Domeniul de cercetare: [608935]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Domeniul de cercetare:
TEOLOGIE

Disciplina:
MISIOLOGIE ȘI ECUMENISM

CONSTITUȚIA TEANDRICĂ ȘI MISIONARĂ
A BISERICII.
O PERSPECTIVĂ CONTEMPORANĂ ASUPRA
MISIUNII
– Rezumat la teza de doct orat –

Susținut ă de Arhid. Nifon – Nicolae Motogna la disciplina Misiologie și Ecumenism
Sub îndrumarea științifică a Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Istodor

Constanța
2012

1CUPRINS:

CUVINTE CHEIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 3
CONSTITUȚIA TEANDRICĂ ȘI MISIONARĂ A BISERICII ………………………….. ………… 4
I. INTRODUCERE. ACTUALITATEA TEMEI ………………………….. ………………………….. … 4
1.1 Condiția și vocația misionară a umanității. ………………………….. ………………………….. ….. 4
II. STRUCTURA TEANDRICĂ ȘI MISIONARĂ A BISERICII. ELEMENTE
CONSTITUTIVE. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
2.1 Întruparea Fiului lui Dumnezeu – condiție și fundament al teandriei Bisericii: ……………. 4
2.1.1 Începutul misiunii treimice în creație ………………………….. ………………………….. … 4
2.1.2 Vorbirea lui Dumnezeu prin Fiul în Duhul Sfânt (Evr. 1,1 -2) ………………………… 5
2.1.3 „Venirea la ai Săi” și neînțelegerea cercetării divine. Primirea Fiului
prin credință – începutul misiunii universale a Fiului. ………………………….. ……………… 7
2.2 Propovăduirea Evangheliei ca început al misiunii cuvântului. ………………………….. …….. 8
2.2.1 P ocăința prima componentă imperativă a misiunii ………………………….. …………… 8
2.2.2 Obstacole și opoziție în misiunea lui Iisus (Mt. 11,2 -13,53) ………………………….. .. 9
2.3 Insti tuirea și misiunea Apostolilor – paradigma a misiunii Bisericii. ………………………. 10
2.4 Raportul între misiunea Cuvântului, misiunea Apostolilor și misiunea
Bisericii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 11
2.4.1 Definirea misiunii apostolice în raport cu trimiterea Fiului: “Precum
M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi” (In. 20,20) ………………………….. ……. 11
2.4.2 Preoția și pocăinț a, redefinire pascală a misiunii apostolice ………………………… 13
III. CINCIZECIMEA – CONDIȚIE ȘI FUNDAMENT AL TEANDRIEI ȘI
MISIUNII BISERICII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 14
3.1. Aspecte ale misiunii în Biserica primară ………………………….. ………………………….. ….. 14
3.1.1. Propovăduirea lui Petru – elemente kerigmatice ale misiunii creștine …………… 16
3.1.2 Viața sacramental cultică a Bisericii primare – spațiu paradigmatic al
misiunii Bisericii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 17
3.2 Hristos – Capul Bisericii – fundament al misiunii ortodoxe ………………………….. ………. 18
3.2.1 Biserica „Trupul lui Hristos” (Efes. 1,22 -23) caracteristica
hristologică a misiunii. ………………………….. ………………………….. …………………………. 18
3.2.2 Iisus Hristos – Capul Bisericii. Biserica, Trupul extin s al lui Hristos în
omenirea credincioasă ………………………….. ………………………….. …………………………. 19
3.3 Misiune intra -murus și extra -murus Ecclesiae. „Vitezda” – paradigma unei
astfel de misiuni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 19
3.3.1 Harismele sau factorii dinamici ai misiunii Bisericii. O perspectivă
paulină a misiunii creștine. ………………………….. ………………………….. ……………………. 19
3.3.2 Aspectul eclesiologic al misiunii ortodoxe. ………………………….. ……………………. 20
3.4 Întreita slujire a Mântuitorului reflectată în activitatea misionară a Bisericii …………….. 21

23.4.1 Iisus – Învățătorul suprem în misiunea Bisericii. ………………………….. …………….. 21
3.4.2 Jertfa Mântuitorului – premisă a incorporării tainice în Biserică și
scop ultim al misiunii ortodoxe. ………………………….. ………………………….. ……………… 24
IV. BISERICA LOCALĂ ȘI UNIVERSALĂ CA SPAȚIU AL COMUNITĂȚII
CREȘTINE MISIONARE CONTEMPORANE ………………………….. ………………………….. … 26
4.1 Apostolatul preoției sacramentale a Bisericii ………………………….. ………………………….. 27
4.1.1. Instituirea și vocația preoției sacramentale, învățătura paulină …………………… 27
4.1.2 Dimensiunea liturgică a misiunii ortodoxe. Cult și preoție
sacramentală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 28
4.1.3 Universalitatea misiunii Bisericii centrată pe preoția sacramentală. ……………… 28
4.1.4. Rolul Sfintelor Taine în activitatea misionar -pastorală a preotului –
misiunea „zămislirii duhovnicești”, „a nașterii din nou” ………………………….. ………… 29
4.2 Apostolatul preoției universale a Bisericii ………………………….. ………………………….. …. 31
4.2.1 Rolul și chem area creștinului în cadrul Trupului ecclesial al
Mântuitorului. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 31
4.2.2. Restaurarea familiei, necesitate acută pentru o misiune adevărată ……………….. 31
4.2.3. Modalități concrete de implicare a laicilor în misiunea Bisericii …………………. 33
4.2.4. Educația religioasă în școli – cerință acută pentru realizarea unui
apostolat laic activ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 33
4.2.5. Filantropia – mijloc de implicare a laicilor în cadrul misiunii Bisericii ………….. 35
V. BISERICĂ ȘI MISIUNE ÎNTR -O LUME SECULARIZAT Ă ………………………….. …….. 35
5.1 Secularizarea lumii contemporane ………………………….. ………………………….. ……………. 35
5.2. Implicațiile secularismului în religia creștină ………………………….. ………………………… 36
5.3 Exigențele misionare într -o lume pluralistă, desacralizată și descreștinată ……………….. 36
5.4 Globalizarea și autonomia societății contemporane – provocări la adr esa
misiunii Bisericii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 37
5.5 Actualitatea mandatului misionar post -pascal ………………………….. …………………………. 38
VI. RAPORTUL DINTRE CONSTITUȚIA TEANDRICĂ ȘI MISIU NEA
BISERICII. PERSPECTIVA CONTEMPORANĂ ………………………….. ………………………… 39
6.1 Prioritatea aspectului sacramental al Bisericii față de cel instituțional …………………….. 39
6.2 Contextul contemporan al misiunii Bisericii. Pericole și provocări …………………………. 41
CONCLUZII. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 43
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ………………………….. ………………. Error! Bookmark not defined.

3

CUVINTE CHEIE:

Duhul Sfânt, Misiune, Teandrie, Biserică, Împără ția cerurilor, Propovăduire,
Evanghelie.

4CONSTITUȚIA TEANDRICĂ ȘI MISIONARĂ A BISERICII

I. INTRODUCERE. ACTUALITATEA TEMEI
1.1 Condiția și vocația misionară a umanității.
Punctul de plecare în analiz area subiectului propus îl constituie însă și
noțiunea de misiune așa cum este înțeleasă ea astăzi de către teologii ortodocși ,
pornind de la sensul atribuit acestei lucrări divino -umane în care se poate observa
foarte clar conlucrarea harului divin pentru dobândiriea asemănării cu Dumnezeu,
dar fără să omitem, din analiza noastră, ceea ce no țiunea de misiune presupunea în
perspectiva misionarilor catolici și protestan ți.
Omul, ca și chip al lui Dumnezeu , are misiunea de a înainta tot mai mult în
cunoașterea Creatorului său, de a conforma creația cu rațiunile divine, de a ajunge în
Împărăția lui Dumnezeu „ la deplina inundare a acestor rațiuni peste realitatea lumii,
la deplina transfig urare a lumii, asemenea Trupului lui Hristos din adâncimile Sale
de Logos divin. ”
În viziunea ortodoxă, misiunea creștină nu se reduce la simpla vestire a
cuvântului lui Dumnezeu, ci vizează încorporarea și creșterea oamenilor ca membri
ai Bisericii -Trupu l lui Hristos, până la „măsura vârstei plinătății Lui” (Efes. 4,13).
Se poate afirma că persoana umană poate ajunge la îndumnezeire numai în
comuniune. În comuniune cu Persoanele divine, dar și în comuniune cu semenii. Iar
mediul particular de manifestare al comuniunii cu Persoanele divine este Sfânta
Biserică și implicit colaborarea cu harul divin necreat împărtășit prin Sfintele Taine
și Ierurgii.

II. Structura teandrică și misionară a bisericii. Elemente constitutive.
2.1 Întruparea Fiului lui Dumnez eu – condiție și fundament al teandriei
Bisericii:
2.1.1 Începutul misiunii treimice în creație
Pentru a identifica și clarifica elementele structurii teandrice și misionare ale
Bisericii plecăm de la ceea ce Sf. Apostol Pavel nume ște „ piatra cea din capul
unghiului ”, de la Cel care a plinit „ toată legea și proorocii ”, Mântuitorul Iisus
Hristos care a parcurs toate etapele necesare pentru realizarea legăturii rupte dintre

5Dumnezeu și om. Aceste etape pot fi identificate în lucr ările mi nunate și suprafi rești,
întruparea , nașterea, botezul, crucea, patimile, răstignirea, moartea pe cruce,
pogorârea la iad, învierea cea de a treia zi și înălțarea întru slavă, toate acestea fiind
denumite de Sfin ții Părinți Iconomia divină .
Iconomia reprezintă de fapt întruparea lui Dumnezeu, istoria iubirii și
revelației Sale pe cele două axe, verticală și orizontală. Iconomia se traduce cu
sfințenia, dreptatea și ordinea lui Dumnezeu, după exemplul Apostolilor și al
Sfinților Părinți. Iconomia include și anticiparea tain ică a Împărăției lui Dumnezeu,
în care sunt integrate libertatea și responsabilitatea omului.1
Iconomia divină este modul prin care Dumnezeu a realizat restaurarea
ontologică a omului. Vechiul Testament constituie fundamentul teologiei și al
misiunii din Noul Testament prin expunerea unui prototip al credin ței, prin
eviden țierea revela ției divine și prin păstrarea monoteismul , toate acestea doar în
cadrul poporului ales.
Cheia hermeneutică a Vechiului Testament este așadar aceea a
mesianismului2, a aștept ării continue a lui Dumnezeu, a espectivei concretizării
prezenței Sale Personale între oameni.

2.1.2 Vorbirea lui Dumnezeu prin Fiul în Duhul Sfânt (Evr. 1,1 -2)
În acest context este prezentată rela ția pe care Fiul o are cu Duhul Sfânt
raportată la m isiunea primită de la Dumnezeu Tatăl.
Epistola către Evrei Îl prezintă pe Fiul, în chiar partea de început a ei, nu
numai ca realizator al mântuirii obiective, ci și ca creator al lumii, și în același timp
ca împlinitor al revelației supranaturale, prin ca re Dumnezeu a grăit lumii în zilele
acestea mai de pe urmă înțelegându -se prin această expresie, că timpul a ajuns la
sorocul potrivit, adică la împlinirea lui, care s -a realizat numai prin Iisus Hristos, cu
vorbirea lui Dumnezeu prin Fiul Său a început u n nou eon, a început noul în istorie și
în timp, dar nu înțeles în sensul unei eshatologii desăvârșite, prezente, ci în sensul
numai că creștinii trăiesc deja, prin venirea lui Hristos, realitatea timpului profețiilor

1Pr. prof. dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei, Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza și
transmiterea Tradiției , Ed. Reîntregirea, Alba I ulia, 2002, pp. 12 -13.
2 Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Mesianismul lui Iisus în raport cu mesianismul iudaic, în M.M.S.,
nr. 1-2/ 1969, p. 32.

6împlinite în Fiul, cu alte cuvinte, ti mpul intervenției divine definitive, venirea Fiului
marchează diferența de timp în care revelația s -a dat și s -a împlinit.
Dacă înainte de venirea Fiului, Dumnezeu s -a descoperit în multe rânduri și în
multe chipuri, într -un mod desoebit prin prooroci, ac um S -a revelat vorbind numai
prin Fiul, a Cărui acțiune asupra lumii nu se limitează numai la aceea de coautor al
creației, prin care a făcut și veacurile, ci exercită asupra ei și acțiunea Sa de
proniator, pus fiind și moștenitor a toate, devenind astfel scopul ultim al întregii
creații3.
Există o legătură inseparabilă între iconomia și misiunea Fiului și iconomia și
misiunea Duhului Sfânt4. De pildă, Unul e Unsul, Celălalt este ungerea: „ Duhul
Domnului este peste Mine, pentru care M -a uns să binevestesc săracilor” (Lc. 4, 18).
Iisus cel sfințit ca Mesia, în întreita Lui slujire: Profet, Arhiereu și Domn, prin
ungerea Duhului la întrupare (Is. 61,1; Lc. 4,1; Iez. 37, 1 -7). La manifestarea publică
(epifania) a lui Iisus ca Mesia, cu ocazia Botezului în Iord an, Duhul vine „în chip” de
porumbel din cer peste El (In. 1, 32). Prin lucrarea Duhului Sfânt asupra Fecioarei
Maria, Tatăl pregătește venirea și -L dăruiește lumii pe Emanuel (Mt. 1, 23)5.
Biserica are două brațe cu care actualizează iconomia mântuirii: cel pastoral ,
având disciplina sa internă, euharistică, și cel misionar , având proiectul său apostolic
de a răspândi Evanghelia. Pentru „zidirea Bisericii” (Efes, 4, 12), aceste două brațe
sunt indispensabile. A săvârși Euharistia în vederea hrănirii popor ului lui Dumnezeu
și a propovădui Evanghelia în vederea convertirii popoarelor, sunt două cerințe care
au caracter de porunci dumnezeiești (Efes, 3, 6 -7). În viziunea și practica misiologică
ortodoxă, aceste două aspecte sunt inseparabile. În altarul biser icii, pe Sfântul
jertfelnic, se păstrează Evanghelia și Euharistia, menite să rămână unite pentru
totdeauna ca două brațe ale aceluiași izvor al harului. Dealtfel, Liturghia ortodoxă
constituie cea mai autentică formă de mărturie creștină, deoarece cuprind e totalitatea
aspectelor vieții bisericești: rugăciune, cult, taine, misiune, spiritualitate, slujire6.

3 Pr. Dr. Stelian Tofană, Iisus Hristos Arhiereu veșnic după Epistola către Evrei , Ed. Presa
Universitară Cl ujeană, Cluj -Napoca, 1996, pp. 81 -82.
4 Valer Bel, Teologie și Biserică , p. 335.
5 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de teologie dogmatică și ecumenică , vol. 1, p. 285.
6 Î.P.S. Prof. dr. Nifon Mihăiță, op. cit., pp. 33 -34.

7 2.1.3 „Venirea la ai Săi” și neînțelegerea cercetării divine. Primirea Fiului
prin credință – începutul misiunii universale a Fiului.
Voia Sa, Dumnez eu a făcut -o cunoscută poporului „ ales” prin Legea lui
Moise, care dirija întreaga viață iudaică și era normă morală și juridică, fiind
explicată de cărturari. Însușirea acestei legi, a Torei, era pentru iudei rostul suprem al
vieții7.
Teologia iudaică era încununată de credința în judecata de apoi și în dreapta
răsplătire8. Deși aveau o credință unitară, în sânul iudaismul s -au format câteva
grupări religios -naționaliste9 fiind eviden țiate cea a cărturarilor și cea a fariseilor.
Mântuitorul Iisus Hristos, deși, le -a recunoscut autoritatea religioasă nu îi recomanda
ca exemplu pentru viața morală: „ Cărturarii și fariseii s -au șezut în scaunul lui
Moise; deci toate câte vă vor zice, faceți -le și păziți -le; dar după faptele lor nu faceți,
căci ei zic, dar nu f ac” (Mt 23, 2 -3). Adeseori a dat curs invitației lor: „ unul din
farisei L -a rugat pe Iisus să mănânce la el ” (Lc 7, 36); un alt fariseu „Îl ruga să ia
prânzul la el; intrând a șezut la masă. Iar fariseul s -a mirat văzând că Iisus nu S -a
spălat pe mâini îna inte de masă ” (Lc 11, 37 -38); „ El a intrat în casa uneia din
căpeteniile fariseilor sâmbătă, ca să mănânce ” (Lc 14, 1). Unul dintre admiratorii lui
Iisus era și fariseul Nicodim. El L -a apărat în fața arhiereilor (In 7, 50 -51) și după
coborârea de pe Cruce L-a îngropat10.
Atât poporul iudeu, în sânul căruia s -au înfiripat primele comunități creștine,
cât și lumea politeistă greco -romană, erau pregătiți și așteptau marea schimbare
adusă de Biserica lui Hristos11.
Apărută într -un cadru iudaic marcat de mesianis mul politic12, Evanghelia a
depășit granițele Palestinei unde „ risca să se înfunde în paragrafele ritualismului
iudaic ”13 și percepută, la început, ca o „ sectă iudaică ”14 profită, pentru expansiune,
de statutul licit al iudaismului în cadrul Imperiului Roman. Odată cu primenirea

7 Pr. prof. D. Abrudan, Religia Ev reilor: Iudaismul , în rev. M. A., nr. 5/1986, p. 12.
8 Pr. prof. D. Abrudan, op. cit ., pp. 27 -28.
9 Pr. Prof. Ioan Rămureanu și colaboratorii, op. cit., p. 43.
10 Ion Bria, Iisus Hristos , p. 32.
11 Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și sp iritualitate , Ed. Basilica a Patriarhiei
Române, București, 2010, p. 211.
12 Idem, M.I.S.A. …, p.121.
13 Prof. Teodor M. Popescu, art. cit ., p. 354.
14 Pr. conf. dr. Emanoil Băbuș, Diversități și divergențe în creștinism până la 1054 , în rev. B.O.R., nr.
9-12/2004, p. 617.

8spirituală adusă de creștinism, religiile și curentele filosofice antice devin din ce în ce
mai inactive și Hristos stăpânește peste sufletele credincioase unificate în Biserică15.
Mântuitorul lisus Hristos venind să desăvârșească Legea veche (Mt. 5, l 7 -1
9) a arătat valoarea morală a jertfelor, cerându -i celui ce aduce darul său la altar să se
aproprie cu inimă curată, să se împace cu fratele său și apoi să aducă darul la altar
(Mat 5,23 -24). Mântuitorul arată în acest fel că nu este m ulțumit cu împlinirea Legii
așa cum o practicau evreii, care îndeplineau preceptele cultice fără a le însoți de
curăția lăuntrică.16
Valoarea religioasă și morală a jertfelor Vechiului Testament este relativă.
Numai jertfa Noului Legământ este perfectă fiin d adusă de îns uși Fiul lui Dumnezeu
având astfel o valoare unică și definitivă. Pentru creștini, jertfele mozaice au încetat
odată cu moartea Mântuitorului care reprezintă jertfa deplină perfectă potrivit celor
proorocite despre „ Robul Domnulu i”, care -și v a da viața ca jertfă pentru
răscumpărarea tuturor (Is.53).17

2.2 Propovăduirea Evangheliei ca început al misiunii cuvântului.
2.2.1 Pocăința prima componentă imperativă a misiunii
Principala chemare a Apostolilor este predicarea Evangheliei și aceasta are
prioritate în fața oricărei alte slujiri apostolice: „Căci Hristos nu m -a trimis să botez,
ci să binevestesc,.. ” (I Cor. 1, 17). Vestirea apostolică sau propovăduirea
Evangheliei constituie o obligație permanentă, ce revine întregii Biserici, un mand at
de la care ea nu se poate sustrage (I Cor. 9, 16), deoarece predicarea cuvântului lui
Dumnezeu vizează convertirea prin credință: „Pocăiți -vă și credeți în Evanghelie”
(Mc 1, 15)18.
Plecând de la misiunea de Apostoli care aveau datoria de a predica vest ea cea
bună, ajungem la dobândirea credin ței, concept pe care îl descriem în lucrare.
Credin ța adevărată poate fi dobândită doar în contexul misionar al succesiunii
apostolice care se desfă șoară în Biserica adevărată și care lucrează, cu timp și fără

15 Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane , traducere de drd. Gabriel
Mândrilă și Pr. prof. dr. Constantin Coman, Ed. Bizantină, București, 2003, p. 33.
16 Drd.Gheorghe Burtan, Rolul îndrumător al Vechiului Testam ent, în S. T., nr.9-10/1973, p. 165.
17 Ibidem .
18 Pr. conf. univ. dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, vol. 1, pp. 16 -18.

9timp, prin intermediul Sfintelor Taine și Ierurgii. În misiunea sa, Biserica nu
inventează Evanghelia, ci restituie în fiecare loc și timp „ credința care a fost dată
sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda, 3).
Pocăința în perspectiva Preasfințitului Irineu Po p-Bistrițeanul reprezintă „ o
virtute prin care se reînnoiește Botezul, prin care omul se liberează de păcat,
curățindu -și conștiința ”19, făcând distincția între pocăința, ca taină și pocăința, ca
lucrare permanentă în suflet.
Adevărata semnificație și impo rtanță a pocăinței se descoperă numai atunci
când este înțeleasă drept mijloc de restaurare a legăturii credincioșilor cu Dumnezeu
și aproapele.20 Acesta este motivul pentru care pocăința este considerată ca un al
doilea botez și precede întotdeauna Sfânta Euharistie, ca treapta celei mai înalte
comuniuni cu Dumnezeu și Biserica. Pocăința este Taina Împăcării cu Dumnezeu și
cu semenii fiindcă aduce în sufletele credincioșilor acea armonie care vine de la
Dumnezeu.21

2.2.2 Obstacole și opoziție în misiunea lui Iisus (Mt. 11,2 -13,53)

Mântuitorul Însuși a întâmpinat obstacole în misiunea Sa; „ Dacă M -au
prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru
îl vor păzi ” (In 15,20).
Misiunea Bisericii după Matei este cel mai bi ne descrisă în opoziția care se
crează între liderii religioși care L -au văzut pe Iisus (12,1 -8;9-14). Vindecarea
demoni zatului Mut și Surd (12,22 -32), Copacul și Fructele sale (33 -32) și Semnul lui
Iona (38 -42)- toate sunt reflecțiile lui Matei și opoziți ile la misiunea lui Iisus. În timp
ce ei apărau legile Sabatului, Matei se folosește de această ocazie să -L portretizeze
pe Iisus ca reinterpretul legii în contextul halakhic. Pentru Matei, Iisus are autoritate
deasupra legilor. Acesta prezintă felul în c are Iisus Își continuă misiunea făcând

19 Irineu Pop -Bistrițeanul, Chipul lui Hristos în viața morală a creștinului , Ed. Renașterea, Cluj –
Napoca, 2001, p. 257;
20 Pr. Prof. Dumitru Radu, op. cit., pp. 302 -303.
21 Pr. Asist. Dumitru Popescu, Pocăința ca refacere a legăturii credinciosului cu Dumnezeu și cu
semenii , în rev. S.T., nr. 9 -10, 1971, pp. 1022 -1028.

10referire la denunțarea rigidită ții impuse de farisei și a modului în care aceasta îi
suprima pe oamenii lui Dumnezeu astfel că fariseismul este condamnat.
Misiunea bisericii din perspectiva evanghelistu lui Matei adu ce noi forme de
a-L sluji și a -L slăvi pe Dumnezeu, altele decât ritualurile și obiceiurile evreiești.
Evanghelia sa are un scop pastoral și misionar; pastoral, pentru că autorul se
străduiește să redea încrederea unei comunități ce se află într -o oarecare criză de
identitate, și misionar, pentru că el vrea să încurajeze pe membrii comunității, ai
Bisericii, să dea mărturie despre Hristos și să fie slujitori oamenilor în iubire după
modelul lui Hristos.
Fariseii se arată indignați de faptul că Iisus încalcă prevederile Legii, mai ales
în ceea ce privește munca în ziua de Sabat sau contactul cu persoane considerate
necurate. Iisus le atrage însă atenția asupra pericolului lipsei de profunzime spirituală
și trăirii exclusive a aspectelor formale, destinate a m asca de fapt goliciunea
interioară. Atât marii preoți, cât și fariseii, erau convinși că știu tot ceea ce este
necesar, și tocmai de aceea ei s -au debarasat de Iisus și au făcut tot ceea ce le -a stat
în putință ca să fie torturat și crucificat.

2.3 Inst ituirea și misiunea Apostolilor – paradigma a misiunii Bisericii.

Cuvântul „apostol ” provine de la grecescul αποστoλος, derivat de la verbul
αποστέλειν, care înseamnă în greaca clasică a trimite persoane sau lucruri. Spre
deosebire de πέμπω care vizeaz ă fapta trimiterii, αποστέλλω viza mai ales trimiterea
a cărei sarcină este de a anunța voința celui ce trimite și de a explica și lucra în totul
după această voință22 (III Reg 14, 6; In 13, 16; Filip 2, 25).
În Vechiul Testament trimișii lui Dumnezeu sunt profeții, iar în Noul
Testament sunt cei doisprezece Apostoli, pe care Mântuitorul i -a trimis direct la
propovăduirea Evangheliei Sale23.
Toți apostolii au chemare, alegere și misiune de la Dumnezeu -Tatăl sau
Mântuitorul Iisus Hristos24 (Mc 3, 13 -20; In 17, 18; Fapte 9, 16; Rom 1, 1; I Cor 1, 1;
Gal 1, 15). Misiunea lor este aceea de a fi martori și vestitori ai Împărăției cerurilor.

22 Ioannis Zizioulas, Ființa eclezială , traducere Aur el Nae, Ed. Bizantină, București, 1996, p. 195.
23 Pr. Dr. Teodor M. Popescu, Biserica și cultura , Ed. IBMBOR, București, 1996, p. 86.

11Despre lucrarea misionară a Sfinților Apostoli și asistența divină permanentă
pe care o primesc Apostolii și misionarii autenti ci, în general, care se manifestă prin
puterea de a săvârși minuni, vorbește Sfântul Apostol Pavel când le cere creștinilor
dintre iudei să nu rămână nepăsători la mântuirea25 care li s -a oferit prin Iisus
Hristos: „ Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care,
luând obârșie din propovăduirea Domnului, ne -a fost adeverită de cei ce au ascultat –
o. Împreună mărturisind și Dumnezeu cu semne și cu minuni și cu multe feluri de
puteri și cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după a Sa voință ?” (Evr 2, 3 -4). Duhul
Sfânt este cel ce -L mărturisește pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu venit în trup. Acesta
este adevărul fundamental pe care apostolii aveau să -l răspândească în lume, orice
altă învățătură despre Hristos nu mai este venită de la Duhul a devărului, ci de la un
duh străin de Hristos26 (I In 4, 1 -3; 12 -15).
Fiecare Biserică avea întemeietor un misionar kerigmatic, dar putea avea mai
mulți misionari învățători care, prin cuvântul lor, aprofundau și îmbogățeau cuvintele
evanghelice27.
Ceea ce de osebește pe Sfinții Apostoli de ceilalți misionari este misiunea lor
deosebită către întreaga Biserică, de pretutindeni, căreia îi poate vorbi în numele lui
Dumnezeu28. Dar, trimiterea Sfinților Apostoli către întreaga Biserică, nu trebuie
înțeleasă doar sp ațial, ca și cum misiunea lor, deși universală, s -ar mărgini numai la
întreaga Biserică din timpul vieții lor, fără să se refere și la timpul care urmează după
aceea. Misiunea Sfinților Apostoli este universală și în plan temporal29.

2.4 Raportul între mis iunea Cuvântului, misiunea Apostolilor și misiunea
Bisericii
2.4.1 Definirea misiunii apostolice în raport cu trimiterea Fiului: “Precum
M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi” (In. 20,20)

24 Ilarion V. Felea, Religia iubirii… , p. 432.
25 Pr. Petraru Gheorghe, Misiologie Ortodoxă. I . Revelația divină și misi unea Bisericii , p. 153.
26 Pr. Adrian Niculcea, Sfânta Treime în Ființa și Viața Bisericii , Ed. Arhetip, 2001, p. 277.
27 Pr. Drd. Nicolae Rădulescu , Ideea de unitate și comuniune în Noul Testament , în rev. S. T., nr. 7 -8 /
1975, p. 541.
28 Idem, Ecleziologia Noului Testament , în rev. S.T., nr. 3 -4 /1977, p. 247.
29 Pr. Conf. Ion Bria, Introducere în ecleziologia Ortodoxă , în rev. S.T., nr. 7 -10 /1976, p. 702.

12Apostolii au primit de la Mântuitorul o misiune specia lă pe care trebuie să o
exercite în lume, între toate neamurile (Mt. 28, 19). Pe lângă această misiune cei
Doisprezece au primit de la și făgăduința Mângâietorului. Această promisiune a fost
făcută treptat de către Domnul Hristos și constituie defapt pregă tirea Apostolilor
pentru primirea Duhului Sfânt.
“Precum M -a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi” (In. 20,20)
“Precum M -a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi” (In. 20,20); Unul
dintre accentele acestei porunci cade asupra îndatoririi Sfi nților Apostoli de a duce
cuvântul Evangheliei înaintea tuturor neamurilor30: „Mergând învățați toate
neamurile… învățându -i să păzească toate câte v -am poruncit vouă ” (Mt 28, 19 -10).
Expresia „ toate neamurile ” (Mt 24, 9,14; 28, 19; Mc 13, 10; Lc 24, 47; Fa pte 15, 17;
Rom 1, 15,16,26) precum și termenul „ neamuri ” (Fapte 9, 15; 10, 45; 11, 1,18; 13,
40; 15, 3,7,19; Rom 9, 30; 11, 11; Galateni 1, 16; 2, 2,8) apar în Noul Testament de
nenumărate ori pentru a indica pe cei ce vor fi căutați de misionarii creștin i31.
A doua formulare a poruncii Mântuitorului Iisus Hristos adresată Apostolilor
prin care aceștia sunt trimiși la propovăduire, privește întinderea geografică a
pământului32, având Ierusalimul ca punct de pornire și ca centru de îndrumare a
acestei lucrări iar ca limită „ marginea pământului ”: „El a zis către ei:… Ci veți lua
putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în
toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului ” (Fapte 1, 7 -8).
O a treia formulare a poru ncii propovăduirii Evangheliei subliniază
universalitatea mesajului evanghelic atât din punct de vedere geografic, cât și etnic33:
„Se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea spre mărturie la toate
neamurile ” (Mt 24, 14).
Mai presus de orice îndoial ă este faptul că cei doisprezece au avut o trimitere
solemnă la neamuri prin porunca Mântuitorului34 (Mt 28, 19; Fapte 1,8), dar, Sfinții
Apostoli erau mai puțin familiarizați cu realitățile mediului păgân, cu istoria, cultura

30 Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Himcinschi, Misiune și dialog… , p. 63.
31 Ioan Bria, Iisus Hristos… , p. 4 6.
32 Ioannis Zizioulas, op. cit ., p. 197.
33 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Apostolicitatea Bisericii , în rev. M. A., nr. 3 -6/1962, p. 316.
34 Constantin Preda, art. cit ., p. 67.

13și obiceiurile neamurilor chem ate la mântuire35. De aici, apariția, prin grija celor
doisprezece, a misionarilor ieșiți din școala de la Ierusalim, în marea lor majoritate
proveniți dintre eleniști, buni cunoscători ai limbii grecești și ai mediului păgân.
Biserica păstrătoare și transm ițătoare infailibilă a vestirii apostolești36, fiind
„stâlp și temelie a adevărului ” (I Tim 3, 15), conferă dovezi concrete despre
îndeplinirea acestei porunci.

2.4.2 Preoția și pocăința, redefinire pascală a misiunii apostolice
Sfintele Taine se define sc în învățăturile de credință, ca mijloace sensibile
prin care se comunică omului credincios harul dumnezeiesc nesensibil.
Preotul este purtătorul crucii lui Hristos, „ care mântuiește și pe alții” , după
cuvântul Fericitului Augustin, și totodată benefici arul puterii harice de a duce la bun
sfârșit strădaniile sale pentru mântuirea celor încredințați lui.37
Preotul38 și episcopul sunt reprezentanți ai comunității, purtătorii ei de cuvânt
în fața lui Dumnezeu, dar ei nu sunt rupți de comunitate.39 Ei sunt ce i prin care
rugăciunile communității sunt înălțate la Dumnezeu și tot odată prin care Dumnezeu
revarsă harul Său, în sfanta biserică, asupra comunității. Ei sunt purtătorii aceleași
misiuni pe care a avut -o Mântuitorul pe pământ, de a aduce jertfa sângero asă în
numele comunității și de a dobândi darurile Duhului Sfânt pe care le dăruiesc
comunității.40 De aici, importanța și valoarea deosebită a tainei Hirotononiei și a
sacerdoțiului.
Spovedania sau mărturisirea păcatelor prezintă o importanță deosebită din
punctul de vedere al lucrării pastorale. „Prin spovedanie, preotul deschide porțile

35 Magistrand Mihail -Gabriel Popescu, Mântuitorul ca învățător al Sfinților Apost oli, în rev. S.T., nr.
1-2 /1962, p. 36.
36 Pr. Prof. Liviu Stan, Succesiunea apostolică , în rev. S. T, nr. 5 -6 /1955, p. 308.
37 Fericitul Augustin, Confessiones – mărturisiri, V, XIII, 23, trad. de Prof. Dr. Docent Nicolae
Barbu, introducere și note de Pr . Prof. Dr. Ioan Rămureanu, ediția a II -a, Ed. IBMBOR, București,
1994, pp. 175 -176.
38 ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Cântarea de Cult și Sfânta Scriptură ,
Edit. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2008, p. 188.
39 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, vol. II , Ed. IBMBOR, București, 1990, pp.
49-57.
40 Pentru mai multe detalii vezi: Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către tralieni, III, 1, în „Scrierile
Părinților Apostolici”, Ed. IBMBOR, București, 1995, pp. 20 4-206.

14împărăției cerurilor, dă sufletelor viață divină și înmulțește chivoturile în care
locuiește Prea Sfânta Treime”41.
Taina Pocăinței, Mărturisirea sau Spovedania, a fost definită în multe feluri.
Sfântul Ioan Damaschin ne spune că: „ Pocăința este întoarcerea prin asceză și
osteneli, de la starea cea contranaturii la starea naturală și de la diavol la
Dumnezeu ”42
Un rol important în lucrarea mântuirii, îl are preotul ca, “Iconom ”,
“Chivernisitor ” sau “ administrator al tainelor dumnezeiești ” (I Cor. 4, 1).
Duhovnicia este strâns legată de Sfânta Taină a Hirotoniei astfel preotul și
episcopul cu hirotonie validă săvârșește ceea ce este numai la Dumnezeu cu putință,
taina iertării păcatelor: Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?
(Marcu 2, 7) . Această putere o are și Fiul lui Dumnezeu: Dar, ca să știți că putere
are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ (Marcu 2, 10) și această putere au
primit -o apostolii după Patimă, Moarte, Înviere: Luați Duh Sfânt (In 20, 22 -23)
această putere a fost dată oamenilor care sunt ținuți cu păcate și nu îngerilor, pentru
ca cel ce leagă și dezleagă să cunoască slăbiciunile de care este cuprinsă firea
omenească în urma căderii în păcat43.

III. CINCIZECIMEA – CONDIȚIE ȘI FUNDAMENT AL TEANDRIEI ȘI MISIUNII
BISERICII
3.1. Aspecte ale misiunii în Biserica primară
Prezența și activitatea Mântuitorului în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt,
încredințată Apostolilor și urmașilor lor episcopii, face ca Biserica să aibă caracterul
unui organism teandric, având ca și Hristos două naturi, două voințe și două lucrări,
inseparabile și distincte în același timp44. Având această structură hristologică,
Biserica este înzestrată cu lucrarea permanentă și obiectivă a Sfântului Duh în toate
actele ei45. Lucrarea aceasta cuprinde puterea și Duhul lui Hristos, pe care El însuși a

41 Irineu Pop Bistrițeanul, Preoția și arta pastorală , p. 47.
42 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , Ed. Scripta, București, 1993, p. 93.
43 Anthony M. Coniaris, Introducere în credința și viața Bisericii Ortodoxe , trad. rom. Constantin
Făgețean, Ed. S ofia, București, 2001, p. 193.
44 Pr. Prof. Ion Bria, op. cit ., p. 493.
45 Pr. Ilie Moldovan, Învățătura despre Duhul Sfânt ., p. 785.

15dăruit -o „celor doisprezece ”, atât în ziua Învierii, când le -a zis „ Luați Duh Sfânt ”, cât
mai ales în ziua pogorârii D uhului Sfânt, când i -a îmbrăcat efectiv cu „ putere de
sus”.
Duhul Sfânt cu darurile Sale este tezaurul cel nesecat al Bisericii din care se
împărtășesc credincioșii cuprinși în ea, primind prin Sfintele Taine puterea de a
dobândi roadele Duhului Sfânt, adi că sfințirea vieții46.
Sfânta Liturghie ne oferă, în chipul cel mai evident, împărtășirea cu întreaga
comoară sfințitoare a Duhului Sfânt ce lucrează în viața Bisericii47. Aceasta este
explicația pentru ce spre sfârșitul Sfintei Liturghii, după ce credincioș ii s-au
împărtășit cu „ dumnezeieștile, sfintele, prea curatele, nemuritoarele, cereștile și de
viață făcătoarele taine ”48cântă: „ Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul
cel ceresc ”49, dat fiind că sub forma văzută a Sfintelor Taine ale lui Hristos, s -au
împărtășit cu „ Duhul cel ceresc ” nevăzut, prin a cărui putere s -a săvârșit Taina
Sfintei Euharistii50.
După învierea și înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, creștinismul
începe să se răspândească în imperiul roman. Testamentul misionar al
Întemeietorului său sună destul de clar: „ Drept aceea mergând învățați toate
neamurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându -le să
păzească toate câte am poruncit vouă. Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârșitul veaculu i” (Mt 28, 19 -20).
Sfinții Apostoli, conștienți de chemarea lor au călătorit până în cele mai
îndepărtate ținuturi ale imperiului roman, trecându -i și hotarele. Religia cea nouă nu
mai era o religie localizată geografic și istoric numai la poporul ales. Ea devenea o
religie a tuturor, fără nici o discriminare. O situație nouă religioase se crea, religia
creștină ieșea în lume și -și trimitea misionarii pretutindeni, vestind vestea cea bună
tuturor neamurilor.
Misiunea lor a fost inaugurată la Cincizecime, câ nd s-a împlinit făgăduința
făcută lor de Mântuitorul Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh. 51

46 Prot. Dr. Gheorghe Lițiu, Glossolalia ca dar al Duhului Sfânt , în rev. O., nr. 4/1984, p. 501.
47 Pr. Prof. Ion Bria, op. c it., p. 496.
48 ***Liturghier, p. 183.
49 Ibidem .
50 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii… , p. 43.
51 Pr. Prof. Ioan Rămureanu și colaboratorii op cit ., p. 62.

16Pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc la Cincizecime arată nu
numai voința Mântuitorului Iisus Hristos de a cuprinde în Biserică, adică în iubirea
lui, toată lumea unificată în această iubire ci și voința ca în această unitate să se
mențină identitatea fiecărei persoane.
Cu privire la mi șcările sectare contemporane propunem o privire sumară
asupra mi șcării penticostale. Penticostalii absolutizează C incizecimea relativizând
toate celelalte învățături ale Mântuitorului Iisus Hristos. Între Cincizecimea Bisericii
și Cincizecimea Penticostalilor există diferențe de fond nu există aceeași realitatea.
Cincizecimea Bisericii este momentul de naștere, din pu nct de vedere istoric, al
Bisericii și acest moment este urmare sau consecință a lucrării atât a Mântuitorului
Iisus Hristos cât și a Duhului Sfânt, până la urmă a întregii și dumnezeiești Treimi,
pe când Cincizecimea Penticostalilor este o încercare de le gitimare a unei secte
apărute la început de secol XX, sectă care are pretenția că întoarce creștinătatea
contemporană la fundamentele creștinătății din punct de vedere istoric. Este până la
urmă o pretenție nu absurdă dar și extrem de nesăbuită de a aroga anumite virtuți sau
anumite harisme unei secte, în numele Bisericii primare și a întregii Biserici creștine.

3.1.1. Propovăduirea lui Petru – elemente kerigmatice ale misiunii creștine
Predica misionară rostită de Sfântul Apostol Petru este adresată iude ilor aflați
atunci în Ierusalim (Fapte 2, 14, 22), dar, în finalul propovăduirii sale misionare,
afirmă că făgăduința Evangheliei aparține nu numai iudeilor, ci „ și tuturor celor de
departe, care vor fi chemați de Domnul Dumnezeul nostru ” (Fapte 2, 39)52. Prin
expresia „ tuturor celor de departe ” este desemnat întregul neam omenesc (Is 49, 1;
57, 19; Zah 6,15; Efes 2, 13, 17). Dacă Sfântul Apostol Petru ar fi avut în vedere
numai diaspora iudaică nu ar mai fi adăugat expresia „ care vor fi chemați de Domnul
Dumnezeul nostru ” căci iudeii erau chemați prin excelență în împărăția mesianică iar
făgăduințele le aparțin înaintea tuturor neamurilor (Fapte 3, 25 – 26; 13, 46; Rom 9,
4).
Prima convertire în masă la noua credință a avut loc în ziua Pogorârii Duhului
Sfânt53, când „ cei ce au primit cuvântul… s -au botezat și, în ziua aceea, s -au adăugat

52 Pr. Prof. Liviu Stan, Structura primară a comunităților creștine… , p. 677.
53 Pr. Ioan Mircea, Cei șaptezeci de ucenici… , p. 695.

17ca la trei mii de suflete ” (Fapte 2, 41), provenind din întreaga diaspora iudaică, lucru
deosebit de important pentru răspândirea rapidă a Evangheliei.
Prin pregătirea misiona rilor creștini la Ierusalim, prin chemarea lui Saul la
slujirea apostolică și prin primele convertiri ale păgânilor la credință, „sunt puse
bazele desfășurării unei mari lucrări de propovăduire a Evangheliei la toate
neamurile existente în epocă și în toat e regiunile geografice cunoscute și
accesibile ”54.

3.1.2 Viața sacramental cultică a Bisericii primare – spațiu paradigmatic al
misiunii Bisericii
La Cincizecime, revărsarea harului dumnezeiesc, sau prin pogorârea
Sfântului Duh în chipul limbilor de foc peste Apostoli se inaugurează Biserica în
plenitudinea sa – ca o comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu – cu preoția
inerentă ei, în succesiunea apostolică: „Iar Petru a zis către ei: pocăiți -vă și să se
boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus H ristos, spre iertarea păcatelor voastre,
și veți primi darul Duhului Sfânt… Deci cei ce au primit cuvântul lui s -au botezat și
în ziua aceea s -au adăugat ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 38 și 41). De acum
creștinii „devin hristofori, pentru că sunt în prealabil pnevmatofori și în sensul
acesta fiecare credincios poartă în sine Biserica, chipul autentic al Duhului și deci
al Sfintei Treimi” 55.
Biserica este realizarea anticipată și sacramentală a împărăției lui Dumnezeu
în lume și mijloc pentru real izarea acestei împărății. De aceea orice activitate a
Bisericii trebuie să aibă o orientare eshatologică, rugându -se pentru venirea și
realizarea împărăției lui Dumnezeu.56

54 Pr. Dr. Sabin Verzan, Sfinții Apostoli… , p. 23.
55 Pr. Dorel Pogan, Constituția teandrică a Bisericii , p. 107.
56 Pr. Prof. Dr. V aler Bel, Misiunea socială a Bisericii în contextul globalizării , în Biserică și
multiculturalitate în Europa sfârșitului de mileniu, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca,
2001, p. 65; vezi mai pe larg și Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Împărăția lui Dumnezeu și Biserica, în
S.T., 9 -10/1956, pp. 539 – 553.

183.2 Hristos – Capul Bisericii – fundament al misiunii ortodoxe
3.2.1 Biserica „Tr upul lui Hristos” (Efes. 1,22 -23) caracteristica
hristologică a misiunii.
„Și toate le -a supus sub picioarele Lui și mai presus de toate pe El L -a dat
peste toate cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea celui ce plinește toate întru
toți” (Efes. 1,2 2-23). Numind pe Hristos capul Bisericii, apostolul Pavel arată modul
nou în care Dumnezeu este prezent și lucrează în viața umanității. Biserica este
comparată cu un organism viu, ale cărui membre se articulează și se armonizează în
Hristos. Din El și spr e El crește întregul trup, care este recapitulat și supus Tatălui.57
Unitatea Bisericii este unitatea în Hristos, prin Duhul, cu Dumnezeu Treimea.
Biserica este trupul lui Hristos și, după cum există un singur trup, Biserica este deci
această mare taină, î n care Hristos unește în Sine prin Duhul Sfânt, pe toți cei care I -a
ales Dumnezeu.58
Prezența lui Hristos în orice ființă care suferă, va fi descoperită în clipa
judecății (Mt. 25,40 -44), dar chiar de pe acum ea face din toți și din fiecare în parte
memb re ale lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel descrie Biserica prin imaginea:
“Împlinirea celui ce plinește totul în toți” (Efes 1,23), ceea ce face ca trupul să nu
existe decât în unitatea membrelor sale, astfel încât orice membru poartă în el Trupul
întreg. Ca să răspundă acestei structuri, Hristos nu este un membru printre altele, ci
Capul, în înțelesul cel mai puternic al înțelesului de integrare. Membrele se
integrează intr -un organism în care curge viața lui Dumnezeu în oameni.
Biserica este împl inire, când își atinge vocația sa de “împlinire a lui Hristos”.
“Hristos întreg, cap și trup”59, El este și noi, zice Fericitul Augustin, iar Biserica,
evident una și evident Hristos, și este traită în Euharistie. Creștinii, în taina credinței,
s-au unit nu numai între ei, ci sunt una în Hristos. Numai în comunitatea
credincioșilor poate fi găsit Fiul lui Dumnezeu, și aceasta pentru că El nu viețuiește
decât în mijlocul celor ce sunt uniți.

57 Pr. Prof. Dr. Dumitr u Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, p. 212.
58 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii , pp. 156 -157.
59 Fer. Augustin, Homelie sur l`Evangile de Saint Jean , P. L. 35, 1622.

19 3.2.2 Iisus Hristos – Capul Bisericii. Biserica, Trupul extins al lui Hristos
în omenirea credincioasă
După ființa sau constituția ei, Biserica nu este nici o instituție care poartă
mântuirea în sine și o împărtășește credincioșilor care devin membrii ai ei, nici o
instituție care slujește numai ca un instrument pentr u mântuirea omului, ci ea este
taina recapitulării tuturor în Hristos. Ea este identică cu realizarea mântuirii în
măsura în care aceasta se înfăptuiește în lume și în istorie. Biserica este inclusă în
planul de mântuire a lui Dumnezeu prin recapitularea t uturor în trupul lui Hristos. (In
11,52; I Cor 15,28).
Biserica este comunitatea creștinilor în comuniune cu Duhul lui Hristos care
este Calea, Adevărul și Viața lor60. Credincioșii sunt încredințați integral de adevărul
și iubirea lui Dumnezeu în Hristos pentru ei, iar mărturia lor este vizualizarea,
concretizarea acestui adevăr de viață și mântuire în perspectiva eternității. Brațul
Părintelui pe care ei stau prin credință neclintită și fidelitate integrală este ca piatra
solidă pe care se construiește c asa, în cazul credinței, casa ființei umane cu rădăcina
în cer, unde este comoara nepieritoare (Mt 7, 24;6, 19 -21; Ps 70,3). “Biserica nu este
însă doar un conglomerat de individualități strânse laolaltă de un liant, încălzit de
iubire, ci mai ales un para dis regăsit de transformări lăuntrice, un loc sfânt în care
Fiul lui Dumnezeu se sălășluiește în sufletele credincioșilor; o recreație în harul
Duhului Sfânt a tuturor celor ce se dezbracă de omul cel vechi și -L primesc pe
Hristos ca pe un Împărat al vieți i”.61

3.3 Misiune intra -murus și extra -murus Ecclesiae. „Vitezda” – paradigma unei
astfel de misiuni
3.3.1 Harismele sau factorii dinamici ai misiunii Bisericii. O perspectivă
paulină a misiunii creștine.
Harismele au fost mijloace auxiliare date de Du hul Sfânt Apostolilor pentru
început, ca să deschidă cale minunată, cu putere dumnezeiască, răspândirii
Evangheliei62. În această manifestare extraordinară, ascultătorii puteau vedea că
creștinismul are o destinație universală, că Biserica și mântuirea este a tuturor

60 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, op. cit., p. 77.
61 Pr. Drd. Nicu D umitrașcu, Unele aspecte eclesiologice în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur , p.
55.
62 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, op. cit ., p. 190.

20popoarelor și că este de origine divină. Apostolii n -au predicat popoarelor în limbi
sub înrâurirea acestui dar decât o singură dată în Ierusalim la Cincizecime, și n -au
poruncit nici altora să practice vorbirea în limbi63.
Astăzi harismele duhov nicești nu sunt posibile fără efort personal, ele nu mai
aparțin numai lucrării Duhului, ci includ și autodeterminarea creatoare a omului.
Dacă sentimentele umane nu sunt transfigurate de harul divin, rămân cumva
atrofiate, amputate de plenitudinea lor po tențială și originară. Realitatea iubirii
umane se regasește în comuniunea dintre om și Dumnezeu, care e unica iubire
desăvârșită.

3.3.2 Aspectul eclesiologic al misiunii ortodoxe.
Constituția Bisericii este teandrică64. Datorită constituției Sale teand rice,
Hristos rămâne unit, după firea dumnezeiască, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar după
firea omenească rămâne unit cu oamenii65.
Biserica este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate, fapt
pentru care umanitatea are imprimată în ea pe Hrist os cu trupul lui îndumnezeit66. În
virtutea constituției Sale teandrice, Hristos este Capul Bisericii, Care deschide
întreaga umanitate către Dumnezeu67.
Comuniunea Bisericii cu Hristos în Duhul Sfânt trebuie să se manifeste în
raporturile dintre episcopi, preoți, diaconi și cre dincioși, fiindcă numai prin ordine,
disciplină și dăruire de sine, izvorâte din ascultarea și dragostea față de Hristos,
Biserica își poate îndeplini misiunea ei apostolică. În calitatea lor de urmași ai
Apostolilor, episcopii alcăt uiesc comuniunea episcopală, dar această comuniune
rămâne integrată în comuniunea sobornicească a Bisericii68.
Dincolo de doctrinele, tradițiile, și structurile specifice, Bisericile trebuie să
întrețină mereu vie speranța în puterea unificatoare a lui Hri stos, conjugînd -o

63 Ibidem , p. 191.
64 Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere din limba franceză Dr. Irineu Ioan Popa, arhiereu vicar, Ed.
IBM BOR, București, 1996, p. 138.
65 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. II, p. 215.
66 Pr. Prof. Dr Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. II, p. 215.
67 Ibidem , p. 216.
68 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy , op. cit . , pp. 185 -187.

21neîncetat cu propriile eforturi spre unitate, spre adevărata viață în Hristos, trăită într –
o unică Biserică, care să dea mărturie deplină de taina unității divine.
Chipul acestei Biserici nu poate fi altul decît cel oferit de Biserica Or todoxă,
clădită pe temelia patristică și a celor șapte Sinoade Ecumenice, Biserică în care s -a
păstrat și s -a transmis nealterat tezaurul Revelației divine, cultului și organizării
Bisericii primare.

3.4 Întreita slujire a Mântuitorului reflectată în acti vitatea misionară a Bisericii
3.4.1 Iisus – Învățătorul suprem în misiunea Bisericii.
Mântuirea săvârșită de Iisus Hristos înseamnă eliberarea omului din robia păcatului
și a morții și dăruirea vieții veșnice în comuniunea cu Dumnezeu. Răul în care căzus e
Adam consta în alterarea firii umane, în întunecarea minții cu privire la adevărul
religios, în slăbirea voinței care înclina mai mult spre cele rele decât spre cele bune,
în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu, în vina și pedepsele veșnice pentru păcat .
Pentru refacerea firii omului, pentru îndreptarea și restaurarea ei, se impunea
luminarea omului prin învățătura adevărată și deplină, refacerea legăturii cu
Dumnezeu și întărirea și susținerea lui în această legătură69.
În aceste trei direcții trebuia să se îndrepte lucrarea mântuitoare a lui Iisus
Hristos, astfel că își înfăptuiește opera sub întreit aspect, ca profet, arhiereu și
împărat, și continuă această lucrare și după înălțarea la cer, în Biserică, prin Duhul
Sfânt. Ca profet, învățând adică aducâ nd Revelația desăvârșită a ființei și voii lui
Dumnezeu și a operei de mântuire „Că Tatăl iubește pe Fiul și -I arată toate câte
face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați” (Ioan 5,
20); ca arhiereu, refăcând legătura dintre om și Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe
Dumnezeu cu omul „Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a
șezut în vecii vecilor, de -a dreapta lui Dumnezeu” (Evr. 10, 12); ca împărat, biruind
puterile răului și conducând pe om spre destinația lui adevărată „Și apropiindu -se
Iisus, le -a vorbit lor, zicând: Datu -Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ” (Mt
28, 18). Întreita slujire a Mântuitorului se întemeiază pe însăși opera de mântuire,
exprimând -o după cele trei direcții în care se săvârșe ște. Mântuitorul a îndeplinit în

69 Prof. N. Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuță Teologie Dogmatică și Simbolică ,
manual pentru Facultățile Teologice, vol. II, Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2005, p. 38.

22sens propriu aceste trei slujiri, care sunt cele mai înalte demnități ce pot fi exercitate
de oameni în viața aceasta70.
Iisus Hristos este Învățătorul și Proorocul prin însăți Persoana Sa,
descoperind oamenilor, cu autorita tea pe care o are El ca Dumnezeu, adevărul
absolut despre Dumnezeu, om, creație, despre mântuirea și sfințirea omului,
confirmând prin faptă învățătura Sa. El este identificat cu învățătura Sa, de aceea
poate spune despre Sine „Eu sunt Calea, Adevărul și V iața” (In 14, 6) sau „Eu sunt
Lumina lumii” (Ioan 8, 12). El este Învățătorul și Proorocul suprem prin însăși
Persoana Lui, pentru că nu este numai om ci și Dumnezeu și ca atare are în El și
iradiază din El atât învățătura adevărată și desăvârșită despre D umnezeu și lucrarea
Lui cât și cea despre omul adevărat, așa cum este realizat el în Hristos și cum trebuie
să ajungă toți ceilalți. Învățătura Lui este revelația culminantă despre Dumnezeu și
despre om, întrucât El însuși este ca persoană această revelați e71.
Prin misiunea pe care este chemată să o desfășoare în cadrul fiecărui popor,
Biserica trebuie să urmărească două scopuri principale. Pe de o parte să
propovăduiască Evanghelia lui Hristos, arătând totodată falsitatea ideologiilor,
curentelor și sisteme lor filosofice și religioase care îndepărtează omul de la adevărul
revelat, manifestat în persoana lui Iisus Hristos și -l duce pe om la pierzanie, iar pe de
altă parte să fie o mărturie vie, o anticipare și mijlocul de realizare a comuniunii
eshatologice a întregii lumi cu Creatorul ei72.
În societatea contemporană, Biserica trebuie să combată cu toată vigoarea atât
secularismul cât și panteismul. Secularismul tinde să -l plaseze pe om în locul lui
Dumnezeu, ca să domine lumea în locul Creatorului. Cu tot pro gresul înregistrat în
domeniul științei și tehnologiei, această tendință antropocentristă a dus inevitabil la
enorma criză ecologică ce subminează progresiv bazele supraviețuirii omenești pe
planeta noastră, dar și la criza spirituală care îl transformă pe om în sclavul
tehnologiei și al forțelor iraționale și demonice, desfigurându -l sub aspect spiritual.
Există două pericole la adresa misiunii Bisericii :
 Biserica creștină să fie socotită doar ca o învățătură, ci nu viață dumnezeiască și
omenească

70 Ibidem, p. 39.
71 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit, pp. 115 -116.
72 Ibidem, p. 95.

23 Perico lul gnostic : învățătura să absolutizeze cunoașterea și aceasta să fie mai
importantă decât credința.
Chemarea profetică a Mântuitorului se împletește în mod armonios cu demnitatea
învățătorească a Logosului întrupat. Dacă chemarea profetică stă la baza
profetismului Bisericii – care aa avut rolul de a consolida și de a desăvârși Biserica
primară creștină – demnitatea de Învățător a Mântuitorului reprezintă fundamentul
dogmei Bisericii lui Hristos. Astfel, ne confruntăm, din acest ultim aspect cu două
perico le serioase la adresa misiunii și vieții creștin -ortodoxe:
1. Există un discurs pozitivist sau sincretist care devalorizează întregul
edificiu al Bisericii, reducând totul la o învățătură umană, asemeni altor învățături
lumești. Pericolul acesta este extr em de serios, deoarece, într -o manieră reducționistă
de sorginte ideologică, se reduce ansamblul complex al Bisericii, doar la
dimensiunea dogmatică a acesteia, dimensiune în fond extrem de importantă. Atfel se
relativizează Biserica ca Trup tainic al Mânt uitorului, este transformată într -o
doctrină ce apare și dispare în istorie, este amutată dimensiunea revelațională a
dogmei creștine și nu în ultimul rând, învățătura creștină este asimilată fie
multitudinii de filosofii seculare, fie este denigrată ca o concepție anti -științifică, ce
nu are nici un rol și nici un loc în spațiul oficial public. Adevărul mărturisit de
Biserică, este unul clar; învățătura Bisericii este parte integrantă a vieții Bisericii – ca
prelungire în istoria mântuirii a Logosului Însu și -, o viață dumnezeiască și
omenească ca împărtășire din teandria Mântuitorului. Asta înseamnă că Biserica nu
dă importanță deosebită doar minții omului, prin aspectul învățătoresc, ci are în
vedere întreaga persoană a omului, suflet și trup.
2. Al doil ea pericol îl putem intitula „pericol gnostic” și este o prelungire și o
exacerbare a primului pericol reducționist. Acest „pericol gnostic” este unul actual
într-o societate post -modernă ce absolutizează cunoașterea – într-o manieră
pozitivistă scientistă – într-un context eminamente materialist. Astefel dimensiunea
învățătorească, devine un scop în sine, este exacerbată în detrimentul trăirii, a
valorilor morale și devine parte integrantă a unei cunoașteri autonome ce -L neagă și –
L respinge pe Dumnezeu, în numele „libertății” și „independenței” omului
contemporan. „Pericolul gnostic” reprezintă o actualizare – peste timp – a gnozei
antice, ce a reprezentat o adevărată încercare pentru Biserica primară. Pentru

24gnosticul de ieri și de azi „a ști” este mai imp ortant decât „a crede”, cu alte cuvinte
cunoașterea este mai importantă decât credința, iar această supremație impusă de
omul autonom contemporan are cel puțin două efecte nocive pentru:
a) Deschide latg porțile esoterismului și ocultismului post -modern cu toate
consecințele grave pentru creștinul zilelor noastre;
b) Deschide larg porțile sincretismului de tin New -Age care accentuează
cunoașterea fără fundament revelațional, în detrimentul credinței, dând acesteia
caracter soteriologic. La acest al doil ea pericol, Biserica ne învață că în perspectia
dobândirii mântuirii, cunoașterea este importantă, însă nu absolută, este un mijloc și
un scop în sine, credința fiind prioritară atât în relația noastră cu Dumnezeu și cu
oamenii cât și în vederea dobândirii mântuirii.
Atunci când vorbim despre profetismul Bisericii ne referim la o dimensiune esențială
a Bisericii atât a Bisericii primare cât și a lucrării lui Dumnezeu în Vechiul
Testament de constituire a Bisericii, cu alte cuvinte, profetimul Bisericii are în
vedere pe de o parte lucrarea Duhului Sfânt prin prooroci în Vechiul Testament,
lucrare care nu doar anticipa dar și pregătea venirea Mântuitorului Iisus Hristos dar și
întemeirea Bisericii Sale, pe de altă parte avem în vedere lucrarea lui Dumnezeu de
natură profetică la începuturile Bisericii ca și consolidare și desăvârșire a Bisericii
primare. Dimensiunea profetică a fost retrasă de Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel
vorbește în epistolele sale despre faptul că darul profeției va înceta, în epistola a
doua către Corinteni iar Sfântul Ioan Gură de Aur, la începutul secolului V, spune că
darul profeției nu mai există în Biserică evidențiind astfel că ceea ce era de
descoperit și de profețit în Biserică, de către Dumnezeu, se împlinise.
3.4.2 Jertfa Mânt uitorului – premisă a incorporării tainice în Biserică și scop
ultim al misiunii ortodoxe.

Slujirea arhierească a lui Iisus Hristos constă în jertfa de Sine, în suferințele
îndurate de El de la întrupare până la moartea pe cruce, și îndeosebi moartea pe c ruce
pentru noi și pentru mântuirea noastră, înlăturând vina și condamnarea omului și
restabilind comuniunea între Dumnezeu și om, pentru că Dumnezeu în înțelepciunea
Sa, conciliind dreptatea și iubirea, așa a hotărât mântuirea omului: prin întruparea și
jertfa Fiului Său. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează deci cu scopul jertfirii.
Și faptul că se face întru toate asemenea nouă, și la înfățișare om adevărat: „S-a

25deșertat pe Sine chip de rob luând, făcându -se asemenea oamenilor, și la înfățișare
aflându -Se ca un om” (Filip. 2, 7) este o jertfă pentru măreția Lui, și apoi pătimirea,
moartea pe cruce a Celui fără de prihană și mijlocirea necontenită între noi și Tatăl
sunt acțiuni ale Arhiereului Hristos73.
Prin slujirea de Arhiereu în Biserică, Hrist os își înfățișează neîncetat trupul
Său jertfit Tatălui, dar odată cu aceasta ne înfățișează și pe noi ca jertfe benevole de
bună mireasmă, din puterea trupului Său jertfit de care noi ne împărtășim. La această
stare de jertfă continuă și de jertfitor cont inuu ne atrage Hristos pe noi. El nu ne
jertfește ca obiecte, ci ne atrage la o autojertfire ca subiecte, împărtășindu -ne de
starea Lui de jertfă, în care El, de asemenea, nu este obiect pasiv, ci dăruitor.
Împărtășindu -ne deci de jertfa Lui, nu ne împărtă șim numai de jertfă ci și de jertfitor.
Prin aceasta devenim noi înșine nu numai jertfe, ci și jertfitori sau preoți ai jertfei
noastre în acest sens restrâns74.
Mântuitorul Iisus Hristos plinește deci, în persoana Lui, preoția cea
adevărată și jertfa cea a devărată, făcându -ne părtași și pe noi acestei jertfe prin
preoția bisericească, prin care ne putem aduce și noi, jertfele noastre personale la
jertfelnicul Dumnezeului celui viu. În acest sens preoția sacramentală a Bisericii se
prezintă ca o prelungire a preoției lui Iisus Hristos și ca o permanetizare în același
timp a ei, dar și ca o prelungire a jertfei lui Iisus Hristos peste veacuri, făcându -i
astfel părtași acestei jertfe pe toți creștinii, sau, cu alte cuvinte, pe toți cei din preoția
generală a Bi sericii, adică creștinii. Preoția Bisericii își are izvorul în Arhieria și
jertfa lui Iisus Hristos75.
În Biserică se disting:
a) Starea harică a tuturor credincioșilor, primită prin tainele de inițiere:
Botez, Mirungere și Euharistie. Este vorba de preoți a generală care aparține tuturor
celor botezați, care au responsabilități și harisme personale, cu caracter eclesial
general,

73 *** Îndrumări misionare , p. 348.
74 Ibidem, p. 240.
75 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Iisus Hristos Arhiereu Veșnic , p. 478.

26b) Slujirea preoțească propriu -zisă, instituită de Mântuitorul Iisus Hristos și
acordată în Taina Hirotoniei prin succesiune apost olică. Această slujire are funcții
specifice sacramentale, didactice și pastorale și are un rol reprezentativ76.
Pe de o parte, deoarece sunt deosebite ca natură și ca autoritate, și întrucât
participă în mod diferit la preoția lui Hristos, aceste slujiri n u se pot înlocui una cu
alta. Fiecare are locul, funcția și specificul ei în Biserică. Pe de altă parte ambele sunt
necesare și sunt inseparabile, deoarece Biserica nu este o instituție clericală și
deoarece nici o slujire nu este auto -suficientă. Fiecare creștin are o „demnitate
preoțească” și are acces direct la obiectul preoției, dar slujirile primite prin hirotonie
au o funcție de reprezentare, nu numai o responsabilitate personală77.
Mirenii sau credincioșii laici participă la slujirea împărătească a lu i Hristos
prin biruința lor asupra ispitelor și a păcatelor, prin organizarea comuniunii creștine
și prin diaconia creștină în societatea seculară. Evanghelia lui Hristos cheamă pe
oameni din robia păcatului și a morții și prin nașterea la viața în Hristos îi așează pe
calea dreptății, a libertății și comuniunii vieții veșnice „Eu sunt Calea, Adevărul și
Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (In. 14, 6) „Eu sunt Lumina
lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina v ieții” (In.
8, 12)78.
IV. BISERICA LOCALĂ ȘI UNIVERSALĂ CA SPAȚIU AL COMUNITĂȚII
CREȘTINE MISIONARE CONTEMPORANE

Misiunea contemporană a teologiei și a Bisericii Ortodoxe trebuie să plece
de la o cunoaștere lucidă și necomplezantă a lumii în care trăim. Această lume se
confruntă cu un fenomen social fără precedent care antrenează o imensă mutație
civilizațională a cărei înțelegere este vitală pentru viața și misiunea Bisericii în viitor.
Părintele profesor Ioan Ică jr. indică o triplă mutație în societate a contemporană, cea
a socialului, a umanului și a religiosului.
Evanghelizarea și transmiterea misionară a tradiției creștine de către mireni este
de o importanța capitală în cadrul familiei.79 Încă de la începutul ei, Biserica creștină s -a

76 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă , 1981, p. 304.
77 Ibidem, p. 305.
78 Pr. Prof. Dr. Valer Bel, op. cit., p. 179.
79 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie dogmatică și ecumenică , Ed. România creștină, București
1999 , p. 162.

27constituit după modelul familiei, ca o comunitate de dragoste: „ Pe cel bătrân să nu -l
înfrunți, ci să -l îndemni ca pe un părinte: pe cei mai tineri, ca pe frați; pe femeile
bătrâne, ca pe mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăția. Pe văduve cinstește –
le, pe ce le cu adevărat văduve. Iar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să se învețe
mai întâi să -și dovedească evlavia față de propria lor familie și să -și răsplătească
părinții, fiindcă bun este lucrul acesta și primit înaintea lui Dumnezeu ” (I Tim. 5, 1 -4).

4.1 Apostolatul preoției sacramentale a Bisericii
Sunt unii cunoscători ai vieții sufletești care cred și susțin că cea mai
eficientă formă de pastorație și cea mai ducătoare la scop este pastorația individuală.
De acest fel de pastorație trebuie să se f olosească azi Biserica80.
Sfintele Taine, ierurgiile, slujbele și rugăciunile îl pun pe preot în contact cu
credincioșii și îi dau acestuia posibilitatea să cunoască bucuriile și durerile lor,
dorințele lor. Preotul de azi are la dispoziție mijloace inepu izabile de pastorație
individuală pe care trebuie să le folosească într -o formă cît mai desăvîrșită81.
Prezența preotului în diverse comisii mixte poate depăși prejudecățile unora
și ne poate apropia pe unii de alții. Aceasta poate constitui pentru noi un f el de ușă
ascunsă prin care să facem să pătrundă ideile noastre în medii care până acum se
arătau închise față de orice mesaj creștin.
4.1.1. Instituirea și vocația preoției sacramentale, învățătura paulină
Preoția este prelungirea și perpetu area misiunii sfinților apostoli în lume, este
un mandat încredințat de „Mântuitorul slujitorilor Săi din toate timpurile. Preoția este
o lucrare din lucrarea lui Hristos, putere din puterea lui Hristos, cuvânt din cuvântul
lui Hristos, chemare din chemare a lui Hristos”82. Preoția s -a bucurat de cinste în
toate timpurile și în toate religiile.
Mântuitorul a spus Apostolilor Săi: „Voi sunteți sarea pământului, iar dacă
sarea se va strica, cu ce se va săra? Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate cetatea să
se ascundă stând deasupra muntelui, nici nu aprind făclia și o pun sub obloc, ci în
sfeșnic și luminează tuturor celor ce sunt în casă” (Mt 5, 13 -16). În aceste cuvinte
dumnezeiești se cuprinde misiunea apostolică și preoțească.

80 Pr. Prof. Dr. Al. Moisiu , Mântuitorul și pastorația individuală , în rev M. B., nr. 10 -12,/1979 p. 663.
81 Anton Frunză , art. cit., p. 116.
82 Ibidem .

28 4.1.2 Dimensiu nea liturgică a misiunii ortodoxe. Cult și preoție
sacramentală
Preotul nu trebuie să -și măsoare și să cântărească nici drepturile nici datoriile
cu cele ale lumii. Între a putea face orice și a mântui pe oameni, mai mare faptă și
mulțumire e ste în ordinea sufletească cea din urmă. Aceasta ridică slujba și cinstea
preotului cu mult peste toate celelalte: o ridică în grijă, în durere, în luptă sufletească,
dar, și în mulțumire și câștig moral. Preotul trebuie să sufere cu orice suferind, cu
orice neputincios, să pătimească împreună cu cei care pătimesc. Sufletul lui să fie de
o sensibilitate deosebită, deoarece el va da seama înaintea lui Dumnezeu pentru
fiecare păstorit. El este „crainicul, mesagerul, interpretul, omul lui Dumnezeu între
credin cioși”83 .El este apostolul,el este lumina lumii și sarea pământului. Oricare ar fi
numărul credincioșilor , oricât ar fi știința sau puterea noastră a tuturor celorlalți , el
ne întrece pe toți prin vrednicia și prin puterea slujirii sale. El este mai mu lt decât
noi toți, el simte mai mult decât noi toți, el face ceea ce nu putem face noi toți;
liturghisește împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu și ne înduhovnicește pe noi
credincioșii „ spre mântuire, în numele din harul și cu puterea lui Dumnezeu”84.
În planul creației, omul a fost creat ca persoană după chipul Logosului, al lui
Hristos, care este pârga firii noastre ridicate la Dumnezeu și Tatăl „ înfăptuind în
Sine mântuirea tuturor”85 .
4.1.3 Universalitatea misiunii Bisericii centrată pe preoți a sacramentală.
Puterea slujirii preoțești, care -și are izvorul în întreita lucrare săvârșită de
Mântuitorul ca arhiereu, profet și împărat, a putut fi împlinită de către Sfinții
Apostoli. Mai târziu, în diferitele biserici din perioada apostolică, lucr area de sfințire,
de păstorire și de propovăduire a cuvântului apostolic era săvârșită de slujitorii
bisericești din cele trei trepte ierarhice.86 Termenul de Biserică include în sine
noțiunea de cler, ierarhie și popor credincios.
Pe lângă datoria sa de a -L vesti pe Hristos tuturor, preotul îndeplinește și
slujirea de conducător, de călăuzitor, corespunzătoare slujirii de mare Împărat a lui
Hristos. Această funcțiune de conducere duhovnicească a fost încredințată de
Hristos ucenicilor Săi prin cuvintele : „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă,

83 Pr. Prof. Dr. T. M.Popescu, Sfințenia și răspunderile preotului, p. 174.
84 Ibidem.
85 Ambigua , p. 243
86 P. S. Ioan Mihălțan, op. cit., p. 113.

29și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se
leapădă de Cel ce M -a trimis pe Mine.” (Lc. 10, 16).
Extinde rea preoției lui Iisus Hristos în preoția sacramentală a Bisericii nu este
altceva decât perpetuarea jertfei Sale arhierești în însăși trupul Său, jertfă la care
preotul participă și el prin mărturia vieții lui. Atât sacramentalitatea Bisericii cât și
preoția își au izvorul în puterea dumnezeiască a preoției veșnice a lui Iisus Hristos
cu toate slujirile Sale, actualizate în Biserică. Prin preoția și jertfa lui Hristos se
împărtășesc Bisericii energiile divine necreate, dar și prin celelalte Taine,
contin uându -se peste veacuri viața Bisericii.87 Așadar sacerdoțiul Bisericii ține de
preoția și jertfa lui Hristos Arhiereu și de efectele ei eclesiologice, actualizate prin
Euharistie. Prin jertfa și arhieria Mântuitorului, prin jertfa și preoția sacramentală c ât
și cea generală a tuturor creștinilor se constituie Biserica, iar Biserica e o comunitate
de jertfă, de iubire neîntreruptă în Hristos. Aspectul sacrificial și sacerdotal al
Bisericii este neîntrerupt în Biserică.88
Deci slujirea preoțească, învățătorea scă și împărătească generală, cu caracter
individual, are nevoie de preoția slujitoare a Bisericii sau a comunității ca bază a ei.
Și precum Hristos nu Și -a luat preoția de la Sine, așa nu și -o pot lua de la ele nici
persoanele rânduite la această preoție slujitoare și nu le -o poate da nici
comunitatea.89
4.1.4. Rolul Sfintelor Taine în activitatea misionar -pastorală a preotului –
misiunea „zămislirii duhovnicești”, „a nașterii din nou”
Cultul divin este cel care alcătuiește trăirea credinței noastre. Prin intermediul
lui, toți cei care mărturisesc pe Hristos ca Dumnezeu Creator și Răscumpărator,
alcătuiesc un singur trup duhovnicesc, găsindu -se într -o sublimă comunicare de
viață. Prin predică, prin Sfintele Taine și prin alte mijloace harice, Biserica Orto doxă
cheamă pe toți fiii ei să participe și să beneficieze de lucrarea mântuirii.90

87 Pr. Prof. Ion Bria, Preoție și Biserică , în rev. O., nr . 4/1972, p. 532.
88 Pr. Conf. Dr. Stelian Tofană, Iisus Hristos Arhiereu veșnic , p. 496. Cultul divin public – în
ansamblu – și Sfânta Liturghie – în mod deosebit – unesc „mădularele Bisericii" (membrii parohiei),
pentru că Sfântul Duh invocat prin rugăc iune, sensibilizează inimile preoților și ale credincioșilor și îi
conștientizează asupra vocației și misiunii lor. Participanții la Sf. Liturghie se simt „pătrunși la inimă”
(Faptele Apostolilor 2; 37) de duhul dragostei și al unității creștine.
89 Pr. Pro f. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, p. 112 .
90 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii , p. 558.

30 Prin Taina Botezului ni se sădește în suflet o anumită simțire și cunoaștere a
lui Dumnezeu, în urma ștergerii păcatului strămoșesc, care slăbise priceperea
noastră; ni se deschid ochii sufletului și ni se dă putere pentru orânduirea vieții la
Hristos91.
Misiunea preoției slujitoare este aceea de a naște prin Botez pe fiecare om în
Hristos. Preotul ne naște din nou, are puterea de a ne zămisli sufletește, ne îmbracă în
Hristos, ne face să devenim mădulare ale Trupului Său tainic92.
Căința este leacul vindecător al rănii, pe care a produs -o păcatul, sufletului
nostru; iar harul revărsat în această sfântă taină „ nu îngăduie să rămână nici o
cicatrice în sufletul nostru și odată cu sănătatea ne dă și frumusețea sufletului.”93
Sfânta Împărtășanie este cărbunele aprins care curăță sufletul nostru, ea este „
desăvârșirea tuturor celorlalte taine” , împlinind „ ceea ce nu sunt în stare celelalte
taine să facă, după cum tot ea este aceea care face să strălucească și mai tare darul
primit prin celelalte taine și întunecat de umbra păcatului.”94
Taina Sfintei Cununii95, prin întărirea harului, adusă legăturii dintre bărbat și
femeie, dă acesteia chipul și tăria legăturii dint re Mantuitorul Hristos și Biserica Sa și
creează dispozițiile favorabile menținerii acestei legături prin depășirea egoismului, a
dragostei și părerii de sine. Ea pune astfel o bază solidă celei mai mici celule sociale
și teologic vorbind, continuată și ex tinsă, în timp și în spațiu prin comuniunea
spirituală creată de Biserică.
Alături de Sfintele Taine, ierurgiile fac parte din ansamblul de mijloace sacre
ale Bisericii care au ca scop sfințirea creației. Ele mai sunt în același timp și căi
prielnice de p astorație și misiune, poate nu totdeauna bine fructificate de preoții din
vremea noastră. Ele țin de râvna celor trimiși de Hristos de a sluji „cu timp și fără
timp” (IITim.4, 2) pentru mântuirea sufletelor.

4.1.5. Exercitarea misiunii prin intermediul predicii și al catehezelor

91 N. Cabasila, op, cit ., p. 56 -69 .
92 P. S. Irineu Pop Bisrițeanul, op. cit ., p. 77.
93 Sf. Ioan Hrisostom, Predici despre pocăință și despre Sf, Vavila , 1938, p. 88.
94 Nicolae Cabasila, op. cit ., p. 85.
95 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran; Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică, manual pentru
Seminariile Teologice, p. 323.

31 Educația religioasă fundamentată pe învățătura Sfintei Evanghelii a avut
întotdeauna ca obiectiv prioritar formarea de caractere creștine nobile, sfinte, curate,
capabie să întrupeze modelul divin de viață al Mântuitorului.
Idealul educației creștine este educarea sufletulului creștinesc și cultivarea
funcțiunilor lui potrivit prceptelor evanghelice fixate de Mântuitorul. ,,Ființa
omenească fiind purtătoarea unui suflet nemuritor și al chipului lui Dumnezeu (Fac
1,26), este pos esoare a unui fond moral cu multiple și variate posibilități de
actualizare și modelare. Practicarea cu ajutorul harului divin, a virtuților morale,
religioase, într -un climat moral, spiritual, sănătos, cultivarea conștiinței, a demnități
omului și a valor ii sale unice, sunt factori care contribuie la formarea caracterului
religios -moral, a conștiinței împlinirii destinului său în lume, a vocației sale de
colaborator a lui Dumnezeu în lucrarea de spiritualizare a vieții.” 96.
Misiunea Bisericii, cateheza și pedagogia creștină sunt șansele noastre de a
rămâne ancorați în Dumnezeu; de a ne afirma ca mădulare vii, misionare ale Bisericii
lui Hristos.

4.2 Apostolatul preoției universale a Bisericii
4.2.1 Rolul și chemarea creștinului în cadrul Trupului eccles ial al
Mântuitorului.
Credincioșii laici se găsesc în situația de păstrători ai harului sfințitor al
Bisericii, împreună cu clerul, apoi în aceea de apărători ai acestui har și de folositori
ai lui în lucrarea mântuitoare a Bisericii, tot împreună cu cle rul, și anume, atât ca
raportare la lucrarea mântuitoare care se săvârșește pentru toți membrii Bisericii, cât
și la aceea care se săvârșește prin Biserică pentru întreaga omenire.97
Credincioșii laici care au darul și pregătirea corespunzătoare sunt chema ți să-
și dea concursul la catehizarea, educația religios -morală și la apărarea credinței
creștine ortodoxe în comunitătile parohiale, în școli și prin mijloacele de comunicare
socială.98
4.2.2. Restaurarea familiei, necesitate acută pentru o misiune
adevă rată

96 Nichifor Crainic, op. cit. ,p. 9.
97 Pr. Prof. Liviu Stan, Poziția laicilor în Biserica Ortodoxă , în rev. S. T., nr. 3 -4/1968, p. 196.
98 Pr. Prof. Dr. Al. Moisiu , art. cit., p. 668.

32În cadrul familiei creștine copii prin Botez au acces la viața în Hristos și la
educația creștină pentru a face parte din familia lui Dumnezeu care este Biserica.
„Responsabilitatea aceasta se manifestă în fapte în mijlocul societății, căci familia
proprie nu poate fi slujită fără împlinirea unor îndatoriri în societate și în Biserică.
Atât timp cât privim căsătoria numai în legătură cu aceia care se căsătoresc și nu o
raportăm la Biserica întreagă, și prin aceasta la lumea întreagă, nu vom înțelege
niciodată caracterul sacramental al ei, acea mare Taină de care vorbește Sfântul
Apostol Pavel: „Iar eu vorbesc în Hristos și în Biserică”. În acest sens, Taina
Căsătoriei este mai cuprinzătoare decât familia. Este Taina iubirii dumnezeiești,
Taina cuprinză toare a existenței peste tot și aceasta este motivul pentru care ea
interesează toată Biserica și, prin Biserică, întreaga lume. O familie sănătoasă e o
celulă sănătoasă a edificiului Bisericii și a societății”99.
La românii creștini ortodocși tradiția deț ine un rol important în educație
deoarece familia este „mediul cel mai propriu pentru transmiterea credinței prin viu
grai”100 deoarece părinții sunt aceia care prezintă și imprimă sentimentul religios
copiilor.
Formula „familia este celula de bază a societă ții” este folosită foarte des, fără
însă a i se cunoaște adevăratele sensuri. Părintele Ilie Moldovan este unul dintre cei
care completează înțelesul acestei expresii, evidențiind următorul aspect: „Familia
adevărată, care își păstrează la noi valențele s pirituale din etnogeneză, instituție
creată de Dumnezeu, și ridicată printr -o sfânta taină la o înălțime dumnezeiască, este
mai mult decât o celulă a societății. În calitatea ei de putere formativă a neamului
nostru, este sursa creatoare și laborator sacru în care s -a plăsmuit și se mai
plăsmuiește, a luat chip și se întreține ca atare, în fiecare moment, neamul și
pământul său”101.

99 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă , vol. III, p. 186 -187. Formare a
familiei prin Taina Cununiei nu este, așadar, numai o chestiune individuală sau de cuplu. Funcțiile ei
nu pot fi limitate numai la preocupări și satisfacții individuale sau limitate la universul familiei ,
pentru că darurile lui Dumnezeu acordate mădulare lor Bisericii vizează în ultimă instanță
comunitatea bisericească – creșterea, unitatea și întărirea acesteia. Prin harul primit în această
Sfântă Taină, cuplul conjugal intră în relație concretă cu Dumnezeu și cu lumea. Scopul primordial a l
căsătoriei est e, așadar, desăvârșirea soților în iubirea care -i duce și la viața în Hristos.
100 Pr. Prof. Ion Bria, Credința pe care o mărturisim , p. 307.
101 http://www.cetatea -crestina.org/familia/

33 4.2.3. Modalități concrete de implicare a laicilor în misiunea Bisericii
Mirenii au și ei o misiune preoțească, sunt trimiși și ei la o slujbă în Biserică
și ca atare poartă și ei o responsabilitate pentru Biserică, solidar cu preoția
sacramentală. Slujba lor cuprinde atât datorii cât și drepturi, a căror subiect nu poate
fi orice om, ci numai creștinul laic care a primit preoți a generală prin Botez și
Mirungere. Credincioșii laici sunt chemați la o slujbă și misiune mai înaltă decât toți
preoții și profeții Vechiului Testament (Lc 7, 28) și aceasta nu o pot îndeplini decât
printr -o preoție mai înaltă decât aceea pe care au avut -o ei
Preoția mirenilor, ca și preoția diaconilor, nu le dă dreptul acestora să
exercite integral sau parțial, puterea sacramentală, ci în felul în care le dă și
diaconilor dreptul de a -i ajuta pe preoți și arhierei la îndeplinirea funcțiunilor
sacramentale , le-o dă aceasta și mirenilor, însă într -o măsură mai mică.102
Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că slujirea semenilor înseamnă slujirea
noastră: „Dacă tu strămuți toate bogățiile în cer prin mâinile săracilor, toate le vei
strămuta și le vei depozita pentr u sufletul tău… Un astfel de tezaur avea Tavita, și de
aceea nu casa ei îi vestea faptele, nici zidurile, nici pietrele, nici stâlpii, ci trupurile
văduvelor îmbrăcate de ea, lacrimile cele vărsate, moartea care fugise și viața ce se
reîntorsese”103.
Orice creștin ortodox care -și asumă valorile în care crede are și datoria
mărturisirii credinței sale și este responsabil pentru modul în care răspândește aceste
valori în jurul său.
4.2.4. Educația religioasă în școli – cerință acută pentru realizarea unui
apostolat laic activ
Educația religioasă începe inca din copilărie in sânul familiei. Trăirile
religioase din aceasta perioada pot deveni hotaratoare pentru intreaga viata.
Între credință și educație există o strânsă legătură. ,,Credința are nevoie de
sprijinul educației,al unui exercițiu de cultivare și întreținere, printr -o bună informare

102 Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Misiunea…, p. 174. Și credincioșii au o veri tabilă vocație misionară, nu
doar preotul. Misiunea și responsabilitatea laicilor nu diminuează, nicidecum rolul sau autoritatea
preotului. Dimpotrivă, credincioșii sunt datori să împreună -lucreze cu pastorul lor duhovnicesc în
folosul parohiei și al între gii Biserici. Credincioșii trebuie să demonstreze lumii că nu sunt doar
creștini „formali”, înglobați „prin naștere” într -o Biserică tradițională, ci că sunt „cunoscători și
trăitori” ai învățăturii Bisericii strămoșești.
103 www.sfantulioangurădeaur.ro

34și formare.Credința neinformată poate aluneca ușor în credulitate și supunere oarbă
față de orice sursă ce -și arogă demnități ce țin de spiritul ei.’’104
„Educația religio asă este producerea și dezvoltarea sentimentului superior de
legătură între om și ceva mai presus de omenire, mai sus de toate interesele
trecătoare”.105 Scopul orelor de religie nu este doar împărtășirea cunoștințelor, ci
mai ales zidirea de caractere morale, misiunea religiei nu este numai să exerseze
inteligența copiilor, ci mai ales să sădească în sufletele lor o profundă convingere
religioasă, să le fortifice conșt iința datoriei față de Dumnezeu, față de oameni și față
de ei înșiși, să îi înnobileze și să îndrepte toate funcțiile sufletului spre o viețuire
plăcută lui Dumnezeu și folositoare oamenilor.
Educativă poate fi și participarea tinerilor în cadrul unor asociații creștine,
societăți caritabile , organizații nonguvernamentale cu caracter cultural, social,
economic, care pot forma complementar conștiința și conduita religioasă. Prin
îngemănarea acțiunilor tuturor factorilor educativi se poate spera la o autent ică
reformare spirituală a omului și a comunității.
“Biserica propune, nu impune, valori”, afirmă Patriarhul Daniel, subliniind că
prezența disciplinei Religie în sistemul de învățământ public nu reprezintă “o
inovație sau un model românesc”, ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească
europeană și o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral -socială a
elevilor.106 Studiul Religiei, nu poate lipsi din curriculum sau din programul școlii
românești, tocmai pentru că studiul Religiei corespu nde nevoii comunității românești
locale și naționale de a -și păstra bogăția și identitatea spirituală și de a transmite
valori permanente tinerei generații.

104 Constantin Cucoș, op. cit ., p. 65.
105 Ibidem , p. 108.
106 http://www.ieseanul.ro/ultima -ora/patriarhul -daniel. Educația religioasă este o coordonată esențială
a formării personalității are ca obiective implementarea și asimilarea religiei în conduita socială a
persoanei. Educația religioasă este în strânsă legătură cu educația morală, cea morală făcând parte din
ființa religiei . Educația religioasă constituie o importantă componentă a procesului de spiritualiz are a
omului, o modalitate eficientă de cunoaștere și autocunoaștere. Ea indică necesitatea aplicării în
practică a normelor religioase. Ea tinde să tr ansforme credința religioasă într -o metodă a spiritualizării
persoanei. Conștiința religioasă devine stâlpul de bază al responsabilității împlinirilor spirituale
personale.

35 4.2.5. Filantropia – mijloc de implicare a laicilor în cadrul misiunii Bisericii

Cuvântul ,,filan tropie” provine din verbul grecesc fileo – care înseamnă ,,a
iubi”si antropos – care înseamnă ,,om”. Termenul de filantropie este un termen
specific creștin, înseamnând inițial iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Însă așa
cum Dumnezeu este ,,iubitor de oam eni’’, tot așa și omul este chemat să imite
,,filantropia ’’lui Dumnezeu .Nu se poate vorbi despre iubire, în sensul real, deplin al
cuvântului, decât după întruparea lui Dumnezeu,întruparea însăși fiind un act de
filantropie.
„Diaconia” sau filantropia cr eștină este „o expresie concretă a iubirii de
Dumnezeu și de aproapele: credința și slujirea trebuie văzute și exersate ca un întreg,
nu separat. În acest sens, filantropia face parte din misiunea si slujirea Bisericii” . 107
Prin slujirea sa, credinciosul de vine împreună -lucrător cu Dumnezeu.
Filantropia nu -și epuizează conținutul prin fapta de milostenie ca atare, prin gestul
material. Ea este ceva mai mult și mai esențial: este iubire. Ea răspunde setei de
iubire reciproce a oamenilor. “prin iubirea apropel ui omul ajunge la cunoașterea
iubirii Dumnezeirii, la cunoașterea iubirii persoanelor Sfintei Treimi. Când vom
ajunge la conșttiința desființării noastre, când creștinul va iubi în așa fel pe fratele
său și se va simți egal, consubstanțial, cu tot omul de pretutindeni, așa cum tatăl e
egal cu Fiul și cu duhul Sfânt, atunci el va înțelege Taina, viața și iubirea
dumnezeiască, căci prin aproapele eu ajung la Dumnezeu”108. Astfel misiunea este un
imperativ evanghelic și o chemare sacră a Bisericii și constituie responsabilitatea
întregului popor al lui Dumnezeu, cler și credincioși.

V. BISERICĂ ȘI MISIUNE ÎNTR -O LUME SECULARIZATĂ
5.1 Secularizarea lumii contemporane
Indiferent că este vorba de societățile occidentale care susțin că au
performanțe democratice sau de societățile proaspăt ieșite de sub comunism, se
observă faptul că există o societate de consum, în care „maladia secularizării a
modificat mentalitățile și tradiț iile popoarelor europene”, legislația109 promovând

107 Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Misiune, parohie, pastorație, pp. 120 -121.
108 Pr. Dr. Ghe orghe Istodor, Iubirea creștină și provocările contemporane, p. 239.
109 Ioan Bizău, Viața în Hristos și maladia secularizării , Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2002, p. 28.

36„modelul occidental ” bazat pe economi a de piață. Aceasta a dus la dezvoltarea unei
societăți de piață ce deține o rețetă magică de progres economic și de eficiență pe
toate planurile.
Secularismul înseamnă constituirea vieții personale și sociale fără o raportare
clară la principiile fundam entale ale spiritualității creștine. Aceasta, în sensul că
fenomenul secularizării impune o privire generală asupra lumii și, în consecință, un
model de viață în care aspectele de bază ale existenței umane – familia, educația,
știința, profesia, arta – nu sunt înrădăcinate sau legate de credința religioasă, în care
adevărata necesitate sau posibilitate a unei astfel de legături este negată.

5.2. Implicațiile secularismului în religia creștină
Societatea secularizată este o societate în care domnește adesea tăcerea, în
ceea ce -L privește pe Dumnezeu. În multe medii a devenit necuviincios și chiar
„obscen” să vorbești despre Dumnezeu. S -a spus: pudoarea în legătură cu Dumnezeu
a luat locul pudorii cu privire la sex, mai mult decât pudoare, o adevărată inhib iție,
ceea ce asceții noștri numesc „uitare”, adică un fel de somn spiritual care poate fi
agitat și pe care media, în clipele de răgaz îl umple cu vise prefabricate110.
Absenț a lui Dumnezeu în conștiința lumii secularizate anihilează de fapt orice
adevăr de viață , în afară de cel al stricăciunii și al morții. O astfel de absență, de un
tragism înfricoșător, definește limpede conținutul nihilismului modern și al
indiferentismului religios ca fenomen de masă, cu toate consecințele dezastruoase pe
care le antr enează aceste fenomene.111

5.3 Exigențele misionare într -o lume pluralistă, desacralizată și descreștinată
Se vorbește de două dimensiuni ale misiunii, una internă și alta externă.
Misiunea internă are ca subiect pe cei care „ formal aparțin Bisericii” , dar
care în realitate sunt rupți de viața acesteia. De asemenea,el îi vizează aici și pe
membrii celorlalte confesiuni creștine care, spre deosebire de cei ce țin de Biserica
Ortodoxă, s -au înstrăinat de tradiția primului mileniu creștin.
Misiunea internă are, așadar, ca subiect o arie largă a societății umane,
cuprinzându -i pe cei care sunt despărțiți de Biserică și nu posedă nicio înțelegere a

110 Ioannis Zizioulas, op. cit. , p. 259.
111 Christos Yannaras, Heidegger și Areopagitul , Ed. Anastasia, București, 1996, p. 79.

37credinței creștine. Spectrul în care se încadrează aceștia merge de la o stare de
indiferență – numită „neînțeleg ere inocentă” – și până la o ostilitate deschisă.112
Referitor la misiunea externă a Bisericii, ea are ca subiect pe „cei care
niciodată nu au trăit în modul de existență creștin” ; Biserica trebuie să se întrebe de
ce „în al doilea mileniu nu a fost capabi lă să le câștige inima acestora, cu excepția
unui mod fragmentar și pentru scurte perioade de timp” . Și aici rămâne deschisă
chestiunea raportului dintre Biserica din primul mileniu creștin și cea care i -a urmat
acesteia: de ce Biserica primară a cunoscut un enorm succes misionar printre
necreștini, în timp ce în al doilea mileniu creștin ea nu a mai fost capabilă „să
dezghețe” inimile împietrite ale necreștinilor?
Omul modern a cunoscut tehnologia care l -a fascinat și totodată i -a satisfăcut
toate nevoil e și plăcerile materiale, ceea ce a condus și la excluderea oricăror interese
de natură spirituală. Pe de altă parte, acest fenomen a condus la apariția altor două
categorii de oameni; oamenii din prima categorie, tocmai datorită dominanței
tehnologice în viața lor, au început să fie preocupați de forme de spiritualitate care să
le satisfacă „setea și foamea” sufletească (imposibil de astâmpărat prin mijloace de
natură materială); ei sunt cuprinși într -o categorie destul de redusă, a celor care au
cunoscut „renașterea sentimentului religios” . O altă categorie, mult mai largă, a
încercat însă să -și satisfacă nevoile spirituale recurgând la o serie de „paleative”
cum ar fi: drogul, alcoolul sau sexul. Este o cale distructivă pe termen lung, dar care,
cel puțin pe moment, avea scopul de a înlătura „plictiseala” din aparent
satisfăcătoarea existență tehnologico -materială113.
Cea mai importantă valoare a Ortodo xiei constă în posibilitatea de sfințenie
pe care ea o oferă, unită cu înțelegerea Bisericii ca o „comuniu ne în Hristos” .

5.4 Globalizarea și autonomia societății contemporane – provocări la adresa
misiunii Bisericii

Fenomenul globalizării cuprinde totalitatea domeniilor existenței, de la
știință, ideologie și religie, până la cultural, social și politico -economic. Multe dintre

112 Aurel Pavel, Iulian Ciprian Toroczkai , Adevăratul și falsul ecumenism, Ed. Universității „Lucian
Blaga” Ed. Andreiana, Sibiu. 2010, pp. 167 -168.
113 Ibidem, p. 169.

38acestea, împreună cu infrastructurile create pentru materializarea lor, au implicații
profunde asupra vieții religios -morale creștine, în special așa cum o înțelege
Ortodoxia.
Pentru a mulțumi oameni veniți din toate tradițiile relig ioase posibile, lumea
globală oferă o alternativă religioasă unică, sub forma dumnezeului impersonal al
hinduismului, numit diferit în funcție de necesități. În „Ortodoxia și religia
viitorului” părintele Serafim Rose descoperă acest lucru, făcând o radi ografie
completă a fenomenelor religioase ale Occidentului de după anii 60. Religia
universală a lumii globale va fi (și este deja în occident și nu numai) un amestec
ciudat de religii orientale și nou creștinism.114

5.5 Actualitatea mandatului misionar po st-pascal
Există voci autorizate și competente din interiorul ortodoxiei, care afirmă că
perspectiva eshatologică vie și universală adusă lumii ca ofertă de către Biserica
Ortodoxă nu va putea fi valorizată complet decât în măsura în care va fi promovat ă
în mod autocritic și cu pocăință.115
În relația conștientă și voluntară a ființei umane cu Dumnezeu, ca fundament
al acestei legături speciale stă chipul lui Dumnezeu din om. Revelația ne învață că
omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumneze u. Toți Sf. Părinți văd în
aceasta o anumită orânduire stabilită de la început, ce reflectă un fel de potrivire
între ființa omenească și Ființa dumnezeiască. Dacă vom căuta în literatura patristică
o definire complexă a ceea ce corespunde chipului dumnez eiesc din noi, vom găsi
diverse afirmații, care fără să se excludă una pe alta, nu cuprind în totalitate
conținutul chipului.
Trebuie să regăsim Biserica ca loc social al cuvântului care vorbește de
plenitudinea de a exista atunci când Îl glorifică pe Dum nezeu. Cuvântul trebuie
primit și trăit în comuniune cu Biserica, societate a acordurilor și sinoadelor. Un cler
deschis va ști să suprindă impulsurile, germenii credinței care se dezvoltă în
societatea noastră apoi, în comuniunea întregului popor cu Dumne zeu, va face din

114 Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia și „religia” viitorului , Mănăstirea Slătioara, 1996 , p. 54.
115 Georgios Mantzaridis, Globalizare și universalitate , traducere de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Ed.
Bizantină, București, 2002, p. 188.

39cuvânt o eliberare, o împlinire, ca și o participare la depozitarea credinței conservate
de milenii.

VI. RAPORTUL DINTRE CONSTITUȚIA TEANDRICĂ ȘI MISIUNEA BISERICII.
PERSPECTIVA CONTEMPORANĂ

6.1 Prioritatea aspectului sacramental al Bis ericii față de cel instituțional
Ecleziologia euharistică interpretează cuvântul ecclesia în înțelesul de
poporul lui Dumnezeu, chemat să se unească nu în Templul Vechiului Legămînt,
într-un centru localizat, ci în Trupul lui Hristos. Plinătatea Trupului este dată în
Euharistie, ceea ce înseamnă că orice adunare euharistică locală, corectă, adică în
frunte cu episcopul său, posedă plinatatea totală a Bisericii lui Dumnezeu, în Hristos.
Biserica lui Dumnezeu din Corint, sau din orice punct al spațiului, es te Biserica în
totalitatea conținutului său teandric. Universalul, dezbrăcat de orice noțiune spațială,
ca trup mistic se actualizează în local, care -i locul primei sale manifestari.
Pluralitatea Cinelor Domnului nu atinge în nici un fel unicitatea aceleia și și unice
Cine, căci pluralitatea locurilor nu atinge în nici un fel unica și aceeași Biserică
sobornicească prezentă în totalitatea sa. Cantitatea numerică a locurilor și
fenomenologia lor sunt variabile, iar realitatea numerală a ceea ce se manifestă e ste
invariabilă, este plinatatea lui Hristos peste care stă Duhul.
Apostolii au primit puterea de a întemeia și organiza biserici și de a transmite
mai departe harul preoției prin succesiune apostolică, prin care se săvârșește de către
preoți în Biserică cele șapte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul nostru lisus
Hristos. în urma pogorârii Duhului Sfânt asupra apostolilor la Cincizecimie, aceștia
devin îndrăzneți, curajoși dispuși să -și dea și viața pentru Domnul și Dumenzeul lisus
Hrisots. Ei devin ma ri propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, astfel în urma
cuvântării Sf. Apostol Petru la Ierusalim se botează ca la 3000 de suflete, adăugându –
se Biericii creștine116: „Deci cei ce au primit cuvântul lui s -au botezat și în ziua aceia
s-au adăugat ca la tr ei mii de suflete”. Fapte 2, 41). „Este de presupus că, îndată după
pogorârea Sfântului Duh și înainte de botezul celor trei mii, Apostolii au hirotonit
dintre cei care se adunau cu ei, diaconi și preoți, cu ajutorul cărora au botezat pe cei

116 Magistrand Ioan Mircea, Organizarea Bisericii și viața primilor creștini …, p. 66.

40trei mii, apoi pe cei două mii. Iar după botezul acestora când Biserica luase ființă prin
crearea unui număr așa de mare de membrii ai ei, probabil chiar în primele zile au
hirotonit și pe Iacob ca primul episcop al Bisericii din Ierusalim, creând deci, de la
început ie rarhia bisericiească completă. Aceasta fiindcă s -a simțit îndată nevoia ei;
deși numirile treptelor ierarhice nu erau cunoscute, totuși funcțiunile existau. Astfel
ia ființă prima biserică creștină la Ierusalim unde alături de Apostoli apare și ierarhia
bisericească rânduită de ei. Viața acestei obști creștine se pornește și se afirmă de la
început pe cele două laturi: spiritual religioasă (Fapte 2, 42,46, 47) și socială117
Potrivit învătăturii ortodoxe unitatea Bisericii nu este sociologică, ci
ontologică, și merge împreună cu unitatea de credință. Unitatea Bisericii ca dar al lui
Dumnezeu depășește orice noțiune omenească și include întreaga ființă divino –
umană. De aceea și perspectiva acesteia nu se limiteaza la istorie, ci se extinde și în
veșnicie. Locu l de manifestare și de acțiune al Bisericii este istoria, dar locul sinaxei
sale definitive este împărăția lui Dumnezeu.
Biserica este teandrică, are o latură obiectivă, dumnezeiască, care nu depinde
de oameni, este de sus și pe de altă parte are o latu ră subiectivă, omenească,
depinzând de noi; este întemeiată de Iisus Hristos, dar este constituită prin adunarea
și consimțământul oamenilor de a crede și a trăi în Hristos: “Biserica este un
organism divino -uman, care poate fi descris atât ca o comunitate istorică, văzută, în
timp și spațiu, adică Biserica pe cale a celor ce sunt încă în acest timp, cât și ca o
unitate eshatologică, unită cu Dumnezeu în Hristos, pentru veșnicia, dincolo de timp
și spațiu, adică Biserica celor ce sunt cu Hristos”118.
Biserica nu este doar o asociație a credincioșilor, sau o organizație cu
structură ierarhică, elementul cheie este chemarea lui Dumnezeu urmată de adunare.
“Biserica nu este o societate umană, ci divină, care se găsește în lume, dar nu este din
lume și nici nu poa te fi comparată cu alte grupuri. Este un organism născut și
structurat începând de la Hristos și nu de la membrii Săi”.119
Fiind într -o concordanță de idei, plecând de la Fericitul Augustin, care spune
că Hristos și credincioșii formează “unus homo”, “una p ersona”, “una eademque

117 Ibidem , p. 67.
118 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Credința pe care o mărturisim , pp. 121 -122.
119 G. Florovsky, Le Corps du Christ vivant. Une interprétation orthodoxe de l’Église în vol. La Sainte
Église Universelle. Confrontation oecuménique, Delachaux et Niestlé, Neuchâtel -Paris, 1948, p. 17.

41persona”, I. Karmiris declară și el, după Sfinții Părinți, că Hristos și Biserica,
formează oarecum o “persoană”, Hristos fiind Eul Bisericii, care nu are “persoana” ei
proprie, sau “ipostasul’ propriu, ci e o unică “persoană”, sau u nic “ipostas” a lui
Hristos și al membrelor trupului Lui120. În acest context Sfântul Ioan Gură de Aur,
deși accenuează insistent unitatea Bisericii cu Hristos, evită totuși să dea acestei
unități numele de persoană: “Precum capul și trupul sunt un singur om , așa și
Biserica și Hristos sunt una. De aceea a numit pe Hristos în loc de Biserică, numind
trupul lui astfel. Căci precum trupul nostru este unul, deși e compus din multe, așa și
în Biserică suntem toți una121.
Activitatea de diaconie a Bisericii nu este altceva decât continuarea a ceea ce
Mântuitorul a făcut. Aceasta înseamnă de fapt creștinismul. Mântuitorul nu s -a
mărginit numai la predicarea Evangheliei, la toată zidirea, ci „vindeca toată boala și
toată neputința”. A vindecat bolnavii, a hrănit pe cei flămânzi în pustiu, a iertat
păcatele. La fel au făcut și ucenicii. Ziua Cincizecimii este ziua de naștere a Bisericii
precum și ziua de naștere a ceea ce este nedespărțit de ea: milostenia.122
Cu toate că misiunea apostolică în sensul cel mai propriu al c uvântului s -a
încehiat odată cu moartea ultimului Apostol, cei doisprezece Apostoli nu au lăsat
lumea fără o moștenire, o continuare a misunii lor.. Deși demnitatea apostolică
personală nu putea fi transmisă, ei au dat urmașilor daruri care aparțin fie
credincioșilor individaul, fie Bisericii ca societate. Fiecare membru al Bisericii lui
Hristos este chemat să devină un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu, să participe la
misiunea mântuitoare a Bisericii și lșa acest apostolat sunt trimiși toți de Mântuito rul
Însuși. Împlinind această misiune a Bisericii, laicii își exercită apostolatul în Biserică
și în lume, atât în sfera spirituală, cât și în cea temporală.

6.2 Contextul contemporan al misiunii Bisericii. Pericole și provocări
Ortodoxia a fost atențio nată că se ocupă mai mult de aspectul interior al
omului, făcând abstracție de factorii sociali și politici. Misiunea Bisericii nu este însă

120 Ibidem , p. 364.
121 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la Cor. I , 30, 1 P. G., t. LXI, col. 250.
122 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Prin fereastra Bisericii , Ed. Bizantină, București, 2007, p. 252.

42de a face politică scindând oamenii în grupări123, ci de a unii pe toți în Hristos,
singura modalitate de a păstra un itatea credinței și a neamului este ca aceasta să se
îndepărteze de opțiuni politice care ca orice lucru lumesc sunt trecătoare. Trăirea
interioară pe care Biserica o însușește credincioșilor nu se adresează numai
sufletului, ci are în același timp sopul d e a ferii trupul acestuia de patimile care au
consecințe și asupra vieții sociale și parohiale.124
Creștinii zilelor noastre sunt chemați la adevărate fapte de vitejie spirituală
pentru a ramâne în picioare în fața provocărilor secularismului prin care înțe legem o
lume desacralizată, autonomă care își trăiește existența , mai degrabă după moda
veacului, decât după spiritul Evangheliei lui Hristos125. Discursul despre procesul
modern de secularizare presupune deci conștiința unei clare fracturi în raportul dint re
credință, Biserică și societate. Datorită evoluției tot mai pregnante a procesului de
secularizare, structurile economice, sociale și politice se constituie și se exprimă tot
mai mult în afara mediului eclesial și chiar împotriva acestuia. Din ce în ce mai mulți
oameni își trăiesc viața privată într -o manieră tot mai secularizată, fiind lipsiți de o
raportare la valorile sau la normele de viețuire religios -morală creștine. În acest sens
se exprima și teologul contemporan Olivier Clement atunci când afirm a că:
,,societatea secularizată este o societate care pastreză o tăcere absolută în ceea ce -L
privește pe Dumnezeu. În multe medii a devenit aproape necuviincios și chiar
,,obscen’’ să vorbești despre Dumnezeu; pudoarea în legatură cu Dumnezeu a luat
locul pudorii cu privire la sex; mai mult decât pudoare, e vorba de o adevărată
inhibiție’’126.
Misiunea Bisericii este să ajute societatea să -și reînsușească valori
fundamentale uitate sau ignorate în trecut, dar și să pregătească viitorul pe o altă
bază. Ideolo gia defunctului sistem politic de la noi, accentua ideea că, societatea n –
are nevoie de valorile religioase, că istoria umană este o realitate nespirituală, ateistă.

Valer Bel, Misiunea s ocială a Bisericii în contextul globalizării, în vol. Biserică și multiculturalitate
în Europa, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2001, pp. 51 -71.
124 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică , Ed. ,,România Creștină”,
București, 1999, pp. 215 -220.
125 Lect. Univ. Drd. Caius Cutaru, Omul contemporan în fața secularizării și descreștinării, în rev.
Altarul Reîntregirii, anul X, nr.2, iulie -decembrie, Alba -Iulia,2005, p. 102.
126 Olivier Clement, Viața din inima noastră, Ed. P andora, Targoviște, 2001, p. 47.

43Biserica n -a examinat din punct de vedere misionar impactul acestei ideologii asupra
socie tății în general și asupra fiecărui membru al parohiilor noastre în special127.
Pentru că situația lumii este cu totul schimbată față de trecut, Biserica trebuie
să coboare iubirea lui Dumnezeu în lume într -un mod și grad corespunzător
intereselor actuale al e acesteia, printr -un angajament ce se dăruiește neprecupețit
pentru binele comun al întregii omeniri. Printr -o angajare activă, printr -o slujire
dezinteresată a tuturor oamenilor fără nici o deosebire, Biserica este chemată să arate
că este o comunitate permanent deschisă slujirii în lume și pentru lume. Ea trebuie
să-l urmeze pe Iisus Hristos până la consecvențele maxime ale slujirii pe care El a
săvârșit -o pe seama omenirii. Noua relație a Bisercii față de lume trebuie să fie cea
de slujire, una dedicat ă total marilor cauze ale omenirii de azi.

CONCLUZII .

Ce aduce nou „Biserica slujitoare” în ecleziologia ortodoxă? În primul rând,
aduce reactualizarea marii tradiții evanghelice și patristice și, în al doilea rând, o
reevaluare a lumii ca o coordonat ă ecleziologică. Dar înainte de aceasta, Ortodoxia a
căutat și caută să definească, în termeni actuali, o teologie a slujirii, spre a ști precis
pe ce teren stă în slujirea lumii. În definirea slujirii, și deci și a „Bisericii slujitoare”,
teologia ortodox ă a păstrat un echilibru între slujirea lui Dumnezeu și slujirea
oamenilor.
Începând cu Cincizecimea, în Biserică și prin Biserică se realizează misterul
recapitulării în Hristos a celor care sunt aleși de Dumnezeu. Taina acestei recapitulări
este Euharis tia. Hristos, capul Bisericii, este comemorat și celebrat în fiecare
Euharistie. Iar unde este Hristos, acolo este și Biserica universală128. Biserica
întreagă, în plenitudinea ei, se manifestă în Liturghia euharistică celebrată de episcop
(ca proestos) în s inaxa locală. De aceea, Biserica universală nu este compusă din
Biserici locale independente, ci Biserica locală este Biserica universală într -un
anumit loc. Bisericile locale sunt într -o perfectă simfonie, formând o unică realitate
conciliară.

127 Ioan Tulcan, op. cit ., p. 80.
128 Ignatie al Antiohiei, Către Smirneni 8, 2 în Scrierile Părinților Apostolici , Ed. IBMBOR,
București, 1995, p. 222.

44Misiunea co ntemporană a teologiei și a Bisericii Ortodoxe trebuie să plece
de la o cunoaștere lucidă și necomplezantă a lumii în care trăim. Această lume se
confruntă cu un fenomen social fără precedent care antrenează o imensă mutație
civilizațională a cărei înțeleg ere este vitală pentru viața și misiunea Bisericii în
viitor : cea a socialului, a umanului și a religiosului.
În acțiunea de zidire a trupului lui Hristos, apostolii și ucenicii și, prin
extensie, toți creștinii colaborează cu Dumnezeu „că noi împreună -lucrători cu
Dumnezeu suntem” (I Cor. 3, 9). Nu ei sunt cei ce fac să crească trupul lui Hristos, ci
Dumnezeu, însă fiecare participă cu lucrarea sa care rodește pe temelia pusă de
Hristos.
Serviciile eclesiastice se săvârșesc și fac parte din viața și ne voile societății
creștine moderne. Toată pastorația creștină îndeplinește dorințele, nevoile și
sentimentele omului religios și are obiectivul mântuirea creștinilor și sfințirea
solemnă a momentelor centrale ale vieții pământești.
Misiunea Bisericii, cate heza și pedagogia creștină sunt șansele noastre de a
rămâne ancorați în Dumnezeu; de a ne afirma ca mădulare vii, misionare ale Bisericii
lui Hristos. Cateheza și pedagogia, ca trepte ale misiunii, sunt unicele noastre șanse
de a forma, călăuzi și salva su flete.
„Filantropia sau „iubirea de aproapele” era o dovadă a apartenenței unei
anumite persoane sau a unei comunități locale la Biserica lui Hristos; iubirea de
aproapele și exprimarea ei prin fapta bună, de milostenie – fiind una dintre
principalele ca racteristici ale Bisericii.
Parohia rămâne centrul spiritual, liturgic și social în jurul căruia se zidește și
crește întreaga comunitate umană. Parohia, care se adună în jurul Sfintei Liturghii,
trebuie să devină un model de comuniune și de solidaritate pentru comunitate.
Principala preocupare a Bisericii în lumea contemporană este de a res taura
comuniune printre oameni mai ales că aceștia cunosc, în mod paradoxal, din ce în ce
mai mult singurătatea.
Pentru viața Bisericii misiunea este esențială. Prin misiunea ei, Biserica își
exprimă chemarea de a propovădui Evanghelia și de a -L oferi pe Hristos Cel viu
întregii creații. Bisericile se regăsesc activând alături de oameni de alte credințe și
ideologii. Ca un instrument al lui Dumnezeu, Care guvernează pe ste întreaga creație,

45Biserica este chemată să se angajeze într -un dialog și o colaborare cu aceștia, astfel
încât misiunea ei să lucreze spre binele tuturor creaturilor și spre prosperitatea
pământului. Toate Bisericile sunt chemate să lupte împotriva păc atului sub toate
aspectele lui, în interiorul și în exteriorul lor, și să lucreze împreună spre a combate
nedreptatea, a reduce suferința umană, a combate violența și a asigura integritatea
vieții tuturor oamenilor.
Cea mai importantă valoare a Ortodoxiei constă, așadar, în posibilitatea de
sfințenie pe care ea o oferă, unită cu înțelegerea Bisericii ca o „comuniune în
Hristos” . Biserica Ortodoxă are o concepție sacramentală despre Biserică și totodată
o structură sacramentală, ea nu este o simplă adunare fără semnificație soteriologică.
Misiunea Bisericii este prezentă și se actualizează mereu doar prin Scriptură
ca o extensiune a victoriei pascale a Mântuitorului Hristos asupra păcatului și a
morții, manifestându -se permanent ca o componentă istorică a Î mpărăției Sale (I Cor
15, 25), pe care o desemnează și o justifică prin excelență.

46BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. EDI ȚII ALE SFINTEI SCRIPTURI

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea
Fericitului Pă rinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, București, Ed. IBMBOR, București, 1988.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură , ediție jubiliară a Sfântului Sinod, versiune
diortosită și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Ar hiepiscopul Clujului, Ed.
IBMBOR, București, 2001.

II. AUTORI PATRISTICI ȘI POST -PATRISTICI

3. Ciprian al Cartaginei, Sfântul, Despre unitatea Bisericii ecumenice, în
colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, traducere de Prof. Nicolae Chițescu,
Eliodor Constantinescu, Paul Papodopol și prof. David Popescu, Ed. IBMBOR,
București, 1981.
4. Ioan Damaschin, Sfântul, Dogmatica , trad. de D. Fecioru, Ed. Scripta,
București, 1993.
5. Teodor Studitul, Sfântul, Iisus Hristos, prototip al icoanei Sale, Ed. Dei sis,
Sfânta Mănăstire Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1994.
6. Vasile cel Mare, Sfântul, Omilia a treia la Facere. Despre trăire , în Scrieri,
în P.S.B. XVII, trad. de pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986.

III. DIC ȚIONARE, ENCICLOPEDII ȘI MANUALE

7. Mihăiță, Prof. Dr. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Misiologie creștină, Curs
pentru uzul Facultății de Teologie, Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Ed. ASA,
București, 2005.
8. Remete, Pr. conf. dr. George, Dogmatica ortodoxă, manual pentru Seminariile
teolo gice, ediția a treia, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

479. Todoran, Pr. prof. dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. prof. dr. Ioan, Dogmatica Ortodoxă ,
Manual pentru Seminariile Teologice, ediția a VI -a, Ed. Renașterea, Cluj -Napoca,
2005.

IV. LITERATURĂ TEOLOGICĂ G ENERALĂ

10. Achimescu, Nicolae, Noile mișcări religioase, Ed. Alma Mater, Cluj -Napoca,
2004.
11. Afanasiev, Nikolai, Biserica Duhului Sfânt , vol. I, trad. rom. Elena Derevici,
Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2008.
12. Bel, Pr. conf. univ. dr. Valer Valer, Teologie și Bise rică, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2008.
13. Idem, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, vol. 2, Exigențe, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2002.
14. Idem, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, vol. 1, Premise, Ed. Presa
Unive rsitară Clujeană, Cluj Napoca, 2004.
15. Idem, Misiune, parohie, pastorație. Coordonate pentru o strategie misionară ,
Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2006.
16. Bizău, Pr. Ioan, Viața în Hristos și maladia secularizării , Ed. Patmos, Cluj –
Napoca, 2002.
17. Bobrinskoy, Pr. Prof. Dr. Boris, Taina Preasfintei Treimi , traducere din limba
franceză de Măriuca și Adrian Alexandrescu, Ed. IBMBOR, București, 2005.
18. Idem, Taina Bisericii, traducere Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2002.
19. Braniște, Pr. Prof. univ. dr. Ene, Despre preoție , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca,
2004.
20. Breck, Pr. Prof. John, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, Ed.
IBMBOR, București, 1999.
21. Bria, Pr. Prof. univ. dr. Ion, Iisus Hristos , Ed. Enciclopedică, București, 1992.
22. Cabasila, Nicolae , Despre vi ața în Hristos , traducere de Pr. Prof. Teodor
Bodogae, Ed. IBMBOR, București, 2009.
23. Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel, Teologie și
spiritualitate , Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010.

4824. Coman, Episcop Vasile, În apărarea u nității credinței străbune, studii și
cuvântări cu caracter misionar și liturgic, Ed. Episcopiei Oradiei, Oradea, 1988.
25. Felmy, Karl Christian, Dogmatica experienței ecleziale. Înnoirea teologiei
ortodoxe contemporane , introducere și traducere de Pr. prof. dr. Ioan Ică, Ed.
Deisis, Sibiu, 1999.
26. Florenski, Pavel, Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă
în douăsprezece scrisori , trad. de pr. Iulian Friptu, etc., Ed. Polirom, Iași, 1999.
27. Florovski, George, Biserica, Scriptura, Tradiția – Trupul viu al lui Hristos , Ed.
Platitera, București, 2005.
28. Himcinschi, Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai, Misiune și dialog. Ontologia misionară
a Bisericii din perspectiva dialogului interreligios , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,
2003.
29. Idem, Biserica în societate , Aspecte misionare ale Bisericii în societatea
actuală , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.
30. Idem, Doctrina trinitară ca fundament misionar, Relația Duhului Sfânt cu
Tatăl și cu Fiul în teologia răsăriteană și apuseană. Implicațiile doctrinare și
spiritua le ale acesteia , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004.
31. Ică, Ioan I. Jr., Provocarea globalizării: mutația umanului, în vol. Biserică și
multiculturalitate în Europa sfârșitului de mileniu , Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj -Napoca, 2001.
32. Istodor, Gheorgh e, Aspecte pihosociale ale fenomenului sectar , Ed. Garuda –
Art, Vasiliana, Chișinău, Iași, 2006.
33. Idem, Introducere în Misiologia Ortodoxă , Ed. Do -minor SRL, București,
2009.
34. Idem, Iubirea creștină și provocările contemporane: perspective misionare ,
Ed. Sigm a, București, 2006.
35. Idem, Misiunea creștină ca activitate permanentă și practică a Bisericii , Ed.
Sigma, București, 2006.
36. Leb, Pr. Prof. univ. dr. Ioan -Vasile , Biserica în acțiune , Ed. Limes, Cluj –
Napoca, 2001.
37. Lossky, Vladimir , Teologia mistică a Biserici i de Răsărit , trad. rom. Pr. Vasile
Răducă, Ed. Bonifaciu, București, 1998.

4938. Man, Pr. Prof. univ. dr. Dorel, Pastorație și duhovnicie , Ed. Renașterea, Cluj –
Napoca, 2009.
39. Mihăiță, Prof. Dr. Nifon, Misiune, pastorație și slujire ecumenică, Ed. Valahia
Univers ity Press, Târgoviște, 2009.
40. Nectarie al Pentapolei, Sfântul, Hristologia, traducere de Cătălin Grigore, Ed.
Iona, București, 2010.
41. Niculcea, Pr. Adrian, Sfânta Treime în Ființa și Viața Bisericii , Ed. Arhetip,
2001.
42. Paul, Pr. Lect. Univ. Dr. Adrian Gh., Inima locaș al Duhului Sfânt în
spiritualitatea răsăriteană, Ed. Mega, Cluj -Napoca, 2007.
43. Pavel, Aurel, Toroczkai Iulian Ciprian , Adevăratul și falsul ecumenism, Ed.
Universității Lucian Blaga, Ed. Andreiana, Sibiu, 2010.
44. Pavel, Pr. Dr. Aurel, Vechiul Teta ment. Perspective misionare, Ed. Universității
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2002.
45. Petraru, Pr. dr. Gheorghe Teologie Fundamentală și Misionară. Ecumenism,
Ed. Performantica, Iași, 2006.
46. Idem, Misiologie Ortodoxă. I. Revelația divină și misiunea Bisericii , Ed.
Panfilius, Iași, 2002.
47. Petrescu, ÎPS Prof. Dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Cartea Psalmilor și
importanța ei în viața pastoral -misionară a Bisericii , Edit. Arhiepiscopiei
Tomisului, Constanța, 2008.
48. Plămădeală, Antonie, Biserica slujitoare, în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și
în teologia contemporană , București, Ed. IBMBOR, 1972.
49. Pop, Dr. Irineu, Bistrițeanul, Episcop -vicar, Chipul lui Hristos în viața morală
a creștinului , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2001.
50. Popa, Irineu Slătineanu, Iisus Hristos s au Logosul înomenit , Ed. România
Creștina, București, 1999.
51. Popescu, Dumitru, Hristos, Biserică, Societate , Ed. IBMBOR, București, 1998.
52. Rene Remond, Religie și societate în Europa, Secularizarea în secolele al XIX –
lea și XX , Ed. Polirom, București, 2003.
53. Scheeben, M. J., La Mystere de l'Eglise et de ses sacramentes , Paris, 1946

5054. Schmemann, Alexander, Biserică, lume, misiune , traducere din limba engleză
de Maria Vințeler, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.
55. Idem , Liturgy and Life – Cristian development throug h Liturgical Experience ,
New York, 1974.
56. Stăniloae, Pr. Prof. dr. Dumitru, Ascetica și Mistica , Ed. Deisis, Alba -Iulia,
1993.
57. Idem , Chipul Evanghelic al lui Iisus Hristos , Ed. Centrului Mitropolitan, Sibiu,
1991.
58. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 1, 2, 3, ediția a I -a Ed. IBMBOR,
București 1978.
59. Tia, Arhimandrit Teofil, Elemente de Pastorală Misionară pentru o societate
post – ideologică , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.
60. Tofană, Pr. Prof. Dr. Stelian, Iisus Hristos Arhiereu Veșnic după Epistola că tre
Evrei , ediția a II -a, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2000.
61. Yannaras, Christos, Adevărul și unitatea Bisericii, traducere de Ignatie Trif și
Uliniuc Ionuț Dumitru, Ed. Sofia, București, 2009.
62. Yannoulatos, Anastasios, Ortodoxia și problemele lumii con temporane ,
traducere de drd. Gabriel Mândrilă și Pr. prof. dr. Constantin Coman, Ed.
Bizantină, București, 2003.
63. Zizioulas, Ioannis, Ființa eclesială , Ed. Bizantină, București, 1996.

V. LITERATURĂ TEOLOGICĂ DE SPECIALITATE
64. Andreicuț, Pr. drd. Ion, Pietismul sectant – îndepărtare de la credința
ortodoxă, în rev. O., nr. 1/1989.
65. Bel, Pr. Prof. Dr. Valer, Biserica și lumea în perspectiva misionară, în vol.
omagial Grai maramureșan și mărturie ortodoxă , închinat PS Sale Iustinian
Chira, Ed. Episcopiei Maramu reșului, Baia -Mare, 2001.
66. Idem, Comunitatea mărturisitoare în contextul lumii secularizate și globalizate ,
în Analele Științifice ale Facultății de Teologie Ortodoxă, tomul VIII, 2004 -2005,
Cluj-Napoca, 2007.

5167. Idem, Misiunea socială a Bisericii în contextu l globalizării , în vol. Biserică și
multiculturalitate în Europa sfârșitului de mileniu, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca 2001.
68. Bria, Pr. Prof. Dr. Ion, Biserica și Liturghia, în rev. O., nr. 4/1982.
69. Idem, Preoție și Biserică, în rev. O., nr. 4/1972.
70. Chirilă, Ioan, Misiunea prin activitatea didactică -religioasă , în rev. S.T., nr.
3/2005.
71. Chițescu, Prof. Nicolae, Biserica și Bisericile, în rev. O., nr. 3/1982.
72. Ciobotea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei Daniel, Familia Creștină –
Biserica de a casă, în rev. T. V., nr. 5 -7/1994.
73. Clément Olivier, Despre secularizare , Traducere de Daniela Cojocariu din
revista Contacts, anul LI, 1999.
74. Colotelo, Pr. prof. dr. Dumitru, Lucrarea caritativă a Bisericii Ortodoxe
Române astăzi , în vol. Biserica în mis iune, Ed. IBMBOR, București, 2005.
75. Coman, Episcop, Vasile, Îmbunătățirea activității pastoral -misionare a
preotului , în rev. B. O. R., nr. 8 -10/1984.
76. Dura, Pr. asistent Nicolae, Cultul Bisericii Ortodoxe și propovăduirea
învățăturii creștine , în rev. M. A. , nr. 9 -10/1985.
77. Floca, Arhid. prof. Ioan, Sobornicitatea Bisericii, în rev. O., nr. 3/1982.
78. Ică, Pr. Prof. Dr. Ioan, Comuniune și intercomuniune în rev. G. B., nr. 5 –
6/1978.
79. Iloaie, Arhid. Lect. Univ. Dr. Ștefan, Calitatea creștină a vieții omului în
contextul secularizării , în Medicii și Biserica , vol. III, Ed. Renașterea, Cluj –
Napoca, 2005.
80. Istodor, Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe, Anul 2012 – sfârșitul lumii? Aștept
învierea morților și viața veacului ce va să vină , susținut în cadrul simpozionului
internațional: Simbolul de credință niceo -constantinopolitan – sinteza învățăturii
creștine și temei a spiritualității noastre , Dorna -Arini, 2 -3 noiembrie 2010,
Editura Vasiliana 1998, Iași, 2011.
81. Mihoc, Pr. Prof. Vasile, Căsătoria și familia în lumina Sfintei Scripturi.
Nașterea de prunci, scop principal al căsătoriei. , în M.A., nr. 9 -10/1985.

5282. Idem, Sfintele Taine mijloace de mântuire și sfințire a credincioșilor , în rev. M.
A., nr. 7 -8/1983.
83. Mladin, Î. P. S. Nicolae, Valoarea morală a Sfintei Taine , în vol. St udii de
teologie morală, Sibiu, 1969.
84. Moldovan, Pr. Prof. Ilie, Învățătura despre Duhul Sfânt în Ortodoxie și
preocupările ecumeniste contemporane , în rev. M. A., nr. 7 -8/1973.
85. Necula, Constantin, Catehizarea adulților. O necesitate pastorală, în rev. Inter,
nr. 1-2/2007.
86. Niculcea, Adrian, Ecleziologia socială. Temeiuiri biblice pentru dimensiunea
activității sociale a Bisericii , în rev. S. T., nr. 3 -4/2004.
87. Ocoleanu, Picu, Dimensiunea diaconală a rânduielilor bisericești. Pentru
rearticularea teologi că a misiunii Bisericii, în rev. Inter, nr. 1 -2/2007.
88. Papadopoulos, Prof. dr. Stylianos G., Sfântul Duh continuă lucrarea lui Hristos
și o descoperă. Nu (putem vorbi de o) cunoaștere a firii dumnezeiești (de către
om), prezentare, traducere și note Lect. d r. Adrian Marinescu, în rev. S. T., nr.
1/2007.
89. Pogan, Pr. Dorel, Aspectul teandric al Bisericii , în rev. S. T., nr. 9 -10/1972.
90. Idem, Constituția teandrică a Bisericii , în rev O., nr. 1/1987.
91. Pop, Ierom. Drd. Irineu, Responsabilitatea preotului în slujire a credinciosului
și a lumii de azi , în rev. B. O. R., nr. 7 -8/1983.
92. Popescu, Dumitru, Misiunea Bisericii în lumea secularizată , în vol. Misiunea
Bisericii în Sfânta Scriptură și în istorie, coord. Ioan Chirilă, Ed. Renașterea, Cluj –
Napoca, 2006.
93. Popescu, Prof. Emilian, Laicii (mirenii) în Biserica Ortodoxă Română , în rev.
T .V., nr. 7 -12/2004.
94. Preda, Radu, Rolul catehetic al laicilor în Biserică. Paradigmă istorică și
provocare profetică, în rev. Inter, nr.1 -2/2007.
95. Radu, Pr. lector Dumitru Gh., Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine și
problema comuniunii , în rev. O., nr. 1 -2/1978.
96. Sonea, Cristian, Repere ale rolului și ale responsabilității laicilor în Biserică
la Părinții apostolici în rev. Studia Universitatis Babes -Bolyai, seria Theologia
Orthodo xa, nr. 2/2010.

5397. Idem, Trimiterea Fiului în lume pentru mântuirea și viața lumii, condiție a
apostolatului tuturor creștinilor în rev. Studia Universitatis Babes -Bolyai, seria
Theologia Orthodoxa, nr. 2/2009.
98. Stăniloae, Pr. prof. Dumitru, Biserica în sensul de locaș și de largă comuniune
în Hristos, în rev. O., nr. 3/1982.
99. Tofană, Pr. prof. dr. Stelian, Componentele și exigențele misiunii Bisericii,
după epistolele pastorale , în Misiunea Bisericii în Sfânta Scriptură și în istorie,
Ed. Renașterea, Cluj -Napoc a, 2006.
100. Yeshanew, drd. Haddis, Sinodalitatea în lucrarea Sfinților Apostoli, în rev. S.
T., nr. 7 -8, 1971.