Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din [613038]

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din
România ( www.csm1909.ro ) și al Institutului European din Rom ânia (www.ier.ro ).
Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii
sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy
of Romania ( www.csm19 09.ro ) and the European Institute of Romania ( www.ier.ro ).
Permission to re -publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion
in the Court ’s database HUDOC.

Curtea Europeana a Drepturilor O mului

SECȚIA A TREIA

CAUZA MARIAN STOICESCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 12934/02)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

16 iulie 2009

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție . Aceasta
poate suferi modificări de formă.

În cauza Marian Stoicescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într -o cameră compusă din:
Josep Casadevall, președinte , Elisabet Fura -Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M.
Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători , și Santiago
Quesada , grefier de secție ,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 23 iunie 2009,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 12934/02 îndreptată împotriva României, prin care
un resortisant al acestui stat, domnul Marian Stoicescu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8
martie 2002 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturil or omului și a
libertăților fundamentale („convenția”) .
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul
Răzvan -Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 5 iunie 2008, președintele Secției a treia a hot ărât să comunice Guvernului cererea. În
conformitate cu art. 29 § 3 din Convenție , acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și
fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

4. Reclamantul s -a născut în 1953 și locuie ște în Port -Vendres (Franța).
5. Prin hotărârea din 25 septembrie 2000, Tribunalul București l -a condamnat pe
reclamant, arestat preventiv din 28 mai 1999, la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor
deosebit de grav asupra a trei persoane. După ce a dispus efectuarea unor expertize medico –
legale și a unei expertize psihiatrice asupra reclamantului și după ascultarea mai multor
martori, precum și a declarațiilor părților implicate în incidentul din iunie 1996 într -un local
de noapte, instanța a reținu t faptul că reclamantul a agresat trei persoane cu un cuțit, că i -a
rănit grav și că a pus în pericol viața uneia dintre acestea. Instanța a respins argumentația
reclamantului, care a invocat legitima apărare, considerând că, în orice caz, riposta sa a fos t
disproporționată. Atât apelul, cât și recursul introduse de reclamant au fost respinse ca
neîntemeiate, primul prin hotărârea din 6 februarie 2001 a curții de apel, iar cel dea -l doilea
prin hotărârea definitivă din 25 septembrie 2001, pronunțată de Curt ea Supremă de Justiție.
6. Reclamantul a executat o parte din pedeapsă în Penitenciarul București -Jilava. Părțile nu
au oferit informații precise referitoare la perioada petrecută în această închisoare. Totuși,
reiese din dosar că, după ce a fost încarcera t mare parte a anului 2002 în Penitenciarul
Giurgiu, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul București -Jilava în perioada cuprinsă
între septembrie 2002 și aprilie 2003, apoi a fost reținut succesiv în Penitenciarele Tulcea,
Giurgiu, și din nou Bucu rești-Jilava, și, începând cu 17 februarie 2004, în cel din Brăila.
7. Reclamantul a fost eliberat condiționat la 11 octombrie 2004.

A. Condițiile de detenție în Penitenciarul București -Jilava descrise de reclamant

8. Conform reclamantului, Penitenciarul București -Jilava era infestat de paraziți (purici,
gândaci etc.), deținuții trebuiau să împartă paturile din cauza suprapopulării celulelor, iar
igiena era precară, chiar absentă. Pentru a spăla lenjeria cu apă caldă sau pentru a -și face ceai,
persoana în cauză afirmă că era obligată să improvizeze, fără știrea gardienilor, vase pentru
fiert apa folosind capace metalice și diverse materiale conductoare, ceea ce presupunea un risc
ridicat de electrocutare. Acesta adaugă că calitatea apei potabile era deplor abilă, aceasta
incluzând numeroase impurități sau mirosind a mocirlă. În sfârșit, acesta descrie faptul că
deținuții se confruntau adesea cu un grup special de intervenție alcătuit din gardieni care
interveneau în forță, fără motiv, împotriva deținuților, doar în scopul de a trezi teamă și de a -i
descuraja să își exercite drepturile.

B. Condițiile de detenție în Penitenciarul București -Jilava descrise de Guvern

9. În ansamblu, Guvernul nu contestă condițiile de detenție menționate mai sus. Totuși,
acesta adaugă câteva elemente. Făcând trimitere la scrisoarea din 30 septembrie 2008 a
directorului Penitenciarului București -Jilava și la „dosarul din închisoare” al reclamantului –
din care nu reiese totuși cu precizie celula și perioada în care persoana în cau ză a fost reținută
în Penitenciarul București -Jilava între 2002 -2004, Guvernul menționează că celulele din
această închisoare erau de două dimensiuni, de 29,14 m2 („medie”) și de 45,17 m2 („mare”),
cu un număr mediu de 15 -20 și, respectiv, 30 -35 deținuți p entru tip de celulă. Celulele aveau
ferestre pentru iluminat și aerisire naturale, mobilier (paturi triple suprapuse, masă, banchetă
de metal, etajeră pentru a -și depozita alimentele etc.), precum și un ansamblu sanitar (toalete,
chiuvetă cu apă rece), sep arat de restul celulei. Celulele aveau apă curentă, dar caracterul
potabil al apei nu a făcut obiectul controalelor în perioada detenției reclamantului. Pe de altă
parte, de două ori pe săptămână, acesta avea acces la dușuri cu apă caldă, localizate în afa ra
celulei sale, iar lenjeria era spălată de două ori pe lună la spălătoria închisorii. În plus,
reclamantul putea să se plimbe zilnic în curtea închisorii timp de maxim o oră; în cadrul
acestui interval și cu ocazia competițiilor organizate, acesta putea face exerciții fizice și să
practice activități sportive. În sfârșit, Penitenciarul București -Jilava dispunea de două
biblioteci pentru deținuți.

II. RAPOARTELE RELEVANTE PRIVIND CONDIȚIILE DE DETENȚIE

10. Principalele concluzii ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT)
pronunțate în urma vizitelor efectuate în închisorile din România, precum și observațiile cu
caracter general ale CPT, sunt prezentate pe scurt în hotărârea Bragadireanu împ otriva
României (nr. 22088/04, pct. 73 -76, 6 decembrie 2007).
11. Raportul CPT publicat în aprilie 2003 în urma vizitei sale din februarie 1999 în mai
multe închisori, printre care se număra Penitenciarul București -Jilava, concluziona :

„Condițiile de dete nție pentru majoritatea deținuților în aceste instituții erau mizere. […] gradul de
suprapopulare a dus la condiții de detenție care reprezentau o atingere, chiar un afront, adus demnității umane.
De fapt, marea majoritate a deținuților erau supuși unui ansamblu de factori negativi – suprapopulare, condiții
materiale precare, lipsă de activități – ceea ce merită cu ușurință calificativul de tratament inuman și degradant.
[…] lipsa drastică de spațiu vital și insuficiența paturilor generau o promiscuitat e inacceptabilă pentru marea
majoritate a deținuților. Cu titlu de exemplu, (în Penitenciarul Jilava) un număr de până la 8 deținuți trebuiau să
împartă celule de 13 m2, și între 35 și 40, celule între 20 m2 și 35 m2. În plus, lenjeria de pat era cel mai a desea
de proastă calitate, murdară și uzată. În plus, numeroase celule erau murdare […]”

12. Cu ocazia vizitei sale din iunie 2006 într -o secție a Penitenciarului București -Jilava
(raport publicat la 11 decembrie 2008), CPT a constatat că particularităț ile constatate cu
ocazia vizitei sale din 1999 erau în continuare valabile pentru secția în cauză – cea a
deținuților periculoși -, inclusiv în ceea ce privea suprapopularea sau condițiile de igienă. Pe
de altă parte, acesta nota că „conducerea penitenciar ului [a] atras atenția delegației CPT
asupra faptului că, în întregul penitenciar, condițiile de detenție erau extrem de mediocre”.
13. În acest raport, CPT concluzionează că:

„[…] în ciuda eforturilor acceptate, instituțiile vizate [inclusiv București -Jilava] se confruntau cu un grad de
suprapopulare care se putea dovedi deosebit de ridicat. O astfel de situație presupune importante dificultăți
pentru administrație în ceea ce privește administrarea diferitelor categorii de deținuți, și pentru o mare par te a
deținuților, faptul că erau obligați să împartă paturile, că erau înghesuiți în spații strâmte, o absență constantă de
intimitate, o lipsă aproape completă de activități în afara celulei (cu excepția exercițiilor în aer liber), servicii
medicale supra aglomerate, o tensiune sporită și, prin urmare, mai multă violență, fie că se manifesta între
deținuți, între deținuți și personal, chiar sub forma unor acte de automutilare. În anumite celule ale

penitenciarelor […] București -Jilava […], unde, pe lâng ă faptul că condițiile materiale puteau fi deplorabile,
condițiile de detenție puteau fi calificate, pe bună dreptate, inumane și degradante.
În acest context, Comitetul este foarte îngrijorat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă
întâln ită nu numai în penitenciarele vizitate, ci și la nivel național, situație ce persistă de la prima vizită în
România, în 1995. Este timpul să se ia măsuri de anvergură pentru a pune capăt definitiv acestei situații
inacceptabile . CPT face apel la autorităț ile române pentru inițierea unei acțiuni prioritare și decisive pentru ca
fiecare persoană aflată într -un penitenciar să dispună de un pat .
În schimb, Comitetul este mulțumit de faptul că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, standardul oficial
privind spațiul vital pentru fiecare deținut în celule a ajuns de la 6 m3 (ceea ce reprezenta o suprafață de plus
minus 2 m2 pentru fiecare deținu t) la 4 m2 sau 8 m3. CPT le recomandă autorităților române să ia măsurile
necesare pentru a asigura respectarea standardului privind spațiul vital de 4 m2 pentru fiecare deținut în
celulele colective ale tuturor penitenciarelor din România .”

14. În răspun sul său, guvernul român a precizat că Legea nr. 275/2006 [art. 33 alin. (3)],
precum și regulamentul său de aplicare (art. 82), prevedeau deja ca fiecărei persoane
condamnate i se pune la dispoziție un pat. În plus, acesta a evidențiat faptul că standardel e
minime obligatorii privind condițiile de detenție ale persoanelor condamnate urmau să fie
stabilite printr -un ordin, în curs de elaborare, din partea Ministerului Justiției.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN CONVENTIE

15. În scrisoarea din 22 decembrie 2002, reclamantul se plânge de condițiile de detenție în
Penitenciarul București -Jilava, în special de suprapopularea carcerei, de proasta calitate a apei
și de igiena dezastruoasă. Aceasta invocă, în esență, art. 3 din Convenție , redactat după cum
urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

16. Guvernul respinge acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

17. Guvernul invocă inadmisibilitatea acestui cap ăt de cerere afirmând că reclamanta putea
introduce o plângere împotriva administrației Penitenciarului Jilava în temeiul art. 267 și 2671
C. pen., care interzic, în mod general, relele tratamente și tortura, precum și în temeiul OUG
nr. 56/2003, care gara nta, la momentul faptelor, drepturile persoanelor care executau o
pedeapsă privativă de libertate, precum dreptul de a beneficia de asistență medicală gratuită.
În această privință, el a prezentat câteva zeci de hotărâri judecătorești referitoare la aplica rea
OUG nr. 56/2003, dintre care marea majoritate vizează tratament medical corespunzător în
penitenciar și una singură, condițiile de detenție. În cadrul acesteia (hotărârea din 3 martie
2005 pronunțată de Judecătoria Baia Mare), instanța a respins plânge rea unui deținut privind
relele condiții de detenție (suprapopulare, alimentație, igienă), reținând că era vorba de
condiții care caracterizau toate penitenciarele din România, datorate unui buget insuficient și
unui grad foarte ridicat de ocupare.
Reclama ntul nu s -a pronunțat cu privire la acest aspect.
18. Curtea reamintește că a hotărât deja, într -o cauză recentă împotriva României,
referitoare la un capăt de cerere similar, că, având în vedere particularitatea unui astfel de
capăt de cerere, nu exista o cale de atac efectivă care să fie epuizată ( Petrea împotriva
României , nr. 4792/03, pct. 37, 29 aprilie 2008). Argumentele Guvernului nu pot conduce, în
speță, la o concluzie diferită. Curtea observă că Guvernul nu a precizat modul în care căile de
atac i nvocate puteau remedia condițiile de detenție pretinse și că hotărârile prezentate nu sunt
relevante în această privință. Aceasta evidențiază că singura hotărâre definitivă relevantă

prezentată se limitează la a lua act de condițiile de detenție descrise ș i la a le explica prin lipsa
de motive suficiente.
19. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția Guvernului. Ea
constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din
Convenție și, pe de altă p arte, evidențiază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de
inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

20. Reclamantul reamintește pe scurt condițiile de detenție descrise în prezentarea
capătului său de cerere.
21. Guvernul invocă jurisprudența Curții în materie . Făcând trimitere la descrierea
condițiilor de detenție în Penitenciarul București -Jilava, făcută de el însuși, acesta susține că
respectivele condiții suportate de reclamant erau conforme cerințe lor de la art. 3 din
Convenție .
22. În primul rând, Curtea reamintește că art. 3 din Convenție impune statului să se asigure
că orice prizonier este deținut în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că
modalitățile de executare nu supun pers oana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o
intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând
seama de cerințele practice din închisoare, sănătatea și confortul prizonierului sunt asigurate
în mod cores punzător [ Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 92 -94, CEDO 2000 –
XI].
23. Apoi, Curtea face trimitere la jurisprudența sa în domeniu, în baza căreia, în cauze
similare, a pus în aplicare principiul affirmanti incumbit probatio (proba îi reclamantului),
atunci când doar Guvernul avea acces la informații care puteau confirma sau infirma
afirmațiile unui reclamant [ Khoudoďorov împotriva Rusiei , nr. 6847/02, pct. 113, CEDO
2005 -X (fragmente), și Seleznev împotriva Rusiei , nr. 15591/03, pct. 4 1, 26 iunie 2008 ].
În speță, aceasta constată că, în ceea ce privește afirmațiile de suprapopulare, Guvernul nu
a oferit informații precise nici cu privire la perioada exactă petrecută de reclamant în
Penitenciarul București -Jilava, nici, mai ales, cu priv ire la numărul de paturi din fiecare celulă
și dimensiunea celulelor în care a fost deținut reclamantul în acest penitenciar și nici cu
privire la numărul de deținuți cu care persoana în cauză trebuia să împartă celulele. În plus, nu
a fost prezentată nici o justificare pentru absența sau caracterul imprecis al acestor informații,
solicitate de Curte. Desigur, nici persoana în cauză nu a oferit detalii suficiente în această
privință, nici, după caz, declarații ale deținuților pentru a clarifica aceste aspect e, și nici nu a
contrazis informațiile incomplete și de ordin general prezentate de Guvern. Prin urmare,
Curtea consideră că, în speță, este suficient să se examineze acest capăt de cerere ținând
seama, în același timp, de afirmațiile nedisputate de părți, precum și de informațiile care
rezultă din rapoartele CPT.
24. Indiferent dacă este vorba de o celulă „medie” sau „mare”, Curtea consideră că, în
Penitenciarul București -Jilava, persoana în cauză a fost deținută mai multe luni, în special în
perioada de d upă septembrie 2002, într -o celulă în care dispunea de aproximativ 1,35 -1,60 m2,
știind că această suprafață era, în realitate chiar mai mică din cauza mobilierului prezent în
celulă. O astfel de suprafață este mai mică chiar decât standardul recomandat au torităților
române în raportul pe care CPT l -a întocmit în urma ultimei sale vizite în penitenciarele
românești, prin care și la Jilava (supra, pct. 13). În plus, Curtea evidențiază faptul că Guvernul
nu a contrazis susținerile reclamantului cu privire la obligația de a împărți paturile și la apa
nepotabilă și că nu a oferit informații relevante în această privință (număr de paturi
neprecizat; lipsa, la momentul faptelor, a unor analize ale apei). În sfârșit, Curtea observă
faptul că reclamantul avea dreptu l la cel puțin o oră de plimbare în aer liber, pe zi, și că, prin
urmare, era obligat să își petreacă majoritatea timpului rămas în celula sa suprapopulată.
Faptul că persoana în cauză avea acces, cu o frecvență neprecizată, la cărțile din biblioteca

închi sorii, deși lăudabil, nu schimbă situația. În această privință, Curtea observă că CPT a
subliniat lipsa aproape totală de activități în afara celulei în Penitenciarul București -Jilava
(supra, pct. 13).
25. Curtea reamintește că a constatat deja, în numeroa se cauze, încălcarea art. 3 din
Convenție , în special ca urmare a lipsei de spațiu individual suficient (a se vedea, printre
altele, Petrea , citată anterior, pct. 45 și următoarele, Seleznev , citată anterior, pct. 46 și 47, și
Khoudoďorov , citată anterior, pct. 104 și următoarele ). Aceasta admite că, în speță, nimic nu
indică faptul că a existat într -adevăr intenția de a -l umili sau înjosi pe reclamant . Cu toate
acestea, absența unui astfel de scop nu poate exclude o constatare a încălcării art. 3. Curtea
consideră că respectivele condiții de detenție, pe care reclamantul a trebuit să le suporte o
perioadă considerabilă de timp, l -au supus pe acesta unei încercări de o intensitate care
depășea nivelul inevitabil de suferință inerent detenției .
26. Prin urmar e, a fost încălcat art. 3 din Convenție .

II. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI

27. De asemenea, reclamantul se plânge de caracterul abuziv al arestării sale preventive, de
lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa, de nerespectarea prez umției de nevinovăție
și a drepturilor sale la apărare; în plus, acesta pretinde că, din cauza condamnării sale penale,
a fost victima unor „torturi”, a unei discriminări și a unui abuz de drept. Acesta invocă art. 3,
art. 5 § 1, art. 6 § 1, 2 și 3 b), c) și d), art. 14 și art. 17 din Convenție .
28. Ținând seama de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă
să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea constată că nu s -a adus nicio atingere
drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției sau de protocoalele sale.
Reiese că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art.
35 § 3 și 4 din Convenție .

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

29. Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul
intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări,
Curtea aco rdă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

30. Având în vedere că reclamantul nu a introdus nicio cerere privind o reparație
echitabilă, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde vreo sumă cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,

1. Declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 3
din Convenție și privind condițiile de detenție a reclamantului în Penitenciarul
București -Jilava și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție ;

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 16 iuli e 2009, în temeiul art. 77 §
2 și 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Președinte