Domeniu l de studii: Securitate și Apărare [630476]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”,
BUCUREȘTI

Domeniu l de studii: Securitate și Apărare
Disciplina: Medierea Conflictelor

Tema Eseului : Importanța colaborării în rezolvarea diferendelor din
Orientul Mijlociu

Autor:
Masterand: [anonimizat]: SMSA 21

BUCUREȘTI, 2016

2
Importanța colaborării în rezolvarea diferendelor din Orientul
Mijlociu

Colaborarea este în general acceptată drept cea mai eficientă cale de rezolvare a unui
conflict.
Consider că a cest stil este util în scenarii complexe, scenarii care pot fi regăsite de altfel
și în Orientul Mijlociu, și în care devine necesară împletirea un ei varietăți de perspective , pentru
a obține soluția optimă, atunci când mizele sunt prea importante de ambele părți și nu există loc
de compromis sau atunci când grupul respectiv are în spate o istorie de conflicte.
Această abordare reclamă însă un grad ridicat de încredere reciprocă, iar obținerea unui
consens poate necesita mult timp și efort.
Colaborarea este cea mai eficientă modalitate de gestionare a conflictelor atunci când
oamenii doresc să rămână în relații bune și după încetarea disputei.

Una dintre cele mai dinamice zone, cu risc maxim în privința producerii unei conflagrații,
chiar mondiale, este Orientul Mijlociu. În ultimii aproape 60 de ani au avut loc nenumărate
războaie ca drept de scurtă durată majoritatea, cele mai lungi fiind cele dintre URSS și
Afganistan de 9 ani ( 1979 -1988 ) și Irak – Iran ( 1980 -1988).
Cu toate acestea au avut aceleași efecte: deteriorarea economiilor respectivelor state,
refugieri în masă, milioane de oameni uciși, distrugerea bunurilor materiale, infracțiun i
industriale și chiar milioane de oameni uciși și chiar influențarea economiei mondiale,
periclitând -o prin creșterea prețului la petrol determinat de instabilitatea zonei și a lipsei
siguranței transportului acestuia.
Situația dramati că a populației din aceste zone este caracterizată de instabilitate continuă
ce pare că nu se mai finalizează cu nici un armistițiu.
Sursa acestor conflicte poate fi împărțită în mai multe categorii: dorința de independența
a unor populații, funcționând principiul autodeterminării stipulat în articolul 1 din Carta
Organizației Națiunilor Unite, apoi resursele de petrol pe care statele m ari consumatoare doresc
să le acopere, dar se confruntă cu rezistența statului ( Irak, Afganistan și Iran) căruia i se găsesc
alte motive pentru a fi atacat si supus soluției statului „ agresor” ca să cedeze la doleanțele
statelor mari.
Printre aceste mot ive se număra susținerea terorismului, deținerea de arme de distrugere
în masă, chimice, nucleare sau culpabilitate în privința comiterii unor atentate teroriste.
Orientul Mijlociu prezintă astfel probleme serioase care îl împiedică în a avea o puternică
influență pe continent, mai ales o putere globală, calitatea mediocră a statelor componente, lipsa
de unitate datorită caracterului conflictual sau frica de progres și întoarcerea la islamism ducând
la dezbinarea și dărâmarea Orientului Mijlociu ca întreg.
Singura șansă ar fi ca state precum SUA, UE sau China să aducă o notă de unitate
politică, economică prin implicare activă nu numai în procesul economic ci și o implicare mult
mai activă și in celelalte domenii ale aceste i regiuni.
Este posibil, după părer ea mea, ca SUA, Uniunea Europeană și China să contribuie la
instaurarea unei păci durabile și să înlăture definitiv cauzele conflictuale ale acestei regiuni
numai prin abordarea colaborării în vederea stabilirii unor planuri care să soluționeze această
mare criză cu efecte la nivel mondial.

3
Eforturile actorilor internaționali cu cea mai mare influență în Orientul Mijlociu trebuie
să se îndrepte înspre a găsi o modalitate diplomatică înțeleaptă de a limita proliferarea nucleară ;
implicarea serioasă în procesul de pace și în soluționarea problemei prin reînființ area balanței de
putere regională, care să poată fi menținută în cea mai mare parte de către actori regionali fără a
necesita prezența SUA; realizarea unei noi remodelări a echilibrului de putere, prin micșorarea
confruntării cu Siria, aceasta fiind un susținător al statului palestinian .

Lipsa de colaborare însă, consider că poate fi pusă pe seama intereselor diferite pe care
acești mari actori ai arenei internaționale l e au în Orientul Mijlociu.
Întreaga dezvoltare ș i sustenabilitat e a lumii occidentale se bazează pe prelucrare a
petrolului, iar SUA doreste să -și securizeze această materie primă, precum și să izoleze
capacitățiile altor puteri precum China și Rusia să exploateze „aurul ne gru al arabilor”. În
consecință , declanșează Razboaiele din Golf, își deplasează trupele în Irak ș i Afgan istan și
încearcă destabilizarea regimului lui Bashar Al Assad, din Siria, ulti mul bastion al intereselor
ruseșt i din regiune.
Un alt factor i nflamant care menț ine Orientul Apropiat î n tensiune este dezacordul dintre
Israel (aliat al SUA) și Iran (partener al Federatiei Ruse) .
Însă nu doar SUA ș i F.Rusă influențează dinamica din Orientul Mijlociu, ci ș i Uniunea
Europe ană prin schimburil e comerciale. Prin intermediul relațiilor sale externe, UE promovează
valorile primordiale la care au convenit toți membrii săi, și anume: democrația, drepturile omului
și statul de drept . Drept urmare, UE deruleaz ă acorduri de cooperare pe diverse planuri , prin
împarțirea regiunii în două sfere mari de acț iune, cu care a încheiat două acorduri de coopera re,
unul cu vecinii din sudul Mării Mediterane și altul cu ță rile din Golf.
Rolul pe care UE il joacă î n conflictele din regiune este în special de ordin economic,
având ca exemplu Irak -ul, că ruia i -au fost alocate sume importante de bani pentru reconstrucție,
iar în Palestina UE a reprezentat principalul donator de asistență financiară.
Așa cum am precizat mai sus, un alt ac tor important pe scena dramatică din Orientul
Mijlociu este China , dependentă de resu rse energetice pentru a putea păstra ritmul fulminant de
creștere economică . În competiți a sa cu SUA, China a devenit importator net de petrol, devenind
în 2004 , al doilea consumator din lume. Așadar, creșt erea gradului de dependență față de
petrolul din Orientul Mijlociu a devenit o preocupare centrală pentru politica externă a Chinei.
Peste 50% din importurile chineze de petrol provin din Orientul Mijlociu și vor crește la
70% în 2020.
Acești actori , chiar dacă pot în principiu conveni asupra nevoii de a limita expansiunea
islamismului politic, au încă viziuni diferite asupra viitorului Siriei și Orientului Mijlociu.
Americanii și evreii nu au vrut nicioadată ca această z onă să fie una a păcii, iar acum, din
păcate, Europa trebuie să se confrunte major cu aceste fenomene, să moară oameni nevinovați și
să rămână familii distrude de o bandă de fanatici islamișt i afiliați grupărilor radicale și teroriste
din Orientul Mijlociu.
Pe măsură ce Alianța Nord Atlantică se îndepărtează de rolul de organizație defensivă
pasivă, pe care l -a jucat în timpul Războiului Rece, devenind organizația de securitate pro -activă
cerută în prezent de Pacea Fierbinte, pentru aliați devine di n ce în ce mai mult evident că
securitatea lor poate fi asigurată numai în mod colectiv. Împărțirea în “aliați” și “parteneri ”
trebuie s ă dispar ă.
Securitatea alia ților poate fi asigurat ă numai în str ânsă colaborare cu partenerii din
Europa Central ă și de Est și Orientul Mijlociu și prin str ânsa colaborare dintre ace știa.

4
Cea mai importantă considerație pentru a transforma într -un succes c olaborarea și
parteneriatul în această zonă este aceea de a putea împărți zona, în mod formal și informal, astfel
încât să se poată lucra pe diviziuni sub -regionale. Aspectul problemei israeliano -palestiniene
trebuie separat de aspectele referitoare la relațiile NATO cu țările din Africa de Nord. Totodată,
există tensiuni serioase între multe state ale regiunii și vec inii acestora. Pentru aceste motive,
colaborarea cu NATO va dezvolta, probabil la început, linii de colaborare bilaterală și de abia
apoi un forum sub -regional colectiv.
Deși terorismul reprezintă o amenințare la fel de mare atât pentru țările Orientului
Mijlociu, cât și pentru Europa și America de Nord, iar colaborarea în acest domeniu este de
primă importanță, reprezentanții acestor țări s -au săturat să participe la întâ lniri în care toate
conversațiile încep prin a face o legătură între lumea arabă și amenințarea terorismului. Se va
avansa mai mult în aceste discuții dacă abordările vor fi moderate .
Pe lângă diversitatea intereselor actorilor tratată mai sus, consider r elavantă și aducerea în
atenție a diferențelor dintre viziunile de securitate pe care acești actori le promovează , care se
referă la ritmul de securizare a unei zone, și anume: în timp ce strategia anglo -americană este
dinamică, ofensivă, adesea cu un conț inut revoluționar, bazată pe formula succesiunii
„intervenție + securizare militară + democratizare + parteneriat“, concepția europeană este
gradualistă, prudentă, sintetizată în formula succesiunii „parteneriat + democratizare + integrare
+ securizare civ ilă“.

Având la bază aceste argumente, susțin importanța colaborării la nivel internațional, acest
stil de negociere vizând rezultate de tipul “câștig – câștig”, în vederea rezolvării diferendelor din
Orientul Mijlociu, precum și canalizarea eforturilor către un palier acțional comun.
Sunt de părere că solidaritatea și acțiunea comună, bine organiz ate la nivel internațional
pot aduce pacea în această regiune însângerată, distrusă de violență.
Totodată însă, atâta timp cât nevoia de resurse de petrol, cât consumul statelor mari va
crește, iminența unui război este foarte mare.
Un argument concludent îl reprezintă declasificarea unor documente britanice secrete din
2004 ce demonstrează interesul SUA pentru petrolul din Orientul Mijlociu. Mai mult de atât,
aceste documente relatează faptul că SUA dorea cu orice preț petrol și că ar fi atacat cu orice preț
Arabia Saudită, Kuweit și Abu Dhabi pe la mijlocul secolului XX.