DOMENIUL DE STUDII: STUDII CULTURALE PROGRAMUL DE STUDII: ETNOLOGIE [302735]

DOMENIUL DE STUDII: STUDII CULTURALE PROGRAMUL DE STUDII: ETNOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Delia Anamaria Răchișan

Absolvent: [anonimizat]

2020

DOMENIUL DE STUDII: STUDII CULTURALE PROGRAMUL DE STUDII: [anonimizat]:

Conf. univ. dr. Delia Anamaria Răchișan

Absolvent: [anonimizat]

2020

Cuprins

Argument 4

CAPITOLUL I- Noțiuni introductive 6

1.1 Prezentare generală 6

1.2 Prezentare etnofolclorică 12

1.3[anonimizat] 14

[anonimizat]/ Horea. Palier teoretic 21

2.1 Perspectivă etimologică 21

2.2 Doina și Patrimoniul UNESCO 22

2.3Palier taxonomic (noțiunigenerale, istoric, răspândire,caracteristici) 28

2.4 [anonimizat] 3Error! Bookmark not defined.

[anonimizat] 33

3.1Conceptul de ornamentică 33

3.2 Stratificări sonore în cadrul doinei 34

3.3 Ornamentația doinei. Analize muzicale 36

CAPITOLUL IV–Horea cu noduri între tradiție și actualitate 42

4.1 Mutații funcționale 43

4.2 Interviuri 45

Concluzii 56

Bibliografie

Anexe

Argument

Consider ca lucrarea de licență oferă oportunitatea tuturor studenților de a-[anonimizat] a scoate în evidență o idee principală a subiectului ales și studiat. [anonimizat] o interpretă fidelă a [anonimizat], de o [anonimizat] o [anonimizat]: horea cu noduri.

[anonimizat], [anonimizat], cum îmi place să o denumesc, ,,poarta Maramureșului”. [anonimizat], [anonimizat], aflate în patrimoniul UNESCO.

[anonimizat], reprezintă o entitate cu o [anonimizat], [anonimizat], de amenajare a spațiului. [anonimizat], de-a [anonimizat]. Țara Lăpușului este locul unde spun „acasă”, [anonimizat], iar pentru mine toate aceste lucruri descriu o imagine a frumosului, a autenticului, a pitorescului. [anonimizat], legați de tradiții și se străduie să le poarte cu mândrie mai departe.

Țara Lăpușului reprezintă un colț de țară unde s-[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], îi mai vezi făcând cruce cu cuțitul pe dosul pâinii, înainte de a o tăia, acesta fiind un semn de mulțumire adresat Domului pentru toată rodnicia pământului. Ceea ce vreau să arăt prin prisma acestei lucrări este faptul că deși am fost fragmentați de-a lungul timpului, căci istoria este una zbuciumată, chiar dacă au trecut valuri de influențe peste noi, de la limbă și religie până la cultură și muzică, viața satului românesc nu a fost secată. Cu toate dificultățile, țăranul român și-a cântat și trăit atât necazul, cât și bucuria de la naștere, copilărie, nuntă, cătănie și până la buza mormântului.

Un alt aspect important pe care vreau să îl menționez, în cadrul cercetării mele este experiența proprie din cadrul festivalurilor de folclor naționale și internaționale, unde am reușit să obțin numeroase premii prin interpretarea „horei în grumaz”. În cadrul acestor manifestații am întâlnit foarte mulți oameni valoroși, specialiști în etnologie și folclor, care au apreciat, în mod extraordinar, faptul că această valoare muzicală este readusă în actualitate de către tinerii zonei Țării Lăpușului.

Chiar dacă au mai fost realizate studii asupra acestei teme, am considerat că pot contribui cu acribie în această muncă de cercetare asupra horei lăpușene. Mi-am dorit să expun câteva aspecte importante legate de temă, începând de la noțiunile geografice și istorice până la trăsături morfologice ale genului și analize muzicale ale variantelor culese pe parcursul anilor și care, acum, fac parte din repertoriul meu.

Realizarea acestei paralele dintre generații m-a ajutat să ajung la scopul pe care mi l-am propus: dovedirea faptului că în ciuda tuturor influențelor venite din exterior, a mișcărilor culturale, muzicale, sociale și, în mod special, a tulburărilor mass-media, în Țara Lăpușului, horile autentice nu s-au pierdut. Este un lucru îmbucurător faptul că tinerii din aceste zone sunt dornici să învețe și să ducă mai departe acest stil muzical care ne diferențiază față de ceilalți. Chiar dacă nu se mai cântă la fel de des, la orice activitate gospodărească, ci mai mult în zile de sărbătoare și la diferite spectacole și festivaluri culturale, deoarece s-a lucrat la procesul de mediatizare și mulți artisti zonali au reusit să o ridice la un alt nivel și să o facă cunoscută publicului larg, sper că oamenii, în intimitatea lor, o mai folosesc drept „pansament” pentru rănile sufletului.

Horea cu noduri nu își va pierde drumul și valoarea atâta timp cât noi, interpreții ei, nu ne vom lăsa atinși de procesul de ,,stilizare” al folclorului, ci o vom dărui celorlalți și publicului așa simplă și firească cum o cântau bătrânii și nu cum ar vrea el să o ,,îmbunătățească”.

CAPITOLUL I- Noțiuni introductive

. Prezentare generală

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Așezarea geografică, istoria, legendele, poveștile, sunt factori favorizanți care realizează tabloul descriptiv. Este un loc care pune în evidență frumusețile naturii, zonele pline de încarcătură spirituală, oamenii deschiși la suflet și primitori, bucatele tradiționale, tradițiile și obiceiurile inconfundabile, care reprezintă identitatea poporului român. Din punct de vedere folcloric, are o structură complexă, deoarece se divide în mai multe zone și subzone etnofolclorice cu caracteristici bine delimitate, dar care privite în ansamblu formează un tot unitar și unic.

Conform surselor istorice vechi, Transilvania (Ardeal), situată în centrul țării, este o regiune geografică, istorică și etnofolclorică situată în interiorul arcului carpatic. Este reprezentată la nord de către zona Maramureșului (județele Maramureș și Satu Mare), la nord-vest județul Sălaj la interferența cu zona Crișanei, în centru- Câmpia Transilvaniei (județele Bistrița, Cluj, Alba-Iulia, Târgu-Mureș), sud-vestul cuprinde județul Hunedoara la granița cu zona Banatului, sudul Transilvaniei (județele Sibiu și Brașov) și desigur, partea sud-estică (județele Covasna și Harghita).

În prima hartă (fig. 1) , Maramureș și Transilvania apar separat. În harta de azi (fig. 2), Sălaj, Satu-Mare, Cluj sunt incluse în Transilvania. Apare dihotomia trecut-prezent.

Depresiunea Maramureșului situată pe cursul superior al văii Tisei, înconjurată de lanțul muntos: Oaș, Gutâi, Țibleș, Rodnei și Maramureșului ascunde în esența sa, numeroase legende, întâmplări istorice, obiective turistice și dovezi ale faptului că folclorul însoțește toate activitățile umane.

Maramureșul se împarte în 4 sub-zone etnofolclorice care poartă denumirea de țări: Țara Lăpușului în sudul județului, Țara Chioarului alăturată ei, S-V Țara Codrului, în timp ce toată partea de centru și N-E este ocupată de Țara Maramureșului, având întinderea cea mai mare.

Maramureșul este un loc diferit de altele, un loc unde totul se petrece altfel, parca uneori imposibilul devine posibil și oamenii par că au uitat ,, să fie în rând cu lumea”. Oamenii locului, încă, păstrează cu sfințenie toate elementele definitorii ale tradițiilor și folclorului din Maramureș. Precum Maramureșul, cred cu desăvârșire, ca toate celelalte zone ale României au fiecare în parte câte o poveste de spus celor care vor să le descopere.

O dovadă concretă a faptului că noi ,oamenii, semănăm și purtăm amprenta locurilor în care ne-am născut și am înflorit, sunt poveștile care se spun în taină, în șoaptă sau prin cântece, pe care fiecare încercăm să le transmitem mai departe următoarelor generații sub forma unor ,,instrucțiuni” .

Pintea Viteazul este un brand al Maramureșului, un personaj de legendă al lăpușenilor, un simbol eroic, în jurul căruia oamenii au format povești, hori și legende pe care le auzi și în zilele noastre din gura țăranilor din satele maramureșene.

Conform datelor istorice, Pintea Grigore s-a născut în 25 februarie 1670 în satul Măgoaja, județul Cluj, localitate din Ținutul Lăpușului despărțită de localitatea Rohia și de județul Maramureș, printr-un deal. A fost un vestit haiduc intrat în conflict cu nobilii regionali și a luptat până la moarte împotriva nedreptății sociale, astfel pe parcursul vieții sale a terorizat nobilii locali, luându-le averile și împărțindu-le mai apoi săracilor.

Pe serpentinele de coborâre din pasul Gutin spre Baia Mare, puțin mai jos de hanul Pintea Viteazul se află mormântul (poate cenofatul) acestuia. Pe placa de marmură este înscris textul: „Legenda spune că Pintea Viteazul a cărui viață a fost curmată de uneltirile nobililor din Baia Mare la 7 august 1703 a fost înmormântat în acest loc de către oștenii săi”.

Fig. 1 Harta geografică a României cu împărțirea pe subzonele folclorice

https://www.realitatea.net/stiri/actual/eurostat-cinci-regiuni-din-romania-in-topul-saraciei-europene_5dcc9223406af85273d3201f, Accesare site: 19.03.2020.

Fig. 2 Harta geografică actualizată a României cu împărțirea pe subzonele folclorice

http://harti.technorati.ro/noua-harta-romania-impartita-pe-regiuni-istorice, Accesare link: 19.03.2020.

Fig. 3 Harta geografică a județului Maramureș cu împărțirea pe subzonele folclorice.

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Harta_jude%C8%9Bului_Maramure%C8%99.jpg, Accesare site: 19.03.2020.

Țara Lăpușului este considerată zonă de interferență, deoarece face trecerea din județele Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud spre Maramureș. Studiile istorice menționează faptul că pe teritoriul maramureșean s-a înfăptuit sinteza geto-dacă-romană care a dat naștere poporului român.

Centrul social-administrativ spre care gravitează zona este orașul Târgu Lăpuș, la o distanță de circa 50 km de Baia Mare, reședința județului Maramureș.

Spațiul lăpușean a reprezentat din cele mai vechi timpuri un loc propice locuirii, drept dovadă avem descoperirile arheologice ce aparțin neoliticului și menționările documentare ale diferitelor perioade istorice. Statul dac în timpul regelui Burebista, format în jurul anului 82 a. Chr., din care făcea parte și regiunea maramureșeană și implicit spațiul lăpușean, era unul unitar creat prin unificarea tuturor triburilor dacice, cu legături între dacii liberi, demonstrând caracterul unitar al vieții materiale și spiritualespecifice acestei perioade aparținătoare statului centralizat și independent a lui Burebista.

Fig. 3 Harta Țării Lăpușului cu împărțirea pe comune și precizarea locașurilor de cult imporatante.

http://hiphi.ubbcluj.ro/fam/lapus/2016/ghid.html, Accesare site: 19.03.2020.

Deși denumirea de Maramureș este foarte veche, ea apare menționată doar după conflictul cu ungurii din 1199, iar documentele istorice menționează pentru prima dată de numele viitorului oraș Târgu-Lăpuș în 1291. Presiunea Ungariei s-a simțit cel mai tare în jurul sec. al-XIV-lea. De aceste conflicte se leagă formațiunile prestatale și nume ca Bogdan și Dragoș Vodă, cunoscuți ca și conducători care au luptat pentru independența față de maghiari, libertatea de manifestare și organizare. De asemenea, se menționează stăpânirea Lăpușului de domnul Alexandru Lăpușneanul și faptul că în 1529 orașul era poarta de apărare a Cetății Ciceului. În secolul al-XVIII-lea s-au produs schimbări importante pe toate planurile, comunitatea a participat la răscoala principelui Francisc Rakoczi II, eroul fiind pribeagul Pintea, în jurul căreia se vor țeseulterior povești și balade denumite: ,,Balada lui Pintea Haiducul”. Perioada următoare a stat sub semnul revoltelor care ardeau în toate cele 3 țări și desigur a evenimentelor premergătoare Unirii de a 1918.

Istoria acestei zone a fost una zbuciumată, iar datorită mulțimii de întâmplări și evenimente, Maramureșul a fost împărțit în două. Din 1991 partea de nord a Maramureșului aparține Ucrainei iar partea de sud, aflată în timpul celui de-al doilea război mondial sub ocupație maghiară va reveni pe drept României.

Întemeierea se împletește cu credința, domeniul religios fiind destul de controversat. Ocupația maghiară și influențele din vecinătate au dus la apariția și practicarea altor două religii pe lângă ortodoxie, mai exact biserica catolică și greco-catolică. Pentru strămoșii noștri, ortodoxia a reprezentat o legătură extraordinară între ei, folclor și patria lor. Unul dintre obiectivele importante ale țăranilor era apărarea laturei spirituale, deși în Transilvania se purta lupta de impunere a religiilor maghiare.

Ca urmare, în Târgu Lăpuș întâlnim biserici construite încă din sec. al-XVIIlea: Biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul orașului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz, biserica Sfântul Ilie din Cupșeni și bisericile mici din Ungureni, dovadă a faptului că românul și-a apărat din totdeauna, pe cât a putut, identitatea religioasă și națională. Graiul maramureșean este unul din sub-dialectele de bază din cadrul dialectului daco-român pe care îl regăsim în întreaga zonă etnofolclorică.

Fig. 4 Codicele de la Ieud. https://teofil-ivanciuc.weebly.com/dat259ri-gre351ite-la-ieud.html, Accesare link: 20.03.2020.

Un important manuscris descoperit în anul 1921 de preotul Arthur Anderco în podul bisericii din deal a satului. Este considerat a fi cel mai vechi text scris în limba română cu litere chirilice. Se păstrează în Biblioteca Academiei Române.

. Prezentare etnofolclorică

Referindu-ne la folclor, menționăm faptul că interesul se îndrepta spre a găsi persoane competente pentru a culege cântece populare din Maramureșul istoric. O primă încercare a avut loc în anul 1908 când filologul Ioan Bianu îi va sugera protopopului Tit Bud să găsească pe cineva cu o pregătire muzicală pentru a nota lucrările culese, intenție care nu se va realiza, negăsind o persoană în măsură cu cerințele muzicale.

Însă, primul culegător maramureșean este Isidor Man, cel care va și armoniza un dans popular cules din satul Apșa de Jos, pe care îl va publica la Budapesta. Un alt nume important este cel al lui Ștefan Perianu care face studii de Muzică și Drept la Budapesta. Dansuri ca „Ardeleana”, jocuri și cântări dedicate miresei cât și Potpuriul Compozițiune de Arii sunt câteva lucrări care prezintă interes deosebit pentru cei care studiază domeniul folcloric.

Datorită lui Ion Bârlea, în toamna anului 1910, Tiberiu Brediceanu a fost cel care a cutreierat 18 sate maramureșene culegând peste 190 de piese muzicale. Trei ani mai târziu, li se alătură și Bela Bartok, specialist în muzică, care va culege arii ale cântecelor populare, în timp ce folcloristul Ion Bârlea aduna poezii populare maramureșene. Totul s-a concretizat într-o culegere complexă realizată de cei trei cărturari, valorificată într-o lucrare foarte amplă denumită: „Cântecele poporului român din Maramureș” care cuprindea trei părți: partea întâi: ,,Poezii populare adunate de I. Bârlea”, partea a doua: ,,Arii populare adunate și notate de Dr. Tiberiu Brediceanu”, partea a treia: ,,Arii populare adunate și notate de Bela Bartok profesor la Academia de Muzică din Budapesta”, lucrare înaintată Academiei Române, dar care nu a mai apărut niciodată.

Bela Bartok, deși născut între românii bănățeni, a dorit să cunoască și să se apropie mai mult de esența folclorului românesc și de tot spectrul tradițional. A studiat de la grai și muzică până la obiceiuri și manifestări, în ideea că tot ceea ce întreprinde românul în acest context oglindește frumusețea națională și spirituală a valorilor ascunse și dăruite din suflet.

În momentul în care s-a hotărât să studieze zona Maramureșului, Bela Bartok avea o experiență de cercetare și materiale culese din zone ca: Alba, Cluj, Mureș, Oaș, Someș, Turda, Beiuș, nepublicate însă. După retragerea de la Academia Română (1921) a materialului: ,,Cântecele poporului român din Maramureș”, îl va publica la Munchen sub denumirea de: ,,Volkmusik den Rumanen von Maramures”, culegere foarte apreciată de specialiștii în domeniul folcloric și muzical. Drumul deschis de către aceștia nu s-a oprit aici, deoarece au apărut ulterior alți doritori care au continuat activitatea folclorică. Culegerea și notarea cântecelor maramureșene a reprezentat o adevărată provocare pentru câțiva folcloriști de renume, munca de cercetare reprezentând un atuu adăugat cunoștințelor teoretice deosebite pe care le dobândiseră în urma studiilor în domeniului muzical și folcloric.

Un alt nume cu rezonanță pentru Maramureș și Țara Lăpușului este Pamfil Bilțiu (n. 14 iulie 1939). „Pamfil Bilțiu este poate ultimul culegător de folclor pur-sânge pe care l-a dat Maramureșul și e bine că a avut șansa să publice în volume succesive, pe parcursul unui deceniu și jumătate, întreaga sa arhivă”. Pamfil Bilțiu a fost impresionat de frumusețea și bogăția culturală a Țării Lăpușului, astfel în 1990 a publicat cartea sa:,,Poezii și povești populare din Țara Lăpușului” la care se adaugă alte lucrări legate de datinile și obiceiurile acestei zone.

. Sistemul muzical, Port tradițional

Câțiva dintre folcloriștii interesați sa deslușească muzica maramureșeană și să scoată în evidență anumite carcateristici ale melodiei, ritumului și versificației acestei zone, au fost: Bela Bartok, Emilia Comișel, Constantin Brăiloiu și Tiberiu Brădiceanu. În muzica maramureșeană se simt influențe venite din exteriorul țării, mai precis din folclorul Ungariei și Serbiei, datorită apropieii teritoriale. Astefel se explică anumite asemănări în ceea ce privește melodia și ritmul întâlnit la noi, însă nu putem știi cu exactitate originea clară a unor melodii, din cauza acestor influențe care au circulat perpetuu.

Ceea ce știm sigur este că muzica s-a transmis prin viu-grai, în cadrul familial și social, până la apariția primelor consemnări muzicale. Modul de (re)interpretare este unic, cu trăsături specifice poporului român (grai, timbru, ornamentație, accent etc.).

Trăsături morfologice:

-cântecele vechi au evoluat din horea lungă;

– întâlnim melisme formate dintr-o notă principală și una secundară, în jurul cărora realizarea ornamentelor se face pe silabele versului;

-melodia instrumentală are o mare asemănare cu cea vocală (din care a provenit);

-melodii arhaice cu substrat prepentatonic (în special în bocetele cu tetracord doric)-întâlnim melodii care modulează pe parcurs (specific zonei), transpoziția cea mai frecventă fiind la cvintă inferioară/superioară;

-mare bogăție de game și moduri, trecerea în cadrul unui cântec dintr-un mod în altul (alternanța major-minor) care nu reflectă altceva decât starea sufletească a interpretului

-mersul gravitațional coborâtor, reprezentat prin salt descendent de la cvartă (urmare a interpretării horei lungi autentice);

– ritmul punctat înlocuit cu cel ,,moale” bazat pe combinațiile iamb-troheu (întâlnit și în Transilvania);

-regăsim atât forma liberă a ritmului (rubato), întâlnit în horea lungă, ritm măsurat (giustosilabic), în cadrul căreia se impune ca unitate de timp optimea și pătrimea sau invers;

– în cadrul versificației limba română are silabeaccentuate și neaccentuate, iar sistemul ritmic se bazează pe jocul celor două durate: lungă și scurtă în raport de ½ sau 2/1 ;

-tot în această zonă, la cântecele cu text întâlnim acele ,,tacturi moleșite”, informatorii încep a cânta de obicei pe cvinta descendentă a primului ton cu gura aproape închisă moleșit (m,n,e,că..etc.).

După largi studii desfășurate în Maramureș, Tiberiu Brediceanu susține că lăutarii din Maramureș care au compus melodiile de joc nu sunt țigani, ci adevărați români care trăiesc într-un mediu fără contaminări stilistice care pot avea influențe negative asupra repertoriului lor. Unul dintre primele instrumente folosite de acești lăutari este vioara sau „cetera”.

Zongura este un instrument specific zonei Maramureșului ( un fel de chitară care are două sau mai multe strune, se ține mereu în poziție verticală și se acordează doar după ceteră), aceasta are rolul de a acompania cetera. Un instrument important pentru menținerea ritmului în Maramureș este doba cu țângalău (cinel de cupru sau aluminiu situat deasupra dobei).

Alte instrumente prin care se reflectă una din preocupările românului maramureșean, sunt cele de suflat, mai exact: fluierul ciobănesc, tilinca cu și fără dop, buciumul (trâmbița), drâmba și cimpoiul.

Fig. 5 Taraf din zona Maramureșului alcătuit din: ceteră, zongoră și dobă.

https://www.facebook.com/grupulizamaramures/, Accesare link: 24.03.2020.

Portul tradițional din Țara Lăpușului și Țara Maramureșului

În orizontul larg al creației artistice europene, arta populară românească se distinge automat prin originalitatea și frumusețea sa. Pentru fiecare popor, portul sau costumul popular, reprezintă un element de diferențiere și definire. Pe baza acestei forme de cultură s-au realizat diferite și numerose studii: pe de o parte contribuția lui în procesul de geneză, etapele de evoluție, aria de răspândire, asemănările și deosebirile în raport cu alte popoare, caracteristicile care susțin autenticitatea, legătura cu muzica, tradițiile și actrivitățile de zi cu zi.

Cea mai veche mărturie materială a reprezentării unor elemente de port pe teritoriul românesc este aceea a unor statuete din lut, înfățișând femei îmbrăcate în cămașă, catrințe și bete, cu unele detalii ornamentale, descoperite în necropola de incinerare a stațiunii de la Cîrna din sudul regiunii Oltenia. Aceste statuete, folosite în rituri funerare de incinerare, aparțin culturii câmpurilor de urne a unor triburi dunărene, cu elemente indo-europene anterioare despărțirii tracilor de iliri, datate între anii 1500-1200 î.e.n, din perioada mijlocie a epocii bronzului.

Costumul popular din Țara Lăpușului se diferențiază de cel al Maramureșului propriu-zis fiind mai apropiat de portul popular de pe Valea Someșului, zona Năsăudului, ca urmare a situării la granița dintre cele două județe: Bistrița și Maramureș.

Portul femeiesc se încadrează, morfologic, tipului autohton al costumului cu două zadii și cu o cămașă tipic transilvăneană cu mâneci mai scurte și cu volane. Cămașa femeiască prezintă interes prin broderiile de încreț de la piept și foarte frumoase ornamente geometrice alese în țesătură pe umeri și peste cot. Zadiile cu fond negru sau albastru sunt înflorate, în parte inferiaoară, de alesături policrome cu variate elemente geometrice. Guba, sumanul, completează și ca formă și cromatic ansamblul costumului simplu, dar elegant și viu. Un aspect interesant de precizat este faptul că găteala capului are o importanță deosebită. Părul va fi mereu prins sub forma diferitelor împletituri, cozi sau coroniță, cu câteva flori atașate.

Fetele tinere, cu statut premarital, își împletesc două cozi pe care le împreună jos, la capete, formând astfel un triunghi isoscel. Apoi prind de păr din creștetul capului și de-alungul celor două cozi, panglici, zgărdane din mărgele și flori. Femeile mai în vârstă poartă pe cap sau pe umeri năfrămi negre, din satin sau mătase, cu ciucuri și unele la colțul de la spate cu broderii florale policrome.Opincile cu șosetă de lână sau ghetele negre constituie încălțămintea femeilor.

Portul bărbătesc este mult mai simplu. Este format din izmene nu prea largi, iarna se purtau cioarecii din lână, dintr-o cămașă simplă, fără ornamente, curea lată la brîu. Capătă o notă de culoare prin intermediul pieptarului cu broderii policrome, asemănător celui bistrițean, și o oarecare greutate prin sumanul negru sau sur, cu două șiruri de ciucuri roșii în față. Încălțămintea este asemenea femeilor, opincile cu ciorapul din lână sau ghete negre.

Părul se purta, ca și în Maramureș, cu plete și retezat pe frunte. Bătrânii au purtat pălării de pâslă negră, cu borurile ridicate în sus, pe lângă calotă. Dar între tineri s-a înrădăcinat moda pălăriilor cu calotă mică și cu boruri mari, drepte, de proveniență bistrițeană.

În Țara Maramureșului, fetele și femeile necăsătorite poartă pe cap basmale sau năfrămi din pânză colorată iar femeile înaintate în vârstă poartă năfrămi negre. Diferența dintre cele două categorii se vede și în felul cum se înoadă năframa, femeile tinere o înoadă la ceafă iar cele mai bătrâne sub bărbie. De obicei părul este împletit în două cozi, cu cărare pe mijloc dar, la mirese cele două cozi se împreună la spate și se împodobesc cu flori, panglici colorate, verdeață (bărbânoc), etc.

Cununa miresei sau „mununa” se diferențiază în funcție de zone, însa are câteva elemente comune din bogăția materialelor din care este confecționată: oglinzi, flori, verdeață, mărgele colorate, hârtie colorată, etc.

Cele mai importante piese ale costumului popular femeiesc din Țara Maramureșului, cu o valoare artistică imensă sunt cămașa și zadiile. Cămașa se diferențiază în funcție de zone în ceea ce privește ornamentarea, cromatica, elementele decorative și nu în ultimul rând, forma mânecilor și în funcție de vârsta deoarece cămășile purtate de femeile bătrâne ies în evidență datorită ornamentelor care sunt lucrate cu alb pe font alb sau uneori cu infuzii de galben. Un element specific cămășilor maramureșene este binînțeles decolteul în formă pătrată. Cămășile din zona Borșei au ca elemnt de diferențiere „mânecile scurte și fodorile de la mâneci și bizerii de pe umeri foarte mari.” Cămașa din zona Săpânței este cea care respectă cel mai mult tiparul cămășii tradiționale, dar decolteul brodat este cu mult mai bogat în ornamente, la fel și pe piept, peste umăr și la încheietura mâinii. „Broderia este cusută cu ață colorată peste fire numărate și în cruciulițe. Motivele ornamentale specifice sunt „corigăul” (zigzagul), „cracul”, „ruja”, „colții din ață” (festonul). ”

Zadiile sunt cele mai importante elemente de diferențiere pe subzone și localități în Maramureșul Istoric. Zadiile sunt de formă dreptunghiulară, cu dungi diferite atât cromatic (roșu cu negru, galben cu negru, portocaliu cu negru, albastru cu negru etc. ) cât și ca lățime, bineînțeles acestea variază de la o zonă la alta.

Încălțămintea de bază sunt opincile care se poartă cu ciorapi albi de lână sau cu obiele de lână, peste care se înfășoară ațe împletite din lână negră.

Costumul bărbătesc din Țara Maramureșului are câteva elemente specifice. Vara se poartă clopul iar iarna cușmele rotilate confecționate din blană de miel. Ambele acoperământe ale capului erau împodobite în zilele de sărbătoare de către feciori, cu ciucuri ( ciucalăi) din lână colorată, cu zgărdane din mărgele și bineînțeles cu flori.

Cămașa bărbătescă confecționată din pânză de cânepă, bumbac sau in este țesută în două ițe și are o croială simplă cu puține ornamente. În prezent cămașa bărbătească a suferit câteva modificări: este mai lungă, mânecile sunt mai scurte și strâmte și au mult mai multe ornamente la guler și mâneci. De cele mai multe ori peste cămașă, bărbații poartă un „sfeter” de lînă închis pe gît, împletit de mână, chimirul (curea lată) și pieptarul confecționat din pănură albă.

Pantalonii care se poartă vara se numesc „gatii”, sunt largi ( de lățimea pânzei) și au câteva ornamente simple jos la nivelul gleznelor. Aceștia pot fi purtați și iarna pe sub cioarecii din pănură, țesuți drept în patru ițe, cu o mașetă lată de 15-20 cm. la nivelul gleznelor.

La fel ca la costumul femeiesc, încălțămintea de bază a bărbaților sunt opincile care se poartă co obile de pănură albă peste care se înfășoară ațe împletite din lână neagră.

Fig. 8 Costum popular femeiesc și bărbătesc din Maramureș.

https://sertarulcutraditiiblog.wordpress.com/portul-popular/costum-popular-zona-maramures-534/, Accesare link: 24.03.2020.

Fig. 9 Cuplu de tineri muzicanți din Țara Maramureșului, înbrăcați în port tradițional.https://ellacoman.com/2017/08/29/costumul-traditional-maramures/, Accesare link: 24.03.2020.

Fig. 10 Nuntă tradițională din Țara Maramureșului.

https://www.emaramures.ro/de-ce-strainii-sunt-uimiti-de-nunta-moroseneasca/, Accesare link: 24.03.2020.

Capitolul II- Doina/Horea. Palier teoretic

2.1. Perspectivă etimologică

Unul din genurile folclorului neocazional care ne pune în valoare frumusețea muzicală, literară, spirituală, lingvistică este Doina. Potrivit termenilor de specialitate, doina s-ar prezenta ca fiind un gen muzical, folcloric, liric prin excelență, melopeic, având o formă deschisă, bazată pe improvizație, în cadrul căreia interpretul transmite anumite stări și sentimente concretizate prin vers, accent, muzicalitate.

În 1913 Bela Bartok era sigur nu numai că forma melodică a doinei are o mare vechime, dar și de următoarele fapte, care nu sînt lipsite de semnificație în ceea ce privește lămurirea trecutului doinei. Până în 1913, în Ugocea învecinată Maramureșului se cunoștea aproape numai o singură melodie, aceea a horei lungi. Mai de mult, și în Maramureș ea a fost fără nici un dubiu singura melodie cunoscută, atât pentru poezia lirică, cât și pentru cea epică nerituală. În ținuturile învecinate dinspre sud se poate presupune aceeași situație în vechime.

Următoarele studii efectuate au stabilit ca și pe teritoriul țării noastre se cunoștea această formă muzicală veche sub mai multe denumiri apropiate sau nu de numele ei din Maramureș: cântec lung, îndelugat, prelung, de coastă, de frunză etc. Forme muzicale la fel de asemănătoare nu se găsesc doar la macedoromâni și albaneizi ci le regăsim și în muzica orientală îndeosebi persană și arabă.

În forma atât de liberă a arhitecturii melodiei la doină, s-a identificat principiul de bază al makam-ului oriental, ceea ce sugera ipoteza și ipoteza unei origini orientale a acestei specifice structuri orientale.

În Orient, makam-ul indică numai „ forma generală a melodiei, uneori formele extreme în limitele cărora pot fi cuprinse, uneori împreună cu forma și ritmul , alteori numai notele inițiale și finale…” . Szabolcsi Bence, unul din acești cercetători maghiari, merge mai departe, nemai punând problema originilor sau a influențelor, ci considerând așa-zisul principiu makam, indiferent dacă e un dar al Orientului sau nu e, drept principiul constitutiv al muzicii populare în general.

Formele cele mai vechi și arhaice ale doinei s-au păstrat la noi în țară în ținuturile Maramureșului și Olteniei subcarpatice, Bihorului, Oașului , toate aceste zone fiind zone de limită care s-au dezvoltat economic mai târziu. Horea lungă are origine păstorească mai mult decât orientală și o regăsim și la huțuluii din Carpații nordici, iar „cele mai vechi mărturii despre cântecul popular românesc se referă la melodiile ciobănești de fluier și vorbesc despre cimpoieși”.

Aflăm că cuvântul doină derivă din termenul slav „dvoinița”, cu înțelesul de fluier dublu, ceea ce ne duce foarte aproape de formele modovenești „doina- doinița”. Și formele ardelenești, în special cele maramureșene precum duină, întâlnită alături de daină și legată de caracteristicul refren local: Dui, dui, dui și iarăși dui – ne duc tot spre formele vechi. Aceste forme le întâlnim și azi în limba rusă, prin verbul дуть – a sufla.

Tiberiu Alexandru atribuie melodiei horei lungi „ un caracter vădit instrumental”.

2.2. Doina și Patrimoniul UNESCO

,,Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este una dintre cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației Națiunilor Unite (ONU), constituită la 16 noiembrie 1945 de către un număr de 20 de state care au elaborat Constituția acestui organism. România i s-a alăturat la 27 iulie 1956. În present, UNESCO cuprinde 195 de state membre și 10 state asociate. Sediul se află în Paris, Franța.”

,,UNESCO are 195 de state membre și 9 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956. Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite.Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri de patrimoniu mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.”

,,Programul de înscriere în Lista Patrimoniului UNESCO / Universal a devenit foarte cunoscut în întreaga lume și își propune (pentru patrimoniul cultural material) identificarea, studierea și protejarea monumentelor, a complexelor și a siturilor – fie naturale, fie construite de om – care pot fi considerate de „valoare universală” din punct de vedere istoric, artistic, științific, natural, arheologic sau antropologic. Patrimoniul cultural imaterial este definit ca acel ansamblu de „practici, reprezentări, expresii, cunoștințe, abilități – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora – pe care comunitățile, grupurile și, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural”. În plus, se menționează că, pentru ca un bun cultural imaterial să facă parte din patrimoniul cultural imaterial, în sens legal, este nevoie ca acesta „să fie creat de un anonim, să fie transmis, cu precădere, pe cale informală, să fie păstrat, mai ales, în cadrul familiei sau al comunității locale ori al unui grup al acesteia, să fie delimitat teritorial, etnic, religios și după vârstă și sex și să fie menținut și transmis mai departe, cu respectarea tehnicilor tradiționale” (v. Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial).”

,,România a aderat la UNESCO la data de 27 iulie 1956, tot de la acel moment fiind constituită și Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO). Din 26 octombrie 2015, reprezentantul României la Delegația Permanentă la UNESCO este Adrian Cioroianu. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale relației țării noastre cu UNESCO îl reprezintă siturile din România aflate pe lista Patrimoniului Monidal al organizației. Astfel, țara noastră are incluse în patrimoniul UNESCO 32 de obiective.”

Dobrogea este una din zonele care se regăsește pe lista patrimoniului mondial UNESCO cu Delta Dunării, începând cu anul 1992, având cel mai nou și jos relief aflat într-o continuă modelare. Delta Dunării este a doua ca mărime din Europa.

Foarte multe mănăstiri și biserici, care s-au făcut remarcate de-a lungul timpului prin arhitectura, pictura și vechimea lor, au fost incluse în patrimoniul universal începând cu anul 1993.

Deci, siturile din România, care sunt considerate „valorii universale”materiale sunt: 8 biserici din Moldova); 7 biserici fortificate din Transilania; Mănăstirea Hurezi, satul Romanii de Jos (localitatea Horezu, jud. Vâlcea); 6 cetăți Dacice din Munții Orăștiei; Centrul Istoric Sighișoara; 8 biserici de lemn din Maramureș. Începând cu anul 2017, s-a depus pentru evaluare și dosarul „Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”, dar din mai multe motive, Guvernul României cere retragerea dosarului.

Din zona Maramureșului, enumerăm locașurile de cult aflate pe lista Patrimoniului Material UNESCO:

– Biserica Mănăstirii Bârsana cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, care a fost construită în anul 1720;

– Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Ieud (biserica din vale), care datează din anul 1717;

– Biserica din Budești cu hramul „Sf. Nicolae“, construită în 1643, care păstrează și astăzi picturi murale populare din anul 1762;

– Biserica „Sfinții Arhangheli“ din Rogoz, construită în anul 1633, a fost incendiată de tătari și refăcută în anul 1717 și se remarcă prin frumusețea deosebită a decorațiunilor;

– Biserica „Sfânta Parascheva“ din Desești, atestată documentar în anul 1360 și care deține o colecție de icoane pe lemn din secolul al XVII-lea și pe sticlă din secolul al XIX-lea;

– Biserica „Sfinții Arhangheli“ din Plopiș datează din anul 1796;

– Biserica din Poienile Izei cu hramul „Sf. Parascheva“ a fost construită în anul 1604 și păstrează încă pictura murală în stil popular de la 1794;

– Biserica din Surdești cu hramul „Sfinții Arhangheli“, care a fost construită în anul 1767;

Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO este compusă doardin 6 elemente vii de patrimoniu cultural imaterial românesc: Călușul (se află pe lista patrimoniului din anul 2008) Doina (este înscrisă începând cu anul 2009) Ceramica de Horezu (începând cu anul 2012), Colindatul junilor / Colindatul flăcăilor / Colindatul de ceată bărbătească (începând cu anul 2013, alături de Republica Moldova), (Jocul / Dansul) Fecioresc (începând cu anul 2015), Țesutul scoarțelor populare românești / Tehnici tradiționale de realizare a covoarelor populare românești de perete (înscris în 2016, cu Republica Moldova).

Se află în evaluareurmătoarele parctici și obiceiuri populare românești: Mărțișorul (Practici culturale asociate zilei de 1 Martie), Obiceiul tradițional al Cucilor , Procesiunile populare de la Mânăstirea Moisei cu ocazia sărbătorii „Sfânta Mărie Mare” (Adormirea Maicii Domnului), Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc (din sâmbăta Rusaliilor) , dar și Sărbătoarea Primăverii – Hidrellez sau Sf. Gheorghe .

Doina are o bogată paletă cu tematicicare invocă sentimente și trăiri precum bucuria, tristețea, singurătatea, conflictele sociale sau dragostea. Exprimând aceste caracteristici naturale și virtuozitatea autorului și interpretului, doina are și o atribuție socială transmițând o emoție capabilă să întărească solidaritatea dintre oameni. Pentru poporul român, doina este un cântec solemn care s-a născut în urma sentimentelor și trăirilor sale, astfel în mai multe zone ale țării este considerată de localnici o parte a identității și patrimoniului lor.

Din păcate, doina se află într-un proces amplu de degradare din cauza rupturii în linia de transmitere din generație în generație.  În România au fost identificate numai 15 persoane reprezentative pentru diferitele tipuri de doină. Una din aceste puține persoane reprezentative menționate de Ministerul Culturii în dosarul de prezentare este Viorica Ungur, din satul Ungureni, județul Maramureș.

Fig. 11 Viorica Ungur la vârsta de 16 ani.

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cluj–video-foto-doina-comoara-cale-disparitie-1_50aeb8397c42d5a6639f8657/index.html, Accesare link: 26.03.2020.

Exista câteva criterii de selecție pe care trebuie să le îndeplinească obiectivele care urmează să fie incluse pe Lista Patrimoniului Mondial:

Criterii culturale:

,,Reprezintă o capodoperă a geniului uman creator și are o semnificație culturală.

Demonstrează un important schimb de valori umane, într-o perioadă de timp sau în cadrul unei arii culturale universale care implică o evoluție a arhitecturii sau a tehnologiei, a artelor monumentale sau în plan urbanistic ori peisagistic.

Transmite o moștenire unică sau excepțională cel puțin privind o tradiție culturală sau o civilizație care este încă activă sau a dispărut.

Este un exemplu remarcabil de tip de construcție sau de ansamblu arhitectural sau tehnologic ori de peisaj care ilustrează o etapă semnificativă din istoria umanității.

Este un exemplu remarcabil de așezare umană tradițională, de utilizare a uscatului sau a mării care este reprezentativ pentru o cultură sau pentru interacțiunea dintre om și mediul ambiant, (în special) când acesta devine vulnerabil sub impactul schimbărilor ireversibile.

Este direct asociat sau intrinsec legat de evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, lucrări artistice și literare cu o semnificație universală remarcabilă. Criterii naturale:

Conține fenomene naturale deosebite sau zone de frumusețe naturală și importanță estetică excepțională.

Este un exemplu remarcabil ce reprezintă etape majore ale istoriei Pământului, inclusiv înregistrarea vieții, procese geologice semnificative în curs de desfășurare în dezvoltarea formelor de relief sau caracteristici geomorfologice și fiziografice semnificative.

Este un exemplu remarcabil reprezentând procese semnificative ecologice si biologice în curs de desfășurare în evoluția și dezvoltarea surselor naturale terestre, de apa, ecosistemelor de coastă și marine și comunităților de plante și animale.

Conține cele mai importante și mai semnificative habitate naturale pentru conservarea insitu a diversității biologice, inclusiv a celor care conțin specii amenințate de valoare universală excepțională din punctul de vedere al științei sau conservării.”

2.3. Palier taxonomic (noțiuni generale, istoric, răspândire, caracteristici):

Putem spune ca doina este unul dintre genurile folclorului neocazional care pune în valoare frumusețea muzicii, literaturii, spiritualității, lingvisticii. În trermeni de specialitate, putem spune ca doina este o creație lirică care poate fi interpretata vocal dar și instrumental, în care autorul anonim de cele mai multe ori își exprimă sentimentele în mod direct. De obicei temele invocate prin intermediul doinei sunt dorul, înstrăinarea, revolta, tristețea, iubirea, regretul, etc.

,,Tot doină este numită și o specie a literaturii populare, aparținând genului liric, în care autorul își exprimă sentimentele și convingerile față de unele probleme ale vieții, față de timp și natură și față de sine însuși.”

,, Din punct de vedere istoric doina există de sute de ani, fapt care dovedește autenticitatea și răspândirea în cadrul poporului român. Doina e forma cea mai simplă, nu din punct de vedere tehnic sau muzical ci raportându-ne la stări și emoții pe care omul de la țară le utiliza ca pansament sau metodă de descărcare, liniște, regăsire, purtând în esența lor cuvântul Dor. Prima dată va atrage atenția lui Dimitrie Cantemir care va face mențiuni cu privire la acest aspect în lucrarea sa ,,Descrierea Moldovei” (1714-1716). George Barițiu și Vasile Alecsandri vor face referiri potrivit cărora doina este ca o poezie de dragoste, plină de jale, plânsul inimii românului în orice împrejurare a vieții sale; pe când Costache Negruzzi susține că doina transmite sentimente puternice precum: tristețe, bucurii, ură, război, dezamăgire etc. Aceste mențiuni se găsesc în criticile și scrierile acestora întrucât folclorul era încă un argument care să întărească ideile naționale și convingerile politice în lupta pentru unitate.”

,,Mențiuni despre doină găsim și la folcloriștii secolului trecut care au alocat mult timp cercetărilor etnofolclorice, muzicale și tradiționale. Bela Bartok (1932) își susținea părerea conform căreia cel mai mare merit al folclorului zace în descoperirea doinei (horei lungi). Potrivit acestuia doina are stil muzical, dezvăluit de melodia scurtă ca și formă, melodie improvizată în totalitate, plină de frumusețe, iar execuția fiind în stil rubato, considerând aceasta ca fiind cea mai veche formă de poezie de pe întreg teritoriul românesc. Constantin Brăiloiu care va lua contact cu scrierile, analizele și culegerile lui Bartok va împărtăși definiția și părerile acestuia vis-a-vis de acest gen folcloric.”

Datorită publicațiilor de folclor ale scriitorului Vasile Alecsandri, termenul a cunoscut o deosebită popularitate. Ca fapt, terminologia se diferențiază în funcție de zonele folclorice, indicând uneori caracterul sau chiar forma cântecului, astfel:

-în nordul Transilvaniei: hore lungă, hore cu noduri, hore de jele, horea frunzei;

-în Oltenia: cântec lung, de jale, de codru, de ducă;

-în Muntenia: de dragoste, de jale, de plai;

-în Moldova: a frunzii, de jale;

-în Banat: cântecul vocal propriu-zis poartă denumirea de doină, dar forma propriu-zisă de doină este doar instrumentală.

Răspândire:

Cea mai autentică formă a doinei se consideră a fi cea din Transilvania, în special partea nordică. Datorită divestității de stiluri și a curăției vocii de piept, doina capătă un contur muzical aprte. Ca strctură, doina are la bază două formule melodice: formula de înflorire ( de improvizare) și recitativul recto-tono.

În partea Olteniei, doina este recunoscută mai ușor după stilul de interpretare. În interpretarea cântecelor, se utilizează foarte mult vocea de cap,caracteristica acestei zone, note înalte atinse foarte fin, de aceea oltencele sunt numite și „privighetori”, utilizarea multor ornamente și improvizații pe o singură silabă. Cel mai important element al doinei oltenești este, bineînțeles, hăulitul.

Doina din zona Banatului cunoaște o răspândire atât vocală cât și instrumentală. Linia melodică este foarte bogată în ornamente, cadența se poate realiza pe două trepte (a-I-a și a-II-a) și se utilizează modurile cromatice și cromatismele.

Doina modloveneasca este mult mai puțin răspândită datorită existenței reduse a variantelor și a sobrietății desfășurării muzicale.

În Muntenia, unul dintre cele mai răpândite genuri muzicale este cel cunoscut sub numele de „doină/ cântec de dragoste”. Această doină începe de fiecare dată cu un sunet prelung pe o anumită silabă și este continuat de un mers treptat arpegiat și ornamentat. Sistemul sonor este modul doric cu treapta a-IV-a mobilă și cu foarte multe pasaje cromatice. Întâlnim un ambitus larg și recitativ recto-tono care de obicei începe pe treapta a-IV-a.

Din punct de vedere al execuției doina poate fi de trei feluri:

-doine vocale (Oaș, Maramureș, Sălaj, Năsăud, Mureș, Someș, Târnave, Sibiu, Țara Bârsei, Oltenia, Muntenia, Moldova, Bucovina, Banat, Dobrogea);

-doine instrumentale de origine vocală, de multe ori dezvoltate, improvizate și dificil de executat. Aceste doine sunt întâlnite de obicei în zona Banatului;

-doinele vocal-instrumentale. Acest tip de doină a apărut recent în folclor și se poate interpreta simultan (ex. voce-fluier) sau cu acompaniament din partea unui taraf. Datorită adoptării sale în contemporaneitate este extrem de apreciată în rândul soliștilor dar cât și de publicul larg.În continuare, prezentăm timpurile de doină, care ne arată parcursul acesteia de la ,,izvor” până în zilele noastre unde a suferit transformări în urma schimbărilor sociale, culturale, artistice etc.

Pin urmare:

– Tipul arhaic pe care îl întâlnim în zonele: Oaș-Maramureș, Bistrița Năsăud, Bucovina și nordul Olteniei;

– Tipul evoluat unde întâlnim doine din zonele prezentate mai sus cât și cele din alte sub-zone ale Transilvaniei, Munteniei și Moldovei;

– Tipul ,,de dragoste” prezent în Dobrogea, sudul Olteniei și Muntenia.

2.4. Doina din Maramureș / Țara Lăpușului

Folcloristul Emil Riegler-Dinu a susținut faptul că horea lungă (doina) ar fi de origine orientală și nu ucraineană. După consemnările lui Bela Bartok, al doilea moment important a fost descoperirea horii lungi, culeasă și notată pentru prima data de către folcloristul Tiberiu Brediceanu. Ca origine, horea este foarte veche, o nesfârșită variație, bogat ornamentată, cu formă nehotărâtă aparținând unei singure melodii nemodulate cu caracter vocal.

Doina din Maramureș are câteva trăsături aparte: în loc de Sib/Si natural, la fel Do#/Do becar întâlnim uneori un sunet cu o înălțime mijlocie, astfel treptele în cadrul horei lungi au un caracter variabil, oscilant.

Structură – tipuri melodice dezvoltate care conțin formule melodice precum:

-formule inițiale: desen melodic descendent de la octavă sau septimă până la primă, alternare regulată melismatică a treptei a -V-a sau a-IV-a, interjecție inițială formată uneori din mai multe sunete (4,3,5 sau 1,3,4,3,5) ;

-formule mediane: care pot fi ornamentate la început sau doar în partea finală și prelungirea rândului cu refrene scurte, textul lor fiind: ,,dui,dui”, ,,zâiu”, ,,măi, măi” ;

-formule finale: constituită dintr-o formulă amplă, ornamentată și un recitativ melodic.

Textul este subordonat melodiei, deoarece în cele mai multe cazuri înaintea versurilor apar unele silabe precum: „ măi”, „hei”, „zîce”, sau interjecțiile se intercalează între versuri.

Horea cu noduri este înâlnită și peste deal, în Maramureș, dar este cu mult mai prezentă în Țara Lăpușului, fiind cel mai important element caracteristic al acestei zone. Acestă hore debuteză cu unele silabe precum în Țara Maramureșului „hei”, „zîi”, „măi”, „da”, „dapi”, iar în partea a doua, o silabă oarecare devine un ,,î”, ,,i” sau tărăgănat cu mult ,,h”, formând un sunet cu lovituri de glotă cu ajutorul acelei consoane hâi. Caracteristica principală a horei cu noduri sau a „horei nevestești” este reprezentată de plânsetul sughițat care se repetă ritmic și crează un sunet aparte greu de imitat sau cântat de oricine. Horile lungi autentice au numărul nodurilor mult mai mare (între 10-15), însă în contemporaneitate numărul s-a redus semnificativ.Astfel de sunete gâlâite și sughițate se aseamănă cu „jodler-ul (jodler (cuv. germ. [iodler]), denumire dată unui fel de a cânta, specific Tirolului elvețian, întâlnit însă și în Tirolul austriac și în Bavaria, în care textul propriu-zis este executat prin alternanță cu anumite silabe ce se pronunță într-un mod particular și specific acestor zone folclorice. ) și sunt întâlnite și în cântecul lung oltenesc. Totuși există o deosebire între horea lungă și hăulită, căci oșenii și maramureșenii emit acest sunet într-un mod răgușit solicitându-și foarte mult mușchii din jurul corzilor vocale.

Folcloristul Bela Bartok a fost cel care după numerose și îndelungate studii a putut afirma că așa-numitul cântec lung al românilor nu are nicio legătură cu stilul pentatonic maghiar, ci originea sa ar fi perso-arabă. Tot el a definit elementele din care este alcătuit cântecul „lung”, „de jale”, „de ducă” etc. Răspândirea acestui stil și gen de a cânta este foarte mare, drept dovadă sunt melodiile și cântecele din India, nordul Chinei și Tibet, foarte asemănătoare doinei noastre .

În Maramureș, colindele, bocetul și tot repertoriul evenimentelor comunității (cântec de leagăn, nuntă, înmormântare, botejune,obiceiuri), provin din palierul horei lungi. Perioada de înflorire a horei lungi a fost între începutul secolului al XI-XIV-lea, fiind forma cea mai arhaică de cântare cunoscută la români.

La început, Bela Bartok era convins că acest stil de cântare aparținea în totalitate femeilor deoarece reușise să asculte și să culeagă hori doar de la femei, însă, în cercetările folcloriștilor Tiberiu Alexandru și Tiberiu Brediceanu se găsesc hori culese și de la bărbați, astfel ne dăm seama ca acest gen este foarte variat. După numeroasele făcute pe teritoriul Maramureșului s-a demonstrat că horea lungăsta la baza întregului repertoriu zonal. Bela Bartok afirmă un lucru important, că acest caracter improvizatoric conferă o notă aparte și proprie doinei. Improvizația este variabilă, se modifică în funcție de starea pe care o are interpretul de aceea hora cântatăde același executant nu este la fel niciodată. Interpretul poate jongla cu textul, ritmul dar și cu variațiile melodice.

Loviturile de glotă și nodurile s-au format la baza corzilor vocale, cu ajutorul unei tehnici vocale aparte. Acest lucru îi pune în dificultate pe mulți interpreți, chiar dacă pare un sunet necontrolat este foarte greu de redat. Cercetătorii au ajuns la conculuzia ca „nodul” este mai mult un sunet lovit decât cântat, deoarece interpretul emite aceste sunete involuntar. Totuși această hore este foarte greu de interpretat după cum spune și una din horile moroșenești: „La horea moroșenească / Trebe om să o horească / Numa să n-o năcăjască! ”.

Capitolul III- Ornamentația doinei

3.1. Conceptul de ornamentică

Aceast proces de înfrumusețare, împodobire caracterizează foarte mult ființa umană, Tudor Vianu afirmând următoarele: ,,Omul este în mod natural artist”. 23 Deci, putem spune că este un concept care s-a dezvoltat de-a lungul vremurilor, datorită unor anumiți factori și condiții. Astfel ajunge un obiect de analiză a științelor etnologice, fiind o disciplină denumită ornamentică: ,,geneza, structura, funcțiunea, stilul, valoarea și mesajul sistemelor de elemente decorative populare sau culte, elaborate de-a lungul istoriei de fiecare popor”.

Fiind un domeniu larg si foarte captivant, ornamentica a atras interesul multor teoreticieni, esteticieni sau filozofi și era privită drept un domeniu artistic independent.. O realizare largă, poetică și foarte originală asupra ornamenticii a realizat-o Lucian Blaga în Spațiul mioritic (1936), chiar dacă autorul și-a îndreptat atenția mai mult asupra artelor plastice, părerile sale indică ideea de paralele cu arta sunetelor. Deci, doina noastră românească ,,evocă un orizont specific orizontul înalt, ritmic și indefinite alcătuit din deal și vale”.

3. 2 . Stratificări sonore în cadrul doinei

Majoritatea cântecelor din repertoriul folclorului românesc, interpretate vocal, sunt compuse din două elemente distincte: melodia și textul, relația lor fiind una destul de importantă.

În acest context vorbim despre o strictețe determinată de versul popular cântat și nu recitat, care are la bază în structura sa două tipare metrice tetrapodic/octosilabic sau tripodic/hexasilabic. În general în cadrul unui cântec acestea nu se combină (desigur că există și excepții), au un comportament izometric dând naștere seriilor ritmice și a frazelor muzicale care vor avea dimensiunea corespunzătoare acestor tipare. De asemenea, în varianta cântată toate versurile vor primi accent tonic din două în două silabe, organizându-se în picioare metrice binare de tip piric, această trăsătură a versului popular fiind stabilită de Constantin Brăiloiu.

Cercetările realizate de-a lungul timpului, de numeroși folcloriști arată că ornamentele muzicale din punct de vedere melodic sunt formate din trei straturi suprapuse care duc la creearea efectului sonor final. Cele trei straturi sunt următoarele: SB (stratul de bază), S II (stratul doi) alcătuit din note și desene melodice și S III (stratul trei) care are în componența sa ornamentele propriu-zise.

Vom caracteriza fiecare strat în parte:

Stratul de bază (SB) – acest strat este alcătuit din sunete corespunzătoare cântecului și este cea mai mai stabilă parte a lucrării muzicale. Are o relație directă cu textul ceea ce înseamnă că fiecărei silabe îi va corespunde un sunet componet al structurii de bază, numindu-se reper. Impulsul de moment al omului este pune accentul pe primul sunet din silabă, dar un sunet mai lung are un caracter mai pronunțat indiferent de poziționarea sa în cadrul silabei.

Notație grafică a accentului în silabă.
https://www.google.com/search?q=Notarea+grafic%C4%83+a+accentului+%C3%AEn+silab%C4%83&sxsrf=ALeKk03TvqHapQvtqX_-UMe7k0gFiUYJ9g:1592390623440&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwiRn9Cr1YjqAhVBiIsKHZt1D_QQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1366&bih=625, Accesare link: 01.04.2020.

Al doilea strat sonor (S II) – aici întâlnim note melodice precum pasaj, broderie, etc., care învelesc structura de bază, având misiunea de a face trecerea de la un sunet al structurii la altul, formând astfel un mod de ornamentare care ajută la rotunjirea și întregirea liniei melodice.

Al treilea și ultimul strat sonor (S III) – are ca structură ornamentele propriu-zise, înflorituri mici care împodobesc linia melodică.

Primele două straturi se pătrund reciproc de cele mai multe ori , iar delimitarea lor se poate face destul de greu și doar interpretarea, aspectul ritmic sau viteza de execuție pot

stabili cu exactitate apartenența (în cadrul horilor cu noduri interpretarea diferită și originală de fiecare dată, interpretul efectuând ornamentele în fucție de trăirile și sentimentele din acel moment).

3. 3. Ornamentația doinei (Analize muzicale)

„ Doina este un gen muzical înrudit cu balada, interpretul creator având rolul de a o improviza într-o continuă variație, într-o formă liberă, bazată pe câteva tehnici și procedee tradiționale, cu trăsături de apartenență folclorică, românească.”

În prezent suntem martorii unui proces lent de degradare a doinei, dovada sunt numeroasele cântece propriu-zise care sunt folosite adesea pentru a înlocui doina. În unele zone a fost preluată și interpretată instrumental de lăutari, acest lucru ducând la denaturarea autenticului acestui gen muzical dedicat vindecării sufletului ființei umane.

Ornamentația doinei este cu mult mai bogată și variată ca cea a baladei, asemănându-se câteodată cu cântecele propriu-zise întâlnite în câteva zone etnofolclorice, formulele melismatice fiind un element constitutiv al doinei, stilul de ornamentare, apariția și sunetele pe care se efectuează reprezentând diferențele între cântecele propriu-zise, doină și baladă.

Se se crede că cel mai arhaic tip de doină se păstrează încă în nordul Transilvaniei (Oaș, Maramureș) și nordul Olteniei (Gorj). Pornind laemisia vocală, nodurile, sunetele ,,sughițate” și ,,gâlgâite”, a sistemelor sonore cu ornamentație deosebită , realizate cu tehnica loviturilor de glotă,am efectuat analize conform structurii prezentate anterior cu scopul de a evidenția autenticul, pe care o găsim și astăzi unde se agață harta în cui, în nordul țării. Aici dăinuie și astăzi cântecul lung de dor, dragoste și jale.

Structurile muzicale pe care le-am analizat sunt doine cu noduri cântate adesea de oamenii din Târgu-Lăpuș, fiecare în parte amintindu-și de măcar o hore veche care îi mângâie sufletul. Modul de scriere este mult mai diferit decât cel pe care îl întâlnim în doinele simple, iar interpretarea ține întru-totul de moment, de stare, de persoană.

Pentru analiza ornamentației specifice doinelor, am folosit metoda propusă de etnomuzicologul Cristina Rădulescu-Pașcu.

Vai mâncată-s de mult rău

-hore cu noduri-

Repertoriu:Line melodică creată de Andreea Ghițiu

Transcriere: Liviu Ioan Iosif

Informator versuri: Martin Veturia, zonă-Rohia

Preluare versuri: Andreea Ghițiu

RM 1 Rep. 1=interjecție melodică incipientă

Rep. 7=Br.ꜜ

Rep. 9=Br.ꜛ, a.

Rep. 10= +, Br.ꜛ, ech., Pꜛ, a.

Rep. 13=ech. Rep. 19=a.

Rep. 20=a., Pꜜ,Br.ꜜ

Rep. 21=Pꜛ, +, Br.ꜛ, a. Pꜜ, a.

Rep. 29=ech.

Versificația este octosilabică, catalectică

Ritmul este parlando-rubato

Din căsuța mamii plină

-hore cu noduri-

Informator: Borodi Veronica

Zonă: Tîrgu Lăpuș

Transcriere: Liviu Ioan Iosif

Preluare: Andreea Ghițiu

RM 1Rep. 1=interjecție melodică incipientă

Rep. 10=echapee

RM 2Rep. 11=ech.+ a+Br.ꜛ+ech.+Br.ꜛ, Pꜜ+Pꜜ

Rep. 12=a

RM 3 Rep. 24=a, Pꜛ

RM 4 Rep. 25=ech+Brꜜ, Pꜜ+ech+Pꜜ, a + Pꜜ,a

Rep. 26=a

Versificația este octosilabică, catalectică

Ritmul este parlando-rubato

Mă ducei pe lângă râu

-hore cu noduri-

Informator: Nicolae Pițiș

Zonă: Lăpușul Românesc

Transcriere: Florin Avram

Legendă

RM 1 Rep. 1=interjecție melodică incipientă

Rep. 7=echapee

Rep. 9=echapee (notă melodică) apogiatura simplă anterioară (ornament)

RM 2 Rep. 11=Pasajꜛ (P) RM 3 Rep. 15=Pasajꜛ

Rep. 12= mordent Rep. 25=mordent

RM 4 Are doar strat de bază.

RM 5 Rep. 35=interjecție melodică

Rep. 42=apogiatură dublă, anterioară, + = execuția nodului

Rep. 44=mordent

Rep. 46=mordent, echapee

RM 7 Rep. 90= Pasajꜛ

Rep. 95= Broderieꜛ (Br) +Pasajꜜ, apogiatură simplă anterioară, + (nod)

RM 8 Are doar strat de bază

Capitolul IV-Horea cu noduri între tradiție și actualitate

4.1. Mutații funcționale

Datorită cercetărilor efectuate de specialiști pe teritoriul Maramureșului, s-a demonstrat faptul ca obiceiurile au suferit mai puține modificări de-a lungul vremii dintre toate manifestările pe care le întâlnim în această zonă. Acestea au fost conservate foarte bine de oamenii zonei, ceea ce ne arată interesul și implicarea deosebită în rândul comunității lor. Putem spune, că în prezent, tradițiile au devenit un mijloc de comunicare între om și izvorul folcloric, având un rol inovator și păstrător în același timp.

Obiceiurile sunt diferite de la o zonă la alta și reprezintă un mijloc de identificare și comunicare cu limbaj propriu, pentru căîn realizarea acesteia se folosesc mai multe căi: cea verbală se îmbină cu muzica, cu coregrafia, dialogul cu gestica și mimica, alcătuind un tot unitar.

Cunoașterea îndeaproape a obiceiurilor și tradițiilor proprii, ne poate ajuta la păstrarea valoarii lor la un nivel cât mai înalt, deoarece în zilele noastre suntem puși în fața fenomenului „mutațiilor funcționale”.Acest fenomen produce schimbările ducând la translarea actelor de pe un plan pe altul, iar un exemplu relevat este colindul religios cântat la biserică, pe care îl întâlnim și în centrul comunității ca mijloc de manifestare în cadrul unui obicei și mai apoi pe scene de spectacol în cadrul unor desfășurări artistice. Aceste practici au dus la strecurararea unor „viruși” ai evoluței foarte sesizabili în cadrul obiceiurilor, pierdându-și din esență.

Specialiștii în etnologie sunt de părere că aceste modificări au survenit în urma educației și pragului în care se regăsește omul. Tineretul este mult mai atras de inovație, de nou, deci și de horile actuale expuse cât mai mult și des însă, odată cu înaintarea în vârstă se întorc la rădăcinile și valorile tradiționale.

Muzica interpretată vocal este cu mult mai rezistentă în fața acestui proces de înoire față de cea instrumentală care are mult mai repede acces la aceste metode de ,,înfrumusețare” a folclorului. Ce este de apreciat și de remarcat în Maramureș este faptul că lăutarii păstrează încă în repertoriul lor cântece propriu-zise, hori de jucat sau vocale cântate la evenimente, iar în sat se organizează și acum adunări precum șezătoarea, nunta, colindul din cadrul sărbătorilor de iarnă, obiceiurile de primăvara-vară, cununa ș.a.

Cele mai mari diferențe se observă în rândul obiceiurilor legate de evenimentele de pe parcursul vieții omului: naștere, nuntă, înmormântare existând tendința de a simplifica dinscursul muzical și rânduiala. Melodiile rituale sunt cele pe care le regăsim într-un astfel de context, iar de la hora lungă până la actualitatea repertoriului de astăzi putem constata că există un drum foarte lung, o cale deschisă către nou, către evoluție. La acest proces au contribuit factori de natură economică, socială, schimbarea mentalității oamenilor chiar și apariția unor mijloace moderne. Țăranul maramureșean trăiește încă în lumea miturilor deși anumite semnificații au căpătat valențe noi.

Unul din președinții ,,Asociației Internaționale a folcloriștilor”, Mihai Pop, spunea că pe parcursulul evoluției culturii populare maramureșene, s-a produs acel fenomen numit „mutație funcțională” care a dus la pierderea însemnătății obiceiurilor rituale le-au amplificat pe cele ceremoniale și în final pe cele artistice. Pe parcurs, totul s-a rezumat doar la ideea de spectacol. Totuși, au rămas câteva locuri neatinse de procesele de inovație, acestea fiind muzeele satului de pe teritoriul Maramureșului. Multe sate și comune înca păstrează tradițiile vechi și horile autentice de familie care au survenit în numelui sau poreclei celui care o interpretează, ex: Hora lui Ilie, Hora lui Stan, Hora Floarii etc.

Cântecul de leagăn s-a născut în urma legăturii puternice dintre mamă și copil, dorind accelerarea procesului de adormire a copilului cu ajutorul vocii liniștitoare a mamei. Pornind de la această idee, ne dăm seama că acest gen de cântec are o vechime greu de estimat dar pe parcursul existenței sale i s-a acordat foarte puțină atenție, cunoscând multe schimbări textuale și ritmice la fel ca în cazult repertoriului copiilor, datorită reacțiilor spontane ale interpreților.

4. 2. Interviuri

Gânduri și răspunsuri de la Onișor Pop

Onișor Pop este un nume emblematic al Țării Lăpușului, datorită talentului său de a interpreta horile tradiționale ale zonei și în special horea cu noduri. S-a năcut la poale de munte, în comuna Groșii Țibleșului la data de 3 matrie 1968,într-o familie de oameni simplii. Domnul Onișor, ne mărturisește, fără emoție, ca se știe cântând de când e lumea și că nu poate să trăiască fără muzică. Este foarte bucuros și mândru de fiecare dată când îmbracă costumul sau popular, foarte vechi și, bineînțeles, când are oportunitatea de a cânta publicului său.

Iubește întrega zonă a Lăpușului, aceasta fiind o sursă imensă de inspirație pentru interpret, de aceea majoritatea cântecelor care îi alcătuiesc repertoriul sunt culese din satele Țării Lăpușului.

A absolvit Școala Populară de Artă din Baia Mare, clasa canto popular și a urcat pe scena multor festivaluri de folclor din țară, iar câteva titluri cu care se mândrește artistul sunt: premiul pentru autenticitate în cadrul concursului „Flori de pe Mureș”, este răsplătit pentru conservarea și promovarea stilului arhaic, cu premiul special la concursul „Alină-te dor, alină” de la Cicârlău, premiul I la „Festivalul nunților”, încă un premiu pentru „păstrarea tradițiilor” la festivalul „de Ispas la Năsăud”.

Fig 10. Onișor Pop, artist din Țara Lăpușului.

https://www.facebook.com/onisor.pop.754, Accesare link: 08.05.2020.

A: Domnule Onișor pop, noi ne cunoaștem de mult timp și ca artiști și ca prieteni. Sunt convinsă că dumneavoastră aveți mult mai multe informații despre ceea ce mă interesează pe mine, pentru lucrarea de licență, deoarece aveți o experiență mult mai îndelungată în interpretarea acestui stil muzical și anume, cântatul cu noduri . Povestiți-ne puțin despre horea cu noduri sau horea lungă cum se numește la noi în Lăpuș.

O.P: Da. Horea asta lungă, cum i- zâs Bela Bartok când o descoperit-o prima dată în Maramureș, în satele din Țara Lăpușului fiecare o denumește altfel, de exemplu la mine în sat îi zâce „horea înturnată”.

A: Și în Lăpușul Românesc, badea Pițiș îi zîce „hore nevestească”.

O.P: Ce pot să vă spun de horea asta în grumaz? Eu cred că o cântat-o oamenii de năcaz, pentru că e o hore de supărare până la urmă… textele care se cântă la horea în grumaz toate îs de supărare, de înstrăinare. Nu poți să puști din degete și să cânți hore în grumaz. Oamenii mai demult au fost necăjiți și cred că și-o stâmpărat năcazu' prin cântat.

A: Badea Pițiș ce zâce? … că nora s-o sfădit cu soacra și-o trimăs-o la săcerat, nemâncată și din cauza asta femeia și-o plâns năcazurile și supărările pă câmp?

O.P : Da, așe este și-o hore cu seceratu, „horea secerii”, îi zâce. S-o dus nora așe cum zâce badea Pițis. S-o dus la săcerat și nu i-o pus deloc de mâncare, o trăbuit să margă socra să-i ducă de prânz, da nu s-o mai dus în veci. Și-amu ie o tăt săcerat, o tăt săcerat, până o fost sară, că doră s-o dus acasă n-o avut ce face…când o ajuns acasă iară o trimăs-o socrăsa „Dute adă apă, dute mătură pân curte, dute fă tăte lucrurile…” și-apoi i-o pus de mâncare, ie bdiata n-o mâncat tătă zua nimnică. Ș-apoi și-o făcut cântare.

A: De la cine a-ți învățat horea asta?

O.P: A cânta în grumaz io nu cred că să-nvață, io cred că-i ceva nativ. Noi din zona Lăpușului ne naștem cu asta acolo-n laringe sau ce știu unde. Horile le-am învățat de la bătrânii din satele Țării Lăpușului, da a cânta io cred că m-am născut cu stilu ăsta, cu daru de a cânta în grumaz.

A Bine spus. E un dar de la Dumnezeu și nu oricine îl are!

O.P: Avem o femeie bătrână, vecină acolo lângă mine. Ave 90 de ani cânde eram io coptil și tăt mă auză cântând p-acolo. Și-o zâs „Dragu lelii, hai să-tenvăț io, hai să-ț spui io hori cum să cântă horea asta!” ș-apoi tăt mi-o cântat femeia ceie, numa ca din păcate n-am apucat-o pre mult, că o fost prea bătrână șila omini bătrâni te duci în culegeri, da nu-și aduc aminte. Tre să meri de n-șpe ori ca să scoți câteva hori. Își aduce aminte o hore amu, api pă când „ Mai hai dragu lelii, c-api mi-oi mai aduce aminte…”, atunci pă moment nu-și aduce aminte.

A: Da și păcat că nu mai sunt mulți rapsozi. Și care sunt îs învârstă, nu mai știu, nu mai pot, nu mai vreu și atunci se mai pierd din hori. Ce ziceți? Mai sunt tineri interesați de stilu ăsta muzical?

O.P: Din păcate, tot mai puțini. Acuma o apărut și televiziunile astea comerciale și amu tătă lumea știe cânta. Tătă lumea s-apucă să cânte hore-n grumaz sau nu știu ce hore și habar nu are. Avem io o colegă mai demult și zâce ” Tătă lumea știe cânta, numa nu știe trăgăna…”, apoi fix așa-i! Sunt copii talentați, mulți! Horea în grumaz, nu știu, am auzât la câțiva copii și chiar îs talentați. Să dăie Dumnezău să să nască cât mai mulți de ăștia, că-i păcat să nu meargă mai departe horea în grumaz, că asta ne reprezintă și îi cel mai vechi stil de interpretare.

A: Povestiți-ne puțin despre dumneavoastră, despre cariera dumneavoastră, ce faceți în timpul liber și pe unde activați.

O.P: Ce pot să-ți povestesc? Ca mai totă lumea am început să cânt, nici nu știu, cred că așa m-am născut. Am cântat peste tot pe unde-am fost. Când am fost coptil cântam pă la școală ca și toți coptiii. M-o descoperit învățătorea, m-o pus să cânt, i-o plăcut cum am cântat și pă la tăte serbările școlii. Dupa aceea la liceu am facut parte dintr-un ansamblu a liceului 5 din Baia Mare, în armată am facut parte din ansamblul unității din care făceam parte, api după aceea am facut parte din ansamblul Școlii de Artă, acuma mai colaborez cu Ansamblul Trnsilvania, am ansamblul ăla de la Groși și activitate culturală este bugătă.

A: Foarte bine, mă bucur! Ne cântați și nouă o hore cu noduri?

O.P: Sigur. Vă cânt, vă cânt!

A: Vi se pare greu de interpretat horea cu noduri?

O.P: Mnie nu mi să pare greu. Alții zîc că îî greu de cântat, mnie nu mi-o părut greu niciodată.

A: Există o tehnică anume pentru interpretarea horii în grumaz?

O.P: No amu vezi că acuma stând așe jos îî mai greu de cântat, păntru că trebe din diafragmă să vină respirația și îi cam gre, tre să te scoli în pticiore, no să fi stapân pă diafragmă și-atunci îî „ok”. Amu voi sunteți tineri, aveți susținere bugătă. Și io avem de spărjem jamurile când eram mai tânăr.

A: Noi vă mulțumim mult că a-ți fost disponibil și ne-ați primit la dumneavoastrăși că ne-ați cântat așa de frumos!

O.P: Să fii sănătosă!

Interviu realizat acasă la îndrăgitul artist, pe data de 16 ianuarie 2020.

Gânduri și răspunsuri de la Andela Șanta

Numele talentatei lăpușence Adela Șanta a răsunat de foarte multe ori pe scenele mari ale festivalurilor de folclor de la noi din țară. De fiecare data a reușit să se facă remarcată datorită interpretării „horei cu noduri”, specifică Țării Lăpușului, zonă pe care o reprezintă cu cinste și onoare.

A studiat muzica la Universitatea de Vest din Timișoara, iar în prezent este profesor de canto popular la Clubul copiilor „Tradiții”, director la postul de televiziune „Orizont Tv” și, bineînțeles, interpretă de muzică populară dar și de petrecere.

Fig 11. Adela Șanta, artist din Țara Lăpușului.

https://www.facebook.com/santa.adela.ramona, Accesare link: 08.04.2020.

A: Bună, dragă Adela! Mi-a fost dor să aud o voce cunoscută. Datorită izolării nu ne putem vedea și nici nu ne prea auzim. Unde îți petreci această perioadă?

Dacă ai puțin timp, aș vrea să te întreb câteva lucruri despre activitatea ta muzicală cu referiri și la horea cu noduri.

Aș vrea să îmi spui câteva lucruri despre începuturile tale artistice și despre activitatea ta profesională până în prezent.

Ș.A: Bună, Andreea! Într-adevăr perioada aceasta de izolare chiar dacă ne-a oferit, dacă pot spune așa, ocazia de a petrece mai mult timp în sânul familiei, ne-a și privat de unele lucruri, printre care și posibilitatea de a mai interacționa cu cei din jururl nostru, prieteni, colegi, cunoștințe. Și pentru că m-ai întrebat unde mi-am petrecut această perioadă, să știi că am ales să stau acasă și să profit maxim de fiecare moment petrecut împreună cu familia mea și mai ales m-am bucurat de fiecare clipă petrecută cu fetița mea!

Începuturile mele artistice…, aveam 17 ani, eram elevă la Liceul Pedagogic din Cluj Napoca, făceam parte din Ansamblul Folcloric al liceului și de asemenea, eram și membră a Ansamblului Studențesc ,,Mărțișorul”, din Cluj Napoca. După terminarea liceului, m-am întors acasă, la Rogoz și am activat la Ansamblul ,,Lăpușul” al Casei de Cultură din Târgu Lăpuș, și tot atunci am luat hotărârea de a mă înscrie la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Am început să studiez canto sub îndrumarea doamnei Angela Buciu și la îndemnul dumneaei m-am înscris la primul meu concurs ,,Moștenitorii”, Tezaur Folcloric. Au urmat apoi mai multe concursuri naționale: ,,Maria Lătărețu” Târgu Jiu, Iosif Sivu și Cosmin Golban la Timișoara, concursul de la Mamaia, concursul ,,Floare mândrăm de pe Iza” de la Șieu, ,,Alină-te dor, alină” de la Cicârlău unde am câștigat trofeul, adică măgărușul și lista sigur, poate continua. Participarea la aceste concursuri mi-a adus satisfacții deosebite cu atat mai mult cu cât rezultateale obținute mi-au adus multe premii I și trofee. Am colaborat apoi, o perioadă cu Ansamblul Folcloric Național ,,Transilvania” din Baia Mare și bineînțeles au urmat apoi spectacole, emisiuni televizate și totodată am început să-mi construiesc încet un repertoriu. În prezent sunt profesor de canto și încerc să îndrum la rândul meu tinerele talente pe drumul cântului popular.

A: Știu că în repertoriul tău, un loc aparte îl ocupă și horea cu noduri, specifică zonei noastre. Te rog să îmi spui cum ai început să cânți cu noduri și de unde ți-ai cules cântecele.

Ș. A: Da, horea cu noduri ocupă un loc aparte în repertoriul meu și trebuie să recunosc faptul că a fost o adevărată provocare pentru mine, și spun asta pentru că am început să cânt cu noduri la îndemnul doamnei Angela Buciu. Deoarece dânsa nu cânta cu noduri am fost nevoită să descopăr singură acest mod de interpretare. Nu a durat prea mult până să reușesc, asta pentru că am simțit de la primele încercări că e ceva ce se află în interiorul meu, ceva ce nu descoperisem încă. Am prins atat de mare drag de horea cu noduri încât am început să o cânt în toate concursurile, spectacole și ori de câte ori aveam ocazia. Aveam o stare aparte când interpretam hori cu noduri, nici nu știu dacă pot să descriu în cuvinte, motiv pentru care am început să culeg aceste hori, nu a fost deloc ușor deoarece nu am găsit prea mulți bătrâni care să-și aducă aminte horile din tinerețe. Am cules de la Nicolae Pițiș o hore ,,Pasăre de pe câmpie”, pe care am și cântat-o în concursuri, mai târziu mi-am compus eu o hore cu noduri ,,Mândru să vede de lună” și am mai învățat o hore de la o bătrână din sat ,,N-am crezut că pot ajunge”, variantă foarte asemănătoare cu cea interpretată de domnul Grigore Leșe. Am cules și câteva cântece ritmate, dar dat fiind faptul că prea puține am reușit să adun, am început să-mi compun eu, astfel ca mare parte din cântecele mele sunt compoziții proprii. Mi-am compuns singură textele iar la o parte din liniile melodice a contribuit și soțul meu Marcel Both.

A: Ce reprezintă horea cu noduri în cariera unui artist consacrat și în viața celor de la care ți-ai cules cântecele?

Ș.A: Pentru bătrânii noștri care cântau cu noduri, era un mod deosebit de a exprima marea trăirilor sufletești. Prin horea cu noduri își cântau dorul, supărările, greutățile și trăind vremuri deloc ușoare și mult diferite de cele pe care le trăim noi, era modul lor de a se exprima, de a se exterioriza, de accea cred că nici măcar nu le era greu să le cânte și să cânte, așa, cu noduri pentru ca ei defapt asta simțeau, asta trăiau. În schimb pentru noi, care avem parte de un trai mult mai ușor, e cu totul altfel. Ca să poți să te exprimi în acest mod de interpretare și să transmiți un mesaj care să ajungă la sufletele celor care te ascultă, trebuie să cunoști cât mai multe, despre viața, traiul, obiceiurile bătrânilor noștri, care nu sunt altceva decât adevărate comori, adevărate exemple de urmat, unii chiar adevărate enciclopedii. Din punctul meu de vedere, ca să poți să transmiți ceva prin cântec, trebuie să simți ceea ce cânți și nu poți să simți decât dacă o parte din tine se identifică cu o așa trăire aparte a celor pe care îi moștenim, a înaintașilor noștri. Dacă eu, sau tu, sau oricare artist consacrat de muzică, descoperă acea parte despre care vorbeam mai devreme, este cu adevărat un lucru de mare valoare, este un har și de aici reiese care este opinia mea în ceea ce privește importanța horii cu noduri din viața unui artist consacrat. Horea cu noduri aduce un plus de valoare, o încununare a trăirilor și a împlinirilor unui artist.

A: Ce perspectivă crezi ca are horea cu noduri în Țara Lăpușului? Crezi că tânăra generație va duce mai departe acest stil de horit?

Ș.A: Legat de perspectiva pe care cred ca o are horea cu noduri în Țara Lăpușului, vreau să îți spun că în calitate de dascăl și îndrumător al copiilor care își doresc să îmbrățișeze o carieră muzicală, am motive să cred că horea cu noduri nu v-a muri, cel puțin nu încă. Chiar dacă modernismul și stilizarea folclorului este în continuă creștere și evoluție, pentru că am eleve care deși au vârste fragede de 9 respectiv 10 ani, au ales din proprie inițiativă să ducă mai departe horea cu noduri. Acest lucru nu numai că mă bucură foarte mult ci mă face să cred cu tărie ca valorile noastre românești nu vor fi îngropate, iar horea cu noduri este o valoare inestimabilă a noastră a lăpușenilor.

A: În viziunea ta, care crezi că este cel mai autentic interpret al horii cu noduri în Țara Lăpușului?

Ș. A: Cel mai autentic interpret…?, nu știu dacă neapărat pot să dau un nume , asta pentru că Țara Lăpușului are mulți interpreți autentici care au promovat horea cu noduri, fiecare în felul lui. Eu zic că fiecare în parte este autentic, fiecare în parte este valoros și nu cred că pot să numesc pe cineva anume ca fiind cel mai autentic. Horea cu noduri este una, modul de interpretare diferă de la un interpret la altul, fiecare este unic în felul lui.

A: În prezent, mai cânți hori cu noduri?

Ș.A: În prezent cânt destul de rar cu noduri și de regulă atunci când predau la ora de canto, când le pregătesc pe cele două eleve ale mele care studiază acest stil.

A: Ce planuri de viitor ai și ce sfaturi le-ai da tinerilor interpreți care pășesc pentru prima dată pe drumul muzicii?

Ș.A: Planuri de viitor? …îmi doresc să compun cât mai multe cântece atât pentru repertoriul meu cât și pentru copii și mă refer aici la elevii pe care îi îndum și pe care îmi doresc să-i ajut, printre altele să-și creeze un reprtoriu propriu. Îmi doresc să ajug la un moment dat să adun într-o culegere toate creațiile mele, pentru a le lăsa moștenire generațiilor viitoare. De asemenea, îmi doresc ca prin intermediul emisiunilor pe care le realizez în prezent, să promovez cât mai mult folclorul tradițional din zona noastră și nu numai. Pe tinerii interpreți care pășesc pentru prima dată pe drumul muzicii, i-aș sfătui să încerce să-și creeze un repertoriu propriu, să-și îmbunătățească cât mai mult cunoștințele despre folclorul și tradițiile românești, să nu se îndepărteze de frumusețea și autenticitatea cântecelor, tradițiilor și a costumelor populare românești.

A: Ce valori trebuie să respecte pentru a se consacra?

Ș.A: Valorile pe care tinerii trebuie să le păstreze pentru a se consacra, așa cum spuneam și mai devreme, sunt autenticitatea cântecelor, costumului tradițional, tradițiilor și de asemenea crearea unui repertoriu propriu care să vină ca o contribuție la completarea continuă a patrimoniului românesc.

A: Îți mulțumesc mult pentru că ți-ai făcut timp să vorbești cu mine și îți doresc mult succes în activitățile pe care le desfășori pe toate planurile!

Ș. A: Cu mare drag! Și eu îți mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine pentru realizarea acestui interviu. Sper să îți fie de folos acest material și de asemenea îți doresc să ai mult succes în tot ceea ce îți propui să realizezi! Doamne ajută!

A: Doamne ajută!

Întrebări și răspunsuri ale lui Grigore Leșe despre horea în grumaz pe care le-am descoperit în cartea sa:

Grigore Leșe s-a născut la 20 februarie, 1954, în Stoiceni, Târgu-Lăpuș, județul Maramureș. Absolvent al Academiei de muzică ,,Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare, studiind fagotul, Grigore Leșe a reușit să se remarce prin activitatea folclorică pe care a promovat-o și a desfășurat-o pe parcursul anilor.

Este profesor și doctor în muzică, iar repertoriul său se bazează pe melodiile vechi, horile maramureșene care poartă cu ele autenticitatea folclorului din zona din care își trage rădăcinile interpretul.

Fig 12. Grigore Leșe, renumit interpret de muzică tradițională din Țara Lăpușului

https://www.inyourpocket.com/bucharest/grigore-lese_7230e, Accesare link: 08.04.2020.

Taina horilor?

,,Horile de azi urzesc horile îmbătrânite. Ele sunt schimbătoare, nu sunt împietrite pe veșnicie. Sunt vremelnice, trecătoare. Horile se tărăgănează și răsar în noi când nu ne așteptăm. Sunt ca un curcubeu, se arată și dispar. Câteodată horil fug din teritoriile cu oameni dornici de putere și se ascund în locurile unde lumea mai trăiește și mai simte dimensiunea magică a vieții.”

Drumul horilor?

,,Când horesc în haine țărănești, pășesc în timp: domol și cu chibzuință. Hainele și horile se prefac în aură ocrotitoare.”

Mărturisirea horii

„Horea în grumaz. Întotdeauna îmi este greu să vorbesc, îmi este greu să scriu (..). Între mine și hore există o legătură foarte puternică, o intimitate creată în timp, o contopire chiar. Poate de aceea, mă simt în largul meu, eu cel adevărat, doar când horesc. (..) Studiul academic mi-a format criteriu, exigență muzicală și deschidere, iar astăzi interpretez, alături de alte muzici, un gen muzical străvechi, dificil de abordat scenic. Pe de altă parte m-am născut într-o familie de țărani, în care bunicile și mama horeau,(..) iar tata era staroste la nunți”

Cum horește omul?

,,Horește când i se năzare, când îi pica bine, când e supărat, când e lipsit, când e ostenit, când e ăn caznă, când e în trudă, când e în griji, când pătimește, când are frământări, când are durere. (…) Horitorului nu-i place să fie văzut când horește, horește când e singur. De aceea este foarte greu să determine pe cineva să-ți horească. Chiar dacă o face-din experiența personală-nu o face cu adevărat. Pentru el horitul e un leac miraculous, tămăduitor (..) horitul este o necesitate.”

Horitul se moștenește!

,,Horitul se moștenește, nu se învață. Străbunica Dochia din Stoiceni horea, la fel și mama mea, Năstasia lu’ Pavăl din Fânațe. Tot așa se întâmplă și cu horile. Nu poți hori niciodată de două ori la fel și nici nu poți transmite o hore întocmai. Fidelitatea ține de stare, eventual de text, oarecum de linia melodică, niciodată de ornamentică. Înflorirea melodiei, creează o senzație unică, de învăluire, de uitare de sine, de mister.”

Horile-s stâmpărări

,,Am ajuns, în sfârșit, la mine acasă. Acolo unde prin satele cercetate cuvântul doină este aproape necunoscut. Acolo unde oamenii vorbesc despre hore, acolo unde o horesc, ruptă din inima lor, acolo unde horile au apărut odată cu dealurile, cu munții, cu cerul și cu pământul (,,horă” joc, dans popular, ,,hore” doină). “

Horitul în grumaz. Ce spun țăranii

,,(..)însă lelea Mare mi-a explicat cel mai bine ce se întâmplă în timpul horitului: Grumazul aista e ca o țeghe (țeavă), da are și pe dinafară, și pe dinăuntru tot felul de zgârcituri. Zgârciturile astea nu trebuie să hie uscate, că doară și pe tulnic torni apă ca să poți zice în el. Pe țeghea asta, ca să poți hori mândru, trebuie să vie aer, da’, că de nu, te nădușești și nu mai poți hori. Aerul pornește din bojoci (plămâni) și vine, pân’ la chept (piept), la strunele gâtlejului, să le facă fremete. Simți că se face așa, ca un vârtej de aer în grumaz. Și după aia se încoardă strunele ca și cum s-ar rupe. Apoi sună în chept, în obraji, în nas, în gură, de parcă ar fi o ceteră (vioară) în capul meu. Și horea trebuie să-mi placă mie, că pentru mine o horesc, numa’ așa le poate place și la alții. ”

Nicolae Pițiș, monument UNESCO și păstrător al horei cu noduri

Badea Pițiș s-a născut la 13 martie 1939, în Lăpușul Românesc, o localitate din Maramureș, la vreo 50  de kilometri de Baia Mare și fost declarat cel mai autentic interpret al doinei maramureșene, primind titulatura de „tezaur uman viu“, alături de alte nouă persoane care se încăpățânează să ne ducă mai departe tradițiile.

Faima dânsului a apărut în anul 1970 când a fost chemat la București pentru a cânta în  filmul „Pintea Haiducul“, al regizorului Mircea Moldovan. Chiar dacă chipul dânsului nu apare pe parcursul filmului, doina sa maramureșeană, „După pui de lăpușan“, se regăsește pe coloana sonoră a peliculei.

A colindat lumea, luând cu el simplitatea, traista și fluierul, purtând și pe alte meleaguri frumusețea și autenticitatea folclorului românesc.

A obținut zeci de diplome în țară și străinătate printre care amintim:
– 2012, 24 iunie Marele Premiu, „La poale de Țibleș” Bistrița;
– 2012, 19 august „DIPLOMA DE TEZAUR UMAN VIU”;
– 2012, 24 iunie Premiul “Codruța Vartic in memoriam” „Pentru respectul și prețuirea manifestată față de valorile tezaurului folcloric românesc”Târlișua, Bistrița;
-2011, 9 decembrie „DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ” „Premiul pentru autenticitate, o viață dedicată cântecului popular nealterat” Consliliul Județean Maramureș;
– 30 decembrie 2009, „Premiile președintelui” „Pentru promovarea cântecului popular maramureșean” Mircea Man, Consiulul Judetean Maramures;
– 2008 „Cetățean de onoare al comunei Lăpuș” Pentru contribuția la valorificarea și promovarea folclorului lăpușean;
– 18 mai 2008, Premiul Special la Festivalul „Horea în grumaz”;
– Premiul special pentru cel mai bun film folcloric acordat de Fundația Națională pentru Civilizație rurală „Niște țărani” Pentru filmul „Lima-hai Hotarul dintre fân și cer!” Un film despre Nicolae Pițis.

Fig. 13 Rapsodul popular din Țara Lăpușului, Nicolae Pițiș.

http://epochtimes-romania.com/news/o-minune-de-om-nicolae-pitis–168122, Accesare link: 09.04.2020.

„Ținând cu sfințenie la buna păstrare a tradiției încă din perioada copilăriei, a cântat la clăci și nunți, vocal, cu fluierul și trâmbița, purtând cu demnitate costumul popular, lucru pe care îl face cu plăcere și la această vârstă. De Nicolae Pițiș, o personalitate polivalentă, a auzit întreaga Țară a Lapușului, îl cunoaște Maramureșul, îl cunosc toți cei pe care i-a bucurat cu horea lungă, pe care a cântat-o pe plan național și internațional.
Rapsodul Nicolae Pițiș cântă doine – temelie de spirit și înțelepciune a cântecului popular în tezaurul spiritual al românilor. Prin doină și-a exprimat profundele sentimente de dor, de jale și de dragoste. Cântând doine, rapsodul își dezvăluie lumea sa interioară, trăirile și neliniștile sale. El și-a doinit durerea, suferința, jalea, dorul și tristețea; și cand i-a fost bine prin doină și-a cântat bucuria de a trăi.”

1 După pui de lapușean     
2 Tu, mireasă, miresucă
3 Tropotită ca la Budești
4 Ce te legeni, bradule
5 Când ciobanu' ș-o pierdut oile
6 Marșul lui Mihai
7 Cântec haiducesc
8 Joc de-nvârtit
9 Cântec lapușenesc
10 A țapinarului
11 Hore nevestească
12 Balada oilor

Cântecele enumerate mai sus sunt doar câteva dintre horile rapsodului Nicolae Pițiș, pe care le interpretează atât pe șcenele spectacolelor cât și în gospodăria sa în timpul muncilor pe care le desfășoară.

Concluzii în urma interviurilor cu interpreții din zonă

Datorită faptului că suntem colegi de cântec și ne cunoaștem de foarte mult timp am ales pentru interviurile mele doi oameni speciali ai Țării Lăpușului, pe Onișor Pop și Adela Șanta care au răspus afirmativ dorinței mele de a sta puțin la „povești”, privind horea cu noduri ,dar și viața și activitatea lor artistică.

Pe domnul Onișor l-am vizitat la domiciliul său din Baia Mare prin luna ianurie a anului acesta și sunt foarte bucuroasă ca am putut avea această discuție față în față. În schimb, interviul cu Adela a decurs puțin mai diferit, telefonic, datorită restricțiilor de distanțare socială din această perioadă pandemică. Însă, mă bucur că am fost sănătoși și chiar dacă nu ne-am putut întâlni, am avut o discuție frumoasă și interesantă de la distanță.

Recunosc că această parte a interviurilor nu este chiar ușoară, deoarece mereu trebuie să îți alegi cu grijă întrebările pe cale le adresezi unor oameni cu multe cunoștințe în domeniul respectiv, trebuie să știi să asculți informațiile primite și să nu intervi cu alte completări sau intrebări decât unde este chiar necesar, altfel poți să perturbi discursul logic al persoanei intervievate. Știam multe lucruri despre cei doi interpreți, însă am fost surprinsă să aflu multe alte detalii neștiute, poate de nimeni până în acel moment.

Putem observa totuși o diferență de mentalități , cei doi artiști făcând parte din generații diferite, cu principii distincte, dar care au în comun dragostea pentru autentic, folclor și, în special, pentru cântecul și portul lăpușean.

După tot ce am trăit în acești ani din viața mea, mi-am dat seama că sunt o norocoasă pentru că m-am născut pe aceste meleaguri frumoase, încărcate de spiritualitate, pline de oameni buni și inimoși care indiferent de circumstanțe te fac să te simți acasă în propriul lor colț de rai.

Concluzii

Munca de cercetare pe care am depus-o în cadrul lucrării de licență, prezentată anterior, prin definiții, noțiuni, citate, explicații, partituri, analize și imagini cu referire la „horea cu noduri” din Țara Lăpușului, arată interesul deosebit pe care îl am asupra acestei teme. Tot ce am ales să prezint în această lucrare se datorează în deosebi faptului ca provin din această zonă, am cunoștințe despre ceea ce reprezintă acest stil de muzică pentru oamenii de aici și încă un lucru important de menționat este faptul că sunt unul dintre interpreții Țării Lăpușului care abordează cântatul cu noduri.

Pentru a-mi forma repertoriul actual am ales să îmi culeg cântecele de pe toate satele aprținătoare Țării Lăpușului . În acest sens, am făcut numeroase vizite în aceste sate la persoanele despre care am aflat că duc mai departe și promovează în rândul tinerilor folclorul tradițional. Am fost deosebit de impresionată de repertoriul bogat și de stilul de interpretare al femeilor pe care le-am vizitat acasă.

Prin această lucrare am dorit să scot în evidență valoarea inestimabilă a horei cu noduri și elementele cheie care au ajutat la păstrarea și perpetuarea acestui gen muzical, până în zilele noastre, chiar dacă au avut loc numeroase transformări și procese de stilizare a folclorului tradițional.

Primul capitol este dedicat studiului introductiv despre zona Maramureșului, respectiv Țara Lăpușului, aplasare geografică a zonelor, scurt istoric, existența și evoluția folclorului, prezentarea portului popular tradițional din Țara Maramureșului și Țara Lăpușului, componența tarafului instrumental, tradițiile și obiceiurile vieții.

Capitolul II cuprinde,,desfacerea” doinei pe toate planurile și prezentarea trăsăturilor morfologice specifice horei cu noduri, doina ca patrimoniu imaterial UNESCO în România, analiza a trei hori cu noduri, culese de mine din satele Lăpușene, iar la final, folclorul contemporan și schimbările resimțite astăzi în tradițiile și muzica românească.

Am acordat o mare atenție fenomenelor și factorilor din zilele noastre care duc la tulburarea și transformarea repertoriului muzical autentic, prezentând cauzele apariției acestor mutații funcționale și argumentele care stimulează umanitatea să se împotrivească în fața acestor fenomene de denaturare a autenticului. De exemplu, cântecele din cadrul ritualelor vieții omului (nuntă) au suferit astfel de transformări, punându-se accentul mai mult pe imagine și felul cum se desfășoară evenimentul, ca semn de mândrie și bogăție. La toate aceste transformări au contribuit câțiva factori importanți: de natură economică și socială, informare mass-media care influențează schimbarea mentalității omului și accesul necontrolat la orice fel de informație.

Un lucru extraordinar de bun pentru cultura maramureșeană este faptul că această zonă a fost foarte puțin atinsă de astfel de fenomene perturbatoare, oamenii de aici păstrează, încă, în unele zone, cu sfințenie, rânduiala veche a lucrurilor. Țăranul maramureșean are încă credința divină fără de care nu ar putea trăi, plăcerea de a munci, crezând în continuare că este cheia succesului și dragul pentru toată bogăția culturală moștenită din neam în neam.

Cred că ceea ce am reușit să prezint în această lucrare, reflectă o punte de trecere între generații și mentalități diferite. Ceea ce mă bucură într-un mod deosebit este faptul că nici în zona Țării Lăpușului nu au pătruns mulți factori de perturbare a culturii și că în ciuda modernismelor, oamenii acestei zone își apără cum pot ei mai bine și duc mai departe tradițiile, obiceiurile și cântecele lor.

Participările mele la diferite concursuri de folclor, unde am interpretat horea cu noduri și întâlnirile cu oameni de specialitate care mi-au explicat mult mai în detaliu importanța acestor cântece, m-au făcut să realizez cât de importantă este perpetuarea acestui stil de muzică și a foclorului în general. Cred că este foarte importat să oferim copiilor încă de mici, informații și educație cu privire la cultura noastră românească pentru a reuși să păstrăm în viață puținele elemente autentice care ne-au mai rămas.

În concluzie, eu cred că am reușit să subliniez ideea în jurul căreia mi-am construit această lucrare, și anume, doina cu noduri în termeni științifici sau „horea nevestească”, „horea înturnată”, cum o cunosc lăpușenii. Aceștia o prezintă, oriunde și tuturor celor interesați, cu mândrie, fiind elementul care îi deosebește de alții.

Bibliografie

Achiței, Gheorghe, Problema categoriilor estetice, Editura Didactică și Pedagogică, 1968.

Adăscăliței, Vasile, Doine si balade, Editura Ion Creangă, București, 1970.

Bănățeanu,Tancred, Portul popular din regiunea Maramureș, Editura Sfatul Popular al regiunii Maramureș, Casa creației populare, 1965.

Bârlea, Ovidiu, Poetica folclorică, Editura Universală, București, 1979.

Bilțiu, Pamfil, Studii de etnologie românească, vol. 1, Editura Saeculum I.O, București, 2003.

Bilțiu, Pamfil, Studii de etnologie românească, vol. 2, Editura Saeculum I.O, București, 2004.

Bott, Marioara, Rozica, Vacanța în Țara Lăpușului, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2014.

Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc. II, Momente și sinteze, Editura Minerva, București, 1983.

Bîrgu-Georgescu, Ligia, Introducere la Antologia de lirică populară românească, București, 1983.

Baciu, Gheorghe, Dansul popular românesc. Studii, Editura Didactică și Pedagogică, 1958.

Balotă, Nicolae, Simbol, în Dicționar de termeni literari, Editura Academiei , București,1976.

Bârlea, Ovidiu, Eseu despre dansul popular românesc, Editura Cartea Românească, 1982.

Bocșa, Ioan; Stan, Alina, Praguri. Muzică tradițională din Munții Apuseni. Bazinul Arieșului și Văile Aiud, Geoagiu, Galda, Ansamblul Icoane, conducător Ioan Bocșa, producător UAIFMR, 2014.

Brăiloiu, Constantin, Opere, volumul I, Editura Muzicală, București, 1967.

Brăiloiu, Constantin, Opere. II, traducere și prefață de Emilia Comișel, București, Editura muzicală, 1969.

Brăiloiu, Constantin, Opere. IV, prefață, traducere și îngrijire de Emilia Comișel, București, Editura muzicală, 1979.

Caraman, Petru, Studii de folclor, volumul II, Editura Minerva, București, 1988.

Cazimir, Ștefan, Tensiunea lirică, Editura Eminescu, 1971.

Coatu, Nicoleta, Structuri magice tradiționale, BIC ALL, 1998.

Coatu, Nicoleta, Intertextualitatea la nivelul textului oral-folcloric, în Studii și cercetări lingvistice, Editura Academiei Române, tom. XXXVI, nr. 1/1985.

Coatu, Nicoleta, Retorica receptării textului epic oral-folcloric, în Studii și cercetări lingvistice, Editura Academiei Române, tom. XXXIX, nr. 1/1988.

Coatu, Nicoleta, Considerații asupra poeticii oralității folclorice, în Studii și cercetări lingvistice, Editura Academiei Române, tom. XLII, nr. 5/1992.

Coatu, Nicoleta, Metaforă și discurs folcloric, în Anuarul I.E.F. C. Brăiloiu, Editura Academiei Române, tom. 3, 1992.

Coatu, Nicoleta, Comunicare și structuri poetice rituale, în Studii și cercetări lingvistice, serie nouă, Editura Academiei Române, nr. 4/1992.

Coman, Mihai, Text și subtext în ceremonialul folcloric, în Folclor Literar, VI, Timișoara, 1983.

Comanici, Germina, Sincretismul limbajelor în modelul de rol al obiceiurilor populare, în Anuarul I.E.F. C. Brăiloiu, București, Editura Academiei Române, tom. 3, 1992.

Cocean, Pompei, Geografie regională, Editura Presa Universitară Clujeană, 2005.

Comișel, Emilia, Folclor muzical, Editura Didactică și pedagogică, București, 1967.

Constantinescu, Nicolae, Lectura textului folcloric, București, Editura Minerva, 1986.

Evseev, Ivan, Simboluri Folclorice. Lirica de dragoste și ceremonialul de nuntă, Editura Facla, Timișoara, 1987.

Fochi, Adrian, Estetica oralității, Editura Minerva, București, 1980.

Gaster, M., Literatura populară română, Editura Minerva, 1983.

Gusev, I. V., Estetica folclorică, Leningrad, 1967.

Hartman, Nikolai, Estetica, București, Editura Univers, 1974.

Hegel, G. W.F., Prelegeri de estetică, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1966.

Hasdeu, B.P., Studii de folclor, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1979.

Herseni, Traian, Forme străvechi de cultură populară românească, Editura Dacia, 1977.

Leșe, Grigore, Horea în grumaz, Înger păzitor și ispită, Editura Humanitas, București, 2015.

Olteanu, Gheorghe, Structurile retorice ale liricii orale românești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1985.

Oprea, Gheorghe și Agapie, Larisa,Folclor muzical românesc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

Papadima, Ovidiu, Literatura populară română. Din istoria și poetica ei, EPL, București, 1968.

Pop, Mihai, Folclor românesc, vol II, Editura Grai și Suflet , București, 1998.

Pop, Gh., Gheorghe, Folclor muzical din Maramureș, Tipografia Maramureș, Baia Mare, 1982.

Răchișan, Delia-Anamaria, Metode de cercetare. Cercetarea etnologică de teren (suport de curs). Aplicații, Cluj-Napoca, Editura Mega, Editura Argonaut, ediția a doua, revizuită, 2018.

Răchișan, Delia-Anamaria, Scientific dictionary. Romanian-English explanatory dictionary of ethnology, ethnography, folklore, popular literature and mythology, Cluj-Napoca, Editura Mega; Editura Argonaut, 2018.

Răchișan, Delia-Anamaria, Dictionnaire scientifique. Dictionnaire explicatif roumain-français d'ethnologie, d'ethnographie, de folklore, de littérature populaire et de mythologie, Cluj-Napoca, Editura Mega; Editura Argonaut, 2018.

Răchișan, Delia-Anamaria, Privire apolinică. Studii de literatură, etnologie și folclor. Perspective comparativ-analitice, ediția a doua, revizuită și adăugită, Cluj-Napoca, Editura Mega; Editura Argonaut, 2017.

Răchișan, Delia Anamaria, Mitologia românească și estetica artei tradiționale din Maramureș, București: Editura Academiei Române, 2015.

Răchișan, Delia-Anamaria, Formulele magice și antropologia vârstelor. Magia cuvântului în Maramureș, București, Editura Academiei Române, 2013.

Roșca, Nuțu, Lirica populară din Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2005.

Rădulescu-Pașcu, Cristina, Ornamentica melodicii vocale în folclorul românesc, Editura Muzicală a Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România, București, 1998.

Rucsanda, Mădălina, Dana, Obiceiuri tradiționale de peste an, Specii muzicale integrate obiceiurilor de primăvară, vară și toamnă, Vol. 1, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2007.

Rucsanda, Mădălina, Dana, Repertoriul neocazional al folclorului muzical românesc-Genuri vocale și elemente structurale, Editura Universitaria, Craiova, 2014.

Rusu, Liviu, Viziunea lumii în poezia noastră populară, E.P.L., 1967.

Rxăndoiu, Pavel, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, București, Ed. Grai și Suflet, 2001.

Simion, Eugen, Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei românești, Editura Cartea Românească, București, 1980.

Ștef, Dorin, Istoria folcloristicii maramureșene, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2006.

Ursache, Petru, Prolegomene la o estetică a folclorului, Editura Cartea Românească, București, 1980.

Ursache, Petru, Poetica folclorică, Editura Junimea, Iași, 1976.

Vasilescu, Thoader; Sever, Tita, Folclor coregrafic românesc, Comitetul de stat pentru Cultură și Artă, București, 1969.

Vrabie, Gheorghe, Din estetica poeziei populare române, Editura Albatros, 1990.

Vrabie, Gheorghe, Retorica folclorului, București, 1978.

Webografie

Anexe

Fig.14 Poartă tradițională maramureșeană.

https://transilvaniareporter.ro/maramures/o-noua-poarta-simbol-din-lemn-la-intrarea-in-maramures/, accesare 26.06.2020.

Fig.15 Muzeul etnografic din localitatea Rogoz, Târgu Lăpuș.

https://www.parohiarogoz.ro/cladiri/casa-muzeu/, accesare 26.06.2020.

Fig.16 Femei îmbrăcate în port popular lucrând la o pălărie bărbătească din pene de păun.

Arhivă personală.

Fig.17 Război de țesut utilizat și astăzi.

Arhivă personală.

Fig.18 Meșterul popular Perța Cuza din zona Lăpușului.

http://acasalaromani.ro/alexandru-perta-cuza/, accesare 26.06.2020.

Fig.19 Interiorul bisericii din Boiereni.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_Sf._Arhangheli_din_Boiereni, accesare 26.06.2020.

Fig.20 Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz, ridicată în 1663, declarată monument UNESCO.

http://stiati-ca.epistole.ro/2013/02/stiati-ca-biserica-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavril-din-rogoz-este-inclusa-in-patrimoniul-unesco/, accesare 26.06.2020.

Fig.21 Muntele Șatra, locul numit și acum „Șatra Pintii”, și-ar fi avut sălașul celebrul haiduc Pintea Viteazul și ortacii lui.

https://www.stirilekanald.ro/asta-e-muntele-din-romania-care-le-este-interzis-femeilor-afla-totul-despre-athosul-maramuresului-si-despre-minunile-ce-se-petrec-la-schitul-de-acolo-16990564, accesare 26.06.2020.

Fig.22 Casa interpretului Grigore Leșe, din localitatea Stoiceni, Târgu Lăpuș.

https://www.wowbiz.ro/foto-imagini-incredibile-cu-casa-lui-grigore-lese-locuinta-in-care-s-a-nascut-artistul-arata-precum-cele-de-la-muzeul-satului-e-albastra-e-acoperita-cu-paie-si-e-facuta-din-lemn-16396236, accesare 26.06.2020.

METODA STARBURSTING / EXPLOZIE STELARĂ

-horea cu noduri-

Horea cu noduri” a fost identificată de etnologii Bela Bartok și Tiberiu Brediceanu, în urmă cu 100 de ani în Maramureș.

De obicei, temele invocate prin intermediul doinei sunt dorul, înstrăinarea, revolta, tristețea, iubirea, regretul, etc.

Era cântat de femei la câmp, de obicei nurori departe de casa sau femei sărace venite în claca, de femei chinuite, care cântau și se tânguiau.

Caracteristica principală a horei cu noduri sau a „horei nevestești” este reprezentată de plânsetul sughițat care se repetă ritmic și crează un sunet aparte greu de imitat sau cântat de oricine. Horile lungi autentice au numărul nodurilor mult mai mare (între 10-15), însă în contemporaneitate numărul s-a redus semnificativ. Loviturile de glotă și nodurile s-au format la baza corzilor vocale, cu ajutorul unei tehnici vocale aparte. Acest lucru îi pune în dificultate pe mulți interpreți, chiar dacă pare un sunet necontrolat este foarte greu de redat. Cercetătorii au ajuns la conculuzia ca „nodul” este mai mult un sunet lovit decât cântat, deoarece interpretul emite aceste sunete involuntar.

Horea cu noduri este întâlnită și peste deal, în Maramureș, dar este cu mult mai prezentă în Țara Lăpușului, fiind cel mai important element caracteristic al acestei zone.

BRAINSTOMING

-doina-

FIȘA LOCALITĂȚII CERCETATE

Împrejurarea înregistrării (context, practică etnologică, proiect): practică etnologică

Data: 26.06.2020.

Locul: Rogoz, Maramureș, România.

Numele și prenumele cercetătorului: Ghițiu Andreea Veturica

Specializarea, anul: ETNOLOGIE, III.

Denumirea oficială a satului, a comunei din care face parte satul: Rogoz, sat ce aparține orașului Târgu Lăpuș

Denumirile vechi ale satului, ale comunei:….Rogos…………………………………………

Vechimea aproximativă a satului:. Prima atestare documentară: 1488……

Numărul locuitorilor:…. 1.324 locuitori…………………………………….

Enumerați locuitorii de altă naționalitate:.maghiari……………………..

Îndeletnicirile locuitorilor în sat:……agricultura, creșterea animalelor…………………………………….

Denumirea râului. De unde izvorăște? Unde se varsă?..Râul Lăpuș . Lapusul izvorăște de sub vf. Văratic, la cca 1200m, și se varsă în Someș……………..

Accesul la televiziune, cablu:….Da…………………………………………………………

Influența anumitor programe TV asupra obiceiurilor:…promovarea tradițiilor, obiceiurilor locale………………………

Canalele vizionate, motivul vizionării acestora:…posturile de muzica tradițională și cele naționale de știri și informații………………………………

Familii plecate la muncă în străinătate. Aceste familii își lasă copiii în grija bunicilor?……..Da…………………………………………………………………………

Bisericile din sat:.. Biserica de lemn “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, biserica “Sfânta Paraschiva”…………………….

Mănăstirea spre care optează creștinii de sărbători:..Mănăstire Sf. Ana, Rohia…………………………..

Confesiunile religioase:..ortodoxă, catolică, penticostală………………………………………………………………….

FIȘA INFORMATORULUI

Conjunctura înregistrării (context, practică etnologică, proiect): elaborarea lucrării de licență

Data: 16 ianuarie 2020.

Locul: reședința artistului din Baia Mare.

Numele și prenumele cercetătorului: Ghițiu, Andreea Veturica

Specializarea, anul: ETNOLOGIE, III.

1. Numele (informatorului):..Pop…………………………………………

2. Prenume (informatorului):….Onișor…………………………..

3. Prenumele/inițiala tatălui:……………………………………………………………..

4. Porecla (informatorului):……………………………………………………………….

5. Ocupația de bază:…artist, constructor……………………….

6. Data nașterii (ziua, luna, anul):…. 3 matrie 1968……………………………………………………

7. Locul nașterii (satul, comuna, județul):…Groșii Țibleșului, Maramureș…………..

8. Studii (numărul de clase, unde):…..12 clase…………………………………………………

9.Unde a copilărit (satul, comuna, județul):…..Comuna Groșii Țibleșului, Maramureș…….

10. Dacă a fost plecat din satul natal (când și unde):…de la o vârsta fragedă s-a mutat în orașul Baia Mare, Maramureș…………………………..

11. Starea civilă:…..necăsătorit…………………………………..

12. Numărul de copii:…nu are copii……………………………..

13. Preocupări culturale (lecturarea cărților, citirea ziarelor – abonament). Hobby-uri:…lectură, cântat………………………………………………………………………………………………..

14. Alte pasiuni (politica):..dansul popular……………………….

15. Sportul preferat:…dansul…………………………………………………………………………..

16. Pasiunea pentru albinărit, pescuit? (sex masculin)…pescuit……………………………

17.Mâncarea preferată:…mămăligă cu brânză……………….

18. Cunoașterea bunicilor, străbunicilor:……………………………………………………

19. Apartenența etnică:..română…………………………………………………………………………..

20. Apartenența religioasă:..ortodoxă………………………………………………………………………

21. Călătorii frecvente (în țară/în străinătate):…spectacole în București, Baia Mare…………………………………………..

22. Competența declarată:….artist………………………

23. Contextul în care performează (dacă este cazul): …colaborator al Ansamblului Profesionist ,, Transilvania” din Baia Mare…………………………………

24. Calitatea performării (autoapreciere):…superlativ………………..

25. Observațiile culegătorului (memorie pasivă/activă/coerență în exprimare/ flexibilitate):….memorie activă, foarte cooerent și cursiv în ceea ce spune………..

26. Numele și specializarea culegătorului/cercetătorului/beneficiarului:

…Ghițiu Andreea Veturica student Etnologie anul III …….

27. Data completării:.26.06.2020……………………………………

FIȘA INFORMATORULUI

Conjunctura înregistrării (context, practică etnologică, proiect): practică etnologică

Data: 16 ianuarie 2020.

Locul: datorită pandemiei, am realizat acest interviu telefonic.

Numele și prenumele cercetătorului: Ghițiu Andreea Veturica

Specializarea, anul: ETNOLOGIE, III.

1. Numele (informatorului):..Șanta…………………………………………

2. Prenume (informatorului):….Adela…………………………..

3. Prenumele/inițiala tatălui:……………………………………………………………..

4. Porecla (informatorului):……nu are poreclă……………………………………

5. Ocupația de bază:…artist, profesor de canto ……………………….

6. Data nașterii (ziua, luna, anul):….29 martie 1983……………………………….

7. Locul nașterii (satul, comuna, județul):…Târgu Lăpuș…………..

8. Studii (numărul de clase, unde):…..A absolvit liceul Pedagogic din Cluj Napoca și facultatea de muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara…………………………………………………

9.Unde a copilărit (satul, comuna, județul):…..localitatea Rogoz, Maramureș…….

10. Dacă a fost plecat din satul natal (când și unde):…de la o vârsta fragedă s-a mutat în Cluj Napoca pentru a urma liceul Pedagogic…………………………..

11. Starea civilă:…..căsătorită…………………………………..

12. Numărul de copii:…1……………………………..

13. Preocupări culturale (lecturarea cărților, citirea ziarelor – abonament). Hobby-uri:…lectură, cântat, drumeții…………….

14. Alte pasiuni (politica):..moda……………………….

15. Sportul preferat:………..tenisul………………………………………………………………….

16. Pasiunea pentru albinărit, pescuit? (sex masculin)………………………..

17.Mâncarea preferată:…sarmale……………….

18. Cunoașterea bunicilor, străbunicilor:……………………………………………………

19. Apartenența etnică:..română…………………………………………………………………………..

20. Apartenența religioasă:..ortodoxă………………………………………………………………………

21. Călătorii frecvente (în țară/în străinătate):…spectacole în țară dar și în străinătate…………………………………………..

22. Competența declarată:….profesor, artist………………………

23. Contextul în care performează (dacă este cazul): …director la postul de televiziune Orizont TV din Tîrgu Lăpuș…………………………………

24. Calitatea performării (autoapreciere):…superlativ………………..

25. Observațiile culegătorului (memorie pasivă/activă/coerență în exprimare/ flexibilitate):….memorie activă, foarte cooerent și cursiv în ceea ce spune………..

26. Numele și specializarea culegătorului/cercetătorului/beneficiarului:

…Ghițiu Andreea Veturica student Etnologie anul III …….

27. Data completării:.26.06.2020……………………………………

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnatul(a) Ghițiu (Bota) Andreea-Veturica, absolvent(ă) al(a) Facultății de LITERE din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca promoția 2020 programul ETNOLOGIE, declar pe proprie răspundere că am redactat lucrarea de finalizare a studiilor de licență /diplomă/ disertație cu respectarea regulilor dreptului de autor, conform actelor normative în vigoare (Legea nr.329/2006).

Pentru eliminarea acuzațiilor de plagiat:

-am executat lucrarea personal, nu am copiat-o și nu am cumpărat-o, fie în întregime, fie parțial; -textele din surse românești, precum și cele traduse din alte limbi au fost prelucrate și sintetizate, rezultând un text original;

-în cazul utilizării unor fraze citate exact, au fost indicate sursele bibliografice corespunzătoare, imediat după frazele respective.

Am luat la cunoștință că existența unor părți nereferențiate sau întocmite de alte persoane poate conduce la anularea diplomei de licență/diplomă/master.

Data: 04.07.2020 Semnătura,

Ghițiu

str. Memorandumului nr. 28.400114 Cluj-Napoca. Romdnia tel. +40-264-401200. fax +40-264-592055. secretariat tel. +40-264202209, fax +40-264-202280