. Domeniul Vamal, Tariful Si Taxele Vamale. Importul

PRIVIRE ISTORICĂ

Supraviețuirea umană complicându-se în decursul timpului, omului nu i-a mai fost suficientă și eficientă propria-i economie. Translația de bunuri și servicii de la o persoană la alta, pe un atare fond social a apărut și s-a perpetuat. Așa a apărut schimbul, care a fost tot timpul legat și condiționat de factori ca: voința, afinitatea, necesitatea, posibilitatea. De la începuturi și pînă în prezent, omul s-a bazat, în efectuarea schimbului, pe principii asemănătoare, între care a primat principiul voinței.

La început, principiul voinței era cel determinant, de aceea putem considera că pe parcursul unei perioade îndelungate din istoria omenirii schimbul a fost liber în mod absolut, condiționat de elemente definitiv interioare coschimbașului.

Fiind în relație directă și în strânsă conexiune cu societatea , schimbul a urmat o evoluție similară cu ceea a societății. Când grupurile umane s-au concentrat în forme de organizare prestatală, schimburile dintre formele diferite de organizare au început a fi cenzurate, apărând interesul de grup. Pe măsură ce grupurile au căpătat caracter statal, cenzura a început să vină din direcția interesului de stat.

Indiferent ce a determinat apariția cenzurii în efectuarea schimburilor, acesta a avut de la început ca motivație protecția, indiferent dacă acesta se îndrepta asupra societății, în general, sau asupra unor grupuri de oameni.

Evoluția socială a omului s-a desfășurat într-o strânsă legătură cu teritoriul. Noțiunea de teritoriu a căpătat extindere și atribute suplimentare pe măsură ce s-a diversificat aria activităților umane, teritoriul se extinde de la aria individuală la aria statală, exigențele cenzurii schimbului căpătând amploare în mod treptat de la o arie la alta.

Omul, organizat în stat, crează instituția vămii. Acesta are la început un caracter unilateral, acela de percepere (suveranul unui teritoriu profită din circulația sau desfacerea mărfii pe teritoriul său), cu timpul dobândind un caracter bilateral: de percepere și de control (protecție), acesta atrăgând și un alt caracter, subsecvent, cel sancționar.

Amprenta statului asupra circulației bunurilor pe teritoriul unde își exercită suveranitatea a căpătat pregnanță și legitivitate prin dobândirea unui caracter de continuitate. Aplicarea continuă de către aceeași structură a puterii, a unei perceperi pe circulația bunurilor prin teritoriul său cere existența unor reguli în interiorul cărora fluctuația să fie controlată.

Norma vamală reglementată în termeni sintetici și preciși devenea și un instrument prin care sistemul statal se făcea prezent într-un teritoriu.

Locuitorii antici ai teritoriilor române nu puteau face excepție de la această evoluție firească a umanității. Relațiile de schimb în circulația mărfurilor înglobează în esența lor existența a două entități, între care se translatează un bun. Uzanțele / atitudinea uneia dintre entități se transmit în mod necesar și obligatoriu celeilalte.

Aceasta făcea ca regulile cu privire la circulația bunurilor peste granițe să ia ființă numai prin contractul dintre două sisteme statale. De aceea reglementările vamale au avut de foarte multe ori drept punct de plecare reacția unuia, la atitudinea celuilalt, și s-au creat într-o mare măsură prin mimetism.

În urma unor astfel de contracte se produc schimbări în viața economică geto-dacă, se produc diversificări structurale în societate, numărul populației crește. Numărul orașelor crește, ele devin adevărate centre economice producătoare de mărfuri, devin târguri, în care meșteșugarii, comercianții locali își schimbă mărfurile cu comerciantul străin, grec sau român în principal.

Vămuirea a fost în această perioadă un mijloc de formare a veniturilor formei de organizare prestatală respectivă.

Sistemul administrativ roman, deși copiat și anterior cuceririi romane (cu caracter aleatoriu) se impune cu pregnanță după anul 106 e.n. Dacia este organizată financiar ca și celelalte provincii romane. Sistemul binar de impozitare se aplică și aici. Impozitele directe – funciar, capitație – existau împreună cu cele indirecte – pe moșteniri, pe eliberări de sclavi, pe mărfuri (taxele vamale), monopolurile.

Sistemul vamal asigură un venit important Imperiului Roman. Se știe însă că circulația mărfurilor în interiorul imperiului nu era liberă. Imperiul Roman nu se reducea la o parte a lumii, ci cuprindea aproape întreaga lume pe atunci cunoscută. În consecință, taxele vamale nu puteau fi percepute limes imperii, ci s-au format anumite circumstanțe vamale (Italia, Sicilia, Spania, Gallia, Britannia, Illyrium), ce cuprindeau mai multe provincii: Dacia romană era cuprinsă în regiunea vamală a Illyriei (portorium Illyrici).

Tarifele vamale erau diferite de la o regiune la alta. Taxele se încasau pentru produse și pentru călătorii, atât pentru trecerea dintr-o regiune în alta, cât și ca taxe speciale pentru trecerea peste poduri, intrarea în orașe, folosirea drumurilor. Din izvoarele istorice se trage concluzia că taxa vamală pentru mărfuri era de 2% și se percepea la punctele vamale fixate de administrație.

În prima perioadă, vămile erau administrate după tipicul concesiunii, ulterior sistemul fiind înlocuit cu regia.

După retragerea aureliană și până în perioada sec.al XIV-lea izvoarele istorice nu mai pot da referire cu privire la modul de funcționare a sistemului vamal. Se poate deduce însă că relațiile încetățenite sub administrația romană s-au menținut atât timp cât s-au menținut, chiar și fragmentat, tipurile de organizare statală de tip roman. Pe parcurs, Imperiul Bizantin și-a pus o amprentă serioasă asupra regulilor vamale în teritoriile poporului român în formare. Una dintre primele convenții comerciale la nivel internațional, cunoscută pe teritoriul țării noastre, este cea încheiată în 20 ianuarie 1368, între domnitorul Munteniei, Vladislav Basarab și Ludovic I, regele Ungariei.

De obicei, astfel de convenții tratau în principal probleme militare și politice, tranșau dispute teritoriale dar conțineau și dispoziții cu privire la comerț. Cele mai multe astfel de tratate conțin dispoziții mixte, dar sunt și acte care conțin numai dispoziții comerciale, în special începând cu sec.al XVI-lea (27 august 1588 – Tratatul de comerț dintre Petru VII (Șchiopul) al Moldovei și Regina Elisabeta a Angliei.

Astfel de convenții s-au încheiat până la finele sec. al XIX-lea, când efectul acestora, în marea majoritate încetează (făcea excepție Convenția cu Țările de Jos, care încheiată fiind pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate, nu producea efecte vamale).

Un tarif vamal general intră în vigoare la 29 iunie / 11 iulie 1891, iar peste un an România încheie o serie de convenții comerciale internaționale cu Anglia, Italia, Franța, Elveția, Germania, Austro-Ungaria (1892) și apoi în 1897 cu Turcia. Printr-un schimb de note se încheie și un acord comercial provizoriu cu Bulgaria și formal, Rusia acordă României tratamentul națiunii celei mai favorizate.

Tariful din 1891 este ulterior modificat prin legea din 20 decembrie 1893 (modificări cerute de încheierea Tratatului cu Germania) și prin legea din 31 martie 1895 (aceasta din urmă având doar dispoziții cu privire la taxe).

În cele din urmă, printr-un Tratat încheiat cu Turcia în februarie 1898, se reduc drepturile de intrare pentru mai multe mărfuri specificate într-o anexă la tratat. Această reducere afectează toate statele cu care România are învoieli comerciale.

Noul tarif specific apare în 1904 dupa scurta criză din 1901. Aceasta are un specific pronunțat protector pentru industria românească în formare. Legea vămilor, care data de la 1875, modificată în 1882, era onocronică, date fiind pedepsele ei riguroase. Într-o expunere din 1905, Tache Ionescu aprecia că pedepsele prevăzute sunt neeficace și nedrepte, confiscarea mărfurilor nedând rezultate practice, cel mai adesea valoarea acestora neacoperind nici taxele de import.

În plus, legea vămilor trata în amănunt contrabanda la import, pedepsind-o destul de drastic, cu confiscarea mărfurilor importate prin fraudă, condamnarea la amenzi grele și chiar închisoare. Contrabanda la export însă este pusă într-un singur alineat, la art. 198, prin care se constituie o pedeapsă cu amendă între limite de 50 la 5000 lei.

Sub aceste suspicii se votează o nouă Lege a vămilor la 1 septembrie 1905, care va fi apoi modificată la 25 februarie 1912, modificarea viza mărirea numărului de birouri vamale.

Începutul primului război mondial a găsit România în situația puținelor țări din care se mai puteau importa mărfuri fără restricții. Pe un asemenea fond, a luat o amploare deosebită atât exportul cât și contrabanda. S-au scos astfel din țară bogății imense, în special vite, cereale, care treceau peste Carpați. Emil Costinescu, ministrul de finanțe al vremii, apreciează cu privire la această situație: “ lipsa de rigorile legii a dat pe de o parte o îndrăzneală nemărginită contrabandiștilor și a făcut să intre în rândurile lor oameni care, prin poziția ce o au în societate, ar trebui să fie cei dintâi a reprima asemenea infracțiuni. “ De fapt, contrabanda nu mai era considerată de populație ca o contravenție, ci ca un comerț tulburat întrucâtva de jandarmi, atunci când aceștia nu erau chiar ei părtași la contrabandă.

Evenimentele care se declanșează și la noi în 14 august 1916 suspendă de fapt activitatea tuturor vămilor pe tot restul anilor 1916 și 1917, rămânând în inactivitate.

După formarea României Mari, prin Decretul lege nr.3466/12 august 1919, Legea vămilor se extinde și în Transilvania, Banat, Bucovina și celelalte teritorii unite cu România.

Între 1919 și 1921 se aduc continuu modificări acestor reglementări, referitoare la cuantumul sancțiunilor la diversificarea acestora sau la mărfurile cărora li se aplică regimul vamal. Ultima modificare pe cale de lege intervine în octombrie 1921 și privește magazinajul.

Cu privire la calea urmată de autorități în interpretarea reglementărilor în vigoare, opinia unui analist al vremii “ Merlescu” este următoarea: “ Jurisprudența noastră în această materie nu a urmat o linie unitară, schimbându-se vederile deseori și aruncând în nedumerire când organele vamale, când pe preveniți. […] Ea n-a făcut decât să dea o interpretare cât mai logică textelor existente și dacă a variat deseori, aceasta dovedește tocmai tendința ei de a asigura o cât mai bună împărțire a justiției. Legea fiind vicioasă , rolul jurisprudenței a fost ingrat. Strânsă dintr-o parte într-un sistem de prezumții legale, dintr-alta de principiul echității, ea nu s-a putut menține decât sau trecând peste textul legii sau punându-se în conflict cu echitatea.”

Necesitatea unei cât mai clare reglementări vamale a impus de-a lungul timpului instituirea unor clasificări ale mărfurilor, în special pentru a se determina amploarea mișcărilor de mărfuri peste granițe. Astfel s-au elaborat tarife vamale care să corespundă atât criteriilor privind natura mărfurilor, cât și statutului lor fiscal. Cu toate acestea, nu există o uniformitate de reglementare în acest domeniu, astfel că peisajul schimburilor economice era deschis în următorii termeni: “Unele tarife naționale erau prezentate într-o formă empirică, în timp ce altele, stabilite pe o bază metodică dar sofisticată, sufereau de precizări insuficiente, determinate de măsuri succesive de protecție, apărute ca urmare a acordurilor comerciale cu alte țări sau ca urmare a negocierilor tarifare multilaterale pe plan internațional.“

A apărut astfel necesitatea de a dispune de o nomenclatură vamală cu caracter permanent, care să asigure o clasificare metodică a mărfurilor să stabilească pentru fiecare marfă locul cel mai potrivit și care să fie același în toate tarifele țărilor care adoptă clasificarea, să unifice terminologia și limbajul vamal, să faciliteze negocierea tratatelor și acordurilor comerciale și vamale bilaterale și multilaterale și în fine, să faciliteze culegerea uniformă de da, să faciliteze culegerea uniformă de date destinate elaborării statisticilor detaliate comparate.

Elaborarea unei astfel de nomenclaturi a început de circa un secol și s-a concretizat prin punerea la punct a unui sistem de clasificare utilizat atât în scopuri tarifare, cât și statistice.

Reușite în elaborarea a astfel de nomenclaturi prezintă Belgia (1831 și 1854), Austro-Ungaria (1892). În 1889, la Paris, Congresul Internațional al Comerțului și Industriei a pus problema ca toate națiunile să adopte pentru tarifele lor vamale și statisticile oficiale, un sistem de clasificare compatibil și o tehnologie uniformă. Ideea a fost reluată la Congresul internațional al Camerelor de Comerț de la Milano (1906).

Numai în Convenția de la Bruxelles (1913) a fost adoptată o nouă nomenclatură vamală cu 186 de poziții repartizate pe 5 grupe.

Mai târziu, Societatea Națiunilor dă în sarcina unor experți efectuarea unui proiect de nomenclatură vamală, care va fi adoptată într-o primă versiune în 1931 și revizuit în 1937. Nomenclatura de la Geneva, cum a fost denumită, cuprindea 991 de poziții, repartizate pe 86 de capitole, grupate în 21 de secțiuni.

După război a fost inițiat grupul de studii pentru Uniunea Vamală Europeană, care încerca, pe baza nomenclaturii de la Geneva, elaborarea unui tarif comun. S-a ajuns astfel la un proiect, care a fost anexat la Convenția de la Bruxelles din 1950 asupra nomenclaturii pentru clasificarea mărfurilor și tarifelor vamale. Nomenclatura de la Bruxelles a intrat în vigoare la 11 septembrie 1959, iar în 1974 a fost denumită Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală (NCCD).

Această ultimă nomenclatură se prezintă ca un repertoar sistematic de mărfuri ce cuprinde 1241 de poziții, grupate în 96 de capitole, repartizate pe 21 de secțiuni.

În 1944 în urma acordurilor de la Bretton Woods, ia ființă Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Apoi în 1947, este elaborată Carta de la Havana, în urma căreia ia ființă Acordul General pentru Tarife și Comerț – G.A.T.T. Consecință a realizării acestor mari piloni instituționali ai sistemului comercial și monetar-financiar internațional (ulterior li se adaugă și Asociația Europeană a Liberului Schimb – A.E.L.S.) este că, în relațiile economice dintre state, locul bilateralismului este luat de multilateralism.

Pe un astfel de fond instituțional internațional s-au dezvoltat și relații protecționiste între state, precum și regimuri preferențiale aplicate unor state de către alte state. De fapt, se consideră că protecționismul economic este predominant în toate statele. El este văzut ca un fenomen general, al cărui vitalitate este condiționată de cauze generale independente de spații și timp.

CAPITOLUL I

CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONAL

PRIVIND DOMENIUL VAMAL

A. Convenția internațională în domeniul vamal

la care România este parte

România este parte contractantă la următoarele convenții internaționle vizând armonizarea regimurilor și procedurilor vamale, denumirea și codificarea mărfurilor, admiterea temporară:

Convenția pentru înființarea unui Consiliu de Cooperare Vamală;

Convenția vamală privind înlesnirile acordate pentru importul mărfurilor destinate a fi prezentate sau utilizate la expoziții, târguri, congrese sau la manifestări similare;

Convenția vamală relativă la Carnetul ATA pentru admitera temporară a mărfurilor (Convenția ATA);

Convenția vamală relativă la importul temporar de materiale profesionale;

Convenția vamală relativă la importul temporar al ambalajelor;

Convenția vamală relativă la materialul de bunăstare destinat navigatorilor maritimi;

Convenția vamală relativă la importul temporar de material pedagogic;

Convenția internațională privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor;

Convenția vamală relativă la importul temporar al vehiculelor rutiere particulare;

Convenția vamală referitoare la importul temporar de vehicule rutiere comerciale;

Convenția vamală asupra facilităților vamale în favoarea turismului;

Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție;

Acordul privind aplicarea art. VII din G.A.T.T.

B. Acorduri interguvernamentale bilaterale

privind cooperarea în domeniul vamal

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor vamale, semnat la București la 27 noiembrie 1997 (aprobat prin H.G. nr.248 / 10.04.1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr.153 / 14.04.1999);

Acord între Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, cercetarea și urmărirea fraudelor vamale, semnat la Belgrad la 14 ianuarie 1998 (aprobat prin H.G. nr.124 / 01.03.1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr.94 / 04.03.1999);

Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind asistența reciprocă între administrațiile lor vamale, semnat la Washington la 16 iulie 1998 (aprobat prin H.G. nr.871 / 04.12.1998, publicată în Monitorul Oficial al României nr.484 / 16.12.1998);

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea și asistența reciprocă în domeniul vamal, semnat la București la 10 noiembrie 1998 (aprobat prin H.G. nr.292 / 14.04.1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr.188 / 30.04.1999);

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind cooperarea și asistența reciprocă între administrațiile lor vamale, semnat la Atena la 19 octombrie 1999 (aprobat prin H.G. nr.311 / 19.04.2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr.187 / 02.05.2000);

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor în domeniul vamal, semnat la București la 24 aprilie 2000 (aprobat prin H.G. nr.744 / 31.08.2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr.443 / 06.11.2000);

Acord între Guvernul României și Cabinetul de miniștri ai Ucrainei privind asistența reciprocă în domeniul vamal, semnat la București la 19 iunie 2000 (aprobat prin H.G. nr.883 / 26.09.2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr.500 / 01.10.2000).

C. Recomandări ale organizației mondiale a vămilor

acceptate de România

România a acceptat următoarele Recomandări ale OMV:

Recomandarea din 5 decembrie 1953 a Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la ajutorul administrativ reciproc;

Recomandarea din 30 noiembrie 1956 a Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la monstrele ce trebuie considerate ca având valoare neglijabilă în sensul Convenției Internaționale pentru facilitarea importului de mostre comerciale și material publicitar;

Recomandarea din 22 mai 1963 a Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la comunicarea de informții referitoare la situația vamală a mărfurilor;

Recomandarea din 1 decembrie 1955 a Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la folosirea titlurilor de admitere temporară, pentru vehicule de reportaje radiodifuzate sau televizate;

Recomandarea din 3 decembrie 1963 a Consiliului de Cooperare Vamală pentru facilitatea exportului temporar de mărfuri trimise dintr-o țară în alta pentru transformare, prelucrare și reparație;

Recomandarea din 1 iunie 1965 a Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la adoptarea unei formule pentru declarația mărfurilor (ieșiri).

Desfășurarea activității vamale în România în ansamblul ei are ca bază legală Legea 141 / 24 iulie 1997, care este de fapt Codul vamal al României.

Domeniul de aplicare

Art. 1.

Codul vamal se aplică în mod uniform și nediscriminatoriu pe întreg teritoriul României.

Prevederile cuprinse în prezentul cod se aplică tuturor bunurilor introduse sau scoase din țară de către persoane fizice sau persoane juridice.

Art. 2.

Introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și orice alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.

La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt supuse vămuirii de către autoritățile vamale.

În punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și pe teritoriul țării sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii.

Definiții de bază

Art. 3.

În aplicarea prevederilor prezentului cod, prin termenii de mai jos se înțelege:

a). reglementări vamale – dispozițiile cuprinse în prezentul cod, în regulamentul vamal de aplicare a acestuia, precum și în alte acte normative care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal;

b). persoană – persoană fizică sau juridică;

c). persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliul în România sau o persoană juridică română;

d). autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale;

e). birou vamal și punct vamal – unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute de reglementările vamale;

f). statut vamal – încadrarea unei mărfi ca marfă românească sau marfă străină;

g). mărfuri românești – mărfuri obținute cu respectarea condițiilor de origine prevăzute în prezentul cod;

h). mărfuri străine – altele decât cele definite le litera (g)

i). Dreptul de import – taxele vamale, taxa de valoare adăugată, accizele și orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri;

j). drepturi de export – taxele vamale și orice alte sume care se cuvin statului la exportul de mărfuri;

k). tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în reglementările legale;

l). datorie vamală – obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export;

m). debitor vamal – titularul unei datorii vamale;

n). supraveghere vamală – orice acțiune a autorității vamale în acest domeniu;

o). control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, evidențelor financiar – contabile și a altor înscrieri ale titularilor de operațiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor și al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor, efectuarea de anchete administrative și alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;

p). elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele de determinare a valorii în vamă și regulile de origine aplicabile;

q). destinația vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara teritoriului României, distrugerea sau abandonarea în favoarea statului;

r). declarație vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele și modalitățile prevăzute în reglementările vamale, voința de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat;

s). declarant – persoana care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia este întocmită declarația vamală de către mandatar sau comisionar;

t). liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;

u). vămuirea – ansamblul de operațiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vamă;

v). decizie vamală – orice act al autorității vamale, privind reglementările vamale, adoptate de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane;

x). bunuri – mărfuri, vietăți, orice alte produse precum și mijloace de transport.

Structura organizatorică a autorității vamale

Art. 4.

Activitatea autorităților vamale se exercită prin :

a. Direcția Generală a Vămilor

b. Direcțiile regionale vamale

c. Birourile vamale

În cadrul birourilor vamale se pot înființa puncte vamale.

Structura Direcției Generale a Vămilor se aprobă de către Ministerul Finanțelor, iar cea a direcțiilor regionale, a birourilor și punctelor vamale, de către Direcția Generală a Vămilor

Autoritatea Vamală va avea o siglă ale cărei caracteristici se stabilesc de către Direcția Generală a Vămilor.

Art. 5.

Direcția Generală a Vămilor are personalitate juridică. Organizarea și funcționarea acesteia se fac prin hotărâre a Guvernului.

Salarizarea personalului din cadrul Direcției Generale a Vămilor este la nivelul prevăzut de normele legale pentru Ministerul Finanțelor.

Funcțiile specifice utilizate de Direcția Generală a Vămilor, direcțiile regionale, birourile și punctele vamale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 6.

Direcțiile regionale, birourile și punctele vamale sunt subordonate Direcției Generale a Vămilor.

Birourile vamale de frontieră se înființează prin hotărâre de Guvern.

Direcțiile regionale și birourile vamale de interior se înființează prin decizia Direcției Generale a Vămilor.

Art. 7.

Autoritățile vamale își desfășoară activitatea în sedii proprii sau, atunci când acest lucru nu este posibil, în spații puse la dispoziție fără plată de către deținătorii legali, care, potrivit legii, sunt autorizați să funcționeze în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.

Atribuțiile autorității vamale

Art. 8.

Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului, atribuțiile conferite prin reglementări vamale pentru realizarea vămuirii bunurilor introduse sau scoase din țară.

Operațiunea de vămuire se efectuează la birourile și punctele vamale de către personalul operativ al autorității vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale și al Direcției Generale a Vămilor.

În cazurile și în condițiile prevăzute de regulamentul vamal, operațiunea de vămuire se poate efectua și în alte locuri decât cele prevăzute la alin.2.

Art. 9.

Autoritatea vamală are dreptul să efectueze control vamal al mijloacelor de transport și al mărfurilor precum și al bunurilor și valorilor aparținând persoanelor fizice, prezentate sau la scoaterea lor din țară.

În cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze control vamal, din proprie inițiativă, fără acordul titularului.

Controlul vamal corporal, se poate efectua în cazuri excepționale, atunci când există informații sau prezumții că se încearcă încălcarea reglementărilor vamale. Cazurile, condițiile și procedurile se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 10.

Autoritatea vamală, atunci când are informații veridice cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta substanțe stupefiante ascunse în corpul lor, poate, pe baza consimțământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.

În caz de refuz, agentul vamal va solicita parchetului, în a cărui rază de competență se află biroul vamal, autorizarea pentru examinarea medicală și reținerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului în scopul aplicării procedurii penale.

Art. 11.

Autoritatea vamală are dreptul de a opri mijloacele de transport, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuză să oprească, pot fi utilizate, pentru imobilizare și alte modalități prevăzute de lege.

Art. 12.

Agentul vamal are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condițiile legii, să urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum și în rada acestora.

Comandantul, sau în absența acestuia, secundul navei comerciale sau militare, este obligat să primească autoritățile vamale, să le însoțească în timpul controlului și să le creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navă, susceptibil de a ascunde bunuri sau valori supuse vămuirii.

Prevederile alineatelor 1 și 2 se aplică și aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea sau la plecarea din țară.

Art. 13.

1. Autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse vămuirii, în orice loc s-ar afla pe teritoriul țării.

În acest scop, autoritatea vamală poate :

– verifica, în condițiile legii, clădiri, depozite, terenuri și orice alte obiective

– preleva, în condițiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării și expertizării mărfurilor

– efectua investigații, supravegheri și verificări în cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a reglementărilor vamale

– exercita controlul ulterior la sediul agenților economici asupra operațiunilor de comerț exterior, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale

– identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal.

Art. 14.

Pentru efectuarea controlului vamal, atunci când este cazul, instituțiile și agenții economici au obligația să pună la dispoziția autorității vamale, fără plată, datele și informațiile pe care le dețin, referitoare la bunurile supuse vămuirii. Aceste date și informații vor fi transmise, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.

Art. 15.

Organele poștale sunt obligate să prezinte, pentru vămuire, autorității vamale aflate în incinta oficiului poștal, coletele și trimiterile poștale internaționale, cu respectarea normelor poștale

În exercitarea atribuțiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondenței și al trimiterilor poștale.

Art. 16.

Autoritatea vamală își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul Românei, în condițiile stabilite prin prezentul cod

Organele de poliție, de grăniceri și de control ale Ministerului Finanțelor, atunci când constată încălcări ale reglementărilor vamale, sunt obligate să anunțe deîndată autoritatea vamală cea mai apropiată și să depună, la cererea acesteia, bunurile care au făcut obiectul acelei încălcări.

Art.17.

În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale și frontiera de stat, precum și o fâșie de 20 km în interiorul frontierei de stat.

În zona specială de supraveghere vamală, autoritatea vamală, pe lângă controlul vamal obișnuit, efectuează și acțiuni speciale, prin înființarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmărește și identifică persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.

Organele de grăniceri și de poliție sunt obligate să acționeze, la cererea și sub indicațiile de specialitate ale autorităților vamale, pentru supravegherea efectuată în zona vamală specială.

Drepturile și obligațiile autorității vamale

Art. 18.

Direcția Generală a Vămilor și direcțiile regionale exercită coordonarea, îndrumarea și controlul efectuării operațiunii de vămuire, realizate de către birourile și punctele vamale, asigurând aplicarea uniformă a reglementărilor vamale.

Art. 19.

Birourile și punctele vamale sunt unități operative care efectuează operațiunile de vămuire a bunurilor și supraveghere vamală în cazurile și condițiile prevăzute de reglementările vamale.

Art. 20.

Autoritatea vamală comunică, la cererea ministerelor și a altor instituții centrale, precum și a Băncii Naționale a României, date privind operațiunile vamale necesare activității acestora.

Principiul de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale

Art. 33.

Bunurile se introduc și se scot din țară numai prin birourile vamale. Aceste mărfuri sunt supuse operațiunii de vămuire și rămân sub supravegherea vamală până la acordarea liberului de vamă.

Art. 34.

Bunurile intrate în țară se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de evidență, pe baza documentelor de transport și a celor comerciale.

În lipsa documentelor de însoțire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor autorității vamale, sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei interesați, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vămuirii.

Art. 35.

1. Mărfurile și bunurile înregistrate, după intrarea în țară, sunt îndrumate astfel:

– către biroul vamal stabilit de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat de acesta;

– spre o zonă liberă, când mărfurilor sunt destinate acesteia.

În caz de forță majoră sau de caz fortuit, la schimbarea destinației potrivit alin.(1) transportorul este obligat să sesizeze imediat autoritatea vamală, informând totodată despre eventualele pierderi, parțiale sau totale, ale mărfurilor.

Când o navă sau aeronavă se află în situația prevăzută la alin. (1) este obligată, din motive de forță majoră sau de caz fortuit, să facă escală sau să staționeze temporar pe teritoriul României transportatorul este obligat să informeze fără întîrziere autoritatea vamală asupra situației intervenite, aceasta stabilind măsurile de supraveghere a navei sau aeronavei, precum și a bunurilor transportate de acesta.

Art. 36.

Prevederile art.35 se aplică bunurilor aparținând persoanelor fizice, precum și mărfurilor aflate la bordul navelor sau aeronavelor care traversează marea teritorială și apele teritoriale sau spațiul aerian al României, fără a avea ca destinație un port sau aeroport românesc.

Etape ale operațiunii de vămuire

Art. 37.

Mărfurile sosite la vama de destinație, potrivit art.35 alin.(1) lit.(a) se prezintă autorității vamale de către transportator, sau de către titularul operațiunii comerciale, ori de către reprezentantul acesteia.

Art. 38.

Mărfurile prezentate biroului sau punctului vamal se află sub supravegherea vamală până la stabilirea regimului vamal și intră în depozit necesar cu caracter temporar.

Autoritatea vamală poate cere depozitorului să constituie o garanție care să asigure plata drepturilor de import.

Art. 39.

Mărfurile aflate în depozit necesar cu caracter temporar, pot fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea inițială, fără să se modifice caracteristicile sau aspectele tehnice și comerciale.

Art. 40.

În cazurile în care, conform legii, autoritățile competente hotărăsc distrugerea mărfurilor aflate în depozit necesar cu caracter temporar, această operațiune se va efectua pe cheltuiala titularului operațiunii comerciale sub supravegherea autorității vamale.

Art. 41.

Mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar, pe baza unei declarații sumare.

Art. 42.

Declarația sumară se completează de către depozitor pe formulare tip și se depun la autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidență.

Art. 43.

Prevederile articolelor 41 și 42 nu se aplică bunurilor aparținând călătorilor, precum și celor expediate prin colete poștale.

Art. 44.

Mărfurile care au făcut obiectul declarației sumare pot fi transferate numai în cazurile și în locurile stabilite de autoritatea vamală.

În caz fortuit sau de forță majoră, care impune de îndată transferul, în total sau în parte al mărfii, operațiunea se poate face cu înștiințarea ulterioară în aceeași zi, a autorității vamale.

Art. 45.

Autoritatea vamală poate, oricând și în orice împrejurare, să efectueze controlul mărfurilor sau al mijloacelor de transport, cerând descărcarea și dezambalarea mărfurilor.

Art. 46.

Titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat ca, în termen de 30 de zile de la depunerea declarației sumare, să solicite autorității vamale plasarea mărfurilor sub un regim vamal.

Stabilirea regimului vamal

Art. 47.

La întroducerea sau la scoaterea mărfurilor prezentate la vamă, autoritatea vamală stabilește un regim vamal.

Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurilor de vămuire, în funcție de scopul operațiunii comerciale și de destinația mărfii.

Art. 48.

Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive;

Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte:

– importul, care constă în întroducerea mărfurilor în circuitul economic;

– exportul, care constă în scoaterea mărfurilor din țară;

– introducerea și scoaterea din țară de bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianți.

Regimurile vamale suspensive sunt:

– tranzitul mărfurilor;

– antrepozitul mărfurilor;

– perfecționarea activă a mărfurilor;

– transformarea sub control vamal a mărfurilor

– admiterea temporară a mărfurilor;

– perfecționarea pasivă a mărfurilor.

Art. 49.

În funcție de felul mărfurilor și de regimul vamal care poate fi utilizat, Direcția Generală a Vămilor poate decide ca numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea vămuirii. Decizia Direcției Generale a Vămilor se publică în Monitorul Oficial al României.

Dispoziții comune privind regimurile vamale

Art. 50.

Mărfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui regim.

Declarația vamală se completează și se semnează pe formulare tipizate, de către titularul operațiunii sau de către reprezentantul său, în formă scrisă sau utilizând un procedeu informatic agregat de autoritatea vamală.

Declarația vamală se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale, în vederea acceptării regimului vamal solicitat.

Art. 51.

Declarația vamală este acceptată de autoritatea vamală numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 50 și se înregistrează în registrul de evidență.

Data declarației vamale acceptate este înregistrării ei și determină stabilirea și aplicarea regimului vamal.

Art. 53.

Declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declarația vamală depusă și acceptată de autoritatea vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.

Art. 54.

Rectificarea sau retragerea declarației vamale se poate face și ulterior începerii controlului fizic al mărfurilor, din inițiativa și pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului și a cantității mărfurilor, iar cererea a fost refuzată, sau dacă deține acte constatatoare, întocmite de organismele neutre prevăzute de lege.

Art. 55.

După acceptarea declarației vamale, autoritatea vamală procedează la controlul documentar al acestuia și al documentelor însoțitoare și poate cere declarantului să prezinte și alte documente necesare verificării axactității elementelor înscrise în declarație.

Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parțial, și dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru analize de laborator sau expertize.

Art. 56.

Transportul mărfurilor la locul controlului fizic și manipularea acestora sunt efectuate de declarant pe riscul și cheltuiala sa.

Declarantul are dreptul să asiste la controlul fizic al mărfurilor și la prelevarea probelor. La cererea autorităților vamale, declarantul este obligat să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze și să le dezambaleze, precum și să asigure condiții pentru prelevarea probelor.

Cheltuielile privind expertizele și analizele de laborator justificate, precum și costul probelor se suportă de către declarantul vamal.

Art. 57.

Dacă controlul fizic al mărfurilor se execută parțial, rezultatul acesteia poate fi luat în considerare pentru întreaga partidă de marfă înscrisă în declarația vamală. Declarantul vamal are dreptul să ceară efectuarea controlului total al mărfurilor, când consideră că rezultatul controlului parțial nu este concludent.

Art. 58.

Autoritatea vamală poate lua măsuri de marcare sau sigilare a mărfurilor, precum și a compartimentelor din mijloacele de transport în care se află mărfurile.

Marcajele sau sigiliile nu pot fi înlăturate decât de autoritatea vamală sau cu permisiunea acesteia, cu excepția cazului fortuit sau de forță majoră când operațiunea este necesară pentru a salva integritatea mărfurilor sau mijloacelor de transport. În această situație, autoritatea vamală va fi înștiințată în aceași zi, justificându-se, prin orice mijloc de probă măsura luată.

Art. 59.

Autoritatea vamală acordă liberul de vamă după efectuarea vămuirii, dar poate dispune eliberarea mărfii și după depunerea documentelor de plată.

Când registrul vamal prevede plata unor drepturi de transport ori depunerea unei garanții, liberul de vamă se acordă numai după îndeplinirea acestor obligații, în condițiile prevăzute în prezentul cod.

Art. 60.

Autoritatea vamală poate utiliza o procedură simplificată pentru prezentarea și declararea mărfurilor în cazurile și în condițiile stabilite în regulamentul vamal.

Art. 61.

Autoritatea vamală are dreptul ca ]n perioada de 5 ore de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor.

În cadrul controlului vamal ulterior autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurilr vămuite. Controlul se poate face la oricare persoană care se află în posesia acestor acte și deține informații în legătură cu acestea. De asemenea poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor dacă acestea mai există.

Când controlul vamal ulterior constată că s-au încălcat reglementările vamale aplicate, datorită unor date cuprinse în declarația vamală, autoritatea vamală, după terminarea taxelor vamale cuvenite ia măsuri de încasare respectiv de restituire a acestora. Diferențele în minus se comunică titularului operațiunii comerciale și urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Neplata diferenței datorate de titularul operațiunii comerciale în acest termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit de lege, precum și întârzierea efectuării altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriei vamale.

Diferențele în plus se restituie titularului în termen de 30 de zile de la data constatării.

Diferențele în plus sau în minus privind alte drepturi de import se soluționează potrivit normelor care reglementează aceste drepturi.

Când încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz contravenție sau infracțiune autoritatea vamală are obligația să aplice sancțiunile contravenționale sau să sesizeze organele de urmărire penală

Declarația vamală în detaliu și actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală constituie titlu executoriu pentru urmărirea și încasarea drepturilor de import și export.

Importul

Art. 64.

Importul constă în intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitulu economic.

La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicând și măsurile de politică vamală.

Art. 65.

Taxele vamale de import se determină pe baza Tarifului vamal de import al României, care se aprobă prin lege.

Art. 66.

Tariful vamal de import al României se elaborează pe baza nomenclaturii combinate a mărfurilor.

Taxa vamală este exprimată în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată în lei.

Art.67.

Taxele vamale aplicabile, sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației vamale de import.

În situația în care, ulterior înregistrării, în timpul efectuării procedurii de vămuire, până la acordarea liberului de vamă, intervin taxe vamale preferențiale, titularul operațiunii comerciale, sau reprezentantul acestuia, va solicita autorității vamale aplicarea taxei vamale corespuntătoare regimului preferențial.

Art.68.

Unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfurilor sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau exceptare de drepturi vamale care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.

Art.69.

Prin lege se stabilesc cazurile în care, din motive și împrejurări speciale, se acordă scutiri de drepturi la importul de mărfuri.

Art.70.

Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Industriei și Comerțului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categoriii de mărfuri.

Exceptările și reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit alin. (1), se stabilesc în mod nediscriminatoriu față de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor.

Art.71.

Importatorii, sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze autoritatea vamală, care va aplica regmul tarifar vamal corespunzător noii utilizări.

Art.72.

Regulile generale și notele explicative de interpretare a nomenclaturii mărfurilor prevăzute în Tariful vamal de import al României, sunt cele din Convenția internațională a sistemului armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România este parte.

Art.73.

Direcția Generală a Vămilor, ținând seama de practica internațională în materie, stabilește regulile specifice aplicabile clasificării mărfurilor prevăzute în nomenclatura combinată.

Art.74.

În vederea aplicării corecte a tarifului vamal, autoritatea vamală constată originea mărfurilor importate, pe baza următoarelor criterii:

– mărfuri produse în întregime într-o țară

– mărfuri obținute prontr-o prelucrare sau transformare substanțială, într-o țară.

Aplicarea criteriilor se face pe baza regulilor de origine, prevăzute de reglementările vamale sau de acordurile internaționale la care România este parte.

Art.75.

În aplicarea regimului tarifar preferențial, regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.

Art.76.

Valoarea în vamă reprezintă acea valoare, care constituie baza de calcul al taxelor vamale, prevăzute în Tariful vamal de import al României.

Art.7.

Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț (GATT), încheiat la Geneva, la 1 noiembrie 1979, la care România este parte.

La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preț, se include:

– cheltuielile de transport al mărfurilor importate, până la frontiera română;

– cheltuielile de încărcare, de descărcare și manipulare, anexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;

– costul asigurării pe parcurs extern.

Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Națională a României. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare, pentru declarațiile vamale înregistrate în cursul acelei săptămâni.

Atunci când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiția să constituie o geranție bănească sau bancară, acceptată de autoritatea vamală.

În cazul în care în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente prvind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea de vămuire fiind considerată încheiată.

Art.78.

Valoarea în vamă se deermină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.

Declarația de valoare în vamă poate fi depusă și prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară.

Art.79.

În cazul în care nu s-a aplicat un tratament preferențial, deoarece importatorul nu a prezentat certificatul de origine a mărfurilor, titularul operațiunii are dreptul să solicite restituirea taxelor încasate în plus.

Cererea de restituire este acceptată, dacă a fost depusă în termenul de valabilitate a certificatului de origine, prevăzut în acordurile internaționale, prin care s-a stabilit regimul preferențial la care România este parte.

Certificatele de origine a mărfurilor, care sunt prezentate autorității vamale după expirarea termenului la care face trimitere alin.(2), pot fi acceptate dacă titularul operațiunii dovedește că nerespectarea termenului este datorată unor circumstanțe excepționale.

Autoritatea vamală poate accepta certificatele de origine a mărfurilor dacă termenul de prescripție a datoriilor statului nu a fost împlinit, iar măfurile respective au fost prezentate autorității vamale și au făcut obiectul unei declarații vamale înainte de expirarea termenului prevăzut în alin.(2).

Art.80.

Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:

– produsele de pescuit maritime și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei terțe țări, de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion român;

– bunurile obținute din produsele prevăzute la litera (a), la bordul unei nave-fabrică ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion român.

CAPITOLUL II

ROLUL ȘI OBIECTIVELE

POLITICII COMERCIALE

ÎN SCHIMBURILE INTERNAȚIONALE DE MĂRFURI

Politica comercială cuprinde ansamblul normelor adoptate de stat ca atribut al suveranității sale, pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale. Politica comercială determină modul de conexare al economiei naționale la economia mondială prin norme de ordin administrative, fiscal, vamal și valutar.

Interdependențele economice dintre state fac ca politica comercială a unui stat să influențeze schimburile internaționale. Iată de ce coordonarea măsurilor de politică comercială a statelor, instituirea și respectarea unor norme de etică comercială internațională reprezintă domeniul unei intense cooperări internaționale bi și multilaterale.

Politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală, îndeplinind, în condițiile economiei mondiale contemporane, o funcție majoră în mecanismul interdependențelor economice internaționale.

Prin politica comercială pe care o practică, statul urmărește să realizeze un anumit grad de permeabilitate a frontierei vamale față de mărfurile de origine străină, corespunzător necesităților de protecție a producției indigene. De asemenea, prin politica comercială statul urmărește să orienteze și să stimuleze dezvoltarea producției pentru export. Astfel, sub incidența politicii comerciale cad: promovarea exportului de produse naționale, facilitarea completării necesarului economiei naționale cu bunuri și servicii calea importului, sprijinirea cooperării economice internaționale, protejarea industriei naționale și a celorlalte ramuri de producție în fața concurenței străine, orientarea și controlul importului și exportului de capital, controlul diverselor forme de integrare economică internațională.

Politica comercială este exercitată în strânsă coordonare cu politica valutară, aceasta din urmă cuprinzând “totalitatea principiilor și mecanismelor prin care se reglementează relațiile de plăți ale unor țări cu străinătatea, fluxurile valutare care au loc prin traversarea granițelor naționale ale țării respective”. De asemenea, prin politica valutară se influențează și supraveghează cursul de schimb al monedei naționale în raport cu valutele străine, se determină orientările în legătură cu intrările și ieșirile de capitaluri, se stabilesc cantitățile și condițiile în care pot fi introduse sau scoase din țară monedele naționale ori valutele străine. Politica comercială trebuie să stimuleze participarea activă și avantajoasă a țării la schimburile comerciale internaționale.

Obiectivele politicii comerciale ale statului sunt determinate de potențialul economic de care dispune, de mărimea teritoriului, de numărul de locuitori, de poziția geografică, de evoluția economiei mondiale, precum și de fenomenele de conjunctură ale pieței internaționale. În general, orice stat tinde să practice o politică comercială activă, fiind conștient că acesta este singurul drum de sprijinire a dezvoltării vieții sale economice și sociale, beneficiind de procesul tehnico-științific în cadrul larg de participare la diviziunea internațională a muncii.

În desfășurarea schimburilor economice externe ale unei țări se constată o anumită predispoziție spre importuri. Această tendință este mai evidentă la economiile naționale cu un grad mai scăzut de dezvoltare. De aceea, pe plan practic obiectivele de politică comercială a statului urmăresc în esență asigurarea echilibrului schimburilor comerciale externe. Aceste obiective sunt:

controlul importului

promovarea cooperării economiei internaționale

încurajarea și controlul exportului și importului de capital

gestiunea creditelor

sprijinirea sectorului terțiar

asigurarea echilibrului balanței plăților externe.

CAPITOLUL III

CONCEPTUL DE POLITICĂ VAMALĂ

Politica vamală reprezintă o corespondență a politicii vamale care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate, care vizează intrarea sau ieșirea în și din țară a mărfurilor, și care implică:

– controlul mărfurilor și mijloacelor de transport;

– îndeplinirea formalităților vamale;

– impunerea vamală prin plata creanțelor vamale;

– alte formalități specifice reglementate prin acte normative.

Sunt folosite instrumente de politică comercială de natură tarifară, specifică fiecărui stat participant în circuitul economic mondial. De regulă, ca instrumente de politică vamală sunt folosite :

legile, codurile și reglementările vamale, ca factor care diferențiază modul de aplicare a politicilor vamale între statele lumii;

tarifele vamale, principalul instrument prin care se realizează impunerea vamală, folosit de toate țările lumii, cuprinzând procentual nivelul taxei vamale ce se percepe asupra mărfurilor importate sau exportate, în funcție de procedurile aplicate.Reprezintă mijlocul indirect prin care este protejată economia unui stat, dat fiind faptul că taxa vamală înscrisă în acest tarif reprezintă restricția comercială cea mai larg utilizată în practicile de comerț exterior, dar și cea mai veche ca aplicabilitate.

Politica vamală dispune de o serie de mijloace specifice care se grupează în două mari categorii:

mijloace economico-financiare

mijloace de tehnică și procedură vamală.

Tariful vamal

Ansamblul taxelor de import și export reprezintă tariful vamal al fiecărui stat.

Fiecare țară acordă prioritate uneia dintre cele două scopuri realizate de tariful vamal și anume:

instrument de protecție desemnat să elimine sau să reducă importul, prin creșterea prețului acestuia;

mijloc de obținere a unor venituri pentru bugetul țărilor importatoare.

România aplică un tarif vamal ad-valorem, taxa vamală reprezentând un procent din valoarea în vamă a mărfurilor importate.

Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale și taxa (taxele) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă în parte. Uneori, în catalog sunt cuprinse în mod expres și mărfurile scutite de impunere vamală la importul lor pe teritoriul vamal al țării respective (sau la exportul lor peste granițele țării).

Clasificarea mărfurilor supuse impunerii vamale, conform tarifelor în vigoare, în diverse țări se face:

alfabetic (în Anglia, Franța, Germania, etc.)

după originea mărfii (din regnul vegetal, animal, mineral sau mixt)

în funcție de gradul lor de prelucrare (materii prime, materiale, producție neterminată, produse finite).

De cele mai multe ori se face și o clasificare combinată ce ține seama de toate criteriile menționate.

În decembrie 1950 a fost semnată la Bruxelles Convenția privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic denumit Nomenclatorul vamal de la Bruxelles.

Acest nomenclator a fost acceptat până în prezent de cca. 140 de țări ( printre excepii se numără SUA și Canada), iar criteriul de clasificare a mărfurilor este gradul de prelucrare combinat cu originea mărfurilor.

Nomenclatorul vamal de la Bruxelles, numit în prezent Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală (NCCV), este o clasificare de 4 cifre și cuprinde 1011 poziții, reprezentate pe 99 capitole și 21 secțiuni.

Tot în anul 1950 Comisia de Statistică ONU a elaborat :

Clasificarea tip pentru comerțul internațional ( Standard International Trade Clasification – SITC)

Clasification type pour la Commerce International (CTCI).

Sunt și țări membre ale GATT care nu au aderat la nici una dintre cele două clasificări, respectiv SUA și Canada (urmare Rundei Uruguay, GATT s-a transformat în OCM – Organizația Mondială a Comerțului). De aceea, Comisia Europeană ONU pentru Europa a solicitat Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles, să intreprindă un studiu referitor la problema armonizării sistemelor de clasificare vamală a mărfurilor.

În iunie 1983, Consiliul de Cooperare Vamală de la Bruxelles a adoptat Convenția privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, în baza căreia marea majoritate a statelor au elaborat noi tarife vamale.

Sistemul armonizat, mai exact Convenția Internațională privind sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987, iar România este membră a acesteia.

Deci țara noastră aplică, în cadrul tarifului vamal, prevederile Sistemului Armonizat.

Se impun anumite precizări și anume :

Prin Sistem armonizat de denumire și codificare a mărfurilor se înțelege “nomenclatura care cuprinde pozițiile și subpozițiile și codurile numerice aferente, notele de secțiuni, capitole și subpoziții, precum și regulile generale de interpretare a sistemului armonizat cuprinse la anexa la această convenție”.

Prin nomenclatură tarifară se înțelege “nomenclatura stabilită în conformitate cu legislația părții contractante pentru încasarea taxelor vamale de import”.

Prin nomenclaturi statistice se înțeleg “nomenclaturile mărfurilor, elaborate de partea contractantă, pentru culegerea datelor necesare întocmirii statisticilor comerciale de import și de export”.

Prin nomenclatură tarifară și statistică combinată se înțelege o “nomenclatură combinată care integrează nomenclatura tarifară și nomenclaturile statistice cerute în mod legal de partea contractantă pentru declararea mărfurilor la import”.

Categorii specifice de tarif vamal

Sub aspectul stabilirii sale, tariful vamal poate fi :

– tarif vamal general (autonom);

– tarif vamal convențional ;

– tarif vamal general diferențiat;

– tarif vamal general preferențial.

Tariful vamal general constă în ansamblul taxelor vamale care se aplică operațiunilor de import export de bunuri, indiferent de statul din care provin sau către care se exportă. Acest tarif vamal se practică între statele care nu au preferat convenții în acest domeniu și conține o singură coloană de taxe vamale pentru toate mărfurile supuse impunerii vamale.

Tariful vamal convențional este stabilit prin convenții între state sau prin clauze ale diverselor acorduri comerciale privind toate operațiunile de import-export de mărfuri sau produse, sau numai unele dintre vânzările de mărfuri sau cele mai frecvente.

De regulă, una din coloanele de taxe vamale convenționale vizează mărfurile importate din țările care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate.

Conform art.1. din Acordul pentru Tarife și Comerț “orice avantaj, favor, privilegiu sau imunitate acordat de partea contractantă pentru orice produs originar sau destinat oricărei alte țări, va fi acordat imediat și necondiționat produsului similar originar din sau cu destinația către teritoriile tuturor celorlalte părți contractante”.

Astfel, în domeniul taxelor vamale, acordarea de reduceri sau scutiri de taxe vamale pentru anumite produse, unor state, obligă la acordarea acelorași facilități țărilor cărora li s-a acordat clauza națiunii celei mai favorizate. Același accord internațional mai prevede că: produsul din teritoriul oricărei alte părți contractante nu va fi supus, direct sau indirect, la taxe sau alte impuneri interne, de orice natură, superioare celor aplicate, direct sau indirect, produselor naționale similare. Se creează astfel, un tratament național în materie de impozite și alte reglementări interne.

Tratamentul național este o prevedere înscrisă în tratatele economice și stabilește același regim atât pentru importator cât și pentru exportator, la piața importatorului, urmîrindu-se “garantarea posibilității de opțiune, pe considerent de ordin commercial, între aprovizionarea din producția indigenă sau din import”.

Tariful vamal diferențiat are un regim superior tarifului vamal general și privește vânzările de mărfuri sau produse în relațiile numai cu anumite state. Această formă de tarif vamal este practicată din interese protecționiste ale economiei naționale.

Tariful vamal preferențial este tariful vamal care se practică de toate statele moderne și constă în practicarea de taxe vamale în cuantumuri reduse și în exceptarea de la plata taxelor vamale la unele categorii de mărfuri și produse.

Prin practicarea unui tarif vamal preferențial se reduce simțitor efectul fiscal al taxelor, care sunt incluse în prețul mărfurilor și produselor importate și suportate de cumpărători.

În vederea practicării tarifului vamal preferențial s-au constituit uniuni vamale din care fac parte mai multe state, de regulă învecinate.

În cadrul acestor uniuni vamale au fost suprimate taxele vamale între statele membre și s-au adoptat tarife vamale identice sau apropiate în relațiile cu alte state.

Pentru taxele vamale preferențiale pot fi întâlnite uneori două coloane, și anume:

taxe vamale preferențiale bazate pe principiul reciprocității

taxe vamale preferențiale bazate pe principiul nereciprocității.

Pentru analiza taxelor vamale convenționale (preferențiale), cuprinse în tariful vamal de import al României, se impun unele precizări :

Acordul General pentru Tarife și Comerț a instituit sistemul generalizat de preferințe vamale reciproce și nediscriminatorii (SGP), în favoarea țărilor în curs de dezvoltare.

SGP reprezintă un ansamblu de reguli comerciale corespunzător cărora țările dezvoltate aplică scutirea integrală sau parțială de taxe vamale asupra importului de produse manufacturate, provenite din țările în curs de dezvoltare, beneficiare de preferințe. Preferințele acordate în cadrul SGP sunt unilaterale și nu constituie obiectul negocierilor între țările donatoare și cele beneficiare.

Sistemul global de preferințe comerciale (SGPC) reprezintă un ansamblu de măsuri vizând acordarea de preferințe reciproce (tarifare și netarifare) între țările în curs de dezvoltare.

SGPC este rezervată în mod exclusiv țărilor member celor 77, iar avantajele aferente trebuie să revină membrilor acestui sistem.

Tarifele vamale sunt instrumente de politică comercială cu ajutorul cărora se realizează protejarea producției interne de concurența străină. Pe baza tarifelor vamale se pot negocia concesii în domeniul politicii vamale sau se pot institui discriminări în relațiile cu anumite state.

Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), actualmente OCM (Organizația Mondială a Comerțului) admite „tariful vamal de import, drept unic instrument de realizare a politicii de producție a pieței interne. Tarifele vamale aparținând țărilor membre GATT pot suferi modificări, în măsura în care acestea au fost convenite în cadrul acordului prin consensul părților”.

Concesiile vamale pot îmbrăca una din următoarele forme :

reduceri directe de taxe vamale la anumite produse sau grupe de produse;

consolidarea taxelor vamale, care se poate realiza prin :

menținerea taxelor vamale în vigoare la nivelul existent pe o perioadă de timp determinată;

neimpunerea în continuare a taxelor vamale de import asupra mărfurilor care nu erau susceptibile de taxe vamale.

În cadrul negocierilor tarifare se pot practica mai multe metode de reducere a taxelor vamale, și anume :

Metoda reducerii directe a taxelor vamale poate îmbrăca forma reducerii taxelor vamale fie „produs cu produs”, fie „țară cu țară”.

Metoda reducerii liniare și reciproce a taxelor vamale, presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu același procent.

Metoda armonizări taxelor vamale presupune, în general, o reducere cu atât mai puternică a taxelor vamale cu cât acestea sunt mai ridicate.

Actualmente, o parte din formalitățile la frontieră nu se mai justifică, cu atât mai mult cu cât țările membre ale Uniunii Europene aplică deja tariful vamal comun și au pus bazele Uniunii Vamale.

CAPITOLUL IV

CONCEPTUL DE SISTEM VAMAL

Acest tip de sistem diferă de la un stat la altul, în funcție de structura organizatorică, politică și comercială pe care o practică. El este inclus în cadrul general al sistemului economic al statelor participante în schimbul internațional de mărfuri.

Obiectivele principale, la nivel de economie națională, pe care acest sistem le are în vedere, sunt:

apărarea intereselor economice ale statului;

întocmirea de statistici în activitatea de comerț exterior;

înfăptuirea politicii fiscale a statului;

încurajarea activităților de export prin diverse forme și mijloace.

Prin prisma acestor obiective, putem defini sistemul vamal ca fiind acea structură complexă, care cuprinde pârghiile utilizate de stat pentru influențarea activității vamale, metodele administrative și de conducere, cadrul instituțional alcătuit din instituții și organe cu atribuții în domeniul vamal, cadrul juridic, format din legi, decrete, hotărâri și alte reglementări cu caracter normativ în domeniul activităților vamale.

Spațiul în care acționează sistemul vamal poartă denumirea de teritoriu vamal, care, de regulă, coincide cu teritoriul național al statului în care se aplică un anumit regim vamal, o anumită legislație vamală.

CAPITOLUL V

IMPUNEREA – INSTRUMENT PRINCIPAL

ÎN APLICAREA POLITICII VAMALE

Prin impunere, în general, se înțelege un complex de măsuri și operații efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea unei cote de impozit. Are în componența sa două laturi, una de natură politică și alta de natură tehnică.

Impunerea vamală în activitatea de comerț exterior presupune, din punct de vedere al politicii practicate de un stat, la un anumit moment, aplicarea unor principii de politică economică de încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice și/sau extinderea relațiilor economice cu străinătatea.

Ca instrument de bază cu care operează politica vamală, impunerea îndeplinește trei funcții importante:

funcția fiscală – importantă sursă de venituri pentru bugetul de stat;

funcția protecționistă – ocrotește economia națională împotriva concurenței străine;

funcția de negociere – prin care se negociază concesiile vamale bi sau multilaterale, în sensul simulării schimburilor comerciale.

Obiectul impunerii îl constituie mărfurile care îmbracă una din formele activităților de comerț exterior, respectiv importul sau exportul, sau tranzitul vamal, subiectul impozitului fiind persoana fizică sau juridică, obligată prin lege la plata acestuia.

Cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere, care în activitatea vamală este calculat la cota procentuală.

CAPITOLUL VI.

TAXE VAMALE,

INSTRUMENTE ALE POLITICII VAMALE

A.Natura juridică a taxei vamale

Taxa vamală reprezintă un impozit direct, perceput de către stat, în momentul trecerii mărfurilor peste granițele vamale ale țării respective.

Taxele vamale fac parte din cea mai cunoscută și mai răspândită categorie de venituri bugetare.

Taxele vamale, fiind reglementate în virtutea necesității fondului bănesc al statului, sunt, din punct de vedere juridic, obligații financiar-bugetare. Prin obligație financiar-bugetară, în acest context, se înțelege îndatorirea de a plăti în contul bugetului statului taxele vamale reglementate ca venituri ale bugetului.

Obligația de a plăti taxele vamale este o obligație juridică, deoarece este prevăzută în normele juridice în vigoare și potrivit acestora, neîndeplinirea obligației respective, atrage răspunderea juridică și silită de a plăti taxele neachitate integral sau la termen legal. Această obligație apare în cadrul raporturilor juridico-financiare de venituri bugetare.

Beneficiarul acestei obligații financiaro-bugetare de aplăti taxele vamale este exclusiv statul, rerezentat prin organele financiar-bancare, cărora li s-a atribuit competența de a încasa taxele vamale. Plata taxelor vamale alimentează fondul bugetar de stat.

Forma de concretizare a acestei obligații este forma bănească și se individualizează printr-un titlu de creanță financiar-bugetară, act juridic prin care se constată și individualizează obligația bănească a fiecărui subiect taxabil.

B. Efectele generale ale aplicării taxelor vamale asupra importurilor

Taxele vamale percepute asupra importului produselor, produc efecte complexe, care se înscriu în sfera pur financiară, dar și efecte economice și comerciale. Astfel, taxele vamale au următoarele efecte:

efect asupra venitului bugetar, de formare a veniturilor statului;

efect de protejare a economiei naționale sau producției interne;

efect de redistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanți la activitatea economică (producători, consumatori, stat);

efect asupra raportului de schimb al țării;

efecte de competitivitate;

efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;

efecte asupra balanței de plăți;

efecte asupra costurilor.

Taxa vamală devine, pe parcursul evoluției sale, dintr-un instrument fiscal, un mijloc complex de politică comercială, unul din cele mai utilizate instrumente pentru protejarea economiei naționale.

Valențele taxei vamale, ca instrument de politică comercială, se conturează odată cu dezvoltarea industriei și interesul statului de a proteja industria proprie de concurența străină.

Astfel, apare protecționismul vamal, cu taxe mari la produse manufacturate și taxe mici la materii prime, încurajându-se astfel importul de materii prime și dezvoltarea noilor industrii.

Printre aceste motivații se pot enumera :

protecția tarifară susține ramuri care sunt importante din punct de vedere social, strategic sau economic, nepermițând ca acestea să fie efectuate în mod nefavorabil de concurența străină;

prin taxa vamală se protejează forța de muncă și locurile de muncă din anumite ramuri, în fața concurenței, cu produse realizate în străinătate, la costuri mai reduse;

taxa vamală conduce la reducerea importurilor, iar prin aceasta se stimulează producția internă și se majorează utilizarea forței de muncă și veniturile producătorilor;

taxele vamale pot fi utilizate pentru diversificarea structurii industriale a unei țări; dacă o țară dorește să producă pe plan imtern anumite produse, cel puțin pentru o perioadă de timp, o asemenea producție trebuie apărată de concurența din străinătate;

stabilirea taxelor vamale este necesară în lumea contemporană, pentru ca țările să aibă posibilități de negocieri comerciale reciproce, bilaterale și multilaterale.

În cadrul negocierilor comerciale, statele își acordă concesii ce constau în reducerea reciprocă a nivelului taxelor vamale la importul anumitor produse.

Originea mărfurilor

Determinarea felului și originii mărfurilor conduce la stabilirea nivelului taxelor vamale corespunzătoare codului tarifar, precum și a preferințelor tarifare prevăzute în acordurile de liber schimb sau de comerț liber, încheiate de România cu diverse țări.

Pentru aplicarea regimului tarifar preferențial, rezultat din acordurile internaționale de liber schimb sau de comerț liber, originea mărfurilor se determină potrivit regulilor de origine precizate în protocoalele anexă la aceste acorduri. În concordanță cu originea mărfurilor se poate determina nivelul taxei vamale aplicabile.

Regulile de origine preferențiale, stabilite în spațiul european se bazează, în principal, pe următoarele criterii:

Criteriul mărfurilor, în întregime obținute într-o țară, care se referă la produsele materiale și la mărfurile fabricate numai pe baza acestora, excluzând mărfurile care conțin părți sau materii importate sau de origine nedeterminată;

Criteriul mărfurilor obținute printr-o prelucrare sau transformare substanțială, care este utilizat în stabilirea originii unor mărfuri, în situația în care acestea sunt compuse din produse sau materii din mai multe țări. Acest criteriu, care poate avea mai multe variante, stabilește felul în care poate fi determinată originea mărfurilor în funcție de cantitatea sau valoarea materiilor sau produselor care intră în componența unei mărfi, sau în funcție de importanța operațiunilor de prelucrare sau transformare la care este supusă o marfă.

Pentru a beneficia de taxă vamală preferențială este necesar ca operatorul economic, sau reprezentantul acestuia, să solicite autorității vamale acordarea acestei noi taxe.

În art.67 din Codul vamal, unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfurilor sau destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale în vigoare, sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.

Unele mărfuri, sau categorii de mărfuri, în funcție de prevederile unor acorduri sau convenții pe care România le-a încheiat cu alte țări sau grupuri de țări, pot beneficia de tratamente tarifare favorabile față de taxele vamale de bază, prevăzute în Tariful vamal de import al României.

În aceste situații, pentru importurile de astfel de mărfuri, care provin din țările respective, nu se aplică taxele vamale de bază, ci taxele reduse sau exceptări de la plata taxelor vamale, ca urmare a aplicării acordurilor sau convențiilor încheiate.

Reducerile sau exceptările de la taxele vamale care se aplică ca urmare a acordurilor sau convențiilor internaționale pot fi aplicate în cursul unei anumite perioade, precum și pentru anumite cantități sau contingente importate, determinate în acordurile sau convențiile respective. În situația în care se importă mărfuri peste limita stabilită, pentru diferența dintre cantitatea prevăzută în acord și cea efectiv importată, se aplică taxa vamală de bază.

Astfel de acorduri, care influențează taxele vamale de import, sunt încheiate cu:

Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.20/06.01.1993, publicată în M.O. al României nr. 73/12 aprilie 1993;

Țările AELS, ratificat prin Legea nr. 19/06.04.1993, publicată în M.O. al României nr. 75 / 16 aprilie 1993;

Republica Moldova, ratificat prin Legea nr. 94/10.11.1994, publicată în M.O. al României nr. 340/08 decembrie 1994;

Țările CEFTA (Acordul central european de comerț liber), ratificat prin Legea nr.90/29.05.1997, publicată în M.O. al României nr. 108/ 20 mai 1997;

Acordul global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare, ratificat prin Decretul nr.383/19.12.1983, publicat în B.O. nr. 66 / 20 decembrie 1988;

Protocolul celor 16, ratificat prin Decretul nr. 255/10.07.1978, publicat în B.O. nr. 64/17 iulie 1978.

Ținând seama de unele motive sau împrejurări speciale, prin legea de aplicare a Tarifului vamal de import, sau prin legi speciale, anumite importuri de mărfuri sunt scutite de plata taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României, dacă îndeplinesc anumite condiții.

Ordonanța Guvernului nr. 26/1993, prevede că „este scutit de taxe vamale importul de ajutoare și donații, cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv…, primite de organizații sau asociații nonprofit, cu caracter umanitar sau cultural…”.

Această scutire se acordă în condițiile prevăzute la art.6 din același act normativ și anume: trimiterea să fie făcută de expeditor către destinatar, fără nici un fel de obligații de plată, să nu facă obiectul unei comercializări ulterioare, să nu fie utilizată pentru prestații către terți producători de venituri, să fie cuprinsă în patrimoniul persoanei juridice și înregistrată în evidențele contabile proprii.

Clasificarea taxelor vamale

Există mai multe criterii, în funcție de care se pot clasifica taxele vamale:

În funcție de obiectul impunerii, taxele vamale vizează:

importurile

exporturile

fluxurile de tranzit.

Taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate, când trec granițele vamale ale țării importatoare, sunt achitate de firmele importatoare și sunt incluse în prețurile de desfacere pe piața internă importatoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali.

Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene, la exportul acestora, au răspândire limitată, fiind percepute la un nomenclator redus de mărfuri și pe timp limitat, în scopul obținerii unor venituri bugetare suplimentare, fie al limitării exportului unor produse de bază, în vederea prelucrării lor interne.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine aflate în trecere pe teritoriul vamal al țării respective. Importanța lor este mică, fiind desființate în majoritatea țărilor, deoarece tranzitul aduce alte avantaje pentru țara de tranzit.

După modul de percepere al taxelor vamale se disting:

taxe vamale specifice – se calculează pe unitatea de măsură fizică (masă, volum) a mărfurilor, aplicarea lor presupunând existența unui tarif vamal detailat cu o descriere amănunțită a mărfurilor, ele reprezentând o sumă fixă prelevată asupra unității fizice de marfă;

taxe ad-valorem – se prelevă sub forma unui procent determinat asupra valorii mărfii importate, ele au avantajul că nu necesită un tarif vamal prea detailat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare, acestea se aliniază în mod automat asupra prețurilor, fiind calculate sub formă de procent. Dacă taxarea se face conform declarației vamale a importatorului, acesta are interesul de a declara un preț cât mai redus, pentru a plăti o taxă cât mai mică. Pentru înlăturarea abuzurilor și dificultăților la stabilirea valorii impozabile, în unele țări s-a luat măsura dreptului de prevențiune prioritar a statului de a cumpăra marfa importată, când organele vamale consideră valoarea declarată de un importator, nesinceră. O altă metodă este elaborarea unor liste cu valori medii.

Taxele vamale mixte – se percep în special ca adaos la cele specifice.

După modul de fixare, taxele vamale se împart în:

taxe vamale autonome – sunt stabilite de stat în mod independent, fără o înțelegere prealabilă cu alte state, percepându-se de regulă asupra mărfurilor provenite din țările cu care statul importator nu are încheiate convenții și nu se aplică clauza națiunii celei mai favorizate. În unle țări vestice se fixează, pentru aceeași marfă supusă impunerii vamale, mai multe feluri de taxe vamale autonome, ( maxime, intermediare, minime ), perceperea lor făcându-se în funcție de politica promovată de statul respectiv în relațiile cu alte state, permițând astfel o discriminare vamală față de alte state. Aceste taxe sunt larg răspândite în statele dezvoltate.

Taxe vamale convenționale – al căror nivel a fost convenit de stat prin înțelegerea cu alte state, conform celor stipulate în acordurile comerciale încheiate, deci, pe perioada valabilității acordului comercial, statul stabilește pentru anumite mărfuri, taxe vamale mai reduse în comparație cu cele autonome și se percep, de regulă, asupra mărfurilor ce provin din țările ce beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate.

Taxe vamale preferențiale – se aplică de către un stat pentru importurile din state ce se bucură de un regim comercial mai favorabil decât cel aplicat, în mod larg, țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate. Aceste taxe pot fi unilaterale sau reciproce și se clasifică în:

Taxe vamale prefernțiale aplicate de anumite state dezvoltate, la importul din unele țări în curs de dezvoltare, pentru anumite produse;

Taxe vamale preferențiale aplicate de țările în curs de dezvoltare, la importul din alte state în curs de dezvoltare.

După criteriul de state implicate în beneficierea de taxe vamale preferențiale se disting:

– taxe vamale bilaterale – între două țări, în mod reciproc sau unilateral;

– taxe vamale multilaterale – vizează mai multe țări, fie în cadrul regional, fie în cadrul unei instituții internaționale, indiferent de principiul reciprocității.

Preferințele vamale multilaterale pot fi clasificate în:

-taxe vamale preferențiale generalizate, acordate de o țară donatoare, de preferință unui grup de țări în curs de dezvoltare;

-taxe vamale preferențiale, acordate în mod colectiv de o grupare a țărilor dezvoltate, unei singure țări în curs de dezvoltare beneficiară.

Preferințele vamale pot fi :

selective

generalizate.

După criteriul gradului de dezvoltare a țărilor care acordă preferințe tarifare :

preferințe speciale – acordate de țările dezvoltate, țărilor în curs de dezvoltare;

preferințe interne – acordate de țările în curs de dezvoltare, țărilor dezvoltate.

– Taxe vamale de retorsiune – aplicate drept răspuns la utilizarea de către statul partener de politici discriminatorii contra produselor sale exportate pe piața respectivă, sau de politici considerate neloiale.

Aceste taxe sunt de obicei suplimentare celor obișnuite, cuprinse în tariful național, clasificându-se în :

taxe antidumping – taxe vamale suplimentare percepute de stat peste taxele vamale obișnuite, cu scopul de a anihila efectele dumpingului practicat de anumite țări pe piața internațională. Se aplică și în cazul dumpingului valutar.

Taxe vamale compensatorii – se percep de stat asupra importurilor provenite din țara care subvenționează produse, sau acordă prima de export.

De regulă, nivelul acestor taxe nu depășește nivelul primei de export sau subvenții acordate exportului.

În funcție de plătitorii taxelor vamale, taxele mai sunt :

taxe vamale percepute de la persoane fizice;

taxe vamale percepute de la persoane juridice.

După scopul impunerii, taxele se mai clasifică în:

taxe vamale fiscale – sunt taxe vamale de obicei mai scăzute, care se percep cu singurul scop de a aduce un anumit venit statului. Taxele vamale fiscale nu constituie o trăsătură caracteristică a politicii comerciale contemporane, deși orice taxă vamală are în același timp și o însemnătate fiscală, fiind o sursă de venituri.

Taxe vamale protecționiste – sunt acele taxe ce au ca principal scop creerea unei bariere pentru mărfurile străine, prin care se urmărește diminuarea concurenței străine pe piața țării respective și înfăptuirea expansiunii pe piețele externe.

Agenții economici importatori, indiferent de forma de proprietate, sunt considerați plătitori.

Potrivit H.G. nr. 215/1992, privind regimul licențelor de import și export, publicat în M.O nr. 91/13 mai 1992, operațiunile de import și export se pot efectua numai de către agenții economici care au prevăzut în obiectul lor de activitate efectuarea unor astfel de operațiuni.

Totodată, art.2 prevede că :”exportul și importul mărfurilor din și în teritoriul vamal al României, sunt liberalizate, nefiind supuse licențelor de export sau import”.

Se impune a se arăta că agenții economici care desfășoară o activitate economică, dar nu în scopul de a produce profit, și anume : fundațiile sau asociațiile nonprofit, asociațiile cu caracter umanitar sau cultural, ministerele și alte organe ale administrației publice centrale și locale, sindicatele și partidele politice, organizațiile de cult, federații de stat și particulare, cabinete medicale și unități sanitare, sunt scutite de taxe vamale la importul următoarelor categorii de bunuri :

ajutoare și donații cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic (excepție fac: alcoolul, tutunul , cafeaua și produsele din tutun și cafea);

mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare, de reclamă și documentare;

bunurile străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului;

alte bunuri prevăzute în legi speciale.

O situație deosebită au și misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România , care pot introduce sau scoate din țară, fără plata taxelor vamale, bunuri destinate uzului oficial al misiunilor și oficiilor, în condițiile stabilite de convențiile la care România este parte și pe bază de reciprocitate.

De asemenea, sunt scutite de la plata taxelor vamale bunurile din import provenite sau finațate direct din ajutoare, împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, culturală, sportivă și didactică, acordate României de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și destinate unor activități nonprofit.

Potrivit art.7 din Legea nr.129/1999, sunt scutite de taxe vamale importurile și alte categorii decât cele enumerate deja, și anume :

bunurile de origine română;

bunurile reparate în străinătate sau bunurile care înlocuiesc pe cele neorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție;

bunurile care se înapoiază în țară, ca urmare a unei expedieri eronate;

echipamente pentru protecția mediului, stabilite de Guvern, la propunerea Ministerului Industriei și Comerțului sau a Ministerului Finanțelor.

Valoarea în vamă

Valoarea în vamă constituie baza de calcul a taxelor vamale, prevăzute în Tariful vamal de import al României.

Potrivit Acordului GATT, principiul de bază pentru determinarea valorii în vamă este prețul de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit, pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export, cu destinația țării de import.

În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată potrivit acestui principiu, Acordul stabilește și alte metode de evaluare a mărfurilor de import, bazate pe valoarea de tranzacție a mărfurilor identice, a mărfurilor similare, pe baza valorii calculate ori pe baza unor mijloace rezonabile, compatibile cu principiile și dispozițiile generale ale Acordului.

Acordul GATT, pentru determinarea valorii în vamă face trimitere la legislația națională pentru stabilirea modului în care se procedează la transformarea în moneda națională a valorii exprimată în valută. Astfel, în Codul vamal se precizează că se ia în calcul cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.

Conform art.78 din Legea 141/1997, valoarea în vamă se determină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfurilor și a cheltuielilor pe parcurs extern aferente acesteia.

Declarația de valoare în vamă poate fi depusă și prin reprezentant, situație în care răspunderea este solidară.

În cazul în care nu s-a aplicat un tratament tarifar preferențial, deoarece importatorul nu a prezentat certificatul de origine prevăzut în acordurile internaționale, titularul are dreptul să solicite restituirea taxelor vamale încasate în plus.

Cererea de restituire este acceptată, dacă a fost depusă în termenul de valabilitate a certificatului de origine.

Certificatele de origine a mărfurilor, care sunt prezentate autorității vamale după expirarea termenului susmenționat, pot fi acceptate, dacă titularul operațiunii dovedește că nerespectarea termenului este datorată unor circumstanțe excepționale.

Autoritatea vamală poate accepta certificatele de origine a mărfurilor, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții :

termenul de prescripție a datoriilor statului nu a fost împlinit;

mărfurile respective nu au fost prezentate autorității vamale;

mărfurile au făcut obiectul unei declarații vamale, înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de origine, prevăzut în acordurile internaționale, prin care s-a stabilit regimul tarifar preferențial la care România este parte.

Condițiile de mai sus sunt acumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele conduce la neacceptarea certificatului de origine a mărfurilor.

Valoarea în vamă, în virtutea prevederilor GATT, este valoarea de tranzacție, adică efectiv plătită sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export, cu destinația țării de import la care se adaugă în condițiile în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în preț, următoarele :

cheltuielile de transport ale mărfurilor importate, până la frontiera română;

cheltuielile de încărcare, descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor din import aferente parcursului extern;

costul asigurării pe parcurs extern.

Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată pe baza „valorii de tranzacție”, atunci ea va fi determinată utilizând valoarea de tranzacție a mărfurilor identice, vândute la același nivel comercial și sensibil în aceeași cantitate cu mărfurile de evaluat. În absența unei astfel de vânzări, se va utiliza valoarea de tranzacție a mărfurilor vândute la un nivel comercial diferit și/sau în cantitîți diferite, ajustate pentru a ține seama de diferențele pe care nivelul comercial și/sau cantitatea le-ar fi putut antrena , cu condiția ca astfel de ajustări, indiferent dacă conduc la o creștere sau o diminuare a valorii, să se poată baza pe elemente de probă prezentate, care să stabilească clar că sunt rezonabile și exacte.

În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată nici prin asimilarea valorilor mărfurilor importate, în condițiile regulilor de mai sus, atunci ea va fi determinată pe baza prețului unitar corespunzător vânzării mărfurilor importate sau mărfurilor identice sau similare importate, totalizând cantitatea cea mai ridicată în momentul importului mărfurilor de evaluat, respectând condițiile prevăzute la art. 5 din GATT.

O altă regulă de evaluare a mărfurilor importate, determinată de aplicarea art.6 din GATT, este valoarea în vamă dedusă pe baza valorii calculate în care se includ următoarele elemente:

costul sau valoarea materiilor prime și operațiilor de fabricație sau a altor lucrări pentru producerea mărfurilor importate;

suma totală pentru beneficiile și cheltuielile generale, egale celor care intră, în general, în vânzările mărfurilor de aceleași categorii sau de același tip cu mărfurile de evaluat, care sunt făcute prin producătorii țării de export, pentru export, cu destinația țării de import;

costul sau valoarea oricăror altor cheltuieli de care este cazul să se țină seama, potrivit opțiunii, în materie de evaluare, alesă de fiecare parte, în virtutea art.8, paragraful 2 din GATT.

În cazul ăn care nici o regulă de evaluare, dintre cele prezentate mai sus, nu a putut fi folosită pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate, atunci această valoare va fi determinată prin mijloace rezonabile, compatible cu principiile și dispozițiile generale ale Acordului și ale art.7 al Acordului General și pe baza datelor disponibile din țara de import.

Încadrarea mărfurilor în tariful vamal de import este operațiunea prin care se determină secțiunea, CAPITOLUL , poziția și subpoziția tarifară din care face parte un produs.

Această operațiune se numește „încadrare tarifară” și servește la cunoașterea taxei vamale, iar determinarea ei corectă evită apariția unor posibilități de neînțelegere cu autoritățile vamale ale țării importatoare.

Regulile vamale, privind încadrarea tarifară a mărfurilor, în tariful vamal de import, sunt prezentate în anexa 1 la OG nr.26/1993 și stabilesc principiile de încadrare care, în afara dispozițiilor expuse, decurgând chiar din notele la poziții, secțiuni și capitole, se aplică și ansamblul nomenclaturii. Ele codifică principiile de bază ale nomenclaturii și au în vedere formarea unei interpretări juridice uniforme.

Există șase reguli generale de încadrare în nomenclatura vamală:

Regula 1. – precizează că titlurile secțiunilor, capitolelor și subcapitolelor au numai un rol indicativ, determinarea încadrării tarifare se face în conformitate cu textul pozițiilor, al notelor de secțiune și al notelor de capitol.

Regula 2. – se referă la încadrarea bunurilor incomplete sau nefinite, prezentate la vămuire în stare nemontată sau demontată și la încadrarea mărfurilor alcătuite dintr-o materie sau substanță asociată sau amestecată cu alte materii, fără ca această asociere să afecteze caracterul esențial al materiei de bază.

Regula 3. – se referă la încadrarea mărfurilor alcătuite din materii diferite și care sunt susceptibile de a fi încadrate în două sau mai multe poziții tarifare.

Regula 4. – determină încadrarea mărfurilor similare.

Regula 5. – se referă la încadrarea ambalajelor.

Regula 6. – se referă la încadrarea mărfurilor în interiorul unei poziții sau subpoziții.

Determinarea poziției tarifare condiționează cuantumul taxelor vamale și a altor impozite de achitat, precum și natura formalităților vamale de îndeplinit, în momentul vămuirii.

Nomenclatura combinată de determinare și clasificare a mărfurilor, cuprinsă în Tariful vamal de import al României, are regului proprii de clasificare a mărfurilor, utilizate în toate administrațiile vamale din spațiul european care le-au adoptat. Pe baza acestor reguli, Direcția Generală a Vămilor stabilește regului specifice.

Conform art.109, alin.I din Regulamentul vamal al României, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacții comerciale, se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal și în alte reglementări vamale. Pentru valoarea în vamă astfel stabilită se depune o declarație de valoare.

Pentru mărfurile primite de la persoane juridice care nu fac obiectul unor tranzacții comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern și în declarația pentru valoarea în vamă de la persoana juridică destinatară.

Pentru mărfurile ale căror prețuri definitive se stabilesc pe bază de cotații bursiere, valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro forma, emisă de furnizor, cu prețurile cunoscute la data întocmirii acesteia, urmând ca în termen de 90 de zile de la data declarației vamale să se depună factura definitivă, pe baza căreia se fac regularizările privind obligațiile de plată în vamă.

Pentru autovehiculele și vehiculele noi prevăzute la pozițiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04 87.11 și 87.16 din Tariful vamal de import al României, valoarea în vamă se determină pe baza prețului extern din factura de cumpărare emisă de producător, sau de firma direct reprezentantă a acestuia. Prin vehicule noi se înțeleg vehiculele neînmatriculate în străinătate sau cele procurate în aceleași condiții și înmatriculate temporar în străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării.

Valoarea în vamă a autovehiculelor și vehiculelor folosite se stabilește pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al Ministerului Finanțelor, ținând seama de vechimea și caracteristicile tehnice ale acestora.

Bunuri exceptate de la plata taxelor vamale la import

Anumite categorii de bunuri sunt exceptate de la plata taxelor vamale la importul lor în România, în conformitate cu prevederile art.80 din Legea nr. 141/1997:

produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei țări, de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion românesc;

la lit.a), la bordul unei nave-fabrică ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion român.

În conformitate cu prevederile OG nr. 12/31.01.1995, beneficiază de scutiri de taxe vamale la import societățile comerciale cu capital integral străin, sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române, pentru mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alte bunuri constituite ca aport în natură, sau achiziționate din aportul în numerar al investitorului străin, la capitalul social ori la majorarea acestuia.

Deasemenea, beneficiază de scutiri de taxe vamale materiile prime, materialele, piesele de schimb și componentele importate, necesare și folosite efectiv la producția proprie a investițiilor străine, care sunt supuse unor procese de prelucrare, transformare sau ambalare, în vederea obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă natură, distincte față de cele ale bunurilor importate, încorporate în produsul nou-rezultat și care se încadrează la o altă poziție tarifară, prevăzută în Tariful vamal de import al României.

Aceste bunuri, pentru a beneficia de scutire de taxe vamale, trebuie importate în termen de doi ani, termen calculat de la data punerii în funcțiune a obiectivului, sau după caz, de la data începerii activității societății, în raport cu forma juridică a investiției străine.

În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Industriei și Comerțului, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri.

Caracteristicile exceptărilor și reducerilor de taxe vamale sunt:

cu caracter temporar;

se stabilesc în mod nediscriminatoriu față de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres Codul tarifar al mărfurilor.

Operațiuni de vămuire

Actul de bază pentru efectuarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor este declarația vamală, întocmită de titularul operațiunii sau de un reprezentant al acestuia.

Vămuirea nu poate fi inițiată, dacă la autoritatea vamală nu se depune declarația vamală, actul prin care operatorul economic, titular al operațiunii, solicită plasarea mărfurilor sub un regim vamal care să fie în concordanță cu scopul operațiunii comerciale. Prin acest document, titularul operațiunii sau reprezentantul său, declară pe propria răspundere elementele care stau la baza deciziei pe care autoritatea vamală urmează să o stabilească, atât în privința acordării regimului vamal, cât și în ceea ce privește cuantumul drepturilor datorate statului.

Formularul tipizat pentru completarea declarației vamale este întocmit în conformitate cu modelul stabilit prin Acordul de asociere a României la Comunitățile Europene și Statele membre ale acesteia, aprobat prin Legea nr.20/06.04.1993, publicată în M.O. al României nr.73 din 12.04.1993.

Normele tehnice de completare, utilizare și tipărire a declarației vamale în detaliu, au fost aprobate prin Decizia nr.946/1997, publicată în M.O. al României nr.271 bis din 9 octombrie 1997, modificat prin Deciziile nr.7/1998, nr.225/1998, nr.301/1998, nr.669/1998, nr.777/2000, nr.267/14 nov.2000, publicată în M.O. nr. 608/ 27 nov.2000.

Declarația vamală primară este formularul utilizat pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate la un singur cod tarifar.

Declarația vamală complementară este formularul utilizat împreună cu declarația vamală pimară, pentru declararea mai multor bunuri care se calsifică la coduri tarifare diferite.

Declarația vamală în detaliu se compune, de regulă, dintr-un set de opt exemplare consecutive.

Exemplarele declarației vamale în detaliu au următoarea destinație:

exemplarul 1 se păstrează la biroul vamal de import;

exemplarul 2 servește la colectarea elementelor de informație statistică privind exportul și exportul cu tranzit;

exemplarul 3 este destinat expeditorului sau exportatorului;

exemplarul 4 însoțește mărfurile expediate sub regimul de tranzit și este reținut de biroul vamal de destinație;

exemplarul 5 însoțește mărfurile aflate în trazit până la biroul vamal de destinație și este retrimis biroului vamal de plecare, pentru confirmarea încheierii regimului de tranzit;

exemplarul 6 este păstrat de biroul vamal de import;

exemplarul 7 este destinat pentru colectarea informațiilor statistice privind importul și tranzitul;

exemplarul 8 revine titularului.

Pentru transferul mărfurilor dintr-un antrepozit vamal în altul, se utilizează exemplarele 1,4 și 5, având destinația prevăzută în Regulamentul vamal.

Declarația vamală în detaliu nu se depune pentru :

mărfurile a căror valoare este sub echivalentul în lei a 100 ECU;

pentru bunurile introduse sau scoase din țară de misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România, precum și de către membrii acestora, când se folosește formularul emis de Ministerul Afacerilor Externe;

pentru bunurile introduse în țară de persoanele fizice, pentru care se utilizează formularul „chitanță”.

Completarea declarației vamale în detaliu

Declarația vamală în detaliu se completează în limba română, prin dactilografiere sau procedee inormatice, semnăturile și ștampilele aplicându-se normal. Originalul semnăturilor trebuie să figureze pe exemplarul declarației destinate biroului vamal. Declarația vamală în detaliu nu trebuie să aibă ștersături sau modificări.

Exemplarele declarațiilor vamale, corespunzătoare fiecărui regim vamal, se prezintă biroului vamal, desprinse din set.

Semnătura declarantului sau a comisionarului în vamă, pe declarația vamală în detaliu sau, după caz, pe declarația complementară, conferă acesteia caracterul original și autentic.

Este interzis agenților vamali să participe la redactarea declarațiilor vamale în detaliu, acestora revenindu-le numai sarcina verificării declarațiilor.

Declarantul vamal sau comisionarul în vamă, are obligația completării rubricilor din declarația vamală, astfel :

pentru export, perfecționarea pasivă sau reexport, rubricile nr. 1 (prima și a doua casetă), 2, 3, 4, 5, 6,7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15a, 15b, 16, 17, 17a, 18, 19, 20, 21,22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34a, 34b, 35, 37, 38, 39, 40, 41, 44, 46, 47, 48, 49 și 54.

În cazurile regimurilor de reexport pentru lichidarea regimului de antrepozit vamal, lista rubricilor este cea pentru formalitățile de plasare în antrepozitul vamal.

pentru tranzit, rubicile nr. 1 ( a treia casetă), 2, 3, 4, 5, 6, 8, 15, 17, 18, 19, 21, 25, 26, 27, 31, 32, 33 (prima casetă), 35, 38, 40, 44, 50, 51, 52, 53, 55 și 56.

Pentru import definitiv, perfecționare activă, admitere temporară, rubricile nr. 1 (prima și a doua casetă), 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 15a, 16, 17, 17a, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34a, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49 și 54.

Pentru plasare în antrepozit vamal, rubricile nr. 1 (prima și a doua casetă), 3, 5, 7, 8, 14, 15, 15a, 16, 17, 17a, 17b, 19, 21, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 33, 34a, 34b, 35, 37, 38, 41, 46, 47, 49, și 54.

În cazul declarației vamle complementare, rubricile de la 1 la 56 se completează după aceleași instrucțiuni privind declarația vamală pimară, cu următoarele excepții:

a). în situația în care, una din rubricile 31 ale declarației complementare nu este utilizată, aceasta se va bara cu X, pentru a elimina posibilitatea utilizării ulterioare;

b). rubrica 47 cuprinde 4 casete, ultima având caracter recapitulativ. Dacă sunt utilizate mai multe declarații vamale complementare, caseta având caracter recapitulativ se completează numai pe ultima declarație complementară.

Rubricile indicate prin literele A, B, C, D, E, F, G, H, I, și J, ale declarațiilor vamale, sunt rezervate uzului oficial al autorităților vamale.

Rubrica A – se scrie denumirea clară a biroului vamal unde a fost depusă declarația vamală și codul acesteia, numărul și data înregistrării. Se aplică ștampila individuală și semnătura agentului vamal care a procedat la admiterea acesteia.

Rubrica B – Agentul vamal însărcinat cu controlul preventiv, confirmă dacă cuantumul sumelor înscrise în documentele de plată sau de garantare este în concordanță cu cuantumul drepturilor înscrise în declarația vamală, prin aplicarea ștampilei personale și a semăturii. Se înscriu felul, numărul și data instrumentului de plată sau de garantare al drepturilor vamale.

Rubrica C – se utilizează numai în cazul tranzitului și a importului simultan cu tranzit, înscriindu-se codul și denumirea biroului vamal de plecare, unde a fost înregistrată operațiunea.

Rubrica D – se utilizează numai la tranzit, export și export temporar și cuprinde rezultatele controlului, numărul și seria sigiliilor aplicate, termenul limită al operațiunii. Acestea se certifică prin aplicarea ștampilei individuale și a semnăturii agentului vamal care a efectuat controlul, având semnificația liberului de vamă.

Rubrica E – cuprinde constatările controlului fizic al mărfurilor ce urmează a fi exportate. Dacă constatările controlului fizic nu sunt conforme datelor din declarația vamală, observațiile se înscriu pe spatele formularului ce urmează a fi remis declarantului.

De asemenea, în rubrică se indică și eventualele adnotări ale agenților abilitați să procedeze la controlul ulterior.

Rubrica F – se utilizează în cazul transbordării mărfurilor de pe un mijloc de transport pe altul, în timpul operațiunii de tranzit.

Se înscrie numărul permisului de transbordare și data emiterii, numărul și seria noilor sigilii vamale aplicate. Aceste date se cartifică de către agentul vamal sub supravegherea căruia s-a efectuat operațiunea de transbordare.

Rubrica G – în cazul în care rubrica 56 cuprinde mențiuni, autoritatea vamală certifică datele din această rubrică.

Rubrica H – nu se utilizează.

Rubrica I – se utilizează numai în cazul tranzitului și cuprinde recipisa de confirmare a tranzitului, de către biroul vamal de destinație.

Rubrica J – se utilizează numai în cazul importului.

Cuprinde observații referitoare la efectuarea controlului fizic și constatările acestui control, față de datele înscrise în declarația vamală și documentele anexate acesteia, privind:

a). numărul coletelor deschise;

b). numărul și data proceselor verbale de prelevare a eșantioanelor;

c). data și locul efectuării controlului, însoțite de una din următoarele mențiuni:

„efectuat control prin observare” pentru mărfurile de masă;

„efectuat control prin sondaj deschis, numărul și mărcile coletelor”, pentru mărfurile ambalate în colete;

„efectuat control prin citirea contorului”.

Dacă constatările controlului fizic sunt conforme cu cele declarate, agentul vamal care a efectuat controlul fizic aplică semnătura și ștampila personală în dreptul mențiunii.

Dacă constatările controlului fizic nu sunt conforme datelor din declarația vamală, observațiile se înscriu în rubica J, de pe spatele exemplarului 6.

În rubrica J se înscriu și adnotările agenților vamali abilitați să efectueze controlul ulterior.

Atunci când operațiunea de vămuire nu face obiectul controlului, liberul de vamă se acordă prin înscrierea mențiunii control „documentar” în rubrica J, de pe fața exemplarului 6 al declarației.

Dacă declarația vamală este acceptată de autoritatea vamală, aceasta se înscrie în registrul de evidență al biroului vamal. Data declarației vamale este data înregistrării ei și constituie momentul în care se nasc drepturile și obligațiile aferente regimului.

De exemplu :

– În cazul importului, taxa vamală aplicabilă este aceea în vigoare la data declarației vamale, iar cursul de schimb valutar luat în cașcul la transformarea în lei a valorii în vamă, exprimată în valută este cel în vigoare la data declarației vamale.

– În cazul tranzitului vamal, data declarației vamale este data de la care curge termenul de prezentare a mărfurilor la vama de destinație.

– În cazul regimurilor de admitere temporară, perfecționare pasivă sau perfecționare activă, încheiate din oficiu de autoritatea vamală, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data declarației vamale.

În cea mai mare parte a cazurilor, declarația vamală se întocmește și se depune la vamă pe baza documentelor însoțitoare ale mărfurilor. Practica a demonstrat că în unele situații, exceptând intențiile de fraudă vamală, între datele menționate și documentele referitoare la marfă (factură, document de transport,etc.) și marfa efectiv prezentată la biroul vamal, pot exista diferențe cantitative sau privind felul mărfurilor.

Condițiile de acceptare a unei declarații vamale sunt:

formularul declarației să fie conform modelului oficial (forma, culoarea, greutatea, hârtie,rubrici) .

să fie completată prin dactilografierea lizibilă, fără ștersături, adăugări, etc.;

Completarea rubricilor se face pe primul exemplar cu reproducerea pe celelalte exemplare, sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală.

să comporte numărul de exemplare necesare pentru regimul vamal solicitat;

mărfurile să fie prezentate la unitatea vamală unde este depusă declarația;

să fie semnată de declarant ( titularul operațiunii sau reprezentantul acestuia);

documentele necesare pentru acordarea regimului solicitat, să fie depuse concomitent cu declarația vamală;

unitatea vamală să fie abilitată pentru efectuarea operațiunii solicitate.

Sunt cauze de neacceptare a declarației:

iregularități în forma declarației;

absența documentelor a căror producere este obligatorie;

inexactități sau omisiuni în redactare.

Acceptarea declarației vamale se materializează prin aplicarea ștampilei de înregistrarea a acestuia și cuprinde numărul de înregistrare și data înregistrării declarației vamale.

Înregistrarea declarației vamale produce următoarele efecte :

autentificarea declarației vamale, de către serviciul vamal;

stabilirea de relații juridice între declarant și autoritatea vamală;

determinarea de luare în considerare a :

calculului drepturilor și taxelor vamale, cele în vigoare la data depunerii declarației vamale;

aplicării prohibițiilor și a altor măsuri ce decurg din legislația în vigoare;

momentului realizării statistice a importurilor și exporturilor

Pentru validarea declarației vamale se parcurg etape ca :

controlul documentar (verificarea datelor cuprinse în declarația vamală, prin confruntarea cu documentele anexate în susținerea lor);

controlul fizic al mărfurilor, total sau parțial, precum și dacă este cazul, prelevarea de probe, expertize sau analize de laborator (se verifică natura mărfurilor, concordanța privind cantitatea mărfurilor declarate cu cele prezentate).

verificarea calculului impozitărilor (se verifică calculul impozitărilor efectuat de declarant, iar în caz de iregularitate se rectifică declarația vamală, în caz contrar se face mențiunea „conform”, sub semnătura și ștampila personală);

achitarea taxelor și drepturilor vamale permite titularului să dispună de mărfurile ce au făcut obiectul declarației vamale în cauză ( liber de vamă).

Când încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenție sau infracțiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancțiunile cotravenționale să sesizeze organele de urmărire penală.

Documentele care însoțesc declarația vamală în detaliu

În vederea vămuirii mărfurilor, declarația vamală în detaliu se depune la vamă însoțită de următoarele documente :

a). Documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator cuprinzând datele referitoare la transport . Acest document este necesar, atât pentru a fi făcut dovada că mărfurile au fost preluate în gestiunea transportatorului, cât și pentru a servi la efectuarea controlului cantitativ al mărfurilor supuse vămuirii la import, prin confruntarea datelor înscrise în declarație .

b). Factura în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor.

c).Declarația de valoare în vamă – este un document prin care declarantul confirmă că valoarea în vamă înscrisă în declarația vamală, în facturi sau în documentele de plată este conformă cu realitatea și că reprezintă prețul de tranzacție utilizat în determinarea valorii în vamă sau a prețului stabilit în conformitate cu una din metodele de stabilire a valorii în vamă, menționate în Acordul privind aplicarea articolului VII GATT.

d).Documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial, sau a altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază.

e). Orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice, care reglementează importul mărfurilor declarate.

f). Cod fiscal al titularului.

Alte documente care însoțesc declarația vamală în detaliu sunt :

1.Certificat de origine – este solicitat în cazurile prevăzute de lege.

Legislația vamală în vigoare prevede obligativitatea depunerii certificatului de origine a mărfurilor, numai în cazurile în care importatorii români solicită acordarea preferințelor sau concesiilor tarifare stabilite în cadrul acordurilor de liber schimb încheiat de România cu alte țări (țările membre ale AELS, Republica Slovacia, republia Cehia, Republica Moldova), a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a Acordului privind sistemul global de preferințe comerciale, între țările în curs de dezvoltare ( SGPC) și a Protocolului de negocieri comerciale între țări în curs de dezvoltare.

2.Certificat sanitar –veterinar sau fitosanitar eliberat potrivit legii, pentru transportul de animale, de produse de origine vegetală sau animală.

3.Declarația de conformitate (conform HG. Nr. 340/20.06.1992, nr.437/04.08.1992 și nr. 145(1995), , certificate care să ateste că aceste mărfuri nu prezintă risc toxicologic și ecologic, precum și viza organelor vamale din țara exportatorului, pentru mărfurile din categoria deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și a altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și mediului înconjurător.

Aceste documente, împreună cu licența de import, cu acordul înscris al Ministrului Mediului și Ministrului Sănătății trebuie să fie prezentate la vamă .

4.Împuternicire pentru vămuire – cuprinde date referitoare la identificarea titularului operațiunii, precum și a delegatului acestuia înputernicit să-l reprezinte și de asemenea ,definește mandatul pe care titularul la dat înputernicitului său.

5.Declarația de încasare valutară (conform normelor BNR nr. 4/ 31/1(10.o1.1992), se depune ca anexă la declarația vamală, în cazul exportului de mărfuri.

6.Contractele de vânzare –cumpărare , contractele de leasing și alte documente care sunt necesare organelor vamale, pentru a putea stabili regimul vamal solicitat de declarant. Astfel de documente sunt cerute , de la caz la caz și numai în situațiile în care documentele de transport, facturile sau licențele nu relevă în suficientă măsură care poate fi adevărata destinație ce poate fi acordată mărfurilor care fac obiectul vămuirii.

La vămuirea mărfurilor sosite din import, organele vamale sunt obligate să verifice dacă mărfurile corespund cu datele înscrise în documentele de vămuire, din punct de vedere al cantității și naturii lor.

Importul de mărfuri în România este liberalizat. Totuși anumite categorii de mărfuri sunt supuse unor restricții cantitative sau supuse unui regim de control, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de țara noastră. Lista mărfurilor supuse regimului licențelor se stabilește periodic prin ordin al Ministerului Comerțului sau prin Hotărâri ale Guvernului.

Ministerul Coemrțului eliberează licențe de import, documente juridice necesare agenților economici la introducerea în teritoriul vamal al României, în condițiile aprobate prin aceste documente, pentru următoarele categorii de mărfuri :

supuse regimului de control al importului;

trimise din străinătate, ca ajutoare economice;

care fac obiectul unor contingente tarifare, instituite prin hotărâri ale guvernului României;

care sunt supuse regimului licențelor de import automate.

Licențele de import sunt nominative, transmiterea lor cu orice titlu atrăgând nulitatea lor absolută.

Conform art.86, alin.1 din Legea 141/1997, sunt considerate prohibite toate mărfurile al căror import este prohibit reglementărilor legale, interzis sub orice titlu.

Sunt considerate ca restricționate mărfurile al căror import este supus unor condiții sau îndeplinirii unor formalități speciale.

Atunci când importul nu este permis, decât cu prezentarea unei autorizații speciale, sau a unei licențe, mărfurile sunt prohibite, dacă nu sunt însoțite de un astfel de titlu sau dacă acesta nu este valabil.

BIBLIOGRAFIE

1. Caraiani Gheorghe – Reglementări interne și internaționale privind vămuirea mărfurilor

Editura Lumina Lex, București 1997

2. Sitariu Alexandru Dragoș – Ordonanța Guvernului nr.88/31.03.1997, privind modificarea protocolului B referitor la definirea noțiunii de “produse originare” și metodele de cooperare administrativă în domeniul vamal, publicată în Monitorul Oficial nr.180/01.08.1997

3. Mladen Carmen, Epure Doru – Îndrumător vamal

Editura Fundația Scrisul Românesc, Craiova 1998