îl poate folosi pentru a intimida soția fară a se teme de o intervenție externă. Violența domestică poate fi rezultatul unui model comportamental preluat din familie iar în viziunea copilului prezent permanent la atmosfera violentă din familie, poate ajunge să o considere ca o modalitate de rezolvare a conflictelor.

Un motiv comun pentru femeile care își mențin relația cu partenerul violent este dragostea. Victimele manifestă dorința de a înceta agresiunile dar de a continua relația cu partenerul violent, considerând adesea că așa a fost destinul său. Traumatismele fizice și psihice afectează uneori chiar cu consecințe grave starea de sănătate a femeii. Abuzurile repetate la care sunt supuse femeile în timpul violențelor domestice, sunt cauza îmbolnăvirilor și a scăderii imunității la boala. La acestea se adăugă lipsa de protecție contraceptivă, care determină un număr ridicat de avorturi.

La un alt nivel, abuzurile repetate pot dezvolta în victimă răspunsuri violente, mecanisme de apărare extreme care transformă victima în agresor și în unele cazuri aceste situații tragice ajung chiar să se soldeze cu crime. Chiar în situațiile aparent non-violente, tensiunile din familie, stresul, anxietatea sunt adesea diminuate prin proiectarea lor asupra unei persoane vulnerabile, incapabilă de a riposta direct și, în acest fel, tensiunea relațională este redusă până la un prag de toleranță acceptabil.

Potrivit studiului realizat în perioada 12-23 aprilie 2003, de către The Gallup Organization Romania, lipsa banilor este mentionată ca fiind principala sursă a problemelor de către aproape două treimi din acele familii care au recunoscut ca au avut probleme in relatiile lor.

Alte surse ale problemelor intr-o relație sunt : infidelitatea (12,3%), consumul de alcool (11,3%), neglijarea familiei (4,7%), interventia parintilor in viata de cuplu (8,5%), si comportamentul copiilor (2,8%)

Expunerea la violență cauzează efecte multiple pe termen scurt, mediu și lung. Cele vizibile sunt traumele fizice, însă, cele care afectează profund și care decele mai multe ori sunt nevindecabile sunt cele determinate de diverse forme de conflict interpersonal, inclusiv intimidări, amenințări, neglijare, privarea, obstrucționarea comportamentului liber, etc.

Reziliența familiei

Conceptul de reziliență a fost introdus oarecum recent în domeniul psihoterapiilor și face referire în special la potențialul pe care îl are omul pentru dorința de schimbare și autovindecare în cazul anumitor situații dificile pe care le-a trăit la un moment dat. Conceptul a contribuit la deschiderea psihoterapiei către o nouă perspectivă, denumită perspective bazată pe punctele forte.(Ionesu, 2013)

Reziliența are rolul de a îmbunătăți modul de funcționare al familiei și se centrează pe capacitatea persoanei de a supravețui și chiar de a evolua în urma evenimentelor distructive la care a luat parte. Reziliența persoanei care este expusă riscurilor sau pericolului ar trebui să reprezinte scopul tuturor intervențiilor făcute în domeniul asistenței sociale și psihoterapiilor și totodată “centrarea intervenției ar trebui să fie pe asistarea pacientului pentru a-și dezvolta o reconfigurare metacognitivă a schemei necesare pentru a transforma anxietatea în sens” (Christopher, 2004 p.92)

Victimele violenței domestice sunt adesea lipsite de siguranța unei slujbe permanente, de oportunități de dezvoltare personală și profesională. Satisfacerea nevoii de a fi iubit și de a aparține, este condiția unei vieți psihice armonioase și echilibrate. Nesatisfacerea acestor condiții înseamnă traume, stare de abandon, comportamente antisociale. Mediul predilect de satisfacere a acestei nevoi este familia, deși, nu totdeauna este cel mai potrivit mediu de siguranța.

Din punct de vedere social, victimele violenței riscă izolarea atât comunitară (de grupul de prieteni, colegi, servicii de suport social), cât și familială. Simțindu-se neiubite și neajutorate, victimele violenței au o stare generală proastă, cu resurse emoționale reduse de a face față situațiilor diverse.

Victimele pot suferi o serie de tulburări emoționale, precum: traume, anxietate, insomnii, atacuri de panică, fobii, tulburări de personalitate și comportamentale, tentative suicidare, depresii. Scăderea stimei de sine, ca urmare a violențelor emoționale, are o serie de urmări în lanț. Victima va evita orice situație de dezvoltare personală sau profesională, din cauza anxietății și a lipsei de încredere în forțele proprii. Reziliența familiei poate fi văzută drept capacitatea de a face față în mod adecvat circumstanțelor vieții și este construită “de procesele prin care familiile sunt capabile să se adapteze și să funcționeze competent după expunerea la adversități semnificative sau crize”. (Patterson, 2002, p.352)

Reziliența este alcătuită dintr-un “ansamblu de caracteristici mergând de la temperament și resursele de care dispune individul, până la calitatea sprijinului familial și social.”, afirmă Michaud (2001 p.63), făcând legătura între individ, familie și comunitate.

Reziliența este folosită ca un substitut al conceptului de factori de protecție, fiind cercetată în legătură cu evenimentele traumatizante ale vieții, cu situațiile în care este simțit pericolul, care amenință viața individului sau a persoanelor apropiate și în ciuda tuturor acestor evenimente, persoana caută soluții de a depăși și nu se lasă doborâtă.

Reziliența constă în faptul de a învăța persoana victimă să accepte ajutorul venit din mediul exterior situațiilor limită, datorită faptului că poate face față greutăților mult mai ușor atunci când nu se simte singură. Evenimentul traumatic este în general imprevizibil, se declanșează în mod neașteptat și surprinde victima. Reziliența este de obicei cercetată retrospectiv, investigându-se consecințele riscurilor sau traumelor asupra persoanei.

Factorii componenți ai rezilienței familiei sunt: încrederea în familie ca sursă de sprijin spiritual, imaginea sistemului familial văzut ca un garant al securității, familia ca structură care asigură socializarea și dezvoltarea capacităților de comunicare într-un cadru cultural dat, valorizarea familie de către membrii acesteia, recunoașterea familiei ca sprijin afectiv și economic. (Ionescu, 2008)

St.Joseph și A.Linley (2006) sintetizează informațiile de specialitate în domeniul consecințelor traumei și rezilienței, concluzionând că există 3 tipuri de dezvoltări reziliente posibile ale persoanelor care sunt expuse evenimentelor traumatizante:

revalorizarea relațiilor cu persoanele din jur, concomitent cu sporirea relațiilor de altruism și compasiune;

după expunerea la evenimentul traumatic, persoanele își schimbă percepția despre ele însele, devenind conștiente de reziliența și forța pe care o au și în același timp de vulnerabilitatea și limitele lor, pe care le acceptă;

se petrece o modificare a filosofiei de viața.

Teorii explicative ale violenței domestice

În literatura de specialitate au fost emise o serie de teorii psihologice și sociologice care încearcă să explice cauzele și apariția comportamentului violent la ființa umană.

Atât teoriile psihologice cât și cele sociologice demonstrează faptul că indivizii care comit acte de violență au anumite trăsături de personalitate, anumite caracteristici care îi fac să se diferențieze de persoanele nonviolente care se adaptează normal într-o societate. Aceste persoane se diferențiază de ceilalți semeni prin profilul psihologic, mediul sociocultural din care fac parte, experiența de viață sau apartenența la un grup precum și influența familiei avută în primii ani ai copilăriei.

Diferite cercetări recente, explică faptul că parentalitatea agresivă, abuzivă și chiar indiferentă față de educația și formarea viitorului adult, determină toate aceste comportamente agresive și deviante ale descendenților direcți care au implicații în violența în familie. Toate aceste perspective de analiză s-au concretizat în teorii. Una dintre aceste teorii este teoria învățării sociale.

Potrivit teoriei învățării sociale, Albert Bandura consideră că agresivitatea nu este moștenită ci învățată de la modelele din mediul în care a trăit. Prin socializare, copilul învață acest comportament agresiv, îl dezvoltă prin interacțiune socială. Acest proces de socializare constă în achiziția de răspunsuri agresive, prin recompense, imitări sau identificarea unor modele de rol. Perspectiva învățării sociale pune accentul totodată, pe lângă actele agresive și asupra unor factori cum ar fi : experiența trecută a persoanei, contextul petrecerii comportamentelor agresive, evaluarea situașiei precum și a posibilelor consecințe. (Baron, 1991)

De asemenea, o altă teorie socială care încearcă să explice cauzalitatea comportamentului violent este teoria schimbului. Conform teoriei lui Gelles din 1983 între membrii familiei există întotdeauna un schimb de sentimente, resurse sau servicii. În momentul în care aceste schimburi nu sunt conforme cu așteptările și dorințele partenerului intervin tensiunile, care acumulate creaza conflicte din ce în ce mai puternice. În familie se învață nu doar tehnicile de a fi violent, dar și justificările sociale și morale ale comportamentului: foarte frecvent auzim de la un părinte că și-a bătut copilul pentru binele lui.

Pentru a explica anumite fenomene a violenței intrafamiliale, Gelles a folosit ca și cadru teoria schimbului, a deciziei. O propoziție care sintetizează elementele viziunii teoretice ale acestui autor ar fi: “Oamenii lovesc sau abuzează de membrii lor de familie pentru că pot.” (Gelles, 1997 p.133)

Gelles (1997) consideră că:

Indivizii își lovesc membrii de familie atunci când ei anticipează că costurile comportamentului violent vor fi mai mici decât beneficiile;

Lipsa controlului social adecvat (e.g. intervenția poliției) scade costul violenței;

Anumite structuri sociale și familiale reduc controlul social în relațiile familiale, astfel reduc costurile și cresc beneficiile violenței.

Inegalitatea în familie și între bărbați și femei în general reduce controlul social și costurile violenței. Cel mai des femeile și copii sunt victimele violenței, deoarece de obicei nu au unde să fugă, nu sunt destul de puternici ca să lovească și nu au resurse suficiente ca să aplice sancțiuni economice și sociale. Conform teoriei lui Gelles, teoria schimbului este văzută ca un mecansm de control.

Dintre teoriile psihologice care analizează comportamentul violent vom menționa teoria frustrare- agresiune și teoria psihanalitică. Aceste teorii psihologice se bazează într-o mare măsură pe noțiunea de frustrare care generează anxietatea, care la rândul său va provoca agresivitatea. Berkowitz a constatat faptul că frustrarea nu declanșează în mod automat acest comportament violent.

Conform teoriei psihanalitice a lui Freud, se face referire asupra noțiunilor de tulburare de personalitate, de mecanisme de negare, narcisism, traume în copilărie, etc.

Se consideră că victimile abuzului, sunt în general persoane dominate de tendinte masochiste, care provoacă agresorul la comiterea unor acte de violență ce le-ar putea face ”placere”.

Astfel, “bărbații violenți tind să-și folosească violența ca pe o modalitate de intensificare a eu-lui deficitar, deoarece repertoriul lor de comportamente nonviolente și abilități de comunnicare este foarte limitat.” (Freud, 2003, p.263)

Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne îl constituie conceptul de anxietate, care în anumite condiții de pericol poate declanșa un mecanism corespunzător de apărare.

Aceste situații periculoase pot fi:

teama părăsirii sau pierderii unei ființe iubite;

riscul pierderii iubirii din partea partenerului;

pericolul unor represalii sau pedepse;

imputarea nemeritată a unei culpabilități (Freud, 2000, p.263-264)

Teoria frustrare-agresiune prezintă 2 caracteristici specifice și anume:

agresivitatea va fi întotdeauna o consecință a frustrării;

frustrarea conduce către agresivitate

Intensitatea răspunsurilor agresive vor fi în raport cu intensitatea stării de frustrare. În acest sens, cea mai populară și mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate, formulată de John Dollard și alți colegi de la Yale University în lucrarea “Frustration and Aggression” (1939), (apud. Neculau, Adrian (2004). Blocarea căii de atingere a unui scop creează frustrări care, la rândul lor, se constituie în sursa de manifestare a agresivității.

Destul de frecvent însă, agresivitatea nu este îndreptată asupra sursei stării de frustrare, ci este reorientată, redirecționată către o țintă mai sigură, în sensul că este foarte puțin probabil ca ea să se răzbune, agresivitatea este o reacție la evenimentele aversive.

Este vorba de punctul de vedere cognitiv neoasociaționist (Berkowitz, 1984), (apud. Neculau, Adrian (2004), conform căruia există o relație între afectele negative și agresivitatea deschisă.

De fapt, după cum sugerează această teorie, expunerea la evenimentele aversive generează afecte negative. Aceste sentimente, la rândul lor, activează automat tendințele către agresivitate și luptă.

Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni și psiho-morali.

Capitolul III. ABORDARE JURIDICĂ ASUPRA VIOLENȚEI DOMESTICE

Legislația privind prevenirea și combaterea violenței

Modalitatea de intervenție din sistemul penal românesc privind violența domestică este importantă tocmai datorită efectelor pe care le produce și care constau pe de o parte în responsabilizarea agresorilor din familie, a intervențiilor menite să asigure protecția victimelor iar pe de altă parte are în vedere recunoașterea fenomenului ca problemă de interes public. (Schneider, 2000)

Un principal act normativ este Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, în baza căreia a fost înființată Agenția Națională pentru Protecția Familiei (A.N.P.F). Această agenție este un organ de speialitate al administrației publice centrale și se află în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, coordonând punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie, măsuri ce sunt reunite în cadrul Strategiei naționale. ( H.G. nr.686/2005).

Conform legii nr.217/2003 art. 2-(1), violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, mentală, sexuală sau un prejudiciu material.

De efectele legii beneficiază și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii.

Indiferent de modalitatea de sesizare cu privire la o infracțiune de violență în familie, art.4 din Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, prevede anumite obligații ale organelor de informare a victimei asupra drepturilor și serviciilor pe care le deține: servicii și organizații care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistență, organul de urmărire penală unde pot face plângerea, dreptul de asistență juridică, condiții și proceduri pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr.682/2002 privind protecția martorilor.

Victimei i se va aduce la cunoștință toate aceste informații într-un limbaj pe care îl poate înțelege.

Categoriile de infracțiuni prevăzute de Codul penal

Noul Cod penal (2015) stabilește următoarele categorii de infracțiuni asupra persoanei:

Infracțiuni contra vieții – Codul penal în capitolul I stabilește cinci categorii de infracțiuni: omorul (se pedepsește cu închisoarea de la 10-20 ani), omorul calificat (se pedepsește cu închisoarea de la 15-25 ani sau detențiune pe viață), uciderea la cererea victimei, uciderea din culpă (se pedepsește cu închisoarea de la 1-5 ani 2-7 ani), determinarea sau înlesnirea sinuciderii. (Codul Penal, 2015, p.106)

Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății – acest capitol evidențiază infracțiunile de lovire (se pedepseștecu amendă sau închisoarea de la 6 luni la 5 ani) și vătămare corporală (gravă) se pedepsește cu închisoarea de la 3-10 ani, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, sunt pedepsite cu închisoarea între 6- 12 ani de închisoare (art.195 NCP) și vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP)

Infracțiuni săvârșite asupra unui membru al familiei – NCP face trimitere la celelalte forme agravate sau către infracțiunile prezentate anterior (art.199 NCP)

Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie – partea specială din NCP cuprinde următoarele 2 incriminări: lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art.203 NCP) și împiedicarea ajutorului (art.204 NCP). Se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Omisiunea de a oferi ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate se află în pericol și nu are putința de a se salva se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. (art.203 NCP)

Infracțiuni contra libertății persoanei – în capitolul VI. Art.205 (se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 7 ani). Daca prin fapta săvârșită a rezultat moartea victimei, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani

Inracțiuni contra libertății sexuale cuprinde 6 incriminări: violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală.

Hărțuirea prin orice mijloace care cauzează o sare de temere și este repetată, este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

3.3 Aspecte privind intervenția și prevenția în situațiile de violență

Violența domestică este un fenomen complex care afectează de cele mai multe atât femeia dar mai ales copiii, care asistă de cele mai multe ori la conflictele repetate dintre părinți. Violența afectează pe toate planurile pe toți cei care trăiesc într-o atmosferă dominată de puterea și comportamentul agresiv al bărbatului, de aceea intervenția adecvată în aceste situații a profesioniștilor este crucială pentru a întrerupe acest ciclu al violenței.

Calitatea intervenției precum și cooperarea interinstituțională și interdisciplinară vor fi cruciale pentru scoaterea victimei din relația violentă dar mai ales pentru luarea unor decizii favorabile pentru siguranța și schimbarea stilului de viață.

În momentul în care vecinii, rudele sau mediatorii intervin pentru a opri violențele verbale sau fizice sau ca să ofere victimei un adăpost temporar, rata violenței scade în multe familii. Intervențiile cele mai eficiente sunt acelea care oferă soției protecție imediată.

Autorul consideră că factorii care predispun o societate la violența împotriva femeii sunt fie faptul că utilizează o intervenție întârziată, fie intervenția nu există. Femeile bătute nu vor primi foarte mult suport în societățile în care au putere economică redusă, unde bărbații guvernează regulile de familie, unde nu pot să obțină divorțul sau unde disputele între adulți se rezolvă violent. (Levinson, 1989).

Intervenția în cazul femeii victime se concentrează în jurul a 4 aspecte: siguranța femeii, avizarea sau informarea acesteia, bunăstarea femeii și documentarea violenței și formularea planului de siguranță.

Intervenția poliției în conflictele familiale se poate realiza în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unității de poliție de pe raza domiciliului victimei, sau ca urmare a unui apel telefonic la 112 . Ajuns la fața locului, polițistul trebuie să asigure siguranța victimei, să constate și să identifice amenințările asupra victimei, locul unde s-a petrecut actul violent, abuzatorul victimei, accesul la arme, riscul de recidivă al agresorului precum și discutarea și informarea privind măsurile pe care le poate lua prin implicarea autorităților.

Un mare ajutor este acela de informare asupra drepturilor și a rolului pe care legile și organizațiile statului le au cu privire la combaterea violenței.

Informațiile vor fi referitoare la resursele existente din comunitate pentru femeile abuzate cum ar fi adăposturile, ONG-urile care oferă ajutor, grupuri de suport, servicii de asistență socială, consiliere pshilogică gratuită (Muntean, 2001)

În decursul timpului comunitățile locale și instituțiile naționale au încercat variate metode de combatere si prevenire a violenței iar astăzi există un numitor comun în a spune că cele mai eficiente programe/metode sunt (Tolan și colab. 2006):

Organizarea de adaposturi pentru victime: separarea femeii de făptuitor;

Urmărirea în justiție a agresorului se bazează pe recunoașterea faptului că este repetitive;

Arestarea temporară după comiterea actului violent și separarea victimei de agresor;

Tratamentul psihologic al agresorului: barbații violenți împotriva partenerelor sunt în mod obișnuit prezenți la terapiile cognitiv comportamentale și programe de control.

Serviciile oferite victimelor violențelor în familie se referă la consultațiile medico-legale și anume cerrtificatele medico-legale care vin în ajutorul victimelor pentru a confirma leziunile provocate de agresiunile bărbatului dar și pentru a oferi sprijinul pentru soluționarea problemelor de sănătate care pot apărea după actul agresiv.

De asemenea, medierea poate reprezenta o soluție în vederea rezolvării conflictelor familiale.

Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe o cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și cu consimțământul părților. (Legea nr.192/ 2006 actualizată 2013)

Dispozițiile speciale privind conflictele de familie ce pot fi rezolvate prin mediere vizează următoarele aspecte: continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor sau orice altă neînțelegere care apare în raportul dintre soți cu privire la drepturi de care aceștia pot dispune potrivit legii. (Legea nr.192/ 2006 actualizată 2013)

Instituțiile responsabile în domeniul prevenirii și combaterii violenței

Rețeaua de instituții/servicii responsabile prevenirii și combaterii violenței sunt următoarele:

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse ( M.M.F.E.S.)

Agenția Națională pentru Protecția Familiei (A.N.P.F)

Centrul Pilot de Asistență și Protecție a Victimelor Violențelor în Familie

Centrul de Informare și Consultanță pentru Familie (C.I.C.F)

Ministerul Sănătății Publice ( M.S.P)

Ministerul Educației Ceretării și Tineretului ( M.E.C.T)

Ministerul Justiției ( M.J)

Autoritatea Națională pentru Protecția și Drepturile Copilului (A.N.P.D.C)

Institutul Național de Medicină Legală “ Mina Minovici ” (I.N.M.L)

Organizații Neguvernamentale active în domeniul violenței (ONG-uri)

Centrul de violență în familie (Centru de recuperare pentru victimele violenței C.V.F)

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C) / S.P.A.S

Inspectoratul General al Poliției Române

Serviciul de Probațiune

Unitățile de Primiri Urgențe din cadrul Sptalului/ Medicului de familie

 Servicii sociale destinate victimelor violentei domestice

Centrelor pentru primirea victimelor violentei in famile

Centrelor de recuperare pentru victimele violentei in familie

Centre de asistentă destinate agresorilor

Consiliere si mediere familială

Capitolul IV. METODOLOGIA CERCETĂRII

În partea practică a lucrării de cercetare “Dimensiuni ale violenței domestice. Studiu asupra femeii victime”, am dorit să prezint situația unor femei, victime ale abuzurilor partenerilor de viață precum și a modului în care acestea reușesc să trăiască cu acest stil de viață.

Am ales să folosesc ca metodă calitativă studiul de caz, deoarece am încercat să surprind punctele de vedere ale femeilor victime, să pot obține date mult mai bogate în conținut și de asemenea, să pot scoate în evidență anumite comportamente și caracteristici atât ale femeii victimă cât și a bărbatului agresor.

4.1 Scopul cercetării este acela de a preveni și combate violența domestică prin promovarea unui climat familial pozitiv.

Obiectivele cercetării sunt următoarele:

O1. Creionarea unui profil al agresorului

O2. Identificarea caracteristicilor victimei actului agresional

O3. Identificarea factorilor favorizanți ai dezvoltării comportamentului agresiv

O4. Identificarea motivelor determinante de a rămâne într-o relație abuzivă

4.2 Ipotezele de lucru stabilite pentru realizarea cercetării sunt următoarele:

1. În relația agresor-victimă în mediul domestic cei doi subiecți îndeplinesc roluri ce pot potența agresiunea

2. Există forme de agresiune specifice într-o relație conjugală astfel încât violența domestică implică o tipologie complexă

3. Modelele de agresivitate domestică pot fi învățate în copilărie

4. Violența domestică nu ține cont de statut, starea financiară sau pregătirea profesională.

4.3 Designul cercetării

Specfică acestei lucrări este cercetarea de ordin calitativ care implică o abordare interpretativă a subiectului, adică o studiere a lucrurilor în mediul lor natural.

Principalele metode folosite de culegere a informațiilor necesare în legătură cu beneficiarii Centrului de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Vaslui, au fost interviul și observația.

Centrul de Primire în regim de urgență a victimelor violenței domestice din cadrul DGASPC, Vaslui oferă servicii de recuperare pentru victimele violenței domestice, servicii specializate oferite de psiholog, asistent social, jurist sau asistent medical, în funcție de necesitatea fiecărui caz în parte.

De asemenea, sunt oferite servicii de prevenire a separării, abandonului, instituționalizării și menținerii familiei. Centrul își dorește să aibă ca rezultate, dezvoltarea calității vieții victimei violenței domestice, dobândirea autonomiei personale, conștientizarea situației de risc în care se află victima precum și facilitarea accesului la informațiile specializate.

Grupul țintă: cuprinde un număr de 5 femei, cu copii sau fără, care au fost sau sunt și în prezent, victimele abuzului partenerului de viață.

Subiecții au studii, funcții și situații diferite. Majoritatea dintre femeile intervievate au apelat la ajutorul organelor de specialitate, depunând plângere dar din diferite motive au retras declarația.

Două dintre femei au beneficiat de serviciile centrului fiind în prezent separate de partenerii abuzivi pe când celelalte victime și-au menținut relația abuzivă

Loturile de cercetare sunt omogene din punct de vedere al criteriilor :

Tip de familie ( climat intrafamilial)

Mediu de proveniență

Nivel socio-cultural

4.4 Operaționalizarea variabilelor: dimensiuni și indicatori

4.5 Metodele de cercetare și tehnici de lucru

Pentru a putea realiza partea practică a lucrării, am ales să folosesc metoda de cercetare calitativă, studiul de caz, iar ca intrument de cercetare, ghidul de interviu. (Anexa 1)

Pentru culegerea datelor am folosit următoarele metode și tehnici de lucru: documentarea, observația, studiul de caz și interviul.

Conform definitiei date de Pierre Paillé ,, cercetarea calitativă desemnează acele cercetări empirice din științele sociale și umane care corespund unui număr de cinci caracteristici:

1) cercetarea este realizată în mare parte într-o viziune comprehensivă;

2) abordează obiectul de studiu într-o manieră deschisa și cuprinzătoare;

3) include date culese cu ajutorul metodelor calitative, adică prin intermediul metodelor care nu implică cuatificare;

4) analizează datele calitativ, cuvintele sunt analizate direct prin utilizarea altor cuvinte, fără a trece printr-o operație de numărare

5) conduce in final la o povestire sau la o teorie, nu la o demonstratie. (Chelcea, 2001, p.62)

Metoda observației, este o metodă fundamentală de culegere a datelor empirice, utilizată în științele socio-umane și în pratica asistențială, scopul fiind de a cunoaște o anumită problematică cu obiectivitate, pentru a putea desprinde semnificații, pentru a face propuneri și a afla soluții de rezolvare a problemei. (Neamțu, 2003, p.239)

Documentarea a stat la baza alegerii informațiilor necesare studierii fenomenului violenței domestice.

În ultimii ani în Europa, violența împotriva femeilor și a copiilor a crescut, cele mai dese forme de abuz îndreptate asupra acestor două categorii vulnerabile fiind abuzul verbal și cel fizic. Despre România, studiile indică prezența unui număr mare de femei victime, dar o mare parte dintre acestea nu ajung să raporteze cazul autorităților și de aceea nu putem avea o estimare concretă asupra acestor abuzuri.

Conform, Institutului Național de Statistică din 2015, au fost înregistrate un număr de 9.014 cazuri de violență domestică la nivel de țară.

O mare parte dintre femei nu depun plângere la poliție din lipsa încrederii în autorități, percepția societății, durata mare de emitere a ordinului de protecție, monitorizarea necorespunzătoare a agresorului de către instituții, nerecunoașterea serviciilor de asistență socială, frica de abuzator dar și necunoașterea drepturilor ca victimă a abuzului.

Studiul de caz este una dintre metodele de cercetare din domeniul științelor despre societate, alături de experiment, chestionar, istoric și analiza informațiilor obținute.

Studiul de caz constituie o analiză amănunțită fie a unei persoane, fie a unui grup realizată de către asistentul social. Studiul de caz este un document realizat și publicat cu scopul de a prezenta modul în care a fost analizată și evaluată o situație, precum și pentru a implementa decizii care vizează gasirea soluțiilor unor probleme. Studiul de caz este o metoda calitativă.

Robert Yin consideră că studiul de caz poate fi de mai multe tipuri și anume: explorativ, descriptiv sau explicativ și conține mai multe etape ca proiectarea, culegerea datelor, analiza și elaborarea raportului de cercetare. (Yin, 2005)

Cazul se poate referi la orice situație concretă, fenomen, proces, individ sau grup de persoane. Realizarea studiului de caz poate fi realizat de către o persoană sau de către un grup, lucrându-se în echipă.

Planul studiului de caz conține detalii despre modalitățile de culegere a informațiilor care trebuie utilizate. (Mărgineanu, 2002)

Astfel, structura studiului de caz poate cuprinde următoarele etape :

1. Prezentarea problemelor:

– Identificarea sistemului client ( familia,persoana)

– Specificarea problemelor prezentate de client

– Precizarea problemelor asupra cărora se va lucra

2. Istoricul problemelor

3. Evaluarea capacităților, a punctelor slabe, modele și caracteristici

4. Evaluarea: cum trebuie definită problema? Ce probleme suplimentare au fost percepute?

5. Planul de intevenție : metode folosite pentru intervenție, pentru familie sau individ;

6. Evaluarea planului, a rezultatelor și a metodelor de măsurare și documentare

Istoricul social cuprinde: informații referitoare la date, interpretarea semnificațiilor datelor.

Structura istoricului social :

1. informații de identificare a subiectului

2. motivarea întocmirii istoricului social

3. prezentarea succintă a problemei

4. prezentarea familiei subiectului ( relații între membri)

5. date despre sănătatea fizică și mentală a subiectului

6. date despre educația subiectului

7. date despre situația economică ( locuință, etc.)

4.6 Culegerea și prelucrarea datelor

În ceea ce privește instrumentul cercetării, am ales interviul semi-structurat, pentru a avea o oarecare flexibilitate, dar și libertate pe parcursul intervievării.

Acest interviu permite o conversație în care ambele părți pot adresa întrebări sau răspunde la acestea. Interviul semi-structurat poate să aibă la bază un ghid de interviu gata realizat, însă în timpul discuției se pot adresa și alte întrebări, care să nu respecte ghidul de interviu realizat inițial, transformându-se într-un interviu informal.

Interviul a urmărit culegerea datelor despre persoana subiecților, date de identificare, date referitoare la familie, studii și relații în comunitate.

Interviul oferă o serie de avantaje cum ar fi: rata ridicată a răspunsurilor, observarea comportamentelor nonverbale, asigurarea controlului asupra întrebărilor, colectarea unor răspunsuri spontane precum și studierea unor probleme mult mai complexe. (Chelcea, 2001)

Utilizarea interviului are scop explorator, de identificare a variabilelor precum și a relației dintre acestea. Interviul poate fi instrumentul esențial de a aduna informațiile principale în vederea verificării ipotezelor. (Chelcea, 2001)

Utilizând împreună cele două metode de cercetare-interviul și observația participativă, am avut posibilitatea de a realiza o mai bună evaluare a situațiilor victimelor, discutând și culegând informații, prin intermediul percepțiilor lor cu privire la anumite aspecte dar și din detaliile oferite de către femeile abuzate asupra trecutului, prezentului și viitorului lor.

Acest tip de cercetare mi-a permis atingerea scopului propus, dar și abordarea tuturor aspectelor propuse în cadrul ghidului de interviu, acestea fiind completate de întrebări suplimentare.

Am elaborat un ghid de interviu (Anexa 1), în care am fixat problemele esențiale care urmează a fi abordate și fără de care obiectivul nu ar putea fi atins.

În cadrul interviurilor femeilor victime li s-au cerut să vorbească despre următoarele:

Familia de origine;

Tipul de relații existente;

Vicii existente în familia de origine a victimei;

Ocupația, pregătire profesională, sistemul de valori și credințe, trăiri, aspirații și vise;

Prima experiență de abuz, experiențele trăite ulterior, raportarea la incidente;

Copii și relațiile dintre părinți și copii, atmosferă familială;

Istoricul relațiilor violente – strategii de prevenire și control

Cunoașterea drepturilor și organizațiilor ce pot ajuta victima în situații de criză;

Motivele care stau la baza rămânerii în relația violent

Decizii, intervenții și planuri de viitor referitoare la îmbunătățirea vieții.

Interviul a vizat elemente ce țin de:

Experiențele trecute ale victimelor, de prezentul și viitorul lor;

S-a concentrat pe percepția femeilor asupra violenței;

Pe elemente care țin de prezența și intensitatea comportamentului violent;

Modul în care violențele familiale afectează personalitatea copiilor;

Gradul de informare al victimelor în legătură cu instituțiile și serviciile oferite femeilor abuzate.

Interviul a avut la bază cooperarea verbală și a durat în jur de o oră.

Abilitățile fundamentale ale intervievatorului

Pe parcursul procesului de intervievare sunt necesare anumite abilități fundamentale care permit atingerea scopului propus în urma interviului și anume:

Ascultarea activă – a fost încurajată comunicarea deschisă și liberă;

Observarea – a permis înțelegerea stării afective a victimelor atât din comportamentul non-verbal cât și din cel verbal;

Adresarea întrebărilor – am folosit întrebări deschise “ Ai putea să-mi descrii situația din acel moment?”, ”Ai putea să-mi spui mai multe despre efectele avute asupra copiilor?”, “Ce credeți că este important în menținerea unei căsnicii reușite?”, “ Ce înțelegeți dumneavoastră prin egalitatea de șanse între femei?”, închise “Câți copii aveți?”, “Luați în calcul posibilitatea unui divorț?”, “Ați provocat sau facilitate la un moment dat vreun conflict între dumneavoastră și partener?”, ipotetice “Ce credeți că ați face dacă…”, pentru a încerca să conduc discuția spre o clasificare a sentimentelor, episoadelor violente dar și să surprind modul în care actele episoadelor violente repetate au afectat copiii.

(Cucoș, 2009,p.762-764)

STUDII DE CAZ ÎN DOMENIUL VIOLENȚEI DOMESTICE

Studiul de caz nr.1

1. Istoric social ( R.U. 26 de ani, traducător autorizat, nu a depus plângere împotriva abuzatorului niciodată, Vaslui)

R.U. este născută în Vaslui și are 26 de ani. A terminat Facultatea de Litere, Specializarea Lb.Română- Lb.Engleză în cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași. Provine dintr-o familie formată din mama de 52 de ani, tatăl de 53 de ani, fratele și sora fiind mai mari, ambii fiind căsătoriți. Pe perioada celor trei ani de facultate a avut o relație cu un băiat G.P, de 25 de ani, student la Facultatea de Geografie, Iași. În ultimii doi ani de relație a suportat violențe fizice, verbale și psihologice, ele fiind din ce în ce mai dese odată cu trecerea timpului. Din relatările victimei, agresorul a crescut în cea mai mare parte a timpului într-o atmosfera conflictuală, generată adesea de tată.

Mama victimei a plecat în Italia să lucreze ca și croitoreasă încă din primul an de facultate, neavând posibilitatea să o întrețină într-un oraș străin și să-i plătească taxele școlare pe lângă cheltuielile necesare casei. Tatăl a lucrat o perioadă de timp în construcții. Tatăl consumă des alcool și de cele mai multe ori este recalcitrant. Părinții nu se înțeleg și sunt dispuși ca la un moment dat să divorțeze.

2. Relații familiale

R.U are o relație apropiată cu mama și sora sa, cu fratele menține legătura permanent. R.U. consideră că tatăl nu a fost mai deloc implicat în viața de familie, creșterea și educarea lor, preferând de cele mai multe ori ca mama să fie cea care își asumă majoritatea rolurilor și a responsabilităților de zi cu zi.

Își dorește ca părinții să divorțeze cât mai curând. Își apreciază mama ca fiind o femeie puternică și luptătoare în viață, reușind să treacă peste obstacolele vieții singură. Cu tatăl susține că are o relație acceptabilă. R.U. consideră că dacă mama ar fi putut fi alături de ea în tot acest timp și nu ar fi fost nevoită să plece în străinătate, poate ar fi luat diferit decizii în privința relației abuzive.

3. Informații privind abuzul fizic, verbal și emoțional.

4. Motivele care au stat la baza rămânerii într-o relație abuzivă

5. Percepția victimei asupra violenței domestice

Puncte de vedere privitoare la egalitatea de șanse dintre femei și bărbați

Facilitarea sau provocarea partenerului

7.Percepția victimei asupra facilitării/provocării conflictului în cuplu

Toleranța și menținerea unei relații sănătoase

Încrederea victimei în autoritățile și instituțiile statului abilitate în prevenția și combaterea violenței domestice

Întrebată dacă a povestit cuiva despre abuzurile și violențele la care a fost supusă, victima afirmă că, din cauza sentimentelor de rușine cu care s-a confruntat, s-a destăinuit după abuzuri repetate unei prietene, preferând să mențină sub tăcere cele întâmplate inițial.

Persoane de sprijin în momentele dificile

Date despre situația actuală a victimei

Studiul de caz nr.2

Istoricul social ( O.V. 44 de ani, educatoare, și-a retras ulterior plângerea depusă împotriva soțului abuziv, comuna Oltenești, Vaslui)

O.V. este născută în comuna Oltenești din județul Vaslui și are 44 de ani. Lucrează ca învățătoare de 20 de ani. Este căsătorită cu G.R. de 20 de ani, cu care are 2 copii, o fată de 18 ani, căsătorită (are un copil de căteva luni) și un băiat de 10 ani, elev în clasa a III-a.

Ocupația soțului este cea de șofer profesionist. Și-a schimbat serviciul în mod repetat iar o perioadă lungă de timp nu a lucrat.

O.V. povestește că a fost abuzată în repetate rânduri de către soțul violent în special atunci când consumă alcool.

De cele mai multe ori, copiii au fost părtași la scenele violente dintre părinți.

Din cauza atmosferei tensionate din familie, fata a decis să plece în străinătate unde s-a și căsătorit.. Femeia susține că de cele mai multe ori a fost agresată din motive neînsemnate, soțul având un nivel ridicat de agresivitate în momentele tensionate. De cele mai multe ori îi cere socoteală din cauza neîndeplinirii treburilor casnice, a copiilor sau a veniturilor insuficiente unui trai decent. Femeia victimă consideră că soacra sa are o mare parte din vină, observând că atunci când o viziteză se întoarce mereu iritat acasă. O.V. susține că acest comportament al soțului a fost preluat din familia lui de origine, călcând pe urmele tatălui său.

2. Relații familiale

O.V. are o relație strânsă cu membrii familiei sale. Atât părinții cât și fratele mai mare, de 50 de ani cunosc situația sa familială și îi acordă tot sprijinul necesar atât din punct de vedere material cât și emoțional. Membrii familiei nu sunt de acord cu situația în care se află și ar dori ca O.V. să divorțeze. Copiii au o relație apropiată cu mama lor, încercau să o apere de cele mai multe ori, iar în final erau bătuți si ei.

3.Informații privind violențele fizice, verbale și emoționale

Din relatările femeii, reiese faptul că ambii copii mențin legătura doar cu mama, pe tată încearcă să-l evite deoarece le este frică de el, fiind părtași la suferințele mamei. Atunci când vine de la școală, daca mama nu este acasă, băiatul preferă să meargă la bunicii materni.

De multe ori, după ce tatăl îi promitea mamei că o să mănânce bătaie, copilul își implora mama să fugă de acasă. Și fata tot la părinții mamei se refugia, de acolo plecând în străinătate. De multe ori, bărbatul căuta tot felul de pretexte pentru a-și lovi soția. Cel mai mult femeia a plecat de acasa timp de trei săptămâni în care a stat la părinții săi, aceștia plătind utilitățile, lemnele pentru iarnă și toate cheltuielile. Ultimul loc de muncă bărbatul l-a pierdut deoarece i-a fost suspendat permisul de conducere, fiind prins cu o alcoolemie ridicată.

4. Motivele care stau la baza rămânerii în relația abuzivă

I sp

5. Percepția asupra violenței domestice

La întrebarea „Violența partenerului poate fi scuzată în vreun fel?”, femeia a răspuns că doar dacă are motiv. Femeia încearcă să-i scuze comportamentul abuziv al bărbatului.

Puncte de vedere privind egalitatea de șanse între femei și bărbați

Persoane de sprijin în situațiile dificile

Situația actuală

În prezent, victima trăiește alături de soțul său. Susține că în urma depunerii plângerii la poliție, soțul este mai grijuliu cu membrii familiei și încearcă să-și țină promisiunea față de soție. Victima manifestă toleranță față de abuzul soțului, considerând că dacă are motiv, violența lui poate fi scuzată. Victima nu i-a în considerare posibilitatea unui divorț.

Studiul de caz nr.3

Istoricul social ( L.C., 42 de ani, profesor învățământ preșcolar, nu a depus niciodată plângere împotriva soțului abuziv, Huși)

L.C este căsătorită cu G.C de 10 ani cu care are o fetiță T. de 9 ani, elevă în clasa a II-a. Cei doi au locuit împreună cu părinții mamei într-un apartament cu 4 camere. Mama L.C lucrează ca profesor în invățământul preșcolar în mediul rural iar tatăl a fost deseori plecat la muncă in Spania. Primele conflicte puternice au început la un an de la căsătorie.

L.C susține că deși a fost lovită doar de câteva ori în timpul căsătoriei, a resimțit mai mult abuzul emoțional din partea soțului. De multe ori încerca să provoace scandal în familie și adeseori se simțea o atmosferă tensionată. Certurile, umilințele și jignirile au început să se intensifice odată cu întoarcerea soțului din străinătate.

G.C a recunoscut faptul că în perioadele în care a locuit în străinătate a trăit în concubinaj cu o altă femeie, relație pe care o menține și în prezent. L.C.este hotărâtă să depună actele de divorț. De atunci, conflictele dintre parteneri au devenit frecvente. Tatăl amenință deseori că în cazul în care vor divorța va cere custodia minorei. Minora a asistat de cele mai multe ori la conflictele dintre părinți.

2. Relații familiale

L.C susține că are o relație mai apropiată cu tatăl său decât cu mama sa. În general, părinții o ajută dar principalul suport al femeiii vine în special din partea prietenelor și a nașei.

Minora menține o relație strânsă atât cu părinții cât și bunicii. Deși părtașă la multe certuri dintre fata și ginerele său, V. îi ține partea ginerelui. Chiar dacă în prezent sunt în proces de divorț, mama și sora victimei păstreză legătura cu soțul G.C, se vizitează reciproc și participă adeseori la evenimentele din familie.

Informații privind abuzul asupra victimei

Motivele care au stat la baza rămânerii în relație

Motivele care au stat la baza menținerii relației abuzive

Percepția victimei asupra violenței domestice

6. Persoanele de sprijin în situațiile dificile

Situația actuală a victimei

Din relatările femeiii, reiese faptul că a reușit să treacă peste perioada grea din căsnicie. La acel moment a simțit abuzul emoțional la fel de devastator ca un abuz fizic.

Studiul de caz nr. 4

Istoricul social ( F.C., 35 de ani, casnică, 2 copii, Centrul Antiviolență Donna-Italia, comuna Oltenești, Vaslui)

F.C a fost căsătorită timp de 8 ani cu J.M. de cetățenie italiană. Împreună au un băiat de 8 ani, elev în clasa a II-a. Minora F. de 15 ani, elevă în clasa a VII-a, este din prima căsătorie. Acolo l-a cunoscut pe J.M, de 45 de ani.

A fost abuzată fizic, psihic, sedată, amenințată cu cuțitul. Victima a încercat să se sinucidă, dorind să sară de etajul 9 al unei clădiri. A intervenit Protecția Copilului și Asistența socială din Italia. Victima și cei doi copii au beneficiat de consiliere psihologică și tratamente pentru recuperarea fizică și psihică. Victima a fost găzduită din Centrul Antiviolența Donna din Padova unde i s-a acordat îngrijire permanentă. După ce era agresată, victima susține că adormea imediat, crede că îi punea sedative în pahar.

Bărbatul a fost acuzat de pedofilie. A fost acuzat de viol asupra minorei F. Din relatările victimei și anchetele făcute de autoritățile italiene se presupune că ar fi abuzat și de băiat încă de mic copil. A fost cercetat, arestat în penitenciar, dus la spital, a stat o lună în arest ca apoi să fie arestat la domiciliu deoarece a fost recunoscut cu certificat cu boală psihică.

Relații familiale

F.C. este ajutată de bunici, soră și frate. Se vizitează și se ajută reciproc. Părinții sunt decedați.

3. Informații privind violența domestică

4. Motivele care au stat la baza rămânerii în relația abuzivă

Percepția victimei asupra violenței domestice

Punctul de vedere privid egalitatea de șanse între femei și bărbați

Persoanele de sprijin în situațiile dificile

Situația actuală a victimei

4.7. Analiza și interpretarea datelor

Prin analizarea caracteristicilor celor 5 studii de caz ale femeilor agresate dar și prin referirea la alte situații cunoscute din mediul lor de proveniență, putem constata faptul că violența domestică se poate întâmpla oricărei persoane, indiferent de statut, religie, vârstă, mediul de proveniență, naționalitate. Acest lucru reiese și din datele relatate de persoanele intervievate.

Amintim faptul că cele 5 victime ale violenței domestice au prezentat următoarele date de identificare:

R.U. – 26 de ani, traducător autorizat lb.engleză, abuzată într-o relație de 2 ani, Vaslui;

O.V. – 44 de ani, educatoare, abuzată într-o căsătorie de 20 de ani, 2 copii, mediul rural;

L.C. – 42 de ani, profesor învățământ preșcolar, abuzată într-o căsătorie de 10 ani, 1 copil, Huși);

F.C. – 35 de ani, casnică, abuzată într-o căsătorie de 8 ani, 2 copii, mediul rural;

A.M. – 30 de ani, vânzătoare, abuzată într-o căsătorie de 5 ani, 1 copil, mediul rural.

Folosind analiza calitativă asupra violenței domestice s-au evidențiat mai multe forme de agresiune: fizică, psihologică, sexuală, izolare și intimidare

Violența fizică constituie indicatorul predominant în relațiile abuzive, însoțit permanent de abuzul verbal ( jigniri, intimidări și umilințe).

Au fost evidențiate următoarele manifestări ale formelor de abuz, cu diferite intensități:

“…..Am fost lovită cu palmele, pumnii și picioarele, îmbrâncită, m-a târât de păr pe holurile căminului, mă mușca deseori de brațe. De multe ori eram controlată.” (R.U., 26 de ani)

„…..Uneori nu știu cînd vine și când pleacă. Alteori, când iese pe ușă, îmi promite că la întoarcere o să mă bată. Și se ține de cuvânt. Când bea mă bate. De multe ori am fugit și am dormit acasă la părinții mei. ” (O.V., 44 de ani).

„…. Se întâmpla să mă lovească și în somn. Uneori mă trezeam sub o ploaie de lovituri.Târziu am aflat că avea probleme psihice în urma unui accident.” (F.C.,35 de ani)

“.….A amenințat copiii cu cuțitul că îi va omorâ dacă divulgă că i-a violat.” (F.C., 35 de ani)

După cum se poate observa, agresiunea este îndreptată atât către partenera de viață cât și către copii. Traumele fizice și psihice în urma evenimentelor trăite afectează profund mama și copiii și de cele mai multe ori sunt nevoiți să scape de această atmosferă prin fugă.

Deși nu există un tipar anume pentru victimele violenței, relațiile abuzive au caracteristici comune. În toate cele 5 cazuri, partenerul de viață domină relațiile prin putere și control.

Astfel, putem creiona următorul profil al agresorului:

Răceală afectivă;

Lipsa capacității de a comunica în cuplu;

Nesiguranță de sine, imaturitate emoțională;

Preocupări obsesive de control;

Consum de alcool sau alte substanțe;

Crează bariere fizice care nu permit accesul liber al persoanei ;

Manifestă acte de gelozie neîntemeiată, învinuire și insinuare;

Ignoră sentimentele, stările și suferințele victimei;

Defăimare a credințelor și valorilor victimei;

Bolnav psihic.

Deși nu există un tipar anume, victimele violenței domestice au trăsături comune:

Copilărie marcată de stări conflictuale și violențe;

Toleranță față de abuzurile partenerului;

Teama de a se descurca financiar;

Iubire excesivă față de agresor; frica de blamarea socială; anxietate;

Nu are acces la informații, nu-și cunoaște drepturile

Din cercetarea întreprinsă, am identificat următorii factori cauzatori ai comportamentului agresiv:

Comportament violent imitat;

Face adeseori abuz de alcool;

Imatur emoțional, suspicios, frustrat, gelozie neîntemeiată;

Imagine denaturată a realității, dominat de posesivitate.

4.8. Limitele cercetării

Într-o oarecare măsură, în realizarea interviurilor m-am confruntat la început, cu refuzul victimelor de a-și repovesti experiențele urâte din trecut. Unele dintre victime au recunoscut că le este rușine că trăiesc și acceptă aceste situații din partea soțului. Cercetarea are un grad restrâns de generalitate, are rol ilustrativ.

Rezultatele cercetării

Deși aceste cazuri de violență domestică sunt din ce în ce mai des mediatizate, se vorbește des despre asistența socială și serviciile de care pot beneficia victimele agresiunilor, o mare parte dintre femeile abuzate nu au auzit despre serviciile de acest gen, nu-și cunosc drepturile și nu știu că există sau că pot apela la un ajutor specializat în situațiile dificile.

Din analiza și interpretarea datelor, a relatărilor victimelor, reiese faptul că ipotezele au fost confirmate. Am constat faptul că femeia aflată în situațiile acestea de abuz nu se consideră victime ce au nevoie de ajutor specializat, din cauza faptului că se autoînvinovățesc.

Ele consideră că la un moment dat, au facilitat sau provocat prin răspunsurile și atitudinile lor conflictele. Atât victima cât și agresorul care au fost crescuți încă din copilărie și sunt familiarizați cu o atitudine ostilă și agresivă din familia de origine, manifestă asupra agresivității și formelor de manifestare a acesteia, o atitudine tolerantă și o acceptă ca pe o normalitate.

Pe baza declarațiilor spuse de către victime, factorii declanșatori sunt: abuzul de alcool, agresivitatea învățată a partenerului, gelozia extremă, imaturitatea emoțională și problemele de natură psihică. Din statutul profesional, vârsta și trăsăturile victimelor reiese faptul că violența domestică poate fi manifestată în orice mediu și se poate întâmpla oricărei persoane.

În schimb, atunci când femeile nu acceptă și nu tolerează aceste situații, se ajunge la destrămarea familiei.

Femeile victime aleg de cele mai multe ori să ia atitudine împotriva abuzurilor prin plecarea de acasă sau prin înaintarea deciziei de divorț, apelând cu încredere la instituțiile statului.

Deși nu există un tipar anume al victimei, agresorului sau al fenomenelor de abuz, relațiile defectuoase în care este prezentă agresivitatea prezintă trăsături comune.

Concluzii

Deși numeroși specialiști, mass-media și persoane de rând relativ informate, menționează existența centrelor de primire în regim de urgență, a ONG-urilor pentru victimele violenței domestice și a serviciilor oferite în scopul prevenirii și combaterii violențelor, marea majoritate a femeilor nu-și cunosc drepturile și nu știu cui să se adreseze pentru a cere ajutor specializat.

Adesea, victima dă vina pe destin și are credința că într-o zi, partenerul de viață se va schimba. Celor mai multe dintre victime le este teamă să ia atitudine față de aceste abuzuri, se simt neajutorate și lipsite de putere. Multe dintre ele sunt dominate și stăpânite de puterea bărbatului, nu au încredere în forțele proprii, își subestimează propria persoană sau se autoblamează.

Din dorința de a-și menține familia unită, de a crește copilul cu ambii părinți, din nesiguranța unui trai decent, eventual din cauza rușinii față de comunitate sau din iubirea față de agresor și dependența emoțională față de acesta, femeia victima îl iartă de cele mai multe ori.

Lipsa de atitudine a comunității și a societății în general, cumulată cu neîncrederea în autoritățile și instituțiile menite să protejeze victima, o fac pe femeia victimă să refuze în a cere ajutor.

În special, femeile care doresc să oprească aceste abuzuri și nu acceptă violența, aleg să se separe de bărbatul agresiv. Multe dintre victime aleg separarea prin divorț sau părăsesc domiciliul soțului.

Atunci când femeile realizează cu adevărat că și copiii devin victime și sunt afectați profund de agresivitatea soțului, aleg să se separe de acesta.

Consider că serviciile existente în prezent, campaniile de promovare și sensibilizare sunt puține și mult prea slab promovate. Acestea de cele mai multe ori nu ajung să fie cunoscute de însăși persoanele aflate în situațiile problemă.

Consolidarea serviciilor existente, crearea unor servicii mult mai complexe și de durată precum si servicii care să fie axate pe problemele individuale ale victimelor, implicarea și sprijinirea specialiștilor în domeniu, ar ajuta victima să devină capabilă să gestioneze anumite situații dificile din viața sa și de asemenea, să capete independența și încrederea în forțele proprii.

Bibliografie

Achiței, A., Cănilă, A., Constantin, M., 2005, Ghiduri de bună practică în asistența socială a copilului și familiei: Intervenție în situație de criză, consilierea familiilor cu copii infectați HIV/bolnavi SIDA, asistența maternală, adopția națională, Ed. Lumen, Iași.

Bandura, A., 1973, Aggresion: A social learning analysis, Englewood, N,J.

Butoi, T. (coord.), 2004, Victimologie. Curs universitar – perspectiva psihologiei victimale

asupra cuplului penal victimă-agresor, Editura Pinguin Book, București.

Cârțână, C., Tone T., 1994, Tendințe în evoluția familiei în România. Revista Sociologie Românească. nr.5/1994. București: Ed. Academiei Române.

Chelcea,S., 2001, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, Editura Polirom, Iași.

Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, Cercetarea sociologică: metode și tehnici, Ed. Destin, București.

Cucoș, C-tin., 2009, Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iași, p. 762-764

Dafinoiu, I., 2000, Personalitatea. Metode de abordare clinică. Observația și interviul. Editura

Polirom, Iași.

Darlene, Thomas, 2000, Domestic Violence- Program SUA, MSSVI.

Enăchescu, C., 2004, Tratat de psihosexologie, Ed. Polirom, Iași.

Freud, S., 2000, Despre psihanaliza, Ed. Trei, p.263.

Gallup Organization, 2003, Survey on Violence Against Women, București.

Gelles, J., 1997, Intimate violence in families, Sage Publications, Third Edition, p.133.

Iluț, P., 1997, Abordarea calitativă a socioumanului : concepte și metode, Ed. Polirom, Iași.

Iluț, P., 2005, Sociopsihologia și antropologia familiei, Ed. Polirom, Iași.

Florea, M., 2003, Teorii psihologice asupra agresivității, Cluj Napoca

Hogaș, L., 2010, Patriarhatul, subordonarea femeii și violența domestică, Ed.Lumen.

Iacobuță. Al.I., 2005, Criminologie, Editura Junimea, Iași.

Ionescu, Ș., Copilul maltratat, Ed.Polirom, Iași.

Ionescu, Ș., 2013, Tratat de reziliență asistată, Ed.Trei.

Levinson, D., 1989, Agressive Behaviour. Family violence in a cross cultural perspective, Newbury Park, California: Sage Publications, Inc.

Miftode, V., 2003, Tratat de metodologie sociologică. Tehnici de investiga]ie de teren.

Elaborarea proiectelor de intervenție, Lumen, Iași.

Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., 2000, Psihologie judiciară, Casa de Editurii și

Presa „Șansa” S.R.L., București.

Mitrofan,N., Neculau, A., (coord.) 1996, Agresivitatea. Psihologia socială., Ed.Polirom, Iași.

Muntean, A., Popescu, M., Popa, M., 2000, Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Timișoara: Eurostampa.

Muntean, A., Popescu, M., Popa, S., 2001, Victimele violenței domestice: copiii și femeile,

Editura Eurostampa, Timișoara.

Munteanu, A., 2011, Violență. Traumă. Reziliență., Ed. Polirom.

Neamțu, G. (coord), Stan, D., 2005, Asistența socială. Studii și aplicații, Editura Polirom,

Iași.

Neamțu, George, Alexiu, Teodor Mircea, 2011, Tratat de asistență socială, Polirom, Iași, p.696.

Neamțu, George (coord.), 2003, Tratat de asistență socială, Ed. Polirom, Iași.

Neculau, Adrian; Ferreol, Gilles, 2003, Violența. Aspecte psihosociale, Ed. Polirom, Iași.

Păunescu C-tin. 1994, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București.

Rădulescu S., 2001, Sociologia vieții (intra)familiale: victime și agresori, Editura Lumina

Lex, București.

Roth, M., 2005, Copii și femei victime ale violenței. Ed. Univ. Clujeană, Cluj Napoca, p.25-26.

Sandu Maria, 2008, Violența familială-factor de risc în delincveța juvenilă, Al.I.Cuza, Iași.

Stanciulescu, E., 1998, Sociologia educației familiei, Ed.Polirom, Iași.

Tănăsescu, I., 2003, Criminologie. Agresologie. Victimologie. Detentologie, All Beck,

București.

Tolan P., Gorman-Smith D., Henry, D., 2006, Family violence, Annual Review of. Psychology 57:557–83.

*** Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;

*** Legea nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor;

*** Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

*** Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator;

*** Noul Cod Penal, 2015;

*** Constituția României

*** Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (Convention for the Elimination of All Forms of Discrimination Against Womwn (CEDAW), 1979

*** Declaratia Universala a Drepturilor Omului

*** Convenția ONU privind drepturile copilului 

*** Agenția Națională pentru Protecția Familiei (A.N.P.F.)-Ghid de intervenție în cazurile de violență în familie , 2007

*** World Health Organization (1997): Violence against women: A priority health issue, (http://www.who.int/gender/violence/prioreng/en/index.html) – accesat la 17.06.2016