DOMENIUL: ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA: ECONOMIA ADMINISTRĂRII AFACERILOR ÎN TURISM ȘI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:… [306200]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: ECONOMIA ADMINISTRĂRII AFACERILOR ÎN TURISM ȘI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof.univ.dr. ALINA BĂDULESCU

ABSOLVENTĂ:

PRODAN IOANA

ORADEA

2018

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: ECONOMIA ADMINISTRĂRII AFACERILOR ÎN TURISM ȘI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

TURISMUL NEGRU.

STUDIU DE CAZ: MEMORIALUL DURERII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof.univ.dr. ALINA BĂDULESCU

ABSOLVENTĂ:

PRODAN IOANA

ORADEA

2018

CUPRINS

Capitoul I – Introducere ……………………………………………………………………….. 4

[anonimizat] ………………………………………………………………..

II.1. Definiții și istoric al turismului negru ………………………………………………….

II.2. Date statistice despre turismul negru la nivel global ……………………………..

II.3. Turismul negru în Romania ……………………………………………………………….

[anonimizat]: Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației ……………………………………………………………………………………………………………..

III.1. Istoria Memorialului Durerii între închisoare și muzeu …………………….

III.1.1. Închisoarea de la Sighetul Marmației …………………………………………

III.2. Muzeul “Memorialul Durerii” azi și date statistice ale activității turistice la Memorialul Durerii și Sighetul Marmației ……………………………………………………………………………………………

[anonimizat]………………………………………………………………………………………….

Introducere

Lucrarea de față propune o analiză a turismului negru, o [anonimizat]. La nivel național am ales Muzeul ”Memorialul Durerii” de la Sighetul Marmației ca studiu de caz asupra turismului negru. [anonimizat], [anonimizat] o fostă închisoare comunistă unde s-au comis crime împotriva umanității și prezintă în mod amănunțit ororile de care au fost capabili comuniștii pentru a-și reduce la tăcere opozanții.

Lucrarea își propune să prezinte în detaliu această nouă formă de turism cât să și prezinte îndeaproape Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței. [anonimizat] 3 capitole.

[anonimizat]. De asemenea am prezentat mai multe date statistice cu privire la fluxul turistic la nivel global și național în turismul negru.

În al doilea capitol am ales să prezint istoria din jurul actualului muzeu de la Sighet așa cum este el azi plus date statistice referitoare la fluxul turistic din zona respectivă.

Ultimul capitol este rezervat concluziilor și ideilor majore a lucrării, a unor recomandări și propuneri de atragere a cât mai multor turiști la muzeul dedicat victimelor comunismului și rezistenței.

Ioana Prodan

Capitolul II – Turismul Negru

Turismul negru implică vizitarea locurilor asociate cu moartea și suferința.

Turismul negru este un turism de nișă, un segment care nu atrage chiar pe oricine dar are un rol important în a scoate la suprafață istoria, de a aduce trecutul în prezent. Turismul negru este un amestec între istorie, patrimoniu, turism și tragediile omenirii.

În ultimii ani turismul negru s-a bucurat de o atenție în creștere din partea comunității academice și din partea mass-mediei. Precum Philip Stone, profesor în cadrul Universității Centrale din Lancashire, Preston, Anglia menționează în articolul său din 2005 ”Dark Tourism – an old concept in a new world”, „având rădăcinile într-o epocă pre-modernă, este un concept vechi, dar cu o altă importanță și alte consecințe pentru societatea în care locuim astăzi ”, evident călătoriile, evenimentele și experiențele legate de moarte, durere și suferință nu sunt un fenomen nou. Prima formă de ”turism negru” care a atras omenirea încă din negura timpului au fost pelerinajele religioase care timp de secole întregi au atras oamenii, intenționat sau neintenționat, în locuri ce au legătură cu moatea. Cel mai elocvent exemplu este Via Dolorosa sau Drumul Crucii. Via Dolorosa este o rută din Israel unde azi se desfășoară procesiuni religioase în diferite perioade ale anului. Tradiția Creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos l-a străbătut spre dealul Golgota, locul unde a fost răstignit.

Omenirea a fost interesată de moarte, de sfârșitul vieții, încă din timpuri imemorabile. Astfel moartea, atrocitățile omenirii și chiar dezastrele naturale devin o formă de turism tot mai răspândită în peisajul turistic contemporan.

Un alt exemplu timpuriu ar fi atragerea oamenilor la jocurile gladiatoriale romane. Luptele romane între gladiatori și execuțiile publice din Evul Mediu erau niște evenimente cât se poate de normale conform documtenelor referitoare la societatea din perioada respectivă. Având moatea și suferința în prim plan ca un produs direct al acestor lupte ale gladiatorilor, cât și consumul excesiv al acestui spectacol morbid, Collosseum-ul roman se poate considera ca fiind o primă destinație a turismului negru timpuriu.

Dar de ce moartea fascineaza oamenii? În zilele noastre moartea este considerată un tabu, înspăimântătoare și de necontrolat. În ciuda inevitabilității sale – și a necesității sale pentru a încheia ciclul vieții – sfârșitul existenței este catalogat ca fiind un subiect neplăcut și evitat în conversații.

Este turismul negru ”micul secret murdar ar industriei turistice” (Marcel 2004, mentionat de Stone in 2006) sau este o modalitate importantă de a comemora victimele trecutului și de a contempla moartea în sociatatea zilelor noastre? Este o întrebare pe care Philip Stone o pune în lucrarea lui ”A dark tourism spectrum: Towards a typology of death and macabre related tourist sites, attractions and exhibitions”. Având mai multe denumiri, turismul negru are o istorie lungă, provocând discuții despre trecut, despre etică și inevitabil – despre moarte.

Cu toate acestea numărul atracțiilor turismului negru este în creștere – intenționat sau nu. După tragedia Turnurilor Gemene – World Trade Center din New York din 2001, numărul celor care au venit să vadă ”Ground Zero”, un muzeu memorial în aer liber, a trecut de numărul milioanelor, spunându-se că a devenit cel mai vizitat punct al turismului negru din lume.

Subiectul morții este, în mod evident, singurul subiect care creează constant o stare de teamă atunci când este discutat. O astfel de teamă, inevitabilă până la urmă, face individul să pună la îndoială societatea unde trăiește și unde își desfășoară activitatea.

Această îndoială poate fi motivul pentru care contemplarea și promovarea morții a devenit un tabu. În plus, perioada pe care o trăim este asociată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a economiei și a științei. În cultura promovată la nivel global în zilele noastre este pus accentul pe tineret și frumusețe, pe celebrarea vieții și a tinereții. Încrederea în știință, prin faptul că s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 50 de ani, a creat iluzia că individul poatre să controleze viața și ”timpul vieții”, astfel asigură un nivel ridicat de negare a morții. Astfel moartea a devenit un subiect din ce în ce mai absent din viața de zi cu zi a oamenilor. Acest eveniment al morții a devenit unul foarte personal. Această ascundere și negare a morții nu neutralizează amenințarea inevitabilului, dar lasă mulți oameni nepregătiți și speriați atunci când au de-a face cu moartea.

În același timp, moartea este constant prezentă un cultura populară și în media de zi cu zi. Jurnalul de știri, producțiile cinematografice, muzica, presa scrisă, arte și chiar glumele prezintă moartea într-un mod abstract, intelectual și nepersonal. Mortalitatea reapare în societate prin mediatizarea morții. Acest factor creează un paradox de prezent-absent.

Cu toate acestea, turismul negru, ca și turismul în general este un fenomen cu mai multe fețe:

Un fenomen psihologic – conectat la nevoile umane (motive, obiective, nevoi, idei, etc);

Un fenomen cultural – datorită interacțiunilor culturare din perioada călătoriei;

Un fenomen social – creeând relații interpersonale și contact social între turisși și alți turiști sau între turiști și localnici;

Un fenomen spațial – prin faptul că determină schimbarea locului geografic;

Un fenomen economic – determinat de contactul dintre cerere și ofertă de pe piața turistică.

Turistul, în căutarea unor experiențe neobișnuite, devine automat client pe o piață turistică specială, de nișă, de exemplu turistul care caută ”moartea” în toate formele ei prezente pe piața turistică, are nevoie de un produs turistic cu următoarele caracteristici:

Atracția turistică (naturală sau antropologică);

Accesibilitatea;

Infastructura turistică.

Conform ”The Dark Tourism Forum”, condus de Universitatea Centrală din Lancashire, termenul de ”turism negru” a fost prima dată folosit la mijlocul anilor ‘90 de către profesorii John Lennon și Malcom Foley de la Universitatea Caledoniană din Glasgow. Există un al doilea termen pentru a descrie acest concept, acela de ”Thanaturism” (thanatos însemnând moarte în limba greacă). Termenul de turism negru în limba română este foarte vag definit, astfel alți termeni folosiți în limbajul de specialitate ar fi “morbid tourism”, “disaster tourism”, “grief tourism”, “black spot tourism” chiar și “phoenix tourism” (Stone 2005). Potrivit lui Stone (2006), Rojeck a prezentat conceptul de "Black Spots" în 1993, care includea în principal vizitarea mormintelor sau siturilor în care celebrități sau un număr mare de persoane au întâlnit o moarte bruscă și violentă. Stone (2006) introduce, de asemenea, distincția făcută de Blom (2000) care afirmă că "Turismul morbid" este un turism axat pe atracție, a cărui bază este interesul pentru moartea reală sau indusă care atrage rapid un număr mare de oameni. (Stone 2006, 148)

Din lipsa unei tipologii clar definită în literatura de specialitate, se pot întâlni mult mai mulți termeni care fac referire la turismul negru, după cum urmează:

Turismul de răboi / war tourism (Seaton, 1999);

Turismul pheonix / pheonix tourism – turismul în locuri care au ”renăscut” (Causevic & Lynnch, 2011);

Turismul de holocaust / holocaust tourism (Ashworth, 2002; Lennon & Foley, 1999);

Turismul de genocid / genocide tourism (Beech, 2009);

Turismul de sclavi / slavery tourism (Dann & Seaton, 2001);

Turismul morbid / morbid tourism (Bloom, 2000);

Turismul în ”punctele negre” / black spots tourism (Rojek, 1993);

Turismul de suferință / grief tourism (Lewis, 2008);

Turismul în/la cimitire / cemetery tourism (Tanas, 2008);

Turismul de terorism / terrorism tourism (Adams, 2003);

Turismul fantomelor / ghost tourism (Smolenska, 2012);

Turismul de închisoade / prision tourism (Strange & Kempa, 2003).

Traducerea folosită în limbajul de specialiate a termenului de dark tourism în limba română este turismul negru, deși, în opinia mea termenul de turism întunecat s-ar fi potrivit mult mai bine, fiind mai puțin vag.

Tragediile și incidentele petrecute pe locurile „întunecate” continuă să aibă impact asupra vieții noastre nu doar în mod emoțional, ci și social și politic. (Tarlow 2005, 48-49). Turismul negru este un opus al turismului convențional, care implică un număr mare de turiști și se numește "turism de masă". Turismul negru este un turismul de nișă care include interese axate pe un anumit domeniu, turism care implică un număr mic de turiști.

Cu toate acestea, menționând câteva dintre atracțiile turismului negru – Auschwitz-Birkenau din Polonia, locul unde s-a produs accidentul de mașină al prințesei Diana la Paris, Ground Zero din New York sau Collosseumul din Roma – se poate observa că siturile turismului întunecat atrag un număr considerabil de persoane, fiind un paradox al turismului de nișă.

Există foarte multe destinații ale turismului întunecat care sunt conectate direct sau indirect cu moartea. Memorialele și muzeele de răboi, câmpuri de luptă sau vechile închisori de război atrag vizitatori curioși. Dar care e motivația turiștii să viziteze astfel de locuri? Pentru o partea din vizitatorii taberei de concentrare de la Aushwitz, de exemplu, vizitarea acelor locuri este o experineță foarte personală, datorată, de exemplu, faptului că membrii ai familiei lor au fost victime ale atrocităților ce s-au întămplat acolo pe perioada celui de al Doilea Război Mondial. Însă, majoritatea vizitatorilor de la Auschwitz sunt impinși de curiozitate să viziteze acel loc, să vadă cu ochii lor pozele din manualele de istorie, să experimenteze pe viu energia pe care acel loc o emană.

Turismul negru combină caracteristici ale sacrului și profanului. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sacru înseamna ”Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt” iar profan ”Care nu ține de religie, care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. ♦ Care nu respectă lucrurile considerate sacre; necredincios”. Moartea are atât un aspect religios cât și laic, turiștii care vizitează locuri care au legătură cu moartea simt frică dar și respect față de moarte deopotrivă.

În articolele de specialitate, se vorbește despre o tipologie a turismului negru, a destinațiilor ”negre” și a destinațiilor ”mai puțin negre”. Destinațiile negre fiind cele care au o legătură strânsă cu moarte și atrocitățile produse (fiind situri care se află pe locul exact al producerii evenimentului), iar destinațiile ”mai puțin negre” doar aduc aminte de ceea ce s-a întamplat într-o altă parte a globului. Cel mai bun exemplu în acest caz este Auschwitz-Birkenau care este catalogat ca o destinație ”neagră” față de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, SUA care este catalogat ca fiind o destinație mai ”albă” a turismului negru.

În figura ce urmează se poate observa spectrul promovat de Stone:

Figura 1.- A dark tourism spectrum – Stone 2006 http://web.mnstate.edu/robertsb/390/A%20dark%20tourism%20spectrum.pdf

Figura de mai sus prezintă diferența clară între tipurile de turism negru ”întunecat” și ”luminat”. Locațiile unde s-au întâmplat evenimentele sunt cu mult mai ”întunecate” decât eventualele muzee sau case memoriale ridicate în cinstea comemorării evenimentelor tragice. Se poate observa din figura de mai sus că destinațiile turistice ”întunecate” nu au parte de o infrastructură foarte dezvoltată și accesul către punctele de interes este mai dificil față de destitațiile mai puțin întunecate. Destinațiile turistice ”luminate” au parte de o infrastructură dezvoltată, scopul lor principal fiind de entertaiment, pe locul secund aflându-se istoria locului și comemorarea evenimentelor petrecute în acel loc.

Seaton a definit 7 tipuri de turism negru bazându-se pe oferta de pe piața turismului negru:

Dark Fun Factories sau Fabrica de amuzament morbid – caracterul acestor destinații este foarte distractiv, nu au o anumită autenticitate. Un fel mai special de parcuri de distracții, Dark Fun Factories se află pe partea cea mai albă a "spectrului turismului negru".

Dark Exhibitions sau Vernisaje întunecate – prezintă imagini macabre care gravitează în jurul morții, oferă posibilități de educare și studiu în timp ce Dark Fun Factories sunt comerciale, Dark Exhibitions sunt educative, deci sunt percepute ca fiind mai grave și mai întunecate.

Dark Dungeons sau Temițele întunecate – prezintă o istorie a penologiei și a justiției, și unele aspecte ale torturi și alte pedepse fizice. Acest produs are, de asemenea, o valoare relativ ridicată la nivelul comercial. Dark Dungeons ocupă un loc central în sectrul turismului negru.

Dark Resting Places sau Locurile de veci – cimitirele și mormintele. Au, în principal, istorie și valoare arhitecturala (arhitectura romantica și gotică). Cimitirele sunt parte esențială a patrimoniului cultural. Cimitirele sunt o parte centrală a spectrului turismului negru, cu elemente de atât ”negre” cât și ”luminate”.

Dark Shrines sau Templele întunecate – de obicei construite în apropierea locurilor în care s-a produs decesul, și nu după mult timp de la deces. Marea majoritate a acestor locuri nu au un caracter turistic, ele fiind construite în memoria celor morți. Din cazua cauza acestui caracter necomercial, templele ocupă un loc mai întunecat în spectrul turismului întunecat.

Dark Conflict Sides sau Foste câmpuri de luptă – sunt locuri istorice unde s-au desfășurat războaie. Locurile unde au avut loc atacuri teroriste pot fi, de asemenea, clasificate în acest grup. Fiind locuri cu o încărcătură istorică semnificative, aceastp categorie are un rol educațional și comemorativ în același timp. Cu toate acestea, această categorie devine din ce în ce mai comercială dar ocupă un loc aproiat extremității ”negre” a specturlui turismului negru.

Dark Camps of Genocide sau Taberele ale genocidului – site-uri de moarte în masă, genocid, crime și catastrofe. Acest punct se află la extremitatea ”neagrî” a spectrului turismului negru. Aceste locuri sunt extrem de macabre, precum cele din Kosovo, Rwanda sau Polonia. Autenticitatea este foarte ridicată aici, taberele negre unde s-a comis genocidului sunt plasate pe locurile reale ale masacrelor. Ele produc o experiență extrem de emoțională pentru turiști.

De altfel, Seaton sugerează cinci categorii de activități ale turismul negru:

Călătorii pentru a fi martorii unor acte publice relaționate cu moartea – cu toate că executările publice se mai practica doar în câteva țări, „turismul de senzație” a lui Rojek se îndreaptă spre astfel de evenimente.

Călătorii pentru a vedea locuri unde au murit un număr mare de oameni. În acestă categorie pot fi incluse lagărele de concentrare de la Auchwitz, Groud Zero din New York sau Cernobîl.

Călătorii la locuri memoriale, incluzând cimitire, cripte, locuri memoriale ale unui razboi. Motivele acestor vizite sunt diverse.

Călătorii pentru a vedea reprezentații simbolice ale morții, cum ar fi muzee care conțin arme mortale sau atracții care reconstruiesc un eveniment specific sau activitate.

Călătorii pentru a vedea o simulare a morții. După cum sugerează Seaton acest lucru inițial a luat forma unor piese de teatru și festivaluri cu temă religioasă, dar în ultimul secol simularea unor bătălii faimoase a devenit din ce în ce mai populară.

De altfel, Tanas (2013b) a exemplificat într-un tabel toate punctele de atracție ale turismului negru în viziunea lui:

Tabelul 1 – Punctele de atracție ale turismului negru în viziunea lui Tanas

II.2. Date statistice despre turismul negru la nivel global

Este foarte dificil în a realiza o statistică la nivel global a numărului de turiști atrași de destinațiile turismului negru. Majoritatea destinațiilor turismului negru se află în marile orașe ale lumii, astfel numerele absolute sunt irelevante – de exemplu, din numărul total al turișitlor care vizitează New York într-un an, câți se duc pentru a vizita Ground Zero? Numărul turiștilor care vizitează marile atracții ale turismului negru este aproximativ.

Un top 10 cele mai vizitate obiective ale turismului negru conform site-ului dark-tourism.com sunt următoarele:

1. Ground Zero (9/11 site), New York, SUA

Sursa: https://i1.wp.com/cdn1.share.slickpic.com/u/RuslanKuznetsov/_251/org/groundzero/web.jpg

2,192 civili, 71 angajați ai forțelor de ordine și 343 de pompieri, de asemenea și cei 147 de civili și 10 teroriști care se aflau la bordul celor două avioane ce au lovit Turnurile Gemene.

Datele prezentate pe site-ul oficial al Memorialului 9/11 menționează un număr de peste 23 de milioane de vizitatori de la deschiderea muzeului în 2011, media anuală a vizitatorilor fiind de 4-5 milioane de vizitatori.

2. Închisoarea Alcatraz, San Francisco, SUA

Sursa: http://www.mondonews.ro/wp-content/uploads/2014/03/alcatraz1.jpg

Fostă insula mexicană până în 1847 când SUA o cumpără pentru 5000 de dolari. În anul 1861 devine închisoare pentru prizonierii de război din Războiul civil american. În anul 1933 devine oficial o închisoarea federală. Este închisă definitiv în 1962. Azi fiind o atracție turistică.

Pe insula Alcatraz se afla, pe lângo fortul Alcatraz construit inițial și cel mai vechi far de pe coasta de vest americană. Numele provine de la Isla de los Alcatraces (Insula pelicanilor), păsări care populau insula când a fost descoperită de spanioli în 1775.

Un număr aproximativ de 3,5 milioane de vizitatori trec anul pragul fostei închisori în căutarea sursei legendelor care s-au țesut în jurul acestui loc prin evadările spectaculoare ale lui Frank Morris și a fraților Anglin sau să viziteze celula în care a fost închis Al Capone.

3. Auschwitz-Birkenau, Polonia

Sursa: http://legendarykrakow.pl/wp-content/gallery/auschwitz-birkenau/auschwitz-birkenau.jpg

Auschwitz-Birkenau este cel mai cunoscut lagăr de exterminare nazist, devenind un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Lagărul a fost transformat în muzeu in 1947, la 2 ani după terminarea celui de al Doilea Război Mondial.

Anual un număr de peste 1,5 milioane de vizitatori trec de porțile fostului lagăr de concentrare nazist. Conform site-ului oficial al Muzeului, o vizită trebuie programată din timp, accesul putându-se face doar cu rezervare în prealabil.

4. Pearl Harbor, Hawaii, SUA

Sursa: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/d4/3d/f6/d43df6bb8a9ffe1b82a6da99b6c3c89c–hawaii-usa-honolulu-hawaii.jpg

Pearl Harbor este un port pe insula Oahu, Hawaii, Statele Unite ale Americii. Este catalogat ca și o destinație a turismului negru datoriză atacului fulger al japonezilor pe 7 decembrie 1941, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Atacul s-a soldat cu moartea a 2380 de bărbați, femei și copii.

Rezultatul a fost victoria japonezilor, iar motivul din spatele atacului a fost embargoul de petrol și comerț al Statelor Unite ale Americii. Atacul a avut menirea de a anihila marina americană, astfel încât să nu împiedice acțiunile Japoniei în Malaezia și în Indiile de Est olandeze.

Se estimează un număr de 1.5 milioane de vizitatori pe an.

5. Pompeii, Italia

Sursa: http://www.italymagazine.com/sites/default/files/story/pompei035.gif

6. Berlin – zidul Berlinului, Muzeul Checkpoint Charlie, Germania

Sursa: http://media.tvrnews.ro/image/201411/full/berlin01_23819500.jpg

Zidul Berlinului

Un simbol al Războiului Rece, parte a Cortinei de Fier care împărțea Berlinul și Germania în două: Berlinul de Est și Germania Răsăriteană sub influența URSS și Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană.

Sursa: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/fd/ae/b3/fdaeb31baeafdd081d8036a68ca79f38.jpg

Checkpoint Charlie – punct de frontieră pe strada Friedrichstraße din Berlin, creat după ridicarea zidului Berlinului.

Zidul Berlinului și punctul de frontieră Charlie au parte anul de aproximativ 976,000 de vizitatori.

7. Cimitirul național Arlington, Washington D.C., SUA

Sursa: https://cdn.pixabay.com/photo/2014/05/22/06/25/arlington-national-cemetery-350566_960_720.jpg

Americanii îl numesc "cel mai sacru" loc din Statele Unite, Cimitirul Național Arlington este unul dintre simbolurile patriotismului și mandriei naționale. În acest citmitir sunt înmormântați peste 290.000 de eroi, veterani de război, personalități ale SUA, astronauți dispăruți în misiune și personalități marcante sau care au adus servicii importante Statelor Unite ale Amercii.

Cimitirul a devenit un loc popular de pelerinaj după ce fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, asasinat la Dallas, in ziua de 22 noiembrie 1963, a fost înmormântat aici.

Anual, peste 3 milioane de oameni vizitează cimitirul.

8. Catacombele Parisului, Franța

Sursa: http://www.redescoperaistoria.ro/wp-content/uploads/2014/10/catacombe3.jpg

Catacombele Parisului sunt o parte din cavernele și tunelele rămase din cartierele Parisului. Osuarul Municipal (l'Ossuaire Municipal) sau cimitirul subteran al Parisului a fost deschis la fineele secolului al XVIII-lea, devenit o atracție turistică la scară mică din 1874. Osuarul păstrează până azi rămășițele a peste 6 milioane de oameni.

În septembri e 2009 osuarul a fost închis timp de 2 luni pentru renovare după ce a fost ținta vandalilor. Catacombele sunt unul din cele 14 Muzee ale orașului Paris, care începând cu 1 ianuarie 2013, au fost incluse în instituția publică Paris Musées.

După vandalizarea din 2009, politicile de securitate ale muzeului interzic accesul în catacombe cu bagaj mai mare de 40x30cm și purtat în spate.

Numărul anual aproximativ de vizitatori conform statistilor este de 315.000 de vizitatori.

9. Casa memorială a Annei Frank, Amsterdam, Țările de Jos

Sursa: http://cdn.timesofisrael.com/uploads/2017/06/source-holo-research-project-org-lebovic-photo-06012017.jpg

Astăzi muzeu biografic, conține o expoziție permanentă cu privire la viața diaristei evreice din timpul războiului, Anne Frank. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Anne Frank, împreună cu familia ei și cu alți patru oameni, s-au ascuns de persecuția nazistă în camerele secrete ale casei. Anne Frank nu a supraviețuit războiului, dar în 1947 a fost publicat jurnalul ei din timpul războiului.

Este estimat un număr de 1,3 milioane de turiști anual, fiind clasat al treilea cel mai vizitat muzeu din Olanda, după Rijksmuseum și Muzeul Van Gogh.

10. Nagasaki și Hiroshima, Japonia

Sursa: http://zidbits.com/wp-content/uploads/2013/11/nagasaki-hiroshima-blasts.jpg

Hiroshima si Nagasaki sunt două orașe japoneze ce au fost ținta a două atacuri nucleare, produse de Statele Unite ale Americii, la finalul celui de al Doilea Război Mondial. La 6 august 1945 orașul Nagasaki a fost distrus de bomba atomică cunoscută ca și ”Litte Boy”, iar la 9 august 1945, cea de a doua bombă atomică cunoscută ca și ”Fat Man” a fost detonată asupra orașului Nagasaki.

Peste 2 milioane de oameni vizitează anual cele două puncte ale turismului negru din Japonia.

La nivel Eurpean numerele sunt relative, având în vedere că majoritatea atracțiilor turismului negru se află în orașe, doar anumite tipuri de atracții au un loc înafara marilor orașe, numărul turiștilor veniți special pentru atracția tursmului negru putând fi măsurat cu ușurință și cu exactitate mai mare decât la obiectivele turistice din orașe care pot face parte dintr-un traseu turistic.

II.3. Turismul negru în România

Despre turism se poate spune că mereu a fost un indicator al statutului social – un statut social prin imitarea practicilor turistice ale altora. Înainte de anii 1900 și în perioada interbelică era la modă în înalta societate din România turismul de tratament și turismul de agement. Tursmul negru este o nișă a tursmului care a cunoscut o adevărată creștere după anii 1990, nu doar în România cât și în întreaba lume datorită unei politici de marketing bine pusă la punct. Deși, nu toate agențiile de turim au avut niște slogane inspirate pentru promovarea anumitor tipuri de turism, o agenție de turism poloneză a avut publicitar de prost gust pentru a promova un traseu spre Auchwitz, mai exact "Un dus-întors la Auschwitz, este posibil".

În România un etalon al turismului negru este Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației, dar cea mai cunoscută atracție în mediul internațional și național este castelul Bran, castel care este legat de legenda lui Dracula. Alte atracții ale turismului negru în România sunt cetatea Poenari de pe valea Argeșului (cetate în jurul căreia s-a tesut legenda lui Vlad Țepeș care, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii), un traseu pe urmele Revoluției anticomuniste din 1989, Cimitirul Vesel de la Spânța, Mausoleul de la Mărăști, Coșereni, județul Ialomița, unde au murit Ion și Doina Aldea-Teodorovici într-un tragic accident de mașină sau Cimitirul Bellu din București unde sunt inmormântate mai multe personalități de seamă ale României precum Mihai Eminescu, Neagu Djuvara, Ștefan Luchian, Henri Coandă sau Toma Caragiu.

O mare parte din literatura de specialitate a turismului negru s-a focalizat asupra locurilor care oferă o anumită reprezentare a morții sau dezastrului, iar turismul negru, fiind un turism de nișă, a început să fie promovat după anii 1990 în România, una dintre cărțile de referință în literatura românească de specialitate aparține lui Dan Mihai Gherțoiu ”Noi forme de turism dezvoltate după 1990. Turismul de nișă”. De altfel, literatura de specialitate din România nu este foarte dezvoltată în această privință.

Atracțiile cele mai populare din România ale turismului negru sunt:

Castelul Bran sau castelul lui Dracula

http://www.brasovultau.ro/images/stiri/castelul-bran-la-ceas-aniversar-0.jpg

Prima atestare documentară a Castelului Bran este reprezentată de un act emis la 19 noiembrie 1377 ce către regele Ungariei, Ludovic I de Anjou. În secolul al XV trece sub coducerea lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Legătura lui Vlad Țepeș cu castelul Bran vint tot din această perioadă când Vlad Țepes a pierdut tronul Țării Românești și a căutat ajutor și refugiu la Iancu de Hunedoara. Iancu de Hunedoara l-a însărcinat cu apărarea trecătorii Bran-Rucăr, trecătoaare străjuită de cetate.

La data de 1 decembrie 1920 consiliul local al orașului Brașov donează castelul Bran regineri Maria a României, ca simbol al recunoștinței datorat contribuției reginei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

https://img.wall-street.ro/image_thumbs/thumbs/ca1/ca1fab298fd8322b91fd913436235fef-1063×560-00-86.jpg?v=1476779652

În 2016 a avut loc o campanie de promovare a Airbnb și a Companiei de Administrare a Domeniului Bran a unei nopți de cazare pentru două persoane în castel în noaptea de Halloween (31 octombrie) în urma unui concurs desfășurat la nivel internațional. Câștigătorii concursului au fost aduși la castel cu trăsura, au dormit în sicire împodobite cu catifea de lux și au fost întâmpinați la castel de către Dacre Stocker, stră-strănepotul autorului Bram Stocker.

Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației

http://www.memorialsighet.ro/wp-content/uploads/2009/05/2b.jpg

În anul 1993, Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei (CE) un proiect prin care se solicita ca pe locul închisorii să fie creat Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței, ceea ce s-a și întâmplat în 1994, cand CE l-a luat sub egida sa. Memorialul a fost declarat „ansamblu de interes național”, printr-o lege specială din 12 iunie 1997. În octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de CE printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Cetatea Poenari

https://i2.wp.com/matricea.ro/wp-content/uploads/2017/04/reportaj-Cetatea-Poenari-Tepes-slider-1.jpg?fit=1920%2C650&ssl=1

Cele 1480 de trepte duc la 900 de metri deasupra nivelului mării la Cetatea Poenari din județul Argeș. Acest monument istoric este asociat cu numele lui Vlad Țepeș, iar legendele locului spun ca această fortăreață a fost construită în doar o săptămână de către boierii căzuți în dizgrația lui Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești.

Ghidul locului, Aurelia Lazăr, povestește astfel despre cetate: „La intrarea în Cetate, exista un pod mobil, care era ridicat ori de câte ori era nevoie, sau când Cetatea era atacată. Culoarul de intrare în ea reprezenta și el o capcană. Inamicii intrau într-o ambuscadă, pentru că în partea de jos, spațiul era mult mai îngust, iar soldații care se aflau sus pe ziduri îi atacau cu pietre și ghiulele, sau trăgeau cu arcul, și îi omorau. Cei care intrau în Cetate, nu puteau să treacă de culoarul respectiv. Totuși, cei care reușeau să supraviețuiască erau aruncați în temnița aflată sub steag, încăperea de jos, unde se zvonește că Vlad Țepeș și-ar fi ținut și o parte din avere, de aceea pereții erau construiți în așa manieră încât nu se putea ieși. Prizonierii, din cauza umidității și a condițiilor grele, mureau. Acestea le agravau rănile”.

Mausoleele Eroilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz

https://www.istorie-romaneasca.ro/wp-content/uploads/2018/06/Mausoleul-de-la-Marasti.jpg – Mausolul Mărăști

Mausoleul de la Mărăști adăpostește osemintele soldaților români căzuți în 1917, în timpul Primului Război Mondial, în bătălia de la Mărăști. Bătălia de la Mărăști a fost câștigată de către armata română cu prețul și cu sângele a 1.469 morți și 3.052 de răniți plus distrugerea satului Mărăști. Bătălia de la Mărăști împotriva Imperiului Rus a fost ofensiva care a dus și a celălalte două bătălii din zona, Mărășești și Oituz. De asemenea la Mărășești si Oituz au fost ridicare mausolee în cinstea și memoria soldaților români căzuți.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/39/RO_VN_Marasesti_mausoleum_3.jpg/300px-RO_VN_Marasesti_mausoleum_3.jpg

Mausoleele de la Mărășești (stânga) și Oituz (dreapta)

Cimitirul Bellu – București

https://locuridinromania.ro/wp-content/uploads/2016/08/Cimitirul-

Bellu-din-Bucuresti-robert-lupu.jpg

Am ales cimitirul Bellu în detrimentul Cimitirului Vesel de la Săpânța datorită scriitorilor, pictorilor, artiștilor de tot felul plus foști politicieni despre care învățăm în cărțile de istorie ce s-au adunat la un loc, pentru a-și petrece veșnicia împreună. Trecuți în lumea celor drepți, toți aceștia, ,,locuiesc“ în morminte și cavouri majestuoase care, construite în timp, alcătuiesc acum o veritabilă ,,Citadelă a  morților“.

Printre cei mai cunoscuți sunt Mihai Eminescu, Iulia Hașdeu, Traian Vuia, Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Iuliu Maniu, Ion Luca Caragiale, Henri Coandă, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga sau Maria Tănase.

Capitolul III – Studiu de caz: Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației

III.1. Istoria Memorialului Durerii între închisoare și muzeu

Fundația Academia Civica, condusă de Ana Blandiana, s-a înființat la 21 aprilie 1993. Fundația i-a avut ca fondatori pe Ana Blandiana și încă 175 de membrii fondatori. Scopul întemeierii fundației a fost educația civică generală prin cunoașterea trecutului nu foarte îndepărtat al țării și al Europei de Est și cunoașterea istoriei care mai bine de 50 de ani a fost falsificată de comuniști după bunul plac.

Proiectul de întemeiere a Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței de la Sighetul Marmației a fost înaintat Consiliului Europei în 1994, acesta fiind adoptat de înaltul for internațional.

Pentru începerea și realizarea acestui proiect a fost nevoie de o strângere de fonduri pentru reabilitarea clădirii, care era în paragină din 1987, și de realizarea unei baze de date necesare creării muzeului.

Centrul internațional de Studii asupra Comunismului (CISAC), înființat și condus de Romulus Rusan, încă din 1993, a demarat înregistrările de istorie orală și colectarea de fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecții de ziare, cărți, manuale, albume, , precum și – pe un alt plan – organizarea de ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri între victimele comunismului și istoricii din România și din străinătate, publicarea de cărți, alcătuirea de expoziții, cuprinzând mărturii, studii, statistici și documente privind rezistența anticomunistă și reprimarea ei.

Data inaugurării muzeului a fost 20 iunie 1997.

Proiectului de reabilitare a clădirii fostei închisori transformate în muzeu a fost încredințată în 1995 unei firme din Cluj, iar execuția (inclusiv a Spațiului de Reculegere și Rugăciune și a Auditoriului) unei firme din Baia Mare. Lucrările – pe etape – au durat câțiva ani. Clădirea era veche de un secol și în runină, plină de igrasie, a fost nevoie de refacerea aproape totală a fundației, izolației, a acoperișului, iar pereții interiori au fost văruiți în alb pentru a crea atmosfera închisorii de acum 50 de ani.

http://www.memorialsighet.ro/wp-content/uploads/2009/05/placa_expl.jpg

În anul 1997, se adoptă legea Legea nr.95 din 10 iunie 1997 privind declararea complexului “Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet” ca ansamblu de interes național

Textul actului publicat în M.Of. nr. 121/12 iun. 1997

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – Se declară ansamblu de interes național complexul format din închisoarea Sighet, cimitirul Cearda și terenul aferent, sub denumirea de “Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet”, situat în municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș.

Art. 2. – Ansamblul prevăzut la art. 1 se delimitează prin planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, conform anexelor nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 3. – Terenul și construcțiile cu dotările aferente închisorii Sighet și cimitirului Cearda sunt atribuite Fundației “Academia Civică”, în folosință gratuită, pe termen de 50 de ani.

Art. 4. – Punerea în valoare a ansamblului “Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet” se face de către Fundația “Academia Civică”.

Art. 5. – Finanțarea activităților de punere în valoare, de cercetare, de studii și de personal ale ansamblului

“Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet” se asigură prin Ministerul Culturii, din alocațiile nominalizate anual în bugetul de stat, precum și din alte fonduri legal constituite, sub coordonarea Fundației “Academia Civică”.

Odată cu demararea proiectului Memorialului de la Sighet au venit și mesajele de apreciere, susținere și elogiere al acestui proiect care avea să aducă la lumină ororile pe care regimul comunist le-a permis în închisorile politice, lucruri mai puțin cunoscute de marea masă a populației. Unele dintre mesaje sunt:

Sighetul este o „deschisoare” prin care istoria unei jumătăți de Europa se eliberează și își face loc spre libertatea adevărului. Jardar Seim (1995)

Grație numeroaselor traduceri ale „Cărții negre a comunismului”, călătoresc mult în Europa de Est. Nu am descoperit în vreo altă țară ex-comunistă inițiative de amploarea celei de la Sighet. Există, evident, inițiative înrudite, dar care, pentru moment, sunt departe de a atinge calitatea a ceea ce s-a făcut la Sighet. Cu dimensiunea lui istorică și științifică (…) Memorialul de la Sighet ar trebui luat ca model. Stéphane Courtois (1999)

Apreciez proiectul unicat și deosebit de util, „Memorialul Sighet”, personal pe doamna Ana Blandiana, sufletul acestui proiect, pe care am avut plăcerea să o întâlnesc cu ocazia vizitei la București. Václav Havel (2001)

La Sighet – unde se ține Școala de Vară – ne întâlnim cu Stéphane Courtois, Doina Cornea și mulți prieteni și figuri cunoscute. S-a extins mult Memorialul față de ultima dată când am fost, în același timp cu reputația lui internațională. (…) Memorialul este un centru de lucrări istorice bine organizat. Sanda Stolojan (2001)

Ceea ce este unic la Sighet este Școala de Vară. Desigur, se încearcă acest lucru și în alte părți…Dar, din acest punct de vedere, Memorialul este unic. Vladimir Bukovski (2002)

Am spus-o la rându-mi încă de multe ori și o repet: reușita lor – Memorial cu tot ce include acesta – este una extraordinară în contextul ne-trebniciei noastre instituționale, al sabotării (fie deliberată, fie instinctivă) oficiale, al refuzului, cvasi-general pe plan intern și internațional, de comparare, echivalare, îngemănare a ororilor comunismului cu cele fasciste și naziste ș.a.m.d. Dan C. Mihăilescu (2006)

Sunt aici în principal pentru a învăța, și am învățat mult, o să trebuiască să mă documentez serios după această experiență, pe care o să o iau cu mine la Washington. Plec de aici cu idei extraordinare, cum ar fi cea enunțată de Ana Blandiana, referitoare la memorie ca formă de justiție, sau cea a domnului Rusan, despre istoria recentă încă sensibilă, ca o carne vie. Christian F. Östermann (2006)

Memorialul Sighet este un memorial mondial, un monument dedicat luptei contra comunismului. Este un monument unic care elogiază lupta împotriva puterii, împotriva uitării, lupta victimelor împotriva opresorilor. Nu există nimic în lume care să îi semene. Thomas S. Blanton (2007)

III.1.1. Închisoarea de la Sighetul Marmației

Închisoarea de la Sighetul Marmației, alături de alte închisori din Transilvania, a fost construită de către autoritățile austro-ungrare prin anul 1897 cu ocazia aniversării ”primului mileniu maghiar” și era o închisoare de drept comun.

În timpul celor două războaie mondiale a fost folosită pentru încarcerarea dezertorilor din armata maghiară, revoluționari, preoți ortodocși și deținuți politici.

Începând din momentul în care a fost instaurată dictatura comunistă, prin formarea guvernului Petru Groza în 1945, și până la revoluția din 1989, au funcționat 230 de centre de detenție, lagăre de muncă forțată, centre de deportare și centre de anchetare a securității în România. Cel mai mare centru de deportare era în SE României la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde ajungeau deținuții politici condamnați la muncă silnică.

La Sighet se încarcerau după 1945 foști deportați URSS, iar dupa 1948 și până în 1950 au fost închiși la Sighet elevi, studenți și țărani din rezistența maramureșeană.

Închisoarea de la Sighet, cunoscută sub numele de “colonia Dunărea“, era considerată “unitate de muncă specială”, fiind supusă unui secret total și unei paze excepționale, dat fiind faptul că frontiera Uniunii Sovietice se afla la mai puțin de doi kilometri. Cei care erau încarcerați aici, aveau parte de o hrană mizerabilă, de condiții de igienă cumplite fiindcă deținuții aveau voie să se spele de patru ori pe lună, și doar cu apă rece, erau opriți de la a se întinde ziua pe paturile din celulele neîncălzite. De asemenea, privitul pe fereastră le era interzis, în caz contrar ei fiind pedepsiți cu șederea în celulele “neagra” și “sura”, care erau carcere extrem de înguste, fără lumină și cu apă până la glezne. Și fiindcă toate acestea nu erau de ajuns, umilința și batjocura erau trecute în fișele de post ale gardienilor, completând programul de exterminare al deținuților.

http://www.pearipidevacanta.ro/wp-content/uploads/2016/04/Memorialul-Durerii.jpg

Detenția politică la Sighet a început la 29 august 1948, când au fost aduși la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoș Vodă acuzați că au manifestat împotriva regimului comunist, eii fiind încarcerați până în mai 1949. În anul 1950 închisoarea devenea de maximă securitate, în zilele de 5 și 6 mai aici fiind aduși peste o sută de demnitari din întreaga țară foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni, unii dintre ei fiind condamnați la pedepse grele, iar alții fiind închiși fără o anchetă prealabilă și fără a fi judecați.

Multe figuri importante ale României interbelice au murit aici în arest, inclusiv liderul Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu (5 februarie 1953) sau Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953), iar dintre episcopi și preoți, aici și-au dat ultima suflare episcopul greco-catolic Ioan Suciu, episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu și episcopul Anton Durcovici.

Alte personalități care au fost deținute aici au fost Corneliu Coposu secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNȚ, arestat în 1947 și eliberat în 1962, Arlette Coposu soția lui Corneliu Coposu, funcționară la Ministerul de Externe, a fost arestată în anul 1950 și eliberată în 1964 , Aurel Baciu decan al barourilor de avocați din Tg. Mureș și Timișoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiției în guvernul Octavian Goga, decedat în 1953, Ion Bălan episcop greco-catolic de Lugoj, Sebastian Bornemisa gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937–1938, fost primar al Clujului și al Orăștiei, mort în 1953, sau Dimitrie Burilleanu fost guvernator al Băncii Naționale, care a murit în închisoare.

Trebuie spus că închisoarea de la Sighet nu avea un regim special numai pentru cei vii, ci și pentru cei morți, dat fiind faptul că între anii 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile celor morți nu au fost anunțate. Apoi, timp de alți trei ani au fost redactate doar trei acte de deces, pentru ca abia după anul 1957, acestea să fie întocmite în mod curent.

http://www.memorialsighet.ro/wp-content/uploads/2015/10/inaugurare-memorial.jpg

După moartea lui Stalin din 1953, când a avut loc o primă grațiere a condamnaților, închisoarea de la Sighet revine la statutul de închisoare de drept comun. Închisoarea a mai funcționat până ăn 1977 când a fost desființată ca apoi să devină fabrică de mături, depozit de sare sau de anvelope ca , în cele din urmă, să ajungă o ruină. A rămas o ruină până la punerea în practică a proiectului de clădire a Memorialului Victimelor Comunismului și Rezistenței.

III.2. Muzeul “Memorialul Durerii” azi și date statistice ale activității turistice la Memorialul Durerii și Sighetul Marmației

Situat în județul Maramureș, Muzeul este un loc greu de vizitat, plin de încarcătură istorică și parcă simți suferința celor care au murit acolo planând în aer chiar și după mai bine de 60 de ani de la moartea lor.

Fosta închisoare este împărțită pe trei nivele, parterul, etajul 1 și etajul 2. Toate fostele temnițe fiind transformate în muzeu, unele dintre ele (cum este celula unde a murit Iuliu Maniu) se păstrează cu exactitate de pe vremea anilor 1950 pentru autenticitatea locului. La fel s-au păstrat și camerele de tortură și celulele tip carceră.

La intrarea în muzeu se găsește un hol pe ai cărui pereți se află fețele celor care au fost întemnițați la Închisoarea de la Sighet. Într-una din camere se află mărturii ale celor care au reușit să supraviețuiască chinului din închisoare iar în camera alăturată ”camerei mărturiilor” se află o cameră unde rulează continuu un documentar despre Muzeu, înființarea muzeului și istoria închisorii.

http://www.pearipidevacanta.ro/wp-content/uploads/2016/04/Portretele-martirilor.jpg

Holul unde se află portretele martirilor de la Sighet

În curtea muzeului se află un mausoleu construit după ce fosta închisoare a început transformarea în muzeu. De jur împrejurul acelei clădiri se află numele tuturor martirilor români ai comunismului. De altfel, una dintre statuile din curtea muzeului prezinta ”cortegiul sacrificaților”, o reprezentare extraordinară a disperării și suferinței acestor martiri.

http://lh3.googleusercontent.com/FyV4PHl1sQ/VnlkfXSHY1I/AAAAAAAA2XI/aKFPliYVJ9I/s0/%252520Sighet-Memorial-Comunism-14-rw.jpg

Cortegiul Sacrificaților sau strigătul la perete

Deși aflat în apropierea graniței cu Ucraina, muzeul de la Sighet este vizitat anual de mii de oameni. Sighetul Marmației și muzeul Memorialul Durerii au fost vizitate în 2017 de 3126 turiști, 38,7% români și 61,3% străini.

Datele despre fluxurile turistice au fost colectate la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Sighetu Marmației, fiind înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.

Tabelul 2 – Vizitatori la Sighetu Marmației și Memorialul Durerii în anul 2017

Sursa datelor: CNIPT Sighetu Marmației

Din datele colectate reiese că în anul 2017 majoritatea turiștilor care au vizitat muzeul au venit în grupuri mai mici de 6 persoane sau turiști individuali sau au fost grupuri mai mare de 20 de persoane.

Figura 2 – Marimea grupurilor de vizitatori în 2017

Sursa datelor: CNIPT Sighetu Marmației

Se poate observa din figura următoare faptul că există o puternică sezonalitate turistică demonstrată și din alte surse de date precum Institutul Național de Statistică. Vârful de sezon este atins în lunile iulie și august, când se amplifică circulația turistică în oraș și în regiune.

1000

900

800

700

500

400

300

200

100

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Figura 3. Sezonalitatea turistică

Sursa datelor: CNIPT Sighetu Marmației

În ceea ce privește proveniența turiștilor se poate observa din tabelul următor faptul că după turiștii români – 38,7%, urmează cei din: Ungaria – 11%, Franța – 8,5%, Polonia – 7,3%, Germania – 5,3%, Spania – 4,3% și Ucraina – 4%.

Tabelul 2. Țări de proveniență a vizitatorilor muzeul din Sighetu Marmației

Sursa datelor: CNIPT Sighetu Marmației

Vizitatorii muzeului si al orașului au o distribuție echilibrată pe grupe de vârstă și sexe, cu o predominare a ecartului cuprins între 30 și 40 de ani. În registrele Centrului Național de Informare și Promovare Turistică s-au înregistrat doar persoanele adulte, astfel procentul vizitatorilor sub 20 de ani este relativ scăzut.

Figura 4. Structura pe grupe de vârstă și sexe a vizitatorilor de la Sighet

Sursa datelor: CNIPT Sighetu Marmației

Capitoul IV – Concluzii

Din punctul meu de vedere Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației este o reprezentare exactă a ororilor din perioada comunistă iar felul în care s-a restaurat clădirea, varietatea și exactitatea materialelor și modul în care ghizii și personalul muzelui ajută la promovarea acestei atracții a turismului negru fac din Muzeul de la Sighetul Marmației o adevărată bijuterie pe harta mondială a turismului negru.

Ceea ce consider un dezavantaj major în promovarea acestei atracții turistice este infrastructura care îngreunează accesul în zonă. Deși zona Maramureș este cunoscută pentru zonele minunate pe care le are, accesul facil se poate face doar cu mașina – trenul și autobuzele directe către Sighetul Marmației lipsesc, astfel se îngreunează accesul turiștilor interesați de Memorialul Durerii care nu au mașină sau nu dețin mijloace de călătorie în zonă.

Deși muzeul are parte de resurse materiale, obiecte autentice păstrate din perioada pe care o prezintă, iar tema pe care o promovează este una care atrage mulți curioși prin faptul că acest punct al turismului negru este greu accesibil face ca numărul de vizitatori anuali să fie mult mai mic față de potențialul pe care îl are.

Recomandarea mea pentru atragerea unui număr mult mai mare de turiști ar fi dezvoltarea infrastructurii care să faciliteze accesul în zonă, promovarea diferitelor pachete turistice care să conțină Memorialul Durerii în itinerariul din zona Maramures și transportul asigurat.

Bibliografie

Philip STONE, Dr. – Dark Tourism – an old concept in a new world, “with its roots in a pre-modern age, is an old concept but with new relevance and consequence for the society in which we reside today”, University of Central Lancashire, Preston, Anglia 2005

2 Philip STONE, phd – A dark tourism spectrum: Towards a typology of death and macabre related tourist sites, attractions and exhibitions, Vol. 54, No. 2 – 2006, pg 145-160

3 Philipe STONE & Richard SHARPLEY – Annals of Tourism Research, Vol. 35, No. 2 – 2008, pg 581